Starețul Sf. Mân ăstiri Grigoriu -Athos SCRIERI ATHONITE PE TEME CONTEMPORANE Traducere.: ieromonahul Agapie – Arad Editura Sfântul Nectarie, 2003… [614201]

Arhimandritul Gheorghios
Starețul Sf. Mân ăstiri Grigoriu -Athos

SCRIERI ATHONITE

PE TEME CONTEMPORANE

Traducere.: ieromonahul Agapie – Arad
Editura Sfântul Nectarie, 2003 ISBN 973 -85817 -1-0

Pr. Damaschin Grigoritis
Sf. Mânăstire Grigoriu
Sfân tul Munte Athos

HOMEOPATIA

ESTE CONTRARĂ CREDIN ȚEI ORTODOXE

Nu este specificat ă editura ce a tiparit bro șura cu aceast ă învățătură (n. ed.)

Scrieri athonite pe teme contemporane
2 Cuprins

Scrieri athonite pe teme contemporane

Nota editorului …………………………………………………………………………… 4
EXPERIEN ȚE ALE HARULUI LUI DUMNEZEU ……………………………………………. 6
1. Forme ale experien ței harului lui Dumnezeu ……………………………………………………. 7
2. Premise ale experien ței autentice a harului lui Dumnezeu …………………………………. 9
3. False experien țe ale harului …………………………………………………………………………… 9
4. Despre penticostali …………………………………………… ………………………………………… 11
5. Biserica Ortodox ă, spațiul autenticei experien țe a harului lui Dumnezeu ……………. 12
CARACTERISTICILE MONAHISMULUI ORTODOX ………………………………….. 15
1. Monahismul ortod ox are r ădăcinile în Sfânta Scriptur ă ……………………………………. 15
2. Monahismul ortodox este o institu ție bisericeasc ă …………………………………………… 16
3. Monahismul ortodox este isihast și nu de tip activist, așa cum este monahismul apusean
…………………………………………………………………………………………………………….. 16
4. Monahismul ortodox este isihast și separat de lume, dar nu ur ător de lume sau antisocial ;
dimpotriv ă, el este profund social ………………………………………………………… 17
SFINTELE CANOANE DESPRE MONAHISM ………………………………………………. 19
1. Generalit ăți ……………………………….. ………………………………………………………………. 19
2. Intrarea, tunderea și ieșirea din m ănăstire ………………………………………………………. 21
3. R ăspunderea pastoral ă a egumenului în m ănăstire ……. …………………………………….. 21
4. R ăspunderea pastoral ă și drepturile episcopilor asupra monahilor
CHARTA ECUMENIC Ă – JUDECAT Ă Șl CONDAMNAT Ă ORTODOX ………… 24
REFLEC ȚII LEGATE DE PARTICIPAREA ORTODOC ȘILOR LA MI ȘCAREA
ECUMENIC Ă Șl LA CONSILIUL MONDIAL AL BISERICILOR ………………….. 27
1. Sincretism cre știn ………………………………………………………………………………………… 27
2. Sincretism interreligios …………………………. …………………………………………………….. 28
3. Problemele particip ării ortodoc șilor la Mi șcarea ecumenic ă ……………………………… 29
4. Dialogurile cu romano -catolicii și anticalcedonienii …………………….. …………………. 30
5. Nelini ști legate de metodele ecumenismului …………………………………………………… 30
„AVATON" -UL SFÂNTULUI MUNTE Șl HIROTONIA FEMEILOR ……………. 32
ECUMENISM Șl ORTODOXIE ECUMENIC Ă …………. ……………………………………. 35

Homeopatia este contrar ă credin ței ortodoxe ……………………………………………… 42
Cuvânt înainte……………………………………………………………………………….. ………………….. 42
Homeopatia nu face parte dintr -o specializare medical ă …………………………………………. 42
Cel care face tratamentul mobilitzeaz ă "puterea terapeutic ă a vie ții" ……………………….. 44
Cauza ac țiunii "me dicamentului" homeopat, conform homeopa ților ………………………… 45
Pentru Hahnemann, Confucius a fost superior lui Hristos, pe care îl consider ă "sentimentalist
înflăcărat" ……………………………………………………………. ………………………………….. 46
Hahnemann, fondatorul homeopatiei a fost mason, iar r ădăcinile homeopatiei se afl ă în
misticism…………………………………………………………………………………………………….. ……. 47
Epilog………………………………………………………………………………………………………………. 49
ANEXA 1: Despre felul în care va fi prigonita Biserica lui Hristos de c ătre
religia ecumenista a viitorului – din cartea ORTODOXIA PENTRU
POSTMODERNI ȘTI ………………………………………………………………………………………… 50
ANEXA 2: Despre s ănătate și homeopatie , din cartea P ĂRINTELE PAISIE MI -A
SPUS de Athanasie Rakovalis . …………………………………………………………………………… 53
ANEXA 3: SEMNELE VREMURILOR, 666, – din cartea P ĂRINTELE PAISIE MI –
A SPUS de Athanasie Rakovalis ………………………………………………………….. ………. 58

Scrieri athonite pe teme contemporane
3

Nota editorului

Volumul de fa ță, oferit cititorului român sub titlul „Scrieri athonite pe teme contemporane",
conține traducerea câtorva articole mai vechi sau mai recente scrise de Arhimandritul
Gheorghios Kapsanis. De aproape 30 de a ni sfin ția sa conduce M ănăstirea Sfântului Grigorie
din Sfântul Munte Athos, sus ținând în paralel și o intens ă activitate în plan general bisericesc,
înainte de intrarea în cinul monahal, autorul scrierilor de fa ță, doctor în teologie în
specialitatea Dre pt Bisericesc, a predat în cadrul Facult ății de Teologie din Athena, fiind
conferen țiar la catedra de Drept Bisericesc. Primind îns ă în inim ă chemarea la vie țuirea cea
mai presus de lume a lep ădat slava de șartă și trec ătoare a unei cariere universitare str ălucite
precum și perspectivele ce i se ofereau de ascensiune în ierarhia bisericeasc ă, începând via ța
monahal ă într -o mic ă mănăstire din preajma Atenei, este chemat de prietenul s ău
duhovnicesc, Arhimandritul Emilianos, stare ț al M ănăstirii athonite Simonos Petras, s ă se
așeze împreun ă cu cei câ țiva ucenici ai s ăi în M ănăstirea Grigoriu, ai c ărei vie țuitori erau
puțini și foarte b ătrâni. Astfel, Maica Domnului, p ăzitoarea Sfântului Munte, a înnoit și
întinerit ob ștea monahal ă a acestei M ănăstiri, ad ăugând apoi, an de an, noi și noi vie țuitori pe
lângă tânărul, pe atunci, stare ț Gheorghios. A șezat la cârma duhovniceasc ă a acestei
importante M ănăstiri athonite, p ărintele Gheorghios nu s -a gândit doar la via ța duhovniceasc ă a
monahilor din ascultarea sa, ci a început și o intens ă lucrare de sus ținere a Ortodoxiei, atât în
Grecia, cât și în afara grani țelor ei. Dac ă viața monahal ă a Mănăstirii urmeaz ă îndeaproape cadrul
tradițional ortodox, activitatea misionar ă a Părintelui Gheorghios și a M ănăstirii sale cuprinde
două laturi importante: teologic ă și practic -pastoral ă. Așa se face c ă, în M ănăstirea Grigoriu,
starețul Gheorghios a format mai mul ți ucenici care st ăpânesc cu mult ă subțirime teologia
Bisericii și a Sfin ților P ărinți, fiind în m ăsură să elabore ze studii profunde, solid întemeiate
patristic, în care s ă afirme punctul de vedere tradi țional ortodox asupra diferitelor probleme cu
care se confrunt ă Biserica în zilele noastre. Scrierile stare țului Gheorghios și ale ucenicilor s ăi
reprezint ă astfel o c ălăuză nerătăcită în hățișul problematicii pe care o ridic ă lumea de ast ăzi și de
aceea sunt c ăutate de cei ce iubesc „cuno ștința adev ărului cel întocmai cu dreapta credin ță" (Tit l,
1). Departe de a avea vreun caracter fundamentalist sau intolerant, scrie rile P ărintelui Gheorghios
poartă amprenta echilibrului, reprezentând un punct de vedere formulat în urma asimil ării și trăirii
învățăturilor patristice. Cealalt ă direc ție în care și-a orientat aten ția stare țul Gheorghios vizeaz ă
legătura direct ă cu poporu l credincios, în acest scop, M ănăstirea Grigoriu are în cuprinsul Greciei
câteva metocuri în care vin regulat duhovnici din M ănăstire pentru pov ățuirea duhovniceasc ă
a credincio șilor și săvârșirea slujbelor dup ă rânduiala athonit ă. În plus, M ănăstirea Grig oriu a
început pe la sfâr șitul anilor '70, prin ieromonahul Cosma Grigoriatul, o misiune ortodox ă în
Africa, misiune care continu ă și astăzi. M ănăstirea Grigoriu are o leg ătură special ă și cu țara
noastr ă, deoarece stare țul Gheorghios s -a îngrijit s ă aibă și un monah, p ărintele Damaschin,
care s ă înve țe limba român ă și să traduc ă în grece ște numeroase c ărți din tezaurul
duhovnicesc al Ortodoxiei din România.
Articolele din volumul de fa ță se refer ă la via ța duhovniceasc ă, viața monahal ă și viața
Biserici i. Toate aceste trei dimensiuni ale vie ții duhovnice ști au fost și sunt supuse unor
tendin țe deformatoare, care în grai duhovnicesc se cheam ă rătăcire, în via ța duhovni -ceasc ă,
esența rătăcirii const ă în a lua drept Duh al lui Dumnezeu lucrarea duhurilor n ecurate. În via ța
monahal ă, lepădarea vechilor rânduieli c ălugărești și a practicii consfin țite de dumnezeie știi
Părinți nu poate s ă conduc ă decât la degradarea monahismului și la transformarea lui într -o
simpl ă societate uman ă, în ceea ce prive ște via ța Bisericii, articolele reunite aici ating o
problem ă contemporan ă nevralgic ă: ecumenismul, care este situat de p ărintele Gheorghios
între coordonatele lui ortodoxe și căruia, totodat ă, i se demasc ă tendin țele d ăunătoare
Bisericii.

Scrieri athonite pe teme contemporane
4 Tonul general al scrieri lor este pl ăcut, simplu și direct, atingând întotdeauna esen ța
problemei în discu ție. Afirmarea pozi ției ortodoxe este înso țită întotdeauna de delimitarea
clară față de concep țiile eterodoxe, care adesea sunt prezentate de unii teologi drept ale
Bisericii Ortodoxe în ansamblu.
Oferim astfel volumul de fa ță cititorului român pentru a se edifica în anumite probleme
arzătoare ale vie ții biserice ști de ast ăzi, având drept pov ățuitor ner ătăcit și experimentat pe
starțul Gheorghios de la Grigoriu.

Scrieri athonite pe teme contemporane
5
EXPERIEN ȚE ALE HARULUI LUI DUMNEZEU1

Scopul vie ții noastre, dup ă cum știm, este unirea noastr ă cu Dumnezeu. Dup ă cum spune
Sfânta Scriptur ă, omul a fost f ăcut „dup ă chipul și asem ănarea lui Dumnezeu", ca s ă se
asemene cu Dumnezeu, adic ă să se uneasc ă cu El. Ase mănarea omului cu Dumnezeu e numit ă
de Sfin ții Părinți îndumnezeire. Vede ți cât e de înalt scopul vie ții omului? Nu doar s ă devin ă
mai bun, mai moral, mai drept, ci dumnezeu dup ă har. Fiindc ă, unindu -se cu Dumnezeu, omul
devine și el dumnezeu dup ă har. Dar atunci ce diferen ță este între Creatorul nostru și omul
îndumnezeit? Diferen ța const ă în aceea c ă El este Dumnezeu prin fire, în timp ce noi devenim
dumnezei prin har, r ămânând oameni ca fire, îndumnezeindu -ne cu harul Lui.
Când omul se une ște cu Dumne zeu prin har, el dobânde ște experien ța harului dumnezeiesc
și Îl simte pe Dumnezeu. Cum altfel, oare, ar fi posibil ă unirea cu Dumnezeu dac ă nu am
simți harul Lui?
Primii oameni zidi ți, în Paradis, înainte de a c ădea, vorbeau cu Dumnezeu sim țind harul L ui.
Dumnezeu 1 -a zidit pe om ca s ă fie preot, profet și împ ărat. Preot, ca să primeasc ă existen ța
sa în lume ca pe un dar al lui Dumnezeu și ca s ă redea lumea și pe sine lui Dumnezeu
mulțumindu -I și slăvindu -L. Profet, ca să cunoasc ă tainele lui Dumnezeu. Profe ții erau în
Vechiul Testament cei ce vedeau și vorbeau în numele lui Dumnezeu despre Tainele și voia
Lui. Împărat, ca să împărătească și peste crea ția material ă și peste sine însu și; ca s ă foloseasc ă
natura nu ca un tiran, ci cu noble țe. Să nu fac ă abuz de crea ție, ci s -o foloseasc ă cu mul țumire.
Astăzi, omul nu mai folose ște natura ra țional, ci o exploateaz ă în mod egoist și irațional;
urmarea este distrugerea mediului și, prin urmare, și a omului însu și.
Dac ă omul nu ar fi p ăcătuit și dacă nu ar f i înlocuit iubirea și ascultarea fa ță de Dumnezeu
cu egoismul, atunci nu s -ar fi separat de Dumnezeu, ar fi fost împ ărat, preot și profet. Dar
Dumnezeu sufer ă pentru creatura Sa și vrea s ă-1 readuc ă pe om la starea de a putea fi din nou
un adev ărat preot, profet și împ ărat. S ă poată din nou s ă aibă experien ța lui Dumnezeu și să se
uneasc ă cu El. De aceea, în istoria Vechiului Testament, vedem cum Dumnezeu preg ătește
încet -încet mântuirea oamenilor prin venirea Fiului Lui Cel Unul -născut. Astfel, a d ăruit do ar
câtorva drep ți ai Vechiului Testament harisme asem ănătoare cu cele avute de om înainte de
cădere, precum harisma profe ției. G ăsim în Vechiul Testament b ărbați ca profetul Ilie,
profetul Isaia, profetul Moise, care au primit harisma profe ției și au v ăzut slava lui Dumnezeu.
Aceast ă harism ă nu a fost lucr ătoare în tot cursul vie ții lor, ci Dumnezeu le -a dat -o cu un
anumit scop și în anumite situa ții. Adic ă, ori de câte ori Dumnezeu a vrut ca ace ști bărbați
sfinți să vesteasc ă venirea lui Hristos în lume sa u să-I facă cunoscut ă voia, le -a dat puterea de
a primi unele descoperiri și de a avea o anume experien ță.
Profetul Ioil a proorocit, îns ă, că va veni ziua în care harul Sfântului Duh va fi dat de
Dumnezeu nu numai anumitor persoane, ci întregului popor . Iată ce zice profetul Ioil: „Voi
vărsa din Duhul Meu peste tot trupul", voi da Duhul Meu peste tot omul, „iar fiii și fiicele
voastre vor prooroci, iar cei mai b ătrâni ai vo ștri vise vor visa, iar tinerii vo ștri vedenii vor
vedea" (Ioil 3, 1). Adic ă popo rul Meu va vedea vedenii duhovnice ști, va vedea tainele lui
Dumnezeu. Aceast ă revărsare a Duhului Sfânt s -a împlinit în ziua Cincizecimii. Atunci, harul
Sfântului Duh a fost dat întregii Biserici, în perioada Vechiului Testament, harul nu a fost dat
tuturo r fiindc ă Hristos înc ă nu Se întrupase. Pr ăpastia dintre Dumnezeu și om era înc ă fără
pod. Trebuia s ă se restabileasc ă împărtășirea omului de Dumnezeu pentru ca Dumnezeu s ă
dea harul Duhului Sfânt peste tot poporul. Aceast ă reunificare a împlinit -o Mântuit orul nostru
Hristos prin Întrupare.
Prima unire a lui Dumnezeu cu omul a avut loc în Paradis, dar n -a fost ipostatic ă, și de
aceea s -a distrus. Aceast ă a doua unire este ipostatic ă, adic ă personal ă. În ipostasul, în

1 Traducere dup ă Arhimandritou Greorgiou, EMPEIRIES ȚES HARITOS TOU THEOU, Hiera Mone
Hosiou Gregoriou, Hagion Oros, 1997

Scrieri athonite pe teme contemporane
6 persoana lui Hristos, s -au unit în mo d neamestecat, neschimbat, neîmp ărțit, nedesp ărțit,
veșnic, firea uman ă cu firea dumnezeiasc ă. Chiar dac ă vor mai p ăcătui, oamenii nu mai pot
separa firea omeneasc ă de Dumnezeu, fiindc ă în Iisus Hristos, Dumnezeul -om, aceasta e unit ă
pentru ve șnicie cu fir ea dumnezeiasc ă.
Pentru ca omul s ă poat ă primi, deci, Sfântul Duh, s ă devin ă preot, împ ărat și profet, s ă
cunoasc ă tainele lui Dumnezeu și să-L simt ă pe Dumnezeu, trebuie s ă devin ă mădular al
Trupului lui Hristos, al Bisericii. Iisus Hristos este singur ul, adev ăratul, des ăvârșitul Preot,
împărat și Profet. Ceea ce trebuiau s ă facă Adam și Eva – dar nu au reu șit din cauza p ăcatului
și a egoismului – a făcut Hristos. Acum, noi to ți, uni ți cu Hristos, putem s ă luăm parte la
demnit ățile lui Hristos: la cea î mpărătească, profetic ă și preo țească. În acest punct trebuie s ă
notăm că, prin Sfântul Botez și Mirungere, cre știnul dobânde ște preo ția general ă, și nu pe cea
special ă, care se cap ătă prin hirotonie și prin care slujitorii Bisericii au primit harul de a
săvârși Tainele și slujbele Bisericii și de a p ăstori turma credincio șilor.
Laicul nu este doar cel nehirotonit, ci tot cel care, prin Sfântul Botez și Mirungere, a primit
vrednicia de a fi m ădular al Trupului lui Hristos, al poporului lui Dumnezeu, și de a avea
părtășie la cele trei slujiri ale lui Hristos. Cu cât cre știnul este un m ădular mai s ănătos, mai
conștient și mai activ al poporului lui Dumnezeu și al Trupului lui Hristos, cu atât mai mult se
împărtășește de vrednicia preo țească, profetic ă și regească a lui Hristos, și are o experien ță a
harului mai înalt ă, așa cum vedem în vie țile Sfin ților.

1. Forme ale experien ței harului lui Dumnezeu

Care sunt experien țele harului pe care poate s ă le aib ă creștinul, astfel încât credin ța și viața
creștină să nu fie pentru el ceva pur intelectual sau exterior, ci s ă fie adev ărate, sim țire
duhovniceasc ă a lui Dumnezeu, comuniune cu Dumnezeu, locuire a lui Dumnezeu, de care
poate s ă se împ ărtășească fiecare om?
Mai întâi de toate este o încuno științare lăuntric ă, interioar ă, că prin credin ța în Dumnezeu
omul î și găsește adev ăratul sens al vie ții. Simte c ă credin ța lui în Hristos este o credin ță care -l
odihne ște lăuntric, care -i dă sens vie ții și-l îndrum ă, care este o lumin ă puternic ă ce-l
lumineaz ă. Cân d simte astfel credin ța creștină înlăuntrul s ău înseamn ă că omul a început s ă
trăiască harul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu mai este pentru el ceva exterior.
Altă experien ță a harului lui Dumnezeu o are omul când aude în inima sa chemarea lui
Dumnezeu la poc ăința pentru faptele lui întunecoase și păcătoase, chemare la întoarcerea spre
o via ță creștină, spre spovedanie, spre calea lui Dumnezeu. Acest glas al lui Dumnezeu pe
care-1 aude înl ăuntrul lui este o prim ă experien ță a harului lui Dumnezeu. Atâ ția ani c ât a tr ăit
departe de Dumnezeu nu a în țeles nimic.
Începe s ă se poc ăiască. Se spovede ște pentru prima oar ă în via ța lui la duhovnic. Dup ă
spovedanie simte o pace adânc ă și bucurie, lucruri pe care niciodat ă nu le -a mai sim țit în via ța
sa. Și atunci î și zice: ,,M -am alinat". Aceast ă alinare, acest sentiment de u șurare este o
cercetare a harului dumnezeiesc în sufletul care s -a poc ăit, iar Dumnezeu vrea s ă-1 mângâie.
Lacrimile cre știnului care se poc ăiește atunci când se roag ă și cere iertare de la Dumn ezeu
sau când se spovede ște sunt lacrimi cie poc ăință. Aceste lacrimi sunt foarte alin ătoare. Aduc
multă pace în sufletul omului. Iar omul simte atunci c ă ele sunt dar dumnezeiesc și gustare a
harului.
Cu cât se poc ăiește mai adânc și vine la mai mult ă iubire fa ță de Dumnezeu și se roag ă
străpuns de dragoste dumnezeiasc ă, cu atât aceste lacrimi de poc ăință devin lacrimi de
bucurie, lacrimi de dragoste și de iubire dumnezeiasc ă. Aceste lacrimi care sunt mai sus decât
lacrimile poc ăinței reprezint ă o cerce tare și o experien ță a harului mai intens ă.
Ne rug ăm pentru a ne împ ărtăși cu Trupul și Sângele lui Hristos poc ăiți, spovedi ți, cu post și
cu preg ătire duhovniceasc ă. Dup ă Sfânta Împ ărtășanie ce se întâmpl ă? O adânc ă bucurie și
pace vin în sufletul nost ru. Și acestea sunt experien țe ale harului lui Dumnezeu.

Scrieri athonite pe teme contemporane
7 Alteori iar ăși, în timpul rug ăciunii sau al Sfintelor Slujbe sau al Dumnezeie știi Liturghii,
simțim o bucurie negr ăită. Și aceasta este o experien ță a harului și o sim țire a lui Dumnezeu.
Exist ă însă și alte forme ale experierii prezentei lui Dumnezeu, mult mai înalte. Dintre ele,
cea mai înalt ă este vederea luminii necrcate. Aceast ă lumin ă au văzut-o ucenicii Domnului pe
muntele Schimb ării la Fa ță. Atunci, ei L -au văzut pe Hristos str ălucind ca soarele într -o
lumin ă cereasc ă și dumnezeiasc ă, necreat ă, nezidit ă, așa cum str ălucesc soarele sau al ți
lumin ători. Era o lumin ă necreat ă, adic ă lumina lui Dumnezeu, lumina Sfintei Treimi.
Cei care se cur ățesc des ăvârșit de patimi și de p ăcate și se ro agă cu o rug ăciune adev ărată și
curată se învrednicesc de aceast ă mare experien ță, aceea de a vedea lumina lui Dumnezeu,
încă din aceast ă viață. Aceast ă lumin ă este cea care va str ăluci în via ța cea ve șnică. Ace știa nu
numai c ă o văd înc ă de acum, ci și văd în aceast ă lumin ă tainele lui Dumnezeu. Noi nu o
vedem, îns ă cei cura ți cu inima și sfin ții o v ăd. Aureola care se picteaz ă în jurul capetelor
sfinților este lumina Sfintei Treimi care i -a luminat și i-a sfin țit.
În via ța Sfântului Vasile cel Mare cit im că, atunci când se ruga în chilia sa, putea fi v ăzut
strălucind în întregime de lumina nccreat ă care îl înconjura. De asemenea, în numeroase vie ți
ale sfin ților întâlnim acela și lucru.
Dar a se învrednici cineva de vederea luminii nccreate reprezint ă cea mai înalt ă experien ță a
lui Dumnezeu, care nu se d ă tuturor. Dup ă Sfântul Isaac Sirul, în fiecare genera ție doar un
singur om ajunge s ă vadă lumina cea necreat ă. Exist ă însă și astăzi cre știni sfin ți care se
învrednicesc de aceast ă experien ță unică a lui Dumnezeu.
Desigur, trebuie s ă spunem c ă nu oricine vede o lumin ă oarecare în timpul rug ăciunii a și
văzut lumina necreat ă. Diavolul îi în șeală pe oameni și le arat ă alte lumini, demonice sau
psihologice, pentru a -i face s ă cread ă că aceea este lumin a necreat ă. De aceea, fiecare cre știn
care vede ceva sau aude o voce sau are o oarecare experien ță nu trebuie s ă le accepte ca fiind
de la Dumnezeu, deoarece poate fi în șelat de diavol; trebuie s ă se spovedeasc ă la duhovnicul
său, iar acesta îi va spune da că este de la Dumnezeu sau dac ă este o r ătăcire a demonilor.

2. Premise ale experien ței autentice a harului lui Dumnezeu

Vom analiza acum premisele care ne asigur ă că diferitele experien țe pe care le avem sunt
autentice și nu false.
Prima premis ă este s ă fim oameni ai poc ăinței. Dac ă nu ne poc ăim de p ăcatele noastre și nu
ne cur ățim de patimi, nu putem s ă-L vedem pe Dumnezeu, dup ă cum spune Domnul nostru în
Predica de pe Munte: „Ferici ți cei cura ți cu inima, c ă aceia vor vedea pe Dumnezeu". Cu câ t
omul se cur ăță mai mult de patimi, se poc ăiește, se întoarce la Dumnezeu, cu atât mai mult Îl
va sim ți.
Faptul de a c ăuta cu tot dinadinsul experien țe spirituale care se vor duhovnice ști prin
metode și tehnici asem ănătoare celor din diferitele erezii (mai ales de tip hindus sau yoga)
este o mare gre șeală. Aceste experien țe nu sunt de la Dumnezeu, ci sunt provocate prin
metode psihologice.
Sfin ții Părinți spun: ,,D ă sânge și ia Duh". Adic ă: dacă nu-ți dai sângele prin poc ăință, prin
rugăciune, prin p ost, prin ascez ă, nu vei putea s ă iei harul Sfântului Duh.
Adev ăratele experien țe se dau celor care au smerenie și nu caut ă experien țe duhovnice ști de
senza ție, ci cer de la Dumnezeu poc ăință și mântuire, celor care sunt smeri ți și zic:
„Dumnezeul meu, nu sunt vrednic s ă am tr ăiri, nu sunt vrednic s ă primesc harisme
duhovnice ști, nu sunt vrednic s ă primesc cercetarea harului t ău, mângâieri cere ști și
dumnezeie ști și plăceri duhovnice ști".
Cei care, îns ă, plini de mândrie, cer lui Dumnezeu s ă le dea ex perien țe, nu vor avea
experien țe adev ărate și autentice, ci, dimpotriv ă, se va apropia ispititorul și le va da experien țe
rătăcite și diavole ști din cauza mândriei lor. A șadar, a doua premis ă este smerenia.
A treia premis ă pentru a avea adev ărate experi ențe duhovnice ști este s ă fim în trupul
Bisericii; nu în afara Bisericii, deoarece în afara ei diavolul ne va r ătăci. Dac ă oaia se

Scrieri athonite pe teme contemporane
8 rătăcește de turm ă, lupul o în șfacă. Doar în turm ă exist ă siguran ță. Creștinul în sânul Bisericii
se afl ă și el la ad ăpost. D acă părăsește, îns ă. Biserica, este expus la r ătăcirile proprii, ale altor
oameni și ale demonilor. Avem exemplele a numero și oameni care, neascultând de Biseric ă și
de duhovnic, au c ăzut în mari r ătăciri. Crezând c ă-L văd pe Dumnezeu sau c ă El îi viziteaz ă
se aflau, în realitate, în ghearele demonului.
Desigur, ne ajut ă foarte mult a avea o rug ăciune curat ă și fierbinte. Adev ărul este c ă cele
mai multe experien țe duhovnice ști sunt date de Dumnezeu în ceasul rug ăciunii, și de aceea
toți câți se roag ă cu râvnă, cu răbdare, primesc darurile Sfântului Duh și simțirea harului.
Dup ă cum se știe, în Sfântul Munte se practic ă o rug ăciune pe care poate s ă o spun ă, de fapt,
orice cre știn: „Doamne Iisuse Hristoase, miluie ște-mă pe mine, p ăcătosul". Aceast ă rugăciune
– care mai este numit ă a min ții, a inimii, neîncetat ă – aduce în inima omului sim țirea harului
dumnezeiesc, atunci când este spus ă cu smerenie, cu r ăbdare și cu râvn ă.

