Starea de Sănătate a Populației din Județul Prahova în Relație cu Calitatea Apei Potabile Distribuitădocx

=== Starea de sănătate a populaţiei din judeţul Prahova în relaţie cu calitatea apei potabile distribuită ===

UMF „ Carol Davila” BUCUREȘTI

Susținător:

Burlacu Ivona- Roxana

CUPRINS

PARTEA GENERALĂ

Necesarul de apă și modul de acoperire

nevoile de apă ale individului

nevoile de apă ale colectivitatilor

Criterii de calitate ale apei de băut

condiții organoleptice

criterii fizice

criterii chimice

criterii microbiologice ale apei de băut

calitatea bacteriologică a apei de băut

calitatea virusologică a apei de băut

calitatea parazitologică a apei de băut

Indicatori microbiologici ai calității apei

indicatori de contaminare fecală a apei

indicatori de evaluare a calității apei si de evaluare a eficientei tratări a acesteia

Patologia infectioasă transmisă prin apă

bolile bacteriene transmise prin apă

bolile virotice transmise prin apă

bolile parazitare transmise prin apă

PARTEA SPECIALĂ

Introducere

Motivatia lucrarii

Scop și obiective

Material si metode

Discuții și concluzii

Recomandări

BIBLIOGRAFIE

PARTEA GENERALĂ

NECESARUL DE APĂ ȘI MODUL DE ACOPERIRE

Apa reprezinta un element fundamental in conditionarea vietii si dezvoltarii colectivitatilor umane, fiind un constituent esențial al materiei vii. Rolul primordial in mentinerea vietii este dovedit de faptul ca apa este mediul in care se desfasoara toate procesele metabolice, iar tesuturile si organele tuturor vietuitoarelor contin o mare cantitate de apa. Se stie astazi ca apa e indispensabila in toate procesele fizice si chimice vitale si ca orice tulburare sau abatere, duce la tulburari grave si in cele din urma la moarte. Apa este vitala in procesul de absorbție, difuziune și excreție, în cauză, în menținerea echilibrului acido-bazic, în termoreglare, în metabolismul intermediar etc. Fără apă, toate funcțiile fiziologice ar deveni imposibile, de aceea se afirmă, că omul, ca de altfel toate viețuitoarele, trăiește în apă sau este scăldat de apă.

Tabel nr. 1 Repartiția procentuală a apei la diferite vârste

Cantitatea totala de apa din organism reprezinta 60-70% din greutatea corporala a unui adult. In tesuturile tinere cantitatea de apa este mai mare (tabelul nr.1).

Tabel nr. 2 Repartiția procentuală a apei în diferite organe și țesuturi

Apa este repartizata inegal in diferitele organe si tesuturi ale corpului uman: țesutul adipos și osos (fara maduva) sunt cele mai sarace, dar lichidele biologice contin cea mai mare cantitate (tabelul nr.2).

1.1 NEVOILE DE APA ALE INDIVIDULUI

Mentinerea echilibrului stabil al apei in organism se realizeaza printr-un echilibru intre aport si pierderi. Când apa scade cu 0,5-1% din greutatea corpului apare senzatia de sete; aceasta contribuie la mentinerea volumului constant de apa din organism.

Nevoia de apa a unui adult se estimeaza la 2,5 litri pe zi. Numai 1,5 litri sunt proveniti prin ingestie, restul este apa formata in cursul metabolismului diferitelor trofine în organism (Tabel nr. 3), dar si apa continuta in alimente ce variaza de la unul la altul.

Tabel nr. 3 Apa produsă prin metabolizarea trofinelor

Cantitatea de apă care intră în compoziția diverselor alimente variază foarte mult în funcție de tipul acestora. Principalele alimente consumate conțin apă în următoarele procente: laptele de vacă- 87,50% apă, brânza telemea- 50% apă, carnea de vită slabă 74% și cea grasă 55%, peștele slab- 79,50%, ouăle 74%, fasolea uscată 11%, pâinea integrală 44%, merele și perele 83,50%, castraveții 95,50%, strugurii 79%, pepenele verde 93%, nucile și alunele 7-8,50%, tomatele 92%, varza verde 80,50%, mierea 20% și zahărul 0,05%.

Organismul uman pierde zilnic aproximativ 2,5 litri de apa prin: urina (1,5 litri), tegumente, pulmoni, tub digestiv (tabel nr. 6). Calea renala reprezinta principala cale de excretie a apei. Pierderile de apa prin tegumente si pulmoni cresc in conditiile unui efort fizic intens sau al unei ambiante termice ridicate.

Bilantul hidric al organismului este negativ cand eliminarea depaseste aportul si pozitiv cand aportul este mai mare decat pierderile. Primul, sau bilantul hidric negative, apare în cadrul muncii fizice intense sau al unui climat excesiv de cald. Bilantul hidric pozitiv se poate constata in graviditate, in perioada de crestere a organismului sau in convalescenta.

In reglarea volumului de apa din organism intervin atat hipotalamusul- pe calea nervoasa, cat si hipofiza si glandele suprarenale- pe calea hormonala.

Tabel nr. 5 Diverse modalități de pierdere a apei

Corpul uman necesita un aport minim de apa pentru a sustine viata. Efectele adverse ale deshidratarii variaza de la blande la severe si intr-un final fatale.

Institutul National de Sanatate al SUA(2002) defineste deshidratarea usoara ca fiind pierderea de 3-5% din greutatea corporala, in cea medie se pierd 6-10%, iar in cea severa (urgenta medicala) 9-15%. Deshidratarea usoara poate fi corectata prin marirea cantitatii de lichide ingerate, la care se adauga utilizarea solutiilor saline. Deshidratarea severa necesita strategii de rehidratare ce implica administrarea de solutii osmolare, proces ce poate dura pana la 24 de ore.

Deshidratarea poate fi efectul pe termen scurt al pierderii de fluide corporale cum se intampla in diareea severa care poate fi fatala. Deshidratarea pe termen scurt poate fi de asemenea, rezultatul ingestiei excesive de alcool sau al cresterii temperaturii si altitudinii sau al scaderii umiditatii relative combinate cu un schimb inadecvat de fluide. Deshidratarea pe termen lung este adesea usoara si poate determina efecte asupra sanatatatii. Aceasta rezulta din schimbul inadecvat de fluide, frecvent consecință a deprimarii mecanismului setei si a perceptiei gustului.

Deshidratarea usoara a fost asociata cu un numar de efecte adverse, inclusiv cresterea riscului la nivelul grupurilor susceptibile de a dezvolta calculi urinari, cresterea riscurilor de cancer de tract urinar si sanatate orala precara. Formarea calculilor este semnificativ crescuta daca volumul de urina excretata este sub un litru pe zi, volumele urinare mai mari de 2- 2,5 litri pe zi pot preveni recurenta formarii calculilor la pacientii afectati in trecut (Kleiner 1999). White a sugerat in 1972 ca, pentru a reduce riscul apariției calculilor renali, minim 1.5 litri de urina trebuie sa fie excretata in fiecare zi.

Un studiu efectuat in California, in anul 2002, intr-o comunitate de Adventisti, a demonstrat o puternica asociere negativă intre ingestia de apa si riscul de boli coronariene fatale atat pentru femei, cat si pentru barbati. Pentru a reduce riscul de boli coronariene fatale, este necesar consumul a minim 1.25 litri de persoana pe zi pentru barbati si 0.75 litri pentru femei, media fiind de un litru pe zi. Alte studii indică scaderea riscului de cancer colonic si de san cu cresterea cantitatii de lichide ingerate.

Performantele cognitive cauzate de deshidratare necesita investigatii suplimentare.

Tabel nr.6 (OMS): Valori de referinta pentru ingestia zilnica de fluide masurata in litri de persoana (IPCS, 1994)

Pierderea hidrica a copiilor mici este considerabil mai mare decat cea a adultilor, 15% in comparatie cu 4% fluide pe zi. Aceste pierderi, proportional mai mari, explica motivul pentru care un copil de 7 kg necesita 1 litru de lichide pe zi pentru a inlocui pierderile, in timp ce un bărbat adult de 70 kg necesită 2,9 litri. Lichidele necesare pentru rehidratare sunt mult superioare cantitativ celor pentru ingestie deoarece acestea din urma includ toate formele de fluide utilizate pentru hidratare, din care, aproximativ 30% deriva din alimentatie.

Femeile insarcinate și copiii cu greutate mică la naștere necesită ingestia unei cantitati sporite de lichide pentru a asigura nevoile fetale, dar si cresterea lichidului din spatiul extracelular si a lichidului amniotic. Consiliul National de Cercetare al SUA sugereaza alocarea a inca 30 ml pe zi in timpul sarcinii. Femeile care alapteaza necesita în plus intre 750 ml si 1 litru apă pe zi in primele sase luni de lactatie.

Tabel nr.7: Volumul de apa necesar pentru hidratare (OMS)

Varstnicii pot sa nu necesite volume de apa aditionale, dat pot avea un mare risc de deshidratare din cauza scaderii senzatiei de sete. Studiile au demonstrat o legatura intre varsta si capacitatea corpului de a mentine functia renala in limite normale.

In cazul bolnavilor aflati in stadiul terminal, deshidratarea are avantaje si dezavantaje. Principalele beneficii sunt: scaderea nivelului de stres, scaderea gradului de constientizare al durerii, scaderea frecventei de a urina cu durerea si disconfortul pe care aceasta il provoaca. Beneficiile hidratarii includ prevenirea dezhidratarii si a malnutritiei, ca si prelungirea vietii si evitarea problemelor de sanatate precum blocajul renal.

Beneficiile derivate din consumul unor anumite tipuri de fluide constituie o problema de dezbatere. Kliner sugereaza in 1999 ca diureticele precum cafeaua pot determina o deshidratare usoara, pe cand un studiu realizat de Grandjean anterior, in 1990, nu gaseste diferente semnificative intre bauturi pentru a sustine hidratarea. Prin urmare, sunt necesare studii ulterioare. In 2002, Chan a demonstrat statistic faptul ca exista riscul de a dezvolta boli coronariene in randul femeilor ce consuma zilnic alte fluide decat apa in cantitate mare (mai mult de 5 pahare in comparatie cu 2).

Utilizarea apei pt. baut constituie o necesitate fiziologica pt orice organism viu, dar are multiple alte roluri: in mentinerea igienei corporale (apa calda), in calirea organismului si cresterea rezistentei nespecifice fata de infectii si alte agresiuni (apa calda si rece), Pt spalatul mainilor si fetei sunt necesari circa 3 litri de apa, pt dus 25 litri, iar pt baie 200-250 de litri.

O.M.S. indica un minim de apă pentru nevoi individuale de 5 litri în 24 de ore, asigurând exclusiv nevoile fiziologice; cantitatea optimă fiind de 100 litri pe zi.

Apa este utilizata in gospodarie pt: curățarea alimentelor, prepararea mâncărurilor, spălatul vaselor, întreținerea igienică a locuinței, a îmbrăcămintei și încălțămintei etc.

Apa necesară pentru prepararea hranei

Apa este esentiala pentru gatit. Un studiu sugereaza ca apa utilizata pentru gatit este importanta in aparitia cazurilor de boala diareica la copiii peste 3 ani, desi cei sub 3 ani sunt cei mai expusi. Stabilirea normelor pentru apa utilizata pentru gatit este dificila, deoarece depinde de dieta si de rolul apei in prepararea hranei. Majoritatea culturilor au un tipar alimentar. O cerinta minima include existenta unei cantitati suficiente de apa pentru prepararea adecvata a hranei astfel incat sa se asigure beneficiile nutritionale. Stabilirea unui volum necesar este dificil.

Legatura dintre apa, igiena si boli

Nevoia de apa pentru mentinerea si protectia sanatatii depaseste necesarul minim utilizat pentru baut si gatit. Sunt necesare volume aditionale de apa pentru pastrarea hranei si mentinerea igienei personale, pentru spalarea manilor si alimentelor, imbaiere si spalarea rufelor. Igiena defectuoasa poate fi determinate partial de lipsa unor cantitati suficiente de apa din gospodarie. Bolile legate de igiena precara includ boala diareica, boli cu transmitere fecal-orala, dar si infectii cutanate si oculare.

Clasificarea bolilor in functie de agentul cauzal are valoare in intelegerea etiologiei bolilor infectioase. Pentru luarea unor decizii este eficienta gruparea agentilor infectiosi pe categorii. Bradley a sugerat in 1977 existenta a patru categorii principale aflate in relatie cu apa:

Boli transmise prin apă- determinate de consumul apei contaminate ( de exemplu boala diareica, hepatita, febra tifoida);

Boli diseminate prin apa- determinate de utilizarea inadecvata a unor volume de apa pentru igiena personala ( se adauga celor dinainte ,infectiile cutanate si oculare);

Boli care necesită o gazdă intermediară din mediul acvatic pentru răspândire (de exemplu schistosomiaza);

Boli ce necesită vectori- insecte pentru a se răspândi (de exemplu, pentru transmiterea malariei, vector este țânțarul anofel).

Alti autori sustin inlocuirea primei categorii cu notiunea de transmitere fecal- orala pentru a reflecta multiplele moduri de transmitere si restrictionarea categoriei bolilor diseminate prin apa numai la infectiile cutanate si oculare care sunt numai in legatura cu cantitatea de apa utilizata pentru igiena.

1.2 NEVOILE DE APĂ ALE COLECTIVITĂȚILOR

Apa reprezinta o resursa naturala vitala pentru buna functionalitate a sistemelor antropice si tehnogene datorita multiplelor sale utilizari si combinatii chimice in care intra in procesul de productie. Are caracter inepuizabil si o anumita frecventa de refacere a stocului, aceasta fiind direct dependenta de factorul climatic. Nevoile de apa ale sistemelor antropice si tehnogene sunt foarte variate si depind de gradul de dezvoltare a acestora.

Cantitatile de apa utilizate in centrele populate si in cadrul platformelor industriale nu sunt constante in timp. Necesarul de apa este maxim la anumite ore din zi si minim noaptea.

Diferente insemnate apar când comparand necesarul de apa pentru asezari cu diverse marimi demografice. Astfel, variatia cea mai insemnata a debitului apare in cadrul asezarilor rurale, in care ritmul vietii si al activitatilor economice este asemanator pentru majoritatea locuitorilor, iar o scadere a variatiei necesarului de apa apare odata cu cresterea numarului de locuitori ai asezarii (cazul asezarilor urbane) unde, datorita fluxului continuu al activitatilor economice, consumul are oscilatii mici intre zi si noapte.

Figura 1. Variatia orara a debitelor in cadrul asezarilor rurale si urbane cu diferite marimi demografice (procente din debitul zilnic al orei respective).

Colectivitățile umane utilizează mari cantități de apă în diferite scopuri, dintre care cele mai importante sunt:

Nevoile gospodaresti/ urbanistice ce cuprind consumurile de apă pentru:

– nevoi publice (pentru institutii, unitati de invatamant de toate gradele, gradinite,

crese, spitale, policlinici, cantine, camine, hoteluri, restaurante, magazine, cofetarii, hale si piete de marfuri, etc.). Lipsa de apa in cladirile publice duce la focare de raspandire si mentinere a bolilor. Inexistenta apei in unitatile de alimentatie publica favorizeaza posibilitatea vehicularii agentilor patogeni si raspandirea diverselor boli infectioase in randul populatiei. In unitatile medicale, utilizarea unor ape nepotabile sau lipsa acestora determina aparitia infectiilor intraspitalicesti. Intre 25-60 litri/om sunt necesari zilnic pentru nevoile publice.

– pentru curățenia străzilor și piețelor, stropirea spațiilor verzi, ameliorarea climatului, protecția față de poluanții atmosferici sau pentru scopuri decorative. Cantitatea de apa utilizata in asemenea scopuri variaza intre 5-20 litri/ om pe zi in functie de zona climatică, gradul de dotare urbană, obiceiurile populației, nivelul de civilizație, etc.

Utilizarea apei in scop de agrement

Grija principală in legatura cu utilizarea apei in scop de agrement este scaderea consumului apei in aceste scopuri cand accesul de baza este compromis. Aceasta este o problema cu care se confrunta multe tari dezvoltate unde se fac eforturi sustinute pentru educarea consumatorilor in privinta limitarii utilizarii apei in scop recreațional. Exista tari in care se percep tarife crescute in caz de depasire a anumitor limite stabilite pentru nevoile de baza, inclusiv spalarea hainelor.

Folosirea unor cantitati mari de apa in scop recreational este intalnita in tarile dezvoltate, in special in zonele urbane, unde tiparele de consum ale persoanelor instarite au impact direct asupra disponibilitatii apei in randul celor cu venituri mici. Prin urmare, controland utilizarea in scop de agrement a apei, ne asiguram ca nevoile de baza sunt satisfacute in mod echitabil. Este important sa se ia in calcul si o eventuală crestere a numarului populatiei. Exista nevoia de a controla consumul de apa pentru a proteja resursele.

b. Nevoile industriale de apa sunt foarte ridicate in marile orase, reprezentand principalul consumator. In aceasta categorie intra apa utilizata pentru: transportul materiilor prime, semifinite și finite, ca solvent sau separator pentru substante cu densitate diferita, pentru dizolvarea diferitelor componente care intră în procesul de fabricație, ca materie primă sau constituent al diverselor produse, pentru spălarea și întreținerea aparatelor și ustensilelor sau ca simplă apă de răcire. In determinarea necesarului de apa se iau in calcul: apa pentru procesul de fabricatie, apa pentru nevoi igienico-sanitare si social- administrative si apa pentru combaterea incendiilor. Felul industriei, procesul tehnologic, nivelul producției,posibilitățile de recirculare și stocare sunt esentiale pentru a stabili cantitatea de apa utilizată.

Tabel nr. : Apa consumată în raport cu activitatea depusă

c. Nevoile agrozoootehnice includ :

– apa pentru cresterea si ingrasarea animalelor, pentru curatenia lor, salubritatea si adapostul grajdurilor ( difera in functie de numarul animalelor, varsta si felul lor, etc);

– udarea si stropitul in: sera, solar, gradini, livezi, vii.

Tabel nr. 9 Consumul specific de apă pentru nevoi gospodărești și publice

– nevoile de intretinere a masinilor agricole si a atelierelor;

-nevoile igienico-sanitare ale lucratorilor la locul de munca si ale personalului de intretinere si exploatare;

– functionarea cantinei si a punctelor medicale;

– spalatul si stropitul spatiilor de circulatie si a apatiilor verzi;

– combaterea incendiilor.

Consumul specific de apă reprezinta cantitatea de apă,exprimata in litri, care este furnizată unei localități împărțită la numărul locuitorilor și numărul zilelor dintr-un an. Acesta difera de la o localitate la alta in functie de mărime, gradul de dezvoltare , nivelul producției industriale etc. În România, consumul specific de apă s-a stabilit în funcție de modul de alimentare cu apă (STAS 1343/1977) (Tabel nr. 9). În stabilirea cantității de apă a unei localități trebuie să se aibă în vedere nu numai nevoile din momentul calculului ci și pentru viitor, în baza prognozei de dezvoltare socială și economică pe o perioadă de 25-30 de ani.

Tabel nr. 8 Consumul specific de apă pentru nevoi gospodărești și publice

Astazi exista o preocupare la nivel national si mondial de imbunatatire continua a calitatii apei potabile. Desi consumul de apa este in continua crestere, studiile efectuate in acest sens au demonstrat ca rezervele de apa ale planetei nu se vor epuiza in viitorul apropia, dar atentia trebuie sa se indrepte catre protejarea resurselor existente.

Cantitatea si costurile: influenta asupra utilizarii

În urma unor studii efectuate, s-a ajuns la concluzia că in zonele in care nu se gaseste suficienta apa, costul poate fi un factor care limiteaza volumul utilizat.

In 1992, Cairncross si Kinnear au demonstrat faptul ca în Sudan, prețul ridicat al apei a contribuit la subnutriție. Thompson sustine in 2001, ca in Africa de Est, costurile medii ale apei in gospodariile racordate la sisteme de aprovizionare cu apa in zonele urbane au scazut in ultimii 30 de ani cu 20% (in comparație cu studiul realizat de White in 1972). Aceste case au redus volumul de apa consumat cu 50%. Thompson sustine, de asemenea, ca pretul mediu al apei utilizate de gospodariile neracordate la un sistem de aprovizionare cu apă in zonele rurale si urbane, a crescut cu 14% si respectiv 28%.

Impactul general in modificarea costurilor nu este semnificativ. Consumul de apa la nivelul gospodariilor neracordate la un sistem centralizat de aprovizionare a fost determinat in principal de posibilitatile financiare. In alte studii, numarul de metri cubi de apa la pompa influenteaza consumul si utilizarea. Tarife progresiv crescande pot fi aplicate pentru a penaliza utilizarea excesivă.

In studiile realizate in trei localitati din Uganda in anul 2002 s-a realizat o corelatie slaba intre costurile si cantitatea de apa utilizata. In orasul Soroti volumul de apa utilizat a fost mai mare in locurile in care a fost impusa o taxa pentru procurarea apei. Scopul a fost de a promova utilizarea de surse multiple, desi schimbari de comportament au fost observate in selectarea surselor mai degraba decat in modificarea volumului sau pretului.

CRITERII DE CALITATE ALE APEI DE BĂUT

Apa reprezinta o importanta cale de transmitere a numeroase boli. Din acest motiv a fost necesara stabilirea unor conditii sanitare pe care trebuie sa le indeplineasca apa potabila sau apa buna de baut. Aceasta este definita ca fiind apa consumata cu placere- dand senzatia de satietate- si care, odata consumata, nu are efecte nocive asupra consumatorilor.

Primele conditii de potabilitate au avut un caracter empiric si au fost legate de caracterele organoleptice: gust, miros, culoare, usor de evidentiat numai cu ajutorul organelor noastre de simt. Aparitia unor boli, ca urmare a consumului de apa cu caracteristici organoleptice denaturate, a dus la crearea unor reflexe conditionate puternice. Studii recente efectuate in acest sens, au aratat ca apele cu gust sau miros particular, colorate sau tulburi, inhiba secretiile digestive si opresc senzatia de sete.

In timp, posibilitatile de analiza chimica a apei s-au dezvoltat, astfel incat au fost introduse criterii sau conditii chimice de potabilitate. Initial aceste conditii s-au adresat strict gradului de mineralizare a apei. Intrucat s-au dovedit insuficiente si necorespunzatoare, în 1894 li s-au adaugat conditiile referitoare la continutul in substante chimice supraadaugate, mai ales de natura organica. În etapa următoare (in 1911) a fost luata in calcul si limita unor substante nociv- toxice.

Relatia apei cu bolile infectioase a condus la elaborarea unor conditii bacteriologice pentru apa potabila, primele in 1904.

Prima lege de stat referitoare la conditiile de potabilitate a fost data in S.U.A, in 1914. In Romania primul standard de potabilitate a apei a aparut in 1952, pana atunci conditiile de potabilitate fiind cuprinse in cadrul normelor sanitare privitoare la calitatea alimentelor si bauturilor.

O.M.S a elaborat o serie de norme internationale de potabilitate, valabile pentru toate tarile, motiv pentru care acestea variază în limite destul de largi. In interiorul acestora se pot elabora norme nationale ale statelor. O.M.S a elaborat si norme europene care variaza in functie de evolutia cunostintelor medicale, de posibilitatile de determinare a anumitor componenti ai apei si de posibilitățile tehnice. Conditiile de potabilitate ale apei pot fi impartite in mai multe grupe, astfel: conditii organoleptice, fizice, chimice, bacteriologice si biologice.

2.1 CONDIȚII ORGANOLEPTICE

Conditiile organoleptice se adresează numai calității apei și se pot determina cu ajutorul organelor noastre de simț. Acestea au cunoscut o mare variabilitate in timp. In zilele noastre, pentru turbiditate sau culoare, se aplică metode de determinare obiective, fapt pentru care au ieșit din cadrul condițiilor organoleptice.

Determinarea cu ajutorul organelor de simț are un pronunțat caracter subiectiv care la prima vedere reduce mult din valoarea condițiilor organoleptice. Totuși, așa cum am arătat mai sus, prima condiție pentru ca o apă să fie potabilă este ca ea să fie consumată cu plăcere. Aceasta calitate este, aproape exclusiv, determinată de condițiile organoleptice. În același timp, ele pot fi utilizate și în sensul identificării poluării apei deoarece, de multe ori, poluarea modifică și calitățile organoleptice ale apei.

Condițiile organoleptice sunt: gustul și mirosul.

Gustul apei

Gustul este rezultatul conținutului apei în elemente minerale și gaze dizolvate. Lipsa lor face ca apa să aibă un gust fad, neplăcut, care nu satisface senzația de sete. Aceasta se adresează mai ales oxigenului care imprimă apei un caracter de prospețime, dar și excesul de săruri minerale. Astfel, excesul de CO2 produce un gust acrișor-înțepător, iar cel de H2S unul respingător, grețos. Prezența urinei dă un gust ușor sărat, iar a fecalelor unul dulceag-neplăcut. Excesul de fier determina un gust metalic, de calciu unul sălciu, de magneziu – amar, de cloruri – gust sărat etc.

Mirosul apei este legat, de asemenea, de prezența unor elemente naturale sau poluante în exces. Astfel, unele substanțe chimice poluante ca pesticidele și detergenții dau un miros particular caracteristic. Substanțele organice în descompunere dau un miros particular datorită degajării de SH2 și NH3. În fine, unele organisme, mai ales vegetale, produc un miros de iarbă sau mucegai.

Atât gustul cât și mirosul apei se exprimă în grade. Pentru a fi potabilă apa nu trebuie să depășească 2 grade (Tabel nr. 10).

Tabel nr. 10 Condiții organoleptice de potabilitate

2.2 CRITERII FIZICE

Condițiile fizice de potabilitate, ca și cele organoleptice, se adresează unor caracteristici care pot fi evidențiate în cea mai mare parte cu organele noastre de simț. In mod obișnuit, ele se determină cu anumite aparate sau instrumente care le conferă un caracter obiectiv. Deși au valoare psihică și pot duce la limitarea folosirii apei, sunt considerate în același timp și indici de poluare a apei. Cele mai importante condiții fizice sunt:

Temperatura apei

Temperatura apei influențează direct organismul uman și consumul de apă. Apa rece cu o temperatură mai mică de 5ºC produce o scădere a rezistenței locale a organismului față de infecții, favorizând producerea de amigdalite, faringite, laringite și creșterea tranzitului intestinal. Apa caldă cu o temperatură mai mare de 17ºC are un gust neplăcut datorită pierderii gazelor dizolvate, în primul rând oxigenul, și nu satisface senzația de sete. La unele persoane sau la temperaturi mai mari, creează o senzație de greață și vomă. De aceea, temperatura apei trebuie să fie cuprinsă între 7-15ºC. În mod excepțional, se admite temperatura naturală a sursei utilizate în aprovizionarea populației.

Temperatura are însă și un rol indirect ca indicator de poluare a apei. Sub acest aspect, se știe că apa de suprafață împrumută cu ușurință temperatura aerului, în timp ce apa subterană își păstrează constantă temperatura.

