Stadiul Cercetarilor cu Privire la Fertilizarea Organica Si Chimica a Porumbului

BIBLIOGRAFIE

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2006 – Metodologia recunoașterii îngrășămintelor chimice, Editura ,,[NUME_REDACTAT] de la Brad” Iași.

[NUME_REDACTAT], Goian M., [NUME_REDACTAT], Mocanu M., Rusu M., 1997- Agrochimie, [NUME_REDACTAT] Craiova.

Axinte M., [NUME_REDACTAT].V., Borcean I., Munteanu L.S., 2006 – Fitotehnie, Editura ,,[NUME_REDACTAT] de la Brad”, Iași.

Bîlteanu, Gh., 1993, Fitotehnie, vol 2., [NUME_REDACTAT], București.

Borlan Z., Hera C., 1973 – Metode de apreciere a stării de fertilitate a solului în vederea folosirii raționale a îngrășămintelor, [NUME_REDACTAT], București.

Bodescu D., Ștefan G., 2012- Economie, Editura „[NUME_REDACTAT] de la Brad’’, Iași.

Borlan Z., Hera C. si colab., 1982 – Tabele și nomograme agrochimice, [NUME_REDACTAT] Bucuresti.

Borlan Z., Hera C., 1984 – Optimizarea agrochimică a sistemului sol-plantă, [NUME_REDACTAT]. R.S.R., București.

Borlan Z., Hera C., Dornescu D., Rusu M., Buzdugan I., 1994 – Fertilitarea și fertilizarea solurilor, [NUME_REDACTAT], București.

Davidescu D., 1970 – Îndrumător pentru folosirea îngrășămintelor și amendamentelor, [NUME_REDACTAT], București.

Davidescu D., [NUME_REDACTAT], 1972 – Testarea stării de ferilitate prin plantă și sol, [NUME_REDACTAT] R.S.R., București.

Davidescu D., [NUME_REDACTAT], Calancea L., [NUME_REDACTAT], Petrescu O., 1976 – Azotul în agricultură, [NUME_REDACTAT] R.S.R., București.

Davidescu D., [NUME_REDACTAT], 1979 – Potasiu în agricultură, [NUME_REDACTAT] R.S.R., București.

Davidescu D., [NUME_REDACTAT], Calancea L., [NUME_REDACTAT]., Tardea C., 1981- Agrochimie, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București.

Davidescu D., [NUME_REDACTAT], 2002 – Secolul XX: Performanțe în agricultură, [NUME_REDACTAT], București.

[NUME_REDACTAT]-Soare, 2011 -[NUME_REDACTAT] „[NUME_REDACTAT] de la Brad ’’, Iași.

[NUME_REDACTAT], 1976 – Lucrări practice Lito, U.S.A.M.V Iași, 1976.

Mogârzan A. , și colab. , 2004 – Fitotehnie.

Rusu, M.,1988 –Probleme ale optimizării agrochimice ale solurilor, vol. LVI.

Volf, M., 2008 – Agrochimie, [NUME_REDACTAT], București.

INTRODUCERE

Lumea de azi se confruntă cu numeroase contradicții politice, economice și sociale, dar este animată permanent și de ideea de progres în scopul asigurării unei vieți normale membrilor societății.

Tendința de progres se manifestă în toate planurile activității umane, inclusiv în cel al științelor și practicii agronomice.

Legăturile recente precizează că, datorită diferitelor forme ale poluării, degradării și distrugerii într-un ritm accentuat a învelișului de sol, pe glob aproximativ un hectar de teren productiv este pierdut la fiecare șase secunde.

Ca urmare, trebuie, să fie un interes major pentru tehnologii inovative, pentru sisteme de folosință durabilă a terenurilor agricole, care să prevină sau să reducă degradarea solului .

Prin urmare solul, este considerat un corp natural deosebit de important care stă la baza agriculturii, și care din punct de vedere agrochimic constituie principalul mediu fizico-chimic, chimic și biologic de nutriție pentru plante.

Fertilitatea solului este o însușire complexă ce îl detașează esențial de materialul parental inițial și îi dă o funcționalitate deplină ecosistemului în care acesta este parte componentă și un factor determinant fundamental.

Obținerea unor producții agricole superioare cantitativ și calitativ, în contextul creșeterii și menținerii fertilității solurilor, reprezintă obiective majore ale agriculturii moderne.
În realizarea acestor obiective, folosirea corectă a îngrășămintelor și amendamentelor în tehnologia plantelor cultivate, este una dintre cele mai importante și profitabile măsuri.

Realizarea lucrării de față corespunde cerințelor agriculturii utilizate în zona fermei didactice Ezareni oferind soluții practice, specifice culturii porumbului, atât pentru realizarea unui optim tehnologic cât și pentru realizarea optimului economic.

PARTEA GENERALĂ

CAPITOLUL I

CHIMIZAREA AGRICULTURII ÎN CONTEXTUL SOCIETĂȚII CONTEMPORANE

Creșterea pregătirii în vremea noastră și cerințele mereu crescânde de produse agricole impun o permanență îmbunătațire a tehnologiilor de cultivare a plantelor, prin includerea de noi metode și tehnici care să ducă la sporirea producției.

Rezultatele cercetărilor în domeniul chimizării agriculturii obținute în ultimul deceniu, deosebit de numeroase,sunt importante pentru îmbunătățirea tehnologiei cultivării plantelor . Aceste rezultate vizează conducerea procesului de nutriție a plantelor, controlul stării de fertilitate și al poluării prin analiza chimică a solului și a plantei (Avarvarei, I., 2009, curs Agrochimie).

Problemele ridicării stării de fertilitate a solului trebuie privite atât prin prisma cerințelor actuale de sporire a producției agricole, de îmbunătățire a calității recoltei cât și în contextul crizei de energie, de materii prime, ca și a altor fenomene .

Stabilirea echilibrului nutritiv în cadrul chimizării agriculturii presupune cunoașterea semnificației unor noțiuni fundamentale, a modului de comportare a sistemelor în care fiecărei intrări nu trbuie să-i corespundă o ieșire unică.

Beneficiind de realizările pedologiei, chimiei, biochimiei, și a altor ramuri ale științei, agrochimia, ca știință interdisciplinară, poate explica numeroase procese și fenomene din sol și plantă în strânsă legătură cu nutriția și cu formarea recoltei, precum și cauzele care sâtnjenesc desfășurarea normală a creșterii și dezvoltării plantelor, cu indicarea măsurilor corespunzătoare.

Între problemele de bază ale lumii contemporane se numără în primul rând cele de satisfacere a nevoilor de hrană și de creștere a nivelului de trai, material și spiritual.Agricultura, direct sau indirect este chemată să contribuie la rezolvarea lor.

Necesitatea sporirii producției agricole, prin folosirea îngrășămintelor și a substanțelor de protecție chimică a plantelor în etapa contemporană,derivă din cerințele obiective ale dezvoltării societății ca și din marile probleme care frământă viata contemporană .

Un obiectiv important îl constituie obținerea de producții mari la unitatea de suprafață.

Aceasta este posibilă prin fertilizarea cu îngrășăminte organice și minerale, deoarece cultivarea continuă a solului fără fertlizare, îl lasă sărac în elemente nutritive (Avarvariei I., Volf M., Lisnic T., Agrochimie curs, 2001).

1.1 Căi și mijloace de sporire a producției agricole

Pentru mărirea produției agricole, principalele căi de care dispune agricultura sunt:

a) creșterea producției pe unitatea de suprafață prin măsuri tehnologice de intensivizare;
b) creșterea suprafețelor de teren agricol și în special de teren arabil, prin luarea în cultură de noi terenuri;

Intensivizarea rămâne singura cale viabilă pentru asigurarea necesarului de hrană oamenilor dacă, sporirea producției agricole prin extinderea suprafețelor de teren agricol se realizează cu costuri imense și în detrimentul cadrului natural (Avarvarei, I., 2009, curs Agrochimie).

Principalele mijloace chimice folosite în agricultură sunt:
a) îngrășămintele ;

b) amendamentele ;

c) pesticidele ;

d) substanțele regulatoare de creștere .

1.2. Îngrășămintele, mijloc esențial de sporire a producției

Din categoria îngrășămintelor fac parte: îngrășăminte organice și îngrășăminte chimice.

Îngrășămintele organice, sunt produse reziduale de origine animală, vegetală ,provenite din alte surse cum sunt nămolurile și apele reziduale de la stațiile de iepurare orășănești și industriale .

Aceste îngrășăminte încorporate în sol pe lângă aportul lor în elemente nutritive, asigură solului și materia organică ce reprezintă factorul esențial al fertilității.
În ceea ce privește îngrășămintele chimice , acestea sunt substanțe minerale, simple sau compuse, obținute pe cale de sinteză sau prin prelucrarea unor roci naturale bogate în elemente nutritive.

Efectul pozitiv al aplicării raționale a îngrășămintelor chimice, este reflectat în creșterea producției pe unitate de suprafață, cu 38-40%.

După studiile realizate, se estimează că cca.30% din alimentele de origine vegetală se datoresc folosirii îngrășămintelor chimice in agricultură.

În medie, o cantitate de 100 mii tone îngrășăminte ș.a., aduce un spor de producție care echivalează cu recolta ce se obține de pe o suprafață de 450-500 mii ha (Budoi, Gh., 2001- Agrochimie).

Gradul de intensivizare a agriculturii unei țări, crește odată și cu cantitățile de îngrășăminte folosite la unitatea de suprafață.

Acest lucru explică de ce țări ca: Olanda, Belgia, Japonia, Anglia, care consumă 450-700 kg ș.a. îngrășământ/ha, au indicele valorii producției agricole cel mai ridicat din lume.

Sub acest aspect decalajele în lume sunt foarte mari: 162 kg îngrășământ pe cap de locuitor în [NUME_REDACTAT], și numai 1,9 kg, în Indonezia (Avarvariei, I., Volf, M., Lisnic T., Agrochimie curs).

1.3 Chimizarea agriculturii în contextul crizei energetice

Unii specialiști considerau că dezvoltarea științei și a tehnicii va permite ca hrana omului să fie asigurată pe calea sintezei chimice.

Astăzi se consideră că este mult mai rațional și economic să se folosească pentru hrana omului energia înmagazinată de plante pe cale de fotosinteză, și să se conserve energia fosilă.

