Stadiul Cunoasterii Privind Orhidectomia la Carnivorele Domestice

Lista figurilor

Fig. 4.1 Instrumentar folosit în orhidectomie la câine

Fig. 4.2 Instrumentar folosit în orhidectomie la cotoi

Fig. 4.3 Anestezicul și firele de sutură folosite în orhidectomie

Fig. 4.4 Anestezia la acest pacient a fost asigurată prin NLA

Fig. 4.5 Tunderea și dezinfecția regiunii scrotale

Fig. 4.6 Delimitarea câmpului operator cu câmp de operție steril

Fig. 4.7 Incizia pungii testiculare

Fig. 4.8 Izolarea testiculului și a cordonului testicular

Fig. 4.9 Izolarea cordonului testicular și dilacerarea țesutului cunjuctiv subdartoic

Fig. 4.10 Izolarea ambelor testicule

Fig. 4.11 Ligatura transfixică a cordonului testicular

Fig. 4.12 Secționarea cordonului testicular sub pensa hemostatică

Fig. 4.13 Verificare hemostazei după secționarea cordonului

Fig. 4.14 Vrificarea hemostazei după ablația celuilalt testicul

Fig. 4.15 Efectuarea suturii cu fir de mătase

Fig. 4.16 Plaga operatorie suturată

Fig. 4.17 Aplicarea pansamentului

Fig. 4.18 Pregătiri preoperatorii: tuns, dezinfecție cu betadină

Fig. 4.19 Delimitarea câmpului operator cu câmp de operație steril

Fig. 4.20 Evidențierea unui testicul prin incizie unică anteroscrotală

Fig. 4.21 Evidențierea ambelor testicule prin realizarea unei singure

incizii anteroscrotale

Fig. 4.22 Introducerea firului prin mijlocul cordonului și executarea

ligaturii transfixice

Fig. 4.23 Secționarea cordonului testicular

Fig. 4.24 Executarea suturii acestei incizii unice în fire separate cu mătase

Fig. 4.25 Plaga operatorie suturată în fire de mătase separate

Fig. 4.26 Aplicarea pansamentului de protecție

Fig. 4.27 Tunderea și dezinfecția regiunii prescrotale

Fig. 4.28 Delimitarea câmpului operator cu câmp de operație steril

Fig. 4.29 Incizia pileii din regiunea prescrotală

Fig. 4.30 Evidențierea unui testicul

Fig. 4.31 Executarea ligaturii transfixice a cordonului testicular

Fig. 4.32 Secționarea cordonului testicular deasupra ligaturii

Fig. 4.33 Efectuarea suturii cu mătase în fire separate a incizii alăturate

Fig. 4.34 Sutura cumătase în fire separate a inciziei alăturate

Fig. 4.35 Aplicarea pansamentului protector

Fig. 4.36 Tunderea regiunii pungii testiculare

Fig. 4.37 Dezinfecția câmpului operator cu betadină

Fig. 4.38 Delimitarea câmpului operator cu câmp de operație steril

Fig. 4.39 Fixarea între degete a pungii testiculare

Fig. 4.40 Executarea a două incizii paralele cu refeul median

Fig. 4.41 Izolarea cordonului testicular

Fig. 4.42 Executarea ligaturii transfixice

Fig. 4.43 Secționarea cordonului testicular deasupra ligaturii

Fig. 4.44 Îndepărtarea pungii scrotale

Fig. 4.45 Sutura țesutului conjuctiv subadiacent a pungii testiculare

Fig. 4.46 Sutura pielii în puncte separate cu fir neresorbabil

Fig. 4.47 Tunderea regiunii testiculare

Fig. 4.48 Delimitarea câmpului operator cu câmp de operație steril

Fig. 4.49 Efectuarea celor două incizii paralele cu refeul median

Fig. 4.50 Ligatura transfixică a cordonului testicular

Fig. 4.51 Secționara cordonului spermatic deasupra ligaturii

Fig. 4.52 Tunderea și dezinfecția regiunii testiculare

Fig. 4.53 Delimtarea câmpului operator cu câmp de operație steril

Fig. 4.54 Incizia scrotală paralelă cu rafeul median

Fig. 4.55 Evidențierea ambelor testicule

Fig. 4.56 Aplicarea celor două pense hemostatice pentru realizarea torsiunii

Fig. 4.57 torsiunea cordonului testicular cu ajutorul a celor două pense

hemostatice

Fig. 5.1 Numărul total de câini castrați în perioada 2012-2014

Fig. 5.2 Incidența tehnicii chirurgicale utilizate în castrarea câinilor în

perioada 2012-2014

Fig. 5.3 Numărul total de cotoi castrați în perioada 2012-2014

Fig. 5.4 Incidența tehnicii chirurgicale utilizate în castrarea cotoilor în perioada

2012-2014

Lista tabelelor

Tabelul 5.1 Numărul și procentajul de câini și cotoi castrați

Tabelul 5.2 Numărul de câini catrați în funcție de tehnica

chirurgicală și ani

Tabelul 5.3 Fregvența și procentajul cotoilor castrați în perioada

2012-2014

Tabelul 5.4 Incidența tehnicii chirurgicale utilizate în castrarea

cotoilor în perioada 2012-2014

INTRODUCERE

Ca preocupare omenească, Chirurgia Veterinară a început să se dezvolte încă din cele mai vechi timpuri, înrudită cu chirurgia omului. Dacă primele intervenții chirurgicale au fost determinate de practici empirice sau mistice, treptat, bazându-se pe repetate observații făcute atât la animale cât și la semenii săi, omul a ajuns să înțeleagă utilitatea anumitor manopere terapeutice simple.

Dacă dăm referire la cuvintele lui (Bolte, 1988), acesta specifică că, spre deosebire de medicul uman, medicul veterinar nu lucrează pentru pacient (animal), ci pentru proprietarul acestuia. Astfel că proprietarul animalului trebuie corect informat și ajutat a-și exprima consițământul pentru o anumită opțiune.

Dese ori în chirurgia animalelor de companie apar situații în care sunt implicate emoțiile -convive sau umanitar-frustrante ale proprietarilor, ce vor impune adoptarea unor soluții terapeutice care au drept scop supravețuirea pacientului (amputațiile de membre, mamectomiile totale) sau crearea confortului habitant al proprietarului (histerectomiile, castrările, onixectomiile totale).

Castrarea reprezintă o operația prin care funcțiea de reproducție este suprimată, neutralizând atât funcția exocrină cât și pe cea endocrină. Fregvența crescută a castrărilor la câine au la bază diverse motive, cum ar fi: monte nedorite, tumori testiculare (acestea apar la 29% din masculii necastrați).

Castrarea mai este indicată și în scop terapeutic, la animalele cu leziuni inflamatorii ale testiculilor compromise din punct de vedere al reproducției, dar și pentru evitarea unor boli infecțioase sau ereditare, în adenoame perianale, chisturi de prostată, prostatită, hiperplazie benignă de prostată, astfel că marimea prostatei scade cu 50% în timp de 3 săptămâni după castrare.

Rezoluția adenoamelor perianale este raportată la 95% din câini după castrare.

Din păcate, riscul de carcinom de prostată, hemangiosarcom, osteosarcom și carcinom cu celule de tranziție la câine ar putea crește după castrare.

La cotoi, prin recurgerea la castrare, aceștia devin mult mai afectuoși față de oameni și mai puțin agresivi. Castrarea mai reduce de asemenea comportamentul de marcare și “ probleme de toaletă” (urinare și defecare în afara litierei), scăderea comportamentului de “ roaming ”.

În principiu operația de castrare se poate efectua după vârsta de 7 luni. Însă nu prea este recomandată efectuarea acesteia la o vârstă înaintată, pentru a evita formarea aderențelor fribroase între învelitorile testiculare și hemostaza devine dificilă datorită sclerozării.

Animalele castrate devin mult mai liniștite și nu mai pleacă în căutarea femelelor, iar în ceea ce privește mirosul de urină, acesta dispare la motan, la fel și instinctul de vânătoare, în schimb blana devine mai lucioasă și acesta capătă un aspect fizic plăcut, devine mai atașat de proprietar.

Sterilizarea reprezintă întreruperea temporară sau permanent a funcției de reproducție.

Metodele de sterilizare chirurgicală sunt definitive și ireversibile. La masculi, dintre metodele de sterilizare chirurgicală, fac parte orhidectomia și vasectomia.

În urma recurgerii la sterilizarea chirurgicală apar diverse efecte secundare cum ar fi: tendința spre îngrășare și existența posibilității de apariție a incontinenței urinare, iar organele genital externe își reduc volumul. Tot prin recurgerea la castrare, cancerul testicular și bolile de prostată sunt reduse și evitate.

Reducerea bulbului penian, face ca apariția blocajului uretral să fie mult mai mic la motanii castrați decât la cei necastrați.

După o analiză sumară a celor amintite mai sus, de unde avantajele recurgerii la castrare sunt mult mai vizibile, acestea nu fac decât să recomandăm proprietarului sterilizarea masculilor ținuți în apartament, nu și a celor ținuți în curte. Astfel, masculii pot fi castrați începând cu vârsta de 7 luni, evitându-se complicațiile majore și nu în ultimul rând și hiperplazia de prostată.

PARTEA I

CONSIDERAȚII GENERALE

CAPITOLUL I

STADIUL CUNOAȘTERII PRIVIND ORHIDECTOMIA LA CARNIVORELE DOMESTICE

1.1. Particularități ale aparatului genital la câine :

Aparatul genital mascul, atât la câine cât și la cotoi se compune din:

Testicule reprezentate de cele două componente structural de mare importanță,

unul exocrin – reprezentat de tubii seminiferi unde se formează spermatozoiții, altul endocrin – ce este fromat din celulele Leydig care secretă hormoni androgeni.

Canale spermatice alcătuite din tubi drepți și rețeaua Haller (excretoare

intratesticulare ), conurile eferente, epididim, canal deferent, canal ejaculator și uretră (excretoare extratesticulare).

Glande anexe Constituite din: glandele seminale, prostată și glandele bulbo-

uretrale (glandele Cowper ).

