STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII ÎN DOMENIUL TEMEI… [307586]

CAPITOLUL I

STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII ÎN DOMENIUL TEMEI ABORDATE………………………………………………………………………………………………………….2

1.1. Introducere…………………………………………………………………………………………..2

1.2. Particularități biologice…………………………………………………………………………3

1.3. Rubus fruticosus în România………………………………………………………………..6

1.4. Exigențe ecologice…………………………………………………………………………………8

1.5. Importanță nutrițională………………………………………………………………………..8

1.6. Înmulțirea…………………………………………………………………………………………..10

CAPITOLUL II

CONTRIBUȚII PROPRII………………………………………………………………………..12

2.1. Justificarea temei………………………………………………………………………………..12

2.2. Obiectivele cercetării…………………………………………………………………………..12

2.3. Material și metodă………………………………………………………………………………13

2.3.1. Inocularea in vitro………………………………………………………………………14

2.3.2. Multiplicarea……………………………………………………………………………..21

2.3.3. Înrădăcinarea…………………………………………………………………………….22

2.3.4. Aclimatizare………………………………………………………………………………22

2.4. Rezultate obținute……………………………………………………………………………….23

2.4.1. Inocularea in vitro a soiurilor Thornfree și Chester………………………23

2.4.2. Multiplicarea……………………………………………………………………………..24

2.4.3. Înrădăcinarea soiurilor Thornfree și Chester……………………………….27

2.3.4. Aclimatizare………………………………………………………………………………27

2.5. Concluzii și recomandări……………………………………………………………………29

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………31

CAPITOLUL I

STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII

ÎN DOMENIUL TEMEI ABORDATE

1.1. [anonimizat], subfamilia Rosoideae și este cunoscut la noi în țară sub denumirea populară de rug de munte.

Arbustul este una din cele 740 [anonimizat], [anonimizat]-lea î.Hr. Genul Rubus cuprinde peste 100 de specii și peste 1.000 [anonimizat]: [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat] 3.200 de specii. Această familie este împărțită în 4 subfamilii: Spiraeoideae, Rosoideae, Maloideae și Prunoideae. În flora României, din cele 4 familii, regăsim 37 de genuri, cu circa 248 de specii spontane și cultivate.

În prezent, sunt cunoscute circa 250 soiuri de mur, dintre care cele mai bune sunt cele de selecție din America, unde majoritatea speciilor de mur cresc în condiții naturale și se încrucișează ușor între ele. La introducerea soiurilor în Europa, în procesul de selecție au fost antrenate și unele specii locale.

Rubus fruticosus se întâlnește în zone deluroase din Europa, Orientul Mijlociu, Africa de Nord și America de Nord, la marginea pădurilor, în poieni, în tufișuri, în lunci și de-a lungul apelor curgătoare, dar și în regiunile mai secetoase din câmpie sau malurile râurilor, găsind foarte repede teren și condiții climatice favorabile până la altitudinea de 1.000 de metri. Preferă zonele temperate, ocupând subzonele cu altitudine mijlocie, submontane, iar unele specii coboară în câmpii și lunci. Prin pădurile din regiunea muntoasă, murul se găsește spontan, asoicat cu zmeurul, dar are o arie de răspândire mai mare decât a acestuia.

În cultură, murul a fost introdus în America, la începutul sec. al XIX-lea, iar în Europa de Vest, din a doua jumătate a sec. al XIX-lea. În vestul Americii de Nord, este cultivat pe suprafețe mai mari.

1.2. Parcularități biologice

Rădăcina murului se compune dintr-un rizom peren, de la care se răspândesc rădăcini adventive ce se extind pe o suprafață mare în jurul plantei.

Murul crește sub formă de liană, fiind un semiarbust care formează tulpini de până la 6 m lungime, cu rudimente de spini erbacei sau chiar cu spini la unele soiuri. Lateral, formează o serie de creșteri anticipate ce pot ajunge până la lungimea de 2-3 m. Pentru că are țesuturile mecanice slab dezvoltate, nu se autosusține și se cultivă numai pe spalier. O dată cu vârsta, tulpinile își schimbă culoarea. Acestea au, la tinerețe, o culoare verde-închis sau roșiatică, iar la maturitate, culoarea devine brună. În secțiune transversală, tulpinile murului sunt, în general, muchiate și brăzdate cu adâncituri (Hoza, 2005).

(Foto: https://www.plantatii+rubus+fruticosus)

Figura 1.1. Cultură de mur pe spalier

Frunzele sunt imparipenat sau palmat compuse, ascuțite la vârf, cu margini neregulat dințate, cu nervuri păroase și proeminente pe dos. Ca mărime, ele descresc de la vârf spre bază, au marginea serată fin, iar la unele specii cu țepi au pețiolul lung. La subsuoara frunzelor de pe partea inferioară a tulpinii sunt dislocați muguri vegetativi, iar a celor de pe partea mijlocie și superioară, muguri micști.

(Foto: https://www.plantatii+rubus+fruticosus)

Figura 1.2. Frunze de mur (față și spate)

Murul diferențiază mugurii de rod din primul an de viață, cu excepția celor bazali (primii 40-50 cm de tulpină), ceilalți sunt micști. Mugurii se formează la subsuoara frunzelor, de obicei, doi sau, foarte rar, trei. Dintre aceștia, doar unul este principal. Mugurii secundari, subdezvoltați, sunt vizibili abia spre sfârșitul perioadei de vegetație. Primăvara, din mugurii principali apar lăstari, pe care se dezvoltă inflorescențele. În cazul în care mugurele principal piere, pornesc în vegetație și fructifică mugurii secundari. Soiurile existente în cultură sunt diploide și autofertile.

Tăierile de formare a tufelor constă în scurtarea la plantare a tulpinii la 20-30 cm, urmând ca în timpul perioadei de vegetație să se ciupească lăstarii care se formează, mai ales dacă aceștia sunt vegetativi și ating dimensiuni mari.

