Stanislav Grof Psihologia Viitorului Ed. Elena Francisc [620074]

STANISLAV GROF
PSIHOLOGIA VIITORULUI
Lecții din cercetarea modernă asupra conștiinței

Coperta: MICHAEL GUNTHER TEWE
Redactare: MONICA REU
Corectură: LUMINIȚA GEORGESCU
Tehnoredactare: OFELIA COȘMAN
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale
GROF, STANISLAV a României
Psihologia viitorului : lecții din cercetarea modernă
asupra conștiinței / Stanislav Grof ; ed. Elena Francisc ;
trad. : Mircea Dima. – Ed. a 2-a. – București : Elena Francisc
Publishing, 2007
ISBN 978-973-1812-06-9
I. Francisc, Elena (ed.)
II. Dima, Mircea (trad.)
159.96
GROF, STANISLAV
Psychology of the Future. Lessons front Modern Consciousness Research
© State University of New York, 2000
© Elena Francisc Publishing, 2007, pentru prezenta versiune românească
ISBN 978-973-1812-06-9

STANISLAV GROF
PSIHOLOGIA
VIITORULUI Lecții din cercetarea modernă
asupra conștiinței
Traducere de
MIRCEA DIMA

Cuprins
Prefață 7
1. Vindecarea și potențialul euristic al stărilor modificate
de conștiință 15
2. Cartografia psihicului uman: registrele biografic, perinatal
și transpersonal 35
3. Arhitectura tulburărilor emoționale și psihosomatice 87
4. Urgențele spirituale: înțelegerea și tratarea crizelor de
transformare 155
5. Noi perspective în autoexplorare și psihoterapie 197
6. Spiritualitate și religie 225
7. Experiența morții și fenomenele conexe: perspective psihologice,
filozofice și spirituale 241
8. Jocul cosmic: explorarea profunzimilor conștiinței umane 291
9. Evoluția conștiinței și supraviețuirea speciei umane:
perspectiva transpersonală asupra crizei globale 315
10. Psihic și Cosmos: stările holotropice de conștiință,
psihologia arhetipală și tranzitele astrologice 345
Bibliografie 379
Despre autor 381
Indice de nume 382
5

Christinei,
Cu multă dragoste și profund respect
pentru contribuția ei
la realizarea acestei lucrări

Prefață
Cu mai bine de 40 de ani în urmă, o experiență intensă care a durat
numai cîteva ore mi-a schimbat profund viața personală și profesională.
Ca tînăr rezident la psihiatrie, la numai cîteva luni de la absolvirea
facultății de medicină, m-am oferit voluntar pentru un experiment cu
LSD, o substanță cu proprietăți psihoactive remarcabile descoperită de
chimistul elvețian Albert Hofmann în laboratoarele farmaceutice Sandoz
din Basel.
Această ședință, mai ales punctul său culminant, care a fost o expe­
riență copleșitoare și indescriptibilă a conștiinței cosmice, a trezit în mine
un interes de o viață pentru stările modificate de conștiință. Din acel
moment, cea mai mare parte a activităților mele clinice și de cercetare
a constat în explorarea sistematică a potențialului terapeutic, transfor-
mativ și evolutiv al acestor stări. Cele patru decenii dedicate cercetării
conștiinței au fost pentru mine o extraordinară aventură de descoperire
și autodescoperire.
Am petrecut aproximativ jumătate din acest timp cercetînd terapia
cu substanțe psihedelice mai întîi în Cehoslovacia, la Institutul de
Cercetări Psihiatrice din Praga, și apoi în Statele Unite, la Centrul de
Cercetări Psihiatrice Maryland din Baltimore, unde am participat la
ultimul program american de cercetări psihedelice. Din 1975, mi-am
îndreptat atenția către tehnica de respirație holotropică, o metodă
puternică de terapie și autoexplorare pe care am dezvoltat-o împreună
cu soția mea, Christina. Cu trecerea anilor, am sprijinit multe persoane
care au trecut prin crize spirituale sau „urgențe spirituale", cum le numim
eu și Christina.
Numitorul comun al acestor trei situații este prezența stărilor
modificate de conștiință sau, mai exact, o subcategorie importantă a lor
7

PSIHOLOGIA VIITORULUI
pe care eu o numesc holotropica. în terapia psihedelica, aceste stări sînt
induse prin administrarea unor substanțe care modifică starea mintală,
ca LSD-ul, psilocibina, mescalina și triptamina sau derivații amfetami-
nici. în respirația holotropica, conștiința este transformată printr-o
combinație de respirație rapidă, muzică sugestivă și lucru corporal de
descărcare energetică. în urgențele spirituale, stările holotropice apar
spontan, în viața de zi cu zi și de obicei din cauze necunoscute.
în plus, am fost tangențial implicat în multe discipline care au, mai
mult sau mai puțin, legături directe cu stările modificate de conștiință.
Am luat parte la ceremonii sacre ale unor culturi tribale din diferite părți
ale lumii, am avut contact cu șamanii din America de Nord, Mexic și
America de Sud și am făcut schimb de informații cu mulți antropologi.
Am avut și numeroase contacte cu reprezentanți ai diferitelor discipline
spirituale, precum vipassana, zen și budismul vajrayana, siddha yoga,
tantra, și ordinul creștin benedictin.
Un alt domeniu căruia i-am acordat o atenție deosebită a fost
tanatologia, tînăra disciplină care studiază experiențele de moarte clinică
și aspectele psihologice și spirituale ale morții și ale stărilor premer­
gătoare morții. Am participat, la sfîrșitul anilor '60 și începutul anilor
'70, la un proiect de cercetare de amploare care a studiat efectele terapiei
psihedelice asupra persoanelor în stadii terminale ale bolii canceroase.
Ar trebui să adaug și că am avut privilegiul de a cunoaște personal și
a face experimente împreună cu unele dintre cele mai renumite mediumuri
și parapsihologi ai timpurilor noastre, pionieri ai cercetării conștiinței
și terapeuți care au dezvoltat și au pus în practică forme puternice de
terapie experiențială care induc stări modificate de conștiință.
Contactul meu inițial cu stările modificate de conștiință a fost foarte
dificil și solicitant din punct de vedere intelectual și emoțional. La
începutul cercetărilor mele clinice și de laborator cu substanțele psihede­
lice, am fost bombardat zilnic cu experiențe și observații pentru care
formația mea medicală și psihiatrică nu mă pregătise. De fapt, trăiam
și vedeam lucruri care, în contextul paradigmei în care fusesem educat,
erau considerate imposibile și nu ar fi trebuit să se întîmple. Totuși, aceste
lucruri imposibile se întîmplau mereu.
După ce am trecut peste șocul conceptual inițial și peste îndoielile
privind sănătatea mea mintală, am început să realizez că problema poate
să nu fie legată de capacitatea mea de observație sau de judecata critică,
ci de limitele teoriei mele psihologice și psihiatrice de atunci și de
paradigma materialist-monistă a științei occidentale. Bineînțeles, nu mi-a
fost ușor să ajung la această concluzie, deoarece am fost forțat să mă
8

PREFAȚA
lupt cu uimirea și respectul pe care le aveam ca student la medicină sau
psihiatru în formare pentru instituția academică, autoritățile științifice,
titlurile și distincțiile impresionante.
în timp, bănuiala mea inițială privind neajunsurile teoriilor acade­
mice despre conștiință și psihicul uman s-a transformat în certitudine,
hrănită și întărită de mii de observații clinice și experiențe personale,
în acest moment, nu mai am îndoieli că datele rezultate din cercetările
asupra stărilor modificate de conștiință reprezintă o provocare concep­
tuală critică pentru paradigma științifică dominantă în prezent în psiho­
logie, psihiatrie, psihoterapie și multe alte discipline.
Această carte este o încercare de a indica într-o manieră amănunțită
și sistematică domeniile care necesită o revizuire radicală și sugestii
privind direcția și natura schimbărilor necesare. Schimbările conceptuale
prezentate de cercetarea conștiinței sînt fundamentale și nu pot fi rezol­
vate prin modificări conceptuale minore sau cîteva ipoteze ad-hoc. în
opinia mea, natura și amploarea crizei conceptuale cu care se confruntă
psihologia și psihiatria sînt comparabile cu situația creată în fizică, la
începutul secolului XX, de rezultatele experimentului Michelson-Morley.
Capitolul de început al cărții este o prezentare generală a stărilor
modificate de conștiință, a rolului pe care acestea l-au jucat în viața
rituală, spirituală și culturală a umanității și a provocărilor pe care le
reprezintă pentru perspectiva materialist-monistă a științei occidentale.
Acest capitol se încheie cu o prezentare a domeniilor în care sînt necesare
schimbări conceptuale majore și schițează natura variantelor sugerate.
Acestea sînt apoi explorate mai pe larg în secțiunile următoare ale cărții.
Capitolul următor discută primul dintre aceste domenii — natura și
originea conștiinței și dimensiunile psihicului uman. Observațiile obținute
din cercetarea conștiinței contrazic mitul actual al științei materialiste
care descrie conștiința ca pe un epifenomen al materiei, un produs al
proceselor neurofiziologice din creier. Conform acestora, conștiința este
un atribut primar al existenței, capabilă de multe activități pe care creierul
nu le-ar putea realiza altfel. Conform noilor descoperiri, conștiința umană
face parte și participă la un cîmp universal mai larg al conștiinței cosmice
care cuprinde totalitatea existenței.
Psihiatria și psihologia academică tradițională folosesc și ele un model
al psihicului limitat la biologie, biografia postnatală și inconștientul
freudian individual. Pentru a explica toate fenomenele care au loc în
stările holotropice, felul în care înțelegem dimensiunile psihicului uman
trebuie să fie drastic extins. Noua cartografie a psihicului descrisă în
această carte include două domenii suplimentare: cel perinatal (legat
9

PSIHOLOGIA VIITORULUI
de trauma nașterii) și cel transpersonal (care include amintirile ancestrale,
rasiale, colective și filogenetice, experiențele karmice și dinamicile
arhetipale).
Pe măsură ce cartea continuă, această înțelegere mai avansată a
psihicului uman este aplicată în diferite tulburări emoționale și psiho­
somatice care nu au o bază organică („psihopatologia psihogenă"). Pentru
a explica aceste tulburări, psihiatria tradițională folosește un model limitat
la traumele biografice postnatale din pruncie sau la cele survenite ulterior.
Noua paradigmă sugerează că rădăcinile acestor boli merg mult mai
departe și includ contribuții semnificative din nivelul perinatal și din
domeniile transpersonale ale psihicului.
Una dintre cele mai importante consecințe ale noii paradigme și
perspective asupra dimensiunilor psihicului uman este realizarea faptului
că multe stări pe care psihiatria le consideră patologice și le tratează cu
medicație supresivă sînt, în realitate, „urgențe spirituale", crize psiho-
spirituale cu potențial de vindecare și transformare. Un capitol special
e dedicat discuției naturii acestor stări, situațiilor care le declanșează,
formelor lor de manifestare și noilor strategii terapeutice.
Capitolul următor explorează implicațiile practice ale noilor obser­
vații despre psihicul uman. El discută principiile psihoterapiei prin folo­
sirea stărilor holotropice și a mecanismelor de vindecare disponibile în
momentul în care procesul de autoexplorare experiențială atinge nive­
lurile perinatale și transpersonale. O secțiune specială din acest capitol
discută teoria și practica respirației holotropice, arătînd cum se manifestă
noile principii și cum sînt utilizate în această formă de terapie expe­
riențială.
Observațiile din stările holotropice subminează serios principiile
fundamentale ale gîndirii materialiste, credința în primatul materiei și
în absența dimensiunii spirituale din țesătura existenței. Ele aduc dovezi
empirice și experiențiale directe că spiritualitatea este un atribut critic
și legitim al psihicului uman și al schemei universale a lucrurilor. Acest
subiect important se bucură de o atenție specială în carte. Se arată că,
atunci cînd sînt corect înțelese, spiritualitatea și știința nu sînt și nu pot
fi în conflict, ci reprezintă două abordări complementare ale existenței.
Un capitol special este dedicat aspectelor psihologice, filozofice și
spirituale ale morții și ale stărilor premergătoare ei. Sînt explorate pro­
bleme ca semnificația morții pentru psihologie, experiențele de moarte
clinică, posibilitatea supraviețuirii conștiinței după moarte, karma și
reîncarnarea, vechile cărți despre moarte și pregătirea experiențială pentru
moarte. Observațiile pe care se bazează acest capitol fac parte, împreună
10

PREFAȚA
cu multe altele, dintr-o cercetare de amploare a terapiei psihedelice, cu
pacienți bolnavi de cancer în stadii terminale, cercetare descrisă și dis­
cutată pe larg în acest capitol.
Viziunile metafizice cu impactul cel mai profund rezultate din cerce­
tarea stărilor holotropice sînt rezumate în capitolul despre „jocul cosmic".
Ele se ocupă de subiecte ca natura realității, principiul cosmic creativ
și relația noastră cu el, dinamicile creației, tabuul împotriva cunoașterii
adevăratei noastre identități, problema binelui și răului. Este fascinant
că răspunsurile la aceste întrebări fundamentale despre existența umană,
care apar în mod spontan în stările holotropice, sînt surprinzător de
similare nu numai cu cele existente în literatură despre „filozofia perenă",
cum este descrisă de Aldous Huxley, ci și cu descoperirile revoluționare
ale noii paradigme a științei.
Ultimul capitol al cărții se concentrează asupra implicațiilor noilor
descoperiri pentru înțelegerea crizei globale actuale și asupra modului
în care cercetarea conștiinței și psihologia transpersonală pot contribui
la atenuarea ei. Sînt explorate rădăcinile psihospirituale ale agresivității
maligne și lăcomiei insațiabile, două forțe care au dominat istoria umană
și care, din cauza rapidului progres tehnologic, au devenit o amenințare
serioasă la adresa supraviețuirii pe planeta noastră. Lucrul cu stările
holotropice de conștiință ne oferă nu numai o nouă înțelegere a acestor
elemente periculoase ale psihicului uman, ci și căi eficiente de combatere
și transformare a lor.
Patruzeci de ani de cercetări intense și sistematice ale stărilor holo­
tropice m-au condus la concluzia că transformarea interioară radicală
a umanității și ridicarea la un nivel superior de conștiință ar putea fi
singura speranță reală de a avea un viitor. Aș vrea să cred că cei care
sînt pe cale să se îmbarce într-o călătorie interioară sau au pornit deja
în ea vor găsi în această carte și în informațiile prezentate aici un ghid
util în această dificilă aventură.
Sînt profund îndatorat și foarte recunoscător lui Jane Bunker, redactor
de achiziții la State University of New York Press, fără ajutorul căreia
această carte nu ar fi fost scrisă. Ea a fost cea care mi-a sugerat că cititorii
ar putea aprecia o lucrare care ar acoperi într-un volum cele mai impor­
tante observații rezultate din cercetările mele asupra stărilor modificate
de conștiință. Urmînd sfaturile ei, am scris această carte pentru a oferi
informații detaliate despre principalele arii pe care le-am explorat în
cercetările mele.
Cititorii care vor fi interesați de un subiect discutat într-un anumit
capitol pot folosi această prezentare generală ca o introducere la celelalte
11

PSIHOLOGIA VIITORULUI
cărți ale mele, care oferă o abordare mai detaliată a diferitelor subiecte.
Urmează o listă de trimiteri la diferitele mele lucrări sau părți ale lor,
care pot fi folosite ca surse de informații suplimentare despre temele
analizate în diferitele capitole.
Capitolul 1. Informații mai detaliate despre potențialul euristic și
terapeutic al substanțelor psihedelice pot fi găsite în cartea mea LSD
Psychotherapy, un manual dedicat în mod special acestui subiect, și în
anexa la The Adventure of Self-Discovery, care se concentrează asupra
folosirii rituale și terapeutice a substanțelor psihedelice. Rolul stărilor
modificate de conștiință în șamanism, riturile de trecere, vechile mistere
ale morții și renașterii și marile tradiții spirituale sînt discutate în The
Stormy Searchfor the Seif, scrisă împreună cu soția mea, Christina.
Capitolul 2. Noua cartografie a psihicului uman este explorată pe
larg mai ales în Realtns of the Hutnan Unconscious și The Adventure
of Self-Discovery. Aceste cărți descriu dinamica sistemelor COEX,
matricele perinatale și diferite forme ale experiențelor transpersonale
cu multe exemple ilustrative. The Holotropic Mind, scrisă împreună cu
Hal Zina Bennett, este o introducere elementară la harta extinsă a
psihicului, scrisă pentru cei care pășesc pentru prima dată în domeniul
transpersonal.
Capitolul 3. Implicațiile cercetărilor mele în diagnosticarea și trata­
mentul tulburărilor emoționale și psihosomatice, în psihiatrie și psiho­
logie în general, sînt explorate în Beyond the Brain. Aici există și o
analiză a diferitelor progrese revoluționare din știința modernă compa­
tibile cu aceste noi descoperiri. Deși este accesibilă unor novici interesați,
această carte se adresează în primul rînd specialiștilor.
Capitolul 4. Cei interesați în principal de conceptul crizei spirituale
și de implicațiile cercetării conștiinței în înțelegerea și terapia psiho­
zelor vor găsi mai multe informații în două cărți pe care le-am scris
împreună cu soția mea, Christina, The Stormy Search for the Seif și
Spiritual Emergency. Prima este o analiză detaliată și amplă a abordărilor
alternative ale psihozelor, a doua este un compendiu de articole scrise
de diferiți autori despre acest subiect.
Capitolul 5. Potențialul terapeutic al stărilor modificate de conștiință
este subiectul multora dintre cărțile mele. A doua jumătate a volumului
The Adventure of Self-Discovery, care descrie practica respirației holo-
tropice și mecanismele terapeutice din stările modificate de conștiință,
se poate bucura de un interes special. Relevante sînt și pasajele din
Beyond the Brain care discută argumentele pro și contra ale diferitelor
școli de psihoterapie și compară metodele de investigare și prezentare
12

PREFAȚA
ale terapiei. LSD Psychotherapy este un manual care discută în special
folosirea substanțelor psihedelice în psihoterapie și The Stormy Search
for the Seif explorează strategii terapeutice alternative în stările psihotice.
Capitolul 6. Relația dintre spiritualitate și religie este abordată cel
mai amănunțit în The Cosmic Game (Jocul cosmic). Informații relevante
despre acest subiect pot fi găsite și în The Stormy Search for the Seif.
Capitolul 7. Aspectele psihologice, filozofice și spirituale ale morții
și fenomenelor premergătoare sînt discutate în The Human Encounter
with Death, scrisă în colaborare cu Joan Halifax, unde este descris un
proiect de cercetare a aplicării terapiei psihedelice pe mai bine de 100
de pacienți cu cancer, cercetare realizată de noi la Centrul de Cercetări
Psihiatrice Maryland din Baltimore. Am scris și două volume, bogat
ilustrate, care explorează ramificațiile culturale ale acestei cercetări —
Books of the Dead și Beyond Death, ultima în colaborare cu soția mea,
Christina.
Capitolul 8. Aspectele filozofice, metafizice și spirituale ale cerce­
tării mele fac obiectul unui volum separat, The Cosmic Game. Această
carte explorează înțelegerea naturii umane și a naturii realității pe baza
experiențelor și observațiilor din stările holotropice de conștiință. Este
subliniată surprinzătoarea similitudine a acestei perspective cu „filozofia
perenă" a lui Aldous Huxley și cu progresele revoluționare din știința
modernă cunoscute sub numele de noua paradigmă sau paradigma
emergentă.
Capitolul 9. Informații suplimentare despre implicațiile globale mai
largi ale lucrului cu stările holotropice pot fi găsite în epilogul la Beyond
the Brain și în The Cosmic Game. Am publicat și cartea Human Survival
and Consciousness Evolution, un compendiu de articole scrise de diferiți
autori renumiți despre acest subiect important.
Toate cărțile pe care le-am menționat conțin bibliografii importante,
care vor îndruma cititorii interesați către lucrările existente pe anumite
teme.
13

1
Vindecarea și potențialul euristic
al stărilor modificate de conștiință 5 5

Această carte rezumă experiențele și observațiile mele din cei peste
40 de ani în care am studiat stările modificate de conștiință. Am urmărit
în principal descrierea aspectelor euristice ale acestor stări — contri­
buția lor la înțelegerea naturii conștiinței și psihicului uman. Deoarece
pregătirea mea inițială a fost cea de psihiatru clinician, voi acorda o
atenție specială și potențialului de vindecare, transformare și evoluție
al acestor experiențe. Pentru acest scop, termenul stări modificate de
conștiință este prea larg și prea general. El include o gamă largă de stări
care ne interesează prea puțin sau deloc dintr-o perspectivă euristică sau
terapeutică.
Conștiința poate fi profund modificată de o varietate de procese
patologice — traume cerebrale, intoxicații cu substanțe otrăvitoare, in­
fecții sau procese degenerative și circulatorii din creier. Acestea pot să
determine schimbări mintale profunde, care le vor conduce în catego­
ria „stărilor modificate de conștiință". Totuși, asemenea afecțiuni produc
„trivial deliria" sau „psihoze organice", stări foarte importante din punct
de vedere clinic, dar irelevante pentru discuția noastră. Persoanele care
prezintă asemenea stări sînt de obicei dezorientate; nu știu cine și unde
sînt sau ce dată este. în plus, funcțiile lor intelectuale sînt serios afectate
și suferă, de obicei, de amnezie.
în această carte, mă voi concentra asupra unui subgrup vast și im­
portant de stări modificate de conștiință care diferă semnificativ de rest
și reprezintă o sursă neprețuită de informații noi despre psihicul uman
sănătos ori bolnav. Ele au și un remarcabil potențial terapeutic și trans­
formator. De-a lungul anilor, observațiile mele clinice m-au convins de
natura deosebită a acestor experiențe și de implicațiile lor ample asupra
17

PSIHOLOGIA VIITORULUI
psihiatriei teoretice și practice. Mi-a fost greu să cred că psihiatria con­
temporană nu recunoaște trăsăturile lor specifice și nu are un nume
special pentru ele.
Deoarece sînt convins că merită să fie separate de restul stărilor de
conștiință și plasate într-o categorie specială, am creat pentru ele termenul
de holotropic (Grof, 1992). Acest cuvînt compus înseamnă, tradus literal,
„orientat spre întregire" sau „căutînd întregirea" (din grecescul holos —
întreg și trepein — deplasare spre). Sensul complet al acestui termen și
justificarea folosirii lui vor fi lămurite mai tîrziu în carte. El sugerează
că în starea noastră obișnuită de conștiință ne identificăm doar cu o mică
parte din ceea ce sîntem cu adevărat. în stările holotropice de conștiință
putem depăși granițele înguste ale eului corporal pentru a ne regăsi
identitatea completă.
Stările holotropice de conștiință
în stările holotropice, conștiința suferă o modificare calitativă pro­
fundă, fundamentală, fără să fie însă semnificativ redusă ca în cazul
tulburărilor cu cauzalitate organică. Rămînem de obicei perfect orien­
tați spațio-temporal și nu pierdem complet contactul cu realitatea cotidi­
ană, în același timp, cîmpul conștiinței noastre este invadat de conținuturi
din alte dimensiuni ale existenței într-un mod foarte intens și chiar
copleșitor. Astfel, trăim simultan două realități foarte diferite, „avem
cîte un picior într-o altă lume".
Stările holotropice sînt caracterizate de schimbări perceptuale dra­
matice în toate ariile senzoriale. Cînd închidem ochii, cîmpul nostru vizual
poate fi inundat de imagini din istoria personală și din inconștientul
individual și colectiv. Putem avea viziuni și experiențe care descriu di­
ferite aspecte ale regnului animal și vegetal, naturii în general sau ale
Cosmosului. Experiențele ne pot transporta în domeniul ființelor arhe­
tipale și regiunilor mitologice. Cînd deschidem ochii, percepția noastră
asupra mediului înconjurător poate fi iluzoriu transformată de proiecții
vii ale acestui material inconștient. Acestea pot fi însoțite de o gamă
largă de experiențe care implică și celelalte simțuri — diferite sunete,
senzații fizice, mirosuri și gusturi.
Emoțiile asociate cu stările holotropice acoperă un spectru foarte larg,
care depășește de obicei cadrul experienței cotidiene, atît prin natura,
cît și prin intensitatea lor. Ele merg de la trăiri extatice, de beatitudine
și „pace care depășește orice înțelegere", la episoade de teroare intensă,
18

VINDECAREA SI POTENȚIALUL EURISTIC…
furie ucigașă, disperare profundă, vinovăție chinuitoare și alte forme
de suferință emoțională inimaginabilă. Formele extreme ale acestor stări
seamănă cu descrierile lumilor paradisiace ori celeste și ale iadurilor
din scripturile marilor religii ale lumii.
Un aspect deosebit de interesant al stărilor holotropice este efectul
lor asupra gîndirii. Intelectul nu este afectat, dar funcționează într-un
mod semnificativ diferit de modul său zilnic de operare. Este posibil
să nu ne putem baza pe judecata noastră în probleme practice obișnuite,
putem fi efectiv invadați de informații exacte și remarcabile pe o varietate
de teme. Putem ajunge la o înțelegere psihologică profundă a istoriei
noastre de viață, a dinamicilor inconștiente, dificultăților emoționale și
problemelor interpersonale. Putem avea, de asemenea, revelații extra­
ordinare în legătură cu diferite aspecte ale naturii și Cosmosului care
depășesc cu mult nivelul nostru educațional și intelectual. Totuși, cele
mai interesante viziuni disponibile în stările holotropice sînt cele legate
de probleme filozofice, metafizice și spirituale.
Putem trăi succesiuni de morți și renașteri psihologice și un spectru
larg de fenomene transpersonale, precum sentimentul de identificare cu
alte persoane, natura, Universul și Dumnezeu. Putem descoperi chiar
ceea ce par a fi amintiri din alte încarnări, putem întîlni importante figuri
arhetipale, putem comunica cu ființe imateriale și vizita numeroase peisaje
mitologice. Experiențele holotropice de acest gen sînt principala sursă
a cosmologiilor, mitologilor, filozofiilor și sistemelor religioase care
descriu natura spirituală a Cosmosului și existenței. Ele sînt cheia înțe­
legerii vieții rituale și spirituale a umanității, de la șamanism și cere­
moniile sacre ale triburilor aborigene pînă la marile religii ale lumii.
Stările holotropice de conștiință și istoria umană
Cînd analizăm rolul pe care l-au jucat stările holotropice de conștiință
în istoria omenirii, cea mai surprinzătoare descoperire este diferența
uimitoare dintre atitudinea față de aceste stări ce caracterizează societatea
industrială occidentală și atitudinile tuturor culturilor antice și pre-
industriale. în contrast flagrant cu umanitatea modernă, toate culturile
primitive au un mare respect pentru stările holotropice și au investit mult
timp și efort pentru a dezvolta moduri sigure și eficiente de inducere a
lor. Acestea au fost folosite ca principal vehicul în viața rituală și spi­
rituală și în diferite alte scopuri importante.
19

PSIHOLOGIA VIITORULUI
în contextul ceremoniilor sacre, stările modificate de conștiință me-
diau pentru populația tribului contactul experiențial direct cu dimen­
siunile arhetipale ale realității — zeități, tărîmuri mitologice și forțe
numinoase ale naturii. O altă arie în care aceste stări au jucat un rol crucial
a fost diagnosticarea și vindecarea diferitelor tulburări. Deși culturile
aborigene posedau deseori cunoștințe impresionante despre remediile
naturiste, ele puneau, în principal, accentul pe vindecarea metafizică.
Acest lucru implica de obicei inducerea stărilor holotropice de con­
știință — la client, la vindecător sau la amîndoi în același timp. De multe
ori, un grup mare sau chiar un trib întreg intra în transa vindecătoare
împreună, cum se întîmplă, de exemplu, pînă în zilele noastre cu abori­
genii Kung din deșertul african Kalahari.
Stările holotropice au fost folosite, de asemenea, pentru cultivarea
intuiției și a percepției extrasenzoriale într-o varietate de scopuri practice,
precum găsirea persoanelor și obiectelor pierdute, obținerea de infor­
mații despre persoane aflate în locuri îndepărtate și pentru a urmări
vînatul. în plus, ele serveau și ca sursă de inspirație artistică, oferind
idei pentru ritualuri, picturi, sculpturi și cîntece. Impactul pe care expe­
riențele trăite în aceste stări 1-a avut asupra vieții culturale a societăților
preindustriale și a istoriei spirituale a omenirii a fost enorm.
Importanța stărilor holotropice pentru culturile vechi aborigene este
reflectată în cantitatea de timp și energie dedicată dezvoltării „tehno­
logiilor sacrului", diferite proceduri de modificare a stării mintale,
capabile să inducă stările holotropice în scopuri rituale și spirituale.
Aceste metode combină în diferite feluri tobele și alte forme de percuție,
muzică, incantații, dansuri ritmice, schimbări ale ritmului respirator și
cultivarea unor forme speciale de observație. Izolarea socială și senzorială
profundă, cum ar fi retragerea într-o peșteră, deșert, pe calota arctică
sau culmile munților joacă, de asemenea, un rol important ca mijloc de
inducere a stărilor holotropice. Intervențiile fiziologice extreme folosite
în acest scop includ postul, privarea de somn, deshidratarea și chiar
sîngerarea masivă, folosirea unor laxative și purgative puternice și
inducerea unei dureri intense.
O tehnologie deosebit de eficientă pentru inducerea stărilor holo­
tropice a fost folosirea rituală a plantelor și substanțelor psihedelice.
Poțiunea divină legendară numită haoma în Zend Avesta din Persia antică
și soma în India era folosită de triburile indo-iraniene cu mai multe
milenii în urmă și a fost, probabil, cea mai importantă sursă a religiei
și filozofiei vedice. Preparate din diferite tipuri de cînepă au fost fumate
și ingerate sub diferite nume {hașiș, charas, bhang, ganja, kif, marijuana)
20

VINDECAREA ȘI POTENȚIALUL EURISTIC…
TABELUL I. I Tehnici antice și aborigene pentru inducerea stărilor holotropice
Lucrul cu respirația, direct sau indirect (pranayama, bastrikayoghinică, „respirația de foc"
budistă, respirația sufi, ketjak balinez, muzica guturală a eschimoșilor inuiți etc.)
Tehnologii ale sunetului (bătut de tobe, zornăit, folosirea betelor, clopotelor și gongurilor,
muzică, incantații, mantre, didjeridoo — instrument care imită mugetul de taur)
Dansul și alte forme de mișcare (rotirile dervișilor, dansurile lama, dansul transei al
boșimanilor din Kalahari, hatha yoga, tai chi, chigong etc.)
Izolare socială și privare senzorială (retragere în deșert, în peșteri, pe vîrfurile munților,
în cîmpiile înzăpezite, căutare de viziuni etc.)
Supraîncărcarea senzorială (o combinație de stimuli acustici, vizuali, și proprioceptivi în
timpul unor ritualuri aborigene, durere extremă etc.)
Mijloace fiziologice (post, privare de somn, purgative, laxative, vasectomie [mayași],
proceduri fizice dureroase (dansul soarelui al indienilor sioux lakota, subincizie, pilirea
dinților)
Meditație, rugăciune și alte practici spirituale (diferite tehnici yoga, tantra, soto și practica
rinzai zen, dzogchen tibetan, isihasm creștin (rugăciunea lui Isus), exercițiile lui Ignatius
de Loyola etc.)
Substanțe psihedelice de proveniență animală sau vegetală (hașiș, cactus mexican,
teonanacatl, ololiuqui, ayahuasca, eboga, lemn de trandafir hawaian, rută siriană,
secreție din pielea broaștei rîioase Bufo alvarius, pește pacific Kyphosus fuscus etc.)
în țările din Orient, Africa și zona Caraibelor pentru recreere, plăcere
și în timpul ceremoniilor religioase. Ele au reprezentat un sacrament
important pentru grupuri extrem de diverse ca brahmanii, unele ordine
sufite, vechii sciți și rastafarienii din Jamaica.
Folosirea rituală a diferitelor materiale psihedelice are și ea o istorie
lungă în America Centrală. Plante extrem de eficiente în modificarea
stării mintale erau bine cunoscute în mai multe culturi indiene pre-
hispanice — azteci, mayași și tolteci. Cele mai renumite sînt cactusul
mexican peyote (Lofofora williamsii), ciuperca sacră teonanacatl
(Psilocybe mexicana) și ololiuqui, semințele diferitelor varietăți de
rochița rîndunicii (Ipomoea violacea și Turbina corymbosa). Acestea
au fost folosite ca sacramente pînă în prezent de Huichol, Mazatec,
Chichimeca, Cora și alte triburi mexicane indiene, ca și de amerindieni.
Faimoasa yaje sau ayahuasca sud-americană este un decoct obținut
dintr-o liană din junglă (Banisteriopsis caapi) combinat cu alte aditive
din plante. Aria amazoniană și cea a Insulelor Caraibe sînt de asemenea
cunoscute pentru o varietate de țigări psihedelice. Triburile aborigene
din Africa ingerează și inhalează preparate din coaja arbustului eboga
(Tabernanthe iboga), care este folosită în cantități mici ca stimulent și
în cantități mari în ritualurile initiatice pentru bărbați și femei. Compușii
21

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Mandală de la o ședință de respirație holotropica, reprezentind experiența transformării
șamanului într-un leu de munte (Tai Ingrid Hazard)
psihedelici de origine animală includ secreții ale pielii unor broaște (Bufo
alvarius) și carnea peștelui Kyphosus fuscus din Pacific. Lista de mai
sus prezintă doar o mică parte din substanțele psihedelice folosite de-a
lungul secolelor în viața rituală și spirituală a diferitelor țări ale lumii.
Practica inducerii stărilor holotropice poate fi trasată pînă la începu­
turile istoriei umane. Este cea mai importantă caracteristică a șamanis­
mului, cel mai vechi sistem spiritual și artă de vindecare a umanității.
Cariera multor șamani începe cu o criză spontană psihospirituală („boala
șamanică"). Este o stare puternic vizionară, în timpul căreia viitorul șaman
trăiește o călătorie în lumea de dincolo, tărîmul morților, unde este atacat
22

VINDECAREA SI POTENȚIALUL EURISTIC…
de spirite malefice, supus la diferite chinuri, omorît și hăcuit. Acest lucru
este urmat de o experiență a renașterii și ascensiunii în tărîmul celest.
Șamanismul este conectat cu stările holotropice și într-un alt mod.
Șamanii desăvîrșiți și experimentați sînt capabili să intre în transă după
dorință și într-un mod controlat, transă pe care o folosesc pentru diagnosti­
care, vindecare, percepție extrasenzorială, explorarea unor dimensiuni
alternative ale realității și în alte scopuri. Ei induc adesea stările holo­
tropice și altor membri ai tribului și joacă rolul de „ghizi spirituali" —
oferind suportul și îndrumarea necesară celor care traversează teritoriile
complexe ale lumii de dincolo.
Mandală de la o ședință de respirație holotropică în care artiștii s-au identificat cu o
adolescentă dintr-un trib din America de Sud care participă la un rit al pubertății. O parte
importantă a ritualului o reprezenta identificarea cu un jaguar (Katheleen Silver).
23

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Mandală de la o ședință de respirație holotropică, reprezentind identificarea cu o virgină
din regiunea Yucatan a Mexicului, folosită ca victimă a sacrificiului într-un ritual care o
celebrează pe Zeița Porumbului. După o perioadă de sufocare, panică și excitație sexuală,
a apărut un frumos curcubeu aducînd lumină și pace (Kathleeen Silver).
Șamanismul este extrem de vechi, probabil de cel puțin 30 000 de
ani; rădăcinile lui pot fi trasate cu mult timp în urmă, în epoca paleolitică.
Pereții faimoaselor peșteri din sudul Franței și nordul Spaniei, ca
Lascaux, Font de Gaume, Les Trois Freres, Altamira și altele, sînt
decorați cu frumoase imagini de animale, majoritatea reprezentînd specii
care existau în peisajul Epocii de Piatră — bizoni, cai sălbatici, reni,
capre de Alpi, mamuți, lupi, rinoceri și reni. Cu toate acestea, alte ani­
male, precum „Vrăjitorul animal" din peștera Lascaux, sînt creaturi
mitice care au categoric o semnificație magică și rituală. în mai multe
dintre aceste peșteri există picturi și sculpturi ale unor figuri stranii ce
24

VINDECAREA SI POTENȚIALUL EURISTIC…
combină trăsăturile umane și animale, care îi reprezintă neîndoielnic pe
șamanii antici.
Cea mai cunoscută din aceste imagini este „Vrăjitorul" de la Les Trois
Freres, o misterioasă figură compusă ce îmbină diferite simboluri
masculine. Are coarnele unui cerb, ochii unei bufnițe, coada unui cal
sălbatic sau lup, barba unui om și labele unui leu. O altă sculptură fai­
moasă a unui șaman din același complex de peșteri este „Stăpînul fiare­
lor", care guvernează Terenurile Fericite de Vînătoare înțesate de animale
superbe. La fel de cunoscută este scena de vînătoare de pe peretele de
la Lascaux, ce prezintă un bizon rănit și figura unui șaman întins, cu
penisul în erecție. Grota cunoscută sub numele de La Gabillou adă­
postește o sculptură a unei figuri de șaman în mișcare, pe care arheologii
o numesc „Dansatorul."
Pe stratul de lut de pe jos, în interiorul peșterii Tuc d'Audoubert,
cercetătorii au descoperit urme de pași într-un aranjament circular în
jurul a două efigii de bizoni, sugerînd că persoanele care locuiau acolo
participau la dansuri similare cu cele care mai sînt încă practicate în
multe culturi aborigene pentru inducerea stărilor de transă. Originile
șamanismului pot fi urmărite pînă la un cult neanderthalian și mai vechi,
al ursului cavernelor, după cum sugerează altarele de animale din pe­
rioada interglaciară găsite în grotele din Elveția și sudul Germaniei.
Șamanismul nu este numai foarte vechi, ci și universal; el poate fi
întîlnit în America de Nord și de Sud, Europa, Africa, Asia, Australia,
Micronezia și Polinezia. Faptul că atît de multe culturi diferite de-a lungul
istoriei omenirii au considerat utile și relevante tehnicile șamanice
sugerează și că stările holotropice activează ceea ce antropologii numesc
„mintea primară", un aspect fundamental și primordial al psihicului uman
care transcende rasa, sexul, cultura și timpul istoric. în culturile care
au scăpat de influența distrugătoare a civilizației industriale occidentale,
tehnicile și procedurile șamanice au supraviețuit pînă azi.
Un alt exemplu de transformare psihospirituală sancționată cultural
și care implică stările holotropice sînt evenimentele rituale pe care
antropologii le numesc rituri de trecere. Acest termen a fost inventat
de antropologul olandez Arnold van Gennep, autorul primului tratat
științific despre acest subiect (van Gennep, 1960). Ceremonii de acest
tip au existat în toate culturile aborigene cunoscute și mai sînt încă prac­
ticate în multe societăți preindustriale. Scopul lor principal este să redefi-
nească, să transforme și să purifice persoane, grupuri și chiar culturi întregi.
Riturile de trecere sînt practicate în momente de schimbări critice
din viața unei persoane sau a unei culturi. Momentul realizării lor
25

PSIHOLOGIA VIITORULUI
coincide deseori cu tranziții fiziologice și sociale importante, cum ar fi
nașterea, circumcizia, pubertatea, căsătoria, menopauza și moartea.
Ritualuri similare sînt asociate și cu inițierea în statutul de războinic,
acceptarea în societățile secrete, festivalurile calendaristice ale înnoirii,
ceremoniile de vindecare și migrațiile geografice ale grupurilor umane.
Riturile de trecere implică puternice proceduri de modificare a stării
mintale care induc experiențe psihologice dezorganizante și conduc la
un nivel superior de integrare. Acest episod al morții și renașterii psiho-
spirituale este atunci interpretat ca moarte în vechiul rol și renașterea
întru noul rol. De exemplu, în riturile pubertății, inițiații intră în procedură
ca băieți și fete și ies ca adulți, cu toate drepturile și îndatoririle care decurg
din acest statut. în aceste situații, individul sau grupul social lasă în urmă
un mod de existență și trece la circumstanțe de viață complet noi.
Persoana care revine din inițiere nu mai este aceeași cu cea care a
intrat în procesul inițiatic. După ce a suferit o transformare psihospirituală
profundă, are o conexiune personală cu dimensiunea numinoasă a exis­
tenței, ca și cu noua perspectivă mult extinsă asupra lumii, o imagine
de sine mai bună și un sistem diferit de valori. Toate acestea sînt rezul­
tatul unei crize induse deliberat care ajunge la însăși esența ființei inițiate
și este uneori îngrozitoare, haotică și dezorganizantă. Riturile de trecere
oferă astfel un alt exemplu de situație în care o perioadă de dezintegrare
temporară și frămîntări duce la o mai bună sănătate psihică și la o stare
de bine.
Cele două exemple de „dezintegrare pozitivă" pe care le-am discutat
pînă acum — criza șamanică și experiența ritualului de trecere — au
multe trăsături comune, dar diferă în mare măsură. Criza șamanică inva­
dează psihicul viitorului șaman pe neașteptate și fără avertisment; este
spontană și autonomă prin natura ei. Dimpotrivă, riturile de trecere sînt
produsul culturii și urmează un plan previzibil. Experiențele inițiatice
sînt rezultatul unor „tehnologii ale sacrului", dezvoltate și perfecționate
de generațiile anterioare.
în culturile care venerează șamanii și practică ritualuri de trecere,
criza șamanică este considerată o formă de inițiere mult superioară
ritualului de trecere. Este privită ca o intervenție a unei puteri superioare,
fiind astfel o indicație a opțiunii divine și chemării speciale. Dintr-o altă
perspectivă, ritualurile de trecere reprezintă un pas înainte în aprecierea
culturală a valorii pozitive a stărilor holotropice. Culturile șamanice acceptă
și respectă foarte mult stările holotropice care apar spontan în timpul
crizelor inițiatice și a transei vindecătoare trăite sau induse de șamanii
recunoscuți. Riturile de trecere introduc stările holotropice în cultură
26

VINDECAREA SI POTENȚIALUL EURISTIC…
la scară largă, le instituționalizează și le integrează în viața rituală și
spirituală.
Stările holotropice de conștiință au jucat, de asemenea, un rol critic
în misterele morții și renașterii, proceduri sacre și secrete foarte răspîn-
dite în lumea antică. Aceste mistere se bazau pe povestiri mitologice
despre zeități care simbolizau moartea și transformarea. în vechiul Sumer
erau Inanna și Dumuzi, în Egipt, Isis și Osiris, iar în Grecia, zeitățile
Attis, Adonis, Dionysos și Persefona. Corespondentele lor mezoameri-
cane erau la azteci Quetzalcoatl sau Șarpele cu Pene și Gemenii Eroi
din tradiția mayașă de la Popol Vuh. Aceste mistere erau deosebit de
populare în zona mediteraneană și în Orientul Mijlociu, așa cum se poate
vedea din inițierile în templele sumeriene și egiptene, misterele mitraice
sau riturile grecești koribantice, bacanalele și misterele eleusine.
O mărturie impresionantă a puterii și impactului experiențelor impli­
cate este faptul că misterele practicate în sanctuarul eleusin de lîngă Atena
au avut loc cu regularitate și fără întrerupere la fiecare cinci ani, timp
de aproape două mii de ani. Chiar și așa, nu au încetat să atragă atenția
lumii antice. Activitățile ceremoniale din Eleusis au fost brutal întrerupte
cînd împăratul creștin Teodosius a interzis participarea la mistere și la
alte culte păgîne. La scurt timp după aceea, în 395 d.Cr., invadatorii goți
au distrus sanctuarul.
în telestrion, gigantica sală inițiatică de la Eleusis, peste 3.000 de
neofiți trăiau în același timp experiențe intense de transformare psiho-
spirituală. Importanța culturală a acestor mistere pentru lumea antică
și rolul lor încă nerecunoscut în istoria civilizației europene devine
evident cînd realizăm că printre inițiați se numărau multe figuri ilustre
și faimoase ale antichității. Pe lista neofiților se aflau filozofi ca Platon,
Aristotel și Epictet, conducătorul militar Alcibiade, autorii de piese de
teatru Euripide, Sofocle și poetul Pindar. Un alt inițiat faimos, Marcus
Aurelius, era fascinat de speranțele escatologice oferite de aceste ritualuri.
Omul de stat roman și filozoful Marcus Tullius Cicero a participat la
mistere și a scris o relatare entuziastă despre efectele și impactul lor
asupra civilizației antice (Cicero, 1977).
Un alt exemplu al respectului și influenței de care se bucurau în lumea
antică vechile religii ale misterelor este mitraismul. Acesta a început
să se răspîndească în întregul Imperiu Roman în secolul I d.Cr., a atins
maximum de înflorire în secolul al III-lea și a căzut victimă creștinis­
mului la sfîrșitul secolului al IV-lea. în perioada cînd acest cult atinsese
maximum de înflorire, sanctuare subpămîntene mitraice (mithraeă)
puteau fi întîlnite de la țărmurile Mării Negre și pînă la Munții Scoției
27

PSIHOLOGIA VIITORULUI
și granița cu Deșertul Saharei. Misterele mitraice reprezentau religia soră
a creștinismului și cel mai important concurent al ei (Ulansey, 1989).
Detaliile procedurilor care modifică starea mintală implicate în aceste
ritualuri secrete au rămas în mare parte necunoscute, deși este probabil
ca poțiunea sacră kykeon să fi jucat un rol critic în misterele eleusine.
Poțiunea era un amestec de alcaloizi similari cu LSD-ul. Este, de ase­
menea, foarte probabil ca substanțele psihedelice să fi fost utilizate în
bacanale și alte tipuri de ritualuri. Vechii greci nu cunoșteau distilarea
alcoolului și, cu toate acestea, conform relatărilor, vinurile folosite în
ritualurile dionisiace trebuia să fie diluate de trei pînă la douăzeci de
ori și trei cupe erau de-ajuns pentru a aduce pe unii inițiați „la granița
nebuniei" (Wasson, Hofmann și Ruck, 1978).
în plus față de vechile tehnologii aborigene ale sacrului, multe religii
mari au dezvoltat proceduri psihospirituale sofisticate, concepute în mod
special pentru a induce experiențe holotropice. în această categorie intră
diferitele tehnici de yoga, meditația folosită în vipassana, zen și budismul
tibetan, ca și exerciții spirituale din tradiția taoistă și ritualuri tantrice
complexe. Am putea adăuga și diferite abordări elaborate folosite de
sufiți, misticii Islamului. Aceștia foloseau cu regularitate în ceremoniile
lor sacre sau zikers, respirația intensă, cîntecele religioase și dansul prin
învîrtire, care induc transa.
Din tradiția iudeo-creștină putem menționa aici exercițiile de respirație
ale esenienilor și botezul, care la ei implica o semiînecare, rugăciunea
lui Isus (isihasmul), exercițiile lui Ignatius de Loyola și diferite proceduri
cabalistice și hassidice. Abordările menite să inducă sau să faciliteze
experiențe spirituale directe sînt caracteristice pentru ramurile mistice
ale marilor religii și pentru ordinele lor monastice.
Stările holotropice în istoria psihiatriei
Acceptarea neechivocă a stărilor holotropice în era preindustrială este
într-un contrast uimitor cu atitudinea complexă și confuză față de aceste
stări în civilizația industrială. Stările holotropice au jucat un rol crucial
la începuturile istoriei psihologiei și psihoterapiei abisale. în manualele
de psihiatrie, rădăcinile psihologiei abisale pot fi de obicei urmărite pînă
la ședințele hipnotice conduse de Jean Martin Charcot la clinica
Salpetriere din Paris, cercetările stărilor hipnotice realizate de Hippolyte
Bernheim și Ambroise Liebault la Nancy. Sigmund Freud a vizitat
ambele locuri în timpul călătoriei sale de studii în Franța și a învățat
28

VINDECAREA SI POTENȚIALUL EURISTIC…
tehnica inducției hipnotice. A folosit-o în tentativele sale inițiale de
explorare a căilor de acces către inconștientul pacienților. Ulterior, și-a
schimbat radical strategia și a înlocuit abordarea cu metoda asociațiilor
libere.
în plus, primele idei ale lui Freud erau inspirate de lucrul cu o pacientă
pe care o trata împreună cu prietenul său, Joseph Breuer. Această tînără,
pe care Freud o numește în scrierile lui dra Anna O., suferea de simptome
isterice severe. în timpul ședințelor terapeutice, ea a trăit spontan stările
holotropice de conștiință în care a regresat pînă în copilărie și a retrăit
diferite amintiri traumatice care se aflau la baza tulburării ei nevrotice.
Ea a considerat că aceste experiențe sînt foarte utile și le-a numit „curăța­
rea hornului". în Studii asupra isteriei, cei doi terapeuți au recomandat
regresia hipnotică și abreactia întîrziată a traumelor ca tratament pentru
psihonevroze (Freud și Breuer, 1936).
în ultima sa lucrare, Freud a trecut de la experiența emoțională directă
într-o stare holotropică la asocierile libere în starea obișnuită de con­
știință. El a trecut de la retrăirea conștientă și abreactia emoțională a
materialului inconștient la analiza transferului afectiv și de la trauma
reală la fanteziile oedipale. Retrospectiv, acestea par să fi fost evoluții
nefericite care au orientat psihoterapia occidentală într-o direcție greșită
pentru următorii 50 de ani (Ross, 1989). Deși terapia verbală poate fi
extrem de utilă în studiul interpersonal și rectificarea interacțiunii și
comunicării distorsionate în relațiile umane (de exemplu, terapia de cuplu
și de familie), este ineficientă în rezolvarea blocajelor și macrotraumelor
emoționale și bioenergetice care stau la baza multor tulburări emoțio­
nale și psihosomatice.
în urma acestei schimbări, psihoterapia în prima jumătate a secolu­
lui XX era practic sinonimă cu conversația — interviuri față în față,
asociații libere și decondiționare behavioristă. în același timp, stările
holotropice, considerate inițial o unealtă terapeutică eficientă, au ajuns
să fie asociate cu patologia, și nu cu vindecarea.
Această situație a început să se schimbe în anii '50, o dată cu apariția
psihoterapiei psihedelice și a inovațiilor radicale în psihologie. Un grup
de psihologi americani, condus de Abraham Maslow, nemulțumit de
behaviorism și psihanaliza freudiană, a lansat o mișcare nouă și revolu­
ționară, psihologia umanistă. într-un interval scurt, această mișcare a
devenit foarte populară și a oferit contextul pentru un spectru larg de
terapii în întregime bazate pe principii noi.
în timp ce psihoterapiile tradiționale foloseau în principal mijloace
verbale și analiza intelectuală, aceste terapii noi, care au fost numite
29

PSIHOLOGIA VIITORULUI
experimentale, au pus accentul pe experiență și exprimarea directă a
emoțiilor. Multe dintre ele includeau și diferite forme de lucru corporal
ca parte integrantă a procesului terapeutic. Probabil cel mai cunoscut
reprezentant al acestor noi abordări este gestalt, terapia lui Fritz Perls
(Perls, 1976). în ciuda accentului pus de ele pe experiența emoțională,
majoritatea acestor terapii încă se mai bazează în mare măsură pe
comunicarea verbală și necesită menținerea pacientului în starea obișnuită
de conștiință.
Cele mai radicale inovații în domeniul terapeutic au fost abordări
atît de puternice, încît au schimbat profund starea de conștiință a pacien­
ților, precum terapia psihedelică, diferite abordări neo-reichiene, tera­
pia primară, rebirth și alte cîteva. împreună cu soția mea, Christina, am
dezvoltat respirația holotropică, o metodă care poate facilita stările holo-
tropice profunde prin mijloace foarte simple — o combinație de respirație
conștientă, muzică evocatoare și lucru corporal concentrat pe anumite
zone (Grof, 1988). Vom cerceta teoria și practica acestei puternice forme
de autoexplorare și psihoterapie mai tîrziu, în acest volum.
Cercetarea psihofarmacologică modernă a îmbogățit instrumentarul
de metode de inducere a stărilor holotropice de conștiință, adăugînd
substanțe psihedelice informă chimică pură, fie izolate din plante sau
sintetizate în laborator. Aici intră tetrahidrocanabinolii (THC), princi­
piile active din hașiș și marijuana, mescalina din peyote, psilocibina și
psilocina din ciupercile magice mexicane și diferiți derivați triptaminici
din prafurile psihedelice de inhalat folosite în zona Caraibelor și în
America de Sud. LSD-ul, sau dietilamida acidului lisergic, este o sub­
stanță semisintetică; acidul lisergic este un produs natural al cornului
de secară, și grupul dietilamidelor este adăugat în laborator. Cele mai
cunoscute substanțe psihedelice sintetice sînt derivații amfetaminici
MDA, MDMA (Adam sau Ecstasy), STP și 2-CB.
Există și tehnici de laborator extrem de eficiente pentru modificarea
stării de conștiință. Una dintre acestea este izolarea senzorială, care
implică o reducere radicală a stimulilor senzoriali semnificativi (Lilly,
1977). în formă extremă, individul este privat de inputul senzorial prin
cufundarea într-un bazin întunecat, izolat fonic, plin cu apă la tempe­
ratura corpului. O altă metodă de laborator bine cunoscută și eficientă
în modificarea conștiinței este biofeedback-ul, în care individul este
ghidat de semnale electronice feedback în stările holotropice de conștiință
caracterizate prin preponderența unor frecvențe specifice ale undelor
cerebrale (Green și Green, 1978). Am putea menționa aici și tehnicile
de privare de somn și vise și visul lucid (LaBerge, 1985).
30

VINDECAREA SI POTENȚIALUL EURISTIC…
Este important de subliniat că episoade holotropice de durată variabilă
pot apărea și spontan, fără nici o cauză specifică identificabilă și deseori
împotriva voinței persoanelor implicate. Deoarece psihiatria modernă
nu face diferența între stările mistico-spirituale și bolile mintale, per­
soanele care trăiesc aceste stări sînt deseori etichetate drept psihotice,
spitalizate și primesc un tratament psihofarmacologic supresiv obișnuit.
Eu și soția mea, Christina, am numit aceste stări crize psihospirituale
sau urgențe spirituale. Sîntem de părere că, tratate și conduse adecvat,
ele pot duce la vindecarea emoțională și psihosomatică, la transformarea
pozitivă a personalității și la evoluția conștiinței (Grof și Grof, 1989,
1990). Voi reveni asupra acestui subiect important într-un capitol ulterior.
Deși am fost profund interesat de toate categoriile de stări holotro­
pice menționate, cele mai multe dintre cercetările mele s-au concentrat
asupra terapiei psihedelice, a respirației holotropice și a urgențelor spi­
rituale. Lucrarea de față se bazează în mare parte pe observațiile mele
asupra acestor trei subiecte în care am cea mai mare experiență. Cu toate
acestea, concluziile generale rezultate din cercetările mele se aplică
tuturor situațiilor care implică stări holotropice.
Psihiatria occidentală:
Concepții greșite și nevoia urgentă de restructurare
Apariția terapiei psihedelice și a puternicelor tehnici experimentale
au reintrodus stările holotropice în instrumentarul terapeutic al psihiatri­
ei moderne. Cu toate acestea, încă de la început, comunitatea acade­
mică a arătat o puternică rezistență împotriva acestor abordări și nu le-a
acceptat nici ca modalități de tratament, nici ca provocări.
Toate dovezile publicate în numeroase reviste și cărți de specialitate
nu au fost suficiente pentru a schimba prejudecățile profund înrădăcinate
față de stările holotropice apărute în prima jumătate a secolului XX.
Problemele generate de experimentele nesupervizate ale tinerei gene­
rații în anii '60 și concepțiile greșite răspîndite de jurnaliștii în căutare
de știri de senzație au complicat și mai mult tabloul și au împiedicat o
evaluare realistă a potențialului substanțelor psihedelice, ca și a riscurilor
asociate cu folosirea lor.
în ciuda copleșitoarelor dovezi care îi contrazic, psihiatrii din curentul
dominant continuă să privească toate stările holotropice de conștiință
ca patologice, ignorînd informațiile generate de cercetarea lor și nu fac
nici o distincție între stările mistice și psihoze. Ei continuă și să folosească
diferite mijloace farmacologice pentru a suprima fără discriminare toate
31

PSIHOLOGIA VIITORULUI
stările modificate de conștiință apărute spontan. Este remarcabil în ce
măsură curentul științific dominant a ignorat, distorsionat și interpretat
greșit toate dovezile referitoare la stările holotropice, indiferent dacă sursa
lor au constituit-o cercetările istorice, religia comparată, antropologia
sau diferite alte domenii ale cercetării moderne a conștiinței ca parapsiho-
logia, terapia psihedelică, psihoterapiile experiențiale, hipnoza, tanato-
logia sau lucrul cu tehnici de laborator de modificare a conștiinței.
Rigiditatea cu care oamenii de știință din curentul de bază au tratat
informațiile acumulate de toate aceste discipline este un lucru la care
ne-am putea aștepta de la fundamentaliștii religioși. Este foarte surprin­
zător cînd o astfel de atitudine apare în lumea științei, deoarece este
contrară însuși spiritului investigației științifice. Cele peste patru decenii
de cercetare a conștiinței m-au convins că o analiză serioasă a datelor
rezultate din cercetarea stărilor holotropice ar avea consecințe impor­
tante nu numai pentru teoria și practica psihiatriei, ci și pentru concepția
despre știința occidentală. Singurul fel în care știința modernă poate să-și
păstreze filozofia materialist-monistă este sistematica excludere și cen­
zurare a tuturor datelor despre stările holotropice.
După cum am văzut, utilizarea potențialului de vindecare al stărilor
holotropice este cea mai recentă descoperire a psihoterapiei occidentale,
dacă nu ținem cont de scurta perioadă de la începutul secolului XX despre
care am discutat mai devreme. Paradoxal, într-un context istoric mai
larg, este și cea mai veche formă de vindecare, una care poate fi întîlnită
mereu, încă de la începuturile omenirii. Terapiile care folosesc stările
holotropice reprezintă astfel o redescoperire și o reinterpretare modernă
a elementelor și principiilor documentate de antropologii care au studiat
modalitățile antice și aborigene de vindecare spirituală, în special dife­
ritele procedee șamanice.
Implicațiile cercetărilor moderne asupra conștiinței
în psihiatrie
După cum am menționat mai devreme, psihiatria și psihologia occi­
dentală nu privesc stările holotropice (cu excepția viselor care nu sînt
recurente sau înspăimîntătoare) ca avînd un potențial terapeutic și euristic.
Ele sînt în esență considerate fenomene patologice. Michael Harner, un
antropolog de renume în cercurile academice, care a urmat o inițiere
șamanică în timpul cercetărilor sale în jungla amazoniană și practică
șamanismul, sugerează că psihiatria occidentală este serios părtinitoare
în cel puțin două moduri semnificative. Este etnocentrică, ceea ce în-
32

VINDECAREA SI POTENȚIALUL EURISTIC…
seamnă că își consideră propriile vederi despre psihicul uman și realitate
ca singurele corecte și superioare tuturor celorlalte. Este și cognicentrică
(un cuvînt mai corect ar fi pragmacentrică), însemnînd că ține cont numai
de experiențele și observațiile realizate în starea de conștiință obișnuită
(Harner, 1980).
Dezinteresul psihiatriei față de stările holotropice și disprețul față
de acestea au dus la o abordare cultural inflexibilă și la o tendință de a
patologiza toate activitățile care nu pot fi înțelese în contextul îngust
al paradigmei materialist-moniste. Acest lucru include viața rituală și
spirituală a culturilor vechi și preindustriale și întreaga istorie spirituală
a omenirii. în același timp, această atitudine a obturat provocarea
conceptuală critică adusă de studiul stărilor holotropice pentru teoria
și practica psihiatriei.
Dacă studiem sistematic experiențele și observațiile asociate cu stările
holotropice, aceasta conduce inevitabil la o revizuire radicală a ideilor
noastre fundamentale despre conștiință și psihicul uman, și la o abordare
complet nouă a psihiatriei, psihologiei și psihoterapiei. Schimbările pe
care ar trebui să le facem în modul nostru de gîndire se înscriu în cîteva
categorii mari:
Natura psihicului uman și dimensiunile conștiinței
Psihiatria și psihologia academică tradițională folosesc un model al
psihicului limitat la biologie, biografia postnatală și inconștientul freudian
individual. Pentru a explica toate fenomenele care apar în stările holotro­
pice, trebuie să ne revizuim drastic modul de înțelegere a dimensiunilor
psihicului uman. Pe lîngă nivelul biografic postnatal, noua cartografie
extinsă include alte două domenii: perinatal (legat de trauma nașterii)
și transpersonal (care include amintirile ancestrale, rasiale, colective
și filogenetice, experiențele karmice și dinamicile arhetipale).
Natura și arhitectura tulburărilor emoționale și psihosomatice
Pentru a explica diferitele tulburări care nu au o bază organică („psiho­
patologie psihogenă"), psihiatria tradițională folosește un model care
se limitează la traumele biografice postnatale survenite în pruncie și
ulterior, în viață. Noua perspectivă sugerează că rădăcinile tulburărilor
de acest fel sînt mult mai profunde și includ contribuții semnificative
din nivelul perinatal (trauma nașterii) și din domeniile transpersonale
(cum am precizat mai sus).
33

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Mecanisme terapeutice eficiente
Psihoterapia tradițională cunoaște numai mecanismele terapeutice care
operează la nivelul materialului biografic, precum amintirea evenimente­
lor uitate, îndepărtarea reprimării, reconstruirea trecutului din vise sau
simptome nevrotice, retrăirea amintirilor traumatice și analiza transferu­
lui. Cercetările holotropice relevă multe alte mecanisme importante de
vindecare și transformare a personalității care devin disponibile în momen­
tele în care conștiința noastră atinge nivelurile perinatal și transpersonal.
Strategie de psihoterapie și autoexplorare
în psihoterapiile tradiționale, obiectivul este atingerea unei înțelegeri
intelectuale a modului în care funcționează psihicul, a construcției și
semnificației simptomelor. Această înțelegere devine apoi baza pentru
dezvoltarea unei tehnici pe care terapeuții o pot folosi pentru a-și trata
pacienții. O problemă serioasă a acestei strategii este dezacordul izbitor
dintre psihologi și psihiatri în privința problemelor teoretice fundamentale
și numărul uimitor de școli de psihoterapie concurente. Lucrul cu stările
holotropice ne indică o variantă surprinzător de radicală — mobilizarea
inteligenței profunde interioare a persoanelor care orientează procesul
de vindecare și transformare.
Rolul spiritualității în viața omului
Știința materialistă occidentală nu lasă loc nici unei forme de spiri­
tualitate și, în realitate, consideră că aceasta este incompatibilă cu
perspectiva științifică asupra lumii. Cercetarea modernă a conștiinței arată
că spiritualitatea este o dimensiune naturală și legitimă a psihicului uman
și a schemei universale a lucrurilor. Totuși, în acest context, este impor­
tant să subliniem că afirmația este valabilă pentru spiritualitatea autentică,
și nu pentru ideologiile religiilor organizate.
Natura realității: psihic, Cosmos și conștiință
Schimbările necesare discutate pînă acum vizau teoria și practica
psihiatriei, psihologiei și psihoterapiei. Cu toate acestea, lucrul cu stările
holotropice pune probleme de natură fundamentală. Multe dintre expe­
riențele și observațiile care au loc în timpul terapiei de acest tip sînt atît
de ieșite din comun, încît nu pot fi înțelese în contextul abordării mate-
rialist-moniste a realității. Impactul lor conceptual este atît de mare, încît
subminează principalele ipoteze metafizice ale științei occidentale, mai
ales cele privind natura conștiinței și relația sa cu materia.
34

2
Cartografia psihicului uman:
registrele biografic, perinatal
și transpersonal

Experiențele din stările holotropice ale conștiinței și observațiile legate
de ele nu puteau fi explicate în termenii cadrului conceptual al psihiatriei
academice, care se limitează la biografia postnatală și inconștientul
freudian individual. Pentru a explica fenomenologia acestor stări și a
evenimentelor asociate, avem nevoie de un model cu o viziune incom­
parabil mai mare și mai cuprinzătoare a psihicului uman, o perspectivă
radical diferită asupra conștiinței. în primii ani ai cercetărilor mele
psihedelice, am schițat o cartografie mult mai vastă a psihicului care
pare să răspundă acestei nevoi.
Cum am arătat mai devreme, această hartă conține, pe lîngă nivelul
biografic obișnuit, două domenii transbiografice: domeniul perinatal,
legat de trauma nașterii biologice; și domeniul transpersonal, care explică
fenomene ca identificarea experiențială cu alte persoane, animale, plante
și aspecte ale naturii. Ultimul domeniul este și sursa amintirilor ancestra­
le, rasiale, filogenetice și karmice, ca și a viziunilor de ființe arhetipale
și regiuni mitologice. Experiențele extreme din această categorie sînt
identificarea cu Mintea Universală și Vidul Supracosmic și Metacosmic.
Fenomene perinatale și transpersonale au fost descrise de-a lungul timpu­
lui de literatura religioasă, mistică și ocultă a diferitelor țări ale lumii.
Biografia postnatală și inconștientul individual
Domeniul biografic al psihicului cuprinde amintirile noastre înce-
pînd din fragedă copilărie. Această parte a psihicului nu necesită prea
multe discuții, deoarece este bine cunoscută din psihiatria, psihologia
și psihoterapia tradiționale. Simplu spus, imaginea psihicului folosită
37

PSIHOLOGIA VIITORULUI
în cercurile academice este limitată exclusiv la acest domeniu și la
inconștientul individual. Inconștientul, așa cum a fost descris de Sigmund
Freud, este în strînsă legătură cu acest domeniu, deoarece se compune,
în cea mai mare parte, din material biografic postnatal uitat sau activ
reprimat. Dar descrierea nivelului biografic al psihicului în noua carto­
grafie nu este aceeași cu cea din psihologia tradițională. Lucrul cu stările
holotropice a scos la iveală unele aspecte ale dinamicilor domeniului
biografic care au rămas ascunse cercetărilor care folosesc psihoterapia
verbală.
în primul rînd, în stările holotropice, spre deosebire de psihoterapia
verbală, o persoană nu își amintește numai evenimente semnificative
din punct de vedere emoțional și nu le reconstituie indirect din vise,
erori de limbaj sau din distorsiuni transferențiale. Persoana retrăiește
și emoțiile inițiale, senzațiile fizice și chiar percepțiile senzoriale în
regresie completă la vîrsta respectivă. Acest lucru înseamnă că în timpul
retrăirii unei traume importante din pruncie sau copilărie, subiectul are
imaginea corporală, percepția naivă a lumii, senzațiile și emoțiile care
corespund vîrstei sale în momentul respectiv. Autenticitatea acestei re-
gresii este dovedită de faptul că ridurile de pe fața acestor persoane dispar
temporar, dîndu-le o expresie infantilă, iar atitudinile, gesturile și compor­
tamentul devin copilărești.
A doua diferență dintre lucrul cu materialul biografic din stările holo­
tropice și psihoterapiile verbale, în afară de confruntarea psihotraumelor
obișnuite cunoscută din manualele de psihologie, este că deseori trebuie
să retrăim și să reintegrăm în primul rînd traumele de natură fizică. Multe
persoane care au urmat o psihoterapie psihedelică sau holotropică au
retrăit experiențe de resuscitare după înec, operații, accidente și boli ale
copilăriei. Deosebit de importante par să fie în special traumele asociate
cu sufocarea, precum difteria, tușea convulsivă, strangularea sau aspirarea
unui obiect străin.
Acest material apare spontan și fără nici o programare prealabilă.
Cînd apare, realizăm că aceste traume fizice au avut un puternic impact
psihotraumatic asupra noastră și că au jucat un rol semnificativ în psiho-
geneza problemelor noastre emoționale și psihosomatice. La clienții care
suferă de astm, cefalee de tip migrenă, dureri psihosomatice, fobii, ten­
dințe sadomasochiste sau depresie și tendințe suicidare poate fi întîlnită
de obicei o istorie a traumelor fizice. Retrăirea amintirilor traumatice
de acest tip și integrarea lor au consecințe terapeutice importante. Acest
fapt contrastează foarte puternic cu poziția psihiatriei și psihologiei
academice, care nu recunosc impactul psihotraumatic al traumelor fizice.
38

CARTOGRAFIA PSIHICULUI UMAN
O altă observație privind nivelul biografic/al amintirii din psihic
evidențiată de cercetările mele a fost descoperirea că amintirile cu
relevanță emoțională nu sînt stocate în inconștient ca un mozaic de
engrame izolate, ci sub forma unor constelații dinamice complexe. Am
creat pentru aceste conglomerate de amintiri termenul de sisteme COEX,
care este o prescurtare pentru „sisteme de experiență condensată" (systems
of condensed experience). Acest concept are o importanță teoretică și
practică atît de mare, încît merită să fie discutat separat.
Sistemele de experiență condensată (sistemele COEX)
Un sistem COEX este compus din amintiri cu încărcătură emoțională
din diferite perioade ale vieții. Amintirile seamănă din punctul de vedere
al calității emoției sau al senzației fizice comune. Fiecare COEX are o
temă fundamentală ce se regăsește la toate nivelurile sale, reprezentînd
numitorul lor comun. Nivelurile individuale conțin variații ale acestei
teme fundamentale din diferite perioade de existență. Inconștientul unei
persoane poate conține mai multe constelații COEX, numărul și natura
temelor centrale variază considerabil de la o persoană la alta.
Nivelurile unui anumit sistem pot conține, de exemplu, toate amin­
tirile importante legate de umilire, înjosire sau rușine care ne-au lezat
stima de sine. într-un alt sistem COEX, numitorul comun poate fi anxie­
tatea trăită în diferite situații șocante și terifiante sau sentimente de
sufocare și claustrofobie trezite de situații opresive și limitative. Respin­
gerea și privarea emoțională care ne afectează capacitatea de a avea
încredere în bărbați, femei sau oameni, în general, reprezintă o altă temă
comună. Situațiile care au generat profunde sentimente de vinovăție și
eșec, evenimentele care au produs o convingere că sexul este periculos
sau dezgustător și întîlnirile cu agresiunea și violența arbitrară pot fi
adăugate la lista de exemple caracteristice de mai sus. Deosebit de impor­
tante sînt sistemele COEX care conțin amintiri ale unor situații în care
sînt amenințate viața, sănătatea și integritatea corporală.
Discuția de mai sus poate lăsa cu ușurință impresia că sistemele
COEX conțin întotdeauna amintiri dureroase și traumatice. Cu toate
acestea, intensitatea și relevanța emoțională ale experienței sînt cele care
stabilesc dacă o amintire va fi inclusă sau nu într-un sistem COEX, nu
caracterul său neplăcut. în afară de constelațiile negative, există și sisteme
care conțin amintiri foarte plăcute sau chiar momente și situații extatice.
39

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Conceptul dinamicilor COEX a apărut din psihoterapie o dată cu
pacienții care sufereau de forme grave de psihopatologie, unde lucrul
cu aspectele traumatice ale vieții joacă un rol foarte important. Aceasta
explică faptul că sistemele în care sînt implicate experiențe dureroase
s-au bucurat de relativ mai multă atenție. Spectrul sistemelor COEX
negative este mult mai bogat și mai divers decît al celor pozitive. Se
pare că nefericirea din viața noastră poate avea multe forme diferite, în
timp ce fericirea depinde de îndeplinirea cîtorva condiții de bază. Cu
toate acestea, o discuție generală necesită sublinierea faptului că
dinamicile COEX nu se limitează la constelațiile de amintiri traumatice.
în primele stadii ale cercetării psihedelice, cînd am descoperit pentru
prima dată existența sistemelor COEX, le-am descris ca principii care
guvernează dinamica nivelului biografic al inconștientului. Pe vremea
aceea, perspectiva mea asupra psihologiei se baza numai pe modelul
biografic îngust al psihicului moștenit de la profesori, în special de la
analistul meu freudian. în plus, în prima ședință dintr-o serie de sesiuni
psihedelice, mai ales atunci cînd se foloseau doze mai mici, materialul
biografic domina deseori cadrul. Pe măsură ce experiența mea cu stările
holotropice devenea tot mai bogată și mai vastă, era clar că rădăcinile
sistemelor COEX merg mult mai departe.
în modul în care înțeleg acum psihicul, fiecare dintre constelațiile
COEX pare să fie suprapusă și ancorată într-un anumit aspect al traumei
nașterii. Experiența nașterii biologice este atît de complexă și de bogată
în emoții și senzații fizice, încît conține în formă de prototip temele
elementare ale celor mai obișnuite sisteme COEX. Cu toate acestea, un
sistem COEX tipic merge mult mai departe și rădăcinile sale cele mai
profunde constau din diferite forme de fenomene transpersonale, ca
experiențele din viețile anterioare, arhetipurile jungiene, identificarea
conștientă cu diferite animale și altele.
Acum consider sistemele COEX principii generale de organizare ale
psihicului uman. Conceptul sistemelor COEX seamănă într-o anumită
măsură cu ideea lui C.G. Jung despre „complexele psihologice" (Jung,
1960) și noțiunea lui Hanskarl Leuner despre „sistemele transfenomenale
dinamice" (tdysts) (Leuner, 1962), dar are multe trăsături care îl
diferențiază de ambele. Sistemele COEX joacă un rol important în viața
noastră psihologică. Ele pot influența percepția de sine, modul în care
îi percepem pe ceilalți și lumea înconjurătoare și felul în care simțim
și acționăm. Ele sînt forțele dinamice din spatele simptomelor noastre
emoționale și psihosomatice, al dificultăților pe care le resimțim în
relațiile cu alte persoane și al comportamentelor iraționale.
40

CARTOGRAFIA PSIHICULUI UMAN
între sistemele COEX și lumea exterioară există o interacțiune dina­
mică. Anumite evenimente din viață pot activa sistemele COEX
corespondente și, invers, sistemele active COEX ne pot face să percepem
realitatea și să ne comportăm astfel încît să recreăm temele lor esențiale
în viața noastră prezentă. Acest mecanism poate fi observat foarte clar
în lucrul experiențial. în stările holotropice, conținutul trăirii, percepția
mediului și comportamentul subiectului sînt determinate în termeni
generali de sistemul COEX care domină ședința și mai concret de nivelul
sistemului care apare momentan în conștiință.
Toate caracteristicile sistemelor COEX pot fi cel mai bine evidențiate
printr-un exemplu practic. L-am ales, în acest scop, pe Peter, un profesor
de 37 de ani, care a fost spitalizat intermitent și tratat, fără succes, în
departamentul nostru din Praga, înainte de a face terapie psihedelică.
Cînd am început ședințele experiențiale, Peter abia mai putea funcționa
în viața cotidiană. Era aproape constant obsedat de ideea de a găsi un bărbat
cu anumite caracteristici fizice și preferabil îmbrăcat în negru. Voia să se
împrietenească cu acesta și să-i vorbească despre dorința lui arzătoare de
a fi încuiat într-o pivniță întunecată și expus unor torturi diabolice, fizice
și mintale. Incapabil să se concentreze asupra altui lucru, hoinărea fără țintă
prin oraș, vizitînd parcurile publice, toaletele, barurile și gările, în căutarea
„bărbatului potrivit".
De cîteva ori, a reușit să convingă sau să mituiască diferiți bărbați care
răspundeau criteriilor lui să-i promită sau chiar să facă ce le cerea. Avînd
un dar special de a găsi persoane cu trăsături sadice, a fost de două ori
aproape ucis, de mai multe ori grav rănit și o dată jefuit. Cînd reușea să tră­
iască ceea ce dorea cu atîta înfrigurare, era extrem de speriat și îi displăceau
profund torturile. în plus față de această problemă principală, Peter suferea
de depresii suicidare, impotență și ocazionale atacuri de epilepsie.
Reconstituindu-i istoria de viață, am descoperit că cele mai mari probleme
ale lui au început în momentul în care a ajuns să lucreze involuntar în
Germania, în timpul celui de-al doilea război mondial. Naziștii foloseau
oamenii aduși în Germania din teritoriile ocupate pentru a-i pune să lucreze
în locuri aflate sub amenințarea raidurilor aeriene, cum ar fi topitoriile și
fabricile de armament. Ei numeau această formă de muncă cu sclavi
Totaleinsetzung. Pe vremea aceea, doi ofițeri SS l-au forțat de mai multe
ori, sub amenințarea armelor, să participe la practicile lor homosexuale. La
terminarea războiului, Peter și-a dat seama că aceste experiențe l-au deter­
minat să prefere actul sexual homosexual pe care îl trăise în rolul de pasiv.
Acest lucru s-a transformat treptat în fetișism pentru hainele bărbătești de
culoare neagră și, în final, în comportamentul complex masochist obse-
sivo-compulsiv descris mai sus.
Cincisprezece ședințe psihedelice consecutive au scos la iveală un sistem
COEX foarte interesant și important care stătea la baza problemelor sale.
41

PSIHOLOGIA VIITORULUI
La nivelurile superficiale se aflau cele mai recente experiențe traumatice
ale lui Peter cu partenerii săi sadici. De mai multe ori, complicii pe care
i-a recrutat l-au legat cu frînghii, l-au încuiat într-o pivniță fără hrană și
apă și l-au torturat prin flagelare și strangulare, conform dorinței sale. Unul
dintre acești bărbați 1-a lovit în cap, 1-a legat cu o frînghie și 1-a lăsat să
zacă într-o pădure după ce i-a furat banii.
Cea mai dramatică experiență a lui Peter a avut loc cînd un bărbat a
pretins că are în cabana sa din pădure exact tipul de pivniță pe care îl dorea
Peter și a promis să-1 ducă acolo. în timp ce mergeau cu trenul către casa
de vacanță a acestui om, Peter a fost surprins de aspectul ciudat și voluminos
al rucsacului însoțitorului său. Cînd acesta din urmă a ieșit din compartiment
pentru a merge la toaletă, Peter s-a ridicat de pe scaun și a verificat bagajul
suspect. A descoperit un set complet de arme mortale, printre care un pistol,
un cuțit mare de bucătărie, o secure proaspăt ascuțită și un ferăstrău chi­
rurgical folosit la amputări. Cuprins de panică, a sărit din trenul în mișcare
și a suferit răni grave. Elemente din episoadele de mai sus formau nivelurile
superficiale ale celui mai important sistem COEX al lui Peter.
Un nivel mai profund al aceluiași sistem conținea amintirile lui Peter
despre ce de-al Treilea Reich. în ședințele în care s-a manifestat această
parte a constelației COEX, el a retrăit în detaliu experiențele cu ofițeri SS
homosexuali, cu toate sentimentele complicate ce decurgeau din acestea.
în plus, a retrăit mai multe amintiri traumatice din cel de-al doilea război
mondial și a reușit să integreze întreaga atmosferă opresivă a acestei perioade.
A revăzut pompoasele parade militare și mitingurile naziste, drapelele cu
svastici, emblemele gigantice și sinistre cu vulturi, scenele din lagărele de
concentrare și multe altele.
Apoi au urmat niveluri legate de copilăria lui Peter, mai ales cele care
implicau pedepse primite de la părinți. Tatăl său alcoolic era deseori violent
la beție și obișnuia să-1 bată cu o curea mare de piele. Metoda favorită de
pedeapsă a mamei era să-1 încuie într-o pivniță întunecată, fără hrană, lungi
perioade de timp. Peter și-a amintit că în copilăria lui, ea a purtat întotdeauna
rochii negre; nu și-o amintea îmbrăcată altfel. Atunci a înțeles că una dintre
rădăcinile obsesiei lui părea să fie dorința intensă de suferințe care să
combine pedepsele aplicate de părinți.
Totuși, lucrurile nu s-au oprit aici. Pe măsură ce am continuat ședințele,
procesul s-a aprofundat și Peter s-a confruntat cu trauma nașterii sale în
toată brutalitatea ei biologică. Situația a avut toate elementele pe care el le
aștepta de la tratamentele sadice pe care încerca cu atîta disperare să le
primească: un spațiu întunecat închis, izolarea și limitarea mișcărilor corpo­
rale, expunerea la torturi fizice și emoționale extreme. Retrăirea traumei
nașterii a rezolvat în final problema simptomelor sale dificile într-o asemenea
măsură, încît a fost din nou capabil să funcționeze adecvat în viață.
într-o stare holotropică, cînd un sistem COEX apare în conștiință,
acesta își asumă o funcție de conducere și determină natura și conținutul
42

CARTOGRAFIA PSIHICULUI UMAN
experienței. Percepțiile noastre despre noi și mediul fizic și uman din
jur sînt distorsionate și transformate iluzoriu, în funcție de motivul
fundamental al constelației COEX emergente și de trăsăturile specifice
ale straturilor sale individuale. Acest mecanism poate fi ilustrat prin
descrierea dinamicii proceselor holotropice ale lui Peter.
Cînd Peter parcurgea nivelurile cele mai superficiale ale sistemului
COEX descris, m-a văzut transformîndu-mă în foștii săi parteneri sadici
sau în figuri care simbolizau agresiunea, cum ar fi un măcelar, un criminal,
un călău medieval, un inchizitor sau un cowboy cu lasou. Percepea stiloul
meu ca pe un pumnal oriental și se aștepta să fie atacat cu el. Cînd a văzut
pe masă un cuțit cu un mîner în cruce, folosit pentru deschiderea scrisorilor,
m-a văzut imediat transformîndu-mă într-un pădurar violent. în diferite
ocazii, mi-a cerut să fie torturat și a vrut să sufere „pentru medic", abți-
nîndu-se să urineze. în această perioadă, camera de tratament și imaginea
care se vedea pe fereastră s-au transformat iluzoriu în diferite decoruri unde
avuseseră loc aventurile lui Peter cu partenerii săi sadici.
Cînd nivelul mai vechi din cel de-al doilea război mondial era ținta trăirii
sale, Peter m-a văzut transformat în Hitler și alți lideri naziști, un comandant
de lagăr de concentrare, un membru SS și un ofițer al Gestapoului. în locul
zgomotelor obișnuite din camera alăturată, auzea zgomotul amenințător și
sinistru al soldaților, ghetele, muzica paradelor fasciste trecînd prin Poarta
Brandenburg și imnul național al Germaniei naziste. Camera de tratament
a fost transformată pe rînd, într-o cameră din Reichstag cu svastici și
embleme cu vulturi, într-o baracă dintr-un lagăr de concentrare, o închisoare
cu gratii groase la ferestre și chiar într-un șir de condamnați la moarte.
Cînd experiențele din copilărie aflate în nucleul sistemului ieșeau la
suprafață în aceste sesiuni, Peter mă percepea ca pe o figură parentală care
îl pedepsea. în aceste momente, folosea față de mine diferite tipare de com­
portament anacronice, caracteristice relației cu tatăl sau cu mama sa. Camera
de tratament se transforma în diferite părți ale mediului înconjurător din
copilărie, în special în pivnița întunecoasă în care fusese încuiat în mod
repetat de către mamă.
Mecanismul descris mai sus are și un corespondent dinamic, tendința
stimulilor externi de a activa sisteme COEX corespunzătoare la per­
soanele aflate în stări holotropice și de a facilita ieșirea la suprafață a
conținutului acestor sisteme în conștiință. Acesta se întîmplă în acele
împrejurări în care influențe externe specifice, de exemplu, elemente
ale mediului fizic, interpersonal ori situația terapeutică, seamănă cu
scenele traumatice inițiale sau conțin componente identice. Aceasta pare
să fie cheia înțelegerii extraordinarei semnificații a cadrului de desfă­
șurare a experiențelor holotropice. Activarea unui sistem COEX printr-un
43

PSIHOLOGIA VIITORULUI
stimul extern introdus accidental în situația terapeutică poate fi ilustrată
de o secvență din ședințele LSD cu Peter.
Una dintre experiențele esențiale descoperite de Peter în cadrul terapiei
cu LSD a fost o amintire în care era încuiat de mama sa într-o pivniță
întunecată și privat de hrană, în timp ce restul familiei mînca. Retrăirea
amintirii a fost declanșată pe neașteptate de lătratul furios al unui cîine care
a trecut în fugă prin fața ferestrei camerei de tratament. Analiza acestui
eveniment a arătat o relație interesantă între stimulul extern și amintirea
activată. Peter și-a amintit că pivnița folosită de mama sa pentru a-1 pedepsi
avea o fereastră mică ce dădea spre curtea vecinului. Ciobănescul german
al vecinului, legat cu lanțul de cușcă, lătra aproape fără încetare, de cîte
ori Peter era închis în pivniță.
în stările holotropice, oamenii manifestă deseori reacții aparent
inadecvate și foarte exagerate la diverși stimuli din mediu. Aceste reacții
sînt specifice și selective și pot fi de obicei înțelese în termenii dinamicii
sistemelor COEX activate. Astfel, pacienții sînt deosebit de sensibili
la ceea ce ei consideră un tratament dezinteresat, rece și „profesional"
cînd se află sub influența constelațiilor mnezice care implică privarea
afectivă, respingerea sau ignorarea de către părinți sau alte figuri
importante din copilăria lor.
Cînd apar probleme de rivalitate între frați, pacienții încearcă să-1
monopolizeze pe terapeut și vor să fie singurul sau cel puțin pacientul
favorit. Le vine greu să accepte că terapeutul are și alți pacienți și se
pot simți extrem de iritați de orice semn de interes acordat altcuiva.
Pacienți care cu alte ocazii nu au avut nimic împotrivă sau chiar au dorit
să fie lăsați singuri în timpul unei ședințe, nu pot suporta ca terapeutul
să iasă din cameră sub nici un motiv, cînd iau contact cu amintirile legate
de abandonul și singurătatea din copilărie. Acestea sînt numai cîteva
exemple de situații în care hipersensibilitatea la circumstanțe externe
reflectă un sistem COEX subiacent.
„Radarul intern" în stările holotropice
înainte de a ne continua discuția despre noua cartografie extinsă a
psihicului uman, mi se pare potrivit să menționez un aspect foarte
important și deosebit al stărilor holotropice, care a jucat un rol crucial
în trasarea teritoriilor experiențiale ale psihicului. Aceeași trăsătură a
stărilor holotropice s-a dovedit de un ajutor neprețuit și în procesul
psihoterapeutic. Stările holotropice tind să activeze un fel de „radar
44

CARTOGRAFIA PSIHICULUI UMAN
intern", care aduce automat în conștiință conținuturile inconștiente cu
cea mai mare încărcătură emoțională și relevanță psihodinamică în mo­
mentul respectiv, mai ales pe cele mai accesibile procesării conștiente.
Acesta este un mare avantaj față de psihoterapia verbală, unde subiec­
tul vine cu o gamă vastă de informații și terapeutul trebuie să decidă
ce este important, ce este irelevant, unde se blochează subiectul. Există
un mare număr de școli de psihoterapie care se deosebesc mult în privința
opiniilor despre mecanismele fundamentale ale psihicului uman, cauze­
le și sensul simptomelor și natura mecanismelor terapeutice eficiente.
Deoarece nu există un acord general asupra acestor probleme teoretice
fundamentale, multe interpretări formulate în psihoterapia verbală sînt
arbitrare și îndoielnice. Acestea vor reflecta întotdeauna subiectivitatea
inconștientă a terapeutului și perspectiva școlii din care acesta face parte.
Stările holotropice îl scutesc pe terapeut de acest tip de decizii proble­
matice și elimină o mare parte din subiectivismul și idiosincraziile profe­
sionale ale abordărilor verbale. O dată ce subiectul intră într-o stare
holotropica, materialul de procesat este ales aproape automat. Cît timp
subiectul păstrează experiența interiorizată, cel mai bun lucru pe care
îl putem face, ca terapeuți, este să acceptăm și să susținem ceea ce se
întîmplă, indiferent dacă este sau nu conform cu conceptele și așteptările
noastre teoretice.
Tocmai funcția de „radar intern" a stărilor holotropice a evidențiat
că amintirile traumelor fizice poartă o puternică încărcătură fizică și
emoțională și joacă un rol important în geneza tulburărilor emoționale
și psihosomatice. Această selecție automată a materialului emoțional
relevant conduce spontan și procesul la nivelurile perinatal și transper-
sonal ale psihicului, domenii transbiografice nerecunoscute și neacceptate
de psihiatria și psihologia academică.
Nivelul perinatal al inconștientului
Cînd procesul nostru de autoexplorare experiențială profundă trece
dincolo de nivelul amintirilor din copilărie și pruncie și ajunge la naștere,
începem să întîlnim emoții și senzații fizice de intensitate extremă, care
depășesc adesea orice am considerat anterior omenește posibil. în acest
punct, experiențele devin un amestec straniu al temelor nașterii și morții.
Ele implică un sentiment de limitare gravă care amenință viața și o luptă
disperată și hotărîtă pentru eliberare și supraviețuire.
45

Identificarea cu un făt care anticipează un eveniment exploziv major. Această așteptare
este legată nu numai de nașterea biologică ce urmează, dar și de dezlănțuirea puterii
creatoare și a potențialului de dezvoltare.
46

CARTOGRAFIA PSIHICULUI UMAN
Din pricina legăturii strînse dintre acest domeniu al inconștientului
și nașterea biologică, am ales pentru el numele de perinatal. Este un
cuvînt compus greco-latin, unde prefixul peri- înseamnă „lingă" sau „în
jurul", iar rădăcina natalis înseamnă „referitor la naștere". Este un termen
folosit frecvent în medicină pentru a desemna diverse procese ce au loc
cu puțin înaintea nașterii, în timpul sau imediat după aceasta. Obstetri-
cienii vorbesc despre hemoragii, infecții sau leziuni cerebrale perinatale.
Totuși, întrucît medicina tradițională neagă faptul că bebelușul poate
trăi nașterea conștient și susține că acest eveniment nu este înregistrat
în memorie, nu auzim niciodată vorbindu-se despre experiențele peri­
natale. Folosirea termenului perinatal în legătură cu conștiința reflectă
descoperirile mele și este complet nouă (Grof, 1975).
Reprezentarea puternică a nașterii și morții în psihicul nostru incon­
știent și strînsa legătură dintre ele i-ar putea surprinde pe psihologii și
psihiatrii aparținînd curentului dominant, deoarece le contrazice credin­
țele profund înrădăcinate. Conform medicinei tradiționale, numai o
naștere atît de grea încît produce leziuni ireversibile celulelor cerebrale
poate avea consecințe psihopatologice, însă chiar și în acest caz, doar
de natură neurologică, precum retardul mintal sau hiperactivitatea. Psi­
hiatria academică neagă în general posibilitatea ca nașterea biologică,
indiferent dacă lezează sau nu celulele cerebrale, să aibă un puternic
impact psihotraumatic asupra copilului. Cortexul cerebral al nou-născu-
tului nu este complet mielinizat; neuronii săi nu sînt complet acoperiți
de teci protectoare alcătuite dintr-o substanță grasă numită mielină.
Acesta este, de obicei, motivul oferit pentru a justifica faptul că expe­
riența nașterii este irelevantă și nu este înregistrată în memorie.
Presupunerea psihiatrilor din curentul dominant conform căreia
bebelușul nu este conștient pe parcursul acestei experiențe extrem de
dureroase și chinuitoare, că procesul nașterii nu lasă nici o urmă în cre­
ierul lui contrazice serios nu numai observațiile clinice, ci și bunul-simț
și logica elementară. Categoric, este foarte greu de acceptat faptul că
teoriile fiziologice larg acceptate atribuie o importantă semnificație rela­
ției timpurii dintre mamă și copil, inclusiv unor factori precum atașa­
mentul și alăptarea. Imaginea nou-născutului ca organism inconștient
și lipsit de reacții contrazice și ea flagrant literatura tot mai vastă care
descrie sensibilitatea remarcabilă a fetusului în perioada prenatală (Verny
și Kelly, 1981; Tomatis, 1991; Whitwell, 1999).
Negarea posibilității de a ne aminti nașterea, bazată pe faptul că
scoarța cerebrală a nou-născutului nu este complet mielinizată, este
total absurdă, dacă ținem cont de capacitatea de a memora a multor
forme de viață inferioare care nu au deloc cortex cerebral. Și este bine
47

PSIHOLOGIA VIITORULUI
cunoscut faptul că anumite forme primitive de memorie protoplasmatică
există chiar și la organismele unicelulare. O contradicție logică atît de
evidentă în contextul gîndirii științifice riguroase este, desigur, surprin­
zătoare și foarte probabil rezultatul profundei reprimări emoționale la
care este supusă amintirea nașterii.
Cantitatea de stres fizic și emoțional implicată în procesul nașterii
o depășește categoric pe cea a oricărei alte traume postnatale din copilărie
discutată în literatura psihodinamică, cu excepția poate a formelor de
violență fizică extremă. Diferite forme de psihoterapie au strîns dovezi
credibile potrivit cărora nașterea biologică este cea mai profundă traumă
din viața noastră și un eveniment de o importanță psihospirituală absolută.
Rămîne înregistrată în memoria noastră în cele mai mici detalii pînă la ni­
vel celular și are un efect profund asupra dezvoltării noastre psihologice.
Retrăirea diferitelor aspecte ale nașterii biologice poate fi foarte auten­
tică și convingătoare și adesea reia acest proces în detaliu. Acest lucru
se poate întîmpla chiar și unor persoane care nu au nici un fel de cu­
noștințe intelectuale despre naștere și cărora le lipsesc chiar și informațiile
elementare de obstetrică. Toate detaliile pot fi confirmate dacă sînt dispo­
nibile înregistrări eficiente ale nașterii sau mărturii personale de încredere.
De exemplu, putem descoperi prin experiență directă că am avut o naștere
cu prezentație pelvină, că s-a folosit un forceps la ieșirea din uter sau
că ne-am născut cu cordonul ombilical în jurul gîtului. Putem simți
anxietatea, furia biologică, durerea fizică și sufocarea pe care le-am trăit
la naștere și chiar putem recunoaște corect tipul de anestezic folosit cînd
ne-am născut.
Acest lucru este deseori însoțit de diferite posturi și mișcări ale corpu­
lui, brațelor, picioarelor, ca și rotații și mișcări ale capului ce reproduc
adecvat mecanica unui anumit tip de naștere. Cînd retrăim nașterea, pot
apărea în mod neașteptat pe piele vînătăi, umflături și alte modificări
vasculare în locurile unde a fost aplicat forcepsul sau unde cordonul
ombilical strîngea gîtul. Aceste observații sugerează că trauma nașterii
este înregistrată pînă la nivel celular.
Legătura intimă între naștere și moarte din inconștient devine foarte
logică. Ea reflectă faptul că nașterea este o amenințare reală sau potențială
cu moartea. Nașterea pune capăt în mod brutal existenței intrauterine
a fătului. El „moare" ca organism acvatic și se naște ca formă de viață
aerobă, fiziologic și chiar anatomic diferită. Iar trecerea prin canalul
nașterii este, prin ea însăși, un eveniment dificil și potențial periculos
pentru viață.
Diferitele complicații ale nașterii, cum ar fi discrepanța gravă dintre
dimensiunile copilului și deschiderea pelviană, poziția transversală ori
48

CARTOGRAFIA PSIHICULUI UMAN
pelvină a fetusului, sau placenta praevia pot spori dificultatea fizică și
emoțională asociată acestui proces. Copilul și mama își pot pierde viața
în timpul travaliului, iar bebelușii se pot naște vineți din cauza asfixierii
sau chiar în moarte clinică, avînd nevoie de resuscitare.
Retrăirea și integrarea conștientă a traumei nașterii joacă un rol
important în procesul psihoterapiei experiențiale și de auto-explorare.
Experiențele care își au originea la nivelul perinatal al inconștientului
se prezintă sub forma a patru tipare distincte, fiecare caracterizat de
emoții, senzații și imagerie simbolică specifice. Aceste tipare sînt strîns
legate de experiențele fetusului înainte de începerea nașterii și în timpul
celor trei stadii consecutive ale nașterii biologice. în fiecare dintre aceste
stadii, copilul trăiește un set specific și tipic de emoții și senzații intense.
Aceste experiențe lasă amprente inconștiente profunde în psihic și care,
mai tîrziu, au o influență importantă asupra vieții individului. Voi numi
cele patru constelații dinamice din inconștientul abisal Matrice Peri-
natale Fundamentale sau MPF-uri.
Spectrul experiențelor perinatale nu este limitat la elementele derivate
din procesele biologice și psihologice implicate în procesul nașterii.
Domeniul perinatal al psihicului reprezintă și o importantă cale de acces
către inconștientul colectiv în accepțiune jungiană. Identificarea cu bebe­
lușul confruntat cu chinul trecerii prin canalul nașterii pare să ofere acces
la experiențe implicînd persoane din alte epoci și culturi, diferite animale
și chiar figuri mitologice. Este ca și cum, conectîndu-se cu strădania
fetusului de a se naște, se ajunge la o conexiune intimă, aproape mistică,
cu alte ființe aflate în condiții la fel de dificile.
Legăturile dintre experiențele stadiilor consecutive ale nașterii biolo­
gice și diferitele imagini simbolice asociate lor sînt foarte precise și potri­
vite. Motivul pentru care acestea apar împreună nu poate fi înțeles în
termenii logicii convenționale. Aceasta nu înseamnă totuși că asocierile
sînt arbitrare ori aleatorii. Ele își au propria ordine profundă care poate
fi cel mai bine descrisă ca „logică experiențială". Legătura dintre
experiențele caracteristice diferitelor stadii ale nașterii și temele simbolice
asociate nu se bazează pe vreo similitudine formală exterioară, ci pe
faptul că ele împărtășesc aceleași trăiri emoționale și senzații fizice.
Matricele perinatale sînt bogate și complexe și au dimensiuni bio­
logice, psihologice, arhetipale și spirituale specifice. Confruntarea expe­
riențială cu nașterea și moartea par să conducă automat la o deschidere
spirituală și la descoperirea dimensiunilor mistice ale psihicului și
existenței. Nu prea contează dacă această întîlnire ia o formă simbolică,
ca în ședințele psihedelice și holotropice sau în timpul crizelor psiho-
spirituale spontane („urgențe psihospirituale"), ori dacă are loc în situații
49

PSIHOLOGIA VIITORULUI
de viață — de exemplu, în cazul femeilor care nasc sau în contextul
experiențelor de moarte clinică (Ring, 1982). Simbolismul specific al
acestor experiențe provine din inconștientul colectiv, nu din amintirile
individuale. Astfel, poate aparține oricărei perioade istorice, arii geogra­
fice și tradiții spirituale a lumii, independent de educația culturală sau
religioasă a subiectului.
Matricele individuale au legături fixe cu anumite categorii de expe­
riențe postnatale ordonate în sisteme COEX. Ele sînt legate atît de arhe­
tipurile Cumplitei Zeițe Mamă, Măreței Zeițe Mamă, Iadului, Raiului,
ca și de alte amintiri rasiale, colective și karmice și experiențe filogene-
tice. Ar trebui să menționez legăturile teoretice și practice importante
dintre MPF-uri și anumite aspecte specifice ale activității fiziologice
din zonele erogene freudiene și anumite categorii de tulburări emoțio­
nale și psihosomatice. Toate aceste interrelații sînt prezentate în para­
digma sinoptică din tabelul 2.1.
întărite de experiențe emoționale semnificative din copilăria timpu­
rie sau survenite ulterior, ordonate în sisteme COEX, matricele perinatale
pot da formă modului în care percepem lumea, ne pot influența profund
comportamentul cotidian și pot contribui la dezvoltarea diferitelor
tulburări emoționale și psihosomatice. La scară colectivă, putem găsi
ecouri ale matricelor perinatale în religie, artă, mitologie, filozofie, și
diferite forme de psihologie și psihopatologie socială și politică. înainte
de a analiza aceste implicații mai vaste ale dinamicilor perinatale, voi
descrie fenomenologia MPF-urilor individuale.
Prima matrice perinatală fundamentală:
MPFI (Uniunea primară cu mama)
Această matrice este legată de existența intrauterină înainte de
travaliului nașterii. Lumea experiențială a acestei perioade poate fi numită
„universul amniotic". Fetusul nu are conștiința limitelor și nu face deose­
birea între interior și exterior. Acest lucru e reflectat de natura expe­
riențelor asociate cu retrăirea amintirii stării prenatale. în timpul
episoadelor de existență embrionară netulburată, avem de obicei expe­
riența unor vaste spații fără limite sau granițe. Ne putem identifica cu
galaxiile, spațiul interstelar sau întregul Cosmos.
O experiență asemănătoare este cea a plutirii în apa mării, identifi­
carea cu diferite animale acvatice, precum pești, meduze, delfini sau
balene, ori chiar cu oceanul. Acest lucru pare să reflecte faptul că fetusul
este în esență o ființă acvatică. Experiențele intrauterine pozitive mai
50

TABELUL 2.1 Matrice Perinatale Fundamentale
MPFI MPFI MPFI MPFIV
Sindromuri psihopatologice asociate
Psihoze schizofrenice
(simptomatologie paranoidă,
sentimente de uniune mistică,
întîlnire cu forțe metafizice
rele); ipohondrie (care are la
bază senzații fizice bizare);
halucinații isterice și
confundarea visării cu ochii
deschiși cu realitatea Psihoze schizofrenice
(elemente ale unor torturi
infernale, experiența unei lumi
de „carton" fără sens); depresii
„endogene" sever inhibate;
sentimente iraționale de
inferioritate și vină; ipohondrie
(care are la bază senzații fizice
dureroase); alcoolism și
dependență de droguri,
psoriazis, ulcer peptic Psihoze schizofrenice
(elemente sadomasochiste și
scatologice, automutilare,
comportament sexual
anormal); depresie agitată,
devieri sexuale
(sadomasochism, consumarea
urinii și a fecalelor); nevroză
obsesiv-compulsivă; astm
psihogenic, ticuri și bîlbîială;
isterie de conversie și
anxietate; frigiditate și
impotență; neurastenie;
nevroză traumatică; nevroze
organice; migrene; enuresis și
encopressis Psihoze schizofrenice
(experiențe legate de moarte
sau renaștere, iluzii mesianice,
elemente ale distrugerii și
recreării lumii, ale salvării și
izbăvirii, identificarea cu
Cristos); simptomatologie
maniacală; exhibiționism
Activitățile corespunzătoare in zonele erogene freudiene
U\ Satisfacție libidinală în toate
zonele erogene; sentimente
libidinale în timpul legănării în
balansoar și al înotului;
aproximarea parțială cu
această stare după satisfacție
orală, anală, uretrală sau
genitală și după nașterea unui
copil Frustrare orală (sete, foame,
stimuli dureroși); retenție a
fecalelor și/sau a urinei;
frustrare sexuală; experiențe
legate de senzația de rece,
durere și alte senzații
neplăcute Mestecarea și înghițirea
mîncării; agresarea orală și
distrugerea unui obiect;
procesul de defecare și
urinare; agresiune anală și
uretrală; orgasm sexual;
agresiune falică; nașterea unui
copil, erotism statoacustic
(jolting, gimnastică, scufundări,
parașutism) Satisfacerea setei și a foamei;
plăcerea de a suge;
sentimente libidinale după
defecare, urinare, orgasm
sexual, sau nașterea unui copil

j^J TABELUL 2.1 Matrice Perinatale Fundamentale (continuare) K>
MPFI MPFI MPFI MPF IV
Amintiri asociate din viața postnatală
Situații din viața ulterioară în
care nevoi importante sînt
satisfăcute, cum ar fi clipe
fericite din pruncie și copilărie
(o bună îngrijire din partea
mamei, joaca cu cei de-o
seamă, perioade armonioase
ale familiei etc), dragoste
împlinită, romantism; excursii
sau vacanțe în locuri frumoase
din natură; expunerea la creații
artistice care au o înaltă
valoare estetică; înotul în
ocean sau în lacuri limpezi etc.
Fenomenologie in ședințe LSD
Viață intrauterină netulburată:
amintiri realiste ale
experiențelor „pîntecelui bun";
extaz de tipul „oceanic", natura
în cea mai bună formă a ei
(„Mama Natură"); experiența
unității cosmice; viziuni ale
Raiului și Paradisului; tulburări
ale vieții intrauterine: amintiri
realiste ale „pîntecelui rău" Situații care pun în pericol
supraviețuirea și integritatea
corpului (experiențe legate de
război, accidente, răniri,
operații, boli dureroase, situații
de înec aproape iminent,
episoade de sufocare,
încarcerare, spălare a
creierului și interogatoriu ilegal,
abuz fizic etc); traume
psihologice grave (privare
emoțională, respingere, situații
amenințătoare, atmosferă
familială opresivă, ridiculizare
și umilire etc.)
Devorare cosmică; o imensă
suferință fizică și psihologică; o
situație de nesuportat și fără
scăpare, care nu se va sfîrși
niciodată; variate imagini ale
iadului; sentimentul că ești
prins în capcană (fără ieșire);
vină agonizantă și sentimente
de inferioritate; perspectivă
apocaliptică asupra lumii (orori Lupte, certuri și activități
aventuroase (atacuri active în
bătălii și revoluții, experiențe
legate de serviciul militar,
dificile zboruri cu avionul,
navigări pe ocean la vreme de
furtună; conducerea hazardată
a autoturismului, box); amintiri
foarte senzuale (carnavaluri,
parcuri de distracții și cluburi
de noapte, petreceri
dezlănțuite, orgii sexuale etc);
observarea în copilărie a
activității sexuale a adulților;
experiențe de seducție și viol;
la femei, nașterea propriilor
copii
Intensificarea suferinței pînă la
dimensiuni cosmice; stare
intermediară între durere și
plăcere; extaz de tip „vulcanic";
culori strălucitoare; explozii și
artificii; orgii sadomasochiste;
crime și sacrificii sîngeroase,
angajare activă în lupte
violente; atmosferă de
aventură sălbatică si de Evadări norocoase din situații
periculoase (sfîrșitul unui
război sau revoluții,
supraviețuirea după un
accident sau o operație);
depășirea unor obstacole grele
printr-un mare efort; episoade
de luptă grea și încordată care
se termină printr-un succes
remarcabil; scene naturale
(începutul primăverii, sfîrșitul
unei furtuni pe ocean, răsăritul
soarelui, curcubeul etc.)
Enormă decompresie;
expansiunea spațiului; extaz
de tip „iluminant", viziuni ale
unor săli gigantice; lumină
strălucitoare și culori frumoase
(albastru ceresc, auriu,
curcubeu, pene de fazan);
sentimente de renaștere și
izbăvire; aprecierea modului
simplu de a trăi; intensificarea

TABELUL 2.1 Matrice Perinatale Fundamentale (continuare)
MPF I MPF II MPF MPF IV
(crize fetale, boli și prefaceri
emoționale ale mamei, cazul
gemenilor, încercare de avort),
amenințare universală: idei
paranoide; senzații fizice
neplăcute („mahmureală", fiori
și spasme ușoare, gusturi
neplăcute, dezgust,
sentimentul că ești otrăvit);
întîlnirea unor entități
demonice și a altor forțe
metafizice rele
Etapele nașterii
Lfx ale războaielor și din lagărele
de concentrare, teroarea
Inchiziției; epidemii
periculoase; boli; decrepitudine
și moarte etc); absurditatea și
lipsa de sens a existenței
umane; „lume de carton" sau
atmosfera de artificialitate și
gadget-uri: culori întunecate
amenințătoare și simptome
fizice neplăcute (sentimente de
opresiune și comprimare,
tulburări cardiace, fierbințeli și
fiori reci, transpirație, respirație
îngreunată) explorări periculoase;
sentimente intense legate de
orgii sexuale și scene din
haremuri și carnavaluri;
experiențe legate de moarte și
renaștere, religii care implică
sacrificii sîngeroase (aztecii,
suferința lui Cristos și moartea
de pe cruce, Dionisos etc);
manifestări fizice intense
(presiuni și dureri, sufocare,
tensiune musculară și
descărcare prin contracții și
tremurături, greață și vomă,
fierbințeli și fiori reci, probleme
legate de controlul sfincterului,
țiuit în urechi) capacităților senzoriale;
sentimente fraterne; înclinații
umanitare și caritabile; activități
maniacale ocazionale și
sentimente de grandoare,
tranziția la elemente ale MPF I;
sentimente plăcute ce pot fi
întrerupte de o criză ombilicală;
durere ascuțită în buric,
pierderea respirației, frică de
moarte și castrare, transformări
la nivelul organismului, dar fără
presiuni exterioare

Desen reprezentind o experiență a unui „pintece rău", realizată In cadrul unei ședințe
psihedelice. Toxicitatea pintecelui este portretizată sub forma unei torturi dureroase și
Inspăimlntătoare care are loc Într-un laborator diabolic, Înțesat de demoni ascunși.
Experiența este acompaniată de identificarea cu peștii din apele poluate și cu un embrion
de pui aflat Într-un stadiu avansat de evoluție In momentul In care interiorul oului este
contaminat cu reziduuri metabolice (Robin Maynard-Dobbs).
54

Desen reprezentind o experiență a „pintecelui rău" dintr-o ședință psihedelica.
Ostilitatea pintecelui este resimțită sub forma unor atacuri ale animalelor sălbatice (Robin
Maynard-Dobbs).
55

PSIHOLOGIA VIITORULUI
pot fi asociate și cu imagini arhetipale ale Naturii Mamă, care emană
siguranță, frumusețe și hrană necondiționat, asemenea unui uter primitor.
Putem vedea livezi pline de fructe, cîmpuri de porumb copt, terase
agricole în Anzi ori insulele virgine ale Polineziei. Imagini mitologice
din inconștientul colectiv care apar deseori în acest context prezintă
diverse lumi și paradisuri cerești, așa cum sînt ele descrise în mitologiile
diferitelor culturi.
Cînd retrăim episoade de tulburări intrauterine, amintiri ale „uterului
rău", avem un sentiment de amenințare întunecată și sinistră, și ne simțim
adesea otrăviți. Putem vedea imagini cu ape poluate și deșeuri toxice.
Acest lucru reflectă faptul că multe tulburări prenatale sînt produse de
schimbări toxice din copul mamei însărcinate. Secvențele de acest fel
pot fi asociate cu viziuni arhetipale ale unor înspăimîntătoare entități
demonice sau cu un sentiment al răului omniprezent. Aceia dintre noi
care retrăiesc episoade de interferență violentă cu viața prenatală — de
exemplu, pericolul de avort iminent sau tentativa de avort — trăiesc,
de obicei, o formă de amenințare universală sau sîngeroase viziuni
apocaliptice ale sfîrșitului lumii. Din nou, acest lucru reflectă legăturile
intime dintre evenimente din istoria noastră biologică și arhetipurile
jungiene.
Următoarea relatare dintr-o ședință psihedelică cu doză mare de LSD
poate fi folosită ca exemplu tipic al unei experiențe MPF I, ajungînd
uneori pînă în domeniul transpersonal.
Tot ceea ce simțeam era un sentiment intens de disconfort care semăna
cu o gripă. Nu credeam că o doză mare de LSD, care în ședințele mele
anterioare produsese schimbări psihologice dramatice, putea trezi o reacție
atît de slabă. Am hotărît să închid ochii și să observ cu atenție ce se întîmplă.
în acest moment, experiența părea să se adîncească și mi-am dat seama că
ceea ce cu ochii deschiși părea experiența adultă a unei tulburări virale
devenise acum o situație reală a unui fetus care suferea ciudate agresiuni
toxice în timpul existenței sale intrauterine.
Eram foarte mic și capul meu era considerabil mai mare decît restul
corpului și extremitățile mele. Mă aflam suspendat într-un mediu lichid și
niște substanțe chimice dăunătoare pătrundeau în corpul meu prin zona
ombilicală. Folosind receptori necunoscuți, detectam aceste influențe ca
nocive și ostile pentru organismul meu. în timp ce se întîmplă asta, eram
conștient că „atacurile" toxice erau legate de starea și activitatea organis­
mului matern. Ocazional, puteam distinge influențe ce păreau să se datoreze
ingestiei de alcool, hranei inadecvate sau fumatului. Un alt fel de disconfort
părea să fie produs de schimbările chimice care însoțeau emoțiile mamei
mele — anxietate, nervozitate, furie și sentimente conflictuale față de sarcină.
56

