Stadiul Actual al Dezvoltarii Armelor Si Munitiilor Neletale

CAPITOLUL 1

STADIUL ACTUAL AL DEZVOLTĂRII ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR NELETALE

Arme neletale, arme mai puțin letale, arme mai puțin decât letale, arme non-letale, arme de conformitate sau arme ce induc durere, sunt câteva din numele date armelor ce au ca baza proiectării acestora principiul de imobilizare temporară a țintei și nu de rănire sau omorâre, ca în cazul armamentului convențional.

Dezvoltarea armelor neletale a cunoscut un avânt în ultimele cateva decenii datorită numărului mare de coflicte, în urma cărora au rezultat victime accidentale, indiferent de încercarea forțelor militare de a reduce numărul acestor victime.

Arme neletale sunt utilizate în situații de conflict pentru a limita escaladarea acestuia, utilizarea acestui tip de armamanet este utilă în zone unde nu este permisă sau nu este de dorit utilizarea armamentului convențional sau nu se doresc victime. Astfel, sub diferitele forme acest tip de armamanet, cinetic, chimic sau electromagnetic, dă posibilitatea de a răspunde acolo unde nu se poate interveni cu armament convențional nefiind proporțional cu amenințarea.

În afara acțiunilor militare, forțele armate au misiuni de pază, protecție, luptă împotriva crimei organizate, limitarea violenței religioase, a manifestanților, dar și contra violenței domestice. Pentru toate aceste misiuni este nevoie de arme, muniții și sisteme neletale.

Scurt istoric

Încă din anii 60’ pe lângă „armele neletale iritante” în scopul combaterii mulțimilor mai erau folosite tunurile cu apă. Suplimentar, au început să fie găsite alternative la gloanțe sub forma de proiectile de impact.

Primele exemple au fost gloanțele din lemn cilindrice, cu o lungime de aproximativ 25 mm, experimentate împotriva demonstranților din Hong Kong în 1958. Aceste proiectile erau trase în caldarâm și prin ricoșet deviau apoi spre picioare, deoarece tragerile directe către victime le puteau produce vătămări grave sau chiar moartea. În pofida utilizării acestei tehnici gloanțele puteau să aibă consecințe imprevizibile deoarece ricoșetul de pe sol nu avea întotdeauna traiectoria predictibilă. Denumite cartușe baston deoarece erau folosite ca și bastoanele din lemn numai că la distanțe mari, ele nu au fost luate în considerare pentru a fi folosite de englezi în Irlanda de Nord. În locul gloanțelor din lemn au fost utilizate proiectile mult mai lungi.

Proiectilul model L2A2 a fost realizat din cauciuc dur cu o lungime de 15 cm, diametru de 3,5 cm, o masă de 140 g și dezvoltat de Ministerul Apărării al Regatului Unit al Marii Britanii în nouă luni de cercetare pentru a fi utilizat de armata engleză în Irlanda de Nord. El era rezultatul cererii militarilor pentru a acționa în conflictele sociale și a furniza o armă a cărei rază de acțiune să fie superioară distanței de acțiune a protestatarilor care aruncau cu pietre. Acest proiectil s-a dovedit a fi extrem de imprecis și provoca la tragerea directă vătămări corporale grave și chiar decesul victimelor lovite dacă distanțele de tragere erau mai mici de 30 m. De la dezvoltarea sa inițială, până în 1974 au fost folosite în Irlanda de Nord aproximativ 55.000 exemplare.

O variantă mai ușoară de proiectil cu straturi exterioare din PVC, denumit glonț plastic model LR L3A1 a fost dezvoltat în 1972 și utilizat pentru prima dată în 1973. Inițial a fost prezentat ca un glonț din cauciuc cu distanțe de utilizare mult mai mari, fiind destinat pentru tragerea directă. El s-a dovedit a fi mult mai periculos decât predecesorul său.

În SUA primele proiectile cu destinație neletală au apărut în sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970. O variantă presupunea un proiectil din lemn cu calibrul de 37 mm, utilizat prima dată în protestatarii de Berkley California în 1969.

