State Si Piete In Contextul Globalizarii

CUPRINS

Rezumat…………………………………………………………………………………..pag.

Capitolul I

Introducere……………………………………………………………………………….pag.

Capitolul II

Fenomenul de globalizare…………………………………………………………..pag.

Capitolul III

Avantaje și dezavantaje ale globalizării………………………………………pag.

Capitolul IV

Statul și globalizarea…………………………………………………………………..pag.

Capitolul V

Studiu de caz………………………………………………………………………………pag.

Capitolul VI

Concluzii…………………………………………………………………………………….pag.

Bibliografie………………………………………………………………………………….pag.

STATE SI PIEȚE ÎN CONTEXTUL GLOBALIZĂRII

Rezumat:

Procesul de dezvoltare a fiecărei țări este reprezentat de o componentă, și anume participarea activă la diviziunea internațională a muncii, în condițiile lumii contemporane.

Dacă plecăm de la convingerea că dezvoltarea afacerilor internaționale tinde să devină o condiție de existență a firmelor, în prezenta lucrare voi dezbate aspecte teoretice privind statele și piețele în contextul globalizării, indiferent de mărimea sau domeniul de activitate.

În contextul globalizării economiei mondiale, dezvoltarea și funcționarea pe coordonate de durată a sistemelor economice reprezintă, obținerea de rezultate cât mai mari și implinirea necesităților prezente fără a compromite posibilitățile economiilor naționale de a-și implini propriile cerințe în viitorl mai îndepărtat sau mai apropiat.

Procesul globalizării și totodată al mondializării este încurajat de crearea unui mediu de afaceri internațional și extinderea relațiilor economice.

Procesul de globalizare a economiei mondiale, început la mijlocul anilor `80, obținând noi valențe și adepți în deceniul `90 și continuă în prezent să se manifeste cu putere, deși are de sfidat concepții naționaliste și regionaliste. Rezonabilă din punct de vedere economic și financiar, globalizarea poate fi definită drept adâncirea legăturilor dintre economiile naționale pe piața globală a bunurilor și întărirea, serviciilor și, desigur, a capitalurilor. Se poate generaliza că, sub aspect strict al eficienței alocării, economic și utilizării resurselor, globalizarea economică apare ca un fenomen rațional, de natură să furnizeze un volum mai mare de servicii și bunuri cu tot mai puține resurse.

În consecință, globalizarea economică reprezintă globalizarea procesului de concepere a producției interne brute a statelor lumii.

Fenomenul de globalizare a activității economice este studiat cu ajutorul unor indicatori ai globalizării economiei precum: volumul ISD, dimensiunea financiară, rolul actorilor economici transnaționali în economia globală, raportul dintre creșterea comerțului internațional și creșterea producțiilor naționale, internaționalizarea piețelor financiare. Sunt analizate de asemenea structura sistemului economiei mondiale în condițiile globalizării și problemele globale ale economiei mondiale actuale.

Cuvinte cheie:

-State

-Piețe

-Globalizarea economiei

-Economia mondială

Introducere

Globalizarea, pe lângă faptul că este discutată și tratată sub diferite forme din prisma tuturor treptelor societății în care trăim, reprezintă un fenomen inevitabil. Nu suntem noi ( nici ca indivizi luați în parte și nici ca popor sau națiune ) în măsură să decidem sau să alegem dacă vrem globalizare, dacă o acceptăm sau nu. Astăzi globalizarea există pur și simplu, iar noi suntem oarecum predestinați să trăim sub semnul acesteia. Ce este sau ce înseamnă în mod concret acest fenomen pe care îl numim globalizare este greu de spus într-o singură definiție. În mare, putem spune că globalizarea este “ un sistem nou, foarte bine uns și interconectat” prin care lumea a devenit “ un singur fluviu “.

Globalizarea economică și financiară este adesea percepută ca fiind cauzatoare de constrângeri puternice în probleme de politică economică ale guvernelor naționale, limitând suveranitatea economică a statelor.

Globalizare este fenomenul dominant al evoluției internaționale din ultimii ani. Nici o țară nu-și poate elabora strategiile de dezvoltare fără a ține cont de particularitățile și rigorile noului fenomen. Globalizarea confirmă încă o dată soarta pe care o au conceptele la modă: cu cât sunt mai mult utilizate, cu atât devin mai puțin clare, mai confuze; cu cât își propun să deslușească mai multe lucruri, cu atât devin mai „opace”, pentru realitățile pe care pretind că le exprimă.

Globalizarea reprezintă renunțarea la limite teritoriale, ascensiunea nelimitată a tehnologiei, circulația neîngrădită a informației, uniformizarea economiei, libera circulație a capitalului și a persoanei, dar nu în ultimul rând alinierea politică în perspectiva unei guvernări globale.

Noua ordine internațională care a luat naștere în 1934 primește alte dimensiuni la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

În pragul mileniului al treilea, mondializarea a devenit o stare de fapt. În aceste condiții guvernele, instituțiile financiare internaționale, oamenii de afaceri vor trebui să facă față unor sfidări și provocări, așa numitele “noile reguli ale jocului”, globalizarea comportând în același timp o serie de aspecte pozitive, novatoare și dinamice, dar și o multitudine de aspecte negative, perturbatoare și marginalizante.

Globalizarea este „cuvântul cel mai des folosit și abuzat, cel mai rar definit și probabil cel mai neînțeles, nebulos și spectaculos din punct de vedere politic al ultimilor și viitorilor ani”. Subiectul naște dispute, reacții pasionale, temeri și suspiciuni, este invocat drept cauză pentru multe din evenimentele și transformările lumii contemporane și este „boala” de care se spune că suferă acest secol. Păcatul cel mai grav de care este acuzată globalizarea este cel al nivelării specificului țărilor, fie el economic, cultural sau religios. Percepția generală asupra fenomenului este aceea că favorizează uniformizarea, omogenizarea, occidentalizarea sau americanizarea culturilor, existând însă și în acest domeniu, ca în toate subiectele ce țin de acest proces, păreri contradictorii susținute fiecare de argumente mai mult sau mai puțin viabile.

Anthony Giddens descrie globalizarea ca fiind „nu nouă, dar revoluționară” și demonstrează că este un proces multifațetat, cu aspecte diferite ce, adesea, sunt contradictorii. Autorul prezintă o viziune contrastantă care percepe globalizarea din zilele noastre drept un al doilea val al procesului, ce nu are precedent din punct de vedere al caracteristicilor și al numărului de state implicate.

Globalizarea este văzută de mulți dintre specialiști ca fiind un fenomen eminamente economic, implicând o interacțiune economică în creștere a statelor sau o integrare a sistemelor economice naționale, prin sporirea activităților de comerț internațional, a fluxului de capital și investiții. Sugestivă din acest punct de vedere este definiția dată de George Soros: „globalizarea reprezintă

dezvoltarea piețelor financiare globale, creșterea corporațiilor transnaționale și dominația lor crescândă asupra economiilor naționale”.

Thomas Friedman definește globalizarea drept „proces de integrare la nivel mondial a piețelor financiare, statelor-națiune și tehnologiilor în cadrul unei piețe libere capitaliste la o scară nemaiîntâlnită până în prezent” sau ca „proces ori ansamblu de procese care cuprind transformarea într-o organizație spațială a relațiilor sociale și tranzacțiilor, exprimate prin fluxuri transcontinentale și rețele de activități, interacțiuni și putere” .

În concluzie, globalizarea este un proces sau un set de procese, care întruchipează o transformare în organizarea spațială a relațiilor și a tranzacțiilor sociale – în termenii extensiunii, intensității, vitezei și impactului lor, generând fluxuri și rețele transcontinentale sau interregionale de activitate, interacțiune și exercitare a puterii.