Organul copulator( penis) rezultat din acoperirea ultimului segment al uretrei cu

țesut cavernos. (Runceanu și colab.2007), (Conform V.Coțofan și V.Hrițcu).

Pungile testiculare la câine sunt situate în regiunea perineală, aproximativ la

jumătatea distanței dintre inelele inghinale și anus.

Scrotul este reprezentat de către o piele subțire, onctuasă, pigmentată și prevăzută cu peri

rari și fini. Tunica scroto-dartoică formează un gât scurt și prezintă un rafeu median evident.

Tunica medie: este mai groasă și bogată în țesut conjuctiv lax, iar muschiul cremaster extern, lung și subțire, ajunge până la treimea cranială a corpului procesului vaginal.

Procesul vagianl: are un gât destul de lung, încât în regiunea subpubiană formează o curbă către traiectul inghinal. Fibroseroasa din traiectul inghinal profund formează un tub de 1-2 cm, foarte bine atașat de codronul testicular, ceea ce va împiedica apariția herniilor intravaginale la acesată specie.

Testiculele sunt relativ mici, cu aspect ovoidal și globulos, dispuse oblic în pungile testiculare, cu marginea liberă orientată ventro-caudal și extremitatea caudată către anus.

Testicolul este învelit la exterior de către o capsulă, format de către un țesut conjunctiv de culoare albă, bine rezistent și dens, cu denumirea de albuginee.

Prin secționarea albugineei, se observă că parenchimul testicular herniază, ceea ce sugerează că acesta este menținut sub tensiune.

Această menținere sub tensiune a parenchimului testicular este probabil pentru a putea realiza înaintarea spermatozoizilor în canalele spermatice.

La marginea antero-superioară a testiculului, albugineea este îngroșată și va forma un con fibros ce proiectează în parenchim numit corpul lui Highmore, de unde se desprind travee sau lobuli testiculari.

Formate din țesut conjunctivo-vascular cu fibre de colagen și mai puține fibre elastice, aceste travee conjunctive converg spre centrul testiculului formând o țestătură conjunctivă, numită mediastin.

Lobii testiculari au formă de piramide, având baza spre periferia organului iar vârful către mediastin. Albugineea, mediastinul și traveele conjunctive, formează scheletul fribros al testiculului sau stroma.

Parenchimul testiculului are o consistență moale, de culoare galben-brună și este format din tubii seminiferi (partea exocrină) și din celulele Leydig (funcție endocrină).

Unitatea morfofuncțională a testiculului o reprezită tubii semniniferi, aceștia sunt flexuoși și subțiri, în număr de 2-4 pentru fiiecare lobul.

Referitor la compartimentul endocrin, cei care elaborează hormonii steroizi sexuali androgeni, sub acțiunea cărora se dezvoltă și se mențin caracterele sexual secundare masculine, precum și creșterea și activitatea secretorie a glandelor sexuale ale aparatului genital mascul o reprezintă celulele Leydig, sau celulele interstițiale ale testiculului și acestea sunt localizate în țesutul conjunctiv dintre tubii seminiferi. (Coțofan V și colab.,2007, Runceanu L. și colab., 2007, Cotea C., 2008).

Artera testiculară iese de sub corpul epididimului, parcurge oblic fața laterală a testiculului până la extremitatea caudată, de unde se plasează pe marginea liberă, iar colateralele ei fine, care sunt puțin mai flexuase, formează o arborizație care se termină înainte de a atinge extremitatea capitată și zona ecuatoreală a testiculului.

Epididimul este voluminos și ușor turtit, acoperă ambele extremități ale testiculului, prelungindu-se pe marginea liberă. Prin albuginea epididimară și fină, se pot observa flexuozitățile canalului epididimar.

Canalele deferente sunt relativ groase, prezintă ampule deferențiale reduse care se deschid pe un tubercul seminal puțin proeminent.

La câine lipsesc glandele veziculare și bulbouretrale.

Prostata este singura glandă acecesorie a aparatului genital la câine. Este reprezentată de un corp corp deosebit de dezvoltat și o porțiune diseminată foarte redusă.

Corpul prostatei are un aspect globulos și ușor bilobat și o culoare gălbuie.

Corpul prostatei înconjoară circular uretra și este străbătut în sens cranio-caudal de porțiunea terminală a canalelor deferente. Comparativ cu alte specii de mamifere, lobulii prostatei la câine sunt mai numeroși și perfect individualizați.

Penisul se deosebește de toate celelalte specii prin prezența osului penian, rezultat prin osificarea unei porțiuni a corpului cavernos. Lungimea totală a penisului este de 15-20 cm, din care jumătate aparține porțiunii fixe, iar cealaltă jumătate porțiunii libere.

Porțiunea fixă este dispusă caudal, corespunzător corpului cavernos propriu-zis, neosificat. Corpul cavernos este format, din contopirea a două rădăcini scurte și groase, prezintă un sept median complet, iar fața ventrală este excavată de un șanț adânc, care adăpostește uretra.

Extremitatea cranială a corpului cavernos se continuă direct cu osul penian, care formează baza anatomică a porțiunii libere a penisului.

Corpul spongios al glandului înconjoară osul penian și cordonul fibros, formând un gland foarte dezvoltat căruia i se disting două dilatații: bulbul (Bullbus glandis), situate caudal și porțiunea largă (Pars longa glandis), situată cranial.

Mușchii ischiocavernoși și bulbospongios sunt bine dezvoltați, au aspect, origini și inserții asemănătoare cu cele de la rumegătoare. Mușchii retractori ai penisului, denumiți și rectopenieni, își au originea pe părțile laterale ale mușchiului sfincter anal extern și se continuă sub forma a două benzi apropiate pe linia mediană, până la bulbul glandului.

Un rol important în producerea și menținerea erecției la câine îi revine mușchilor ischiouretrali (Mm. ischiourethrales), descriși și ca mușchi compresori ai venelor dorsal ale penisului.

Acești mușchi își au originea în arcada ischiatică, iar tendoanele lor se unesc în plan median, unde formează un inel prin care trec venele dorsale ale penisului.

Prin contracție, în timpul actului copulator mușchii comprimă venele determinând erecția bruscă a glandului; dilatarea porțiunii sale bulbare nu va permite retragerea penisului din vaginul femelei decât după o perioadă lungă de timp.

Prepuțul la câine este detașat de către peretele abdominal printr-un pliu cutanat. Este scurt și prezintă un orificiu îngust, înconjurat de peri lungi, iar caviatea prepuțială este îngustă și adâncă. Mobilitatea prepuțului este asigurată de către doi mușchi protractori, bine diferențiați. Lama internă a prepuțului și cea care îmbracă porțiunea liberă a penisului inclusiv, prezintă numeroși noduli limfatici, vizibili macroscopic. (Coțofan V. și colab.,2007).

Particularități ale aparatului genital la cotoi :

Pungile testiculare la cotoi sunt mai mici, slab detașate și situate imediat sub anus, între acesta și orificiul prepuțial. Pielea din regiunea scrotului prezintă peri fini, deși și lungi, iar dartosul este subțire. Asemănător câinelui, tunica medie, este bogată în țesut conjunctiv lax, în masa caruia se găsește mușchiul cremaster. Inelul inghinal profund este căptușit intimp de către inelul vaginal, exceptând un spațiu redus, situat la nivelul comisurii caudale, prin care trece cordonul vasculo-nervos pudent extern.

Testicululele de cotoi sunt mici, globuloase și sunt dispuse în pungile testiculare într-o poziție ușor oblică, avand extremitatea capitată orientată cranial, iar marginea liberă ventro-caudal. În ceea ce privește artera testiculară, făcând o comparație cu cea de la câine, la cotoi aceasta are un traseu oblic pe marginea liberă și emite colaterale fine, de cele mai multe ori lipsită de flexuozități, numai pe fața laterală a testiculului.

Epididimul este lung și lat și acoperă 4/4 din circumferința testiculului.

Canalele deferente nu prezintă dilatații ampulare, iar mucoasa regională prezintă glande.

Cotoiul este lipsit de glandele veziculare.

Porțiunile glandulare ale canalelor deferente sunt mai slab dezvoltate. Prostata prezintă un corp mai redus decât la câine și fața ventrală a uretrei, nu este înconjurată.

Porțiunea diseminată, este redusă precum este cea dela câine.

Glandele bulbouretrale au dimensiunea unui bob de mazăre.

Penisul la cotoi este plasat subanal fiind orientat caudal și ușor ventral în repaus. Corpul cavernos se osifică în porțiunea liberă a penisului, unde formează un os penian ce măsoară 0,5 cm. Corpul spongios formează un bulb bine dezvoltat și un gland conic, avâd baza orienată caudal; bulbul glanului este mult mai puțin proeminent decât la câine.

Lama internă care acoperă porțiunea liberă a penisului este ornată de papile cornificate orientate cranial; în copulație acestea au un rol foarte important în “ ancorarea” penisului în vaginul femelei.

Atât protracția penisului cât și orientarea acestuia în direcție craniană în vederea copulației, se realizează prin fibre musculare ventrale desprinse din mușchiul ischiocavernos, care reprezintă, neoficial, mușchiul subischiouretral. La fel ca și la celelalte specii, pensiul este adus în poziție de repaos de către mușchii retractori.

Prepuțul la cotoi este scurt, iar orificiul este plasat în regiunea perineală, sub pungile scrotale. (Coțofan V. și colab.,2007).

1.2. Pregătirea animalelor pentru operație

Pregătirile preoperatorii ale animalelor au în vedere o serie de acțiuni ce au ca drept scop să: să asigure condiții materiale optime, (sală de operație, instrumentar, materiale, aparatură și medicamente). Pentru a asigura o bună desfășurare a operației; chirurgul împreună cu echipa sa trebuie să asigure toate dezideratele igienico-medicale, necesare pentru reușita operației. De pregătirea corespunzătoare a operației depinde în mare măsură succesul operator, fapt pentru care se impune o planificare și o bună desfășurare a actului operator. (Igna. Cornel.,2005).

Pregătirile de ordin general al animalelor de operație se referă în primul rând la :

Igiena corporală

Alimentației

Medicația preoperatorie pentru ridicarea rezistenței organismului și pentru prevenirea altor complicații.