În functie de vigoarea soiurilor, se stabilesc distanțele de plantare, modul de întreținere a solului dintre rânduri, utilajele folosite la lucrările din plantație. La soiurile cu tufă compactă și creștere erectă, distanța de plantare recomandată este de 2,5-3 metri, între rânduri, și 0,8-un metru, între plante pe rând. La soiurile cu creștere semierectă și târâtoare, cu tulpini lungi și foarte lungi, distanța între plante pe rând este de 1,5-2 metri.

Murul înflorește în lunile iulie-august. Florile sunt hermafrodite, cu cinci petale mari, de la alb la roz, sunt adunate în inflorescențe de tip cimă, se deschid eșalonat, pe parcursul a trei săptămâni. Rubus fructicosus are 6 faze fenologice sezoniere principale care, în funcție de soi și de condițiile climatice ale anului, pot varia cu 10-12 zile.

(Foto: https://www.plantatii+rubus+fruticosus)

Figura 1.3. Flori de mur din specia Rubus fructicosus

Fructele sunt polidrupe, formate din mai multe drupeole strâns unite pe receptaculul floral, care este partea componentă a fructului, au mărimea de 13-26 mm și greutatea de 1,7-6,5 g, în funcție de soi. Forma poate fi sferică, conică sau cilindrică, la unele specii, de forme intermediare.

(Foto: https://www.plantatii+rubus+fruticosus)

Figura 1.4. Fructe de mur din specia Rubus fructicosus

Acestea sunt foarte gustoase și se consumă coapte. De obicei, au culoare închisă, dar pot fi și roz sau purpurii, fiind acoperite, de cele mai multe ori, de un strat de pruină.

Maturarea fructelor este eșalonată, la unele soiuri (Thornfree), purtându-se întinde pe o perioadă de peste 2 luni, de la sfârșit de iulie până la început de octombrie (Hoza 2005).

Fructele se recoltează din a doua jumătate a lunii iulie până în prima decadă a lunii septembrie.

Murul poate fi atacat de boli și dăunători.

(Foto: arhivă personală)

Figura 1.5. Rubus fructicosus bolnav

Cele mai frecvente boli care pot afecta murul sunt:

ș Antracnoza – produsă de Elsinoe veneta Burck – este una dintre cele mai răspândite boli în plantațiile de mur;

ș Pătarea brună-violacee – produsă de Didymella applanata;

ș Putregaiul cenușiu – produs de Botrytis cinerea;

ș Rugina – produsă de Phragmidium rubi-idaei;

ș Cancerul lăstarilor – produs de Leptosphaeria caniothyrium;

ș Făinarea – produsă de Sphaerotheca aphanis.

De asemenea, murul poate fi atacat și de dăunători, precum: gândacul zmeurului (Byturus tomentosus), afidele (Aphis spp.), păduchii țestoși (fam. Coccoidea), gărgărița neagră (Anthonomus rubi).

1.3. Rubus fruticosus în România

La noi în țară, murul a fost introdus în cultură în anul 1979, când s-au înființat primele plantații comerciale la Băiculești, Mărăcineni, Băilești, Florești și Petroșani (Lenuța Chira).

Prima cultură de mure a fost făcută în statul Oregon din SUA. În Europa, principalele țări producătoare sunt: Polonia, Iugoslavia, Ungaria, Germania, Bulgaria etc. Producția mondială de mure, în 1986, a fost de 319,5 mii tone, din care Europa a realizat 52% (Anuarul Statistic F.A.O.,vol. 40, 1987). Conform înregistrărilor, între anii 1995 și 2006, s-au cultivat între 25 și 28 km2 de mure, producând între 18 și 19 milioane de kg de mure anual, făcând statul Oregon cel mai mare producător de mure din lume. În timp ce Oregon este lider mondial, Serbia și Mexic sunt următoarele țări producătoare, care, în ultimii ani, au avut o creștere substanțială.

La noi în țară, se cultivă și soiuri hibride între mur și zmeur (Logan, Boyssen), originare din SUA, care sunt fără ghimpi pe tulpini. Aceste soiuri au fructe foarte mari, roșii, asemănătoare cu zmeura, dar mai acide și cu asociația de drupeole aderentă de receptacul (la zmeur este neaderentă). Coacerea fructelor la soiurile hibride se eșalonează pe o perioadă de peste o lună de zile și începe în decada a doua a lunii iunie, odată cu zmeura.

Murul cultivat, spre deosebire de cel care crește în flora spontană, este mult mai pretențios față de factorii naturali. În zonele cu climat temperat continental, cum este în România, crește și fructifică bine numai pe terenurile adăpostite, pe versanții sudici, est-sudici și estici, cu umiditate suficientă. Pe terenurile cu expoziție însorită, calitatea fructelor este superioară, iar tulpinile se lignifică suficient până la venirea iernii.

În România, murul de grădină este puțin cultivat, fiind mai sensibil la iernare, comparativ cu zmeurul. Producția anuală nu depășește 5.000 de tone, din care o bună parte este obținută din flora spontană.

Două dintre cele mai productive soiuri de mur, recomandate pentru condițiile pedoclimatice de la noi, sunt Thornfree (fig. 1) și Thornless Evergreen (fig. 2).