Chimia nu trebuie să ia locul agriculturii, ci să o sprijine în îndeplinirea rolului ei, pentru satisfacerea cerințelor populației cu hrana și cu unele materii prime pentru industria ușoară, punându-i la dispoziție o serie de produse chimice și metode de investigație (Davidescu ,D. , 1981- Agrochimie)

Odată cu creșterea populației a sporit și nevoia de alimente și implicit și sarcinile de a produce mai mult. Agricultura s-a intensificat, iar resursele energetice ce le utilizează s-au schimbat în ceea ce privește raportul de participare:

unele resurse energetice sunt fără restricții, cum este energia solară și eoliană ce sunt considerate ca inepuizabile;

altele sunt regenerabile: materia organica, munca omului și a animalelor;

iar altele sunt limitate (epuizabile): energia fosilă (țiței, cărbune, gaze naturale).

Raportul de participare a diferitelor resurse energetice, în procesul producției agricole, diferă corespunzător cu sistemul de agricultură . În agricultura intensivă aceasta este în favoarea resurselor limitate date de energia fosilă.

Analizat pe factori de producție consumul de energie în agricultură mondială, se prezintă astfel:

chimizarea reprezentată prin îngrășăminte, pesticide reprezintă 34%;

mecanizarea reprezentată prin arat, prășit, recoltat reprezintă 20%;

transporturile de materiale si recolta reprezinta 17%;

irigarea reprezintă 11%;

creșterea animalelor reprezintă 8%;

conservarea produselor reprezintă 6%;

alte consumuri reprezintă 4%.

Luând în considerare toate formele de energie ce se utilizează astăzi la hectar, pentru cultura plantelor se consumă în medie 20-25 GJ.

În prezent, în agricultura țării noastre, îngrășămintelor aplicate reprezintă peste 50% din energia fosilă utilizată pentru obținerea producției agricole vegetale, fapt ce impune, în contextul crizei energetice, luarea unor măsuri care să ducă la îmbunătățirea tehnologiilor de producere, de aplicare, pentru a evita orice risipă.

De asemenea se impune alegerea mai rațională a sortimentului de îngrășăminte având în vedere consumurile energetice diferențiale necesare producerii lor.

Pentru a sintetiza un kilogram substanța activă (s.a.) se consumă în medie 60 GJ pentru N, 27,4 MJ P2O5 și 9,6 GJ K2O.Transformând acest consum în Kcal, rezultă că pentru N sunt necesare 14340 Kcal, pentru P2O5 9549 Kcal și pentru K2O 2303 Kcal.

Se știe că îngrășămintele cu azot sunt cele mai energointensive, urmate de cele cu fosfor.În cazul producerii pesticidelor consumurile energetice pentru 1 kg s.a. sunt mai ridicate ele variind între 150-400 GJ.

După studiile intreprinse se estimează că în întreaga lume, cca. 30% din alimentele de origine vegetală se datorează folosirii îngrășămintelor chimice în agricultură.

În medie, o cantitate de 100.000 t îngrășăminte aduce un spor producției care echivalează cu recolta ce se obține de pe suprafața de 400.000 -500.000 ha.

Un rol important în sporirea și asigurarea producției agricole îl au și pesticidele. Se impune ca pe viitor, în cadrul unei agriculturi intensive să se crească cantitatea de îngrășământ s.a. la ha (Volf M., 2008- Agrochimie).

CONTRIBUȚII PERSONALE

CAPITOLUL II

CARACTERIZAREA CONDIȚIILOR NATURALE DIN CADRUL FERMEI DIDACTICE EZĂRENI, IAȘI

2.1 Caracterizarea condițiilor naturale

2.1.1 Poziția geografică

Ferma didactică Ezăreni prezintă o suprafață de 133 ha ce se încadrează între coordonatele geografice 47º 05' 47º 10' latitudine nordică și 27 28' 27 º 33' longitudine estică. Din punct de vedere fizico-geografic,aceasta face parte din compartimentul sudic al [NUME_REDACTAT] denumit [NUME_REDACTAT] Inferioare și a Bahluiului, fiind situată în extremitatea sud vestică a acestei unități.

[NUME_REDACTAT] din punct de vedere administrativ aparține comunei Miroslava din județul Iași , învecinându-se cu următoarele unități:

la nord, cu terenurile [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Ciurea și S.C.Miroslava la vest, cu S.C. Miroslava S.A.

la est, cu S.C. Miroslava S.A. și cu Stațiunea de [NUME_REDACTAT] Iași;

la sud, cu S.C. Miroslava S.A. și lacul Ezăreni.

[NUME_REDACTAT], față de [NUME_REDACTAT] se află în partea sud-vestică, la o depărtare medie de 15 km de șoseaua Iași-Voinești și la o distanță de aproximativ 20 km față de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] Iași.

Figura 2.1 [NUME_REDACTAT]-poziție geografică

[NUME_REDACTAT] dispune de o bună și diversificată bază tehnico material, alcătuită din

tractoare și mașini agricole folosite la executarea diferitelor lucrări (tab.2.1 și tab.2.2).

Principalele culturi din cadrul fermei Ezăreni sunt: porumbul, orzul, soia, grâul, floarea soarelui.

Aceste culturi sunt destinate în special producerii de semințe și în mai mică masură consumului.

Tabel nr.2.1

Modul de folosință a terenului la ferma didactică [NUME_REDACTAT] nr. 2.2

Tractoare și mașini agricole existente în ferma Ezăreni

2.1.2 [NUME_REDACTAT] fermei Ezăreni se integrează în aspectul geo-morfologic general al [NUME_REDACTAT], cu interfluvii colinare și deluroase.

Altitudinea cea mai mare este de 170 m în [NUME_REDACTAT] iar cea mai mică de 60 m, aparține vii [NUME_REDACTAT].

În ceea ce privește suprafața fermei , aceasta cuprinde platouri largi cu altitudini medii de 100-140 m și pante de 2-4 %, platouri mărginite de versanții cu pante maxime de 10-16 %.

Teritoriul fermei cuprinde formațiuni geologice aparținând Sarmaianului mediu, constituite în principal din argilă și marnă la care se mai adaug depozitele cuaternare

formate din aluviuni argilo-nisipoase, nisipuri,prundișuri și luturi loessoide în lungul

văilor.

Pe toti versanții se pot vedea consecințele proceselor geologice din timpul eroziunii, a surprilor și a alunecărilor, care modifică într-un ritm accelerat profilul microreliefului.

2.1.3 Hidrografia și hidrologia zonei

Rețeaua hidrografică a fermei este reprezentată prin câteva forme depresionare , care constituie trasee de concentrare a scurgerilor de suprafață din urma ploilor mari sau la topirea zăpezilor.

Cel mai important curs de apă cu debit permanent este pârâul Ezăreni, afluent al pârâului Nicolina.

[NUME_REDACTAT] are o lungime de aproximativ 3 km și o adâncime ce variază între 0,5-3 m, fiind folosit pentru piscicultură și ca sursă de irigații.

Apele sunt în general alcaline și dure, contribuind la declanșarea alunecărilor de teren.

Apele freatice se găsesc la adâncimi variabile, în strâns legtură cu condițiile de relief și litologice.

Astfel, pe văile înguste apar la un metru sau pâna la 1,5 metri, pe versanți la 3-10 metri, iar pe interfluvii la adâncimi mai mari de 10 metri.

Alimentarea emisarilor este datorată ploilor și parțial apelor subterane.

Turbiditatea apelor este foarte ridicată, peste 300 mg/l în perioadele de viitură, iar

mineralizarea între 100-150 mg/l.

2.1.4 Principalele caracteristici ale climei

Din punct de vedere al condițiilor climatice, ferma Ezăreni este caracterizată printr-un climat temperat continental moderat, cu ierni friguroase și umede, cu temperatura celei mai reci luni sub -3ºC, iar temperatura celei mai ridicate luni 23-25º C.

Indicele de ariditate are valori cuprinse între 26-30ºC corespunzator condițiilor climatice din

silvostepă.

2.1.5 Regimul termic

Zona geografică a Iașului se caracterizează printr-un climat temperat cu particularități determinante de influența climatului stepei rusești.

[NUME_REDACTAT] face parte din provincia climatică Dfbx (după clasificarea lui Koppen), caracterizată prin climă boreală, cu ierni friguroase și geroase, cu temperatura celei mai reci luni sub -33ºC și temperatura celei mai calde luni de 25-27ºC.

Indicele de ariditate “de Martone” are valoari între 26-30, corespunzător condițiilor climatice din silvostepă, care se datorează influenței anticiclonului azoric.

Temperatura medie anuală este de 9,4ºC, minima de -8,1ºC înregistrându-se în luna ianuarie, iar maxima de 28,4ºC realizându-se în luna iulie (tabelul 2.3). temperatura maximă absolută a fost de 40,2ºC, iar minimă absolută a fost de -30,6ºC .

Primul îngheț se produce de obicei în jurul datei de 15-20 octombrie iar ultimul la 10-20 mai, depășirea temperaturilor de 0ºC are loc în preajma datei de 25-28 februarie, iar coborârea temperaturii sub această valoare de la 1-5 decembrie.

Temperaturile de peste 5ºC încep de la 15-20 martie și durează până aproape de 5-10 noiembrie, iar cele ce depășesc 10ºC se înregistrează între 25-31 martie și 15-20 octombrie.

Tabelul 2.3

Temperaturii medii ale aerului înregistrate la ferma Ezăreni în anii de experimentare comparative cu media multianuală (ºC)

([NUME_REDACTAT] Miroslava)

Figura 2.2.Temperaturile anului 2011-2012

Figura 2.3 Temperaturile anului 2012-2013

2.1.6 Regimul pluviometric

Teritoriul fermei Ezăreni este intersectat de izohieta de 55 mm, media multianuală la [NUME_REDACTAT] Iași fiind de 535,1 mm.

Valoarea medie a precipitațiilor anuale cu asigurarea de 80 % este de peste 380 – 480 mm, iar în 50 % din cazuri cantitatea anuală de precipitații depășește 500 mm.

Cea mai mare parte a precipitațiilor cad sub formă de ploi, cu excepția intervalului 23 decembrie– 23 februarie când de obicei, se prezintă sub formă de lapoviță sau ninsoare.

Există cazuri în care cantitatea totală anuală de precipitații este excedentară, dar datorită repartizării neprielnice a precipitațiilor anule poate fi considerat secetos.

Un fenomen periculos care se întâlnește este grindina care, cade vara provocând pagube foarte mari prin micșorarea densități plantelor.

De asemenea, plantele lovite de grindină sunt expuse atacului de boli și dăuntori .

Umiditatea relativă a aerului variază de la 82 % în luna decembrie, până la 62 % în luna

aprilie mai și iulie, media multianuală fiind de 70 %.

