Starea Ecologica A Ecosistemului Forestier Rascaieti

STAREA ECOLOGICĂ A ECOSISTEMULUI FORESTIER RĂSCĂIEȚI

CUPRINS

LISTA ABREVIERILOR

ADNOTARE

ANNOTATION

INTRODUCERE

1. RESURSELE FORESIERE ALE REPUBLICII MOLDOVA

1.1 Caracteristici generale ale resurselor forestiere

1.2. Starea si problema poluării ecosistemelor forestiere

2. MATERIALE SI METODE

2.1. Schema aplasării obiectelor studiate

2.2. Metode de studiu în teren, colectare și păstrare a mostrelor

2.2.1. Determinarea surselor de poluare a ecosistemului forestier Răscăieți

2.2.2. Colectarea probelor de sol

2.2.3. Colectarea probelor de apa

2.3 Metode de analiză chimică în laborator

3. EVALUAREA STARII ECOLOGICE A ECOSISTEMULUI

3.1. Evaluarea stării apei de suprafață

3.2. Starea pedologică a ecosistemului

3.3 Sursele de poluare

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII

LISTA ABREVIERILOR

APL- Agenția „Apele Moldovei”; este autoritatea administrativă responsabilă de implementarea politicii de stat în domeniul gospodăririi resurselor de apă, hidroameliorației, aprovizionării cu apă și canalizare, care își desfășoară activitatea în subordinea Ministerului Mediului;

MTID- Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor;

MM-Ministerul Mediului;

BNS- Biroul Național de Statistică;

IES- Inspectoratul Ecologic de Stat;

CMA- Concentrația Maximă Admisibilă;

UE- Uniunea Europeană;

INTRODUCERE

Pădurea reprezintă o întindere mare de teren acoperită de copaci; mulțime densă de copaci crescuți în stare sălbatică, în care predomină una sau mai multe specii, pe lîngă care se mai află arbuști, plante erbacee, mușchi etc., precum și diferite specii de animale [1]. Mediul de viață se caracterizează prin diferiți factori naturali. Cei lipsiți de viață se numesc factori abiotici, iar viețuitoarele sau produșii acestora se numesc factori biotici. Comunitatea de populații (plante, animale, microorganisme) caracteristice unui biotop aflate în relații interspecifice se numește metamorfoză.

Pădurile au evoluat de-a lungul mileniilor și sunt locurile care găzduiesc cea mai vastă biodiversitate de pe Pământ; dintre toate speciile de uscat de pe planetă, aproape două treimi se găsesc în păduri. Multe din aceste creaturi rare – urangutani, tigri, jaguari, elefanți și rinoceri – sunt din ce în ce mai mult amenințate cu dispariția.

Pădurea este una dintre cele mai complexe biocenoze ale planetei, ecosistemele forestiere fiind extrem de dinamice și aflate într-o continuă metamorfoză. Ele sunt influențate de acțiunile antropice, la care se adaugă și consecințele calamităților naturale, care conduc la reducerea suprafețelor împădurite. În prezent, pădurile acoperă 26,6% din suprafața Terrei din care doar 12% își păstrează intact învelișul de ecosisteme forestiere, restul fiind format din arboret sărăcit biologic. Astfel, din cele 38,6 km2 de suprafață împădurită din lume, 40% este greu accesibilă valorificării antropice, fiind situate în regiuni cu condiții climaterice nefavorabile, la distanțe mari de căile de transport existente și de așezările umane. Aceste păduri rămîn a fi o rezervă de potențial pentru viitor [2]. Fondul forestier mondial este repartizat inegal în spațiul continentelor, zonelor geografice sau țărilor, acesta fiind determinat de condițiile climatice, de treptele de relief și de însușirile solului.

La scară planetară pădurile se clasifică în funcție de complexul pedoclimatic în 5 mari tipuri de pădure:

pădurile boreale (taigaua) – ocupă suprafețe vaste, formînd o centură continuă în regiunile reci ale emisferei nordice și practic sunt absente în emisfera australă. Această zonă cuprinde cele mai întinse păduri de pe Glob cu o suparafață de circa 1100 ha sau 27,5% din suparafața totală. Se evidențiază pante cu specii de bază: molidul, pinul, bradul și zada care au o mare importanță economică. Taigaua se întinde pe suprafețe mari în Rusia, Finlanda, Suedia și Canada.

pădurile temperate – prezente în Eurasia si America, cuprind specii cu frunza căzătoare. În regiunile cu climă oceanică și de tranziție se întîlnesc plantații de stejar, în cele cu climă continentală predominant este frasinul, iar în cele cu clima de tranziție- fagul. Aceste tipuri de păduri fiind situate pe teritorii dens populate, și-au redus semnificativ suprafețele inițiale.

pădurile mediteraniene – acestea sunt contituite dintr-o combinație dintre conifer și speciile cu frunza veșnic verde adaptate la condițiile secetoase de vară. Coniferele sunt de talie mare și cresc în zonele de latitudine înaltă. În afara bazinului mediteraneean, aceste păduri se întîlnesc și în Australia împreună cu eucaliptul, și în America de Sud cu araucaria.

pădurile tropicale – sunt caracterizate printr-o diversitate mare de specii cuprinzînd între 2000- 3000 specii de arbori, o biomasă foarte bogată, o înălțime mare a arborilor și vegetație etajată. Se disting mai multe subtipuri ale acestor păduri, dintre care cele mai prețioase sunt mangrovele, pădurile tropicale de altitudine, pădurile de luminiș, pădurile musonice și altele.

pădurile ecuatoriale – caracterizate prin menținerea culorii verde veșnice, aceste au o extindere mare în America de Sud, Africa, Asia de Sud și de Sud-Est, coastele de Nord și Est ale Australiei și Oceania. Pădurile ecuatorile numără 2500- 3000 de specii și au o pondere de 22% dintre pădurile planetei [3].

Actualitatea temei. Padurile reprezintă una dintre resursele apreciabile ale Terrei, oferind umanității o gamă largă de produse pentru satisfacerea necesităților acestora și pentru dezvoltarea economiei, astfel putem afirma că aceasta este un partener fidel al omului in evoluția sa. Astfel, funcțiile multiple (ecologice, sociale și economice) ale pădurilor predispun instituirea și existența unor mijloace de protecție adecvate acesteia. În acest sens, se pot stabili următoarele puncte cu privire la rolul pădurii:

este un factor de menținere a echilibrului ecologic; acestea au rolul de a stabiliza clima locală și de aconserva calitatea solului;

flitru natural – pădurile reprezintă filtre foarte eficiente, deoarece reține în coroanele arborilor, particule fine de praf sau cenușă;

pădurea menține o atmosferă sănătoasă;

pădurea are rol de reglare a sistemelor ambientale și de conservare a biodiversității;

reprezintă o sursă de hrană pentru om și animale; acest rol al pădurii se datorează plantelor și animalelor pe care le adapostește; fructele de pădure, ciupercile comestibile, stupăritul păstoral și vînătoarea au constituit întotdeauna o importantă categorie de surse pentru alimentația omului;

este o sursă de medicamente; pădurile conțin cea mai mare diversitate de plante și animale de pe Terra. Astfel, pot reprezenta surse de medicamente, de origine vegetală sau animală.

sursă de lemn; pădurile pot furniza cantități uriașe de lemn de calitate superioară, acest material a fost utilizat din cele mai vechi timpuri pentru primele arme, unelte, construcții de locuințe sau pregătirea hranei. Astăzi, este în continuare foarte utilizat în diferite domenii ale vieții umane;

pădurea contribuie la sănătatea fizică și spirituală a omului;

Evoluția societății umane, cu tot ceea ce presupune ea – de la apariția și dezvoltarea agriculturii, dezvoltarea urbană, a rețelelor de drumuri, a navigației a impus consumul uriaș de lemn la nivel înalt, astfel s-a conștientizat faptul că apar și efecte negative ale exploatării intense și au apărut primele preocupări legate de regenerarea și protecția pădurii. Conform unui studiu al World Resources Institute, 46% din pădurile existente acum 8000 de ani au dispărut [4]. Ba mai mult, aproximativ 75% din acest deficit s-a înregistrat în ultimele două secole [5]. Astfel, suprafețele de păduri s-au micșorat semnificativ, fapt care reprezintă o alarmă pentru populația globului. În aceste condiții, ține de obligația noastră să păstrăm ce ne-a oferit mama-natură în forma cea mai vie și cea mai frumoasă, în primul rînd din necesitatea unui mediu de viață curat, bogat și fără pericole asupra sănătătii, și apoi pentru a reda Terrei un aspect plăcut.

Scopul lucrării

Scopul acestei lucrări constă în studierea stării ecologice a “ecositemului forestier Răscăieți”, și întocmirea unei liste de recomandări prinvind îmbunătățirea stării ecologice și menținerea unui ecosistem sănătos.

Obiectivele lucrării:

Determinarea surselor de poluare;

Evaluarea stării apei de suprafață;

Stabilirea stării pedologice a ecosistemlui forestier studiat;

Elucidarea stării biotei;

Întocmirea recomandărilor privind acțiunile necesare pentru ameliorarea situației și/sau menținerea acesteia;

RESURSELE FORESIERE ALE REPUBLICII MOLDOVA

Pădurile Republicii Moldova sunt o parte componentă a patrimoniului natural național și sunt printre puținele surse regenerabile, care oferă posibilitatea de a influența și ameliora calitatea mediului înconjurător. Resursele forestiere din Republica Moldova sunt constituite din resursele fondului forestier și vegetația forestieră din afara acestuia.

Despre importanța enormă a pădurilor dar și a vegetației în general din toate timpurile, ne mărturisesc diversele amprente și rămășițe ale plantelor cultivate și spontane, înregistrate pe teritoriul Moldovei.

În timpul migrațiilor de popoare triburile din stepe fără frică pătrundeau în pădurile Daciei antice. Pădurea a fost un bun aliat al băștinașilor în numeroasele lupte duse împotriva cotropitorilor de tot neamul și în ținutul moldav [6].

Primele atestări scrise despre natura teritoriului Moldovei se întîlnesc în lucrările savanților din antichitate. Herodot (sec. 5 î.e.n.) în opera sa “Istorii”, descriind Sciția, menționează că sudul interfluviului Prut-Nistru reprezintă o cîmpie cu un strat gros de sol, bogată în iarbă și bine udată de ape [7].

Un rol important în cunoașterea lumii plantelor au avut cărțile de medicină populară “Lecebniki” și ierbarele – primele cărți de plante medicinale numite “Herbarium”, răspîndite în sec. 16-18. Una din cele mai vechi cărți de medicină populară se consideră “Doftoriile” (1784) , în care, prin alte recomandări, găsim informații despre folosirea unor plante în vindecarea bolilor.

Primele date despre componența floristică a unor sectoare de păduri au fost prezentate de A. Meier (1794) de pe teritoriul situat între r. Nistru, Bug. Mai tîrziu, la începutul secolului 20 s-au întocmit liste ale plantelor din diferite regiuni ale Basarabiei. N.L. Okinshevici în lucrarea “Spsok dereviev I kustarnikov po excursiam” [8] indică 83 specii spontane, iar A.S. Filearki în lucrarea sa [9], include 40 specii de arbori și arvbuști spontani din nordul Basarabiei. Rezultatele studierii florei Moldovei pe parcursul sec. 19 sunt generalizate de I. C. Paciоski [10]. Autorul caracterizează pe scurt vegetația, evidențiind tipurile de vegetație de pădure și de stepă, indicînd și condițiile de creștere.

În 1860-1861 a fost organizat primul amenajament silvic, în cadrul căruia s-a determinat suprafața fondului silvic de pe teritoriul guberniei Basarabia. Cele mai multe păduri erau înregistrate în județele Chișinău și Orhei [11]. Pădurile aparțineau: a) moșierilor și răzeșilor-221.6 mii desetine; b) mănăstirilor- 46.2; c) statului- 18.2; d) urbelor- 0.450 și f) coloniștilor bulgari- 0.166 mii desetine.

În material privind componeța pădurilor se fac referințe la componența, vîrsta, înălțimea și diametrul speciilor forestiere. Pînă la aceste lucrări cu caracter organizat tăierile se făceau selective și de multe ori erau lăsați acei copaci care, din punct de vedere economic, nu prezentau interes. Tăierile de tot felul au dus la micșorarea considerabilă a suprafețelor pădurilor. Pe parcursul a 37 de ani (1873-1910) au fost defrișate 10 000 desetine de păduri [12]. În jumatatea a doua a sec. 19 au început lucrările de plantare a pădurilor.

