Stadiul Actual AL Cunostiintelor Privind Cercetarile Asupra Efectelor Biologice ALE Seleniului

STADIUL ACTUAL AL CUNOȘTIINȚELOR PRIVIND CERCETARILE ASUPRA EFECTELOR BIOLOGICE ALE SELENIULUI

CUPRINS:

CAPITOLUL I

SELENIU: FORMELE ANORGANICE ȘI ORGANICE

1.1.Istoricul seleniului

1.2. Seleniul anorganic

1.3.Seleniul organic

1.4.Necesarul zilnic de seleniu pentru organismul uman

CAPITOLUL II

SURSE VEGETALE ȘI ANIMALE BOGATE IN SELENIU.SUPLIMENTE CU SELENIU

2.1. Surse vegetale de seleniu

2.2.Speciația seleniului de la surse alimentare

2.3. Suplimnete alimentare cu seleniu.

CAPITOLUL III

BIODISPONIBILITATEA SELENIULUI ORGANIC

3.1. Metabolismul seleniului

CAPITOLUL IV

EFECTELE BIOLOGICE ALE SELENIULUI ASUPRA SĂNĂTAȚII.

4.1. Efectul antioxidant

4.2. Acțiunea de dezintoxicare a seleniului

4.3. Funcțiile seleniului

4.4. Despre glanda tiroida

4.4.1. Analize recomandate de medicii endocrionolgi pentru a evalua funcția tiroidei

4.4.2. Ce sunt anticorpii.

4.4.3. Studii și cercetări despre influența seleniului asupra glandei tiroide.

CAPITOLUL V

METODE DE INVESTIGARE A PREZENȚEI SELENIULUI DIN DIFERITE MATRICI

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL 1: SELENIU ȘI FORMELE SALE ANORGANICE ȘI ORGANICE .

1.1. Istoricul elementului tip seleniu

În anul 1817 J.J.Berzelius, urmărind procesul de fabricare al acidului sulfuric,se oprește asupra nămolurilor reziduale și descoperă un nou element pe care îl numește „seleniu,care în limba greacă însemna satelitul pământului, Luna. Berzelius își publică, în anul următor, în 1818, în Annales de chimie et de physique, noua descoperire. Mai târziu, acest nou element este găsit și în unele minerale, de către alți cercetători.

Primele utilizări ale seleniului au fost minore: colorarea sticlei și în ceramică.

În anul 1851, Hittorf observă că seleniul ca și sulful prezintă mai multe stări alotropice, iar în 1873, May și Smith, pe de o parte și Sale, pe de altă parte, constată schimbarea conductibilității electrice a seleniului sub acțiunea luminii (deci proprietăți fotochimice). Fenomenul acesta este lămurit în 1907 de Marc și într-adevăr aceste proprietăți i-au deschis seleniului căi în utilizări moderne, extrem de importante în fotometrie, telefotografie, redresoare etc.

In Figura 1.1. sunt prezentate proprietă‚ile generale ale seleniului.

Fig.1.1 Proprietațile fizice ale seleniului (www…………………………………..)

Seleniul este un metaloid, care se găsește în grupa a VI- A, perioada……….. (Figura 1.2). Din puct de vedere chimic este foarte asemănător cu sulful, astfel încât va putea împrumuta uneori sistemele enzimatice sau de transport ale sulfului . (http://ro.wikipedia.org/wiki/Seleniu (accesata in data de………)

Figura1.2 Grupa a VI

Mai trebuie subliniată marea toxicitate, atât a seleniului, cât și a compușilor săi. Necrasov și colab., 2003, redă aceste proprietăți în felul următor: compușii gazoși ai seleniului, chiar în proporție neînsemnată provoacă dureri de cap, o puternică iritare a căilor respiratorii superioare, pierderea continuă a asimilării și un guturai de lungă durată. În contact cu pielea produce eczeme și inflamații cronice.

1.2.Formele anorganice ale seleniului sunt

Există două forme anorganice ale seleniului:selenat de sodiu, Na2SeO4 (Se IV) și selenit de sodiu (Se VI), Na2SeO3.

Proprietați fizice și chimice

Selenatul de sodiu este un solid cu greutate moleculară de 188,04 și solubil în apă (83g/ 200 g apă la 200C (Mackinson et al.1981). Selenatul de sodiu este cea mai comună formă a acestui element găsit în apele alcaline.

Selenitul de sodiu este deasemea un solid cu masa moleculară de 172,9 și deasemena solubil în apă (85g/ 100 g apă la 200C ( Mackinson et al. 1981)

Seleniu se găsește, pe scară largă în diferite forme în soluri, apă, aer, vegetație și alimente.

1.3.Forme organice ale seleniului

Seleniu se găsește și sub formă organică. Una dintre formele organice cele mai des intalnite sunt ………. (Fig. 1.3.)

Fig. 1.3. Forme organice ale seleniului (www………)

Selenoproteine

Sub formă de selenocisteină, al 21-lea aminoacid, seleniul este component al selenoproteinelor, unele dintre acestea având funcții enzimatice. Toate aceste enzime sunt dependente de seleniu. În prezent se cunosc până la 100 de selenoproteine în sistemele enzimatice ale mamiferelor, dintre care în jur de 30 au fost identificate. Majoritatea selenoproteinelor prezintă funcții

redox enzimatice care le conferă activitate antioxidantă și catalitică.

Selenoproteinele pot fi împărțite în două grupe:

– reductazele tioredoxinei Sel S (selenoproteina S), Sel R (selenoproteina R), Sel O (selenoproteina O), Sel I (selenoproteina I). Sec = L seril – tARN (Seleniu transferază) se află în regiunea C- terminal.

– a doua grupă include restul selenoproteinelor, caracterizate prin prezența Sec în regiunea terminal-N. –

O altă clasificare pentru selenoproteinele mamiferelor (Behne et al.,2001), le împarte în trei categorii:

– proteine ce conțin seleniu încorporat nespecific;

– proteine ce conțin seleniu legat specific;

– selenoproteine specifice care conțin selenocisteina.

Selenoproteine umane

Glutation peroxidaza

Glutation peroxidaza (GPx) a fost prima selenoproteină caracterizată din punct de vedere funcțional.

Această selenoproteină prezintă patru izoforme:

Citosolică (GPx1), gastrointestinală (GPx2), plasmatică (GPx3) și fosfolipid hidroperoxid glutation peroxidaza (GPx4).

Glutation peroxidazele sunt enzime tetramerice, fiecare monomer conținând câte un atom de seleniu sub formă de selenocisteină în poziția 35 a lanțului polipeptidic.

Glutation peroxidaza este o enzimă antioxidantă endogenă care catalizează reacția de descompunerea peroxidului de hidrogen sau a altor peroxizi organici.

GSH-Px intervine la concentrații mici de H2O2 și protejează celulele de stresul oxidativ produs de speciile reactive ale oxigenului. Glutation peroxidaza reduce H2O2 și transformă hidroperoxizii lipidici și fosfolipidici în produși inofensivi (apă și alcooli).

Enzima folosește ca substrat glutationul (GSH) și acționează conform reacției:

ROOH + 2GSH GSH -Px > R – OH + GSSG + H2O

în care: ROOH – poate fi H2O2 sau un peroxid organic

glutation disulfidul (forma oxidată a glutationului)

Glutationul cedează enzimei electronii necesari reducerii peroxidului de hidrogen sau a altor peroxizi.

Seleniul este centrul redox al enzimei. În prima etapă, el se oxidează de la starea de oxidare

(-2) în enzimă, la starea de oxidare zero într-un compus de tip acid selenenic (-SeOH).

Acesta reacționează cu glutationul formând un compus de tip selenilsulfid (-Se-SG). Prin adiția unei molecule de glutation, se reface glutation peroxidaza activă prin gruparea de tip selenolat și, respectiv, glutation disulfidul (GSSG)

Tioredoxin reductaza (TR)

(TR) este o enzimă recent identificată, care conține un rest de selenocisteină în secvența terminală și are trei izoforme (TR 1, TR 2, TRA) aceasta catalizează reducerea tioredoxinei dependentă de NADPH precum și a altor constituenți sau oxidați ai celulelor.

Fiind o enzimă reducătoare, cu specificitate redusă pentru substrat, tioredoxin-reductaza contribuie la homeostazia redox și este implicată în prevenirea și ameliorarea dereglărilor provocate de stresul oxidativ generat de peroxidul de hidrogen. Activitatea tioredoxin reductazei umane este influențată atât de deficiența de seleniu în dietă cât și de suplimetarea excesivă a acestuia.

Iodotironin deiodinazele

Iodotironin deiodinazele reprezintă o altă clasă de selenoproteine de importanță majoră; iodotironin 5'-deiodinaza conține seleniu sub formă de selenocisteină și are trei izoforme (DI 1, DI 2, DI 3). Ele catalizează mono-deiodinarea-5’5 a tiroxinei prohormon (T4) în hormonul tiroidian activ 3,3’5-triiodotironin (T3) și conversia rezervei inactive de T3 33’diiodotironină. Hormonii tiroidieni joacă un rol reglator în expresia enzimei hepatice și în funcția neutrofilă (Arthur JR et al., 1993, Vlad, 2010).

1.4. Despre necesarul zilnic de seleniu pentru organismul uman

Nu există criterii universal acceptate pentru stabilirea necesarului zilnic de seleniu și, prin urmare, nici estimări coerente pentru acest necesar, deși au existat preocupări în acest sens (Thomson, 2004) Valorile de referință ale seleniului au fost stabilite, în general, prinevaluarea cantității necesare pentru maximizarea activității GPx din sângesau plasmă(Thomas, 2004).

Tabel 1.1.

Necesarul de seleniu (WHO/FAO, 2004) (…….Vlad, 2010)

*DRN, Doza de Nutrient Recomandată, derivată din SeR + 2x deviația standard asumată (12,5%).

Statusul seleniului în organism se apreciază pe termen scurt și respectiv, pe termen lung:

statusul seleniului pe termen scurt: concentrația de seleniu dinurină, plasmă, ser;

statusul seleniului pe termen lung: concentrația din unghii, păr,eritrocite.

Valorile de referință ale seleniului au fost stabilite, în general, prin evaluarea cantității necesare pentru maximizarea activității GPx din sânge sau plasmă(Thomas, 2004). In tabelul 1.2. si 1.3 sunt redate…………………………………

Tabel 1.2.

Doza zilnică recomandată (http://cesamancam.ro)

Tabel 1.3.

Doza maxima admisă (http://cesamancam.ro)

În cazul copiilor, există informații insuficiente pentru a determina doza zilnică 

Figura1.4. Alimente cu conținut de seleniu Tabel

Figura1.5. Alimente cu conținut de seleniu

http://manancacevrei.blogspot.ro/

CAPITOLUL II SURSE VEGETALE ȘI ANIMALE BOGATE ÎN SELENIU SUPLIMENTE CU SELENIU

2.1. Surse vegetale de selniu

În 2005, Slekovecsi & Goessler investighează acumularea Se în plante natural și suplimentarea legumelor cu Se, specificația Seleniului în HPLC-ICPMS, având ca obiectiv de a evalua fezeabiliatea seleniului din ceapă, usturoi, ridichi și varză.

Plantele au fost colectate din patru locații (două pajiști și două grădini), fiind prelevate 5-7 probe pentru fiecare loc, uscate ulterior și apoi măcinate într-o moară de oțel. Prima parte,nu a fost tratată cu Se,urmatoarele 2 fiind stropite de 2 ori cu soluție apoasă de selenat de Na la adaugarea finală a 10 mg Se m-2 (primul tratament),respectiv 20 mg Se m-2 (tratamentul II). Ridichile au fost recoltate după 17 zile iarceapa,usturoiul șivarza la o luna și jumătate după ultima suplimentare cu Se.