Precipitațiile medii multianuale în zona Iașului sunt de circa 529 mm ([NUME_REDACTAT] Iași) lunile cele mai ploioase fiind mai, iunie, iulie și august (tabelul 2.4). precipitațiile reduse cantitativ cad în lunile ianuarie, februarie, martie, noiembrie și decembrie.

Conform datelor prezentate în tabelul 2.4, repartizarea precipitațiilor este neuniformă și se diferențiază în funcție de anotimp:

primăvara 20-27%;

vara 31-42%;

toamna 17-29%:

iarna 13-22%.

Tabelul 2.4

Precipitații medii înregistrate la [NUME_REDACTAT] în anii de experimentare, comparative cu media multianuală (mm)

Figura 2.1.6.1 Precipitațiile anului 2011-2012 (mm)

Figura 2.4 Precipitațiile anului 2012-2013

2.1.7 Regimul eolian

În cadrul fermei regimul eolian este dominat de mișcarea maselor de aer de la NV și N iarna și de la SE primvara și vara.

Vânturile de N , NE și E se manifestă mai activ iarna sub formă crivățului rece, avându-și originea în [NUME_REDACTAT]-Asiatic.

În timpul iernii dinamica atmosferică se caracterizează prin preponderența vânturilor de la N-V și N ce bat cu o viteză medie de 2,8 m/s (tabelul 2.5 ). Vara vânturile au direcția S și SE și o viteză de 2,1 m/s.

Vânturile cu o viteză de peste 2,5 m/s au o frecvență medie de 78% activând puternic evaporarea apei din sol. În general frecvența maximă a vânturilor coincide cu perioada cea mai ploioasă a anului. Aceste vânturi, de origine continentală, atrag după ele ierni în general friguroase mai ales în lunile ianuarie și februarie.

Primăvara cunoaște cea mai sporită frecvență a vânturilor care bat din toate direcțiile ceea ce diminuează procesul de calm.

Toamna, când în estul țării începe să se simtă influiența anticiclonului siberian, se înregistrează o evidentă scădere a frecvenței vânturilor dinspre N-V prezentată următorului tabel.

Tabelul 2.5

Frecvența și viteza vânturilor la [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] medie a vânturilor nu este uniformă. Un număr de peste 50 de zile/an prezintă vânt a cărei viteză depășește 16m/s și 5 zile cu vând a cărui viteză are cel puțin 22 m/s.

2.1.8 Principalele tipuri genetice de sol

Tipurile de sol formate pe teritoriul fermei Ezăreni sub acțiunea complexă a factorilor pedogenetici sunt : cernoziomul cambic, solul aluvial molic și

gleiosol salinizat. .

În general cernoziomul cambic este folosit cu foarte bune rezultate la cultivarea

cerealelor și în special a porumbului și a grâului.

Acest tip de sol s-a format sub vegetație naturală, reprezentată prin asociații ierboase bine dezvoltate, presărat din loc în loc cu arbuști și subarbuști.

Este moderat erodat lutos cu următoarea structură morfologică: Am-A/B-Bv- Cca.

[NUME_REDACTAT] are grosimea de 40 cm, culoarea foarte închis în stare umedă și cenușie în stare uscată. Prezintă structură glomerulară.

Orizontul de trecere A/B prezintă grosimi de 15-20 cm, de culoare brun-închis, în stare umedă și brun-galbui în stare uscată.

Are structură glomerulară în partea superioară și columnoid- prismatic în cea inferioară.

Orizontul B prezintă grosimi de 40-50 cm, culoare mai închisă decât materialul parental , structură poliedrică sau columnoid prismatic.

[NUME_REDACTAT] (carbonato-iluvial) apare la adâncimea de 100-110 cm în jos, de culoare maro-gălbuie în stare uscată. Caracteristicile cernoziomului cambic sunt evidentiate in tabelul 2.6.

Tabel nr. 2.6

Morfologia cernoziomului cambic la ferma [NUME_REDACTAT] cambic tipic lutos, format pe depozite loessoide și luturi are următoarea secvență morfologică, Am-A/B-Bv-Cca.

Aluviosolul molic este slab salinizat, luto-argilos, format pe depozite aluviale. Morfologia este Amsc-Cca. Solul este mediu aprovizionat în humus și azot total, bine aprovizionat în fosfor și potasiu mobil iar reacția este slab alcalină cu pH-ul cuprins între 8,1 și 8,3. S-a format pe albiile majore ale pâraielor.

Gleiosolul salinizat este luto-argilos, format pe argile. Secvența morfologică este de tipul Amsc-Agosc-Gr. Solul are un conținut de 232 mg % săruri solubile și o reacție slab alcalină (pH 8,3). Se găsește pe văile pâraielor cu apă freatică la mică adâncime.

2.1.9 Vegetația spontană și cultivată

Vegetația spontană este reprezentată de specii ierboase caracteristice climatului de silvostepă ceva mai uscată și cu totul izolat prin unii arbuști de silvostepă.

În pășunile naturale predomină asociații ierboase mezofite și xeromezofite alcătuite din graminee și leguminoase. Sunt prezente speciile de Poa pratensis, Festuca vallesiaca, Trifolium repens, Medicago falcata, Melilotus officinalis, etc.

Pe pante se întâlnesc Adropogon ischaemum și Stipa capillata. Pe lângă acestea se mai întâlnesc specii de Salvia austriaca, Salvia nemorosa, Galium verum, Centaurea scabiosa, etc.

Pe solurile salinizate din lunci și de pe coaste se întâlnesc asociații halofite reprezentate prin Puccinellia distans, Scorzonera canna, Lepidium ruderale, Matricaria chamomilla, Artemisia maritima, etc.

Buruienile cele mai întalnite în câmpul experimental sunt: Setaria glauca, Amaranthus retroflexus, Chenopodium album, Galium aparine, Hibiscus trionum, Solanum nigrum, Sinapis arvensis, Xantium strumarium, etc.

CAPITOLUL III

STADIUL CERCETARILOR CU PRIVIRE LA FERTILIZAREA ORGANICĂ ȘI CHIMICĂ A PORUMBULUI

3.1 Particularitățile de nutrție ale porumbului

Aplicarea corectă a îngrășămintelor necesită cunoașterea însușirilor solului și a cerințelor specifice ale plantelor în elemente nutritive.

În funcție de cunoașterea acestor informații, pe baza analizelor sol – plantă se aleg dozele, formele și epocile de încorporare a îngrășămintelor chimice și organice. Un rol deosebit de important în sporirea eficienței îngrășămintelor chimice îl au metodele și epocile de aplicare.

Substanțele nutritive trebuie să se afle cat mai mult în zona rădăcinilor active ale plantelor. Dozele prea mari de îngrășăminte nu sunt eficiente economic și în plus pot introduce stări negative de exces și toxicitate, iar cele prea mici nu au efectul scontat. Plantele de cultură preiau un numar mare de elemente minerale din sol dintre acestea 15 fiind indispensabile.

Elementele necesare în cantități relativ mari sunt denumite elemente majore sau macroelemente și sunt în număr de șase: Azot (N), Fosfor(P), Potasiu(K), Magneziu(Mg), Calciu(Ca) și Sulf (S) ([NUME_REDACTAT],1991, Borlan Z., [NUME_REDACTAT]., Handra, Margareta 1970).

Elementele de nutriție enumerate mai sus sunt folosite cu eficiență maximă în creșterea și dezvoltarea plantelor numai dacă se află într-un raport optim în sol și plantă.

Absența sau prezența în cantități prea ridicate a oricăruia dintre ele, duce la un dezechilibru fiziologic, în ciuda faptului că efectul negativ nu se poate observa imediat, datorită faptului că plantele pot să compenseze un timp limitat excesul sau lipsa acestora.

Este importantă cunoașterea modului în care se desfășoară procesele de nutriție ale plantelor, în raport cu fazele de vegetație pentru a stabili sistemul de fertilizare. Aprovizionarea cu substanțe nutritive dintr-un singur an poate influența rezultatele pentru urmatorii doi sau trei ani. Îngrășarea suplimentară se realizează în funcție de specie, soi și producția preconizată(Iovi A.,1977, [NUME_REDACTAT].,2000).

Porumbul ( Zea mays ) – este o plantă agricolă mare consumatoare de elemente nutritive.

Porumbul are un consum ridicat de azot și fosfor, la care se mai adaugă calciu (Ca) și mici cantități de microelemente ( Zn, Mn, B ).

Consumul și ritmul de absorbție a elementelor nutritive la porumb este diferit pe parcursul perioadei de vegetație. Intensitatea de absorbție a elementelor nutritive este mai redusă în primele faze de creștere și mai ridicată în perioada de creștere intensă a plantelor și de fructificare. ([NUME_REDACTAT] și col., 2004).

Azotul este principalul element în fertilizarea porumbului, care asigură formarea unei mase foliare bogate, colorată în verde intens și care influențează favorabil acumularea substanțelor proteice. Absorbția azotului este intensă de-a lungul întregii perioade de vegetație.

Carența se manifestă prin îngălbenirea limbului de la vârf spre bază, de-a lungul nervurii mediane care se deschide la culoare, plantele rămân firave, cu știuleții mici.

Excesul de azot intensifică transpirația, creșterea este luxuriantă, plantele devin sensibile la secetă și boli și întârzie maturitatea.

Fosforul joacă un rol multiplu în creșterea și fructificarea porumbului. Insuficiența lui se manifestă prin înroșirea frunzelor de la vârf spre bază, sistemul radicular este slab dezvoltat, ritmul de creștere este scăzut, se accentuează protandria. Excesul fosforului determină insuficiența zincului.

Potasiul mărește rezistența la cădere, secetă și boli. Carența se manifestă prin îngălbenirea frunzelor, de la vârf spre bază, iar sistemul radicular rămâne slab dezvoltat (Axinte M.și col., 2003 ).

3.2 Stadiul cercetărilor cu privire la fertilizarea organică

Utilizarea îngrășămintelor organice contribuie la îmbunătățirea proprietăților fizice, chimice și biologice ale solului prin aportul în humus și de elemente fertilizante.

În contextul unei agriculturi moderne practicată în condiții de evoluție favorabilă a solurilor, de creștere a fertilității în condițiile menținerii unui echilibru ecologie real, fertilizarea organică prin introducerea în sol a unor resurse cu rol humifer, are și își menține un loc bine definit în sporirea randamentelor cantitative și calitative la unitatea de suprafață.

