Statele Unite ale Americii In Orientul

Cuprins

Introducere 3

sua- Factor Stabilizator În Orientul Mijlociu 3

SUA și Israel 4

SUA versus Iran – prieteni și dușmani 5

Va ataca SUA Iranul? 6

Altă teamă a Statelor Unite ale Americii 6

Viitorul SUA-IRAN 7

Concluzii………………………………………………………………………………………………..9

Bibliografie……………………………………………………………………………………….10

Statele Unite ale Americii în Orientul Mijlociu:

Iran-cel mai “încăpățânat stat”

Introducere

Lucrarea de față își propune să realizeze o alăturare, la “aceeași masă” a două culturi, religii, politici și, în definitiv, a două lumi diferite.Astfel, de-a lungul acestei lucrări se va face o incursiune în cadrul relațiilor bilaterale dintre Statele Unite ale Americii și Orientul Mijlociu-cu orientare către Iran care, de-a lungul timpului s-a dovedit a fi statul care pune cel mai tare în dificultate America.

Prin urmare, acest proiect se va concretiza sub forma unei perspective a SUA, ca exponent de vază al democrației și al libertății și drepturilor și Iran, ca traducător fundamental al tradițiilor islamice și promotor al antiamericanismului.

Lucrarea va porni de la coordonata istorică a relațiilor, cu câteva opriri asupra impactului și importanței SUA în state din Orientul Mijlociu:Irak și Afganistan.Prezentarea se va orienta, în continuare, asupra “celui mai încăpățânat” stat în relațiile cu SUA, și anume Iranul.În ceea ce privește acest subiect, se vor trata chestiuni care vor analiza acțiuni și decizii ale ambelor state.

În fine, scopul principal este de a construi o imagine în ceea ce privește evenimentele viitoare și mai ales statutul relațiilor dintre cele două state.

SUA- factor stabilizator în Orientul Mijlociu

Secolul al XV-lea avea să scoată la lumină o mare națiune-Lumea Nouă.Odată cu trecerea timpului, această națiune avea să se transforme în cel mai puternic stat la nivel mondial, capabil să dea linia de acțiune pentru întreaga lume.Simbol de vază al democrației, Statele Unite ale Americii își structurează politica în jurul acaparării puterii și către construirea unei lumi în care să funcționeze ca principalul factor care să soluționeze problemele tuturor statelor.Că este așa o dovedește intenția acestora de a fi motorul democrației și al promovării respectării drepturilor omului în lume.

Albert Einstein susținea într-un interviu pentru “Nieuwe Rotterdamsche Courant’’, în anul 1921, faptul că “ Mai mult decât europenii, americanii trăiesc pentru realizarea propriilor obiective, sunt orientați către viitor. Pentru ei viața este mereu în viitor, niciodată în prezent… Sunt mai puțin individualiști decât europenii… pun mai mult accentul pe “noi” decât pe "eu" ‘’.

Doctrina Monroe, adoptată în anul 1823 de către președintele SUA de la acel moment, James Monroe, vine în sprijinul afirmației lui Albert Einstein întrucât aceasta prevedea ca nicio țară să nu se implice în probleme Americii, în vreme ce aceasta din urmă avea să nu se implice în celelalte state din Europa.

SUA își asumă în continuare rolul de factor stabilizator în lume prin încercarea creării unui tratat care să asigure apărarea comună –NATO.În continuare, parteneriatul cu Uniunea Europeană pentru o facilitare a accesului la chestiunile economice – comerț, liber schimb, piață unică, marchează tot perspectiva de participare intensă în acțiunile și relațiile altor state.

În ceea ce privește resursele-gaz, petrol, Statele Unite ale Americii s-au orientat către cel mai bogat furnizor : Orientul Mijlociu.În cazul acestei părți a lumii ca și în cazul Europei, America se străduiește să promoveze valorice democratice, văzându-se datoare să își asume acest rol.Problema apare atunci când se ciocnesc două culturi și religii total diferite, dar mai ales valori și tradiții incompatibile.Profitând de statutul pe care și-l instituise la nivel mondial, America a apelat la toate mijloacele posibile de supunere și de intimidare a statelor din Orientul Mijlociu.

A preferat să urmeze modelul conform căruia afacerile sau schimburile economice vin la pachet cu regimul și valorile lui.China este un exemplu foarte bun de stat care, deși e comunist, nu este deloc interesat de încălcarea drepturilor omului sau de ilegalitățile prezente în Orientul Mijlociu;tot ce contează este latura economică !