CARTOGRAFIA PSIHICULUI UMAN
Apoi, simptomele de boală și indigestie au dispărut și am trăit o stare
tot mai intensă de extaz. Aceasta era însoțită de o înseninare a cîmpului
vizual. Era ca și cum mai multe straturi de pînză de păianjen groase și mur­
dare ar fi fost rupte și dizolvate ca prin minune, sau ca proiecția unui film
adus în atenția mea de un invizibil tehnician cosmic. Perspectiva s-a deschis
și o cantitate incredibilă de lumină și energie m-a învăluit și a început să
mi se scurgă în vibrații subtile prin toată ființa.
La un anumit nivel, eram încă un fetus care trăia perfecțiunea absolută
și extazul unui uter bun ori un nou-născut fuzionînd cu un sîn hrănitor și
dătător de viață. La un alt nivel, am devenit întregul Univers. Eram martorul
spectacolului macrocosmosului cu nenumărate galaxii care vibrează și
pulsează de viață. Aceste imagini strălucitoare ce îți tăiau respirația se împle­
teau cu experiențele unui microcosmos la fel de miraculos, de la dansul
atomilor și moleculelor pînă la originile vieții și la lumea biochimică a
celulelor individuale. Pentru prima dată, vedeam Universul așa cum era în
realitate — un mister de nepătruns, jocul divin al Conștiinței Absolute.
O vreme am oscilat între starea de fetus abătut și o existență intraute­
rină fericită și liniștită. Uneori, influențele nocive luau forma unor demoni
insidioși sau a unor creaturi malefice din lumea descrisă în scripturi sau în
basme. în timpul episoadelor de existență fetală netulburată, am trăit senti­
mente de identificare fundamentală cu întregul Univers; era Tao, ceea ce
se află dincolo de limitele interioare, „Tat tvam asi" (tu ești Acela) din
Upanishade. Mi-am pierdut sentimentul de identitate, eul meu s-a dizolvat
și am devenit una cu întreaga existență.
Uneori, această experiență era intangibilă și lipsită de satisfacție, alteori
era însoțită de multe viziuni frumoase — imagini arhetipale ale Paradisului,
cornului abundenței, evului de aur sau naturii virgine. Am devenit un delfin
care se juca în ocean, un pește înotînd în ape cristaline, un fluture plutind
peste pajiști montane și un pescăruș planînd peste mare. Am fost oceanul,
animalele, plantele, norii — uneori toate în același timp.
Nimic concret nu s-a mai întîmplat în după-amiaza sau seara respectivă.
Mi-am petrecut aproape tot timpul simțindu-mă una cu natura și Universul,
scăldat în lumina aurie care scădea treptat în intensitate.
A doua matrice perinatală:
MPF II (absorbția cosmică fără ieșire sau Iadul)
Cînd retrăim începutul nașterii biologice, simțim de obicei că sîntem
supți de un vîrtej gigantic sau înghițiți de o fiară mitică. Putem trăi și
senzația că întreaga lume sau întregul Univers este înghițit. Aceasta poate
fi asociată cu imagini ale unor monștri arhetipali complecși și devora­
tori, ca leviatanii, dragonii, balenele, șerpii, păianjenii sau caracatițele
uriașe. Sentimentul de amenințare vitală copleșitoare poate duce la
57

PSIHOLOGIA VIITORULUI
anxietate intensă și neîncredere vecină cu paranoia. Un alt complex expe-
riențial de la începutul celei de-a doua matrice este tema coborîrii în
hăurile lumii subterane, tărîmul morții sau al Iadului. După cum a descris
foarte elocvent Josef Campbell, acesta este un motiv universal în mito­
logii — călătoria eroului (Campbell, 1968).
în stadiul de dezvoltare completă a fătului din momentul nașterii
biologice, contracțiile intrauterine apasă fetusul și cervixul nu este încă
deschis. Fiecare contracție produce compresia arterelor uterine și fetusul
este amenințat cu lipsa de oxigen. Retrăirea acestui stadiu al nașterii
este una dintre cele mai neplăcute experiențe ale autoexplorării din stările
holotropice. Ne simțim prinși într-un monstruos coșmar claustrofobic,
expuși agonizantei dureri emoționale și fizice, și avem un sentiment de
totală neajutorare și deznădejde. Sentimentele de singurătate, vinovăție,
absurditate a vieții și disperare existențială ating proporții metafizice.
O persoană în această situație dificilă are deseori sentimentul că aceasta
nu va mai lua sfîrșit și că nu există nici o scăpare. O triadă experiențială
caracteristică pentru această stare este sentimentul de moarte iminentă,
nebunie și de imposibilitate a întoarcerii.
Retrăirea acestui stadiu la nașterii este însoțită în mod obișnuit de
secvențe care implică oameni, animale și chiar ființe mitologice într-o
împrejurare dureroasă și fără speranță, asemenea celei a fetusului prins
în strînsoarea canalului nașterii. Putem trăi o identificare cu prizonierii
din temnițe subterane, victimele Inchiziției și deținuții din lagărele de
concentrare sau azilele de nebuni. Suferința noastră poate lua forma
durerilor animalelor prinse în capcane sau chiar atinge dimensiuni
arhetipale.
Putem simți chinurile de nesuportat ale păcătoșilor din Iad, agonia
lui Isus pe cruce ori chinul atroce al lui Sisif în timp ce împinge bolovanul
spre vîrful muntelui, din cea mai adîncă prăpastie a lui Hades. Alte
imagini apărute în ședințele dominate de această matrice includ simbo­
lurile arhetipale grecești de nesfîrșită suferință, Tantal și Prometeu, și
alte figuri ce simbolizează condamnarea eternă, precum evreul rătăcitor
Ahasuerus sau Olandezul Zburător.
Cînd ne aflăm sub influența acestei matrice, suferim o orbire selectivă
și sîntem incapabili să găsim ceva pozitiv în viața noastră și în existența
umană în general. Conexiunea cu dimensiunea divină pare irecuperabil
întreruptă sau pierdută. Prin prisma acestei matrice, viața pare un teatru
al absurdului, o farsă la care iau parte personaje de carton și roboți fără
minte sau un crud spectacol de circ. în această stare de spirit, filozofia
existențială pare să fie singura descriere adecvată și relevantă a vieții.
58

CARTOGRAFIA PSIHICULUI UMAN
Este interesant în acest sens că întreaga operă a lui Jean Paul Sartre a
fost profund influențată de o ședință cu mescalina prost gestionată și
dominată de MPFII, care nu s-a încheiat printr-o rezolvare a conflicte­
lor (Riedlinger, 1982). Preocuparea lui Samuel Beckett pentru moarte,
naștere și căutarea Mamei indică, de asemenea, puternice influențe
perinatale.
Este normal ca o persoană care are probleme cu acest aspect al psihi­
cului să evite confruntarea cu el. Aprofundarea experienței pare o con­
damnare la cele mai cumplite chinuri. Cu toate acestea, cel mai rapid
mod de a pune capăt unei asemenea stări insuportabile e acceptarea ei
completă și capitularea. Experiența zguduitoare și disperarea fără margini
sînt cunoscute din literatura spirituală sub numele de Noaptea Neagră
a Sufletului. Este un important stadiu al deschiderii spirituale, care poate
avea un puternic efect de purificare și eliberare.
Majoritatea trăsăturilor caracteristice ale MPF II pot fi ilustrate de
următoarea relatare:
Atmosfera era tot amenințătoare și mai încărcată de pericole ascunse,
întreaga încăpere părea că se învîrte cu mine și mă simțeam atras spre centrul
unui vîrtej amenințător. Mi-a venit în minte descrierea înspăimîntătoare
făcută de Edgar Alan Poe în Coborîre în Maelstrom. în vreme ce obiectele
din cameră păreau să zboare în jurul meu rotindu-se, o altă imagine mi-a
venit în minte — ciclonul care în Vrăjitorul din Oz al lui Frank Baum o
smulge pe Dorothy din monotonia vieții ei din Kansas și o trimite într-o
stranie călătorie plină de aventuri. Experiența mea semăna și cu intrarea în
vizuina iepurelui din Alice în Țara Minunilor și așteptam cu nerăbdare să
văd ce anume voi găsi de cealaltă parte a oglinzii. Universul părea să se
repeadă asupra mea și nu puteam face nimic să opresc această înghițire
apocaliptică.
Pe măsură ce mă scufundam tot mai adînc în labirintul inconștientului
meu, am simțit cum mă cuprinde frica și aceasta se transformă în panică.
Totul a devenit întunecat, opresiv și înspăimîntător. Ca și cum greutatea
întregii lumi apăsa asupra mea, exercitînd o incredibilă presiune hidraulică
ce amenința să-mi strivească oasele craniului și să-mi reducă trupul la o
mică sferă compactă. O rapidă succesiune de amintiri din trecutul meu mi
s-a derulat cu viteză prin creier, arătîndu-mi completa inutilitate și lipsă de
sens a vieții mele și a existenței în general. Ne naștem goi, speriați, în agonie
și părăsim această lume în același mod. Existențialiștii aveau dreptate! Totul
este trecător, viața nu este nimic altceva decît așteptarea lui Godot! Deșertă­
ciunea deșertăciunilor, totul este deșertăciune!
Neliniștea pe care o simțeam s-a transformat în durere, iar durerea în
agonie. Tortura s-a intensificat într-atît, încît am ajuns să simt că fiecare
celulă din corp îmi era găurită de freza unui dentist diabolic. Viziuni ale
59

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Desen dintr-o ședință de respirație holotropică, în care artista resimte compasiune față
de suferința omenirii și față de ea însăși. Pictura reprezintă Moartea care ține în brațe
o ființă umană. Textul care o însoțește spune: „Topirea granițelor corpului fizic și ale minții
eliberează spiritul și îi permite să se întoarcă la splendoarea luminii divine" (Kathleen
Silver).
unor peisaje infernale și ale demonilor care își torturau victimele m-au
determinat să realizez brusc că mă aflam în Iad. Mi-am amintit de Divina
Comedie a lui Dante: „Lăsați orice speranță voi, cei ce intrați!" Nu părea
să existe nici o scăpare din această diabolică situație; eram condamnat pe
vecie, fără cea mai mică speranță de izbăvire.
A treia matrice perinatală:
MPF III (Lupta moarte-renaștere)
Multe aspecte ale acestei experiențe bogate și pline de culoare pot
fi înțelese din asocierea ei cu al doilea stadiu clinic al nașterii biologice,
propulsarea prin canalul nașterii, după deschiderea cervixului, cînd capul
60

CARTOGRAFIA PSIHICULUI UMAN
Desen dintr-o ședință de respirație holotropică, în care artista retrăiește lipsa iubirii și a
îngrijirii din copilărie, combinată cu elemente ale MPFII. Este înfățișată ființa ei strivită
de ceea ce ar trebui să fie principiul feminin esențial al îngrijirii – Pămîntul. Ședința a
avut drept rezultat sentimente de compasiune imensă față de ea însăși și de ceilalți, atît
victime, cît și făptași. Prunul din stînga imaginii simbolizează viața nouă, dragostea și
speranța (Kathleen Silver).
coboară în pelvis. In acest stadiu, contracțiile uterine continuă, dar
cervixul este acum dilatat și permite propulsarea treptată a fetusului prin
canalul nașterii. Aceasta implică experimentarea unor presiuni mecanice
zdrobitoare, dureri și, deseori, un grad mare de anoxie și sufocare. Un
însoțitor firesc al acestei stări extrem de neplăcute și care amenință viața
este sentimentul unei intense anxietăți.
Pe lîngă întreruperea circulației sanguine din cauza contracțiilor
uterine și compresiunii rezultante asupra arterelor uterine, fluxul sanguin
către fetus poate fi întrerupt de diferite complicații. Cordonul ombilical
poate fi prins între cap și deschiderea pelviana sau poate fi răsucit în
61

PSIHOLOGIA VIITORULUI
jurul gîtului. Placenta se poate detașa în timpul nașterii sau poate obstruc-
ționa canalul nașterii (placenta praevia). în unele cazuri, fetusul poate
aspira diferitele forme de material biologic întîlnite în stadiile finale ale
acestui proces, ceea ce intensifică și mai mult senzația de sufocare. în
acest stadiu, problemele pot fi atît de grave, încît să necesite o intervenție
ajutătoare, ca folosirea forcepsului ori chiar o cezariană de urgență.
MPF III este un tipar experiențial deosebit de bogat și de complex,
în afara retrăirii realiste a diferitelor aspecte ale zbaterii în canalul nașterii,
ea implică și o mare diversitate de imagini luate din istorie, natură și
domeniile arhetipale. Cele mai importante dintre acestea sînt atmosfera
de luptă titanică, secvențele agresive și sadomasochiste, experiențele
de sexualitate deviantă, episoadele demonice, complicațiile scatologice
și întîlnirea cu focul. Cea mai mare parte a aspectelor MPF III pot fi
semnificativ legate de anumite caracteristici anatomice, fiziologice și
biochimice corespunzătoare acestui stadiu al nașterii.
Aspectul titanic al MPF III este perfect logic, avînd în vedere enor­
mitatea forțelor care operează în ultimul stadiu al nașterii. Cînd ne
întîlnim cu această fațetă a celei de-a treia matrice, simțim rîuri de energie
de o intensitate copleșitoare străbătîndu-ne corpul și acumulîndu-se pînă
la descărcări explozive. în acest moment, ne-am putea identifica cu
elemente furioase ale naturii, precum vulcanii, furtunile electrice, cutre­
murele, valurile gigantice ale refluxului sau ciclonul.
Experiența poate înfățișa și lumea tehnologiei în care sînt implicate
energii enorme — tancuri, rachete, nave spațiale, laser, centrale electrice
sau chiar reactoare nucleare și bombe atomice. Experiențele titanice ale
MPF III pot atinge dimensiuni arhetipale, înfățișînd bătălii gigantice,
ca lupta cosmică dintre forțele Luminii și întunericului, îngeri și demoni
sau zei și titani.
Aspectele agresive și sadomasochiste ale acestei matrice reflectă furia
biologică a organismului a cărui supraviețuire este amenințată de sufo­
care, ca și de distrugătorul atac al contracțiilor uterine. Confruntați cu
acest aspect al MPF III, putem experimenta cruzimi de proporții uimi­
toare, manifestate în scene de suicid și crime violente, mutilare și auto-
mutilare, diferite masacre, războaie și revoluții sîngeroase. Acestea iau
adesea forma torturii, execuției, sacrificiului ritual, autosacrificiului,
luptei sîngeroase corp la corp și practicii sadomasochiste.
Logica experiențială a aspectului sexual al procesului moarte-renaș-
tere nu este imediat evidentă. Se pare că organismul uman are un meca­
nism fiziologic încorporat, care transformă suferințele inumane și mai
ales sufocarea într-o ciudată excitare sexuală și, în final, în extaz. Acest
lucru poate fi ilustrat de experiențele martirilor și flagelanților descrise
62

CARTOGRAFIA PSIHICULUI UMAN
în literatura religioasă. Alte exemple pot fi găsite în materialele din
lagărele de concentrare, în rapoartele prizonierilor de război și în dosarele
Amnesty International. Este bine cunoscut și faptul că bărbații uciși prin
strangulare au, de obicei, erecție și chiar ejaculează.
Experiențele sexuale care au loc în contextul MPF III sînt caracte­
rizate printr-o dorință de intensitate uriașă, prin caracterul lor mecanic
și neselectiv și prin natura lor exploatatorie, pornografică sau deviantă.
Ele descriu scene din cartierele cu felinare roșii și din sexualitatea
clandestină, practici erotice extravagante și secvențe sadomasochiste.
La fel de frecvente sînt episoadele care descriu incestul, abuzul sexual
sau violul. Foarte rar, imageria MPF III poate implica extremele sînge-
roase și respingătoare ale sexualității criminale — crima cu motivație
erotică, tăierea organelor sexuale, canibalismul și necrofilia.
Faptul că, la acest nivel al psihicului, excitarea sexuală este legată
infailibil de elemente extrem de problematice — riscul pierderii vieții,
pericolul extrem, anxietatea, agresivitatea și impulsurile autodistructive,
durerea fizică și diferitele forme de material biologic — reprezintă o
bază naturală pentru dezvoltarea celor mai importante tipuri de disfuncții,
variații, devieri și perversiuni sexuale. Acestea au importante implicații
teoretice și practice pe care le vom analiza mai tîrziu.
Aspectul demonic al MPF III poate prezenta probleme specifice pentru
subiecți, ca și pentru terapeuți și asistenți. Natura ciudată și lugubră a
manifestărilor implicate conduce deseori la evitarea confruntării. Temele
cel mai des întîlnite în acest context sînt scenele de Sabat al Vrăjitoare­
lor {Noaptea Walpurgiilor), orgiile satanice, ritualurile Liturghiei Negre
și tentația de a ceda forțelor malefice. Numitorul comun care leagă acest
stadiu al nașterii de temele Sabatului și ale ritualurilor Liturghiilor Negre
este un amalgam experiențial ciudat de moarte, sexualitate deviantă,
durere, frică, agresivitate, scatologie și impulsuri spirituale deviante.
Această observație pare să aibă o mare relevanță pentru recenta „epide­
mie" de experiențe abuzive ale cultului satanic descrise de subiecți în
diferite forme de terapii regresive.
Aspectul scatologic al procesului moarte-renaștere își are baza biolo­
gică naturală în faptul că, în ultima fază a nașterii, fetusul poate veni
în contact strîns cu diferite forme de material biologic — sînge, secreții
vaginale, urină și chiar fecale. Totuși, natura și conținutul acestor expe­
riențe depășesc de departe ceea ce nou-născutul ar fi putut trăi la naștere.
Experiențe ale acestui aspect al MPF III pot implica scene precum tîrîrea
prin resturi în descompunere ori sisteme de canalizare, bălăcirea în
grămezi de excremente, băutul sîngelui sau urinei, sau participarea la
63

PSIHOLOGIA VIITORULUI
scene de respingătoare putrefacție. Este o întîlnire intimă și cutremu­
rătoare cu cele mai urîte aspecte ale existenței biologice.
Cînd experiența MPF III se apropie de rezolvare, devine mai puțin
violentă și neplăcută. Atmosfera dominantă este aceea de pasiune
extremă și energie pulsională de o intensitate amețitoare. Imageria înfăți­
șează cuceriri entuziaste de teritorii noi, vînarea animalelor sălbatice,
sporturi dificile și aventuri în parcuri de distracții. Aceste experiențe
sînt în mod clar legate de activitățile care implică o „descărcare de adre­
nalină" — cursele de mașini, salturile cu coarda elastică, spectacolele
periculoase de circ și scufundările acrobatice.
în acest moment, putem întîlni și figuri arhetipale de zeități, semizei
și eroi legendari care reprezintă moartea și renașterea. Putem avea viziuni
ale lui Isus, ale chinurilor și umilirii Lui, ale Drumului Crucii și ale
crucificării sau ne putem chiar identifica integral cu suferința Sa. Indife­
rent dacă avem sau nu cunoștințe de mitologie, putem trăi aceste teme
mitologice precum reînvierea zeului egiptean Osiris, sau moartea și
renașterea zeilor greci Dionysos, Attis ori Adonis. Experiența poate în­
fățișa răpirea Persefonei de către Pluto, coborîrea în lumea subpământeană
a zeiței sumeriene Inanna sau chinurile Eroilor Gemeni mayași din
Popol Vuh.
Chiar înainte de experiența renașterii psihospirituale, este un lucru
obișnuit să întîlnim elementul focului. Motivul focului poate fi trăit fie
în forma sa cotidiană obișnuită, fie în forma arhetipală a focului purifi­
cator (pyrocatharsis). Putem avea sentimentul că trupul ne este cuprins
de flăcări, putem avea viziuni ale unor orașe și păduri în flăcări și ne
putem identifica cu victimele sacrificiilor. în versiunea arhetipală, arderea
pare să distrugă total ce este corupt în noi și să ne pregătească pentru
renașterea spirituală. Un simbol clasic al tranziției de la MPF III la
MPF IV este legendara pasăre Phoenix, care moare în foc și renaște din
propria-i cenușă.
Experiența pirocathartică este un aspect oarecum enigmatic al MPF III,
deoarece conexiunea ei cu nașterea biologică nu este atît de directă și
de evidentă ca în cazul altor elemente simbolice. Corespondentul biologic
al acestei experiențe ar putea fi eliberarea explozivă a energiilor anterior
blocate în stadiul final al nașterii sau suprastimularea fetusului cu
„combustiile" aleatorii ale neuronilor periferici. Este interesant că această
întîlnire cu focul are o paralelă experiențială în mama care naște și care
în acest stadiu al procesului simte adesea că vaginul ei arde.
Mai multe caracteristici importante ale celei de-a treia matrice o de­
osebesc de cealaltă constelație fără ieșire. Aici situația este provocatoare,
dificilă, dar nu pare lipsită de speranță și nu simțim neputința. Luăm
64

CARTOGRAFIA PSIHICULUI UMAN
Mandală reprezentînd renașterea psihospirituală în cadrul unei ședințe holotropice,
experimentată sub forma unei nașteri din foc in centrul pămîntului, urmată de ieșirea
dintr-un vulcan (Tai Ingrid Hazard).
activ parte la o luptă crîncenă și avem sentimentul că suferința are o
direcție precisă, un sens și un scop clar. în termeni religioși, situația
este mai curînd legată de conceptul de Purgatoriu, decît de ideea de Iad.
în plus, nu jucăm exclusiv rolul de victime neajutorate. în acest punct,
ne sînt disponibile trei roluri diferite. Pe lîngă faptul că sîntem observatori
la ceea ce se petrece, ne putem identifica atît cu agresorul, cît și cu vic­
tima. Identificarea poate fi atît de convingătoare, încît rolurile sînt dificil
de diferențiat și separat. De asemenea, dacă situația fără ieșire implică
suferința pură, experiența luptei moarte-renaștere reprezintă granița dintre
agonie și extaz, și fuziunea ambelor. Pare potrivit să numim acest tip
65

PSIHOLOGIA VIITORULUI
de experiență extaz dionisiac sau vulcanic, în contrast cu extazul oceanic
sau apolonic al uniunii cosmice asociate cu prima matrice perinatala.
Următoarea relatare a unei ședințe psihedelice cu doză mare de LSD
ilustrează multe din temele tipice asociate cu MPF III descrise mai sus:
Deși nu am văzut niciodată clar canalul nașterii, am simțit presiunea
lui strivitoare asupra capului și trupului meu și am știut cu fiecare celulă
a corpului că mă nășteam. Tensiunea atingea proporții pe care nu mi le-aș
fi imaginat nicicînd. Am simțit o presiune continuă asupra creștetului, tîm-
plelor și zonei occipitale, ca și cum aș fi fost prins între fălcile de oțel ale
unei menghine. Tensiunile din corpul meu aveau o brutală calitate mecanică,
îmi imaginam că trec printr-o mașină de tocat monstruoasă sau o presă
gigantică plină de roți zimțate. Imaginea lui Charlie Chaplin persecutat de
lumea tehnologiei în Modern Times mi-a trecut fulgerător prin minte.
Cantități incredibile de energie păreau să se scurgă prin tot corpul meu,
acumulîndu-se și eliberîndu-se în descărcări explozive. Simțeam un amestec
uimitor de sentimente; eram sufocat, speriat și neajutorat, dar și furios și,
în mod curios, excitat. Alt aspect important al experienței a fost sentimentul
de confuzie totală. Deși mă simțeam ca un bebeluș implicat într-o luptă
brutală pentru supraviețuire și realizam că ceea ce avea să se întîmple era
nașterea mea, eram în același timp și mama care mă năștea. Conștientizam
că, bărbat fiind, nu aș fi putut niciodată să nasc, și totuși depășeam cumva
această barieră și imposibilul devenea realitate.
Nu era nici o îndoială că mă aflam în legătură cu un lucru primordial —
un vechi arhetip feminin, cel al mamei care dă viață. Imaginea corpului meu
cuprindea un uriaș pîntece însărcinat și organe genitale feminine, cu toate
nuanțele senzațiilor biologice. Mă simțeam frustrat, pentru că nu mă puteam
abandona acestui proces primitiv — de a naște și de a mă naște, de a renunța
la control și a lăsa copilul să iasă. O cantitate uriașă de agresivitate criminală
a țîșnit din lumea subterană a psihicului meu. Ca și cum un abces malefic
ar fi fost spart brusc de bisturiul unui chirurg celest. Un vîrcolac sau un
berserk* pusese stăpînire pe mine; Dr. Jekyll se transforma în Dl. Hyde.
Erau multe imagini ale călăului și victimei, ca și cînd ar fi fost una și aceeași
persoană, tot așa cum mai devreme nu reușisem să fac distincția între copilul
care se năștea și mama care dădea viață.
Eram un tiran nemilos, un dictator care își expunea supușii la cruzimi
inimaginabile, dar și un revoluționar care conducea mulțimea furioasă pentru
a-1 detrona pe tiran. Am devenit un mafiot care ucidea cu sînge rece și
polițistul care 1-a omorît în numele legii. La un moment dat, am simțit ororile
lagărelor naziste de concentrare. Cînd am deschis ochii, m-am văzut în
postura de ofițer SS. Am avut sentimentul că el, nazistul și eu, evreul, eram
* Vechi luptător scandinav care purta blănuri de animale și lupta sub influența
unui drog. (n.t.)
66

CARTOGRAFIA PSIHICULUI UMAN
una și aceeași persoană. îi simțeam în mine și pe Hitler, și pe Stalin și mă
simțeam răspunzător de toate atrocitățile din istoria omenirii. Am văzut
limpede că problema umanității nu este existența unor dictatori sîngeroși,
ci acest Ucigaș Ascuns pe care îl adăpostim cu toții în noi, dacă ne uităm
suficient de adînc în ființa noastră.
Apoi, natura experienței s-a schimbat și a atins proporții mitologice. în
locul răului din istoria omenirii acum simțeam atmosfera de vrăjitorie și
prezența elementelor demonice. Dinții mei se transformaseră în colți lungi,
plini cu o otravă misterioasă, și m-am trezit zburînd pe aripile uriașe și
amenințătoare ale unui liliac prin noapte, ca un vampir. Această imagine
s-a transformat repede într-o scenă sălbatică, amețitoare din timpul Sabatului
Vrăjitoarelor. în acest straniu ritual al simțurilor, impulsurile de obicei
reprimate și interzise păreau să iasă la suprafață, unde erau trăite și mani­
festate întocmai. Eram conștient că participam la o ceremonie misterioasă
de sacrificiu care îl celebra pe Zeul întunericului.
Pe măsură ce calitatea demonică a trăirilor mele dispărea treptat, încă
simțeam o dorință sexuală uriașă și am participat la succesiuni nesfîrșite
de orgii fantastice și fantezii sexuale în care eu jucam toate rolurile. Pe
parcursul acestor experiențe, continuam să fiu simultan copilul care luptă
să iasă din canalul nașterii și mama care îl aduce pe lume. Pentru mine a
devenit foarte clar că sexul și nașterea erau profund conectate și că forțele
satanice aveau legături importante cu propulsarea prin canalul nașterii. M-am
luptat și m-am zbătut în multe roluri diferite și cu mulți inamici diferiți.
Uneori mă întrebam dacă suferința mea avea să se sfîrșească vreodată.
Apoi, un element nou a apărut în experiența mea. întregul meu corp era
acoperit cu un gunoi biologic, ceva alunecos și lipicios. Nu-mi dădeam seama
dacă era lichid amniotic, urină, mucus, sînge sau secreții vaginale. Aceeași
substanță părea să-mi umple gura și plămînii. Mă sufocam, vomitam, mă
schimonoseam pentru a-1 elimina din mine și de pe piele. în același timp,
cineva îmi transmitea mesajul că nu trebuie să mă lupt. Procesul își avea
ritmul propriu și tot ce trebuia să fac era doar să mă abandonez lui. Mi-am
amintit multe situații din viață cînd am simțit nevoia de a lupta și a mă zbate
și, ulterior, acest lucru mi s-a părut inutil. Ca și cum aș fi fost cumva
programat de la naștere să văd viața mult mai complicată și mai periculoasă
decît este în realitate. Credeam că experiența ar fi putut să-mi deschidă ochii
în această privință și să-mi facă viața mai ușoară și mai jucăușă decît înainte.
A patra matrice perinatală:
MPF IV (Experiența moarte-renaștere)
Această matrice este legată de cel de-al treilea stadiu al nașterii clinice,
expulzarea finală din canalul nașterii și tăierea cordonului ombilical.
Trăind această matrice, completăm dificilul proces de propulsare prin
67

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Experiența transcenderii morții în cadrul unei ședințe ayahuasca. Viziunea unui craniu
și a cutiei toracice care explodează in lumina Spiritului, distrugînd sclavia minții și a formei
umane. Experiența a generat un sentiment puternic de libertate și bucurie (Kathleen Silver).
canalul nașterii, atingem eliberarea explozivă și ieșim la lumină. Procesul
este deseori însoțit de amintiri concrete și realiste ale diferitelor aspecte
specifice stadiului, ca experiența anesteziei, presiunile forcepsului și sen­
zațiile asociate cu diferite manevre obstetrice ori intervenții postnatale.
Retrăirea nașterii biologice nu este o simplă reluare mecanică a eve­
nimentului biologic inițial, ci și o moarte și o renaștere psihospirituale.
Pentru a înțelege, trebuie să conștientizăm că în acest proces există cîteva
importante elemente suplimentare. Deoarece fetusul este complet izolat
în timpul nașterii și nu are cum să exprime emoțiile extreme și să reacțio­
neze la senzațiile fizice intense, amintirea acestui eveniment rămîne
psihologic nedigerată și neasimilată.
68

CARTOGRAFIA PSIHICULUI UMAN
Felul în care ne autodefinim și atitudinile noastre față de lume în viața
postnatală sînt profund influențate de această amintire constantă a
vulnerabilității, inadecvării și slăbiciunii pe care le-am trăit la naștere,
într-un sens, ne-am născut anatomic, dar nu am integrat acest fapt din
punct de vedere emoțional. „Moartea" și agonia luptei pentru renaștere
reflectă durerea reală și amenințarea pentru viață reprezentată de procesul
biologic al nașterii. Cu toate acestea, moartea eului care precedă nașterea
este moartea vechilor noastre idei despre propria identitate și lumea
înconjurătoare. Ele au fost fabricate de amprenta traumatică a nașterii
și păstrate de amintirea rămasă vie în inconștientul nostru.
Pe măsură ce ștergem aceste programe vechi asimilîndu-le în con­
știință, ele își pierd încărcătura emoțională și, dintr-un anumit punct de
vedere, mor. Dar noi ne identificăm într-atît cu ele, încît apropierea mo­
mentului morții eului este trăită ca un sfîrșit al vieții sau chiar ca sfîrșitul
lumii. Oricît de înspăimîntător poate fi acest proces, el are, de fapt, o
mare putere vindecătoare și transformatoare. Totuși, paradoxal, în vreme
ce un singur pas ne desparte de experiența eliberării radicale, avem senti­
mentul unei anxietăți omniprezente și al unei catastrofe iminente.
Ceea ce moare, de fapt, în acest proces este eul fals pe care, pînă în
acest punct al vieții noastre, l-am confundat cu eul real. în vreme ce
pierdem toate reperele cunoscute, nu avem nici cea mai vagă idee despre
ceea ce se află de partea cealaltă sau dacă se află ceva acolo. Frica tinde
să opună o rezistență enormă la continuarea și completarea experienței.
Prin urmare, fără o îndrumare corespunzătoare, multe persoane pot ră-
mîne blocate psihologic în acest teritoriu problematic.
Cînd depășim teama metafizică din acest important punct de cotitură
și hotărîm să lăsăm lucrurile să se întîmple, trăim anihilarea la toate nive­
lurile imaginabile — distrugere fizică, dezastru emoțional, înfrîngere
intelectuală și filozofică, eșec moral total și chiar damnarea spirituală.
Pe parcursul acestei experiențe, toate reperele — tot ceea ce este impor­
tant și are un sens în viața noastră — par să fie distruse fără drept de
apel. Imediat după experiența anihilării totale — atingerea „străfundurilor
hăului cosmic" — sîntem copleșiți de viziuni ale unei lumini albe sau
aurii, de o strălucire supranaturală și o frumusețe excepțională, ce pare
numinoasă și divină.
După ce am supraviețuit unei experiențe de anihilare totală și sfîrșit
apocaliptic al tuturor lucrurilor, peste numai cîteva secunde sîntem bine-
cuvîntați cu imagini fantastice ale unui magnific curcubeu, o multitudine
de culori asemănătoare cu modelul de pe coada păunilor, scene celeste
și viziuni ale unor ființe arhetipale scăldate în lumina divină. Deseori,
69

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Desen reprezentînd experiența combinată de a naște și de a fi născut, într-o sesiune
de respirație holotropică. Experiențele de acest gen pot avea un mare potențial de
vindecare și de transformare și au ca urmare senzația că se naște un nou sine. (Jean
Perkins: „Corning Out of Darkness"[„Ieșind din întuneric"] 54"x74", 1999).
acesta este momentul unei întîlniri importante cu arhetipul Măreței Zeițe
Mamă, fie în forma ei universală, fie în una din formele cultural specifice,
în urma experienței morții și renașterii psihospirituale, ne simțim izbăviți
și binecuvîntați, trăim extazul suprem și avem sentimentul că ne regăsim
natura divină și statutul cosmic. Sîntem copleșiți de un val de emoții
pozitive față de noi înșine, ceilalți, natură și existență în general.
Este important de subliniat că acest tip de experiență vindecătoare
capabilă să schimbe viața are loc atunci cînd nașterea nu a fost prea
epuizantă sau afectată de o cantitate mare de anestezic. Dacă lucrurile
stau așa, nu avem sentimentul ieșirii triumfătoare la lumină și rezol­
vării definitive a problemelor. Perioada postnatală ne poate lăsa senzația
recuperării lente după o boală grea sau a trezirii din beție. Așa cum vom
vedea mai tîrziu, anestezia la naștere poate avea și consecințe psiho­
logice negative pentru viața postnatală.
Următoarea relatare a unei experiențe de moarte-renaștere dintr-o șe­
dință psihedelică cu doză mare de substanță descrie o secvență carac­
teristică MPF IV.
70

CARTOGRAFIA PSIHICULUI UMAN
Cu toate acestea, ce era mai rău avea să urmeze. Brusc, am avut senzația
că pierd orice legătură cu realitatea, ca și cum cineva ar fi smuls de sub
picioarele mele un covor imaginar. Totul se prăbușea și simțeam cum întregul
meu univers se sfărîma. Era ca și cum cineva ar fi înțepat un fel de balon
metafizic al vieții mele; o bășică gigantică de autoamăgire ridicolă se spărsese
și scosese la iveală minciuna uriașă care era viața mea. Toate lucrurile în
care crezusem, tot ce făcusem sau urmărisem, tot ce dădea sens vieții mele
era dintr-o dată complet fals. Toate erau niște cîrje ridicole, fără substanță,
cu care încercasem să peticesc realitatea intolerabilă a existenței. Acum erau
distruse și împrăștiate ca semințele micuțe ale păpădiei, scoțînd la iveală
abisul înfricoșător al adevărului ultim — haosul vidului existențial.
Absolut îngrozit, am văzut imaginea unei zeități gigantice care mă do­
mina amenințător. Am recunoscut instinctiv că era zeul hindus Shiva în
forma sa distructivă. Am simțit impactul fulgerător al piciorului său enorm
zdrobindu-mă, pulverizîndu-mă și împrăștiindu-mă ca pe o fărîmă insigni­
fiantă de excrement pe fundul Cosmosului. în momentul următor, mă aflam
în fața unei înspăimîntătoare zeițe indiene, pe care am identificat-o ca fiind
Kali. Fața mea era atrasă de o forță irezistibilă către vaginul ei deschis, plin
de ceea ce părea să fie sînge menstrual sau lohii respingătoare.
Am simțit că mi se cerea supunere absolută față de forțele existenței și
de principiul feminin reprezentat de zeiță. Nu aveam de ales și trebuia să-i
sărut și să-i ling vulva cu cea mai deplină supunere și umilință. în acest
moment, care a fost finalul oricărui sentiment de supremație masculină pe
care îl nutrisem vreodată, mi-am amintit momentul nașterii mele biologice.
Capul îmi ieșea din canalul nașterii și gura îmi era în contact intim cu vaginul
sîngerînd al mamei.
M-am umplut cu lumină divină, de o strălucire supranaturală și o fru­
musețe indescriptibilă; razele ei aurii explodau în mii de superbe cozi de
păun. Din această strălucitoare lumină aurie s-a desprins figura Zeiței Mamă
care părea să întruchipeze iubirea și protecția tuturor timpurilor. Și-a deschis
brațele și le-a întins spre mine, învăluindu-mă în ființa ei. Am fuzionat
incredibil cu acest cîmp de energie, simțindu-mă purificat, vindecat și hrănit.
Ceea ce părea să fie nectar și ambrozie divină, esență arhetipală a laptelui
și a mierii, curgea în mine într-o abundență absolută.
Apoi, figura zeiței a început să dispară treptat, absorbită de o lumină și
mai strălucitoare. Era abstractă, totuși avea caracteristici personale clare și
radia o inteligență infinită. Atunci mi-a fost foarte clar că ceea ce trăiam
era uniunea și atragerea în Șinele Universal, sau Brahma, cum citisem în
cărțile de filozofie indiană. Această experiență a pălit cam în zece minute
pe ceas; cu toate astea, a depășit orice concept de timp și a părut să fie
eternitatea însăși. Fluxul energiei vindecătoare și hrănitoare și viziunile
strălucirii aurii cu desene multicolore au ținut toată noaptea. Sentimentul
71

PSIHOLOGIA VIITORULUI
de bine care a urmat m-a însoțit multe zile. Amintirea experienței a rămas
vie ani de-a rîndul și mi-a schimbat profund întreaga filozofie de viață.
Domeniul transpersonal al psihicului
Al doilea domeniu major care trebuie adăugat la cartografia clasică
a psihicului uman cînd lucrăm cu stările holotropice este cunoscut sub
numele de transpersonal. Acest termen înseamnă în traducere literală
„a trece dincolo de personal" sau „a transcende personalul". Experiențele
care pornesc de la acest nivel implică transcenderea limitelor noastre
obișnuite (corpul și eul) și a granițelor spațiului tridimensional și timpului
liniar ce ne restrîng percepția asupra lumii în starea obișnuită de
conștiință. Experiențele transpersonale pot fi cel mai bine definite prin
comparație cu modul în care percepem zilnic lumea și pe noi înșine sau,
mai concret, cu felul în care se cuvine să ne percepem pe noi și mediul
pentru a trece drept „normali", conform standardelor culturii și psihiatriei
contemporane.
în starea obișnuită sau normală de conștiință, ne simțim obiecte
newtoniene care trăiesc între granițele constituite de piele. Scriitorul și
filozoful american Alan Watts s-a referit la această experiență a iden­
tificării cu „eul încapsulat în piele". Percepția pe care o avem asupra
mediului este limitată de restricțiile fiziologice ale organelor de simț și
de caracteristicile fizice ale mediului. Nu putem vedea obiecte de care
sîntem despărțiți printr-un zid solid, vasele aflate dincolo de orizont sau
fața nevăzută a Lunii. Dacă sîntem la Praga, nu putem auzi despre ce
vorbesc prietenii noștri din San Francisco. Nu putem simți textura pielii
unui miel, decît dacă suprafața corpului nostru e în contact direct cu ea.
în plus, putem trăi foarte viu și cu toate simțurile doar evenimente
care se petrec în prezent. Ne putem aminti trecutul și putem anticipa
evenimentele viitoare sau fantaza în legătură cu ea; totuși, acestea sînt
foarte diferite de trăirea imediată și directă a momentului prezent. în
stările transpersonale de conștiință, nici una dintre limitările de mai sus
nu este absolută; oricare poate fi depășită. Nu există limite pentru
expansiunea simțurilor noastre și putem experimenta cu toate atributele
senzoriale episoade care au avut loc în trecut și, ocazional, chiar pe acelea
care nu s-au întîmplat încă, dar se vor întîmpla.
Spectrul experiențelor transpersonale este extrem de bogat și include
fenomene de la diferite niveluri ale conștiinței. Tabelul 2.2 reprezintă
o încercare de a enumera și clasifica diferitele tipuri de experiențe care,
72

CARTOGRAFIA PSIHICULUI UMAN
Tabelul 2.2 Experiențe transpersonale
întinderea experiențiala în spațiu-timp și realitatea consensuală
Transcenderea limitelor spațiale
Experiența unității duale
Identificare cu alte persoane
Identificare cu grupul și conștiința de grup
Identificare cu animale
Identificare cu plante și procese botanice
A fi una cu viața și cu întreaga creație
Experiența materialelor și proceselor anorganice
Conștiința planetară
Experiențe legate de ființe și lumi extraterestre
Identificarea cu întregul univers fizic
Fenomene fizice care implică transcenderea spațiului
Transcenderea limitelor temporale
Experiențe embrionale și fetale
Experiențe ancestrale
Experiențe rasiale și colective
Experiențe de încarnări trecute
Experiențe filogenetice
Experiențe ale evoluției planetare
Experiențe cosmogenetice
Fenomene fizice care implică transcenderea timpului
Explorarea experiențiala a micro-lumii
Conștiința organelor și a țesuturilor
Conștiința celulară
Experiența ADN-ului
Experiențe ale lumii atomilor și ale particulelor subatomice
întinderea experiențiala dincolo de spațiu-timp și realitatea consensuală
Experiențe spiritiste și mediumnice
Fenomene energetice ale corpului subtil
Experiențe ale spiritelor animale
întîlniri cu ghizi spirituali și ființe supraumane
Vizite în universuri paralele și întîlniri cu locuitorii lor
Experiențe ale unor secvențe mitologice și din basme
Experiențe ale anumitor zeități binecuvîntate și mînioase
Experiențe ale arhetipurilor universale
înțelegere intuitivă a simbolurilor universale
Inspirație creatoare și impuls prometeic
Experiența demiurgului și intuiții referitoare la creația cosmică
Experiența conștiinței cosmice
Vidul supracosmic și metacosmic
73

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Tabelul 2. 2 Experiențe transpersonale (continuare)
Experiențe transpersonale de natură psihoidă
Sicronicități (Influența reciprocă dintre experiențe intrapsihice și realitatea
consensuală)
Evenimente psihoide spontane
Trăsături fizice supranormale
Fenomene spiritiste și mediumnitate fizică
Psihokinezie spontană recurentă (poltergeist)
OZN-uri și experiențe referitoare la răpiri de către extraterestri
Psihokinezie intențională
Magie ceremonială
Vindecare și vrăjitorie
Siddhis yoghinic
Psihokinezie de laborator
în opinia mea, aparțin domeniului transpersonal. Am trăit personal în
propriile-mi ședințe psihedelice și holotropice cea mai mare parte a feno­
menelor enumerate în acest tabel sinoptic și le-am observat în repetate
rînduri în timp ce lucram cu alte persoane. în contextul acestei cărți,
nu voi putea oferi definiții și descrieri și nu voi putea da exemple clinice
pentru toate aceste tipuri de experiențe. De aceea, voi îndruma cititorii
interesați către lucrările mele anterioare. (Grof, 1975, 1985, 1988).
Așa cum arată tabelul, experiențele transpersonale pot fi împărțite
în trei mari categorii. Prima implică transcendența primară a barierelor
spațio-temporale obișnuite. Extinderea experiențială dincolo de limitările
spațiale ale „eului încapsulat în piele" duce la experiențe ale fuziunii
cu altă persoană într-o stare care poate fi numită „unitate duală", asu­
marea identității altei persoane sau identificarea cu conștiința unui întreg
grup de oameni — de exemplu, toate mamele din lume, toată populația
Indiei sau toți deținuții din lagărele de concentrare. Conștiința noastră
se poate extinde atît de mult, încît să înglobeze întreaga omenire. Expe­
riențele de acest tip au fost descrise în repetate rînduri în literatura
spirituală a lumii.
în mod similar, putem transcende limitele experienței specific umane
și ne putem identifica și cu conștiința diferitelor animale, plante sau chiar
să experimentăm o formă de conștiință care pare legată de obiecte și
74

CARTOGRAFIA PSIHICULUI UMAN
procese anorganice. în cazuri extreme, putem simți conștiința biosferei,
a întregii planete ori a întregului Univers material.
Oricît de incredibil și de absurd ar putea părea unui occidental convins
de materialismul monist, aceste experiențe sugerează că tot ceea ce putem
trăi ca obiect în starea noastră cotidiană de conștiință, are în starea holo-
tropică de conștiință o reprezentare subiectivă corespunzătoare. Este ca
și cum tot ceea ce există în Univers își are aspectul lui subiectiv și obiec­
tiv, după cum arată marile filozofii spirituale ale Orientului. De exemplu,
hindușii consideră tot ce există ca o manifestare a lui Brahma, iar taoiștii
gîndesc Universul în termenii transformărilor lui Tao.
Alte experiențe transpersonale din această primă categorie sînt carac­
terizate în primul rînd de depășirea granițelor temporale, nu spațiale,
de transcenderea timpului liniar. Am vorbit deja despre posibilitatea unei
retrăiri vii a amintirilor importante din pruncie și despre retrăirea traumei
nașterii. Regresia istorică poate continua mai departe, și să implice auten­
tice amintiri fetale și embrionare din diferite perioade ale vieții intraute­
rine. Nu este un lucru neobișnuit să se experimenteze la nivelul conștiinței
celulare totala identificare cu sperma și ovulul în momentul concepției.
însă procesul retrăirii experiențiale a creației nu se oprește aici. în
stările holotropice, putem trăi episoade din viețile strămoșilor noștri de
origine umană sau animală, și chiar pe cele care par să vină din inconști­
entul rasial sau colectiv, așa cum descrise C.G. Jung. Deseori, experiențe
care par să fi avut loc în alte culturi și perioade istorice sînt asociate cu
o senzație de amintire personală, un sentiment intens de deja vu sau deja
vecu. Atunci, oamenii vorbesc despre retrăirea amintirilor din viețile
anterioare.
Experiențele din stările holotropice ne pot duce și în universul micro­
scopic, la structuri și procese care în mod obișnuit nu sînt accesibile sim­
țurilor noastre singure. Aici intră secvențele din filmul lui Isaac Asimov,
Fantastic Voyage (O călătorie fantastică), ce descrie lumea organelor
noastre interne, țesuturile și celulele sau implică chiar identificarea expe-
riențială completă cu ele. Deosebit de fascinante sînt experiențele de
identificare cu ADN-ul asociate cu incursiuni în misterul suprem al vieții,
reproducerii și eredității. Uneori, acest tip de experiență transpersonala
ne poate purta către lumea anorganică a moleculelor, atomilor și parti­
culelor subatomice.
Conținutul experiențelor transpersonale descrise pînă acum a inclus
diferite fenomene existente în timp și spațiu, elemente ale realității noastre
de zi cu zi — alte persoane, animale, plante, materiale — și evenimente
din trecut. Nici unul dintre aceste fenomene nu este neobișnuit. Ele apar-
75

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Interiorul I (deasupra) și Interiorul II (p. 77), două desene care reflectă experiențele legate
de interiorul corpului, din cadrul unei ședințe psihedelice. Capacitatea unei persoane de
a avea experiențe legate de schelet și organele interne în stările holotropice ale conștiinței
aruncă o lumină interesantă asupra „artei razelor X" a șamanilor siberieni sau eschimoși
și a aborigenilor australieni (Robin Maynard-Dobbs).
76

CARTOGRAFIA PSIHICULUI UMAN
țin unei realități pe care o cunoaștem; le acceptăm existența și le consi­
derăm de la sine înțelese. Ceea ce ne surprinde în legătură cu cele două
categorii de experiențe transpersonale descrise mai sus nu este conținutul
lor, ci faptul că putem fi martori sau ne putem identifica total cu ceva
ce nu este în mod obișnuit accesibil simțurilor noastre.
77

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Știm că există balene însărcinate, dar nu am putea avea o experiență
autentică de identificare cu una dintre ele. Faptul că Revoluția Franceză
a existat este evident pentru noi, dar n-am fi capabili să avem o experiență
vie a prezenței noastre în epoca respectivă, zăcînd răniți pe una dintre
baricadele din Paris. Știm că în lume se întîmplă multe lucruri în locuri
în care nu sîntem prezenți, dar de obicei trăirea unui eveniment care
are loc la o distanță foarte mare (fără ajutorul televiziunii sau al trans­
misiei prin satelit) este considerată imposibilă. Putem descoperi cu
surprindere și asocierea conștiinței cu animale și plante inferioare și cu
materia anorganică.
A doua categorie de fenomene transpersonale este și mai ciudată,
în stările holotropice, conștiința noastră se poate extinde în lumi și
dimensiuni pe care cultura industrială occidentală nu le consideră „reale".
Aici intră numeroase viziuni sau identificări cu ființe arhetipale, zeități
și demoni din diverse culturi și vizite în peisaje mitologice fantastice,
în acest context, putem ajunge la înțelegerea intuitivă a simbolurilor
universale, precum crucea, crucea Nilului sau ankh, svastica, pentagrama,
steaua cu șase colțuri sau semnul yin-yang. Putem, de asemenea, întîlni
sau comunica cu entități supraomenești și imateriale, ghizi spirituali,
ființe extraterestre sau locuitori ai unor universuri paralele.
La extremă, conștiința noastră individuală poate transcende toate
granițele, identificîndu-se cu Conștiința Cosmică sau Mintea Universală,
cunoscută sub diferite nume: Brahma, Buddha, Christul Cosmic, Keter,
Allah, Tao, Marele Spirit, și multe altele. Cea mai importantă dintre toate
experiențele pare să fie identificarea cu Golul Supracosmic și Meta-
cosmic, nimicul, golul misterios și primordial conștient de sine și leagănul
suprem al întregii existențe, lipsit de conținut concret, totuși cuprinzînd
tot ceea ce există în formă de germene și ca potențialitate.
A treia categorie de experiențe transpersonale cuprinde fenomenele
pe care eu le numesc psihoide, folosind termenul inventat de fondatorul
vitalismului, Hans Driesch, și adoptat de C.G. Jung. Acest grup include
situații în care experiențele intrapsihice sînt asociate cu evenimente cores­
pondente din lumea externă (sau, mai bine zis, o realitate consensuală)
asociate cu ele printr-o legătură semnificativă. Experiențele psihoide
acoperă o paletă largă de experiențe de la sincronicități, vindecare
spirituală și magie rituală, la psihokinezie și alte fenomene de control
al minții asupra materiei cunoscute din literatura yoga sub numele de
siddhis (Grof, 1988).
Experiențele transpersonale au multe caracteristici stranii care zdrun­
cină pînă și ipotezele metafizice fundamentale ale concepției materialiste
despre lume și ale paradigmei newtoniano-carteziene. Cercetătorii care
78

CARTOGRAFIA PSIHICULUI UMAN
au studiat și/sau trăit personal aceste fenomene fascinante își dau seama
că încercările curentului științific dominant de a le respinge ca jocuri
irelevante ale fanteziei omenești sau ca extravagante produse halucina-
torii ale unui creier bolnav sînt naive și inadecvate. Orice cercetare obiec­
tivă a domeniului transpersonal al psihicului va confirma faptul că
fenomenele întîlnite aici reprezintă o provocare critică nu numai pentru
psihiatrie și psihologie, ci și pentru întreaga filozofie occidentală.
Deși experiențele transpersonale au loc în timpul autoexplorării indi­
viduale profunde, nu este posibil să le interpretăm doar ca fenomene
intrapsihice convenționale. Pe de o parte, apar în același continuum expe-
riențial ca și experiențele biografice sau perinatale și se ivesc, din acest
motiv, din psihicul individual. Pe de altă parte, par să fie conectate direct,
fără mijlocirea simțurilor, la surse de informații care depășesc mult
capacitățile obișnuite ale individului.
într-un anumit punct al nivelul perinatal, pare să se producă o curioasă
comutare experiențială: ceea ce era pînă în acel punct o sondare intra-
psihică profundă devine o trăire extrasenzorială a diferitelor aspecte ale
Universului. Unele persoane care au trăit această ciudată tranziție de
la interior către exterior au comparat-o cu arta pictorului olandez Maurits
Escher; alții au vorbit despre o „fîșie experiențială multidimensională
Moebius". Aceste observații confirmă principiul fundamental al unor
sisteme ezoterice, precum Tantra, Cabala sau tradiția hermetică, conform
cărora fiecare dintre noi este un microcosmos ce conține, într-un fel
misterios, întregul Univers. în textele mistice, acest lucru a fost redat
de expresii ca: „precum sus așa și jos" sau „precum afară, la fel înăuntru".
Aceste observații indică faptul că putem obține informații despre
Univers în două moduri radical diferite. Modul convențional de învățare
se bazează pe percepția senzorială și pe analiza și sinteza datelor de către
creier. Alternativa radicală care devine accesibilă în stările holotropice
este învățarea prin identificare experiențială directă cu diversele aspecte
ale lumii. în contextul vechii paradigme a gîndirii, ipotezele sistemelor
ezoterice din antichitate că microuniversul poate reflecta macrouniversul
sau că partea conține întregul erau total absurde, deoarece păreau să
jignească bunul-simț elementar și să violeze principiile de bază ale logicii
aristoteliene. Situația s-a schimbat radical după descoperirea laserului
și a holografiei optice, care au deschis căi noi de înțelegere a relației
dintre parte și întreg. Gîndirea holografică sau holonomică a oferit pentru
prima oară un cadru conceptual pentru o abordare științifică a acestui
mecanism extraordinar (Bohm, 1980; Pribram, 1981; Laszlo 1993).
Relatările subiecților care au trăit episoade din existența embrionară,
momentul concepției și elemente ale conștiinței celulare, tisulare sau
79

PSIHOLOGIA VIITORULUI
organice, abundă în explicații corecte din punct de vedere medical despre
aspectele anatomice, fiziologice și biochimice ale proceselor implicate.
Similar, amintirile ancestrale, rasiale și colective și experiențele încar­
nărilor trecute oferă deseori detalii foarte precise despre arhitectura,
îmbrăcămintea, armele, formele de artă, structura socială, practicile reli­
gioase și ritualice ale culturilor respective și perioadele istorice cores­
punzătoare sau chiar evenimente istorice concrete.
Cei care au trăit experiențe filogenetice sau identificări cu forme de
viață existente nu numai că le-au resimțit extrem de autentice și convin­
gătoare, ci au și dobîndit adesea în acest proces intuiții extraordinare
despre psihologia animală, etologie, obiceiuri specifice sau cicluri repro-
ductive neobișnuite. în unele cazuri, acest lucru a fost însoțit de inervații
musculare necaracteristice oamenilor sau chiar de comportamente com­
plexe, precum executarea unui dans nupțial al unei anumite specii.
Oricît de mare ar fi provocarea filozofică asociată cu observațiile
descrise mai sus, ea este amplificată și de faptul că experiențele trans-
personale ce reflectă corect lumea materială spațio-temporală apar deseori
în cadrul aceluiași continuum și intim înlănțuite cu cele care conțin ele­
mente pe care lumea industrială occidentală nu le consideră reale. Aici
intră, de exemplu, experiențele cu zeități și demoni din diferite culturi,
tărîmuri mitologice ca raiuri și paradisuri, ori secvențe din basme.
De exemplu, putem trăi experiența raiului lui Shiva, a paradisului
aztec al zeului ploii Tlaloc, a lumii subpămîntene sumeriene ori a unuia
dintre iadurile budiste incandescente. Este de asemenea posibil să comu­
nicăm cu Isus, să avem o întîlnire cumplită cu zeița hindusă Kali sau
să ne identificăm cu Shiva dansatorul. Chiar și aceste episoade pot oferi
informații noi și precise despre simbolismul religios și motivele mitice
anterior necunoscute subiectului. Observațiile de acest tip confirmă ideea
lui C.G. Jung că, pe lîngă inconștientul individual freudian, putem avea
acces și la inconștientul colectiv care cuprinde moștenirea culturală a
întregii omeniri (Jung, 1959).
Clasificarea pe care am făcut-o experiențelor transpersonale este strict
fenomenologică, și nu ierarhică; ea nu precizează nivelurile de conștiință
la care acestea au loc. De aceea, este interesant să comparăm această
schemă cu descrierea pe care o face Ken Wilber nivelurilor evoluției
spirituale care, după părerea lui, urmează integrarea deplină a corpului
și minții (nivelurile postcentaurice de evoluție a conștiinței în termi­
nologia lui) (Wilber, 1980). Nu este dificil de arătat paralelele dintre
această schemă de dezvoltare și cartografia experiențelor transpersonale
realizată de mine.
80

CARTOGRAFIA PSIHICULUI UMAN
în construcția hărții mintale a dezvoltării psihospirituale, Wilber a
folosit mai ales material din literatura spirituală antică, mai ales din
hinduismul vedanta și budismul theravada. Informațiile mele sînt extrase
din datele clinice asupra populației contemporane din Europa, America
de Nord și Sud și Australia, completate de experiențe limitate cu grupuri
din Japonia și India de Est. Astfel, lucrările mele oferă dovezi empirice
despre existența majorității experiențelor incluse în această schemă. Ea
arată și că descrierile din surse spirituale antice sînt încă în mare măsură
relevante pentru populația modernă. Cu toate acestea, așa cum vom
vedea, sistemele nu sînt total identice și materialul meu ar necesita unele
adăugiri, modificări și ajustări.
Schema pe care Wilber o face domeniului spiritual postcentauric
include nivelurile subtile inferior și superior și cauzale inferior și superior,
ca și realitatea Supremă sau Absolutul. Din perspectiva lui, nivelul subtil
inferior sau psiho-astral al conștiinței este caracterizat de un anumit grad
de diferențiere a conștiinței în raport cu mintea și corpul, care trece
dincolo de cel atins la nivelul centaurului. Conștiința este astfel capabilă
să depășească abilitățile normale ale corpului/minții și să funcționeze
în moduri ce par imposibile și fantastice minții obișnuite.
în viziunea lui Wilber, „nivelul astral include, în esență, experiențe
de decorporalizare, unele informații oculte, aurele, magia autentică, călă­
toria astrală ș.a.m.d.". Descrierea făcută de Wilber nivelului subtil
include și diferite fenomene „psi": percepție extrasenzorială, precogniție,
clarviziune, psihokinezie ș.a.m.d. El îndrumă cititorul pentru acest subiect
către Yoga Sutrele lui Patanjali, care includ în nivelul psihic toate forțele
paranormale, fenomenele în care mintea subjugă materia sau siddhis.
în domeniul subtil superior, conștiința se diferențiază complet de
mintea obișnuită și devine ceea ce poate fi numit „supraeu" sau „supra-
minte". Wilber plasează în această regiune intuiția și inspirația reli­
gioasă superioară, viziuni ale luminii divine, iluminările auditive și
prezențele superioare — ghizii spirituali, ființele angelice, Ishtadevas-ii,
Dhyani-Buddha și arhetipurile lui Dumnezeu, pe care le consideră forme
arhetipale superioare ale propriei ființe.
Ca și nivelul subtil, nivelul cauzal poate fi subîmpărțit în inferior și
superior. Wilber sugerează că domeniul cauzal inferior se manifestă
printr-o stare de conștiință cunoscută ca savikalpa samadhi, experiența
Dumnezeului suprem, fundamentul, esența și sursa tuturor manifestărilor
arhetipale și divin-inferioare întîlnite în domeniile subtile. Domeniul
cauzal superior implică atunci o „transcendere totală și hotărîtă și elibe­
rarea în Conștiința Fără Formă, Strălucirea Fără Granițe". Wilber se
referă în acest context la nirvikalpa samadhi din hinduism, nirodh din
81

PSIHOLOGIA VIITORULUI
budismul hinayana și la opt din cele zece imagini de conducere a turmei
de boi din budismul zen.
La ultimul nivel al lui Wilber, cel al Absolutului, Conștiința se trezește
la starea ei Originară (tathagată), care este, în același timp, tot ceea ce
există în stare brută, subtilă sau cauzală. Deosebirea dintre observator
și observat dispare și iese la iveală întregul Proces al Lumii, moment
cu moment, ca Ființă Unică, în afară și înainte de care nu există nimic.
Așa cum am menționat mai devreme, propriile mele experiențe și
observații aduc dovezi în sprijinul stărilor experiențiale incluse în schema
ontologică și cosmologică a lui Wilber. Subiecții cu care am lucrat de-a
lungul anilor au trăit și au relatat experiențe directe cu majoritatea feno­
menelor incluse pe harta lui. Nici propriile mele ședințe nu fac excepție;
am întîlnit și descris în scrierile mele majoritatea experiențelor. Consider
această convergență foarte importantă, deoarece materialul meu e alcătuit
din observații directe pe subiecți contemporani.
într-o clasificare ierarhică pe baza datelor mele, aș include în nivelul
subtil inferior sau psiho-astral experiențele care implică elemente din
lumea materială, dar oferă informații despre ele într-un mod care diferă
radical de percepția noastră cotidiană. Aici se înscriu, mai ales, experien­
țele studiate tradițional de parapsihologi (unele dintre ele și de tanato-
logi), cum ar fi experiențele de decorporalizare, călătorie astrală, percepție
extrasenzorială, precogniție și clarviziune.
Aș adăuga la această listă experiențele cu fenomene strîns legate de
lumea materială, care dezvăluie aspecte sau dimensiuni ale realității inac­
cesibile conștiinței obișnuite, precum cunoașterea experiențială directă
a corpului subtil sau corpului energetic și canalelor sale (nadisuri sau
meridiane) și cîmpurilor (aure) sale. Conceptul de punct de întîlnire, punte
între realitatea vizibilă și invizibilă, aflat în literatura tantrica pare să
aibă o relevanță deosebită în acest context (Mookerjee și Khanna, 1977).
Aș include la nivelul subtil inferior și unele experiențe transpersonale
importante prezente pe harta mea, dar nemenționate de Wilber. Lor le-ar
aparține identificarea experiențială cu diferite aspecte spațio-temporale —
cu alți oameni, animale, plante, materiale și procese organice, ca și expe­
riențe ancestrale, rasiale, colective, filogenetice și karmice. Acestea sînt
experiențe care, în mod surprinzător, nu se bucură aproape de nici o
atenție în scrierile lui Wilber. Am arătat în lucrările mele anterioare că
toate aceste experiențe furnnizează accesul la informații noi și exacte
despre fenomenele implicate, mediate de canale extrasenzoriale. Ele
joacă un rol important în procesul deschiderii spirituale (Grof, 1975,
1980, 1985, 1988, 1998). Urmîndu-1 pe Patanjali, aș include aici din
82

CARTOGRAFIA PSIHICULUI UMAN
clasificarea mea și siddhis-urile yoghine, ca și întregul grup de fenomene
pe care le numesc „psihoide".
Experiențele transpersonale din cartografia mea care ar putea fi în­
cadrate în nivelul subtil superior includ viziuni ale luminii divine, întîlniri
cu diferite zeități arhetipale extatice și înfiorătoare, comunicarea cu ghizi
spirituali și entități supraumane, contactul cu puternice animale șama-
nice, accesul direct la simbolurile universale și episoade de inspirație
religioasă și creativă („Epifania prometeică"). Viziunile ființelor arhe­
tipale sau identificarea experiențială cu aceste ființe le pot înfățișa în
forma lor universală (de exemplu, Marea Zeiță Mamă) ori în forma mani­
festărilor culturale specifice (de exemplu, Fecioara Măria, Isis, Cibela,
Parvati etc).
De-a lungul anilor, am avut privilegiul să particip la ședințe cu oameni
ale căror experiențe psihedelice sau holotropice au avut caracteristicile
celor incluse, în schema lui Wilber, în universul cauzal inferior ori su­
perior și posibil și în cel al Absolutului. Am avut și experiențe personale
care cred că se pot înscrie în aceste categorii. în clasificarea mea, aceste
episoade sînt descrise ca experiențe ale Demiurgului, ale Conștiinței
Cosmice, Conștiinței Absolute sau Vidului Supracosmic și Metacosmic.
în lumina observațiilor de mai sus, nu am nici o îndoială că feno­
menele pe care Wilber le include în schema sa holoarhică sînt reale nu
numai din punct de vedere experiențial, ci și ontologic, și nu sînt pro­
dusele unor speculații metafizice sau procese patologice din creier. Sînt,
de asemenea, pe deplin conștient de faptul că trăirea unor experiențe
la aceste niveluri nu înseamnă neapărat să te și deplasezi permanent către
niveluri superioare de evoluție a conștiinței. Problema factorilor critici
care stabilesc cînd trăirile efemere ale stărilor superioare de conștiință
conduc la schimbări durabile ale structurilor evolutive ale conștiinței
este un subiect important. Eu și Ken l-am atins în treacăt în discuțiile
noastre anterioare și sper că vom continua să-1 analizăm.
Conceptul general al Marelui Lanț al Ființei, conform căruia realitatea
include o întreagă ierarhie (sau holarhie) a dimensiunilor ascunse de
obicei percepției noastre, este foarte important și bine fondat. Ar fi o
greșeală să respingem această înțelegere a existenței ca fiind iluzie psiho-
tică sau superstiție primitivă, cum s-a întîmplat frecvent. Oricine e tentat
să facă acest lucru ar trebui să aibă o explicație plauzibilă pentru faptul
că experiențele care susțin sistematic această viziune complexă și deta­
liată a realității s-au produs atît de frecvent la persoane de diferite rase,
culturi și perioade istorice.
Așa cum am încercat să arăt într-un alt context, oricine încearcă să
apere din acest punct de vedere poziția materialist-monistă a științei
83

PSIHOLOGIA VIITORULUI
occidentale ar trebui să explice faptul că aceste experiențe continuă să
apară la persoane deosebit de inteligente, educate și sănătoase mintal
din epoca noastră (Grof, 1998). Aceasta se întîmplă nu numai sub in­
fluența substanțelor psihedelice, ci și în împrejurări atît de diferite: ședin­
țele de psihoterapie experiențială, în meditațiile persoanelor implicate
în practica spirituală sistematică, în experiențele de moarte clinică și în
cursul episoadelor spontane de criză psihospirituală.
Nu este o sarcină ușoară să rezumi într-o relatare scurtă concluziile
observațiilor zilnice acumulate pe parcursul a peste 40 de ani de cercetări
asupra stărilor holotropice și să faci aceste afirmații credibile. Deși am
avut multe experiențe personale și prilejul de a observa îndeaproape și
alte persoane aflate în aceste stări, de a le asculta relatările, mi-au trebuit
ani pentru a absorbi complet impactul acestui șoc cognitiv. Din consi­
derente de spațiu, nu am putut prezenta studii de caz detaliate care ar
fi ajutat la ilustrarea naturii experiențelor transpersonale și a dezvăluirilor
pe care ele ni le pun la dispoziție. Totuși, mă îndoiesc că ar fi fost sufi­
cient pentru a contracara singur programele profund înrădăcinate pe care
știința occidentală le-a inculcat în cultura noastră. Provocările con­
ceptuale sînt atît de impresionante, încît numai o experiență personală
profundă este potrivită acestei sarcini.
Existența și natura experiențelor transpersonale contrazic unele dintre
ipotezele fundamentale ale științei mecaniciste. Ele implică noțiuni apa­
rent absurde, ca relativitatea și natura arbitrară a tuturor granițelor fizice,
conexiuni non-locale din Univers, comunicare prin mijloace și canale
necunoscute, memoria fără un substrat material, neliniaritatea timpului
ori conștiința asociată tuturor organismelor vii și chiar materiei anorga­
nice. Multe experiențe transpersonale implică evenimente din micro­
cosmos și macrocosmos, lumi la care simțurile omenești nu pot în mod
normal ajunge fără ajutor, sau perioade istorice anterioare creării siste­
mului solar, formarea Pămîntului, apariția organismelor vii, dezvoltarea
sistemului nervos și apariția lui homo sapiens.
Cercetarea stărilor holotropice a scos în evidență un remarcabil para­
dox al naturii umane. El arată clar că, într-un mod misterios și încă
inexplicabil, fiecare dintre noi deține informații despre întregul Univers
și întreaga existență, are potențial acces experiențial la toate părțile sale
și într-un anumit sens este întreaga rețea cosmică, în aceeași măsură în
care el/ea este doar o parte infinitezimală a lui, o entitate biologică
separată și insignifiantă. Noua cartografie reflectă acest fapt și descrie
psihicul uman individual ca fiind, în esență, una cu întregul Cosmos și
cu totalitatea existenței. Oricît de absurdă și de implauzibilă ar părea
această idee unui om de știință de formație tradițională și bunului-simț
84

CARTOGRAFIA PSIHICULUI UMAN
elementar, ea poate fi relativ ușor demonstrată de noile descoperiri
revoluționare din diferite discipline științifice numite, de obicei, noua
paradigmă.
Cred cu tărie că această cartografiere extinsă, descrisă mai sus, are
o importanță crucială pentru orice abordare serioasă a unor fenomene
ca șamanismul, riturile de trecere, misticismul, religia, mitologia, para-
psihologia, experiențele de moarte clinică și stările psihedelice. Acest
nou model al psihicului nu este doar o problemă de interes academic.
Cum vom vedea în capitolele ulterioare, el are implicații profunde și
revoluționare pentru înțelegerea tulburărilor emoționale și psihosomatice,
inclusiv a multor suferințe diagnosticate curent ca psihotice, și oferă
noi posibilități terapeutice fantastice.
85

3
Arhitectura tulburărilor emoționale
și psihosomatice

înainte de a explora mai amănunțit implicațiile profunde ale cercetării
stărilor holotropice asupra înțelegerii tulburărilor emoționale și psiho­
somatice, vom arunca o privire rapidă asupra cadrelor conceptuale
acceptate curent în cercurile academice și folosite în activitatea clinică,
încercările de a explica natura și originile acestor tulburări se înscriu
în două mari categorii. Unii teoreticieni și clinicieni preferă să privească
aceste tulburări ca fiind produse de cauze în principal biologice; alții
preferă explicațiile psihologice. în practica de zi cu zi, psihiatrii aleg
deseori o abordare eclectică și atribuie diferite grade de semnificație
elementelor din ambele categorii, înclinînd alternativ mai mult spre una
sau alta dintre explicații.
Psihiatrii de orientare organică sînt convinși că, întrucît psihicul este
un produs al proceselor materiale din creier, răspunsurile ultime în psi­
hiatrie vor veni din neurofiziologie, biochimie, genetică și biologia mole­
culară, în opinia lor, aceste discipline vor reuși într-o zi să ofere explicații
adecvate și soluții practice pentru majoritatea problemelor din domeniul
lor. Această orientare este, de obicei, asociată cu aderarea rigidă la
modelul medical și cu încercările de a construi o clasificare diagnostică
fixă pentru toate tulburările emoționale, inclusiv cele la care nu s-a găsit
nici o bază organică.
Orientarea psihiatrică alternativă subliniază factorii de natură psiho­
logică, precum cel al influențelor traumatice din pruncie, copilărie și
mai tîrziu în viață, potențialul patogen al conflictelor, importanța dina­
micilor familiale și a relațiilor interpersonale sau impactul mediului
social. în cazuri extreme, acest mod de gîndire nu este aplicat doar nevro-
89

PSIHOLOGIA VIITORULUI
zelor și tulburărilor psihosomatice, ci și stărilor psihotice pentru care
medicina nu are explicație biologică.
O consecință logică a acestei abordări este punerea serioasă la îndoială
a aplicabilității modelului medical, inclusiv a etichetelor diagnostice
rigide, unor tulburări care nu sînt determinate biologic și, din acest motiv,
sînt diferite față de cele organice. Din această perspectivă, tulburările
psihogene reflectă complexitatea factorilor evolutivi la care am fost
expuși în cursul vieții (și, din perspectiva psihologiei transpersonale,
de-a lungul întregii noastre istorii psihospirituale). Deoarece aceste in­
fluențe diferă foarte mult de la un individ la altul, eforturile de a forța
tulburările ce apar pentru a intra în cămașa de forță a diagnosticului
medical sînt greu de înțeles.
Deși mulți specialiști susțin o abordare eclectică ce recunoaște inter­
acțiunile complexe dintre natură și educație, sau dintre biologie și psiho­
logie, abordarea biologică domină gîndirea în cercurile academice și în
practica psihiatrică de rutină. Ca urmare a dezvoltării ei istorice com­
plexe, psihiatria s-a încetățenit ca o subspecialitate medicală, fapt care
îi dă o puternică înclinație biologică. Curentul dominant de gîndire
conceptuală în psihiatrie, felul în care sînt abordate persoanele cu tulbu­
rări emoționale și probleme de comportament, strategia de cercetare,
educația și pregătirea de bază și măsurile judiciare, toate sînt dominate
de modelul medical.
Această situație este o consecință a două seturi importante de cir­
cumstanțe. Medicina a avut succes în stabilirea etiologiei și găsirea unei
terapii eficiente pentru un grup specific, relativ restrîns, de anomalii
mintale de origine organică. Ea și-a dovedit și capacitatea de a controla
simptomatic multe dintre aceste tulburări pentru care nu a putut fi găsită
o etiologie organică specifică. Succesele inițiale în dezvăluirea cauze­
lor biologice ale tulburărilor mintale, deși uimitoare, au fost în realitate
izolate și limitate la o mică fracțiune din problemele cu care are de-a
face psihiatria. Abordarea medicală în psihiatrie nu a reușit să găsească
o etiologie organică specifică pentru probleme cu care se confruntau
cei mai mulți dintre pacienți — psihonevrozele, tulburările psihosoma­
tice, boala maniaco-depresivă și psihozele funcționale.
Orientarea psihologică în psihiatrie a fost inspirată de cercetările de
pionierat ale lui Sigmund Freud și ale adepților săi. Unii dintre ei, precum
Cari Gustav Jung, Otto Rank, Wilhelm Reich și Alfred Adler, au părăsit
Asociația de Psihanaliză sau au fost expulzați din ea și și-au format școli
proprii. Alții au rămas în organizație, dar și-au construit variante proprii
ale teoriei și tehnicii psihanalitice. în cursul secolului XX, acest efort
90

ARHITECTURA TULBURĂRILOR EMOȚIONALE ȘI PSIHOSOMATICE
colectiv a dus la un mare număr de școli de „psihologie abisală" care
diferă semnificativ una de alta atît prin felul în care înțeleg psihicul uman
și natura tulburărilor emoționale, cît și prin tehnicile terapeutice folosite.
Majoritatea acestor persoane au avut o influență minimă sau inexis­
tentă asupra curentului dominant în psihiatrie și trimiteri la lucrările lor
apar în literatura academică sub forma unor note istorice sau chiar de
subsol. Doar primele lucrări ale lui Freud, lucrările cîtorva dintre adepții
săi și descoperirile moderne din psihanaliză cunoscute sub numele de
„psihologia eului" au avut un impact semnificativ asupra domeniului
psihiatriei.
Freud și colegii săi au dat o clasificare dinamică a tulburărilor emo­
ționale și psihosomatice care explică și ordonează aceste stări în termenii
fixației într-un anumit stadiu al dezvoltării libidoului și al evoluției eului.
Una din contribuțiile majore ale lui Freud a fost descoperirea faptului
că interesele copilului trec treptat de la zona orală (în perioada alăptării)
la zona anală și uretrală (în perioada învățării micțiunii condiționate)
și în final la zona falusului (centrate pe penis și clitoris la momentul
complexelor Oedip și Electra). Traumatizarea sau, dimpotrivă, îngăduința
exagerată în aceste perioade critice poate duce la o fixație asupra uneia
dintre aceste zone. Acest lucru predispune individul la regresie psiho­
logică spre această zonă cînd va avea dificultăți serioase în viitor.
înțelegerea psihopatologiei bazate pe teoria libidoului a lui Freud a
fost rezumată de psihanalistul german Karl Abraham (1927). în faimoasa
lui schemă, Abraham a definit formele majore ale psihopatologiei în
termenii fixației primare a libidoului. în opinia lui, stagnarea la stadiul
oral pasiv (înainte de înțărcare) predispune individul la schizofrenie,
iar cea la stadiul oral-sadic sau canibalic (după înțărcare) poate duce la
tulburări de tip maniaco-depresiv și comportament suicidar. Fixația orală
joacă și ea un rol critic în dezvoltarea alcoolismului și a dependenței
de drog.
Fixația primară în cazul nevrozei și personalității obsesiv-compulsive
are loc la nivelul anal. Fixația anală joacă un rol important în geneza
așa-ziselor nevroze pregenitale, ca bîlbîiala, ticurile psihogene și astmul.
Fixația uretrală este asociată cu rușinea, frica de a se face de rîs și tendința
de a compensa prin ambiție și perfecționism excesiv. Isteria anxioasă
(diferitele fobii) și isteria de conversie (paralizia, anestezia, orbirea,
muțenia și isteria) rezultă dintr-o fixație la stadiul falie.
Schema lui Karl Abraham ține cont nu numai de punctele de fixație
a libidoului, ci și de fixarea la stadiile de evoluție ale eului de la auto-
erotism și narcisism primar, la întemeierea iubirii obiectuale. Acest aspect
91

PSIHOLOGIA VIITORULUI
al psihopatologiei a fost elaborat în detaliu în evoluția ulterioară a
psihanalizei. Psihologia modernă a eului, inspirată de opera de pionie­
rat a Anei Freud și a lui Heinz Hartmann, a revizuit și rafinat conceptele
psihanalitice clasice adăugînd importante dimensiuni noi (Blanck și
Blanck, 1974, 1979).
Combinînd observarea directă a bebelușilor și copiilor mici cu cu­
noașterea profundă a teoriei psihanalitice, Rene Spitz și Margaret Mahler
au pus bazele unei mai bune înțelegeri a dezvoltării eului și a stabilirii
identității personale. Lucrările lor au atras atenția asupra importanței
evoluției relațiilor obiectale și a dificultăților asociate cu ele pentru
dezvoltarea psihopatologiei. Descrierea și definirea celor trei faze ale
evoluției eului — autistă, simbiotică și faza separare-individuație — au
importante implicații teoretice și clinice.
Margaret Mahler, Otto Kernberg, Heinz Kohut și alții au extins
schema lui Karl Abraham adăugînd mai multe tulburări care, în opinia
lor, își au originea în primele perturbări ale relațiilor obiectale — psiho­
zele infantile autistă și simbiotică, tulburarea de personalitate narcisică
și tulburările de personalitate borderline (limită). O nouă înțelegere a
dinamicii evoluției eului și a vicisitudinilor sale a făcut posibilă și dez­
voltarea tehnicilor de psihoterapie pentru pacienții din aceste categorii
ce nu pot fi tratați prin metodele clasice ale psihanalizei.
Nu există nici o îndoială că psihologii eului au îmbunătățit, perfecțio­
nat și extins înțelegerea psihanalitică a psihopatologiei. Totuși, ei au în
comun cu psihanaliza înțelegerea îngustă a psihicului, limitată la bio­
grafia postnatală și inconștientul individual. Observațiile rezultate din
studiul stărilor holotropice ale conștiinței arată că tulburările emoționale
și psihosomatice, inclusiv multe stări diagnosticate în prezent ca psiho-
tice, nu pot fi înțelese adecvat numai din dificultățile de dezvoltare post­
natală, cum ar fi problemele de dezvoltare a libidoului sau vicisitudinile
în formarea relațiilor obiectale.
Conform noilor descoperiri, tulburările emoționale și psihosomatice
au o structură multinivelară, multidimensională, cu importante rădăcini
adiționale la nivelurile perinatal și transpersonal. Ținînd cont de aceste
elemente, se ajunge la o imagine nouă, mult mai completă, a psihopato­
logiei și la perspective noi și incitante în terapie. Recunoașterea rădăci­
nilor perinatale și transpersonale ale tulburărilor emoționale nu înseamnă
negarea semnificației factorilor biologici descriși de psihanaliză și psiho­
logia eului. Evenimentele din pruncie și copilărie continuă categoric să
joace un important rol în imaginea de ansamblu.
92

ARHITECTURA TULBURĂRILOR EMOȚIONALE ȘI PSIHOSOMATICE
Totuși, în loc să fie cauze primare ale acestor tulburări, amintirile
evenimentelor traumatice din biografia postnatală funcționează ca factori
importanți în ieșirea la suprafață a elementelor de la nivelurile profunde
ale psihicului. Complexele constelații COEX dau simptomelor nevro­
tice, psihosomatice și psihotice extraordinara lor putere dinamică și
conținutul specific. Ele nu sînt limitate la nivelurile biografice, care vin
din profunzimea domeniilor perinatal și transpersonal. Influențele
patogene subliniate de analiza freudiana și psihologia eului modifică
conținutul temelor de la nivelurile profunde ale inconștientului și adaugă
la încărcătura lor emoțională, mediind accesul lor în conștiință.
Relația dintre simptome și sistemul multistratificat COEX aflat la
baza lor, cuprinzînd elemente biografice, perinatale și transpersonale
poate fi ilustrată de un exemplu. Este vorba de Norbert, un psiholog și
preot de 51 de ani, care a participat la unul dintre atelierele noastre de
5 zile de la Institutul Esalen.
în timpul prezentării de grup care a precedat prima ședință de respirație
holotropică, Norbert s-a plîns de dureri severe în umăr și în mușchii pectorali,
care îi produceau o mare suferință și îi făceau viața foarte neplăcută.
Examene medicale repetate, inclusiv radiografii, nu au detectat nici o bază
organică pentru problema lui, și toate încercările terapeutice au rămas fără
succes. Seriile de injecții cu procaină îi aduseseră doar o ameliorare tem­
porară pe perioada efectului medicamentului.
La începutul ședinței de respirație holotropică, Norbert a avut o tentativă
impulsivă de a părăsi camera, deoarece nu putea suporta o melodie care i
se părea că îl „omoară". A fost nevoie de efort pentru a-1 convinge să con­
tinue procesul și să caute motivele disconfortului. în final, a acceptat și timp
de aproape trei ore a suferit dureri intense în piept și în umăr, care s-au
intensificat pînă au devenit insuportabile. Se zbătea ca și cînd i-ar fi fost
amenințată viața; se îneca și tușea, scotea tot felul de țipete. După acest
episod furtunos, s-a calmat și a fost relaxat și liniștit. Foarte surprins, și-a
dat seama că experiența eliberase tensiunea din umăr și mușchi și scăpase
de durere.
Retrospectiv, Norbert a povestit că în trăirea sa erau trei niveluri diferite,
toate legate de durerea pe care o simțea în umăr și asociate cu sufocarea.
La nivel superficial, a retrăit o situație terifiantă din copilărie, în care aproape
și-a pierdut viața. Cînd avea șapte ani, se apucase să sape împreună cu
prietenii un tunel pe o plajă nisipoasă din apropierea oceanului. Cînd tunelul
a fost gata, Norbert s-a strecurat înăuntru să-1 exploreze. în timp ce ceilalți
copii săreau de jur-împrejur, tunelul s-a prăbușit și 1-a îngropat de viu. L-au
salvat cînd aproape murise prin sufocare.
Cînd experiența respirației s-a adîncit, a retrăit un episod violent și teri­
fiant care 1-a purtat către momentul nașterii sale biologice foarte dificile,
93

PSIHOLOGIA VIITORULUI
deoarece umărul îi rămăsese blocat în spatele osului pubian al mamei. Acest
episod avea în comun cu cel anterior combinația de sufocare și durere intensă
în umăr.
în ultima parte a ședinței, experiența s-a transformat dramatic. Norbert
a început să vadă uniforme militare și cai, și și-a dat seama că lua parte la
o bătălie. A reușit să o identifice ca fiind una din bătăliile din Anglia lui
Cromwell. La un moment dat, a simțit o durere intensă și și-a dat seama
că umărul îi fusese străpuns de o lance. A căzut de pe cal și a simțit cum
era călcat în picioare de caii care treceau peste corpul lui și îi zdrobeau
pieptul.
Conștiința lui Norbert s-a separat de corpul muribund și s-a ridicat dea­
supra cîmpului de bătălie, urmărind scena din această perspectivă. După
moartea soldatului, pe care 1-a recunoscut ca fiind el însuși într-o viață
anterioară, conștiința i-a revenit în prezent și s-a reconectat cu trupul acum
scăpat de durere, pentru prima oară, după mulți ani de agonie. Eliberarea
de durere adusă de aceste experiențe s-a dovedit a fi permanentă. Au trecut
20 de ani de la această ședință memorabilă și simptomele nu au revenit.
Amintirea traumatică a unor aspecte ale nașterii pare să fie o com­
ponentă importantă a simptomelor psihogene de orice fel. înregistrarea
inconștientă a experiențelor asociate cu nașterea biologică reprezintă o
bancă universală de emoții și senzații fizice dificile, care constituie o
potențială sursă pentru diferitele forme de psihopatologie. Apariția
tulburărilor emoționale și psihosomatice și forma pe care o iau depind
de influența evenimentelor traumatice din istoria postnatală sau dim­
potrivă, de reducerea unor factori biografici favorabili.
După cum am văzut în cazul lui Norbert, rădăcinile unei probleme
pot include nu numai nivelul perinatal, ci și domeniul transpersonal al
psihicului. Ele pot lua forma diferitelor experiențe din viețile anterioare
sau a figurilor și motivelor arhetipale tematic conectate cu simptomele.
Deseori, descoperim că simptomele sînt legate la un nivel mai profund
de elemente aparținînd regnurilor vegetal sau animal. Simptomele tulbu­
rărilor emoționale și psihosomatice sînt astfel rezultatul unei complicate
interacțiuni care implică factori biografici, perinatali și transpersonali.
Este interesant de speculat ce factori ar putea fi responsabili pentru
inițierea constelațiilor COEX și pentru relația dintre nivelurile lor bio­
grafice, matricele perinatale și componentele transpersonale. Similaritatea
unor traume postnatale și asemănarea lor cu unele aspecte ale dinamicii
perinatale ar putea fi atribuite întîmplării. Viața unor indivizi poate con­
duce accidental în diferite momente la situații de victimizare asemănă­
toare cu MPF II, traume violente sau sexuale cu elemente din MPF III,
episoade care implică durere și sufocare și alte agresiuni similare cu
94

ARHITECTURA TULBURĂRILOR EMOȚIONALE ȘI PSIHOSOMATICE
suferința perinatală. Cînd un sistem COEX s-a format, el are tendința
de a se reproduce și poate împinge inconștient individul la recrearea
unor situații similare, adăugind astfel straturi noi constelației mnezice,
cum am văzut mai devreme în cazul lui Peter.
Multe persoane implicate în autoexplorare profundă au avut viziuni
interesante despre relația dintre experiențele din viețile anterioare și
trauma nașterii. Retrăirea nașterii coincide sau adesea alternează cu
diferite episoade karmice care împart cu ea calitatea emoțională sau
anumite senzații fizice. Această conexiune sugerează posibilitatea ca
modul în care trăim nașterea să fie determinat de karma noastră. Acest
lucru este valabil nu numai pentru natura generală a experienței nașterii,
ci și pentru detaliile specifice.
De exemplu, spînzurarea sau strangularea într-o împrejurare dintr-o
viață anterioară se poate traduce în sufocare la naștere prin răsucirea
cordonului ombilical în jurul gîtului. Durerile induse de obiecte ascuțite
în drame karmice se pot transforma în dureri produse de contracțiile și
presiunile uterine. Experiența închiderii într-un turn medieval, cameră
de tortură a Inchiziției sau lagăr de concentrare poate fuziona cu trăirea
situației fără ieșire din MPF II. Tiparele karmice pot da formă sau pot
sta la baza evenimentelor traumatice din biografia postnatală.
După această prezentare generală, vă voi arăta cum se schimbă
perspectiva noastră psihologică asupra celor mai importante forme de
psihopatologie, în lumina observațiilor rezultate din stările holotropice
de conștiință. Discuția care urmează se va concentra exclusiv asupra
rolului factorilor psihologici în crearea simptomelor. Astfel, nu include
tulburările care sînt clar de natură organică și țin de domeniul medicinei.
Anxietăți și fobii
Majoritatea psihiatrilor ar fi de acord că anxietatea — fie ea teamă
fără obiect bine precizat, fobie (implicînd persoane, animale și situații
specifice) sau factor ce stă la baza altor simptome diverse — reprezintă
una dintre cele mai frecvente și mai importante probleme psihiatrice.
Deoarece, prin natura sa, anxietatea este o reacție la situații care amenință
viața sau integritatea corporală, una dintre primele surse de anxietate
clinică este trauma nașterii, care e o amenințare reală sau potențială a
supraviețuirii.
Freud însuși s-a gîndit, la un moment dat, că experiența terifiantă a
nașterii ar putea fi prototipul tuturor anxietăților viitoare. Totuși, el nu
95

PSIHOLOGIA VIITORULUI
a dezvoltat această idee și, cînd colegul și adeptul său, Otto Rank, a
publicat ulterior cartea The Trauma ofBirth (1929), în care situa nașterea
în centrul unei noi psihologii, a fost expulzat din mișcarea psihanalitică.
Lucrul cu stările holotropice demonstrează că nivelul perinatal al
inconștientului joacă un rol crucial în geneza fobiilor. Relația cu trauma
nașterii reiese cel mai evident în claustrofobie, teama de spații închise
și strîmte. Se manifestă, de exemplu, în lifturi, metrouri, camere mici
fără ferestre. Persoanele care suferă de claustrofobie se află sub influența
selectivă a unui sistem COEX asociat cu începutul MPF II, cînd con­
tracțiile uterine încep să se întețească, strîngînd fetusul ca într-o capcană.
Factorii biografici care contribuie la această tulburare implică amin­
tirile unor situații de îngrădire inconfortabilă din viața postnatală. De
la nivelul transpersonal, elementele cele mai importante pentru această
fobie sînt amintirile karmice de încarcerare, prindere în capcană și
sufocare. Deși, în general, tendința pacienților ce suferă de claustrofobie
este de a evita situațiile care le intensifică simptomele, modificarea
terapeutică cere trăirea deplină a disconfortului asociat cu amintirile ce
stau la baza lui.
Agorafobia, frica de spații deschise sau de tranziția de la unul închis
la unul larg deschis, pare, la prima vedere, exact opusul claustrofobiei.
în realitate, pacienții agorafobiei sînt, de multe ori, și claustrofobiei, dar
tranziția de la un spațiu închis la unul deschis are de obicei o mai
puternică încărcătură pentru ei decît rămînerea într-un spațiu închis. La
nivel perinatal, agorafobia este asociată cu ultimul stadiu al MPF III,
cînd eliberarea bruscă după multe ore de limitare extremă este însoțită
de teama de a pierde toate granițele, de a exploda și de a muri. Experiența
morții eului și renașterea psihospirituală tind să aducă o ameliorare
semnificativă acestei tulburări.
Pacienții care suferă de tanatofobie, adică teama patologică de moarte,
trăiesc episoade de atac de panică pe care le interpretează ca fiind în­
ceputul unui atac de cord, atac vascular cerebral sau sufocare ce le-ar
pune viața în pericol. Această fobie are rădăcini adînci în disconfortul
fizic extrem și senzația de catastrofă iminentă asociate cu trauma nașterii.
Sistemele COEX implicate sînt, de obicei, legate de situații care amenință
viața, ca operațiile, bolile și rănile, mai ales cele care interferează cu
respirația. Soluționarea radicală a tanatofobiei necesită retrăirea con­
știentă a diferitelor niveluri ale sistemului COEX corespondent și con­
fruntarea experiențială cu moartea.
Nosofobia, frica patologică de a avea sau dezvolta o boală, este strîns
legată de tanatofobie și de ipohondrie, o convingere iluzorie, lipsită de
96

ARHITECTURA TULBURĂRILOR EMOȚIONALE ȘI PSIHOSOMATICE
bază reală, că suferi de o boală gravă. Pacienții cu această tulburare au
o varietate de senzații fizice ciudate pe care nu și le pot explica și tind
să le interpreteze în termenii unei patologii simptomatice reale. Aceste
simptome includ dureri, presiuni și crampe în diferite părți ale corpului,
greață, fluxuri ciudate de energie, parestezii și alte fenomene neobiș­
nuite. Ele pot fi și semne ale disfuncției unor organe — de exemplu,
dificultăți de respirație, dispepsie, greață și vomă, constipație și diaree,
tremor muscular, rău general, slăbiciune și oboseală.
Examenele medicale repetate nu reușesc să detecteze vreo tulburare
organică ce ar putea explica simptomele reclamate. Motivul este faptul
că senzațiile și emoțiile neplăcute nu sînt legate de nici un proces fizio­
logic prezent, ci de amintiri ale unor traume fizice trecute. Pacienții cu
aceste probleme cer deseori repetarea unor teste clinice și de laborator
și pot deveni o adevărată pacoste pentru cabinetele medicale și spitale.
Mulți dintre ei ajung în grija psihiatrilor, unde nu primesc acceptarea
plină de compasiune pe care o merită.
Simptomele fizice care nu se pot justifica prin descoperiri adecvate
de laborator sînt deseori eliminate din discuție ca produse ale imagi­
nației pacienților. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr. în ciuda
rezultatelor medicale negative, neajunsurile fizice ale acestor pacienți
sînt foarte reale. Totuși, ele nu reflectă nici o problemă medicală curentă,
ci sînt mai degrabă produse de ieșirea la suprafață a unor amintiri legate
de importante dificultăți fiziologice din trecut. Sursele lor sînt diferite
boli, operații, răni și mai ales trauma nașterii.
Trei varietăți distincte de nosofobie merită o atenție specială: cancero-
fobia, frica patologică de a dezvolta sau de a avea un cancer, bacilofobia,
frica de microorganisme și infecții, și mysofobia, frica de murdărie și
contaminare. Toate aceste probleme au rădăcini perinatale adînci, deși
formele lor specifice sînt biografic codeterminate. în cancerofobie, ele­
mentul important este similitudinea dintre cancer și sarcină. Se știe, din
literatura psihanalitică, că dezvoltarea malignă a tumorilor este identifi­
cată inconștient cu dezvoltarea embrionară. Această similitudine depă­
șește paralela superficială cea mai evidentă, un corp străin care crește
rapid în interiorul propriului corp. Acest lucru poate fi susținut cu date
anatomice, fiziologice și biochimice. Din multe puncte de vedere, celulele
canceroase seamănă cu celulele nediferențiate din primele stadii ale
dezvoltării embrionare.
în bacilofobie și mysofobie, frica patologică se concentrează în jurul
materialului biologic, mirosurilor corporale și murdăriei. Determinanții
biografici ai acestor tulburări implică, de obicei, amintiri din perioada
97

PSIHOLOGIA VIITORULUI
de formare a reflexului condiționat de micțiune, dar rădăcinile lor merg
mult mai departe, pînă la aspectul scatologic al procesului perinatal.
Cheia înțelegerii acestor fobii este conexiunea existentă în MPF III între
moarte, agresiune, excitație sexuală și diferite forme de material biologic.
Pacienții care suferă de aceste tulburări nu se tem numai de faptul
că ei înșiși ar putea fi contaminați biologic, ci sînt frecvent preocupați
și de posibilitatea de a-i infecta pe alții. Teama de materiale biologice
este astfel strîns legată de agresiunea orientată atît spre interior, cît și
spre exterior, situație caracteristică și stadiilor finale ale nașterii.
La un nivel mai superficial, teama de infectare este asociată inconști­
ent cu sperma și concepția și, astfel, cu sarcina și nașterea. Cele mai
importante sisteme COEX asociate cu fobiile de mai sus implică amintiri
relevante din stadiul sadic-anal al dezvoltării libidoului și conflicte legate
de formarea reflexelor de micțiune condiționată și curățenie. Materialul
biografic suplimentar este reprezentat de amintirile care descriu sexul
și sarcina ca murdare și periculoase. Ca toate tulburările emoționale,
aceste fobii au deseori componente transpersonale.
Obsesia și identificarea profundă cu contaminanții biologici stau de
asemenea la baza unui anumit tip de stimă de sine redusă care implică
autodenigarea și un fel de dezgust față de propria persoană, numit în
limbaj colocvial „stimă de sine de doi bani". Este frecvent asociată cu
acele comportamente care urmăresc îmbunătățirea aspectului exterior,
ceea ce leagă această problemă de nevrozele obsesiv-compulsive. Acestea
implică ritualuri care, la un nivel mai profund, reprezintă un efort de
evitare sau neutralizare a contaminării biologice. Cel mai evident dintre
aceste ritualuri este spălarea obsesivă a mîinilor sau a altor părți ale
corpului. Poate fi atît de exagerată, încît să determine leziuni grave ale
pielii și sîngerare.
O femeie la care amintirea evenimentelor perinatale este aproape de
suprafață poate suferi de o fobie de sarcină și naștere. Stabilirea contactu­
lui cu amintirea agoniei nașterii îi face dificilă acceptarea feminității și
a rolului ei reproductiv, deoarece a fi mamă înseamnă pentru ea a produce
durere și suferință. Ideea de a fi însărcinată și obligată să facă față chi­
nului nașterii poate fi asociată, în aceste condiții, cu o groază paralizantă.
Fobia maternității, condiție de mare tulburare emoțională, care începe
de obicei curînd după nașterea copilului, nu este o fobie pură, ci implică
elemente obsesiv-compulsive. Este o combinație între impulsurile vio­
lente împotriva copilului și panica de a-i face rău. Este deseori asociată
cu un comportament exagerat de protector și griji iraționale că i s-ar
putea întîmpla ceva bebelușului. Oricare ar fi determinanții biologici
98

ARHITECTURA TULBURĂRILOR EMOȚIONALE ȘI PSIHOSOMATICE
ai acestei probleme, cauza mai profundă poate fi detectată la aducerea
pe lume a copilului. Acest lucru reflectă faptul că aspectele pasive și
active ale nașterii sînt strîns conectate în inconștient.
Stările de uniune biologică simbiotică dintre mamă și copil repre­
zintă stări de unitate a trăirii. Femeile care își retrăiesc propria naștere
se simt, simultan sau alternativ, născînd. Similar, amintirea de a fi un
fetus în uter este caracteristic asociată cu senzația de a fi însărcinată,
iar cea de a suge la sîn, cu alăptarea. Rădăcinile profunde ale fobiei
maternității se află în primul stadiu clinic al nașterii (MPFII), cînd mama
și copilul se află într-o stare de antagonism biologic, producîndu-și
reciproc durere și schimbînd cantități enorme de energie distructivă.
Experiența acestei situații tinde să activeze amintirea mamei despre
propria sa naștere, să elibereze potențialul agresiv asociat cu ea și să-1
îndrepte spre copil. Faptul că aducerea pe lume a unui copil deschide
accesul experiențial la dinamica perinatală reprezintă o importantă ocazie
din punct de vedere terapeutic. Este un moment foarte bun pentru femeile
care au născut recent să realizeze un proces psihologic de profunzime.
Ca efect negativ, activarea inconștientului perinatal al mamei poate
declanșa depresii post-partum, nevroze sau chiar psihoze. Psihopatologia
post-partum este explicată de referințe vagi la modificări hormonale.
Ceea ce nu prea are sens, avînd în vedere că reacția femeii la naștere
acoperă o gamă foarte largă de stări, de la extaz la psihoză, în vreme
ce modificările hormonale urmează un tipar destul de obișnuit. Din
experiența mea, amintirile perinatale joacă un rol crucial în fobiile sarcinii
și maternității, ca și în psihopatologia post-partum. Lucrul experiențial
asupra traumei nașterii și începutului perioadei postnatale pare să fie
metoda cea mai eficientă în aceste tulburări.
Fobia călătoriilor cu trenul și cu metroul se bazează, printre altele,
pe anumite similarități între experiența nașterii și călătoria cu aceste
mijloace de transport. Cele mai importante elemente comune ale celor
două situații sînt senzația de a fi prins în capcană și experiența unor forțe
și energii enorme în mișcare, fără nici un control asupra procesului. Ele­
mente suplimentare sînt trecerea prin tunel și întîlnirea cu întunericul.
Pe vremea demodatei mașini cu aburi, focul, presiunea aburului și sirena
zgomotoasă care inspira un sentiment de grabă, erau factori care ampli­
ficau asocierea. Pentru ca situațiile de acest gen să declanșeze o fobie,
amintirile perinatale trebuie să fie ușor accesibile conștiinței, datorită
intensității și efectului de punte între nivelurile postnatale ale sistemului
COEX adiacent.
99

PSIHOLOGIA VIITORULUI
O fobie strîns legată de cea de mai sus este frica de călătoriile cu
avionul. Are în comun cu celelalte situații disconfortul senzației de
prindere în capcană, teama de puternica energie implicată și incapacitatea
de a avea vreo influență asupra cursului evenimentelor. Lipsa de control
pare un element de importanță majoră în fobiile care implică mișcarea.
Acest lucru poate fi ilustrat de fobia călătoriei cu mașina, un mijloc de
transport în care putem cu ușurință juca atît rolul călătorului, cît și pe
cel al șoferului. Această fobie se manifestă, în general, numai atunci
cînd sîntem conduși de alții, și nu cînd ne aflăm pe scaunul șoferului
și putem schimba sau opri cînd vrem mișcarea.
Este interesant de menționat în legătură cu aceste fobii că răul de
mare și răul de avion sînt deseori legate de dinamica perinatală și tind
să dispară după ce persoana a dus pînă la capăt procesul moarte-renaștere.
Elementul esențial aici pare să fie dorința de renunțare la nevoia de a
deține controlul și capacitatea de a se abandona fluxului evenimentelor,
indiferent ce vor aduce ele. Dificultățile apar atunci cînd persoana în­
cearcă să-și impună controlul asupra proceselor care au propria dinamică.
Nevoia excesivă de a controla este caracteristică persoanelor care se află
sub o puternică influență a MPF III și a sistemelor COEX asociate, în
timp ce capacitatea de a se abandona denotă o conexiune puternică cu
aspectele pozitive ale MPF I și MPF IV.
Acrofobia, adică frica de înălțimi, nu e o fobie pură. E întotdeauna
asociată cu impulsul de a sări dintr-un loc înalt — turn, fereastră, stîncă
sau pod. Sentimentul căderii asociat cu frica de distrugere este o mani­
festare tipică a stadiilor finale din MPF III. Originea acestei asocieri
nu este clară, dar ar putea implica o componentă filogenetică. Unele
animale nasc din picioare, iar femeile din unele culturi tribale nasc sus­
pendate de ramurile unui copac, pe vine sau în patru labe. O altă variantă
ar fi aceea ca legătura să reflecte prima întîlnire cu fenomenul gravitației,
inclusiv posibilitatea de a fi scăpat sau chiar o amintire de acest fel.
în orice caz, se întîmplă deseori ca persoanele care în stările holotro-
pice se află sub influența acestei matrice să aibă trăiri de cădere, scufun­
dări sau sărituri cu parașuta. Un interes deosebit pentru sporturi și alte
activități în care este implicată căderea (parașutism, săriturile cu coarda
elastică, cascadoriile din filme, zborurile acrobatice) pare să reflecte
nevoia de a exterioriza sentimentele de dezastru iminent în situații care
permit un anumit grad de control (săritura cu coarda elastică sau cu
parașuta) sau implică alte măsuri de siguranță (finalizarea căzăturii în
apă). Sistemele COEX responsabile de manifestarea acestei fațete parti-
100

ARHITECTURA TULBURĂRILOR EMOȚIONALE ȘI PSIHOSOMATICE
O serie de desene din ședințele de respirație holotropică ale Jarinei Moss, o tînără care
suferea de fobia înălțimilor. Ele ilustrează legătura psihodinamică între acest tip de fobie
și experiența etapei finale a nașterii.
Deasupra: Experiență dintr-o sesiune dominată de MPFII, în care Jarina este prezentată
ca o victimă neajutorată a Mamei Devoratoare sub forma unei tarantule uriașe.
Pagina 102. Acest desen o înfățișează pe Jarina într-un stadiu mai avansat al procesului,
cînd reușește să iasă din ceea ce anterior părea a fi o situație absolut fără speranță. Ea
se apropie acum de lumina divină (MPF lll-IV), dar lumina se află mult dedesubt, într-un
abis, iar ea trebuie să facă față unei căderi pentru a o ajunge.
Pagina 103. în acest punct, Jarina are de-a face cu o amintire traumatizantă din copilărie.
Era născută la Praga, Cehoslovacia, în timpul celui de-al doilea război mondial. Praga
a fost eliberată de Armata Roșie și, imediat după război, soldații sovietici au locuit pentru
un scurt timp în numeroase case particulare, printre care și casa familiei Jarinei. Pictura
îi înfățișează pe soldații care se joacă nepăsători cu Jarina aruncînd-o în sus. Această
experiență s-a dovedit a fi o parte a COEX-ului ce se afla la baza acrofobiei ei.
Pagina 104. Imaginea îngerului reprezintă promisiunea tranșeendeței. Totuși, pentru a
ajunge la ea, e nevoie de abandonarea de sine și de moartea eului. Aceasta este asociată
cu o frică uriașă și Jarina rezistă încă.
Pagina 105. Ultima pictură a seriei arată ce s-a întîmplat cînd, în final, ea s-a abandonat
pe sine. Vechea structură a personalității s-a scindat și s-a dezintegrat. Din ea a apărut
un sine nou (sau Sine) care are o legătură spirituală. Titlul pe care Jarina l-a ales pentru
această pictură este ELIBERAREA.
101

102

103

104

105

PSIHOLOGIA VIITORULUI
culare a traumei nașterii includ amintirile din copilărie, cînd subiectul
era aruncat în sus, în joacă, și accidente care implică o cădere.
Din cauza legăturii întrucîtva enigmatice dintre fobia de înălțimi,
experiența căderii și stadiile finale ale nașterii, voi face o excepție și
voi ilustra acest tip particular de fobie cu un exemplu specific. Este vorba
despre Ralph, un emigrant german în Canada, care a participat cu mulți
ani în urmă la seminarul nostru de respirație holotropica din Columbia
Britanică. Analize de caz legate de alte tipuri de fobii pot fi găsite în
lucrările mele anterioare.
în această ședință holotropica, Ralph a trăit un puternic sistem COEX,
pe care îl resimțea drept cauza fobiei sale de înălțimi. Nivelul superficial
al acestui sistem COEX conținea o amintire din Germania prenazistă. Era
momentul cînd trebuia să adune rapid o armată și să pregătească la fel de
repede Jocurile Olimpice din Berlin, prin care Hitler intenționa să demon­
streze superioritatea rasei nordice.
Deoarece victoria la Olimpiadă era pentru Hitler o problemă de extre­
mă importanță politică, mulți atleți talentați au fost trimiși în tabere speciale
pentru o pregătire riguroasă. Era o variantă la recrutarea în Wehrmacht,
celebra armată germană. Ralph, un pacifist care ura armata, a fost ales pentru
una dintre aceste tabere, fapt care a fost pentru el o ocazie foarte bună să
evite recrutarea.
Antrenamentul implica o varietate de sporturi și era incredibil de dificil;
toate evoluțiile erau notate și sportivii cu punctajele cele mai mici erau trimiși
pe front. Ralph era printre ultimii și a avut un ultim prilej de a-și ameliora
poziția. Miza și motivația lui de a reuși erau foarte mari, dar dificultatea
era imensă. Sarcina pe care trebuia să o ducă la îndeplinire era un lucru pe
care nu-1 făcuse în viața lui: o săritură cu capul înainte într-o piscină, de
la o înălțime de 20 de metri.
Nivelul biografic al acestui sistem COEX consta în retrăirea unei enorme
ambivalențe și anxietăți în legătură cu săritura și senzațiile căderii. Nivelul
mai profund al aceluiași sistem COEX, care a urmat imediat după această
experiență, a fost retrăirea zbaterii lui Ralph în stadiul final al nașterii, cu
toate emoțiile și senzațiile fizice implicate. Procesul a continuat apoi cu ceea
ce Ralph a dedus că trebuie să fi fost o experiență dintr-o viață anterioară.
A devenit un adolescent dintr-o cultură primitivă, care lua parte împre­
ună cu un grup de prieteni la un periculos rit de trecere. Unul după altul,
au urcat în vîrful unui turn făcut din stîlpi de lemn strînși între ei cu fibre
flexibile din material vegetal. Odată ajunși în vîrf, își legau de glezne capătul
unei liane lungi, fixînd celălalt capăt de marginea unei platforme din vîrful
turnului. Era un simbol al statutului și o mare mîndrie să ai liana cea mai
lungă și să nu mori.
106

ARHITECTURA TULBURĂRILOR EMOȚIONALE ȘI PSIHOSOMATICE
Cînd a trăit sentimentele asociate cu săritura din acest rit de trecere, și-a
dat seama că semănau foarte mult atît cu emoțiile asociate săriturii în bazin,
cît și cu senzațiile din ultimele stadii ale nașterii. Toate cele trei situații erau
clar părți integrale ale aceluiași sistem COEX.
Zoofobia, frica de animale, poate implica multe forme de viață, atît
animale mari și periculoase, cît și creaturi mici și inofensive. în esență,
nu are nici o legătură cu pericolul pe care un anumit animal îl reprezintă
pentru om. în analiza clasică, animalul temut era văzut ca o reprezentare
simbolică a tatălui castrator sau a mamei rele și are întotdeauna o co-
notație sexuală. Lucrul cu stările holotropice a arătat că o astfel de inter­
pretare biografică a zoofobiei este nepotrivită și că aceste tulburări au
importante rădăcini perinatale și transpersonale.
Dacă obiectul fobiei este un animal mare, cele mai importante ele­
mente par să fie ori tema înghițirii și încorporării (lupul), ori relația cu
sarcina și alăptatul (vaca). S-a menționat mai devreme că simbolismul
arhetipal de la începutul MPFII este experiența înghițirii și încorporării.
Această frică perinatală de înghițire poate fi proiectată asupra anima­
lelor mari, mai ales a prădătorilor.
în plus, anumite animale au o asociere simbolică specială cu procesul
nașterii. Astfel, imaginile unor tarantule gigantice apar frecvent la nivelul
inițial al MPF II ca simboluri ale Feminității devoratoare. Acest lucru
pare să reflecte faptul că păianjenii prind în pînză insecte care zboară
liber, le imobilizează, le înfășoară și le omoară. Nu este dificil de văzut
o similitudine profundă între succesiunea evenimentelor și trăirile copi­
lului din timpul nașterii biologice. Conexiunea pare esențială pentru
dezvoltarea arachnofobiei.
O altă zoofobie cu importantă componentă perinatală este ofiofobia
sau serpentofobia, frica de șerpi. Imaginea șarpelui, care la un nivel super­
ficial are o conotație falică, este un simbol comun, ce reprezintă agonia
nașterii și, astfel, Feminitatea distructivă și devoratoare. Viperele otrăvi­
toare reprezintă, de obicei, o amenințare iminentă cu moartea, în timp
ce boa constrictorii mari simbolizează strivirea și strangularea din timpul
nașterii. Faptul că boa constrictorii își înghit prada și par gestanți am­
plifică și mai mult conotația perinatală.
Simbolismul șarpelui are rădăcini profunde în universul transpersonal,
unde poate avea multe sensuri diferite în funcție de cultură (șarpele din
Grădina Raiului, Kundalini, șarpele Muchalinda care îl apără pe Buddha,
Ananta lui Vishnu, Șarpele cu Pene Quetzalcoatl, Șarpele Curcubeu al
aborigenilor australieni și mulți alții).
107

Presupunerea lui Freud că imaginile șerpilor simbolizează întotdeauna penisul a fost o
simplificare grosolană. Șerpii au și o profundă legătură cu procesul perinatal, așa cum
indică aceste două desene de la o ședință terapeutică LSD. Deasupra: Contracțiile uterine
sînt resimțite ca un atac al unui boa constrictor. Pitonii își înghit prada fără să o
108

dezmembreze, ceea ce îi face să pară gestanți. De asemenea, își încolăcesc trupurile
în jurul victimelor și le zdrobesc. Ambele caracteristici fac din ei ideale simboluri perinatale.
Deasupra: Interiorul uterului resimțit ca un șarpe periculos. Viperele simbolizează iminența
morții și, din pricina năpîrlirii, și renașterea.
109

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Fobiile de insecte mici pot fi frecvent trasate pînă la dinamicile matri-
celor perinatale. Albinele par să fie legate de reproducție și sarcină, din
cauza rolului lor în transferul polenului și fertilizarea plantelor, dar și
pentru capacitatea de a produce umflături. Muștele, din cauza afinității
lor pentru excremente și tendinței de a răspîndi infecția, sînt asociate
cu aspectul scatologic al nașterii. După cum am arătat deja, aceasta are
o strînsă legătură cu fobiile de murdărie și microorganisme și spălarea
exagerată a mîinilor.
Keraunofobia, adică teama patologică de furtunile cu fulgere, este
asociată psihodinamic cu tranziția de la MPF III la MPF IV și, astfel,
cu moartea eului. Fulgerul reprezintă o conexiune energetică între cer
și pămînt, iar electricitatea este expresia fizică a energiei divine. Din
acest motiv, o furtună electrică simbolizează contactul cu lumina divină,
care se produce în punctul culminant al procesului moarte-renaștere. Pe
vremea cînd lucram la Praga, am observat în cîteva ocazii pacienți care
în ședințele psihedelice retrăiau conștient electroșocurile ce le fuseseră
administrate cu mult timp în urmă. Au avut aceste experiențe cînd
procesul de transformare spirituală a atins momentul morții eului. Cea
mai renumită persoană care a suferit de keraunofobie a fost Ludwig van
Beethoven. El a reușit să se confrunte cu obiectul temerilor sale, cînd
a inclus o magnifică reprezentare a unei furtuni cu fulgere în Simfonia
Pastorală.
Pirofobia, teama patologică de foc, are și ea profunde rădăcini psiho­
logice în tranziția de la MPF III la MPF IV. Cînd am discutat feno­
menologia matricelor perinatale, am văzut că persoanele care se apropie
de moartea eului au, de obicei, viziuni ale focului. Ele trăiesc deseori
și senzația că trupul lor arde și că trec printr-un foc purificator. Motivul
focului și al purgatoriului este astfel un important element însoțitor în
stadiul final al transformării psihospirituale. Cînd acest aspect al dina­
micii inconștientului atinge pragul conștiinței, legătura dintre experiența
focului și moartea iminentă a eului dă naștere pirofobiei.
La persoanele capabile să intuiască potențialul pozitiv al acestui pro­
ces, faptul că rezultatul final este renașterea psihospirituală, efectul final
poate fi exact cel opus. Ele au sentimentul că li se va întîmpla ceva
fantastic, dacă vor putea experimenta forța distructivă a focului. Această
așteptare poate fi atît de puternică, încît se poate transforma într-o
pulsiune irezistibilă de a declanșa un incendiu. Observarea conflagrației
produce doar un entuziasm trecător și tinde să fie dezamăgitoare. Totuși,
sentimentul că experiența focului trebuie să aducă o neobișnuită eliberare
110

