Standardele de Calitate In Contextul Managementului Calitatii Pentru Varstnici

Preambul:

Îmbătrânirea populației nu este un fenomen care să aparțină exclusiv țărilor dezvoltate. Într-un mod diferit, dar la fel de important este afectată cea mai mare parte a populației planetei, de aceea trebuie să luăm în considerare analiza acestui fenomen pornid de la idea efectelor pe care le poate genera din punct de vedere al politicilor sociale vizate .

Bătrânețea nu poate fi definită cu precizie, deoarece acest concept nu are aceeași conotație în toate societățile.

În multe locuri din lume oamenii sunt considerați bătrâni ca urmare a anumitor schimbări în activitatea lor sau în rolul lor social, ca atunci când de exemplu cineva devine bunic, ori când din cauza îmbătrânirii o persoană este constrânsă să îndeplinească sarcini diferite ori să reducă ritmul de lucru.

În general se asociază vârsta de 65 de ani cu începutul bătrâneții, deoarece muncitorii încep să se retragă din activitate percepând astfel o pensie. În lume, numărul persoanelor care au depășit 65 de ani este în creștere, în principal această creștere se manifestă în țările în curs de dezvoltare.

Această situație este în mod sigur un simbol pozitiv al creșterii calității vieții, dar în același timp creează o serie de exigențe și probleme de abordat pentru a evita consecințe socio-economice grave în perspectiva viitorului.

Bătrânețea este perioada apropiată de sfârșitul duratei medii de viață și reprezintă ultima parte a ciclului vital uman. De obicei se preferă utilizarea eufemismelor pentru a indica faptul că o persoană este bătrână. Bătrânii au capacități regenerative limitate și sunt mai vulnerabili decât adulții din punct de vedere imunitar.

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ

Capitolul 2. Îmbătrânirea ca fenomen și ca proces

2.1. Senectutea și dimensiunile acesteia

Îmbătrânirea văzută ca un fenomen global al tuturor ființelor vii, este un proces de regres, care deteriorează grupurile, indivizii, populația. Acest concept de îmbătrânire este totodată legat de noțiunea de vârstă.Din păcate toate lucrurile din imediata noastră vecinătate îmbătrânesc și se uzează: animalele, plantele, oamenii. ( M.E.Sorescu, 2005, pag. 5)

Multă vreme senectutea a fost considerată o boală și nu o etapă în programul vieții. Organizația Mondială a Sănătății în anul 1988 a inclus senescența între primele cinci probleme prioritare de sănătate ale populației lângă bolile cardiovasculare, cancer, SIDA și alcoolism.

Senectutea este marcată de încetarea etapei activă și intrarea în perioada de pensionare a individului. Momentul în sine aduce o criză identitară puternică, îndeosebi pentru bărbați de exemplu nu își găsesc rostul lor în viață, deoarece femeile își păstrează în mare parte orientarea domestică și familială.

După cum afirmă autoarea D.Gal ( 2001, pag.87), bătrânețea nu trebuie considerată neapărat ca o anumită vârstă, stare fizică, capacitate sau incapacitate intelectuală, o anumită stare spre înțelepciune sau din contră o anumită dispoziție spre închiderea în sine.

O viziune sau o perspectivă pozitivă asupra senectuții nu semnifică nici că negăm că bătrânul e bătrân, nici a-l prezenta de parcă ar fi tânăr, ci sfidând și depășind atât iluziile cât și deziluziile. (D.Gal, 2001, pag. 13)

Studiile arată faptul că, problema socială nu este urmată neapărat de o criză individuală, respectiv trecerea de la viața activă la pensionare arătând printre altele că mortalitatea și morbiditatea crescută în anii care urmează pensionării reprezintă mai mult un mit, decât o realitate.

Etapa tristă a vieții este când cuplul se destramă în urma decesului uneia din părți și celălalt membru al cuplui râmăne văduv. Văduvia este o etapă considerată ca una din tranzițiile majore ale îmbătrânirii feminine. Datele demografice arată faptul că femeile trăiesc mai mult decât bărbații.(sursa )

Constantin B. (1997) în cartea „Geriatrie”, afirmă că „îmbătrânirea biologică este un proces comun tuturor ființelor vii în determinismul căreia intervin factori endogeni, genetici, proprii fiecărei specii, proces caracterizat în principal prin limitarea capacității de adaptare”. (Constantin B., 1997, pag.21)

Același autor, Constantin B. (1997), recunoaște că individul, în cursul existenței sale, trece printr-o serie de experiențe, adaptări, reorganizări ale modului său de viață, pierderi și de asemenea achiziții de experiențe noi, atingerea identității sale sociale, sentimentul de pierdere a puterii, prestigiului sau eficacității pot să provoace o pierdere a stimei de sine și antrena o regresiune narcisică. Trecerea spre o vârstă mai înaintată poate dsă reprezinte ocazia unor noi fixări pe poli de interes diferiți de cei ai etapelor prevârstnice. Îmbătrânirea psihologică de obicei are o viteză mai mare la bărbat, urmare a rupturilor mai brutale – retragerea și îndeosebi pierderea rolului social. (Constantin B., 1997, pag.22)

Îmbătrânirea socială este stabilită de „succesiunea de metamorfoze cumulative, ireversibile, cel mai adesea brutale, care privesc rolul în familie, statutul profesional, resursele, relațiile sociale”. Schimbări cum ar putea fi plecarea și căsătoria copiilor, văduvia, dispariția progresivă a rudelor de aceeași vârstă, încetarea activității, reducerea veniturilor, pierderea locuinței, instituționalizarea, pot fi echilibrate (în viziunea unora) de altele de data aceasta pozitive – rolul de bunici, de consilieri în raport cu experiența acumulată. (Constantin B., 1997, pag.22)

În parcursul îmbătrânirii se modifică atât structurile organice – celule, organe, țesuturi sisteme și aparate – cât și, ca o consecință, funcțiile asigurate de integritatea acestora, care la rândul lor asigură funcționarea întregului organism.

În timpul bătrâneții organismul devine mai vulnerabil și mai puțin eficient față de perioada tinereții: oasele scad în dimensiune și densitate, pielea pierde din elasticitate, părul albește și își pierde din rezistență, capacitățile excretoare ale rinichilor scad; gustul, auzul și vedere slăbesc; rigidizarea arterelor și depozitarea grăsimilor pe vasele sanguine fac mai dificilă circulația sângelui; fertilitatea, mai ales cea feminină, se reduce.

Deasemenea este vârsta când apar cele mai multe probleme de sănătate, probleme care, pentru a putea fi combătute necesită medicamente și de aici cheltuirea unei sume importante din veniturile persoanelor vârstnice.

Conform autorilor Muntean A., Sagebiel J., (2007), bătrânețea este considerată o fază a vieții noastre care face parte din natura umană, nu este posibil să fie evitată,și totdată imposibil de negat de fiecare dintre noi. Deși ne este dificil să acceptăm ideea îmbătrânirii și condiția noastră de muritori, din păcate nu vom putea să facem nimic, decât să ne recunoaștem limitele și să ne resemnăm în fața bătrâneții (Muntean,Sagebiel, 2007, pag. 60)

Muntean A., Sagebiel J., (2007) admit că îmbătrânirea este probabil cel mai plurivalent dintre fenomene, ea poate să implice unele schimbări în structurile celulare, în activitățile chimice și în producțiile hormonale, astfel se produc și schimbări de comportament, de funcționare cognitivă, senzori-acustică, precum și de personalitate. Îmbătrânirea este considerată ireversibilă atunci când este înțeleasă ca un proces care acompaniază în mijloc natural trecerea timpului. (Muntean , Sagebiel, 2007, pag. 61)

Aceeași autori consideră acest proces al îmbătrânirii fiind ca un proces continuu, nu este un fenomen asociat cu anumite stadii ale vieții, afectează persoanele în feluri diferite pe parcursul vieții. Consecințele îmbătrânirii se manifestă mai accentuat în sfera cognitivă, în activitate, în relațiile sociale și afective, în sexualitate, în activitatea creatoare și uneori la nivelul personalității. (Muntean , Sagebiel, 2007, pag. 62)

Bătrânețea – accepțiuni și controverse –

Bucur V. și Maciovan A. în „Tratatul de asistență socială” (Coord. Neamțu G.) arată că diverși autori au încercat să definească bătrânețea stabilindu-i limitele.

Astfel criteriul cronologic a fost intens criticat pentru că poate să existe o îmbătrânire precoce și la fel pot exista persoane în vârstă la care funcțiile cognitive si fizice să fie asemănătoare cu cele ale omului adult. (Bucur, Muntean, apud Neamțu G, 2003)

Aceeași autori readuc în discuție noțiunea de vârstă înaintată care se utilizează pentru perioada din viața omului ce urmează după maturitate și ține până la finele existenței sale, perioadă ce se mai numește și vârsta a treia, perioada de involuție, perioada de bătrânețe sau senescență. (Bucur, Muntean, apud Neamțu G, 2003)

În România Asistența Socială pentru persoanele vârstnice este reglementată prin Legea nr. 17/2000 și are în vedere, în primul rând, evaluarea persoanelor vârstnice care necesită susținere și sprijin.

Conform legislației în vigoare serviciile pentru persoanele vârstnice se realizează cu consimțământul acestora și au în vedere: îngrijirea temporară; îngrijirea temporară sau permanentă într-un cămin pentru persoane vârstnice; îngrijirea în centre de zi, cluburi pentru vârstnici, case de îngrijire temporară, apartamente și locuințe sociale. Însă din punct de vedere psiho-social cel mai important și valoros ajutor provine din partea familiei apropriate sau extinse.

Pensionarea este unul dintre cele mai decisive momente ale vieții în societățile industriale accidentale consideră Mary Marshall în Asistența socială pentru bătrâni.

Importanța ei este copleșitoare pentru toți cei care au fost obișnuiți să-și definească utilitatea în termenii profesiei. Bătrânețea este, firesc, vârsta la care se pune cel mai adesea problema îngrijirilor.

Nevoia de a asigura îngrijiri demne, de calitate, pentru această categorie este absolut evidentă și va fi mai pregnantă în viitorul apropiat, atunci când statisticienii estimează că peste jumătate din populația țării va fi reprezentată de vârstnici.

Realizarea și asigurarea calității în sănătate presupune atitudine față de muncă, un ansamblu de activități de abordare științifică a demersului, receptivitate față de activitățile practice, deschidere față de cerințele pacienților, cunoașterea riguroasă a acestor cerințe în vederea urmăririi și chiar a anticipării lor.

De asemenea, presupune o înaltă adaptare din mers la evoluția nevoilor, flexibilitate, inventivitate, spirit creator pentru înnoire și modernizare, care să permită o viziune unitară asupra întregului șir de procese necesare în scopul obținerii unor îngrijiri medicale cu un înalt grad de satisfacție a pacienților, la cel mai scăzut preț posibil.

Cuvinte cheie: managementul calității, vârstnic, serviciu

Acordarea unor îngrijiri de sănătate de calitate este o preocupare fără îndoială la fel de veche ca și medicina însăși. În epoca modernă, calitatea ocupă un loc central în reglarea sistemelor de sănătate, în introducerea de mecanisme pentru alocarea resurselor și furnizarea serviciilor de sănătate.

Interesul crescut arătat calității serviciilor de sănătate este datorat în mare parte mizelor economice, profesionale, sociologice și în egală măsură celor politice,cu care se confruntă sistemele de sănătate moderne. În contextul restrângerii resurselor financiare și a controlului cheltuielilor pentru sănătate, se impune găsirea celor mai bune servicii cu costurile cele mai bune și în același timp, evitarea efectelor negative ale acestor soluții.

Managementul calității în general și al serviciilor de sănătate în particular sunt noțiuni relativ recente introduse în literatură și practica medicală și de aceea s-au preluat metode și funcții din managementul financiar: planificarea, organizarea, personalul, conducerea și coordonarea, controlul și evaluarea, îmbunătățirea continuă.

Specifice managementului calității serviciilor de sănătate sunt considerate a fi planificarea, controlul și îmbunătățirea serviciilor.

Faptul că sănătatea este o preocupare socială colectivă determină o mai mare transparență și o mai bună informare a unui public a cărui participare financiară directă sau indirectă, la susținerea serviciilor de sănătate este din ce în ce mai crescută.

Aceste presiuni sunt, de altfel, cu atât mai puternice cu cât mediul politic și social este mai democratic, opoziția este efectivă și asociațiile consumatorilor (clienți, pacienți, asigurați) sunt mai influente. Acolo oferta de servicii se desfășoară într-un mediu competitiv, calitatea devine pentru consumatori un element discriminant între furnizorii de servicii medicale.

Asociația Spitalelor din Quebec definește calitatea ca fiind ansamblul caracteristicilor pe care le așteptăm de la un produs, de la o îngrijire sau de la un serviciu. (ASSOCIATION des HOSPITAUX du QUEBEC, 1987). Această perspectivă se caracterizează prin tendința de îmbunătățire continuă a calității și se referă la gradul de excelență al serviciului sau al produsului. Contextul social particular în care se desfășoară serviciile de sănătate exercită o influență sensibilă asupra reprezentărilor prevalente ale calității. Asigurarea sănătății a fost răspândită ca o necesitate pentru toate categoriile de organizații.

Implementarea conceptelor recente trebuie să ia în calcul vechimea foarte mare a practicilor de îngrijiri medicale, mereu sprijinite pe relația singulară îngrijitor –îngrijit. În acest context trebuie să fie puse bazele începuturilor unei revoluții manageriale și culturale în domeniul sănătății. Introducerea demersurilor calității în unitățile sanitare care asigură servicii medicale și de îngrijire necesită o schimbare profundă, inițiată de către conducerea de vârf și responsabilii ierarhici, fie medici sau nu.

Dar această schimbare trebuie pusă în aplicare la toate nivelurile unităților sanitare care asigură servicii medicale și de îngrijire, pentru ca ea să fie eficace și efectivă. Prin urmare, trebuie să fie antrenat întregul personal al unei organizații de sănătate, toți profesioniștii din sănătate și întregul sistem de sănătate românesc, interesat în realizarea unor îngrijiri medicale mai eficace și cu cheltuieli din ce în ce mai reduse, fără a afecta securitatea și siguranța pacienților.

În fața calității sunt egali toți membrii unei organizații sanitare care asigură servicii medicale și îngrijiri, indiferent de funcție, atribuții și răspunderi privind calitatea îngrijirilor medicale, nu numai cei care lucrează la compartimentul asigurarea calității (nucleele de calitate).

Calitatea se adresează tuturor membrilor organizației și fiecăruia în parte. Cât suntem de pregătiți să facem față valului de nevoi în ceea ce privește aceste îngrijiri, inclusiv îngrijirile paliative, destinate pacientului vârstnic? Pentru că avem și în prezent lege, dar nu sunt mijloace. Spitalele românești nu sunt pregătite pentru a acorda îngrijiri specializate, fundațiile și asociațiile neguvernamentale sunt firav reprezentate în acest domeniu, iar serviciile private pentru îngrijiri sunt și ele rare și de ce nu, foarte scumpe.

Se practică în afara granițelor ca infirmiere nespecializate să îngrijească vârstnicii în familie. Modelul în sine – să plătim pe cineva să aibă grijă de bolnavii și vârstnicii noștri – oare este funcțional în România? Poate în viitor. Prezentul este cinic. Cine are grijă de bătrâni? Un adevăr strămoșesc, un proverb spune: “să ai grijă de bătrânii tăi cum vei dori ca urmașii să aibă grijă de tine“, dar acest proverb în prezent este golit de conținut.

Originea acestei situații este mentalitatea de nepăsare față de populația vârstnică, neglijența, lipsa de considerație și disprețul față de persoana vârstnică. Nu este o soluție doar sistemul de tip nursing-home (azil) sau de îngrijire personală la domiciliu (caregiver), fiecare are avantaje și dezavantaje. Persoanele vârstnice, cu problemele lor trebuie integrate în societate.

Calitatea vieții este dată de percepțiile indivizilor asupra situațiilor lor sociale, în contextul sistemelor de valori culturale în care trăiesc și de dependența de propriile trebuințe, standarde și aspirații (OMS,1998).

Autorii Zamfir C. și Vlăsceanu L. (1993/1998) definesc calitatea vieții ca reprezentând „semnificația pentru om a vieții sale, rezultat al evaluării globale, din punct de vedere al persoanei umane, a propriei vieți, fiind un concept evaluativ, fiind rezultanta raportării condițiilor de viață și a activităților care compun viața umană, la necesitățile, valorile, aspirațiile umane”. Acest concept în opinia acestor autori se referă la evaluarea globală a vieții (cât de bună, satisfăcătoare este viața pe care diferitele persoane, grupuri sociale, colectivități o duc)- și la evaluarea diferitelor condiții sau sfere ale vieții. ( Zamfir C., Vlăsceanu L., 1993/1998, pag. 79)

În lucrarea „Îngrijirea vârstnicului.Studii și modele de bune practici”, coord. D. Gal ( 2012) afirmă că îmbătrânirea activă este descrisă ca fiind un proces de îmbunătățire a calității vieții vârstnicilor prin „optimizarea condițiilor ce permit îngrijirea sănătății, securitatea individuală și socială, participarea social-economică, politică, culturală, educațională și spirituală”. (D.Gal, 2012, pag. 5)

Astfel același autor ilustrează corelativele conceptului „îmbătrânire activă” ca fiind : calitatea vieții, participare, potențial uman, dezvolatre umană. Conceptul ce orientează acțiunile și politicile dedicate îmbătrânirii active este și aceea de a se creea oportunități pentru ca vârstnicii să atingă potențialul de bunăstare și de participare socială. (D.Gal, 2012, pag. 5)

Prin calitatea vieții în medicină se înțelege bunăstarea fizică, psihică și socială, precum și capacitatea pacienților de a-și îndeplini sarcinile obișnuite, în existența lor cotidiană. Când se vorbește despre calitatea serviciilor medicale, managerii sistemului de sănătate afirmă că acesta este subfinanțat. Niciodată nu s-au referit la calitatea serviciilor medicale oferite, calitate care ar trebui să fie exprimată în gradul de satisfacție a cetățeanului, beneficiar al serviciilor medicale.

Cei mai mulți dintre cei care au accesat serviciile medicale din sistemul public se declară mai degrabă nemulțumiți de modul în care au fost tratați, acest fapt decurgând nu doar din subfinanțarea sistemului, ci și din managementul păgubos.

Premisa greșită de la care a demarat reforma în domeniul sănătății este că nu ceea ce crede statul că este bine pentru cetățeni, ci ceea ce cred cetățenii înșiși că este bine pentru ei.

Tradus în practica managementului calității serviciilor, acest principiu sună astfel: să lucrezi întotdeauna orientat spre nevoile beneficiarilor direcți, astfel spus, orice reformă în domeniul sănătății trebuie să aibă ca scop satisfacția beneficiarilor săi direcți, pacienții. România avea în anul 1990 un sistem medical exclusiv public, puternic centralizat, susținut financiar decătre bugetul de stat și coordonat de către Ministerul Sănătății și inspectoratele sale sanitare județene.