Nici un alt îngrășământ mineral, simplu sau compus, nu poate suplini efectele specifice dar și comlpexe ale fertilizanților organici asupra solurilor și culturilor.

Îngrășămintele organice au o multitudine de efecte și avantaje mai ales asupra solurilor și plantelor:

au un aport esențial în substanțe organice pentru procesul sintezei humusului în sol, de stabilizare sau creștere a rezervei acestui important component al solului și pentru echilibrarea dinamică a celor două procese globale predominanteîn evoluția materiei organice din sol – humificarea și imneralizarea;

sunt o sursă ieftină si economică, fără aport de energie fosilă tehnologică (din sinteze industriale) și bine reprezentată cantitativ și calitativde nutrienți (macro- și microelemente) prin care se poate restitui solurilor elemente extrase și exportate cu recoltele. Prin similitudine și comparație cu gama largă a îngășămintelor produse industrial chiar cu cele compuse, din punct de vedere al compoziției fertilizante, îngrășămintele organice pot fi considerate nu numai complexe sau mixte ci chiar “complete”, evident cu posibilitatea ca prin fertilizări organo-minerale să se completeze (prin cele chimice) conținutul lor în nutrienți și să se adapteze cerințelor solurilor și plantelor;

prin conținutul constituienților organici și chimici au roluri energetice în soluri, de reducere și uniformizare a entropiei, ceea ce le asigură efecte durabile în evoluția fertilității solurilor.

Fără utilizarea sistematică a îngrășămintelor organice, practicarea unui sistem intensiv al viticulturii nu poate fi conceput, materia organică din sol reprezentând unul din factorii de bază ai menținerii și ridicării fertilității, prin multiplele acțiuni ce le exercită asupra însușirilor fizice, chimice și biologice ale solului.

Gunoiul de grajd

Conține substanțe nutritive, îmbunătățește structura solului, mărește permeabilitatea pentru apă, crește puterea de reținere a apei și reduce aciditatea din sol.

Perioada optimă de aplicare a gunoiului de grajd este toamna, iar adâncimea de încorporare este de aproximativ 15-20 cm în funcție de tipul de sol.

Urina și mustul de gunoi de grajd sunt îngrășăminte azoto-potasice, urina conținând 0.1-1.0% Azot și 0.4-0.5% K2O, iar mustul de gunoi de grajd 0.2-0.8% Azot și 0.4-0.6% K2O. Perioada cea mai bună pentru aplicarea mustului de grajd este primăvara devreme, în momentul topirii zăpezilor.

Tulbureala de grajd este un amestec de dejecții lichide și solide ale animalelor și apa folosită pentru curățirea adăposturilor. Îngrășămintele se colectează în bazine speciale unde fermentează o perioadă de 3-4 săptămâni (Hera C., Borlan Z., 1980, [NUME_REDACTAT], 2008, [NUME_REDACTAT], 1984).

Administrarea gunoiului de grajd se poate face direct porumbului sau plantei premergătoare, în cazul în care aceasta are perioadă lungă de vegetație și cerințe pentru însușirile fizice ale solului(sfecla, cartof, cânepă) în rotația grâu-porumb rezervându-se numai porumbului.

Resturile organice administrate fără îngrășăminte chimice și în special azot , nu măresc, în plus în anumite condiții pot micșora producția de porumb, pentru ca este imobilizată o anumită cantitate de azot total din sol, conținutul plantelor în azot scade și conținutul de nitrați din plantă și sol, cu efecte negative în final pentru nivelurile de producție.

Se încorporeaza sub arătură fiind tocate mărunt cu grapa cu discuri, concomitent cu aplicarea azotului mineral substanță activă în cantitate de 10 Kg la o tonă de resturi, având efecte pozitive asupra producției porumbului și asupra însușirilor solului (Borlan Z., Hera C., 1984, [NUME_REDACTAT]., Catrina E., Contrea E.,1967).

Importanța gunoiului de grajd se manifestă nu numai prin îmbogățirea solului în elemente nutritive, dar și prin efectul favorabil care se produce în modificarea unor însușiri fizice și biologice ale solului, mărindu-se porozitatea și permeabilitatea sa, puterea de tamponare și respectiv cantitatea de substanță organică din sol ( [NUME_REDACTAT] și col., 2004 ).

Îngrășămintele verzi au același rol ca și gunoiul de grajd, fiind economice cand se produc în culturi ascunse sau când sunt cultivate în miriște. Sulfina se utilizează în culturile ascunse, iar lupinul alb este recomandat pentru culturile duble ([NUME_REDACTAT] și colab.,2005, [NUME_REDACTAT], 2008).

În urma studiilor efectuate în culturile de borceag și porumb din țara noastră a rezultat că aplicarea a 20t/ha tulbureală mărește producția cu 43.5%, iar la 30t/ha compost alcătuit din 50% gunoi și 50% turbă, crește cu 149.1%.

3.3 Stadiul cercetărilor cu privire la fertilizarea chimică

P. Popa și [NUME_REDACTAT] (1980) susțin că îngrășămintele chimice aplicate în doze și raporturi raționale de NPK, stimulează activitatea unor procese fiziologice și biochimice ale porumbului, favorizând însușirile de rezistență față de accidente climatice și boli parazitare, iar administrarea repetată și abuzivă a îngrășămintelor cu azot determină o accentuată sensibilizare a porumbului față de ger și secetă, precum și față de unele boli.

Fertilizarea chimică

3.3.1 Fertilizarea chimica cu azot

Rezultatele de sinteză reliefează că, pe toate tipurile de sol, fertilizarea cu azot și fosfor se înscrie cu sporuri semnificative de recoltă.

Potasiul asigură sporuri semnificative pe solurile luvice, pe cele nisipoase și în condiții de irigare. ( tab. 3.1 ).

Sporul de producție boabe la 1 kg îngrășământ este variabil, în funcție de tipul de sol, condițiile climatice și hibridul cultivat (tab.3.1) ( Axinte M. și col., 2003 ).

Tabel nr. 3.1

Sporul de boabe pentru 1 kg îngrășământ

În privința epocii de aplicare a îngrășămintelor cu azot, datorită solubilității și a mobilității diferitelor forme de azot, acestea se pot aplica în toamnă odată cu lucrarea de bază a solului, în primăvară, odată cu pregătirea patului germinativ și în timpul vegetației, odată cu lucrările de întreținere sau cu irigarea.

În zonele mai secetoase ale țării, de stepă și silvostepă, doza de azot se poate administra toamna, odată cu lucrarea de bază în aceste cazuri obținându – se cele mai bune rezultate, deoarece eficiența azotului în formarea elementelor de producție este puternic influențată de factorul apă.

Necunoscând însă evoluția precipitațiilor și pentru a împiedica levigarea formelor de azot ușor solubile, vom fracționa doza de azot în două:

1/2 din doză toamna, odată cu lucrarea de bază;

iar 1/2 din doza de azot se va aplica primăvara, la pregătirea patului germinativ.

Îngrășămintele cu azot aplicate în toamnă, contribuie la ridicarea conținutului de azot în straturile mai adânci ale solului, straturi în care umiditatea solului rămâne mai ridicată în timpul verii.

În nici un caz, nu se vor aplica toamna îngrășăminte pe solurile și în zonele unde nu se cunoaște mersul precipitațiilor, pe solurile nisipoase, unde procesul de levigare este mai intens, pe solurile la care nivelul apei freatice se poate ridica primăvara până la 80-100 cm de la suprafață, pe solurile în pantă și pe cele care stagnează apa.

Dozele optime economice de azot, în condiții de cultură neirigată sunt cu 30 – 90 kg mai mici decât în cultura irigată.

În funcție de producția planificată consumul specific se modifică determinarea dozei putându – se realiza simplu, calculând 24 kg N pentru fiecare tonă de boabe la o producție sub 5 t/ha; 22 kg N/t la o producție între 6 – 10 t/ha și respectiv, 20 kg N/t la producții de peste 10 t/ha.

În tabelul 3.2 sunt prezentate dozele optime de azot. (după Cr. Hera și Z. Borlan, 1980).

Tabel nr. 3.2

Dozele optime economice medii de azot la porumb, în funcție de producția

planificată ( boabe ) și de asigurarea potențială a solului cu azot (apreciată după I.N.)

Doza se reduce cu 20 – 30 kg N/ha când porumbul urmează după leguminoase, de asemenea, se reduce cu 2 kg N pentru fiecare tonă de gunoi de grajd dată direct porumbului și respectiv, cu 1 kg/N, când aplicarea gunoiului s-a făcut la planta premergătoare; se reduce cu 20 – 30 kg N în cazul hibrizilor sensibili la frângerea tupinilor.

Doza se majorează cu 20 kg N/ha când porumbul urmează după floarea soarelui și cu 25 kg N/ha după cartofi târzii sau în al III-lea an de monocultură. În funcție de asigurarea cu apă, de precipitațiile din intervalul octombrie – februarie, doza se corectează cu +/- 5 kg/10 mm precipitații peste sau sub medie; se mărește cu 20 kg/ha pe solurile cu aport freatic și când semănatul se face în primăveri umede și se micșorează cu 20 kg în primăverile secetoase.

Aplicarea azotului trebuie efectuată fracționat, astfel:

30 – 40 kg/ha N sub formă de îngrășământ complex sau de azotat de amoniu, concomitent cu semănatul;

la prașilele a II-a și a III-a mecanice se aplică 30 – 70 kg/ha N sub formă de uree, azotat de amoniu sau îngrășăminte lichide;

concomitent cu irigarea se vor asigura doze de10 – 20 kg/ha, corelate cu dozele, aplicate anterior și starea culturii ( Axinte M. și col., 2003 ).

3.3.2 Fertilizarea cu fosfor

La stabilirea dozelor optime de fosfor se pleacă de la recolta planificată și consumul specific pe tona de produs care este de 9 kg P2O5, ținându-se seama de cantitățile de gunoi de grajd aplicate direct sau culturii premergătoare, de eventualele semne de carență în fosfor manifestate în anul precedent și de cantitățile de îngrășăminte cu azot ce se vor aplica.

În general, cantitatea de 50-60 kg P2O5/ha se consideră drept o fertilizare medie, capabilă să asigure menținerea nivelului fosforului mobil din sol și chiar o ușoară creștere a acestuia.

Datelor din tabelul 3.3 li se face corecția scăzând câte 1,5 kg P2O5 pentru fiecare tonă de gunoi de grajd administrată direct porumbului, și respectiv 1,0 kg P205/ha pentru tona de gunoi de grajd administrată plantei premergătoare ([NUME_REDACTAT] și col., 2004 ).

