Standardele Minime Pentru Primirea Solicitantilor de Azil

Directiva 2003/9/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 de stabilire a standardelor minime pentru primirea solicitanților de azil în statele membre are drept scop asigurarea unor condiții de primire corespunzătoare și comparabile în Uniune. Astfel, se asigură protecția drepturilor lor fundamentale, iar solicitanții sunt descurajați să se deplaseze către statele membre UE mai generoase. Directiva specifică faptul că solicitanții trebuie informați atât cu privire la drepturile lor și la beneficiile pe care le pot solicita, cât și la obligațiile pe care trebuie să le respecte. Directiva menționează lucrurile care trebuie asigurate la sosire, de exemplu cazare, masă, îmbrăcăminte și bani de buzunar. De asemenea, directiva se referă la aspecte precum libertatea de circulație (de regulă, statele membre UE trebuie să le permită solicitanților libertatea de a circula pe teritoriul lor), unitatea familiei, accesul în anumite condiții la piața muncii și la formarea profesională, asigurarea asistenței medicale și psihologice și dreptul de acces la sistemul educațional pentru copii. Reguli speciale se aplică persoanelor cu nevoi speciale (minori, persoane cu handicap, bătrâni și victime ale torturii).

Elementele cele mai importante pentru lucrătorii poliției de frontieră vizează următoarele aspecte: Articolul 3: Domeniul de aplicare:

(1) Prezenta directiva se aplica tuturor resortisantilor tarilor terte si apatrizilor care depun o cerere de azil la frontiera sau pe teritoriul unui stat membru, cat timp acestia sunt autorizati sa ramana pe teritoriul respectiv in calitate de solicitanti de azil, precum si membrilor familiilor acestora, in cazul in care sunt inclusi in cererea de azil respectiva, in conformitate cu legislatia interna. 

(2) Prezenta directiva nu se aplica cererilor de azil diplomatic sau teritorial prezentate reprezentantelor statelor membre. 

(3) Prezenta directiva nu este aplicabila atunci cand se aplica Directiva 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protectiei temporare, in cazul unui aflux masiv de persoane deplasate si masurile de promovare a unui echilibru intre eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane si suportarea consecintelor acestei primiri. 

(4) Statele membre pot decide sa aplice prezenta directiva procedurilor de examinare a solicitarilor unor alte forme de protectie decat cea care decurge din Conventia de la Geneva pentru resortisantii tarilor terte sau apatrizii care nu sunt considerati refugiati. 

Articolul 5 Informarea 

(1) Statele membre informeaza solicitantii de azil, intr-un termen rezonabil, care sa nu depaseasca cincisprezece zile de la data depunerii cererii de azil la autoritatea competenta, cel putin despre avantajele de care pot beneficia si despre obligatiile pe care trebuie sa le respecte cu privire la conditiile de primire. 

Statele membre se asigura ca solicitantilor le sunt furnizate informatii despre organizatiile sau grupurile de persoane care acorda asistenta juridica specifica si despre organizatiile care ii pot ajuta sau informa cu privire la conditiile de primire disponibile, inclusiv ingrijirile medicale. 

(2) Statele membre se asigura ca informatiile prevazute la alineatul (1) sunt furnizate in scris si, pe cat posibil, intr-o limba pe care se presupune ca solicitantii o inteleg. Dupa caz, informatiile respective pot fi furnizate si oral. 

Articolul 6 Documente

(1) Statele membre se asigura ca solicitantii primesc, intr-un termen de trei zile de la data depunerii cererii la autoritatile competente, un document emis pe numele lor, care sa ateste statutul acestora de solicitant de azil sau care sa ateste ca sunt autorizati sa ramana pe teritoriul statului membru cat timp cererea lor este in asteptare sau in curs de examinare. 

In cazul in care titularul nu este liber sa circule pe intreg teritoriul sau pe o parte a teritoriului statelor membre, documentul atesta, de asemenea, acest lucru.

