Statie de Lucru Pentru Procesarea Informatiei Dactiloscopice
Cuprins
INTRODUCERE 7
1 ANALIZA PROBLEMEI 8
1.1 Noțiuni generale de dactiloscopie 8
Structura pielei 8
Proprietățile desenelor papilare 11
Metode de comparare a amprentelor papilare 13
Organizarea datelor dactiloscopice 15
1.3.1 Cartotecile dactiloscopice decadactilare 15
1.3.2 Cartotecile dactiloscopice monodactilare 18
Sisteme de identificare a amprentelor papilare 27
Sistemul AFIS de identificare a amprentelor digitale 27
Sistemul DERMALOG AFIS 29
1.5 Formularea sarcinii de elaborare a stației de lucru pentru procesarea informației dactiloscopice 30
2 PROIECTAREA BAZEI DE DATE DACTILOSCOPICE 32
2.1 Noțiuni generale 32
2.1.1 Structuri de date dactiloscopice 33
2.1.2 Modele de date 35
2.1.3 Model relațional 36
2.2 Etapele de proiectare a bazei de date dactiloscopice 38
2.2.1 Analiza domeniului 38
2.2.2 Proiectarea logică 39
2.3 Normalizarea bazei de date 40
2.4 Structura logică a bazei de date dactiloscopice elaborate 43
3. UTILIZAREA TEHNOLOGIILOR CLIENT SERVER LA PROIECTAREA BAZEI DE DATE DACTILOSCOPICE 45
3.1 Tehnologiile client server la proiectarea bazei de date dactiloscopice 45
3.2 MySQL – limbaj de integrarea pentru baza de date dactiloscopice 47
4. PROIECTAREA STAȚIEI DE LUCRU PENTRU PROCESAREA INFORMAȚIEI DACTILOSCOPICE 53
4.1 Componența stației de lucru 53
4.2 Elaborarea aplicației client pentru actualizarea și gestionarea bazei de date dactiloscopice 54
5 Proiectarea economică a proiectului 57
5.1 Calcularea sinecostului programului 57
6 PROTECȚIA MUNCII LA ÎNTREPRINDERE 67
6.1 Aprecierea pericolului la monitor 67
6.2 Calcularea protecției “legare la nul” 72
6.3 Securitatea antiincendiară 74
6.3.1 Cauzele apariției incendiilor 76
6.3.2 Mijloacele de stingere a incendiilor 77
6.3.3 Securitatea antiincendiară în sălile de calcul 78
6.3.4 Măsurile profilactice de luptă cu cauzele incendiului
în sălile de calcul 80
Concluzie 84
Bibliografie 86
Anexe 87
Anexa 1. Scheme-bloc ale aplicației pentru introducerea datelor 88
Anexa 2. Scheme-bloc ale aplicației pentru cautare 89
Anexa 3. Listingul aplicației elaborate 90
INTRODUCERE
Activiatea de identificare cel mai frecvent uzitată în criminalistica este cea care are drept scop identificarea persoanei, fiind cunoscută sub denumirea de „identificare judiciară”.
Ea a apărut ca preocupare și necesitate încă de la cercetarea primelor acte ostile societății organizate pe baze statale, acte care contraziceau morala societății respective și încalcau regulile de comportare stabilite de ea. Referitor la identificarea judicară a persoanei în cazul săvărșirii infracțiunilor s-au ridicat două probleme:
identificare după urme
înregistrarea acestei persoane
Sarcina principală a dactiloscopiei este de a constata dacă o amprentă incriminată și o amprentă de comparație sunt create de același deget, pe această bază, de a stabili identitatea fizică a unei persoane.
Identificarea prin metodele elaborate de dactiloscopie, necesită efectuarea în prealabil a numeroase examene comparative între amprente în ligitiu și amprentele martor prin care se înțeleg cele aflate în cartotecile mono sau decadactilare.
Până în prezent în Republica Moldova nu există baze de amprente papilare în forma electronică, fiind păstrate pe hîrtie și sistematizate în cartoteci. Faptul expus prevede existența unor spații mari pentru păstrarea cartotecilor și necesitatea cheltuielilor pentru păstrare în stare adecvată a acestor arhive inclusiv și remunerarea personalului de deservire.
Plus la aceasta în prezent cartotecile de fișe dactiloscopice nu sunt concentrate într-o arhivă unică. Procesul de prelucrare a informației dactiloscopice (actualizarea arhivelor, obținerea statisticilor, etc.), precum și identificarea amprentelor extrase de la locul faptei se face exlusiv în mod manual. Aceasta presupune neapărat existența personalului calificat în domeniul.
Sisteme de stocare și identificare a amprentelor papilare existente în lume au un preț enorm (până la 10,000,000 USD ) și nu pot fi procurate în prezent din cauza situației economice nesatisfăcătoare în Republica Moldova.
De aceea elaborarea unor sisteme de arhivare electronică binevenită și prezintă o problemă actuală.
ANALIZA PROBLEMEI
1.1 Noțiuni generale de dactiloscopie
Dactiloscopia este o parte a științei criminalistice care are ca obiect examinarea amprentelor digitale, palmare și plantareîn scopul identificarii persoanei. Obiectul dactiloscopiei cuprinde:
– elaborarea procedeelor și stabilirea mijloacelor de descoperire, fixare, ridicare și examinare a urmelor desenelor papilare lăsate m diferite locuri de persoane;
– elaborarea procedeelor de amprentare a persoanelor;
– elaborarea regulilor de codificare a amprentelor papilare, în vederea organizării cartotecilor și a cazierului, dactiloscopice;
– elaborarea metodologiei de realizare a expertizei dactiloscopice pen-tru identificarea persoanei.
Structura pielii și formarea crestelor papilare
Pielea este învelișul care îmbracă întreaga suprafață a corpului uman. Ea este formată din trei straturi: epidei-mul, dermul și hipodermul.
Epidermul este partea exterioarâ a pielii, fiind alcătuit din mai multe stra-turi de celule epiteliale. Celulele superioare ale epidermului sunt celule moarte și for-niează un strat comos relativ dur, care face din epiderm un înveliș protector al pielii.
Dermul sau pielea propriu-zisă, este un țesut fibros, viu, conjunctiv și elastic. El conține vasele capilare, vasele arteriale și venoase, precum și ter-minațiile a numeroși nervi senzitivi.
Hipodermul este stratul cel mai profund, situat sub derm, care facc legâtura între piele și organele interioare.
La punctul de contact cu epidermul, la partea sa superioarâ, dermul prezinta o serie de proeminențe. de ridicături conice, care se numesc papile . în vîrful pa-pileior, ce sunt străbatute fiecare de câte un canal, se află porii prin care este elimirmta transpirația. Papilele dermice sunt înșimite liniar, unele lângă altele. Rânduriior de papile le corespund randurile de creste papilare situate la suprafața dennului.
Fig. 1 Secțiune transversală în piele.
a) epidermul; b) dermul
Fig.2 Dermul de pe care s-a dezlipit epidermul
epidermul în care se mulează papilele; b) papilele conice ale stratului papilar.
Crestele papilare care se formează la suprafața dermului au o înălțime ce variază între 0,1 – 0,4 mm și o lățime între 0,2 – 0,7 mm. Ele sunt despărțite de niște șănțulețe numite „șanțuri papilare", ce au aceleași dimensiuni ca ale crestelor pe care le separă.
Forma crestelor papilare de la suprafața dermului este reprodusă identic de stratul epidermic, ceea ce face ca în exterior epidermul să prezinte aceleași caracteristici ca și dermul. Sudoarea excretată de glandele sudoripare și sub-stanțele grase (sebum) secretate de glandele sebacee formează la suprafața epi-dermului un strat de săruri și grăsimi care, la contactul cu un obiect, se depun pe acesta și redau întocmai foriTia crestelor papilare.
De asemenea, crestele papilare sunt legate de simțul tactil datorită ter-minațiilor senzitive care sunt localizate în derm și cu cât papilele – și, în con-secință, crestele papilare – sunt mai numeroase, cu atât simțul tactileste mai dezvol-
Crestele papilare existente pe suprafața pielii, de pe interioml mâinilor și de pe talpa picioarelor, formează desenul papilair, un desen pe cât de complicat, pe atât de util în | identitatea l'izică a unei persoane.
Din desenele papilare sunt conside-rate ca tacând parte și încrețiturile pielii care străbat transvei'sal crestele papilare, denumite Unii albe, precum și liniile ce se formează pe epiderm în zona șanțurilor flexorale.
Desenele papilare imprimate pe suprafața unor obiecte, cunoscute în criminalistică și sub denumirea de dactilograme,sunt de două feluri:
dactilograme care reprezintă de-senele papilare imprimate voluntar. în limbajul de specialitate acestea sunt denumite fie am-prente papilare, fie impresiuni, fie amprente de comparat;
– dactilograme care reprezintă desenele papilare imprimate involuntar pe un obiect oarecare.
In funcție de locul unde se aflâ situat pe suprafața pielii desenul papilar,
impresiunile și urmele pot fi:
– digitale, când reprezintă crestele papilare de pe suprafața interioarâ a
degetelor;
– palmare, când reprezintă crestele papilare de pe întreaga suprafață
interioarâ a palmelor;
– plantare, când reprezintă crestele papilare de pe talpa picioarelor.
1.1.2 Proprietățile desenelor papilare
A. Unicitatea sau individualitatea desenului papilar
Cercetătorii în materie de dactiloscopie, pe baza studiilor efectuate și a aperienței practice în acest domeniu, au ajuns la concluzia certă că este imposibil a se întâlni două persoane cu desene papilare identice. Fiecare desen papilar al fiecărui deget are o morfologie unică neexistând două degete cu desene identice, chiar la aceeași persoană.
Dupâ un calcui matematic, prin aranjamente și combinâri, efectuat de către Galton și de către Balthazard', la care, de fapt, nu s-au luat în considerare toate elementele. s-a ajuns la rezultalul că la cca 64 miliarde desene s-ar putea găsi douâ desene papilare cu caracteristici coincidente. Totuși, se poate considera acest lucru imposibil. deoarece, confoiTn legilor naturii, nu se admite existența a două lucruri absolut identice. înîr-adevăr, dacă se iau în considerare și alte elemente decât cele patm avute în vedere de Balthazard, se constata, folosind formula probabilităîii compuse'', că practic nu se pot găsi două amprente identice.
Unicitatea se explică prin varietatea desenelor papilare. Ele sunt variate atât în ceea ce privește fonna generală, cât și în amânuntele constmcției crestelor ce le compun. Chiar dacă se gâsesc două desene papilare aseinănătoare între ele, părând la prima vedere că ar fi identice, la o examinare amănunțită se poate vedea că detaliile fonnei crestelor papiiare nu mai corespund ca numâr, formâ și plasament.
B. Fixitatea (stabilitatea) desenului papilar
Desenul papilar apare în luna a treia a vieții intrauterine a fătului și primește forma definitivă în luna a șasea. El nu se schimbă nici după moartea persoanei, ci se distruge prin procesul putrefacției țesuturilor.
Prin dezvoltarea organismului omului, intervin o serie de schimbări datorită „vârstei sau anumitor boli", însă „forma desenului papilar rămâne aceeași". Cer-cetările experimentale efectuate au dovedit că, luând impresiunile digitale de la o persoană la intervale mari de timp și comparându-le între ele, se observ'ă că structura lor râmâne aceeași, modificându-se doar dimensiunile .
încercările de distmgere a reliefului pielii prin frecare, arsuri superficiale sau procedee chimice nu pot înlătura desenul papilar decât vremelnic, deoarece, într-un timp scurt, după regenerarea pielii, acest desen apare din nou.
Sunt cunoscute în ac&st sens cazurile cioplitorilor în piatră, zidarilor, celor ce luci'eazâ cu diferite substanțe chimice corosive ale căror desene papilare se alterează frecvent în procesul activitâtii specifice. Incetând de a inai veni în contact cu asemenea corpuri sau substanțe. dupâ 8 – 10 zile epidermul se va reface și va continua să prezinte aceleași caracteristici ale desenului papilai'caînainte de alterare.
Arsurile și tăieturile profunde care atacă dermul, după vindecare fac să nu mai apară desenul papilar, însă rămân cicatrice, care reprezintă caracteristici deosebit de importante în identificarea dactiloscopică, având în vedere forma lor și locul pe care-1 ocupâ în morfologia desenului.
Fig. 3 Fig.4
Amprente ale unor degete cu creste papilare partial distruse
1.2 Metode de comparare a amprentelor papilare
Metoda clasică de comparare a amprentelor digitale se bazează pe analiza tipurilor și subtipurilor desenelor papilare.
Tipurile sunt grupe mari de desene papilare împărțite dlare aseinănătoare între ele, părând la prima vedere că ar fi identice, la o examinare amănunțită se poate vedea că detaliile fonnei crestelor papiiare nu mai corespund ca numâr, formâ și plasament.
B. Fixitatea (stabilitatea) desenului papilar
Desenul papilar apare în luna a treia a vieții intrauterine a fătului și primește forma definitivă în luna a șasea. El nu se schimbă nici după moartea persoanei, ci se distruge prin procesul putrefacției țesuturilor.
Prin dezvoltarea organismului omului, intervin o serie de schimbări datorită „vârstei sau anumitor boli", însă „forma desenului papilar rămâne aceeași". Cer-cetările experimentale efectuate au dovedit că, luând impresiunile digitale de la o persoană la intervale mari de timp și comparându-le între ele, se observ'ă că structura lor râmâne aceeași, modificându-se doar dimensiunile .
încercările de distmgere a reliefului pielii prin frecare, arsuri superficiale sau procedee chimice nu pot înlătura desenul papilar decât vremelnic, deoarece, într-un timp scurt, după regenerarea pielii, acest desen apare din nou.
Sunt cunoscute în ac&st sens cazurile cioplitorilor în piatră, zidarilor, celor ce luci'eazâ cu diferite substanțe chimice corosive ale căror desene papilare se alterează frecvent în procesul activitâtii specifice. Incetând de a inai veni în contact cu asemenea corpuri sau substanțe. dupâ 8 – 10 zile epidermul se va reface și va continua să prezinte aceleași caracteristici ale desenului papilai'caînainte de alterare.
Arsurile și tăieturile profunde care atacă dermul, după vindecare fac să nu mai apară desenul papilar, însă rămân cicatrice, care reprezintă caracteristici deosebit de importante în identificarea dactiloscopică, având în vedere forma lor și locul pe care-1 ocupâ în morfologia desenului.
Fig. 3 Fig.4
Amprente ale unor degete cu creste papilare partial distruse
1.2 Metode de comparare a amprentelor papilare
Metoda clasică de comparare a amprentelor digitale se bazează pe analiza tipurilor și subtipurilor desenelor papilare.
Tipurile sunt grupe mari de desene papilare împărțite după forma generală a crestelor care alcătuiesc regiunea centrală. După acest criteriu toate desenele papilare se împart în cinci tipuri fundamentale:
tipul arc (adeltic)
tipul lat (monodeltic)
tipul cerc (bideltic)
tipul combinat (polideltic)
tipul amorf.
Cele 5 tipuri fundamentale ale desenelor papilare prezintă, la rândul lor, multiple particularități, care permit ca unele dactilograme să poată fi deosebite cu ușurință de altele, deși ca formă generală sunt de același tip.
Luându-se în considerație și alte criterii, ca nucleul, poziția sau numărul deltelor, fiecare tip se divide la rândul său în grupe mai mici, numite subtipuri și varietăți.
Amprentele presupuse ca aparținând aceleiași persoane în mod inevitabil vor avea același aspect morfologic, ținându-se seamă de modificările inerente care apar în procesul de imprimare a acestor desene: în funcție de manoperele ce se desfășoară la locul comiterii infracțiunii, de felul și calitatea instrumentelor utilizate pentru amprentare, de gradul de apăsare, de proprietățile materialului pe care rămân urmele etc.
Pentru a face posibilă compararea amprentelor în baza tipurilor desenelor papilare, are loc clasificarea dactiloscopică decadactilară și monodactilară.
Clasificarea fișelor dactiloscopice decadactilare se realizează prin împărțirea acestora în grupe în raport cu tipul, subtipul și varietatea desenului papilar a fiecăruia din cele 10 degete, imprimat pe același suport.