Igiena corporala este executată cât mai amănunțios înainte de fiecare operație, pielea împreună cu perii din jur, pot fi o sursă existentă de germeni cantonați ai stratului exfoliant al pielii.

Dieta preoperatorie se impune în cazul intervențiilor pe organele interne și în primul rând pe tractusul gastro-intestinal. Aceasta se referă la reducerea rației până la suprimarea completă a alimentelor cu 12 ore înainte de operație. De obicei furajarea se suprimă în seara dinaintea zilei în care se face operația iar apa reprezentând (dieta hidrică) se suprimă în dimineața zilei programate pentru operație (Grigorescu I.,1973.,Ciobanu S.,2009).

Pregătirea câmpului operator

Se face desfășoară de regulă înainte de pătrunderea animalului în sala de operație și numai în cazuri excepționale, după așezarea pe masa de operație. Datorită faptului că pielea reprezintă o barieră între organism și mediu înconjurător, aceasta reprezintă o sursă de infecție prin germenii cantonați în stratul exfoliativ al epidermului și în orificiile glanulare (sebacee, sudoripare). De aceea, starea de sănătate a peilii înaintea executării actului operator condiționează reușita intervenției. Pregătirea câmpului operator se realizează în trei etape: pregătirea mecanică, dezinfecția și izolarea acestuia. (Grigorescu I.,1968, Burtan I., și colab, 1992 Oană L.I. și colab.,2006).

Pregătirea mecanică constă în tundere, eventual raderea părului.

Această pregătire a câmpului operator se execută de un ajutor cu câteva minute înainte de intervenție. (Burtan L.,2011).

Se recomandă să se evite pe cât se poate de mult raderea părului întrucât pot să apară microtraumatisme la nivelul tegumentului ceea ce constituie un factor de risc pentru infecțiile plăgilor postoperatorii. De asemenea, delimitarea câmpului operator trebuie realizat în așa fel încât să fie cât mai larg cu 10-15 cm de o parte și de alta a liniei de incizie proiectată, iar în cazul plăgilor accidentale și supurațiilor, distanța se calculeaă de la marginile traumei. (Burtan I. și colab., 1992, Igna C., 2005).

Dezinfecția câmpului operator se efectuează după ce animalul a fost

bine contenționat pe masa de operație prin badijonare cu un antiseptic cu care se îmbibă tampoanele sterile. Tamponarea cu antiseptic începe cu zona unde va fi executată incizia, apoi, prin mișcări circulare, se va avansa de la centru la periferie. De reținut este faptul că, nu se va reveni în zona centrală cu tamponul care a atins periferia. Dintre antisepticele cutanate utilizate cel mai fregvent fac parte: tincura de iod, betadină soluție nediluată 1/10, alcool de 70 grade, alcool iodat 2-5%, clorhexidină sol.2%.

Izolarea (draparea) câmpului operator se realizează de către un

membru al echipei chirurgicale care aplică, pe tegumentul pregătit, câmpurile de operație. În raport cu specia și topografia se pot folosi 1 sau 4 câmpuri de operație. Când draparea se face cu un singur câmp, acesta trebuie să fie suficient de mare pentru a acoperi o zonă mai mare în jurul locului pregătit. Câmpul de operație poate avea o deschidere centrală (ovală, dreptunghiulară) suficientă pentru a avea acces la tegumentul care se incizează (Burtan L.2011).

Mijloace și tehnici de anestezie generală la carnivore

Anestezia generală la câine

Câinele este specia care suportă, în general, foarte bine anestezia generală sub toate formele. Există totuși diferențe mari de toleranță în raport de rasă, talie și de temperament.

Anestezia generală se poate realiza atât prin utilizarea metodelor chimice și fizice. Utilizarea metodelor cu substanțele chimice se realizează prin ajutorul substanțelor anestezice cu acțiune neurodepresivă, substanțe care după locul de acțiune și efectul lor predominant se pot clasifica în neuroleptice și tranchilizante, analgezice, narcotice, miorelaxante. Anestezicele din categoria celor fizice sunt rar folosite în anestezia animalelor mici.(Ciobanu S. 2009, Filea I.I.,1989).

Sedarea

Necesară în executarea operațiilor simple, cum ar fi tunsul, trimajul ghearelor, îmbăierea și atunci când sunt determinate reacții de apărare din partea animalelor indocile. Aceasta este necesară atât pentru evitarea accidentării personalului cât și animalului însuși.

Derivații fenotiazinici: Acepromazina, Xilazina, Medetomidina, Diazepam, Mildazolam, Propionil promazina (Combelenul, Promazina, Clorpromazina).

Acepromazina este unul dintre cele mai utilizate neuroleptice fenotiazinice. Este antiemetică și antihistaminică și protejează miocardul împotriva activităților aritmogene ale catecolaminelor. Doza recomandată la câine este de 0,025-0,2 mg/kgc, intramuscular, per os, intravenos, subcutanat.

Xilazina se administrează 2-3 mg/kgc intramuscular efectul sedativ survine în 3-5 minute și efectul opținut este de 2-3 ore.

Medetomidina (Domitor) administrată intravenos, acționează în cel mult 2 minute, iar efectul analgezic și sedativ durează aproximativ 45, respectiv 60-90 de minute. Doza de administrare este de 40 mg/kg, adică 0,4 ml/10 kg. (Schuszler L. și colab., 2010.,V.Nastase 2012).

Propionilpromazina (Combelenul) se administrează în doză de 0,3-0,5 mg/kg sau 0,03-0,05 ml/kg intravenos sau intramuscular. (Leau T.,2003, Oană L.I. și colab., 2006, Burtan L.,2011).

Diazepamul are rezultate bune atunci când este asociat cu alte analgezice. Se poate administra intravenos, în doză de 0,25 mg/kg sau intramuscular, în doză de 0,5-1 mg/kg.

Analgezia

Anestezicele opioide, utilizate la câine, au menirea să producă analgezia de durată medie înainte, în timpul și după actul chirurgical. Acestea sunt: morfina, petidina, metadona, buprenorfina și butorfanolul.

Morfina este un analgezic opioid, ce adesea mai produce voma și defecări. Doza de utilizare este de 0,1-0,2 mg/kg intramuscular, cu o durată de acțiune aproximativă de 4 ore.

Petidina administrată intravenos produce o hipotensiune severă, de aceea necesită administrată prin alte căi de administrare. Doza de administrare este de 1-2 mg/kg intramuscular.

Pentazocina și butorfanolul au avantajul că se pot administra și oral.

Din categoria, analgezicelor nesteroidiene și antiinflamatorii Flumixin-meglumin are un puternic efect analgezic, antiinflamatoriu, antipiretic, antiendotoxic, reduce procesul inflamator și calmarea durerilor acute. Doza recomandată este de 1 mg/kg, lent intravenos sau subcutanat, se administrează la 12 ore (Ciobanu Stelian 2009).

Ketamina este considerată un bun anestezic, se poate administra pe cale intravenos, intramuscular, sau subcutanat. Doza este de 5 mg/kg administrându-se lent în 30-60 de secunde pentru diminuarea reacțiilor hipertensive.

Se folosesc mai multe asociații de substanțe de anestezice, dintre acestea amintim :

Ketamină/Xilazina se administrează în doză de 10 mg cea dintîi și 0,7-1,0 mg/kg.

Se obține o bună sedare și analgezie timp de 20-40 minute.

Domitor/Ketamină în doză redusă, produce o bună relaxare musculară și

analgezie, având un efect de 30-60 de minute.

Ketamină/Acepromazină se adiministrează în doză de 10 respectiv cea de-a doua

0,2 mg/kg, obținându-se astfel o bună sedare și anlgezie timp de 20-30 minute.

Tiltamină/Zolazepam (telazol) se administrează 2,0/8,0 intravenos, intramuscular.

Se obține o bună sedare și analgezie pentru 20 de minute -1 oră.

Ketamină/Midazolam sau Ketamină/Diazepam se administrează 5,5/0,2

intravenos. Diazepamul și Midazolamul au același efect în această asociere, iar efectul este scurt 5-10 minute cu o slabă relaxare musculară și analgezie. (Ciobanu Stelian 2009, Burtan C.Liviu 2011).

Narcoza

Narcoza simplă este tot mai rar folosită la câine. Ea se poate obține pe cale injectabilă a următoarelor produse:

Cloralhidrat, este utilizat strict intravenos în doză de 150-200 mg/kg, sol.10%. Produce narcoza pe măsura administrării și durează 30 minute.

Cloraloza, este un foarte bun narcotic, se utilizează în doză de 0,10-0,12 g/kg în sol.1% intravenos, preparată extemporaneu la 100 de grade și apoi răcită la 37 grade C. Somnul narcotic se instalează în faza de excitație și durează 2-3 ore.

Tiopental (Pentotal) administrat intravenos în doza de 20-30 mg/kg va induce o narcoză timp de 15-45 minute, iar trezirea se va produce în aproximativ 3 ore.

Pentobarbital, se administrează în doză de 25-35 mg/kg pe cale intravenos și va produce o narcoză utilă timp de 30-60 minute cu stări de agitație.

Tiogenalul, se administrează în doză de 35-40 mg/kg, soluție 5%, fracționând doza pentru inducerea treptată a anesteziei. Somnul narcotic se instalează rapid, este profund și de lungă durată permițând efectuarea de intervenții de mare chirurgie fără reacții din partea animalului.

Pe cale injectabilă se pot utiliza barbiturice ca (Tiopental, Pentobarbital) Propofol, Ketamină, Meomidat, iar pe cale inhalatorie se folosesc Protoxidul de azot, Halotan, Izofluran, Eter etilic. (Burtan C.Liviu 2011).

Anestezia generala la cotoi

Datorită dificultăților de realizare a anesteziei generale la pisică, s-a ajuns la elaborarea unor tehnici noi, simple și realizabile pe cale intramusculară. Asocierea neuroleptanalgezie și anestezia disociativă reprezintă și la această specie principalele metode utilizate. Astefel că asocierea dintre xilazină-ketamină prezintă cel mai mare interes practic deoarece profunzimea și durata efectului sunt ușor de controlat, permițând efectuarea în condiții de siguranță a tuturor operațiilor pe țesuturi moi. (Ciobanu Stelian 2009).

