Stadiul Cunostintelor Privind Bolile Orezului

=== Lucrare de diploma ===

Importanța culturii

Ocupând puțin peste 15 % din suprafața arabilă a globului orezul (Oryza sativa) este una din principalele cereale ale lumii (alături de grâu și porumb). Orezul este cultivat pe toate continentele, din zona tropicală până în zona temperată și de la nivelul mării până la 3000 m în Nepal, fiind o cultură cu plasticitate ecologică mare. Numărul recoltelor variază de la una în regiunea temperată la trei în unele regiuni tropicale (Vietnam).

Așa cum se poate observa din tabelele 2, 3 și graficele 1, 2, peste 90 % din producția mondială este furnizată de continentul asiatic, în special de China (33 %), de India (22 %) și de Indonezia (9 %).

Orezul este alimentul de bază pentru jumătate din populația globului; conform datelor FAO, orezul furnizează 700 calorii/persoană/zi, fiind consumat de peste 3 miliarde de persoane/zilnic. În unele zone foarte sărace, orezul este un aliment indispensabil, iar pierderile de recoltă datorate bolilor sau dăunătorilor pot duce la foamete. După CIRAD (2002) consumul mediu anual de orez pe cap de locuitor este 210 kg în Birmania, în jur de 100 kg în Asia, între 40 și 70 kg în Africa și America latină, și 5 kg în Europa, unde este folosit ca aliment de completare. Boabele de orez mai pot fi folosite pentru fabricarea alcoolului: în Japonia se produce băutura tradițională numita sake. Tot din boabele de orez se pot obține: amidon, glucoză, acetonă, ulei, produse farmaceutice (terapia naturistă), alimente vitaminizante.

Necesitatea cunoașterii bolilor care afectează producția în vedera

combaterii lor

Atât în cadrul oriziculturii moderne cât și a celei de subsistență, an de an există pierderi cantitative și calitative de recoltă datorită prezenței buruienilor, și atacului produs de unele boli și dăunători. Dintre acestea bolile au o pondere însemnată, în unele cazuri (dacă sunt întrunite și condițiile climatice favorabile creșterii și dezvoltării agenților dăunători) culturile pot să fie compromise în totalitate. Orezul este atacat de virusuri, bacterii, actinomicete și ciuperci. Acestea sunt enumerate în tabelel 5 și 6 (după C.A. Houlier și colab., 1993). Dintre acestea cele mai importante boli sunt produse de catre ciupercile Magnaporthe grisea (Hebert& Barr), f.c. Piricularia oryzea (Briosi et Cav.) ce produce arsura orezului, Cochliobolus miyabeanus (Ito & Kuribayashi) f.c. Helminthosporium oryzae Breda de Haan ce cauzează helmintosporioza orezului, Gibberrella fujikuroy (Saw.) Wr., f.c. Fusarium moniliforme (Scheld) care provoacă fuzarioza, Rhizoctonia solani Kuhn (telemorf Thanatephorus cucumeris (Frank) Donk) responsabilă pentru rizoctonioza sau arsura tecilor de orez; Magnaporthe salvinii (Cattaneo) R.Krause & Webster(sin: Sclerotium oryzae Cattaneo) ce produce putrezirea tulpinii de orez; de către bacteriile Xanthomonas campestris pv. oryzae (Ishiyama) Swings et al. ce cauzează arsura bacteriană a orezului, Xanthomonas campestris pv. oryzicola (Ishiyama) care provoavă striațiunea bacteriană a frunzelor de orez; sau de unele viroze Rice yellow dwarf virus (RYDV) ce produce piticirea și îngălbenirea plantelor de orez, Rice hoja blanca virus (RHBV) ce cauzează virusul “[NUME_REDACTAT]”, Rice tungro spherical virus (RTSV) și Rice tungro baciliform virus (RTSV) care produc viroza „Tungro” al orezului.

Tabelul 1

Compoziția chimică a boabelor de orez nedecorticat și decorticat

Tabelul 2

Producția de orez realizată în lume în ultimii 8 ani (tone)

Tabelul 3

Evoluția suprafețelor de orez din lume în ultimii 8 ani (hectare)

Tabelul 4

Situația culturii orezului în țara noastră din ultimii 42 de ani

Tabelul 5

Virozele orezului

Tabelul 6

Bacteriozele și micozele orezului

Viroze

3.1. Rice yellow mottle virus-îngălbenirea și marmorarea frunzelor de orez

Răspândire și importanță

A fost identificat în regiunea Kismu, din apropierea lacului Victoria, în Kenia de vest (Bakker, 1974), și în Niger, Mali, [NUME_REDACTAT] (ADRAO, 2000). Pierderile datorate acestei viroze oscilează între 64-100 % în Mali, și între 58-68 % în Niger (ADRAO, 2002-Centre du riz pour l’Afrique). P N’Guessan (2001) menționează pierderi între 40-60 % în Africa de vest.

[NUME_REDACTAT] simptome apar, pe frunzulițe la plantele tinere sub formă unor pete ovale, alungite, galbene. Mai târziu acestea se alungesc de-a lungul nervurii principale, frunzele se deformează, plantele formează puțini frați, iar paniculele rămân sterile Pe frunzele mature apar pete de decolorare, care devin, galbene sau oranj (Ou, 1985).

3.1.3. Agent etiologic

3.1.3.1. Încadrare sistematică

Virusul nu a fost încă încadrat într-o anumită familie. Acesta face parte din genul sobemovirus, specia rice yellow mottle virus, acronim RYMV (Catherall, 1970).

[NUME_REDACTAT] prezintă particule izometrice cu diametrul de 25 nm. Temperatura de inactivare este de 65 C, diluția limită este de 10 –6. Virusul supraviețuiește timp de un an în țesuturile înfectate, dacă acestea sunt ținute la o temperatură de 4 C (Bakker, 1974). Sucul vegetal diluat cu soluție de fosfat tampon, 0,01 M, își păstrează infecțiozitatea timp de 99 de zile, dacă este păstrat la o temperatură de 20 C, sau 260 de zile dacă este păstrat la o temperatură de 4 C.

Virusul este stabil, in vitro, și ușor de purificat (Bakker, 1970)

[NUME_REDACTAT] infectează diferite graminee, în special cele din tribul Oryzeae și Eragrostideae. Pe cale artificială au fost infectate plantele: Oryza punctata, Dinebra retroflexa, Phleum arenarium (Bakker, 1974).

Transmiterea virusului

Este realizată de către insecte din subfamilia Criocerinae, Cryptocephalinae, Galerucinae (Sesselia pusilla), Halticinae (Chaetocnema spp.) și Hispinae (Trichispa sericea). [NUME_REDACTAT] pusilla virusul persistă 2-3 zile, în timp ce în Trichispa sericea virusul persistă 8-9 zile (Catherall, 1970). Virusul nu se transmite prin sămânță (Bakker, 1974).

Comportamentul diverselor soiuri și linii la acest virus

Conform datelor furnizate de ADRAO (2000), varietățile de orez Bouake 1989, BG 90-2, IR 1529-680-3 sunt sensibile, varietatea WITA 11 este tolerantă, în timp ce varietatea IR 47687 este moderat rezistentă.

Prevenire și combatere

Se recomandă următoarele măsuri (după ADRAO, 2000):

cultivarea soiurilor și varietăților rezistente la acest virus,

combaterea insectelor care pot servi drept vector al maladiei.

combaterea buruienilor care pot fi gazde intermediare,

folosirea la transplantat a unor plăntuțe libere de virusuri,

Rice yellow dwarf virus-piticirea și îngălbenirea plăntuțelor

3.2.1. Răspândire și importanță economică

Viroza este răspândit mult în Japonia, unde a și fost studiată, dar a fost semnalată și în Korea sau Filipine ([NUME_REDACTAT], 1982; Ou, 1965). A fost pentru prima oară studiată de către Fukushi, în 1931.

Local provoacă pierderi de până la 50 %, ceea ce corespunde unei pierderi din producția anuală de 10000 tone ([NUME_REDACTAT] și colab., 1982).

[NUME_REDACTAT] se manifestă printr-o piticire și înfrățire puternică a plantelor. Frunzele prezintă o împestrițare galben-verde ([NUME_REDACTAT] și colab., 1982).

Agent etiologic

Încadrare sistematică

Piticirea și îngălbenirea plăntuțelor este produsă de către Rice yellow dwarf virus, (sin. Rice stunt, sin. Rice mosaic virus, sin. Oryza virus 1, sin. Marmor oryzae). Virusul face parte din familia Reoviridae, genul Phytoreovirus, specia Rice yellow dwarf virus, acronimul RYDW.

[NUME_REDACTAT] se prezintă sub formă de particule izometrice, de 70 nm diametru. Acesta prezintă 32 de capsomere. În sucul rezultat din mojararea cicadelor purtătoare (vectori de transmitere), temperatura de inactivare este de 45-50 C, iar diluția limită este de 10 –5. Virusul rezistă un an în frunzele de orez, și în vectorii care îl transmit (cicade), dacă aceștia sunt depozitați la o temperatură de –40 C (Kimura și colab, 1968).

Figura 1-Rice yelow dwarf virus (în stânga frunză sănătoasă,

în dreapta frunză atacată)

(sursa: http://www.dpweb.net/dpv/showfig.php?dpwno=149&figno=02)

[NUME_REDACTAT] câteva specii de graminee cum ar fi Oryza sativa sau Echinocloa crus-galli var. oryzicola (Fukushi, 1934; Shinkai, 1962).

Transmiterea virusului

Se realizează de către afidele din genul Nephotettix, și anume speciile Nephotettix cincticeps, N. apicalis. (Shinkai, 1962). În corpul vectorilor virusul rezistă mult timp ([NUME_REDACTAT] și colab., 1982). După ce s-au hrănit cu sucul plantelor bolnave, urmează o perioadă de incubație de 15-20 de zile, după care cicadele transmit virusul aproape toată viața lor. Virusul trece în ouăle insectelor, majoritatea progeniturilor fiind infectate. (Fukushi, 1934; Shinkay, 1962).

Virusul nu se transmite prin intermediul semințelor (Shinkay, 1962).

Prevenire și combatere

Pentru prevenirea acestei viroze se practică combaterea insectelor vectoare pe mari suprafețe ([NUME_REDACTAT] și colab., 1982).

Rice hoja blanca virus-virusul „hoja blanca”

3.3.1. Răspândire și importanță economică

Este o boală răspândită în America de Nord și de Sud (Brazilia, Belize, Columbia, Peru, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Ecuador, Guatemala, Honduras, Mexic, Nicaragua, Panama, [NUME_REDACTAT], Surinam, SUA și Venezuela). Această boală este restrânsă în zona tropicală a continentelor americane, în special datorită capacității scăzute de iernare a insectei vectoare (Evrett și colab., 1969; Ou, 1985).

Această boală este foarte păgubitoare în unele zone din America de Sud, deoarece determină sterilitatea totală sau parțială a paniculelor.

[NUME_REDACTAT] frunze apar dungi clorotice, caracteristice. Frunzele se deformează. Paniculele conțin doar câteva boabe sau sunt sterile. Simptomele pot să nu apară pe frați. Când infecția apare în primele faze de vegetație, frunzele infectate se necrozerază și mor. Dacă infecția survine după apariția paniculului, pagubele produse de această boală sunt nesemnificative. Virusul predispune planta de orez la infecția cu helmintosporioză (Evret și colab., 1969; Anon., 1984).

Agent etiologic

Încadrare sistematică

Virusul face parte din genul Tenuivirus, specia rice hoja blanca virus, acronimul RHBV (Evret și colab., 1969).

[NUME_REDACTAT] este format din particule filamentoase, cu diametru de 3 nm (Morales și colab., 1983). Virusul a fost observat în celulele din epiderma, parenchimul și floemul frunzelor infectate; atât în nucleu cât și în citoplasmă (Shikata și colab, 1969). În vectori virusul a fost observat în lumen și celulele din intestin.

[NUME_REDACTAT] infectează numai poaceele (Galvez și colab, 1961). Experimental, virusul a fost transmis la Avena sativa, Digitaria horizontalis, Hordeum vulgare, Leptochloa filiformis și Secale cereale (Galvez, 1968). Gibler și colab, (1961) menționează că virusul a fost găsit pe Brachiaria plantaginea, Echinochloa colona, E. crus-galli, E. walteri, Panicum fasciculatum, P. capillare, Paspalum sp., Rottboellia exaltata și Triticum spp.

Transmiterea virusului

Virusul este transmis de către cicada Sogatodes orizicola (McGuire și colab, 1961). Experimental, Sogatodes cubans poate transmite virusul cu dificultate, virusul nepersistînd în vector (Galvez, 1967). Perioada minimă de hrănire pentru a achiziționa virusul este de 1 oră (după Galvez, 1967), până la 12 ore (McMillian, 1962). Virusul este transmis atât de masculi, cât și de femele, sau nimfe. Virusul se poate transmite până la 10 generații (Galvez, 1967). Perioada de incubație a virusului în vector este de 10-40 zile (după Anon, 1984), minim 5 zile (după McGuire și colab, 1960).

Virusul nu se transmite prin semințele produse de plantele infectate, sau pe cale mecanică (Anon., 1984).

3.3.4. Prevenire și combatere

Se recomandă combaterea insectelor vectoare (Galvez, 1967; Anon, 1984).

Figura 2-Rice hoja blanca virus (frunze atacate)

3.4. Rice tungro baciliform virus și Rice tungro sphaerial virus-viroza „tungro” a orezului

3.4.1. Răspândire și importanță

RTSV a fost descris pentru prima oară de Anon. (1964) apoi de, Rivera și Ou (1965). RTBV a fost descris pentru prima oară de Saito și colab. (1975). Virusurile sunt răspândite în India, Pakistan, Malaezia, Tailanda, Indonezia. (Khan și colab. 1991).

Este una dintre cele mai păgubitoare viroze din sudul și sud-estul Asiei. Plantele afectate în faze timpurii de vegetație pot suferi pierderi de 100 % (Ou, 1985). Pierderile datorită acestor viroze sunt situate la 1,5 miliarde de dolari (Herdt, 1991).

[NUME_REDACTAT] două viroze au simptome asemănătoare. Pe partea superioară a frunzelor apar pete de decolorare. Mai târziu acestea se extind, putând să cuprindă toată frunza, apărînd ca niște striuri (figura 3). Frunzele infectate se pot deforma sau pot să aibă un aspect marmorat. (Herdt., 1991). Plantele infectate, au numărul de frați mai redus, înfloresc mai târziu, ajung cu greu la maturitate, paniculele formate sunt mici, uneori nu ies complet din teaca ultimei frunze (Ou, 1985). Majoritatea paniculelor sunt sterile, sau dacă au format boabe, acestea prezintă zone de culoare brun-negriciose.

Agent etiologic

Încadrare sistematică

Viroza „tungro” sau boala cadang-cadang, este produsă de doi agenți virali: Rice tungro sphaerial virus (sin. Rice yellow orange leaf virus, sin. Rice penyakit merah virus, sin. Rice leaf yellowing virus, sin. Rice mentek virus); care face parte din familia Sequiviridae, genul Waikavirus, acronimul RTSV și Rice tungro baciliform (sin. Mentek, sin. Yellow orange leaf, sin. Leaf yellowing, sin. Penyakit merah virus) care face parte din familia Caulimoviridae, genul Tungrovirus, acronimul RTBV.

[NUME_REDACTAT] tungro sphaerial virus are particule izometrice cu diametru cuprins între 30 și 33 nm, în timp ce Rice tungro baciliform virus are particule baciliforme, cu diametru de 30 nm, și o lungime cuprinsă între 130 și 300 nm (Hull, 1996).

[NUME_REDACTAT] tungro baciliform virus a fost găsit pe Echinochloa crus-galli, E. glabescens, E. colona, Eleusine indica, Leptochloa chinensis, Leersia hexandra, Oryza sativa, Panicum repens, Cyperus rotundus (Khan și colab., 1991).

Rice tungro sphaerial virus a fost găsit pe Eleusine indica, Echinochloa colonum, E. crus-galli și specile genului Oryza (Wathanakul, 1964).

Figura 3-RTSV și RTBV (atac pe frunze)

(sursa: http://www.knowledgebank.irri.org/riceDoctor_MX/Fact_Sheets/Diseases/Tungro.htm)

Transmiterea virusurilor

Principalul vector pentru Rice tungro sphaerial virus este cicada Nephotettix impicticeps. De asemenea, virusul este transmis de către N. apicalis, N. impicticeps x N. apicalis și Recilinia dorsalis. Proporția de insecte care transmit virusul este de 70 % pentru Nephotettix impicticeps, 17 % pentru N.apicalis și 6 % pentru Reciliana dorsalis (Anon, 1969). Virusul nu persistă în vectori. După ce s-a hrănit cu o plantă bolnavă insecta poate transmite virusul 5 cel mult 7 zile (Ou, 1985).

Rice tungro baciliform virus este transmis de către aceiași vectori care transmit RTSV (Cabauatan, 1985).

Prevenire și combatere

Se recomandă distrugerea buruienilor și a altor gazde intermediare, distrugerea resturilor vegetale, precum și folosire la semănat a unor soiuri și varietăți rezistente la această boală (Nyvall RF, 1999).

Alte viroze la orez

Rice black streak dwarf virus (RGSDV)-striația negră și piticirea orezului;

Rice necrotic mosaic virus (RNMV)-mozaicul necrotic al frunzelor de orez;

Rice stripe virus (RStV)-dungarea frunzelor de orez;

Rice transitory yellowing virus (RTYV)-îngălbenirea tranzitorie a orezului;

Rice rugged stunt virus (RRSV)-deformarea și sfâșierea frunzelor de orez;

Rice grassy stunt virus (RGSV)-deformarea și mozaicul în rozetă al frunzelor.

[NUME_REDACTAT] campestris pv. oyzae (Uyeda et. Ishyama) Dows-arsura bacteriană a frunzelor de orez

Răspândirea pe glob

Este răspândită în Japonia, Filipine, Malaezia, Coreea, China, Vietnam, Thailanda, India, Indonezia, Cambogia, Pakistan. În 1970 a fost semnalată în Australia (Pitkethely), iar în anul 1977 în Nicaragua (Lozano), Panama și Ecuador (Ou, 1985). [NUME_REDACTAT] este cunoscută încă de la sfârșitul secolului al 17-lea, fiind semnalată de Takaiashi (Severin V. și colab., 1985). A fost observată și în unele țări din Europa, cum ar fi Ungaria ([NUME_REDACTAT] și colab., 1982).

4.1.2. Implicațiile economice ale atacului produs de

Xanthomonas campestris pv. oyzae

Este o boală care produce pagube cantitative și calitative foarte mari recoltei de orez. Astfel în Japonia, în anul 1954, s-a estimat că au fost afectate 90-150 mii ha, suferind pierderi de 22-110000 tone (Kwanda, 1954 citat de [NUME_REDACTAT] și colab., 1982). [NUME_REDACTAT] V. și colab (1985), în Japonia, în anul 1940 au fost afectate 60 mii ha, în timpul celui de-al doilea război mondial, 100 mii ha, iar în 1960, 500 mii ha, ceea ce corespundea cu 10 % din suprafața cultivată cu orez a Japoniei. După date mai recente, în Japonia, au fost afectate 300-400 mii ha, cu pierderi între 20 și 50 % (Ou, 1985). În multe zone din Asia, pierderile anuale datorită arsuri bacteriene ajung la 60 % (IRRI, 1983). [NUME_REDACTAT] sunt afectate milioane de hectare, cu pierderi anuale cuprinse între 6 și 60 %. [NUME_REDACTAT] pierderile depășesc 50 % (Ou, 1985).

[NUME_REDACTAT] acestei bacterioze sunt foarte variate, în funcție de sensibilitatea soiurilor și de condițiile de mediu. Se manifestă în toate fazele de dezvoltare ale plantelor de orez. Acestea pot apare pe limb, pe teaca frunzei, uneori și pe boabe.

Spre marginea frunzei sau de-a lungul nervurii principale, apar pete mici, hidrozate care, la plantele sensibile se extind, devenind striuri galben-portocalii. Dimineața devreme, exudatul bacterian are aspectul unei picături tulbure de rouă, apoi, se usucă și are aspectul unei picături galbene, asemănătoare cu rășina. În caz de infecție puternică, leziunile pot acoperi tot limbul frunzei, care devine alb sau cenușiu.

Dacă infecția este severă leziunile se extind pe panicul, pe glumele tinere apar pete de decolorare hidrozate, care virează în gri până la la galben albicios, cu margini nedefinite.

La plantele aflate în stadiu inițial sau mijlociu de înfrățire, frunzele se pot rula complet, devin galbene sau brun-cenușii și apoi se veștejesc. Plantele rămân pitice și în final mor. Acest simptom se numește „kresek” în Indonezia, sau „zurikami” în Japonia, fiind frecvent la tropice.

Agentul etiologic

Denumire, sinonimii

Arsura bacteriană a frunzelor de orez este produsă de către bacteria Xanthomonas campestris pv. oryzae (Uyeda et. Ishyama) Dye [sin. Xanthomonas oryzae (Uyeda et. Ishyama) Dowson, sin. Pseudomonas oryzae (Uyeda et. Ishyama)].

Încadrare sistematică

Xanthomonas campestris pv. oryzae face parte din regnul Procariote, diviziunea Bacteria, familia Pseudomonadaceae, genul Xanthomonas, specia Xanthomonas campestris, patovar oryzae.

[NUME_REDACTAT] de anul 1910, s-a crezut că boala este produsă de un factor fiziologic, cauzat de solurile acide, deoarece picăturile de rouă apărute pe frunzele infectate erau mai acide decât picăturile de rouă de pe frunzele sănătoase (Severin V. și colab, 1985). Experiențele lui Takaishi au fost concludente pentru stabilirea agentului etiologic.

Bacteriile, sunt gram-negative, au formă de bastonașe, monotrihe și măsoară 1.2 x 0.3-0.5 µm (după Ou, 1985).

În condiții de laborator, pe agar nutritiv formează colonii mici, rotunde, lucioase, de culoare galbenă. Pe mediul cartof-glucoză-agar, coloniile sunt circulare, convexe, netede, opace, cu margine întreagă. La început sunt albicioase, mai târziu sunt galbene ca mierea (Severin V. și colab, 1985).

Caracteristicile fiziologice sunt destul de variate: ca sursă de carbon bacteria poate folosi acidul malic, acidul citric, zaharoza, manoza, glucoza, galacturoza, maltoza, dextrina și acidul succinic. Nu folosește fructuoza, iar după unii autori glucoza poate acționa ca inhibitor de creștere când este adăugată mediului de cartof (Severin V., și colab., 1985). Ca sursă de azot folosește acidul glutamic și cisteina. Bacteria prezintă o activitate celulolitică moderată și activitate pectinolitică scăzută

Au fost identificate 4 fagotipuri (A,B,C,D), fagotipul A fiind cel mai răspândit (Severin V. și colab., 1985; Ou, 1985). Cele mai virulente tulpini se găsesc în zonele tropicale (Reising WH, 1986).

[NUME_REDACTAT] Japonia bacteria a mai fost găsită pe Leersia sayanuka Ohwi, L. oryzoides (L.) Sw., L. japonica, și Zizania latifolia (Ou, 1985).

În zonele tropicale, bacteria a fost găsită pe Leptochola chinensis (L.) Nees, L. filiformis (Lam.) P. Beauv., L. panicea (Retz.) Ohwi, iar în India, a fost izolată de de Cyperus rotundus L. și Cyperus difformis L. (Reissing WH, 1986).

[NUME_REDACTAT] a fost semnalată pe speciile de orez sălbatic Oryza rifopogon și O. australiensis (SJ Aldrick și colab., 2003).