Tipul, subtipul și varietatea desenului papilar sunt notate după un anumit cod, iar simbolurile codificate ale tuturor desenelor papilare de la cele 10 degete ale mâinilor unui individ dau naștere formulei dactiloscopice decadactilare.
Simbolurile la un desen papilar (tip, subtip, varietate) se scriu în formulă prin litere sau cifre.
Numărul maxim de formule dactiloscopice decadactilare ce se pot forma, respectiv numărul de combinații ale celor 10 degete este de 510, adică 9829125 (5 – numărul tipurilor de dactilograme, 10 – numărul degetelor de la mâni).
Pentru clasificarea dactiloscopică se folosește formula dactiloscopică, alcătuită din 3 părți distincte:
Formula primară
Formula secundară
Formula suplimentară
O formulă dactiloscopică trebuie să clasifice, să codifice și să noteze desenele papilare.
Dintre sistemele de întocmire a formulei dactiloscopice de clasificare în cartotecă, folosite în întreaga lume, numai 3 pot fi considerate ca originale:
Sistemul Henry (două tipuri de dactilograme, 210 = 1024 combinații);
Sistemul Vucetich (patru tipuri de dactilograme, 410 = 1048576 combinații);
Sistemul Pottecher (opt tipuri de dactilograme, 810 – peste un miliard de combinații).
Clasificarea monodactilară constă în gruparea fișelor ce se întocmesc separat pentru fiecare deget având drept criteriu de ordonare particularitățile desenului papilar al acestuia. Identitatea de origine a urmei cu impresiunea este demonstrată în baza aspectului morfologic. Punctele caracteristice sau individuale ce aparțin morfologiei particulare a unei amprente sunt numite detalii caracteristice ale desenelor papilare.
Detaliile caracteristice care se caută în câmpul papilar al unei dactilograme se referă la:
Traseul crestelor papilare,
Formele porilor,
Elementele adiacente desenelor papilare.
Examinarea detaliilor caracteristice descoperite la desenele papilare se face din punct de vedere al plasamentului, formei și dimensiunii.
Metoda de corelare a început să fie utilizată pentru recunoașterea amprentelor digitale relativ nu demult fiind materializată în unele sisteme de recunoaștere a amprentelor digitale utilizate în calitate de sisteme de control și limitare a accesului.
Arhitectura sistemelor de recunoaștere a AD în baza metodei de corelare s-a dezvoltat odată cu apariția și dezvoltarea mai multor tipuri de corelatoare optice. Mai departe sunt descrise 2 tipuri fundamentale de corelatoare, respectiv metodele de recunoaștere a AD bazate pe utilizarea lor.
Organizarea datelor dactiloscopice
1.3.1 Cartotecile dactiloscopice decadactilare
Operativitatea găsirii unei fișe în vederea comparării dactiloscopice este determinată nu numai de stabilirea corectă a formulei, ci și de modul în care grupurile de fișe, rezultate în urma aplicării formulelor primare și secundare, sunt orânduite în cartotecă.
În țara noastră au existat două sisteme de aranjare a fișelor dactiloscopice decadactilare:
– sistemul cazierului polițienesc;
– sistemul serviciului de identificare.
După sistemul folosit în cazierul polițienesc fișele dactiloscopice erau 'împărțite mai întâi în 25 de grupuri, în ordinea tipului de dactilogramă a degetului arătător.
Fiecare grup era apoi divizat în subgrupe aranjate în ordinea crescândă a cifrelor cu care erau notate tipurile de dactilograme ale celorlalte patru degete.
și așa mai departe până la subgrupul.
În anul 1952, o dată cu contopirea celor două caziere s-a renunțat la acest sistem și s-a adoptat sistemul de cartare a fișelor, utilizat de serviciul de identificare judiciară, sistem care, extins la actualele formule primară, secundară și suplimentară este practicat și astăzi.
Sistemul de organizare a cartotecii dactiloscopice decadactilare existent în practica organelor de poliție constă în împărțirea fișelor pe: grupuri primare, subgrupuri primare, grupuri secundare și grupuri suplimentare.
Grupurile primare se realizează prin aranjarea fișelor în ordinea crescândă a citrelor cu care, în formula primară, sunt notate dactilogramele ultimelor patru degete de la fiecare mână. Aranjarea lor începe cu degetul mic de la mâna stângă și se termină cu degetul mare de la mâna dreaptă.
În continuare se succed grupurile în ordinea creșterii cifrelor cu care, în formula primarâ, sunt notate dactilogramele ultimelor patru degete de la mâna dreaptă, începând de asemenea cu degetul mic:
Subgrupurile primare se realizează prin divizarea fiecărui grup primar în raport cu ordinea tipului de dactilogramă a degetelor arătătoare, începând cu arătătorul mâinii drepte.
Continuând divizarea gn.ipurilorprimare se ajunge la ultimele subgrupuri:
Ținând seama câ tipurile combinat și amorf cuprind un numâr minoritar de fișe și că ele constituie în același timp o caracteristică ușor de sesizat în cartotecile cu volum mare de fișe, acestea se recomandă a fi cartate separat, chiar dacă din tipurile respective tace parte numai dactilograma unui singur deget.
Grupurile secundare se constituie prin divizarea subgrupurilor primare, în raport cu notarea fâcută în urma aplicării formulei secundare. Trebuie reținut că divizarea în grupuri secundare are loc numai în cazul Biactogramelor de tipurile arc, laț și cerc, respectiv numai când dactilogramele degetelor ambelor mâini sunt notate cu A(l), Ap(l), D(2), S(3), și B(4). Celorlalte tipuri de dactilograme digitale (combinat și amorf), fiind excepții, nu li se întocmește formula secundară și, ca atare, când în formula primară există un asemenea tip de desen papilar, nu se mai efectuează și o grupare secundară.
Ordinea de aranjare a fișelor în grupuri secundare este asemănătoare grupării primare, adică se începe cu ultimul notat la numitor care, în cazul clasificării secundare, poate fi: degetul mare. degetul mic, inelar, mijlociu sau arătător, în funcție de numărul degetelor pentru care s-a făcut formula secundară.
Spre deosebire însă de gruparea primară, când la numărătorul fracției se trece numai după epuizarea tuturor variantelor date de numitor, la gruparea secundară degetele se iau perechi începând cu cel de la mâna stângă (de exemplu: degetul mare stâng și degetul mic drept etc.).
În cazul dactilogramelor de tipul arc, la gruparea secundară se va ține seama de ordinea cronologică de creștere a cifrei care reprezintă simbolul formulei secundare a fiecărei dactilograme.
Grupurile suplimentare se constituie prin împărțirea grupurilor secundare, în raport cu formula suplimentară făcută fiecărei dactilograme.
Ordinea de succesiune a fiecărui grup suplimentar este asemănătoare ordinii în care a fost descris sistemul de clasificare suplimentară a fiecărui tip de dactilogramă, avându-se în vedere aceleași criterii stabilite la formarea grupurilor.
Cartotecile dactiloscopice decadactilare sunt organizate la nivel central, în cadrul Inspectoratului General al Poliției.
Ele folosesc în primul rând ca mijloc de identificare a persoanelor înscrise în cazierul judiciar, dar pot ajuta în egală măsură la:
– stabilirea adevăratei identități a infractorilor care folosesc mai multe nume;
– stabilirea identității cadavrelor fără documente de identitate pe raza județelor;
– identificarea autorilor unor infracțiuni pe baza urmelor papilare digitale descoperite la locul săvârșirii infracțiunilor, dar numai în situațiile în care aceste urme au râmas sub formă de grupaje provenite de la 2, 3 sau 4 degete de la mâna dreaptă sau stângă, ori de la ambele mâini.
În aceste cazuri este posibil să fie întocmite formule dactiloscopice decadactilare probabile în mai multe variante în care degetele care nu au lăsat urme sunt înlocuite cu „x”.
1.3.2 Cartotecile dactiloscopice monodactilare
Una din problemele principale, de strictă necesitate în activitatea criminalistică, pe care dactiloscopia a rezolvat-o, a fost și crearea unui mijloc de identificare rapidă și precisă a autorilor unor infracțiuni în baza urmelor papilare lăsate la fața locului.
Pornind de la premisa că mâna este acea parte a corpului care vine cel mai frecvent în contact cu obiectele înconjurătoare, există întotdeauna prezumția că la locul săvârșirii unei infracțiuni se găsesc urme de mâini, chiar invizibile cu ochiul liber.
În condițiile existenței unui număr mare de fișe dactiloscopice în sistemul decadactilar, compararea urmelor lăsate de un singur deget cu stocul enorm de fișe decadactilare a devenit inoperantă; o singură comparare cu întreaga cartotecă necesită luni sau ani de zile.
S-a impus astfel găsirea unei metode care, pe aceleași baze științifice, să permită identificarea rapidă.
Pentru rezolvarea acestei probleme, studiile efectuate în unele țări europene au ajuns la concluzia necesității de a se crea cartoteca dactiloscopică monodactilară, formată din fișe care, spre deosebire de cele decadactilare, poartă fiecare impresiunea unui singur deget. Existența fișelor independente pentru fiecare deget permite gruparea lor după criteriul formei desenului din zona centrală a amprentei, și implicit constituirea de grupe mici ce pot fi comparate rapid cu o singură urmă papilară găsită în câmpul infracțiunii.
În sistemul de organizare a cartotecii monodactilare din acea vreme, dactilogramele au fost împărțite în 6 grupe cu simbolurile lor, astfel:
– grupa fără deltâ F
– grupa cu delta în dreapta D
– grupa cu delta în stânga S
– grupa cu două delte B
– grupa excepțională E
– grupa cicatrice Cic.
Fiecare grupă era împărțită apoi în subgrupe, în raport cu configurația desenului papilar. Așadar, formula dactiloscopică monodactilară se întocmea dupâ sistemul deltic.
Ținându-se seama de rolul cartotecii dactiloscopice monodactilare, fișele ce o compun se întocmeau și se întocmesc si azi pentru persoanele ce au săvârșit infracțiuni în care urmele digitale prezintă importanță pentru identificarea autorului. De exemplu, la infracțiunile de calomnie, injurie, delapidare, trafic de influență ș. a., urmele digitale nu prezintă nici un interes pentru anchetă, pe când la furturi, omoruri etc., aceste urme găsite 1a locul faptei capătă o importanță capitală în identificarea făptuitorului și probarea prezenței lui acolo.
Paralel cu această cartotecă, funcționa colecția de urme digitale de la fața locului alcătuită din fișe pe care se găsesc lipite „fotogramele" urmelor lăsate în câmpul infracțiunii de persoane ce nu au fost identificate.
Practica a dovedit utilitatea cartotecii monodactilare, prin numeroase descoperiri făcute în baza urmelor digitale ridicate de la fața locului.
Mărirea numărului de fișe prin realizarea cartotecii centrale si multitudinea de urme primite pentru comparări dactiloscopice au creat noi dificultăți în activitalea de identificare.
Prima dificultate, manifestată prin scăderea operativității verificărilor a fost determinată de sistemul de întocmire a formulei și, în funcție de aceasta, de sistemul de clasificare a fișelor, care nu mai era corespunzator unei cartoteci miari. Un sistem de clasificare nejudicios poate duce la crearea unor grupe imense de dactilograme cu aceeași formulă, iar alte grupe să aibă doar câteva fișe cu dactilograme monodactilare.
A doua dificultate constă în faptul că o urmă găsită la fața locului nu dă decât detalii fragmentate ale unor anumite zone ale falangetei care vin mai frecvent în contact cu obiectivele manevrate de infractori. Astfel, dintr-un studiu efectuat asupra acestor urme s-a putut stabili că procentul zonelor digitale prezente într-o urmă este următorul:
– urme complete, cu centrul desenului și delte = 12%;
– urme care cuprind numai o zonă ce se întinde de la stânga la dreapta centrului desenului = 23%;
– urme care relevă o zonă ce cuprinde centrul desenului și partea stânga la partea dreaptă a falangetei = 37%;
— urme care relevă alte zone ale falangetei = 28%.
În concluzie, dupâ sistemul deltic de întocmire a formulei, care presupune existența întregului desen papilar, numai la 12% din urmele ridicate de la fața locului li s-ar fi putut întocmi formula dactiloscopică monodactilară, în vederea identificării în cartotecă a impresiunii corespunzătoare.
Se impunea, deci, găsirea unui sistem care să întrunească următoarele condiții, indispensabile unei bune organizări a cartotecii:
– să fie aplicabil la toate dactilogramele, în aceeași măsură la impresiuni, cât și la urmele digitale;
– să folosească indicatori ușor de depistat și riguros aleși, care să nu ducă la diverse interpretări;
– să fie elastic, permițând extinderea clasificării în raport direct proportional cu creșterea numărului de fișe;
– modul de notare a formulei să permită legătura între toate fișele unui infractor, pentru ca, atunci când amprenta unui deget este cunoscută, să poată fi găsite cu ușurință și celelalte.
Modurile de codificare și întocmire a formulei dactiloscopice monodactilare sunt foarte variate, însă toate au la bază elemente luate de la cea decadactilară.
Datorită faptului că urmele digitale găsite la fața locului reprezintă regiunea centrală a desenului papilar în proporție de 72%, la baza metodei principale de codificare și de întocmire a formulei în țara noastră a fost pus sistemul nucleic, respectiv cel ce vizează conformația primelor creste situate în centrul desenului papilar.
În conceperea noului sistem de notare a formulei s-a avut în vedere, de asemenea, mărirea numărului de indicatori folosiți la codificarea amprentei, care să ducă la creșterea considerabilă a formulelor posibile, având drept rezultat micșorarea numărului de fișe existente într-un grup.
Constituirea grupurilor de fișe în cadrul cartotecii se face după formula monodactilară, (Clasificarea dactiloscopică monodactilară).
Pentru fiecare tip de desen papilar, se constituie un grup iar în cadrul fiecărui grup de fișe se alcătuiesc subgrupuri în ordinea simbolurilor stabilite pentru întocmirea formulei monodactilare. De exemplu, dacă se iau în considerare monodelticele, se gmpează mai întâi după subtip: D și S, apoi după varietățile nucleului: Do, Dl, Di etc., după care intervin subclasificările. Grupurile astfel delimitate se cartează în sertare separate.
În conceperea noului sistem s-a avut în vedere și legătura între cele zece fișe monodactilare necesare pentru o singură persoană introdusă în cartotecă. În acest scop s-a stabilit ca persoanei ce urmează a fi introdusă în cartotecă sâ i se întocmească pe lângă setul de fișe monodactilare și o fișă decadactilară care ,se carteazâ alfabetic după numele persoanei și nu după formulă, așa cum se face cu fișele mono ale celor 10 degete. Pe spatele fișei decadactilare sunt trecute formulele monodactilare ale degetelor persoanei amprentate.
În cazul când o urmă ridicată de la locul infracțiunii este identificată după una din fișele clasate dupâ formulă, pe baza numelui și a datelor de stare civilă înscrise pe această fișă, se caută și se scoate fișa decadactilară care este clasată alfabetic pentru a putea fi comparată și cu alte urme ridicate de la aceeasi infracțiune. Folosindu-se formulele trecute pe spatele ei se găsesc ușor si celelalte 9 fișe pentru a fi scoase definitiv din cartotecă când este cazul.
Fișele decadactilare cartate alfabetic prezintă și avantajul că pot fi comparate direct cu urmele ridicate de la infracțiunile săvârșite prin același mod de operare cu cele la care au fost identificați autorii.
Când în legâtură cu o infracțiune comisă se bănuiește ca autor, o persoană care are fișă în cartoteca monodactilară, atunci fișa decadactilară poate fi ușor găsită după nume și comparată prioritar cu urmele ridicate de la fața locului.
A. Activitatea de clasificare a fișelor monodactilare
La primirea seturilor de fișe monodactilare, se efectuează mai multe operații:
– se verifică dacă acestea au fost întocmite pentru una din faptele care fac obiectul întroducerii în cartoteca dactiloscopică monedactilară, (locală sau centrală);
– se examinează calitatea impresiunilor trimise (să fie clare și rulate integral), completarea corectă cu litere mari de tipar a numelui și prenumelui, a celorlalte date de identificare;
-se verifică, după datele de identificare menționate în fișa decadactilară dacă persoana a fost anterior înregistrată în cartotecă, în vederea evitării dublurilor și aglomerării inutile a cartotecilor;
– dacă persoana este neînregistrată în cartoteca dactiloscopică monodactilară, se stabilește și se notează formula dactiloscopică monodactilară, în conformitate cu regulile menționate pentru fiecare tip de desen în parte;
– se cartează fiecare fișă în sertarele cu formula monodactilară stabilită.
