Stadiul de Convergenta a Romaniei In Anul 2014

3.2 Stadiul de convergență a României în anul 2014

Crearea Uniunii Europene și a Uniunii Economice și Monetare a făcut necesară realizarea unei interdependențe ridicate între economiile naționale și aplicarea unor cerințe noi de competitivitate și performanță economică pentru fiecare stat membru. Ca urmare, a fost instituit un mecanism de coordonare politicilor economice și bugetare astfel încât participarea unei țări în cadrul Uniunii Economice și Monetare să nu inducă perturbații asupra performanțelor generale ale Uniunii Europene. În acest sens, fiecare stat membru elaborează un Program de Stabilitate și Convergență, precum și un Program Național de Reformă, prin care se înfăptuiește coordonarea politicilor și îmbunătățirea convergenței nominale și reale în Uniunea Europeană.

Adoptarea monedei unice europene reprezintă finalitatea unui proces complex de convergență, nu debutul acestuia; în particular, ea nu elimină necesitatea rezolvării dezechilibrelor macroeconomice existente în statele membre (Popa 2009, p.2).

Autoritățile guvernamentale din România împreună cu autoritatea monetară centrală, în urma progreselor pe linia convergenței nominale și reale și în condițiile refacerii echilibrelor macroeconomice, au stabilit ca dată țintă pentru aderarea la zona euro a țării noastre anul 2019, un angajament formal prevăzut în ediția recentă a Programului de convergență din 2014 fără să existe însă o foaie de parcurs (Isărescu 2015, p.10). În acest sens, se impune stabilirea unui plan de acțiune cu obiective intermediare bine definite, care să fie susținut în mod oficial (formalizat) de către toți factorii politici. Acest pas este exterm de necesar întrucât adoptarea euro la 1 ianuarie 2019 presupune intrarea în mecansimul ratelor de schimb ERM II la 1 ianuarie 2016 și participarea la acest angajament pe o perioadă minimă de doi ani. Guvernatorul Băncii Naționale a României, acad. Mugur Isărescu preciza în aprilie 2015 (Isărescu 2015, p. 31) faptul că: „asigurarea unui grad relativ ridicat de convergență durabilă înainte de adoptarea monedei unice, și nu doar îndeplinirea criteriilor de la Maastricht, este esențială pentru participarea cu succes la zona euro, [în acest sens] calitatea de membru al UE a acționat ca un catalizator pentru convergența reală în România, dar PIB pe cap de locuitor la PPS este încă inferior nivelurilor din alte state membre la momentul adoptării monedei unice.[…] Trebuie evitată urmărirea câștigurilor în planul convergenței reale cu prețul sacrificării stabilității macroeconomice”.

În vederea adoptării monedei unice euro, statele membre trebuie să atingă un grad înalt de convergență economică sustenabilă (BCE 2015). Evaluarea acestuia se va face pe baza îndeplinirii criteriilor de convergență prevăzute la articolul 140 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Criteriile de convergență au în vedere următoarele aspecte:

„realizarea unui grad înalt de stabilitate a prețurilor”, care se traduce în practică prin faptul că „un stat membru are o stabilitate durabilă a nivelului prețurilor și o rată medie a inflației, în cursul unei perioade de un an înaintea examinării, care nu poate depăși cu mai mult de 1,5 puncte procentuale rata inflației a cel mult trei state membre care au înregistrat cele mai bune rezultate în domeniul stabilității prețurilor”.

„caracterul solid al finanțelor publice” înseamnă că, în momentul examinării de către Consiliul European, statul membru respectiv nu trebuie să înregistreze un deficit excesiv. Consiliul hotărăște dacă există sau nu un deficit excesiv în funcție de:

raportul dintre deficitul public prevăzut sau realizat și produsul intern brut la prețurile pieței, care nu poate depăși 3%;

raportul dintre datoria publică și produsul intern brut la prețurile pieței, care nu poate depăși 60%.