Prima descriere a pădurilor de stejar îi aparține lui N. Zelenitzki [13], care în lucrarea sa, publică material despre răspîndirea pădurilor în dependen- 46.2; c) statului- 18.2; d) urbelor- 0.450 și f) coloniștilor bulgari- 0.166 mii desetine.

În material privind componeța pădurilor se fac referințe la componența, vîrsta, înălțimea și diametrul speciilor forestiere. Pînă la aceste lucrări cu caracter organizat tăierile se făceau selective și de multe ori erau lăsați acei copaci care, din punct de vedere economic, nu prezentau interes. Tăierile de tot felul au dus la micșorarea considerabilă a suprafețelor pădurilor. Pe parcursul a 37 de ani (1873-1910) au fost defrișate 10 000 desetine de păduri [12]. În jumatatea a doua a sec. 19 au început lucrările de plantare a pădurilor.

Prima descriere a pădurilor de stejar îi aparține lui N. Zelenitzki [13], care în lucrarea sa, publică material despre răspîndirea pădurilor în dependență de condițiile reliefului. Pădurile din partea Centrală a Basarabiei, după componența și structura vegetației, sunt atribuite la tipul celor din Europa Centrală. Pădurile de stejar-pufos răspîndite în sud la stațiunea Zloți sunt atribuite de autor la stepă.

M. C. Turski în lucrarea sa [14], se referă îndeosebi la pădurile din sudul Basarabiei, unde distinge patru categorii de păduri, indicînd arealul acestora în dependență de relief. Autorul caracterizează amănunțit pădurile de stejar-pufos, numindu-le păduri mici de deal, iar starea lor nesatisfăcătoare o leagă de activitatea omului. Mai tîrziu aceste păduri au fost studiate de V. N. Shturm care în studiul realizat [15] le caracterizează drept gîrnețețuri cu particularități deosebite, față de alte păduri ale Basarabiei. Autorul vede productivitatea mică a acestor păduri în condițiile pedohidrologice și în distrugerea lor de către om. Astfel, spre sfîrșitul sec. 19 a fost cumulat un volum considerabil de date referitor la componența floristică a diferitelor tipuri de vegetație de pe teritoriul Basarabiei, au fost elaborate caracteristicile generale ale pădurilor, stepelor, luncilor și ale vegetației acvatice. G. I. Dohman [16] considera perioada anilor 1750-1870 ca o etapă pregătitoare în fondarea științei despre învelișul vegetal-fitocenologia. Faptul este confirmat și de unii cercetători care folosesc în lucrările lor noțiunile de asociație, grupare etc.

I. C. Paciоvski în altă lucrare a sa [10] sistematizează publicațiile privind vegetația silvică, de stepă și de luncă. Pe baza datelor publicate și cercetărilor sale, autorul împarte vegetația zonală în 2 tipuri: vegetație de stepă și vegetație silvică. Referitor la suprafețele ocupate de păduri (problema discutabilă pe atunci), Iu. C. Paciovski scrie că acolo unde actualmente sunt spații mari fără păduri ele nu au fost nici anterior, de aceea nu avem dreptul să spunem că erau cîndva cu păduri și au fost despădurite. Despre răspîndirea pădurilor același savant, menționează că harta pădurilor reprezintă un fel de copie al celei hipsometrice. Adică, pădurile, de regulă, ocupă cele mai ridicate locuri ale reliefului. Pe cele mai joase niveluri hipsometrice , la nord de codri, se întinde stepa Bălților, la sud – stepa Bugiacului. Codrii Basarabiei sunt prezentați ca o insulă de păduri, acest tip de masiv silvic, absolut străin pentru stepe, fiind mai aproape de tipul pădurilor de foioase din zona Europei de Vest, fapt despre care mărturisește componența și structura acestor păduri și speciile de plante rare: Euonymus nana, Paris quadrifolia etc. I. C. Peciovski clasifică pădurile de la poalele codrilor de lîngă stația Zloți drept tip tranzitiv sau de silvostepă. Lucrarea conține date despre vegetația de stepă, de solonceacuri și rudelară. Un capitol aparte este consacrat istoriei dezvoltării florei Basarabiei. Generalizînd cercetările efectuate, autorul conchide că flora Basarabiei nu coboară din Carpați, ci, fără îndoială, s-a dezvoltat de sine stătător, pentru că în componeța ei atestăm un număr considerabil de specii, care nu sunt specifice Carpaților. Același autor, scrie că flora basarabeană trebuie apreciată nu ca floră venită din alt loc, ci ca floră locală, aborigenă, care s-a format începînd cu perioada terțiară. În 1896 el folosește termenul de fitosociologie.

Cercetările pădurilor din prima jumătate a sec. 20 cuprind două direcții: silvică-tipologică și floristică-fitocenologică. Mai tîrziu B. F. Ostapenko, T. S. Gheideman în “Tipi lesa I lesnie assotiatii Moldavskoi S.S.R.” [17] au descris tipurile de păduri și de asociații silvice conform principiului sivotipologic, punînd la baza evidențierii tipurilor de pădure felul edafic propus de
E. V. Alekseev, luînd în considerație coordonatele trofice și cele ale umidității. Au fost evidențiate tipuri de păduri zonale și azonale. La pădurile zonale au fost clasificate: fagetele, gorunetele cu fag, gorunetele cu carpen, pădurile de stejar cu cireș, pădurile de stejar cu porumbar și pădurile de stejar-pufos. Mai tîrziu a fost descrisă pădurea de stejar cu mesteacăn. Cele azonale includ pădurile de stîncării (dumbrava de stîncă) și pădurile din văile rîurilor. După evidențierea tipurilor de pădure, s-au desfășurat cercetările flositice, fitocenotice și ecologice. Rezultatele aestor cercetări au fost publicate în monografii, culegeri tematice și numeroase articole științifice.

Caracteristici generale ale resurselor forestiere

Relieful, clima și solurile Republicii Moldova , în mare măsură, explică condițiile de formare și de răspîndire a vegetației spontane. Analiza particularităților de dezvoltare a învelișului vegetal în trecutul geologic demonstrează că lumea vegetală are o istorie cuprinsă în limite de sute, mii și chiar milioane de ani. Relieful deluros al Moldovei, condiționează răspîndirea vegetației potrivit legităților altitudinale. Pe culmile dealurilor s-au repartizat pădurile. Cîmpiile domoale sunt ocupate de stepe, iar văile rîurilor – de formațiuni de luncă.

Conform datelor Cadastrului funciar al Republicii Moldova, la 01.01.2010 suprafața acoperită cu vegetație forestieră alcătuiește 462,8 mii ha sau 12,7 % din teritoriul țării, fondul forestier constituie 419,1 mii ha, suprafața acoperită cu păduri – 374,6 mii ha (11,07%). Vegetația forestieră din afară fondului forestier este de 49,1 mii ha, 29,8 mii ha perdele forestiere de protecție a cîmpurilor agricole, drumurilor, rîurilor și bazinelor acvatice și 19,2 mii ha plantații de arbori și arbuști. Fondul forestier proprietatea statului constituie 362,0 mii ha (86,4 %), dintre care Agenția „Moldsilva” gestionează 336,6 mii ha sau 82,1 % și 26,3 ha (7,3%) se află pe teritoriul Transnistriei. Suprafața de 54,5 mii ha (13,0%) se află în gestiunea primăriilor, iar 2,6 mii ha (0,6%) – în proprietate privată.

Tabelul 1.1 Suprafața fondului forestier național conform Cadastrului funciar general (la 01.01.2010)

Regenerarea și extinderea pădurilor este una din pricipalele sarcini ale sectorului forestier național. În republica Molova, regenerarea pădurilor se realizează pe 3 căi: naturală, artificială și mixtă. În perioada 1997-2002, regenerarea pădurilor în fondul forestier gestionat de Agenția “Moldsilva” s-a asigurat pe o suprafață de 21394 ha. Din această suprafață, 27,6% au fost plantate cu culturi silvice, 508% au fost parcurse cu lucrări de ajutorare a regenerării naturale, iar 21.6% au rămas sub regenerarea naturală, rezultatele lucrărilor întreprinse sunt prezentate în figura 1.

Principalul gestionar al fondului forestier proprietate este Agenția „Moldsilva”, care deține 80,3% sau 336.6 mii ha din suprafața totală a terenurilor acoperite cu pădure. Celelalte dintre terenurile acoperite cu pădure și vegetație forestieră sunt deținute de autoritățile publice locale de gradul I și II, Ministerul Transportului și Infrastructurii Drumurilor, Agenția „Apele Moldovei”. Acestea fiind reprezentate, în primul rînd, prin perdele forestiere pentru protecția terenurilor agricole, perdele forestiere de protecție a drumurilor și perdele forestiere de protecție a apelor, precum și pădurile din cadrul localităților rurale ce sunt în administrarea primăriilor și consiliilor.

În conformitate cu articolul 33 al Codului silvic în vigoare, produse ale pădurii sunt considerate produsele lemnoase și nelemnoase, serviciile legate de folosirea pădurilor, precum și rezultatele activității de realizare a funcțiilor de protecție a pădurilor. Aliniatul (2) al acestui articol prevede :

Produse lemnoase sunt:

produsele principale, rezultate din tăieri de regenerare și de conservare a pădurilor;

produsele secundare, rezultate din tăieri de îngrijire a arboreturilor (degajări, curățiri, rărituri) și tăieri de reconstrucție;

produsele rezultate din tăieri de igienă, necesitatea efectuării cărora este cauzată de uscarea totală sau parțială a arborilor;

produsele rezultate din alte tăieri;

produsele auxiliare (cioturi, coji etc.);

produsele rezultate din lichidarea efectelor calamităților (doborîturi de vînt, rupture de zăpadă etc.).

Produse nelemnoase sunt:

vînatul, peștele, melcii de viță de vie etc.;

produsele accesorii ale pădurii: fructe și pomușoare sălbatice, nuci, ciuperci, plante și alte plante;

rezultatele folosinței pădurii în scopuri de cercetare științifică, de recreere, turistice, sportive etc.”

Volumul total al tăierilor anuale, aprobat spre recoltare de IES pe perioada anilor 2006 – 2010 în baza datelor Ministerului Mediului, variază între 420 – 450 mii m3 /an. Cota de 98-99% din volumul total al tăierilor sunt planificate în fondul forestier de stat gestionat de Agenția „Moldsilva”. Pe parcursul perioadei analizate volumul masei lemnoase, aprobat spre recoltare, a fost de 3 449 390,7 m3 , dintre care 3 380 800,0 m3 în fondul forestier gestionat de Agenția „Moldsilva” și 68 590,7 m3 în fondul forestier gestionat de primării (Tabelul 1.2).

Tabelul 1.2 Volumul masei lemnoase aprobat spre recoltare pe perioada 2003– 2010 (m3 )

Nota: * fondul forestier particular, fondul forestier de pe terenurile adiacente caselor de locuit; Sursa: Ministerul Mediului și Agenția ” Moldsilva”

Volumul tăierilor ilicite în perioada menționată a fost de 20431 m3 , dintre care 10% sau 2018 m3 în fondul forestier gestionat de Agentia „Moldsilva”, 50% sau 10086,8 m3 la primării și 38% altor gestionări de fond forestier (8043,8 m3 ). Volumul total, aprobat de către MM spre recoltare, constituie 410000 – 450000 m3 anual.

Pentru vegetația forestieră, gestionată de primării și alți gestionări, nu este nici o veridică privind volumul masei lemnoase recoltat în procesul aplicării tăierilor silvice. În acest domeniu MM, fiind în calitate de instituție, care autorizează efectuarea tăierilor în orice tip de vegetație forestieră, deține informație doar despre volumele aprobate spre recoltare. Pe perioada menționată volumul aprobat spre recoltare în fondul forestier gestionat de Agenția „Moldsilva” este în descreștere, dacă în anul 2003 acesta reprezenta 447,4 mii m3 , apoi în 2009 volumul dat a constituit 410,6 mii m3 , după care în 2010 s-a majorat la 434,1 mii m3 . O situație inversă se atestă la primării. Dacă volumul aprobat spre recoltare în 2003 era de 875,4 m3 , apoi în 2009 acesta a crescut pînă la 11808,5m3 .