O altă variantă utiliza un proiectil sub formă de săculeț ce consta dintr-o căptușeală din bumbac densă plină cu alice din plumb. O altă variantă era un cartuș de vânătoare de 12 umplut cu alice din plastic.

Alte proiectile ce erau similare cu mingile de glonț sau proiectile din cauciuc umplute cu lichide au fost ulterior dezvoltate.

Armate SUA a dezvoltat un nou tip de proiectil denumit „grenadă inelară (Ring Airfoil Grenade – RAG). Cercetările inițiale au dus la apariția unei grenade explozive cu fragmentație a cărei traiectorie întinsă aducea bătăi de până la 1000 m. Dificultățile întâlnite pentru acest tip de muniție au condus la aplicarea conceptului la o muniție neletală. Proiectilul model XM 742 a fost o variantă ușoară a proiectilelor inelare, adăugând o încărcătură din CS cu proprietăți iritante după impact, varianta XM 743 fiind constituită doar din cauciuc. Inelele erau lansate dintr-un dispozitiv atașat la gura țevii armei de asalt M16, fiind clasificată în anii 1978. Au fost produse aproximativ 500.000 bucăți dar nu au fost folosite până în 1995 când au fost declarate ieșite din uz.

Variantele ușoare de grenade inel nu au intrat în producție datorită lipsei de informații sau îngrijorărilor referitoare la efectul acestor proiectile asupra corpului uman.

Clasificarea armelor, munițiilor și sistemelor neletale

Clasificarea sistemelor neletale se poate face în funcție de mai multe criterii, dintre care cele mai importante sunt:

– în funcție tipul de țintă:

împotriva persoanelor sau țintelor vii ( utilizate pentru controlul mulțimii în diferite situații sau pentru a imobiliza);

împotriva mijloacelor (dezafectarea de echipament/mijloace, interzicerea unei zone autovehiculelor, vaselor sau aeronavelor );

– în funcție mijloacele utilizate pentru a afecta ținta:

mecanice ( bariere, plase și dispozitive de interzicere a accesului autovehiculelor);

cinetice ( proiectile propulsate de pulberi sau explozivi pentru furnizarea de impact cu viteză și energie neletală);

chimice ( reactanți, spume, produse farmaceutice);

electrice și electromagnetice ( electrice, radio-frecvență, microunde, radiații infraroșii, radiații vizibile și ultraviolet);

acustice ( infrasunete, audibile, ultrasunete);

auxiliare ( marcatori, casete neletale).

O clasificare mai detaliată a categoriilor și ramurilor sistemelor neletale este prezentată în tabelul 1.1.

Tabelul 1.1 Clasificarea armelor neletale

1.3 Sistemele și tehnologiile neletale

Sistemele și tehnologiile neletale implementate sau în curs de dezvoltare pe plan internaționale sunt prezentate pe scurt în continuare.

1.3.1 Unde milimetrice de radiație electro-magnetică (ADS)

Pentru acest tip de tehnologie este reprezentativ sistemul ,, Active Denial System” (ADS) dezvoltat de armata S.U.A.. Acest sistem a fost conceput pentru interzicerea accesului în anumite zone de interes, de asigurare a securității unui perimetru sau pentru controlul unei mulțimi.

Fig.1.1 Sistemul Active Denial montat Humvee

Acest sistem acționează asupra suprafețelor țintelor încălzindu-le, în cazul oamenilor, pielea, prin intermediul unui fascicol de mare putere cu o lungime de undă de 3.2 mm, ce afectează doar straturile superioare ale pielii. În urma testelor a rezultat că o expunere mai îndelungată duce la arsuri de gradul I, gradul II și chiar există posibilitatea ca pe termen lung ținta să poată dezvolta cancer.