Sedarea

Se poate induce prin utilizarea derivaților fenotiazinici, alfa2 adrenoreceptori agoniști și benzodiazepine.

Acepromazina este unul dintre acești derivați fenotiazinici, se administrează 0,03-0,05 mg/kg. Pe aceleași căi amintite la câine.

Combelenul în doză de 0,2 ml/kg intramuscular sau subcutanat are un efect mai slab.

Romptiazinul se administrează intramuscular 1,5-2 mg/kg iar efectul este de 10-15

minute.

Prometazina este un puternic antihistaminic, utilizat înaintea anesteziei cu Saffan, pentru a reduce riscul reacțiilor alergice. (Ciobanu Stelian 2009).

Xilazina (Rompun) este larg utilizată la pisică, având o acțiune sedativ-hipnotică. Efectul este în funcție de doză, crescând odată cu aceasta, atât ca profunzime, cât și ca durată. Doza de este de 1-3 mg/kg și va produce un efect sedativ, de la moderat la profund.

Combaterea vomei, care este un efect secundar des întâlnit la această specie, se poate preveni prin administrarea de atropină. (Ciobanu S. 2009).

Medetomidina poate înlocui foarte bine xilazina, iar administrată intramuscular, în doză de 80 micrograme/kg, produce o sedare asemănătoare ca evoluție și profunzime cu cea dată de Xilazină în doză de 3 mg/kg, intramuscular. Efectul maxim este obținut în 10-15 minute, iar durata lui este de peste o oră. (Ciobanu Stelian 2009).

Diazepamul și alte tranchilizante, nu produc o sedare evidentă, dar sunt utilizate în premedicație uneori, pentru efectele lor miorelaxante și pentru a mări durata de acțiune a altor anestezice. Diazepamul este administrat intramuscular în doză de 0,5 mg, însă injecția este dureroasă. (Ciobanu S. 2009).

Analgezia

Anestezia la această specie se poate obține cu ajutorul opioidelor și a antiinflamatoarelor nesteroidiene. Administrarea intravenoasă a unor analgezice puternice, cum ar fi Fentanilul sau Alfentanilul la pisicile neanesteziate nu este recomandată.

Anestezilcele utilizate la câine, unele în doze mici, pot fi administrate și la pisică pentru a induce anestezia intra- sau potoperatorie. Dintre acestea: Peptidina în doză de 10-20 mg/animal este cea mai utilizată, dar în caz de dureri mari poate fi administrată și Morfina, în doză de 0,1-0,15 mg/kg.

Butorfonolul este recomandat pentru inducția efectului analgezic postoperator, doza de utilizare este de 0,005-0,1 mg/Kg intramuscular, doar că are dezavantajul că întârzie revenirea din anestezie. (Ciobanu Stelian., 2009).

La câine, la fel și la cotoi mai pot fi utilizate câteva asociații neuroleptanalgezice:

Acepromaziana/Ketamina. Prima administrându-se în doză de 0,5 mg/kg

intramuscular, iar după 15 minute se administrează Ketamina în doză de 20 mg/kg intramuscular obținându-se un efect nuroleptic și analgezic cu un efect de 30-60 minute (Oană L. și colab.2005, Burtan L.C.2011).

Clorpromazina/Ketamina. Se administrează Clorpromazina în doză de 2-3 mg/kg

intramuscular iar după 15 minute se administrează Ketamina în doză de 15/25 mg/kg intramuscular iar efectul total al anesteziei se obține după 30-60 minute.

Fentanyl/ Metomidat. Se administrează 0,025 mg/kg intramuscular iar după 10

minute se administrează Metomidat administrat intramuscular în doză de 20-25 mg/kg, iar efectul anestezic este de 35-50 de minute.

Rompun/ Ketamina. Rompunul se administrează în doză de 1-2,5 mg/kg

intramuscular iar după 10 minute se administrează Ketamina în doză de 10-20 mg/kg intramuscular, iar efectul util este de 40-70 minute. (Burtan L.C,2011).

Narcoza

Narcoza la pisică, beneficiază de majoritatea substanțelor care sunt folosite și la câine existând însă și unele diferențe. Anestezia generală se poate obține atât pe cale intravenos cât și prin inhalație. Este necesară o medicație anticolinergică pentru a preveni secrețiile bronșice ce pot obstrua lumenul, cât și în blocarea lumenului vagal. Atropina poate fi administrată în doză totală de 0,3 mg pentru adult, pe cale intramuscular sau subcutanat. Atropina afectează acuitatea vizuală, fapt pentru care manipularea animalului trebuie făcută cu grijă, pentru a evita reacțiile induse de panică.

Clorhidratul se admninistrează în doză totală de 0,2-0,3 g/kg soluție 10%. Anestezia instalându-se într-un minut și durează 50-60 de minute.

Metomidat soluție 0,5% administrat doar intravenos, este utilizat pentru inducție în doză de 5 mg/kg, creșterea dozei asigură menținerea anesteziei.

Pentobarbitalul administrându-se în doze de 25 mg/kg pe cale intravenos cu jumătate de doză rapid, pentru a evita faza de excitație și restul în decurs de 2-3 minute, asigură un efect narcotic de aproximativ 2 ore. (Ciobanu S.2009).

Tiopental poate fi administrat la pisică pe cale intravenos, în doză de 10 mg/kg mai mare decât cea utilizată la câine.

Propofolul este utilizat destul de fregvent pentru anestezia pe cale intravenos la pisică. Dozele pentru inducerea anesteziei sunt de 6-7 mg/kg, iar pentru menținerea anesteziei este de 0,5 mg/kg/min.

Se pot face și unele asocieri:

Xilazina 1 mg/kg cu ketamină 5-10 mg/kg. Doaza mai mică de ketamină asigură o reveniere mai rapidă din anestezie.

Zolazepam/Tiletamină (Telazol) această asociere folosită în părți egale poate fi administrată atât intravenos cât și intramuscular pentru a produce o sedare profundă la câine și pisică. Pe cale intravenos, 15 mg/kg din acest amestec produce pierderea cunoștinței imediat, iar intramuscular după 2-5 minute. După o singură doză, durata anesteziei chirurgicale este de 20-60 de minute și revenirea prelungită.

Dintre toate sedativele folosite în această combinație, xilazina este cel mai des folosită, atât pentru prevenirea contracțiilor și a tonusului muscular cât și pentru reducerea dozei de Ketamină. (Ciobanu Stelian 2009., I. Ggrigorescu 1973).

Anestezia prin inhalație

Anestezicele inhalatorii folosite la câine și pisică, pot fi folosite în inducția cât și menținerea anesteziei. Narcoticele utilizate prin inhalație, sunt substanțe lichide sau gazoase la temperatura camerei. Cele lichide se evaporă ușor și sunt inhalate de animale sub formă de vapori, așa cum sunt: eterul, cloroformul și clorura de etil sau kelenul. Narcoticele gazoase se păstrează în cilindri de oțel sub presiune și se administrează la animale cu aparate speciale cum ar fi protoxidul de azot. ( Vladuțiu O. 1962).

Anestezicele inhalatorii folosite la pisică sunt comune cu cele folosite la câine. Dintre acestea fac parte următoarele: Protoxidul de azot, ciclopropanul, enfluran, halotan, izofluran metoxifluran și eterul etilic, cloroform. Dintre acestea utilizarea Cloroformului este interzisă la pisică, datorită toxicității sale. (Ciobanu Stelian 2009.,Burtan L.C.2011).

CAPITOLUL 2

TEHNICA ABORDĂRII CHIRURGICALE A TESTICULELOR LA CARNIVORE

Orhidectomia reprezintă manopera chirurgicală ce constă în îndepărtarea gonadelor. Castrarea câinilor se practică în mod terapeutic, în hernie inghinală, în hipertrofia prostatei și în diferite boli ale testiculelor sau cordoanelor spermatice. ( Ion Grigorescu 1973).

2.1 Castrarea câinelui

Date anatomice. La câine sacul scrotal este situat mai înapoi, spre spațiul perineal. Țesutul conjunctiv subdartoic este relativ redus și dens la animalele în vârstă, iar cordoanele testiculare sunt subțiri.

2.1.1. Tehnica chirurgicală clasică

Pregătiri preoperatorii: se tunde zona din regiunea pungilor testiculare, spălarea câmpului operator cu apă și săpun steril, după care se aseptizează repetat. (Cornel Igna., 2009).

Anestezie: se realizează prin tranchilizare asociată cu anestezie locală: pe cordonul testicular și pe linia de incizie scrotală se infiltrează 2-4 ml procaină 2%. Se poate administra (Combelen, Plegomazin), injectat intramuscular profund cu cca. 30 minute înainte de începerea operației. Locul de elecție: pungile testiculare situate în regiune perineală. (Grigorescu I., 2005).

Contenția: Se realizează în decubit dorsal sau dorso-lateral, membrele flexate, iar coada deviată lateral (Cornel Igna 2009, Burtan I., 1991).

Instrumentar: cel necesar pentru incizie, hemostază și sutură: bisturiu, foarfecă dreaptă, pense hemostatice, port-ac, ac rotund, catgut, mătase chirurgicală, casoletă cu câmpuri de operație și tampoane sterile, agrafe utilizate în fixarea câmpului de operație, pânză pentru cămașă de protecție. (Ciobanu S., 2009, Cornel Igna 2009).

Tehnica operatorie: se referă la următorii timpi:

Prinderea și contenția testiculului. Operatorul așezat în partea stângă a animalului

prinde testiculul între degetul mare și arătător de la mâna stângă și întinde cât mai bine pungile testicualre pe suprafața lui.

Incizia pungii testiculare superficiale. Cu bisturiul ținut în mâna dreaptă se execută o

incizie paralelă cu rafeul median, la 0,5 cm lateral de acesta și pe o lungime egală cu marele ax al testiculului, interesând tunica scroto-dartoică.