Ciclul de infecție

Plăntuțele provenite din semințele infectate prezintă leziuni severe pe frunze, care formează exudat bacterian, ce reprezintă o importantă sursă de inocul primar, în special pentru „kresek” (Ou, 1985). Bacteriile se răspândesc prin intermediul vântului și a apei de irigat. Bacteriile pătrund în țesuturile plantelor prin intermediul orificiilor naturale, cum ar fi stomatele sau hidatodele, sau a leziunilor produse de către insecte. (Severin V., 1985; Nyvall RF, 1999). O dată ce bacteria a pătruns în interiorul țesuturilor aceasta începe să se multiplice în interiorul epitemului, care se umple cu zooglee bacteriană. În acest stadiu bacteriile

Figura 4-Xanthomonas campestris pv. oryzae (atac pe frunze)

(sursa: http://www.knowledgebank.irri.org/riceDoctor_MX/Fact_Sheets/Diseases/Bacterial_Leaf_Blight.htm)

exsudează prin ostiole (Ou, 1985). După un scurt timp, bacteriile invadează vasele, care, uneori se pot rupe datorită bacteriilor ce se înmulțesc (Taber 1973, citat de Severin V. și colab., 1985).

La soiurile sensibile, bacteriile cresc în 24-48 de ore de la infecție și se înmulțesc logaritmic, ajungînd la o concentrație mare la care apar simptomele. La soiurile rezistente, multiplicarea devine constantă la scurt timp după invazie, concentrația fiind mai mică decât cea necesară inducerii simptomelor (Severin V. și colab, 1985).

În sol, bacteriile se adună spre rădăcină, și se propagă pe suprafața acestora, apoi se deplasează, sistemic, în sus, până la baza tecii frunzelor (Reissing WH, 1986).

Transmiterea de la un an la altul

Se realizează prin intermediul semințelor infectate, a speciilor de graminee, care cresc de-a lungul canalelor de irigații, a resturilor vegetale și prin intermediul solului ([NUME_REDACTAT] și colab., 1982; Ou, 1985). Bacteriile pot rezista pe semințe 7-8 luni.

Ecologia bolii

Temperatura optimă pentru dezvoltarea bolii este de 25-30° C. La temperaturi sub 20 °C dezvoltarea bolii este stânjenită. Temperaturile ridicate din timpul stadiului de înfrățire asoicate cu temperaturi scăzute și durată redusă de strălucire a soarelui în timpul verii, sunt condiții ce favorizează dezvoltarea bolii în Japonia (Mitzukami, citat de Severin V. și colab., 1985). În cazul bolii „kresk” sunt necesare temperaturi de 28-34° C (Ou, 1985).

Umiditatea atmosferică ridicată, umiditatea mare a solului, picăturile de rouă, zilele cu nebulozitate accentuată, favorizează această maladie.

Vântul are un dublu rol: prin transportarea bacteriilor de la locul de formare la alte plante, și prin producerea de leziuni plantelor care ar facilita pătrunderea bacteriilor în țesuturi, în caz de vânt puternic (Riessing WH, 1986).

4.1.5. Comportarea diverselor soiuri și linii la atacul bacteriei

Xanthomonas campestris pv. oryzae

[NUME_REDACTAT]-yuan Sun și colab. (1981), varietățile/liniile IR 2061-427-1-17-7-5, IR 2061-464-2-4-5, IR 4427-58-5-2, IR 5105-173-6, Hong-jiao-shan, Cai-tang, Hao-mei, Toride nr. 2 sunt moderat rezistente, în timp ce varietățile/liniile IR 2061-456-1-5-5, RP 633-200-1-7-4-1, Gemamie și Jing nr. 129 sunt rezistente.

[NUME_REDACTAT] și colab. (2003) menționează că varietatea BR 22 este rezistentă, în timp ce varietățile BR 11, BR 25 și BRRIdhan 38 sunt moderat rezistente la această boală.

4.1.6. Prevenirea și combaterea bolii

Metode preventive

Se recomandă rotația culturilor timp de 2-3 ani, arderea miriștilor ([NUME_REDACTAT] și colab, 1982); evitarea cultivării orezului pe soluri acide, cu drenaj sărac și apa freatică la suprafață (Severin V. și colab., 1985); aplicarea unor doze moderate de îngrășăminte cu azot, distrugerea resturilor vegetale rămase după recoltare, combaterea buruienilor, care pot fi gazde intermediare, semănatul la o densitate optimă, asigurarea unui drenaj corespunzător și îndepărtarea plăntuțelor bolnave (Ou, 1985). În zonele unde boala nu a apărut se va acorda o mare atenție sănătății semințelor importate.

Figura 5-Ciclul de infecție al bacteriei Xanthomonas campestris pv. oryzae

(sursa: http://www.knowledgebank.irri.org/riceDoctor_MX/Fact_Sheets/Diseases/Bacterial_Leaf_Blight.htm)

Cultivarea de soiuri sau varietăți rezistente este cea mai comună măsură preventivă, adoptată de către fermieri din majoritatea zonelor de cultură a orezului din

Asia (Ou, 1985). Când mai multe tulpini ale bacteriei sunt prezente, se recomandă folosirea varietăților ce posedă rezistență parțială (rezistență de câmp).

Metode curative

[NUME_REDACTAT] (1982) menționează tratamentul semințelor prin cufundarea acestora într-o soluție de Cerasan, sau alt fungicid organo-mercuric, amestecat cu Agrimycin 100, urmat de un tratament cu apă fierbinte timp de 52-54 C, timp de 30 de minute; sau cufundarea seminței timp de 8 ore într-o soluție de Cerasan 0,1 % (sau alt compus organo-mercuric) plus streptomicină 0, 3%.

Tratamentele semințelor cu sulfură de zinc, reduc concentrația bacteriiilor. Fungicidele pe bază de cupru, antibioticele, sau alte substațe chimice au eficiență redusă contra bacteriozei orezului (Ou, 1985).

Xanthomonas campestris pv. oryzicola (Fang et. al. ) Swings et. al.-striația bacteriană a frunzelor de orez

Răspândirea pe glob și în țara noastră

Boala a fost semnalată pentru prima oară de către Reiking în 1918, care a denumit-o dungarea bacteriană. În anul 1942 Hashioka a identificat boala în China de [NUME_REDACTAT] prezent este răspândită în India, Nepal, Filipine, Thailanda, Malaezia, Pakistan, Cambogia, Laos, Bangladesh, Myammar, Australia, Madagascar, Nigeria, Senegal. Nu s-a raportat prezența bolii în zonele temperate, inclusiv Japonia (Ou, 1985).

Implicațiile economice ale atacului produs de

Xanthomonas campestris pv. oryzicola

Boala prezintă importanță economică, în unele zone, în sezoanele foarte umede și acolo unde sunt folosite doze foarte ridicate de îngrășăminte

Conform lui Chand. și colab (1971) citați de Severin V., (1985) în India pierderile de recoltă s-au situat între 5-30 %, în timp ce în Filipine, pierderile nu au atins valori semnificative nici în sezonul umed.

În zonele tropicale, în sezonul umed pierderile sunt cuprinse între 8,3-17,1 %, în timp ce în sezonul secetos pierderile sunt cuprinse între 1,5-5,9 % (IRRI, 1983).

[NUME_REDACTAT] limbul foliar apar striuri internervuriene, înguste, cu lungimi diferite, de culoare verde-închis, hidrozată (Severin V. și colab., 1985). Mai târziu striurile se pot extinde, devenind galben-portocalii, până la brun, translucide (Ou, 1985). Striurile sunt discontinui, lungi de 2-7 cm, uneori pot să conflueze. La soiurile sensibile, striurile sunt înconjurate de un halou clorotic. Frunzele afectate grav își pierd culoarea, se îngălbenesc, și apoi se brunifică. În dreptul leziunilor, se formează picături mici, de culoarea chilimbarului, sau galben-portocaliu, alcătuite din exsudatul bacterian. Într-un stadiu mai avansat, este dificil de deosebit striațiunea bacteriană de arsura foliară dar marginile leziunilor rămân mai mult timp liniare, decât ondulate, cum sunt în cazul arsurii foliare (Severin V. și colab, 1985; Ou, 1985).

Infecția nu apare pe teci. Spre deosebire de bacteria care provoacă arsura bacteriană, aceasta este un patogen parenchimatic.

Agentul etiologic

Denumire, sinonimii și încadrare sistematică

Arsura bacteriană a frunzelor de orez este produsă de către bacteria Xanthomonas campestris pv. oryzicola (Fang et. al.) Swings et. al. [sin. Xanthomonas oryzae (Fang et. al.), sin. Xanthomonas translucens f. sp. oryzicola (Fang et. al. ) Bradbury]. Bacteria face parte din regnul Procariote, diviziunea Bacteria, familia Pseudomonadacea, genul Xanthomonas, specia Xanthomonas campestris, patovar oryzicola.

[NUME_REDACTAT] este aerobă, gram-negativă, prevăzută cu un cil polar, și măsoară 1.2 x 0.3-0.5 µm. Bacteria nu are spori sau capsula bacteriană (Ou, 1985). În condiții de laborator, pe mediu de agar nutritiv, se dezvoltă colonii cu creștere slabă, de obicei de culoare galben-pal, rotunde, cu marginea întreagă, boltite.

Bacteria este aerobă, tolerantă la 2 % NaCl și inhibată la 3 % (Severin V. și colab., 1985).

[NUME_REDACTAT] lângă orez a mai fost semnalată pe specii de orez sălbatic cum ar fi Oryza spontanea, O. perennis balunga, O. nivara, O. breviligulata, O. glaberrima și pe Leersia hexandra (Nyvall RF, 1999).

Ciclul de infecție

Bacteria pătrunde în frunze prin ostiole, hidatode sau răni provocate de către insecte sau vânt puternic (Ou, 1985). După ce pătrund în plantă, bacteriile încep să se înmulțească în cavitatea substomatică, și progresează, intercelular în parenchim. La puțin timp de la formarea petelor apare exsudatul bacterian. Când frunza este umedă datorită picăturilor de ploaie, sau rouă și când bate vântul, bacteriile sunt transportate către celelalte plante, realizîndu-se infecțiile secundare. Perioada de incubare este de 2-9, zile în funcție de temperatură, umiditate și soi (Severin V. și colab., 1985).

Boala apare din primele faze de vegetație, până la faza de înfrățit. Plantele mature sunt rezistente la patogen (Reissing WH, 1986).

Transmiterea de la un an la altul

Se transmite prin sămânță și resturi de plante bolnave. Nu se transmite prin intermediul solului (Severin V., 1985).

Figurile 6 și 7-Xanthomonas campestris pv. oryzicola (atac pe frunze)

(sursa: http://www.knowledgebank.irri.org/riceDoctor_MX/Fact_Sheets/Diseases/Bacterial_Leaf_Streak.htm)

Figura 8-Ciclul de infecție al bacteriei Xanthomonas campestris pv. oryzicola

(sursa: http://www.knowledgebank.irri.org/riceDoctor_MX/Fact_Sheets/Diseases/Bacterial_Leaf_Streak.htm)

Ecologia bolii

Temperatura optimă de dezvoltare a aceste boli este de 26,1-30,5 C.

Umiditatea mare a aerului, ploile dese, și persistența îndelungată a picăturilor de rouă pe frunze favorizează infecția (Ou, 1985).

Comportarea diverselor soiuri și linii la atacul bacteriei Xanthomonas campestris pv. oryzicola

Varietățile de orez de tip indica sunt mai sensibile la boală decât varietățile de tip japonica. Acest fapt a explicat răspândirea bolii în zonele tropicale, unde predomină varietățile de tip indica (Sevrin V. și colab., 1985).

Prevenirea și combaterea bolii

4.2.7.1. Metode preventive

Ca măsuri preventive se recomandă:

folosirea la semănat a unei semințe libere de bacterii,

tratamentul semințelor cu apă caldă,

semănatul plantelor la o densitate optimă,

folosirea unor doze moderate de îngrășăminte cu azot,

distrugerea resturilor vegetale rămase după recoltare, pentru a reduce cantitatea de inocul primar,

cultivarea de varietăți rezistente, este cea mai comună metodă folosită.

Metode curative

Se recomandă tratamentul semințelor cu Vitavax, 0,1-0,3 % (Severin V., și colab, 1985). Produsele folosite pentru tratamentul arsurii bacteriene au efect și contra acestei bacterioze (Ou, 1985).

Pseudomonas syringae pv. syringae ([NUME_REDACTAT])-putrezirea brună a tecii frunzelor de orez

Răspândirea și implicațiile economice

Boala a fost semnalată pentru prima oară în nordul Japoniei, în anul 1918. Klement (1955) citat de Severin V. și colab (1985) considera că această bacterie, alături de Pyricularia oryzae era cauza arsurii orezului.

Boala este răspândită în unele țări din Asia (China, Japonia) sau Europa (Ungaria)

Boala poate produce unele pagube culturii de orez, deoarece în caz de infecții puternice, paniculele sunt parțial sau total sterile (Batoko H., 2001).

[NUME_REDACTAT] limbul frunzelor, uneori apar leziuni sub formă de striuri (Severin V. și colab. 1985). Pe teaca frunzelor care învelesc paniculele tinere, apar pete, la început verzui, care pe măsura extinderii devin brune-închis, până la negru, și în final țesuturile din dreptul lor se usucă.

Pe tulpini, de obicei pe partea superioară a celui de-al doilea nod de la vârf se formează pete brune.

Pe timp ploios, paniculele în curs de dezvoltare, se brunifică și rămân sterile (Severin V. și colab. 1985).

Agentul etiologic

Denumire, sinonimii

Putrezirea brună a tecii de orez este provocată de către Pseudomonas syringae pv. syringae ([NUME_REDACTAT]) [(sin. Pseudomonas oryzicola Klement, sin. Pseudomonas fucovaginae (Miyajima et. all)]. Cu toate că izolatele din China, Japonia, Ungaria diferă între ele prin unele caratere morfo-fiziologice și simptomatologice, totuși acestea au fost considerate o singură specie (Severin V. și colab, 1985).

Încadrare sistematică

Pseudomonas syringae pv. syringae face parte din regnul Procariote, diviziunea Bacteria, familia Pseudomonadaceae, genul Pseudomonas, specia Pseudomonas syringae, patovar syringae.

[NUME_REDACTAT] au formă de bastonașe, sunt gram-negative, monotrihe sau lofotrihe. În condiții de laborator, pe agar nutritiv formează colonii albe, plate, în timp ce pe mediul King R. formează pigment fluorescent (Severin V. și colab, 1985)

[NUME_REDACTAT] lângă orez bacteria infectează porumbul, sorgul, cartoful, tomatele, fasolea (Zeigler și colab., 1987).

Ciclul de infecție

Plantele provenite din semințele infectate, prezintă după 10-20 zile de la răsărire pete brune, până la brun negricioase. Aceste plante infectate reprezintă o importantă sursă de inocul primar. (Zeigler și colab., 1987). Bacteria se răspândește prin intermediul apei de irigație.

De la un an la altul bacteria se transmite prin intermediul semințelor infectate, (Zeigler și colab., 1987).

Ecologia bolii

Boala este favorizată de timpul răcoros. [NUME_REDACTAT] temperatura minimă la care apar simptomele este de 13 C. Deoarece temperatura optimă de dezvoltare a bacteriei este de 25-28 C, se consideră că temperaturile scăzute predispun platele la îmbolnăvire (Miyajima și Akata, 1975).

Comportarea diverselor soiuri și linii de orez la atacul bacteriei Pseudomonas syringae pv. syringae

Batoko H. și colab. (2001) menționează că varietatea de tip indica Ambalalava (MI283) este tolerantă la această boală, în timp ce hibridul de tip indica Facagro 57 (IR 23412-RR-19-3-B (IRRI) X B 2980 b-SR-26232) este foarte sensibil la bacterioză.

Prevenire și combatere

Se recomandă aceleași măsuri ca și în cazul celorlalte bacterioze.

Alte bacterioze ale culturii orezului

Erwinia chrysamthemi pv. zeae (Sabet) Victoria, Arholeda et. Munoz-putregaiul bazei tulpinii

La început frunzele se îngălbensc, iar frații se brunifică și pier. Teaca frunzei se brunifică și putrezește. Leziunile se extind descendent la nod și baza tulpinii. Tulpina, se înmoaie, putrezește, emanînd un miros neplăcut. Într-un stadiu mai avansat majoritatea fraților se prăbușesc, iar planta poate fi smulsă cu ușurință.

Erwinia chrysamthemi pv. zeae face parte din regnul Procariote, diviziunea Bacteria, familia Enterobacteriaceaee, genul Erwinia, specia Erwinia chrysamthemi, patovar zeae.

Bacteriile sunt gram-negative, au formă de bastonașe, sunt peritrihe. În condiții de laborator, pe agar nutritiv dezvoltă colonii rotunde, netede, umede, alb cenușii, ușor albăstrui în transparență (Severin V. și colab, 1985).

5 [NUME_REDACTAT] grisea (Hebert) Barr.-piricularioza orezului

Răspândirea pe glob

În majoritatea lucrărilor despre această boală se menționează că piricularioza este răspândiă pe toate continentele, pagube mai mari fiind înregistrate în ultimele decenii. Conform lui Barr și colab. (1975) citat de [NUME_REDACTAT] (2000), arsura orezului este una din cele mai mari constrângeri biotice din sudul și sud-estul Asiei. [NUME_REDACTAT] folosirea pe scară largă a varietăților sensibile și aplicarea unor doze ridicate de îngrășământ, a condus la izbucnirea unei epidemii grave de piricularioză în anul 1955 (Clantarasnit A., 1981). [NUME_REDACTAT] Ich (1981) menționează epidemia din anul 1978, care a afectat 50000 de hectare de orez, din regiunea deltei fluviilor Roșu și Mekong. [NUME_REDACTAT], boala a fost pentru prima oară menționată în anul 1921. L.D. Don (1998) face referire la o epidemie devastatoare de piricularioză survenită în Japonia în anul 1993. [NUME_REDACTAT], mare cultivatoare de orez, boala este prezentă an de an (H. Muralidharam, 1998), în timp ce în Iran cele mai afectate sunt varietățile locale (recunoscute pentru calitatea alimentară) care se găsesc cu preponderență în nordul țării (M. Izadyar, 1998). Arsura frunzelor afectează culturile de orez aflate la altitudini medii (1000-1800 m) și la altitudini înalte (1800-2600 m) (Thinlay și colab., 1981).

[NUME_REDACTAT] orezul se cultivă de peste 3500 de ani (după CIRAD, 2002). Prima referire la această boală aparține lui Small (citat de Yamar M’Bodj, 1981), care a observat-o în Uganda, în anul 1922. [NUME_REDACTAT], Chevaugeon (citat de Bouhot et. Mallamire, 1965), stabilește raritatea maladiei în anul 1951. Observațiile ulterioare, efectuate de Sy (1976), citat de Yamar M’Bodj (1981), arată că boala colonizează din ce în ce mai multe regiuni ale contientului, și devine din ce în ce mai păgubitoare, o dată cu introducerea varietăților productive, dar sensibile la boală.

[NUME_REDACTAT] maladia a fost pentru prima oară observată în anul 1964 de către [NUME_REDACTAT], în regiunea Houeda (S.R. Voduche, 1981). [NUME_REDACTAT] precizează că după 1969 boala a cunoscut o dezvoltare fără precedent în toată țara, cea mai afectată a fost varietatea DS 290. [NUME_REDACTAT] maladia a fost pentru prima oară observată la [NUME_REDACTAT], în 1956 (V.A. Amoderu, 1981). Nu au existat referiri la această maladie înainte de această dată. Pagube serioase au apărut după anii ’70, când unele culturi au fost compromise în totalitate. [NUME_REDACTAT] de Vest, piricularioza este menționată ca un pericol grav pentru orezăriile din numeroase regiuni. După L. Leguy et. al (1981) incidența acestei boli în regiunea M’Bos din vestul Camerunului, situată la 700 m altitudine, este gravă. Același autor menționează numărul mic al varietăților de orez cu rezistență stabilă la această maladie. A.A. [NUME_REDACTAT] (1998) face referire la epidemia gravă de piricularioză din Egipt, în anul 1984. Și în țări ca Liberia, Togo, Maroc, Cote d’Ivoire, boala este prezentă an de an (S. [NUME_REDACTAT], 1981; V.A. Amoderu, 1981; Dr. Louvel 1981; M. Tajani, 1998), producând pagube mai mici sau mai mari în funcție de varietăți, tehnologii aplicate sau condiții climatice.

Piricularioza este responsabilă de scăderea randamentului la această cultură în toate țările cultivatoare de orez din America de Sud, această maladie fiind considerată cea mai distructivă și factor limitativ al producției (H. Woraratine, 1981). Conform autorului, situația ar fi agravată de creșterea dozelor de îngrășămnte, de extinderea culturilor în zonele cu soluri acide. F. Capdevielle (1998) menținează prezența bolii în Uruguay numai la unele varietăți de tip Indica introduse de curând în cultură în această țară, în timp ce, conform lui A.S. Prabhu (1998) arsura orezului este cea mai distructivă boală în orezăriile din statul Tocantins (Brazilia), cea mai afectată varietate fiind Metica.

Există numeroase referiri privind această boală și în Europa, dar pagubele produse pe acest continent sunt limitate în special datorită condițiilor climatice. [NUME_REDACTAT] boala a fost pentru prima oară identificată în anul 1949 (P. Bernaux, 1981). Autorul consideră că boala a fost adusă o dată cu semințele infectate din Italia. Se pare că varietatea Maratelli a fost responsabilă de apariția maladiei în Franța și Italia, varietate care ulterior a fost scoasă din cultură. Bremer și Ozkan (1946) și Gobelez (1953) citați de [NUME_REDACTAT] (2000) consideră că piricularioza este cea mai importantă boală a orezului în Turcia. Boala a fost pentru prima oară menționată în anul 1946 de către Bremer și Okan (1946).

Implicațiile economice ale atacului produs de Magnaporthe grisea

În cultură locală pierderile datorită bolii sunt situate între 50 și 100 %, în timp ce în cultură intensivă boala este mai bine controlată, mai ales datorită fungicidelor (D. Tharreau, 1994).

[NUME_REDACTAT], Tekinel (1980), citat de [NUME_REDACTAT] (2000), a observat o infecție severă, în regiunile de coastă ale [NUME_REDACTAT] (intensitatea atacului, peste 90%). Oran (1975) a raportat o reducere a recoltei cu 8,33 %, datorită piriculariozei, în regiunile din sudul Turciei. Gobelez (1995) a observat pierderi cuprinse între 25 si 75 % în regiunea [NUME_REDACTAT]. Shenn si Linn (1996) raportează că pierderile datorită arsurii orezului, au fost de 30,5 % din totalul pierderilor datorate bolilor la cultura orezului în China în anul 1980. Ling (1987) observă pierderi severe de 60-100 %, cauzate de Piricularia oryzae, în areale largi, la soiurile Punshi și K-D-2-6, în India, în anul 1986. K. Muradhidharam (1998) menționează pierderi datorită „arsurii de pe noduri și internoduri” (neck blast) de 10 %, ceea ce corespunde unei pierderi de 0,4 t/ha. [NUME_REDACTAT] pierderile au atins 15 %, ocazional pierderile de recoltă se pot situa între 20 și 30 % ([NUME_REDACTAT] Ouang, 1998).

Raymondo (1976) a notat pierderi cuprinse între 3,7 și 14,5 % în [NUME_REDACTAT], datorită arsurii pe frunze, în timp ce pierderile datorită „arsurii pe internod” s-au situat între 16-30,9 %, în nord-vestul [NUME_REDACTAT]. Avaderu (1990) estimează pierderi cuprinse între 0,5 și 58 % în statiuni de cercetare și ferme experimentale din Cote d’Ivoire. [NUME_REDACTAT] (1977) în Liberia pierderile au ajuns la 42 %. Conform lui Avaderu (1981) pagubele produse de maladie au variat între 9,7 și 39,2 % în Nigeria, în special după anii ’70, o dată cu intensivizarea agriculturii în această țară.

[NUME_REDACTAT], cunoscută sub numele de „brussone” afectează diferite părți ale plantelor, cu consecințe grave, ce determină scăderi de recoltă.