Totodată, se va ține seama și de alți factori, cum ar fi progresele înregistrate anterior în privința reducerii dezechilibrelor bugetare și/sau existența unor factori excepționali și temporari care contribuie la crearea unor astfel de dezechilibre. În plus față de acestea, în conformitate cu versiunea revizuită a Pactului de stabilitate și creștere în vigoare de la sfârșitul anului 2011, evaluarea va include și gradul de conformitate cu regulile consolidate de guvernanță fiscală. Statele membre a căror pondere a datoriei publice în PIB depășește 60% trebuie să diminueze această valoare până la nivelul de referință într-un ritm satisfăcător, în concordanță cu valoarea de referință pentru reducerea ponderii datoriei introdusă recent.

„respectarea marjelor normale de fluctuație prevăzute de mecanismul cursului de schimb din Sistemul Monetar European, timp de cel puțin doi ani, fără devalorizarea monedei în raport cu euro”. În acest sens, curs de schimb al țării respective trebuie să fie apropiat de paritatea centrală față de euro, fără mari volatilități, pe o perioadă de cel puțin doi ani, în paralel cu luarea în considerare a altor factori care ar putea duce la aprecierea cursului de schimb.

„caracterul durabil al convergenței […] se reflectă în nivelul ratelor dobânzilor pe termen lung” și presupune că „în cursul unei perioade de un an înaintea examinării, un stat membru a avut o rată a dobânzii nominale medii pe termen lung care nu o poate depăși cu mai mult de 2 puncte procentuale pe aceea a cel mult trei state membre care au înregistrat cele mai bune rezultate în domeniul stabilității prețurilor. Ratele dobânzilor sunt calculate pe baza obligațiunilor guvernamentale pe termen lung sau a unor titluri comparabile, ținând seama de diferențele dintre definițiile naționale”.

evaluarea va lua în considerare și alți factori, ca de exemplu „rezultatele integrării piețelor, situația și evoluția balanțelor de plăți curente, precum și o examinare a evoluției costurilor salariale unitare și a altor indici de preț”. Conform articolului 140 din Tratat, evaluarea convergenței va include și examinarea compatibilității legislației naționale a fiecăruia dintre statele membre respective, inclusiv a statutului băncii centrale naționale, cu articolele 130 și 131 din Tratat și cu Statutul SEBC și al BCE.

În prezent, România îndeplinește toate criteriile de convergență nominală, conform aprecierilor Guvernatorului BNR acad. Mugur Isărescu (Isărescu 2015, p.4).

Analiza retrospectivă (BCE-RapConv 2014, p.97-100) pe perioada 2000-2014 arată că, în România, rata medie anuală a inflației IAPC a coborât de la nivelurile deosebit de ridicate înregistrate la începutul anilor 2000 până în anul 2007, când trendul descendent s-a inversat. În anul 2009, inflația a consemnat o nouă reducere și s-a stabilizat apoi, în general, la un nivel ridicat, scăzând ulterior la niveluri minime istorice de 3,4% și 3,2% în anul 2012 și, respectiv, 2013, iar în februarie 2015 rata medie anuală a inflației IAPC înregistrată de România a fost de 1,2%, nivel similar valorii de referință de 1,2% corespunzătoare criteriului privind stabilitatea prețurilor. La evoluția acesteia au contribuit semnificativ, alături de costurile unitare cu forța de muncă, șocurile ample și succesive de natura ofertei (inclusiv majorarea cotei TVA în anul 2010), ajustările prețurilor administrate și ale accizelor, precum și variația cursului de schimb. Dinamica inflației în ultimii zece ani ar trebui analizată în contextul supraîncălzirii economiei în perioada 2004-2008, urmate de o contracție puternică a activității economice în anii 2009 și 2010 și de o redresare moderată în intervalul 2011-2013. În perioada 2004-2008, șomajul s-a diminuat, iar ritmul de creștere a câștigurilor salariale l-a depășit semnificativ pe cel al productivității, ceea ce a generat accelerarea ritmului de creștere a costurilor unitare cu forța de muncă până la valori exprimate prin două cifre. Pe măsură ce șomajul a cunoscut o nouă intensificare și dinamica salariilor a înregistrat o atenuare considerabilă, ritmul de creștere a costurilor unitare cu forța de muncă s-a restrâns de la 22,9% în anul 2008 la 2,5% în anul 2013.