MTID, ca autoritate ce deține vegetație forestieră, în perioada 2003 – 2009 a efectuat tăieri de îngrijire obținînd un volum total brut recoltat de 3 399,6 m3, cota maximă revenind anului 2007 cu un volum de 1197 m3 masă lemnoasă. Întreg volumul obținut în urma tăierilor de îngrijire a fost destinat realizării către populație în calitate de combustibil. În cadrul vegetației forestiere, gestionată de MTID, pe parcursul perioadei menționate s-au atestat tăieri ilicite a masei lemnoase. Volumul total, depistat, al tăierilor ilicite pe perioada dată a constituit 268,5 m3, din care anului 2003 îi revine un volum de 111,5 m3 . În conformitate cu datele analizei, volumul total al masei lemnoase, obținut în urma tăierilor ilicite pe terenurile cu vegetație forestieră, gestionate de MTID, este cu mult mai mare, multe cazuri nu sunt depistate. În 2008 volumul lemnului brut rotund recoltat de Agenția „Moldsilva” este de 41700 m3 , cifră mai mică decît cea a anului 2003 ce reprezenta 47000 m3 cu aproximativ 11 %. Nu dispunem de o statistică oficială referitor la recoltarea lemnului brut rotund de către alți gestionari de fond forestier și vegetație forestieră la nivel național. Bazîndu-ne pe datele Agenției „Moldsilva” și a BNS s-a estimat consumul de lemn rotund pe întreaga perioadă care este în creștere în anul 2008 față de anul 2003 cu 39 250 m3 , de la 73000 m3 la 112250 m3 .

În limitele fondului forestier sunt identificate 28 tipuri de ecosisteme, care conțin următoarele tipuri specii de foioase (97,8%), cvercinee – 143,8 mii ha (39,6%), frăsinete – 16,6 mii ha (4,6%), cărpinete – 9,4 mii ha (2,6%), salcîmete – 131,0 mii ha (36,1%), plopișuri – 5,7 mii ha (1,6%) etc., rășinoasele fiind prezentate doar în proporție de 2,2%.

Ecosistemele de stejar pedunculat cu cireș și pădurile de stejar cu mesteacăn sunt răspîndite în nordul țării și ocupă o suprafață de 11,6 mii ha. Flora acestor păduri include 397 specii care se refera la 215 genuri și 46 familii. Analizele au demonstrat că spectrul formelor vitale este urmatorul: arbori- 16, arbuști- 16, semiarbuști- 1, ierburi perene- 187, plante ierboase anuale- 33 specii. În total în dumbrava cu mesteacăn numărul speciilor constituie 260. Aproximativ același număr de specii au și asociațiile dumbrăvilor cu cireș. Analiza ecologică a dumbrăvii cu cireș a indicat prezența mezohigrofitelor.

Analiza geografică a evidențiat procentul înalt al elementelor de nord (62.8%), din acestea foarte multe sunt eurasiatice. Speciile sud-europene în pădurile menționate în minoritate [28].

Codrii ocupă partea cea mai înaltă a Moldovei Centrale, deținînd o suprafață de circa 160 mii ha, care se deosebește de raioanele vecine prin structura geologică, relief, climă, soluri, vegetație. Vegetația silvică a codrilor a atras atenția multor botaniști de la sf. secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, care au descris anumite sectoare de păduri, au descoperit noi habitate ale speciilor rare. Vegetatia silvică a Codrilor este prezentată de păduri de foioase de tipul pădurilor din Europa Centrală. Edificatori ai Codrilor sunt fagul (Fagus Sylvatica), gorunul (Quercus petraea) și stejarul-comun (Quercus robur). Ultimul ocupă depresiunile. Gorunul crește pe sectoarele cu altitudini medii și mari. Fagul de cele mai multe ori ocupă nivelurile hipsometrice mai înalte. Codificator este carpenul (Carpinus betulus). În calitate de însoțitori se prezintă: frasinul (Fraxinus excelsior), teiul (tilia tomentosa), arțarul (Acer platanoides), paltinul (Acer pseudoplatanus), cireșul (Cerasus avium), ulmul (Ulmus carpinifolia). În etajul al doilea cresc: sorbul (sorbus torminalis), jugastrul (acer campestre), părul-de-pădure (Pyrus pyraste), mărul-de-pădure (Malus sylvestris) [19].

Componența floristică și structura subarboretului depind de gradul de încheire a coronamentului. Dintre speciile subarboretului un grad mai mare de frecvență o prezintă cornul (Cornus mas), alunul(Corylus avellana), păducelul (Crataegus curvisepala, Crataegus monogyna), salba-moale-europeană (euonymus europaea), dirmozul (Viburnum lantana) [19].

Învelișul ierbos este bogat în specii central europene și submediteraneene: rogozul (Carex brevicollis, Carex pilosa), piciorul-caprei (Aegopodium podagraria), rărunchioara-de-pădure (Galeobdolon luteum), drăgaica (Galium odoratum), leudra ( Allium ursinum), mărgica-unifloră (Melica uniflora), golomatul (Dactylis glomerata), iederă (Hedera helix).

Ecosistemele de stejar pufos (Quercus pubescens) din sudul țării ocupă o suprafață de cca 7 mii ha. Compoziția floristică include peste 400 de specii de plante vasculare. În aceste ecosisteme au fost evidențiate specii incluse în „Cartea Roșie a Republicii Moldova”: albăstrea angelescu (Centaurea angelescui), gimnospermum de Odesa (Gimnospermium odessanum), dedițelul mare (Pulsatilla grandis), păr-de-Dobrogea (Pyrus elaegrifolia) ș. a. Ecosistemele forestiere azonale, formate din salcie, plop și stejar pedunculat din văile rîurilor Prut, Nistru și afluenților lor ocupă o suprafață de 15 mii ha. Compoziția floristică este constituită din cca 400 specii de plante vasculare dintre care unele periclitate sau vulnerabile: arinul negru (Alnus glutinosa), arinul alb (Alnus incana), vița-de-pădure (Vitis sylvestris), laleaua pestriță (Fritillaria meleagroides), limba șarpelui (Ophioglossum vulgatum) ș. a.

În special, în cadrul teritoriilor silvice și de silvo-stepă sunt evidențiate 1140 specii de plante vasculare, ceea ce reprezintă peste 50% din totalul speciilor de plante din Moldova (1832 specii de plante vasculare). Acestea fac parte din 88 familii și 451 genuri. Arborii și arbuștii enumără 129 de specii, dintre care liane – 3, arbuști – 81 și arbori – 45 specii. Diversitatea floristică determină în mare măsură și diversitatea faunistică în ecosistemele silvice. Ecosistemele silvice sunt populate de 172 specii de vertebrate terestre (47,8% din numărul lor total din Republica Moldova). Mamiferele constituie 47 specii, păsările – 106, reptilele – 9, amfibienii – 10. Ecosistemele silvice ale Codrilor Centrali, care după diversitatea floristică sunt mai bogate decât cele din nordul și sudul țării, au și o faună cu o diversitate mai mare. Aceasta datorită și suprafețelor compacte de păduri din zona centrală. Însă, atît activitatea omului (recoltarea plantelor medicinale, ciupercilor, tăierea pădurii), cît și reducerea sursei de hrană (popîndău, rozătoare mici) continuă să influențeze speciile de păsări răpitoare de zi, precum acvila țipătoare mare (Aquila clanga), acvila țipătoare mică (Aquila pomarina), șoimul dunărean (Falco cherrug), ș. a. [24].

Diversitatea specifică a vertebratelor terestre are cea mai mare pondere în ecosistemul forestier, fap ce demontrează încă o dată că acesta crează mediul cel mai favorabil creșterii și dezvoltării acestor specii. În tabelul 3 sunt reprezentate repartiția vertebratelor în dependență de ecosistem.

Starea și problema poluării ecosistemelor forestiere

Pădurile care încă mai ocupă suprafețe importante ale planetei sunt ecosisteme importante atît pentru om cît și din punct de vedere strict ecologic. Omenirea pierde anual păduri de circa 20 de milioane de hectare de pădure, o suprafață egală cu teritoriul Marii Britanii, defrișări care au drept consecință emiterea a milioane de tone de dioxid de carbon. Deși ritmurile de despădurire sunt diferite în diverse regiuni ale lumii, specialițtii sunt unanimi în a prognoza că dacă nu se vor lua măsuri și ritmul actual al despăduririlor se va menține, dispariția completă a acestora va avea loc pînă la sfîrșitul acestui secol, urmările asupra mediului și chiar asupra vieții pe Terra fiind inestimabile.

Pe lîngă amplul fenomen de defrișare a pădurilor este foarte actuală și problema poluării ecosistemului forestier, astfel, contaminarea ecosistemului cu materiale care interferează cu sănătatea umană, calitatea vieții sau funcția naturală sunt din ce în ce mai frecvente. Chiar dacă unoeri poluarea este un rezultat al cauzelor naturale cum ar fi erupțiile vulcanice, cea mai mare parte a substanțelor polunate provin din activitățile umane. Astfel, neglinjența omului conduce la scoaterea din uz a noțiunii de „pădure sănătoasă”.

Pădurea este cosiderată sănătoasă atunci cînd are capacitatea de a se menține din punct de vedere ecologic și social. Ecologic, pădurea este sănătoasă atunci cînd își menține diversitatea bilogică, procesele naturale, structura, compoziția și funcțiile de bază. Social, pădurea este cosiderată a fi sănătoasă dacă aceasta este capabilă să asigure necesitățile oamenilor în valori, produse și servicii.

Totuși pădurea reprezintă un sistem dinamic, fiind în continuă schimbare ca raspuns la condițiile mediului și factorilor de deranj. Există însă și limite, atunci cînd pădurea nu se poate restabili de la schimbările de mediu, repectiv, aceasta dispare ca ecosistem. Menținerea echilibrului dintre durabilitatea pădurii și producția unui spectru de larg consum și servicii este o adevărată provocare pentru deținătorii de terenuri silvice.

Pădurile Republicii Moldova, sunt compuse din specii amplasate la limita arealelor, sunt vulnerabile la un șir de factori biotici și abiotici. Dintre cei biotici, cei mai frecvenți și cu o pondere mai mare sunt bolile și insectele dăunătoare (atît native cît și introducente, în special cele invazive), dar și omul prin activitatea sa neglijentă. Factorii abiotici sunt destul de complecși, ei și prezintă un impact deosebit, în special din cauza poluării pădurilor, insufieienței de uminditate, regim termic anormal etc.

Starea de sănătate a pădurilor este stabilită în urma observațiilor și măsurătorilor realizate, în raport cu vătămările fizice provocate de animale, insecte, ciuperci, factori abiotici, factori antropici etc. Intensitatea vătămărilor se stabilește potrivit precizărilor din Îndrumarul pentru amenajarea pădurilor.

Evaluarea stării de sănătate este realizată prin efectuarea monitoringului forestier care la nivel național prezintă o rețea de sondaje amplasate în păduri/arborete și montorizate pe parcursul anilor de evoluție, și monitoringul silvopatologic la baza căruia stă analiza bolilor și dăunătorilor care afectează vegetația forestieră și propune măsuri de protecție a pădurilor.

Pentru stabilirea și caracterizarea stării de sănătate se iau în considerație următorii indicatori:

Vătămare fiziologică a arboretelor, care este refelctată în special de proporția arborilor de defoliere (pierdere de frunze sau de ace) mai mare de 25%, respectiv de procentul arborilor încadrați în clase de defoliere 2-4. Evoluția vătămărilor se prezintă cel puțin pe ultimii 5 ani, după informațiile existente în baza de date a monitoringului forestier național.

Vătămare fizică a arboretelor, care se exprimă prin proporția arborilor cu vătămări cauzate de: vînat și animale mari; insecte foliare și xilofage; ciuperci foliare și xilofage; agenți abiotici (vînt, zăpadă, ger, grindină etc.); altele (incendii, poluare etc.). Vătămările respective cu precizarea intensităților lor, se stabilesc de amenajist atunci cînd are loc descrierea parcelară.