Pentru determinareaconcetrației totale de Se, plantele, solul și legumele au fost mineralizate cu HNO3(acid azotic) prin microunde sprijinind digestia. După digestive, soluțiile au fost diluate cu apă la 10,0 ml (extractele legumelor suplimentate cu Se) sau 50,0 ml( plantele și probele de sol) inainte de analiza Se cu ICP-MS.

Rezultatele acestui studiu atestă că după schimbarea coloanei, s-a idetificat seleno-metil-selenocisteinaca o componentă predominantă în usturoi. Nnumai seleniul anorganic și compușii organici cu masă moleculară scăzută corespunzătoare pentru a elibera Se-aminoacizi poate fi extras cu soluții apoase de metanol, în timp ce pentru determinarea speciilor de seleniu legate la proteine, este necesară extracția enzimatică.

In condiții experimentale,orgininea a maimult de 50% al extractului de Se este din usturoi, 30% din ceapa, 10% din varză ,rămâne nedeterminat, în timp ce suma componentelor determinate din ridichi ,a fost de 100% extract de Se.

(Metka Slekovecsi Walter Goessler , 2005)

Distribuția selenoglucozinaților în brocoli (Brassica……………..) tratat cu selenat de sodiu, a pus în evidență distribuția selenoglicozinaților nu numai în rădăcină ci și în tulpină, frunze si buchețele.Această descoperire oferă o cale nouă pentru a investiga modul în care consumul de legume din genul Brassica și organoselenidele acestora pot promova sănătatea umană.( Adam J. Matich *, et all, anul………………..)

Agric. Food Chem., 2015, 63 (7), pp 1896–1905

Publication Date (Web): January 27, 2015

Fig2.5. Distribuția selenoglucozinaților în brocoli (autorul…………………………..)

2.2. Speciatia seleniului de la sursa de alimente

Alimentele reprezintă principalasursă de Se pentrupopulatie.Conținute necesară extracția enzimatică.

In condiții experimentale,orgininea a maimult de 50% al extractului de Se este din usturoi, 30% din ceapa, 10% din varză ,rămâne nedeterminat, în timp ce suma componentelor determinate din ridichi ,a fost de 100% extract de Se.

(Metka Slekovecsi Walter Goessler , 2005)

Distribuția selenoglucozinaților în brocoli (Brassica……………..) tratat cu selenat de sodiu, a pus în evidență distribuția selenoglicozinaților nu numai în rădăcină ci și în tulpină, frunze si buchețele.Această descoperire oferă o cale nouă pentru a investiga modul în care consumul de legume din genul Brassica și organoselenidele acestora pot promova sănătatea umană.( Adam J. Matich *, et all, anul………………..)

Agric. Food Chem., 2015, 63 (7), pp 1896–1905

Publication Date (Web): January 27, 2015

Fig2.5. Distribuția selenoglucozinaților în brocoli (autorul…………………………..)

2.2. Speciatia seleniului de la sursa de alimente

Alimentele reprezintă principalasursă de Se pentrupopulatie.Conținutul de Se din alimente depinde de cantitatea de Se din sol,care diferă de la tară la tară, de capacitatea plantelor de a acumula acest element.

Concetratia de Se în cereale variaza de la 0.001-0.55 µg g-1 greutate în stare proaspăta. La carne, pește,oua valorile sunt între 0.01-0.36 µg g-1 gr în stare proaspată, iar în lapte și produse lactate poate fi <0.001 µg g-1 dar deasemenea ≥0,17 µg g-1 greutate stare proaspata. In final, concentrația de Se în legume și fructe este mai scăzută, cuvalori cuprinse între 0.001 – 0.022 µg g-1 greutate produs în stare proaspată.(Emmie Dumont and colab.,2006)

Aportul de Se este dependent foarte mult de zona de reședință și numai dacă alimentele locale sunt consumate sau dacă dieta este alimentată cu produse de import.

O parte din concentrație de Se a acestor produse se pierde la recoltare si manipulare. Plantele cu potențialul cel mai mare de asimilare a Se sunt cele care conțin cantitați mari de S-aminoacizi: legume aparținand genurilor Allium si Brassica.

Organisme vegetale cu conținut substanțial de seleniu.

Selenatul concurează cu sulfatul pentru asimilarea de către plante si s-a propus că ambele specii sunt duse de către transportorul sulfat pâna la membrana plasmatica a radacinii. Preferința pentru asimilarea selentului sau sulfatului depinde de la plantă la plantă. Distributia Se pe parcursul a multor compartimente ale plantelor, depinde de specia plantei, faza de dezvoltare, condițiile fiziologice, forma, concentrația de Se disponibil si de prezența altor substanțe in special sulfați..(Emmie Dumont and col),2006

Sacchamomy cescerevisiae, (drojdia de drojdie )este o ciupercă cu un conținut mare de proteine, care rezultă din capacitatea de a încorpora Se. In plus, producția drojdiilor înmogatite cu Se este mai ușor de gestionat decât producerea plantelor imbogatite cu Se. Cea mai mare parte a seleniului se adauga la mediul de crestere ca Na2SeO3. Cu cât se adauga mai mult Se cu atat creșterea drojdiei este inhibată.

Pe cealaltă parte, cantitatea de Se din celule crește odata cu creșterea adaosului de Se. Câțiva factori farmocologici influențeaza biodisponibilitatea Se din nutraceutice, inclusiv interacțiuninile cu alți micronutrienți din supliment, formularea sub care suplimentul este luat de obicei, efectele derivate din administrarea lor simultană cu medicație specificăși în cele din urmă de sincronizarea dintre dozăși schema de suplimentare. Un studiu recent despre concentrația totală de Se din suplimentele de Se arată că, conținutul de Se menționat pe tabelul produsului a fost câteodatăfoarte minimalist. Suplimentele de selenat au fost considerate mai puțin precis marcate si mai sensibile la variații decât sunt suplimentele de drojdie. Date despre toxicitatea Se din drojdiile de Se sunt destul de limitate. Drojdia de Se poate fi consumată ca atare și ca supliment nutritiv. O alta posibilitate este de a folosi drojdia selenizată în locul drojdiei convenționale, pentru coacere pâinii. In plus, Se din drojdia de Se este stabilă chiar șsi la temperaturi foarte mari(Emmie Dumont and col),2006

Nucile braziliene (Bertholletia excelsa) sunt cunoscute pentru concentrația lor mare de seleniu, și sunt prezentate in Figura xx…..

Copacii cresc in apropierea bazinului Amazonului, mai ales in Brazilia, dar la fel de bine și în Peru, Bolivia, Columbia, Venezuela și Ecuador. Conținutul de Se din nuci este direct dependent de conținutul solului in Se. Proteinele găsite in nucile braziliene, au un conținut ridicat de S-amioacizi. Prezența acesor aminoacizi îmbunatățeste țbsorbtia Se și a altor minerale în aminoacizi din nucă. Factorii responsabili pentru aceste ariații sunt: tipul solului, pH-ul, conținutul de umiditate,maturitatea copacului,sistemul rădăcinilor și poziția nucii.

Un studiu realizat de Ip. si col. anul , s-a focalizat pe relația dintre admisia nucilor braziliene și prevenția cancerului mamar. Protectiaîmpotriva cancerului mamar a nucilor braziliene a fost asociata cu creșterea retenției de Se din ficat,rinichi,glanda mamară si plasmă. Magnitudinea acumularii Se in țesut a fost proporțională cu cantitatea de nuci braziliene adaugate in dietă.

Studiile pe nuci braziliene nu sunt așa numeroase ca cele pentru suplimentele de drojdie selenizată. Componentele ambelor mase moleculare au fost examinate. Rezultatele obținute cu ICP-MS, în absența agenților hidrolizant, a relevat ca aproximativ 12% din totalul de Se a fost slab legat de proteină,restul a fost ferm legat de proteină. Dupa degresare, diferite proceduri au fost testate pe matricea extractului de Se din nuci. Analiza LC-ICP-MS evidentiaza țprezenta a 4 componente continute de Se. Componenta cea mai abundentă a fost atribuită Se-Met prin timpul de retenție, celelalte componente nu au co-eluat cu o specie cunoscută. Pe durata cercetarilor ulterioare, o componenta cu m/z=361 a fost detectată arătand modelul tipic izotopic al Se.

Deși, nucile braziliene formează o sursăbuna de Se pentru dietă, acesta nu este un produs alimentar consumat. Furnizarea nucilor este destul de limitată. Majoritatea plantelor nu poseda abilitatea de a acumula cantitati mari de Se. Când cresc în zone selenifereconsumarea acestor plante poate duce la toxicitate. Pe de altă parte,consumate îin cantitați propice, ele pot forma o sursă importantă de seleniu alimentar..(Emmie Dumont and col),2006

Un studiu din 2010 despre seleniu ,cunostințe actuale si cerințele viitoarelor cercetari, (Fairweather și colb., 2000), present in nucile braziliene specific că in aceste nuci, cantitatea de Se, variază in functie de de prezenta acestuia in sol si de alți factori de mediu.

Nucile din pomii din partea centrală a Braziliei conțin de 10 ori mai mult seleniu decât cele din vestul Braziliei. Motivul pentru care nucile Braziliene au un conținut ridicat de Se este conținutul ridicat de aminoacizi sulfurati al proteinelor , si selenometionina poate înlocui nespecific metionina. Datele despre metabolismul Se din diferite produse alimentare și suplimentele de Se indica diferențe în absorbția și folosirea seleniului între formele organice si anorganice. Multe forme ale seleniului sunt absorbite eficient, dar metabolismul ulterior depinde de forma în care ele sunt prezente în plasmă.

Mai multe studii despre acumularea seleniului au fost facute pe Allium sativum(usturoi), Brassica juncea(mustar indian), Brassica napus (rapita) si ciuperci si in corpurile de fructificatie din genurile Agaricus, gen.Pleurotus.

Din literatura de specialitate rezulta ca Allium cepa (ceapa) și Allium sativum (usturoi) sunt bogate in seleniu.

Din datele cercetarilor (……………………..)efectuată asupra conținutului de seleniu rezultă că acesta prezinta proprietati anti-carcinogenice.

Suplimentandșobolanii cu 2 tipuri de usturoi: îțbogatit moderat cu Se si foarte îmbogațit cu seleniu,a fost observat faptul ca, cantitatea totală de usturoi consumat nu a influențat activitatea anti-carcinogenica. S-a concluzionat că această proprietate a fost legată de continutul de Se în locul cantității de usturoi în sine. Grija, ar trebui avută atunci când folosim usturoiul ca sursă nutritivă de Se, deoarece încălzirea poate reduce efectele benefice ale speciilor de Se, pentru că stabilitatea speciilor este extrem de discutabilă.