Tabel 3.2.1 Îndeplinirea criteriilor de convergență nominală comparație 2008-2015

Sursa: Isărescu M., (2015), Convergența nominală versus convergența reală, prezentare la Conferința « Romania’s path towards euro », BNR, București, 20 aprilie, p.4

Analizând evoluțiile recente, rata anuală a inflației IAPC s-a plasat, în general, pe un trend descendent, de la nivelul maxim de 5,4% în luna septembrie 2012 până la 1,1% în luna septembrie 2013, însă ulterior a cunoscut o ușoară accelerare până la 1,6% în luna aprilie 2014, ca urmare a majorării accizelor la carburanți. Această scădere substanțială se datorează reducerii cotei TVA la făină și la unele produse de panificație în luna septembrie 2013, presiunilor în scădere provenind din partea prețurilor produselor energetice și ale alimentelor, ca urmare a evoluției prețurilor pe piețele internaționale, recoltei abundente, presiunilor dezinflaționiste exercitate de deficitul de cerere agregată și diminuării anticipațiilor privind inflația.

Deși riscurile imediate la adresa perspectivelor privind inflația sunt, în linii mari, echilibrate, riscurile în sensul creșterii sunt predominante pe termen mediu. Acestea sunt asociate avansului peste așteptări al prețurilor externe ale materiilor prime și presiunilor de depreciere asupra leului, în urma reintensificării tensiunilor pe piețele financiare internaționale. Riscurile provenind din surse interne sunt asociate impactului continuării procesului de liberalizare a prețurilor produselor energetice și majorării accizelor, precum și persistenței incertitudinilor referitoare la progresele realizate în privința implementării reformelor structurale convenite în contextul acordului preventiv de asistență financiară (BCE-Rap Conv 2014, p.98).

Există, totodată, riscuri care decurg din potențialele derapaje fiscale, în contextul alegerilor din anul 2016, cât și prin relaxarea fiscală și creșterea cheltuielilor de personal în sectorul bugetar. Într-o perspectivă mai îndelungată, este probabil ca procesul de recuperare a decalajelor să exercite, în anii următori, un impact asupra inflației și/sau asupra cursului de schimb nominal, ținând seama de faptul că nivelul PIB pe locuitor și cel al prețurilor sunt în continuare semnificativ mai reduse în România decât în zona euro.

România a consemnat în perioada 2009-2011 cele mai mari deficite bugetare ca urmare a consecințelor crizei mondiale, dar și a politicilor economice din anii de dinaintea crizei caracterizate prin liberalizarea prea rapidă a contului de capital, creșterea consumului bazată pe finanțarea externă pe termen scurt, politica fiscală și bugetară prociclică, amânarea reformelor structurale în administrația centrală și locală și adoptarea unor măsuri inconsistente la nivel politic și inconsecvența în aplicarea lor (Voinea 2009, p.65), fapt ce a generat riscuri majore pentru economice. Perioada ulterioară, 2012‐2014, politica bugetară a trecut la un management prudent al cheltuielilor publice și la însănătoțirea managementului datoriei publice, astfel că în anul 2013, România a ieșit din procedura de deficit excesiv; deficitul bugetar calculat conform metodologiei europene s‐a redus cu 3,8 p.p. în perioada 2011‐2014, respectiv de la 5,3% în anul 2011, la 1,8% din PIB în anul 2014, România situându‐se astfel mult sub media deficitului bugetar pentru zona euro de 2,4% din PIB și pentru UE28 de 2,9% din PIB, fiind a treia țară cu cel mai mic deficit.