(Foto: https://www.plantatii+rubus+fruticosus)

Figura 1.6. Rubus fructicosus, soiul Thornfree

(Foto: https://www.plantatii+rubus+fruticosus)

Figura 1.7. Rubus fructicosus, soiul Thornless Evergreen

1.4. Exigențe ecologice

În ceea ce privește factorii de dezvoltare și rodire, murul nu este un arbust pretențios, suportă foarte bine perioadele de secetă și este un mare consumator de lumină. Rubus fruticosus crește în condiții de semiumbră, pe când murul cultivat nu suportă nici cea mai mică umbrire. La murul cultivat, producții mari de fructe de bună calitate, bine colorate, dulci și aromate se obțin numai în locuri bine însorite. Unele soiuri, fără ghimpi (Thornfree, Black Satin, Lochness, Triple Crown, Chester, Polar, Smoothstem, Evergreen), sunt sensibile la temperaturile scăzute din timpul iernii, începând cu -15℃. Soiurile cu ghimpi suportă temperaturi de până la -20℃, ceea ce le conferă o mai mare adaptare la condițiile țării noastre.

Cercetările au evidențiat faptul că tulpinile nu sunt afectate la temperaturile din timpul iernii, dacă acestea scad treptat. Degerarea tulpinilor este provocată însă de schimbările bruște de temperatură, cu amplitudine de -10℃ în 24 de ore. Temperatura-limită de rezistență la frig a murului este de la -18℃ până la -20℃. Dacă gerul afectează mugurii principali, dar nu sunt afectate tulpinile, scapă cei secundari care asigură recolte destul de bune (Hoza, 2005).

În ceea ce privesțe cerințele față de apă, acestea sunt mari, mai ales în perioada creșterii și maturării fructelor. În condiții de secetă, fructele rămân mici și nu se mai coc.

Murul nu suportă excesul de umiditate din sol, care în perioada de repaus induce asfixierea rădăcinilor. De asemenea, are o toleranță scăzută la conținutul de săruri din sol, se poate cultiva pe soluri semigrele argilo-nisipoase, lutoase, bogate în substanțe nutritive, cu pH între 5,6 și 6,5, cu pânza de apă freatică sub 0,6-0,7 m. Zonele cele mai favorabile culturii murului sunt cele unde precipitațiile depășesc 700 mm.

1.5. Importanță nutrițională

Interesul sporit față de mur este dictat de compoziția biochimică a fructelor, de rezistența culturii la temperaturi scăzute, la boli și dăunători, precum și de capacitatea de a valorifica terenuri cu bonitatea redusă. Consumatorii apreciază gustul dulce-amărui ce nu poate fi confundat, iar expresia „Mură în gură” îi urmărește pe locuitorii plaiului mioritic de secole întregi.

Murele se consumă proaspete sau prelucrate. Cele cultivate conțin apă (88,4%), zaharuri (3,63%, reprezentate prin zahăr reducător și zaharoza), acizi (1,88%), pectine (0,94%), săruri minerale (potasiu, calciu, fosfor și magneziu), proteine (1,5%), grăsimi (1,6%), celuloză (3,5%), provitamina A, vitamine din grupul B (B1, B2, acidpantotenic, vitamina PP, vitamina B6), vitaminele C, P s.a. Valoarea calorică a murelor este de circa 83 kcal la 100 g. Din mure se pot prepara diverse gemuri, jeleuri, compoturi, siropuri și băuturi alcoolice.

În scopuri terapeutice, se folosesc fructele proaspete și preparatele obținute din ele, precum și frunzele.

Murele sunt considerate un bun întăritor al organismului, tonifică ficatul, drenează vezica biliară, au efect astringent (constipant), dar pot fi și laxative ușoare, dacă se consuma pe nemâncate. Sunt indicate în anemii, diaree, afecțiuni ale vezicii biliare, afecțiuni pulmonare, menometroragii etc. Întrucât conțin acid oxalic, murele sunt contraindicate în litiaza oxalică.

Fructele de mur sunt bogate în antioxidanți și vitamine, compoziție care le sporește calitățile terapeutice. Acestea conțin 3,69 mg/g fruct de acid elagic care, după datele American Cancer Society, este un compus promițător în tratamentul cancerului (conform Berry Health Benefits Network), experimentele pe animalele de laborator arătând că încetinește creșterea tumorilor maligne și ucide celulele canceroase, iar în cancerul glandelor mamare poate reduce efectele nocive ale estrogenului.

Datorită prezenței taninurilor, murele reduc iritațiile mucoasei căilor respiratorii în răceli și gripă. Fibrele și pectina din mure sunt benefice pentru sistemul cardiovascular, reducând nivelul colesterolului în sânge, iar magneziul, relaxând arterele, contribuie la sănătatea sistemului circulator.

Siropul de mure se utilizează, câte 4 linguri pe zi, în cazuri de diaree, la copii mici, în angine și afecțiuni pulmonare.

În scop medicinal, se recoltează și frunzele murului, cele lipsite de pețiol, lăstarii tineri, rădăcinile și florile. Din frunze de mur, asociate cu cele de frag și cu cele de afin negru, se poate prepara ceai. Frunzele de mur conțin tanin, flavonoide (care le imprima o acțiune antiinflamatorie), acizi (malic, lactoizoeitric, succinic, oxalic), provitamina A, vitamine din complexul B (B1, B2, B6, acid pantotenic, inozitol, vitamina PP) s.a. Ele au efect astringent (antidiareic), antiseptic, tonic și antiinflamator. Pe cale internă se folosesc în caz de diaree, gastroenterite, colite (sub formă de infuzie). Pe cale externă, infuzia din frunze de mur se folosește ca gargară – în inflamația gingiilor, gurii și gâtului, sub formă de cataplasme – în hemoroizi, fisuri anale, psoriazis. Pentru uz intern, infuzia se prepară din două lingurițe de frunze la 200 ml apă clocotită. În cazul folosirii pe cale externă, cantitatea de frunze se dublează. Frunzele uscate, care au utilizări terapeutice, diuretice și laxative, conțin o cantitate apreciabilă de materii tanate, derivați flavonici, vitamina C, acizi organici, inozitol, care au efecte benefice asupra sănătății, astfel, Vitamina E și antioxidanții previn îmbătrânirea precoce a pielii, Vitamina C crește imunitatea, iar taninurile întăresc țesuturile.