Cum usturoiul conține multe specii volatile, a fost utilizate pe scară larga in diferite studii. Majoritatea componenetelor gasite au fost: dimetil-sulfat, alil metil seleniura, ester metilic al acidului metansulfenoselenoic, ester metilic al acidului 2-propenesulfenoselenoic,dimetil-disulfid.(Dumont si colab., 2006)

Inafara de bulbii legumelor din genul Allium,care sunt studiați de obicei,vârfurile verzi ale cepei,așa numitele cepe verzi,sunt de obicei consumate în anumite zone. Un grup de cercetători au studiat specii de Se prezente în ceapa verde imbogațită cu Se (A.fistulosum). LC(laser ablation) si SEC ( size exclusion cromatography) au fost cuplate cu ICP-MS pentru a monitoriza speciile de Se. Au fost detectate atât în gama largă cât și în cea scăzută a masei moleculare. Legătura proteică a aminoacizilor a fost eliberată după hidroliza enzimatica. Prezenta Se-(Cys)2 ,Se-MeSeCys,Se-Met și specii anorganice de Se au fost detectate dupa timpul de retenție al soluției standard(.Dumont și colab.,2006)

Genul Brassica

Brassica juncea (muștar brun)este planta ideala pentru fitodeterminari. Acumularea seleniului in Brassica juncea este puternic dependenta de componenții de seleniu SE Met. , Se Cys, sintetizate de plantă. Aportul de selenat a fost evidențiat a fi cel mai eficient.

DMS(dymethil sulfide) si DMDS (dymethil disulfide) au fost deasemenea demonstrate în ambele plante si răsaduri. Toleranța plantei pentru seleniu a fost îmbunătățită prin modificări genetice ale genomului acesteia.

Brocoli (Brassica oleracea)

este de asemenea capabil de a acumula mari cantități de seleniu și constitue un model excelent pentru a studia principiile acumularii Se in plante. Câteva combinatii tipice de Se pentru acumularea sa in plante, au fost detectate și în brocoli prin LC-ICP-MS: Se-(Cys)2, Se-MeSeCys ,selenit, selenat și alte componente necunoscute.

Ciuperci

Cateva ciuperci tind sa acumuleze Se cum ar fi cele apartinand speciilor Agaricus bisporus, (Chapinion) Boletus edulis( hrib) si Macrolepiota(cuci), Lentinus edodes. Un studiu a raportat ca A.bisporus imbogatita cu Se, intârzâie dezvoltarea tumorilor induse chimic.(Dumont și colb.,2006)

Organismele marine

Cateva specii de pești au fost studiate pentru speciile de Se. Antarctic krill a fost studiat pentru speciile sale dupa hidroliza enzimatica a fracț iilor proteice.80% din Se total a fost prezent in fracțiunile inferioare ale masei moleculare,ca aminoacizi și peptide scurte.Studiile specifice pe pește au fost facute cu ajutorul LC-ICP-MS. Se-Met a fost singurul component găsitîn probele cu conținut mare de Se(sardine,ton și pește-spadă). Cea mai importantă concluzie a fost că,peștele cel mai favorabil pentru consum sunt sardinele.Dumont și col.,2006)

Bovinele

ConcentrațiaSeleniului în carnea de vita este dată direct de contrația de Se a culturilor pe care animalele pasc.Carnea roșie poate acumula catitați mari de Se când animalul este hrănit cu hrană îmbogatita cu Se.

Finley a studiat recent biodisponibilitatea Se din brocoli și carne, în timpul alimentării șobolanilor.S-a observat că,atunci când aportul de Se este adecvat, mai mult Se este reținut din carne decât din brocoli. (Dumont și colab, 2006)

2.3 Suplimente alimentare cu seleniu

Fig.

Pe parcursulultimului deceniu,piata farmaceutica a devenit copleșită cu suplimente nutritive bazatepe Se. Se disting doua categorii: multivitaminele si multimineralele.

Ingrediente: Drojdie de bere (Saccharomyces cerevisiae)(33 mg), Drojdie cu Seleniu (28,75 mg), Agent de Intarire (Fosfat Dicalcic), Agent de Incarcare (Celuloza Microcristalina), Antiaglomeranti (Stearat de Magneziu vegetal si Dioxid de Siliciu.

Fiind un oligoelement atat de important, seleniul a fost transformat rapid in medicament, el fiind obtinut atat prin procese de sinteză, căt si prin extracție naturală.

Diferența între seleniul de sinteza si cel organic este insa mare, in primul rând din punctul de vedere al eficientei terapeutice. Seleniul de sinteza este obtinut ca produs secundar, in procesele industriale de obtinere a unor metale cum ar fi plumbul sau staniul.

In varianta sa de sinteza, este mai greu asimilat de organism si nu are decat o parte dintre efectele antitumorale si stimulente imunitare ale variantei sale organice, deoarece nu este asociat cu bogatia naturala de vitamine, oligoelemente si aminoacizi din organismele vii.

Seleniul organic este obtinut din drojdia de bere, fiind asociat in mod natural cu aminoacizi, cu vitamine din complexul B, cu vitamina A si E, precum si cu multe alte oligoelemente (fier, magneziu, crom etc.). In studiile care au demonstrat actiunea terapeutica a acestui oligoelement, au fost folosite numai extracte cu seleniu organic, natural, care are efecte vindecatoare certe. De pilda, compusii cu seleniu obtinuti din extracte de drojdie au indus apoptoza (moartea celulara programata) celulelor canceroase, atat pe culturi de celule, cat si pe animale de laborator. De asemenea, seleniul organic este cel care a crescut cantitatea de anticorpi din laptele matern (anticorpi care au rolul de a feri sugarul de boli), a activat anumite celule ale sistemului imunitar, a determinat sinteza enzimelor cu rol antioxidant etc.

http://www.formula-as.ro/2012/1007/medicina-naturii-44/seleniul-organic-antidotul-cancerului-14759

Capsulele cu seleniu de sinteza

Le gasim in farmacii, cu diverse denumiri si in diverse asocieri cu vitamine si cu alte minerale de sinteza. De regula, aceste capsule contin doua substante: seleniu metionina si selenat de sodiu. Sunt substante cu toxicitate redusa, in doze mici, dar a caror absorbtie este mult mai redusa (in jur de 30%) fata de seleniul organic, produs in laboratoarele organismelor vii. Iar studii recente, efectuate pe om, indica faptul ca asimilarea seleniului de sinteza scade si mai mult in conditii de stres, in aceste situatii ajungandu-se, cu usurinta, la niveluri insuficiente de seleniu in organism. Mai mult, seleniul de sinteza, nefiind asociat cu bogatia de nutrienti din organismele vii, are efecte anticancerigene si imunostimulente mult mai reduse. Grav este ca pe multe piete se vinde un seleniu asa-zis organic, desi in realitate este vorba doar de niste saruri de sinteza asociate cu cateva vitamine, care in nici un caz nu au efectele adevaratului seleniu organic, despre care vom vorbi in continuare.

Capsulele cu extract de seleniu organic

Contin de regula 50-100 micrograme de seleniu, extras din drojdie de bere, prin procedee naturale. Acest extract este mult mai eficient decat seleniul de sinteza, dar si decat drojdia de bere, care – de regula – contine cantitati mult mai mici din acest oligoelement, fata de extractul standardizat. Capsulele cu acest extract sunt si cele folosite in majoritatea studiilor, avand efectele pe care le mentionam in acest articol. Cautati, asadar, seleniul organic, dar care are scris pe eticheta clar din ce este extras, in caz contrar fiind vorba de o contrafacere. Din acest seleniu organic, copiii peste 3 ani vor lua 100 micrograme (prescurtat: mcg) pe zi, in timp ce adultii vor lua 200-300 mcg, iar femeile care alapteaza 400 mcg pe zi. Persoanele care sufera de cancer, care fumeaza sau lucreaza in mediu toxic vor lua, de asemenea, 400 mcg pe zi. La recomandarea medicului, doza maxima de seleniu organic poate ajunge si la 700 mcg, dar – cum spuneam – numai sub supraveghere de specialitate. O cura dureaza 60-90 de zile, urmata de 15-30 de zile de pauza, dupa care administrarea se poate relua.

http://www.formula-as.ro/2012/1007/medicina-naturii-44/seleniul-organic-antidotul-cancerului-14759

Câțiva factori farmocologici, influenteaza biodisponibilitatea Se din nutraceutice,inclusiv interactiuninile cu alți micronutrienți din supliment, formularea sub care suplimentul este luat de obicei, efectele derivate din administrarea lor simultana cu medicație specifică și in cele din urmă de sincronizarea dintre doză si schema de suplimentare. Un studiu recent despre concentrația totală de Se din suplimentele de Se arată că ,conținutul de Se menționat pe tabelul produsului a fost câteodata foarte minimalist.

Suplimentele de selenat au fost considerate mai puțin precis marcate si mai sensibile la variații decât sunt suplimentele de drojdie(.,EmmieDumont,FrankVahaecke,Rita Cornelis,2006.)

Thomson și colab. de la Universitatea Otago din Noua Zeelandă au monitorizat timp de 12 săptămâni 59 de persoane, sub aspectul nivelului de seleniu din sânge. Cele 59 de persoane au fost împărțite în trei grupe. Prima grupă consumă două nuci de Brazilia zilnic, echivalente cu 53 de micrograme de seleniu. Participanților din cea de-a doua grupă li se administrau 100 de micrograme de selenometionină, forma de seleniu cea mai frecventă din compoziția unor suplimente alimentare. Iar voluntarii din cea de-a treia grupă au primit un tratament placebo.

Cercetătorii neozeelandezi au comparat în final nivelul seleniului tuturor celor 59 de voluntari incluși în studiu. Rezultatul: o creștere a nivelului de seleniu din sânge de 64,2% în cazul subiecților din prima grupă, respectiv cea unde au fost consumate nuci de Brazilia; cu 61% mai mult seleniu în grupa care a primit selenometionina și o creștere de doar 7,6% în grupa placebo.

(. Thomson et all, 2008)

Astfel, cercetătorii de la Universitatea Otago au ajuns la concluzia că biodisponibilitatea seleniului din nucile de Brazilia este superioară celei oferite de suplimentele alimentare, cum ar fi selenometionina.

Ar fi binevenit apariția unui supliment alimentar cu seleniu organic, extras din nucile braziliene,care ar putea completa necesarul optim de seleniu pentru organism.

CAPITOLUL III BIODISPONIBILITATEA SELENIULUI

3.1. Metabolismul seleniului

Metabolismul seleniului este bine cunoscut, cu toate că pentru a-l înțelege bine este delicat, deoarece:

– acest metaloid este introdus în organismul uman cu alimentele sub diferite forme chimice;

– din punct de vedere chimic, seleniul este foarte apropiat de sulf, căruia îi aseamană foarte mult, astfel încât seleniul va putea împrumuta uneori sistemele enzimatice sau de transport ale sulfului.

Absorbția seleniului depinde de forma sub care se găsește, și se face mai repede sau mai încet la nivelul intestinului subțire. Seleniții și selenații sunt absorbiți mai întâi în timpul digestiei intestinale (în duoden), în timp ce seleniul organic (selenometionina) este absorbită mai târziu (la nivelul ileon-ului), locul în care se face absorbția peptidelor cu lanțuri moleculare mici. Formele organice ale seleniului sunt mai bine absorbite, comparativ cu formele sale anorganice (minerale). Transportul seleniului în plasmă se face în mod nespecific, fiind legat în principal de globuline a și b și de albumină. Seleniul este stocat înmușchii scheletici, în ficat și în rinichi. Eliminarea seleniului se face astfel:

– mai ales pe cale urinară (60 %);

– puțin pe cale fecală (35 %);

– foarte puțin prin transpirație.

Eliminarea seleniului pe cale pulmonară, perceptibilă printr-o respirație cu miros de usturoi, este întotdeauna semnul unei intoxicații cu exces de seleniu. (prof.univ.dr.Paula Drosescu-2009)

Fig. 3.6Metabolismul seleniului în organismul uman (adaptare după Meuillet et al., 2004)drd. Vlad Ioan Teodor

(Metabolismul seleniului în organismul uman este complex și depinde de forma chimică a seleniulu.(Fig.7) Formele organice ale seleniului sunt selenometionina și selenocisteina, iar cele anorganice selenitul și selantul. Biodisponibilitatea orală a seleniului este idependentă de nivelul de expunere, dar poate să crească la perosnale care au deficit de seleniu!!