Pe frunze. Atacul cel mai frecvent se manifestă pe frunze, prin apariția unor pete alungite, de-a lungul nervurior, de culoare cenușie, înconjurate de o bordură brun negricioasă. Petele pot fi circulare, neregulate, izolate sau confluente, cu dimensiuni de 3-5 mm lățime și 10-40 mm lungime (D. Tharreau, 1994). Petele sunt mai evidente pe fața superioară a frunzelor. În condiții de umiditate și temparatură favorabilă, în centrul petelor se observă un puf, fin cenușiu, format din conidioforii și conidiile ciupercii. Confluarea petelor de la baza limbului este un simptom tipic pentru arsura orezului.

Pe tulpini. În regiunea nodului, apar inele de culoare neagră, în dreptul cărora tulpina este strangulată, se brunifică, se îndoaie și se poate frânge cu ușurință. Cea mai caracteristică și mai periculoasă formă de manifestare, este infectarea internodului de sub panicul, care este cunoscută sub denumirea de „rotten-neck” sau „neck blast” (putrezirea gâtului)(Ou, 1985; Tharreau D., 1994; K. Muralidharam, 1998).

Pe panicule. Dacă boala se manifestă în primele faze de vegetație ale plantelor de orez, paniculele rămân sterile sau nu ies complet din burduf. Sterilitatea paniculelor se poate observa în cazul în care sunt atacate nodurile de la partea superioară a plantei, când este afectat ultimul internod (putrezirea gâtului) sau primul internod. Paniculele capătă o culoare galbenă, ca și când s-ar maturiza mai repede (maturitate precoce), dar boabele nu se formează, sau dacă se formează sunt mici, șiștave, deformate. Conform lui Tharreau (1994) atacul organelor florale sau a tijelor paniculare, duce la sterilitatea parțială sau totală, ori la umplerea defectuoasă a boabelor.

Pe semințe. După majoritatea autorilor semințele afectate rămân mici, șiștave, și deformate, brunificate. Sporii ciupercii se pot găsi la suprafața boabelor afectate. În straturile superficiale, ciuperca se poate găsi ca miceliu de rezistență.

Agentul etiologic

Denumire, sinonimii

Încă din secolul al 19-lea, au fost întreprinse numeroase cercetări, pentru a determina cauza acestei maladii. După părerea unor autori, printre care și Brioshi, s-a considerat că boala ar fi fost de natură fiziologică, deci generată de cauze neparazitare.

În 1892, Cavara descoperă și descrie ciuperca, care produce arsura orezului, numind-o Piricularia oryzae Cav.

Încadrare sistematică

Pyricularia oryzae este forma imperfectă, care face parte din subîncrengătura Deuteromycotina (Fungi imperfecti), clasa Hyphomycetes, ordinul Moniliales, familia Mucedinaceae. Forma sexuată a ciupercii (Magnaporthe grisea (Hebert) Barr, 1977) este heterotalică (Tharreau D., 1994), și face parte din subâncrengătura Ascomycotina, clasa Pyrenomicetes, ord. Sphaeriales, fam. Polystigmataceae, genul Magnaporthe. Hebert, în 1971 a demonstrat în laborator, existența formei sexuate a ciupercii Pyricularia oryzae. Forma perfectă a fost obținută numai în laborator, nu s-a descoperit existența ei în natură.

Morfologia ciupercii

Miceliul ciupercii se dezvoltă în spațiile intercelulare ale țesuturilor atacate, de unde pătrunde în vasele lemnoase, astupându-le, stânjenind circulația sevei și dezvoltarea normală a plantelor. Conidioforii sunt simpli, cilindrici, neramificați, puțin mai groși la bază, cu 2-4 septe transversale, mai apropiate la bază. Conidioforii sunt de culoare gri, subhialini, cu dimensiuni cuprinse între 70-1303-5 m.

La vârful conidioforului, se prinde o conidie, subhialină, subțiată către vârf și rotunjită către bază (formă piriformă, de unde vine și denumirea Pyricularia). La maturitate prezintă doi pereți transversali. La această concluzie au ajuns majoritatea autorilor consultați. Dimensiunile conidiilor (figura 9) variază între 20-2210-12 m (lungimelățime).

Ciclul de infecție al ciupercii Magnaporthe grisea

Ciuperca se răspândește în timpul perioadei de vegetație prin conidii. [NUME_REDACTAT] și colab. (1988), fixarea conidiei de substrat este posibilă datorită unui mucilagiu adeziv. În prezența apei libere (picături de rouă, apă de la precipitații) conidia formează un filament micelian, care formează un apresor, la contactul cu frunza (așa cum se vede în schema de la figura 11). Penetrarea țesutului plantei gazdă are loc datorită acțiunii mecanice a apresorului, urmând a fi colonizat mezofilul frunzei. Leziunile apar la 5-7 zile de la infecție, în funcție de temperatură și umiditate. La o umiditate mai mare de 90 % leziunea produce conidii care, reprezintă sursele de inocul secundar, ce asigură infecția din timpul perioadei de vegetație.

Producția de spori este relativ slabă, (între 2000 și 6000 după Kato și colab., 1970; Ou, 1980), eficacitatea conidiilor de a produce leziuni este redusă (Tharreau, 1994). Din totalul sporilor produși, între 0,2 și 5 % produc leziuni la soiurile sau varietățile sensibile, în timp ce maxim 1 % produc leziuni la soiuri sau varietăți mai rezistente (Castano și colab., 1989; Castano-Zapata, 1981). În orezării, mai multe cicluri de infecție se pot succceda de-a lungul unui ciclu de cultură al orezului.

Transmiterea ciupercii de la un an la altul

În ceea ce privește răspândirea ciupercii de la un an la altul părerile sunt împărțite. [NUME_REDACTAT] și Dhua citați de Tharreau (1994) semințele nu au nici un rol în răspândirea ciupercii. Ca mijloc de transmitere de la un an la altul, sunt resturile vegetale rămase pe câmp după recoltare, în care ciuperca supraviețuiește ca miceliu de rezistență, sau chiar sub forma de conidii. În urma observațiilor efectuate în Bulgaria, Dudoff și Kovacevski citați de M. Petrescu (1969), menționează că, miceliul se menține viabil în resturile vegetale 28 de luni, iar conidiile își pot păstra facultatea germinativă 17 luni. Poaceele sălbatice se pot comporta ca gazde intermediare, dar influența lor nu este cunoscută încă (D. Tharreau, 1994). Unele rase ale patogenului izolate în laborator, pot provoca simptome similare la alte poacee (Asuyama, 1965; Kato et Yamaghchi, 1980; Urashima et.. al., 1993; Valent et al., 1986). În unele sisteme de cultură, din mediul tropical, unde sunt mai multe cicluri de cultură a orezului într-un an (două sau chiar trei), parazitul se menține tot anul în cultură, ca urmare a prezenței permanente a sursei de inocul aerian, sub formă de conidii (Kozaka, 1965).

Ecologia bolii

Pe plan mondial, s-au efectuat numeroase studii privind acest aspect. Cea mai comună metodă de cercetare folosită este introducerea frunzelor cu leziuni într-o cameră cu mediu controlat și efectuarea observațiilor periodice privind evoluția maladiei și producerea sporilor la diferiți parametri de temperatură și umiditate. În paralel s-au efectuat observații și în câmp privind aceste aspecte. Pe baza datelor obținute s-au elaborat diverse modele matematice privind răspîndirea acestui patogen. Este totuși dificil de prognozat apariția epidemiilor de piricularioză, deoarece, conform unor studii efectuate de unii cercetători (Ou, 1972), piricularioza se poate dezvolta și în condiții meteorologice nefavorabile patogenului, dar care pot sensibiliza planta de orez.

Influența temperaturii. Conform studiilor efectuate de Kuribayashi și colab. (1967), reproducerea și răspândirea acestei ciuperci este mare la temperaturi moderate, cuprinse între 21° și 24°C.

Dacă temperatura depășeștee 31° C orezul devine mai rezistent la această boală. O epidemie de piricularioză poate apărea dacă temperaturile medii din timpul zilei sunt cuprinse între 19° și 28° C, iar temperaturile medii din timpul nopții oscilează între 17° și 23° C (Hazumi S., 1976).

[NUME_REDACTAT] în „camera umedă” la temperatura de 25° C primul spor este produs după o oră, apoi la fiecare oră se formează alți 7-9 spori per leziune.

Figura 9-Magnaporthe grisea (atac pe frunze)

(sursa: www.ncipm.org.in/ leaf%20blast.htm)

Figura 10-Magnaporthe grisea (conidii)

(sursa: www.ncsu.edu/news/press_ releases/02_07/186.htm)

Figura 11-Ciclul de infecie a piriculariozei la orez

(infecția unei varietăți sensibile, la 26 C, după Leburn, 1991).

Rata maximă de sporulare este atinsă după 3-8 zile, deși durata sporulării poate ajunge la 60 de zile. La aceste concluzii au ajuns majoritatea cercetătorilor. Temperatura minimă de producere a sporilor este de 9° C după Hajimo S., sau 12°C după Kato H., în timp ce temperatura maximă de sporulare este de 34° C.

Din sporii acestei ciuperci, în urma germinării rezultă apresori, ce pătrund în plantă la temperaturi cuprinse între 10° și 33°C. Temepratura optimă pentru dezvoltarea leziunilor este de 26° și 28°.

Influența umidității. După majoritatea autorilor, umiditatea atmosferică optimă pentru răspândirea acestui patogen este cuprinsă între 89 și 93 %. Sporii formați sunt eliberați la o umiditate relativă a aerului cuprinsă între 80 și 100 % (după Kato H.). Apa este un agent esențial pentru eliberarea și răspândirea sporilor acestei ciuperci. Astfel ploile foarte slabe cantitativ (0,1-0,01 mm/h) nu au nici un efect asupra răspândirii acestui patogen. Precipitațiile care depășesc 3,5 mm pe oră au efect slab asupra răspândirii acestui patogen. Cantitatea optimă de precipitații care favorizează răspândirea acestui patogen este cuprinsă între 1,5 și 3 mm/oră.

S-a cercetat efectul ploilor și asupra germinației sporilor și formării apresorilor. Procentajul de spori germinați în zilele ploioase a fost în jur de 40 %, comparativ cu 2 % în zilele fără ploaie. Totodată s-a urmărit și influența duratei precipitațiilor, asupra germinării sporilor. Astfel 37 % din sporii formați au germinat dacă a plouat dimp de 24 de ore, 35 % din spori au germinat dacă a plouat numai în timpul nopții, 10 % din spori au germinat dacă a plouat numai în timpul zilei, în timp ce numai 2 % din spori au germinat dacă nu a plouat de loc (Hazumi S., 1976). Deci, dacă intervin perioade cu ploi frecvente, de slabă intensitate și lungă durată, pot surveni epidemii grave de piricularioză. Picăturile de rouă de pe frunze sunt esențiale pentru germinarea sporilor. Acestea se formează, de obicei, după ora 8 seara și dispar între ora 6 și 12 ziua, evaporându-se. S-a constatat că majoritatea sporilor de pe frunze nu rezistă mai mult de 24 de ore, fără picături de apă (Suzuky, 1974). Cu cât picăturile de apă persistă mai mult pe suprafața frunzelor cu atât procentul de spori germinați va fi mai mare.

Influența vântului. Suzuky (1975) a efectuat cercetări pe un număr mai mare de ani, pentru a stabili o relație între viteza vântului și răspândirea bolii. Rezultatele obținute au arătat, că în zonele de câmpie, unde vântul a suflat cu putere, parcelele au fost slab infectate, dar infecția a fost distribuită uniform. În zonele unde vântul a suflat slab sau în regiunile depresionare, infecția a fost puternică, dar neuniform distribuită. Explicația este următoarea: în caz de vânt slab, sporii sunt răspândiți pe o suprafață mai mică, în număr mare producându-se infecții grave, dacă vântul este mai puternic sporii sunt răspândiți pe o suprafață mare, dar, cum concentrația de spori este scăzută, infecțiile vor fi reduse. Aceste rezultate au fost confirmate și de cercetările efectuate de Gregor, Waggoner, Wilson și colab., Kato H.

S-a cercetat și influența vântului asupra depozitării și aderenței sporilor pe suprafețele frunzelor. Dacă vântul are o intensitate slabă (sub 0,5 m/s), sporii sunt depozitați în partea de mijloc și în cea superioară a frunzelor, majoritatea sporilor fiind depozitați pe frunzele care fac unghi drept cu tulpina. Dacă vântul are o intensitate mai mare (peste 3m/sec), sporii sunt depozitați în cantitate mică în partea inferioară a frunzei, pe frunzele din porțiunea superioară a plantei.

Vânturi puternice pot produce leziuni țesuturilor gazdă, facilitând astfel pătrunderea patogenului în plantă. Vântul stimulează, de asemenea transpirația, provocînd depunerea siliciului în țesuturile frunzei și acumularea substanțelor de creștere în plantă, mărind astfel rezistența plantei la patogen (Ou, 1972).

Influența luminii. Conform cercetărilor efectuate de Suzuky și colab (1975), cu cât perioada de lumină este mai scurtă, iar intensitatea luminii este mai mare, cu atât se vor produce mai mulți spori. Rezultatele au fost confirmate și de Kato H., Yshiama, Kuribaiashy și colab, Ou S.H.

Intensitatea luminoasă între 10000 și 20000 lucși în timpul zilelor cu nebulozitate redusă și doar de câțiva lucși în timpul zilelor cu nebulozitate accentuată duc la scăderea CO2 din țesutul plantei, la acumularea azotatului solubil în țesuturi și la creșterea sensibilității plantei față de parazit.

Suzuky a investigat efectul intensității luminii între 0 și 2000 lucși, precum și durata perioadei luminoase asupra sporulării „in vitro”. Cu cât perioadele luminoase sunt mai scurte, iar intensitatea luminii este mai mare, cu atât mai mare va fi și sporularea

Comportarea diverselor soiuri și linii la atacul piriculariozei

În urma experiențelor efectuate, în diverse regiuni din China, în perioada 1973-1980, liniile de orez cu rezistență bună la Pyricularia oryzae au fost: IR 2061-427-1-1-17-5, IR 2061-464-2-4-5, IR 4427-58-5-2, IR 5105-173-6, IR 1529-680-3-2-, IR 2058-78-1-3-2-3, IR 4422-51-1-1-1, IR 4422-164-3-6, IR 4427-253-1, Toride 1, Ban-li 2, Hi-Jie-ba-gu, San-bang-qi-shi-luo, Mu-bang-gu, Wan-lu-chong, Hong-jiao-yhan, Cai-tang, Hoo-mei, Toride 2 (Shu-yuan, Zhi-ming și colab., 1981). În urma cercetărilor efectuate în [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] (1981) a ajuns la următoarele concluzii: soiurile Tetep, Chien chanh, Sai doung, Tep, Gie, Bau au rezistență relativ bună la maladie (pierderi sub 50 %); soiurile Tan și Du sunt foarte sensibile, pierderile la acestea s-au situat între 90 și 100 %. Varietățile create de IRRI: IR 5, IR 8, IR 22, IR 23, IR 25, IR 27 sunt, de asemenea, sever infectate (pierderi între 90 și 100 %). Linii cu rezistență stabilă sunt: IR 3259-PP5-160-1, IR 533-56-1-12, IR 9660-00951-1, IR 2588-5-1-2, CIAT-ICA-5, IR 1416-126-5-8, IR-5533-PP-855-1, IR 5533-PP-856-1, IR 9669-PP-836-1, și soiurile Tadukan și Tapoocho. Tot în Vietnam au fost selecționate și lansate în producție următoarele varietăți: IR 1820 (anul 1979), IR 1749 (1982), C 70 și C 71 (1988). După câțiva ani, rezistența acestor varietăți a fost învinsă, datorită apariției de noi rase ale patogenulu (Ngo vinh Vien, [NUME_REDACTAT] Trug, 1998).

[NUME_REDACTAT] este foarte sensibil la arsura frunzelor în timp ce soiurile Osora, Palgeum, Nagdong, și Reiho au rezistență parțială la boală (A.A., [NUME_REDACTAT], 1988).

După 10 ani de experimentare, în trei locații diferite în Egipt, varietățile cu rezistență stabilă la patogen sunt: Giza 180, Sakha 101, Giza 175, A 1368-5-4, Giza 178, Sakha 102, Vis IR 28 ([NUME_REDACTAT], A.O. Bastawisi, 1998). A.A. [NUME_REDACTAT] și M.R. Sehly (1998) menționează că varietățile Giza 177, Giza 178, Sakha 101 și Sakha 102 au rezistență stabilă la patogen.

În condiții de cultură din diferite țări, varietățile IR 8, IR 442, IR 5, IR 46, BG-90-2, ITA 212, ITA 306, FARO 8, Gambiaka, Bouake 189, GR 18, ROK 5 și Kuatek au prezentat câțiva ani rezistență la patogen, după care au devenit sensibie, datorită apariției de noi rase ale patogenului (B.N. Singh și colab, 1998).

[NUME_REDACTAT] varietățile IR 5, IR 50 și Columbia sunt sensibile la boală în timp ce variatatea Metica 1 (introdusă în cultură din 1984) este considerată ca fiind foarte sensibilă la patogen (A.S. Prabhu, 1998).

[NUME_REDACTAT] varietățile Oryzica 1, Oryzica caraibe 8 sunt sensibile la piricularioză, iar varietățile Ceysvoni și IR 36 sunt parțial rezistente, în timp ce varietățile [NUME_REDACTAT] 5, Fedearoz 50 au rezistență mare ([NUME_REDACTAT], 2000).

[NUME_REDACTAT] și colab. (1999, 2002), varietățile Saber, Xl 8, AB 647, Drew, Kaybonet, Madison sunt rezistente; varietățile Cypress, Kohihikari, Lemont sunt parțial rezistente; varietățile Cocodrie, Bengal, Litton sunt moderat sensibile; varietățile Jefferson, LaGrue, Priscila, Wells sunt sensibile, în timp ce varietățile M202 și Newbonnet sunt foarte sensibile.

Prevenirea și combaterea bolii

Metode preventive

Metode culturale. Numeroase studii efectuate demonstrează creșterea sensibilității la maladie o dată cu creșterea dozelor de îngrășăminte pe bază de azot (Matsuyama, 1975; Matsuyama și Diamond, 1973; Mohanty și Gangopadhyay, 1982 citați de [NUME_REDACTAT], 1994). Aplicarea de siliciu crește rezistența la boală (Kozaka, 1965; Dantoff și colab., 1991 citați de Tharreau, 1994). Sensibilitatea la maladie crește datorită dezechibrelor elementelor nutritive din sol, de aceea o fertilizare echilibrată cu doze moderate de îngrășăminte pe bază de azot și fosfor, duce la creșterea rezistenței plantelor la maladie.

Alegerea datei semănatului (sau a transplantatului), poate limita atacul de piricularioză dacă se stabilește în așa fel încât perioada de mare sensibilitate a orezului să coincidă cu perioada mai puțin favorabilă a patogenului (Kahn și Libby, 1958; Kozaka, 1965). Acest lucru este destul de greu de realizat în zona temperată.

Sensibilitatea la piricularioză crește dacă plantele sunt supuse la stres hidric, de aceea controlul irigației este un factor important în lupta contra acestei maladii (Kozaka, 1965). În literatura de specialitate irigarea este recomandată să se facă cu apă curată, nu prea rece și lipsită de materii organice. Soiurile de orez adaptate pentru cultură irigată sunt mai sensibile decât soiurile cultivate în sistem de cultură pluvială. În literatura de specialitate se recomandă efectuarea rotațiilor culturilor, combaterea buruienilor, efectuarea arăturilor adânci, toamna, pentru încorporarea resturilor vegetale, sau arderea miriștilor.

Rezistență genetică. Primele programe de ameliorare a rezistenței varietale au fost inițiate în Japonia, în anul 1904 (Eyuka, 1979 citat de Tharreau 1994). La început, s-au selectat liniile de orez ce prezentau rezistență moderată. Pierderile la aceste linii au fost reduse, dar după câțiva ani, acestea deveneau sensibile pentru noile rase ale patogenului. Din acest motiv, amelioratorii s-au orientat înspre obținerea de linii cu rezistență totală, prin utilizarea genelor de rezistență descoperite la diferite varietăți. Dar și în acest caz, după câțiva ani, noile linii au devenit sensibile față de noile rase apărute, mult mai virulente. Acest fenomen a fost numit „efectul Vertifolia” de către [NUME_REDACTAT] Plank (1968). Numeroasele eșecuri au dus la elaborarea unor proiecte de selecție pentru o rezistență durabilă (Tharreau, 1994).

Strategiile propuse sunt:

Selecționarea de gene cu rezistență specifică;

Rotația varietăților rezistente (să nu se folosească an de an o singură varietate rezistentă);

Utilizarea rezistenței parțiale.

Metode curative

Metode chimice. În ultimul deceniu, s-a recomandat tratarea semințelor cu Tirametox 60 PTS (3 kg/tonă), Tiradin 5 PTS (2kg/tonă), Quinolate15 (2 kg/tonă), sau alte produse similare. Conform lui Baicu (1996) tratamentele la sămânță reduc foarte mult cantitatea de inocul primar.

S-au efectuat numeroase cercetări privind influența aplicării fungicidelor asupra patogenului în perioada de vegetație. Astfel, în 1980 s-au testat diferite fungicide (Benomyl, EL 291, Hinosam, Kosumin, Pelt 44) pe două varietăți sensibile: C74 și A14 (devenită sensibilă după câțiva ani de cultură). Analiza rezultatelor nu a indicat o eficacitate mare a fungicidelor, cel mai eficace fiind EL 291 (S. [NUME_REDACTAT], 1981).

Yacoubo (1981) menționează fungicidul CGA 49104, care protejează orezul timp de 7-8 săptămâni contra piriculariozei și fungicidul Kitazin care pare să aibă efect asupra patogenului.

A. Mizutani și colab (1998) menționează folosirea fungicidului sistemic Metominostrobin (SSF126), care blochează respirația ciupercii.

[NUME_REDACTAT] Singh și colab. (1998) fungicidele pe bază de tricyclazole, au fost cele mai eficace și au redus „putrezirea gâtului” cu 74,6 % și o creștere a recoltei de boabe cu 23,2 % față de martorul netratat. Alte fungicide eficace au fost cele pe bază de epoxiconazole.

În prezent, în vegetație, un mare număr de produse chimice, se folosesc la combaterea bolii, cum ar fi: ditiocarbamații (Mancozeb, Tiram), benzimidazoli (Benlate), ftalimidele (Rabcide), thiothers (Isoprothiolane), organo-fosforice (produsul Kitazin 48 EC, în doză de 1 l/ha tratament preventiv). Totuși, eficacitatea acestor produse este considerată a fi limitată datorită apariției de rase rezistente la diferite substanțele active, de aceea un rol foarte important în combaterea acestor boli îl au metodele preventive (Tharreau, 1994).

Metode biologice. Folosirea repetată a fungicidelor a dus la acumularea rezidurilor în sol, cu efecte asupra microrganismelor din sol, și consecințe pe termen lung asupra fertilității solului. [NUME_REDACTAT] s-a testat Monoterpenul, un produs natural, din extract de plante cunoscute pentru propietățile antifungice. Acesta a inhibat dezvoltarea piriculariozei la o concentrație de 1000 ppm (S. Narasimhan, 1998).

S-au efectuat cercetări privind folosirea antagoniștlor (organisme care inhibă creșterea și dezvoltarea ciupercii Pyricularia). S-a investigat capacitatea agentului Bipolaris sorokiniana, de a combate arsura orezului. În experiențele efectuate în sere, preparatele cu B. sorokiniana au redus piricularioza foliară când au fost aplicate cu 24 de ore înainte de inocularea artificială cu Pyricularia. Cel mai bun efect a fost obținut când preparatul a fost aplicat în stagiul de 4 frunze. În experiențele efectuate în câmp antagonistul a redus semnificativ „putrezirea gâtului” dacă a fost aplicată până în faza de burduf (H. K. Manandhar și colab.,1998).