Fenomenul de globalizare

Au existat numeroase încercări de definire a globalizării, astfel că în literatura de specialitate în ultimii 10-15 ani au fost publicate mii de cărți și de studii în care diferiți autori încercau să dea o definite cât mai originală și mai cuprinzătoare fenomenului. Cele mai multe definiții încearcă o abordare economică a conceptului, și-l prezintă sub forma unei creșteri a interdepemdentelor dintre statele lumii, încurajând transferal de noi informații, de competențe și tehnologii și amplificând resursele financiare disponibile pentru investiții.

Termenul de “globalizare” a apărut pentru prima dată în Merriam Webster Dictionary în 1961. Termenul este folosit sub formă de “globalizare” în literatura anglo-saxonă (globalization în SUA, globalization în Marea Britanie), în timp ce în literatura franceză sub formă de mondializare (mondialisation). Totuși, în ciuda acestui fapt, trebuie să precizez că nu există deosebire între sensurile cele două cuvinte ci doar în ceea ce privește forma lor, deoarece latinescul globus are aceași semnificație ca și termenul francez monde´.

Așa cum s-a dovedit, globalizarea a devenit un termen superuzitat, căruia i-au fost atribuite numeroase semnificații. Globalizarea poate fi definită prin interdependența economiei care se manifestă între state, ca urmare a creșterii coeficientului de dependență față de economia mondială. Pe de altă parte, globalizarea poate fi concepută ca procesul diminuării taxelor vamale, al renunțării la politica vamală și la restricțiile de circulație a mărfurilor, serviciilor, tehnologiilor și capitalurilor, pe măsura dezvoltării schimburilor economice. Procesul de globalizare ce se desfășoară, de ceva vreme, influențează considerabil problema securității. Devine evident că toate eforturile direcționate spre asigurarea securității unui obiect luat în parte – stat, societate, firmă, persoană etc., trebuie să își aducă contribuția la asigurarea securității globale, adică a securității umane, a întregii planete. De aici reiese că securitatea statului, societății, persoanelor nu poate fi asigurată pe deplin fără a asigura securitatea planetară.

Cu siguranță apariția fenomenului de globalizare, deci începutul ei, a fost și încă este un subiect larg dezbătut, însă cercetătorii n-au ajuns, încă, la un punct de vedere comun. Totuși, se poate spune că, până la urmă, s-au conturat trei puncte de vedere și anume:

• unii consideră că despre globalizare se poate vorbi chiar din timpuri străvechi, efectele acestui proces resimțindu-se mai mult sau mai puțin în timp, până în momentul când a cunoscut o accentuare deosebită ;

• după alții, dimpotrivă, globalizarea este un fenomen contemporan, caracteristic modernizării și dezvoltării capitalismului, cu precizarea că, în ultimele decenii, a cunoscut o accelerare deosebită ;

• în fine, întâlnim și punctul de vedere potrivit căruia globalizarea constituie un process recent, asociat, însă, cu alte evenimente economice și sociale cunoscute deja sub denumirea de postindustrialism sau reorganizarea capitalismului pe alte baze .

În opinia unuia dintre cunoscuții observatori ai fenomenului, globalizarea „… a devenit rapid lozincă, incantație magică, paspartu capabil să deschidă porțile tuturor misterelor prezente și viitoare”. Ca orice concept la modă, globalizarea este utilizată de multe ori fără înțelegerea semnificației sale, astfel încât se poate spune că se vorbește astăzi despre globalizare cum se vorbea despre medicină în perioada anilor 1650-1750.

Așa cum se cunoaște, termenului de globalizare i-au fost atribuite diferite definiții globalizării, nici una însă pe deplin satisfăcătoare. Este și greu să definești un fenomen confuz încă și atât de complex, fiecare autor evidențiind o anumită latură, sau dimensiune a sa. Astfel, cunoscutul promotor al globalizării, George Soros, îi atribuie o definiție preponderent economică, în opinia sa globalizarea reprezintă „… mișcarea liberă a capitalului însoțită de dominația crescândă a piețelor financiare globale și a corporațiilor multinaționale asupra economiilor naționale”. La fel de normal era ca Antony Giddens să ofere o definiție conținând elemente preponderent sociologice. În opinia sa, globalizarea reprezintă „… intensificarea relațiilor sociale în lumea întreagă, care leagă într-o asemenea măsură localități îndepărtate, încât evenimente care au loc pe plan local sunt privite prin prisma altora similare, petrecute la multe mile depărtare și invers”.

Alți autori, cum este Giorgios I. Mantzaridis, fac distincția între globalizare și universalitate, considerându-le sintagme înrudite din punct de vedere formal, dar esențial opuse. Astfel, „prima exprimă unirea autoritară și omogenizarea, iar cea de-a doua exprimă unitatea spirituală dar, în același timp, și diversitatea persoanelor. Globalizarea îndepărtează particularitățile și schimbă și persoanele și societățile într-o masă amorfă, în timp ce universalitatea respectă particularitățile persoanelor și ale societăților și cultivă armonia și împlinirea acestora”.

Desigur, plasarea acestui fenomen atât de adânc în istorie, cum se prezintă în prima variantă, pare a fi o exagerare, în ciuda unor argumente care, pe alocuri, par pertinente, precum apariția primelor imperii, procesul de răspândire a creștinismului în lume . Totuși, chiar și cele mai puternice imperii (cum a fost cel roman), private pe scara istoriei, s-au dovedit a fi efemere. Este adevărat că au lăsat urme adânci în evoluția ulterioară a omenirii, reprezentând, fiecare în parte, o experiență inedită, repetabilă la altă scară și în condiții social-economice totalmente diferite. Totuși, încercarea de a pune conținutul fenomenului globalizării, aflat la începuturile lui, pe seama unor astfel de evenimente istorice, pare oarecum exagerată .

Din alt punct de vedere, fenomenul de globalizare este înțeles ca un set de procese marcat în special de schimburi și rețele transcontinentale, activități inter-regionale, putere și interacțiune. Astfel, prin efectele globalizării „…. se intensifică interconexiunile și schimburile comerciale, financiare, culturale, investițiile, dar și migrația. Se mărește viteza de difuzare și de circulație a ideilor, bunurilor, informațiilor, oamenilor și a capitalului. Crește impactul pe care efectele unor evenimente de la mare distanță sunt resimțite oriunde în lume, iar unele acțiuni locale pot avea consecințe globale”. Constatăm astfel, că granița dintre problemele locale și afacerile globale devine din ce în ce mai flexibilă.

În toate încercările de definire ale acestei sintagme, se apreciază că ar fi indicat să fie trecut acel prag care marchează manifestările globalizării în producție, distribuția veniturilor, tehnologie, comunicații, cultură, mediu, forță de muncă, mediu militar etc. Din această perspectivă, esența procesului de globalizare contemporană poate fi descrisă, ca fiind procesul de transfer al puterii efective de la state la entități non-statale și de diminuare a controlului și influenței guvernelor asupra vieții societăților. Această definiție nu are poate suficientă acuratețe, dar ea descrie numitorul comun al formelor de manifestare, pozitive sau negative, ale globalizării. A porni de la această percepție, nu înseamnă a ignora alte posibile trăsături fundamentale. Ne ajută însă în a înțelege mai bine ce se află dincolo de clișeele pe care uneori le folosim cu ușurință.

Globalizarea are în vedere procese definitorii privind integrarea piețelor de capital și a celor comerciale, privatizarea masivă a producției și mijloacelor de producție astfel încât concurența liberă să-și spună cuvântul în traficul de mărfuri.

Globalizarea economiei ar putea fi definită ca un proces aparte de dinamic al creșterii interdependențelor dintre statele naționale, rezultat al adâncirii și extinderii relațiilor transnaționale în tot mai largi și mai diferite sfere ale vieții economice, sociale, culturale ți politice. Problemele devin mai curând globale decât naționale, cerând tot mai frecvent și o soluționare globală.