3. False experien țe ale harului

Astfel de experien țe au to ți cei care cred c ă prin ei în șiși, prin propriile lor puteri,
împărtășind diferite eresuri, f ăcând parte din diferite grup ări sau adun ări religioase din afara
Bisericii, pot s ă ia harul Sfântului Duh. Întrunindu -se, unii ca ace știa au ca și conduc ător un
nou „profet", și cred că primesc harul Duhului Sfânt.
În 1966 s -a întâmplat s ă mă găsesc în America la o adunare a penticostalilor. „Biserica" lor
era ca o clas ă de școală. Mai întâi a început o org ă electronic ă să cânte o muzic ă asemănătoare
celei țigănești, care, pe m ăsură ce trecea timpul, devenea tot mai agitat ă, tot mai iritant ă, astfel
încât s ă produc ă exaltare. Dup ă ce s -a terminat muzica a început predicatorul. Și acesta a
început încet, și pe m ăsură ce vorbea striga tot mai tare. La sfâr șit a produs și el o atmosfe ră
de iritare. Iar atunci to ți cei de fa ță au fost cuprin și de o isterie colectiv ă începând s ă strige, s ă
se scoale în picioare, s ă ridice mâinile și să scoat ă strig ăte nearticulate. Am sim țit atunci c ă
acolo nu sufla Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, Care e Duh al p ăcii și nu al tulbur ării și al
exaltării. Duhul lui Dumnezeu nu vine prin mijloace psihologice, parapsihologice (medita ție,
concentrare pe ceakre, medita ție pe culori etc.) sau prin vreo tehnic ă respiratorie oarecare (gen
yoga). M -am întristat, d esigur, pentru acei copii care erau acolo împreun ă cu p ărinții lor, și
pentru psihoza colectiv ă care -i cuprinsese pe to ți. Astfel de situa ții în care anumite st ări
emotive sunt considerate ca „lucr ări" ale harului și ca o dovad ă a prezen ței Duhului Sfânt p ot
fi numite, f ără nici o ezitare, în șelăciuni diavole ști.
Un tân ăr oarecare, actualmente un bun c ălugăr în Sfântul Munte, a experimentat înainte de
întoarcerea sa la Dumnezeu medita ția hindus ă de tip yoga (în Grecia exist ă în prezent peste
500 de ramur i ale religiilor orientale). Acest tân ăr mi-a explicat ce fel de experien țe urm ăresc
cei care practic ă acest gen de medita ție. Atunci când doreau s ă vadă o lumin ă își frecau ochii
cu putere astfel încât ajungeau s ă vadă anumite lumini țe. Când doreau s ă audă zgomote
neobi șnuite î și apăsau urechile astfel încât s ă produc ă sunete. Nu dorim s ă mai amintim de a șa
numitele eleva ții spirituale produse prin practici perverse sexuale, tehnici care sunt
considerate accesibile doar elitei yoghine și celor ini țiați. Iată cum desfrâul și perversiunea
sunt încununarea misticii orientale.
Astfel de experien țe psihologice produse prin diferite ma șinațiuni și tehnici sunt considerate
de către eretici ca roade ale Duhului Sfânt. Dar experien țele care apar în adun ările eret icilor
nu sunt doar psihologice, ci uneori ele sunt chiar demonice. Diavolul exploateaz ă strădaniile
și căutarea unor astfel de experien țe de c ătre diferi ți oameni și le d ă anumite semne care nu
sunt de la Dumnezeu, ci ale lui, diabolice. Ace ști oameni îns ă nu pricep c ă se afl ă în ghearele
diavolului. Ei cred c ă semnele respective sunt cere ști și de la Duhul Sfânt. Pe deasupra,
diavolul le mai d ă și anumite profe ții, așa cum o face în cazul mediumurilor (astfel de
mediumuri sunt folosite în ședințele de spi ritism de c ătre anumi ți fachiri -vraci, pentru a pune
diagnostic și tratament etc., situa ții în care, de fapt, mediumul este un vehicul prin care
diavolul vorbe ște, în șelându -i pe creduli). Domnul îns ă ne-a avertizat dinainte c ă „se vor

Scrieri athonite pe teme contemporane
9 ridica hristo și minc inoși și profe ți mincino și și vor da semne mari și chiar minuni" (Mt. 24,
24). Nu numai c ă vor face minuni, ci chiar minuni mari și semne înfrico șătoare.
Tot a șa și antihristul, când va veni, nu va face lucruri rele. Va face binefaceri, vindec ări
miracu loase de bolnavi și alte lucruri minunate pentru a subjuga con știința oamenilor și pentru
a-i duce în r ătăcire, dac ă este cu putin ță, chiar și pe cei ale și, astfel încât s ă-l considere pe el
drept mântuitor și să-l urmeze.
Din aceste motive trebuie s ă avem grij ă. Nu oricine face semne sau profe țește este de la
Dumnezeu. Dup ă cum iar ăși ne-a spus Domnul: „Mul ți îmi vor zice în ziua aceea: Doamne,
Doamne, au nu în numele T ău am proorocit și nu în numele T ău am scos demoni și nu în
numele T ău minuni multe a m făcut? Și atunci voi m ărturisi lor: Niciodat ă nu v -am cunoscut
pe voi. Dep ărtați-vă de la Mine cei ce lucra ți fărădelegea" (Mt. 7,22 -23). Am cunoscut tineri
care f ăcuser ă parte din diferite grup ări sectare de tip penticostal și care, dup ă întoarcerea lor la
Biserica Ortodox ă, au m ărturisit c ă diferitele experien țe pe care le -au avut atunci când f ăceau
parte din aceste secte erau demonice. Un fost penticostal m ărturisea, de exemplu, c ă la
adunările lor, când profe țea un a șa zis profet, el sim țea o tulburar e demonic ă și când încerca
să zică rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluie ște-mă pe mine, p ăcătosul", începea s ă
lucreze harisma „glosolaliei" care -l împiedica s ă mai rosteasc ă rugăciunea. Ne putem da
seama – așa cum a facut -o și fostul penticostal – că aceste „harisme" sunt expresia încuib ării
diavolului în fra ții penticostali. Dumnezeu s ă-i miluiasc ă, ca să scape din r ătăcirea aceasta.
Deoarece diavolul se preschimb ă în înger de lumin ă, trebuie s ă fim pruden ți în privin ța
diferitelor experien țe pe care le putem avea. Sfântul Apostol Ioan ne sf ătuiește: „Iubi ților, nu
dați crezare oric ărui duh" (l In. 4, 1). A șadar, nu toate duhurile sunt de la Dumnezeu. Cei care
au harisma deosebirii duhurilor, despre care ne vorbe ște Sfântul Apostol Pavel (l Cor. 1 2, 10),
pot să deosebeasc ă duhurile – dacă sunt de la Dumnezeu sau sunt ale diavolului. O astfel de
harisma au duhovnicii Bisericii noastre celei Ortodoxe. De aceea, când avem o astfel de
problem ă, trebuie s ă ne m ărturisim duhovnicului nostru și el va deos ebi grâul de neghin ă în
cazul fiec ăreia dintre experien țele noastre spirituale.
Chiar și monahii pot s ă rătăceasc ă uneori în via ța duhovniceasc ă. Exist ă destule cazuri în
Sfântul Munte când unii monahi s -au rătăcit din cauza unor astfel de experien țe. De exemplu,
unui c ălugăr i s-a înfățișat diavolul sub chipul unui înger zicându -i: „Vino sus, pe vârful
Athosului, ca s ă-ți arăt niște minuni". L -a condus acolo și puțin a lipsit ca s ă nu-l arunce de pe
stânci în pr ăpastie, lucru care s -ar fi întâmplat dac ă monahul nu și-ar fi f ăcut, în virtutea
obișnuinței, semnul Sfintei Cruci. Iat ă, deci, un exemplu concret referitor la pericolele la care
ne expune credulitatea fa ță de diferitele vedenii pe care le putem avea. Monahii, în general,
știu că trebuie s ă mărturiseasc ă și să relateze orice vedenie pe care ar putea -o avea stare țului
lor, iar acesta le va spune dac ă vedenia este de la Dumnezeu sau de la demoni. Trebuie știut
faptul c ă acolo unde exist ă mândrie întotdeauna apare în șelarea.

4. Despre penticostali

Experien țele penticostalilor nu sunt de la Dumnezeu. De aceea, ele nu numai c ă nu-i ajută să
intre în Biseric ă, ci, dimpotriv ă, îi conduc în afara Bisericii. Un astfel de interes numai
diavolul poate s ă aibă – acela de a -i îndep ărta pe oameni de Biseric ă.
Aceast ă separa ție a diferitelor erezii și grup ări este o dovad ă a faptului c ă ele nu constituie
adevărata Biseric ă a lui Dumnezeu. Protestantismul se constituie din mii de grup ări și
grupule țe, schisme și facțiuni. Una dintre acestea este și secta pe nticostalilor. Numai în Statele
Unite ale Americii exist ă 39 de secte cu caracter penticostal. Multe dintre acestea nu au nici o
legătură între ele. Este suficient s ă pomenim câteva dintre denumirile unora dintre acestea
pentru a vedea cât de diferite sunt între ele: „Adunarea de pe munte a Bisericii lui
Dumnezeu", „Apostolia priveghind ă", „Biserica mamei Horn", „Biserica mamei Robertson",
„Iisus și apostolia neadormit ă", „Rămășița Bisericii lui Dumnezeu", „Biserica cea sfânt ă a lui

Scrieri athonite pe teme contemporane
10 Dumnezeu botezat ă în foc ", „Biserica celor patru Evanghelii", „Templul unirii duhovnice ști
naționale și davidice a Bisericii lui Dumnezeu" ș.a.
Dac ă între aceste grup ări ar fi existat Duhul lui Dumnezeu atunci ar fi existat și unire. Ar fi
existat o singur ă biseric ă, și nu atâ tea grup ări opuse una alteia.
De asemenea, în adun ările penticostalilor se petrec lucruri pe care orice minte s ănătoasă le
respinge și care nu pot fi catalogate ca expresii ale prezen ței Duhului celui pa șnic al lui
Dumnezeu. Astfel, se pot vedea pentico stali tremurând, c ăzând ca mor ți la p ământ, sco țând
sunete nearticulate, spumegând, țipând, tr ăgându -se de p ăr și de haine, dându -și palme și
pumni, bolborosind (lucru pe care al ții îl consider ă profe ție). Fenomene asem ănătoare au
existat și în vechile rel igii idolatre p ăgâne.
Penticostalii, ca de altfel to ți sectarii – cum sunt bapti știi, iehovi știi, mormonii -, cultiv ă și
duhul mândriei, crezându -se posesori ai adev ărului și considerând c ă Biserica, în întregimea
ei, se afl ă în rătăcire de dou ă mii de ani, cât ă vreme ci au g ăsit adev ărul dup ă o mie nou ă sute
de ani. întemeietorul pcnticostalismului a fost un american, în Grecia, primul penticostal,
Mihai Gunas, proclama: „Dup ă atâtea veacuri, Grecia este din nou cercetat ă de Dumnezeu, ca
și în ziua Cinc izecimii". Cu alte cuvinte, cu el a început Hristos s ă cerceteze Grecia. Atâtea
veacuri, Hristos a lipsit de la noi și doar acum a fost adus de c ătre ei. Vede ți cât egoism
diabolic și câtă mândrie?
Dar despre harisma glosolaliei, atât de c ăutată de către ei, ce -am putea spune? Într -adevăr,
în Noul Testament se face referire la glosolalie. în ziua Cincizecimii, Sfin ții Apostoli au
vorbit „în alte limbi" (F.A. 2, 4), adic ă în limbile popoarelor care veniser ă să se închine la
Ierusalim, iar aceasta Apostoli i o făceau pentru a le predica Evanghelia. Harisma glosolaliei
este o harisma care a fost dat ă de Dumnezeu Apostolilor pentru un motiv special: s ă
propov ăduiasc ă necre știnilor credin ța cre ștină. Sfin ții Apostoli, atunci când vorbeau, nu
scoteau sunete near ticulate ca și îndr ăcitii, ci vorbeau limbi str ăine; nu orice limbi, ci limbile
celor care veniser ă la Ierusalim și nu cuno șteau limba aramaic ă. Așadar, zbieretele
nearticulate nu au nici o leg ătură cu harisma glosolaliei, atât de pre țuită și căutată de
penticostali.

5. Biserica Ortodox ă, spațiul autenticei experien țe a harului lui
Dumnezeu

Biserica Cincizecimii este scumpa noastr ă Biseric ă Ortodox ă. De ce? Pentru c ă este Biserica
întrup ării si înomenirii lui Hristos, a mor ții Sale pe Cruce, a învie rii Lui și a Cincizecimii.
Dacă din întreaga lucrare a lui Hristos izol ăm chiar și un singur element, îl exacerb ăm și îl
tâlcuim în mod gre șit, apare erezia. Doar Biserica ce prime ște și trăiește întreaga lucrare a lui
Hristos, înglobând și Cincizecimea, e ste adev ărata Biseric ă a Cincizecimii. F ără Cruce exist ă
înviere? F ără ca omul s ă se răstigneasc ă cu postul, cu rug ăciunea, cu poc ăința, cu smerenia, cu
asceza, poate oare s ă-L vad ă pe Dumnezeu? În via ța lui Hristos și a cre știnului, Crucea
premerge învier ii și Cincizecimii, iar cei care vor înviere și harisme duhovnice ști fără să se
răstigneasc ă pe ei în șiși prin poc ăință, prin ascez ă, prin post, prin ascultare fa ță de Biseric ă,
pot fi oare adev ărații urm ători ai lui Hristos Cel r ăstignit și înviat? De ace ea, unii ca ace știa nu
pot face parte din Biserica Cincizecimii.
În fiecare Liturghie a Bisericii noastre avem o Cincizecime. Cum devin pâinea și vinul
Trupul și Sângele lui Hristos? Oare nu prin pogorârea Sfântului Duh? Iat ă Cincizecimea!
Fiecare Sfânt ă Masă a Bisericii Ortodoxe este foi șorul Cincizecimii. La fiecare Botez avem o
Cincizecime. Prin harul Duhului Sfânt omul devine cre știn și este încorporat în Trupul lui
Hristos. Fiecare hirotonie întru diacon, preot sau arhiereu este o nou ă Cincizecime. Duhul
Sfânt coboar ă și-l face pe om slujitor al lui Dumnezeu.
Fiecare spovedanie a unui cre știn este, de asemenea, o Cincizecime. În clipa în care
creștinul îngenuncheaz ă în fa ța duhovnicului s ău cu smerenie și își mărturise ște păcatele plin

Scrieri athonite pe teme contemporane
11 de poc ăință iar duhovnicul roste ște rug ăciunea de dezlegare, aceast ă dezlegare se face prin
harul Duhului Sfânt.
Fiecare adunare și fiecare Tain ă a Bisericii este o continuare a Cincizecimii, deoarece se
săvârșește prin prezenta și lucrarea Duhului Sfânt. De aceea , toate lucr ările, rug ăciunile și
Tainele Bisericii încep cu rug ăciunea „Împ ărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adev ărului,
Care pretutindenea e ști și toate le -mpline ști, Comoara bun ătăților și Dătătorule de viat ă, vino
și Te s ălășluiește întru noi …". Ce rem, a șadar, s ă vină Mângâietorul, Duhul Sfânt. Și vine.
Oriunde se adun ă Biserica Ortodox ă, adev ărata Biseric ă a lui Hristos, acolo este și harul
Duhului Sfânt.
Fiecare sfânt al Bisericii noastre este un om purt ător de Duh, plin de harismele Duhului
Sfânt, un om al Cincizecimii.
Cererea pe care o facem în Rug ăciunea Domneasc ă: „vie împ ărăția Ta" înseamn ă „să vină
harul Duhului T ău celui Sfânt". Împ ărăția lui Dumnezeu este harul Duhului Sfânt. A șadar, și
în rug ăciunea „Tat ăl nostru", cerem tot pe Duhu l Sfânt.
Cunoscuta rug ăciune „Doamne Iisuse Hristoase, miluie ște-mă" sau, în formula mai
dezvoltat ă, „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluie ște-mă pe mine, p ăcătosul",
se face și ea tot prin harul Duhului Sfânt. Aceasta deoarece Sfântul Apos tol Pavel spune c ă
„nimeni nu poate numi Domn pe Iisus decât în Duhul Sfânt" (l Cor. 12, 3). Iat ă, așadar, c ă
Biserica noastr ă trăiește în mod constant Cincizecimca. În Sfânta noastr ă Biseric ă avem
aceast ă binecuvântare de a putea s ă ne facem loca șuri ale Duhului Sfânt și de a experimenta
harul unindu -ne cu Dumnezeu. Biserica noastr ă Ortodox ă este calea sigur ă și încercat ă de
mulți a mântuirii. Este Biserica Profe ților, a Apostolilor, a Sfin ților P ărinți, a Martirilor, a
Sfinților, pân ă la cei din zilele no astre – cum ar fi Sfântul Nectarie, f ăcătorul de minuni. Este
Biserica în care se p ăstreaz ă nefalsificat ă învățătura Evangheliei de aproape dou ă mii de ani,
deși eretici înfrico șători au luptat împotriva ei. Dar nu numai eretici și grup ări eretice
vrăjmașe – cum sunt cele penticostale, baptiste, iehoviste sau chiar misiunile greco -catolice –
s-au ridicat împotriva noastr ă, ci chiar împ ărați care s -au slujit de armat ă. Nu au putut îns ă
nici unii, nici al ții să distrug ă Biserica. Nici iconoclasmul care a dura t 130 de ani nu a putut s ă
înăbușe Ortodoxia. Mii și zeci de mii și sute de mii sunt martirii Bisericii. Și chiar dac ă,
uneori, se pare c ă Biserica este cople șită, totu și niciodat ă nu a fost învins ă și nici nu poate fi.
Mai mult, cu cât este mai r ăzboită, cu atât mai puternic str ălucește.
În Biserica noastr ă viază, așadar, harul Duhului Sfânt, în Biserica noastr ă exist ă sfinți până
astăzi. Trupurile multor sfin ți se p ăstreaz ă întregi, izvorând mireasm ă și mir, s ăvârșind
numeroase minuni. Unde altundeva s e mai întâmpl ă aceasta? În care erezie sau „biseric ă"?
Scot pe cineva din mormânt iar acesta împr ăștie mireasm ă plăcută după ani și sute de ani de la
moarte? La Sfântul Munte, osuarele m ănăstirilor r ăspândesc mireasm ă binepl ăcută tocmai din
cauza faptului că printre osemintele p ărinților se afl ă și oseminte ale sfin ților c ălugări.
Aceasta se întâmpl ă datorit ă prezen ței Duhului Sfânt, în plus, mai putem aminti faptul c ă doar
aghiasma sfin țită de un preot sau de un arhiereu ortodox r ămâne nestricat ă, spre deo sebire de
apa provenit ă de la romano -catolici sau uni ți.

* * *

Aceasta este credin ța noastr ă cea adev ărată și ortodox ă. De ce am p ărăsi-o pentru a urma
niște „mântuitori" americani recent ap ăruți care cred c ă Biserica a început cu ei? Pentru noi,
ortodocșii, care avem o tradi ție atât de bogat ă, atâția Sfin ți, atâtea m ănăstiri, atâtea Sfinte
moaște, atâtea icoane f ăcătoare de minuni, atâ ția martiri și Sfin ți Părinți, a p ărăsi Biserica
înseamn ă sinucidere. P ărăsirea Ortodoxiei înseamn ă apostazie de la Du mnezeu, Tat ăl nostru.
Diavolul încearc ă prin erezii s ă zdrobeasc ă Biserica, îns ă în cele din urm ă el însu și este
zdrobit; și asta pentru c ă Dumnezeu cel Sfânt, din r ăzboiul pe care -l dă diavolul împotriva
Bisericii, scoate un folos pentru Biseric ă. Orto docșii se înt ăresc în credin ță, apar noi și noi
martiri, teologi și susținători ai credin ței ortodoxe. Când, în veacul al XIV -lea, monahul

Scrieri athonite pe teme contemporane
12 apusean Varlaam a comb ătut înv ățătura ortodox ă despre energiile dumnezeie ști și despre
lumina necreat ă, așa cum era c a trăită la Sfântul Munte, Dumnezeu l -a ridicat pe ieromonahul
aghiorit Grigorie Palama ca teolog și învățător al credin ței adev ărate ortodoxe.
În aceste vremuri critice în care Ortodoxia este atacat ă de nenum ărate erezii, fiecare cre știn
ortodox care p ăstreaz ă cu sfin țenie credin ța în Hristos se va împ ărtăși de mult ă binecuvântare
de la Dumnezeu. Aceasta deoarece în epoca noastr ă confuz ă asist ăm la o recrudescen ță a
idolatriei, a relativismului religios pe care se bazeaz ă ecumenismul intercre știn și cel
interreligios. Fericit cre știnul ortodox care nu se face tr ădător ca Iuda și nu apostaziaz ă de la
sfânta credin ță ortodox ă. Cu to ții suntem p ăcătoși, dar g ăsindu -ne în Sfânta noastr ă Biseric ă
Ortodox ă avem n ădejde de mântuire; în timp ce, chiar dac ă am fi „drep ți", atunci când ne
găsim în afara Bisericii Ortodoxe nu avem aceast ă nădejde. În Biseric ă ne putem poc ăi, ne
putem spovedi, primim iertare de la Dumnezeu care ne miluie ște. În afara Bisericii, cine ne va
putea mântui? Care „duh sfânt" ne va ierta p ăcatele și care „biseric ă" se va mai ruga pentru
sufletele noastre dup ă moarte? De aceea, orice ortodox care moare ca ortodox s ă știe că are
nădejde de mântuire, dar cel ie șit din Biseric ă, chiar dac ă crede c ă are fapte bune, nu poate
nădăjdui la mântuire.
De aceea, doar Biserica Ortodox ă este spa țiul adev ăratelor experien țe ale harului Duhului
Sfânt, a șa cum le -am descris la început, și care constituie încredin țarea noastr ă, încă din
aceast ă viață, a mântuirii sufletelor noastre, cu harul lui Dumnezeu și cu rug ăciunile
Preabinecuvântatei N ăscătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria.

Scrieri athonite pe teme contemporane
13 CARACTERISTICILE MONAHISMULUI ORTODOX1

Este cunoscut faptul c ă institu ția monahismului este neîn țeleasă de c ătre cei mai mul ți, și
chiar gre șit interpretat ă. Iar ace st lucru se datoreaz ă faptului c ă monahismul este o institu ție
profund duhovniceasc ă ce nu poate fi în țeleasă de c ătre oameni c ărora le lipsesc criteriile
ortodoxe duhovnice ști. Chiar și oameni religio și, cărora le lipse ște îns ă gândirea ortodox ă
autentic ă, nu pot s ă prețuiască monahismul a șa cum ar trebui.
În continuare, voi încerca s ă prezint caracteristicile fundamentale ale monahismului
ortodox, lucru care ne va ajuta la în țelegerea lui, dar ne va indica și deosebirea sa fat ă de
monahismul din cadrul altor religii sau fac țiuni cre știne.

1. Monahismul ortodox are r ădăcinile în Sfânta Scriptur ă

Sfin ții oameni ai Vechiului Testament – ca Profetul Ilie și Profetul Elisei – au tr ăit în
feciorie. Ultimul Profet al Vechiului Testament, cinstitul Înai ntemerg ător, a devenit
încep ătorul monahilor Bisericii, prin via ța ascetic ă și prin petrecerea lui în pustie.
În Noul Testament, virtutea fecioriei este recomandat ă și chiar preferat ă. Domnul Iisus
Hristos a tr ăit în feciorie și S-a născut negr ăit din Tat ă Fecior, iar ca om din Maic ă Fecioar ă și
încă Pururea -Fecioar ă (cf. Sfântul Grigorie Palama, Omilia 52).
De asemenea, Domnul ne -a vorbit despre cei care aleg via ța în feciorie, care s -au făcut pe ei
înșiși „fameni" pentru împ ărăția cer urilor. Fecioria, dup ă cuvântul Domnului, este o harism ă
aparte a lui Dumnezeu, care se d ă numai pu ținora: „nu to ți pot s ă priceap ă cuvântul acesta, ci
numai cei c ărora le este dat" (Mt. 19, 11).
Marele Apostol Pavel a ales s ă rămână necăsătorit pentru a nu fi împiedicat în slujirea sa
apostolic ă, și recomanda aceast ă alegere tuturor care doreau s ă se consacre des ăvârșit slujirii
Domnului: „Vreau ca to ți oamenii s ă fie ca mine" (l Cor. 7, 7).
Prima chinovie a Bisericii au alc ătuit-o Sfin ții Apostoli, avându -1 ca și cap pe Domnul.
Voi aminti aici cuvintele Domnului și ale Sfin ților Apostoli, cuvinte pe care se întemeiaz ă
asceza și consacrarea monahal ă: „Oricine a l ăsat case sau fra ți, sau surori, sau tat ă, sau mam ă,
sau femeie, sau copii, sau țarine, pe ntru numele Meu, înmul țit va lua înapoi și va mo șteni
viața veșnică" (Mt. 19, 29). Și: „Din zilele lui Ioan Botez ătorul pân ă acum împ ărăția cerurilor
se ia prin str ăduință și cei ce se silesc pun mâna pe ea" (Mt. 11, 12). Cei care se str ăduiesc și
care sil esc firea pentru împ ărăția cerurilor sunt monahii. Și Sfântul Ioan Sc ărarul spune c ă
monahul este „cel ce supune firea sa unei siliri neîncetate" (Scara I, 10). Ascultarea, cur ățirea
inimii de patimi, postul, neiubirea de argin ți, sărăcia, rug ăciunea, iubi rea de fra ți – toate virtu ți
de baz ă pentru un monah – sunt, prin excelen ță, virtu ți evanghelice, îndemnul „rugati -vă
neîncetat” (1 Tes. 5, 17), vederea lui Dumnezeu și îndumnezeirca sunt, de asemenea, daruri
ale Evangheliei. Vedem, a șadar, c ă este mai mul t decât evident faptul c ă Evanghelia lui
Hristos nu a putut decât s ă rodeasc ă – întocmai ca un copac bine înfrunzit – monahismul
ortodox.