(2) Statele membre pot exclude aplicarea prezentului articol atunci cand solicitantul de azil este in detentie si in timpul examinarii unei cereri de azil prezentate la frontiera sau in cadrul unei proceduri de stabilire a dreptului solicitantului de azil de a intra legal pe teritoriul unui stat membru. In cazuri specifice, in timpul examinarii cererii de azil, statele membre pot furniza solicitantilor alte documente echivalente cu documentul mentionat la alineatul (1). 

(3) Documentul mentionat la alineatul (1) nu atesta neaparat identitatea solicitantului de azil. 

(4) Statele membre adopta masurile necesare pentru a furniza solicitantilor de azil documentul mentionat la alineatul (1), care trebuie sa fie valid in toata perioada in care acestia sunt autorizati sa ramana pe teritoriul sau la frontiera statului membru in cauza. 

(5) Statele membre pot furniza solicitantilor de azil un document de calatorie, atunci cand acestia trebuie sa fie prezenti in alt stat din motive umanitare grave. 

Articolul 7 Sederea si libertatea de circulatie 

(1) Solicitantii de azil pot circula liber pe teritoriul statului membru gazda sau in interiorul unei zone care le-a fost stabilita de acest stat membru. Zona stabilita nu aduce atingere sferei inalienabile a vietii private si ofera suficienta libertate de actiune pentru a garanta accesul la toate avantajele prevazute de prezenta directiva. 

(2) Statele membre pot stabili locul resedintei solicitantului de azil, din motive de interes public sau de ordin public sau, dupa caz, in vederea examinarii rapide si a monitorizarii eficiente a cererii acestuia. 

(3) Atunci cand se dovedeste a fi necesar, din motive juridice sau de ordine publica, de exemplu, statele membre pot obliga un solicitant sa ramana intr-un loc stabilit, in conformitate cu legislatia interna a acestora. 

(4) Statele membre pot prevedea ca, pentru a beneficia de conditiile materiale ale primirii, solicitantii trebuie sa-si aiba efectiv resedinta intr-un loc determinat, stabilit de statele membre. Deciziile respective, care pot fi cu caracter general, sunt adoptate de la caz la caz si se intemeiaza pe legislatia interna. 

(5) Statele membre prevad posibilitatea de a acorda solicitantilor de azil o autorizatie temporara de a parasi locul de resedinta prevazut la alineatele (2) si (4) si/sau zona care le-a fost atribuita, prevazuta la alineatul (1). Deciziile se iau de la caz la caz, obiectiv si impartial si sunt motivate in cazul in care sunt negative. 

Solicitantul nu trebuie sa ceara o autorizatie pentru a se prezenta in fata autoritatilor si instantelor, in cazul in care prezenta sa este necesara. 

(6) Statele membre cer solicitantilor de azil sa le comunice autoritatilor competente adresa lor si sa le notifice orice schimbare de adresa in cel mai scurt timp. 

Articolul 8 Familiile 

In cazul in care acorda solicitantului o locuinta, statele membre iau masurile necesare pentru a mentine, pe cat posibil, unitatea familiei care este prezenta pe teritoriul lor. Masurile respective sunt puse in aplicare cu acordul solicitantilor de azil.

Mai multe state membre au luat măsuri pentru a mări capacitatea sistemului lor de primire, în special cele care au fost afectate în mod deosebit de afluxul de solicitanți din regiunea Balcanilor de Vest. Alte state și-au modificat legislația pentru a o adapta la noile circumstanțe, de exemplu pentru a reglementa accesul pe piața muncii, pentru a facilita circulația solicitanților de azil pe teritoriul lor național în vederea ocupării unui loc de muncă sau pentru a restrânge serviciile de primire la solicitanții care sunt cetățeni ai altui stat membru. Prin urmare, aplicarea deplină a directivei privind condițiile de primire și respectarea în totalitate a standardelor condițiilor de primire, așa cum sunt interpretate de către instanțe, reprezintă elemente esențiale pentru dezvoltarea SECA, prin urmare și pentru punerea în aplicare eficace a sistemului Dublin.