ARHITECTURA TULBURĂRILOR EMOȚIONALE ȘI PSIHOSOMATICE
este atît de convingător, încît aceste persoane încearcă din nou și devin
piromani. Astfel, pirofobia e strîns legată de piromanie.
Hidrofobia, teama patologică de apă, are și ea, de regulă, o puternică
componentă perinatală. Ceea ce reflectă faptul că apa joacă un rol
important în naștere. Dacă sarcina și nașterea au un curs normal, această
conexiune este foarte pozitivă. în acest caz, apa reprezintă pentru copil
confortul existenței amniotice ori al perioadei postnatale, cînd îmbăierea
anunță că pericolul nașterii a luat sfîrșit. Totuși, diferite crize prenatale,
inhalarea lichidului amniotic în timpul nașterii sau accidentele postnatale
la îmbăiere pot da apei o încărcătură negativă. Sistemele COEX care
stau la baza hidrofobiei conțin, în mod tipic, elemente biografice (expe­
riențe traumatice legate de apă în pruncie sau copilărie) și transpersonale
(naufragierea unui vas, inundații sau înecarea, într-o viață anterioară).
Isteria de conversie
Această psihonevroză era mult mai frecventă pe vremea lui Freud
decît astăzi și a jucat un important rol în istoria și dezvoltarea psihana­
lizei. Mai mulți pacienți de-ai lui Freud și mulți dintre pacienții conti­
nuatorilor săi au aparținut acestei categorii de diagnostic. Isteria de
conversie are o simptomatologie bogată și plină de culoare și este, con­
form schemei psihogenetice psihanalitice, strîns legată de grupul fobiilor
sau de isteria anxioasă.
înseamnă că fixația majoră pe această tulburare există din stadiul falie
al dezvoltării libidoului, iar trauma psihosexuală care stă la baza ei a
apărut atunci cînd copilul se afla sub influența puternică a complexului
Electra sau Oedip. Dintre mecanismele de apărare implicate în psiho-
geneza isteriei de conversie, cel mai caracteristic este conversia, care
a dat acestei forme de isterie numele său. Termenul se referă la trans­
formarea simbolică a conflictelor inconștiente și impulsurilor instinctuale
în simptome fizice.
Exemplele de afectare isterică a funcțiilor motorii sînt paralizia
mîinilor și picioarelor, pierderea capacității de a vorbi (afonia) și voma.
Conversia concentrată pe organele și funcțiile senzoriale poate duce la
orbire temporară, surditate sau anestezie psihogenă. Isteria de conversie
poate produce și o combinație de simptome care imită convingător sar­
cina. Această sarcină falsă sau pseudokyesis implică amenoreea și o
extensie destul de mare a cavității abdominale, produsă, cel puțin în parte,
111

PSIHOLOGIA VIITORULUI
de retenția de gaze în intestine. Stigmatele religioase care simulează
rănile lui Christos au fost deseori interpretate drept isterii de conversie.
Freud a sugerat că, în conversiile isterice, gîndurile și impulsurile
sexuale reprimate își găsesc expresia indirectă în schimbări ale funcțiilor
fizice, iar organul afectat este „sexualizat", adică devine un substitut
simbolic al organelor sexuale. De exemplu, hiperemia și umflarea dife­
ritelor organe ar putea simboliza erecția, iar senzațiile anormale la nivelul
acestor organe pot imita senzațiile genitale. în unele împrejurări, amin­
tirea unei întregi situații traumatice poate fi înlocuită cu anumite senzații
fizice pe care persoana le-a trăit în acel moment.
Cea mai complexă și deosebită manifestare a isteriei este o formă
specifică de atac psihosomatic, numită criză isterică majoră. Este o tul­
burare asociată cu alternarea prinsului și rîsului, mișcări erotice teatrale
și arcuirea extremă spre spate a corpului (arc de circle). în opinia lui
Freud, crizele de isterie sînt expresii pantomimice ale amintirii unor
evenimente uitate din copilărie și ale povestirilor fantastice construite
în jurul acestor evenimente. Ele reprezintă teme sexuale mascate legate
de complexele Oedip și Electra și de derivatele lor. Freud a arătat că,
în timpul crizelor isterice, comportamentul trădează categoric natura
sexuală. El a comparat pierderea cunoștinței în momentul de intensitate
maximă al atacului cu pierderea temporară a controlului în timpul
orgasmului sexual.
Observațiile asupra stărilor holotropice arată că isteria de conversie,
împreună cu determinanții biologici, are importante rădăcini perinatale
și transpersonale. La baza fenomenelor de conversie, în general, și a
crizelor de isterie, în particular, se află blocaje bioenergetice importante
și inervații conflictuale legate de dinamica MPF III. Comportamentul
persoanelor care trec prin stadiile finale ale acestei matrice perinatale,
mai ales deflecția caracteristică a capului și arcuirea extremă spre spate,
seamănă deseori cu o criză isterică.
Natura și poziția în timp a materialului biografic implicat în psiho-
geneza isteriei de conversie sînt fundamental în acord cu teoria freudiană.
Lucrul experiențial relevă de obicei traume psihosexuale din copilărie,
cînd pacientul a ajuns la stadiul falie de dezvoltare și s-a aflat sub influ­
ența complexelor Oedip sau Electra. Simptomele crizei de isterie repre­
zintă, pe lîngă elementele perinatale menționate, și aluzii simbolice la
aceste aspecte specifice ale traumei din copilărie care a produs tulburarea.
Conținutul sexual al amintirilor traumatice asociate cu isteria de
conversie explică de ce sînt parte a unui sistem COEX care include și
latura sexuală a MFP III. Dacă nu sîntem familiarizați cu faptul că
112

ARHITECTURA TULBURĂRILOR EMOȚIONALE ȘI PSIHOSOMATICE
amintirea nașterii are un puternic element sexual, putem trece ușor cu
vederea contribuția perinatală la geneza isteriei de conversie, și să atri­
buim această tulburare în totalitate influențelor postnatale. Este inte­
resant de menționat în acest context remarca lui Freud, care a observat
și a recunoscut că temele principale ce stau la baza crizelor de isterie
nu sînt, de cele mai multe ori, seducția sau actul sexual, ci sarcina sau
nașterea.
Implicarea MPF III în psihogeneza isteriei de conversie explică multe
aspecte importante ale acestei tulburări care au fost frecvent menționate,
dar niciodată explicate în mod adecvat în literatura psihanalitică. Este,
în primul rînd, vorba despre faptul că analiza simptomelor isterice scoate
la lumină nu numai conexiunea lor cu impulsurile libidoului și orgasmul
sexual, ci și cu „erecția" generalizată a întregului corp (orgasmul nașterii)
și foarte clar cu nașterea și sarcina. Același lucru este valabil pentru
legăturile ciudate existente în isteria de conversie între sexualitate, agre­
siune și moarte.
Baza psihodinamică a isteriei de conversie este destul de asemănătoare
cu cea a depresiei agitate. Acest lucru devine evident cînd examinăm
expresia deplină a acestei tulburări, criza isterică majoră. în general,
depresia agitată este o tulburare mai gravă decît isteria de conversie și
manifestă într-o formă mult mai pură conținutul și dinamica MPF III.
Observarea expresiei faciale și a comportamentului unui pacient cu
depresie agitată nu lasă nici o îndoială că există motive de serioasă
îngrijorare. Incidența suicidului la acești pacienți și chiar a suicidului
combinat cu crima susține această impresie.
Criza isterică majoră seamănă, la prima vedere, cu depresia agitată.
Totuși, tabloul general este evident mult mai puțin grav și e lipsit de
profunzimea disperării. Pare stilizat, născocit și are clare trăsături teatrale,
cu nuanțe sexuale inconfundabile. în general, un atac de isterie are multe
din caracteristicile fundamentale ale MPF III — tensiune excesivă, iritare
și agitație psihomotorie, un amestec de depresie și agresivitate, țipete,
tulburări respiratorii și arcuire dramatică. Totuși, tiparul experiențial
apare aici într-o formă considerabil redusă comparativ cu depresia agitată
și este substanțial modificat și colorat de evenimente traumatice
ulterioare.
Legătura dinamică dintre isteria de conversie, depresia agitată și
MPF III devine foarte evidentă în cursul terapiei experiențiale profunde.
La început, stările holotropice tind să declanșeze sau să amplifice simpto-
mele isterice și clientul le descoperă sursa în traumele psihosexuale din
copilărie. Ședințele ulterioare seamănă din ce în ce mai mult cu depresia
113

PSIHOLOGIA VIITORULUI
agitată și, în final, ies la lumină elementele de bază ale MPF III. Retrăirea
nașterii și conexiunea cu MPF IV aduc o ameliorare sau chiar dispariția
simptomelor. Rădăcinile cele mai adînci ale conversiilor isterice pot
ajunge pînă la nivelul transpersonal și să ia forma amintirilor karmice
sau a motivelor arhetipale.
Paralizia isterică a brațelor și palmelor, incapacitatea de a sta în
picioare (abasia), pierderea capacității de a vorbi (afonia) și alte simpto-
me de conversie au și ele componente perinatale importante. Aceste stări
nu sînt cauzate de lipsa impulsurilor motorii, ci de un conflict dinamic
între impulsurile motorii care se anulează reciproc. Sursa acestei situații
este trăirea unei nașteri dureroase și solicitante, căreia organismul copi­
lului îi răspunde prin generarea unor impulsuri neuronale excesiv de
haotice, pentru care nu există o descărcare adecvată.
O interpretare similară a simptomelor isteriei de conversie a fost su­
gerată pentru prima dată de Otto Rank în cartea sa inovatoare, The Trauma
ofBirth (1929). în vreme ce Freud a considerat conversiile expresii ale
conflictului psihologic în termeni corporali, Rank credea că baza lor
reală era fiziologică, reflectînd situația originară din timpul nașterii.
Pentru Freud problema era traducerea unei tulburări mai mult psiho­
logice într-un simptom fizic. Rank a trebuit să se confrunte cu o dificul­
tate opusă — să explice cum un fenomen în primul rînd somatic ar putea
dobîndi, prin elaborare secundară, conținut psihologic și înțeles simbolic.
Unele manifestări grave ale isteriei de conversie situate la granița
cu psihoza, precum stuporul psihogen, reveria incontrolabilă și con­
fundarea fanteziei cu realitatea (pseudologia fantastica), par să fie
dinamic legate de MPF I. Ele reflectă o nevoie profundă de a restabili
starea de extaz emoțional caracteristică existenței intrauterine netulburate
și uniunea simbiotică a copilului cu mama. în vreme ce componenta
de satisfacție fizică și emoțională din aceste stări poate fi ușor detectată
ca un înlocuitor al uterului bun și al sînului bun atît de rîvnite, conținutul
concret al fanteziilor și reveriilor folosește teme și elemente legate de
copilăria, adolescența și maturitatea pacientului.
Nevroza obsesiv-compulsivă
Pacienții care suferă de tulburări obsesiv-compulsive sînt chinuiți de
gînduri iraționale de care nu pot scăpa și se simt obligați să realizeze
anumite ritualuri absurde și repetitive. Dacă refuză să se supună acestor
impulsuri stranii, sînt copleșiți de anxietate. în literatura psihanalitică
114

ARHITECTURA TULBURĂRILOR EMOȚIONALE ȘI PSIHOSOMATICE
există un consens general potrivit căruia baza psihanalitică a acestei
tulburări este reprezentată de conflictele legate de homosexualitate, agre­
sivitate și materialele biologice, împreună cu inhibiția genitalității cu
accent puternic pe impulsurile pregenitale, în special pe cele de natură
anală. Aceste aspecte ale nevrozei obsesiv-compulsive indică o compo­
nentă perinatală puternică, mai ales aspectul scatologic al MPF III.
Alte caracteristici ale acestei nevroze sînt o ambivalență puternică
și un conflict legat de Dumnezeu și religie. Mulți pacienți obsesiv-com-
pulsivi trăiesc constant într-un grav conflict cu Dumnezeu și credința
religioasă și au intense gînduri, sentimente și impulsuri de rebeliune și
blasfemie. De exemplu, asociază imaginea lui Dumnezeu cu masturbarea
sau defecația și sînt irezistibil tentați să rîdă, să strige obscenități și să-și
evacueze zgomotos gazele intestinale în biserică sau la o înmormîntare.
Acest lucru alternează cu tendințe disperate de a se căi și de a ispăși,
astfel încît subiecții se pedepsesc pentru a compensa transgresiunile și
păcatele.
Așa cum am văzut mai devreme în discuția despre fenomenologia
matricelor perinatale, această asociere strînsă a impulsurilor sexuale și
agresive cu elementul numinos și divin este caracteristic tranziției de
la MPF III la MPF IV. Similar, un conflict puternic între revolta îm­
potriva unei forțe copleșitoare și dorința de a ceda în fața ei este carac­
teristică pentru stadiile finale ale procesului moarte-renaștere. în stările
holotropice, această inflexibilă forță dictatorială poate fi trăită cu o formă
arhetipală figurativă.
O putem privi ca pe un Dumnezeu crud, strict, punitiv, comparabil
cu Yahweh din Vechiul Testament sau chiar cu o violentă zeitate pre-
columbiană care cere un sacrificiu sîngeros. Corelatul biologic al acestei
zeități punitive este influența restrictivă a canalului nașterii care produce
suferință extremă, amenințătoare pentru viața individului și împiedicînd
orice expresie externă a energiilor instinctuale de natură sexuală și
agresivă activate de chinul nașterii biologice.
Forța restrictivă a canalului nașterii reprezintă baza biologică pentru
partea supraeului pe care Freud a numit-o „sălbatică". Este un element
primitiv și barbar al psihicului care poate împinge individul la automuti-
lare sau chiar sinucidere sîngeroasă. Freud a considerat această parte a
supraeului ca fiind de natură instinctuală și, prin urmare, un derivat al
sinelui. Postnatal, influența restrictivă și coercitivă ia forme mult mai
subtile, ca interdicțiile venite din partea autorităților parentale, instituțiilor
legislative și poruncilor religioase. în plus, un alt aspect al supraeului,
115

PSIHOLOGIA VIITORULUI
„eul ideal" al lui Freud, reflectă tendința noastră de a ne identifica și
de a copia persoana pe care o admirăm.
O importantă sursă perinatală a nevrozei obsesiv-compulsive este
întîlnirea neplăcută sau chiar periculoasă cu diferite forme de material
biologic în stadiile finale ale nașterii. Sistemele COEX asociate filo-
genetic cu această tulburare implică experiențe traumatice legate de zona
anală și de materialul biologic, precum istoria condiționării stricte a
reflexelor de micțiune, clisme dureroase, viol anal și boli gastrointesti-
nale. O altă categorie importantă de material biografic asociat include
amintiri ale diferitelor situații reprezentînd o amenințare pentru organi­
zarea genitală. Foarte des, elemente transpersonale cu teme similare joacă
un rol important în geneza acestei dificile stări.
Depresia, mania și comportamentul suicidar
în psihanaliză, depresia și mania sînt considerate tulburări legate de
probleme serioase din perioada orală activă (sadică sau canibalică),
precum interferențele cu suptul, respingerea și privarea emoțională și
dificultățile din cadrul relației timpurii mamă-copil. Tendințele suici-
dare sînt atunci interpretate ca acte de ostilitate împotriva unui obiect
introiectat, imaginea „mamei rele", mai ales a sînului ei. Din perspec­
tiva observațiilor asupra stărilor holotropice, această imagine trebuie
revizuită și extinsă substanțial. în forma sa prezentă, este neplauzibilă,
neconvingătoare și nu explică unele observații clinice fundamentale
asupra depresiilor.
De exemplu, de ce avem două forme radical diferite de depresie:
forma inhibată și forma agitată? De ce sînt persoanele deprimate tipic
blocate bioenergetic, după cum indică incidența ridicată a durerilor de
cap, senzațiilor de greutate pe piept, durerilor psihosomatice și reten-
ției de apă? De ce sînt inhibați fiziologic și își pierd apetitul, suferă de
disfuncții gastrointestinale, constipație, amenoree? De ce persoanele
deprimate, inclusiv cele cu depresie inhibată, prezintă niveluri înalte de
stres biochimic? De ce simt că și-au pierdut speranța și spun deseori
că se simt „blocate"?
Aceste întrebări nu pot primi un răspuns de la școlile psihoterapeutice
care se limitează conceptual la biografia postnatală și inconștientul
freudian individual. Și mai puțin eficiente din acest punct de vedere sînt
teoriile care încearcă să explice tulburările depresive pur și simplu ca
fiind rezultate ale aberațiilor chimice din organism. Este foarte improba-
116

ARHITECTURA TULBURĂRILOR EMOȚIONALE ȘI PSIHOSOMATICE
bil ca o modificare chimică să poată, singură, răspunde de complexitatea
tabloului clinic al depresiei, inclusiv de legătura strînsă cu mania și
suicidul. Situația se schimbă dramatic cînd ne dăm seama că aceste
tulburări au componente perinatale și transpersonale importante. înce­
pem să vedem problemele legate de depresie într-o lumină complet nouă
și multe dintre manifestările depresiei devin, brusc, logice.
Depresiile inhibate au, de obicei, rădăcini importante în a doua matrice
perinatală. Fenomenologia ședințelor guvernate de MPF II ca și perioade­
le ce urmează unor experiențe prost încheiate dominate de această matrice
prezintă toate trăsăturile esențiale ale depresiei profunde. Persoana care
se află sub influența MPF II trăiește o suferință mintală și emoțională
agonizantă — deznădejde, disperare copleșitoare, sentimente de vino­
văție și neadaptare. Simte o anxietate profundă, lipsa inițiativei, pierderea
interesului pentru toate lucrurile și incapacitatea de a se bucura de viață,
în această stare, viața pare complet lipsită de sens, goală emoțional și
absurdă.
Lumea și viața persoanei sînt văzute ca printr-un șablon negativ.
Aceasta conștientizează selectiv aspectele dureroase, negative și tragice,
fiind incapabilă să vadă lucrurile pozitive. Situația pare complet in­
suportabilă, lipsită de speranță și imposibil de depășit. Uneori, este
însoțită de pierderea capacității de a vedea culorile; cînd se întîmplă acest
lucru, întreaga lume este percepută ca un film alb-negru. în ciuda sufe­
rinței extreme, această stare nu este asociată cu plîns sau alte manifestări
exterioare dramatice; e caracterizată de o inhibiție motorie generală.
După cum am menționat mai devreme, depresia inhibată este asociată
cu blocaje biogenetice în diferite părți ale corpului și o inhibare gravă
a principalelor funcții fiziologice. Simptomele fizice asociate de regulă
cu această formă de depresie sînt sentimentele de oprimare, închidere
și izolare, senzația de sufocare, tensiuni și presiuni în diferite părți ale
corpului și dureri de cap. Frecvente sînt și retenția de apă și urină, con-
stipația, tulburările cardiace, pierderea interesului pentru hrană și sex,
și o tendință către ipohondrie.
Toate simptomele sînt conforme cu înțelegerea acestui tip de depresie
ca o manifestare a MPF II. Teoria este susținută și de descoperiri bio­
chimice paradoxale. Oamenii care suferă de depresie inhibată manifestă,
de obicei, un grad sporit de stres, după cum indică nivelul înalt de cate-
colamine și hormoni steroizi din sînge și urină. Tabloul biochimic se
potrivește bine cu faptul că MPF II reprezintă o situație internă profund
stresantă fără posibilitatea vreunei acțiuni sau manifestări exterioare
(„inert în exterior, agitat în interior").
117

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Teoria psihanalitică leagă depresia cu probleme orale timpurii și
privare afectivă. Deși conexiunea este evident corectă, nu explică im­
portante aspecte ale depresiei — sentimentul de blocare, lipsa speranței
cu senzația de situație fără ieșire și blocaj bioenergetic, ca și manifestările
fizice, incluzînd constatările biochimice. Actualul model arată că expli­
cația freudiană este în esență corectă, dar incompletă. în vreme ce siste­
mele COEX asociate depresiei inhibate includ elemente biografice
subliniate de psihanaliză, o înțelegere mai completă și mai cuprinzătoare
trebuie să includă și dinamica MPF II.
Privarea și frustrarea orală inițială au multe în comun cu MPF II și
includerea ambelor situații în același sistem COEX reflectă o logică
experiențială profundă. MPF II implică întreruperea conexiunii simbio­
tice dintre făt și organismul matern, produsă de contracțiile uterine și
comprimarea arterială rezultantă. întreruperea și pierderea contactului
biologic și emoțional important cu mama presupune și stoparea fluxului
de oxigen, hrană și căldură către făt. Consecințele adiționale ale contrac­
țiilor uterine sînt acumularea temporară de produse toxice în corpul
fetusului și expunerea lui la o situație neplăcută și potențial periculoasă.
Este de înțeles atunci că aceste componente tipice ale sistemelor
COEX dinamic asociate cu depresia inhibată (și cu MPF II) includ
separarea și absența mamei în pruncie și copilărie și sentimentele rezul­
tante de singurătate, răceală, foame și frică. Ele reprezintă, într-un sens,
o „octavă superioară" a privării mai intense și mai chinuitoare produsă
în timpul nașterii de contracțiile uterine. Straturile mai superficiale ale
sistemului COEX relevant reflectă situații familiale opresive și punitive
pentru copil și nu permit revolta sau eliberarea. Ele includ deseori și
amintiri ale rolului de țap ispășitor jucat în cadrul diferitelor grupuri de
aceeași vîrstă, amintirea comportamentului abuziv al unor șefi și opri­
marea politică sau socială. Toate aceste situații întăresc și perpetuează
rolul de victimă într-o împrejurare fără ieșire, caracteristic MPF II.
O categorie importantă a sistemelor COEX, esențială în dinamica
depresiei, implică amintirile evenimentelor care au amenințat supra­
viețuirea sau integritatea corporală a subiectului și în care el a jucat rolul
de victimă neajutorată. Această observație este o contribuție complet
nouă a cercetării holotropice la înțelegerea depresiilor. Psihanaliștii și
psihiatrii de orientare psihodinamică subliniază rolul factorilor psiho­
logici în patogeneza depresiei și nu țin cont de psihotraumele care rezultă
din agresiunile fizice.
Efectele psihotraumatice ale bolilor grave, rănilor, operațiilor și acci­
dentelor în care subiectul a fost în pericol de înec au fost trecute cu
118

ARHITECTURA TULBURĂRILOR EMOȚIONALE ȘI PSIHOSOMATICE
vederea și grosolan subestimate de psihiatrii din curentul dominant, fapt
surprinzător, avînd în vedere accentul pus în general pe factorii biologici.
Pentru teoreticienii și clinicienii care consideră depresia rezultatul unei
fixații în perioada orală de dezvoltare a libidoului, descoperirea că
traumele fizice joacă un rol important în evoluția acestei tulburări repre­
zintă o dificultate conceptuală majoră. Totuși, această afirmație pare
perfect logică în contextul modelului prezentat, care atribuie o semnifi­
cație patogenă sistemelor COEX ce includ trauma combinată emoțio-
nal-fizică a nașterii.
Spre deosebire de depresia inhibată, fenomenologia depresiei agitate
este asociată psihodinamic cu MPF III. Elementele ei fundamentale pot
fi observate în ședințele experimentale și în perioada de după ședința
guvernată de a treia matrice. Energiile reprimate la naștere nu sînt com­
plet blocate, ca în cazul depresiei inhibate legate de MPF II. Aici,
energiile anterior complet blocate își găsesc o supapă și o descărcare
sub forma diferitelor tendințe distructive și autodistructive. Este important
de subliniat că depresia agitată reflectă un compromis dinamic între
blocajul energetic și descărcare. O descărcare completă a acestor energii
ar pune capăt stării și ar duce la vindecare.
Trăsăturile caracteristice ale acestui tip de depresie sînt un nivel înalt
al tensiunii, anxietate, agitație psihomotorie și neliniște. Cei care trec
prin depresia agitată sînt foarte activi. Ei tind să se rostogolească pe
podea, să-și agite brațele și să se dea cu capul de pereți. Durerea lor
emoțională își găsește expresia în țipete și urlete, se pot zgîria pe față
sau își pot smulge părul din cap și sfîșia hainele de pe ei. Simptomele
fizice deseori asociate cu această tulburare sînt tensiuni musculare,
tremurături, crampe dureroase, spasme uterine și intestinale. Dureri
intense de cap, greață și probleme cu respirația completează tabloul clinic.
Sistemele COEX asociate acestei matrice sînt legate de agresiune și
violență, cruzimi de diferite feluri, abuz sexual și viol, intervenții medi­
cale dureroase, boli care provoacă sufocarea și zbaterea pentru a putea
respira. Spre deosebire de sistemele COEX asociate cu MPF II, subiecții
implicați în aceste situații nu sînt victime pasive; ei sînt activ angajați
în încercarea de a răspunde la agresiune, de a se apăra, de a îndepărta
obstacolele sau de a scăpa. Amintirile întîlnirilor violente cu figuri
parentale sau fraterne, bătăile cu colegii, scenele de abuz sexual sau viol
și secvențele de război sînt exemple tipice de acest fel.
Interpretarea psihanalitică a maniei e și mai puțin satisfăcătoare și
convingătoare decît cea a depresiei, după cum recunosc chiar mulți
analiști (Fenichel, 1945). Totuși, majoritatea autorilor par să fie de acord
119

PSIHOLOGIA VIITORULUI
că mania reprezintă un mijloc de evitare a conștientizării depresiei din
spatele ei și că include o negare a realității interioare dureroase și refu­
gierea în lumea externă. Ea reflectă victoria sinelui și eului asupra
supraeului, drastica reducere a inhibițiilor, creșterea stimei de sine, o
abundență de impulsuri agresive și senzuale.
în ciuda acestui fapt, mania nu lasă impresia unei libertăți autentice.
Teoriile psihologice cu privire la tulburările maniaco-depresive sublini­
ază intensa ambivalență a pacienților maniaco-depresivi și faptul că
sentimentele simultane de iubire și ură interferează cu abilitatea lor de
a relaționa cu ceilalți. Foamea de obiecte, tipic maniacală, este de obicei
privită ca o manifestare a puternicei fixații orale, iar periodicitatea maniei
și depresiei este considerată o indicație a legăturii ei cu ciclul sațietății
și al foamei.
Multe dintre trăsăturile altfel inexplicabile ale episoadelor maniacale
devin ușor de înțeles cînd sînt privite în relația lor cu dinamica matricelor
perinatale. Mania este asociată psihogenetic cu tranziția experientiala
de la MPF III la MPF IV. Ea indică faptul că individul este parțial în
contact cu cea de-a patra matrice perinatală, dar încă sub influența celei
de-a treia. Deoarece maniacul a regresat pînă la nivelul nașterii biologice,
impulsurile orale sînt progresive, și nu regresive în natura lor. Ele indică
mai degrabă starea pe care individul maniac o dorește intens și spre care
țintește, dar pe care încă nu a atins-o conștient, în loc să reprezinte regre-
sia la nivelul oral. Relaxarea și satisfacția orală sînt caracteristice stadiului
care urmează nașterii biologice. A fi liniștit, a dormi și a mînca — triada
tipică de dorințe întîlnită în manie — sînt obiectivele naturale ale unui
organism inundat de impulsuri, asociate cu stadiul final al nașterii.
în terapia experientiala se pot observa ocazional episoade maniacale
pasagere in stătu nascendi, ca fenomene ce sugerează o renaștere in­
completă. Aceasta se întîmplă de obicei cînd persoanele implicate în
procesul de transformare au atins stadiul final al experienței moarte-re-
naștere și au simțit eliberarea din agonia nașterii. Totuși, în același timp,
ele sînt incapabile și nu doresc să se confrunte cu restul materialului
nerezolvat legat de MPF III. Ca urmare a agățării anxioase de această
victorie incertă și precară, noile sentimente pozitive sînt accentuate pînă
la caricaturizare. Imaginea „fluieratului în întuneric" pare să se potri­
vească foarte bine acestei stări. Natura exagerată și forțată a emoțiilor
și comportamentelor maniacale trădează vizibil faptul că acestea nu sînt
expresii ale bucuriei și libertății autentice, ci structuri de reacție la frică
și agresiune.
120

ARHITECTURA TULBURĂRILOR EMOȚIONALE ȘI PSIHOSOMATICE
Subiecții LSD ale căror ședințe se încheie cu o stare de renaștere
incompletă manifestă toate semnele tipice ale maniei. Sînt hiperactivi,
se mișcă prin cameră într-un ritm alert, încearcă să fie sociabili, să
fraternizeze cu toată lumea și vorbesc fără încetare despre sentimentul
lor de triumf și bunăstare, sentimentele minunate și despre magnifica
experiență pe care tocmai au avut-o. Ei tind să elogieze minunile trata­
mentului cu LSD și urzesc planuri grandioase și mesianice de transfor­
mare a lumii, care să permită fiecărui om să aibă aceeași experiență.
Criza constrîngerilor supraeului se soldează cu tendințe de promiscuitate
și dialog obscen. Foamea extremă de stimuli și contact social este însoțită
de entuziasm, autoapreciere, stimă de sine și o mai mare indulgență în
diferite aspecte ale vieții.
Nevoia de senzații intense și căutarea dramei și acțiunii, caracteristice
pacienților maniacali, servesc un scop dublu. Pe de o parte, oferă o supapă
pentru impulsurile și tendințele care fac parte din MPF III activată. Pe
de altă parte, angajarea în situații exterioare turbulente, ce se potrivesc
intensității și calității suferinței interioare, ajută la reducerea „disonanței
emoțional-cognitive" intolerabile ce amenință persoanele maniace —
înțelegerea terifiantă a faptului că experiențele lor interioare nu corespund
circumstanțelor exterioare. Și, bineînțeles, discrepanța serioasă dintre
interior și exterior implică nebunia.
Otto Fenichel (1945) a atras atenția asupra faptului că multe aspecte
importante ale maniei o asociază cu psihologia carnavalurilor, eveni­
mente care oferă ocazia eliberării aprobate social a unor impulsuri altfel
interzise. Acest lucru confirmă încă o dată conexiunea profundă a maniei
cu trecerea dinamică de la MPF III la MPF IV. în stadiile finale ale
procesului moarte-renaștere, multe persoane trăiesc spontan experiența
viziunii unor scene colorate de carnaval. Ca în procesiunile de Mardi
Gras, aceasta poate include imagini de cranii, schelete și alte simboluri
asociate cu moartea și motive care apar în contextul exuberantei celebrări,
în stările holotropice, acest lucru are loc în momentul culminant al
MPF III, cînd începem să simțim că vom triumfa și supraviețui con­
fruntării cu moartea.
Cînd persoanele care trăiesc această stare pot fi convinse să se întoarcă
spre interior și să facă față emoțiilor dificile care au rămas nerezolvate,
completînd astfel procesul de (re)naștere, calitatea maniacală dispare
din comportamentul și starea lor sufletească. Experiența MPF IV în forma
ei pură se caracterizează printr-o bucurie radioasă, o mai mare poftă de
viață, relaxare profundă, liniște și seninătate. în această stare de spirit,
oamenii trăiesc un sentiment de pace interioară și satisfacție totală.
121

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Bucuria și euforia lor nu sînt exagerate pînă la a deveni caricaturi grotești
și comportamentul lor nu are caracteristica de entuziasm și spectacol
multicolor a stărilor maniacale.
Sistemele COEX asociate psihogenetic cu mania cuprind amintirea
situațiilor în care satisfacția a fost trăită în condiții de nesiguranță și
incertitudine privind autenticitatea și continuitatea gratificăm. Similar,
așteptarea sau solicitarea deschisă a unui comportament vizibil fericit
în situații care nu îl justifică pare să introducă tiparul maniacal. în plus,
întîlnim frecvent în istoria de viață a pacienților maniacali influențe
nocive asupra stimei de sine, precum atitudinile hipercritice sau de
subminare a încrederii din partea unei figuri parentale, alternînd cu supra-
estimarea, înfumurarea și construirea de așteptări nerealiste din partea
celuilalt părinte. Am observat la mai mulți pacienți europeni că alternarea
între constrîngerea totală și libertatea absolută ce caracteriza obiceiul
de a înfășa bebelușii părea psihogenetic legată de manie.
Toate observațiile din practica mea experiențială par să sugereze că
nașterea biologică, cu trecerea bruscă de la agonie la un sentiment de
eliberare dramatică, reprezintă baza naturală a tiparelor alternante din
tulburările maniaco-depresive. Desigur, acest lucru nu exclude partici­
parea factorilor biochimici la tabloul clinic. De exemplu, este logic ca
sistemele COEX pozitive și negative să aibă corelate biochimice specifice
sau chiar să fie activate selectiv de anumite modificări chimice din
organism. Oricum, chiar dacă cercetările ar putea demonstra că depresia
și mania sînt constant însoțite de modificări biochimice, factorii chimici
nu ar putea explica independent natura complexă și trăsăturile psiholo­
gice specifice ale acestor tulburări emoționale.
Ar fi greu de imaginat o situație mai clar definită chimic decît o
ședință clinică de LSD. Totuși, cunoștințele noastre despre compoziția
chimică și doza administrată pentru declanșarea stării ne ajută prea puțin
în explicarea conținutului psihologic al experienței. în funcție de circum­
stanțe, subiectul ședinței cu LSD poate trăi o stare extatică sau una
depresivă, maniacală sau paranoidă. Similar, depresia sau mania apărute
natural, în toată complexitatea tabloului lor clinic, nu pot fi explicate
de o simplă ecuație chimică. Există întotdeauna întrebarea dacă factorii
biologici joacă sau nu un rol în tulburare sau sînt numai simptome înso­
țitoare. De exemplu, este posibil ca schimbările fiziologice și biochi­
mice din tulburările maniaco-depresive să reprezinte o reluare a stărilor
din organismul unui copil abia născut.
Noua înțelegere a depresiei care include dinamica matricelor peri-
natale fundamentale oferă viziuni noi și fascinante asupra psihologiei
122

ARHITECTURA TULBURĂRILOR EMOȚIONALE ȘI PSIHOSOMATICE
sinuciderii, un fenomen care în trecut a reprezentat o serioasă dificul­
tate teoretică pentru interpretările de orientare psihanalitică. Orice teorie
care încearcă să explice fenomenul sinuciderii trebuie să răspundă la
două întrebări importante. Prima este de ce un anumit individ vrea să
se sinucidă, act care violează evident dictatul altfel obligatoriu al impulsu­
lui de autoconservare, o forță puternică ce impulsionează evoluția vieții
în natură. A doua întrebare, la fel de enigmatică, este specificitatea
alegerii mijloacelor. Pare să existe o strînsă conexiune între starea mintală
în care se află persoana deprimată și tipul de sinucidere pe care el sau
ea îl intenționează sau încearcă.
Pulsiunea sinucigașă nu este astfel un simplu impuls de a pune capăt
vieții, ci de a o face într-un anumit mod. Poate părea natural ca o persoană
care ia o supradoză de tranchilizante sau barbiturice să nu sară de pe o
stîncă sau sub un tren. Totuși, selectivitatea alegerii funcționează și în
sens invers: o persoană care alege o sinucidere sîngeroasă nu folosește
medicamente, chiar dacă ele ar fi la îndemînă. Materialul din cercetările
psihedelice și din alte forme de lucru experiențial profund cu stările
holotropice aruncă o lumină nouă atît asupra motivelor profunde ale
sinuciderii, cît și asupra problemei interesante a alegerii metodei.
Ideația și tendințele sinucigașe pot fi ocazional observate în orice
stadiu al lucrului cu stările holotropice. Totuși, ele sînt deosebit de frec­
vente și de intense cînd subiecții se confruntă cu materialul inconștient
legat de matricele perinatale negative. Observațiile rezultate din ședințele
psihedelice și holotropice și din episoadele de urgență spirituală arată
că tendințele sinucigașe se înscriu în două categorii distincte, care au
legături specifice cu procesul perinatal. Am văzut că experiența depresiei
inhibate este dinamic legată de MPF II și că depresia agitată este un
derivat al MPF III. Diferite forme de fantezii, tendințe și acțiuni sinuci­
gașe pot fi înțelese ca încercări motivate inconștient de a scăpa de aceste
stări psihologice insuportabile folosind două căi. Fiecare dintre acestea
reflectă un anumit aspect al istoriei biologice timpurii a individului.
Sinuciderea de tip I, sau nonviolentă, se bazează pe amintirea inconști­
entă că situația fără ieșire din MPF II a fost precedată de experiența
existenței intrauterine. O persoană care suferă de depresie inhibată
încearcă să scape de intolerabila experiență a celei de-a doua matrice
perinatale alegînd calea cea mai disponibilă în această stare, cea a
regresiei la o unitate originară nediferențiată a stării prenatale (MPF I).
Nivelul inconștientului implicat în acest proces nu este de obicei acce­
sibil, decît dacă individul are prilejul unei autoexplorări experiențiale
profunde. Neavînd intuițiile necesare, el este atras de situații și mijloace
123

PSIHOLOGIA VIITORULUI
din viața de zi cu zi care par să aibă unele elemente comune cu situația
prenatală.
Intenția inconștientă fundamentală ce stă la baza acestei forme de
tendință sinucigașă este de a reduce intensitatea stimulilor dureroși
asociați cu MPFII și, în final, de a-i elimina. Scopul final este atingerea
stării de „conștiință oceanică" nediferențiată, caracteristică existenței
embrionare. Formele blînde de ideație sinucigașă de acest tip se manifestă
ca o dorință de a nu mai exista sau de a cădea într-un somn profund,
de a uita totul. Planurile și sinuciderile reale din acest grup implică folo­
sirea unor doze mari de hipnotice sau tranchilizante, înecarea, inhalarea
de monoxid de carbon sau gaz metan.
Iarna, această pulsiune inconștientă de revenire în uter poate lua forma
unei plimbări în natură, în timpul căreia subiectul se culcă sau este
acoperit de zăpadă. Fantezia din spatele acestei situații este că discon­
fortul inițial provocat de îngheț dispare și este înlocuit de senzații de
confort și căldură, ca starea dintr-un uter bun. Sinuciderea prin tăierea
venelor într-o cadă plină cu apă caldă intră tot în această categorie.
Folosirea acestui mijloc de a pune capăt vieții era la modă în Roma antică
și a fost o metodă folosită de bărbați iluștri, precum Petronius și Seneca.
Această formă de sinucidere poate părea, la prima vedere, diferită de
celelalte din această categorie, deoarece implică sînge. Totuși, accentul
psihologic este pus pe dizolvarea granițelor și fuziunea cu mediul acvatic,
nu pe agresarea corpului.
Sinuciderea de tip II, sau violentă, urmează inconștient tiparul trăit
în timpul nașterii biologice. Este strîns legat de depresia agitată și
MPF III. Pentru persoana aflată sub influența acestei matrice, regresia
la starea oceanică din uter nu este o opțiune posibilă, deoarece ar însemna
trecerea prin starea diabolică fără ieșire din MPF II. Acest lucru ar fi
mult mai rău din punct de vedere psihologic decît MPF III, deoarece
implică sentimentul de disperare totală și lipsă de speranță.
Totuși, este disponibilă o cale psihologică de eliberare — amintirea
faptului că odată o stare similară s-a încheiat prin exploziva eliberare
din momentul nașterii biologice. Pentru a înțelege această formă de
sinucidere, este important să realizăm că în timpul nașterii noastre
biologice ne-am născut anatomic, dar nu am integrat emoțional și fizic
acest eveniment copleșitor. Persoana care intenționează o sinucidere
violentă își folosește amintirea nașterii biologice ca rețetă de a face față
celei de „a doua nașteri", revenirea emoțiilor și senzațiilor fizice neasi­
milate pentru procesarea conștientă.
124

ARHITECTURA TULBURĂRILOR EMOȚIONALE ȘI PSIHOSOMATICE
Ca și în cazul sinuciderii nonviolente, persoanele implicate în acest
proces nu au de obicei acces experiențial la nivelul perinatal al inconști­
entului. Nu știu că strategia ideală în situația lor ar fi să completeze
procesul în interior — retrăirea amintirii nașterii și conectarea expe-
riențială cu situația postnatală. Nefiind conștienți de această opțiune,
ei exteriorizează procesul și tind să transpună în fapt, în lumea exterioară,
o situație care implică aceleași elemente și are componente experientiale
similare. Strategia de bază a sinuciderii violente urmează tiparul trăit
la naștere — intensificarea tensiunii și suferinței emoționale pînă la un
punct critic și ajungerea la o rezolvare explozivă printre diferite forme
de material biologic.
Această descriere este valabilă atît pentru nașterea biologică, cît și
pentru sinuciderea violentă. Ambele implică încheierea bruscă a tensiunii
fizice și emoționale excesive, descărcarea instantanee a enormelor energii
distructive și autodistructive, extinse distrugeri de țesuturi și prezența
materialului organic — sînge, materii fecale și măruntaie. Juxtapunerea
fotografiilor care înfățișează nașterea biologică cu cele care înfățișează
victimele sinuciderii violente demonstrează clar paralela formală dintre
cele două situații. Astfel, este ușor pentru inconștient să le confunde.
Conexiunea între tipul de traumă a nașterii și alegerea sinuciderii a fost
confirmată de cercetarea clinică (Jacobson și al., 1987).
Fanteziile și actele sinucigașe care aparțin acestei categorii implică
moartea sub roțile trenului, în turbina unei centrale hidroelectrice, sau
în accidentele de mașină. Exemple suplimentare includ tăierea gîtului,
împușcarea în cap, autoînjunghierea cu un cuțit sau aruncarea de la
fereastră sau de pe o stîncă. Sinuciderea prin spînzurare pare să aparțină
unei faze mai timpurii a MPF III, caracterizată de senzații de strangulare,
sufocare și excitare sexuală puternică. în categoria sinuciderii violente
intră și unele forme cultural determinate de sinucidere precum harakiri,
kamikaze și amokul.
Ultimele trei au fost în trecut forme exotice de comportament sinuci­
gaș care au avut loc exclusiv în culturile orientale. în ultimele decenii,
episoade similare cu amokul, cum ar fi uciderea fără discriminare și
finalizate cu moartea agresorului, au devenit din ce în ce mai frecvente
în SUA și alte țări occidentale. Un aspect destul de îngrijorător al acestor
episoade a fost incidența lor crescîndă printre adolescenți și chiar la
școlari. Comportamentul de tip kamikaze a fost observat repetat în țările
arabe din Orientul Mijlociu ca formă de sabotaj.
Lucrul cu stările holotropice a oferit și informații fascinante în pro­
blema curioasă a alegerii unui anumit tip sau forme specifice de sinuci-
125

PSIHOLOGIA VIITORULUI
dere care a fost prost înțeleasă în trecut. Sinuciderea nonviolentă reflectă
o tendință generală de a reduce intensitatea stimulilor emoționali și fizici
dureroși. Alegerea mijloacelor specifice pentru acest tip de sinucidere
pare determinată de elemente biografice sau transpersonale. Sinuciderea
violentă implică un mecanism complet diferit. Aici am remarcat de mai
multe ori că persoanele care intenționau o anumită formă de sinucidere
deseori trăiau în viața de zi cu zi emoții și senzații fizice care aveau să
fie implicate în transpunerea în act. Lucrul experiențial intensifică de
obicei aceste sentimente și senzații, și le aduce la o rezolvare bruscă.
Astfel, persoanele ale căror fantezii și tendințe distructive se concen­
trează asupra trenurilor sau turbinelor hidroelectrice suferă deja de
senzația intensă că sînt strivite sau rupte în bucăți. Cei care au o tendință
de a se tăia și înjunghia se plîng deseori de dureri insuportabile exact
în acele zone ale corpului pe care intenționează să le rănească sau simt
dureri în locurile respective în timpul psihoterapiei experiențiale. Similar,
tendința de a se spînzura se bazează pe senzații intense de strangulare
sau înecare preexistente. Atît durerile, cît și senzația de înecare sînt ușor
de recunoscut ca elemente ale MPF III. Dacă intensificarea simptomelor
ar avea loc într-o situație terapeutică și cu îndrumare adecvată, ar putea
duce la rezolvarea acestor senzații inconfortabile și ar avea rezultate
terapeutice. Tendințele autodistructive de mai sus pot fi considerate astfel
eforturi inconștiente, prost conduse și trunchiate de autovindecare.
Mecanismul sinuciderii violente presupune o amintire relativ clară
a tranziției bruște de la chinul din canalul nașterii la lumea exterioară
și la eliberarea explozivă care urmează. Dacă această tranziție a fost
tulburată de o anestezie puternică, persoana va fi programată pentru
viitor, aproape la nivel celular, să scape de stresul și disconfortul grav
drogîndu-se. Aceasta ar crea o predispoziție spre alcoolism și abuz de
droguri la o persoană altfel dominată de MPF III. în cazuri extreme, ar
putea duce la sinuciderea cu medicamente. în cercetarea cazurilor indi­
viduale de comportament sinucigaș, examinarea detaliată a procesului
nașterii trebuie completată cu analiza biografică, deoarece evenimentele
postnatale pot codetermina și colora semnificativ tiparul sinuciderii.
Cînd persoanle cu intenții sinucigașe intră în terapia psihedelică sau
holotropica și încheie procesul de moarte-renaștere, ele consideră
retrospectiv sinuciderea ca pe o greșeală tragică din cauza lipsei auto-
înțelegerii. Omul obișnuit nu știe că se poate trăi în siguranță experiența
eliberării de insuportabila tensiune fizică și emoțională printr-o moarte
și o renaștere simbolică sau prin reconectarea cu starea de existență
prenatală. Prin urmare, el poate fi împins de intensitatea disconfortului
126

ARHITECTURA TULBURĂRILOR EMOȚIONALE ȘI PSIHOSOMATICE
și suferinței să caute în lumea materială o situație care implică elemente
similare. Rezultatul extrem este deseori tragic și ireversibil.
Analiza sinuciderii nu ar fi completă dacă nu am menționa relația
dintre comportamentul autodistructiv și transcendență. După cum am
văzut mai devreme, experiențele MPFI și MPFIV nu reprezintă numai
regresia la stările biologice simbiotice, ci au și dimensiuni spirituale
foarte distincte. Pentru MPF I este experiența extazului oceanic și a
uniunii cosmice, pentru MPF IV cea a renașterii psihospirituale și a
divinei epifanii. Din această perspectivă, tendințele sinucigașe ale am­
belor tipuri par intense impulsuri distorsionate și nerecunoscute ale nevoii
de transcendență. Ele reprezintă o confuzie fundamentală între suicid
și egocid. Cel mai bun remediu pentru tendințele autodistructive și im­
pulsul sinucigaș este atunci trăirea morții eului, a renașterii și a senti­
mentelor de unitate cosmică generate de ele.
Impulsurile agresive și autodistructive nu sînt doar consumate în
procesul morții și renașterii psihospirituale, ci persoana se conectează
experiențial la contextul transpersonal în care sinuciderea nu mai pare
o soluție. Acest sentiment al inutilității sinuciderii este asociat cu ideea
că transformările conștiinței și ciclurile morții și renașterii vor continua
și după propria moarte biologică. Mai concret, asta rezultă din
recunoașterea imposibilității de a scăpa de tiparele karmice personale.
Alcoolismul și dependența de droguri
Observațiile din stările holotropice sînt în general în acord cu teoria
psihanalitică ce susține că alcoolismul și dependența de narcotice sînt
privite ca strîns legate de tulburările maniaco-depresive și sinucidere,
însă diferă considerabil de psihanaliză în privința naturii mecanismelor
psihologice implicate și nivelul psihicului la care acestea operează. Ca
și indivizii sinucigași, dependenții trăiesc o mare suferință emoțională —
depresie, tensiune generală, anxietate, vinovăție, o stimă de sine redusă
și au o nevoie acută de a scăpa de aceste sentimente insuportabile. Am
văzut mai devreme că psihologia depresiei și sinuciderii nu poate fi
corespunzător explicată de fixația orală, care este interpretarea oferită
de psihanaliza freudiană. Același lucru este cu certitudine adevărat pentru
alcoolism și dependența de droguri.
Caracteristica fundamentală a alcoolicilor și a dependenților și cauza
cea mai profundă pentru consumul de narcotice nu este numai nevoia
de a regresa la sînul matern, ci și o dorință mult mai profundă de a retrăi
127

PSIHOLOGIA VIITORULUI
unitatea extatică nediferențiată a vieții intrauterine netulburate. Așa cum
am văzut mai devreme, experiențele regresive ale ambelor stări sim­
biotice au dimensiuni numinoase intrinseci. Cea mai puternică forță care
stă la baza alcoolismului și dependenței este astfel o nevoie prost orientată
și nerecunoscută de transcendere. Ca și sinuciderea, aceste tulburări
implică o tragică eroare bazată pe înțelegerea inadecvată a dinamicii
inconștientului propriu.
în cercetarea noastră psihedelică și holotropică, alcoolici și depen­
denții de droguri care au avut ocazia și norocul de a atinge prin experiență
pozitivă MPF IV sau MPF I ne-au spus în repetate rînduri că acestea
erau stările pe care le doreau, și nu intoxicația alcoolică sau narcotică.
Dar pînă să trăiască satisfacția prenatală și perinatală, ei n-au știut cu
adevărat ce căutau și dorința lor avea o formă foarte vagă.
Consumul excesiv de alcool sau narcotice pare să fie o reproducere
la scară redusă a comportamentului sinucigaș. Alcoolismul și dependența
de droguri au fost frecvent descrise ca forme prelungite și lente de
sinucidere. Mecanismul principal caracteristic pentru aceste două grupuri
de pacienți este același ca și pentru sinuciderea nonviolentă și reflectă
o nevoie inconștientă de a parcurge în sens invers procesul nașterii și
de a reveni în uter, la starea de dinaintea declanșării nașterii. Alcoolul
și narcoticele tind să inhibe diferitele emoții și senzații dureroase pentru
a produce o stare de difuză conștientă și indiferență față de propriile
probleme trecute și prezente. Această stare seamănă superficial cu
experiența unității cosmice și conștiința fetală.
Totuși, asemănarea nu înseamnă identicitate și există diferențe funda­
mentale între intoxicația alcoolică și narcotică și stările transcendentale.
Alcoolul și narcoticele amețesc simțurile, învăluie conștiința, perturbă
funcțiile intelectuale și produc anestezie emoțională. Stările transcen­
dentale sînt caracterizate de o amplificare a percepției senzoriale, liniștii,
clarității gîndirii, abundenței intuițiilor filozofice și spirituale și o neobiș­
nuită bogăție a emoțiilor. în ciuda unor trăsături comune, intoxicația
cu alcool și medicamente puternice reprezintă doar o caricatură demnă
de milă a stării mistice. Totuși, similitudinea, oricît de precară, pare sufi­
cientă pentru a-i seduce pe dependenți și a determina un comportament
autodistructiv.
Tendința de a scăpa de emoțiile dureroase asociate cu MPF II și
sistemele COEX corespondente prin încercarea de a recrea situația din
uter pare să fie mecanismul psrhodinamic cel mai des întîlnit în alcoolism
și abuzul de droguri. Totuși, am lucrat și cu alcoolici și dependenți ale
căror simptome indicau faptul că se află sub influența MPF III și căutau
128

ARHITECTURA TULBURĂRILOR EMOȚIONALE ȘI PSIHOSOMATICE
totuși o soluție farmacologică pentru problemele lor. Evident, aceste
cazuri implicau un mecanism alternativ și necesitau o explicație diferită.
Toate aceste persoane s-au născut sub anestezie puternică și multe dintre
ele avuseseră independent viziuni convingătoare care legau acest fapt
de dependența lor.
Explicația este foarte logică. Nașterea este prima provocare impor­
tantă cu care ne confruntăm și prima situație foarte stresantă și dureroasă.
O excepție posibilă de la această regulă ar putea fi situațiile în care crizele
severe au avut loc deja în timpul existenței embrionare. Extraordinara
influență a evenimentelor din pruncie asupra comportamentului ulterior
a fost dovedită în repetate rînduri în timpul unor experimente făcute de
etologi — cercetători ai comportamentului animal instinctual — și este
cunoscută ca „amprentare" (Lorenz, 1963; Tinbergen, 1965).
Natura nașterii și felul în care a fost condusă are un puternic impact
asupra vieții. Cînd nașterea are o durată și o gravitate medie și venim
pe lume după ce am parcurs-o cu succes, ne lasă un sentiment de opti­
mism și încredere în fața obstacolelor pe care le întîlnim ulterior. O naș­
tere lungă, care slăbește organismul, creează în noi un sentiment de
pesimism și înfrîngere. Ea lasă impresia că lumea este prea dificilă pentru
a-i face față cu succes și că noi sîntem neajutorați și incapabili.
Dacă durerea și disconfortul asociate cu nașterea sînt ușurate sau
eliminate de anestezie, în psihicul nostru rămîne o amprentă profundă
și convingătoare ce ne comunică faptul că putem face față dificultăților
vieții drogîndu-ne. Poate că nu e doar o coincidență faptul că epidemia
abuzului de droguri din zilele noastre implică persoane care s-au născut
în perioada cînd obstetricienii au început să folosească anestezia la
naștere în mod curent, de multe ori împotriva dorinței mamelor. După
fondarea Asociației de Psihologie Prenatală și Perinatală, o disciplină
care aplică descoperirile terapiilor experiențiale și ale cercetărilor fetale
în practica nașterii, obstetricienii sînt din ce în ce mai conștienți de faptul
că nașterea implică mai mult decît mecanica trupului.
Felul în care sînt conduse nașterea și perioada postnatală are o in­
fluență profundă asupra vieții emoționale și sociale a individului și
importante implicații pentru viitorul societății noastre. El este baza unei
relații altruiste și iubitoare cu semenii sau, dimpotrivă, a unei atitudini
agresive și neîncrezătoare față de societate (Odent, 1995). Poate fi și
un factor critic, care să hotărască dacă individul va fi capabil să facă
față constructiv vicisitudinilor vieții sau dacă va fi înclinat să fugă de
provocările existenței, optînd pentru alcool sau narcotice.
129

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Faptul că alcoolismul și narcoticele reprezintă o căutare greșit gestio­
nată a transcendenței ne ajută să înțelegem efectul de vindecare și
transformare al crizelor profunde, cunoscute drept „atingerea pragului
de jos". în multe cazuri, atingerea unei stări de total faliment emoțio­
nal și anihilare devine un punct de cotitură în viața alcoolicului sau a
dependentului de droguri. în contextul discuției noastre, acest lucru ar
însemna că persoana a trăit moartea eului în tranziția de la MPF III la
MPF IV. în acest punct, alcoolul sau narcoticele nu mai sînt capabile
să-1 protejeze de atacul materialului inconștient profund. Erupția dina­
micii perinatale duce atunci la o experiență psihosomatică de moarte-re-
naștere, care reprezintă adesea un punct de cotitură pozitiv în viața
alcoolicului sau a dependentului. Implicațiile acestei observații pentru
terapie vor fi discutate mai tîrziu.
Ca toate problemele emoționale, alcoolismul și dependența au nu
numai rădăcini biografice și perinatale, ci și transpersonale. Cele mai
importante sînt influențele din domeniul arhetipal. Acest aspect al depen­
denței a fost explorat mai ales de către terapeuții de orientare jungiană.
Printre arhetipurile care prezintă legături puternice cu dependența, puer
aeternus (cu varietățile Icar și Dionysos), pare să joace un rol deosebit
(Lavin, 1987). Multe persoane cu care am lucrat au descoperit și material
karmic cu rol important în dependența lor.
Tulburări si deviante sexuale
în psihanaliza clasică, interpretarea problemelor sexuale se bazează
pe mai multe concepte fundamentale formulate de Freud. Primul este
noțiunea de sexualitate infantilă. Una dintre pietrele de temelie ale teoriei
psihanalitice este aceea că sexualitatea nu se manifestă la pubertate, ci
încă din copilărie. Pe măsură ce libidoul se dezvoltă prin diferite stadii
evolutive — oral, anal, uretral și falie — frustrarea sau indulgența exce­
sivă în oricare dintre ele poate duce la fixație. în sexualitatea matură,
accentul principal este genital, iar componentele pregenitale joacă un
rol secundar, mai mult ca parte a preludiului. Stresul psihologic din viața
ulterioară poate produce o regresie către un stadiu anterior de dezvol­
tare a libidoului în care s-a produs fixația. în funcție de puterea meca­
nismelor de apărare care se opun acestor impulsuri, poate da naștere la
perversiuni sau psihonevroze (Freud, 1953).
Un alt concept important în abordarea psihanalitică a problemelor
sexuale este complexul de castrare. Freud considera că ambele sexe
130

ARHITECTURA TULBURĂRILOR EMOȚIONALE ȘI PSIHOSOMATICE
atribuie o valoare deosebită penisului și afirma că acest lucru este o
problemă de importanță capitală pentru psihologie. în opinia lui, băieții
trăiesc teama excesivă că și-ar putea pierde acest organ extrem de valoros.
Fetele cred că au avut un penis și l-au pierdut, ceea ce le face mai încli­
nate spre masochism și vinovăție. Criticii lui Freud au arătat în mod
repetat că aceste puncte de vedere reprezintă o serioasă distorsiune și
o neînțelegere a sexualității feminine, deoarece descrie femeile ca pe
niște bărbați castrați.
Discuția perspectivei freudiene asupra sexualității nu ar fi completă
fără a menționa un alt concept important, faimosul său vagina dentata,
observația că în general copiii văd organul genital feminin ca pe un organ
periculos, echipat cu dinți, unul care poate omorî sau castra. împreună
cu complexele Oedip și Electra și cu complexul de castrare, fantezia
organului genital feminin periculos joacă un rol crucial în interpretarea
psihanalitică a deviațiilor sexuale și psihonevrozei.
Freud a sugerat două motive pentru care imaginea organelor genitale
feminine poate trezi anxietate la băieți. în primul rînd, recunoașterea
faptului că există persoane fără penis duce la concluzia că oricine poate
ajunge așa, ceea ce împrumută putere temerilor de castrare. în al doilea
rînd, percepția organului genital feminin ca instrument castrator capabil
să muște se datorează asocierii cu vechile anxietăți ale sexului oral
(Fenichel, 1945). Nici unul dintre aceste două motive nu este deosebit
de convingător sau de riguros.
Observațiile din stările holotropice extind radical și aprofundează
perspectiva freudiană asupra sexualității, adăugînd la inconștientul
individual domeniul perinatal. Ele sugerează că nu trăim primele senzații
sexuale la sîn, ci încă din canalul nașterii. Așa cum am discutat mai
devreme, sufocarea și agonia din timpul MPF III par să genereze o
excitare sexuală de intensitate extremă. Asta înseamnă că prima noastră
întîlnire cu senzațiile sexuale are loc în circumstanțe foarte precare.
Nașterea este o împrejurare în care viața noastră este amenințată, trăim
sufocarea și alte forme de extrem disconfort fizic și emoțional. Producem
durere unui alt organism și un alt organism ne produce durere. în plus,
sîntem în contact cu diferite forme de material biologic — sînge, secreții
vaginale, lichid amniotic și poate chiar materii fecale și urină. Răspunsul
tipic la situația dificilă este un amestec de anxietate și furie. Aceste
asocieri problematice formează o bază naturală pentru înțelegerea dis-
funcțiilor sexuale, deviațiilor și perversiunilor fundamentale.
Recunoașterea influenței profunde a dinamicii perinatale asupra
sexualității clarifică și unele probleme teoretice asociate cu teoria lui
131

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Freud despre complexul de castrare. Mai multe caracteristici importante
ale acestui complex nu au sens atît timp cît le asociem penisului. Din
perspectiva freudiană, intensitatea temerilor de castrare e atît de mare,
încît egalează frica de moarte. El vedea castrarea ca echivalentă psiho­
logic cu pierderea unei importante relații umane și sugera că ar putea
fi activată de o astfel de pierdere. Printre asociațiile libere ce apar deseori
în legătură cu complexul de castrare se numără și cele legate de situații
ce implică sufocarea și pierderea suflului. Așa cum am menționat mai
devreme, complexul de castrare este prezent și la bărbați și la femei.
Nici una dintre conexiunile de mai sus nu poate fi explicată adecvat
dacă complexul de castrare reflectă numai grijile legate de pierderea
penisului. Observațiile din stările holotropice arată că experiențele pe
care Freud le considera sursa complexului de castrare reprezintă, de fapt,
numai stratul superficial al sistemului COEX, suprapus amintirii trauma­
tice a tăierii cordonului ombilical. Toate inadvertențele pe care le-am
discutat mai devreme dispar cînd ne dăm seama că multe caracteristici
misterioase ale complexului freudian de castrare se referă la separarea
de mamă în momentul tăierii cordonului ombilical, și nu la pierderea
penisului.
Spre deosebire de glumețele amenințări verbale cu castrarea venite
din partea adulților, fantezii spontane legate de castrare și chiar intervenții
chirurgicale asupra penisului, precum circumcizia sau corectarea adeziu­
nii prepuțiului (fimoză), tăierea cordonului ombilical este asociată cu
o împrejurare potențial periculoasă pentru viață. Deoarece taie conexiu­
nea vitală cu organismul matern, reprezintă prototipul pierderii unei relații
importante. Asocierea dintre tăierea cordonului ombilical și sufocare
este și plină de sens, deoarece cordonul ombilical este sursa de oxigen
pentru fetus. Și, nu în ultimul rînd, este o experiență împărtășită de
ambele sexe.
Similar, imaginea vaginului cu dinți („vagina dentata") pe care Freud
a considerat-o o fantezie infantilă primitivă apare într-o lumină nouă o
dată ce acceptăm că nou-născutul e o ființă conștientă sau că trauma
nașterii este înregistrată în memorie. în loc să fie o invenție absurdă și
ilogică a psihicului imatur al unui copil, imaginea vaginului ca organ
periculos reflectă corect pericolele asociate cu organele genitale feminine
într-o anumită situație — mai exact, în timpul nașterii. Departe de a fi
o simplă fantezie fără nici o bază reală, ea reprezintă o generalizare a
unei experiențe periculoase la alte contexte în care nu este potrivită.
Legătura dintre sexualitate și trauma potențial periculoasă pentru viață
creează o dispoziție generală către tulburări sexuale de diferite feluri.
132

ARHITECTURA TULBURĂRILOR EMOȚIONALE ȘI PSIHOSOMATICE
Cînd aceste elemente perinatale sînt întărite de traumele postnatale din
pruncie și copilărie, se dezvoltă tulburări specifice. Așa cum se întîmplă
cu tulburările emoționale și psihosomatice în general, experiențele
traumatice pe care psihanaliștii le consideră cauze primare ale acestor
probleme întăresc anumite aspecte ale traumei nașterii și facilitează
revenirea lor în conștiință. Ca și alte tulburări psihogene, problemele
sexuale au rădăcini mai adînci în domeniul transpersonal ce le leagă de
diferite elemente karmice, arhetipale și filogenetice. După această intro­
ducere generală, voi trece pe scurt în revistă observațiile din stările
holotropice asupra diferitelor forme specifice ale experienței și com­
portamentului sexual uman.
Homosexualitatea are multe tipuri și subtipuri și, fără îndoială, mulți
factori determinanți. în primele stadii ale dezvoltării, embrionul uman
este anatomic și fiziologic bisexual. Experimentele homoerotice în ado­
lescență sînt foarte frecvente, chiar și pentru cei care la maturitate devin
heterosexuali. în situații în care alegerea heterosexuală este imposibilă,
ca închisorile, serviciul militar îndelungat sau perioadele lungi pe mare,
nu este neobișnuit pentru persoanele heterosexuale să recurgă la activități
homosexuale. Unele triburi americane recunosc și respectă nu două sau
patru, ci șase sexe (Tafoia, 1994).
Preferința și comportamentul sexual pot fi influențate de predispoziții
genetice și hormoni, dar și de factori culturali, sociali și psihologici.
Cercetările care folosesc stări holotropice oferă acces la dinamica incon­
știentă profundă și observații psihologice interesante care nu pot fi
obținute în alt mod. Aceste date relevă existența determinanților perinatali
și transpersonali în comportamentul sexual, furnizînd astfel o piesă im­
portantă în mozaicul complex al cunoștințelor noastre despre preferin­
țele sexuale, acumulate deja de diferite alte discipline. Analiza ce
urmează trebuie privită din această perspectivă.
Experiența mea clinică cu homosexualitatea era destul de părtinitoare,
fiind limitată la persoane care veneau la tratament deoarece își considerau
homosexualitatea o problemă și aveau conflicte serioase din cauza ei.
Pacienții mei homosexuali aveau de obicei și alte manifestări clinice —
depresie, tendințe suicidare, simptome nevrotice sau manifestări psiho­
somatice. Aceste considerații sînt importante în formularea unor concluzii
generale pe baza observațiilor mele.
în plus, am avut ocazia să conduc ședințe psihedelice și holotropice
cu lesbiene și homosexuali care au participat la programul nostru psihede-
lic pentru profesioniști și la formarea în tehnica de respirație holotro-
pică. Motivația lor principală nu era terapia, ci formarea profesională
133

PSIHOLOGIA VIITORULUI
și dezvoltarea personală. Pentru mulți dintre ei homosexualitatea era în
mod clar o preferință și erau mulțumiți de modul lor de viață. Problema
principală era conflictul cu societatea intolerantă, nu o luptă sau un
conflict interior.
Majoritatea subiecților homosexuali cu care am lucrat erau capabili
să stabilească relații sociale cu femeile, dar erau incapabili să relațio-
neze sexual cu ele. Deseori recurgeau la activități homosexuale după re­
petate experiențe frustrante cu femei. în timpul tratamentului, această
problemă a putut fi urmărită pînă la temerile freudiene de castrare și
vagina dentata. Cum am discutat deja, aceste concepte trebuie radical
reinterpretate și să primească un sens perinatal și transpersonal.
Unii pacienți și-au trasat predispoziția către rolul homosexual pasiv
pînă la identificarea profundă inconștientă cu mama care năștea. Aceasta
implică o anumită combinație de senzații caracteristice MPF III —
senzația de obiect biologic în propriul corp, un amestec de plăcere și
durere, o combinație între excitare sexuală cu presiune anală. Ei și-au
dat seama că aceasta era experiența pe care o căutau în actul homosexual.
Faptul că actul sexual anal tinde să aibă componente puternic sado-
masochiste sugerează conexiunea dintre această formă de homosexuali­
tate masculină și dinamica MPF III.
La un nivel mai superficial, apăreau factori biografici ce păreau să
fi contribuit la opțiunea pacienților mei. Deosebit de frecventă era fie
absența figurii paterne, fie distanța emoțională față de aceasta și dorința
profundă de a avea parte de afecțiunea unui bărbat. La un bărbat adult,
o nevoie puternică de a avea o relație intimă, afectuoasă, de iubire cu
un ultul nu poate fi satisfăcută decît printr-o relație homosexuală. Un
alt factor comun era puternica fixație asupra mamei, fixație asociată cu
probleme de limitare și cu tabuul incestului.
Cum am menționat deja, unii homosexuali care au luat parte la pro­
gramul nostru de formare în terapia LSD și la programul de respirație
holotropică nu erau în conflict interior cu privire la orientarea lor sexuală,
în ședințe, ei și-au urmărit orientarea sexuală pînă la surse transpersonale.
Pentru unii, era vorba despre influența unei anumite figuri arhetipale,
cum ar fi o formă specific culturală de puer aeternus. Alții și-au trasat
preferința pînă la o experiență dintr-o viață anterioară ca o persoană de
sex opus sau ca un individ dintr-o cultură care accepta sau chiar admira
homosexualitatea; de exemplu, Grecia antică. Cîțiva și-au înțeles și
acceptat orientarea ca pe un experiment al conștiinței cosmice, o variație
în cadrul proiectului universal reflectînd curiozitatea principiului creativ.
134

ARHITECTURA TULBURĂRILOR EMOȚIONALE ȘI PSIHOSOMATICE
Comentariile mele cu privire la orientarea lesbiană trebuie prezen­
tate cu aceleași rezerve ca și cele care vizează homosexualitatea masculi­
nă, deoarece eșantionul meu a fost atît redus numeric, cît și afectat de
variabile incontrolabile. Un factor decisiv pentru pacientele mele lesbiene
a fost categoric dorința nesatisfăcută de contact intim cu corpul feminin,
reflectînd o perioadă de privare emoțională în copilărie. Dacă nevoile
de apropiere nu sînt satisfăcute în copilărie, ele tind să persiste toată
viața. La maturitate, singurul mod de a rezolva această dorință nesatisfă­
cută este în contextul nonsexual al terapiei regresive. Alternativa — a
da acestei dorinței intense o expresie în viața cotidiană — conduce în
mod natural la lesbianism.
O altă componentă importantă a orientării lesbiene pare să fie tendința
de revenire la amintirea momentului expulzării la naștere, care s-a produs
în strîns contact cu organele genitale feminine. Acest lucru ar fi în esență
similar cu psihodinamica preferinței heterosexuale masculine pentru
practicile oral-genitale. Un element perinatal suplimentar legat de amin­
tirea nașterii este teama de a fi dominată, depășită ca forță și violată,
ceea ce e mai probabil să se întîmple cu un partener de sex masculin.
Foarte des, experiențele negative cu o figură paternă în copilărie sînt
factori care contribuie la căutarea femeilor și evitarea bărbaților.
în general, lesbianismul pare să fie mai puțin conectat la matricele
perinatale negative și la probleme de viață și moarte decît homosexuali­
tatea. Tendințele de lesbianism reflectă o componentă perinatală pozitivă
a atracției față de organismul matern (MPF I și IV), în vreme ce homo­
sexualitatea este asociată cu amintirea vaginei dentata care amenința
viața. Contactul erotic între femei pare de asemenea mai natural, deoarece
contactul intim cu corpul feminin este un lucru trăit de ambele sexe la
începutul vieții. Toleranța mai mare a societății față de lesbianism
comparativ cu homosexualitatea pare să confirme această perspectivă.
Ca și homosexualii, unele lesbiene manifestă o preferință fără echivoc
față de persoane de același sex și nu par să aibă conflicte interioare în
legătură cu acest lucru. Aici factorii determinanți par să fie de natură
biologică sau transpersonală.
Disfuncția erectilă (impotența), incapacitatea de a dezvolta sau men­
ține o erecție, și incompetența orgasmică (frigiditatea), incapacitatea
de a ajunge la orgasm, au o bază psihodinamica similară. Abordarea
convențională a acestor probleme consideră impotența o expresie a
slăbiciunii sexuale, o lipsă de forță sau masculinitate. Incompetența
orgasmică la femeie, după cum arată și vechiul său nume „frigiditate",
este de obicei interpretată ca răceală sexuală și lipsă de reacție erotică.
135

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Din experiența mea, situația pare să fie exact invers; în ambele cazuri
problema este excesul de energie sexuală perinatală.
Persoanele care suferă de aceste tulburări se află sub o puternică
influență a aspectului sexual al MPF III, ceea ce face imposibilă pentru
ei trăirea excitației sexuale fără activarea simultană a tuturor celorlaltor
elemente ale acestei matrice. Intensitatea energiei, impulsurile agresive,
anxietatea vitală, teama de a pierde controlul asociate cu MPF III inhibă
actul sexual. în ambele cazuri, problemele sexuale sînt legate de sistemele
COEX care, în afara acestei componente perinatale, au și niveluri bio­
grafice și rădăcini transpersonale — amintiri individuale și karmice ale
unor abuzuri sexuale, violuri, asocieri ale sexului cu durerea sau pericolul
și teme similare.
Suportul empiric pentru amestecul dinamicilor perinatale în „im­
potență" și „frigiditate" vine din psihoterapia experiențială. Cînd creăm
o situație nonsexuală în care elemente din MPF III pot fi aduse în
conștiință și energia asociată cu ele este descărcată, impotența poate fi
temporar înlocuită de o tulburare numită satiriazis — un apetit și o
pulsiune sexuală excesive. Acest lucru apare datorită faptului că s-a
stabilit o conexiune între penis și energia sexuală generată de trauma
nașterii. De data aceasta, în actul sexual este folosită această energie
perinatală, și nu libidoul obișnuit.
Din pricina cantității excesive de energie disponibilă la nivelul
perinatal, situația poate duce la un apetit și o performanță sexuală imense.
Bărbații care anterior nu puteau să-și păstreze erecția sînt acum capabili
de acte sexuale de mai multe ori pe noapte. Descărcarea nu e de obicei
pe deplin satisfăcătoare și imediat ce ating orgasmul și ejaculează, energia
sexuală începe să se acumuleze din nou. Pentru a aduce această energie
la un nivel la care poate fi cu ușurință controlată într-o situație sexuală
este necesar un efort experiențial nonsexual.
în mod similar, femei care pînă acum nu erau capabile să se relaxeze
și să atingă orgasmul pot deveni orgasmice cînd descarcă într-o situație
nonsexuală o parte din energia excesivă asociată cu MPF III. Cînd se
întîmplă acest lucru, orgasmele inițiale tind să devină copleșitoare. Ele
sînt deseori însoțite de țipete involuntare intense și urmate de mai multe
minute de tremurături violente. Poate apărea și o tendință de pierdere
a controlului și de zgîriere sau producere de vînătăi partenerului. în aceste
situații, nu e neobișnuit ca femeia să trăiască orgasme multiple. Eliberarea
inițială poate duce la o amplificare atît de mare a apetitului sexual, încît
să pară insațiabil. Astfel putem vedea o transformare temporară a frigi­
dității într-o stare cunoscută sub numele de nimfomanie. Din nou, ca și
136

ARHITECTURA TULBURĂRILOR EMOȚIONALE ȘI PSIHOSOMATICE
în cazul bărbaților impotenți, este necesar lucrul interior într-o situație
nonsexuală pentru a aduce energia la un nivel la care să poată fi con­
fortabil gestionată într-un context sexual.
înțelegerea dimensiunilor perinatale ale sexualității aruncă o lumină
nouă și interesantă asupra sadomasochismului, tulburare care a constituit
o dificultate teribilă pentru speculațiile teoretice ale lui Freud. El s-a
luptat cu această problemă pînă la sfîrșitul vieții și nu a găsit o soluție
satisfăcătoare. Căutarea activă a durerii la persoanele sadomasochiste
contrazicea unul dintre reperele fundamentale ale primului model
freudian, „principiul plăcerii". Conform acestui concept, motivația funda­
mentală a psihicului era căutarea plăcerii și evitarea disconfortului. Freud
a fost nedumerit și de strania fuziune a două instincte fundamentale,
sexualitatea și agresivitatea, care e trăsătura esențială a sadomaso­
chismului.
Existența sadomasochismului și a altor tulburări „dincolo de prin­
cipiul plăcerii" 1-a forțat pe Freud să-și abandoneze teoriile inițiale și
să creeze un sistem cu totul nou pentru psihanaliză, care să includă și
controversatul Thanatos sau instinctul morții (Freud, 1955, 1964). Deși
nu a făcut niciodată legătura între moarte și naștere, aceste speculații
tîrzii reflectă clar intuiția lui că sadomasochismul se află la granița dintre
viață și moarte. Ele reflectă și credința lui Freud că o teorie psihologică
viabilă trebuie să încorporeze problema morții. Categoric, gîndirea sa
în această direcție era cu mult înaintea celei a adepților săi; unii dintre
ei au formulat teorii ale sadomasochismului care se concentrau asupra
situațiilor biografice relativ obișnuite. Teoria lui Kucera (1959), care
asociază sadomasochismul cu experiența înțărcatului, cînd eforturile
active ale copilului de a mușca devin dureroase, este un exemplu.
Explicațiile de acest tip nici măcar nu pot reda profunzimea impulsurilor
sadomasochiste.
Sadomasochismul și sindromul sclaviei pot fi înțelese din legăturile
care există în contextul MPF III între excitarea sexuală, izolarea fizică,
durere și sufocare. Aceasta explică fuziunea dintre sexualitate și agre­
siune, ca și legătura dintre sexualitate și durerea trăită sau produsă altuia
ce caracterizează aceste două stări. Persoanele care simt nevoia să com­
bine sexul cu elemente ca restricționarea fizică, dominarea și supunerea,
impunerea și trăirea durerii, strangularea sau sufocarea repetă pur și
simplu o combinație de senzații și emoții trăite în timpul nașterii. Ținta
primară a acestor activități este perinatală, nu sexuală. Experiențele și
viziunile sadomasochiste sînt o apariție frecventă în ședințele dominate
de MPF III.
137

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Nevoia de a crea o situație sadomasochistă și de a exterioriza com­
plexul experiential menționat anterior nu e doar un comportament
simptomatic, ci și o încercare trunchiată a psihicului de a elimina și
integra amprenta simptomatică originară. Motivul pentru care acest efort
nu are succes și nu duce la auto vindecare este faptul că nu coboară destul
de adînc în inconștient și îi lipsește elementul introspecției, intuiția și
înțelegerea naturii procesului. Complexul experiential e trăit fără recu­
noașterea și conștientizarea surselor sale inconștiente.
Același lucru este valabil pentru coprofilie, coprofagie și urolanie,
deviații sexuale caracterizate de o puternică nevoie de a introduce în
actul sexual fecale și urină. Persoanele care manifestă aceste deviații
caută contactul intim cu materiile biologice considerate de obicei respin­
gătoare, se simt excitate sexual de ele și tind să le încorporeze în viața
lor sexuală. La limită, activități ca urinarea și defecarea asupra parte­
nerului, murdărirea cu fecale, ingerarea de excremente sau băutul urinei
pot fi o condiție necesară pentru atingerea satisfacției sexuale.
O combinație între excitare sexuală și elemente scatologice este o
experiență comună în stadiile finale procesului moarte-renaștere. Aceasta
pare să reflecte faptul că în nașterile în care nu se folosește cateterizare
sau clismă, mulții copii trăiesc contactul intim nu numai cu sîngele,
mucusul și lichidul amniotic, ci și cu fecalele și urina. Baza naturală a
acestei devieri aparent extreme și bizare este contactul oral cu fecalele
și urina în momentul cînd, după multe ore de agonie și amenințări ale
vieții, capul este eliberat din puternica strînsoare a canalului nașterii.
Contactul intim cu aceste materii devine astfel simbolul unei descărcări
orgasmice totale, ca și condiția sa necesară.
Conform literaturii psihanalitice, bebelușul — din pricina naturii sale
esențial animalice — este atras inițial de diferite forme de material
biologic și dezvoltă abia mai tîrziu o aversiune față de ele, în urma
măsurilor parentale și sociale represive. Observațiile din cercetarea
psihedelica sugerează că nu se întîmplă neapărat așa. Atitudinea față
de materialul biologic este semnificativ codeterminată de natura întîlnirii
cu acest material în timpul nașterii. în funcție de circumstanțele specifice,
această atitudine poate fi extrem pozitivă sau negativă.
în unele nașteri, copilul întîlnește secreții vaginale, urină sau fecale
ca parte a mediului fizic și a eliberării emoționale. în altele, materialul
este inhalat, obstrucționează căile respiratorii și produce o sufocare
înspăimîntătoare. în situațiile extreme de acest tip, viața nou-născutului
trebuie salvată prin intubare și sucțiune care eliberează traheea și bron­
hiile. Acestea sînt două forme radical diferite de întîlnire cu materialul
138

ARHITECTURA TULBURĂRILOR EMOȚIONALE ȘI PSIHOSOMATICE
biologic la naștere, una pozitivă și alta terifiantă și traumatică. O situație
în care respirația se declanșează prematur și materialul biologic inhalat
amenință viața copilului poate genera o frică intensă și devine baza
viitoarelor tulburări obsesiv-compulsive discutate anterior.
O bogată sursă în informații fascinate despre devianțele sexuale este
A Sexual Profile ofMen in Power, de Janus, Bess și Saltus (1977). Studiul
lor se bazează pe cîteva sute de ore de interviuri cu prostituate de înaltă
clasă de pe Coasta de Est a Statelor Unite. Spre deosebire de mulți alți
cercetători, autorii au fost mai puțin interesați de personalitățile prosti­
tuatelor decît de preferințele și obiceiurile clienților lor. Printre aceștia
se numărau mulți reprezentanți de marcă ai politicii, afacerilor, legii și
justiției americane.
Interviurile au arătat că numai o minoritate absolută dintre clienți
dorea un simplu act sexual. Cei mai mulți erau interesați de diferite
practici erotice deviante care puteau fi calificate drept extrem de excen­
trice. Foarte frecvente erau și cererile de legare, biciuire sau alte forme
de tortură. Unii clienți erau dispuși să plătească sume mari pentru punerea
în scenă a unor tablouri sadomasochiste complexe. Un client a cerut,
de exemplu, o reprezentare realistă a unei situații în care el juca rolul
unui pilot american împușcat și capturat de naziști în timpul celui de-al
doilea război mondial. Prostituatelor li s-a cerut să se îmbrace în femei
monstruoase din Gestapo, să poarte cizme înalte și căști militare. Sarcina
lor era să supună clientul la cele mai ingenioase torturi.
Printre cele mai cerute și mai bine remunerate practici erau „dușul
auriu" și „dușul maro", în care partenera urina sau defeca pe client în
timpul contactului sexual. Conform relatărilor prostituatelor, după ce
experiența sadomasochistă și scatologică atingea punctul culminant și
clienții aveau orgasm, mulți dintre acești bărbați extrem de influenți și
ambițioși regresau la o stare infantilă. Doreau să fie ținuți în brațe, să
sugă la sînul prostituatelor și să fie tratați ca niște bebeluși. Acest com­
portament contrasta puternic cu imaginea publică pe care încercau să
o proiecteze în viața de zi cu zi.
Interpretările acestor descoperiri oferite în carte sînt strict biografice
și de natură freudiană. Autorii asociau torturile cu pedepsele părintești,
dușul auriu și maro cu probleme legate de formarea reflexului condiționat
de micțiune, nevoia de a suge la sîn cu nevoi de supt frustrate și fixație
maternă. Totuși, analiza mai atentă arăta că s-au pus în scenă teme
perinatale clasice mai degrabă decît evenimente postnatale. Combinația
de limitare fizică, durere și tortură, excitație sexuală, implicații scatolo-
139

PSIHOLOGIA VIITORULUI
gice și comportament oral regresiv au rezultat în urma activării MPF III
și IV.
Voi menționa pe scurt o altă ilustrare a legăturii dintre practici sexuale
similare și procesele perinatale. Un prieten australian, care avea la terapie
o prostituată dintr-un mare oraș și era bine informat asupra situației din
lumea sexuală subterană a acestui oraș, mi-a descris care era atracția
cea mai populară și mai frecvent oferită de prostituatele locale. Clientul
se încuia într-o cameră cu trei adolescente, toate îmbrăcate în călugă­
rițe, în timp ce le fugărea și le agresa sexual, ele se prefăceau că intră
în panică, i se împotriveau sau se prefăceau că încearcă să scape. Toate
se întîmplau în timp ce din mai multe difuzoare se auzeau cîntece reli­
gioase sacre, ca Mesa Sfintei Cecilia de Gounod sau Recviemul lui
Mozart. Această combinație de sex, agresivitate și elemente spirituale
este tipică pentru trecerea de la MPF III la IV.
Concluziile lui Janus, Bess și Saltus merită o atenție specială. Autorii
au făcut apel la publicul american să nu se aștepte ca politicienii lor
sau alte persoane importante să fie modele de comportament sexual. în
lumina cercetărilor lor, această așteptare ar fi extrem de nerealistă.
Descoperirile lor indicau că pulsiunea sexuală excesivă și înclinația către
sexualitate deviantă sînt inextricabil legate de un înalt grad de ambiție
necesar în societatea de azi pentru a ajunge persoană publică de succes.
Astfel, nu trebuie să fim surprinși de scandalurile din cele mai înalte
cercuri sociale și politice — afacerea Profumo care a zguduit Parlamentul
britanic, escapadele lui Ted Kennedy care i-au distrus șansele de candidat
la președinție, măruntele greșeli ale lui John Kennedy care au amenințat
securitatea națională și extravaganțele sexuale ale lui Bill Clinton care
au paralizat luni de-a rîndul Guvernul SUA.
înțelegerea rădăcinilor perinatale ale comportamentului uman oferă
o soluție neașteptată la vechea dispută dintre Freud și Adler, dacă pulsiu­
nea sexuală sau dorința de putere este elementul dominant în psihicul
uman. După Freud, cea mai importantă forță care ne conduce gîndurile,
emoțiile și comportamentul este căutarea satisfacției sexuale. Și ne dorim
puterea deoarece aceasta ne face mai dezirabili și ne sporește oportuni­
tățile în plan sexual. Pentru Adler, elementul motivator decisiv în psihic
este sentimentul de inferioritate și pulsiunea de a-1 supracompensa —
lupta pentru putere sau „protestul masculin", cum a numit-o el. Cel mai
mult ne dorim puterea și folosim sexul pentru a o obține și a ne îmbunătăți
poziția în lume.
Janus, Bess și Saltus sugerează că pulsiunea sexuală puternică și
ambiția nu sînt în conflict, fiind în realitate două fațete ale aceleiași
140

ARHITECTURA TULBURĂRILOR EMOȚIONALE ȘI PSIHOSOMATICE
monede. Această sugestie este în perfect acord cu modelul perinatal;
în contextul MPF III, cele două forțe sînt inextricabil legate. După cum
am văzut, sufocarea și durerea trăite în canalul nașterii pot genera o
pulsiune sexuală extraordinar de intensă care caută să se descarce. Iar
confruntarea cu forțele primitive ale contracțiilor uterine și cu rezistența
canalului nașterii face fetusul să se simtă neputincios și neajutorat. în
același timp, disconfortul extrem și pericolul de moarte la naștere mobi­
lizează instinctul de supraviețuire și declanșează eforturi disperate pentru
a face față provocării și a o depăși. Evenimente din viața postnatală
alcătuiesc atunci sisteme COEX care pot întări unul dintre elementele
acestei diade complementare.
Unele forme extreme ale patologiei sexuale criminale, ca violurile,
crima sadică și necrofilia, trădează clar rădăcini perinatale. Persoanele
care trăiesc aspecte sexuale ale MPF III vorbesc frecvent despre faptul
că acest stadiu al nașterii are multe în comun cu violul. Această com­
parație pare foarte logică dacă ținem cont de unele trăsături esențiale
ale experienței violului. Pentru victimă, implică un pericol grav, teama
de a-și pierde viața, durere extremă, limitare fizică, lupta pentru a se
elibera, sufocare și excitare sexuală impusă. La rîndul ei, experiența
violatorului cuprinde corespondentele active ale acestor elemente —
crearea pericolului, amenințarea, producerea suferinței, limitarea, su­
focarea și inducerea excitării sexuale. Experiența victimei are multe
elemente comune cu cea a copilului care suferă în strînsorile canalului
nașterii, în timp ce violatorul exteriorizează și transpune în act forțele
contracțiilor uterine în vreme ce se răzbună pe un surogat de mamă.
Dacă amintirea MPF III este aproape de conștiință, ea poate crea o
puternică presiune psihologică asupra individului, împingîndu-1 să
transpună în viață elementele ei — angajarea într-un act sexual violent
consensual sau chiar atragerea inconștientă a unor situații sexuale peri­
culoase. Acest mecanism nu se aplică tuturor victimelor agresiunilor
sexuale, dar în unele cazuri poate juca un rol important. Deși vizibil
autodistructiv, un asemenea comportament conține un impuls inconștient
de căutare a vindecării. Experiențe similare generate chiar de psihicul
subiectului în contextul terapiei experiențiale asociate cu înțelegerea
surselor lor inconștiente ar duce la vindecare și transformare psiho-
spirituală.
Din cauza acestei similitudini dintre experiența violului și experiența
nașterii, victima violului suferă o traumă psihologică ce reflectă nu numai
impactul dureros al situației recente, ci și eșecul elementelor care apără
subiectul de amintirea nașterii biologice. Frecventele probleme emoțio-
141

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Mandală de la o ședință de respirație holotropică, în care artista a avut experiența unui
omuleț captiv in stomacul ei. Ea a simțit că această figură era implicată în psihodinamica
stării de greață și a bulimiei ei. Limba verde a omulețului care atîrna părea să aibă o
importanță deosebită; ea era o reprezentare grafică foarte potrivită a stării de boală și
a schimbării totale a sentimentelor (Kathleen Silver).
nale de lungă durată, care urmează violurilor, sînt foarte probabil produse
de revenirea în conștiință a emoțiilor perinatale și a manifestărilor psiho­
somatice. Soluția terapeutică va trebui să includă lucrul asupra traumei
nașterii.
Influența celei de-a treia matrice perinatale este chiar mai evidentă
în cazul crimelor sadice, strîns legate de violuri. Pe lîngă o descărcare
combinată a impulsurilor sexuale și agresive, aceste acte implică și
elemente ca moartea, mutilarea, tăierea membrelor și contactul scato­
logic plăcut cu sîngele și intestinele. Este categoric o combinație carac­
teristică retrăirii stadiilor finale ale nașterii.
142

ARHITECTURA TULBURĂRILOR EMOȚIONALE ȘI PSIHOSOMATICE
Tiparul crimei sadice este strîns legat de cel al sinuciderii sîngeroase.
Singura diferență este că, în primul caz, individul își asumă deschis rolul
agresorului, în timp ce în al doilea caz este și victimă. în ultimă instanță,
ambele roluri reprezintă aspecte separate ale aceleiași personalități: cea
a agresorului reflectă introiecția forțelor opresive și distructive ale
canalului nașterii, iar cea a victimei, amintirea emoțiilor și senzațiilor
copilului în timpul nașterii.
O combinație similară de elemente, dar în proporții întrucîtva diferite,
pare să sublinieze tabloul clinic al necrofiliei. Aceasta apare în multe
forme și grade diferite, de la cele mai inocente la cele criminale.
Varietățile cele mai superficiale implică excitarea sexuală produsă de
vederea cadavrelor sau atracția față de cimitire, morminte ori obiectele
legate de ele. Forme mai grave de necrofilie sînt caracterizate printr-o
intensă dorință de a atinge cadavrele, de a le mirosi sau gusta și de a
simți apropierea putrefacției și descompunerii. Pasul următor este
manipularea cu accent sexual a cadavrelor, culminînd cu actul sexual
real cu cadavrele din morgi, agenții de pompe funebre și cimitire.
Cazuri extreme ale acestei perversiuni sexuale combină abuzarea
sexuală a cadavrelor cu acte de mutilare, tăiere a membrelor și cani­
balism. Analiza necrofiliei indică același amalgam ciudat de sexualitate,
moarte, agresiune și scatologie, atît de caracteristic celei de-a treia matrice
perinatale. Cele mai profunde rădăcini ale acestei grave tulburări par
să implice regresia filogenetică la regnul animal și identificarea cu
conștiința speciilor de animale necrofage.
Manifestări psihosomatice ale tulburărilor emoționale
Multe tulburări emoționale, ca psihonevrozele, depresiile și psihozele
funcționale, au manifestări fizice distincte. Cele mai comune sînt durerile
de inimă, palpitațiile, transpirația excesivă, ticurile și tremurăturile,
durerile psihosomatice și diferite probleme ale pielii. La fel de frecvente
sînt tulburările gastrointestinale, precum greața, pierderea apetitului,
constipația și diareea. Printre însoțitorii tipici ai problemelor emoționale
se numără și diferite disfuncții sexuale, de exemplu, amenoreea, ciclurile
neregulate, crampele menstruale sau spasmele vaginale dureroase din
timpul sexului. Am discutat deja despre disfuncția erectilă și incapaci­
tatea de a ajunge la orgasm. Aceste tulburări pot să însoțească alte proble­
me nevrotice sau pot apărea ca simptome primare.
143

PSIHOLOGIA VIITORULUI
în unele psihonevroze, ca isteria de conversie, simptomele fizice sînt
distincte și caracteristice și pot reprezenta trăsătura predominantă a
tulburării. Acest lucru este valabil pentru o categorie de tulburări pe care
psihanaliza clasică le-a numit nevroze pregenitale; ea include diferite
ticuri, bîlbîiala și astmul psihogen. Afecțiunile reprezintă hibrizi între
nevroza obsesiv-compulsivă și isteria de conversie. Structura persona­
lității care stă la baza lor este obsesiv-compulsivă, dar principalul meca­
nism de apărare și formare a simptomului este conversia, ca în isterie.
Există, de asemenea, și un grup de afecțiuni medicale în care rolul
factorilor psihologici este atît de important, încît chiar și medicina tra­
dițională se referă la ele ca la tulburări psihosomatice.
Această categorie include migrenele, hipertensiunea funcțională,
colita și ulcerele peptice, astmul psihogen, psoriazisul, diferite eczeme
și, conform unor specialiști, chiar și unele forme de artrită. Generaliștii
și psihiatrii din curentul dominant acceptă natura psihogenă a acestor
tulburări, dar nu oferă o explicație plauzibilă pentru mecanismele
psihogenetice implicate. Mare parte a activității clinice, speculațiilor
teoretice și cercetărilor făcute pînă în ziua de azi s-a bazat pe ideile
psihanalistului Franz Alexander, considerat fondatorul medicinei psiho­
somatice, în 1935, Alexander a propus un model teoretic care să explice
mecanismul tulburărilor psihosomatice. Contribuția sa cea mai impor­
tantă a fost recunoașterea faptului că simptomele psihosomatice rezultă
din însoțitorii fiziologici ai conflictului și traumei psihologice. în opinia
lui, incitarea emoțională din timpul anxietății intense, a supărării sau
furiei dă naștere unor reacții fiziologice acute, care conduc la dezvolta­
rea simptomelor și tulburărilor psihosomatice (Alexander, 1950).
Alexander a făcut distincția între reacțiile de conversie și tulburările
psihosomatice. în primul caz, simptomele au o semnificație simbolică
și folosesc drept apărare împotriva anxietății; aceasta este o importantă
caracteristică a psihonevrozelor. în tulburările psihosomatice, sursa stării
emoționale ce stă la baza lor poate fi urmărită pînă la trauma psihologică,
conflictele nevrotice și relațiile interpersonale patologice, dar simptomele
nu au nici o funcție utilă. Ele reprezintă, de fapt, un eșec al mecanis­
melor psihologice de a proteja individul împotriva excesivei activități
afective. Alexander a subliniat că această somatizare a emoțiilor are loc
numai la persoanele predispuse, și nu la cele sănătoase; totuși, nici el
și nici urmașii săi nu au putut defini natura acestei predispoziții.
După mai bine de 60 de ani, situația medicinei psihosomatice este
în general descurajanta. Ea e caracterizată de o totală lipsă de acord
asupra mecanismelor implicate în psihogeneza simptomelor somatice
144

ARHITECTURA TULBURĂRILOR EMOȚIONALE ȘI PSIHOSOMATICE
și absența unui cadru conceptual în întregime satisfăcător (Kaplan și
Kaplan, 1967). Lipsa unor răspunsuri clare este responsabilă de faptul
că mulți autori aderă la ideea multicauzalității. Conform acestei perspec­
tive, factorii psihologici joacă un rol semnificativ în tulburările psiho­
somatice, dar trebuie să se țină cont și de o varietate de alți factori,
precum constituția, ereditatea, patologia organică, statutul nutrițional,
mediul, factorii sociali și culturali. Aceștia, desigur, nu pot fi specificați
adecvat, ceea ce face ca problema etiologiei tulburărilor psihosomatice
să rămînă foarte vagă și confuză.
Așa cum am văzut mai devreme, terapia psihedelică și respirația
holotropică au adus dovezi clare potrivit cărora traumele psihologice
postnatale nu sînt suficiente pentru a explica dezvoltarea tulburărilor
emoționale. Acest lucru este valabil chiar într-o măsură mult mai mare
pentru simptomele și tulburările psihosomatice. Conflictul psihologic,
pierderea unei relații importante, dependența excesivă, observarea de
către copil a actului sexual parental și alți factori similari, pe care psihana­
liștii îi consideră factori cauzali, nu pot explica natura și intensitatea
perturbărilor fiziologice implicate în tulburările psihosomatice.
în lumina profundului proces experiențial, oricare dintre teoriile
psihanalitice referitoare la tulburările psihosomatice care încearcă să le
explice numai pe baza traumelor psihologice din biografia postnatală
este superficială și neconvingătoare. La fel de neplauzibilă este și presu­
punerea că aceste tulburări pot fi tratate eficient prin terapie verbală.
Cercetarea holotropică a contribuit cu intuiții importante la teoria și
terapia tulburărilor psihosomatice. Probabil cea mai importantă dintre
aceste contribuții a fost descoperirea enormei cantități de energie emo­
țională și fizică blocată, aflată la baza simptomelor psihosomatice.
Dacă există îndoieli justificate că traumele pur psihologice și biogra­
fice ar putea produce profunde perturbări funcționale sau chiar severe
leziuni anatomice ale organelor, aceasta este mai mult decît o posibili­
tate rezonabilă în cazul energiilor primordiale distructive ce se mani­
festă în stările holotropice. în sensul cel mai general, această observație
a confirmat conceptele genialului și controversatului pionier al psihana­
lizei, Wilhelm Reich. Pe baza observațiilor făcute în timpul ședințelor
terapeutice, Reich a conchis că principalii factori aflați la baza tulburărilor
emoționale și psihosomatice sînt acumularea și blocarea unei cantități
semnificative de bioenergie în mușchi și viscere, constituind ceea ce el
a numit armura caracterială — character armor (Reich, 1949, 1961).
Aici însă ia sfîrșit paralela dintre psihologia reichiană și concluziile
cercetărilor holotropice. După Reich, această energie acumulată este de
145

PSIHOLOGIA VIITORULUI
natură sexuală și motivul blocării ei este conflictul fundamental dintre
nevoile noastre biologice și influența restrictivă a societății, care împie­
dică deplina eliberare orgasmică și o viață sexuală satisfăcătoare. Energia
sexuală neexprimată se acumulează și își găsește expresia deviantă sub
forma perversiunilor și simptomelor nevrotice sau psihosomatice. Lucrul
cu stările holotropice oferă o explicație radical diferită. El arată că energia
intensă reprimată pe care o purtăm în organism nu este libidoul neexpri­
mat acumulat, ci încărcătura emoțională și fizică atașată sistemelor
COEX.
O parte a acestei energii aparține nivelurilor biografice ale acestor
sisteme, care conțin amintiri ale unor traume psihologice și fizice din
pruncie și copilărie. O altă parte considerabilă a acestei încărcături ener­
getice este de origine perinatală și reflectă faptul că amintirea nașterii
nu a fost adecvat procesată și continuă să existe în inconștient sub forma
unui incomplet gestalt* emoțional și fizic de importanță majoră. în timpul
nașterii, cantități extraordinare de energie sînt generate prin stimularea
excesivă a neuronilor și nu pot fi descărcate, din cauza captivității în
canalul nașterii. Motivul pentru care Reich a confundat această energie
cu o acumulare de libidou a fost probabil puternica excitare sexuală
asociată cu MPF III.
în unele cazuri, traumele prenatale pot contribui semnificativ la încăr­
cătura negativă generală a sistemelor COEX și participă la geneza
simptomelor psihosomatice. Unii oameni au o istorie prenatală extrem
de dificilă, care implică factori precum stresul emoțional și fizic la care
este supusă mama însărcinată, pericolul sau tentativa de avort, sarcina
toxică sau incompatibilitatea Rh-ului. Sursele cele mai profunde ale
energiei aflate la baza tulburărilor psihosomatice pot fi trasate de obicei
pînă în domeniul transpersonal, în special pînă la elemente karmice și
arhetipale (vezi povestea lui Norbert din această lucrare).
De un interes deosebit este observația rezultată din stările experien-
țiale profunde conform căreia forțele conducătoare primare ce stau la
baza tuturor manifestărilor psihosomatice nu sînt traumele psihologice.
Rolul crucial în geneza lor îl dețin traumele fizice neasimilate și ne­
integrate, precum amintirile disconfortului asociat cu bolile copilăriei,
operațiile, rănirile sau senzația de înec. La un nivel mai profund, simpto-
mele sînt legate de trauma nașterii și chiar de traumele fizice asociate
cu amintirile din viețile anterioare. De exemplu, materialul care generează
* Gestalt — termen conform căruia întregul organizat este mai puternic decît
suma părților, (n.t.)
146

ARHITECTURA TULBURĂRILOR EMOȚIONALE ȘI PSIHOSOMATICE
suferințele psihosomatice poate include amintirile accidentelor, opera­
țiilor sau bolilor din fragedă pruncie, durerea trăită în timpul nașterii
și suferința fizică asociată cu rănirile sau moartea dintr-o viață anterioară.
Acest lucru contrastează foarte puternic cu perspectiva majorității
școlilor psihodinamice care tind să atribuie conflictelor și traumelor
psihologice rolul principal în geneza simptomelor psihosomatice. Din
perspectiva lor, simptomele se manifestă astfel încît aceste probleme
psihologice sînt exprimate în limbaj corporal simbolic sau „somatizate".
De exemplu, atașamentul și eliberarea emoțională sînt privite ca factori
psihologici care stau la baza constipației și diareei. Durerea intensă din
mușchii gîtului este o expresie simbolică a faptului că persoana venită
la terapie „duce pe umeri prea multă responsabilitate".
Similar, problemele de stomac apar la persoanele incapabile să „în­
ghită" sau să „digere" un anumit lucru. Paralizia isterică reflectă o apărare
împotriva unei acțiuni sexuale infantile criticabile. Dificultățile respi­
ratorii sînt produse de o mamă care „sufocă" pacientul, astmul este un
„strigăt disperat după mamă" și senzația de apăsare pe piept este deter­
minată de un mare necaz. în același sens, bîlbîiala este privită ca rezul­
tatul suprimării agresiunii verbale și un impuls de a rosti obscenități,
iar problemele dermatologice sînt o protecție împotriva tentației sexuale.
Un sistem psihologic care, spre deosebire de toate celelalte, recunoaște
imensa importanță a impactului traumelor fizice este scientologia lui
Ron Hubbard (Hubbard, 1950). Scientologii au descoperit importanta
semnificație psihologică a agresiunilor fizice prin auditare, un proces
de explorare și terapie condus obiectiv cu galvanometre ce măsoară
rezistența pielii și indică încărcătura emoțională a materialului discutat
în ședințe. Acest feedback devine apoi linia directoare pentru auditorul
care conduce interviul de explorare și este un instrument neprețuit în
detectarea materialului cu adevărat relevant din punct de vedere emo­
țional, în stările holotropice, această orientare este oferită automat de
„radarul interior" despre care am discutat anterior.
Sistemul teoretic al scientologiei recunoaște nu numai traumele fizice
din viața postanatală, dar și trauma nașterii și traumele somatice din
viețile trecute. Hubbard a numit amprentele traumatismelor fizice engrame
și le-a considerat surse primare ale tulburărilor emoționale. în termino­
logia sa, traumele psihologice obișnuite se numesc traume secundare;
ele își împrumută puterea emoțională din asocierea cu engramele. într-o
anumită măsură, aspectele mai practice și mai concrete ale cadrului
conceptual formulat de Hubbard arată o anumită similitudine cu mate­
rialul discutat în această carte (Gormsen și Lumbie, 1979). Din nefericire,
147

PSIHOLOGIA VIITORULUI
abuzul nechibzuit al scientologiei în căutarea puterii și a banilor și spe­
culațiile exagerate ale lui Hubbard cu privire la influențele extraterestre
au discreditat interesantele sale contribuții teoretice.
Lucrul cu stările holotropice oferă informații interesante privind
dinamica tulburărilor psihosomatice. în prezent, este un lucru obișnuit
să fii martor la atacuri astmatice, migrene, diferite eczeme și chiar erupții
de psoriazis in stătu nascendi, adică așa cum se manifestă ele în terapia
psihedelică și holotropică. Acest lucru este de obicei asociat cu intuiții
despre rădăcinile lor psihodinamice. în privința laturii pozitive, ame­
liorări dramatice și de durată ale diferitelor tulburări psihosomatice au
fost raportate de către terapeuți și asistenți care folosesc în munca lor
tehnici experiențiale profunde. Ei descriu tipic retrăirea traumelor fizice,
mai ales a traumei nașterii, și a diferitelor experiențe transpersonale ca
mecanisme terapeutice cu cel mai important efect curativ.
Din lipsă de spațiu nu pot să descriu mai detaliat noile teorii legate
de psihodinamica anumitor tulburări psihosomatice și să ofer exemple
din istoricul cazurilor. în această privință, mă văd obligat să îndrum
cititorii interesați către lucrările mele anterioare (Grof, 1980, 1985).
Psihozele autiste și simbiotice infantile,
personalitatea narcisistă și stările borderline
Pionierii psihologiei eului, Margaret Mahler, Otto Kernberg, Heinz
Kohut și alții, au contribuit la introducerea în psihanaliza clasică a cîtorva
noi categorii de diagnostic care, după părerea lor, își au originea în per­
turbările timpurii ale relațiilor obiectale. Dezvoltarea psihologică sănă­
toasă înaintează de la stadiul autist și simbiotic al narcisismului primar,
prin procesul separării și individuației pînă la atingerea unor relații
obiectale constante. Grava interferență cu acest proces și lipsa recom­
pensei pentru nevoile fundamentale în aceste stadii timpurii pot duce
la tulburări grave. în funcție de intensitatea acestor adversități și de mo­
mentul apariției lor, perturbările pot duce la psihoze autiste și simbio­
tice infantile, tulburarea de personalitate narcisică sau tulburarea de
personalitate borderline.
Analiza perturbărilor din relațiile obiectale ce stau la baza acestor
afecțiuni este deosebit de detaliată și complexă. Totuși, asemenea
psihanaliștilor de orientare clasică, psihologii eului nu recunosc faptul
că evenimentele postnatale singure nu pot explica adecvat simpto­
matologia tulburărilor emoționale. Observațiile din stările holotropice
148

ARHITECTURA TULBURĂRILOR EMOȚIONALE ȘI PSIHOSOMATICE
sugerează că traumele din pruncie au un impact profund asupra vieții
psihologice a individului, nu numai pentru că se întîmplă unui organism
foarte imatur și afectează fundamentele personalității, ci și pentru că
îngreunează recuperarea în urma traumei nașterii. Ele lasă cale deschisă
inconștientului perinatal.
Termenii folosiți în psihologia eului pentru descrierea dinamicii
postnatale a acestor tulburări trădează dimensiunile lor prenatale și
perinatale. Gratificarea simbiotică, căreia psihologii eului îi atribuie o
mare importanță, se aplică nu numai calității alăptării și satisfacerii nevoii
afective din pruncie, ci și calității stării prenatale. Același lucru este
valabil și pentru efectele nocive ale privării simbiotice. Voi folosi drept
ilustrare descrierea făcută de Margaret Mahler fazei simbiotice: „în
timpul fazei simbiotice, bebelușul se comportă și funcționează ca și cum
el și mama ar fi un sistem omnipotent (o unitate duală) în interiorul
aceleiași granițe — o membrană simbiotică" (Mahler, 1961). Similar,
regresia la autism și la starea de lipsă a obiectului are caracteristicile
distincte ale unei întoarceri psihologice în uter, nu doar la starea post-
natală timpurie.
Alte aspecte importante ale afecțiunilor produse de perturbările din
dezvoltarea relațiilor obiectale indică în mod clar spre dinamica peri-
natală. împărțirea lumii obiectuale în bună și rea, caracteristică a pacien­
ților borderline, nu reflectă numai inconstanța atitudinii materne („mamă
bună" și „rea") subliniată de psihologii eului. La un nivel mai profund,
sursa ei este ambiguitatea fundamentală a rolului pe care mama îl joacă
în viața copilului, chiar și în cele mai bune condiții. Prenatal și postnatal,
ea reprezintă principiul care dă și susține viața, în vreme ce la naștere
este o amenințare pentru viață.
Experiențele cu copii care suferă de psihoza infantilă simbiotică, prinși
între teama de separare și teama de a fi înghițiți, își au categoric originea
în trauma nașterii, nu numai în tranziția de la narcisismul primar la rela­
țiile obiectale. Similar, intensitatea furiei caracteristice acestei categorii
de pacienți trădează origini perinatale.
Psihodinamica stărilor psihotice la adult
în ciuda enormei investiții de timp, energie și bani în cercetarea
psihiatrică, natura procesului psihotic a rămas un mister. Cercetări vaste
și sistematice au relevat și explorat importante variabile legate de factori
genetici și constituționali, modificări hormonale și biochimice, corelate
149

PSIHOLOGIA VIITORULUI
biologice, determinanți psihologici și sociali, factori de mediu pertur­
batori și multe altele. Nici unul din aceștia nu s-a dovedit pînă acum
suficient de consistent pentru a oferi o explicație convingătoare etiologiei
psihozelor funcționale.
Totuși, chiar dacă cercetările biologice și biochimice ar fi detectat
procese care să indice corelații constante cu apariția stărilor psihotice,
numai acest fapt nu ar fi ajutat la înțelegerea naturii și conținutului
experiențelor psihotice. Am atins deja această chestiune într-un capitol
anterior, cînd am discutat despre cercetările de laborator cu substanțe
psihedelice. în stările induse de psihedelicele pure, declanșatorul biochi­
mic și dozarea sînt cunoscute foarte precis. Cu toate acestea, nu se obțin
nici un fel de date pentru înțelegerea naturii și conținutului experiențelor
implicate și pentru variabilitatea lor inter și intraindividuală. Ele explică
doar prezența materialului inconștient profund în conștiință.
Aceeași doză administrată în aceleași condiții la diferite persoane
poate induce un larg spectru de trăiri, mergînd de la autoexplorarea
mnezic-analitică din stările maniacale și paranoide pînă la profunde
revelații mistice. Drept urmare, perspectiva găsirii unei simple soluții
biologice pentru problema complexă a psihozelor (și stărilor mistice)
este într-adevăr foarte sumbră. în lumina acestor date, e greu să acceptăm
speculațiile de acest fel ca propuneri științifice demne de luat în seamă.
Potențialul creării acestor experiențe este categoric o proprietate inerentă
a psihicului uman. Fenomenologia psihozelor funcționale combină în
diferite feluri fenomene perinatale și transpersonale, cu interferența
ocazională a elementelor biografice postnatale.
Experiențele caracteristice MPFI sînt reprezentate în simptomatologia
stărilor psihotice atît în forma lor pozitivă, cît și în cea negativă. Mulți
pacienți trăiesc episoade de uniune simbiotică cu Măreața Zeiță Mamă
și sentimentul de a fi hrăniți în pîntecele sau la sînul ei. Acest fenomen
este trăit deseori ca o extatică uniune cu Mama Natură, cu întregul
Univers și cu Dumnezeu. Cînd sînt sprijinite, trăirile pot corija lipsa de
satisfacție simbiotică din copilăria pacientului.
De asemenea, pare să existe o legătură profundă între perturbările
din viața embrionară și stările psihotice, cu diferite distorsiuni paranoide
ale realității. Deoarece multe perturbări prenatale sînt produse de modifi­
cări chimice din corpul mamei și transmise copilului prin intermediul
cordonului ombilical, asemenea episoade paranoide se concentrează
deseori pe factorii toxici sau pe diverse influențe nocive invizibile. Mulți
pacienți psihotici cred că hrana lor este otrăvită, că sînt pompate gaze
otrăvitoare în casă sau că un dușman diabolic îi expune unor radiații
150

ARHITECTURA TULBURĂRILOR EMOȚIONALE ȘI PSIHOSOMATICE
periculoase. Aceste influențe ostile coincid adesea cu viziuni ale unor
entități rele și ale unor ființe arhetipale demonice.
O altă sursă a stărilor paranoide este faza de început a celei de-a doua
matrice perinatale. Nu este surprinzător, întrucît declanșarea nașterii este
o perturbare majoră și ireversibilă a existenței prenatale. Ținînd cont
cît de neplăcute și confuze pot fi aceste două situații pentru fetus, nu
este greu să ne imaginăm că revenirea amintirii declanșării nașterii sau
a unei serioase perturbări intrauterine poate produce sentimente de intensă
anxietate. Din motive evidente, sursa pericolului nu poate fi identificată
și rămîne necunoscută. Atunci, individul tinde să proiecteze aceste
sentimente asupra unei situații amenințătoare din lumea externă: orga­
nizațiile secrete subterane, naziștii, comuniștii, francmasonii, Ku Klux
Klan, sau orice altă grupare potențial sau efectiv periculoasă, chiar și
invadatorii extraterestri. Conținutul specific al acestor experiențe în-
spăimîntătoare poate fi extras și din zonele corespunzătoare ale in­
conștientului colectiv.
MPFII, în forma sa complet dezvoltată, contribuie la simptomatologia
psihotică a temei disperării și melancoliei profunde, sentimentul eternei
damnări și la motivul torturilor inumane și chinurilor diabolice. Mulți
pacienți psihotici trăiesc o suferință fără sfîrșit în iad și torturi ce par
provocate de dispozitive ingenioase concepute în acest scop. Cercetările
psihanalitice au arătat că mașinăria descrisă de mulți pacienți psihotici
ca producînd o agonie insuportabilă reprezintă corpul „mamei rele".
Totuși, aceste cercetări nu au reușit să determine faptul că trupul periculos
și chinuitor aparține femeii care naște, nu celei care alăptează (Tausk,
1933). Alte teme psihotice legate de MPF II sînt sentimentul unei lumi
de personaje de carton și automate fără sens, și atmosfera unui grotesc
spectacol de circ.
MPF III adaugă la tabloul clinic al stărilor psihotice o bogată arie
de experiențe care reprezintă diferite fațete ale acestei matrice complexe.
Aspectul titanic se manifestă sub forma unor tensiuni insuportabile, a
unor puternice fluxuri de energie, a ciocnirilor și a descărcărilor. Imageria
și ideația corespondente cuprind scene violente de război, revoluție și
masacre sîngeroase. Acestea pot atinge adesea proporții arhetipale com-
punînd scene impresionante — bătălia cosmică dintre forțele binelui și
ale răului, îngeri în lupta cu demonii, titani provocîndu-i pe zei sau
supereroi luptînd cu monștri mitologici.
Elementele agresive și sadomasochiste ale MPF III explică viziunile
pacienților psihotici în care apar cruzimi de tot felul, violență ocazio­
nală, automutilări, crime sîngeroase și sinucideri. Preocuparea pentru
151