Taninurile nu sunt însă suficient de bine cunoscute și fac încă obiectul multor cercetări. Substanțele tanice sunt răspândite în regnul vegetal, cu precădere în fructe, în cantități destul de mari în stadiul erbaceu. Ele dau gustul puternic acru astringent. Pe măsură ce fructele se maturizează, taninurile oxidează ori se combină cu gomele și substanțele mucilaginoase, și pierd din proprietățile astringente.

În medicina naturistă, fiecare parte a arbustului de mur (flori, fructe, frunze, muguri, rădăcină) își găsește utilizare și constituie baza unor remedii homeopatice în tratarea unor afecțiuni digestive și respiratorii.

Având în vedere situația actuală, tendințele și perspectivele culturii murului la nivel european și, cu deosebire, în țările din zona noastră geografică, ar trebui ca producția pentru export să fie dezvoltată și realizată în concepție globală. Țările vecine României (Iugoslavia, Ungaria și Bulgaria), deși nu beneficiază de condiții naturale mai favorabile decât cele din țara noastră, au reușit să aibă producții mult mai bune la aceste specii de arbuști.

1.6. Înmulțirea

În funcție de particularitățile biologice ale soiurilor, murul poate fi înmulțit prin drajoni, butași de rădăcină sau tulpină, în special butași verzi, marcotaj, desfacerea tufelor. În laboratoare speciale, înmulțirea speciei Rubus fruticosus se poate face și prin vitrocultură.

În privința înmulțiri, soiurile de mur cu tulpinile erecte se înmulțesc prin drajoni, iar cele cu tulpini târâtoare – Boysen, Logan, Fenomenal – se înmulțesc prin butași de tulpină și marcotaj prin aplecare (marcotaj de vârf). De asemenea, în cazuri speciale de înmulțire rapidă a soiurilor valoroase sau pentru soiuri noi, se poate folosi altoirea pe fragmente de rădăcini (Hoza, 2005).

Înmulțirea prin marcote este caracteristică mai multor specii de mur din flora spontană. Vârfurile tulpinilor, venind în contact cu solul, se înrădăcinează și dau naștere la o altă plantă. În cultură, acest procedeu este folosit, în mod special, la soiurile târâtoare.

La înmulțirea prin butași de rădăcină, rădăcinile destinate obținerii de butași se scot toamna cu cazmaua sau cu plugul.

Înmulțirea prin butași verzi se face în prima jumătate a lunii iunie și necesită spații protejate (sere, răsadnițe, solari) pentru înrădăcinare. Butașii verzi se obțin prin tăierea vârfurilor de creștere.

Pentru înmulțirea prin butași lignificați, tulpinile se recoltează toamna, se fasonează la 50-70 cm și se stratifică în nisip umed sau se păstrează în pungi duble de polietilenă, în încăperi cu temperaturi de 1-2°C.

Înmulțirea prin butași semilignificați se efectuează în mod asemănător ca și cea prin butași verzi, cu deosebirea că lucrarea se execută în august-septembrie, iar ramurile nu trebuie să fie mai groase de 7-10 mm.

Înmulțirea prin altoire se practică destul de rar și se execută în triangulație, cu ramură detașată cu 1-2 ochi, pe fragmente de rădăcină de 10 cm. În cazuri cu totul speciale, pentru înmulțirea unui soi valoros, se poate executa despărțirea tufelor (Botez M., Gh. Bădescu, A. Botar 1984).

În domeniul culturilor in vitro de țesuturi și organe vegetale, primele cercetări au fost efectuate în secolul al XIX-lea. Atunci, unii botaniști, având ca sursă de inspirație culturile in vitro de microorganisme ale lui Louis Pasteur, au încercat să cultive embrioni și țesuturi vegetale.

Ca orice metodă științifică, vitrocultura are avantaje și dezavantaje. Unul dintre cele mai importante avantaje îl reprezintă faptul că asigură o rată de multiplicare ce nu poate fi atinsă de nici una dintre metodele tradiționale și oferă posibilitatea schimbării mult mai rapide a sortimentului de soiuri sau specii de plante. De asemenea, se pot obține plante pe rădăcini proprii, excluzând altoirea, în cazul căreia transmiterea bolilor nu poate fi exclusă. Materialul produs in vitro poate fi conservat și poate fi transportat și distribuit cu ușurință atât în țară, cât și peste hotare, oferă posibilitatea conservării unor genotipuri valoroase în spații mici, precum și salvarea și înmulțirea specilor de plante rare. De asemenea, poate fi folosit la momentul oportun, nefiind dependent de anotimp, datorită faptului că se realizează în incinte cu climat controlat, obținându-se importante economii de teren, energie și combustibil.

Principalul dezavantaj al vitroculturii constă în faptul că este eficientă doar la producerea unui volum mare de material săditor. Este o metodă mai complicată și mai sofisticată decât cele tradiționale, ce necesită o pregătire specială. Costurile inițiale sunt relativ mari, necesită aparatură, utilaje și echipamente speciale, precum și substanțe chimice de puritate ridicată.

CAPITOLUL II

CONTRIBUȚII PROPRII

2.1. Justificarea temei

Am abordat această temă, întrucât Rubus fruticosus este o specie ce s-a adaptat destul de bine în condițiile pedoclimatice oferite din zona de sud a țării noastre.

De asemenea, am avut în vedere faptul că Rubus fruticosus este o specie importantă din multe puncte de vedere, cum ar fi, nutrițional și alimentar. Fructele sunt bogate în vitamine și minerale, oligoelemente și substanțe active cu rol antiinflamator, antibacterian, antiîmbatrânire și, totodată, anticancerigen. De asemenea, sunt remineralizante și astringente, antireumatice și hipotensive, pot să amelioreze simptomele osteoporozei sau emfizemului pulmonar, arteriosclerozei, candidozei bucale sau fibromului uterin.