Serviciile erau oferite populației, oficial în mod gratuit, însă subfinanțarea gravă a sistemului o lungă perioadă de timp a dus la scăderea calității serviciilor oferite și transferul unei părți a costului acestora către populație. Calitatea redusă a serviciilor și lipsurilor din sistem, datorate bugetului redus, impunea luarea unor decizii, în sensul îmbunătățirii asistenței medicale publice în România.

Trecerea la un model bazat pe asigurări de sănătate a fostevaluată de către decidenți, la momentul respectiv, drept soluția optimă pentru multe dintre problemele sistemului. Dificultățile actuale în asigurarea asistenței medicale pun sub semnul întrebării chiar justețea deciziei de trecere la modelul asigurărilor.

Modificarea sistemului a însemnat costuri suplimentare, o stare de confuzie în rândul personalului medical. De asemenea, noul model a dus la o reducere a accesului populației la serviciile medicale, prin apariția unor persoane care nu pot beneficia de asistență medicală (în afara celei de urgență, minimale), neavând asigurare de sănătate.

Cetățenii vârstnici au o stare precară de sănătate. Sănătatea este considerată ca parte componentă a calității individului și prin extrapolare putem spune că sănătatea este concomitent o expresie a calității vieții politice, socio-economice și culturale a întregii societăți. Sănătatea este unul dintre drepturile fundamentale ale omului, este o valoare universală a societății, existența biologică a individului fiind intricată și completată de existența sa socială și de statusul mediului ambiental. “Fericirea într-un stat nu se poate concepe decât dacă vizează ansamblul cetățenilor și nu se limitează numai la un număr mic“. (Aristotel…)

Calitatea vieții este un imperativ etic al societății, dar și o responsabilitate a acesteia. Programele de sănătate publică reflectă calitatea vieții, îmbunătățirea sănătății fiind dată de îmbunătățirea calității întregii palete bio-psiho-sociale a societății. Spitalul a existat de-a lungul anilor cu un minim de raționalitate și fără o viziune a viitorului său pe termen mediu și lung. Spitalul nu are o viziune asupra strategiei (AMT, vol II , nr. 2, 2009, pag. 7) pe care trebuie să o adopte și preocuparea de bază nu este eficiența.

Lumea spitalicească în general suferă o criză economică cu distanțare în timp și în mod diferit de restul societății și de alte sectoare economice. Se accentuează o “criză de încredere“ care a făcut să dispară încrederea absolută a ansamblului societății față de medici și față de sistemul de îngrijiri medicale. Spitalul trebuie să evolueze către o mai mare adaptabilitate și flexibilitate a echipelor, mai multă recunoaștere a rolului și a importanței resurselor umane. Calitatea nu este altceva decât satisfacerea clientului/pacientului, conformitatea între ceea ce el așteaptă și ceea ce primește. Managementul îngrijirilor de sănătate, proces prin care se utilizează mijloace financiare, umane, materiale și timp pentru a prevedea și a planifica, a organiza, a conduce, a coordona și a controla generarea de servicii de îngrijiri de sănătate eficace și eficiente are câteva caracteristici. Un produs, un serviciu sau o îngrijire va fi apreciat(ă) ca fiind de bună calitate dacă va reuni mai multe caracteristici, și anume: •să fie performant(ă) tehnic;• să răspundă așteptărilor pacientului; •să fie evaluate serviciul oferit și satisfacția pacientului.

1.2 Legislativ

– Legi cadru în România referitoare la persoanele vârstnice

Cadrul de organizare, funcționare și finanțare a sistemului de asistență socială este determinat de Legea nr.47/2006 privind sistemul național de asistență socială. În sensul acesteia asistența socială, componentă a sistemului de protecție socială, reprezintă ansamblul de instituții și măsuri prin care statul asigură prevenirea, limitarea și înlăturarea efectelor temporare sau permanente ale unor situații care pot genera marginalizarea sau excluderea socială a unor persoane și are ca obiectiv protejarea persoanelor care, din cauze economice, fizice, psihice sau sociale, nu au posibilitatea să își asigure nevoile sociale, să își dezvolte propriile capacități și componente pentru integrarea socială.

În cadrul prezentei legi sunt determinate două tipuri de acțiuni sociale: preatații sociale și servicii sociale.

Ordonanța nr.68/2004 vine să clarifice și să definească statutul acestor servicii sociale, ca fiind un ansamblu de măsuri și acțiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale, individuale și de grup și sunt asigurate de către autoritățile administrației publice locale , precum și de persoane fizice sau juridice.

H.G. nr.1317/2005 privind sprijinirea activităților de voluntariat în domeniul serviciilor de îngijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice.

– Legi specifice

Legea nr.17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice -reprezintă legea de bază privind protecția persoanelor vârstnice și care dă dreptul la angajarea unui îngrijitor la domiciliu, sarcină ce revine consiliilor locale.

H.G.nr.886/2000 pentru aprobarea Grilei naționale de evaluare a persoanelor vârstnice.

Ordinul nr.318/2003 privind organizarea și funcționarea îngrijitorilor la domiciliu.

H.G.nr.541/2005 privind aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare a sistemului de asitență socială pentru persoanele vârstnice în periaoda 2005-2008.

H.G.nr. 197/2006 privind aprobarea programelor de interes național în domeniul protecției drepturilor persoanelor cu handicap, precum și în domeniul asistenței sociale a persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost și persoanelor victime ale violenței în familie și a finațării acestor programe.

Ordinul nr.246/2006 privind aprobarea Standardelor minime specifice de calitate pentru serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice.

Ordinul nr.2126/2014 Standarde minime de calitate pentru acreditarea serviciile sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecție a copilului și altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum și pentru serviciile acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat și cantinelor sociale, anexe 1-10

– Legi colaterale

Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Legea nr.208/1997 privind cantinele de ajutor social.

1.3 Servicii Sociale

1.3.1 Servicii sociale destinate persoanelor vârstnice

Serviciile sociale reprezintă un ansamblu de măsuri și acțiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup în vederea depășirii unor situații de dificultate.

Serviciile sociale pot fi servicii de asistență socială și servicii de îngrijire socio-medicală.

Serviciile de asistență socială sunt:

servicii cu caracter primar și au drept scop prevenirea sau limitarea unor situații de dificultate ori vulnerabilitate, care pot duce la marginalizare sau excluziune socială;

servicii specializate care au ca scop menținerea, refacerea sau dezvoltarea capacităților individuale pentru depistarea unor situații de nevoie socială.

Managementul serviciilor sociale

Serviciile de îngrijire socio-medicală reprezintă un complex de activități care se acordă în cadrul unui sistem social și medical integrat și au ca scop menținerea autonomiei persoanei precum și prevenirea agravării situației de dependență. Acestea sunt:

servicii de bază: ajutor pentru igiena corporală, îmbrăcare și dezbrăcare, hrană, mobilizare, deplasare în interior, comunicare;

servicii de suport: ajutor pentru prepararea hranei sau livrarea acesteia, efectuarea de cumpărături, activități de menaj, însoțirea în mijloacele de transport, companie, activități de administrare și gestionare, activități de petrecere a timpului liber;

servicii de îngrijiri medicale;

servicii de recuperare și reabilitare, conexe domeniului medical și social;

servicii de reabilitare și readaptare a ambientului.

Bătrânețea este considerată de obicei vârsta la care se aduce în discuție problema îngrijirilor. Nevoia de a asigura îngrijiri demne, de calitate, pentru această categorie de vârstă este evidentă și va fi mai clar în viitorul

apropiat, atunci când statisticienii evaluează că peste jumătate din populația țării va fi reprezentată de persoanele vârstnice.

(www.amtsibiu.ro/Arhiva/2009/Nr2/SP/Fercala-ro.pdf )

Realizarea și asigurarea calității în serviciile sociale necesită atitudine față de muncă, un ansamblu de activități de abordare științifică a demersului, receptivitate față de activitățile practice, deschidere față de cerințele clienților, cunoașterea exactă a acestor cerințe în vederea urmăririi și chiar a anticipării lor.

De asemenea, aceasta presupune o înaltă adaptare din mers la evoluția nevoilor, flexibilitate, inventivitate, spirit creator pentru înnoire și modernizare, care să permită o viziune unitară asupra întregului șir de procese utile pentru a asigura o bună calitate a vieții persoanelor vârstnice.

(www.amtsibiu.ro/Arhiva/2009/Nr2/SP/Fercala-ro.pdf )

Calitatea vieții este un imperativ etic al societății, dar și o responsabilitate a acesteia. Programele de sănătate publică și serviciile sociale reflectă calitatea vieții, îmbunătățirea sănătății fiind dată de îmbunătățirea calității întregii palete bio- psiho-sociale a societății.

Calitatea nu este altceva decât mulțumirea clientului/beneficiarului, conformitatea între ceea ce el așteaptă și ceea ce el primește. (www.amtsibiu.ro/Arhiva/2009/Nr2/SP/Fercala-ro.pdf )

Tipuri de servicii destinate persoanelor vârstnice

Servicii sociale – privind în principal îngrijirea persoanei vârstnice, prevenirea marginalizării sociale și sprijinirea pentru reintegrarea socială, consiliere juridică și administrativă, sprijin pentru plata unor servicii și obligații curente, îngrijirea locuinței și gospodăriei, ajutor pentru menaj, prepararea hranei.

Servicii socio-medicale – au ca scop acordarea ajutorului în vederea realizării igienei personale, readaptarea capacităților psihice și fizice, adaptarea locuinței la nevoile persoanei vârstnice, îngrijirea temporară în centre de zi, aziluri de noapte sau alte centre specializate, cu plata unei contribuții financiare din partea persoanei vârstnice în conformitate cu venitul realizat de acesta.

Servicii medicale – sub forma consultațiilor și îngrijilor medicale la domiciliu sau în instituții de sănătate, consultații și îngrijiri stomatologice, administrarea de medicamente, acordarea de materiale sanitare și dispozitive medicale.

Organizarea acestor servicii revine în sarcina consiliilor locale, direct sau pe bază de convenții încheiate cu organizații neguvernamentale.

Pentru evitarea marginalizării sociale a persoanelor vârstnice și pentru a se putea dezvolta un sistem de asistență socială care să fie avizat a acoperi necesarul de servicii sociale, socio-medicale și medicale al persoanelor vârstnice este nevoie să se amplifice parteneriatul dintre sistemul public și cel privat, dintre autoritățile publice locale și organizațiile neguvernamentale (asociații și fundații). Un pachet aparte de servicii sociale trebuie asigurat pentru persoanele vârstnice aflate în dificultate, în impas. Soluția pentru asigurarea unor servicii de calitate care să îndeplinească nevoile cetățenilor rezidă în planificarea furnizării acestor servicii pe baza unei bune informări în legătură cu nevoia socială care trebuie acoperită integral și cu impactul serviciilor acordate asupra acestei nevoi și a vieții persoanelor vârstnice .

(www.cnpv.ro/pdf/analize2013/studiu_servicii_rezidentiale.pdf)

Pentru a se putea acorda serviciile sociale este necesar să se bazeze pe următoarele cerințe:

Egalitatea de șanse

Libertatea de alegere

Independența și individualitatea fiecărei persoane

Servicii de calitate, accesibile, flexibile, adaptate nevoilor sociale

Transparența și participarea membrilor comunității la acordarea serviciilor sociale

Confidențialitatea cu privire la beneficiarii serviciilor sociale

Respectarea demnității umane

(www.cnpv.ro/pdf/analize2013/studiu_servicii_rezidentiale.pdf)

1.4 POLITICA SOCIALĂ A PERSOANELOR VÂRSTNICE

Problemele care sunt specifice persoanelor vârstnice reprezintă un real interes pentru societatea actuală, ceea ce a dus de-a lungul timpului la recunoașterea unui set de probleme specifice vârstei a III-a. În acest context, au fost înregistrate probleme de sănătate fizică și mentală, probleme financiare, dependență, marginalizare socială, pensionarea, ageism-ul, abuzurile.

(https://ro.scribd.com/doc/32752145/Politici-Sociale-Si-Asistenta…)

Astfel definind sistemul de protecție socială ce vizează vârstnicii din România putem spune că se află sub nivelul european, fiind nevoie în continuare de intervenția majoră din partea statului (datorită situației financiare deficitare la care se adaugă problemele de sănătate, marginalizarea socială, abuzuri și neglijare din partea membrilor familiei sau întreținătorilor, etc.). La acestea adăugând calitatea și numărul serviciilor sociale care încă nu acoperă nevoile vârstnicilor, s-a ajuns la concluzia că sunt necesare schimbări în organizarea, coordonarea și profesionalizarea acestora. Marea majoritate a serviciilor sociale publice și nonguvernamentale sunt încă în stadiu de formare, exprimându-se timid față de nevoile existente.

(https://ro.scribd.com/doc/32752145/Politici-Sociale-Si-Asistenta…)

Referitor la serviciile sociale din România, acestea încă se confruntă cu o serie de impedimente, majoritatea dintre ele resimțindu-se în calitatea acestora, deși au existat schimbări mari, atât la nivel legislativ, cât și în punerea în practică a majorității prevederilor.

(https://ro.scribd.com/doc/32752145/Politici-Sociale-Si-Asistenta…)

Serviciile sociale pentru persoanele vârstnice pot fi:

servicii privind, în special îngrijirea persoanei, prevenirea marginalizării sociale și sprijinirea pentru reintegrarea socială, consiliere juridică și administrativă, sprijin pentru plata unor sevicii și obligații curente, îngrijirea locuinței și gospodăriei, ajutor pentru menaj, prepararea hranei;

servicii sociomedicale, privind în principal, ajutorul pentru realizarea igienei personale, readaptarea capacităților fizice și psihice, adaptarea locuinței la nevoile persoanei vârstnice, și antrenarea la activități economice, sociale și culturale, precum și îngrijirea temporală în centre de zi, aziluri de noapte sau alte centre specializate;

servicii medicale sub forma consultațiilor și îngrijiriilor medicale;

La nivel mondial s-a adoptat Planul Internațional de Acțiune privind Îmbătrânirea, ce va devenii un ghid pentru elaborarea politicilor naționale în vederea asigurării condițiilor necesare recunoașterii drepturilor fundamentale ale persoanelor vârstnice. La nivel global s-a înregistrat un ușor progres în inegrarea populației vârstnice mai ales în țările în curs de dezvoltare, dar și în țările în curs de dezvoltare.

Principalele aspecte se referă la:

persoanele vârstnice și dezvoltarea societății, respectiv participarea activă în societate;

sănătatea și bunăstarea persoanelor vârstnice;

asigurarea unui mediu de sprijin pentru persoanele vârstnice.

Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice își propune intensificarea acțiunilor în vederea asigurării a unei mai bune protecții a persoanelor vârstnice care să răspundă nevoilor specifice a acestei categorii de populație, pentru a putea beneficia de viață autonoma și demnă potrivit aspirațiilor personale.

Având în vedere că persoanele vârstnice din România sunt membre a unei societăți active, Consilul Național al Persoanelor Vârstnice și-a stabilit următoarele obiective și strategii:

reglementarea punctului de pensie începând cu luna ianuarie la 45% din salariul mediu brut pe țară pentru anul 2009;

aplicarea unui algoritm unic la calculul pensiei pentru toate categoriile socio-profesionale indiferent de sectorul sau domeniul în care și-a desfășurat activitatea și abrogarea în regim de urgență a legilor care au stabilit acordarea pensiilor de serviciu;

renunțarea la pensia anticipată;

reglementarea de către Institutul Național de Statistică a coșului lunar de consum pentru familia de pensionari și pensionarul singur;

majorarea numărului de bilete de odihnă și tratament pentru pensionari, menținerea costului acestora la nivelul de 50% din cuantumul pensiei beneficiarului;

eliminarea inichităților în ceea ce privește pensiile persoanelor încadrate în grupele I, II de muncă pentru condiții speciale;

reorientarea politicilor sociale în vederea îmbunătățirii evidente a nivelului de trai al persoanelor vârstnice;

reglementarea unui act normativ a minimului de trai decent pentru populația vârsnică;

intensificarea parteneriatului cu sectorul neguvernamental in vederea indeplinirii obiectivelor politicilor sociale pentru persoanele vârstnice;

identificarea/construirea de locatii noi, în cadrul carora sa se amenajeze camine pentru persoane vârstnice; infiintarea de institutii cu confort sporit pentru persoane varstnice unde acestea sau reprezentantii lor legali sa sustina integral costurile serviciilor aferente;

reglementarea printr-o lege a protecției drepturilor persoanelor varstnice;

îmbunătățirea sistemului național de îngrijire a sănătătii vârstnicilor.

Reformarea sistemului de pensii și a sistemului de asigurări de sănătate, aprobarea legislației cadru a asistenței socialeși pentru serviciile sociale, retragerea treptată a administrației centrale din acordarea asistenței sociale și aducerea acesteia cât mai aproape de comunitate, recunoașterea rolului societății civile în asistența socială, sunt măsuri ale căror rezultate pozitive vor apare cu siguranță în următorii ani.

(www.cnpv.ro/pdf/analize2013/studiu_servicii_rezidentiale.pdf)

În România Asistența Socială pentru persoanele vârstnice este reglementată prin Legea nr. 17/2000 și are în vedere, în primul rând, evaluarea persoanelor vârstnice care necesită susținere și sprijin. Conform legislației în vigoare serviciile pentru persoanele vârstnice se realizează cu consimțământul acestora și au în vedere: îngrijirea temporară; îngrijirea temporară sau permanentă într-un cămin pentru persoane vârstnice; îngrijirea în centre de zi, cluburi pentru vârstnici, case de îngrijire temporară, apartamente și locuințe sociale. Însă din punct de vedere psiho-social cel mai important și valoros ajutor provine din partea familiei apropriate sau extinse.

Pensionarea este unul dintre cele mai decisive momente ale vieții în societățile industriale accidentale consideră Mary Marshall în Asistența socială pentru bătrâni. Importanța ei este copleșitoare pentru toți cei care au fost obișnuiți să-și definească utilitatea în termenii profesiei.

SERVICII SOCIALE

Serviciile sociale reprezintă activitatea sau ansamblul de activități realizate pentru a răspunde nevoilor sociale, precum și celor speciale, individuale, familiale sau de grup, în vederea depășirii situațiilor de dificultate, prevenirii și combaterii riscului de excluziune socială, promovării incluziunii sociale și creșterii calității vieții. După scopul lor, serviciile sociale pot fi clasificate în: servicii de asistență și suport pentru asigurarea nevoilor de bazăale persoanei, servicii de îngrijire personală, de recuperare/reabilitare, de inserție/reinserție socială etc.

(www.cnpv.ro/pdf/analize2013/studiu_servicii_rezidentiale.pdf)

Clasificarea serviciilor sociale are la bazã următoarele criterii:

scopul serviciului

categoriile de beneficiari cărora li se adresează

regimul de asistare, respectiv regimul rezidențial sau nerezidențial

locul de acordare

regimul juridic al furnizorului de servicii sociale

regimul de acordare

(www.cnpv.ro/pdf/analize2013/studiu_servicii_rezidentiale.pdf)

2.Servicii sociale destinate persoanelor vârstnice

Serviciile sociale reprezintă un ansamblu de măsuri și acțiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup în vederea depășirii unor situații de dificultate.

Serviciile sociale pot fi servicii de asistență socială și servicii de îngrijire socio-medicală.