PSIHOLOGIA VIITORULUI
fantezii și viziuni sexuale aberante, experiențe ale invaziei sexuale și
intervenții dureroase asupra organelor reproductive sînt și ele trăsături
caracteristice ale celei de-a treia matrice perinatale. Interesul pentru fecale
și alte materii biologice și puterea magică atribuită funcțiilor excretorii
și excrementelor trădează implicarea fațetei scatologice a MPF III.
Același lucru este valabil pentru coprofilie și coprofagie, retenția de urină
și fecale sau, dimpotrivă, pentru lipsa de control asupra sfincterelor.
Experiențele care implică elemente satanice, ca Sabatul Vrăjitoarelor
sau ritualurile Liturghiei Negre, combină moartea, sexul, agresiunea și
scatologia într-un mod caracteristic pentru MPF III. Ele apar frecvent
în experiențele pacienților psihotici.
Tranziția de la MPF III la MPF IV contribuie la spectrul experiențelor
psihotice prin succesiuni de moarte și renaștere psihospirituala, viziuni
apocaliptice ale distrugerii și recreării lumii, și scene ale Judecății de
Apoi sau a Judecății Morților. Acestea pot fi însoțite de identificarea
cu Christos sau cu alte figuri arhetipale care reprezintă moartea și renaș­
terea, și duc la infatuare și trăiri mesianice. Aici intră și fanteziile și
experiențele de concepere sau naștere a Pruncului Divin. Experiența
epifaniei divine, viziunile Marii Zeițe Mamă sau identificarea cu ea, întîl-
nirile cu ființe angelice și zeități învăluite de lumină și sentimentul
izbăvirii și mîntuirii se numără și ele printre manifestările caracteristice
MPF IV.
Cînd am sugerat pentru prima dată că o mare parte din simpto­
matologia psihotică poate fi înțeleasă în termenii dinamicii perinatale
(Grof, 1975), nu am găsit nici un studiu clinic în favoarea acestei ipoteze
sau care măcar să exploreze această posibilitate. Era uimitor cît de puțină
atenție acordaseră cercetătorii posibilei relații dintre psihoze și trauma
nașterii. Astăzi, un sfert de secol mai tîrziu, există ample dovezi clinice
potrivit cărora trauma nașterii joacă un rol important în geneza
psihozelor.
în realitate, infecțiile virale din timpul sarcinii și complicațiile
obstetrice de la naștere, inclusiv travaliul prelungit și privarea de oxigen,
sînt printre puținii factori de risc constant raportați în schizofrenie (Wright
și al., 1997; Verdoux și Murray, 1998; Dalman și al., 1999; Kane, 1999;
Warner, 1999). Din cauza puternicei influențe a gîndirii biologice asupra
psihiatriei, interpretările acestor date tind să favorizeze presupunerea
că nașterea a produs subtile leziuni cerebrale, nedetectabile prin metodele
curente de diagnostic. Teoreticienii și clinicienii din curentul dominant
nu recunosc rolul fundamental al nașterii ca psihotraumă majoră.
152

ARHITECTURA TULBURĂRILOR EMOȚIONALE ȘI PSIHOSOMATICE
în vreme ce experiențele perinatale descrise mai sus reprezintă deseori
o combinație de amintiri biologice ale nașterii și motive arhetipale cu
teme corespondente, fenomenologia stărilor psihotice poate conține și
diferite experiențe transpersonale în formă pură, nealterate de elemente
biologice perinatale. Cele mai comune sînt experiențele amintirilor din
viețile anterioare, ale contactului cu inteligențe extraterestre și ale întîlnirii
cu diferite zeități și ființe demonice. Ocazional, indivizii diagnosticați
ca psihotici pot avea și experiențe spirituale superioare, ca identificarea
cu Dumnezeu, cu Absolutul sau cu Vidul Metacosmic.
Multe dintre experiențele prezentate au fost relatate de mistici, sfinți,
profeți și maeștri spirituali din toate timpurile. Este absurd, după cum
am văzut mai devreme, să atribuim toate aceste experiențe unui proces
patologic necunoscut din creier sau din altă parte a corpului, practică
frecventă în psihiatria modernă. Acest lucru ridică în mod firesc problema
relației dintre psihoză și experiența mistică. Am folosit pînă acum
termenii de psihoză și psihotic, așa cum se obișnuiește în psihiatria
academică. Așa cum vom vedea, observațiile și experiențele din stările
holotropice sugerează nevoia redefinirii radicale a conceptului de
psihoză.
Cînd privim aceste experiențe în contextul cartografiei extinse a
psihicului, nelimitată la biografia postnatală, ci incluzînd și domeniile
perinatal și transpersonal, devine clar că diferența dintre misticism și
tulburarea mintală ține mai puțin de natura și conținutul experiențelor
implicate, cît de atitudinea noastră față de ele, de stilul „experiențial"
personal, modul de interpretare și capacitatea de a le integra. Josef
Campbell folosea deseori în conferințele sale un citat care redă această
relație: „Psihoticul se îneacă în aceleași ape în care misticul înoată
încîntat." Rezervele mele față de acest citat, de altfel foarte adecvat,
țin de faptul că experiențele misticului sînt deseori dificile și au un preț,
și nu sînt neapărat plăcute în întregime. Dar misticul este capabil să vadă
aceste provocări în contextul mai larg al unei călătorii spirituale, cu un
scop mai profund și un obiectiv dezirabil.
Această abordare a psihozelor are implicații profunde nu numai pentru
teorie, ci și pentru terapie și, mult mai important, pentru desfășurarea
și rezultatul final al stărilor. Observațiile din terapia experiențială
confirmă în mare măsură ideile revoluționare ale pionierilor înțelegerii
alternative a psihozei: C.G. Jung (1960), Roberto Assagioli (1977) și
Abraham Maslow (1964). Vom aborda acest important subiect și în
capitolul următor.
153

4
Urgențele spirituale:
înțelegerea si tratarea crizelor de
transformare

Una dintre cele mai importante implicații ale cercetării holotropice
este înțelegerea faptului că multe dintre stările în prezent diagnosticate
ca psihotice și tratate fără discriminare cu medicație supresivă sînt, în
realitate, stadii dificile ale unei transformări radicale a personalității și
a deschiderii spirituale. Dacă sînt corect înțelese și sprijinite, crizele
psihospirituale pot duce la vindecare emoțională și psihosomatică, la
remarcabile schimbări psihologice și la evoluția conștiinței (Grof și Grof,
1989, 1990).
Astfel de episoade pot fi întîlnite în istoria de viață a șamanilor,
yoghinilor, misticilor și sfinților. Literatura mistică descrie aceste crize
ca repere importante ale căii spirituale și confirmă potențialul lor de
vindecare și transformare. Din cauza cadrului lor conceptual îngust,
psihiatrii de orientare clasică sînt incapabili să vadă diferența dintre
crizele psihospirituale sau chiar stările mistice necomplicate și tulbu­
rările mintale grave. Psihiatria academică are un model al psihicului
limitat la biografia postnatală și o puternică influență biologică. Acestea
sînt obstacole majore în calea înțelegerii naturii și conținutului stărilor
psihotice.
Termenul urgență spirituală, pe care l-am creat împreună cu Christina
pentru a descrie aceste stări, face aluzie la potențialul lor pozitiv. Este
un joc de cuvinte care sugerează o criză, dar în același timp o posibilitate
de ridicare la un nivel superior de funcționare psihologică și de conștiință
spirituală. Vom folosi deseori în acest context litera chinezească pentru
criză care ilustrează ideea fundamentală a urgenței spirituale. Această
idiogramă este compusă din două imagini, una reprezentînd pericolul,
iar cealaltă, șansa.
157

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Printre beneficiile ce pot rezulta din crizele psihospirituale, dacă li
se permite să-și urmeze cursul natural, se numără o mai bună sănătate
psihosomatică, o mai mare poftă de viață, o strategie de viață aducătoare
de mai multe satisfacții și o perspectivă extinsă asupra lumii, care include
dimensiunea spirituală a existenței. Finalizarea și integrarea cu succes
a unor asemenea episoade implică și reducerea substanțială a agresi­
vității, creșterea toleranței rasiale, politice și religioase, intensificarea
sensibilității ecologice și profunde schimbări în ierarhia valorilor și
priorităților. Nu este o exagerare să spunem că finalizarea și integrarea
cu succes a crizelor psihospirituale poate ridica individul la un nivel
superior de evoluție a conștiinței.
în ultimele decenii, am fost martorii unei creșteri rapide a interesului
pentru problemele spirituale, fapt ce duce la experimentarea pe scară
largă a „tehnologiilor", fie ele antice, aborigene sau moderne ale sacrului,
a tehnicilor de transformare a minții care pot media deschiderea spiri­
tuală. Printre ele se numără diferite metode șamanice, practicile medi­
tative orientale, substanțele psihedelice, intense psihoterapii experiențiale
și metode de laborator dezvoltate de psihiatria experimentală. Conform
sondajelor publice, numărul americanilor care au avut experiențe spiri­
tuale a crescut în mod semnificativ în a doua jumătate a secolului XX.
Se pare că acest fenomen a fost însoțit de o creștere a numărului urgen­
țelor spirituale.
Din ce în ce mai multe persoane par să-și dea seama că spiritualitatea
autentică, bazată pe experiențe personale profunde, este o dimensiune
de importanță critică a vieții. Avînd în vedere tot mai intensa criză globală
produsă de orientarea materialistă a civilizației tehnologice occidentale,
a devenit evident că plătim un preț mare pentru negarea și respingerea
spiritualității. Am izgonit din viața noastră o forță care hrănește, întărește
și dă sens existenței umane.
La nivel individual, prețul pierderii spiritualității este un mod de viață
sărăcăcios, alienat și nesatisfăcător, și o creștere a frecvenței tulburărilor
emoționale și psihosomatice. La nivel colectiv, absența valorilor spiri­
tuale duce la strategii existențiale ce amenință supraviețuirea pe planeta
noastră, ca distrugerea resurselor epuizabile, poluarea mediului natural,
perturbarea echilibrului ecologic și folosirea violenței ca principal mijloc
de rezolvare a problemelor.
Este deci în interesul tuturor să găsim căi de a readuce spiritualitatea
în viața noastră la nivel individual și colectiv. Acest demers va trebui
să includă nu doar recunoașterea teoretică a spiritualității ca aspect vital
al existenței, ci și încurajarea și validarea socială a activităților care
158

URGENTELE SPIRITUALE
mediază accesul experiențial la dimensiunile spirituale ale realității. O
parte importantă a acestui efort ar trebui să fie dezvoltarea unui sistem
adecvat de sprijin pentru persoanele care trec prin crize spirituale, ceea
ce ar face posibilă utilizarea potențialului pozitiv al acestor stări.
în 1980, Christina a fondat Spiritual Emergency Network — SEN
(Rețeaua de ajutor în urgențele spirituale), o organizație care înlesnește
contactul dintre persoanele care trec prin crize spirituale și profesioniștii
capabili și dispuși să ajute conform noului mod de înțelegere a acestor
stări. Filiale SEN există acum în multe țări ale lumii.
Factori declanșatori ai urgenței spirituale
în multe cazuri, este posibilă identificarea situației care a provocat
criza psihospirituală. Poate fi în primul rînd un factor fizic — de pildă,
o boală, un accident sau o operație. Alteori, epuizarea fizică extremă
sau lipsa prelungită de somn poate fi cel mai direct factor declanșator.
La femei, poate fi nașterea, avortul spontan sau provocat. Am văzut și
situații în care începutul procesului a coincis cu o experiență sexuală
deosebit de puternică.
în alte cazuri, criza psihospirituală începe la scurt timp după o
experiență emoțională traumatică. Aceasta poate fi moartea unui copil
sau a unei alte rude apropiate, divorțul ori sfîrșitul brusc al unei iubiri.
Similar, o serie de eșecuri, precum pierderea locului de muncă ori a
proprietății poate preceda declanșarea crizei spirituale. La persoanele
predispuse, „ultima picătură" poate fi o experiență cu substanțe psihede-
lice sau o ședință de psihoterapie experiențială.
Unul dintre cei mai importanți catalizatori ai urgenței spirituale pare
să fie implicarea profundă în diferite forme de meditație și practică
spirituală. Aceasta nu ar trebui să surprindă, deoarece metodele respective
au fost special concepute pentru a facilita experiențele spirituale. Am
fost contactați în mod repetat de persoane la care apariția spontană a
stărilor holotropice a fost declanșată de practica zen sau meditația budistă
vipassana, yoga kundalini, exercițiile sufite, contemplarea monastică ori
rugăciunea creștină.
Gama largă de agenți declanșatori ai urgențelor spirituale sugerează
în mod clar că disponibilitatea individului pentru transformarea inte­
rioară joacă un rol mult mai important decît stimulii externi. Cînd căutăm
un numitor comun sau o cale comună spre situațiile descrise mai sus,
descoperim că toate implică o schimbare radicală a echilibrului dintre
159

PSIHOLOGIA VIITORULUI
procesele conștiente și cele inconștiente. Slăbirea sistemului psihologic
de apărare sau, dimpotrivă, amplificarea încărcării energetice a dina­
micilor inconștiente dă inconștientului și supraconștientului posibilitatea
materială de a pătrunde în conștiință.
Este bine cunoscut faptul că elementele de apărare psihologică pot
fi reduse de o varietate de agresiuni biologice, cum ar fi o traumă fizică,
epuizarea, privarea de somn sau intoxicarea. Traumele psihologice pot
mobiliza inconștientul, mai ales atunci cînd ele implică elemente care
sînt reminiscențe ale traumelor timpurii și fac parte dintr-un important
sistem COEX. Puternicul potențial al nașterii ca declanșator al crizelor
psihospirituale pare să reflecte faptul că procesul venirii pe lume a unui
copil combină reducerea rezistenței biologice cu specifica reactivare a
amintirilor perinatale.
Eșecurile și dezamăgirile din viața profesională și personală pot
submina și perturba motivațiile orientate spre exterior și ambițiile indi­
vidului. Acest lucru face mult mai dificilă folosirea activităților externe
ca o evadare din problemele emoționale și duce la izolarea psihologică
și îndreptarea atenției către lumea interioară. Ca urmare, conținuturile
inconștiente pot pătrunde în conștiință, interferînd cu experiența de
fiecare zi a individului sau chiar s-o înlocuiască complet.
Diagnosticarea urgențelor spirituale
Cînd subliniem nevoia de a recunoaște existența urgențelor spirituale,
aceasta nu înseamnă o respingere nediscriminată a teoriilor și practicilor
psihiatriei de orientare clasică. Nu toate stările diagnosticate în mod
curent ca psihotice sînt crize de transformare psihospirituală ori au un
potențial de vindecare. Episoadele de stări modificate de conștiință
acoperă un spectru foarte larg, plecînd de la experiențe pur spirituale,
pînă la afecțiuni de natură clar biologică în care este nevoie de tratament
medical. în vreme ce psihiatrii de orientare clasică tind în general să
patologizeze stările mistice, există și eroarea opusă a romanțam și glori­
ficării stărilor psihotice sau, mai rău, de trecere cu vederea a unei
probleme medicale grave.
Mulți profesioniști care întîlnesc conceptul urgență spirituală vor
să știe exact criteriile după care se poate face „diagnosticarea diferen­
țiată" între aceasta și o psihoză. Din nefericire, în principiu este imposibil
de făcut o diferențiere conform standardelor folosite în medicina soma­
tică. Spre deosebire de bolile tratate de medicina somatică, stările
160

URGENTELE SPIRITUALE
psihotice care nu au o natură clar organică, „psihozele funcționale" nu
sînt medical definite. în realitate, este greu de spus dacă trebuie sau nu
să fie numite boli.
Categoric, psihozele funcționale nu sînt boli de tipul diabetului, febrei
tifoide sau anemiei pernicioase. Ele nu generează concrete descoperiri
clinice sau de laborator care să susțină diagnosticul și să justifice presu­
punerea că au o origine biologică. Diagnosticarea acestor stări e bazată
în întregime pe observarea unor experiențe și comportamente neobiș­
nuite, pentru care psihiatria contemporană nu are o explicație adecvată.
Atributul „endogen" folosit pentru aceste stări este lipsit de sens și
echivalent cu recunoașterea acestei lacune. în prezent, nu există motive
pentru a numi aceste stări „boli mintale" și nici de a presupune că
experiențele implicate sînt produse ale unui proces patologic din creier
ce urmează să fie descoperit de cercetări ulterioare.
Dacă ne gîndim puțin, ne dăm seama că este extrem de improbabil
ca un proces patologic care afectează creierul să poată genera indepen­
dent și de la sine un spectru experiențial incredibil de bogat de stări curent
diagnosticate ca psihotice. Cum ar putea procesele anormale din creier
să genereze experiențe precum secvențele cultural specifice de moarte
și renaștere, identificarea convingătoare cu Isus pe cruce sau dansul cu
Shiva, un episod care implică moartea pe baricadele din Paris în timpul
Revoluției Franceze sau scene complexe de răpire extraterestră?
Cînd experiențe similare se manifestă în situații în care schimbările
biologice sînt definite cu precizie, cum ar fi administrarea unor doze
precise de LSD-25 pur chimic, natura și originea conținutului lor rămîn
un profund mister. Spectrul posibilelor reacții la LSD este foarte larg
și include episoade de extaz mistic, sentimente de unitate cosmică,
senzația de a fi una cu Dumnezeu, amintiri din viețile anterioare, ca și
stări paranoide, episoade maniacale, viziuni apocaliptice, reacții exclu­
siv psihosomatice și multe altele. Aceeași doză administrată unor per­
soane diferite sau repetat aceleiași persoane poate induce experiențe
extrem de diverse.
Schimbările chimice din organism catalizează evident experiența, dar
nu sînt singurele capabile să creeze imageria complexă și viziunile filo­
zofice și spirituale bogate, cu atît mai puțin să medieze accesul la
informații noi și exacte despre diferitele aspecte ale Universului. Admi­
nistrarea LSD-ului și a altor substanțe similare poate explica revenirea
materialului inconștient profund în conștiință, dar nu poate explica natura
și conținutul lui. Pentru a înțelege fenomenologia stărilor psihedelice
este nevoie de o abordare mult mai sofisticată decît o simplă referire
161

PSIHOLOGIA VIITORULUI
la procesele biochimice sau biologice anormale din corp. De aceea, este
nevoie de o abordare comprehensivă, care să includă psihologia trans-
personală, mitologia, filozofia și religiile comparate. Același lucru este
valabil și pentru crizele psihospirituale.
Experiențele care se manifestă prin urgențe spirituale nu sînt produse
artificiale ale proceselor patofiziologice aberante din creier, ci aparțin
psihicului ca atare. Firesc, pentru a le putea vedea în acest fel, trebuie
să transcendem îngusta înțelegere a psihicului oferită de psihiatrii din
curentul dominant și să folosim un cadru conceptual mult mai extins.
Exemple ale unor asemenea modele extinse ale psihicului sînt carto­
grafia descrisă anterior în această lucrare, psihologia spectrală a lui Ken
Wilber (Wilber, 1977), psihosinteza lui Roberto Assagioli (Assagioli,
1976), și conceptul psihicului în viziunea lui C.G. Jung ca anima mundi,
sau sufletul lumii, care include inconștientul colectiv istoric și arhetipal
(Jung, 1958). O viziune atît de amplă și de comprehensivă a psihicului
au și marile filozofii orientale și tradiții mistice ale lumii.
Deoarece psihozele funcționale nu sînt definite medical ci psihologic,
este imposibil de furnizat un diagnostic diferențial riguros între urgențele
spirituale și psihoze, în maniera practicată de medicina de azi pentru
diferitele forme de encefalită, tumori cerebrale sau demență. Ținînd cont
de acest fapt, este posibil să se tragă vreo concluzie? Cum putem aborda
problema și ce putem oferi în locul unui diagnostic diferențial clar și
lipsit de ambiguități între urgențele spirituale și tulburările mintale?
O variantă viabilă este definirea criteriilor ce ar face posibilă stabilirea
persoanei care trăind spontan o intensă stare holotropica de conștiință
e probabil un bun candidat pentru o strategie terapeutică ce validează
și susține procesul. De asemenea, putem stabili în ce condiții folosirea
unei abordări alternative nu ar fi potrivită și ar fi preferabilă practica
obișnuită a suprimării farmacologice a simptomelor.
O precondiție necesară pentru o astfel de evaluare e un examen me­
dical corect, care să elimine stările de natură organică ce necesită un
tratament biologic. Odată realizat acest lucru, următorul pas important
este fenomenologia stărilor modificate de conștiință ce au apărut.
Urgențele spirituale implică o combinație între experiențele biografice,
perinatale și transpersonale care au fost descrise mai devreme, cu prilejul
discutării cartografiei extinse a psihicului. Experiențele de acest fel pot
fi induse într-un grup de persoane „normale" alese aleatoriu, nu numai
prin substanțele psihedelice, ci și prin mijloace simple precum medi­
tația, sunetul tobelor șamanice, respirația accelerată, muzica evocatoare,
lucrul cu corpul și o varietate de alte tehnici nemedicamentoase.
162

URGENTELE SPIRITUALE
Persoanele care lucrează cu respirația holotropică asistă zilnic la
experiențe de acest fel în seminariile și atelierele noastre formative și
au ocazia să evalueze potențialul lor de transformare și vindecare. în
lumina acestui fapt, este dificil de atribuit o experiență similară unei
patologii exotice și necunoscute atunci cînd experiența apare spontan
în cursul vieții de zi cu zi. Pare foarte logică abordarea holotropică a
acestor experiențe — încurajînd oamenii să se abandoneze procesului
și să susțină revenirea și exprimarea completă a materialului inconștient
care devine accesibil.
Un alt important indicator prognostic e atitudinea persoanei față de
proces și stilul ei experiential. Este, în general, foarte încurajator cînd
o persoană cu experiență holotropică recunoaște că ceea ce i se întîmplă
e un proces intern, este deschisă pentru lucrul experiential și interesată
să-1 încerce. Strategiile transpersonale nu se potrivesc persoanelor cărora
le lipsește această intuiție elementară și care folosesc predominant
mecanismul proiecției sau care suferă de mania persecuției. Capacitatea
de a forma o bună relație de lucru, cu o doză adecvată de încredere,
este o condiție absolut esențială pentru procesul psihoterapeutic cu per­
soanele aflate în criză.
De asemenea, e foarte important să se acorde atenție felului în care
subiecții ne vorbesc despre experiențele lor. Stilul de comunicare face
uneori singur distincția între candidații promițători și cei inadecvati sau
îndoielnici. Este un foarte bun indicator prognostic dacă o persoană
descrie experiențele într-un mod coerent și clar, oricît de extraordinar
și de ciudat ar fi conținutul lor. într-un anume sens, acest lucru ar fi
similar cu auzirea unei relatări făcute de o persoană proaspăt ieșită dintr-o
ședință psihedelică și care descrie coerent ceea ce unui om neinformat
ar putea să i se pară straniu și extravagant.
Tipuri de urgențe spirituale
O problemă strîns legată de problema diagnosticului diferențial al
crizelor psihospirituale este clasificarea lor. Este posibil să diferențiem
și să definim anumite tipuri sau categorii specifice în maniera prezentată
în Manualul de Diagnoză și Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM IV)
folosit de psihiatrii tradiționaliști? înainte să ne punem această proble­
mă e necesar să subliniem că încercările de clasificare a tulburărilor
163

PSIHOLOGIA VIITORULUI
psihiatrice, cu excepția celor de natură organică, n-au avut în general
succes.
Există un dezacord general în privința categoriilor de diagnostice
printre psihiatrii și societățile de psihiatrie din diferite țări. Deși DSM
a fost revizuit și modificat de mai multe ori, clinicienii se plîng că au
dificultăți în corelarea simptomelor pacienților lor cu categoriile de
diagnostic oficiale. Urgențele spirituale nu fac excepție de la regulă;
repartizarea oamenilor aflați în criză psihospirituală în nișe bine definite
de diagnostic e destul de problematică, deoarece fenomenologia lor este
neobișnuit de bogată și poate implica toate nivelurile psihicului.
Simptomele crizelor psihospirituale reprezintă o manifestare și exte­
riorizare a dinamicilor profunde ale psihicului uman. Psihicul uman
individual este un sistem multidimensional și multistratificat, fără divi­
ziuni sau limite interne. Elementele din biografia postnatală și din
inconștientul freudian individual formează un continuum cu dinamica
nivelului perinatal și domeniului transpersonal. De aceea, nu ne putem
aștepta să găsim tipuri clar delimitate de urgențe spirituale.
Cu toate acestea, în practica noastră cu persoane aflate în criză
psihospirituală, din discuțiile cu acei colegi care au o activitate similară
și din studiul literaturii de specialitate ne-am convins că este posibil și
chiar folositor să descriem unele forme majore de crize psihospirituale
care au suficiente caracteristici pentru a fi deosebite de altele. Firesc,
limitele lor nu sînt clare și, în practică, vom întîlni unele suprapuneri
importante. Voi prezenta pentru început o listă cu tipurile majore de
crize psihospirituale observate de noi și voi descrie pe scurt pe fiecare.
1. Criza șamanică
2. Trezirea energiei kundalini
3. Episoade de conștiință unificată („experiențe de rînd")
4. Reînnoirea psihologică prin reîntoarcerea la centru
5. Criza deschiderii psihicului
6. Experiențe din viețile anterioare
7. Comunicarea cu ghizi spirituali și „channeling"-ul
8. Experiențe de moarte clinică (NDE-uri)
9. întîlniri cu OZN-uri și răpirea de către extraterestri
10. Stări de posedare
11. Alcoolismul și dependența de droguri
164

URGENTELE SPIRITUALE
Criza șamanică
Așa cum am discutat mai devreme, cariera multor șamani — vrăjitori
sau vraci, bărbați sau femei — din diferite culturi începe cu o involuntară
stare vizionară pe care antropologii o numesc „boala șamanică". în timpul
unor asemenea episoade, viitorii șamani se retrag (de obicei psihologic
sau chiar și fizic) din mediul lor de zi cu zi și au puternice experiențe
holotropice. Ei întreprind de obicei o călătorie în lumea de dincolo,
tărîmul celor morți, unde sînt atacați de demoni și expuși la torturi și
chinuri groaznice.
Această dureroasă inițiere culminează cu experiența morții și tăierea
membrelor, urmată de renaștere și ascensiunea către tărîmurile cerești.
Procesul ar putea implica transformarea într-o pasăre, precum un vultur,
pasărea tunetului (pachycephala gutturalis) sau un condor, și zborul către
Desene reprezentînd experiențe șamanice în cadrul unor ședințe de respirație holotropică.
Deasupra: Născută din Urs la Luna Turcoaza; pagina 166: îndrumată de Corbi către Poarta
de dincolo de Spațiu și Timp; pagina 167: Inițiere în Tribul Ursului; pagina 168: Șaman
inuit devine Focă și Călătorește către Lumea din Adîncul Mării (Tai Ingrid Hazard).
165

166

167

PSIHOLOGIA VIITORULUI
tărîmul soarelui cosmic. Șamanul novice poate trăi și experiența purtării
lui de către aceste păsări spre tărîmul solar. în unele culturi, motivul
zborului magic este înlocuit de atingerea tărîmului ceresc prin urcarea
în copacul lumii, pe un curcubeu, pe un stîlp cu multe noduri sau pe o
scară făcută din săgeți.
în cursul acestor dificile călătorii vizionare, șamanii novici realizează
o legătură profundă cu forțele naturii și cu animalele, atît în forma lor
naturală, cît și în versiunile lor arhetipale — „spiritele animale" sau
„animale ale puterii". Cînd aceste călătorii vizionare se încheie cu succes,
ele pot fi profund tămăduitoare. în acest proces, șamanul novice se
eliberează deseori de tulburări emoționale, psihosomatice și chiar fizice.
Este motivul pentru care șamanii sînt adesea numiți „vindecători răniți".
în multe cazuri, inițiații involuntari ajung în cadrul acestei experiențe
la intuiții profunde despre cauzele energetice și metafizice ale bolilor
și învață cum să-i vindece pe alții și pe ei înșiși. După încheierea cu
168

URGENTELE SPIRITUALE
succes a crizei inițiatice, individul devine șaman și se întoarce la poporul
său ca membru perfect funcțional și respectat al comunității. își asumă
rolul combinat de preot, vizionar și vindecător.
în cadrul atelierelor și formărilor noastre profesionale, americani,
europeni, australieni și asiatici moderni au trăit adesea în ședințele de
respirație holotropică episoade ce semănau foarte mult cu crizele șama-
nice. în afara elementelor de tortură fizică și emoțională, moarte și
renaștere, asemenea stări implică experiențe de conectare cu animale,
plante și forțe elementare ale naturii. Persoanele care au trecut prin astfel
de crize au manifestat deseori tendințe spontane de a crea ritualuri
similare cu cele practicate de șamanii din diferite culturi. Ocazional,
profesioniști din domeniul sănătății mintale care au avut acest tip de
experiență au fost capabili să folosească în munca lor lecțiile învățate
în călătorii și să creeze versiuni moderne ale procedurilor șamanice.
Atitudinea culturilor aborigene față de crizele șamanice a fost deseori
explicată prin lipsa noțiunilor elementare de psihiatrie, care determină
tendința de a atribui fiecare experiență și comportament neînțeles unor
forțe supranaturale. Cu toate acestea, nimic nu poate fi mai departe de
adevăr. Culturile în care șamanii sînt recunoscuți și respectați nu au
dificultăți în a-i deosebi de indivizii nebuni sau bolnavi.
Pentru a fi considerat șaman, individul trebuie să încheie cu succes
călătoria de transformare și să integreze episoadele dificile din stările
holotropice de conștiință. Trebuie să fie capabil să funcționeze cel puțin
la fel de bine ca ceilalți membri ai tribului. Felul în care sînt abordate
și tratate crizele șamanice în aceste societăți e un model util și ilustrativ
pentru felul în care trebuie abordate crizele psihospirituale în general.
Trezirea energiei kundalini
Manifestările acestei forme de criză psihospirituală seamănă cu
descrierile făcute trezirii energiei kundalini, sau Puterii Șarpelui, din
literatura indiană veche. Conform yoghinilor, kundalini este energia cos­
mică creatoare, de natură feminină, responsabilă de crearea Cosmosului,
în formă latentă, ea își are sediul la baza măduvei spinării, în corpul
subtil sau energetic, care este un cîmp ce străbate și înconjoară corpul
fizic. Această energie latentă poate fi activată prin meditație, exerciții
specifice, intervenția unui maestru spiritual avansat (guru), sau
spontan.
Kundalini activată, numită shakti, se ridică prin nadisuri, canale sau
conducte din corpul subtil. Urcînd, kundalini șterge urmele vechilor
169

O interpretare artistică a celor patru matrice perinatale care sugerează că cele patru tipare
fundamentale sînt manifestări ale unei secvențe arhetipale universale ce guvernează nu
numai nașterea umană, ci și o diversitate de alte procese (paginile 170-173).
170

171

172

173

Experiențele legate de energia kundalini sînt printre cele mai comune manifestări din
stările holotropice ale conștiinței. Deasupra: Experiența sistemului chakrelor și a altor
părți ale corpului energetic, într-o ședință de respirație holotropica.
174

O pictură care reprezintă deschiderea chakrei inimii într-o ședință psihedeiică.
175

PSIHOLOGIA VIITORULUI
traume și deschide centrii energiei subtile, numiți chakre. Acest proces,
deși extrem de apreciat și de benefic în tradiția yoghină, nu este lipsit
de pericole și necesită îndrumarea pricepută a unui guru, a cărui kundalini
este complet activată și stabilizată. Cele mai dramatice semne ale trezirii
energiei kundalini sînt manifestările fizice și psihologice numite kryias.
Kryias-urile implică intense senzații de energie și căldură ce urcă
prin măduva spinării, care pot fi asociate cu tremurături, spasme sau
contorsionări violente. Valuri puternice de emoții aparent nemotivate,
precum anxietatea, furia, tristețea sau bucuria și extazul pot ieși la
suprafață și domina temporar psihicul. Procesul poate fi însoțit de viziuni
ale unei lumini strălucitoare sau ale unor ființe arhetipale și de o varietate
de sunete percepute interior. Multe persoane implicate în acest proces
au și trăiri intense a ceea ce par a fi amintiri din vieți anterioare. Com­
portamente involuntare și deseori incontrolabile completează tabloul:
vorbitul în limbi străine, intonarea unor cîntece necunoscute sau a unor
incantații sacre (mantre), adoptarea unor posturi (asane) și gesturi
(mudre) yoghine și asumarea unei game largi de comportamente și sunete
animale.
C.G. Jung și colaboratorii săi au dedicat acestui fenomen o serie de
seminarii speciale. Perspectiva lui Jung asupra energiei kundalini s-a
dovedit a fi probabil cea mai mare eroare din cariera sa. El a conchis
că trezirea energiei kundalini este un fenomen exclusiv oriental și a prezis
că va fi nevoie de cel puțin o mie de ani pînă cînd această energie să
fie pusă în mișcare în Occident, ca rezultat al studiilor psihologiei abisale,
în ultimele decenii, semne inconfundabile ale trezirii energiei kundalini
au fost observate la mii de occidentali. Meritul pentru sesizarea acestui
fenomen aparține unui psihiatru și oftalmolog californian, Lee Sannella,
care a studiat singur aproape o mie de cazuri de acest fel și își rezumă
descoperirile în cartea The Kundalini Experience: Psychosis or
Transcendence (Sannella, 1987).
Episoade de conștiință unificată („ experiențele de rînd")
Psihologul american Abraham Maslow a studiat mai multe sute de
persoane care au trăit experiențe mistice de unificare, pe care le-a numit
experiențe de rînd (Maslow, 1964). El a criticat aspru tendința psihiatriei
occidentale de a confunda aceste stări mistice cu boala psihică. în opinia
sa, ele trebuie considerate fenomene supranormale, și nu anormale. Dacă
nu se intervine în desfășurarea lor și li se permite să-și urmeze cursul
natural, stările au ca rezultat o mai bună funcționare în lume, dezvoltarea
176

URGENTELE SPIRITUALE
conștiinței de sine, a capacității de a-și exprima mai complet potențialul
creativ și de a trăi o viață mai plină de recompense și satisfacții.
Psihiatrul și cercetătorul conștiinței Walter Pahnke a alcătuit o listă
de caracteristici fundamentale ale unei experiențe de rînd pe baza
lucrărilor lui Abraham Maslow și W.T. Stace. El a folosit următoarele
criterii pentru descrierea acestei stări mintale (Pahnke și Richards, 1966):
Unitate (interioară și exterioară)
Puternică emoție pozitivă
Transcenderea timpului și spațiului
Sentimentul sacrului (numinozitatea)
Natura paradoxală
Obiectivitate și realitate a viziunilor
Inefabil
Efecte secundare pozitive
Potrivit acestei liste, cînd avem o experiență crucială, avem senti­
mentul depășirii fragmentării obișnuite a minții și corpului, și simțim
că am atins o stare de unificare și întregire. Depășim, de asemenea,
distincția obișnuită între subiect și obiect și trăim sentimentul uniunii
extatice cu omenirea, natura, Cosmosul și Dumnezeu. Trăirea este aso­
ciată cu intense sentimente de bucurie, extaz, liniște și pace interioară,
într-o experiență mistică de acest gen, avem sentimentul părăsirii realității
obișnuite, unde spațiul are trei dimensiuni și timpul este liniar. Intrăm
într-un domeniu metafizic, transcendent, în care aceste categorii încetează
să se mai aplice. în această stare, infinitul și eternitatea devin realități
ale experienței. Calitatea numinoasă a stării nu are nimic de-a face cu
credințele religioase anterioare; ea reflectă o înțelegere directă a naturii
divine a realității.
Descrierile experiențelor cruciale sînt, de obicei, pline de paradoxuri.
Experiența poate fi descrisă ca „lipsită de conținut, însă atotcuprin­
zătoare"; nu are un conținut specific, dar conține totul într-o formă
potențială. Putem avea sentimentul de a fi simultan totul și nimic. în
timp ce identitatea noastră personală și eul limitat au dispărut, simțim
că ne-am extins atît de mult, încît ființa noastră cuprinde întregul Univers.
Similar, este posibil să percepem toate formele ca fiind goale, sau golul
încărcat de forme. Putem atinge chiar o stare în care considerăm că lumea
există și nu există în același timp.
177

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Experiența crucială poate transmite ceea ce pare a fi înțelepciunea
și cunoașterea supremă în probleme de relevanță cosmică, pe care
Upanishadele o descriu ca fiind „cunoașterea Aceluia, acea cunoaștere
care dă cunoașterea tuturor lucrurilor". Ceea ce am învățat prin această
experiență este inefabil; nu poate fi descris prin cuvinte. însăși natura
și structura limbajului nostru par inadecvate acestui scop. Cu toate astea,
experiența ne poate influența profund sistemul de valori și strategia de
viață.
Din pricina naturii în general benigne și a potențialului pozitiv al
experienței cruciale, aceasta este categoria de urgență spirituală care ar
trebui să ridice cele mai puține probleme. Experiențele sînt, prin natura
lor, trecătoare și autolimitate. Nu există absolut nici un motiv pentru
care să aibă consecințe malefice. Cu toate acestea, din cauza ignoranței
culturii noastre și a concepțiilor greșite ale profesiei psihiatrice în ce
privește problemele spirituale, multe persoane care trăiesc asemenea stări
sfîrșesc prin a fi spitalizate, sedate și capătă însemne patologice.
Reînnoirea psihologică prin reîntoarcerea la centru
O altă categorie importantă de criză transpersonală a fost descrisă
de psihiatrul și analistul jungian californian John Weir Perry, care a
numit-o „procesul de înnoire" (Perry, 1974, 1976). Datorită profunzimii
și intensității ei, este tipul de criză psihospirituală cel mai probabil
diagnosticat ca tulburare mintală gravă. Experiențele persoanelor impli­
cate în procesul de înnoire sînt atît de ciudate, de extravagante și de
îndepărtate de realitatea de fiecare zi, încît pare evident că un proces
patologic trebuie să afecteze funcționarea cerebrală.
Persoanele care trăiesc acest tip de criză își simt psihicul ca pe un
colosal cîmp de luptă, unde are loc o bătălie cosmică între forțele Binelui
și ale Răului sau ale Luminii și ale întunericului. Ele sînt preocupate
de tema morții — crimă ritualică, sacrificiu, martiriu și viața după moarte.
Problema contrariilor îi fascinează, în special temele legate de diferen­
țele dintre sexe. Se simt centrul unor evenimente fantastice, cu relevanță
cosmică și deosebită importanță pentru viitorul lumii. Stările lor vizionare
tind să-i ducă tot mai mult înapoi — prin propria lor istorie de viață și
prin istoria de viață a omenirii, pînă la crearea lumii și starea paradisului
originar. în acest proces, ei par să jinduiască după perfecțiune, încercînd
să corecteze ceea ce a fost rău în trecut.
După o perioadă de suferință și confuzie, experiențele devin din ce
în ce mai plăcute și încep să se îndrepte către o rezolvare. Procesul
178

URGENTELE SPIRITUALE
culminează deseori cu experiența hieros gamos, a „căsătoriei sacre",
în care individul este ridicat la un statut ilustru sau chiar divin și trăiește
uniunea cu un partener la fel de distins. Acest lucru arată că aspectele
masculine și feminine ale personalității ating un nou echilibru. Uniunea
sacră poate fi trăită fie cu o figură arhetipală imaginară, fie prin proiecția
pe o persoană reală idealizată, care apare atunci ca partener karmic sau
suflet-pereche.
în acest punct, persoana poate avea și experiențe care implică ceea
ce psihologii jungieni ar interpreta ca simboluri ce reprezintă Șinele,
centrul transpersonal care reflectă natura noastră cea mai profundă și
autentică, asociat, dar nu total identic, cu conceptul hindus de
Atman-Brahman, Divinul Interior. în stările vizionare, poate apărea sub
forma unei surse de lumină de o frumusețe supranaturală, a pietrelor
prețioase, perlelor, bijuteriilor strălucitoare și a altor reprezentări simbo­
lice. Exemple ale acestei treceri de la experiențe dureroase și dificile
la divinitatea personală pot fi găsite în cărțile lui John Perry (Perry, 1953,
1974, 1976) și în The Stormy Searchfor the Seif, cartea noastră despre
urgențe spirituale (Grof și Grof, 1990).
în acest stadiu al procesului, experiențele glorioase sînt interpretate
ca o apoteoză personală, o sărbătorire rituală care ridică trăirea la un
înalt statut uman sau la o stare superioară condiției umane — un mare
conducător, un mîntuitor sau chiar Stăpînul Universului. Starea este
deseori asociată cu un sentiment profund de renaștere spirituală care ia
locul preocupării anterioare pentru moarte. în momentul încheierii și
integrării, persoana își imaginează de obicei un viitor ideal — o lume
nouă guvernată de iubire și dreptate, unde toate bolile și relele au fost
învinse. Pe măsură ce intensitatea procesului scade, ea își dă seama că
toată drama a fost o transformare psihologică limitată la lumea interioară
și nu implică neapărat realitatea exterioară.
în opinia lui John Perry, procesul de înnoire conduce persoana către
ceea ce Jung numea „individuație" — realizarea și expresia deplină a
potențialului său profund. Un aspect al cercetărilor lui Perry merită o
atenție specială, deoarece a dus la dovada cea mai convingătoare împotri­
va înțelegerii biologizante simpliste a psihozelor. El a reușit să arate că
experiențele implicate în procesul de înnoire se potrivesc întocmai cu
principalele teme ale grandioaselor drame montate în multe culturi antice
în ziua de Anul Nou.
în toate aceste culturi, dramele rituale care celebrau sosirea noului
an erau jucate în ceea ce Perry numește „era arhaică a mitului viu". Era
perioada în care conducătorii erau considerați zei întrupați. Exemple de
179

PSIHOLOGIA VIITORULUI
asemenea zei/regi: faraonii egipteni, incașii peruvieni, regii evrei și hitiți
sau împărații japonezi și chinezi (Perry, 1966). Potențialul pozitiv al
procesului de înnoire și legătura sa profundă cu simbolismul arhetipal
și cu anumite perioade specifice ale istoriei reprezintă un argument foarte
convingător împotriva teoriei ce susține că experiențele sînt produse
patologice haotice ale unor creiere bolnave.
Criza deschiderii psihice
O creștere a capacităților intuitive și apariția fenomenelor psihice sau
paranormale sînt foarte comune în timpul urgențelor spirituale de orice
fel. Totuși, în unele cazuri, influxul de informație din surse neobișnuite,
ca precogniția, telepatia sau clarviziunea, devine atît de copleșitor și
produce atîta confuzie, încît domină tabloul și devine o problemă majoră
în sine.
Printre manifestările cele mai spectaculoase ale deschiderii psihice
se numără experiențele de decorporalizare. în toiul vieții de fiecare zi
și deseori fără nici un declanșator notabil, conștiința persoanei poate
da impresia că se detașează de corp și este martoră la ceea ce se întîmplă
în jur sau în locuri îndepărtate. Informația obținută în timpul unor astfel
de episoade de percepție extrasenzorială corespunde adesea realității
consensuale. Experiențele de decorporalizare se produc cu extraordinară
frecvență în situațiile de moarte clinică, unde acuratețea acestei „vederi
la distanță" a fost stabilită prin cercetări sistematice (Ring, 1982, 1985;
Ring și Valarino, 1998).
Cei ce trăiesc o intensă deschidere psihică pot intra atît de mult în
contact cu procesele interne ale altora, încît dovedesc aptitudini telepatice
remarcabile. Ei pot formula fără discriminare intuiții extrem de precise
legate de ceea ce se petrece în mintea altor persoane, lucruri pe care
acestea încearcă să le ascundă. Acest lucru îi poate speria, irita și în­
depărta pe cei din jur într-atît, încît devine adesea un factor decisiv ce
contribuie la o spitalizare inutilă. Similar, precogniția exactă a situați­
ilor viitoare și clarviziunea, care se produc repetat, pot tulbura serios
persoana aflată în criză, ca și pe cei din jur, deoarece perturbă noțiunea
de realitate.
în experiențele ce pot fi numite „de medium", o persoană are senti­
mentul pierderii propriei identități și al asumării identității alteia. Procesul
poate implica asumarea imaginii corporale a altei persoane, a posturii,
gesturilor, expresiei faciale, sentimentelor și chiar a proceselor de gîndire.
Șamanii, mediumurile și vindecătorii spirituali experimentați pot folosi
180

URGENTELE SPIRITUALE
experiențele într-o manieră controlată și productivă. Spre deosebire de
persoanele aflate în criză spirituală, ei sînt capabili să adopte identitatea
altora după dorință și de asemenea să-și reasume propria lor identitate
după ce îndeplinesc sarcina ședinței. în timpul crizelor de deschidere
psihică, pierderea bruscă, imprevizibilă și incontrolabilă a identității poate
fi terifiantă.
Cei aflați în criză spirituală trăiesc deseori coincidențe stranii ce leagă
realitatea lor interioară, visele și stările vizionare de evenimentele din
viața cotidiană. Acest fenomen a fost recunoscut și descoperit pentru
prima dată de C.G. Jung, care i-a dat numele de sincronicitate și 1-a
analizat într-un eseu special (Jung, 1960). Studiul sincronicității 1-a ajutat
pe Jung să-și dea seama că arhetipurile nu erau principii limitate la
domeniul intrapsihic. A sesizat că au ceea ce a numit el o calitate „psiho-
idă"; prin urmare, guvernează nu numai psihicul, ci și evenimentele din
lumea realității consensuale. Am explorat acest subiect fascinant în alte
scrieri ale mele (Grof, 1988, 1992).
Sincronicitățile jungiene reprezintă fenomene autentice și nu pot fi
ignorate și desconsiderate ca fiind coincidențe. De asemenea, ele nu tre­
buie respinse fără discriminare ca distorsiuni patologice ale realității —
perceperea unor relații cu sens acolo unde în realitate nu există nici una.
Aceasta este o practică frecventă în psihiatria contemporană și orice
aluzie la o coincidență cu sens este automat diagnosticată ca „iluzie",
în cazul sincronicităților autentice, orice martor cu mintea deschisă care
are acces la toate informațiile relevante recunoaște că, în general, coinci­
dențele depășesc orice probabilitate statistică rezonabilă. Sincronicități
extraordinare însoțesc multe forme de criză spirituală și în crizele de
deschidere psihică ele sînt foarte frecvente.
Experiențe din vieți anterioare
Printre cele mai dramatice și mai spectaculoase experiențe trans-
personale ce apar în stările holotropice se numără și amintirile din viețile
anterioare. Acestea sînt secvențe care au loc în alte perioade istorice și
de obicei în alte țări, fiind însoțite de senzații fizice și emoții intense.
Deseori, ele descriu în detaliu persoanele, circumstanțele și cadrele isto­
rice implicate. Aspectul cel mai pregnant este un convingător sentiment
de reîntîlnire cu un lucru pe care persoana 1-a văzut deja (deja vu) sau
1-a trăit deja (deja vecu). Este categoric același tip de experiență care
în India și în multe alte țări ale lumii a inspirat credința în reîncarnare
și în legea karmei.
181

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Informațiile bogate și exacte oferite de aceste „amintiri din viețile
anterioare", ca și potențialul lor de vindecare, ne îndeamnă să le luăm
în serios. Cînd conținutul unei experiențe karmice apare complet în
conștiință, el poate oferi brusc o explicație pentru multe aspecte altfel
de neînțeles ale vieții cotidiene. Dificultăți stranii în relațiile cu anumite
persoane, temeri nemotivate, atracții și ideosincrazii ciudate, ca și simpto-
me emoționale și psihosomatice altfel ilogice par acum să capete sens
ca vestigii karmice dintr-o viață anterioară. Problemele dispar de obicei
în momentul în care tiparul karmic este trăit complet și conștient. Vom
reveni la subiectul interesant al experiențelor din viețile anterioare.
Ele pot complica viața în mai multe feluri. înaintea intrării depline,
complete în conștiință, subiectul poate fi urmărit în viața cotidiană de
emoții ciudate, senzații fizice și viziuni, fără să știe de unde vin acestea
sau ce înseamnă. Trăite în afara contextului, este normal ca experiențele
să pară fără sens și iraționale. Un alt gen de complicație apare atunci
cînd o experiență karmică foarte intensă începe să pătrundă în conștiință
în toiul activităților cotidiene și să tulbure funcționarea normală.
Persoana se poate simți împinsă să transpună în act unele dintre
elementele tiparului karmic înainte ca acesta să fi fost trăit și înțeles
complet. De exemplu, ni se poate părea brusc că cineva din viața actuală
a jucat un rol important într-o viață anterioară, persoană a cărei amintire
ne apare în conștiință. Cînd se întîmplă așa, subiectul poate căuta con­
tactul emoțional cu o persoană care acum pare a fi un „suflet-pereche"
din trecutul karmic sau, dimpotrivă, o confruntare și un conflict cu un
adversar dintr-o altă viață. Se poate ajunge la complicații neplăcute,
deoarece pretinșii parteneri karmici nu au de obicei nici un temei în
experiența proprie pentru a înțelege acest comportament.
Chiar dacă subiectul reușește să evite pericolul unei transpuneri în
act stînjenitoare, problemele nu se opresc neapărat aici. După ce o
amintire dintr-o viață anterioară a pătruns în întregime în conștiință, iar
conținutul și implicațiile ei i s-au revelat subiectului, mai rămîne o
dificultate. Subiectul trebuie să reconcilieze experiența cu credințele și
valorile tradiționale ale civilizației occidentale. Negarea posibilității
reîncarnării reprezintă un caz rar de acord complet între știința mate­
rialistă și biserica creștină. De aceea, în Occident, acceptarea și integrarea
intelectuală a amintirilor din viețile anterioare reprezintă o sarcină dificilă
atît pentru un ateu, cît și pentru o persoană religioasă.
Asimilarea experiențelor din viețile anterioare în sistemul propriu
de credințe poate fi o sarcină relativ ușoară pentru un subiect care nu
e prea atașat de religia creștină sau de perspectiva materialistă. Expe-
182

URGENTELE SPIRITUALE
rientele sînt de obicei atît de convingătoare, încît subiectul acceptă pur
și simplu mesajul lor și poate chiar să se simtă entuziasmat de această
nouă descoperire. Totuși, fundamentaliștii creștini și cei care cred cu
tărie în rațional și știința tradițională pot fi catapultați într-o perioadă
de confuzie, în care se confruntă cu experiențe convingătoare ce par să
contrazică propriul sistem de valori.
Comunicarea cu ghizi spirituali și „channeling" -ui
Ocazional, un subiect poate întîlni într-o experiență holotropică o
ființă ce pare să manifeste interes pentru o relație personală și care ia
poziția unui profesor, ghid, protector sau devine, pur și simplu, o sursă
accesibilă de informații. Asemenea ființe sînt de obicei percepute ca
ființe omenești acorporale, entități supraomenești sau zeități care există
în planuri superioare ale conștiinței și sînt înzestrate cu o extraordinară
înțelepciune. Uneori, ele iau forma unei persoane; alteori, apar sub forma
unor surse strălucitoare de lumină sau, pur și simplu, își fac simțită
prezența. Mesajele lor sînt recepționate ca un transfer direct de gînduri
sau prin alte mijloace extrasenzoriale. în unele cazuri, comunicarea poate
lua forma mesajelor verbale.
Un fenomen deosebit de interesant din această categorie este
„channeling"-ul, care în ultimii ani s-a bucurat de multă atenție din partea
publicului și mass-media. O persoană „canal" transmite altora mesaje
primite de la o sursă ce pare a fi exterioară conștiinței sale. Subiectul
vorbește în transă, folosește scrierea automată sau înregistrează gîndu-
rile primite telepatic. „Channeling"-ul a jucat un rol important în istoria
omenirii. Printre învățăturile spirituale primite prin „channeling" se află
multe scrieri cu enormă influență culturală, precum vedele indiene,
Coranul și Cartea lui Mormon. Un remarcabil exemplu modern de text
transmis prin „channeling" este A Course in Miracles, scris de psiholoaga
Helen Schucman (Anonim, 1975).
Experiențele de „channeling" pot declanșa o criză psihologică și
spirituală serioasă. O posibilitate este ca subiectul să interpreteze
experiența ca indicație a debutului demenței. Este foarte probabil, dacă
„channeling"-ul implică auzirea unor voci, bine cunoscut simptom al
schizofreniei paranoide. Calitatea materialului transmis prin „channeling"
variază de la o conversație banală și îndoielnică la informații extraor­
dinare. Uneori, „channeling"-ul poate oferi date exacte despre subiecte
cu care subiectul nu a avut nici o legătură. Acest fapt poate părea apoi
o dovadă deosebit de convingătoare a implicării unor realități supra-
183

PSIHOLOGIA VIITORULUI
naturale și poate genera o serioasă confuzie filozofică pentru un neinițiat
ateu sau un savant cu o perspectivă materialistă asupra lumii.
Ghizii spirituali sînt percepuți de obicei ca ființe spirituale avansate,
aflate la un nivel înalt de evoluție a conștiinței, dotate cu o inteligență
superioară și o integritate morală extraordinară. Ceea ce poate duce la
infatuare, subiectul putîndu-se simți ales pentru o misiune specială și
privind fenomenul ca pe o dovadă a superiorității lui.
Experiențele de moarte clinică
Mitologia, folclorul și literatura spirituală abundă în relatări vii despre
experiențele asociate cu moartea. Texte sacre speciale au fost dedicate
exclusiv descrierilor și discuțiilor despre călătoria postumă a sufletului,
precum Cartea tibetană a morților {Bardo Thodol), Cartea egipteană
a morților (Pert em hru) și corespondentul lor european, Ars Moriendi
(The Art ofDying) (Grofi 1994).
în trecut, această mitologie funerară a fost privită cu neîncredere de
oamenii de știință occidentali ca un produs al fanteziei sau luarea
dorințelor drept realitate la popoarele primitive care nu erau capabile
să se confrunte cu efemeritatea și propria lor mortalitate. Situația s-a
schimbat dramatic după publicarea best-seller-ului internațional al
doctorului Raymond Moody, Life After Life, care a adus confirmarea
științifică a acestor relatări și a demonstrat că o întîlnire cu moartea poate
fi o fantastică aventură a conștiinței. Cartea lui Moody s-a bazat pe
relatările a 150 de persoane care au trăit o apropiată confruntare cu
moartea sau au fost declarați clinic decedați, dar și-au recăpătat cunoștința
și au apucat să-și povestească experiențele (Moody, 1975).
Moody a relatat că persoanele care au avut experiența morții clinice
au fost frecvent martorii unei treceri în revistă sub forma unei reluări
incredibil de condensată și colorată a întregii vieți. Conștiința, deseori
detașată de corp, plutește liber deasupra scenei, observînd amuzată și
în același timp curioasă, sau călătorește în locuri îndepărtate. Mulți
subiecți au o trecere printr-un tunel întunecat sau un coș către lumina
divină, de o supranaturală strălucire și frumusețe.
Lumina nu era de natură fizică, dar avea caracteristici personale
distincte. Era o Ființă de Lumină, radiind iubire infinită și atotcuprin­
zătoare, iertare și acceptare. într-un dialog personal, deseori perceput
ca o discuție cu Dumnezeu, subiecții au primit lecții despre existență
și legile universale, și au avut ocazia să-și evalueze trecutul după aceste
noi standarde. Apoi, au ales să se întoarcă la realitate și să-și trăiască
184

URGENTELE SPIRITUALE
viețile într-un mod nou, conform cu principiile pe care le învățaseră.
De la publicarea lor, descoperirile lui Moody au fost confirmate repetat
de alți cercetători.
Majoritatea supraviețuitorilor ies din experiențele de moarte clinică
profund schimbați. Ei au o viziune universală atotcuprinzătoare și spi­
rituală asupra realității, un nou sistem de valori și o strategie de viață
radical diferită. Dezvoltă o deosebită apreciere a vieții și simt o legătură
strînsă cu toate ființele vii și preocupare pentru viitorul omenirii și al
planetei. Totuși, faptul că întîlnirea cu moartea are un mare potențial
pozitiv nu înseamnă că această transformare este și ușoară.
Experiențele de moarte clinică duc foarte des la crize spirituale.
O trăire intensă poate tulbura perspectiva asupra lumii a subiecților,
deoarece catapultează brusc și fără avertisment individul într-o realitate
diferită. Un accident de mașină la o oră de vîrf sau un infarct în timp
ce face jogging poate în cîteva secunde să arunce persoana într-o aventură
fantastică și vizionară care îi rupe în mii de bucăți realitatea obișnuită.
După experiență, subiectul poate avea nevoie de consiliere și sprijin
pentru a o putea integra în viața cotidiană.
întîlniri cu OZN-uri și răpiri de către extraterestri
Experiențele întîlnirilor cu nave spațiale extraterestre și de răpire de
către ființe extraterestre pot declanșa adesea o gravă criză emoțională
și intelectuală, care are multe elemente comune cu urgențele spirituale.
Acest fapt necesită o explicație, deoarece majoritatea oamenilor privesc
OZN-urile în termenii a patru posibilități: vizitarea reală a Pămîntului
de către un vehicul extraterestru, o escrocherie, perceperea greșită a unor
fenomene naturale sau a unor aparate de origine terestră și halucinații
psihotice. Alvin Lawson a încercat să explice răpirile de către OZN-uri
ca interpretări greșite ale traumei nașterii, folosind propriul meu material
clinic (Lawson, 1984).
Descrierile OZN-urilor vorbesc de obicei despre lumini care au o
calitate stranie, supranaturală. Luminile seamănă cu cele menționate în
multe relatări despre stările vizionare. C.G. Jung, care a dedicat o cerce­
tare specială problemei „farfuriilor zburătoare", a sugerat că aceste
fenomene ar putea fi viziuni arhetipale care își au originea în inconștientul
colectiv al umanității, și nu halucinații psihotice sau vizite ale unor extra­
terestri (Jung, 1964). El și-a susținut teza printr-o analiză atentă a legen­
delor despre discuri zburătoare de-a lungul istoriei și a relatărilor despre
apariții reale care au produs uneori crize și panică în masă.
185

PSIHOLOGIA VIITORULUI
S-a arătat, de asemenea, că ființele extraterestre implicate în aceste
întîlniri au importante corespondente în mitologia și religiile lumii,
sisteme care își au rădăcinile în inconștientul colectiv. Navele spațiale
extraterestre și zborurile cosmice descrise de cei care afirmă că au fost
răpiți sau invitați să facă o călătorie au și ele corespondente în literatura
spirituală, precum carul zeului vedic Indra sau mașina care arunca flăcări
a lui Iezechiel descrisă în Biblie. Peisajele și orașele fabuloase vizitate
în aceste călătorii seamănă cu vizionarele trăiri ale paradisului, tărîmurilor
cerești și orașelor de lumină.
Persoanele răpite afirmă deseori că extraterestrii i-au dus într-un
laborator special și i-au supus la diferite experimente și examinări dure­
roase, folosind instrumente exotice. Poate fi vorba despre sondarea cavi­
tăților corporale, cu accent special pe organele sexuale. Există referiri
frecvente la experimentele genetice făcute în scopul producerii de urmași
hibrizi. Intervențiile sînt foarte dureroase și sînt adesea la limita cu
tortura. Ceea ce face ca experiențele persoanelor răpite să se apropie
mult de crizele inițiatice ale șamanilor și de chinurile neofiților din riturile
aborigene de trecere.
Există un motiv suplimentar pentru care o experiență extraterestră
poate declanșa o criză spirituală. El e asemănător cu problema discutată
mai sus, în legătură cu ghizii spirituali și „channeling". Vizitatorii extra­
terestri sînt considerați reprezentanți ai unor civilizații incomparabil mai
avansate decît a noastră, nu numai din punct de vedere tehnologic, ci
și intelectual, moral și spiritual. Un asemenea contact are deseori foarte
intense nuanțe mistice și este asociat cu viziuni de importanță cosmică.
Astfel, este ușor pentru persoanele care s-au bucurat de o atenție specială
să interpreteze evenimentul ca pe o indicație a unicității lor.
Subiecții pot avea sentimentul că au atras interesul unor ființe
superioare dintr-o civilizație avansată, deoarece ele însele sînt, dintr-un
anumit punct de vedere, excepționale și deosebit de potrivite pentru un
scop special. în psihologia jungiană, o situație în care persoana pretinde
că trăiește experiențe din lumea arhetipală datorită unor merite perso­
nale este numită infatuare. Din toate aceste motive, experiențele „întîl-
nirilor directe" cu extraterestrii pot duce la grave crize transpersonale.
Persoanele care au luat contact cu strania lume a experiențelor OZN
și a răpirilor de către extraterestri au nevoie de ajutor specializat de la
cineva care are cunoștințe generale de psihologie arhetipală și care e
familiarizat cu caracteristicile specifice fenomenului OZN. Cercetători
experimentați, precum psihiatrul John Mack de la Universitatea Harvard,
au adus ample dovezi că răpirile de către extraterestri reprezintă o
186

URGENTELE SPIRITUALE
provocare conceptuală majoră pentru psihiatria occidentală și știința
materialistă în general, și este naiv și ilogic să le privim ca manifestări
ale bolilor mintale sau să le respingem cu totul (Mack, 1994, 1999).
De-a lungul anilor, am lucrat cu multe persoane care au avut expe­
riențe intense de răpire de către extraterestri în timpul ședințelor psihede-
lice, a celor de respirație holotropică sau a urgențelor spirituale. Aproape
fără excepție, aceste episoade erau extrem de puternice și de convin­
gătoare din punct de vedere experiențial; ocazional, aveau și clare trăsă­
turi psihoide. în urma observațiilor mele, sînt convins că experiențele
reprezintă fenomene sui generis și merită să fie serios studiate. Poziția
psihiatrilor din curentul dominant, care le consideră produse ale unui
proces patologic necunoscut din creier, este clar prea simplistă și extrem
de neplauzibilă.
Alternativa care implică vizitele reale ale extraterestrilor este la fel
de neplauzibilă. O civilizație extraterestră capabilă să trimită nave spațiale
pe planeta noastră ar trebui să aibă capacități tehnice inimaginabile pentru
noi. Avem informații suficiente despre planetele sistemului solar pentru
a ști că sînt surse improbabile ale unei expediții de acest fel. Distanța
pînă la cel mai apropiat corp ceresc din afara sistemului solar se ridică
la mulți ani lumină. Abordarea unor distanțe de acest fel ar necesita viteze
apropiate de cea a luminii sau călătorii interdimensionale prin hiper-
spațiu. O civilizație capabilă de asemenea realizări ar trebui să aibă
tehnologii care ne-ar face imposibilă deosebirea între halucinație și
realitate. Pînă cînd nu vor fi disponibile informații mai sigure, pare logic
să privim experiențele cu OZN-uri ca manifestări ale elementelor
arhetipale din inconștientul colectiv.
Stări de posedare
Persoanele aflate în acest tip de criză transpersonală au senzația clară
că psihicul și corpul lor au fost invadate și că sînt controlate de o entitate
demonică sau de o energie cu caracteristici personale. Ele o percep ca
venind din afara lor, ostilă și perturbatoare. Ea poate părea o entitate
acorporală confuză, o ființă demonică sau conștiința unei persoane rele,
care invadează prin intermediul vrăjitoriei și practicilor magiei negre.
Există multe tipuri și grade diferite ale unor asemenea stări. în unele
cazuri, natura adevărată a tulburării rămîne ascunsă. Problema se
manifestă ca o psihopatologie gravă, prin comportamente antisociale
sau chiar criminale, depresie suicidară, agresivitate criminală sau com­
portamente autodistructive, impulsuri sexuale promiscue și deviante și
187

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Desen reprezentînd o figură demonică întîlnită într-o ședință de respirație hoiotropică.
Era legată de capacitatea minții de a ne separa de adevărata noastră natură.
transpunerea lor în act, precum și folosirea excesivă a alcoolului și
drogurilor. Deseori, abia după ce subiectul începe psihoterapia expe-
riențială, „posedarea" este identificată ca starea ce se află la baza acestor
probleme.
In timpul unei ședințe experiențiale, chipul subiectului poate fi cuprins
de grimase și lua forma unei „măști a răului", iar ochii pot căpăta o
expresie sălbatică. Mîinile și corpul pot suferi contorsiuni stranii, iar
vocea se poate altera căpătînd o calitate nelumească. Dacă procesul este
lăsat să se deruleze, ședința seamănă foarte mult cu exorcizările din
religia catolică sau cu ritualurile de exorcizare din vechi culturi aborigene.
188

URGENTELE SPIRITUALE
Rezolvarea vine adesea după episoade dramatice de sufocare, vomă și
activitate fizică frenetică, sau chiar pierderea temporară a controlului.
Astfel de secvențe pot avea un efect de vindecare și transformare neobiș­
nuită și deseori determină schimbarea spirituală profundă a subiectului.
Descrierea detaliată a celui mai dramatic episod de acest tip la care am
fost martor se găsește în lucrarea publicată anterior (cazul Flora)
(Grof, 1980).
Alteori, subiectul este conștient de prezența unei „entități diabolice"
și face mari eforturi să se lupte cu ea și să-i controleze influența. în
versiunea extremă a stării de posedare, energia problematică se poate
manifesta spontan și poate pune stăpînire pe individ în timp ce-și
desfășoară activitățile cotidiene. Situația seamănă cu cea descrisă mai
devreme, cînd vorbeam despre ședințele experiențiale, dar în acest caz,
subiectul nu are suportul și protecția oferite de contextul terapeutic. în
aceste condiții, el se simte extrem de speriat și de singur. Rudele, prietenii
și chiar și terapeuții tind să evite persoana „posedată" și reacționează
cu un amestec straniu de teamă metafizică și respingere morală. Ei
etichetează deseori subiectul ca demonic și refuză orice contact ulterior.
Tulburarea aparține limpede categoriei de „urgențe spirituale", în
ciuda faptului că implică energii negative și este asociată cu multe forme
criticabile de comportament. Arhetipul demonic este, prin natura sa,
transpersonal, deoarece reprezintă imaginea negativă în oglindă a
divinului. Deseori, pare un fenomen tip „poartă", comparabil cu gardienii
înspăimîntători care stau la stînga și la dreapta intrărilor în templele
orientale. Ascunde accesul către o experiență spirituală profundă, care
urmează adesea după rezolvarea cu succes a unei stări de posedare. Cu
ajutorul cuiva care nu se teme de natura ei ciudată și poate încuraja
manifestarea ei conștientă deplină, energia poate fi disipată,
producîndu-se o vindecare remarcabilă.
Alcoolismul și dependența de droguri
Este perfect logic să descriem dependența printre urgențele spirituale,
în ciuda faptului că diferă în manifestările ei exterioare de tipurile mult
mai evidente de crize spirituale. în dependență, ca și în stările de pose­
dare, dimensiunea spirituală este mascată de natura distructivă și auto-
distructivă a tulburării. în vreme ce în celelalte forme de urgență spirituală
oamenii au dificultăți în a face față experiențelor mistice, în dependență
sursa problemei este puternica nevoie spirituală și faptul că nu s-a putut
realiza încă un contact cu dimensiunea mistică.
189

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Există ample dovezi ale faptului că în spatele impulsului irezistibil
de a consuma alcool sau droguri se află impulsul nerecunoscut spre trans­
cendență sau plenitudine. Multe persoane aflate în recuperare vorbesc
despre continua căutare a unui element sau a unei dimensiuni necu­
noscute din viața lor și descriu neîmplinirea și căutarea frustrantă de
substanțe, relații, posesiuni sau putere, care reflectă un efort necruțător
de a satisface această nevoie (Grof, 1993).
Am discutat mai devreme despre o anumită similitudine superficială
care există între stările mistice și intoxicarea cu alcool sau droguri
puternice. Ambele tulburări au în comun o dizolvare a granițelor indivi­
duale, dispariția emoțiilor perturbatoare și transcenderea problemelor
lumești. Deși în abuzul de alcool sau droguri lipsesc multe dintre carac­
teristicile importante ale stării mistice, precum seninătatea, numinozitatea
și bogăția intuițiilor filozofice, suprapunerea experiențială este suficientă
pentru a-i atrage pe alcoolici și dependenți spre abuz.
William James a fost conștient de această conexiune și a scris
despre ea în Varieties of Religious Experience: „Puterea alcoolului se
datorează, neîndoielnic, capacității lui de a stimula facultățile mistice
ale omului, de obicei strivit de faptele și criticile din perioada de trezie.
Trezirea diminuează, discriminează și refuză; beția dilată, unește și
confirmă." (James, 1961) El a văzut și implicațiile acestui fapt pentru
terapie, pe care le-a exprimat succint în celebra afirmație: „Cel mai bun
tratament pentru dipsomanie (un termen arhaic pentru alcoolism) este
religiomania."
Intuiția independentă a lui C.G. Jung a avut un rol decisiv în dezvol­
tarea rețelei mondiale a Programelor în Doisprezece pași. Nu toată lumea
știe că Jung a jucat un rol foarte important în istoria asociației Alcoolicii
Anonimi (AA). Informații despre acest aspect puțin cunoscut al activității
lui Jung pot fi găsite într-o scrisoare pe care Bill Wilson, cofondatorul
AA, i-a scris-o lui Jung în 1961 (Wilson și Jung, 1963).
Jung a avut un pacient, Roland H., care a venit la el după ce epuizase
alte mijloace de vindecare de alcoolism. După o ameliorare temporară
în urma unui an de tratament cu Jung, pacientul a suferit o recidivă. Jung
i-a spus că era un caz fără speranță și i-a sugerat că singura lui șansă
era să se alăture unei comunități religioase, cu speranța unei experiențe
spirituale profunde. Roland H. s-a alăturat Grupului Oxford, o mișcare
evanghelică ce punea accentul pe autosupraveghere, confesiune și slujbă.
Acolo a trăit o convertire religioasă care 1-a eliberat de alcoolism. După
care s-a întors în New York City și s-a implicat în Grupul Oxford de
acolo. A reușit să-1 ajute pe prietenul lui Bill Wilson, Edwin T., care,
190

URGENTELE SPIRITUALE
la rîndul său, 1-a ajutat pe Bill Wilson în criza acestuia. în timpul unei
puternice experiențe spirituale, Bill Wilson a avut viziunea unei frății
globale a alcoolicilor, un lanț în care să se ajute unii pe alții.
Peste ani, Wilson i-a scris lui Jung o scrisoare, în care i-a prezentat
rolul important pe care 1-a jucat în istoria AA. în răspunsul său, Jung
a scris despre acest pacient: „Atracția lui irezistibilă față de alcool era,
la un nivel inferior, echivalentul dorinței noastre spirituale de plenitu­
dine, exprimată în limbajul medieval prin «unirea cu Dumnezeu»." Jung
a arătat că, în latină, termenul spiritus are ambele sensuri — alcool și
spirit. Apoi a rezumat succint, în expresia „spiritus contra spiritum",
convingerea sa că numai o experiență spirituală profundă poate scoate
oamenii de sub vraja alcoolului. Intuițiile lui James și Jung au fost con­
firmate ulterior de cercetarea clinică (Grof, 1980).
Tratamentul urgențelor spirituale
Strategia psihoterapeutică pentru persoanele care trec prin crize
spirituale reflectă principiile pe care le-am discutat mai devreme. Ea
se bazează pe înțelegerea faptului că aceste stări nu sînt manifestări ale
unui proces patologic necunoscut, ci iau naștere dintr-o mișcare psihică
spontană, dotată cu potențial de vindecare și transformare. înțelegerea
și tratamentul adecvat al urgențelor spirituale necesită un model foarte
extins al psihicului, care să includă dimensiunile perinatală și trans-
personală.
Natura și gradul de asistență terapeutică necesare depind de inten­
sitatea procesului psihospiritual. în formele ușoare de criză spirituală
persoana este, de obicei, capabilă să facă față cotidian experiențelor
holotropice. Singurul lucru de care are nevoie este posibilitatea de a dis­
cuta procesul cu un terapeut de orientare transpersonală, care să-i fur­
nizeze un feedback constructiv și să o ajute să-și integreze experiențele
în viața de zi cu zi.
Dacă procesul este mai activ, subiectul ar putea avea nevoie de ședințe
regulate de terapie experiențială pentru a facilita ieșirea la suprafață a
materialului inconștient și exprimarea deplină a emoțiilor și energiilor
fizice blocate. Strategia generală a abordării este identică cu cea folosită
în ședințele de respirație holotropică. Cînd experiențele sînt foarte intense,
tot ce trebuie să facem este să încurajăm subiectul să se abandoneze
procesului. Dacă ne confruntăm cu o puternică rezistență psihologică,
am putea folosi ocazional lucrul eliberator cu corpul ca cel practicat la
191

PSIHOLOGIA VIITORULUI
finalul ședințelor de respirație. Respirația holotropică este indicată numai
dacă desfășurarea naturală a procesului intră într-un impas.
Aceste intense ședințe experiențiale pot fi completate cu practică
gestaltistă, jocul jungian în nisip al Dorei Kalff sau lucrul cu corpul sub
conducerea unui practician experimentat. O varietate de tehnici auxi­
liare se pot dovedi și ele extrem de utile. Printre acestea se numără
scrierea unui jurnal, desenarea mandalelor, dansul expresiv, joggingul,
înotul sau alte activități sportive. Dacă subiectul este capabil să se
concentreze pe citit, cărțile de orientare transpersonală, în special cele
centrate pe tema crizelor psihospirituale sau pe un anumit aspect al
experiențelor interioare, pot fi extrem de utile.
Persoanele ale căror experiențe sînt atît de intense și dramatice încît
nu pot fi tratate ca pacienți externi reprezintă o problemă specială. Nu
există, practic, nici o instituție care să ofere o supraveghere de 24 de
ore fără folosirea rutinieră a intervenției psihofarmacologice supresive.
Cîteva centre experimentale de acest tip au existat în trecut în California
— de exemplu, John Perry's Diabasis în San Francisco și Chrysalis în
San Diego sau Barbara Findeisen's Pocket Ranch în Geyserville — dar
au avut viață scurtă. Crearea unor centre alternative de acest tip este o
premisă necesară pentru tratarea eficientă a urgențelor spirituale în viitor.
în unele locuri, asistenții au încercat să depășească această deficiență
prin crearea unor echipe de persoane specializate care să facă cu schimbul
în casa subiectului pe durata episodului. Gestionarea formelor intens
acute de criză spirituală necesită măsuri extraordinare, fie că survin într-o
instituție specializată, fie în propria casă. Episoadele prelungite pot dura
zile sau săptămîni și pot fi asociate cu o activitate fizică și emoțională
intense, pierderea apetitului și insomnie. Ceea ce duce la pericolul
deshidratării, al carențelor de vitamine și minerale și al epuizării, tirana
insuficientă poate duce la hipoglicemie, care slăbește capacitățile psiho­
logice de apărare și aduce material suplimentar din inconștient. Toate
acestea pot crea un cerc vicios care perpetuează tulburarea acută. Ceaiul
cu miere, bananele sau o altă formă de alimentație conținînd glucoza
pot fi foarte utile în stabilizarea procesului.
O persoană aflată într-o criză psihospirituală intensă este, de obicei,
atît de profund implicată în experiență, încît uită să mănînce, să bea sau
să se ocupe de igiena elementară. Astfel, sarcina satisfacerii nevoilor
sale fundamentale revine persoanelor însărcinate să o ajute. Deoarece
îngrijirea persoanelor care trec prin cele mai acute forme de urgență
spirituală este deosebit de solicitantă, cei care asistă trebuie să lucreze
în schimburi de durată rezonabilă, pentru a-și proteja propria sănătate
mintală și fizică. Pentru a garanta o îngrijire completă și continuă, este
192

URGENTELE SPIRITUALE
nevoie să se țină un jurnal și să se înregistreze cu grijă ingestia de hrană,
lichide și vitamine.
Privarea de somn, ca și postul, tinde să slăbească apărarea și să faci­
liteze pătrunderea materialului inconștient în conștiință. Aceasta poate
duce, de asemenea, la un cerc vicios care trebuie întrerupt. Din acest
motiv, ar putea fi necesar ca subiectului să i se administreze din cînd
în cînd un tranchilizant slab sau un hipnotic pentru a-i proteja somnul,
în acest context, medicația e considerată o măsură pur paliativă, și nu
o terapie, cum e prezentată frecvent medicația sedativă în psihiatria
clasică. Administrarea unor tranchilizante ușoare întrerupe cercul vicios
și oferă subiectului odihna și energia necesare pentru continuarea
procesului de descoperire în ziua următoare.
în stadiile ultime ale urgențelor spirituale, cînd intensitatea proce­
sului scade, subiectul nu mai are nevoie de supraveghere constantă. El
revine treptat la activitățile cotidiene și își reia responsabilitatea privind
îngrijirea de bază. Perioada totală petrecută într-un mediu protejat
depinde de nivelul de stabilizare și integrare a procesului. Dacă este
nevoie, putem programa ședințe experientiale ocazionale și recomanda
folosirea unor tehnici complementare și auxiliare. Discuțiile regulate
despre experiențele și intuițiile avute de la începerea procesului pot fi
foarte utile în integrarea episodului.
Tratamentul alcoolismului și dependenței de drog prezintă probleme
specifice și trebuie discutat separat de cel al altor urgențe spirituale. Mai
ales dependența fiziologică și natura progresivă a tulburării necesită
măsuri speciale. înainte de a ne ocupa de problemele psihologice care
stau la baza dependenței, este obligatoriu să se întrerupă ciclul chimic
ce perpetuează folosirea substanțelor. Subiectul trebuie să treacă printr-o
perioadă de abstinență și dezintoxicare într-un centru special.
Abia apoi ne putem concentra asupra rădăcinilor psihospirituale ale
problemei. După cum am văzut, alcoolismul și dependența de droguri
reprezintă o căutare greșit îndrumată a transcendenței. Din acest motiv,
pentru a avea succes, programul terapeutic trebuie să pună un puternic
accent pe dimensiunea spirituală a problemei. Din perspectivă istorică,
cel mai mare succes în combaterea dependenței l-au avut programele
Alcoolicii Anonimi (AA) și Narcomanii Anonimi (NA), grupuri suport
care oferă o abordare completă bazată pe filozofia celor doisprezece pași
descrisă de Bill Wilson.
Urmînd programul pas cu pas, alcoolicul sau dependentul observă
și recunoaște că a pierdut controlul asupra propriei vieți și că a devenit
neputincios. Este încurajat să se abandoneze și să lase o putere superioară
193

PSIHOLOGIA VIITORULUI
aleasă de el să preia controlul. O dureroasă reanaliză a istoriei sale de
viață produce un inventar al greșelilor, oferind o bază pentru repararea
acestora față de toate persoanele pe care le-a rănit prin dependența sa.
Cei care au ajuns la abstinență și sînt în recuperare sînt îndemnați să
transmită mesajul mai departe altor dependenți și să-i ajute să-și depă­
șească obișnuința.
Programele în doisprezece pași sînt extrem de valoroase pentru
susținerea și orientarea alcoolicilor și dependenților de la începutul
tratamentului și pe tot parcursul anilor de recuperare și abstinență. De­
oarece cartea se concentrează asupra potențialului de vindecare al stărilor
holotropice, acum vom analiza dacă și în ce fel aceste stări pot fi
folositoare în tratamentul dependenței. Problema este strîns legată de
al unsprezecelea pas care subliniază nevoia „de a ne ameliora prin
rugăciune și meditație contactul conștient cu Dumnezeu, așa cum îl
înțelegem noi". Deoarece stările holotropice pot facilita experiențe
mistice, ele intră, bineînțeles, în această categorie.
De-a lungul anilor, am ajuns la o experiență bogată în folosirea stărilor
holotropice în tratamentul alcoolicilor și dependenților și în lucrul cu
persoane vindecate care doreau să ridice nivelul calitativ al stării de
abstinență. Am făcut parte din echipa Centrului de Cercetări Psihiatrice
Maryland din Baltimore, care a realizat o amplă cercetare controlată
asupra terapiei psihedelice la alcoolici și dependenți de droguri (Grof,
1980). Am avut și prilejul de a fi martor la efectul ședințelor regulate
de respirație holotropică asupra multor persoane aflate în recuperare în
contextul pregătirilor organizate de noi. Vă voi împărtăși mai întîi obser­
vațiile și experiențele mele pe parcursul acestei activități și abia după
aceea voi discuta problemele implicate în contextul mai larg al „Mișcării
celor doisprezece pași".
Din experiența mea, este foarte improbabil ca respirația holotropică
sau terapia psihedelică să-i poată ajuta pe alcoolici și dependenți în
momentul în care folosesc activ drogul. Nici măcar experiențele profunde
și pline de înțeles nu par să aibă puterea de a rupe ciclul chimic implicat.
Activitatea terapeutică cu stările holotropice trebuie introdusă numai
după ce alcoolicii și dependenții au făcut o cură de dezintoxicare, au
depășit simptomele de sevraj și au ajuns la abstinență. Numai atunci
vor putea beneficia de experiențele holotropice și vor putea pătrunde
în profunzimea problemelor psihologice care stau la baza dependenței,
în acest punct, stările holotropice pot fi extrem de utile, ajutînd subiectul
să se confrunte cu amintirile traumatice, să proceseze emoțiile dificile
194

URGENTELE SPIRITUALE
asociate cu ele și să capete intuiții valoroase în legătură cu rădăcinile
psihologice ale abuzului.
Experiențele holotropice pot și să medieze procesul morții și renașterii
psihospirituale cunoscut sub numele de „atingerea fundului prăpastiei"
care este un punct de cotitură important în viața multor alcoolici și
dependenți. Experiența morții eului are loc aici într-un cadru protejat,
în care nu există consecințele fizice și sociale periculoase ce s-ar
manifesta în mediul natural al clientului. Și, în final, stările holotropice
pot media accesul experiențial către trăiri spirituale profunde, obiectul
real al dorinței intense a alcoolicului sau dependentului, reducînd astfel
probabilitatea ca el să mai caute surogate în alcool sau narcotice.
Programele de terapie psihedelică pentru alcoolici și dependenți
realizate la Centrul de Cercetări Psihiatrice Maryland au avut mare
succes, în ciuda faptului că protocolul limita numărul ședințelor psihede­
lice la maximum trei. într-un studiu efectuat după 6 luni, peste 50% dintre
alcoolicii cronici și o treime dintre dependenții de narcotice care partici­
paseră la aceste programe au fost considerați „în esență recuperați" de
către o echipă independentă de evaluare (Pahnke și al., 1970; Savage
și McCabe, 1971; Grof, 1980). Aproape fără excepție, persoanele însănă­
toșite în cadrul programelor și atelierelor noastre consideră respirația
holotropică un mod de a ameliora calitatea abstinenței și de a le facilita
dezvoltarea psihospirituală.
în ciuda efectelor sale benefice, folosirea stărilor holotropice în cazul
persoanelor aflate în recuperare s-a lovit de o puternică opoziție din partea
unor membri conservatori ai „Mișcării celor doisprezece pași". Ei afirmă
că alcoolicii și dependenții aflați în căutarea oricărei forme de „euforie"
trăiesc o „recădere" și formulează această sentință nu numai cînd stările
holotropice implică folosirea substanțelor psihedelice, ci și în cazul
formelor experiențiale ale psihoterapiei și chiar pentru meditație, abordare
astfel menționată în însăși descrierea celui de-al unsprezecelea pas.
Este probabil ca atitudinea extremistă să vină din istoria AA. Bill
Wilson, cofondatorul AA, a participat, după 20 de ani de abstinență, la
un program psihedelic și a făcut mai multe ședințe LSD. El a considerat
experiențele foarte utile și a făcut eforturi pentru a introduce ședințele
psihedelice supravegheate în programul Alcoolicilor Anonimi. Acest
lucru a produs o mare tulburare în cadrul mișcării și a fost în final
respins.
Ne confruntăm aici cu două moduri diferite de a vedea relația dintre
dependență și stările holotropice. Una apreciază orice efort de a te înde­
părta de starea obișnuită de conștiință inacceptabil pentru o persoană
195

PSIHOLOGIA VIITORULUI
dependentă, considerată recidivistă. Perspectiva opusă apreciază ca legiti­
mă și perfect normală căutarea unei stări spirituale, o tendință naturală
a omului, căci nevoia de transcendență este cea mai puternică forță
motivațională a psihicului (Weil, 1972). Dependența este atunci o formă
greșită și distorsionată a efortului, iar remediul cel mai eficient este
facilitarea accesului la o experiență autentică a divinului.
Viitorul va decide care dintre cele două abordări va fi adoptată de
profesioniști și de persoanele în recuperare. în opinia mea, dezvoltarea
cea mai promițătoare în tratamentul alcoolismului și abuzului de droguri
ar fi o combinare a programului „celor doisprezece pași", cea mai efici­
entă metodă de tratare a alcoolismului și dependenței, cu psihologia
transpersonală, care poate oferi o bază teoretică solidă pentru terapia
pe baze spirituale. Folosirea responsabilă a terapiei holotropice ar fi o
componentă logică a tratamentului global de acest tip.
în anii '80, am organizat împreună cu soția mea două întruniri ale
Asociației Transpersonale Internaționale (International Transpersonal
Association — ITA) în Eugene, Oregon, și Atlanta, Georgia, care au
demonstrat fezabilitatea și utilitatea unificării programului „celor
doisprezece pași" cu psihologia transpersonală. Justificarea empirică și
teoretică a fuziunii a fost discutată în mai multe lucrări (Grof, 1987;
Grof, 1993; Sparks, 1993).
Conceptul de „urgență spirituală" este nou și va fi fără îndoială
completat și perfecționat în viitor. Totuși, am văzut în repetate rînduri
că, și în forma sa actuală, așa cum l-am definit eu și Christina, a fost
foarte util multor persoane aflate în crize de transformare. Am observat
că, atunci cînd tulburările sînt tratate cu respect și primesc ajutorul
adecvat, pot conduce la o vindecare remarcabilă, la o profundă transfor­
mare pozitivă și la un nivel superior de funcționare. Aceasta s-a întîmplat
adesea, în ciuda faptului că, în prezent, condițiile de tratare a persoanelor
aflate în criză psihospirituală sînt departe de a fi ideale.
în viitor, succesul acestei întreprinderi poate crește considerabil, dacă
terapeuții vor avea la dispoziție o rețea de centre cu program de douăzeci
și patru de ore pentru cei ale căror experiențe sînt atît de intense, încît
nu pot fi tratate ambulatoriu. în prezent, absența unor asemenea facilități
și lipsa de susținere din partea companiilor de asigurări pentru abordările
neconvenționale reprezintă cele mai serioase obstacole în calea
aplicării eficiente a noilor strategii terapeutice.
196

5
Noi perspective în autoexplorare
și psihoterapie

Așa cum am văzut, cercetarea stărilor holotropice a revoluționat
înțelegerea tulburărilor emoționale și psihosomatice. A demonstrat și
că simptomele psihopatologice și sindroamele de origine psihogenă nu
pot fi adecvat explicate de către evenimentele traumatice din biografia
postnatală. Observațiile din psihoterapia experiențială profundă au arătat
că aceste stări au o structură dinamică multinivelară, ce include cu regu­
laritate elemente semnificative din domeniile perinatal și transpersonal
ale psihicului.
Descoperirea descrie un tablou foarte pesimist al psihoterapiei din
perspectiva obișnuită. Explică de ce abordările verbale, orientate spre
elemente biografice au înșelat, în general, așteptările ca instrumente de
soluționare a problemelor clinice grave. Din cauza limitărilor concep­
tuale și tehnice, aceste metode sînt incapabile să ajungă la rădăcinile pro­
funde ale tulburărilor pe care încearcă să le vindece. Din fericire, lucrul
cu stările holotropice nu se limitează la a scoate în evidență faptul că
tulburările emoționale și psihosomatice au semnificative dimensiuni peri-
natale și transpersonale. El oferă și acces la mecanisme terapeutice noi
și eficiente care acționează asupra nivelurilor profunde ale psihicului.
Recurgerea la terapia și autoexplorarea bazată pe intuițiile dobîndite
din studiul stărilor holotropice și utilizarea potențialului lor de vinde­
care poate fi numită strategie holotropica de psihoterapie. Această
strategie reprezintă o importantă alternativă la tehnicile diferitelor școli
de psihologie abisală care subliniază schimbul verbal între terapeut și
client. De asemenea, diferă semnificativ de terapiile experiențiale dezvol­
tate de psihologii umaniști, care încurajează exprimarea emoțională
directă și angajarea corpului, dar au loc în starea obișnuită de conștiință.
199

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Ceea ce au în comun toate școlile tradiționale de psihoterapie este
efortul de a înțelege cum funcționează psihicul, de ce apar simptomele
și ce înseamnă ele. Cunoștințele teoretice sînt apoi folosite pentru dezvol­
tarea unei tehnici pe care terapeutul o folosește în interacțiunea cu clientul,
pentru a corecta procesele psihodinamice deviante. Deși cooperarea clien­
tului este o parte esențială a procesului de vindecare, terapeutul este
considerat agentul activ și sursa cunoașterii necesare rezolvării cu succes
a problemelor.
Această abordare, deși rareori serios pusă la îndoială de teoreticieni
și practicieni, este plină de probleme majore. Lumea psihoterapiei este
fragmentată în multe școli care prezintă o remarcabilă lipsă de acord
asupra celor mai importante probleme teoretice și a măsurilor terapeutice
adecvate. Nu e valabil doar pentru modalitățile de tratament bazate pe
ipoteze filozofice și științifice incompatibile a priori, ca decondiționarea
behavioristă și psihanaliza, ci și pentru majoritatea școlilor de psiho­
logie abisală, care s-au inspirat din lucrările inițiale ale lui Freud. Ele
manifestă un dezacord considerabil în privința forțelor motivatoare ale
psihicului și a factorilor responsabili de dezvoltarea psihopatologiei. Prin
urmare, vederile lor asupra strategiei de psihoterapie și a naturii inter­
vențiilor terapeutice diferă.
în aceste condiții, activitățile și intervențiile terapeutului sînt inevitabil
mai mult sau mai puțin arbitrare, deoarece sînt influențate de pregătirea
lui și de filozofia personală. Principiul de bază al terapiei holotropice
este acela că simptomele tulburărilor emoționale și psihosomatice repre­
zintă o încercare a organismului de a se elibera de vechi engrame
traumatice, de a se vindeca și de a-și simplifica funcționarea. Acestea
nu sînt numai o pacoste și o complicare a vieții, ci și o importantă oportu­
nitate. Terapia eficientă constă în activarea și intensificarea temporară,
urmată de rezolvarea simptomelor. Atunci, terapeutul nu face decît să
susțină procesul declanșat spontan.
Iată un principiu pe care terapia holotropică îl împărtășește cu homeo­
patia. Un homeopat identifică și aplică remediul care la persoanele
sănătoase, în timpul așa-numitei imunizări, produce simptomele pe care
le manifestă subiectul (Vithoulkas, 1980). Starea holotropică de conștiință
tinde să funcționeze ca remediu homeopatic universal, prin aceea că
activează orice simptom existent și exteriorizează simptomele latente.
Am descris mai devreme „funcția de radar" care operează în stările
holotropice și aduce automat la suprafață acele conținuturi inconștiente
cu puternică încărcătură emoțională și cel mai ușor accesibile procesării.
E un mecanism extrem de util și de important, care eliberează terapeutul
200

NOI PERSPECTIVE ÎN AUTOEXPLORARE ȘI PSIHOTERAPIE
de sarcina imposibilă de a stabili care sînt aspectele cu adevărat relevante
ale materialului prezentat de subiect.
în acest punct, pare potrivit să spunem cîteva cuvinte despre atitudinea
și abordarea simptomelor în psihiatria de orientare clasică. Sub influența
modelului medical care domină gîndirea psihiatrică, psihiatrii tind, în
general, să privească intensitatea simptomelor ca pe un indicator al gra­
vității tulburărilor emoționale și psihosomatice. Intensificarea simpto­
melor este astfel văzută ca o „înrăutățire" a stării clinice, iar ameliorarea
simptomelor ca o „îndreptare".
Aceasta este o optică frecvent întîlnită în practica de zi cu zi, în ciuda
faptului că ea contrazice experiența psihiatriei dinamice. în cursul psiho-
terapiei sistematice, intensificarea simptomelor sugerează ieșirea la
suprafață a unui material inconștient important și deseori anunță progrese
majore în terapie. Este la fel de bine cunoscut că stările emoționale acute
și dramatice bogate în simptomatologie au, de obicei, un prognostic clinic
mult mai bun decît tulburările cu evoluție lentă și insidioasă, ale căror
simptome sînt mai puțin vizibile. Confundarea gravității tulburării cu
intensitatea simptomelor, asociată cu factori precum volumul de lucru
al majorității psihiatrilor, preocupările economice și comoditatea inter­
vențiilor farmacologice sînt responsabile de faptul că o mare parte a
terapiei psihiatrice se centrează aproape exclusiv pe suprimarea
simptomelor.
Deși această practică reflectă influența modelului medical în psihi­
atrie, în medicina somatică o concentrare exclusivă pe suprimarea
simptomelor ar fi considerată o practică medicală complet greșită. în
tratamentul bolilor fizice, terapia simptomatică este aplicată numai
simultan cu măsurile cauzale. De exemplu, dacă am aplica gheață și am
da aspirină unui pacient cu febră mare, fără să stabilim etiologia stării
febrile, nu am realiza evident un tratament medical acceptabil. Singura
excepție de la această regulă o face terapia bolilor incurabile, care este
limitată la tratamentul simptomatic, deoarece tratamentul cauzal nu este
cunoscut.
La una dintre conferințele sale din anii '70, Fritjof Capra a folosit
o parabolă interesantă pentru a ilustra greșeala concentrării pe simpto­
me, și nu pe problema care stă la baza lor. Imaginați-vă că sînteți la
volanul unei mașini și, brusc, se aprinde un bec roșu pe panoul de bord.
Din întîmplare, este becul care arată că nivelul uleiului este foarte scăzut.
Nu înțelegeți funcționarea mașinii, dar știți că un bec roșu pe panoul
de bord înseamnă probleme. Duceți mașina la garaj și prezentați proble­
ma mecanicului. Acesta aruncă o privire și spune: „Un bec roșu? Nici
201

PSIHOLOGIA VIITORULUI
o problemă!" întinde mîna către fir și îl smulge. Becul roșu se stinge
și mecanicul vă trimite la plimbare.
Nu am avea o părere prea bună despre un mecanic care ne-ar oferi
acest tip de „soluție". Ne așteptam la o intervenție care ar rezolva proble­
ma și ar lăsa sistemul de semnalizare intact, nu la eliminarea mecanis­
mului care ne avertiza dacă apărea o problemă. Tot așa, obiectivul
terapiei reale a tulburărilor emoționale este atingerea unei stări în care
simptomele să nu se manifeste deoarece nu există nici un motiv pentru
care ar face-o, nu una în care ele nu pot apărea pentru că sistemul de
semnalizare nu este funcțional.
E soluția pe care și-o propune și strategia holotropică de terapie; cînd
încurajăm, facilităm și susținem ieșirea completă la suprafață a mate­
rialului care stă la baza simptomelor, procesul reușește ceea ce orga­
nismul încerca să facă — eliberarea de engramele traumatice și eliberarea
energiilor emoționale și fizice reprimate și asociate lor. După cum am
văzut în capitolul despre urgențele spirituale, această înțelegere a pro­
cesului terapeutic nu se aplică doar nevrozelor și tulburărilor psiho­
somatice, ci și multor stări pe care psihiatrii din curentul dominant le-ar
diagnostica drept psihotice și le-ar considera manifestări ale unei grave
boli mintale.
Incapacitatea de a recunoaște potențialul de vindecare al unor aseme­
nea stări extreme arată cît de îngust este cadrul conceptual al psihiatri­
ei occidentale, limitat la biografia postnatală și inconștientul individual.
Experiențele pentru care cadrul conceptual îngust nu are o explicație
logică sînt atribuite unui proces patologic de origine necunoscută. Carto­
grafia extinsă a psihicului, care include domeniile perinatal și transperso-
nal, oferă însă o explicație naturală pentru intensitatea și conținutul unor
stări extreme.
O altă presupoziție importantă a terapiei holotropice este că omul
obișnuit al culturii noastre funcționează într-un mod mult inferior poten­
țialului său real. Sărăcirea se datorează faptului că persoana se identifică
numai cu o mică fracțiune a ființei sale — corpul fizic și eul. Această
identificare falsă duce la un mod de viață inautentic, nesănătos, nesatis­
făcător și contribuie la dezvoltarea tulburărilor emoționale și psihoso­
matice de origine psihologică. Apariția unor simptome supărătoare care
nu au nici o bază organică poate fi văzută ca o indicație a faptului că
persoana, funcționînd pe baza unor premise false, a ajuns într-un punct
în care devine evident că vechiul mod de a fi nu mai funcționează și a
devenit de nesusținut.
202

NOI PERSPECTIVE ÎN AUTOEXPLORARE SI PSIHOTERAPIE
Cînd devine clar că orientarea spre lumea exterioară a eșuat, individul
se retrage în lumea sa interioară și în conștiință încep să apară conținuturi
inconștiente cu puternică încărcătură emoțională. Invazia de material
perturbator tinde să interfereze cu abilitatea individului de a funcționa
în viața de zi cu zi. O astfel de criză poate apărea numai într-o arie limi­
tată a vieții — precum căsătoria și viața sexuală, activitatea profesio­
nală sau urmărirea diferitelor ambiții personale — sau afectează simultan
toate segmentele și aspectele vieții.
întinderea și profunzimea crizei depind de sincronizarea importantelor
traume pe care individul le-a suferit în pruncie sau copilărie; ele stabilesc
dacă procesul atinge proporții nevrotice sau psihotice. Traumatizarea
în stadiile ulterioare ale vieții postnatale determină predispoziția pentru
o decompensare nevrotică ce afectează doar anumite segmente ale func­
ționării sociale și interpersonale. Procesul care atinge proporții psiho­
tice implică toate domeniile vieții; de obicei, el indică perturbări grave
în stadiile timpurii ale copilăriei.
Situația rezultată reprezintă o criză sau chiar o urgență, dar și o mare
șansă. Obiectivul principal al terapiei holotropice este susținerea activi­
tății inconștiente, mobilizarea și aducerea la deplină conștiință a amin­
tirilor traumelor reprimate și uitate. în acest proces, energia blocată de
către simptomele emoționale și psihosomatice este eliberată și descăr­
cată, iar simptomele se transformă într-un șuvoi de experiențe. Conținu­
tul experiențelor poate fi extras din orice nivel al psihicului — biografic,
perinatal sau transpersonal.
Sarcina asistentului sau a terapeutului în terapia holotropică este
susținerea procesului experiențial cu deplină încredere în natura sa
vindecătoare, fără a încerca să-1 direcționeze sau să-1 modifice în vreun
fel. Procesul este ghidat de propria inteligență tămăduitoare internă a
clientului. Termenul terapeut este folosit aici în sensul grecescului tera-
peutes, care înseamnă o persoană ce asistă la procesul de vindecare, nu
un agent activ a cărui sarcină ar fi să „vindece" clientul. Este important
pentru terapeut să susțină desfășurarea experiențială a fenomenului, chiar
dacă nu o înțelege rațional.
Unele experiențe intense de vindecare și transformare ar putea să nu
aibă un conținut specific; ele constau în secvențe de intense acumulări
emoționale sau tensiuni fizice urmate de o relaxare și o eliberare profundă.
Frecvent, intuițiile și conținuturile specifice apar mai tîrziu în cadrul
procesului sau chiar în ședințele ulterioare. în unele cazuri, rezolvarea
apare la nivel biografic, în altele, în conexiune cu materialul perinatal
sau cu diferite teme transpersonale. Vindecarea radicală și transformarea
203

PSIHOLOGIA VIITORULUI
personalității cu efecte durabile se ivește deseori din experiențe ce scapă
cu totul înțelegerii raționale.
Cea mai puternică tehnică de inducere a stărilor holotropice în scopuri
terapeutice este, fără îndoială, folosirea plantelor sau substanțelor
psihedelice. în acest moment, există doar cîteva proiecte oficiale de
cercetare în care se folosesc aceste substanțe, iar terapia psihedelică nu
este disponibilă în orice colț al lumii. Din acest motiv, voi concentra
discuția pe o abordare care poate induce stări holotropice prin mijloace
non-farmacologice, neasociată cu probleme politice, administrative și
legale complicate.
Teoria și practica respirației holotropice
în ultimii 20 de ani, eu și soția mea, Christina, am pus la punct o
abordare terapeutică și de autoexplorare pe care o numim „respirație
holotropică". Ea induce stări holotropice foarte puternice, printr-o
combinație de mijloace extrem de simple — respirație accelerată, muzică
evocatoare și o tehnică de lucru corporal care ajută la eliberarea blocajelor
bioenergetice și emoționale reziduale. în teorie și practică, metoda
reunește și integrează diferite elemente din tradițiile antice și aborigene,
filozofiile spirituale orientale și psihologia abisală occidentală.
Puterea vindecătoare a respirației
Folosirea diferitelor tehnici de respirație în scopuri religioase și
tămăduitoare poate fi trasată pînă la începuturile istoriei umane. în
culturile antice și preindustriale, respirația a jucat un rol foarte important
în cosmologie, mitologie și filozofie, fiind și un instrument deosebit în
practicile rituale și spirituale. încă de la începuturile istoriei, încercînd
să înțeleagă natura umană, aproape fiecare sistem psihospiritual important
a privit respirația ca pe o legătură crucială între corp, minte și spirit.
Acest lucru se reflectă clar în cuvintele pe care multe limbi le folosesc
pentru a denumi respirația.
în vechea literatură indiană, termenul prana însemna nu numai
respirația fizică și aerul, ci și esența sacră a vieții. Similar, în medicina
tradițională chineză, cuvîntul chi se referă la esența cosmică și energia
vieții, ca și la aerul natural pe care îl respirăm prin plămîni. în Japonia,
cuvîntul corespondent este ki. Ki joacă un rol extrem de important în
204

NOI PERSPECTIVE ÎN AUTOEXPLORARE SI PSIHOTERAPIE
practicile spirituale și artele marțiale japoneze. în Grecia atică, cuvîn-
tul pneuma însemna atît aer sau respirație, cît și spirit sau esența vieții.
Grecii considerau respirația strîns legată de psihic. Termenulphren era
folosit și pentru diafragmă, cel mai mare mușchi implicat în respirație,
și pentru minte (după cum vedem în termenul schizofrenie — minte
scindată). în vechea tradiție iudaică, același cuvînt, ruach, desemna și
respirația, și spiritul creator, care erau considerate identice. în latină,
același cuvînt era folosit pentru respirație și pentru spirit — spiritus.
Similar, în limbile slave, spiritul și respirația au aceeași rădăcină
lingvistică.
Se știe de secole că este posibilă influențarea conștiinței prin tehnici
de respirație. Procedurile folosite în acest scop de diferite culturi antice
non-occidentale acoperă o gamă foarte largă, de la interferențele drastice
în respirație pînă la exercițiile subtile și sofisticate din diferitele tradiții
spirituale. Astfel, forma de botez practicată de esenieni implica scufun­
darea inițiatului sub apă pentru o perioadă lungă de timp. Procesul avea
ca rezultat o intensă experiență de moarte și renaștere. în alte grupuri,
neofiții erau pe jumătate asfixiați — cu fum, prin strangulare sau com­
primarea arterelor carotide.
Schimbări profunde în conștiință pot fi induse prin ambele extreme
ale ritmului respirator, hiperventilația și reținerea prelungită a respirației,
dar și prin folosirea lor alternativă. Metode foarte avansate și sofisticate
de acest tip pot fi întîlnite în vechea știință indiană a respirației sau
pranayama. Tehnici specifice care implică o respirație intensă sau reține­
rea respirației fac parte și din diferite exerciții de yoga kundalini, yoga
siddha, vajrayana tibetană, practica sufită, meditația budistă birmaneză,
meditația taoistă și multe altele.
Tehnicile mult mai subtile, care subliniază necesitatea de a se acorda
atenție specială conștientizării în legătură cu respirația, și nu schimbărilor
de dinamică respiratorie, ocupă un loc important în budismul zen soto
(shikan taza) și în anumite practici taoiste și creștine. Indirect, profun­
zimea și ritmul respirației sînt major influențate de performanțe artistice
rituale, precum cîntecul balinez al maimuței, sau ketjak, incantațiile
guturale ale eschimoșilor inuiți, cîntecele kirtanilor, bahanilor sau
sufiților.
în știința materialistă, respirația și-a pierdut înțelesul sacru și a fost
deposedată de conexiunea ei cu psihicul și spiritul. Medicina occidentală
a redus-o doar la o importantă funcție fiziologică. Manifestările fizice
și psihologice care însoțesc diferite manevre respiratorii au fost toate
patologizate. Reacția psihosomatică la respirația accelerată, așa-numitul
sindrom de hiperventilatie, este considerat o stare patologică, și nu ceea
205

PSIHOLOGIA VIITORULUI
ce este ea în realitate, adică un proces cu un enorm potențial de vindecare.
Cînd hiperventilația se produce spontan, ea este suprimată, de obicei,
prin administrarea de tranchilizante, injecții cu calciu și aplicarea unei
pungi de hîrtie pe față pentru a mări concentrația de dioxid de carbon
și a combate alkaloza produsă de respirația accelerată.
în ultimele decenii, terapeuții occidentali au redescoperit potențialul
de vindecare al respirației și au dezvoltat tehnici care îl utilizează. Și
noi am experimentat, în seminariile noastre de o lună de la Institutul
Esalen Big Sur, California, diferite abordări ce folosesc respirația. Printre
ele se numărau exercițiile de respirație din vechile tradiții spirituale, sub
îndrumarea unor profesori indieni și tibetani, și tehnicile dezvoltate de
terapeuți occidentali. Fiecare dintre aceste abordări are un accent specific
și folosește respirația într-o manieră diferită. în încercarea de a găsi o
metodă care să utilizeze potențialul vindecător al respirației, am încercat
să simplificăm procesul cît mai mult.
Am ajuns la concluzia că este suficient să respiri mai rapid și mai
eficient decît de obicei, concentrîndu-te, în același timp, pe procesele
interne. în loc să insistăm asupra folosirii unei tehnici specifice de
respirație, urmăm, chiar și în această zonă, strategia generală a terapiei
holotropice, de a avea încredere în înțelepciunea intrinsecă a corpului
și de a urma indicațiile interne. în respirația holotropică, încurajăm per­
soanele să înceapă ședința cu o respirație mai rapidă și mai profundă,
legînd inspirația și expirația într-un ciclu continuu. Odată intrat în acest
proces, fiecare își găsește ritmul și modul propriu de respirație.
Am putut confirma în mod repetat observația lui Wilhelm Reich,
conform căreia rezistențele psihologice și apărările sînt asociate cu
limitarea respirației (Reich, 1961). Respirația este o funcție autonomă,
dar poate fi influențată și de voință. Creșterea deliberată a ritmului
respirației reduce intensitatea apărărilor psihologice și duce la eliberare
și la ieșirea la suprafață a materialului inconștient (și supraconștient).
Dacă o persoană nu a fost ea însăși martoră sau nu a trăit acest proces,
este dificil să fie convinsă de puterea și eficacitatea acestei tehnici numai
pe baza argumentelor teoretice.
Puterea vindecătoare a muzicii
în terapia holotropică, efectul de modificare a stării de conștiință prin
respirație este combinat cu muzică evocatoare. Ca și respirația, muzica
și alte forme ale tehnologiei sunetului au fost folosite de milenii ca
206

NOI PERSPECTIVE ÎN AUTOEXPLORARE SI PSIHOTERAPIE
instrumente puternice în practicile rituale și spirituale. Din timpuri
imemoriale, cîntatul, monotona batere a tobei și alte forme de produ­
cere a sunetelor au fost principalele instrumente ale șamanilor din
nenumărate părți ale lumii. Multe culturi preindustriale au dezvoltat
aproape independent ritmuri de tobe care au în experimentele de laborator
un efect remarcabil asupra activității electrice a creierului (Jilek, 1974;
Neher, 1961 și 1962). Arhivele de antropologie culturală conțin nenumă­
rate exemple de metode puternice de inducere a transei care combină
muzica instrumentală, incantațiile și dansul.
în multe culturi, tehnologia sunetului a fost folosită în special în
scopuri de vindecare în contextul unor ceremonii complicate. Ritualurile
de vindecare navajo conduse de cîntăreți cu experiență au o uimitoare
complexitate, comparabilă cu cea a manuscriselor operelor wagneriene.
Dansul-transă al boșimanilor kung din deșertul african Kalahari are o
putere de vindecare enormă, după cum arată multe documentare și
cercetări antropologice (Lee și DeVore, 1976; Katz, 1976). Potențialul
de vindecare al ritualurilor religioase sincretice din Caraibe și America
de Sud, precum santeria cubaneză sau umbanda braziliană, este recu­
noscut de mulți profesioniști cu educație occidentală tradițională din
aceste țări. Exemple remarcabile de vindecare emoțională și psiho­
somatică au loc la întrunirile grupurilor creștine care folosesc muzica,
dansul și cîntecele, ca Snake Handlers (mînuitorii de șerpi) sau Holy
Ghost People (grupul Sfîntului Duh), și revivaliștii sau membrii bisericii
penticostale.
Unele tradiții spirituale importante au dezvoltat tehnologii ale sune­
tului care nu induc numai o stare generală de transă, ci au și un efect
specific asupra conștiinței. Aici intră toate incantațiile multivocale
tibetane, incantațiile sacre ale diferitelor ordine sufite, bhajane și kirtane
hinduse, și mai ales vechea artă nada yoga sau calea unirii prin sunet,
învățăturile indiene postulează o conexiune specifică între sunetele de
anumite frecvențe și fiecare chakră. Prin folosirea sistematică a acestor
cunoștințe, se poate influența starea conștiinței într-un mod previzibil
și dezirabil. Acestea sînt doar cîteva exemple ale folosirii extinse a
muzicii în scopuri rituale, de vindecare și spirituale.
Noi am folosit sistematic muzica în programul de terapie psihedelică
de la Centrul de Cercetări Psihiatrice Maryland din Baltimore și am aflat
foarte multe despre potențialul ei extraordinar în psihoterapie. O muzică
aleasă cu grijă pare deosebit de valoroasă în stările holotropice de
conștiință, unde îndeplinește cîteva funcții importante. Mobilizează emo­
țiile asociate cu amintirile reprimate, le aduce la suprafață și facilitează
207

PSIHOLOGIA VIITORULUI
exprimarea lor. Ajută la deschiderea căii către inconștient, intensifică
și aprofundează procesul terapeutic și oferă experienței un context semni­
ficativ. Curgerea continuă a muzicii creează o undă purtătoare, care ajută
subiectul să se miște printre experiențele și diferitele momente dificile,
să depășească blocajele psihologice, să se abandoneze și să renunțe la
control. în ședințele de respirație holotropică desfășurate de obicei în
grup, muzica are o funcție adițională: maschează zgomotele făcute de
participanți și le țese într-un gestalt estetic dinamic.
Pentru a folosi muzica pe post de catalizator al autoexplorării profunde
și lucrului experiențial, este nevoie să se învețe un nou mod de ascultare
și raportare la ea. Un mod străin culturii noastre. în Occident, folosim
frecvent muzica pe post de fond acustic cu relevanță emoțională redusă.
Exemplele tipice ar fi folosirea melodiilor populare la petreceri sau a
muzicii ambientale (muzak) din centrele comerciale și spațiile de lucru.
O abordare caracteristică unui public mai sofisticat este ascultarea dis­
ciplinată și intelectualizată a muzicii în teatre și săli de concert. Modul
dinamic și elementar de folosire a muzicii în concertele rock se apropie
mai mult de modul în care este folosită muzica în terapia holotropică.
Totuși, atenția participanților la asemenea evenimente este de obicei
extrovertită, iar elementul esențial din terapia holotropică sau de auto-
explorare — introspecția susținută și concentrată — lipsește.
în terapia holotropică este esențial să te abandonezi complet fluxului
muzicii, să o lași să rezoneze în întregul corp și să reacționezi la ea spon­
tan și direct. Aceasta include manifestări care ar fi de neconceput într-o
sală de concert, unde pînă și lacrimile sau tușea ar putea fi o sursă de
jenă. Subiectul trebuie să exprime complet ceea ce muzica dă la iveală,
indiferent dacă este vorba de țipete puternice sau rîsete, de gîngurit,
sunete ale animalelor, incantații șamanice sau vorbitul în limbi străine.
Este, de asemenea important să nu controlăm nici un impuls fizic, precum
grimasele bizare, mișcările senzuale ale pelvisului, tremurăturile vio­
lente sau contorsionările intense ale întregului corp. Bineînțeles, există
excepții de la această regulă; comportamentul distructiv orientat către
propria persoană, ceilalți sau mediul înconjurător nu este permis.
De asemenea, încurajăm participanții să suspende orice activitate in­
telectuală, cum ar fi încercarea de a ghici compozitorul sau cultura din
care provine muzica. Alte moduri de a evita impactul emoțional al muzicii
implică angajarea propriilor cunoștințe profesionale — evaluarea perfor­
manței orchestrei, ghicirea instrumentelor folosite și criticarea calității
tehnice a echipamentului de redare din încăpere. Cînd se pot evita aceste
capcane, muzica poate deveni un instrument foarte puternic de indu­
cere și susținere a stărilor holotropice de conștiință. Pentru aceasta, ea
208