S‐a înregistrat o reducere semnificativă a deficitului structural. Conform estimărilor, deficitul bugetar ajustat ciclic s‐a redus de la 3,6% din PIB în 2011 la 1,0% din PIB în anul 2014, ajungând la valoarea obiectivului bugetar pe termen mediu pentru România.

Ponderea datoriei publice în PIB a fost de 39,8%, nivel semnificativ inferior valorii de referință de 60%, dar mult sporit față de valoarea din anul 2008 de 13,2%.

În perioada de referință de doi ani, leul românesc nu a participat la MCS II, ci a fost tranzacționat în condițiile unui regim de curs de schimb flexibil cu flotare controlată.

Cursul de schimb al leului românesc în raport cu euro a fost caracterizat de un grad relativ ridicat de volatilitate. După o apreciere ușoară până în luna mai 2013, leul românesc a consemnat o depreciere la jumătatea anului 2013, perioadă caracterizată de o volatilitate sporită. Ulterior, leul s-a apreciat din nou într-o anumită măsură, stabilizându-se în proximitatea nivelului mediu înregistrat la începutul perioadei de referință. Pe parcursul întregii perioade de referință, diferențialele de dobândă pe termen scurt față de rata dobânzii EURIBOR la trei luni s-au menținut, în medie, la niveluri ridicate, deși au urmat o traiectorie constant descrescătoare, pe fondul reducerilor ratei dobânzii de către Banca Națională a României, în contextul restrângerii diferențialelor de inflație în raport cu zona euro. În anul 2009 s-a convenit acordarea unui pachet de asistență financiară internațională României de către UE și FMI, care a fost urmat de un acord preventiv de asistență financiară în anul 2011 și de un alt program similar în anul 2013. Pe durata perioadei de referință, România nu a efectuat nicio tragere din resursele puse la dispoziție în cadrul acordurilor preventive.

Tabel 3.2.2 Tabloul de bord pentru supravegherea dezechilibrelor macroeconomice 2008-2015

Sursa: Isărescu M., (2015), Convergența nominală versus convergența reală, prezentare la Conferința « Romania’s path towards euro », BNR, București, 20 aprilie, p.5

În contextul unei perioade mai îndelungate, în luna aprilie 2014, atât cursul de schimb efectiv real al leului românesc, cât și cursul bilateral real față de euro s-au situat la niveluri relativ apropiate de mediile istorice corespunzătoare pe zece ani.

Referitor la alte evoluții ale sectorului extern, soldul cumulat al contului curent și de capital din balanța de plăți a înregistrat ajustări semnificative în ultimii ani. Ulterior creșterii progresive a deficitului extern în perioada 2004-2007, deficitul cumulat al contului curent și de capital a cunoscut o ajustare în anul 2009 și a continuat să se amelioreze, atingând 3,0% din PIB în anul 2012, iar în anul 2013 s-a consemnat un excedent de 1,2% din PIB. Totodată, poziția investițională internațională netă a României s-a deteriorat considerabil, de la -26,4% din PIB în anul 2004 până la -67,5% în anul 2012, dar s-a ameliorat la -62,3% în anul 2013.

Prin urmare, politicile fiscale și structurale sunt în continuare importante în vederea sprijinirii sustenabilității externe și a competitivității economiei.

În perioada de referință mai 2013-aprilie 2014, ratele dobânzilor pe termen lung s-au situat, în medie, la 5,3%, valoare inferioară celei de referință de 6,2% corespunzătoare criteriului de convergență privind ratele dobânzilor. În anii anteriori, ratele dobânzilor pe termen lung în România au avut tendința de a fluctua în jurul valorii de 7%, cu o marjă de ±0,5 puncte procentuale, în condițiile în care inflația persistentă nu a permis plasarea ratelor nominale ale dobânzilor pe un trend descrescător susținut. De curând, inflația a înregistrat un declin substanțial, determinând banca centrală să relaxeze ratele de politică monetară mai rapid decât în perioadele anterioare. Aceasta a contribuit la reducerea diferențialului de dobândă pe termen lung între România și media zonei euro. La finele perioadei de referință, ratele dobânzilor pe termen lung s-au plasat la 5,2%, cu 2,8 puncte procentuale peste cele corespunzătoare mediei zonei euro (și cu 3,5 puncte procentuale peste randamentul obligațiunilor suverane din zona euro cu rating AAA).