2. Monahismul ortodox este o institu ție bisericeasc ă

Biserica hr ănește în permanen ță arborele monahismulu i ortodox. Monahismul ortodox nu este
supra -biscricesc sau para -bisericesc. El tr ăiește cât mai intens cu putin ță taina Bisericii și de aceea
și odihne ște Biserica. Între comunit ățile Bisericii din lume și cele ale m ănăstirilor din pustie exist ă
un schimb de haruri, o comuniune și o sus ținere reciproc ă. Prin Canoanele Sinoadelor Ecumenice,

1 Articol publicat în revista M ănăstirii Grigoriu, HO HOSIOS GREGORIOS, nr. 23 (an 1998), p. 41 –
51

Scrieri athonite pe teme contemporane
14 Biserica a ferit monahismul de orice form ă de autonomizare spiritual ă. Monahismul a d ăruit
Bisericii mul țimi de Sfin ți, Cuvio și, Martiri, Ierarhi. A d ăruit Bisericii, de asemenea, bog ăția
cultului și a tipicului monahal, multe elemente fiind adoptate și de bisericile de parohie. Din acest
motiv, opinia potrivit c ăreia monahismul ar fi constituit, chipurile, din persoane nesociabile și
ciudate, nu este conform ă cu tradi ția ortodox ă. Cu atât mai pu țin putem vorbi despre monahism ca
fiind o institu ție tolerat ă de Biseric ă. Sfântul Ioan Sc ărarul spune: „lumina c ălugărilor sunt îngerii,
lumina tuturor oamenilor – călugării” (Scara, XXVII, 23). De aceea, monahismul este expresia
mădularelor celor mai sfinte și mai evlavioase ale Bisericii și constituie piscul duhovnicesc al ei.

3. Monahismul ortodox este isihast și nu de tip activist, a șa cum este
monahismul apusean

Ca purt ător al Tradi ției evanghelice și ortodoxe, monahis mul ortodox nu are ca scop
cucerirea lumii prin mijloace exterioare, ci transfigurarea sa prin poc ăință, prin cur ățirea de
patimi, prin rug ăciune și prin împ ărtășirea cu Tainele Bisericii. Cu aceste instrumente,
monahul se lumineaz ă, se sfin țește, se îndum nezeie ște. Așa se schimb ă în mod ontologic, și
nu numai exterior. Omul întreg revine la starea ini țială, dup ă chipul și dup ă asem ănarea lui
Dumnezeu.
Cre știnismul apusean, în general, și împreun ă cu el monahismul care a izvorât din acest tip
de cre știnism, nu cunoa ște îndumnezeirea omului ca scop al vie ții, ci o simpl ă îmbun ătățire
moral ă. Aceasta se întâmpl ă deoarece teologia oficial ă apusean ă nu accept ă distinc ția dintre
ființa și energiile lui Dumnezeu și, ca urmare, nici îndumnezeirca omului prin ace ste energii
necreate dumnezeie ști. Orientarea eminamente exterioar ă a monahului apusean, cu diferite
obliga ții sociale, nu îi permite s ă-și cunoasc ă neputin ța duhovniceasc ă și patimile suflete ști
care-1 stăpânesc și, prin urmare, nu se lupt ă împotriva lor pentru cur ățire, pentru iluminare și
pentru îndumnezeire.
Monahismul ortodox îns ă, prin sfânta isihie, are puterea de a înainta în etapele f ăptuirii celei
duhovnice ști (cur ățire de patimi) și, mai presus de aceasta, în contemplarea (adic ă vederea) lui
Dumnezeu în energiile Sale necreate. Un astfel de monah devine el însu și lumin ă pentru
întreaga lume. Mii de oameni vor alerga la el pentru sprijin duhovnicesc iar rug ăciunea lui
ajută întreaga lume. În mod caracteristic, ni se spune despre marele sfânt isi hast Antonie c ă
susținea cu rug ăciunile lui lumea.
Între numeroasele metode cezaro -papiste ale Vaticanului – prin care acest rege urm ărește
prin mijloace economice, diplomatice și chiar subversive s ă-și întind ă domina ția asupra a cât
mai multe popoare – se înscrie și folosirea unui mare num ăr de c ălugări. Ace știa sunt folosi ți
ca solda ți ai papei, ca spioni, pentru atingerea scopurilor p ământe ști ale papei1. Aș aminti aici
declara ția public ă făcută sub form ă de întrebare de c ătre fostul Arhiepiscop al A tenei, Prea
Fericitul Serafim: „A ș vrea s ă-mi spune ți: Vaticanul este Biseric ă?"
Exist ă, desigur, și în sânul cre știnismului apusean câteva ordine c ălugărești care practic ă
unele forme de ascez ă – cum ar fi t ăcerea (de exemplu, trapi știi) – însă acestea , în afar ă de
faptul c ă sunt ni ște excep ții, se deosebesc de duhul monahismului ortodox. În monahismul
ortodox nu tr ăim Crucea și Patimile lui Hristos în mod unilateral, ci în acela și timp ne
împărtășim de lumina Schimb ării la Fa ță și a învierii. De aceea, fenomene de genul
stigmatelor care apar pe trupurile c ălugărilor apuseni sunt necunoscute în Ortodoxie.
Dimpotriv ă, monahii ortodoc și înainta ți duhovnice ște ajung la experien ța luminii taborice în
care primesc slava și strălucirea împ ărăției lui Dumnezeu care vine și este deja prezent ă.

4. Monahismul ortodox este isihast și separat de lume, dar nu ur ător de lume
sau antisocial; dimpotriv ă, el este profund social

1Un exemplu concret îl constituie istoria unia ției, realizat ă prin vicleniile și minciunile c ălugărilor
iezuiți, sprijini ți de tunurile habsburgice.

Scrieri athonite pe teme contemporane
15
Esen ța monahismului ortodox este, în mod fundamental, social ă (koinonike). Fugind de
lume, c ălugărul caut ă adev ărata sociabilitate, adic ă comuniunea (koinonia) cu Dumnezeu și cu
aproapele. Aceast ă comuniune divino -uman ă poate fi realizat ă foarte greu în lume, unde, de
obicei, leg ăturile se realizeaz ă pe baze exterioare și conven ționale.

Pentru a stabili o leg ătură nemijlocit ă cu Dumnezeu și cu aproapele, monahul se lupt ă prin
pocăință zilnic ă, prin ascez ă, prin ascultare, urm ărind s ă se cure țe de patimile care izvor ăsc
din iubirea de sine și formeaz ă principalul obstacol în calea unei aut entice leg ături cu
Dumnezeu și cu aproapele. Sfin ții Părinți au subliniat adesea faptul c ă cel ce se iube ște pe sine
nu poate s ă fie nici iubitor de Dumnezeu, nici iubitor de oameni. De aceea, de sine (filavitia)
este r ădăcina tuturor r ăutăților. Patimile ne împiedic ă să-L vedem pe Dumnezeu, pe om și
darurile lui Dumnezeu. Dac ă le vedem, le vedem p ătimaș, adic ă cu o vedere duhovniceasc ă
bolnav ă și contorsionat ă. Cosmosul este bun. Devine r ău pentru noi deoarece îl vedem în
mod p ătimaș. „Lumea sunt patimile noastre” spune Sfântul Isaac Sirul.
Cur ățindu-se de patimi, monahul î și cur ăță ochiul sufletului și poate s ă vad ă din
profunzimea cur ăției sale, în chip nep ătimaș, atât pe semeni, cât și cosmosul. Astfel, poate s ă
aibă o adev ărată comuniune cu oamenii și să foloseasc ă în mod drept lucrurile și cosmosul.
Este evident c ă sociabilitatea monahului nu const ă într-o stare sufleteasc ă sentimental ă și
într-o legătură omeneasc ă (prietenie, înrudiri, iubire trupeasc ă), ci într -o stare harismatic ă, dar
al Sfânt ului Duh, Care d ă ascetului darul cur ățirii de patimi.
Cât ă vreme e ști plin de iubirea de sine nu vei putea s ă-i încapi în inima ta nici pe oameni și
nici pe Dumnezeu. Pe cât cur ățești inima de iubirea de sine, pe atât de mult îi cuprinzi în tine
pe fra tele tău și pe Dumnezeu.
Aceste experien țe le dobânde ște monahul dup ă ce depune o ascez ă până la sânge și duce o
luptă dură.
În textele Sfin ților P ărinți neptici g ăsim o antropologie și o sociologie realiste. Sfin ții Părinți
au scris din experien ța lor proprie și din lupta pe care au dus -o personal cu patimile și așa au
cunoscut faptul c ă omul devine prin patimi tot mai antisocial, cât ă vreme prin nep ătimire
devine tot mai social. S ă ne amintim cuvântul Sfântului Maxim M ărturisitorul: „Mintea,
unindu -se cu Dumnezeu și petrecând în El prin rug ăciune și dragoste, se face bun ă, înțeleapt ă,
puternic ă, iubitoare de oameni, milostiv ă, îndelung r ăbdătoare și, simplu vorbind, poart ă în
sine aproape toate însu șirile dumnezeie ști. Dar desp ărțindu-se de Dumnezeu și lipindu -se de
cele materiale, sau se face dobitoceasc ă, ca una ce a devenit iubitoare de pl ăcere, sau
sălbatic ă, războindu -se cu oamenii pentru aceasta" (Cele 400 de capete despre dragoste, I, 52,
FR 2, p. 91).
Retragerea monahului nu înseamn ă antiso ciabilitate, dup ă cum nici a vie țui în lume nu
înseamn ă a fi sociabil. Este un lucru minunat cum monahii care tr ăiesc retra și sunt deschi și
către fiecare om privindu -l ca pe însu și chipul lui Dumnezeu, cum cei mai spori ți și mai
haritofori dintre monahi po t să odihneasc ă pe fiecare om, a șa cum spune și cuvântul din
Gheronticon: „Ai odihnit pe fratele t ău, ai odihnit pe Dumnezeu". Primirea închin ătorilor în
mănăstiri constituie o dovad ă a caracterului social al vie ții mănăstirești.
Însă monahii î și exprim ă iubirea lor pentru semeni într -un chip și mai sublim, și mai mistic:
rugându -se pentru ei. Cu cât monahul este mai avansat duhovnice ște, cu atât mai des se roag ă
pentru cei vii și pentru cei mor ți. Sfântul Siluan Athonitul scrie: „Unii zic c ă monahii tre buie
să slujeasc ă lumea ca s ă nu m ănânce pe degeaba pâinea poporului. Dar trebuie bine în țeles în
ce const ă slujirea lor. Monahul este un om care se roag ă și plânge pentru întreaga lume.
Aceasta este principala lui ocupa ție. Cine îl împinge s ă plâng ă pentr u întreaga lume? Domnul
lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. El dă monahului iubirea Duhului Sfânt și aceast ă iubire
umple inima monahului de durere pentru to ți oamenii pentru c ă nu sunt pe calea mântuirii cu
toții. Domnul însu și a fost atât de întristat pent ru poporul S ău încât S -a dat pe Sine însu și

Scrieri athonite pe teme contemporane
16 morții pe cruce. Dar și Maica Domnului a avut în inima ei aceea și întristare pentru oameni. Și
Fiul ei preaiubit dorea pân ă la sfâr șit mântuirea tuturor".
Aceea și sociabilitate exprim ă monahii și prin scrieril e lor (de exemplu, Sfântul Nicodim
Aghioritul), coresponden ța lor (cum ar fi Cuviosul Daniil Katunakiotul sau Gheron Iosif), prin
călătoriile f ăcute de ei, din ascultare, în comunit ățile cre știnilor din lume pentru a ține predici,
a spovedi etc.
În anum ite situa ții de grea încercare pentru neam – cum ar fi r ăzboaiele, prigonirile,
înrobirile -, monahii î și manifest ă iubirea lor fa ță de semeni prin lucr ări folositoare societ ății,
așa cum a f ăcut Sfânta Filoteia în Atena, în perioada st ăpânirii turce ști, sau prin predici care
înflăcărează și susțin credin ța, cum a f ăcut Sfântul Cosma Etolianul.
Un martor nemincinos al acestui adev ăr este istorica Mân ăstire a Lavrei care a luat parte Ia
Revolu ția din 1821. De asemenea, sfaturile monahilor isiha ști ortodoc și pentru p ăstrarea
credin ței ortodoxe, a limbii și a na ționalit ății popoarelor ortodoxe în timpul domina ției
turcești este bine cunoscut ă.
Pentru monahi, sociabilitatea nu este ceva care se dobânde ște ușor. Ea este rod al unor lupte
continue de ani de zile, f ără de care monahul nu poate dobândi harul dumnezeiesc și nu poate
smulge iubirea de sine și, deci, antisociabilitatea. Când chinoviile ortodoxe și sinodiile
mănăstirești func ționeaz ă corect, ele devin centre din care iradiaz ă sociabilitatea cre ștină,
după Hristos. La fel, fiecare monah lupt ător și fiecare bun cre știn devin un astfel de centru.

Scrieri athonite pe teme contemporane
17 SFINTELE CANOANE DESPRE MONAHISM1

1. Generalit ăți

Conform Canoanelor, via ța monahal ă este via ță de poc ăință: „vie țuirea c ălugărească ne
înfățișează viața cea întru poc ăință” (43, Trul.). Via ța monahilor este „lini ștită (isihast ă) și
singuratic ă” (22, VII). Monah este cel ce „s -a îndatorat Domnului Dumnezeu s ă poarte jugul
călugăresc" (22, VII) și, de aceea, trebuie s ă se fereasc ă de ocupa țiile lume ști, „să stea singur
și să tacă" (22, VII), „îndeletnicindu -se cu obiceiul și cu lucrarea cea mântuitoare" (Sfântul
Alanasie, Epistola c ătre Amum), „îngrijindu -se doar de post și de rug ăciune" (4, IV).
Starea monahilor este stare p ăstorită și nu care p ăstorește, căci „așezămintele monahale au
cuvânt de ascultare necondi ționată și de ucenicie, iar nu de a înv ăța și de a fi întâist ătător; nici
nu cer a p ăstori pe al ții, ci în șiși a fi p ăstoriți" (I; 10, C -pol.), chiar dac ă, în mod indirect,
mistic și tăcut, c ălugării, când se des ăvârșesc, p ăstoresc Biserica prin sfântul lor exemplu, prin
scrieri, prin sfaturi și prin rug ăciunile lor pline de îndr ăzneal ă către Dumnezeu.
Între via ța cre ștină din lume și viața monahilor nu exist ă opozi ție. Și unii, și alții sunt
chema ți la mântuire, prin poc ăință și ascez ă. Termenii și modalitatea ascezei difer ă însă.
„Asceza monahului este mai aspr ă și, de aceea, și curățirea mai profund ă, și vederea slavei lui
Dumnezeu mai str ălucitoare" (Sfântul Alanasic cel Mare, op. cit.), în mod caracteristic înva ță
și Sfântul Grigorie de Nyssa c ă scopul vie ții în feciorie nu este doar retragerea din mijlocul
„răutăților omene ști", ci și „strădania pentru nestric ăciune", pentru ca, prin aceasta, „s ă poată
fi văzut Dumnezeu. C ăci principalul și primul și singurul bun și curat dintre toate este
Dumnezeu" (PG 46, 337b). De aceea, și isihia în care monahul poate s ă cucereasc ă
desăvârșirea este caracterizat ă ca „adev ăratul bun" (41, Trul.).
Adev ărații monahi „nu iau pretextul ascezei spre mândr ie, ridicându -se împotriva celor ce
viețuiesc mai simplu" (21, Gangr.), nici nu se laud ă, cum fac ereticii encrati ți „și cei ce
introduc inova ții împotriva Scripturilor și Canoanelor biserice ști" (ibid.).
Sinodul de la Gangra exprim ă concep ția general ă a Bisericii atunci când spune: „Noi,
așadar, admir ăm și fecioria cea cu smerenie și privim înfrânarea cea f ăcută cu demnitate și cu
evlavie și aprob ăm retragerea cu smerenie de la lucrurile lume ști, și cinstim leg ătura
venerabil ă a nun ții…" (ibid.)
Co nștiința Bisericii cinste ște nunta, îns ă se minuneaz ă de retragere ca fiind „o cale mai
bună".

2. Intrarea, tunderea și ieșirea din m ănăstire

Nimeni nu este împiedicat de p ăcătoșenia sa s ă îmbrace schima monahal ă câtă vreme „s -a
pocăit în mod since r" (43, Trul.). Este cerut ă însă o încercare de trei ani înaintea tunderii, care
poate fi redus ă însă până la șase luni „dac ă este b ărbat evlavios și a purtat vie țuirea
călugărească și în timpul petrecerii sale în lume" (5, I -1I). În caz contrar, egumenul este
alungat din egumenie și cel în cauz ă este mutat în alt ă mănăstire. Iconomia de la acest Canon
este îng ăduită în caz de boal ă. Se mai cere, de asemenea, prezen ța unui p ărinte experimentat
căruia sa -i fie încredin țat noul c ălugăr și care s ă-1 inițieze p e acesta în via ța călugărească. Cel
care c ălugărește fără un astfel de p ărinte este amenin țat cu caterisirea: „c ăci cei care au f ăcut
tundere f ără judecat ă și nu în deplin ă siguran ță, și schima monahiceasc ă au necinstit -o, și
numele lui Hristos au f ăcut să fie blasfemiat" (2, I -II).
Sfintele Canoane prescriu elementele de siguran ță în interiorul c ărora c ălugării sunt în afara
pericolului lep ădării. Astfel, monahul nu poate s ă se lepede de calitatea sa călugărească, nici

1 Traducere dup ă Arhimandrit Georgiou Kapsane, HE POIMANTIKE DIAKONIA KATA TOUS
HIEROUS KANONAS, Pireu, 1976, p. 167 -175.

Scrieri athonite pe teme contemporane
18 să părăseasc ă mănăstirea de metani e din voia proprie (dup ă Canonul 34 al lui Nichifor al
Constantinopolului, c ălugărul care î și leap ădă schima se anatemizeaz ă, se îmbrac ă cu schim ă
și este readus chiar cu for ța în m ănăstire). Pentru a se muta în alt ă mănăstire i se cere
permisiunea egumenu lui său (21, VII). Dar nici s ă iasă din m ănăstire nu poate decât în caz de
mare nevoie și având permisiunea egumenului (46, Trul.). Tot astfel, și pustnicii care
„cutreier ă cetățile petrecând printre b ărbații laici și printre femei […] s ă fie cu des ăvârșire
goniți din cet ăți și să locuiasc ă pustiurile" (42, Trul.).
În ceea ce prive ște monahiile, nu li se îng ăduie s ă iasă din m ănăstire decât în caz de nevoie
și înso țite de una dintre b ătrânele rânduite de egumen ă, neîng ăduindu -li-se sub nici o form ă să
doarm ă în afara m ănăstirii (46, Trul.).
Unii p ărăsesc m ănăstirile lor ,,ca unii ce n ăzuiesc s ă stăpâneasc ă și nevoind s ă asculte" (17,
VII). Monahului i se îng ăduie s ă părăseasc ă mănăstirea doar în cazul în care „se v ătăma cu
adevărat", „chiar dac ă a fost legat de egumen s ă nu plece" (6, Nicolae al Constantinopolului).
Sfântul Nichifor al Constantinopolului deosebe ște urm ătoarele pricini de v ătămare: a) dac ă
egumenul este eretic; b) dac ă intră femei în m ănăstire; c) dac ă în m ănăstire sunt copii care
învață lucruri lume ști care se predau și în afara m ănăstirii (Canonul 17). Sinodul 9 de la
Constantinopol accept ă faptul c ă mutarea monahilor din m ănăstirea lor poate s ă se fac ă și de
către episcop „în scopul statornicirii m ănăstirești, sau și în cas ă lumeasc ă, dacă va socoti spre
mântuirea celor ce locuiesc într -însa, sau altundeva…, aceast ă împrejurare neînvinov ățindu-i
nici pe cei ce -1 primesc, nici pe monahi" (Canonul 4).
Monahul nu poate s ă rămână în m ănăstire de maici, nici s ă vorbeasc ă în particular cu o
monahie, ci, în afara m ănăstirii, s ă vorbeasc ă doar în prezen ța unei monahii b ătrâne sau a
rudelor (20, VII). Alte Canoane interzic monahilor s ă mănânce împreun ă cu femeile sau s ă
rămână în hoteluri în afar ă de mare trebuin ță (22, VII), iar atunci câ nd vor face aceasta s ă o
facă cu evlavie, îmb ăierea și scăldatul împreun ă cu femeile sunt interzise, ca de altfel și
laicilor și clericilor (30, Laodiceea). „Conjura ția, ort ăcirea (facerea de ceat ă) împotriva
episcopului și a clericilor sunt pedepsite cu î ndepărtarea din treapt ă" (18, IV). Clericii și
monahii nu au voie s ă mearg ă la „alerg ările de cai sau s ă fie de fa ță la jocurile de teatru" (24,
Trul.). Se interzice, de asemenea, colportarea c ărților apocrife și eretice (mincinoase) și
nepredarea lor Patr iarhului de Constantinopol (9, VII). Mai exist ă, de asemenea, și alte
Canoane ale Sfântului Nichifor al Constantinopolului care privesc p ăstorirea în m ănăstire a
călugărilor.
Aceste rânduieli au fost stabilite în cea mai mare parte de c ătre Sinoadele Ec umenice și nu
au ca scop limitarea libert ății în Hristos a monahilor, ci de a -i păzi pe ace știa și Biserica de
căderi și de reaua întrebuin țare a libert ății. Canoanele men ționeaz ă greșelile și căderile
călugărilor pentru care p ăstorii Bisericii, aduna ți în Soboare Ecumenice, s -au îngrijit de
vindecarea acestora. Sfintele Canoane dau m ărturie nu despre duhul legalist și despotic al
acestor Sfin ți Părinți, ci despre grija și interesul lor pastoral.
Ast ăzi, multe dintre aceste Canoane continu ă să fie actual e și necesare, în vreme ce altele,
neavând coresponden ță în problemele contemporane, ne slujesc drept exemple pentru
formularea unor noi Canoane, pe baza principiului analogiei, în vederea rezolv ării situa țiilor
contemporane.

3. R ăspunderea pastoral ă a egumenului în m ănăstire

Sfintele Canoane presupun perspectiva Bisericii, a șa cum au exprimat -o Sfin ții Părinți și,
mai ales, legiuitorul prin excelen ță al monahismului, Sfântul Vasile cel Mare, perspectiv ă
potrivit c ăreia „egumenul nimic altceva nu es te decât cel ce este în chipul Mântuitorului", și,
de aceea, cel ce se supune sau i se împotrive ște „nu se supune sau se împotrive ște unui om, ci
Domnului care a zis: «Cel ce v ă ascult ă pe voi, pe Mine M ă ascult ă, și cel ce se leap ădă de
voi de Mine se l eapădă»" (PG 31, 1409). De aceea, „monahii m ănăstirii conduse în frica lui
Dumnezeu trebuie s ă se supun ă întru toate întîist ătătorului" (41, Trul.). Aceast ă ascultare este

Scrieri athonite pe teme contemporane
19 atât de necesar ă încât nimeni nu poate s ă plece în pustie înaintea a trei ani de vie țuire într -o
mănăstire sub conducerea egumenului (ibid.).
Canonul 3 al Sinodului IX de la Constantinopol vorbe ște despre râvna pe care trebuie s ă o
arate egumenul în p ăstorirea monahilor s ăi: „căci dac ă acela c ăruia i s -a încredin țat purtarea
de grij ă a dobitoacelor celor necuvânt ătoare și, neglijând turma, nu se las ă nepedepsit, cu cât
mai mult acela c ăruia i s -a încredin țat conducerea turmei lui Hristos și, vânzând mântuirea lor
cu trând ăvie și cu lenevie, cum nu va lua pedeapsa faptei lui îndr ăznețe?" Egumenul care nu -1
caută pe monahul fugit din m ănăstire se afurise ște (ibid.).
Se vede c ă au existat și situa ții în care unii egumeni au primit c ălugări pentru bani. Un astfel
de egumen sau înceteaz ă, sau se caterise ște, iar dac ă nu are preo ție se izgo nește (19, VII).
Nu vom exagera spunând c ă răspunderea pastoral ă și puterea egumenului în m ănăstire este
identic ă cu cea pe care o are episcopul în eparhie. Astfel, egumenul poate hirotesi, dac ă este
preot, cite ț și ipodiacon în m ănăstirea sa (6, Nichif or al Constantinopolului).
Despre alegerea egumenului, Sfintele Canoane nu men ționeaz ă nimic, îns ă Sfântul
Nicodim Aghioritul spune: „Legile dumnezeie ști ale împ ăraților ortodoc și, completând în
aceasta Sfintele Canoane, au ar ătat cum trebuie ales egum enul. Episcopul nu trebuie s ă așeze
egumen cu for ța în m ănăstiri, ci s ă-1 așeze pe cel ales de to ți monahii sau de cei mai virtuo și
din m ănăstire, nu dup ă priete șug sau pl ăcere, ci știindu -1 pe acesta ortodox și înțelept și
vrednic s ă conduc ă bine pe monah i mănăstirea. Acela și lucru se s ăvârșește și în m ănăstirile
de femei" (Pidalion).

4. R ăspunderea pastoral ă și drepturile episcopilor asupra
monahilor

Problema r ăspunderilor pastorale și drepturilor episcopului asupra m ănăstirilor nu trebuie s ă
fie privit ă în termenii autorit ății lume ști, ci ca o întâietate de ordin duhovnicesc și teologic. În
eparhia sa, episcopul este icoana vie a lui Hristos și centrul v ăzut al Bisericii locale. El este
tatăl tuturor și, de aceea, „trebuie s ă poarte grij ă trebuit oare m ănăstirilor" (4, IV).
Supunerea m ănăstirii fa ță de episcop o p ăzește de orice form ă de egocentrism bisericesc,
izolare și autarhie. Prin episcop, m ănăstirea este legat ă cu întreaga episcopie și cu Biserica
Universal ă. Însă, din cauza neputin țelor omene ști, sensul drepturilor episcopului asupra
mănăstirilor poate fi u șor răstălmăcit. De aceea, Sfintele Canoane stabilesc aceste drepturi pe
care le putem rezuma dup ă cum urmeaz ă:
a) monahii trebuie s ă se g ăseasc ă sub cârmuirea episcopului locului, „după predania
Sfinților P ărinți, și să nu se retrag ă cu trufie de sub obl ăduirea lui" (8, IV). De asemenea, nici
nu se pot separa de episcop, dac ă acesta cade în erezie, înainte ca el s ă fie judecat și
condamnat de c ătre Sinod (13;9 C -pol);
b) pentru tunderea în c ălugărie de c ătre ieromonahi este necesar ă aprobarea episcopului,
după cum tâlcuiesc Balsamon și Cuviosul Nicodim;
c) monahul nu poate construi m ănăstiri sau cl ădiri fără știrea episcopului (4, IV);
d) ctitorul m ănăstirii nu poate s ă așeze alt egumen f ără știrea episcopului (1; 9 C -pol);
e) monahul care î și părăsește mănăstirea pentru a -și zidi propria m ănăstire, dac ă nu are
mijloacele necesare, va fi oprit de episcop (17, VII);
f) monahul care se face pustnic are nevoie de a probarea episcopului și de o petrecere de trei
ani în m ănăstire;
g) cel care c ălugărește în absen ța egumenului și fără știința acestuia se va caterisi (2; 9 C –
pol);
h) mutarea monahului din m ănăstirea sa poate fi f ăcută numai cu învoirea episcopului (4; 9
C-pol);
i) preocuparea cu griji lume ști, case, cl ădiri etc., nu -i este îng ăduită monahului „f ără numai
dacă ar fi rândui ți de c ătre episcopul cet ății pentru vreo trebuin ță strâmtor ătoare" (4, IV);

Scrieri athonite pe teme contemporane
20 j) pentru ca monahii s ă viziteze casele v ăduvelor sau ale fecioarelor (m ănăstiri de femei)
este necesar ă aprobarea episcopului și înso țirea acestuia de c ătre alt monah (38, Cartag.);
k) monahul care are avere proprie dup ă călugărire va fi lipsit de aceasta de c ătre egumen sau
de către episcop, ca re o va împ ărți săracilor (6; 9 C -pol).