NOI PERSPECTIVE ÎN AUTOEXPLORARE ȘI PSIHOTERAPIE
trebuie să aibă o calitate tehnică superioară și un volum suficient pentru
a dirija experiența. Combinația dintre muzică și respirația accelerată are
o remarcabilă putere de schimbare a stării mintale.
în ce privește alegerea unor melodii specifice, voi enumera aici numai
principiile generale și voi da cîteva sugestii pe baza experienței noastre.
După un anumit timp, fiecare terapeut sau echipă terapeutică își dezvoltă
o listă de bucăți muzicale favorite pentru diferite etape ale ședințelor.
Regula de bază este să reacționăm sensibil la faza, intensitatea și
conținutul experienței participanților, în loc să încercăm să o progra­
măm. Acest lucru este în acord cu filozofia generală a terapiei holotro-
pice, mai ales cu respectul profund pentru înțelepciunea vindecătorului
interior, pentru inconștientul colectiv, autonomia și spontaneitatea
procesului de vindecare.
în general, este important să se folosească o muzică puternică, evo­
catoare, capabilă să conducă spre o experiență pozitivă. încercăm să
evităm melodiile discordante, disonante și capabile să provoace anxietate.
E de preferat o muzică de o calitate artistică superioară, care să nu fie
foarte cunoscută și să aibă un conținut concret redus. Trebuie să se evite
melodiile în limbi cunoscute participanților, ce ar transmite prin conți­
nutul lor verbal un mesaj sau ar sugera o anumită temă. Cînd se folosesc
compoziții vocale, ele trebuie să fie în limbi străine, astfel încît vocea
umană să fie percepută doar ca un alt instrument muzical. Din același
motiv, este preferabil să se evite piesele care evocă anumite asociații
intelectuale și tind să programeze conținutul ședinței, precum marșurile
nupțiale scrise de Wagner sau Mendelssohn și uvertura la Carmen de Bizet.
Ședința începe de obicei cu o muzică activatoare dinamică, curgă­
toare, înălțătoare emoțional și liniștitoare. Pe măsură ce ședința continuă,
intensitatea muzicii crește treptat și face trecerea către piese puternice,
care induc transa, de preferat piese din tradițiile rituale și spirituale ale
diferitelor culturi primitive. Deși multe dintre aceste interpretări pot fi
estetic plăcute, scopul principal al grupurilor umane care le-au dezvoltat
nu este distracția, ci inducerea experiențelor holotropice.
După aproximativ o oră și jumătate de la începerea ședinței de res­
pirație holotropică, în momentul cînd experiența atinge de obicei apogeul,
introducem ceea ce noi numim „muzica de eliberare". Selecțiunile
folosite în acest moment merg de la muzica sacră — mese, oratorii,
recviemuri și alte piese orchestrale puternice — la bucăți de muzică de
film. în a doua jumătate a ședinței, intensitatea muzicii scade treptat și
introducem piese emoționante, care trezesc sentimente de iubire („mu­
zică pentru inimă"). în final, către încheierea ședinței, muzica are o
calitate liniștitoare, atemporală și meditativă.
209

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Majoritatea practicienilor respirației holotropice adună înregistrări
muzicale și tind să-și creeze o succesiune favorită proprie pentru cele
cinci faze consecutive ale ședinței: (1) muzică de deschidere, (2) muzică
de inducere a transei, (3) muzică de depășire a blocajelor emoționale,
(4) muzică pentru inimă și (5) muzică pentru meditație. Unii folosesc
programe muzicale preînregistrate pentru toată ședința; acest lucru per­
mite asistenților să fie mai disponibili pentru grup, dar face imposibilă
adaptarea flexibilă a selecției muzicale la energia grupului. în tabelul 5.1
sînt enumerate piesele muzicale cel mai frecvent folosite în respirația
holotropica și cele mai populare printre persoanele care lucrează cu
respirația. Alegerea se bazează pe rezultatele unui sondaj făcut de psiho­
logul Steven Dinan, terapeut atestat al respirației holotropice în comu­
nitatea practicienilor.
Tabelul 5.1. Piese muzicale favorite pentru respirația holotropica
(pe baza unui sondaj realizat de Steven Dinan printre asistenții RH)
Album: Artist:
Nomad
Dorje Ling
1492
Globalarium
Passion
Dance the Devii Awai
Feet in the Soil
Mission
Power of One
Last of the Mohicans
Egypt
Passage in Time
Antarctica
Deep Forest
Jiva Mukti
Legends of the Fall
Mustt-Mustt
Planet Drum
Șaman's Breath
Themes
Trancendance
X
AII One Tribe
Baraka
Bones
Braveheart
Direct
Dynamic/Kundalini
Earth Tribe Rhythms Nomad
David Parsons
Vangelis (coloana sonoră)
James Asher
Peter Gabriel
Outback
James Asher
Ennio Morricone (coloana sonoră)
Hans Zimmer (coloana sonoră)
Trevor Jones (coloana sonoră)
Mickey Hart
Dead Can Dance
Vangelis (coloana sonoră)
Deep Forest
Nada Shakti & Bruce Becvar
James Horner (coloana sonoră)
Nusrat Fateh Aii Khan
Mickey Hart
Professor Trance & the Energizers
Vangelis
Tulku
Klaus Schultze
Scott Fitzgerald
Michael Stearns (coloana sonoră)
Gabrielle Roth
James Horner (coloana sonoră)
Vangelis
Osho
Brent Lewis
210

NOI PERSPECTIVE IN AUTOEXPLORARE SI PSIHOTERAPIE
Tabelul 5.1. Piese muzicale favorite pentru respirația holotropică (continuare)
Album: Artist:
Music to Disappear In
Schindler's List
Tana Mana
Thunderdrums
AII Hearts Beating
Closer to Far Away
Distant Drums Approach
Drums of Passion
Gula Gula
Heaven and Earth
Journey of the Drums
Kali's Dream
Lama's Chant
Mishima
Powaqqatsi
Rendezvous
Skeleton Woman
Songs of Sanctuary
Transfer Station Blue
Voices
Waves
Anima
At the Edge
Divine Songs
Drummers of Burundi
Drums of Passion: The Beat
Exotic Dan ce
Force Majeure
From Spain to Spain
Gnawa Music of Marrakesh
House of India
Little Buddha
Mask
Meeting Pool
Miracle Mile
Out of Africa
Oxygene
Pangea
Piano
Planets
Private Music of…
Rai Rebels
Rhythm Hunter
Sacred Site
Serpent's Egg
Stellamara
Tibetan Tantric Choir
Tongues
Totem
Whirling
Winds of Warning Raphael
John Williams (coloana sonoră)
Ravi Shankar
Scott Fitzgerald
Barbara Borden
Douglas Spotted Eagle
Michael Uyttebroek
Babatunde Olatunji
Mari Boine Persen
Kitaro/coloana sonoră
Prem Das, Muruga, & Shakti
Alex Jones
Lama Gyurme & Rykiel
Philip Glass (coloana sonoră)
Philip Glass (coloana sonoră)
Jean-Michel Jarre
Flesh & Bone
Adiemus
Michael Shrieve
Vangelis
Gabrielle Roth
010
Mickey Hart
Alice Coltrane
The Drummers of Burundi
Babatunde Olatunji
Anugamo & Sabastian
Tangerine Dream
Vox
Night Spirit Masters
d.j. Cheb I Sabbah
Ryuichi Sakamoto (coloana sonoră)
Vangelis
Baka Beyond
Tangerine Dream
Dan Wallin et al.(coloana sonoră)
Jean-Michel Jarre
Dan Lacksman
Michael Nyman (coloana sonoră)
Gustav Holst
Tangerine Dream
various
Brent Lewis
Michael Stearns
Dead Can Dance
Sonia Drakulich & Jeff Stott
The Gyuto Monks
Gabrielle Roth
Gabrielle Roth
Omar Faruk Tekbilek
Adam Plack & Johnny White Ant
211

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Lucrul corporal
Reacția fizică la respirația holotropică diferă considerabil de la o
persoană la alta. în majoritatea cazurilor, respirația accelerată aduce,
la început, manifestări psihosomatice mai mult sau mai puțin dramatice.
Manualele de fiziologie a respirației numesc această reacție „sindromul
de hiperventilație". Ele îl descriu ca pe un tipar stereotip de reacții
fiziologice constituit mai ales din tensiuni la nivelul palmelor și tălpilor.
Am condus ședințe de respirație cu peste treizeci de mii de persoane și
am descoperit că înțelegerea tradițională a efectelor respirației accelerate
este incorectă.
Există multe persoane la care respirația accelerată pe o perioadă de
trei pînă la patru ore nu duce la sindromul clasic de hiperventilație, ci
la o relaxare progresivă, trăiri sexuale intense sau chiar experiențe
mistice. La alte persoane apar tensiuni în diferite părți ale corpului, dar
nu se văd semne de spasm. Mai mult, la cei care dezvoltă tensiuni,
continuarea respirației accelerate nu duce la creșterea progresivă a
tensiunilor, ci tinde către autolimitare. De obicei, se ajunge la un moment
de culminare dramatică, urmat de o relaxare profundă. Tiparul acestei
succesiuni seamănă întrucîtva cu orgasmul sexual.
în ședințele holotropice repetate, procesul de intensificare a tensiuni­
lor și rezolvare ulterioară tinde să se deplaseze dintr-o parte în alta a
corpului, într-un mod care diferă de la o persoană la alta. Cantitatea
generală de tensiuni musculare și emoții intense tinde să scadă cu nu­
mărul de ședințe. în acest proces, respirația accelerată pe o perioadă lungă
de timp schimbă chimia organismului, astfel încît energiile fizice și
emoționale blocate, asociate cu diferite amintiri traumatice, sînt elibe­
rate și devin disponibile pentru descărcare și procesare periferică. Acest
lucru face posibilă apariția în conștiință a conținutului anterior repri­
mat și integrarea lui. Are loc astfel un proces de vindecare ce trebuie
încurajat și susținut, nu un proces patologic care trebuie suprimat, cum
se întîmplă frecvent în medicina de orientare clasică.
Manifestările fizice care apar în timpul respirației în diferite zone
ale corpului nu sînt simple reacții fiziologice la hiperventilație. Ele au
o complexă structură psihosomatică cu sens psihologic specific pentru
persoanele implicate. Uneori, reprezintă o versiune intensificată a ten­
siunilor și durerilor pe care subiectul le cunoaște din viața cotidiană,
fie ca o problemă cronică, fie ca simptome care apar în momente de
stres fizic sau emoțional, oboseală, lipsă de somn, slăbiciune în urma
unei boli sau a folosirii alcoolului sau marijuanei. Alteori, ele pot fi recu-
212

NOI PERSPECTIVE ÎN AUTOEXPLORARE ȘI PSIHOTERAPIE
noscute ca reactivări ale unor simptome vechi de care subiectul a suferit
în pruncie, copilărie, pubertate ori într-un alt moment al vieții sale.
Tensiunile pe care le purtăm în corp pot fi eliberate în două moduri.
Primul implică catarsisul și abreacția — descărcarea energiilor acu­
mulate prin tremor, spasme, mișcări corporale dramatice, tuse, pierderea
vocii și vomă. Atît catarsisul, cît și abreacția includ, în mod tipic,
eliberarea energiilor emoționale blocate prin plîns, țipete sau alte expresii
vocale. Acestea sînt mecanisme bine cunoscute în psihiatria tradițională
încă de pe vremea cînd Sigmund Freud și Josef Breuer și-au publicat
studiile asupra isteriei (Freud și Breuer, 1936). Diferite tehnici abreac-
tive au fost folosite în psihiatria tradițională în tratamentul nevrozelor
emoționale traumatice, iar abreacția reprezintă de asemenea o parte
integrală a noilor psihoterapii experiențiale, precum terapia neo-reichiană,
practicile gestalt și terapia strigătului primai.
Al doilea mecanism care poate media eliberarea tensiunilor fizice
și emoționale joacă un rol important în respirația holotropică, rebirth
și alte forme de terapie care folosesc tehnici respiratorii. El reprezintă
o nouă dezvoltare în psihiatrie și psihoterapie, și pare să fie, din multe
puncte de vedere, mai eficient și mai interesant. Aici, tensiunile profunde
apar la suprafață sub forma unor contracții musculare pasagere de durate
diferite. Susținînd aceste tensiuni musculare pe perioade extinse de timp,
organismul consumă enorme cantități de energie reprimată anterior și
își simplifică funcționarea, eliberîndu-se de ele. Relaxarea profundă care
apare de obicei după intensificarea temporară a vechilor tensiuni sau
apariția unor tensiuni anterior latente este o dovadă a naturii tămăduitoare
a acestui proces.
Cele două mecanisme își au paralele în fiziologia sportivă, unde este
un fapt bine cunoscut că mușchii se pot lucra și antrena în două feluri,
prin exerciții izotonice și izometrice. Așa cum sugerează și numele, în
timpul exercițiilor izotonice, tensiunea mușchilor rămîne constantă, în
timp ce durata lor variază. în exercițiile izometrice, tensiunea mușchilor
se schimbă, dar durata lor rămîne aceeași tot timpul. Un bun exemplu
de activitate izotonică este boxul, în timp ce ridicarea greutăților este
distinct izometrică. Ambele mecanisme sînt foarte eficiente în descăr­
carea și soluționarea tensiunilor musculare. în ciuda diferențelor super­
ficiale dintre ele, cele două forme au multe în comun, iar în respirația
holotropică se completează benefic.
în multe cazuri, emoțiile dificile și manifestările fizice care apar din
inconștient în timpul ședințelor holotropice sînt automat rezolvate, și
subiectul care respiră ajunge, în final, într-o profundă stare de relaxare
meditativă. în acest caz, nu este necesară nici o intervenție exterioară,
213

PSIHOLOGIA VIITORULUI
iar subiectul rămîne în această stare pînă cînd revine la starea obișnuită
de conștiință. După o conversație scurtă cu asistenții, trece în sala de
artă pentru a desena o mandală.
Dacă respirația nu conduce singură la o finalizare bună și există ten­
siuni reziduale sau emoții nerezolvate, asistenții oferă participanților o
anumită formă de lucru cu corpul care îi ajută să obțină o mai bună
încheiere a ședinței. Strategia generală este solicitarea subiectului să-și
concentreze atenția asupra zonei în care există o problemă și să facă
tot ce este necesar pentru a intensifica senzațiile fizice existente. Atunci
asistentul ajută la intensificarea sentimentelor printr-o intervenție exte­
rioară adecvată.
în timp ce atenția subiectului este concentrată asupra zonei proble­
mă încărcată energetic, este încurajat să găsească spontan un răspuns
la această situație. Răspunsul nu trebuie să reflecte o alegere conștientă,
el trebuie să fie complet determinat de procesele inconștiente. Deseori,
ia o formă surprinzătoare și total neașteptată — vocea unui animal,
vorbitul în limbi străine sau într-o limbă necunoscută, incantațiile șama-
nice dintr-o anumită cultură, gînguritul sau limbajul copilului mic. La
fel de frecvente sînt și reacțiile fizice complet neașteptate, precum tre-
murăturile violente, convulsiile, tușea și voma, ca și mișcările tipice ani­
malelor. Este esențial ca asistenții să susțină pur și simplu acest proces,
în loc să aplice vreo tehnică oferită de o anumită școală de terapie. Acest
proces continuă pînă cînd asistentul și subiectul cad de acord că ședința
a ajuns la o încheiere adecvată.
Contactul fizic benefic
în respirația holotropică, folosim și o formă aparte de intervenție
fizică, una care are rolul de a oferi sprijin la un nivel preverbal profund.
Există două forme diferite de traume și acestea necesită abordări dia­
metral opuse. Prima dintre ele poate fi numită trauma prin acțiune. Este
rezultatul intruziunilor exterioare care au avut un impact dăunător asupra
dezvoltării ulterioare a persoanei. E vorba de insulte, abuzuri fizice sau
sexuale, situații înspăimîntătoare, critici distructive sau ridiculizare.
Aceste traume reprezintă elemente străine în inconștient, ce pot fi aduse
în conștiință, descărcate energetic și rezolvate.
Deși distincția nu este recunoscută în psihoterapia convențională, a
doua formă de traumă, trauma prin omisiune, este radical diferită. Ea
implică mecanismul opus — lipsa experiențelor pozitive esențiale pentru
o dezvoltare emoțională sănătoasă. Bebelușul, ca și copilul ceva mai
214

NOI PERSPECTIVE ÎN AUTOEXPLORARE SI PSIHOTERAPIE
mare, are puternice nevoi primitive de satisfacere instinctuală și sigu­
ranță pe care pediatrii și psihologii le numesc anaclitice (de la grecescul
anaklinein care înseamnă „a se sprijini pe")- Ele implică nevoia de a fi
ținut în brațe, mîngîiat, liniștit, nevoia ca cineva să se joace cu el și să
fie centrul atenției. Nesatisfacerea acestor nevoi are consecințe grave
pentru viitorul individului.
Multe persoane au trecut prin privare emoțională, abandon, neglijare
care au dus la frustrarea gravă a nevoilor anaclitice. Singurul mod de
a vindeca acest tip de traumă este oferirea unei experiențe corectoare
sub forma contactului fizic ajutător într-o stare holotropică de conștiință.
Pentru ca abordarea să fie eficientă, subiectul trebuie să regreseze profund
la un stadiu infantil de dezvoltare, pentru ca măsura corectivă să ajungă
la nivelul la care s-a produs trauma. în funcție de circumstanțe și de
înțelegerea anterioară, acest sprijin fizic poate merge de la o simplă ținere
de mînă sau atingere a frunții, pînă la contactul cu întregul corp.
Folosirea contactului fizic ajutător este un mod foarte eficient de
vindecare a traumelor emoționale primitive. Totuși, este necesară respec­
tarea unor reguli etice stricte. înainte de ședință, trebuie să explicăm
subiectului motivele folosirii acestei tehnici și să primim aprobarea sa.
în nici un caz abordarea nu poate fi folosită fără acordul anterior al
subiectului și nu pot fi făcute nici un fel de presiuni pentru a se obține
permisiunea sa. Pentru multe persoane cu o istorie de abuz sexual, con­
tactul fizic este o problemă foarte delicată și apăsătoare. Deseori, cei
care au cea mai mare nevoie au și cea mai mare rezistență față de el.
Uneori, poate fi necesar mult timp pînă cînd o persoană ajunge să aibă
suficientă încredere față de asistenți și de grup pentru a accepta tehnica
și a beneficia de ea.
Contactul fizic ajutător trebuie folosit pentru a satisface nevoile
subiectului, și nu pe cele ale persoanelor care însoțesc sau facilitează.
Nu mă refer doar la nevoi sexuale sau la nevoile de intimitate, care sînt
cele mai evidente probleme. La fel de problematică poate fi o puternică
nevoie de a fi iubit, apreciat sau util cuiva, nevoia maternă nesatisfăcută
și alte forme mai puțin extreme de dorințe emoționale. îmi amintesc un
incident dintr-unul dintre atelierele noastre de la Institutul Esalen din
Big Sur, California, care poate fi un bun exemplu.
La începutul seminarului nostru de cinci zile, unul dintre participanți,
o femeie în postmenopauză, a povestit grupului cît de mult și-a dorit
să aibă copii și cît de mult a suferit din pricină că acest lucru nu s-a
întîmplat. în mijlocul ședinței holotropice în care trebuia să asiste un
tînăr, ea 1-a luat pe acesta în brațe și a început să-1 legene și să-1 liniș­
tească. Momentul ales nu putea fi mai nepotrivit; după cum am aflat
mai tîrziu, la împărtășirea experiențelor, tînărul se afla în mijlocul unei
215

PSIHOLOGIA VIITORULUI
amintiri dintr-o viață anterioară în care era un puternic războinic viking
într-o expediție militară.
De obicei, este destul de ușor de recunoscut cînd subiectul a regresat
în pruncie. într-o regresie profundă, toate ridurile de pe față dispar și
subiectul începe să arate și să se comporte ca un prunc. Pot apărea diferite
posturi și gesturi infantile, ca și hipersalivatia și suptul. Alteori, reiese
evident din context că ar fi benefic un contact fizic, de exemplu, atunci
cînd persoana care respiră profund tocmai a încheiat retrăirea nașterii
biologice și pare pierdută și singură. Nevoile materne ale femeii de la
atelierul din Esalen erau atît de puternice, încît au pus stăpînire pe ea
și nu a mai fost capabilă să evalueze obiectiv situația și să acționeze adecvat.
înainte de a încheia secțiunea despre lucrul cu corpul, aș dori să
răspund la o întrebare care apare deseori în timpul atelierelor sau al
conferințelor holotropice despre lucrul experiențial: „Deoarece retrăirea
amintirilor traumatice este, de obicei, foarte dureroasă, de ce acest proces
ar fi terapeutic și nu ar reprezenta o retraumatizare?" Cred că cel mai
bun răspuns poate fi găsit în articolul „Experiența ne trăită", scris de
psihiatrul irlandez Ivor Browne și echipa sa (McGee și al., 1984). Ei
sugerează că aici nu avem de-a face cu o reluare sau o repetare exactă
a situației traumatice originare, ci cu prima trăire completă a reacției
fizice și emoționale corespunzătoare ei. Acest lucru înseamnă că, în
momentul în care se întîmplă, evenimentele traumatice sînt înregistrate
de organism, dar nu au fost complet trăite, procesate și integrate.
în plus, persoana confruntată cu amintirea traumatică anterior repri­
mată nu mai este un copil neajutorat și dependent, ca în situația inițială,
ci un adult matur. Starea holotropică indusă în formele experiențiale
puternice de psihoterapie permite individului să fie prezent și să acționeze
simultan în două seturi diferite de coordonate spațio-temporale. Regre-
sia completă face posibilă trăirea tuturor emoțiilor și senzațiilor fizice
ale situației traumatice originare din perspectiva copilului, dar în același
timp și analizarea și evaluarea amintirii în situația terapeutică din
perspectiva adultului.
Desfășurarea unei ședințe holotropice
Natura și desfășurarea ședințelor holotropice diferă considerabil de
la o persoană la alta și, la aceeași persoană, de la o ședință la alta. Unele
persoane rămîn complet tăcute și aproape nemișcate. Ele pot avea expe­
riențe foarte profunde lăsînd, în același timp, unui observator extern
impresia că nimic nu se întîmplă sau că au adormit. Altele sînt agitate
216

NOI PERSPECTIVE ÎN AUTOEXPLORARE SI PSIHOTERAPIE
și prezintă o bogată activitate motorie. Au tremurături puternice și mișcări
complexe de răsucire, se rostogolesc și își agită violent brațele, iau poziții
fetale, se comportă ca niște bebeluși care se zbat în canalul nașterii sau
arată și se comportă ca niște nou-născuți. De asemenea, tîrîrea, înotul,
mișcările de săpare sau cățărare sînt destul de frecvente.
Ocazional, mișcările și gesturile pot fi extrem de rafinate, complexe,
foarte specifice și diferențiate. Ele pot reproduce ciudate mișcări de
animale, cum ar fi șerpi, păsări sau feline, uneori asociate și cu sunete
corespunzătoare. Alteori, persoana care respiră adoptă spontan diferite
posturi și gesturi yoghine (asane și mudre) cu care nu este intelectual
familiarizată. Ocazional, mișcările automate și/sau sunetele seamănă cu
reprezentațiile rituale sau teatrale din diferite culturi — practicile șama-
nice, dansurile javaneze, cîntecul maimuței balineze, kabuki-ul japonez
sau vorbitul în limbi străine ca în cazul unor întruniri penticostale.
Spectrul emoțional evidențiat în ședințele holotropice este foarte larg.
La un capăt se pot întîlni sentimente de extraordinară bunăstare, pace,
liniște, serenitate, extaz profund, unitate cosmică sau încîntare. La celălalt
capăt se situează episoade de indescriptibilă teroare, culpabilitate intensă
sau agresivitate criminală și sentimentul eternei damnări. Intensitatea
acestor emoții extraordinare poate transcende orice poate fi trăit sau chiar
imaginat în starea obișnuită de conștiință. Stările emoționale extreme
sînt, de obicei, asociate cu experiențe de natură perinatală sau trans-
personală.
în mijlocul acestui spectru experiențial evidențiat în ședințele de
respirație holotropică se află situații emoționale mai puțin extreme, care
sînt mai aproape de ceea ce știm din existența cotidiană — episoade de
furie, anxietate, tristețe, deznădejde și sentimente de eșec, inferioritate,
rușine, vinovăție sau dezgust. Ele sînt tipic legate de amintirile biografice;
sursele lor sînt experiențele traumatice din pruncie și copilărie.
Omoloagele lor pozitive sînt sentimentele de fericire, împlinire emo­
țională, bucurie, satisfacere sexuală și o intensificare a poftei de viață.
Așa cum am menționat mai devreme, în unele cazuri, respirația
accelerată nu induce nici o tensiune fizică sau emoții neplăcute și duce
la o relaxare tot mai profundă, un sentiment de expansiune și bunăstare
și viziuni ale luminii. Persoana care respiră poate fi inundată de senti­
mente de iubire și de experiențe de conexiune mistică cu alții, natura,
întregul Univers și Dumnezeu. Cel mai frecvent, stările emoționale
pozitive apar la sfîrșitul ședințelor holotropice, după ce părțile dificile
și tulburătoare ale experienței au scăzut în intensitate.
Este surprinzător cît de multe persoane din cultura noastră, din pricina
unei puternice etici protestante sau din alte motive, au mari dificultăți
în a accepta experiențele extatice, dacă nu vin după mari suferințe și
217

PSIHOLOGIA VIITORULUI
mult efort. Deseori, acestea reacționează la ele printr-un intens senti­
ment de vinovăție sau au sentimentul că nu le merită. Este, de asemenea,
foarte frecvent ca persoanele care lucrează mai ales în domeniul sănătății
mintale să reacționeze cu neîncredere și suspiciune la experiențele pozitive
pentru că acestea ascund și maschează un material deosebit de dureros
și de neplăcut. în aceste condiții, e foarte important să-i liniștim pe partici­
panți, asigurîndu-i că experiențele pozitive sînt puternic tămăduitoare
și să-i încurajăm să le accepte fără rezerve, ca pe un dar neașteptat.
Rezultatul tipic al unei ședințe de respirație holotropică este o pro­
fundă eliberare emoțională și relaxare fizică. După o ședință bine inte­
grată, încheiată cu succes, multe persoane afirmă că se simt mai relaxate
ca niciodată. Astfel, respirația accelerată continuă reprezintă o metodă
extrem de puternică și de eficientă de reducere a stresului, vindecare
emoțională și psihosomatică. Un alt rezultat frecvent al acestei abor­
dări este conexiunea cu dimensiunea numinoasă a psihicului și a existen­
ței, în general. Este și înțelesul pe care îl întîlnim în literatura spirituală
a multor epoci și culturi.
Potențialul de vindecare al respirației este subliniat în yoga kunda-
lini. Acolo, episoadele de respirație accelerată sînt folosite în cursul
practicii meditative {bastrika) sau apar spontan ca parte a manifestărilor
emoționale și fizice cunoscute sub numele de kriyas. Aceasta vine să
confirme propria mea părere că episoade spontane similare care apar
la pacienți psihiatrici, numite sindrom de hiperventilație, sînt, în realitate,
încercări de autovindecare. Ele ar trebui încurajate, susținute, și nu supri­
mate prin proceduri de rutină, cum se obișnuiește în practica medicală.
Ședințele de respirație holotropică diferă ca durată de la o persoană
la alta și, la aceeași persoană, de la o ședința la alta. Este esențial, pentru
cea mai bună integrare a experienței, ca asistenții și însoțitorii să rămînă
cu subiectul atît timp cît el continuă să trăiască procesul și are experiențe
neobișnuite. în stadiul final al ședinței, cîteva exerciții corporale adecvate
pot facilita semnificativ descărcarea emoțională și fizică. Contactul intim
cu natura poate avea și el un efect foarte liniștitor, de cadrare, ajutînd
la integrarea ședinței. Din acest punct de vedere, foarte eficientă este
expunerea la apă — de exemplu, o baie fierbinte sau înotul într-o piscină,
lac sau ocean.
Desenarea mandatelor și împărtășirea experienței
Cînd ședința s-a încheiat și subiectul revine la starea obișnuită de
conștiință, însoțitorul îl conduce în camera mandalelor. Camera este
218

NOI PERSPECTIVE ÎN AUTOEXPLORARE SI PSIHOTERAPIE
echipată cu diferite mijloace de expresie artistică — creioane colorate,
carioci, acuarele și blocuri de desen. Pe foile de desen sînt trasate cu
creionul cercuri de mărimea unei farfurii. Subiecții sînt rugați să ia loc,
să mediteze la experiența lor și apoi să găsească o cale de a-și reda trăirile
din timpul ședinței.
Nu există recomandări specifice pentru desenarea mandalelor. Unele
persoane desenează pur și simplu combinații de culori, altele construiesc
mandale geometrice, desene figurative sau picturi. Ultimele ar putea
reprezenta o viziune apărută în timpul ședinței sau un jurnal de călătorie
în imagini cu mai multe secvențe distincte. Uneori subiectul hotărăște
să-și exprime trăirile dintr-o singură ședință prin mai multe mandale
reprezentînd diferite aspecte sau stadii ale ședinței. în cazuri rare, subiec­
tul nu are idee ce va desena și o face automat.
Am văzut cazuri cînd mandala nu ilustra ședința abia încheiată, ci
anticipa ședința care avea să urmeze. Acest lucru este în acord cu ideea
lui C.G. Jung conform căreia produsele psihicului nu pot fi pe deplin
explicate de evenimentele istorice precedente. în multe cazuri, ele nu
au numai un aspect retrospectiv, ci și unul anticipativ. Astfel, unele
mandale reflectă o mișcare din psihic pe care Jung a numit-o proces de
individuație și scoate la iveală stadiul următor. O variantă posibilă la
desenarea mandalelor este sculptura în lut. Am introdus metoda cînd
am avut în grup participanți orbi, care nu puteau desena o mandală. A
fost interesant de observat că unii dintre ceilalți participanți au preferat
să folosească această metodă de expresie, sau au optat pentru o com­
binație mandală/figură tridimensională.
Mai tîrziu în aceeași zi, participanții își aduc mandalele la o ședință
de împărtășire a experiențelor, în cursul căreia vorbesc despre ceea ce
au trăit. Strategia terapeuților care conduc grupul este să încurajeze un
maximum de deschidere și sinceritate în împărtășirea experiențelor. Dis­
ponibilitatea participanților de a dezvălui conținutul ședinței lor, inclusiv
diferite detalii intime, duce la atașament și dezvoltarea încrederii în grup,
lucru care aprofundează, intensifică și grăbește procesul terapeutic.
în contrast cu practica majorității școlilor de terapie, asistentul se
abține să interpreteze experiențele participanților. Motivul este lipsa de
consens între școlile existente în privința funcționării psihicului. Am
spus mai devreme că, în aceste condiții, orice interpretare este arbitrară
și îndoielnică. Mai există un motiv pentru evitarea interpretărilor: con­
ținuturile psihologice sînt determinate și au legături importante cu mai
multe niveluri ale psihicului. Furnizarea unei explicații sau interpretări
așa-zis definitive comportă riscul de a îngheța procesul și de a bloca
progresul terapeutic.
219

PSIHOLOGIA VIITORULUI
O variantă mai productivă este aceea de a pune întrebări care să
conducă la obținerea de informații suplimentare din perspectiva subiectu­
lui, supremul expert în ceea ce îl privește. Cînd avem răbdare și rezistăm
tentației de a ne împărtăși propriile impresii, deseori participanții găsesc
singuri explicații care le reflectă cel mai bine experiențele. Uneori, poate
fi benefic să ne împărtășim observațiile din trecut referitor la experiențe
similare sau să scoatem în evidență legături cu experiențele altor membri
ai grupului. Cînd trăirile conțin material arhetipal, metoda lui C.G. Jung,
amplificarea (evidențierea paralelismelor dintre o anumită experiență
și motive mitologice similare din diverse culturi), sau consultarea unui
bun dicționar de simboluri pot fi foarte utile.
în zilele care urmează ședințelor intense în care a avut loc o experiență
reușită sau o deschidere emoțională majoră, o varietate de abordări
complementare poate facilita integrarea. Printre ele se numără discuțiile
despre ședință cu un terapeut experimentat, relatarea în scris a conți­
nutului experienței sau desenarea altor mandale. Lucrul corporal, care
permite exprimarea emoțională — alergarea, înotul și alte forme de
exercițiu fizic sau dans expresiv — poate fi și el foarte util, dacă expe­
riența holotropica a eliberat excesul anterior de energie fizică reprimată.
O ședință de terapie gestalt sau jocul jungian în nisip al Dorei Kalff pot
fi de mare ajutor în rafinarea intuițiilor din timpul experienței holotropice
și la înțelegerea conținuturilor lor.
Potențialul terapeutic al respirației holotropice
Am dezvoltat și practicat împreună cu soția mea, Christina, respi­
rația holotropica în afara cadrului profesional — în timpul seminariilor
noastre de o lună și în atelierele mai scurte de la Institutul Esalen, în
diferite ateliere în care s-a lucrat cu respirația în multe alte părți ale lumii
și în programul nostru de pregătire a asistenților. Nu am avut ocazia să
testez eficacitatea terapeutică a acestei metode, așa cum am putut testa
în trecut terapia psihedelică. Cercetările psihedelice făcute la Centrul
de Cercetări Psihiatrice Maryland includeau analize clinice cu testare
psihologică și o urmărire sistematică și profesionalist condusă.
Cu toate acestea, rezultatele terapeutice ale respirației holotropice
au fost deseori atît de impresionante și au avut conexiuni atît de impor­
tante cu anumite experiențe specifice din ședințe, încît nu am nici o
îndoială că respirația holotropica este o formă de terapie și autoexplorare
viabilă. De-a lungul anilor, am văzut numeroase cazuri în care partici­
panții la ateliere și formări au reușit să iasă dintr-o depresie care dura
220

NOI PERSPECTIVE ÎN AUTOEXPLORARE SI PSIHOTERAPIE
de ani de zile, să depășească diferite fobii, să se elibereze de temeri
iraționale paralizante și să-și îmbunătățească radical încrederea în forțele
proprii și stima de sine. De multe ori, am fost martori la dispariția unor
dureri psihosomatice grave, inclusiv a migrenelor, și la ameliorarea
radicală sau chiar la dispariția completă a astmului psihogen. Adesea,
participanții la formări și ateliere au comparat favorabil progresul lor
în mai multe ședințe holotropice cu ani de psihanaliză.
Cînd discutăm evaluarea eficacității formelor puternice de psiho­
terapie experiențială, de tipul terapiei psihedelice sau al respirației holotro­
pice, este important să subliniem anumite diferențe fundamentale între
aceste abordări și formele verbale de terapie. Psihoterapia verbală se
întinde adesea pe o perioadă de mai mulți ani și realizările majore sînt
excepții, și nu evenimente frecvente. Cînd apar modificări ale simpto-
melor, ele au loc într-un mare interval de timp și este greu de demonstrat
conexiunea lor cauzală cu anumite evenimente din terapie sau din
procesul terapeutic în general. Spre deosebire de terapia verbală, într-o
ședință psihedelică sau holotropică, schimbările importante pot apărea
în decursul cîtorva ore și pot fi asociate cu o anumită experiență.
Schimbările observate în terapia holotropică nu se limitează la tulbu­
rările considerate tradițional de natură emoțională sau psihosomatică,
în multe cazuri, ședințele de respirație holotropică duc la ameliorări
importante ale problemelor de ordin fizic descrise în manualele medicale
ca boli organice. Printre acestea se numără dispariția infecțiilor cronice
(sinuzite, faringite, bronșite și cistite) după ce deblocarea bioenergetica
a permis circulația sanguină normală în zonele corespondente. Rămîne
pînă astăzi inexplicabil fenomenul de întărire a oaselor unei femei cu
osteoporoză produs în timpul unei formări holotropice.
Am fost martori și la restabilirea totală a circulației periferice la mai
multe persoane care sufereau de sindromul Raynaud, tulburare în care
mîinile și picioarele se răcesc și apar modificări distrofice ale pielii. în
mai multe împrejurări, respirația holotropică a dus la ameliorarea artritei,
în toate aceste cazuri, factorul critic care a condus la vindecare pare să
fi fost eliminarea unui blocaj bioenergetic din părțile afectate ale corpului,
urmată de vasodilatare. Observația cea mai surprinzătoare din această
categorie a fost remisia unor simptome avansate de arterită Takayasu,
o boală cu etiologie necunoscută, caracterizată prin ocluzia progresivă
a arterelor din partea superioară a corpului. Este o tulburare considerată
de obicei progresivă, incurabilă și potențial letală.
în cîteva cazuri, potențialul terapeutic al respirației holotropice a fost
confirmat de cercetări clinice realizate de practicieni pregătiți de noi și
care folosesc metoda independent, în munca lor. De multe ori, am fost
221

PSIHOLOGIA VIITORULUI
contactați după mai mulți ani de persoane ale căror simptome emoționale,
psihosomatice și fizice s-au ameliorat sau au dispărut în urma ședințe­
lor noastre holotropice. Acest lucru ne-a demonstrat că ameliorările
obținute sînt deseori de durată. Anticipăm că eficacitatea acestei metode
interesante de autoexplorare și terapie va fi pe viitor confirmată de
cercetări clinice bine documentate.
Mecanismele fiziologice implicate în respirația holotropică
Avînd în vedere puternicul efect pe care respirația holotropică îl are
asupra conștiinței, este interesant să vorbim și despre mecanismele
fiziologice și biochimice implicate. Multe persoane cred că atunci cînd
respirăm mai rapid nu facem decît să furnizăm mai mult oxigen corpului
și creierului. Situația este însă mult mai complicată. Este adevărat că
respirația accelerată furnizează mai mult oxigen plămînilor, dar duce
în același timp și la eliminarea de bioxid de carbon (C02), ceea ce deter­
mină vasoconstricția anumitor părți ale corpului.
Deoarece C02 este acid, reducerea cantității acestuia din sînge crește
alcalinitatea (așa-numitul pH) și, într-un cadru alcalin, cantitatea de oxigen
transferată în țesuturi este mai mică. Aceasta declanșează un mecanism
homeostatic opus: rinichii excretă urină mai alcalină pentru a compensa
schimbarea. Creierul este una dintre părțile corpului care tinde să
reacționeze prin vasoconstricție la respirația accelerată. Deoarece nivelul
schimbului de gaze nu depinde numai de frecvența respirației, ci și de
profunzimea ei, situația este destul de complexă și e foarte greu de evaluat
contextul general într-un caz individual fără examene de laborator
specifice.
Totuși, dacă ținem cont de mecanismele fiziologice de mai sus,
situația unei persoane în timpul respirației holotrope seamănă foarte mult
cu cea din munții înalți, unde e mai puțin oxigen și nivelul de C02 este
redus prin respirație compensatorie mai rapidă. Cortexul cerebral, fiind
din punct de vedere evolutiv cea mai tînără parte a creierului, este, în
general, mai sensibil la o varietate de influențe (precum alcoolul și anoxia)
decît părțile mai vechi. Situația ar produce deci inhibarea funcțiilor cor-
ticale și intensificarea activității în părțile arhaice ale creierului, făcînd
procesele inconștiente mai accesibile.
Este interesant faptul că multe persoane, chiar culturi întregi care
au trăit la altitudini extreme, au fost cunoscute pentru spiritualitatea lor
avansată. Ne gîndim în acest context la yoghinii din Munții Himalaya,
la budiștii tibetani și la incașii peruani. Sîntem tentați să atribuim acest
222

NOI PERSPECTIVE ÎN AUTOEXPLORARE SI PSIHOTERAPIE
lucru faptului că, într-o atmosferă cu un conținut mai redus de oxigen,
au avut mai ușor acces la experiențele transpersonale. Totuși, o ședere
îndelungată la mari altitudini duce la adaptarea fiziologică — de exemplu,
la hiperproducția de eritrocite. De aceea, situația acută apărută în timpul
respirației holotropice ar putea să nu fie similară cu o ședere îndelun­
gată la mari altitudini.
în orice caz, de la descrierea modificărilor fiziologice ale creierului
și pînă la gama extrem de bogată a fenomenelor induse de respirația
holotropică, precum identificarea experiențială cu animalele, viziunile
arhetipale sau amintirile din viețile anterioare, este un drum lung. Situația
este similară cu cea a problemei efectelor psihologice ale LSD-ului. Faptul
că ambele metode pot induce experiențe transpersonale, în care există
acces la informații noi și exacte despre Univers, prin intermediul canalelor
extrasenzoriale, arată că aceste conținuturi nu sînt stocate în creier.
După ce a experimentat stările psihedelice, Aldous Huxley a ajuns
la concluzia că este imposibil ca sursa acestor experiențe să fie creierul
nostru. El a sugerat că acesta funcționează mai degrabă ca o valvă re-
ductoare ce ne protejează de conținuturi cosmice infinit mai vaste.
Concepte ca „amintirile fără substrat material" (von Foerster, 1965),
„cîmpurile morfogenetice" ale lui Sheldrake (Sheldrake, 1981) și „cîmpul
psi" al lui Laszlo (Laszlo, 1993) reprezintă un important sprijin pentru
ideea lui Huxley.
Terapia holotropică și alte modalități de tratament
După decenii de lucru cu stările holotropice, nu mai am nici o îndoială
că noile informații despre natura conștiinței, dimensiunile psihicului
uman și arhitectura tulburărilor emoționale și psihosomatice pe care
le-am explorat în capitolele precedente au validitate generală și sînt de
durată. După părerea mea, ele ar trebui încorporate în teoria psihiatrică
și psihologică și să devină parte a cadrului conceptual al tuturor tera­
peuților, indiferent de nivelul sau tipul de terapie pe care o practică.
După cum arăta foarte elocvent Frances Vaughan în discuția despre
psihoterapia transpersonala, conținutul și obiectivul efortului terapeutic
este determinat de contribuția subiectului în ședință. Aportul specific
al terapeutului este un cadru conceptual suficient de larg, încît să permită
un context semnificativ pentru orice conținut apărut în proces. Un tera­
peut transpersonal poate astfel să-și urmeze subiectul în orice domeniu
sau nivel al psihicului către care îl conduce procesul (Vaughan, 1979).
223

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Dacă baza teoretică a terapeutului este limitată, el nu va fi capabil
să înțeleagă fenomenele aflate în afara acesteia și va avea tendința de
a le interpreta ca derivate ale elementelor ce compun modul lui îngust
de a vedea lumea. Aceasta va duce la distorsiuni grave și va afecta serios
atît calitatea, cît și eficacitatea procesului terapeutic, fie el experiențial,
fie verbal. Și, dacă tot am menționat aceste două forme fundamentale
de psihoterapie, ar fi util să le examinăm indicațiile, potențialul și limitele.
Anumite aspecte importante ale tulburărilor emoționale și psiho­
somatice, în special cele asociate cu blocajele energiilor fizice și emo­
ționale, necesită abordări experiențiale, iar încercările de influențare prin
terapii verbale reprezintă o pierdere de vreme. Este, de asemenea, imposi­
bil să se ajungă la rădăcinile perinatale și transpersonale ale problemelor
emoționale prin terapia limitată la mijloace verbale. Totuși, terapia ver­
bală este un complement important pentru sesiunile experiențiale pro­
funde. Ea ajută la integrarea în viața cotidiană a materialului apărut în
stările holotropice, indiferent dacă este vorba de o traumă biografică,
de o secvență perinatală sau de o experiență spirituală profundă. Același
lucru este valabil și pentru experiențele care apar spontan în episoadele
de criză spirituală.
Psihoterapia verbală poate fi extrem de importantă pentru clarificarea
problemelor de comunicare și a dinamicii interpersonale dintr-un cuplu
sau o familie. Ca terapie individuală, ea poate furniza o experiență de
corectare și ajută la dezvoltarea încrederii în relațiile umane la persoanele
care au avut experiențe de respingere sau abuz în copilărie. De asemenea,
poate întrerupe și vindeca cercurile vicioase din interacțiunile interper­
sonale bazate pe generalizări, anticiparea dezamăgirilor și profeții
autoîmplinite.
Lucrul sistematic cu stările holotropice este compatibil și poate fi
combinat cu un larg spectru de terapii de descoperire, precum gestalt,
diversele forme de lucru cu corpul, desenul și dansul expresiv, psiho-
drama lui Jacob Moreno, jocul în nisip al Dorei Kalff, desensibilizarea
și reprocesarea prin mișcări oculare a Francinei Shapiro (EMDR), și
multe altele. în combinație cu exerciții fizice, meditație simplă și medi­
tație în mișcare — de exemplu, alergarea, înotul, hatha yoga, vipassana,
tai-chi sau chi-kung — poate crea un pachet terapeutic foarte eficient
care, în timp, poate duce nu numai la vindecarea emoțională și psiho­
somatică, ci și la schimbări pozitive permanente ale personalității.
224

6
Spiritualitate și religie

Domeniul în care cercetările stărilor holotropice au adus probabil cea
mai radicală modificare de perspectivă este spiritualitatea și legătura ei
cu religia. înțelegerea naturii umane și a Cosmosului, dezvoltată de știința
occidentală materialistă, este fundamental diferită de cea întîlnită în
societățile antice și preindustriale. De-a lungul secolelor, oamenii de
știință au explorat sistematic diferite aspecte ale lumii materiale și au
acumulat o cantitate impresionantă de informații care nu erau disponi­
bile în trecut. Ei au înlocuit, corectat și completat conceptele anterioare
cu privire la natură și Univers.
Totuși, diferența cea mai izbitoare dintre cele două perspective nu
ține de cantitatea și exactitatea datelor referitoare la realitatea materială;
rezultat firesc și așteptat al progresului științific. Dezacordul cel mai
pregnant este legat de problema existenței unei dimensiuni sacre sau
spirituale a vieții. Este vorba, categoric, de o problemă foarte importantă,
cu implicații vaste pentru existența umană. Felul în care răspundem la
această întrebare ne va influența profund ierarhia de valori, strategia
de viață și comportamentul zilnic față de oameni și față de natură. Iar
răspunsurile date de aceste două grupuri umane sînt diametral opuse.
Toate grupurile umane din epoca preindustrială erau convinse de
faptul că lumea materială, pe care o percepem și în care funcționăm zi
de zi, nu este singura realitate. Perspectiva lor includea și existența unei
dimensiuni ascunse a realității, locuită de diferite zeități, demoni, entități
acorporale, spirite ancestrale și animale puternice. Culturile preindustriale
aveau o viață rituală și spirituală bogată, care se construia în jurul
posibilității de a intra în contact experiențial direct cu aceste domenii
și ființe, în mod obișnuit ascunse, și de a primi de la ele informații impor-
227

PSIHOLOGIA VIITORULUI
tante sau ajutor. Se credea că este un mod important și util de a influența
cursul evenimentelor materiale.
în aceste societăți, activitățile cotidiene nu se bazau numai pe infor­
mațiile primite prin intermediul simțurilor, ci și pe cele venite din dimen­
siunile invizibile. Antropologii care au studiat culturile primitive au fost
încurcați de ceea ce au numit „logica dublă" a grupurilor umane. Aborige­
nii dovedeau aptitudini extraordinare și posedau instrumente ingenioase
perfect adaptate pentru obținerea de mijloace de hrănire și supraviețuire,
însă ei combinau activitățile practice, ca vînătoarea, pescuitul și munca
la cîmp, cu ritualuri adresate diferitelor lumi și entități celeste, care pentru
antropologi erau imaginare.
Pentru antropologii de orientare materialistă, nefamiliarizați cu stările
holotropice de conștiință, un asemenea comportament era irațional și
total de neînțeles. Spre deosebire de colegii lor conservatori, a căror
metodologie era limitată la observarea exterioară a culturilor studiate,
antropologii temerari și cu largă deschidere („antropologii vizionari")
au realizat că, pentru a înțelege aceste culturi, era esențial să ia parte
la ritualurile care implicau stări holotropice.
Cercetători precum Michael Harner, Richard Katz, Barbara Meierhoff
sau Carlos Castaneda nu au avut probleme în înțelegerea logicii duble
a băștinașilor. Experiența le-a arătat că producerea uneltelor și aptitudinile
practice erau legate de realitatea materială pe care o percepem în starea
obișnuită de conștiință. Activitatea rituală se adresa realității ascunse,
a cărei existență era relevată în stările holotropice. Perspectiva antropo­
logiei academice asupra lumii („abordarea etică") se limitează la obser­
vațiile externe asupra realității materiale; perspectiva băștinașilor
(„abordarea emică") include informații din experiența holotropică a
realităților interioare. Cele două perspective nu se exclud reciproc, ci
sînt complementare.
Descrierile dimensiunilor sacre ale realității și accentul pus pe viața
spirituală intră în profund conflict cu sistemul de credințe dominant în
lumea industrială. Conform principalului curent științifico-academic
occidental, numai materia există cu adevărat. Istoria Universului este
istoria dezvoltării materiei. Viața, conștiința și inteligența sînt mai mult
sau mai puțin epifenomene accidentale și nesemnificative ale acestei
dezvoltări. Ele au apărut pe scena vieții după miliarde de ani de evoluție
a pasivei și inertei materii, într-o zonă extrem de mică din imensitatea
Universului. Este evident că într-un univers de acest tip nu este loc pentru
spiritualitate.
228

SPIRITUALITATE SI RELIGIE
Conform neuroștiinței occidentale, conștiința e un produs al proce­
selor fiziologice din creier și este astfel total dependentă de corp. Foarte
puțini oameni de știință realizează că nu au absolut nici o dovadă că feno­
menul conștiinței ar fi un produs al creierului și că nu avem nici cea mai
vagă idee despre cum ar fi posibil acest lucru. Totuși, ipoteza metafizică
fundamentală rămîne unul dintre miturile de frunte ale științei occiden­
tale materialiste și are o influență profundă asupra întregii noastre societăți.
în lumina observațiilor rezultate din studiul stărilor holotropice,
actuala respingere disprețuitoare și patologizarea spiritualității, carac­
teristice materialismului monist, par de nesusținut. în stările holotropice,
dimensiunile spirituale ale realității pot fi trăite direct, la fel de con­
vingător ca și experiența cotidiană a lumii materiale. De asemenea, se
pot descrie pas cu pas procedurile care facilitează accesul la aceste
experiențe. Studiul atent al experiențelor transpersonale arată că ele sînt
realități ontologice și că ne furnizează informații cu privire la aspecte
importante și în mod obișnuit ascunse ale existenței.
în general, studiul stărilor holotropice confirmă intuiția lui C.G. Jung
că experiențele care își au rădăcinile în nivelurile profunde ale psihicului
(după terminologia mea, experiențe „perinatale" și „transpersonale") au
o calitate pe care el a numit-o (după Rudolf Otto) numinozitate. Termenul
numinos este relativ neutru și astfel preferabil altor termeni similari, ca
religios, mistic, magic, sfînt sau sacru, care au fost deseori folosiți în
contexte problematice și care sînt înșelători. Sentimentul numinozității
se bazează pe înțelegerea directă a faptului că întîlnim un domeniu ce
aparține unei ordini superioare a realității, una sacră și radical diferită
de lumea materială.
Pentru a evita neînțelegerile și confuzia care au compromis în trecut
multe discuții similare, este foarte important să facem o distincție clară
între spiritualitate și religie. Spiritualitatea se bazează pe trăirile directe
ale aspectelor și dimensiunilor neobișnuite ale realității. Ea nu necesită
un loc special sau o persoană oficial desemnată care să medieze contactul
cu divinul. Misticii nu au nevoie de biserici sau temple. Contextul în care
trăiesc dimensiunea sacră a realității, inclusiv propria lor divinitate, e
reprezentat de propriul corp și natură. Iar în locul preoților care oficiază,
au nevoie de un grup susținător de persoane care sînt, ca și ei, în căutarea
spiritualității sau de îndrumarea unui maestru mai avansat în călătoria
interioară.
Experiențele spirituale directe se prezintă sub două forme diferite.
Prima, experiența divinului imanent, implică percepția subtilă, dar
profund transformată, a realității cotidiene. O persoană care are această
229

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Deasupra și la dreapta: Desene ilustrînd experiențele dintr-o ședință cu ciuperci psihede-
lice. Aceste experiențe expun și satirizează religiozitatea morbidă și naivă, falsa spiritualitate
care nu tolerează alte credințe și e ostilă față de corpul uman și natură. Ele portretizează
și celebrează spiritualitatea universală, atotcuprinzătoare, și orientată către natură. Puterea
și vitalitatea acestei abordări a vieții este simbolizată de leul care iese dintr-un miel și
de un dansator american nativ.
experiență spirituală privește oamenii, animalele și obiectele neînsuflețite
din mediul înconjurător ca strălucite manifestări ale cîmpului unificat
de energie cosmică creatoare și înțelege că granițele dintre ele sînt iluzorii
și ireale. Este trăirea directă a naturii ca Dumnezeu, descrisă de Spinoza
prin deus sive natura. Folosind analogia cu televiziunea, experiența ar
putea fi comparată cu o situație în care o imagine alb-negru s-ar trans­
forma, brusc, într-una în „culori vii". în ambele cazuri, o mare parte
din vechea percepție asupra lumii continuă să existe, însă este radical
redefinită de adăugarea unei noi dimensiuni.
A doua formă de experiență spirituală, cea a divinului transcendent,
implică manifestarea ființelor și domeniilor arhetipale ale realității, de
230

SPIRITUALITATE SI RELIGIE
obicei supranaturale, inaccesibile percepției în starea obișnuită de con­
știință, în acest tip de experiență spirituală, elemente cu totul noi par
„să se desfășoare" sau „să se deslușească", pentru a împrumuta termenii
lui David Bohm, dintr-un alt nivel al realității. Revenind la analogia cu
televiziunea, ar fi ca și cum am descoperi că există și alte canale decît
cel pe care l-am urmărit pînă atunci.
Pentru multe persoane, prima întîlnire cu dimensiunile sacre ale
existenței are loc în contextul procesului de moarte-renaștere, cînd trăirile
231

PSIHOLOGIA VIITORULUI
diferitelor stadii ale nașterii sînt însoțite de viziuni și scene din domeniul
arhetipal al inconștientului colectiv. însă legătura completă cu domeniul
spiritual se stabilește cînd procesul se deplasează la nivelul transpersonal
al psihicului. Atunci, diferitele experiențe spirituale apar în forma lor
pură, independent de elementele fetale. în unele cazuri, procesul holo-
tropic ocolește nivelurile biografic și perinatal și oferă acces direct la
domeniul transpersonal.
Spiritualitatea implică un tip special de relație între individ și Cosmos,
și este, în esență, o problemă personală. Comparativ, religia organizată
este o activitate instituționalizată de grup, care se desfășoară într-un loc
stabilit, un templu sau o biserică, și implică un sistem de autorități numite
care ar putea sau nu, să fi avut personal experiența realităților spirituale.
O dată ce o religie devine organizată, pierde, de cele mai multe ori,
complet conexiunea cu sursa ei spirituală și devine o instituție seculară
care exploatează nevoile spirituale ale omului fără a le satisface.
Religiile organizate tind să creeze sisteme ierarhice centrate pe
obținerea puterii, controlului, politicii, banilor, posesiunilor, și pe alte
preocupări seculare. în aceste condiții, ierarhia religioasă respinge și
descurajează experiențele spirituale directe ale membrilor săi, deoarece
ele încurajează independența și nu pot fi eficient controlate. Cînd se
întîmplă așa, viața spirituală autentică continuă doar în ramurile mistice,
ordinele monastice și în sectele extatice ale religiilor implicate.
Fratele David Steindl-Rast, călugăr benedictin și filozof creștin, folo­
sește o superbă metaforă pentru a ilustra această situație. El compară
experiența mistică originară cu magma strălucitoare, incitantă, dinamică
și vie a unui vulcan în erupție. După experiență, simțim nevoia de a o așeza
pe aceasta într-un cadru conceptual și de a formula o doctrină. Starea
mistică reprezintă o amintire prețioasă și am putea crea un ritual care
să ne amintească acest eveniment memorabil. Experiența ne conectează
cu ordinea cosmică, ceea ce are un impact direct profund asupra eticii
noastre — sistemul de valori, standardele morale și comportamentul.
Din diferite motive, pe parcursul existenței ei, religia organizată tinde
să piardă legătura cu sursa spirituală originară. Cînd se deconectează
de matricea experiențială, doctrinele degenerează în dogme, ritualurile
în ritualism gol și eticile cosmice în moralism. în comparația Fratelui
David, resturile a ceea ce a fost odată un sistem spiritual viu seamănă
acum mai mult cu lava cristalizată decît cu magma electrizantă a
experienței mistice care 1-a creat.
Persoanele care au experiențe ale imanentului sau divinului transcen­
dent se deschid spiritualității ce se găsește în ramurile mistice ale marilor
232

SPIRITUALITATE SI RELIGIE
religii ale lumii sau în ordinele lor monastice, și nu neapărat în organi­
zațiile principale. Dacă experiențele iau o formă creștină, persoana se
va simți în rezonanță cu Sf. Teresa de Avila, Sf. Ioan al Crucii, Meister
Eckhart, sau Sf. Hildegarde de la Bingen. Asemenea experiențe nu vor
duce la aprecierea ierarhiei Vaticanului și a edictelor papale, și nici nu
vor transmite înțelegerea poziției Bisericii Catolice față de contraceptie
sau interdicția ca femeile să devină preoți.
O experiență spirituală de tip islamic va apropia persoana de învă­
țăturile diferitelor ordine sufite și va trezi interes pentru practicarea lor.
Ea nu va genera simpatie pentru politica motivată religios a unor grupări
musulmane și pasiune pentru jihad, Războiul Sfînt împotriva necredin­
cioșilor. Similar, o formă iudaică a acestei experiențe ar conecta persoana
cu tradiția mistică iudaică, așa cum este ea exprimată în Cabala sau
mișcarea hasidică, și nu în iudaismul sau sionismul fundamentalist.
O experiență mistică profundă tinde să dizolve granițele dintre religii,
în vreme ce dogmatismul religiilor organizate tinde să sublinieze dife­
rențele și să dea naștere la antagonisme și ostilități.
Adevărata spiritualitate este universală și atotcuprinzătoare și se ba­
zează mai mult pe experiența mistică personală, decît pe dogme sau
scripturi religioase. Religiile din curentul dominant pot uni oamenii în
jurul lor, dar tind să-i dezbine pe scară largă, deoarece montează grupul
lor împotriva altor grupuri și încearcă fie să le convertească, fie să le
distrugă. Epitetele „păgîni", „goimi" și „necredincioși" și conflictele
dintre creștini, evrei, musulmani sau hinduși și șiiți sînt doar cîteva exem­
ple mai vizibile. în lumea de azi plină de tulburări, religiile în forma lor
prezentă sînt mai degrabă o parte a problemei decît soluția. Ironia este
că diferențele dintre facțiunile aceleiași religii pot deveni un motiv sufi­
cient pentru conflicte serioase și vărsare de sînge, după cum se poate de­
duce din istoria bisericii creștine și din violențele care continuă în Irlanda.
Nu încape îndoială că dogmele religiilor organizate sînt, în general,
într-un conflict fundamental cu știința, indiferent dacă aceasta folosește
modelul mecanicist-materialist sau este ancorată în paradigma emer­
gentă. Dar situația este total diferită în privința misticismului autentic,
bazat pe experiențe spirituale. Marile tradiții mistice au acumulat un
volum mare de cunoștințe despre conștiința umană și domeniile spiri­
tuale, într-un mod similar cu cel folosit de oamenii de știință în dobîndirea
informațiilor noi despre lumea materială. El implică metodologia de
inducere a experiențelor transpersonale, adunarea sistematică a datelor
și validarea intersubiectivă.
233

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Experiențele spirituale, ca orice alt aspect al realității, pot fi supuse
unei cercetări atente, lipsită de prejudecăți, și studiate științific. Nu este
nimic neștiințific în studiul imparțial și riguros al fenomenelor trans-
personale și al provocărilor pe care le prezintă ele pentru înțelegerea
materialistă a lumii. Numai o abordare de acest fel poate răspunde la
întrebarea critică privind statutul ontologic al experiențelor mistice:
experiențele scot la iveală un adevăr profund despre unele aspecte ale
existenței, după cum susține filozofia perenă, sau sînt produse ale super­
stiției, fanteziei sau bolii mintale, cum le consideră știința occidentală
materialistă?
Principalul obstacol în studiul experiențelor spirituale este faptul că
psihologia și psihiatria tradițională sînt dominate de filozofia materialistă
și nu posedă o autentică înțelegere reală a religiei și spiritualității. Psi­
hiatria occidentală nu face distincția între o experiență mistică și una
psihotică, considerîndu-le pe amîndouă manifestări ale unei boli mintale,
în respingerea religiei, ea nu face deosebirea între credințele populare
primitive sau interpretările fundamentaliste literale ale scrierilor religi­
oase, și rafinatele tradiții mistice sau filozofii spirituale orientale, bazate
pe secole de explorare introspectivă sistematică a psihicului.
Un exemplu extrem al acestei lipse de discriminare este respingerea
de către știința occidentală a tantrei, sistem care oferă o înțelegere pro­
fundă a psihicului uman și o extraordinară viziune spirituală asupra exis­
tenței în contextul unei perspective științifice și complexe asupra lumii.
Maeștrii tantrici au dezvoltat o înțelegere profundă a Universului, care
a fost validată de știința modernă în multe privințe. Ea include modele
complexe ale spațiului și timpului, conceptul de Big Bang și elemente
ca sistemul heliocentric, atracția interplanetară, forma sferică a Pămîn-
tului și planetelor și entropia. Aceste cunoștințe au precedat cu secole
descoperirile corespunzătoare din Occident.
Alte realizări ale tantrei includ matematicile avansate și inventarea
calculului zecimal cu zero. Tantra a avut și o teorie psihologică pro­
fundă și o metodă experiențială, bazată pe hărți ale corpului subtil sau
energetic, cu centrii (chakrele) și canalele (nadisurile) psihice. A dezvol­
tat o artă spirituală figurativă și abstractă extrem de rafinată și un ritual
complex (Mookerjee și Khanna, 1977).
Aparenta incompatibilitate dintre știință și spiritualitate este remar­
cabilă. De-a lungul istoriei, spiritualitatea și religia au jucat un rol vital
și critic în viața omului, pînă cînd influența lor a fost subminată de
revoluția științifică și industrială. Știința și religia reprezintă părți extrem
de importante ale vieții omenești, fiecare în felul ei. Știința este cel mai
234

SPIRITUALITATE SI RELIGIE
puternic instrument de obținere a informațiilor despre lumea în care trăim,
iar spiritualitatea este indispensabilă ca sursă a sensului vieții noastre.
Impulsul religios a fost, cu siguranță, una dintre forțele cele mai impor­
tante care au stat la baza istoriei și culturii umane.
E greu de imaginat că această lume ar fi fost posibilă dacă viața rituală
și spirituală s-ar fi bazat doar pe halucinații psihotice, iluzii, superstiții
și fantezii în întregime nefondate. Pentru a exercita o influență atît de
puternică asupra cursului activităților omenești, religia trebuie să reflecte
categoric un aspect autentic și foarte profund al naturii umane, oricît
de problematice și de distorsionate ar fi modurile de exprimare ale acestui
nucleu autentic pe parcursul istoriei. Să analizăm însă din nou această
dilemă, în lumina observațiilor furnizate de cercetările asupra conștiinței.
Toate marile religii ale lumii s-au inspirat din puternice experiențe
holotropice ale unor vizionari care au inițiat și susținut aceste credințe
și din epifaniile divine ale profeților, misticilor și sfinților, experiențe
care relevă existența dimensiunilor sacre ale realității și au fost o sursă
vitală a tuturor mișcărilor religioase.
Gautama Buddha, meditînd în Bodh Gaya sub copacul Bo, a avut o
experiență vizionară dramatică în care i s-a arătat însuși Kama Mara,
stăpînul lumii iluziilor; acesta încerca să-1 distragă de la căutarea sa
spirituală. Zeul și-a folosit întîi cele trei fiice seducătoare, într-un efort
de a abate interesul lui Buddha de la spiritualitate către sex. Cînd încer­
carea a eșuat, și-a adus armata amenințătoare pentru a trezi în Buddha
frica de moarte, a-1 intimida și a-1 împiedica să atingă iluminarea. Buddha
a depășit cu succes obstacolele și a trăit iluminarea și trezirea spirituală,
în alte împrejurări, Buddha a avut viziunea unui lung șir de încarnări
anterioare și a trăit o profundă eliberare din legăturile karmice.
Textul islamic Miraj Nameh oferă o descriere a „călătoriei miracu­
loase a lui Mahomed", o puternică stare vizionară în care arhanghelul
Gabriel 1-a escortat pe Mahomed prin cele șapte raiuri islamice, Paradis
și Iad (Gehenna). în timpul călătoriei sale vizionare, Mahomed a avut,
în al șaptelea cer, un „dialog" cu Allah. într-o stare descrisă ca „extaz
vecin cu anihilarea", el a primit de la Allah o comunicare directă. Această
experiență și stările mistice suplimentare pe care Mahomed le-a avut
pe parcursul a 25 de ani au devenit baza suras-urilor din Coran și a
credinței musulmane.
în tradiția iudeo-creștină, Vechiul Testament oferă o descriere plină
de culoare a întîlnirii lui Moise cu îngerul Domnului care ieșea dintr-un
rug, a întîlnirii lui Avraam cu îngerul, și alte experiențe vizionare. Noul
Testament descrie ispitirea lui Isus de către diavol, în timpul retragerii
235

PSIHOLOGIA VIITORULUI
sale în deșert. Similar, viziunea orbitoare a lui Isus pe drumul spre
Damasc avută de Saul, revelația apocaliptică a Sfîntului Ioan în peștera
sa pe Insula Patmos, observarea de către Iezechiel a carului în flăcări
și multe alte episoade care sînt, în mod clar, experiențe transpersonale
în stări holotropice de conștiință. Biblia ne oferă multe alte exemple de
comunicare directă cu Dumnezeu și cu îngerii. în plus, tentațiile Sfîntului
Antonie și experiențele vizionare ale altor sfinți și părinți ai deșertului
sînt părți bine documentate ale istoriei creștine.
Psihiatrii din curentul dominant modern interpretează experiențele
vizionare ca manifestări ale unor boli mintale grave, deși le lipsește o
explicație medicală adecvată și date de laborator care să susțină această
poziție. Literatura psihiatrică conține numeroase articole și cărți care
își pun problema celui mai potrivit diagnostic clinic pentru multe dintre
marile figuri ale istoriei spirituale. Sfîntul Ioan al Crucii a fost declarat
„degenerat ereditar", Sf. Teresa de Avila renegată ca un grav caz de
psihoză isterică, iar experiențele mistice ale lui Mahomed au fost atribuite
epilepsiei.
Multe alte personaje religioase și spirituale, precum Buddha, Isus,
Ramakrishna și Shri Ramana Maharshi au fost considerate psihotice din
pricina experiențelor lor vizionare și a „iluziilor". Similar, unii antropo­
logi de formare tradițională nu au reușit să cadă de acord dacă șamanii
trebuie diagnosticați ca schizofrenici, psihotici ambulanți, epileptici sau
isterici. Faimosul psihanalist Franz Alexander, unul dintre fondatorii
medicinei psihosomatice, a scris un articol în care chiar și meditația
budistă era descrisă în termeni psihopatologici și numită „catatonie
artificială" (Alexander, 1931).
în civilizația industrială, persoanele care au experiențe directe ale
realităților spirituale sînt considerate bolnave mintal. Psihiatrii din curen­
tul dominant nu fac nici o distincție între experiențele mistice și expe­
riențele psihotice, și consideră că ambele categorii sînt manifestări
psihotice. Cea mai blîndă judecată asupra misticismului din partea cercu­
rilor academice oficiale a fost declarația Comitetului de Psihiatrie și
Religie al Grupului pentru Dezvoltarea Psihiatriei, intitulată Misticismul:
căutare spirituală sau tulburare psihică? Acest document publicat în
1976 recunoștea că misticismul ar putea fi totuși un fenomen care se
situează undeva între normalitate și psihoză.
Religia și spiritualitatea au fost forțe extrem de importante în istoria
omenirii și civilizației. Dacă experiențele vizionare ale fondatorilor
religiilor nu ar fi fost decît simple produse ale patologiei creierului, ar
fi dificil de explicat impactul profund pe care l-au avut asupra a milioane
236

SPIRITUALITATE SI RELIGIE
de oameni de-a lungul secolelor, magnifica arhitectură, picturile, sculptu­
rile, muzica și literatura pe care le-au inspirat. Nu există nici o cultură
antică sau preindustrială în care viața rituală și spirituală să nu joace
un rol crucial. Modul corect de abordare al psihiatriei și psihologiei occi­
dentale patologizeaza astfel nu numai viața spirituală, ci și viața culturală
a grupurilor umane de-a lungul secolelor, cu excepția elitei educate a
civilizației industriale occidentale, care împărtășește perspectiva mate­
rialistă și atee asupra lumii.
Poziția oficială a psihiatriei față de experiențele spirituale creează
și o sciziune profundă în societatea noastră. în SUA, religia este oficial
tolerată, legal protejată și chiar deschis promovată de unele cercuri. în
fiecare cameră de motel există o Biblie, politicienii îl pomenesc de zor
pe Dumnezeu în discursurile lor și rugăciunea colectivă este o parte
standard a ceremoniei prezidențiale inaugurale. Totuși, în lumina științei
materialiste, cei care iau în serios credințele spirituale de orice fel sînt
niște needucați, victime ale unei iluzii colective sau imaturi emoțional.
Dacă o persoană din cultura noastră ar avea în timpul unei slujbe
religioase o experiență spirituală de tipul celor care au inspirat fiecare
mare religie a lumii, un preot obișnuit ar trimite-o, foarte probabil, la
psihiatru. Mergem la biserică și ascultăm povestirile despre experiențele
mistice ale unor oameni de acum două mii de ani. în același timp, expe­
riențele similare avute de contemporanii noștri sînt considerate semne
ale bolii mintale. S-a întîmplat de multe ori ca persoane aduse la centrele
psihiatrice pentru că au avut intense experiențe spirituale să fie spitalizate,
supuse unei medicații tranchilizante sau chiar șocurilor electrice și să
capete etichete de diagnostic psihopatologic, ceea ce le-a stigmatizat
pentru tot restul vieții.
în climatul actual, simpla sugestie că o experiență spirituală merită
să fie cercetată sistematic și analizată foarte atent pare absurdă pentru
oamenii de știință de pregătire convențională. Exprimarea interesului
serios pentru acest domeniu poate fi considerată un semn de slăbiciune
a minții și pătează reputația profesională a cercetătorului. în realitate,
nu există nici o „dovadă" științifică capabilă să ateste că dimensiunea
spirituală nu există. Respingerea existenței ei este, în esență, o ipoteză
metafizică a științei occidentale, bazată pe o aplicare incorectă a unei
paradigme învechite. De fapt, studiul stărilor holotropice, în general,
și al experiențelor transpersonale, în particular, oferă date mai mult decît
suficiente care sugerează că postularea existenței unei asemenea dimen­
siuni este de bun-simț (Grof, 1985, 1988).
237

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Patologizînd stările holotropice de conștiință, știința occidentală a
patologizat întreaga istorie spirituală a omenirii. Ea a adoptat o atitudine
arogantă și lipsită de respect față de viața spirituală, rituală și culturală
a societăților preindustriale de-a lungul secolelor, ca și față de practica
spirituală a oamenilor din societatea noastră. Din această perspectivă,
dintre toate grupurile umane existente în istorie, doar elita intelectuală
a civilizației occidentale, care subscrie la materialismul monist al științei
occidentale, are o înțelegere corectă și demnă de încredere a existenței.
Toți cei care nu împărtășesc această perspectivă sînt considerați primitivi,
ignoranți sau induși în eroare.
Studiul sistematic al diferitelor forme de stări holotropice, realizat
în ultimele cîteva decenii de clinicieni care au folosit terapia psihedelică
și puternice psihoterapii experiențiale, tanatologi, antropologi, analiști
jungieni, cercetători ai meditației și biofeedback-ului, a arătat că psiho­
logia și psihiatria occidentală au făcut o mare greșeală respingînd expe­
riențele mistice ca manifestări de etiologie necunoscută ale patologiei
creierului. Noile descoperiri au inspirat dezvoltarea psihologiei trans-
personale, o disciplină care a întreprins o cercetare științifică obiectivă
asupra spiritualității în condiții proprii, în loc să o privească prin prisma
paradigmei materialiste.
Psihologia transpersonală studiază serios și respectă întregul spectru
al experienței umane, inclusiv stările holotropice și toate domeniile psihi­
cului — biografic, perinatal și transpersonal. Ca urmare, ea este mai
sensibilă cultural și oferă o cale de înțelegere a psihicului universală,
aplicabilă oricărui grup uman și oricărei perioade istorice. De aseme­
nea, ea onorează dimensiunile spirituale ale existenței și recunoaște
profunda nevoie omenească de experiențe transcendentale. în acest
context, căutarea spirituală apare ca o activitate inteligibilă și legitimă.
Diferența între înțelegerea Universului, naturii, ființelor umane și
conștiinței dezvoltată de știința occidentală și cea a societăților vechi
și preindustriale este, de obicei, explicată în termenii superiorității științei
materialiste asupra superstiției și gîndirii primitive magice a culturilor
aborigene. în acest context, ateismul este privit ca o perspectivă complexă
și iluminată asupra realității pe care culturile primitive urmează s-o atingă
abia atunci cînd se vor bucura de beneficiile educației occidentale. Ana­
liza atentă a acestei situații arată că motivul deosebirii nu este superiori­
tatea științei occidentale, ci ignoranța și naivitatea societăților industriale
în ceea ce privește stările holotropice de conștiință.
Toate culturile preindustriale au respectat aceste stări și au cheltuit
mult timp și energie încercînd să construiască moduri eficiente și sigure
238

SPIRITUALITATE SI RELIGIE
de inducere a lor. Ele posedau cunoștințe profunde despre aceste stări,
le cultivau sistematic și le foloseau ca principal vehicul al vieții rituale
și spirituale. Perspectivele pe care culturile respective le aveau asupra
lumii reflectau nu numai experiențele și observațiile făcute în starea
obișnuită de conștiință, ci și pe cele din stările vizionare profunde. Cer­
cetarea modernă a conștiinței și psihologia transpersonală au arătat că
multe dintre aceste experiențe sînt autentice descoperiri ale unor dimen­
siuni de obicei ascunse ale realității și nu pot fi respinse ca deformări
patologice.
în stările vizionare, experiențele altor realități sau ale noilor perspec­
tive asupra realității noastre cotidiene sînt atît de convingătoare și de
puternice, încît persoanele care le-au trăit nu au altă alegere decît să le
încorporeze în perspectiva lor asupra lumii. Astfel, expunerea experien-
țială sistematică la stările holotropice de conștiință, pe de o parte, și
absența acestei experiențe, pe de altă parte, situează culturile aborigene
și societățile tehnologice atît de departe ideologic. Nu am întîlnit pînă
acum nici un european, american sau membru al unei societăți tehnolo­
gizate care să fi avut o experiență profundă a domeniilor transcendentale
și să continue totuși să subscrie la perspectiva științei occidentale mate­
rialiste asupra lumii. Această situație este independentă de nivelul de
inteligență, de tipul și de gradul de educație sau atestatele profesionale
ale persoanelor implicate.
239

7
Experiența morții și fenomenele conexe:
perspective psihologice,
filozofice și spirituale

Cercetarea stărilor holotropice a clarificat și un alt domeniu, în trecut
renegat și supus dezacordurilor și confuziei — problema morții. în­
ceputurile acestei controverse pot fi găsite încă în dezvoltarea concep­
tuală a lui Sigmund Freud. în scrierile sale de început, Freud considera
problema morții irelevanta pentru psihologie. Motivul acestei atitudini
era convingerea că șinele operează într-o lume situată în afara spațiului
și timpului care, din acest motiv, nu cunoaște și nu recunoaște moartea,
în acest context, problemele legate de moarte, precum teama de moarte,
mascau de fapt alte probleme — dorința morții altei persoane, teama
de castrare, preocupări legate de pierderea controlului sau teama de un
orgasm sexual copleșitor (Fenichel, 1945).
în acești primi ani, Freud credea și că principala forță motivatoare
a psihicului era ceea ce el numea „principiul plăcerii", o tendință de a
evita disconfortul și de a căuta satisfacția. Ulterior, cînd a descoperit
existența fenomenelor la care acest principiu nu se aplica, precum maso­
chismul, automutilarea și nevoia de pedeapsă, această înțelegere a
psihicului a devenit greu de susținut. Lupta cu provocările conceptuale
1-a făcut să-și dea seama că fenomenele care nu se încadrează în prin­
cipiul plăcerii nu pot fi înțelese fără abordarea problemei morții.
în cele din urmă, a formulat o psihologie complet nouă, în care psihicul
nu mai era un cîmp de luptă între forțele libidinale și instinctul de auto­
conservare, ci între libidou și „instinctul morții" (Libido și Destrudo
sau Eros și Tanatos). Deși Freud însuși a considerat aceste două principii
ca instincte biologice, ele au, de fapt, clare trăsături mitologice, nu fără
asemănare cu arhetipurile jungiene (Freud, 1955 și 1964). Această revi­
zuire, considerată de Freud formularea finală a ideilor sale, nu a trezit
243

PSIHOLOGIA VIITORULUI
prea mult entuziasm printre adepții săi. O statistică realizată de Brun a
arătat că 94% dintre adepții lui Freud respingeau teoria instinctului morții
(Brun, 1953).
Lucrul cu stările holotropice a confirmat însă intuiția generală a lui
Freud cu privire la importanța psihologică a morții, dar a și revizuit,
modificat și extins substanțial vederile sale. Nu a confirmat însă existența
unui instinct independent al morții, ci a arătat că evenimentele care
amenință viața, precum rănile, operațiile, resuscitarea după înec sau cri­
zele pre și perinatale, joacă un rol important în dezvoltarea personalității
inclusiv ca surse de psihopatologie gravă. S-a mai evidențiat și că moartea
are o reprezentare importantă la nivelul transpersonal al psihicului, sub
forma amintirilor din viețile anterioare, a zeităților și domeniilor escato­
logice, și a complexelor motive arhetipale, precum cel al Apocalipsei
sau al nordicului Ragnarok.
A devenit clar, de asemenea, că o confruntare experiențială cu moartea
în cursul terapiei are un important potențial de vindecare, transformare
și evoluție. Cercetarea a arătat și că atitudinea față de moarte și împăcarea
cu ea are implicații importante asupra calității vieții, ierarhiei valorilor
și strategiei de viață. întîlnirea experiențială cu moartea, fie simbolică
(în meditație, ședințe psihedelice, urgențe spirituale sau respirație holo-
tropică) fie reală (într-un accident, război, lagăr de concentrare sau în
timpul unui atac de cord) poate duce la o puternică deschidere spirituală.
Cercetările asupra stărilor holotropice au adus multe informații fas­
cinante cu privire la diferite probleme legate de moarte, precum fenomeno­
logia experiențelor de moarte clinică, frica de moarte și rolul ei în viața
omului, supraviețuirea conștiinței după moarte și reîncarnare. Aceste
informații sînt foarte importante, nu numai pentru unele discipline știin­
țifice precum psihiatria, psihologia, antropologia și tanatologia, ci, în
general, pentru noi toți. Ar fi foarte dificil să găsim un subiect mai universal
și cu o relevanță personală mai mare pentru fiecare decît moartea.
Pe parcursul vieții, toți pierdem cunoștințe, prieteni, rude și în final
ne confruntăm cu propria moarte biologică. Avînd în vedere acest fapt,
e uimitor că, pînă la sfîrșitul anilor '60, civilizația industrială occiden­
tală a manifestat o lipsă aproape totală de interes față de tema morții.
Atitudinea era valabilă nu numai în ceea ce privește populația, în general,
ci și în cazul oamenilor de știință și profesioniștilor implicați în discipline
care ar fi trebuit să fie interesate de acest subiect, ca medicina, psihiatria,
psihologia, antropologia, filozofia și teologia. Singura explicație plau­
zibilă a acestei situații este că, dintr-un anumit motiv, societățile tehno­
logice au dezvoltat o negare masivă a morții.
244

EXPERIENȚA MORȚII SI FENOMENELE CONEXE
Dezinteresul este și mai izbitor cînd comparăm situația din socie­
tatea noastră cu cea din culturile vechi și preindustriale și realizăm că
atitudinea acestora față de moarte era diametral opusă. Moartea juca
un rol central și critic în cosmologiile, filozofiile, viața spirituală, rituală
și mitologiile lor, ca și în viața cotidiană. Importanța practică a acestei
deosebiri devine evidentă cînd comparăm situația unei persoane care
se confruntă cu moartea în aceste două medii culturale și istorice.
O persoană crescută în societatea industrială occidentală are o
perspectivă pragmatică și materialistă sau este profund influențată de
expunerea la această perspectivă. Conform neuroștiinței occidentale,
conștiința este un epifenomen al materiei, un produs al proceselor fizio­
logice din creier, fiind astfel critic dependentă de corp. Din această
perspectivă, nu încape nici o îndoială că moartea trupului, mai cu seamă
cea a creierului, reprezintă sfîrșitul absolut al oricărei forme de activitate
conștientă. Cînd acceptăm această premisă fundamentală despre primatul
materiei, concluzia este logică, evidentă și neîndoielnică. Credința în
orice formă de conștiință după moarte, călătoria postumă a sufletului
sau reîncarnarea par naive și ridicole și sînt respinse ca produse ale dorin­
țelor persoanelor incapabile să accepte evidentul imperativ biologic al
morții.
Subminarea exercitată de știința materialistă nu este singurul factor
care a redus influența religiei în cultura noastră. Cum am văzut mai de­
vreme, religia occidentală a pierdut în mare parte componenta sa expe-
riențială și, o dată cu ea, și legătura cu sursele spirituale profunde. Ca
urmare, a devenit goală, lipsită de sens și din ce în ce mai irelevantă
pentru viața noastră. în această formă, ea nu poate concura cu puterea
de convingere a științei materialiste, susținută de triumfurile ei tehno­
logice. Religia încetează să mai fie o forță vitală pe parcursul vieții și
în momentul morții. Referirile ei la viața de apoi și la lumea de dincolo
au fost izolate la lumea basmelor și manualelor de psihiatrie.
Această atitudine a inhibat interesul științific pentru experiențele
pacienților aflați în pragul morții sau pentru cele ale persoanelor aflate
în moarte clinică, pînă în anii '70. Rarele relatări cu privire la acest
subiect s-au bucurat de foarte puțină atenție, indiferent dacă au fost cărți
pentru publicul larg, ca de exemplu The Vestibule (Jess E. Weisse, 1972)
și Glimpses of the Beyond (Jean-Baptiste Delacour, 1974), sau cerce­
tări științifice, ca studiul medicilor și asistenților medicali asupra pacien­
ților aflați pe patul de moarte, realizat de Karlis Osis (Osis și al., 1961).
De la publicarea best-seller-ului internațional scris de doctorul Raymond
Moody, Viața de dincolo de moarte, în 1975, Ken Ring, Michael Sabom
245

PSIHOLOGIA VIITORULUI
și alți pionieri ai tanatologiei au acumulat dovezi impresionante cu privire
la caracteristicile uimitoare ale experiențelor de moarte clinică, de la
percepția extrasenzoriala corectă în timpul decorporalizarii pînă la
profundele modificări de personalitate care le-au urmat (Sabom, 1982;
Greison și Flinn, 1984; Ring și Valarino, 1998).
Cercetările au fost mediatizate în numeroase talk show-uri televizate
în care au apărut tanatologi și persoane revenite din moarte clinică, în
best-seller-uri și chiar în multe filme hollywoodiene. Totuși, aceste
observații remarcabile și potențial distrugătoare de paradigme, care ar
fi putut revoluționa felul în care înțelegem natura conștiinței și legătura
ei cu creierul, sînt încă respinse de majoritatea profesioniștilor ca fiind
halucinații irelevante produse de crize biologice ale organismului.
E bine știut, de asemenea, că experiențele de moarte clinică au un
impact profund asupra bunăstării fizice și psihologice a supraviețuitorilor,
ca și asupra comportamentului și a felului lor de a vedea lumea. Și totuși,
aceste evenimente nu sînt discutate, de obicei, cu pacienții, iar infor­
mațiile cu privire la ele nu sînt considerate importante pentru istoricul
cazului și nu sînt trecute în fișele medicale. în majoritatea instituțiilor
medicale nu se oferă nici un sprijin psihologic ce ar putea ajuta la
integrarea trăirilor dificile.
Persoanele care trec prin experiența morții în societatea occidentală
nu au, de multe ori, un sprijin uman eficient care le-ar facilita tranziția,
încercăm să ne protejăm de disconfortul emoțional pe care îl induce
moartea. Lumea industrială tinde să înlăture persoanele bolnave și muri­
bunde, plasîndu-le în spitale sau azile. Se pune accentul pe sistemele
de susținere a vieții și pe prelungirea ei mecanică, de multe ori dincolo
de orice limite rezonabile, și nu pe mediul uman și pe calitatea vieții
în timpul rămas de trăit. Sistemul familial s-a dezintegrat, iar copiii
trăiesc, deseori, la mari distanțe de părinți și bunici. în momentul crizei
medicale, contactul este deseori formal și minim.
Cu puține excepții, profesioniștii din domeniul sănătății mintale care
și-au construit forme specifice de suport psihologic și consiliere pentru
o gamă largă de crize emoționale au acordat o atenție infimă muri­
bunzilor. Persoanele care se confruntă cu cea mai profundă dintre crizele
imaginabile, una care afectează simultan aspectele biologice, emoționale,
interpersonale, sociale, filozofice și spirituale ale individului, sînt
singurele pentru care nu e disponibil nici un ajutor semnificativ.
O schimbare promițătoare în această privință este rețeaua tot mai vastă
de ospicii, inspirată de munca de pionierat ale lui Cicely Saunders
246

EXPERIENȚA MORȚII ȘI FENOMENELE CONEXE
(Saunders, 1967), care oferă un mediu afectiv pentru cei pe patul de
moarte.
Toate acestea se întîmplă în contextul mult mai larg al negării co­
lective a efemerității și mortalității, caracteristic civilizației industriale
occidentale. Mare parte a întîlnirii noastre cu moartea este asanată de
echipe de profesioniști care îi reduc impactul imediat. în expresia lor
extremă, acestea includ bărbieri și coafori, croitori, experți în machiaj
și chirurgi esteticieni post-mortem, care practică o gamă largă de lucrări
de cosmetizare asupra cadavrului înainte de a le fi arătat rudelor.
Presa contribuie la crearea unei și mai mari distanțări față de moarte,
diluînd-o în statistici goale, relatînd în general și cu detașare despre miile
de victime ale războaielor, revoluțiilor și catastrofelor naturale. Filmele
și emisiunile TV trivializează și ele și mai mult moartea, folosind violența
ca pe un capital. Ele anesteziază publicul modern față de relevanța
emoțională a fenomenului, expunîndu-1 la nenumărate scene de moarte
și crimă în cadrul programelor de divertisment.
Condițiile de viață existente în țările tehnologice moderne nu oferă,
în general, prea mult suport ideologic sau psihologic persoanelor care
se confruntă cu moartea. Acest fapt contrastează puternic cu situația
muribunzilor din societățile vechi și preindustriale. Cosmologiile, filozo­
fiile, mitologiiile, ca și viața lor spirituală și rituală, conțin mesajul clar
că moartea nu este sfîrșitul absolut și irevocabil al tuturor lucrurilor.
Ele oferă muribunzilor asigurarea că viața sau existența continuă sub
o altă formă dincolo de moartea biologică.
Mitologiile escatologice susțin unanim că sufletul persoanei decedate
trece printr-o serie complexă de aventuri în conștiință. Călătoria postumă
a sufletului este uneori descrisă ca o drumeție prin peisaje superbe, care
seamănă oarecum cu cele de pe Pămînt, alteori ca o întîlnire cu diferite
ființe arhetipale, sau ca o trecere printr-o succesiune de stări holotropice
de conștiință. în unele culturi, sufletul ajunge într-un sălaș temporar din
Lumea de Dincolo, ca Purgatoriul creștin sau lokas-vl budist tibetan,
iar în altele într-un sălaș etern — Raiul, Iadul, Paradisul sau Tărîmul
Soarelui. Multe culturi au construit independent unele de altele un sistem
de credințe în metempsihoză sau reîncarnare, care include revenirea
unității conștiinței la o altă viață fizică pe Pămînt.
Societățile preindustriale par să fie toate de acord că moartea nu este
înfrîngerea finală și sfîrșitul tuturor lucrurilor, ci doar o importantă
tranziție. Experiențele asociate cu moartea au fost privite ca vizite în
dimensiuni deosebite ale realității care merită a fi experimentate, stu­
diate și înregistrate cu grijă. Muribunzii erau familiarizați cu cartografiile
247

PSIHOLOGIA VIITORULUI
escatologice ale culturilor lor, indiferent dacă erau hărți șamanice, peisaje
funerare sau descrieri sofisticate ale sistemelor spirituale orientale,
similare cu cele descrise în Cartea Tibetană a morților (Bardo Thodol).
Acest important text al budismului tibetan reprezintă un contrapunct
interesant față de accentul exclusiv pragmatic pus pe viața productivă
și negarea morții caracteristic civilizației occidentale. Momentul morții
este descris ca o șansă unică de eliberare spirituală din ciclurile morții
și renașterii sau, în cazul în care nu se atinge eliberarea, o perioadă care
determină natura viitoarei încarnări. în acest context, putem considera
stările intermediare dintre vieți ibardos) ca fiind mai importante decît
existența fizică. Astfel, este esențial să ne pregătim pentru acest moment
prin practică spirituală sistematică în timpul vieții.
Un alt aspect caracteristic culturilor vechi și preindustriale care colo­
rează experiența morții este acceptarea ei ca parte integrantă a vieții,
în decursul vieții, oamenii din aceste culturi petrec mult timp alături
de muribunzi, manipulează cadavre, asistă la incinerări și trăiesc cu rămă­
șițele morților. Pentru un occidental, o vizită într-un loc ca Benares, unde
această atitudine este exprimată în forma sa extremă, poate fi extrem
de tulburătoare.
Oamenii din culturile preindustriale mor în cadrul unei familii extinse,
al clanului sau tribului. Astfel, ei primesc un sprijin emoțional semnifi­
cativ de la rudele apropiate și prieteni. De asemenea, este important să
menționăm și ajutorul psihospiritual oferit de puternicele ritualuri
realizate în momentul morții. Procedurile sînt menite să ajute persoanele
aflate în fața ultimei tranziții sau chiar să ofere îndrumări specifice pentru
călătoria post-mortem, cum e descris în Bardo Thodol.
Un factor extrem de important care a influențat atitudinea față de
moarte și experiența morții în culturile preindustriale a fost existența
diferitelor forme de pregătire experiențială pentru moarte cu ajutorul
stărilor holotropice de conștiință. Acestea includ:
Metode șamanice
Rituri de trecere
Misterele morții și renașterii
Diferite practici spirituale
Cărți ale morților
în discuțiile anterioare despre șamanism, am văzut că șamanii novici
fac primii pași pe teritoriile experiențiale ale lumii de dincolo în timpul
crizelor inițiatice. Acestea apar spontan sau sînt induse prin diferite
248

EXPERIENȚA MORȚII SI FENOMENELE CONEXE
metode în timpul uceniciei alături de șamani mai în vîrstă. După ce
încheie inițierea și integrează cu succes transformarea psihospirituală,
ei sînt capabili să intre singuri în stări holotropice, călăuzind alți membri
ai tribului în călătoriile lor vizionare.
în literatura șamanică există un acord general asupra faptului că
domeniul experiențial vizitat în timpul acestor călătorii interioare este
identic cu teritoriul traversat în călătoria postumă a sufletului. Expe­
riențele șamanilor și ale clienților lor pot fi astfel considerate o pregătire
experiențială pentru moarte. Așa cum voi arăta mai tîrziu, am putut aduna
dovezi în sprijinul acestei teze într-un proiect de dimensiuni mari despre
terapia psihedelică cu pacienți bolnavi de cancer în fază terminală.
Antropologii care fac cercetări de teren în culturile aborigene au
descris în detaliu multe rituri de trecere, ceremonii puternice pe care
aceste culturi le montează în mod repetat în momente de importantă
tranziție din viață. Antropologul olandez Arnold van Gennep, care a
inventat termenul de rit de trecere, a arătat că acesta este practic omni­
prezent la populațiile preindustriale (van Gennep, 1960). Simbolismul
extern al riturilor de trecere se leagă de obicei de triada naștere-sex-
moarte. Experiențele interioare ale inițiaților reprezintă diferite com­
binații de elemente perinatale și transpersonale, numitorul lor comun
fiind o profundă confruntare cu moartea și transcendența ulterioară.
Persoanele care trăiesc în culturi ce realizează rituri de trecere au astfel,
în timpul vieții, numeroase experiențe de moarte și renaștere psiho­
spirituală, înainte de a se confrunta efectiv cu moartea biologică.
Experiențele de moarte și renaștere psihospirituală, asemănătoare cu
cele ale șamanilor și ale participanților la riturile de trecere, au jucat
un rol-cheie și în misterele antice ale morții și renașterii. Cum am văzut
mai devreme, ele au existat în multe părți ale lumii și se bazau pe povești
mitologice despre zeități care simbolizează moartea și renașterea, ca
Inanna și Tammuz, Isis și Osiris, Pluton și Persefona, Dionysos, Atis
și Adonis, sau aztecul Quetzalcoatl și Gemenii Eroi Mayași. Aceste religii
ale misterelor erau foarte răspîndite și jucau un rol important în lumea
antică.
Popularitatea religiilor misterelor reiese din faptul că numărul ini­
țiaților care luau parte din cinci în cinci ani la misterele de la Eleusis
a fost estimat la peste trei mii. Iată cum erau slăvite misterele în poemul
epic cunoscut ca Imnul Homeric către Demetra scris în jurul secolului
al VH-lea d.Cr. de un autor necunoscut: „Pămînteanul care a văzut
Misterele este binecuvîntat, dar neinițiatul care nu și-a primit partea de
249

PSIHOLOGIA VIITORULUI
ritual nu va avea aceeași soartă ca ceilalți după ce moare și ajunge în
tărîmul unde apune soarele."
Poetul grec Pindar a scris despre inițierea de la Eleusis: „Binecuvîntat
este cel care, văzînd aceste rituri, apucă pe calea subpămînteană. El va
cunoaște sfîrșitul vieții, ca și începutul ei, prin grația divină." Similar,
mărturia marelui poet tragic și dramaturg grec Sofocle confirmă impactul
profund pe care experiența misterelor eleusine ce trezeau respect și teamă
îl avea asupra inițiaților: „De trei ori fericiți sînt muritorii care, după
ce au văzut acele rituri, pleacă spre Hades; pentru că numai ei vor avea
o viață adevărată dincolo. Pentru ceilalți, tot ce se află acolo este dia­
bolic." (Wasson, Hofmann și Ruck, 1978).
în vreme ce mitul homeric și afirmațiile lui Pindar și Sofocle men­
ționează importanța misterelor pentru întîlnirea cu moartea, faimosul
filozof, om de stat și avocat roman Marcus Tullius Cicero sublinia în
De Legibus impactul acestei experiențe asupra vieții sale și a multor
altora: „Nimic nu întrece aceste mistere. Ele ne-au îndulcit caracterul
și obiceiurile; ne-au făcut să trecem de la condiția de sălbatici la omenia
adevărată. Nu ne-au arătat numai modul de a trăi o viață plină de bucurie,
ci ne-au învățat și să murim cu speranță." (Cicero, 1977)
O altă importantă religie antică a misterelor a fost cultul mitraic,
religia soră a creștinismului și adversarul său pentru poziția de religie
mondială. în vremea sa de maximă înflorire, în secolul al III-lea î.Cr.,
influența ei se extinde din bazinul Mediteranei pînă la Marea Baltică.
Arheologii au descoperit și studiat peste două mii de mitraea,
sanctuare subterane în care aveau loc ritualurile mitraice. Ele pot fi
întîlnite de pe țărmurile Mării Negre pînă în Munții Scoției sau la granița
cu deșertul Sahara (Ulansei, 1989).
De interes deosebit pentru cercetătorii de orientare transpersonală
sînt diferitele tradiții mistice și marile filozofii spirituale din Orient —
diferitele forme de yoga, budism, taoism, sufism, misticism creștin,
cabala și multe altele. Aceste sisteme au dezvoltat forme eficiente de
meditație, meditație în mișcare, rugăciuni, exerciții de respirație și alte
tehnici de inducere a stărilor holotropice de conștiință cu profunde com­
ponente spirituale. Asemenea experiențelor șamanilor, ale inițiaților în
riturile de trecere și neofiților în misterele antice, procedurile ofereau
posibilitatea confruntării cu efemeritatea și mortalitatea, a depășirii fricii
de moarte și a transformării radicale a vieții omului.
Descrierea resurselor disponibile muribunzilor în culturile pre-
industriale nu ar fi completă fără menționarea cărților morților, precum
250

EXPERIENȚA MORȚII SI FENOMENELE CONEXE
Bardo Thodol la tibetani, Pert em hru la egipteni, Codex Borgia la azteci
sau Ars moriendi la europeni. Cînd vechile cărți ale morților au atras pentru
prima dată atenția învățaților occidentali, au fost considerate descrieri
fictive ale călătoriei postume a sufletului și produse ale dorinței oame­
nilor, incapabili să accepte realitatea dură a morții. Ele au fost puse în
aceeași categorie cu basmele și creațiile imaginare ale fanteziei, care
aveau o valoare artistică deosebită, dar nici o bază în realitatea cotidiană
și nici o relevanță practică.
Studiul mai aprofundat al textelor a arătat că ele fuseseră folosite
drept ghiduri în contextul misterelor sacre și al practicilor spirituale, și
descriau, foarte probabil, experiențele inițiaților și practicanților. Din
această nouă perspectivă, prezentarea cărților morților ca manuale pentru
muribunzi era pur și simplu un camuflaj ingenios inventat de preoți
pentru a ascunde de neinițiați funcția lor reală și a proteja sensul profund
ezoteric și mesajul lor. Problema care rămînea era descoperirea naturii
exacte a procedurilor folosite de vechile sisteme spirituale pentru a induce
aceste stări.
Cercetarea modernă a stărilor holotropice a adus neașteptate infor­
mații noi cu privire la această problemă. Cercetarea sistematică a expe­
riențelor din ședințele psihedelice și a crizelor psihospirituale spontane
a arătat că în toate aceste situații putem întîlni un întreg spectru de
experiențe neobișnuite, inclusiv secvențe de agonie și moarte, trecere
prin iad, judecată divină, renaștere, intrarea în tărîmurile celeste și con­
fruntarea cu amintiri din viețile anterioare. Aceste stări erau izbitor de
asemănătoare cu cele descrise în textele escatologice ale culturilor antice
și preindustriale.
Timothy Leary, Richard Alpert și Ralph Metzner au fost atît de impre­
sionați de paralelele dintre experiențele cu LSD și stările descrise în
Bardo Thodol, încît și-au intitulat prima carte pe această temă Experiența
psihedelica: un manual bazat pe Cartea Tibetana a Morților și au folosit
pasaje din ea pentru a-și îndruma subiecții în experimentele cu LSD
(Leary, Alpert și Metzner, 1964). O altă piesă lipsă din acest puzzle a
fost oferită de tanatologie, tînăra disciplină științifică ce studiază moartea
și muribunzii. Cercetările tanatologice ale stărilor de moarte clinică au
arătat că experiențele asociate cu situații care pun în pericol viața seamănă
foarte mult cu descrierile din vechile cărți ale morților și cu cele relatate
de subiecți după ședințele psihedelice și psihoterapia experiențială mo­
dernă. Cea mai importantă descoperire a fost observarea repetată a
251

PSIHOLOGIA VIITORULUI
capacității conștiinței decorporalizate de a percepe mediul imediat și
depărtat.
Observațiile au confirmat ceea ce susținea Bardo Thodol și păruse
pînă atunci fantastic și absurd. Conform textului, cînd murim, părăsim
granițele corpului fizic și locuim un corp bardo. în noua formă, putem
călători neîmpiedicați în orice loc de pe pămînt și, în același timp, ne
păstrăm capacitatea de a percepe mediul. Cercetările moderne asupra
conștiinței ne-au arătat astfel că vechile texte escatologice sînt în realitate
hărți ale teritoriilor interioare ale psihicului întîlnite în stările holotro-
pice profunde, inclusiv cele asociate cu moartea biologică.
Putem trăi o viață întreagă fără să experimentăm aceste teritorii sau
chiar fără să fim conștienți de existența lor, pînă cînd sîntem catapultați
în ele în momentul morții biologice. Totuși, unele persoane le pot explora
în timpul vieții. Printre instrumentele care fac acest lucru posibil se
numără substanțele psihedelice, formele puternice de psihoterapie expe-
riențială, practicile spirituale serioase și participarea la ritualurile șama-
nice. La mulți oameni, experiențele de acest gen se produc spontan, fără
nici un stimul cunoscut, în timpul crizelor psihospirituale (urgențe
spirituale).
Toate aceste situații oferă posibilitatea explorării experiențiale pro­
funde a teritoriilor interioare ale psihicului în momente cînd sîntem
sănătoși și puternici, așa încît întîlnirea cu moartea să nu mai reprezinte
o totală surpriză. Călugărul german augustinian din secolul al XVII-lea,
Abraham a Sancta Clara, a descris succint importanța practicării expe­
riențiale a morții: „Omul care moare înainte să moară nu moare cînd
moare."
„Moartea înainte de moarte" are două consecințe importante: ne eli­
berează de teama de moarte și ne schimbă atitudinea față de ea, fapt ce
ușurează considerabil părăsirea corpului în momentul morții biologice.
Totodată, eliminarea fricii de moarte ne schimbă și felul de a trăi. Astfel,
nu mai există o diferență fundamentală între pregătirea pentru moarte
și practica morții, pe de o parte, și practica spirituală care duce la ilumi­
nare, pe de alta. Din acest motiv, vechile cărți ale morților puteau fi
folosite în ambele împrejurări.
Ținînd cont de toți factorii, multe aspecte ale vieții în culturile pre-
industriale au făcut moartea psihologic mai ușoară comparativ cu situația
din civilizația tehnologică occidentală. Firesc, se pune imediat întreba­
rea dacă acest avantaj nu se datora lipsei de informații sigure despre
natura realității și autoinducerii în eroare. în acest caz, mare parte a
252

EXPERIENȚA MORȚII SI FENOMENELE CONEXE
dificultăților noastre în a ne confrunta cu moartea n-ar fi decît prețul
pe care îl plătim pentru a avea cunoștințe mai avansate cu privire la
schema universală a lucrurilor. în acest caz am putea prefera să suportăm
consecințele incomode ale cunoașterii adevărului. Numai că, o exami­
nare mai atentă a dovezilor arată că lucrurile nu stau deloc așa.
Cum am arătat în capitolul precedent, cel mai important factor respon­
sabil de diferențele izbitoare dintre perspectiva culturilor industriale
occidentale și cea a tuturor celorlalte grupuri umane pe parcursul istoriei
nu este superioritatea științei materialiste asupra superstițiilor primitive,
ci ignoranța noastră profundă relativ la problema stărilor holotropice.
Singurul mod în care perspectiva materialist-monistă a științei occidentale
poate fi menținută este suprimarea sistematică sau interpretarea greșită
a dovezilor generate de cercetarea asupra conștiinței, indiferent dacă sursa
lor este istoria, antropologia, religiile comparate sau diferite domenii
ale cercetării moderne, precum parapsihologia, tanatologia, terapia
psihedelică, biofeedback-ul, privarea senzorială, psihoterapiile expe-
riențiale sau lucrul cu persoane aflate în crize psihospirituale.
Folosirea sistematică a diferitelor forme de stări holotropice, carac­
teristică vieții rituale și spirituale a culturilor antice sau aborigene,
deschide accesul experiențial către un spectru bogat de experiențe trans-
personale. Aceasta conduce inevitabil la o nouă înțelegere a naturii
realității și a relației dintre conștiință și materie, fundamental diferită
de sistemul de credințe al societăților industriale.
Dezacordul cu privire la posibila existență a conștiinței după moarte
se reflectă tocmai în diferențele de atitudine față de stările holotropice
și nivelul experienței personale cu ele. Să revedem, de aceea, pe scurt,
observațiile din diferite domenii de cercetare care contrazic presupunerea
materialistă că moartea biologică reprezintă sfîrșitul existenței și activi­
tății conștiente de orice fel. în orice explorare de acest tip, este important
să renunțăm la prejudecăți și să ne concentrăm cît mai mult pe datele
disponibile. Aderarea apriorică de nezdruncinat la paradigma existentă,
care îi caracterizează pe oamenii de știință din curentul majoritar în acest
domeniu, este o atitudine bine cunoscută din religiile fundamentaliste.
Spre deosebire de scientismul de acest tip, știința în adevăratul sens
al cuvîntului este deschisă investigării obiective a oricărui fenomen
existent și a oricărui domeniu al realității ce se pretează unui astfel de
demers. Fără să uităm acest lucru, putem împărți dovezile existente în
două categorii: experiențe și observații care contrazic perspectiva
tradițională asupra naturii conștiinței și a relației ei cu materia și expe­
riențe și observații legate direct de supraviețuirea conștiinței după moarte.
253

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Experiențe și observații care contrazic
înțelegerea tradițională a naturii conștiinței
și a legăturii ei cu materia
Lucrul cu stările holotropice de conștiință a dus la acumularea multor
dovezi care pun sub semnul întrebării perspectiva materialist-monistă
creată de știința occidentală, mai ales credința în primatul materiei asupra
conștiinței. Majoritatea datelor au rezultat din studiul experiențelor
transpersonale și din observațiile asociate. Materialul sugerează o nevoie
urgentă de revizuire radicală a conceptelor noastre actuale despre natura
conștiinței și relația ei cu materia și creierul. Deoarece paradigma mate­
rialistă a științei occidentale a fost obstacolul major în calea oricărei
evaluări obiective a datelor despre moarte, studiul experiențelor trans­
personale are o relevanță indirectă pentru tanatologie.
Cum am văzut, în timpul experiențelor transpersonale se pot trans-
cende limitele uzuale ale eului corporal, spațiul tridimensional și timpul
liniar. Dispariția granițelor spațiale poate duce la identificări con­
vingătoare și autentice cu alți oameni, animale, viața vegetală și chiar
materiale și procese anorganice. Se pot transcende chiar și granițele
temporale, trăind episoade din viețile strămoșilor noștri, ale unor animale
sau amintiri colective, rasiale și karmice. în plus, experiențele transper­
sonale ne pot transporta în domeniile arhetipale ale inconștientului
colectiv și pot media întîlniri cu zeități extatice sau mînioase din diferite
culturi, și vizite pe tărîmuri mitologice.
în toate aceste tipuri de experiențe, putem accesa informații complet
noi, care depășesc cu mult tot ce am aflat în timpul vieții prin canalele
convenționale. Cercetarea conștiinței, care se poate extinde în afara
corpului, își menține capacitatea de a percepe mediul și a acumula
experiențe — „conștiința theta" a lui William Roii sau „corpul lung"
al indienilor irochezi — este extrem de importantă pentru supraviețuire,
din moment ce această parte a personalității umane este cel mai probabil
să supraviețuiască după moarte.
Potrivit științei materialiste, orice amintire necesită un substrat mate­
rial, cum ar fi neuronii din creier sau moleculele ADN ale genelor. Este
însă imposibil să ne imaginăm un mediu material pentru informațiile
transmise în timpul diferitelor forme de experiențe transpersonale
descrise mai sus. Este evident că informațiile nu au fost dobîndite prin
mijloace convenționale, adică prin intermediul organelor de simț, analiză
și sinteză. Ele par să existe independent de materie, posibil în cîmpul
254

EXPERIENȚA MORȚII ȘI FENOMENELE CONEXE
conștiinței sau într-un alt tip de cîmp care nu poate fi detectat deocamdată
de instrumentele noastre științifice.
Observațiile obținute din studiul experiențelor transpersonale sînt
susținute de dovezi care provin din alte domenii de cercetare. Contra-
zicînd ipotezele metafizice fundamentale ale gîndirii newtoniano-car-
teziene, unii oameni de știință explorează serios posibilități ca
„memoria fără substrat material" (von Foerster, 1965), „cîmpurile
morfogenetice", care nu pot fi detectate de nici unul dintre instrumentele
de măsură disponibile științei moderne (Sheldrake, 1981) și „cîmpul-psi"
subcuantic ce conține o înregistrare holografică exhaustivă a tuturor
evenimentelor care compun istoria Universului (Laszlo, 1993). Lucrarea
lui Sheldrake, Can Our Memories Survive the Death of Our Brains?,
care discută tocmai lipsa de dovezi că amintirile ar fi localizate în creier
este de un deosebit interes (Sheldrake, 1990).
Știința academică tradițională descrie oamenii ca fiind animale
superior dezvoltate și mașini biologice gînditoare. Dacă ținem cont doar
de experiențele și observațiile din stările hilotropice de conștiință care
ne domină viața cotidiană, părem a fi obiecte newtoniene făcute din
atomi, molecule, celule, țesuturi și organe. Totuși, experiențele trans­
personale din stările holotropice de conștiință arată clar că fiecare dintre
noi poate manifesta și proprietățile unui cîmp de conștiință care trans-
cende spațiul, timpul și cauzalitatea liniară.
Această formulă complet nouă, ce amintește vag de paradoxul undă-cor-
puscul din fizica modernă, descrie oamenii ca ființe paradoxale care
posedă două aspecte complementare. în funcție de circumstanțe, ei pot
manifesta fie proprietăți ale obiectelor newtoniene („aspectul hilotropic"),
fie proprietăți ale cîmpurilor infinite de conștiință („aspectul holotropic").
Gradul de adecvare al fiecărei descrieri depinde de starea de conștiință
în care sînt făcute observațiile. Moartea fizică pare să pună capăt func­
ționării hilotropice, în timp ce potențialul holotropic ajunge la deplina
sa expresie.
Experiențe și observații legate de supraviețuirea conștiinței
după moarte
Fenomene la granița cu moartea
Cercetătorii au raportat o varietate de fenomene interesante care se
produc în momentul morții. Aici se înscriu, de exemplu, numeroasele
255

PSIHOLOGIA VIITORULUI
relatări despre persoane care, la scurt timp după moarte, s-au arătat
rudelor, prietenilor și cunoștințelor lor. Aceste apariții prezintă o acumu­
lare semnificativă statistic pe parcursul a douăsprezece ore de la moartea
persoanelor respective (Sidgwick, 1984). Există și multe relatări despre
evenimente fizice inexplicabile, ce au avut loc în casa unei persoane
ulterior decedate — ceasuri care s-au oprit și au pornit, clopote care au
sunat sau tablouri și fotografii căzute de pe pereți — ce par să anunțe
moartea (Bozzano, 1948).
O persoană aflată în pragul morții trăiește deseori o întîlnire cu rudele
decedate, care par să-i ureze bun venit în lumea de dincolo. Aceste viziuni
pe patul de moarte sînt foarte autentice și convingătoare. Ele sînt deseori
urmate de o stare de euforie și par să faciliteze tranziția muribundului.
Obiecția obișnuită este aceea că viziunile sînt reconstituiri ale imagi­
nilor rudelor și prietenilor din amintiri și sînt produse ale imaginației.
Din acest motiv, cercetătorii au acordat o atenție deosebită viziunilor
în care din „comitetul de primire" făcea parte o persoană despre a cărei
moarte subiectul nu avusese cînd să fie informat. în literatura parapsiho­
logică, aceste observații au fost numite cazuri „vîtf în Darien" (Cobbe, 1877).
De un interes deosebit s-au bucurat experiențele de moarte clinică
ce apar la aproximativ o treime dintre persoanele care trăiesc situații
în care le este amenințată viața, precum accidentele de mașină, înec,
infarcte sau stopuri cardiace în timpul operațiilor. Raymond Moody,
Kenneth Ring, Michael Sabom, Bruce Greyson și alții au făcut ample
cercetări ale acestui fenomen și au descris un tipar experiențial
caracteristic.
în general, experiența începe cu decorporalizare, diferite forme de
reamintire a vieții și trecerea printr-un tunel întunecat. La nivel trans-
personal, ea culminează cu întîlnirea cu o ființă divină strălucitoare,
sentimentul de evaluare etică a vieții și vizitarea diferitelor lumi trans­
cendente, în unele cazuri, componente ale schemei generale ar putea
lipsi. Mai puțin frecvente sînt experiențele chinuitoare sau infernale și
cele care provoacă anxietate (Grey, 1985; Bache, 1999). Christopher
Bache a sugerat că acestea reprezintă un tip trunchiat și incomplet de
moarte clinică, în care revizuirea regresivă a vieții nu depășește nivelul
matricelor perinatale negative.
în programul nostru de terapie psihedelică cu pacienți bolnavi de
cancer în fazele terminale, realizat la Centrul de Cercetări Psihiatrice
Maryland din Baltimore, am obținut dovezi interesante privind simili­
tudinea experiențelor de moarte clinică cu cele induse de substanțele
psihedelice. Am urmărit mai mulți pacienți care au avut întîi experiențe
256