Într-alt studiu s-a cercetat efectul unor tulpini de Trichoderma împotriva piriculariozei. Izolatele de Trichoderma au redus semnificativ frecvența și intensitatea atacului, și în consecință gradul de atac (GA %). S-a constatat că fiecare izolat de Trichoderma este mult mai eficient dacă s-a aplicat cu 24 de ore înainte de infecția artificială cu Pyricularia. În aplicațiile curative, antagonistul este ma puțin eficient, dar infecția foliară este redusă cu circa 50 %, pentru toate izolatele de Trichoderma aplicate (A. Douira și colab., 1998).

Cochliobolus miyabeanus (Ito & Kuribayashi)-helminthosporioza orezului

Răspândirea pe glob

Helminthosporioza orezului a fost pentru prima oară descoperită, în anul 1892 în împrejurimile orașului Tokio. În SUA, boala a fost observată prima dată în anul 1924, de către Ocfemia (citat de M. Petrescu, din Radulescu și colab, 1969). Farneti (1921) semnalează pentru prima oară maladia în Italia. Boala se manifestă în Asia orientală, Filipine, Africa de Vest, [NUME_REDACTAT], etc.

Implicațiile economice ale atacului produs de Cochliobolus miyabeanus

În caz de atac puternic, boala poate produce pierderi grave, chiar compromiterea culturilor. Conform lui Ou (1985) în caz de infecție puternică, rata pierii tinerelor plăntuțe se situează între 10 și 58 %, în timp ce pierderile de recoltă ajung la 45 %. Maladia a fost considerată unul din factorii responsabili ai foametei din Bengal, care a dus la moartea a 2 milioane de oameni, în anul 1942, datorită pierderilor de recoltă de peste 90 % (Ou 1985, Reissig WH și colab., 1986). Bernaux (1981) menționează că Helminthosporium oryzae, produce pagube însemnate în Franța, în anii favorabili patogenului.

[NUME_REDACTAT] se manifestă în toate fazele de vegetație și pe toate organele plantelor de orez. ([NUME_REDACTAT] și colab., 1982). Plăntuțele provenite din semințele infectate se brunifică, iar la suprafața lor apare un înveliș brun, și pier. Dacă condițiile de mediu sunt favorabile, plăntuțele sunt distruse imediat după germinarea semințelor.

Pe frunze. Pe plantele mai dezvoltate boala se manifestă pe frunze, în special pe cele bazale. Pe limb apar pete mici, circulare, ovale și neuniforme, de culoare verde deschis, care devin cenușiu-gălbui spre centru și brune-negricioase sau brun-ruginii spre periferie. Petele sunt înconjurate de o zonă clorotică, ceea ce le deosebește față de cele produse de Pyricularia. Acestea pot conflua, ocupând suprafețe mari din limb. Frunzele atacate se usucă în întregime, începând de la vârf ([NUME_REDACTAT] și colab., 1982), sau se pot răsuci (Ou, 1985). Pe frunzele bătrâne, sau la soiurile mai rezistente, leziunile sunt mici și de culoare închisă (Ou, 1985).

Pe tulpini. Pe ultimul internod al paiului, apar pete brune sau negricioase, cu contur neregulat, imprecis delimitate, de diferite mărimi în dreptul cărora țesuturile se necrozează, slăbesc ca rezistență, iar paniculele se pot frânge.

Pe panicule. Pe vreme favorabilă, atacul se manifestă pe panicul și pe ramurile acestuia prin prezența unor pete brune.

Pe glume. Glumele pot fi acoperite cu pete negricioase, brune sau brun-negricioase (Ou, 1985).

Pe semințe. Cariopsele atacate în timpul fazelor de formare și maturare prezintă pete de decolorare, apoi pete închise la culoare, de mărimi variate. Ca urmare, semințele nu se mai dezvoltă normal, rămân șiștave și infectate. Ciuperca se poate dezvolta în boabele de orez și în timpul păstrării, depreciindu-le valoarea comestibilă.

Agentul etiologic

Denumire sinonimii

Helminthosporioza orezului este produsă de Cochliobolus miyabeanus (Ito & Kuribayashi) [sin. Drechslera oryzae (Breda de Haan) Subramanian & P. C. Jain, sin. Bipolaris oryzae (Breda de Haan) Shoemaker, sin. Ophiobolus miyabenus (Ito & Kurib)] f.c. Helminthosporium oryzae Breda de Haan, [sin. Helminthosporium oryzae Miy. [NUME_REDACTAT], sin. H. macrosporum Thuem].

Încadrare sistematică

Cochliobolus miyabeanus (Ito & Kuribayashi) f.c. Helminthosporium oryzae face parte din subîncrengătura Ascomycotina, clasa Loculoascomycetes, ordinul Dothidiales, familia Dothidiaceae, genul Cochliobolus.

[NUME_REDACTAT] ciupercii este brun-cenușiu. Conidioforii sunt brun-olivacei, erecți, cu dimensiuni de 200 m (după majoritatea autorilor), 150-6004-8 m (după Ou, 1985).

Conidioforii sunt de obicei grupați, în mănunchiuri, câte 2-5, sunt mai deschiși la culoare către vârf și prevăzuți cu 5-11 septe.

Conidiile de tip Helminthosporium, formate la capătul conidioforilor au pereți subțiri, sunt puțin curbate, și au formă fuziformă, obovată, uneori, aproape cilindrice. Culoarea lor este măsliniu-deschis, gălbui până la brun-aurie. Dimensiunile conidiilor sunt cuprinse între 20-1707-20 m (după majoritatea autorilor), 35-17011-17 m (Ou, 1985). Conidiile sunt septate prin 4-5 pereți transversali (Ou, 1985).

Forma de peritecii a fost obținută în cultură pură de către Ito și Kuribayashi, în anul 1927, în condiții de laborator. În natură se găsește foarte rar. În culturi de laborator periteciile sunt globuloase, negre, cu un gât scurt ostiolar.

Ascele sunt cilindrice, fuziforme, puțin curbate. Aceștia conțin 4-6 ascospori, filiformi, care se răscucesc elicoidal în ască, septați prin 9-12 septe. Dimensiunile periteciilor sunt de 800600 m, iar a ascelor de 20030 m.

Ciclul de infecție

Din cariopse infectate, rezultă plăntuțele care sunt distruse în sol. În acest caz infecțiile primare sunt realizate de către conidiile nou formate din miceliul de rezistență sau de cele care au rezistat pe resturile vegetale, cât și de ascosporii eliberați din peritecii (Reising WH, 1986).

Datorită acestor infecții apar petele pe frunze, în dreptul cărora, dacă condițiile de temperatură și umiditate sunt favorabile, miceliul frunctifică prin conidii, care asigură infecții secundare și repetate (Ou, 1985). Dacă infecțiile secundare se petrec în faza de înflorit, cariopsele vor fi infectate.

Transmiterea de la un an la altul

Ciuperca se transmite prin resturile vegetale și semințele infectate. Aceasta rezistă în semințe sub formă de miceliu, sau spori la suprafață (conidii), ori ca peritecii, în cazul în care se formează.

Figurile 11,12-Cochliobolus miyabeanus (atac pe frunze)

(sursa: http://www.knowledgebank.irri.org/riceDoctor_MX/Fact_Sheets/Diseases/Brown_Spot.htm)

Figura 13-Cochliobolus miyabeanus (conidiofori și conidii)

(după Tsukiboshi, T, 2002)

Figura 13-Ciclul de infecție al ciupercii Cochliobolus miyabeanus

(sursa: http://www.knowledgebank.irri.org/riceDoctor_MX/Fact_Sheets/Diseases/Brown_Spot.htm)

Ecologia bolii

Temperatura. Temperatura optimă, care favorizează dezvoltarea bolii este cuprinsă între 16 și 36 C (după Ou, 1985; Reising WH, 1986). Conform lui Ou (1985) temperaturile de 20-30 C care s-au înregistrat timp de două luni în Bengal asociate cu ploi frecvente, în perioada înfloritului-umplerea boabelor, a dus la izbucnirea epidemiei de helminthosporioză, din anul 1942.

Umiditatea. Umiditatea optimă de creștere și dezvoltare a patogenului este cuprinsă între 86 și 100 % (Reising WH, 1986).

Comportarea diverselor soiuri și linii la atacul ciupercii Cochliobolus miyabeanus

[NUME_REDACTAT] au fost găsite varietăți rezistente la Cochliobolus (Ou, 1985). [NUME_REDACTAT] R.D. și colab. (1999) varietățile AB 647, Cocodrie, Cypress, Jefferson, LaGrue, Lemont, Madison, Newbonnet, Priscilla, Wells sunt rezistente; varietatea Koshihikari este moderat rezistentă; varietatea Lafite este parțial sensibilă; varietățile Drew, Kaybonnet, M 202 sunt sensibile, în timp ce varietatea Bengal este cunoscută ca fiind foarte sensibilă la această boală.

Prevenirea și combaterea bolii

Metode preventive

Metode culturale. În literatura de specialitate, se menționează că, excesul de îngrășăminte azotate crește sensibilitatea plantei față de patogen. Se recomandă folosirea seminței sănătoase, provenită din culturi la care nu s-a manifestat boala, sau tratarea semințelor cu apă caldă (54 C) timp de 4 ore efectuarea arăturilor adânci, respectarea rotațiilor culturilor.

De asemenea, se recomandă combaterea buruienilor, care pot fi gazde intermediare pentru patogen.

Metode curative

Metode chimice. Goidanich (1964) recomandă tratarea semințelor cu biclorură de mercur 0,03 % timp de 24 de ore, cu acid fenic 0,25 % tot 24 de ore sau formalină 0,35 % timp de 24 de ore. În ultimul deceniu s-a recomandat tratarea semințelor cu Quinolate (3 kg/tonă) și tratamente în câmp cu Kitazin 48 EC în doză de 1-1,5 l/ha.

Gibberella fujikuroi Saw (Wr)-fuzarioza (boala “bakane”)

Răspândirea pe glob și în țara noastră

Este o boală foarte periculoasă a orezului, semnalată în multe țări, atât din zona temperată cât și din zona tropicală (Japonia, China, India, Guinea, Filipine, SUA, Madagascar, Italia, Turcia).

Implicațiile economice ale atacului produs de Gibberella fujikuroy

În unii ani și în anumite condiții, boala poate produce pierderi deosebit de grele. Pagubele produse de această boală, pot ajunge la 10-20 % (Nyvall RF, 1999). Reising WH (1986) raportează pierderi între 20 și 50 % în Japonia, în anii cu epidemii severe. [NUME_REDACTAT] pierderile pot ajunge la 15 % (Pavgi și colab., 1964, citat de [NUME_REDACTAT], 1998), iar în Tailanda s-au înregistrat pierderi de 3,7 –14 % (Kanjanasoon, 1965 citat de [NUME_REDACTAT], 1998). [NUME_REDACTAT] pierderile datorită aceste boli se situează între 0,5 și 14 % ([NUME_REDACTAT], 1998).

[NUME_REDACTAT] se manifestă în diferite faze fenologice ale orezului. Plăntuțele rezultate din semințe infectate sunt distruse, într-un procent însemnat, la scurt timp după răsărire. În faze mai avansate, plantele se alungesc anormal (gigantism), se îngălbenesc, și mor. Fenomenul de gigantism, nu se manifestă, decât în condiții favorabile.

Plantele atacate prezintă pe tecile frunzelor bazale, o necrozare profundă a țesuturilor, în dreptul cărora, dacă umiditatea este favorabilă, se observă un puf albicios cu pernițe rozii (Ou, 1985). Sub tecile necrozate paiul prezintă dungi negre, iar în interior este invadat de miceliul ciupercii, care se dezvoltă mai abundent în dreptul nodurilor.

Paniculele infectate se brunifică, și uneori sunt acoperite de un miceliu roz-rubiniu, caractersitic pentru Fusarium graminearum. Conform lui Nyval RF. (1999) paniculele atacate sunt sterile, iar dacă s-au format boabele, acestea sunt mici, șiștave, cu capacitate germinativă scăzută.

Pe glume și boabe apar pernițe de culoare roz-deschis, roșu sau cărămiziu constiutite din conidioforii și conidiile ciupercii ([NUME_REDACTAT] și colab, 1978).

Agentul etiologic

Denumire, sinonimii

După C.A. Houlier și colab. (1993) fuzarioza orezului sau boala „bakane” este produsă de către doi patogeni: de către Gibberrella fujikuroi (Saw.) Wr [sin. Gibberella moniliformis (Sheld.) Winel; Lisea fujikuroi Saw] f.c. Fusarium moniliforme (Scheld) (sin Fusarium fujikuroi Nirenberg) și de către Gibberella roseum f. cerealis (Che.) Snyder et. Hansen. Boala poate fi produsă și de [NUME_REDACTAT] (Schw.) Petch., f.c. Fusarium graminearum Schw.

Încadrare sistematică

Gibberella fujikuroi și Gibberella roseum fac parte din subîncrengătura Ascomycotina, clasa Pyrenomicetes, ord. Sphaeriales, fam Hypocreaceae, genul Gibberella.

[NUME_REDACTAT] condiții de laborator, ciuperca crește repede, fiind incoloră. Reversul, culturii este de culoare închisă, violet, uneori de culori mai deschise. Miceliul aerian este alb-violaceu, în general mai dens și ușor flocos până la pâslos, uneori cu aspect prăfos (Ou, 1985).

Forma conidiană Fusarium moniliforme se caracterizează prin prezența a două feluri de conidiofori: microconidiofori, și macroconidiofori. Microconidioforii sunt simpli, laterali, formați pe hifele aeriene. Pe acestea se formează microconidiile. Dimensiunile sunt de 20-30 m lungime, 2-3 m grosime, îngustîndu-se spre apex până la 1 m. Macroconidioforii prezintă 2-3 fialide apicale la celulele bazale, care produc macroconidiile (Nyvall RF, 1999).

Microconidiile sunt ovoide, sau fuziforme, incolore, neseptate, de cele mai multe ori unicelulare sau bicelulare, dispuse în lanț sau aglomerări, care constituie o pulbere albicioasă la suprafața miceliului. Dimensiunile microconidiilor sunt, în medie, de 83 m (după Ou, 1985), 5-121,5-2,5 m (după Tsukiboshi T., 2002).

Macroconidiile se formează rar, sunt incolore, au formă de corn îngustat spre capete, multiseptate, cu celula apicală alungită, de cele mai multe ori ascuțită și îndoită, iar celula bazală pedicelată (Ou, 1985). Frecvent macroconidiile sunt cu 5-6 septe, mai rar cu 3-4 septe sau cu 7-9 septe. După majoritatea autorilor dimensiunile macroconidiilor sunt, în medie de 453 m. Conform lui Tsukiboshi T. (2002) macroconidiile măsoară 25-60 x 2.5-4 m.

Forma conidiană Fusarium roseum formează numai macroconidii, în grămezi (sporodochii), care sunt fuziforme, drepte cu vârfurile curbate și ascuțite, și prezintă 3-5 septe.

Forma perfectă, Gibberella fujikuroi, a fost obținută pentru prima dată în cultură pură de către Wineland (1923-1924). Periteciile sunt ovoide, de culoare închisă, cu dimensiuni de 250300 m (după majoritatea autorilor), 250-330220-280 m (după Nyval RF, 1999). Periteciile se întâlnesc foarte rar în natură. Acestea conțin 8 asce, ovoid-cilindrice (rareori 4-6) cu dimensiuni de 90-1027-9 m (după Nyval RF, 1999). Ascele conțin 8 ascospori elipsoidali, bicelulari, rareori tricelulari, hialini, măsurând 155,2 m (după Ou, 1985), 14-18 x 4,5-6 m (după Tsukiboshi T., 2002).și în unele cazuri, 27-456-7 m (după Nyval RF, 1999).

Peritecile de Gibberella roseum, apar mai frecvent în natură, pe paiele de cereale (orez, grâu, orz, secară), fiind superficiale, aglomerate sau răspândite, negre (roșu-violet închis când sunt examinate la microscop), de formă ovală sau sferică, și cu gât scurt, osteolat.

Toxine produse de ciupercă

Ciuperca produce diferite substanțe cu propietăți capabile de a influența creșterea plantelor: giberelina, acidul giberelinic, acidul fuzaric, acidul oleidrofuzaric. Studii asupra acestor toxine au arătat că giberelina determină fenomenul de gigantism, în timp ce acidul fuzaric determină deformarea plantelor (Nyvall, 1999).

Giberelina a fost pentru prima dată detectată, în anul 1926, de către cercetătorul japonez E. Kurosawa. Aceasta, se extrage, pe cale de biosinteză, și se folosește în legumicultură, sau în alte domenii, pentru stimularea creșterii fructelor.

[NUME_REDACTAT] și Nirenberg citați de Baicu T. (1996), giberelina și acidul giberelinic nu sunt produși de ciupercă în condițiile climatice din Europa.

Figura 14-Gibberella fujikuroi (atac în faza de înfrățire)

(sursa: http://www.knowledgebank.irri.org/riceDoctor_MX/Fact_Sheets/Diseases/Bakanae.htm)

Figura 15-Gibberella fujikuroi (macroconidii și microconidii)

(după Tsukiboshi, T, 2002)

Figura 16-Gibberella fujikuroi (microconidii, sub formă de lanț catenulate)

(după Tsukiboshi, T, 2002)

Specializarea ciupercii

Pe lângă orez, boala a mai fost găsită pe mei, grâu, secară, orz, porumb, sorg, trestie de zahăr. Alte plante gazdă pe care le infectează patogenul sunt: Lycopersicon esculentum Mill. (tomate), Musa sp. (bananul), Vigna unguiculata (fasoliță) (Ou, 1985).

Ciclul de infecție

În general, plantele sunt infectate în stadiul de înflorire (Nyvall, 1999). Pe semințele infectate se găsesc conidii, și mai rar ascospori. Plăntuțele rezultate din semințele bolnave sunt deformate, și în scurt timp pier. Boala se poate răspândi prin intermediul miceliului și al sporilor care se găsesc în apa de irigație, când infectează plantele prin intermediul rădăcinii. Miceliul, crește o dată cu planta, fiind localizat în xilem (infecție sistemică). În timpul înfloririi paniculele sunt infectate.

Transmiterea de la un an la altul

Se realizează prin intermediul semințelor infectate, în care ciuperca se găsește sub formă de miceliu în straturiile superficiale, sau sub formă de conidii la suprafață. Vidhyasckeram (1970) arată că ciuperca rezistă sub formă de miceliu în embrionul ciupercii, ca ectoparazit ciuperca nu supraviețuiește decât o scurtă perioadă de timp. De asemenea ciuperca se transmite prin resturile de plante atacate, rămase pe câmp și prin intermediul diferitelor specii de buruieni.

Ecologia bolii

Temperatura. În general evoluția bolii este favorizată de către temperaturi ridicate (peste 20 C), fenomenul de gigantism nu apare decât la temperaturi de 25-35C. [NUME_REDACTAT] (1985) temperaturi ridicate, de 30-35 C favorizează creșterea și dezvoltarea patogenului. De asemenea temperatura solului de peste 35 C favorizează infecția plantelor (Nyvall RF, 1999).

Umiditatea. Fenomenul de gigantism apare numai în condiții de umiditate ridicată a solului. Sporii se răspândesc foarte ușor prin intermediul apei de irigație.

Vântul. Are rol important în răspândirea sporilor.

Comportarea diverselor soiuri și linii la atacul ciupercii Gibberella fujikuroi

După unele observații efectuate în Italia, soiuri rezistente la maladie sunt: Stripe 137, R. 77, Ardizzone, în timp ce soiuri foarte sensibile sunt: Arborio, Seisa, Carnaroli, Maratelli (Goidanich, 1964).

Conform lui [NUME_REDACTAT] (1998) varietatea Baldo este sensibilă, varietatea Gritna este parțial rezistentă, în timp ce varietățile Ribe și Rocca sunt rezistente la boală.

Figura 17-Ciclul de infecție al ciupercii Gibberella fujikuroi

(sursa: http://www.knowledgebank.irri.org/riceDoctor_MX/Fact_Sheets/Diseases/Bakanae.htm)

.

Prevenirea și combaterea bolii

Metode preventive

Cea mai importantă măsură preventivă este folosirea de semințe neinfectate, provenite din culturi certificate. Alte măsuri culturale sunt:

rotația judicioasă a culturii;

fertilizarea echilibrată;

dirijarea regimului hidric;

combaterea buruienilor

Metode curative

Pentru a reduce cantitatea de inocul primar semințele s-a recomandat tratarea semințelor cu Tirametox 60 PTS (3 kg/tonă), Tiradin 5 PTS (2 kg/tonă), Quinolate 15 (2 kg/tonă). În cazul semănatului direct, s-a recomandat folosirea fungicidelor pe bază de benomil, benomil-thiuram sau carbendazin în cantitate egală cu 1-2 % din masa semințelor folosite la semănat (Nyvall RF, 1999). Totuși, datorită folosirii îndelungate a acestor tipuri de fungicide a apărut fenomenul de rezistență a patogenilor la aceste tipuri de fungicide. Pentru acestea, în literatura de specialitate, se menționează folosirea fungicidelor pe bază de propiconazol, prochloraz.

Leptosphaeria salvini Catt.-pătarea tulpinilor de orez

Răspândirea pe glob

A fost descrisă pentru prima oară în SUA, apoi în Asia unde a devenit foarte păgubitoare. Forma perfectă Leptosphaeria salvinii, a fost descoperită în 1876 în Italia, apoi în toate țările europene, având răspândire mare în America și în Asia.

Implicațiile economice ale atacului produs de Leptosphaeria salvini

Acolo unde apare, pagubele produse de această boală au fost evaluate la 10 %. Conform lui Ou (1985) în Japonia, anual sunt infectate între 51000 și 122000 hectare, din care între 16000-35000 sunt compromise datorită acestei boli. [NUME_REDACTAT], Tailanda, Vietnam s-au înregistrat pierderi între 30 și 80% .

[NUME_REDACTAT] lunile iunie-septembrie, la baza plantelor, la nivelul tecilor, plantele sunt invadate de o pâslă miceliană în care apar numeroși scleroți. De la nivelul apei de inundare, apar pete ovale, necrotice, negricioase (figura 12). De aici infecția se răspândește în toată tulpina, și în frunze, distrugându-le. Tulpinile atacate se frâng cu ușurință (Ou, 1985). Dacă atacul începe în primele fenofaze, plăntuțele putrezesc și pier. De obicei atacul survine în faza de înfrățire (Ou, 1985). În acest caz plantele rămân sterile.

Agentul etiologic

Denumire, sinonimii

Pătarea tulpinilor este produsă de Magnaporthe salvini (Cattaneo) Krause et Websterctr (sin. [NUME_REDACTAT] Catt), forma conidiană Helminthosporium sigmoideum Cav., forma sclerotială Sclerotium oryzae Cattaneo.

Încadrare sistematică

Leptosphaeria salvini Catt. face parte din subîncrengătura Ascomycotina, clasa Pyrenomycetes, ord. Sphaeriales, fam. Polystigmataceae, genul Leptosphaeria.

[NUME_REDACTAT] la exteriorul cât și în interiorul plantelor atacate se observă prezența unui miceliu bine dezvoltat, de culoare albicioasă în interiorul țesutului și olivaceu la suprafață.

Peritecile sunt negre, globuloase de 202-481 µm, prevăzute cu un gât scurt, de 30-70 µm (Nyvall RF, 1999).

Ascele, înguste, clavate, cu pereți aproape invizibili, măsoară 90-128 x 12-14 µm, conțin 4-8 ascospori (Ou, 1985).

Ascosporii sunt fuziformi, puțin curbați, de culoare maro, bi sau triseptați, strangulați în dreptul septei din mijloc, și măsoară 38-53 x 7-8 µm.

Sclerotii formati sunt netezi, de culoare neagră, globuloși sau aproape globuloși de 180-280 µm (Ou, 1985).

Conidioforii sunt hialini, septați, simpli sau puțin ramificați. Aceștia măsoară 100-175 x 4-5 µm. Conidiile sunt fuziforme, ușor curbate, de obicei cu 3 septe. Celulele din mijloc sunt brun-închis, iar cele laterale verzi. Dimensiunile conidiilor sunt de 29-49 x 10-14 µm. Ele se formează pe o sterigmă punctată.