Standardele minime pentru obținerea protecției

După cum s-a menționat anterior, primul element al celei de a doua etape a SECA a fost adoptat în decembrie 2011. Directiva privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională [cu excepția Danemarcei, Irlandei și Regatului Unit], clarifică mai multe concepte juridice utilizate pentru definirea motivelor pentru acordarea protecției, asigurând coerența cu jurisprudența CJUE și a CEDO. De asemenea, textul directivei asigură un nivel minim mai ridicat al beneficiilor și drepturilor pentru ambele categorii de beneficiari de protecție internațională în UE.

Deși continuă să existe diferențe între cele două categorii, directiva reformată apropie în mare măsură beneficiile și drepturile refugiaților și ale beneficiarilor de protecție subsidiară, oferind, în unele domenii, standarde de protecție mai înalte. Noile norme consolidează, de asemenea, drepturile beneficiarilor de protecție internațională, ținând seama de problemele de integrare specifice cu care se confruntă.

Principalele elemente noi ale directivei modificate privind standardele minime pentru obținerea protecției sunt următoarele:

• clarificarea conceptelor juridice de „agenți de protecție”, „protecție internă” și „apartenența la un anumit grup social”, în special în ceea ce privește aspectele legate de gen ale persecuției, care permit statului membru să identifice mai rapid persoanele care au nevoie de protecție, pentru a lua decizii mai solide în primă instanță și a preveni utilizarea abuzivă a sistemului de azil;

• o definiție lărgită a familiei care, în viitor, va cuprinde nu doar soțul/soția sau partenerul necăsătorit sau copiii minori necăsătoriți, ci și orice altă persoană adultă care poartă răspunderea juridică pentru un minor necăsătorit care este un beneficiar de protecție internațională;

• apropierea drepturilor refugiaților și ale beneficiarilor de protecție subsidiară în ceea ce privește unitatea familiei, accesul la un loc de muncă și la asistență medicală, deși statelor membre le este permis să continue diferențierea dintre aceste două statuturi de protecție din punct de vedere al duratei permiselor de ședere și al accesului la asigurările sociale și facilitățile de integrare. Drepturile beneficiarilor de protecție subsidiară sunt totuși consolidate în ceea ce privește valabilitatea permiselor de ședere: în timp ce primul permis acordat după recunoaștere poate avea o valabilitate limitată la un an, dacă nevoile de protecție se mențin, permisul de ședere pentru protecție subsidiară trebuie reînnoit pentru o durată de cel puțin doi ani. Normele privind refugiații rămân neschimbate, adică permisul lor de ședere trebuie să fie valabil cel puțin trei ani și să poată fi reînnoit;

• accesul mai bun la șanse de educație și la formare profesională, în vederea ocupării unui loc de muncă, precum și la procedurile de recunoaștere a calificărilor profesionale;

• condiții mai bune pentru accesul la cazare și la facilitățile de integrare;

• extinderea listei persoanelor vulnerabile cu nevoi speciale la alte categorii, cum ar fi victimele traficului și persoanele cu tulburări psihice.

Proceduri

Directiva 2005/85/CE a Consiliului din 1 decembrie 2005 privind standardele minime cu privire la procedurile din statele membre de acordare și retragere a statutului de refugiat stabilește un cadru de nivel minim în UE, prin introducerea de garanții privind o procedură echitabilă și eficientă. Directiva prevede garanții de bază importante pentru solicitanții de azil, cum ar fi dreptul de a primi informații adecvate despre procedură, asistență juridică, dreptul la audiere și dreptul de a contesta o decizie negativă. Aceste garanții se aplică în cazul cererilor de azil „normale”. Statele membre ale UE pot institui însă proceduri speciale, de exemplu la o frontieră, care fac excepție de la aceste principii și garanții. Mai mult, în anumite condiții, statele membre UE pot să declare o cerere ca fiind inadmisibilă și să nu examineze motivația acesteia, în special atunci când un alt stat membru este competent sau a acordat deja statutul de refugiat solicitantului.