EXPERIENȚA MORȚII SI FENOMENELE CONEXE
psihedelice și abia apoi de moarte clinică, atunci cînd boala lor a progre­
sat (de exemplu, stop cardiac în timpul unei operații în care se încerca
îndepărtarea unei tumori metastazate ce comprima uretra). Aceștia au
relatat că cele două situații erau foarte asemănătoare și au descris ședin­
țele psihedelice ca valoroase experiențe de pregătire pentru moarte (Grof
și Halifax, 1977).
Aspectul cel mai fascinant al morții clinice este apariția experiențelor
de decorporalizare „veridice" (EDD-uri). Acest termen este folosit pentru
experiențele în care conștiința se desprinde de corp și are o percepție
extrasenzorială exactă a mediului. Cercetările tanatologice au confirmat
în mod repetat că persoane inconștiente sau chiar moarte clinic pot avea
EDD-uri în timpul cărora își observă corpul și procedurile de resuscitare
exercitate asupra lui de undeva, de sus, sau chiar percep evenimente ce
au loc în alte părți ale aceleiași clădiri și chiar în locuri îndepărtate.
Recent, cercetările realizate de Ken Ring au adăugat o dimensiune
interesantă acestor observații. El a arătat că în timpul experiențelor de
moarte clinică persoanele oarbe din naștere au avut viziuni a căror veri­
dicitate poate fi confirmată prin validare consensuală (Ring și Valarino,
1998; Ring și Cooper, 1999). Cercetările tanatologice moderne au
confirmat astfel descrierile clasice ale EDD-urilor ce pot fi întîlnite în
literatura spirituală și textele filozofice din toate timpurile.
Apariția EDD-urilor veridice nu se limitează la situațiile de resus­
citare, urgențe vitale și episoade de moarte clinică. Ele se pot produce
și în ședințe de psihoterapie experiențială puternică (precum terapia
strigătului primai, renaștere sau respirație holotropică), în cazul expe­
riențelor induse de substanțele psihedelice (în special cu anestezicul
disociativ ketamină), dar și spontan. Evenimentele de acest gen pot repre­
zenta episoade izolate în viața individului, sau pot apărea repetat, ca
parte a unei crize de deschidere psihică sau a unui alt tip de urgență
spirituală.
Cel mai cunoscut cercetător al EDD-urilor a fost Robert Monroe,
care după mulți ani de trăiri spontane de decorporalizare a pus la punct
tehnici electronice de laborator pentru inducerea lor și a înființat un
institut special în Faber, Virginia, unde pot fi studiate sistematic. El și-a
descris experiențele într-o serie de cărți (Monroe, 1971, 1985, 1994).
Autenticitatea EDD-urilor a fost demonstrată în cercetări clinice contro­
late, ca experimentele bine cunoscutului psiholog și parapsiholog Charles
Tart cu domnișoara Z., la Universitatea de Stat California din Davis (Tart,
1968) și testele realizate de Karlis Osis și D. McCormick cu Alex Tanous
(Osis și McCormick, 1980).
257

PSIHOLOGIA VIITORULUI
EDD-urile cu percepție extrasenzorială confirmată a mediului sînt
deosebit de importante pentru problema supraviețuirii conștiinței după
moarte, deoarece demonstrează că, în realitate, conștiința poate opera
independent de corp. Conform perspectivei materialiste occidentale,
conștiința este un produs al proceselor neurofiziologice din creier și ar
fi absurd să considerăm că se poate detașa de corp, poate deveni auto­
nomă și capabilă de percepție extrasenzorială. Și totuși, chiar asta se și
întîmplă în multe cazuri bine documentate de EDD. Neîndoielnic,
persoanele care au avut EDD s-au aflat la un pas de moarte, dar nu au
murit cu adevărat. Cu toate acestea, pare logic să presupunem că,
deoarece conștiința poate funcționa independent de corp în timpul vieții,
ea poate continua să existe și după moarte.
Experiențe din viețile anterioare
O categorie de experiențe transpersonale cu relevanță directă în
problema supraviețuirii conștiinței după moarte este retrăirea vie a epi­
soadelor din perioade istorice anterioare și din diferite părți ale lumii.
Aceste experiențe au implicații importante pentru înțelegerea naturii
conștiinței și pentru teoria și practica psihiatriei, psihologiei și psiho-
terapiei. Nu încape îndoială că secvențele experiențiale de acest tip
constituie baza empirică pentru credința larg răspîndită în reîncarnare.
Universalitatea istorică și geografică a acestei credințe arată că e vorba
de un fenomen cultural important.
Conceptele de karma și reîncarnare reprezintă piatra de hotar a hin­
duismului, budismului, jainismului, sikhismului, zoroastrismului, bu­
dismului tibetan Vajrayana, și taoismului. Idei similare pot fi întîlnite
la grupuri geografic, istoric și cultural foarte diferite, precum triburile
africane, indienii americani, culturile precolumbiene, kahunașii hawaieni,
practicanții umbandei braziliene, galii și druizii. în Grecia antică, mai
multe școli filozofice importante, printre care pitagoreicii, orficii și pla-
tonicienii, au subscris la această perspectivă. Doctrina a fost adoptată
și de esenieni, farisei, karaiți și alte grupuri iudaice și semi-iudaice, și
a format o importantă parte a teologiei cabaliste a evreimii medievale.
Ea a fost susținută și de neoplatonicieni și gnostici.
Pentru hinduși și budiști, ca și pentru cercetătorii moderni bine infor­
mați și fără prejudecăți, reîncarnarea nu este o problemă de credință,
ci una empirică, ce se bazează pe experiențe și observații specifice.
Materialul a format subiectul a numeroase cărți și articole. După părerea
lui Christopher Bache, în acest domeniu dovezile sînt atît de numeroase
258

EXPERIENȚA MORȚII SI FENOMENELE CONEXE
și de extraordinare, încît oamenii de știință care nu cred că problema
reîncarnării merită să fie studiată serios sînt „fie neinformați, fie încă­
pățînați" (Bache, 1988). Ținînd cont de importanța teoretică a subiec­
tului și de natura lui extrem de controversată, este imperativ să se
cerceteze cu atenție și critic dovezile existente, înainte de a formula orice
concluzii și judecăți referitoare la karmă și reîncarnare.
Amintirile spontane din viețile trecute la copii. O importantă dovadă
în sprijinul conceptului de reîncarnare vine din studiul numeroaselor ca­
zuri de copii ce par să-și amintească și își descriu viața anterioară într-un
alt corp, într-un alt loc, alături de alți oameni. Amintirile apar de obicei
spontan, la scurt timp după ce copiii învață să vorbească. Deseori, acest
fapt le creează probleme serioase în viață și poate fi asociat cu ceea ce
poartă numele de „patologii reziduale", precum fobiile și simptomele
psihosomatice specifice. în multe cazuri, relatările despre viețile ante­
rioare ale acestor copii par să explice diferitele lor atracții și predilecții,
altfel inexplicabile, ca și unele reacții ciudate față de anumite persoane
și situații sau diferite idiosincrazii din viața lor actuală. Cazurile au fost
studiate și descrise de psihiatri specializați în problematica infantilă.
Accesul la aceste amintiri dispare, de obicei, între cinci și opt ani.
Ian Stevenson, profesor de psihologie la Universitatea de Stat din
Charlottesville, Virginia, a analizat meticulos peste trei mii de astfel de
cazuri și le-a prezentat în Twenty Cases Suggestive of Reincarnation,
Unlearned Languages și Children Who Remember Previous Lives —
Stevenson 1966, 1984 și 1987. Din acest bogat material, el a ales numai
cîteva sute de cazuri, deoarece multe altele nu întruniseră standardele
înalte pe care și le asumase în cercetare autorul. Unele dintre cazuri au fost
eliminate, deoarece familia obținuse beneficii financiare, prestigiu social
sau atenție publică de pe urma lor, altele deoarece Stevenson a descoperit
o persoană care ar fi putut să fi funcționat ca medium pentru copil. Alte
motive de respingere au fost schimbarea relatărilor, amintirile false icripto-
mnezia), caracterul îndoielnic al martorilor sau indiciile de farsă. Numai
cele mai convingătoare cazuri au fost incluse în relatările sale finale.
Descoperirile lui Stevenson erau remarcabile. El a putut confirma
prin cercetări independente, deseori cu detalii incredibile, relatările co­
piilor despre viețile lor anterioare, deși eliminase în toate cazurile descrise
posibilitatea ca ei să fi obținut informațiile prin canale convenționale,
în unele cazuri, a dus copiii în satul sau orașul de care își aminteau.
Deși nu fuseseră niciodată acolo în viața lor actuală, ei cunoșteau topo­
grafia locului, au găsit casa în care trăiseră, au recunoscut membrii
„familiei" și sătenii și și-au amintit fostul nume.
259

PSIHOLOGIA VIITORULUI
După Stevenson, motivele pentru care copiii își aminteau viețile
anterioare puteau fi circumstanțele dramatice în care muriseră, în special
acele șocuri care „rezistă la amnezie". Faptul că cele mai vii amintiri
implică, de obicei, tocmai evenimentele care au condus în mod direct
la moarte pare să susțină această explicație. Christopher Bache ne-a oferit
o analiză detaliată a materialului lui Stevenson în ultima sa carte, Dark
Night, Early Dawn: Steps to a Deep Ecology of Mind. El a sugerat că
procesul morții ar putea avea mai multe stadii și că în cazurile lui
Stevenson acesta a rămas trunchiat și incomplet. Persoanele implicate
nu au reușit să rupă toate legăturile cu planul lumesc și să treacă în alte
dimensiuni ale realității. în toate cazurile, reîncarnarea s-a produs într-un
interval relativ scurt de la moarte și în apropierea locului în care persoana
trăise înainte (Bache, 1999).
în mod normal, copiii nu știu nimic despre evenimentele care au avut
loc în viața personalității lor anterioare după moarte. în acest fel, se poate
decide dacă ei reconstituie inconștient detaliile acelei vieți prin citirea
telepatică a minții celor care l-au cunoscut pe decedat sau dacă dețin
aceste detalii ca amintiri autentice. Poate că cea mai importantă dovadă
în sprijinul ipotezei reîncarnării se află în ultima lucrare a lui Stevenson.
Ea e centrată pe incidența ridicată a unor uimitoare semne din naștere,
care reflectă existența unor răni sau a altor evenimente din viața amintită
(Stevenson, 1997).
în evaluarea dovezilor este important de subliniat faptul că subiecții
lui Stevenson nu proveneau doar din culturi „primitive" și „exotice",
unde există oricum credința apriorică în reîncarnare, ci chiar și din țările
occidentale, inclusiv Marea Britanie și Statele Unite. Cercetările sale
au un standard de calitate foarte ridicat și s-au bucurat de o stimă
considerabilă. în 1977, Journal ofNervous and Mental Diseases a dedicat
aproape un număr întreg acestui subiect, iar cercetările au fost analizate
apoi în Journal of the American Medical Association.
Amintiri spontane din viețile anterioare la adulți. Retrăirea spontană
și vie a amintirilor din vieți anterioare apare, de cele mai multe ori, în
episoadele de criză transpersonală (urgențe spirituale). Totuși, amintiri
de diferite grade pot apărea și în stări mai mult sau mai puțin obișnuite
de conștiință, în condițiile vieții cotidiene. Ele merg de la un neașteptat
sentiment de familiaritate cu un loc pe care persoana nu 1-a mai vizitat
în această viață, pînă la revenirea unor amintiri complexe despre locuri
și perioade necunoscute pînă atunci. Psihiatria academică și teoriile
curente ale personalității se bazează pe ideea percepției unice directe
(„one-timer view"). Profesioniștii de formație tradițională știu de exis-
260

EXPERIENȚA MORȚII ȘI FENOMENELE CONEXE
tenta experiențelor din viețile anterioare, dar le consideră halucinații și
iluzii, și astfel indicații ale unei grave psihopatologii.
Amintiri provocate din viețile anterioare la adulți. Experiențele din
viețile anterioare pot fi stimulate printr-o varietate de tehnici care mediază
accesul la niveluri profunde ale psihicului. Printre ele se numără me­
ditația, hipnoza, substanțele psihedelice, izolarea senzorială, lucrul cu
corpul și diferite psihoterapii experiențiale puternice, precum terapia
strigătului primai, rebirth sau respirația holotropică. Experiențele de acest
tip apar deseori nesolicitate în ședințe cu terapeuți care nici măcar nu
lucrează cu amintirile din viețile anterioare, nici nu cred neapărat în ele.
Ele pot apărea ca surprize șocante, luîndu-i prin surprindere pe terapeuți.
Ieșirea la lumină a amintirilor din viețile anterioare este, de asemenea,
complet independentă de sistemul filozofic și religios anterior al subiectu­
lui, în plus, fenomenele apar în același continuum cu amintirile din ado­
lescență, copilărie, naștere și perioada prenatală, al căror conținut poate
fi deseori verificat cu precizie. Ocazional, amintirile din viețile anterioare
coexistă sau alternează cu fenomene perinatale (Grof, 1988, 1992).
Avem motive întemeiate să credem că experiențele din viețile ante­
rioare sînt fenomene sui generis autentice, cu implicații importante pentru
psihologie și psihoterapie datorită potențialului lor euristic și terapeutic.
Ele ne pot da sentimentul că sînt extrem de reale și autentice și, de multe
ori, mediază accesul la informații exacte despre diferite perioade istorice,
culturi și chiar evenimente istorice concrete. Natura și calitatea acestor
informații depășește deseori nivelul de educație al persoanelor implicate
și include detalii care dovedesc clar că nu au fost obținute pe canale
obișnuite. în unele cazuri, acuratețea amintirilor poate fi verificată obiec­
tiv, cu detalii surprinzătoare.
Materialul karmic este deseori implicat în patogeneza diferitelor pro­
bleme emoționale, psihosomatice și interpersonale, după cum am văzut
mai devreme în analiza de caz a lui Norbert. Analog, retrăirea expe­
riențelor din viețile anterioare are un mare potențial terapeutic. în multe
cazuri, poate rezolva simptome dificile ce nu pot fi influențate semni­
ficativ de procesul terapeutic centrat pe rădăcinile lor biografice și peri­
natale. Un aspect al amintirilor din viețile anterioare este deosebit de
surprinzător și ieșit din comun: ele sînt adesea asociate cu sincronicități
semnificative, care implică diferite aspecte ale existenței de fiecare zi.
Criteriile de verificare a conținutului experiențelor din viețile anteri­
oare sînt aceleași cu cele pentru determinarea evenimentelor de luna
trecută sau de acum zece ani. Trebuie să recuperăm amintiri specifice,
cu cît mai multe detalii, și dovezi independente, cel puțin pentru o parte
261

PSIHOLOGIA VIITORULUI
din ele. Desigur, amintirile din viețile anterioare sînt mult mai greu de
verificat decît cele din viața actuală. Ele nu conțin totdeauna informații
verificabile concrete. Dovezile sînt mai greu de găsit, deoarece eveni­
mentele pe care încercăm să le verificăm sînt mult mai vechi și deseori
implică alte țări și culturi. Este important să conștientizăm că nici
evenimentele din viața actuală nu pot fi totdeauna verificate. în plus,
majoritatea amintirilor din viețile anterioare nu permit același grad de
verificare ca cele spontane relatate de Stevenson, care sînt de obicei mai
recente și mai bogate în detalii.
în cazuri rare, circumstanțele permit verificarea amintirilor din viețile
anterioare cu detalii remarcabile. Am observat și publicat două cazuri
în care cele mai neobișnuite aspecte ale acestor experiențe au putut fi
verificate prin cercetare istorică. Primul subiect a fost o pacientă nevro­
tică, Renata, care în patru ședințe consecutive de LSD a trăit episoade
din viața unui aristocrat ceh de la începutul secolului al XVII-lea.
împreună cu alți douăzeci și șase de nobili, bărbatul a fost executat public
în vechea Piață din Praga, după ce habsburgii l-au învins pe regele ceh
în bătălia de la Muntele Alb. Prin cercetări genealogice realizate inde­
pendent și fără știrea Renatei, tatăl ei a putut trasa originile familiei pînă
la unul dintre acești nefericiți nobili (Grof, 1975).
în al doilea caz, Karl, un participant la unul din atelierele noastre de
o lună de la Institutul Esalen, a retrăit în mai multe ședințe consecutive
de respirație holotropică amintiri de pe vremea lui Walter Raleigh, cînd
Marea Britanie era în război cu Spania. în aceste experiențe, el era un
preot care împreună cu aproape patru sute de soldați spanioli fusese
asediat de armata britanică în fortăreața Dunanoir, de pe coasta de vest
a Irlandei. După lungi negocieri, britanicii le-au promis că le dau drumul
dacă se predau. Spaniolii au acceptat oferta și au deschis porțile. Britanicii
nu și-au ținut însă cuvîntul și i-au ucis cu brutalitate pe toți. Cadavrele
au fost aruncate peste metereze pe plaja de dedesubt și li s-a refuzat
înmormîntarea (Grof, 1988).
Fiind un bun artist, Karl a descris cele mai importante experiențe
ale autoexplorării sale într-o serie de imagini și desene spontane. Printre
ele se număra și viziunea propriei mîini, cu un frumos inel cu sigiliu
ce purta inițialele preotului. Printr-o meticuloasă muncă de cercetare,
Karl a identificat locul și momentul bătăliei și a găsit descrieri detaliate
ale acestui episod în arhivele istorice. Evenimentele reale s-au potrivit
perfect cu experiențele sale. Un document detaliat conținea și numele
262

EXPERIENȚA MORȚII ȘI FENOMENELE CONEXE
preotului, iar Karl a văzut cu uimire că inițialele acestui bărbat erau cele
din desenul pe care îl făcuse cu cîteva săptămîni înainte.
Practici tibetane relevante în problema reîncarnării. Literatura spiri­
tuală tibetană conține povestiri interesante ce sugerează că marii maeștri
spirituali pot obține informații legate de procesul reîncarnării și își pot
dezvolta capacitatea de a-1 controla într-o oarecare măsură. Aceasta
include posibilitatea stabilirii momentului morții, prezicerea sau chiar
alegerea momentului și locului viitoarei reîncarnări și păstrarea con­
științei în stările intermediare dintre moarte și următoarea reîncarnare
(bardos).
La fel, călugării tibetani experimentați pot, prin diferite indicii primite
în vise, meditație și alte canale, să localizeze și să identifice copilul care
este reîncarnarea unui Dalai Lama sau tulku. Apoi, copilul este supus
unui test în timpul căruia trebuie să identifice corect, din mai multe seturi
de obiecte similare, pe cele care au aparținut decedatului. Unele aspecte
ale acestei practici ar putea fi supuse, cel puțin teoretic, unei testări
riguroase conform standardelor occidentale. Alte revendicări neobișnuite
ale tradiției tibetane Vajrayana, cum ar fi existența exercițiilor ce pot
ridica temperatura corpului cu mai multe grade (tummo), au fost deja
confirmate de specialiștii occidentali (Benson și al., 1982). Cercetările
au fost făcute cu consimțămîntul și sprijinul Sfinției Sale, Dalai Lama.
Extraordinarele caracteristici ale experiențelor din viețile anterioare
au fost confirmate în mod repetat de observatori independenți. Totuși,
toate aceste fapte impresionante nu constituie neapărat o dovadă de
netăgăduit că supraviețuim morții și ne reîncarnăm ca aceeași unitate
separată de conștiință sau același suflet individual. Această concluzie
este numai una dintre interpretările posibile ale dovezilor existente. Este,
în esență, aceeași situație pe care o întîlnim și în știință, unde avem
anumite date și căutăm o teorie care să le explice și să le pună într-un
cadru conceptual coerent.
Una dintre regulile fundamentale ale filozofiei moderne a științei este
aceea că o teorie nu trebuie niciodată confundată cu realitatea pe care
o descrie. Istoria științei arată clar că există întotdeauna mai multe moduri
de interpretare a datelor disponibile. în cercetarea fenomenului vieților
anterioare, ca în oricare alt domeniu al cercetării, trebuie să separăm
datele de observație de teoriile care încearcă să le explice. De exemplu,
căderea obiectelor este o observație, în vreme ce teoriile care încearcă
să explice de ce se întîmplă așa s-au schimbat de mai multe ori în decursul
istoriei și, fără îndoială, se vor schimba din nou.
263

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Existența experiențelor din viețile anterioare, cu toate caracteristicile
lor remarcabile, este un fapt neîndoielnic ce poate fi verificat de orice
cercetător serios lipsit de prejudecăți și interesat să analizeze dovezile.
Este la fel de clar că nu există nici o explicație plauzibilă pentru aceste
fenomene în cadrul conceptual al psihiatriei și psihologiei clasice. Pe
de altă parte, interpretarea datelor existente este o problemă mult mai
complexă și mai dificilă. înțelegerea populară asupra reîncarnării ca ciclu
repetat de viață, moarte și renaștere a aceluiași individ este o concluzie
rezonabilă ce decurge din dovezile disponibile. Este categoric cu mult
superioară atitudinii pe care o adoptă majoritatea psihologilor și psihiatri­
lor de orientare tradițională. Aceștia fie nu cunosc, fie ignoră datele
disponibile și aderă rigid la modurile de gîndire înrădăcinate.
Deși observațiile care sugerează reîncarnarea sînt impresionante, nu
este greu să ne imaginăm interpretări alternative ale lor. Nici una nu
este însă conformă cu paradigma materialist monistă a științei occi­
dentale. Cel puțin două astfel de explicații alternative pot fi găsite în
literatura spirituală. în tradiția hindusă, credința în reîncarnarea indi­
vizilor separați este considerată o înțelegere populară și superficială a
reîncarnării. în ultimă instanță, o singură ființă are o existență adevărată
și aceasta este Brahman sau însuși Principiul creator.
Toți indivizii din toate dimensiunile existenței nu sînt decît produse
ale metamorfozelor infinite ale acestei imense entități. Deoarece toate
diviziunile și granițele Universului sînt iluzorii și arbitrare, doar Brahman
se reîncarnează cu adevărat. Toți protagoniștii jocului divin al existenței
sînt aspecte diferite ale Acestuia. Cînd atingem cunoașterea supremă,
vedem că toate experiențele reîncarnărilor trecute sînt doar un alt nivel
al iluziei sau maya. A vedea aceste vieți ca „vieți ale noastre" necesită
perceperea jucătorilor karmici ca indivizi separați, ceea ce denotă ignora­
rea unității fundamentale a tot ce există.
Sri Ramana Maharshi a formulat relația paradoxală dintre principiul
creator și elementele lumii materiale foarte succint:
Lumea este o iluzie
Doar Brahman este real;
Brahman este lumea
în Lifecycles: Reincarnation and the Web of Life (1988), Christopher
Bache discută un alt concept interesant al reîncarnării, întîlnit în cărțile
lui Jane Roberts (1973) și în lucrările altor autori. Aici accentul nu este
pus nici pe unitățile separate de conștiință, nici pe Dumnezeu, ci pe
Suprasuflet, o entitate care se află undeva, între cele două. Dacă termenul
264

EXPERIENȚA MORȚII SI FENOMENELE CONEXE
suflet se referă la conștiința care strînge și integrează experiențele unei
unice reîncarnări individuale, Suprasufletul sau Sufletul este numele dat
unei conștiințe mai vaste care adună și integrează experiențele unui mare
număr de încarnări. Conform acestei perspective, Suprasufletul e cel
care se reîncarnează, nu unitatea individuală de conștiință.
Bache arată că dacă sîntem extensii ale vieților anterioare, evident
nu sîntem suma tuturor experiențelor din care acestea se compun. Supra­
sufletul e cel ce se încarnează pentru a aduna experiențe concrete. O
implicare totală într-o anumită viață implică ruperea legăturii cu Supra­
sufletul și asumarea unei identități personale distincte. în momentul
morții, individul separat se dizolvă însă în Suprasuflet, lăsînd în urmă
doar un mozaic de experiențe dificile neasimilate. Ele sînt atunci reparti­
zate vieții altor ființe încarnate, într-un proces care poate fi comparat
cu împărțirea cărților de joc la un tur de masă.
în acest model, nu există continuitate autentică între viețile per­
soanelor care se încarnează în diferite epoci. Trăind părți nedigerate ale
vieților altora, nu ne trăim karma personală, ci curățăm cîmpul Supra-
sufletului. Imaginea pe care Bache o folosește pentru a ilustra relația
dintre sufletul individual și Suprasuflet este carapacea unui nautilus. Aici
fiecare cameră reprezintă o unitate separată și reflectă o anumită perioadă
din viața moluștei, dar este, la rîndul ei, integrată într-un întreg mai vast.
Pînă acum am discutat trei moduri diferite de interpretare a observa­
țiilor legate de fenomenele vieților anterioare. Unitățile încarnate au fost
descrise ca unitate individuală a conștiinței, Suprasufletului și Conștiinței
Absolute. însă nu am epuizat toate posibilitățile interpretărilor alterna­
tive care ar putea explica faptele observate. Din pricina naturii arbitrare
a tuturor granițelor Universului, am putea la fel de ușor defini principiul
încarnării ca o unitate mai vastă decît Suprasufletul, de exemplu, cîmpul
conștiinței întregii specii umane sau cel al tuturor formelor de viață.
Am putea împinge analiza mai departe, explorînd factorii ce determină
o anumită alegere a experiențelor karmice repartizate unității de conștiință
încarnate. De exemplu, unii oameni cu care am lucrat au avut intuiții
convingătoare că un factor important în procesul de selecție ar putea fi
relația dintre tiparele karmice, locul și momentul unei anumite încar­
nări, cu corelatele ei astrologice specifice. Noțiunea este în concordanță
cu observațiile din ședințele psihedelice, respirația holotropică și epi­
soadele spontane de criză psihospirituală. Ele arată că în toate situațiile,
conținutul și apariția stărilor holotropice sînt strîns legate de parcursurile
planetare. O tratare detaliată a acestui subiect poate fi găsită în cercetarea
meticulos documentată a lui Richard Tarnas, în curs de tipărire.
265

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Apariții ale morților și comunicarea cu ei
Am discutat mai devreme experiențele de întîlnire și comunicare cu
persoane decedate în două situații în care ele sînt mai frecvente. Prima,
la cîteva ore de la moartea persoanei, cînd e foarte obișnuit ca prieteni
și rude să vadă apariții ale celui decedat. A doua, chiar în momentul
morții individului sau în cazul experienței morții clinice cu viziuni ale
„comitetului de primire". Dar aparițiile persoanelor decedate nu se limi­
tează doar la aceste două situații. Ele se pot produce oricînd, spontan
sau în ședințe psihedelice, în timpul terapiei experiențiale, sau în timpul
meditației. Desigur, datele trebuie evaluate critic, cu foarte multă grijă.
Simpla existență a unei experiențe de acest tip nu înseamnă prea mult
și poate fi ușor respinsă ca fantezie indusă de dorințe sau ca halucinație.
Factori suplimentari importanți trebuie să fie prezenți pentru ca expe­
riențele să fie socotite material viabil de cercetare. Din fericire, unele
apariții au caracteristici care le fac foarte interesante sau chiar pro­
vocatoare pentru cercetători. De exemplu, multe cazuri implică apariții
ale unor persoane necunoscute subiectului, care au fost ulterior identi­
ficate cu ajutorul fotografiilor și descrierilor verbale. De asemenea, nu
este neobișnuit ca aparițiile să fie văzute în colectiv, de un întreg grup
de persoane sau succesiv, de multe persoane diferite pe perioade lungi
de timp, cum se întîmplă în casele și castelele „bîntuite".
în unele cazuri, aparițiile pot avea semne corporale distinctive apărute
în momentul morții, necunoscute subiectului. Un interes particular au
suscitat cazurile în care aparițiile decedatului au transmis informații noi,
concrete și exacte, ce pot fi verificate, sau sînt legate de o extraordinară
sincronicitate. Am întîlnit personal în terapia LSD și în respirația
holotropică mai multe cazuri remarcabile de acest tip. Iată trei exemple
ce ilustrează natura observațiilor de acest gen.
Primul dintre ele este un eveniment care a avut loc în timpul terapiei
cu LSD asupra unui pacient tînăr și deprimat care încercase de mai multe
ori să se sinucidă.
într-una dintre ședințele cu LSD, Richard a avut o experiență foarte
neobișnuită, în care îi apărea un ținut astral foarte straniu și deosebit. Acest
tărîm avea o luminiscență misterioasă și era plin de ființe acorporale, care
încercau să comunice cu el într-un mod imperios și poruncitor. El nu le
putea vedea sau auzi; le simțea însă prezența aproape tangibilă și primea
mesaje telepatice de la ele. Am notat unul dintre mesaje, care era foarte
concret și putea fi verificat ulterior.
Era o rugăminte ca Richard să ia legătura cu un cuplu din orașul Kromeriz
din Moravia și să le spună că fiul lor, Ladislav, se simțea bine și că era bine
266

EXPERIENȚA MORȚII SI FENOMENELE CONEXE
îngrijit. Mesajul includea numele și numărul de telefon al cuplului; toate
datele ne erau necunoscute mie și pacientului. Experiența a fost surprin­
zătoare; părea o enclavă străină în experiența lui Richard, fără nici o legătură
cu problemele lui și cu restul tratamentului.
După ședință, am decis să telefonez, ceea ce categoric ar fi făcut din
mine ținta glumelor colegilor, dacă aceștia ar fi aflat. M-am dus la telefon,
am format numărul din Kromeriz și am cerut să vorbesc cu Ladislav. Spre
uimirea mea, femeia de la celălalt capăt al firului a început să plîngă. Cînd
s-a calmat, mi-a spus cu voce stinsă: „Fiul nostru nu mai este printre noi;
a murit; l-am pierdut acum trei săptămîni."
Al doilea exemplu implică un prieten apropiat și fost coleg, Walter
N. Pahnke, care făcea parte din echipa noastră de cercetări psihedelice
de la Centrul Maryland din Baltimore. Era foarte interesat de parapsiho­
logie, în special de problema supraviețuirii conștiinței după moarte, și
a lucrat cu multe mediumuri și clarvăzători faimoși, inclusiv cu prietena
noastră comună, Eileen Garrett, președinta Asociației Americane de
Parapsihologie. în plus, a fost și inițiatorul programului LSD pentru
pacienții bolnavi de cancer în stadiu terminal, la Centrul de Cercetări
Psihiatrice Maryland din Catonsville.
în vara anului 1971, Walter a plecat cu soția sa, Eva, și copiii în vacanță,
la o cabană din Mâine, situată chiar pe malul oceanului. într-o zi, s-a dus
singur la scufundări și nu s-a mai întors. O căutare amplă și bine organizată
nu a reuși să găsească nici corpul, nici vreo piesă din echipamentul lui de
scufundare. în aceste condiții, Evei i-a venit foarte greu să accepte și să-i
integreze moartea. Ultima ei amintire era cu Walter ieșind din cabană, plin
de energie și în perfectă stare de sănătate. îi era deosebit de greu să creadă
că acesta nu mai făcea parte din viața ei și că urma să înceapă un nou capitol
al existenței fără a avea sentimentul încheierii celui anterior.
Fiind și ea psiholog, a fost admisă la o formare cu LSD pentru profe­
sioniștii din domeniul sănătății mintale, oferită printr-un program special
în institutul nostru. A decis să aibă o experiență psihedelică, în speranța că
va primi mai multe informații, și m-a rugat pe mine să fiu însoțitorul ei. în
a doua jumătate a ședinței, a avut o viziune foarte puternică a lui Walter
și a purtat un dialog lung și semnificativ cu el. El i-a dat instrucțiuni foarte
concrete pentru fiecare dintre copiii lor și a sfătuit-o să înceapă o viață nouă,
neîmpovărată și nelimitată de vreun sentiment de datorie față de amintirea
lui. A fost o experiență foarte profundă și eliberatoare.
Și tocmai cînd Eva se întreba dacă întregul episod nu fusese cumva doar
o plăsmuire a minții ei, Walter i-a apărut încă o dată, pentru foarte scurt
timp, și a rugat-o să înapoieze o carte pe care o împrumutase el de la un
prieten. După care i-a dat numele prietenului, camera unde se afla cartea,
267

PSIHOLOGIA VIITORULUI
titlul acesteia, raftul și i-a spus și a cîta era pe raft. Urmînd indicațiile, Eva
a găsit și a returnat cartea, de existența căreia nu știuse nimic înainte.
Kurt, unul dintre psihologii care au participat la programul nostru
de formare profesională de trei ani în psihologie transpersonală și res­
pirație holotropică, a fost martor la o mare varietate de experiențe trans-
personale ale colegilor săi, el însuși avînd cîteva. Cu toate acestea, a
continuat să fie sceptic în privința autenticității fenomenelor. Apoi,
într-una dintre ședințele sale holotropice, a trăit următoarea sincronicitate
neobișnuită, care 1-a convins că fusese prea conservator în modul în care
abordase conștiința umană.
Spre sfîrșitul ședinței, Kurt a avut experiența vie a unei întîlniri cu bunica
sa, moartă de mulți ani. Fusese foarte apropiat de ea în copilărie și fusese
profund mișcat de posibilitatea de a putea comunica din nou cu ea. în ciuda
profundei implicări emoționale în experiență, a continuat să păstreze totuși
o atitudine de scepticism profesional față de întîlnire. Desigur, avusese multe
legături cu bunica lui cînd mai era încă în viață și bănuia că mintea lui ar
fi putut crea ușor o întîlnire imaginară pornind de la aceste vechi amintiri.
însă întîlnirea cu bunica moartă a fost atît de convingătoare și de
emoționantă, încît nu a putut-o respinge ca pe o fantezie indusă de dorințe.
S-a hotărît să caute dovezi că experiența fusese reală, și nu doar un produs
al imaginației. Și-a rugat atunci bunica să-i dea o dovadă că totul se întîmpla
aievea și a primit următorul mesaj: „Du-te la mătușa Anna și caută trandafiri
tăiați." încă sceptic, a hotărît ca în weekend-ul următor să o viziteze pe
mătușa Anna și să vadă ce se întîmpla.
Kurt a găsit-o pe aceasta în grădină, înconjurată de trandafiri tăiați. A
fost uimit. Ziua vizitei lui era, din întîmplare, singura zi din an în care mătușa
făcea o tăiere radicală a trandafirilor.
Ca și cele două exemple de mai sus, observațiile de acest tip nu
reprezintă bineînțeles o dovadă de netăgăduit a existenței lumilor astrale
și a ființelor acorporale. Totuși, uimitoarele sincronicități asociate uneori
cu ele ne oferă o anumită înțelegere a felului în care credințele au apărut
și a motivului pentru care sînt atît de puternice și de convingătoare.
Respingerea acestor fenomene ca produse ale superstiției și închipuirii
nu e potrivită, iar acest domeniu fascinant merită o atenție serioasă din
partea cercetătorilor conștiinței.
Foarte interesantă este și dovada cvasi-experimentală care sugerează
supraviețuirea conștiinței după moarte și provine din domeniul foarte
controversat al spiritismului, telepatiei sau transei telepatice. Deși unele
mediumuri, printre care se numără și faimoasa Eusapia Palladino, au
fost prinse ocazional trișînd, altele, ca dna Piper, dna Leonard și
268

EXPERIENȚA MORȚII SI FENOMENELE CONEXE
dna Verall, au trecut toate testele și au cîștigat stima profundă a unor
cercetători de renume foarte minuțioși (Grosso, 1994). Cele mai bune
mediumuri au fost capabile să reproducă cu exactitate în ședințe vocea
decedatului, tiparele lui de vorbire, gesturile, manierismele și alte trăsături
caracteristice, chiar dacă mediumul nu îl cunoscuse pe acesta anterior.
întîmplător, informațiile primite erau necunoscute persoanelor pre­
zente sau chiar oricărei persoane în viață. Au existat și cazuri de intru­
ziune bruscă a unor entități „vizitatoare", ale căror identități au fost
ulterior confirmate. în alte cazuri, mesajele au fost primite în „ședințe
cu terți", în care o persoană neinformată și străină căuta informații în
locul unei rude apropiate sau prieten al decedatului. în cazuri de „cores­
pondență încrucișată", părți dintr-un mesaj inteligibil au fost transmise
prin intermediul mai multor clarvăzători.
O inovație interesantă în domeniu este procedura descrisă în cartea
lui Raymond Moody, Reunions: Visionary Encounters with Departed
Loved Ones. Inspirată de un complex subteran grecesc ce oferă posi­
bilitatea de a revedea rudele și prietenii decedați într-un vas de cupru
plin cu apă, Moody a condus o cercetare literară sistematică a feno­
menelor de citire în cristal și a altor fenomene similare. Apoi a creat
un mediu și o procedură specială care, în experiența lui, facilitează
întîlnirile cu spirite ale unor persoane dragi decedate. Moody a descris
cazuri în care aparițiile au ieșit din oglindă și s-au mișcat liber prin
cameră, ca niște imagini tridimensionale holografice (Moody, 1993).
Unele dintre relatările spiritiste sînt considerate absurde de către
occidentalii obișnuiți și cu atît mai mult de către oamenii de știință cu
educație tradițională. De exemplu, forma extremă a fenomenelor spiri­
tiste, „mediumitatea fizică", cea care include, printre altele, telekinezia
și materializările. Aici intră, de exemplu, levitația persoanelor și a obiec­
telor, proiectarea obiectelor prin aer, manifestarea unor formațiuni ecto-
plasmice și apariția inexplicabilă a unor scrieri sau obiecte.
în mișcarea braziliană spiritistă, clarvăzătorii efectuează intervenții
chirurgicale psihice folosindu-și mîinile sau cuțitele sub îndrumarea spiri­
telor persoanelor decedate. Operațiile nu necesită anestezie și rănile se
închid fără suturi. Chirurgii clarvăzători filipinezi, și ei membri ai bisericii
spiritiste, sînt cunoscuți pentru realizarea unor proceduri la fel de extra­
ordinare. Evenimente de acest tip au fost studiate și filmate în mod repetat
de cercetătorii occidentali, precum Walter Pahnke, Stanley Krippner și
Andrija Puharich.
O alternativă enigmatică în eforturile de comunicare cu spiritele
decedaților este abordarea numită transcomunicare instrumentală (TCI),
269

PSIHOLOGIA VIITORULUI
care utilizează tehnologia electronică modernă. Abordarea a debutat în
1959, cînd regizorul canadian Friedrich Juergensen a înregistrat voci
umane ale unor persoane decedate în timp ce înregistra într-o pădure
ciripitul unor vrăbii. Inspirat de observația lui Juergensen, psihologul
Konstantin Raudive a condus o cercetare sistematică a fenomenului și
a înregistrat peste o sută de mii de voci paranormale multilingve care
comunicau așa-zise mesaje din lumea de dincolo (Raudive, 1971).
Mai recent, o rețea de cercetători din toată lumea, printre care Ernest
Senkowski, George Meek, Mark Macy, Scott Rogo, Raymond Bayless
și alții, a participat la efortul de a stabili o comunicare interdimensională
cu ajutorul tehnologiei moderne. Ei pretind că au primit multe mesaje
paranormale și imagini de la diferite persoane decedate prin intermediul
mijloacelor electronice de comunicare, inclusiv a casetofoanelor, tele­
foanelor, faxurilor, computerelor și ecranelor TV. Printre spiritele care
comunicau din lumea de dincolo se numără și foști cercetători din
domeniu, precum Juergensen și Raudive (Senkowski, 1994). O entitate
acorporală, care își spune Tehnicianul, oferă așa-zise instrucțiuni tehnice
concrete și sfaturi pentru construirea unor dispozitive electronice de
receptare optimă a mesajelor din lumea de dincolo.
Oricît de fantastice și incredibile ar putea părea relatările despre comu­
nicarea cu lumea spiritelor, este puțin probabil ca o mulțime de cercetători
competenți și respectabili, printre care se numără și persoane cu acreditări
științifice și premii, să fie atrase de un domeniu ce nu oferă nici un feno­
men cu certitudine autentic de observat și studiat. Printre cei serios
interesați și implicați în spiritism s-au numărat totuși și cîștigători ai
premiului Nobel. Categoric, nu există însă nici un alt domeniu în care
pozițiile și opiniile unor oameni de știință eminenți să fie atît de ușor
respinse și chiar ridiculizate.
Terapia psihedelică la pacienți în stadii terminale
în ultimele trei decenii, am fost martorii unei creșteri rapide a cu­
noștințelor despre moarte și muribunzi. Tanatologii au realizat cercetări
sistematice ale experiențelor de moarte clinică și au pus la dispoziția
cercurilor profesionale și a publicului larg informațiile obținute. Cerce­
tătorii conștiinței și terapeuții de orientare experientiala au demonstrat
că amintirile unor trăiri de pericol vital, în special ale traumei nașterii,
joacă un rol crucial în psihogeneza tulburărilor emoționale și psiho­
somatice. Ei au înțeles și că o confruntare psihologică cu moartea într-un
context terapeutic poate fi profund vindecătoare și transformatoare.
270

EXPERIENȚA MORȚII SI FENOMENELE CONEXE
S-au schimbat multe și în modul de îngrijire a pacienților aflați în
stadiul terminal. Lucrările de pionierat ale lui Elisabeth Kiibler-Ross
au adus în atenția medicilor nevoile emoționale ale pacienților din stadiile
terminale și nevoia de a le oferi un suport adecvat (Kiibler-Ross, 1969).
Rețeaua din ce în ce mai extinsă a instituțiilor de îngrijire, rezultatul
efortului de a umaniza îngrijirile acordate pacienților terminali, inițiat
în 1967 de lucrările lui Cicely Saunders la Spitalul St. Christopher's
din Londra (Saunders, 1967), au ameliorat starea multor pacienți grav
bolnavi. De asemenea, au ajutat la crearea unei atmosfere mai relaxate
și informale, punînd accentul pe căldura umană, compasiune și sprijin
emoțional.
La sfîrșitul deceniului șase și începutul anilor '70, am avut privilegiul
de a participa timp de cîțiva ani la un program de cercetare asupra
psihoterapiei psihedelice pentru pacienții cu cancer în fază terminală;
a fost, fără îndoială, cea mai radicală și mai interesantă încercare de a
reduce suferința pacienților cu boli incurabile și de a le transforma
experiența morții. A fost una dintre cele mai emoționante experiențe
din viața mea să văd cum atitudinea față de moarte se transformă la mulți
pacienți bolnavi de cancer, în urma experiențelor mistice profunde din
timpul ședințelor psihedelice.
Din nefericire, dificultățile politice și administrative generate de
folosirea nesupravegheată a LSD-ului au făcut imposibil accesul pe scară
largă la această procedură extraordinară pentru pacienții din spitale și
instituții de îngrijire. Să sperăm că, la un moment dat, cînd isteria actuală
față de substanțele psihedelice va scădea în intensitate și politicile
administrative vor fi mai deschise, pacienții din toată lumea vor putea
profita de descoperirile cercetărilor de la Maryland și înfrunta moartea
cu mai puțină durere, mai multă demnitate, calm și serenitate.
Ideea că substanțele psihedelice pot fi folositoare în terapia per­
soanelor care mor de cancer a apărut independent în mintea mai multor
cercetători. Prima sugestie că aceste substanțe ar putea fi utile a venit
de la pediatrul ruso-american Valentina Pavlovna Wasson. După ani
de intense cercetări etnomicologice împreună cu soțul ei, Gordon Wasson,
a găsit rapoarte despre folosirea unor ciuperci psihedelice în culturile
precolumbiene și a făcut mai multe drumuri în Mexic.
După cîteva încercări, au reușit să localizeze o curandera mazatecă,
Măria Sabina, care cunoștea secretul ciupercilor magice. în iunie 1955,
soții Wasson au devenit primii occidentali primiți la o velada, un ritual
sacru al ciupercilor. într-un interviu acordat doi ani mai tîrziu, Valentina
Pavlovna a descris puternica sa experiență și a sugerat că, pe măsură
271

PSIHOLOGIA VIITORULUI
ce substanța va fi mai bine cunoscută, îi vor putea fi găsite utilizări în
tratamentul bolilor mintale, alcoolismului, dependenței de narcotice și
al bolilor terminale asociate cu durere intensă (Wasson, 1957).
A doua persoană care a sugerat că substanțele psihedelice pot fi utile
persoanelor pe moarte nu a fost un medic, ci filozoful și scriitorul Aldous
Huxley. El a fost profund interesat atît de experiențele mistice induse
de substanțele psihedelice, cît și de problemele legate de moarte și muri­
bunzi, în 1955, cînd prima lui soție, Măria, era pe moarte din cauza
cancerului, el a folosit o tehnică hipnotică pentru a o aduce în contact
cu amintirile mai multor experiențe extatice spontane pe care le avusese
în decursul vieții. Scopul explicit al experimentului era să-i ușureze
trecerea, prin inducerea unei stări mistice de conștiință. Experiența 1-a
inspirat pe Huxley să descrie o situație similară în romanul său Insula,
unde medicamentul moksha, un preparat făcut din ciuperci psihedelice,
este folosit pentru a o ajuta pe Lakshmi, unul dintre personajele princi­
pale, să înfrunte moartea (Huxley, 1963).
într-o scrisoare către Humphrey Osmond, psihiatru și pionier al
cercetărilor psihedelice care i-a prezentat LSD-ul și mescalina, Huxley
scria: „Propria mea experiență cu Măria m-a convins că putem face multe
pentru muribunzi, așa încît actul fiziologic cel mai pur din existența
umană să fie ridicat la nivelul conștiinței și poate chiar al spiritualității."
într-o altă scrisoare către Humphrey Osmond, scrisă în 1958, Huxley
a sugerat un număr de utilizări pe care le prevedea pentru LSD, printre
care „…un alt proiect — administrarea LSD-ului la cazurile de cancer
în fază terminală, în speranța că va face moartea un proces mai spiritual,
mai puțin limitat la fiziologie".
în 1963, cînd Huxley murea el însuși de cancer, a demonstrat seriozi­
tatea propunerii sale. Cu cîteva ore înaintea morții, a rugat-o pe a doua
lui soție, Laura, să-i dea 100 de micrograme de LSD pentru a-i ușura
moartea. Experiența emoționantă a fost descrisă ulterior în cartea Laurei
Huxley, This Timeless Moment (Acest moment atemporal — Huxley,
1968). Sugestia lui Aldous Huxley, deși puternic ilustrată de exemplul
personal, nu a avut cîțiva ani nici o influență asupra cercetătorilor din
domeniul medical. Următoarea contribuție în domeniu a venit de la o
sursă neașteptată, fără nici o legătură cu scrierile și gîndirea lui Huxley.
La începutul anilor '60, Eric Kast, de la Chicago Medical School,
a studiat efectele diferitelor substanțe asupra durerii, în căutarea unui
analgezic bun și sigur. în cursul acestui studiu, a început să se intereseze
de LSD. într-un articol publicat în 1963, Kast și Collins au descris
rezultatele unei cercetări în care efectele LSD-ului erau comparate cu
272

EXPERIENȚA MORȚII SI FENOMENELE CONEXE
cele a două narcotice puternice cunoscute, Dilaudid și Demerol. Analiza
statistică a rezultatelor a arătat că efectul analgezic al LSD-ului era su­
perior ambelor opiacee (Kast, 1963; Kast și Collins, 1964).
Pe lîngă reducerea durerii, Kast și Collins au observat că unii pacienți
manifestau după o experiență cu LSD o uimitoare indiferență față de
gravitatea situației lor. Vorbeau des despre moartea lor iminentă cu o
atitudine emoțională ce putea fi considerată atipică în cultura noastră;
totuși, era evident că această nouă perspectivă era benefică în situația
în care se aflau pacienții. într-o cercetare ulterioară, aceiași autori au
confirmat descoperirile inițiale despre efectele analgezice ale LSD-ului.
Reducerea durerii a durat în medie douăsprezece ore, dar la unii pacienți
s-a întins pe o perioadă de cîteva săptămîni. Mulți au manifestat și o
schimbare a atitudinii filozofice și spirituale față de moarte, „o fericire
oceanică" și un moral crescut (Kast și Collins, 1966).
în cercetările de mai sus, pacienții au primit LSD fără nici o informație
prealabilă despre efectele sale și nu li s-a oferit nici un fel de sprijin
psihologic în timpul ședințelor. Kast a interpretat schimbările de atitudine
față de moarte în termeni psihanalitici, ca „regresie la stadiul de omni­
potență infantilă" și „negare psihologică a gravității situației", și nu ca
o schimbare autentică a perspectivei filozofice și spirituale. în ciuda a
ceea ce ar putea fi considerate neajunsuri ale studiilor și interpretărilor
lui Kast, valoarea istorică a efortului său de pionierat nu poate fi pusă
la îndoială. El nu numai că a descoperit valoarea analgezică a LSD-ului,
dar a și furnizat primele dovezi experimentale în sprijinul ideilor Valentinei
Pavlovna și ale lui Aldous Huxley.
Rezultatele încurajatoare ale studiilor lui Kast și Collins l-au inspirat
pe Sidney Cohen, psihiatru renumit din Los Angeles, prieten cu Aldous
Huxley și unul dintre pionierii cercetării psihedelice, să înceapă un
program de terapie psihedelică pentru pacienții cu cancer în faza termi­
nală. Cohen a confirmat descoperirile lui Kast cu privire la efectul
LSD-ului asupra durerii intense și a subliniat importanța dezvoltării unor
tehnici care să transforme experiența morții (Cohen, 1965). Colaboratorul
său, Gary Fisher, care a continuat cercetările, a subliniat rolul impor­
tant pe care experiențele transcendentale îl joacă în tratamentul muri­
bunzilor, indiferent dacă ele sînt spontane, rezultînd din diferite practici
spirituale, sau induse de substanțe psihedelice (Fisher, 1970).
O altă serie de observații care au fost ulterior integrate în teoria și
practica terapiei psihedelice pentru muribunzi și-a avut originea la Insti­
tutul de Cercetări Psihiatrice din Praga, Cehoslovacia, unde am condus
în anii '60 un proiect de cercetare ce studia potențialul terapeutic și euristic
273

PSIHOLOGIA VIITORULUI
al LSD-ului și al altor substanțe psihedelice. în cursul cercetării, am
observat în mod repetat că starea clinică a pacienților s-a ameliorat con­
siderabil după ce au avut experiențe intense de moarte psihospirituală
și renaștere.
în plus, pe lîngă descrierea ameliorării diferitelor simptome emoțio­
nale și psihosomatice, pacienții au afirmat deseori că experiențele le-au
schimbat profund imaginea despre moarte și atitudinea față de ea. Printre
ei s-au aflat și doi pacienți care suferiseră de tanatofobie, frica patologică
de moarte. Deoarece erau, în general, persoane tinere și sănătoase, am
fost foarte curios să văd dacă aceleași schimbări se produc și la pacienți
cu boli terminale, pentru care perspectiva morții se afla în viitorul
imediat. Am realizat ședințe LSD cu mai mulți pacienți din această
categorie și am fost foarte impresionat de rezultate. Mă pregăteam să
încep un studiu special care să exploreze problema în detaliu, cînd am
primit o bursă de cercetare de un an în Statele Unite.
A fost o mare surpriză pentru mine cînd, la prima întrunire a echipei
de cercetare de la Spring Grove, după sosirea mea la Baltimore, s-a
discutat despre terapia LSD la pacienții cu cancer. Ideea de a începe
un program special de cercetare a fost inspirată de nenorocirea unei
colege, Gloria, o femeie între două vîrste care se bucura de multă
popularitate printre colegi și care a fost diagnosticată cu un cancer la
sîn. Cancerul era în faza de metastază și prognoza era destul de sumbră.
Ea devenise foarte deprimată și trăia o puternică teamă de moarte.
Echipa de la Spring Grove realiza un vast studiu cu alcoolici cronici,
în care se făceau și ședințe de terapie cu LSD. Simptomele pacienților
care au răspuns cel mai bine la terapia psihedelică, măsurate cu Minnesota
Multifasic Personality Inventory (MMPI), erau depresia și anxietatea.
Sidney Wolf, unul dintre terapeuții care lucrau cu LSD, a sugerat perso­
nalului că ar merita să se facă un experiment pentru a vedea dacă depresia
și anxietatea colegei lor ar răspunde la terapia cu LSD, chiar dacă erau
clar reacții apărute în urma unei situații disperate de viață. Rezultatul
experimentului lui Sidney Wolf a fost atît de încurajator, încît echipa
de cercetare se gîndea acum serios să inițieze un program special de
cercetare cu un grup de pacienți bolnavi de cancer.
Următorul pas important în această întreprindere a fost făcut la sfîrșitul
anului 1967, cînd Walter Pahnke s-a alăturat echipei de la Spring Grove.
Walter a avut un rol decisiv în schimbarea interesului inițial al perso­
nalului într-o cercetare-pilot și, în final, într-un mare proiect de cercetare.
Era doctor în medicină, absolvent al Școlii de Medicină de la Harvard,
cu un doctorat în religie comparată și un masterat în problematica
274

EXPERIENȚA MORȚII SI FENOMENELE CONEXE
divinității. E greu de imaginat o pregătire mai bună pentru realizarea
terapiei psihedelice la pacienți bolnavi de cancer, decît această combi­
nație de medicină, psihologie și religie.
Cu energie, entuziasm și devotament neobișnuit, Walter a preluat rolul
de șef de proiect, cercetînd terapia LSD la pacienții bolnavi de cancer.
El a reușit să obțină fonduri de la Fundația „Mary Reynold Babcock"
(țigările Winston/Salem). Ulterior, a inițiat un proiect similar, în care
o substanță psihedelică cu acțiune scurtă, dipropiltriptamina (DPT), a
fost folosită în locul LSD-ului. Din nefericire, înainte de terminarea
proiectului, Walter a dispărut, în timp ce făcea scufundări în Oceanul
Atlantic lîngă cabana sa din Mâine. Cum am descris mai devreme în
acest capitol, nici cadavrul și nici echipamentul său de scufundare nu
au fost găsite vreodată, iar moartea sa a rămas un mister.
După moartea lui Walter, am preluat conducerea proiectului Spring
Grove, cercetarea asupra subiecților bolnavi de cancer fiind principala
mea responsabilitate. Proiectul a fost extins pentru a include o altă
substanță psihedelică, metilen-dioxi-amfetamina (MDA). Am reușit să
finalizăm cercetarea și am prezentat rezultatele la întrunirea Fundației
de Tanatologie din New York City și, ulterior, într-o carte scrisă împre­
ună cu Joan Halifax, intitulată The Human Encounter with Death (Grof
și Halifax, 1977).
Cercetarea de la Spring Grove privind terapia psihedelică la pacienții
bolnavi de cancer a fost un efort colectiv, la care a participat și Centrul
de Cercetări Psihiatrice Maryland și Secția de Oncologie a Spitalului
Sinai din Baltimore. Walter Pahnke și cu mine am petrecut cîte o zi pe
săptămînă la Sinai, participînd la conferințele personalului și la vizitarea
bolnavilor. Oncologii de la Sinai au recomandat pentru programul nostru
pacienți pentru care nu se mai putea face nimic din punct de vedere
medical și care sufereau de dureri, depresie și teama de moarte. împreună
cu Walter, am stat de vorbă cu acești pacienți și le-am explicat programul.
Dacă erau interesați, primeam de la ei consimțămîntul și îi acceptam
în program.
Terapia psihedelică consta din trei faze. Prima era perioada de pre­
gătire, care dura aproximativ douăsprezece ore. în aceste ședințe inițiale,
analizam trecutul pacienților, situația prezentă și stabileam cu ei și cu
familia o bună relație de lucru. Voiam să știm ce li se spusese despre
boala lor, care le fusese reacția și ce impact avusese boala asupra vieților
lor. O sarcină importantă în timpul pregătirii era evaluarea situației
interpersonale din familia pacientului, natura și cantitatea de „treburi
neterminate". Ultimele două ore ale perioadei de pregătire erau dedicate
275

PSIHOLOGIA VIITORULUI
unei discuții despre ședința psihedelica — efectele substanțelor, situațiile
care pot apărea, lucrul corporal necesar și modurile de comunicare a
experienței.
A doua fază a tratamentului era ședința psihedelica propriu-zisă. De
obicei, doza de LSD era între 300 și 500 micrograme, pentru dipropil-
triptamină (DPT), o substanță cu o acțiune asemănătoare cu LSD-ul,
dar cu o durată mai scurtă, între 90 și 150 miligrame, și pentru metilen-
dioxi-amfetamină (MDA) între 100 și 150 miligrame. Ședințele LSD
durau de obicei o zi întreagă, ședințele DPT și MDA depășeau o jumătate
de zi. în tot acest timp, clientul era însoțit de un terapeut și un coterapeut,
totdeauna o echipă bărbat-femeie. Poziția culcat, folosirea căștilor, a
măștii pentru ochi și a muzicii care însoțea pacientul în cea mai mare
parte a ședinței ajutau la interiorizarea procesului. Din experiența noastră,
interiorizarea ședinței sporește beneficiile și scade riscurile de folosire
a psihedelicelor.
Cînd efectul farmacologic al substanței psihedelice slăbea, pacientul
era încurajat să deschidă ochii, să se ridice și să-și împărtășească pe scurt
experiența. Era și momentul în care introduceam lucrul cu corpul pentru
a rezolva problemele reziduale, dacă era cazul. Cînd experiența interioară
vie pierdea din intensitate, invitam la ședință rude sau prieteni aleși de
client. „Reuniunea familială", care dura pînă la sfîrșitul ședinței, era o
parte foarte importantă a procedurii. Faptul că pacienții erau încă într-o
stare holotropică de conștiință permitea o comunicare mai deschisă și
mai sinceră. Ceea ce făcea posibilă depășirea confuziei și a distorsiunilor
care existau deseori în interacțiunile dintre pacientul care murea, familie
și personalul medical.
Reuniunea oferea prilejul de a discuta, în multe cazuri pentru prima
oară, sentimentele pacientului și ale familiei față de boală, de iminența
morții și sentimentele lor reciproce. Urma apoi o cină comandată la un
restaurant chinezesc din apropiere, unde aveau feluri de mîncare cu
gusturi, culori și texturi interesante. împreună cu mediul uman cald și
muzica, mîncarea îi ajuta pe pacienți să conecteze sentimentele noi și
pozitive la diferite aspecte ale vieții cotidiene. După cină, pacienții petre­
ceau restul serii și nopții cu rudele sau prietenii aleși de ei. Apartamentele
noastre de tratament erau unități independente, dotate cu băi și bucătării
mici, oferind oaspeților tot ce aveau nevoie.
în ziua și săptămîna următoare, fixam interviuri post-ședință, pentru
a ajuta pacienții să integreze experiențele și a aduce noi informații în
viața lor de zi cu zi. Protocolul cercetării ne permitea să repetăm ședința,
dacă părea necesar sau adecvat. Din cauza naturii tulburării fizice,
276

EXPERIENȚA MORȚII SI FENOMENELE CONEXE
cercetarea nu avea o durată fixă și, spre deosebire de celelalte proiecte
ale noastre, nici o restricție externă legată de numărul de ședințe nu ne
era impusă de protocolul de cercetare.
Rezultatele erau evaluate prin teste psihologice și un instrument spe­
cial construit în acest scop de Walter Pahnke și Bill Richards, scala de
evaluare a stării emoționale (ECRS). Această scală a făcut posibilă
obținerea unor valori de la -6 la +6 pentru gradul de depresie al pacien­
tului, izolare psihologică, anxietate, dificultate de a se descurca singur,
teamă de moarte și preocupare față de moarte și suferință fizică. Eva­
luările se făceau cu o zi înainte și trei zile după ședința psihedelica de
către medici curanți, asistente, membri ai familiei și terapeuți.
în cercetarea legată de efectele terapiei LSD, la aproximativ 30%
din pacienți s-au observat ameliorări însemnate, la 40%, ameliorări
moderate și restul de 30% au rămas, în linii mari, la fel. în cele cîteva
cazuri în care rezultatul post-ședință a fost mai prost decît cel dinaintea
ședinței, diferența a fost minimă și statistic nesemnificativă (Kurland
și al., 1968; Richards și al., 1972). în cercetarea DPT, s-au descoperit
tendințe importante și rezultate semnificative la anumite scale indivi­
duale, dar, în general, cercetarea nu a adus dovezi că DPT-ul poate înlocui
cu succes LSD-ul în terapia psihedelica a pacienților bolnavi de cancer
(Richards, 1975). Acest lucru era în acord cu părerile și sentimentele
terapeuților, care aproape unanim au preferat să lucreze cu LSD.
în diferite domenii au fost observate schimbări terapeutice impor­
tante. Cele mai puțin surprinzătoare au fost efectele pozitive ale terapiei
psihedelice asupra simptomelor emoționale precum depresia, tendințele
sinucigașe, tensiunea, anxietatea, insomnia și izolarea psihologică,
deoarece erau bine cunoscute din alte cercetări. Cercetarea de la Spring
Grove a confirmat și relatările anterioare formulate de Kast și Collins
despre capacitatea LSD-ului de a reduce durerea fizică, chiar și în cazuri
în care narcoticele fuseseră ineficiente. Efectul analgezic era adesea
puternic și dura cîteva săptămîni sau chiar luni. Totuși, nu era legat de
doză și nici suficient de previzibil pentru a fi un simplu analgezic
farmacologic.
Aceasta e o observație foarte ciudată care implică, în mod clar, un
mecanism complicat și nu poate fi explicată numai prin efectul farmaco­
logic al substanței. Noi am încercat să o explicăm prin „teoria porții"
(gate-control theory) formulată de Ronald Melzack (Melzack, 1950;
Melzack și Wall, 1965). Potrivit ei, durerea este un fenomen complex
care include, în afara mesajului senzorial cu privire la leziunile tisulare
277

PSIHOLOGIA VIITORULUI
și reacția motorie la leziuni, și istoricul durerii, evaluarea emoțională
a senzațiilor, sensul suferinței și programarea culturală.
Acești factori sînt, desigur, semnificativ diferiți, în funcție de circum­
stanțe — dacă durerea este trăită în contextul unei boli progresive, al
unei nașteri dificile, al torturii într-un lagăr de concentrare sau în timpul
dansului Soarelui la indienii Lakota Sioux. Cînd este administrat LSD,
efectul asupra durerii reflectă interacțiunea dintre efectul complex al
substanței asupra proceselor neurofiziologice și psihospirituale din creier
și efectul asupra mecanismelor durerii, de complexitate comparabilă.
Rezultatul final implică multe niveluri și dimensiuni și, din acest motiv,
nu este ușor previzibil.
Efectul cel mai important și mai vizibil al LSD-ului la pacienții cu
cancer în stadiu terminal a fost o schimbare profundă a conceptului morții
și o semnificativă reducere a fricii de moarte. Experiențele profunde
de moarte și renaștere psihospirituală, de unitate cosmică, amintirile din
viețile anterioare și alte forme de trăiri transpersonale par să facă moartea
fizică mult mai puțin înspăimîntătoare. Faptul că experiențele pot avea
un efect atît de convingător asupra persoanelor care mai au doar cîteva
luni, săptămîni sau zile de trăit, merită o atenție considerabilă. Expe­
riențele au loc într-un context complex — psihospiritual, mitologic și
filozofic — și nu pot fi respinse ca iluzii momentane, determinate de
funcționarea defectuoasă a creierului.
Experiențele psihedelice care ajung la nivelurile perinatal și trans-
personal au, de obicei, un efect profund asupra ierarhiei de valori și
strategiei de viață a pacienților. Acceptarea psihologică a efemerității
și a morții duce la conștientizarea inutilității și absurdității ambițiilor
grandioase și atașamentului față de bani, statut, celebritate și putere, ca
și a urmăririi altor valori vremelnice. Aceasta ușurează confruntarea cu
pierderea obiectivelor seculare și a tuturor bunurilor lumești. O altă
schimbare importantă afectează orientarea în timp; trecutul și viitorul
devin mult mai puțin importante decît momentul prezent și trăirea clipei.
Acest lucru este asociat cu un interes crescut pentru viață, cu tendința
de a aprecia și savura fiecare moment al ei și de a aprecia lucrurile simple
precum natura, hrana, muzica și compania oamenilor. Apare, de obicei,
și o dezvoltare importantă a spiritualității, de natură mistică, universală
și ecumenică, fără legătură cu vreo afiliere religioasă. Am întîlnit cazuri
în care credințele religioase tradiționale ale unui muribund au fost
iluminate de noi dimensiuni ale sensului.
278

EXPERIENȚA MORȚII SI FENOMENELE CONEXE
Efectele pozitive ale terapiei psihedelice se extind dincolo de persoana
care moare, asupra familiei și a prietenilor apropiați. Natura suferinței
și a procesului de doliu este profund afectată de natura și gradul
conflictelor din relațiile supraviețuitorilor cu persoana care moare.
Adaptarea la moarte a unui membru al familiei poate fi mult mai dificilă
dacă rudele au sentimente negative sau confuze privind comportamentul
lor față de persoana care moare și față de modul în care a fost gestionată
întreaga situație.
Absența prilejurilor de a exprima iubirea și compasiunea pentru cel
care moare, de a arăta gratitudinea pentru trecut și de a găsi un mod de
a-și lua adio lasă supraviețuitorilor un sentiment de nemulțumire și culpa­
bilitate. Dacă terapeutul se poate integra în sistem ca un agent catalizator
și poate ajuta la deschiderea canalelor de schimb emoțional și comu­
nicare, moartea poate deveni un eveniment cu o profundă semnificație
psihospirituală pentru toți cei implicați.
Voi exemplifica potențialul terapiei psihedelice pentru bolnavii de
cancer printr-un studiu de caz — Joan, casnică, mamă a patru copii și
fostă dansatoare, care în momentul tratamentului avea 40 de ani. Doi
dintre copiii ei, o fiică de 17 ani și un fiu de 8 ani, erau din prima
căsătorie. Joan avea în grijă și un băiețel adoptat de 9 ani și un alt fiu
de 9 ani din prima căsătorie a soțului său. Cancerul ei, un carcinom
malign invadant, a fost diagnosticat în august 1971, după o lungă
perioadă de tulburări gastrointestinale vagi și tranzitorii.
Joan a decis că nu vrea să-și petreacă restul vieții în așteptarea morții.
Voia să participe activ la procesul terapeutic, indiferent cît de mică era
speranța demersului. După ce medicul i-a spus clar că nu se mai poate
face nimic pentru ea din punct de vedere medical, Joan a început să caute
vindecători spirituali și alte forme de tratament neconvențional. în același
timp, a auzit despre programul de la Spring Grove pentru persoane
bolnave de cancer și a fixat o întîlnire cu noi pentru a vedea locul, a se
întîlni cu oamenii implicați în proiect și a primi informații concrete despre
programul de tratament.
A venit la primul interviu împreună cu soțul ei, Dick. El era profesor,
foarte puternic influențat de toată publicitatea negativă legată de LSD
și îngrijorat de posibilele efecte adverse ale substanței. A trebuit să-i
explicăm că în cazul folosirii corecte a LSD-ului raportul riscuri/beneficii
este radical diferit de cel rezultat din folosirea nesupervizată a LSD-ului
în cazul autoexperimentării. După ce am lămurit problema, atît Joan,
cît și Dick au participat cu entuziasm la program.
279

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Pregătirea pentru prima ședință cu LSD a lui Joan a constat din cîteva
interviuri fără LSD la care a venit numai ea, și unul la care a venit și
soțul ei. Joan era profund deprimată și foarte agitată. Simțea o reducere
drastică a poftei de viață și o lipsă de interes pentru subiecte și activități
care înainte de boală îi aduceau mare bucurie. Pe parcursul bolii, devenise
foarte încordată și iritabilă. în timpul discuțiilor preliminare, suferința
ei fizică era încă tolerabilă. Simțea un disconfort gastrointestinal
nediferențiat, dar durerea nu atinsese o intensitate care să-i facă viața
insuportabilă.
Joan simțea că, în ansamblu, problema ei în acel moment era pre­
ocuparea anxioasă față de ceea ce îi va aduce viitorul, și nu suferința
prezentă. Era perfect conștientă de situația cu care se confrunta —
cunoștea diagnosticul și prognosticul — și putea să discute despre ea
deschis. Principala ei preocupare era să ajungă la un final decent și cinstit
al relației cu Dick și cu toți copiii. Joan dorea să-i lase împăcați și cu
sentimente bune, fără vină, furie, amărăciune sau suferință patologică,
într-o situație în care ar putea continua să trăiască fără să ducă povara
psihologică a morții ei.
Prima ședință LSD
Am început ședința cu o teamă considerabilă și mi s-a părut foarte
liniștitor să-i țin pe Stan și Jewell de mînă. La aproximativ 20 de minute
de la administrarea a 300 micrograme de LSD, am început să am senzația
de plutire și vibrație. în timp ce ascultam concertul nr. 2 pentru pian de
Brahms, am simțit că stau în picioare în holul gigantic al unui aeroport
futurist, supersonic, așteptîndu-mi avionul. Holul era plin de pasageri
îmbrăcați foarte modern; un sentiment ciudat de agitație și nerăbdare părea
să străbată această mulțime neobișnuită.
Brusc am auzit o voce puternică prin sistemul de difuzoare al aeroportu­
lui: „Evenimentul pe care îl vei trăi ești Tu. La unii dintre voi, după cum
observați poate, se întîmplă deja." Cînd m-am uitat înjur la tovarășii mei
de călătorie, am văzut schimbări ciudate pe fețele lor; corpurile lor se con­
torsionau și luau posturi neobișnuite, în timp ce începeau călătoria în lumile
lor interioare. în acel moment, mi-a atras atenția un bîzîit intens și liniștitor,
ca un semnal radio, care mă conducea prin experiență și mă liniștea. Creierul
meu părea că arde foarte încet, revelîndu-și conținutul într-un șir de imagini.
A apărut foarte clar imaginea tatălui meu și natura relației noastre a fost
analizată și explorată cu precizia unei operații chirurgicale. Am perceput
nevoia lui ca eu să fiu ceva sau cineva ce nu puteam fi. Am realizat că trebuie
să fiu eu însămi, chiar dacă îl dezamăgesc. Am sesizat o întreagă rețea de
nevoi ale altor persoane — ale soțului meu, ale copiilor, ale prietenilor. Am
280

EXPERIENȚA MORȚII ȘI FENOMENELE CONEXE
realizat că nevoile altor persoane făceau să-mi fie mai greu să accept reali­
tatea morții mele iminente și să mă abandonez acestui proces.
Apoi, călătoria interioară a devenit mai profundă și am început să întîlnesc
diferiți monștri înspăimîntători, care păreau imagini din arta asiatică —
demoni perfizi și creaturi scheletice, înfometate, suprarealiste, toate într-o
culoare stranie, cu irizări verzi. Era ca și cum o întreagă panoplie de demoni
din Cartea tibetană a morților fusese chemată și toți dansau sălbatic în capul
meu. De cîte ori mă apropiam și intram în ei, frica dispărea și imaginea se
transforma în altceva, de obicei destul de neplăcut. La un moment dat, cînd
priveam niște creaturi dezgustătoare, demonice, mi-am dat seama că erau pro­
duse ale minții mele și extensii ale mele. Am mormăit: „Hm, asta sînt eu."
întîlnirea cu demonii a fost însoțită de o intensă zbatere pentru a respira
și de sentimente de anxietate, dar a durat relativ puțin. Cînd s-a încheiat,
am simțit cantități fantastice de energie curgîndu-mi prin corp. Era atît de
multă energie, încît nici o persoană singură nu o putea stăpîni și gestiona
eficient. Mi-am dat seama că aveam atît de multă energie, încît în viața mea
de zi cu zi ajungeam s-o neg, s-o folosesc greșit și s-o proiectez asupra altor
persoane. M-am revăzut fulgerător în diferite etape ale vieții, încercînd
diferite roluri — fiică, iubită, tînără soție, mamă, artistă — și mi-am dat
seama că nu aveau cum funcționa, deoarece erau containere inadecvate
pentru energia mea.
Cel mai important aspect al experiențelor a fost importanța lor pentru
înțelegerea morții. Am văzut desfășurarea magnifică a planului cosmic în
toate nuanțele și ramificațiile ei infinite. Fiecare individ reprezenta un fir
din frumoasa țesătură a vieții și juca un anumit rol. Toate rolurile erau la
fel de necesare nucleului central de energie al Universului; nici unul nu era
mai important decît celelalte. Am văzut că, după moarte, energia vieții suferă
o transformare și rolurile sînt remodelate. Mi-am văzut rolul în această viață,
ca pacient bolnav de cancer, și am fost capabilă și deschisă să-1 accept.
Am văzut și am înțeles intuitiv dinamica reîncarnării. Era reprezentată
simbolic, ca o imagine a pămîntului cu multe căi ce duc în toate direcțiile;
păreau niște tuneluri într-un gigantic mușuroi de furnici. Mi-a devenit clar
că am mai trăit multe vieți înainte de aceasta și că vor urma multe altele.
Scopul și sarcina erau explorarea și trăirea experiențelor care ne sînt destinate
în scenariul cosmic. Moartea este doar un episod, o experiență tranzitorie
în acest magnific spectacol peren.
Pe tot parcursul ședinței, am văzut picturi, sculpturi, artefacte și arhi­
tectură din țări și culturi diferite — Egiptul antic, Grecia, Roma, Persia, ca
și din America Centrală, de Nord, de Sud, precolumbiană. Erau însoțite de
numeroase intuiții despre natura existenței umane. Prin bogăția experienței,
am descoperit că dimensiunile ființei mele sînt mult mai vaste decît îmi
imaginasem vreodată.
281

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Indiferent ce percepeam că făcea lumea — inventarea de țări ostile,
războaie distrugătoare, ură rasială și revolte, scheme politice corupte sau
tehnologie poluantă — m-am văzut participînd la ele și proiectînd asupra
altora lucrurile pe care le negam în mine. Am intrat în contact cu ceea ce
simțeam că este „ființa pură" și mi-am dat seama că nu poate fi înțeleasă
și nici nu are nevoie de nici o justificare. De aici am înțeles că singura mea
sarcină era să fac energia să circule, și nu să o blochez, cum obișnuiam.
Fluxul vieții era simbolizat de multe imagini frumoase, de apă în mișcare,
pești, plante acvatice și scene de dans încîntătoare, unele maiestuoase și
eterice, altele concrete.
în urma tuturor experiențelor și intuițiilor, am dobîndit o atitudine pozitivă
față de totalitatea existenței și capacitatea de a accepta ce se întîmplă în
viață ca fiind, în cele din urmă, bine. Am făcut multe comentarii entuziaste
cu privire la umorul și ironia cosmică incredibile incluse în țesătura
existenței. în timp ce permiteam energiei vieții să curgă prin mine și mă
deschideam în fața ei, întregul meu corp vibra de emoție și încîntare. După
ce am savurat un timp acest nou mod de existență, m-am ghemuit confortabil
în poziție fetală.
După aproximativ cinci ore de la începutul ședinței, am decis să-mi scot
masca de pe ochi, să mă ridic și să intru în contact cu mediul înconjurător.
M-am așezat pe canapea, plină de pace și relaxare profundă, ascultînd o
muzică de meditație zen și urmărind un mugur de trandafir într-un vas de
cristal de pe o masă alăturată. Cîteodată, închideam ochii și reveneam în
lumea mea interioară. Așa cum am văzut mai tîrziu pe o casetă video filmată
în timpul ședinței, fața mea era strălucitoare și avea expresia liniștii extatice
din sculpturile budiste. O lungă perioadă de timp nu am simțit decît o
strălucire frumoasă, caldă, hrănitoare și aurie, ca o ploaie transcendentală
de aur lichid. La un moment dat, am observat un vas cu struguri în cameră
și am decis să gust cîțiva. Gustul lor era ca ambrozia, iar tulpina strugurelui
părea atît de frumoasă, încît am vrut să iau cîțiva acasă, ca amintire.
După-amiază tîrziu, Dick ni s-a alăturat în camera de ședință. Imediat
după sosirea lui, am căzut unul în brațele celuilalt și am rămas strîns îmbrăți­
șați mult timp. Dick mi-a spus că a simțit o cantitate enormă de energie
radiind din mine. Un cîmp aproape tangibil de energie îmi înconjura corpul.
Apoi, ni s-au acordat două ore de intimitate absolută, de care ne-am bucurat
enorm. Aceasta mi-a permis să-i împărtășesc lui Dick experiențele mele.
Una dintre cele mai plăcute amintiri este dușul pe care l-am făcut împreună.
Am simțit o armonie neobișnuită între trupurile noastre și am trăit un sen­
timent de senzualitate rafinată, diferit de tot ceea ce cunoscusem pînă atunci.
Mai tîrziu, am luat împreună o cină chinezească. Deși mîncarea era adusă
de la un restaurant din apropiere și era probabil de calitate medie, mi s-a
părut cea mai bună mîncare pe care o gustasem vreodată. Nu mi-am putut
aminti să fi savurat vreodată ceva în felul acesta sau să mă fi simțit mai
282

EXPERIENȚA MORȚII ȘI FENOMENELE CONEXE
bine. Singurul factor care mi-a limitat oarecum plăcerea culinară a fost gîndul
că trebuie să mănînc ceva mai puțin din pricina gastrectomiei mele incomplete.
Dick și cu mine am petrecut tot restul serii în liniște, întinși pe canapea
și ascultînd muzică stereofonică. El a fost foarte impresionat de deschiderea
mea și de toate intuițiile mele. Era convins că avusesem acces la o sursă
de autentică înțelepciune cosmică, inaccesibilă lui. A admirat profunzimea
relatării mele, încrederea și siguranța spontană cu care vorbeam.
Eram entuziasmată, într-o dispoziție radiantă și total eliberată de anxie­
tate. Capacitatea mea de a mă bucura de muzică, culori, gusturi și duș a
fost foarte mult amplificată. Pentru Dick era o plăcere să fie cu mine. A
fost o experiență atît de contagioasă, încît și el a simțit și și-a exprimat dorința
de a avea o ședință psihedelică. Se hotărîse să exploreze posibilitatea parti­
cipării la programul LSD de formare pentru profesioniști, disponibil la
Centrul de Cercetări Psihiatrice Maryland.
Am rămas trează multă vreme vorbind cu Dick și m-am trezit de mai
multe ori în timpul nopții. Am avut un vis în care lucram într-o bibliotecă
și îi auzeam pe ceilalți spunînd: „Chestiile astea zen nu au nici un sens."
Am zîmbit în sinea mea, știind că era mult prea simplu să se poată înțelege.
In dimineața de după ședință, m-am simțit înviorată, relaxată și în armonie
cu lumea. Dick a pus concertul Brandenburgic al lui Bach la casetofon și
mi s-a părut perfect. Lumea exterioară părea clară, liniștită și frumoasă. Am
văzut lucruri pe care nu le mai văzusem niciodată în drum spre casă. Copacii,
iarba, culorile, cerul — era o adevărată plăcere să le privești.
Timp de aproape două luni după prima ședință LSD, Joan s-a simțit
relaxată, entuziastă și optimistă. Experiența psihedelică părea să fi deschis
în ea noi lumi de trăiri mistice și cosmice. Elementele religioase pe care
le trăise în ședință depășeau granițele înguste ale religiei catolice tradi­
ționale în care fusese crescută. Acum, se precipita spre abordări mai
universale întîlnite în hinduism și budism.
în săptămînile care au urmat ședinței, Joan a dat dovadă de o energie
atît de debordantă, încît i-a uimit pe medicii care o tratau. Ei au socotit
că resursele sale energetice erau inexplicabile pentru starea clinică în
care se afla și și-au exprimat deschis surpriza că e capabilă să se deplaseze
singură și să conducă mașina. Și-au manifestat și îndoiala că va putea
petrece vacanța de vară care se apropia în California, cum plănuia familia.
Joan însă se simțea foarte sigură și credea că acest lucru avea să fie
posibil. Cursul ulterior al evenimentelor i-a justificat sentimentul, întrucît
vacanța în California s-a dovedit o perioadă încărcată de înțelesuri și
foarte plăcută pentru toată familia.
Schimbarea pozitivă a fost drastic întreruptă la mijlocul lunii ianuarie,
cînd Joan s-a dus la medic din pricina vărsăturilor și a senzației continue
283

PSIHOLOGIA VIITORULUI
de vomă. Acesta a descoperit o nouă excrescență în zona splinei, pe care
a identificat-o ca fiind o metastază. Joan a fost foarte dezamăgită cînd,
în ciuda descoperirii, nu i s-a sugerat nici o procedură medicală concretă.
Și-a dat seama că medicii o considerau un caz fără speranță. Punct în care,
atît Joan, cît și Dick au decis că Joan trebuie să urmeze o nouă ședință
psihedelică, și noi am fost de acord. Joan era foarte optimistă, considerînd
că ședința îi va influența starea emoțională și îi va aprofunda intuițiile
filozofice și spirituale. O încînta, de asemenea, ideea că va putea influența
componenta psihosomatică pe care o bănuia în etiologia cancerului ei.
A doua ședință LSD a avut loc în februarie 1972. Deoarece doza de
300 micrograme avusese un efect atît de puternic prima dată, am hotărît
să folosim aceeași cantitate. Urmează relatarea lui Joan despre expe­
riență, care rezumă cele mai importante momente:
A doua ședință LSD
Ședința a fost dură pentru mine. A contrastat cu prima din aproape toate
punctele de vedere: imagini alb-negru, nu colorate; personal, și nu cosmic,
trist, și nu vesel. La început, pentru un scurt timp, m-am simțit într-un loc
sau spațiu universal, unde îmi dădeam seama din nou că întregul Univers
există în fiecare dintre noi și că viețile și morțile noastre au un sens. După
aceea, experiența s-a îngustat și a devenit mult mai personală. Moartea a
fost principala temă a ședinței.
Am trăit mai multe scene funerare într-un mediu bisericesc tradițional,
uneori la cimitir, alteori în interiorul unei biserici, cu un cor numeros. Am
plîns des în cursul celor cîteva ore. Am pus multe întrebări și mi s-a răspuns;
conduceau însă la probleme la care, în final, nu exista un răspuns și atunci
totul devenea ciudat. La început, îmi amintesc că m-am gîndit: toată această
urîțenie este, în realitate, frumusețe. Pe parcursul zilei mi-au venit în minte
și alte polarități — bine și rău, victorie și înfringere, înțelepciune și ignoranță,
viață și moarte.
Mi-am trăit copilăria, dar nu scene concrete, ci doar o tonalitate afectivă,
însă una foarte tristă. în mare, totul era legat de sentimente foarte timpurii
de frustrare și lipsă, foame și înfometare. Mi-a trecut prin minte, ca un flash,
ideea unei posibile conexiuni între aceste experiențe și ulcerul meu peptic
care se transformase în cancer. îmi amintesc la un moment dat de senzația
că mă aflam afară, în ploaie, pentru o lungă perioadă de timp. Eram cu frații
mei și fuseserăm dați afară de la un spectacol de insul de la intrare. Eram
foarte tristă în timp ce ne îndepărtam, neștiind prea bine încotro s-o luăm.
Aluzia ascunsă la situația mea actuală era evidentă — mi se refuza implicarea
în spectacolul vieții și mă confruntam cu certitudinea morții.
Pentru o perioadă care mi s-a părut foarte lungă mi-am văzut actuala
familie, pe care o pregăteam pentru moartea mea. Era o scenă în care, după
284

EXPERIENȚA MORȚII SI FENOMENELE CONEXE
ce m-am pregătit un timp, în cele din urmă le-am spus. în scenele care au
urmat, am reușit să-mi iau rămas-bun de la copiii mei, de la soț, de la tata
și de la alte rude, ca și de la prieteni și cunoștințe. Am făcut-o într-un mod
diferit cu fiecare, în funcție de personalitatea și sensibilitatea deosebită a
fiecăruia.
Au urmat lacrimile, iar după un timp, a fost cald și bine. în final, toți
s-au strîns în jurul meu pentru a avea grijă de mine. îmi amintesc că au
pregătit diferite lucruri dulci și calde de mîncare. Am petrecut mult timp
luîndu-mi la revedere de la ei și de la soțul meu și mi-am dat seama că există
oameni care îi iubesc și care vor avea grijă de ei. Mi-am luat la revedere
și de la aceștia și am simțit că ceva din mine va dăinui mai departe în ei.
Spre sfîrșitul ședinței, a urmat o scenă fericită pe care simțeam că o
urmăresc fără să particip, dar m-am bucurat de ea. Adulți și copii se jucau
afară în zăpadă. Undeva, foarte departe, în nord. Toți erau înfofoliți și le
era cald, în ciuda frigului și zăpezii. Adulții erau bucuroși de copii, aveau
grijă de ei și erau rîsete, jocuri și un sentiment de veselie generală. Apoi,
îmi amintesc că am văzut un șir lung de ghete și am știut că picioarele
copiilor sînt în ele și le este cald.
în seara de după ședință m-am simțit bine din anumite puncte de ve­
dere — deloc apatică, bucuroasă să-1 văd pe Dick, dar am plîns cu inter­
mitențe tot restul serii. Simțeam că încep să mă văd pe mine și situația mea
în mod realist, că acum îi pot face față mai bine, dar eram încă foarte tristă.
Aș fi vrut ca experiența să mai continue cîteva ore și să trec de la furie la
bucurie.
A doua ședință s-a dovedit foarte benefică pentru Joan. S-a împăcat
cu situația și a hotărît să-și petreacă zilele care i-au mai rămas concentrată
pe căutare spirituală. După o vacanță cu familia pe Coasta de Vest, a
decis să-și ia la revedere de la soțul și copiii ei. S-a gîndit că îi va scăpa
de procesul dureros de a-i urmări deteriorarea progresivă și vor putea
să și-o amintească plină de energie și de viață. în California, Joan a rămas
în strînsă legătură cu tatăl ei, care era interesat de căutarea ei spirituală,
și i-a prezentat un grup Vedanta.
Spre sfîrșitul verii, Joan a vrut să mai trăiască o experiență LSD. Ne-a
scris o scrisoare, întrebîndu-ne dacă exista posibilitatea de a aranja o a
treia ședință în California. I-am recomandat să ia legătura cu Sidney
Cohen, un psihiatru din Los Angeles care avea o vastă experiență în
terapia psihedelică a pacienților bolnavi de cancer și dreptul de a folosi
LSD-ul. în continuare, urmează relatarea lui Joan despre a treia ședință
LSD, pe care a avut-o la Sidney Cohen. De această dată, doza a fost
ridicată la 400 de micrograme.
285

PSIHOLOGIA VIITORULUI
A treia ședință LSD
Prima mea senzație după ce medicamentul a început să-și facă efectul
a fost o răcire progresivă. Mi se părea că, indiferent cîte pături îmi vor pune,
nu vor putea reduce frigul ascuțit și verde care îmi pătrunsese pînă în măduva
oaselor. Ulterior, mi-a venit greu să cred că avusesem pe mine atît de multe
pături călduroase, pentru că nimic nu părea să atenueze frigul. Am cerut
un ceai fierbinte pe care l-am sorbit printr-un pai. în timp ce țineam în mînă
cana de ceai fierbinte, am avut o experiență foarte intensă.
Cana a devenit Universul și totul era extrem de clar și de real. Culoarea
verde maronie a ceaiului s-a topit într-un vîrtej. Nici un fel de întrebări;
viață, moarte, sensuri — toate erau acolo. Fuseseră acolo dintotdeauna —
toți eram acolo. Toți eram una. Frica nu exista; moartea, viața — toate erau
unul și același lucru. Vîrtejul circular a tot ce există, imensa dorință ca toată
lumea să înțeleagă că Universul e în toate. Lacrima care-mi curgea pe obraz,
ceașca, ceaiul — totul! Cîtă armonie se afla în spatele acestui aparent haos!
Doream să nu se piardă din vedere acest lucru, doream ca toți să
împărtășească această experiență. După care nu mai are cum să existe
neînțelegere. Simțeam că doctorul Cohen știa și el. Apoi, a apărut tata și
am încercat să-i împărtășesc cît puteam din experiența intensă de mai de­
vreme, căutînd să exprim inexprimabilul: că teama nu există, nici vorbă de
teamă. Am fost dintotdeauna în locul spre care ne îndreptăm. E de ajuns
să fii. N-are rost să te îngrijorezi, să te întrebi, să interoghezi, să te gîndești.
Trebuie doar să fii. I-am vorbit despre importanța noastră, a tuturor, pentru
a menține lucrurile în mișcare în lumea de fiecare zi.
Mi-am băut ceaiul și supa fierbinte, tînjind după hrană și căldură. După
o pauză, m-am întors la mine. Am trăit atunci scene dezolante și triste chiar
de la începutul vieții mele, cu care mă familiarizasem deja în ședințele
anterioare. Imaginile au luat forma unor mici creaturi scheletice plutind în
neant, căutînd hrana fără să o găsească. Deșertăciune, nu împlinire. Păsări
uscățive, în căutare de hrană într-un cuib gol. Eu și frații mei, singuri, căutînd,
neavînd unde să ne ducem.
La un moment dat, am intrat în tristețea mea. Tristețea ca o temă
istovitoare ce acoperea totul, din fragedă copilărie, pe tot parcursul vieții.
Mi-am conștientizat progresiva strădanie de a o deghiza — de a satisface
ceea ce alții păreau să dorească în locul ei: „Zîmbește… pari vie… încetează
să visezi cu ochii deschiși!" Mai tîrziu, am avut sentimentul că unii sînt
aleși să simtă tristețea inerentă Universului. Dacă și eu sînt una dintre aceștia,
perfect. M-am gîndit la toți copiii care își caută mamele ce nu se află acolo.
M-am gîndit la Drumul Crucii și am simțit suferința lui Christos, tristețea
pe care probabil a trăit-o. Mi-am dat seama de un lucru: karma unora este
să simți bucurie, putere sau frumusețe. De ce să nu accepți bucuros tristețea?
286

EXPERIENȚA MORȚII SI FENOMENELE CONEXE
Altă dată, stăteam pe multe perne, învelită cu multe pături, în siguranță,
la căldură. Nu voiam să mă nasc om, poate curcubeu — portocaliu, roșu,
galben, moale, frumos. La un moment dat, în timpul după-amiezii, am con­
știentizat centralitatea stomacului meu. Atîtea imagini de oameni liniștiți
cu mîncare, dorința mea intensă de mai devreme de a bea un ceai fierbinte,
o supă, de a avea mereu ceva în stomac. Am devenit conștientă că acum,
în viața mea de zi cu zi, caut mereu sînul și îl înlocuiesc cu lingura, paiul,
țigara. Niciodată destul!
M-am revăzut copil, dependentă, dar avînd acum o mamă care să aibă
grijă de mine, care voia și se bucura să aibă grijă de mine. Am găsit satisfacție
și plăcere primind ceea ce nu avusesem niciodată cînd eram copil. Erau
momente în care mă bucuram de mirosul și textura fructelor — un mango
frumos, o pară, o piersică, struguri. în timp ce le priveam, am văzut mișcările
celulare. Mult mai tîrziu, m-am bucurat de bobocul de trandafir, catifelat,
parfumat și drăguț.
Către sfîrșitul zilei, am conștientizat brusc că descoperisem o cale de
a-mi legitima tristețea de o viață: să devin bolnavă fără scăpare. Ironia este
că atunci am găsit fericirea și am simțit eliberarea tocmai în această
descoperire. Am vrut să am acces la sursa tristeții mele. Am văzut că, încă
de foarte devreme, mama nu a avut prea multe să-mi dea, că, în realitate,
aștepta ca eu să-i dau ei. Aveam într-adevăr mai multe să-i dau decît avea
ea să-mi dea. Am trăit asta ca pe o grea povară.
Am discutat mult cu tata despre tristețe, ce e rău în ea și de ce e atît de
respinsă de lume. I-am descris cît de multă energie cheltuisem prefăcîndu-mă
că sînt bucuroasă, fericită sau zîmbind. Am vorbit despre frumusețea triste­
ții — dulceața tristă, tristețea dulce. Să ne permitem nouă și altora să fim
triști cînd simțim asta. Tristețea nu e poate la modă așa cum sînt bucuria,
spontaneitatea sau veselia. Cheltuisem multă energie prefăcîndu-mă. Acum
doar sînt; nu una sau alta, doar sînt.
Uneori, e trist, deseori calm, uneori enervant, alteori foarte cald și fericit.
Nu mai sînt tristă că voi muri. Am mult mai multe sentimente de iubire
decît oricînd. Toate presiunile de a fi „altceva" au încetat să mă apese. Mă
simt eliberată de fals și prefăcătorie. Un sentiment înalt spiritual îmi
traversează existența cotidiană.
Un membru al echipei noastre care a vizitat-o pe Joan în California
cu puțin înainte de a muri, ne-a făcut o descriere emoționantă a vieții
ei cotidiene în intervalul care îi mai rămăsese de trăit. își păstrase intere­
sul pentru căutarea spirituală și își petrecea mai multe ore pe zi meditînd.
în ciuda deteriorării fizice rapide, părea să fie echilibrată emoțional și
cu moralul ridicat. Remarcabilă a fost hotărîrea ei de a nu pierde nici
un prilej de a trăi pe deplin atît cît mai putea.
287

PSIHOLOGIA VIITORULUI
A insistat să i se servească toate felurile de mîncare pe care le primeau
și ceilalți, deși tranzitul intestinal îi era acum total blocat și nu putea
înghiți nimic. Mesteca mîncarea încet, îi savura gustul, după care o scuipa
într-o găleată. în ultima seară a fost total absorbită de apusul soarelui.
„Ce apus de soare minunat", au fost ultimele ei cuvinte înainte de a se
retrage în dormitor. în noaptea aceea, a murit liniștită, în somn.
După moartea lui Joan, rudele și prietenii de pe Coasa de Est au primit
o invitație la o comemorare, invitație pe care le-o scrisese cînd se mai
afla încă în viață. După ce au sosit toți la ora indicată, au fost surprinși
să audă vocea lui Joan pe o casetă. Era un rămas-bun mai mult decît
neobișnuit și emoționant. După spusele participanților, mesajul și tonul
vocii ei au avut un puternic efect consolator asupra celor care veniseră
la reuniune cu un sentiment al tragicului și o durere profundă. Joan a
reușit însă să le transmită o parte din acel sentiment de pace interioară
și de împăcare la care ajunsese în timpul ședințelor.
După cum am văzut, terapia psihedelică are un extraordinar potențial
de ușurare a agoniei fizice și emoționale din timpul celei mai dureroase
crize din viața omului atît la cei care mor, cît și la supraviețuitori. Obsta­
colele politice și administrative care împiedică sute de mii de pacienți
în fază terminală să beneficieze de această remarcabilă procedură sînt
inutile și nejustificate. Toate obiecțiile ce s-ar putea aduce folosirii
substanțelor psihedelice în cazul altor persoane, precum pacienții cu
tulburări emoționale și psihosomatice, profesioniști din domeniul sănă­
tății mintale, artiști și preoți sînt absurde în cazul unei situații limitate
în timp și în care problemele sînt atît de grave, încît interzicerea folosirii
narcoticelor nu mai are nici un sens.
Implicații individuale și sociale ale cercetării morții
și fenomenele conexe
Studierea aspectelor psihologice, filozofice și spirituale ale morții
are considerabile implicații teoretice și practice. Experiențele și obser­
vațiile pe care le-am analizat nu constituie o „dovadă" fără echivoc a
supraviețuirii conștiinței după moarte, a existenței lumilor astrale locuite
de ființe acorporale sau a reîncarnării unității individuale de conștiință
și a continuării existenței sale fizice într-o altă viață. Se pot imagina
alte tipuri de interpretări ale acestor date, precum extraordinarele capa­
cități paranormale ale conștiinței umane numite superpsi sau conceptul
288

EXPERIENȚA MORȚII ȘI FENOMENELE CONEXE
hindus al Universului — lila, jocul divin al conștiinței principiului cosmic
creator.
Un lucru însă e limpede: nici una dintre interpretările bazate pe analiza
clară a acestor date nu este compatibilă cu perspectiva materialist-monistă
a științei occidentale. Analiza sistematică și evaluarea cu adevărat
obiectivă a acestui material ar putea duce la o înțelegere complet nouă
a naturii conștiinței, a rolului ei în schema universală a lucrurilor și a
relației ei cu materia și creierul. în afara relevanței lor teoretice, temele
discutate în acest capitol au și o mare importanță practică.
Am discutat în capitolele anterioare importanța morții în cadrul
psihiatriei, psihologiei și psihoterapiei. Așa cum am văzut, întîlnirile
noastre anterioare cu moartea sub forma pericolelor care ne-au ame­
nințat viața în timpul istoriei noastre postnatale, trauma nașterii și exis­
tența embrionară sînt profund imprimate în inconștient. în plus, tema
morții joacă și ea un rol important în domeniul transpersonal al psihicului
uman, împreună cu puternicul material arhetipal și karmic. în toate
acestea, tema morții contribuie semnificativ la dezvoltarea tulburărilor
emoționale și psihosomatice.
Și, reciproc, confruntarea cu acest material și dispariția fricii de moarte
determină o transformare pozitivă, vindecătoare a personalității și o
evoluție a conștiinței. Așa cum am discutat în legătură cu vechile mistere
ale morții și renașterii, „moartea înainte de a muri" influențează profund
calitatea vieții și strategia de bază a existenței. Ea reduce pulsiunile irațio­
nale și mărește capacitatea de a trăi în prezent și de a savura lucrurile
simple.
O altă importantă consecință a eliberării de frica morții este deschi­
derea radicală către spiritualitate, de o manieră universală și non-
confesională. Acest lucru tinde să se întîmple indiferent dacă întîlnirea
cu moartea are loc în timpul unei experiențe reale de moarte clinică sau
într-o manieră pur psihologică, ca în meditație, terapie experiențială sau
criză psihospirituală spontană.
în concluzie, aș vrea să enumăr cîteva din cele mai vaste aplicații
posibile ale acestui material. Acceptarea sau respingerea ideilor precum
supraviețuirea conștiinței după moarte, reîncarnarea și karma are un
impact profund asupra comportamentului nostru. Ideea că credința în
nemurire are profunde implicații morale poate fi întîlnită deja la Platon,
care în Legi îl pune pe Socrate să spună că ignorarea consecințelor
post-mortem ale faptelor unei persoane este „un avantaj pentru cei răi".
Autori moderni, ca Alan Harrington (Harrington, 1969) și Ernest Becker
289

PSIHOLOGIA VIITORULUI
(Becker, 1973), au subliniat faptul că negarea masivă a morții duce la
patologii sociale cu consecințe periculoase pentru omenire. Cercetarea
modernă a conștiinței susține acest punct de vedere (Grof, 1985).
într-un moment în care lăcomia fără limite, agresiunea malignă și
existența armelor de distrugere în masă amenință supraviețuirea omenirii,
și poate chiar viața pe planetă, trebuie să analizăm serios orice cale care
oferă o urmă de speranță. Deși nu este un motiv suficient pentru a
îmbrățișa necritic materialul ce sugerează supraviețuirea conștiinței după
moarte, ar trebui să fie totuși un stimulent adițional pentru examinarea
datelor existente cu mintea deschisă și în spiritul adevăratei științe.
Același lucru este valabil și pentru puternicele tehnologii experiențiale
disponibile, care fac posibilă confruntarea cu frica de moarte și pot facilita
profunde schimbări pozitive ale personalității, și deschidere spirituală.
O transformare interioară radicală și ridicarea la un nou nivel al con­
științei pot reprezenta unica speranță reală în criza globală actuală. Vom
reveni la această problemă importantă într-un alt capitol.
290

8
Jocul cosmic: explorarea profunzimilor
conștiinței umane

Capitolele anterioare s-au concentrat în primul rînd asupra impli­
cațiilor cercetării stărilor holotropice de conștiință în psihiatrie, psiho­
logie și psihoterapie. Această activitate generează și multe intuiții
filozofice, metafizice și spirituale interesante. Indiferent de motivația
inițială a persoanei implicate și de mediul din care provine, autocunoaș-
terea sistematică, disciplinată, folosind stările holotropice într-un cadru
corespunzător, tinde să ia forma unei profunde căutări spirituale și
filozofice. Am văzut de nenumărate ori cum persoane al căror principal
interes în ședințele psihedelice sau în respirația holotropică era de natură
terapeutică, profesională sau artistică, au început să pună brusc cele mai
profunde întrebări despre existență în momentul în care procesul lor
interior a ajuns la nivel transpersonal.
Cum a luat naștere Universul? Este lumea în care trăim un simplu
produs al proceselor mecanice la care participă materia moartă, inertă
și reactivă? Poate fi explicată realitatea materială numai în termenii com­
ponentelor ei de bază și ai legilor obiective care guvernează interacțiu­
nea acestora? De unde provin ordinea, forma și sensul în Univers? Este
posibil ca nașterea unui univers ca al nostru și evoluția lui să fi avut
loc fără participarea unei inteligențe cosmice superioare? Dacă există
un principiu creator suprem, care e relația noastră cu el?
Cum putem să ne împăcăm cu dileme ca limitarea timpului și a spațiului
față de eternitate și infinit? Care este relația dintre viață și materie, dar
dintre conștiință și creier? Cum putem explica existența răului și prezența
lui copleșitoare în schema universală a lucrurilor? Este existența noastră
limitată la o singură viață, întinzîndu-se de la concepție la moarte, sau
conștiința noastră supraviețuiește morții biologice și trăiește o lungă serie
293

PSIHOLOGIA VIITORULUI
de reîncarnări succesive? Care sînt implicațiile practice ale răspunsurilor
la întrebările de mai sus pentru viața noastră de zi cu zi?
La sfîrșitul anilor '60, am hotărît să analizez înregistrările cercetărilor
mele psihedelice, concentrîndu-mă în special asupra experiențelor
metafizice și informațiilor obținute de la pacienții mei. Mi-am rezumat
descoperirile într-un articol intitulat „LSD-ul și jocul cosmic: prezentare
a ontologiei și cosmologiei psihedelice" (Grof, 1972). Spre surprinderea
mea, am descoperit la subiecții mei un acord pe scară largă privind
intuițiile lor în ceea ce privește problemele metafizice fundamentale.
Viziunea realității care a rezultat din studiul stărilor holotropice descrie
un Univers care nu este o super-mașină mecanicistă newtoniană, ci o
infinit de complexă realitate virtuală, creată și pătrunsă de o inteligență
cosmică superioară, Conștiința Absolută sau Mintea Universală.
Intuițiile metafizice rezultate din cercetările psihedelice și răspunsurile
la fundamentalele întrebări ontologice și cosmologice oferite de ele se
aflau în puternic conflict cu perspectiva și filozofia științei materialiste,
în schimb însă, prezentau puternice paralelisme cu marile tradiții mistice
ale lumii, pentru care Aldous Huxley a folosit termenul filozofie perenă.
Ele erau, de asemenea, surprinzător de compatibile cu progresele revo­
luționare ale științei moderne numită, de obicei, noua paradigmă.
în anii care au urmat, pe măsură ce am dobîndit experiență cu respi­
rația holotropica și urgențele spirituale, am realizat că intuițiile metafizice
descrise în lucrarea mea nu se limitau la stările psihedelice, ci caracterizau
stările holotropice în general. în acest capitol, voi schița ideile de bază
ale uimitoarei viziuni asupra realității ce se ivește spontan la persoanele
care au lucrat sistematic cu stările holotropice de conștiință. O abordare
mai vastă a acestui subiect poate fi găsită în cartea mea Jocul cosmic:
explorarea frontierelor conștiinței umane (Grof, 1998).
Natura însuflețită și domeniul arhetipal
Așa cum am văzut mai devreme, în stările holotropice putem avea
experiențe convingătoare de identificare cu animale, plante și chiar mate­
rii anorganice. în urma experiențelor, perspectiva noastră asupra lumii
se extinde și începem să înțelegem credințele culturilor animiste, care
consideră că întregul Univers are un suflet unic. Din perspectiva lor,
nu numai animalele, ci și copacii, rîurile, munții, soarele și stelele par
ființe conștiente. Desigur, nu vom adera la perspectiva nici uneia dintre
aceste culturi în toate aspectele ei și nu vom ignora complet descoperirile
294

JOCUL COSMIC
științei materialiste. Totuși, trebuie să adăugăm la perspectiva noastră
asupra lumii un fapt empiric important: tot ce trăim în starea hilotro-
pică ca obiect are în starea holotropică un corespondent experiențial
subiectiv.
Stările holotropice de conștiință pot oferi și informații despre perspec­
tiva culturilor care cred că în Cosmos sălășluiesc ființe mitologice și
că acesta e guvernat de diferite zeități extatice și mînioase. în aceste
stări, putem avea acces experiențial direct la lumea arhetipală a zeilor,
demonilor, eroilor legendari, entităților supraomenești și călăuzelor
spirituale. Putem vizita tărîmul realităților mitologice, al peisajelor fan­
tastice și al sălașurilor din lumea de dincolo. Imageria unor astfel de
experiențe poate fi extrasă din inconștientul colectiv și înfățișează figuri
și teme mitologice din orice cultură din istoria omenirii.
Dacă ne simțim jenați de descoperirea noastră, putem prefera termi­
nologia modernă: numinos în loc de sacru și figuri arhetipale în loc de
zeități și demoni. Dar nu mai putem respinge aceste experiențe ca
simple halucinații sau fantezii. Trăirile personale profunde ale acestei
lumi ne ajută să ne dăm seama că perspectiva asupra Cosmosului pe
care o aveau societățile preindustriale nu se baza pe superstiție, „gîndire
magică" primitivă sau viziuni psihotice, ci pe trăiri cu adevărat autentice
ale unor realități alternative. Cercetarea stărilor holotropice a adus ample
dovezi în sprijinul existenței dimensiunilor transfenomenale ale exis­
tenței, care sînt ontologic reale, și a arătat că ele pot deseori trece testul
validării consensuale. Pentru a distinge astfel de fenomene de experien­
țele halucinatorii sau imaginare, care nu au nici o bază obiectivă, unii
psihologi jungieni numesc aceste realități transfenomenale „imaginale".
în stările holotropice descoperim că psihicul nostru are acces la întregi
panteoane de figuri mitologice și la domeniile lor de existență. O dovadă
deosebit de convingătoare în ceea ce privește autenticitatea experiențelor
este faptul că, întocmai altor fenomene transpersonale, ele ne aduc infor­
mații noi și exacte despre figurile și lumile implicate. Natura, scopul
și calitatea informațiilor depășesc deseori cunoștințele noastre anterioare
despre respectivele mitologii. Astfel de observații l-au condus pe C.G.
Jung la ipoteza că, în afara inconștientului individual descris de Sigmund
Freud, omul are și un inconștient colectiv, care ne conectează cu întreaga
moștenire culturală a omenirii. După Jung, acestea sînt manifestări ale
unor tipare universale primordiale, care reprezintă componentele intrin­
seci ale inconștientului colectiv (Jung, 1959).
Figurile arhetipale se împart în două categorii distincte. Prima include
entitățile care întruchipează diferite roluri universale specifice și funcțiile
295

PSIHOLOGIA VIITORULUI
lor. Cele mai cunoscute sînt Marea Zeiță Mamă, Cumplita Zeiță Mamă,
Bătrînul înțelept, Tinerețea Eternă (Puer Eternus și Puella Eterna), Iubiții,
Secerătorul Nemilos și Scamatorul. Jung a descoperit și că bărbații
păstrează în inconștientul lor o reprezentare generalizată a principiului
feminin, pe care a numit-o Anima. Corespondentul ei, reprezentarea
generalizată a principiului masculin din inconștientul femeilor, este
Animus. Reprezentarea inconștientă a aspectului întunecat, distructiv,
al personalității umane este numită în psihologia jungiană umbră.
Figurile arhetipale din a doua categorie reprezintă diverse zeități și
demoni caracteristici anumitor culturi, arii geografice și perioade istorice.
De exemplu, în locul unei imagini generalizate universale a Marii Zeițe
Mamă, putem vedea una dintre formele mai concrete circumscrise cul­
tural, ca Fecioara Măria, zeițele hinduse Lakshmi și Parvati, zeița
egipteană Isis, zeița greacă Hera și multe altele. Similar, exemple con­
crete ale Cumplitei Zeițe Mamă ar fi zeița indiană Kali, zeița precolum-
biană cu cap de șarpe, Coatlicue, sau zeul egiptean cu cap de leu,
Sekhmet. Este important de subliniat că aceste imagini nu trebuie limitate
la moștenirea noastră rasială și culturală. Ele pot proveni din mitologia
oricărui grup uman, chiar și de la cele despre care nu am auzit vreodată.
întîlnirile cu aceste figuri arhetipale sînt deosebit de impresionante
și aduc deseori informații noi și detaliate, independent de mediul cultural,
rasial și educațional al subiectului, și de cunoștințele intelectuale anteri­
oare referitoare la respectivele mitologii. în funcție de natura zeităților
implicate, experiențele sînt însoțite de emoții extrem de intense, care
merg de la extaz la teama metafizică paralizantă. Persoanele care trăiesc
astfel de întîlniri privesc de obicei figurile respective cu multă teamă
și respect, ca fiind vorba de ființe ce aparțin unei ordini superioare, în­
zestrate cu energii și puteri extraordinare, dotate cu capacitatea de a mo­
dela evenimentele din lumea noastră materială. în acest fel, subiecții
împărtășesc atitudinea multor culturi preindustriale care credeau în
existența zeităților și demonilor.
însă persoanele care au astfel de experiențe nu confundă figurile
arhetipale cu principiul suprem al Universului, și nici nu pretind că au
dobîndit înțelegerea ultimă a existenței. De obicei, ele consideră zeitățile
creații ale unei puteri superioare care îi depășește. Acest mod de a
înțelege e în acord cu ideea lui Josef Campbell că zeitățile trebuie să
fie „transparente la transcendent". Ele ar funcționa ca o punte către sursa
divină, fără să se confunde cu ea. Cînd ne angajăm într-o autocunoaș-
tere sistematică sau o practică spirituală, este important să evităm capcana
opacizării unei anumite divinități și să nu o considerăm cumva forța
cosmică supremă, ci doar o fereastră către Absolut.
296

JOCUL COSMIC
Confundînd o anumită imagine arhetipală cu sursa finală a creației
sau cu unica ei reprezentare autentică ajungem la idolatrie, o eroare
periculoasă, care duce la dezbinare și e larg răspîndită în istoriile religiilor
și culturilor. Ea ar putea uni, în general, persoanele care împărtășesc
aceeași credință, însă instigă un grup împotriva altui grup, care a ales
o reprezentare diferită a divinului. Primul grup ar putea încerca să con­
vertească, să cucerească și să elimine altele. Dimpotrivă, religia autentică
este universală, atotcuprinzătoare. Ea se cuvine să depășească granițele
imaginilor arhetipale specifice unei singure culturi și să se concentreze,
de fapt, asupra sursei supreme a tuturor formelor. Cea mai importantă
problemă în lumea religiei este astfel natura principiului universal
suprem.
Experiența principiului cosmic suprem
Persoanele implicate într-o autocunoaștere sistematică cu ajutorul
stărilor holotropice descriu adesea acest proces ca pe o căutare filozofică
și spirituală. Ceea ce m-a determinat să caut înregistrările din timpul
ședințelor psihedelice și holotropice, ca și rapoartele persoanelor care
au trăit o criză spirituală, experiențe care transmit sentimentul că această
căutare și-a atins scopul, destinația finală. Am descoperit că persoanele
care au o experiență a Absolutului ce le satisface pe deplin nevoia
spirituală nu văd, de obicei, nici o imagine figurativă. Cînd simt că și-au
atins obiectivul căutării mistice și filozofice, descrierile pe care le fac
principiului suprem sînt extrem de abstracte și uimitor de asemănătoare.
Cei care au avut o revelație supremă de acest tip prezintă, de obicei,
un acord remarcabil în descrierea acestei stări. Ei afirmă că experiența
Supremului implică transcenderea tuturor limitărilor minții analitice, a
tuturor categoriilor raționale și a constrîngerilor logicii obișnuite. Expe­
riența nu e legată de limitele obișnuite ale spațiului tridimensional și
ale timpului liniar, așa cum le cunoaștem din viața de fiecare zi. Ea
conține și toate polaritățile imaginabile într-un inseparabil amalgam,
depășind astfel dualitățile de orice fel.
De nenumărate ori, oamenii au comparat Absolutul cu o sursă de
lumină de o intensitate inimaginabilă, deși au subliniat că era semni­
ficativ diferită de orice altă lumină cunoscută din lumea materială. A
descrie Absolutul ca pe o lumină, oricît ar părea de potrivit într-un anumit
sens, înseamnă a pierde complet din vedere unele dintre caracteristicile
lui esențiale, în special faptul că este și un imens și impenetrabil cîmp
297