Serviciile de asistență socială sunt:

-servicii cu caracter primar și au drept scop prevenirea sau limitarea unor situații de dificultate ori vulnerabilitate, care pot duce la marginalizare sau excluziune socială;

-servicii specializate care au ca scop menținerea, refacerea sau dezvoltarea capacităților individuale pentru depistarea unor situații de nevoie socială.

Serviciile de îngrijire socio-medicală reprezintă un complex de activități care se acordă în cadrul unui sistem social și medical integrat și au ca scop menținerea autonomiei persoanei precum și prevenirea agravării situației de dependență. Acestea sunt:

– servicii de bază: ajutor pentru igiena corporală, îmbrăcare și dezbrăcare, hrană, mobilizare, deplasare în interior, comunicare;

– servicii de suport: ajutor pentru prepararea hranei sau livrarea acesteia, efectuarea de cumpărături, activități de menaj, însoțirea în mijloacele de transport, companie, activități de administrare și gestionare, activități de petrecere a timpului liber;

– servicii de îngrijiri medicale;

– servicii de recuperare și reabilitare, conexe domeniului medical și social;

– servicii de reabilitare și readaptare a ambientului.

1.Tipuri de servicii destinate persoanelor vârstnice

a. Servicii sociale – privind în principal îngrijirea persoanei vârstnice, prevenirea marginalizării sociale și sprijinirea pentru reintegrarea socială, consiliere juridică și administrativă, sprijin pentru plata unor servicii și obligații curente, îngrijirea locuinței și gospodăriei, ajutor pentru menaj, prepararea hranei.

b. Servicii sociomedicale – au ca scop acordarea ajutorului în vederea realizării igienei personale, readaptarea capacităților psihice și fizice, adaptarea locuinței la nevoile persoanei vârstnice, îngrijirea temporară în centre de zi, aziluri de noapte sau alte centre specializate, cu plata unei contribuții financiare din partea persoanei vârstnice în conformitate cu venitul realizat de acesta.

c. Servicii medicale – sub forma consultațiilor și îngrijilor medicale la domiciliu sau în instituții de sănătate, consultații și îngrijiri stomatologice, administrarea de medicamente, acordarea de materiale sanitare și dispozitive medicale.

Organizarea acestor servicii revine în sarcina consiliilor locale, direct sau pe bază de convenții încheiate cu organizații neguvernamentale.

Principiile pe baza cărora se acordă serviciile sociale sunt:

solidaritatea socială

unicitatea persoanei

libertatea de a alege serviciul social în funcție de nevoia socială

egalitatea de șanse și nediscriminarea accesului la servicii sociale și în furnizarea acestora

participarea beneficiarilor la întregul proces de furnizare a serviciilor

transparența și responsabilitatea publică în acordarea serviciilor sociale

proximitatea în furnizarea serviciilor sociale

complementaritatea și abordarea integrată în furnizarea serviciilor sociale

concurența și competitivitatea în furnizarea serviciilor sociale

confidențialitatea

orientarea pe rezultate

îmbunătățirea continuăa calității serviciilor sociale

combaterea abuzului asupra persoanelor beneficiare,în cadrul instituțiilor

parteneriatul între părțile implicate în procesul de furnizare a serviciilor sociale și beneficiarii acestora

respectarea drepturilor și a demnității persoanei

asigurarea autodeterminării și a intimității persoanelor beneficiare

(www.cnpv.ro/pdf/analize2013/studiu_servicii_rezidentiale.pdf)

Cap 2 STANDARDE DE CALITATE ÎN SERVICIILE PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE.

2.1 Studiul aplicării legislației cu privire la persoanele vârstnice

Conform Ordinului ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 246 din 27.03.2006 privind aprobarea Standardelor minime specifice de calitate pentru serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice și pentru centrele rezidențiale pentru persoane vârstnice acesta reprezintă actul normativ care statuează standarde specifice pentru serviciile acordate vârstnicilor.

Furnizorii de servicii sociale beneficiază de o perioadă de 12 luni pentru a îndeplini condițiile de acreditare conform standardelor obligatorii de calitate, perioadăîn care are obligația :

să stabilească obiective valabile pe o perioadă de 3-5 ani, împreună cu personalul angajat sub forma unui proiect propriu, elaborat în conformitate cu legislația în vigoare

să își dezvolte o procedură de informare a instituțiilor competente în domeniu, a personalului, beneficiarilor, familiilor ori susținătorilor legali ai acestora și a altor actori relevanți, în ceea ce privește proiectul sau alte documente referitoare la procesul de furnizare a serviciilor,ori de câte ori este nevoie sau intervin schimbări

să transmită trimestrial datele necesare evaluării procesului de furnizare a serviciilor folosind instrumente adecvate

să aplice proceduri prin care sunt evaluate anual rezultatele comunicării interne și externe privind serviciile furnizate

să dețină proceduri de evaluare periodică a utilizării eficiente a resurselor umane, materiale și financiare pentru acordarea serviciilor

să elaboreaze și să disemineaze materiale care să promoveze imagini pozitive despre beneficiari, bune practici, nouăți în modul de administrare și furnizare a serviciilor

să prezinte anual rezultatele obținute și celorlalți furnizori de servicii din domeniu

(www.cnpv.ro/pdf/analize2013/studiu_servicii_rezidentiale.pdf)

Astfel Legea nr.17/2000 avansează ideea dezvoltării parteneriatului cu asociații și organizații neguvernamentale (cum ar fi serviciile acordate la domiciliu să poată fi dezvoltate de către consiliile locale, singure sau în parteneriat cu ONG-urile).

La fel, unele programele de asistență socială pot să fie derulate prin unități de asistență socială înființate de organizațiile neguvernamentale.

Persoana varstnica – in conformitate cu art. 1 din Legea nr.17/2000, este persoana care a implinitvarstalegaladepensionare.

Asistenta sociala a persoanelor varstnice este reglementata de Legea nr 17/2000 prin care se stabilesc serviciile sociale asigurate persoanelor varstnice la domiciliu, in institutii rezidentiale, centre de zi, cluburi pentru varstnici, apartamente si locuinte sociale.

Preocuparea pentru nevoile și interesele vârstnicului a suportat modificări și o evoluție continuă de-a lungul timpului. În țara noastră asistența socială, care a cunoscut un declin în perioada comunistă, a revenit după 1998 și și-a extins preocupările și asupra persoanelor vârstnice dintr-o viziune cosmopolită pătrunsă odată cu finanțările externe de care a beneficiat acest domeniu social.

Astfel, accepțiunea asupra vârstei a treia s-a schimbat radical și devine mai profundă și umanitară așa cum este ea percepută la nivel mondial în epoca noastră.

Trebuie accentuată necesitatea dezvoltării și profesionalizării activităților de îngrijire la domiciliu, care, în prezent, sunt neacoperitoare și se rezumă la ceea ce privește menajul și alimentația și mai puțin în ceea ce privește nursing-ul, terapia ocupațională, kinetoterapia etc.

De asemenea, serviciile medicale și socio-medicale nu sunt suficient susținute pentru a se dezvolta la nivel național încât să acopere nevoia și să substituie asistența în spitale și centre rezidențiale, mai costisitoare și insuficiente, de altfel.

Persoana vârstnică beneficiază de servicii și prestații sociale dacă se găsește în una dintre următoarele situații:

• nu are familie sau nu se află în intreținerea unei sau unor persoane obligate la aceasta, potrivit dispozitiilor legale în vigoare;

• nu are locuință și nici posibilitatea de a-și asigura condițiile de locuit pe baza resurselor proprii;

• nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare;

• nu se poate gospodari singură sau necesita îngrijire specializată;

• se află în imposibilitatea de a-și asigura nevoile sociomedicale, datorită bolii ori stării fizice sau psihice.

Nevoile persoanelor vârstnice aflate în situația de pierdere totală sau parțială a autonomiei, care pot fi de natură medicală, sociomedicală sau psihoafectivă, se stabilesc pe baza grilei naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, care prevede criteriile de încadrare în grade de dependență. În situația persoanelor vârstnice dependente colectivul trebuie să aibă în componența sa în mod obligatoriu și medicul specialist al persoanei respective – specialist în geriatrie-gerontologie, așa cum precizează H.G.nr.886/2000.

În lipsa acestuia evaluarea nevoilor persoanei vârstnice se efectuează de un medic specialist care a absolvit cursuri postuniversitare în specialitatea geriatrie-gerontologie, avizate de Ministerul Sănătății Publice. Pe baza evaluarii socio-medicale se propane incadrarea intr-un grad de dependenta.potrivit prevederilor art.

Din Legea 17/2000, persoanele varstnice beneficiare de servicii de ingrijire la domiciliu au obligatia de a plati o contributie in functie de norma de ingrijire(norma intreaga sau fractionat) si de venitul lunar. Contributia este stabilita prin Hotararea de Consiliu Local, H.C.L. nr. 479/2004.

Persoana care dorește angajarea ca îngrijitor la domiciliu este investigate și verificata de Serviciul Asistenta persoanelor cu nevoi speciale, pe baza evaluarii se intocmeste un raport cu privire la capacitatea solicitantului, raport care se transmite impreuna cu cererea si actele necesare Directiei de Munca Solidaritate si familie Cluj care admite sau respinge cererea de acreditare

Este important de menționat faptul că Legea nr.17/2000 privind asistenta persoanelor varstnice, este pusa in aplicare pe raza municipiului Cluj Napoca din aprilie 2004, data la care s-a reusit constituirea comisiei de evaluare a persoanelor varstnice intr-o componenta conmforma cu prevederile legale.Incepand cu luna aprilie un medic primar in medicina generala cu competente in geriatrie clinica si psihogeriatrie clinica si-a oferit serviciile voluntar, al fiind angajat ca medic intr-o unitate de ingrijire si asistenta ap persoanelor vârstnice.

Primăria municipiului Cluj Napoca a contractat serviciul de achizitii medicale privind evaluarea nevoilor persoanelor varstnice in conformitate cu prevederile art.8 din O.U.G. nr.60/2001 privind achizitiile publice aprobata si modificata prin Legea nr. 212/2002.

În prezent datorita prevederilor bugetare privind salarizarea ingrijitorilor la domiciliu au condus la epuizarea fondurilor pentru plata salariilor, motiv pentru care Consiliul local al municipiului Cluj Napoca nu mai poate angaja ingrijitori la domiciliu.

Cu toate acestea trebuie mentionat faptul ca datorita cerintelor specifice persoanelor varstnice dependente determinate de lipsa resurselor economice, sociale sau fiziologice e nevoie de un complex de masuri si actiuni realizate pentru a raspunde nevoilor acestor personae in vederea prevenirii si depasirii unor situatii de dificultate si dependenta, pentru protectia persoanei varstnice, pentru prevenirea marginalizarii si excluziunii sociale, in scopul cresterii calitatii vietii.Acest ansamblu de masuri poate fi realizat cu ajutorul unui ingrijitor la domiciliu care are drept atributii acordarea de ajutor persoanei varstnice dependente. Prin urmare Serviciul Asistență Socială a persoanelor cu nevoi speciale, dorește continuarea acestui program, prin care persoanele varstnice dependente sa aiba angajat un ingrijitor la domiciliu care sa vina în întâmpinarea greutăților si cerințelor zilnice.

Criteriile de eligibilitate stabilite în procesul de furnizare a serviciilor alternative, sunt stabilite prin actele normative care reglementează activitatea și sunt puse la dispoziția oricărei persoane care le solicită.

Această categorie de persoane poate fi beneficiară a serviciilor alternative specializate oferite în cadrul instituției la solicitarea personală sau a aparținătorilor, la recomandarea medicilor curanți sau a medicului de familie.

• Răspunderea și responsabilitatea profesională: asistență, sprijin și suport acordate, bazate pe respectul față de viață, demnitate umană, drepturile omului, fără nici un fel de discriminare;

• Protejarea drepturilor: apărarea drepturilor beneficiarilor, protecția demnității umane, intimității și opțiunilor lor;

• Corectitudinea: a presta în mod fidel și atent serviciul promis;

• Cooperarea: participarea activă alături de alte persoane pentru asigurarea unei îngrijiri de calitate a beneficiarilor; colaborarea pentru obtinerea unor standarde superioare a serviciilor oferite și conlucrarea cu alți furnizori de servicii alternative, pentru atingerea de obiective propuse;

• Autonomia: beneficiarii au libertatea de a hotărî asupra propriilor actiuni;

• Sinceritatea: respect și bună credință datorată beneficiarilor; obligația de a nu-i minți sau înșela, fără a depăși limitele de competență profesională;

Fidelitatea: asigurarea relației de încredere între profesionist și beneficiar, respectarea promisiunilor și a confidențialității

• Autodeterminarea: asistentul social nu decide în numele beneficiarului.

Prin proiectul “Sporirea calității vieții vârstnicilor prin diversificarea serviciilor sociale oferite de Centrele de Zi pentru Vârstnici din municipiul Cluj-Napoca ” eleborat de Biroul de integrare europeană, în anul 2004 s-a obținut o finanțare nerambursabilă în cuantum de 699 milioane de lei din partea Guvernului României, în cadrul Subprogramului Investiții în Servicii Sociale (program aprobat prin HG nr.93/2003). Cu această ocazie, coordonatorii Recunoscând importanța accesibilității la mediul fizic, social, cultural, la sănătate, educație, informare și comunicare, pentru a da posibilitatea persoanelor vârstnice să se bucure deplin de toate drepturile și libertățile fundamentale ale omului, metodologiile de lucru se axează pe promovarea, protejarea și asigurarea exercitării în condiții de egalitate a tuturor drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în special ale persoanelor vârstnice.

Se vor furniza informații accesibile fiecărei persoane vârstnice, lucrându-se în etape care presupun identificare, evaluare, elaborare a planului de intervenție, acordarea serviciilor potrivite, monitorizare.

Date fiind complexitatea și specificitatea fiecărui caz în parte, metodologiile de lucru urmează strategia managementului de caz, așadar se va lucra stadial, în etape interdependente: identificare, evaluare, elaborare și impementare a programului de intervenție, monitorizare și re-evaluare periodică.

• Răspunderea și responsabilitatea profesională: asistență, sprijin și suport acordate, bazate pe respectul față de viață, demnitate umană, drepturile omului, fără nici un fel de discriminare;

• Protejarea drepturilor: apărarea drepturilor beneficiarilor, protecția demnității umane, intimității și opțiunilor lor;

• Corectitudinea: a presta în mod fidel și atent serviciul promis;

• Cooperarea: participarea activă alături de alte persoane pentru asigurarea de servicii de calitate a beneficiarilor; colaborarea pentru obtinerea unor standarde superioare a serviciilor oferite și conlucrarea cu alți furnizori de servicii alternative, pentru atingerea de obiective propuse;

• Autonomia: beneficiarii au libertatea de a hotărî asupra propriilor actiuni;

• Sinceritatea: respect și bună credință datorată beneficiarilor; obligația de a nu-i minți sau înșela, fără a depăși limitele de competență profesională;

• Fidelitatea: asigurarea relației de încredere între profesionist și beneficiar, respectarea promisiunilor și a confidențialității.

• Asigurarea extinderii spațiului necesar deșfășurării activităților de petrecerea timpului liber și loisir, în conformitate cu creșterea numărului de solicitanți și cu normele de igienă prevăzute de lege;

• Asigurarea satisfacției beneficiarilor și a persoanelor abilitate să se ocupe de furnizarea serviciilor sociale alternative;

• Promovarea imaginii pozitive a beneficiarului, comportamentelor tolerante și inclusive, bunele practice.

Informațiile către diferiți furnizori de servicii sociale sau către alte instituții implicate în soluționarea cazului sunt transmise doar cu acordul beneficiarului sau al reprezentantului legal. Comunicarea informațiilor are la bază principiile confidențialității și transparenței.

La cerere, beneficiarii pot avea acces la informațiile din dosarul personal, în măsura în care aceste informații servesc interesele lor și nu ale altor persoane.

Evaluarea inițială și detaliată a cazurilor se face în conformitate cu legislația în vigoare. Atât în procesul de evaluare inițială cât și în procesul de evaluare detaliată, beneficiarul este implicat în mod activ. Identificarea cazurilor se realizează prin solicitare directă din partea beneficiarului.

Serviciile de asistență socială alternative se acordă unei persoane după întocmirea fișei personale de evaluare, redactată după o evaluare detaliată a solicitantului de către echipa multidisciplinară care va viza investigarea beneficiarului pe palier cognitiv, comportamental, social, somatic.

Participarea lor este consemnată în fișele personale care constitue baza evaluării gradului de participare. Registrul de propuneri și reclamații constitue o dovadă a implicării beneficiarilor în procesul de îmbunătățire a programului de activitate si prin unele aspecte sesizate, demonstrează o implicare în viața comunității.

Întreaga activitate derulata in aceste centre urmaresc creșterea nivelului de trai și imbunătățirea calității vieții persoanelor singure și familiilor aflate în situații de risc, reducerea numărului persoanelor și familiilor marginalizate social, creșterea stimei de sine și reducerea sentimentului de inutilitate, dezvoltarea sentimentului de apartenență la un grup ce se confruntă cu probleme similare gândirii pozitive. De asemenea munca depusa aici are in acelasi timp efecte benefice si la nivelul comunitatii, efecte cum ar fi: creșterea calității vieții persoanelor și familiillor asistate, reducerea numărului de persoane și familii marginalizate social, conștientizarea drepturilor și obligațiilor pe care le au beneficiarii serviciilor,sporirea spiritului civic.

În concluzie Legea nr.17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice prezintă o serie de lacune deoarece nu acoperă întreaga problematică a vârstei a treia, iar prevederile sale nu sunt puse în aplicare corespunzător.

Voi trece în revista câteva aspecte defectuoase care ar putea fi imbunatatite O problemă cu care se confruntă sistemul de îngrijiri la domiciliu este lipsa medicilor geriatri, care ar trebui să evalueze persoanele vârstnice inițial și periodic și să facă recomandări pentru întocmirea planului individual de intervenție. În compensare ar putea fi implicați medicii de familie care cunosc polipatologia pacienților de vârsta a treia pe care îi au sub observație și care pot de asemenea organiza activități de îngrijire medicală la domiciliu.

Structura de personal a unităților publice și private este incompletă, lipsind cel mai adesea specialiști precum: îngrijitori, ergoterapeuți, kinetoterapeuți, medici stomatologi

Furnizorii de servicii socio-medicale la domiciliu sesizează ca principale greutăți cu care se confruntă: lipsa spațiilor în care să iși desfășoare activitatea și lipsa fondurilor pentru susținerea programelor.

Legislația în domeniul sanitar nu încurajează furnizorii de servicii medicale pentru a încheia contracte cu casele județene de asigurări de sănătate, iar sumele decontate de către acestea sunt considerate insuficiente pentru acoperirea costurilor.