La primirea fotogramelor urmelor papilare ridicate de la fața locului, în cazul infracțiunilor săvârșite de autori neidentificați, operatorul cartotecii execută de asemenea mai multe operații:
– verifică dacă fotogramele urmelor papilare au fost întocmite cu respectarea regulilor stabilite (urma digitală să fie mărită de 4 ori și însoțită de o fotogramă în mărime naturală, crestele papilare să apară negre în imagine, urma să conțină zona centrală și cel puțin o parte din jurul acesteia care să permită stabilirea formulei monodactilare);
-verifică dacă au fost completate datele necesare identificării cazului de la care provin urmele ;
– separă urmele la care poate fi stabilită o formulă monodactilară de cele care nu permit acest lucru;
– stabilește variantele de formule monodactilare posibile pentru urmele ce vor fi comparate în cartoteca mono și le înscrie pe fotograme;
– cartează fotogramele în colecția de urme digitale ridicate de la fața locului, respectând ordinea impusă de formula monodactilară cea mai probabilă.
În funcție de formulă stabilită, fiecare fișă monodactilară se compară înainte de cartare cu fotogramele din colecția urmelor ridicate de la fața locului care sunt clasificate la rândul lor tot după formulele monodactilare. Operațiuni similare de comparare se realizează între fotogramele urmelor papilare cărora li s-a stabilit formula și fișele monodactilare cartate.
B. Modul de cartare
După încheierea acestor operații, fișele dactiloscopice monodactilare vor fi repartizate, în raport cu tipul, subtipul, varietatea și numărul de creste Papilare întretăiate de linia delto-centrală, deci conform formulei monodactilare, în casetele corespunzătoare ale fișierului marcate cu aceeași formulă.
Dacă, după clasificarea astfel realizată, grupurile devin prea mari, varietățile pot fi divizate la rândul lor, în raport cu mărimea distanței dintre anumite puncte caracteristice ale centrului, ca, de exemplu, în cazul formei arc pin Apl, Ap2, ori, în cazul bidelticelor, în raport cu mâna dreaptă și stângă, începând cu degetul mare de la mâna dreaptă și încheind cu cel mic de la mâna stângă, și după numărul de creste din centru până la delta din stânga desenului papilar, avându-se în vedere linia de calcul.
C. Activitatea de comparare a urmelor în cartotecă
Cartoteca dactiloscopică monodactilară oferă posibilitatea comparării în scopul identificării a următoarelor categorii de urme:
– urmele ridicate de la fața locului, cu fondul de fișe existent în cartotecă, în scopul stabilirii identității făptuitorilor;
– urma digitala ridicată de la locul faptei cu cele existente în colecția de urme rămase de la alte infracțiuni cu A.N. pentru a se stabili comunitatea de autori la unele fapte penale.
În vederea realizării acestor operații, specialistul care deservește cartoteca, atunci când primește urme digitale ridicate din câmpul infracțional, trebuie să verifice dacă au fost completate toate datele referitoare la fapta penală săvârșită și dacă pe fișă s-a pus și o fotogramă reprezentând urma în mărime naturală. De asemenea, se va verifica dacă în adresa de înaintare se face mențiunea că urma a fost comparată cu impresiunile tuturor persoanelor care în mod normal aveau acces la locul faptei și rezultatul a fost negativ.
Odată îndeplinită această cerință, specialistul va proceda la examinarea urmei în litigiu în vederea stabilirii formulei monodactilare pe baza cărora se va face compararea în cartotecă, apoi va memora configurația unor detalii caracteristice din zona nucleului pentru facilitarea comparațiilor. Având în permanență fotograma urmei în față, dactiloscopul va trece în revistă cu ajutorul lupei toate fișele monodactilare depozitate în sertarul fișierului la formula (sau formulele) stabilite oprindu-se pentru examinări mai aprofundate la cele care prezintă configurații ale detaliilor caracteristice asemănătoare cu cele memorate. Când rezultatul este negativ, specialistul îl va comunica în scris, folosind pentru aceasta un formular tip, care are și o adresă de răspuns, ce va fi retumată de organul judiciar la rezolvarea cauzei. Adresa de comunicare a rezultatului negativ va trebui să fie conexată la dosarul cauzei. În acest caz, impresiunile în litigiu și grupul de urme rămân în continuare în cartotecă și vor fi comparate permanent cu toate impresiunile care se introduc, precum și cu urmele nou intrate până în momentul când se primește comunicarea scrisă despre rezolvarea cazului.
Dacă în urma comparațiilor efectuate rezultatul este pozitiv, în sensul ca s-a stabilit identitatea dintre urmă și impresiunea de pe fișă ori că urmele de la două sau mai multe fapte sunt create de aceeeași persoană, specialistul va întocmi un raport de constatare tehntco-științifică, ce va fi înaintat la dosarul cauzei.
Dacă urma este improprie pentru stabilirea formulei monodactilare (îi lipsesc centrul sau deltele), se restituie organului judiciar cu mențiunea corespunzătoare și cu indicația de a fi comparată în continuare cu impresiunile persoanelor din cercul de suspecți pe măsura depistării acestora.
Pentru mărirea vitezei de comparare și sporirea eficienței cartotecii, în paralel cu fluxul „clasic" de lucru expus mai înainte, se pot organiza și alte activități de comparare din care sugerăm:
– gruparea fișelor cu aceeași formulă mono după criterii de vârstă ale persoanelor amprentate;
– separarea fișelor dactiloscopice ale anumitor categorii de persoane (de exemplu străini, minori, violenți etc.) păstrându-se bineînțeles ordinea alfabetică a acestora;
– separarea fișelor decadactilare după modul de operare al persoanelor ( amprentate;
– gruparea fotogramelor urmelor papilare după modul de operare constatat la cercetarea locului faptei sau după zonele în care au fost comise infracțiunile.
Aceste subgrupări permit efectuarea cu prioritate a unor comparații dactiloscopice sugerate de datele obținute în diferite faze ale cercetării cazului. De exemplu: dacă din investigațiile tacute rezultă că autorii unui furt dintr-un magazin ar putea fi minori, între 14 – 16 ani, atunci urmele ridicate de la fața locului pot fi comparate cu prioritate numai cu fișele monodactilare așezate la grupele de vârstă respective; dacă din declarațiile martorilor oculari rezultă că prezumtivul autor al unui omor avea trăsături asiatice se pot compara cu prioritate unele de la acest caz cu fișele decadactilare grupate la categoria „străini".
Operația poate fi executată și invers. Când sosesc fișele (mono și decadactilare) ale unui infractor nou, care a comis un furt prin spargerea plafonului, acestea vor fi comparate cu prioritate cu urmele din colecție ce privesc spargeri săvârșite prin același mod deoperare.
Când de la fața locului au fost ridicate grupaje de 3 – 4 urme digitale de la mâna stângă sau dreaptă ori de la ambele mâini, se pot stabili fbrmule decadactilare probabile cu ajutorul cărora verificările pot fi extinse în cartoteca decadactilară.
Toate operațiile tehnice descrise până acum se execută manual de dactiioscopi specializați în examinarea amprentelor papilare, care se ocupă permanent de actualizarea cartotecilor monodactilare. Rezultatele obținute depind de numărul de fișe și urme care sosesc la cartotecă și de numărul de dactiloscopi folosiți.
Sisteme de identidicare a amprentelor papilare
1.4.1 Sistemul japonez AFIS de identificare a amprentelor digitale
Acest sistem a fost lansat în 1982. În acest sistem calculatorul detectează în mod automat particularitățile (capetele și bifurcațiile crestelor papilare) din imaginea unei amprente digitale, le introduce în memorie și le compară.
Pentru a detecta particularitățile sistemul consideră amprenta ca o imagine în care axele x și y au originea în centrul desenului papilar. Poziția fiecărui element particular este definită de distanța față de axa x și y iar direcția este indicată de unghiul pe care-l face cu axa x.
Sistemul stabilește apoi raporturile care leagă între ele particularitățile definind numărul de creste care le separă. Poziția, direcția particularităților și raporturile lor reciproce sunt transformate în date numerice pe care calculatorul le introduce în memorie. Procesul aste realizat pentru ansamblul întregii amprente; sistemul detectează în medie 100 particularități pe imaginea unei amprente.
Sistemul are două funcții principale: înregistrarea și compararea.
Funcția de înregistrare
Amprentele (cele de pe fișele dactiloscopice ale infractorilor) sau urmele (relevate la locul săvârșirii infracțiunii) fac obiectul unei citiri automate.
Există o primă bază de date pentru identificarea amprentelor rulate (cele de pe fișele dactiloscopice), o a doua pentru identificarea urmelor latente (relevate la fața locului) și o a treia conținând amprentele rămase anonime.
Viteza de înregistrare este în jur de 1,5 secunde pentru un deget, 15 secunde pentru o fișă decadactilară și 6 secunde pentru o urmă digitală.
Funcția de comparare
Identitatea unui suspect este verificată după ce i se iau amprentele pe fișe, iar identificarea sa se face după urmele găsite la locul faptei.
Viteza de comparare este de 1,3 milisecunde pentru o comparație deget cu deget.
1.4.2 Sistemul DERMALOG AFIS
Sistemul DERMALOG AFIS este elaborat în Germania. Cercetările au început în 1981. La stadie de producție sistemul a fost adus în 1988. DERMALOG lucrează în 3 direcții:
AFIS pentru criminalistică;
Sisteme de control al accesului după amprente;
Elaborarea softului specializat pentru diagnosticare în domeniul medicinii în baza caracteristicilor amprentelor palmare și ale degetelor în scopul de a detecta bolile ereditare.
Dermalog AFIS constă din soft specializat și integrator de sistem. Structura sistemului (fig. 2) are o arhitectură modulară. Sistemul conține cititoare optoelecronice de amprente (400 dpi, 64 nuanțe de gri), discuri optice cu înscriere unică și citire multiplă (WORM 12" Juke Box), stații de lucru MS DOS.
Sistemul îndeplinește automat operațiile de centrare, regăsirea deltei, numărarea crestelor papilare, determinarea tipului desenului papilar, determinarea punctelor caracteristice, alinierea automată, căutarea automată a marginilor amprentei, ameliorarea calitativă în 4 etape. Amprentele înscrise trec controlul calității după criteriul clarității liniilor (scara de la 1 la 10). Amprentele cu balul 13 se consideră bune și sunt colorate în verde, 47 – calitate medie, culoare oranj și 810 – calitate rea, culoarea roșie.
Sistemul permite stocarea în memoria sa a următoarelor date:
imaginea amprentei (400 dpi, 256 nuanțe gri);
codurile imaginilor amprentelor;
fotografiile persoanelor;
informație criminologică;
fotografii de la locul faptei.
1.5 Formularea sarcinii de elaborare a stației de lucru pentru procesarea informației dactiloscopice
Este necesar de elaborat structura stației de lucru pentru prelucrare a informației dactiloscopice.
Trebuie prevăzută posibilitate de automatizare a procesului de introducere a amprentelor de pe cartele dactiloscopice fizice cu transformarea lor în forma electronică. Sectoarele cu impresiunile amprentelor trebuie să fie selectate automat de pe suprafața cartelei decadactilare fizice și introduse în baza de date conform locului amplasării lor. De asemenea trebuie selectate automat fotografiile persoanei.
Trebuie de e elaborat structura bazei de date dactiloscopice corespunzator formelor existente în criminalistică, de elaborat formele predefenite pentru căutare în baza de date.
Baze de date se preconizează de a fi elaborate în SGBD Mz SQL cu utilizarea tehnologiilor CLIENT-SERVER.
De asemenea, trebuie elaborată și implementată interfața utilizatorului bazei de date dactiloscopice.
Reprezintarea grafică a părții sistemului de recunoașterea a amprentelor papilare care trebuie elaborată în proiectul dat este fig.7 evedențiată cu linia întreruptă.
Fig.7 Structura sistemului de recunoaștere a amprentelor digitale
Cu linia întreruptă este evidențiată partea ce trebuie
elaborată în proiectul dat
PROIECTAREA BAZEI DE DATE DACTILOSCOPICE
2.1 Noțiuni generale
Prin proiectarea bazei de date, se subînțelege proiectarea unei astfel de scheme care ar înlătura apariția unor anomalii în lucrul cu baza de date, asigurând totodată facilități și performanțe sporite la exploatarea ei. Anomaliile care apar în lucrul cu baza de date sunt cunoscute sun anomalii de actualizare a datelor. Ele sunt puse în legătură cu dependențele care se manifestă între atribute. O asemenea abordate a anomaliilor de actualizare permite caracterizarea riguroasă a gradului de perfecțiune a schemei bazei de date și face posibilă definirea unor tehnici formale de proiectare a unor astfel de scheme.
Prelucrarea datelor poate provoca o serie de probleme personalului responsabil de menținerea integrității datelor. Anomaliile în date cum ar fi datele dublicate sau pierderi de informații pot apărea, dacă datele nu sunt organizate într-un mod rezonabil. S-au elaborat tehnici de analiză a datelor și organizare a lor într-o structură flexibilă și stabilă.
Procesul de normalizare constă în aplicarea unui set de reguli predefinite asupra unei aranjări a datelor cu scopul reducerii structurii complexe și transformării lor în structuri mai mici și stabile ce vor facilita manipularea și menținerea datelor.
La fiecare pas o regulă este aplicată, datele pot fi restructurate și când regula este satisfăcută se spune că datele sunt într-o anumită formă normală.
Deci normalizarea este o abordare formală de analiză și grupare a datelor în structuri mai eficiente ce se pot acomoda viitoarelor actualizări. La fel, normalizarea minimizează impactul ce poate avea loc asupra aplicațiilor în procesul actualizării bazei de date.
Pentru a produce o bază de date bine proiectată de obicei se pornește de la relații nenormalizate și printr-o serie de pași se descompun structurile de date pentru a obține schema finală a bazei de date.
Astfel, proiectarea bazei de date presupune fixarea structurii bazei de date și a metodelor de prelucrare a datelor, spre deosebire de utilizarea doar a informațiilor stocate în baza de date la un moment dat. Dacă în mod obișnuit, baza de date își schimbă frecvent conținutul, structura ei rămâne nemodificată pe lungi perioade de timp.
2.1.1 Structuri de date dactiloscopice
Organizarea datelor presupune:
definirea, structurarea, ordonarea și gruparea datelor în colecții de date omogene;
stabilirea legăturilor (relațiilor) între date, între elementele unei colecții, între colecțiile de date;
reprezentarea (stocarea) lor pe suport informațional, prelucrabil într-un sistem de calcul.
Scopul organizării datelor dactiloscopice îl constituie regăsirea automată a datelor după diverse criterii și forme. Obiectivele urmărite în organizarea datelor sunt:
timpul de acces la datele organizate pe diferite suporturi de date să fie minim (acces rapid la date);
spațiul de memorie internă și externă ocupat de date să fie cât mai redus (economie de memorie internă și externă);
datele să apară o singură dată în sistem (unicitatea datelor), totuși se impune, uneori, acceptarea unei redundanțe minime a datelor;
să permită schimbarea structurii datelor și a relațiilor dintre ele fără a modifica programele ce le gestionează (flexibilitatea datelor).
Cele trei concepte de bază utilizate în organizarea datelor sunt: entitate, atribut, valoare. Aceste concepte sunt legate între ele: o entitate are mai multe atribute, iar atributelor li se asociază o mulțime de valori.
În sistemele de prelucrare a datelor atributul sau totalitatea atributelor, valorile cărora unic determină fiecare obiect din mulțimea de obiecte se numește cheie. În sistemele de prelucrare a datelor se folosește următoarea ipoteză: descrierea fiecărui obiect diferă de descrierea altor obiecte. În conformitate cu aceasta, fiecare set de obiecte posedă cheie.
Pentru descrierea setului de obiecte este aleasă o totalitate de atribute ce nu conțin cheie, atunci în componența atributelor se include un atribut special care joacă rolul de cheie. În majoritatea cazurilor această cheie este un număr succesiv.
Un și același set de obiecte poate avea câteva chei. Una din ele se stabilește ca cheie primară a setului de obiecte și servește în continuare drept cheie ce corespunde acestui set de obiecte, mai fiind numită și cheie a înregistrării sau cortegiului.