PSIHOLOGIA VIITORULUI
de conștiință, înzestrat cu infinită inteligență și putere creatoare. Un alt
atribut menționat cu regularitate este un minunat simț al umorului
(„umorul cosmic").
Principiul cosmic suprem poate fi trăit în două moduri diferite. Uneori,
toate granițele personale se topesc sau sînt drastic anulate și ne contopim
complet cu sursa divină, devenind una cu ea și imposibil de diferențiat.
Alteori, ne păstrăm sentimentul de identitate distinctă, preluînd rolul
unui martor extern la misterium tremendum-vl existenței. Sau, asemenea
unora dintre mistici, putem simți extazul unui îndrăgostit care trăiește
revederea cu iubita. Literatura spirituală din toate timpurile abundă în
descrieri ale ambelor tipuri de trăiri ale divinului.
întîlnirea cu Conștiința Absolută sau identificarea cu ea nu este
singurul mod de a trăi principiul suprem al Cosmosului sau realitatea
supremă. Un al doilea tip de experiență pare să-i satisfacă pe cei aflați
în căutarea răspunsurilor supreme, chiar dacă e foarte surprinzător fiindcă
nu are un conținut specific. Este identificarea cu Nimicul Cosmic și
Neantul numit în literatura mistică Vid. E important de subliniat că nu
orice experiență a golului din stările holotropice este Vidul. Oamenii
folosesc deseori acest termen pentru a descrie o neplăcută senzație de
absență a sentimentelor, a inițiativei sau a sensului. Pentru a merita
numele de Vid, starea trebuie să îndeplinească criterii foarte specifice.
Cînd ne întîlnim cu Vidul, simțim că el e nimicul primordial, de pro­
porții și relevanță cosmice. Devenim conștiința pură conștientă de acest
neant; totuși, în același timp, avem și sentimentul ciudat și paradoxal
al esențialei sale plenitudini. Vidul Cosmic este în același timp și un întreg,
deoarece nimic nu pare să-i lipsească. Deși nu prezintă nimic într-o formă
concretă, manifestă, pare să conțină tot ceea ce există în formă potențială.
Vidul transcende obișnuitele categorii de timp și spațiu. Este neschim­
bător și se află dincolo de toate dihotomiile și polaritățile, precum lumina
și întunericul, binele și răul, stabilitatea și mișcarea, microcosmosul și
macrocosmosul, agonia și extazul, singularitatea și pluralitatea, forma
și nimicul, chiar existența și nonexistența.
Unii îl numesc Vidul Supracosmic și Metacosmic, indicînd astfel că
acest nimic și neant primordial ar fi principiul care stă la baza lumii feno­
menale așa cum o cunoaștem noi și că, în același timp, este și supraordo­
nat ei. Vidul metafizic, care depășește în formă potențială tot ce există,
pare să fie leagănul tuturor ființelor, sursa supremă a existenței. Crearea
tuturor lumilor fenomenale este atunci conștientizarea și concretizarea
potentialitatilor sale preexistente inerente. Este imposibil de exprimat
în cuvinte cît de convingătoare și logice din punct de vedere experien-
298

JOCUL COSMIC
țial sînt răspunsurile paradoxale la cele mai profunde și esențiale întrebări
în legătură cu existența. înțelegerea deplină a acestor stări extraordinare
necesită însă neapărat experiența personală directă.
Dincolo de limitele interioare
în exercițiile spirituale sistematice care implică stările holotropice
de conștiință, putem transcende repetat granițele obișnuite ale eului-corp.
în acest proces, descoperim că orice granițe din universul material și
din alte realități sînt, în ultimă instanță, arbitrare și negociabile. Scăpînd
de limitările minții raționale și de cămașa de forță a bunului-simț comun
și al logicii de fiecare zi, putem depăși multe bariere, ne putem extinde
conștiința la proporții inimaginabile și putem trăi, în final, uniunea și
identificarea cu sursa transcendentală a tuturor ființelor, ce poartă în
literatura spirituală mai multe denumiri.
Cînd ajungem la identificarea experiențială cu Absolutul, realizăm
că propria noastră ființă este, în ultimă instanță, una cu întreaga rețea
cosmică, cu toată existența. Recunoașterea naturii noastre divine, a iden­
tității cu sursa cosmică este cea mai importantă descoperire pe care o
putem face în timpul procesului de autoexplorare. Iată esența faimoasei
afirmații din vechile scrieri indiene, Upanishade: Tat tvam asi. Tradu­
cerea cuvînt cu cuvînt ar fi „Tu ești aceasta", însemnînd „tu ești natura
divină" sau „tu ești Divinitatea". Ea arată că identificarea noastră cotidi­
ană cu „eul limitat de piele", conștiința individuală întrupată sau „nume
și formă" (namarupă) este o iluzie și că adevărata noastră natură e, de
fapt, energia cosmică creatoare (Atman-Brahman).
Revelația cu privire la identificarea individului cu divinul este secretul
suprem și central al tuturor marilor tradiții spirituale, deși poate fi
exprimat în feluri diferite. Am arătat deja că în religia hindusă Atman,
conștiința individuală, și Brahman, conștiința universală, sînt una. Practi­
canții de siddha yoga aud formulat, în multe feluri diferite, principiul
de bază a școlii lor: „Dumnezeu sălășluiește în tine, este tu." în scripturile
budiste, putem citi: „Privește în tine, tu ești Buddha." în tradiția
confucianistă, ni se spune că „cerul, pămîntul și omul sînt un singur trup".
Același mesaj poate fi găsit și în cuvintele lui Isus Christos: „Tată,
Tu și Eu una sîntem." Și Sf. Gregorie Palamas, unul dintre cei mai mari
teologi ai bisericii creștin ortodoxe, spunea: „Cît despre împărăția ceru­
rilor, mai curînd putem spune că Regele Cerurilor se află în noi." Similar,
marele înțelept evreu, cabalistul Avraham ben Shemu'el Abulafia, susținea
că „El și noi una sîntem". După Mahomed, „cel care se cunoaște pe sine
299

PSIHOLOGIA VIITORULUI
îl cunoaște pe Dumnezeu". Mansur al-Hallaj, înțeleptul sufit și poetul
cunoscut drept „martirul iubirii mistice", spunea: „L-am văzut pe Dumne­
zeu cu ochiul inimii. L-am întrebat: Cine ești tu? El a răspuns: Tu."
Al-Hallaj a fost închis și condamnat la moarte pentru afirmația: „Ana'l
Haqq — Eu sînt Dumnezeu, Adevărul Absolut, Realitatea Adevărată."
Cuvinte pentru inefabil
Principiul suprem poate fi trăit direct în stările holotropice de con­
știință, dar scapă oricărei descrieri sau explicații. Limbajul pe care îl
folosim pentru a comunica probleme din viața de zi cu zi pur și simplu
nu este adecvat acestei situații. Persoanele care au avut această experiență
par să fie de acord că e ceva inefabil. Cuvintele și structura limbajului
nostru sînt instrumente dureros de nepotrivite pentru descrierea naturii
și dimensiunilor lui, în special pentru cei care nu au avut experiența
respectivă.
Orice încercare de descriere a experiențelor transcendentale trebuie
să se bazeze pe cuvinte ale limbajului cotidian, care au fost construite
însă pentru a numi obiecte și activități din lumea materială, așa cum
sînt ele trăite în starea obișnuită de conștiință. De aceea, limbajul se dove­
dește inadecvat și nepotrivit cînd dorim să comunicăm trăiri și intuiții
din stări holotropice de conștiință. Acest lucru e valabil mai ales atunci
cînd experiențele se concentrează asupra problemelor supreme ale exis­
tenței, ca Vidul, Conștiința Absolută și Creația.
Cei familiarizați cu filozofiile spirituale orientale recurg deseori la
cuvinte din diferite limbi asiatice cînd descriu experiențele și intuițiile
spirituale. Ei folosesc termeni din sanskrită, tibetană, chineză sau japo­
neză. Aceste limbi au fost create de culturi cu înalt grad de complexitate
în ceea ce privește stările holotropice și realitățile spirituale. Spre deose­
bire de limbile occidentale, limbile respective conțin mulți termeni tehnici
care descriu concret nuanțe ale experiențelor mistice și ale temelor în­
rudite, însă chiar și aceste cuvinte pot fi pe deplin înțelese doar de cei
care au trăit respectivele experiențe.
Poezia, deși e încă un instrument destul de imperfect, pare un mijloc
mai adecvat totuși pentru a exprima esența trăirilor spirituale și a face
comunicări despre realitățile transcendentale. De aceea, mulți dintre marii
vizionari și maeștri spirituali au recurs la poezie pentru împărtășirea
intuițiilor lor metafizice. Iar mulți dintre cei care au trăit stări trans­
cendentale își amintesc și citează pasaje din diferite poeme vizionare
pentru a descrie aceste stări.
300

JOCUL COSMIC
Procesul de creație
Cei care, în stările holotropice de conștiință, trăiesc principiul cosmic
creator încearcă deseori să înțeleagă impulsul ce duce la crearea lumilor
experiențiale. Intuițiile lor despre „motivația" Divinului pentru a crea
realitățile fenomenale pe care le vedem conțin contradicții interesante.
O importantă categorie a acestor intuiții subliniază fantastica bogăție
interioară și potențialul creator inimaginabil al Conștiinței Absolute.
Sursa cosmică e atît de abundentă și de saturată cu posibilități, încît pur
și simplu trebuie să le exprime prin actul creației.
Alt grup de revelații sugerează că, în procesul creației, Conștiința
Absolută caută și un lucru care îi lipsește în starea pură originară. Dintr-o
perspectivă obișnuită, cele două categorii de intuiții par, desigur, să se
contrazică. în stările holotropice, conflictul dispare însă, și cele două
contrarii pot cu ușurință să coexiste și să se completeze.
Impulsul de a crea este deseori descris ca o forță elementară, care
reflectă o inimaginabilă bogăție interioară și abundență a Divinului. Sursa
cosmică creatoare este atît de vastă și de plină de posibilități, încît nu
se poate conține pe sine și trebuie să-și exprime întregul potențial ascuns.
Alte descrieri subliniază imensa dorință a Minții Universale de a se
cunoaște, explora pe sine și de a-și trăi întregul potențial. Acest lucru
nu se poate realiza decît prin exteriorizarea și manifestarea tuturor posi­
bilităților latente sub forma unui act creator concret. Este necesară atunci
polarizarea în subiect și obiect, în cel care simte și în cel care este simțit,
în observator și observat. O idee similară poate fi întîlnită și în scripturile
cabalei medievale, conform cărora motivul creației este acela că „Dum­
nezeu vrea să-1 vadă pe Dumnezeu".
Alte dimensiuni importante ale procesului creator, deseori subliniate,
sînt spiritul ludic, autodelectarea și umorul cosmic al Creatorului. Sînt
elemente care au fost descrise cel mai bine de vechile texte hinduse,
care numesc Universul și existența lila, sau Jocul Divin. Conform acestei
perspective, creația este un joc cosmic de o infinită complexitate pe care
Dumnezeu, Brahman, îl creează din sine și în sine.
Creația poate fi privită și ca un experiment colosal ce exprimă imensa
curiozitate a Conștiinței Absolute, o pasiune analogă atitudinii unui om
de știință care își dedică viața explorării și cercetării. Unii dintre cei
care au trăit intuiții despre „motivele" creației subliniază și latura ei
estetică. Astfel, Universul în care trăim și toate realitățile lui experien­
țiale din alte dimensiuni par opere de artă perfecte, iar impulsul de a le
crea poate fi asemuit cu inspirația și pasiunea creatoare a artistului
suprem.
301

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Așa cum am spus mai devreme, uneori intuițiile privind forțele care
stau la baza creației nu reflectă absoluta abundență, bogăție, auto-
suficiența supremă și abilitatea principiului cosmic creator, ci un anumit
sentiment de lipsă, nevoie sau dorință. De exemplu, se poate descoperi
că în ciuda imensității și perfecțiunii stării în care se află, Conștiința
Absolută realizează că este singură. Singurătatea își găsește expresia
în profunda nevoie de companie, comunicare și împărtășire, un fel de
Dor Divin. Cea mai puternică forță ce stă la baza creației este descrisă
ca nevoia principiului creator de a da și de a primi Iubire.
O altă dimensiune hotărîtoare a procesului creator, ocazional descrisă
în această categorie, pare să fie un fel de nevoie, tînjire primordială a
sursei divine după experiențe ce caracterizează lumea materială. Astfel,
Spiritul are o dorință profundă de a trăi ceea ce este opus și contrar naturii
lui. Vrea să exploreze toate calitățile pe care în natura lui pură nu le
are și să devină tot ceea ce nu este.
Fiind etern, infinit, nelimitat și eteric, tînjește astfel după efemer,
limitare spațio-temporală, tangibil și corporal. Un alt „motiv" important
al creației menționat ocazional este elementul monotoniei. Oricît de
imensă și de glorioasă ar putea părea experiența divinului din perspec­
tiva umană, pentru divinitate ea este mereu aceeași și, ca atare, monotonă.
Creația poate fi privită atunci ca un efort titanic de a exprima o dorință
transcendentală de schimbare, acțiune, mișcare și noutate.
Toți cei care au avut norocul de a trăi intuiții atît de profunde din
laboratorul cosmic al creației par să fie de acord că indiferent ce s-ar
putea spune despre acest nivel al realității, cuvintele nu pot reda adecvat
ce au trăit. Impulsul de dimensiuni inimaginabile responsabil de crearea
lumilor de fenomene pare să conțină la un loc toate elementele de mai
sus, oricît de contradictorii și de paradoxale ar putea părea ele pentru
rațiunea și logica noastră. Este limpede că, în ciuda tuturor eforturilor
de a înțelege și de a descrie creația, natura principiului creator și a pro­
cesului creației rămîne ascunsă într-un mister impenetrabil.
în afara revelațiilor privind motivele creației („de ce"-ul creației),
experiențele stărilor holotropice aduc deseori clarificări și înțelegeri ale
dinamicilor și mecanismelor specifice procesului creator („cum"-ul
creației). Ele sînt legate de „tehnologia conștiinței" care generează expe­
riențe cu caracteristici senzoriale diferite, iar prin orchestrarea lor, într-un
mod coerent și sistematic, creează realități virtuale. Deși descrierile
acestor intuiții diferă din punctul de vedere al detaliilor, limbajului și
metaforelor folosite, se disting însă de obicei două procese intercorelate
și reciproc complementare implicate în crearea lumii fenomenale.
302

JOCUL COSMIC
Primul este activitatea care sparge unitatea inițială nediferențiată a
Conștiinței Absolute într-un număr infinit de unități derivate ale con­
științei. Mintea Universală începe un joc creator care implică succesiuni
complicate de diviziuni, fragmentări și diferențieri. Aceasta duce, în final,
la lumi experiențiale ce conțin nenumărate entități separate, înzestrate
cu forme specifice de conștiință și autoconștientizare selectivă. Pare să
existe un acord general că ele iau naștere prin divizări și subdivizări
multiple ale cîmpului de conștiință cosmică inițial nedivizat. Astfel,
divinul nu creează ceva în afară de sine, ci prin transformări în cîmpul
propriei sale ființe.
Mandală reflectînd o experiență din cadrul unei ședințe de respirație holotropică, ce implica
ieșirea din starea de încapsulare și izolare, transcenderea vălurilor care ne separă de
natura divină, și conectarea cu Cosmosul.
303

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Al doilea element important în procesul creației este o unică formă
de divizare, disociere sau uitare, prin intermediul căreia entitățile filiale
conștiente pierd progresiv, și din ce în ce mai mult, contactul cu sursa
lor originară și conștiința naturii lor primare. Ele dezvoltă și un sentiment
al identității individuale și al separării absolute de celelalte. în stadiile
finale ale procesului, ecrane intangibile, dar și relativ impermeabile,
despart unitățile izolate unele de altele și de cîmpul inițial nediferențiat
al Conștiinței Absolute.
Relația dintre Conștiința Absolută și părțile ei este unică, complexă
și nu poate fi înțeleasă în termenii gîndirii convenționale și ai logicii
obișnuite. Logica ne spune că o parte nu poate fi simultan întregul și
că întregul, fiind o reuniune a părților, trebuie să fie mai mare decît
oricare dintre componentele lui. în țesătura universală, unitățile sepa­
rate de conștiință, în ciuda individualității și diferențelor lor specifice,
rămîn, la un anumit nivel, în esență, identice cu sursa lor și cu fiecare
dintre ele. Au o natură paradoxală, fiind și întregul și părțile în același
timp. Invenția holografiei optice ne-a oferit un model util pentru o
abordare științifică a acestor aspecte, altfel incomprehensibile ale creației.
Noile informații obținute din cercetarea stărilor holotropice de con­
știință descriu existența unui uimitor joc al principiului cosmic creator
care transcende timpul, spațiul, cauzalitatea liniară și polaritățile de orice
tip. Astfel, lumile fenomenelor, inclusiv lumea materială, par „realități
virtuale" generate de o tehnologie a conștiinței — de o orchestrare infinit
de complexă a experiențelor. Ele există la multe niveluri ale realității,
plecînd de la Conștiința Absolută nediferențiată prin intermediul unor
bogate panteoane de ființe arhetipale, pînă la nenumărate unități indi­
viduale care alcătuiesc lumea materială, toate avîndu-și aparent loc în
Conștiința nediferențiată însăși.
Căi spre reunificare
Procesul diviziunilor succesive combinat cu crescînda separare și
înstrăinare reprezintă numai o jumătate a ciclului cosmic. Intuițiile din
stările holotropice relevă repetat o altă parte a procesului care constă
în evenimente ale conștiinței ce reflectă o mișcare în direcție inversă,
dinspre lumile pluralității și separării către o dizolvare treptată a granițelor
și o contopire în unități tot mai mari.
Intuițiile sînt paralele descrierilor și discutării acestor două mișcări
cosmice prezente în diferite sisteme spirituale și filozofice. De exem-
304

JOCUL COSMIC
piu, Plotin, fondatorul neoplatonismului, le-a numit eflwc și reflux (Plotin,
1991). în Orient, concepte similare și-au găsit expresia cea mai clară
în scrierile misticului și filozofului indian Shri Aurobindo sub numele
de involuție și evoluție a conștiinței (Aurobindo, 1965). Dezbaterea mo­
dernă pe tema dinamicii coborîrii și ascensiunii în procesul cosmic poate
fi regăsită în scrierile lui Ken Wilber (Wilber, 1980, 1995).
Conform informațiilor obținute în stările holotropice, procesul uni­
versal nu oferă doar un număr infinit de posibilități pentru a deveni un
individ separat, ci și o gamă la fel de largă și de bogată de oportunități
de dizolvare a granițelor și de fuziune care mediază întoarcerea expe-
riențială la sursă. Experiențele unificării permit monadelor individuale
de conștiință să-și depășească alienarea și să se elibereze de iluzia
separării. Această transcendere a ceea ce părea mai devreme graniță
absolută și fuziunea progresivă rezultantă creează unități experiențiale
din ce în ce mai mari. în cele din urmă, procesul dizolvă toate granițele
și produce o reunificare cu Conștiința Absolută. Succesiunile de fuziuni
care se produc sub multe forme și la multe niveluri diferite completează
schema ciclică generală a dansului cosmic.
Stimulul care declanșează cel mai des experiențele spontan unifica­
toare este expunerea la minunile naturii, precum Marele Canion, insulele
tropicale sau apusul soarelui deasupra Oceanului Pacific. Creații artistice
rafinate de o extraordinară frumusețe pot avea efect similar, indiferent
dacă sînt capodopere muzicale, minunate picturi și sculpturi sau arhi­
tectura monumentală. Surse suplimentare de experiențe unificatoare sînt
activitatea sportivă, uniunea sexuală și, la femei, nașterea și alăptarea.
Apariția lor poate fi facilitată de o varietate de antice „tehnologii ale
sacrului", aborigene și moderne, care au fost discutate în capitolul intro­
ductiv al cărții.
Dacă experiențele unificatoare se produc cel mai probabil în situații
cu încărcătură emoțională pozitivă, ele pot apărea însă și în condiții defa­
vorabile, periculoase și critice pentru individ. în acest caz, conștiința
eului este zdruncinată și copleșită, nu dizolvată și depășită; cum e cazul
în momente de stres cronic sever sau acut, în momente de suferință emo­
țională și fizică intensă sau atunci cînd integritatea corporală sau supra­
viețuirea sînt serios amenințate. Mulți descoperă domeniile mistice în
timpul experiențelor de moarte clinică în urma accidentelor, rănirilor,
sau în timpul bolilor incurabile și operațiilor.
Psihiatrii tradiționaliști, care nu fac distincția între misticism și
psihoză, consideră experiențele unificatoare manifestări ale bolii
psihice. Meritul de a fi demonstrat că aceasta e o eroare gravă îi aparține
lui Abraham Maslow, fondatorul psihologiei umaniste și transpersonale.
305

PSIHOLOGIA VIITORULUI
El a arătat într-o cercetare realizată pe mai multe sute de persoane că
„experiențele de vîrf' sînt fenomene supranormale, mai degrabă decît
anormale. în condiții favorabile, ele pot conduce la o mai bună sănătate
emoțională și fizică, și chiar la ceea ce el a numit „autorealizare" sau
„autoactualizare" (Maslow, 1964).
Tabuul de a ști cine ești cu adevărat
Dacă este adevărat că natura noastră profundă e divină și sîntem una
cu principiul creator al Universului, cum explicăm intensitatea convin­
gerii că sîntem corpuri fizice care trăiesc într-o lume materială? Care
este natura acestei fundamentale ignorante privind adevărata noastră
identitate, acest văl misterios al uitării pe care Alan Watts 1-a numit
„tabuul de a ști cine sîntem cu adevărat"? Cum este posibil ca o entitate
spirituală infinită și atemporală să creeze din sine și în sine un facsimil
virtual al unei realități tangibile, populate de ființe sensibile ce se simt
separate de sursa lor și una de alta? Cum pot actorii din drama lumii
să fie păcăliți să creadă în existența obiectivă a realității lor iluzorii?
Cea mai bună explicație pe care am auzit-o de la oameni cu care am
lucrat este că principiul cosmic creator cade în plasa propriei sale
perfecțiuni. Intenția creatoare din spatele jocului divin este să aducă la
viață realități experiențiale care să ofere cele mai bune oportunități de
aventuri ale conștiinței, inclusiv iluzia lumii materiale. Pentru a realiza
această cerință, respectivele realități trebuie să fie convingătoare și cre­
dibile în toate detaliile. Putem folosi ca exemplu opere de artă, precum
piesele de teatru sau filmele. Ele pot fi jucate uneori atît de perfect, încît
ne fac să uităm că evenimentele la care sîntem martori sînt iluzorii și
să reacționăm la ele ca și cum ar fi reale. De asemenea, un actor bun
poate uneori să-și piardă adevărata identitate fuzionînd temporar cu
personajul pe care îl interpretează.
Lumea în care trăim are multe caracteristici ce lipsesc principiului
suprem în forma sa pură, ca pluralitatea, polaritatea, densitatea și mate­
rialitatea, schimbarea și efemeritatea. Proiectul creării unui facsimil al
realității materiale înzestrat cu aceste proprietăți este dus la îndeplinire
cu atîta perfecțiune artistică și științifică, încît unitățile desprinse din
Mintea Universală îl găsesc perfect convingător și îl confundă cu
realitatea. în expresia extremă a artei sale, reprezentată de ateu, Divinul
reușește într-adevăr să aducă argumente nu numai împotriva implicării
sale în creație, ci și împotriva existenței sale însăși.
306

JOCUL COSMIC
Una dintre întîmplările importante care ajută la crearea unei iluzii a
realității materiale este existența banalului și urîtului. Dacă toți am fi
ființe eterice radiante, trăgîndu-ne energia direct de la soare, și am trăi
într-o lume în care toate peisajele ar arăta ca Munții Himalaya, Marele
Canion și insulele virgine din Pacific, ne-ar fi evident că facem parte
dintr-o realitate divină. Similar, dacă toate clădirile din lume ar arăta
ca Alhambra, Taj Mahal, Xanadu sau Catedrala din Chartres și am fi
înconjurați de sculpturile lui Michelangelo, am asculta muzica lui
Beethoven sau a lui Bach, natura divină a lumii ar fi ușor de sesizat.
Faptul că avem corpuri fizice cu toate secrețiile, excrețiile, mirosu­
rile, imperfecțiunile și patologiile lor și un sistem gastrointestinal cu
conținuturi respingătoare ascunde și induce suficientă confuzie în pro­
blema divinității noastre. Diferitele funcții fiziologice, precum vomatul,
rîgîitul, eliminarea gazelor, defecarea și urinarea, împreună cu descom­
punerea finală a corpului omenesc complică și mai mult tabloul. Similar,
existența imaginilor neplăcute, a gropilor de gunoi, a zonelor industriale
poluate, a toaletelor neigienice cu graffiti obscene, a ghetourilor urbane
și a milioanelor de case urîte face să ne fie foarte greu să realizăm că viața
este totuși un joc divin. Existența răului și faptul că viața, prin însăși natu­
ra ei, este o luptă pentru supraviețuire fac sarcina aproape imposibilă pentru
omul obișnuit. Iar pentru occidentalii educați, perspectiva lumească creată
de știința materialistă este un puternic obstacol adițional.
Mai există însă încă un motiv important pentru care ne este atît de
dificil să ne eliberăm de iluzia că sîntem indivizi separați, care trăiesc
într-o lume materială. Căile de reunire cu sursa divină sînt presărate cu
dificultăți, riscuri și provocări. Jocul divin nu e un sistem complet închis.
El oferă protagoniștilor posibilitatea de a descoperi natura reală a creației,
inclusiv propriul lor sistem cosmic. Totuși, modalitățile care ne duc de
la autoamagire către iluminare și reunificare cu sursa prezintă probleme
grave și majoritatea portițelor de scăpare din creație sînt acoperite cu
grijă. Acest lucru este absolut necesar pentru menținerea stabilității și
echilibrului în schema cosmică. Vicisitudinile și capcanele căii spiri­
tuale reprezintă o parte importantă a „tabuului de a ști cine sîntem cu
adevărat".
Toate situațiile care oferă ocazii de deschidere spirituală sînt tipic
asociate cu o varietate de forțe puternice de sens opus. Unele dintre
obstacolele extrem de dificile și periculoase care pavează drumul către
eliberare și iluminare sînt de natură intrapsihică. Aici intră experiențele
terifiante care îi pot intimida pe căutătorii mai puțin curajoși și mai
nehotărîți, precum întîlnirile cu forțe arhetipale întunecate, frica de moarte
și spectrul nebuniei. Și mai problematice sînt diferitele interferențe și
307

PSIHOLOGIA VIITORULUI
intervenții care vin din lumea externă. în Evul Mediu, mulți dintre cei
care aveau experiențe mistice spontane riscau tortura, judecata și execuția
din partea sfintei Inchiziții. în vremea noastră, etichetele psihiatrice
stigmatizante și drasticele măsuri terapeutice au luat locul acuzațiilor
de vrăjitorie, torturilor și autodafeurilor. Scientismul materialist al
secolului XX a ridiculizat și patologizat și el, o dată în plus, orice efort
spiritual, oricît de bine fondat.
Autoritatea de care se bucură știința materialistă în societatea modernă
face să fie greu de luat în serios misticismul și calea descoperirii spiri­
tuale, în plus, dogmele și activitățile religiilor majoritare tind să mascheze
faptul că singurul loc unde poate fi găsită adevărata spiritualitate este
psihicul fiecăruia dintre noi. în forma sa cea mai neplăcută, religia orga­
nizată poate funcționa ca un grav impediment în calea oricărei căutări
spirituale serioase, și nu ca o instituție care să ne poată ajuta să ne co­
nectăm cu Divinul. Denigrîndu-și membrii, face greu de crezut că Divinul
s-ar afla în ei. Ea cultivă în adepți falsa credință că participarea regulată
la slujbă, rugăciunea și contribuțiile financiare față de biserică sînt
activități spirituale suficiente și adecvate.
Tehnologiile sacrului dezvoltate de diferite culturi aborigene au fost
respinse în Occident ca produse ale gîndirii magice și superstiții primitive
ale sălbaticilor. Potențialul spiritual al sexualității, care își află expresia
în Tantra, este cu mult depășit de capcanele sexului considerat doar puter­
nic instinct animalic. Apariția substanțelor psihedelice care au capacita­
tea de a deschide larg porțile dimensiunii transcendente a fost urmată
curînd de folosirea seculară eronat iresponsabilă a acestor compuși și
de amenințările nebuniei, deteriorării cromozomiale și a sancțiunilor legale.
Problema binelui și a răului
Una dintre sarcinile cele mai dificile ale călătoriei spirituale este
împăcarea cu existența răului. înțelegerea supremă și acceptarea filo­
zofică a răului pare să implice întotdeauna recunoașterea că el are un
rol important sau chiar necesar în procesul cosmic. De exemplu, intuițiile
experiențiale profunde legate de realitatea supremă, care devin dispo­
nibile în stările holotropice, ar părea să arate că procesul creației cosmice
trebuie să fie simetric, deoarece este creatio ex nihilo. Tot ceea ce intră
în existență trebuie să fie contrabalansat de opusul său. Din această
perspectivă, existența polarităților de toate felurile este o condiție absolută
și indispensabilă pentru crearea lumilor fenomenale.
308

JOCUL COSMIC
Am menționat mai devreme că unul dintre „motivele" creației pare
să fie „nevoia" principiului creator de a se cunoaște pe sine, astfel încît
„Dumnezeu să-L poată vedea pe Dumnezeu" sau „Chipul să poată privi
Chipul". în măsura în care divinul creează pentru a-și explora propriul
potențial interior, a nu-1 exprima ar însemna o autocunoaștere incom­
pletă. Și, dacă Conștiința Absolută este și Artistul, Experimentatorul și
Exploratorul perfect, omiterea unor opțiuni semnificative ar compromite
bogăția creației. Artiștii nu-și limitează subiectele la temele frumoase,
etice și înălțătoare. Ei reprezintă orice aspecte ale vieții care pot reda
imagini interesante sau promit povestiri pasionante.
Existența părții de umbră a creației amplifică aspectele ei luminoase,
oferind un contrast, și dă o bogăție și o profunzime extraordinare dramei
universale. Conflictul dintre bine și rău, în toate domeniile și la toate
nivelurile existenței, este o sursă inepuizabilă de inspirație pentru po­
vestiri fascinante. Un discipol 1-a întrebat odată pe Shri Ramakrishna,
marele vizionar, sfînt și maestru spiritual indian: „Swamiji, de ce există
răul pe lume?" După o scurtă deliberare, Ramakrishna a răspuns succint:
„Pentru a face acțiunea mai complexă." Acest răspuns ar părea cinic,
dacă ne gîndim la natura și la dimensiunile suferinței în lume, privită
în forma sa concretă: milioanele de copii care mor de foame sau de boli,
nebunia războaielor de-a lungul istoriei, nenumăratele victime sacrificate
și torturate și dezolarea dezastrelor naturale.
Cu toate acestea, dacă facem un experiment mintal în care eliminăm
din schema universală tot ceea ce noi considerăm rău sau diabolic,
precum bolile și violența, vom începe vă vedem lucrurile altfel. Vom
realiza repede că un asemenea act de curățire etică va elimina din lume
multe aspecte ale existenței pe care le apreciem și le prețuim enorm —
istoria medicinei, toate persoanele care și-au dedicat viața alinării sufe­
rinței, eroismul luptătorilor pentru libertate și triumfurile asupra forțelor
răului, ca și toate operele de artă inspirate de conflictele dintre bine și
rău. O astfel de eliminare radicală a umbrei universale ar deposeda creația
de profunzimea și bogăția ei imensă și ar duce la o lume neinteresantă
și lipsită de culoare.
Acest mod de a privi problemele etice poate fi deosebit de tulburător,
în ciuda faptului că se bazează pe experiențe personale foarte convin­
gătoare în stările holotropice. Problemele devin evidente cînd ne gîndim
la consecințele practice ale unei asemenea perspective asupra vieții și
comportamentului nostru de fiecare zi. La prima vedere, a considera
lumea materială ca „realitate virtuală" și a compara existența cu un film
pare să banalizeze viața și să trateze cu superficialitate profunzimea
suferinței umane. O asemenea atitudine ar lăsa impresia că o astfel de
perspectivă neagă gravitatea suferinței umane și încurajează o atitudine
309

PSIHOLOGIA VIITORULUI
de indiferență cinică, pentru care nimic nu contează cu adevărat. Similar,
acceptarea răului ca parte integrantă a creației și înțelegerea relativității
sale poate fi ușor considerată o justificare pentru suspendarea oricăror
constrîngeri etice și pentru urmărirea neîngrădită a unor scopuri egoiste.
Ar putea, de asemenea, lăsa impresia sabotării oricărui efort de a combate
activ răul din lume.
înainte de a estima pe deplin implicațiile etice ale intuițiilor transcen­
dentale profunde asupra comportamentului nostru, trebuie să ținem seamă
de cîțiva factori suplimentari. Explorarea experiențială care pune la
dispoziție o înțelegere atît de profundă indică de obicei importante surse
biografice, perinatale și transpersonale ale violenței și lăcomiei din in­
conștientul nostru. Analiza psihologică a acestui material conduce la o
reducere semnificativă a agresiunii și la o amplificare a toleranței. Se
mai întîlnește, de asemenea, și un spectru larg de experiențe transperso­
nale în care ne identificăm cu diferite aspecte ale creației. Această îm­
prejurare conduce la un respect profund pentru viață și la empatie față
de toate ființele vii. Același proces prin care descoperim vidul formelor
și relativismul valorilor morale reduce semnificativ înclinația noastră către
comportamente imorale și antisociale și ne învață iubirea și compasiunea.
Ne construim astfel un nou sistem de valori care nu se mai bazează
pe norme, precepte, imperative convenționale și frica de pedeapsă, ci
pe cunoașterea și înțelegerea ordinii universale. Realizăm că sîntem parte
integrantă a creației și că făcînd rău altora nouă ne facem rău. în plus,
autoexplorarea profundă duce la descoperirea experiențială a reîncarnării
și a legii karmei; ceea ce ne ajută să conștientizăm posibilitatea unor
grave repercusiuni experiențiale ale comportamentelor vătămătoare,
inclusiv ale celor care scapă blamării sociale.
Experiența practică ne arată, de asemenea, că vidul din spatele tuturor
formelor nu este deloc incompatibil cu aprecierea autentică și cu iubirea
pentru întreaga creație. Experiențele transcendentale care conduc la intuiții
metafizice profunde despre natura realității dau naștere la respect față
de toate ființele și la angajarea responsabilă în procesul vieții. Compa­
siunea nu are nevoie de obiecte cu substanță materială. Poate la fel de
ușor să se adreseze ființelor sensibile care sînt unități ale conștiinței.
Jocul cosmic
în multe religii, rețeta depășirii dificultăților este minimalizarea
importanței planului terestru și concentrarea pe lumile transcendentale.
310

JOCUL COSMIC
Sistemele religioase cu această orientare descriu lumea materială ca pe
un domeniu inferior, imperfect, impur care aduce suferință și nefericire.
Ele recomandă o deplasare a atenției de la lumea materială către alte
realități. Din punctul lor de vedere, realitatea fizică pare să fie o vale
a lacrimilor, iar existența în corp, un blestem sau o mlaștină a morții și
renașterii.
Aceste credințe și reprezentanții lor oferă credincioșilor devotați
promisiunea unui ținut mai plăcut sau a unei stări de conștiință mai
depline în Lumea de Dincolo. în formele mai primitive ale credințelor
populare, e vorba de locuri de odihnă ale celor binecuvîntați, paradisuri
sau raiuri. Ele devin disponibile după moarte pentru cei care îndeplinesc
anumite cerințe definite de respectiva lor teologie. Pentru sistemele mai
complexe și mai rafinate, raiurile și paradisurile sînt doar etape în
călătoria spirituală, iar destinația finală este dizolvarea granițelor per­
sonale și unificarea cu Divinul, atingerea stării de monadă pură, neconta­
minată de biologic, sau stingerea focului vieții și dispariția în neant.
Alte orientări spirituale însă îmbrățișează natura și lumea materială
ca fiind întruchipări sau conținătoare ale Divinului. Să analizăm dilema
folosind informațiile din stările holotropice. Ce putem cîștiga prin evi­
tarea vieții și fuga din planul material în realitățile transcendentale? Și
reciproc, care este valoarea îmbrățișării fără rețineri a realității cotidiene?
Multe sisteme spirituale definesc obiectivul călătoriei spirituale ca
dizolvarea granițelor personale și reunificarea cu Divinul. Persoanele
care au trăit în explorările lor interioare identificarea cu Conștiința
Absolută realizează că definirea obiectivului final al călătoriei spirituale
ca experiența unificării cu principiul suprem al existenței implică o
problemă serioasă.
Ei realizează că Vidul/Conștiința Absolută nu reprezintă doar sfîrșitul
călătoriei spirituale, ci și sursa și începutul creației. Divinul este principiul
care asigură unificarea părților separate, dar totodată și agentul respon­
sabil pentru divizarea și separarea unității inițiale. Dacă principiul ar fi
complet și suficient sieși în forma sa pură, nu ar mai avea motive să
creeze, iar celelalte lumi experiențiale nu ar mai exista. Deoarece există,
tendința Conștiinței Absolute de a crea exprimă clar o „nevoie" funda­
mentală. Lumile pluralității reprezintă astfel un complement important
pentru starea nediferențiată a Divinului. în terminologia cabalei, „oamenii
au nevoie de Dumnezeu și Dumnezeu are nevoie de oameni".
Schema generală a piesei cosmice implică un joc dinamic între două
forțe fundamentale, una dintre ele fiind centrifugă (hilotropică, sau
orientată spre materie) și cealaltă centripetă (holotropică, sau în căutarea
unității) față de principiul creator. Conștiința cosmică nediferențiată
311

PSIHOLOGIA VIITORULUI
manifestă o tendință primară de a crea lumi ale pluralității, care conțin
nenumărate ființe separate. Am discutat mai devreme motivele posibile
pentru tendința de a genera realități virtuale. Și reciproc, unitățile indi­
viduale de conștiință își trăiesc separarea și alienarea ca dureroasă, și
manifestă o puternică nevoie de a se reîntoarce la sursă și a se reuni cu
ea. Identificarea cu eul întrupat este plină de probleme precum suferința
emoțională și fizică, limitările spațiale și temporale, impermanența și
moartea.
Dacă este adevărat că psihicul este guvernat de cele două puternice
forțe cosmice, hilotropică și holotropică, aflate în conflict fundamental
una cu alta, există vreo abordare a existenței care să poate face față
eficient acestei situații? Deoarece nici existența separată, nici unitatea
nediferențiată nu sînt pe deplin satisfăcătoare în sine, care este alter­
nativa? Categoric, soluția nu este respingerea existenței corporale ca
inferioară și lipsită de valoare și încercarea de a scăpa de ea. Am văzut
că lumile experiențiale, inclusiv lumea materiei, reprezintă nu numai
un complement important și valoros, dar și absolut necesar, pentru starea
nediferențiată a principiului creator. în același timp, eforturile noastre
de a atinge împlinirea și liniștea sufletească vor fi sortite eșecului și poate
chiar se vor întoarce împotriva noastră, dacă implică numai obiecte și
obiective din lumea materială. Orice soluție satisfăcătoare va trebui astfel
să îmbrățișeze atît dimensiunile pămîntești, cît și pe cele transcendentale,
atît lumea formelor, cît și pe cea fără formă.
Universul material, așa cum îl cunoaștem noi, oferă nenumărate posi­
bilități pentru extraordinare aventuri ale conștiinței. Ca ființe corporale,
putem fi martori la spectacolul cerurilor cu miliardele sale de galaxii
și minunile naturale ale Pămîntului. Numai în forma fizică și în planul
material ne putem îndrăgosti, savura extazul sexului, avea copii, asculta
muzica lui Beethoven sau admira picturile lui Rembrandt. Ocaziile de
explorare a micro și macrouniversului sînt practic nelimitate. Pe lîngă
experiențele prezentului, mai există și aventura sondării trecutului
misterios, de la civilizațiile antice și lumea antediluviană, pînă la eveni­
mentele din primele microsecunde ale Big Bang-ului.
Pentru a participa la lumea fenomenală și a putea trăi acest spectru
bogat de aventuri este nevoie de un anumit grad de identificare cu eul
corporal și acceptare a lumii materiale. Totuși, cînd identificarea noastră
cu eul-corp este absolută și cînd credința în lumea materială ca realitate
unică este de nezdruncinat, e imposibil să savurăm complet participarea
la creație. Spectrul insignifianței, efemerității și morții personale poate
întuneca complet latura pozitivă a vieții, golind-o de farmecul ei. Trebuie
să adăugăm la ea și frustrarea asociată cu încercările repetate inutile de
312

JOCUL COSMIC
a ne realiza întregul nostru potențial divin în cadrul constrîngerilor im­
puse de limitările corpurilor noastre și ale lumii materiale.
Ca să găsim soluția la dilemă, trebuie să ne întoarcem în noi, pentru
o căutare interioară sistematică. Pe măsură ce continuăm să descoperim
și să explorăm diferitele dimensiuni ascunse — ale noastre și ale reali­
tății — identificarea cu eul-corp devine progresiv tot mai slabă și mai
puțin atrăgătoare. Continuăm să ne identificăm cu „eul limitat de piele"
din motive pragmatice, dar această orientare devine tot mai întîmplătoare
și mai șovăitoare. Dacă avem suficiente cunoștințe experiențiale despre
dimensiunile transpersonale ale existenței, inclusiv propria noastră iden­
titate adevărată și statutul cosmic, viața devine mult mai ușoară și mai
plină de satisfacții.
Pe măsură ce căutarea interioară continuă, descoperim, mai devreme
ori mai tîrziu, vidul din spatele tuturor formelor. Așa cum sugerează
învățăturile budiste, cunoașterea naturii virtuale a lumii fenomenale și
a vidului ei ne poate ajuta să ne eliberăm de suferință. Acest lucru include
recunoașterea faptului că a crede în orice eu separat din viața noastră,
inclusiv în eul propriu, este, în ultimă instanță, o iluzie. în textele budiste,
conștiința esențialei deșertăciuni a tuturor formelor și, drept urmare, reali­
zarea faptului că nu există euri separate este numită anatta (anatman)
— literal, „non-eul".
Conștiința naturii noastre divine și a esențialei deșertăciuni a tuturor
lucrurilor pe care le descoperim în experiențele noastre transpersonale
formează bazele unei metarețele ce ne poate ajuta mult să facem față com­
plexității vieții cotidiene. Putem accepta fără rezerve experiența lumii mate­
riale, savurînd tot ceea ce are ea de oferit: frumusețea naturii, a relațiilor
umane, a actului de iubire, familiei, lucrărilor de artă, sporturilor, delici-
ilor culinare… Numai că, orice am face, viața ne va aduce, în cele din urmă,
obstacole, provocări, experiențe dureroase și pierderi. Dar cînd lucru­
rile devin prea dificile și chiar devastatoare, putem recurge la perspecti­
va cosmică mai largă pe care am descoperit-o în căutarea noastră interioară.
Legătura cu realitățile superioare, cunoașterea eliberatoare a anattei
și vidul din spatele tuturor formelor ne ajută să tolerăm ceea ce altfel
ar putea fi insuportabil. Cu ajutorul acestei cunoașteri am putea trăi
complet întregul spectru al vieții sau „întreaga catastrofă", cum o numea
Zorba grecul. Capacitatea aceasta de a reconcilia și integra cu succes
aspectele materiale și spirituale ale existenței, ori dimensiunile hilotropice
și holotropice ale vieții, face parte dintre cele mai înalte aspirații ale
tradițiilor mistice.
O persoană a cărei existență este limitată doar la nivelul prozaic al
conștiinței cotidiene și care nu a avut acces experiential la dimensiunile
313

PSIHOLOGIA VIITORULUI
transcendente și numinoase ale realității va avea mari dificultăți în depă­
șirea fricii profunde de moarte și pentru descoperirea unui sens al vieții,
în aceste condiții, o mare parte a comportamentului nostru cotidian este
motivată de nevoile falsului eu, iar aspectele semnificative ale vieții sînt,
prin comparație, doar reactive și inautentice. Din această pricină, este
mai mult decît esențial să ne completăm activitățile cotidiene cu o formă
de practică spirituală sistematică, în stare să ne ofere acces experiențial
la lumile transcendente. în societățile preindustriale, această necesitate
lua forma ritualurilor șamanice, a riturilor de trecere, ceremoniilor de
vindecare, misterelor antice, școlilor mistice și practicilor de meditație
ale marilor religii ale lumii.
în deceniile din urmă, lumea occidentală a cunoscut o revenire semni­
ficativă a practicilor spirituale antice și a „tehnologiilor aborigene ale
sacrului". în plus, psihologia abisală modernă și psihoterapia experien-
țială au dezvoltat eficiente abordări noi ce pot facilita deschiderea
spirituală. Aceste instrumente se află la îndemîna tuturor celor intere­
sați de transformarea psihospirituală și evoluția conștiinței. C.G. Jung,
precursorul psihologiei transpersonale, a descris în lucrările sale o
strategie de viață care se adresează atît dimensiunilor seculare, cît și
dimensiunilor cosmice ale persoanei și existenței. El a sugerat ca,
indiferent ce facem în viața de zi cu zi, să o completăm cu o autoexplorare
sistematică, o căutare interioară împinsă pînă în extremele cele mai
ascunse ale psihicului. în acest fel e posibilă conectarea la un aspect
superior — pe care Jung 1-a numit sine — și primirea îndrumărilor lui
pe drumul către „individuație".
Dacă urmăm sfatul lui Jung, deciziile importante din viața noastră
se vor baza pe o sinteză creatoare care integrează cunoștințele pragmatice
despre lumea materială cu înțelepciunea extrasă din inconștientul
colectiv. Ideea marelui psihiatru elvețian e în acord cu informațiile și
observațiile din stările holotropice relatate de persoane cu care am avut
privilegiul să lucrez în ultimele patru decenii.
Este convingerea mea personală că această strategie de viață nu numai
că va îmbunătăți calitatea vieții individului, ci și că, practicată la scară
suficient de mare, poate ameliora semnificativ și șansele de a se depăși
criza globală care amenință însăși supraviețuirea vieții pe planeta noastră.
Aceasta e o problemă atît de importantă, încît o vom cerceta pe larg în
capitolul următor al acestei cărți.
314

9
Evoluția conștiinței
și supraviețuirea speciei umane:
perspectiva transpersonala asupra
crizei globale
315

316

Cercetarea stărilor holotropice de conștiință are implicații importante
nu numai pentru fiecare om în parte, ci și pentru viitorul omenirii și
continuitatea vieții pe Pămînt. în acest capitol voi discuta felul în care
experiențele și observațiile din cercetările conștiinței ne pot ajuta să
înțelegem natura și rădăcinile crizei globale cu care ne confruntăm. Voi
discuta și noile strategii pentru a face față acestei situații critice, rezultate
din această activitate. Voi acorda o atenție deosebită rădăcinilor
psihospirituale a două forțe primare care conduc istoria umană din
timpuri imemoriale, înclinația spre violență și lăcomia insațiabilă. De
asemenea, voi analiza rolul jucat de perspectiva materialist-monistă a
științei occidentale în progresul tehnologic și în pierderea valorilor
spirituale.
Violenta si lăcomia în istoria omenirii
Numărul și amploarea atrocităților comise de-a lungul timpului în
diferite țări ale lumii, multe dintre ele în numele Domnului, sînt cu
adevărat inimaginabile și indescriptibile. Milioane de soldați și civili
au fost omorîți în războaie și revoluții de-a lungul timpului, sau în alte
împrejurări asemănătoare. în Roma antică, nenumărați creștini au fost
sacrificați în arene pentru a oferi maselor un spectacol foarte căutat. Sute
de mii de victime inocente au fost torturate, omorîte sau arse de vii în
autodafeuri de către Inchiziția medievală.
în America Centrală, luptătorii triburilor învinse de azteci, și care
nu apucaseră să moară în bătălii, erau măcelăriți pe altare de sacrificiu.
317

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Cruzimea aztecă și-a găsit perechea în sîngeroasele acțiuni ale conchista­
dorilor spanioli. Hoardele mongole ale lui Gingis-Han au măturat Asia
omorînd, prădînd și arzînd orașe și sate. în timpul mărețelor sale campanii
militare, Alexandru cel Mare a cucerit, în același mod, toate țările dintre
Macedonia și India. Ambiții seculare și religioase, începînd cu expansiu­
nea Imperiului Roman pînă la răspîndirea Islamului și a cruciadelor
creștine, și-au găsit modul de expresie în folosirea focului și a săbiei.
Colonialismul Marii Britanii și al altor țări europene și războaiele napole­
oniene sînt exemple suplimentare de violență și lăcomie nemiloasă.
Această tendință a continuat nestînjenită în secolul XX. Pierderea
de vieți omenești în primul război mondial a fost estimată la zece
milioane de soldați și douăzeci de milioane de civili. Alte milioane au
murit din pricina epidemiilor provocate de război și de foame. în al doilea
război mondial s-au pierdut aproximativ de două ori mai multe vieți.
Acest secol a văzut expansionismul Germaniei naziste și ororile holo­
caustului, dominația stalinista asupra Europei de Est, gulagul și teroarea
civilă din zona comunistă. Putem adăuga aici victimele dictaturilor din
America de Sud, atrocitățile și genocidurile comise de chinezi în Tibet
și cruzimile apartheidului din Africa de Sud. Războaiele din Coreea și
Vietnam, din Orientul Mijlociu și măcelurile din Iugoslavia și Rwanda
sînt alte cîteva exemple de inutile vărsări de sînge la care am fost martori
în ultima sută de ani.
Lăcomia umană și-a găsit și forme noi, mai puțin violente, de expri­
mare în filozofia și strategia economiei capitaliste, care pun accentul
pe creșterea produsului intern brut, „creștere nelimitată", exploatarea
nechibzuită a resurselor naturale epuizabile, consumul ostentativ și „îm-
bătrînirea planificată". Mai mult, o mare parte a acestei politici economi­
ce a irosirii, care are consecințe ecologice dezastruoase, a fost orientată
către producția de arme cu o putere distructivă din ce în ce mai mare.
Scenarii prevestitoare ale sfârșitului lumii
ce amenință viața pe planetă
în trecut, violența și lăcomia au avut consecințe tragice pentru cei
implicați în conflicte nimicitoare și pentru familiile lor. Totuși, ele nu
au amenințat însăși evoluția întregii specii umane și nu au reprezentat
un pericol pentru ecosistem și biosfera planetei. Chiar și după cele mai
violente războaie, natura a fost capabilă să „recicleze" toate consecințele
acestora și să-și revină complet în cîteva decenii. Situația s-a schimbat
318

EVOLUȚIA CONȘTIINȚEI ȘI SUPRAVIEȚUIREA SPECIEI UMANE
însă radical în secolul XX. Progresele tehnologice rapide, creșterea expo­
nențială a producției industriale, explozia demografică și mai ales desco­
perirea energiei atomice au schimbat pentru totdeauna datele ecuației.
în decursul acestui secol, am fost martori într-un deceniu, sau chiar
într-un singur an, la mai multe descoperiri tehnologice și științifice majore
decît cei din perioadele istorice anterioare într-un secol întreg. însă, aceste
uimitoare succese intelectuale au adus omenirea modernă în pragul
catastrofei globale, deoarece nu au fost însoțite de o dezvoltare emoțio­
nală și o maturizare morală comparabile. Avem îndoielnicul privilegiu
de a fi prima specie din istoria naturală care a dobîndit capacitatea de
a se eradica pe sine și de a distruge și viața de pe planetă în același timp.
Istoria intelectuală a omenirii este una de incredibile triumfuri. Am
reușit să descoperim secretele energiei nucleare, să trimitem nave spațiale
spre Lună și spre toate planetele din Sistemul Solar, să transmitem
imagini color și sunete pe tot globul și prin spațiul cosmic, să descifrăm
codul ADN, să experimentăm donarea și ingineria genetică. în același
timp însă, tehnologiile de vîrf sînt puse în slujba unor emoții primitive
și a unor impulsuri instinctuale, nu foarte diferite de cele ce caracterizau
comportamentul oamenilor din Epoca de Piatră.
Sume inimaginabile de bani au fost irosite în nebunia cursei înarmării,
și folosirea chiar și numai a unei fracțiuni minuscule a arsenalului de
arme atomice existent ar distruge toată viața de pe Pămînt. Zeci de
milioane de oameni au fost uciși în cele două războaie mondiale și în
nenumăratele confruntări violente produse din motive ideologice, rasiale,
religioase sau economice. Sute de mii de oameni au fost torturați cu
bestialitate de poliția secretă a diferitelor sisteme totalitare. Lăcomia
insațiabilă împinge oamenii la urmărirea înfrigurată a profitului și la
achiziția de proprietăți personale, dincolo de orice limite rezonabile. S-a
ajuns la o situație în care, în afara spectrului unui război nuclear, ome­
nirea este amenințată de mai multe alte scenarii apocaliptice mai puțin
spectaculoase poate, dar mai insidioase și mai vizibile.
Printre ele se numără poluarea industrială, amenințarea acumulărilor
de deșeuri și accidentele nucleare, distrugerea stratului de ozon, efectul
de seră, posibila pierdere a oxigenului planetar prin despăduriri nechibzu­
ite și otrăvirea planctonului oceanic, precum și pericolul aditivilor toxici
din hrană și băuturi. Putem adăuga la acestea un număr de evenimente
de natură mai puțin apocaliptică, dar la fel de tulburătoare, precum era­
dicarea speciilor într-un ritm astronomic, vagabondajul și înfometarea
unui procent semnificativ din populația lumii, deteriorarea familiei și criza
parentală, dispariția valorilor spirituale, absența speranței și a perspectivei
319

PSIHOLOGIA VIITORULUI
pozitive, pierderea conexiunilor semnificative cu natura și alienarea
generală. Ca urmare a tuturor celor de mai sus, omenirea trăiește acum
într-o teamă cronică pe marginea catastrofei nucleare și ecologice, deși,
pe de altă parte, se află în posesia unor tehnologii fabuloase, aproape
științifico-fantastice.
Știința modernă a descoperit mijloace eficiente care ar putea rezolva
majoritatea problemelor urgente ale lumii de azi — combaterea majo­
rității bolilor, eliminarea foametei și a sărăciei, reducerea cantității de
deșeuri industriale și înlocuirea combustibililor fosili epuizabili cu surse
regenerabile de energie curată. Problemele care stau în calea acestor
schimbări nu sînt de natură economică sau tehnologică; cauzele lor
profunde se află în personalitatea umană. Din pricina lor, inimaginabile
resurse au fost irosite în absurditatea cursei înarmărilor, a luptei pentru
putere și a urmăririi „creșterii nelimitate". Ele împiedică, în plus, și o
distribuire mai adecvată a bogăției între oameni și națiuni, și o reorientare
de la preocupările pur economice și politice la prioritățile ecologice,
care au ajuns de importanță critică pentru supraviețuire.
Rădăcinile psihospirituale ale crizei globale
Negocierile diplomatice, măsurile administrative și legale, sancțiunile
economice și sociale, intervențiile militare și alte eforturi similare au
avut foarte puțin succes; de fapt, au produs mai multe probleme decît
au rezolvat. Devine din ce în ce mai clar de ce nu aveau cum să nu eșueze.
Strategiile folosite pentru a ușura criza își au rădăcinile în aceeași ideo­
logie care a creat-o. în ultimă instanță, criza globală actuală este o criză
psihospirituală; ea reflectă însuși nivelul conștiinței speciei umane. Este
deci greu de imaginat că ar putea fi rezolvată fără o radicală transformare
interioară a omenirii la scară mare, și ridicarea acesteia la un nivel
superior de maturitate emoțională și conștiință spirituală.
Sarcina de a imprima omenirii un set complet diferit de valori și
obiective ar putea părea nerealistă și utopică pentru a fi o speranță reală.
Ținînd cont de rolul extrem de important al violenței și lăcomiei în istorie,
posibilitatea transformării omenirii moderne într-o specie de indivizi
capabili să coexiste în mod pașnic, indiferent de rasă, culoare și convingeri
religioase sau politice, fără să mai vorbim despre celelalte specii, nu pare
foarte plauzibilă. Ne confruntăm cu necesitatea de a promova valori etice
profunde, sensibilitate față de nevoile altora, acceptarea voluntară a
simplității și a conștiinței acute a imperativelor ecologice. La prima
vedere, o asemenea sarcină pare prea mult chiar și pentru un film SF.
320

EVOLUȚIA CONȘTIINȚEI ȘI SUPRAVIEȚUIREA SPECIEI UMANE
Oricît de gravă și de critică ar fi, situația nu poate fi atît de disperată
pe cît pare. După mai bine de patruzeci de ani de studiu intens al stărilor
holotropice de conștiință am ajuns la concluzia că abordările practice
și conceptele teoretice dezvoltate de psihologia transpersonală, o dis­
ciplină care încearcă să integreze spiritualitatea în noua paradigmă a
științei occidentale, poate ajuta la reducerea crizei globale. Aceste obser­
vații sugerează că o transformare psihospirituală radicală nu este numai
posibilă, ci și pe cale să se producă. întrebarea este dacă se va produce
suficient de repede și la o scară suficient de mare pentru a inversa tendința
autodistructivă actuală.
Cele trei otrăvuri ale budismului tibetan
Să analizăm informațiile teoretice furnizate de cercetarea stărilor
holotropice și implicațiile lor practice pentru viața noastră. Pot fi folosite
noile cunoștințe într-un mod care să ne facă viața mai plăcută și mai
împlinită? Cum poate autoexplorarea sistematică cu ajutorul stărilor
holotropice să ne amelioreze calitatea vieții emoționale și fizice și să
producă o transformare pozitivă a personalității și schimbări benefice
ale perspectivei asupra lumii și a sistemului de valori? Și, mai concret,
cum poate contribui această strategie la reducerea crizei globale și la
supraviețuirea vieții pe planetă?
Maeștrii spirituali din toate timpurile par a fi de acord că numai
urmărirea obiectivelor materiale nu poate să aducă împlinire, fericire
și pace interioară. Criza globală care se amplifică rapid, deteriorarea
morală și nemulțumirea crescîndă care însoțesc creșterea bogăției mate­
riale în societățile industriale sînt martori ai acestui vechi adevăr. în
literatura mistică pare să existe un acord general că remediul pentru răul
existențial de care suferă omenirea este întoarcerea către interior, căutarea
răspunsurilor în propriul nostru psihic și parcurgerea unei profunde
transformări psihospirituale.
Nu este greu de înțeles că inteligența este o cerință importantă a unei
vieți de succes — capacitatea de a învăța și a-ți aminti, de a gîndi și
construi raționamente și a reacționa adecvat la mediul material. Cercetări
mai recente au evidențiat importanța inteligenței emoționale, capacitatea
de a reacționa adecvat la mediul uman și de a gestiona cu abilitate relațiile
interpersonale (Goleman, 1996). Observațiile rezultate din studiul stărilor
holotropice confirmă principiul de bază al filozofiei perene, conform
321

PSIHOLOGIA VIITORULUI
căruia calitatea vieții depinde, în ultimă instanță, de ceea ce poate fi numit
„inteligență spirituală".
Inteligența spirituală este capacitatea de a conduce viața astfel încît
aceasta să reflecte o înțelegere filozofică și metafizică profundă a noastră
și a realității. Se pun desigur întrebări legate de natura transformării
psihospirituale necesare pentru a ajunge la această formă de inteligență,
de schimbările prin care trebuie să trecem și mijloacele care pot facilita
o asemenea dezvoltare. Un răspuns foarte clar și concret poate fi găsit
în diferitele școli de budism mahayana.
Putem folosi ca punct de plecare pentru discuția noastră o celebră
pictură murală tibetană (thangkă) care arată cercul vieții, moartea și
reîncarnarea. Se vede Roata Vieții prinsă în strînsoarea cumplitului Zeu
al Morții. Roata e împărțită în șase segmente reprezentînd diferitele lokas
sau lumi în care ne putem naște din nou. Lumea celestă a zeilor (devas)
este atacată dinspre segmentul alăturat de zeități războinice geloase sau
asuras. Regiunea fantomelor înfometate este locuită de pretas, creaturi
demne de milă reprezentînd lăcomia insațiabilă. Ele au burți gigantice,
apetituri enorme și guri de mărimea unei urechi de ac. Celelalte sectoare
ale roții descriu lumea ființelor umane, iadul și lumea animalelor
sălbatice. în interiorul roții se află două cercuri concentrice. Cel extern
arată două drumuri, unul ascendent și unul descendent, de-a lungul cărora
călătoresc sufletele. Cercul interior conține trei animale — un porc, un
șarpe și un cocoș.
Animalele din centrul roții reprezintă „trei otrăvuri" sau forțe care,
conform învățăturilor budiste, perpetuează ciclul nașterii și morții și sînt
responsabile de toată suferința noastră. Porcul simbolizează ignorarea
naturii realității și a propriei naturi, șarpele reprezintă furia și agresivi­
tatea, iar cocoșul, dorința și pofta care duc la dependență de lucruri.
Calitatea vieții și capacitatea de a face față provocărilor ei depind în
mod primejdios de măsura în care sîntem capabili să eliminăm sau să
transformăm forțele care conduc lumea ființelor vii. Să examinăm din
această perspectivă tot procesul autoexplorării sistematice prin inter­
mediul stărilor holotropice de conștiință.
Cunoștințe practice și înțelepciune transcendentală
Cel mai evident beneficiu pe care îl putem obține din lucrul experien-
țial profund este accesul la informații extraordinare despre noi înșine,
alte persoane, natură și Cosmos. în stările holotropice, putem ajunge la
322

EVOLUȚIA CONȘTIINȚEI ȘI SUPRAVIEȚUIREA SPECIEI UMANE
o înțelegere profundă a dinamicii inconștiente a psihicului nostru. Putem
descoperi cum ne este influențată percepția despre noi și despre lume
de către amintirile reprimate din copilărie, de la naștere și din viața pre­
natală, în plus, în experiențele transpersonale ne putem identifica cu alte
persoane, cu diferite animale, plante și elemente ale lumii anorganice. Ast­
fel de experiențe reprezintă o sursă extrem de bogată de intuiții unice despre
lumea în care trăim și ne pot transforma radical perspectiva asupra ei.
în ultimii ani, mulți autori au arătat că un factor semnificativ în
evoluția crizei globale a fost paradigma newtoniano-carteziană și mate­
rialismul monist care au dominat știința occidentală în ultimele trei se­
cole. Aceste moduri de a gînd implică o dihotomie acută între minte și
natură și prezintă Universul ca pe o gigantică supermașină, perfect deter-
ministă, guvernată de legi mecaniciste. Imaginea Cosmosului ca sistem
mecanic a dus la credința eronată că el poate fi înțeles adecvat prin
secționare și studiere separată a fiecăreia dintre părțile lui. Această idee
a fost un obstacol serios în abordarea problemelor din punctul de vedere
al complexelor interacțiuni existente, de fapt, în Univers, și al unei
perspective holiste.
în plus, ridicînd materia la rangul de principiu suprem al Cosmosului,
știința occidentală consideră viața, conștiința și inteligența produse se­
cundare accidentale. în acest context, oamenii par a nu fi altceva decît
niște animale foarte evoluate. Ceea ce duce la acceptarea antagonismelor,
a competiției și a ideii darwiniste de „supraviețuire a celui mai adaptat"
ca principii de conducere a societății umane. în plus, descrierea naturii
ca inconștientă a oferit o justificare pentru exploatarea ei de către om,
conform programului foarte elocvent formulat de Francis Bacon (Bacon,
1870).
Psihanaliza a descris un tablou pesimist al omului ca ființă ale cărei
principale motivații sînt instinctele animalice. în opinia lui Freud, dacă
nu ne-am teme de repercusiunile sociale și nu am fi controlați de supraeu
(interdicțiile și injoncțiunile* parentale interiorizate), am omorî și fura
fără rețineri, am comite incesturi și am trăi într-o promiscuitate sexuală
fără limite (Freud, 1961). Această imagine a naturii umane împinge
concepte de tipul complementarității, sinergiei, respectului mutual și
cooperării pașnice în domeniul strategiilor temporare oportuniste sau
al fanteziilor utopice naive. Nu este greu de înțeles cum au contribuit
aceste concepte și sistemul de valori asociat lor la crearea crizei cu care
ne confruntăm.
Injoncțiune — imperativ care exprimă o regulă de viață, (n.t.)
323

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Intuițiile din stările holotropice oferă un suport convingător pentru
o înțelegere radical diferită a Cosmosului, naturii și ființelor umane. Ele
au adus confirmarea experiențială a conceptelor formulate de pionierii
teoriei informației și sistemelor, care au arătat că planeta noastră și
întregul Cosmos reprezintă o rețea unificată și interconectată în care
fiecare dintre noi este parte integrantă (Bateson, 1979; Capra, 1996).
în stările holotropice, putem obține o cantitate considerabilă de informații
ce pot fi folositoare în viața de fiecare zi. Cu toate acestea, ignoranța
simbolizată de porc în thangkaurile tibetane nu este absența sau lipsa
de cunoștințe în sens obișnuit. Nu înseamnă pur și simplu informații
inadecvate despre diferite aspecte ale lumii materiale, ci ignoranță la
un nivel mai profund.
Forma de ignoranță descrisă aici (avidyă) este o fundamentală neînțe­
legere și confuzie legată de natura realității și de propria noastră natură.
Singurul remediu pentru acest tip de ignoranță este înțelepciunea transcen­
dentală (prajna paramita). Din acest punct de vedere, este esențial ca
lucrul interior cu stările holotropice să ofere mai mult decît o creștere,
aprofundare și corectare a informațiilor pe care le deținem despre uni­
versul material. Ea e și un mod unic de a dobîndi informații și o înțelegere
intuitivă a problemelor de importanță transcendentală, așa cum am văzut
de-a lungul acestei cărți.
în lumina acestor dovezi, conștiința nu este un produs al proceselor
fiziologice din creier, ci un atribut primar al existenței. Natura profundă
a omenirii nu este animalică, ci divină. Universul este saturat de inteli­
gență creatoare și conștiința este inextricabil inclusă în această țesătură.
Identificarea noastră cu eul-corp separat este o iluzie iar adevărata noastră
identitate este totalitatea existenței. O astfel de înțelegere oferă o bază
naturală respectului pentru viață, cooperare și sinergie, preocupărilor pentru
soarta omenirii și planetei ca întreg și o profundă conștiință ecologică.
Anatomia distructivitătii umane
Să examinăm acum, din aceeași perspectivă, a doua „otravă", încli­
nația omului spre agresivitate. Cercetările moderne asupra comporta­
mentului agresiv au început cu descoperirile epocale ale lui Charles Darwin,
de la mijlocul secolului al XLX-lea, referitoare la evoluție (Darwin, 1952).
încercările de a explica agresivitatea umană plecînd de la originea noastră
animală au generat concepte teoretice, precum cele prezentate de
Desmond Morris în imaginea „maimuței goale" (Morris, 1967), ideea
324

EVOLUȚIA CONȘTIINȚEI ȘI SUPRAVIEȚUIREA SPECIEI UMANE
lui Robert Ardrey despre „imperativele teritoriale" (Ardrey, 1961),
„creierul tripartit" al lui Paul MacLean (MacLean, 1973) și explicațiile
sociobiologice ale lui Richard Dawkins care interpreta agresivitatea în
termenii strategiilor „genelor egoiste" (Dawkins, 1976). Modele mai
complexe de comportament dezvoltate de pionierii etologiei — Konrad
Lorenz, Nikolaas Tinbergen și alții — au completat accentul mecanic
pus pe instincte prin studiul elementelor rituale și motivaționale (Lorenz,
1963; Tinbergen, 1965).
Orice teorie ce sugerează că înclinația umană către violență reflectă
pur și simplu originea noastră animală este inadecvată și neconvingătoare.
Cu rare excepții, precum raidurile ocazionale de violență în grup ale
cimpanzeilor împotriva propriei specii (Wrangham și Peterson, 1996),
animalele devin agresive doar cînd le este foame, își apără teritoriul sau
se luptă pentru femele. Natura și sfera violenței umane — „agresivitatea
malignă", cum o numea Erich Fromm — nu are paralelă în regnul animal
(Fromm, 1973). înțelegerea faptului că agresivitatea nu poate fi adecvat
explicată ca rezultat al evoluției filogenetice a dus la formularea teoriilor
psihodinamice și psihosociale care consideră că o parte semnificativă
a agresivității umane o reprezintă fenomenele învățate. Tendința a debutat
la sfîrșitul anilor '30 și a fost inițiată de lucrările lui Dollard și Miller
(Dollard și al., 1939).
Surse biografice ale agresivității
Teoriile psihodinamice încearcă să explice agresivitatea specific umană
ca reacție la frustrarea, abuzul și lipsa de iubire în copilărie. Totuși, expli­
cațiile de acest gen eșuează lamentabil în cazul formelor extreme de
violență individuală, precum crimele în serie ale strangulatorului din
Boston și ale lui Geoffrey Dahmer sau crimele arbitrare de tipul „amocu­
lui". Teoriile psihodinamice și psihosociale actuale sînt chiar mai puțin
convingătoare cînd vine vorba despre acte de violență extremă comise
de grupuri întregi de oameni, precum uciderea lui Sharon Tate, sau atro­
cități care au loc în timpul revoltelor din închisori. Ele eșuează complet
cînd e vorba despre fenomene sociale de masă precum nazismul, comunis­
mul, războaiele sîngeroase, revoluțiile, genocidul și lagărele de concentrare.
în ultimele decenii, cercetările psihedelice și psihoterapiile experien-
țiale profunde au reușit să arunce mai multă lumină asupra problemei
agresivității umane. Aceste lucrări au arătat că rădăcinile acestui aspect
problematic și periculos sînt mult mai adînci și mai înspăimîntătoare
325

PSIHOLOGIA VIITORULUI
decît și-ar fi imaginat vreodată psihologia tradițională. Totuși, cerce­
tările au dus și la descoperirea unor abordări extrem de eficiente, care
au potențialul de a neutraliza și transforma elementele violente din perso­
nalitatea umană. în plus, aceste observații indică faptul că agresivitatea
malignă nu reflectă adevărata natură umană. Ea e legată de un domeniu
al dinamicii inconștiente care ne separă de identitatea noastră profundă.
Cînd cercetăm lumile transpersonale din spatele acestui ecran, ne dăm
seama că adevărata noastră natură este divină, și nu animalică.
Rădăcinile perinatale ale violenței
Nu există nici o îndoială că „agresivitatea malignă" este conectată
cu traume și frustrări din copilărie și pruncie. Totuși, cercetarea modernă
a conștiinței a scos la lumină și rădăcini suplimentare importante ale
violenței din străfundurile psihicului, care se află dincolo de sfera bio­
grafiei postnatale și sînt legate de trauma nașterii biologice. Pericolul
vital, durerea și sufocarea trăite mai multe ore în timpul nașterii biologice
generează cantități enorme de anxietate și agresivitate criminală care
rămîn stocate în organism. Așa cum am văzut mai devreme, retrăirea
nașterii în diferite forme de psihoterapie experiențială implică nu numai
reluarea concretă a emoțiilor și senzațiilor inițiale, ci este de obicei
asociată cu o varietate de experiențe din inconștientul colectiv care
descriu scene de violență inimaginabilă. Printre acestea se numără adesea
secvențe care descriu războaie, revoluții, conflicte rasiale, lagăre de
concentrare, totalitarism și genocid.
Apariția spontană a acestei imagerii în timpul retrăirii nașterii este
deseori asociată cu intuiții convingătoare referitoare la originile peri­
natale ale unor asemenea forme extreme de violență. Desigur, războaie­
le și revoluțiile sînt fenomene extrem de complexe, care au dimensiuni
istorice, economice, politice, religioase etc. Intenția noastră nu este de
a oferi o explicație reducționistă care să le înlocuiască pe toate celelalte,
ci una care să adauge noi informații despre dimensiunile psihologice
și spirituale ale acestor forme de psihopatologie socială neglijate sau
tratate superficial de către teoriile mai vechi.
Imaginile evenimentelor sociopolitice violente care însoțesc retrăirea
nașterii biologice tind să apară în strînsă legătură cu stadiile succesive
ale nașterii și dinamica matricelor perinatale fundamentale (MPF). în
timpul retrăirii episoadelor existenței intrauterine neperturbate (MPF I),
întîlnim de obicei imagini ale unor societăți umane cu o structură socială
326

EVOLUȚIA CONȘTIINȚEI ȘI SUPRAVIEȚUIREA SPECIEI UMANE
ideală, ale unor culturi care trăiesc în completă armonie cu natura sau
ale unor societăți utopice în care toate conflictele importante au fost
rezolvate. Amintirile intrauterine chinuitoare — de exemplu, sarcina
toxică, pericolul de avort sau tentativa de avort — sînt însoțite de imagini
ale unor grupuri umane care trăiesc în zone industriale unde natura e
poluată și murdărită sau ale unor societăți cu o ordine socială deficitară
și o paranoia generalizată.
Experiențele regresive legate de primul stadiu clinic al nașterii
(MPF II), în timpul căruia uterul se contractă periodic, dar cervixul nu
este încă deschis, prezintă un tablou diametral diferit. Ele descriu societăți
totalitare opresive și abuzive, cu granițe închise, care își victimizează
populațiile și „sufocă" libertatea personală, precum Rusia țaristă sau co­
munistă, Al Treilea Reich hitlerist, dictaturile sud-americane și apartheidul
african, ori aduc imagini concrete ale prizonierilor din lagărele de con­
centrare naziste și gulagul stalinist. în timp ce trăim aceste scene de iad,
ne identificăm exclusiv cu victimele și simțim o compasiune profundă
pentru cei călcați în picioare și oprimați.
Experiențele care însoțesc retrăirea celei de-a doua etape clinice a
nașterii (MPF III), cînd cervixul este dilatat și contracțiile continue
împing fătul prin deschiderea îngustă a canalului nașterii, prezintă o
panoplie bogată de scene violente — războaie și revoluții sîngeroase,
măceluri umane sau animale, mutilări, abuzuri sexuale și crime. Scenele
conțin deseori elemente demonice și motive scatologice respingătoare.
Printre elementele suplimentare care însoțesc frecvent MPF III se numără
și viziunile unor orașe în flăcări, lansări de rachete și explozii ale bom­
belor nucleare. Aici nu mai sîntem limitați la rolul de victimă, ci putem
avea toate cele trei roluri — victimă, agresor și observator implicat
emoțional.
Evenimentele ce caracterizează al treilea stadiu al nașterii (MPF IV),
momentul venirii pe lume și al separării de mamă, sînt tipic asociate
cu imagini ale victoriei în războaie și revoluții, eliberări de prizonieri
și succese ale eforturilor colective, precum mișcările patriotice sau națio­
naliste, în acest punct, putem trăi și viziuni ale sărbătoririlor triumfale
sau parade ale reconstrucției entuziaste de după războaie.
în 1975, am descris aceste observații legînd revoltele sociopolitice
de stadii biologice ale nașterii, în Realms of the Human Unconscious
(Grof, 1975). La scurt timp de la publicare, am primit o scrisoare de la
Lloyd de Mause, un psihanalist și jurnalist newyorkez. De Mause este
unul dintre fondatorii psihoistoriei, o disciplină care aplică descoperirile
psihologiei abisale la istorie și știința politică. Psihoistoricii studiază
327

PSIHOLOGIA VIITORULUI
probleme precum relația dintre copilăria liderilor politici și sistemul lor
de valori și procesul de decizie sau influența practicilor de creștere a
copiilor asupra naturii revoluțiilor din perioada istorică respectivă. Lloyd
de Mause era foarte interesat de descoperirile mele cu privire la trauma
nașterii și posibilele ei implicații sociopolitice, deoarece ele reprezentau
un suport independent pentru propriile lui cercetări.
De o vreme, de Mause studia aspectele psihologice ale perioadelor
care precedau războaiele și revoluțiile. Era interesat de modul cum liderii
militari reușeau să mobilizeze masele de civili pașnici și să le transforme
practic peste noapte, în mașini de ucis. Abordarea sa era foarte originală
și creatoare. Pe lîngă analiza surselor istorice tradiționale, el a extras
date de mare importanță psihologică din caricaturi, bancuri, vise și
imageria personală, erori verbale accidentale, comentarii ale vorbitorilor
și chiar desene și mîzgălituri pe marginea schițelor de documente politice,
în momentul în care m-a contactat, analizase deja în acest fel 17 situații
care au precedat izbucnirea unor războaie și răscoale, pe parcursul mai
multor secole, din antichitate pînăîn epoca modernă (de Mause, 1975).
El a fost uimit de extraordinara abundență a figurilor de stil, metafo­
relor și imaginilor legate de nașterea biologică pe care le găsise în acest
material. Liderii militari și politicienii din toate timpurile care descriau
o situație critică sau declarau război foloseau de obicei termeni care
exprimau și suferința perinatală. Ei acuzau dușmanul de „sufocarea" sau
„strangularea" poporului lor, de „stoarcerea ultimei suflări" sau „con-
strîngere", nelăsînd suficient spațiu pentru a trăi („Lebensraum — spațiul
vital" la Hitler).
La fel de frecvente erau aluziile la peșteri întunecate, tuneluri și la­
birinturi încîlcite, abisuri periculoase și amenințarea înghițirii de nisi­
purile mișcătoare înșelătoare sau de un vîrtej amenințător. Similar, oferta
de rezolvare a crizei apare tot sub forma imaginilor perinatale. Liderul
promite să își salveze națiunea „dintr-un labirint periculos", să o conducă
către „lumina de la celălalt capăt al tunelului" și să creeze o situație în
care agresorul periculos, opresorul, să fie învins și toată lumea să poată
„respira din nou liberă".
Exemplele istorice ale lui Lloyd de Mause includeau atunci perso­
naje celebre, ca Alexandru cel Mare, Napoleon, Samuel Adams, împă­
ratul Wilhelm al II-lea, Hitler, Hrusciov și Kennedy. Vorbind despre
Revoluția Americană, Samuel Adams s-a referit la „copilul independenței
care luptă să se nască". în 1914, împăratul Wilhelm a afirmat că
328

EVOLUȚIA CONȘTIINȚEI ȘI SUPRAVIEȚUIREA SPECIEI UMANE
„monarhia a fost strînsă de gît și forțată să aleagă între a se lăsa stran­
gulată și a săpa un ultim tranșeu de apărare".
în timpul crizei cubaneze, Hrusciov i-a scris lui Kennedy, stăruind
ca cele două națiuni să nu „ajungă să se confrunte, asemenea unor cîrtițe
oarbe care se luptă pe viață și pe moarte într-un tunel". Și mai explicit
a fost mesajul codificat folosit de ambasadorul japonez Kurusu cînd a
sunat la Tokio pentru a anunța că negocierile cu Roosevelt eșuaseră și
că se putea începe bombardarea la Pearl Harbor. El a anunțat că „nașterea
copilului era iminentă" și a întrebat care era situația în Japonia: „Copilul
dă semne că se va naște?" Răspunsul a fost: „Da, nașterea copilului pare
iminentă." Interesant este că sistemul de spionaj american care intercepta
convorbirile a recunoscut codul: „naștere" înseamnă „război".
Deosebit de înspăimîntătoare a fost folosirea limbajului perinatal în
legătură cu explozia bombei atomice de la Hiroshima. Avionul a primit
numele mamei pilotului, Enola Gay, bomba atomică transportată de avion
avea scrisă pe ea porecla „Băiețelul" și mesajul care urma să fie trimis
de la Washington pentru a semnala detonarea cu succes era „Copilul
s-a născut". Nu ar fi exagerat să vedem tot imaginea unui copil și în
spatele poreclei bombei de la Nagasaki, „Grăsanul". După corespondența
dintre noi, Lloyd de Mause a adunat multe alte exemple istorice și și-a
perfecționat teza conform căreia amintirea traumei nașterii joacă un rol
important ca sursă motivațională pentru o activitate socială violentă.
Problemele legate de războiul nuclear au o importanță atît de mare,
încît aș dori să vorbesc mai mult despre ele folosind material dintr-o
lucrare fascinantă scrisă de Carol Cohn, Sex and Death in the Rațional
World of the Defense Intellectuals (Cohn, 1987). Intelectualii de la
Apărare, despre care e vorba în titlul lucrării, sînt civili care intră și ies
din guvern, lucrează uneori ca oficialități administrative ori simpli
consultanți, iar alteori fac parte din staff-ul unor universități, centre de
învățămînt sau de cercetare. Ei sînt cei care creează teoria ce informează
și legitimizează practica nucleară strategică americană — cum să se
abordeze cursa înarmărilor, cum să se întîrzie folosirea armelor nucleare,
cum să se ducă la nevoie un război nuclear și cum să se explice de ce
nu sîntem în siguranță fără arme nucleare.
Carol Cohn a participat la un seminar de vară de două săptămîni despre
armele nucleare, doctrina nucleară strategică și controlul armat. A fost
atît de fascinată de informațiile pe care le-a aflat acolo, încît a petrecut
anul următor cufundată în lumea masculină a „intelectualilor de la
Apărare" (cu excepția secretarelor). A adunat atunci fapte extrem de
interesante care confirmau dimensiunea perinatală a războiului nuclear.
Conform terminologiei ei, materialul confirmă importanța motivului
329

PSIHOLOGIA VIITORULUI
„nașterii masculine" și a „creației masculine" ca forțe psihologice de
seamă ce stau la baza războiului nuclear. Ea folosește următoarele
exemple istorice pentru a-și ilustra punctul de vedere:
în 1942, Ernest Lawrence a trimis o telegramă la Chicago unui grup
de fizicieni care creau bomba nucleară: „Felicitări proaspeților părinți.
Abia așteptăm să-1 vedem pe nou-născut." La Los Alamos, bomba
atomică a fost numită „bebelușul lui Oppenheimer". Richard Feynman
scria în articolul său „Los Alamos from Below" că, în timp ce se afla
într-o permisie după moartea soției sale, a primit o telegramă care spunea:
„Copilul este așteptat în ziua de…"
La laboratoarele Lawrence Livermore, bomba cu hidrogen era numită
„bebelușul lui Teller", deși cei care au vrut să denigreze contribuția lui
Edward Teller au pretins că el nu era tatăl bombei, ci mama. Ei au pretins
că Stanislav Ulam era adevăratul tată, avusese toate ideile importante
și o „concepuse"; Teller doar o „ajutase să se dezvolte". Termenii legați
de maternitate, precum „îngrijire" și alții, au fost folosiți și pentru
întreținerea rachetelor.
Generalul Grove a trimis o telegramă codificată triumfătoare secre­
tarului de război Henry Stimson la conferința de la Potsdam, declarînd
succesul primului test atomic: „Doctorul a revenit foarte entuziast și
încrezător că băiețelul este la fel de zdravăn ca și fratele său mai mare.
Lumina din ochii lui se poate vedea de aici pînă la Highhold și țipetele
lui s-ar fi putut auzi pînă la ferma mea." Stimson, la rîndul lui, 1-a
informat pe Churchill scriindu-i o notă care spunea: „Bebelușul a văzut
lumina zilei într-o stare satisfăcătoare."
William L. Laurence a fost martorul testării primei bombe atomice
și a scris: „Sunetul exploziei a venit cam la 100 de secunde de la apariția
luminii orbitoare — primul țipăt al unei lumi noi." Telegrama trimisă
de Edward Teller la Los Alamos, care anunța testarea cu succes a bombei
cu hidrogen „Mike" în atolul Eniwetok din Insulele Marshall suna astfel:
„E băiat." Enola Gay, „Băiețelul" și „Bebelușul nou-născut", simboluri
ale bombei de la Hiroshima, și „Grăsanul", simbolizînd bomba de la
Nagasaki, au fost deja menționate. După Carol Cohn, „cercetătorii de
sex masculin au dat naștere unei progenituri cu putere supremă de domi­
nare asupra naturii feminine".
Carol Cohn menționează în lucrarea ei și abundența simbolismului
sexual fățiș în limbajul intelectualilor de la Apărare. Natura acestui mate­
rial, care asociază sexualitatea cu agresivitatea, dominația și scatologia
arată o asemănare profundă cu imageria care apare în timpul experien­
ței nașterii (MPF III). Cohn a folosit următoarele exemple: dependența
330

EVOLUȚIA CONȘTIINȚEI ȘI SUPRAVIEȚUIREA SPECIEI UMANE
americană de arme nucleare a fost explicată ca irezistibilă, deoarece „arde
mai tare la aceiași bani". Explicația unui profesor pentru ținerea rache­
telor MX în silozurile cele mai noi: „Doar n-o să luați cea mai frumoasă
rachetă pe care o aveți și o s-o băgați într-o gaură băloasă". La un moment
dat, a apărut o preocupare serioasă: „Trebuie să ne întărim rachetele,
pentru că rușii sînt puțin mai tari ca noi." Un consultant militar al con­
siliului național de securitate s-a referit la „slobozirea" a 70-80% din
megatonaj într-o singură scuipătură orgasmică".
Prelegerile erau pline de termeni ca „lansatoare cu erecție verticală",
„raportul frecare/greutate", „punere la orizontală", „penetrare profundă"
și avantajele comparative ale „atacurilor prelungite" față de „atacurile
spasmodice". Un alt exemplu era obiceiul popular și foarte răspîndit
de a mîngîia rachetele, practicat de vizitatorii submarinelor nucleare,
în care Carol Cohn a văzut expresia supremației falice și tendințe homo-
erotice. Din această perspectivă, criticii feminiști ai politicilor nucleare
sînt îndreptățiți să vorbească despre „invidierea rachetei" și „adorația
falică".
Dovezi suplimentare privind rolul central al domeniului perinatal al
inconștientului în psihologia războiului pot fi găsite în excelenta carte
a lui Sam Keen, The Faces ofthe Enemy (Keen, 1988). Keen a reunit
o colecție considerabilă de afișe părtinitoare și denaturate despre război,
desene propagandistice și caricaturi din multe țări și perioade istorice.
El a demonstrat că felul în care este descris și reprezentat inamicul în
timpul unui război sau al unei revoluții este un stereotip, că prezintă
numai diferențe minime și că are foarte puține în comun cu caracte­
risticile reale ale țării și culturii respective.
A împărțit aceste imagini în mai multe categorii arhetipale, în func­
ție de caracteristicile dominante (Străinul, Agresorul, Adversarul capabil,
Dușmanul fără chip, Dușmanul lui Dumnezeu, Barbarul, Lacomul,
Criminalul, Torționarul, Violatorul, Moartea). După Keen, imaginile
așa-zisului dușman sînt, în esență, proiecții ale aspectelor umbrei repri­
mate și nerecunoscute din propriul inconștient. Deși găsim în istoria
omenirii și cazuri de războaie juste, cei care inițiază activități de război
înlocuiesc, de obicei, ținte externe cu elemente din psihicul propriu care
ar trebui confruntate corespunzător prin autoexplorare personală.
Cadrul teoretic al lui Sam Keen nu menționează direct domeniul
perinatal al inconștientului. Totuși, analiza materialului său imagistic
scoate la lumină preponderența imaginilor simbolice caracteristice
MPF II și MPF III. Inamicul este de obicei descris ca o caracatiță peri­
culoasă, un dragon diabolic, o hidră cu mai multe capete, un păianjen
331

PSIHOLOGIA VIITORULUI
veninos gigantic sau un leviatan hrăpăreț. Alte simboluri frecvent folosite
includ feline sau păsări de pradă feroce, rechini monstruoși și șerpi
amenințători, vipere și boa constrictori. Scene care descriu strangularea
sau zdrobirea, vîrtejurile amenințătoare și nisipuri mișcătoare înșelătoare
abundă și ele în timpul războaielor, revoluțiilor și crizelor politice. Juxta­
punerea imaginilor din stările holotropice ale conștiinței care descriu
experiențe perinatale cu documentația ilustrată strînsă de Lloyd de Mause
și Sam Keen reprezintă o dovadă certă a rădăcinilor perinatale ale
violenței umane.
Conform noilor informații oferite de cercetarea conștiinței și desco­
peririle psihoistoriei, purtăm în inconștientul nostru energii și emoții
profunde asociate cu trauma nașterii pe care nu le-am stăpînit și nu le-am
asimilat încă adecvat. Pentru unii dintre noi, acest aspect al psihicului
poate fi complet inconștient, pînă cînd ne vom îmbarca într-o autoexplo-
rare profundă folosind psihedelicele sau alte tehnici experiențiale de
psihoterapie, precum respirația holotropica sau rebirth. Alții pot avea
diferite grade de cunoaștere a emoțiilor și senzațiilor fizice stocate la
nivelul perinatal al inconștientului.
Așa cum am văzut într-un capitol anterior, activarea materialului poate
duce la apariția unei psihopatologii individuale grave, inclusiv a violenței
nemotivate. Se pare că, din motive necunoscute, sesizarea elementelor
perinatale se poate intensifica simultan la un număr mare de persoane.
Aceasta creează o atmosferă de tensiune generală, anxietate și antici­
pare. Liderul este o persoană aflată sub o influență mai puternică a
energiilor perinatale decît un om obișnuit. El are și capacitatea de a-și
repudia propriile sentimente inacceptabile (umbra, în terminologia lui
Jung) și de a le proiecta într-o situație externă. Disconfortul colectiv
devine astfel vina dușmanului, iar soluția oferită este o intervenție militară.
Războiul oferă o ocazie de a depăși proiecțiile psihologice care țin
de obicei sub control tendințele perinatale. Supraeul lui Freud, forță
psihologică ce impune un comportament reținut și civilizat, este înlocuit
de „supraeul războinic". Primim laude și medalii pentru crime, distrugeri
și jafuri fără discriminare, comportamente care, în timp de pace, ar fi
inacceptabile și ne-ar duce la închisoare. Similar, violența sexuală a fost
o practică frecventă în timpul războaielor și a fost în general tolerată.
De fapt, conducătorii militari au promis adesea soldaților acces nelimitat
la femeile din teritoriile cucerite pentru a-i motiva să lupte.
După ce izbucnește războiul, impulsurile perinatale distructive și auto-
distructive sînt transpuse în fapt fără constrîngeri. Temele pe care le
întîlnim în mod normal într-o anumită etapă a procesului explorării și
332

EVOLUȚIA CONȘTIINȚEI ȘI SUPRAVIEȚUIREA SPECIEI UMANE
transformării interioare (MPFII și III) devin acum părți din însăși viața
noastră de fiecare zi, fie direct, fie sub forma știrilor televizate. Diferite
situații fără ieșire, orgii sadomasochiste, violențe sexuale, comportamente
bestiale și demonice, care dezlănțuie enorme energii explozive și scato­
logice ce țin de imageria perinatală standard, sînt transpuse în fapt în
războaie și revoluții cu o putere și o claritate extraordinare.
Simplul fapt de a fi martori la scene de distrugere și aplicare a unor
impulsuri violente inconștiente, indiferent dacă se produce la scară
individuală sau colectivă, nu conduce la vindecare și transformare cum
s-ar întîmpla în cazul unei confruntări interioare cu aceste elemente
într-un context terapeutic. Experiența nu este generată de inconștientul
nostru, e lipsită de elementul introspecției profunde și nu duce la înțele­
geri intuitive. Situația este total exteriorizată și conexiunea cu dinamicile
profunde ale psihicului lipsește. Și, firesc, nu există nici vreo intenție
terapeutică de schimbare și transformare. Astfel, obiectivul aflat la baza
fanteziei nașterii, care reprezintă forța profund motivatoare a unor
evenimente atît de violente nu este atins, chiar dacă războiul sau revoluția
s-a încheiat cu succes. Victoria externă cea mai triumfătoare nu aduce
ceea ce s-a așteptat și sperat — un sentiment interior de eliberare emo­
țională și renaștere psihospirituală.
După sentimentele inițiale îmbătătoare de triumf urmează, mai întîi,
o trezire la realitate și ulterior o dezamăgire profundă. De obicei, nu
durează mult și începe să apară o copie a fostului sistem represiv pe
ruinele vechiului vis, deoarece aceleași forțe inconștiente continuă să
opereze în inconștientul profund al tuturor persoanelor implicate. Aceasta
pare să se repete la infinit în istoria omenirii, indiferent dacă evenimentul
este revoluția franceză, revoluția bolșevică din Rusia, revoluția comu­
nistă din China sau orice altă revoluție violentă asociată cu mari speranțe
și așteptări.
întrucît am făcut atîția ani terapie experiențială în Praga, pe vremea
cînd Cehoslovacia avea un regim marxist, am reușit să adun un material
fascinant despre dinamicile psihologice ale comunismului. Problemele
legate de ideologia comunistă apăreau, de obicei, în tratamentul
pacienților mei în momentul în care se luptau cu energii și emoții
perinatale. Curînd, a devenit evident că ura pe care revoluționarii au
simțit-o față de opresori și regim este întărită de revolta împotriva în­
chisorii interioare a amintirilor perinatale. Și, reciproc, nevoia de a forța
și domina pe alții este o deplasare în exterior a nevoii de a depăși teama
de a fi copleșit de inconștientul propriu. Implicarea criminală a agreso-
333

PSIHOLOGIA VIITORULUI
rului și revoluționarului e astfel o replică exteriorizată a situației trăite
în canalul nașterii.
Viziunea comunistă conține un element de adevăr psihologic care
o face atrăgătoare pentru mase mari de oameni. Ideea fundamentală că
o experiență violentă de natură revoluționară este necesară pentru a pune
capăt suferinței și opresiunii și pentru a institui o stare de armonie e
corectă atunci cînd e înțeleasă doar ca un proces de transformare interi­
oară. Totuși, este periculos de falsă cînd e proiectată asupra lumii exteri­
oare, ca ideologie politică a revoluțiilor violente. Eroarea rezidă în faptul
că ceea ce la un nivel mai profund este un desen arhetipal al morții spiri­
tuale și al renașterii ia acum forma unui program ateist și antispiritual.
Revoluțiile comuniste au avut un succes imens în faza lor distructivă,
dar, în locul armoniei și fraternității promise, au dus la regimuri în care
oprimarea, cruzimea și nedreptatea aveau supremația. Astăzi, cînd
Uniunea Sovietică ruinată economic și coruptă politic s-a prăbușit, iar
lumea comunistă s-a destrămat, este evident pentru toți cei cu o judecată
sănătoasă că giganticul experiment istoric realizat cu prețul a milioane
de vieți și inimaginabile suferințe a fost un colosal eșec. Dacă observațiile
de mai sus sînt corecte, nici o intervenție externă nu are vreo șansă de
a crea o lume mai bună, decît dacă este asociată cu o profundă transfor­
mare a conștiinței umane.
Observațiile din cercetarea modernă a conștiinței fac lumină în
psihologia lagărelor de concentrare. De mai mulți ani, profesorul Bastians
din Leiden, Olanda, face terapie LSD cu persoanele care suferă de
„sindromul lagărului de concentrare", o tulburare ce se dezvoltă la foștii
prizonieri ai lagărelor după mulți ani de la încarcerare. Bastians a lucrat
și cu foști directori de lagăre în problema culpabilității lor profunde. O
descriere artistică a acestor eforturi poate fi găsită în cartea Shivitti scrisă
de un fost prizonier, Ka-Tzetnik 135633, care a făcut o serie de ședințe
terapeutice cu Bastians (Ka-Tzetnik 135633, 1989).
Bastians a scris și el o lucrare în care își descrie practica, Man in
the Concentration Câmp and Concentration Câmp in Man. Aici subli­
niază, fără să intre în detalii, că lagărele de concentrare sînt o proiecție
a unui anumit domeniu din inconștientul omenesc: „înainte să fi fost un
om într-un lagăr de concentrare, a fost un lagăr de concentrare în om"
(Bastians, 1955). Cercetarea stărilor holotropice de conștiință face posi­
bilă identificarea acelui domeniu al psihicului despre care vorbea Bastians.
Analiza atentă a condițiilor generale și specifice din lagărele de concen­
trare naziste arată că acestea sînt de fapt transpuneri diabolice și realiste
ale atmosferei de coșmar caracteristică retrăirii nașterii biologice.
334

EVOLUȚIA CONȘTIINȚEI ȘI SUPRAVIEȚUIREA SPECIEI UMANE
Barierele cu sîrmă ghimpată, gardurile cu înaltă tensiune, turnurile
de gardă cu mitraliere, cîmpurile minate și haitele de cîini dresați au
creat categoric o imagine diabolică și aproape arhetipală a completei
lipse de speranță și a opresivei situații fără de ieșire atît de caracteristică
primului stadiu al nașterii (MPFII). în același timp, elementele de vio­
lență, bestialitate, scatologie și abuz sexual față de femei și bărbați,
inclusiv violurile și practicile sadice, toate aparțin fenomenologiei celui
de-al doilea stadiu al nașterii (MPF III), familiare persoanelor care și-au
retrăit nașterea.
în lagărele de concentrare, abuzul sexual a existat la un nivel aleatoriu
individual, ca și în contextul „caselor de păpuși", instituții ce ofereau
„distracții" pentru ofițeri. Singura scăpare din acest iad era moartea —
de glonț, foame, boli sau prin sufocare, în camerele de gazare. Cărțile
scrise de Ka-Tzetnik 135633, House of Dolls și Sunrise Over Hell
(Ka-Tzetnik, 1955 și 1977), oferă o zguduitoare descriere a vieții în la­
gărele de concentrare.
Bestialitatea SS-ului părea să se concentreze mai ales asupra femeilor
însărcinate și copiilor, ceea ce reprezintă o dovadă în plus în favoarea
ipotezei perinatale. Cel mai intens pasaj din cartea lui Terence des Preș,
The Survivor, este, fără îndoială, o scenă în care femeile însărcinate sînt
bătute cu bîte și bice, sfîșiate de cîini, trase de păr, lovite în stomac și
apoi aruncate de vii în crematorii (des Preș, 1976).
Natura perinatală a impulsurilor iraționale care s-au manifestat în
lagăre este evidentă și în comportamentul scatologic al conducătorilor
de lagăr. Aruncarea castroanelor pentru mîncare în latrine și forțarea
deținuților să le recupereze sau să urineze unul în gura altuia erau practici
care, în afara bestialității lor, aduceau și pericolul epidemiilor. Dacă lagă­
rele de concentrare ar fi fost pur și simplu instituții ce ofereau izolarea
dușmanilor politici și o forță de muncă ieftină, menținerea regulilor de
igienă ar fi fost o preocupare principală pentru organizatori, cum se
întîmplă în orice instituție care găzduiește mase mari de oameni. Numai
la Buchenwald însă, în urma acestor practici perverse, douăzeci și șapte
de deținuți s-au înecat în latrine într-o singură lună.
Intensitatea, profunzimea și natura convingătoare a tuturor experien­
țelor de violență colectivă asociate cu procesul perinatal sugerează că
ele nu sînt construcții individuale din surse precum cărțile de aventuri,
filme și emisiuni TV, ci își au originea în inconștientul colectiv. Cînd
autoexplorarea experiențială ajunge la amintirea traumei nașterii, ne
conectăm cu o uriașă masă de amintiri dureroase ale speciei umane și
dobîndim acces la experiențele altora care s-au aflat cîndva într-o situație
335

PSIHOLOGIA VIITORULUI
similară. Nu e greu de imaginat că nivelul perinatal al inconștientului,
care „cunoaște" atît de intim istoria violenței umane este, în realitate,
parțial responsabil de războaie, revoluții și atrocități similare.
Intensitatea și cantitatea experiențelor perinatale care descriu dife­
rite brutalități din istorie este într-adevăr uimitoare. După ce a analizat
cu grijă diferite aspecte ale acestui fenomen, Christopher Bache a ajuns
la o concluzie interesantă. El a sugerat că amintirile violențelor din istoria
omenirii au contaminat inconștientul colectiv în același fel în care
traumele din copilărie au poluat inconștientul individual. După Bache,
este posibil ca atunci cînd începem să trăim amintirile colective, procesul
nostru interior să depășească granițele terapiei personale și să participăm
la vindecarea cîmpului conștiinței speciei (Bache, 1999).
Rolul traumei nașterii ca sursă de violență și tendințe autodistructive
a fost confirmat de cercetările clinice. De exemplu, pare să existe o
importantă corelație între nașterea dificilă și criminalitate. în mod similar,
agresivitatea îndreptată spre interior, mai ales sinuciderea, pare să fie
legată psihogenetic de o naștere dificilă. Conform unui articol publicat
în ziarul britanic Lancet, resuscitarea la naștere duce la un risc mai mare
de sinucidere după pubertate. Cercetătorul scandinav Bertil Jacobson
a descoperit o strînsă corelație între această formă de comportament auto-
distructiv și natura nașterii. Sinuciderea prin asfixiere era asociată cu
sufocarea la naștere, sinuciderile violente, cu trauma mecanică la naștere,
și dependența de droguri ce duce la sinucidere, cu anestezierea din timpul
travaliului (Jacobsen și al., 1987).
Circumstanțele nașteri joacă un rol important în crearea unei predispo­
ziții spre violență și tendințe autodistructive ori, dimpotrivă, la un com­
portament iubitor și relații interpersonale sănătoase. Obstetricianul
francez Michel Odent a arătat cum hormonii implicați în procesul nașterii
și alăptării și comportamentul matern participă la imprimarea acestei
tendințe. Catecolaminele (adrenalina și noradrenalina) au jucat un impor­
tant rol în evoluție ca mediatori ai instinctului agresiv/protector al mamei
pe vremea cînd nașterea se producea în medii naturale neprotejate.
Ocitocina, prolactina și endorfinele sînt cunoscute pentru inducerea
instinctului matern la animale și susținerea dependenței și atașamentului.
Mediul agitat, zgomotos și haotic din multe spitale induce anxietate,
angajarea inutilă a sistemului adrenergic și imprimă în memorie imaginea
unei lumi potențial periculoase care necesită reacții agresive. Aceasta
interferează cu hormonii ce mediază amprentarea interpersonală pozi­
tivă. De aceea, este esențial să oferim pentru naștere un mediu liniștit,
intim și sigur (Odent, 1995).
336

EVOLUȚIA CONȘTIINȚEI ȘI SUPRAVIEȚUIREA SPECIEI UMANE
Originile transpersonale ale violenței
Cele de mai sus arată că un cadru conceptual limitat la biografia
postnatala și inconștient nu are cum explica adecvat formele extreme
de agresivitate umană la nivel individual sau la scară colectivă, întrucît
se pare că rădăcinile violenței se găsesc mult mai adînc decît nivelul
perinatal. Cercetarea conștiinței a indicat importante surse suplimentare
ale agresivității din domeniul transpersonal, precum figurile arhetipale
de demoni și zeități înfiorătoare, complexe teme mitologice distructive
și amintiri din viețile anterioare despre abuzuri fizice și emoționale.
C.G. Jung credea că arhetipurile inconștientului colectiv au o puter­
nică influență nu numai asupra comportamentului individului, ci și asupra
evenimentelor din istoria umană. Din acest punct de vedere, întregi
națiuni și grupuri culturale pot transpune în act, prin comportamentul
lor, importante teme mitologice. în deceniul care a precedat izbucnirii
celui de-al doilea război mondial, Jung a descoperit în visele pacien­
ților săi germani multe elemente din mitul nordic al lui Ragnarok sau
amurgul zeilor. Pe baza acestor observații, el a tras concluzia că arhetipul
apărea în psihicul colectiv al națiunii germane și că avea să ducă la o
catastrofă majoră, care s-a dovedit în ultimă instanță autodistructivă.
în multe cazuri, liderii unor națiuni folosesc în mod expres nu numai
imagini perinatale, ci și imagini arhetipale și simbolism spiritual pentru
a-și atinge scopurile politice. Cruciaților medievali li se cerea să-și
sacrifice viața pentru Isus într-un război ce avea să recupereze pămîntul
sfînt de la mahomedani. Adolf Hitler a exploatat motivele mitologice
ale supremației rasei nordice și ale imperiului ei milenar, ca și vechile
simboluri vedice — svastica și vulturul solar. Aiatolahul Khomeini și
Saddam Hussein au ațîțat imaginația adepților lor musulmani făcînd
referire la jihad, războiul sfînt împotriva necredincioșilor.
Carol Cohn a discutat în articolul ei nu numai simbolismul perinatal,
ci și simbolismul spiritual asociat cu limbajul armelor și doctrinei nucle­
are. Autorii doctrinei strategice se referă la membrii comunității lor ca
la o „preoțime nucleară". Primul test atomic a fost numit Treimea —
unitatea Tatălui, Fiului și Sfîntului Duh, forțele masculine ale creației.
Din perspectiva ei feminină, Cohn a considerat acest lucru ca fiind un
efort al cercetătorilor de sex masculin de a-și apropria și revendica cea
mai importantă putere creatoare (Cohn, 1987). Oamenii de știință care
au lucrat la bomba atomică și au fost martorii testului l-au descris astfel:
„Era ca și cum am fi fost prezenți în prima zi a creației." Iar Robert
Oppenheimer și-a amintit cuvintele adresate de Krishna lui Arjuna în
Bhagavad Gita: „Eu sînt și devin Moartea, Distrugătorul Lumilor."
337

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Determinanții biografici ai lăcomiei insațiabile
Ajungem astfel la cea de-a treia otravă din budismul tibetan, o puter­
nică forță psihospirituală care combină pofta, dorința și lăcomia insația­
bilă, împreună cu „agresivitatea malignă", aceste vicii sînt categoric
responsabile de unele dintre cele mai întunecate capitole din istoria
omenirii. Psihologii occidentali leagă diferite aspecte ale acestei forțe
de pulsiunile libidinale descrise de Sigmund Freud. Interpretarea psihana­
litică a nevoii insațiabile a ființei omenești de a realiza, poseda și deveni
mai mult decît ceea ce este atribuie această forță psihologică sublimării
instinctelor inferioare.
După Freud, „ceea ce pare… un impuls neobosit către o viitoare
perfecțiune poate fi ușor înțeles ca rezultat al reprimării instinctuale pe
care se bazează tot ce este mai prețios în civilizația umană. Instinctul
reprimat nu încetează să se zbată pentru completa sa satisfacere, care
ar consta în repetarea experienței primare a satisfacerii. Nici o formațiune
substitutivă sau reacțională și nici o sublimare nu va fi de ajuns pentru
a reduce persistenta tensiune a instinctului reprimat" (Freud, 1955).
Mai concret, Freud a văzut lăcomia ca pe un fenomen legat de proble­
me din perioada de alăptare. După părerea lui, frustrarea ori prelungirea
excesivă a fazei orale a dezvoltării libidinale poate întări nevoia primitivă
infantilă de a încorpora obiecte într-o asemenea măsură, încît la maturi­
tate ea e transferată într-o formă sublimată unei varietăți de alte obiecte
și situații. Cînd pulsiunea de achiziție se concentrează pe bani, psihana­
liștii o atribuie fixării pe stadiul anal al dezvoltării libidinale. Apetitul
sexual insațiabil este atunci considerat a fi rezultatul fixației falice. Multe
alte căutări omenești perpetue sînt interpretate în termenii sublimării
unor asemenea pulsiuni falice instinctuale. Cercetarea modernă a con­
științei a găsit că aceste interpretări sînt superficiale și inadecvate. Ea
a descoperit semnificative surse suplimentare pentru lăcomie și achi­
ziție la nivelurile perinatal și transpersonal ale inconștientului.
Surse perinatale ale lăcomiei insațiabile
în cursul psihoterapiei de orientare biografică, mulți descoperă că
viața lor a fost inautentică în anumite domenii ale relațiilor interpersonale.
De exemplu, problemele cu autoritatea parentală pot determina tipare
specifice de dificultăți cu reprezentanții autorității, tipare disfuncționale
repetate în relațiile sexuale pot fi legate de părinți ca modele de com-
338

EVOLUȚIA CONȘTIINȚEI ȘI SUPRAVIEȚUIREA SPECIEI UMANE
portament sexual, problemele cu frații pot colora și distorsiona viitoarele
relații cu colegii ș.a.m.d.
Cînd procesul autoexplorării experiențiale ajunge la nivelul perinatal,
descoperim de obicei că viața noastră pînă în acel moment a fost în mare
măsură inautentică în totalitatea ei, nu numai pe segmente parțiale.
Descoperim spre surprinderea și uimirea noastră că întreaga strategie
de viață a fost orientată într-o direcție greșită și deci a fost incapabilă
să ne ofere o satisfacție autentică. Motivul este faptul că aceasta a fost
în primul rînd motivată de frica de moarte și de forțele inconștiente
asociate cu nașterea biologică, ce nu au fost adecvat procesate și integrate.
Cu alte cuvinte, în timpul nașterii biologice, am încheiat procesul anato­
mic, dar nu și pe cel emoțional.
Cînd cîmpul nostru de conștiință este puternic influențat de amin­
tirea luptei din canalul nașterii, se ajunge la un sentiment de disconfort
și nemulțumire față de prezent. Nemulțumirea se poate concentra asupra
unui spectru larg de probleme — aspect fizic nesatisfăcător, resurse și
posesiuni materiale inadecvate, poziție și influență socială reduse, putere
și faimă insuficiente și multe altele. Asemenea copilului blocat în canalul
nașterii, simțim o puternică nevoie de a ajunge la o situație mai bună
cîndva, în viitor.
Oricare ar fi realitatea prezentă, nu o găsim satisfăcătoare. Fantezia
continuă să creeze imagini despre situații viitoare care par mai mulțu­
mitoare decît cea prezentă. Se pare că, pînă cînd ajungem la momentul
dorit, viața nu este decît o continuă pregătire pentru un viitor mai bun,
nu e încă viață „autentică". Aceasta duce la un tipar de viață care a fost
descris ca existență de tip „covor rulant" sau „competiție". Existențialiștii
vorbesc despre „autoproiectare" în viitor. Strategia este o eroare funda­
mentală a vieții omenești. Este, în esență, o strategie sortită eșecului,
deoarece nu aduce satisfacția așteptată. Din această perspectivă, este
irelevant dacă are sau nu rezultate în plan material.
Cînd obiectivul nu este atins, nemulțumirea continuă este atribuită
faptului că nu am reușit să realizăm măsurile corective corespunzătoare.
Iar cînd reușim să atingem obiectivul aspirațiilor noastre, aceasta nu mai
are, de obicei, o influență prea mare asupra sentimentelor noastre funda­
mentale. Neplăcerea continuă este atunci atribuită fie alegerii incorecte
a obiectivului, fie importanței lui reduse. Rezultatul este fie înlocuirea
vechiului obiectiv cu altul, fie amplificarea aceluiași tip de ambiții.
în orice caz, eșecul nu este corect diagnosticat drept un inevitabil
rezultat al strategiei fundamental greșite, care e, în principiu, incapabilă
să ne ofere satisfacție. Acest tipar eronat aplicat la scară largă este respon-
339

PSIHOLOGIA VIITORULUI
sabil de neîncetata urmărire irațională a diferitelor obiective grandioase
ce duc la multă suferință și nenumărate probleme în lume. El poate fi
aplicat la orice nivel de importanță și bogăție, deoarece nu aduce nici­
odată o satisfacție reală. Singura strategie care poate reduce semnificativ
pulsiunea irațională este retrăirea deplin conștientă și integrarea traumei
nașterii printr-o sistematică autoexplorare interioară.
Cauze transpersonale ale lăcomiei insațiabile
Cercetarea modernă a conștiinței și psihoterapia experiențială au
descoperit că sursa cea mai profundă a insatisfacției noastre și a efortului
de a atinge perfecțiunea se află chiar în afara domeniului perinatal.
Dorința insațiabilă ce conduce viața umană este, în ultimă instanță, de
natură transpersonală. în cuvintele lui Dante Alighieri, „Dorința de per­
fecțiune este dorința care face mereu fiecare plăcere să pară incompletă,
deoarece nu există bucurie sau plăcere suficient de mare în această viață,
încît să stingă setea din sufletul nostru".
în sens general, cele mai profunde rădăcini transpersonale ale lăcomiei
insațiabile pot fi cel mai bine înțelese în termenii conceptului lui Ken
Wilber — Proiectul Atman (Wilber, 1980). Adevărata noastră natură
este divină — Dumnezeu, Cristosul Cosmic, Allah, Buddha, Brahma,
Tao — și deși procesul creației ne separă și ne îndepărtează din ce în
ce mai mult de sursa noastră, conștiința acestui fapt nu este niciodată
complet pierdută. Cea mai profundă forță motivatoare din psihicul nostru
la toate nivelurile de evoluție a conștiinței este întoarcerea la experiența
divinității din noi. Totuși, condițiile constrîngătoare ale stadiilor conse­
cutive ale dezvoltării împiedică trăirea totală a libertății depline în și
ca Dumnezeu.
Transcendența reală necesită moartea eului izolat, moartea subiectului
exclusiv. Din cauza fricii de anihilare și a agățării de eu, persoana trebuie
să se mulțumească cu substitute sau surogate ale lui Atman, care sînt
specifice fiecărui stadiu particular. Pentru fetus și nou-născut, aceasta
înseamnă satisfacția trăită în „uterul bun" sau la „sînul bun". Pentru un
prunc, satisfacerea nevoilor fiziologice ale vîrstei. Pentru adult, gama
de proiecte Atman posibile este largă; ea include, în afara hranei și
sexului, banii, faima, puterea, aspectul fizic, cunoștințele ș.a.m.d.
Din cauza sentimentului profund că adevărata noastră identitate este
totalitatea creației cosmice și principiul creator însuși, substitutele de
orice grad și fel — proiectele Atman — vor rămîne totdeauna nesatis­
făcătoare. Numai experiența divinității adevărate într-o stare holotropică
340