Globalizarea este stadiul la care a ajuns astăzi procesul secular de internaționalizare a economiilor și a activităților economice, ca urmare a mutațiilor survenite în structurile economice interne și internaționale. Este un mijloc strategic la care au apelat marile firme și bănci pentru a-și asigura profitabilitatea și pentru a putea surmonta oscilațiile superficiale sau de profunzime petrecute în diferitele economii unde acestea își au cantonate capitalurile.

Gradul de globalizare al unei țări se măsoară, în primul rând, prin nivelul de deschidere a economiei acesteia față de exterior și prin ponderea comerțului exterior în PIB și mediului investițional. La baza evaluării nivelului de globalizare al economiei mondiale se află gradul de internaționalizare a acesteia. Accentuarea integrării economice între națiuni a condus la erodarea diferențelor dintre economiile naționale și la o scădere a autonomiei guvernelor naționale, trend ce nu dă semne că se va opri.

Malcom Waters consideră drept dimensiuni ale globalizării economice: comerțul, producția, investițiile, ideologia organizațională (impunerea unui anumit stil de a face producție), piața financiară și piața muncii. Dintre acestea piața financiară și comerțul reprezintă acele elemente în care globalizarea este realizată aproape în întregime.

În lumea francofonă globalizarea este considerată un moment în cadrul procesului de mondializare, iar actorul principal îl reprezintă firma, de preferință una multinațională. Oligopolul mondial a fost definit de mulți ca fiind concentrarea capitalurilor la nivelul Triadei (SUA, UE, Japonia), dar lucrurile încep să se schimbe și aici.

Rolul piețelor emergente în creșterea veniturilor

Din punct de vedere economic, globalizarea înseamnă integrare la scară mondială a producției, comerțului și sistemului financiar și bancar. La prima vedere această integrare ar trebui să ofere țărilor sărace o șansă de a se dezvolta mai repede, însă în realitate până în prezent globalizarea a dus mai curând la marginalizarea țărilor sărace. Participarea lor la comerțul mondial a rămas

limitată, accesul la piața financiară internațională este practic inexistent, iar partea ce le revine din totalul investițiilor internaționale se diminuează.

Globalizarea reduce marja de autonomie și de decizie a guvernelor naționale și face ca acestea să nu poată interveni cu succes în sprijinirea propriilor economii. Ori, stabilizarea macroeconomică este necesară, chiar și pentru economiile care nu sunt prinse în sistemul global, asta dacă mai există acest gen de țări. În epoca globalizării dacă o țară săracă nu este bine administrată din punct de vedere financiar, remediile nu mai pot veni de la guvernele naționale, ci de la Fondul Monetar Internațional, care va cere reforme macroeconomice prin ajustări structurale așa cum a făcut până acum în țările unde a fost chemat în ajutor.

Tabelul 1

Crize financiare

Sursa: Globalization, marginalization and development, S. Mansoob Murshed, Routledge, London and New York, 2003, p. 22.

Tabelul 2

Principalii indicatori ai triunghiul mondial de putere economică

Sursa: HUMAN DEVELOPMENT

Globalizarea cimentează polarizarea dintre țările bogate și cele sărace și duce la formarea a două tabere, una cu venituri mari și cealaltă cu venituri mici. Fenomenul produce inevitabil învinși și învingători, accelerează procesul de stratificare a țărilor subdezvoltate, ajutând unele țări precum China, alte țări din Asia de Sud, Brazilia și Mexicul și defavorizând restul lumii sărace. Statisticile arată că distribuția venitului mondial s-a înrăutățit în era globalizării.

În plus, prea puține resurse au fost dedicate corectării deficiențelor globalizării. Drept rezultat, decalajul dintre cei bogați și cei săraci a continuat să se adâncească. O pondere de 1% dintre cei mai bogați oameni din lume primesc tot atât cât 57% din populația cea mai săracă. Mai mult de un miliard de oameni trăiesc cu mai puțin de un dolar pe zi. Aproape un miliard nu au acces la apă curentă, iar 826 de milioane de oameni suferă de malnutriție. În fiecare an, 10 milioane de oameni mor datorită lipsei de asistență medicală de bază.

Distribuția mondială a venitului: Harta lumii în funcție de PIB pe locuitor al fiecărei țări

Un alt reproș adus globalizării este acela că a dus la un comerț liber, în timp ce nevoia reală este aceea de comerț corect, just. Fair trade not free trade susțin specialiștii că ar fi cheia problemelor dezvoltării. Datorită comerțului liber națiunile Sudului au devenit și mai vulnerabile decât erau în trecut. Nici măcar regulile și reglementările impuse de OMC nu au capacitatea de a proteja economiile acestor țări în fața agresivității comerciale ale celor puternici și nici

împotriva efectelor negative ale comerțului injust. Nimeni nu pretinde că globalizarea este responsabilă pentru toate relele din lumea Sudului în curs de dezvoltare ori că globalizarea nu ar oferi theoretic cel puțin șanse mai bune de dezvoltare multor țări. Dificultatea constă în faptul că până acum nu s-au prezentat dovezi și cazuri de țări care au fost ajutate în dezvoltarea lor de globalizarea economiei.

Statele naționale operează la nivel internațional pe diferite stadii de putere, concurând pentru o poziție mai bună în comerțul internațional, atragerea de investiții străine, creșterea competitivității, toate acestea cu scopul maximizării bunăstării sociale.

Pe lângă acestea, globalizarea implică și alte controverse. Volatilitatea variabilelor pieței (rate ale dobânzii, rate de schimb, cursul titlurilor) reprezintă o urmare a globalizării. Liberalizarea piețelor (80% din piețele emergente au o totală convertibilitate a monedei, față de 37% în 1987) în același timp cu menținerea unor rate fixe de convertibilitate au încurajat speculațiile, care au condus în final la declanșarea unor adevărate crize. Alte nemulțumiri ale procesului de globalizare a finanțelor le reprezintă lipsurile conturilor curente, care în ultima perioadă au crescut, făcând mai grea îndatorarea externă, peste capacitatea de finanțare a acesteia de la instituții multilaterale sau bănci. Diferența între resursele disponibile și nevoile de finanțare pe termen lung a început să fie acoperită de fondurile volatile pe perioadă scurtă. După anul 1992, piețele emergente au apărut puternic dependente de piețele de export, mai ales ca urmare a politicilor monetare și bugetare.

Principalele probleme ce trebuiau avute în vedere erau de natură macroeconomică până la globalizarea finanțelor sunt: buget, inflație, comerț exterior. După anii ’80, lipsa de echilibru ce trebuie gestionată este de natură microeconomică și urmarește:

* evitarea excesului de ofertă financiară, care poate conduce la operațiuni speculative de anvergură,

* întărirea sectorului financiar,

* evitarea dezechilibrului reformelor structurale, în sensul că o deschidere bruscă către exterior poate conduce la un puternic deficit al balanței de plăți,

* modelul asiatic de dezvoltare, în special neajunsurile sale,

* întărirea sistemului companiilor private.

Globalizarea reprezintă oportunități precum:

– Mobilitatea capitalurilor ce duce la creșterea accesului la fonduri pe termen lung, care duce la o diminuare a diferențelor dintre state.

– Sporirea concurenței ce conduce la sporirea eficienței, ceea ce are efecte benefice asupra producției, la difuziunea cunoștințelor, diversității de bunuri și servicii, a progresului și la satisfacerea cât mai bună a cerințelor consumatorilor și creșterea productivității.

– Reglementările internaționale în materie de liberă circulație a mărfurilor, ceea ce facilitează accesul din ce în ce mai larg către piețe.

– Internaționalizarea producției, reducerea costurilor de transport, introducerea progresului tehnic, contribuind la scăderea costurilor de producție, ceea ce permite creșterea accesului populației la bunuri mai ieftine și reducerea prețurilor bunurilor și serviciilor.

Avantaje și dezavantaje ale globalizării

Globalizarea este un termen utilizat în mod obișnuit pentru a reprezenta difuzarea de practici, noțiuni și tehnologii de pe tot globul. Națiunile sunt, de asemenea, o economie liberă, cu o piață liberă pentru bunuri și servicii. Acest lucru a adus delocalizarea și creșterea în corporațiile multinaționale. Există atât argumente pro și contra pentru globalizare.