Deși în anul2009 România a pierdut accesul la piețele financiare internaționale, necesitând asistență financiară din partea UE/FMI, în scurtă vreme, țara noastră și-a recăpătat rapid accesul pe piață, astfel că începând din 2011, România își finanțează pe deplin deficitul și datoria pe piețele financiare. În 2013, JP Morgan a inclus obligațiunile de tezaur ale României în indicele său pentru piețele emergente. Toate cele trei mari agenții de rating acordă României ratingul „investment grade”.

Tabel 3.2.3 Evoluția ratingurilor României pe termen lung

Sursa: Comisia Europeană

În același timp, spread-urile la swapul pe riscul de credit (CDS) se află la nivelul cel mai scăzut înregistrat de la mijlocul anului 2007 (Fig. 3.2.2), determinat de evoluțiile condițiilor de pe piețele externe: anunțurile Federal Reserve privind reducerea treptată a măsurilor de relaxare cantitativă, precum și tulburările financiare produse în Turcia la începutul anului 2014.

Fig. 3.2.2 Spread-urile CDS în raport cu BUND

Sursa: Comisia Europeană

Legislația românească nu îndeplinește toate cerințele privind independența băncii centrale, interdicția de finanțare monetară și integrarea juridică a băncii centrale în Eurosistem. România este stat membru al UE care face obiectul unei derogări și, în consecință, trebuie să respecte toate cerințele de adaptare prevăzute în articolul 131 din Tratat.

Tratatul de la Maastricht nu menționează criterii explicite privind convergența reală. Spre deosebire de criteriile de convergență nominală, care sunt clar stabilite în Tratat, în cazul convergenței reale nu există o definiție neechivocă și nici repere numerice (Isărescu 2015, p.22).

În sens larg, convergența reală reprezintă procesul de ajustare a structurilor sociale, politice și economice către cele din zona euro. Într-un sens mai restrâns, ea reprezintă reducerea decalajelor în termeni de dezvoltare economică, indicatorii folosiți pentru evaluare fiind de regulă legați de PIB pe locuitor, productivitate, standard de viață, etc. (Dumitru 2009, p.10).

Convergența nominală și cea reală se susțin reciproc: convergența nominală asigură mediul macroeconomic stabil care facilitează convergența reală, în timp ce convergența reală creează premisele sustenabilității convergenței nominale prin reducerea expunerii economiei la șocuri asimetrice și prin limitarea diferențelor în procesul de transmitere a șocurilor simetrice.

Chiar dacă nu sunt definite criterii precise care să indice convergența reală suficientă în vederea adoptării cu succes a euro, un reper de bun-simț în acest sens ar putea fi nivelul minim de convergență reală la care s-a produs intrarea unui stat în zona euro: 58,3% pentru Estonia, 59,6% pentru Letonia, 65% pentru Slovacia (Isărescu 2015, p.23).

Convergența reală poate fi urmărită prin: nivelul PIB/locuitor; structura ramurilor economiei naționale; gradul de deschidere a economiei; volumul comerțului exterior și gradul de integrare a acestuia în UE; costurile cu forța de muncă.

