Standardizarea. Auditarea Sistemului de Management al Calitatii la Sc Sa Conform Sr

CUPRINS

INTRODUCERE

Standardizarea este un instrument de promovare a economiei și a relațiilor între națiuni și, în special, a legăturilor între guverne și institutele de standardizare.

Pentru unii, standardizarea constituie un mijloc de a completa o armonizare comunitara insuficienta. Pentru alții, aceasta constituie diferențierea produselor în ochii consumatorilor prin cuplarea cu certificarea, care este factorul esențial. Pentru mulți alții, promovarea și asigurarea calității sunt pe primul plan. Dar fiecare categorie consimte să recunoască că standardizarea reprezintă un element important al unei strategii de acțiune.

O activitate eficientă de standardizare este esențială pentru rezolvarea incompatibilităților între ramurile industriale, pentru luarea unor decizii logice pentru producție, pentru asigurarea calității, a siguranței la locul de munca, a protecției consumatorului și mediului. Procesul de standardizare la nivel național reprezintă un schimb de experiență între producători și beneficiari, între firme mari și mici, laboratoare de încercări și piața de desfacere.

La nivel internațional, standardizarea facilitează comunicarea și cooperarea între națiuni, fiind un mijloc de transfer a experienței și tehnologiei între țările industrializate și cele în curs de dezvoltare.

Conștientizarea țărilor în curs de dezvoltare asupra importantei standardizării pentru dezvoltarea industriala și transferul de tehnologie, este în creștere. Acest lucru explica de ce, în ciuda dificultăților, aceste țări continua să-și dezvolte propriul organism național de standardizare, de ce încearcă să-și creeze servicii proprii și eficiente de informații în acest domeniu și de ce sunt dornice să-și păstreze mijloacele de comunicare cu organismele internaționale.

Prin căi ca ISONET, țările în curs de dezvoltare își pot asigura un flux de informații despre standardizarea internațională și cea a altor țări, documente de standardizare, ca și alte informații utile în legătură cu ultimele tendințe ale standardizării în lume.

Standardele reprezintă baza pentru înțelegerea dintre furnizor și cumpărător, iar cel mai important obiectiv este acela de a ușura alegerea unui produs sau serviciu de către cumpărător.

Standardele, făcând piețele mai transparente prin definirea unor niveluri de performanță comune, reduc costurile atât pentru cumpărători, cât și pentru furnizori, iar atunci când se aplică în domeniul sistemelor de conducere a calității și a procedurilor de încercări și certificare, ele pot îmbunătăți încrederea în calitatea produselor cumpărate.

Adoptarea ca standarde naționale a celor europene și internaționale va spori avantajele potențiale ale standardizării pentru economie.

Standardele joacă un rol extrem de important și în protecția consumatorilor, deoarece iau în considerare cerințele referitoare la securitate, fiabilitate, compatibilitate cu alte produse, aptitudinea de utilizare prevăzută, și au în vedere impactul asupra mediului înconjurător.

În domeniul standardizării, interesele consumatorilor sunt reprezentate în comitete și grupe de lucru în organizații naționale și regionale de standardizare.

Standardele internaționale creează condițiile unei piețe mondiale deschise, unde atât fabricanții cât și consumatorii sunt câștigători. Sunt realizate ca documente tehnice, dar obiectivele lor se adresează, în ultimă instanță, omului: ajută societatea pentru realizarea propriilor aspirații.

Cercetarea efectuată a avut în vedere următoarele:

câteva aspecte generale referitoare la standardizare;

localizarea standardizării în contextul economic actual;

aspecte privind standardizarea la nivel național;

coordonate ale activității de standardizare la nivel internațional și regional;

un studiu practic privind realizarea unui raport de audit al calității în cadrul unei organizatii.

CAPITOLUL I

CADRUL CONCEPTUAL AL STANDARDIZĂRII

1.1. Definirea standardizării și obiectivele generale ale acesteia

Standardizarea reprezintă activitatea de elaborare și implementare a unor documente de referință (standarde) cuprinzând soluții ale problemelor tehnice și comerciale, referitoare la procese și rezultatele acestora, care au un caracter repetitiv în relațiile dintre parteneri economici, științifici, tehnici și sociali.

Scopul principal al standardizării îl reprezintă facilitarea desfășurării normale a activităților în toate domeniile economiei, atât pe plan național, cât și la nivel regional și internațional.

În opinia profesorului E.Wurster, "standardizarea urmărește eliberarea omului de munca de rutină, care reprezintă un abuz la adresa capacității sale de gândire".

Potrivit definiției data de ISO, în Ghidul ISO/CEI/2, standardul reprezintă "un document stabilit prin consens și aprobat de un organism recunoscut, care furnizează, pentru utilizări comune și repetate, reguli, linii directoare sau caracteristici, pentru activități sau rezultatele acestora, garantând un nivel optim pentru comunitate în ansamblul său". Aceasta definiție a fost preluată și în standardul european EN 45020:1991/3.2, în care se mai precizează că "standardele ar trebui să se bazeze pe rezultatele conjugate ale științei, tehnicii și experienței".

Cu excepția cazurilor expres menționate (standarde referitoare la protecția vieții, sănătății și protecția mediului înconjurător), standardele nu trebuie să aibă caracter obligatoriu, ele redând de fapt un acord liber consimțit între parteneri.

Organismul recunoscut care elaborează standarde poate fi național, regional sau internațional. Această recunoaștere poate fi făcută de autoritățile publice (prin contract, printr-o reglementare), sau de partenerii economici.

Activitatea de standardizare se desfășoară cu participarea tuturor părților interesate, deoarece comitetele de standardizare, în care se elaborează proiectele de standarde sunt, prin structura, deschise tuturor partenerilor (producători, distribuitori, consumatori și administrație).

Standardul, fiind destinat unei aplicări repetate sau continue, se diferențiază de documentele particulare, care stabilesc specificații acceptate pentru o singură utilizare.

Prin activitate de standardizare se urmărește garantarea unui nivel optim pentru comunitate, standardul facilitând desfășurarea tranzacțiilor comerciale, prin asigurarea unei mai bune identificări a produselor, a compatibilității acestora.

Ținând seama de importanța standardizării în contextul economic actual, în tot mai multe țări au fost luate măsuri la nivel guvernamental, vizând stimularea unei activități pe plan național, cât și participarea țărilor respective la activitatea de standardizare regională și internațională.

Principalele obiective ale standardizării sunt:

● În majoritatea sectoarelor industriale, standardul reprezintă un element esențial de raționalizare economică. Realizarea acestui obiectiv depinde de capacitatea standardului de a promova constituirea unui mediu tehnic comun tuturor întreprinderilor.

Standardizarea a apărut din necesitatea de a asigura compatibilitatea și interschimbabilitatea componentelor și produselor, indispensabile programului industriei, menținând la un nivel minim posibil diversitatea mijloacelor necesare pentru atingerea scopului propus. Acest obiectiv este realizat, în principal, prin tipizare.

Tipizarea produselor urmărește stabilirea unei game raționale de tipuri și mărimi ale produselor, adecvate necesitaților într-o anumita perioadă de timp. Problema tipizării se pune în orice proiect de standard, indiferent de nivelul de aplicare, ținând seama de diversificarea crescânda a produselor și procedeelor.

Unificarea este strâns legată de tipizare și presupune stabilirea unor caracteristici (dimensionale) constante pentru toate piesele, sistemele tehnice, de același fel, în scopul uniformizării proiectării și execuției și asigurării interschimbabilității lor.

Modularea constă în folosirea de componente unificate constructiv (module),care pot fi combinate în mai multe variante, rezultând produse adecvate unor cerințe cât mai diverse. Modularea este des întâlnită la o serie de produse (mobila, produse electronice). Aplicând concepția modulară se realizează lanțuri funcționale ale produselor, prin fixarea unor dimensiuni ale acestora, în corelație cu dimensiunile ambalajelor și mijloacelor de transport și depozitare.

Prin tipizare, standardizarea contribuie la creșterea eficienței economice în proiectarea și realizarea produselor. În cazul proiectării și realizării în concepție modulară a unor produse, prin tipizare constructivă, volumul documentației de proiectare se poate reduce de 5 – 7 ori, durata proiectării noilor produse scade de 4 – 5 ori, iar costul manoperei se diminuează cu 40 – 50%.

●Standardizarea contribuie la asigurarea și ridicarea calității produselor și serviciilor. În standarde se precizează nivelul minim al principalelor caracteristici de calitate ale produselor, metodele de analiza și încercări, modalitățile de efectuare a recepției calitative a loturilor de mărfuri, condițiile de ambalare, transport, depozitare, prin a căror respectare se asigură premisele realizării acestui obiectiv.

Relația dintre calitatea produselor și serviciilor și calitatea vieții este reflectată de acele prevederi ale standardelor care asigură protecția consumatorului și a mediului înconjurător, prin limitarea strictă a nocivității unor produse sau procese (conținut în pesticide al produselor alimentare, noxe emanate în atmosferă).

Asigurarea și ridicarea calității produselor și serviciilor, prin intermediul standardelor sunt posibile numai în măsura în care conținutul acestora este corelat permanent cu modificările care intervin ca urmare a progresului tehnic, în producția și comercializarea produselor. Standardele trebuie revizuite, respectiv înlocuite, la perioade stabilite în corelație cu modificările care intervin în tehnologia mărfurilor. În perioadele de progres rapid, stabilitatea standardelor este mai scăzută, impunându-se revizuirea sau înlocuirea lor la intervale mai mici.

● Facilitarea schimburilor de mărfuri și informații tehnico-științifice. Prin terminologia tehnica adoptata, prin simbolizări, codificări, standardizarea contribuie la stabilirea unui limbaj comun între părțile contractante, facilitând schimburile comerciale pe piețele naționale, regionale și internaționale.

Din aceste considerente, în contractele economice se fac trimiteri la standarde recunoscute de părți. Prin unificarea terminologiei, a metodelor de control a calității loturilor de mărfuri, sunt evitate eventuale litigii, posibile în condițiile inexistenței unor asemenea sisteme unitare de referință.

1.2. Conținutul si domeniile de aplicare ale standardelor

Standardizarea privește toate domeniile activității umane: industria, construcțiile, agricultura, comerțul, transporturile. Fiecare din aceste domenii oferă un număr mare de "subiecte", cărora li se poate aplica un standard .

Standardele diferă prin conținutul lor, putându-se referi la: definiția unor termeni sau o clasificare; un sistem de codificare/simbolizare; o specificație privind calitatea unui material, aparat, instrument; metode de analiză pentru determinarea caracteristicilor unui produs. Toate aceste aspecte pot fi luate în considerare pentru fiecare din domeniile menționate, rezultând tot atâtea variante posibile ale standardelor.

A treia dimensiune definește nivelul operațional al unui standard, respectiv nivelul la care se aplică.

Ținând seama de dimensiunile astfel definite ale standardizării, putem distinge mai multe tipuri de standarde:

1. După nivelul de aplicare deosebim categoriile:

standarde de firmă, elaborate și aplicate de S.C.,R.A./alte persoane juridice;

standarde profesionale, elaborate și aplicate în anumite domenii de activitate, de organizații profesionale, legal constituite;

standarde naționale, elaborate de organismele naționale de standardizare și aplicabile la nivel național;

standarde regionale, elaborate deborate de organisme de standardizare regionale;

standarde internaționale, elaborate de organisme internaționale de standardizare, ca urmare a acordului intervenit între țările membre ale acestor organizații, în problemele de interes comun.

2. După natura lor standardele pot fi delimitate:

● standarde de metode, care definesc metodele utilizate pentru ca produsul să aibă caracteristicile preconizate;

● standarde de rezultate, care descriu caracteristicile produsului sau serviciului final, fără a prezenta mijloacele necesare care urmează a fi utilizate pentru obținerea acestor caracteristici.

3. După conținutul lor, standardele se clasifică în:

standarde generale, conținând prevederi generale aplicabile în anumite domenii;

standarde de terminologie, care stabilesc termenii utilizați într-un anumit domeniu, însoțiți de definiția lor;

standarde de produse, care specifica exigențele pe care trebuie să le îndeplinească produsele. Pot fi complete sau parțiale ;

standarde de încercări, care descriu metode de încercări;

standarde de procedee care specifică, cerințele pe care trebuie să le satisfacă procedeele;

standarde de servicii, care specifică cerințele referitoare la servicii.

Pentru domeniul agro-alimentar se propune o tipologie diferită a standardelor, mai bine adaptată problemelor specifice ale acestor produse:

● standarde de specificații pentru produse, care precizează structura produselor, terminologia, caracteristicele organoleptice, fizico-chimice, microbiologice, si, dacă este cazul, unele reguli de fabricație;

● standarde de mediu înconjurător al produsului: standarde de ambalare, referitoare la anumite exigențe tehnice privind depozitarea, transportul, condițiile de conservare, standarde de igienă și securitate a materialelor destinate domeniului agro-alimentar, standarde referitoare la controlul proceselor sau ingredientelor;

● standarde de metode de analiză și încercări: standarde de analiză senzorială, standarde de analize fizico-chimice;

● standarde de linii directoare, care conțin recomandări privind metodele ce urmează a fi utilizate în scopul optimizării calității produselor sau a serviciului. Fac parte standarde ce descriu tehnici de fabricație și de conservare a produselor, standarde "de bune practici de securitate alimentară".

1.3 Operatorii standardizării

Întreprinderile

Întreprinderile reprezintă elementul cheie în elaborarea standardelor pe care se bazează ansamblul partenerilor, ținând seama de competența și capacitatea acestora de a pune la dispoziție experți (cunoștințele acestora stau la baza conținutului standardelor). Întreprinderile se află, totodată, la intersecția aplicării standardelor, ținând seama de diversele aspecte ale standardizării. Toate întreprinderile, indiferent de tipul activității (producție sau prestări servicii), sunt în prezent implicate în standardizare. Astfel, întreprinderea poate acționa ca ofertant: fabricant de produse sau procedee industriale, elaborator de caiete de sarcini, gestionar de rețele (telecomunicații, transporturi, apa), prestator de servicii sau utilizator, cumpărător de materii prime sau componente, utilizator de tehnologii informaționale (informatică, birotică etc.), integrator în gestiunea cotidiană a principiilor calității și securității.

Administrațiile

Deși se constată un recul important al reglementarilor naționale față de recomandări, în realitate, rolul administrației naționale s-a întărit considerabil în procesul de standardizare, deoarece acesteia îi revine, în mod normal, sarcina de aplicare a noii apropieri comunitare. În plus față de participarea activă a reprezentanților ministerelor Industriei și Comerțului și Agriculturii, profund implicați în realizarea standardelor, alte noi ministere participa deja la lucrări, de exemplu: ministerele Muncii, Sănătății, Mediului, Transportului, Internelor. În cele din urmă, se poate menționa locul deosebit ocupat de Direcția Consumului și Fraudelor din cadrul Ministerului de Finanțe, ale cărei atribuții de control evoluează în permanență.

Laboratoarele

Laboratoarele au fost întotdeauna parteneri omniprezenți datorită activității lor de încercare. Însă rolul lor s-a modificat profund în anii '90 atât în contextul reglementar, cât și în aplicarea voluntară, ceea ce a condus la o tot mai mare implicare în noua standardizare. În prezent, în plan reglementar, laboratoarele pot fi notificate de către administrațiile naționale și, deci, însărcinate să participe la implementarea mărcii CE. În ceea ce privește planul voluntar, ar trebui amintit că adevărata competiție dintre întreprinderi se va desfășura în contextul diferențierii produsului pe baza unei mărci de calitate, de unde și consolidarea rolului conformității cu standardele și a controlului de o terță parte.

Consumatorii

Influența crescândă a mijloacelor mass-media asupra publicului și a utilizatorilor și capacitatea acestora de a amplifica evenimentele limitează sfera de acțiune a factorilor de decizie economici și industriali și determină ca propunerile de standardizare să fie analizate și validate de asociații puternice, competente și reprezentative ale consumatorilor. De aceea, partenerii standardizării au solicitat, în mod insistent, prezența consumatorilor în numeroase sectoare, nu numai în cele cu produse destinate marelui public, dar și în sănătate, securitate, mediu înconjurător, domeniu agro-alimentar și servicii. Asociațiile franceze ale consumatorilor au răspuns prezent și s-au implicat cu multa energie în lucrările la nivel național. Este de dorit organizarea lor rapidă la nivel european pentru a contrabalansa influența consumatorilor din țările nord-europene, foarte bine organizate în acest sens și active în instanțele europene.

Sindicatele muncitorești și factorii de prevenire

Apariția de noi standarde de tip "socio-economic", cuprinzând aspecte privind securitatea și igiena la locurile de muncă, poate modifica condițiile de aplicare a Codului Muncii. În fond, inspectorul pentru protecția muncii poate fi pregătit pentru a se sprijini pe standarde europene, de unde rezultă importanța pentru "factorii de prevenire" și pentru sindicatele muncitorești de a participa activ la activitățile de standardizare. Astfel, în instanțele de standardizare au apărut dezbateri tehnice care, cândva, aveau loc în instanțe paritate (sindicate-patroni). Se constată o excelentă mobilizare a acestor parteneri pe plan național, dar și o dificultate în ce privește participarea directă în grupurile europene, în special reprezentarea sindicatelor muncitorești.