Globalizarea implică comerțul liber, iar comerțul liber implică un flux crescut de numerar. Când fluxul financiar crește, având loc redistribuirea capitalului. În globalizare, instituțiile și piețele financiare au o acoperire largă care creează o capacitate pentru a dispersa riscul mai larg decât înainte.

Voi evidenția în primul rând avantajele globalizării, avantaje generate de obicei de procesul mondializării, și anume:

• schimbul liber este, în sine, un joc cu suma pozitivă, în care fiecare participant câștiga;

• globalizarea nu are loc într-un singur sens, de la Vest la Est, ci leagă între ele comunități diferite și personae aparținând unor comunități și culture diferite, facilitând cunoașterea și comunicarea;

• participarea la schimburile economice internaționale este o condiție necesară, dar nu și suficientă în vederea garantării creșterii economice pe termen lung, singura care poate asigura o creștere a prosperității;

• extindrea globalizării este strâns legată de reducerea sărăciei; într-un studiu recent al Băncii Mondiale s-a demonstrat că, între 1993 și 1998, numărul persoanelor care trăiesc cu mai puțin de 1 euro/zi ( nivelul sărăciei extreme) a scăzut cu 120 milioane în statele care au intrat recent în circuitul economic global;

• globalizarea a inspirit concurența, înăsprirea acsteia și lărgirea pieței determinând dezvoltarea specializării și a diviziunii muncii, care stimulează procesul de producție atât la nivel național cât și internațional;

• de asemenea are loc o mai eficientă uitilizare a resurselor, o diminuare a costurilor și cheltuielilor, deci o creștere economică avantajoasă a economiilor deschise în comparație cu cele închise;

• însă, cea mai avantajoasă tendința a globalizării este facilitarea transferului liber de capital de orice origine în orice țară, ceea ce creaza condiții favorabile pentru investiții.

Pe de altă parte principalele argumente împotriva globalizării sunt :

• globalizarea determină adâncirea inechităților sociale, a sărăciei și a inegalităților;

• creșterea șomajului este un rezultat inevitabil al globalizării, locurile de muncă fiind amenințate de fluxurile masive de imigranți și de importurile la prețuri scăzute;

• globalizarea subminează autoritatea statelor națiune, reducând suveranitatea acestora;

• responsabilitatea crizelor recente din Asia de Sud-Est, Rusia, sau Argentina este pusă pe seama integrării piețelor financiare;

• globalizarea provoacă o omogenizare a gusturilor și a obiceiurilor de consum, standardizarea reducând diferențele între diverse produse, și crează astfel, în paralel, o cultură unică globală;

• tot pe seama globalizării sunt puse și numeroase agravări ale problemelor ecologice majore, precum: efectul de seră, reducerea stratului de ozon, ploile acide ( asociate extinderii companiilor transnaționale).

Globalizarea implică delocalizarea, ceea ce înseamnă că cele mai multe dintre activitățile unei afaceri sunt acum făcute la distanță. Multinaționalele angajează forță de muncă de peste hotare, astfel încât să se obțină forță de muncă ieftină. Acest lucru duce la rată mai mare de ocupare în țările în curs de dezvoltare, îmbunătățind astfel economiile lor. Investitorii pot investi, de asemenea, bani în țările în curs de dezvoltare. Prin urmare, fluxul de comunicații este crescut pe tot globul, care, la rândul său, aduce un avantaj economic. Cu alte cuvinte, globalizarea permite un flux crescut de comunicare din întreaga lume, care asigură schimbul de informații indispensabile între indivizi și organizații. Această utilizare a tehnologiei în comunicare economisește timp, care, la rândul său, economisește bani pentru corporații. Astfel, multinaționale poate deveni profitabile prin utilizarea noilor mijloace de comunicare. În plus, globalizarea asigură transportul rapid de mărfuri, precum și oameni. Aceasta rândul său, în aduce avantaj economic evident pentru corporații.

Dezavantajele globalizării sunt strâns legate de avantajele sale. Interdependability între națiuni poate lucra ca un avantaj și un dezavantaj. Problema este că, dacă o națiune suferă de întreruperi economice, este cel mai probabil ca toate celelalte națiuni dependente sunt de asemenea afectate. 

Efectele globalizării sunt multiple putând uni sau dezbina umanitatea. Putem discerne efecte pozitive și negative, precum:

•efecte pozitive:

−internaționalizarea producției datorită firmelor cu activitate globală;

−asimilarea rapidă a noilor tehnologii;

− privatizarea capătă proporții mondiale;

−telecomunicațiile elimină distanțele și apropie fizic oamenii și asigurăconștientizarea problemelor globale;

− piețele financiare și comerciale trec în faza de integrare a activității șifuncționării lor;

−încurajarea reformelor politice și economice;

−întărirea dorinței oamenilor de a trăi într-un sistem guvernat de lege și prinlege;

−stimularea integrării;

−reducerea probabilității războiului și a recurgerii la utilizarea forței militare;

−îmbogățirea culturală prin simbioză și convergență etc.

•efecte negative:

−fragmentarea și slăbirea coeziunii sociale;

−creșterea inegalităților pe plan intern și extern;

−distrugerea sistemului clasic de ierarhizare a valorilor;

− proliferarea armamentului și a crimei transnaționale;

−sărăcirea valorilor culturale și naționale sub presiunea globalizării șiextinderii tehnicilor de informare și comunicare;

−folosirea unor metode legale și financiare sofisticate de a atinge limitelelegilor și standardelor locale pentru a controla balanța dintre muncă șiservicii ale unor regiuni inegal dezvoltate și a le întoarce împotriva lor;

−răspândirea capitalismului din țările dezvoltate către țările în curs de dezvoltare etc.

În concluzie putem spune că parte dintre avantajele globalizării sunt următoarele:

accesul liber în celelalte state;

piașa deschisă, comună;

libertăți și obligații internaționale;

politica de ajutorare între state;

preocuparea pentru menținerea păcii;

cooperare internațională;

diminuarea riscului de război;

accent pus pe umanitate;

schimburi culturale.

Iar ca și dezavantaje ale globalizării regăsim:

aproape totul este importat de la marile puteri;

limitarea independenței statelor și riscul pierderii specificului național;

incapacitatea garantării menținerii păcii;

puterea la nivel mondial concentrată în prea puține mâini;

tendința de concentrare a bogăției de către marile companii internaționale;

o singură piață mondială;

omogenitatea națiunilor;

pierderea valorilor naționale tradiționale;

implantarea pașapoartelor biometrice;

infracționalitate mărită la cote maxime.

Factorii economico-comerciali care au influențat adâncirea procesului de globalizare a economiei mondiale sunt:

-Liberalizarea comerțului cu servicii în special în domeniul telecomunicațiilor, asigurărilor și bancar, a constituit tendința dominantă a anilor ’70 în SUA, fiind continuată în anii ’80 în Marea Britanie și ulterior în Uniunea Europeană și Japonia. Tendința continuă și în prezent, incluzând și țările Europei Centrale și de Est, printre care și România.

-Liberalizarea piețelor de capital ca urmare a eliminării treptate a obstacolelor impuse circulației devizelor și a capitalului, reprezintă un pas favorabil în vederea formării unor piețe financiare globale. Această mobilitate a capitalului reduce riscul repatrierii capitalului în special în cazul companiilor transnaționale și înregistrează, totodată, o reducere a costurilor în condiții normale.

Liberalizarea investițiilor străine directe

Începând cu anii ’70, interesul comun al umanității de prezervare (apărare) a mediului înconjurător s-a concretizat prin apariția unor concepte, cu vocație globală: bunurile comune ale umanității, dezvoltarea durabilă și securitatea ecologică, care au constituit noi factori ce au dinamizat procesul de globalizare a economiei mondiale.