Din Canoanele prezentate mai sus reiese c ă episcopul nu intervine în via ța intern ă a
mănăstirii și în p ăstorirea monahilor, care sunt încredin țate egumenului. Episcopul doar
supravegheaz ă ca via ța mănăstirii s ă se desf ășoare potrivit Tradi ției și Sfintelor Canoane.
Interven ția episcopului este cerut ă de către Sfintele Canoane în cazul faptelor s ăvârșite de
către monahi în afara m ănăstirii și care scandalizeaz ă Biserica (vizitarea fecioarelor,
preocuparea cu gri ji lume ști, ș.a.). Balsamon, tâlcuind Canonul l al Sinodului de la
Constantinopol, arat ă că problema drepturilor episcopului fa ță de m ănăstiri era o preocupare
în Bizan ț. Însemnarea lui Balsamon lumineaz ă și mai mult problema: „Consider c ă prin acest
Canon nu s -a dat episcopului putere asupra m ănăstirii, a șa cum are în biserica sa, ci doar
drepturile episcopale le are, adic ă judecarea gre șelilor suflete ști, supravegherea
conduc ătorilor, pomenirea la slujbe și confirmarea egumenului ales de ob ște. A șadar,
mănăstirile se conduc singure, f ără amestecul din afar ă al nim ănui". Dac ă legăturile m ănăstirii
cu episcopul se vor situa strict între limitele acestor Canoane, atunci disensiunile între ei se
vor reduce la minimum, iar m ănăstirile vor putea s ă-și împlineasc ă nestinghcnte rosturile lor,
iară ca monahii s ă devin ă pricin ă de scandal și să se îndep ărteze de scopul vie ții lor, adic ă
dobândirea virtu ții.

Scrieri athonite pe teme contemporane
21 CHARTA ECUMENIC Ă – JUDECAT Ă Șl CONDAMNAT Ă

ORTODOX1

Textul care a fost numit „Charta ecumenic ă" și s-a semnat în 22 aprilie 2001 la Strasbourg
este rodul eforturilor ecumeni știlor de la a șa-numitele întruniri Ecumenice I și a II -a, care au
avut loc în Elve ția (1989), și, respectiv, în Austria (1997). El constituie un text statutar vizând
obliga țiile confesiu nilor cre știne din Europa, reprezentate în Consiliul Mondial al Bisericilor,
pentru a g ăsi modalitatea colabor ării și acțiunii lor în Europa Unit ă, în leg ătură cu problemele
politico -economice și sociale și cu religiile reprezentate în popula ția ei.
Log ica secularizat ă a epocii noastre nu vede nimic negativ în felul de colaborare pe care îl
promoveaz ă Charta Ecumenic ă. Presa politic ă nu putea, desigur, s ă ia o pozi ție critic ă.
Conștiința bisericeasc ă, însă, întrez ărește o problem ă grav ă. Pân ă acum s -au auzit foarte
puține glasuri critice.
Ne sunt cunoscute dou ă texte publicate ce cuprind observa ții importante. Primul, al Î.P.S.
Mitropolitul Pavel al Cirineii, a fost publicat în periodicul Parakatatheke (Comoara) din
6.02.2001, cu o introducere informat ivă. Al doilea apar ține P.S. Vasile, Episcop de
Trimitunda, și a fost publicat în periodicul „Apostolul Varnava" (tom 10, octombrie
2001). Ambele texte condamn ă Charta Ecumenica.
Î.P.S. Pavel al Cirineii constat ă că unitatea cre ștină care se urmărește prin obliga țiile ce
decurg din Charta nu este o unitate a credin ței, în m ăsura în care Occidentul nu are inten ția să
părăseasc ă cuget ările eretice pe care papismul și protestantismul i le impun, ci, pe zi ce trece,
se împov ărează cu idei anticre știne noi și cu op țiuni morale. De asemenea, ne încredin țează de
faptul c ă Charta nu are ca premis ă eclesiologia ortodox ă conform c ăreia nu se poate vorbi de
mai multe Biserici în afara Bisericii Celei Una, Sfânt ă, Soborniceasc ă și Apostoleasc ă, care
este Biserica Ortodox ă de R ăsărit. Observ ă, de asemenea, c ă apropierea interreligioas ă nu este
lipsită de elemente sincretiste, cum s -a dovedit, de altfel, prin studii de specialitate. În sfâr șit,
Î.P.S. Pavel arat ă că întreaga Charta exprim ă acceptarea de c ătre confesiunile cre știne a
procesului globaliz ării.
P.S. Vasile subliniaz ă pe scurt :
„Charta ecumenic ă are mai mult un caracter și o orientare apusean ă" și faptul c ă „în cursul
colabor ărilor pentru realizarea unit ății europene, în Apus, foarte adesea , problemele de
credin ță și duhovnicie sunt relativizate, iar Bisericile apusene se întorc spre un activism social
pentru a face fa ță la presiunile pe care le primesc din partea institu țiilor sociale, politice și
economice ale Europei."
Ortodoc șii care au participat la întâlnirea în care s -a semnat textul Chartei au acceptat f ără
discern ământ termenul „unitate v ăzută" a Bisericilor, termen care eludeaz ă diferen țele
teologice dintre confesiunile cre știne ale Apusului și Biserica Ortodox ă.
Ortodoc șii nu pot s ă primeasc ă propov ăduirea în comun a Evangheliei de c ătre Bisericile
creștine, cât ă vreme nu exist ă mărturisire comun ă de credin ță.
Biserica Ortodox ă, credin ța în Tradi ția ei canonic ă, respinge îndemnul Chartei pentru
rugăciuni comune.
Înțelesu l ,,unit ății în diversitate", care urm ărește legalizarea diferen țelor dogmatice, nu este
acceptabil din punct de vedere ortodox.
Din observa țiile celor dou ă articole reiese c ă acest text al Chartei Ecumenice este foarte
problematic. Ne bucur ăm de observ ațiile celor doi arhierei deoarece, într -adevăr, Biserica
Ortodox ă nu poate s ă fie de acord cu stipul ările Chartei Ecumenice. Ne rug ăm ca glasurile
critice ale episcopilor Bisericii s ă se înmul țească.

1 Traducere dup ă un manuscris nep ublicat (n.tr.)

Scrieri athonite pe teme contemporane
22 Este vrednic de mirare felul în care reprezentan ții ortodoc și la organismele intercre știne au
fost legitima ți teologic și bisericesc s ă semneze un astfel de text din partea Bisericilor
Ortodoxe f ără o încuviin țare sinodal ă din partea Bisericilor Ortodoxe locale. Organismele
intercre știne sunt mai presus și lucreaz ă în lipsa Sfintelor Sinoade ale Bisericilor Ortodoxe
locale?
Este vrednic ă de aten ție observa ția Prea Sfin țitului Vasile al Trimitundei, potrivit c ăreia
consultarea Bisericii Ortodoxe la lucr ările de apropiere intercre ștină este obligatorie deoa rece
„reprezentan ții ortodoc și la diferitele întâlniri de dialog teologic au adus și vor continua s ă
aducă multe contribu ții din bog ăția credin ței și tradi ției ortodoxe" și că trebuie „s ă acționăm
teologic și nu negativist, nici cu exemple de fanatism fa ță de cineva".
Înțelegem c ă ideile Prea Sfin țitului sunt acceptate de to ți cei care contest ă și resping faptele
teologilor care au reprezentat Biserica la dialoguri. Trebuie, f ără putin ță de tăgadă, să ne
rugăm pentru ace ști teologi care au luat asupr ă-le un rol atât de dificil și plin de r ăspundere.
Trebuie, îns ă, să accept ăm faptul c ă la dialogurile care au avut deja loc în cadrul Mi șcării
ecumenice hot ărârile care au fost semnate și de c ătre teologi ortodoc și, nu au fost întotdeauna,
din p ăcate, în acor d cu credin ța Bisericii. Un exemplu incontestabil îl constituie hot ărârile
întrunirii de la Balamand și ale Declara țiilor comune cu anticalcedonienii, fapt care arat ă că
teologii care ne reprezint ă la dialoguri nu exprim ă întotdeauna con știința noastr ă bisericeasc ă
ortodox ă.
Avem credin ța că asemenea situa ții se vor evita atunci când diferitele probleme vor fi
discutate mai întâi teologic, aprobate ulterior în mod sinodal, în științat suficient clerul și
poporul credincios, iar la sfâr șit, având acordul î ntregii Biserici, se poate duce cuvântul
Ortodoxiei la diferitele convorbiri intercre știne. Problemele și dificult ățile apar ori de câte ori
chestiunile sunt discutate numai de câ țiva „teologi speciali ști", fără consultarea pliromei
Bisericii, iar p ărerile lor sunt prezentate la întrunirile intercre știne ca și opinie a Bisericii.
Studiind Chiarta Ecumenic ă, oricine se poate încredin ța că redactorii ei nu au criterii
teologice, ci sociale. Slujesc o viziune lumeasc ă: globalizarea, în sânul c ăreia cre știnii vor
convie țui pa șnic, f ără a avea îns ă simțământul grani țelor dintre adev ăr și erezie. Noi,
ortodoc șii, care alc ătuim singura Biseric ă Una, Sfânt ă, Soborniceasc ă și Apostoleasc ă, putem
să ignor ăm con știința noastr ă de sine și să accept ăm o asemenea viziu ne? Problema teologic ă
nu este convie țuirea, deoarece întotdeauna am convie țuit cu eterodoc și și cu cei de alte religii,
și ne rug ăm pentru pacea întregii lumi. Problema este tocirea con științei dogmatice pân ă la a
considera c ă, în esen ță, „toți suntem una și aceea și", și a construi via ța noastr ă social ă pe
aceast ă bază. Aceast ă gândire nu este îns ă a Evangheliei, nu este a P ărinților, nu este a
Sfintelor Canoane. Nu este cugetul Bisericii.
Arhitec ții Noii Ordini știu că globalizarea va fi irealizabil ă dacă, mai întâi, religiile nu vor
converge și nu vor înceta s ă separe oamenii planetei prin m ărturisirile de credin ță. Știu că nu
sunt suficiente elementele politice și economice. Știu, de asemenea, c ă dialogurile
intercre știne și interreligioase, a șa cum se fac, nu par a conduce la unitatea credin ței și a
adevărului. Dar, pentru a conduce la o unitate exterioar ă „văzută", fabricat ă, organizeaz ă un
program de colaborare care s ă uneasc ă la început confesiunile cre știne, iar apoi și diferitele
religii, astfel încât diferen țele confesionale s ă estompeze și să anihileze con știința dogmatic ă.
Charta Ecumenic ă urmeaz ă o mentalitate secularizat ă, incapabil ă să soluționeze problema
adânc ă, ontologic ă, a omului european: lipsa harului dumnezeiesc din societ ățile sale. Din
acest motiv, unitatea european ă și globalizarea probabil c ă vor reu și, dar omul european nu se
va izb ăvi de p ăcat și de moarte ve șnică. Nădejdea lui se g ăsește în întoarcerea sa la singura
Biseric ă Sfânt ă, Soborniceasc ă și Apostoleasc ă, Biserica O rtodox ă. Charta Ecumenic ă nu
contribuie la aceasta.

Scrieri athonite pe teme contemporane
23 REFLECȚII LEGATE DE PARTICIPAREA ORTODOC ȘILOR LA
MIȘCAREA ECUMENIC Ă Șl LA CONSILIUL MONDIAL AL
BISERICILOR1

Secolul XX este caracterizat, dup ă cum se știe, de încerc ările de apropiere între diferite le
comunit ăți creștine. Aceste încerc ări din sânul, dar și din afara C.M.B., sunt caracterizate
drept Mi șcarea ecumenic ă sau Ecumenism.
Promotorii ecumenismului dintre ortodoc și sunt purta ți de dorin ța realiz ării unit ății
creștinilor. Dup ă cum se prezin tă, însă, acțiunile și pozi țiile lor, putem s ă consider ăm că cel
puțin o parte dintre ei sunt sub influen ța puternicului curent al secularismului, curent ce s -a
impus în secolul XX în Bisericile și societatea Apusului.
Întrebarea care se pune, deci, și pentru al c ărei răspuns e nevoie de studiu aprofundat, este
următoarea: pân ă la ce punct Mi șcarea ecumenic ă, în general, dar și participarea ortodoc șilor
la ea, în special, sunt influen țate de teologia secularizant ă?
Este cunoscut faptul c ă teologia ort odoxă s-a găsit și înainte de secolul XX sub o puternic ă
influen ță apusean ă.
Fericitul întru pomenire P ărinte Dumitru St ăniloae mi -a spus c ă la Facultatea de Teologie a
Universit ății din Atena, unde î și dăduse doctoratul, a fost uimit de preg ătirea unor profesori,
printre care Andrutsos, dar teologia patristic ă și pur ortodox ă a cunoscut -o abia mai târziu,
când a tradus în române ște Filocalia și Sfin ții Părinți, și mai ales pe Sfântul Maxim
Mărturisitorul.
Dar și însu și autorul acestor rânduri n -a auz it niciodat ă în perioada studiilor de teologie la
Universitatea din Atena (1953 -1957) vorbindu -se despre Sfântul Grigorie Palama și teologia
mistic ă, despre distinc ția între fiin ță și energiile lui Dumnezeu și despre îndumnezeire.
Este de la sine în țeles că teologii ortodoc și care au o astfel de preg ătire vor imprima un
caracter corespunz ător particip ării lor la Mi șcarea ecumenic ă.
Secularismul nu tolereaz ă expresii absolute și fără echivoc și, prin urmare, nici credin ța
ortodox ă după care Biserica ce a Una, Sfânt ă, Soborniceasc ă și Apostoleasc ă este doar cea
Ortodox ă, iar celelalte „Biserici" sunt lipsite de plin ătatea Adev ărului și a harului și nu pot s ă
constituie Biserica cea Una, Sfânt ă, Soborniceasc ă și Apostoleasc ă. În plus, secularismul nu
dă importan ță dogmelor, ci doar colabor ării practice în scopuri sociale.

1. Sincretism cre știn

Pentru cre știnii seculariza ți nu are importan ță ce și cum crezi, ajunge doar s ă crezi cumva.
Rod al duhului seculariz ării este și minimalismul dogmatic, adic ă să fim de acord în
învățăturile fundamentale și să nu d ăm important ă la așa-zisele înv ățături secundare. Exist ă
însă în domeniul credin ței elemente principale și altele secundare? Și care sunt principale și
care secundare? Sfin ții Părinți spun c ă așa cum o moned ă căreia îi lipse ște fie și un singur
element este fals ă, la fel se întâmpl ă și cu credin ța. În virtutea acestui spirit secularist,
diferen țele dogmatice importante (cum ar fi Filioque) sunt privite tot mai mult ca secundare și
nu se mai discut ă. Se susține chiar de c ătre ecumeni știi ortodoc și că diferen țele de dup ă
Schism ă nu sunt fundamentale, ci reprezint ă două moduri diferite de exprimare a aceleia și
credin țe apostolice. Iar aceast ă atitudine e caracterizat ă ca tradi ție „fotian ă". De fapt, este
vorba de o pervertire sinistr ă a Adev ărului. Ar fi dus Sfântul Fotie atâtea lupte contra
învățăturii despre Filioque dacă aceasta ar fi fost una dintre cele dou ă modalit ăți de exprimare
a credin ței apostolice?
Ecumeni știi din partea ortodoc șilor tac în m od des ăvârșit atunci când este vorba de luptele
duse de Sfin ții Părinți pentru ap ărarea dogmelor și a înv ățăturii de credin ță ortodoxe. La

1 Referat prezentat la Simpozionul Facult ății de Teologie Arad. mai 1998

Scrieri athonite pe teme contemporane
24 diferitele simpozioane teologice, cum ar fi de exemplu despre Marele Fotie, sunt prezentate
doar teme de natur ă secun dară, însă nici un cuvânt nu se roste ște despre lupta contra ereziilor
sau, în cazul Sfântului Fotie, despre importanta sa contribu ție teologic ă la combaterea ereziei
filioqu -iste.
În aceast ă privin ță, doresc s ă prezint câteva observa ții demne de luat î n considera ție ale
Părintelui Dumitru St ăniloae:
„Din marea dorin ță după unire se na ște un entuziasm facil care crede c ă poate dep ăși
dificult ățile prin sentimentalism diluat și că poate s ă refac ă unitatea f ără nici o greutate. Ia
naștere și o mentalita te diplomatic ă a compromisului care are impresia c ă poate s ă aduc ă
împăcarea prin ced ări reciproce în unele chestiuni dogmatice sau probleme mai generale care
țin Bisericile separate. Aceste dou ă modalit ăți prin care este abordată — sau, mai bine zis,
eludată – realitatea arat ă o anumit ă larghe țe sau un relativism cu care sunt tratate anumite
articole de credin ță ale Bisericilor. Acest relativism reflect ă probabil minima importan ță pe
care o dau anumite grup ări cre știne articolelor de credin ță. În plus, mai sugereaz ă, fie din
diploma ție, fie din entuziasm, un schimb de compromisuri, tocmai fiindc ă nu au nimic de
pierdut prin aceste propuneri."
(Dumitru St ăniloae, Gia hema orthodoxo oikoumenismo, Ed. Athos, 1976, p. 19 -20).

2. Sincretism interreligios

Re lativizarea adev ărului nu conduce doar la sincretism intercre știn, ei chiar la unul
interreligios.
Recent, un ecumenist ortodox implicat în dialogul cu musulmanii a afirmat, printre alte teze
sincretiste: „Apropierea noastr ă reciproc ă ne face s ă dobândim dintr -o dată conștiința faptului
că o biseric ă sau o moschee – locuri în care omul î și descoper ă nimicnicia sa – au ca scop
aceea și transformare spiritual ă a omului" (Orthodoxia kai Islam, Ekdosis Hieras Mones
Hosiou Grigoriou, Hagion Oros, 1997, p. 17).
Alt teolog ecumenist, Olivier Clement, procedeaz ă la compara ții între credin ța ortodox ă și
cea a altor religii, ceea ce creeaz ă confuzie și sincretism religios de tip New Age. Despre
mahomedanism red ă, printre altele, p ărerea mitropolitului George Khodr , cu care e de acord:
„Mahomed nu e doar un profet care conduce popoare întregi la Vechiul Testament, ci un
vestitor al Judec ății de pe urm ă, iar Dumnezeu, prin el, îi face r ăspunz ători pe cre știni pentru
«vrăjmășia și ura» care -i divizeaz ă" (Olivier Cl ement, Iar adevărul vă va face liberi, citat
după ediția greac ă, Nea Smirni, 1997, p. 269).
Asem ănător vorbe ște și despre budism și iudaism. Despre Noua Er ă scrie:
,,Să nu ne str ăduim s ă acuz ăm neo -păgânismul, de și tenta ția în acest sens este mare. C ăutările
Noii Ere ne trimit la teologia înalt ă (prin defini ție niptic ă) a Bisericii Ortodoxe" (ibidem. p.
281-282).
La relativizarea credin ței conduc și rug ăciunile ortodoc șilor în comun cu eterodoc și sau
necre știni. La rug ăciunea anual ă pentru pace de la Asi ssi iau parte nu numai grupuri de
creștini din diferite confesiuni, ci și necre știni și idolatri.
Din acest motiv, mul ți ortodoc și sunt foarte nemul țumiți, deoarece în spatele unor astfel de
manifest ări se ascunde mi șcarea new age -istă – care urm ărește distrugerea credin ței cre știne -,
o dată cu intrarea în al treilea mileniu și în epoca zis ă a Vărsătorului. Socotesc c ă ecumeni știi
ortodoc și nu urm ăresc con știent scopurile mi șcării New Age, ci o fac din ne știință și naivitate.

3. Problemele particip ării ortodoc șilor la Mi șcarea ecumenic ă

Urm ătoarele fapte constituie ast ăzi principalele probleme ale particip ării ortodoc șilor la
Mișcarea ecumenic ă:
La Consiliul Mondial al Bisericilor nu mai este permis ca ortodoc șii să vorbeasc ă în calitate
de repre zentan ți ai singurei Biserici cu adev ărat Drept -măritoare, formulând declara ții proprii,

Scrieri athonite pe teme contemporane
25 așa cum a fost la adun ările generale de la Lausanne (1927), Edinburg (1937), Londra (1952),
Evanston (1954) și New Delhi (1961) (vezi Ioan Karmiris – Ta Dogmatica kai symbolica
Mnemeia tis Orthodoxou Katholikes Ekklesias, Tomos B', 1968, p. 962 ș.u.). Astfel, vocea
Ortodoxiei nu se mai aude și nu se mai face nici o m ărturisire a credin ței ortodoxe. Vocea
ortodoc șilor se pierde în rumoarea diferitelor grup ări protestante .
C.M.B. î și pierde încet -încet caracterul „cre știn" prin aceea c ă adopt ă puncte de vedere
teologice ra ționale, interreligioase și păgâne. Este cunoscut faptul c ă la Adunarea general ă a
C.M.B. de la Canberra, un teolog protestant a vorbit despre Duhul S fânt din punct de vedere
animist (idolatru).
Acest lucru se întâmpl ă și cu morala cre ștină. Ultimul num ăr al principalului organ al
C.M.B., „The Ecumenical Review", se ocup ă cu tema locului homosexualilor în Biseric ă.
Într-un articol al unui teolog sued ez care prezint ă discu țiile duse în sânul „Bisericii" suedeze
pe aceast ă temă este prezentat și textul rug ăciunii de la cununia homosexualilor:
„Dumnezeule, Tu ne dai via ță. Către Tine venim cu cererea noastr ă ca să împline ști și să ne
desăvârșești viața.
Către Tine venim cu bucuria noastr ă pentru aceste persoane umane care pot s ă se iubeasc ă
unul pe altul și să transfigureze cosmosul întru lumina Ta.
Ne rug ăm pentru … și pentru …
Binevoie ște ca via ța lor comun ă să fie caracterizat ă de încreder ea și respectul unuia fa ță de
unicitatea celuilalt. Ajut ă-i să trăiască în în țelegere reciproc ă și să fie deschi și unul fa ță de
altul, încât s ă împlineasc ă voia Ta.
Când întâmpin ă greut ăți, adu -i mai aproape unul fa ță de altul.
Ajut ă-i să se ierte un ul pe altul și binevoie ște ca zi de zi s ă primeasc ă bucurie și putere din
mâna Ta.
Dumnezeule, Tu dai via ța și puterea de a iubi.
Ajut ă-ne să trăim aproape de Tine întotdeauna.
Amin!" (The Ecumenical Review, vol. 50, Nr. l, ianuarie 1998, p. 64)
Ne întreb ăm: aceast ă rugă este c ătre Dumnezeu sau c ătre diavol?
Hirotonia femeilor ca „episcop" și „preot" și participarea acestora la rug ăciunile comune și
discu țiile acestora cu ortodoc și și chiar cu ierarhi și întâist ătători cu engolpioane,
scandal izează în mod periculos con știința ortodoc șilor, producându -le un dezgust fa ță de
ierarhi și preo ți.

4. Dialogurile cu romano -catolicii și anticalcedonienii

Dar și dialogurile purtate cu romano -catolicii și cu anticalcedonienii au condus la
micșorarea credin ței ortodoxe, dup ă cum dovedesc documentele privitoare la aceast ă
problem ă ale Sfintei Chinotite a Sfântului Munte sau ale altor teologi. Aceasta deoarece, prin
acordul de la Balamand, unii ortodoc și au recunoscut Biserica papal ă drept Biseric ă depl ină,
iar prin declara țiile comune ale ortodoc șilor și anticalcedonienilor s -a recunoscut de c ătre
ortodoc și că anticalcedonienii sunt ortodoc și și că „cele dou ă familii de ortodoc și" pot
proceda la unire sacramental ă prin ridicarea anatemelor de c ătre fiec are autoritate bisericeasc ă
în parte, f ără să se precizeze dac ă autoritatea bisericeasc ă o reprezint ă capii Bisericilor
autocefale sau Sinoadele generale ale Bisericilor autocefale locale, prin dialogul liber și
hotărârile luate în Duhul Sfânt în libe rtatea și unitatea cugetului.
În ciuda polite țurilor și a agapologiei, unia ția își continu ă lucrarea ei distructiv ă și Papa, prin
enciclicile sale, î și consolideaz ă primatul și „infailibilitatea", prezentându -se ca p ăstor
universal și supraepiscop.
Dar și anticalcedonienii declar ă în clipe de sinceritate ce gândesc cu adev ărat. Astfel, în
recenta carte a patriarhului copt Șenuda, tradus ă în greac ă sub numele Firea Iul Hristos, se
vede persisten ța anticalcedonicnienilor în terminologia lor eretic ă pe care Sinoadele
Ecumenice au condamnat -o și anatemizat -o. Șenuda vorbe ște despre o fire, o voin ță, o lucrare

Scrieri athonite pe teme contemporane
26 a Cuvântului lui Dumnezeu întrupat, și pe deasupra mai declar ă că nu prime ște Sinodul IV
Ecumenic, deoarece hot ărârile lui s -au luat pe baze nestori ene.
Concret, Patriarhul Șenuda scrie:
„De și Sinodul III l -a anatemizat pe Nestorie, r ătăcirile nestoriene s -au întins și au influen țat
Sinodul IV de la Calcedon, unde tendin ța de separare a celor dou ă firi a devenit atât de
evident ă încât s -a spus c ă Hristos sunt dou ă persoane, Dumnezeu și omul. Unul s ăvârșește
minuni, cel ălalt pătimește.
Urmând aceea și tendin ță, Leon, episcopul Romei, a redactat faimosul s ău tom care a fost
respins de Biserica Copt ă. Sinodul îns ă l-a acceptat, adeverind c ă cele d ouă firi exist ă în
Hristos și dup ă unire. Una dumnezeiasc ă care -și urm ărește scopurile și una omeneasc ă ce-și
joacă propriul rol." ( Șenuda III, Partriarhul Bisericii Ortodoxe Copte a Alexandriei Egiptului,
Firea lui Hristos, citat dup ă traducerea greac ă, ed. Armos, Atena, 1996, p. 23).