Colectivitățile locale și teritoriale

Descentralizarea a consolidat puterea colectivităților locale și teritoriale în privința dreptului de acces pe piață. Dar aceste colectivități trebuie să respecte directivele europene pe piețele publice, care acordă prioritate atât raportării la standardele europene, cât și la directivele "noii apropieri", în calitate de utilizatori de bunuri și echipamente. Aceste colectivități locale se confruntă, deci, cu aplicarea standardelor europene, dar aceste structuri sunt, prin natura lor, descentralizate și distribuite pe întreg teritoriul național, de unde dificultatea pentru acești factori de a participa direct la lucrările de elaborare a standardelor.

De comun acord cu asociațiile reprezentanților aleși și ale inginerilor din administrația orașelor, acestora li s-a atribuit un loc în COS (comitet de orientare strategică), pentru a deveni parteneri activi în definirea necesitaților, elaborarea programelor și în circulația informației.

În sfârșit, în unele cazuri, "comunitățile urbane" și marile orașe au putut delega experți care participa direct la lucrările europene.

Consultanții

În ultimii ani, toate organizațiile (întreprinderi de producție, societăți de servicii, administrații) fac apel la societăți de consultanță sau la consultanți independenți pentru a rezolva probleme foarte diverse. În paralel, dezvoltarea calificării și certificării sistemelor (tip asigurarea calității conform ISO 9000) a amplificat fenomenul consultanței. Consultanții sunt, deci, pregătiți să aplice standarde de tip "referențiale", ceea ce presupune participarea lor activă la toate nivelurile (național, european și internațional) în procesul de elaborare a acestui tip de documente.

În cele din urmă, se semnalează tentativa recentă a sistemului de standardizare de a coopta asociațiile ecologice și de a-și manifesta regretul pentru lipsa sectorului de distribuție în toate aceste activități.

CAPITOLUL II

LOCUL STANDARDIZĂRII ÎN CONTEXTUL ECONOMIC ACTUAL

Dezvoltarea într-un ritm din ce în ce mai rapid a tehnicii, a schimburilor comerciale și a cooperării internaționale pe multiple planuri, a necesitat stabilirea unor reguli prin care să se realizeze o ordine în domeniul producției de bunuri materiale, în vederea punerii de acord a unor elemente tehnice care apăreau în relațiile dintre producători și beneficiari. În acest scop, au fost elaborate și aplicate în practică anumite documente tehnice cu caracter normativ, prin care se stabilesc prescripții pentru rezolvarea rațională, unitară și dinamică a problemelor tehnice.

Deși nu întotdeauna în centrul atenției, standardele și standardizarea constituie astăzi o dimensiune deloc neglijabilă a noii ordini mondiale, fiind impusă, pe de o parte, de expansiunea economică pe plan mondial, iar pe de altă parte de tendințele integraționiste și de liberalizare a circulației mărfurilor în noua piață a Uniunii Europene. Standardizarea nu este un scop în sine, deoarece avantajele ei sunt evidente atât pentru producători cât și pentru utilizatorii de produse, ceea ce a contribuit la lărgirea sferei de cuprindere, precum și la creșterea nivelului de recunoaștere a standardelor. Esențial pentru standardizare este că ne conduce la cel mai bun compromis între interesul tehnic și interesul economic, pe calea cea mai democratică, și anume prin consens. Standardizarea este simultan activitatea de elaborare și aplicare a unor reguli, fiind puternic ancorată în prezent, dar vizează viitorul economiei, reflectă realitatea, dar are și un caracter de avangardă, este națională dar tinde spre internațional, necesită implicarea unor specialiști, dar și a tuturor celor interesați.

2.1 Definirea conceptului de globalizare și influența acesteia asupra economiei naționale

În literature de specialitate globalizarea este abordată în mod divers, putăndu-se desprinde mai multe abordări conceptuale.

• Globalizarea este definită prin interdependențele economice dintre state, ca urmare a creșterii coeficientului de dependență față de economia mondială. Ea este concepută ca process al diminuării taxelor vamale, al renunțării la politica vamală și la restricțiile de circulație a mărfurilor, serviciilor, tehnologiilor și capitalurilor, pe măsura dezvoltării schimburilor economice internaționale.

•Globalizarea este considerată ca factor ce determină diminuarea rolului guvernului național ca urmare a extinderii acțiunii capitalului investițional internațional și a societăților transnaționale, ea fiind apreciată drept process de administrare a lumii de către forțe transnaționale.

Cercetătorii romăni, susținători ai ultimei concepții, o completează cu ideea că statul continuă să aibă un rol important, invocănd exemplul Franței și Marii Britanii.

• În Raportul Dezvoltării Mondiale editat de Banca Mondială în anul 2000, globalizarea constă în transnaționalizarea până la supranaționalizare cu deosebire în domeniile comerțului, finanțelor și tehnologiilor de vârf.

Pe fondul globalizării are loc un proces de intensificare a cooperării și integrării regionale. Regionalismul nu constitue o alternativă la globalizare, ci un proces complementar care facilitează globalizarea. Regionalismul și globalizarea sunt două procese interdependente care se susțin reciproc, contribuind la liberalizarea relațiilor economice internaționale.

Paralel cu liberalizarea circulației bunurilor, serviciilor, capitalurilor și persoanelor în interiorul grupărilor regionale, asistăm la un proces similar în raporturile dintre aceste grupări și terți ceea ce favorizează globalizarea economiei mondiale. In afară de măsurile multilaterale de liberalizare care diminuează obstacolele în comerțul dintre țările participante la grupări regionale și terți, se are în vedere liberalizarea pe plan bilateral a schimburilor comerciale între grupări regionale.

Se întrevede perspectiva ca toate acordurile regionale preferențiale să evolueze spre un comerț global liber, astfel încât , pe termen lung, să se ajungă la o zonă mondială de comerț liber.

Globalizarea economiei, care este un proces ireversibil, deschide noi perspective de dezvoltare, oferind mari oportunități pentru toate țările, atât bogate, cât și sărace deci implicit și României.

In Comunicatul economic al reuniunii la nivel înalt a celor 7 de la Lyon din iunie 1996 se arată : “ În lumea noastră interdependentă, creșterea economică și progresul sunt intim legate de procesul de globalizare. Globalizarea este un atu major pentru viitorul țărilor noastre, ca și pentru ansamblul planetei. Avantajele sale sunt numeroase: o dezvoltare fără precedent a investițiilor și schimburilor, deschiderea spre comerțul internațional a regiunilor cele mai populate ale lumii și posibilitatea pentru un număr mai mare de țări în curs de dezvoltre de a ameliora nivelor lor de viață, o difuzare din ce în ce mai rapidă a informației și inovației tehnologice și multiplicarea locurilor de muncă pentru personalul calificat. Din toate acestea rezultă o sporire considerabilă a bogăției și prosperității în lume.”

Globalizarea sporește rolul comerțului internațional de motor al dezvoltării. Liberalizarea schimburilor comerciale, ca rezultat al Rundei Uruguay și acordurilor multilaterale convenite sub egida OMC după această Rundă, a integrării economice regionale și măsurilor autonome de liberalizare adoptate de țara noastră, oferă noi posibilități de promovare a creșterii economice.

Amplificarea fluxului de investiții străine permite sporirea capacităților de producție și de export a țării noastre în condițiile unei disponibilități reduse de capital intern, dar cu avantaje comparative în domeniul dotării cu resurse naturale și al forței de muncă. Creșterea investițiilor străine directe lărgește posibilitățile de finanțare externă a investițiilor și de acces la tehnologiile performante, la metodele moderne de gestiune și la noi piețe. Totodată, fluxul sporit de investiții de portofoliu oferă pentru întreprinderi posibilități suplimentare de acoperire a nevoilor lor de finanțare pe piețele de capitaluri, în condiții convenabile.

Globalizarea s-a repercutat în mod favorabil asupra evoluției economice în țările care au fost în măsură să valorifice avantajele acestui proces, îndeosebi în țările cele mai puternic dezvoltate. În același timp, țările în curs de dezvoltare și țările în tranziție, care au participat la globalizare, deschizăndu-și propriile piețe și profitând de liberalizarea piețelor partenerilor lor, au înregistrat o creștere economică mai rapidă. Deși România a pornit pe acest nou drum odată cu celelalte țări foste comuniste, totuși ea nu a reușit să profite, așa cum au făcut-o majoritatea acestora din urmă, de contextul economic mondial, rezultatul fiind una dintre cele mai mici creșteri economice din zonă.

În runda Uruguay, România și-a afirmat și consolidat vocația de partener efectiv de negociere. Conștientizarea faptului că beneficierea de avantajle certe ale liberalizării comerțului mondial și ale perfecționării sistemului comercial multilateral implică, în mod corelativ, angajamente proprii și-a dobândit o consacrare practică în cadrul rundei. Astfel, prin participarea cu drepturi depline la rezultatele Rundei Uruguay, româniei i se creează posibilități de valorificare a unor certe avantaje care decurg din liberalizarea și ordonarea fluxurilor comerciale internaționale. Un prim avantaj de amploare îl constitue sporirea posibilităților de acces pe piețele externe în condițiile diminuării pronunțate a obstacolelor tarifare și netarifare la importul țărilor partenere. Pe plan netarifar, rezultatele din Runda Uruguay determină și pentru produsele românești oferite la export eliminarea sau diminuarea restricțiilor cantitative, precum și aposibilităților de blocare, deseori artificială, a pătrunderii pe piețe, prin taxe antidumping, măsuri compensatorii și alte asemenea instrumente cu efecte restrictive. Noi oportunități de sporire a schimburilor externe se deschid, totodată, prin integrarea în în sistemul comercial multilateral a unor domenii tradițional “sensibile” – agricultura, textilele și confecțiile, sau noi – serviciile, măsurile investiționale, drepturile de proprietate intelectuală.

O analiză obiectivă a procesului de globalizare de până acum , atestă faptul că avantajele economice înclină mai mult spre țările dezvoltate și către marile puteri economice unde își găsesc originea societățile transnaționale. În acest sens acționează și mecanismul financiar mondial care prin instituțiile sale F.M.I., Banca Mondială și Organizația Mondială a Comerțului dominate de marile puteri economice avantajează într-o proporție covârșitoare țările dezvoltate implicate în acordarea de credite, instituțiile, societățile transnaționale și statele creditoare obțin profituri ridicate.

2.2 Mondializarea, factor determinant al creșterii calității produselor

Trei elemente majore ale deceniului trecut au devenit rampa de lansare pentru viitorul calității; acestea sunt : noua calitate globală – determinată de piață; noua tehnologie care determină succesul pe această piață; și noile modele de afacere care definesc excelența pentru Compania Secolului XXI. Aceste elemente au creat șase noi dimensiuni importante pentru viitorul calității în Compania Secolului XXI.

Acestea sunt : calitatea în termenii realizări de înaltă valoare pentru client în produse și servicii, ai utilizătii cu succes a tehnologiei; a eficacității resurselor umane; a capabilității de a lucra foarte productiv cu furnizorul și cu alți parteneri de afacere importanți; și a efectului calității asupra leadership-ului și a managementului companiei.

Piața globală în extinderea explozivă de azi a creat pentru fiecare organizație cerințe enorm de diferite față de cele de pînă acum din partea clientului, produsului, organizaționale, umane și manageriale.

Este extrem de important pentru bunăstarea societății și succesul tuturor națiunilor să recunoaștem și să înțelegem tendințele asociate acestor noi cerințe, astfel încât să fim capabili să definim și să planificăm modul în care să le satisfacem.

În continuare, vom aborda cele trei elemente majore în plan internațional ale deceniului trecut care au devenit fundamentele pentru o nouă vitalitate în afaceri, educație, îngrijirea sănătății și administrație, și care au constituit rampa de lansare pentru viitorul calității.

Primul – Noua piață globală condusă de calitatea pentru client în care companiile secolului XXI sunt puse acum să funcționeze și să concureze;

Al doilea – Noua tehnologie care determină, tot mai mult, cerințele pentru succes pe această piață;

Al treilea – Noile modele de afacere elaborate care definesc mai departe semnificația excelenței pentru Compania Secolului XXI.

Pentru început vom aborda noua piață globală condusă de calitatea pentru consumator și în care trebuie să funcționeze și să concureze Compania Secolului XXI.

Principala caracteristică a acestei piețe este că așteptările și gusturile consumatorului se schimbă rapid pe măsură ce tot mai puțini bărbați și mai puține femei din lumea întreagă doresc să accepte să fie tratați la nesfârșit de clasa a II-a sau a treia în viețile lor sau prin produsele pe care le cumpără și prin serviciile pe care le folosesc sau în practicile de muncă în care sunt implicați.

Milioane de consumatori, precum și agenții de achiziționare ai companiilor industriale cumpără acum în diferite forme de piețe comune și zone de comerț din întrega lume tot mai exigente în ceea ce privește cerințele pentru calitate.

Un sondaj efectuat recent privind modelele de cumpărare pe piețele importante din SUA și internaționale arată că acești consumatori fac, fără excepție, din calitate principalul criteriu de achiziționare, în vreme ce acum zece ani, calitatea era pe poziția a patra sau a cincea din zece, comparativ cu prețul și alte criterii.

Dar, o schimbare încă și mai fundamentală și rapidă este aceea că consumatorii nu își mai exprimă conceptul “calitate”, în primul rind, prin funcții, dimensiuni sau caracteristici ale unui produs sau atribute ale unui serviciu. În locul acestei definiții a calității, ei integrează calitatea cu valoarea. Ei abordează calitatea drept o disciplină fundamentală a cumpărării măsurată prin percepția pe care o au în legătură cu valoarea totală atât a produsului sau serviciului a cărui achiziționare o intenționează cât și a organizației, livrării și rețelei de mentenanță care le furnizează și le susțin.

Această disciplină a cumpărării este exprimată în definiții și cereri tot mai clare ale acestor consumatori pentru calitatea ca valoare care este în mod esențial perfect, accesibil și sesizabil de către consumator într-un proces de vânzare care funcționează pe principiul că valoarea – calitate este ce spune clientul că este pe această nouă piață a secolului XXI.

În continuare vom aborda noua tehnologie, care determină tot mai mult cerințele pentru succes pe această piață. Spre deosebire de situația mai multor ani dintre ultimii ai secolului XX, tehnologia secolului XXI nu mai circulă prin lume cu pașaportul unei singure țări sau chiar al două sau trei, ori al câtorva nume de corporații și nu mai are vreo anumită identitate culturală sau socială.

Încă limitat ca domeniu de aplicare și în accepțiunea consumatorului și a vânzătorului, Internet-ul devine rapid unul dintre exemplele importante ale acestei tehnologii care stabilește viitoarele tendințe ale calității pe piața secolului XXI deja discutate. Acest lucru este adevărat și pentru consumatori prin ceea ce numim comerț-E (comerț electronic) și pentru companii prin ceea ce numim „piață E-Business to Business”.

Internet-ul devine rapid ceea ce ar putea fi descris drept metoda de „auto-servire” de alegere prin care acești consumatori își elaborează aprecierile privind produsele și serviciile. Trei evoluții devin tot mai clare pe măsură ce acest mod de a cumpăra se răspândește pe noua piață condusă de tehnologia Internet. Aceste evoluții sunt:

● Mulți- nu toți, dar tot mai mulți- consumatori preferă din ce în ce mai mult să cumpere prin această metoă de autoservire- să își plaseze propriile comenzi, să caute prin cataloage, să găsească soluții la probleme. Datele disponibile arată cu claritate că aceasta contribuie la o mai mare satisfacție a clientului pentru cumpărătorii- consumatori.

Și clienții industriali consideră aceasta drept o oportunitate pentru a cumpăra cu mai mare precizie decât înainte prin această aboradare autoservire.

● Când firmele fac managementul propriei capabilități pe Internet astfel încât clienții lor să fie foarte satisfăcuți; aceștia sunt îndemnați să cumpere mai mult la fiecare achiziție în tranzacții on-line decât până acum și se întorc la voi cu regularitate. Aceasta permite scăderea cheltuielilor cu marketingul și vânzările, precum și a costurilor și duratelor ciclurilor de producție și a imobilizărilor companiei; de asemenea, această afacere prin Internet permite creșterea puternică a profitabilității companiei

● Internet-ul poate influența impactul de vânzări al valorii prin calitate asupra cumpărătorului- fie în sus, fie în jos- într-un grad mai mare ca până acum. Dacă o companie nu face corect managementul on-line al acesteia și în consecință generează insatisfacție clientului și erori, informațiile circulă atât de repede încât această insatisfacție va deteriora puternic rezultatele afacerii. Datele disponibile ne spun că dacă vreunul dintre acești cumpărători bine informați agreează valoarea produsului sau serviciului tranzacționat pe internet, comunică aceasta la șase alții. Dacă nu este mulțumit de valoare, comunică aceasta de patruzeci de ori. Pe scurt, acesta ar fi impactul valorii calității pe Internet și unul dintre indicatorii așteptării legate de calitate pe această piață a secolului XXI.

Concluzionând, este clar că efectul funcționării Internetului este de a face rapid transparentă clienților, calitatea companiei, nu numai pentru așa numiți începători, dar în special pentru marile companii care intră în mod activ în operarea Internet-ului.

Cumpărând prin Internet-ul lor, clienții ocolesc canalele de informații, ale calității și de marketing prin care aceste companii și-au construit cu migală vânzarea produselor lor și și-au evaluat capacitatea de marketing prin reacția clienților la produsele lor.