Bunurile comune ale umanității sunt spații cum ar fi oceanele, fondurile marine, care din diverse motive nu sunt susceptibile a fi divizate și nici nu cad sub incidența suveranității statelor. Cu excepția oceanelor, nici unul din aceste bunuri comune nu au fost polizate, deoarece este relativ faptul că oamenii posedă capacități tehnice de exploatare și deteriorare.

Dezvoltarea durabilă este definită drept dezvoltarea care răspunde nevoilor prezente, fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface nevoile. Dezvoltarea durabilă e concepută în vederea reconcilierii dintre economie și mediul înconjurător, ca o nouă cale de dezvoltare care să susțină progresul uman nu numai în câteva locuri și pentru câțiva ani, ci pe întreaga planetă și pentru un viitor apropiat.

Securitatea ecologică este una dintre dimensiunile fundamentale ale securității globale.

Globalizarea ne afectează pe toți în mod direct. În acest context, importantă și utilă ar fi o evaluare chibzuită a oportunităților și riscurilor pe care le presupune globalizarea, distanțându-ne de tendințele actuale de demonizare sau, dimpotrivă, de preamărire a consecințelor acestui fenomen. Obiectiv vorbind, globalizarea nu poate fi făcută vinovată pentru toate relele cu care se confruntă astăzi omenirea, oricâtă nevoie am avea de un țap ispășitor. Există în mod clar și anumite efecte benefice care au survenit și datorită expansiunii acestui fenomen.

Dacă a reușit ceva, globalizarea a obligat țările să-și îmbunătățească eficiența sau, cel puțin, să reducă rolul guvernării în economie. Însă, a dus în același timp la creșterea interdependențelor și a crescut pericolul de propagare a problemelor interne ale anumitor țări, zone.

Cu certitudine, globalizarea limitează spațiul de acțiune al politicilor și al economiilor naționale, însă oferă avantajul unei soluționări mai rapide a acelor probleme care nu pot, prin însăși natura și complexitatea lor, să fie soluționate decât la nivel global: repartizarea resurselor, accesul la tehnologie și informație, probleme ecologice, combaterea extremismelor contemporane de orice natură. Acuzată și de tendința de omogenizare și de standardizare a culturilor, globalizarea poate oferi și în acest domeniu anumite beneficii.

Țările în curs de dezvoltare sunt nevoite să o accepte dacă vor să se dezvolte și să combată sărăcia, însă pentru foarte mulți locuitorii ai acestor țări, și nu numai, globalizarea nu a adus deloc beneficiile mult promise.

Efectele negative ale globalizării constau, în principal, în faptul că, cel puțin până în prezent, are loc o tendință de concentrare a puterii de decizie în mâinile marilor companii. Acestea, printr-o dezvoltare tot mai accentuată, pot scăpa de sub controlul statelor, își pot promova politicile fără a mai ține seama de restricțiile impuse de statele naționale, pot sufoca firmele mai mici concurente, pot determina o excesivă aglomerație de bogăție la un pol al omenirii si o sărăcie generalizată în alte părți ale globului. Băncile occidentale au profitat de atenuarea controlului pe piețele de capital din America Latină și din Asia și s-au extins, dar aceste regiuni au avut de suferit atunci când capitalurile care se acumulaseră s-au retras brusc. Acest reflux brutal a lăsat în urma sa o monede naționale și sisteme bancare extrem de vulnerabile.

În cazul liberalizării comerțului, dar și în alte domenii afectate de globalizare, chiar și eforturile aparent bine-intenționate au avut uneori efecte negative. Atunci când proiectele agricole sau de infrastructură recomandate de Occident și finanțate de Banca Mondială sau de alte instituții de acest gen se soldează cu un eșec, tot populația țărilor respective este cea care trebuie să achite împrumuturile primite, exceptând bineînțeles cazurile în care se șterge datoria.

Impactul pe care îl poate avea globalizarea asupra țărilor în curs de dezvoltare, și în principal asupra locuitorilor din aceste țări, poate ajunge a fi unul devastator. Este foarte adevărat faptul că globalizarea poate fi benefică prin efectele produse de suprimarea barierelor, de integrarea economiilor naționale, având potențial de a îmbunătăți situația economică a locuitorilor Terrei, însă pentru a face acest lucru posibil este necesar un alt mod de gestionare a lucrurilor. Nu ar strica o atenție specială asupra acordurilor comerciale internaționale care au contribuit foarte mult la suprimarea barierelor fără excepții și au ghidat politicile impuse țărilor în curs de dezvoltare. Fără îndoială că anumite suferințe sunt inevitabile, însă cele suportate de unele țări în

curs de dezvoltare au fost mult mai mari decât era necesar și ar fi putut fi evitate print-o altă viziune asupra lucrurilor. Aceste țări nu primesc niciun sprijin în ceea ce privește sistemul de securitate socială, unele au fost marginalizate de piețele globale, sacrificiile făcute și prețul plătit de ele nefiind importante și demne de luate în seamă de cei care ies învingători de la masa globalizării.

Dacă, în majoritatea cazurilor, binefacerile globalizării au fost mai mici decât pretind partizanii săi, prețul plătit a fost net superior beneficiilor obținute: mediul înconjurător a fost afectat ireversibil, corupția a cangrenat clasa politică, iar rapiditate schimbărilor care intervin zi de zi nu acordă timp țărilor să se adapteze sau să țină pasul.

Globalizarea a produs o alocare defectuoasă a resurselor între bunurile private și cele publice. Piețele sunt capabile să genereze bogăție, dar nu sunt capabile și nici destinate să răspundă altor tipuri de nevoi sociale.

Cu toate cele menționate, prea puține resurse au fost alocate corectării deficiențelor și daunelor globalizării. Drept rezultat, decalajul dintre cei bogați și cei săraci a continuat să crească în loc să se diminueze, cum se promite de atâta amar de vreme. În anul 1960 raportul dintre 20% dintre populația mondială cea mai bogată și 20% din cea mai săracă era de 1 la 30. În 1995, acest raport era de 1 la 82. Cei 20% dintre cei mai bogați dispun de 86% din resursele planetei. Cei 20% dintre cei mai săraci dețin doar 1%. Numărul de persoane care trăiesc sub pragul sărăciei absolute – un dolar pe zi – atinge 1,5 miliarde și se află în creștere constantă. Averea deținută de doar 1% dintre cei mai bogați oameni ai lumii echivalează cu cea a restului de 75%, realitate ce nu mai necesită alte argumente. Peste un miliard de oameni trăiesc cu mai puțin de un dolar pe zi. Aproape un miliard nu au acces la apă curentă, iar 826 de milioane de oameni suferă de malnutriție, date de acest gen arătând o altă față a lumii. Desigur că nu globalizarea este cea responsabilă de aceste realități dar susținătorii procesului argumentează că aceasta ajută la ridicarea nivelului de trai… fapt încă nedemonstrat…

Și țările dezvoltate au motive să considere globalizarea ca fiind un proces contradictoriu. Merită analizată amenințarea pe care țările cu niveluri salariale reduse o exercită asupra țărilor dezvoltate în ceea ce privește integrarea primelor în noul spectru mondial, precum și măsura în care schimbările care au loc în aceste economii sunt determinate de extinderea fenomenului de globalizare. Economiile sunt într-o continuă evoluție, iar globalizarea este unul dintre fenomenele care se exercită încontinuu. Un astfel de fenomen este acela al orientării spre sectorul serviciilor din partea economiilor care ajung la un anumit grad de maturitate. Un altul este deplasarea spre locurile de muncă ce înglobează mult mai multe aptitudini. Studiile arată că toate aceste tipuri de evoluție vor avea loc indiferent de modul de extindere al procesului de globalizare. De fapt, globalizarea face acest proces mai ușor și mai puțin costisitor pentru economie pe ansamblu, prin aducerea avantajelor fluxurilor de capital, inovațiilor tehnologice și a prețurilor reduse de import. Creșterea economică, reducerea șomajului și standardele de viață sunt, toate, mult mai ridicate decât dacă am avea de-a face cu o economie inchisă.