Dezavantajele acestui sistem sunt reprezentate de ineficiența sistemului în cazul condițiilor meteorologice nefavorabile (ploaie, ninsoare, ceață), cazul în care ținta este echipată cu costum de protecție, eficacitatea sistemului asupra țintei scade, acesta având efect maxim doar asupra pielii și nu în ultimul rând utilitatea tactică a sistemului este limitată atunci când ținta se află într-o mulțime de civili.

1.3.2 Laseri chimici pe bază de iod – oxigen (COIL)

Tehnologia COIL a fost dezvoltată în 1977 de aviația Statelor Unite ale Americii cu scopuri militare deși propietățiile acestei tehnologii o face foarte folositoare și în mediul industrial în domeniul prelucrării metalelor și forajelor.

În cadru militar sistemul oferă contribuții unice sistemelor neletale împotriva mijloacelor sau echipamentelor și de interzicere a unei arii, furnizând capabilitatea de a lovi ținte cu o precizie foarte mare, având totodată posibilitatea de a controla efectele la țintă astfel minimalizându-se victimele colaterale.

Pe baza acestei tehnologii a fost dezvoltat sistemul ,,Advanced Tactical Laser” (ATL). Sistemul este format dintr-un laser de mare putere, montat pe o aeronavă de tip Boeing C-130 Hercules și are ca scop neutralizarea țintelor terestre din mediul urban sau din zone unde este important reducerea numărului victimelor colaterale.

Fig. 1.2 Sistemul ATL montat pe aeronava Boeing C-130 Hercules

Tot pe baza acestei tehnologii a fost dezvoltat și sistemul ,, Airborne Laser” (ABL), ce este format dintr-un laser de mare putere montat pe o aeronavă de tip Boeing 747 – 400F modificată. Acest sistem a fost dezvoltat pentru apararea împotriva rachetelor balistice în stadiul incipient, ulterior s-a înclus în plaja țintelor și distrugerea țintelor aeriene. În urma testelor efectuate atat pe ținte aeriene în 2007 cât și pe rachete în 2010, sistemul și-a dovedit eficacitatea dar datorită costurilor foarte mari s-a decis stoparea programului nefiind considerat rentabil.

Fig.1.3 Sistemul ABLmontat pe aeronava Boieng 747 – 400F

1.3.3 Sistemul de negare a mobilității  ,,Mobility Denial System” (MDS)

Tehnologia ce stă la baza acestui sistem anti-tracțiune sunt substanțele alunecoase ce au capacitatea de a împiedica libera circulație a vehiculelor sau a persoanelor. Acestă capacitate este destul de utilă în numeroase situații operaționale. Deși și-a demonstrat utilitatea cu succes, mai sunt necesare îmbunătățiri ale acestor materiale. În discuție, la viitoarele îmbunătățiri ce vor fi aduse acestor materiale, s-a pus problema persistenței și concentrației în mediul operațional, aceste substanțe fiind ușor de integrat într-un numar mare de sisteme și platforme și putând fi operaționalizate într-un termen scurt.

Reprezentativ pentru această tehnologie este sistemul de negare a mobilității MDS, dezvoltat de Institutul de Cercetare  Southwest. Acest sistem are la bază un gel extrem de alunescos și lipicios ce inhibă mișcarea autovehiculelor și persoanelor pe suprafețele tratate pe o perioadă între 6 și 12 ore, împiedicând astfel persoane sau autovehicule să se deplaseze către anumite zone restricționate.

În momentul actual sunt disponibile două astfel de sisteme de dispersie a substanței, unul portabil ce cântărește aproximativ 25 de kilograme având substanță pentru acoperirea unei suprafețe de 600 și unul ce poate fi dispus pe autovehicule având substanță pentru acoperirea unei suprafețe de 30000 .

Fig. 1.4 Substanța de bază a sistemului MDS

Fig.1.5 Sistemul MDS

Sistemul acustic ,,Enhanced Underwater Loudhailer ”

Sistemele neletale ce utilizează principiul acustic au la bază transmiterea energiei prin intermediul undelor sonore și presiunii aerului către urechea persoanelor. În funcție de frecvența sau lungimea de undă a perturbațiilor sonore generate de sistemele neletale sunt provocate persoanelor efecte ca: durere, pierderea temporară a auzului și degradarea țesuturilor specifice urechii interne.