5. Nelini ști legate de metodele ecumenismului

Încheind, a ș vrea s ă-mi exprim profunda nelini ște față de metodele urmate în vederea
infiltr ării în Biserica Ortodox ă a punctelor de vedere ecumeniste de unire cu eterodoc șii.
1. Hot ărârile care se iau de c ătre comisiile comune de dialog nu sunt discutate apoi de c ătre
Sinoadele tuturor episcopiilor locale, conform Canoanelor. Nu sunt ascultate opiniile contrare.
Nu func ționeaz ă sistemul sinodal. Un num ăr limitat de teologi ecumeni ști (speciali ști în
ecumenism) discut ă și iau hot ărâri împreun ă cu un foarte mic num ăr de episcopi din Sinod,
fără cuno ștința și informarea tuturor episcopilor Bisericilor locale, a preo ților, a diaconilor, a
monahilor, teologilor și a poporului cr edincios. Cum va putea pliroma Bisericilor Ortodoxe s ă
primeasc ă aceste „uniri" în privin ța cărora nu și-a exprimat niciodat ă părerea? Cu siguran ță,
părerea credincio șilor nu e exprimat ă de cei câ țiva reporteri laici care militeaz ă pentru
popularizarea suc ceselor ecumeniste.
2. Ecumeni știi ortodoc și doresc din toate puterile s ă dialogheze cu eterodoc șii, nu îns ă și cu
ortodoc șii. Pe ortodoc șii care dezaprob ă deschiderile lor ecumeniste îi caracterizeaz ă ca
fanatici sau fundamentali ști, pentru a -i scoate din lupt ă. Uită însă că fanatici nu sunt doar
antiecumeni știi radicali care folosesc antiecumenismul ca s ă formeze grup ări, ci și
ecumeni știi radicali, cât ă vreme încearc ă să impun ă perspectiva lor individual ă în Biseric ă,
fără să se intereseze dac ă aceasta exprim ă învățătura Sfin ților P ărinți și conștiința Bisericii.
Extremele se întâlnesc și formeaz ă două fețe ale aceleia și monede. Foarte rar, sau chiar
niciodat ă, un teolog ortodox care dezaprob ă felul în care se duc azi dialogurile ecumenice este
chemat s ă ia parte la acestea, și dac ă, din gre șeală, ia parte, ecumeni știi se vor îngriji de
înlocuirea lui.
3. Sunt organizate asemenea simpozioane ecumeniste la care, în colaborare cu catolici și
protestan ți, se încearc ă influen țarea tinerilor teolo gi și clerici printr -o educa ție și formare în
spiritul relativismului ecumenist.
Din cele mai multe periodice biserice ști sunt excluse textele critice la adresa sincretismului
ecumenist.
Probabil c ă se va întreba cineva dac ă sunt împotriva ecumenismu lui. Voi r ăspunde: sunt
împotriva ecumenismului sincretist.
Accept ăm îns ă un ecumenism ortodox a șa cum a fost exprimat de fericitul întru pomenire
Părinte Gheorghe Florovski: „Ca m ădular și preot al Bisericii Ortodoxe, cred c ă Biserica în
sânul c ăreia m -am botezat și am crescut este Biserica, adev ărata Biseric ă, singura Biseric ă
adevărată. Și cred aceasta din mai multe motive: din încredin țare personal ă, din siguran ța
lăuntric ă a Duhului Care sufl ă în Tainele Bisericii, și din tot ceea ce pot cunoa ște di n
Scriptur ă și din Tradi ția Bisericii; sunt obligat, deci, s ă consider toate celelalte Biserici ca
nedepline și, în multe cazuri, pot s ă stabilesc lipsurile lor cu precizie maxim ă. De aceea,
unirea cre știnilor, dup ă mine, înseamn ă întoarcerea la Ortodoxie. Nu am nici o convingere

Scrieri athonite pe teme contemporane
27 izvorât ă din obliga ție, ci ea apar ține des ăvârșit de «Una Sancta»." (George Florovsky, Teme
de Teologie ortodox ă, traducere greac ă, Ed. Artos Zois, Atena, 1973,p.219)
În sensul unui astfel de ecumenism suntem informa ți că au fos t luate hot ărârile întâlnirii
Interortodoxe de la Tesalonic din 29.04 -2.05 1998.
Cred c ă Preasfântul Duh va conduce Sfânta noastr ă Biseric ă astfel încât s ă dea m ărturie în
adevăr și în dragoste, dup ă porunca Apostolului Pavel: „[…] ținând adev ărul, în iubire, s ă
creștem întru toate pentru El, Care este capul – Hristos" (Ef. 4, 15).

Scrieri athonite pe teme contemporane
28 „AVATON" 1-UL SFÂNTULUI MUNTE Șl HIROTONIA FEMEILOR2

În ultima vreme se vorbe ște mult despre desfiin țarea „avaton -ului Sfântului Munte și despre
hirotonirea femeilor. M i s-a cerut și mie p ărerea pe care o și dau tiparului, deoarece, dup ă
înțeleptul Solomon, „vreme este s ă taci și vreme s ă grăiești" (Eccl. 3,7).
Feministele cer desfiin țarea „avaton" -ului Sfântului Munte deoarece consider ă că este atins
dreptul lor per sonal de a vizita și, probabil, chiar și de a vie țui în Sfântul Munte.
Uită însă că și monahii au dreptul lor personal de a tr ăi călugărește într -un loc pe care ei
înșiși l-au ales, ei în șiși l-au amenajat și ei în șiși l-au dorit s ă fie „avaton". În plu s, uită și că
cei ce au ajutat la construirea Sfântului Munte, împ ărați ortodoc și și voievozi, greci și negreci,
precum și Patriarhi ecumenici, a șa l-au și vrut, iar prin hrisoavele și sigiliile lor l -au statornicit
astfel.
Încă și Păzitoarea Sfântului Munte, Doamna de Dumnezeu N ăscătoare, cu semne și minuni
a arătat voin ța ei ca Sfântul Munte s ă rămână „avaton".
Am întrebat odat ă un p ărinte aghiorit de ce vor monahii „avaton" -ul, iar el mi -a dat un
răspuns paradoxal: „Pentru c ă iubesc femeile".
Într-adevăr, monahii vor s ă iubeasc ă pe to ți oamenii, și pe b ărbați și pe femei, cu o iubire
care nu este trupeasc ă sau egoist ă. Adic ă să iubeasc ă duhovnicc ște, așa cum a iubit Hristos.
Pentru ca monahii s ă dobândeasc ă aceast ă iubire a lui Hristos, trebuie s ă se nevoiasc ă într-un
cadru în care s ă nu existe ispitele și atrac țiile venite din partea celuilalt sex.
Monahii sunt reali ști. Nu trec cu vederea neputin ța și caracterul schimb ător al firii omene ști,
după cuvântul Domnului: „Eu îns ă vă spun vou ă: Că oricine se uit ă la femeie, poftind -o, a și
săvârșit adulter cu ea în inima lui" (Mt. 5, 28).
Când monahii au dobândit, dup ă o lupt ă și ascez ă de mul ți ani, nep ătimirca, pot s ă iubeasc ă
nepătimaș. De aceast ă iubire nep ătimașă au trebuin ță în orice epoc ă, și până astăzi, bărbații și
femeile. Monahii care au aceast ă iubire se roag ă pentru confra ții lor oameni, mai ales pentru
cei ce p ătimesc, iar rug ăciunile lor sunt primite de Dumnezeu. Sfântul Antonie, cum cânt ăm
în troparul lui, cu rug ăciunile lui a sprij init lumea.
Ace ști monahi, și mai ales duhovnicii care spovedesc, ies în lume întru ascultare de
Biseric ă, primind m ărturisirile b ărbaților și ale femeilor, și îi ajut ă duhovnicc ște.
Toți cei ce au alergat la ferici ții Părinți Gavriil Dionisiatul, P aisie și alții, cunosc cât ă odihn ă
au găsit.
Dac ă feministele ar avea criterii duhovnice ști și creștine, nu s -ar lăsa purtate de o ideologie
materialist ă și ateist ă, și nu numai c ă nu ar dori desfiin țarea „avaton” -ului, ci chiar ar cere
instituirea lui, dacă el nu ar fi existat.
Aceast ă poziție materialist ă și egoist ă a feministelor e legat ă și de acceptarea din partea lor a
îngrozitorului p ăcat al avortului, ca un drept personal al femeii. Și în acest caz, ele nu iau în
considerare faptul c ă și embri onul are dreptul lui personal s ă vină la via ță, chiar dac ă nu și-1
poate exprima.
Așadar, se pune o serioas ă problem ă moral ă și de drept (juridic ă). Pân ă la ce punct dreptul
personal al cuiva poate s ă exercite o impunere asupra dreptului personal al alt cuiva sau al
altor persoane?
Cu bucurie am aflat c ă la recenta statistic ă realizat ă de colaboratorii Postului radiofonic al
Bisericii Greciei, 95% din femeile chestionate au r ăspuns c ă nu doresc desfiin țarea „avaton" –
ului. Aceast ă constatare e plin ă de mângâiere. Marea majoritate a femeilor din Grecia
întâmpin ă problema cu seriozitate.

1 Avaton înseamn ă literal „neumblat", referindu -se la interdic ția intr ării femeilor în Sfântul Munte
Athos, precum și în alte m ănăstiri cu rânduiala „avaton”. (n.tr .) "
2 Traducere dup ă un manuscris nepublicat (n.tr.)

Scrieri athonite pe teme contemporane
29 Desigur c ă femeile cucernice și smerite se bucur ă de existen ța rânduielii „avaton" -ului,
deoarece cunosc ce importan ță are pentru întreaga Biseric ă și pentru întreaga lume faptul c ă
există monahi ce se roag ă neîmpr ăștiat și care se sfin țesc.
Ace ști monahi sus țin cu rug ăciunile lor și cu pilda lor familiile cre știne, iar cu lupta ce o duc
pentru a tr ăi cu consecven ță fecioria în Hristos înt ăresc pe cre știnii c ăsătoriți să trăiască cu
consecven ță virtutea corespunz ătoare lor, anume a credincio șiei conjugale. Cu cât mai
duhovnice ști sunt chinoviile (ob știle) și monahii Ortodoxiei, cu atât mai duhovnice ști devin și
familiile cre știne.
În ceea ce prive ște tema hirotoni ei femeilor, punctul de plecare al feministelor este acela și:
arogan ța cu care -și pun voia lor mai presus de Tradi ția Bisericii, mai presus de Sfintele
Canoane și de Sfin ți.
În concep ția lor, Biserica este o organiza ție religioas ă omeneasc ă ce poate de fiecare dat ă
când e cazul s ă se preschimbe în mod corespunz ător ideologiilor la mod ă.
Aceast ă poziție, precum se știe, constituie secularismul.
Dac ă Biserica ar fi urmat și ar fi adoptat secularismul, adic ă ar fi acceptat schimbarea ei sub
influen țele fiec ărei epoci, nu ar mai fi Una, Sfânt ă, Soborniceasc ă și Apostoleasc ă Biseric ă a
lui Hristos, ci biserica domnului cutare sau a domnului cutare. Dup ă cum scrie Antioh al
Pandectului: „toate ereziile numite dup ă numele omului, adic ă arienii, nestorienii , severienii și
altele asemenea, sunt eresuri ale diavolului. C ăci Biserica Soborniceasc ă (Ortodox ă) niciunde
nu se cheam ă după numele vreunui om, ci to ți, cu numele Domnului nostru Iisus Hristos, ne
numim cre știni" (PG 89, 1844D).
Biserica a împlinit a cum 2000 de ani, luptat ă fiind adesea din diferite p ărți, împotrivirea și
continuitatea ei se datoreaz ă identit ății sale neschimbate de -a lungul veacurilor. Aceast ă
identitate neschimbat ă a sa constituie Sfânta Tradi ție, pe care o p ăstreaz ă harul Duhului S fânt.
Toți cei care au smerenie primesc și se supun Sfintei Tradi ții, sunt m ădulare vrednice ale
Bisericii. Cei care din mândrie o t ăgăduiesc sau doresc în chip antropocentric s ă-i schimbe
caracterul dumnezeiesc -omenesc (teantropic) ies din trupul Biser icii, care e trupul lui Hristos.
Hirotonia femeilor schimb ă Tradi ția apostolic ă, deoarece niciodat ă nu a existat vreun semn
al prezen ței ei. Diaconi țele (din Biserica primar ă) nu erau preo ți sau episcopi. Aveau numai
slujirea de a ajuta la botezul femei lor, la care, din pricini de bun ă cuviin ță, nu ajutau preo ții
(bărbați).
Nu vom face gre șeala eterodoc șilor de a schimba Sfânta noastr ă Tradi ție apostolic ă cu cea a
vreunui „infailibil", papa sau oricare protestant, care în mod „infailibil" și individua l explic ă
Sfânta Scriptur ă.
Să ia aminte doamnele feministe ce scrie rusoaica Tatiana Gori șeva, referindu -se la educa ția
ateist ă care s -a făcut în Uniunea Sovietic ă: „Atunci a venit Aceea. Aceea care -i mântuie ște pe
cei ce bolesc cu sufletul. Mul țumită Ei am putut s ă mă găsesc pe mine îns ămi, g ăsindu -L pe
Dumnezeu. Leg ătura duhovniceasc ă cu Maica Domnului m -a ajutat s ă descop ăr și să arăt
înlăuntrul meu, în mod clar și deplin, femeia … Femeia demonizat ă de către religiile idolatre,
precum și de jalnicu l păgânism contemporan, se sfin țește în Maica Domnului de c ătre Duhul
Sfânt pân ă la o asemenea m ăsură încât s ă poată primi Cuvântul în chiar trupul ei și să devin ă
cu adev ărat vas al Duhului" (în revista Synaxe, t. 3, 1982, p. 46 -49).
Într -adevăr, fieca re femeie cre ștină poate s ă urmeze pilda Maicii Domnului, care, f ără să fie
„preot" sau „episcop", s -a făcut Maic ă a Izb ăvitorului, deoarece și-a dăruit întreaga ei libertate
și întreaga ei iubire lui Dumnezeu și așa s-a făcut mai presus nu numai decât pre oții și
episcopii, ci și decât Apostolii și mai cinstit ă și mai sl ăvită decât cetele îngere ști.

Scrieri athonite pe teme contemporane
30
ECUMENISM Șl ORTODOXIE ECUMENIC Ă1

Întrebare: Prea Cuvioase P ărinte Egumen, cum privi ți Sfin ția Voastr ă mișcarea de apropiere
interreligioas ă la care iau p arte și reprezentan ți ai Bisericii Ortodoxe?
Răspuns: Din capul locului se vede c ă aceast ă mișcare este dirijat ă de romano -catolici. începe
cu declara țiile de la Assisi și se sfâr șește la Roma. întrev ăd aici o încercare a Papei de a se impune
nu numai c a și conduc ător al tuturor cre știnilor, ci și al tuturor religiilor. Aceast ă afirma ție a mea
este înt ărită dacă luăm în considerare și alte ac țiuni asem ănătoare ale Vaticanului, cum ar fi
poziția dominant ă pe care și-o asum ă Papa în negocierile cre știnilor cu Vaticanul, sau în cele cu
evreii legate de situa ția Locurilor Sfinte. Este clar c ă Papa încearc ă să preia conducerea spiritual ă
a Europei Unite, nu doar a tuturor „bisericilor și confesiunilor cre știne" (lucru cu neputin ță,
deocamdat ă), ci s ă-și asigur e primatul într -o Europ ă polimorf ă religios.
Sunt caracteristice în acest sens și declara țiile pe care le -au făcut conduc ătorii Uniunii
Europene, Jacques Santer și Romano Prodi, vorbind despre „un câmp comun de colaborare a
cultelor cu societatea civil ă” pentru întruparea ideilor unei Europe noi, “atât în via ța politic ă, cît
și în aspectele ei religioase”.
Vaticanul încearc ă de fiecare dat ă cât se poate mai mult:
– prin unia ție: atragerea nemijlocit ă a ortodoc șilor și a altor cre știni răsăriteni (monof iziți,
anticalcedonieni);
– prin dialogul cu ortodoc șii recunoa șterea Bisericii Romano -Catolice de c ătre oertodoc și
drept Biseric ă-soră, avînd credin ță apostolic ă, Taine valide și succesiune apostolic ă;
– prin participarea și organizarea, la Vatican, a dec larațiilor și rugăciunilor interreligioase
pentru pace urm ărește primatul în toate religiile.
Roma întrevede c ă, datorit ă înfrumuse țării și aggiornamentoului cre știnismului apusean,
romano -catolicismul poate ie și din dificult ățile în care se afl ă, insti tuind un soi de ideologie
pan-religioas ă cu colorit cre știn. În acest scop, încearc ă să se impun ă ca și conduc ător al
noilor structuri politico -religioase ale Europei. Aceasta este în conformitate cu pozi ția
teologic ă a Vaticanului, conform c ăreia “orice bun care exist ă în afara Bisericii Romano –
Catolice îi apar ține virtual”.
Întrebare: Nu crede ți că în aceast ă mișcare general ă este necesar ă și prezen ța Ortodoxiei,
astfel încât evolu ția aceasta s ă nu fie monopolizat ă de romano -catolici?
Răspuns: Biserica nu este un sistem ideologico -politic. Mai cu seam ă Biserica noastr ă
Ortodox ă, care niciodat ă nu înceteaz ă a fi Una, Sfânt ă, Soborniceasc ă ( = universal ă,
ecumenic ă) și Apostoleasc ă, singura cale sigur ă spre mântuire. Din aceast ă cauz ă, astfel de
„nece sități" sunt de neîn țeles. Credin ța noastr ă pură se înstr ăineaz ă atunci când este folosit ă în
spatele acestor declara ții pe care conduc ătorii ortodoc și n-ar trebui s ă le sus țină nici m ăcar cu
prezen ța lor.
Înrebare: Sfinția Voastr ă, în special, ca și cleric ortodox și cunosc ător al Dreptului canonic,
cum vede ți împreun ă-rugăciunca cu reprezentan ții altor religii? Este permis ă de către Sfintele
Canoane și de tradi ția Bisericii noastre?
Răspuns: În cazul acesta nu avem de a face cu o împreun ă-rugăciune în sensul particip ării
tuturor la o rug ăciune comun ă, deoarece fiecare reprezentant religios se roag ă pe rând la
Dumnezeul s ău. Împreun ă-rugăciune s ăvârșesc ierarhii ortodoc și cu romano -catolicii și cu al ți
creștini eterodoc și. Desigur c ă și aceast ă împreu nă-rugăciune este interzis ă de către Sfintele
Canoane, din motive eclesiologice serioase. Dar nici rug ăciunea reprezentan ților diferitelor
religii în acela și loc, pe rând și pentru acela și scop, nu poate fi acceptat ă de către con știința
creștină ortod oxă din mai multe motive:
– deoarece dumnezeii c ătre care se roag ă reprezentan ții celorlalte religii sunt mincino și.
Profetul David spune „to ți dumnezeii neamurilor sunt draci" (Ps. 95, 5 – traducere dup ă
Septuaginta) și că „urechi au și nu vor auzi" (P s. 113, 14). Hindu șii, de exemplu, cred într -o

1 Interviu ap ărut în periodicul Xristianiki
, 6 martie 1997, p. 1 -4.

Scrieri athonite pe teme contemporane
31 sumedenie de zeit ăți. Șintoiștii cred în sufletele înainta șilor și cinstesc zidirea în locul
ziditorului (soarele, luna etc.). Budi știi au un dumnezeu impersonal. Iudeii și musulmanii
cred într -un dumnezeu monopersonal, considerând ca blasfemie credin ța în Dumnezeul
Treimic și în dumnezeirea lui Hristos. Cum putem noi, cre știnii ortodoc și, să luăm parte la
rugăciuni acolo unde nu se d ă nici o importan ță celui c ătre care se îndreapt ă rugăciunea,
conside rându -se suficient faptul c ă te rogi la un oarecare dumnezeu? Astfel de situa ții
amintesc de New Age și de duhul masonic sincretist. Iar aceast ă situa ție nu este doar
împotriva Sfintelor Canoane, ci și a Vechiului Testament.
– ar fi acceptat vreodat ă prof etul Ilie sau altul dintre profe ți să ia parte la a șa ceva? Este
cunoscut faptul c ă profe ții au propov ăduit lupta neîncetat ă împotriva oric ărui fel de sincretism
religios, și cei mai mul ți dintre ace știa au fost alunga ți și uciși din acest motiv.
– ar fi a cceptat vreodat ă Sfin ții Apostoli și nenum ărații sfin ți martiri și mărturisitori ai
Credin ței noastre o astfel de participare? Cum îndr ăznim noi ast ăzi să acționăm împotriva lor,
a Profe ților, a Apostolilor, a Martirilor și a Sfin ților no ștri Părinți?
Întrebare: Mulți teologi accentueaz ă că Ortodoxia este ecumenic ă (i.e. universal ă). Nu
crede ți că a sosit timpul ca în zilele noastre s ă se impun ă aceast ă dimensiune a Ortodoxiei?
Răspuns: Cu certitudine, Biserica Ortodox ă este ecumenic ă (i.e. universal ă). Una este îns ă
ecumenicitatea (i.e. universalismul, sobornicitatea) și alta este îns ă ecumenismul. Biserica
Ortodox ă este ecumenic ă dar nu este ecumenist ă. Și rămâne ecumenic ă, câtă vreme nu cade în
ispita ecumenismului. Ecumenicitatea constituie expresi a deplin ătății Bisericii și se propune și
celorlal ți fără să se împart ă sau s ă se ajusteze dup ă concep țiile omene ști. Așadar, deoarece
Biserica noastr ă Ortodox ă este ecumenic ă și deoarece întreaga lume are cu adev ărat nevoie de
ecumenicitatea ei, este nece sar ca ea s ă se men țină ca ecumenic ă și să nu cad ă în ecumenism.
Iar aceasta nu numai pentru a -și păstra identitatea ei, ci și pentru a ajuta cu adev ărat lumea.
Întrebare: Care crede ți că sunt consecin țele probabile ale ecumenismului în sânul poporului
credincios?
Răspuns: Consecin țele unor astfel de manifest ări și declara ții sunt numeroase și nepl ăcute
nu numai pentru credincio șii Bisericii, ci și pentru cei ai celorlalte culte. Ast ăzi, prin folosirea
mijloacelor de informare în mas ă, toate informa țiile din lume pot ajunge și în cel mai
îndep ărtat col ț.
Credincio șilor ortodoc și practican ți și cu con știință bisericeasc ă vie care urmeaz ă hotărât
„credin ța încredin țată o dat ă pentru totdeauna sfin ților" (Iuda 3), aceste manifest ări și
declara ții le pr oduc indignare, întristare și gânduri de a p ărăsi o Biseric ă ce îng ăduie a șa ceva,
cu inten ția de a m ări num ărul credincio șilor schismatici zeloti ști și să loveasc ă astfel și mai
mult Sfânta noastr ă Biseric ă Ortodox ă.
Celor credincio și doar cu numele, e cumenismul le produce sl ăbirea și diluarea con științei
dogmatice și un și mai mare dezinteres pentru credin ța și viața ortodox ă, câtă vreme toate
religiile sunt la fel.
În plus, pe cei care nu cunosc Ortodoxia, dar caut ă un r ăspuns la diferite probleme, îi
încurajeaz ă să accepte solu ții de la diferite eresuri și religii. Se știe că în Grecia exist ă mai
mult de 500 de astfel de mi șcări religioase și creștine și că tot mai mul ți ortodoc și le devin
adepți. Ca s ă nu amintesc decât de mi șcările religioase ext rem orientale și de penticostalii la a
căror adunare în Atena vin pentru a asculta predica și pentru a lua parte la rug ăciuni și la așa-
zisele vindec ări cam 500 -600 de ortodoc și sau fost -ortodoc și. Cum vor putea duhovnicii și
preoții să interzic ă credincio șilor ortodoc și să mearg ă la astfel de adun ări, cât ă vreme ierarhi
ortodoc și iau parte nu doar la rug ăciuni intercre știne, ci și interreligioasc?
Un cunoscut profesor universitar de la Universitatea din Atena arat ă în articolul s ău
„Liturghia comun ă ecumenist ă" din ziarul „Eleftheroutopia” (25-10-1995) c ă aceste mi șcări
ridică o serioas ă problem ă pastoral ă. Aceast ă parodie de Liturghie a avut loc în insula Sinos,
la biserica episcopiei romano -catolice, unde au cântat ortodoc și, au slujit latinii, și au f ost
împărtășiți toți, inclusiv protestan ții prezen ți, cu ostia, de c ătre episcopul romano -catolic al
Sinos -ului.

Scrieri athonite pe teme contemporane
32 Să vă mai citez și un pasaj care vizeaz ă direct subiectul nostru:
,,Cu evlavie treceau prin fa ța icoanei Maicii Domnului, mul ți aprinzând ch iar lumân ări,
ortodoc și, catolici, protestan ți, musulmani, budi ști, șintoiști, câ țiva cu religie nedeclarat ă,
după cum și atei convin și. (…) Atmosfera din biseric ă era «ca un pod ce ducea de la p ământ la
cer», de și unul se închina la Hristos, altul la Mo hamed, altul la Buddha ș.a.m.d. (…)
Aceea și senza ție am mai avut -o cu trei ani înainte, într -un templu budist din Kioto… Tot a șa,
și acolo, budi știi localnici se prosternau în fa ța unei statui, aprindeau t ămâie,
identic ă cu cea folosit ă de cre știnii apuseni, ardeau lumân ări fiecare la dumnezeul s ău…".
Încheind r ăspunsul meu, vreau s ă subliniez faptul c ă, prin astfel de ac țiuni, d ăm senza ția
necre știnilor c ă suntem unul și acela și lucru cu ei, c ă nu are importan ță că ei nu sunt cre știni,
și că mântuirea se afl ă și în alte religii. Cum vor mai c ăuta credincio șii altor religii mântuirea
în Hristos sau ce în țeles va mai avea pentru ei propov ăduirea ortodox ă a Evangheliei?
Întrebare: Într-un text al P.S. Damaschin al Elve ției se face referin ță la dialogul ortodoc și-
musulmani. Citez: „O biseric ă sau o moschee – locuri în care omul î și cunoa ște nimicnicia sa –
țintesc ambele spre aceea și valorizare spiritual ă a omului" (Episkepsis, nr. 494, p. 23).
Aceast ă frază ne-a șocat și ne intereseaz ă opinia Sfi nției Voastre.
Răspuns: Din p ăcate, aceast ă frază, ca și altele de acest fel ale Prea Sfin țitului Damaschin
sau ale altor teologi ortodoc și și eterodoc și care se ocup ă cu dialogul cu musulmanii, exprim ă
spiritul sincretist în care se ține dialogul.
Personal, m ă îndoiesc profund c ă o biseric ă și o geamie (sau o sinagog ă, sau orice alt loca ș
religios monoteist) pot conduce pe om la aceea și stare duhovniceasc ă. Vreau s ă cred c ă astfel
de fraze s -au rostit din gre șeală și că nu exprim ă convingerile profun de ale acestor teologi,
deoarece, dac ă ar exprima credin ța celor care le public ă, îmi pare r ău să o spun, au c ăzut din
credin ța cre ștină. Dar este nepermis s ă fie rostite astfel de cuvinte chiar din gre șeală. Cu
credin ța Bisericii nu ne juc ăm. Cum este pos ibil ca într -o geamie unde se propov ăduiește
Coranul cu toate r ătăcirile lui, unde nu se cinste ște și nu se propov ăduiește credin ța în
Dumnezeul Treimic, unde „credincio șii" nu se împ ărtășesc cu Sfintele Taine și nu primesc
harul dumnezeiesc prin ele și nu devin m ădulare ale Trupului lui Hristos, cum pot ei s ă aibă
aceea și stare duhovniceasc ă cu ortodoc șii dintr -o biseric ă în care se cinste ște Sfânta Treime și
se săvârșesc Sfintele Taine? Dac ă am lua în serios chiar și numai cuvintele slujbei s ăvârșite la
înnoirea unei biserici ortodoxe, n -am putea s ă mai spunem a șa ceva.
Deoarece problema dialogului acestuia este grav ă trebuie s ă ne str ăduim s ă păzim sistematic
și cu grij ă credin ța noastr ă. Dac ă astfel de concep ții domnesc înseamn ă că se propov ăduiește
„o altă Evanghelie”, deoarece în Evanghelia lui Hristos se spune c ă „cel ce va crede și se va
boteza se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi" (Mc. 16, 16) și că „nu este în
altcineva mântuirea (decât în Iisus Hristos), c ăci nu este sub cer nici un alt nume, dat între
oameni, în care trebuie s ă ne mântuim noi" (F.A. 4, 12).
Întrebare: Ați atins deja tema dialogului și aș vrea s ă vă întreb: ce crede ți despre dialogurile
intercre știne?
Răspuns: Tema este foarte larg ă, iar r ăspunsul ar trebui s ă fie o carte întreag ă. Pe scurt, v ă
răspund c ă nu putem, ca ortodoc și, să accept ăm concluziile dialogului cu romano -catolicii,
deoarece documentul de la Balamand, care deocamdat ă este considerat „de lucru", e utilizat în
practic ă drept în țelegere încheiat ă, și care recunoa ște Biserica Romano -Catolic ă ca având
credin ță apostolic ă, participare la acelea și taine cu ortodoc șii, aceea și preo ție și succesiune
apostolic ă a episcopilor.
Nu putem accepta nici concluziile dialogului cu anticalcedonienii deoarece, a șa cum s -a
arătat în lucrarea „Observa ții cu privire la dialogul ortodoc șilor cu anticalcedonienii" a Sfintei
Comunit ăți a Sfântului Munte Athos, ortodoc șii au acceptat abia acum, pentru prima dat ă în
istorie, faptul c ă anticalcedonienii au hristologie ort odoxă, în ciuda hot ărârilor Sinoadelor IV,
V, VI și VII Ecumenice și a scrierilor celor mai mari de Dumnezeu purt ători P ărinți ai
Bisericii: Fotie, Ioan Damaschin, Maxim M ărturisitorul, Sofronie al Ierusalimului ș.a.