Avantajele au insă o distribuție inegală între diferite grupuri și țări, pentru unii procesul fiind mai curând un dezavantaj. De exemplu, lucrătorii din domeniul industriilor vechi, care acum se află în declin, au șanse reduse să se redreseze pentru a putea servi noilor industrii.

O analiză obiectivă a procesului de globalizare de până acum, atestă faptul că avantajele economice înclină mai mult spre țările dezvoltate și către marile puteri economice unde își găsesc originea societățile transnaționale. În acest sens acționează și mecanismul financiar mondial care prin instituțiile sale: F.M.I., Banca Mondială, Organizația Mondială a Comerțului dominate de marile puteri economice avantajează într-o proporție covârșitoare țările dezvoltate implicate în acordarea de credite, înfăptuirea investițiilor străine directe, instituțiile, societățile transnaționale și statele creditoare obțin profituri ridicate.

Așadar, avantajele și dezavantajele globalizării, sau mai bine zis pierderile și profiturile, obținute în urmă acestui proces, sunt repartizate inegal. Creșterea productivității, diminuarea cheltuielilor, creșterea veniturilor unei părți a țărilor lumii se manifestă prin creșterea riscurilor, sărăciei, inechității altora. Deoarece cheltuielile și beneficiile, unitatea și contrazicerea intereselor în același timp se manifestă în majoritatea țărilor lumii, în acest caz și problemele nu pot fi dezbătute decât la nivel interstatal. Este necesară așadar, găsirea unor forme și mecanisme noi pentru armonizarea intereselor economiilor naționale, pentru rezolvarea litigiilor, apărarea partenerilor slabi și aplicarea de sancțiuni în cazul încălcării regulilor și principiilor integrării și globalizării că procese determinate de civilizația actuală.

Statul și globalizarea

Unul dintre cele mai controversate aspecte legate de fenomenul de globalizare îl reprezintă rolul statului in acest context. Îndatoririle tradiționale ale statului s-au modificat sub impactul transformărilor economice și sociale pe care le impune noul tip de relații internaționale care se nasc.

Statele, acționând în virtutea ideologiei neoliberale și adaptându-se procesului de globalizare, a trecut de la poziția statului strategic, al statului dezvoltării, la statul competițional.

Ipostazele clasice ale statului au suferit transformări destul de puternice, în încercarea de a face față provocărilor lansate de creșterea interdependențelor internaționale și a agravării unora dintre probleme, care s-au transformat în probleme globale.

Ipostaza de stat regulator viza asigurarea cadrului de desfășurare a activității economice. Statul era apărătorul dreptului de proprietate, cel care veghea la păstrarea unui spațiu de stabilitate monetară, la standardizarea anumitor structuri (cum ar fi unități de măsura etc.)

Statul este de asemenea, producător distribuitor. Acest rol este reflectat de întreprinderile publice, de serviciile de transport asigurate de către stat, de implicarea sa în sistemul financiar și bancar. De asemenea, rolul de redistribuitor constituie un alt aspect important al rolului statului. Statul se implică în redistribuirea veniturilor prin activități ce țin de menținerea sau creșterea bunăstării generale, acționând pentru susținerea claselor defavorizate, prin finanțarea asistenței sanitare, asistenței sociale etc.

Fenomenul de globalizare a impus modificarea tuturor acestor ipostaze sub care statul se implică în societate. Rolul său de regulator s-a transformat mai degrabă într-un rol de manipulator, dat fiind faptul că multe din aspectele ce intrau sub autoritatea statului au devenit preocupări internaționale. Dreptul de copyright, sistemul evitării dublei impuneri, liberalizarea fluxurilor comerciale și financiare sunt în mare parte reglementate la nivel internațional, statului revenindu-i sarcina de a implementa la nivel național reglementările internaționale și de a le manipula în așa fel încât transpunerea națională să ofere maximum de avantaje. Și în domeniul cursului de schimb statul este mai degrabă un manipulator decât un regulator, dat fiind faptul că trecerea la cursurile flotante și globalizarea piețelor financiare îl obligă să intervină mai ales în creionarea acelor politici care să gestioneze tendințele manifestate în plan internațional.

În ceea ce privește ipostaza de producător, competiția a forțat statul să funcționeze pe principiile economiei de piață. Poate că aici este cea mai relevantă schimbare în ceea ce privește trecerea de la statul strategic, al dezvoltării către statul competițional. Criza proprietății publice a determinat masive privatizări în perioada anilor ‟80 si ‟90 în multe țări dezvoltate, iar în ceea ce privește țările foste comuniste, nicicând nu a fost o ofertă de privatizare mai mare și mai concentrată. Industrii, altădată considerate strategice și privite ca definind „tăria” statului, au fost privatizate pentru că au devenit extrem de costisitoare. Până în anii ‟80, puțini sunt cei care ar fi privit cu ochi buni privatizarea industriei aeronautice, a industriei siderurgice, a construcției de drumuri, construcțiilor navale sau a chimiei. Astăzi, aceste industrii se mai afla în proprietatea statului în foarte puține țări dezvoltate și chiar multe dintre țările în dezvoltare au recurs la trecerea lor în proprietate privată.

Internaționalizarea firmelor și a capitalurilor a făcut din ce in ce mai dificilă apartenența la un anumit stat a marilor firme. Substituirea importurilor, considerată in anii ‟60 sau ‟70 o opțiune ce ținea de dezvoltarea unei țări și de consolidare a independenței sale economice, a devenit o strategie din ce in ce mai puțin aplicată, tot mai multe state îmbrățișând orientarea către export, legând din ce în ce mai mult economia lor de economia globală.

Astăzi s-a încetățenit tot mai mult ideea că statul este un agent economic ineficient, de aceea rolul său trebuie să cadă mai degrabă pe realizarea unui climat investițional favorabil pentru corporațiile internaționale, pe susținerea cercetării, implicare în creșterea gradului de calificare a forței de muncă, decât pe acela de producător activ. Și în ceea ce privește rolul de redistribuitor, globalizarea a impus anumite modificări. Multe dintre aspectele ce țin de bunăstarea generala sau de existenta claselor defavorizate au devenit probleme globale. Sărăcia este considerată a fi cea mai gravă dintre problemele globale, iar comunitatea internațională reclamă acțiuni globale pentru lupta împotriva sărăciei. În aceeași categorie sunt incluse și problemele legate de mediu, reglementările internaționale punând statul în ipostaza de implementare a politicilor necesare atingerii parametrilor conveniți în cadrul conferințelor internaționale (cum ar fi protocolul de la Kyoto sau alte reglementări asemănătoare). Chiar și în domeniul forței de muncă, considerată drept cea mai puțin globalizată dintre piețele internaționale, înțelegerile dintre firme, nevoia de a adopta practici mai flexibile de angajare sau alte măsuri ce decurg din crearea acelui climat favorabil atragerii de investiții străine constituie exemple de redefinire a poziției statului sub influența fenomenului de globalizare.