Am ales această temă și datorită faptului că am văzut că se bucură de atenția multor cercetători în domeniu. În plus, a sporit interesul fermierilor față de mur, pentru că, astfel, au posibilitatea de a valorifica terenuri cu bonitate redusă, iar arbuștii respectivi sunt rezistenți la temperaturi scăzute, boli și dăunători. Acesta din urmă a reprezentat un argument în plus în alegerea temei, pentru că doresc să folosesc în alimentația mea și a fiului meu produse sănătoase, nutritive și, de aceea, am intenția de a amenaja o plantație de mur într-o zonă deluroasă, în comuna Șoimari din județul Prahova, Vălenii de Munte.

2.2. Obiectivele cercetării

Scopul cercetării lucrării practice a fost cel de a înlocui metodele convenționale de înmulțire și producere a plantelor fără viruși și studierea a două soiuri de Rubus fruticosus pentru stabilirea tehnologiei de înmulțire in vitro.

Cercetarea privind înmulțirea in vitro a soiurilor Thornfree și Chester din specia Rubus fruticosus a avut următoarele obiective:

● stabilirea momentului optim de recoltare a materialului vegetal;

● găsirea și folosirea protocolului potrivit pentru ambele soiuri;

● utilizarea mediilor de cultură adecvate speciei;

● stabilirea răspunsului pentru diferite tipuri de explante și medii;

● urmărirea creșterii în lungime în prima lună de la inoculare;

● urmărirea evoluției numărului de frunze în prima lună de la inoculare;

● rata de multiplicare;

● înrădăcinarea;

● aclimatizarea;

● accelerarea producerii de material săditor prin scurtarea ciclurilor de dezvoltare.

2.3. Material și metodă

Înmulțirea in vitro se realizează în condiții sterile, sub o hotă cu flux de aer steril, în recipiente de sticlă sau de plastic care sunt închise etanș și care conțin medii de cultură pe bază de nutrienți necesari dezvoltării unei plante (Peticilă, 2014). Procesul cuprinde 4 etape:

ș pregătirea materialului vegetal;

ș inițierea culturii in vitro;

ș multiplicarea;

ș aclimatizarea la condițiile inițiale din câmp și seră.

Acest tip de înmulțire se bazează pe totipotențialitatea celulei vegetale, regenerarea de plante pornind chiar de la o singură celulă, aceasta având materialul genetic necesar dezvoltării unui organism complet (Raicu, 1984).

Datorită amplorii investițiilor în acest sector, se apreciază că micromultiplicarea constituie calea de viitor a înmulțirii vegetative a plantelor (Gaspar, 1981).

Prin înmulțirea in vitro se permite stocarea și creșterea unui număr mare de plante, într-un spațiu redus, și aprovizionarea cu material sănătos, autentic, de calitate și uniform, independent de sezon (Gaspar, 1981 și Holdgate, 1982).

Un alt rezultat spectaculos al acestei tehnici este obținerea de plante rezistente la diverși factori de stres, cum ar fi secetă, ger, sol sărat, anumiți agenți patogeni (Nabora, 1980).

Tehnicile de cultură in vitro, pe lângă aspectul tehnologic, ne permit rezolvarea unui număr de probleme:

● menținerea unui explant viabil și activ din punct de vedere vegetativ;

● permiterea creșterii normale a unui explant reprezentat de o structură organizată (meristem, vârf de creștere sau mugure);

● inducerea proceselor de diferențiere în cazul unor fragmente de calus pentru formarea de organe sau embrioni somatici;

● inducerea proceselor de dediferențiere, în cazul unor explante formate din celule diferențiate (fragmente de tulpină, frunză, pețiol, rădăcină, etc.) rezultând o nouă organizare tisulară.

Aceste probleme au fost parțial rezolvate odată cu identificarea regulatorilor de creștere endogeni de tipul auxinelor (primul grup de fitohormoni recunoscut), giberelinelor, citochininelor, pentru a numi doar cele trei clase principale de regulatori de creștere. Aceste substanțe par a determina orientarea dezvoltării celulelor în cultura artificială, fapt pentru care li se acordă primaatenție atunci când se încearcă explicarea unor fenomene fiziologice.

Micropropagarea rugilor de mure a fost studiată de mulți cercetători – Bobrowski V. L et al 1996, Erig A. C & Schuch M. W. 2005, Gajdosova A și colab. 2006, Minas G. J și Neocleous D. 2007, Ruzic Durdina, și Lazic Tatjana. 2006. În mai multe variante de multiplicare ale lui Murashige & Skoog (Murashige T., Skoog F.,1962) s-au folosit un mediu suplimentat cu regulatori de creștere (BAP, IBA și GA3) și, pentru înrădăcinare, variante de mediu MS conținând IBA.

Principalul avantaj al micropropagării îl reprezintă rata de multiplicare imensă, indiferent de sezon, deoarece se realizează în condiții controlate de lumină și temperatură, în camere de creștere climatizate.

2.3.1. Inocularea in vitro

Materialul biologic: soiurile Chester și Thornfree

Soiul Chester este de origine SUA, University of Arkansas, cu o creștere semierectă, soi viguros, fără spini, cu o perioadă de înflorire în iunie și o perioadă de maturare august-septembrie, iar la soiul tardiv, pe parcursul a două luni, până la primele înghețuri. Fructul se coace uniform în drupeole, are o formă ovală sferică și o greutate medie de 6-7 g. Se pot obține 5-6 kg/plantă și 15-18 t/ha. Este un soi rezistent la ger, -20°C, la boli, se pretează ca soi ecologic, la bolile foliare. Fermitate medie, fructele sunt bune pentru consum în stare proaspătă și procesată și este recomandat pentru gustul plăcut, aromat.