Formele organice ale seleniului sunt absorbite în concentrație mai mare la nivel intestinal (selenometionina) decât formele anorganice.Dintre formele organice, selenometionina este forma predomninată în alimentație. Selenometionina nu este sintetizată de orgnismul uman, dar poate fi încorporată în proteine în locul metioninei. De aceea, selenometionina este păstrată mai mult timp în organism decât formele anorganice, putând să reprezinte o formă de a depozita seleniu.Căile metabolice ale seleniului sun reprezentate schematic în fig.7.) (Teodor Vlad Ioan –teza de doctorat,2011)

Fairweather,2010, într-un studiu despre biodisponibilitatea seleniului , oferă informații despre formele seleniului în alimente și efectele asociate sănătatii.

Analiza formelor de Se din alimente este o sarcina dificila; în prezent neexistand metode care pot extrage 100% Se din alimente. Prin urmare, trebuie avut grijă să se extraga cât mai mult seleniu posibil ,dar să se păstreze forma in care este present în produsele alimentare. Ideal ar fi ca măsuratorile să fie făcute din alimente care au trecut prin procesare ,urmate de digestive gastrointestinala stimulate pentru ca forma aceasta prezentă în lumenul intestinului este de interes. Conținutul de Se și speciile acestuia depind de condțiile mediului. Selenometionina este prezentă în cereale.

Conținutul de Se din nucile braziliene, variaza depinzând de conținutul din sol și alti factori de mediu. Nucile din pomii din partea central a Braziliei conțin ≤10 mai mult seleniu decât cele din vestul Braziliei. Motivul pentru care nucile Braziliene au un conținut ridicat de Se este conținutul ridicat de aminoacizi sulfurati al proteinelor, si selenometionina poate înlocui nespecific metionina. Majoritatea speciilor din plantele și alimentele neacumulatoare de Se sunt selenatul si selenometionina plus cantități mici de selenocisteinăă In partea opusă, forma predominanta a Se in plantele acumulatoare de Se este ɣ-glutamil metilselenocisteina. Selenatul si selenitul au fost detectați in pești si se pare ca sunt diferențe mari între speciile de pești în relație cu selenoproteinele.

Datele despre metabolismul Se din diferite produse alimentare si suplimentele de Se indica diferențe in absorbția și folosirea seleniului ître formele organice si anorganice. Multe forme ale seleniului sunt absorbite efficient, dar metabolismul ulterior depinde de forma in care ele sunt prezente in plasma.

Mai multe abordari au fost folosite pentru a măsura biodisponibilitatea Se in alimente diferite. Acestea include masurarea schimbarii concentratiei Se din plasma ,măsurarea activitatii enzimei glutationperoxidaza, și studii de absorbție/retenție. In general, Se este absorbit eficient.

Un studio a lui Bügel si col. pornind de la premiza ca selenometionina este forma majoritara in carne,a aratat ca majoritatea Se a fost absorbit si doar mai mult de jumate a fost retinut in corp. Procesul de alimentare a lui Hawles si col. a arătat diferențe semnificative între dieta cu carne de vita, orez si lapte praf cu continut scazut de Se si cea cu conținut mare de Se, dupa doar 14 zile.

Intr-un studiu a lui Kirby si col .răspunsul Se din plasma dintr-un studiu de alimentare apare ca fiind legat de forma Se din biscutii din faina de grau, a dus la o crestere a Se in plasma, după 6 luni decât selenometionina oxidată din biscuiții fotificați.

Sunt 25 de gene ale selenoproteinei cunoscute la om. Biodisponibilitatea diferitelor specii ale Se necesită investigări viitoare cu folosirea etichetelor izotopilor stabili și a mecanismul de absorbție a diferitelor forme ale Seleniului, trebuiesc elucidate. Formele native ale Se trebuiesc etichetate intrinsic cu izotopi stabili ai Se pentru a măsura asimilarea si retenția seleniului din alimente. Interacțiunile dintre Se și alți micronutrienți ca si vitamin E, ar trebui luate în considerare. In final, efectul polimorfismelor genetice commune ale selenoproteinelor asupra metabolismului rămân să fie clarificate. (Susan J Fairweather și col.2010.)

Pȃnǎ ȋn prezent existǎ foarte puține studii publicate referitoare la conținutul de seleniu ȋn produsele alimentare de pe piața din Romȃnia. (drd.Bogdan Gabriel Șlencu, anul)

Nivelul mediu de seleniu din mere determinat (1,03±0,06 μg/kg) este aproximativ de același ordin de mǎrime cu cele gǎsite ȋn Grecia și Portugalia (1,4±0,2, respectiv 0,7 μg/kg – dupǎ Pappa et al, 2006; Ventura et al, 2009), dar mai mic decȃt cele din Australia și Croația (4,5, respectiv 8,8 ± 1,6 μg/kg – dupǎ Klapec et al, 2004; Pyrzynska et al, 2009).

Concentrația medie de seleniu determinatǎ ȋn cartofi (7,60±0,70 μg/kg) a fost mai mare decȃt cea din Arabia Sauditǎ, Portugalia și Slovenia (1,0±0,3, 3,9±3,2, respectiv 1,5±0,3 – dupǎ Al-Ahmary, 2009; Ventura et al, 2009; Smrkolj et al, 2005).

Conținutul mediu ȋn seleniu al ardeilor grași (0,57±0,05 μg/kg) a fost mai mic decȃt cel determinat ȋn Grecia (4,2±0,3 μg/kg – Pappa et al, 2006).

Nivelul seleniului ȋn varzǎ (4,3 μg/kg) a fost mai mic decȃt cele determinate ȋn Arabia Sauditǎ, Croația și Thailanda (Al-Ahmary, 2009; Klapec et al, 2004; Sirichakwal PP et al, 2005).

Concentrația medie a seleniului ȋn morcovi (4,11±0,12) a fost mai micǎ decȃt cea din Croația și Thailanda (Al-Ahmary, 2009; Klapec et al, 2004) și puțin mai mare decȃt ȋn Portugalia și Arabia Sauditǎ (Ventura et al, 2009; Al-Ahmary, 2009).

Concentrația seleniului a fost mai mare ȋn ceapa roșie decȃt ȋn ceapa galbenǎ. Concentrațiile seleniului ȋn ceapǎ au fost mai mari ȋn Arabia 30

Sauditǎ, Grecia, Coreea de Sud și Croația, comparativ cu rezultatele prezentului studiu (Al-Ahmary, 2009; Pappa et al, 2006; Choi et al, 2009; Klapec et al, 2004).

Nivelul de seleniu din usturoi a fost mai mare decȃt cel determinat ȋn produsele din Grecia și Coreea de Sud (Pappa et al, 2006; Choi et al, 2009).

Concentrația seleniului ȋn roșii a fost foarte micǎ, fiind aproximativ egalǎ cu cea din Portugalia (Ventura et al, 2009), dar mai micǎ comparativ cu cele determinate ȋn Croația și Grecia (Kapec et al, 2004; Pappa et al, 2006).

Concentrația seleniului ȋn pǎtrunjel a fost de aproximativ 10 ori mai micǎ decȃt cea din Grecia și Arabia Sauditǎ (Pappa et al, 2006; Al-Ahmary, 2009).

Concentrația seleniului ȋn ciuperci a fost foarte micǎ ȋn comparație cu alte studii. Choi et al (2009) au gǎsit concentrații de aproximativ 20 de ori mai mari ȋn acceași specie de ciuperci, ȋn Coreea de Sud.

Nivelurile seleniului ȋn arahide au fost de aproximativ 10 ori mai mici comparativ cu cele din Arabia Sauditǎ și Coreea de Sud (Al-Ahmary, 2009; Choi et al, 2009).

Conținutul de seleniu ȋn orez a fost mai mic decȃt ȋn Arabia Sauditǎ și Thailanda (Al-Ahmary, 2009; Sirichakwal et al, 2005) și mai mare decȃt ȋn Grecia (Pappa et al, 2006).

Conținutul ȋn seleniu al fasolei boabe a fost aproximativ la fel cu cel din Grecia (Pappa et al, 2006) și mai mic decȃt cel din Slovenia (Smrkolj et al, 2005).

Concentrația seleniului ȋn mazǎrea verde (congelatǎ) a fost foarte redus.

Concentrațiile de seleniu ȋn fǎina de grȃu și ȋn produsele derivate (spaghete, biscuiți și pȃine) au fost neobișnuit de mari. Concentrația de seleniu ȋn fǎina de grȃu a fost mai mare decȃt cea din Coreea de Sud (Choy et al, 2009). Concentrația ȋn pȃine a fost mai mare decȃt ȋn Grecia și Arabia Sauditǎ (Pappa et al, 2006; Al-Ahmary, 2009). Ȋn cadrul unui alt studiu concentrația seleniului ȋntr-un sortiment de pȃine albǎ din Romȃnia a fost doar de 12 μg/kg iar cea ȋn fǎina albǎ de grȃu de 24 μg/kg (Mencinicopshi et al, 2012). Este posibil ca nivelurile ridicate de seleniu determinate ȋn prezentul studiu sǎ se datoreze aditivǎrii produselor cu premixuri conținȃnd compuși cu seleniu. Ȋn cazul pȃinii, pe lȃngǎ posibila suplimentare cu seleniu prin intermediul unor premixuri, este deasemenea posibil ca drojdia utilizatǎ ȋn procesul tehnologic sǎ aducǎ un aport suplimentar de seleniu ȋn pȃine. (Bogdan Gabriel Șlencu – Teza de doctorat)

Capitolul IV – EFECTELE BIOLOGICE ALE SELENIULUI

4.1 Efectul antioxidant

În ultimele decenii populația umană se confruntă cu fenomene și aspecte negative privind dimunarea confortului și afectarea stării de sănătate, consumarea deproduse vegetale și animale cu concentrații ridicate de metale grele, substanțe poluante, substanțe chimice toxice (fungicide, ierbicide) cu care sunt tratate culturile legumicole și pomicole, efectul toxic al fumatului, al unor medicamnete asupra organismului uman care le încoporează prin alimnetația de zi cu zi.

Fig.4.7 formarea radicalilor liberi și efectul lor asupa sănătății umane

Antioxidanții sunt un complex de elemente nutritive(vitamine și minerale) și enzime specifice care au rolul de a reduce efectele toxice ale radicalilor liberi,adică de a neutraliza moleculele de oxigen instabile, ajutând organismul sa nu-și distrugă propriile celule. (dictionar medical- Paula Rotar)

Radicalii liberireprezintă atomi sau grupuri de atomi care dacă nu sunt ținuți sub control de antioxidanți pot afecta sistemul imunitar și pot duce la boli de inimă, pulmonare, mentale, degenerative, cancer și îmbătrânire prematură.(dicționar medical)

Surse de radicali liberi sunt atât endogene produse de organismul nostru ca urmare a proceselor respiratorii, de metabolism și infalmatorii, cât și cele de natură exogenă cum sunt factorii de mediu, poluarea, radiațiile , stresul, fumatul ,alimentația saracă în fitonutrienți, alcolul etc.