Țările membre ale Uniunii Europene exportă, comerțul intra-comunitar crescând in mod considerabil. Faptul este cu atât mai important, cu cât ponderea acestuia în comerțul mondial a crescut de la 13,5% în 1960 la 24,5% în 1994, în timp ce comerțul cu țările extra-comunitare a scăzut de la 20,5% în 1960 la 15% în 1994 . Sursele statistice ale UE confirmă aceste evoluții, așa cum reiese din tabelul următor:

Piețele de export

Sursa: FMI

Globalizarea pieței financiare constituie o altă componentă a globalizării economiei mondiale. Creșterea competiției pe piețele financiare internaționale forțează marile instituții financiare să se lanseze în operațiuni de mare anvergură din întreaga lume, sfidând granițele naționale și fusurile orare, înglobând în ofertele lor o gamă tot mai mare de servicii financiare. Trecerea la cursurile flotante, precum și deschiderea piețelor financiare au reprezentat momentele esențiale ale începutului globalizării pietelor financiare. Astăzi, fluxurile financiare internaționale sunt cele mai dinamice. Între 1980 și 1995, fluxul de investiții străine directe a crescut de patru ori, iar exporturile de bunuri și servicii de 1,5 ori. Mai mult de 1,5 trilioane USD sunt schimbați pe piețele valutare internaționale în fiecare zi. Cu toate acestea, volatilitatea financiară se dovedește unul din riscurile majore ale globalizării piețelor financiare, afectând toate țările lumii, chiar dacă factorii principali sunt țările dezvoltate. Piața financiară globală poate fi definită ca o rețea de piețe strâns interconectate prin sisteme de comunicare extrem de sofisticate, piețe care sunt parțial suprapuse, greu de delimitat în prezent. Piața financiară internațională este considerată o piață globală mai ales datorită elementelor definitorii ale sale:

• unitatea de timp definită prin funcționarea neîntreruptă a pieței; un operator financiar își poate transfera la orice oră a zilei operațiunile pe alte piețe, care se deschid după ce cele inițiale s-au închis.

• unitatea de loc: aceleași titluri financiare pot fi tranzacționate simultan pe numeroase piețe regionale sau naționale.

• unitatea de operații: pe toate piețele financiare internaționale se întâlnesc aceleași tipuri de produse financiare și cu ele se efectuează aceleași tipuri de operații financiare.

Studiu de caz

Globalizarea economiei s-a dezvoltat, atât pe plan mondial cât și în Europa în trei valuri, cu ritmuri de evoluție diferite:

• internaționalizarea comerțului prin liberalizarea acestuia și prin politica de dereglementare;

• transnaționalizarea fluxurilor de capital, care din anii '80 a cunoscut o evoluție mai accentuată față de comerțul internațional;

• apariția societății informaționale și globalizarea fluxurilor de informații, care cunosc o evoluție superioară fluxurilor comerciale și de capital.

Deoarece “băncile reprezintă una dintre cele mai importante categorii de participanți instituționali din cadrul oricărei economii subdezvoltate sau în curs de dezvoltare” acestea trebuie să știe cum să-și gestioneze resursele, cum să-și îmbunătățească portofoliul de produse și servicii astfel încât să facă față tuturor categoriilor de agenți economici de pe piață. Deși începută, reforma în sistemul bancar trebuie să continue până în momentul în care să fie înlăturate: riscurile inerente activității bancare, activitatea bancară defectuoasă, constrângerile financiare, fluctuațiile activității economice și până când cadrul legal și instituțional să dea posibilitatea unei funcționări fluide și eficiente a acestui sistem, deoarece un sistem bancar nesănătos poate fi cauza unei restrângeri a creșterii economice, a unor costuri fiscale ridicate care pot duce la efecte nefavorabile asupra mediului extern și asupra imaginii țării. Un alt element de o importanță majoră este procesul de globalizare care a cuprins și sistemul bancar, activitatea financiar-bancară devenind chiar unul dintre domeniile de vârf ale acestui proces, proces care se referă la eliminarea barierelor din calea comerțului și investițiilor internaționale, la transnaționalizarea activității economice, la accentuarea cooperării internaționale în domeniul producției și circulației bunurilor, al operațiilor financiare și bancare, funcționarea economiilor naționale în cadrul unor organizații integrate. “Procesul de globalizare a activității bancare apare ca un promotor, ca un factor de susținere a globalizării în toate compartimentele, datorită rolului prioritar al asigurării și distribuirii financiare în toate procesele de dezvoltare.” Acest fenomen a trecut prin câteva etape ale lansării sale de la operațiuni simple la operațiuni sofisticate, având ca și efect creșterea inovației în domeniul bancar. Apar noi produse și servicii care au o durată de viață scurtă, în locul lor apărând alte produse și servicii din ce în ce mai sofisticate, care trebuie să facă față nevoilor diversificate ale agenților economici. Evoluăm înspre un concept de bancă a viitorului în care discreția în domeniul gestionării banilor este recunoscută și unde serviciile oferite clienților cu ajutorul telecomunicațiilor sunt tot mai diversificate și tot mai complexe.

Globalizarea se află în plină afirmare, iar noua economie modelată de procesul globalizării, considerată în totalitatea sa la scară planetară, este în mod inevitabil o operă complexă la care își aduc o contribuție deosebit de importantă și operatori, agenți economici internaționali, naționali și locali, iar activitatea acestora se interferează cu cele ale agenților economici planetari – firmele multinaționale. Globalizarea este determinată într-o foarte mare măsură de corporațiile internaționale, care nu deplasează numai capital și bunuri între state, ci și tehnologie. În opinia reputatului economist Joseph E. Stiglitz „ cei care critică globalizarea ignoră prea adesea beneficiile ei”. Globalizarea a făcut să scadă sentimentul izolării resimțit în multe țări în dezvoltare, mulți oameni din aceste țări având acces la cunoaștere într-o măsură mult mai mare decât cei mai bogați oameni din lume în urmă cu un secol. Este bine cunoscut faptul că globalizarea generează efecte diferite la nivelul statelor. În general, marile puteri economice sunt cele care definesc și coordonează principiile acestui proces universal, care au un cuvânt important de spus în stabilirea strategiilor de dezvoltare a lumii, dar cu toate acestea, toate statele trebuiesc angrenate în acest proces. Mișcările antiglobalizare sunt o replică la atitudinea unor organisme internaționale, precum Organizația Mondială a Comerțului, care nu de puține ori, prin politica promovată au defavorizat și mai mult economiile țărilor slab dezvoltate și au continuat să avantajeze marile puteri. Nemulțumirea la adresa globalizării provine mai ales din faptul că o anumită concepție economică – fundamentalismul de piață – este pusă înaintea tuturor celorlalte concepții. Opoziția față de globalizare manifestată în multe părți ale lumii nu vizează globalizarea în sine – noile surse de fonduri destinate promovării creșterii economice sau noile piețe de export – ci un anumit set de doctrine, politicile cuprinse în Consensul de la Washington pe care le-au impus instituțiile financiare internaționale. Cel mai puternic efect al globalizării este cu siguranță cel legat de omogenizarea și standardizarea stilului de viață, considerat în mod categoric și unanim ca rezultat negativ al globalizării. Criticile față de acest efect au fost extrem de vehemente având în vedere că uniformizarea se manifestă în toate aspectele vieții sociale, materiale sau non-materiale. Procesul de ștergere a granitelor între state creează teama de pierdere a identității culturale, de standardizare a stilului de viață, a mentalităților. Comerțul are implicații negative asupra relațiilor politice datorită inegalităților pe care le creează. Deși dereglementarea comerțului este asociată cu creșterea schimburilor comerciale pentru toți partenerii, câștigurile economice sunt adesea inegal distribuite. În cadrul multor țări în dezvoltare, globalizarea exacerbează inegalitățile la diferite niveluri. Chiar și cele mai optimiste studii arată că deși globalizarea a ajutat la reducerea sărăciei în multe țări în dezvoltare, nu toate statele s-au integrat cu succes în noua economie globală. În același timp, integrarea în piețele globale și expunerea mai mare la bunuri de import și la noi stiluri de viață întăresc sentimentele naționaliste, ducând pe termen mediu la potențiale surse de conflict.

Totuși, în prezent, globalizarea poate fi o forță de propagare a binelui: a făcut ca sute de milioane de oameni să ajungă la un nivel de trai superior; globalizarea economiei a adus foloase țărilor care au profitat de ea identificând noi piețe de export și atragând investițiile străine. Creșterea comerțului internațional, fluxurile financiare internaționale masive, precum și activitățile corporațiilor multinaționale leagă tot mai strâns una de cealaltă economiile mondiale, făcând astfel din globalizare o trăsătura extrem de controversată a economiei mondiale.