Aceasta echivalează cu a le cere marilor companii să reinventeze atât managementul marketingului cât și pe cel al calității, atunci când încep să utilizeze Internet-ul. Cheia pentru a îndeplini această cerință rezidă în eficacitatea cu care companiile dezvoltă și instalează noile și puternicile procese asociate calității, a căror aliniere la cerințele calitative ale Internet-ului constituie fundamentul pentru îmbunătățirea performanței necesare în domeniul calității.

Astfel pătrundem în cea de-a treia dintre direcțiile de dezvoltare internațională care au devenit rampa de lansare pentru viitorul calității. Această direcție se referă la noile modele de afacere care au apărut pentru a defini în continuare semnificația excelenței pentru Compania Secolului XXI pe această nouă piață globală și cu aceste cerințe ale noii tehnologii pe care le-am abordat.

Noile modele de afacere. Modelul la care vom face referire este cel al unei companii a cărei valoare de afacere se află în modul în care firma recunoaște, construiește, măsoară și furnizează cu eficacitate leadership-ul direct și management pentru ceea ce se numea odată resursa „intangibilă”, tot așa cum a fost în mod tradițional cazul cu resursele ei „tangibile”.

Aceste resurse „intangibile” ale unei companii includ:

• denumirea sa de marcă și calitatea pe care o furnizează sub această denumire;

• procesele sale de management;

• capitalul său intelectual- Know-how-ul și tehnologia sa;

•relațiile sale cu clienții, parteneriatul cu furnizorii și alianțele cu alții;

• îndemânările și atitudinile resursei sale umane.

Considerate împreună acestea sunt acum la fel de importante pentru un leadership puternic și management în linie și măsurători pe cât au fost de importante în mod tradițional pentru acest management în linie clădirile și mașinile fizice și resursele financiar contabile „tangibile”.

Putem afirma în concluzie că aceste trei mari direcții de dezvoltare internațională- noua piață globală, noua tehnologie și noile modele de afacere-reprezintă rampa de lansare pentru a defini viitorul calității în noul mileniu.

2.3 Calitatea produselor, condiție necesară pentru succesul firmei

Politica de promovare a calității reprezinta o componentă esențială a politicii de dezvoltare a competitivității industriei. Ea se adresează simultan întreprinderilor , autorităților publice si consumatorilor si vizează stabilirea cadrului global de referință necesar pentru dezvoltarea acelor condiții tehnice si politice care sunt indispensabile pentru ameliorarea calității produselor si serviciilor , a competitivității intreprinderilor europene si a calității vieții cetățenilor.

Pentru întreprinderile producătoare si prestatoare aceasta politică înseamnă orientarea lor spre CALITATE .Ea implica necesitatea unor investiții sporite in timp, instruire si dezbateri (prealabile proceselor decizionale), precum si o implicare mai consistentă în aplicarea metodelor , tehnicilor și instrumentelor specifice Managementului prin Calitate Totală (TQM).

Pentru autoritățile publice această politică înseamnă capacitatea lor de-a orienta într-o singură direcție numeroasele si diversele inițiative si acțiuni ale diferitelor organizații.Simpla existență a unei axe politice orientative clare este de natură să confere tuturor inițiativelor si acțiunilor având aceasta orientare o eficiență superioară , o mai bună vizibilitate si un important efect dinamizant. Pentru consumatorii această politică înseamnă acțiuni si mijloace vizând o mult mai bună informare, educare si instruire a tuturor cetățenilor (in calitatea lor de consumatori) in scopul implicarii lor mai directe in funcționarea si dezvoltarea pieței.

Conceptul de calitate poate fi privit prin prisma : realizării de înaltă valoare pentru client materializată în produse și servicii ;utilizării cu succes a tehnologiei ;eficacității resurselor umane ;capabilității de a lucra foarte productiv cu furnizorii și cu alți parteneri importanți de afacere ; integrării aspectelor economice ale calității în sistemele financiar-contabile ; efectului calității asupra leadership-ului și managementului companiei însăși.

O înaltă valoare pentru client asociată calității, pe aceste piețe extrem de exigente ale secolului XXI, înseamnă să concepi, realizezi și vinzi produse care sunt recunoscute atât de către consumatori cât și de către cumpărătorii industriali ca :

● perfecte esențial în atingerea așteptărilor clienților privind performanța, serviciul, caracteristicile și aspectele economice ca și în ceea ce privește procesul tranzacțional de aprovizionare și service,

● accesibile pentru utilizarea intenționată a produsului,

● având calitatea ușor de determinat de către client- o cerință fiind rapid amplificată de efectul Internet-ului asupra autoservirii clientului.

Privite în ansamblu, acestea constituie așteptări pentru ceea ce denumesc „satisfacție completă clientului” secolului XXI.

Impactul acestora este reflectat în faptul că un număr tot mai mare de firme nu își mai focalizează programele calitate preponderent pe reducerea defectelor sau a lucrurilor care merg rău pentru clienții lor. Aceasta este abordarea tradițională pentru îmbunătățirea calității și constituie un nivel de început pentru inițiative eficace. Accentul tot mai mare pe care îl pun astăzi aceste companii pe construirea programelor calitate ale companiei prin integrarea și conectarea tuturor proceselor de lucru asociate calității de-a lungul întregului lanț generator de valoare pentru clienții lor, astfel încât să se antreneze întregul potențial al companiei și al furnizorilor și celorlalți parteneri ai ei în creșterea valorii produsului pentru clienții lor, cu efect asupra îmbunătățirii vânzărilor și creșterii veniturilor. În trecut valoarea și disciplina valorii erau complet integrate cu calitatea atât în ceea ce privește aplicarea cât și orientarea, însă timp ele au intrat în divergență de când calitatea a început să se focalizeze mai mult pe produs în vreme ce disciplina valorii a rămas focalizată pe utilizator și client. Această reconectare a calității la valoare pentru clienți a fost inevitabilă.

Domeniile de interes ale impactului calității asupra utilizării cu succes a tehnologiei sunt:

• noua volatilitate a piețelor de azi în care companiile care odinioară se puteau aștepta la leadership pe termen lung de pe urma investițililor în produse bazate pe noi tehnologii, acum își văd supremația diluată la câteva luni sau la câteva săptămâni. Satisfacerea cererii, care decurge de aici, de produse de înalt nivel tehnologic care să iasă tot mai repede pe piață, depinde acum de succesul companiei în dezvoltarea și utilizarea de procese asociate calității care să conducă la durate mai scurte ale ciclului de lansare a produselor noi și care, în același timp, să permită o disciplină completă a calității vizând asigurarea performanței de calitate pentru client a produsului;

• recunoașterea și satisfacerea acestei cereri devine o cheie fundamentală pentru realizarea de reduceri semnificative ale duratei ciclului la proiectarea și dezvoltarea produsului, în producție, în selectarea și integrarea furnizorilor și în distribuirea și serviciile cerute de industriile de înaltă tehnologie;

• domeniul în care se exprimă accentul pus pe tehnologie de calitatea secolului XXI se referă la cererea de calitate mult mai mare a datelor- ceea ce firesc, numim integritatea datelor. Acest domeniu se focalizează pe instalarea și operarea proceselor de îmbunătățire a integrității datelor, a tehnologiei electronice a informațiilor și comunicațiilor, a cărei inovare cu succes este importantă ca o bază nu numai pentru activitatea Internet, abordată mai sus, dar și pentru alte forme de tehnologie electronică a informațiilor.

Companiile au învățat o mulțime de lucruri în ultimii câțiva ani despre necesitatea de a face managementul tehnologiei electronice a informațiilor din experiența lor cu instalațiile software EDI, ERP și Intranet. Ele au devenit foarte practice în legătură cu managementul calității; acesta presupune acum în mod realist să se obțină rezultatele corecte, la timp și rapid amortizate din informațiile electronice fără ca mai întâi să trebuie să trecă printr-o perioadă în care ieșirea de bază este să obții mai repede ca înainte date de integritate scăzută.

Progresul accentuat al calității software a fost una dintre realizările importante ale ultimilor ani. Impactul asupra performanței, al planificării, echipamentului, aplicării, integrării, respectării termenelor, aspectelor economice, utilizării cu succes a instalațiilor complete pentru informații și comunicări fac din aceasta una dintre zonele cheie pentru accentul pus pe calitate pe măsură ce valorificăm noile oportunități pentru calitate ale secolului XXI.

Domeniul pentru a defini viitorul calității în noul mileniu se referă la relația calității cu eficacitatea resurselor umane. Un număr tot mai mare de bărbați și femei care aparțin forței de muncă a începutului de secol XXI aduc un potențial nou pentru îmbunătățirea calității muncii în organizație. Aceasta se pune în practică acolo unde există sprijin și recunoaștere adevărate pentru procesele care încurajează îmbunătățirea fundamentală a afacerii rezultând din utilizarea cunoștințelor, îndemânărilor și aptitudinilor acestor bărbați și acestor femei în rezolvarea democratică a problemelor calității, în recunoașterea valorii lucrului în echipă.

Aceasta trece mult dincolo de abordarea anilor de început denumită adeseori „împuternicirea muncitorilor”, care, de regulă, înseamnă o creștere graduală în responsabilitățile unor posturi fără a se opera și schimbările adevărate în management și resurse alcătuind baza îmbunătățirii reale. Accentul pus pe leaderschip-ul asociat noii calități constă din crearea puterii unui climat de încredere, transparență și comunicare onestă vizînd să încurajeze ceea ce se poate numi “întreprinzători individuali pentru calitate”. Aceasta înseamnă să li se ofere bărbaților și femeilor care alcătuiesc forța de muncă întreaga oportunitate să-și dezvolte propriile forme de analiză a calității și de lucru în echipă.

Există mereu o cale mai bună și de regulă, persoanele cele mai calificate pentru a le găsi sunt cele aflate cel mai aproape de activitatea în cauză.

Elementul cheie pentru a realiza acest lucru astăzi este întărirea neîntreruptă a proceselor, instrumentelor, resurselor și strategiilor care ajută pe fiecare angajat al companiei să gîndească, să învețe, să acționeze și să decidă în legătură cu modul în care el, atât individual, cît și ca parte a unei echipe, poate contribui la furnizarea unei calități îmbunătățite pentru clienți, care să răspundă nevoii tot mai mari de valoare, precum și la realizarea acestei calități într-un mod care să ajute companiile lor să facă față cu succes noilor presiuni extraordinare ale competiției care există la toate nivelurile afacerii de azi.

Capabilitatea de a constitui noi parteneriate puternice, în ceea ce privește calitatea, cu furnizorii ca și cu alte organizații care sunt importante pentru succesul și dezvoltarea companiei reprezintă un deziderat al oricărei firme.

Flexibilitatea furnizorilor, dorința și putința de a valorifica rețeaua de valoare a companiei, se dovedește a fi unul dintre elementele cheie pentru succesul creșterii și reînnoirii calității, acum, în secolul XXI.

Aceasta presupune înlocuirea abordării trecutului – caracterizată prin „stoarcerea furnizorului aflat la o lungime de braț” – cu abordarea de cooperare completă și deschisă cerută de condițiile de afaceri – rapid schimbătoare, tot mai volatile, imprevizibile ale pieței globale. Ele crează nevoia de a elabora strategii pentru furnizorii cheie, importanți ai afacerii mai abordabile și mai eficace, mergând de la concepte de furnizare serviciu complet și integrarea unui număr tot mai mare de componente la un singur furnizor, pînă la livrări just-in-time vizând reducerea duratei ciclului de livrare între companiile globale și organizațiile furnizoare.

Aceste relații includ, de asemenea, noi forme de cooperare cu organizații care sunt, în anumite domenii, concurenți puternici. Procese asociate calității puse în comun acum permit o mai bună utilizare în comun a resurselor și fac posibile costuri mai scăzute și cu eficiență mai mare în fabricarea, punerea pe piață și distribuția în comun ale anumitor componente și materiale, menționând în același timp concurența acerbă la nivelul produsului finit în cele mai multe segmente ale afacerii cu această organizație care îi este partener în altele.

Un real interes îl reprezintă evoluția rapidă a sistemelor de management financiar-contabil ale unui număr tot mai mare de companii globale în sensul integrării formale a aspectelor economice ale calității cu ceilalți indicatori cheie de afacere ai activității de management.

Motorul acestei evoluții este noua presiune economică extraordinară pentru costuri tot mai mari ale companiei și prețuri tot mai mici pentru clienți, rezultînd din mediul extrem de concurențial în ceea ce privește calitatea pentru client, abordat mai sus. Ni-l putem imagina ca o presă creată de așteptările pentru valoare ale clientului de azi ale cărei puternice fălci se închid pe tăria afacerii a numeroase companii de azi.

Una dintre fălci presează tot mai mult în sus asupra costurilor companiei, în ciuda eforturilor acesteia de a le ține sub control la niveluri mai scăzute; cealaltă falcă presează la fel de puternic în jos asupra prețului către client. Datele ne arată că unul dintre motivele importante ale acestei situații este că elementele de cost pe care companiile le-au inclus în sistemele lor financiare și de cost s-au referit mai ales la cele asociate operațiunilor, vînzării și producției în vreme ce aspectele economice ale calității erau tratate într-un mod foarte nesistematic – dacă erau în vreun fel abordate.

Nu există nici un indicator al costului livrării de satisfacție completă pentru client, chiar dacă datele de care dispunem arată că pentru anumite companii acesta însuma pînă la 20% din venituri – mare parte din acestea fiind consumată cu defectele de ordin calitativ. Datele ne mai arată și că această pondere este de 5% sau mai puțin din venituri – și mult mai puține defecte – în companiile care au pus în mod sistematic accent pe valoarea adăugată prin calitate și pe integrarea aspectelor economice ale calității în structura a companiei.

Această integrare a aspectelor economice ale calității cu alți indicatori cheie ai activității manageriale a afacerii înseamnă că aceste companii ale secolului XXI nu se mai limitează la indicatorii contabili tradiționali în planificarea strategică de vârf a îmbunătățirii produsului și serviciului, pentru leadership-ul valorii prin calitate și leadership-ul costului corect pe care de asemenea, îl asigură.

Un număr tot mai mare de companii de vârf la nivel mondial își construiesc activitățile în jurul noului sistem de afacere arătat mai sus și care trece de la focalizarea trecută pe managementul calității la focalizarea pe calitatea managementului. Aceasta presupune alinierea domeniilor marketing, tehnologie, informații pentru producție și financiar de-a lungul întregului lanț generator de valoare al companiei cu oportunitățile de leadership furnizate de piețele pentru client ale secolului XXI.

Această aliniere se referă la construirea de poduri între diversele insule de îmbunătățire ale calității care există în fiecare organizație – să facă din managementul resurselor calității o sumă, nu o diferență și baza concurențială pentru valoarea prin calitate pentru client, alinierea cu cerințele pieței, parteneriatul cu furnizorul, orientarea calității către noua tehnologie și oportunitățile pentru aspectele economice ale calității oferite de noua calitate a secolului XXI.

Creșterea continuă a cererii de valoare prin calitate completă pentru client a cumpărătorului face din ea o imensă oportunitate concurențială pentru organizațiile cu leadership în calitatea totală de clasă mondială.

Obținerea acestui rezultat cere mai mult decât să dezvolți noi tehnici privind calitatea în programe sau să furnizezi noi proiecte privind calitatea pentru modul în care face compania afaceri. Este nevoie de un accent fără compromis pe excelență la toate nivelurile procesului privind calitatea în întreaga companie și de-a lungul întregii activități.

CAPITOLUL III

STANDARDIZAREA LA NIVEL NAȚIONAL

3.1 Cadrul legislativ și instituțional al activității de standardizare în România

În România activitatea de standardizare națională se desfășoară în condițiile prevăzute de ordonanța Guvernului nr. 39/1998 aprobată prin Legea nr. Nr. 355/2002. Reglementarile în domeniu definesc și urmăresc:

● principiile si cadrul organizatoric ale activitatii de standardizare natională;

● reprezentarea si susținerea intereselor economiei naționale în activitățile de standardizare internaționale si europene;

● îmbunătățirea calității vieții;

● obținerea unei economii globale de materiale, energie și efort uman;

● protecția vieții, sănătății și securității persoanelor fizice, mediului înconjurător și apărararea intereselor consumatorilor;

● protecția consumatorilor, printr-un nivel de calitate al produselor și serviciilor adaptat necesităților și verificat corespunzător;

● recunoașterea internațională a produselor și serviciilor românești;

● promovarea rezultatelor consolidate ale științei și tehnicii, ținând seama de gradul de dezvoltare al economiei;

● stabilirea unui sistem unitar de cerințe pentru certificarea conformității;

● înlăturarea barierelor tehnice din calea comerțului internațional;

●reprezentarea intereselor economiei naționale în activitățile de standardizare internaționale și europene;

● atribuțiile principale ale organismului național de standardizare.