Figura4. 8. Celula atacată de radicalii liberi(http://inbors.com/alimentatie-sanatoasa-viata-lunga)

Cei mai importați antioxidanți sunt reprezentați de 4 enzime :

Superoxid dismutaza (SOD)

Glutation peroxidaza

Calataza

Metionina reductaza

pe care organismul nostru le poate produce singur. E nevoie însă și de un aport exogen de minerale și vitamine care provin din alimentație și care au un rol antioxidant foarte puternic , cum ar fi :

vitamina A (morcovi, spanac, verdeață), betacarotenul și alte carotenoide (spanac, roșii, cartofi dulci, morcovi, pepenen galben, porumb, mango, dovleac, sfeclă, piersici), 

flavonoizii, vitamina C (ardei gras, căpșuni, roșii, fructe de pădure, conopidă, broccoli,citrice), vitamina E (legume de culoare verde, ouă, ficat, nuci, germeni de grâu, semințe de floarea-soarelui), zincul ( carne roșie, fasole, fructe de mare, cereale integrale, carne de pasăre) și seleniul (carne de vită, ton, carne de pui, cereale, țelină, usturoi, mazăre, pește, brocoli, nuci braziliene)etc

S-a făcut un clasament al nivelului de antioxidați care se găsesc doar în legume și fructe denumit – Scala ORAC (Oxygen Radical Absorbance Capacity, in traducere “capacitatea de absorbție a radicalilor liberi de oxigen” aparține Institutului National de Sănătate din SUA și măsoară puterea antioxidantăa alimentelor de origine vegetală: fructe, legume, condimente și ierburi aromatice.

Figura4. 9. Scala ORAC -http://www.sanatatesiviata.ro/

Considerăm că valorile si cuantificarea nivelului de antioxidanți este absolut realtivă, ținând cont de o serie de variabile ; cum ar fi țara de proveniență, solul, clima, fertilizatorii folosiți în culturi, etc.

Figura4. 10 Alimente cu conținut mare deantioxidanți

http://nutritie.restomania.ro/

Am considerat că seleniului reprezintă un oligoelement cu rol foarte important în menținerea stării de sănătate. In primul rănd seleniul fiind recunoscut pentru activitatea sa antioxidantă. Deși seleniul în sine, fiind un metaloid nu are o activitate antioxidantă, decât prin proprietatea de a se lega de proteine.

(Seleniul este componentul unei proteine umane, formate din patru subunitați identice, fiecare subunitate incluzând un atom de seleniu sub formă de selenocisteină. Această proteină, care conține seleniu, intră în compoziția enzimei glutation-peroxidază, care este enzima principală de luptă contra excesului producerii radicalilor liberi. Meritul acestei descoperiri făcuta în anul 1971, îi revine lui Rotruck. Selenocisteina este un seleno-aminoacid în care seleniul a luat locul sulfului. Aminoacidul care conține sulf se numește cisteină.( Profesor Univ.Dr. Paula Drosescu)

Se presupune că una dintre cauzele care provoacă calviția la om se poate datora excesului de seleniu în organismul uman. Neve, studiind funcțiile biologice ale seleniului, a constatat în 1988, că agresiunile care se produc în timpul proceselor metabolice normale sau în timpul unui mare număr de circumstanțe patologice (inflamație, arterioscleroză, cancer, maladii degenerative, îmbătrânire celulară, etc.) sunt legate de radicalii liberi și de pericolele pe care aceștia le cauzează. Un deficit de seleniu, chiar neînsemnat, afectează activitatea glutation-peroxidazei și conduce la peroxidarea membranelor celulare și intracelulare. Permeabilitatea celulară este afectată și numeroase biomolecule, ca de exemplu ADN, din cauza acestor anomalii, continuă să funcționeze, dar codul genetic nu mai este același. Acesta este un risc, sau cel puțin o cauză plauzibilă a cancerizării. Agresiunea, datorată deficitului în seleniu, provoacă sindromuri clinice specifice, ca de exemplu: hemolize, necrozarea țesutului, degenerescențe și, ca urmare, crește riscul dezvoltării maladiilor cronice. Profesor Univ.Dr. Paula Drosescu

Este important deci, în practica medicală, de a se evita prescrierea administrării unui singur element în doze mari, ci este bine de a se administra micronutrienți într-o manieră multielementară, într-un bun interechilibru. Administrarea unică a unui micronutrient va provoca un număr de consecințe metabolice, dificil de a fi evaluate.Profesor Univ.Dr. Paula Drosescu

4.2 Acțiunea de dezintoxicare a seleniului

Seleniul, in vivo, interacționează cu un număr mare de minerale, potențial toxice. La niveluri micronutriționale (între 50 si 200 micrograme pe zi) seleniul este capabil de a preveni manifestările toxice ale acestor substanțe, probabil prin formarea derivaților mai puțin toxici sau inactivi. În rezumat, seleniul moduleazã toxicitatea metalelor grele, având ca efect:

reducerea mortalității, a teratogenității, a cardiotoxicității;

scăderea acțiunii hipertensive (în particular, datorată cadmiului);

diminuarea pericolelor gonadice;

diminuarea insuficiențelor renale (cauzate mai ales de prezența mercurului, plumbului și a platinei);

scăderea insuficiențelor neurologice (cauzate de prezența mercurului organic).

Insuficiențele renale se observă, în mod regulat, în cazul tratamentelor anticanceroase cu platină. Interacțiunea seleniului cu metalele grele, are ca efect o veritabilă dezintoxicare, cel puțin până la un anumit nivel al concentrației în metale grele. Se poate extinde rolul dezintoxicant al seleniului cu rolul exercitat în cursul intoxicării alcoolice. Seleniul determină ca efect, creșterea toleranței la alcool până la un anumit nivel de concentrație, în cazul unui alcoolism monden rezonabil. Profesor Univ.Dr. Paula Drosescu

Pe baza a șase studii europene (patru finlandeze, unul norvegian și unul olandez) a fost stabilită corelația dintre un deficit alimentar în seleniu și riscul apariției maladiilor cardiovasculare.

O. Oster (Germania) a precizat și a rezumat astfel incidența clinică a deficitului în seleniu asupra maladiilor cardiovasculare, la care se referă aceste studii:

în cardiomiopatiile congestive și în coronaropatii și infarcturi acute ale miocardului, concentrația serică a seleniului a fost subnormală, comparativ cu grupele sănătoase considerate martor. În cursul infarctului miocardic, scăderea semnificativă a procentului de seleniu, nu reflectă gravitatea coronaropatiei, în timp ce conținutul eritrocitar în seleniu este reflecția fidelă a riscului infarctului miocardului;

global, seleniul manifestă efecte protectoare în maladiile cardiovasculare. Aceasta se explică prin conținutul ridicat de selenoprotectori în miocard și prin rolul fiziologic al glutationului în hemostaza plachetară;

maladia din Keshan, descrisă de chineziși legată în mod direct de aportul de seleniu. Această boală, observată în regiunea Keshan, poate lua mai multe aspecte, care au fost tratate pe larg în documentele datând din timpul războiului chino-japonez; maladia din Keshan se poate comporta ca o patologie de tip infecțios supraacut, care se traduce prin vome care nu pot fi stăpânite (incoercibile), care conduc la moarte subită;

o formă cronică asociază dilatarea cavităților cardiace și decompensarea cardiacă;

o formă subacută, care survine numai după un timp de latență, mai mult sau mai puțin lung, cu șoc cardiogenic și decompensare cardiacă progresivă.

În stadiul său inițial, boala din Keshan provoacă un atac miocardic care evoluează rapid. Mușchiul cardiac compensează, până când cele două ventricule sunt atinse simultan. Șocul cardiogenic se produce și este urmat de o scădere bruscă a tensiunii arteriale. Se produce o necroză endotelială, în timp ce sunt afectați mușchii scheletici, tubul digestiv, neuronii, plămânii, glandele endocrine. De aceea, este ușor de a explica ansamblul acestor afecțiuni patologice, atât de dispersate și diseminate de un denominator comun: excesul producerii de radicali liberi, determinat de carența în seleniu. Maladia din Keshan este foarte des observată la femeile gravide (la care necesarul de seleniu este foarte ridicat) și la copiii foarte mici, care de asemenea au nevoi crescute de seleniu. Profesor Univ.Dr. Paula Drosescu

În România, importanța seleniului pentru organismul uman este încă puțin cunoscută. Chiar dacă, teoretic, se pot intui efectele carenței sau excesului de seleniu pentru sănătatea omului, experiența românească nu poate încă furniza experimente și dovezi practice concrete privind efectul seleniului. Cu toate acestea, un lucru este clar: seleniul este indispensabil vieții. Aportul de seleniu în organism se face prin alimente. În România se produc în prezent concentrate alimentare, care asigură aportul de seleniu(. Paula Drosescu)

4.3 Funcțiile seleniului:

In afară de efectul antioxidant incontesabil seleniul are o varietate de ale funcții în organismul uman și implicit asupra sănătații, Aceste funcții sulpimetare derivă defapt tot din capacitatea de a interveni asupra radicalilor liberi, protejând organismul de stresul oxidativ și prevenind apariția diferitelor maladii generate de acesta. Așadar seleniu este un oligoelement foarte important pentru sănătatea umană ,ceea ce se poate observa și numai din înșiruirea multiplelor lui funcții:

Functioneaza ca parte a proteinelor (selenoproteine) ce au rol de catalizatori.

Intra in structura glutation-peroxidazei, o enzima ce actioneaza impreuna cuvitamina E si impiedica formarea radicalilor liberi, protejand organismul impotriva imbatranirii celulare premature.

Formeaza structura glutationperoxidazei, o enzimă ce controleaza activitatea hormonilor tiroidieni.

Previne cancerul si bolile cardiovasculare.

Mareste imunitatea.

Poate combate starile inflamatorii specifice anumitor boli (astm, artrita reumatoida, anumite boli infectioase)

Actioneaza asupra unor neurotransmitatori din creier, sustinand mentinerea unei stari de echilibru psihic si a tonusului mental; favorizeaza reducerea starilor de neliniste, panica, angoasa.

Din aceste funcții ale seleniului am considerant important sa ne oprim la

influența seleniu asupra tiroidei și respectiv asupra anticorpilor tireoperoxidazei din tiroidita hașimotho

influenței seleniului asupra celulelor tumorale.Profesor Univ.Dr. Paula Drosescu

4.4. Despre glanda tiroidă și rolul său în organismul uman

Tiroida este o glandă cu secreție endocrină, situată la nivelul gâtului pe fața anterioară sun
*mărul lui Adam* .Este formată din doi lobi uniți între ei printr-o punte numită istm.

Fiind o glandă cu secreție endocrină, aceasta produce hormoni .Aceștia sunt tiroxina și triiodotironina. Tiroxina apare prescurtat, în analizele de sânge , ca T4 și triiodotironina T3, după numarul de atomi de iod pe care îi conține în moleculă.Glanda tiroidă trebuie alimentată constant cu iod pentru a putea produce cei doi hormoni în cantități suficiente.

Figura4. 11 – http://tiroida.ro/wp-content/uploads/bigthyroid_bun.jpg

Odată eliberați în sânge T3 și T4 circulă legați de anumite proteine (componente ale sângelui). Doar o mică parte din hormonii tiroidieni aflați în circulație este liberă (fără a fi legați de proteine). Aceasta mică parte este cea care, de fapt, exercită efectele asupra țesuturilor țintă, hormonii legați de proteine neavând efect metabolic. Acești hormoni care circulă liberi în sânge apar în analize sub forma FT3 și FT4 sau FreeT3 și FreeT4. Masurarea fracției libere este mai utilă decât măsurarea concentrației totale (T3, T4) deoarece ia în considerare doar partea activă din concentrația totală de hormoni.http://tiroida.ro/

Tiroida secretă cei doi hormoni în proporții diferite: 80% tiroxină și 20% triiodotironină. O mare parte din T4 (tiroxina) este transformată în alte țesuturi în T3 (triiodotironină), astfel încat nivelul celor doi hormoni în sânge la un moment dat reflectă atât secreția tiroidiană cât și conversia (T4 la T3) în țesuturile periferice.