SUA și Israel

Statul Israel este unul dintre principalii aliați ai Statelor Unite în zona Orientului Mijlociu, SUA având un rol fundamental în “supraviețuirea” lui între toate statele arabe.Cei doi autori ai cărții “Lobby-ul israelian și politica externă a S.U.A.”, John Mearsheimer și Stephen Walt susțineau faptul că tocmai această relație bilaterală vine doar să îngreuneze cooperarea cu statele din Orientul Mijlociu, care văd în Israel un mare dușman care nu are ce să caute în acel spațiu islamizat.Totodată, conform ipotezei celor doi, vinovat de escaladarea fenomenului terorist ar fi tot Israelul.O intervenție clară venită în sprijinul aliatului Israel dar și al Arabiei Saudite este reprezentată de războiul din Golf (1990-1991).

O altă acțiune de “a pune piciorul în prag” este războiul din Afganistan început în 2001.Bine cunoscutul atact terorist din 11 septembrie 2001 asupra celor două turnuri gemene-World Trade Center- a fost cauza pentru care SUA a încercat să suprime gruparea teroristă Al-Qaeda.

Astfel, ca și aliați ai SUA identificăm Israel și Arabia Saudită, iar state care au simțit pe propria “piele” puterea americană –Siria, Afganistan și Irak.

SUA versus Iran – prieteni și dușmani

Fostul președinte al Statelor Unite, George W.Bush, identifica în așa-zisă “Axă a răului” alături de Irak și Coreea de Nord și Iranul.

Istoria relațiilor bilaterale SUA-Iran demonstrează o strânsă prietenie și colaborare în plan economic și militar care conducea spre pace și armonie.Iranul devenise o țară libertină, promotoare a valorilor specifice democrației.Însuși Jimmy Carter, președintele Americii și-a declarat admirația față de Iran și de buna colaborare pe care cele două state o au :

” Under the Shah’s brilliant leadership Iran is an island of stability in one of the most troublesome regions of the world. There is no other state figure whom I could appreciate and like more.”

Ceea ce a pus punct acestei relații extraordinare a fost Revoluția islamică din 1979.Aceasta s-a materializat prin răsturnarea guvernului pro-american și întoarcerea Ayatollahului Khomeini la cârma țării.Practic, revoluția a fost de fapt o contestare a valorilor promovate de America și dorința iranienilor de revenire la regimul tradiționalist, consacrat Iranului.Însă, picătura care a umplut paharul a fost criza ostaticilor americani care a ținut 444 de zile.Motorul care a dus la pornirea acestei chestiuni a fost spitalizarea șahului detronat la New York.Cei 400 de Gardieni ai Revoluției cereau în schimbul ostaticilor ca șahul să fie trimis în țară pentru a fi judecat.

Prin urmare, această nouă problemă a pus în dificultate cu adevărat Statele Unite ale Americii.

Urmările nu au fost deloc benefice pentru Iran: Jimmy Carter a trecut la măsuri drastice prin oprirea importurilor de petrol, iar banii iranieni aflați în băncile americane au fost blocați.

Un factor care a contribuit la spulberarea oricărei posibilități de reluare a relațiilor dintre SUA și Iran a fost procesul de înarmare nucleară .America a văzut în această acțiune a Iranului un adevărat pericol atât pentru ea cât și pentru principalul aliat din regiune, Israel.Așadar, au început diverse acțiuni de izolare a Iranului cum ar fi rezoluțiile ONU din anul 2006: interzicerea furnizării serviciilor de transport de petrol iranian neprelucrat, interzicerea importului, achiziționării sau transportului de produse petrochimice iraniene.

Va ataca SUA Iranul?

Întrebarea care apare în cazul programului nuclear iranian este dacă SUA se va limita doar la niște sancțiuni sau va lua atitudine ca în toate situațiile din Orientul Mijlociu?

1.În primă instanță, dacă SUA și Israelul ar ataca Iranul s-ar produce niște consecințe puternice pe pland economic.Este vorba despre închiderea strâmtorii Hormuz care este controlată de Iran și prin care trec zilnic 5 milioane de barili de petrol îndreptați către Japonia( ¾ din importuri de petrol) și China (o jumătate din importurile de petrol).