Elemente de noutate în materia azilului la nivel european

În cursul anului 2011, mai multe state membre și-au modificat, în diferite moduri, legislația privind procedurile. În fapt, cele mai semnificative evoluții legislative din 2011, la nivel național, s-au referit la procedurile de azil. Astfel:

În urma unei hotărâri pronunțate de Curtea Constituțională, Austria a adoptat noi dispoziții legale care clarifică interpretarea Legii în domeniul azilului, stabilind ce autoritate administrativă este competentă și în ce etapă a procedurii de azil, în ceea ce privește asigurarea de consilieri juridici. În acest sens, ICNUR subliniază că: „accesul solicitanților de azil la asistență și consiliere juridică pare a fi insuficient în multe state membre. În majoritatea statelor membre ale UE, asistența juridică pentru solicitanții de azil nu este asigurată gratuit în cadrul procedurii administrative, iar capacitățile de asistență juridică gratuită și de calitate nu sunt suficiente. Situația pare a fi mai bună la recursuri sau instanța de revizuire, unde majoritatea statelor oferă acces la asistență juridică gratuită, fără o evaluare a temeiului unei cereri în acest sens.”

Au existat mai multe schimbări în legislația Belgiei în domeniul azilului. Un proiect de lege adoptat la 29 decembrie 2010, care a intrat în vigoare la 10 ianuarie 2011, privește termene de recurs modificate, reguli mai restrictive legate de asistența juridică gratuită și amenzi pentru recursurile vizibil nefondate. Modificările Legii în domeniul azilului, adoptată de Parlament la 24 noiembrie 2011, au introdus în dreptul național conceptul de „țară de origine sigură”, în conformitate cu articolele 30 și 31 din Directiva 2055/85/CE a Consiliului. La nivel mai practic, Comisarul General pentru Refugiați și Apatrizi din Belgia a adoptat coduri de conduită pentru eligibilitatea funcționarilor și a interpreților și traducătorilor.

De asemenea, în Franța, legea nr. 2011-672 din 16 iunie 2011, al cărei scop principal a fost transpunerea directivei sus-menționate privind „returnarea”, a introdus modificări ale mai multor dispoziții privind azilul, care se referă, printre altele, la: asistența juridică pentru recursuri în cererile ulterioare și alte aspecte procedurale privind Tribunalul Național pentru Dreptul la Azil, inclusiv posibilitatea desfășurării audierilor prin videoconferință, dosare care urmează să fie canalizate spre o procedură accelerată și „zonele de așteptare” de la frontieră.

Un regulament din 29 august 2011 (58) completează transpunerea articolului 10 alineatul (1) din directiva privind „procedurile”, prin introducerea mai multor dispoziții referitoare la informațiile oferite solicitanților într-o limbă pe care se presupune, în mod rezonabil, că o înțeleg, la frontieră, la prefecturi, în momentul depunerii cererii, precum și în centrele de custodie publică. Începând din octombrie 2011, „Ghidul solicitantului de azil” este disponibil în 23 de limbi.

În Ungaria, modificările la legea și la decretul în domeniul azilului, care au intrat în vigoare la 24 decembrie 2010, 1 aprilie 2011 și, respectiv, la 1 și 2 mai 2011, au introdus conceptele de „cerere vizibil nefondată” și de „țară terță sigură”. Dreptul de a rămâne pe teritoriul statului maghiar nu mai este acordat în cazul cererilor repetate. Recursurile pot fi soluționate în patru tribunale de județ, pe lângă Tribunalul Metropolitan, pentru a reduce volumul de muncă al acestuia din urmă.

Luxemburg a adăugat Republica Serbia pe lista sa națională a țărilor de origine sigure. Odată cu transpunerea directivei privind „returnarea” (2008/115/CE), Marele Ducat a modificat dispozițiile legii sale în domeniul azilului, în ceea ce privește legătura dintre deciziile negative asupra cererilor de azil și deciziile de returnare, căile de atac și termenele aplicabile.