Metabolismul celor doi hormoni diferă, de asemenea. T4, pentru că are o afinitate mai mare pentru proteinele de legare, este metabolizat mai lent. Sunt necesare aproximativ 6 zile pentru că jumatate din nivelul total existent la un moment dat să fie transferat către țesuturi (consumat).

Pe de altă parte T3 se leagă mai puțin strâns de aceleași proteine, disociază mai ușor și astfel timpul de injumătățire (metabolizare a T3 ) este de doar o zi.

Capacitatea T3 si T4 de a produce un raspuns la nivelul celulelor țintă este diferită. Triiodotironina are un efect de aproximativ 4 ori mai puternic decât tiroxina. Aceasta din urmă este considerată un prohormon, deoarece este transformată în interiorul celulelor în triiodotironină (hormonul mai potent) în proporție de aproximativ 90%, pentru amplificarea efectului. Această conversie are un rol important în modularea (adaptarea) efectelor hormonale. Dacă există un deficit de T4 această conversie crește, pentru a menține nivelul optim de T3 (hormonul mai activ). Invers, în cazul unui exces de tiroxină, diminuă, pentru a proteja țesuturile țintă de efectele stimulării în exces. Eficiența acestui mecanism este, totuși limitată, acoperind doar variații ușoare ale T4. Nu poate compensa deficitul sever (hipotiroidia) sau excesul important (tirotoxicoza)./http://tiroida.ro/

4.4.1Analize de sânge recomandate de medicii endocrinologi pentru a evalua funcția tiroidei:

– TSH: hormon hipofizar, măsurarea lui este cea mai bună metodă de a evalua funcția tiroidei; se modifică înaintea hormonilor tiroidieni (T3 și T4) cand apare o disfuncție (hiper- sau hipotiroidie); tratamentul disfuncțiilor tiroidiene are ca scop normalizarea valorilor TSH în primul rând (și nu a tiroxinei și triiodotironinei) deoarece se consideră că nivelul acestui hormon arată cel mai exact dacă necesitățile de hormoni tiroidieni sunt corect acoperite; după cum am mai precizat, măsurarea TSH-ului nu este concludentă la pacienții care au leziuni (tumori, chirurgie, etc) pe zona hipotalamusului și/sau a hipofizei, la aceștia urmărindu-se valorile T3 și T4;)./http://tiroida.ro/

– T3, T4: nivelul în sânge al celor doi hormoni tiroidieni esențiali; concentrația acestora este invers proporțională cu a TSH; în hipertiroidie: nivelul crescut al T3 și T4 va inhiba secreția de TSH din hipofiză (vezi Cum este reglată funcția tiroidiană), iar tabloul va fi: T3, T4 crescute, TSH redus (poate chiar nedetectabil); în hipotiroidie: T3 și T4 vor fi în concentrații reduse, hipofiza detectează aceasta modificare și încearcă să o combată prin secreția unei cantități mari de TSH care să stimuleze tiroida să producă hormoni; tabloul va fi: T3 și T4 scazute, TSH crescut;)./http://tiroida.ro/

– FreeT3, FreeT4: fracțiile libere ale celor doi hormoni; sunt mai utile decât concentrațiile totale deoarece măsoara, dupa cum am mai precizat, doar partea activă metabolic a hormonilor existenți în sânge la un moment dat;

– ATPO, TRAb, antitiroglobulina: anticorpi împotriva unor structuri ale tiroidei; ajută la diagnosticarea bolilor tiroidiene prin mecanism autoimun (tiroidite, boala Basedow-Graves);

-Tiroglobulina: proteina aflată în cantitate mare în tiroidă; măsurarea ei se face la pacienți operați (tiroida exclusă în totalitate) de cancer tiroidian; un nivel anormal crescut la aceștia ridică suspiciunea că mai există țesut tiroidian în organism care poate fi modificat malign;/./http://tiroida.ro/

4.4.2. Despre tiroidita Hashimoto

Tiroidita Hashimoto (tiroidita limfocitara) a fost descrisa in 1912 de Hashimoto (medic japonez). Este caracterizata de distrugerea celulelor foliculare, variate grade de infiltrare limfocitara si fibroza. Manifestarile clinice ale bolii sunt variabile si includ eutiroidism, hipotiroidism subclinic, hipotiroidism permanent si, mai rar, trecerea de la hipertiroidism la hipotiroidism sau invers. Suprapunerea tiroiditei Hashimoto cu manifestari extratiroidiene ale bolii Grave este rara. (Autor: Dr. Manole Cojocaru, cercetator stiintific principal gradul I, Laborator Clinic Central, Spitalul Clinic Colentina.)

Diagnosticul de tiroidita Hashimoto este, de obicei, stabilit pe prezenta anticorpilor antitiroidieni, cu sau fară disfunctie tiroidiana sau gușă sau hipotiroidism spontan (5).

Pacienții cu tiroidită autoimună pot să prezinte diverși anticorpi antitiroidieni, care includ anticorpii anti-receptor TSH anticorpii anti-tiroglobulina (anti-TG), anti-tiroidperoxidaza (anti-TPO) (antimicrozomali) (5,14).

Testul anticorpilor anti-tiroidperoxidaza este mai sensibil decât cel pentru anticorpii antitiroglobulina. Testarea anti-TPO prezinta 91% specificitate comparativ cu testarea anti-TG care este de 96%.

Autoanticorpii tiroidieni sunt detectati printr-o varietate de metode de imunoanaliză. Cele mai obișnuite tehnici sunt hemaglutinarea indirecta si imunofluorescenta indirecta (1).

Prevalenta anticorpilor tiroidieni in populatia generala este de 15-20% la femei si de 5-10% labarbati .( Dr. Manole Cojocaru, cercetator stiintific principal gradul I, Laborator Clinic Central, Spitalul Clinic Colentina.www.emcb.ro)

4.4.3.Ce sunt anticorpii:

sunt componente ale sistemului de aparare a organismului;

– structural, sunt proteine;

– sunt produsi de catre celule imunitare specializate – limfocite;

– au rolul de a recunoaște și neutraliza corpii străini – de ex. microbii (bacterii, virusuri);

– fiecare anticorp leagă (atacă), în mod specific, doar o anumită parte a unui corp strain;

– sunt esențiali pentru o imunitate normală;

 Auto-anticorpii:

– sunt anticorpi care leagă (atacă) organe/țesuturi/celule/componente celulare normale; acest atac poate determina diferite afecțșuni, in functie de localizare si de intensitatea reacței autoimune;

– reprezinta o anomalie, deoarece in mod normal sistemul imunitar recunoaște componentele organismului ca fiind proprii si le tolerează;

– identificarea lor in sânge, în titru crescut, ajută la diagnosticarea multor boli autoimune – de ex. Lupusul Eritematos Sistemic, Poliartrita Reumatoida../http://tiroida.ro/

ATPO și Anticorpii Anti-Tiroglobulină

sunt auto-anticorpi care atacătiroperoxidaza (TPO) – o enzimă esențiala în sinteza hormonilor tiroidieni;

– reprezinta principalul marker (90-95% din cazuri) pentru Tiroidita Cronica (Hashimoto), dar cresc și în multe cazuri de Boala Basedow-Graves; de aceea, un titru crescut al ATPO arată pur si simplu prezența unei reacții autoimune îimpotriva tiroidei, care poate fi asociată atât cu hipotiroidia (cel mai frecvent), cât și cu hipertiroidia;

– doar măsurarea TSH si FreeT4 va arăta dacă capacitatea tiroidei de a produce hormoni este afectată și daca tratamentul este necesar;

– valorile ATPO considerate semnificative si asociate mai probabil cu hipotiroidia sunt de peste 150-200 UI/l, chiar dacălimitele laboratoarelor sunt mai jos;

– in tiroidita cronică nivelul crescut al ATPO se menține mulți ani de la diagnostic; măsurarea lor repetata este inutila deoarece boala nu se monitorizeaza prin intermediul acestor auto-anticorpi;

– foarte important: aproximativ 5-10% din populatie are titruri crescute (de obicei sub 150-200 UI/l) ale ATPO, făra a dezvolta vreodata o afectiune tiroidiana; de aceea detectarea izolata a unuei valori mari nu inseamna obligatoriu ca o boala de tiroida este prezenta;./http://tiroida.ro/

2. Anticorpii Anti-Tiroglobulina:

– sunt auto-anticorpi care atacă tiroglobulina, o proteinădin care (după adăugarea iodului) se sintetizează hormonii tiroidieni;

– au, în general, aceleași caracteristici ca și ATPO, fiind markeri de boală autoimuna tiroidiană;

– în unele cazuri de tiroidită cronică cresc mai rapid decât ATPO la inceputul bolii, putând fi un indicator mai bun al acestei afecțiuni în fazele incipiente;

– de multe ori au tendința să se normalizeze în timp, de aceea la un pacient cu o tiroidita cronica prezenta de mai multi ani, masurarea ATPO este mai sensibila;./http://tiroida.ro/

3.TRAb – Anticorpi Anti-Receptor de TSH

– sunt auto-anticorpi care se leagă de receptorul de TSH si îl stimulează, determinând producția excesivă de hormoni tiroidieni (hipertiroidia); denumirea este un acronim de la TSH ReceptorAntibody;

– spre deosebire de marea majoritate a auto-anticorpilor efectul principal este stimulant, nu distructiv;

– sunt specifici pentru boala Basedow-Graves – nu sunt îintalniti în tiroidita cronică sau în populația generală;

– se recomanda măsurarea acestor auto-anticorpiîn cazurile neclare, când este nevoie de confirmarea diagnosticului; în cazurile tipice de boală Basedow-Graves (hipertiroidie+gușa+exoftalmie simetrică) această analiză este inutilă;

– titrul TRAb se corelează cu gradul hipertiroidiei la pacienții netratati si, de asemenea, cu severitatea oftalmopatiei Graves; de asemenea, dacă sunt în titru crescut, au capacitatea de a prezice recăderea la întreruperea tratamentului cu antitiroidian de sinteză;

– se monitorizeaza la pacientele gravide cu boala Basedow-Graves, pentru că travereseaza placenta și pot determina hipertiroidie fetală. http://tiroida.ro/

4.4.4.Studii șsi cercetări despre influența selenului asupra tiroidei

Mai multe studii din trecut arătau că administrarea de seleniu sub formă de selenometionina conduce la scăderea titrului de anticorpi ATPO din sângele persoanelor cu boala Hashimoto. In aprilie anul acesta însa, au fost publicate rezultatele unui studiu care a demonstrat efectiv ca selenometionina (200 mcg/zi) are efecte antiinflamatorii prin inhibarea eliberarii de IL2, TNF alfa si interferon gama din limfocite. In același timp, administrarea de selenometionina a condus si la scaderea nivelurilor plasmatice de Proteina C reactiva. faragluten.wordpress.com/2011/05/13

Un prim studiu pilot in această direcție a fost realizat de Schmidt et al. in 1998 si a fost demonstrată acțiunea seleniului în scăderea anticorpilor ATPO si a celor anti receptor TSH.