Specializarea ciupercii

Pe lângă orez, ciuperca se poate dezvolta pe Echinochloa colona (L.) Link (iarbă de junglă), Eleusine indica (L.) Gaertn. (goosegrass), Leptochloa chinensis (L.) Nees, Zizania aquatica (orezul sălbatic), și Zizaniopsis miliaceae (Ou., 1985)

Ciclul de infecție

Infectarea orezului se face prin tecile frunzelor, prin rădăcini sau colet, de către filamentele rezultate din germinarea conidiilor sau a scleroților care cad de pe plante pe sol. Când ajung în contact cu frunzele de la baza tulpinilor, germinează formând un apresor care pătrunde activ în plantă, sau leziuni produse de atacul unor insecte (Nyvall RF, 1999). Organele infectate au țesuturile parenchimatice dezorganizate. Pe acestea se dezvoltă forma conidiană Helminthosporium sigmoideum care provoacă infecțiile secundare la plantele mai îndepărtate.

Figura 18-Leptosphaeria salvini (atac pe tulpini și frunze)

(sursa: http://www.knowledgebank.irri.org/riceDoctor_MX/Fact_Sheets/Diseases/Stem_Rot.htm)

Figuile 19, 20- Leptosphaeria salvini (atac pe tulpini)

(sursa: http://www.knowledgebank.irri.org/riceDoctor_MX/Fact_Sheets/Diseases/Stem_Rot.htm)

Figura 21-Ciclul de infecție al ciupercii Leptosphaeria salvinii

(sursa: http://www.knowledgebank.irri.org/riceDoctor_MX/Fact_Sheets/Diseases/Stem_Rot.htm)

Transmiterea de la un an la altul

Se realizează prin intermediul scleroților, și foarte rar prin peritecii cu asce și ascospori. Scleroții se pot găsi în resturile vegetale rămase pe sol, la nivelul solului sau îngropați, la mică adâncime în sol (Ou, 1985)

Comportarea diverselor varietăți și linii la atacul ciupercii Leptosphaeria salvini

În literatura de specialitate se menționează existența varietăților rezistente în SUA, India, Filipine, Sri-Lanka, Japonia.

După R.D. Cartwright și colab. (1999) varietățile AB 647, Drew, Jefferson, Katy, Kaybonnet, Cypress, Lafitte, Lagrue, Lemont, Litton, Madisson, M 202, Priscilla, Wells sunt moderat sensibile; varietățile Cocodrie, Koshihikari și Newbonnet sunt sensibile în timp ce varietatea Bengal este foarte sensibilă.

Același autor menționează comportarea diferitelor linii testate în Arkansas și în alte locații din SUA. Astfel, linii sensibile la maladie sunt: STG 96F5-16-128, STG 96-F5-28-005, STG 96L-23-048, STG 98L-01-058, RU 9901096, în timp ce liniile: RU 9801081, RU 9601019, Ru 9911014, RU 9811142, RU9801136, STG 962-10-112, STG 96 F5-37-092 sunt rezistente la patogen.

5.4.6. Prevenirea și combaterea bolii

Metode preventive

Evoluția bolii este favorizată de menținerea continuă a apei în orezării, de aceea o mare importanță în prevenirea bolii o are de dirijarea și drenarea apei de irigație, mai ales la faza de înfrățit a plantelor (Ou, 1985). Prin arderea resturilor vegetale, sau a oricăror tipuri de reziduri organice rămase după recoltare și rotația culturilor are loc scăderea numărului de scleroți.

R.D. Cartwright și colab. (1999) menționează aplicarea îngrășămintelor cu potasiu pe solurile deficitare în potasiu. Se recomandă, evitarea folosirii în exces a îngrășămintelor pe bază de azot.

O altă măsură de prevenire a bolii este cultivarea soiurilor rezistente.

Metode curative

Metode chimice. Produsele chimice cum ar fi cele pe bază de fentin-hidroxid, aplicate prin pulverizare, la mijlocul fazei de înfrățit, sau a celor pe bază de tiofanat-metil aplicate la apariția primelor simptome pot reduce pagubele produse de această boală (Ahuja SC și colab., 1990). [NUME_REDACTAT] sau antibioticul Validamycin sunt de asemenea, eficiente împotriva maladiei (Nyval RF, 1999).

Metode biologice. În anul 1992, în California, s-au efectuat studii, în condiții de seră privind acțiunea hiperparazitului Sclerotium hydrophylum asupra acestui patogen. Plantele la care s-a aplicat acest hiperparazit, nu au fost infectate sau au prezentat infecții foarte reduse. De asemenea rezultatele obținute în urma experiențelor în câmp au fost încurajatoare (Robert K și colab, 1993).

5.5. Rhizoctonia solani Kuhn.-rizoctonioza sau arsura tecilor de orez

Răspândirea pe glob

Se manifestă în multe țări din Asia, America de Sud și America de Nord. În SUA, rizoctonioza este una din bolile principale ale orezului (Cartwright R.D. și colab. 1999), care apar an de an la această cultură. [NUME_REDACTAT] a fost pentru prima oară identificată, în anul 1967 în statul [NUME_REDACTAT] (Amaral și colab., 1979). Ulterior s-a răspândit în toată țara, mai ales unde se practică rotația soia-orez (Groth și colab., 1992).

Implicațiile economice ale atacului produs de Rhizoctonia solani

În unele zone este considerată o boală la fel de importantă ca și piricularioza (Reissig WH, 1986). În ultimele decenii, maladia a început să producă pagube, mai ales în zonele unde se practică cultura intensivă a orezului. [NUME_REDACTAT], în fiecare an sunt afectate între 120000 și 190000 de hectare, pierderile putând atinge 20 % din recoltă. Dacă este afectată frunza stindard, pierderile pot ajunge la 25 % (Reising WH, 1986). R.D. Cartwright și colab. (1999) raportează pierderi de 8-15 %. Studii efectuate de IRRI ([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]) au arătat că această boală produce pierderi de 6 % în zonele tropicale din Asia (IRRI, 1983).

[NUME_REDACTAT] tulpini, de la nivelul apei de inundare, apar leziuni mici, elipsoidale sau ovale, de culoare verde-cenușiu. Ulterior leziunile se extind, devin elipsoidale, cu centrul de culoare cenușiu-albicios, fiind înconjurate de o bordură brun-negricioasă (Ou, 1985). În condiții favorabile leziunile afectează toată planta, putând ajunge la frunza stindard (Reissing WH, 1986). Pe frunzele atacate, leziunile pot conflua, acoperindu-le în totalitate, caz în care se usucă (figura 22). Plantele infectate produc boabe puține, de regulă șiștave sau goale, mai ales cele aflate în partea de jos a paniculului (Ou 1985).

Agentul etiologic

Denumire, sinonimii

Boala este produsă de ciuperca Rhizoctonia solani Kuhn., forma sterilă a ciupercii Thanatephorus cucumeris (Frank) Donk. În trecut ciuperca se mai numea Pellicularia filamentosa, Corticium solani (Prill. et Dell.) Bourd et Galz. [sin Corticium vagum Berk. et Curt., Hypochus solani Prill et Del., Hypochus cucumeris Fr.] (Hawksworth, D., 1989).

Încadrare sistematică

Rhizoctonia solani Kuhn, face parte din subîncrengătura Deuteromycotina, clasa Hyphomycetes, ordinul Aganomycetales, familia Tuberculariaceae, genul Rhizoctonia. Forma sexuată, Thanatephorus cucumeris (Frank) Donk face parte din subîncrengătura Basidiomycotina, ordinul Ceratobasidiales, familia Ceratobasidiaceae, genul Thanatephorus.

[NUME_REDACTAT], la început hialin, este format din celule alungite de 75-2001-7 m. Cu timpul hifele se îngroașă (8-12 m), se colorează în brun-gălbui sau brun, se ramifică, și formează o pâslă vizibilă cu ochiul liber, la suprafața leziunilor (Ou, 1985).

Caracteristice pentru această ciupercă sunt ramificațiile hifelor care formează un unghi drept fața de hifa principală, cu gâtuitură accentuată la locul de ramificare.

Scleroții sunt formați din aglomerări miceliene (după unii autori se numesc pseudoscleroți). Aceștia sunt de formă neregulată, fiind plați în partea inferioară, de culoare albă când sunt tineri și brună sau brun-negricioasă la maturitate (Reissing WH, 1986). Dimensiunile acestora variază înte 1 și 6 mm. Scleroții de dimensiuni mai mari sunt mai virulenți.

Specializarea ciupercii

Ciuperca R. solani este o ciupercă cu o polifagie foarte accentuată, atacând peste 200 de specii de plante din 65 de familii botanice diferite. Pe lângă orez ciuperca mai atacă: grâul, orzul, sorg, porumb, plante furajere, ardeiul, castraveții, tomatele, morcovii, varza, soia, fasolea, mazărea, sfecla, cartoful, bumbacul, arahidele, portocalul, lalelele, garoafele, etc.

Ciclul de infecție

Infecția este inițiată de către scleroți. Aceștia germinează și produc hife, care pătrund în plantă prin cuticulă sau prin stomate (figura 24). Miceliul se dezvoltă rapid atât la exteriorul cât și în interiorul țesuturilor infectate, formând noi leziuni, ce vor forma noi scleroți. Aceștia se desprind și plutesc în apa de irigație, generând infecțiile secundare. Infecția apare în faza de înfrățire sau în faza de alungire a internodurilor. [NUME_REDACTAT] WH (1986) boala se poate transmite de la o plantă la alta prin contactul dintre o frunză infectată și una sănătoasă.

Transmiterea de la un an la altul

Boala se transmite prin intermediul scleroților, care pot rezista în sol 3-4 ani. [NUME_REDACTAT] solani este un parazit facultativ, de aceea poate fi găsit pe resturile organice rămase după recoltare.

Ecologia bolii

Temperatura de 28-32°C și umiditatea atmosferică cuprinsă între 96 și 100 % favorizează creșterea și dezvoltarea acestui patogen.Ciuperca se comportă mai bine în zonele temperate, dar este întâlnită și în condiții extreme din zona tropicală.

Comportarea diverselor soiuri și linii la atacul ciupercii Rhizoctonia solani

După F.A. Rodriguez (2001) varietățile Jasmine, LSBR-5 sunt parțial rezistente; varietățile Drew și Kaibonnet sunt parțial sensibile, în timp ce varietățile Lemont și Labelle sunt sensibile.

Figura 22-Rhizoctonia solani (atac pe frunze)

figura 23-Rhizoctonia solani (atac pe tulpini)

(sursa: http://www.knowledgebank.irri.org/riceDoctor_MX/Fact_Sheets/Diseases/Sheath_Blight.htm)

Figura 24-Ciclul de infecție al ciupercii Rhizoctonia solani

(sursa: http://www.knowledgebank.irri.org/riceDoctor_MX/Fact_Sheets/Diseases/Sheath_Blight.htm)

R. D. Cartwright și colab (1999) menționează că varietățile AB 647, Bengal, Drew, Jefferson, Katy, Kaybonet, Koshihikari, Lafite, Newbonnet, Priscilla și Wells, sunt parțial sensibile; varietățile Cocodrie, Cypress, Lemont, Madison sunt sensibile, în timp ce varietățile Litton și M 202, sunt foarte sensibile la acest patogen. Dintre varietățile create în ultimii ani, în SUA, Ahrent, Saber, XL7, LMT 1 sunt rezistente; XL 8 și Francis sunt parțial rezistente; Clearfield CL 121 și Clearfield CL 141 sunt sensibile (R.D. Cartwright, 2002).

Prevenirea și combaterea bolii

Metode preventive

Semănatul plantelor la o densitate corespunzătoare, pentru a nu favoriza răspândirea pe orizontală a patogenului.

În literatura de specialitate se mai recomandă: aplicarea și folosirea unor doze moderate de îngrășăminte cu azot, numai dacă este necesar, aplicarea îngrășămintelor cu siliciu pe solurile deficitare în acest element, îndepărtarea de pe câmp a tuturor resturilor organice rămase după recoltare și combaterea buruienilor care pot constitui gazde intermediare pentru acest patogen.

Metode curative

S-a recomandat aplicarea fungicidelor pe bază de benomil sau iprodione, ori a antibioticelor cum ar fi: validamicin sau polioxin (Roy AK, 1976).

În combaterea chimică a acestei boli, se folosesc în prezent fungicidele pe bază de azoxystrobin (Quadris 12.3-15.4 fl. oz/a); azoxystrobin+ propiconazole (Quilt 14-34.5 fl. oz/a); flutolanil (Moncut 0.5 – 1.0 lb/acre), trifloxystrobin (Gem 8.0-9.8 fl. oz./acre) ([NUME_REDACTAT], 2004).

După aplicarea fungicidului Quilt, nu trebuie evacuată apa din orezărie, și în nici un caz nu trebuie folosită această apă la irigarea altor culturi. [NUME_REDACTAT] se recomandă a fi aplicat de două ori, prima aplicare la faza de alungire a internodului, iar a doua aplicare peste 10-14 zile, în timp ce fungicidul Gem trebuie aplicat cel târziu, cu 35 de zile înainte de recoltare.

Sarocladium oryzae (Sawada) W. Gams & D. Hawksw-putrezirea tecilor de orez

Răspândirea pe glob și în țara noastră

Este o boală răspândită în multe țări din Asia (Japonia, Taiwan, Filipine, India, Vietnam, China) sau America de Nord (SUA).

Implicațiile economice ale atacului produs de Sarocladium oryzae

Boala este foarte păgubitoare, mai ales în țările din Asia. Astfel: în Taiwan produce pierderi între 20 și 85 %, în Vietnam, India și Filipine produce pierderi între 30 și 80 % (Reissing WH, 1986). [NUME_REDACTAT], în caz de infecție puternică, sunt estimate pierderi de producție între 16000 și 35000 tone (IRRI, 1983).

[NUME_REDACTAT] frunze apar pete mari, eliptice sau neregulate. Petele sunt galben verzi sau galben ocru-deschis, mărginite de o dungă brun-roșiatică (Ou, 1985). În condiții favorabile, petele de pe frunze și teci pot conflua, acoperindu-le în întregime (Ou, 1985).

Tecile infectate se decolorează. Simptomele sunt mult mai severe pe teaca ultimei frunze, care acoperă paniculul (figurile 25 și 26). În țesuturile atacate se dezvoltă filamente miceliene albe, apoi de culoare roză. Pe ele se formează scleroții roz-brunii.

Pe tulpini petele sunt asemănătoare, dar mai mici decât cele de pe frunze.

Paniculele infectate, rămân mici, uneori nu ies din teaca ultimei frunze și capătă o culoare brun-roșiatică până la brun-negricioasă (Ou, 1985). Acestea prezintă sterilitate parțială sau totală. Boabele formate sunt șiștave. La suprafața leziunilor de pe teci sau panicule, poate apare o pulbere albă formată din conidiile și conidioforii ciupercii.

Agentul etiologic

Denumire, sinonimii

Arsura tecilor de orez este produsă de ciuperca Sarocladium oryzae (Sawada) W. Gams & D. Hawksw [sin Acrocylindrium oryzae].

[NUME_REDACTAT] ciupercii este alb. Hifele sunt septate, puternic ramificate, și măsoară 1,5-2 m în diametru (Nyvall RF, 1986). Conidioforii sunt ceva mai groși decât hifele miceliene, au 1-2 ramificații, fiecare ramificație având la rândul ei alte 3-4 ramificații și măsoară 15-22 x 2-2.5 µm. Conidiile sunt netede, cilindrice, hialine, unicelulare, și măsoară 4-9 x 1-2.5 µm (Ou, 1985).

Specializarea ciupercii

Pe lângă orez, boala a mai fost găsită pe: porumb, mei, sorg, Oryza rufipogon (orezul roșu), Zizania aquatica (orezul annual sălbatic), Echinochloa colona, Eleusine indica, Leptochloa chinensis.

Figurile 25 și 26-Sarocladium oryzae (atac pe teci)

(sursa: http://www.knowledgebank.irri.org/riceDoctor_MX/Fact_Sheets/Diseases/Sheath_Rot.htm)

Ciclul de infecție

În literatura de specialitate există puține date privind ciclul de infecție. Se pare că patogenul se găsește în plantele atacate de insecte, cicade sau viruși. Infecția se face de către conidii, care sunt transportate de către apă și vânt. Pătrunderea lor în plantă este favorizată de leziunile produse de insecte sau alte cauze. Pe măsura ce boala evoluează, apar noi leziuni, care vor forma conidiofori și conidii, ceea ce reprezintă sursa de inocul secundar.

Boala se transmite de la un an la altul prin intermediul resturilor vegetale sau a semințelor infectate.

Ecologia bolii

Boala este favorizată de temperaturi cuprinse între 20° to 28°C și de umiditate mare, în timpul fazelor de maturitate.

Comportarea diverselor soiuri și linii la atacul ciupercii Sarocladium oryzae

După IRRI (1983), dacă condițiile climatice sunt favorabile, boala poate afecta majoritatea varietăților de orez. De obicei nu produce pagube importante.

Prevenirea și combaterea bolii

Metode preventive

Boala poate fi favorizată de o densitate mare a culturii, și de aplicarea în exces a îngrășămintelor cu azot ori de carență în calciu sau potasiu (Nair R. 1976). De aceea, se recomandă: îndepărtarea resturilor vegetale după recoltarea culturii, semănatul culturii la o densitate optimă, fertilizarea echilibrată, aplicarea îngrășămintelor cu potasiu în faza de înfrățit sau a sulfurii de calciu, sulfurii de zinc în caz de carență. De obicei, aplicarea acestor măsuri sunt suficiente, nemaifiind necesară aplicare fungicidelor.

Metode curative

Sunt necesare, doar în zonele unde atacul se manifestă cu intensitate. Se recomandă tratamentul semințelor cu produse pe bază de carbendazim, mancozeb, sau tratamente foliare cu produse pe bază de hidroxid de cupru sau benomil (Webster RK, 1992). Fungicidele folosite contra ciupercii Rhizoctonia solani sunt eficiente și împotriva acestui patogen.

Cercospora janseana (Racib.) O. Const.-cercosporioza orezului

Răspândirea pe glob

Este o boală mult răspândită în țările mari cultivatoare de orez din Asia, Africa, unde produce pagube importante. Boala a mai fost observată în Australia, [NUME_REDACTAT] Guinee.

Implicațiile economice ale atacului produs de Cercospora janseana

Boala este importantă, deoarece în cazul infecțiilor severe se produce moartea prematură a frunzelor și maturizarea forțată a boabelor. Are loc scăderea calitativă a recoltei, deoarece boabele afectate sunt decolorate, se sparg cu ușurință, iar prelucrarea lor se face cu greutate. [NUME_REDACTAT] s-au raportat pierderi de 40 % (IRRI, 1983).

[NUME_REDACTAT] frunze se observă pete mici, alungite de culoare brun-roșiatică sau ruginie. Dimensiunile petelor sunt de 1 mm lățime și 2-10 mm lungime (Ou, 1985). La varietățile rezistente leziunile sunt mai scurte și de culoare brun-negricioasă. În timpul fazelor avansate de vegetație, leziunile sunt mai numeroase, în caz de atac puternic frunza se necrozează. În faze timpurii de vegetație simptomele produse de crecosporioză pot fi confundate cu cele produse de arsura bacteriană (Xanthomonas campestris pv. oryzae). Uneori apar pete mici și înguste pe teci și glume.

Agentul etiologic

Denumire, sinonimii

Cercosporioza orezului este produsă de către Cercospora janseana (Racib.) O. [sin. Cercospora oryzae Miyake, sin. Napicladium janseanum Racib], cu stadiul telemorf Sphaerulina oryzina K. Hara [sin. Passalora janseana (Racib.) U. Braun].

Încadrare sistematică

Cercosporioza orezului face parte din subîncrengătura Ascomycotina, clasa Loculoascomycetes, ord. Dothidiales, fam Dothidiaceae, genul Sphaerulina.

[NUME_REDACTAT] dreptul petelor, prin stomate ies conidioforii cu conidiile ciupercii. Conidioforii sunt izolați sau dispuși în fascicule (1-7, rareori 15), bruni, de 80-140 x 4-9 µm, neramificați, multiseptați (Ou, 1985). Conidiile sunt hialine, cilindric-alungite, mai subțiate spre vârf și mai groase la bază. Conidiile sunt multiseptate (3-10 septe) și măsoară 15-60 x 4 µm (după Ou, 1985).

Stadiul telemorf prezintă peritecii globuloase sau subglobuloase, cu un orificiu papilifiorm, negre, cufundate în țesuturile epidermale ale plantei gazdă. Acestea măsoară 60-100 µm în diametru. Ascele sunt cilindrice, rotunjite la vârf, cu ascospori drepți sau ușor curbați, hialini, cu trei septe, ce măsoară 20-23 x 4-5 µm (Nyvall RF, 1986).

Figura 27-Cercospora janseana (atac pe frunze)

(sursa: http://www.knowledgebank.irri.org/riceDoctor_MX/Fact_Sheets/Diseases/Narrow_Leaf_Brown_Spot.htm)

Figura 28-Cercospora janseana (atac pe frunze)

(sursa: http://www.knowledgebank.irri.org/riceDoctor_MX/Fact_Sheets/Diseases/Narrow_Leaf_Brown_Spot.htm)

Figura 29-Ciclul de infecție al ciupercii Cercospora janseana

(sursa: http://www.knowledgebank.irri.org/riceDoctor_MX/Fact_Sheets/Diseases/Narrow_Leaf_Brown_Spot.htm)

Specializarea ciupercii

Pe lângă orez ciuperca a mai fost semnalată pe speciile: Panicum maximum Jacq. (iarba de Guineea), P. repens L., și Pennisetum purpureum K. Schum. (iarba elefanților).

Ciclul de infecție

Pe resturile vegetale rămase pe sol, periteciile cu asce și ascospori reprezintă sursa de inocul primar. Sporii ajunși pe suprața frunzelor germinează, formează filamente de infecție ce penetrează țesuturile plantei gazdă prin stomate.

Miceliul ciupercii începe să se răspândească longitudinal în țesuturile epidermale. Primele simptome apar după 3 săptămâni de la infecția plantelor. La suprafața leziunilor apar conidioforii cu conidiile, care reprezintă sursa de inocul secundar.

Transmiterea de la un an la altul

Se realizează prin intermediul resturilor vegetale. După unii autori patogenul se poate transmite și prin intermediul semințelor infectate.

Ecologia bolii

Solurile deficitare în potasiu și temperaturi cuprinse între 25-28° C favorizează creșterea și dezvoltarea acestui patogen (Nyvall RF, 1986).

Comportarea diverselor soiuri și linii la atacul ciupercii Cercospora janseana

Varietățile americane Saber, Bolivar, Delmati, Pirogue sunt rezistente la cercosporioza orezului (F. Jodari și colab, 2003; McClung și colab; Sha și colab, 2004).

Prevenirea și combaterea bolii

Metode preventive

Se recomandă fertilizarea cu îngrășăminte pe bază fosfor și potasiu pe solurile deficitare în aceste elemente nutritive; folosirea varietăților rezistente; unde este posibil, semănatul cât mai devreme.

Metode curative

Dacă boala a fost observată în câmp se recomandă aplicarea fungicidelor pe bază de benomil, propiconazol, iprodione, carbendazim (Mancozeb 1 kg/ha).

Microdochium oryzae (Hashioka & Yokogi) Samuels & I.C.-opărirea frunzelor

Răspândirea pe glob

Este răspândită în țările cultivatoare de orez din Asia (India, Bangladesh, Filipine, Nepal, Japonia), America de Sud (Columbia, Brazilia, [NUME_REDACTAT]) și Africa.

Implicațiile economice ale atacului produs de Microdochium oryzae

S-au raportat pierderi de 23,4 % în India, între 20 și 30 % în Bangladesh. Această boală poate produce pierderi considerabile în țările din America de Sud și Africa de Vest.(IRRI, 1983).