Sistemul „Enhanced Underwater Loudhailer (eLOUD©)” este un sistem utilizat pentru incapacitarea temporară a scafandrilor sau de a interzice activitățile subacvatice neutorizate și are la bază generarea de unde acustice subacvatice.

Produsul eLOUD© este ușor de operat, cuprinde o unitate de control și comandă și traductoare montate la un cablu de aproximativ 23 m. Semnalele acustice pot fi transmise timp de 2 ore la distanța de maximum 457 m și o adâncime de 40 m.

1.3.5 Sistemul X26 TASER

Funcționarea unei arme electrice se bazează pe trasmiterea unui șoc de natură electrică care să provoace un anumit grad de durere în vederea incapacitării unei ținte.

Încă din perioada anilor ’70 în SUA au fost publicate două studii majore privind armele neletale electrice ce au subliniat avantajele acestor arme față de sistemele cinetice sau chimice.

Dintre toate dispozitivele brevetate din această categorie cea mai reprezentativă este Taser, dezvoltată de John Cover în 1974, numele dispozitivului fiind acronimul ,, Thomas A Swift’s Electrical Rifle”.

Dispozitivul Taser este descris în brevetul original ca fiind ,, o armă pentru intimidare și control ce presupune existența unui proiectil ce produce conectarea cu un cablu fin conductor electric la un lansator ce conține sursa electrică. Acest proiectil este destinat să fie utilizat să intre în contact cu o țintă vie fără să creeze vătămare corporală și să furnizeze o încărcătură electrică suficientă pentru a imobiliza”.

Primul model s-a numit TF-1 și avea o putere de 5-7 wați.

Modelul X26 TASER® utilizează azotul pentru propulsia cele două probe la o distanță de aproximativ 10 m.

Sistemul cu transfer de energie cinetică ,,FN-303”

Sistemul FN-303® este compus dintr-un lansator cu aer comprimat prevăzut să tragă proiectile neletale de cal. 17,3 mm. Acest sistem dispune de mai multe tipuri de proiectile: de antrenament pe bază de polietilen glicol, de marcare pe bază de vopsea. Sistemul FN 303® are o rază de precizie 50 m.

1.4 caracteristicile armelor, munițiilor și sistemelor neletale cinetice

1.4.1 Generalități privind sistemele neletale cinetice

Armele neletale cu energie trasmitere de energie cinetică (KINETIC NON LETHAL WEAPONS – KENLW ) au ca destinație incapacitare a țintei prin inducerea de durere. Acest tip de arme este utilizat atât pentru pentru controlul punctual, adică o singură țintă, cât și pentru controlul zonal, atunci când ținta este multiplă. Acest tip de arme cu trasmitere de energie cinetică este folosit de mai mulți ani, fiind utilizat în special de forțele de ordine pentru controlul mulțimilor.

Din cadrul acestui tip de arme cele mai utilizate sunt armele cu aer comprimat. În cadrul acestor sisteme de armament cea mai importantă parte o are muniția folosită, astfel materialele utilizate pentru fabricarea muniției sunt destul de variate, de la spumă, plastic, cauciuc, lemn, nisip până la oțel și plumb. În cazul proiectilelor din plumb sau oțel, acestea sunt lansate în mai multe bucăți, într-un înveliș textil pentru a evita penetrarea și vătămarea gravă a țintei, acestea sunt numite în mod uzual ,,beanbags”.

Duritatea materialului utilizat pentru fabricarea muniției sau impactorului are o importanță deosebită asupra eficienței sale asupra țintei. Duritatea variază de la 55 la 90 pe scala A a durometrului. Pe baza acestui criteriu unele proiectile sunt realizate din două tipuri de materiale, baza este realizată din materiale plastice, care asigură masă și stabilitate balistică, în timp ce vârful impactorului este realizat din spumă, pentru a atenua impactul cu ținta. Un astfel de proiectil este cel de 40 mm, NL Point Fire Sponge Grenade, M1006 fabricat de USARL.