Un alt studiu realizat in aceasta directie in Germania, ale carui rezultate au fost publicate in Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism, a arătat  o reducere cu 40%  a titrului de anticorpi antitireoperoxidaza (ATPO) după suplimentarea cu seleniu, la 9 din 36 pacienti (25%) constantându-se o normalizare a nivelului de anticorpi și de asemenea o normalizare a aspectului ecogenic al tiroidei.

http://press.endocrine.org/doi/abs/10.1210/jc.2010-0191

Alt studiu realizat de Omer Turker in 2006 in Turcia si publicat in Journal of Endocrinology a aratat  o reducere cu 30%  a titrului de anticorpi dupa administrarea de L-selenometionina 200 mcg/zi timp de 3 luni la femei diagnosticate cu tiroidita Hashimoto.(Turker și colab.Journal of Endocrinology (2006) 190, 151–156)

Studii de specialitate din trecut arată că administrarea de seleniu sub forma de selenometionină conduce la scăderea titrului de anticorpi ATPO din sângele persoanelor cu boala Hashimoto.

Un studiu recent din Polonia , 2011 in Journal of Clinical Endocrinology and Metabolism a demonstrat efectiv ca selenometionina inhibă eliberarea de  IL2, TNF alfa, interferon gama din limfocite, reducând in acelasi timp si concentratia plasmatica a Proteinei C Reactive.

In acelasi timp, acest studiu a demonstrat actiunea levotiroxinei la nivelul sistemului imun, ea inhiband eliberarea de TNF alfa, IL-1 beta, IL6 din monocite precum si a MCP1 (monocyte chemoattractant protein–1) . Actiunea antiinflamatorie a celor este potentata atunci cand sunt administrate impreuna. In acelasi timp s-a demonstrat corelarea scaderii nivelului de citokine cu scaderea titrului de anticorpi

http://press.endocrine.org/doi/abs/10.1210/jc.2010-0191

TABLE 4.12. Description and level of evidence of the studies showing an effect via selenium supplementation in patients with AIT

Na2SO3, Sodium selenite; AB, antibody titer.

http://press.endocrine.org/doi/abs/10.1210/jc.2010-0191

(Descrierea și nivelul de evidență a studiilor care arată efectul suplimentării cu seleniu la pacienții cu tiroidită autoiumună.)

4.5 Influența seleniului asupra celulor tumorale

S-a observat o susceptibilitate mai crescută la nenumaratele forme de cancer la persoanele care au deficit de seleniu. Rezultate prezentate la a X-a Conferinta Internationala a Asociatiei Americane de Cercetare a Cancerului susțin faptul ca un aport crescut de seleniu din alimentatie, si nu din suplimente nutritive, poate reduce riscul de cancer ovarian. Studiul a relevat faptul ca dieta bogata in seleniu a fost asociata cu reducerea cu 60% a riscului de cancer ovarian. Un efect protectiv puternic a fost observat pentru aportul cel mai crescut de seleniu comparativ cu cel mai redus.

4.5.1.Ce este cancerul?

Cancerul este o boala caracterizata prin proliferare celulara necontrolata. Tumorile canceroase se mai numesc si tumori maligne sau neoplasme. Exista doua categorii de cancer: neoplasme solide (ex. cancer de san, cancer pulmonar etc.) si neoplasme hematologice (ex. leucemie, limfom etc.).

Cand cancerul are originea la nivelul unui anumit organ, formatiunea tumorala care se formeaza este numita tumora primara. De la nivelul tumorii primare celulele neoplazice pot ajunge in alte regiuni ale corpului. De obicei acestea invadeaza in primul rand ganglionii limfatici regionali (din apropierea tumorii primare). Acesti ganglioni reprezinta filtre cu rol de protectie impotriva diseminarii tumorale

Trebuie însa avut in vedere ca diseminarea se poate realiza și pe alte cai, astfel încat este posibila si in absenta invaziei ganglionilor limfatici. Celulele tumorale pot ajunge la distanta de tumora primara, unde se implanteaza si dau nastere unor leziuni secundare (numite si leziuni metastatice, sau pe scurt metastaze).http://www.iob.ro/introducere.html

Fig.4.13.Diviziunea celulară a celuleor canceroase

http://www.iob.ro/introducere.html Institutul Oncologic Bucuresti

4.5.2. Concret, în ce constă sistemul protectiv antioxidant

Se consideră că sistemul protectiv antioxidant ar avea două componente : enzimatică și neenzimatică. Componenta enzimatică ar cuprinde trei enzime importante : superoxiddismutaza, catalaza și glutationperoxidaza, toate combătând producerea de RLDO (radicali liberi derivați din oxigen). Ultima, cea mai importantă, nu acționează decât numai în prezența seleniului. Administrarea de seleniu amplifică acțiunea ei anti-RLDO.

Componenta neenzimatică a sistemului protecetiv antioxidant cuprinde: vitamina E, vitamina C, beta-carotenul (precursor de vitamină A), glutationul, cisteina, mani-tolul, acidul uric etc. Nu trebuie uitată nici acțiunea anti-RLDO a mucusului care căptușește, ca un ecran protector, mucoasele căilor aeriene și digestive, de fapt locul de contact direct al acestora cu car-cinogenele prooxidante din mediul exterior.

În cadrul sistemului enzimatic protectiv antioxidant, glutationperoxidaza, împreună cu seleniul, constituie factorul antioxidant principal, care merită a fi stimulat pentru a face față prooxidanților din mediu. Administrarea de seleniu poate contribui la prevenirea cancerului nu numai prin mecanismul de activare a glutationperoxidazei, dar și prin el însuși.

Cercetări recente au demonstrat că nivelul seleniului s-a găsit mai scăzut în sângele bolnavelor cu cancer de sân. Există o specie de șoareci care în mod spontan fac cancer de sân în proporție de 82%. Dacă acestor șoareci li se administrează în apa de băut selenit de sodiu, incidența cancerului de sân scade de la 82% la 10%. Efortul de prevenire a apariției cancerului prin seleniu pare a fi amplificat în combinație cu vitamina E și C. Unde se găsește seleniu în natură ? Principalele surse sunt germenii de grâu, tărâțe de grâu și chiar pâinea neagră. Față de pâinea făcută din făină albă, care conține 0,06 (xg/g seleniu, pâinea făcută din făină neagră (integrală) conține de 6 ori mai mult (0,36 Hg/g), astfel încât, pentru a ingera o doză echivalentă de 50 Hg/zi de seleniu este nevoie de a mânca zilnic 830 g pâine albă, dar numai 150 g pâine neagră.

Seleniul se găsește nu numai în germeni de grâu, dar și în pește, în drojdie de bere sau, ca atare, în tablete sau soluție de selenit de sodiu. . http://art-zone.ro/

In concluzie, în condițiile unui aport excesiv de prooxidante din mediu, o stimulare a sistemului protectiv antioxidant poate fi obținută printr-o dietă antioxiantăa, care să conțină seleniu, vitamina E, vitamina C și beta-caroten.

Cunoscând îndeaproape principiile de profilaxie a cancerului și aplicându-le în practică, această boală gravă devine, în bună parte, evitabilă. http://art-zone.ro/boli/Profilaxia_cancerului.html

Studiile au indicat faptul ca suplimentele de seleniu administrate au fost asociate cu o crestere semnificativa a riscului de aparitie a cancerului ovarian pentru toti micronutrientii. Suplimentele de vitamina C folosite au fost asociate cu o crestere a riscului cu 1.63, la fel ca si in cazul suplimentelor de vitamina E. Acest risc a fost usor mai crescut la folosirea suplimentelor de betacaroten si seleniu..( Mega Image, dr. Luana Sahian.)

Teoriile etiopatogenice ale aparitiei cancerului ovarian indica faptul ca stresul oxidativ poate juca un rol important in dezvoltarea acestuia. S-a sugerat faptul ca limitarea stresului oxidativ la nivelul epiteliului ovarian poate fi considerata o aparare de prima linie impotriva cancerului ovarian. Cu toate acestea, informatii individuale asupra micronutrientilor antioxidanti in preventia cancerului ovarian se considera a fi limitate si neconcludente. .( Mega Image, dr. Luana Sahian.)

Contribuții individuale ale micronutrienților șsi combinatiile sinergice pot modifica acest risc. Au fost efectuate căteva studii cu privire la rolul aportului de antioxidanți asupra oricarui risc de apariție a cancerului, dar majoritatea prezentau puternice efecte protective. Dr. Gifkins și colaboratorii au evaluat efectul total al capacitatii antioxidante a alimentelor si aportul individual al antioxidantilor asupra riscului de cancer ovarian intr-un studiu caz-control, efectuat pe o populatie din New Jersey. Cohorta a fost alcatuita din 233 de femei cu varste peste 21 de ani, cu cancer ovarian epitelial nou diagnosticat, si 467 de martori, de aceeasi varsta, care locuiesc in aceeași arie geografică. Caracteristicile celor doua grupuri au fost similare, deși pacientele au avut tendința de a avea un indice de masa corporală mai crescut, și mai multe șanse de a avea un istoric familial de cancer ovarian, pe când martorii este mai probabil sa fi avut trompele uterine ligaturate. Pentru calcularea indicelui total al antioxidantilor, s-au luat în considerare aportul zilnic total pe baza frecvenței și mărimii portiei raportate. S-a efectuat o analiză a fiecaruia dintre antioxidanți, și nu au fost găsite diferențe semnificative , deși lotul de paciente a avut un aport ușor mai redus de vitamina E, comparativ cu lotul martor. .( Mega Image, dr. Luana Sahian.)

Studiile pe animale au arătat că seleniul reduce randamentul celulelor tumorale, inhiba creșterea celulară și stimulează moartea celulară programata.( Mega Image, dr. Luana Sahian.)

Un alt studiu făcut de Cai et all. a identificat Se-methylselenocisteina ca aminoacid predominat în usturoiul îmbogățit cu seleniu. Metoda lor de analiză a implicat extracția de seleniu liofilizat (pulbere) cu o soluție acidă ușoară și apoi derivatul supernatant a fost analizat prin gaz cromatografie cuplat fie la detecția cu emisie atomică sau la spectrometria de masă.

Un număr mare de lucrări au apărut în literatura de specialitate despre eficiența pulberii de se-usturoi în prevenirea cancerului . Cercetări mai vechi ale lui Ip si coalb. au dovedit abilitatea se-methylselenocisteina de a inhiba tumorigeneza prin suprimarea proliferării și reducerea supraviețuirii celuleor tumorale epiteliale mamare.

Carclnogenesis vol.17 no.9 pp.1903-1907, 1996

CAPITOLUL V

METODE DE DETECTARE A SELENIULUI DIN EXTRACTE VEGETALE

5.1.Spetroscopia de absorție atomică SAA

Spectroscopia de absorbtie atomica

Spectroscpoia de absorbtie atomica (AAS) este o metoda recunoscuta pentru analiza cantitativa a multor elemente chimice in spcial metale si semimetale. Spectroscopia de absorbtie atomica se bazeaza pe absorbtia selectiva, pe o banda foarte ingusta, a radiatiei catre electronii atomilor liberi gazosi (stare atomizata) ai substantei de analizat. Metoda are o selectivitate foarte mare data de faptul ca spre proba de examinat se trimite un fascicul de radiatie ce contine spectrul ingust ai elementului de examinat, spectru care este absorbit proportional cu concentratia lui de catre elementul chimic din proba de analizat atomizata. Atomizarea se realizeaza prin trecerea atomilor substantei de analizat prin aport de energie intr-o forma de atomi individual, liberi, capabili sa absoarba fotoni emisi de sursa de radiatie monocromatica. Necesarul de energie pentru atomizare se poate asigura sub forma termica, obtinuta cu o flacara de gaz sau cu un cuptor de grafit (tub de grafit incalzit electric), sau se poate asigura prin tehnici speciale, cu substanta de analizat in solutie (tehnica hidrurilor).