De asemenea, ar exista fluctuații și la nivelul prețului petrolului, acesta putând să crească aproximativ cu 50% într-un timp foarte scurt !

2.Este foarte bine cunoscut faptul că Iranul a dezvoltat relații cu mai multe grupări considerate ostile și teroriste :Hamas(Fâșia Gaza), Hezbollah(Liban) și Jihadul islamic palestinian.Aceste grupări sunt cunoscute pentru istoricul lor periculos și acțiunile lor s-ar putea îndrepta oricând împotriva Israelului.

3.Odată cu adoptarea inițiativei de a ataca Iranul, Israel ar avea de pierdut foarte mult în lumea arabă.Astfel, Iranul va fi perceput ca o victimă și interzicerea folosirii armamentului nuclear va dispărea în aceste condiții.Israel va primi amprenta unui agresor care nu face decât să întărească ideea conform căreia locul său chiar nu este în Orientul Mijlociu.

4.Cel mai probabil o intervenție din partea Israelului spre a distruge o fabrică nucleară va transforma riposta Iranului în legitimă apărare, iar consecințele folosirii armamentului nuclear ar fi destul de grave și de nedorit.

Altă teamă a Statelor Unite ale Americii

Statele Unite ale Americii au înțeles ce înseamnă Iranul la nivelul Orientului Mijlociu:locul 3 în lume ca rezerve de petrol, locul 2 în lume ca rezerve de gaze naturale.Astfel, Iran reprezintă un pivot geostragetic : poziționarea sa asigură accesul statelor ex-sovietice la Oceanul Planetar și, de asemenea, prin Iran trece calea cea mai scurtă către piețele internaționale pentru toate țările bogate în resurse naturale, dar izolate continental;în plus, domină Golful Persic- zonă cu importanță crescută în domeniul resurselor.

Cel mai probabil și Iran își cunoaște destul de bine potențialul economic, strategic motiv pentru care recurge la acțiunile sale de îmbogățire a uraniului : accede la poziția de putere regională !

Viitorul SUA-IRAN

În anul 2000, Zbigniew Brzezinski , în cartea sa “Marea tablă de șah” , atrăgea atenția asupra importanței pe care o are Iranul la nivel geopolitic. Iranul era văzut, la vremea respectivă, ca un actor ce încerca să obțină influență în zona Marea Caspică-Asia Centrală.De asemenea,

“El domină malul estic al Golfului Persic și independența sa, indiferent de actuala ostilitate contra SUA, acționează ca o barieră în fața oricărei amenințări ruse pe termen lung pentru interesele americane în regiunea Golfului Persic.”

În ceea ce privește posibile evoluții viitoare, Brzezinski propune o ipoteză foarte interesantă și anume, posibilitatea creării unei coaliții “antihegemonice” între 3 parteneri strategici :China, Rusia și Iran.Prin urmare, rostul acestei coaliții ar fi de a bloca, de a suprima a tendințele hegemonice ale Statelor Unite de a-și impune interesele și intențiile în ceea ce înseamnă Asia.

Impactul pe care l-ar putea avea această coaliție este important .În zilele noastre, Rusia ar fi un fost colos încolțit de sancțiuni, China- un colos în devenire-mai ales în plan economic, iar Iran- un colos-pivot care se încearcă să fie menținut într-o stare de “tranchilizare” la nivel internațional.Aceasta ipoteză ar fi discutabilă în sensul în care Rusia și-a pierdut din supremație.

Totodată, prin impunerea sancțiunilor, barilul de petrol a scăzut sub 40 de dolari, rubla s-a depreciat puternic, iar banii oligarhilor ruși sunt blocați în conturile străine.Se poate spune că Rusia este într-un puternic declin.Salvarea ei ar fi tocmai comerțul cu hidrocarburi în state din afara Europei și SUA :China și Iran.Cele două țări colaborează destul de bine și eficient cu Rusia atât în domeniul energetic cât și în cel nuclear.Cele trei state ar putea să realizeze o înțelegere pentru a se sprijini reciproc, contrabalansând puterea americană.