Turbiditatea apei

Turbiditatea este produsă de substanțe insolubile în apă de natura minerala sau organica si de origine naturala (din sol) sau poluanta (din reziduuri). Importanța lor sanitară constă în aspectul neplăcut imprimat apei. În același timp, ele pot constitui suport pentru microorganismele care persistă mai mult în apă. Determinarea turbidității apei se face prin compararea cu o scară artificială din SiO2. Limita maximă a turbiditatii pentru ca o apa sa fie potabila este de 10grade/dm3 apa.

Culoarea apei

Culoarea apei are atat un rol psihic, cat și un rol de indicator valoros de poluare a apei. Astfel, ea se aseamana foarte mult cu turbiditatea, putand duce la o limitare a folosinței apei

Culoarea este dată de substanțele dizolvate în apă. Acestea pot proveni din natura, dar pot aparea si ca urmare a poluarii apei.

Substantele care au proveniență naturală cum sunt unele săruri minerale sau organisme acvatice conferă apei o culoare galben-verzuie sau brun-roșcată. Substantele dizolvate in apa ca urmare a poluării, mai ales substanțe chimice din care unele potențial toxice, imprima culoarea specifica fiecarei substante. Determinarea culorii apei se face prin compararea cu o scară etalon din platino-cobalt. Pentru a fi potabilă, nu trebuie să depășească 15 grade/dm3 cu limita excepțională de 30 grade/dm3.

Conductibilitatea electrica a apei

Conductibilitatea electrica este rezultatul gradului de mineralizare a apei: cu cat gradul de mineralizare este mai crescut, cu atat conductibilitatea electrica este mai mare. Deci, consecinta unei eventuale poluari a apei, mai ales a celei subterane, este modificarea gradului de mineralizare. Daca acesta este prea mare, pot aparea, in cazul unui consum indelungat, afectiuni gastrice, renale sau hepatice. Limita maxima nu trebuie sa depaseasca 6 000 S/cm.

Radioactivitatea apei

Radioactivitatea constă din suma radioactivității naturale și artificiale conferite apei prin poluarea cu substanțe radioactive. Aceasta este ultima și cea mai recentă condiție fizică de potabilitate a apei. Având o valoare scăzută, nu constituie niciun pericol pentru consumatori.

Radioactivitate naturala este conferita de prezenta sarurilor de potasiu, uraniu, thoriu, etc. Neutralizarea sau reducerea concentratiei initiale numai prin dilutie este o caracteristica importanta a substantelor radioactive prezente in apa. In plus, cantitatile foarte mici de substante radioactive nu confera posibilitatea de modificare a caracterelor organoleptice ale apei.

Determinarea radioactivității se referă de fapt la radioactivitatea globală, dar diferențiată pe tipuri de emițători. În majoritatea standardelor, inclusiv cel din România, sunt normați doar emițătorii de radiații α și β, cei mai nocivi și care pot pătrunde în organism odată cu ingestia apei. Emițătorii de radiații γ nu sunt normați, ci sunt stabiliți pentru fiecare localitate în parte de organele sanitare locale în funcție de situațiile loco-regionale specifice.

În ceea ce privește emițătorii de radiații, norma este stabilită la 0,1 Bq/dm3 sau 2,7p Ci/dm3 pentru emițătorii de radiații α și de 1 Bq/dm3 sau 27p Ci/dm3 pentru emițătorii de radiații β. Dacă aceste limite maxime admise sunt depășite, se fac analize radiochimice pentru diferențierea radionuclizilor care conferă radioactivitate globală α sau β.

2.3 CRITERII CHIMICE

Aceste criterii se adresează unui număr foarte mare de substanțe care pot fi prezente în apă. Valoarea sanitară diferită a acestor substanțe a condus O.M.S la clasificarea lor în mai multe grupe.

Substanțe cu acțiune nocivă

Substanțele cu acțiune nocivă sunt de cele mai multe ori toxice. Frecvent acestea provin din mediul extern, prin poluare, și au o limită maximă admisă foarte exactă. În transpunerea la om a dozei toxice se ia în considerare greutatea medie de 70 kg pentru un om adult și consumul mediu de 3 litri de apă, sau cu alte cuvinte, doza toxică stabilită experimental se înmulțește cu 25, rezultat din 70:3.

Numărul substanțelor toxice nocive în apa de băut variaza in functie țară. În România, prin STAS 1342/1977 sunt normate 16 substanțe care sunt prezentate în Tabelul nr. 11.

Tabel nr. 11 Limitele admise ale substanțelor nocive din apă

Substanțe indezirabile

Substanțele indezirabile nu au efecte nocive/toxice, dar prin prezența lor în apă modifică caracteristicile organoleptice ale apei într-o astfel de măsură încât fac apa improprie consumului. Acestea se referă la apa de băut, dar și la alte nevoi ca cele gospodărești, industriale, agricole etc.

Cea mai mare parte a acestor substanțe au originea naturală în apă, iar limita lor cunoaște două niveluri de concentrație: unul de admisibilitate până la care apa nu produce niciun inconvenient, dar care poate fi depășit fără pericol și unul exceptional peste care orice depășire nu este acceptată. Aceste substanțe sunt prezentate în Tabelul nr. 12.

Tabel nr. 12 Limitele ale substanțelor indezirabile din apă

Substanțe indicatoare ale poluării

In aceasta ultimă grupă intră acele substanțe care nu au efecte nocive toxice asupra organismului uman și animal și care nici nu limitează folosirea apei

Aceste substanțe nu au o normă precisă, trebuie normate în limitele specifice zonei sau localitătii respective de organele sanitare locale. Doar daca inregistreaza o apariție bruscă sau o creștere la un moment dat, ele indică apariția unei poluări. În România, substanțele indicatoare ale poluării au fost normale și sunt redate în Tabelul nr. 13.

Tabel nr. 13 Limita admisă pentru indicatorii chimici de poluare a apei

Importanța lor sanitară constă în faptul că arată sau indică poluarea apei cu alte elemente chimice și mai ales bacteriologice care au efecte nocive asupra populației.

2.4 CRITERII MICROBIOLOGICE ALE APEI DE BĂUT

Prima si cea mai importanta conditie bacteriologica de potabilitate este lipsa totala din apa a germenilor patogeni. Anumiți germeni sunt utilizați ca indicatori (ca si in cazul conditiilor chimice) deoarece punerea lor in evidență este dificilă din cauza lipsei de metode adecvate si din cauza prezentei lor inconstante in apa.

Aprovizionare cu apă potabilă de bună calitate previne răspândirea bolilor transmise prin apă. În mod normal, aprovizionarea cu apă trebuie să asigure o cantitate suficientă și să nu reprezinte un mijloc prin care poate fi lezată sănătatea consumatorilor.

Momentan este foarte dificil de evaluat riscul pentru sănătate reprezentat de fiecare nivel de infestare cu agenți patogeni din apă.

In cazul unor agenti patogeni prezenti în apă identificarea este facilă și sigură, pe cand în cazul altora, este mult mai dificila. De aici a derivat conceptul de indicatori de poluare fecală, reprezentantul de bază fiind Escherichia coli. De aceea, orice apă care conține Escherichia coli trebuie privită ca fiind contaminată fecal, ceea ce o face improprie consumului uman și trebuie să se ia măsuri immediate.

Asigurarea protecției surselor, o tratre corectă a apei și o distribuție efectuată în condiții de siguranță bacteriologică pot duce la eliminarea agenților patogeni din apa de băut distribuită consumatorilor. Pentru fiecare rețea de alimentare cu apă, calitatea apei brute la sursă este cea care va impune trecerea și selecția etapelor în procesul de tratare a apei pentru ca să se recurgă cele mai potrivite trepte de tratare în vederea eliminării germenilor patogeni.

În cazul surselor locale de apă, asigurarea unei bune calități bacteriologice a apei de băut este o sarcină destul de dificilă din cauza, poate, numai a accesului la surse netratate.

2.5 CALITATEA BACTERIOLOGICĂ A APEI DE BĂUT

Apa de băut nu trebuie sub nicio forma să conțină agenți patogeni ce pot determina îmbolnăviri.

Important este grupul bacteriilor coliforme, dintre care semnificativă este Escherichia coli. Ea provine exclusiv din materiile fecale umane sau ale animalelor cu sânge cald. Din acest motiv, în cazul apei de băut, nici Escherichia coli, nici grupul bacteriilor coliforme nu trebuie să fie detectabili în 100 ml apă per probă.

Tabel nr. 14 Calitatea bacteriologică a apei de băut – Recomandări OMS

Daca se constata prezenta Escherichia coli sau a coliformilor totali in apa, trebuie luate masuri imediate. In cazul coliformilor totali se repetă testarea. Daca probele sunt pozitive pentru a doua oara consecutiv, se va investiga in profunzime cauza.

Desi Escherichia coli este cel mai eficient indicator al contaminarii fecale, identificarea bacteriilor coliforme termotolerante reprezinta o alternative acceptata. Bacteriile coliforme totale nu sunt indicatori acceptati in determinarea calitatii apei potabile din mediul rural, mai ales in zonele tropicale unde multe bacterii fara semnificatie sanitara apar in marea majoritate a apelor.

Este cunoscut faptul ca, in extrem de multe ape de baut din zonele rurale din tarile in curs de dezvoltare, contaminarea fecala este larg raspandita.

Tabel nr. 15 Legea nr. 458 – Calitatea apei de băut

Acest obiectiv este relativ simplu de atins prin intermediul mijloacelor de tratare. Tratarea eficientă a apei, avand ca ultimă etapă dezinfecția, poate duce la obținerea unei ape fără germeni coliformi, indiferent cât de poluată este apa brută ce urmează a fi tratată.

Odata ce apa părăsește stația de tratare și intră în rețeaua de distribuție, calitatea bacteriologică a acesteia se poate deteriora intrucat pot apărea contaminări pe parcursul rețelei. Apariția ocazională a organismelor coliforme în apa din sistemul de distribuție sau în apele netratate în proporție de până la 5% dintre probele efectuate pe o perioadă de 12 luni și absența Escherichia coli se poate considera ca fiind acceptabilă. Însă apariția constanță a acestor microorganisme poate reprezenta un semnal de alarmă asupra posibilității de poluare fecală a apei.

Apa minerală naturala îmbuteliată este un caz special. Condițiile de calitate ale acesteia sunt stipulate în Codex Alimentarius. Apa trebuie îmbuteliată astfel încât să se mențină calitățile naturale ale acesteia. Codex Alimentarius menționează faptul că aceste ape nu trebuie să conțină Escherichia coli, bacterii coliforme, streptococi de grup D sau Pseudomonas æruginosa în 250 ml de probă, iar la reexaminarea probelor nu este voie să fie mai mult de 2 coliformi/250 ml, dar nu Escherichia coli sau streptococi de grup D.

În România, legea apei stipulează următoarele:

Tabel nr. 16 Legea nr. 458 – Parametri microbiologici pentru apa îmbuteliată în sticle sau în alte recipiente

2.6 CALITATEA VIRUSOLOGICĂ A APEI DE BĂUT

Este esențial ca apa de băut să nu conțină virusuri enterice, astfel încât să se elimine sau să se reducă la maxim posibilitatea transmiterii bolilor virale prin intermediul apei de băut. Orice apă supusă contaminării fecale poate să reprezinte un pericol și din punct de vedere al poluării virale a apei. Pentru a evita poluarea fecală a acesteia se poate recurge la o apă supusă unui astfel de tip de poluare, asupra acesteia efectuându-se o tratare extrem de corectă pentru a coborî la un nivel neglijabil cantitatea de virusuri enterice. Identificarea contaminării virale a apei este laborioasă și de durată, motiv pentru care nu intra în categoria operațiile de rutină.

Studii efectuate au dovedit că 25% din toate îmbolnăvirile gastro-intestinale pot fi de origine virală, chiar și în condițiile în care calitatea bacteriologică a apei este acceptabilă.

Dacă o apă de profunzime provine dintr-o sursă protejată și nu este poluată fecal, ea este acceptabilă virusologic dacă îndeplinește cerințele specificate pentru criteriile bacteriologice și parazitologice. Apele de profunzime din surse protejate, care au o poluare fecală reliefată de prezența Escherichia coli între 1-20 de colonii/100 ml apă sau expuse la contaminare prin apele de suprafață sau prin alte surse de contaminare fecală, trebuie corect dezinfectate pentru a scadea numărul de virusuri enterice la niveluri neglijabile, ținând cont de valorile menționate mai sus pentru pH, turbiditate și de prezența clorului rezidual în proporție de 0,5 mg/l după un contact de 30 de minute. Astfel, cantitatea de virusuri enterice poate fi scazuta în proporție de 99,99%.

Dacă apa de profunzime nu este protejată și sursa de apă conține o încărcătură ce nu depășește 2000 de colonii de Escherichia coli per 100 ml, atunci apa se consideră extrem de poluată fecal și nu este de dorit ca sursa să fie folosită pentru consum uman chiar și după tratare. Daca apa de profunzime contine mai mult de 2000 de colonii de Escherichia coli per 100 ml, este considerata extrem de poluata fecal si nu este recomandata ca apa de baut decat daca nu exista o alta sursa care sa furnizeze apa de o calitate superioara. In acest caz, apa trebuie sa treaca prin trei procese de tratare, fiecare capabil sa reduca numarul virusurilor, ca in cazul apelor de suprafata contaminate.

În ceea ce privește sursele de apă de suprafață, acestea nu sunt niciodată curate și întotdeauna au un oarecare grad de poluare de tip fecal. De aceea este obligatorie tratarea lor pentru scăderea numărului de virusuri. Tratarea acestor ape este in stransa legatura cu gradul lor de contaminare fecala.

Sursele de suprafață pot fi formate din apă brută ce poate avea:

– o contaminare fecală la 100 ml apă mai mică de 20 de colonii de Escherichia coli și în acest caz se impune o dezinfecție riguroasă;

– o contaminare fecală la 100 ml apă între 20-2000 de colonii de Escherichia coli, apă ce necesită filtrare și dezinfecție. În aceste ape pot fi prezente pe lângă virusuri și chiste de paraziți și de aceea măsurile de tratare trebuie să vizeze și aceste elemente;

– o contaminare fecală considerabilă datorită omului și animalelor cu evidențierea unei încărcături ce se manifestă prin apariția unui număr de colonii de Escherichia coli de peste 2000 la 100 ml de apă, dar nu mai mare de 20000 la 100 ml. În acest caz este necesar pe lângă tratamentul obișnuit și un tratament extensiv cuprinzând filtrare adițională, dezinfecție adițională, dezinfectare pentru scăderea numărului de virusuri. Acestea sunt ape de calitate inferioară și este de dorit să fie folosite numai dacă nu există alte surse de apă de calitate superioară;

– în ultima categorie intră apele din surse neprotejate care pot avea o încărcare cu Escherichia coli mai mare de 20000 de colonii la 100 ml. Acestea sunt puternic contaminate fecal și de aceea este de dorit a nu fi utilizate ca sursă de apă de băut, indiferent de extensivitatea și tipul de tratament aplicat apei. Folosirea lor ca sursă de apă potabilă comportă un mare risc. Utilizarea acestor surse s-ar putea pune în discuție numai în condiții excepționale.

2.7 CALITATEA PARAZITOLOGICĂ A APEI DE BĂUT

Protozoarele, a helminții și alte organisme libere trebuie să fie total absenți din apa de băut, intrucat un număr extrem de mic sau chiar un singur organism dintre acestea sunt necesare pentru a produce îmbolnăviri la om.

Metodele de identificare ale parazitilor patogeni sunt scumpe si necesita mult timp, așadar nu sunt efectuate de rutina. Controlul bolilor parazitare poate fi efectuat prin măsuri de tratare corectă și energică a apei de băut. Momentan sunt disponibile metode care identifica paraziti precum Giardia si Cryptosporidium in apa. Aceste teste sunt utilizate pentru a determina eficienta diferitelor procedee de tratare a apei care au ca scop indepartarea lor si incidenta cu care acesti paraziti sunt transmisi in apa cu ajutorul vectorilor de origine animala. De abia dupa interpretarea rezultatelor acestor teste, va fi posibila o mai buna intelegere a rolului pe care acesti paraziti prezenti in apa, il joaca asupra sanatatii umane.

INDICATORII MICROBIOLOGICI AI CALITĂȚII APEI

Bolile enterice apar si se raspandesc prin intermediul apei contaminate cu materii fecale. Persoanele sau animalele infectate sunt singurele care contribuie la contaminarea apei cu agenti patogeni. Nu este posibilă evaluarea prezenței în apă a tuturor agenților patogeni ce pot fi prezenți în aceasta, motiv pentru care se recurge la folosirea organismelor indicatoare. Intrucat nu exista un singur indicator util in supravegherea calității apei sub toate aspectele, numarul acestora este destul de mare, de aceea trebuie folosit cel mai potrivit.

Indicatorii cel mai frecvent utilizați sunt cei de origine fecală și cei care au ca origine apele reziduale.

Bacteriile selectate ca indicatori trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

– să fie prezente tot timpul și în număr considerabil în materiile fecale ale omului sau animalelor cu sânge cald;

– să fie prezente acolo unde sunt prezenți și germenii patogeni;

– să fie prezente în mod egal sau mai mare decât germenii patogeni;

– să nu fie bacterii patogene;

– să fie specifice, fie poluării fecale, fie poluării datorită apelor reziduale;

– indicatorii trebuie să fie ușor detectabili, prin metode simple și facil de efectuat;

– bacteriile folosite să nu se dezvolte în mod natural în apă;

– este esențial ca persistența lor în apă să fie asemănătoare cu a germenilor patogeni iar mortalitatea și proporția în care aceste elemente sunt îndepărtate de mecanismele de tratare a apei trebuie să fie similar cu cea a patogenilor prezenți în apă.

Cerința primordială pentru ca o apă să fie bună de băut și să nu favorizeze apariția îmbolnăvirilor este ca germenii patogeni să fie absenți sau inactivați atunci când indicatorii sunt absenți sau inactivați.

O apă ce conține bacterii ce pot prezenta elemente ale unei poluări de natură fecală nu poate fi considerată o apă care ar putea să fie folosită pentru consumul uman pentru că în aceste situații pot fi prezenți germeni enterici patogeni ce pot duce la apariția îmbolnăvirilor.

În analiza apei, identificarea poluării fecale trebuie să aibă prioritate.

Evaluarea microbiologică pentru indicatorii fecali este cea mai sensibilă și specifică metodă pentru a detecta elemente ce reliefează poluarea fecală recentă , element ce poate aveau un potențial de pericol foarte mare. Se prefera evaluarea calitatii apei des si utilizand metode simple, decat evaluarea rara utilizand metode laborioase si sofisticate deoarece poluarea este de cele mai multe ori intermitentă și poate scăpa unei singure investigații efectuată sporadic.

Evaluarea confidenței care poate fi atribuită unui indicator s-a făcut prin evaluarea incidenței și supraviețuirii lui în apă deci și în cursul procesului de tratare a apei. Din acest punct de vedere, indicatorii bacteriologici de poluare a apei sunt:

– indicatorii de contaminare fecală;

-indicatorii de evaluare a calității apei și de evaluare a eficienței tratării acesteia.

3.1 INDICATORII DE CONTAMINARE FECALĂ A APEI

Pentru monitorizarea și pentru evaluarea calității bacteriologice a apei sunt utilizate microorganisme intestinale normale în locul agenților patogeni. Acest deziderat este cel mai bine reprezentat de Escherichia coli și de grupul de bacterii termotolerante. Exista si alti indicatori utili in aprecierea calității bacteriologice a apei, in ciuda faptului ca acestia din urma satisfac numai partial criteriile enumerate mai sus. Enterovirusurile sau chisturile de paraziți pot avea o rezistență mai mare decât Escherichia coli sau grupul de bacterii coliforme la acțiunea substanțelor dezinfectante. Din acest motiv, daca in urma unei evaluari, reiese faptul ca apa examinata este buna pentru consum, aceasta constatare nu este 100% sigură. Elemente prezente in apa care nu sunt puse în evidență întotdeauna sunt virusurile enterice si paraziți în diferite stadii de evoluție (Cryptosporidium parvum, Giardia, Lamblium sau alții).

Unii indicatori bacterieni au anumite proprietăți care fac ca folosirea lor să fie utilă pentru evaluarea contaminării fecale a apei. Exemple de astfel de indicatori sunt: streptococii fecali, enterococii și sporii clostridiilor al caror reprezentant principal este Clostridium perfringens. Ei confirma prezența poluării fecale a apei atunci când Escherichia coli nu poate fi pusă în evidență sau în situația în care se face o evaluare a eficienței tratării apei. Utilizarea lor in acest scop este explicata de faptul ca sunt mult mai puțini numeric în apele poluate fecal, au o putere mai mare de a supraviețui în apă.

Exista o serie de indicatori care evalueaza contaminarea fecala a apei. Dintre acestia cei mai importanti sunt cei care cerceteaza prezenta: Escherichia coli, a germenilor coliformilor termotoleranți, a germenilor coliformilor totali, streptococilor fecali sau enterococilor, a germenilor sulfito-reductori, respectiv clostridiile și a bacteriofagilor.

Trebuie luata in considerare si cercetarea prezentei urmatorilor germeni: germeni PSIHRO, germeni mezofili, Aeromonasului, a Pseudomonas æruginosa, dar și a altor indicatori cum ar fi stafilococul auriu, a unor specii de Legionella, de Candida albicans, și evidențierea unor endotoxine etc.

ESCHERICHIA COLI

Escherichia Coli este un bacil Gram negativ de forma filamentoasa sau de bastonas, dispus izolat, in perechi sau in lanturi, mobil, aerob, facultativ anaerob, foarte raspandit in apa, sol si lapte, dar si in intestinul omului si animalelor. El face parte din familia bacteriilor coliforme fecale. Proprietatea lui de a supravietui pentru o scurta perioada de timp in afara organismului, face din el un excelent indicator al contaminarii fecale. Are o mare specificitate pentru materiile fecale ale omului și animalelor, unde se poate pune în evidență din abundență, ajungând până la o cantitate de 109/gram de materii fecale. Prezenta Escherichia coli în apă pune întotdeauna in evidenta o potențială contaminare fecală a apei deoarece nu se poate multiplica în apa naturală necontaminată. Prin urmare, trebuie luate imediat masuri de tratare a apei.

Identificarea Escherichia Coli in apa nu se face de rutina, fiind o determinare complicata. Identificarea ei necesită incubarea la o temperatură restrictivă de 44-45ºC, cultivarea pe un mediu specific unde se poate pune în evidență producerea de gaz și aciditate datorită bacteriei cuprinse în mediu și se recurge la utilizare unor reacții biochimice cum ar fi: producerea de indol sau evidențierea posesiei enzimei β-glucuronidaza, precum și absența activității ureazei. Posesia β-glucuronidazei produce hidroliza substratului fluorogenic 4-metil-umbeliferil-β-D-glucozida (MUG) ceea ce va determina punerea în libertate a unei substanțe fluorescente care poate fi evidențiată în mediul lichid cu ajutorul luminii ultraviolete. Mediul bazat pe hidroliza MUG-ului apare sub denumirea comercială de „Colilert”, mediu care în mod normal nu se folosește în mod curent.

COLIFORMII TERMOTOLERANȚI (COLIFORMII FECALI)

Ca indicatori, grupul coliformilor termotoleranți nu este de așa mare încredere precum punerea în evidență a Escherichia coli dar datorită faptului că în majoritatea circumstanțelor concentrația lor este în directă legătură cu Escherichia coli, acest indicator a fost considerat ca fiind acceptabil.

Coliformii termotoleranti sau fecali reprezinta un grup de microorganisme coliforme capabile de a fermenta lactoza la 44-45ºC. Ei cuprind urmatoarele genuri: Escheridia, Klebsiela, Enterobacter și Citrobacter. Dintre toate acestea, numai Escheridia coli este de natură fecaloidă, intrucat întotdeauna este prezentă în materiile fecale ale omului, ale mamiferelor sau ale păsărilor. Numai rareori acest grup este identificat in apa sau solul nesupuse contaminarii fecale. Cu exceptia Escherichia Coli, ceilalti coliformi termotoleranti se pot găsi și în apele poluate industrial care au un conținut mai mare de substanțe organice. Mai pot fi identificati si ca urmare a degradării materialului organic din plante sau din sol.

Prezenta coliformilor fecali in apa indica incorecta tratare a acesteia.

Reaparitia acestui grup de coliformi in sistemul de distribuție a apei, are urmatoarele semnificatii:

– în sistemul de distribuție există suficiente elemente nutriționale pentru bacterii;

– apa are o temperatură peste 15ºC;

– există elemente ce nu ar trebui să fie prezente în apă sau că

– în apă nu se identifică o cantitate de clor rezidual liber.

Detectarea și identificarea acestui grup de microorganisme ca fiind organisme de natură fecaloidă, furnizează elemente suficiente pentru a fi folosit ca un indicator de poluare fecală recentă a apei și atrage un semnal de alarmă asupra unei acțiuni imediate de investigare și eliminare a acestui tip de poluare a apei. De asemenea, indicatorul poate fi folosit și pentru evaluarea poluării fecale în apele uzate sau în apa brută.

Grupul coliformilor termotoleranti reprezinta si un indicator al eficienței procesului de tratare a apei, proces ce are ca scop tocmai îndepărtarea bacteriilor ce constituie o contaminare fecaloidă a apei. Acesta este rolul lor secundar, dar foarte important.

Exista mai multe metode pentru realizarea acestei determinari. Se poate recurge la metoda triburilor multiple sau la metoda membranei filtrante și incubare timp de 24 de ore la 44,5ºC. Identificarea E.Coli reprezintă un indiciu puternic asupra prezenței unei poluări de natură fecaloidă.

COLIFORMII TOTALI

Coliformii totali fac parte dintr-un grup de microorganisme Gram-negative de formă rotundă capabili să se dezvolte în prezența sărurilor biliare sau a altor agenți cu proprietăți de activitate superficială asemănătoare și capabili sa fermenteze lactoza la 35-37ºC, cu producere de gaz, de aciditate și de aldehide în timp de 24-48 de ore. Sunt oxido-negative și nu formează spori. Bacteriile coliforme posedă enzima β-δ-galactozidază.

Genurile Escherichia, Citrobacter, Enterobacter și Klebsiela intra in categoria bacteriilor coliforme. Acest grup eterogen este prezent atât în materiile fecale ale omului cât și în medii exterioare, medii care sunt foarte bogate în substanțe nutritive cum ar fi: solul, vegetația în descompunere sau chiar apa de băut care conține o cantitate ridicată de substanțe nutritive. Există și tulpini lactozo-negative dar care posedă enzima β-galactozidază.

Grupul acesta de bacterii are o valoare limitată ca indicator de poluare fecală intrucat exista atat bacterii de origine non-fecală, cat și bacterii coliforme lactozo-negative.

In mod normal, bacteriile de origine coliforma nu trebuie sa fie puse in evidenta in apa tratata. Daca totusi ele exista, tradeaza urmatoarele lucruri: apa a suferit un tratament necorespunzător, a apărut o contaminare post-tratare sau se pune în evidență o apă bogată în substanțe nutritive.

In baza elementelor mai sus, putem afirma ca identificarea coliformilor totali este un test util pentru menținerea calității microbiologice a apei din sistemul public de distribuție a apei.