Alegerea cheii este un moment important în proiectarea modelului de date. Aceasta se datorează faptului, că pe de o parte, cheia trebuie să îndeplinească funcția sa principală — de identificare, iar pe de alta — să conțină un număr minim necesar de atribute pentru îndeplinirea funcției date.
Cheie compusă se numește cheia ce constă din două sau mai multe chei.
Noțiunea de atribut este cunoscută și sub denumirea de câmp. Fiecare atribut e caracterizat de natura valorilor pe care le poate lua. Astfel, un atribut este de tip numeric dacă valorile sale sunt numerice, alfanumeric dacă valorile sale sunt șiruri de caractere, etc. În general, un atribut are valori elementare, dar pot exista și situații de atribute compuse (formate prin concatinarea mai multor atribute). Pot exista atribute ce identifică în mod unic o entitate, ele numindu-se atribute cheie.
Deci, data este un model de reprezentare a informației, accesibil unui.
Din punct de vedere logic, o dată se definește prin: identificator, atribut și valoare. Din punct de vedere fizic, unei date îi corespunde o zonă de memorie de o anumită mărime, situată la o adresă absolută.
2.1.2 Modele de date
Pentru cunoașterea realității înconjurătoare și prelucrarea datelor cu ajutorul calculatorului este necesară modelarea acestei realități. Definirea unui model de date presupune precizarea și identificarea structurii modelului, operatorii care acționează asupra structurilor de date, restricțiile pentru menținerea corectitudinii datelor, numite și reguli de integritate.
Descrierea structurii modelului presupune definirea entităților și a caracteristicilor asociate. Aceasta se realizează utilizând câmpul (ca fiind cel mai mic element al structurii care poate fi identificat în scopul prelucrării), grupul simplu sau compus (este un set format din mai multe câmpuri și/sau grupuri) și înregistrarea (este un ansamblu de câmpuri și grupuri, constituind totodată și elementul generic al structurii).
Operatorii care acționează asupra structurilor de date reprezintă cel de al doilea element al unui model de date. Acești operatori pot fi de citire, memorare, modificare, joncțiune etc.
Regulile de integritate, sunt restricții menite să asigure menținerea corectitudinii datelor.
Modele ierarhice sau arborescente – are ca structură de bază tipuri de înregistrări care grupează toate atributele unei entități. Pentru realizarea asocierilor (relațiilor, legăturilor) dintre tipuri de înregistrări, acest model introduce un nou tip de structură: ierarhia.
O ierarhie are un tip de înregistrare definit ca rădăcină și mai multe tipuri de înregistrări subordonate, legate sub formă de arbore. Fiecare nod din arbore care ne e rădăcină sau nod final are un singur nod superior și unul sau mai multe noduri inferioare. Modelul ierarhic pune la dispoziție două structuri: tipuri de înregistrare și ierarhia.
Modele rețea – în care datele sunt repartizate asemănător cu modelul ierarhic, cu deosebirea că fiecare inferior poate avea mai mulți superiori. Toate structurile de date, inclusiv legăturile sunt definite natural, fără a recurge la artificii. În cadrul acestui model, întâlnim două structuri: tipul de înregistrare (care asigură atributele unei entități) și tipul de set (care asigură legăturile între tipurile de înregistrare).
Modele relaționale – are la bază teoria matematică a relațiilor. Are o singură structură de date: relația (tabelul), o submulțime a produsului cartezian al unor domenii, mulțimi de valori ale entităților. Un astfel de model poate fi privit ca o mulțime de tabele obținute prin metoda normalizării. Normalizarea pleacă de la o mulțime de atribute (câmpuri de date) și o mulțime de dependențe funcționale dintre atribute și conduce la o schemă conceptuală a modelului relațional într-o formă normalizată în care se vor elimina anomaliile de actualizări.
Modele orientate obiect – sunt niște modele distribuite care se bazează pe primele trei modele, dar cu particularitățile legate de distribuirea geografică a datelor.
În ultimii ani se utilizează practic doar modelul relațional, datorită avantajelor față de celelalte modele.
2.1.3 Modelul relațional
Modelul relațional este în prezent cel mai răspândit model, care are la bază teoria matematică a relațiilor. Ca și orice alt model de date utilizat în proiectarea logică a bazelor de date eliberează utilizatorul de cunoașterea detaliilor despre structura fizică și metodele de acces la date.
Are o singură structură de date: relația (tabelul), o submulțime a produsului cartezian al unor domenii. Un astfel de model poate fi privit ca o mulțime de tabele obținute prin metoda normalizării. Normalizarea pleacă de la o mulțime de atribute (câmpuri de date) și o mulțime de dependențe funcționale dintre ele, și conduce la o schemă concepută a modelului relațional într-o formă normalizată în care se vor elimina anomaliile de date.
Modelul relațional al datelor a fost primit cu entuziasm și acceptat aproape fără rezerve atât de specialiști din domeniul bazelor de date, cât și de utilizatori, încă de la apariția primelor articole ale lui Codd E.F., în 1970, prin care erau puse bazele acestui model. Ideea unui model asamblist al datelor a fost lansată în 1968 de către Childs D.F. care a subliniat faptul că orice structură de date poate fi reprezentată printr-una sau mai multe tabele de date, în cadrul cărora este necesar să existe și informații de legătură, pentru asigurarea legăturilor între tabele. Codd are meritul de a fi articulat și dezvoltat ideile cu privire la utilizarea teoriei apartenenței la ansambluri sub forma unui model coerent de structurare a datelor – model relațional.
În prezent numărul sistemelor care apar sub eticheta de „relațional” sau care sunt prezentate cu ajutorul conceptelor relaționale este foarte mare. S-a constat că prin utilizarea sistemelor relaționale este posibilă atingerea unor obiecte importante ale organizării datelor de baze de date și anume: asigurarea unei mai mari independențe a programelor de aplicație față de organizarea datelor, utilizarea unor puternice limbaje de manipulare a datelor, a unor instrumente eficace de control a coerenței și redundanței datelor etc.
Baza de date relațională este o mulțime finită de relații, db={r1, …, rm}, unde ri este o relație cu schema Ri, 1≤i≤m.
Fie baza de date db={r1, …, rm}. Schema bazei de date este mulțimea schemelor relațiilor ce formează baza de date, Db= {R1, …, Rm}.
Deci schema unei relații este o expresie a proprietăților comune și invariante ale tuplurilor ce compun relația. Din noțiunile date mai sus putem conchide următoarele:
Din definiția de mai sus a noțiunii de relație rezultă următoarele proprietăți:
Atributele nu sunt ordonate (ordinea lor nu este semnificativă). Această proprietate rezultă din faptul că antetul este definit ca o mulțime de atribute.
Atributele sunt distincte (chiar dacă pot exista două atribute definite pe același domeniu), deoarece elementele unei mulțimi sunt distincte;
În cadrul corpului relației tuplele nu sunt ordonate – corpul relației este definit ca o mulțime de tuple;
Orice atribut are doar valori atomice; Această proprietate poate fi enunțată și astfel:
La intersecția dintre o linie și o coloană se află întotdeauna o singură valoare, și niciodată o colecție de valori; rezultă că o relație nu conține grupuri repetitive; spunem în acest caz că relația se află în forma întâi normală;
Nu există tupluri duplicate, deoarece corpul unei relații este o mulțime de tupluri.
2.2 Etapele de proiectare a bazei de date dactiloscopice
Realizarea unei baze de date presupune parcurgerea următoarelor etape:
2.2.1 Analiza domeniului
Se realizează baza de date și cerințele informaționale asociate, împărțirea domeniului în domenii funcționale; studierea structurii informaționale.
La această etapă obținem aspectul infologic, care se utilizează la precăutarea întrebărilor legate de conținutul semantic al datelor, indiferent de metodele de prezentare în memoria sistemului.
La etapa proiectării a sistemului trebuie soluționate următoarele întrebări:
despre care obiecte sau evenimente din lumea reală este necesar de a acumula și prelucra informații în sistem;
ce caracteristici de bază și legături dintre ele trebuie luate în considerație;
clarificarea faptului ce date despre obiect sau eveniment, caracteristici și legături vor fi introduse în sistem.
În așa mod, la etapa proiectării infologice se evidențiază acea parte a lumii reale, ce determină necesitățile informaționale ale sistemului, adică subiectele.
Datele corespund faptelor înregistrate despre obiect și evenimente din lumea reală. Pentru a utiliza în viitor datele este necesar conținutul semantic al acestor date. Pentru a utiliza în continuare aceste date e necesar să cunoaștem conținutul lor semantic — semantica datelor. Iată de ce în sistemele informaționale trebuie formulate regulile interpretării semantice a datelor.
2.2.2 Proiectarea logică
Transformarea cerințelor față de date în structuri de date. La această etapă obținem aspectul datologic, care se utilizează în cazul soluționării întrebărilor despre prezentarea datelor în memoria sistemului informațional.
La proiectarea datologică a sistemului, reieșind din posibilitățile metodelor existente de percepere, păstrare și prelucrare a informației se elaborează formele corespunzătoare de prezentare a informației în sistem prin intermediul datelor și, de asemenea, sunt implicate și modelele de prezentare și transformare a datelor, se formulează regulile de interpretare semantică a datelor.
În rezultat obținem structură a bazei de date și specificarea programelor aplicative.
2.3 Normalizarea bazei de date
Anomalii și redundanțe
De ce o schemă a bazei de date poate fi ,,rea”? Anomaliile, care apar în lucrul cu baza de date, se produc datorită dependențelor ,,nedorite” care se manifestă între atributele din cadrul schemelor relațiilor din baza de date. Aceste dependențe determină creșterea redundanței datelor și reducerea flexibilității structurii bazei de date, făcând extrem de dificil lucru cu ea.
Deci, în primul rând, o schemă poate fi ineficientă fiindcă conține o mulțime de date redundante.
În al doilea rând, ca o consecință a primei cauze, actualizarea unei baze redundante poate duce la situația când ea va conține fapte logic contradictorii. O parte de date pot rămâne nemodificate. Deci o bază de date ,,rea” duce la apariția unor inconsistențe la modificarea datelor.
În al treilea rând, o bază de date ,,rea” poate limita posibilitatea de inserare a datelor. Într-o relație nu pot fi introduse date despre o entitate până nu se cunosc alte date conform restricțiilor de integritate ale entității.
În al patrulea rând, pot apărea pierderi de date la ștergere. In mod normal, prin operația de ștergere trebuie să se poată elimina din baza de date numai datele pe care dorim să le ștergem. Atunci când, concomitent cu aceste date sunt șterse și altele, care nu mai pot fi reconstruite din baza de date, spunem că la operația de ștergere se produc pierderi de date.
Forma normală unu
Precum s-a menționat, domeniile atributelor sunt simple, adică ele sunt atomice (nu pot fi descompuse din punctul de vedere al sistemului de gestiune al bazei de date). Cu alte cuvinte, valorile ce le pot primi atributele nu sunt liste, mulțimi sau alte structuri complexe.
Schema relațională R se găsește în forma normală unu (FN1), dacă pentru orice atribut A din R valorile din dom(A) sunt atomice. Schema unei baze de date se găsește în forma normală unu, dacă orice schemă relațională din ea este în forma normală unu.
Forma normală unu este forma de bază a relațiilor, care figurează ca cerință minimală la majoritatea SGBD-urilor.
Definirea noțiunii de valoare atomică e destul de dificilă. Valoarea atomică dintr-o aplicație în altă aplicație poate fi considerată nonatomică. De aceea ne vom conduce de următoarea regulă: atributul nu este atomic, dacă în aplicații el se utilizează pe părți.
Forma normală doi
Apariția formei normale doi a fost motivată de reducerea redundanței și eliminarea unor anomalii ce apar la actualizarea schemelor în forma normală unu.
Să trecem la expunerea strictă a formei normale doi.
Schema unei relații R se găsește în forma normală doi (FN2)în raport cu mulțimea de dependențe funcționale F, dacă ea se găsește în forma normală unu și orice atribut nonprimar nu depinde parțial de careva cheie a schemei R. Schema bazei de date se găsește în forma normală doi, dacă orice schemă relațională a ei se găsește în forma normală doi.
Problema determinării, dacă un atribut e primar e legată de problema găsirii cheilor unei relații. Prin urmare, determinarea dacă o schemă se găsește în forma normală doi e o problemă NP-completă.
Forma normală trei
Schema R se găsește în forma normală trei (FN3) în raport cu o mulțime de dependențe funcționale F, dacă R se găsește în forma normală unu și orice atribut nonprimar nu depinde tranzitiv de careva cheie a schemei R. Schema bazei de date Db={R1, …,Rm} se găsește în forma normală trei, dacă orice schemă relațională Ri Db, 1≤ i ≤ m, se găsește în forma normală trei.
Schema unei relații se găsește în forma normală trei, dacă orice atribut ce depinde tranzitiv de cheie este primar.
Aducerea schemelor în forma normală trei:
Normalizarea este procesul de aducere a schemei într-o formă normală dată. Aducerea schemei într-o formă normală trei poate fi efectuată prin descompunere sau prin sinteză.
Normalizarea prin descompunere are mai multe dezavantaje descrise mai jos.
Dat fiind faptul că algoritmul de normalizare prin descompunere necesită calcularea cheilor schemei și determinarea atributelor nonprimare, examinarea dependențelor din F+ valide în schema curentă, complexitatea procesului de normalizare nu e polinomială. Acesta e primul dezavantaj.
Intr-al doilea rând, nu întotdeauna putem obține un număr minimal de scheme relaționale normalizate dintr-o schemă dată.
A treia problemă constă în apariția dependențelor parțiale în procesul descompunerii schemelor. Aceste dependențe generează scheme cu mai multe scheme relaționale decât e nevoie.
A patra problemă este că normalizarea prin descompunere nu întotdeauna conservă dependențele funcționle.
A cincea problemă constă în faptul că normalizarea prin descompunere poate produce scheme, în care dependențele ce pot fi utilizate mai departe în descompunere, sunt latente.
Normalizarea prin sinteză – o alta metodă de aducere a schemelor la forma normală trei, ce nu generează problemele descrise mai sus.
În ceea ce privește duplicatele de date trebuie de menționat că ele nu pot fi comparate cu redundanța de date ce este redusă în procesul de normalizare. Redundanța generează anomalii de actualizare a datelor. Pe când duplicatele apărute după normalizare, nu generează asemenea anomalii.
2.4 Structura logică a bazei de date dasciloscopice elaborate
Baza de date contine informatia necesara despre persoanele ce se afla la evidenta si este stocata in memoria serverului sistemului in forma de tabele al sistemului de gestionare cu bazele de date.
Structura bazei de date
Cimpurile Tipul
1. Pasaport Alfanumeric
2. Numele Alfanumeric
3. Deget Sting1 Imagine
4. Deget Sting2 Imagine
5. Deget Sting3 Imagine
6. Deget Sting4 Imagine
7. Deget Sting5 Imagine
8. Deget Drept1 Imagine
9. Deget Drept2 Imagine
10. Deget Drept3 Imagine
11. Deget Drept4 Imagine
12. Deget Drept5 Imagine
13. FotoAnfas Imagine
14. FotoProfil Imagine
15. Formula Alfanumeric
16. Formula adaugătoare Alfanumeric
17. Indici Alfanumeric
18. Genul Alfanumeric
Cimpurile cu pozitiile 1,2,15,16,17,18 sint destinate introducerii informatiei textuale despre persoane.
Pozitiile 3-14 sint destinate stocarii informatiei in forma de imagnini ale amprentelor digitale și fotografiilor.
3. UTILIZAREA TEHNOLOGIILOR CLIENT SERVER LA PROIECTARE A BEZEI DE DATE DASCILOSCOPICE
3.1 Tehnologiile client server la proiectarea bazei de date dactiloscopice
Însăși numele acestei tehnologii de dezvoltare a aplicațiilor, client-server, ne indică faptul că avem de a face cu două entități distincte care comunică între ele, una îndeplinind cererile celeilalte. Cele două entități trebuie să poată lucra separat, fie pe calculatoare distincte, fie ca două procese independente în cazul în care este disponibil un sistem de operare multiproces. Unul dintre procese, procesul server, rulează în permanentă în gol, așteptând să primească sarcini de executat. Un server poate în general deservi mai multe procese client fie direct, fie prin intermediul unor procese fii create câte unul pentru fiecare client în parte. Procesul server trebuie să poată să fie găsit întotdeauna la aceeași adresă de către clienți (adică pe același calculator, la aceeași căsuță poștală), pentru ca aceștia să îi poată comunica cererile. Procesele clienți însă, pot lansa cererile de oriunde din rețea. Clienții pot fi oricare, și oricât de mulți atâta timp cât știu adresa serverului și nu depășesc capacitatea de deservire a acestuia.