Noua legislație din Slovenia a introdus asistența juridică gratuită în prima instanță, a redus numărul excepțiilor de la regula audierii obligatorii a solicitantului, precum și sfera de aplicare a procedurii accelerate și a stabilit un termen prelungit de la 3 la 8 zile pentru contestarea deciziilor emise în cadrul procedurii accelerate. În scopul îmbunătățirii aplicării legii în domeniul protecției internaționale și al punerii în aplicare eficiente a noilor dispoziții legale, au fost adoptate opt norme de punere în aplicare și administrative care au fost publicate, în 2011, în Monitorul Oficial al Republicii Slovenia.

Deși în Spania nu au avut loc schimbări legislative, Biroul spaniol pentru azil (OAR) s-a concentrat asupra punerii corecte în aplicare a Legii în domeniul azilului, adoptată în octombrie 2009, precum și asupra efectuării unor schimbări adecvate pentru a se adapta, ca instituție, și pentru a adapta procedura de azil la noile norme stabilite prin legea respectivă.

În ceea ce privește interacțiunea dintre legislația UE și dreptul național, în instanțele din Republica Cehă s-a ridicat problema dacă există sau nu o obligație, în temeiul legii cehe, privind examinarea calificării unei persoane pentru a obține protecție subsidiară, chiar dacă cererea de protecție internațională a fost respinsă ca fiind inadmisibilă. Această problemă este în așteptare, și va trebui soluționată de Curtea Supremă Administrativă după ce au fost emise decizii contradictorii.

Irlanda. În februarie 2011, Ministerul Justiției și Reformei Legislative a elaborat două seturi de regulamente pentru a contribui la punerea în aplicare în legislația irlandeză a directivei privind standardele minime cu privire la procedurile din statele membre de acordare și retragere a statutului de refugiat. Acestea sunt Regulamentele 2011 (Procedurile de azil) ale Comunităților Europene și Regulamentele 2011 (Procedurile de azil) referitoare la legea din 1996 privind refugiații.

Alte instrumente privind azilul

În 2011, au avut loc, de asemenea, evoluții în ceea ce privește legislația, care au afectat solicitanții de azil și/sau beneficiarii de protecție internațională. În acest sens, a fost adoptată Directiva 2011/51/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2011 de modificare aDirectivei 2003/109/CE a Consiliului în vederea extinderii domeniului său de aplicare la beneficiarii de protecție internațională. Directiva prevede dreptul refugiaților și al beneficiarilor de protecție subsidiară de a obține statutul de rezident pe termen lung, pe baza unor argumente similare cu cele acceptate în cazul altor resortisanți ai țărilor terțe, după o perioadă de 5 ani de ședere legală în UE.

De asemenea, mai multe state membre și-au modificat legislația în sensul introducerii unor noi dispoziții referitoare la permisele de ședere ale beneficiarilor de protecție internațională, pentru a ține seama de dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 380/2008 al Consiliului din 18 aprilie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1030/2002 de instituire a unui model uniform de permis de ședere pentru resortisanții țărilor terțe.

III: Biroul European de Sprijin pentru Azil

Biroul European de Sprijin pentru Azil este responsabil cu facilitarea schimburilor de informații, precum și identificarea și convergența celor mai bune practici în materie de azil, în general. Mai exact, biroul răspunde de activitățile legate de colectarea informațiilor privind țările de origine ale solicitanților de azil, și anume elaborarea unui portal, precum și analiza și elaborarea de rapoarte privind țările de origine.

În plus, biroul sprijină transferurile („repartizările”) în cadrul Uniunii Europene ale beneficiarilor de protecție internațională, formarea persoanelor în chestiune și aspectele externe ale SECA.

Sprijinirea țărilor UE supuse unei presiuni deosebite

Biroul European de Sprijin pentru Azil ajută țările UE ale căror sisteme de azil și de primire sunt supuse unei presiuni deosebite și disproporționate, cauzată în special de situația lor geografică sau demografică sau de sosirea neprevăzută a unui număr mare de resortisanți ai țărilor terțe care necesită protecție internațională. Pentru a putea evalua nevoile acestor țări UE, biroul:

colectează informații cu privire la măsurile de urgență care trebuie întreprinse pentru a face față presiunilor deosebite;

identifică și analizează informațiile privind structurile, personalul, asistența la gestionarea cazurilor de azil, precum și capacitățile de primire în materie de azil ale țărilor UE;

analizează datele referitoare la sosirea unui număr mare de resortisanți ai țărilor terțe care pot cauza o presiune deosebită asupra unei țări.