Organismul național de standardizare este Asociația de Standardizare din România(ASRO), o asociație de drept privat, de interes public, fără scop lucrativ. Acest organism are următoarele atribuții: stabilește principiile și metodologia potrivit cărora se desfășoară, în țara noastră, activitatea de standardizare, elaborează și asigură implementarea programului de standardizare națională, aprobă standardele naționale, reprezintă interesele țării în cadrul organismelor internaționale și regionale de standardizare și în cadrul relațiilor de colaborere cu instituții similare din alte țări. Asigură, de asemenea, certificarea conformității produselor cu standardele naționale, acordând dreptul de utilizare a mărcilor SR de conformitate cu aceste standarde. Participarea la lucrările internaționale referitoare la stabilirea procedurilor de evaluare a conformității cu standardele se asigură prin comitetul român RO-CASCO.

Elaborarea standardelor naționale și participarea la standardizarea internațională și europeană se realizează prin comitetele tehnice de standardizare. În prezent sunt organizate 334 de asemenea comitate, care cuprind, în medie, 10-15 reprezentanți ai părților interesate: producători, comercianți, institute de proiectare-cercetare, de învățământ, asociații sau organizații profesionale, departamente guvernamentale etc.

3.2 Organisme naționale cu preocupări în domeniul standardizării

Organismele naționale cu preocupări în domeniul standardizării își concentrează activitatea pe următoarele domenii :

Coordonarea si aprobarea standardelor nationale SR

Stabilirea principiilor si metodologiilor pentru standardele nationale

Coordonarea programelor de standardizare romanesti si armonizarea cu cele internationale ISO, IEC si indeosebi cu standardele europene EN, ENV, HD, ETS

Participarea si reprezentarea Romaniei in organizarea standardelor nationale, regionale si internationale

Certificarea conformitatii produselor si serviciilor cu standardele romanesti si atribuirea marcii de standard romanesc

  Organismele din infrastructura de evaluare a conformitatii, participante în cadrul activității de standardizare, în Romania sunt :

Organismul national de acreditare – RENAR

Organismul national de standardizare – ASRO

Organisme de certificare pentru: Sisteme de management al calitatii/ mediului/ integrate; Produse/ servicii; Personal.

Laboratoare de încercari

Laboratoare metrologice

Organisme de inspecție

Relatiile dintre organismele cu preocupări în domeniul standardizării cu ceilalți factori de decizie sunt prezentate în figura 1:

Fig. 1

ASRO este organismul național de standardizare. Asociația de Standardizare din Romania este o persoană juridică română de drept privat, de interes public, fară scop lucrativ, neguvernamentală, apolitică si care, in condițiile legislației privind standardizarea națională in România, este organismul național de standardizare. Asociația de Standardizare din România funcționeaza în baza OG 39/1998.

Principalele obiective ale Asociatței de Standardizare din România sunt:

Coordonarea si aprobarea standardelor naționale SR;

Stabilirea principiilor si metodologiilor pentru standardele naționale ;

Coordonarea programelor de standardizare românești si armonizarea cu cele internaționale ISO, CIE si indeosebi cu standardele europene EN, ENV, HD, ETS ;

Participarea si reprezentarea României in organizarea standardelor naționale, regionale si internaționale;

Certificarea conformității produselor si serviciilor cu standardele românești si atribuirea mărcii de standard românesc.

 ASRO este membru al organizațiilor internaționale de standardizare ISO (Organizația Internațională de Standardizare), CEI (Comisia Electrotehnică Internațională), IFAN (Federația Internațională a Utilizatorilor de Standarde), și este afiliat la organizațiile europene de standardizare CEN, CENELEC și ETSI. Este membru participant la Comitetul Tehnic TC/ISO 52 și la toate comitetele tehnice ale CEI și UIT și este membru al Rețelei de informații ISO (ISONET). Are încheiate convenții bilaterale cu o serie de organisme de standardizare din alte țări: AFNOR (Franța), BSI (Marea Britanie), DIN (Germania), MTSZ (Ungaria), ON (Austria), UNI (Italia) etc.

  Activitatea de standardizare este coordonată de 7 echipe de comisie:

Comisia pentru calitatea vieții;

Comisia pentru chimie;

Comisia pentru echipamente de bază;

Comisia pentru ingineria electrică;

Comisia pentru electronică si telecomunicații;

Comisia pentru industria de bază;

Comisia pentru metalurgie;

Pentru a asigura compatibilitatea statutului și structurilor acestui organism cu cele europene, adunarea generală a ASRO este structurată în colegii, după cum urmează:

Colegiul organismelor acreditate, care poate cuprinde laboratoare și organisme de certificare și de inspecție acreditate, precum și organizații fără scop lucrativ ale acestora;

Colegiul beneficiarilor, care poate cuprinde persoane juridice care sunt interesate în standardizarea națională, cum sunt agenții economici, inclusiv întreprinderi mici și mijlocii, organizații patronale, camere de comerț și industrie, organizații financiar-bancare și de asigurări, asociații profesionale, federații și confederații sindicale, precum și altele, inclusiv asociații fără scop lucrativ al acestora;

Colegiul consumatorilor, care poate cuprinde organizații fără scop lucrativ de apărare a intereselor consumatorilor, ale persoanelor cu handicap, al apărării drepturilor omului, din domeniul protecție mediului și altele asemănătoare;

Colegiul cercetării-dezvoltării și inovării, care poate cuprinde instituții de învățământ, persoane juridice care au activitate preponderentă de cercetare-dezvoltare, centre de transfer tehnologic, de incubare și inovare, de dezvoltare locală și a întreprinderilor mici și mijlocii, altele asemenea, precum și asociații fără scop lucrativ ale acestora.

ASRO va elabora și implementa programul de standardizare națională pe baza solicitărilor primite din partea autorităților și a altor părți interesate în standardizarea națională. În programul de standardizare națională vor fi introduse, în mod prioritar, solicitările autorităților, în special cele referitoare la creșterea calității, protecția vieții, sănătății și securității persoanelor fizice, precum și a mediului înconjurător și apărarea intereselor consumatorilor.

În acest fel, organismul național de standardizare se va transforma într-un organism modern și orientat, prin activitățile și serviciile pe care le va oferi, către economia de piață.

3.3 Preocupări în România privind adoptarea standardelor internaționale și europene

Schimbările intervenite în ultimii ani în România și modificarea relațiilor economice dintre parteneri, atât la nivel național, cât și european sau internațional, au avut drept consecință firescă evoluția calitativă a activității de standardizare.

Activitatea de standardizare are la bază o serie de principii care, dacă sunt aplicate, îi vor permite să respecte mai bine regulile standardizării europene și intenaționale. Aceste principii se referă la următoarele:

● elaborarea și aprobarea standardelor naționale pe baza consensului părților interesate;

● reprezentarea intereselor publice;

● caracterul voluntar al participării la activitatea de standardizăre națională și al aplicării standartelor naționale;

● accesul liber la elaborarea standartelor naționale pentru toate părțile interasate;

● independența față de orice posibil interes specific predominant;

● respectarea regulilor standardizării europene și internaționale;

● dezvoltarea standardizării naționale în corelarea cu evoluției legislației.

Organismul național de standardizare, și anume Institutul Român de Standardizare, a fost transformat, începând cu 1 noiembrie 1998, într-o asociație cu scop lucrativ, de drept privat și de interes public, a cărei denumire este Asociația de Standardizare din România (ASRO) având ca scop principal dezvoltarea standardizării naționale, europene și internaționale.

Această transformare face ca standardizarea să-și ocupe locul firesc: aproape de producători și consumatori, adică aprope de beneficiarii săi, pentru a sprijini poziționarea cât mai bună a economiei naționale la nivel internațional.

Printre atribuțiile mai importante ale ASRO sunt și următoarele:

●stabilirea principiilor și metodologiei standardizării naționale,

ținând seama de regulile standardizării europene și internaționale;

● acordarea dreptului de utilizare a mărcilor de conformitate cu standartele naționale, pentru produsele și serviciile conforme cu aceste standarte;

● asigurarea funcționării punctului de informare pentru standarte și reglementări tehnice;

● editarea, publicarea și difuzarea standardelor naționale, precum și adoptarea standartelor europene și internaționale ca standarte naționale.

Procesul dinamic și evolutiv al standardizării române este marcat de câteva realizări mai importante și anume :

● OG nr. 39 din 30 ianuarie 1998 privind activitatea de standardizare națională în România stabilește caracterul neobligatoriu al tuturor standartelor române.

Ordonanța hotărește că standardele nu sunt obligatorii, dar că documente normative cu caracter obligatoriu adoptate de autorități pot să facă referire la unele standarte sau la prevederi din unele standarte. Prin această referire, conținutul standartelor respective devine parte din reglementare și se aplică în condițiile stabilite de această reglementare cu caracter obligatoriu.

Cerințele esențiale, introduse în legislația UE prin Directive europene de armonizare tehnică și alte acte normative, pentru a-și obține caracterul obligatoriu și la noi trebuie incluse în legislația care preia aceste directive specificațiile tehnice concretizează tehnic cerințele esențiale, așa încât produsele să poată fi realizate cu respectarea acestor cerințe privind protecția vieții, sănătății și mediului înconjurător.

● S-a stabilit o metodologie de lucru identică cu cea practicată în standardizarea internațională și au fost adoptate primele standarte identice cu standartele ISO, CEI, CEN. Organizarea și activitatea comitatelor tehnice, de standardizare, structura, conținutul și regulile de redactare ale standartelor sunt stabilite prin standarte române- seria de standarte SR 1000 elaborate de comitatul tehnic de standardizare CTO “Principiile și metodologia standardizării”

● S-a realizat o mutare a ponderii activității de standardizare la nivelul comitetelor tehnice de standardizare organizate și coordonate de organismul național de standardizare. În prezent, sunt organizate un număr de peste 300 de comitete tehnice care cuprind în medie căte 10-15 reprezentanți ai factorilor interesați: producători; beneficiari; institute de cercetare, de proiectare, de învățământ; asociații sau organizații profesionale și cele reprezentând consumatorii, departamente guvernamentale etc.

● Un număr mare de standarde române conțin prescripții la nivelul prevederilor standardelor naționale din alte țări puternic dezvoltate și cu o îndelungată tradiție în domeniu, cum sunt : Germania, Franța, Anglia, SUA, Italia.

● Au fost înregistrate mărcile naționale de conformitate cu standardele române.

● A fost realizat punctul național de informare privind standardizarea, care reprezintă o primă etapă în realizarea fluxului internațional de informații în domeniul standardelor, normelor și reglementărilor tehnice.

Prin semnarea la 19 decembrie 1994 a Acordului European, Romănia este țară asociată la Uniunea Europeană. Prin perspectiva acestui acord, România se angajează la pregătirea pentru integrare în piața internă a UE, ca o condiție a procesului de preaderare. Acest lucru înseamnă în fapt alinierea la regulile și practicile în vigoare în cadrul pieței interne europene.

Integrarea în Uniunea Europeană, obiectiv prioritar al României, presupune, în mod evident, și perfecționarea activității de standardizare. Aceasta implică atât compatibilitatea instituțională, căt și realizarea unor mecanisme de piață compatibile și care să asigure competitivitatea pieței interne.

Standardizarea română are un rol important în asigurarea acestei compatibilități. În acest sens se au în vedere două direcții principale de acționare:

■ realizarea compatibilității standardelor române cu cele europene în cadrul mai larg al compatibilității reglementărilor, deci armonizarea standadelor naționale cu cele europene;

■ realizarea compatibilității și structurilor organismului național de standardizare cu cele ale organismelor naționale de standardizare din țările membre ale UE.

În vederea perfecționării activității de standardizare se au în vedere următoarele preocupări:

● Adoptarea standardelor europene ca standarde române, adoptare care sa se facă într-un ritm mai accelerat. Dintre domeniile urmărite cu prioritate în activitatea de adoptare a standardelor europene, cele mai importante se referă la: tehnologia informației, telecomunicații, securitatea mașinilor, securitatea jucăriilor, securitatea recipientelor sub presiune, electrosecuritate și compatibilitate electromagnetică, asigurarea, conducerea și înbunătățirea calității. De asemenea, un accent deosebit se va pune pe preluarea standardelor ce conțin metode de analiză și încercări de produse, pentru ca verificarea și garantarea calității acestora să corespundă atât exigențelor factorilor interni, cât și cerințelor partenerilor externi, știut fiind faptul că numai rezultatele obținute pe baza standardelor identice sunt comparabile.

● O mai bună selectare a temelor care se introduc în programele de standardizare ținând seama de faptul că economia națională solicită și elaborarea de standarde pe baza ISO și CEI sau chiar unele teme proprii.

● Programele de standardizare ale comitetelor tehnice să reflecte direcțiile actuale către care se îndreaptă standardizarea internațională și europeană, cuprinzând subiectele de actualitate ca, de exemplu, cele referitoare la protecția și managementul mediului.

● Dezvoltarea activității de elaborare și difuzare a versiunilor românești identice cu ale ghidurilor ISO/CEI și a altor publicații utile ale ISO și CEN.

● Reducerea ciclului de elaborare și aprobare a standardelor, prin micșorarea decalajului între aprobarea standardului internațional sau european și adoptarea lor ca standarde române, precum și scurtarea perioadei între aprobarea standardelor române și momentul în care acestea devin aplicabile.

● Creșterea ponderii în comitetele tehnice a beneficiarilor, a camerelor de comerț, a organismelor de inspecție și reglementare, a autorităților statului, mergând până la ministere, până acum fiind prezenți mai mult producătorii șii instituțiile;

● Atragerea de utilizatori cu resurse care să permită reprezentarea corespunzătoare a comitetelor tehnice la ședințele comitetelor CEN și ISO, precum și implicarea utilizatorilor cel puțin în faza de anchetă publică.

● Îmbunătățirea dotării cu tehnică de calcul, care va permite editarea operativă a standardelor și a celorlalte publicații, precum și dotarea cu mijloace performante de multiplicare care să contribuie în mai mare măsură la scurtarea ciclului de tipărire, flexibilizănd sistemul de difuzare, evitându-se astfel întârzierile. De asemenea, se impune racordarea organismului național de standardizare la bazele de date ISO, CEI și CEN, respectiv la informațiile cele mai recente privind standardizarea, precum și dotarea comitetelor tehnice cu sisteme informatice performante, programe și dicționare la zi.

CAPITOLUL IV

COORDONATELE ACTIVITĂȚII DE STANDARDIZARE LA NIVEL INTERNAȚIONAL ȘI REGIONAL

4.1 Importanța și obiectivele standardizării internaționale

Existența standardelor nearmonizate pentru domenii similare, în diferite țări sau regiuni geografice, a fost recunoscută, încă din anii '30, ca reprezentând o bariera tehnică în calea comerțului internațional.

Standardizarea internațională a apărut ca urmare a preocupărilor de înlăturare a acestei bariere, în scopul facilitării schimbului de produse, servicii și informații între țări.

În contextul economic actual, importanța standardizării internaționale a crescut din următoarele considerente:

progresul înregistrat în liberalizarea comerțului: în prezent, economiile de piață favorizează diversificarea surselor de aprovizionare, extinderea piețelor de desfacere. În aceste condiții, standardele internaționale pot servi la asigurarea unui limbaj comun între partenerii comerciali din diferite țări.

interconectarea sectoarelor: activitățile desfășurate într-un anumit domeniu depind tot mai mult de alte sectoare. La realizarea și comercializarea multor produse participă un număr important de întreprinderi. În condițiile creșterii exigentelor societății, produsele nepoluante devin preocupări comune.

dezvoltarea sistemelor globale de comunicații: industria computerelor oferă un bun exemplu de tehnologie care necesita o standardizare rapidă și progresivă la nivel mondial. Sistemul Deschis de Interconectare al ISO constituie cea mai cunoscută serie de standarde internaționale în acest domeniu. Compatibilitatea dintre sistemele deschise încurajează concurența loială între producători și oferă opțiuni reale pentru utilizatori, deoarece constituie un puternic catalizator al inovației, al îmbunătățirii productivității și diminuării costurilor.

necesitatea unor standarde globale pentru noile tehnologii: in multe domenii apar tehnologii noi, ca de exemplu: protecția mediului, construcții, materiale complexe, domenii în care standardizarea este necesara pentru definirea terminologiei și acumularea de cunoștințe de bază corespunzătoare.

facilitarea programelor de restructurare a țărilor în curs de dezvoltare: standardizarea este considerată ca reprezentând o condiție fundamentală pentru asigurarea succesului politicilor economice din țările respective, pentru creșterea capacității lor de export, a competitivității produselor și serviciilor pe piețele externe.

Standardele internaționale au drept scop facilitarea comerțului prin:

favorizarea obținerii unor produse de calitate superioară, în condițiile unor prețuri acceptabile;

asigurarea unui cadru corespunzător pentru protecția vieții, sănătății și protecția mediului, diminuarea produselor cu impact ecosanogenetic negativ;

compatibilitatea sporită și interschimbabilitatea produselor și serviciilor;

simplificarea produselor, în scopul asigurării unei mai bune utilizări a acestora;

asigurarea unei game optime de sortotipodimensiuni, reducându-se astfel costurile;

creșterea eficientei distribuției și facilitarea desfășurării activităților de mentenanță în utilizarea produselor.

Consumatorii au mai multă încredere în produsele și serviciile care sunt conforme cu standardele internaționale. Această conformitate poate fi demonstrată de producător prin documente emise de acesta, sau pe baza documentelor emise de organisme neutre, autorizate în acest scop.