5.2. Metoda spectrofluorescentă

Metoda spectroflorescentă

– metoda de caracterizare utilizata intens in ultimii ani in caracterizarea macromoleculelor sintetice sau naturale: informatii despre compozitie, distributia masei moleculare

– principiul: transformarea ionilor din faza lichida → ioni in faza gazoasă, accelerarea și separarea acestora funcție de raportul m/z, detecția și înregistrarea spectrului

5.3.HPLC – High performance Liquid Cromatograhy (Cromatografie Lichidă de înaltă permormanță)

– metodaanalitică utilizata in scopulsepararii, identificăriișidozăriisubstanțelor organicesianorganiceaflate in soluție

Figura – componente ale sistemului HPLC

http://www.shodex.net

CROMATOGRAFIA-reprezintă o metodă de separare bazată pe repartiția diferențiată a componenților unui amestec de separare între doua faze în contact șsi care se situează într-un raport de mișcare relativ una față de cealaltă (definita prin termenii de faza stationara si faza mobilă).Separarea cromatografică este rezultatul unor procese repetate de sorbtie-desorbtie a componenților probei in faza staționara și faza mobilă.

5.4 Metode de detreminare a activității antioxidante

5.5. TEST DE VIABILITATE MTT

Principiul metodei: Tratarea celulelor cu [bromură de 3-(4,5-dimetiltiazol-2-il)-2,5- difeniltetrazoliu] MTT permite evaluarea metabolismului oxidativ și a răspunsului unei populații celulare la factori externi ce pot avea un efect pozitiv sau negativ asupra vieții celulelor în cultură. Din acest motiv testul MTT este folosit ca test pentru studii de viabilitate, citotoxicitate și proliferare celulară.

http://www.unibuc.ro/n/cercetare/biologie/cc-ccbbm-ro/docs/2010/noi/Studii_la_nivel_celular_si_molecular.pdf

5.6 ,Testul de citotoxicitate (LDH)

Citotoxicitatea, de regulă, se studiază prin testul activității LDH (lactat dehidrogenaza), evaluată spectrofotometric prin urmărirea oxidării NADH în prezența piruvatului. Reacția este monitorizată prin scăderea absorbanței la 340 nm. Scăderea viabilității celulare este urmărită prin creșterea activității enzimatice în mediul de cultură. În această tehnică s-a studiat activitatea LDH.

http://www.unibuc.ro/n/cercetare/biologie/cc-ccbbm-ro/docs/2010/noi/Studii_la_nivel_celular_si_molecular.pdf

Concluzii:

Suplimentarea cu seleniu reprezintă un potențial promițător pentru îmbunatațirea activității glutation peroxidazei și activitatea altor selenoproteine în patologia tiroidiană.

Eficacitatea suplimentării cu seleniu depinde frecvent de biodisponibilitatea formelor administrate, selometionina posedă o biodisponibilitate excelentă și o toxicitate mult mai scazută și de aceea este mai indicată pentru adminitrarea pe termen lung.

Cu toate acestea unele studii au subliniat efectul negativ al unor doze prea mari de sleniu asupra organismului, subliniind dificultatea de a menține un echilibru între riscuri și avantaje.

Recent a fost introdus o forma de elementară de nano-seleniu care produce un compus molecular foarte eficient și care în comparație cu seleometionina are o eficacitate similară asupra creșterii activității antioxidante a glutaion peroxidazei dar cu o toxicitate mult mai scazută.

Renumit pentru capacitatea sa sa de a activa o serie de selenoproteine, seleniul a atras un interes pluridisciplinar. Rezultatele preliminarii ale diferitelor modalități de tratament ale tiroiditei autoimune , au deschis o abundență interesantă de provocari și oportunități ,cu potențial de a extinde asemena tratamente și la alte boli autoimune.Evaluarea sumelor datelor emergente , semnalează necesitatea de a menține * selonostasis* , prin aport adecvat de seleniu , pentru prevenirea tulburărilor tiroidiene. Incertitudinea ramâne daca aportul alimentar sau suplimentarea dietei cu seleniu este mai avantajos, deși este clar că această decizie este condiționată de calitatea și existența surselor locale alimentare.

http://press.endocrine.org/doi/abs/10.1210/jc.2010-0191

Bibliografie:

Dumont E., Vahaecke F,Rita, 2006, Cornelis Selenium speciation from food source to metabolites:a critical review, Anal Bioanal Chem.385:1304-13023.

Adam J. Matich, Marian J. McKenzie, Ross E. Lill, Tony K.McGhie, Ronan K. Y Chen, Daryl D.Rowa ,J. Agric. Food Chem., 2015, 63 (7), pp 1896–1905, Publication Date (Web): January 27, 2015

NIH Publication 94-3387 July 1994 sodium selenat & selenite, NTP TOXICITY REPORT NUMBER 38

Cristine D.Thomson,Alexandra Chisholm,Sarah K McLachlan, and Jenifer M Campbell

The American Journal of Clical Nutrition 2008;87:379-84

Susan J Fairweather-Tait,Rachel Collings si Rachel Hurst,Selenium bioavailability:current knowledge and future research requirements,American Society for Nutrition,2010.

Axente, Sever, Banciu – “Din istoria elementelor chimice”,Editura Tehnică, București,1982

Dumitru Negoiu – “Tratat de chimie anorganic㔠vol II, Editura Tehnică, București, 1975

Prof. Dr. Ing. Alexandru Lucian Stroia, Institutul de Chimie Alimentară București – Revista industriei alimentare București.

Adam J. Matich *, Marian J. McKenzie, Ross E. Lill, Tony K. McGhie, Ronan K.-Y. Chen, și Daryl D. Rowan – . Agric. Food Chem., 2015, 63 (7), pp 1896–1905

DOI: 10.1021/jf505963c Publication Date (Web): January 27, 2015

Omer Turker, Kamil Kumanlioglu , Inanc Karapolat și Ismail Dogan, 2006, Journal of Endocrinology (2006) 190, 151–156

Junxuan Lu1, Hongying Pei1, Clement Ip2, Donald J.Lisk3, Howard Ganther4 and

Henry J.Thompson,Carclnogenesis vol.17 no.9 pp.1903-1907, 1996

Effect of an aqueous extract of selenium-enriched garlic on in vitro markers and in vivo efficacy in cancer prevention.

Arthur J.R.,Nicol F., Becket GT. Selenium deficienty, throid hormone metabolism and thyroid hormone deiodinases. Am.J.Clin.Nutr.1993;5236- 5239

http://www.seleniumresearch.com/ (accesat in data de …….)

http://ro.wikipedia.org/wiki/Seleniu

http://tiroida.ro/Dr. Cristian-Claudiu Țupea

http://www.medicinasportiva.ro/dr.Drosescu Paula -Medicina sportivă Ro- 2.oct.2009

http://press.endocrine.org/doi/abs/10.1210/jc.2010-0191

http://art-zone.ro/ Profilaxia rațonală a cancerului, bazată pe înțelegerea apariției lui

( Mega Image, dr. Luana Sahian.)http://www.mega-image.ro/inspiratie/zi-de-zi/articol-stiai-ca/o+alimentatie+bogata+in+seleniu+poate+reduce+riscul+de+cancer+ovarian

http://www.shodex.net

Seleniu – rol, carenţă şi surse

http://www.formula-as.ro/2012/1007/medicina-naturii-44/seleniul-organic-antidotul-cancerului-14759

Audrey SOMMACAL and Andrey GRISHIN | Ecole des Mines de Saint-Etienne | English presentation ppt fig.

Teodor V., 2011, Alimentele și suplimentele nutritive surse de seleniu pentru organism , Teza de doctorat, Iași , (conducatorul de doctorat

Bogdan Gabriel Șlencu- Teza de doctorat

Dr. Manole Cojocaru, cercetator stiintific principal gradul I, Laborator Clinic Central, Spitalul Clinic Colentina.www.emcb.ro

Bibliografie:

Dumont E., Vahaecke F,Rita, 2006, Cornelis Selenium speciation from food source to metabolites:a critical review, Anal Bioanal Chem.385:1304-13023.

Adam J. Matich, Marian J. McKenzie, Ross E. Lill, Tony K.McGhie, Ronan K. Y Chen, Daryl D.Rowa ,J. Agric. Food Chem., 2015, 63 (7), pp 1896–1905, Publication Date (Web): January 27, 2015

NIH Publication 94-3387 July 1994 sodium selenat & selenite, NTP TOXICITY REPORT NUMBER 38

Cristine D.Thomson,Alexandra Chisholm,Sarah K McLachlan, and Jenifer M Campbell

The American Journal of Clical Nutrition 2008;87:379-84

Susan J Fairweather-Tait,Rachel Collings si Rachel Hurst,Selenium bioavailability:current knowledge and future research requirements,American Society for Nutrition,2010.

Axente, Sever, Banciu – “Din istoria elementelor chimice”,Editura Tehnică, București,1982

Dumitru Negoiu – “Tratat de chimie anorganic㔠vol II, Editura Tehnică, București, 1975

Prof. Dr. Ing. Alexandru Lucian Stroia, Institutul de Chimie Alimentară București – Revista industriei alimentare București.

Adam J. Matich *, Marian J. McKenzie, Ross E. Lill, Tony K. McGhie, Ronan K.-Y. Chen, și Daryl D. Rowan – . Agric. Food Chem., 2015, 63 (7), pp 1896–1905

DOI: 10.1021/jf505963c Publication Date (Web): January 27, 2015

Omer Turker, Kamil Kumanlioglu , Inanc Karapolat și Ismail Dogan, 2006, Journal of Endocrinology (2006) 190, 151–156

Junxuan Lu1, Hongying Pei1, Clement Ip2, Donald J.Lisk3, Howard Ganther4 and

Henry J.Thompson,Carclnogenesis vol.17 no.9 pp.1903-1907, 1996

Effect of an aqueous extract of selenium-enriched garlic on in vitro markers and in vivo efficacy in cancer prevention.

Arthur J.R.,Nicol F., Becket GT. Selenium deficienty, throid hormone metabolism and thyroid hormone deiodinases. Am.J.Clin.Nutr.1993;5236- 5239

http://www.seleniumresearch.com/ (accesat in data de …….)

http://ro.wikipedia.org/wiki/Seleniu

http://tiroida.ro/Dr. Cristian-Claudiu Țupea

http://www.medicinasportiva.ro/dr.Drosescu Paula -Medicina sportivă Ro- 2.oct.2009

http://press.endocrine.org/doi/abs/10.1210/jc.2010-0191

http://art-zone.ro/ Profilaxia rațonală a cancerului, bazată pe înțelegerea apariției lui

( Mega Image, dr. Luana Sahian.)http://www.mega-image.ro/inspiratie/zi-de-zi/articol-stiai-ca/o+alimentatie+bogata+in+seleniu+poate+reduce+riscul+de+cancer+ovarian

http://www.shodex.net

Seleniu – rol, carenţă şi surse

http://www.formula-as.ro/2012/1007/medicina-naturii-44/seleniul-organic-antidotul-cancerului-14759

Audrey SOMMACAL and Andrey GRISHIN | Ecole des Mines de Saint-Etienne | English presentation ppt fig.

Teodor V., 2011, Alimentele și suplimentele nutritive surse de seleniu pentru organism , Teza de doctorat, Iași , (conducatorul de doctorat

Bogdan Gabriel Șlencu- Teza de doctorat

Dr. Manole Cojocaru, cercetator stiintific principal gradul I, Laborator Clinic Central, Spitalul Clinic Colentina.www.emcb.ro