La cerere, biroul sprijină țările UE prin coordonarea echipelor de sprijin pentru azil și acțiunilor care vizează facilitarea analizei inițiale a cererilor de azil și crearea rapidă de infrastructuri de primire corespunzătoare.

Punerea în aplicare a SECA

Biroul European de Sprijin pentru Azil contribuie la punerea în aplicare a SECA în special prin coordonarea schimburilor de informații referitoare la punerea în aplicare a instrumentelor relevante din acquis-ul Uniunii în materie de azil între părțile implicate. În acest scop, biroul poate crea baze de date cu privire la instrumentele referitoare la azil la nivel național, european și internațional. În plus, biroul colectează informații cu privire la prelucrarea cererilor de azil și legislațiile naționale și evoluțiile acestora în materie de azil în țările UE.

De asemenea, biroul răspunde de redactarea unui raport anual privind situația europeană în materie de azil și poate adopta documentele tehnice referitoare la punerea în aplicare a instrumentelor comunitare în materie de azil, precum orientări și manuale operaționale.

Echipele de sprijin pentru azil

Biroul European de Sprijin pentru Azil poate coordona detașarea, pe durată limitată, a uneia sau mai multor echipe de sprijin pentru azil, pe teritoriul uneia sau mai multor țări UE solicitante, care se confruntă cu o presiune deosebită. Aceste echipe contribuie prin asistență tehnică, în special servicii de interpretariat, servicii de informare cu privire la țările de origine și expertiza lor în domeniul gestionării cazurilor de azil.

Biroul nu numai că instaurează o rezervă de intervenție pentru azil alcătuită din experți, pe caza căreia se creează echipele, ci redactează și o listă de interpreți. Țările UE pun la dispoziție experți din rezerva lor națională și participă la numirea interpreților. Mai mult, rămâne de stabilit un plan operațional.

În fiecare țară UE trebuie stabilit un punct național de contact însărcinat cu comunicarea privind chestiunile legate de echipele de sprijin pentru azil. Sunt desemnați unul sau mai mulți experți ai biroului, care să acționeze ca puncte de contact ale Uniunii însărcinate cu coordonarea.

Administrație și gestiune

Biroul European de Sprijin pentru Azil adoptă forma unei agenții de reglementare. Biroul este deplin operațional din 19 iunie 2011.

Consiliul de administrație este autoritatea de planificare și de supraveghere a biroului. El este constituit din câte un membru al fiecărei țări UE, doi membri ai Comisiei și un membru fără drept de vot din Înaltul Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați (ICNUR). Mandatul membrilor consiliului este de trei ani cu posibilitatea reînnoirii.

Consiliul de administrație numește directorul executiv dintre candidații selecționați în cadrul unei competiții deschise. Directorul executiv este însărcinat cu gestiunea și acționează ca reprezentant legal al biroului. Mandatul directorului executiv este de cinci ani, putând fi reînnoit o dată, pe o perioadă de trei ani.

Consiliul de administrație poate crea un comitet executiv alcătuit din opt dintre membrii săi, inclusiv reprezentantul Comisiei, care să sprijine Consiliul de administrație și directorul executiv.

Biroul poate să stabilească grupuri de lucru alcătuite din experți în materie de azil. Comisia este membru de drept al grupurilor de lucru.

Se va instaura un forum consultativ în vederea asigurării cooperării dintre birou și instituțiile societății civile relevante, pe de o parte, și alte organisme competente, pe de altă parte, active în domeniul politicii în materie de azil la nivel local, național, european sau internațional. Forumul constituie o platformă de schimb de informații și de partajare a cunoștințelor și contribuie cu expertiza sa și cu consiliere în materie de azil. Forumul este coordonat de către directorul executiv.

Veniturile biroului cuprind în principal o contribuție înscrisă în bugetul general al Uniunii Europene și contribuții (voluntare) din partea țărilor UE și țărilor asociate.