[NUME_REDACTAT] frunze apar leziuni, care alternează cu porțiuni de culoare brun-deschis (figura 26). Pe frunzele mature apar leziuni mari, înconjurate de un halou brun.

Leziunile măsoară 1-5 cm lungime și 0,5-1 cm lățime, în caz de atac puternic frunza este acoperită în întregime. Suprafața afectată se usucă, ceea ce dă frunzei un aspect de opărit, de unde și numele bolii. [NUME_REDACTAT] Rica s-a raportat că boala a cauzat dezintegrarea coleoptilului (Ou, 1985).

Boala poate cauza sterilitatea plantelor, deformarea paniculelor și decolorarea glumelor (Bakr MA, 1975).

Agentul etiologic

Denumire, sinonimii

Opărirea frunzelor este produsă de către Microdochium oryzae (Hashioka & Yokogi) Samuels & I.C. [sin. Gerlachia oryzae (Hashioka & Yokogi) W. Gams, sin. Rynchosporium oryzae Hashioka & Yokogi, sin. Miconectrila pawgi R.A.Singh] cu stadiul telemorf Monographella albescens (Thumen) Parkinson, Silvanesan & Booth [sin. Metasphaeria albescens Thumen].

Încadrare sistematică

Opărirea frunzelor face parte din subîncrengătura Ascomycotina, clasa Pyrenomycetes, ord. Xylariales, fam Hyponectriaceae, genul Monographella.

[NUME_REDACTAT] sunt puțin curbate, unicelulare când sunt tinere, bicelulare, la maturitate (ocazional cu 2-3 septe), de culoare roz (când apar în masă), hialine (când sunt privite, la microscop) (Naito H., 1974).

Peritecile sunt cufundate în țesuturile frunzei, globuloase, brune, sau brun- negricioase, sunt prevăzute cu o ostiolă și măsoară 50-180 x 40-170 µm în diametru.

Figura 30-Microdochium oryzae (atac pe frunze)

(sursa: http://www.knowledgebank.irri.org/riceDoctor_MX/Fact_Sheets/Diseases/Leaf_Scald.htm)

Figura 31-Microdochium oryzae (atac pe frunze)

(sursa: http://www.knowledgebank.irri.org/riceDoctor_MX/Fact_Sheets/Diseases/Leaf_Scald.htm)

Ascele sunt unitunicate (peretele interior și cel exterior al ascei nu se separă în timpul ejectării ascei din peritecie), cilindrice, și măsoară 40-65 x 10-14 µm (Ou 1985).

Ascosporii sunt aproape fuziformi, puțin curbați, septați cu 3-5 septe. Printre ascospori, se găsesc parafize subțiri, puțin colorate.

Specializarea ciupercii

Pe lângă orez, ciuperca a mai fost găsită pe Echinochloa crus-galli (L.) P. Beauv. (iarba bărboasă).

Ciclul de infecție

Infecția este realizată de către conidii. Acestea germinează, și produc filamente de infecție, care pătrund în frunză prin intermediul stomatelor. Hifele ciupercii se dezvoltă în spațiile intercelulare, din zona substomatică, ajungînd până la mezofilul frunzei.

La trei zile de la inoculare, la suprafața leziunilor apar conidiile cu conidioforii care reprezintă sursa de inocul secundar (Naito H., 1974).

Boala produce pagube mari, dacă plantele sunt infectate în fazele de înfrățire și de alungire a internodurilor (Nyvall RF, 1986). Pătrunderea conidiilor în plantă este favorizată de prezența leziunilor pe frunzele mature (insecte, vânt puternic).

Transmiterea de la un an la altul

Se realizează prin intermediul semințelor infectate sau a resturilor vegetale, pe care ciuperca rezistă sub formă de miceliu stromatic.

Ecologia bolii

Umiditatea relativă a aerului ridicată, ploile dese și de intensitate redusă, și prezența îndelungată a picăturilor de apă pe frunze favorizează infecția (Ou, 1985).

Comportarea diverselor soiuri și linii la atacul ciupercii Microdochium oryzae

[NUME_REDACTAT] sunt unele varietăți rezistente la această maladie (Ou, 1985). [NUME_REDACTAT] G. și colab. (2001), varietatea IAC 47 este sensibilă.

Prevenirea și combaterea bolii

Dacă se aplică corect metodele preventive, boala nu apare. Se recomandă evitarea excesului de azot, semănatul plantelor la densitatea optimă, efectuarea tratamentelor pentru combaterea dăunătorilor.

Dacă boala a apărut în câmp se recomandă aplicarea fungicidelor pe bază de benomil, carbendazim, tyophanat-metil, captafol, oxiclorură de cupru (Nyvall RF, 1986).

Aplicarea antibioticului Validamicin, reduce frecvența și intensitatea atacului (Webster RK, 1992).

Tilletia barclayana (Bref.) Sacc. et Syd-mălura orezului

Răspândirea pe glob

Este o boală cunoscută în Rusia, SUA, Mexic, [NUME_REDACTAT], Guyana și alte țări cultivatoare de orez.

Implicațiile economice ale atacului produs de Tilletia barclayana

Pagubele provocate de această boală sunt în general reduse deoarece la un panicul sunt atacate numai câteva boabe. După anii ’90 s-au raportat pagube de 10-15 % la soiurile sensibile (Cartwright și colab., 1999).

[NUME_REDACTAT] și colab., (1960) citați de Nathan A. și colab.(2004) menționează că, 1 până la 10 boabe din panicul sunt infectate. Paleele boabelor infectate au o culoare cenușiu-deschisă. În locul boabelor se formează niște nodule de consistență tare, prăfoasă, de culoare cenușiu-închisă, alcătuită din miceliul ciupercii și din teliospori.

La unele spiculețe, paleele sunt desfăcute la vârf lăsînd nodulele aparente. Boabele mălurate nu se observă în câmp, boala devenind aparentă numai după spargerea lor. Uneori întregul bob este înlocuit de o masă neagră, prăfoasă, formată din sporii ciupercii.

5.9.4. Agentul etiologic

Denumire, sinonimii

Boala este produsă de Tilletia barclayana (Bref.) Sacc. et Sid [sin Neovossia barclayana Bref. 1895, sin. Neovossia horrida (Takah.) Padwick & A. Khan 1944., sin. Neovossia pulcherrima (Ellis & L.D. Galloway ex G.P. Clinton) Vánky, Mycotaxon 38: (1990), sin. Tilletia ajrekari Mundk. 1939, sin. Tilletia horrida Takahashi 1896, sin. Tilletia pennisetina H. Syd. 1929, sin. Tilletia pulcherrima Ellis & L.D. Galloway in G. P. Clinton 1904, sin. Tilletia pulcherrima var. brachiariae Pavgi & Thirum, 1952].

Încadrare sistematică

Tilletia barclayana (Bref.) Sacc. et Sid face parte din subîncrengătura Basidiomycotina, clasa Teliomycetes, ordinul Ustilaginales, familia Tilletiaceae, genul Tilletia.

[NUME_REDACTAT] ciupercii sunt sferici, mai rar elipsoidali, de culoare brun-închis, negri (după Raicu C. și colab., 1978), galben-bruni (după [NUME_REDACTAT] și colab., 1982) cu episporul prevăzut cu o rețea de ochiuri poligonale, ce au diametrul de 1,54,2 m, despărțite prin creste puțin proeminente. Dimensiunile lor sunt de 2131 m (după [NUME_REDACTAT]., 1977; [NUME_REDACTAT], 1982), 21,7-3126-35 m (după Raicu C. și colab., 1978), 1436 m (după [NUME_REDACTAT], 2002). Printre acești teliospori se găsesc un număr redus de spori hialini, sterili, cu peretele neted.

Specializarea ciupercii

Pe lângă orez, boala mai atacă specii de orez sălbatic, Zizania aquatica și Zizaniopsis miliacea ([NUME_REDACTAT], 1998).

Ciclul de infecție

La maturitate, boabele atacate conțin o masă de spori, care la recoltare, se împrăștie și aderă pe semințele sănătoase. Sporii ciupercii pot supraviețui în sol timp de 1-2 ani, și mai mulți ani în boabele infectate ([NUME_REDACTAT], 1998). Când în orezărie este introdusă apa de irigație, teliosporii germinează formând bazidii și smocuri de sporidii la capătul acestora, infectînd semințele și tinerele plăntuțe. În plantă, miceliul crește, se răspândește în țesuturi și ajunge la panicul, unde va infecta boabele.

Transmiterea de la un an la altul

Se relizează prin intermediul solului, a semințelor infectate, sau a pungilor cu spori în amestec cu sămânța (Raicu C. și colab., 1978). După unii autori (Tullis citat de [NUME_REDACTAT], 1982) embrionul seminței nu este invadat de ciupercă, așa că aceasta poate germina, chiar dacă întreg endospermul este înlocuit de teliospori.

Ecologia bolii

Boala este favorizată de temperaturi cuprinse între 25 și 29 C în timpul înfloririi, umiditate relativă a aerului ridicată și intensitate mare a luminii solare. Solurile nisipoase favorizează această maladie ([NUME_REDACTAT], 1998).

Comportarea diverselor soiuri și linii la atacul ciupercii Tilletia barclayana

Conform lui Cartwright R.D. și colab. (1999), varietatea Wells este rezistentă; varietățile AB 647, Katz, Koshihikari, Lemont, Madison sunt parțial rezistente; varietățile Bengal, Drew, Kaybonnet sunt parțial sensibile; varietățile Jefferson, Lafitte, Litton, Priscilla, sunt sensibile, în timp ce varietățile Cocodrie, Cypress, LaGrue, M202 și Newbonnet sunt foarte sensibile la această boală. Dintre varietățile create în ultimii ani, în SUA: XL 7 este parțial rezistentă-când se folosesc doze mari de azot; XL 8 este moderat sensibilă, iar Arhent, Clearfield CL 121, Clearfield CL 141 și Francis sunt sensibile (Cartwright R.D. și colab., 2002).

Prevenirea și combaterea bolii

Metode preventive

Acolo unde boala nu a apărut se recomandă respectarea măsurilor de carantină fitosanitară ([NUME_REDACTAT] și colab., 1982; [NUME_REDACTAT], 1998).

Figura 32-Tilletia barclayana (semințe atacate)

(sursa: http://www.msstate.edu/dept/drec/rice/Kersmut.htm)

Figura 33- Tilletia barclayana (teliospori)

(sursa http://www.msstate.edu/dept/drec/rice/Kersmut.htm)

Acolo unde patogenul a apărut, se recomandă:

cultivarea soiurilor rezistente sau parțial rezistente;

evitarea excesului de îngrășăminte cu azot la soiurile moderat sensibile și parțial rezistente;

evitarea aplicării azotului în fazele târzii de vegetație, aplicarea acestuia cât mai devreme posibil;

acolo unde este posibil, semănatul cât mai timpuriu;

evitarea semănatului de soiuri sensibile după plante premergătoare care lasă solul bogat în azot;

evitarea semănatului pe soluri nisipoase.

Metode curative

Se recomandă aplicarea preventivă a fungicidelor pe bază de propiconazol (Tilt 4- fl oz/acru), aplicat în fază de burduf; azoxystrobin (Quadris 12.3-15.4 fl. oz/a); azoxystrobin+ propiconazole (Quilt 14-34.5 fl. oz/a).

Fungicidele folosite contra piriculariozei sunt eficiente și în prevenirea atacului de Tilletia barclayana (Cartwright R.D., 2002).

Ustilaginoidea virens (Cooke) Takah-tăciunele fals al orezului

Răspândirea pe glob

Această boală este semnalată în unele țări cultivatoare de orez din Asia (India), America de Nord (SUA).

Implicațiile economice ale atacului produs de Ustilaginoidea virens

Este considerată o boală minoră, care ocazional poate produce pagube cantitative și calitative culturii orezului prin reducerea greutății semințelor și a capacității lor germinative (Ou, 1985; Cartwright R.D. și colab., 1999).

În anumite zone pierderile pot ajunge la 25 % (IRRI, 1983). [NUME_REDACTAT], s-au mențioat pierderi cuprinse între 7 și 75 % în unele parcele cu orez (Nyvall RF, 1999). În ultimii ani boala a produs pagube mai importante în Arkansas, SUA (Cartwright R.D. și colab., 1999).

[NUME_REDACTAT] se manifestă în momentul înfloririi plantelor, când ovarele sunt transformate într-o masă catifelată, de culoare verzuie, formată din sporii ciupercii.

Când boala se manifestă în fazele de umplere a boabelor, acestea sunt transformate într-o masă verde-gălbuie, catifelată, formată din sporii ciupercii, care sunt de culoare olivacee. De obicei doar câteva boabe din panicul sunt atacate (Ou, 1985; [NUME_REDACTAT], 1998). Sporii formează niște corpuri ovale sau rotunde de culoare verde în interior, galben-portocaliu la exterior, care pot ajunge până la 1-3 cm. (figurile 34 și 35). Glumele nu sunt afectate și sunt acoperite parțial de masa de spori (Ou, 1985).

Agentul etiologic

Denumire, sinonimii

Tăciunele fals al orezului este produs de ciuperca Ustilaginoidea virens, [sin. Ustilago virens Cooke (1878), sin. Ustilaginoidea oryzae (Pat) Brefeld, sin. Tilletia oryzae Patouillard (1887), sin. Sphacelotheca virens Omori (1896)], cu forma sexuată Claviceps virens (Cke) Sakurai [sin. Claviceps oryzae-sativae Hashioka (1971)].

Încadrare sistematică

Claviceps virens (Cooke) Takah face parte din subîncrengătura Ascomycotina, clasa Pyrenomycetes, ordinul Sphaeriales, familia Clavicipitaceae, genul Claviceps.

[NUME_REDACTAT] ciupercii sunt sferici sau aproape sferici, olivacei, și măsoară 3-5 x 4-6 µm (după Ou, 1985). Aceștia se formează de-a lungul hifelor pe sterigme mici.

Ciuperca mai formează scleroți, care dau naștere la peritecii, ce conțin 8 asce cilindrice, cu ascospori, filamentoși, hialini, neseptați.

Figura 34-Ustilaginoidea virens-(panicule atacate)

Figura 35-Ustilaginoidea virens-(boabe atacate în stânga și boabe sănătoase în dreapta)

(sursă: http://www.knowledgebank.irri.org/riceDoctor_MX/Fact_Sheets/Diseases/False_Smut.htm)

Figura 36 -Ciclul de infecție al ciupercii Ustilaginoidea virens

(sursa: http://www.knowledgebank.irri.org/riceDoctor_MX/Fact_Sheets/Diseases/False_Smut.htm)

Specializarea ciupercii

[NUME_REDACTAT] ciuperca a fost găsită pe Oryza officinalis Wall. Alte specii de plante gazdă sunt: Digitaria ciliaris (Retz.) Koel., Panicum trypheron Schult.,și Zea mays L.

Ciclul de infecție

Infecțiile primare sunt declanșate de către scleroții ciupercii, din germinarea cărora rezultă peritecii cu asce și ascospori. Sunt infectate florile, ovarele fiind distruse și înlocuite cu o masă formată din clamidosporii ciupercii. Aceștia reprezintă sursa de inocul secundar, infectînd boabele aflate în diferite faze de maturitate. Sporii ajunși pe glume, absorb umiditatea, forțând altfel paleea să se deschidă (Ou, 1985). Miceliul ciupercii invadează endospermul seminței și produce o masă formată din clamidospori.

Transmiterea de la un an la altul se realizează prin intermediul scleroților ciupercii și mai puțin a clamidosporilor. Boala nu se transmite prin intermediul semințelor.

Ecologia bolii

Boala este favorizată de o umiditate relativă mare a aerului, și de ploi dese (Ou, 1985; [NUME_REDACTAT], 1998).

Vântul influențează pozitiv diseminarea clamidosporilor.

Solurile nisipoase sunt favorabile dezvoltării maladiei.

Comportarea diverselor soiuri și linii la atacul ciupercii Ustilaginoidea virens

[NUME_REDACTAT] R.D. și colab. (1999) varietățile AB 647, Litton sunt rezistente; varietățile Bengal, Jefferson, Katy, Koshihikari, M202 sunt parțial rezistente; varietățile [NUME_REDACTAT], Madison, Wells sunt moderat sensibile în timp ce varietățile Cocodrie, Cypress, Drew, Lafitte, LaGrue, Newbonnet și Priscilla sunt sensibile. Dintre varietățile create în ultimii ani în SUA: Saber, XL7 sunt moderat senibile; Francis și Ahrent sunt sensibile la tăciunele fals (Cartwright R.D.,2002).

Prevenirea și combaterea bolii

În mod normal nu sunt necesare măsuri de prevenire și combatere a bolii (Nyvall RF, 1999). Cultivarea de soiuri rezistente sau parțial rezistente, aplicarea unor doze moderate de îngrășăminte cu azot și evitarea amplasării varietăților sensibile pe soluri nisipoase sunt măsuri suficiente.

În zonele unde boala poate cauza pierderi de recoltă, se recomandă aplicarea fungicidelor pe bază de captan, captafol, mancozeb care inhibă germnația sporilor (Nyvall RF, 1999). Înainte de înflorit se recomandă aplicarea fungicidelor pe bază de carbendazim sau hidroxid de cupru (Ou, 1985).Top of [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] oryzae Sydow & P. Sydow-tăciunele frunzelor de orez

Răspândirea pe glob

Este o boală de importanță secundară, care apare în unele zone de cultură a orezului din Asia, America de Nord (SUA). [NUME_REDACTAT], boala apare de obicei spre sfârșitul perioadei de vegetație a orezului (Cartwright R.D., 2002).

Implicațiile economice ale atacului produs de Entyloma oryzae

Nu produce pagube.

[NUME_REDACTAT] ambele fețe ale frunzei apar pete negre, foarte mici, liniare, rectangulare sau eliptice. Petele sunt constituite dintr-o masă neagră de spori, acoperiți de epiderma frunzei. Frunzele puternic infectate, se îngălbenesc, și mor ([NUME_REDACTAT] și colab, 2002). Aceleași simptome pot apare și pe tecile frunzelor sau tulpini.

Agentul etiologic

Denumire, sinonimii

Tăciunele frunzelor de orez este produs de către ciuperca Entyloma oryzae Sydow & P. Sydow [sin. Eballistra oryzae (Syd. & P. Syd.)].

Încadrare sistematică

Entyloma oryzae Syd. &P. Syd. face parte din subîncrengătura Basidiomycotina, clasa Teliomycetes, ord. Ustilaginales, fam Ustilaginaceae, genul Entyloma.

[NUME_REDACTAT] ciupercii sunt simpli, poliedrici, subglobuloși sau aplatizați, de culoare verde-olivaceu-deschis, fiind prevăzuți cu un epispor neted cu grosime de 0,5-1 m. Clamidosporii au dimensiuni cuprinse între 5-106-11 m ([NUME_REDACTAT] și colab, 2002).

Ciclul de infecție

Atât infecția primară cât și cea secundară este realizată de către clamidosporii ciupercii. Aceștia rămân închiși în țesuturile plantei gazdă, fiind acoperți de epidermă, devenind liberi după ruperea acesteia, infectând alte plante de orez.

Transmiterea de la un an la altul

Se realizează prin intermediul resturilor vegetale, provenite de la plantele atacate, în care patogenul iernează.

Figura 37-Entyloma oryzae (atac pe frunze)

(sursa: http://www.lsuagcenter.com/subjects/rice/DiseasePics/LeafSmut.htm)

Figura 38-Entyloma oryzae (atac pe frunze)

(sursa: http://www.lsuagcenter.com/subjects/rice/DiseasePics/LeafSmut.htm)

Comportarea diverselor soiuri și linii la atacul ciupercii Entyloma oryzae

Jodari F. și colab. (2003) menționează că varietatea de orez aromatic Dellmati este rezistentă la maladie. De asemenea Sha și colab. (2004) menționează varitatea Pirogue ca fiind rezistentă.

Prevenirea și combaterea bolii

Măsurile de prevenire sunt aceleași ca și în cazul celorlalte boli ale orezului. Nu se recomandă tratamente chimice, deoarece boala survine spre sfârșitul perioadei de vegetație, iar pagubele sunt minore (Cartwright R.D., 2002). Acolo unde boala poate produce pagube mai importante se recomandă tratamente cu fungicide pe bază de propiconazol (Tilt), acid acetilsalicilic (Stratego).

Septoria oryzae Catt.-septorioza orezului

Răspândirea pe glob

Este răspândită în unele țări din Asia, Oceania și Europa (Rusia).

Implicațiile economice ale atacului produs de Septoria oryzae

Pagubele produse de această maladie ajung în unele regiuni din fosta URSS la 10 % (Dorofeeva și colab., 1992).

[NUME_REDACTAT] manifestă pe frunze și teci sub formă de pete ovale sau circulare, albiciose, mărginite de o dungă brun violacee (figura 37). În dreptul petelor apar picnidii punctiforme.

Agentul etiologic

Denumire, încadrare sistematică

Septorioza orezului este produsă de ciuperca Septoria oryzae Catt., care face parte din subîncrengătura Deuteromycotina, clasa Coleomycetes, ord. Sphaeropsidales, fam Sphaeropsidaceae, genul Septoria.

[NUME_REDACTAT] sunt negre, globuloase și măsoară 80-120 µm. Picnosporii sunt, filamentoși, scurți, hialini, prevăzuți cu 3-4 septe transversale și au dimensiuni de 15-23 (50)х2-3.5 µm.

Ciclul de infecție

Este realizat de către miceliul ciupercii, din semințele infectate, sau de către picnidiile ciupercii care iernează în resturile vegetale. Infecțiile secundare sunt realizate de către picnidiile cu picnosporii, formați la suprafața leziunilor (Dorofeeva, 1992).

Figura 39-Septoria oryzae

(sursa: http://www.agroatlas.spb.ru/diseases/Oryzae_Septoria_oryzae_ru.htm)

Transmiterea de la un an la altul

Se realizează prin intermediul resturilor vegetale sau a semințelor în care ciuperca se menține sub formă de miceliu sau picnidii și picnospori (Dorofeeva și colab., 1992).

Ecologia bolii

Boala este favorizată de perioade de vânt și ploi îndelungate.

Prevenirea și combaterea bolii

Se recomandă recoltarea orezului, toamna devreme, imediat, după ce acesta s-a oprit din creștere, folosirea la semănat a unei semințe sănătoase (Dorofeeva și colab., 1992). Produsele folosite în combaterea principalelor boli la orez au efect și asupra septoriozei.

Khuskia oryzae Hudson-putregaiul uscat

Răspândirea pe glob

Este răspândită în zonele de cultură a orezului, dar pagubele produse sunt nesemnificative.

[NUME_REDACTAT] produce un strat fin, prăfos, de culoare neagră, dispersat pe frunze și pe boabe (Raicu C. și colab., 1978).

Agentul etiologic

Denumire, sinonimii

Putregaiul uscat este produs de ciuperca Kuschia oryzae Hudson, cu forma conidiană Nigrospora oryzae (Berk. et. Br.) Petch. [sin. Monotospora oryzae Berk. et. Br., sin. Basiosporium galarum Molliard].

Încadrare sistematică

Face parte din subîncrengătura Ascomycotina, clasa Pyrenomicetes, ordinul Sphaeriales, genul Khuskia.

[NUME_REDACTAT] ciupercii este sub formă de filamente ramificate. Uneori, pe hife, intercalar, se formează clamidospori rotunzi. Conidioforii sunt simplii, scurți, la vârful lor se inserează câte o conidie. Conidiile sunt sferice, ușor turtite, negre, cu episporul neted, și diametru de 12-15 m (Raicu C., și colab, 1978).

Specializarea ciupercii

Boala atacă în principal porumbul. A mai fost semnalată pe Saccharum officinarum (M. Petrescu, din Rădulescu și colab., 1969).

Ciclul de infecție și

transmiterea de la un an la altul

Infecția este realizată de către conidii. Boala poate apare în câmp, sau în depozite. În condiții de câmp patogenul este favorizat de prezența leziunilor pe plantele de orez..