Izolarea testiculului și a cordonului testicular. Depărtând buzele plăgii operatorii, cu

tifon, se izolează testiculul, iar cu mâna stângă, în care se ține o compresă sterilă de tifon, se izolează testiculul și cordonul spermatic prin dilacerarea țesutului conjunctiv subdartoic pe cale boantă cât mai aproape de inelul inghinal inferior.

Legarea cordonului testicular și ablația testiculului. Se porcedează la orhidectomie

executată prin ligatură transfixică a cordonului cu catgut, ce este trecut prin grosimea acestuia cu ajutorul unui ac rotund. După legarea circulară, firele se vor secționa cât mai scurt, cordonul secționându-se la 1-1,5 cm deasupra ligaturii, îndepărtând astfel testiculul. Ligatura se va realiza întodeauna cât mai departe de testicul, în apropierea inelului inghinal inferior.

Închiderea plăgii și aplicarea pansamentului. Pentru a nu avea posibilitatea de lingere,

ce poate avea ca drept consecință infectarea sau mobilizarea ligaturii de hemostază, plagile de castrare se suturează cu mătase, în fire separate și se vor îndepărta după 14 zile. (Burtan L., 2011).

2.1.2 Tehnica chirurgicală prin incizie anteroscrotală mediană

Instrumentarul, anesteziea și contenția: sunt aceleași utilizate și în tehnica

chirurgicală prin ligatură transfixică, însă locul de incizie este reprezentat de regiunea anteroscrotală mediană. Se tunde părul începând de la vârful prepuțului, până în zona scrotală, curpinzând și părul de pe abdomen.

Tehnica operatorie: urmărește realizarea unei incizii unice, secțiunând toate

straturile din planul median anteroscrotal pe distanța de 7 cm și profunzime până la nivelul penisului. Prin plaga rezultată se exteriorizează pe rând, prin împingere ușoară în sens cranial, fiecare testicul izolând cordonul până la nivelul inghinal. După pensarea cordonului testicular, ablația gonadei se poate realiza atât prin metoda cu testicul acoperit cât și prin cea cu testicul descoperit.

Sub pensa hemostatică se execută ligatura transfixică, cu fir resorbabil, a cordonului testicular. Bontul rezultat se ascunde în traiectul vaginal. La fel se procedează și cu congenerul său. Pielea se suturează cu mătase în fire separate.

Avantajele acestei metode sunt: prezența unei singure incizii, lipsa edemului post-operator, evitarea complicațiilor septice post-operatorii, fregvente în cazul inciziei pungilor testiculare, aspectul estetic superior asigurat prin sutura intradermică (Anton C., 2000, Burtan L.,2011).

2.1.3 Tehnica chirugicală prin incizie prescrotală

Instrumentarul: este folosit cel necesar inciziei, hemostazei și suturii: bisturiu, foarfecă dreaptă, pense hemostatice, por-tac, ac rotund, catgut, mătase chirurgicală, casoleta cu câmpuri de operație și tampoane sterile, agrafe pentru fixarea câmpurilor de operație.

Pregătiri preoperatorii: se tunde părul din regiunea pungilor testiculare, câmpul operator se dezinfectează cu alcool sau tinctură de iod și se delimitează cu câmpuri de operație. (Cornel Igna 2009).

Contenția: se utilizează botnița și apoi se ține animalul în decubit dorsal pe masa de operație cu membrele flexate .

Anestezia: se asigură prin NLA asociată cu anestezie locală. Pe cordonul testicular și pe linia de incizie scortală se infiltrează injectând 2-4 ml de Procaină 2%.

Locul de elecție este reprezentat de regiunea prescrotala.

Tehnica operatorie: se utilizează tehnica cu testiculul acoperit după timpii următori:

Se fac două incizii paralele cu rafeul median în fața pungilor testiculare, incizia

interesând pielea și țesutul conjunctiv subcutanat.

Se identifică testiculul prin presiunea exercitată asupra scrotului.

Izolarea cordonului testicular prin dilacerarea țesutului conjunctiv. Depărtând

buzele plăgii operatorii, cu mâna dreaptă se prinde testiculul iar cu mâna stângă, în care se ține o compresă sterilă de tifon, se izolează testiculul și cordonul spermatic prin dilacerarea țesutului conjunctiv subdartoic pe cale boantă cât mai aproape de inelul inghinal inferior.

Se execută legarea testicului și ablația acestuia. Se procedează la orhidectomie

executată prin ligatura transfixică a cordonului cu catgut, trecut prin grosimea acestuia, utilizând un ac rotund cât mai la baza cordonului. După legarea circulară, firele se vor secționa cât mai scurt, iar cordonul se va secționa la 1-1,5 cm deasura ligaturii, îndepărtând astfel testiculul.

Se închide plaga și se aplică pansamentul. Pentru a se evita lingerea plăgii și alte

consecințe, precum: infectarea plăgii sau mobilizarea ligaturii de hemostază, plăgile de castrare se vor sutura cu fire de mătase, în fire separate, sub dren, care se vor îndepărta după 14 zile.

Postoperator: adăpostirea animalelor în locuri liniștite, curate, sub supraveghere, utilizarea cămașelor protectoare, pentru a împiedica ruperea firelor de sutură, colier elisabethan ce împiedică flexarea gâtului pe trunchi. Antibioterepie generală pentru a preveni eventualele complicații septice. (Leau T., 2003, Oană L.I., 2005 Burtan L., 2011).

2.1.4 Tehnica chirurgială, procedeul cu bursectomie

Instrumentarul: este folosit cel necesar inciziei, hemostazei și suturii: bisturiu, foarfecă dreaptă, pense hemostatice, por-tac, ac rotund, catgut, mătase chirurgicală, casoleta cu câmpuri de operație și tampoane sterile, agrafe pentru fixarea câmpurilor de operație.

Pregătiri preoperatorii: se tunde părul din regiunea pungilor testiculare, câmpul operator se dezinfectează cu alcool sau tinctură de iod și se delimitează cu câmpuri de operație. (Cornel Igna 2009).

Contenția: în decubit dorsal pe masa de operație cu membrele flexate .

Anestezia: se asigură prin NLA asociată cu anestezie locală.

Tehnica operatorie:

1.Prinderea și contenția testiculului. Operatorul așezat în partea stângă a animalului prinde testiculele între degeul mare și arătător de la mâna stângă și întinde cât mai bine pungile testiculare pe suprafața lui.

Incizia pungilor testiculare superficiale. Cu bisturiul ținut de către operator în

mâna dreaptă, se execută o incizie paralelă cu rafeul median, la 0,5 cm lateral de acesta și pe o lungime egală cu marele ax al testiculului, interesând tunica scroto-dartoică.

Izolarea testiculului și a cordonului testicular. Depărtând buzele plăgii operatorii

cu mâna dreaptă se prinde testiculul, iar cu mâna stângă, în care se ține o compresă sterilă de tifon, se izolează testiculul și cordonul testicular prin dilacerarea țesutului conjunctiv subdartoic pe cale boantă cât mai aproape de inelul inghinal inferior.

Se execută legarea cordonului testicular și ablația testiculului. Se procedează la

orhidectomie executată prin ligatură transfixică a cordonului cu catgut trecut prin grosimea acestuia cu ajutorul unui ac rotund. După legarea circulară, firele se vor secțiuna cât mai scurt, cordonul secționându-se la 1-1,5 cm deasupra ligaturii, îndepărtând astfel testiculul. Ligatura se va aplica întodeauna cât mai departe de testicul, în vecinătatea inelului inghinal inferior.

Cu foarfeca se îndepărtează toată punga scrotală, deoarece este o manoperă

hemoragică se va face o sutură în fir continuu cu fire resorbabile a țesutului conjunctiv subadiacent pungii scrotale.

Sutura pielii în puncte separate cu fir neresorbabil și aplicarea unui pansament de

protecție.

Postoperator: Antibioterabie generală timp de 3-5 zile, respectarea dietei postoperaorie

în ziua de după operație, supravegherea, adăpostirea animalelor într-un loc liniștit, uscat cald și lipsit de curenți de aer.

2.2 Castrarea cotoiului

2.2.1 Tehnica chirurgicală prin torsiune limitată

Instrumentar și materiale: bisturiu curb, foarfecă, pense hemostatice Peann, Kocker drepte și curbe, câmp de operație și comprese sterile.

Pregătiri preoperatorii: toaleta locală se face prin tunderea părului și dezinfecția cu betadină a burselor scrotale și a câmpului operator.

Contenția: se utilizează botnița sau se leagă botul animalului și apoi se așează în decubit sterno-abdominal pe masa de operație, cu membrele ținute în extensie și cu capul fixat de către un ajutor.

Anestezia: utilizată este cea generală prin neuroleptanalgezie și infiltrare pe cordonul testicular.

Tehnica operatorie: respectă următorii timpi:

între două degete se fixează testiculul și se face o incizie paralelă cu rafeul

median, pe toată lungimea testicului.

Incizia interesează tunica externă scroto-dartoică. Tunica medie reprezentată de

celuloasă, se dilacerează încercând să izolăm cordonul testicular 4-5 cm.

Se aplică o pensă hemostatică dreaptă cât mai în jos pe cordonul testicular iar a

doua pensă hemostatică curbă imediat deasupra primei pense.

Se învârte pensa curbă pentru a ușura torsiunea. Prin această torsiune limitată se

îndepărtează testiculul, iar pensa hemostatică dreaptă se mai păstrează pe cordonul testicular încă 3-5 minute.

5.Se procedează identic cu celălalt testicul.

Postoperator: antibioterapie 3 zile și regimul alimentar trebuie respectat în ziua

operației.

2.2.2 Tehnica chirurgicală prin ligatură transfixică

Instrumentar și materiale: bisturiu curb, foarfecă, pense hemostatice Peann, Kocker drepte și curbe, câmp de operație și comprese sterile.

Pregătiri preoperatorii: toaleta locală se face prin tunderea părului și dezinfecția cu betadină a burselor scrotale și a câmpului operator.

Contenția: se utilizează botnița sau se leagă botul animalului și apoi se așează în decubit sterno-abdominal pe masa de operație, cu membrele ținute în extensie și cu capul fixat de către un ajutor.

Anestezia: utilizată este cea generală prin neuroleptanalgezie și infiltrare pe cordonul testicular.