Per ansamblu, gradul de poluare al ecositemului forestier este caracterizat de gradul de poluare al compenentelor acestuia, astfel, poluarea aerului, solului și apelor constituie însăși poluarea pădurilor. Cel mai efectate de deșeuri și de prezența factorilor poluanți sunt suprafețele de păduri ce se află în preajma întreprinderilor industriale, cele a căror margini sunt travesrsate de drumuri centrale sau în apropierea cărora sunt construite case/blocuri de locuit. Acești factori implica în primul rînd poluarea aerului cu gaze toxice și alte substanțe care îi schimbă compoziția sa naturală, datorită circulației automobilelor intensive, totodată, solul este afectat și el în special cu metale grele, deseori, pădurile unde sunt amenajate locuri pentru odihnă, sunt împînzite cu deșeuri menajere, cel mai frecvet fiind pungile de plastic și hîrtia, de asemenea, solul este intoxicat cu metale grele și alte substanțe care provin de asemenea în urma acrtivității umane în scopuri personale sau în scopuri economice. Apele care curg prin crîngurile moldave, dau acestora o imagine splendidă, parcă ruptă din basme, impresia existențeii perfecțiunii pe pămînt o păstrăm pînă în momentul în care ne facem curajul să facem un studiu asupra compoziței apelor, a cărui rezultate ne descurajează. Astfel, și apele au de suferit în urma poluării, acestea mărindu-și gradul de turbiditate, modificînd mineraliarea și crescînd CMA a ionilor diferitor substanțe in apă. Toate aceste modificări care se petrec în mediul ambiant și care la prima vedere par a fi inofenzive, au efecte negative asupra pădurii care involuntar le simțim și noi, astfel, odată cu dezvoltarea societății și mentalității omenirii, aceștia și-au dat seama că este într-adevăr rău să ne jucăm cu natura și ca orice acțiune negativă a noastră asupra naturii se răsfrînge împotriva sănătății noastre, de aceea în ultimii ani se încep acțiunile de regenerare a pădurilor – plămînii planetei, acțiuni simțite și în țara noastră.

În prezent în Republica Moldova este acumulată o experiență bogată în domeniul plantării pădurilor, inclusiv în crearea perdelelor forestiere. A fost experimentat un vast sortiment de arbori si arbuști , un număr mare de scheme de combinare si repartizare a speciilor arborescente. Au fost evidențiate scheme reușite, mai puțin reușite și nereușite de asociere și repartizare a arborilor. Perdelele forestiere care prezintă interes din punct de vedere științific printr-o hotărîre specială din 1975 au fost luate sub protecția statului și incluse în lista obiectelor naturale ocrotite.

În stepa Bălților a fost luat sub ocrotirea statului sistemul de perdele forestiere al gospodăriei experimentale a A. S. P. Acesta este unul din cele mai bine păstrate sisteme de perdele forestiere de stejar. El a fost creat în 1948-1951 în scopul apărării contra secetei și pentru îmbunătățirea microclimei în asolamentele culturilor de cîmp. Stejarul a fost sădit aici prin metoda de culturi repartizate prin pătrat. Sunt perdele forestiere de diferită lățime – de la 5 pînă la 20 rînduri. Suprafața generală a perdelelor de protecție fiind de 127 ha. Cele mai mici parcele din sistem sunt de 800-100 ha. Pe aceste parcele se strîng de regulă, recolte mari și stabile. La crearea acestui sistem de perdele forestieree au fost utilizate specii arborescente de perspectivă pentru stepa Bălților; folosite metode originale de plantare. Experiența lucrărilor de creare a perdelelor forestiere dese, bineînțeles, un obiect interesant în elucidarea numeroaselor probleme teoretrice și practice din domeniul plantării pădurilor regionale și servește drept bază în crearea perdelelor forestiere de stejar.

În sud-estul stepei Bugiac a fost luat sub ocrotirea statului sistemul fîșiilor forestiere de proțectie a cîmpurilor Tvardița, raionul Ceadîr-Lunga. Acesta este unul din cele mai bine păstrate sisteme de perdele forestiere din sudul republicii. Perdelele forestiere sunt alcătuite, mai ales, din salcîm alb și ulm. Ulterior au fost sădite cîteva perdele forestiere de nuc, care se caracterizează printr-o creștere mai slabă decît salcîmul sau ulmul. Principala menire a sistemului este protecția cîmpurilor contra secetei. Suprafața totală a perdelelor forestiere – 82 ha. Acest sistem asigură recolte înalte de culturi agricole, chiar în anii secetoși, moderează întrucîtva căldurile. Analiza experienței plantării perdelelor forestiere arată că salcîmul și ulmul în condițiile din sudul Moldovei sunt specii de perspectivă în crearea fîșiilor forestiere [18].

Ca rezultat al studieii perdelelor forestiere au fost evidențiate noi sisteme de perdele forestiere, care prezintă interes științific și, prin urmare, trebuie ocrotite de stat.

Necesită ocrotire următoarele sisteme de perdele forestiere:

1. Sistemul pădurilor din gospodăria didactică „Chetros” – unul din cele mai bine păstrate în condițiile Moldovei Centrale. El a fost fondat la începutul anilor cincizeci și prezintă un interes științific pentru schemele originale de combinare și repartizare a arborilor. Este plantat pe marginile asolamnetelor de cîmp. Perdelele forestiere de aici sunt constituite din stejar, salcîm, arțar precum și mixte cu pomi fructiferi și alți arbori.

2. Sistemul perdelelor forestiere din s. Sărata Nouă, raionul Leova. Este plantat pe marginea asolamentelor culturilor de cîmp. Sortimentul de specii este destul de variat și constă din stejar , salcîm, ulm, glădiță s.a. El este unul dintre cele mai bine păstrate din sud-vestul republicii. Prezintă un mare interes suprafețele de stejar, ulm, salcîm și glădiță.

3. Sistemul ecosistemului forestier de pe cîmpurile s.Țaul, raionul Dondușeni. Prezintă interes sortimentul de arbori (stejarul, arțarul, plopul-piramidal, salcîmul etc.), precum și diferite scheme de asociere și repartizare a arborilor.

4. Sistemul perdelelor forestiere din satul Goleni, raionul Edineț. A fost fondat la începutul anilor `50 și este reprezentat prin perdele forestiere de stejar, plante de la marginea cîmpurilor. Acesta este unul dintre cele mia bine păstrate sisteme de perdele forestiere de stejar din nord-estul Republicii Moldova.

5. Sistemul perdelelor forestiere de pe cîmpurile satului Burlac, raionul Cahul. A fost creat în condițiile unui relief fragmentat. Prezintă interes fiind cel mai bine păstrat în condițiile relieful fragmentat. Este alcătuit din stejar, ulm, salcîm, și alte specii arborescente. Este plantat pe la marginea cîmpurilor de culturi de cîmp și viță-de-vie.

Sistemele amintite sunt cel mai bine păstrate perdele forestiere din Moldova. Aici s-au acumulat o mare experiență în crearea plantațiilor forestiere de protecție a cîmpurilor, de aceea este necesar să se respecte un anumit regim de ocrotire a lor.

În cadrul cercetării perdelelor forestiere de protecție s-a făcut o apreciere silvică și ameliorativă. Aprecierea ameliorativă s-a făcut pe baza lățimii perdelelor forestiere, numărului de rînduri, vîrstei, înălțimii, etajării, închiderii coronamentului, prezența subarboretului și litierei silvice [19, p.215-216].

Cercetările au arătat că perdelele forestiere din multe raioane ale republicii se află sub influența antropică (tăierea ilicită, pășunatul etc.). Multe gospodării nu au grijță de starea sanitară și de funcțiile de protecție a plantațiilor. S-a constatat că 14 % din perdelele forestiere necesită tăieri de îngrijire, 35% – de lucrări de restabilire silvică, 20%- lucrări de reconstrucție fundamentală și 30%- de reconstrucție parțială. Cel mai mare volum de lucrări în vederea restabilirii perdelelor forestiere trebuie efectuat în plantațiile de salcîm, care au atins vîrsta de 40 de ani și care sunt pe cale de a se usca.

MATERIALE ȘI METODE

Schema amplasării obiectelor studiate

Pe malul Nistrului s-au păstrat sectoare de păduri inundabile în Corjeva, Speia, Hagimus, Chițcani și în bălțile Talmazului. Pe aceste sectoare pădurile inundabile fomază arboreturi de plop cu frasin, plop cu ulm, stejăriș cu plop. În multe locuri predomină plopul-alb. În văile fluviului din cursul inferior erau odinioară multe scărițe și locuri care întretăiau uscatul. În împrejurimile bazinelor acvatice pădurile inundabile prezintă numeroase sectoare de sălcișuri. Ele se formează pe locuri jilave, unde apele de suprafață sunt aproape. În depresiuni predomină răchițișurile. Solurile aici sunt aluviale sau mlăștinoase de luncă, de regulă, cu o structură granulometrică ușoară. Vegetația este reprezentată de tufărișuri – forme arbustive de salcie (Salix triandra, S. Viminalis, S. Purpurea), precum și de cătină-roșie (Tamarix ramosissima). Învelișul ierbos este bogat în specii. Aproape pretutindeni se întîlnesc: iarba-cîmpului (Agrostis gigantea), murele (Rubus caesius), stuful (Phragmites australis), coada-calului (Equisetum pratense) ș.a. [19, p.98-99].

Ecosistemul forestier Răscăieți este parte componentă a OS Olănești al cărei suprafețe totale la ultimele amenajări silvice este reprezentată în tabelul 3:

Tabelul 2.1 Evoluția suprafeței totale a OS Olănești

Pădurea Răscăieți este localizată în sud-estul Moldovei, în partea de jos a Nistrului și cuprinde teritoriul situat între localitățile Răscăieți și Crocmaz, astfel, aceasta se află la latitudinea 46.5744 longitudinea 29.7761, altitudinea de 65 metri față de nivelul mării și ocupă suprafața de 101,1 ha .

Figura 5. Amplasarea satului Răscăieți în cadrul raionului Ștefan-Vodă

Figura 6. Amplasarea Pădurii Răscăieți în cadrul localității

În lunca Nistrului de Jos comunitățile de păduri fundamentale au dispărut. Arboreturile au o proveniență din lăstari sau au fost înlocuite de specii derivate. În cazul în care stejarul în condiții de umiditate nu regenerează îndeajuns (piere la al 2-3 an de viață) și a unei răspîndiri a plopului și a sălciei, are loc înlocuirea comunităților de stejari cu formațiuni de plop și frasin.

Plopiș umed de luncă:

Pe teritoriul zonei acest tip este pe sectoarele luncii de nivel mediu, unde inundarea pădurilor, de obicei, este de scurtă durată, poziția înaltă a apelor se menține timp de cîteva zile,creînd o umiditate și o aerare a solului variabilă. În arboreturile fundamentale cu 2 etaje domină Populus alba. Un loc important în arboret, îl ocupă și Fraxinus excelsior, iar Quercus robur și Salix alba formează amestecuri. Fitocenozele sunt luminoase, consistența este de 0,5, este bine dezvoltat și subarboretul reprezentat de Swida sanguinea, Sambucus nigra, Crataegus monogyna, Euonymus europea. Pe alocuri Rubus caesius apare sub formă de tufișuri. Covorul ierbos este dezvoltat, acoperirea de proiecție este pînă la 70%. Componentele permanente – Convallaria majalis, Aegopodium podagraria, Urtica dioica, Chaerophyllum temulum, Galium aparine.

Asociația Populetum (alba) rubosum. Arboretul cu un etaj, pe alocuri în două etaje, de proveniență mixtă sau din semințe, uneori din lăstari, consistența este de 0,5. Sporadic sau în grupuri cresc Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior, Acer campestre, A. tataricum, A. negundo. Subarboretul este închis, format din două etaje: în cel superior predomină Sambucus nigra, sub formă de amestec: Crataegus mnogyna, Swida sanguinea, Euonymus europaea; în cel inferior creează desișuri Rubus caesius. Rareori se întîlnește Vitis sylvestris. În covorul ierbos izolat sau în grupuri primăvara cresc Scilla bifolia, Anemonoides ranunculoides, Corydalis cava, vara sporadic se întîlnesc Urtica dioica, Chelidonium majus, Galium aparine, Aegopodium podagraria, Chaerophyllum temulum.