Desigur, între clienți și server trebuie să existe un limbaj comun în așa fel încât cererile adresate serverului să poată fi ușor înțelese și rezolvate de către acesta. De multe ori, rezolvarea cererilor înseamnă returnarea unui set de date către client, selectat după dorințele acestuia. Diferența nu este prea mare deocamdată, veți spune dumneavoastră, fată de arhitectura clasică de rețea, Novell de exemplu. Serverul de fișiere Novell acceptă cererile de date venite de la stații și le prelucrează. Dar să nu ne grăbim, nu am spus încă totul despre ideile care stau la baza arhitecturii client-server. Să luăm exemplul unui program xBase lucrând cu fișiere memorate în rețea, și care dorește să prelucreze datele dintr-un fișier DBF aflat pe un server. Să presupunem că programul nu vrea să prelucreze toate întregistrările din fișierul DBF, ci doar acelea care îndeplinesc o anumită condiție: au un câmp logic pe valoarea adevărat sau au o dată de înregistrare nu mai veche de o lună, etc. Care este soluția clasică? Aceea de a deschide fișierul de pe server și de a-i cere acestuia să transmită rând pe rând toate înregistrările aflate în fișier. Pe măsură ce aceste înregistrări sosesc la client, acestea sunt verificate dacă îndeplinesc condiția dată si, în caz de succes, sunt prelucrate.
Dezavantajul unei astfel de abordări este acela că toate înregistrările, indiferent dacă îndeplinesc sau nu condiția dorită, sunt transferate către client. O idee mai bună ar fi aceea ca împreună cu cererea, să-i fie comunicată serverului și condiția care trebuie îndeplinită de către înregistrări pentru a putea fi prelucrate. În acest caz, serverul ar putea transmite spre client doar acele înregistrări care îndeplinesc condiția. În acest fel, traficul pe rețea este mult mai mic. În plus, clientii (în număr mare de obicei) nu trebuie să conțină în interior algoritmi sofisticați de selectare a înregistrărilor care îndeplinesc o anumită condiție. Acești algoritmi sunt memorați o singură dată, în interiorul serverului. Mai mult decât atât, datele originale sunt mereu protejate de server și memorate în orice format consideră serverul că este mai eficient. Clienții trebuie să cunoască doar formatul în care sosesc datele pe rețea, un format în general mult mai simplu.
Pe lângă aceasta, un alt dezavantaj mare este faptul că fiecare utilizator al sistemului dat trebuie să posede programul client. Aceasta duce după sine problemele de instalare, configurare și menținere a versiunii client.
O soluționare a problemei date reprezintă folosirea tehnologiei Web. Partea client este reprezentată de browserul Internet implementat deja în orice sistem de operare. Aceasta permite ca utilizatorul să poate să acceseze datele necesare de pe orice, calculator, practic din orice loc a lumii, folosind orice sistem de operare. Partea de securitate este definită din partea serverului, care în plus reprezintă un avantaj de administrare. Accesul poate fi atât după parolă, cât și cu permitere doar pentru o zonă specificată.
Trecerea la sistemul Web permite accentuarea lucrului asupra sistemului de recunoaștere, dar nu și programare în plus a părților server și client. Mai mult ca atât problemele de menținere se reduce la folosirea a doar unuia sau doi administratori-programatori, în loc de două echipe: una de programatori și una de administratori. Acest fapt important va permite micșorarea cheltuielilor întregului proiect.
Nu mai puțin important este faptul că implementarea Web serverului și a bazelor de date este posibilă sub ambele sisteme de operare pentru rețele răspândite în lume: Unix și Windows. Ambele sisteme mențin instrumentele de realizare a proiectului dat. Este important de accesntuat că folosirea sistemului de operare Unix nu cere plată pentru softul folosit, fiind însă mai greu de administrat, dar la rândul său și mult mai stabil atât din punct de vedere a ănsăși stabilității, cât și din punct de vedere a securității. Folosirea sistemului de operare Windows implică cheltuieli inițiale mari, însă este mult mai comod de administrat. Soluția în cazul dat este de a avea posibilitatea de a folosi ambele platforme – respectiv instrumentariu folosit trebuie să fie menținut de ambele sisteme. În urma cercetărilor am determinat folosirea în calitate de Web server – serverul Apache, iar în calitate de server de baze de date – MySQL. Ambele instrumente sunt menținute de ambele sisteme de operare și sunt gratuite – în baza regulilor consorțiumului OpenSource.
3.2 MySQL – limbaj de integrarea pentru baze de date dactiloscopice
Notiuni generale despre SQL
SQL (Structured Query Language) a fost dezvoltat in 1970 in laboratoarele IBM din San Jose, California. A fost creat initial pentru produsul DB2 de la IBM, un sistem de gestiune a bazelor de date relationale, RDBMS, care poate fi intilnit inca in multe medii de programare. SQL este un limbaj nonprocedural, spre deosebire de limbajele procedurale de genearatia 3 (3GLs) cum sint COBOL si C SQL, limbaje ce fusesera create pina atunci.
NOTA: Nonprocedural inseamna mai mult "CE" decit "CUM". De exemplu SQL se refera la datele ce trebuie receptionate, sterse sau inserate, si nu la modul in care trebuie facut acest lucru.
Doua mari organizatii pentru standarde American National Standards Institute (ANSI) si International Standards Organization (ISO), promoveaza SQL ca standard pentru noile Sisteme de Gestiune a Bazelor de Date.
Ce este MySQL?
MySQL este un server de baze de date SQL, multi-user si multi-threaded. SQL este cel mai popular limbaj de baze de date din lume. MySQL este o implementare client/server ce consta
intr-un "deamon server" multe programe client, precum si biblioteci.
Avantajele principale ale MySQL sint: viteza, robustetea si usurinta in utilizare. Firma care a creat MySQL il utilizeaza din 1996 intr-un mediu cu peste 40 de baze de date continind 40.000 de tabele, din care peste 500 au mai mult de 7 milioane de rinduri.
MySQL este inca in constructie, dar deja ofera un set de functii foarte performant.
Caracteristici importante MySQL
Poate utiliza mai multe unitati centrale daca sint disponibile in sistem.
Lucreaza pe platforme diferite.
Tipuri de date: intreg, cu semn sau fara de lungime de 1,2,3,4 sau 8 bytes (signed/unsigned integers 1, 2, 3, 4 and 8 bytes long), numere zecimale cu precizie simpla sau dubla (FLOAT, DOUBLE), caracter(CHAR), caracter cu lungime variabila(VARCHAR), TEXT, BLOB, data(DATE), timp(TIME), data si timp(DATETIME), TIMESTAMP, an(YEAR), SET and enumerare(ENUM).
Operatia JOIN foarte rapida, utilizind un multi-join optimizat.
Functiile SELECT si WHERE suporta ca parametrii atit operatori cit si functii
Sint implementate clauzele SQL: GROUP BY si ORDER BY . De asemenea functiile de grupare: COUNT(), AVG(), STD(), SUM(), MAX() and MIN().
Ofera suport pentru LEFT OUTER JOIN cu sintaxa ANSI SQL si ODBC.
Se pot include tabele din baze de date diferite in aceeasi cerere (query).
Un sistem de privilegii si parole foarte sigur si flexibil, care permite verificarea la nivelul masinii gazda (host-based verification). Toate parolele pentru conectarea la baza de date sint codificate.
ODBC (Open-DataBase-Connectivity) pentru Windows95 (cu sursa). Toate functiile ODBC 2.5 si multe altele.
Sint permisi 16 indecsi pentru o tabela . Fiecare index poate fi din 1 pina la 15 coloane sau parti din coloane. Lungimea maxima a unui index este de 256 de bytes (poqte fi schimbata prin recompilarea MySQL). Un index poate utiliza doar prefixul unui cimp de tip CHAR sau VARCHAR.
Inregistrari cu lungime fixa si variabila.
Tabele HASH in memorie care sint utilizate ca tabele temporare.
Dimensiunea maxima a bazei de date: 50,000,000 de inregistrari.
Toate coloanele au valori implicite. Se poate modifica doar o parte din coloanele tabelei cu comanda INSERT. Coloanele carora nu le-a fost explicit atribuita o valoare, vor fi initializate cu valoarile implicite.
Pentru portabilitate utilizeaza GNU Automake, Autoconf, si libtool.
Un sistem de alocare a memoriei foarte rapid bazat pe thread-uri.
Include isamchk,un utilitar foarte rapid pentru verificarea tabelelor, optimizare si reparare.
Suport pentru setul de caractere ISO-8859-1 Latin1.
Toate datele sint salvate in formatul ISO-8859-1 Latin1. Toate operatiile de comparare petru siruri nu tin cont de majuscule
Sortarea este facuta conform setului de caractere ISO-8859-1 Latin1.
Permite alias-uri in tabele si coloane conform standardului SQL92.
DELETE, INSERT, REPLACE, si UPDATE intorc numarul de linii afectate.
Coloanele si tabelele pot avea si nume de functii. Singura restrictie este s anu existe spatii intre numele functiei si ‘(‘.
Serverul poate afisa mesajele de eroare in mai multe limbi.
Clientii se pot conecta la serverul MySQL utilizind conectare TCP/IP sau "Unix sockets",sau "named pipes" in Win NT.
Comanda specifica MySQL , SHOW, este utilizxata pentru a obtine informatii despre bazele de date, tabele si indecsi. Comanda EXPLAIN este utilizata pentru a determina modul in care optimizatorul rezolva o cerere.
Compatibilitatea cu anul 2000
MySQL utilizeaza functiile pentru timp ale UNIX-ului care nu au problema cu data pina in 2069; toti anii de 2 cifre sint translatati pentru perioada 1970 – 2069, ceea ce inseamna ca anul 01 inseamna 2001.
Toate functiile MySQL referitoare la data sint pastrate intr-un fisier 'sql/time.cc' si codate pentru a fi compatibile cu anul 2000.
In MySQL 3.22 sau versiuni ulterioare , datele de tip YEAR pot memora ani de la 0 si 1901 la 2155 intr-un byte si le afiseaza pe 2 sau 4 caractere.
Sisteme de operare cu care MySQL este compatibil
AIX 4.x cu native threads
BSDI 2.x cu pachetul MIT-pthreads inclus
BSDI 3.0, 3.1 si 4.x cu native threads
DEC UNIX 4.x cu native threads
FreeBSD 2.x cu pachetul MIT-pthreads inclus
FreeBSD 3.x cu native threads
HP-UX 10.20 cu pachetul MIT-pthreads inclus
HP-UX 11.x cu the native threads.
Linux 2.0+ cu LinuxThreads 0.7.1 sau glibc 2.0.7
NetBSD 1.3 Intel si NetBSD 1.3 Alpha
OpenBSD 2.x cu pachetul MIT-pthreads inclus
OS/2 Warp 3, FixPack 29 si OS/2 Warp 4, FixPack 4
SGI Irix 6.x cu native threads
Solaris 2.5, 2.6 si 2.7 cu native threads pe SPARC si x86
SunOS 4.x cu pachetul MIT-pthreads inclus
SCO OpenServer cu un port recent pentru pachetul FSUP threads
SCO UnixWare 7.0.1
Tru64 Unix
Win95, Win98 si NT (cea mai noua varianta este disponibila numai utilizatorilor cu licenta MySQL sau cu suport e-mail. O versiune shareware este :MySQL 3.21.29.
MySQL utilizeaza TCP/IP pentru conectarea unui client la server (Aceasta permite oricarei masini din retea sa se conecteze la serverul MySQL). De aceea, inainte de a instala MySQL pe o masina trebuie sa existe instalat protocolul TCP/IP.
4. PROIECTAREA STAȚIEI DE LUCRU PENTRU PROCESAREA INFORMAȚIEI DACTILOSCOPICE
4.1 Componența stației de lucru
Statia de lucru este locul de lucru al operatorului pentru introducerea informației în BD, soluționarea problemelor de identificare.
În componența stației de lucru intră:
calculator;
scaner pentru introducerea fișelor dactiloscopice;
unitatea de introducere a amprentelor digitale "pe viu";
cameră video pentru introducerea fotografiilor;
imprimantă.
Fig.8 Componența stației de lucru
4.2 Elaborarea aplicției client pentru actualizarea și gestionarea bazei de date dactiloscopice
Elaborarea sistemului a constatat din urmatoare etape:
a) Elaborarea formelor de introducerea datelor dactiloscopice – a fost făcută în baza limbajului HTML cu scopul compatibilității la diferite platforme.
b) Implementarea bazei de date dactiloscopice în MySQL
create table base (
numele index char(255),
formula blob,
formula2 blob,
id integer PRIMARY KEY AUTO_INCREMENT,
prenumele index char(50),
patronimic index char(50),
nday char(2),
nmonth char(2),
nyear char(4),
sex char(1),
seria index char(50),
eliberat char(10),
pday char(2),
pmonth char(2),
pyear char(4),
data char(10)
);
c) elaborarea scriptelor de gestiune a sistemului
Aplicația client permite:
introducerea automată a datelor dactiloscopice, imaginilor feței din profil și anfas, datelor din pașaport.
Fig. 9 Formular de introducere a datelor
Cautare după criteriile datelor introduse
Fig. 10 Modulul de cautare a cardului dactiloscopic in baza de date
Imprimarea cardului dactiloscopic
Fig. 11 Cardul dactiloscopic imprimat
5 Proiectarea economică a proiectului
Calcularea sinecostului programului
5.1 Introducere
La etapa actuală de dezvoltarea țării, când au loc schimbări esențiale în diferite probleme legate de economie, planificare, piață, o cerință principală în pregătirea inginerilor de toate specialitățile este pregătirea organizator – economică la un nivel înalt, deoarece aceasta este dictat de trecerea întreprinderilor la autofinanțare, de schimbarea relațiilor între întreprinderi, de trecerea la economia de piață.
Lucrarea de diplomă trebuie să corespundă cerințelor generale, înaintate proiectelor tehnice, pe baza cărora este creată tehnica nouă și în ea trebuie să fie reflectată aprecierea tehnico-economică a proiectelor elaborate și organizarea LEP (lucrare economică de proiectare), care se folosește în organizațiile de proiectare și cercetări științifice.
Deoarece lucrarea de diplomă conține mai multe lucrări de proiectare și experimentale, ea aparține clasei lucrărilor LEP. Deaceea toate calculele economice sînt efectuate ca pentru LEP.
Tab.1
Cheltuielile materiale de elaborare a proiectului
Tab.2
Cheltuielile indirecte de elaborare a proiectului
Efectuarea calculelor s-au efectuat conform următoarelor date:
Energia electrică – 0,65 bănuți pentru 1 kW: 1 calculator timp de 166 zile cîte 8 ore cu coeficientul de utilizare 0.8, care consumă 200w pe oră = 137,6 lei
Energie termică – aproximativ 250 pentru 1 Gcal
Bibliografia
Servicii de telecomunicații, telefon – 50 lei pe lună
Cheltuieli de reparații = 2.5% din costul ei = 876,65 lei
Paza = 200 lei * 6 luni = 1200 lei
Cheltuieli de transport = 5% din cheltuieli materiale = 1155,50 lei
Am împărțit efectuarea proiectului pe etape de lucru, ce va fi foarte important la alcătuirea grafului rețea și la calculul cheltuielilor.
Tab.3
Etapele de lucru
În dependență de etapele de lucru fiecare colaborator a proiectului participă la diferite etape după cum este reprezentat în tabelul următor
Tab.4
Etapele de lucru cu repartizarea zilelor
Tab.5
Salariile
Defalcări de bază se calculează din considerația a 22 zile lucrătoare pe lună și 8 ore pe zi. Salariul suplimentar constituie 20% din salariul de bază.
Contribuții pentru asigurări sociale se ia 31% din salariul de bază și cel suplimentar.
La construirea grafului-rețea se fac următoarele calcule:
La construirea grafului-rețea se face următoarele calcule:
,
, ,
, .