Exista doua metode utile de determinare, si anume: metoda tuburilor multiple și metoda membranei filtrante. La cea din urma se folosește mediul LES Endo Agar. Incubarea se face timp de 24 de ore la 35-37ºC. Datorită posesiei enzimei β-δ-galactozidază, bacteriile coliforme se pot evidenția prin inducerea hidrolizei cromogene a substratului format din orto-nitrofenil-β-δ-galactopiranozidă (ONPG) care duce la eliberarea elementelor cromogene și determină modificarea culorii mediului de cultură folosit.

În concluzie, se poate afirma că principalul scop al determinării prezenței coliformilor totali nu este de a detecta poluarea fecală a apei, ci de a vizualiza calitatea apei de băut tratate ce se distribuie prin sistemul de aprovizionare cu apă.

STREPTOCOCII FECALI SAU ENTEROCOCII

Enterococii sunt coci ovali, dispusi izolati, in perechi sau lanturi scurte, Gram- pozitivi, in general imobili si nesporulati. Pe medii solide formeaza colonii mici si transparente, bombate, rotunde, cu margini regulate si suprafata lucioasa. Sunt catalazo-negativi. Sunt rezistenti la actiunea clorului, colorantilor si unor antibiotice.

Acestia fac parte din microflora normala a intestinului omului si animalelor si se elimina in mediul ambiant in cantitati destul de mari, dar aproximativ de zece ori mai putin decat coliformii. Enterococii sunt al doilea indicator microbiologic, dupa coliformi cand analizam apa din zonele de recreatie, din bazinele de inot, din apele reziduale. Streptococii fecali prezinta antigene de tip Lancefield de grup D. Acestia aparțin grupului Enterococus și Streptococus. Grupul include în principal Enterococus fæcalis, Enterococus fæcium, Enterococus durans și Enterococus miraæ. Ei pot fi considerați ca indicatori specifici de poluare fecală. Sunt germeni Gram pozitivi ceea ce le conferă o rezistență în mediu mai mare decât a germenilor Gram negativi cum ar fi coliformii fecali.

Datorita faptului ca sunt mult mai rezistenți în apă decât Escherichia coli și bacteriile coliforme si ca se multiplică foarte rar în ape poluate, evaluarea încărcării cu streptococi fecali este un indicator important în evaluarea eficienței tratării apei. Streptococii fecali pot fi folosiți și ca elemente de control de rutină. Principalul motiv este marea lor rezistență la condițiile vitrege de mediu și capacitatea de a reliefa o posibilă poluare a apei din rețeaua de distribuție sau a apelor de profunzime.

Pentru determinare este utilizata metoda membranei filtrate folosindu-se Enterococus agar cu incubație la 44,5ºC sau la 37ºC, timp de 48 de ore.

Enterococii mai pot fi identificați și prin abilitatea de a hidroliza 4-metil-umbeliferil-β-δ-glucozida (MUG) în prezența acetatului de taliu, a acidului malixidic și a 2,3,5-trifenil-2H-tetrazolium clorid. Ca rezultat al acestor reacții se eliberează o substanță fluorescentă, care într-un mediu lichid se poate identifica cu ajutorul luminii ultraviolete.

Enterococii sunt considerati un indicator microbiologic ai unei poluari fecale recente deoarece mor mai repede decat coliformii si nici nu se multiplica in mediul ambiant (exceptand unele alimente).

CLOSTRIDIILE SULFITO-REDUCĂTOARE

Clostridiile, ca si enterococii si coliformii, fac parte din microflora normal a omului si a unor animale cu sange cald. Acestea se elimina in mediul extern impreuna cu fecalele.

Sunt germeni anaerobi, Gram pozitivi, organisme formatoare de spori. Caracteristic este Clostridium perfringens (Clostridium welchii), care este prezent în mod natural în materiile fecale în număr mult mai mic decât Escherichia coli. C. perfringens este capabil sa degradeze glucidele cu formare de acid si gaz. Acesta coaguleaza repede laptele (2- 5 ore) formand un cheag spongios.

Clostridiile pot proveni atat din materii fecale, cat și din alte surse din mediu. Clostridium perfringens are ca și Escherichia coli o mare specificitate și arată poluarea fecală a apei. Sporii de clostridii pot supraviețui în apă mai mult decât micrororganismele din grupul coliformilor sau chiar mai mult decât unele virusuri. Au rezistență mare la agenții dezinfectanți. Prezența clostridiilor în apa dezinfectată semnifică deficiențe în procesul de tratare a apei.

Punerea în evidență a sporilor de Clostridium perfringens poate evidenția prezența chisturilor de protozoare în apă. Datorită marii lor rezistențe în apă, clostridiile sulfito-reducătoare pot indica contaminarea intermitentă și la distanță a apei, ceea ce îi conferă o valoare foarte mare acestui indicator. Cu toate acestea, determinarea lui nu se face într-o evaluare de rutină într-un sistem de distribuție a apei din cauza tendinței de acumuleze. Ei se pot identifica după un timp îndelungat după ce episodul de poluare a apărut și la depărtare de posibila sursă de poluare, ceea ce poate duce la alarme false. Punerea în evidență necesită metode relativ scumpe fiind și mari consumatoare de timp.

BACTERIOFAGII

Bacteriofagii sunt formațiuni similare virusurilor ce infestează celulele gazdă bacteriene. Ei au ca structură un genom compus dintr-o moleculă de acid nucleic înconjurat de un înveliș proteic numit capsidă. Genomul poate fi constituit fie din ADN, fie din ARN, mai frecvent dublu catenar, linear sau circular. Capsidra, invelisul proteic, are rol de protectie a materialului genetic. Prin receptorii de suprafata, aceasta contribuie la infectia gazdei. Dimensiunile variază între 25 si 100 nm. Structura lor poate fi simplă, mergând însă, până la o structură ceva mai complexa.

Bacteriofagii sunt relativ similari ca structură, ca supraviețuire si ca răspuns la procesul de tratare a apei cu virusurile enterice. Din aceste motive, ei sunt utilizați ca indicatori de calitate ai apei, în mod special din punct de vedere al poluării virale.

Specific pentru om este bacteriofagul ce infestează Bacteroides fragilis, sușa HSP40. Aceasta sușă se regaseste numai in materiile fecale ale omului, nu si in cele ale animalelor. Din acest considerent, ea diferentiaza poluarea fecală umană de cea animală.

Evaluarea poluarii virale a apei ia in considerare 2 grupuri de bacteriofagi și anume: colifagul somatic care infestează Escherichia coli prin intermediul receptorilor din peretele celular (somatic) și bacteriofagul F – specific ARN care infestează Escherichia coli prin intermediul pililor F – sau a elementelor sexuale. Niciunul dintre aceste grupuri de bacteriofagi nu se găsește în materiile fecale, dar ele apar invariabil în apele reziduale. Bacteriofagii persista mult timp în apă în comparație cu indicatorii bacterieni, ceea ce ii recomanda pentru a fi folosiți ca indicatori de evaluare a eficienței tratării apei sau ca indicator de protecție a apelor de profunzime.

INDICATORI VARIAȚI

Din acest grup ar putea face parte bacteriile care ar fi o alternativă la grupul bacteriilor coliforme. Se poate aminti bifido bacteria și grupul bacteroides fragilis.

Acest grup este anaerob, ceea ce face să fie specific materiilor fecale. Bacteriile pot depăși numărul de coliformi. Ele nu supraviețuiesc și nu se pot multiplica în apele naturale așa cum se întâmplă cu coliformii care se pot înmulți la temperaturi ridicate (în regiuni cu climă tropicală și subtropicală) sau în ape ce au substrat nutritiv mare. Dezavantajul utilizării acestui grup bacterian este acela că rata lor de dispariție este mult mai rapidă decât în cazul altor indicatori bacterieni care la rândul lor dispar mult mai repede decât virusurile sau protozoarele. Nici metodele nu prezintă o confidență mare, motiv pentru care acești indicatori nu sunt standardizați până în momentul de față.

3.2 INDICATORI DE EVALUARE A CALITĂȚII APEI ȘI DE EVALUARE A EFICIENȚEI TRATĂRII ACESTEIA

DETERMINAREA NUMĂRULUI DE COLONII DIN APĂ

Determinarea numărului de colonii din apă poate fi folosit pentru a evalua conținutul general de bacterii din apă. Aceasta determinare se face prin incubare la o temperatură de 22ºC și de 37ºC. Analiza este utila pentru a determina nivelul încărcării naturale cu bacterii a apei, fără a fi vreo legătură cu o poluare de natură fecală a apei și respectiv pentru a determina flora bacteriană ce provine de la om sau de la animalul cu sânge cald.

Determinarea numărului de colonii ce se dezvoltă la 22ºC are o semnificație sanitară de tratare a apei și în special eficiența treptelor de coagulare, de filtrare și de dezinfecție din procesul de tratare. În acest scop se consideră că numărul de colonii trebuie să fie menținut într-o limită cât se poate de scăzută. Un alt scop pentru se realizează această determinare este evaluarea salubritatii și integritatii sistemului de distribuție, pentru a menține o apă cât se poate de salubră din punct de vedere bacteriologic și a preveni contaminarea alimentelor sau a băuturilor la prepararea cărora apa poate fi folosită.

Cresterea numarului de colonii care se dezvoltă la 37ºC peste limita standardizată este un semnal de alarmă precoce în ceea ce privește posibilitatea apariției poluării apei.

ALTI INDICATORI

Aeromonas și Pseudomonas æruginosa

Aeromonas si Pseudomonas aeruginosa sunt doua microorganism utilizate pentru a evalua calitatea apei de băut.

Determinarea de rutină a acestora în monitorizarea apei de băut nu este esențiala, ca de altfel nici a numărului de colonii ce se pot dezvolta în apă. Acestea pot da indicații generale asupra gradului de salubritate a sistemului de distribuție a apei potabile sau asupra calității apelor îmbuteliate.

Pentru o evaluare cat mai completa a calitatii apei, s-au folosit si alti indicatori precum: stafilococul auriu, speciile de Legionella, de Candida albicans și prezența unor endotoxine.

Prezența paraziților în apă

Ouăle și chisturile de paraziți intestinali, cum ar fi chisturile de Giardia sau de Cryptosporidium se găsesc în număr mic în apa brută sau în rețelele de distribuție a apei. Ele au o rezistență deosebită în apă și nu pot fi identificate ușor și repede iar comportamentul lor la acțiunea de tratare și dezinfecție a apei este diferită de cea a indicatorilor uzuali folosiți pentru evaluarea calității acesteia. Astfel, pentru acest capitol, evaluarea calității apei se face prin mențiuni speciale pentru apa brută și pentru apa tratată și nu prin utilizarea unor indicatori sau identificarea chisturilor sau a ouălor de paraziți.

Prezența virusurilor în apă

În mod ideal, evaluarea calității apei ar trebui să includă și analiza virală a acesteia, cu atât mai mult cu cât indicatorii de tipul coliformilor nu pot evidenția prezența virusurilor.

Analiza virală nu este inclusă în protocoalele de supraveghere de rutină a apei, deoarece testele de identificare a virusurilor sunt scumpe, complicat de efectuat, sunt consumatoare de timp, necesită echipamente sofisticate, precum și know-how. Marea majoritate a virusurilor nu sunt detectabile prin metoda convențională a culturii de celule.

Ca și în cazul paraziților, controlul pentru o bună calitate a apei din punct de vedere viral, va ține seama de o serie de specificații, atât pentru apa brută, cât și pentru derularea proceselor de tratare și dezinfecție și mai puțin se va recurge la evidențierea poluării virale a apei.

Concluzii

Rezultate cele mai bune în vederea supravegherii calității apei se obțin utilizand indicatorii ce ofera un tablou edificator asupra calitatii apei investigate. In acest sens, cei mai utili indicatori sunt cei care evidențiază poluarea fecală, respectiv prezența Escherichia coli și a indicatorilor ce arată poluarea fecală a acesteia.

O serie de informații provenind de la indicatori cum ar fi: coliformii totali, somatici și numărul de germeni din apă pot fi adaugate la cele care furnizeaza indicatorii de poluare fecala a apei.

Datorită faptului că pot apărea deficiențe ale sistemului de tratare a apei sau erori umane în această direcție, este de dorit sa se realizeze o monitorizare și o supraveghere microbiologică a apei cu o frecvență mare, pentru a depista problemele cât mai rapid cu putință, și să se permită instituirea acțiunilor corective.

Efectuarea frecventă a analizelor de apă este de o deosebita importanta. Este de preferat ca analizele să fie cât se poate de ieftine și ușor de realizat, decât să se recurgă la analize costisitoare și complicate, a căror frecvență de efectuare să fie mică.

PATOLOGIA INFECȚIOASĂ TRANSMISĂ PRIN APĂ

Apa constituie un important mijloc de transmitere a multor boli, denumite boli hidrice, care afecteaza de regula un mare numar de oameni, extinzandu-se in masa. Utilizarea in comun a unei mari cantitati de apa favorizeaza diseminarea bacteriilor, virusurilor si parazitilor.

Prin intermediul apei se pot transmite un numar foarte mare de agenti patogeni, dar nu toti au o semnificatie egala din punct de vedere al sanatatii publice. Infectiile sunt de o covarsitoare importanta in cadrul patologiei hidrice. Desi germenii patogeni ai unui mare număr de afecțiuni au fost puși în evidență în apă odata cu dezvoltarea microbiologiei moderne, rolul apei in transmiterea bolilor infectioase este cunoscut de mult timp.

O boala infectioasa hidrica apare numai daca sunt indeplinite 3 conditii: prezenta unor eliminatori de germeni (persoane bolnave sau purtatoare), supravietuirea germenului in apa suficient de mult timp pentru a produce boala (difera in functie de specia microbiana si de conditiile pe care apa le ofera) si existenta unei populatii receptive.

Exista mai multe forme de boli infectioase transmise prin apa, in functie de numarul de cazuri de imbolnavire si al modului de aparitie si dezvoltare.

Epidemia este cea mai cunoscuta si mai agresiva forma. Caracteristicile ei principale sunt:

apariția multor imbolnaviri intr-un timp scurt, afectand mare majoritate a populatiei;

intreaga populatie receptiva ce consuma apa contaminata este afectata, fara diferenta de varsta, sex,etc.;

epidemia se suprapune peste sursa de alimentare cu apa (izvor, fantana, conducta,etc );

poate sa apara in orice anotimp, dar este mai frecventa iarna, in zona temperata, pentru ca agentii patogeni supravietuiesc vreme indelungata in apa rece;

epidemia inceteaza la fel de brusc cum a debutat, in urma masurilor luate.

Endemia este o alta forma de manifestare a bolilor infectioase transmise pe cale hidrica. Se caracterizeaza prin prezenta constanta intr-o comunitate a unui numar redus de cazuri de imbolnavire. Frecvent se asociaza cu un nivel de igiena scazut.

Forma sporadica este cea de-a treia manifestare. Aici se incadreaza cazurile izolate care se intalnesc in boli ce nu sunt atat de caracteristice transmiterii prin apa, dar si in boli recunoscute ca avand drept cale de transmitere apa.

4.1.BOLILE BACTERIENE TRANSMISE PRIN APĂ

Apa joaca rol important in transmiterea a numeroase boli bacteriene. In continuare le vom prezenta pe cele mai frecvente dintre acestea.

HOLERA

Holera, afectiune bacteriana digestiva, este transmisa prin intermediul apei contaminate cu vibrionul choleric, germene putin pretentios si bine adaptat la conditiile de viata din apele de suprafata. Viabilitatea lui in bazinele naturale de apa variaza de la cateva zile la cateva luni. In perioadele reci supravietuirea este mai indelungata, plecand in conditii de temperatura crescute, activitatea intregii biogenoze a apei fiind mai intensa, viabiliatea microbiana este mult mai scazuta. Din fericire este sensibil la clor.

Holera este una dintre cele mai vechi si cunoascute boli. Istoric, epidemiile si pandemiile de holera apar in zonele sarace ale lunii, cu mari aglomerari umane, unde conditiile sanitare sunt precare si sursele de apa sunt neprotejate. Acestea sunt conditiile necesare si astazi pentru transmiterea bolii. In tarile dezvoltate, holera este ori endemica, ori o problema recurenta. Dezastrele naturale pot mari considerabil riscul de izbucnire a epidemiilor in taberele de refugiati agglomerate.

În 2001, OMS si partenerii sai, in cadrul conferintei „the Global Outbreak Alert and Response Network” au participat la verificarea a 41 de epidemii de holera in 28 de tari. In 2001, 58 de tari au raportat 184 311 cazuri cu 2 728 decese. OMS estimeaza ca raportarile actuale reprezinta doar 5-10% din numarul total de cazuri existente in lume.

Transmisia bolii se face pe cale fecal-orală, în diferite moduri: contact, (în condiții de lipsă de igienă), ingestie de apă contaminată (râuri, fântâni), ingestie de alimente contaminate (carne, lapte, pește, stridii, fructe, legume), contact cu obiectele contaminate (veselă, rufării). Principalele simptome sunt: diaree (trenanta in formele grave) cu scaune albe- apa de orez (riziforme),frecvente si abundente (24 litri/ 24 ore), varsaturi, crampe musculare (deprivare ionica). Diareea si varsaturile determina deshidratare importanta ce se instaleaza rapid (in cazurile grave, in cateva ore). Diagnosticul se pune pe baza coproculturii, a datelor epidemiologice si a clinicii.

Epidemiile de holera pot imbraca 3 aspecte: explozive, lente sau de contact. Epidemiile explozive apar dupa o incubatie medie de 48 de ore (ex: epidemia din 1854 din Londra si cea din 1892 din ). Epidemiile lente prezinta numeroase infectii subclinice, numarul purtatorilor de germeni si al formelor subclinice este mult superior celor tipice. Ultima categorie, a epidemiilor de contact direct interuman este mult mai rara decat primele doua.

Holera se poate multiplica in afara organismului uman si poate supravietui o perioada surprinzator de mare in apa. Contaminarea mediului are loc in urma excretiei vibrionului holeric prin scaunele diareice ale persoanelor infectate sau purtatoare. In conditii de mediu favorabile, germenele se poate raspandi cu viteza foarte mare, dar rareori se transmite prin contact direct de la o persoana la alta. Rezervorul de infecție îl reprezintă omul bolnav, precum și purtătorii convalescenți și sănătoși de vibrioni holerici. În ultimii ani s-au pus în evidență purtători sănătoși de vibrioni holerici (cei care elimină vibrioni în fecale după 21 de zile de convalescență), la care vezica biliară joacă un rol de rezervor de germeni. Durata eliminării de vibrioni este de 14-21 de zile, putându-se prelungi luni de zile la purtătorii cronici.

Holera se trateaza prin reechilibrare hidroelectrolitica si acido-bazica. In cazuri grave se pune perfuzie. Tratamentul medicamentos consta in administrarea de tetraciclina, acid nalidixic, fluoroquinolone si cotrimoxazol. Fara tratament, poate ucide in cateva ore, in functie de severitatea simptomelor. Desi nejustificat, holera continua sa fie perceputa de multi ca o boala mortala si foarte contagioasa ce se poate raspandi prin intermediul alimentatiei in intreaga lume. Desi necesitatea vaccinarii turistilor este cunoscuta de mult timp, ea este ineficienta in prevenirea raspandirii internationale. In ultimii ani ai secolului 20, nicio tara nu-si mai conditioneaza intrarea de dovada vaccinarii.

FEBRA TIFOIDĂ

Febra tifoida este o boala infectioasa provocata de bacilul tific (Salmonella typhi), care are o rezistență în apă, de 20-21 de zile, iar in gheata de 2-3 luni.

Boala este specific umana, germenul fiind eliminat din organism odată cu dejecțiile de către persoanele bolnave sau purtătoare. Bacteria se localizeaza la nivelul colecistului de unde se elimina. Transmiterea este fecal-orala, prin intermediul apei si alimentelor contaminate. Clinic endotoxina are capacitate neutropenizanta si neurotropism. Debutul este insidios, lent, cu febra care creste treptat in decurs de 7 zile si atinge un maxim mentinut timp de 2 saptamani, urmand sa scada din a patra saptamana. Acest tip de febra poarta denumirea de febra in trapez. Se instaleaza, treptat astenia si scaderea apetitului. Perioada de stare se caracterizeaza prin: febra mare, astenie marcata si afectarea starii generale. Apar de asemenea hepato si spenomegalia. Pe toracele inferior si pe abdomen se observa pete lenticulare. Zgomotele cardiace sunt asurzite, tensiunea arteriala creste moderat si este insotita de o relativa bradicardie. Pe tegumente si mucoase se observa sindrom hemoragipar, iar la nivelul SNC se inregistreaza apatie, indiferenta, somnolenta si delir. Convalescenta este de lunga durata. In cadrul bolii pot aparea o serie de complicatii: intestinale (necroza determinata de invazia bacteriana determina: hemoragii perforatii, peritonite), hepatita, meningita, bronhopneumonie. Diagnosticul este epidemiologic, clinic si de laborator. Examenele de laborator inregistreaza o scadere a numarului de leucocite (1500- 2000), cresterea mononuclearelor, lipsa eozinofilelor. Tratamentul consta in administrarea de fluoroquinolone sau cefalosporine.

Literatura de specialitate descrie un număr mare de epidemii hidrice de febră tifoidă, iar O.M.S. afirmă că până la 30% din totalul îmbolnăvirilor sunt transmise prin apă. Febra tifoidă a fost considerată în trecut ca principala boală infecțioasă transmisă prin apă și a rămas încă o problemă importantă de sănătate în unele țări subdezvoltate. Odată cu măsurile luate împotriva acestei boli, de la vaccinarea antitifoidică obligatorie până la dezinfecția apei în toate uzinele în care se lucrează cu apă de la suprafață în scop potabil, numărul îmbolnăvirilor prin febră tifoidă a scăzut mult. În momentul de față, în țările avansate, dar și în România, cazurile de îmbolnăvire sunt deosebit de rare și apar cu precădere în localități mici în care atât tratarea cât și supravegherea apei prezintă încă deficiențe.

DIZENTERIA

Dizenteria este produsă de bacilii dizenterici (Shigella dysenteria) a căror rezistență în apă este diferită fiind cuprinsă între 4 și 7 zile. În prezent, dizenteria reprezintă afecțiunea bacteriană cea mai răspândită și aceasta datorită atât receptivității crescute a populației în lipsa unui vaccin adecvat, cât și diseminării largi în mediul extern a germenilor dizenterici. Se raspandeste de obicei din cauza igienei deficitare.

Exista 2 tipuri principale de dizenterie: dizenteria bacilara si dizenteria amoebiana.

Dizenteria bacilara cauzata de o bacterie numita Shigella este cea mai răspândită. Bacteria patrunde in organism prin cavitatea bucala si ajunge in intestin unde se inmulteste, cauzand o gama variata de simptome.

Dizenteria amoebiana este provocată de parazitul entamoeba histolytica. Acesta se intalneste de obicei in zonele tropicale, cazurile de dizenterie amoebiana fiind rare in Europa. Patrunde in organism prin consum de alimente si apa contaminate. Acesti paraziti se pot grupa in chisturi si astfel devin mai rezistenti actiunii acidului clorhidric din stomac.

Dizenteria se transmite de la o persoana la alta prin igiena precara (ex. nespalarea mainilor dupa utilizarea toaletei).

Simptomele dizenteriei bacilare apar de obicei la 1-3 zile de la infectie si pot dura o saptamana. Simptomele includ: diaree apoasa, cu sange, mucus sau puroi in cazurile grave, greata, varsaturi, dureri abdominale, febra, depresie.

In cazul dizenteriei amoebiene este posibil ca la persoanele infectate simptomele sa nu apara timp de luni sau ani de la infectie. Insa, aceste persoane pot transmite boala, chiar in lipsa simptomelor, deoarece parazitul ajunge in fecale. Simptomele includ: diaree cu sange, constipatie, crampe intestinale, balonare, greata, varsaturi, febra ocazionala, ulcere intestinale (parazitul ataca si perforează peretele intestinal), scadere apetitului, scadere in greutate.

Copii si sugarii afectati de dizenterie se pot deshidrata foarte repede. Este foarte important sa li se asigure un aport mare de lichide, altfel dizenteria poate fi fatala.

Ocazional, parazitii care cauzeaza dizenteria amoebiana trec de bariera intestinala, ajungand in sange, si de aici la alte organe (ficat, plamani, creier), unde pot cauza distructii tisulare. In aceste cazuri este necesara interventia chirurgicala.

Diagnosticul se pune pe baza examinarii mostrelor prelevate din scaunul bolnavului pentru detectarea bacteriei sau parazitului. Se pot efectua si ecografii pentru detectarea ulcerelor intestinale.

In cazul in care diareea si varsaturile sunt prezente, se recomanda consumul abundent de lichide pentru a evita deshidratarea. Apa, sucurile de fructe si bauturile izotonice ce contin saruri si minerale, sunt cele mai potrivite. In cazuri grave fluidele se pot injecta intravenos. Majoritatea cazurilor de dizenterie sunt de scurta durata si se vindeca de la sine. Daca boala persista se vor administra antibiotic care pot fi folosite si pentru a preveni transmiterea dizenteriei. In cazul dizenteriei amoebiene se administreaza metroninidazol.

Epidemiile de dizenterie cuprind cel mai adesea un mare număr de cazuri, chiar dacă, din punct de vedere clinic, cel mai frecvent nu îmbracă un caracter grav. Uneori chiar s-au descris cazuri atipice de dizenterie, ca urmare a faptului că bacilul dizenteric suferă mai ușor ca alți germeni fenomenul de variabilitate microbiană în mediul extern.

Pentru a reduce riscul infectarii se recomanda: spalarea mainilor dupa folosirea toaletei, si in mod regulat in cursul zilei, spalarea mainilor inainte de masa, evitarea folosirii in comun a prosoapelor, batistelor, etc.

LEPTOSPIROZELE

Leptospirozele sunt zoonoze. Acestea pot îmbrăca forme epidemice, dar cea mai frecventă se întâlnește sub formă sporadică. În mod obișnuit în apă, mai ales în apele stătătoare, se găsesc leptospire nepatogene. Uneori pot ajunge în apă și leptospire patogene, dintre care cele mai cunoscute sunt leptospira ictero-hemoragică, leptospira grifo-typhosa, leptospira și leptospira caniella, ultimele trei anicterigene.

Rezistența în apă a leptospirei patogene este suficient de mare, în jur de câteva săptămâni. În apa cu un pH ușor alcalin însă, rezistența lor este sporită, putând ajunge la câteva luni. Pot imbraca aspecte diferite: litera S sau J și prezinta mobilitate. Pătrunderea în apă a leptospirei patogene se datorează contaminării apei de către șobolanul de apă, dar și unele animale domestice (porcine, bovine) pot elimina prin dejecțiile lor leptospire patogene în mediul extern. In Romania se intalnesc cu o frecventa mai mare in Delta Dunarii, iar in Asia in orezarii. Se elimina pe cale urinara. O caracteristică importantă a leptospirei constă în faptul că în afara pătrunderii lor în organism pe cale digestivă, odată cu apa ingerată, ele pot produce îmbolnăvire și prin pătrunderea transcutanată, chiar prin pielea intactă, fapt întâlnit în cazul îmbăierii în apă contaminată. De la poarta de intrare leptospira ajunge in sistemul reticulo- endotelial unde se multiplica si trece in sange (leptospiremia). Se poate localiza la diferite nivele: la nivelul meningelui determina meningita, la nivel renal da cilindrurie si hematurie, la nivel muscular- miozita. Prima etapa de diseminare hematogena dureaza intre 7- 10 zile. Daca se formeaza anticorpi, apar complexe imune care actioneaza la nivel hepatic, renal, muscular fiind responsabile de producerea trombocitopeniei si anemiei. Dupa uunii autori, prin distrugerea leptospirelor se elibereaza o endotoxina responsabila de manifestarile clinice. Clinic perioada de incubatie este de 2 saptamani, cu debut acut. Semnele obligatorii sunt: febra, frisoane, cefalee, mialgii, conjunctivita. Semne facultative sunt: meningite si semne de afectare renala sau hepatica. Dupa 7-10 zile temperatura incepe sa scada. Ulterior exista posibilitatea aparitiei fazei de localizare organica (prin intermediul actiunii directe, a complexelor imune sau a endotoxinei). În caz de meningită, la punctia lombara LCR apare hipertensiv, opalescent. In cadrul afectarii renale, mai ales in cadrul leptospirozei ictero- hemoragice, apare oligurie pana la anurie, cilindrurie, hematurie. In atingerea hepatica se observa icter si citoliza si se administreaza tratament cu hepatoprotectoare.