Fig.1.10 Proiectilul NL Point Fire Sponge Grenade M1006

Forma proiectilului este de asemenea foarte importantă, la fel ca la muniția reală, doarece nu influează doar balistica exterioară și precizia proiectilului,ci și capacitatea de a produce răni grav ținta la momentul impactului. Cele mai utilizate forme sunt cele clasice, cilindrică și sferică. Pe langă formă și la aceste proiectile neletale, deși într-un număr mult mai restrans decat muniția reală, masa și lungimea variază foarte mult, în funcție de destinația pentru care au fost proiectate.

Cele mai importante aspecte la acest tip de muniție de care trebuie țintut cont sunt: precizia și distanța la țintă și efectul produs la impactul cu ținta.

1.4.1.1 Precizia și distanța la țintă

Precizia și distanța până la țintă a armelor neletale cu transfer de energie cinetică este dată de viteza inițială a proiectilului, forma, masa și mecanismul de stabilizare. Cele mai precise dintre aceste sisteme cu transfer de energie cinetică sunt cele utilizate pentru controlul țintelor punctuale.

În urma unui studiu realizat în SUA, s-a stabilit o gamă de viteze inițiale pentru proiectile astfel încat să-și îndeplinească scopul și în același timp să nu vătămeze grav ținta. Gama de viteze inițiale a proiectilelor este cuprinsă între 60 și 320 m/s.

În ceea ce privește distanța de acțiune a muniției, aceasta este dată în mod normal de fabricant. Distanța de acțiune a muniției este influențată de viteza inițială a proiectilului, forma și caracteristicile aerodinamice și dispersia sa. De cele mai multe ori zona de eficacitate indicată de producător este mai mare decât cea măsurată. De asemenea bătaia proiectilelor este mult mai mare decât distanța de eficacitate.

În momentul de față nu există încă nici un test standard, o metodă sau o definiție pentru distanța de eficacitate. O altă problemă la acest tip de muniție este lipsa unei specificații privind măsurarea potențialului de letalitate sau rănire gravă, lucru deosebit de important. Totuși producători furnizează utilizatorului o raza minimă de tragere pentru a limita apariția de accidente letale. Această rază se învârte în jurul valorii 10 m, dar poate varia de la 3 la 20 m. Limita razei superioare de eficacitate este zona unde traiectoria proiectilul devine imprecisă sau proiectilul nu mai are suficientă energie pentru a genera efectul dorit la țintă. Raza maximă a unui sistem cu transfer de energie cinetică este în jur de 100 m, dar poate varia în funcție de impactor.

1.4.1.2 Efectul asupra țintei

Efectele asupra țintei pot fi numeroase, deși efectul generic al acestui tip de sistem este de a genera țintei dureri ca urmare a impactului. Nivelul de durere precum și nivelul de incapacitarea a victimei, depind de condițiile în care are loc impactul, de impactor dar și de caracteristicile țintei precum stare de sănătate, vârstă, locul de impact dar și impactul psihologic al sistemului asupra țintei. O mare problemă o reprezintă faptul că nu pot asimilate cunoștințele privind efectele impactului cu corpul uman.

Spre exemplu în industria auto, impacturile la care este supus corpul uman sunt pe suprafețe mari ale corpului și durate mult mai mari decât cele specifice armelor neletale.

Date se mai pot totuși folosi din cercetările militare asupra rănilor și cauzelor de deces, dar aceste evaluări sunt grosiere iar în acest fenomen intervin multe variabile.