Aici Td – timpul devreme de efectuare a evenimentului; Tt – timpul târziu de efectuare a evenimentului I; Ri – rezerva de timp pentru efectuare evenimentului I; Ni – numărul evenimentului; Rig – durata efectuării lucrării IG; Rdig – rezerva deplină de timp a lucrului IG; Rlig – rezerva liberă de timp pentru lucrul IG.
Drumurile critice vor fi
1 – 2 – 6 – 7 – 10 – 11 – 12 – 13 – 14 – 16 – 17 – 18 – 19 – 20 – 21 – 22 – 23
1 – 2 – 6 – 8 – 10 – 11 – 12 – 13 – 14 – 16 – 17 – 18 – 19 – 20 – 21 – 22 – 23
1 – 2 – 6 – 9 – 10 – 11 – 12 – 13 – 14 – 16 – 17 – 18 – 19 – 20 – 21 – 22 – 23.
Sinecostul = Cheltuieli materiale + cheltuieli indirecte + Salarii + Amortizarea = 13610+3324,14+5505,98+6054 = 28494.12 lei
Prețul de livrare en gros = Sinecostul + Profit = 28494,12*0,2 =5698,82 lei
Prețul de livrare = prețul de livrare angro + TVA = 41031,53 lei
Prețul de cost de instalare:
Prețul de instalare = Cheltuieli de elaborare + Cheltuieli de instalare + Profit
Tab.6
Cheltuieli de instalare
Prețul de instalare = 117051,73
Tab.7
Cheltuieli de deservire
Cheltuieli de deservire = 1750 + Profitul + TVA = 2450
Deoarece procurarea softului și hardului în domeniul Tehnologiilor Informaționale se consideră investiție capitală, vom amortiza aceste cheltuieli în timp de 2 ani fiindcă sunt supuse uzurii morale rapide:
[S/(A*365)]*Z
unde: S – suma ce trebuie de amortizat;
A – perioada de amortizare în ani;
Z – perioada proiectului în zile.
[26000/(2*365)]*170=6054 lei
6 PROTECȚIA MUNCII LA ÎNTREPRINDERE
6.1 Aprecierea pericolului la monitor
Odată cu dezvoltarea tehnicii de calcul tot mai mult se atrage atenția asupra problemelor protecției utilizatorilor, în special acelor care lucrează la calculator, adică lângă monitor. Principalii factori dăunători, care influențează asupra sănătății omului, când acesta lucrează lângă monitor sunt:
radiația sau iradieri ionizate;
câmpul electrostatic;
câmpul electromagnetic, etc.
Iradieri Ionizate reprezintă iradierea electro-magnetică cu o capacitate de ionizare a moleculelor. Dacă se provoacă ionizarea moleculelor organismului uman, atunci legăturile între molecule se distruge și ca rezultat apar diferite boli. Capacitatea de ionizare o au următoarele particule: iradieri, fluxul de electroni, substanțele radioactive.
În cazul monitoarelor cel mai semnificativ tip de iradiere ionizată este – iradiere, care însă este foarte mică, de obicei nu depășește normele biologice. Celelalte tipuri de iradieri pot fi neglijate deoarece greu pot fi depistate.
– iradierea apare în urma ciocnirii electronilor cu atomii substanței luminofore sau cu atomii ecranului din sticlă.
Pentru a micșora iradierea ionizată a monitoarelor moderne, pe suprafața lor se aplică o foaie metalică străvezie, care atenuează fluxul de iradiere. O altă cale de apărare împotriva iradierii ionizate este procurarea unui ecran protector, care se instalează pe monitor și are același efect ca și foaia metalică străvezie.
În genere iradierea ionizată asupra omului poate provoca următoarele acțiuni:
locale – acțiuni de scurtă durată cu doze mari, care aduce la traume locale: îmbolnăvirea pieii, pierderea pieii, pierderea unghiilor, defectarea oaselor, cancer;
totale – reprezintă iradieri îndelungate cu doze mici, aduce la îmbolnăvirea sângelui (leucemie).
Câmpul electrostatic, care apare pe ecranul monitorului este rezultatul bombardării permanente a monitorului cu fascicolul de electroni emis de catod. Astfel sarcina electrică, case se acumulează pe suprafață monitorului, formează câmpul electrostatic. Fenomenul electrizării statice este legat și de starea aerului din mediu. În condiții normale aerul se caracterizează cu proprietăți izolatorii înalte, însă sub acțiunea razelor solare și celor cosmice, radiației materialelor radioactive a scoarței pământului și a altor factor ionizatori, moleculele neutrale a aerului se ionizează, formând ioni pozitivi și negativi – purtători ai sarcinii electrice. Dacă intensitatea câmpului electric, format de materialele, de dispozitivele de curent continuu și de obiectele, care ușor se electrizează, este mare, atunci ionii liberi obțin energie cinetică suficientă pentru a forma ioni noi la ciocnirea lor cu moleculele neutre. În urma ionizării aerul își pierde proprietatea sa de izolator (devine conductibil) și descărcarea electrică latentă se transformă într-o descărcare sferică, adică are loc o străpungere electrică a aerului.
Descărcarea electricității statice poate provoca o explozie, incendiu și alte accidente. La unele întreprinderi, care produc substanțe sintetice, polimeri și produse din aceste substanță, și care posedă proprietăți dielectrice înalte, electrizarea micșorează productivitatea muncii și este unul din motive care duc la scăderea calității producției.
Influența sistematică a câmpului electrostatic de intensitate înaltă asupra corpului omului poate duce la unele dereglări funcționale a sistemului central nervos, a sistemului cardio-vascular și a altor organe. Din aceste motive, intensitatea maxim-admisibilă a câmpului electric la locurile de muncă este normată:
Tab. 8
Intensitatea maxim-admisibilă a câmpului electric la locurile de muncă
Intensitățile admisibile a câmpului electrostatic sînt indicate fără a lua în considerație influența asupra omului a descărcărilor electrice. Normele indicate pentru intensitatea câmpului electrostatic mai mare de 20 kW/m se utilizează numai cu condiția, restul timpului a zilei de lucru intensitatea nu întrece 20 kW/m. Dacă intensitatea câmpului electrostatic întrece valorile indicate, atunci se aplică unele măsuri de micșorare a ei.
Măsurile principale de micșorare a intensității câmpului electric în zona de lucru sânt:
îndepărtarea surselor a câmpurilor electrostatice din zona personalului care deservește aparatura;
ecranarea sursei câmpului sau a locului de muncă;
utilizarea neutralizatorilor de sarcini electrice statice;
umezirea materialului care se electrizează;
schimbarea materialelor, care ușor se electrizează cu materiale ce nu se electrizează;
alegerea suprafețelor care contactează conform condițiilor de electrizare minimă;
modificarea procesului tehnologic în așa mod ca să se micșoreze nivelul de electrizare;
alegerea materialelor și suprafețelor care greu electrizează alte corpuri sau le electrizează cu sarcini de polaritate diferită;
instalarea în toate încăperile, unde se află oameni, a podelelor care conduc curentul electric.
În calitate de măsură de protecție individuală a omului de la electricitatea electrostatică poate servi încălțămintea ce conduce curentul electric, albituri, halat, etc. adică tot ce asigură legătura electrică a corpului omului cu pământul.
În majoritatea monitoarelor moderne problema câmpului electrostatic este parțial rezolvată prin introducerea tehnologiei antistatice. Datorită acestei tehnologii câmpul electrostatic se micșorează până la 10% din intensitatea inițială a acestuia. În afară de această majoritatea ecranelor protectoare, care micșorează iradierea ionizată, mai sigură și atenuarea considerabilă a câmpului electrostatic.
Câmpul electromagnetic creat de monitor este de asemenea un factor dăunător sănătății omului.
Influența câmpurilor electromagnetice de mare intensitate asupra omului constă în absorbția de către țesuturile corpului uman a energiei, însă influența principală îi revine câmpului electric. Nivelul de influență a câmpurilor electromagnetice asupra omului depinde de frecvență, de puterea emisiei, de durata acțiunii, de regimul de emisie (prin impulsuri sau continuu), și de asemenea de proprietățile individuale ale organismului. Influența câmpului electric de frecvență joasă provoacă dereglări în activitatea funcțională a sistemului cardio-vascular, și chiar la schimbări privind componența sângelui.
Influența câmpului electromagnetic de frecvență înaltă se reflectă sub forma efectului termic, care duce la ridicarea temperaturii corpului, la supraîncălzirea locală a țesuturilor corpului și a organelor cu o termoreglare slabă. Ca rezultat unii lucrători suferă din cauză insomniei, simt dureri în regiunea inimii, dureri de cap, ușor obosesc.
Pentru a micșora puterea de emisie a sursei câmpului electromagnetic pot fi utilizate următoarele mijloace tehnice:
utilizarea unui astfel de regim de lucrul, în care dispozitivul lucrează cu o putere mai mică decât cea proiectată;
lichidarea locurilor de emisie suplimentară;
micșorarea undelor reflectate prin ajustarea sarcinilor, etc.
Alegerea corectă a regimului de lucru a personalului și a utilajului permite micșorarea prezenței omului în zona de acțiune a câmpurilor electromagnetice.
Utilizarea sistemelor de dirijare la distanță cu utilajul permite personalului să-și îndeplinească funcțiile în afara zonei de acțiune a câmpurilor electromagnetice.
Procesul de ecranare, des utilizat cu scopul de micșora influența câmpurilor electromagnetice, utilizează fenomenul de absorbție și reflectare a energiei câmpului electromagnetic. Pentru confecționarea ecranului se utilizează materiale cu o conductibilitate electrică înaltă (aluminiu, cupru, oțel), și cu proprietăți de absorbție și reflectare sub formă de foi și plasă. Ecranele obligatoriu se unesc la pământ.
Eficacitatea acțiunii de ecranare a materialului se caracterizează prin adâncimea infiltrării câmpului electromagnetic în ecran, care depinde de materialul de confecționare.
Adâncimea infiltrării câmpului electromagnetic, la care acest câmp scade de 2,718 ori:
unde – permeabilitatea magnetică relativă a materialului ecranului, Hn/m;
– conductibilitatea relativă a materialului ecranului, cm/m;
f frecvența câmpului electromagnetic Hz.
Adâncimea infiltrării a frecvențelor înalte și supraînalte în ecran de obicei nu întrece un milimetru, astfel grosimea ecranului se alege din considerente constructive.
6.2 Calcularea protecției “legare la nul”
Legarea la nul este o măsură de protejare a omului de electrocutare prin deconectarea strictă și în viteză a rețelei în caz de apariție a tensiunii pe carcasă (străpungerea izolării). Deconectarea strictă se efectuează, dacă curentul de scurt circuit format prin fază și firul nul este destul de mare pentru ca declanșatorul să funcționeze corect.
Scopul calculării instalației “legarea la nul” – determinarea secțiunii firului nul, care satisface condiția funcționării protecției maximale de curent. Valoarea protecției se determină după puterea instalației electrice proiectate (exploatate).
Curentul de scurtcircuit trebuie să depășească valoarea protecției conform cerințelor (pentru siguranțe Is.c. ≥ 3 In, unde In – curentul nominal al siguranței). Modul de calculare este următorul:
Se calculă rezistența circuitului “faza – nul”:
;
unde: Rf – rezistența activă a firului fazic, Ohm;
Rn – rezistența activă a firului nul, Ohm;
Xc – rezistența inductivă a rețelei “faza – nul” și pentru rețelele cu tensiune joasă (până la 1000 V) și firele din cupru și aluminiu, deci Xc este foarte mică (Xc = 0).
Rezistențele active se calculă după formula:
; ;
unde Lf, Sf, Ln, Sn – lungimea și secțiunea firului fazic și nul corespunzător;
–rezistența electrică specifică:
pentru cupru, 0.018 Ohm * (mm/m);
pentru aluminiu Al = 0.028 Ohm * (mm/m);
Deoarece materialul din care s-a confecționat cablul (firul) este cupru, lungimea firului de fază = 400 m, iar secțiunea firului = 16 mm vom obține următoarele calcule:
;
Pentru lungimea firului nul Ln = 400 m și secțiunea firului = 10 mm vom obține:
;
curentul de scurt-circuit calculat în A:
;
unde Zt – rezistența transformatorului.
Pentru tensiunea U = 380 V și Zt / 3 = 0.0354 Ohm (din tabel) obținem următoarele calcule:
Se compară Is.c. cu In: dacă Is.c. ≤ 3 In pentru siguranță atunci se aleg conductoare de o secțiune mai mare și calculul se repetă.
Deoarece In este egal cu 63 A obținem:
Rezultă că, curentul de scurtcircuit depășește valoarea cerințelor obiectului protecția muncii (pentru siguranțe) sînt respectate.
6.3 Securitatea antiincendiară
Incendiu se numește procesul necontrolat de ardere în afara unui loc de ardere special amenajat, ce aduce daune materiale.
În cadrul oricărei organizații, sau întreprinderi trebuie să existe mijloace de anunțare, de apel rapid la serviciile orășenești antiincendiare în cazul apariției incendiului. Pentru obiectele de o importanță majoră sau periculoase, este recomandată posibilitatea legăturii telefonice directe cu secția antiincendiară orășenească. Semnalizarea antiincendiară se execută cu ajutorul diferitor sisteme. Pentru a anunța despre incendiu se utilizează legătura telefonică, legătura radio, sirena, semnalizarea cu ajutorul clopotelor etc. Mijloacele de anunțare despre incendiu trebuie să fie disponibile toate 24 ore.
Semnalizarea incendiului se execută de diferite sisteme. Cel mai simplu și mai des utilizat este semnalizatorul manual, care se activează prin apăsarea butonului. Așa semnalizatoare se instalează pe scări, în paliere și sînt vopsite în culoarea roșie.
În timpul de față larg se utilizează semnalizatoarele automate, care conform principiului de lucru se împart în cele termice, de fum, combinate și optice.
Semnalizatoarele termice de acțiune maximă acționează la deformarea unei plăci bimetalice, la încălzirea ei până la 60, 80, 100 °C în dependență de reglaj.
În semnalizatoarele termice semiconductoare, în calitate de elemente sensibile sânt termorezistențele, din cauza cărora se schimbă curentul în rețea la încălzirea lor.
Termosemnalizatoarele diferențiale reacționează la ridicarea rapidă a temperaturii (la 30°C timp de 7 secunde), iar în calitate de element sensibil se folosește elementul la încălzirea căruia apare termo-FEM.
În semnalizatoarele de fum în calitate de element sensibil se utilizează camera de ionizare, în care sub acțiunea izotopului radioactiv (plutoniu-239) apare un curent de ionizare. Apariția fumului în cameră mărește consumul de raze ceea ce cauzează micșorarea curentului de ionizare.
În semnalizatoarele combinate se folosește interconectarea semnalizatorului de fum cu cel termic. La camera de ionizare se mai conectează în plus încă o termorezistență.
Semnalizatoarele combinate reacționează atât la apariția fumului, cât și la schimbarea temperaturii. Semnalizatoarele optice reacționează la razele ultraviolete ale spectrului flăcării, deoarece elementul sensibil reprezintă contoarele de fotoni. Semnalizatoarele de diferite tipuri pot controla suprafețe de la 15 până la 100 m2.
Semnalizatoarele de fum și cele combinate nu se instalează în încăperi umede și prăfuite, sau în încăperi în care se conțin vapori de acizi, baze, sau unde temperatura este mai mare decât 80 °C, deoarece în așa locuri poate avea loc acționarea falsă ale semnalizatoarelor.
6.3.1 Cauzele apariției incendiilor
Procesul de ardere este posibil în cazul când este prezentă substanța arzătoare, sursa de aprindere și oxidantul, care în cele mai dese cazuri este oxigenul, ce se conține în aer. La reducerea concentrației oxigenului din aer până la 12-14% arderea majorității substanțelor se oprește. Procesul de ardere este posibil și în lipsa oxigenului – deoarece hidrogenul, stibiul și unele metale ard în clor. Unele substanțe ( turba, cărbunele, funinginea, cârpele uleioase), numite piriforme pot să se autoinflameze la contactul cu aerul. Auto-aprinderea acestor substanțe are loc în urma proceselor chimice, termice sau microbiologice. Substanțele se încălzesc sub acțiunea căldurii ce vine din afară, ce se elimină în timpul reacțiilor chimice, și de asemenea în rezultatul acțiunii micro-organismelor.