În vederea îmbunătățirii activității și îmbunătățirii calității vieții persoanelor vârstnice precum si a familiilor acestora ar fi necesara reevaluarea acestei legi si trasarea unor directii clare in vederea eficientizarii ei cum ar fi:

corelarea actelor normative în domeniul social cu cele din domeniul sanitar pentru o coordonare și finanțare comună,

suplimentarea subvențiilor alocate asociațiilor și fundațiilor în temeiul Legii nr. 34/1998 pentru înființarea și administrarea unităților de îngrijiri la domiciliu destinate persoanelor vârstnice,

în vederea îmbunătățirii calității serviciilor acordate prin programele derulate, susținerea costurilor pentru programele de îngrijire la domiciliu prin subvenții de la bugetul de stat deoarece descentralizarea a avut efecte negative asupra asistenței sociale în mediul rural și în zonele defavorizate ale țării unde bugetul local este mic,

Atragerea continuă de specialiști, extinderea rețelei de îngrijitori la domiciliu Extinderea și reabilitarea centrelor de zi,

Acordarea de spații de către autoritatile publice locale prin redirecționarea scopului;

Implicarea omunității în acțiunile sociale: Intensificarea propagandei de sensibilizare a opiniei publice vis-a-vis de problematica vârstei a treia,

Diversificarea formelor de informare a persoanelor vârstnice cu privire la dreptul de a beneficia de îngrijire la domiciliu în condițiile legii,

Extinderea parteneriatul public-privat:

Persoana vârstnică privită în ansamblul ei este multiplu dezavantajată și adesea greșit înțeleasă: scăderea capacităților fizice nu înseamnă handicap și uneori nici boală, scăderea resurselor financiare are un efect frustrant și care ii afectează stima de sine, retragerea din viața activă îi creează sentimente de inutilitate iar destrămarea familiei prin desprinderea copiilor din nucleul familial și uneori prin decesul partenerului îi creează sentimente de abandon și izolare.

La toate aceste probleme trebuie să se găsească o rezolvare profesionistă astfel încât bătrânilor să li se asigure o viața decentă și demnă.

2.2 STANDARDELE DE CALITATE PRIVIND SERVICIILE SOCIALE

Conceptul de „calitate” îl folosim atunci când dorim să apreciem un produs, un serviciu, o persoană sau orice altceva în raport cu care avem un anumit interes. Spunem astfel că am achiziționat un produs de „foarte bună calitate”, că a fost executat un serviciu de „o calitate excelentă” sau că o anumită persoană nu este de „foarte bună calitate” în măsura în care nu ne-a fost satisfăcut „interesul” avut față de acel produs/ serviciu/ persoană.

Conceptul de „calitate” îl reprezintă de fapt „interesul” față de obiectul/subiectul în cauză. În lipsa “interesului”, conceptul de „calitate” nu are obiect.

„Interesul” este forma prin care ne manifestăm o „nevoie” de care suntem mai mult sau mai puțin conștienți. Totodată,o„nevoie” poate fi satisfăcută în măsura în care există o anumită „competență” care să asigure satisfacerea acesteia. Putem fi apreciațica fiind „competenți”, suntem „o organizație competentă” în măsura în caresatisfacem anumite cerințe/ nevoi (exprimate sau nu) a celor interesați de rezultatele activității noastre. În acest context, putem afirma: „calitatea” este strict condiționată de nivelul de „competență”. Putem spune că un produs/ serviciu este de „calitate înaltă” (aduce satisfacții înalte) daca cel care l-a produs/ furnizat este„competent”.

Considerând „calitatea” ca măsură a satisfacției obținute, un furnizor de servicii sociale care satisface în totalitate cerințele și așteptările beneficiarilor este apreciat ca fiind un furnizor„puternic orientat spre calitate”.

Investiția în competența furnizorului de servicii sociale(în tehnică, în tehnologie,personal) reprezintă principala condiție a asigurării succesului.

Responsabilitatea furnizorului se referă la datoria sau obligația acestuia de a-și îndeplini sarcinile și activitățile ce i-au fost încredințate. Responsabilitatea funcționează ca datoria unui individ față de el însuși de a realiza în cele mai bune condiții sarcinile ce-i revin și, prin aceasta, este o condiție necesară pentru realizarea eficientă a obiectivelor stabilite, de către furnizorul de servicii sociale. Absența asistenței sociale în perioada de până în anul 1990 s-a reflectat în organizarea relativ haotică a serviciilor sociale, dublate de lipsa profesioniștilor și a legislației în domeniu. Delegarea responsabilității dezvoltării serviciilor de asistență socială autorităților publice locale reprezentate de consiliile județene și locale se realizează după anul 1990 conform noului pachet legislativ din România. În primul raport al Comunității Europene privind sărăcia și incluziunea socială, s-a specificat pentru țările membre ale Uniunii Europene:,,persoanele vârstnice sunt cele mai vulnerabile în ceea ce privește riscul de excluziune socială,datorită nivelului insuficient al pensiilor’’. Se impune aplicarea standardelor de calitate în concordanță cu eterogenitatea și diversitatea acestui segment de vârstă, implicit adaptarea serviciilor asistenței sociale la persoanele vârstnice. Standardele obligatorii de calitate privind serviciile sociale specializate din România, furnizate în sistem public, privat și parteneriat public-privat se referă la:organizare și administrare, drepturi, etică, abordare globală, comprehensivă și integrată, centrarea pe persoane, participarea, parteneriate, orientarea pe rezultate și îmbunătățirea continuă. Prin standarde de calitate generale se înțelege ansamblul de cerințe privind cadrul organizatoric și material, resursele umane și financiare, viziunea integratoare și toleranța personalului implicat în acordarea serviciilor în vederea atingerii nivelului de performanță obligatoriu pentru toți furnizorii de servicii sociale specializate.

Semnificația calității în cazul serviciilor sociale pentru beneficiar presupune:

– timp și disponibilitate;

– finalitate-nivelul de realizare a serviciului;

– deferență-cât de bine este tratat de către personalul care furnizează serviciile;

– stabilitate-nivelul serviciului furnizat este același la toate intervențiile.

La baza unor servicii de calitate se află anumite criterii considerate ca fiind fundamentale și anume :

– curtuazie – astfel încât beneficiarul să nu se simtă umilit pentru că are nevoie de ajutor;

– respect;

– simpatie-pentru a avea o relație cât mai deschisă cu beneficiarul;

– promptitudine;

– ascultare activă-pentru a identifica problema reală de rezolvat;

– exactitate-soluționarea problemei care trebuie rezolvată, nu a alteia;

– accesibilitate -serviciile acordate trebuie să răspundă tuturor solicitărilor, fără nici o discriminare;

De asemenea, instituția care oferă serviciile sociale trebuie să fie așezată astfel încât să fie accesibilă și să aibă un program care să răspundă nevoilor beneficiarilor;

– claritate-pașii intervenției trebuie să fie descriși astfel încât beneficiarul trebuie să înțeleagă cum se va rezolva problema;

– personal bine informat și specializat-pentru a se menține și îmbunătăți nivelul de calitate a serviciilor;

obiectivitate.

Există prescrise diverse rețete în domeniu, printre care așa-zisul model al celor șapte etape pe care îl prezentăm ad litteram, recomandat și utilizat în scopul oferirii unor servicii de calitate beneficiarilor:

• crearea unui climat prietenos-prezentarea proprie,folosirea numelui asistatului,acordarea de timp suficient pentru a explica cum se va derula procesul de acordare de servicii,evitarea semnelor de indiferență sau nerăbdare;

•obținerea informației necesare prin ascultare activă și întrebări:

Trebuie să ne asigurăm că am obținut toate informațiile necesare și să evităm situațiile ambigue;

• verificarea pentru înțelegerea completă:

trebuie să verificăm datele cu beneficiarul, pentru a ne asigura că fiecare parte a înțeles ceea ce trebuie;

astfel,vom evita problemele care pot să apară ulterior;

• propunerea unui plan de acțiune;

• obținerea unui acord asupra a ceea ce urmează să se facă, de către cine,unde,când și cum;

• trebuie să verificăm dacă asistatul a înțeles planul de îngrijire întocmit, realizat de comun acord, evitând astfel situații negative;

• asigurarea asistenței asupra căreia s-a convenit-primul motiv pentru care beneficiarii își pierd încrederea este nerespectarea termenelor sau neaducerea la îndeplinire a acestora;

•astfel,trebuie să ne îndeplinim promisiunile, respectiv respectarea contractelor și a planurilor stabilite;

• monitorizarea în vederea asigurării de rezultate:trebuie să ne asigurăm pe perioada intervenției că beneficiarii vor obține ceea ce și-au dorit.

Statele membre ale Uniunii Europene au pus în discuție încorporarea unor politici specifice vârstei a treia în cadrul strategiilor sociale și economice,precum și promovarea incluziunii și a deplinei participări a persoanelor vârstnice în toate domeniile vieții sociale.

În scopul dezvoltării îngrijirilor și serviciilor acordate la domiciliul persoanei se impun elaborarea și implementarea unor măsuri, promovarea accesului la serviciile de sănătate, îmbunătățirea măsurilor de prevenire a situației de dependență, diversificarea prestațiilor destinate prevenției și combaterii riscului de marginalizare sau excludere socială și creșterii calității vieții persoanei vârstnice.

A fost raportat un număr de 5.994. 829 pensionari în România,dintre care3.688.363 sunt persoane vârstnice definite conform legii (persoanele care au împlinit vârsta standard de pensionare),dintre care,un număr de 2.404.348 sunt femei în vârstă de 60 de ani și un număr de 1.284.015 sunt bărbați în vârstă de 65 de ani și peste.

Grupa de potențiali beneficiari de servicii de îngrijire este reprezentată de către persoanele vârstnice care se află în riscul cel mai crescut de dependență,adică de cele cu vârsta de 80 de ani și peste(470.378 în prezent). Potrivit informațiilor furnizate în cadrul literaturii de specialitate, 3% din persoanele cu vârsta de peste 60 de ani se pot găsi în situație de dependență. În cazul în care acest procent este aplicat la numărul de persoane vârstnice din România cu vârsta de peste 60 de ani, rezultatul ar fi un număr de aproximativ 125.250 de persoane dependente,reprezentând grupa celor care necesită în mod sigur servicii de îngrijire.

Dacă se apreciază că dintr-un număr de 35 de persoane vârstnice dependente,10 se află în situația de pierdere accentuată a autonomiei, rezultă că circa 40.000 de persoane necesită îngrijiri permanente.

Centrele rezidențiale(cămine) dispun de un număr de 3.400 de locuri pentru persoane vârstnice, iar centrele de îngrijire și asistență pentru persoanele cu handicap de un număr de aproximativ 4 000 de locuri. Este mai mult decât necesară dezvoltarea unei rețele de îngrijiri la domiciliu, ca urmare a dorinței și dreptului persoanei vârstnice de a trăi în mediul său propriu de viață, respectiv nevoii de a administra resursele cât mai eficient, îngrijirea la domiciliu fiind mai puțin costisitoare, exceptând cazurile care necesită îngrijire permanentă. Condițiile propice care stau la baza generării fenomenului de dependență (starea în care se găsesc persoanele care, datorită unor cauze legate de diminuarea sau pierderea autonomiei fizice, psihice sau intelectuale au nevoie de asistență și/sau de ajutor, importante pentru a-și îndeplini actele curente de viață) pentru persoanele vârstnice sunt deteriorarea stării de sănătate a acestora și pierderea rudelor apropiate. Acest ultim aspect contribuie la reducerea,uneori chiar absența suportului financiar și societal. Serviciile sociale actuale din rețeaua formală și informală nu pot acoperi nevoile tuturor persoanelor vârstnice dependente. Starea de dependență însă ar putea să dispară, sau cel puțin să se amelioreze în urma unor îngrijiri adecvate și personalizate, știut fiind totodată faptul că starea de dependență poate fi prevenită. Dezvoltarea ofertei de servicii sociale,în mod special a îngrijirii la domiciliu destinate persoanelor vârstnice, implicit o diversificare a acestor servicii are o contribuție semnificativă la îmbunătățirea calității vieții acestui segment de populație. Studiile asupra psihologiei comportamentale a persoanelor vârstnice ne-au semnalat, în repetate rânduri, susceptibilitatea acestora asupra sprijinului oferit de societate. Acest aspect poate fi cu ușurință constatat prin intermediul unor sondaje de opinie vizând grija societății pentru rezolvarea problemelor acestei categorii de vârstă,instrument de măsurare în urma căruia 85% din cei interogați au menționat că ,,pentru ei societatea nu face nimic sau foarte puțin’’. Aproximativ jumătate dintre persoanele investigate manifestă un sentiment de marginalizare în privința luării deciziilor în cadrul familiei sau în mediul social,iar pentru 68% la baza cauzei îndepărtării lor de viața socială,economică,politică se află bătrânețea. O asemenea percepție are efecte nedorite, generând sentimente de insatisfacție, marginalizare.

Perioada de tranziție a avut efecte negative asupra persoanelor vârstnice din România-nivelul scăzut de trai (sub pragul de sărăcie), determinându-i să se ,,îndrepte’’ spre instituțiile de ocrotire socială și cantine sociale. Nivelul sărăciei asupra bătrânilor, știut fiind faptul că îngrijirea bătrânilor creează stres, generând totodată costuri ridicate (materiale, fizice, psihice).Se constată o proliferare a fenomenului instituționalizării,în mod special în mediul urban, având la bază motivații de ordin obiectiv (condiții de locuit restrânse, dificultăți financiare, imposibilitatea supravegherii permanente a vârstnicilor cu deteriorări psihice, dificultatea familiei adulte de a se ocupa de îngrijirea propriilor bunici sau străbunici), respectiv de ordin subiectiv(relaxarea legăturilor parentale, o psihologie individualistă). Deciziile trebuie luate numai de comun acord cu vârstnicul (exceptând cazurile de deteriorare psihică gravă),cât și în funcție de nevoile sale.

Instituționalizarea persoanelor vârstnice trebuie să reprezinte o alternativă la îngrijirea la domiciliu. Adesea se constată o serie de aspecte care obligă la asistarea vârstnicului în instituții, ca de exemplu:

– manifestarea dezinteresului de către copii, care doreau alungarea părintelui din propria-i casă, fie pentru a folosi singuri, fie în scopul vânzării;

– conflictele cu rudele care inițial acceptaseră să-i găzduiască și să-i îngrijească, acest motiv este invocat și pentru alte persoane neînrudite, care au acceptat plasamentul acestuia în propria familie în schimbul unor avantaje materiale consistente și care, ulterior și-au declinat responsabilitățile, chiar și atunci când au fost asumate prin instanțele juridice;

– violența comportamentală a celorlalți membri ai familie, în parte susținută latent și prin psihologia particulară a senectuții cu note dominante de egoism și autoritarism.

Un rol important în evitarea instituționalizării persoanelor vârstnice îl are consilierea membrilor familiilor vârstnicilor care prezintă un risc pronunțat de a fi instituționalizați, potențialele justificări ale instituționalizării bătrânilor fiind teama de responsabilități a familiei,respectiv absența puterii de a face față situației. Distribuția procentuală într -un eșantion de persoane vârstnice cu privire la diferite situații de instituționalizare se prezintă astfel:

– singurătate-34%;

– stare de sănătate necorespunzătoare care nu permite propria îngrijire-27%;

– lipsa veniturilor-12%;

– neînțelegeri cu copii sau alte rude cu care locuia-17%;

– lipsa unei locuințe proprii sau a unor condiții acceptabile de locuit în casa altor rude-10%.

Vulnerabilitatea acestei categorii de vârstă este amplificată de singurătate și izolare, aspect amplificat de gradul insuficient de satisfacere a nevoilor fundamentale de alimentație și sănătate, confortul uneori precar pentru cerințele specifice acestei categorii, neadaptarea locuinței vârstnicului la nevoile sale. Consilierea are rolul unui mediator având ca obiectiv,,a-i ajuta pe oameni să se ajute singuri’’. Iată care ar fi,în opinia consilierului,rezultatele dorite și solicitate de către beneficiari:

•creșterea înțelegerii de sine și a situațiilor din jur;

•creșterea capacității proprii de decizie;

•oferirea unui sprijin în luarea unei decizii și confirmarea acesteia;

•dezvoltarea capacității de a schimba o situație;

•eliberarea de sentimente;

•examinarea opțiunilor și alegerea uneia;

•facilitarea capacităților de relaționare și comunicare;

•liniște și armonie intrafamilială și comunitară

Creșterea riscului de a prezenta boli invalidante și dependență, este direct proporțională cu înaintarea în vârstă, ceea ce impune imperios o redefinire, o redimensionare a standardelor de calitate în scopul îmbunătățirii calității vieții acestei categorii de populație.

Serviciile de îngrijire necesare vor fi nevoilor individuale ale persoanelor vârstnice.

Principalele acte normative care reglementează standardele de calitate în domeniul serviciilor sociale, socio-medicale și medicale pe care le presupune îngrijirea persoanelor vârstnice în instituții și în comunitate sunt: Ordinul ministrului sănătății nr. 318 din 7 aprilie 2003 pentru îngrijirile de natură medicală și în Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr.246 din 27 martie 2006, pentru serviciile de natură socială și socio-medicală sunt primele reglementări în domeniu și se referă la:

– organizarea și administrarea unităților, accesarea și acordarea serviciilor, a resursele fizice și umane Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 383 din 6 iunie 2005 pentru aprobarea standardelor generale de calitate privind serviciile sociale și a modalității de evaluare a îndeplinirii acestora de către furnizori aprobă standardele generale de calitate privind serviciile sociale furnizate în sistem public, privat și în parteneriat public-privat stabilește standarde pentru acreditarea furnizorilor de îngrijiri medicale la domiciliu, respectiv condițiile pe care trebuie să le îndeplinească furnizorii de servicii.

Ordinului ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 246 din 27.03.2006 privind aprobarea Standardelor minime specifice de calitate pentru serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice și pentru centrele rezidențiale pentru persoane vârstnice este actul normativ care statuează standarde specifice pentru serviciile acordate vârstnicilor.

Inspecția Socială este instituția publică înființată prin Ordonanța de urgență nr. 130/2006 privind Inspecția Socială și respectiv Legea nr. 211/2007 pentru aprobarea O.U.G. nr. 130/2006 privind Inspecția Socială ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, care are drept scop controlul implementării legislației în domeniu, precum și inspectarea activității instituțiilor publice și private, responsabile cu furnizarea prestațiilor și serviciilor sociale, inclusiv celor destinate persoanelor vârstnice.

Ordinul nr. 383 din 6 iunie 2005 privind standardele generale de calitate ale serviciilor sociale și a modalității de evaluare a îndeplinirii acestora de către furnizori, aprobă standardele generale de calitate privind serviciile sociale furnizate în sistem public, privat și în parteneriat public-privat, stabilește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească furnizorii care asigură astfel de servicii. Furnizorilor de servicii sociale li se acordă o perioadă de 12 luni pentru a îndeplini condițiile de acreditare conform standardelor obligatorii de calitate, după cum urmează :

– să stabilească obiective valabile pe o perioadă de 3-5 ani, împreună cu personalul sub forma unui proiect propriu, elaborat în conformitate cu legislația în vigoare.

– să își dezvolte o procedură de informare a instituțiilor competente în domeniu, a personalului, beneficiarilor, familiilor ori susținătorilor legali ai acestora și a altor actori relevanți, în ceea ce privește proiectul sau alte documente referitoare la procesul de furnizare a serviciilor, ori de câte ori este nevoie sau intervin schimbări.