Dozele optime economice medii de P2O5 sunt prezentate conform tabelului ce urmează.

Tabel nr. 3.3

Dozele optime economice (DOE) medii de P2O5 la porumb, în funcție de producția

planificată ( boabe ) și de starea de aprovizionare a solurilor cu fosfor mobil

Încorporarea în sol a îngrășămintelor cu fosfor se face sub arătura de bază.

Îngrășămintele complexe cu fosfor se pot aplica primăvara la pregătirea patului germinativ, încorporându-se adânc cu grapa cu discuri, sau în benzi concomitent cu semănatul ( Axinte M. și col., 2003 ).

3.3.3 Fertilizarea cu potasiu

În ceea ce privește potasiul, solurile din țara noastră sunt mai bogate decât în fosfor și azot, un ha de teren conținând între 40-70 t K2O.

Din sinteza a numeroase experiențe, rezultă că îngrășămintele cu potasiu nu sporesc producția de porumb sau sporurile de recoltă sunt mici, pe cernoziomuri și pe solurile brun-roșcate.

Pe podzoluri și pe solurile brun-podzolite, porumbul reacționează puternic la fertilizarea cu potasiu aplicat pe fond de azot și fosfor.

De asemenea, pe aceste soluri aplicarea îngrășămintelor cu potasiu, influențează pozitiv rezistența la cădere a plantelor cât și dezvoltarea sistemului radicular (T. Mureșan, 1973).

Pe aceste tipuri de sol, sunt considerate economice, dozele de 60-80 kg K20/ha substanță activă. Se consideră că porumbul are suficient potasiu pe acele soluri care au un conținut de peste 20 mg K20 la 100 g sol (respectiv peste 166 ppmK) (Gh. Bâlteanu, 1989).

Stabilirea necesarului optim de îngrășăminte cu potasiu la ha se face în funcție de recolta planificată, de gradul de aprovizionare al solului cu potasiu, de folosirea gunoiului de grajd și de gradul de carbonatare al solului (Tabelul 3.4 Gh. Bâlteanu, 1989).

Din nivelurile de îngrășăminte cu potasiu prezentate în tabelul 3.4 se scad câte 2,5 kg K20 pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicată direct porumbului și câte 1 kg K2O pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicată plantei premergătoare.

Dacă în sol există carbonați, se mărește doza de K2O cu 20-30 kg/ha (Gh. Bâlteanu, 1989).

Tabel nr. 3.4

Doza optimă economică K2O în funcție de producția-planificată și starea de aprovizionare a solurilor cu potasiu mobil (Gh. Bâlteanu, 1989)

CAPITOLUL IV

MATERIALUL ȘI METODA DE CERCETARE

Obiectivele cercetării

Scopul principal al cercetărilor efectuate în vederea elaborării prezentei lucrări de licență este studiul influenței regimului de irigare, a fertilizării, a tehnologiei de cultură și a nivelului producției cantitative și calitative , în condițiile agro-eco-pedologice ale fermei didactice Ezăreni.

Principalele obiective care derivă din acest scop sunt:

realizarea unei caracterizări din punct de vedere al condițiilor naturale a

zonei în care s-au desfășurat cercetările;

urmărirea interacțiunii dintre factorii climatici și condițiile de vegetație ale plantelor;

identificarea și descrierea tipului de sol pe care s-au efectuat experiențele;

determinarea indicilor solului;

aplicarea unei tehnologii adecvate culturii porumbului în zona în care s-au

desfășurat cercetările ;

stabilirea efectului regimului de apă asupra producției de porumb;

stabilirea efectului fertilizării asupra producției de porumb;

stabilirea efectului desimii plantelor asupra producției de porumb;

stabilirea consumului de apă;

4.1 Metode și tehnici de analiză

Pentru testarea stării de fertilitate a sistemului sol-plantă, după nivelul de aprovizionare a plantelor cu elemente nutritive, se folosesc o serie de metode cantitative.

Analiza cantitativă (analiza totală) stă la baza diagnozei foliare, prin aceasta stabilindu-se intensitatea și calitatea nutriției sau a altor caracteristici, care dau o imagine asupra stării de aprovizionare a plantelor cu elemente nutritive.

Analizele se realizează în laborator pe probe proaspete, uscate sau conservate, se determină conținutul total într-un element (N, P, K, B, Mg) sau formele solubile, folosind tehnici curente de laborator (volumetrie, spectrometrie, colorimetrie, flamfotometrie, absorbție atomică, cromatografie ionică, potențiometrie).

În funcție de scopul urmărit analiza chimică se realizează diferențiat astfel:

pe țesuturi în întregime, prin distrugerea materiei organice, prin combustie uscată, sau prin digestie umedă (H2SO4 + H2O2 , H2SO4 + HClO4, H2SO4 + HNO3 + HClO4);

pe seva extrasă prin presare;

pe extracte făcute cu diferiți reactivi convenționali (acid acetic, apă) (Davidescu D. și Davidescu V., 1992).

Principalele determinări care se impun sunt:

azotul total;

azotul nitric;

fosforul total;

potasiu total;

o serie de macroelemente de ordin secundar și microelemente, pentru specii horticole ([NUME_REDACTAT], 2008).

Rezultatele analizei chimice se exprimă în ppm la substanța uscată sau în procente.

Aceste analize se realizează în laborator potrivit unor metode bine stabilite, principalele analize fiind: determinarea azotului, determinarea fosforului și a potasiului. ([NUME_REDACTAT]., 1976).

În vederea dozării elementelor nutritive se realizează distrugerea materiei organice din probele de analizat folosind una din metodele:

mineralizarea materiei organice pe cale uscată prin calcinare în cuptorul de calcinare;

mineralizarea materialului pe cale umedă, metodă mai puțin utilizată datorită apariției de pierderi prin volatilizarea elementelor nutritive din probe.

Determinarea azotului total din plantă prin metoda [NUME_REDACTAT] este un element plastic. El intră în structura moleculelor de nucleoproteine , protoplasmatice, în structura apoenzimelor, a coenzimelor, a vitaminelor B1,B6, B12, a hormonilor vegetali, a pigmenților fotosinteci și a stearidelor vegetale.

Aceasta metodă se face pe baza faptului că substanțele organice, prin fierbere cu H2SO4 concentrat în prezență de catalizatori, se distrug eliberând elementele lor sub forme diferite: C ca CO2, H și O ca H2O, iar azotul este transformat cantitativ în NH3.

Amoniacul cu H2SO4 în exces, trece în sulfat de amoniu conform reacției:

2NH3 + H2SO4 → (NH4)2SO4

Prin titrarea (NH4)2SO4 cu o soluție de NaOH 40%, rezultă NH4OH, care prin distilare pune în libertate NH3 ce este prins într-o soluție de H2SO4 0,1 N.

(NH4)2SO4 + 2NaOH → 2NH4OH + Na2SO4

2NH3 2H2O

Dozarea excesului de H2SO4 se face prin titrare cu o soluție de NaOH, de aceeași concentrație cu a H2SO4 folosit la captarea amoniacului.

Conținutul în azot total se exprimă în grame la 100 g și fiind cunoscut, se poate determina proteina brută, indicator important al calității produsului.

În sol, fosforul se găsește în cantități mai mici decât azotul și provine, în cea mai mare parte din rocile pe care s-au format solurile.

Fosforul este absorbit prin rădăcină sub formă de ioni fosforici (PO43-, HPO42-, H2PO4-). Prin frunze, absorbția se face ca ioni fosforici și – probabil – sub formă moleculară (M. Oșloneanu și colab., 1980).

Determinarea cuprinde doua etape succesive:

mineralizarea materiei organice;

distilarea și titrarea amoniacului.

Mineralizarea materiei organice

La balanța analitică se cântărește o hârtie lucioasă 1 g de material pentru analiză. Materialul se introduce într-un balon Kjeldahl de 250 ml. Fără ca particulele din produs să adere la pereții gâtului balonului. ([NUME_REDACTAT]., 2006).

În scopul desfășurării reacțiilor într-un timp scurt, se adaugă 10-15 g. Dintr-un amestec catalizator format din: sulfat de potasiu (10-15 p.) și sulfat de cupru (1p).

Cu ajutorul unui cilindru gradat se toarnă prin prelingere, 20 ml H2SO4 concentrat, rotind ușor balonul, pentru antrenarea tuturor particulelor de material de pe pereții vasului.

Se introduce apoi la gâtul balonului Kjeldahl pară sau o pâlnie de sticlă. Balonul se așează în poziție înclinată pe stativul instalației de mineralizare într-o nișă cu tiraj bun. La început, până la încetarea eventualei spumării, se aplică o încălzire slabă, apoi aceasta se intensifică, conținutul balonului aducându-se la o fierbere liniștită.

Încălzirea se face numai pe porțiunea balonului ocupată de amestecul de material analizat, catalizator și acid, pentru a nu se produce pierderi de azot.

Se recomandă ca în timpul mineralizării să se agite ușor și cu grijă conținutul balonului, pentru a se aduce în soluție toate particulele de material care aderă pe pereții.

Mineralizarea se consideră terminată când conținutul balonului își pierde culoarea galben- brună, iar după sendimentarea reezidului mineral, faza lichidă rămâne incoloră sau are o slabă nuanță verzuie. (Țârdea C.,Avarvarei I., 1987).

După terminarea mineralizării, se continuă fierberea încă o oră, pentru descompunerea compușilor heterociclici care sunt rezistenți la atacul H2SO4 concentrat, după care se întrerupe încălzirea și se lasă sa se răcească coținutul balonului la temperatura camerei.

Distilarea și titrarea

După răcirea conținutului din balonul Kjeldahl se spală cu apă distilată pâlnia cu care a fost astupat balonul, apa de spălare fiind prinsă în același balon. Se adaugă aproximativ 100 ml de apă distilată și se agită până la dizvolvarea completă a depozitului de săruri format.

Conținutul balonului este trecut apoi cantitativ, într-o instalație de distilare simplă sau la un aparat Parnas-Wagner spălând balonul de câteva ori cu apă distilată. În balonul de distilare se adaugă 2-3 picături de fenolftaleină.

Într-un balon Berzelius de 200 ml se iau de la o biuretă 50 ml. soluție de H2SO4 0,1 N, de factor cunoscut, în care adaugăm 3-4 picături de indicator mixt-Tashiro ( roșu de metil + albastru de metilen ) (culoare violacee).

Paharul de acid se așează sub refrigerent, vârful alonjei fiind imersat în acid.Se face legătura între balonul de distilare și refrigerent cu ajutorul unui deflegmator.