Fig.. 3.2.3 Evaluarea criteriului de convergență reală PIB/locuitor

Sursa: Isărescu M., (2015), Convergența nominală versus convergența reală, prezentare la Conferința « Romania’s path towards euro », BNR, București, 20 aprilie, p.6

Nu trebuie neglijată dimensiunea decalajelor de dezvoltare între regiuni atunci când evaluăm gradul de convergență reală. România este statul UE cu cea mai mare disparitate între regiuni. Calitatea slabă a infrastructurii care conectează provinciile istorice favorizează concentrarea investițiilor în apropierea graniței de vest și permanentizarea decalajelor de dezvoltare.

Fig.. 3.2.4 Evaluarea decalajelor de dezvoltare pe regiuni și concentrarea investițiilor industriale

Sursa: Isărescu M., (2015), Convergența nominală versus convergența reală, prezentare la Conferința « Romania’s path towards euro », BNR, București, 20 aprilie, p.29

România nu posedă un cadru funcțional pentru dezvoltarea, prioritizarea și execuția proiectelor de investiții publice. Capacitatea de planificare strategică pe termen lung și de asumare a unor angajamente pe termen mediu în materie de proiecte de investiții este insuficientă. Oportunitățile de finanțare prin fonduri structurale și de coeziune nu sunt suficient fructificate. Potrivit FMI, îmbunătățirea calității investițiilor publice în perioada 2016-2020 ar putea adăuga 0,5pp la rata de creștere a PIB potențial la finele intervalului.

Analiza structurii ramurilor din economia națională pe perioada 2000-2013 scoate în relief o creștere a ponderii industriei în ansamblul PIB (de la 25 la 30%), relevând un ușor proces de reindustrializare a României și o scădere a ponderii agriculturii în total PIB (de la 11 la 6%). În ceea ce privește serviciile, se constată o relativă menținere a nivelului acestora în 2013 față de anul 2000, marcată evolutiv de o creștere semnificativă în anul 2008 (70% față de 64% în 2013).

Într-un studiu realizat de Grupul de Economie Aplicată (GEA) denumit “Reindustrializarea României: politici și strategii“ din anul 2010, autorii evidențiază faptul că sunt patru domenii în care multiplicatorul investițiilor este ridicat : construcții metalice, mașini și aparate electrice, utilaje pentru producția și prelucrarea producției agricole și industria de reciclare (GEA 2010, p.128-129).

Fig. 3.2.5 Evoluția structurii PIB pe categorii de resurse 2000-2013

Sursa : Chirca C. (2014) România, 14 ani de transformări economice 2000-2013, București : BNR, 7 aprilie

Corespunzător analizei structurii economiei, o importanță deosebită o are în acest context compararea ponderii Valorii Adăugate Brute (VAB) a fiecărui sector economic în total VAB cu ponderea populației ocupate corespunzătoare acelui sector în total populație ocupată, analiză de natură să sublinieze nivelul de productivitate în ramurile de activitate respective. Se constată astfel o discrepanță majoră în domeniul agriculturii, lucru ce necesită o corectare în anii următori, în special prin creșterea nivelului investițiilor și a gradului de tehnologizare a producției, luând în considerare și procesul accentuat de îmbătrinire a populației rurale și exodul către orașe sau străinătate al tinerilor de la sate.

Fig. 3.2.6 Tendințele recente de reindustrializare și discrepanța între

structura valorii adăugate brute (VAB) și structura ocupării cu forță de muncă

Sursa: Institutul Național de Statistică

Gradul de deschidere al economiei către lume este calculat ca raport între suma exporturilor și importurilor de bunuri și servicii și PIB, interpretarea sa fiind aceea că pe măsură ce indicatorul are o valoare mai mare, cu atât mai mare este influența comerțului exterior asupra producției interne și cu atât mai puternică este economia țării respective. La nivelul economiilor europene se evidențiază în mod clar țări precum Irlanda, Cehia, Olanda, Belgia, Ungaria cu un nivel peste 100% din PIB, reflectând un grad de dependență față de comerțul exterior, în timp ce Germania și Polonia cu valori de 88%, respectiv 85% din PIB exprimă un nivel echilibrat de deschidere, ca urmare a competitivității în permanentă îmbunătățire. România, după căderea din 2009, ulterioară crizei mondiale, a cunoscut o creștere până în anul 2001 cînd începe să înregistreze o stagnare, factori de influență fiind competitivitatea insuficientă în contextul unui deficit comercial crescut, astfel că țara noastră ar trebui să se îndrepte către modelul polonez.