Tehnica operatorie: respectă următorii timpi:

între două degete se fixează testiculul și se face o incizie paralelă cu rafeul

median, pe toată lungimea testicului.

Incizia interesează tunica externă scroto-dartoică. Tunica medie reprezentată de

celuloasă, se dilacerează încercând să izolăm cordonul testicular 4-5 cm.

Legarea cordonului testicular și ablația acestuia. Se execută ligatura transfixică a

cordonului cu catgut nr.1, trecut prin grosimea acestuia cu un ac rotund.

După legarea circulară, firele se vor secționa cât mai scurt, cordonul secționându

-se la 1-1,5 cm deasupra ligaturii, îndepărtând astfel testiculul.

Se procedează identic cu celalalt testicul.

Postoperator: antibioterapie 3 zile, iar regimul alimentar trebuie respectat în ziua

operației. (Burtan L., 2011).

CAPITOLUL III

DESCRIEREA CADRULUI ORGANIZATORIC

Lucrarea de licență a fost realizată și supusă exclusiv cazuisticii din cadrul Clinicii de Chirurgie, a Facultății de Medicină Veterinară Iași, în perioada anilor 2012-2014. În toată această perioadă de efectuare a cercetărilor, privind intervențiile chirurgicale am folosit sala de operație aseptică, dotată cu toate condițiile optime pentru executarea diferitor intervenții.

Pavilionul de chirurgie a Facultății de Medicină Veterinare fiind dotat cu următoarele:

Sală de consultație și pregătirea animalelor preoperator, atât pentru animale mari, cât

și pentru animale de companie.

Sală pentru sterilizarea instrumentarului și a materialelor pentru sutură și pansament.

Spații pentru păstrare a instrumentarului, echipamentului de protecție, materiale de

contenție și medicamente.

Interiorul sălii de operație conține doar mobilierul și materialele indispensabile

operației: măsuțe mobile pentru instrumente, masă de operație acționată electrică, lampă sciatică, măsuțe mobile pentru instrumente

Instalații pentru apă curentă, sistem de scurgere și canalizare.

La toate operațiie de castrare ce au avut loc în cadrul acestei perioade, am participat cu multă îndrăzneală, interes și devotament, fiind monitorizat de către cadrele didactice din cadrul acestei clinici, beneficiind în același timp de sfaturile, competența și toleranța acestora față de mine.

Am fost îndrumat și mi s-a oferit această posibilitate să merg pas cu pas în executarea tuturor pașilor operatori corect, începând de la pregătirea animalului pentru operație și sfârșind cu tratamentul postoperator.

Am toată convingerea și susținerea că, stadiul de practică oferit de către cadrul organizatoric al Clinicii de Chirurgie, a reprezentat pentru mine un adevărat stagiu de instruire, util atât în elaborarea lucrării de licență cu titlul: Hemostaza terapeutică în intervenții operatorii pe aparatul genital mascul la carnivore, cât și în vederea pregătirii mele profesionale.

PARTEA A II-A

CONTRIBUȚII PROPRII

CAPITOLUL 4

SCOPUL ȘI IMPORTANȚA TEMEI, MATERIALE ȘI METODE DE LUCRU

4.1 Obiectivele studiului

Cercetările au avut loc la Clinica de Chirurgie a facultății de Medicină Veterinară din Iași. În cadrul acestei lucrări, au fost realizate castrări la câine și cotoi, folosind una s-au mai multe tehnici chirurgicale de castrare. Cotoii și câinii au fost aduși de către proprietari atât la solicicitarea lor cât și a mea pentru a-mi însuși tehnicile, pentru a observa avantajele și dezavantajele ce le pot avea fiiecare tehnică, iar în ceea ce privește motivul principal ce a determinat proprietarul să recurgă la castrarea carnivorelor, este de a înpiedica înmulțirea lor și pentru a scăpa de mirosul de urina din casă, în special al celui de cotoi.

Importanța acestei teme are la bază următoarele obiective:

În primul rând însușirea tehnicilor operatorii specificate anterior, redate ulterior și cu ajutorul imaginilor;

Aprecierea metodei cele mai facile;

Avantajele și “riscurile “ care pot preceda castrarea;

Terapeutice (neoplasme, chiști, prostatite, hiperplazia benignă de rostată);

Stabilirea vârstei și perioadei în care cererile de castrare sunt cele mai crescute.

4.2 Materiale și metode de lucru

Materialele utilizate în orhidectomia carnivorelor domestice, a constat în material chirurgical obișnuit și anume cel pentru incizie, hemostază, sutură: bisturiu, foarfecă dreaptă, pense hemostatice, pensă chirurgicală,port-ac, ac rotund, catgut nr.1, mătase chirurgicalănr.5, casoletă de câmpuri de operație, agrafe de prins câmpurile, tampoane sterile. De asemeni, au mai fost folosite și materiale de unică folosință: mănuși sterile, ace de unică folosință, role de tifon, leucoplast. Iar metodele de lucru, au fost cele folosite în semiologia chirurgicală.

Protocolul preoperator

Protocolul operator începe încă de la aducerea animalului în sala de consultație, dar și înainte, pentru că un rol foarte important în evitarea apariției diferitor evenimente cu risc ridicat ivite în timpul intervențiilor chirurgicale, cum ar fi apariția spontană a vomei intraoperator determinată de anestezic. Aceasta vomă poate înpiedica respirația, și poate fi aspirată ulterior și determina bronhopneumonia abingestis.

Dieta peste limită, determină scăderea rezistenței organismului și determină deshidatarea cu creșterea hemoconcentrației. Dieta hidrică trebuie să fie mai scurtă decât ce alimentară.

Se asigură liniștea operatorie prin tranchilizare.

Se pregătește câmpul operator prin tundere, spălare, dezinfecție, apoi se folosesc câmpurile de operație prinse cu ajutorul agrafelor.

Instrumentarul folosit pentru fiiecare specie în parte, pentru executarea orhidectomiei, trebuie să fie cât mai complet și să conțină intrumentele necesare.

Instrumentarul pentru câine: pentru incizie (bisturiu convex, foarfecă dreaptă), pentru hemostază(pense hemostatice, pensă chirurgicală), pentru sutură(port ac, ac rotund, catgut nr.1, mătase chirurgicală nr.5), agrafe pentru prins câmpurile de operație și tampoane sterile.

Instrumentarul utilzat în orhidectomie la cotoi: incizie(bisturiu, foarfecă), hemstază(trei pense hemostatice de tip Kocher dreptă și curbă, port ac, ac, catgut nr.1), agrafe de prins câmpuri, casoletă cu câmpuri de operație terile și comprese de tfon steril.

4.2.1 Tehnici de efectuare a orhidectomiei la carivore

În următoarele pagini vor fi prezentate câteva cazuri de rase diferite ale unor carnivore (masculi), primite la Clinica de Chirurgie a Facultății de Medicină Vetrinară Iași, pentru orhidectomie, unde se vor utiliza tehnicile descrise și însușite anterior.

Cazu1 1

Primul caz primit, a fost un câine, din rasa Pekinez, în vârsta de 1 an, a fost adus de către proprietar pentru efectuarea orhidectomiei, motivul principal pentru intervenția chirurgicală este hiperandrogenismul. Câinele a fost adus sănătos, neprezentând afecțiuni anormale ce ar putea împiedica desfășurarea acutului chirurgical.

În rezolvarea acestui caz am folosit tehnica clasică de orhidectomie prin ligatura transfixică.

După ce a fost pregătit instrumentarul curățit și sterilizat, pregătirile preoperatorii s-au acsat pe contenția pacientului în decubit dorsal, tunderea zonei pungilor testiculare, imobilizarea animalului și asigurarea liniștii operatorii.

După ce s-a izolat primul testicul și cordonul spermatic, s-a procedat în același mod și asupra congenerului său, apoi s-a trecut la altă etapă și anume, aplicarea pensei hemostatice pe cordon urmând apoi să se realizeze ligatura transfixică. S-a trecut cu firul de catgut numărul prin grosimea cordonului cu ajutorul unui ac rotund, urmând ca secționarea cordonului să se execute sub pensa hemostatică.

După ce au fost îndepărtate ambele testicule, s-a utilizat antibiotic local, aplicându-se în interiorul plăgii, apoi s-a trecut la sutura în fire separate cu mătase.

După aplicarea pansamentului, câinele a fost adăpostit într-un loc liniștit, în sala de trezire, constituindu-se și o dietă postoperatorie. Iar pentru prevenirea complicațiilor septice i s-a administrat antibioterapia generală timp de 3 zile, urmând ca după 14 zile să revină la Clinica de Chirurgie pentru extragerea firelor.

Cazul nr.2

Cel de al doilea caz este reprezentat de către un câine, rasa-comună, vârstă-1,5 ani. Sa prezentat într-o stare de sănătate bună. Pregătirile preoperatorii s-au desfășurat în aceiași direcție ca și în precedentul caz: pregătirea intrumentarului, pregătirea animalului pentru operație (dieta preoperatorie, tunsul și dezinfecția zonei din regiunea pungilor testiculare și contenția în decubit dorsal.

Liniștea operatorie a fost asigurată de către neuroleptanalgezie pentru a asigura sedarea animalului și apoi o bună relaxare musculară și analgezie.

Tehnica chirurgicală utilizată în acest caz afost cea prin incizia anteroscrotală mediană.

Tehnica operatorie folosit-ă în acest caz, a fost cea de a se executa o singură incizie în zona mediană anteroscrotală. Aceasta interesând toate straturile din zona mediană anteroscrotală până la nivelul penisului. Exteriorizarea testiculelor sa făcut pe rând prin aceiași incizie.

După ce sa exteriorizat ambele testicule, s-a aplicat pensa hemostatică pe unul din cordoane testiculare, iar apoi se realizează ligatura transfixică, prin introducerea firului resorbabil prin mijlocul cordonului cu ajutorul unui ac și executându-se ligatura în sens circular.

Secțiunea cordonului testicular sa realizeazat la o distanță de aproximativ 1,5 cm deasupra ligaturii, pentru a preveni orice pericol iminent. Exact la fel sa procedat și cu testicolul congener.