Diagnosticul pozitiv se pune pe baza anchetei epidemiologice, a datelor clinice si paraclinice. Diagnosticul diferential se face cu: hepatita, pentru forma ictero- hemoragica, meningita virala sau bacteriana daca predomina simptomatologia meningeana si cu insuficienta renala cronica acutizata daca afectarea renala este principala.

Tratamentul medicamentos se face cu penicilina G, cortizon (daca apare afectare meningeala), antialgice, antipiretice, hepatoprotectoare (in caz de afectare hepatica), diuretice: furosemid, manitol (pentru fortarea diurezei), dializa; cu cat reluarea diurezei este mai precoce, cu atat leziunile la nivel renal sunt mai reduse. Este necesara reechilibrarea hidroelectrolitica si acido- bazica.

In tara noastra, cele mai expuse persoane sunt cele care lucreaza in canalizari si subsoluri. Anual 25- 30% dintre instalatori se imbolnavesc de aceasta maladie.

TUBERCULOZA

Tuberculoza este o boala infecto-contagioasa cu evolutie cronica, provocata de bacilul Koch (bacilul tuberculozei) si care poate afecta toate organele corpului, cu precadere plamanii. Desi transmiterea pe cale hidrică este mai rara, ea exista si, desi contestată de unii cercetători, ea este descrisă în literatura de specialitate. Viabilitatea în apă a bacilului Koch este destul de mare, până la 100-150 de zile, mai mult chiar, bacilul tuberculos este destul de rezistent și fată de dezinfectanții obișnuiți. Bacilul tuberculos a fost pus in evidenta în ultimii 10-15 ani în apele reziduale ale sanatoriilor și spitalelor de tuberculoși și chiar în unele ape de suprafață.

Autorii nordici din Suedia și Finlanda consideră că în afara transmiterii directe prin apă, fapt care explică, după părerea lor, numărul crescut de bolnavi de tuberculoză în colectivitățile din jurul sanatoriilor, există posibilitatea transmiterii indirecte prin laptele unor bovine care au consumat apă contaminată cu bacilul Koch, sau au păscut pe pășuni irigate cu apă contaminată.

BRUCELOZA

Bruceloza face parte din grupul zooantroponozelor, infectia fiind data de speciile genului Brucella abortus, prezenta la vite, Brucella melitensis, la oi, Brucella suis, la porcine si Brucella canis, la caini, acestea reprezentand infectii mai frecvente. Brucelele au o viabilitate de 40-60 de zile în apă și rezistă suficient de bine la dezinfecție.

Bruceloza este predominanta in regiunea Mediteraneana. Brucella abortus este bacteria implicata in infertilitatea si avortul la vite in special. Este strans legata de organismul gazda, aceasta bacterie neintalnindu-se sporadic in mediul inconjurator.

Bruceloza la om este recunoscuta dupa urmatoarele simptome: febra, oboseala, raceli, transpiratie, dureri de cap, mialgie, pierderi in greutate. Semnele clinice pot fi confundate la mare parte din pacienti cu alte afectiuni.

Complicatiile pot fi diverse in functie de organul infectat, oasele si articulatiile fiind adesea afectate. La barbati brucelele pot da afectiuni ale tractului urinar, iar la femei pot provoca avortul. Pot invada sistemul nervos central la 5-7% din cazuri, endocardita provocata de brucele este prezenta la 2% dintre pacienti rezultand adesea moartea. Complicatiile sistemului respirator apar des in cazul lucratorilor din abatoare, manifestandu-se prin transpiratii in timpul noptii, febra ondulanta si slabiciune.

Tratamentul recomandat de OMS pentru bruceloza este rifampicina 600 mg sau 900 mg si doxicilina 100 mg de doua ori pe zi timp de minimum sase saptamani (FAO/ OMS 1986).

TULAREMIA

Tularemia este o boala naturala infectioasa grava determinata de Pasteurella Tularensis. Agentul patogen este eliminat prin dejecte (urină, fecale) de către șobolani, dar se găsește și în cadavrele acestora. Are o rezistență mare de 2-3 luni în apă și rezistă bine la dezinfecție. Perioada de incubatie variaza intre 1- 14 zile. Semnele clinice includ: febra moderata sau ridicata, letargie, anorexie, semne de septicemie si posibil moarte.

Tratamentul de electie este streptomicina, dar poate fi tratata si cu gentamicina sau fluoroquinolone. Un vaccin viu atenuat este disponibil, dar el nu se administreaza decat persoanelor cu mare risc de imbolnavire, nu este accesibil publicului larg.

Rar produce epidemii, mai frecvent apar cazuri sporadice.

BOALA DIAREICĂ

Boala diareicã este una din cele mai comune boli infectioase din lume. Recunoaștem sub această denumire generală o serie de enterocolite acute, produse de germeni adverși, dar cu o simptomatologie comună.

Cauzele principale care conduc la aparitia bolii diareice acute sunt: nerespectarea igienei personale, mai ales in institutiile pentru copii si adolescent, lipsa luarii masurilor antiepidemice primare, nerespectarea regulilor pregatirii si pastrarii produselor alimentare, neaprovizionarea populatiei cu apa potabila de calitate garantata.

Germenii cel mai frecvent incriminați în producerea bolii diareice acute sunt coliformii enteropatogeni de tip O111, B4, O55, B5, O25, O87, B6, B7 și alții. Mai pot fi întâlniți Campylobacter jejuni, Yersinia enterocolica,Pseudomonas æruginæa (mai frecvent în bazinele de înot), Proteus vulgaris și alții.

Mai multe studii efectuate in 1995 si 1997 au demonstrat faptul ca alaptarea nou-născuților protejeaza impotriva bolii diareice. S-a efectuat o trecere in revista a 67 de studii pentru a investiga relatia dintre boala diareica, calitatea apei, accesul la apa si dejecte.

Imbunatarirea calitatii apei si cresterea cantitatii ei determina scaderea incidentei medii a bolii diareice.

Tabel nr. : Reducerile procentuale in boala diareica atribuite apei sau eliminarii dejectelor ca urmare a imbunatatirilor realizate (OMS).

La o evaluare a 144 de studii care cerceteaza diferitele interventii asupra apei si salubritatii, numai 56 s-au dovedit a fi riguros efectuate. Dintre acestea, 24 au putut fi utilizate pentru a calcula scaderea ratei morbiditatii. Datele oferite de studiile efectuate riguros sugereaza faptul ca aceasta scadere a fost destul de lenta daca nu a fost asociata cu imbunatatiri la nivel de salubritate.

Tabel nr. : Scaderea ratei morbidității prin boala diareica prin una sau mai multe componente ale apei si salubritatii (OMS).

In 1996 Esrey a concluzionat, pe baza unor date provenite din 11 tari, ca imbunatatirile in salubritate au determinat scaderi semnificative ale incidenței bolii diareice. In Filipine, riscul crescut de spitalizare cauzat de boala diareica severa, a fost corelat cu standarde scazute de igiena, dar numai indicii de curatenie generala (o componenta a igienei mediului si a igienei personale) si de igiena a bucatariei au fost asociate in mod semnificativ cu diareea (Baltazar, 1993). Gorter a aratat in 1991 că in Nicaragua, copiii care locuiesc in gospodarii cu surse de apa aflate la mai putin de 500 metri, inregistreaza cu 34% mai putine cazuri de boala diareica decat cei care isi procura apa de la mai mult de 500 metri de casa.

Accesul la apa influenteaza major starea de sanatate si incidenta bolii diareice. Cu cat nivelul socio-economic al gospodariilor este mai ridicat, cu atat apa este mai buna calitativ, lucru demonstrat cu precadere in cazul copiilor. Cantitatea de apa utilizata pentru igiena copiilor este in stransa legatura cu accesul la apa. Igiena nu este legata strict de accesul la o sursa de apa, comportamentul sanitar avand un rol esential. Intr-un studiul efectuat in in 1993, Gilman descopera o relatie pozitiva intre cantitatea de apa disponibila in gospodarii si frecventa spalatului pe maini. Concluzia este ca educatia sanitara are valoare limitata in lipsa imbunatatirii aprovizionarii cu apa.

4.2 BOLILE VIROTICE TRANSMISE PRIN APĂ

Suprapunerea caracterelor epidemiei hidrice și în cazul unor boli datorate virusurilor, a condus de mult timp pe diferiți autori să afirme rolul apei în transmiterea unor viroze. Ulterior, odată cu descoperirea posibilităților de determinare a prezenței unor virusuri în apă, s-a confirmat că apa poate folosi drept cale de transmitere și pentru bolile virotice. Deși numărul virozelor transmisibile prin apă poate fi suficient de mare, totuși ne vom limita la cele mai frecvente.

POLIOMIELITA

Poliomielita a fost multă vreme contestată ca având o transmitere hidrică, deși o serie de cercetători au făcut această afirmație pe baza faptului că în cazuri de epidemie boala se dezvoltă de-a lungul râurilor. Punerea în evidență a virusurilor poliomielitice în apă și provocarea afecțiunii ca urmare a administrării apei contaminate la animale de experiență a confirmat rolul apei în producerea bolii.

Poliomielita este o boala infectioasa si transmisibila, determinata de virusul poliomielitic, care prezinta tablouri clinice variate de la usoare la forme grave cu lezarea SNC, exprimate prin forme paralitice spinale, forme cu tulburari respiratorii si encefalitice. Contagiozitatea este maxima in ultimele zile de incubatie si prima saptamana de boala. Receptivitatea este generala. Incubatia variaza intre 7- 14 zile. Perioada prodromala dureaza 2- 4 zile si se caracterizeaza prin febra, coriza, faringita, greata, varsaturi, dureri abdominale, cefalee, dureri musculare ale membrelor. Perioada de latenta de 2-4 zile este caracterizata de afebrilitate. In perioada de boala majora se disting 2 stadii: preparalitic si paralitic. In cel preparalitic apar: febra, cefalee, dureri musculare, hiperestezie cutanata, contractii musculare fasciculare, slabiciune musculara, sinrom meningean. Stadiul paralitic se caracterizeaza prin paralizii flasce, hipotone, asimetrice, inegale, predomina la radacina membrelor, cu diminuarea pana la disparitie a reflexelor osteotendinoase. Durerea spontana, exacerbata prin manevre si calmata prin comprese calde, obliga bolnavul sa-si gaseasca pozitii antalgice.

Au fost descrise epidemii de poliomielita. Efectuarea corecta a vaccinarii antipoliomielitice duce la scaderea rapida a morbiditatii. Orice gol in vaccinare, duce la reaparitia de epidemii. Pericolul mare de răspândire a bolii se bazează pe faptul că virusurile poliomielitice au o mare rezistență la mediul înconjurător; în apă ele supraviețuiesc 150-180 de zile. Cu toate acestea, epidemiile de poliomielită nu au căpătat niciodată caracterul grav al celor de holeră, datorită sensibilității virusului la clor și alți dezinfectanți obișnuiți ai apei. In era prevaccinala, epidemiile de poliomielita au izbucnit in zonele temperate si reci. Actualmente, infectia persista in Africa, tinuturile tropicale, acolo unde vaccinarea nu se practica corecta.

Rezervorul este omul bolnav. Virusul poliomielitic se izoleaza din orofaringe cu 5 zile inainte si 4 zile dupa debutul bolii si din materiile fecale la inceputul bolii si inca 3-4 saptamani dupa debut. Diagnosticul pozitiv se pune prin izolarea virusului poliomielitic in primele 2 saptamani de boala din faringe, materiile fecale si LCR si in urma testelor serologice la debut si 2-3 saptamani dupa debut.

Nu exista tratament antiviral. Se recomanda repaus la pat, evitarea injectiilor si eforturilor fizice. Ca medicamente se administreaza analgezice, vasodilatatoare, tranchilizante si sedative.

Profilaxia consta in vaccinarea antipoliomielitica. Desi vaccinarea s-a extins in ultimul timp, pericolul raspandirii virusului inca exista.

HEPATITA VIRALA

In epidemiile de hepatita virala, este greu de incriminat apa ca singur mijloc de transmitere a bolii. Până în prezent nu există o metodă sigură de decelare a virusului hepatitei enterice. Virusul traieste in apa 180- 200 de zile, rezista destul de bine la dezinfectantii normali ai apei si la clor.

Rolul apei în transmiterea bolii, fie în formă sporadică, fie epidemică este mult mai mare decât se poate dovedi și explică răspândirea mare a bolii, mai ales în anumite colectivități și în anumite perioade. De aici, atenția mare acordată în ultimul timp factorului hidric în transmiterea și răspândirea hepatitei virale.

CONJUNCTIVITA DE BAZIN

Conjunctivita de bazin este o viroza transmisa prin apa si reprezintă inflamația conjunctivei oculare apărută ca urmare a prezenței concomitente sau succesive a unor persoane bolnave și persoane sănătoase in apa bazinelor. Boala este apanajul sezonului cald și este mai frecventă la copii, adolescenți și adulți tineri care frecventează ștrandurile, piscinele și centrele spa prost întreținute.

Conjunctivita apare la circa 7-10 zile de la contactul infectant cu apa din bazin si se manifestă prin edem palpebral, inflamatia conjunctivei cu mucoasă hiperemică, secretii lacrimale clare, senzatie de “nisip în ochi”, usoară fotofobie, adenopatie locală. Inițial manifestările sunt unilaterale, apoi inflamatia cuprinde ambii ochi. Boala este extrem de contagioasă, putând genera chiar epidemii. Simptomele se remit în circa 4-6 săptămâni, iar vindecarea apare în 2-3 luni, rareori cu sechele (scăderea acuitătii vizuale). Tratamentul constă în antibiotice, antialergice si dezinfectante oculare. Ca si complicatii pot apărea keratită, ulceratii sau scăderea acuitătii vizuale

CONCLUZIE

Problema virusurilor in apa constituie o preocupare crescanda a cercetatorilor din domeniul virusologiei sanitare. Importanta este concretizarea unei metodologii adecvate pentru detectarea unui numar cat mai mare de unitati virusale din diferite categorii de ape si stabilirea unor procedee de tratare a apei cat mai eficiente. O atentie speciala se acorda precizarii unor conditii de calitate virusala a apei.

4.3 BOLILE PARAZITARE TRANSMISE PRIN APĂ

Bolile parazitare pot fi transmise prin apa alaturi de bolile bacteriene si virale prezentate mai sus. Pe de o parte, pentru unele boli parazitare apa are un rol pasiv, respectiv de cale de transmitere a parazitului de la omul bolnav sau purtător la omul sănătos (ca și în cazul bolilor bacteriene sau virotice), iar pe de altă parte, apa este un mediu obligatoriu fără de care nu își pot desăvârși ciclul lor evolutiv sau cu alte cuvinte, nu pot ajunge la stadiul de producere a bolii. In cele ce urmeaza vom prezenta cele mai frecvente parazitoze transmise prin apă.

AMIBIAZA SAU DIZENTERIA AMIBIANĂ

Amibiaza sau dizenteria amibiană este de fapt cea mai răspândită parazitoză de natură hidrică determinata de infestarea cu amiba Entamoeba Histolitica. Aceasta boala se produce mai ales in regiunile tropicale cele mai sarace, lipsite de canalizare, de apa potabila, si unde folosirea dejectiilor umane ca ingrasamant este o practica obisnuita. Ea survine mai ales la calatori, in timpul sederii sau dupa intoarcerea din tarile tropicale, care nu pot urmari regulile de igiena alimentara. In țări calde numărul populație purtătoare de paraziți amibieni este foarte mare ajungând la 30% din totalul populației.

Boala se contacteaza prin ingestia de chisturi amibiene care contamineaza apa, fructele sau legumele. Amiba atinge intestinul gros si se instaleaza aici (frecvent in colon), mai intai la suprafata mucoasei: "purtator sanatos", subiectul nu prezinta atunci niciun simptom; totusi, materiile lui fecale contin chisturi infectioase susceptibile sa contamineze alte persoane. In a doua etapa, amiba se implanteaza in grosimea peretelui intestinului gros (amibiaza propriu-zisa). Rezista în apă 90-100 de zile. Cu cât apa este mai rece, cu atât parazitul rezistă mai mult.

Amibiaza se manifesta printr-o dizenterie (diaree dureroasa cu pierdere de sange): se vorbeste atunci de dizenteria amibiana. Complicatiile sunt grave si destul de frecvente: amibiaza hepatica si abcesul amibian al ficatului, abces pulmonar si cerebral (ultimul rar).

Prevenirea consta in urmarirea regulilor de igiena alimentara.

GIARDIOZA SAU LAMBLIAZA

Giardioza este o boala intestinala cauzata de infectia parazitul Giardia lamblia (numita si Giardia intestinalis). Giardia apare in majoritatea zonelor lumii, fiind mai raspandita decat amibiaza. Este cea mai importanta problema in zonele in care este limitat accesul la apa sau unde regulile igienice sunt precare. Cele mai multe cazuri de infectie se inregistreaza in crese si gradinite din cauza igienei defectuoase.

Parazitul este eliminat de omul bolnav sau purtător și numai excepțional de animale, care după unii autori ar prezenta o formă proprie de paraziți care nu produc boala la om. Parazitul se elimină sub formă de chist rezistent la factorii mediului exterior, în apă supraviețuind câteva luni. Îmbolnăvirea se produce mai ales prin ingestia apei infestate și mai rar prin alimente. Dupa expunerea la parazit, urmeaza apoi 7-10 zile pana la aparitia infectiei, dar poate varia intre 3 si 25 de zile sau mai mult.

Simptomele care insotesc boala sunt: diaree cu durata medie de 7-10 zile, crampe si sensibilitate abdominala, greata si pierderea apetitului alimentar, flatulenta sau balonare, fatigabilitate, scaderi in greutate, stare generala proasta, discomfort, astenie, fatigabilitate.

Se previne infectarea cu giardia daca se mentin regulile de igiena mai ales in gradinite, azile pentru batrani si acasa. Pentru persoanele care calatoresc se indica folosirea apei din sticle imbuteliate si evitarea consumului de fructe si legume nespalate.

TRICOMONIAZA

Este o infectie produsa parazitul microscopic Trichomonas vaginalis. Transmiterea se realizeaza pe cale hidrica si sexuala. Parazitul flagelat rezista in mediul extern doar cateva ore. In apa caldă (peste 30ºC) viabilitatea sa este mai mare, motiv pentru care se raspandeste frecvent prin intermediul bazinele de înot în care se găsesc în același timp persoane bolnave și sănătoase. Trichomoniaza este o infectie raspandita cu transmisibilitate foarte ridicata, afectand, intr-un moment sau altul al vietii sexuale, aproximativ 30 % din femeile active sexual si 25 % din barbatii activi sexual. Raspandirea este favorizată și de folosirea în comun a unor obiecte de toaletă personale și uneori îmbrăcăminte.

Perioada de incubatie este cuprinsa intre 2 si 38 de zile. Infectia este asimptomatica pentru 70% dintre barbati si 30% dintre femei. Lasata netratata, la barbat poate duce uneori la infectia epididimului (epididimita) sau la infectia glandei prostatei (prostatita) si uneori la infertilitate. La femei, in cazul existentei unei sarcini, infectia creste probabilitatea unei nesteri premature sau poate fi transmisa la nastere daca fatul este de sex feminin. De multe ori apare vaginita.

Tratamentul este simplu si consta in antibiotice pe cale orala uneori asociat cu un tratament local, este de scurta durata si da rezultate foarte bune daca este urmat corespunzator .

STRONGILOIDOZA SI GEOHELMINTIAZELE

Strongiloidoza este produsă de Strongzloides stercoralis. Geohelmintiazele cele mai cunoscute sunt ascaridoza (Ascaris lumbricoides) și tricocefaloza (Trichuris trichiura). Aceste parazitoze sunt de fapt legate în transmiterea lor de sol, dar pot totuși, în anumite condiții, să fie antrenate de apă și să ajungă în organismul uman.

FASCIOLOZA SAU DISTOMATOZA

Fascioloza sau distomatoza este o boala parazitara a omului si mamiferelor, consecutiva infestarii cu diferite specii de Distoma. Distomele sunt viermi plati din clasa trematodelor de forma unei frunze, posedand doua ventuze si putand masura pana la 3 cm lungime. Dupa organul in care se fixeaza parazitul, se disting distomatozele hepatice, intestinale sau pulmonare.

Mai frecvent întâlnită este Fasciola sau Distomum hepaticum care se cantonează la nivelul ficatului. Parazitul este eliminat din organism sub formă de ouă care, ajunse în mediul exterior, își desăvârșesc evoluția în apă până la un stadiu intermediar (miriacidum) când are nevoie de o gazdă acvatică (gastropod) și care își desăvârșește evoluția până la stadiul infestant (cercar). Eliberat din nou în apă poate infesta organismul uman.

Fasciola sau distomul intestinal este o boala parazitara a intestinului subtire care se contracteaza prin ingestia de vegetale sau pesti, in stare cruda, infestati. Utilizează ca gazdă moluscă de apă dulce. Prevenirea consta in prepararea termica a pestilor de apa dulce si a vegetalelor inainte de a fi consumate.

In distomatoza pulmonara contaminarea se face prin ingestia racilor sau crabilar cruzi. Ciclul de reproducere necesita prezenta apei dulci si a anumitor moluste acvatice.

SCHISTOSOMIAZA SAU BILHARZIOZA

Schistosomiaza este o boala tropicala produsa de prezenta in organism a diferitelor specii de trematode din genul Schistosoma. Forma umană a parazitului cunoaște 3 specii (Schistosoma mansoni, Schistosoma japonicum, Schistosoma hematobium), primele două dau localizări digestive iar cea de-a treia genito-urinare. Calea de patrundere in organism este tegumentara.

Speciile de schistosome care infecteaza omul au aceleasi elemente principale ale ciclului de viata. Diferente importante se refera la perioada dinaintea inceperii depunerii de oua (perioada infraclinica), localizarea viermilor adulti, numarul de oua produse de fiecare pereche de viermi, raspunsul gazdei si entual evolutia oualor. Morfologia parazitilor si tipul de molusca servind drept gazda intermediara sunt de asemenea diferite.

In intreaga lume, 200 de milioane de persoane sunt probabil infectate, infectia in comunitati fiind obisnuita.

PARAGONIMIAZA SI OPISTARCOZA

Paragonimiaza este produsa de Paragonimus westermani,iar opistarcoza de Opistarchus felineus. Si în dezvoltarea acestor parazitoze apa joacă un rol activ, dar care, ca și bilhariaza, nu se întâlnesc în zona climatică din care face parte România.

FILARIOZELE

Filariozele sunt boli foarte frecvente in zonele calde din Africa si Asia. Fiind întâlnite în țările calde, intra in categoria bolilor tropicale. Pot sa apara atât la animal cât și la om, ambii fiind cunoscuți ca eliminatori. Portile de intrare în organism sunt: transcutanata (contactul direct din apă) si digestiva (ingestie, odată cu gazda obligatorie). Cel mai frecvent se întâlnește dracunculoza, iar din acestea mai ales Dracunculus medinensis și altele.

Importanța apei în producerea bolilor infecțioase poate fi legată și de dezvoltarea unor vectori transmițători de boli, dintre care mai cunoscuți sunt: țânțarii anofeli, transmițătorii malariei, unele simuline care transmit filaria și mai ale glasinele (musca tze-tze) recunoscută ca transmițător al tripanosomiazei (boala somnului).

PARTEA PERSONALĂ

INTRODUCERE

Conform OMS (Organizația Mondială a Sănătății) sănătatea este definită ca o stare de bine fizică, psihică, socială și nu numai absența bolii sau a infirmității. Conceptul de sănătate este echilibrul și armonia tuturor posibilităților persoanelor umane: biologice, psihologice și sociale. Acest echilibru constă pe de o parte în satisfacerea nevoilor fundamentale ale omului (nevoi afective, nutriționale, sanitare, educative și sociale), iar pe de altă parte, într-o adaptare care să nu pună probleme între om și mediu. Sănătatea implică o deplină dezvoltare a potențialului uman în condițiile unei economii adecvate și prospere, a unui mediu viabil și într-o comunitate amabilă.

Apare astfel conceptul de sănătate comunitară ca model al relației dintre comunitate și sănătatea indivizilor. Se poate vorbi astfel de o sănătate comunitară când membrii unei colectivități geografice și sociale, conștienți de apartenența lor la același grup sau colectivitate, reflectează în comun asupra stării lor de sănătate, exprimând nevoile prioritare de sănătate și participând activ la satisfacerea lor.

În acest sens au fost realizate o serie de studii epidemiologice care au avut ca scop descrierea distributiei de boli, explicarea etiologiei bolilor sau a modului de transmitere a acestora; predictia in legatura cu numarul probabil al bolilor dintr-o populatie data si cu caracterul distributiei bolilor in acea populatie, fundamentarea programulor de prevenire si combatere a bolilor intr-o populatie data sau de ameliorare a serviciilor de sanatate destinate populatiei

Studiile epidemiologice sunt conduse pe oameni intrucat cele din laborator si cele efectuate pe animale pot sa nu aiba nicio relevantă pentru oameni. Cercetarea fundamentală duce la intelegerea mecanismelor biologice prin care o expunere produce sau previne boala, numai epidemiologia permite cuantificarea marimii relatiei expunere- efect.

Una dintre sursele de informare in privinta relatiei dintre starea de sanatate a populatiei si calitatea apei potabile distribuita in teritoriul respectiv este reprezentata de studiile epidemiologice.

MOTIVAȚIA STUDIULUI

Ținând cont de impactul foarte mare pe care îl are calitatea apei asupra stării de sănătate a populației, am decis să realizez un studiu care să reflecte relația dintre calitatea apei potabile distribuite in județul Prahova si starea de sănătate a populației din acest teritoriu în intervalul 2008-2010.

SCOP ȘI OBIECTIVE

Studiul de față are ca scop și obiective evaluarea stării de sănătate a locuitorilor din județul Prahova și calitatea apei potabile furnizată acestora.

MATERIAL SI METODE

Starea de sănătate a populației din județul Prahova in relație cu calitatea apei potabile distribuită in perioada 2008- 2010 a fost evaluată pe baza datelor pe care le-am cules de la Directia de Sanatate Publica a judetului Prahova privind sursele de apă din județ și analizele probelor de potabilitate recoltate în intervalul pe care l-am luat in discuție. Pentru realizarea studiului am colectat și datele de morbiditate existente la nivelul biroului de statistică.