Transmiterea de la un an la altul se realizează prin intermediul semințelor infectate sau a resturilor vegetale.

Ecologia bolii

Temperaturile de 22-30C, și umiditatea mare a aerului favorizează infecția. După unii autori, vântul are un rol important în transportarea sporilor de la o plantă la alta.

Prevenirea și combaterea bolii

Se recomandă distrugerea resturilor vegetale atacate, folosirea la semănat de semințe sănătoase, aplicarea tuturor măsurilor de combatere a dăunătorilor orezului.

Produsele folosite la tratamentul semințelor contra piriculariozei, helmintosporiozei sau fuzariozei au efect și asupra acestei maladii.

Corticium rolsfii Curzi.-arsura plăntuțelor de orez

Răspândirea pe glob și implicațiile economice

Este o boală mult răspândită în țările din Asia, America și Europa.

La orez boala este păgubitoare, când infectează plăntuțele de orez, deoarece prin moartea acestora producția este compromisă.

[NUME_REDACTAT] atacate plăntuțele. Acestea se opresc din creștere, frunzele se îngălbenesc, apoi se usucă. Are loc putrezirea bazei tulpiniței, plantele cad pe sol, și mor. Pe vreme umedă, porțiunile atacate se acoperă cu un miceliu albicios pe care se formează scleroți.

Agentul etiologic

Denumire, încadrare sistematică

Arsura plăntuțelor de orez este produsă de către ciuperca Corticium rolsfii Curzi, cu forma scleroțială Sclerotium rolsfii Sacc., care face parte din subîncrengătura Basidiomycotina, ord. Aphyllophorales, fam Corticiciaceae, genul Corticium.

[NUME_REDACTAT] ciupercii este alb. Acesta se acoperă cu scleroți, la început de culoare deschisă, apoi bruni, de mărimea boabelor de muștar. Scleroții prezintă un strat distinct de culoare întunecată (Baicu T., 1996).

Specializarea ciupercii

Este o ciupercă polivoră, care atacă numeroase plante din familii botanice diferite. Pe lângă orez ciuperca a mai fost găsită pe: vinete, ardei, cartofi, tutun, tomate, fasole, soia, arahide (Baicu T., 1996).

Ciclul de infecție

Este realizat de către scleroții ciupercii.

Prevenirea și combaterea bolii

Măsurile aplicate pentru prevenirea și combaterea piriculariozei, helmintosporiozei, fuzariozei au efect și asupra acestei boli (Baicu T., 1996).

Alternaria padwickii (Ganguly) M.B. Ellis-alternarioza boabelor

Răspândirea pe glob

Se găsește în toate zonele unde se cultivă orezul (Ou, 1985). [NUME_REDACTAT] C., și colab. (1978) boala se observă când plantele de orez sunt strânse în snopi și treieratul se face cu întârziere.

Implicațiile economice ale atacului produs de Alternaria padwickii

Boala prezintă importanță economică, deoarece, duce la scăderea germinației semințelor atacate sau chiar la distrugerea lor (Raicu C., și colab 1982).

[NUME_REDACTAT] primele faze de vegetație, pe coleoptil și rădăcinuțe, apar leziuni liniare, negre. Plăntuțele atacate sunt distruse.

În faze mai avansate de vegetație, pe frunze apar pete mari, de 3-10 mm, circulare sau ovale. Centrul petelor este inițial de culoare brună, dar devine alb cu punctișoare negre, o dată cu apariția scleroților ciupercii (Ou, 1985). Petele sunt înconjurate de o dungă brun-negricioasă. La marginea petelor sau pe semințe se formează un puf verde-brun format din conidioforii și conidiile ciupercii.

Semințele infectate sunt decolorate, și uneori pot prezenta o colorație roz (Raicu C, și colab., 1978; Ou, 1985).

Agentul etiologic

Denumire, încadrare sistematică

Pătarea boabelor este produsă de către ciuperca Alternaria padwickii (Ganguly) M. B. Ellis [sin. Trichoconis padwickii Ganguly] care face parte din face parte din subîncrengătura Deuteromycotina, clasa Hyphomycetes, ordinul Moniliales, familia Dematiaceae, genul Alternaria.

[NUME_REDACTAT] condiții de laborator ciuperca formează colonii de culoare brun-roșii, cenușii, cu nuanță roz pal sub miceliul aerian; reversul coloniei este brun închis (Raicu C. și colab., 1978).

Pe miceliu se formează scleroți sferici sau subsferici, negri, ce măsoară 50-200 m în diametru. Pereții sunt subțiri (Ou, 1985).

Conidioforii sunt simpli, erecți, măsoară 1803-4 m (adesea 5-6 m la apex) și au pereți netezi, cu excepția apexului unde sunt fin echinulați (Ou, 1985).

Conidiile dispuse în lanț, sunt drepte sau puțin curbate, fuziforme sau obclavate, celula bazală fiind prevăzută cu un gât lung (poate depăși jumătatea lungimii corpului conidiei). Sunt slab colorate în galben-brun, cu 2-4 septe și o ușoară constricție în jurul septelor. Dimensiunile conidiilor sunt de 5012-18 m (după Raicu C, și colab., 1978), 95-17011-20 m (după Ou, 1985).

Ciclul de infecție

Infecțiile primare sunt realizate de către conidiile prezente pe sămânță infectată sau pe resturile vegetale. Conidiile formate pe tinerele plăntuțe, reprezintă o sursă importantă de inocul secundar.

Transmiterea de la un an la altul

Se realizează prin intermediul semințelor infectate sau a resturilor vegetale

Prevenirea și combaterea bolii

Se recomandă folosirea la semănat a unei semințe libere de patogen, distrugerea resturilor vegetale, și tratamentul semințelor cu produse pe bază de mancozeb (Ou, 1985).

figura 40-Alternaria padwickii (semințe atacate)

(sursa: www.pref.miyagi.jp/ byogai/lib/kamemusi/Q6.htm)

Alte micoze la orez

Curvularia lunata (Wakker) Boed.-mucegaiul negru

[NUME_REDACTAT] boală a fost observată în India, China, Nepal, Pakistan, SUA, Indonezia, Nigeria, Malawi, Australia.

[NUME_REDACTAT] întâlnește pe glume și semințe, producînd înnegrirea acestora (Raicu C. și coab.,1978). Pe semințe se formează un mucegai negru constituit din fructificațiile ciupercii.

Denumire, încadrere sistematică

Mucegaiul negru este produs de către ciuperca Curvularia lunata (Wakker) Boed cu forma telemorfă Cochliobolus lunatus, care face parte din subîncrengătura Ascomycotina, clasa Loculoascomycetes, ordinul Pleosporales, familia Pleosporaceae, genul Cochliobolus.

[NUME_REDACTAT] sunt simpli sau ramificați, curbați la vârf, septați, de culoare brun-închis. Conidiile sunt mai mult sau mai puțin curbate, de culoare brun-deschis, cu trei septe, a treia celulă fiind mai mare și mai închisă la culoare decât celelalte. Acestea măsoară 19,5-329-15,5 m.

Cercetări efectuate în România privind bolile orezului și combaterea lor

În perioada 1936-1937 în localitatea Vasilați, [NUME_REDACTAT], în urma cercetărilor întreprinse de către [NUME_REDACTAT], au fost identificate următoarele ciuperci, pentru prima dată în țara noastră:

Pyricularia oryzae Cav.;

Mycosphaerella danubialis;

Phyllostica japonica Miyake;

Cladosporium miyakei Sacc. et. Trott (sin Cladosporium oryzae Miyake);

Epicoccum nelegtum Desm. in. Ann.

Din studiul diferitelor numere din „[NUME_REDACTAT] a culturilor din România” rezultă următoarele:

În anul 1948 [NUME_REDACTAT] și colab. raportează prezența patogenului în județul Bihor (localitățile Cefa și Homorog), cu pierderi de recoltă cuprinse între 10-80 %. Un an mai târziu, în același județ, autorii menționează că pierderile de recoltă datorită acestui patogen au oscilat între 5-100 %.

Boala a fost semnalată în anul 1950 la Frăsineni (jud. Iași), în 1952 la Românești (Ilfov), Salonta (jud. Bihor) și în anul 1955 la Sadova, Mărșani (jud. Olt).

[NUME_REDACTAT] (1971) menționează că, ciuperca Gibberella fujikuroi parazitează orezul și porumbul, în urma debilitării plantelor produse de către alți paraziți sau a unui dezechilibru fiziologic.

În perioada 1972-1977, în Buletinul de protecție al plantelor, se consemnează că:

Arsura bacteriană a orezului (Xanthomonas campestris pv. oryzae) a fost depistată în anul 1975 în transporturile de orez sosite la frontieră;

Arsura orezului (Pyricularia oryzae) a fost prezentă în perioada 1972-1977, în județele Ilfov, Ialomița, Arad, Teleorman, și în comuna Andrășești, în anul 1972;

Gibberella zeae (Schw.) Petch, f.c. Fusarium roseum, varietatea graminearum (Link.) Snyder et Hansen, a fost prezent în anul 1976 în județele Ialomița și Ilfov;

În perioada următoare 1978-1983, tot în Buletinul de protecție al plantelor se consemnează următoarele:

Pyricularia oryzae a fost semnalată în toți anii (1978-1983). Atac puternic s-a manifestat în județele Ilfov, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Dolj, Timiș, Arad. Toate soiurile cultivate au fost infectate.

Gibberella zeae și Gibberella fujokuroi au fost prezente în toții anii, în toate orezăriile producând uscarea timpurie a plantelor;

Cochliobolus miyabeanus, a fost prezent în toată perioada, în județul Giurgiu, Ialomița, Călărași, Brăila. [NUME_REDACTAT] și Cosariot au fost mai sensibile;

Leptosphaeria salvini, a fost prezentă în unele orezării din județele Giurgiu și Călărași.

În perioada 1984-1985, în Buletinul de protecție al plantelor se menționează că:

Pyricularia oryzae a fost semnalată în județul Călărași (Chirnogi), județul Ialomița, Teleorman, Brăila, în anul 1985;

Gibberella zeae și Gibberella fujokuroi au fost prezente în județele: Brăila, Călărași, Teleorman, Ialomița, Dolj, Ilfov, în anul 1985;

S-a raportat atac slab de Cochliobolus miyabeanus, în județele: Brăila, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Dolj, în anul 1985.

Rhizoctonia solani a fost găsită în unele orezării din județele Brăila, Ialomița, Călărași și Dolj; frecvența atacului fiind redusă.

În perioada 1985-1986, [NUME_REDACTAT]. și colab., a studiat influența plantei premergătoare și a diferitelor doze de azot asupra atacului produs de Pyricularia oryzae și Helminthosporium oryzae. S-a observat că monocultura de orez și dozele ridicate de azot favorizează atacul. Urmărind comportarea unui sortiment de linii (FanyRezzista, FanyErlirose, DanubiuSidef și MaratelliNorin 1) și soiuri ([NUME_REDACTAT], Arian iraidiat, Krasnodar 424, Fundulea 7, M 38, Maratelli, P-282), autorul a constatat o variabilitate mare a atacului. [NUME_REDACTAT] Sidef, Arian iraidiat, Krasnodar 424, Fundulea 7, M 38 sunt rezistente, în timp ce Maratelli, P-282, FanyRezzista, FanyErlirose, DanubiuSidef și MaratelliNorin 1 sunt foarte sensibile la cei doi patogeni. În urma experiențelor cu diferite fungicide în combaterea bolilor orezului, același autor, menționează că produsele Dithane M 45 aplicat atât la sămânță (3 kg/tonă), cât și în vegetație (2 kg/ha) și Dithane M 45 în ameste cu Funzadol (1,5 kg/ha) au avut rezultate bune în combaterea celor două maladii.

În perioada 1984-1986, [NUME_REDACTAT] a efectuat studii privind eficacitatea unor produse chimice în combaterea piriculariozei la orez. Dintre fungicidele aplicate la sămânță, Dithane M 45 (3 kg/tonă), Fundazol 50 (3 kg/tonă), FB 7 (2,5 kg/tonă) au avut o bună eficacitate în ceea ce privește protecția plantelor de orez împotriva agentului patogen Pyricularia oryzae. La aceste produse, comparativ cu martorul netratat, în medie pe cei trei ani de experimentare s-au obținut sporuri de producție de 9-11,5 q/ha. În ceea ce privește produsele aplicate în vegetație, autoarea menționează că, majoritatea fungicidelor au avut o eficacitate foarte bună împotriva atacului de arsura orezului. Cele mai bune rezultate s-au obținut la produsele Dithane M 45 (2, kg/ha), Dithane M 45 în amestec cu Fundazol 50 (1+1 kg/ha).

[NUME_REDACTAT] este o cultură parazitată de virusuri, bacterii și ciuperci.

Dintre viruși cei mai păgubitori sunt virusul „Tungro” cauzat de Rice tungro sphaerial virus și Rice tungro baciliform virus.

În ultimii ani virusul îngălbenirii și marmorării, a produs pagube serioase în țările din centrtul și vestul [NUME_REDACTAT] „hoja blanca” poate produce pagube mari culturilor de orez, în zonele tropicale din America de Sud.

Dintre bacterioze cele mai periculoase sunt arsura bacteriană provocată de Xanthomonas campestris pv. oryzae și Xanthomonas campestris pv. oryzicola. Aceste bacterii sunt păgubitoare, mai ales în zonele din sudul și sud-estul Asiei. [NUME_REDACTAT], deși a fost semnalată în unele țări (Ungaria) nu este considerată o boală periculoasă a orezului, datorită condițiilor climatice nefavorabile bacteriozei.

Dintre ciuperci, cea mai răspândită, este Magnaporthe grisea (f.c. Pyricularia oryzea) care produce arsura orezului. Această boală era cunoscută încă din anul 3000 î.e.n.

Piricularioza orezului a început să producă pagube considerabile în ultimele decenii, o dată cu introducerea în cultură a unor varietăți de orez foarte productive, dar sensibile la boală.

Folosirea unor doze mari de îngrășăminte pe bază de azot a dus la creșterea sensibilității plantelor față de Pyricularia oryzae.

Soiurile rezistente, devin sensibile la noile rase ale patogenului, după câțiva ani de la introducerea lor în cultură.

În prezent se cunosc sute de rase ale patogenului, după unii autori, o dată la 5 ani se formează noi rase ale patogenului, care înfrâng rezistența soiurilor.

Din cauza numărului mare de rase și a rapidității cu care se formează, amelioratorii s-au orientat spre obținerea de soiuri cu rezistență durabilă

[NUME_REDACTAT] pagubele produse de patogen sunt reduse, datorită faptului că România se află la limita nordică de cultură a orezului, iar condițiile climatice nu sunt favorabile maladiei.

Helminthosporioza orezului cauzată de Cochliobolus miyabeanus este periculoasă, în primele faze de vegetație când poate determina moartea plăntuțelor

[NUME_REDACTAT] apare an de an în culturi, și poate produce pagube mai mari decât Pyricularia, mai ales în verile calde și umede.

Fuzarioza orezului produsă de Gibberella fujikuroi este o boală periculoasă, atât în zona temperată cât și în zona tropicală, în caz de infecție severă, pagubele pot să ajungă la 50 %.

[NUME_REDACTAT] poate apare în orezăriile unde nu s-au luat măsuri de prevenire și combatere a maladiei. Totuși în ultimii ani nu s-a semnalat prezența maladiei.

[NUME_REDACTAT] salvinii este foarte păgubitoare în unele zone din Asia, unde poate produce pagube de 20-80 %. Deși a fost semnalată și în România nu a produs pagube semnificative acestei culturi.

În ultimii ani ciuperca Rhizoctonia solani a ajuns să producă la fel de multe pagube ca și piricularioza, mai ales în unele zone din Asia, și America. În caz de infecție severă pagubele pot ajunge la 50 %

Rhizoctonia solani este favorizată de solurile acide

În ultimii ani, în SUA unele boli, considerate minore (Tilletia barklaiana sau Ustilaginoidea virens) au început să producă pagube mai însemnate, de 10-15 %.

Din studiul literaturii de specialitate privind măsurile de prevenire și combatere a bolilor orezului a rezultat următoarele:

Cea mai comună metodă de prevenire împotriva tuturor bolilor de natură virotică, bacteriană sau micotică este folosirea de varietăți sau soiuri rezistente.

Distrugerea resturilor vegetale, a buruienilor și combaterea insectelor care pot fi vectori pentru viruși.

Folosirea unor doze moderate de îngrășăminte cu azot.

Tratamentul semințelor înainte de semănat este obligatoriu.

În cazul bolilor care n-au fost semnalate la noi se recomandă acordarea unei atenții foarte mari sănătății semințelor din import și respectarea măsurilor de carantină fitosanitară.

Împotriva piriculariozei s-au recomandat tratamente preventive cu ditiocarbamații (Mancozeb, Tiram), benzimidazoli (Benlate), ftalimidele (Rabcide), organo-fosforice (Kitazin 48 EC).

Folosirea de organisme antagoniste a avut rezultate încurajatoare.

Împotriva helmintosporiozei s-a recomandat tratarea semințelor cu Quinolate 3 kg/tonă și tratamente în câmp cu Kitazin 48 EC în doză de 1-1,5 l/ha

În cazul atacului de Gibberella fujikuroi, pentru a reduce cantitatea de inocul primar s-a recomandat tratarea semințelor cu Tirametox 60 PTS (3 kg/tonă), Tiradin 5 PTS (2 kg/tonă), Quinolate 15 (2 kg/tonă).

În cazul semănatului direct, s-a recomandat folosirea fungicidelor pe bază de benomil, benomil-thiuram sau carbendazim în cantitate egală cu 1-2 % din masa semințelor, folosite la semănat sau a produselor pe bază de propiconazol, prochloraz, dacă a apărut fenomenul de rezistență al ciupercii la fungicidele anterioare.

Produsele pe bază de tiofanat-metil aplicate la apariția primelor simptome pot reduce pagubele produse de Leptosphaeria salvini.

Plantele la care s-a aplicat hiperparaziul Sclerotium hydrophylum nu au prezentat atac de Leptosphaeria, sau acesta a fost nesemnificativ.

Împotriva ciupercii Rhizoctonia solani se recomandă aplicarea fungicidelor pe bază de benomil, iprodione, azoxystrobin, azoxystrobin+propiconazole, flutolanil, trifloxystrobin sau a antibioticelor cum ar fi, validamicin sau polioxin

În cazul atacului de Sarocladium oryzae s-a recomandat tratamentul semințelor cu produse pe bază de carbendazin, mancozeb; tratamente foliare cu produse pe bază de hidroxid de cupru, benomil sau fungicidele folosite împotriva R. solani.

Dacă s-a manifestat atac de Cercospora janseana în câmp, se recomandă aplicarea fungicidelor pe bază de benomil, propiconazol, iprodione, carbendazim.

Împotriva patogenului Microdochium oryzae s-a recomandat aplicarea fungicidelor pe bază de benomil, carbendazim, tyophanat-metil, captafol, oxiclorură de cupru.

Literatura consultată cu privire la măsurile de combatere a bolilor orezului în țara noastră, arată că nu s-au mai făcut cercetări de aproape 20 de ani privind acest aspect. Ca urmare, în această lucrare se vor studia efectul fungicidelor, nou apărute, împotriva maladiilor orezului.

A. Pinel-Galzi, Fargette D., Hull R., [NUME_REDACTAT] 2006, [NUME_REDACTAT] of Rice yellow mottle virus in Rice in Uganda, [NUME_REDACTAT]. 90:683,

A.A. Daradjat, N. Widiarta, and A. Hasanuddin, 1998, Breeding for rice tungro virus resistance in Indonesia, Proceedings of a workshop, 9-11 Nov. 1998, Los Baños Laguna, Philippines,

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 1996, A possible mechanism of control of rice blast disease by a novel alkoxyiminocetamide fungicide SSF126, Phytopathology, vol 86, 3:295-300,

Asai G. N.,Jones M.W.&Rorie F.G. 1967, Influence of certain envirommental factors in the field on infection of rice by Piricularia oryzae, Phytopathology, 57:237-241,

Asuyama H., 1965, Morphologzy, taxonomy, host range, and life cycle of Piricularia oryzae. Inthe blast disease: Proc. Symp. at IRRI, 1963:9-22, Baltimore, Maryland, [NUME_REDACTAT] Press.,

Atkins, J.G.&Adair, C.R., 1957, Recend discovery of hoja blanca, a new disease in Florida, and varietal resistance tests in Cuba and Venezuela, Pl. Dis. Reptr, 41: 911-915,

Atkins, J.G., Goto, K.&Yauso, S., 1961, Comparative reactio of rice varieties to the stripe and hoja blanca virus disease, Int. [NUME_REDACTAT] Newsl., 10 (4);5-8.

Bakker, W. 1970, Rice zellow mottle, a mechanicallz transmissible virus disease of rice in Kenia, Netch. J. Pl. Patch. 76:53-63;

Bakoto H., J. Bouharmont, H. Maraite, 1994, Inhibition of rice (Oryza sativa L.) seedling elongation by a Pseudomonas fuscovaginae toxin, Euphytica, Vol. 76, nr. 1-2, pg. 139-143,

Barksdale, T. H. &Jones, M.W., 1965, Minimumvalue of dew period and temperature required for infection by Piricularia oryzae, Phytopathology 55:303,

Brunt, A.A., Crabtree, K., Dallwitz, M.J., Gibbs, A.J., Watson, L., Zurcher, E.J, 1996, [NUME_REDACTAT], http://biology.anu.edu.au/Groups/MES/vide/

[NUME_REDACTAT] Men, [NUME_REDACTAT] Tinh, T R Preston, R [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Lindberg, 1999, Use of local ducklings to control insect pests and weeds in the growing rice field, [NUME_REDACTAT] for [NUME_REDACTAT] (11) 2.

Chang, S.C. 1961, Control of suffocating disease of rice plant in Taiwan, Soils. Fertil. Taiwan, 1961:1-4

Chiu, R.J., Lo, T. C., Pi, C.L. &Chen, M.H., 1965, Transitory yellowing and its transmission by the leafhopper, Nephotettix apicalis apicalis (Motsch.) Bot. Bull. Acad. sin., Taipei, 6:1-18

Chiu R.J., Jean J.H., Chen, M.H. &Lo T.C., 1968, Transmission of transitory yellowing virus of rice by two leafhoppers, Phytopathology, 58:740-745,

Chiu R.J. &Jean J.H., 1969, Leafhopper transmission of transitory yellowing of rice. In the virus disease of the rice plant: Proc. Symp. at IRRI, 1967:131-137, Baltimore, Maryland, [NUME_REDACTAT] Press.,

[NUME_REDACTAT]-hong , [NUME_REDACTAT] , [NUME_REDACTAT]-man , [NUME_REDACTAT]-pin , [NUME_REDACTAT]-hua, 2006, Major QTL [NUME_REDACTAT] to [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] in China, nr.3,

Cottyn B., Cerez M. T., VAN OUTRYVE M. F., BARROGA J., SWINGS J., MEW T. W., 1996, Bacterial diseases of rice. I. Pathogenic bacteria associated with sheath rot complex and grain discoloration of rice in the Philippines, Plant disease, vol. 80, nr. 4, pg. 429-437,

D. Tang, W. Wu, W. Li, H. Lu, A. J. Worland, 2000, Mapping of QTLs conferring resistance to bacterial leaf streak in rice, TAG Theoretical and [NUME_REDACTAT], Vol. 101, nr. 1-2, pg. 286-291,

[NUME_REDACTAT], 2002, Method for inoculating rice with Xanthomonas, [NUME_REDACTAT] Laboratory, [NUME_REDACTAT] University,

E. R. Angeles, G. S. Khush, 2000, Genetic analysis of resistance to green leafhopper, Nephotettix virescens (Distant), in three varieties of rice, [NUME_REDACTAT] 119 (5), 446–448.

Eamchit S. &Ou S. H., 1969, Effect of temperature on the viability of Xanthomonas oryzae, Abs. in Philipp. Phytopathology 5:2-3.