Scrieri athonite pe teme contemporane
33 Între altele: ce noim ă mai poate ave a dialogul cu anglicanii, când, pe lâng ă celelalte r ătăciri,
hirotonesc femei ca episcop și preot? Sau când binecuvînteaz ă căsătorii homosexuale și alte
fapte imorale? Dup ă cum se știe, chiar în sânul cercurilor anglicane, aceste situa ții au
declan șat mișcări și nemul țumiri.
Întrebare: Nu crede ți că ar fi bine s ă se fac ă concesii acolo unde nu exist ă diferen țe mari?
Răspuns: Dintru început, precizez c ă, în domeniul credin ței, chiar și diferentele mici sunt
mari. Concesiile amintite mai sus fa ță de cat olici și anticalcedonieni nu reprezint ă oare un
minimalism dogmatic?
Mă tem c ă cea mai mare concesie a ortodoc șilor f ăcută în aceste dialoguri este
recunoa șterea – fie direct ă, fie implicit ă – a faptului c ă nu doar Biserica Ortodox ă este Una,
Sfânt ă, Soborniceasc ă și Apostolic ă, ci ea constituie o astfel de Biseric ă împreun ă cu catolicii,
protestan ții și anticalcedonienii. M ă tem c ă pe aceast ă erezie eclesiologic ă se bazeaz ă
dialogurile.
Nu e lipsit de importan ță faptul c ă anticalcedonicnii au încetat să mai fie caracteriza ți drept
monofizi ți, sau anticalcedonieni sau precalcedonieni sau cre știni vechi -orientali, ci sunt
recunoscu ți ca și ortodoc și orientali, iar Biserica noastr ă drept una dintre cele dou ă familii de
ortodoc și, cealalt ă familie fiind a nticalcedonicnii.
Cu smerenie consider ăm că aceast ă erezie eclesiologic ă trebuie s ă fie condamnat ă sinodal
pentru ca mireasa lui Hristos s ă rămână neatins ă și fără pată, Una, Sfânt ă, Soborniceasc ă și
Apostoleasc ă. Noi r ămânem mereu credincio și hotărârilor sinodalilor din Constantinopol care,
în 1895, au declarat c ă Biserica papal ă a căzut din credin ța evanghelic ă pe care o p ăstreaz ă
Biserica Ortodox ă care singur ă este Una, Sfânt ă, Soborniceasc ă și Apostolic ă.
Întrebare: Nu cumva acesta este doar punct ul dumneavoastr ă de vedere?
Răspuns: Critica f ăcută de Biserica Greciei documentului de la Balamand (vezi
„Ekklistiastiki Alitheia”, 16.01.1995), și observa țiile Sfântului Sinod legate de dialogul cu
anticalcedonienii, ca și alte texte ale ierarhilor și profesorilor de teologie, m ă îndrept ățesc să
spun c ă acest punct de vedere nu este numai al meu sau al c ălugărilor atoni ți.
Întrebare: O alt ă tem ă grav ă care intereseaz ă pe mul ți ortodoc și este participarea
ortodoc șilor la Consiliul Mondial al Biserici lor. Ce crede ți despre aceasta?
Răspuns: Pe drept cuvânt, aceast ă temă nelini ștește pe mul ți ortodoc și. C.M.B. este condus,
cum se știe, dup ă concep ții necre știne, chiar p ăgâne, cum s -a văzut și la Adunarea General ă
de la Canberra, unde Duhul Sfânt a fo st înfățișat într -un chip animist idolatru.
Ortodoc șii nu au posibilitatea s ă-și facă cunoscut ă pozi ția, așa cum au f ăcut-o pân ă la
Adunarea general ă de la Delhi din 1961, unde, din nefericire, au renun țat la acest drept, pentru
ca ecumeni știi ortodoc și să fie mai pl ăcuți protestan ților.
Pân ă în 1961 a avut sens participarea ortodoc șilor la C.M.B., cât ă vreme au vorbit acolo nu
ca reprezentan ți ai unei frac țiuni a cre știnismului divizat, ci ca reprezentan ți ai Bisericii celei
Una, Sfânt ă, Soborniceasc ă și Apostoleasc ă.
Textele reprezentan ței ortodoxe, alc ătuite de venerabilul teolog Pr. George Florovski, citite
și publicate la aceste adun ări, exprimau con știința de sine ortodox ă.
Ast ăzi, îns ă, vocea ortodoc șilor se pierde în ghiveciul protestant. Protestan ții, consecven ți
eclesiologiei lor, conform c ăreia exist ă Biserica v ăzută (nedes ăvârșită și fragmentat ă) și cea
nevăzută (unit ă și desăvârșită), vin la C.M.B. pentru a -și aduce fiecare p ărticica lui de adev ăr,
astfel încât to ți la un loc s ă desăvârșească Biserica cea nev ăzută.
Ce sens are participarea ortodoc șilor la acest Consiliu aproape exclusiv protestant, unde
glasul nostru r ăsună într-un Babel al ereziilor protestante, cât ă vreme eclesiologia noastr ă este
radical diferit ă? Nu cumva accept ând participarea la C.M.B. c ădem indirect de la eclesiologia
noastr ă ortodox ă?
Mul ți ecumeni ști ortodoc și cred c ă dacă ar cre ște num ărul reprezentan ților ortodoc și în
Birourile C.M.B., hot ărârile și textele sale ar fi mai ortodoxe. Cunoscând, îns ă, mare a criz ă a
credin ței prin care trece întreg protestantismul, criz ă care conduce tot mai mult spre libera –
cugetare și necredin ță, o astfel ele supozi ție mi se pare absolut nefondat ă.

Scrieri athonite pe teme contemporane
34 Dac ă vrem s ă fim consecven ți cu credin ța și cu eclesiologia noastr ă și să nu scandaliz ăm
poporul credincios ortodox, consider c ă Biserica Ortodox ă poate participa la C.M.B. doar
dacă vorbe ște ca Una, Sfânt ă, Soborniceasc ă și Apostoleasc ă Biseric ă, și cu condi ția ca
ierarhii și ceilal ți clerici s ă nu se roage împreun ă cu protes tanții de diferite nuan țe (între care
destui neag ă toate elementele Tradi ției Bisericii noastre), și mai ales cu femei episcop sau
preot.
Întrebare: Unii ortodoc și susțin că Tradi ția moare și omoar ă dacă nu se înnoie ște, și că
Tradi ția pur ă nu se concep e fără înnoire. Ce crede ți?
Răspuns: Există diferen țe între înnoire și înnoire. Înnoirea autentic ă a Tradi ției s-a făcut de
către sfin ți, de c ătre de Dumnezeu inspira ții Părinți ai Bisericii noastre și de c ătre sfintele ei
Sinoade Ecumenice și locale. T oți aceștia, rămânând înr ădăcinați în Adev ărul Evangheliei, au
purces la tâlcuirea lui în limba accesibil ă și înțeleasă de oamenii epocii lor. Nu au alterat deloc
esența Evangheliei și a înv ățăturii apostolice, ci au îmbinat -o organic în epoca lor. Încerc ări
de înnoire au f ăcut și ereticii care, îns ă, dezlipi ți de Trupul Bisericii și lipsi ți de
dumnezeiescul har, s -au rătăcit de la Adev ărul credin ței. Biserica a îndep ărtat acest tip de
,,înnoire" ca pe un cancer de pe trupul ei sfânt și sănătos.
Vă dau u n exemplu: folosirea termenului filosofic „de o fiin ță" de c ătre Sfin ții Părinți ai
primului Sinod Ecumenic a fost primit ă de către Biseric ă ca exprimând adev ărul ve șnic și ca o
înnoire pozitiv ă. Pe de alt ă parte, înnoirile filosofice necre știne ale lui Ar ie au fost
condamnate și îndep ărtate ca neconforme cu credin ța Bisericii și ca o înnoire rea.
Judecând dup ă ceea ce se în țelege ast ăzi prin înnoire, consider ăm că aceasta vizeaz ă
elementele esen țiale ale Tradi ției și alterarea lor.
Îmi amintesc o fra ză scris ă de cuviosul, în țeleptul și Sfântul arhimandrit Iustin Popovici
către ucenicii s ăi care studiau în Atena (care acum au ajuns episcopi ai Bisericii Serbiei):
„Orice v ă scriu, s ă judeca ți și să analiza ți în func ție de ceea ce spun Sfin ții Părinți și, dacă
concord ă, atunci s ă-mi primi ți îndrum ările; aceasta este mucenicia ortodox ă care atrage harul
lui Dumnezeu și care -i deosebe ște pe martirii sfintei noastre credin țe și Tradi ții”.
Întrebare: Cei mai mul ți dintre cre știni așteaptă mărturia Sfântulu i Munte și a monahilor și
o primesc cu bucurie. Sunt îns ă unii (pu țini) care spun c ă atoni ții și, în genere, monahii,
trebuie s ă se ocupe doar de rug ăciune și nu cu chestiuni de credin ță. Nu cumva au dreptate?
Răspuns: Bineîn țeles c ă principala ocupa ție a monahului este rug ăciunea. Dar când credin ța
este pus ă în pericol, monahii trebuie s ă se implice în problemele biserice ști, mai ales cei
instrui ți pentru dreapta îndrumare a credincio șilor atât în via ța duhovniceasc ă cât și în
problemele dogmatice și e de folos ca ei s ă vorbeasc ă, nu ca s ă înve țe Biserica, ci ca s ă
mărturiseasc ă credin ța lor, dup ă porunca Domnului: ,,cine va m ărturisi întru Mine înaintea
oamenilor, m ărturisi -voi și Eu pentru el înaintea Tat ălui Meu Care este în ceruri" (Mt 10, 32).
Mărturisirea lui Hristos nu este o obliga ție de serviciu, ci o expresie a vie ții. Mai precis este
expresia particip ării la via ța lui Hristos. Hristos nu spune ,,oricine M ă va m ărturisi", ci
„oricine va m ărturisi întru Mine". M ărturisirea lui Hristos este deci e xpresie a împ ărtășirii cu
Hristos sau a vie ții în Hristos. Via ța în Hristos are ca și urmare fireasc ă mărturisirea lui
Hristos. Monahii tr ăind în Hristos m ărturisesc și astfel îi înva ță pe cre știni. O fac smerit, nu ca
să învețe, ci pentru a m ărturisi. Ace asta este tradi ția în monahismul ortodox și aghioritic.
Ast ăzi (21 ianuarie) s ărbătorim doi sfin ți călugări, dasc ăli și mărturisitori: pe Sfântul Maxim
Mărturisitorul și pe Sfântul Maxim Grecul, lumin ătorul Rusiei.
Ce ar fi fost R ăsăritul ortodox și universal f ără mărturisirea și învățătura Sfântului Maxim
Mărturisitorul? Și ce ar fi ajuns Rusia ortodox ă fără învățătura Sfântului Maxim Grecul?
Nu cumva au gre șit în aceast ă privin ță toți sfin ții aghiori ți, printre care Sfântul Grigorie
Palama și cei împreun ă cu el semnatari ai Tomului Aghioritic, în care sunt condamnate erori
catolice, sau sfin ți ca Nicodim Aghioritul sau Cosma Etolianul și atâția alții?
În fiecare zi citim și auzim vie țile sfin ților și ale m ărturisitorilor credin ței. Putem oare s ă ne
astup ăm urechile? Putem s ă spunem c ă credem cele contrare Tradi ției Bisericii noastre? O
asemenea pozi ție ar însemna un soi de schizofrenie duhovniceasc ă.

Scrieri athonite pe teme contemporane
35 Întrebare: Nu cumva men ținerea acestor elemente tradi ționale poate fi privit ă astăzi ca o
încremenire în ni ște extreme învechite?
Răspuns: Hristos „ieri, azi și în veci este Acela și", iar mântuirea pe care o aduce Biserica
Lui este aceea și de-a lungul secolelor. Con știința noastr ă ortodox ă este modelat ă de cele
învățate de la p ărinții credincio și, duhovnici, din scrierile Apostolilor, ale P ărinților,
Martirilor, M ărturisitorilor, Cuvio șilor. Dac ă credem c ă toate câte le -am primit și le-am
învățat sunt drepte și plăcute lui Dumnezeu, atunci trebuie s ă avem curajul s ă le și mărturisim,
chiar dac ă ne-am pune în pericol via ța sau am fi batjocori ți pentru aceasta. Nu se potrive ște
creștinilor și călugărilor s ă-și subordoneze credința și teologia ideilor practice sau altor
interese de moment lume ști.
Pentru noi au putere nepieritoare cuvintele Domnu lui: „ve ți cunoa ște adev ărul și adev ărul vă
va face liberi" (In. 8, 32). De aceea ne este de folos s ă „ținem adev ărul în iubire" (Ef. 4, 15),
adică cu îndr ăzneal ă și discern ământ. Aceast ă nevoie o împlinim fa ță de to ți frații noștri, mai
cu seam ă față de t oți cei ce se scandalizeaz ă și caut ă de la noi cuvinte de mângâiere și de
întărire în credin ța ortodox ă într-o epoc ă a ereziilor și de tr ădare a Sfintei noastre Tradi ții
Ortodoxe.

Scrieri athonite pe teme contemporane
36

HOMEOPATIA
este contrar ă credin ței ortodoxe

Părintele Damaschin Gr igoriatis
de la Sfânta Mân ăstire Grogoriu
Sfântul Munte Athos

973-631-055-8

Cuvânt înainte

Homeopatia, una dintre metodele alternative de tratament din ziua de ast ăzi provoac ă
confuzii între credincio șii creștini. Aceasta pentru c ă mulți apeleaz ă la ea f ără să cunoasc ă clar
despre ce este vorba. Astfel, exist ă marele pericol ca homeopatia s ă aibă rolul unui "pod" care
o să conduc ă pe mul ți creștini ne știutori la religiile orientale, pentru c ă aceste religii orientale
sunt baza tuturor metodelor alt ernative de tratament.

Homeopatia nu face parte dintr -o specializare medical ă

În primul rând, când vorbim despre homeopatie trebuie clarificat c ă homeopatia nu face
parte dintr -o specializare medical ă, așa cum este chirurgia ginecologia etc., pentru c ă, dup ă
cum spun și homeopa ții înșiși dar și legisla țiile s ănătății din toate statele dezvoltate,
homeopatia nu este oficial recunoscut ă ca specializare universitar ă. Homeopatia este un
sistem de tratare în totalitate care are la baz ă privirea integral ă asupra lumii și omului.
Fondatorul ei, Samuel Hahnemann, medic german, în cartea, sa principal ă ”Organon artei
vindec ării", sus ține urm ătoarea teorie: "Marea varietate a puterii se afl ă ascuns ă chiar în
plante, ale c ăror caracteristici exterioare le cunoa ștem de mult ă vreme, dar sufletele lor,
caracterisicile lor interioare și orice element dumnzeiesc au ele, pe acestea toate înc ă nu le -am
perceput".
Aceast ă existent ă a elementului dumnezeiesc este dezv ăluită și de c ătre un urma ș al lui
Hahnemann, James Ty ler Kent, care scrie c ă: "…energia îns ăși nu este energie, ci o substan ță
dinamic ă … exist ă un Dumnezeu Suprem care este alc ătuit din substan ță și este o substan ță
uniform ă. Toate provin, curg de la El, toate de la cel supe rior și pană la ultimul corp material
fiind legate în acest mod.
Bineîn țeles, dac ă exist ă separare și curgere continu ă de la primul pîn ă la ultimul, ultimele o s ă
înceteze s ă existe".
Aici este foarte important s ă înțelegem c ă, Kent nu v orbește despre Dumnezeu și crea ție în
același fel în care îl prive ște credin ța ortodox ă, adic ă un Dumnezeu Creator care are substan ță
diferit ă de creaturile Lui, pentru c ă El însu și esle Necreat. Conform p ărerii lui Kent, exist ă un
Dumnezeu "de substan ță" impersonal care este aceea și cu creaturile l ui, deoarece substan ța

Scrieri athonite pe teme contemporane
37 Lui Dumnezeiasc ă este aceea și cu cea a creaturilor Sale. De asemenea, nu separ ă energia
Dumnezeiasc ă de substan ța Dumnezeiasc ă, separare pe care ortodoxia o face, înv ățîndu-ne că
numai la Energia Dumnezeiasc ă putem participa, iar la Substan ța Dumnezeiasc ă, nu. Dup ă
aceast ă teorie a lumii care este exprimat ă prin cunoscuta dogma a apocrifismului, adic ă toate
sunt una, homeopatia explic ă și fenomenul bolii: via ța exist ă atât cât "Dumnezeul Suprem",
care este "o substan ță", curge continu u către fiin țe. Dac ă o să se opreasc ă să curgă, atunci "o
să se opreasc ă să existe". Deci, tulburarea curgerii acestei substan țe dumnezeie ști provoac ă
boala. Kent scrie: "Aceast ă substan ță este supus ă schimb ărilor, adic ă poate s ă curgă în ordine
sau dezord ine, poate s ă fie bolnav ă sau normal ă”.
Aceast ă substan ță sau energie dumnezeiasc ă care exist ă în om și la care reac ționeaz ă
medicamentul homeopat este ceea ce homeopatia nume ște "energie vital ă" a omului. Dup ă
homeopa ți, aceast ă "energie vital ă" nu esl e altceva decât energia "Ki sau Chi" a chinezilor sau
"orgoni" a lui Wilhelm Reih. Un medic american, coleg al lui Michael Winer, o echivaleaz ă
cu energia hinduist ă "prana sau kudalini". Al ți medici o echivaleaz ă cu "energie
bioplasmatic ă", care este expri mată în fenomenul Kirlian, și cu "orgoni" lui Reih și cu "forma
energiei animale care s -a numit mesmerism în cinstea lui Mesmer, care a descoperit -o în
secolul XVII”. Aici e de subliniat c ă Antonie Mesmer se consider ă fondatorul
"parapsihologiei".
Unii homeopa ți o numesc "energie cosmic ă" și spun c ă este aceea și energie pe care hindu șii
o numesc " Prana , Paracelsus o nume ște Magnale , Van Helmod îi spune Alcahest , cabali știi o
numesc Lumina stelelor , alchimi știi ii spun Azorth , Fludd îi spune Spiritus , Puterea Fiin țelor
la Reihenbach, magnetism animal la Mesmer, energia v ăzduluilui sau bioenergie sau
substan ță sinpl ă la mistici ca Suedeborg, energie vital ă sau putere vital ă sau corp vital la
Institu ția Vitalistic ă, Orgoni la Reih, Bioplasm ă la cercet ătorii ruși etc. ".
De asemenea, se men ționeaz ă de către aceia și homeopa ți și extazul în care cad yoghinii ca
un mod prin care cineva poate s ă vină în contact cu aceast ă "energie cosmic ă" și este subliniat
că astfel de situa ții sunt extrem de revigorante. Echi valarea "energiei vitale" cu toate care s -au
raportat mai înainte nu se face întampl ător, ci izvor ăște din teoria total ă a lumii (absolut
monism panteistic), care "inspir ă" pe lâng ă homeopatie și toate sectele religioase ale țărilor
orientale de ale c ăror credin țe sunt absolut incompatibile cu ortodoxia.
Boala, adic ă modific ările din fluxul energetic al omului au capacitatea, dup ă cum spune
Kent "într -o mare varietate… s ă fie observate sau provocate de c ătre om însu și. Omul poate sa
o fac ă să curg ă dez ordonat. Dar și tratarea se realizeaz ă de c ătre om însu și când este
mobilizat ă rațiunea lui sufleteasc ă”. La realizarea acestui lucru ajut ă doi factori:
autocunoa șterea cu tehnici ra ționale și medicamentul homeopat. Winer scrie: ”Când pacientul
cunoa ște că tulbur ările lui se reflect ă și asupra con științei lui, pe m ăsura înaint ării
tratamentului poate s ă continue s ă observe situa ția lui intern ă și în acest fel s ă învețe să vină în
contact cu energia vindec ătoare a "puterii vitale", exact cum fac și yoghinii care înva ță să-și
controleze func țiile "spontane" ale corpului. Dintre tehnicile pe care le recomand ă Winer.
pentru a se reu și aceasta, este și reflectarea.1
Dar și în alte p ărți ale textelor pe care le -au scris homeopa ții se observ ă că medicamentul
homeopat este simplu, înc ă un mod în plus ca s ă reușească cineva ceea ce ofer ă tehnicile
auloevoiu ției religiilor orientale. Și spun homeopa ții mai departe: "Medica ția homeopat ă
există peste tot în jurul nostru, în exteriorul și în interiorul nostru, este fie care câmp energetic
dinamic care fie este administrat cu capsul ă de la vindec ător, fie este produs sau exploatat de
subcon știent și vine s ă completeze vindec ător regiunile corespunz ătoare din mediul câmpului
nostru energetic”.

1 (n.ed.) probabil c ă traducerea exact ă este medita ție în sensul înv ățăturilor yoga.

Scrieri athonite pe teme contemporane
38 Cel ce face tratamentul mo bilizează
”puterea terapeutic ă a vieții.”

”Vindec ătorul, dup ă teoriile homeopate, o s ă trebuiasc ă să înțeleag ă că el reprezint ă doar
conducta care prin leg ătura lui cu bolnavul mobilizeaz ă puterea vindec ătoare a vie ții…
Binîn țeles, a șa ceva presupun e trăirea de c ătre cel care trateaz ă a diferitelor tehnici
tradiționale și noi, a tuturor acestor fenomene fizice care alc ătuiesc manifestarea solid ă a unei
realități independente de fenomene. Aceasta a reu șit probabil vindec ătorul șaman prin modul
în care a crescut și a venit în contact cu puterile naturii, astfel încît s ă fie capabil s ă treac ă
conform voin ței la o stare neobi șnuită a con științei ca s ă-l trateze pe cel bolnav; dup ă cum se
vede, acest lucru îl înva ță vindec ătorul chinez înc ă din copil ărie simțind mi șcarea vie ții în
spatele chipurilor… În chip asem ănător sim țeau medicii antici ai lui Asclepios în timpul
oficierii slujbelor de tratament bazat pe visele din timpul somnului în ăuntrul templului. Dup ă
homeopa ți, acest principiu de vindecare nu -l cunoa ște medicul modern al medicinei alopate.
Tehnicile energetice de tratament, a șa cum sunt homeopatia, acupunctura, Tai -Chi,
reflectarea, Yoga, tratarea bioenergetic ă și tehnicile lui Reith, dau confirmarea absolut ă că
fenomene ca: magnetismul, irad ierea, dispozi ția celui ce trateaz ă sunt evenimente la fel de
obiective ca tr ăirea sentimentelor lui și a func țiilor lui ra ționale. Este caracteristic ă susținerea
unor homeopa ți care spun c ă: ”Deci, pentru a cunoa ște cel care trateaz ă și pentru a reu și să se
plaseze corect în aceste domenii care trateaz ă și pentru a reu și să se plaseze corect în aceste
domenii va trebui el însu și să le trăiască și să fie supus unei educa ții psihospirituale, a șa ca din
experien țele lui personale s ă dobândeasc ă o echipare suf leteasc ă și rațională echilibrat ă.
Adică, în primul rând el o s ă trebuiasc ă să se fac ă sănătos cât mai mult posibil. Prin
exercitarea diferitelor tehnici o s ă trăiască tot spectrul sentimentelor care sunt dezv ăluite de la
senin ătate pân ă la extaz”.
Aici este important s ă fie men ționate și părerile unor homeopa ți și acupunctori care sus țin,
pe de o parte, c ă mai exist ă o metod ă de tratament care poale s ă influen țeze câmpul energetic,
aceasta fiind "atacul mâinilor", adic ă, tratamentul cu mâinile unui indi vid care are un înalt
nivel spiritual, în realitate fiind râul energiilor. Ca exemple de "gigan ți spirituali" sunt cita ți
Ramana Maharishi și Ramakrishna. Și, pe de alt ă parte, al ți homeopa ți spun c ă acele folosite
de acupunctur ă reprezint ă conducte care f ac leg ătura între energia corpului și energia
universal ă.
În final, Kent, unul dintre fondatorii homeopatiei, scrie c ă: "Ceea ce vedem în jurul nostru
este universul urm ărilor, îns ă universul cauzei r ămâne nev ăzut. Omul are capacitatea s ă
perceap ă lucru rile cele mai profunde și este foarte important c ă poate s ă cunoasc ă și să vadă
din interiorul lui toate lucrurile pe care le con ține universul naturii, în loc s ă înceap ă de la
cosmosul natural și să încerce s ă conștientizeze universul imaterial". Aici, Ke nt consider ă
cauza și urmarea existen ței universului ca putând fi cunoscute de c ătre om prin procedurile
interioare misticiste ale acestuia, pentru c ă, după el, toate se afl ă în interiorul nostru.
Dar acest lucru, bineîn țeles, vine în contradic ție cu în vățăturile Bisericii, conform c ărora
cunoa șterea universului imaterial și cauza existen ței universului natural sunt urmarea
apocalipsei dumnezeie ști, iar nu a "cercet ării interioare". Din toate acestea rezult ă clar în ce
spații "se desf ășoară'' activitatea homeopatiei.