Soiul Thornfree provine din SUA, fiind o plantă foarte viguroasă, cu ramuri lungi, fără spini, cu o înflorire medie în luna iunie. Perioada de maturare este din decada a doua a lunii august până în prima decadă a lunii septembrie. Greutatea medie a fructului este de
8-9 g, cu o productivitate mare, până la 20 t/ha. Forma fructului este conic alungită. Are o rezistență bună la ger, -20°C și la atacul principalelor boli și dăunători. Are o fermitate medie, este rezistent la manipulare și transportare, un gust plăcut, ușor aromat.

Pentru faza de inițiere a unei vitroculturi, la înmulțirea in vitro a speciei Rubus fruticosus, după dezinfectarea materialului vegetal, mugurii axilari se excizează la lupa binoculară, se îndepărtează orice urmă de lemn și de scoarță și 1-2 straturi de primordii foliare, apoi, mugurii se inoculează, aseptic, în mediul nutritiv, în eprubete.

Pe timpul creșterii explantelor în camera de creștere, vasele trebuie să fie închise pentru a evita pierderea apei prin transpirație, ce ar determina concentrarea mediului în elemente nutritive, ar provoca crăparea mediului și slaba creștere a culturilor.

Pentru respectarea strictă a concentrațiilor soluțiilor stoc sau a mediului, apa trebuie distilată, deci eliberată de ionii minerali pe care îi conține. La spălarea materialului vegetal după sterilizare se folosește apă sterilă, sterilizare ce se face în autoclav odată cu sterilizarea mediului sau separat.

Dacă în alte tipuri de culturi nu se acordă o mare importanță schimbuluide gaze, la culturile in vitro schimbul de gaze cu exteriorul prezintă o mare importanță pentru inoculi. Schimburile de gaze se realizează prin difuzie,diferențele de concentrație între gazele din interiorul containerelor și cele dinmediul ambiant exterior, precum și variațiile de temperatură influențând acesteschimburi.

Prima condiție în realizarea cu succes a unei culturi de celule sau țesuturi in vitro este asepsia. Mediile de cultură sunt favorabile dezvoltării bacteriilor și ciupercilor, creșterea cărora este mult mai rapidă decât cea acelulelor vegetale și duce la inhibarea proceselor fiziologice ale țesuturilor cultivate. De aceea, un laborator de culturi de țesuturi este organizat și păstratîntr-o asepsie strictă asemeni unei săli de operație. Principalele cauze ale apariției infecțiilor în culturile in vitro sunt:

a) aerul care conține o cantitate mare de organisme patogene de tipul bacteriilor sau fungilor;

b) țesuturile vegetale sunt acoperite la suprafață cu fungi și/sau bacterii. Cele mai infectate organe sunt cele ce se dezvoltă în pământ (rădăcini, bulbi, tuberculi). Bacteriile și ciupercile se dezvoltă și în interiorul țesuturilor, în vasele conducătoare libero-lemnoase sau în spațiile intercelulare, caz în care este imposibilă sterilizarea țesuturilor, iar folosirea antibioticelor nu este recomandată;

c) corpul uman, care poartă numeroase microorganisme pe piele sau înrespirație.

Ajustarea pH-ului se face de preferat cu pH metrul, înainte de sterilizarea mediului. A se evita hârtia de pH deoarece aceasta nu dă rezultate precise și importanța stabilirii unui pH corect se reflectă în succesul culturii in vitro. Agarul și zaharoza nu schimbă pH-ul mediului, de aceea ajustarea acestuia se face înainte de adiția celor două componente. Astfel, pentru a se evita infectarea soluțiilor stoc este recomandabilă folosirea unor recipiente auxiliare, în care se va goli o cantitate aproximativ egală cu cea necesară preparării mediului de cultură, din care se va lua cu ajutorul pipetei cantitatea optimă.

Înainte de realizarea sterilizării materialului vegetal și începerea operațiilor de fasonare și inoculare pe mediu de cultură artificial a materialului vegetal, activități ce se realizează în condiții sterile, este necesară pregătirea hotei cu flux laminar de aer steril. Sterilizarea hotei necesită parcurgerea mai multor etape:

ș se șterg, cu o bucată de vată înmuiată în alcool etilic de 70%, toate suprafețele orizontale și verticale din interiorul hotei insistându-se pe suprafața de lucru;

ș se pulverizează puțin alcool pe filtrele de aer ale hotei;

ș se pulverizează alcool în toate colțurile și colțișoarele interiorului hotei;

ș se pornește lampa UV, iar după cinci minute se pornește și ventilația.

Pentru micropropagarea murelor, s-au parcurs următoarele etape:

♦ Materialul biologic utilizat a fost preluat din câmpul experimental al Facultății de Horticultură, din cadrul USAMV București, unde a fost fasonat, eliminându-se internodurile lungi.

Figura 2.1. Locul de unde s-a preluat

materialul biologic

utilizat pentru micropropagare

(Foto: arhivă personală)

♦ Înainte de depozitare în camera de creștere, lăstarii soiurilor Thornfree și Chester au fost spălați cu apă curentă, apoi clătiți cu apă distilată.

♦ Experiențele s-au derulat în Laboratorul Microînmulțirea Plantelor din cadrul Centrului de Cercetare pentru Studiul Calității Produselor Agroalimentare, USAMV București.

Materialul vegetal a fost reprezentat de lăstari verzi porniți din ramuri forțate în laborator. Periodic, baza ramurilor a fost tăiată pentru a nu se dezvolta bacterii sau alte boli criptogamice care să deprecieze materialul.

(Foto: arhiva personală)

Figura 2.2. Lăstari verzi

S-au utilizat muguri axiali proveniți de la creșterile anuale semilignificate. S-au folosit lăstari apicali, în octombrie 2018. Mugurii au fost tăiați de pe lăstari, s-a înlăturat orice urmă de lemn și scoarță și 1-2 straturi de catafile. După aceea, au tinuți în apă pentru a nu se ezhidrata, până la intrarea la hotă.