– să transmită trimestrial datele necesare evaluării procesului de furnizare a serviciilor folosind instrumente adecvate.

– să aplice proceduri prin care sunt evaluate anual rezultatele comunicării interne și externe privind serviciile furnizate.

– să dețină proceduri de evaluare periodică a utilizării eficiente a resurselor umane, materiale și financiare pentru acordarea serviciilor.

– să elaboreze și să disemineze materiale care să promoveze imagini pozitive despre beneficiari, bune practici, noutăți în modul de administrare și furnizare a serviciilor.

– să prezinte anual rezultatele obținute și celorlalți furnizori de servicii din domeniu

Prin activitatea pe care o desfășoară, furnizorii de servicii sociale este necesar să soluționeze: – apărarea și promovarea drepturilor beneficiarilor în baza unui cod etic care promovează respectarea demnități beneficiarului, a familiei acestuia, a susținătorilor săi legali, prin care protejează beneficiarii împotriva unor eventuale riscuri și se promovează ideea de justiție socială;

– asigurarea continuității în furnizarea de servicii, astfel încât să fie valorificată contribuția tuturor actorilor sociali: beneficiarii, comunitatea locală, societatea civilă;

– dezvoltarea și diversificarea de servicii în funcție de nevoile beneficiarilor și de nevoile identificate în comunitate, implicând beneficiarul ca membru activ al echipei serviciului furnizat, contribuția fiecărui individ prin angajarea lui în autoevaluare, feedbackul și evaluarea făcută de beneficiar, cât și valorile emise de acesta, respectând obiectivele serviciului furnizat;

– promovarea participării beneficiarilor la toate nivelurile de organizare și furnizare a serviciilor, precum și în cadrul comunității;

– cooperarea la organizarea și dezvoltarea serviciilor sociale, prin încheierea de parteneriate, pentru a asigura continuitate în furnizarea serviciilor sociale, în cadrul unui sistem eficient și transparent care vine în întâmpinarea dificultăților și riscurilor la care sunt expuse persoanele vârstnice din cadrul comunităților;

Principalele instrumente ce se recomandă să fie utilizate de către furnizorii de servicii pentru aducerea la îndeplinirea acestor obiective sunt :

– carta drepturilor, specifică tipurilor de beneficiari cărora li se adresează, cunoscută atât de beneficiari, cât și de asistenți;

– regulamentul de organizare și funcționare prin care se stabilesc pentru beneficiari responsabilități și obligații, care le sunt făcute cunoscut și pe care trebuie să le respecte permanent și la orice nivel al intervenției;

Planul de intervenție și, după caz, planul de asistență și îngrijire, care valorifică întregul potențial uman corelat cu nevoile personale și ale cărui rezultate sunt monitorizate și evaluate sistematic;

– proceduri de măsurare a satisfacției beneficiarilor cu privire la condițiile în care se acordă serviciul și facilitățile puse la dispoziție de furnizor;

– procedurile prevăzute în regulamentul de organizare și funcționare referitoare la înregistrarea, medierea și soluționarea reclamațiilor

Formulate de beneficiari, familiile ori susținătorii legali ai acestora;

– modalitățile de evaluare inițială și complexă a nevoilor persoanei vârstnice;

– proceduri de implicare a beneficiarilor în procesul de luare a deciziilor, în procesul dezvoltării de programe, precum și pentru evaluarea și administrarea serviciului primit;

– un set de indicatori pentru monitorizarea procesului de integrare socială și de reabilitare a vârstnicilor;

– un concept de management al informației, bazat pe un set unic de proceduri și de formulare utilizat pentru organizarea, stocarea, transmiterea și publicarea informației.

Prevederile noilor reglementări destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecție a copilului și altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum și pentru serviciile acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat și cantinelor sociale, anexe 1-10

Legea nr.197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 754 din 9 noiembrie 2012, reglementează crearea un sistem unitar și coerent de evaluare și certificare a calității realizat exclusiv de structuri.

Noul sistem de acreditare are în vedere atât acreditarea furnizorilor de servicii sociale, cât și

Acreditarea serviciilor sociale acordate de către aceștia. De asemenea, în timp ce evaluarea în vederea acreditării a furnizorilor de servicii sociale are la bază un set de criterii administrative, evaluarea serviciilor sociale nu se mai bazează pe un singur set de standarde generale, ci pe standarde minime de calitate specifice diverselor categorii de servicii sociale. Totodată, procedura de acreditare presupune două etape, una de verificare administrativă realizată de personal de specialitate de la nivelul MMFPSPV și una de evaluare în teren,

realizată de inspectorii sociali de la nivelul agențiilor teritoriale pentru plăți și inspecție socială. Noua procedură se va aplica atât furnizorilor de servicii sociale care erau deja

acreditați la data intrării în vigoare a prevederilor Legii nr.197/2012 cu modificările ulterioare, cât și celor noi intrați în sistem.

Rezumând, principalele noutăți aduse de Legea nr.197/2012, cu modificările ulterioare urmăresc:

A. Crearea unui sistem de evaluare, monitorizare și control echitabil și transparent:

a. acreditarea furnizorilor de servicii sociale pe baza unor criterii specifice și acordarea

certificatului de acreditare pe perioadă nedeterminată;

b. acreditarea serviciilor sociale, în baza standardelor minime de calitate și acordarea

licenței de funcționare pe o perioadă de cinci ani urmată de reacreditarea acestora;

c. încadrarea opțională, la cererea furnizorului, a serviciilor sociale acordate pe

trei nivele cadrul procedurilor, de calitate, în baza unor indicatori de performanță.

B. Organizarea unor structuri de specialitate la nivelul ministerului muncii, în cadrul direcției cu responsabilități în domeniu:

a. compartimentul de acreditare (analizează rapoartele de evaluare și propune acordarea/neacordarea acreditării);

b. compartimentul de standardizare (elaborează standarde, indicatori, ghiduri metodologice, proceduri).

C. Introducerea de sancțiuni pentru nerespectarea legislației în domeniu. Reglementările cuprinse în Legea nr.197/2012 , cu modificările ulterioare vor avea următoarele rezultate favorabile:

a. Eliminarea conflictului de interese în evaluare a calității serviciilor, cauzat departiciparea, la evaluarea serviciilor sociale, a reprezentanților unor instituții și organizații furnizoare deservicii sociale, așa cum se realizează în prezent;

b. Transparență și claritate a procedurii de acreditare: utilizarea de către evaluatori a unor proceduri unice și transparente;

c. Recunoașterea/încurajarea performanței serviciilor sociale, prin încadrarea în nivele de calitate;

d. Realizarea monitorizării și controlului în domeniu, pe criterii egale, echitabile și transparente, precum și introducerea unor sancțiuni clare în caz de încălcare a prevederilor legale;

e. Coordonarea și monitorizarea unică a condițiilor de asigurare a calității în domeniul serviciilor sociale. de către;

f. Realizarea evaluării în teren, după o planificare strictă, de către inspectorii sociali;

de asemenea se reduc costurile, inspectorii sociali având oricum atribuția de a efectua activități de evaluare și control a serviciilor sociale.

Termenele referitoare la intrarea în vigoare a legii și implementarea noilor proceduri au fost prorogate prin O.U.G. nr.84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal

– bugetare cu modificările și completările ulterioare și O.U.G. nr. 49/2013 pentru modificarea art.37, precum și pentru prorogarea termenelor prevăzute la art.35 alin.(2) și art.38 din Legea 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, aprobată prin Legea nr.284/2013,având în vedere unele blocaje care ar fi putut să apară în aplicarea procedurilor de acreditare, respectiv:- faptul că, pentru unele servicii sociale, standardele minime de calitate în vigoare care sunt obligatorii pentru eliberarea licenței de funcționare, vor fi revizuite până la finele anului în curs, ceea ce va determina inechitate în sistem în ceea ce privește condițiile de evaluare în cadrul aceleași categorii de servicii sociale.(Standardele minime de calitate, în vigoare la data de 31 decembrie 2013, revizuite pe categorii de servicii sociale cu sau fără cazare, precum și pe tipuri de servicii în funcție de beneficiari-copil, persoane vârstnice, persoane cu dizabilități etc.

– și în corelare cu datele cuprinse în fișa de autoevaluare, pentru a permite cuantificarea respectării acestora, se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice).

– numărul limitat de personal de la nivelul structurilor de specialitate în domeniul serviciilor sociale, care pe lângă atribuțiile de reglementare, monitorizare, implementare programe de interes național și subvenționare, vor primi atribuții suplimentare de standardizare și acreditare.

– numărul redus de inspectori sociali de la nivelul agențiilor teritoriale pentru plăți și inspecție socială care, conform legii, îndeplinesc misiuni de control și în ceea ce privește acordarea beneficiilor de asistență socială.

– constrângerile existente, în anul în curs, privind angajarea de personal în sistemul bugetar și efectuarea de cheltuieli cu bunuri și servicii.

Schimbări preconizate

Prezentul proiect de act normativ reglementează normele metodologice de aplicare a Legii nr.197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările ulterioare. Proiectul de hotărâre a Guvernului stabilește:

– procedura de acreditare a furnizorilor, documentele justificative solicitate pentru eliberarea certificatului de acreditare, etapele de evaluare și termenele aferente, atribuțiile evaluatorilor,

modelul certificatului de acreditare etc.

– procedura de acreditare a serviciilor sociale, documentele justificative solicitate pentru eliberarea licenței provizorii/licenței de funcționare, etapele de evaluare și termenele aferente,

responsabilitățile evaluatorilor și ale inspectorilor sociali, modalitățile de eliberare a licenței de funcționare, modelul fișei de autoevaluare, al raportului de evaluare în teren, al licenței de

funcționare.

– procedura de evaluare a nivelelor de calitate și încadrarea în clasele corespunzătoare, documentele solicitate, etapele și termenele de evaluare, modelul siglei aferente clasei de calitate.

– modalitățile de acordare a deciziilor de suspendare sau retragere a acreditării furnizorului și serviciului social.

În aplicarea prezentelor normelor metodologice, pe lângă modelul certificatului de acreditare, al licenței de funcționare, al siglei aferente clasei de calitate, modelul fișei de autoevaluare, al raportului de evaluare în teren, în anexe sunt prevăzute modele la o serie de alte documente ce sunt utilizate în cadrul procedurilor, după cum urmează:

– model cerere de acreditare,cerere de licențiere a serviciului/cerere de reacreditare aserviciului, cerere de încadrare în clase de calitate.

– model angajament privind respectarea obligației prevăzute la art.10 alin.(3) din

Legea nr.197/2012, cu modificările ulterioare și angajament al furnizorului de a notifica instituția competentă asupra oricăror modificări referitoare la serviciul social acreditat, intervenite după acordarea licenței de funcționare.

– model notificare de acreditare a serviciului, notificare de retragere a acreditării provizorii a serviciului social, notificare de reacreditare a serviciului social.

– model referat de evaluare a furnizorului, referat de evaluare a serviciului social, referat de evaluare a calității serviciului social.

– model decizie de acreditare a furnizorului, decizie de respingere a acreditării furnizorului, decizie de acordare a licenței provizorii, decizie de acordare a licenței de funcționare, decizie

de retragere a licenței provizorii, decizie de reacreditare a serviciului social, decizie de încadrare a serviciului social într-o clasă de calitate, decizie de respingere a cererii de încadrare în clase de calitate a serviciului social, decizie de suspendare a acreditării serviciului social, decizie de retragere a acreditării serviciului social, decizie de retragere a acreditării furnizorului.

– model raport de evaluare a calității pentru încadrarea într-o clasă de calitate, raport de constatare pentru suspendarea/retragerea acreditării serviciilor sociale.

Pentru realizarea acreditării, în cadrul direcției de specialitate din MMFPSPV, se organizează

compartimentul de acreditare, precum și compartimentul de standardizare

Având în vedere prevederile art.35 alin.(2) din Legea 197/2012, cu modificările ulterioare, conform cărora furnizorul de servicii sociale acreditat în baza H.G. nr. 1.024/2004, cu modificările ulterioare, au obligația de a depune cererile de acreditare în vederea eliberării certificatului de acreditare ca furnizor de servicii sociale și a licenței de funcționare a serviciilor acordate, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr.197/2012, cu modificările ulterioare, există riscul ca furnizorii de servicii sociale să depună cererile de acreditare în bloc, pe parcursul unei perioade de una-două luni,ceea ce va face imposibilă procesarea solicitărilor de acreditare, în termenul prevăzut de lege, precum și evaluarea în teren de către personalul existent. Drept urmare, prin prezentele norme metodologice se propune ca MMFPSPV să planifice furnizorii acreditați în vederea transmiterii cererilor de acreditare, planificarea acestora urmând a fi comunicată pe site-ul MMFPSPV

Asigurarea, menținerea și îmbunătățirea permanentă a calității serviciilor sociale va avea impact direct asupra calității vieții beneficiarilor finali-persoanele vulnerabile. Aceste persoane, aflate în situație de risc social, pot astfel să se adreseze unei game mai largi și diversificate de servicii sociale și să primească ajutor și suport specializat, în conformitate cu nevoile individuale, dar și cu așteptările lor. Furnizorii de servicii sociale (beneficiarii indirecți) își pot dezvolta activitatea în domeniu, în baza unor reglementări clare și accesibile, cu respectarea unor principii de bază ale pieții, cum ar fi transparența și concurența. Respectarea principiului transparenței privind calitatea serviciilor va avea impact atât asupra furnizorilor de servicii sociale, asigurând un mediu concurențial pentru promovarea bunelor practici și a performanței, cât și asupra gestionării eficiente a fondurilor publice și a resurselor umane și materiale utilizate.

PROPUNERI

În scopul dezvoltării îngrijirii persoanelor vârstnice la domiciliu și în centre rezidențiale sugerăm inițierea și realizarea următoarelor acțiuni:

1.Având în vedere că Strategia națională de dezvoltare a sistemului de asistență socială pentru persoanele vârstnice în perioada 2005-2008 este în vigoare până la finele anului 2008,propunem ca să se facă o analiză în legătură cu stadiul realizării fiecărei măsuri în parte și să se acționeze cu hotărâre și în mod concertat ca un număr cât mai mare dintre acestea să se finalizeze în perioada imediat următoare.

2.Cu consultarea reprezentanților societății civile (organizații neguvernamentale, organizații centrale ale pensionarilor, universități și instituții de cercetare)să se elaboreze un studiu privind starea socială a persoanelor vârstnice,pe baza căruia să se inițieze o lege-cadru privind protecția drepturilor persoanelor vârstnice. Acest act normativ să fie ulterior baza pentru elaborarea legislației secundare care să reglementeze protecția socială reală a persoanelor vârstnice din România.

3.Să se inițieze și să se promoveze o lege care să stabilească la nivel național proceduri privind organizarea,funcționarea și finanțarea unităților/programelor pentru îngrijirea persoanelor vârstnice la domiciliu.

4.Să se stabilească printr-un act normativ metodologia de înstrăinare a bunurilor proprii(în mod special locuințe)în scopul ca personal.

e vârstnice să fie întreținute de cei care ulterior beneficiază de acestea,pentru a se preveni situațiile de înșelăciune. În acest sens este necesar să se analizeze propunerea de preluare a locuințelor de către primării,la solicitarea vârstnicilor și includerea acestora în programul local de servicii sociale pentru întreținere și îngrijire până la sfârșitul vieții.

5.Să se acționeze printr-o monitorizare strictă a acțiunilor de reabilitare a locațiilor care au fost nominalizate pentru transformarea în unități medico-sociale destinate persoanelor vârstnice,precum și a eficienței utilizării fondurilor acordate de la bugetul de stat în acest scop. Punerea în funcțiune, într-un timp cât mai scurt, a tuturor celor 106 locații este deosebit de necesară,având în vedere numărul mare de solicitări din partea vârstnicilor pentru a beneficia de servicii specializate.

6. Inspecția Socială-instituție recent înființată-să asigure un control sever la instituțiile de stat și private care asigură,în regim rezidențial,servicii sociale și socio-medicale pentru persoanele vârstnice; acțiunile de control să aibă în vedere,cu prioritate,respectarea standardelor de calitate a serviciilor prestate și să militeze la creșterea gradului de confort pentru asistații acestor instituții de asistență socială Inspecția Socială-instituție recent înființată-să asigure un control sever la instituțiile de stat și private care asigură,în regim rezidențial,servicii sociale și socio-medicale pentru persoanele vârstnice;acțiunile de control să aibă în vedere,cu prioritate,respectarea standardelor de calitate a serviciilor prestate și să militeze la creșterea gradului de confort pentru asistații acestor instituții de asistență socială.

7. Să se elaboreze un Program național privind protecția socială a persoanelor vârstnice, pe domenii de interes (social, economic, sănătate, cultural,juridic, etc.) cu măsuri și responsabili,pe termen imediat,mediu și lung,care să fie aprobat de parlament. Acest document programatic are rolul de a informa persoanele vârstnice cu acțiunile concrete de care vor beneficia în perioadele viitoare vis – a-vis de așteptările lor.

8.Să se finanțeze cu prioritate, de la bugetul de stat,în baza prevederilor Legii nr.34/1998,programele de îngrijiri la domiciliu pentru persoanele vârstnice,derulate de organizații neguvernamentale.

9.Inițierea unor facilități acordate persoanelor juridice din sectorul privat pentru înființarea și dezvoltarea de unități de asistență socială,cu confort sporit,pentru persoanele vârstnice care pot suporta din veniturile proprii costul serviciilor(cazare,masă,supraveghere madicală, servicii diverse etc.).

10.Stabilirea unei grile maximale privind costul serviciilor de îngrijire la domiciliu și al celor acordate în cadrul instituțiilor rezidențiale pentru persoanele vârstnice, fundamantate pe standarde de calitate profesionist elaborate.

11.Elaboarea și promovarea de către Ministerul Muncii,Familiei și Egalității de Șanse și Ministerul Sănătății Publice a unei legi speciale care să definească starea de dependență a persoanei vârstnice și să reglementeze facilitățile și respectiv serviciile sociale ce pot fi acordate acestor persoane la domiciliu,potrivit unor standarde de calitate riguros stabilite.

12.Rapoartele de control încheiate în baza misiunilor efectuate de angajații Inspecției Sociale al unitățile de asistență socială să se facă publice,respectiv să fie prezentate pe site-ul instituției în vederea cunoașterii de către toate unitățile care acordă servicii sociale a deficiențelor constatate și pentru ca acestea să acționeze operativ în aplicarea de corecții.

Referitor la criteriile obligatorii prin a căror respectare se contribuie la derularea unui program eficient de servicii sociale acordate persoanelor vârstnice,prezentăm următoarea schemă pentru a fi aplicată

Rezultate estimate

Creșterea capacității beneficiarilor de a-și menține pe cât posibil autonomia în cadrul domiciliului propriu, în condiții de demnitate creșterea gradului de integrare socială a beneficiarilor.

Creșterea gradului de informare asupra drepturilor asistaților și rata accesării acestor drepturi

Îmbunătățirea capacității familiilor,de a face față solicitării în cazul unei persoane imobilizate la pat sau domiciliu, cu handicap sau aflat în diverse situații de criză

Mobilizarea resurselor comunitare de îngrijire, a sensibilității și responsabilității sociale a comunității, prin atragerea în procesul de asistență a membrilor familiei, a vecinilor sau a altor voluntar.