După ce pielea a fost suturată, deasupra i sa aplicat un pansament de protecție și apoi i sa administrat antibiotic pe cale generală. Pacientul a fost transferat în sala de trezire, benefiind de liniște, respectându-se în același timp și dieta din ziua operației.

Cazul numărul 3

Al treilea caz venit în Clinica de Chirurgie pentru operația de orhidectomie a fost aducerea unui câine de câtre un proprietar, rasa-metis, în vârstă de 2 ani.

Pregătirile preoperatorii au vizat ca acestuia să i se fi respectat dieta alimentară și hidrică înaintea actului operator, tunderea și dezinfecția regiunii cu tinctură de iod, sau betadină. Contenția realizându-se în decubit dorsal iar liniștea operatorie a fost asigurată de către neuroleptanalgezie.

Tehnnica chirurgicală utilizată în acest caz a fost prin incizie prescrotală. Această tehnică efectuată, a urmărit efectuarea a două incizii executate paralel cu rafeul median dar situate în fața pugilor testiculare.

După ce s-a exteriorizat acest testicul și s-a izolat cordonul spermatic, s-a procedat la legarea circulară a cordonului testicular prin efectuarea ligaturii transfixice.

După ce sa efectuat ligatura și secțiunea cordonului la 1,5 cm deasupra ligaturii, imediat sub pensa hemostatică, s-a procedat la sutura acestei plăgi operatorii de castrare creată ca apoi să se efectueze o nouă incizie pentru testiculul congener.

În interiorul ambelor plăgi s-a pudrat cu antibiotic, s-au suturat plăgile operatorii cu mătase în fire separate, apoi i s-a aplicat un pansament de protecție. Pacientul a fost adăpostit într-un loc uscat și călduț din sala de trezire a Clinicii de Chirurgie în ziua respectivă, respectându-se dieta alimentară postoperator.

Cazul nr.4

Câine rasă comună, în vârsta de 4 ani, sa prezentat la Clinica de Chirurgie pentru orhidectomie ce va include și rezecția pungilor testiculare. Tehnica chirurgicală utilizată la acest caz a fost orhidectomia prin procedeul de bursectomie

Pregătirile preoperatorii au constat în: dieta alimentară și hidrică, tunsul și dezinfecția regiunii testiculare, contenția acestuia în decubit dorsal . Liniștea operatorie a fost asigurată prin neuroleptanalgezie.

După ce sa prins punga testiculară între două degete, cu ajutorul unui bisturiu se efectuează două incizii superficiale paralele de rafeul median, interesând scrotul și dartosul. S-a dilacerat testicolul și cordonul pregătindu-l pentru următorul timp, respectiv ligatura transfixică.

După ce sa executat ligatura transfixică și sa secționat cordoanele testiculare, cu un foarfece s-a îndepărtat toată punga scrotală și apoi s-a trecut la sutura în fir continuu resorbabil a țesutului conjunctiv subcutantat.

După ce s-a realizat sutura pielii și aplicarea pansamentului de protecție, protocolul postoperator a urmărit: dietă alimentară în ziua operației, antibioterapie generală timp de 3 zile, transferul pacientului într-un loc liniștit, curat, cald. Scoaterea firelor se va efectua după aproximativ 14 zile.

Cazul nr. 5 A fost reprezentat de către un cotoi, rasă comună, în vârsta de 7 luni, acesta a fost adus de stăpân în scopul orhidectomiei. Tehnica chirurgicală abordată, a fost cea prin ligatură transfixică. Pregătirile preoperatorii în acest caz au constat în dietă hidrică și alimentară, contenția sterno-abdominală, pregătirea câmpului operator: tundere, curățare, asepsie.

Liniștea operatorie a fost asigurată de neuroleptanalgezie.

După ce s-a izolat zona testiculară între degete, s-a efectuat două incizii ale pungii tesiculare paralele cu rafeul median incluzând scrotul și dartosul, evidențiindu-se testiculele, aducându-le între buzele plăgii operatorii împreună cu cordonul spermatic.

După ce s-a făcut efectuat ligatura transfixică în sens circular și secționărea la 1,5 cm deasupra cordonului, sa procedat în același mod și cu celălalt testicul. Ridicând ambele buze ale plăgii operatorii, în interior s-a strecurat antibiotic sub formă de pulbere.

Post operator: antibioterapie generală timp de 4 zile, este recomandat să se respecte dieta alimentară și hidrică iar pacientului ii este recomandat să fie adăpostit întru-un loc liniștit, uscat, cald și ferit de curenți.

Cazul nr.6

Următorul caz primit a fost tot un cotoi, în vârstă de 1 an, rasă comună. Motivul principal invocat de proprietar să solicite orhidectomia este: schimbarea comportamentului și a mirosului puternic de urină. Pregătirile preoperatorii au constat în aceiași conduită: dietă alimenară și hidrică, tuns, spălat și asepsia regiunii testiculare, contenția sterno-abdominală, iar anestezia a fost asigurată de neuroleptanalgezia.

Tehnica operatorie utilizată la acest caz, a fost cea de orhidectomie prin torsiune limitată.

După prinderea câmpului de operație, se prinde punga testiculară în mâna stângă, iar cu mâna dreaptă cu ajutorul unui bisturiu, se execută o incizie verticală a tuturor straturilor paralelă cu refeul median pe toată lungimea axului testicular. Apoi această tehnică urmărește, exteriorizarea testiculului și a cordonului spermatic.

După ce sa izolat cordonul testicular, se aplică o pensă hemostatică pe acesta cât mai jos, iar cea de-a doua pensă curbă imediat deasupra primei pense. Pensa curbă se va roti , iar cealaltă dreaptă râmâne nemișcată, până ce cordonul testicular se va rupe. Se va proceda la fel cu testiculul celălalt.

Tratamentul post operator va urmări: antibioterapie locală cât și generală timp de 3-5 zile, respectarea dietei post operatorie, aplicarea unui guler elisabetan pentru prevenirea lingerii s-au a scoaterii firelor, adăpostirea animalului într-un loc uscat, cald, fără curenți de aer, liniștit.

CAPITOLUL 5

REZULTATE ȘI DISCUȚII

În perioada efectuării stagiului de practică în cadrul Facultății de Medicină Veterinară din Iași, în vederea elaborării lucrării de licență, au fost primite la consultație și ulterior săvârșite operații de orhidectomie la un număr de 113 de masculi.

Tehnica chirurgicală aplicată cel mai fregvent în orhidectomia carnivorelor la care am asistat și desigur luat parte, a fost cea prin incizie unică prescrotală și cea prin torsiune limitată.

Ținând cont de recomandările în cazul vârstei optime de efectuare a operațiilor de orhidectomie, trebuie specificat faptul că niciun animal venit, nu a fost operat sub vârsta de 7 luni.

Tab.5.1

Numărul și procentajul de câini și cotoi castrați

În tabelul de mai sus putem menționa faptul că au fost prezenți un număr total de 113 pacienți masculi, ce sau prezentat la consultație și ulterior castrați, 60 din eii au fost câini reprezentând 53,09% și 53 cotoi reprezentând 46,91%. Menționez faptul că atât câini cât și cotoiii aduși pentru operația de castrare, au fost de rase diferite fără o predominare accentuată a uneia dintre ele, putem menționa doar faptul că în ceea ce privește cotoii, cei mai mulți dintre eii, erau ținuți în apartament.

Nu s-a observat o fluctuație mai mare a cazurilor într-o anumită perioadă a anului, ținând cont de schimbările de comportament ce apar primăvara.

Conform datelor din grafic, putem observa că ponderea cea mai mare a numărului de câini castrați în perioada 2012-2014 s-a înregistrat în anul 2013 cu un număr de 23 de masculi, reprezentând 38.33% din numărul total.

Tabel 5.2

Numărul de câini castrați în funcție de tehnica chirurgicală și ani

În urma examinării datelor din tabel se observă că în realizarea intervenției de orhidectomie, la câine s-a optat în cele mai dese rânduri pentru tehnica chirurgicală prin incizie (unică) anteroscrotală mediană, aceasta fiind utilizată în soluționarea a 30 cazuri, reprezentând 50% din totalul celor 60 de cazuri.

Numărul ridicat de cazuri rezolvate prin intermediul acestei tehnici, respectiv 30 la număr, reprezentând 50% din totalul pacienților se datorează numeroaselor avantaje pe care le prezintă și anume: relizarea unei incizii unice prescrotală, lipsa edemului și evitarea complicațiilor post-operatorii, precum și conferirea unui aspect estetic superior ce poate fi asigurat prin sutură intradermică.

Tabel 5.3

Fregvența și procentajul cotoilor castrați în perioada 2012-2014

În tabelul de mai sus se poate observa, că numărul total de cotoi veniți la clinica de chirurgie pentru efectuarea operației de orhidectomie în perioada 2012-2014 a fost de 53 de cazuri. După o evaluare a tabelului putem recunoaște faptul că într-una din perioade, numărul cotoilor cărora li s-au efectuat operația de orhidectomie este mai mare, astfel că în anul anul 2013 numărul de cotoi castrați a ajuns la cifra 26, cu o pondere de 49,05 % din totalul de 53 cotoi castrați.

Fig 5.3 Numărul total de cotoi castrați în perioada 2012-2014

Tabel 5.4

Numărul de cotoi castrați în funcție de tehnica chirurgicală și ani

În urma examinării tabelului 5.4 ne putem exprima în ceea ce privește numărul de cazuri avute în perioada 2012-2014 raportat la tehnicile chirurgicale utilizate în operațiile de orhidectomie a cotoiilor. Numărul total de pacienți examinați și castrați în această perioadă, au fost în număr de 53. După cum se poate observa, referitor la datele din tabel, anul 2013 la fel ca și în cazul câinilor, a fost unul în care au predominat cele mai multe cazuri cu pacienți ( în număr de 22), respectiv 41,5% ce li s-au efectuat operația de orhidectomie prin una din tehnicile indicate în tabel. Privitor la tehnicilie chirurgicale utilizate, tehnica clasică prin ligatură transfixică a fost cea mai utilizată în castrările cotoilor la un număr de 31 de cazuri respectiv 58,49% comparativ cu tehnica chirurgicală prin torsiune limitată care a fost utilizat la un număr de 22 respectiv 41,51% din cazuri. Utilizarea tehnicii clasice prin ligatură transfixică în orhidectomia cotoilor este justificată prin siguranța care o prezintă această tehnică privind hemostaza, prevenirea edemului postoperator.