În procesul de producție, incendiul poate apare în urma unor cauze de ordin electric sau ne electric. La cauzele de ordin ne electric se referă:
funcționarea proastă a instalațiilor de producție și dereglarea procesului tehnologic; comportarea iresponsabilă sau ne atentă cu focul (fumatul, lăsarea fără supraveghere a dispozitivelor de încălzire);
construcția incorectă sau dereglarea sistemului de ventilare;
autoinflamarea materialelor.
La cauzele de ordin electric se referă:
scurtcircuitul;
supraîncărcarea conductoarelor;
rezistența mare de trecere;
scânteierea;
electricitatea statică și descărcarea fulgerului;
arcul electric ce apare în timpul sudării electrice și în timpul operațiilor greșite cu aparatajul de comutare;
instabilitatea tensiunii electrice din rețea – ca rezultat se aprind unele circuite integrate din calculator, sau monitor, etc.
6.3.2 Mijloacele de stingere a incendiilor
Cel mai răspândit mijloc de stingere a incendiilor este apa, ce posedă o capacitate termică enormă și o temperatură mare de vaporizare, ceea ce permite de a lua căldura din focarul incendiului. În același timp apa nu poate fi folosită pentru stingerea soluțiilor ușor inflamabile (benzina, gaz lampant, ulei mineral), deoarece din cauza greutății relative mari, ea se adună sub aceste soluții și împrăștiindu-se ușor și rapid măresc considerabil suprafața de ardere. De asemenea, se interzice stingerea cu apa a substanțelor ce elimină reagenți inflamabili (carbid de calciu, silitra) la contactarea lor cu apa.
Pentru stingerea instalațiilor electrice sub tensiune, apa nu poate fi folosită fără măsuri speciale de protecție a oamenilor de la atingerea curentului electric prin getul de apa. În clădiri, în locuri special rezervate, se instalează scuturi antiincendiare, ce conțin unele rechizite necesare pentru stingerea focului: robinet de presiune, țeava elastică, în unele locuri nisip, găleți, topoare și alte instrumente de distrugere a pereților.
O mare răspândire au căpătat mijloacele automate de detectare și stingere a incendiului. Principiul de funcționare a acestora, în majoritatea cazurilor, se bazează pe prezența unor țevi în interiorul cărora se află apă sub presiune, și niște dopuri din materiale ce se topesc ușor, introduse în aceste țevi. La ridicarea temperaturii în încăpere, dopurile se topesc și apa din țevi sub acțiunea presiunii stropește focul.
O modalitate efectivă în prevenirea incendiilor, minimizarea daunelor și reducerea jertfelor omenești este familiarizarea muncitorilor, copiilor și a populației în întregime cu regulile de comportare în situații de incendiu, modalitățile de stingere a focului, normele elementare de prevenire a incendiului.
6.3.3 Securitatea antiincendiară în sălile de calcul
Pentru a analiza nivelul securității incendiare a locurilor de muncă, a zonelor de producție, a sălilor de calcul se folosește următoarea clasificare :
1.Clasificarea materialelor de construcție și construcțiilor după nivelul de inflamabilitate:
ne inflamabile;
greu inflamabile;
inflamabile;
2. Clasificarea construcțiilor după nivelul rezistență la incendiu (limita nivelului de rezistența la incendiu – timpul în ore din momentul începerii incendiului până la momentul apariției crăpăturilor).
3. Clasificarea încăperilor după RCIE ("Regulile de Construcție a Instalațiilor Electrice"):
cu pericol de explozie;
cu pericol de inflamare.
Criteriile de apreciere:
Conținutul de substanțe inflamabile;
Regimul termic de prelucrare.
4. Clasificarea proceselor de producție după pericolul incendiar:
cu pericol de explozie;
cu pericol de explozie și inflamare;
cu pericol de inflamare;
fără pericol de inflamare;
Conform primei clasificări (clasificarea materialelor de construcție și construcțiilor după nivelul de inflamabilitate) sala de calcul este ne inflamabilă deoarece sînt prevăzute multe măsuri de prevenire a incendiului cum ar fi: sisteme de semnalizare, podele din metal, mese metalice, pereții în sala de calcul se acoperă cu substanțe ne arzătoare.
După clasificarea a doua (clasificarea construcțiilor după nivelul rezistență la incendiu), de obicei sălile de calcul se află în clădiri construite sau din beton armat sau coteleț (pentru instituțiile de învățământ). Ambele materiale de construcție au o rezistență la incendiu mare – pereții în sala de calcul se acoperă cu substanțe ne arzătoare.
După clasificarea a treia (după Regulile de Construcție a Instalațiilor Electrice), luând în considerație conținutul mic de substanțe inflamabile și regimul termic de prelucrare, sălile de calcul pot fi caracterizate – cu pericol mic de inflamare.
Sălile de calcul după pericolul incendiar a proceselor de producție se referă la categoria celor cu pericol de inflamare ceea ce se explică prin faptul, că în încăpere se găsesc substanțe inflamabile: de obicei, aceste săli sînt echipate cu utilaj care conține masă plastică, care totuși arde. Trebuie însă de menționat, în ultimul timp masa plastică utilizată la fabricarea tehnicii de calcul are o astfel de componență chimică, care nu arde sau care se autostinge după primele secunde de ardere. În sala de calcul de obicei lipsesc așa atribute cum ar fi : covoare, obiecte din lemn, dulapuri cu cărți, etc. Reiese că, cu toate că pericolul de inflamare există, el este foarte mic.
Securitatea antiincendiară poate fi asigurată prin măsuri de profilaxie antiincendiară și prin respectarea regulilor de prevenire a incendiului. Noțiunea de profilaxie antiincendiară include un complex întreg de măsuri, necesare pentru preîntâmpinarea apariției incendiului sau reducerea urmărilor lui.
6.3.4 Măsurile profilactice de luptă cu cauzele incendiului în sălile de calcul
Măsurile de eliminare a cauzelor incendiilor și exploziilor se divizează în:
măsuri tehnice;
măsuri de exploatare;
măsuri organizatorice;
măsuri de regim.
La măsurile tehnice se referă – respectarea normelor antiincendiare la construcția clădirilor, sistemului de încălzire, sistemului de ventilare, la alegerea și montarea echipamentului electric, sistemele paratrăsnet.
La măsurile de exploatare se referă – exploatarea corectă a utilajului de producere, instalațiilor de compresie, cuptoarelor și a altor dispozitive de forță și a utilajului electric; menținerea corectă a încăperilor, a clădirilor și a teritoriului întreprinderii.
La măsurile organizatorice se referă – studierea regulilor antiincendiare de către personalul întreprinderii, sau organizației, editarea instrucțiunilor și placatelor necesare.
La măsurile de regim se referă – interzicerea sau impunerea unor restricții de utilizare a focului deschis, fumatului, a lucrărilor de sudare în anumite locuri.
La proiectarea și construcția clădirilor și încăperilor, (în particular a sălii de calcul), de asemenea trebuie să se respecte măsurile antiincendiare:
protecția construcțiilor de lemn (dacă sînt) se realizează prin îmbibarea cu substanțe
chimice ne inflamabile (antipirene), acoperirea cu vopsele refractare;
pentru limitarea extinderii incendiului se fac obstacole antiincendiare: pereți, bariere, uși, porți, ferestre. Toate acestea trebuie îndeplinite din materiale ne arzătoare.
Măsurile active de luptă cu incendiile în sălile de calcul:
izolarea locului de ardere de aer cu ajutorul substanțelor solide (nisip, pături, etc.);
răcirea focarului până la unele temperaturi stabilite, care se face cu ajutorul apei, însă apa are restricții la stingerea substanțelor inflamabile, instalațiilor electrice, etc., de aceea mai des se folosește bioxidul de carbon, care în reacție cu aerul micșorează temperatura până la -78 C;
reducerea vitezei petrecerii reacției chimice în flacără – în acest scop se folosesc prafurile;
distrugerea mecanică a flăcării în rezultatul acționării asupra ei a unui get puternic de gaz sau apa.
Pentru stingerea focului în sălile de calcul se utilizează extinctoarele cu CO2 și praf, care posedă o viteză mare de stingere, timp îndelungat de acțiune, posibilitate de stingere a instalațiilor electrice, eficacitate înaltă de luptă cu focul.
Reieșind din normele securității antiincendiare, pentru o sală de calcul cu suprafața de 100 m˛ sînt necesare următoarele mijloace primare de stingere a incendiului:
un extinctor de CO2 de tip OU-5 sau OU-8, cu ajutorul căruia se poate stinge flacăra de pe diferite materiale și instalații electrice
(până la 1000 V);
un extinctor de spumă chimică (OHP-10) sau un extinctor de spumă (OVP-5 sau OVP-10) pentru stingerea materialelor solide și lichidele inflamabile (în afara de instalațiile sub tensiune);
pâslă sau asbest (1X1; 2X1,5; 2X2 m).
Sălile de calcul trebuie să fie echipate cu semnalizatoare incendiare – pentru semnalizarea apariției incendiului. În calitate de semnalizatoare incendiare pentru sălile de calcul se utilizează semnalizatoarele de fum fotoelectrice de tip IDF-1 sau DIP-1.
În dependență de înălțimea podului (3 m) și aria podelei (40 m.), după norme este suficientă prezența a trei semnalizatoare pentru toată încăperea. Aceste dispozitive se caracterizează printr-o viteză mare, sensibilitate înaltă și care funcționează după principiul difuziunii căldurii de către particulele de fum.
Avantajul acestor semnalizatoare constă în lipsa inerției, controlul unei suprafețe mari. Neajunsul lor este posibilitatea acționării false și costul ridicat.
Toate sistemele, care utilizează curent electric – dispozitivele de repartizare, aparatele de măsură, sistemele de siguranță și alte aparate electrice trebuie să fie montate pe suporturi care nu ard (marmor, textolit, asbest, etc.).
Măsurarea rezistenței izolației circuitului electric trebuie să se execute în fiecare an în încăperile cu mediul normal, iar în încăperile cu umiditate înaltă, cu exces de gaze și aburi – nu mai rar de 2 ori pe an.
Suportul metalic, carcasele echipamentelor electrice și electronice, de asemenea țevile metalice, prin care trece sârmele electrice, trebuie să fie conectate la pământ.
În gospodăria obiectelor electrice deseori se utilizează acumulatoarele, încărcarea cărora se însoțește de emisia gazelor și aburilor explozive și periculoase pentru sănătatea omului. Din aceste motive acumulatoarele trebuie instalate în încăperi aparte, bine izolate de celelalte, cu o ventilare corespunzătoare.
Aceste măsuri sînt mai mult valabile pentru acumulatoarele produse până în anul 1990.
Astăzi acumulatoarele, care se utilizează la alimentarea calculatoarelor, sînt proiectate și fabricate după alte tehnologii mai avansate, și încărcarea lor nu se mai însoțește de emisia gazelor și aburilor explozive și periculoase.
În caz de incendiu trebuie să fie prevăzută posibilitatea evacuării rapide a oamenilor. Căile de evacuare trebuie să asigure evacuarea tuturor oamenilor, care se află în încăperile întreprinderii într-un timp foarte scurt. Numărul ieșirilor de evacuare din încăperi și de la fiecare etaj trebuie să se stabilească în corespundere u ГОСТ 2.09.02-85, și să fie nu mai puțin de două ieșiri.
Concluzie
Lucrarea este dedicată proiectării unei stației de lucru pentru procesarea datelor dactiloscopice.
Au fost analizate sisteme existente de analizare a datelor tactiloscopice. A fost elaborată structura stației de lucru pentru prelucrare a informației dactiloscopice. În care este prevăzută posibilitate de automatizare a procesului de uintroducere a amprentelor de pe cartele dactiloscopice fizice cu transformarea lor în forma electronică. Sectoarele cu impresiile amprentelor sunt selectate de pe suprafața cartelei decadactilare fizice și introduse în baza de date conform locului amplasării lor. De asemenea sunt selectate automat fotografiile persoanei.
Este elaborată structura bazei de date dactiloscopice corespunzatoare formelor existente în criminalistică.
Baza de date dactiloscopică implemetată în SGBD MySQL cu utilizarea tehnologiilor CLIENT-SERVER cu interfața utilizatorului.
Este elaborată structura stației care realizează funcția de introducere automată a imaginilor în baza de date.
Este modelată funcționarea stației proiectate cu utilizarea limbajului de programare Perl.
Programul elaborat este independent de platformă și poate fi rulat atât sub sistemele de operare Unix cât și Windows. În cazul utilizării sistemelor de operare Unix softul adițional folosit (server Web, interpretatorul limbajului Perl, MySQL) este absolut gratuit în baza proiectului Open Source. Aceasta reduce costul întregului proiect de recunoaștere și în special în cazul când programul este distribuit pe rețele.
Bibliografie
Constantin Gh. Pășescu. Secretele amprentelor papilare. -București, Editura Național, 1996.
Saranciuc Dorian. Utilizarea caracteristicilor biometrice la identificarea persoanelor. Simpozionul Internațional "Lumea computerelor și umanitatea – interacțiuni și divergențe". Chișinău, 28-29 octombrie, 1999.
Z. Chen, Y. Sun, Y. Zhang. Hibrid optical/digital access control using fingerprint identification. Opt. Eng., v.34, N.3, p.834-839, 1995.
H. Rajbenbach, C. Touret, J.-P. Huignard. Fingerprint database search by optical correlation. Optical Engineering, vol. 2752, 1996.
Jaspec Consulting, Inc. Fingerprint Identification Systems. www.jasperinc.com.
East Shore Tehnologies.Fingerprint Identification. www.east-shore.com.
Intelnet, Inc. Intelligent Networks Incorporated, www.intelgate.com.
Identicator. The key to personal identification security. www.identix.com.
Cross Check Corporation. www.xcheck.com
Fingerprint TECHNOLOGIES, Inc. http://www.fingerprint.com/
Ideamation, Inc. http://users.ids.net/~mikedn/idea/fprints.htm
Revista “Interpol”, nr. 385/1985, pag.30-35.
DERMALOG AFIS. Prospectul firmei.
Identification Sistems DERMALOG GmbH. http://www.cefis.de/aussteller/dermalog.htm
PRINTRAK AFIS – 2000. Prospectul firmei.
PRINTRAK – The digital Justice Solution. http://www.printrakinternational.com/DJS.htm
MORPHO Sytèmes AFIS. Prospectul firmei.