Consiliul Județean, Direcția de asistență socială,Direcția de muncă și protecție socială, Consiliile locale și organizațiile neguvernamentale vor acumula prestigiul de a fi abordat o problematică socială stringentă, de îmbunătățire imediată a vieții unor persoane vârstnice defavorizate fizic,medical și marginalizate social.

Publicitate și popularizare în legătură cu serviciile acordate.

Indicatori

Numărul beneficiarilor-Scăderea numărului persoanelor ce solicită instituționalizarea-Gradul de mulțumire a beneficiarilor-Numărul de beneficiari care participă la diferite evenimente sociale

Numărul vizitelor de asistență socială

Numărul persoanelor(colaboratori, membri de familie, voluntari) mobilizate în procesul de asistență

Numărul serviciilor de consiliere

Numărul problemelor administrative soluționate prin serviciile acordate

-Numărul de servicii de asistență socială acordate

Intensificarea și profesionalizarea implicării aparținătorilor în procesul de asistență socială

Gradul de mulțumire a beneficiarilor.

Numărul relațiilor de ajutor de vecinătate nou apărute

Numărul de servicii acordate de către voluntari

Numărul inițiativelor apărute în cursul implementării programului

Gradul de mulțumire al asistaților, respectiv a populației comparabil cu situația anterioară acordării de servicii sociale

-Numărul solicitărilor de servicii de asistență

Gradul de acceptare în rândul populației

Gradul de popularizare a programului

Numărul și amploarea inițiativelor după modelul similar din alte regiuni și/sau alte domenii ale asistenței sociale

Evidențele serviciilor

Îmbunătățirea capacității familiilor,de a face față solicitării în cazul unei persoane imobilizate la pat sau domiciliu, cu handicap sau aflat în diverse situații decriză;

LEGEA 17/2000, PRIVIND ASISTENTA SOCIALA A PERSOANELOR VARSTNICE

CONCLUZII

Existența punctelor slabe ale sistemului de protecție socială identificate la promovarea Strategiei naționale de dezvoltare a sistemului de asistență socială pentru persoanele vârstnice în perioada 2005-2008,se regăsesc și în prezent,după cum urmează:

a)aspecte de ordin general:

-numărul redus de studii și cercetări privind tendințele demografice,particularitățile vârstei a treia și problematicile specifice vârstnicilor,bazate pe date reale,culese și interpretate prin metode specifice și consacrate,apte să ofere informațiile de bază pentru elaborarea de politici de protecție socială pe termen mediu și lung;

-lipsa unei instituții investite numai cu elaborarea,evaluarea și monitorizarea politicilor sociale și programelor naționale destinate persoanelor vârstnice;

-existența mai multor reglementări legislative elaborate de instituții guvernamentale diferite,care produc paralelisme,confuzii sau incoerențe în aplicarea măsurilor de protecție socială;

-accesul persoanelor vârstnice la îngrijirea în sistem rezidențial sau la domiciliu se realizează în baza mai multor metodologii,prevăzute de legislația specială pentru persoane vârstnice și persoane cu handicap;grila de evaluare a persoanei vârstnice nu este utilizată în toate cazurile;

-dreptul la măsuri de asistență socială se acordă pe criterii diferite:evaluarea nevoilor persoanelor vârstnice este realizată de o echipă formată din medic și asistent social și stabilește gradul de dependență:persoana vârstnică cu dizabilități este evaluată de comisia de expertiză a adultului cu handicap care încadrează persoana într-un grad de handicap;este de subliniat că legislația din țările europene consideră ca persoane dependente și nu persoane cu handicap persoanele care au dobândit o dizabiliate generatoare de pierdere funcțională la vârsta a treia;

-contribuția beneficiarului sau a susținătorului legal înregistrează cuantum diferențiat între instituții care acordă aceleași servicii(cămine pentru persoane vârstnice și centre pentru îngrijire și asistență pentru adulții cu handicap-foste cămine de bătrâni și cămine spital);

-administrarea instituțiilor pentru persoane vârstnice se realizează după regulamente diferite,în funcție de obiectivele autorității care le coordonează;

-dezvoltarea inegală și inechitabilă a serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice la nivel național:există județe cu concentrare de ONG-uri furnizoare de servicii,iar altele în care nu este înregistrată nici o organizație activă în acest domeniu;

-numărul extrem de redus de servicii de îngrijire la domiciliu,precum și a centrelor de zi sau a altor tipuri de servicii alternative;

-lipsa prevederilor legislative care se referă la contravenții,indiferent cine este responsabil de aplicarea legislației în domeniu,respectiv organism privat,instituții publice sau autorități locale;

-serviciile de prevenție și recuperare sunt insuficiente,rolul acestora nefiind perceput de societate;

-lipsa de colaborare între instituțiile administrației centrale și locale din domeniul serviciilor sociale și de sănătate,este principalul obstacol al dezvoltării acestora la nivel comunitar;

-prevederi legale depășite sau dificil de implementat,cum ar fi:calcularea contribuției datorată de persoana vârstnică pentru acordarea serviciilor și la domiciliu,facilitățile acordate îngrijitorilor proveniți din familia beneficiarului,programul de formare mult prea complex față de atribuțiile reale ale unui îngrijitor la domiciliu,ș.a.;

-instituții de asistență socială insuficiente față de solicitări,situație existentă în protecția persoanelor vârstnice,a persoanelor cu boli cronice în mod deosebit și a celor cu afecțiuni neuropsihice în special;

-incapacitatea sistemului de a soluționa favorabil probleme/situații personale extrem de grave care nu sunt sau sunt marginal acoperite cu servicii sociale și medicale.

B) aspecte organizatorice:

-responsabilități disparate și uneori foarte generale la nivel de instituții guvernamentale;

-regulamente de organizare și funcționare diferite ale instituțiilor care acordă același tip de servicii,pentru persoanele vârstnice;

-misiunea instituțiilor de protecție socială nu este clar definită,iar controlul asupra calității serviciilor oferite lipsește în prezent;

-disproporție în alocarea de personal în raport cu complexitatea activității de protecție socială, precum și lipsa unor normative de personal elaborate în baza unor evaluări prealabile,cu respectarea standardelor de calitate în domeniu;

-lipsa definirii clare a raporturilor de coordonare/subordonare la nivel central și teritorial a instituțiilor de asistență socială pentru persoanele vârstnice;

-sistem managerial informațional slab dezvoltat,ceea ce conduce la decizii incorecte sau insuficient fundamentate privind protecția socială a persoanelor vârstnice aflate în situație de dificulate;

-incapacitatea sistemului actual de a oferi o imagine comprehensivă asupra numărului de benefic eneficiari și a servicilor posibil de acordat. eneficiari și a servicilor posibil de acordat. beneficiari și a servicilor posibil de acordat.

beneficiari și a servicilor posibil de acordat.

c)aspecte în legătură cu resursele financiare:

-descentralizarea nu a fost urmată de alocarea de resurse financiare și umane suficiente;

-rigiditatea sistemului generează imposibilitatea direcționării operative a fondurilor în vederea soluționării unor situații punctuale de criză;

-finanțarea insuficientă a instituțiilor de asistență socială de la bugetele locale;degradarea multor instituții sub aspect funcțional,acestea oferind un confort la un nivel sub cel normal;

-neaplicarea legislației referitoare la convențiile încheiate pentru îngrijirea unei persoane vârstnice într-un cămin situat în alt județ,autoritatea locală unde își are domiciliul persoana fiind obligată să asigure cheltuielile necesare asistării acesteia;

-planificarea financiară nu se realizează în funcție de nevoia socială și evoluția problemelor sociale în care sunt implicate persoanele vârstnice din cadrul comunităților;

-finanțarea serviciilor sociale nu este reglementată în mod clar astfel încât să se asigure sustenabilitatea și continuitatea furnizării acestora;

d)aspecte cu privire la personalul de specialitate:

-sub-dimensionarea necesarului de personal la nivel central și local pentru protecția socială a persoanelor vârstnice;

-lipsa personalului calificat la nivelul serviciilor publice de asistență socială și la nivelul serviciilor și instituțiilor de asistență socială destinate asistării persoanelor vârstnice;

-reglementări insuficiente referitoare la nevoia de formare și criteriile de acreditare a personalului care activează în domeniul serviciilor sociale pentru persoane vârstnice și îndeosebi pentru îngrijirea la domiciliu;

-denumiri diferite utilizate pentru personalul cu atribuții similare(asistent personal,îngrijitor la domiciliu);

-lipsa unor profesii necesare managementului serviciilor sociale pentru persoanele vârstnice:asistentul medical comunitar,asistentul medical de geriatrie și gerontopsihiatrie, managerul de caz,terapeutul ocupațional specializat în recuperarea persoanelor vârstnice etc.;

-blocaje în dezvoltarea competențelor în geriatrie și gerontologie,specialități specifice pentru acordarea de asistență persoanelor vârstnice.

e)aspecte legate de respectarea prevederilor tratatelor și convențiilor internaționale:

-prevederile reglementate de Carta Socială Europeană,Codul European de Securitate Socială,Carta Drepturilor Fundamentale proclamată la Nisa(2000),precum și Recomandarea Comitetului de Miniștri R(87),Recomandarea Consiliului Europei nr.92/442/CCE,Recomandarea Comitetului de Miniștri R(94)14, Recomandarea Consiliului Europei nr.1428(1999) care au drept țintă dezvoltarea îngrijirilor și serviciilor acordate la domiciliul persoanei vârstnice, promovarea accesului la serviciile de sănătate, îmbunătățirea măsurilor de prevenire a situației de dependență, diversificarea prestațiilor destinate prevenției sau combaterii riscului de marginalizare sau excludere socială și creșterii calității vieții persoanei vârstnice se regăsesc,numai în parte,în actele normative în vigoare.

-Recomandarea Consiliului Europei Nr.R(98) privind dependența, adoptată de Comitetul de Miniștri ai Statelor membre la data de 18 septembrie 1998, subliniază, prin conținutul ei, necesitatea ca opinia publică să fie sensibilizată referitor la importanța problematicilor legate de situația de dependență, precum și urgența orientării măsurilor politice și legislative în acest domeniu. Documentul recomandă, de asemenea, statelor membre să elaboreze legislația în domeniu, luând în considerare reglementări care privesc :

-reglementarea stării de dependență a persoanei vârstnice;

-principii generale în favoarea persoanelor dependente;

-măsuri în favoarea persoanelor dependente;

-îngrijitorii fărăstatut profesional.

Până în prezent nu există reglementări referitoare la protecția persoanelor vârstnice dependente.

Chiar dacă în perioada 2005-2008 au existat încercări sporadice pentru inițierea și stabilirea de reglementări pentru protecția persoanelor vârstnice, cea mai importantă problemă rămâne cea a punerii în practică a acestora,astfel încât toți vârstnicii din România să poată beneficia de un trai decent și de o securitate socială reală și eficientă.

În ceea ce privește realizarea măsurilor stabilite în Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei naționale de dezvoltare a sistemului de asistență socială pentru persoanele vârstnice în perioada 2005-2008, trebuie precizat că la jumătatea anului 2008 se înregistrează multe nerealizări, ca de exemplu: în cadrul Ministerului Muncii,Familiei și Egalității de Șanse nu s-a constituit o structură cu responsabilități în elaborarea,evaluarea și monitorizarea politicilor de asistență socială pentru persoanele vârstnice-termen trim.I-2006;

-Legea nr.17/2000,nu s-a modificat și completat în vederea unei abordări integrate a stării sociale a persoanelor vârstnice și nu a fost elaborată legislația secundară care derivă din acestea;

-nu a fost stabilit mecanismul de alocare a fondurilor din bugetul de stat și bugetele locale,prin evidențierea distinctă a sumelor destinate măsurilor în favoarea persoanelor vârstnice;

-nu s-au elaborat reglementări specifice privind prevenirea oricăror forme de abuz și neglijare a persoanei vârstnice

– nu a fost creată o bază de date privind persoanele vârstnice;

-nu a fost introdusă o prestație pentru situația de dependență a persoanei vârstnice;

– serviciile de îngrijire la domiciliu nu sunt dezvoltate și organizate pe bazăde reglementări clare;

-nu s-a acționat pentru identificarea și promovarea de locuri de muncă destinate persoanelor vârstnice;

Fără îndoială că dacă aceste principale probleme ar fi fost soluționate la temenele stabilite, altele ar fi fost rezultatele cu privirea la îmbunătățirea condițiilor de viață ale persoanelor vârstnice care se confruntă cu greutăți deosebite în domeniul social,material și medical.

În mod evident, nivelul sărăciei vârstnicilor apropiat de cel al persoanelor de vârstă activă indică proliferarea în România a unei sărăcii corelate cu schimbările structurale pe piața muncii. Politica guvernamentală în domeniul protecției sociale nu reglementează măsuri suficiente destinate combaterii excluziunii sociale și promovării incluziunii sociale,inclusiv prin elaborarea unor reglementări legislative menite să asigure o construcție de sistem coerentă,un management eficient,o îmbunătățire permanentă a diverselor măsuri de suport financiar destinate vârstnicilor și respectiv celor în situație de risc,precum și o consolidare și dezvoltarea rețelei de servicii sociale,medicale și geriatrice adresate acestei categorii de populație care numără circa 5,5 milioane persoane.

Lipsa unei legi care să stabilească și să reglementeze în mod clar obligațiile și responsabilitățile în toate domeniile care converg spre o protecție socială reală a vârstnicilor,reduce considerabil sprijinul ce se acordă acestei categorii de populație.

Deși Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice susține și întreține permanența dialogului dintre organele administrației publice și persoanele vârstnice,reprezentanții guvernului nu au reușit să soluționeze într-un cadru organizat îngrijirea la domiciliu a vârstnicilor care au probleme sociale,materiale și de sănătate. De asemenea,situația materială a marii majorități a vârstnicilor este deosebit de grea, deoarece veniturile provenite din pensie sunt insuficiente pentru a le asigura condiții normale de trai

MANAGEMENTUL EFICIENTEI IN OPERATIONALIZAREA

În abordarea eficienței manageriale am ales să analizez calitatea serviciilor oferite în termeni de management operațional și beneficii, abordând beneficiile ca productivitate a unui management operațional.

Pentru acest lucru analizam din punct de vedere organizațional sistemul public de asistență socială, corelarea serviciilor și a beneficiilor cu sistemul informatic în care sunt înregistrați o mare parte dintre persoanele beneficiare de servicii și beneficii sociale.

Vom încheia mai apoi cu o proiecție în ce privește managementul operațiilor și dezvoltarea capacității manageriale în organizație, o diagnoză organizațională și viziune asupra unui sistem informatizat (baza de date ).

Pentru a înțelege mai bine aceste aspecte este nevoie să apelăm la definiții care să ne ajute să înțelegem managementul operațiilor sub aspect teoretic și mai apoi transpunerea în analiza pragmatică, în practică.

Sub aspectul managerial serviciile sociale la care facem referire pot fi definite sub diferite abordări atât sub aspectul productivității dar și sub aspect operațional sau în termeni de eficiență.

DEFINIȚII ȘI ÎNCADRĂRI CONCEPTUALE

Majoritatea teoreticienilor în management găsesc începuturile managementului la Frederic Taylor și la Henry Fayol.

Unii consideră că au existat și înaintea acestora, specialiști și practicieni care puseseră în evidența elemente manageriale (R. Owen, Ch. Babbage etc). Potrivit unor cercetători, începuturile managementului trebuie văzute în antichitate.

Management este evidențiată ca fiind funcția organizațională ce asigură desfășurarea eficientă a activităților și care are ca scop obținerea nivelului maxim de rezultate prin folosirea optimă a resurselor.

Activitatea de management poate avea în vedere grupuri de oameni (echipe) sau procese. Resursele pe care un manager le are, în principal, la dispoziție: timpul, talentul, resursele financiare și resursele umane.

Dintre accepțiunile multiple și definițiile date de către diverși teoreticieni și practicieni termenului de management, câteva atrag atenția într-un mod semnificativ având în vedere bazele managementului ca știința.

Una dintre definițiile managementului într-o abordare universalistă, ne-o dă Frederick W. Taylor, care recurge la o analiză științifica în abordarea eficienței manageriale, acesta fiind considerat unul dintre fondatorii de seama a științei managementului. Definiția pe care el o dă în lucrarea sa intitulată the principles of scientific management, aparută în 1911, arată că: ”Sistemul managementului științific implică o revoluție completă a stării de spirit a muncitorilor și în același timp o revoluție a stării de spirit a celor care sunt de partea conducerii”

De asemenea Frederick W. Taylor definea managementul, în cartea sa Shop management, publicata în 1903, astfel: "a ști exact ce doresc să facă oamenii și a-i supraveghea ca ei să realizeze aceasta pe calea cea mai bună și mai ieftină".

O alta abordare o are Henri Fayol, în cartea sa Administration industrielle et generale, publicata în 1916, menționa ca "a administra înseamnă a prevedea, a organiza, a comanda, a coordona și a controla".

Conform definiției date de de Mary Follet „arta de a înfăptui ceva împreună cu alți oameni” ((Follett, M.P. (2003). Creating democracy, transforming management, Tonn, Joan C., New Haven: Yale University Press,)

Recent, managementul este definit, potrivit opiniei lui A.Mackensie, exprimata în noiembrie 1969 în Harward Business Review ca "procesul în care managerul opereză cu trei elemente fundamentale – idei, lucruri si oameni – realizând prin alții obiectivele propuse".

Peter Drucker considera ca managementul este echivalent cu "persoanele de conducere", termenul de "management" fiind doar un eufemism pentru "sef" . "Principala si poate singura sarcina a managementului este de a mobiliza energiile unitatii economice pentru îndeplinirea sarcinilor cunoscute si definite", iar testul reușitei, susține Drucker, constă în "obținerea unei eficiente ridicate și adaptarea la modificările din exterior".

Pornind de la cele câteva definiții pe care le avem putem susține ca exercitându-și funcțiile, managementul pune în mișcare o serie de activități specifice, grupate după omogenitate, în funcțiunile organizației (cercetare-dezvoltare, producție, comerciala, financiar-contabila, personal).

De reținut ca toate funcțiile managementului se regăsesc în fiecare din funcțiunile organizației (de pildă, funcțiunea de cercetare-dezvoltare implică previziune, organizare a departamentului de cercetare-dezvoltare, antrenare-coordonare a personalului care lucrează aici și control al activității lor).

Cel care a identificat si analizat pentru prima data procesele de management a fost Henri Fayol. El a definit 5 funcții principale:

o previziunea,

o organizarea,

o comanda,

o coordonarea si controlul.

Sfera de activități specifice procesului de muncă se circumscrie sistemului de producție, acesta cuprinde un ansamblu unitar de resurse reprezentate pe de o parte de forța de munca sau resursa umanitar pe de alta parte de resursa materială, completat cu o serie de cunoștințe, informații si metode de lucru, a căror interacțiune conlucrează în vederea atingerii unui obiectiv predefinit.

În virtutea celor prezentate, managerul este persoana care exercita funcțiile managementului potrivit obiectivelor, sarcinilor, competențelor și responsabilităților specifice.