Cauza ac țiunii "medicamentului" homeopat, conform homeopa ților

În leg ătură cu medicamentul homeopat, tot "secretul" eficacit ății lui este în modul prin care
se prepar ă medicamentul, adic ă, cunoscutul dinamism c ăruia îi este supus medic amentul
homeopat (dizolv ări în serie și agitări ale "substan ței medicamentoase", deseori pan ă când nu
rămâne nici o molecul ă din ea în "medicamentul fi nal"). Kent scrie: "facem dinamism la

Scrieri athonite pe teme contemporane
39 medicamentele noastre pentru a putea ajunge pan ă la substan ța simp lă", adic ă substan ța
dumnezeiasc ă, cum este explicat ă în alte texte din cartea lui. Deci, conform homeopatiei,
acțiunea "medicamentului" ei se datoreaz ă propriet ăților dumnezeie ști ascunse ale materiei
lui, care se descoper ă prin dinamism, ce este evident de natur ă spiritual ă, așa cum însu și
Hahnemann o recunoa ște răspicat: "Puterea medicamentoas ă nu se afl ă în moleculele
materiale a acestor "medicamente", care au fost dinamizate (agitate) și nici în suprafa ța lor
fizică (cum ar fi m ăsurate în mod normal), ci este descoperit ă și eliberat ă din materia
medicamentoas ă care are cu atât mai mare ac țiune, cu cât mai liber ă și nematerial ă s-a făcut
prin dinamism."
În alt ă parte, Hahnemann scrie "plsarea substan ței medicamentoase și agitarea ei (la
dinamismul car e se face la râ șnița de medicamente) dezv ăluie puterile ei medicamentoase din
ce în ce mai mult pân ă când se spiritualizeaz ă materia". Și, continuând, spune: "Cu modul de
preparare prin dinamimizarea substan ței medicamentoase, materia se distruge complet p ână la
natura ei spiritual ă și de aceea, în starea ei final ă, poate s ă se considere c ă e alc ătuită într-
adevăr numai din aceast ă substan ță spiritual ă." Toate acestea au strâns ă legătură cu calitatea
de alchimist a lui Hahnemann.
De asemenea, dup ă homeop ați, Hahnemann a fost un chimist perfect, dar calitatea lui de
alchimist se deosebe ște de cea de chimist, pentru c ă cea alchimist ă se refer ă la semnifica ția
metafizic ă.
Referitor la medicamentele homeopate, Winer mai adaug ă: "În simptomele ra ționale g ăsim
o confirmare a imaginilor alchimiste"

Pentru Hahneman, Confucius a fost superior lui Hristos, pe care îl
consideră "sentimentalist înfl ăcărat''

De asemenea, din manualele homeopate mai aflam ca Hahnemann a avut strânse leg ături cu
misticismul și cu spiritismul, iar despre ideile lui religioase se știu eu claritate, urm ătoarele:
"Hahnemann a fost theist, adic ă credea într -o religie natural ă". Părerea lui a fost c ă învățătura
lui Confucius a fost superioar ă față de cea a lui Hristos, pe care îl caracteriza ca
"sentimentalist înfl ăcărat". Credea c ă exist ă o strâns ă legătură între fiin ța suprem ă și acțiunea
medicamentelor. A fost un iubitor fanatic al religiei spiritiste, de aceea a ajuns s ă dea
pacien ților să miroase substan țe foarte puternic dina mizate ca s ă se trateze.

Hahnemann, fondatorul homeopatiei, a fost mason,
iar rădăcinile homeopatiei se afl ă în misticism

Este foarte bine cunoscut c ă intrarea lui Hahnemann în loja teutonic ă, încă de tân ăr, a
influen țat decisiv credin țele lui filosof ice și religioase. Leg ătura lui cu misticismul se
dovede ște net din cea mai cunoscut ă carte a sa "Organon al artei vindec ării" în care are foarte
multe capitole dedicate elogiului "tat ălui" misticismului. Anton Mesmer, în a c ărui teorie
despre "magnetismul animal" credea și o practica el însu și. Din toate acestea rezult ă că
homeopatia î și are r ădăcinile în misticism și spiritism, lucruri clar dezaprobate de biserica
ortodox ă și în general de lumea cre ștină.
Sunt de men ționat p ărerile unor homeopa ți care susțin că legea principal ă a homeopatiei,
adică cea "a asem ănărilor", nu este corect s ă fie atribuit ă inițial lui Hahnemann. pentru ca
aceast ă lege a fost inclus ă în "arta" magiei. Exist ă și alte exemple de practicare a homeopatici

Scrieri athonite pe teme contemporane
40 care sunt bazate pe prin cipiile magiei. A șadar, este evi dent c ă principiile homeopatice magice
nu coincid cu credin ța și viața ortodox ă, nici într -un caz.
Un alt punct important al teoriei homeopate este legea "infec țiilor", prin care homeopa ții
înecarc ă să explice cauza prod ucerii bolilor. În leg ătură cu acest subiect este men ționata ideea
lui Kent, care sus ține: "Omul a fost creat liber, a fost creat cu posibilitatea s ă gândeasc ă și să
facă sau binele, sau r ăul. Deci, pentru a avea predispozi ție la infec ția psoriatic ă, ar fi trebuit,
mai întâi, sa existe în gândirea omului o stare care s ă prezinte împrejur ările potrivite pentru
atragerea bolii, ar fi trebuit s ă existe dorin ța pentru a gre și și a provoca r ăul. Astfel, omul,
gândind și dorind r ăul, își preg ătește corpul s ă prim ească boala",
În alt ă parte, Kent spune urm ătoarele: "Starea sufleteasc ă și trupeasc ă a omului este o
situație de sensibilizare la boal ă când cineva dore ște răul. Specia uman ă care tr ăiește ast ăzi pe
Terra este un pic mai bun ă decât un lepros sufletesc. .. Fiecare om are psoriasis… o nou ă
infecție vine cu fiecare copil."
Bineîn țeles, aici se confund ă răul spiritual cu cel material, lucru care vine în contradic ție cu
tradiția ortodox ă, conform c ăreia o boal ă trupeasc ă nu este în mod obligatoriu urmare a unui
gând p ăcătos sau a unei fapte p ăcătoase a bolnavului. Pentru c ă, ce am putea s ă spunem
despre Iov sau despre atâ ția alți sfin ți ai bisericii noastre, care, de și aveau o des ăvârșire
spiritual ă atât de mare, totu și sufereau, dup ă iconomia lui Dumnezeu , de o mul țime de boli,
confirmând cele spuse de apostoli: "…puterea Mea se des ăvârșește în sl ăbiciune…" (II
Corinteni, XII, 9) ?
Conform homeopatiei, infec țiile psoriasisului, sifilisului și hepatice (care nu au leg ătură cu
bolile corespunz ătoare d in medicina clasic ă) se mo ștenesc, și în felul acesta r ăul material și
spiritual se eternizeaz ă. Fără team ă, Winer ad ăuga urm ătoarele: "…psoriasisul este o
manifestare simbolic ă a păcatului originar".
Dup ă părerea fondatorilor homeopatiei, "nu exist ă nimic în lume care s ă fie capabil s ă
modifice și să îmbun ătățească o infec ție, în afar ă de medicamentul homeopat spiritualizat".
Așa se descoper ă că homeopatia este un sistem care dep ășește limitele trat ării, intervenind un
sistem care propune "moduri de m ântuire" pentru om, pentru c ă este autodeclarat ă ca fiind
capabil ă să inverseze consecin țele spirituale și trupe ști ale p ăcatului originar !
Winer men ționeaz ă niște comentarii ale homeopatului Schwartz, care se raporteaz ă la un
mod de ac țiune mai profun d al homeopatiei, spunând c ă: "…homeopatia are leg ătură nu numai
cu evolu ția trupeasc ă a omului, ci și cu evolu ția lui spiritual ă – medicamentul homeopat într –
adevăr salveaz ă sufletele cu acest mod de ac țiune, Homeopatia ajut ă la distrugerea r ăului,
ajută să se deschid ă "centrele" superioare și să curgă de acolo energie cereasc ă și spiritual ă".
De asemenea. Winer, punând întrebarea "dac ă homeopatia este un sistem de des ăvârșire
pentru isp ășirea omului de p ăcatul originar", d ă răspunsul c ă homeopatia "poat e să fie un
mijloc care s ă ajute oamenii s ă alunge «straturile» necunoa șterii, orbirii și egoismului, iar în
final o via ță perfect ă și moral ă poate fi ținta tuturor metodelor de tratament".
Așadar, și aici se observ ă că homeopatia se extinde și la vinde carea patimilor spirituale, ca
de exemplu egoismul. Dar, pentru un cre știn ortodox, vindecarea unei astfel de patimi cum
este egoismul se trateaz ă numai cu participarea la via ța bisericeasc ă, bineîn țeles nu cu
medicamentul homeopat.
Deci, homeopatia une ște legea de tratament cu legea spiritual ă a cărei înc ălcare produce
boala. De aceea și marele homeopat Pierre Schimdt, la un congres interna țional al asocia ției
homeopa ților, sus ține c ă medicul homeopat, în afar ă de medicament, trebuie s ă dea
pacientului indica ții exacte" …în leg ătură cu «igiena» de natur ă moral ă și sufleteasc ă, astfel
încât s ă nu se mai repete acelea și greșeli care le -a făcul înainte înc ălcând legea, în acest fel
provocându -și boala sau cele f ăcute de str ămoșii lui… Prevedem o purific are a speciei
umane…
Medicul homeopat, pentru a merita aceast ă denumire trebuie s ă fie un în țelept sintetic și în
același timp instruit spiritual.

Scrieri athonite pe teme contemporane
41 Deci, ce ne -au înv ățat înțelepciunea secolelor și religia tuturor oamenilor? C ă diminuarea
dorin țelor, înlocuirea sau materializarea patimilor, concentrarea sunt cele mai sigure moduri
pentru ca s ă dobândeasc ă cineva bucuria dezvolt ării și sănătății perfecte. Dar, pentru aceasta,
pacientul are nevoie de instruire pentru a pricepe necesitatea alinierii lui la poruncile sfinte ale
legii. Pute ți să spune ți că nu este necesar medicul pentru a -1 instrui în biologia metafizic ă pe
pacientul care cere ajutor? Tocmai aici este marea diferen ță între alopatul care trateaz ă doar
corpul material care se pierde o dat ă cu moartea și homeopatul care -l hrănește pe cel care
continu ă să trăiască și să sufere, adic ă pe omul viu, lucru pe care nici o știință nu a reu șit să-l
determine înc ă.
Reînnoi ți-vă, reînsufle țiți-i pe pacien ții voștri elibera ți omul de infec ția cronic ă, elibera ți-l
prin homeopatie, prin homeopatie pur ă, din aceast ă catastrof ă numit ă psoriasis face ți omul
potrivit pentru treapta lui Dumnezeu”.
Așadar, este clar c ă homeopatia înecarc ă să "elibereze" omul și că ținta ei principal ă este
sufletul pacientul ui, nu corpul lui. S ă subliniem c ă homeopatia trateaz ă mergând de la suflet
către ra țiune și corp. Ex istă homeopa ți care compar ă modul de preluare a istoricului bolii de
către un homeopat cu un fel de spovedanie, și continu ă susținând c ă, în principiu, hom eopatia
este interesat ă de cele care "în concep ția cre ștină sunt considerate adânci și întnec ăcioase".
Aici trebuie subliniat ă și legătura homeopa țiior cu hindu șii și punctele comune pe care le are
legea hindus ă a lui Karma cu tratamentul homeopat.
Așa că în afar ă de contemplarea în totalitate a cosmosului, prin elementele spiritiste,
alchimice și magice pe care le con ține, homeopatia d ă medicamentul homeopat, care
reprezint ă "elementul dumnezeiesc", pentru a readuce la normal fluxul substan ței
dumnezeie ști a omului, iar medicul homeopat preia sarcina intermediarului care conduce
omul la eliberarea din p ăcatul originar, precum și din r ăul material și spiritual.
Dar noi, fiind cre știni, știm foarte clar c ă numai biserica este cea care poate s ă-l elibere ze pe
om din p ăcatul originar și din r ăul spiritual și să refac ă relația omului cu Dumnezeu, îns ă
aceasta prin participarea la energiile necreate ale lui Dumnezeu, iar nu printr -o fals ă
coinciden ță a substan țelor.
Înainte de încheierea acestui vast subi ect care, desigur, nu poate fi finalizat într -un studiu
atât de scurt dar a c ărui inten ție este s ă arate aceast ă mare problem ă și să ne dea motive s ă
problematiz ăm, aș dori s ă menționez foarte pe scurt înc ă trei puncte de vedere asupra acestei
probleme:
a) Cauzele r ăspândirii metodelor homeopate
b) Cum este explicat ă acțiunea "medicamentului" homeopat când apare vreun rezultat
c) Dac ă într-adevăr nu este periculos "medicamentul" homeopat, dup ă cum spun sus ținătorii
lui.
Observ ăm urm ătoarele:

a) Cauzele r ăspândirii metodelor altenative

Nu sunt scuti ți de vin ă pentru r ăspândirea metodelor alterna tive, neconven ționale de
tratament ni ște reprezentan ți incon știenți ai medicinei clasice, care exagereaz ă cu
administrarea medicamentelor și deseori cu privirea impersonal ă asupra pacientului. Aceste
situații, care cu siguran ță trebuie corectate, în principiu se datoreaz ă practic ării gre șite a
medicinei. Mul ți medici apar ținând medicinei clasice nu au r ăbdarea s ă ia bolnavului un
istoric complet, care est e cel mai important element pentru un diagnostic corect. De
asemenea, comunicarea corect ă medic -pacient ajut ă la tratament, mai ales în situa țiile
afecțiunilor cronice psihosomatice.
În orice caz, r ăspândirea metodelor alternative de tratament (homeopat ie, acupunctur ă etc.)
nu este independent ă de răspândirea ereziilor din vremurile noi, de tendin ța de în șelăciune și
de confuzia care exist ă în ziua de ast ăzi.

Scrieri athonite pe teme contemporane
42 b) Explicarea ac țiunii ”medicamentului” homeopat

În cazurile în care d ă rezultate "medic amentul” homeopat, acestea o s ă trebuiasc ă să fie
explicate cu ac țiunea medicamentului figurativ Placebo. Nu este corect c ă unii sus țin că ceea
ce ne intereseaz ă este numai rezultatul trat ării. S ă nu uit ăm că și în spa țiul magiei exist ă
"tratări", precum și în spa țiul protestan ților cu "darul vindec ării". "Trat ări" exist ă și cu
fenomenul extravagant al uroterapiei, adic ă administrarea oral ă a urinei la pacient sau prin
alte modalit ăți. Dar, în general, aceste trat ări sunt de scurt ă durat ă, boala revenind.
Trebuie sublniat ceea ce ne este cunoscut din Sfânta Scriptura și din tradi ția noastr ă
ortodox ă, că ispita poate s ă trateze pentru a c ăștiga sufletul omului. Deci, nu ar fi trebuit s ă
excludem și elementul ispititor al "trat ării", m ăi ales când aceasta e ste practicat ă în strîns ă
legătură cu practicile provenite din tradi țiile orientale.
În orice caz, metodele alternative de tratament "dau rezultat", în general, la afec țiunile de
natura psihic ă, dar în cazuri mai dificile "ridic ă mîinile sus ", adic ă nu au nici o propunere sau
soluție pentru rezolvarea lor.
Speciali știi bisericii în tema ereziilor încadreaz ă homeopatia în capitolul alchimiei. Într –
adevar, metodele alternative de tratament nu reprezint ă nimic altceva decât reîntoarcerea
anticului medic magician -vrăjitor în via ța societ ății de ast ăzi.

c) Pericolele homeopatiei

Sunt periculoase ”medicamentele” homeopate?
Vom aminti situa ția "medicamentelor homeopate nocive" (Nosodes) care sunt preparate din
țesuturile canceroase, din cele cu lichi d tuberculotic, din lichid sifilitic, din secre ții gonoreice,
din ve nin de șarpe, din mercur etc. Aceste medicamente sunt periculoase pentru s ănătatea
celor care le f olosesc și sunt contrarii moralei medicale și deontologice.
Situa țiile în care "medica mentul" homeopat este extrem de periculos sunt cele în care
pacien ții cu boli grave renun ță la tratamentul medicinei clasice pentru a urma o metod ă de
terapie hemeopat ă sau o alt ă alternativ ă. Deseori evolu ția acestor boli este irevrsibil ă după ce
oamenii descoper ă greșala lor și revin la tratamentul tradi țional pe care îl luau iar vina pentru
aceste situa ții este absolut a ”terapiilor alternative" cu promisiunile lor false.

Epilog

Toate acestea au fost scrise cu inten ția de a fi clarificat ă problema h omeopatiei, care nu are
nici baz ă științifică, este clar c ă este întemeit ă în spa țiul misticismului și pe modul de gîndire
al teoriilor religiilor orientale.
Exist ă pericolul major, dac ă se dezvolt ă homeopatia, precum și celelalte metode alternative
de tralament (acupunctur ă. reflexoterapie etc.) ca aceasta s ă aibă un loc de "punte" care s ă-i
conduc ă prin în șelăciuni pe mul ți creștini neinforma ți spre religiile orientale, în prima faz ă
crescând sentimentele lor cre știnești. Cre știnii apeleaz ă la astfel d e metode necunoscând acest
aspect care a fost men ționat în text.
Dar homeopa ții care spun c ă sunt cre știni, cum este posibil s ă nu cunoasc ă aceste aspecte
ale problemei sau în șală cu ipocrizie sus ținând c ă homeopatia nu este contrar ă creștinismului
? :
Este cunoscut c ă pe iubitorii "New Age -ului" îi repreznit ă astfel de teorii și chiar îi satisfac.
Este aplicarea teoriilor lor despre univers la nivel medical.
De asemenea, trebuie clarificat c ă "metodele alternalive" de tratament (homeopatie -,
acupu nctură etc.) nu trebuie confundale cu reigimul s ănătos de hr ănire și cu tratamentele cu
plante simple care trebuie s ă facă parte dintr -un mod de via ță echilibrat.
Cu dorința și în speran ța că, cu ajutorul și binecuvântarea lui Dumnezeu acest text o să
ajute la clarificarea confuziei.

Scrieri athonite pe teme contemporane
43
SFÂRȘIT

Pe coperta 4 a bro șurii mai avem urm ătoarele (n.ed.) :

Exist ă multe grup ări mistice și cu caracter religios, care folosesc în mod foarte periculos în
învățăturile lor idei referitoare la s ănătate. Toat e aceste grup ări, împreun ă cu credin țele lor,
sunt bazate pe religii și concep ții orientale, amestecate cu diferite forme și practici de magie.
Înv ățătura principal ă a acestor grup ări este totalitatea „cosmosului". Conform acestei teorii,
există un dumn ezeu impersonal, care este o putere universal ă sau o energie care coincide cu
universul (bioenergie). Absolut tot ce se întâmpl ă este manifestarea acestei energii absolute.
Nu exist ă deosebire între substan ța lui Dumnezeu și cea a omului. Dumnezeu nu exist ă în
afara omului. Luând ca baz ă acest punct de vedere pentru Cosmos, cei care se ocup ă cu
misticismul înva ță că omul, descoperindu -l pe „Dumnezeu – El însu și" și activând puterile
care se ascund în interiorul lui, are puterea s ă se vindece singur.
Home opatia este și ea una dintre aceste practici terapeutice bazate pe aceast ă teorie despre
cosmos. Bineîn țeles c ă toate aceste metode mistice care izvor ăsc din înv ățături și credin țe
specifice religiilor orientale și magiei sunt contrare cu credin ța creștin-ortodox ă, mai ales în
ceea ce ține de concep ția despre via ță și despre cosmos, concep ție total opus ă celei cre știnești.
Cum este oare posibil ca practican ții cre știni ai acestei metode s ă nu știe că fondatorul
homeopatiei, Samuel Hahneman, sus ținea c ă Confucius a fost mai mare decât Iisus Hristos?
Și oare cum este posibil ca o metod ă „terapeutic ă" să fie dup ă voia lui Dumnezeu, dac ă
fondatorul ei a vorbit împotriva lui Iisus Hristos?

Scrieri athonite pe teme contemporane
44

ANEXA 1
Din cartea ORTODOXIA PENTRU POSTMODERNI ȘTI despre felul î n care
va fi prigonita Biserica lui Hristos de c ătre religia ecumenista a viitorului

Întrebare: Chiar dac ă post moderni știi propag ă individualismul, totu și ei reprezint ă o
structură compact ă, și prin revistele și programele lor pot influen ța conștiința maselor.
Observăm chiar o "postmodernizare" a societ ății contemporane, poate chiar incon știentă.
Putem defini structura și influența postmodernismului ca una sectar ă, deși ateistă, totuși
sectară? (pusa de monahul Savatie – Ignatie Ba ștovoi – n. ed.)

Răspuns ( părintele Andrei Curaev n.ed.) : Explic. Din punct de vedere bisericesc, este f ără
îndoial ă o sect ă, fiindc ă se afl ă în afara lui Hristos și a Bisericii Sale. Dac ă ne referim la
pericolele iminente de ordin social, uman, cred c ă anume ideologia d e tip new -age va sta la
baza totalitarismului sec. XXI. Știți, la sfâr șitul sec. XIX, la fel se p ărea că epoca dictaturilor
și a războaielor a apus. Când a fost inventat ă mitraliera, mul ți afirmau c ă aceast ă descoperire
face imposibil r ăzboiul, fiindc ă o m itralier ă nimice ște un batalion în dou ă minute. Cum s ă
lupți în acest caz? Asemenea idei se vehiculau la modul serios în presa timpului. Și, desigur,
se considera c ă progresul cultural al umanismului face imposibil ă repetarea cruzimii
Revolu ției Franceze s au a dictaturii napoleoniene. Secolul XX a demonstrat c ă nu e a șa, și
experien ța anilor 90 ne înva ță să fim mai pruden ți. Nu putem considera c ă, o dat ă căzută
cortina de fier a comunismului în Europa de Est, a disp ărut și ultimul gen de totalitarism.
Aseme nea genuri de tragedii vor mai urma, chiar mai groaznice. De ce? În primul rând fiindc ă
tehnologia de control asupra vie ții a f ăcut un salt uria ș înainte, în al doilea rând, norocul
nostru este c ă Stalin și Hitler au venit pe lume înainte de r ăspândirea te leviziunii. Dictatorii
secolului XXI vor face uz de ni ște tehnologii mult mai avansate, și de aceea cruzimea for țelor
totalitare ale viitorului le va întrece pe cele ale sec. XX, cu atât cu cât cruzimea stalinismului a
întrecut -o pe cea a dictatorilor sec. XIX – Bismarc și Napoleon, s ă zicem. Și iată că anume
aceast ă ideologie poate sta la baza acestei dictaturi a sec. XXI în Occident. Îmi închipui c ă va
fi o ideologie sub flamura toleran ței, fiindc ă, știți, new -age proclam ă toleran ța, o toleran ță
absolut ă față de tot. Dar aceasta este o formul ă periculoas ă, fiindc ă poate promova intoleran ță
la rândul ei. Cum anume? S ă-i luăm pe reprezentan ții curentului new -age sau postmoderni ști.
Sunt ni ște oameni cu suflet de violatori. Dac ă un pictor ia un fragment de ic oană și-l introduce
într-un colaj înconjurat de sticle de bere, prin aceasta, f ără a se gândi prea mult, încalc ă voia
creatorului acelei icoane, în general, postmodernistul î și permite s ă le rup ă pe toate din
context. Aceasta nu este oare o violare? Un pre dicator new -age își permite s ă rupă din context
diverse idei religioase, ajungând în final la o idee în stil pur new -age – că, de fapt, toate
religiile sunt una și toate înva ță ceea ce înv ăț și eu. Și de aceea Budha este precursorul meu,
Iisus este înainte mergătorul meu. Mahomed a mers, dar n -a ajuns, Moise a în țeles, dar nu
până la cap ăt, dar iat ă că eu acu șica vă explic ce -au vrut ei de fapt s ă spun ă. Din experien ța
marxismului știm deja c ă atunci când un curent se bazeaz ă pe precursorii s ăi, este unul
agresiv. Aceast ă agresivitate mai întâi are loc la nivel de dialog, de idei, cultural, iar mai apoi
ea se r ăsfrânge și asupra oamenilor. Cel care a luat foarfecele ca s ă taie astfel de "ornamente"
din cărți, icoane, texte din timpuri str ăvechi, el va începe să-i "tund ă" și pe oameni conform
gusturilor și standardelor proprii. Ce suport avem noi cre știnii ca s ă ne uit ăm cu suspiciune la
toate acestea? Fiindc ă noi am trecut deja experien ța unui new -age în imperiul roman, unde
domina aceea și stare de vagabondaj contextual, de omnivoracitate. S ă ne amintim. S ă luăm
spre exemplu Panteonul, templul tuturor zeilor din Roma, un imperiu al toleran ței față de
diferitele culturi, dar unde cre știnii au fost persecuta ți sistematic. De ce? Fiindc ă refuzau s ă
vadă lumea cu o chi str ăini, ei î și apărau dreptul de a vedea lumea a șa cum o v ăd ei. Și nu

Scrieri athonite pe teme contemporane
45 doreau s ă participe la ceremonii religioase ale zeilor str ăini, con știenți de faptul c ă Dumnezeu
e unul. Pentru aceste convingeri erau executa ți. Presimt c ă se apropie timpuri asem ănătoare.
Iată doar un singur caz, dup ă mine absolut postmodernist. Am în vedere legea rus ă despre
libertatea con științei, adoptat ă cu doi ani în urm ă ( interviul a fost luat la 6 ian 2000 – n.ed.).
Legea con ține un articol conform c ăruia nimeni nu poate s ă-l sileasc ă pe om s ă participe sau
nu la ceremoniile religioase. Un principiu foarte judicios, nu -i așa? Dar gândi ți-vă ce poate
însemna el. Vine la mine în biseric ă un kri șnait, se apropie de Potir și mă roag ă să-l
împărtășesc. Eu îi zic: dr ăguțule, ai c eva desenat pe frunte și niște punguli țe în mâini, mi se
pare c ă ești kri șnait, nu? El r ăspunde: da, sunt kri șnait. Și ce pofte ști? Vreau s ă mă
împărtășesc, s ă particip și eu la tainele voastre. Poftim, îi r ăspund, dar mai întâi s ă te
pocăiești, pentru c ă atâta timp cât e ști krișnait, nu po ți lua parte la tainele Bisericii Ortodoxe.
El zice: cum, nu m ă lăsați să particip la slujba voastr ă? Da, zic, nu te las. Atunci ce poate face
el? Poate s ă mă dea în judecat ă conform legii care spune c ă nimeni nu are drep tul să
împiedice o persoan ă să participe la serviciul divin. Acest lucru poate lua propor ții grave,
închipui ți-vă că statul organizeaz ă o întâlnire solemn ă cu Dalai -Lama și cere s ă vină toți să-și
prezinte respectul fa ță de reprezentantul acestei minunate tradiții. Dar preo ții cre știni spun:
noi, desigur, comp ătimim poporul Tibetului pentru suferin țele lui, avem o atitudine plin ă de
respect fa ță de acest filozof, Dalai -Lama, fie el și al XIV -lea, dar budismul ca atare nu ne
trezește simpatii. De aceea cre știnii nu trebuie s ă mearg ă să se roage și să participe la ritualuri
împreun ă cu budi știi și reprezentan ții altor culte. Acest fapt poate servi drept motiv pentru ca
statul s ă se năpusteasc ă cu toat ă puterea sa împotriva unor astfel de propov ăduitori princip iali,
pe care îi va numi intoleran ți, obscuranti ști, conservatori, ortodocsali etc. Era pe timpurile
sovietice o anecdot ă bună. Cică un lector a fost întrebat dac ă va fi și cel de -al treilea r ăzboi
mondial. El a r ăspuns: tovar ăși, al treilea r ăzboi mondial nu va fi, dar va fi a șa o lupt ă pentru
pace, c ă nu va r ămâne piatr ă pe piatr ă.