Organizația Internaționala de Standardizare (ISO)

Bazele cooperării internaționale în materie de standardizare au fost puse prin înființarea, în 1926, a Federației Internaționale a Asociațiilor Naționale de Standardizare (ISA). În 1946, ca succesoare a acestei federații, a fost creată ISO. La constituirea sa, avea 25 membrii. În prezent cuprinde organismele de standardizare din 110 țări, reprezentând circa 90% din totalul comerțului internațional.

ISO are legături cu peste 500 organizații internaționale, incluzând instituțiile specializate ale ONU. Are statutul de organism consultant pe lângă Consiliul Economic și Social al ONU (ECOSOC) și un statut echivalent pe lângă toate celelalte instituții specializate ale ONU. Colaborează cu organisme regionale de standardizare. În general, este acceptat principiul ca standardele ISO să servească drept baza pentru toate standardele elaborate în scopul satisfacerii cerințelor specifice ale unei anumite regiuni geografice.

Obiectivele ISO

Scopul ISO, potrivit statutului său, este "de a favoriza dezvoltarea standardizării pe plan mondial, în scopul facilitării schimburilor de produse și servicii între țări și pentru dezvoltarea cooperării în domeniul activităților intelectuale, științifice, tehnice și economice".

Inițial, ISO a urmărit raționalizarea unui număr mare de standarde contradictorii în domeniile industrial și comercial, elaborate de-a lungul anilor în diferite țări. În prezent activitatea sa este mult mai complexă, concretizându-se în:

organizarea coordonării și verificarea standardelor naționale;

elaborarea de standarde internaționale susținând prescripții, semne susceptibile de a fi folosite la nivel național și internațional;

organizarea schimbului de informații între țări, privind activitatea de standardizare;

cooperarea cu alte organizații internaționale, in domeniul elaborării standardelor.

Desfășurarea standardelor ISO

ISO este administrat de un Consiliu, care decide structura tehnică a acestuia și acceptă, în vederea publicării, standardele internaționale elaborate de comitetele tehnice.

Lucrările ISO se desfășoară prin comitetele tehnice (Tehnical Committes – TC). Decizia de înființare a unui comitet tehnic este luată de Consiliul ISO, iar domeniul sau de activitate este aprobat de Biroul tehnic al ISO, în numele Consiliului. Comitetele tehnice pot înființa, la rândul lor, subcomitete (Subcommittees – SC) și grupe de lucru (Working Groups – WG), pentru rezolvarea unor probleme specifice.

Aceste comitete acoperă majoritatea domeniilor industriei, precum și sectoare ale științei, agriculturii, sănătății: TC22 – automobile, TC20 – aeronautica, TC38 – produse textile, TC34 – produse agricole, TC122 – ambalaje, TC176 – managementul și asigurarea calității, TC207 – managementul mediului înconjurător.

Pentru facilitarea desfășurării activității de standardizare și pentru o mai buna reflectare, în aceasta activitate, a cerințelor unor domenii specifice, în cadrul ISO au fost înființate o serie de comitete consultative:

Comitetul pentru evaluarea conformității(Committee on conformity assessment – CASCO);

Comitetul pentru politica consumatorului (Committee on consumer policy – COPOLCO);

Comitetul pentru dezvoltare (Development Committee – DEVCO)

Comitetul pentru informare (Committee on information – INFCO);

Comitetul pentru materiale de referință (Committee on referance materials – REMCO);

Comitetul pentru principiile standardizării (Committee on standadization principes – STACO).

Participarea la aceste lucrări este deschisă tuturor comitetelor tehnice interesate, în calitate de membrii participanți sau de observatori.

CASCO a fost înființat în 1970, în următoarele scopuri principale:

studierea mijloacelor de evaluare a conformității produselor, proceselor, serviciilor și sistemelor calității, cu standarde sau alte documente de referință;

elaborarea de ghiduri internaționale referitoare la încercări, inspecții și la certificarea produselor, proceselor și serviciilor, ca și pentru evaluarea sistemelor calității, laboratoarelor de încercări, organismelor de inspecție și de certificare;

promovarea recunoașterii și acceptării mutuale a sistemelor naționale și regionale de evaluare a conformității ca și utilizarea în acest scop a standardelor internaționale pentru încercări, inspecție și certificare.

Elaborarea unui standard ISO.

Un standard internațional este rezultatul acordului intervenit între comitetele membre ISO. Presupune parcurgerea etapelor:

formularea propunerii și aprobarea ei de comitetul tehnologic corespunzător, înscriindu-se în programul de lucru al acestuia;

elaborarea unui proiect al comitetului (Committee Draft – CD), document distribuit pentru analiza membrilor comitetului; – daca membrii comitetului sunt de acord cu proiectul, acesta este remis secretariatului central, pentru a fi înregistrat ca proiect de standard internațional (Draft Internațional Standard – DIS);

aprobarea standardului prin vot (daca 75% dintre comitetele membre ale Consiliului au votat în acest sens);

redactarea finala a standardului (luând în considerare observațiile formulate de comitetele tehnice);

aprobarea publicării standardului, de către Consiliul ISO;

publicarea standardelor în catalogul ISO.

Un standard internațional poate fi utilizat ca atare sau poate fi aplicat după preluarea lui ca standard național. Preluarea standardelor internaționale în colecțiile naționale de standarde este voluntară.

Comisia Electrotehnică Internațională (CEI)

A luat ființă la inițiativa Camerei Delegaților Guvernelor în cadrul Congresului Internațional al Electricienilor care a avut loc în septembrie 1904 la Saint Louis (SUA). Statutul Comisiei a fost stabilit cu ocazia reuniunii de la Londra din 1906.

CEI are drept obiectiv favorizarea cooperării internaționale în toate problemele de standardizare și activitățile conexe în domeniile electricității și electronicii, și promovarea înțelegerii internaționale.

Cooperează cu numeroase organizații internaționale și în mod special cu ISO cu care are o înțelegere din 1976. Strânse legături are cu CENELEC. Mai întreține relații cu: ITU (Internațional Telecommunications Union), ILO (Internațional Labour Organization), WHO (World Health Organization), UNIPEDE (Internațional Union of Producers and Distributors of Electrical Energy), CIGRE (Internațional Conference on Larege High Tension Electric Systems).

La activitățile de standardizare participa peste 10000 experți.

Organizarea CEI

Autoritatea supremă este Consiliul (Adunarea Generala). Mai sunt organe executive, organe consultative și experți. Principalele responsabilități ale Consiliului sunt:

alegerea experților și a membrilor Comitetului de Acțiune;

revizuirea statutului CEI;

problemele financiare;

reuniunile generale;

crearea și dizolvarea Comitetelor Tehnice;

relații cu alte organisme internaționale.

Este sprijinit în activitate, între doua reuniuni, de un Comitet de Politică Generală compus din toți experții CEI și sase membrii ai Consiliului propuși de Președinte. Rolul său este de a urmări activitatea Comisiei și a face recomandări Consiliului. Deciziile și politica lui sunt puse în practică de Comitetul de Direcție.

Comitetul de Acțiune care coordonează activitățile tehnice are următoarele responsabilități:

numirea Președinților și Secretarilor Comitetelor Tehnice;

coordonarea lucrărilor Comitetelor Tehnice;

examinarea necesitaților de standardizare în noi domenii;

examinarea și aprobarea domeniilor de activitate ale Comitetelor Tehnice;

atribuirea responsabilității pentru subiectele de standardizare care interesează mai multe Comitete Tehnice;

urmărirea lucrărilor tehnice.

Urmărirea progresului și eficienței lucrărilor tehnice intră în competența a trei Grupuri; fiecare răspunzând de un domeniu ce cuprinde mai multe Comitete Tehnice.

Grupul A: Probleme generale și electrotehnica industrială.

Grupul B: Electronica și aplicații ale tehnologiei informației.

Grupul C: Securitate, măsurări și bunuri de consum.

Deciziile se iau cu majoritate de cel puțin 2/3 din membrii votanți.

Biroul Central cuprinde întregul personal necesar Comisiei, lucrează sub îndrumarea Secretarului General și își are sediul în Elveția. Secretarul General este asistat de trei Directori: Tehnic, Marketing și Logistica. Joaca rol important în coordonarea lucrărilor și în ajutorul dat Comitetelor și Subcomitetelor Tehnice, precum și Comitetelor Naționale. Supraveghează respectarea Directivelor ISO/CEI și îndeplinirea deciziilor Consiliului și Comitetului de Acțiune. Asigură reproducerea și difuzarea documentelor de lucru și a publicațiilor finale.

Comitete și Subcomitete Tehnice efectuează lucrările tehnice ale Comisiei, fiecare având un domeniu bine stabilit. Aceste lucrări sunt supuse dezbaterii în cadrul Comitetelor Naționale în vederea aprobării lor ca Standarde Internaționale.

Comitetele Tehnice sunt create sau dizolvate de Comitetul de Acțiune cu aprobarea Consiliului.

Toate Comitetele Naționale au dreptul de a lua parte la activitățile Comitetelor și Subcomitetelor Tehnice, dar să comunice intenția :

● de a participa activ la lucrări, ceea ce implică obligația de a vota proiectele de Standarde Internaționale și de a lua parte la reuniuni (membru P)

● de a urmări numai lucrările, ca observator, și de a asista la reuniuni (membru O).

Pentru elaborarea de standarde internaționale într-un domeniu bine delimitat, se creează Grupe de Lucru formate dintr-un număr restrâns de experți, propuși de membrii P ai Comitetului, care participă cu titlu personal, nereprezentând țara din care provin.

Comitetele Naționale – unu din fiecare țară, care trebuie să reprezinte interesele naționale.

Elaborarea standardelor internaționale.

Principalele faze parcurse sunt:

Faza preliminară (faza 0): cuprinde teme luate în discuție pentru a fi dezvoltate în viitor.

Faza de propunere (faza 1): de Comitetele Naționale. Este însoțită de un document asociat intitulat "propunere de tema noua" (abreviat NP în franceza sau NW în engleza) care se transmite tuturor membrilor, împreună cu buletinele de vot, ce trebuie returnate în trei luni. Pentru ca o propunere să fie acceptată, trebuie aprobată de majoritatea simplă a membrilor P care au votat. Daca rezultatul este afirmativ și cel puțin cinci organisme naționale sunt dispuse sa participe la elaborare, propunerea de temă nouă este inclusă în programul de lucru al Comitetelor Tehnice.

Faza de elaborare (faza 2): un grup de lucru condus de un șef de proiect elaborează un proiect de lucru (WD).

Faza proiectului de comitet (faza 3): se difuzează Comitetelor Naționale un proiect de comitet (CD) pentru observații și vot. După expirarea timpului de răspuns, secretariatul comitetului întocmește o sinteză a observațiilor, pe care o transmite membrilor, însoțită de una din următoarele propuneri:

examinarea proiectului de comitet la următoarea reuniune;

difuzarea ca proiect de comitet revizuit;

difuzarea ca proiect de comitet final la membrii P pentru vot;

înregistrarea proiectului ca proiect de standard internațional (DIS).

Dacă cel puțin trei membrii P nu sunt de acord cu propunerea de înregistrare ca standard internațional sau difuzarea ca proiect de comitet revizuit, se discută în cadrul unei reuniuni. Proiectele trebuie difuzate cu cel puțin patru luni înainte de data reuniunii.

Faza de aprobare (faza 4): textele în engleză și franceză ale DIS se difuzează Comitetelor Naționale pentru vot pentru patru luni. Prima fila a DIS este imprimată pe hârtie bleu. Votul trebuie sa fie explicit: pozitiv, negativ sau abținere. Un DIS se aprobă dacă:

2/3 din voturile exprimate de membrii P sunt favorabile;

numărul voturilor negative nu depășește 1/4 din numărul total de voturi exprimate.

După expirarea perioadei de vot, Biroul Central elaborează și difuzează un Raport de vot cu rezultatul votului. Daca DIS a fost aprobat, este publicat. Daca nu, este înapoiat Comitetului sau Subcomitetului Tehnic pentru a fi reconsiderat.

Alte organizații internaționale de standardizare:

Federația Internaționala pentru Aplicarea Standardelor (IFAN) înființată în 1974, este o asociație tehnico-științifică reunind organizații din diferite țări, care se ocupă de utilizarea standardelor. Obiective:

promovarea cooperării dintre organizațiile membre, pentru aplicarea standardelor;

coordonarea activităților de instruire în standardizare;

promovarea implementării uniforme a standardelor internaționale;

elaborarea de studii la nivel internațional privind situația actuala și tendințele în standardizare;

sistematizarea documentațiilor referitoare la aplicarea standardelor;

organizarea de conferințe, simpozioane în acest domeniu.

Până în prezent, în cadrul IFAN au funcționat șase grupe de lucru: WGa Economia standardizării; WGb Instruirea în domeniul standardizării; WGc Viitorul standardizării; WGd Utilizarea standardelor internaționale; WGe Caracteristicile produselor; WGf Standardizarea în domeniul asigurării calității.

IFAN cooperează cu organismele internaționale de standardizare, mai ales cu ISO și CEI, cărora le furnizează informații din partea utilizatorilor de standarde. Cooperează și cu organizații tehnice, științifice și economice.

Comisia Codexul Alimentar, din cadrul Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultura (FAO) și a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), înființată în 1962, are ca scop coordonarea lucrărilor în materie de norme alimentare, întreprinse de organizațiile guvernamentale și neguvernamentale, asigurând punerea de acord a normelor și publicarea lor, după aprobare, într-un "Codex Alimentarius", împreună cu normele alimentare adoptate de alte organisme.

Normele Codexului Alimentar au ca principal obiectiv apărarea sănătății consumatorilor și armonizarea cerințelor referitoare la produsele alimentare, facilitând desfășurarea comerțului internațional cu astfel de produse.

Activitatea acestei comisii se desfășoară prin intermediul unor comitete specializate:

Comitetul mixt FAO/OMS al experților guvernamentali pentru Codul de principii privind laptele și produsele lactate;

comitete Codex pentru igiena alimentară, aditivi alimentari, etichetarea produselor alimentare, metode de extragere și analiza a probelor, pesticide.

4.2. Integrarea problematicii protecției consumatorilor în activitatea de standardizare internațională

COPOLCO este comitetul ISO pentru politica consumului (consumatorului). Creată în 1978, este deschisă comitetelor membre interesate de ISO în calitate de membrii participanți sau observatori. Cuprinde 68 membrii repartizați în lumea întreagă, ca și CEI ; cooperarea cu acesta din urmă se face sub forma reprezentării în reuniunile COPOLCO și în grupele sale de lucru și de difuzare în paralel a proiectelor de documente de bază prezentând interes pentru ambele organizații. Alte două organizații internaționale ce au legături cu COPOLCO: Consumuri internaționale (CI) și Organizația de cooperare și dezvoltare economica (OCDE).

Obiectivele COPOLCO sunt următoarele:

studierea modalităților de sprijin a consumatorilor în a beneficia de standardizare și modalități de ameliorare (îmbunătățire) a participării lor la lucrările de standardizare naționale și internaționale;

promovarea punctului de vedere al standardizării, informarea, formarea și protecția consumatorilor;

facilitarea schimbului de experiența privind participarea consumatorilor la activitatea de standardizare națională și internațională;

întreținerea de legături cu diferite organe ale ISO ale căror lucrări se raportează la subiecte cu incidență asupra intereselor consumatorilor;

întreprinde studii în raport cu competența sa.

Comitetul se reunește o dată pe an pentru examinarea lucrărilor în curs. Prezintă un raport anual Adunării Generale, incluzând programul sau de lucru pentru ratificare. Transmite comitetelor membre sau organismelor tehnice ale ISO, exigențele, trebuințele și dorințele consumatorilor referitoare la standardizare. Reprezentarea intereselor consumatorilor la reuniunile COPOLCO este asigurată prin delegații naționale.

Secretariatul COPOLCO pregătește, cu concursul membrilor, un buletin de informare intitulat "Comunicarea consumatorilor" ce permite schimburi de informații referitoare la activitățile de standardizare curente care prezintă interes pentru consumatori pe plan internațional și național. Publicat de doua ori pe an, furnizează tendințele dezvoltării standardizării din lumea întreagă.

Prioritățile consumatorilor definite de COPOLCO sunt:

calitatea apei și aerului;

aparate casnice electronice și electrice;

servicii și dispozitive medicale;

produse destinate copiilor (jucării, materiale de joc, articole didactice );

articole pentru handicapați;

sisteme de management ale mediului;

servicii bancare;

ECO, etichetare ecologică și energie;

îmbrăcăminte și echipamente de protecție;

simboluri pentru informarea publicului (pictograme).

Obligația COPOLCO este de a se asigura, indirect, ca lucrările de standardizare în domeniile prioritare sus menționate progresează satisfăcător din punct de vedere al consumatorului, cu reprezentare adecvata a intereselor consumatorilor în organismele tehnice competente.

COPOLCO oferă cadrul schimbului de experiență în ce privește participarea consumatorilor, prin lucrările curente la ISO și CEI care vizează consumatorul, aplicarea standardelor în domeniul bunurilor de consum și orice alta problemă care prezintă interes pentru consumatori în domeniul standardizării naționale și internaționale.

Protecția consumatorilor și programele de standardizare sunt temeinice în țările industrializate unde conformitatea produselor cu criteriile tehnice și de calitate este sever controlată.