Prin intermediul unei pâlnii de la balonul de distilare se toarnă soluție de NaOH 40 % (pregătită cu tiosulfat de Na), până la reacția alcalină (culoare roz).

Volumul total al lichidului din balonul de distilare se aduce cu apă distilată la circa jumătate din capacitatea lui (Hera C.,Borlan Z., 1980).

După verificarea itansietății legăturilor se începe distilarea care se consideră terminată atunci când în paharul colector s-au acumulat circa 150 ml. Se coboară apoi paharul și se spală alonja cu un jet de apă.

În continuare, se titreaza H2SO4 aflat în exces, cu o soluție de NaOH 0,1 N de factor cunoscut, până la virarea culorii în verde deschis.Se notează cantitatea de NaOH, consumată la titrare.

Determinarea potasiului din sol accesibil plantelor, prin extracția cu acetat-lactat de amoniu (metoda Egner – Riehm – Domingo)

Potasiul schimbabil prin titrarea cu o soluție de AL, , este trecut în soluția solului, sub formă de acetat-lactat de potasiu.

Ca2+ 2 NH4+ Ca (CH3-CHOH-COO)2

Mg2+ 2 NH4+ Mg(CH3-CHOH-COO)2

C.O.M. Na+ + n CH3-CHOH-COONH4→ C.O.M. NH4 + CH3-CHOH-COONa

K+ NH CH3-CHOH-COOK
H+ NH4 CH3-CHOH-COOH

Dozarea potasiului din extract se face prin fotometrie de flacără.

Conținutul în potasiul total din plante, variază în limite foarte largi, în raport de specie, vârstă, organul care se analizează și de unii factori de mediu (pH, umiditate, intensitatea luminoasă, etc.).

Determinarea potasiului total din plante

Potasiul participă în sinteza aminioacizilor și a proteinelor ,fiind un element indispensabil pentru metabolismul plantei.

Acesta acționează ca un element biocatalizator ce stimulează multiple procese fiziologice. Reglează absorția azotului de către plante, prelucrând nutriția amoniacală, precum și oxidarea amoniacului.

De asemenea potasiul stimulează funcționarea unor enzime ce participă în procesul de respirație și în metabolismul hidraților de carbon; stimulează și sinteza clorofilelor și intensitatea fotosintezei.

Prin folosirea potasiului crește capacitatea plantelor de a absorbi apa, și de a rezista la ger și secetă.

Potasiul circulă foarte rapid în xilemul plantei sub formă de ioni. Se acumulează mai ales în țesuturile tinere cu metabolism imens și creștere rapidă, dintre care vârfurile vegetative, cambiul și periciclul. Toamna, înainte de căderea frunzelor, potasiul migrează din ele în ramuri sau tulpină.

Se produce o brunificare și răsucire a frunzelor. Se dereglează metabolismul, scade intensitatea fotosintezei, a protosintezei.

Se diminuează cantitatea amidonului și proteinelor, se micșorează rezistența la boli, iar la anumite specii pe fața inferioară a frunzelor apar pete albe, galbene, brun –roșcate sau brune (Avarvarei I., [NUME_REDACTAT] ., 2006).

Determinarea potasiului total din plante prin metoda fotometrie de flacără.

Din soluția obținută a materiei vegetale care este mineralizată prin calcinare se face dozarea potasiului cu fotometre de flacără.

Conținutul de potasiu total din materialul vegetal se exprimă în procente din substanța uscată și se calculează cu relația:

în care:

C = conținutul de K al probei citit pe curba de etalonare, exprimat în micrograme;

Vt = volumul soluției diluate, folosită la dozarea K+, în ml (50);

m = masa de material vegetal, folosot la mineralizare, în grame;

1000000 = factor de transformare al microgramelor în grame.

Determinarea fosforului accesibil plantelor din sol, prin extracție de acetat – lactat de amoniu (metoda Egner – Riehm – Domingo).

Fosfații mobili din sol sunt extrași cu o soluție tamponată de acetat-lactat de amoniu (extractant AL), la pH 3,7 – 3,8.

Datorită pH-ului acid și capacității de complexare pentru cationii de Ca2+, Al3+, Fe3+, soluția AL, extrage fosforul mobil din sol și cantități foarte mici de fosfor din fosfații minerali cu solubilitate redusă.

Anionul fosfat extras, în mediul acid, formează cu molibdatul de amoniu (NH4)2MoO4 un heteropoliacid fosfomolibdenic, care în prezența clorurii stănoase SnCl2, ca substanță reducătoare se colorează în albastru.

Intensitatea culorii este direct proporțională cu cantitatea de fosfor extras și se măsoară cu ajutorul spectofotometrelor sau fotocolorimetrelor.

Reacțiile care au loc sunt următoarele:

În cazul solurilor acide, unde fosforul se află sub formă de fosfați bazici de Al și Fe, intervine pentru solubilizarea fosforului, în reacție acidul lactic din extractul AL (CH3 – CHOH – COOH).

Al(OH)2H2PO4 + 3 CH3-CHOH-COOH → Al (CH3-COOH-COO)3 + H3PO4 + H2O

fosfat bazic de lactat de aluminiu acid Al (variscită)

acid lactic

Fe(OH)2H2PO4 + 3 CH3-CHOH-COOH→ Fe (CH3-COOH-COO)3 + H3PO4 + H2O

fosfat bazic de acid lactic lactat de aluminiu acid ortofosforic

Fe (strengită)

În cazul solurilor neutre și alcaline, fosfații sunt solubilizați îndeosebi de acidul acetic, din compoziția extractului AL.

CaHPO4 + 2 CH3-COOH ↔ H3PO4 + (CH3-COOH)2Ca

Fosfat dicalcic

Ca4H(PO4)3 + 8 CH3-COOH → 3 H3PO4 + 4 Ca (CH3-COO)2

Fosfat octocalcic

Acidul ortofosforic eliberat (rezultat) H3PO4, în contact cu molibdenul de amoniu și în prezența clorurii stănoase (SnCl2), în mediul acid (HCl) formează heteropoliacidul fosfododecamolibdenic de culoare albastră (albastru de molibden).

H3PO4 + 24 MoO4(NH4)2 + 5 SnCl2 + 58 HCl → 19 MoO3 ∙ 5 MoO2 x H3PO4 + 48 NH4Cl + 5 SnCl4 + 29 H2O .

Determinarea fosforului total din plantă

Determinarea fosforului din probele de analizat se realizează pe cale colorimetrică.

Anionii acidului ortofosforic din soluția de analizat reacționează cu trioxidul de molibden, rezultând astfel heteropoliacid fosfomolibdenic, care în prezența clorurii stanoase reducându-se parțial molibdenul, de la hexavalent la pentavalent astfel capătă culoare albastră, a cărei intensitate este proporțională cu conținutul de fosfor din soluție.

Cenușa rezultată în urma calcinării probelor se tratează cu acid clorhidric. Sărurile acidului fosforic în prezența acidului clorhidric se descompun și pun în libertate acidul fosforic. Conținutul creuzetului în care a avut luc reacția se pune într-un balon cotat de 100 ml, se clătește de 2 – 3 ori, după care se aduce volumul balonului la nivel.

După ce conținutul balonului se limpezește din acesta se pipetează 10 ml, care se trec într-un balon cotat de 100 ml și se aduce iar la nivel. În balon se mai introduc 1 – 2 picături de fenolftaleină, se neutralizează cu soluție amoniacală 1%, acid sulfuric și 10 ml de soluție de molibdat de amoniu. Separat se prepară soluțiile etalon folosindu-se 2, 4, 6, 8, 10, … 20 ml.

În toate baloanele se adaugă 0,25 ml clorură stanoasă, iar intensitatea culorii albastre obținute se citește la un fotocolorimetru.

Starea de nutriție a plantelor cu fosfor se apreciază după conținutul de fosfor total din frunze.

Fosforul total din plante poate fi dozat prin precipitare, cu fosfomolibdat de amoniu – (NH4)3PO4 ∙ 12 MoO3 ∙ 2HNO3 ∙ H2O – metoda gravimetrică, sau se poate doza pe cale colorimetrică, în prezența molibdatului de amoniu – (NH4) 6Mo7O24 – și a clorurii stănoase (SnCl2).

Metoda colorimetrică se bazează pe reacția anionilor acidului fosforic cu trioxidul de molibden MoO3, în mediul acid, cu care formează un tetraploid fosfomolibdenic, incolor.

În prezența clorurii stanoase, heteropoliacidul, este redus parțial la un heteropoliacid colorat în albastru.

Intensitatea culorii este proporțională cu cantitatea de fosfor din soluție.

P2O5 + 24 MoO3 + n H+ → P2O5 ∙ 24 MoO3 + n H+

Heteropoliacidul fosfododecamolibdeic

P2O5 + 24 MoO3 + 5 Sn2+ + n H+ → P2O5 ∙ 19 MoO3 ∙ MoO2 + 5 Sn4+ +5 H2O+ n10 H+ ( albastru de molibden).

Potasiul este absorbit prin rădăcină sub formă de cationi (K+). Prin frunze potasiul este absorbit mai ușor ca ion, decât nedisociat.

El se acumulează în organele cu activitate intensă cum sunt frunzele, unde ajută catalizarea pentru sinteza clorofilei, a glucidelor, lipidelor și aminoacizilor.

Direct și prin intermediul glucidelor, a căror sinteză o favorizează, potasiul contribuie și la ridicarea presiunii osmotice a celulelor, la realizarea și menținerea unei presiuni celulare favorabile proceselor biochimice normale (M. Oșloneanu și colab., 1980).

`Metoda colorimetrică cu acid fenoldisulfonic

Azotul nitric, formează cu acidul fenol 2,4 disulfonic, în mediul alcalin, nitroderivați de culoare galbenă.

Intensitatea culorii este direct proporțională cu cantitatea de nitrați extrași din sol și se măsoară colorimetric, la un spectofotocolorimetru sau fotocolorimetru.

Reacțiile care au loc sunt:

tratarea nitraților cu acidul 2,4 disulfonic.

OH OH

H SO3H NO2 SO3H

HNO3 + +H2O

H H H H

SO3H SO3H

Acid fenol 2,4 disulfonic Acidul nitrofenol disulfonic (incolor)

neutralizarea cu NaOH, acidul nitrofenol disulfonic.

OH ONa

NO2 SO3H NO2 SO3Na

+ NaOH + 3 H2O

H H H H

SO3H SO3Na

Nitrosulfatul 2,4 disulfonatul de sodiu (culoare galbenă)

Conținutul solului în nitrați variază foarte mult de la 10 – 60 ppm la începutul perioadei de vegetație, la 60 – 150 ppm în perioadele călduroase și umede.