Dintre variabilele de care trebuie ținut cont atunci când se analizează raspunsul unei ținte privind impactul cu o muniție neletală sunt:

forma proiectilului, în funcție de poziția la impact a proiectilului acesta poate penetra ținta;

viteza de impact și masa, vor influența intensitatea rezultatului impactului;

locul impactului, răspunsul țintei va depinde de diferitele structuri anatomice care sunt solicitate, impact în abdomen poate produce hemoragii și uneori acestea putând ajumge la letalitate, impact în zona capului rezultând de la simple contuzii, fracturarea craniului, afectarea creierului cu pierderea cunoștinței, fracturi faciale, orbirea permanentă sau chiar comoție cerebrală, în general capul, gâtul și toracele sunt zonele unde probabilitatea de a genera răni grave este mult mai mare;

răspunsul psihologic, diferă de la persoană la persoană în funcție de temperamentul acesteia.

Ca urmare a unei evaluări a posibilelor vătămări în dezvoltarea munițiilor neletale trebuie ținut cont de posibilitatea penetrării țintei, deoarece au fost raportate cazuri când proiectile de cauciuc sau tip săculeț au penetrat ținta.

Cea mai dificilă parte în evaluarea impactului este din punct de vedere psihologic al țintelor. Starea de sănătate și vârsta țintelor influențează răspunsul acestora cu privire la impact. Protejarea posibilelor victime, cum sunt în cazul demonstrațiilor victimele colaterale sau vătămarea mai gravă influențează foarte mult răspunsul.

La noi în țară, după 1989 primele arme neletele ce au fost introduse în serviciu pentru forțele de ordine au fost bastoane de cauciuc, ulterior sau introdus pentru armele de calibru 12 mm și muniție cu bile de cauciuc. Până în momentul de față nu au fost raportate cazuri la noi în țara de accidente soldate cu moartea în urma folosirii armelor neletale.

Acest domeniu al armelor neletale cu efect cinetic este încă în devoltare, dar problematica pe care ar trebui avută în vedere la viitoarele îmbunătățiri ar trebui sa aibe în vedere următoarele:

O mai bună evaluare a letalității și potențialelor vătămări corporale produse de munițiile cinetice, datorită multitudinii de factori ce influențează posibilitatea apariției vătămarii grave și chiar a letalității, aceasta reprezentând o problemă importantă ce denotă dacă într-adevăr acest tip de muniție își îndeplinește rolul fundamental;

Evaluarea eficienței acestui tip de muniție, elaborarea unor metodologii de evaluare a incapacitării sau a limitelor incapacitării, deoarece la momentul actual fiecare producător și-a evaluat muniția conform unor teste proprii, astfel este necesar introducerea unor standardizări în acest domeniu.

Rezolvarea problemei letalității la tragerile la distanțe mici, acest lucru reducându-se la dezvoltarea unor noi tipuri de sisteme de armament mult mai sigure.

1.4.3 Stadiul actual de dezvoltare al armelor și munițiilor cinetice neletale

1.4.1 Franța

În Franța au fost depuse eforturi considerabile pentru a înțelege efectele impactului proiectilelor asupra capului și toracelui, precum și a traumelor ce pot apărea. Utilizându-se modele numerice – biologice au fost aduse noi cunoștințe în domeniul acestor fenomene.

Majoritatea lucrărilor au fost realizate la ETBS dar și la ISL. Lucrările au fost conduse de către Serviciul Medical al armatei, structură din DGA.

Cunoașterea și aprofundarea interacțiunii corp – proiectil cinetic au condus la dezvoltarea de tehnologii KENLW.

De mai mulți ani Franța lucrează la modele biologice care să monitorizeze vătămările provocate de impactori. Recent în 2003 specialiștii francezi au evaluat reacția modelului biologic la acțiunea unui proiectil și lovituri „flash-ball”.

Există la această dată un proiect destinat a dezvolta și a testa mai multe arme cinetice neletale – KENLW.

1.4.3.2. Regatul Unit al Marii Britanii

În ultimii ani UK desfășoară cercetări pentru rezolvarea problemei traumelor toracice. Primele lucrări au fost consacrate testelor cu modele biologice. Investigațiile au presupus utilizarea KENLW (lovitura cu baton de 140 g).