Majoritatea TC care elaborează standarde internaționale ISO au un domeniu de activitate "vertical". Fiecare TC se ocupa de un sector tehnologic specific. COPOLCO se deosebește în acest sens, domeniul său fiind "orizontal". El elaborează politica ISO asupra problemelor consumului prezentând un interes general pentru totalitatea membrilor organizației. În acest sens, el raportează direct Adunării generale.

COPOLCO este însărcinat cu promovarea, din punct de vedere al standardizării, a informației, organizării și protecției consumatorilor.

COPOLCO menține relații oficiale cu specialiștii din domeniul consumului din cadrul altor organizații. Printre cele mai importante se cuvine sa cităm IOCU (Organizația Internaționala a Uniunilor Consumatorilor), care joacă un rol important în a propune reprezentanții consumatorilor în vederea participării acestora la lucrările de standardizare ale comitetelor tehnice ISO.

4.3. Standardizarea la nivel european

Pentru asigurarea unei aplicări mai eficiente a standardelor internaționale de organismele naționale de standardizare din Europa, pe de o parte, și a armonizării standardelor naționale sau pentru elaborarea de standarde noi, pe de alta parte, au fost create organismele europene de standardizare CEN și CENELEC.

Institutele de standardizare din mai multe țări, printre care și România, au fost acceptate ca membrii afiliați ai organismelor menționate. Au dreptul sa participe ca observatori la lucrările lor și pot prelua standarde europene ca standarde naționale.

Principalele obiective urmărite de organismele europene de standardizare sunt:

programarea, finanțarea și organizarea activității de standardizare în domeniile lor specifice;

furnizarea de proiecte de standarde europene, organismelor naționale de standardizare, pentru ancheta publica și vot, conform regulilor sistemului;

asigurarea publicării standardelor europene adoptate, în cooperare cu organismele naționale de standardizare;

promovarea standardizării europene în domeniile lor specifice.

Aceste organisme elaborează standarde propriu-zise (standarde europene EN), documente de armonizare (HD) și prestandarde europene (ENV).

EN sunt elaborate de comitetele tehnice și adoptate de Biroul Tehnic al CEN/CENELEC. Regulamentul CEN/CENELEC asigură prioritate standardizării europene, afară de cea națională, prin:

obligativitatea preluării: fiecare standard european trebuie preluat ca standard național de membrii CEN/CENELEC;

obligativitatea sistării: în timpul elaborării unui standard european nu poate fi definitivat nici un proiect de standard național referitor la aceleași aspecte;

hotărârea majorității: adoptarea standardelor europene se realizează prin consens, dar poate fi luata în considerare și hotărârea majorității;

obligativitatea retragerii: standardele naționale care vin în contradicție cu cele europene trebuie retrase.

HD sunt acceptate, ca și EN, prin votul CEN/CENELEC și integrate obligatoriu în colecțiile naționale de standarde.

ENV sunt standarde cu aplicare provizorie, elaborate în domeniile în care gradul de înnoire este ridicat. Pentru a răspunde cerințelor de flexibilitate, aceste documente au un grad de obligativitate mai redus decât standardele EN și HD. După cel mult cinci ani, prestandardele trebuie transformate în standarde sau documente de armonizare, sau pot fi suprimate.

Comisia Europeana de Standardizare (CEN)

Creată în 1961, regrupează organismele naționale de standardizare din țări membre CEE și AELS. Structura CEN este aceea a unei asociații de organisme naționale de standardizare care au ultimul cuvânt pentru toate problemele referitoare la activitățile de standardizare la nivel european.

CEN se ocupa de planificarea, redactarea și elaborarea de standarde, prin intermediul unor proceduri care garantează respectarea principiilor:

deschidere și transparență: toate părțile interesate participă la programul de lucru;

consens: standardele europene sunt elaborate pe baza unui acord voluntar între părțile interesate;

angajare națională: adoptarea formală a standardelor europene este hotărâtă printr-un vot majoritar al membrilor CEN;

coerenta tehnică la nivel european și național: standardele formează un ansamblu care își asigura propria sa continuitate în beneficiul utilizatorilor, simultan la nivel european și național, prin retragerea obligatorie a standardelor naționale în contradicție.

Structura cuprinde o Adunare Generala și un Consiliu de Administrație, un sistem de coordonare a activităților tehnice organizate în principalele sectoare de activitate și organe de redactare a standardelor, cum sunt comitetele tehnice și grupele lor de lucru.

Secretariatul central furnizează structurile de coordonare centrală, în timp ce membrii naționali asigură secretariatele pentru Comitetele Tehnice. Are patru Organisme Asociate (ASBs) cărora li se încredințează redactarea standardelor în domenii specializate:

Asociația Europeana a Constructorilor de Echipamente Aerospațiale (AECMA);

Comitetul European pentru Fontă și Oțel (ECISS);

Comitetul EDIFACT al țărilor Europei de Vest ;

Centrul European pentru Sisteme Deschise (EWOS).

Administrația este finanțată de membrii naționali și prin relații contractuale legate de pregătirea standardelor mandatate de CEE și AELS. Cea mai mare parte a costului total al standardizării, care reprezintă costul expertizei necesare redactării standardelor, este suportată direct de industrie și societate.

Comisia Europeană de Standardizare în Electrotehnică (CENELEC)

Este o organizație tehnică nonprofit, structurata în conformitate cu legislația belgiană, încorporând 18 țări vest europene care, cu excepția Islandei și Luxemburgului, sunt membre ale CEI.

Activitățile de standardizare au început cu o primă întâlnire consultativă, în decembrie 1958, a celor șase membrii ai Pieței Comune sub numele de "Grupul celor șase". În 1959, a fost stabilit numele organizației CENELCOM. În 1960 ia ființă CENEL, având drept scop studierea standardelor CEI pentru a stabili măsura în care acestea sunt implementate în cele 13 țări membre. În 1973, CENEL este inclus în CENELCOM, rezultând actuala organizație CENELEC.

Își desfășoară activitatea separat, dar în strânsa legătură cu CEN care susține standardizarea neelectrotehnica și cu ETSI. Susține elaborarea de standarde în domeniul electrotehnic necesare Pieței Europene Unice, spațiului european fără frontiere.

În acest context, standardele CENELEC, elaborate și adoptate de comun acord constituie:

importante mijloace de stabilire a conformității în domenii importante (al securității);

instrumente esențiale în comerț;

pot fi importante puncte de referință pentru intermedierile publice.

CENELEC asigură stabilirea consensului pentru standardele ce sunt benefice pentru industria și comerțul european, și pentru protecția mediului și consumatorului.

Implementarea armonioasă în cele 18 țări membre este asigurată de fiecare membru în parte, în concordantă cu regulile comune ale CEN/CENELEC.

Țările membre sunt obligate să transpună în standarde naționale toate standardele CENELEC aprobate.

Prin publicarea standardelor europene, CENELEC definește condițiile de acces pe piața, atât pentru produse electrice și electronice, cât și pentru servicii în domeniul electrotehnic în Spațiul Economic European.

89% din standardele CENELEC sunt preluate direct de la CEI, majoritatea fără modificări importante, ceea ce înseamnă că sprijină crearea pieței electrotehnice în Europa, ce este deschisă furnizorilor din lumea întreagă.

CENELEC publică seria Memorando, ce conține documente de politică în problemele standardizării, și Memento, care apare de trei ori pe an și conține directivele administrative și tehnice privind contactele europene.

Toate părțile interesate sunt consultate în timpul desfășurării procedurii de aprobare a standardelor, prin implicarea în ședințele tehnice la nivel național și regional și prin anchete publice.

Adunarea Generală reprezintă nivelul cel mai înalt existent. Hotărăște toate deciziile importante și este compusă din delegațiile celor 18 comitete naționale.

Consiliul de administrație, alcătuit din opt membrii, este condus de un Președinte care supervizează lucrările efectuate în concordanță cu deciziile Adunării Generale.

Consiliul Tehnic (BT) controlează activitatea organismelor tehnice, incluzând comitetele tehnice (TCs), Subcomitetele (SCs), Proiectele de echipa (PTs), Grupurile pentru servicii speciale (BTTFs) și grupuri de lucru (BTWGs). Exista un delegat permanent din cadrul fiecarui comitet național, care decide ratificarea proiectelor de standarde pregătite de organismele tehnice, în urma voturilor naționale. Dezbate programele de lucru și organizează dezvoltarea activității de standardizare.

Reprezentanții au statut de participant sau observator la cele mai multe întâlniri ale CENELEC.

Are multe acorduri de cooperare cu asociațiile industriale europene reprezentative în domeniile lor. Aceasta înseamnă ca documentele lor pot fi folosite ca proiecte inițiale în elaborarea standardelor europene.

Institutul European de Standardizare pentru Telecomunicații (ETSI)

Cartea Verde a Comisiei Comunicațiilor Europene (CCE) publicată în 1987, menționează dezvoltarea telecomunicațiilor în Europa și identifică o serie de acțiuni în acest sens, printre care accelerarea procesului de standardizare.

Activitatea de armonizare a sistemelor naționale de telecomunicații din Europa se realizează în cadrul CEPT (Conferința Europeană a Poștelor și Telecomunicațiilor). Evoluția sectorului de telecomunicații și desfășurarea procesului de realizare a pieței unice europene au demonstrat necesitatea unei noi concepții care să ofere o eficiență sporită, un răspuns prompt la nevoile pieței și implicarea tuturor părților interesate. Directorii generali ai Poștelor și Telecomunicațiilor din cadrul CEPT au semnat, în martie 1988, actul de constituire a unui organism de standardizare independent: ETSI, creat pentru a răspunde mai bine nevoilor de standardizare promovate de CCE și CEPT.

Rolul ETSI în calitate de organism regional de standardizare constă în:

facilitarea integrării infrastructurii telecomunicațiilor;

asigurarea interoperabilității serviciilor de telecomunicații și asigurarea compatibilității echipamentelor terminale, prin care se pun bazele rețelei paneuropene de telecomunicații.

Activitatea regională a ETSI se bazează pe standarde internaționale, acolo unde acestea există. Noile tehnologii și aplicațiile lor comerciale necesita, adesea, stabilirea promptă a unor noi standarde în domeniu unde nu există standarde internaționale, ETSI elaborează standarde europene care constituie baza pentru standardele mondiale.

Ponderea cea mai mare (58,5%) o dețin membrii din categoria producători. Țările cu cei mai mulți membrii sunt Marea Britanie (87), Germania (53), Franța (48). IRS reprezentând România, a devenit membru cu drepturi depline la ETSI din noiembrie 1991.

Comisia Comunității Europene și Secretariatul AELS sunt consilieri jucând un rol activ în adunările generale și în cele tehnice.

Elaborarea standardelor are loc în comitetele tehnice. Noutatea introdusă de ETSI constă în crearea grupelor de lucru (PT). Acolo unde condițiile tehnice și politice sunt întrunite, se creează grupe de lucru chemate să răspundă unor nevoi urgente de standard. Grupele sunt alcătuite dintr-un număr restrâns de experți, din cadrul membrilor ETSI, care lucrează pentru o perioadă definită de timp, în vederea elaborării unui proiect de standarde. Costurile ocazionate de lucrările PT sunt acoperite din bugetul propriu sau furnizate de CCE atunci când problema soluționată de PT reprezintă o solicitare a CCE.

ETSI a adoptat o concepție comercială de elaborare a standardelor, care își are rădăcinile în cele mai bune practici ale industriei în conducerea proceselor și a resurselor umane. La nivel strategic, Comitetul de planificare (PAC) sfătuiește adunarea tehnică asupra structurii, conținutului și priorităților programului de lucru. Programul de lucru detaliat, definește obiectivele și scopul fiecărei lucrări, precizând succesiunea în timp a etapelor de elaborare. Pentru a monitoriza procesul de standardizare, ETSI a dezvoltat un sistem computerizat de schimb informațional care ține sub control toate detaliile programului de lucru, iar membrii ETSI sunt informați asupra întrunirilor comitetelor și subcomitetelor tehnice.

Alt element ce contribuie la creșterea eficienței activității ETSI este un proces corect de decizie. În vederea adoptării unei decizii, care să întrunească consensul membrilor ETSI, utilizează un vot caracteristic la nivelul comitetului tehnic, iar dacă rămân probleme în divergență, acestea se soluționează printr-un vot formal în adunarea tehnica.

Structura generală a ETSI cuprinde: adunarea generală (GA); adunarea tehnică (TA); comitetele tehnice (TC) și subcomitetele tehnice (STC); grupe de lucru (PT); comitete speciale; director, director adjunct și secretariat.

1. Adunarea generală (GA) este răspunzătoare pentru politica generală a institutului și ia decizia în ce privește conducerea sa. Numește directorul și directorul adjunct, alege președintele și vicepreședinții GA, adoptă statutul, regulamentul de funcționare și eventualele modificări, aproba primirea de noi membrii, aprobă raportul anual și adoptă bugetul de venituri și cheltuieli.

2. Adunarea tehnica (TA) este singura autorizată să aprobe standardele ETSI. Alte sarcini sunt legate de alegerea președintelui și a vicepreședinților TA, numirea președinților comitetelor tehnice, definirea programului de lucru, crearea și sistarea comitetelor tehnice și grupelor de lucru, aprobarea documentelor tehnice.

Membrii asociați, observatorii, consilierii și invitații la GA și TA pot sa ia parte la lucrări, dar nu au drept de vot. Deciziile se adopta prin consens fiind necesara aprobarea a minim 71% din voturile exprimate.

3. Comitetele tehnice (TC) reprezintă scheletul ETSI, locul de producere eficientă și în timp util a standardelor. Sunt 12 TC și 58 STC care actionează în patru domenii:

rețele publice: TCNA (aspecte ale rețelei), TCSPS (protocoale de semnalizare și conectare), TCTM (transmisie și multiplicare);

rețele private și rețele publice și private: TCBT (telecomunicații pentru afaceri), TCTE (echipamente terminale), ECMA TC32 (TC32 al Asociației Europene a Fabricanților de Calculatoare);

radio: TC SMG (grup special comunicații mobile), TC RES (servicii de echipamente radio), TC SES (stații de sol pentru sateliți);

generalități: TC EE (proiectarea echipamentelor), TC HF (factori umani), TC MTS (metode de încercare și specificații).

Atenția TC a fost îndreptată spre câteva domenii de importanță deosebită pentru dezvoltarea infrastructurii telecomunicațiilor:

compatibilitate electromagnetica (ECM);

echipamente terminale pentru telecomunicații;

sistem global pentru telecomunicații mobile (GSM);

sistem european de transmitere a mesajelor prin radio (ERMES);

telecomunicații europene fără fir (DECT);

rețele radio pentru arii restrânse (RLAN);

rețea digitala de servicii integrate (ISDN);

televiziune de înalta definiție (HDT);

accesul deschis la rețea (ONP);

terminale cu antena foarte mica pentru comunicații prin satelit (VSAT).

4. Grupele de lucru (PT) – 48 dintre care 29 finanțate din bugetul propriu și 19 finanțate din fondurile CCE.

5. ETSI a creat o serie de COMITETE SPECIALE cu preocupări strategice sau de coordonare a activității tehnice în domenii complexe, în care sunt implicate mai multe comitete tehnice obișnuite.

a) COMITETUL DE ANALIZA A STATEGIEI a studiat, în fiecare an un domeniu bine precizat al activității ETSI: 89/90 comunicațiile mobile, 91/92 – rețele publice, 92/93 – rețele private și condițiile tehnice pentru accesul și interoperabilitatea cu rețeaua publică. Concluziile au fost prezentate în rapoarte anuale.

b) COMITETUL DE PLANIFICARE (PAC) pentru stabilirea priorităților programului de lucru ETSI. Comitetul își prezintă recomandările sub forma de rapoarte anuale și stau la baza întocmirii programelor de lucru anuale.

c) COMITETUL DE COORDONARE și GESTIUNE A STANDARDELOR ISDN (IMCC) creat în 1991, pentru a prelua de la CENELEC lucrările de standardizare europeană asupra rețelelor digitale de servicii integrate private. În anul următor, lucrările au fost extinse și asupra rețelelor ISDN publice. Prin raportul anual, prezentat în 1993, comitetul si-a încheiat activitatea.

d) COMITETUL PENTRU DREPTURILE DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ (IPR) creat în 1991, încercând să stabilească pe baza politicii ISO și CEI o politică proprie asupra drepturilor de proprietate intelectuală.

e) COMITETUL TEHNIC MIXT (JTC), înființat în 1990, realizează legătura ETSI-EBU (Uniunea Europeana de Radiodifuziune), având rol în stabilirea unor standarde pentru sistemele de difuziune, televiziune, radio și alte servicii similare. Standardele se referă la transmisia primară a programelor, la cea secundară și la echipamentul pentru realizarea transmisiei. Strânse legături cu CENELEC.

f) COMITETUL DE LEGATURA DINTRE PROGRAMELE ECMA și ETSI (JEEC) are responsabilități în coordonarea programului de standardizare ETSI și ECMA conform MIT-05 (Memorandumul nr.5 asupra tehnologiei informației), evitând suprapunerea temelor. Prezintă în adunarea tehnică, o dată la doi ani, un raport tehnic. Reprezintă interesele Asociației Europene a Producătorilor de Calculatoare în domeniul sistemelor de comunicare.

g) GRUPUL DE EXPERTI ÎN DOMENIUL SECURITĂȚII (SAGE) elaborează rapoarte conținând specificații cu caracter confidențial, proiecte de standarde în domeniul algoritmurilor de criptografiere și a protocoalelor specifice pentru prevenirea fraudei și a accesului persoanelor neautorizate în rețelele publice și private de telecomunicații.