In lucrarea de fata am efectuat un studiu epidemiologic descriptiv. Acesta este o sursă de informare cu privire la relația dintre starea de sănătate a locuitorilor din județ si calitatea apei potabile furnizate acestora. Am efectuat o analiză la o scara destul de larga, plecand de la date care exista in mod pasiv in populatie (incidenta cazurilor de boli, rate de morbiditate, etc). Pentru o mai bună evidențiere și pentru o imagine de ansamblu, am realizat o serie de tabele și reprezentări grafice.

Acest studiu descriptiv vizează calitatea apei distribuită populației din județul Prahova, în perioada 2008-2010 pe baza indicatorilor fizico-chimici și bacteriologici de calitate ai apei, existenți la nivelul laboratoarelor DSP Prahova. De asemenea, am urmărit starea de sănătate a populației din datele pe care le-am obtinut de la nivelul Institutului de Sănătate Publică. Am evaluat morbiditatea prin boli cu transmitere hidrică conform informațiilor pe care le-am primit de la biroul de statistică.

Studiul descriptiv cuprinde o analiză statistică a rezultatelor obținute. Am urmărit starea de sănătate a populației județului Prahova, din punct de vedere al patologiei infecțioase corelate cu calitatea apei, prin prisma informațiilor existente la Institutul de Sănătate Publică Prahova, obținându-se o situație reprezentativă, interpretată prin relaționare cu deficiențele relevate de indicatorii de calitate fizico-chimici și bacteriologici ai apei.

REZULTATE

Ca rezultate statistice am prezentat probe și analize necorespunzătoare ale calității apei distribuită populației din județul Prahova preluate din rapoartele anuale ale Direcției de Sănătate Publică Prahova pe trei ani: 2008, 2009 și 2010. Acestea au fost studiate pe baza celor trei rapoarte anuale. Pentru fiecare raport a fost constituit un tabel pe baza căruia s-au calculat procente ce exprimă probe și analize prelevate de la nivelul sistemelor centralizate și fântânilor publice, iar pe baza lor am reprezentat mai multe grafice. Am evaluat, de asemenea, în cadrul unor tabele și grafice, situația morbidității prin principalele boli transmise prin apă, pe baza datelor pe care le-am obținut de la biroul de statistică

În tabelul urmator sunt evidentiate sistemele centralizate de aprovizionare cu apa potabila pe medii de rezidenta (urban- rural) la nivelul judetului Prahova, conform datelor DSP Prahova.

Tabel nr. 1

La nivelul judetului Prahova exista 104 unitati administrativ-teritoriale: 14 urbane si 90 rurale ,din care 77 de unitati administrativ teritoriale cu sisteme centralizate si 27 de unitati administrativ teritoriale exclusiv cu sisteme locale de apa (fantani publice).

77 de localitati beneficiaza de sisteme centralizate de aprovizionare cu apa, astfel: 15 au sursa mixta, 45 au numai sursa de profunzime si 17 numai de suprafata. 53 de localitati utilizeaza atat sisteme centralizate, cat si fantani publice pentru aprovizionare. 24 asezari beneficiaza exclusiv de sisteme centralizate.

Sursele de aprovizionare cu apa sunt redate procentual in figura de mai jos.

Figura nr.1

Figura prezinta tipul surselor de apa potabila din judetul Prahova. Asfel, 35,5% (38054 mc/zi) reprezinta apa de suprafata, 63% (67385,4 mc/zi-din care 920 mc/zi prin realimentarea artificiala a acviferului) apa de profunzime si 1,5% (1647,6 mc/zi) apa din sursa mixta-de suprafata si profunzime. Datele sunt preluate din Raportul Județean asupra calității apei potabile a județului Prahova pe anul 2010.

Procentul persoanelor deservite de sisteme corespunzatoare de aprovizionare cu apa a evoluat, la nivel global, de la 79% (4.1 miliarde) in 1990, la 82% (4.9 miliarde) in 2000. In aceasta perioada populatia Terrei care are acces la sisteme de eliminare a dejectelor a crescut de la 55% (2.9 miliarde persoane deservite), la 60% (3.6 miliarde). La inceputul anului 2000 o sesime (1.1 miliarde) din populatia lumii nu beneficia de surse de apa corespunzatoare si doua cincimi (2.4 miliarde) nu aveau acces la salubrizare conforme cu normele in vigoare. Majoritatea acestor oameni locuiesc in Asia si Africa, unde mai putin de un sfert dintre asiatici au acces la salubritate corespunzatoare. Doi din cinci africani nu beneficiaza de surse de apa sigure. In mediul rural situatia este si mai putin favorabila. 80% din totalul populatiei care nu beneficiaza de salubritate conform normelor in vigoare (2 miliarde), locuieste in mediul rural, doar in China si India aproximativ 1.3 miliarde. Aceste cifre sunt socante, ele reflectand rezultatul a cel putin douazeci de ani de efort sustinut si publicitate pentru imbunatatirea acoperirii cu apa a unor zone cat mai extinse.

Cu toate ca un numar foarte mare de oameni au beneficiat de acces la serviciile de aprovizionare cu apa intre 1990 si 2000, cu aproximativ 816 milioane de noi persoane aprovizionate si 747 milioane care au beneficiat de imbunatatirea facilitatilor de salubrizare, procentul acoperirii nu evolueaza in mod spectaculos din cauza cresterii globale a numarului populatiei in acea perioada. Atat salubritatea, cat si aprovizionarea cu a apa au crescut in mediul urban si rural, procentul acoperirii cu apa a scazut dupa 1990. Numarul persoanelor fara acces a ramas constant in aceasta perioada.

La nivel global, aprovizionarea cu apa si salubrizarea vor infrunta foarte multe provocari in viitor. Se asteapta o crestere brusca a populatiei urbane din Africa, Asia, America Latina si Caraibe. Populatia urbana din Africa si Asia este de asteptat sa se dubleze in urmatorii 25 de ani. In America Latina si Caraibe se estimeaza o crestere cu 50% a populatiei din mediul urban.

Desi cea mai mare crestere a populatiei se inregistreaza in mediul urban, cel mai scazut nivel al acoperirii in prezent se afla in zonele rurale. Acoperirea salubritatii in mediul rural este sub jumatatea din cea urbana, mai putin de 2 miliarde de persoane din zonele rurale nu beneficiaza de acces corespunzator de salubritate si sub 1 miliard nu beneficiaza de apa potabila.

Pana in anul 2015, 2.2 miliarde de oameni vor avea nevoie de salubritate corespunzatoare numai in Africa, Asia, America Latina si Caraibe si 1 miliard de oameni vor necesita acces la apa potabila. Serviciile urbane vor avea de infruntat provocari mari in anii urmatori pentru a asigura nevoile aflate in continua crestere intrucat este asteptata o dezvoltare urbana masiva, mai ales in Africa si Asia. Pentru a asigura acoperire universala pana in anul 2025, aproximativ 3 miliarde de oameni va trebui sa beneficieze de apa potabila si mai mult de 4 miliarde de salubritate.

Cresterea nivelului de aprovizionare cu apa potabila si de salubritate determina dezvoltare sociala si economica.

In cele ce urmeaza am realizat o figură care ilustreaza modul de aprovizionare cu apa potabila al populatiei din judetul Prahova. Figura prezinta procentul persoanelor bransate la sistemele centralizate de aprovizionare cu apa potabila (609422 de locuitori, ceea ce reprezinta un procent de 74,58% din totalul de 817092) si al celor care se aprovizioneaza din surse locale de apa (fantani publice si individuale, izvoare captate, etc., adica un procent de 25,42% sau 207670 de persoane). Volumul de apa distribuit este de 107087 mc/zi.

Figura nr.2

Instalatiile locale sau individuale sunt fantanile se fac prin saparea sau forarea pana la stratul de apa subterana. Sistemul alimentarii centralizate are marele avantaj ca, datorita controlului permanent al apei si a metodelor de prelucrare folosite, ofera o apa de buna calitate.

Din punct de vedere cantitativ, prin alegerea unor surse care sa acopere necesitatile de apa, se asigura o cantitate din ce in ce mai mare, fapt care contribuie la cresterea nivelului igienico-sanitar. Din aceste motive, aprovizionarea centralizata este mai indicata decat cea locala.

Pentru aprovizionarea centralizata cu apa se folosesc surse acvatice de suprafata sau subterane. Uneori, in orasele mari se distribuie apa obtinuta atat din sursele subterane, cat si din cele de suprafata. Prioritate in distributie o au apele arteziene sub presiune, urmate de cele fara presiune (inclusiv cele de izvor), de apele fretice si in utimul rand, cele de suprafata.

In cadrul patologiei hidrice, un loc important il ocupa patologia infectioasa, prin apa putand fi transmise un numar mare de boli bacteriene ( febra tifoida, febrele paratifoide, dizenteria bacilara, holera, enterocolitele de diverse etiologii, leptospiroza, tularemia, bruceloza, antraxul, tuberculoza), virale ( poliomielita, hepatita virala A, paralizii, meningite, boli respiratorii si sindroame gastro-intestinale, encefalite, miocardite, conjunctivite toate avand ca agenti etiologici diverse tipuri de enterovirusuri, keratite si tumori etc.) si parazitoze ( dizenteria amibiana, ascaridioza, tricocefaloza, echinococoza etc.). Exceptând boala diareică acută, dizenteria bacteriană și hepatita A, celelalte boli sunt grupate în categoria „alte boli posibil asociate consumului de apă”.

Tabelul care urmeaza prezinta situatia descriptiva a morbiditatii prin boli transmise prin apa in cursul anilor 2008, 2009 si 2010. Aceste boli asociate consumului de apa au fost raportate la DSP Prahova de catre reteaua sanitara din teritoriu.

Tabel nr.2

Tabelul de mai sus prezintă situația numerică a morbidității prin principalele boli transmise prin apă. Sub acest aspect, observăm o tendință crescătoare a numărului total de decese cauzate de consumul unei ape improprii.

Pe baza acestor date am calculat abaterile procentuale ale morbidității în perioada studiată.

Tabel nr. 3

Pe baza acestui tabel și a tabelului nr.2 putem sustine că morbiditatea prin boala diareica acuta este in continuă creștere, de la 90.5 cazuri la 100.000 locuitori in 2008, la 93 in 2009 si 102.4 in 2010, in timp ce decesele datorate dizenteriei bacteriene sunt in scadere- de 3.1 cazuri la 100.000 locuitori in 2008, la 2.4 in 2009 si 1.4 in 2010. Hepatita A transmisa pe cale hidrica manifesta, de asemenea, un trend descendent al morbiditatii. Celelalte boli posibil asociate consumului de apa determina o rata a morbiditatii la 100.000 persoane de 71.4, 82.9 si 122.1 in perioada 2008-2010. In ansamblu, se poate constata o evolutie progresiva a morbiditatii cauzata de consumul impropriu de apa.

În România au fost înregistrate oficial în perioada 1985 – 1995 un număr de 75 de episoade de epidemii hidrice, cu un total de 10238 persoane afectate. Maximul s-a înregistrat în 1993. Se estimează însă că aceste date sunt mult subevaluate față de situația reală, din cauza raportării deficitare.

Evoluțiile recente sunt foarte îngrijorătoare. Succesele obținute în prima parte a secolului în combaterea bolilor infecțioase cu transmitere hidrică a dus la o reducere a atenției și fondurilor alocate în acest sector, iar autoritățile sunt adesea ignorante. 2 milioane de copii mor anual prin boli diareice transmise hidric, iar numărul anual de astfel de îmbolnăviri se estimează la 900 milioane. Astfel, în țările în curs de dezvoltare, se înregistrează anual amibiaze (400 milioane infectați, 30.000 morți), poliomielită (80 milioane infectați, 10.000 morți), febră tifoidă (1 milion infectați, 25.000 morți), ascaridoză (1 miliard infectați, 20.000 morți), schistostomiază (200 milioane infectați, 500.000 – 1.000.000 morți), trepanosomiază (1 milion infectați, 5.000 morți), malarie (800 milioane infectați, 1.200.000 morți) etc.

Calitatea microbiologică a apei este în scădere în majoritatea țărilor, iar germenii sunt tot mai rezistenți la dezinfectante. Scăderea imunității populației, în principal prin îmbunătățirea generală a igienei, a produs o creștere a susceptibilității la boli hidrice. Se preconizează că securitatea microbiologică a apei va fi o mare problemă de viitor.

Grafic nr.1

Graficul anterior pune foarte bine in evidență modificarile procentuale ale morbidității principalelor boli transmise prin apă în anul 2010, in comparație cu 2008. Ca și până acum, vom vorbi despre bolile principale transmise prin apă, semnificative sub aspectul frecvenței și al severității, și anume: boala diareică acută, dizenteria bacteriană, hepatita A și restul bolilor ce recunosc apa ca mijloc de transmitere.

Tendința bolii diareice acute și a celorlalte boli ce recunosc transmitere hidrică este de creștere, în schimb dizenteria bacteriană și hepatita A manifestă un trend descendent.

În anul 2010, boala diareică a înregistrat o creștere procentuală de 13.15% față de 2008 (de la 90.5 la 100.000 locuitori în 2008, la 102.4 în 2010, ceea ce înseamnă o diferență de 11.9 cazuri, transpusă într-un procent de 13.15%). Celelalte boli posibil asociate consumului de apă au înregistrat o creștere în 2010 mult mai mare decât a bolii diareice acute, estimată la 71%. Dacă în 2008 au fost raportate 71.4 cazuri la 100.000, în 2010 numărul acestora s-a majorat la 122.1, rezultând o diferență de 50.7, adică de 71%.

Boli precum hepatita A și dizenteria bacteriană s-au situat in categoria opusă celei de mai sus recunoscând diminuări semnificative în 2010 față de 2008. Morbiditatea prin hepatita A s-a situat in 2008 la 8 cazuri la 100.000 locuitori, în timp ce în 2010 cifra a fost de 3.1, ceea ce înseamnă o modificare de 61.25% în favoarea anului 2010. Diferența procentuală între progresele realizate de hepatita A și dizenteria bacteriană în timp nu este una semnificativă, ambele boli manifestând o tendință de evoluție favorabilă. Astfel, dizenteria bacteriana s-a redus cu 54.84% față de 2008.

În graficul nr.2 am reprezentat abaterile procentuale ale morbidității în anul 2009, în comparație cu 2010. Acest grafic comparativ al morbidității procentuale prin cele mai importante boli cu transmitere hidrică în 2008/2009 este foarte asemănător cu cel anterior sub aspectul evoluției în timp a acestor boli, singura modificare fiind la nivel procentual. Evoluția însă nu este la fel de spectaculoasă în această perioadă. Aceleași boli care au manifestat o evoluție favorabilă in 2010, au manifestat-o și în 2009.

Grafic nr.2

Astfel, observăm tendința de creștere a morbidității prin boala diareica acută și prin alte boli asociate consumului de apă in 2009 și tendința de scădere prin dizenteria bacteriană și prin hepatita A de la un an la altul. În anul 2008 s-a înregistrat o creștere a morbidității prin boala diareică cu 2.76% față de anul anterior. Morbiditatea prin celelalte boli asociate consumului de apă a crescut și ea cu 16.1% în anul 2009.

Dizenteria bacteriană a cunoscut o reducere cu 22.58 puncte procentuale a morbidității in 2009 față de 2008, scădere mai importantă decât cea inregistrată de hepatita A, care a înregistrat o reducere de numai 16.25%.

În continuare voi evalua în cadrul graficului nr.3 situația morbidității în anul 2010 comparativ cu 2009, referindu-ma la aceleși boli asociate consumului de apă, ca și in graficele prezentate anterior.

Grafic nr.3

In anul 2010 morbiditatea prin bolile transmisibile raportate a fost de 229 cazuri noi la 100 000 locuitori stabili ai judetului Prahova, cu 44 de cazuri mai mult fata de anul precedent, adica 23.76% în plus în 2010.

Este foarte evident faptul că dizenteria bacteriană și hepatita A au scăzut procentual în 2010. Diferența față de 2009 este semnificativă. Dizenteria bacteriană a inregistrat în anul 2009 o diminuare cu 41.66% a cazurilor de morbiditate la 100.000 locuitori Hepatita A a cunoscut o evoluție chiar mai favorabilă, atingând procentul de 53.73% în favoarea anului 2010.

Creșteri in dinamica morbidității specifice s-au înregistrat pentru boala diareică acută și alte boli posibil asociate consumului de apă. În primul caz se constată o mărire cu 2.76 puncte procentuale în anul 2010 față de 2009. Morbiditatea prin celelalte boli posibil associate consumului de apă manifestă, de asemenea, o tendință crescătoare, fiind cu 16.1 puncte procentuale mai ridicată în 2010 comparativ cu 2008.

În județul Prahova, in anul 2010 s-a mentinut statusul de eliminare pentru urmatoarele boli infectioase prevenibile prin vaccinare sistematica si de masa: poliomielita cu virus polio salbatic, difterie respiratorie si tetanos neonatorum sau pediatric. Frecventa altor boli prevenibile prin vaccinare sistematica si de masa (rujeola, pertussis, hepatita B pediatrica si sindrom rubeolic congenital) este extrem de redusa; suplimentar este de remarcat diminuarea morbiditatii prin rubeola si parotidita urliana a caror preventie se face prin vaccinare sistematica si de masa incepand cu anul 2004.

Anual, Institutul de Sănătate Publică din judetul Prahova elaborează raportul național privind monitorizarea epidemiilor hidrice prin apa potabilă. Gradul de accesibilitate al populației la „apă sigură” pentru băut și prepararea hranei, precum și pentru satisfacerea cerințelor de igienă individuală și generală, constituie unul dintre indicatorii mondiali de caracterizare a calității vieții unei comunități.

In următoarele două tabele este prezentata incidenta cazurilor de boli transmise prin apa raportate in judetul Prahova in intervalul 2008-2010 pe medii de rezidenta urban-rural.

Tabel nr. 4

Numărul total al bolilor transmise prin apă în mediul urban înregistrează cea mai mică valoare în 2009, cu numai 16 cazuri în minus față de 2008. În acești doi ani nu se remarcă diferențe semnificative. În schimb, 2010 cunoaște o creștere de aproximativ 50% față de anii precedenți.

Boala diareică manifestă o tendință certă de creștere în perioada luată în considerare. Dizenteria și hepatita A se află la polul opus, înregistrând scăderi anuale. Celelalte boli posibil asociate consumului de apă nu au o evoluție constantă.

Tabel nr. 5

Spre deosebire de mediul urban, în care se constata o crestere a numarului de cazuri de boli transmise prin apă, în mediul rural, cifra este in scadere usoara.

Cifra maximă se înregistrează în 2008, iar cea minimă în 2010. Boala diareică acută, dizenteria bacteriana și hepatita A manifesta un tren descendent in intervalul avut in vedere în mediul rural. Celelalte boli posibil asociate consumului de apa variaza numeric, în 2009 înregistrându-se cele mai putine cazuri.

Majoritatea îmbolnăvirilor s-au datorat întreruperii furnizării apei potabile sau defecțiunilor existente în rețelele de alimentare cu apă potabilă.

În cele ce urmează am reprezentat grafic situația anuală a bolilor asociate consumului de apă pe medii de rezidență urban-rural.

Figura nr.3

În anul 2008, celelalte boli asociate consumului de apă sunt răspunzătoare de jumătate dintre cazurile de boală raportate în mediul urban. Dizenteria bacteriană produce 45% din patologia hidrică, hepatita A determină 4%, iar dizenteria bacteriană 1%.

Figura ce urmeaza prezintă evoluția procentuală a bolilor transmise prin apă în mediul rural în anul 2009

Figura nr. 4

Boala diareică acută este principala boală transmisă pe cale hidrică în mediul urban în anul 2009. Procentul de 49% din total o face cea mai răspândită boală transmisă prin apă in mediul urban din județul Prahova în anul 2009, ieșind mult in evidență față de celelalte boli ce se transmit prin apă. Locul secund este ocupat de categoria altor boli posibil asociate consumului de apă, cu un procent de 47%. Urmează hepatita A cu 3%, iar pe ultimul loc se clasează dizenteria bacteriană cu 1%, ca și in 2008.

În anul 2010 au avut loc anumite modificări în evoluția patologiei hidrice, așa cum reiese din figura nr.5.

Figura nr.5

În mediul urban, în anul 2010, alte boli decât cele principale, ocupă primul loc în clasamentul patologiei hidrice, respectiv 55%, adică mai mult decât cele trei boli principale cumulate. La o diferență de 10 procente se situează boala diareică acută cu 44%, urmată fiind, la o distanță mai mult decât considerabilă, de dizenteria bacteriană si de hepatita A, fiecăreia revenindu-i câte 1%. Dizenteria bacteriană nu depașește 1 punct procentual în mediul urban în niciun an.

Figura nr. 6

Figura de mai sus descrie situația procentuală a principalelor boli transmise prin consumul unei ape necorespunzătoare în anul 2008 în mediul rural. Astfel, boala diareică acută este cea mai răspândită dintre toate bolile transmise prin apă în anul 2008 în mediul rural din județul Prahova. Aceasta ocupă 49% din total, urmată de alte boli transmise prin apă cu 45%. Pe ultimele două locuri se află hepatita A si dizenteria bacteriană. Hepatita A se gasește în mediul rural în proporție de 4%, iar dizenteria în proporție de 2%.

Figura nr. 7

Figura anterioară descrie situația procentuală a celor mai importante boli transmise prin apă în anului 2009.

Și în 2009, ca și în 2008, în mediul rural tabloul îmbolnăvirilor este dominat de boala diareică acută. Aceasta este răspunzătoare de mai mult de jumătate dintre totalul bolilor transmise prin apă în mediul rural, cifra fiind de 52%. La o distanță de 10 procente, cu 42%; se află grupul celorlalte boli care recunosc apa ca modalitate de transmitere. Restul de 6% este compus din hepatita A care determina 4% din totalul bolilor și dizenteria bacteriană care este răspunzătoare de 2%.

Grafic nr. 8

În 2010, grupul celorlalte boli asociate consumului de apă, a luat locul bolii diareice acute sub aspectul cazurilor de boală raportate. Dacă celelalte boli înregistrează un procent de îmbolnăvire de 52%, boala diareică acută, este cu 7 procente în urmă, ajungând la 45%. Ca și in ceilalți ani, hepatita A și dizenteria bacteriană cauzează cel mai mic număr de îmbolnaviri, prima de 3%, iar cea de-a doua de 1%.

În anul 2009, pentru prima data in istoria omenirii, mai mult de jumatate din populatia lumii locuieste in mediul urban.

La nivelul tarii noastre se constată creșterea continuă a procentului populației urbane în raport cu populația din mediul rural. Astfel, dacă la nivelul anului 1985, cele două procentaje au fost egale (50% în mediul rural și 50% în mediul urban), după acest an, analiza numărului de locuitori din municipiile și orașele țării arată că, 30,6% au o populație între 5.000-9.999 locuitori, 29,6% dintre acestea au între 10.000-19.999 locuitori, urmate de cele cu o populație cuprinsă între 20.000-49.999 locuitori care au o pondere de 18,8%.

În ceea ce privește migrația populației determinată de schimbarea domiciliului, în anul 2005, populația sosită în mediul urban a fost de 136.840 persoane, față de anul 2004 când s-au înregistrat 174.447 persoane sosite în mediul urban. În mediul rural, situația nu s-a schimbat foarte mult față de anul precedent: 135.764 persoane sosite în anul 2005 și 195.445 în anul 2004.

Medicii de familie raporteaza catre DSPPH, in fiecare zi de luni, pentru saptamana precedenta cazurile diagnosticate cu BDA și numarul de decese prin BDA inregistrate la copilul sub 1 an.

Morbiditatea prin BDA înregistrează creșteri sezoniere în lunile iunie-septembrie. Boala diareică acută (BDA) este una din cele mai comune boli infectioase din lume. Prevalența a fost estimată de la 3 pînă la 5 miliarde cazuri pe an. Boala este raspandita la nivel global si determina 4% din numarul total de decese si 5% din imbolnaviri. Cel mai frecvent este determinata de infectii gastrointestinale ce provoaca moartea a 2.2 milioane de oameni in fiecare an, in special copiii din tarile in curs de dezvoltare. Acest lucru echivaleaza cu decesul unui copil la fiecare 15 minute sau 20 de avioane prabusite pe zi. Aceste decese reprezinta aproximativ 15% din totalul inregistrat in randul copiilor sub 5 ani in tarile in curs de dezvoltare. Interventiile in domeniul apei, salubritatii si igienei reduc numarul bolilor diareice in medie intre un sfert si o treime.

In mediul rural nivelul de morbiditate prin BDA este de 2 ori mai scazut in comparatie cu mediul urban, ceea ce denota adresabilitatea scăzută a populației de la sate pentru asistență medicală în cazul bolilor diareice acute. Fortificarea programelor de informare a populației din mediu rural privind măsurile de prevenire a BDA și necesitatea solicitării

asistenței medicale în caz de boală poate contribui semnificativ la reducerea surselor de infecție în populație și limitarea răspandirii cazurilor noi de boală.

Tradițional, cel mai afectat grup de varstă sunt copiii pană la 2 ani, urmați de grupul de varstă 3-6 ani. Intre 55% si 75% dintre bolnavi cu varste intre 3-6 ani sunt copiii instituționalizați, ceea ce indică neajunsuri importante în respectarea regimului sanitaro-antiepidemic în instituțiile preșcolare.

In anul 2004, boala diareica a fost a treia cauza de deces in tarile sarace, determinand 6.9% din numarul total de morti. Dupa pneumonie, aceasta este cea mai importanta cauza generatoare de deces in randul copiilor mai mici de cinci ani. In anul 2004, 80% din totalul copiilor decedati prin boala diareica, au avut sub doi ani.

In tarile in curs de dezvoltare, copiii mai mici de trei ani experimenteaza o medie de trei episoade diareice pe an. Fiecare dintre aceste episoade priveaza copilul de necesarul nutritiv de crestere, prin urmarea, aceasta este o cauza majora de malnutritie, iar copiii malnutriti sunt mai susceptibili la contaminare si dezvoltarea bolii.

Boala diareica se poate raspandi si prin contact interpersonal, agravata fiind de igiena personala defectuoasa. Alimentele incorect preparate termic si depozitate in conditii improprii, pot de asemenea, determina boala. Apa poate contamina alimentele in timpul procesului de irigare. Pestele si fructele de mare din ape poluate pot contribui la aparitia bolii.

Tabelul nr. 6

Tabelul de mai sus arată situația descriptivă a bolilor transmise prin apă în perioada 2008-2010, nediferențiat pe medii de rezidență ca mai devreme, ci global. Astfel, 2009 este anul în care s-a înregistrat cel mai scazut număr al îmbolăvirilor în urma consumului de apă necorespunzătoare normelor, în timp ce 2010 a cunoscut valoarea maximă.

Figurile pe care le-am realizat în continuare, oferă informații cu privire la evoluția procentuală a bolilor transmise prin apă în județul Prahova în intervalul 2008-2010.

Figura nr.

Adunând bolile transmise prin apă în mediul rural cu cele din mediul urban și fâcând media lor, obținem rezultatele reprezentate în cadrul graficului anterior.