Asociația Populetum (alba) convallariosum. Comunitatea care prin componența speciilor și a condițiilor de creștere sunt apropiate de plopișul cu mur, dar sunt amplasate mai mult pe porțiunile mai înalte ale luncii care sunt inundate mult mai rar. În covorul ierbos domină Convallaria majalis. Rubus caesius formează suprafețe nu prea mari de desișuri Asociația Populetum (alba) chaerophyllosum. Arboretul este format dintr-un etaj, cu regenerare din lăstari, consistența este de 0,6-0,7. Înălțimea plopului este de 30 m cu un diametru mediu al trunchiului de 35 cm. Sporadic crește Quercus robur, Ulmus laevis, Acer campestre, A. negundo, Salix alba. Subarboretul este puternic afectat de tăierile de îngrijire. Rar se întâlnește Sambucus nigra, Swida sangiunea, Crataegus monogyna; pe alocuri desimea arboretului e mai mare datorită Humulus lupulus. Covorul ierbos este dezvoltat, acoperirea în proiecție este de 60-70%. Primăvara se dezvoltă Ficaria verna, Scilla bifolia, Gagea lutea. Vara se dezvoltă în masă Chaerophyllum temulum și Urtica dioica.

Asociația Fraxineto(excelsior) – Populetum(alba) ulmosum. Comunitățile sunt răspândite în cursul de jos al fluviului Nistru. Sunt amplasate pe coamele înalte ale malurilor, inundate doar în perioada revărsării apelor. Arboretul este de proveniență din lăstari, cu vîrsta de 60-100 ani, consistenții 0,8-0,9. Delimitarea etajelor I și II nu este prea clară, primul este reprezentat de Populus alba cu amestec de Fraxinus excelsior, al doilea de Ulmus + Fraxinus excelsior. Izolat apare Quercus robur. În anii 60 ai secolului trecut Ulmus laevis a fost atacat de grafioză, de aceea ponderea arborilor bătrîni în arboret este foarte mică. Subarboretul este slab dezvoltat și este reprezentat de exemplare unitare de Crataegus, Swida sanguinea. În componența covorului ierbos s-au observat Rubus caesius, Chelidonium majalis, Stellaria media, Aegopodium podagraria, Convallaria majalis, Solanum nigrum; acoperirea de proiecție este de 10-50%.

Asociația Saliceto (alba) – Populetum (alba) herbosum. Comunități probabil formate în momentul trecerii de la sălciș la plopiș după tăieri. Sunt amplasate pe sectoarele primei terase de lîngă luncă – un habitat caracteristic plopișului. Arboretul are, de obicei, un etaj, provine din lăstari sau este mixt; consistența este de 0,5-1,0. Rar se evidențiază al doilea etaj din Acer campestre, A. negundo și Ulmus laevis; mai permanente sunt Sambucus nigra, Swida sanguinea, Ligustrum vulgare. Covorul ierbos este dezvoltat neuniform, îi sunt caracteristice Galium aparine, Glechoma hederacea, Physalis alkekengi.

Pădurea aluvială de frasin (Fraxineta):

Tipul de habitat al pădurilor de frasin face parte din numărul celor de importanță paneuropeană pentru Europa (protejate în UE). Pădurile cu dominația frasinului sunt comunități derivate ale pădurilor de plop, cel mai posibil al asociației de Fraxineto (excelsior) – Populetum (alba) ulmosum. Sunt amplasate pe coamele înalte ale malurilor, inundate doar în perioada revărsării apelor. Raportul dintre speciile edificatoare nu este stabil. Se întâlnesc arboreturi monotipice de Fraxinus excelsior cu exemplare unitare de Populus alba, Quercus robur, Ulmus laevis. Sunt înregistrate arboreturi cu absența totală a Populus alba și cu exemplare de Salix sp., de asemenea și arboreturi formate din Fraxinus excelsior și Populus alba. Sunt evidențiate asociații de Populeto (alba)-Fraxineta (excelsior) și Fraxinetum (excelsior) și, posibil, asociația de sinestătătoare de Populeto (alba)-Fraxinetum (excelsior) chelidoniosum.

Acestea se formează în aceleași condiții ca și cele de plopiș tipice cu frasin. Aceste comunități pot fi considerate temporare, apărute în locul plopișului, mai degrabă în legătură cu tăierile selective ale plopului și o regenerare mai intensivă a frasinului prin semințe. În șirul succesional comunitățile cu dominarea frasinului trebuie să fie înaintea dumbrăvilor de luncă distruse. Însă, în diapazonul îngust al regimului de inundare a luncii, nepotrivit pentru stejar, pădurea aluvială de frasin poate încheia rîndul succesional.

O mare parte din teritoriile de colină sunt acoperite cu plantații de salcîm, în principal de Robinia pseudacacia, precum și Gleditsia triacanthos, Juglans regia. Cîteva sectoare erodate ale malului principal al Nistrului sunt întărite de plantații mixte de arbuști Crataegus monogyna, Cotinus coggygria, Ligustrum vulgare, Prunus spinosa, Rosa canina, Viburnum lantana, Elaeagnus angustifolia [19 ].

Pe meandrele fluviului terenurile, de obicei adiacente digului de stat, sunt ocupate de plantații de plop hibrid, mai rar se întîlnesc plantațiile de stejar pedunculat, brazi.

. Metode de studiu în teren, colectare și păstrare a mostrelor

Alegerea și realizarea corectă metodelor de studiu în teren conduc la rezulatate frumoase care ulterior pot fi utilizate întru stabilirea unor concluzii și îmbunătățirea ecositemului la anumite capitole.

Determinarea surselor de poluare a ecosistemului forestier Răscăieți

Poluarea reprezintă dușmanul numărul 1 al naturii, de multe ori, omenirea nu întelege de ce natura moare sau de ce aceasta se ”răzbună” pe noi impunîndu-ne să suferim o acțiune a unei vaste mulțimi de viruși, de aceea în realizarea acestui studiu mi-am propus să determin care sunt sursele de poluare a ecosistemului.

Astfel, inițial, pentru determinarea surselor de poluare a ecosistemului forestier am dus unele observări și anume ce privește comportamentul locuitorilor localității Răscăieți și a obiectelor industriale din apropriere. Urmărind activitatea cetățenilor ce populează zona din apropierea pădurii pe parcusrul mai multor ani și fiind la curent cu faptul că în apropiere nu există întreprinderi industriale, putem afirma că poluarea pădurii este produsă de factorul antropic, astfel neglijența acestuia și indiferența conduc la distrugerea florei ecosistemului, sărăciei faunei și micșorarea bonității solului.

Una dintre cele mai mari și mai importante surse de poluare este Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan (fig.7) care a fost dată în exploatare în 1964; aceasta se află la distanța de aproximativ 15 km de ecosistemul forestier studiat, astfel aceasta prin activitatea sa emană în atmosferă o serie de gaze toxice care au impact negativ asupra calității aerului, solului, apei și florei.

Figura 7. Centrala Termoelectrică Cuciurgan

O problemă întîlnită frecvent o constituie defrișările în masă care se realizează (fig.8), întrucit lemnul este folosit în construcții, pentru încălzirea atît a locuințelor cît și a grădiniței și școlii din localitate, fiind o opțiune mai avantajoasă, ieftină și mai accesibilă față de conductele de gaz, care deși sunt prezente la majoritatea caselor, acestea nu sunt frecvent utilizate din cauza costului considerabil pe care îl impun.

Figura 8. Defrișarea pădurilor

Din cauza faptului că în localitate nu este amenajat un loc destinat deșeurilor menajere, acestea ajung să fie aruncate la întîmplare, și de cele mai multe ori, pentru a nu deranja pe cei din jurulul nostru, marginea pădurii este destinația ideală pentru acestea. Astfel, aici, se întîlnesc numeroase gropi pline cu deșeuri provenite din activitățile zilnice ale locuitorilor – deșeuri menajere. Cele mai frecvent întîlnite sunt pungile de plastic care împînzesc suprafețe considerabile, sticlele de unică folosință și alte obiecte care și-au pierdut deja utilitatea. De asemenea, nu lipsesc nici obiectele din fier, sticlă sau articolele de tricotaj care omul nostru de la țară, preferă să le arunce la „rîpă” decît să le dea foc și să polueze aerul (fig.9).

Figura 9. Gunoiște neautorizată situată la marginea pădurii

Un factor care de asemenea afectează starea ecologică a ecosistemului forestier și nu numai, sunt apele menajere (fig.10), care în urma utilizării sunt aruncate în stradă. Acestea conțin cantități considerabile de detergenți, emulsii și alte substanțe care au fost utilizate în activitățile casnice și care au impact negativ asupra mediului înconjurător; cel mai grav este că apele menajere formează pîrăiașe pe la marginea pădurii.

Figura 10. Scurgerile apelor menajere

O pondere considerabilă asupra calității mediului înconjurător o constituie prezența drumului principal pe care se află postul vamal de trecere spre Transnistria, unde zilnic circulă zeci de mașini, acesta este amplasat pe lungimea pădurii și intersectează rîul Nistru. În urma emisiilor produse de automobile, se modifică compoziția aerului, în sol se introduc diverse metale, ceea ce influențează și asupra dezvoltării florei și faunei din zonă.

Colectarea probelor de sol

Cercetarea pedologică pe teren, pentru stabiliriea tipurilor de sol sau a proprietăților acestora, se efectuează cu ajutorul profilelor de sol care reprezintă o succesiune de orizonturi de la suprafața terenului și pînă la materialul parental.

Unul din cei mai importanți factori care influențează direct asupra rezultatelor ce urmează a fi obtinute în urma realizării testării solului este prelevarea corectă a probelor de sol.

Săparea profilului de sol se execută după regulile clasice descrise în tratatele de pedologie. Primul profil de sol săpat trebuie să ofere posibilitatea de a se efectua o descriere completă a solului. Recoltarea probelor de sol se face atît din orizonturile organice, cît și din cele minerale. Pentru stratul organic de suprafață, recoltarea probelor se face excluzînd litiera. Pentru solul mineral, recoltarea se face pe orizonturi genetice sau pe strate cu adîncimi fixate. Dacă se alege cea de-a 2-a posibilitate, rezultatele vor fi cele de mai jos.

Dacă probele se recoltează pe orizonturi, adîncimea și grosimea orizonturilor identificate la descrierea profilelor vor fi extrapolate pentru suprafața de eșantion.

Pentru a obține rezultate cît mai exacte se recomandă prelevarea probelor să se realizeze cu ajutorul unui burghiu, cu căzmauă, sondă sau alte ustensile. Nu se recomandă prelevarea probelor cu ajutorul uneltelor agricole (lopată, sapă), deoarece aceste unelte nu permit prelevarea unor cantități egale de sol pentru fiecare probă. Uneltele trebuie să fie curate, să nu contamineze proba cu rugină sau alte substanțe. Înainte de prelevarea efectiva se va curăța solul de pe o adîncime de 2-3 cm pentru a înlătura resturile organice (fruzne, ramuri, rădăcini, plante etc).

Pentru probarea solurilor contaminate cu metale (plumb, arsen, cadmiu), se prelevează cîteva probe de suprafață (primii 5 cm de sol) cu o lingură curată, se înlătura toate componentele străine solului. Acolo unde se bănuiește a fi o contaminație excesivă, se probează la rădăcina copacilor, la înălțimi cît mai mari.

Pentru o probare corectă se folosește o trusă pedologică de teren alcătuită dintr-o lădiță care conține:

Sticluța picurătoare de HCl 1/3 concentrație pentru identificarea carbonaților;

clorura de Ba n/10 pentru identificarea sulfaților;

azotat de Ag n/10 pentru identificarea clorurilor;

fenolftaleină 1% în alcool pentru identificarea Fe bivalent;

salicilat de Na 5% pentru determinarea pH-ului;

pH-metru de teren;

eprubete;

pîlnie de sticlă;

hîrtie de filtru;

cuțit;

spaclu;

ruletă sau metru de lemn de 2 m;

pungi;

cilindri;

bidoane;

etichete;

Adîncimea de prelevare a probelor este determinată de elementul chimic care urmează a fi analizat. De exemplu, azotul, este solubil în apă, acesta se dizolvă complet și astfel migrează în straturile de sol. Pet imp de secetă, cele mai mari concentrații de azotat de amoniu se acumulează în straturile de suprafață ale solului. După precipitații abundente, cea mai mare parte a azotatului de amoniu migrează la o adîncime de 45-60 cm sau mai adînc. Iată de ce, pentru a analiza conținutul azotatului de amoniu, se recomandă prelevarea probelor de sol de la o adîncime de 0-60 cm. Avînd în vedere că fosforul (P), fierul (Fe), potasiul (K), cobaltul (Co), zincul (Zn), manganul (Mn), cuprul (Cu) și alte metale sunt greu solubile în apă și pactic nu migrează, precum și faptul că adîncimea brazdei pe majoritatea cîmpurilor constituie 20-25 cm (dacă este vorba despre terenuri agricole), atunci, adîncimea optimă de colectare a probelor pentru determinarea conținutului acestor elemente în sol va constitui 0-20 cm [20].