În funcție de conținutul în nitrați se corectează dozele de îngrășăminte cu azot, necesare a fi administrate diferitelor culturi.

4.2 Interpretări ale indicilor agrochimici

Pentru o interpretare potrivită a rezultatelor analizelor cantitative și calitative trebuie să se cunoscă următoarele :

particularitățile de nutriție a fiecărei specii și soi, a ritmului de absorbție, a fazelor critice de nutriție;

relațiile cantitative între elementele absorbite, relațiile între creștere și fructificare ca procese;

corelarea cu factorii ecologici.

Rezultatele indicilor agrochimici au fost calculate și interpretate în laborator. Aceste rezultate se găsesc în tabelul 4.1

Tabel nr.4.1

Starea de fertilitate a solului pentru amplasamentele [NUME_REDACTAT]

Figura 4.1 Reprezentarea grafică a stării de fertilitate a solului pentru amplasamentele fermei Ezăreni

4.3 Materialul biologic

Porumbul (Zea mays) este o cereală originară din [NUME_REDACTAT] cultivată azi în multe regiuni ale lumii ca plantă alimentară, industrială și furajeră.

Porumbul aparține familiei Poaceae după [NUME_REDACTAT] 1999. Are tulpina înaltă și groasă, neramificată, cu frunze lungi și ascuțite la vârf.

Florile porumbului sunt masculine , se găsesc în vârful tulpinii. Inflorescența este sub forma unui spic sau panicul. Florile feminine se găsesc la subsoara frunzelor.

Unele speci de porumb pot crește până la 7 metri în înălțime, porumbul comercial este cultivat la o înălțime maximă de 2,5 metri.

Figura 4.1 Porumbul (Zea mays ssp. Mays)

Morfologia plantei : Frunzele sunt mari și liniare.

Florile bărbătești sunt grupate în vârful tulpinei într-o inflorescență numită spic cumpus ramificat.

Florile femeiești se găsesc mai jos pe tulpină, grupate în inflorescență, numită știulete. Stigmatul pistilului este foarte lung și formează mătasea porumbului.

Fructul este o cariopsă ce conține amidon, substanțe proteice și uleiuri..

Randamente de extracție : 100 kg. boabe – 77 kg. mălai sau 63 kg. amidon sau 71 kg. glucoză sau 44 l. alcool sau 50-60 kg. izomeroză.

Porumbul este utilizat în hrana animalelor ca nutreț concentrat(boabe).

Particularități fitotehnice : rezistență bună la secetă și caldură, număr relativ redus de boli și dăunători, adaptabilitate la condiții diferite de climă, fiind prașitoare, lasă terenul curat de buruieni, constituie o bună premergătoare pentru multe plante, valorifică bine îngrășămintele organice și minerale, reacționează foarte puternic la irigații, coeficient de înmulțire foarte mare, importantă plantă meliferă și medicinală, prin cantitatea mare de polen pe care o produce.( Bîlteanu , Gh., 1993 Fitotehnie, București).

4.4 Sortimentul de îngrașământ folosit

Experimentele făcute au fost realizate în cadrul fermei Ezăreni, unde s-a ales hibridul DKC 3371 , încadrat în clasa de maturitate convențională FAO 260 la un preț de 80000, produs de marca Mosanto.

S.C ARVI AGRO S.R.L. este membră a grupului de firme ARVI, companie care comercializează și produce amestecuri de îngrășăminte și care funcționează cu mare succes pe piața romanească din anul 2006.

Activitațile companiei nu se rezumă doar la producerea și comercializarea de îngrășăminte, o deosebită importanță este acordată serviciilor de transport și aprovizionare, precum și consultanței în domeniul agriculturii. În octombrie 2009, un nou terminal de reîncărcare a fost deschis în orașul Iași, oferind servicii de reîncărcare pentru mărfuri en-gross și ambalate, depozitare, ambalare îngrășăminte si servicii pentru amestecuri. Terminalul ARVI AGRO este un terminal exclusiv în România, capabil de a oferi servicii de reîncărcare mărfuri en-gross de pe linii ferate late pe linii ferate înguste.

Acesta folosește secretul profesional al grupului de companii ARVI în actualizarea activităților sale pentru a se asigura că ingrășământul îndeplinește cele mai înalte standarde calitative. Produsele au fost premiate cu peste cincizeci de premii internaționale diferite.

La fertilizarea parcelelor de porumb s-a administrat îngrășămantul complex 16-20-0, cunoscut sub numele de nitrofosfat.

Tabel nr. 4.1

Îngrășământ complex 16-20-0

CAPITOLUL V

INDICI AGROCHIMICI CE CARACTERIZEAZĂ STAREA DE FERTILITATE A SOLULUI ȘI STAREA DE ASIGURARE A PLANTELOR CU ELEMENTE NUTRITIVE

5.1 Reacția solului ( ph-ul.)

PH-ul solului este însușirea acestuia de a disocia ioni de hidrogen sau hidroxil când vine în contact direct cu apa și reprezintă una din însușirile sale cele mai importante, de valoarea acestuia fiind legate restul însușirilor agroproductive ale solului ([NUME_REDACTAT], 2008 – Agrochimie):

Procesul de podzolire conduce la apariția și dezvoltarea acidității în soluri. Sărurile solubile din soluția solului, bazele din mineralele primare sau din particulele coloidale sunt, în mare parte, îndepărtate din orizonturile de la suprafață odată cu apa precipitațiilor ce cad în cantități mari și se infiltreză în adâncime.

În acest mod, în locul cationilor de Ca, Mg, K, Na, îndepărtați de la fracțiunea coloidală, trec ionii acidității.

Aciditatea prezintă două forme,rspectiv actuală și potențială.

Aciditatea actuală reprezintă ceea ce se înțelege frecvent prin reacția solului, exprimându-se ăn unități pH. (tab.5.1) ( [NUME_REDACTAT] , 2008 -Agrochimie).

Tabel nr. 5.1

Caracterizarea solurilor după valoarea pH (0-20 cm)

(după D. Davidescu și V. Davidescu, 1981, citați de [NUME_REDACTAT], 2008)

În definirea stării de fertilitate a solului, materia organică din sol este reprezentată de un complex de substanțe cu un rol extrem de important prin funcțiile sale biologice și fizico-chimice. Această fracțiune provine prin acumularea în timp, de resturi vegetale și animale, aflate în diferite stadii de descompunere sau dispersie coloidală. ([NUME_REDACTAT], 2008 – Agrochimie).

Sub influența fertilizării, conținutul de humus din sol scade ușor, ajungând de la valoarea inițială de 2,8% la 2,5% .

În constituția rocilor de sedimentare din scoarța terestră, intră azotul în cantitate de circa 0,2%. În stratul de sol 0-20 cm, azotul este prezent în cantități ce variază între 0,09-0,34% și între 0,01-0,20% în stratul de sol 20-40 cm.

Aceste cantități reprezintă o rezervă medie de 2-9 t/ha în stratul arabil, dar azotul potențial accesibil plantelor reprezintă numai 25-50 kg/ha, cantitate insuficientă pentru realizarea unor producții mari.

În solurile cultivate, cantitățile de azot variză foarte mult, în funcție de tehnologiile aplicate, irigarea reprezentând factorul esențial al variației azotului ( [NUME_REDACTAT], 2008 – Agrochimie).

5.2 Caracterizarea stării de aprovizionare cu azot (N ) și fosfor (P)

În urma aprovizionării cu azot plantele devin sensibile la boli (mucegai, rugini), și dăunători, ca urmare a acumulării în țesuturi a unor aminoacizi liberi. Potasiul are o importanță deosebită în viața plantelor.

Nutriția excesivă reduce și rezistența la ger și paraziți, infliențează și colorația fructelor, precum și capacitatea de păstrare a acestora.

Rolul azotului este complex. El contribuie la procesele de creștere, intră în alcătuirea aminoacizilor, acizilor nucleici, pigmenților clorofilieni, al unor vitamine (B1, B2, B6, B12, PP), enzime.

O cantitate exagerată de azot duce la o creștere în exces a părților vegetative, influențând negativ fructificarea..

Deficiența azotului duce la micșorarea formării substanțelor protidice, la oprirea creșterii, florile avortează.

În tabelul cu nr. 5.2 se prezintă caracterizarea stării de aprovizionare cu azot.

Tabel nr.5.2

Caracterizarea stării de aprovizionare cu azot

(după D. Davidescu și V. Davidescu, 1981, citați de [NUME_REDACTAT], 2008)

Conform tabelului, amoniul schimbabil se află în cantități foarte mici, sub 10 ppm și constituie forma de azot imediat accesibilă plantelor.

Amoniul neschimbabil este mai mare , 3-8% din azotul total. Echilibrul se realizeză atunci când ionul de NH4 are o concentrație ce nu depășește 1/4 din suma ionilor NO3 și NH4.

Tabel nr. 5.3

Caracterizarea stării de aprovizionare cu fosfor

(după D. Davidescu și V. Davidescu, 1981, citați de [NUME_REDACTAT], 2008)

Conform tabelului 5.4 se observă că în parcela în care nu s-a efectuat fertilizare minerală sau organică, conținutul de fosfor potențial asimilabil (AL ppm) prezintă o valoare de 32, fiind scăzt-

Sortimentul de îngrășământ folosit a sporit starea de aprovizionare a solului cu fosfor ajungând la valorile 40 ppm .

Tabel nr. 5 .4

Starea de aprovizionare cu fosfor înainte și după fertilizare

Figura 5.1 Reprezentare grafică a stării de aprovizionare cu fosfor înainte

și după fertilizare

5.3 Caracterizarea stării de aprovizionare cu potasiu (K )

În ceea ce privește starea de aprovizionare cu potasiu, acesta se găsește în cantități relative mari în scoarța terestră, comparative cu elementele de nutriție. Aprozimativ 2,3% din masa litosferei revine potasiului, ocupând locul 8 după elementele O ( oxogen), Al (aluminiu), Fe (fer) , Ca (calciu) , Mg (magneziu) și Na (azot) care intră în constituția acesteia.

În general solurile argiloase sunt bogate în potasiu (4g / 100 g sol). Solurile cu textură nisipoasă sau nisipo-lutoasă, cele bogate în materie organic (turboase) sunt caracterizate prin niveluri extrem de scăzute de K (0,03-0,05% K).