Astfel, în anul 2008, boala diareică acută și celelalte boli transmise prin apă se situează la valori aproximativ egale, la o distanță de numai un punct procentual. Boala diareică este răspândită în populație în proporție de 47%, în timp ce alte boli în proporție de 48%. La extremitatea cealaltă se află hepatita A ce înregistrează valoarea de 4%, urmată de dizenterie cu 1%.

Figura nr.

În anul 2009 situația este diferită. Deși ne raportăm la aceleași boli principale, proporția lor în societate variază anual.

În acest an boala diareică domină tabloul îmbolnăvirilor, cu un procent de 50% din total. Pe locul doi se află celelalte boli asociate consumului de apă cu 45%. La mare distanță de acestea se situează, ca și în 2008, hepatita A cu un procent de 4% și dizenteria bacteriană cu 1%.

Figura nr.

Alte boli posibil asociate consumului de apă domină peisajul maladiilor transmise hidric în 2010. Dacă în 2008 și 2009 grupul acestor boli nu depășea 50%, acum este majoritar, având o valoare de 53%. Restul de 47% este reprezentat de boala diareică (45%), dizenterie (1%) și hepatită (1%).

O forma de boala diareica este dizenteria. Este foarte importanta intrucat determina cele mai severe boli si poate cauza epidemii grave. Se raspandeste cu usurinta de la o persoana la alta si dezvolta rezistenta extrem de repede.

Se stie ca astazi, pentru fiecare caz icteric, exista 10 – 30 cazuri inaparente, care scapa nediagnosticate (dar care sunt tot atat de contagioase, eliminând prin scaun cantitati mari de virus). Practic, omul se infecteaza frecvent în copilarie, precum si ulterior, de-a lungul anilor, încât 80-90% din persoanele în vârsta de peste 30 ani au anticorpi fata de virusul hepatitei A (imunitate specifica, semn ca au facut boala aparent sau inaparent).

In Prahova exista numar de 1478 fantani publice, pe langa sistemele centralizate de aprovizionare cu apa, la care se adauga alte aproape 39000 existente in gospodariile localnicilor utilizate pentru aprovizionarea cu apa.

In continuare, tabelul nr.5 prezinta rezultatul probelor recoltate de la nivelul fantanilor publice in intervalul 2008- 2010. 27 localitati din numarul total se alimentaza exclusiv de la fantanile publice, neexistand o alta sursa de apa.

Tabel nr. 5

Tabelul de mai sus reflecta tendinta descrescatoare a numarului total de probe prelevate de la nivelul fantanilor publice de pe raza judetului Prahova si analizate de specialistii DSPPH in perioada 2008-2010. Numărul total de probe este compus din suma probelor bacteriologice și fizico-chimice. Probele bacteriologice și fizico-chimice sunt recoltate în număr aproape egal în fiecare an.

Tabel nr. 6

Legenda: nc= numarul total de probe necorespunzatoare

p% nc= procent probe necorespunzatoare

In 2008 au fost recoltate un numar de 1165 probe, din care 646 neconforme, in anul urmator 809, necorespunzatoare fiind 446 si in 2010 un numar de 795 dintre care 459 neconforme. Tendința descrescătoare a numărului de probe recoltate se păstrează și sub aspect bacteriologic.

Condiția bacteriologică fundamentală pe care o apă trebuie să o îndeplinească pentru a fi bună de băut este absența totală a germenilor patogeni. Astfel, conform OMS, în apele considerate bune de băut, în 100ml de apă nu trebuie să fie detectate Escherichia coli sau bacteriile termotolerante. În apele tratate care intră în sistemul de distribuție, în 100ml de apă nu trebuie să fie identificați E.coli, bacteriile coliforme termotolerante sau coliformii totali, iar la nivelul apelor tratate în sistemul de distribuție nu sunt acceptați în 100ml de apă urmatorii germeni: E.coli, bacteriile coliforme termotolerante sau coliformii totali, care este de preferat să nu se găsească în apa, dar dacă totuși există, nu trebuie să fie prezenți în 95% dintre probe, pe o perioadă de 12 luni, în cazul în care există o vastă posibilitate de evaluare și cu un număr suficient de probe de apă examinate. Cel mai important este grupul bacteriilor coliforme. Dintre ele, cea mai atent urmărită trebuie să fie Escherichia coli care provine exclusiv din materiile fecale umane sau al animalelor cu sânge cald.

Tabel nr.

Din numărul total de probe recoltate în fiecare an, jumătate sunt fizico-chimice. Se observă, pe baza tabelului, că numărul de probe recoltate scade în fiecare an, tendință care se păstrează și sub aspect fizico-chimic. În schimb, procentul probelor fizico-chimice neconforme crește anual.

Cele mai importante condiții fizice sunt: temperatura (mai mică de 5ºC favorizează apariția amigdalitelor, faringitelor și laringitelor și mai mare de 17ºC determină greață și vărsături), turbiditatea (determinată de prezența substanțelor insolubile în apă, favorizează persistența microorganismelor), culoarea (dată de substanțele dizolvate în apă dintre care unele potențial toxice), conductibilitatea electrică (direct proporțională cu gradul de mineralizare), radioactivitatea (suma radioactivității naturale și artificiale conferite apei prin poluarea cu substanțe radioactive, are o valoare scăzută, ceea ce nu o face periculoasă pentru consumator). Temperatura apei potabile trebuie să se încadreze între 7 și 15ºC, iar turbiditatea nu trebuie să depășească 10grade/dm3. OMS recomandă pentru culoare maxim 15 grade/dm3 cu limita excepțională de 30 grade/dm3 și conductibilitate cel mult 6 000 S/cm. În ceea ce privește emițătorii de radiații, OMS a stabilit pragul de 0,1 Bq/dm3 sau 2,7p Ci/dm3 pentru emițătorii de radiații α și de 1 Bq/dm3 sau 27p Ci/dm3 pentru emițătorii de radiații β. Pentru emițătorii de radiații γ limita se variază în funcție de situații loco-regionale specifice.

OMS a clasificat substanțele chimice prezente în apă în mai multe categorii. Astfel, distingem substanțe cu acțiune nocivă (sunt frecvent toxice), substanțe indezirabile (nu sunt toxice, dar modifică proprietățile organoleptice ale apei) și substanțe indicatoare ale poluării (nu sunt toxice și nici nu limitează utilizarea apei).

Pentru detectarea în apă a substanțelor cu acțiune nocivă, se calculează doza toxică pentru un adult de 70 kg ce consumă în medie 3 litri de apă. Altfel spus, doza toxică stabilită experimental se înmulțește cu 25, rezultat din 70:3. În România, legea a stabilit limitele admise pentru următoarele substanțe nocive: amine aromatice (maxim 0 mg/dm3), azotați (maxim 45 mg/dm3), cianuri (maxim 0,05 mg/dm3), fluor (maxim 1,2 mg/dm3), mercur (maxim 0,001 mg/dm3), pesticide global (maxim 0,5 µg/dm3), plumb (maxim 0,05 mg/dm3), arsen (maxim 0,05 mg/dm3), cadmiu (maxim 0,005 mg/dm3), crom (maxim 0,05 mg/dm3), HPA (maxim 0,01 mg/dm3), nichel (maxim 0,1 mg/dm3), seleniu (maxim 0,1 µg/dm3), trihalometani (maxim 0,1 mg/dm3, din care cloroform maxim 0,03 mg/dm3) și uraniu natural (maxim 0,021 mg/dm3).

Limite au fost stabilite și în cazul prezenței substanțelor indezirabile în apă: calciu (maxim admis 100 mg/dm3, respins 180 mg/dm3), detergenți anionici (maxim admis 0,2ºC, respins 0,5ºC), duritate (maxim admis 20 mg/dm3, respins 30 mg/dm3), fier (maxim admis 0,1 mg/dm3, respins 0,3 mg/dm3), fenoli (maxim admis 0,01 mg/dm3, respins 0,002 mg/dm3), mangan (maxim admis 0,05 mg/dm3, respins 0,1 mg/dm3), magneziu (maxim admis 50 mg/dm3, respins 80 mg/dm3), oxigen (maxim admis 6 mg/dm3, respins 6 mg/dm3), sulfați (maxim admis 200 mg/dm3, respins 400 mg/dm3) și zinc (maxim admis 5 mg/dm3, respins 7 mg/dm3).

Substanțele indicatoare ale poluării nu au o normă precisă. Teoretic, ele având origine dublă, atât naturală cât și artificială prin poluare, trebuie normate în limitele specifice zonei sau localitătii respective de organele sanitare locale. În această categorie intră: amoniacul (maxim admis 0,05 mg/dm3, excepțional 0,5 mg/dm3), nitriții (maxim admis 0 mg/dm3, respins 0,3 mg/dm3) și substanțele organice- M, NO2, K (maxim admis 10 mg/dm3, excepțional 12 mg/dm3). Aceste valori sunt valabile pentru România.

În cele ce urmează, am reprezentat în cadrul mai multor grafice, procentele anuale ale probelor neconforme bacteriologice și fizico-chimice recoltate de la nivelul fantânilor publice, în perioada 2008-2010, ținând cont de datele pe care le-am cules de la DSP Prahova.

Grafic nr.

Din totalul de probe recoltate de la nivelul fântânilor publice, 76,28% au fost necorespunzătoare din punct de vedere bacteriologic și 34,65% au fost neconforme fizico-chimic. În anul 2008, în județul Prahova, s-au înregistrat un număr de 2180 fântâni publice și 37054 fântâni individuale. În acest an s-au efectuat 166 de controale. Fiecare control a constat în deplasarea pe raza localităților respective și prelevarea de probe din mai multe fântâni publice de pe raza acestora în vederea analizării calității apei.

Din punct de vedere bacteriologic, au fost recoltate probe pentru determinarea prezenței în apă a următorilor germeni: Escherichia coli, enterococi și colonii la 22ºC, toate neconforme.

Probele fizico-chimice recoltate au fost: benzen, benzapiren, bor, bromați, cadmiu, cianuri totale, cianuri libere, crom total, cupru, 1,2 dicloretan, fluor, hidrocarburi policiclice aromatice, mercur, nichel, nitriți în rețeaua de distribuție, pesticide individuale, pesticide totale, plumb, selenium, stibiu, tetraclorura și tricloretena, trihalometani totali, gust, miros, sodiu și sulfat.

Benzenul este regăsit pe scară largă în mediul înconjurător ca solvent, dar mai importantă este prezența datorită faptului că intră în compoziția benzinei. Principalele surse de poluare a apei sunt scurgerile de benzină, dar de obicei concentrația în apa potabilă este foarte mică. Sunt disponibile metode de analiză care pot cuantifica benzenul la valorile standard. Deși există metode de tratare a apei care pot îndepărta benzenul, cea mai importantă măsură este prevenirea scurgerilor și infiltrațiilor de la stațiile de benzină în apa subterană. Valoarea standard este 1 μg/litru. Valoarea recomandată de OMS este de 10 μg/.

Benzo(a)piren este una din cele mai importante de hidrocarburi aromatice policiclice (HAP). În mod normal, acești compuși nu au concentrații semnificative în apa potabilă cu excepția cazului în care în rețeaua de distribuție a apei potabile s-a folosit gudron de huilă pentru căptușirea conductelor, o practică întreruptă de ceva timp. Sunt disponibile metode analitice avansate care permit determinarea la nivelul concentrațiilor standard. Prevenția se realizează prin întreținerea adecvată/exploatarea corectă a sistemului de distibuție a apei pentru reducerea antrenării sedimentului și îndepărtarea lui. Valoarea standard este de 10 ng/l (0.01 μg/litru). Valoarea ghidului OMS este de 0.7 μg/l (700 ng/l). Riscul expunerii este minim dacă apa nu conține particule în suspensie.

Borul este constituent natural al apei de profunzime, concentrația fiind dependentă de compoziția geochimică a solului. Cea mai comună sursă este deversarea în apa de suprafață a apelor reziduale care conțin bor (detergenți, îngrășăminte, erbicide, insecticide). Concentrația borului poate fi normalizată prin numeroase metode avansate de tratament. În practică cea mai economică metodă este amestecul cu apa din surse cu conținut mic de bor. Valoarea standard este de 1.0 mg/litru. Valoarea orientativă dată de OMS este de 2,4 mg/l.

Bromații se pot forma în apa potabilă în timpul dezinfecției cu ozon a apei cu concentrație mare de bromuri sau din soluțiile concentrate de hipoclorit preparate din apa care conține cantități mari de ioni bromură. Sunt disponibile metode de laborator pentru cuantificarea la concentrații mai mici decât valoarea standard (limita de decție este de 0,3-1,5 μg/litru). Bromații odată formați sunt greu de îndepărtat. În practică, formarea bromaților se poate preveni prin metode adecvate de combatere al proceselor de dezinfecție sau urmărirea atentă a specificațiilor hipocloritului. Valoarea standard este de 10 μg//litru. Valoarea provizorie a ghidului OMS este de 10μg/l. În criteriile de mediu ale OMS (WHO Environmental Criteria 216) valoarea ghid este de 30 μg/l.

Sursele de cadmiu din apa potabilă sunt de obicei eroziunea depozitelor naturale, coroziunea țevilor zincate și a unor garnituri metalice folosite la încălzitoarele/ răcitoarele de apă și robinetele, contaminarea cu unele îngrășăminte, poluarea atmosferică locală și deversarea apelor uzate din industria metalurgică. Deși este neobișnuită, depășirea standardului se întâlnește. Depășirea valorilor normate în probele recoltate de la robinet impune efectuarea anchetei pentru a determina cauza: apa brută, sistemul de distribuție sau conductele consumatorului. Sunt disponibile metode de laborator pentru cuantificarea la concentrații mai mici decât valoarea standard care este de 5,0 μg//litru. OMS recomandă 3 μg/litru și se bazează pe PTWI (provisional tolerable weekly intake/aportul săptămânal tolerabil provizoriu) de 7 μg/kg corp cu alocarea a 10% din PTWI (echivalent cu ADI/doza zilnică acceptabilă de 1 μg/kg).

Cianurile sunt găsite doar ocazional în apa potabilă, în principal datorită poluării industriale, de regulă scurgeri. Pot fi îndepărtate folosind doze mari de clor gazos sau hipoclorit. Valoarea standard este de 50 μg /litru. Valoarea ghid OMS este de 0,07 mg/l. OMS are în vedere o anumită valoare pentru expunerea acută la cianuri și a propus o nouă valoare ghid de 0,6 mg/l pentru expunerea pe termen scurt.

Cromul se găsește în mod natural în apele de profunzime (este larg răspândit în scoarța terestră). Altă sursă este deversarea apelor uzate industriale și domestice. Cromul

din apa brută poate fi îndepărtat prin coagulare, dedurizare cu var, iar cromul trivalent poate fi transformat în crom hexavalent prin oxidare cu clor, dioxid de clor sau ozon. Valoarea standard este de 2,0 mg/litru. Valoarea ghid OMS este de 2mg/l și se bazează pe o marjă de siguranță corespunzătoare pentru evitarea efectelor gastro-intestinale acute la populația cu homeostazie normală a cuprului. Dacă concentrația crește peste această valoare foarte repede crește riscul apariției iritațiilor gastro-intestinale acute. Problema efectelor adverse este acută și mai degrabă se bazează pe concentrație decât pe doza reală, de ex. greutatea corporală nu se ia in considerare.

1,2-dicloretan la niveluri de câteva micrograme pe litru a fost găsit de obicei în apa potabilă, provenită din surse subterane, ca urmare a infiltrării apelor uzate industriale de la unitățile care fabrică sau utilizează 1,2-dicloretan pentru producerea clorurii de vinil și

altor substanțe chimice. 1,2-dicloretan poate fi eliminat prin adsorbție pe cărbune activat granulat. Valoarea standard este de 3,0 μg/litru. Valoarea ghid OMS de 30 μg/l.

Fluorul din apa potabilă are proveniență naturală datorită fluorurilor existente în rocile sau solul prin care traversează apa. În mai mică măsură provine în urma deversărilor deversările provenite de la intreprinderile în care se folosește fluorul (obținerea aluminiului, industria oțelului și a fibrelor de sticlă, fertilizanților fosfatici, fabricarea cărămizilor, țiglei și ceramicii). Mai poate fi prezent în apă ca o consecință a fluorizării apei potabile în scopul prevenirii cariilor dentare. Valoarea standard este de 1,5 mg/litru. Valoarea propusă de OMS este de 1,5 mg/l. Nivelul optim de fluor din apa potabilă este de 0,7-1,5 mg/l, nivel care previne degradarea dintelui, reduce incidența cariilor dentare și intervine în dezvoltarea oaselor și dinților. Efectele adverse ale aportului excesiv de fluor sunt fluoroza dentară și fluoroza scheletală. Aceste efecte cresc treptat pe măsura creșterii dozei, dar de obicei sunt consecința expunerii îndelungate. Aportul zinic total de fluor, din toate sursele, este evaluat la 0,46 mg până la 5,4 mg, din care aproximativ 10% provine din apa potabilă nefluorizată.

Plumbul se găsește în apa potabilă doar ocazional, ca urmare a eroziunii depozitelor naturale. Prezența sa este datorată în principal, coroziunii instalațiilor sanitare casnice care conțin plumb, a sudurilor/ lipiturilor. De obicei concentrația are mari variații în funcție de perioada de contact dintre apă și conducte. În eșantioanele de apă prelevate imediat după deschiderea robinetului concentrația plumbului este de obicei mare, dar ulterior, pe măsură ce apa curge concentrația devine foarte mică. Creșterea concentrației plumbului poate fi evitată, cel puțin temporar, prin educarea locatarilor să lase apa să curgă înainte de a o consuma, mai ales dacă este folosită pentru prepararea hranei sugarilor și copiilor mici, dar acest lucru va trebui atent evaluat în cazul blocurilor mari cu apartamente. În cazul în care apa este acidă, aceasta va necesita un tratament al apei brute, pentru obținerea unor rezultate pe termen lung. Valoarea standard este de 25 μg/l, dar în curând se va reduce la 10 μg/l. Valoarea ghidului OMS bazată pe criterii de sănătate este de 10μg/l.

Mercurul se întâlnește în apele de suprafață și subterane ca urmare a eroziunii depozitelor naturale, scurgerile din depozitele de deșeuri și de pe suprafețele agricole

tratate cu substanțe pe bază de mercur și evacuarea apelor uzate industriale (de la industria de componente electrice, fungicide, antiseptice, conservanți și produse farmaceutice). Valoarea standard este de 1,0 μg /litru. Pentru mercurul anorganic valoarea stabilită de OMS este de 0,6 μg/l.

O serie de pesticide pot fi găsite în apa potabilă, ca urmare a utilizării lor în agricultură, precum și pentru combaterea buruienilor și dăunătorilor în așezările urbane. Acestea pot pot fi din clasa unor insecticide, fungicide sau erbicide, dar cele mai frecvent întâlnite sunt erbicidele, care sunt frecvent hidrosolubile și mobile în mediul acvatic. Nu există nicio metodă pentru determinarea cantității totale de pesticide. Pestcidele lipofile, cum ar fi insecticidele organoclorurate adsorbite pe suspensii, pot fi eliminate prin coagulere și filtrare. Pentru eliminarea pesticidelor hidrosolubile este necesară oxidarea intensă și filtrarea prin cărbune activat granular. Standardul este de 0,10 μg/l pentru oricare pesticid și 0,5 μg/l pentru cantitatea totală de pesticide. OMS a elaborat valori ghid individualizate pentru anumite pesticide, acestea fiind disponibile în Ghidurile pentru calitatea apei potabile.

Grafic nr.

Din 402 probe bacteriologice și 407 fizico-chimice recoltate în 2009, 74,87% au fost neconforme bacteriologic și 35,64% fizico-chimic. Bacteriologic au fost realizate următoarele determinări: numărul de colonii la 22ºC, numărul de colonii la 37ºC, coliformii totali (Escherichia coli), coliformii fecali și streptococii fecali (enterococii), toate probele fiind neconforme în urma analizării. Sub aspect fizico-chimic au fost identificați următorii parametrii necorespunzători: azotați, amoniac, nitriți, nitrați, cloruri, conductivitate electrică, pH și temperatură.

Prezența constantă a tulpinilor de E.coli în intestinul uman și animal și în materiile fecale au făcut din această bacterie, un important indicator de poluare fecală a mediului, în special a apei. Valoarea admisă este de 0/100 ml de probă. Orice detectare a E. coli trebuie să fie luată în considerare și ar trebui să declanșeze de urgență o anchetă pentru a stabili posibilele surse de contaminare fecală; dacă aceasta se datorează unor modificări semnificative ale apei brute, prezența unor particule în suspensie reflectate prin turbiditate crescută, care poate proteja microorganismele în timpul dezinfecției sau datorită eșuării procesului de dezinfecție. În probele prelevate la robinet, contaminarea poate proveni de la surse locale de contaminare, în special în cazul în care robinetul nu este corect dezinfectat înaintea recoltării probei. În acest caz, sunt necesare analize ulterioare pentru a determina dacă și alte probe din zonă sunt pozitive. E. coli este extrem de sensibilă la clorinarea adecvată, dar paraziți cum ar fi Cryptosporidium nu sunt la fel de sensibili, iar absența E. coli nu înseamnă neapărat că sistemul este în siguranță. Alte date, cum ar fi filtrarea și coagularea adecvată sunt de asemenea importante. Măsuri de profilaxie: respectarea igienei colective, individuale (personale) și alimentare.

Enterococii sau streptococii fecali sunt un indicator al contaminării fecale, mult mai rezistenți în mediu față de Escherichia coli. Valoarea admisă este de 0/100 ml de probă. Pentru enterococi se aplică aceleași considerații generale ca în cazul E. coli, dar există dovezi că unii enterococi din apă nu sunt de origine fecală, deci dacă se întâlnesc numai enterococi este important diagnosticul de confirmare.

Numărul total de colonii nu reprezintă un indicator de contaminare fecală și ca atare nu are importanță sanitară directă. Cu toate acestea, numărul mare poate indica probleme de gestionare a sistemului de distribuție, iar o modificare bruscă indică o

posibilă problemă, cum ar fi pătrunderea de apei din exterior sau de antrenarea biofilmului. Determinarea numărului de colonii din apă este folositor pentru evaluarea conținutul general de bacterii din apă. În acest scop se face incubarea la o temperatură de 22ºC și de 37ºC. Analiza este utila pentru a determina nivelul încărcării naturale cu bacterii a apei, fără a fi vreo legătură cu o poluare de natură fecală a apei și respectiv pentru a determina flora bacteriană ce provine de la om sau de la animalul cu sânge cald. Eliminarea agenților patogeni din apa de băut distribuită consumatorilor se poate realiza prin asigurarea protecției surselor, tratarea corectă a apei și distribuția în condiții de siguranță bacteriologică.

Grafic nr.

Graficul pentru 2010 sub aspectul probelor neconforme prelevate de la nivelul fântânilor publice arată astfel: 69,80% probe bacteriologice necorespunzătoare și 45,60% probe fizico-chimice necorespunzătoare.

Bacteriologic, în 2010 s-au efectuat următoarele determinări: coliformi totali (Escherichia coli), coliformi fecali, streptococci fecali, număr de colonii la 22ºC și număr de colonii la 37ºC. Niciuna dintre aceste determinări nu s-a conformat standardelor. Cel mai important element care poate reliefa poluarea fecală a apei este Escherichia coli. De

aceea, orice apă ce conține Escherichia coli trebuie privită ca fiind contaminată fecal, ceea ce o face improprie consumului uman și trebuie să se ia măsuri imediate pentru remedierea și îndepărtarea acestui element.

Sub aspect fizico-chimic, neconforme au fost: cloruri, clor rezidual liber, amoniu, nitriți, nitrați, fier, turbiditatea și culoare.

Clorurile sunt larg răspândite în mediul înconjurător. În sursele de apă pot proveni din diferite surse antropice cum ar fi materialele antiderapante rutiere, apele uzate menajere și deversările industriale. Pot pătrunde în apă ca urmare a depozitelor de sare și intruziune salină în zonele de coastă. Valoarea parametrului indicator cloruri de 250 mg/l se bazează pe prevenirea gustului inacceptabil.

Clorul este utilizat pentru dezinfecția apei potabile și a piscinelor. Poate fi neutralizat cu agenți reducători, dar este o procedură obișnuită ca apa furnizată să conțină câteva zecimi de miligram clor rezidual pe litru ca măsură de protecție pe parcursul rețelei de distribuție. Clorul nu este normat în Directivă. Principala preocupare este gustul și mirosul datorat excesului de clor. Valoarea ghid OMS este de 5 mg/l. Deseori clorul produce modificări inacceptabile ale gustului și mirosului la concentrații mai mari de 1 mg/l. De cele mai multe ori modificările gustului și mirosului asociate clorului sunt datorate formării de cloramine superioare, cum ar fi dicloramina, care ar trebui să reprezinte clorul rezidual legat.

Amoniul poate proveni de la o serie de surse precum reziduurile animale (gunoiul de grajd) și umane în condiții anaerobe, folosirea sa pentru generarea de monocloramină ca dezinfectant rezidual și din mortarul de ciment folosit pentru căptușirea rețelei de apă. Valoarea parametrului indicator amoniu este de 0,5 mg/litru. La concentrațiile întâlnite în apa potabilă nu are nicio consecință directă asupra sănătății, dar poate reacționa cu clorul compromițând eficiența dezinfecției și poate duce la formarea nitriților în sistemul de distribuție. Poate compromite eliminarea manganului prin filtrare. La o concentrație de aproximativ 1,5 mg/l poate produce modificări de gust și miros.

Modificarile procentuale anuale ale numarului total de probe necorespunzatoare recoltate de la nivelul fantanilor locale sunt foarte bine reprezentate in graficul ce urmeaza.

Grafic nr.9:

Din totalul de 104 unitati administrativ-teritoriale, 77 beneficiaza de sisteme centralizate de aprovizionare cu apa. In cele ce urmeaza vom prezenta in detaliu evolutia probelor prelevate de la nivelul sistemelor centralizate de aprovizionare cu apa în cadrul mai multor grafice și tabele.

In urmatorul grafic este prezentata situatia numerica a totalului probelor necorespunzatoare recoltate de la nivelul sistemelor centralizate de aprovizionare cu apa in perioada 2008-2010. Este facil de observat faptul ca numarul total de probe recoltate inregistreaza un trend ascendent, o diferenta notabila aparand numai in raport cu 2008, ceilalti doi ani fiind apropiati sub acest aspect.

Indiferent despre ce an vorbim, mai mult de jumatate din procentul total de probe prelevate de la nivelul fântânilor publice a fost necorespunzator. Daca in 2008 cifra era de 55.45%, în 2009 coboră puțin (până la valoarea de 55,30%), iar în 2010 atinge nivelul de 57.73%. Variația procentuală se păstrează în limite destul de răstrânse în intervalul luat în discuție.

Tabel nr. 6

Probele totale recoltate de la nivelul sistemelor centralizate cresc de la un an la altul. Numărul total al probelor bacteriologice prelevate este mult mai ridicat față de cel al probelor fizico-chimice, dublu sau chiar mai mult. Valoarea totală minimă se notează în 2008, an care înregistrează o mare discrepanță față de anii următori ce cunosc cifre net superioare.

Tabel nr.