Cu cît este mai mare numărul de sub-probe colectate, cu atît mai reprezentativă va fi proba finală. Procesul de prelevare a probelor, în rezultatul căruia sunt obținute sub-probe reprezentative, asigură o probă finală care reflectă conținutul real de elemente în sol. Probabilitatea obținerii unei probe finale reprezentative crește cu fiecare sub-probă. Dimensiunea terenului cercetat nu influențează numărul de sub-probe necesare pentru proba finală. Pentru a colecta o probă finală cat mai relevantă, se recomandă prelevarea a 20 de sub-probe. Sub-probele se colectează sub forma de șah, zig-zag sau pe diagonală, în dependență de destinația terenului. Pentru a obține probe relevante este necesar să se evite porțiunile neuniforme sau acelea care au fost prelucrate în mod diferit cu erbicide sau îngrășăminte. Iată cîteva exemple de porțiuni neuniforme: brazde moarte, marginile cîmpului, depresiuni, gropi, suprafețele care diferă după culoare și textură. Asemenea porțiuni vor fi evitate doar dacă ele ocupă o suprafață nesemnificativă. În cazul în care aceste porțiuni constituie o parte însemnată din suprafața totală a terenului cercetat, se recomandă prelevarea unei probe separate de pe fiecare asemenea porțiune.

Figura 11. Mod de recoltare a probelor de sol.

Figura 12. Prelevarea probelor parțiale

În cadrul aceleiași probe medii, probele parțiale vor avea aceeași greutate (aproximativ 100g). Probele parțiale se vor amesteca la fața locului (într-un sac de rafie sau polietilenă curat), iar din proba foarte bine omogenizată se prelevează o cantitate de 800 – 1000 grame de sol și să se păstreze în condiții corespunzătoare, astfel ca să se poată executa analize suplimentare la o dată ulterioară. Aceasta reprezintă proba medie.

Frecvența prelevărilor de sol este realizată în funcție de scopul cercetării, astfel dacă se urmărește autopurificarea și igienizarea unui sol contaminat, sunt necesare recoltări la diferite etape. Etapele de recoltare se fixează în funcție de viteza proceselor care au loc în sol.

De asemenea condițiile meteorologice impun frecvența recoltărilor deoarece acestea implică o modificare în populația microbiană a solului.

Probele de sol recoltate trebuie însoțite de o fișă de recoltare, care trebuie să cuprindă:

data la care s-a făcut recoltarea;

localitatea și denumirea locului de unde s-a recoltat;

adîncimea la care s-a făcut recoltarea;

precipitațiile atmosferice în ziua recoltării;

scopul analizei;

numele și funcția celui care a făcut recoltarea;

tipul poluării la care a fost supus solul.

Probele recoltate trebuie ferite de acțiunea razelor solare în timpul transportului și păstrate la frigider cel mult 24 ore pentru unii indicatori care se modifică în timp cum ar fi: azotul, amoniacul, nitriții, nitrații, umiditatea etc. Pentru poluanții anorganici sau de altă natură care au o persistență mai mare în sol, analiza se efectuează pe probe de sol uscate la temperatura camerei.

Fazele de laborator includ următoarele etape:

pregătirea probelor pentru analiză (preuscarea, uscarea);

prezervarea unor eșantioane pentru “pedotecă”;

verificarea apărăturii de laborator;

efectuarea unor teste de verficare înainte de începerea analizelor de serie pentru edificarea aura funcționalității aparatului din dotarea laboratorului și calității reactivelor;

efectuarea analizelor de laborator dupa metodele standard acceptabile pe plan European;

repetarea unor analize cu rezultate incerte, respectînd principiile controlului calității determinărilor de laborator;

prelucrarea datelor de laborator și interpretarea acestora în corelație cu starea de sănătate a arborilor, condițiile climatic etc.

Pentru uscarea solului la temperatura camerei, se folosesc foi de material plastic pe suporturi sau mese și apoi se pune solul fărîmițat pe cît posibil într-un strat nu prea gros într-o încăpare ferită de poluări suplimientare, de asemenea se interzice fumatul în preajma probelor recoltate sau în timpul recoltării acestora.

În continuare, prezint lista cu regulile pentru realizarea corectă a studiului atît în teren cît și în laborator :

Nici un profil de sol nu se execută pe timp ploios;

Recoltarea probelor de sol se face la 2-3 zile după ultima ploaie;

Recoltarea începe de la baza profilului (80 cm);

Prima proba de sol se recoltează de pe întreaga grosime a orizontului de sol; regula se respectă și pentru probele 2-5;

Probele pentru partea organică vor fi cca. 200-250 gr, iar pentru partea minerală de 1-1,5 kg;

După prelevarea probelor pentru analiză, se recoltează și probe pentru densitatea aparentă cu cilidrul metalic;

Fiecare probă va fi însoțită de un bilet pe care se scriu toate datele necesare identificării probei respective;

Probele cu partea organică nu se păstrează în pungile de plastic mai mult de 1-3 zile, întrucît există riscul mucegăirii acestora;

Uscarea probelor de sol se face în condiții optime de ventilație;

După uscarea probelor în excedent, de in traduce în pedoteca de soluri cu precizarea profilului, unității administrative;

Rezultatele analizelor de sol se introduc în banca de date privind monitoringul forestier etc., în dependență de scopul cu care a fost realizat studiul [21].

Schema generală privind recolatarea corectă a probelor de sol este prezentată în anexa nr.1, alături de modelul fișei de informații. Pe parcursul realizării acestui studiu, am determinat parametrii cheie a solului numai pentru nivelul I de sol.

Colectarea probelor de apă

Recoltarea probelor de apă se face în flacoane de sticlă sau polietilenă cu dop închis ermetic, vasele de recoltare trebuie spălate foarte bine pentru a fi îndepărtate orice urmă de substanțe organice sau alte impurități care ar putea duce la denaturarea probei de apă, spălarea se efectuează cu un amestec sulfocromic si cu detergenți iar apoi se clătește din abundență cu apă de la robinet, cu apă distilată și cu apă bidistilată pentru ca apoi în final să se usuce.

Echipamentul cel mai simplu utilizat pentru prelevarea probelor din afluenți se compune dintr-un borcan sau flacon cu gîtul larg prevăzut cu o sfoară de lungime adecvată și un volum de cel puțin 0,3 l. Materialul din care este confecționat echipamentul trebuie să fie inert, nesusceptibil să perturbeze analizele care se efectuează asupra probelor.

În momentul în care realizăm recoltarea probelor de apă, flaconul se va clăti de vreo 2-3 ori cu apa ce urmează sa fie recoltată, iar apoi umplem flaconul cu apa de analiză pînă la refuz, iar dopul îl vom fixa în așa fel încat să nu rămînă bule de aer în interiorul vasului.

Modul de recolatre a probelor de apă se realizează în funcție de sursa de apă, astfel încît:

din rețeaua de distribuție apa se recoltează după ce am curățat robinetul cu un tampon curat pe dinafară și pe dinăuntru iar apoi o lăsăm sa curgă aproximativ 5 min apa stagnată pe conductă;

din rezervoarele de inmagazinare probele se vor recolta de la punctele de ieșire;

din fîntîni probele se recoltează cu ajutorul pompelor; probele se pot recolta după o pompare de 10 min. Din fîntîni cu extragerea apei cu găleata se execută introducînd găleata la 10-30 cm și apoi turnăm apa în flacoanele de recoltare;

în cazul recoltării apei din rîuri, atunci aceasta se colectează din mai multe regiuni ale rîului la distanțe de cîțiva metri [22].

Figura 13. Recoltarea probei de apă din r. Nistru

Frecvența prelevării probelor diferă în funcție de parametrii fizico-chimici cercetați și de proveniența apelor a caror calitate este studiată (tabelul 2.2).

Tabelul 2.2 Frecvențele prelevării de probe pentru parametrii fizico-chimici și hidrobiologici în punctele obligatorii de monitorizare a ecosistemelor acvatice

Metode de analiză chimică în laborator

Pentru determinarea stării apei de suprafață și subterane, stabilirea conținutului acesteia de Co, Ni, Cu, Zn, Cd si Pb s-au utilizat mai multe metode de determinare.

Determinarea turbidității apei

Pentru determinarea turbidității apei a fost utilizată analiza fotometrică. Determinarea calitativă se efectuează prin descriere: opalescență slabă, opalescență, opalescență puternică, turbiditate slabă, vizibilă și puternică. Pentru determinarea cantitatvă a suspensiilor aflate în apă, s-a utilizat fotocolorimetru cu filtru ndustria verde (λ=530 nm), de asemenea s-a folosit suspensie standard de caolin; pirofosfat de potasiu; clorură de mercur (II)- sublimat corosiv, soluție saturată; formalină, soluție 40%; suspensie standard de dioxid de siliciu amorf (trepel); suspensii standard de formazină; filtre membranice nr.4.

Principiul metodei determinării cantitative:

Turbiditatea apei se măsoară fotometric (măsurarea turbidimetrică a intensității slăbirii luminii care trece sau măsurarea nefelometrică a intensității dispersării luminii în lumina reflectată). Mărimea turbidității se găsește prin comparare cu turbiditatea suspensiilor standard de caolină, trepel sau formazină. Corelația dintre mărimea turbidității și masa particulelor suspendate se observă în cazuri rare, cînd forma, mărimea și indicele de refracție a particulelor rămîn ndustri. În afară de aceasta, rezultatele ndust de modul de măsurare, tipul fotocolorimetrului și al standardului utilizat.

Determinarea turbidimetrică este destinată pentru apele de suprafață, care au cantitatea și forma microparticulelor disperse variată. Măsurarea nefelometrică și mai mult depinde de forma și mărimea particulelor suspendate și e preferabilă pentru ape cu turbiditate mică. Turbiditatea se exprimă în mg/l în cazul utilizării suspensiilor standard de caolin sau trepel și în unități de turbiditate (UT/l) – în cazul utilizării suspensiilor ndustri de formazină. Pentru recalculare se utilizează raporturile 1 UT/l = 0,58 mg/l; 1 mg/l = 1,73 UT/l. În cazul determinării turbidimetrice fără dizolvarea probei poate fi determinată turbiditatea până la 50 mg/l (100 UT/l), în cazul determinării nefelometrice – până la 20 mg/l (40 UT/l). Limita de detecție 0,2 mg/l. La evaluarea rezultatelor, e necesar a indica numaidecît metoda și standardele folosite, deoarece de ele depinde mărimea turbidității obținute.

Culoarea galbenă (posibil și altă culoare) a turbidității nu influențează determinarea, deoarece fotocolorimetrarea se face la filtrul verde și în raport cu apa studiată filtrată, adică de aceeași colorație și culoare[23. P.11-14].

Determinarea indicelui de H+ al apei

Indicele de ndustri al apei se exprimă prin parametrul pH, ce reprezintă inversul logaritmului zecimal al concentrației ionilor de ndustri și variază în intervalul de la 1 la 14.

Aparatajul utilizat este constituit dintr-un Potențiometru (pH-metre) cu electrozi de sticlă și calomel. Înainte de a începe analiza, electrodul de sticlă se menține timp de 8 ore în soluție de HCl 0,01 N. Apoi se spală bine cu apă distilată de câteva ori. Potențiometrul se calibrează cu ajutorul soluțiilor-tampon.

Pentru determinarea soluțiilor-tampon, se folosește apa distilată, proaspăt fiartă și răcită. Soluție-tampon biftalat, pH=4 la 20o; soluție-tampon fosfat, pH 6,88 la 20˚C; soluție-tampon tetraborat, pH 9,22 la 20˚C.