Fig. 3.2.7 Evoluția gradului de deschidere a economiei 2000-2013

Sursa : Chirca C. (2014) România, 14 ani de transformări economice 2000-2013, București : BNR, 7 aprilie

România a revenit în 2013 exact la aceeasi productivitate pe ora lucrată ca în 2008, după ce a traversat un moment de minim în 2010. Datele Eurostat arata un nivel al productivității în țara noastra de doar 17,4% din media UE 28 și de numai 15% față de media zonei euro. Altfel spus, pentru a ajunge la productivitatea medie europeană ar trebui să ne majorăm productivitatea muncii cam de șase ori, iar pentru a accesa în aceiași termeni zona euro de șapte ori. Explicația diferenței considerabile dintre performanța de productivitate și nivelul de 54% PIB/locuitor față de media UE, care arată cu mult mai bine la o privire sumară, provine din nivelul mult mai mic al prețurilor practicate la noi și din numărul mai mare de ore lucrate de catre o persoană.

Fig.. 3.2.8 Evoluția productivității muncii în România 2000-2013

Sursa: Comisia Europeană

Productivitatea muncii din România clasează țara noastră pe penultimul loc, fiind a doua economie cu cea mai scăzută valoare din UE, ca urmare a faptului că în perioada 2008-2010 s-a înregistrat o scădere de circa 4 %, iar în anii 2011-2012 productivitatea muncii a scăzut cu încă 0,5 %. De-abia în anul 2013, productivitatea muncii a crescut cu aproape 5%, dar pierderile suferite sunt un indiciu al nivelului scăzut al capacității de ajustare a economiei.

Tabel 3.2.4 Evoluția productivității pe ora lucrată (euro/ora lucrată) 2008-2013

Sursa: Eurostat

Productivitatea forței de muncă este limitată de un nivel scăzut al competențelor profesionale și de gradul de corelație redus dintre competențele dobândite în școală și nevoile pieței muncii. Un factor favorabil pentru calculul indicatorului, dar nu și pentru economia românească îl reprezintă fenomenul scăderii forței de muncă, cauzat de îmbătrânirea populației și emigrație (potrivit Institutului Național de Statistică, în 2013, 2,3 milioane de români, adică 12% din populația rezidentă, locuiau în străinătate), astfel că populația a scăzut între 2002 și 2011 cu 7,2%. Conform graficului din Figura 3.2.7, din 2008 încoace, cu o diferență zero de productivitate pe ora lucrată, România se situează la granița dintre cele 17 țări care și-au îmbunătățit productivitatea muncii și cele 6 state în care aceasta a scăzut (CE 2015, p.23).

Analiza costurilor unitare cu forța de muncă semnalează o micșorare a creșterii acestora în ultimii ani, dar care este în continuare superioară celei din țările cu caracteristici similare. De la momentul declanșării începutul crizei financiare, costurile unitare cu forța de muncă au avut în România unele dintre cele mai scăzute rate de creștere de până acum, explicația fiind nivelul redus al remunerării pe salariat în perioada 20092012 și câștigurile în materie de productivitate din anul 2013.

Fig.. 3.2.9 Componentele costului unitar cu forța de muncă în România 2005-2015

Sursa: Comisia Europeană

Costurile unitare cu forța de muncă din sectorul bunurilor comercializabile sunt mai favorabile decât cele din sectorul bunurilor necomercializabile, astfel că sectoarele expuse concurenței internaționale au fost în măsură să își mențină competitivitatea, având un impact pozitiv asupra balanței comerciale.