Tabelul de mai sus reflecta tendinta lent descrescatoare a numarului total de probe necorespunzatoare recoltate de la nivelul sistemelor centralizate de pe raza judetului Prahova si analizate de specialistii DSP Prahova în intervalul 2008-2010. Tendinta de scadere procentuala a probelor necorespunzatoare, atat a celor totale, cat si a celor bacteriologice este evidenta. In 2008 au fost recoltate un numar de 3069 probe, din care 214 neconforme, in anul urmator 10057, necorespunzatoare fiind 205 si in 2010 un numar de 10408 dintre care 195 neconforme. Tendința descrescătoare a numărului de probe neconforme se păstrează și sub aspect bacteriologic. În 2008, din totalul de 2344 probe bacteriologice recoltate, 143 nu au corespuns normelor, în 2009 au fost prelevate 6594 probe, din care 127 neconforme, iar în 2010 din 7024 probe recoltate, 94 au fost necorespunzătoare.

Tabel nr.

Sub aspectul probelor fizico-chimice recoltate de la nivelul sistemelor centralizate, observăm evoluția ascendentă a probelor neconforme de la 71 în 2008, la 78 în 2009 și la 101 în 2010. Numărul total al probelor fizico-chimice prelevate atinge valoarea minimă în 2008, urmând să crescă de aproximativ cinci ori în următorii doi ani. Valoarea maximă sub aspectul numărului total de probe recoltate se întâlnește în 2009, an ce înregistrează cel mai scăzut procent al probelor neconforme.

Grafic nr. 10

La nivelul sistemelor centralizate, se observă cu ușurință panta descendentă înregistrată anual de procentul de probe neconforme. Dacă în 2008, cifra atingea valoarea de 6,94 puncte procentuale, în 2009 ea se situează la 2,04 puncte procentuale, iar în 2010 la 1,80. Există o mare discrepanță între 2008 și 2009, adică între procentul de probe neconforme de 6,94% înregistrat în 2008 și cel de 2,04% din 2009. Următorii doi ani se situează la valori apropiate.

Grafic nr.

În anul 2008, la nivelul sistemelor centralizate au fost recoltate o serie de probe. În urma analizării lor, s-a ajuns la concluzia că 9,80% din totalul probelor fizico-chimice și 6,10% din totalul celor bacteriologice, nu au corespuns normelor stabilite.

Din punct de vedere fizico-chimic necorespunzatoare au fost: gust, miros, sodiu, sulfat, benzen, cianuri totale, cianuri libere, crom total, cupru, 1,2 dicloretan, benzapiren, bor, bromați, cadmiu, fluor, hidrocarburi policiclice aromatice, pesticide individuale, pesticide totale, mercur, nichel, nitriți în rețeaua de distribuție, plumb, seleniu, stibiu, tetraclorura și tricloretena, trihalometani totali.

Apa potabilă trebuie să fie fără miros. Mirosul este legat de prezența în exces a unor elemente naturale sau provenite din poluarea apei, ca și de unele transformări la care sunt supuse în apă anumite substanțe chimice, mai ales poluante. Modificarea mirosului apei poate avea mai multe cauze, printre care și variația semnificativă a gradului de percepție interindividuală. Prezența unui miros detectabil al apei potabile trebuie întotdeauna investigată deoarece ar putea fi primul indiciu al unui incident de contaminare importantă. Nu există o valoare normată pentru acest indicator, dar Directiva CE impune că mirosul să fie acceptabil consumatorilor și să nu existe nici o modificare anormală.

Apa potabilă trebuie să aibă gust plăcut. Gustul particular al apei este determinat de prezența peste anumite limite a sărurilor minerale și a substanțelor organice. Astfel, concentrații crescute de fier imprimă apei un gust metalic, calciul dă gust sălciu, magneziul gust amar, clorurile gust sărat.

Sodiul, dar mai ales clorura de sodiu, poate provoca probleme de acceptabilitate datorită modificării privind gustului apei. Pe baza acestui aspect, valoarea indicatorului este de 200 mg/l. Deși în mod normal nivelurile de sodiu în apa potabilă sunt extrem de scăzute în comparație cu cele din alimente, produsele dedurizante casnice pot duce la creșterea nivelului peste valorile normale. În aceste condiții, nivelul sodiului poate avea o mai mare importanță pentru persoanele care au un regim alimentar cu conținut de sodiu scăzut și sugarii alimentați cu biberonul.

Probele bacteriologice necorespunzătoare înregistrate în 2008 au fost: Escherichia coli, enterococi și colonii la 22ºC. Numărul de colonii la 22°C măsoară nivelul bacteriilor heterotrofe în sistemul de distribuție și reflectă dezvoltarea acestora în sistem. Aceste organisme nu sunt considerate a prezenta un risc pentru sănătate, dar creșterea semnificativă poate indica pătrunderea unei surse de substanțe nutritive în sistemul de distribuție și cauza acestei schimbări anormale ar trebui investigată.

Următorii doi ani înregistrează procente necorespunzătoare ale probelor bacteriologice și fizico-chimice mult diferite față de 2008. În 2009 și 2010 cifrele evoluează favorabil, situație foarte bine reprezentată în graficele pe care le-am realizat în continuare.

Grafic nr.

La nivelul anului 2009, probele fizico-chimice neconforme înregistrează sub aspect procentual valoarea de 2,25, iar cele bacteriologice, valoarea de 1.92.

În acest an, sub aspect fizico-chimic, necorespunzatori au fost urmatorii parametrii: turbiditate, pH, conductivitate electrică, cloruri, nitriți, nitrați, amoniac și azotați.

Valoarea indicatorului turbiditate a fost în trecut de 5 UNT (unități nefelometrice de turbiditate), valoare stabilită pe baza acceptabilității de către consumatori. Actualmente Directiva prevede că turbiditate ar trebui să fie acceptabilă pentru consumatori și nu ar trebui să existe nicio modificare anormală. Cu toate acestea, turbiditate este un parametru foarte important în ceea ce privește tratarea apei potabile. Dezinfecția poate fi compromisă dacă turbiditatea depășește 1 UNT și OMS pune accentul pe necesitatea de a reduce turbiditate în scopul de a asigura o bună tratare. Turbiditatea este, de asemenea, utilizată ca un indicator important al eficienței operaționale privind filtrarea. Dacă în urma lucrărilor de tratare turbiditatea este de peste 1 UNT ar trebui efectuate investigații pentru a se certifica dacă apa este microbiologic sigură. Mulți producători de apă au ca obiectiv menținerea turbidității mult sub 0,5 UNT, imediat după tratare.

Conductivitatea electrică este un indicator al prezenței ionilor substanțelor anorganice dizolvate. Nu este un parametru bazat pe criterii de sănătate. Indicatorul, a cărui valoare este de 2500 μS cm-1, pare să se refere în primul rând la potențialul depunerii de cruste. Mult mai importante sunt modificările bruște ale conductivității, deoarece acestea pot indica pătrunderea unor contaminanți ceea ce ar trebui să declanșeze o anchetă.

Bacteriologic, au fost realizate următoarele determinări: numărul de colonii la 22ºC, numărul de colonii la 37ºC, coliformii totali (Escherichia coli), coliformii fecali și streptococii fecali (enterococii), toate probele fiind necorespunzătoare în urma analizării.

Anul 2010 a cunoscut o evoluție asemănătoare redată în graficul următor.

Grafic nr.

În acest an, 2,90% dintre probele fizico-chimice recoltate au fost neconforme și 1,30% dintre cele bacteriologice.

Fierul, clorurile, clorul rezidual liber, amoniul, nitriții, nitrații, turbiditatea și culoarea nu au corespuns din punct de vedere fizico-chimic.

Fierul poate fi prezent în apa brută sub formă de compuși feroși ( bivalenți). De asemenea, poate apărea în sistemul de distribuție ca o consecință a coroziunii conductelor din fontă. Prin oxidare fierul bivalent (feros) trece în forma trivalentă (feric), care are solubilitate mult mai redusă, producând colorarea apei în maro și formarea de depozite maro. Antrenarea acestor depozite din sistemul de distribuție poate da naștere la incidente cu furnizarea de apă murdară. În timp ce fierul nu este considerat a avea consecințe pentru sănătate, forma ferică poate determina probleme semnificative de acceptabilitate și de aceea valoarea indicatorului este de 0,3 mg/l. OMS consideră fierul un element esențial și a ajuns la concluzia că nu este necesar să se stabilească valori ghid pe bază de sănătate. Totuși, fost stabilită o valoare bazată pe sănătate la 0,8 mg/kg corp pentru a preveni stocarea excesivă a fierului în organism. Aceasta oferă pentru apă o valoare de aproximativ 2 mg/l. Valorile nu se aplică în cazul în care oxizi de fier și suplimente de fier sunt administrate în timpul sarcinii și alăptării datorită cerințelor clinice specifice.

Apa potabilă nu are culoare. Colorarea apei recunoaște mai multe surse, inclusiv materia organică naturală din sursele de apă provenite din zone cu un conținut ridicat de turbă. După cum prevede Directiva, culoarea ar trebui să fie acceptabilă consumatorilor și să nu aibă nicio modificare. Modificările de culoare pot fi un indicator al poluării sistemului de alimentare cu apa si orice modificare ar trebui investigata. Culoarea apei poate evidenția prezența crescută a unor poluanți solubili în apă. O apă colorată intens indică o poluare cu substanțe toxice.

Coliformii totali (Escherichia coli), coliformii fecali, streptococii fecali, numărul de colonii la 22ºC și numărul de colonii la 37ºC- toți acești indicatori au fost necorespunzători bacteriologic.

Bacteriile coliforme nu sunt neapărat indicatori ai poluării fecale. Ele sunt un mare grup de microorganisme dintre care multe există și se pot multiplica în mediul înconjurător. Valoare indicatorului este de 0/100 ml de probă și toate abaterile ar trebui să fie investigate pentru că pot indica pătrunderea microorganismelor din exterior, deși ele pot să apară ca o consecință a contaminării în instalațiile consumatorului.

În continuare am realizat o serie de grafice în care am reprezentat evoluția procentuală a probelor necorespunzătoare recoltate pe ani.

Grafic nr.

Pentru a obține procentul total al probelor bacteriologice necorespunzătoare, am adunat probele bacteriologice de la nivelul sistemelor centralizate cu cele de la nivelul fântânilor publice, pentru fiecare an în parte, iar suma am împărțit-o la numărul de probe neconforme bacteriologice, obținut prin adunarea cifrelor de la cele două nivele. S-au obtinut astfel urmatoarele date: 2926 probe bacteriologice in 2008 (2344 de la nivelul sistemelor centralizate si 582 de la nivelul fantanilor publice), 6996 in 2009 ( 6594 de la nivelul sistemelor centralizate si 402 de la nivelul fantanilor publice) si 7442 in 2010 ( 7024 de la nivelul sistemelor centralizate si 398 de la nivelul fantanilor publice).

Numărul total de probe neconforme a fost de 587 pentru 2008 (444 de la nivelul fântânilor publice și143 de la nivelul sistemelor centralizate); 428 pentru 2009 (301 de la nivelul fântânilor publice și 127 de la nivelul sistemelor centralizate) și 372 pentru 2010 (278 de la nivelul fântânilor publice și 94 de la nivelul sistemelor centralizate).

Au rezultat astfel următoarele procente: 20,06% pentru anul 2008; 6,11% pentru 2009 și 5,01% pentru 2010.

Grafic nr.

În calculul procentului total al probelor fizico-chimice necorespunzătoare, am utilizat același model de mai sus. Sub aspectul probelor fizico-chimice situatia este urmatoarea: un total de 1308 probe recoltate in anul 2008 (725 de la nivelul sistemelor centralizate si 583 de la nivelul fantanilor publice), 3867 in 2009 (3460 de la nivelul sistemelor centralizate si 407 de la nivelul fantanilor publice) si 3781 in 2010 (3384 de la nivelul sistemelor centralizate si 397 de la nivelul fantanilor publice).

Numărul total al probelor fizico-chimice necorespunzătoare este de 273 în 2008 (202 de la nivelul fântânilor publice și 71 de la nivelul sistemelor centralizate); 223 în 2009 (145 de la nivelul fântânilor publice și 78 de la nivelul sistemelor centralizate) și 282 în 2010 (181 de la nivelul fântânilor publice și 101 de la nivelul sistemelor centralizate).

În urma calculului, au rezultat procentele totale de 20,87% probe fizico-chimice neconforme pentru anul 2008; 5,76% pentru 2009 și 7,46% pentru 2010.

În continuare am reprezentat grafic procentul total al probelor neconforme în anii 2008-2010.

Grafic nr.

Pentru a afla procentul total de probe neconforme în anii 2008-2010, am adunat numărul total de probe recoltate de la nivelul fântânilor publice cu cel de la nivelul sistemelor centralizate. Suma am împărțit-o la numărul total de probe neconforme obținut prin adunarea celor de la nivelul fântânilor publice cu cele de la nivelul sistemelor centralizate (860 în 2008, 651 în 2009 și 654 în 2010). Astfel, au rezultat procentele de mai sus. Pentru anul 2008 am obținut un procent de 20,31% probe totale neconforme. În 2009 valoarea a fost de 6%, iar în 2010 de 5,83%. Se observă o mare diferență între 2008 și ceilalți doi ani sub acest aspect.

În anul 2008, au fost efectuate 242 de probe pentru determinarea coliformilor totali de către DSPJ Prahova și operatorii de apă de la nivelul județului. Coliformii totali au fost detectați numai în 43 de probe. E.coli a fost găsită în 13 probe din totalul de 101 efectuate pentru identificarea lor. Din cele 17 probe prelevate cu scopul determinării numărului de colonii la 22°C, 6 au fost pozitive. În cursul acestui an au fost analizate 358 probe pentru detectarea enterococilor prezenți în apa furnizată locuitorilor. Aceștia au fost detectați doar în 22 de probe din numărul total. Sub aspectul turbidității, 12 din cele 72 de probe recoltate au fost necorespunzătoare.

În 2009 nu a fost raportată nicio poluare accidental a surselor de apă potabilă. Rețeaua sanitară din teritoriu nu a raportat nicio epidemie hidrică. Au fost raportate 6 cazuri de intoxicații acute cu nitriți/nitrați (methemoglobinemii acute infantile) ca urmare a consumului de către sugari de apă de fântână poluată cu nitriți/nitrați. În anul 2009, din totalul probelor de apă prelevate și analizate din sistemele centralizate de aprovizionare cu apă au fost necorespunzătoare 2% dintre acestea, iar din totalul probelor de apă prelevate din sistemele locale au fost necorespunzătoare 56,3%.

DSPJ Prahova a înregistrat faptul că bacteriile coliforme au fost găsite în 47 de probe din cele 4765 prelevate de la nivelul localităților din județ în anul 2010. Un număr de 250 probe au fost recoltate pentru detecția Clostridium perfringens, toate fiind conforme. Pentru nitrați au fost analizate 2681 probe (din care 5 neconforme), iar pentru nitriți au fost analizate 3047 probe (din care 2 necorespunzătoare). Depășirea concentrației maxime admise în apă pentru parametrii nitrați/nitriți poate să determine, în special la sugari, methemoglobinemie acută infantilă (intoxicație acută cu nitrați/nitriți). A fost raportat un număr de 2 cazuri de methemoglobinemie acută infantilă generate de consumul de apă din fântână. Prezența clorurilor a fost identificată în 14 din cele 2075 probe analizate în cursul anului 2010. În acest an au fost studiate 3179 probe la ieșirea din stațiile de tratare (din care 125 au fost neconforme) și 2703 în rețea (din care 74 au fost necorespunzătoare). Cele mai multe rezultate neconforme pentru acest parametru au fost înregistrate la nivelul zonelor de aprovizionare cu apă potabilă din mediul rural.

În anul 2010 nu a fost raportată nicio poluare accidentală a surselor de apă potabilă. Rețeaua sanitară din teritoriu nu a raportat nicio epidemie hidrică.

În continuare, ne vom concentra atenția pe analizele recoltate atât de la nivelul fântânilor publice, cât și de la nivelul sistemelor centralizate, urmărind evoluția lor în timp în cadrul unor tabele și grafice.

Tabel nr.

La nivelul fantanilor publice au fost recoltate un numar de 4012 analize in 2008 (din care 996 neconforme), 4530 in 2009 (din care 1228 nu corespund) si 4303 in 2010 (din care 1019 nu corespund). Procentul analizelor neconforme variaza de la un an la altul in limite relativ restranse: de la 24.82% in 2008, la un maxim de 27.1% in 2009 si la 23.6% in 2010 (cea mai scazuta valoare).

Tabel nr.

Numărul total de analize prelevate în anul 2008 de la nivelul sistemelor centralizate a fost de 59893 (din care 530 neconforme), în 2009 de 58372 (504 necorespunzătoare) și în 2010 de 67787 ( 541 neconforme). Procentual s-a înregistrat un trend descendent al analizelor neconforme din 2008 până în 2010, valoarea procentuală fiind în toate cazurile sub 1%. Observăm tendința de scădere progresivă anuală a procentului de analize necorespunzătoare de la 0,88% în 2008, la 0,86% în 2009, ajungând în 2010 la 0,79%.

Grafic nr.

Așa cum reiese din graficul de mai sus, 24,82% din totalul analizelor recoltate de la nivelul fântânilor publice au fost necorespunzătoare în anul 2008. La nivelul sistemelor centralizate, numai 0,88% din totalul probelor prelevate nu au fost în conformitate cu normele în vigoare. Raportul pe anul 2008 pe care l-am obținut de la DSPJ Prahova, notează pentru acest an, sub aspectul analizelor neconforme, următoarele: cuprul, fluorul și turbiditatea.

Cuprul se găsește în apa potabilă în primul rând datorită coroziunii sau dizolvării din conductele de cupru (mai ales dacă pH-ul apei este acid sau apa cu pH alcalin conține o cantitate mare de carbonat). De obicei concentrația are mari variații în funcție de perioada de contact dintre apă și conductele din cupru. În eșantioanele de apă prelevate imediat după deschiderea robinetului, concentrația cuprului este de obicei mare, dar ulterior, pe măsură ce apa curge, concentrația devine foarte mică. Creșterea concentrației cuprului poate fi evitată, cel puțin temporar, prin educarea locatarilor să lase apa să curgă înainte de a o consuma, dar acest lucru va trebui atent evaluat în cazul blocurilor mari de apartamente.

În cazul în care apa este acidă, aceasta va necesita un tratament al apei brute, pentru obținerea unor rezultate pe termen lung. Cuprul poate fi eliminat prin metodele convenționale de tratament, iar proveniența din materialul conductelor nu se ia în considerare de obicei dacă în sursa de apă prezența sa este aproape invariabilă. Valoarea standard este de 2,0 mg/litru. Valoarea ghid OMS este de 2,0 mg/litru și se bazează pe o marjă de siguranță corespunzătoare pentru evitarea efectelor gastrointestinale acute la populația cu homeostazie normală a cuprului. Dacă concentrația crește peste această valoare, foarte repede crește riscul apariției iritațiilor gastrointestinale acute. Problema efectelor adverse este acută și se bazează mai degrabă pe concentrație decât pe doza reală, de exemplu greutatea corporală nu se ia în considerare.

Cuprul este un element esențial. În țările dezvoltate alimentele, suplimentele nutriționale și apa sunt principalele surse de expunere la cupru.

Grafic nr.

În anul 2009, la nivelul fântânilor publice, un procent de 27,10% din totalul analizelor prelevate, nu a corespuns normelor în vigoare privind calitatea apei potabile. La nivelul sistemelor centralizate, 0,86% dintre analize au fost necorespunzătoare. În raportul pe 2009 privind calitatea apei potabile distribuită locuitorilor din județul Prahova, nu sunt menționate detalii privind indicatorii microbiologici și fizico-chimici necorespunzători.

Grafic nr.

Graficul de mai sus oferă o imagine completă asupra procentului de analize necorespunzătoare înregistrat în anul 2010. Astfel, la nivelul fântânilor publice 23,60% dintre analizele prelevate au fost neconforme, iar la nivelul sistemelor centralizate 0,79% dintre analize nu au corespuns.

În anul 2010, au fost efectuate 7174 analize pentru parametrul E.coli de către DSPJ Prahova și operatorii de apă de la nivelul județului. E.coli a fost detectat în numai 63 de probe. E.coli este un indicator de poluare fecală a apei. Odată detectat, operatorii au datoria să acționeze prompt pentru a proteja sănătatea public. Răspunsul lor imediat când este detectat E.coli în probele prelevate, este de a repeat recoltarea de probe în punctele neconforme și în mai multe puncte din rețeaua de distribuție din zona de aprovizionare cu apă aferentă, pentru a confirma că apa furnizată consumatorilor este sigură din punct de vedere sanitar. În anul 2010 aceste analize efectuate în cadrul retestării au dat rezultate satisfăcătoare în majoritatea cazurilor; în restul situațiilor, când retestarea a confirmat neconformitatea constant, s-a continuat aplicarea măsurilor impuse inițial operatorului de către DSPJ Prahova, până la încadrarea apei furnizate în parametrii de potabilitate și în aceste cazuri. Enterococii sunt indicatori ai poluării fecale umane.

Legislația în vigoare solicit operatorilor monitorizarea parazitului Cryptosporidium parvum în sistemele de aprovizionare cu apă potabilă evaluate ca fiind la risc (cele care potabilizează apa din surse de suprafață/mixte și în care a fost identificat Clostridium perfringens). În anul 2010 nu s-a impus analiza acestui parametru. Totodată, laboratoarele de analiză a apei potabile de pe raza județului Prahova nu au capacitatea de a analiza acest parametru.

În continuare, voi reprezenta grafic procentul total de analize neconforme înregistrat în fiecare dintre anii studiați.

Grafic nr.

Pentru a obține procentele de mai sus am adunat, pentru fiecare an, numărul de analize recoltate de la nivelul fântânilor publice cu cel de la nivelul sistemelor centralizate și le-am împărțit la suma analizelor neconforme, provenită din cumulul analizelor necorespunzătoare de la nivelul fântânilor cu cele de la nivelul sistemelor centralizate. Au rezultat astfel următoarele valori: 2,38% pentru anul 2008; 2,75% pentru 2009 și 2,16% pentru 2010.

Nitriții provin din oxidarea incompletă a amoniacului în prezența bacteriilor nitrificatoare sau din nitrați în anumite condiții: fie înaintea consumului (reducere în fântâni), fie în organism (în tubul digestiv), dar și în rezervoare și țevi zincate unde nitrații sunt reduși la nitriți generând o toxicitate secundară a nitraților. Prezența concomitentă a amoniacului și nitraților ne arată o poluare continuă și o dezinfecție necorespunzătoare. Cantități mici de nitrați pot fi regăsite aproape în toate apele. Nitrații provin din următoarele surse de poluare: îngrășăminte folosite în cantități foarte mari în agricultura intensivă, pesticide cu azot, locuri de depozitare a îngrășămintelor deterioarate sau construite prea aproape de fântânile particulare. Chiar dacă o cantitate suplimentară de nitrați nu ajunge în pământ, va trece destul de mult timp până când conținutul de nitrați din apă, deja existent, se va degrada.

În apele de suprafață, concentrațiile de nitrați se pot încadra între 0 și 8 mg/litru, iar în apele foarte poluate pot ajunge până la 50-150 mg/litru sau chiar mai mult.

În 1988, 36% dintre fântânile din România aveau concentrația de nitrați de peste 45 mg/litru. În cadrul Uniunii Europene, valoarea pragului pentru nitrați în apa potabilă este de 50 mg/litru.

În organismul uman, nitrații sunt transformați în nitriți. Nitriții sunt periculoși pentru copiii mici și sugari, chiar în cantități mai mici decât limita admisă, oxidând hemoglobin care este responsabilă pentru captarea oxigenului. Oxidarea hemoglobinei poate duce la apariția methemoglobinemiei. Organismul copiilor mici nu poate degrada methemoglobina destul de repede, ceea ce determină o oxigenare insuficientă.

Intoxicația acută poate avea drept simptome cianoza (albăstrirea) buzelor, mâinilor și picioarelor; dureri de cap; dispnee (dificultăți de respirație) și chiar sufocarea în cazurile cele mai grave. Afecțiunea se manifestă cu precădere la copiii mici în primul an de viață, iar în cazul celor cu vârsta de până la 3 luni poate fi fatală. Țara noastră are o frecvență ridicată a methemoglobinemiei, cu mortalitate semnificativă. Între 1984 și 1995 s-au înregistrat 2346 cazuri la copiii sub 1 an și 80 de decese. Există indicia că cifra este mult subestimată din cauza dificultății diagnosticării. Demn de remercat este că intoxicația cronică cu nitrați, în general fără forme clinice, se răsfrânge puternic asupra organismului infantile, influențând dezvoltarea fizică, atât ponderală, cât și staturală și scăzând în același timp rezistența organismului la diferitele agresiuni biologice din mediu (infecții digestive, respiratorii, etc.).

În mod normal concentrația nitraților din sursele de apă este scăzută (de obicei nu depășește 10 mg/litr), dar în cazul în care există o poluare specific cu nitrați, poate fi mare (considerabil peste 50 mg/litru) datorită apelor de percolare sau șiroire de pe terenurile agricole sau contaminării cu dejecte umane sau animale ca urmare a oxidării amoniacului.

În condiții de anaerobioză, nitrații pot fi reduși în nitriți prin activitatea microbiană (această condiție duce la persistența nitriților).

Nitrații pot fi îndepărtați prin folosirea rășinilor schimbătoare de anioni (metodă costisitoare), iar concentrația nitriților poate fi redusă prin clorinare eficientă pentru a oxide nitriții în nitrați

Valoarea standard este de 50 mg/litru pentru nitrați și 0,50 mg/litru pentru nitriți. Condiția obligatorie este:

Valoarea ghid provizorie OMS pentru nitrați de 50 mg/l are în vedere prevenirea methemoglobinemiei la sugarii alimentați artificial în expunerea pe termen scurt. În expunerea îndelungată, valoarea ghid provizorie de 0,20 mg nitrați/l este bazată pe ADI (doza zilnică acceptabilă) de 0,07 mg/kg corp pe zi, stabilită pe baza modificărilor morfologice cardiac și pulmonare observate într-un studiu de doi ani pe șobolani.

În situația în care concentrația nitraților depășește 50mg/l, OMS consideră că în plaja de 50-100 mg/l este posibil ca apa să fie furnizată sugarilor atâta timp cât apa este sigură microbiologic și crește vigilența pentru depistarea posibilelor semne de methemoglobinemie. Peste concentrația de 100 mg/l, apa nu ar trebui folosită.

Pentru populație, cu excepția situației în care concentrația nitraților din apa potabilă depășește 50 mg/l, sursele principale de nitrați sunt produsele vegetale și mezelurile. DSPJ Prahova a impus, prin modificările și controalele efectuate, o serie de măsuri de remediere, dintre care amintim: salubrizarea zonei din jurul surselor locale de apă, asigurarea de perimeter de protecție pentru aceste surse, amplasarea și amenajarea corespunzătoare a acestora, asanarea și dezinfecția periodic și ori de câte ori este nevoie a fântânilor, semnalizarea fântânilor necorespunzătoare cu avertizoare care să indice că apa din sursele respective este nepotabilă și interzicerea consumului de apă din acestea, folosirea pentru băut a apei din surse alternative de apă potabilă, înlocuirea surselor necorespunzătoare, etc.