6. Rolul SECRETARIATULUI este de a conduce mersul elaborării standardelor, punând la dispoziția membrilor servicii și facilități care să susțină activitatea tehnică în sensul producerii, în timp util, a standardelor solicitate. Are sediul la Sophia Antipolis, în sudul Franței și numără 77 angajați permanenți, provenind din 10 țări. Activitatea este împărțită între cele cinci departamente:

coordonarea și managementul programelor de lucru (CPM);

managementul proiectelor și susținerea PC (PMC);

editarea și aprobarea standardelor (ESA);

administrativ (ADM);

servicii de schimb informațional (IES).

Este condus de un DIRECTOR, secondat de un DIRECTOR ADJUNCT. Directorul reprezintă interesele institutului în toate situațiile, controlează conducerea și planificarea secretariatului și modul de administrare a TA și GA. Directorul adjunct răspunde de problemele juridice și negocierile cu CEN și CENELEC.

În concepția ETSI noțiunea de standardizare nu este percepută ca o introducere forțată a unor specificații tehnice impuse de o autoritate centrală, ci ca o înțelegere continuă a cerințelor vieții, stabilirea consensului între părțile interesate, susținerea cu argumente tehnice a consensului între părțile interesate, stabilind astfel un standard utilizat de toți factorii.

Apare normal ca o tema sa fie propusă pentru standardizare de un membru ETSI care a identificat o necesitate din partea pieței. Orice membru ETSI are dreptul de a propune teme de standardizare conform necesitaților sale. Singura limitare a numărului de teme propuse de un membru ETSI stă în resursele ce pot fi alocate soluționării temei.

Membrul ETSI face propunerea de tema de standardizare într-un STC, încercând sa trezească interes față de valabilitatea necesității de a produce un standard european în domeniu. După aprobarea propunerii la nivel de TC, aceasta este supusă aprobării adunării tehnice.

Propuneri de teme de standardizare pot veni și de la consilierii ETSI: CCE și Secretariatul AELS, care au rol activ în identificarea nevoilor actuale și de perspectivă ale pieței cuprinse în politica lor generală. Aceste propuneri sunt recepționate și urmărite de secretariat sub numele de lucrări comandate. Costurile ocazionate de lucrările la temele comandate sunt suportate de propunători. Temele comandate nu depășesc 1/6 din totalul temelor din programul de lucru pentru un an.

După aprobarea în TA a temelor de lucru, intră în acțiune DEPARTAMENTUL PENTRU COORDONAREA și MANAGEMENTUL PROGRAMELOR DE LUCRU (CPM), ce are trei sarcini principale: susținerea programului de lucru (EWP), managementul grupelor de lucru (PT) și managementul temelor comandate de CCE și AELS. CPM prelucrează și asamblează temele aprobate de TA realizând un tot unitar. Programul de lucru EWP, care cuprinde etapele și termenele de realizare a lucrărilor în vederea soluționării temei. Temele cele mai urgente sunt soluționate în PT unde lucrează experți selecționați pe baza propunerilor făcute de membrii ETSI.

Departamentul MANAGEMENTUL PROIECTELOR și SUSȚINEREA COMITETELOR (PMC) este noua titulatură a departamentului Organizare Tehnică, preluată conform recomandărilor primite cu ocazia auditului extern din 1992, concomitent cu modificări de structură și proceduri. Atribuții principale:

asigură legătura între președinte și TC și STC;

managementul întrunirilor ETSI;

gestionarea resurselor pentru proiectele din programul de lucru prin comitetul de coordonare și managementul rețelelor digitale ale serviciilor integrate (IMCC);

elaborarea procedurilor de lucru pentru adunările tehnice;

cooperarea cu organismele externe.

Oferă suport practic TC și STC, mai ales președinților și secretarilor. Sunt create condiții propice ce permit delegaților la întruniri să-și concentreze eforturile asupra obiectului muncii lor; precizarea specificațiilor tehnice care vor deveni standard european în domeniul telecomunicațiilor. Departamentul este răspunzător și pentru coordonarea temelor din programul de lucru cu teme de standardizare desfășurate în alte organisme: CEN, CENELEC, EBU, ECMA. Se ocupă și de coordonarea acțiunilor comune CCE/AELS pe teme generale.

ETSI are statut de observator în consiliul EOTC (Organizația Europeană pentru Încercări și Certificări). Legătura se realizează prin TC MTS (Metode de încercări și specificații).

ETSI a stabilit relații de colaborare cu ISO și CEI prin comitetul tehnic mixt 1 (ISO/CEI-JTC 1), pentru coordonarea temelor de standardizare în domeniul telecomunicațiilor.

În 1990 a fost creat un organism de cooperare tripartită (SUA, Japonia, ETSI) interregională – ITSC – la care au aderat ulterior Canada, Australia și Coreea. Domeniile de interes comun abordate au fost banda de difuziune pentru rețelele digitale ale serviciilor integrate, rețelele inteligente, telecomunicațiile personale universale, managementul rețelelor de telecomunicații.

CCIT a creat un grup ad-hoc, GSMM, pentru managementul elaborării standardelor globale și grupul EDH pentru promovarea transportului electronic al documentelor între organismele de standardizare și în interiorul acestora. Grupul GSC de colaborare în domeniul standardelor globale CCITT/ETSI a preluat serviciile celor doua grupuri GSMM și EDH.

Sarcina principală a departamentului EDITARE și APROBARE STANDARDE (ESA) constă în prelucrarea proiectelor de standard pornind de la forma inițială aprobată în TC până la forma finală aprobată prin votul organismelor naționale de standardizare (NSO).

Procesul de aprobare a standardelor cuprinde etapele:

editarea tehnică a proiectului de standard elaborat în TC (STC) de secretariat (patru săptămâni);

ancheta publică (PE) și centralizarea rezultatelor votului (17 – 21 săptămâni);

în urma observațiilor primite în faza de anchetă publică, pregătirea unei versiuni corectate a proiectului de standard (doua săptămâni);

vot național – V (opt săptămâni);

aprobarea standardelor ETSI sau I-ETS.

În vederea stabilirii punctului de vedere național asupra documentelor elaborate de ETSI, în 1992, a fost constituit Comitetul Național Român pentru ETSI (CNR-ETSI) și trei TC corespunzător celor 12 TC ETSI:

CT 267 "Sisteme și echipamente de telecomunicații" pentru ETSI-TC TE TM, EE, MTS;

CT 268 "Servicii și rețele de telecomunicații" pentru ETSI-TC BT, NA, SPS, HF, ECMA;

CT 269 "Sisteme și echipamente de radiocomunicații" pentru ETSI-TC RES, GSM, SES, JTC.

CNR-ETSI are secretariatul în IRS, iar președenția este asigurata de Ministerul Comunicațiilor.

Organizarea CNR-ETSI s-a făcut în scopul asigurării participării specialiștilor români în telecomunicații la elaborarea standardelor europene de profil. Proiectele de standarde ETSI sunt circulate in faza de anchetă publică (PE) și de vot național (V) în cele trei CT. Pe baza punctului de vedere exprimat de specialiștii în domeniu, stabilit prin consens în cadru ședințelor de analiză și transmis secretariatului CNR-ETSI, se complementează și transmite punctul de vedere național asupra documentelor ETSI în cauză. Respectând Statutul și Regulile de procedura, ETSI urmărește armonizarea standardelor naționale cu cele europene în domeniul comunicațiilor, răspunde pentru standardelor ETSI în România și pentru interpretarea conținutului acestora.

Departamentul ADMINISTRATIV (ADM) supraveghează relațiile dintre membrii ETSI, fiind responsabil pentru lucrările curente ale secretariatului: evidența membrilor, problemele financiare, resursele umane, administrarea spațiilor de lucru, organizarea adunărilor generale și tehnice, vânzarea documentelor ETSI (se face conform înțelegerii între ETSI și NSO).

Departamentul de SCHIMB INFORMATIONAL (IES) asigură infrastructura și serviciile pentru procesarea electronica a datelor între Secretariat și membrii ETSI, și între ETSI și organismele externe. Are acces la serviciile computerizate centrale la care este conectat, având la dispoziție informații de ultima oră asupra realizărilor din domeniul standardizării. Principalele sarcini ale IES:

alegerea și achiziționarea celor mai adecvate calculatoare și programe pentru elaborarea standardelor;

dezvoltarea aplicațiilor care să permită managementul activității ETSI;

asigurarea suportului pentru hardul și softul utilizat în institut, inclusiv organizarea unor cursuri de pregătire a personalului privind activitatea de procesare electronică a datelor și documentelor;

difuzarea informațiilor ETSI în forma electronică.

În ultimul timp, au apărut, cereri suplimentare pentru manipularea electronică a documentelor (EDH) și schimbul electronic de date (EDI).

În 1992, în cadrul secretariatului a fost creat GRUPUL CALITATE cu sarcini precise în concepția și implementarea unui sistem al calității proprii ETSI. Obiectivul final l-a constituit atingerea în 1995 a sistemului calității totale (TQS). S-a întocmit și un program pentru conducerea calității cu capitolele:

implementarea conducerii calității totale;

conducerea proceselor;

consolidarea sistemului de conducere a calității;

program de pregătire a personalului;

desfășurător pentru sistemul de măsurare a calității.

4.4 Relația dintre standardul ISO 9001:2000 și standardul ISO 14001:1996.

Potrivit unor opinii, standardele ISO seria 14000 reprezintă rezultatul translatării în domeniul managementuluoi de mediu a „filozofiei calității”, definite de standardele ISO 9000.

Ținând seama de creșterea importanței caracteristicilor ecologice ale produselor și rezultatelor acestora, se apreciază că, în perspectivă, tot mai multe organizații vor fi interesate să implementeze un sistem de management de mediu și să obțină certificarea conformității cu modele care se bucură de o largă recunoaștere la nivel regional sau internațional.

Standardele internaționale ISO 9000 sunt standarde generale, care conțin cerințe referitoare la sistemul de management al calității organizațiilor și recomandări privind îmbunătățirea performanțelor acestora.

Urmare celei de-a doua revizii care au avut loc în anul 2000, familia de standarde ISO 9000 cuprinde patru standarde de bază, însoțite de un număr de rapoarte tehnice:

● ISO 9000 Sisteme de management al calității. Principii de bază și vocabular;

● ISO 9001 Sisteme de management al calității. Cerințe;

● ISO 9004 Sisteme de management al calității. Ghid pentru îmbunătățirea performanțelor;

● ISO 10011 Ghid pentru auditarea sistemelor de management al calității.

Prin această structură s-a avut în vedere simplificarea familiei ISO 9000 și asigurarea unei mai bune adaptări la cerințele diferitelor categorii de utilizatori, astfel încât standardele să devină un instrument eficient pentru creșterea capacității concurențiale a organizațiilor prin :

■ definirea unui singur model de asigurare externă a calității( ISO 9001);

■ definirea unui model de asigurare internă a calității, orientat spre TQM (ISO 9004);

■ structurarea elementelor sistemului de management al calității în cadrul ambelor modele

■ orientarea politicii calității către îmbunătățirea continuă a proceselor organizației și rtezultatelor acestora, asigurându-se compatibilitatea cu celelalte politici sectoriale ale organizației, în cadrul politicii sale generale;

■ asigurarea unui sistem informațional eficient, care să permită evaluarea riguroasă a gradului de îndeplinire a obiectivelor referitoare la calitate și îmbunătățirea continuă a rezultatelor obținute;

■ accentul se pune pe eficacitatea proceselor în mai mare măsură decât pe documentarea acestora;

■ facilitarea procesului de autoevaluare a măsurii în care sunt îndeplinite cerințele prevăzute de standardele ISO 9000;

■ asigurarea unei compatibilități sporite cu standardele ISO 14000 referitoare la managementul de mediu.

Standardele ISO 14000 referitoare la sistemele de management de mediu sunt standerde generale, destinate pentru ținerea sub control a impactului proceselor organizației în ansamblu, asupra mediului.

Ele definesc modele de sisteme de management de mediu, care pot fi implementate de o organizație în scopuri interne sau externe. Totodată, oferă instrumentele necesare pentru evaluarea conformității sistemului de management de mediu cu referențialul ales, evaluarea performanței de mediu, analiza preliminară și evaluarea de mediu a amplasamentelor organizației.

Standardele ISO 14000 referitoare la sistemele de management de mediu au fost astfel concepute încât să poată fi aplicate de orice organizație, indiferent de zona geografică sau de mediul socio-cultular în care își desfășoară activitatea.

Standardul ISO 14001 prevede cerințe referitoare la sistemul de management de mediu, aplicabile oricărei organizații care urmărește:

● implementarea și îmbunătățirea sistemului de management de mediu;

● asigurarea conformității sistemului cu politica sa de mediu;

● demonstrarea conformității sistemului cu acest standard;

● certificarea/înregistrarea sistemului de management de mediu;

● realizarea unei auto-evaluări sau declararea pe proprie răspundere a conformității sistemului cu acest standard.

Cerințele prevăzute de standardul ISO 14001 sunt integrabile în sistemul de management de mediu existent al organizației. Elementele acestui sistem pot fi astfel adaptate, încât să se asigure conformitate cu cerințele standardului menționat.

Pe de altă parte, modalitatea concretă de aplicare a standardului depinde de o serie de factori, printre care politica de mediu a organizației, natura activităților sale, condițiile concrete în care funcționează.

Standardul ISO 14001 nu stabilește cerințe privind performanța de mediu și aplicarea lui nu garantează, în sine, obținerea unor rezultate optime în domeniul managementului de mediu. De asemenea, nu conține cerințe cu privire la managementul securității muncii.

Structurarea elementelor sistemului de management de mediu, prevăzute de standardul ISO 14001, s-a realizat urmând etapele ciclului PEVA (planifică-execută-verifică-acționează), subliniindu-se, astfel, necesitatea îmbunătățirii continue a tuturor proceselor pe care le implică un asemenea sistem.

Implementarea unui sistem al calității, conform standardelor ISO 9000, facilitează ținerea sub control a proceselor organizației, generând încredere în capacitatea acestora de a oferi în mod constant produse conforme specificațiilor. Prin acest sistem organizația se raportează la clienții săi, urmărind satisfacerea cerințelor acestora, referitoare la calitate, cerințe definite în cadrul unor relații contractuale.

În schimb, implementarea unui sistem de management de mediu, potrivit standardului ISO 14001, facilitează minimizarea impactului de mediu al proceselor organizației, răspunzând, astfel, unei sfere mai largi de interese și exigențelor în continuă creștere ale societății în ansamblu, referitoare la protecția mediului.

O serie de diferențe apar și în modul de structurare a elementelor sistemului și în accentul pus pe anumite aspecte în implementare.

Astfel, elementele sistemului de management de mediu sunt structurate urmând etapele ciclului PEVA (planifică-execută-verifică-acționează), punându-se accentul pe îmbunătățirea continuă a proceselor. Acest mod de structurare nu se regăsește în cazul elementelor sistemului calității, definite de standardele ISO 9000.

Pentru asigurarea îmbunătățirii continuie a sistemului de management de mediu, în viziunea standardului ISO 14001, punctul de plecare îl reprezintă definirea politicii și obiectivelor referitoare la mediu. Această politică trebuie să conțină în mod explicit angajamentul conducerii de vârf, față de publicul larg, privind asigurarea îmbunătățiririi continue a sistemului, astfel încât să se prevină efectele negative ale activității asupra mediului.

În același scop, accentul se pune pe comunicarea internă și externă, în schimb, în cazul standardelor ISO 9000 accentul cade pe ținerea sub control a proceselor, în principal, prin documentarea lor riguroasă.

Cu toate diferențele menționate, cele două serii de standarde sunt compatibile la nivelul principiilor de bază, categoriilor de standarde stabilite în cadrul lor și în ceea ce privește definirea cerințelor referitoare la elementele sistemului.

În tabelul următor vom identifica raporturile existente între cele două standarde prezentate mai sus:

Sursa:ASRO

CAPITOLUL V

Auditarea Sistemului de Management al Calității la Societatea Comercială DELTACONS S.A. conform SR EN ISO 9001:2001

Auditul calității reprezintă, conform standardului ISO 8402,

o examinare sistematică și independentă, efectuată pentru a determina dacă activitățile și rezultatele lor, referitoare la calitate, corespund dispozițiilor prestabilite, dacă aceste dispoziții sunt efectiv implementate și corespunzătoare pentru realizare obiectivelor.

Ca parte a unui sistem, auditul este sistematic din punct de vedere al modului în care este organizat și realizat. De aceea, auditul trebuie să aibă ca suport managementul și politica pentru calitate al eorganizației.

Auditul examinează scopul, intenția sistemului calității, precizat în documentele acestuia- manualul calității, proceduri. De aceea, auditul va examina ce se intenționează prin funcționarea sistemului calității și apoi țelul în raport cu cerințele standardelor care au fost utilizate la proiectarea sistemului. De asemenea, auditul trebuie să stabilească măsura în care a fost pus în practică ceea ce sța intenționat la proiectarea sistemului calității.