Ca trăsături definitorii pentru manageri, majoritatea specialiștilor în materie admit multipla profesionalizare, ceea ce implica, pe lângă cunoștințele solicitate de profesiunea de baza, si cunoștințe, calități și aptitudini (specifice managementului) complementare, multidisciplinare și caracterul accentuat creator al activităților desfășurate, managerul fiind confruntat în aproximativ 80% din cazuri cu situații inedite.

Caracteristicile esențiale ale economiei contemporane sunt considerate centralizarea și concentrarea extrem de ridicate ale capitalului, dezvoltarea informaticii, caracterul sofisticat al tehnologiei.

Producția a devenit atât de complexă încât nici capitalistul singur, dar nici cu ajutorul unor specialiști nu mai sunt în stare sa conducă eficient. Se conturează astfel treptat teoria universalității managementului printre adepții careia se afla si Peter Drucker, care afirma ca exista o "materie" universal valabila a conducerii, ca exista metode si instrumente manageriale, concepte si principii si chiar un limbaj comun pentru management.

În lucrarea de sinteză intitulată Management, Tasks, Responsabilites, Practices, publicată la New York în 1973, Drucker constată instituționalizarea, în ultimii 50 de ani, a societății manageriale complexe și competitive.

Managementul, prin definiție responsabil și productiv, este o activitate, o muncă intelectuală și fizică, necesitând o competență deosebită, o serie de instrumente de lucru specifice și recursul la anumite tehnici caracteristice. Dar, în primul rând, crede Drucker, managementul este o vocație organică, dinamică și vitală pentru orice societate.

Managerii s-au axat pe trei probleme majore:

a) obținerea rentabilității pentru întreprinderea condusă de ei;

b) organizarea adecvată a muncii și a lucrătorilor;

c) luarea deciziilor de producție.

Ceea ce rămâne precumpănitor în activitatea managerială, crede Drucker, este faptul că inteligența managerilor are de a face cu oameni mai mult decât cu forțe materiale sau cu fapte conjuncturale.

Ceea ce este esențial, prin urmare, este personalitatea managerului, capacitatea acestuia de a se purta cu oamenii, cu salariații și cu clienții întreprinderii respective.

Eficiența managerului este corelată cu posibilitatea lui de a asigura între-prinderii randamentul necesar.

Experiența acumulată de practica managementului a îngăduit o evoluție elastică a teoriei științifice manageriale, teorie profilată de Drucker pe șapte premise fundamentale:

(1) concepția după care cheia productivității în orice domeniu este munca omului, fizică și intelectuală;

(2) necesitatea descentralizării ca principiu de bază al oricărei organizații economice;

(3) preocuparea constantă a managerului de a repartiza în mod corespunzător,

pe fiecare din salariații în subordine la locul de producție potrivit, prin justa înțelegere a problemelor evidențiate de relațiile umane;

(4) intuirea din vreme de către manager – în baza un ei educații temeinice tehnico-științifice – a nevoilor viitoare ale întreprinderii;

(5) o gestiune financiară analitică a întreprinderii, pe baza unei informații coerente și corect puse în ecuație, prilejuind luarea de hotărâri manageriale corecte și corespunzătoare;

(6) o examinare prealabilă a elementelor de marketing;

(7) fixarea atenției managerului asupra necesității planificării pe termen lung.

În drumul spre cucerirea unui statut științific, managementul își definește un număr de concepte generale, cu care operează. Mircea Malița ne oferă următoarea schiță a conceptelor de bază în management: sisteme; obiective; resurse; procese; optimizare; autonomie; adaptabilitatea; organizarea; planul; incluziunea; informația; modelul; verificarea; decizia; controlul.

Managementul ca știință presupune stabilirea unor principii, metode și tehnici de lucru cu caracter general, a căror folosire să asigure utilizarea eficientă a potențialului uman, material și financiar al societății comerciale sau a regiei autonome.

Având așadar o privire de ansamblu a managementului putem vorbi de modalități de eficientizare a proceselor ce se conturează la nivelul managerial. Exista suficiente abordări ale eficientei in management care sunt livrate sub forma unor ecuații dacă vreți între efort și randament și care au la baza strategii și obiective precise.

În Revista de management și Inginerie Economică, volumul 13, nr. 3 din 2014, I. Abrudan aduce in discuție dualismul cooperare-competiție, în legătura cu care pune managementul in conceptul de ”binom valoare-efort”, parafrazând acest aspect, obținerea beneficiilor, profitului este condiționată de desfășurarea unei activități (efort) care sa ne duca la un anumit rezultat (valoare).

Facem deci următorul pas si ne referim la management in termeni de eficienta. Daca pana acum am înțeles ce presupune la modul cel mai general managementul, in cazul particular pe care il vom prezenta vom analiza eficienta manageriala, nu înainte de a clarifica câteva concepte direct raportate la acest aspect.

Managementul eficientei, analiza

Astăzi, în România, eficientizarea managementului organizației reclamă, ca modalitate majoră, reproiectarea acestuia. Un astfel de demers strategic este nu numai necesar, ci și oportun, imprimarea unor caracteristici de ordine, disciplină și rigurozitate organizației și componentelor sale fiind o consecință firească a refacerii radicale a proceselor de management.

Un management cu adevărat eficient și eficace, performant, exercitat de managerii profesioniști, este principalul „furnizor" de performanțe în „zonele" conduse.

Dacă eficiența presupune existența unor efecte, în raport cauzal cu eforturile depuse pentru obținerea lor, eficacitatea constă în realizarea obiectivelor și exercitarea sarcinilor manageriale în condiții temporale și calitative prestabilite.

Pentru managerii organizației românești, supuși unor multiple și din ce în ce mai complexe provocări contextuale și endogene și predispuși la „claustrofobie" informațională din cauza volumului de informații ce trebuie valorificate decizional, este mult mai importantă eficacitatea prestației lor. Eficacitatea se concretizează în obținerea de performanțe manageriale generale, și specifice, (Verboncu, 2005; Noye, 2002).

Fig. 2 Esența managementului (Ion Verboncu – coordonator, Management, eficienta, eficacitate, performanta)

Pentru a analiza și discută aspectele ce țin de managementul operațiilor în oferirea serviciilor sociale, voi reda câteva aspecte sistemice a mecanismelor interne. Sistemul informatic cu principalele ancore ale acesteia.

Aceste aspecte ne ajuta să înțelegem legătura dintre cele două și modul în care acestea sunt intercorelate.

Descriem câteva aspecte ale sistemului informatic cu privire la beneficiile sociale acordate de către autoritatea publică locală prin serviciul de specialitate.

Scopul sistemului informatic ASISOC (Asistență socială) este de a asigura un mediu informatic integrat pentru asistarea procesului de acordare a diferitelor tipuri de beneficii sociale facilitând gestionarea dosarelor înregistrate, generarea sumelor acordate și plata acestor sume beneficiarilor de asistență socială.

Sistemul informatic de asistență socială gestionează dosare corespunzătoare mai multor beneficii:ajutor social lunar, alocație de susținere a familiei, ajutor de încălzire(energie termică, gaze naturale, lemne cărbuni și combustibili petrolieri), ajutor de urgență, cantină socială, asistenți personali, indemnizație pentru persoana cu handicap, alocație de stat, asistenți maternali, alocație lunară de plasament, tichete sociale, locuințe sociale.

Aplicația gestionează:

• registre ale dosarelor de asistență socială pentru fiecare tip de beneficiu

• acordarea sumelor beneficiarilor de asistență socială

• nomenclatoare

• anchete sociale

Caracteristici:

• Gestionarea unitară a diverselor tipuri de beneficii sociale;

• Validări între diverse tipuri de beneficii (și în cadrul lor);

• Nomenclator unic de persoane, o persoană se introduce o singură dată în baza de date, indiferent de numărul de beneficii;

• Unicitate venituri, adrese;

• Situație trezorerie centralizată configurabilă pe diverse beneficii sociale;

• Fișa de verificare VMG cu toate beneficiile unei persoane;

• Păstrare istoric beneficii, persoane;

• Fișa personală sintetică a unei persoane, raport cost/beneficiar

• Evidența activității utilizatorilor pe tipuri de beneficii;

• Generarea borderourilor pentru AJPS (xls);

• Listare Anchetă Socială (model_norme)

• Listare cerere (model_norme)

• Rapoarte statistice definite de utilizatori

Corelarea cu procedurile de lucru ale serviciului care din punct de vederea ar trebui să reglementeze modalitatea de lucru a serviciilor acestea sunt deseori doar o obligație birocratică, pe care managementul le solicită în vederea asigurării calității serviciilor. Pornind de la acest aspect, opinia mea este ca o legătură concretă între sistemul de proceduri si sistemul informatic care gestionează baza de date a clienților ar responsabiliza pe de o parte, resursa umană iar pe de altă parte ar eficientiza modul de operaționalizare a activității, producând efecte.

Fără să ocupam spatiu descriind aceste proceduri in detaliu concluzionam prin a spune ca ar fi utila o baza informatica la nivelul institutiei nu numai din punct de vedere al beneficiilore sociale dar si a fluxului de informatii la nivel institutional.

Sistemul informatic integrat pentru sustinerea activitatii serviciilor sociale, menite sa sustina, in mod automatizat si efficient, activitatea acestora.

Un asemenea sistem ar trebui sa asigura acoperirea activitatilor acestor servicii din doua perspective:

– reactiv, raspunzand sesizarilor venite din partea clientilor/beneficiari

– proactiv, prin folosirea sistemului ca o platforma pentru initierea si sustinerea unor campanii sau activitati cu caracter social, la scara larga, urmarind atingerea principalelor obiective ale srerviciilr sociale in acest caz.

De asemenea, sistemul permite functionarea atat ca un cadru de derulare a activitatilor sociale (in acest caz colaborandu-se, pentru rezolvarea sesizarilor cu alte institutii ca: ONG-uri, cabinete medicalem etc), cat si ca un furnizor si direct al acestor activitati, prin propriul personal si cu propriile resurse.

Pe langa infrastructura IT&C, acest sistem ar oferi si cunostiintele necesare pentru o

organizare si desfasurare cat mai eficienta si automatizata a activitatii acestor institutii, a interactiunii dintre directie si persoanele asistate social precum si a interactiunii cu alte institutii implicate (institutii judetene si nationale, ONG-uri, etc).

Dupa cum se observa si in diagrama de mai jos, sistemul informatic prin modulele sale, oferan urmatoarele facilitati:

– asigurarea suportului IT&C pentru interconectarea si desfasurarea activitatilor legate de: sizarea cazurilor sociale, buna comunicare si conlucrare intre angajatii directiei, conducere

– preluarea, interventia si urmarirea situatiilor cu caracter social

– culegerea si mentinerea datelor celor aflati in evidenta

– asigurarea transparentei informationale

– elaborare raparte cu pivire la situatia beneficiilor si a serviciilor institutionale oferite

– asigura proiectarea managementului pentru urmatoarele etape de exercitiu financiar

Aceste lucruri nu numai ca eficientizeaza munca si resursa umana dar reducedin costurile cu beneficiile sociale prin interventie la timp, siprin corelarea serviciilor oferite. De asemenea prin legaturile interisntitutionale reduce posibilitatea dublarii serviciilor oferite catre clienti/beneficiari.

Legenda:

A, H – comunicarea angajatului cu sistemul client

B, C – personalul foloseste sistemul in activitatea zilnica

D – sistemul poate fi folosit de colaboratori externi

E – raportarea si aprobarea documentelor catre/de conducere

F – interconectarea cu alte institutii

G – sistemul poate trimite diferite notificari, comunicari

Fig. 4 Sistemul informatic integrat in servicii sociale (viziune generala)

Avand in vedere aspectele care intereseaza eficienta în management, consider că trebuie pornit de la o analiză a corelației intervenției resurselor umane și sistemele informatice integrate astfel încât să putem observa operaționalizarea resurselor existente.

Nu atât din punct de vedere procedrural cât din punct de vedere al utilizării resurselor într-o direcție care să țină seama de productivitate mai degrabă decât de birocratizarea acțiunilor prin elaborarea de proceduri care nu au nici un punct comun cu sistemul informatic despre care am vorbit mai devreme.

PROCESUL DE ANALIZA INFORMATICA A RESURSELOR UMANE IN DETERMINAREA COMPORTAMENTULUI ORGANIZATIONAL SI DE EMERGENTA

Pentru realizarea acestui referat am pornit de la câteva întrebări esențiale pde la care, consider că orice manager în speță cele ce privesc resursele umane ar trebui sa porneasca având în vedere dezvoltarea manageriala. Există un proces ergonomic al dezvoltării resurselor umane sub aspectul implemnentării sistemelor informatice de personal?… Există riscul ca resursa umana să fie înlocuită de softul informatic în dezvoltarea resurselor umane?…, Care este rolul procesului informatic în dezvoltarea organizațională și cum se poate interpreta caracterul comportamentului organizațional, Pot eceste procese sa afecteze starile emergente (precum coeziunea, conflictul, satisfactia si încrederea în grup)?

Un prim pas in definirea problematicii comportamentului organizational este acela de a definii organizația și comportamentul organizational, pentru a întelege posibilitatea implementării unui sistem informatic în dezvoltarea proceselor de analiza a personalului prefigurând comportamentul organizational.

Printre definițiile organizației, enunțate de-a lungul timpului, reținem următoarele (Robbins, P.S., 1990: 9):

1. Organizațiile sunt entități raționale ce urmăresc atingerea unor anumite scopuri –Organizațiile există pentru a atinge scopuri iar comportamentul membrilor organizației poate fi caracterizat (și explicat) drept o încercare rațională de a atinge aceste scopuri;

2. Organizațiile sunt coaliții de grupuri de putere – Organizațiile sunt alcătuite din grupuri, fiecare dintre acestea își satisfac propriile interese. Aceste grupuri își folosesc puterea pentru a influența distribuția resurselor în interiorul organizației;

3. Organizațiile sunt sisteme deschise – Organizațiile sunt sisteme care sunt capabile de input, pe care îl transformă apoi în output; cu alte cuvinte, organizațiile depind de mediul lor pentru a supraviețui;

4. Organizațiile sunt sisteme semnificante – Organizațiile sunt entități create artificial. Scopurile și obiectivele lor sunt create simbolic și menținute de management;

5. Organizațiile sunt sisteme fragmentare – Organizațiile sunt alcătuite din unități relativ independente care urmăresc scopuri diferite sau chiar conflictuale;

6. Organizațiile sunt sisteme politice – Organizațiile sunt compuse din grupuri care urmăresc controlul asupra procesului de decizie din interiorul organizației pentru a își întări propriile poziții;

7. Organizațiile sunt instrumente de dominare – Organizațiile își plasează membrii în “cubicule” are le constrâng libertatea de acțiune și de interacțiune socială. In plus, au un superior care are autoritate asupra lor;

8. Organizațiile sunt unități de procesare a informației – Organizațiile interpretează mediul, coordonează activitățile si facilitează procesele de adoptare a deciziei prin procesarea informației, atât vertical cât și orizontal, printr-o structură ierarhică;

9. Organizațiile sunt închisori psihice – Organizațiile își constrâng membri prin elaborarea de fișe ale postului, prin împărțirea în departamente, birouri etc. și prin stabilirea unor standarde acceptabile și neacceptabile de comportament. Când aceste elemente au fost acceptate de către membri, ele devin bariere artificiale care le limitează posibilitățile de alegere.

Organizația se definește de asemenea și se identifică prin anumite trăsături și caracteristici generale și specifice. astfel pentru o organizație se pot definii și identifica cel puțin 4 trăsături generale și anume:

Coordonare conștientă a unei entități sociale care presupune existența unui conducător a acestei entități, respectiv exercitarea în cadrul entității sociale a funcțiilor de management;

Forma relativ identificabilă reprezintă cadrul formal și structural al organizației, aceste forme oferind organizației aspectul de entitate formală care poate fi identificată și care o diferențiază în raport cu de alte entități sociale. Forma acesta structurală izvorăște din necesitatea unei coordonări formale a modelelor de interacțiune dintre membrii organizației, având un caracter relativ și evoluând de la o forma la alta de-a lungul timpului;

Legăturile formale continue constituie elementul care unește membrii organizației și care face ca organizația să funcționeze;

Existența unor scopuri comune sau un set de scopuri specifice pentru fiecare organizație.

Aceste scopuri sunt considerate în general ca fiind misiunea organizației. Existența acestor scopuri are un dublu rol pentru organizație: fundamentează pe de o parte rațiunea existenței organizației, iar pe de altă parte creează baza de motivație pentru membrii săi.

Referitor la evoluția teoriei organizaționale ca și curente, Robbins S. P. (1990) propune următoarea clasificare bazată pe descrierea organizațiilor în funcție de trei dimensiuni :

1) Prima dimensiune se referă la privirea organizației ca și sistem;

2) A doua dimensiune se referă la scopurile organizației;

3) Temele centrale cu privire la organizație;

Perioada de timp 1900-1930 1930-1960 1960-1975 1975-prezent

perspectiva organizatiei ca sistem sistem inchis sistem inchis sistem deschis sistem deschis

perspectiva organizatiei ca si scopuri rational social rational social

temele centralecu pivire la organizatii eficienta mecanicista oameni si relatii umane proiectarea continentala putere si politici

Tabelul 1. Clasificarea teoriei organizaționale (Sursa: Robbins S.P., 1990: 18)

Comportamentul organizațional se referă la atitudinile și comportamentele indivizilor și grupurilor în organizatii. Comportament organizațional studiază sistematic aceste atitudini și comportamente și asigură capacitatea de a înțelege cum să le conducem eficace și să le schimbăm.

De asemenea cum putem structura mai bine organizațiile și cum sunt acestea afectate de evenimentele din mediul lor extern. Cei care studiază comportamentul organizaționa! sunt interesați de atitudini – cât de mult sunt satisfăcuți oamenii de slujbele lor, cât sunt de dedicați scopurilor organizației sau cât de mult sprijină promovarea femeilor sau a minorităților în posturi de conducere. Comportamente ca inovarea, cooperarea, conflictul, resemnarea sau căderiie etice sunt arii importante de studiu pentru comportamentul organizațional.

Studiul comportamentului organizațional implică înțelegerea: comportamentului oamenilor; procesului de management; contextului organizațional în care are loc procesul de management; proceselor organizaționale și a muncii; interacțiunilor cu mediul extern din care face parte organizația.

Toate acestea ne oferă un cadru pentru studiu. Întrebarea care apare este, dacă ar trebui să ne preocupe doar ceea ce se întâmplă în cadrul organizațiilor. Există o relație de reciprocitate între ceea ce se întâmplă în interiorul organizațiilor și ceea ce se întâmplă în exterior. Ttrebuie să privim și în afara a ceea ceconsiderăm în mod obișnuit o organizație și să gândim procesul muncii în termeni mai largi (Watson, F.M. Organisational Behaviour: A critical Introduction, Oxford University Press (1999))

Pornind de la variabilele descrise mai sus se pot identifica patru dimensiuni care influențează colectiv comportamentul în organizații: individul, grupul, organizația și mediul.