Graficele care urmează aborează problema probelor și analizelor necorespunzătoare înregistrate în anii 2008, 2009 și 2010, la nivelul fântânilor publice și sistemelor centralizate de aprovizionare cu apă.

Grafic nr.12

La nivelul fântânilor publice au fost efectuate o serie de probe și analize, dintre care unele nu au fost conforme cu normele în vigoare privind condițiile de potabilitate ale apei. Am reprezentat evoluția lor procentuală în anii 2008, 2009 și 2010 în cadrul graficului de mai sus.

Din totalul probelor prelevate, în 2008 55,45% au fost necorespunzătoare, în 2009 55,13% nu au corespuns și în 2010 57,73% nu au fost conforme. Observăm astfel, că procentul total al probelor necorespunzătoare variază în limite restrânse. Cu toate acestea, 2010 este anul în care s-a înregistrat cel mai ridicat procent al probelor necorespunzătoare.

Procentul analizelor neconforme prelevate variază de la un an la an în aceleași limite restrânse, după cum urmează: în anul 2008 neconforme au fost 24,82% din totalul analizelor recoltate, în 2009 27,10% au fost neconforme și în 2010 23,60% nu au corepuns. Este facil de observant că sub aspectul procentului analizelor necorespunzătoare, 2009 înregistrează cea mai ridicată valoare, în timp ce 2010 se situează la polul opus.

În cele ce urmează am prezentat situația procentuală a probelor și analizelor neconforme recoltate de la nivelul sistemelor cntralizate în același interval luat în discuție: 2008-2010.

Grafic nr.14

Procentul analizelor necorespunzatoare nu a depasi in niciun an 1%, manifestand o tendinta relativ constanta in timp. Astfel in 2008 s-au inregistrat 0.98% analize neconforme din totalul celor prelevate, in 2009- 0.72%, iar in 2010- 0.79%.

Daca luam in calcul probele necorespunzatoare, putem afirma ca 2008 a inregistrat cele mai ridicate valori din tot intervalul investigat. Tendinta este descrescatoare sub aspectul procentului probelor necorespunzatoare. Daca in 2008 cifra s-a situat in jurul valorii de 6.94%, in 2009 a evoluat catre 2.04%, ajungand la 1.80% in 2010. Singura diferenta semnificativa se observa in anul 2008, cand procentul probelor necorespunzatoare este cu mult crescut fata de ceilalti ani.

Putem concluziona, pe baza acestui grafic, ca tendinta procentuala a probelor si analizelor neconforme este constant-descrescatoare.

6. DISCUȚII ȘI CONCLUZII

6.a DISCUȚII

Conform datelor Institutului Național de Statistică, mai mult de jumătate din populația României nu are acces la un sistem de alimentare cu apă și mai puțin de atât are conexiune la un sistem de canalizare. Concret, statistica arata ca unul din doi romani nu are acces la apa, fie ca locuieste in oras, fie in mediul rural. Exista o discrepanta importantă intre marile orase, care au in proportie de peste 90% o retea de alimentare cu apa, si mediul rural care are un grad de racordare la retelele de alimentare cu apa sub 30%. In Romania, 35% din totalul populatiei, nu beneficiaza inca de apa potabila distribuita prin sistemul public, iar 47% nu beneficiaza de acces la serviciile de colectare si epurare a apelor uzate.

In țara noastră, media consumului de apă este de aproximativ 1.870 mc/locuitor/an, cifră care ne plaseaza pe locul 13 in Europa (media la nivel european fiind de 4.000 mc/locuitor/an).

Creșterea populației, a producției agricole (70% din apa pe care o folosim este consumată în agricultură), gestionarea greșită a surselor de apă și uneori situația politică pot duce la lipsa apei potabile în unele regiuni. Apa poluată cauzează 80% din îmbolnăvirile și decesele din țările în curs de dezvoltare, ucigând un copil la fiecare opt secunde.

In Romania, 11 milioane de locuitori (45% din populatie) consuma apa din puturi,ale carei calitati organoleptice nu sunt cunoscute prin analize de laborator. In localitatile romanesti de pe malul Dunarii nu exista nici o statie de epurarea apei.

In prezent, in Romania exista 224 statii de epurare a apelor reziduale orasenesti. La ora actual exista 1398 de statii de tratare a apei, din care 601 mai importante, pentru sisteme care aprovizioneaza mai mult de 5000 de persoane. 25% din statiile mici si 10% din statiile mari au apa necorespunzatoare, iar apa potabila distribuita cu intreruperi mai mari de 8 ore pe zi in 21% dintre localitatile urbane, afecteaza 12,5% din totalul populatiei urbane deservite. Din 1.359 de statii de epurare verificate in anul 2004, numai 40,8%,au functionat corespunzator, iar restul de 59,2% nu s-au ridicat la standardele impuse.

Discuții despre sursele de apă și modul de aprovizionare cu apă a locuitorilor județului Prahova

În județul Prahova, sursele de apa potabilă provin în proporție de 35,5% (38054 mc/zi) din apa de suprafata. Celelalte surse sunt: apa de profunzime- 63% (67385,4 mc/zi-din care 920 mc/zi prin realimentarea artificiala a acviferului) și apa din sursa mixta-de suprafata si profunzime- 1,5% (1647,6 mc/zi). Aceste date sunt puse în evidență în figura nr.1

Sub aspectul modului de aprovizionare cu apă potabilă al populației din județ, 74,58% din totalul locuitorilor (adică 609422 persoane din 817092) sunt branșați la sistemele centralizate de aprovizionare cu apă, în timp ce 25,42% (ceea ce înseamnă 207670 persoane) se aprovizionează din surse locale (fântâni publice și individuale, izvoare captate, etc.). Informațiile se regăsesc în graficul nr.2. Volumul total de apă distribuit este de 107087mc/zi.

Discuții despre morbiditatea prin bolile principale asociate consumului de apă

Boala diareică acută, dizenteria bacteriană și hepatita A reprezintă principalele boli ce recunosc apa ca mod de transmitere. Celelalte boli asociate consumului de apă sunt grupate într-o singură categorie deocarece nu există suficiente date pentru a le detalia pe fiecare în parte. Tabelul nr.2 prezintă evoluția ascendentă globală a morbidității/100.000 locuitori în cei trei ani studiați. Studiind fiecare boală în parte observăm că morbiditatea/100.000 locuitori prin boala diareică acută și prin alte boli posibil asociate consumului de apă este în creștere, pe când cea prin hepatita A și dizenteria bacteriană se situează la polul opus.

Abaterile procentuale ale morbidității sunt redate în tabelul nr.3. Pentru a sesiza mai ușor diferențele înregistrate de la un an la altul, am calculate abaterile procentuale ale morbidității pentru anul 2009 comparativ cu 2008 (abaterea totală este de 6,93%), pentru 2010 comparativ cu 2009 (abaterea totală este de 23,76%) și pentru 2010 comparativ cu 2008 (abaterea totală cea mai mare, de 32,76%), rezultatele obținute urmând a fi redate în cadrul a trei grafice. Pe parcursul celor trei ani luați în discuție, dizenteria bacteriană și hepatita A au cunoscut o evoluție favorabilă, în timp ce boala diareică și alte boli asociate consumului de apă cresc în fiecare an.

Discuții referitoare la incidența cazurilor de boli transmise prin apă

În ceea ce privește bolile transmise prin apă, ele sunt inegal transmise în cele două medii de rezidență, iar totalul lor este semnificativ diferit în mediul urban față de cel rural. Situația numerică detaliată este surprinsă în tabelul nr.4 pentru mediul urban și tabelul nr.5 pentru mediul rural. În anul 2010, mediul urban cunoște o explozie a numărului de boli transmise prin apă, valoare aproape dublă față de cea din mediul rural.

Pentru o mai bună imagine globală a distribuției bolilor în populația județului, am calculat procentul fiecărei boli în mediul respectiv (urban sau rural) în fiecare an. Pe baza rezultatele obținute am realizat șase figuri, două pentru fiecare an. În anul 2008 dizenteria bacteriană.

În tabelul nr.6 am calculate numărul total de boli transmise prin apă. Pe baza lui am realizat figurile nr.9, 10 și 11 care surprind evoluția procentuală totală a bolilor, pe ambele medii de rezidență. Astfel, în 2008 s-au obținut următoarele procente: 47% pentru BDA, 48% pentru alte boli posibil associate consumului de apă, 4% pentru hepatita A și 1% pentru dizenteria bacteriană. Valorile înregistrate în anul 2009 au fost: 50% în cazul bolii diareice, 45% în cazul celorlalte boli, dizenteria și hepatita A urmând să se mențină la același nivel din anul precedent, respectiv 1% și 4%. În 2010, cifrele s-au modificat în sensul creșterii procentului pentru alte boli posibil asociate consumului de apă la 53%. BDA înregistrează 45%, dizenteria și hepatita fiecare câte 1%.

DISCUȚII REFERITOARE LA PROBE

Discuții referitoare la probele recoltate de la nivelul fântânilor publice

Tabelul nr.7 reflectă tendința descrescătoare a numărului total de probe prelevate de la nivelul fântânilor locale, iar următoarele oferă detalii despre probele bacteriologice și fizico-chimice recoltate de la acest nivel.

Din cele 582 probe bacteriologice prelevate în 2008, 76,28% au fost neconforme bacteriologic și 34,65% din cele 585 probe fizico-chimice recoltate nu au corespuns (grafic nr.4). În anul următor din 402 probe bacteriologice și 407 fizico-chimice, 74,87% au fost necorespunzătoare bacteriologic și 35,63% au fost neconforme din punct de vedere fizico-chimic (grafic nr.5). Pentru anul 2010, probele bacteriologice neconforme au înregistrat procentul de 69,80% (din 398 recoltate) și probele fizico-chimice necorespunzătoare au fost 45,60% (din 397).

Per total, la nivelul fântânilor publice am obținut următoarele procente ale probelor neconforme: 55,45% în 2008 (din 1165 de probe prelevate), 55,13% în 2009 (din 809 probe) și 57,73% în 2010 (din 795 probe). Se observă că în toți anii procentul depășește 50%, ceea ce constituie un pericol în special pentru sugari și copiii mici, la care poate să apară methemoglobinemia. Nitrații sunt transformați în nitriți în organism. Nitriții oxidează hemoglobina responsabilă pentru captarea oxigenului, ceea ce poate determina methemoglobinemie.

Discuții referitoare la probele recoltate de la nivelul sistemelor centralizate

Sub aspectul probelor prelevate de la nivelul sistemelor centralizate, observăm creșterea numerică de la un an la altul.

În anul 2008, din totalul de 3069 probe, 6,94% nu au corespuns normelor în vigoare privind calitatea apei potabile, urmând să scadă considerabil în următorii doi ani. Astfel, 2009 înregistreaza 2,04% probe neconforme (din 10057 recoltate), iar 2010- 1,80% (din 10408). (grafic nr.8).

În 2008 probele fizico-chimice neconforme ating valoarea de 9,80%, iar cele bacteriologice necorespunzătoare de 6,10% (grafic nr.9). În 2009 valorile se modifică după cum urmează: 2,25% probe fizico-chimice neconforme și 1,92% probe bacteriologice necorespunzătoare (grafic nr.10). În 2010, din totalul de 3384 probe fizico-chimice prelevate, 2,90% nu au corespuns, iar din cele 7024 probe bacteriologice recoltate, 1,30% au fost neconforme (grafic nr.11).

Discuții referitoare la probe neconforme (fântâni publice+sisteme centralizate)

Procentul total al probelor neconforme reflectă cât la sută din totalul probelor efectuate la nivelul fântânilor publice și sistemelor centralizate nu au corespuns normelor. Atfel, în urma calculului, au reieșit următoarele valori: 20,31% pentru anul 2008, 6% pentru 2009 și 5,83% pentru 2010. O diferență semnificativă apare între 2008 și ceilalți doi ani. Evoluția este lent descendentă (grafic nr.14).

Sub aspectul probelor bacteriologice necorespunzătoare totale (fântâni și sisteme), graficul nr.12 evidențiază foarte bine situația: 20,06% în 2008, 6,11% în 2009 și 5,01% în 2010. Tendința este de ușoară scădere, dar nu se menține și la nivel fizico-chimic, unde 2008 înregistrează 20,87% probe neconforme, 2009- 5,76% și 2010- 7,46%.

DISCUȚII REFERITOARE LA ANALIZE

Sub aspectul analizelor neconforme, Raportul DSPJ Prahova pe 2008 menționează cuprul, fluorul și turbiditatea. La nivelul fântânilor publice 24,82% dintre analize au fost neconforme, iar la nivelul sistemelor centralizate, 0,88% dintre acestea nu au corespuns (grafic nr.15).

În anul 2009, din 4530 analize prelevate de la nivelul fântânilor publice, neconforme au fost 27,10%, iar din cele 58372 de la nivelul sistemelor centralizate, numai 0,86% au fost necorespunzătoare (grafic nr.16).

În 2010 au fost efectuate 7174 analize pentru parametrul E.coli de către DSPJ Prahova și operatorii de apă de la nivelul județului. E.coli a fost identificat în doar 63 de analize. La nivelul fântânilor publice, în acest an, 23,60% dintre probe au fost necorespunzătoare, iar la nivelul sistemelor centralizate, 0,79% nu au fost conforme (grafic nr.17).

Făcând o medie a analizelor neconforme, am obținut pentru 2008 procentul de 2,38%, pentru 2009 de 2,75% și pentru 2010 de 2,16% (grafic nr.18). Acest procent variază în acestă perioadă, în toate cazurile mentinându-se sub valoarea de trei puncte procentuale.

6.b CONCLUZII

Principalele boli transmise prin apă sunt: boala diareică acută, dizenteria bacteriană și hepatita A. Dintre acestea, ultimele două sunt în scădere ușoară, în timp ce boala diareică și restul bolilor transmise prin apă sunt în creștere.

Mortalitatea prin bolile cu transmitere hidrică este asociată în principal cu boala diareică acută, dizenteria și hepatita A determinând mult mai rar decese în România.

În 2008, 55,45% din probele recoltate de la nivelul fântânilor publice au fost necorespunzătoare și 24,82% din analize. În ceea ce privește sistemele centralizate, 6,94% din numărul de probe și 0,88% din cel de analize nu au corespuns.

În anul 2009 nu a fost raportata nicio poluare accidentala a surselor de apa potabila. Rețeaua sanitara din teritoriu nu a raportat nicio epidemie hidrica. Au fost raportate 6 cazuri de intoxicatii acute cu nitriti/nitrati (methemoglobinemii acute infantile) ca urmare a consumului de catre sugari de apa de fantana poluata cu nitriti/nitrati. In cadrul altor boli posibil asociate consumului de apa,in anul 2009 au fost raportate un numar mare de giardioze , care se pare ca sunt datorate mai degraba conditiilor de igiena deficitara si nu consumului de apa.

In anul 2009 , din totalul probelor de apa prelevate si analizate din sistemele centralizate de aprovizionare cu apa au fost necorespunzatoare 2,04% din acestea, iar din totalul probelor de apa prelevate din sistemele locale (fantani publice, etc.) au fost necorespunzatoare 55,13%. Analizele de la nivelul sistemelor centralizate au fost necorespunzătoare în proporție de 0,88%, iar cele de la nivelul fântânilor publice în procent de 27,10%.

In anul 2010 nu a fost raportata nicio poluare accidentala a surselor de apa potabila. Reteaua sanitara din teritoriu nu a raportat nici o epidemie hidrica. Au fost raportate 2 cazuri de intoxicatii acute cu nitriti/nitrati (methemoglobinemii acute infantile) ca urmare a consumului de catre sugari de apa de fantana poluata cu nitriti/nitrati.

La nivelul fântânilor publice neconforme au fost 57,73% dintre probe și 23,60% dintre analize, iar le nivelul sistemelor centralizate nu au corespuns 1,80% dintre probe și 0,79% dintre analize.

VI. RECOMANDĂRI

Cu scopul de a menține starea de sănătate a populației și a minimaliza riscul răspândirii prin apă a numeroase boli, am făcut o serie de recomandări.

OMS recomandă ingestia a minim 2 litri de apă pe zi pentru un adult. Pentru nevoile strict fiziologice propune 5 litri în 24 de ore, cantitatea optimă fiind de 100 litri pe zi. Echilibrul între aportul și pierderile de apă trebuie să fie menținut permanent. Aportul și pierderile trebuie să fie egale. Dacă volumul de apă eliminat depășește pierderile, apare deshidratarea, care variază de la ușoară la severă. Când organismul pierde 1% din greutatea corporală, apar fenomene neuro-vegetative precum tahicardie, senzație de greață, vărsături, paloare, transpirații, etc. La pierderea a 2% din apă apare senzația de sete și la 5% febra. La un deficit mai mare de 10%, se instalează blocajul renal, iar sistemul nervos este sever afectat. La o pierdere mai mare de 20% se produce decesul.

OMS recomandă o serie de măsuri pentru a reduce numărul cazurilor de boli transmise prin apă, și anume:

accesul la apă potabilă sigură,

îmbunățățiri ale nivelului de salubritate,

personal bine antrenat și respectarea igienei alimentare,

educația sanitară a populației asupra modului de diseminare al infecțiilor.

În cazurile grave de boală diareică acută și dizenterie bacteriană se recomdă rehidratare parenterală, tratament antibiotic parenteral, corectarea modificărilor biologice associate, administrarea de gamaglobulină i.v (în special la nou-născut și sugarul mic), recuperarea nutrițională (frecvent necesară) sau tratamentul altor consecințe importante.

Deoarece nu există terapie pentru hepatita acută virală și deoarece terapia antivirală pentru hepatita virală cronică este eficace doar la o parte din pacienți, accentul se pune pe prevenirea prin imunizare. În trecut, imunoprofilaxia se baza exclusive pe imunizarea pasivă cu preparate de globuline conținând anticorpi, purificate prin fracționare cu etanol la rece, obținute din plasma a sute de donator normali. Actualmente, pentru hepatita A și B este disponibilă imunizarea activă prin vaccin. Vaccinul inactivat cu formalină s-a dovedit a fi imunogenic, sigur și de înaltă eficacitate în prevenirea hepatitei A. Se poate folosi la pesoane în vârstă de cel puțin doi ani și asigură o protecție adecvată timp de 4 săptămâni după inocularea primară. Dacă poate fi administrat cu 4 săptămâni inaintea unei posibile expuneri, precum călătoria într-o zonă endemic, vaccinul hepatitei A reprezintă abordarea preferată ca imunoprofilaxie preexpunere. Alte grupuri care candidează la vaccinarea pentru hepatita A includ: personalul militar, populațiile cu izbucniri ciclice de hepatită A, anagajații din centrele de îngrijire zilnică, lucrătorii cu primate, personalul din laboratoare și alte grupuri populaționale cunoscute ca având risc crescut.

Apa furnizată locuitorilor prin intermediul sistemelor centralizate, deși a trecut deja etapa de epurare și dezinfectare la stația de epurare a apei, poate să conțină o serie de germeni și substanțe ce provoacă îmbolnăviri. Utilizarea unui filtru elimină mare parte din substanțele prezente. Astfel, se recomandă lăsarea unui timp între deschiderea robinetului și folosirea apei de la robinet, deoarece apa stagnează mult timp în conducte (benzopiren, cadmiu, plumb- prin coroziunea țevilor). Apa ar trebui lăsată într-un vas deschis pentru a volatiza clorul rezidual.

Apa minerală are roluri multiple în ameliorarea unor afecțiuni dermatologice, reumatologice, renale sau respiratorii. Consumul zilnic de apă minerala nu este recomandat, decât daca este slab mineralizata. Varianta optimă o reprezintă alternarea cu apa plată. Există mai multe tipuri de apă minerală.

Apele minerale pe bază de bicarbonat se caracterizează prin prezența într-un litru de apă a cel puțin un gram de bicarbonat de sodiu.sunt folosite pentru tratarea unor afectiuni gastrice si biliare. Au o actiune antiinflamatorie si calmanta ce permite tratarea acneei si arsurilor, grație proprietăților ei cicatrizante. Valoarea lor terapeutica poate fi pusa în evidenta atît prin consumul intern, cît si prin folosirea în cadrul unor proceduri hidroterapice.

Asupra mucoasei gastrica produce o neutralizare directa a secretiei acide, dar aceasta nu este de durată, motiv pentru care se recomandă consumul de doze mici în mod repetat. In contrast cu solutiile alcaline folosite curent în tratamentul bolii ulceroase, apele bicarbonatate nu reduc decat partial activitatea enzimatică gastrointestinală sau pancreatică. Apele bicarbonatate limiteaza intensitatea activarii pepsinei (cu rol în boala ulceroasă), fapt pentru care sunt considerate factori terapeutici adjuvanti deosebit de utili în tratamentul maladiei ulceroase.

Apele bicarbonatate sodice detin o evidenta actiune de inhibitie a secretiei gastrice si de reducere a activitatii peptice. De aceea, ele sunt recomandate în gastritele hiperacide si în boala ulceroasa. Apele minerale bicarbonatate calcice si magneziene, care reprezinta de fapt marea majoritate a apelor de masa, au o actiune diferita asupra functiei digestive a stomacului comparativ cu apele bicarbonatate sodice. Ele produc o stimulare a secretiei stomacului fara a influenta în mod semnificativ activitatea peptica. Isi gasesc utilitatea terapeutica în tratamentul gastritelor hipoacide.

Apele bicarbonatate ofera protectia fata de reactiile alergice cutanate, digestive sau respiratorii. S-a observat ca în timpul si dupa cura hidrominerala alcalina fenomenele alergice se pot ameliora. În cura externa unele ape bicarbonatate pot fi folosite în tratamentul eczemelor pruriginoase sau varicoase, ca si cel al bolilor cardiovasculare compensate.

Apele minerale sulfatate sunt apele minerale în care predomină anionul sulfat cu peste 20 miliechivalenți, la o mineralizare totală a apei de peste 1 g/litru.
Acestea sunt recomandate în cazul afecțiunilor gastrice (reduc secreția sucului gastric), renale și dermatologice, dar și în regimurile de slăbit deoarece se crede că favorizează pierderea grăsimilor.

Apele minerale sulfuroase conțin o mare cantitate de sulf, ceea ce le face improprii consumului din cauza gustului neplăcut pe care sulful îl imprimă apei. Astfel, ele sunt utilizate numai ca ape medicinal. Folosite intern, sunt indicate în tratamentul astmului și bolilor respiratorii, colitelor, hepatitelor, diabetului zaharat și intoxicațiilor cornice cu metale grele (mercur, plumb, zinc), dar și în stimularea tranzitului intestinal. Asupra sistemului nervos, apele cu sulf au o actiune stimulatoare, de aceea se pot folosi de catre bolnavii astenici si hiporeactivi. Cura externa cu ape sulfuroase se bucura de o larga utilizare in statiunile balneoclimaterice din tara noastra, baile totale sau partiale fiind deosebit de benefice in tratarea afectiunilor dermatologice și reumatismale cornice.

Apele usor mineralizate se recomandă a fi consumate zilnic, atat in cazul copiilor cat si al adultilor. Pe etichete trebuie să fie menționată valoarea reziduului uscat care, în mod normal, nu depășește 300 mg/l.

Apele minerale bogate in oligoelemente permit stimularea sistemului imunitar și protejeaza organismul împotriva bolilor reumatismale. Ele sunt recomandate spre consum in cazul efortului fizic, concentratia lor in magneziu favorizand relaxarea musculara. Apele bogate in calciu joaca rol in soliditatea oaselor, ajutand la prevenirea osteoporozei.

Apa termală provine din sursa naturala, are o compozitie chimica specifica, diferita in functie de izvorul natural și este bogata in substante nutritive si minerale.Ea trebuie folosita in starea in care se gaseste, fara a suferi tratamente chimice. Caracteristicile apei termale sunt: are o concentratie ridicată de saruri minerale (calciu, magneziu), ceea ce ii confera un efect antiinflamator; contine oligoelemente precum: siliciu (actioneaza asupra sistemului imun si a elasticitatii pielii), seleniu (oligoelement esential in metabolismul celular cu puternic efect antioxidant), zinc (actiune cicatrizanta), cupru (rol antiseptic); are pH aproape neutru; este bacteriologic pura.

Beneficiile apei termale sunt: are actiune antiinflamatoare, antiiritanta, calmanta; are influenta benefica asupra pielii (sprijina sistemul imunitar, stimuleaza regenerarea celulara si sinteza colagenului); hidrateaza si improspateaza tenul; poate fi folosita ca tratament in problemele dermatologice cunoscute (acnee, cuperoza, rozacee, dermatita seboreica); favorizeaza cicatrizarea; are rol important în cosmetică. De asemenea, este utila in caz de roseata, prurit, arsuri solare sau dupa tratamente dermatologice iritante.
Apa termală poate fi utilizată cu success și în cazul copiilor.

BIBLIOGRAFIE

Mănescu, S. – Igienă, Ed. Medicală, 1996;

Harisson- Principii de Medicină Internă ediția 14, Ed. Teora, București 2003 (retipărire ediția din 2001);

Ciofu E., Ciofu C.,- Esențialul în pediatrie, ed a 2-a, Ed. Almatea, București, 2002;

Rebedea I- Boli infecțioase, Ed. Medicală, București, 2002;

Bocșan, I. S., Asistența primară a stării de sănătate, Aplicații în epidemiologie și biostatistică, Presa Universitară Clujeană, 1996;

MMWR Recommendations and Reports, Recommendations for Prevention and Control of Hepatitis C Virus (HCV) Infection and HCV-Related Chronic Disease, Centers for Disease Control and Prevention, Atlanta, Georgia;

Rebedea, Ileana, Rebedea, Irina, Diarei acute infecțioase, Editura ALL, București, 1998;

Cole T.J. – Growth charts for both cross-sectional and longitudinal data, Statistics in medicine, 1994;

Directiva 98/83/CE – Guidance document on reporting under Drinking Water Directive 98/83/EC;

WHO report – Global Water Supply and Sanitary Assessment 2000;

http://www.who.int/water_sanitation_health/diseases/WSH03.02.pdf;

http://www.who.int/household_water/en/index.html;

http://www.who.int/child_adolescent_health/documents/9789241598415/en/index.html;

http://www.who.int/water_sanitation_health/diseases/diarrhoea/en/;

http://www.who.int/water_sanitation_health/dwq/2edvol2p1.pdf;

http://www.microumftgm.ro/cursuri/cursro/bact_sp/10_esch_shigella.pdf;

http://www.ecology.md/md/section.php?id=5079&section=health;

http://www.dspph.ro/;

http://www.sanatatea.com/art/mediu/599-boli-microbiene-transmise-prin intermediul-apei.html;

Legea apei nr. 458/2002;

Legea apei nr. 311/2004;

Vasilov Marieta – Sănătatea populatiei si factorii care o conditionează – Preocupări de actualitate si de perspectiv ă ale sectiei Medicina mediului si Colectivitătilor din ISP Iasi, Al VIII-lea Congres National de Igienă , Focsani, 1999;

Vlaicu Brigitha – Implicatiile medicinei scolare în asigurarea stării igienico-sanitare a institutiilor scolare pentru dezvoltarea armonioasă a elevilor, stadii si perspective în sud-vestul României. Consfătuirea Societătii de Igienă, Bucuresti, 1996;

Norme de igienă și sănătate publică pentru colectivităti de copii si tineri – Inspectoratul de Sănătate Publică al municipiului Bucuresti, 1997