În contextul preocupărilor actuale de implementare a unor sisteme ale calității, potrivit standardelor din familia ISO 9000, auditul este considerat un instrument esențial pentru realizarea obiectivelor întreprinderii, în acest domeniu.

Scopul principal al auditului calității este de a evalua acțiunile corective necesare pentru eliminarea deficiențelor și posibilitățile de îmbunătățire a sistemului calității întreprinderii, a proceselor sale, a produselor și serviciilor pe care le oferă.

Pe de altă parte certificarea sistemelor calității, a cărei importanță a crescut în ultimii ani, presupune efectuarea unor audituri ale acestor sisteme, în raport cu standardele internaționale și europene, aplicabile în domeniu.

Auditurile sistemelor calității sunt efectuate în următoarele scopuri principale:

determinarea conformității elementelor sistemului calității cu cerințele specificate în documentele de referință (standarde sau alte documente normative aplicabile);

determinarea eficacității sistemului calității privind realizarea obiectivelor stabilite în domeniul calității;

îmbunătățirea sistemului calității întreprinderii auditate;

satisfacerea unor cerințe reglementare;

înregistrarea (certificarea) sistemului calității întreprinderii auditate.

Un audit se desfățoară parcurgând două mari etape succesive.

Prima etapă constă în evaluarea documentelor sistemului calității zonei auditate. Acestă etapă este necesară pentru a se constata dacă sistemul calității ale cărui elemente sunt descrise în documente este în acord cu standardul de referință ales.

A doua etapă constă în vizitarea zonei, cu scopul de a se constata măsura în care practica curentă din zona auditată este în acord cu prevederile din documentele sistemului calității și norma model de referință.

Auditarea sistemului de management al calității la Societatea Comercială Deltacons S.A. a fost realizată din partea Societății Române de Asigurare a Calității. Această activitate a urmărit analiza și controlul următoarelor obiective:

.

1.DOCUMENTAȚIA SMQ :

Se verifică dacă există:

Politica referitoare la calitate;

Obiectivele calității;

Manualul calității;

Proceduri documentate cerute de SMQ;

Proceduri de proces – aferente cerințelor SMQ;

Proceduri de proces specifice activităților organizației,

După care:

Se verifică dacă sunt difuzate pe bază de liste de difuzare;

Se verifică dacă aceste documente au fost prelucrate (dacă există proces verbal de instruire);

Se verifică dacă există o listă a documentelor in vigoare;

Se verifică dacă există lista documentelor de proveniență externă;

Se verifică in toate compartimentele:

* dacă există o listă a formularelor in vigoare,

* dacă se utilizează formularele in vigoare.

2. RESPONSABILITATEA MANAGEMENTULUI

2.1 Politica referitoare la calitate

Se evaluează:

Dacă a fost difuzată pe bază de listă de difuzare;

Se notează numărul listei si data (Procesul verbal de instruire);

Se notează în lista de notații din timpul auditului (numele și

prenumele persoanei auditate, daca este afișată politica).

2.2 Planificare

Se evaluează:

Dacă există organigrama aprobată și datată;

Dacă organigrama este corespunzatoare si dacă este dublată de decizii și fișe de post (Regulamentul de organizare și funcționare).

2.3 Analiza efectuată de management

Se evaluează:

Dacă există proces verbal de analiză;

Daca există în procesul verbal date de intrare – ieșire pentru aceasta.

3 MANAGEMENTUL RESURSELOR

Se evaluează:

Dacă sunt asigurate toate resursele;

Dacă există plan anual de instruire;

Dacă este realizat atunci se controlează dacă este numerotat, datat precum și felul actului;

Dacă sunt dovezi de instruire;

Dacă există organigramă , decizii și fișe de post cu sarcini și atribuții și în domeniul calității;

Dacă sunt documente privind infrastructura si mediul de lucru specifice organizației.

4 PRODUCȚIE ȘI FURNIZARE DE SERVICII

4.1 Planificarea realizării producției-serviciului

Se evaluează:

Dacă există un plan al calității pentru fiecare produs – serviciu în execuție;

Dacă sunt asigurate resursele – financiare, materiale, tehnice, tehnologice, etc.

4.2 Procese referitoare la relația cu clientul

Se evaluează:

Dacă există o evidența a ofertelor , contractelor , comenzilor;

Dacă există "Registru de oferte – contracte – comenzi"

Dacă există "Fișa de analiză oferte – contracte – comenzi"

4.3 Proiectare și dezvoltare

Se evaluează:

Dacă este o planificare a proiectării unui obiectiv;

Dacă există dovezi (plan de proiectare);

Dacă sunt stabilite date de intrare si ieșire;

Dacă proiectarea a fost analizată și corespunzător procesul verbal al comisiei tehnice de evaluare;

Dacă proiectele sunt verificate de un proiectant autorizat;

Dacă este verificat de verificatorul de proiect atestat de Ministerul Lucrărilor Publice;

Dacă sunt modificări la proiect;

Dacă proiectul a fost validat respectiv procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor (final).

4.4 Aprovizionare

Se evaluează:

Dacă există "Lista de furnizori acceptați" pentru: materiale, servicii, subcontractanți de lucrări;

Dacă se intocmește pe bază de dovezi concrete respectiv criterii de evaluare, chestionare de evaluare, de aici rezultând selecția subcontractanților și Lista Furnizorilor Acceptabili;

Dacă aprovizionarea se face pe bază de "Referate de necesitate";

Dacă este decizie a comisiei de recepție;

Dacă există notă de recepție și constatare de diferențe completată si cu precizarea certificatului de calitate si / sau alt document însoțitor in domeniul calității produsului procurat si recepționat.

4.5 Proprietatea furnizată de client

Se evaluează:

Dacă există o evidență a proprietății furnizate de client;

eticheta privind proprietatea furnizată de client in depozite / la procesare;

Procesul verbal la recepția lucrărilor .

4.6 Identificare și trasabilitate

Se evaluează:

Dacă există elemente de trasabilitate.

4.7 Păstrarea produsului

Se evaluează:

Dacă există decizie a comisiei de recepție;

Dacă s-a întocmit nota de recepție și constatare de diferențe;

Dacă marfa este etichetată si aranjată (se verifică rafturile) – pe loturi de recepție;

4.8 Controlul dispozitivelor de măsurare și monitorizare.

Se evaluează:

Dacă există o evidență a dispozitivelor de măsurare și monitorizare;

Dacă există un plan de verificare metrologică;

Dacă există un dosar cu verificări metrologice;

Dacă este etichetat fiecare dispozitiv de măsurare și monitorizare privind valabilitatea verificarii metrologice.

. 5 MASURARE, ANALIZĂ ȘI ÎMBUNĂTĂȚIRE

5.1 Satisfacția clientului .

Se evaluează:

Dacă sunt documente privind satisfacția clientului.

5.2 Audit intern

Se evaluează:

Dacă există plan anual de audit;

Dacă există program de audit;

Dacă există documente de audit, respectiv:

* notificare de audit,

* chestionar de audit,

* rapoarte de neconformități și / sau observații,

* raport de audit,

* lista de difuzare documente de audit,

Dacă sunt realizate auditurile.

5.3 Monitorizarea și măsurarea proceselor/produselor.

Se evaluează:

Dacă se aplică:

* la primire (comisii de recepție – nota de recepție și constatare de diferențe)

* pe flux: – plan de asigurarea calității,

– plan de masurări și monitorizări.

* la final

5.4 Controlul produsului neconform

Se evaluează:

Dacă există rapoarte de neconformitate (RNC)

Dacă există Registru de neconformități.

5.5 Analiza datelor

Se evaluează:

Dacă sunt documente privind analiza datelor.

5.6 Acțiune corectivă/preventivă

Se evaluează:

Dacă există rapoarte de acțiuni corective / preventive;

Dacă există Registru de neconformități .

În final, pe baza documentației întocmite pe parcursul auditului, auditorul șef propune comitetului tehnic, acordarea certificării Sistemului de Management al Calității sub forma SR EN ISO 9001/2001.

CONCLUZII

Asigurarea calității si ridicarea continuă a calității produselor constituie scopul principal al activității de standardizare într-o economie de piață.

Prescripțiile de calitate, incluse în standarde, țin seama de cuceririle științei si tehnicii, iar aplicarea acestor prescriptii de întreprinderile producătoare care contribuie la perfecționarea continuă a procesului de producție si livrarea unor produse de calitate superioară.

Standardizarea prezintă avantaje atât pentru producatorii, cât și pentru consumatorii de marfuri. Ea favorizează accelerarea mecanismului de vânzare – cumparare pe piața internă si externă, deoarece în standarde calitatea produselor este complet definită.

Importanța standardizării rezultă din obiectivele generale ale acesteia care se referă la:

● asigurarea si ridicarea calitatii produselor si serviciilor în corelație cu protecția consumatorului si a mediului înconjurator;

● raționalizarea economică;

●facilitarea schimburilor de mărfuri si informații tehnico stiințifice, pe piața internă si internațională.

Standardele joacă un rol extrem de important în protecția consumatorilor, deoarece ele iau în considerare condițiile de securitate, de utilizare, de fiabilitate, de compatibilitate cu alte produse, de aptitudine de utilizare prevazută, de calitate si are în vedere impactul asupra mediului înconjurator.

Standardele sunt realizate ca documente tehnice, dar obiectivele lor se adresează în ultima instanță omului.

Standardele îi ajuta să se bucure de mediul înconjurator si să-l utilizeze protejându-l în acelasi timp, sa obțină bunuri durabile pe măsura posibilităților lor, să-și desfășoare activitățile zilnice în deplină securitate, cu minim de munca manuală si cu eficiența maximă, sa dispună de un limbaj comun pentru a comunica rapid si să aibă libertatea de a utiliza si de a-și schimba produsele dincolo de propriile frontiere.

Ținând seama de importanța standardizării în contextul economic actual, în tot mai multe țări au fost luate măsuri la nivel guvernamental, vizând stimularea unei activitati pe plan național, cât si participarea țărilor respective la activitatea de standardizare regională si internațională.

Un rol important în domeniul standardizarii îl au organismele de standardizare, guvernamentale sau neguvernamentale, printre care loc aparte ocupa Oraganizația Internațională de Standardizare, a carei activitate se concretizeaza în:

● organizarea coordonarii si unificarea standardelor nationale;

● elaborarea de standarde internaționale, continând prescripții comune, susceptibile de a fi utilizate la nivel național si internațional;

● cooperarea cu alte organisme internaționale, în domeniul elaborarii standardelor.

Integrarea problematicii protecției consumatorilor în activitatea de standardizare internațională este realizată cu sprijinul COPOLCO, Comitetul ISO pentru politica consumatorului, care are ca obiective prioritare informarea, formarea si protecția consumatorilor, precum si facilitarea schimburilor de experientă privind participarea consumatorilor la activitatea de standardizare natională si internațională.

În domeniul asigurării calitații, ISO a elaborat standardele ISO seria 9000. Ele au fost adoptate în numeroase țări și sunt aplicate de mii de întreprinderi din sectorul de stat si particular. Sunt standarde generale ce conțin recomandări privind managementul calității si cerințe pentru asigurarea calitații. Descriu elementele sistemului calității, fară să specifice cum să fie implementate de o anumită întreprindere. Modalitatea concretă de proiectare si aplicare a unui sistem al calității depinde de obiectivele, produsele, procesele si practicile specifice fiecărei întreprinderi.

Recent, au căpătat importanță deosebita problemele referitoare la mediul înconjurator, deoarece pot constitui bariere în calea comerțului internațional. Prin urmare, în cadrul ISO a fost înfiintat comitetul tehnic TC 207 pentru probleme de management ale mediului. Este format din subcomitete tehnice ce cuprind sisteme de management ale mediului, ecoauditarea, ecoetichetarea, evaluarea performantelor în domeniul mediului, analiza ciclului de viata si termeni si definitii. Astfel, au fost elaborate proiectele de standarde internaționale (DIS) ISO seria 14000, referitoare la managementul mediului si auditul de mediu.

Pe plan european, organismele de standardizare CEN, CENELEC și ETSI, urmăresc:

programarea, finanțarea si organizarea activității de standardizare în domeniile lor specifice;

furnizarea de proiecte de standarde europene, organismelor naționale de standardizare, pentru ancheta publică si vot;

asigurarea publicarii standardelor europene adoptate, în cooperare cu organismele naționale de standardizare;

promovarea standardizării în domeniile lor specifice.

În scopul asigurării unei baze unitare pentru acreditare, organismele europene de standardizare CEN si CENELEC au elaborat standardele EN seria 45000. Aplicarea lor este obligatorie în țările Uniunii Europene si ale Asociației Economice a Liberului Schimb. Au fost adoptate si de România, ca standarde naționale, în 1993.

În cadrul Uniunii Europene, a fost elaborată "Cartea Verde cu privire la dezvoltarea standardizării europene", document consultativ ce se adresează tuturor parților interesate. Scopul principal al acesteia este de a atrage atenția producătorilor și utilizatorilor de produse industriale, atât din sectorul public, cât si privat, asupra semnificației strategice a standardizării europene pentru realizarea pieței interne.

Al doilea scop este de a accelera adoptarea standardelor europene, mai ales a celor cerute de aplicarea legislației CEE referitoare la produse.

Al treilea obiectiv este de a stimula dezbaterea problemei cunoașterii modului cum se asigură dinamismul si stabilitatea standardizării europene pe termen lung, pentru ca această activitate, importantă din punct de vedere economic, să fie menținută la nivelul impus de următorul deceniu.

Organizarea activității de standardizare la nivel național, prin crearea unui cadru instituțional corespunzător, este importantă din doua considerente:

● un organism național de standardizare este absolut necesar pentru coordonarea activitaților de standardizare desfășurate într-o țară;

● organismele naționale de standardizare ocupă un loc important în ansamblul activităților mondiale de standardizare.

Organismul național de standardizare poate fi guvernamental sau neguvernamental. Standardele naționale pot fi elaborate în cooperare cu alte organizații (asociate). Organismul de standardizare poate opta pentru preluarea în colecția națională a unor standarde regionale sau internaționale. În țările Uniunii Europene, preluarea standardelor EN în colecțiile naționale este obligatorie, dar aplicarea lor ramâne voluntară.

În ultimii ani, s-au produs transfomări importante în standardizarea româna. Prin noua legislație, s-a schimbat statutul standardelor, peste 96% devenind standarde voluntare (neobligatorii), s-a stabilit o metodologie de lucru identică cu cea practicată în standardizarea internațională și au fost adoptate primele standarde identice cu standardele ISO, CEI, EN. Au fost înregistrate marcile SR si SR-S de conformitate cu standardele române, iar Asociația Romănă de Standardizare a capătat noi atribuții privind coordonarea Sisitemului Național de Certificare a Calității.

Toate acestea constituie numai un început al drumului către transformarea standardizării române într-o activitate modernă si performantă. Sunt avute în vedere atât aspecte conceptuale, cât și de organizare a activității de standardizare.

Necesitățile actuale ale pieței mondiale au impus, printre obiectivele strategice ale standardizării din România:

● rapiditatea și eficiența sistemelor promovate;

● calitatea si coerența standardelor;

● pertinența serviciilor față de necesitățile pieței.

Ca urmare, se are în vedere reducerea ciclului de elaborare a standardelor prin:

micșorarea decalajului între aprobarea standardelor internaționale sau europene si adoptarea lor ca standarde române;

scurtarea perioadei între aprobarea standardelor române si momentul în care acestea devin disponibile, perioada care în prezent este mult prea mare.

Standardele naționale pot constitui impedimente în calea comerțului și pot furniza o bază pentru protecționismul comercial. Prin dezvoltarea standardelor regionale aceste impedimente sunt eliminate, așa cum se întâmplă în Europa. Ar fi lipsită de sens însă realizarea complicatului proces de armonizare a standardelor naționale pornind exclusiv de la cerințele piețelor regionale, deoarece o îmbunătățire reală a comerțului mondial și a transferului de tehnologie are loc prin alinierea standardelor naționale și regionale la standardele internaționale.

Pe măsură ce lumea devine interconectată la nivel economic, toate țările vor avea nevoie de un regim echitabil și transparent de reguli pentru a-și administra interdependența. Acest lucru va necesita o implicare totală în procesul de proiectare și de folosire a regulilor multilaterale, pentru a reflecta interesele proprii.

În lumea standardelor, activitățile regionale și-au mărit numărul o dată cu încheierea acordurilor comerciale regionale. Pe parcurs ce munca depusă de organismele regionale de standardizare a contribuit la standardizarea internațională, acestea au trebuit să facă toate eforturile pentru a evita dublarea sau scăparea din vedere a activității efectuate de organismele de standardizare internaționale relevante. Având în vedere acest lucru se impune întărirea cooperării și coordonării dintre organismele de standardizare la nivel internațional, regional și național.

Astăzi evoluția standardizării și aplicării sale, atât în ceea ce privește conținutul, cât și domeniul de utilizare se manifestă atât prin modificarea comportamentului celor mai tradiționali operatori ai standardizării (întreprinderile, administrația și laboratoarele), cât și prin apariția unor factori, cum sunt consumatorii, sindicatele, colectivele locale și consultanții.

Scopul final al creării unui sistem global al standardizări este adoptarea de standarde armonizate și politici de reglementare concertate în întrega lume, ceea ce va face ca produsele să fie aprobate o singură dată și acceptate peste tot.

BIBLIOGRAFIE