(Foto: arhiva personală)

Figura 2.3. Muguri în apă

În decursul cercetării, s-a folosit un singur protocolul de dezinfecție. Operațiunile de dezinfecție s-au defășurat în condiții aseptice, sub hota cu flux de aer laminar orizontal.

Protocolul de dezinfecție a speciei Rubus fruticosus, este:

Fungicid Flint de 4,5 g/1, timp de 10 minute;

2 clătiri în apă bidistilată sterilă, de câte 5 minute fiecare;

soluție comercială de Domestos de concentrație 20% (+ apă până 100%),

timp de 7 minute;

3 clătiri în apă bidistilată sterilă, de câte 5 minute fiecare;

Alcool etilic 70% (concentrație de 99,9 % ), timp de 5 secunde;

2 clătiri în apă bidistilată sterilă, de câte 5 minute fiecare.

Inocularea mugurilor a avut loc în camera sterilă, la hote, pe două medii de cultură: Murashige et Skoog fără hormoni MS (-) – 100 ml/L și Gamborg B5 fără hormoni B5 (-) – 100 ml/L.

Menținerea condițiilor aseptice, la hota cu flux de aer steril, se face urmând câteva reguli stricte și necesare:

♦ înainte de a începe lucrul la hotă, operatorul trebuie să-și spele mâinile cu săpun (preferabil cu mercurobutol sau altă substanță sterilizantă), să-și suflece mânecile halatului până mai sus de coate;

♦ mâinile operatorului vor fi sterilizate cu alcool de 70%, de fiecare dată când vin în contact cu materiale nesterile (păr, haine, etc);

♦ instrumentarul se schimbă des, după două până la maximum cinci explante, și se sterilizează prin introducerea acestuia în sterilizator, flambare sau imersie în alcool și clătire cu apă distilatăsterilă;

♦ explantele se fasonează cu ajutorul unui bisturiu chirurgical cu lama foarte fină sau extrase cu ajutorul pensetelor cu vârf subțire;

♦ explantele sunt inoculate pe mediu imediat pentru a se evita deshidratarea lor și intrarea în contact cu germenii, viteza de lucru fiind un factor important în succesul culturilor in vitro;

♦ orice explant ce a căzut pe masa de lucru sau a fost atins de altceva în afară de hârtia de lucru sterilă, va fi eliminat;

♦ se folosesc eprubete de sticlă ce sunt acoperite de dopuri făcute din hârtie, din aluminiu, pentru mugurii inoculați;

♦ plasarea mugurilor după protocolul de dezinfecție pe mediul de cultură, se face cu o pensetă.

(Foto: arhiva personală)

Figura 2.4. Inocularea mugurilor pe mediul de cultură MS (-)

Apariția infecțiilor în culturile in vitro are mai multe cauze. După simptomele manifestate putem să ne dăm seama dacă infecția este cauzată de o ciupercă sau de o bacterie. Dacă este generată de o ciupercă, se va observa dezvoltarea unui miceliu cu o textură mată sau pufoasă, de cele mai multe ori de culoare albă sau gri.

Dacă infecțiile se datorează unei bacterii, se va manifesta de forma unei paste lăptoase în interiorul mediului și pe suprafața acestuia. Această pastă este uneori colorată roz sau galben.

(Foto: arhiva personală)

Figura 2.5. Infecție cauzată de ciupercă

Tabelul 2.1

Mediul 1 de cultură: Murashige et Skoog fără hormoni MS (-) – 100 ml/L

Tabelul 2.2

Mediul 2 de cultură: Gamborg B5 fără hormoni B5 (-) – 100 ml/L

pH-ul mediilor de cultură a fost corectat la 5,8 cu NaOH 0,1 N sau 1N, fiind ulterior autoclavat timp de 20 de minute la 121°C și 1,1 bari presiune atmosferică.

Tabelul 2.3.

Concentrațiile de substanțe la prepararea soluțiilor stoc

pentru mediul de cultură Murashige et Skoog

Tabelul 2.4

Concentrațiile de substanțe la prepararea soluțiilor stoc

pentru mediul de cultură Gamborg B5

După inoculare, mugurii au fost păstrați în camera climatică la temperatura de 22°C și 50 % umiditate.

2.3.2. Multiplicare

Multiplicarea in vitro denumită și faza de înmulțire este aleasă deoarece se obțin cantități mari de plante identice, lipsite de boli și dăunători. Această metodă se poate folosi și în cadrul programelor de ameliorare a plantelor.

Procesul de multiplicare este foarte scurt și poate fi reprodus la infinit, obținându-se cantități impresionante de plante.

În faza de multiplicare s-au folosit explante rezultate din segmente uninodale, folosindu-se două variante de medii de cultura: Murashinge et Skoog și Gamborg B5.

La sfârșitul acestei faze lăstarii au ocupat tot spațiul din vas.

Au fost separate și transferate pe un mediu proaspăt pentru un nou ciclu de
4-6 săptămâni.

Culturile au fost incubate în camera de creștere, la lumină artificială furnizată de tuburi fluorescente. Intensitatea luminii a fost de 1000 Lux și temperatura a fost de 24°.

După o perioadă de incubare s-au eliminat culturile infectate și s-au păstrat pentru pasul următor culturile neinfectate, curate.

Lăstarii obținuți in vitro au fost scoși din vasele de cultură, clătiți cu apă caldă pentru a topi și îndepărta resturile de mediu nutritiv și apoi pregătiți pentru înrădăcinare.

2.3.3. Înrădăcinare

Înrădăcinarea lăstarilor formați se poate face și pe mediu de cultură dar și în ex vitro. Am preferat să fac înrădăcinarea în ex vitro avînd în vedere că am lucrat cu o specie care înrădăcinează foarte ușor, dorind să scurtez și perioada de obținere a materialului.