Statele Unite ale Americii pune la punct o serie de măsuri cu scopul de a stopa dezvoltarea celor trei actori:

În cazul Rusiei chestiunile sunt destul de clare(problema Ucrainei și consecințele ei).Astfel, ea ar trebui să renunțe la regiunea Ucrainei, bogată energetic și care îi este indispensabilă;

În privința Iranului, SUA alături de Consiliul ONU au blocat comerțul cu hidrocarburi datorită problemei nucleare.În prezent, se duc negocieri pentru a ajunge la un consens în ceea ce privește îmbogățirea uraniului.

Pentru China, Statele Unite pune la punct o serie de alianțe și înțelegeri care să conducă la împiedicarea ascensiunii Chinei.Cel mai bun exemplu, este acordul stabilit cu China privind sprijinul dezvoltării programului nuclear civil.De asemenea, chiar strategia lui Obama orientează forțele americane în ceea ce înseamnă Asia-Pacific pentru a bloca accesul Chinei la Oceanul Planetar.

Pomenind de potențialul celor 3 actori strategici, Robert Kaplan în lucrarea sa “Răzbunarea geografiei” confirmă potențialul pe care aceștia îl au în zona Asiei-exemplu aplicat fiind Turkemnistanul-stat puternic energetic:

“Turkmenistanul posedă rezerve de gaze naturale care-l situează pe locul al patrulea în lume și-și realizează toate exporturile de gaze prin intermediul Iranului, al Chinei și al Rusiei.De aici, rezultă posibilitatea edificării unei axe energetice eurasiatice, înlesnită de geografia fundamentală a celor trei puteri continentale, care până de curând au fost adversare ale democrației occidentale.”

În concluzie, ipoteza lui Brzezinski poate avea o aplicabilitate în contextul în care Iran, Rusia și China se sprijină reciproc pentru limitarea și suprimarea hegemoniei americane.Dovezile sunt clare în acest sens, motiv pentru care SUA încearcă să asigure unipolaritatea prin blocarea potențialilor “inamici”.Rămân a fi urmărite acțiunile viitoare care vor demonstra cât de puternică poate deveni „alianța” celor 3 în fața colosului american.

Acestea fiind spuse, în prezent se încearcă, cel puțin la nivel oficial, o detensionare a relațiilor SUA cu Iranul.Dovada este tocmai acordul încheiat la Geneva de grupul 5+1 (SUA, Franța, Germania, Marea Britanie, China și Rusia) împreună cu Iran.

Prevederile acestui acord sunt legate de renunțarea la o serie de sancțiuni care vizează exporturile petrochimice, aurul și metalele prețioase și serviciile auto.De partea cealaltă se află Iranul care se angajează să nu mai construiască o nouă uzină de prelucrare a uraniului , să nu îmbogățească uraniul la mai mult de 5% și să îl distrugă pe cel care depășește 20%.

Aceste măsuri par a fi eficiente în teorie.Ceea ce este important este în ce măsură vor fi aplicate:de o parte este Iranul care nu ar renunța la capabilitățile nucleare fiind conștient de potențialul geopolitic pe care îl are în Orientul Mijlociu.În cealaltă extremă se situează probabil actorul cel mai afectat de puterea nucleară a Iranului :SUA.

Pentru rezolvarea acestor divergențe care țin de 10 ani este necesară o foarte bună cooperare alături de empatie pentru a înțelege temerile și nevoile celuilalt.De asemenea, atât SUA cât și Iranul trebuie să nu uite că deși sunt despărțite de două culturi, religii, tradiții diferite în zonele lor de desfășurare constituie actori cheie ce pot da sau nu stabilitatea în regiune.O mai bună înțelegere ar contribui la relații diplomatice și nu numai mai bune ci și mai eficiente.

În același timp, există totuși un domeniu în care cele două state sunt pe aceeași lungime de undă : luptă contra terorismului, mai exact împotriva grupării Statul Islamic.Astfel, acest inamic comun nu face decât să le coordoneze pe cele două într-o direcție bună, fiind promotoare ale acelorași valori( chiar dacă grupările Hamas și Hezbollah sunt considerate a fi beneficiarele sprijinului iranian).

Concluzii

Escaladarea conflictului SUA-Iran nu se va realiza sau cel puțin nu va ajunge la cote paroxistice.În cazul în care ar porni un conflict armat cu Iran, SUA va afecta în mod direct Israelul, principalul partener, iar riposta Iranului va fi pe măsura capabilităților sale nucleare.De asemenea, șansele ca o pace perfectă să existe sunt din nou mici întrucât SUA nu ar accepta o continuă înarmare a Iranului care să-l transforme într-o putere nucleară.