SAGEM MORPHO, Inc. http://www.morpho.com/main.htm
ANEXE
Anexa 1. Scheme-bloc ale aplicației pentru introducerea datelor
Anexa 2. Scheme-bloc ale de cautare
Anexa 3. Listingul aplicației elaborate
––- add.cgi ––––
Introducerea informației nouă în baza de date
–––––––––
#!/usr/bin/perl
print "Content-Type: text/html\n\n";
#modules
use DBI;
use Image::Magick;
#connecting to the database
$dbh=DBI->connect("diplom","root","AltaDarta","mysql") or die print "MySql Error";
#initializing data
use CGI qw(:standard);
$query = new CGI;
$input{numele}=$query->param('numele');
$input{prenumele}=$query->param('prenumele');
$input{patronimic}=$query->param('patronimic');
$input{nday}=$query->param('nday');
$input{nmonth}=$query->param('nmonth');
$input{nyear}=$query->param('nyear');
$input{sex}=$query->param('sex');
$input{seria}=$query->param('seria');
$input{eliberat}=$query->param('eliberat');
$input{pday}=$query->param('pday');
$input{pmonth}=$query->param('pmonth');
$input{pyear}=$query->param('pyear');
$input{profil}=$query->param('profil');
$input{anfas}=$query->param('anfas');
$input{images}=$query->param('image');
#checking if all fields are filled
if (
($input{sex} eq '-')||
($input{pday} eq '-')||
($input{pmonth} eq '-')||
($input{nday} eq '-')||
($input{nmonth} eq '-')||
($input{numele} eq '')||
($input{prenumele} eq '')||
($input{patronimic} eq '')||
($input{pday} eq '')||
($input{pmonth} eq '')||
($input{pyear} eq '')||
($input{sex} eq '')||
($input{sex} eq '')||
($input{seria} eq '')||
($input{eliberat} eq '')||
($input{pday} eq '')||
($input{nmonth} eq '')||
($input{nyear} eq '')||
($input{nyear} eq '')||
($input{nyear} eq '')||
($input{profil} eq '')||
($input{anfas} eq '')||
($input{images} eq '')
)
{
print "Please, fill all fields!";
exit;
}
#checking if user with the same passport already exists
$cond=" WHERE seria='$input{seria}'";
$sth=$dbh->prepare(q{select id from base }.$cond);
$sth->execute;
$rv=$sth->bind_columns(\$id);
if ($sth->fetch())
{print "Passport already exists!";
exit;}
#making dir to store graphical information
$DIR="/apache/htdocs/diplom";
`mkdir $DIR/base/$input{seria}`;
#file uploads
#main blank
open FILE,">$DIR/base/$input{seria}/temp.bmp";
$File_Handle = $query->param('image');
while ($Bytes = read($File_Handle,$Buffer,1024))
{
$BytesRead += $Bytes;
print FILE $Buffer;
}
close FILE;
$file= "$DIR/base/$input{seria}/temp.bmp";
$v=-s $file;
if ($v<10)
{
print "Error! Please try again!";
`rm $DIR/base/$input{seria}/temp.bmp`;
`rmdir $DIR/base/$input{seria}`;
exit;
}
#profil photo
open FILE,">$DIR/base/$input{seria}/profil.bmp";
$File_Handle = $query->param(profil);
while ($Bytes = read($File_Handle,$Buffer,1024))
{
$BytesRead += $Bytes;
print FILE $Buffer;
}
close FILE;
$file= "$DIR/base/$input{seria}/profil.bmp";
$v=-s $file;
if ($v<10)
{
print "$v Error! Please try again!";
`rm $DIR/base/$input{seria}/temp.bmp`;
`rm $DIR/base/$input{seria}/profil.bmp`;
`rmdir $DIR/base/$input{seria}`;
exit;
}
#making size (150X150)
$p2 = new Image::Magick;
$p2->Read("$DIR/base/$input{seria}/profil.bmp");
($w, $h) = $p2->Get('width', 'height');
if ($w>$h)
{
$w1=150;
$h1=int ($w1*$h/$w);
} else
{
$h1=150;
$w1=int ($w*$h1/$h);
}
$p2->Scale(geometry=>'', width=>"$w1", height=>"$h1");
$p2->Write("$DIR/base/$input{seria}/profil.bmp");
#unfas
#making size (150X150)
open FILE,">$DIR/base/$input{seria}/anfas.bmp";
$File_Handle = $query->param(anfas);
while ($Bytes = read($File_Handle,$Buffer,1024))
{
$BytesRead += $Bytes;
print FILE $Buffer;
}
close FILE;
$file= "$DIR/base/$input{seria}/anfas.bmp";
$v=-s $file;
if ($v<10)
{
print "$v Error! Please try again!";
`rm $DIR/base/$input{seria}/temp.bmp`;
`rm $DIR/base/$input{seria}/profil.bmp`;
`rm $DIR/base/$input{seria}/anfas.bmp`;
`rmdir $DIR/base/$input{seria}`;
exit;
}
$p2 = new Image::Magick;
$p2->Read("$DIR/base/$input{seria}/anfas.bmp");
($w, $h) = $p2->Get('width', 'height');
if ($w>$h)
{
$w1=150;
$h1=int ($w1*$h/$w);
} else
{
$h1=150;
$w1=int ($w*$h1/$h);
}
$p2->Scale(geometry=>'', width=>"$w1", height=>"$h1");
$p2->Write("$DIR/base/$input{seria}/anfas.bmp");
#writing data to the mysql database
$zero='NULL';
$dd=get_date($^T);
$ins=$dbh->prepare("INSERT INTO base VALUES (?,?,?,?,?,?,?,?,?,?,?,?,?,?,?,?)");
$ins->execute(
$input{numele},
$zero,
$zero,
$xx,
$input{prenumele},
$input{patronimic},
$input{nday},
$input{nmonth},
$input{nyear},
$input{sex},
$input{seria},
$input{eliberat},
$input{pday},
$input{pmonth},
$input{pyear},
$dd
);
#getting each finger from the blank
@row=(1,112,222,333,443);
$i=1;
foreach $col((209,314))
{
foreach $r(@row)
{
my $p = new Image::Magick;
$p->Read("$DIR/base/$input{seria}/temp.bmp");
$width=108;
$height=93;
$x=$r;
$y=$col;
$p->Crop(geometry=>'', width=>$width, height=>$height, x=>$x, y=>$y);
$p->Write("$DIR/base/$input{seria}/$i.bmp");
$i++;
}
}
`rm $DIR/base/$input{seria}/temp.bmp`;
print "Done!";
sub get_date {
($sec,$min,$hour,$mday,$mon,$year,$wday,$yday,$isdst) = localtime($_[0]);
my $date;
$year=1900+$year;
$mon++;
$date="$mday.$mon.$year";
return $date;
}
–––––––––
––– print.cgi –––
finds user by entered data
–––––––––-
#!/usr/bin/perl
print "Content-Type: text/html\n\n";
use DBI;
$dbh=DBI->connect("diplom","root","AltaDarta","mysql") or die print "MySql Error";
#parsing the form
if ($ENV{'REQUEST_METHOD'} eq 'POST') {
read(STDIN,$buf,$ENV{'CONTENT_LENGTH'});
}else {
$buf=$ENV{'QUERY_STRING'};
}
@pairs=split(/&/, $buf);
foreach $pair (@pairs) {
($name, $value) = split(/=/, $pair);
$value =~ tr/+/ /;
$value =~ s/%([a-fA-F0-9][a-fA-F0-9])/pack("C", hex($1))/eg;
$value =~ s/<!–(.|\n)*–>//g;
$value=~s/<//ig;
$value=~s/>//ig;
$input{$name} .= $value;
}
#creating query for SQL
if ($input{numele} ne '')
{
if ($cond ne '') {$cond.=" AND ";}
$cond.="(numele LIKE '%$input{numele}%')";
}
if ($input{patronimic} ne '')
{
if ($cond ne '') {$cond.=" AND ";}
$cond.="(prenumele LIKE '%$input{prenumele}%')";
}
if ($input{patronimic} ne '')
{
if ($cond ne '') {$cond.=" AND ";}
$cond.="(patronimic LIKE '%$input{patronimic}%')";
}
if ($input{seria} ne '')
{
if ($cond ne '') {$cond.=" AND ";}
$cond.="(seria LIKE '%$input{seria}%')";
}
$input{seria}='654321';
#executing the query
$cond=" WHERE $cond";
$sth=$dbh->prepare(q{select numele,id,prenumele,patronimic,nday,nmonth,nyear,sex,seria,eliberat,pday,pmonth,pyear,data from
$sth=$dbh->base }.$cond);
$sth->execute;
$rv=$sth->bind_columns(\$dat{numele},
\$dat{id},
\$dat{prenumele},
\$dat{patronimic},
\$dat{nday},
\$dat{nmonth},
\$dat{nyear},
\$dat{sex},
\$dat{seria},
\$dat{eliberat},
\$dat{pday},
\$dat{pmonth},
\$dat{pyear},
\$dat{data});
if (!$sth->fetch())
{print "Not found!";
exit;}
#makin standart date format
$dat{pdate}="$dat{pday}.$dat{pmonth}.$dat{pyear}";
$dat{ndate}="$dat{nday}.$dat{nmonth}.$dat{nyear}";
$dat{profil}="/diplom/base/$input{seria}/profil.bmp";
$dat{anfas}="/diplom/base/$input{seria}/anfas.bmp";
#html code for out print
$html='
<table width="600" border="0" cellspacing="1" cellpadding="1" bgcolor="#000000">
<tr>
<td bgcolor="#000000"><font size="2"><b><font face="Arial, Helvetica, sans-serif" color="#FFFFFF"> DATELE
PRINCIPALE </font></b></font></td>
</tr>
<tr bgcolor="#000000">
<td bgcolor="#FFFFFF">
<table width="600" border="0" cellspacing="1" cellpadding="1" bgcolor="#000000">
<tr>
<td bgcolor="#CCCCCC" width="96"> <font size="2"><b><font color="#000000" face="Arial, Helvetica,
sans-serif">ID</font></b></font></td>
<td bgcolor="#FFFFFF" colspan="2"> #$id</td>
<td bgcolor="#FFFFFF" rowspan="7" valign="middle" align="center" width="150" nowrap><img src="$profil"></td>
<td bgcolor="#FFFFFF" rowspan="7" valign="middle" align="center" width="151" nowrap><img src="$anfas"></td>
</tr>
<tr>
<td bgcolor="#CCCCCC" width="96"><font size="2" color="#000000"><b><font face="Arial, Helvetica,
sans-serif"> Numele</font></b></font></td>
<td bgcolor="#FFFFFF" colspan="2"> $numele </td>
</tr>
<tr>
<td bgcolor="#CCCCCC" width="96"><font size="2" color="#000000"><b><font face="Arial, Helvetica,
sans-serif"> Prenumele</font></b></font></td>
<td bgcolor="#FFFFFF" colspan="2"> $prenumele </td>
</tr>
<tr>
<td bgcolor="#CCCCCC" width="96"><font size="2" color="#000000"><b><font face="Arial, Helvetica,
sans-serif"> Patronimicul</font></b></font></td>
<td bgcolor="#FFFFFF" colspan="2"> $patronimic </td>
</tr>
<tr>
<td bgcolor="#CCCCCC" width="96"><font size="2" color="#000000"><b><font face="Arial, Helvetica, sans-serif"> Data
nasterii </font></b></font></td>
<td bgcolor="#FFFFFF" colspan="2"> $ndate</td>
</tr>
<tr>
<td bgcolor="#CCCCCC" width="96"><font size="2" color="#000000"><b><font face="Arial, Helvetica,
sans-serif"> Sex</font></b></font></td>
<td bgcolor="#FFFFFF" colspan="2"> $sex </td>
</tr>
<tr>
<td bgcolor="#CCCCCC" width="96"><font size="2" color="#000000"><b><font face="Arial, Helvetica,
sans-serif"> Pasaportul</font></b></font></td>
<td bgcolor="#CCCCCC"><font size="2" face="Arial, Helvetica, sans-serif"> Seria</font></td>
<td bgcolor="#FFFFFF"> $seria</td>
</tr>
<tr>
<td bgcolor="#CCCCCC" valign="top" width="96"><font size="2" color="#000000"><b></b></font></td>
<td bgcolor="#CCCCCC" width="48"><font size="2" face="Arial, Helvetica, sans-serif"> Eliberat</font></td>
<td bgcolor="#FFFFFF" width="139">
<p> $eliberat</p>
</td>
<td bgcolor="#FFFFFF" colspan="2" rowspan="2"><font size="2" color="#000000"><b></b></font></td>
</tr>
<tr>
<td bgcolor="#CCCCCC" valign="top" width="96"> </td>
<td bgcolor="#CCCCCC" width="48"><font size="2" face="Arial, Helvetica, sans-serif"> Data</font></td>
<td bgcolor="#FFFFFF" width="139">
<p> $pdate</p>
</td>
</tr>
</table>
</td>
</tr>
<tr bgcolor="#000000">
<td><font size="2"><b><font face="Arial, Helvetica, sans-serif" color="#FFFFFF"> DATELE
DACTILOSCOPICE</font></b></font></td>
</tr>
<tr>
<td bgcolor="#CCCCCC">
<table width="100%" border="0" cellspacing="1" cellpadding="1">
<tr bgcolor="#FFFFFF" align="center">
<td><img src="$1" width="108" height="93"></td>
<td><img src="$2" width="108" height="93"></td>
<td><img src="$3" width="108" height="93"></td>
<td><img src="$4" width="108" height="93"></td>
<td><img src="$5" width="108" height="93"></td>
</tr>
<tr align="center">
<td>
<div align="center"><font size="2"><font size="2"><font face="Arial, Helvetica, sans-serif"><font face="Arial, Helvetica,
sans-serif"><font color="#FF0000">1
DREPT </font></font></font></font></font></div>
</td>
<td>
<div align="center"><font size="2"><font size="2"><font face="Arial, Helvetica, sans-serif"><font face="Arial, Helvetica,
sans-serif"><font size="2"><font size="2"><font face="Arial, Helvetica, sans-serif"><font face="Arial, Helvetica, sans-serif"><font
color="#FF0000">2
DREPT </font></font></font></font></font></font></font></font></font></div>
</td>
<td>
<div align="center"><font size="2"><font size="2"><font face="Arial, Helvetica, sans-serif"><font face="Arial, Helvetica,
sans-serif"><font size="2"><font size="2"><font face="Arial, Helvetica, sans-serif"><font face="Arial, Helvetica, sans-serif"><font
color="#FF0000">3
DREPT </font></font></font></font></font></font></font></font></font></div>
</td>
<td>
<div align="center"><font size="2"><font size="2"><font face="Arial, Helvetica, sans-serif"><font face="Arial, Helvetica,
sans-serif"><font size="2"><font size="2"><font face="Arial, Helvetica, sans-serif"><font face="Arial, Helvetica, sans-serif"><font
color="#FF0000">4
DREPT </font></font></font></font></font></font></font></font></font></div>
</td>
<td>
<div align="center"><font size="2"><font size="2"><font face="Arial, Helvetica, sans-serif"><font face="Arial, Helvetica,
sans-serif"><font size="2"><font size="2"><font face="Arial, Helvetica, sans-serif"><font face="Arial, Helvetica, sans-serif"><font
color="#FF0000">5
DREPT </font></font></font></font></font></font></font></font></font></div>
</td>
</tr>
<tr bgcolor="#FFFFFF" align="center">
<td><img src="$6" width="108" height="93"></td>
<td><img src="$7" width="108" height="93"></td>
<td><img src="$8" width="108" height="93"></td>
<td><img src="$9" width="108" height="93"></td>
<td><img src="$10" width="108" height="93"></td>
</tr>
<tr>
<td>
<div align="center"><font size="2"><font size="2"><font face="Arial, Helvetica, sans-serif"><font face="Arial, Helvetica,
sans-serif"><font color="#FF0000">1
STING </font></font></font></font></font></div>
</td>
<td>
<div align="center"><font size="2"><font size="2"><font face="Arial, Helvetica, sans-serif"><font face="Arial, Helvetica,
sans-serif"><font size="2"><font size="2"><font face="Arial, Helvetica, sans-serif"><font face="Arial, Helvetica, sans-serif"><font
color="#FF0000">2
STING </font></font></font></font></font></font></font></font></font></div>
</td>
<td>
<div align="center"><font size="2"><font size="2"><font face="Arial, Helvetica, sans-serif"><font face="Arial, Helvetica,
sans-serif"><font size="2"><font size="2"><font face="Arial, Helvetica, sans-serif"><font face="Arial, Helvetica, sans-serif"><font
color="#FF0000">3
STING </font></font></font></font></font></font></font></font></font></div>
</td>
<td>
<div align="center"><font size="2"><font size="2"><font face="Arial, Helvetica, sans-serif"><font face="Arial, Helvetica,
sans-serif"><font size="2"><font size="2"><font face="Arial, Helvetica, sans-serif"><font face="Arial, Helvetica, sans-serif"><font
color="#FF0000">4
STING </font></font></font></font></font></font></font></font></font></div>
</td>
<td>
<div align="center"><font size="2"><font size="2"><font face="Arial, Helvetica, sans-serif"><font face="Arial, Helvetica,
sans-serif"><font size="2"><font size="2"><font face="Arial, Helvetica, sans-serif"><font face="Arial, Helvetica, sans-serif"><font
color="#FF0000">5
STING </font></font></font></font></font></font></font></font></font></div>
</td>
</tr>
</table>
</td>
</tr>
<tr bgcolor="#000066">
<td>
<div align="right"><font color="#FFFFFF" size="2" face="Arial, Helvetica, sans-serif"><b>Data
indeplenirii:</b> $data </font></div>
</td>
</tr>
<tr bgcolor="#000000">
<td> </td>
</tr>
</table>
';
#writing data to the blank
foreach $k(keys %dat)
{
$html=~s/\$$k/$dat{$k}/g;
}
$v="/diplom/base/$input{seria}";
for ($i=1;$i<=10;$i++)
{
$html=~s/\$$i/$v\/$i\.bmp/;
}
#output
print $html;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Statie de Lucru Pentru Procesarea Informatiei Dactiloscopice (ID: 148780)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.