Concluzii

Globalizarea definește contextul sub multiplele sale dimensiuni: economicǎ, politicǎ, socio-culturalǎ, comunicaționalǎ, iar conceperea, menținerea și dezvoltarea acestui proces complex ca și bazǎ de existențǎ a societǎților moderne în viitor ne aratǎ tendințele. Problematica evaluǎrii sensurilor acestor tendințe își gǎsește rezolvarea în înțelegerea prezentului context politic, economic, socio-cultural. Globalizarea este mai mult decât un sistem bazat pe reguli politice și economice precise, ea reprezintǎ în fapt un nou mod de viațǎ, un întreg univers ce pǎtrunde în viața fiecǎrui individ prin efectele multiple directe sau indirecte ce se fac simțite în cadrul comunitǎții, a societǎții cǎreia îi aparține.

Participarea la procesul de globalizare reprezintǎ un cumul de atitudini și comportamente care au drept cauzǎ nu doar aspectele externe, standardizate de cele mai multe ori de un set de norme mondiale, cât mai ales modul în care individul se raporteazǎ la ideea de globalizare economicǎ, politicǎ, socio-culturalǎ. Opiniile indivizilor cu privire la procesul de globalizare se regǎsesc în fapt în modul de înțelegere, de adaptare sau de respingere a anumitor aspecte ce țin de efectele și complexitatea acestui proces. În mod evident, este greu de imaginat dacă lumea ar putea exista fără globalizare. Nu ar exista importuri sau exporturi, călătorii internaționale, migrația populației, munca în străinătate și investiții în alte țări. Globalizarea a apărut, s-a dezvoltat și are rădăcini bine înfipte pe teritoriul fiecărei țări. Desigur, globalizarea a experimentat și înfrângeri în prima parte a secolului XX – două războaie mondiale, crize financiare și răspândirea ideologiilor și a sistemelor politice totalitare, dezvoltarea terorismului internațional, actuala crizǎ mondialǎ începutǎ în 2008 etc. În pofida acestor lacune serioase, se consideră că în viitor vom avea de a face cu accentuarea procesului de globalizare și nu cu diminuarea acestuia.

Raportarea la procesul de globalizare atunci când se face prin ochii individului, luat ca entitate aduce ca prim beneficiu important informația, ca element esențial în dezvoltarea socio-economicǎ a unei societǎți moderne. De asemenea, un alt element ce face parte din setul de avantaje globale este dat de aspecte precum dezvoltarea comerțului, creșterea investițiilor strǎine, dezvoltarea unei rețele de joburi bine plǎtite și creșterea nivelului de trai. În ceea ce privește situația României prin prisma acestor avantaje, opiniile indivizilor sunt destul de sceptice, în sensul în care beneficiile economice nu sunt tocmai vizibile sau nu sunt bine asimilate. Pe de altǎ parte, principalele dezavantaje și riscuri ale procesului de globalizare se regǎsesc în mod paradoxal în sfera economicǎ, dar mai ales în cea socio-culturalǎ. Astfel, din punct de vedere economic principalele riscuri constau în faptul cǎ încurajarea consumului de produse și servicii internaționale afecteazǎ producția și prețurile produselor interne, acest aspect datorându-se în principal neîncrederii românilor în propriile forțe.

Se remarcǎ faptul cǎ în procesul de globalizare raportul economic-politic este unul de interdependențǎ, un raport echilibrat, cu o ușoarǎ înclinare a balanței spre latura economicǎ în anumite cazuri. Un aspect important în dezvoltarea economiei mondiale este apariția noilor tehnologii, întrucât acestea oferǎ baza unui nou tip de comerț, reinventat – comerțul online. Astfel, la nivel internațional societǎțile moderne beneficiazǎ de o piațǎ extinsǎ, bazatǎ pe o interrelaționare economicǎ și un flux financiar sporit. Analiza de fațǎ aratǎ cǎ aspectul economic are un rol deosebit de important în mǎsura în care existǎ tendința de echilibrare a balanței economice la nivel internațional, aceasta însemnând o asimilare foarte bunǎ a investițiilor strǎine în statele subdezvoltate. De asemenea, cercetarea a arǎtat cǎ economia internaționalǎ trebuie sǎ fie susținutǎ de politic, în sensul în care este necesar a se dezvolta pe baza unui cadru legislativ coerent, favorabil, care sǎ o susținǎ și sǎ o propulseze în dezvoltarea fiecǎrei societǎți moderne.

Dezvoltarea economiei la nivel mondial, adoptarea de politici care fluidizează deplasarea maselor de indivizi, precum și ponderea tot mai mare a economicului în fața politicului, transformă societatea actuală într-una globală, cu atitudini asemănătoare, cu probleme asemănătoare și poziții similare, deoarece acestea se repun în discuție la nivel internațional, implicând deci întreaga comunitate. Opiniile surprinse au arǎtat cǎ din punct de vedere social și cultural schimbǎrile sunt complexe, iar elemente precum depopularizarea (datoratǎ migrației excesive) sau deculturalizarea (în sensul pierderii propriilor valori și tradiții) afecteazǎ în special societatea româneascǎ. Așadar, fenomenul mobilitǎții afecteazǎ statele puternic invadate de emigranți (printr-un efort economic de susținere a acestora), cât și statele slab dezvoltate, care furnizeazǎ resurse umane (prin aspecte de naturǎ socialǎ, în contextul în care educația copiilor cu pǎrinți plecați la muncǎ în strǎinǎtate este una nepotrivitǎ, care nu reușește sǎ ținǎ pasul spre exemplu cu noutatea educativǎ bazatǎ pe tehnologie).

Analiza globalizǎrii prin prisma instituționalǎ internaționalǎ se face prin distincția cu privire la faptul cǎ Uniunea Europeanǎ reprezintǎ o organizație bazatǎ pe scopuri economice și politice, în timp ce Organizația Tratatatului Atlanticului de Nord este una bazatǎ pe interese militare, strategice. Dacǎ în privința Uniunii Europene românii sunt mai toleranți cu ceea ce presupune statutul țǎrii noastre ca membru al acestei organizații, din punct de vedere al NATO lucrurile au o conotație negativǎ în sensul în care, sub pretextul asigurǎrii unei siguranțe militare, România ar fi doar un stat cu o poziție militarǎ strategicǎ. Analiza aratǎ nu doar opiniile rezervate ale indivizilor, cu privire la existența vreunui beneficiu pentru România, cât mai ales dorința de a nu participa la lupte care nu le aparțin. Nu trebuie să eliminăm beneficiile globalizării care sunt puternice și larg răspândite și să luăm în calcul faptul că organizațiile internaționale precum FMI, Banca Mondială, OMC, Uniunea Europeană, NATO încurajează această extindere. Construcția europeană este o experiență istorică inedită, întrucât se pleacă de la state naționale, entități de sine stătătoare preexistente și se construiește o entitate supranațională, globalizatoare, fără a fi impusă, ci prin renunțarea conștientă la o parte din specificul națiunii-membră. Astfel, coexistența națiunilor membre în cadrul Uniunii Europene presupune în fapt acceptarea atât a trăsăturilor specific naționale, cât și a celor comunitare, însă, în ciuda tuturor tendințelor de egalizare și nivelare a condițiilor de viață externe din societățile industrializate moderne, în mod profund, marile culturi ale lumii și-au rămas din punct de vedere intern străine. În modurile lor fundamentale de gândire, ele sunt încă expresia aplicării diferite a marilor principii destinate determinării comportamentului și ordinii vieții comune a oamenilor, sub influența cărora s-au dezvoltat centrele de cultură și putere majore. Un astfel de context generalizat creat de însuși fenomenul de globalizare reprezintă poate cel mai important factor pentru schimbările sociale radicale care au efecte asupra dezvoltării națiunilor.

Sursa: http://ec.europa.eu/esf/main.jsp?catId=443&langId=en

BIBLIOGRAFIE