România duce lipsă de infrastructuri de înaltă calitate. Infrastructura de bază de transport, care este slab dezvoltată, continuă să frâneze creșterea economică a României. Rețeaua de autostrăzi este în continuare redusă în comparație cu cea a statelor cu situații similare, în ciuda dimensiunii țării și este insuficientă în raport cu nevoile economiei. Creșterea importantă a parcului de vehicule și infrastructura rutieră slab dezvoltată reprezintă piedici pentru întreprinderi și economie. Întreținerea deficitară a rețelei feroviare afectează calitatea serviciilor, siguranța și competitivitatea căilor ferate. Transportul de mărfuri pe căile navigabile interioare este în continuare cu mult sub potențialul său, în special pe Dunăre (CE 2015, p.30).

Fig.. 3.2.10 Calitatea infrastructurii în România comparativ cu alte țări Central și Est-Europene

Sursa: Isărescu M., (2015), Convergența nominală versus convergența reală, prezentare la Conferința « Romania’s path towards euro », BNR, București, 20 aprilie, p.30

Dezvoltarea infrastructurii din România este afectată de rata scăzută de absorbție a fondurilor structurale ale UE și slaba gestionare strategică. La jumătatea anului 2015 a fost elaborarat și aprobat Master Planul General de Transport ca document strategic integrat care va sta la baza planificării investițiilor în transporturi pentru perioada 2014-2030 și document obligatoriu fără de care nu vor putea fi accesate fondurile structurale pentru transporturi.

Asigurarea unui grad relativ ridicat de convergență durabilă înainte de adoptarea monedei unice, și nu doar îndeplinirea criteriilor de la Maastricht, este esențială pentru participarea cu succes la zona euro. Raportul de țară 2015 pentru România, elaborat de Comisia Europeană (CE 2015, p.1-3) subliniază drept principale constatări concluzive, următoarele:

deși poziția investițională internațională netă a României arată că există în continuare unele riscuri, dezechilibrele majore au fost corectate;

în pofida reformelor importante, deficiențele existente la nivelul mediului de afaceri ar putea amenința investițiile foarte necesare și capacitatea de export a României ;

datoria privată se află sub control, iar stabilitatea sectorului financiar a fost menținută, însă continuă să existe vulnerabilități, atât externe cât și interne;

respectarea legislației fiscale continuă să fie limitată, iar politica fiscală – instabilă ;

dinamica pieței muncii dă semne de îmbunătățire, dar persistă probleme structurale; sărăcia și excluziunea socială afectează o mare parte a populației;

deficiențele persistente din cadrul administrației publice și din cadrul mediului de afaceri în ansamblu afectează economia țării;

principalele provocări în materie de politică sunt: accelerarea ritmului reformelor structurale în vederea îmbunătățirii competitivității; dezvoltarea capacităților de cercetare publice în scopul dezvoltării de noi surse de creștere pe termen mediu; utilizarea optimă a fondurilor structurale ale UE în vederea creșterii investițiilor, a inovării și a ocupării forței de muncă.

După manifestarea crizei datoriilor suverane în Europa, avantajele adoptării monedei unice – precum reducerea costurilor de tranzacționare, a celor administrative, eliminarea riscului valutar față de euro, reducerea costului capitalului, creșterea comerțului exterior, creșterea ISD, creșterea PIB și a nivelului de trai, au fost puse în umbră de costurile extrem de vizibile privind pierderea independenței politicii monetare și a politicii de curs de schimb ca pârghii ale politicii macroeconomice; costurile tehnice și organizatorice privind conversia la euro; costurile specifice sistemului bancar și, în special faptul că trenarea creșterii economice în zona euro diminuează beneficiile aderării, iar apariția unor costuri directe legate de criza datoriilor suverane și instituirea mecanismelor de rezoluție grevează asupra populației. Se impune astfel, la nivelul autorităților din România, luarea unei decizii bine cumpănite în ceea ce privește momentul aderării la moneda unică, evaluându-se avantajele și dezavantajele unei amânări a procesului.