Sub aspect genetic, solurile mai evoluate care au suportat procese profunde de alterare a argilei, conțin în general puțin potasiu ([NUME_REDACTAT], 2008 – Agrochimie).

Tabel nr. 5.5

Caracterizarea solurilor după conținutul de potasiu

(după D. Davidescu și V. Davidescu, 1981, citați de [NUME_REDACTAT], 2008)

Tabel nr. 5.6

Starea de aprovizionare a solului cu potasiu

Figura 5.2 Reprezentarea grafică a stării de aprovizionare a solului cu potasiu

Conform tabelelor de mai sus rezultă faptul că , conținutul solului în potasiu asibilabil în extract cu acetat lactat de amoniu este de 165 ppm. La acest conținut de potasiu și textură luto-argiloasă, solul are o stare de aprovizionare mijlocie, aproape de starea normală.

După fertilizarea cu îngrșământul complex , se observă o îmbunătățire a stării de aprovizionare a solului cu potasiu, ajungând de la starea mijlocie, la starea normal de aprovizionare cu acest elemnent. Sortimentul de îngrășământ 16-20-0 a adus un aport d 180 ppm (tabelul 5.4 și tabelul 5.5 ).

5.4 Caracterizarea conținutului în humus a solurilor

Privind în trecut ,se spune că Aristotel a fost printre puținii cercetători ai lumii care au încercat să dea o definiție humusului, lănsând înca din acele vremuri o teorie a acestuia de nutriție: Plantele mor și din resturile lor se formează humusul, care hrăneste plantele viitoare.

Se apreciază definiția lui Aristotel una parțială adevarată, dar nu și suficientă, întrucat pe langă substanțele organice nevii ale solului (precum resturi de plante, frunze, ace de conifere, rădacini, cadavre de animale, insecte și microorganisme etc.), humusul mai este caracterizat și de substanțele huminice, acizii.

Humusul este considerat cel mai important element al solului, deoarece el dă sănătate solului, iar plantelor le asigură o hrană de calitate deosebită, care le crește rezistența la boli și dăunători (HUMUS- VIAȚĂ).

Acesta este considerat ca fiind materia organică, bine descompusă, de culoare închisă, care se găsește în sol la o adâncime de pâna la 30 cm.

Cei mai mulți grădinari cunosc faptul că humusul din solurile agricole nu este un dar al solului , un dar al naturii de deasupra solului , ci un dar al omului, al muncii acestuia.

Conținutul în humus se poate aprecia vizual sau se poate determina exact prin analize chimice de laborator.

Aprecierea conținutului în humus se realizează în funcție de culoarea solului. Se recoltează probe de sol, cu cazmaua, de la 0 la 20 cm adâncime, pentru plantele ierboase, și de la 0 la 40 cm în cazul plantelor lemnoase. Probele se întind pe o foaie de hârtie albă, apreciindu-se conținutul în humus astfel:

Conținut sărac în Humus (sub 2%) – Sol de culoare cenușiu-deschis pâna la gălbui-murdar;

Conținut moderat în humus (2-5%) – Sol de culoare brun-cenușie pâna la brun;

Conținut bogat în humus (5-7%) – Sol de culoare cenușiu-negricioasă până la brun-închis;

Conținut foarte bogat în humus (peste 7%) – Sol de culoare brun-negricioasă până la negru.

Compoziția solului în humus

Creșterea conținutului în humus a solului se realizează prin:

evitarea, pe cât posibil, a folosirii îngrașămintelor chimice;

introducerea în asolament a plantelor leguminoase;

îngrășarea solului cu îngrășăminte verzi;

lucrarea protectivă și mulcirea solului;

corectarea reacției solului;

modificarea structurii și îmbunătățirea texturii solului;

creșterea activității biologice a solului;

încorporarea anuală, la lucrarea de toamnă a soului, a 4 kg turbă uscată (sau 10 kg turbă umeda) sau 6 kg compost semifermentat sau 8 kg gunoi semifermentat la metrul pătrat.

Humusul prezintă însușiri fizico-chimice ,care la rândul lor determină însușirile solului.

Tipuri de humus: mullul, moderul, morrul și turba, cu folosința diversă în funcție de caracteristicile fiecăruia.

5.5 Caracterizarea stării de asigurare cu azot , fosfor și potasiu din materialul vegetal

Cu ajutorul datelor privind conținutul în substanțe nutritive, rezultate din analiza frunzelor, se obțin valori ale concentrațiilor acestora privind starea actuală a nutriției.

Din experimentările făcute s-a stabilit că începutul perioadei de înflorire reprezintă perioada de relativă stabilitate compoziției chimice,fenofază care este foarte convenabilă,deoarece este ușor de identificat.

Organele sau țesuturile vegetale care se recoltează , diferă în raport cu fazele de creștere și de dezvoltare a plantelor.

Astfel în fazele tinere de creștere când planta nu prezintă organe diferențiate morfologic, se recoltează pentru analiză întreaga parte aeriană a plantei.

În fazele mai avansate de creștere și dezvoltare se recoltează anumite organe, îndeosebi frunzele ajunse recent la stadiul de maturitate.Prelevalea probelor de material vegetal se face pe unități analitice ( Volf, M –Agrochimie, 2008) .

În tabelul 5.7 sunt prezentate limitele de variații cu privire la conținutul frunzelor de porumb în azot, fosfor și potasiu.

Tabelul nr.5.7

Limite de variații privind conținutul frunzelor de porumb în azot, fosfor și potasiu

În continuarea acestui subcapitol se va prezinta starea de asigurare a porumbului cu macronutrienți.

Tabelul nr. 5.8

Starea de asigurare a porumbului cu macronutrienți

Figura 5.3 Reprezentarea grafică a stării de aprovizionare a porumbului cu macronutrienți

Comparativ cu azotul și fosforul analizat din plantă, potasiul se găseste în cantitate optimă pentru o nutriție normală, cu valoarea de 1,91% din substanța uscată la proba martor.

În urma probelor analizate ce provin din parcelele fertilizate cu îngrășămintul complex 16-20-0 a rezultat ca fosforul se gasește în cantități mai mari față de azot și potasiu, dar în următorii ani se va stabiliza, ajungând la starea de normalitate.

5.6 Producții obținute

Sub aspect economic, producția marfă se definește ca fiind totalitatea produselor care se valorifică în afara unităților producătoare.

Aceasta îndeplinește mai multe funcții dintre care o semnificație deosebită o au asigurarea populației cu mijloace de subzistență, participarea extinderea și dezvoltarea relațiilor economice dintre localități, regiuni și țări, și asigurarea rezervei naționale de produse strategice pentru condiții deosebite. (D. Bodescu și G. Ștefan, 2012).

În cadrul fermei didactice Ezăreni s-a obținut o producție de porumb în anul 2013 de 4460 kg/ha. Producția de porumb din anul respectiv este reprezentată în tabelul 5.9.

Tabel nr. 5.9

Producția de porumb kg/ha

Figura 5.3 Reprezentarea grafică privind producția de porumb kg/ha

Din tabelul 5.9 rezultă faptul că îngrășământul complex 16-20-0 , a adus un spor de producție de 1,210 t, comparativ cu producția de pe parcela nefertilizată.

Producția de porumb a înregistrat creșteri în anul 2013, comparativ cu 2012. În anul 2012 în cadrul fermei nu s-au înregistrat producții, datorită condițiilor climatice nefavorabile.

În 2013, Romania s-a situat pe primul loc în [NUME_REDACTAT] în ceea ce privește suprafața cultivată cu porumb. În ceea privește producția, aceasta a ocupat poziția a doua după Franța, din cauza unui randament net inferior.

[NUME_REDACTAT] Național de Statistică (INS), suprafața cultivată cu porumb boabe în anul 2013 reprezinta 47,1% din suprafața cultivată cu cereale pentru boabe, iar cea cultivată cu grâu 39,0%.

Producția de cereale pentru boabe a crescut cu 63,9% față de anul precedent, datorită creșterii randamentelor la hectar (producția medie la hectar), astfel: porumb boabe (de 2 ori), orz și orzoaică (cu 39,8%), grâu (cu 31,2%), ovăz (cu 16,6%).
Informațiile prezentate sunt rezultate din cercetarea statistică "Producția vegetală la principalele culturi", realizată de INS, în conformitate cu [NUME_REDACTAT] European și al Consiliului nr. 543/ 2009 privind producția vegetală.

CONCLUZII

În urma datelor obținute din analizele agrochimice ale solului efectuate asupra culturii porumbului , s-a făcut o legătură între gradul de aprovizionare al solului și al plantei cu elementele nutritive.

În urma efectuărilor făcute asupra evoluției stării de fertilitate a solului sub influența fertilizării culturii de porumb cu îngrășământul complex 16-20-0 și asupra producției cantitative și calitative, în condițiile agro-eco-pedologice au rezultat următoarele concluzii:

producția de porumb a înregistrat creșteri în anul 2013, comparativ cu 2012;

sporul de producție boabe la 1 kg îngrășământ este variabil, în funcție de tipul de sol, condițiile climatice și hibridul cultivat;

materia organică din sol este reprezentată de un complex de substanțe cu un rol extreme de important prin funcțiile sale biologice și fizico-chimice în definirea stării de fertilitate a solului, reprezentând suportul energetic pentru flora microbiană a solului;

pH-ul solului nu prezintă modificări semnificative, încadrându-se în intervalul 6,7 și 7,0 ;

conținutul solului în humus a scăzut nesemnificativ, de la valoarea de 2,7% la 2,5% ;

cantitatea de azot nitric și amoniacal din sol a fost îmbunătățită, crescând de la valoarea de 40 ppm, la 53 ppm, starea aprovizionării solului fiind mijlocie;

cantitatea de fosfor potențial asimilabil din sol a fost îmbunătățită de la starea scăzută de aprovizionare a solului la starea de aprovizionare mijlocie;

potasiul se găseste în cantitate optimă pentru o nutriție normală, cu valoarea de 1,91% din substanța uscată la proba martor;

solurile mai evoluate din punct de vedere genetic, care au suferit procese profunde de alterare a argilei, conțin în general puțin potasiu;

stabilirea dozelor de îngrașăminte optime economice se face în corelație cu starea de asigurare a solurilor cu elemente nutritive în forme accesibile;

conform probelor analizate ce provin din parcelele fertilizate cu îngrășămintul complex 16-20-0 arată că fosforul este puțin în exces, dar în următorii ani se va stabiliza, ajungând la starea de normalitate.

ANEXA 1 – Certificat de calitate al îngrășământului complex de tipul 16-20-0