Fig.5.4 Incidența tehnicii chirurgicale utilizate în castrarea cotoilor în perioada 2012-2014

Figura de mai sus confirmă aplicabilitatea fregventă a tehnicii chirurgicale de orhidectomia cotoilor prin tehnica clasică datorită ligaturii cordonului testicular, ceea ce reprezintă o mult mai mare siguranță în ceea ce privește complicațiile postoperatorii.

CAPITOLUL 6

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

În urma cercetărilor efectuate la această temă de licență putem avea certitudinea că :

Efectuarea operației de castrare reprezintă o necesitate datorită înmulțirilor

necontrolate de animale iar în ceea ce privește sănătatea animalelor, acest act chirurgical previne apariția diferitor boli.

Tehnica prin incizie unică prescrotală, reprezintă și astazi cea mai facilă tehnică

chirurgicală de orhidectomie în ceea ce privește asigurarea hemostazei, siguranța tehnicii și eventuale complicații postoperatorii.

Efectuarea la timpul potrivit a castrării masculilor atrage o serie de avantaje

Animalele castrate devin mai liniștite, mirosul de urină dispare la motan, blana

devine mai lucioasă și capătă un aspect fizic plăcut, devine mai atașat de proprietar.

Previn montele nedorite și tumorile testiculare ( acestea apar la 29% din masculi

necastrați).

Previn apariția unor boli infecțioase sau ereditare: adenoame de prostată,

prostatită, hiperplazia benignă de prostată ( mărimea prostatei scade cu 50% timp de 3 săptămâni după castrare).

Rezoluția adenoamelor perianale este raportată la 95% de câini timp de 3

săptămâni după castrare.

Este redus riscul apariției blocajului uretral.

Statistic durata de viață a animalelor castrate este prelungită.

În ceea ce privește recomandări, se urmăresc să se respecte următoarele deziderate:

Să se respecte cu bună știință regulile de asepsie și antisepsie indiferent pentru ce

tehnică chirurgicală am opta.

Dieta hidrică și alimentară bine respectată, împiedică apariția bronhopneumoniei

abingestins.

Masculii se pot castra incepând cu vârsta de 6 luni, însă în cazul castrării la o

vârstă înaintată pot apărea formări de aderențe fibroase între învelitori, iar hemostaza devine dificilă datorită sclerozei.

Plaga operatorie la cotoi rămâne nesuturată, în timp ce la câine plaga operatorie se

suturează cu fire neresorbabile.

BIBLIOGRAFIE

AntonC., Runceanu L., Drugociu D., Roșca P., Moroșanu S., Anton R., 2000.

,,Castrarea la câine: O altă cale de acces decât cea clasică’’ Lucr.și seria Med. Vet., vol. 43, Ed. I.I. de la Brad,Iași, p 321.

Bojrab M. J., 1995. ,,Curent Tehnique in Small Animal Surgery” Third Edition,

Philadelphia, London, pp. 264 270.

Burtan I., 1991 ,, Propedeutică și tehnică chirurgicală”. C.M.I. Agr. Iași.

Burtan I., 2000 ,,Chirurgie regională veterinară”. Ed. I.I. de la Brad Iași.

Burtan I., 2000 „ Chirurgie regională veterinară”, Ed., I.I. de la Brad, Iași.

Burtan I., 2011 „Propedeutică chirurgicală și anesteziologie”. Ed. Tehnopres, Iași.

Ciobanu S., 2009 „Propedeutică chirurgicală și anesteziologie”. Ed. Performantica,

Iași.

Cotea C., 2003 „Histologie specială”. Ed. Tehnopres, Iași.

Coțofan V., Palicia R., Hrițcu Valentina, Enciu V., 1991 „Anatomia animalelor

Domestice”. Ed. Orizonturi universitare, Timișoara.

Drugociu D., 2001 „ Reproducție, însămânțări artificiale și ginecologie

veterinară”.Casa de cultură Venus, Iași.

Filea I., 1989 „ Chirurgia animalelor mici". Ed. Ceres, București.

Grigorescu I, 1968 „Intervenții chirurgicale la animale”. Ed. Ceres, București.

Grigorescu., 1973 „ Propedeutică și medicină operatoare”, Ed. Didactică și pedagogică

București.

Igna C., 2005 „Tehnici chirurgicale veterinare”. Ed. III. Ed. Brumar, Timișoara.

Igna C., 2009 „Pregătiri preoperatorii”. În tratat de Medicină Veterinară, vol. V,

Coordonator Constantin N., Ed. Tehnica București, pp. 65-103.

Karen. M. Tobias., 2010 „Manual of Small Animal Soft Tissue”, Editorial office 2121

State Avenue Ames, Iow 50014- 8300, USA.

Leau T., 2003 „ Propedeutică și Tehnică Chirurgicală” Veterinară. Ed. Printech,

București.

Mateș N., 1997 „Chirurgie generală, Propedeutică și Tehnică Chirurgicală veterinară”

Ed. Medicală Veterinară, București.

Năstase V., Cura P., Vulpe., 1998 „Anestezia animalelor mici – considerații

Preanestezice”. Lucr. și Seria Med. Vet. Vol. 41, Ed. I.I. de la Brad. Iași

Năstase V., 2012 „Farmacologie veterinară” Ed. II Editura. Performantica Iași

Oană L.I., Timen A., Beteg F., 2006 „ Anesteziologie și propedeutică chirurgicală

Veterinară”. Ed. Risoprint, Cluj Napoca.

Oană L. I., Peștean C. P., Ober C.A., 2010 „ Anesteziologie și propedeutică

chirurgicală veterinară”. Ed. Risoprint, Cluj Napoca.

Runceanu L., Cotea C., 2007 „Reproducție, obstetrică și ginecologie veterinară”, Ed.

I.I de la Brad, Iași.

Schuszler L., Bolte S., Igna C., 2009 „Anestezie și terapie intensivă”. Din Tratat de

Medicină Veterinară vol. V, Coordonator Constantin N. Ed. Tehnici, București, pp. 104-306.

Vladuțiu O., 1962 „Patologia Chirurgicală a Animalelor Domestice” Ed.Academiei

Republicii Populare Romîne, Vol. I, București.

BIBLIOGRAFIE

AntonC., Runceanu L., Drugociu D., Roșca P., Moroșanu S., Anton R., 2000.

,,Castrarea la câine: O altă cale de acces decât cea clasică’’ Lucr.și seria Med. Vet., vol. 43, Ed. I.I. de la Brad,Iași, p 321.

Bojrab M. J., 1995. ,,Curent Tehnique in Small Animal Surgery” Third Edition,

Philadelphia, London, pp. 264 270.

Burtan I., 1991 ,, Propedeutică și tehnică chirurgicală”. C.M.I. Agr. Iași.

Burtan I., 2000 ,,Chirurgie regională veterinară”. Ed. I.I. de la Brad Iași.

Burtan I., 2000 „ Chirurgie regională veterinară”, Ed., I.I. de la Brad, Iași.

Burtan I., 2011 „Propedeutică chirurgicală și anesteziologie”. Ed. Tehnopres, Iași.

Ciobanu S., 2009 „Propedeutică chirurgicală și anesteziologie”. Ed. Performantica,

Iași.

Cotea C., 2003 „Histologie specială”. Ed. Tehnopres, Iași.

Coțofan V., Palicia R., Hrițcu Valentina, Enciu V., 1991 „Anatomia animalelor

Domestice”. Ed. Orizonturi universitare, Timișoara.

Drugociu D., 2001 „ Reproducție, însămânțări artificiale și ginecologie

veterinară”.Casa de cultură Venus, Iași.

Filea I., 1989 „ Chirurgia animalelor mici". Ed. Ceres, București.

Grigorescu I, 1968 „Intervenții chirurgicale la animale”. Ed. Ceres, București.

Grigorescu., 1973 „ Propedeutică și medicină operatoare”, Ed. Didactică și pedagogică

București.

Igna C., 2005 „Tehnici chirurgicale veterinare”. Ed. III. Ed. Brumar, Timișoara.

Igna C., 2009 „Pregătiri preoperatorii”. În tratat de Medicină Veterinară, vol. V,

Coordonator Constantin N., Ed. Tehnica București, pp. 65-103.

Karen. M. Tobias., 2010 „Manual of Small Animal Soft Tissue”, Editorial office 2121

State Avenue Ames, Iow 50014- 8300, USA.

Leau T., 2003 „ Propedeutică și Tehnică Chirurgicală” Veterinară. Ed. Printech,

București.

Mateș N., 1997 „Chirurgie generală, Propedeutică și Tehnică Chirurgicală veterinară”

Ed. Medicală Veterinară, București.

Năstase V., Cura P., Vulpe., 1998 „Anestezia animalelor mici – considerații

Preanestezice”. Lucr. și Seria Med. Vet. Vol. 41, Ed. I.I. de la Brad. Iași

Năstase V., 2012 „Farmacologie veterinară” Ed. II Editura. Performantica Iași

Oană L.I., Timen A., Beteg F., 2006 „ Anesteziologie și propedeutică chirurgicală

Veterinară”. Ed. Risoprint, Cluj Napoca.

Oană L. I., Peștean C. P., Ober C.A., 2010 „ Anesteziologie și propedeutică

chirurgicală veterinară”. Ed. Risoprint, Cluj Napoca.

Runceanu L., Cotea C., 2007 „Reproducție, obstetrică și ginecologie veterinară”, Ed.

I.I de la Brad, Iași.

Schuszler L., Bolte S., Igna C., 2009 „Anestezie și terapie intensivă”. Din Tratat de

Medicină Veterinară vol. V, Coordonator Constantin N. Ed. Tehnici, București, pp. 104-306.

Vladuțiu O., 1962 „Patologia Chirurgicală a Animalelor Domestice” Ed.Academiei

Republicii Populare Romîne, Vol. I, București.