Din cartea Ortodoxia pentru postmoderni ști, în întreb ări și răspunsuri , editura Marineasa,
Biblioteca Ekklesia , Timi șoara 2001, pag. 32 -34

ANEXA 2: Despre s ănătate și hom eopatie, din cartea P ĂRINTELE PAISIE MI –
A SPUS de Athanasie Rakovalis

CAPITOLUL 2
DESPRE SĂNĂTATE

42. Dac ă am fi știut cât folos primim din boli, nu am fi dorit s ă ne facem bine, ci am fi
preferat s ă răbdăm, pentru a dobândi un loc mai bun în rai și nu 1-am fi rugat pe p ărintele
Ștefan s ă facă rugăciune.
«Părinte Ștefan, de ce mi -ai făcut aceasta? Dac ă ai știut, p ărinte Ștefan, c ă nu vreau
sănătate, de ce te -ai rugat pentru mine? Mai bine îmi spuneai "bine, bine" și să nu fi f ăcut
rugăciune. De ce a i făcut aceasta, p ărinte Ștefan?».
43. – Părinte, antibioticele pricinuiesc v ătămare omului. De data aceasta, am fost nevoi ți să-
i dăm feti ței noastre (în vârst ă de doi ani) antibiotice. Unii de la școala unde lucreaz ă soția
mea, au mers la homeopat și cu o pastil ă mică le-au trecut durerile. Și ne-au spus c ă de la
început trebuia s ă tratăm copilul prin homeopatie.
Doi c ălugări ai p ărintelui S. se ocup ă cu homeopatia. Nu știm dac ă este a șa, dar am auzit c ă
Părintele Porfirie ar fi spus c ă medicamente le homeopate, și mai ales cele ale primei doze pe
care o dau, nu sunt fabricate în Grecia, ci le aduc din Olanda, unde sunt "citite" în cadrul unei
ceremonii speciale. Adic ă sunt vr ăjite.

Scrieri athonite pe teme contemporane
46 – Ascult ă, pentru acupunctura exist ă două școli. Una este curat s atanic ă. Iar cealalt ă ce face
? Să presupunem c ă mă doare degetul. Cel care se ocup ă cu aceasta știe pe unde trec nervii,
bagă un ac, omoar ă nervul, iar durerea înceteaz ă. Da, dar oare l -a făcut bine? A îndep ărtat
pricina? Apoi, s ă spunem c ă mă doare și cealaltă mân ă; va omorî și acel nerv, apoi altul și
altul, iar la sfâr șit ce se va întâmpla?
Homeopatia este încurcat ă. Mul ți s-au încurcat în aceast ă poveste și au amestecat în ea
multe teorii. Dup ă ce vei lua o doctorie, î ți vor spune aceia: "La început te vei sim ți mai r ău,
dar apoi î ți va trece". S ă spunem c ă te doare obrazul. Cel ălalt îți dă o palm ă puternic ă și te
doare mai tare, a șa încât starea de mai înainte, ti se pare o glum ă, și o supor ți ușor.
Mai exist ă și unii care sunt bolnavi numai cu î nchipuirea. Unul ca acesta merge la medic, iar
acela îi spune: "Pleac ă, nu ai nimic". Merge din nou și medicul iar ăși îi spune: "Pleac ă, nu ai
nimic". Merge apoi la homeopat. Acesta știe că nu are nimic, dar nu îi spune, ci îi d ă un praf,
pentru a -i liniști gândul aceluia și astfel îi trece durerea. "M -am făcut bine", spune acela.
– Ei, dar acest lucru este bun, P ărinte, c ăci i-a corectat gândul.
– Bre, fiule, aceasta este înșelăciune! în felul acesta îi mai umfl ă și egoismul, c ăci va
cugeta: "Ai v ăzut? Nu spuneam eu bine? Doctorii nu au știut".
Apoi mai sunt și alții care neputându -se aranja nic ăieri în alt ă parte, merg la homeopatie și
astfel î și găsesc o ocupa ție.
Dar lucrul acesta este primejdios. Se încurc ă diferi ți inși în treaba aceasta și nimeni nu poate
avea încredere în ei.
Apoi resping toate celelalte tratamente, zicând: "Acesta nu este corect !". Dac ă cineva are
febră 40°C, tu ce vei mai face atunci când tratamentul recomandat de medicina clasic ă își face
treaba lui, alung ă temperat ura?
Îmi face mare impresie faptul c ă Hipocrate a descoperit atâtea lucruri, a f ăcut atâtea
observa ții și a alc ătuit atâtea terapii. Aceasta nu a fost întâmpl ător, ci a fost o iluminare
dumnezeiasc ă. Altul a f ăcut penicilin ă din mucegai.
Un b ătrânel la o m ănăstire a v ăzut cum ar ăt* și mi-a spus s ă mănânc pâine muceg ăită, căci
ajută. Dar cât ă pâine po ți să mănânci? În timp ce acela a f ăcut medicamentul din mucegai și a
salvat atâ ția oameni. Un astfel de medicament nu este de aruncat.
Eu a ș fi de aco rd mai degrab ă cu un botanist, cu un om de știință. Iată, cineva a scris o carte
despre o sut ă de plante și o mie de terapii. Vezi, acolo citim despre atâtea plante, dintre care
pe unele le c ălcăm în picioare și care vindec ă o mul țime de boli.
A venit a ici un oarecare medic credincios, nu vreau s ă-i spun numele, care a scris și o carte
și îi spun: "Menta ajut ă mult la astm ă". "Nu știu" îmi spune. "Bre, tu e ști doctor și spui c ă nu
știi?".
Vezi ace știa nu au un scop bun, vor s ă dea la o parte plantele și să rămână numai
medicamentele, în mânc ăruri se pun atâtea și atâtea plante iar ca medicamente șovăiesc s ă le
foloseasc ă.
Cum am spus, sunt de acord mai degrab ă cu un om de știință, botanist. Vezi, germanii au
pus deja menta în plicule țe și o vând.
Dar exist ă și mul ți escroci. Unul spune c ă poate cunoa ște TOATE bolile numai privind în
ochii celui bolnav. Sunt și eu de acord c ă unele boli se pot depista în felul acesta, dar cum va
cunoa ște acela inima privind în ochi. Altul spune c ă prin ureche poate vindeca toate bolile.
Bagă în ea ni ște ace… Prostii. Ace știa sunt ni ște escroci. Este nevoie de discern ământ în toate
acestea.
– Adic ă, Părinte, s ă nu facem tratamente homeopate la copil?
– Nu, nu este un lucru în care s ă ai încredere.
– Părintele S. are câ țiva călugări medici, pe care i -a trimis s ă învețe homeopatia.
Bătrânul și-a clătinat capul și nu a spus nimic.

* Bătrânul b ănuia c ă Stare țul are tuberculo ză.

Scrieri athonite pe teme contemporane
47 – Chiar și părintele S. a f ăcut tratament homeopat și deși a fost foarte bolnav, în cele din
urmă s-a făcut bine.
Stare țul și-a clătinat din nou capul cu am ărăciune în semn de dezaprobare și la sfâr șit a
întrebat:
– Prin ce s -a făcut bine p ărintele S.? Oare prin homeopatie? (dând de în țeles c ă poate
rugăciunile altora l -au tămăduit).

Anexa mea personală (a lui Athanasie Rako valias n. ed.)

44. Dup ă aceste sfaturi ale Stare țului m -am hot ărât să cercetez mai profund subiectul
homeopatiei și al acupuncturii. Iat ă aici câteva din constat ările mele pe scurt:
Acupunctura: S-a dezvoltat în China și s-a impus ca un mod terapeut ic, printr -un decret
împărătesc. Ea este strâns legat ă de concep ția despre lume a vechilor chinezi. Potrivit acestei
concep ții ei credeau c ă boala trupeasc ă este urmarea influen ței unui duh r ău asupra trupului
omenesc. Astfel de exemplu, daca te durea stom acuL aceasta însemna pentru vechii chinezi c ă
un demon se cuib ărise în acel loc. Pentru a -l sili pe demonul, care provoca boala s ă plece,
înfigeau ace în punctele respective ale p ărții bolnave, f ăcând în acela și timp și diferite
exorcisme. Aceasta este o r amură a acupuncturii, pe care Stare țul a caracterizat -o a fi "curat"
SATANIC Ă.
Oare în zilele noastre nu exist ă SATANI ȘTI? Oare unii dintre ace știa nu practic ă și în ziua
de ast ăzi aceast ă ramur ă a acupuncturii? Și dac ă exist ă astfel de persoane viclene și rău
intenționate, care l -au băgat pe satana în via ța lor, înl ăuntrul sufletului lor, nu cumva s ă
așteptați să v-o spun ă sau s ă v-o scrie sub tabela lor medical ă.
Homeopatia: Întemeietorul homeopatiei în Grecia, a acestei "medicini alternante", este un
SUBINGINER! Domnul Vitulkas. Este considerat p ărintele homeopatiei în Grecia, dar este și
foarte cunoscut în cercurile mondiale homeopate.
Domnul Vitulkas a fost discipol și colaborator al maestrului (guru) hindus Kri șnamurti. Pe
Krișnamurti, Societa tea Teosofîc ă (de provenien ță masonic ă) a vrut s ă-l impun ă ca Hristosul
Noii Ere. (Timp de mai mul ți ani a umblat prin toat ă lumea, dându -se drept "Hristosul" epocii
noastre). Dar planurile lor au e șuat.
În acest mediu s -a mișcat domnul Vitulkas, și este firesc ca gândirea lui s ă fie adăpată cu
concep ții orientale despre Dumnezeu, lume și om.
Pentru a deveni cineva "homeopat" în Grecia, acum câ țiva ani, când începuse aceast ă
poveste, era suficient s ă învețe între trei și șase luni lâng ă un homeopat ex perimentat, iar apoi
își putea deschide "magazinul" s ău propriu.
Ast ăzi îns ă, lucrurile s -au schimbat. Dup ă ciocnirile cu lumea medical ă a Greciei este
necesar ă diploma de absolvire a medicinei, pentru ca cineva s ă practice homeopatia.
Nu exist ă școli homeopate organizate, nu exist ă date statistice, pentru a putea compara
rezultatele ac țiunii medicamentelor homeopate. Nu exist ă nici o statistic ă care s ă spun ă că, de
exemplu, din o mie de bolnavi care au urmat o terapie homeopat ă, atâția s-au făcut bin e, atâția
și-au îmbun ătățit starea, atâția au rămas în aceea și stare și atâtora li s -a înrăutățit sănătatea.
NIMIC ! Nici o dat ă statistic ă ! Și interesant este faptul c ă aceia î ți spun c ă "homeopatia nu
lucreaz ă statistic".
În trecut chiar și eu însumi am urmat de dou ă ori ședințe de terapie homeopat ă împreun ă cu
soția mea și cu mul ți prieteni și cunoscu ți.
În majoritatea situa țiilor nu s -a întâmplat nimic. Nici o ameliorare ! În alte situa ții boala
avansa atât de mult încât ajungea la punctul critic în care bolnavul era nevoit, în starea
avansat ă a bolii în care se afla, s ă ceară ajutorul medicinei clasice.
Uneori a existat și "vindecare", a șa cum s -a petrecut în cazul conjunctivitei pe care am avut –
o la ochi. Aceast ă boal ă ușoară s-a vindecat… Dar dup ă o vreme m -a consultat din nou un
oftalmolog, și s-a mirat c ă partea vitroas ă a ochilor mei a fost vătămată.

Scrieri athonite pe teme contemporane
48 Sem ăna cu cea a unui om foarte înaintat în vârst ă. Oare aceasta este "vindecarea" pe care
mi-au făgăduit-o?
Niște prieteni de ai no ștri le-au făcut copiilor lor tratament homeopatic, înc ă de la o vârst ă
foarte mic ă. De la trei ani, poate și mai pu țin, copiii lor nu au luat niciodat ă antibiotice.
Gripele, infec țiile și viru șii, le treceau cu u șurință, cu o pastil ă "mic ă" homeopat ă.
Însă, mai târziu, ce s -a întâmplat?
Dup ă destui ani de terapie homeopat ă, unul din copiii lor s -a îmboln ăvit foarte grav.
Cantitatea de cupru și de celelalte metale pe care le luase în to ți acești ani prin aceste "mici"
pastile a crescut într -o măsură atât de mare încât i -a provocat aceast ă boală foarte grav ă.
Speria ți, părinții au recurs la ajutorul medicinii clasice, având grij ă de a -i înștiința pe
cunoscu ții lor despre "p ățania" suferit ă, blestemând de aici înainte homeopatia.
Cum putem fi siguri că după o folosire de ani de zile a medicamentelor homeopate, nu vom
avea efecte negative? Și fiindc ă nu exist ă perioad ă lungă de timp, o experien ță acumulat ă, pe
ce se sprijin ă homeopa ții când încredin țează lumea c ă "medicamentele homeopate nu au
efecte negative"?
Chiar și în domeniul teoriei, al principiilor, exist ă nepotriviri. Chiar ei în șiși nu știu foarte
bine ce anume cred. Fondatorul homeopatiei este considerat S. Haneman. El a scris o carte cu
titlul "Organul tehnicii terapeutice", unde sunt exp use principiile de baz ă ale homeopatiei.
În revista pe care o editeaz ă Centrul Medicinei Homeopate din Atena, cu titlul "MEDICINA
HOMEOPAT Ă", în nr. 3 din 1992, editorul revistei lui și întemeietorul homeopatiei în
Grecia, domnul G. Vitulkas, referindu -se la cele de mai sus, scrie:
"1) Diferen țele care exist ă între edi ția a cincea a "Organului", când Haneman tr ăia înc ă, și a
șasea care s -a tipărit dup ă moartea lui și alte diferente care apar probabil nu apar țin acestuia.
2) Contradic ții posibile care există în "Organ", spre exemplu în paragraful 18 care
menționeaz ă: "…prin urmare, rezult ă fără nici o îndoial ă că totalitatea simptomelor la fiecare
caz personal de boal ă trebuie s ă fie singurul indiciu, singurul ghid care ne va conduce la
alegerea medic amentului…".
În timp ce vorbe ște atât de clar despre totalitatea simptomelor, totuși, în paragraful 153
menționeaz ă: "…în încercarea noastr ă de a descoperi medicamentul corespunz ător, cel mai
potrivit pentru simptomele bolii pe care vrem s ă o trat ăm… acele simptome pe care ar fi
trebuit prin excelent ă și în mod exclusiv s ă le avem în vedere, sunt cele mai importante, cele
mai curioase, cele mai neobi șnuite și unice în felul lor – simptome generale, dar și cele mai
imprecise, care nu trebuie s ă ocup e prea mult aten ția noastr ă…".
Oare nu avem aici o contradic ție? Dac ă da, care este ea?
Mai exist ă și alte contradic ții de acest fel în "Organ", care vor trebui discutate? se întreab ă
domnul Vitulkas.
45. Un copil a venit s ă-l roage din nou pe S tareț pentru tat ăl său, care era în spital bolnav de
cancer. Era gata s ă izbucneasc ă în plâns. Stare țul l-a întărit suflete ște.
– Nu plânge! Nu s -au pierdut toate! Ce s -a întâmplat? Pentru Dumnezeu nimic nu este greu.
Numai c ă și el trebuie s ă vrea s ă fie ajutat. Trebuie s ă răsuceasc ă puțin butonul; s ă se
racordeze la frecven ța care trebuie. S ă-i spui s ă se m ărturiseasc ă și să se împ ărtășească.
46. Odat ă mi-au adus o feti ță paralizat ă. O lovise tr ăsnetul și îi arsese toate celulele
nervoase, nu putea merge, nici vorbi, și nici s ă se îngrijeasc ă.
Mi -a fost tare mil ă de ea. Oare este greu pentru Hristos s ă facă din nou celulele? Acum s -a
făcut cogeamite fat ă.
47. Părinte, acesta are tensiune, nu știți cumva vreun medicament?
– Tensiune? Ia vino aici s ă ți-o cobor! ( Și zâmbind, îi prinde capul între mâini și îl apas ă, în
timp ce acela st ătea bucuros și cu evlavie, primind tratamentul Stare țului asupra capului s ău).
Tensiunea este din nelini ște, binecuvântatule, continu ă serios Stare țul. Tu s ă rezolvi
problemele cele u șoare. Pe cele grele s ă le la și lui Hristos. S ă nu încerci s ă le rezolvi tu pe
toate. Dup ă ce vei pleca de aici, s ă treci pe la Talea (b ăcanul din C ăreia) s ă cumperi ni ște
indiferen ță bună. Îți va da și pe datorie, a spus Stare țul râzând.

Scrieri athonite pe teme contemporane
49 48. S ă mânca ți morcovi mul ți. Fac bine. Cur ăță sângele.
49. Odat ă am avut infec ție urinar ă, în decursul unui an luasem de cinci ori antibiotice
puternice. Și de fiecare dat ă am f ăcut aceasta timp de o lun ă de zile. Dar f ără nici un rezultat,
în cele din urm ă am mers la Stare ț să-i cer sfatul.
– Ia orz curat, fierbe -l până se va desface bobul, și bea numai zeama .
– Cât să beau?
– Bea cât vrei. R ău nu o s ă-ți facă. Este și întăritor. Cur ăță tot sistemul… rinichii, vezica
urinar ă. Să bei câte un pahar diminea ța, la amiaz ă și seara.
– Pentru cât timp, Părinte?
– Ei !… bea timp de o lun ă.
Într -un termos mare, cam de un litru, puneam ap ă fiartă și aruncam în ăuntru o mân ă de orz,
spălat mai dinainte de praf. îl l ăsam toat ă noapte a, iar diminea ța îl strecuram și beam zeama.
Dup ă cincisprezece zile m -am făcut cu des ăvârșire bine și nu am mai continuat tratamentul.
Orzul a f ăcut o treab ă mai bun ă decât antibioticele, f ără să pricinuiasc ă efecte negative.
50. Odat ă, când l -am ce rcetat pe Stare ț după opera ția pe care o f ăcuse pentru cancer și după
interven ția la ficat, de îndat ă ce m -a văzut, mi -a spus:
– Să nu ceri! S ă nu ceri! Nu po ți suferi durerea, Nu poate fi suportat ă. Este înfrico șătoare!
Am plecat capul ru șinat, în r ugăciunea mea, ceream de la Dumnezeu s ă-mi dea "pu țin" din
boala P ărintelui, atât cât puteam suporta. M ă rușinam pentru c ă nu am avut jertfire de sine
pentru a cere s ă sufăr eu în locul s ău, așa cum f ăcuse Stare țul în trecut pentru mine. Nu i -am
spus nimic despre aceasta, ci el singur a în țeles.
Apoi Stare țul a continuat:
– Dintru început nu ceream de la Hristos s ă mă facă bine. Și sfătuiam și pe al ții să facă
răbdare, s ă facă mai întâi cele omene ști și apoi s ă ceară ajutorul lui Dumnezeu, îns ă nu așa, ci
trebuie de la început s ă cerem ajutorul lui Hristos. C ăci Hristos vine cu o mângâiere și le
îndreapt ă pe toate f ără durere, f ără efecte negative, în chip des ăvârșit, în timp ce oamenii…
Chiar și binele pe care ți-l vor face, ce fel de bine este?

Părintele Paisie mi -a spus, Editura EVANGHELISMOS, Bucure ști 2002, SCHITUL LACUL
– SFÂNTUL MUNTE ATHOS pag. 47 -57

Scrieri athonite pe teme contemporane
50
ANEXA 3
SEMNELE VREMURILOR, 666, – din cartea P ĂRINTELE PAISIE MI -A
SPUS de Athanasie Rakovalis

"După furtuna diavoleasc ă, va veni însorire a dumnezeiasc ă"

În spatele duhului lumesc al "libert ății" de astăzi, al lipsei de respect în Biserica lui Hristos
față de cei mai mari, p ărinți și dascăli, care au fric ă de Dumnezeu, se ascunde sclavia
duhovniceasc ă, stresul și anarhia, care conduce lu mea la impas, la catastrof ă sufleteasc ă și
trupească.
Iar în spatele sistemului perfect de asigurare computerizat ă, ce se face prin "cartela"
electronic ă, se ascunde dictatura mondial ă, sclavia lui antihrist, "…ca s ă-și pună semn pe
mâna lor cea dreap tă sau pe frunte, încât nimeni s ă nu poată cumpăra sau vinde, decât numai
cel ce are semnul, adic ă numele fiarei, sau num ărul numelui fiarei. Aici este în țelepciunea.
Cine are pricepere s ă socoteasc ă numele fiarei, c ăci este num ăr de om. Și numărul lui est e
șase sute șaizeci și șase" (Apocalipsa 13, 16 -18).
Sfântul Andrei al Cezareii scrie urm ătoarele: "Despre numele cel murdar al lui antihrist și
despre tâlcuirea num ărului precum și despre altele ce s -au scris despre acela, vremea le va
descoperi și exp eriența celor în țelepți…, dar nu a binevoit harul dumnezeiesc s ă se scrie în
dumnezeiasca carte numele lui cel pierz ător, însă cercetând cu ra țiunea, cu adev ărat multe
(nume) se pot afla… ". (Sfântul Andrei al Cezareii, Tâlcuire la Apocalips ă, cap.38, p p. 341 –
542, ediție greacă)
Dar lucru ciudat este c ă mulți oameni duhovnice ști, pe lâng ă faptul că fac tâlcuirile lor
proprii, se mai și tem cu o fric ă lumească de "punerea la dosar", în timp ce ar fi trebuit s ă se
neliniștească duhovnice ște, să-i ajute pe creștini cu nelini ștea cea bun ă și să le întărească
credința, și astfel să simtă mângâierea dumnezeiasc ă.
Mă mir cum toate aceste evenimente nu le creaz ă probleme de con știință! De ce nu -și pun
măcar un semn de întrebare la tâlcuirile min ții lor? Și dacă îl ajută pe antihrist la pecetluirea
lor, de ce mai trag și alte suflete la pierzare? C ăci la aceasta se refer ă: "…ca să înșele, dacă
este cu putin ță, și pe cei ale și" (Mc. 13, 22).
Se vor în șela cei care le vor tâlcui pe acestea cu mintea lor. Î n timp ce semnele sunt foarte
clare. "Fiara" de la Bruxelles a sorbit în computer cu 666 aproape toate statele. Cartela,
buletinul electronic, "înainte merg ătoare ale pecetluirii", ce arat ă? Din păcate la radio
ascultăm numai timpul probabil.
Ce ne va s pune Hristos? "F ățarnicilor, fa ța cerului știți s-o judeca ți, dar semnele
vremurilor nu pute ți" (Mt 16, 3).
Așadar, dup ă cartelă și după buletinul electronic, adic ă "îndosarierea" persoanelor, ce se
face pentru a înainta cu viclenie la pecetluire, vor s pune mereu la televizor c ă oarecare a
furat cartela cut ăruia și i-a luat banii din banc ă. Pe de alt ă parte vor face reclam ă
"sistemului perfect", adic ă pecetluirii pe mân ă sau pe frunte cu raze laser, a num ărului 666,
numele antihristului, care nu se va di stinge cu ochiul liber.
Din păcate, iarăși "anumiți cunoscători" îi vor "înf ășa" pe fiii lor duhovnice ști ca pe ni ște
prunci, chipurile ca s ă nu-i mâhneasc ă. "Aceasta nu are importan ță". "Nu -i nimic, este destul
să credeți lăuntric". Și, deși vedem c ă Apostolul Petru, care s -a lepădat numai la exterior de
Hristos, i s -a socotit aceasta cu adev ărat lepădare, ace știa se leap ădă de Sfânta pecete a lui
Hristos, ce le -a fost dat ă la Sfântul Botez, care este "Pecetea darului Sfântului Duh", prin
primirea pece ții lui antihrist și mal spun apoi c ă Îl au pe Hristos înl ăuntrul lor.
Din păcate, o astfel de logic ă aveau și unii "gnostici" pe vremea sfin ților mucenici, care
încercau s ă întoarcă pe mucenici de la m ărturisirea lor, a șa cum spune Sfântul Vasile cel
Mare în "Cuvântul" s ău la mucenicul Gordie:

Scrieri athonite pe teme contemporane
51 "…mulți încercau s ă-1 conving ă pe mucenic s ă se lepede numai cu gura și să-și păstreze
credința în suflet prin aceia și dispoziție lăuntrică, pentru c ă Dumnezeu nu caut ă la cele pe
care le roste ște limba, ci la intenția omului, îns ă mucenicul Gordie a r ămas neînduplecat și a
răspuns: "Nu sufer ă limba cea zidit ă de Hristos s ă rostească ceva împotriva Ziditorului… Nu
vă înșelați, Dumnezeu nu se las ă batjocorit, c ăci din cele ce ies din gura sa, fiecare va fi
judecat; din cuvintele tale te va îndrept ăți și din cuvintele tale te va osândi".
De asemenea, sub st ăpânirea lui Deciu, s -a poruncit cre știnilor să mărturiseasc ă religia
închinătorilor la idoli și creștinii care au m ărturisit și au jertfit idolilor, au pr imit un
certificat, sc ăpând astfel de mucenicie. Dar nu numai ace știa s-au lepădat de Hristos, ci și cei
care au dat bani închin ătorilor la idoli și au luat certificatul f ără să se lepede de Hristos, a șa
numiții "libellus". Dar și pe aceștia Biserica noast ră i-a considerat lep ădați, căzuți.
Să ne amintim și de minunea s ăvârșită de Sfântul Teodor, care se pr ăznuiește în fiecare an
în sâmbăta din prima s ăptămână a Postului Mare: "Iulian Paravatul știind că poporul lui
Hristos, mai cu seam ă în săptămâna înt âi a Postului Mare, caut ă să se curățească și să se
apropie mai mult de Dumnezeu, a voit s ă-i spurce. De aceea a poruncit s ă pună în piață în
acele zile mânc ăruri spurcate cu sângele jertfelor idole ști. Dar Sfântul mucenic Teodor s -a
arătat în vis lui Evdo xie, arhiepiscopul de atunci al Constantinopolului, și descoperindu -i
fapta împ ăratului, i -a poruncit s ă-i adune pe credincio și dis-de-dimineață ca să-i împiedice
să foloseasc ă acele mânc ăruri spurcate. Iar lipsa hranei necesare s ă o înlocuiasc ă vremelnic
prin coliv ă… în felul acesta scopul Paravatului a fost z ădărnicit și poporul cel credincios a
fost păzit nespurcat …".
Depărtarea de cele jertfite idolilor a fost rânduit ă printr -un canon al Sfin ților Apostoli: " Și
apostolii și preoții s-au adunat.. . (și au hotărât) să se fereasc ă de cele jertfite idolilor și de
des frâu și de (animale) sugrumate și de sânge" (Fp. Apostolilor 15, 6, 20).
Dar cu toate cele pe care le -am arătat auzi, din p ăcate, o gr ămadă de neghiobii ale min ții
unor "gnostici" de a stăzi. Unul spune: "Eu voi primi buletinul cu 666, și voi pune și o cruce
alături". Altul spune: "Eu voi primi pecetea cu 666 pe frunte și voi face și o cruce pe cap…".
Iar alții spun o gr ămadă de alte neghiobii, crezând c ă se vor sfin ți în felul acesta. Dar toate
acestea sunt în șelări.
Numai cele care primesc sfin țire, numai acelea se sfin țesc. De pild ă, apa prime ște sfințire și
se face agheasm ă, însă urina nu prime ște sfințire. Piatra se poate face pâine prin minune, dar
necurăția nu prime ște sfințire.
Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci când este pe buletin, pe mân ă sau pe fruntea
noastră prin simbolul lui, nu se sfin țește chiar și o cruce de ai face.
Avem puterea Cinstitei Cruci, a simbolului sfânt, și harul dumnezeiesc al lui Hristos n umai
atunci când ne îndestul ăm cu Sfânta pecetluire a Botezului, prin care ne lep ădăm de satana,
ne unim cu Hristos și primim sfânta pecetluire: "Pecetea darului Duhului Sfânt".
Hristos s ă ne lumineze pe to ți. Amin.

Sfântul Munte Athos
Chilia "Panaguda " – Mănăstirea Cutlumu ș
Sâmbăta din prima s ăptămână a Postului Mare 1987

Cu multă durere și dragoste în Hristos
Monahul Paisie

Părintele Paisie mi -a spus, Editura EVANGHELISMOS, Bucure ști 2002, SCHITUL LACUL
– SFÂNTUL MUNTE ATHOS pag. 167 -171