Comportamentul organizațional poate fi analizat la toate aceste niveluri. Tipurile de comportament observat și problemele pe care le diagnosticăm depind de nivelul de analiză. Spre exemplu o dispută între managerul unui departament și responsabilul cu aprovizionarea poate fi analizată diferit, depinzând de cum este privită: ca un conflict între personalități (la nivel individual), o problemă între membrii unui grup (nivel de grup) sau un conflict între doi șefi ai unor departamente (nivel organizațional). Trebuie luate în considerare toate nivelurile pentru a avea un diagnostic bun al problemei.

Fig.1. Nivelurile de analiza a comportamentului organizational

Rolul tehnologiei informatice in procesele organizationale

Comunicarea managerială și practicile de luare a deciziei sunt influențate în mare măsură și de tehnologiile informatice.

Unul din beneficiile tehnologiei informatice ca sursă de comunicare în cadrul unei organizații este conectarea diferitelor părți ale organizației. Grupurile de muncă pot fi extinse, sau chiar constituite, spontan, de îndată ce o nevoie particulară le justifică. Lucrul în echipă este condiționat de utilizarea rețelei și a acelorași software, astfel încât se poate crea o celulă de rezolvare a unei probleme apărute și prin urmare este ”convocat” grupul de muncă.

Eficiența lucrului în echipă a utilizatorilor, depinde de libertatea, pe care fiecare o are, de acces la înregistrările făcute de oricare altul, de faptul că oricine poate iniția ceva și oricine poate suspenda ceea ce consideră inutil. Eficiența lucrului în echipă crește, astfel, considerabil.(Sofia Chirică,,1996)

Un efect al dezvoltării tehnologiei informației este apariția grupurilor și organizațiilor virtuale (Ahuja, Carley, 1998; DeSanctis, Monge, 1998; Jarvenpaa, 1998; Wiesenfeld et al., 1998) la nivel local și global.

Grupul virtual global (figura 2) este format din membrii unei echipe care nu au nimic în comun în ceea ce privește cultura, localizarea spațială și secvența temporală (nu au interacționat nici în trecut, nici în momentul realizării sarcinii, decât prin intermediul mijloacelor de comunicare electronice și nici nu dezvoltă expectanțe legate de o interacțiune viitoare).

Grupul "virtual" local este format din membrii unei echipe care deși acționează într-un spațiu geografic restrâns, împărtășind aceeași cultură, comunică mai des prin mijloace diverse (e-mail, v-mail, teleconferință, videoconferință).

Fig. 2. Noile tipuri de grupuri apărute în funcție de specificul "locului de muncă"

Dezvoltarea grupurilor și organizațiilor virtuale va pune noi probleme de organizare și studiere a muncii, a realității sociale, în lumina noilor schimbări. Într-un studiu citat de Prencipe (2001) se estimează că în anul 2003 circa 40% din angajații în domeniul IT vor lucra jumătate din timpul de muncă de la distanță, rezolvându-și sarcinile de serviciu prin intermediul mijloacelor de comunicare mobile, în special Internet.

Prin implementarea IT, organizațiile își măresc eficiența dar își pot schimba și localizarea cunoștințelor, ceea ce poate genera deplasarea puterii spre niveluri inferioare. Astfel, angajații iau contact cu informațiile mai rapid și direct, acest lucru influențând eficiența muncii și procesul de luare a deciziilor.

Dezvoltarea IT facilitează comunicarea intra și inter organizațională (Woodman, Thatch, 1995; Yogesh, 1993), dar nu numai atât – comunicarea este facilitată astăzi la nivel global și mijlocește atât înțelegerea evenimentelor în context global, cât și participarea angajaților la dezvoltarea organizațiilor prin transformarea datelor vehiculate continuu în informații valoroase.

Indiferent de tehnologiile informaționale mai mult sau mai puțin sofisticate pe care le folosesc, organizațiile – ca sisteme socio-umane complexe – au fost și sunt condiționate de cunoaștere, atat la nivelul comportamentelor individuale ale membrilor lor aceștia conștientizează, într-o măsură mai mare sau mai mică, relațiile dintre scopuri, mijloace și rezultate, cat și pe cele dintre organizație și ambiantul ei, comunică pentru a putea interacționa coordonat și își elaborează propriul comportament raportat la norme și valori comune.

Specifice societății informaționale sunt, însă, acele organizații care se bazează pe cunoaștere într-un sens mai profund și extins la scara colectivă a comportamentului grupurilor și ansamblului organizației.

Un prim pas în întelegerea importanței tehnologiei informatice în procesele organizației este acela de a atribui capacitatea de învățare, dezvoltare organizațională, prin sprijinul acordat managementului cunoașterii. Acestea sunt concretizate prin achiziționarea, capitalizarea și prelucrarea cunostințelor, transferarea acestor cunoștințe în cadrul organizației și experimentarea unor noi abordări.

Utilizarea instrumentelor statistice și integrarea lor cu sistemele expert și aplicațiile inteligente bazate pe rețele neuronale potenteaza procesul de învățare organizațională.

Rețelele de calculatoare permit integrarea TI care sustin procesul de învățare organizațională.

Un sprijin direct, în acest sens, îl ofera sistemele de rationament bazate pe cazuri – CBRS (Case-Based Reasoning Systems). Arhitectura unui CBRS, este formata din (Baets, W, p.200):

– biblioteca de cazuri, care conține informații cu privire la diferite cazuri din toate domeniile de activitate ale firmei și experiența acumulată în fiecare din aceste cazuri. Informatiile care descriu un astfel de caz privesc situația concurențială și alte condiții de mediu, prioritățile manageriale, recomandările rezultate din experiența acelei situații și alte informații care să permită rezolvarea cu succes a unei probleme anume.

– programul de gestiune a bibliotecii, care are rolul de a cataloga fiecare caz nou introdus în biblioteca astfel încât sa fie posibila regăsirea rapidă a situației cerute, de a furniza cazul sau cazurile similare sau cele apropiate de situația cerută, de a oferi explicațiile raționale relative la recomandările furnizate.

Modul de funcționare a unui CBRS și maniera în care ele sprijină managerii pot fi descrise astfel: după formularea unei probleme, ca intrare în sistem, programul de gestiune a bibliotecii va căuta un caz care să corespundă exact descrierilor problemei formulate. Dacă este gasit un astfel de caz în bibliotecă, sistemul va oferi sugestiile și explicațiile necesare. Daca nu este gasit nici un caz care să îndeplinească toate cerințele problemei formulate, atunci sistemul va selecta din bibliotecă cazul care se apropie cel mai mult de descrierile formulate și va lansa o procedură de eliminare sau modificare a părților din cazul selectat care nu corespund situației date, generând un caz nou ce va fi adaugat în bibliotecă.

În situația în care cazul găsit nu poate fi adaptat, sistemul va extrage și furniza informații semnificative pentru problema de rezolvat ce vor fi utilizate în analiza situației date.

Domeniile în care CBRS pot fi utilizate sunt: planificare, asistarea procesului decizional prin sprijinul oferit în cadrul etapelor procesului decizional (analiza problemei, identificarea efectelor, justificarea deciziei), diagnosticare, clasificare etc.

Rolul agentului în analiza organizației sub aspectul eficienței este acela dat de evaluarea muncii, coroborat cu evaluarea posturilor. pentru aceste aspecte avem referinde bibliografice, printre care analiza muncii care este analizata de catre Pitariu H., si care face cunoscute anumite posibilitati de a evalua si analiza posturile de munca.

Aceste aspcte sunt structurate in cateva metode utilizate, care ne ajuta sa stabilim anumite ancore comportamentale ale postului care stau la baza întocmirii fișelor de post și a procedurilor de lucru cunoscute un dmeniu ca proceduri de lucru.

Un domeniu relativ nou care ne aajuta de asemenea în descrierea a ce înseamnă analiza muncii, a resurselor umane este componenta de ergomomie cognitiva care stabileste interfața informatică pentru a utiliza pe scara larga aceste programe tip de analiză si predicție a munci.

Organizația deci în complexitatea ei poate fi subiectul unor diagnoze cu scop de rezolvare a problemelor, dezvoltare a resurselor umane și stabilirea sau reglementarea unor proceduri de ”modernizare” a muncii.

Nu vorbim desigur de o sursă care să elimine capacitatea manageriala de a dezvolta resursa umana ci de un adjuvant care sa asigure din punct de vedere ergonomic un flux de informații și o analiza succintă a cea ce exista ca resursa în organizație.

Consider ca un program informatizat structurat la nivel organizațional ar face mai ușoara identificarea erorilor în procesul de organizare și poate facilita trecerea mai rapidă de la evaluare la rezolvarea problemelor identificate.

Starile emergente deci rămân stabile, deciziile, coeziunea în grup nu va fi afectata de subiectivism așa cum se întâmplă în cele mai multe organizații dacă ne gândi la faptul că evaluarea muncii are un caracter puternic de subiectivitate.

Procesul de analiza informatică bazat pe ancore comportamentale precise, elimina posibilitatea acestui caracter subiectiv al evaluarii.

DISCUTII SI APLICATII

Constatând cele mai sus menționate și având o viziune de ansamblu a aspectelor pe care organizația, comportamentul oganizațional le presupune, dar și a contextului informatic a cărui importanță o abordăm în prezenta lucrare, vom discuta și vom propune un model sau mai multe prin care să evidențiem posibilitatea de analiză a comportamentului organizațional într-un sens practic.

Aspectele esențiale interesate aici sunt managementul, comunicarea, efectele coercitive ale mediului extern, deciziile și grupurile.

Construind dupa aceste principale concepre o baza grafică putem sa ne dam mai ușor seama care este rolul unora față de celelalte.

Ultimul deceniu al secolului al XX-lea a marcat producerea convergenței între perspectiva tehnologică și cea managerială, prin cuplare între necesitățile organizațiilor și facilitățile soluțiilor de asistare informatică (Scott, 1998).

Acestor dezvoltări le corespunde, în plan meta-teoretic, noua paradigmă constructivistă a organizației bazate pe cunoaștere, recunoscută ca alternativă viabilă la paradigma pozitivistă tradițională a organizației bazate pe control și autoritate (Le Moigne, 1993).

În tabelul 2 se prezintă celor două perspective asupra demersului managerial, aferente paradigmelor supuse contrastării.

Criterii de comparație

Paradigma

Organizația bazată pe control și autoritate Organizația bazată pe cunoaștere

Obiectul demersului Resurse clasice, active tangibile, activități programate Sisteme și procese bazate prioritar pe active intangibile

Logica dominantă Logica postului de lucru și a organizării formale Logică axată pe competențele organizaționale ca surse de performanță

Orientarea în timp Retrospectivă (control și evidență) Prospectivă (angajare în proiecte)

Natura demersului Preponderent ameliorativă, cu accent pe continuitate în sisteme existente Preponderent constructivă, cu accent pe conceperea și pilotarea schimbărilor

Modul de practicare Rutinier, impersonal ; centrare pe aspecte faptice Creativ, personalizat ; centrare pe aspecte conceptuale și strategice

Modul de concretizare Intervenție corectoare de abateri ; comportamente reactive Intervenție transformatoare bazată pe proiecte ; comportamente proactive

Tabel 2. Caracteristici ale demersului managerial în lumina paradigmelor rganizaționale alternative

Tipologia de modele organizaționale prezentată arată că acestea au evoluat în direcția unei creșteri a gradului lor de întemeiere pe cunoaștere, înțeleasă și ca o tendință de umanizare progresivă (Palmer, 1998), convergentă cu orientarea antropocentrică a sistemelor informatice (Filip și Dragomirescu, 2001).

Fig. 3. Succesiunea modelelor de configurații organizaționale Sursa: Palmer, J. (1998) – The human organization. Journal of Knowledge Management, 1(4) : 294-307

Aducând aceste aspecte în discuție ne este mai ușor să abordăm procesele informatice în evaluarea comportamentului organizațional prin crearea unui sistem de interdependență între ”actori” și rulurile pe care le au de îndeplinit

Este esențial să întelegem în cele din urmă că mediul extern joacă un rol important în ceea ce privește luarea deciziilor din interiorul organizatiei, comportamentul grupurilor și a indivizilor sunt direct legate de deciziile manageriale care pot modifica acțiunea internă, mediul intern.

Acesta depinde în foarte mare măsură dacă ne referim la eficiența în productivitate, în rezolvarea problemelor și atingerea obiectivelor. Funcțiile estențiale pentru dezvoltarea comportamentuli organizațional sunt învățarea și comunicarea.

Ne aducem aminte ca in discutiile anterioare vorbeam de evoluția organizației și spuneam că managerul trece de la rolul de administrator la un rolul de colaborare, daca vreți un atribut lucrativ, în sensul în care lidershipul se implică în atingerea obiectivelor organizaționale și nu privește organizația ca un ansamblu de resurse dirijate, fără cunoașterea implicită a factorilor determinanți în atingerea obiectivelor.

PROPUNERI

Pentru dezvoltarea organizațională trebuie să ținem seama de dezvoltările tehnologice și de aplicațiile lor în dezvoltarea continuă, strategică a resurselor organizației. Orientarea organizațiilor către cunoaștere în sensul dezvoltării emergente se produce doar în virtutea propriei ei inevitabilități esențiale.

Ierarhia își generează premisele limitării, uneori până la blocare, a propriei funcționalități.

Organizațiile tradiționale își activează spontan pluralismul configurațional și se declanșează un proces de auto-organizare informală.

Asocierile labile și entropice între comportamentele de cooperare și cele de confruntare ale actorilor organizaționali cenzurează viabilitatea acestei formule de întemeiere pe cunoaștere.

Este imperios necesara sub aspectul cunoasterii și a învățării contineu, implementarea unor soluții informatice cu rol de memorare a acțiunilor, care să poata evalua diferite stadii ale organizației în ansamblu și a indivizilor pentru a cunoaște factorii de declanșare a anumitor comportamente organizaționale.

CERCETAREA

Prin prezenta cercetare îmi promun, compararea aspectelor din standardele de calitate pentru vârstnici, care sunt relevante pentru managementul calității serviciilor oferite.

Un prim aspect al cercetării este evidențiat de aspectele inovative ale noilor standarde care fac referire la:

calitatea serviciilor cu privire la deosebirile pe care le aduc obligativitatea furnizării serviciilor;

indicatorii de monitorizare si indicatorii rezultatelor in aplicarea metodologiei prevăzute de standardelor;

– calitatea servicilor spre deosebire obligațile furnizorului, indicatori de monitorizare spre deosebire

Ipotezele cercetarii

– nevoia de readaptare a standardelor care anulează standardele vechi.

–

CONCLUZII

Având în vedere caracterul important al procesului de dezvoltare, a tendințelor în ce privește organizația cu toate aspectele ei consider că aspectele semnificative ale comportamentului organizațional își găsesc esența în domenii atât umaniste cât și tehnice.

Această abordare duală nu este desigur nouă, dar ea necesită îmbunătățiri esențiale având în vedere dezvoltarea managementului în context informatizat, în speță pentru determinarea corectă, coerentă a comportamentelor organizaționale și a modelelor eficiente de ămbunătățire strategică în managementul organizației pe toate nivelurile.

B I B L I O G R A F I E :

Baets, W., Venugopal, V., An IT Architecture to Support Organisational Transformation, John Wiley & Sons, 1998

Bahrami, H., Knowledge Management and Organizational Design, ButterworthHeinemann, 1996 (articol republicat)

Bogdan, C. (1997) „Geriatrie”, București, Editura medicală

Braham, B.J.,Creating a Learning Organisation, Crisp Publications Inc., 1995

Bucur V. și Maciovan A. în „Tratat de asistență socială” (Coord. Neamțu G.), Iași, Polirom, 2003

Filip, F.G., Dragomirescu, H. (2001) – Sisteme de asistare inteligentă a activității manageriale. In “Sistemul informațional managerial al organizației” (O. Nicolescu – coord.), Editura Economică, București : 237-254

Gal D. , 2001, „Vine o zi… Eseuri pe teme gerontologice ”, Presa Universitară Clujeană

Gal D. (coord)., 2012, „Îngrijirea vârstnicului.Studii și modele de bune practici”, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2012

Jensen, M.C., Meckling, W.H., Specific and General Knowledge, and Organizational Structure, publicat în Bahrami, H., Knowledge Management and Organizational Design, Butterworth-Heinemann, 1996

Muntean Ana, Sagebiel Juliane , „Practici în Asistența socială”, Editura Polirom, Iași, 2007

Sorescu, M., E., (2005), „Asistența socială a persoanelor vârstnice” – curs universitar, Craiova.

Sofia Chirică, PSIHOLOGIE ORGANIZAȚIONALĂ. MODELE DE DIAGNOZĂ ȘIINTERVENȚIE. Casa de Editura și Consultanță Studiul Organizarii, Cluj-Napoca, 1996

(www.cnpv.ro/pdf/analize2013/studiu_servicii_rezidentiale.pdf)

Stewart, J., Managing Change Through Training and Development, Kogan Page, London, 1996

Zamfir C.,Vlăsceanu L. (1998) „Dicționarul de Sociologie”, Editura Babel, București

(www.amtsibiu.ro/Arhiva/2009/Nr2/SP/Fercala-ro.pdf )

(https://ro.scribd.com/doc/32752145/Politici-Sociale-Si-Asistenta…)

Ordinul nr.246 din 27 martie 2006 privind aprobarea Standardelor minime specifice de calitate pentru serviciile de ingrijire la domiciliu pentru persoanele varstnice si pentru centrele rezidentiale pentru persoanele varstnice

Hotărârea Guvernului nr.886 din 5 octombrie 2000 pentru aprobarea Grilei nationale de evaluare a nevoilor persoanelor

varstnice

Legea nr.17 din 6 martie 2000 Legea nr.17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor varstnice, republicata

BIBLIOGRAFIE

1. A vedis D. Normes pour l’application de la qualite,Jama, 1998.

2. Aduna Politique sociale en faveur de personnes agees et leur autonomie, 1993.

3.Bocec G, Gulie E. Leadership și management în nursing, 2003.

4.Comisia Europeană. Vers une societe pour tous lerea Parlamentară a Comunităților Europene.

BIBLIOGRADIE

1. Drucker, Peter F., ”Management: Tasks, Responsibilities, Practices”, Harper & Row, New York, 1973

2. Drucker, Peter. F., "La practique de la direction des entreprises", Paris, Les Editions d'Organisation, 1957.

3. Malita, Mircea., "Arta sau stiinta conducerii", În: Forum, anul 1971,

4. Eugen, Burduș, ”Tratat de management”, Bucuresti, ediția a II-a, Pro Universitaria, 2012

5. Ion Verboncu – coordonator, Management, Eficienta, Eficacitate, Performanta, București, editura Universitară, 2013

BIBLIOGRADIE

1. Drucker, Peter F., ”Management: Tasks, Responsibilities, Practices”, Harper & Row, New York, 1973

2. Drucker, Peter. F., "La practique de la direction des entreprises", Paris, Les Editions d'Organisation, 1957.

3. Malita, Mircea., "Arta sau stiinta conducerii", În: Forum, anul 1971,

4. Eugen, Burduș, ”Tratat de management”, Bucuresti, ediția a II-a, Pro Universitaria, 2012

5. Ion Verboncu – coordonator, Management, Eficienta, Eficacitate, Performanta, București, editura Universitară, 2013