Principiul metodei:

Metoda se bazează pe determinarea diferenței de potențial, ce apare la hotarul dintre suprafața exterioară a membranei electrodului de sticlă și soluția analizată, pe de o parte, și suprafața interioară a membranei și soluția-etalon – pe de altă parte. Soluția-etalon din interiorul electrodului de sticlă posedă o activitate constantă a ionilor de hidrogen, de aceea potențialul la suprafața interioară a membranei nu se schimbă. Modificarea pH-ului cu o unitate este cauzată de modificarea potențialului electrodului la 58,1 mV și temperatura de 20˚C. Limitele dependenței liniare explică proprietățile specifice ale electrodului de sticlă. Metoda potențiometrică de determinare a pH-ului apelor are o sensibilitate mărită (pînă la 0,02). Așa factori precum culoarea, turbiditatea, clorul liber, oxidanții, reducătorii, conținutul mărit de săruri nu produc interferențe. Unele dificultăți prezintă conținutul sporit de ioni de natriu și pH-ul mai mare decît 10. În aceste cazuri, e necesar să utilizăm un electrod special sau să efectuăm anumite corectări conform instrucțiilor. Interferențele cauzate de temperatura apelor se exclud cu ajutorul unei instalații ce este anexează la aparat. Pentru analiza apelor puternic poluate, pot apărea unele dificultăți din cauza conținutului de grăsimi, uleiuri minerale, rășinilor, deoarece ele se depun pe suprafața electrodului. Atunci e necesar ca electrozii să fie spălați cu eter dietilic, apoi clătiți de mai multe ori cu apă distilată[23. P.13-17].

Determinarea alcalinității apei

Prin alcalinitate se subînțelege posibilitatea a cîtorva componenți ce-i conține apa să lege o cantitate echivalentă de acizi tari. Alcalinitatea este creată de toți cationii, care în apă sunt echilibrați cu ionii de hidroxid, anionii acizilor slabi (de exemplu: carbonați și hidrocarbonați). Alcalinitatea se determină după cantitatea de acid tare necesară pentru substituirea acestor anioni. Cantitatea de acid consumată este echivalentă cu conținutul lor total în apă și determină alcalinitatea apei.

Reactivii utilizați: soluție de acid clorhidric, 0,1N; soluție de fenolftaleină de 0,5%; soluție de metiloranj de 0,05%; amestec de indicatori;

Pentru determinarea conținutului ionilor carbonați și bicarbonați am utilizat metoda titrimetică.

Principiul metodei:

Determinarea alcalinității constă în titrarea apei cu un acid tare. Cantitatea soluției necesară pentru atingerea pH = 8,3 este echivalentă cu alcalinitatea liberă, iar pentru atingerea pH = 4,5 – alcalinitatea totală. La un pH al apei mai mic de 4,5 alcalinitatea ei este zero.

Ultimul punct la titrare se determină ndust sau electrometric, mai ales la analiza apelor reziduale și celor colorate. Alcalinitatea, mai ales cea liberă, trebuie determinată nu mai târziu de 24 ore după colectarea probei. Rezultatele sunt exprimate în mg-echiv/l, ce corespunde cantității în mililitri de acid clorhidric de 0,1N consumat la titrarea a 100 ml de apă cercetată.

La titrarea vizuală împiedică colorația intensă a apei. Ea este înlăturată prin adăugarea cărbunelui ndust și la filtrarea probelor. Apele tulburi sunt filtrate prin filtru de hîrtie sau de sticlă. Împiedică determinările clorul liber, decolorînd indicatorul. Clorul este înlăturat la adăugarea cantității echivalente de tiosulfat de natriu.

Pentru determinarea mai precisă a alcalinității, în prealabil se elimină dioxidul de carbon liber, prin barbotarea cu aer, deoarece că concentrația lui înaltă împiedică apariția colorației la titrare, astfel și dioxidul de carbon eliminate la conținerea cantităților înalte de carbonați. Silicat-, fosfat-, borat-, sulfit-ionii, ionii humici și ai altor acizi slabi sunt titrați împreună cu ionii de carbonați și hidroxil. În apele natural ei de obicei sunt în cantități mici.

Luînd în considerație că bazicitatea totală și liberă se află în dependență stechiometrică de conținutul ionilor de carbonat și hidrocarbonat după mărimea bazicității libere și totale se poate determina indirect cantitatea acestor ioni, conform tabelului 2.3 [23. P. 18-19].

Tabelul 2.3 Corelația pentru calcularea formelor ionice după alcalinitate

Determinarea durițătii apei

Durtitatea apei este determinată de conținutul ionilor de calciu și magneziu; pentru determinarea acestora am utilizat metoda complexonometrică. În lista reactivilor utilizați sunt incluși: apa bidistilată; etilendiamintetraacetatu de natriu (trilon B); soluție-tampon-amoniacală; soluție de crom-închis; soluție de eriocrom negru; soluție de sulgit de natriu, 5%; soluție de sulfat de magneziu, 0,05N.

Principiul metodei:

Metoda se bazează pe formarea unui complex dur la pH 10 al ionilor de calciu și magneziu cu etilendiamintetraacetat de natriu (trilon B, Na2EDTA). Determinarea se efectuează prin titrarea probei în prezența indicatorului. Concentrația determinată minimă este 0,05 mg-echiv/l (la titrarea a 100 ml probă).

La colorația intensă a probei, ea se filtrează prin coloana cu cărbune ndust.

Cantitatea înaltă de substanțe coloidale împiedică analiza. La analiza apelor obișnuite ele doar se filtrează. Apele acidulate sau cele ndustri înainte de determinare sunt neutralizate (apoi după neutralizare se fierb sau se barbotează la aer 5 min. pentru înlăturarea dioxidului de carbon). Schimbarea colorației indicatorului este neclară în prezența ionilor metalelor, complecșii cărora cu indicatorul folosit sunt foarte duri, în comparație cu trilon B. La determinarea durității nu împiedică fierul (nu mai mult de 10 mg/l), cobaltul (nu mai mult de 0,1mg/l), cuprul (nu mai mult de 0,1mg/l).

Pentru legarea cationilor ce împiedică titrarea, pînă la adăugarea indicatorului se adaugă cianat de potasiu, clorură de hidroxilamină sau sulfit de natriu. La adăugarea 0,25 g la 100 ml apă leagă în complex ionii de cobalt, nichel și aluminiu pînă la 200 mg/l; cuprul și fierul pînă la 300 mg/l. Cu hidroxizi se înlătură influența cuprului până la 0,3 mg/l, manganul pînă la 1 mg/l, fierul și aluminiul pînă la 20 mg/l. Adăugarea sulfitului de natriu ne dă posibilitatea de a determina duritatea în prezența zincului pînă la 200 mg/l; aluminiu, cadmiu, plumb pînă la 20 mg/l; fier pînă la 5 mg/l; mangan pînă la 1 mg/l; cobalt și nichel pînă la 1 mg/l [23. P. 21-24].

Determinarea conținutului ionilor de amoniu, sodium, clor, sulfați, nitriți, nitrați

Pentru a determina concentrația ionilor de NH4, Na, Cl, SO4, NO2 si NO3 am utilizat metoda spectrofotometrică (cu reactivul bis-pirazolonă, în cazul amoniului) astfel pentru aceasta am folosit Spectrofotometrul (fig.13) a cărui principiu de funcționare constă în măsurarea absorbanței la o anumită lungime de undă și determinarea concentrației substanței dorite în soluție.

Principiul metodei se bazează pe interacțiunea ionilor de amoniu și cloraminei T cu formarea dicloraminei:

NH3 + cloramina T ↔ NH2Cl

NH2Cl + cloramina T ↔ NHCl2

În următoarea etapă, dicloramina ndust interacționează cu reactivul bis-pirazolonă (I) cu formarea cloraminobispirazolonei (II), care în mediul ndus formează acidul ribozoic (III).

Ultimul compus se extrage din soluția acidulată cu tetraclorură de carbon sau industrial. Extracția acidului ribozoic înlătură diferite interferențe în determinarea amoniacului, în același rînd, și compușii humici colorați. Culoarea roz-violetă după extracție trece în galben. Densitatea optică a extractului colorat se determină la 450 nm ( 22220 cm-1) peste 20 min. Conținutul azotului amoniacal în mg/l se determină din curba de etalonare. În calitate de standard, se ia NH4Cl [23. P. 26-32].

Spectrofotometru: este un instrument care servește la obținerea spectrelor de emisie sau de absorbție ale substanțelor, cu ajutorul căruia se determină atît lungimile de undă ale liniilor, cît și intensitățile acestor linii.

Figura 15. Determinarea ionilor de amoniu

Determinarea conținutului de metale grele din sol

Determinarea conținutului de metale din sol s-a efectuat utilizînd metoda spectrometriei de fluorescență X (RXF). Această metodă este utilizată pe scară largă pentru determinarea calitativă și cantitativă a compoziției chimice elementare a unei probe, mai ales pentru substanțe anorganice (minerale, ceramice, metale, soluri etc.) – în special în industrie.

Principiul metodei se bazează pe realizarea succesivă a următoarelor procese:

1. Electronii ndustri ai atomilor probei sunt expulzați datorită ciocnirilor cu fotonii X ai sursei de raze X primare.

2. Electronii din straturile exterioare ocupă locurile rămase vacante de pe straturile inferioare (K, L, M).

3. În urma tranzițiilor care au loc, se eliberează cuante de energie din domeniul razelor X care părăsesc proba în toate direcțiile.

Energia sursei de raze X este cuprinsă între 5 și 100keV. Razele X primare, cum se
numesc radiațiile care provin de la sursă (adesea un tub de raze X), sunt dirijate spre proba
supusă analizei. Radiațiile X caracteristice – ndustri elementelor probei și ndust de către aceasta – părăsesc eșantionul, conținînd informații care permit stabilirea compoziției chimice a materialului.

EVALUAREA STARII ECOLOGICE A ECOSISTEMULUI

Evaluarea stării apei de suprafață

Pentru evaluarea stării apei de suprafață și stabilirea stării pedologice a ecosistemului forestier, sunt necesare efectuarea analizelor de rigoare, care s-au realizat conform metodelor ndustri în capitolul anterior, aceste efectuări s-au elaborat în Laboratorul Sisteme naturale și Antropizate din Cadrul Institului de Chimie al AȘM.

În urma realizării testelor de laborator descrise mai sus, am primit urmatoarele rezultate, reprezentate în figura 18.

Figura 18. Conținutului ionilor în apă comparativ cu CMA a acestora.

Analizînd aceste rezultate, pot să menționez faptul că starea ecologică a apelor de suprafață din cadrul ecosistemul forestier Răscăieți este satisfăcătoare, dat fiind faptul că concentrația acestora în apă nu depășește concentrația maximă admisibilă (CMA), cu mici excepții înregistrate în cazul ionul HCO3-, SO42-, si NO3-. În aceste condiții, presupun că rezultatele primite se datorează faptului că în apropiere nu se găsesc întreprinderi industriale, care ar fi o sursă de poluanți. De asemenea, densitatea nu prea mare a populației scade într-o oarecare măsură gradul de poluare, întrucît producția deșeurilor nu este atît de mare. Totodată, micile excepții care s-au înregistrat în cadrul rezultatelor vis- a-vis de trecerea peste CMA a unor ioni, s-a realizat din cauza faptului că în imediata apropiere a rîului Nistru, care curge pe la marginea pădurii, este localizat drumul central pe care se află postul vamal de trecere spre Transnistria, unde zilnic circulă zeci de mașini.

Starea pedologică a ecosistemului

În cadrul testelor de laborator, pentru determinarea stării pedologice a ecosistemului prin prisma conținutului de metale al acestuia, a fost supus testării sol din trei zone disticte, și anume: de sub stejar, pin și sol din cadrul luncii.

Rezultatele privind conținutul de metale grele și a oxidului de fier (III) în sol din zona arborilor de stejar, pin și din zona de luncă sunt reprezentate în figura 17 (a, b, c).

(b)

©

Figura 19. Conținutul metalelor grele și a oxidului de Fe (III) din solul din zona arborilor de stejar (a), pin(b) și din zona de luncă (c).