[NUME_REDACTAT]-Pronatta, 1999, Manejo integrado de Sogata (Tagosodes oryzicolus) Muir en el cultivo de arroz en [NUME_REDACTAT] Orientales, 13:2-8,

Fernando, L.H., Okamoto, H.&Padmanabhan, S.Z. 1961, Committeeon the etablishment of uniform blast nurseries, 9th FAO-IRC, [NUME_REDACTAT] on [NUME_REDACTAT] and Protection,

Fory L., Tabares E., Lozano I., Mora A., Delgado G., Ordonez C., Duque M.C., Calvert L., Zentini L., 2004, Arroz transgenico con resistencia al virus de la [NUME_REDACTAT] del arroz (RHBV) en Campo, CIAT.

Fujii, Okamoto, Idei, Shiomi, Inouye, Inouye, Mitsuhata&Asatani, 1967, Ann. Phytopath. Soc. Japan 33: 105,

Fujii, 1975, Thesis, Univ. [NUME_REDACTAT], 1970, Tomiki & Sato, Nogyo oyobi Engei 45: 1419,

G.S. Laha, M.V. [NUME_REDACTAT], E. Abrigo, N. Oliva, K. Datta, S.K. Datta, 2004, Evaluation of durable resistance of transgenic hybrid maintainer line IR58025B for bacterial blight disease of rice, [NUME_REDACTAT] Newsletter, 20:88-92.

Goto, M., 1964, „Kresek” and pale yellow leaf, systemic symptoms of bacterial leaf blight of rice caused by Xanthomonas oryzae (Uyeda et. Ishyama) Dowson., Pl. Dis. Reptr. 48:858-861,

Goto, M., 1965, A comparative study of the sheath rot bacteria of rice, Ann. Phytopath., Socc., Japan, 30:40-45,

Goto K., 1965, Estimating losses from rice blast in Japan, In the rice blast disease: Proc. Symp. at IRRI, 1963:195-202,

Gómez Sousa, J.; [NUME_REDACTAT], R. 1978, Some observations on the habits and biology of Paragrus perforator Perkins (Hymenoptera, Mymaridae), natural enemy of Sogatodes orizicola Muir. Centro Agrícola, Cuba 5:27-32

H. Warburton, S. Villareal, P. Subramanian 1998, Farmers' rice tungro management practices in India and the Philippines, Proceedings of a workshop, 9-11 Nov. 1998, Los Baños Laguna, Philippines,

Hashioka Y., 1965, Effects of envirommental factors on development of causal fungus, infection, disease development, and epidemiology in rice blast disease, In the rice blast disease:Proc. Symp. at IRRI, 1963:153-161,Baltimore, Maryland, [NUME_REDACTAT] Press.,

Henry B.W. &Andersen A. L., 1948, Sporulation by Pyricularia oryzae, Phytopathology, 38:265-278,

Hibino H, Usugi T, Omura T, Tsuchizaki T, Shohara K, Iwasaki M. 1985. Rice grassy stunt virus: a planthopper-borne circular filament. Phytopathology 75:849-899

Hughes S., 1958, Revisiones hyphomycetum aliquot cum appendice de nominibus rejiciendis, Can. J. Bot. 36:727-836,

ICTVdB – [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], 2006, Rice transitory yellowing virus, Büchen-Osmond, C. (Ed), [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], USA

Inouye, 1968, Ann. Phytopath. Soc. Japan 34: 301

Inoue și colab., 1986, Tech. Bull. Trop. Agr. Res. Center, Japan 21: 65

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] (IRRI). 1983. Field problems of tropical rice. Manila (Philippines): IRRI.

Isaka M., 1962, Overwintering of bacterial leaf blight organism in damaged leaf in paddy field, Proc. Ass. Pl. Prot. Hokuriku, 10:90.

J. U. Jeung, S. G. Heu, M. S. Shin, C. M. [NUME_REDACTAT], K. K. Jena. First, 2006, Dynamics of Xanthomonas oryzae pv. oryzae Populations in Korea and [NUME_REDACTAT] to [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Genes, Phytopathology, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]

K. Rajjapan, C. Ushamalini, N. Subramanian, V. Narasimhan, A. Abdul. Kareem, 2000, Effect of botanicals on the population dynamics of Nephotettix virescens, rice Tungro disease incidence and Yield of rice, Phytoparasitica, 28(2):10-15,

Kahn R.P. &Libby J.L., 1958, The effect of envirommental factors and plant age on the infectio of rice by blast fungus Piricularia oryzae, Phytopathology 48; 25-30,

Kato H., 1974, Epidemiology of the rice blast disease, rev. Plant. Protec. Res. 7:1-29,

Kitani K.&Kisho, A. 1967, Localiyation of rice stripe virus antigen in tissues of diseasesd rice and wheat leaves and viruliferous planthoppers Laodelphax striatellus, bz fluorescent antibody technique, Ann. Phytopath. Soc. Japan, 33:108

Kurybaiashi K., 1931, On the relation between rice stripe disease and Delphacodes striatellus Fall., J. Pl. Prot., Tokyo, Japan, 18:565-571; 636-640,

Kuribayashi K.&Shinkai, A., 1952, On the new disease of rice, black-streaked dwarf, Ann. Phytopath. Soc. Japan , 16:41,

L.S. Sebastian, E.R. Tiongco, D.A. Tabanao, G.V. Maramara, S. Abdula, and E.B. Tabelin, 1998, Rice tungro disease management, Proceedings of a workshop, 9-11 Nov. 1998, Los Baños Laguna, Philippines.

L Kang, X Ma, L Cai, S Liao, L Sun, H Zhu, X Chen, D Shen, S Zhao and C Li, 2003, Superinfection of Laodelphax striatellus with Wolbachia from Drosophila simulans,

Lentini Z, Lozano I, Tabares E, Fory L, Dominguez J, Cuervo M, Calvert L., 2003, Expression and inheritance of hypersensitive resistance to rice hoja blanca virus mediated by the viral nucleocapsid protein gene in transgenic rice, Pub. Med, 106(6):1018-26,

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Y. Kubo, 2004, Involvment of Phosphoglucose isomerase in pathogenity of Xanthomonas oryzae patovar oryzae, Phytopathology, 94:478-483,

Ling KC, Tiongco ER, Aguiero VM, Cabauatan PQ. 1978. Rice ragged stunt disease in the Philippines. [NUME_REDACTAT] 14:38-57.

Luisoni, Lovisolo, Kitagawa & Shikata, 1973, Virology 52: 281,

M. Shahjahan, B. S. Jalani, A. H. Zakri, T. Imbe, O. Othman, 1990, Inheritance of tolerance to rice tungro bacilliform virus (RTBV) in rice (Oryza sativa L.), TAG Theoretical and [NUME_REDACTAT], vol. 80, nr. 4, pg. 513-517

Mariappan V, Yesuraja I, Gomathi N. 1998. Viral, mycoplasmal and bacterial diseases of rice and their integrated management. In: Paul SM, editor. Pathological problems of economic crop plants and their management. Jodhpur (India): [NUME_REDACTAT]. 47 p.,

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2004, Indentification and characterization of a new blast resistance gene located on [NUME_REDACTAT] 1 [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT], Phytopathology, 94:515-519,

Michael B. Cohen, Syed N. Alam, Edith B. Medina, Carmencita C. Bernal, 1997, Brown planthopper, Nilaparvata lugens, resistance in rice cultivar IR64: mechanism and role in successful N. lugens management in [NUME_REDACTAT], Philippines, [NUME_REDACTAT] et Applicata 85 (3), 221–229.

Mizukami T., 1961, Studies on the ecological properties of Xanthomonas oryzae (Uyeda et Ishyama) Dowson, the causal organism of bacterial leaf blight of rice plant. Agric. Bull. [NUME_REDACTAT]. 13:1-85.

N. Widiarta, 1998, The role of vector control in rice tungro disease management, , Proceedings of a workshop, 9-11 Nov. 1998, Los Baños Laguna, Philippines.

N. S. Zenna, F. C. [NUME_REDACTAT], E. L. Javier, I. A. Duka, A. A. Barrion, O. Azzam, 2006, [NUME_REDACTAT] of Tolerance to [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] in Rice (Oryza sativa L.) [NUME_REDACTAT], Journal of Phytopathology 154 (4), 197–203,

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 1996, Identification of a new blast resistance gene in the indica rice cultivar Kasalath using japanese differential cultivars and isozyme markers, Phytopathology, Phytopathology vol 86, nr. 10, pg. 1071-1075,

Ou S.H., 1963, Rice blast disease and breeding for its resistance in Thailand, with notes on other rice diseases, FAO, Expand. tech.

[NUME_REDACTAT], 1978, Biological and morphological studies of [NUME_REDACTAT] (Ishii) (Hymenoptera: Trichogrammatidae), a parasite of a green rice leaf hopper, Nephotettix cincticeps Uhler (Homoptera: Deltocephalidae), ESAKIA, (11): 26-51.

R.E. Huke and E.H. Huke, 1990, “A [NUME_REDACTAT] of Rice”, Rice: Then and Now (revistă) , [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT];

R. Kaur, N. Grawal, A. Das, Y. Vikal, J.Singh, T.S. Bharaj, J.S. Sidhu, K. Singh, 2006, Inheritance of bacterial blight resistance in two accessions of wild rice, Oryza nivara, [NUME_REDACTAT] Newsletter, 22:78-83.

Raychaudhuri, S.P., Mishura, M.D.&Ghosh, A., 1967, Preliminarz note on transmission of virus disease resembling tungro of rice in India and other virus like symptoms, Pl. Dis. Reptr. 51:300-301,

R. [NUME_REDACTAT], A. Sajeena, A. [NUME_REDACTAT], A Sreedhar, P. Vidhyasekeran, M. S. Reddy, 2003, Induction of bacterial blight (Xanthomonas oryzae pv. oryzae) resistance in rice by treatment with acibenzolar-S-methyl, Annals of [NUME_REDACTAT] 143 (3), 333–340.

S. Villareal, 1998, Leafhopper control by insecticides is not the solution to the tungro problem, Proceedings of a workshop, 9-11 Nov. 1998, Los Baños Laguna, Philippines.

Sakurai Y., 1969, Varietal resistance to stripe, dwarf, yellow dwarf, and black-streaked dwarf. In the virus diseases of the rice plant; Proc. Symp. At IRRI, April, 1967; 257-75, Baltimore, Maryland, [NUME_REDACTAT] Press.

Saito, Y., Inaba, T. &Takahashi, K., 1964, Purification and morphology of rice stripe virus, Ann. Phytopath. Soc. Japan, 29:286

Shibuya S, 1994, Lowered susceptibility to some carbamates and malathion in the green rice leafhopper, Nephotettix cincticeps Uhler, caused by systemic insecticides, Jpn.J.Appl.Ent.Zool..38(2), p.121-124.

Shikata E., Lo, Z., Matsumoto, T. &Yamada, K., 1967, Electron microscopic studies on rice black-streaked dwarf virus, Ann. Phytopath. Soc. Japan, 24:34

Shikata E.&Chen M.J., 1969, Electron microscopyof rice transitoryyellowing virus, Journal of Virology, 3:261-264.

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]&[NUME_REDACTAT], 1998, Transgenic elita indica rice varieties resistant to Xanthomonas oryzae pv. oryzae, Molecular breeding, 4:551-558,

Sprague R., 1950, Diseases of cereals and grases in [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT].,

Srivastava, D.N.&Rao, Y. P., 1964, Seed transmission and epidemiology of the bacterial blight disease of rice in [NUME_REDACTAT], Iadian, Phytopath., 17:77-78,

Suzuki, H. 1969, Studies on behavior of the rice blast fungus and the application for forecasting method of the rice blast disease, Bull. Hokuriku agric. Esp. Stn. 10:114-118,

Tagami Y. &Mizukami T., 1962, Historical review of the researches on bacterial leaf blight of rice caused by Xanthomonas oryzae (Uyeda et. Ishyama) Dowson, [NUME_REDACTAT]. Pl. Dis. and Insect pests [NUME_REDACTAT]. 10, 112 pp.

Tu, J., I. Ona, Q. Zhang, T.W. Mew, G.S. Khush, S.K. Datta, 1998, Transgenic rice variety IR72 with Xa21 is resistant to bacterial blight, Theor. Appl. Genet. 97: 31-36.

[NUME_REDACTAT], H.A. Stubbs, R.W&Wouters, L., 1962, Beschouwigen over hoja blanca en yijn overbrenger Sogatoda orzyicola Muir., Surin., Landb., 10:3-18.

Wakimoto S., 1960, Classification of strains of Xanthomonas oryzae on the basis of their susceptibility against bacteriophages, Ann. phytopath. Soc. Japan 25:193-198.

Wang F.M., Chen, I.L.&Pai, K.C., 1964, A preliminary investigation on the transmission and hosts of the hoja blanca disease of rice, Pl. Prot. ([NUME_REDACTAT]) 2: 9-10, China.

Wathanakul L., Weerapat, P., 1969, Virus disease of rice in Thailand, In the virus disease of the rice plant: Proc. Symp. at IRRI, april, 1967:79-85,

X.L. Ding, D.Z. Sun, Y.X. Zhang, X.N. Cheng, J.M. Wan, 2006, QTL Analysis for Resistance to [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Lines, [NUME_REDACTAT] Newsletter, 21:36-39

Yoshimura S.&Tahara, S.K., 1960; Morphology of bacterial leaf blicht organism under electron microscope, Ann. phytopath. Soc. Japan. 26:61 (Jap.)

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2006, Sustainable management of the brown planthopper, Nilaparvata lugens Stal with endophyte-infected rice plants and conservation biological control, The 2006 ESA [NUME_REDACTAT], December 10-13, D0563.

Importanța culturii

Necesitatea cunoașterii bolilor care afectează producția în vedera

combaterii lor

[NUME_REDACTAT] și importanță

Simptome

3.1.3. Agent etiologic

3.1.3.1. Încadrare sistematică

[NUME_REDACTAT]

Transmiterea virusului

Comportamentul diverselor soiuri și linii la acest virus

Prevenire și combatere

Rice yellow dwarf virus-piticirea și îngălbenirea plăntuțelor

3.2.1. Răspândire și importanță economică

[NUME_REDACTAT] etiologic

Încadrare sistematică

[NUME_REDACTAT]

Transmiterea virusului

Prevenire și combatere

Rice hoja blanca virus-virusul „hoja blanca”

3.3.1. Răspândire și importanță economică

[NUME_REDACTAT] etiologic

Încadrare sistematică

[NUME_REDACTAT]

Transmiterea virusului

Prevenire și combatere

3.4. Rice tungro baciliform virus și Rice tungro sphaerial virus-viroza „tungro” a orezului

3.4.1. Răspândire și importanță

[NUME_REDACTAT] etiologic

Încadrare sistematică

[NUME_REDACTAT]

Transmiterea virusurilor

Prevenire și combatere

Alte viroze la orez

[NUME_REDACTAT] campestris pv. oyzae (Uyeda et. Ishyama) Dows-arsura bacteriană a frunzelor de orez

Răspândirea pe glob

4.1.2. Implicațiile economice ale atacului produs de

Xanthomonas campestris pv. oyzae

[NUME_REDACTAT] etiologic

Denumire, sinonimii

Încadrare sistematică

[NUME_REDACTAT]

Ciclul de infecție

Transmiterea de la un an la altul

Ecologia bolii

4.1.5. Comportarea diverselor soiuri și linii la atacul bacteriei

Xanthomonas campestris pv. oryzae

4.1.6. Prevenirea și combaterea bolii

Metode preventive

Metode curative

Xanthomonas campestris pv. oryzicola (Fang et. al. ) Swings et. al.-striația bacteriană a frunzelor de orez

Răspândirea pe glob și în țara noastră

Implicațiile economice ale atacului produs de

Xanthomonas campestris pv. oryzicola

[NUME_REDACTAT] etiologic

Denumire, sinonimii și încadrare sistematică

[NUME_REDACTAT]

Ciclul de infecție

Transmiterea de la un an la altul

Ecologia bolii

Comportarea diverselor soiuri și linii la atacul bacteriei Xanthomonas campestris pv. oryzicola

Prevenirea și combaterea bolii

4.2.7.1. Metode preventive

Metode curative

Pseudomonas syringae pv. syringae ([NUME_REDACTAT])-putrezirea brună a tecii frunzelor de orez

Răspândirea și implicațiile economice

[NUME_REDACTAT] etiologic

Denumire, sinonimii

Încadrare sistematică

[NUME_REDACTAT]

Ciclul de infecție

Ecologia bolii

Comportarea diverselor soiuri și linii de orez la atacul bacteriei Pseudomonas syringae pv. syringae

Prevenire și combatere

Alte bacterioze ale culturii orezului

Erwinia chrysamthemi pv. zeae (Sabet) Victoria, Arholeda et. Munoz-putregaiul bazei tulpinii

5 [NUME_REDACTAT] grisea (Hebert) Barr.-piricularioza orezului

Răspândirea pe glob

Implicațiile economice ale atacului produs de Magnaporthe grisea

[NUME_REDACTAT] etiologic

Denumire, sinonimii

Încadrare sistematică

Morfologia ciupercii

Ciclul de infecție al ciupercii Magnaporthe grisea

Transmiterea ciupercii de la un an la altul

Ecologia bolii

Comportarea diverselor soiuri și linii la atacul piriculariozei

Prevenirea și combaterea bolii

Metode preventive

Metode curative

Cochliobolus miyabeanus (Ito & Kuribayashi)-helminthosporioza orezului

Răspândirea pe glob

Implicațiile economice ale atacului produs de Cochliobolus miyabeanus

[NUME_REDACTAT] etiologic

Denumire sinonimii

Încadrare sistematică

[NUME_REDACTAT] de infecție

Transmiterea de la un an la altul

Ecologia bolii

Comportarea diverselor soiuri și linii la atacul ciupercii Cochliobolus miyabeanus

Prevenirea și combaterea bolii

Metode preventive

Metode curative

Gibberella fujikuroi Saw (Wr)-fuzarioza (boala “bakane”)

Răspândirea pe glob și în țara noastră

Implicațiile economice ale atacului produs de Gibberella fujikuroy

[NUME_REDACTAT] etiologic

Denumire, sinonimii

Încadrare sistematică

[NUME_REDACTAT] produse de ciupercă

Specializarea ciupercii

Ciclul de infecție

Transmiterea de la un an la altul

Ecologia bolii

Prevenirea și combaterea bolii

Metode preventive

Metode curative

Leptosphaeria salvini Catt.-pătarea tulpinilor de orez

Răspândirea pe glob

Implicațiile economice ale atacului produs de Leptosphaeria salvini

[NUME_REDACTAT] etiologic

Denumire, sinonimii

Încadrare sistematică

[NUME_REDACTAT] ciupercii

Ciclul de infecție

Transmiterea de la un an la altul

Comportarea diverselor varietăți și linii la atacul ciupercii Leptosphaeria salvini

5.4.6. Prevenirea și combaterea bolii

Metode preventive

Metode curative

Rhizoctonia solani Kuhn.-rizoctonioza sau arsura tecilor de orez

Răspândirea pe glob

Implicațiile economice ale atacului produs de Rhizoctonia solani

[NUME_REDACTAT] etiologic

Denumire, sinonimii

Încadrare sistematică

[NUME_REDACTAT] ciupercii

Ciclul de infecție

Transmiterea de la un an la altul

Ecologia bolii

Prevenirea și combaterea bolii

Metode preventive

Metode curative

Sarocladium oryzae (Sawada) W. Gams & D. Hawksw-putrezirea tecilor de orez

Răspândirea pe glob și în țara noastră

Implicațiile economice ale atacului produs de Sarocladium oryzae

[NUME_REDACTAT] etiologic

Denumire, sinonimii

[NUME_REDACTAT] ciupercii

Ciclul de infecție

Ecologia bolii

Prevenirea și combaterea bolii

Metode preventive

Metode curative

Cercospora janseana (Racib.) O. Const.-cercosporioza orezului

Răspândirea pe glob

Implicațiile economice ale atacului produs de Cercospora janseana

[NUME_REDACTAT] etiologic

Denumire, sinonimii

Încadrare sistematică

[NUME_REDACTAT] ciupercii

Ciclul de infecție

Transmiterea de la un an la altul

Ecologia bolii

Comportarea diverselor soiuri și linii la atacul ciupercii Cercospora janseana

Prevenirea și combaterea bolii

Metode preventive

Metode curative

Microdochium oryzae (Hashioka & Yokogi) Samuels & I.C.-opărirea frunzelor

Răspândirea pe glob

Implicațiile economice ale atacului produs de Microdochium oryzae

[NUME_REDACTAT] etiologic

Denumire, sinonimii

Încadrare sistematică

[NUME_REDACTAT] ciupercii

Ciclul de infecție

Transmiterea de la un an la altul

Ecologia bolii

Comportarea diverselor soiuri și linii la atacul ciupercii Microdochium oryzae

Prevenirea și combaterea bolii

Tilletia barclayana (Bref.) Sacc. et Syd-mălura orezului

Răspândirea pe glob

Implicațiile economice ale atacului produs de Tilletia barclayana

Simptome

5.9.4. Agentul etiologic

Denumire, sinonimii

Încadrare sistematică

[NUME_REDACTAT] ciupercii

Ciclul de infecție

Transmiterea de la un an la altul

Ecologia bolii

Comportarea diverselor soiuri și linii la atacul ciupercii Tilletia barclayana

Prevenirea și combaterea bolii

Metode preventive

Metode curative

Ustilaginoidea virens (Cooke) Takah-tăciunele fals al orezului

Răspândirea pe glob

Implicațiile economice ale atacului produs de Ustilaginoidea virens

[NUME_REDACTAT] etiologic

Denumire, sinonimii

Încadrare sistematică

[NUME_REDACTAT] ciupercii

Ciclul de infecție

Ecologia bolii

Comportarea diverselor soiuri și linii la atacul ciupercii Ustilaginoidea virens

Prevenirea și combaterea bolii

Entyloma oryzae Sydow & P. Sydow-tăciunele frunzelor de orez

Răspândirea pe glob

Implicațiile economice ale atacului produs de Entyloma oryzae

[NUME_REDACTAT] etiologic

Denumire, sinonimii

Încadrare sistematică

[NUME_REDACTAT] de infecție

Transmiterea de la un an la altul

Comportarea diverselor soiuri și linii la atacul ciupercii Entyloma oryzae

Prevenirea și combaterea bolii

Septoria oryzae Catt.-septorioza orezului

Răspândirea pe glob . Implicațiile economice ale atacului produs de Septoria oryzae

[NUME_REDACTAT] etiologic

Denumire, încadrare sistematică

[NUME_REDACTAT] de infecție

Transmiterea de la un an la altul

Ecologia bolii. Prevenirea și combaterea bolii

Khuskia oryzae Hudson-putregaiul uscat

Răspândirea pe glob

[NUME_REDACTAT] etiologic

Denumire, sinonimii

Încadrare sistematică

[NUME_REDACTAT] ciupercii

Ciclul de infecție și transmiterea de la un an la altul

Ecologia bolii

Prevenirea și combaterea bolii

Corticium rolsfii Curzi.-arsura plăntuțelor de orez

Răspândirea pe glob și implicațiile economice

[NUME_REDACTAT] etiologic

Denumire, încadrare sistematică

[NUME_REDACTAT] ciupercii

Ciclul de infecție. Prevenirea și combaterea bolii

Alternaria padwickii (Ganguly) M.B. Ellis-alternarioza boabelor

Răspândirea pe glob . Implicațiile economice ale atacului produs de Alternaria padwickii

[NUME_REDACTAT] etiologic

Denumire, încadrare sistematică

[NUME_REDACTAT] de infecție

Transmiterea de la un an la altul. Prevenirea și combaterea bolii

Alte micoze la orez

Curvularia lunata (Wakker) Boed.-mucegaiul negru

[NUME_REDACTAT]

Denumire, încadrere sistematică

[NUME_REDACTAT] efectuate în România privind bolile orezului și combaterea lor

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] 93