EVOLUȚIA CONȘTIINȚEI ȘI SUPRAVIEȚUIREA SPECIEI UMANE
de conștiință ne poate împlini nevoile cele mai profunde. Astfel, soluția
supremă pentru lăcomia insațiabilă se află în lumea interioară, nu în
preocupările seculare de orice fel. Poetul și misticul persan Rumi a
afirmat-o foarte clar:
Toate speranțele, dorințele, iubirile și emoțiile pe care oamenii le au
pentru diferite lucruri — tați, mame, prieteni, raiuri, pămînt, palate, științe,
lucrări, hrană, băutură — sfîntul știe că sînt, de fapt, nevoia de Dumnezeu
și că toate aceste lucruri sînt văluri. Cînd oamenii vor părăsi această lume
și îl vor vedea pe Rege fără aceste văluri, atunci vor afla că totul era văl și
mască și că obiectul dorinței lor era, în realitate, acel Unu (Hines, 1996).
Tehnologii ale sacrului și supraviețuirea omului
Descoperirea faptului că rădăcinile umane ale violenței și ale lăcomiei
insațiabile ajung mult mai departe decît a bănuit vreodată psihiatria
academică și că resursele lor din psihic sînt într-adevăr enorme poate
fi foarte descurajantă. Totuși ea este echilibrată de incitanta descoperire
a noi mecanisme terapeutice și potențial transformative care devin
disponibile în stările holotropice la nivelurile perinatal și transpersonal.
Am văzut de-a lungul anilor vindecări emoționale și psihosomatice
profunde și transformări radicale de personalitate la multe persoane care
erau implicate într-o căutare interioară serioasă și sistematică. Unele
meditau și aveau o practică spirituală regulată, altele supervizaseră
ședințe psihedelice sau participaseră la diferite forme de psihoterapie
experiențială și autoexplorare. Am fost martor și la schimbări pozitive
profunde la multe persoane care au primit un ajutor adecvat în episoade
spontane de criză psihospirituală.
Pe măsură ce conținutul nivelului perinatal apărea în conștiință, și
era integrat, oamenii sufereau schimbări radicale de personalitate. Nivelul
de agresivitate se reducea de obicei considerabil și oamenii deveneau mai
pașnici, se simțeau mai bine cu ei și erau mai toleranți cu alții. Experiența
morții și renașterii psihospirituale și conexiunea conștientă cu amintirile
pozitive post sau prenatale reduceau pulsiunile și ambițiile iraționale.
Asistam la o mutare a centrului de interes de la trecut și viitor la clipa
prezentă și la mărirea capacității de a te bucura de împlinirile simple
ale vieții, precum activitățile zilnice, hrana, actul de iubire, natura și
muzica. Un alt important rezultat al procesului era ieșirea la suprafață
a spiritualității de natură universală și mistică extrem de autentică și
convingătoare, deoarece se baza pe o experiență personală profundă.
341

PSIHOLOGIA VIITORULUI
Procesul deschiderii și transformării spirituale devenea, de obicei,
mai profund ca urmare a experiențelor transpersonale, precum identifi­
carea cu alte persoane, întregi grupuri de oameni, animale, plante și chiar
materii anorganice și procese din natură. Alte experiențe au oferit acces
conștient la evenimente ce se petrecuseră în alte țări, culturi și perioade
istorice și chiar la lumile ființelor mitologice și arhetipale din incon­
știentul colectiv. Experiențe ale unității cosmice și ale propriei divini­
tății au dus la o identificare tot mai mare cu întreaga creație și au generat
un sentiment de mirare, iubire, compasiune și pace interioară.
Ceea ce a început ca sondare psihologică a psihicului inconștient a
devenit automat o căutare filozofică a sensului vieții și o călătorie de
descoperire spirituală. Persoanele care s-au conectat cu domeniul trans-
personal al psihicului lor tind să dezvolte o nouă apreciere a existenței
și respect pentru întreaga viață. Una dintre cele mai izbitoare consecințe
ale diferitelor forme de experiențe transpersonale a fost apariția spontană
și dezvoltarea unor preocupări umanitare și ecologice profunde și nevoia
de a servi un scop comun. Toate acestea bazîndu-se pe o conștiință aproape
celulară a faptului că granițele Universului sînt arbitrare și că fiecare
din noi este identic cu întreaga țesătură a existenței.
A devenit brusc evident că nu-i putem face nimic naturii fără să ne
facem implicit și nouă același lucru. Deosebirile dintre oameni se do­
vedeau interesante și capabile să îmbogățească, nu amenințătoare, indife­
rent dacă erau legate de sex, rasă, culoare, limbă, convingeri politice
sau credințe religioase. Este evident că o transformare de acest fel ne-ar
mări șansele de supraviețuire dacă s-ar putea produce la o scară suficient
de mare.
Lecții din stările holotropice pentru psihologia supraviețuirii
Unele din intuițiile persoanelor care trec prin stări holotropice de
conștiință sînt direct legate de criza globală actuală și de relația ei cu
evoluția conștiinței. Ele arată că am exteriorizat în lumea modernă multe
dintre temele esențiale ale procesului perinatal cu care se confruntă și
se împacă apoi un om implicat într-o transformare profundă personală.
Aceleași elemente pe care le-am putea întîlni în procesul morții și
renașterii psihologice în trăirile noastre vizionare le întîlnim și în viața
de zi cu zi. Este valabil mai ales în privința fenomenelor ce caracte­
rizează MPF III.
342

EVOLUȚIA CONȘTIINȚEI ȘI SUPRAVIEȚUIREA SPECIEI UMANE
Vedem cu siguranță enorma dezlănțuire de impulsuri agresive în
numeroasele războaie și revoluții din lume, în criminalitatea crescîndă,
în terorism și luptele rasiale. La fel de dramatică și de izbitoare este
urmarea ridicării interdicției asupra manifestării sexualității și eliberarea
impulsurilor acesteia în împrejurări atît sănătoase, cît și problematice.
Experiențele și comportamentele de acest fel iau forme nemaiîntîlnite,
precum modul de manifestare sexuală a tinerilor, mișcarea de eliberare
a homosexualilor, promiscuitatea generală, căsătoriile libere, rata ridicată
a divorțurilor, cărți, filme și piese cu conținut erotic, experiența
sadomasochistă și multe altele.
Elementul demonic se întîlnește și el tot mai des în lumea modernă.
Renașterea culturilor satanice și a vrăjitoriei, popularitatea cărților și a
filmelor de groază cu teme oculte și crimele cu motivație satanică o atestă.
Dimensiunea scatologică este evidentă în poluarea industrială progresivă,
în acumularea deșeurilor la scară globală și deteriorarea rapidă a igienei
din orașele mari. O formă mai abstractă a aceleiași tendințe este corupția
și degradarea tot mai mare din cercurile politice și economice.
Mulți dintre cei cu care am lucrat au socotit că omenirea se află la
o răscruce critică — confruntîndu-se fie cu anihilarea colectivă, fie cu
un salt evolutiv al conștiinței de proporții nemaiîntîlnite. Terence McKenna
a spus-o foarte succint: „Istoria maimuței prostuțe e încheiată, într-un
fel sau altul" (McKenna, 1992). Se pare că sîntem colectiv implicați
într-un proces identic cu moartea psihologică și renașterea pe care atîtea
persoane le-au trăit individual în stările holotropice de conștiință. Dacă
vom continua să transpunem în practică tendințele problematice distruc­
tive și autodistructive care-și au originea în abisurile inconștientului, ne
vom distruge, fără îndoială, și pe noi, și viața de pe planetă. Dar dacă reu­
șim să interiorizăm procesul la o scară suficient de mare, am putea ajunge
la un progres evolutiv care să ne poarte tot atît de departe de prezent, pe
cît sîntem noi acum față de primate. Oricît de utopică ar părea posibili­
tatea unei asemenea dezvoltări, ea poate fi, totuși, singura noastră șansă.
Să privim în viitor și să vedem cum ar putea fi transpuse în realitate
conceptele rezultate din cercetarea conștiinței, din domeniul transpersonal
și din noua paradigmă. Deși realizările trecute sînt impresionante, noile
idei mai formează încă un mozaic nearticulat, și nu o perspectivă com­
pletă și inteligibilă despre lume. încă mai trebuie făcute mari eforturi
de acumulare a unor date noi, de formulare a noi teorii și de realizare
a unei sinteze creatoare. în plus, informațiile existente trebuie să ajungă
la un public mult mai larg înainte de a ne putea aștepta la un impact
semnificativ asupra situației globale.
343

PSIHOLOGIA VIITORULUI
însă chiar și o transformare intelectuală radicală, în vederea adoptării
noii paradigme pe scară largă, nu ar fi suficientă pentru a ușura criza
globală și a inversa drumul distructiv pe care ne aflăm. Pentru aceasta
e nevoie de o profundă transformare emoțională și spirituală a omenirii.
Folosind dovezile existente, putem sugera anumite strategii care ar
facilita și susține un astfel de proces. Eforturile de a schimba omenirea
ar trebui să înceapă cu profilaxia psihologică de la o vîrstă foarte fragedă.
Datele din psihologia pre și perinatală arată că se pot realiza multe prin
schimbarea condițiilor din timpul sarcinii, nașterii și îngrijirii postnatale.
Aceasta ar include îmbunătățirea pregătirii emoționale a mamei în timpul
sarcinii, practicarea nașterii naturale, crearea unui mediu informat
psihospiritual pentru naștere și cultivarea unui contact emoțional intim
între mamă și copil în perioada post-partum.
S-a scris foarte mult despre importanța creșterii copilului, ca și despre
consecințele emoționale dezastruoase ale condițiilor traumatice din copi­
lărie. Categoric acesta e un domeniu în care este nevoie de educație și
îndrumare continuă. Dar pentru a aplica principiile teoretice cunoscute,
părinții trebuie să ajungă ei înșiși la stabilitate emoțională și suficientă
maturitate. Se știe că tulburările emoționale sînt transmise ca un blestem
de la o generație la alta. Ne confruntăm cu problema foarte complexă
a oului și găinii.
Psihologia umanistă și cea transpersonală au dezvoltat metode expe-
riențiale eficiente de autoexplorare, vindecare și transformare a perso­
nalității. Unele provin din tradiții terapeutice, altele reprezintă adaptări
moderne ale vechilor practici spirituale. Există abordări bazate pe legă­
tura dintre profesionist și subiect și abordări care pot fi practicate în
contextul grupurilor de sprijin. Lucrul sistematic poate duce la o deschi­
dere spirituală, mișcare de care avem foarte multă nevoie la scară colec­
tivă pentru supraviețuirea speciei. Este esențial ca aceste posibilități să
fie bine cunoscute și suficienți oameni să fie personal interesați de practi­
carea lor.
Se pare că sîntem implicați într-o dramatică cursă contra cronometru
fără precedent în istoria omenirii. în joc este însuși viitorul acestei pla­
nete. Dacă vom continua cu vechile strategii autodistructive, e puțin
probabil ca specia umană să supraviețuiască. Dar dacă un număr suficient
de oameni trec printr-un proces de profundă transformare interioară, am
putea atinge un nivel de evoluție a conștiinței în care să merităm mîndrul
nume pe care l-am dat speciei noastre: homo sapiens.
344

10
Psihic si Cosmos:
stările holotropice de conștiință,
psihologia arhetipală și
tranzitele astrologice
345

346

Substanțele psihedelice, în general, și LSD-ul, în particular, pot influ­
ența profund funcționarea psihicului uman. în funcție de personalitatea
celui căruia îi sînt administrate, de cadru și mediu ambiant, efectul lor
poate fi profund benefic sau nociv. Din acest motiv, încă de la primele expe­
rimente psihedelice, cercetătorii au încercat să găsească moduri de a pre­
vedea impactul substanțelor asupra persoanei căreia îi sînt administrate.
Descoperirea unei metode de prognozare a reacției la substanțele
psihedelice și a rezultatului terapeutic a fost unul dintre obiectivele unei
ample cercetări clinice realizate de echipa noastră la Centrul de Cercetări
Psihiatrice Maryland din Baltimore. Am folosit o serie de teste psiho­
logice standardizate, precum Inventarul Multidimensional de Persona­
litate Minnesota (MMPI), Inventarul de Orientare Personală Shostrom
(POI), Testul Rorschach al petei de cerneală, chestionarul nostru pentru
experiențe psihedelice (PEQ) și altele. Această cercetare a confirmat
descoperirile mele inițiale de la Centrul de Cercetări Psihiatrice din Praga,
Cehoslovacia, și concluzia trasă din cercetarea literaturii de specialitate:
rezultatele testelor dezvoltate și folosite curent în psihologia occidentală
erau, în esență, inutile în acest caz.
Este ironic că, după ani de eforturi și eșecuri, cînd am găsit în cele
din urmă un instrument care să facă posibile prognozările de acest gen,
el era chiar mai controversat decît substanțele psihedelice. E vorba de
astrologie, disciplină pe care, chiar și după ani de cercetare a fenomenelor
transpersonale, pînă și eu eram înclinat să o resping ca fiind o pseudoștiință
ridicolă. Mi-am dat seama însă ulterior că astrologia putea fi un instru­
ment de neprețuit în lucrul cu alte forme ale stărilor holotropice de conștiință,
precum cele induse de puternicele tehnici experientiale ale psihoterapiei
347

PSIHOLOGIA VIITORULUI
(terapia strigătului primai, rebirth și respirația holotropică) sau cele care
apar spontan, în timpul crizelor psihospirituale.
Schimbarea radicală în atitudinea mea față de astrologie a fost rezul­
tatul cooperării cu psihologul și filozoful Richard Tarnas, prietenul și
colegul meu apropiat. Cea mai importantă carte a lui Rick despre istoria
perspectivei occidentale despre lume, The Passion ofthe Western Mind,
e folosită ca manual în multe universități din SUA și din întreaga
lume. Rick este și un strălucit cercetător al astrologiei, care combină în
munca sa o pregătire riguroasă și o cunoaștere aprofundată a stărilor
holotropice de conștiință, subiectul tezei sale de doctorat. El aduce în
lucrările sale și o extraordinar de vastă cunoaștere a istoriei și culturii
omenești.
Timp de mulți ani, am explorat împreună corelatele astrologice ale
experiențelor mistice, crizelor psihospirituale, episoadelor psihotice,
stărilor psihedelice și ședințelor de respirație holotropică. Cercetările
au arătat că astrologia, mai ales studiul tranzitelor planetare, poate prezice
atît conținutul arhetipal, cît și apariția stărilor holotropice de conștiință.
Cercetarea sistematică a corelațiilor dintre natură, conținutul stărilor
holotropice și tranzitele planetare m-au convins că o combinație între
terapia experiențială profundă, psihologia arhetipală și astrologie este
cea mai promițătoare strategie pentru psihiatria viitorului.
Sînt conștient că este o afirmație care mă angajează foarte mult, mai
ales dacă ținem cont de faptul că mulți oameni de știință din curentul
majoritar consideră, așa cum am făcut și eu, că astrologia este în principiu
incompatibilă cu perspectiva științifică. Pentru a susține bine ipoteza
folosirii astrologiei dintr-o perspectivă filozofică și științifică aș avea
nevoie de un spațiu mult mai mare decît dimensiunile acestei lucrări.
Voi trimite cititorii interesați la lucrările lui Richard Tarnas, care este
mult mai bine pregătit pentru această sarcină decît mine (Tarnas, 1991,
1995). Ca urmare, voi prezenta numai o scurtă expunere a schimbărilor
suferite de statutul astrologiei de-a lungul istoriei și voi analiza dovezile
ce vin în sprijinul acestei vechi discipline rezultate din cercetarea mo­
dernă a conștiinței.
Astrologia este o artă și o știință antică, care a apărut probabil în
mileniul 3 î.Cr. în Mesopotamia și de acolo s-a răspîndit în India și
Grecia. Ea se baza pe doctrina compasiunii universale. Principiul de bază,
exprimat prin cuvintele „precum sus așa și jos", este presupunerea că
microcosmosul psihicului uman reflectă macrocosmosul, și că eveni­
mentele terestre le reflectă pe cele celeste. în Grecia, în perioada elenistă,
astrologii au perfecționat calculele astronomice și au atribuit o anumită
348

PSIHIC SI COSMOS
zeitate mistică fiecărei planete, reflectînd asociațiile mistice deja stabilite
de babilonieni. Ei au folosit apoi acest sistem pentru prezicerea eveni­
mentelor colective, ca și pentru prezicerea celor din viața persoanelor
individuale.
înțelegerea planetelor, a pozițiilor și aspectelor lor geometrice și a
influențelor lor specifice asupra vieții omului au fost pentru prima dată
reunite în astrologia lui Ptolemeu, care a fost și cel mai mare sistemati­
zator al astronomiei antice. în secolele care au urmat, generațiile de
astrologi au extins, revizuit și perfecționat sistemul lui. în forma ei greacă
complet dezvoltată, astrologia a influențat timp de aproape 2 000 de ani
religia, filozofia, știința păgînă, și ulterior Europa creștină. Astrologii
moderni, folosind progresele astronomice făcute posibile de inventarea
telescopului, au adăugat apoi la sistemul antic cele trei planete externe,
Uranus, Neptun și Pluto, necunoscute în antichitate, le-au studiat și
descris sensul arhetipal.
Ca multe alte sisteme ezoterice, astrologia s-a numărat printre victi­
mele revoluției științifice raționaliste și materialiste. Ea a fost respinsă
nu pe baza dovezilor științifice cum că premisele ei ar fi false, ci din
pricina incompatibilității cu ipotezele metafizice fundamentale ale științei
occidentale, dominate de materialismul monist. Mai concret, se
socotește că există mai multe motive importante pentru respingerea astro­
logiei de către savanții materialiști.
Știința occidentală reprezintă, de pildă, Universul ca un sistem mecanic
impersonal și în mare parte neviu, o supermașină care s-a creat singură
și e guvernată de legi mecanice naturale. în acest context, viața, conștiința
și inteligența sînt privite ca produse mai mult sau mai puțin accidentale
ale materiei. Prin contrast, ipoteza fundamentală a astrologiei consideră
că Universul este creația unei inteligențe superioare, se bazează pe o
ordine inimaginabil de complexă și de profundă, și reflectă un scop
superior.
Perspectiva astrologică reflectă îndeaproape sensul inițial al cuvîn-
tului grecesc „kosmos", care descria lumea ca fiind un sistem inteligibil,
ordonat, modelat și coerent interconectat, avînd omenirea ca parte
integrantă. Din această perspectivă, viața omenească nu mai este rezul­
tatul unor forțe întîmplătoare conduse de capricioasa șansă, ci urmează
o traiectorie inteligibilă, în armonie cu mișcările corpurilor cerești și
poate fi astfel, cel puțin parțial, intuită.
Gîndirea astrologică presupune existența arhetipurilor, principii
primordiale atemporale care susțin, informează și formează țesătura lumii
materiale. Tendința de a interpreta lumea în termenii principiilor arhe-
349

PSIHOLOGIA VIITORULUI
tipale a apărut prima oară în Grecia antică și a fost una dintre caracte­
risticile cele mai importante ale filozofiei și culturii grecești. Arhetipurile
pot fi văzute din mai multe perspective. în operele epice homerice ele
au luat forma figurilor mitologice personificate ca zei, precum Zeus,
Poseidon, Hera, Afrodita sau Ares. în filozofia lui Platon, ele au fost
descrise ca principii metafizice pure, Ideile sau Formele transcendente.
Ele aveau o existență independentă într-o lume inaccesibilă simțurilor
omenești obișnuite. în epoca modernă, C.G. Jung a adus conceptul de
arhetipuri în psihologia modernă, descriindu-le în primul rînd ca principii
psihologice (Jung, 1959).
Existența dimensiunilor invizibile ale realității este o idee străină
științei materialiste, întrucît numai cele de natură materială pot fi accesi­
bile cu ajutorul aparatelor ce extind posibilitățile simțurilor noastre, ca
microscoapele, telescoapele ori senzorii ce detectează diferite benzi de
radiație electromagnetică. în plus, cum am discutat mai devreme, psihi­
atria academică și clinică folosește un cadru conceptual foarte îngust,
limitat la biografia postnatală și la inconștientul individual freudian.
Conform acestora, experiența ființelor și lumilor arhetipale este pro­
dusul patologic al creierului care necesită tratament prin medicație
tranchilizantă.
Un alt obstacol major care împiedică luarea în considerare a astro­
logiei este gîndirea deterministă a științei occidentale. Universul este
văzut ca un lanț de cauze și efecte, iar principiul cauzalității este consi­
derat obligatoriu pentru toate procesele din Univers. O excepție majoră
neliniștitoare de la această regulă, originea Universului și problema
„cauzei tuturor cauzelor", este rareori menționată în discuțiile științifice.
Cauzalitatea este astfel singurul tip de influență pe care criticii astrologiei
o pot de obicei imagina și lua în considerare. Iar ideea unui efect material
direct al planetelor asupra psihicului și lumii este, firește, implauzibilă
și absurdă.
în final, accentul pus de astrologie pe momentul nașterii nu are nici
un sens pentru psihologia și psihiatria academică, deoarece acestea nu
consideră nașterea biologică un eveniment cu relevanță psihologică și
nu recunosc nivelul perinatal al inconștientului. Aceasta se bazează pe
ipoteza total discutabilă potrivit căreia creierul nou-născutului nu poate
înregistra impactul traumatic al nașterii, deoarece procesul mielinizării
(formarea plăcilor grase de mielină care acoperă neuronii) în creierul
bebelușului nu este complet încheiat în momentul nașterii.
Mai multe decenii de cercetări sistematice ale stărilor holotropice
au generat cantități mari de date ce subminează aceste ipoteze funda-
350

PSIHIC SI COSMOS
mentale ale științei materialiste și aduc dovezi în sprijinul astrologiei.
Aceste observații dovedesc:
1. existența experiențelor transpersonale ce demonstrează existența
unui Cosmos însuflețit, pătruns de conștiința și inteligența cosmică
creatoare;
2. posibilitatea trăirii directe a realităților spirituale, inclusiv a figu­
rilor, motivelor și lumilor arhetipale, și validarea empirică a autenticității
acestor experiențe;
3. existența sincronicităților care reprezintă o importantă și viabilă
alternativă la principiul cauzalității;
4. importanța psihodinamică crucială a experienței nașterii pentru
dezvoltarea psihologică și viața individului;
5. extraordinarul potențial predictiv al tranzitelor astrologice pentru
natura, organizarea temporală și conținutul stărilor holotropice de
conștiință.
1. Dovezi în sprijinul unui Cosmos însuflețit. Cercetarea stărilor holo­
tropice de conștiință a adus importante dovezi că experiențele trans­
personale nu pot fi respinse drept produse psihotice irelevante. Faptul
că ele oferă acces la informații noi și exacte despre diferitele aspecte
ale existenței nu lasă nici o îndoială asupra faptului că sînt fenomene
sui generis ce contrazic cele mai importante ipoteze ale științei mate­
rialiste. Ele arată că Universul este o țesătură unificată de evenimente
de conștiință străbătute de o inteligență superioară și reflectînd o ordine
superioară.
în plus, aceste experiențe aduc dovezi empirice că psihicul uman
individual nu are limite și este una cu întreaga existență. Ele confirmă
astfel principiul de bază al multor sisteme ezoterice, inclusiv al astrolo­
giei, că microcosmosul reflectă macrocosmosul. Noțiunea ce părea
complet absurdă din perspectiva științei mecaniciste și a logicii aristo­
telice s-a bucurat în ultimii ani de un sprijin neașteptat dintr-un alt dome­
niu. Dezvoltarea laserului și holografia optică au scos la iveală posibilități
total noi referitoare la relația dintre parte și întreg (Talbot, 1991).
2. Dovezi empirice ale existenței arhetipurilor. Stările holotropice
oferă acces experiențial direct la dimensiunile spirituale (numinoase)
ale existenței, inclusiv la arhetipuri. Este important, deoarece conceptul
de arhetipuri este esențial pentru astrologie. în secolul XX, C.G. Jung
a reînviat foarte vechea idee a arhetipurilor și le-a introdus în psihologia
abisală modernă sub forma principiilor psihologice, scheme primordiale
care organizează psihicul (Jung, 1959).
351

PSIHOLOGIA VIITORULUI
El și continuatorii săi au cercetat și descris detaliat rolul important
jucat de arhetipuri în viața oamenilor, națiunilor și naturii. Multe articole
și cărți de specialitate, ca și literatura de popularizare scrisă de autori
de orientare jungiană, sugerează că propriul nostru comportament și
caracteristicile personale reflectă dinamica unor puternice principii
arhetipale (Shinoda Bolen, 1984, 1989) și că transpunem în viața de
fiecare zi teme arhetipale (Campbell, 1972).
O caracteristică importantă a arhetipurilor este aceea că nu se limitează
la creierul uman, ci operează din domenii transcendentale și exercită o
influență sincronă atît asupra psihicului individual, cît și asupra eveni­
mentelor din lumea fizică. Mariajul dintre astrologia științifică și psiho­
logia arhetipală bazat pe lucrările lui C.G. Jung reprezintă un progres
extraordinar în ambele domenii. El aduce precizia matematică a astro­
nomiei în lumea creatoare și imaginativă a psihologiei abisale, îmbogă­
țind enorm posibilitățile speculațiilor teoretice, ca și predicțiile clinice.
Psihologia și psihiatria academică au considerat pînă acum ideea lui
Jung despre arhetipuri nefondată și speculativă și au refuzat să o ia în
serios. însă cercetarea modernă asupra conștiinței a confirmat existența
arhetipurilor dincolo de orice îndoială rațională, arătînd că în stările
holotropice de conștiință ele pot fi trăite direct. Am publicat în alte
contexte analize de caz arătînd cum experiențele transpersonale în care
apar arhetipuri pot oferi informații noi despre realitățile mitologice ale
unor culturi necunoscute participanților la experiment și să deschidă noi
posibilități terapeutice (Grof, 1985, 1988, 1992).
3. Descoperirea sincronicității. Tendința de a gîndi în termeni cauzali
este unul dintre motivele majore pentru care astrologia a fost respinsă
atît de violent. îmi amintesc o discuție avută cu Cari Sagan despre
psihologia transpersonală, în care mi-a spus cu convingere: „Astrologia
e o prostie; stînd aici, am o influență mai mare asupra ta decît Pluto."
Se gîndea la acest subiect în termeni de mase, distanțe și forțe gravita­
ționale și alți termeni fizici. Este o abordare ce nu are nici o legătură
cu problema. Criticii astrologiei, precum Cari Sagan, nu înțeleg că
astrologii folosesc un model complex ce presupune o relație sincronistică
între planete, psihicul uman și evenimentele externe. Pentru a înțelege
astrologia, trebuie să gîndim în termenii sincronicității.
Am prezentat împreună cu Richard Tarnas descoperirile noastre despre
relația dintre psihic și Cosmos la numeroase cursuri postuniversitare de
la California Institute of Integral Studies — CIIS, ca și în atelierele
noastre de formare transpersonală și la conferințele publice. Primul lucru
352

PSIHIC SI COSMOS
pe care am încercat totdeauna să-1 lămurim înainte de orice este că,
vorbind despre corelațiile experiențelor și evenimentelor cu mișcările
și aspectele planetare, nu facem aluzie la nici un fel de influențe cauzale
ale corpurilor cerești asupra psihicului uman sau a evenimentelor din
lumea materială.
Felul în care trebuie privite lucrurile cînd e vorba de astrologie poate
fi ilustrat de un exemplu simplu. Cînd mă uit la ceasul meu de mînă
care arată ora corect și văd că este ora șapte, pot deduce că toate ceasurile
din același fus orar care arată corect ora vor indica același lucru. Pot
presupune mai departe cu o siguranță rezonabilă că, dacă deschid tele­
vizorul, voi putea vedea știrile de la ora șapte sau că sosirea mea este
așteptată la restaurantul unde am făcut o rezervare pentru ora șapte.
Natural, acest lucru nu înseamnă că ceasul meu are o influență directă
asupra altor ceasuri din mediul înconjurător, că provoacă apariția știrilor
la televizor sau interacționează cu personalul de la restaurant. Toate
aceste evenimente sînt pur și simplu sincronizate în relație cu timpul
astronomic, o dimensiune ascunsă ce operează „în spatele scenei" și nu
poate fi percepută direct.
în același mod, gîndirea ce stă la baza astrologiei sugerează că, în
schema universală a lucrurilor, mișcările planetelor și aspectele geo­
metrice pe care le creează sînt corelate cu dinamica arhetipală ascunsă
ce creează evenimentele din lumea fenomenală. Deoarece planetele sînt
vizibile, ele pot fi folosite pentru a deduce ce se întîmplă în lumea
arhetipurilor, sau folosind exemplul de mai sus, ce „oră" este în lumea
arhetipală. Relația lor unghiulară cu pozițiile planetelor din harta noastră
natală (tranzite) indică felul în care situația se poate manifesta în viața
noastră personală.
Principiul sincronicității ca alternativă importantă la cauzalitatea
liniară a fost descris prima dată pe larg de Cari Gustav Jung. După
părerea lui, sincronicitatea e un principiu acauzal de conectare ce se referă
la coincidențe semnificative sau evenimente separate în timp și/sau spațiu
(Jung, 1960). Deși Jung avea un interes general pentru coincidențele
ciudate din viață, el era interesat însă mai ales de cele în care diferite
evenimente exterioare erau conectate semnificativ cu experiențe interi­
oare, de exemplu, vise, fantezii și viziuni.
Jung a numit acest tip de coincidențe neobișnuite sincronicitate. El
a definit sincronicitatea ca „apariția simultană a unei stări psihice împreună
cu unul sau mai multe evenimente externe ce par a fi paralele ca sens
ale stării subiective momentane" (Jung, 1960). Sincronicitatea poate lua
353

PSIHOLOGIA VIITORULUI
multe forme diferite; unele dintre ele conectează persoane și evenimente
cu locații spațiale diferite, iar altele peste timp.
Din pricina profund înrădăcinatei credințe moderne în cauzalitate ca
lege centrală a naturii, Jung a ezitat mulți ani să-și publice observațiile
asupra unor evenimente ce refuzau să se înscrie în tiparul cauzal. A
amînat publicarea lucrărilor sale despre acest subiect, pînă cînd el și
alții au adunat sute de exemple convingătoare de sincronicitate, făcîndu-1
să fie absolut sigur că are ceva valabil de raportat. A fost, de asemenea,
extrem de important pentru el să primească susținere pentru conceptul
său de sincronicitate de la doi pionieri ai fizicii moderne, Albert Einstein
și Wolfgang Pauli. Este interesant că Jung, în cel mai important eseu
inovator al său, Sincronicitatea: un principiu de conexiune acauzală
(Jung, 1960), discută tocmai despre astrologie.
în lucrul cu stările holotropice, apariția unor sincronicități uimitoare
este atît de frecventă, încît nu lasă nici o îndoială în privința faptului
că reprezintă o alternativă importantă la cauzalitate ca principiu conector,
în practica meditativă, terapia psihedelică, respirația holotropică și crizele
psihospirituale spontane, conținuturile ce se ivesc din inconștient se anga­
jează adesea într-un creativ joc complex cu diferite aspecte ale realității
consensuale. Aceasta pune la îndoială ipotezele noastre fundamentale
despre realitate și dizolvă complet precisa distincție pe care o facem
adesea între lumea interioară și cea exterioară.
Un exemplu tipic este incidența sincronicităților extraordinare din
viețile oamenilor implicați în retrăirea și integrarea conștientă a amintirii
nașterii biologice. Cînd procesul explorării interioare îi apropie de
experiența morții eului, dar nu ajunge la finalizare, ei au de-a face adesea
în viața cotidiană cu o acumulare izbitoare de situații periculoase, răniri
și accidente. E important de subliniat că mă refer aici la evenimente
produse de alte persoane sau împrejurări externe, și nu sînt rezultatele
tendințelor autodistructive ale subiecților înșiși.
Cînd aceste persoane trăiesc în procesele lor interne moartea eului
și renașterea psihospirituală, situațiile de acest fel tind să dispară ca prin
minune, așa cum au apărut. Se pare că în acest stadiu de transformare
personală, omul trebuie să rezolve tema distrugerii și pierderii, dar are
opțiunea de a o trăi ca proces interior ori ca eveniment de viață. Este
exact ceea ce observă astrologii legat de efectul tranzitelor planetare
dificile.
Sincronicități tot atît de remarcabile sînt asociate și cu diferite forme
de experiențe transpersonale. Evenimentele sincrone însoțesc deseori
retrăirea evenimentelor din viețile anterioare și sînt foarte frecvente în
354

PSIHIC SI COSMOS
momentul confruntării cu figurile și motivele arhetipale. De pildă, cînd
persoane implicate în intense procese interioare au de-a face cu teme
ca Animusul, Anima, Bătrînul înțelept și Marea ori Devoratoarea Mamă,
reprezentanții umani adecvați ai acestor figuri se manifestă deseori în
viața lor cotidiană.
Similar, cînd o persoană are o experiență șamanică intensă ce implică
un spirit mentor animal, acest animal poate apărea brusc, în diferite
moduri, în viața persoanei cu o frecvență ce depășește orice probabilitate
rațională. Mulți au simțit, de asemenea, că, atunci cînd se implică total
altruist într-un proiect ce a fost inspirat de domeniul transpersonal al
psihicului, sincronicitati extraordinare tind să apară și să le facă munca
surprinzător de ușoară.
4. Semnificația psihologică a nașterii. Lucrul cu stările holotropice
a corectat uimitoarea concepție greșită a psihiatriei academice conform
căreia singurul mod în care nașterea biologică poate avea vreo consecință
asupra stării mintale a individului, a vieții emoționale și comportamen­
tului este producerea unei leziuni ireversibile celulelor cerebrale. Am
observat de nenumărate ori că această dificilă experiență lasă o amprentă
puternică asupra emoțiilor și senzațiilor fizice care, în interacțiune cu
evenimentele postnatale, au un rol decisiv în dezvoltarea diferitelor
tulburări emoționale și psihosomatice. în plus, tiparul general al nașterii
noastre tinde să se și reflecte în felul în care reacționăm la vicisitudinile
vieții și răspundem la sarcinile și proiectele solicitante. Există și dovezi
impresionante că matricele perinatale din psihicul individual pot juca
un rol important în angajarea acestor indivizi în evenimente sociopolitice
colective și în mișcări culturale (de Mause, 1982; Grof, 1998).
Aceste observații sînt un important sprijin pentru astrologie, care a
atribuit de mult o semnificație majoră momentului nașterii ca precursor
simbolic al schemei generale a vieții. Ele sînt, de asemenea, legate și
cu un alt principiu fundamental al astrologiei ce definește precis relația
dintre evenimentele la scară largă și întîmplările din viețile individuale.
Acesta sugerează că schimbările și evenimentele majore din istoria
umană sînt corelate cu pozițiile planetare și interrelațiile lor reciproce.
Gradul și natura participării indivizilor la evenimentele colective și
incidentele specifice din viețile lor reflectă tranzitele planetare perso­
nale. Acestea, la rîndul lor, reprezintă relația dintre tranzitele globale
și hărțile natale personale. Vom reveni la acest subiect mai tîrziu, la
discutarea principiilor fundamentale ale astrologiei.
355

PSIHOLOGIA VIITORULUI
5. Corelații între stările holotropice și trauzitele planetare. în vreme
ce toate observațiile de mai sus vorbesc despre un mod de a vedea lumea
și o teorie a personalității în consonanță cu astrologia, cercetările stărilor
holotropice au acumulat și ele dovezi extraordinare care susțin foarte
clar ipotezele fundamentale ale astrologiei. S-a arătat că există corelații
sistematice între natura și conținutul stărilor holotropice de conștiință
și tranzitele planetare ale persoanelor implicate.
Prima indicație că ar putea exista o conexiune extraordinară între
astrologie și cercetările mele asupra stărilor holotropice a fost obser­
vația lui Richard Tarnas că descrierea pe care o făcusem eu fenomeno­
logiei celor patru matrice perinatale fundamentale, tiparele experiențiale
asociate cu stadiile nașterii biologice, era surprinzător de asemănătoare
cu cele patru arhetipuri pe care astrologii le-au corelat empiric cu cele
patru planete din afara sistemului solar. Descrierea pe care o făcusem
eu matricelor perinatale se baza pe observații clinice independente, făcute
cu mulți ani înainte de a se fi știut ceva despre astrologie.
Aspectul pozitiv al primei matrice perinatale — retrăirea episoadelor
de existență intrauterină neperturbată, ca și a experiențelor care însoțeau
dizolvarea granițelor, extazul oceanic, sentimentele de unitate cosmică,
transcendența timpului și spațiului și conștientizarea dimensiunilor
mistice ale realității — reflectă neîndoielnic arhetipul pe care astrologii
îl asociază cu Neptun. Același lucru este valabil și pentru aspectul negativ
al MPF I, asociat cu experiențele regresive ale perturbărilor prenatale.
Aici dizolvarea granițelor nu este de natură mistică, ci psihotică; ea duce
la confuzie, iluzii, sentimentul otrăvirii chimice și la percepții paranoide
ale realității. Această matrice are și ea o conexiune psihodinamică cu
alcoolismul și cu dependența de droguri. Toate acestea sînt calități pe
care astrologii le descriu ca partea întunecată a arhetipului lui Neptun.
Trăsăturile principale ale MPF II — legate de stadiul aparent fără
ieșire din timpul nașterii, în timpul căruia uterul se contractă și cervixul
este încă închis — sînt preocuparea față de bătrînețe și moarte, corvezi
și muncă grea, depresie, gîtuire și înfometare. Această matrice aduce,
de asemenea, și sentimente de inadecvare, inferioritate și culpabilitate.
Este asociată cu scepticismul și cu o perspectivă profund pesimistă asupra
existenței, o zguduitoare lipsă a sensului, incapacitatea de a se bucura
de orice și pierderea oricărei legături cu dimensiunea divină a realității,
în astrologie, toate acestea sînt atribute ale părții negative a arhetipului
lui Saturn.
Corespondența astrologică precisă cu aspectele experiențiale ale
MPF III este extraordinară și surprinzătoare, deoarece matricea repre-
356

PSIHIC SI COSMOS
zintă o combinație neobișnuită de elemente caracteristice stadiului final
al nașterii biologice. Aici intră necontenita împingere a unei forțe ele­
mentare, coliziunea unor energii titanice, extazul dionisiac, nașterea,
sexul, moartea, renașterea, eliminarea și scatologia. Mai putem adăuga
experiențele de importanță majoră pentru viață și moarte și motivele
erupțiilor vulcanice, focului purificator și ale lumii subterane — urbane,
criminale, psihologice, sexuale și mitologice. Din punct de vedere
astrologie, toate acestea sînt atribute ale arhetipului lui Pluto.
Și în final, fenomenologia MPF IV — experiența ieșirii din canalul
nașterii — este strîns legată de arhetipul lui Uranus. După cum vom
vedea mai tîrziu, este singura planetă al cărei sens arhetipal deviază
considerabil de la natura și sensul mitologic al numelui. Arhetipul asociat
cu Uranus reflectă exact caracteristicile de bază ale eroului mitologic
grec Prometeu (Tarnas, 1995). El e caracterizat de trăsături precum
rezolvarea neașteptată a unei situații dificile, ruperea și depășirea limi­
telor, strălucite intuiții, epifania prometeică, ridicarea bruscă la un nou
nivel de percepție și conștiință, libertatea, și eliberarea de constrîngerile
anterioare.
Și mai uimitoare decît aceste paralele fascinante între fenomenologia
matricelor perinatale și arhetipurile planetare a fost descoperirea lui
Tarnas că în stările holotropice confruntarea experiențială cu matricele
are loc cu regularitate în momentele în care persoanele se confruntă cu
tranzite importante ale planetelor corespunzătoare. De-a lungul anilor,
am putut confirma faptul prin mii de observații specifice. Aceste corelații
extraordinare vor fi explorate ulterior și ilustrate prin studii de caz.
Astrologia natală și a tranzitelor a oferit și o mai profundă înțelegere
a unui concept important apărut din cercetările mele psihedelice. Am
observat foarte devreme în lucrul cu stările holotropice că amintirile
emoționale importante ale pacienților mei nu erau stocate în inconștient
ca un mozaic de engrame izolate, ci sub forma unor constelații dinamice
complexe. Am inventat pentru aceste conglomerate de amintiri numele
de sisteme COEX, care este un acronim pentru „sisteme de experiență
condensată". Așa cum am arătat anterior, un sistem COEX constă din
amintiri cu încărcătură emoțională din diferite perioade ale vieții noastre
ce se aseamănă unele cu altele prin calitatea emoției sau senzației fizice
comune.
Fiecare COEX are o temă fundamentală ce îi străbate toate straturile
și reprezintă numitorul lor comun. Straturile individuale conțin astfel
variațiuni ale acestei teme fundamentale apărute în diferite perioade din
viața persoanei. Toate constelațiile COEX par să fie suprapuse și ancorate
357

PSIHOLOGIA VIITORULUI
în trauma nașterii și sînt legate dinamic cu una dintre matricele perinatale
sau unul dintre aspectele ei. Totuși, un sistem COEX ajunge mai departe
și rădăcinile lui cele mai adînci sînt formate din diferite forme de feno­
mene transpersonale, precum experiențe din viețile anterioare, arhetipuri
jungiene, identificare conștientă cu diferite animale și altele.
Cea mai recentă rafinare a felului în care înțelegeam dinamica siste­
melor COEX a fost descoperirea surprinzătoare că natura și conținutul
sistemelor COEX importante din psihicul unui individ tind să prezinte
uimitoare corelații cu aspectele planetare majore din harta lui astrolo­
gica natală. în plus, momentele formării straturilor biografice ale siste­
melor COEX par să coincidă cu perioadele cînd aceste aspecte natale
au fost activate de importante tranzite planetare. Descoperirile aruncă
o lumină nouă asupra legăturilor dinamice dintre componentele biogra­
fice, perinatale și transpersonale ale sistemelor COEX pe care le-am
remarcat în repetate rînduri în practica mea în clinică.
Din pricina acestor surprinzător de precise corelații, astrologia, în
special astrologia tranzitelor, s-a dovedit a fi îndelung căutata piatră de
la Rosetta pentru cercetarea conștiinței, oferind o cheie pentru
înțelegerea naturii și conținutului stărilor holotropice prezente, trecute
și viitoare, atît spontane, cît și induse. în vreme ce corelațiile referitoare
la experiențele trecute prezintă mai ales un interes teoretic, examinarea
tranzitelor curente poate fi extrem de utilă pentru lucrul cu persoane
care trec prin „urgențe spirituale", iar posibilitatea de a face predicții
remarcabil de precise pe baza viitoarelor tranzite este un instrument de
neprețuit în planificarea ședințelor psihedelice și holotropice.
După această introducere generală, voi explora mai concret astrolo­
gia ca sistem de referință în lucrul cu stările holotropice. O discuție
completă și cuprinzătoare a importanței astrologiei pentru cercetarea
conștiinței, pentru psihiatrie și psihologie depășește scopul acestui capitol,
însă subiectul e de o importanță atît de mare pentru lucrul cu stările
holotropice, încît voi face măcar o scurtă descriere a principiilor de bază
ale astrologiei și ale aplicațiilor ei în domeniu. Aceasta va trezi, sper,
interesul cititorilor nefamiliarizați încă cu disciplina pentru a căuta mai
multe informații în bogata literatură astrologica. O validare convingătoare
a acestui extraordinar instrument necesită o „expunere" personală la
astrologie, fie în postura de client al unui astrolog experimentat sau, și
mai bine, învățînd destul despre astrologie pentru a putea face observații
cu caracter personal.
în scurta descriere a conceptelor astrologice care urmează, voi urma
îndeaproape un articol nepublicat al lui Richard Tarnas pe care el îl dă
358

PSIHIC SI COSMOS
clienților în scopul de a-i pregăti pentru lecturi astrologice. Persoanele
interesate să afle mai multe despre subiect vor găsi informații detaliate
în cărțile scrise de experți în domeniu, în special de Robert Hand și
Richard Tarnas. Robert Hand a scris un manual folosit pe scară largă
pentru înțelegerea tranzitelor planetare (Hand, 1976). Capodopera lui
Richard Tarnas, The Passion ofthe Western Mind (Tarnas, 1991), despre
dezvoltarea gîndirii europene de la filozofii pre-socratici pînă în timpurile
postmoderne are o continuare extrem de riguros documentată, intitulată
Cosmos & Psyche: Intimations of a New World View, care oferă core­
latele astrologice ale primei lucrări (Tarnas, în curs de tipărire). Cartea
introductivă a lui Tarnas, Prometheus the Awakener (Tarnas, 1995), care
explorează sensul arhetipal al planetei Uranus, este un foarte bun exemplu
al modului său de abordare a psihologiei și astrologiei arhetipale.
Sistemul fundamental de referință folosit în activitatea astrologică
implică relații reciproce unghiulare {aspecte) între Soare, Lună și opt
planete din horoscopul natal. Astrologia tranzitelor studiază relațiile
unghiulare dintre pozițiile natale ale acelorași zece corpuri și pozițiile
lor într-un anumit moment (tranzite). în plus, legăturile planetelor cu
un sistem de coordonate care cuprinde axele ascendentă/descendentă
și axa zenit/nadir joacă un rol important în astrologie.
Vorbim astfel despre un cadru conceptual și un sistem de referință
de o complexitate considerabilă. Această temă fascinantă nu poate fi
prezentată adecvat și descrisă exhaustiv în cadrul unui scurt capitol. în
plus, presupun că mulți cititori au numai cunoștințe accidentale despre
astrologie, iar alții nu știu mai nimic. Această sarcină va trebui deci
rezervată unei lucrări ulterioare dedicate special subiectului, pe care sper
să o scriu în viitor împreună cu Richard Tarnas.
Harta natală, sau horoscopul, este o imagine bidimensională a situației
cerului în momentul în care se naște o persoană. Este un cerc împărțit
de o axă orizontală și una verticală în patru cadrane. Circumferința
cercului este subîmpărțită în 12 segmente a cîte 30 de grade, fiecare
dintre ele avînd repartizat unul dintre cele 12 semne zodiacale. Este
cadrul general pe care horoscopul arată pozițiile planetelor la naștere
și relațiile unghiulare dintre ele.
Planetele reprezintă principiile arhetipale de bază sau forțele, iar rela­
țiile lor unghiulare, sau aspecte, reflectă interacțiunea dintre arhetipuri,
în astrologie există zece „planete", deoarece termenul este folosit și pentru
Soare și Lună. Acest lucru e conform cu sensul inițial al cuvîntului gre­
cesc planetes, care înseamnă „rătăcitor": un corp ceresc care are o traiecto-
359

PSIHOLOGIA VIITORULUI
rie autonomă și nu urmează mișcarea generală a cerurilor. Ca și planetele,
semnele astrologice sînt conectate cu o energie arhetipală specifică.
Cele patru puncte unde coordonatele se leagă cu circumferința cercu­
lui au o semnificație specială. Ele se numesc ascendent, descendent,
mijlocul cerului sau zenit și nadir. Planeta ce se ridică deasupra orizon­
tului în momentul nașterii va apărea pe hartă lîngă ascendent, cea care
se află chiar deasupra capului e poziționată la mijlocul cerului, iar cea
care apune va fi marcată pe descendent. Planeta plasată în partea de jos
a hărții se va găsi sub nivelul piciorului, în partea invizibilă a cerului.
Dacă la naștere o planetă se află pe o foarte mică sferă față de aceste
patru locuri, arhetipul corespondent tinde să aibă o deosebit de puternică
influență în viața persoanei.
Voi trece scurt în revistă calitățile arhetipurilor asociate fiecărei pla­
nete și ale energiilor lor specifice, începînd cu cele două astre străluci­
toare, Soarele și Luna. Soarele reprezintă principiul central al energiei
vitale și al identității personale, nucleul personalității, sau eul conștient.
El stăpînește și voința persoanei și tendința de a se exprima ca individ
independent. Energia arhetipală a Soarelui este masculină sau yang, în
natură, și Soarele tinde să reflecte importante figuri de sex masculin
din propria viață. Arhetipurile oricăror planete care formează aspecte
semnificative cu Soarele vor avea o influență deosebit de puternică asupra
vieții și caracterului persoanei.
Prin contrast, Luna reflectă acele părți ale firii noastre ascunse eului
conștient și psihosomatic. Ea este strîns legată de aspectele emoționale
și instinctiv reactive ale personalității și de acele aspecte ale psihicului
de care nu sîntem conștienți. Acest arhetip indică asocierea cu principiul
feminin sau yin, cu relația timpurie mamă-copil și copilărie, cu impor­
tante figuri feminine în viață, cu propria casă și cu moștenirea ancestrală.
Arhetipurile planetelor care formează aspecte importante cu Luna tind
să fie deosebit de importante în viața individului; ele se vor manifesta
în părți ale vieții guvernate de Lună.
Arhetipul lui Mercur reprezintă intelectul, rațiunea sau Logosul. El
guvernează activitățile mintale, capacitatea de a percepe și învăța, de
a conceptualiza, de a articula idei, de a folosi cuvintele și limbajul. El
e asociat și cu capacitatea de deplasare, transport, stabilire de contacte
cu alte persoane, conectarea cu ei și comunicarea ideilor. Aspectele ma­
jore dintre Mercur și alte planete reflectă felul în care o persoană primește
și transmite informațiile, natura funcționării sale intelectuale și obiecti­
vul său major în educație. Expresia mitologică a arhetipului este zeul
grec Hermes (zeul roman Mercur), mesagerul zeilor.
360

PSIHIC SI COSMOS
Arhetipul lui Venus este în primul rînd asociat cu principiul iubirii
sau Eros. își găsește expresia în senzualitate și sexualitate, în dorința
de iubire, parteneriat și relații sociale și în procesul atragerii altor per­
soane sau al atracției către ele. Venus guvernează sensibilitatea estetică
și expresia ei în activitățile artistice, ca și căutarea armoniei. Aspectele
majore care conectează planeta Venus cu alte planete indică semnificative
corelații cu capacitatea de a da și primi afecțiune și iubire, cu natura
interacțiunilor noastre sociale și în special cu relațiile romantice și cu
interesele, talentele, impulsurile artistice și aptitudinile de expresie.
Arhetipul își găsește expresia mitologică în figura zeiței grecești Afrodita
(la romani, Venus), zeița iubirii și frumuseții.
Arhetipul planetei Marte reprezintă principiul energiei dinamice, al
impulsului sau pulsiunii. în domeniul material, el este asociat cu forțele
naturii și tehnologia, războaiele și alte evenimente puternice și violente,
cu vitalitatea și performanțele sportive, ca și cu aspectul yang al sexuali­
tății, în psihic, el guvernează ambiția, asertivitatea, competitivitatea,
curajul, furia și violența. Aspecte sau tranzite importante în care este
implicată planeta Marte tind să coincidă cu comportamentul asertiv și
agresiv, conflicte și confruntări, ca și cu predispoziția la impulsivitate
și rănire. în mitologie, Marte (la romani, Ares) este zeul războiului.
Jupiter este arhetipul asociat cu creșterea, expansiunea, succesul,
fericirea și norocul. El guvernează tendința către optimism, experiența
abundenței, urmărirea a ceea ce e mai bine sau mai înalt, generozitatea
și mărinimia. în plus, este conectat cu deschiderea mintală, perspectivele
vaste, înaltele standarde morale și idealurile filozofice, bogăția intelec­
tuală și culturală. Datorită acestor caracteristici, Jupiter este numit adesea
Marele Binefăcător. Partea sa de umbră este o insuficientă capacitate
de înfrînare a impulsurilor, mîndrie exagerată, excentricitate, extra­
vaganță și excese de orice tip. Jupiter (Zeus, la greci) este cea mai înaltă
zeitate din panteonul roman și regele zeilor olimpieni.
Arhetipul planetar al lui Saturn este în multe sensuri opusul polar
al lui Jupiter. Deseori numit Marele Malefic, Saturn, în aspectul său
negativ, reprezintă restricțiile, limitarea, insuficiența, lipsurile, înfo­
metarea, oprimarea, reprimarea, inferioritatea, vinovăția și depresia.
Mitologic, Saturn este un zeu roman adesea identificat cu zeul grec
Kronos; el e astfel asociat cu efemeritatea, îmbătrînirea, moartea, sfîrșitul
lucrurilor, Tatăl Timpului și Secerătorul Nemilos.
Cu toate acestea, arhetipul lui Saturn are și o importantă funcție
pozitivă ca principiu esențial pentru stabilizarea existenței noastre de
fiecare zi, deoarece guvernează structura, realitatea materială a
361

PSIHOLOGIA VIITORULUI
lucrurilor, ordinea și succesiunea liniară a evenimentelor. în relație cu
nașterea biologică (și procesul morții și renașterii psihospirituale), repre­
zintă stadiul în care contracțiile intrauterine comprimă periodic bebelu­
șul, dar cervixul este încă închis și nu pare să existe vreo ieșire.
în viața personală, Saturn definește siguranța, maturitatea, respon­
sabilitatea și fidelitatea. El e și principiul care ne confruntă cu consecin­
țele acțiunilor noastre în această viață, ca și în încarnările anterioare și
reprezintă elementul supraeului, legii morale, conștiinței și judecății.
Aspectele majore ale lui Saturn sugerează împrejurări critice pe care le
vom întîlni în viață, dar definește și ceea ce avem de făcut în lume și
oferă importante prilejuri de creștere. Tranzitele care îl implică pe Saturn
marchează tipic perioadele critice de dezvoltare în viață și momentele
de „muncă grea". Ele aduc dificile încercări și necazuri personale dificile,
dar creează și structurile de rezistență, și conduc spre importante realizări.
Comparat cu alte planete de la Marte pînă la Saturn, arhetipul asociat
cu planeta Uranus nu indică o corespondență puternică cu zeul grec
Uranus (Cerul), care își ura copiii și a fost, la cererea Gheei, castrat de
Cronos. După cum a arătat convingător Richard Tarnas (1995), proprie­
tățile arhetipului planetei Uranus pot fi cel mai bine înțelese în termenii
miticei figuri a lui Prometeu, titanul care a furat focul din ceruri pentru
a da omenirii o mai mare libertate.
Uranus reprezintă principiul surprizei, al revoltei împotriva status
quo-ului, al activității revoluționare, eliberării, trezirii spirituale și al
soluțiilor emoționale și realizărilor intelectuale. în plus, el guvernează
colapsul brusc al structurilor stabilite, individualismul și originalitatea,
intuițiile revoluționare, geniul creator, invenția și tehnologia. în legătură
cu procesul nașterii biologice, Uranus este cel mai strîns legat de stadiul
final al nașterii, în care disconfortul și presiunile culminează și se solu­
ționează cu o eliberare explozivă.
Partea de umbră a arhetipului lui Uranus (Prometeu) își găsește expre­
sia în anarhie, excentricitatea sterilă și acțiunea nediscriminată împotri­
va limitelor și legilor de orice tip. La persoanele lipsite de intuiție
psihologică și spirituală care încearcă să reziste impactului său arhe­
tipal, poate fi asociat și cu schimbări fulminante în viață, în care persoana
este o victimă pasivă și neajutorată mai degrabă decît un agent entuziast
al schimbării. Cînd Uranus se află într-un aspect major cu altă planetă,
tinde să-și elibereze arhetipul planetar într-o expresie cît mai deplină,
deseori în moduri bruște, neașteptate, neobișnuite, surprinzătoare și
interesante.
362

PSIHIC SI COSMOS
Arhetipul lui Neptun este legat de disoluția granițelor — între sine
și alții, eu și natură, eu și Univers, lumea materială și celelalte realități,
eu și Dumnezeu. El e arhetipul uniunii mistice, al conștiinței cosmice,
al domeniilor imaginar și spiritual. Totuși, dizolvarea granițelor nu în­
seamnă neapărat transcendență. Partea de umbră a lui Neptun îl asociază
și cu pierderea stabilității, refugierea din realitatea cotidiană în fante­
zie, autoamăgire, iluzie, halucinații, distorsionare psihotică a realității,
confuzia alcoolicului și a dependentului de droguri.
Neptun își găsește expresia în extazul transcendental al misticului,
dar și în jocul divin al maya care ne ține prinși în capcana lumii sam-
sarice*. El se poate manifesta în suprema claritate a experienței mistice,
dar și prin confuzia psihoticului. Stă la baza altruismului sfîntului și
yoghinului, dar poate duce și la pierderea individualității avînd ca rezultat
dezorientarea și neajutorarea.
Neptun e arhetipul viselor și aspirațiilor idealiste, al vindecării fizice
și psihologice, al căutării spirituale, al intuiției superioare, percepției
extrasenzoriale și imaginației creative. Cînd o planetă este în aspect major
cu Neptun, arhetipul ei tinde să fie slăbit, idealizat sau spiritualizat. După
cum sugerează natura mitologică a zeului roman al oceanului, Neptun
(grecul Poseidon), acest arhetip e strîns legat de apă, indiferent dacă
este vorba despre mediul amniotic al uterului, fluidele corporale sau
rîurile, lacurile și oceanele.
Pluto este arhetipul energiei primordiale — principiul dinamic din
spatele creației cosmice, forța vieții universale care constituie motorul
evoluției în natură și societatea umană (kundalini shakti), ca și energia
distrugerii (Devoratoarea Zeiță Mamă Kali). El reglementează procesele
biologice fundamentale — nașterea, sexul și moartea, procesul trans­
formator al morții și renașterii psihospirituale și forțele instinctuale din
corp și psihic (șinele freudian). Pluto reflectă elementele pămîntene, lumea
subpămînteană, fie în sensul său literal (lumea subterană, infrastructura
metropolei), fie în sens metaforic (cartierele cu lumină roșie, crima orga­
nizată), fie în sens psihologic (inconștientul), sau în sens arhetipal/
mitologic.
în legătură cu procesul nașterii biologice și omologul său psiho-
spiritual, procesul de moarte-renaștere, Pluto corespunde stadiului în
care copilul este expulzat cu putere din corpul mamei și duce o luptă
pe viață și pe moarte în canalul nașterii. în acest moment sînt eliberate
Samsaric — termen hindus care se referă la ciclul continuu în care același
suflet se naște în mod repetat, (n.t.)
363

PSIHOLOGIA VIITORULUI
puternice energii fizice și intense energii instinctuale (libidinale și agre­
sive). Mitologic, Pluto (Hades, la greci) este zeul lumii subpămîntene.
Cînd Pluto se află în aspectele unei alte planete, tinde să intensifice și
să dea putere arhetipului planetei, devenind o influență importantă sau
chiar o forță constrîngătoare în viața persoanei. Aceasta poate duce la
diferite bătălii și conflicte pentru putere, dar și la o profundă
transformare.
Pe lîngă caracteristicile individuale specifice ale arhetipurilor aso­
ciate cu cele zece planete, astrologii sînt interesați și de aspecte, relațiile
angulare cu planetele din harta natală, și tranzite, relațiile angulare ce
se formează în timpul vieții unei persoane între pozițiile continue ale
planetelor și pozițiile lor la naștere. în funcție de natura relațiilor angulare
ale planetelor implicate, aspectele și tranzitele reflectă interacțiuni fie
armonioase, fie dificile între arhetipurile corespunzătoare.
Harta natală prezintă configurația arhetipală generală care ne guver­
nează personalitatea și viața ca întreg. Ea indică unde ne-am putea aștepta
la tensiuni și fricțiuni între principiile arhetipale implicate sau, dim­
potrivă, la o cooperare armonioasă între ele. Totuși, horoscopul natal
rămîne același pe parcursul întregii vieți și nu ne dă singur nici o infor­
mație despre schimbările prin care trecem în diferite stadii și perioade
din viață. După cum știm, există diferențe importante în calitatea
experiențelor noastre de la an la an, lună la lună sau chiar de la zi la zi.
Astrologia sugerează că schimbările în cîmpurile arhetipale ce ne guver­
nează viața de-a lungul timpului sînt corelate cu mișcările planetelor și
pot fi astfel prezise. Corelațiile fac obiectul unei ramuri a astrologiei
numită astrologie a tranzitelor.
Astrologia tranzitelor susține că desfășurarea concretă a potențialelor
incluse în harta natală este guvernată de tranzite planetare, adică de
relația dintre pozițiile planetelor la un moment dat și pozițiile lor în
horoscopul natal. Complexitatea și natura dinamică a relațiilor care
rezultă e cu totul deosebită și poate fi folosită ca un sistem de referință
clar definit. Spre deosebire de abordările convenționale — cum ar fi
testele psihologice tradiționale — astrologia tranzitelor se potrivește cu
natura schimbătoare a experienței noastre cotidiene, ca și cu bogăția și
variabilitatea conținutului stărilor holotropice de conștiință.
Durata tranzitelor depinde de orbite și de viteza planetelor implicate.
Predicțiile influențelor arhetipale în evenimentele lumești pe baza
tranzitelor pot fi astfel făcute pe perioade care merg de la cîteva ore
(Luna) și zile (Soare, Mercur, Venus, Marte) la mai multe luni sau chiar
ani (planetele externe). Tranzitele planetelor externe — Saturn, Uranus,
364

PSIHIC SI COSMOS
Neptun și Pluto — sînt cele care au cea mai mare semnificație și influență
asupra vieții noastre și mai ales asupra dinamicii dezvoltării psiho-
spirituale și a evoluției conștiinței.
Calitatea interacțiunilor dintre două sau mai multe arhetipuri planetare
este descrisă de relațiile lor angulare (măsurate în grade de longitudine
cerească de-a lungul elipticii). în general, cu cît această relație este mai
exactă, cu atît mai pronunțată va fi interacțiunea arhetipală. Caracterul
relațiilor se bazează pe principiile formulate de Pitagora în teoria sa
despre numere și muzică. Cele mai importante aspecte sînt obținute prin
împărțirea cercului de 360° prin numere întregi: 1, 2, 3, 4 și respectiv 6.
Calitatea aspectelor este apoi definită în termenii înțelesului pitagoreic
al numerelor corespunzătoare.
Conjuncția (aproximativ 0°) este caracterizată de o puternică fuziune
a celor două arhetipuri planetare implicate, incluzînd potențialele lor
pozitive și negative. Opoziția și cuadratura (180° și 90°) reprezintă o
interacțiune dificilă și deseori conflictuală („grea"), în timp ce triada
și sextilul duc la o interacțiune armonioasă și cursivă („blîndă"). Altă
situație importantă care reunește influențele arhetipale este mijlocul
cerului; acesta este un termen folosit cînd o planetă este poziționată exact
la jumătatea distanței dintre alte două.
Există multe alte variabile folosite în practica astrologiei, precum
poziționarea planetelor în semnele zodiacului și „casele", care împart
harta în 12 segmente de 30 de grade, cu anumite sensuri. Se pot folosi
și diferite tehnici predictive — progresii, studiul arcelor solare, revenirile
Soarelui și Lunii, armonicele, astro-cartografia și altele. Totuși, siste­
mul pe care l-am descris pe scurt mai sus poate oferi singur predicții
extraordinar de precise și de concrete despre multe aspecte diferite ale
existenței. Ca și arhetipurile jungiene, el poate fi folosit pentru o înțe­
legere mai profundă a indivizilor — personalitățile lor, tiparele de com­
portament și desfășurarea vieților lor — ca și mișcările culturale și
dezvoltările istorice care implică mase mari de oameni.
Este important de înțeles că astrologia poate fi folosită doar pentru
a face predicții arhetipale, nu predicții ale unor anumite situații concrete.
Ea poate descrie ce calități arhetipale sau principii universale vor
funcționa la un moment dat, indicînd natura interacțiunii lor și specificînd
relația lor cu harta natală a persoanei. Oricît de remarcabile pot fi pre-
dicțiile, cîmpul lor general va lăsa suficient spațiu creativității cosmice
să exprime potențialul arhetipal sub forma evenimentelor și comporta­
mentelor specifice concrete. Nici cel mai bun astrolog nu va fi capabil
să citească din hartă cu certitudine că într-o anumită zi vom fi angajați
365

PSIHOLOGIA VIITORULUI
pentru o anumită sarcină, vom pierde bani la bursă, ne vom întîlni
sufletul-pereche, vom cîștiga la o loterie sau vom fi arestați.
Cînd folosim astrologia în lucrul cu stările holotropice, complexitatea
interpretărilor crește cu numărul tranzitelor planetare ce au loc în acel
moment și cu numărul de planete implicate în ele. în multe cazuri, două
sau mai multe tranzite importante pot opera simultan și energiile lor pot
fi în conflict una cu alta. O interpretare cuprinzătoare necesită un astrolog
experimentat, care să evalueze o anumită situație și să analizeze harta
natală și tranzitele ca pe un cîmp unificat și un gestalt integral.
După această introducere generală, aș vrea să ilustrez remarcabilele
corelații dintre natura și conținutul stărilor holotropice și tranzitele
planetare prin două analize de caz condensate. Primul exemplu este un
episod neobișnuit de puternic dintr-o ședință cu doză mare de LSD, al
doilea — o criză psihospirituală spontană.
FLORA
Cînd lucram la Centrul de Cercetări Psihiatrice Maryland din Baltimore,
am fost invitat la o întrunire a personalului de la Spitalul de Stat Spring
Grove. Unul dintre psihiatri prezenta cazul Flora, o pacientă de 28 de ani,
necăsătorită, care era spitalizată în acel moment de peste opt luni într-o celulă
încuiată. Toate terapiile disponibile, inclusiv tranchilizantele, antidepresivele,
psihoterapia și terapia ocupațională, fuseseră încercate, dar fără rezultat, și
ea avea dinainte transferul într-o secție de bolnavi cronici.
Flora avea una dintre cele mai complicate și mai dificile combinații de
simptome și probleme pe care le-am întîlnit în întreaga mea practică
psihiatrică. La 16 ani, făcuse parte dintr-o bandă care întreprinsese un jaf
armat și omorîse un paznic. Fiind șoferul mașinii cu care agresorii urmau
să fugă, Flora petrecuse patru ani în închisoare și fusese eliberată condiționat,
în anii dificili care urmaseră, ea devenise dependentă de mai multe substanțe.
Era alcoolică și dependentă de heroină și folosea deseori doze mari de
psihostimulante și barbiturice. Depresiile ei grave erau asociate cu violente
tendințe sinucigașe; avea frecvent impulsul de a se arunca cu mașina de pe
o stîncă sau de a se ciocni cu un alt vehicul.
Suferea și de vomă isterică ce apărea ușor în situații în care trăia o emoție
mai intensă. Cel mai chinuitor dintre simptomele ei era o puternică crampă
facială dureroasă pentru care un neurochirurg de la Johns Hopkins sugerase
o operație pe creier, ce consta în secționarea nervilor implicați. Flora era
lesbiană, avea conflicte grave și simțea multă culpabilitate în legătură cu
aceasta; nu avusese niciodată un act heterosexual. Pentru a complica și mai
mult situația, era condamnată de tribunal pentru că își rănise grav prietena
366

PSIHIC SI COSMOS
și colega de cameră, în timp ce încerca să curețe un pistol aflîndu-se sub
influența heroinei.
La sfîrșitul conferinței de la Spring Grove, psihiatrul care se ocupa de
ea ne-a întrebat pe dr. Charles Savage și pe mine dacă am vrea să preluăm
cazul Florei pentru o viitoare terapie cu LSD. Am considerat că este o decizie
extrem de dificilă, mai ales pentru că tocmai atunci se declanșase o isterie
națională față de LSD. Flora avea deja cazier, avusese acces la arme și avea
tendințe sinucigașe. Eram perfect conștienți că atmosfera era de așa natură,
încît dacă i-am fi acordat o ședință cu LSD, orice s-ar fi întîmplat după aceea
ar fi fost automat considerat influența substanței și a tratamentului nostru,
fără a se ține seamă de istoria cazului. Pe de altă parte, toate celelalte
tratamente eșuaseră și pe Flora o aștepta o viață de spitalizare. După o
oarecare deliberare, am hotărît să riscăm și să o acceptăm în programul LSD,
simțind că situația ei disperată justifica riscul.
Primele două ședințe cu doze mari de LSD au fost la Flora destul de
asemănătoare cu multe altele realizate de mine în trecut. Trebuise să se
confrunte cu un număr de situații din copilăria ei tumultuoasă și trăise repetate
secvențe ale bătăliei din canalul nașterii. A fost capabilă să-și conecteze
violentele tendințe suicidare și dureroasele crampe faciale cu anumite aspecte
ale traumei nașterii și să-și elibereze mari cantități de tensiune fizică și
emoțională. în ciuda acestui lucru, cîștigurile terapeutice păreau minime,
în a treia ședință LSD, nu s-a întîmplat nimic extraordinar în primele două
ore; trăirile ei erau asemănătoare cu cele din primele două ședințe. Brusc,
a început să se plîngă că durerile produse de crampele din mușchii faciali
deveniseră insuportabile. Sub ochii noștri spasmele ei faciale s-au
accentuat grotesc și chipul ei a înghețat în ceea ce ar fi cel mai bine descris
ca o mască a răului.
A început să vorbească cu o voce adîncă, masculină, și totul la ea era
atît de diferit acum, încît nu am putut vedea nici o legătură între aspectul
prezent și fostul său eu. Ochii aveau o expresie de o indescriptibilă răutate,
mîinile erau spastice și păreau niște gheare. Energia care pusese stăpînire
pe corpul și pe vocea ei a luat o formă personificată și s-a prezentat ca fiind
diavolul. „El" s-a întors direct către mine, poruncindu-mi să nu mă mai
apropii de Flora și să renunț la orice încercare de-a o ajuta. Ea îi aparținea
și avea să pedepsească pe oricine îndrăznea să-i invadeze teritoriul. A urmat
un șantaj explicit, o serie de descrieri sinistre ale lucrurilor care ni s-ar fi
întîmplat mie, colegilor mei și programului dacă nu mă voi supune. E greu
de descris atmosfera ciudată evocată de scenă; se simțea prezența aproape
tangibilă a unui străin în cameră. Puterea șantajului a fost amplificată și de
faptul că implica informații concrete la care pacienta nu ar fi avut acces în
viața cotidiană.
Deși mai văzusem manifestări similare la unele ședințe LSD, ele nu au
fost niciodată atît de realiste sau de convingătoare. Mă aflam sub un stres
367

PSIHOLOGIA VIITORULUI
emoțional considerabil cu dimensiuni metafizice. Era dificil să-mi controlez
frica și tendința de-a intra în ceea ce am simțit că ar fi fost o luptă activă
cu Prezența. M-am surprins gîndind cu repeziciune, încercînd să aleg cea
mai bună strategie. La un moment dat, m-am gîndit serios că ar trebui să
avem și un crucifix în panoplia noastră terapeutică. Motivul acestei idei a
fost că era desigur vorba de manifestarea unui arhetip jungian și că o cruce
ar fi putut, în aceste condiții, să funcționeze ca un remediu arhetipal concret.
Curînd mi-a devenit clar că emoțiile mele, frică sau agresivitate, făceau
entitatea mai reală. Nu puteam să nu mă gîndesc la scene din Star Trek,
un serial SF american, în care apărea o entitate care se hrănea cu emoții,
în final, am realizat că era esențial să rămîn calm și atent. Am hotărît să
intru într-o stare meditativă, în timp ce țineam mîna crispată a Florei, și să
încerc să relaționez cu ea în forma în care o cunoscusem înainte. în același
timp, am încercat să vizualizez o capsulă de lumină care ne învăluia pe
amîndoi și care intuitiv mi s-a părut cea mai bună abordare. Situația a durat
cronologic mai mult de două ore; în termenii timpului subiectiv au fost cele
mai lungi două ore pe care le-am trăit vreodată.
După aceasta, mîinile Florei s-au relaxat și fața i-a revenit la normal;
schimbările au fost la fel de bruște ca și începutul stării ciudate. Curînd am
descoperit că nu-și amintea nimic din cele două ore precedente. Mai tîrziu,
în relatarea scrisă, ea a descris primele ore ale ședinței și a continuat cu
perioada post-„posedare". M-am întrebat serios dacă este bine sau nu să
discut perioada acoperită de amnezia ei și am decis să nu o fac. Nu părea
să existe nici un motiv care să inducă o temă atît de macabră în mintea ei
conștientă.
Spre surprinderea mea, ședința a dus la o uimitoare realizare terapeutică.
Flora a renunțat la tendințele sinucigașe și a ajuns să aprecieze altfel viața.
A renunțat la alcool, heroină, barbiturice și a început să participe cu entuziasm
la întrunirile unui mic grup religios din Catonsville. Rar a mai avut crampe
faciale; energia care stătea în spatele lor părea să se fi epuizat în „masca
răului" pe care o menținuse timp de două ore. Recurența ocazională a durerii
era neglijabilă ca intensitate și nu necesita medicație.
Flora a început și să încerce relații heterosexuale și, în final, s-a căsătorit.
Totuși, acomodarea ei sexuală nu a fost reușită; era capabilă de actul sexual,
dar acesta era dureros și nu foarte plăcut. Căsătoria s-a încheiat peste trei
luni și Flora a revenit la relațiile ei lesbiene, de această dată însă cu mult
mai puțină vinovăție. Starea i s-a ameliorat atît de mult, încît a fost acceptată
ca șofer de taxi. Deși în anii următori a avut momente și bune și rele, nu
a trebuit să se întoarcă la spitalul psihiatric care i-ar fi putut deveni domiciliu
permanent.
Chiar și la o analiză superficială, harta natală a Florei și tranzitele
ei în momentul ședinței, fără ora exactă a nașterii, arătau o corespondență
remarcabilă cu natura și conținutul episodului. Cea mai vizibilă parte
368

PSIHIC SI COSMOS
a hărții ei natale este stellium, implicînd patru planete pe o rază de
11 grade (Neptun, Mercur, Soarele și Marte), cu Neptun la șase grade
și jumătate de Soare.
Dacă arhetipul Soarelui reprezintă un principiu de identitate și indivi­
dualitate personală, Neptun tinde să slăbească funcțiile eului și să dizolve
granițele psihologice; le face permeabile la influxul de elemente din
domeniile transpersonale și inconștientul colectiv. Neptun în tranzit la
exact un sextil de poziția sa pe harta natală a Florei intensifică și mai
mult această slăbire a granițelor. Aspectele Soare/Neptun sînt caracte­
ristice misticilor și mentorilor spirituali (Meher Baba sau C.G. Jung),
dar în cazuri mai problematice ele pot fi întîlnite și la oameni cu o
structură a eului slabă și o potențială vulnerabilitate psihologică la invazia
altor prezențe sau identități. Participarea lui Marte în stelliumul natal
al Florei dă conexiunii o calitate distinct agresivă, în timp ce Mercur
aduce elementul minții și comunicării.
Ședința Florei a avut loc la sfîrșitul anilor '60, în coincidență cu tripla
conjuncție Pluto, Uranus și Jupiter ce s-a manifestat în această perioadă
pe cer pentru întreaga lume (singurul moment în care s-a întîmplat în
acest secol). Conjuncția tranzita stelliumul natal descris mai sus, cu Pluto
în mai strînsă conjuncție cu Neptun și Mercur și cu Jupiter în conjuncție
exactă cu Soarele ei. Combinația Jupiter, Uranus și Pluto este una dintre
cele mai puternic expansive, transformatoare și potențial eliberatoare
configurații. Avîndu-le pe toate în conjuncție cu Soarele din stelliumul
natal, cea mai importantă parte a hărții ei era un tranzit unic în viață,
cu un potențial imens de schimbare psihologică și eliberare.
Flora trăia astfel ca un tranzit personal puternic conjuncția lui Pluto
cu Uranus care, ca tranzit colectiv, era corelat cu atmosfera generală
de eliberare culturală, socială, sexuală și spirituală din anii '60 și cu
Zeitgeist-ul dionisian al perioadei. Conjuncția lui Jupiter cu Uranus și
Pluto în 1968 și 1969 a coincis cu eliberarea cu succes, la scară largă,
a energiilor primitive emancipatorii. Jupiter în tranzit și conjuncție cu
Soarele tinde să aducă un eveniment sau o experiență care implică
norocul și dezvoltarea.
Neptun opus lui Uranus este configurația care coincide cu o revelație
spirituală neașteptată. Acesta era tranzitul colectiv în momentul nașterii
lui Isus și la începuturile creștinismului; este foarte interesant, pentru
că experiența Florei a dus la o convertire religioasă, ea implicîndu-se
în comunitatea creștină din Catonsville.
Conjuncția lui Pluto în tranzit cu Neptunul natal al Florei este o
combinație foarte puternică în sine. Ea coincide regulat cu profunde
369

PSIHOLOGIA VIITORULUI
schimbări de conștiință, influx de material inconștient, semnificative
experiențe mistice și urgențe spirituale care duc la profunde transformări
psihospirituale. Pluto întărește efectele oricărui arhetip planetar cu care
formează o relație angulară semnificativă cu o forță potențial distructivă
și, în cele din urmă, transformatoare. în cazul Florei, înseamnă ampli­
ficarea impactului eliberator al lui Uranus, ca și intensificarea influxu­
lui energiilor transpersonale în conștiință și permeabilizarea granițelor
personalității asociată cu Neptun.
Eliberarea demonicului și prin demonic, ca și eliberarea entuziastă
a eului pot fi atribuite influenței arhetipului lui Uranus în combinație
cu Jupiter. Interesul față de activitățile satanice aparținea aspectelor de
umbră ale anilor '60, după cum se vede și din crimele comise de Charles
Manșon. Deplina manifestare a aspectului demonic al arhetipului lui
Pluto (strîns legat de MPF III) putea, în cazul Florei, să fie explicată
prin slăbirea foarte intensă a eului individual, combinată cu caracterul
traumatic al biografiei ei.
în legătură cu capacitatea demonicei entități de a folosi pentru șantaj
informații pe care nici Flora nu le poseda, este interesant de menționat
că acea conjuncție Neptun/Mercur este deseori întîlnită la indivizi cu
dotări psihice neobișnuite și capacitate de a accesa și canaliza informații
telepatice, precum Rudolf Steiner sau mediumul american Anne
Armstrong. Pare de asemenea relevant că tranzitul lui Pluto prin con­
juncția natală Mercur/Neptun este adesea asociat cu intensificarea per­
formanțelor oratorice, agresiunea verbală, folosirea limbajului obscen,
confruntarea cu informații secrete și tentative de șantaj.
în momentul în care a avut loc ședința, Flora avea 28 de ani și era
la începutul întoarcerii lui Saturn, care are loc între 28 și 30 de ani la
toate persoanele. întoarcerea lui Saturn marchează sfîrșitul unui întreg
ciclu de viață, caracterizat printr-un sentiment de contractare și gravitate,
evenimente și experiențe de mare importanță pentru maturizare și uneori
întîlnirea cu moartea. Acesta este urmat de o completare, eliberare și
tranziție către un nou ciclu de viață. în combinație cu puternicul tranzit
descris mai sus, întoarcerea lui Saturn va da schimbărilor apărute o mult
mai mare profunzime structurală și un caracter mai durabil.
Există și unele aspecte suplimentare ale hărții Florei și ale tranzi-
telor ei în momentul ședinței, semnificativ legate de istoria ei de viață,
în general, și de conținutul ședinței ei, în particular. Conjuncția Pluto/
Venus este tipic asociată cu sexualitatea interzisă și cu rușinea asociată
ei. Este și arhetipul atracției față de întuneric, de iubitul subpămîntean
și, în cazuri extreme, de iubitul demonic. în mitologie, acest motiv își
370

PSIHIC SI COSMOS
găsește expresia în răpirea Persefonei în lumea subpămînteană de către
Hades („ea îmi aparține")- Flora prezintă o conjuncție natală Soare/Pluto
care explică, printre altele, atracția ei față de lumea criminală sub­
pămînteană.
Flora mai are un alt stellium în harta natală, o triplă conjuncție —
Uranus, Jupiter și Saturn. Uranus în conjuncție cu Jupiter este arhetipul
rebelului cultural. Conjuncția Uranus/Saturn duce la depresie agitată,
impulsuri violente ce pot provoca leziuni structurale (tendința de a
produce o coliziune frontală sau de a se arunca cu mașina de pe o stîncă)
și înclinația către accidente (împușcarea prietenei). Conjuncția ei natală
Marte/Neptun este caracteristică pentru dependența invazivă față de
droguri și susceptibilitate față de intruziuni agresive din partea in­
conștientului său. Mai există și alte aspecte natale și tranzite relevante
în cazul Florei, dar această scurtă relatare a celor mai semnificative ne
poate da o bună idee despre corelațiile majore.
Analiza istoriei următorului caz și a corelatelor astrologice ne permite
să vedem similaritățile și diferențele dintre cele două cazuri. Ea ne arată,
de asemenea, că manifestările specifice ale acelorași arhetipuri și com­
binațiile lor nu sînt rigid determinate. Arhetipurile astrologice își pot
găsi diferite expresii, în timp ce rămîn fidele naturii lor. Dacă sîntem
deschiși la ideea exprimată de termenul indian lila că Universul este
un joc al Minții Universale, multivalenta arhetipurilor lasă loc unui grad
considerabil de variație creatoare în cadrul gamei de cîmpuri arhetipale.
KAREN
Karen era o tînără drăguță care avea aproape 30 de ani; blondă și zveltă,
emana o frumusețe delicată, de vis. Din afară părea timidă și tăcută, dar
era foarte inteligentă și activă fizic. Avusese o copilărie dificilă; mama ei
se sinucisese cînd Karen avea 3 ani și ea crescuse cu un tată alcoolic și a
doua lui soție. Plecînd de acasă înainte de a împlini 20 de ani, trăise perioade
de depresie și se lupta periodic cu o nestăpînită poftă de mîncare.
Călătorise, studiase și se îndrăgostise de jazz, devenind o dansatoare
foarte bună și uneori profesoară de dans. îi plăcea să cînte și căpătase
competență profesională ca maseză. Karen se stabilise la țară, unde îl
cunoscuse și începuse să trăiască împreună cu Peter, un bărbat blînd și
afectuos; deși nu erau căsătoriți, aveau o fetiță, Erin, de care erau amîndoi
foarte atașați.
Povestea lui Karen reprezintă cel mai dramatic final al asocierii între o
emergență treptată, blîndă, și o criză spirituală extremă. Chiar și așa, multe
dintre problemele legate de experiența ei sînt valabile pentru orice persoană
371

PSIHOLOGIA VIITORULUI
care trece printr-un proces de transformare. O mare parte din ceea ce vom
descrie a putut fi observat direct.
Criza lui Karen a conținut toate elementele unei adevărate urgențe
spirituale. A durat trei săptămîni și jumătate și i-a schimbat complet modul
obișnuit de a fi, necesitînd o atenție permanentă. După ce intrase de cîteva
zile în criza spirituală, unii dintre prietenii ei, care cunoșteau interesul nostru
pentru acest domeniu, ne-au rugat să ne implicăm în îngrijirea ei. Am văzut-o
aproape zilnic în ultimele două săptămîni și jumătate ale episodului său.
Așa cum se întîmplă cu multe urgențe spirituale, începutul crizei lui Karen
a fost rapid și neașteptat, iar ea a fost atît de absorbită și de copleșită de
experiențe, încît nu a mai putut avea grijă de ea sau de fiica ei de trei ani,
care a rămas cu tatăl. Prietenii din comunitatea în care trăia au hotărît ca,
în loc să o spitalizeze, să o îngrijească ei pe rînd 24 de ore pe zi.
Karen a fost mutată într-o cameră din casa în care locuiau cîțiva dintre
prietenii ei. Aceștia au organizat apoi un „serviciu de supraveghere": cîte
doi, în ture de două-trei ore, pe parcursul celor 24 de ore. Chiar lîngă ușă,
era un caiet unde persoanele care o îngrijeau semnau și își notau impresiile
cu privire la starea lui Karen, ce spusese sau făcuse, ce lichide sau hrană solidă
consumase și la ce fel de comportamente se putea aștepta următorul cuplu.
în prima zi a episodului ei, Karen a observat că începe brusc să vadă
mai clar, nu mai vedea „șters și vag" ca de obicei. Auzea voci de femei
care îi spuneau că intra într-o experiență benignă și importantă. Timp de
multe zile o cantitate uriașă de căldură a radiat din corpul lui Karen și ea
a avut viziuni ale focului și ale unor cîmpuri roșii, simțindu-se din cînd în
cînd chiar consumată de flăcări. Pentru a-și reduce setea extraordinară pe
care o resimțea ca fiind produsă de senzațiile de ardere, a băut mari cantități
de apă.
Părea dusă de-a lungul acestui episod de o enormă energie ce se scurgea
prin ea, purtînd-o prin diferite niveluri ale inconștientului și ale amintirilor,
emoțiilor și ale altor sentimente și senzații blocate acolo. Redevenind copil,
a retrăit sinuciderea mamei sale și abuzurile fizice din partea mamei vitrege.
La un moment dat, o amintire din copilărie, cînd era bătută cu o curea, s-a
transformat brusc și a simțit că este un african negru care suferea biciuirea
pe o corabie plină de sclavi.
S-a luptat să traverseze durerea fizică și emoțională a propriei nașteri
biologice și a retrăit repetat nașterea fiicei sale. A trăit moartea de multe
ori și în multe forme, și preocuparea ei față de moarte i-a îngrijorat pe cei
care o ajutau, făcîndu-i să se teamă de posibilitatea unei încercări de
sinucidere. O asemenea întîmplare era imposibilă din pricina siguranței
mediului și a atenției celor care o însoțeau. Toți cei care luau parte o
supravegheau atent, stînd mereu lîngă ea și încurajînd-o să țină experiențele
interiorizate, în loc să le transpună în practică.
372

PSIHIC SI COSMOS
Periodic, Karen se simțea în legătură cu mama ei moartă și cu o prietenă
care murise într-un accident cu un an înainte. Spunea că îi lipsesc și că abia
așteaptă să li se alăture. Alteori, simțea că vede alte persoane murind sau
că ea însăși murea.
Spunîndu-i că poate trăi moartea simbolic, fără să moară cu adevărat,
fizic, cei care o însoțeau au rugat-o să țină ochii închiși și au încurajat-o
să trăiască pe deplin aceste succesiuni ale morții interioare și să descrie
emoțiile dificile implicate. Ea a fost de acord și în scurt timp a depășit intensa
confruntare cu moartea trecînd la alte experiențe.
Timp de cîteva zile, Karen a fost purtată prin succesiuni de elemente
ale răului. Uneori simțea că e o vrăjitoare din vechime care participă la
ritualuri magice de sacrificiu, alteori simțea că un monstru teribil se află
în interiorul ei. Cînd bestia diabolică își dezlănțuia energiile demonice, ea
umplea camera cu strigăte furioase și se rostogolea pe podea, schimo-
nosindu-și fața. Cei care o însoțeau au realizat că discursul nu era îndreptat
către ei, au protejat-o să nu se rănească și au încurajat exprimarea deplină
a acestor impulsuri în condiții de siguranță.
Uneori, experiența ei se centra pe sexualitate. A retrăit unele amintiri
traumatice din propria-i istorie sexuală, și a simțit o puternică energie în
pelvis. După ce a ajuns să privească sexualitatea ca pe un impuls instinctual
inferior, a avut o profundă experiență spirituală în timpul căreia a început
să aibă același mod de a vedea lucrurile ca și unele tradiții ezoterice, în
special tantra: impulsul sexual nu este doar un simplu instinct biologic, ci
și o forță spirituală, divină. A simțit că este prima femeie căreia i s-a
încredințat o astfel de înțelegere și și-a exprimat respectul pentru rolul ei
mistic de mamă dătătoare de viață.
La un moment dat, Karen s-a simțit una cu pămîntul și cu popoarele lui
și s-a temut ca ambele să nu fie distruse. A văzut că planeta și populația
ei se îndreaptă spre anihilare, și a exprimat informații clare și complexe
despre situația lumii. A văzut imagini ale conducătorilor sovietici și ameri­
cani cu degetele pe „buton" și a oferit comentarii exacte și uneori umoristice
despre politica internațională.
Timp de cîteva zile, Karen a intrat în contact direct cu un puternic șuvoi
de creativitate, exprimîndu-și multe dintre experiențe sub forma unor cîntece.
Era uimitor: după ce o temă interioară apărea în conștiință, fie crea un cîntec
despre ea, fie își amintea unul, cîntînd cu plăcere în toate etapele procesului.
Karen era extrem de dotată psihic, deosebit de sensibilă și foarte
„acordată" la lumea din jur. Era capabilă să „citească" orice persoană din
jur, deseori anticipîndu-i comentariile și acțiunile. Una dintre persoanele
care urmau să stea cu ea vorbise despre Karen înainte de a intra în cameră.
Intrînd, aceasta a fost uimită de exactitatea cu care Karen i-a relatat ceea
ce discutase. Spre neplăcerea celor implicați, ea comenta foarte deschis
373

PSIHOLOGIA VIITORULUI
despre teatrul care se juca în jurul ei și taxa imediat pe cine era prea rigid
sau prea dominant.
După aproximativ două săptămîni, unele stări dificile, dureroase au
început să piardă din intensitate și Karen a avut parte de experiențe tot mai
plăcute, pline de lumină, și s-a simțit tot mai legată de o sursă divină. A
văzut în sine o bijuterie sacră, o perlă strălucitoare despre care simțea că
simbolizează adevăratul său centru și a petrecut o mulțime de timp vorbindu-i
afectuos și îngrijind-o. A primit instrucțiuni de la o sursă interioară despre
modul în care să se iubească și să se îngrijească de ea însăși și a simțit că
rănile emoționale pe care le purtase în suflet și în corp se vindecau. Spunea
că se simțea specială, „nou-născută", ca și cum ar fi trăit o „a doua naștere",
observînd: „Mă deschid către viață, iubire, lumină și sine."
Pe măsură ce Karen a început să se apropie de sfîrșitul experienței sale,
a devenit din ce în ce mai puțin absorbită de lumea ei interioară și tot mai
interesată de fiica ei și de alte persoane din jur. A început să mănînce și să
doarmă cu regularitate și a devenit tot mai capabilă să se ocupe de o parte
din nevoile sale zilnice. Voia să-și încheie experiența și să se întoarcă acasă
și i-a devenit clar că și cei din jur erau pregătiți ca episodul să se încheie.
S-a ajuns la o înțelegere între Karen și ajutoarele sale ca ea să încerce să-și
reia responsabilitățile zilnice față de ea și fetița ei.
Am avut prilejul să vorbim cu Karen în cîteva ocazii după episod și am
fost foarte bucuroși să vedem că schimbările pozitive se dovedeau a fi de
durată. Dispoziția ei sufletească se ameliorase și continua să fie tot mai sigură
pe sine și mai deschisă. încrederea tot mai crescută în forțele proprii i-a
îngăduit mai apoi să ia parte în calitate de cîntăreț profesionist la diferite
evenimente publice.
Ca și în cazul Florei, harta lui Karen este dominată de un puternic
stellium, implicînd patru planete (Venus, Pluto, Mercur și Marte), toate
reunite pe o arie restrînsă de 8 grade, cu Soarele și Uranus de asemenea
în conjuncție strînsă cu toate aceste șase planete în Leu. Surprinzător,
enorma energie inerentă acestei hărți nu era foarte vizibilă și abia în
momentul în care harta ei nu a fost activată de tranzite importante ale
planetelor externe i-a fost eliberat extraordinarul potențial. Caracterul
dramatic și neașteptat al acestei eliberări s-a datorat unui tranzit major
al lui Pluto care, o dată în viață, echilibra tocmai atunci natala sa
conjuncție Uranus/Saturn.
Susceptibilitatea lui Karen la influxul masiv de profund material
inconștient ce caracterizează episodul ei de criză spirituală a fost parțial
legat de cvadratura dintre Neptun și Soare pe harta ei natală. Similar
cu conjuncția Soare/Neptun a Florei, cvadratura lui Karen s-a reflectat
într-un eu foarte „poros", vulnerabil la invazia materialului din domeniile
transpersonale. Din nou, ca și în cazul Florei, tranzitantul Pluto, în
374

PSIHIC SI COSMOS
cvadratură cu conjuncția Uranus/Soare, a activat această configurație
natală. Și, simultan, tranzitul lui Uranus a eliberat combinatele energii
arhetipale ale conjuncției cvadruple din stellium.
în octombrie și noiembrie 1986, tranzitul lui Pluto prin Uranus/Soare
a coincis cu o descătușare de creativitate spectaculoasă. Acest lucru s-a
manifestat sub forma unei necontenite dezlănțuiri de energie manifestată
printr-o năvală de idei și logoree la Karen, prin crearea de neologisme,
jocuri de cuvinte și cîntece complet noi. Deseori își însoțea cîntecele
și monoloagele de gesturi, grimase și mișcări de dans foarte originale.
încărcătura extraordinar de agresivă Pluto/Marte și-a găsit expresia
în experiențele ce descriau diferite scene de abuzuri din copilăria lui
Karen și din viețile trecute, ca și în insultele verbale adresate diferitelor
persoane din preajma sa. Umorul ei sarcastic era incisiv, atacînd fără
milă slăbiciunile și defectele pe care unii încercau să le ascundă, ori
nici măcar nu erau conștiente. Comunicarea ei abunda în cuvinte obscene.
Toate aceste manifestări sînt caracteristice combinației Pluto/Marte/
Mercur. Arhetipul lui Venus și-a găsit expresia în cîntecele, dansul și
impulsurile erotice ale lui Karen.
Arhetipul lui Pluto aduce elemente din MPF III și explică asemenea
manifestări precum erupția unor puternice energii vulcanice, valuri de
căldură, identificare experiențială cu un animal sălbatic, secvențe
demonice și impulsuri sexuale ce acoperă de la gesturi obscene, pînă
la trezirea energiei Kundalini și experiențe tantrice. Combinația Pluto/
Venus/Marte este constelația arhetipală caracteristică agresiunii sexuale
manifestate de Karen în mai multe ocazii.
Un alt important factor astrologie din situația lui Karen este că, avînd
29 de ani, era la vremea episodului său în mijlocul întoarcerii lui Saturn
(Saturn în tranzit se afla la un singur grad de poziția lui Saturn pe harta
ei natală). Ca și în cazul Florei, aceasta indică sfîrșitul unui întreg ciclu
de viață și începutul unuia nou. Implică adesea o evaluare a trecutului
și confruntarea cu material experiențial din trecut. Tranzitul conduce
și la schimbări de durată datorate transformării psihologice.
Sînt doar două exemple de remarcabile corelații între experiențele
holotropice și tranzitele planetare pe care le-am întîlnit la sute de persoane
care au trăit diferite forme de stări holotropice de conștiință. Nu-mi fac
iluzii că aceste exemple, scoase din contextul hărților astrologice com­
plexe și detașate de experiențele holotropice directe, vor convinge cititorii
nefamiliarizați cu astrologia. Civilizația americano-europeana modernă
se află sub o influență atît de puternică a științei materialiste, încît de
obicei e nevoie de ani de cercetări ale stărilor holotropice și de o
375

PSIHOLOGIA VIITORULUI
îndelungată expunere personală la aceste fenomene pentru a putea rupe
vraja credințelor înrădăcinate și a accepta revizuirile radicale pe care
trebuie să le sufere perspectiva noastră asupra psihicului uman și a naturii
realității pentru a încorpora noile date.
Nu este de mirare că procesul e atît de dificil și că se lovește de o
rezistență atît de puternică. Vastul șir de provocatoare observații rezultate
din stările holotropice și astrologie nu poate fi gestionat printr-o mică
„reparație" conceptuală și ajustare cosmetică ocazională folosind ipoteze
minore ad hoc. Ar fi nevoie de o drastică revizuire care să zguduie și
să înlocuiască ipotezele metafizice fundamentale și credințele științei
materialiste. Implicațiile specifice pentru psihologie și psihiatrie
depășesc cu mult lucrurile pe care le-am discutat deja mai înainte —
vastul model extins al psihicului, mult mai complexa structură multi-
nivel a tulburărilor emoționale și psihosomatice, conceptul radarului
interior, existența și folosirea terapeutică a inteligenței vindecării inte­
rioare și alte cîteva.
Deoarece experiențele în stările obișnuite, ca și în stările holotropice
de conștiință, arată profunde corelații cu energiile arhetipale ale planetelor
ce tranzitează harta astrală în orice moment, ele sînt supuse unor schim­
bări continue. Am menționat mai devreme frustrarea teoreticienilor care
încearcă să stabilească un sistem fix de clasificare a diagnosticelor
psihiatrice. Ne aflăm acum la a patra revizie a Manualului Diagnostic
și Statistic American (DSM-IV) și clinicienii continuă să-și exprime
frustrarea față de lipsa de corespondență dintre descrierea categoriilor
de diagnostice și tablourile clinice pe care le întîlnesc la pacienții lor.
Din punct de vedere astrologie, versatilitatea tabloului clinic reflectă
relațiile unghiulare în continuă schimbare dintre planete.
în diferite perioade istorice, două sau mai multe planete formează
aspecte deosebite pe cer; acest lucru este foarte important și de lungă
durată dacă implică planetele externe de la Jupiter la Pluto. Cîmpul
arhetipal combinat asociat cu aceste planete va da respectivei perioade
un anumit parfum experiential, îi va stabili zeitgeist-ul. De pildă, așa
cum am menționat deja, întreaga perioadă 1960-1972 a coincis cu o
conjuncție Pluto/Uranus, singura conjuncție de acest fel din secolul XX.
A fost categoric o combinație arhetipală foarte adecvată pentru o perioadă
de susținută revoluție psihospirituală majoră de tip dionisiac, caracterizată
de răsturnări sociale, mișcarea drepturilor civile, triumful tehnologic,
inovațiile radicale din muzică și arte, revoluția sexuală, mișcarea
feministă, protestele studențești și creativitatea.
376

PSIHIC SI COSMOS
Prin contrast, influența arhetipală majoră de-a lungul deceniului 9
a fost o conjuncție Neptun/Uranus. A fost o perioadă de schimbări sociale
și spirituale în general non-violente, „revoluții de catifea", ca unificarea
Germaniei, eliberarea țărilor din Europa de Est și pașnica destrămare
a Uniunii Sovietice, o periculoasă superputere. în acest moment, psiho­
logia jungiană a cîștigat o crescîndă acceptare și o multitudine de cărți
de orientare spirituală au ajuns pe listele de best-seller-uri. Temele trans-
personale și-au făcut loc în filme. Mitologia, experiențele de moarte
clinică, răpirile de către extraterestri, transcomunicarea instrumentală
(TCI) și realitatea virtuală au atras mult atenția profesioniștilor, ca și a
publicului în general.
în momentul aspectelor planetare majore la nivelul lumii întregi,
aceste combinații planetare devin personalizate pentru indivizi, pe măsură
ce ele formează tranzite majore cu anumite planete pe hărțile lor natale.
Aliniamentele se vor reflecta atunci în tendințele către anumite tulburări
emoționale și psihosomatice concrete. Ca urmare, psihiatrii din diferite
perioade istorice nu văd același fenomen ca și colegii lor din epoci mai
vechi sau mai noi. Aceasta sugerează o posibilă explicație a motivului
pentru care crearea unui DSM-IV fix, universal valid, pare a fi intrinsec
problematică.
Dar asta nu e tot. în cadrul cursurilor anuale pe care le țin împreună
cu Richard Tarnas la California Institute of Integral Studies (CIIS) din
San Francisco, discutăm principalele școli de psihologie abisală și
analizăm hărțile astrologice ale fondatorilor lor. Devine imediat evident
că acești pionieri nu au fost capabili să studieze obiectiv psihicul
subiecților și să tragă concluzii generale care să rămînă indefinit valide.
Ei au văzut problemele clienților lor prin intermediul instrumentelor per-
ceptuale subiective sau prin lentile distorsionante, evidente în aspectele
propriilor lor hărți natale și ale propriilor lor tranzite în momentul
observațiilor.
Cu excepția tulburărilor cu etiologie organică, psihiatria nu are astfel
un set fix de fenomene pe care le studiază. Rezultatul oricărei cercetări
a tulburărilor emoționale și psihosomatice fără cauză organică e astfel
determinat de complexa interacțiune a unui număr de factori: harta
astrologică a cercetătorului și tranzitele ei în momentul observației;
aspectele planetare pentru lumea întreagă ce definesc zeitgeist-ul unei
anumite perioade; tranzitele care colorează experiențele clienților.
Imaginea psihiatriei ca disciplină ce posedă descrieri concise ale unor
stări patologice fixe și transtemporale și un instrumentar de remedii și
intervenții specifice este o iluzie. Singura abordare viabilă în aceste
377

PSIHOLOGIA VIITORULUI
circumstanțe e descrierea tulburărilor psihiatrice în termenii relațiilor
și instrumentelor ce pot fi folosite pentru a analiza situația la un anumit
moment și a o caracteriza în termenii fenomenologiei experiențelor subiec­
tului și a relației sale cu tranzitele planetare. Ca măsură corectivă, este
nevoie să se țină cont și de aspectele planetare globale și de harta și
tranzitele cercetătorului.
Conexiunile revelate de astrologie sînt atît de complexe, complicate,
creatoare și puternic imaginative, încît nu lasă nici o urmă de îndoială
privind originea lor divină. Ele oferă dovezi convingătoare pentru
existența unei ordini profunde ce stă la baza creației și a unei inteligențe
cosmice superioare care a creat-o. Aceasta ridică întrebări foarte intere­
sante: există o suficient de completă imagine a lumii care să poată include
astrologia și să asimileze descoperirile ei? De-a lungul anilor, și nu fără
eforturi și momente dificile, am ajuns la concluzia că există o perspectivă
ce poate absorbi și explica experiențele și observațiile mele din cercetările
conștiinței ca și astrologia. însă aceasta diferă dramatic de sistemul de
credințe care domină civilizația occidentală modernă.
Am descris această perspectivă în cartea mea Jocul cosmic: explo­
rări la frontierele conștiinței umane (Grof, 1998) și am prezentat-o și
într-o formă condensată într-un capitol anterior al lucrării de față.
Viziunea realității se bazează pe experiențele și intuițiile din stările
holotropice și descrie Universul nu ca pe un sistem material, ci ca pe
un joc infinit mai complex al Conștiinței Absolute. Vechile scripturi
hinduse descriu o perspectivă similară a Cosmosului, numind eveni­
mentele din lumile fenomenale lila, jocul divin. Am încercat să arăt în
publicațiile mele anterioare că acest mod de a vedea Universul e din
ce în ce mai compatibil cu diferite progrese revoluționare din noua
paradigmă a științei (Grof, 1985, 1998).
Dacă Cosmosul este creația unei inteligențe superioare și nu o
supermașină care s-a creat pe sine, atunci devine mult mai plauzibil ca
astrologia să poată fi una din numeroasele ordini diferite incluse în
țesătura universală. Ea putea fi privită ca un complement util al cîmpului
științei, și nu ca o rivală ireconciliabilă a perspectivei științifice asupra
lumii. Deschiderea conceptuală față de această posibilitate ar face
posibilă utilizarea potențialului uriaș al astrologiei ca instrument clinic
și de cercetare în psihiatrie, psihologie și psihoterapie, ca și pentru multe
alte discipline.
378

Bibliografie
Bolen, J.S. 1984. Goddesses in Everywoman. A New Psychology of Women.
San Francisco: Harper and Row.
Bolen, J.S. 1989. Gods in Everyman: A New Psychology of Men's Lives and
Loves. San Francisco: Harper and Row.
Campbell, J. 1972. Myths to Live By. New York: Bantam.
Grof, S. 1975; 1976. Realms of the Human Unconscious: Observations from
LSD Research. New York: Viking Press; New York: Paperback: E.P. Dutton.
Grof, S. 1977. The Human Encounter with Death. New York: E.P. Dutton (with
Joan Halifax).
Grof, S. 1980. LSD Psychotherapy. Pomona: Hunter House.
Grof, S. 1980. Beyond Death: Gates of Consciousness. London: Thames and
Hudson (with Christina Grof).
Grof, S. 1984. Ancient Wisdom and Modern Science. Albany: State University
of New York Press (ed.).
Grof, S. 1985. Beyond the Brain: Birth, Death, and Transcendence in Psycho­
therapy. Albany: State University of New York Press.
Grof, S. 1987. The Adventure of Self-Discovery. Albany: State University of New
York Press.
Grof, S. 1988. Human Survival and Consciousness Evolution. Albany: State
University of New York Press (ed.).
Grof, S. 1989. Spiritual Emergency: When Personal Transformation Becomes
a Crisis. Los Angeles: J.P. Tarcher (ed. with Christina Grof).
379

BIBLIOGRAFIE
Grof, S. 1991. The Stormy Search for the Seif: A Guide to Personal Growth
Through Transformational Crises. Los Angeles: J.P. Tarcher (with Christina
Grof).
Grof, S. 1992. The Holotropic Mind. San Francisco: Harper Publications (with
Bennett, H.Z.).
Grof, S. 1994. Books of the Dead: Manuals for Living and Dying. London:
Thames and Hudson.
Grof, S. 1998. The Cosmic Game: Explorations of the Frontiers of Human
Consciousness. Albany: State University of New York Press.
Grof, S. 1998. The Transpersonal Vision: The Healing Potențial of
Non-Ordinary States of Consciousness. Boulder: Sounds True.
Grof, S. 1999. The Consciousness Revolution: A Transatlantic Dialogue.
Rockport: Element Books (with Laszlo, E. și Russell, P.).
Grof, S. 2000. Psychology of the Future: Lessons from Modern Consciousness
Research. Albany: State University of New York Press.
Hand, R. 1976. Planets in Transit: Life Cycles for Living. Gloucester, MA: Para
Research.
Jung, C.G. 1959. The Archetypes and the Collective Unconscious. Collected
Works, voi. 9,1. Bollingen Series XX, Princeton: Princeton University Press.
Jung, C.G. 1960. Synchronicity: An Acausal Connecting Principie. Collected
Works, voi. 8, Bollingen Series XX. Princeton: Princeton University Press.
Mause, L. de. 1982. Foundations of Psychohistory. New York: Creative Roots,
Inc.
Talbot, M. 1991. The Holographic Universe. New York: Harper Collins Publishers.
Tarnas, R. 1993. The Passion of the Western Mind. New York: Harmony Books
(Ballantine).
Tarnas, R. 1995. Prometheus the Awakener: An Essay on the Archetypal
Meaning of the Planet Uranus. Woodstock, Conn.: Spring Publications.
Tarnas, R. in press. Psyche and Cosmos: Intimations of a New World View.
New York: Random House.
380

Despre autor
Stanislav Grof este un psihiatru cu o experiență de peste patruzeci de ani în
cercetarea stărilor modificate de conștiință. S-a născut la Praga, Cehoslovacia, unde
și-a făcut și studiile universitare — obținînd titlul de medic la Charles University
School of Medicine și de doctor în medicină la Academia de Științe Cehoslovacă.
Primele sale cercetări desfășurate la Institutul de Cercetare Psihiatrică din Praga
au avut ca obiect folosirea clinică a drogurilor psihoactive. La acest institut, a deținut
funcția de cercetător principal în cadrul unui program de explorare sistematică a
potențialului euristic și terapeutic al LSD-ului și al altor substanțe psihedelice.
în 1967, a fost invitat ca cercetător asociat la Universitatea John Hopkins din
Baltimore. La sfîrșitul perioadei de doi ani prevăzute în contract, a rămas în Statele
Unite și și-a continuat cercetarea ca șef al Cercetării Psihiatrice la Centrul de
Cercetare Psihiatrică din Maryland și ca asistent universitar la Catedra de Psihiatrie
de la Clinica Henry Phipps a Universității John Hopkins. în 1973, a devenit bursier
rezident la Institutul Esalen din Big Sur, California, unde a locuit pînă în anul 1987.
Și-a petrecut acest timp scriind cărți și articole, ținînd seminarii și conferințe, și
dezvoltînd, împreună cu soția sa, Christina, respirația holotropică, o formă inovatoare
de psihoterapie experiențială. A făcut parte, de asemenea, din Comitetul Tutorial
al institutului.
Stanislav Grof e unul dintre întemeietorii și principalii teoreticieni ai psiholo­
giei transpersonale și președintele fondator al Asociației Transpersonale Inter­
naționale (ITA). în această calitate, a organizat importante conferințe internaționale
în Statele Unite, India, Australia, Cehoslovacia și Brazilia. în prezent, este profesor
de psihologie la California Institute of Integral Studies (CIIS), unde predă la
Departamentul de Filozofie, Cosmologie și Conștiință. Locuiește în Mill Valley,
California, scrie cărți, conduce seminarii de pregătire pentru profesioniști în dome­
niile respirației holotropice și psihologiei transpersonale (Grof Transpersonal Training),
și ține conferințe și seminarii în toată lumea.
Printre lucrările lui se numără peste o sută de articole publicate în reviste de
specialitate și cărți.
381

Indice de nume
A
Abraham, Karl 91, 92
Abulafia, Avraham ben Shemu'el 299
Adler, Alfred 90, 140
al-Hallaj, Mansur 300
Alexander, Franz 144, 236
Assagioli, Roberto 153, 162
Aurobindo, Shri 305
B
Bache, Christopher 256, 258, 259, 260,
264, 265, 336
Bacon, Francis 323
Bastians, A. 334
Becker, Ernest 289, 290
Beckett, Samuel 59
Beethoven, Ludwig van 110, 307, 312
Bess, B. 139, 140
Breuer, Joseph 29, 213
Browne, Ivor 216
Brun, A. 244
Buddha, Gautama 78, 81, 107, 235, 236,
299
C
Campbell, Joseph 58, 153, 296, 352
Capra, Fritjof 201, 324
Charcot, Jean Martin 28
Cicero, Marcus Tullius 27, 250
Cohen, Sidney 273, 285, 286
Cohn, Carol 329, 330, 331, 337
Collins, V.J. 272, 273, 277 D
Dalai Lama, Sfinția Sa 263
Dante Alighieri 60, 340
Darwin, Charles 324
de Mause, Lloyd 327, 328, 329, 332, 355
Dinan, Steven 210
F
Fenichel, Otto 119, 121, 131, 243
Findeisen, Barbara 192
Fisher, Gary 273
Freud, Sigmund 28, 29, 38, 90, 91, 92, 95,
108, 111,112,113, 114, 115,116,130,
131, 132,137,140, 200, 213,243,244,
295, 323, 332, 338
G
Garrett, Eileen 267
Gennep, Arnold van 25, 249
Grof, Christina7, 12, 13, 30, 31, 157, 159,
179, 196, 204, 220
Grof, Stanislav 18, 30, 31, 47, 74, 78, 82,
84, 148, 152, 157, 179, 181, 183, 189,
190,191,193,195,196, 237,257,261,
262, 275, 290, 294, 327, 352, 355, 378
H
Halifax, J. 13, 257, 275
Harner, Michael 32, 33, 228
Harrington, Alan 289
Hines, B. 341
Hitler, Adolf 43, 67, 106, 328, 337
382

INDICE DE NUME
Hussein, Saddam 337
Huxley, Aldous 11, 13, 223, 273, 294
I
Ioan al Crucii, Sfîntul 233, 236
Isus Christos 28, 58, 64, 80, 161, 235, 236,
299, 337, 369
J
Jacobson, Bertil 125, 336
James, William 190, 191
Janus, S. 139, 140
Juergensen, Friedrich 270
Jung, Cari Gustav 40, 75, 78, 80, 90, 153,
162,176,179,181,185,190,191, 219,
220,229, 295, 296, 314, 332, 337, 350,
351, 352, 353, 354, 369
K
Ka-Tzetnik 334, 335
Kast, Eric C. 272, 273, 277
Keen, Sam331,332
Khomeini, Aiatolahul 337
Kiibler-Ross, Elisabeth 271
Kucera, O. 137
L
Lawson, Alvin 185
Leuner, Hanskarl 40
M
Mack, John 186, 187
Mahler, Margaret 92, 148, 149
Mahomed 235, 236, 299
Maslow, Abraham29, 153, 176, 177, 305,
306
McKenna, Terence 343
Melzack, Ronald 277
Monroe, Robert 257
Moody, Raymond 184, 185, 245,256, 269
O
Odent, Michel 129, 336
Osmond, Humphrey 272
P
Pahnke, Walter N. 177, 195,267,269, 274,
275, 277 Palamas, Sf. Gregorie 299
Perls, Fritz 30
Perry, John Weir 178, 179, 180, 192
Pindar 27, 250
Plotin 305
Preș, Terence des 335
R
Ramakrishna, Shri 236, 309
Ramana Maharshi, Shri 236, 264
Rank, Otto 90, 96, 114
Raudive, Konstantin 270
Reich, Wilhelm 90, 145, 146, 206
Richards, Bill 177, 277
Ring, Ken 50, 180, 245, 246, 256, 257
Roberts, Jane 264
Rumi 341
S
Saltus, C. 139, 140
Sancta Clara, Abraham a 252
Sannella, Lee 176
Sartre, Jean Paul 59
Saunders, Cicely 246, 247, 271
Senkowski, Ernest 270
Sofocle 27, 250
Stace, W.T. 177
Steindl-Rast, Fratele David 232
Stevenson, Ian 259, 260, 262
T
Teresa de Avila, Sf. 233, 236
V
Vaughan, Frances 223
W
Wasson, Gordon 271
Wasson, Valentina Pavlovna 28, 250, 271,
272
Watts, Alan 72, 306
Wilber, Ken 80, 81, 82, 83, 162, 305, 340
Wilson, Bill 190, 191, 193, 195
Wolf, Sidney 274
383

ELENA FRANCISC PUBLISHING
Tel.: 211 210 3456
E-mail: office@efpublishing.ro