Cuprul are un conținut normal în soluri de 20 ppm [25], un prag de alertă pentru folosințele sensibile de 100 ppm și un prag de intervenție de 200 ppm. Analizînd rezultatele obținute, se observă faptul că în nici una din probele analizate nu se înregistrează depășiri ale pragului de alertă și de intervenție. Totuși, dacă ar fi să comparăm cele 3 zone ale căror sol a fost supus analizei, atunci cea mai mare cantite de cupru s-a înregistrat în zona arborilor de pin, după care urmează zona arborilor de stejar și în final solul din luncă.

Conținutul admisibil de zinc în sol este cuprins în intervalul 2-25 ppm [26], astfel, analizînd rezultatele obținute, se observă că acesta depășeste CMA în toate probele de sol care au fost supuse testării. Cea mai mare concentrație înregistrîndu-se în solul din zona arborilor de pin.

Cantitatea admisibilă de Plumb în sol constitue 20 ppm [27] ; în rezultatele obținute este menționat faptul că solul cercetat nu conține excese de acest metal toxic.

Concentrația nichelului în sol nu trebuie să depășească valoarea de 40 ppm, prag trecut numai în cazul solului din zona arborilor de pin, în celelalte cazuri, înregistrîndu-se valori sub limita admisibilă.

Cobaltul este inofensiv în cazul în care conținutul acestuia nu depășește valoarea de 15 ppm [28], în cazul probelor analizate în cadrul acestui studiu, conținutul cobaltului depășește de mai mult de 2 ori valoarea admisibilă, cauza fiind traficul automobilelor înregistrat în zonă.

Conținutul oxidului de fier în sol primește valori de la 3,418 % pînă la 4, 070%, fapt care ne comunică că starea aprovizionării solului cu fier este un pic peste mediu, valoare satisfăcătoare. Acest lucru ne aduce la cunștință că solul care a fost supus testării are pH-ul optim (concentrația fierului în adîncimea solului scade, pe măsură ce pH-ul crește; concentrația minimă apare la pH = 7,4-8,5, cînd apare carența de fier); de asemenea activitatea microbiologică a solului este suficientă pentru realizarea aerației solului, proces care influențează asupra conținutului de fier în sol.

În urma analizei rezultatelor obținute, se deduce faptul că starea pedologică a ecosistemului forestier este bună, întrucît conținutul metalelor grele din acest an depășește limita maximă admisibilă cu mici excepții întîlnite în cazul cobaltului și cuprului, a căror toxicitate comparativ cu a plumbului și a nichelului este mică.

Sursele de poluare

În urma observațiilor și deducerilor efectuate am deteraminat că principalele surse de poluare sunt:

Centrala termoelectrică de la Cuciurgan

Defrișările în masă

Deșeurile solide menajere

Apele menajere

Circulația aglomerată a mijloacelor de transport

Sursele de poluare întîlnite nu sunt total inevitabile, astfel, o parte din ele pot fi evitate, maxim posibil, cum ar fi problema deșeurilor solide și a apelor menajere. Iar, celorlate surse, este posibil de micșorat efectul prin întreprinderea acțiunilor în spirit ecologic.

CONCLUZII

Am determinat principalele surse de poluare a ecosistemului forestier Răscăieți, acestea sunt: activitatea Centralei termoelectrice de la Cuciurgan, defrișările în masă, deșeurile solide menajere, apele menajere, circulația intensivă a mijloacelor de transport;

Starea ecologica apelor de suprafață este satisfăcătoare, întrucît, concentrația ionilor detereminați în aceasta nu depășește CMA.

Am obținut starea pedologică a ecosistemului forestier reeșind din rezultatele obținute în urma determinării cantitative a metalelor grele, conținutul cărora nu depășește limita admisibilă cu excepția ionilor de cobalt și zinc.

Am obținut starea biotei prin întocmirea pașaportului ecologic;

Am întocmit o listă cu recomandări privind acțiunile necesare pentru ameliorarea situației și/sau menținerea acesteia;

RECOMANDĂRI PRACTICE

În urma stabilirii stării ecologice a ecosistemului forestier Răscăieți se recomandă:

Educarea cetățenilor în spirit ecologic prin includerea în școală a orelor dedicate sănătății mediului încojurător și organizarea eveninetelor cu tematice ecologice la nivel local;

Amenajarea unor locuri speciale, autorizate destinate deșeurilor;

Aplicarea unor amenzi persoanelor care aruncă deșeurile în locuri neautorizate și utilizarea resurselor financiare obținute pentru procurarea puieților destinați împăduririi;

Intensificarea fenomenului de împădurire a teritoriului;

BIBLIOGRAFIE

Dicționar explicativ al limbii române. http://dexonline.ro/definitie/p%C4%83dure (vizitat 12.02.2015).

Matei C. Geografia resurselor forestiere mondiale și industria prelucrării lemnului. București, 2008. http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/geografie/geografia-resurselor-paforestiere-mondiale-si-industria-prelucrarii-lemnului-211302.html (vizitat 18.05.2015).

Iulia Lozan. Pădurea, plămânul verde al naturii. București, 2014. http://ru.scribd.com/doc/230409121/Tipuri-de-Paduri-Part-Tsu#scribd (vizitat 24.12.2014).

Bryant D., Nielsen D., Tangeley L. The last frontier forests. Washington: D.C. 1997.

Mygatt E., Wolrd`s forest continue to Shrik`, Earth Policy Institute. 2006. http://www.earth-policy.org/Indicators/Forest/2006.htm (vizitat 09.03.2015).

Giurescu C. Istoria pădurii Românești. București, 1975.

Herodot. Istorii (sec.5 î.e.n). 1926.

Oкиншевич Н. Л. Исследования лесов северной Басарабии // Записки Новороссийского Общества естествоиспытателей.. Одесса, 1905.

Филярскии С. Материалы по флоре Бесарабской губернии // Труды Бессарабского обшества естествоиспытателей и любит. естествознания. 1905-1907. с. 146-148.

Пачоский И. К. Материалы для флоры Бесарабии // Труды Бессарабского обшества естествоиспытателей и любит. естествознания. Кишинев,1912.

Защук А. Материалы для географии и статистики России, cобранные офицерами Генералъного штаба. Бессарабская областъ.  Санкт-Петербу́рг, 1862. с. 47-59.

Ткаченко А. И. Из прошлого лесов Молдавии // Охрана природы Молдавии. Кишинев, 1961. с. 28-29.

Зеленицкий Н. Отчет о ботанических исследованиях Бессарабской губернии. Одесса, 1891.

Турский М. К. Сообщение о состояние лесов Бессарабии // Лесной журнал. 1875. с. 108-123.

Штурм В. О лесах Бессарабии // Лесной журнал. 1896 с. 627-691.

Дохман Г. И. История геоботаники в России. Москва, 1973. с. 23

Остапенко Б. Ф., Гейдеман Т. С. Типы лесов Молдавских Кодр // Труды Харъковского с.-хоз. Харъков, 1961. с. 251-275.

Zamă M., Saculțanu A. Pădurile Moldovei, mîndria ori durerea noastră?. Chișinău, 2013.

Postolache G. Vegetația Republicii Moldova. Chișinău. Știința, 1995..

Metodologia de prelevare a probelor de sol pentru determinarea fertilitatii solului propusa in Romania. http://www.scritub.com/economie/agricultura/Metodologia-de-prelevare-a-pro1631315139.php (vizitat 14.04.2015).

Boaghie D. Monitoring ecologic și forestier. Chișinău, 2004. p. 165.

Twinning project. Tehnici de prelevare a probelor de sol și apă. București, 2006. p. 30-41.

Duca G., Gonța M. Comtrolul chimic al apelor // Lucrări practice. Chișinău 2006.

Moldislva.Raport privind starea sectorului forestier din Republica Moldova. Perioada 2006-2010. Chișinău, 2011.

Căpățînă C., Gămăneci G. studiul poluarii solului din zona Cet Turceni cu metale grele. // Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. 2010.

Kevin E. Percy., Susan A. Borland. A multivariate analysis of element concentration in sphagnum magellanicum brid. In the maritime provinces, Canada. Canada, 1984.

Breackle S. W., Hahle H. Effects of toxic heavy metals (Cd, Pb) on growth and mineral nutrition of beech (Fagus sylvatica L.). Germany, 1991.

Germund T. Heavy metal pollution and soil enzymatic activity. Sweden, 1974.

ANEXE

Anexa nr.1

Fișă de informații

Schema privind recoltarea corectă a probelor de sol DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII

BIBLIOGRAFIE

Dicționar explicativ al limbii române. http://dexonline.ro/definitie/p%C4%83dure (vizitat 12.02.2015).

Matei C. Geografia resurselor forestiere mondiale și industria prelucrării lemnului. București, 2008. http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/geografie/geografia-resurselor-paforestiere-mondiale-si-industria-prelucrarii-lemnului-211302.html (vizitat 18.05.2015).

Iulia Lozan. Pădurea, plămânul verde al naturii. București, 2014. http://ru.scribd.com/doc/230409121/Tipuri-de-Paduri-Part-Tsu#scribd (vizitat 24.12.2014).

Bryant D., Nielsen D., Tangeley L. The last frontier forests. Washington: D.C. 1997.

Mygatt E., Wolrd`s forest continue to Shrik`, Earth Policy Institute. 2006. http://www.earth-policy.org/Indicators/Forest/2006.htm (vizitat 09.03.2015).

Giurescu C. Istoria pădurii Românești. București, 1975.

Herodot. Istorii (sec.5 î.e.n). 1926.

Oкиншевич Н. Л. Исследования лесов северной Басарабии // Записки Новороссийского Общества естествоиспытателей.. Одесса, 1905.

Филярскии С. Материалы по флоре Бесарабской губернии // Труды Бессарабского обшества естествоиспытателей и любит. естествознания. 1905-1907. с. 146-148.

Пачоский И. К. Материалы для флоры Бесарабии // Труды Бессарабского обшества естествоиспытателей и любит. естествознания. Кишинев,1912.

Защук А. Материалы для географии и статистики России, cобранные офицерами Генералъного штаба. Бессарабская областъ.  Санкт-Петербу́рг, 1862. с. 47-59.

Ткаченко А. И. Из прошлого лесов Молдавии // Охрана природы Молдавии. Кишинев, 1961. с. 28-29.

Зеленицкий Н. Отчет о ботанических исследованиях Бессарабской губернии. Одесса, 1891.

Турский М. К. Сообщение о состояние лесов Бессарабии // Лесной журнал. 1875. с. 108-123.

Штурм В. О лесах Бессарабии // Лесной журнал. 1896 с. 627-691.

Дохман Г. И. История геоботаники в России. Москва, 1973. с. 23

Остапенко Б. Ф., Гейдеман Т. С. Типы лесов Молдавских Кодр // Труды Харъковского с.-хоз. Харъков, 1961. с. 251-275.

Zamă M., Saculțanu A. Pădurile Moldovei, mîndria ori durerea noastră?. Chișinău, 2013.

Postolache G. Vegetația Republicii Moldova. Chișinău. Știința, 1995..

Metodologia de prelevare a probelor de sol pentru determinarea fertilitatii solului propusa in Romania. http://www.scritub.com/economie/agricultura/Metodologia-de-prelevare-a-pro1631315139.php (vizitat 14.04.2015).

Boaghie D. Monitoring ecologic și forestier. Chișinău, 2004. p. 165.

Twinning project. Tehnici de prelevare a probelor de sol și apă. București, 2006. p. 30-41.

Duca G., Gonța M. Comtrolul chimic al apelor // Lucrări practice. Chișinău 2006.

Moldislva.Raport privind starea sectorului forestier din Republica Moldova. Perioada 2006-2010. Chișinău, 2011.

Căpățînă C., Gămăneci G. studiul poluarii solului din zona Cet Turceni cu metale grele. // Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. 2010.

Kevin E. Percy., Susan A. Borland. A multivariate analysis of element concentration in sphagnum magellanicum brid. In the maritime provinces, Canada. Canada, 1984.

Breackle S. W., Hahle H. Effects of toxic heavy metals (Cd, Pb) on growth and mineral nutrition of beech (Fagus sylvatica L.). Germany, 1991.

Germund T. Heavy metal pollution and soil enzymatic activity. Sweden, 1974.

ANEXE

Anexa nr.1

Fișă de informații

Schema privind recoltarea corectă a probelor de sol