Preocupările actuale se realizează pentru a pune la punct modele biologice capabile să monitorizeze reacțiile fiziologice ale modelului sub impactul proiectilelor și observarea vătămărilor permanente. Tehnici și proceduri specializate sunt pe cale să fie dezvoltate și implementate pentru evaluarea răspunsului fizic și fiziologic al modelului. Un astfel de program de dezvoltare a KENLW ce utilizează un model biologic se află în derulare la DSTL Porton Down.

1.4.3.3 Statele Unite ale Americii

SUA desfășoară un program amplu de dezvoltare a armelor și sistemelor neletale în general și celor cu transfer de energine cinetică în particular. A fost înființat Directoratul Armelor Neletale – JNLWD (Joint Non-Lethal Weapons Directorate), în Quantico, care conduce programul de dezvoltare al armelor neletale.

ARDEC a fost desemnat ca centrul de cercetări responsabil să conducă programele de cercetare – dezvoltare americane în Picatinny Arsenal, NJ. Armata SUA este dotată în mod curent cu o capacitate operațională de arme și sisteme neletale, ceea ce include atât controlul punctual al persoanelor, dar și controlul sau incapacitarea grupurilor de persoane.

În domeniul efectelor asupra persoanelor, cercetările se desfășoară în centrul de excelență HECOE (Human Effects Center of Excellence), din Brooks AFB, Texas. Acest centru este specializat în evaluarea efectelor asupra unor ținte eficacitatea KENLW și riscurile la sănătatea persoanelor. Centrul este implicat în testarea și evaluarea opțiunilor luate de diverși proiectanți și producători de arme neletale și de muniții propuse pentru omologare.

În ultimii ani au fost desfășurate eforturi considerabile pentru a evalua efectul fizic și fiziologic al impacturilor dintre proiectile și corpurile umane. Universitatea Virginia responsabilă cu studiul siguranței autovehiculelor a fost sponsorizat de centrul Natick Soldier Center pentru a realiza testele de impact cu capul și mai recent studiile de impact cu toracele prin intermediul configurațiilor biologice.

1.5 Concluzii

Prin acest capitol se dorește punerea în evidență a aspectelor fundamentale ale domeniului, inventariind problematica, precizând detalii privind caracteristicile de funcționare și efect ale unor sisteme dezvoltate și implementate de câteva state puternice din lume.

Nonletalitatea este o nouă strategie revoluționară de intimidare și constrângere prin intermediul unei acțiuni neletale, care furnizează eficacitate și utilitate în timpul unui conflict. Neletalitatea își bazează eficacitatea pe caracteristica de utilitate, pe acceptarea la scară largă a utilizării unei forțe adaptate și proporționale la amenințare.

Proiectarea unei forțe neletale poate provoca o acțiune efectivă și eficace în multe situații ce pot amenința interesele naționale ale unei țări, acolo unde nu se poate instaura starea de normalitate cu ajutorul forței militare convenționale.

Armele neletale trebuie să îndeplinească un echilibru între scopul final de a avea o probabilitate scăzute de a produce letalitatea sau vătămarea permanentă și destinația de îndeplini cu probabilitate mare obținerea efectului dorit.

Cercetarea, dezvoltarea, achiziția și utilizarea armelor neletale trebuie să fie în acord cu tratatele și convențiile internaționale, precum și cu legile naționale ce aprobă regulile de angajare a forței.

Dezvoltarea armelor, munițiilor și sistemelor neletale, proiectate pentru a stopa agresiunea în timp ce este protejată viața, bunurile materiale și mediul înconjurător poate fi piatra de hotar a unei noi doctrine strategice în combaterea conflictelor sociale și a acțiunilor militare sângeroase.

Există la această dată programe ample de cercetare – dezvoltare pentru noi tehnologii și arsenale de sisteme de armament capabile să incapaciteze forța vie și mijloacele materiale ale inamicului fără crearea unor pagube masiv și daune proprietății private.

În România, există mari rămâneri în urmă atât în domeniul legislativ, în planul adoptării și implementării unor politici și reguli de intervenție neletale, dar și în domeniul cercetării și dezvoltării armelor, munițiilor și sistemelor neletale.