Iranul-ca pivot geopolitic nu poate să rămână în continuare izolat precum susținea și Henry Kissinger:

“If Tehran insists on combining the Persian imperial tradition with contemporary Islamic fervor, then a collision with America — and, indeed, with its negotiating partners of the Six — is unavoidable. Iran simply cannot be permitted to fulfill a dream of imperial rule in a region of such importance to the rest of the world.”

La fel cum poate contribui la stabilitatea în regiune, Iranul poate să și destabilizeze tocmai de aceea chiar dacă Statele Unite ale Americii tind să se orienteze spre zona Asia-Pacific, acestea își doresc “liniște” și armonie în regiune pentru a-și îndeplini în continuare interesele.Prin urmare, nu este în avantajul lor să existe un “foc mocnit” care să amenințe permanent hegemonia americană în Orientul Mijlociu.

Ceea ce ar veni să destreseze relațiile dintre cele ar fi reluarea comerțului, dar și încercarea de restaurare a păcii în Orientul Mijlociu.O provocare ar fi ca în cazul unei parteneriat strategic, Israel și Iran să fie așezate la aceeași masă a negocierilor în contextul în care ele sunt declarate oficial state dușmane.

Ezzatollah Ezzati propune și el o ipoteză asupra ceea ce s-ar putea petrece cu zona Orientului Mijlociu.Acesta lansează patru modele de teorii strategice:

Marele joc –apariția Chinei în regiune ca și competitor al SUA;

Întâlnirea civilizațiilor – alianța dintre Rusia și țările occidentale și solidaritatea țărilor islamice;

Insecuritate-conflicte și războaie civile în statele vecine;

Sfârșitul istoriei-soluționarea tuturor problemelor.

Prima ipoteză pare a fi cea mai realistă și perfect aplicabilă în zilele noastre-China a devenit o putere cu un potențial extraordinar economic.Însă, cea de-a doua este puțin improbabilă date fiind sancțiunile și limitările pe care Rusia le suportă odată cu revendicarea Insulei Crimeea și cu criza din Ucraina.Solidaritatea țărilor islamice este la fel de puțin posibilă luând în considerare puternicul conflict dintre sunniți și șiiți nesoluționat până în prezent.

Ultimele două variante se află într-o balanță care poate fi înclinată atât de SUA cât și de Iran.Se poate vorbi aici de cât de dispus este fiecare stat să renunțe la unele din pretențiile și interesele sale.De altfel, un război civil în desfășurare se află în Siria unde SUA a intervenit pentru a restabili ordinea.

Soluționarea tuturor problemelor este o chestiune destul de delicată pentru că SUA, ca o putere consacrată își dorește să câștige și să se impună în fața tuturor statelor-să mențină unipolaritatea.

Eforturile de o parte și de alta rămân să facă lumină asupra viitoarei relații SUA și Iran-dacă vor revedeni prieteni sau vor rămâne dușmani…

Bibliografie:

Cărți:

Kaplan, Robert D.-“Răzbunarea geografiei”,Ed.Litera,București, 2014;

Vlad, Corneliu-“Iranul, la rece”, Ed.TopForm,București, 2011;

Brzezinski, Zbigniew-“Marea tablă de șah”,Ed.Univers Enciclopedic,București,2000;

Hastedt, Glenn P.-“American Foreign Policy-Past, Present, Future”-Ed.Prentice Hall,2008;

Kagan, Robert-“The world America made”, Ed.Vintage, 2013.

Mearsheimer, John și Walt, Stephen-“Lobby-ul israelian și politica externă a SUA”, Ed.Antet, 2008.

Moussavian, Hossein- “Iran and the United States-An insider view on the failed past and the road to peace”,Ed. Bloomsbury Academic,2014

Articole :

Revista “Foreign Policy”-Obama’s Pivot to Iran-http://foreignpolicy.com/2015/01/29/obamas-pivot-to-iran/;

Revista “Foreign Policy”-4 Big Reasons the Iranian Nuclear Deal didn’t happen-

http://foreignpolicy.com/2014/11/24/4-big-reasons-the-iranian-nuclear-deal-didnt-happen/;

Revista “Historia”-Iranul, o nouă putere în Orientul Mijlociu?

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/iran-o-noua-putere-orientul-mijlociu

The Washington Post-“The Next Steps With Iran", 2006