Pentru înrădăcinare a fost testat mediul lichid Murashige-Skoog în două variante experimentale: 100% și 50%.

Metoda de înrădăcinare a fost experimentată în varianta fără horomoni.

Pentru tratarea mediilor de cultură, înainte de înrădăcinare, se prepară soluții stoc.

Lăstarii au fost înrădăcinați în palete alveolare, după care introduse în camera de creștere.

2.3.4. Aclimatizare

În procesul de aclimatizare trebuie evitate infecțiile cu fungi sau bacterii, iar mediul de cultură de pe rădăcinuțele explantelor trebuie îndepărtat prin spălarea acestora cu apă. Substratul solid, în care au fost trecute plăntuțele in vitro, trebuie să fie steril (liber de dăunători).

Frunzele plantelor provenite din cultura in vitro prezintă, pe lângă un număr scăzut de celule palisadice, necesare pentru captarea eficientă a luminii, și multe spații aerifere în mezofil. Plantele in vitro au o hrănire heterotrofă.

Pentru a se evita rănirea rădăcinuțelor se recomandă folosirea, pentru început, a unui substrat ușor (turbă și perlit în acest caz).

După plantarea acestora în substrat, se udă, se acoperă și sunt mutate în camera climatică.

2.4. Rezultate obținute

2.4.1. Inocularea in vitro a soiurilor Thornfree și Chester

Protocolul de dezinfecție: Fungicid Flint de 4,5 g/1, timp de 10 minute; 2 clătiri în apă bidistilată sterilă, de câte 5 minute fiecare; soluție comercială de Domestos de concentrație 20% (+ apă până 100%), timp de 7 minute; 3 clătiri în apă bidistilată sterilă, de câte 5 minute fiecare; Alcool etilic 70% (concentrație de 99,9 % ), timp de 5 secunde; 2 clătiri în apă bidistilată sterilă, de câte 5 minute fiecare, a mers foarte bine pe specia Rubus fruticosus.

Mediul de cultură favorabil pentru cele două soiuri de mur a fost MS (-).

(Foto: arhivă personală)

Figura 2.6 Muguri inoculați pe mediul de cultură

Observații privind evoluția numărului de muguri inoculați pe fiecare din mediile de cultură in vitro:

Tabelul 2.5

Evoluția numărului de muguri inoculați la soiul Thornfree

Tabelul 2.6.

Evoluția numărului de muguri inoculați la soiul Chester

Ambele soiuri au avut un procent mai mare pe mediile de cultură MS (-) fără hormoni, față de mediul B5.

La soiul Chester, explantele inoculate pe mediul de cultură B5, din data 07.12.2018 unde s-a înregistrat o infecție avută loc la hotă sau din cauza biluțelor de quartz, acestea nu

au supraviețuit.

Grafic 2.1 Viabilitatea explantelor

2.4.2. Multiplicarea

Pentru multiplicarea explantelor a fost folosit mediul lichid Murashige-Skoog. A fost evidențiată o deosebire între multiplicarea soiul Thornfree și soiul Chester.

S-a determinat că mediul Murashige-Skoog pentru soiul Thornfree este optim pentru inițierea rizogenezei plantulei, cu pH-ul 5,8 până la autoclavare.

Rata de multiplicare la soiul Chester a fost mai scăzută cu

Pentru multiplicare s-au ales explantele din următoarele date, la soiul Thornfree, care au fost puse pe mediul de cultură MS (-): 09.11.2018, 08.02.2019, 21.03.2019;

Iar la soiul Chester: 23.11.2018, 25.01.2019, 20.02.2019.

La soiul Thornfree, în data de 09.11.2018, dintr-o explantă inoculată pe mediul de cultură MS (-), după multiplicare, au rezultat 3. În data de 08.02.2019, din 6 explante inoculate pe mediul de cultură MS (-), după multiplicare, au rezultat 12. În data de 21.03.2019, din 5 explante inoculate pe mediul de cultură MS (-), după multiplicare, au rezultat 10.

La soiul Chester, în data de 23.11.2018, din 3 explante inoculate pe mediul de cultură MS (-), după multiplicare, au rezultat 6. În data de 25.01.2019, din 4 explante inoculate pe mediul de cultură MS (-), după multiplicare, au rezultat 5. În data de 20.02.2019, din 4 explante inoculate pe mediul de cultură MS (-), după multiplicare, au rezultat 5.

Grafic 2.2

Rata de multplicare a soiului Chester

Grafic 2.3

Rata de multplicare a plantelor la soiurilor Thornfree și Chester

Grafic 2.4 Procent de multiplicare

La soiul Thornfree, rata de multiplicare pe mediul de cultură MS (-) a fost mai mare decât a soiului Chester, cu 5%, aceasta având și o vigoare mai mare.

2.4.3. Înrădăcinarea soiurilor Thornfree și Chester

Materialul vegetal pentru faza de înrădăcinare a fost reprezentat de muguri din soiurile Thornfree și Chester crescuți in vitro.

(Foto: arhiva personală)

Figura 2.7. Înrădăcinare explante

ale soiului Thornfree

Explantele au fost puse pe un mediu proaspăt, în etapa de multiplicare. Plantele proaspăt transferate au dezvoltat ramuri noi, fără adăugarea anumitor regulatori de creștere.

Plăntuțele au înrădăcinat după 8-10 săptămâni, obținând un sistem de înrădăcinare foarte bine dezvoltat, acestea putând fi transferate ex vitro pentru aclimatizare.

Acestea sunt depozitate în camera climatică.

Procentul de înrădăcinare la soiul Thornfree a fost de 70%, pe când la soiul Chester doar de 40%.

2.4.4. Aclimatizare

Aclimatizarea reprezintă o treaptă de pregătire a plantulelor pentru trecerea la condițiile ex vitro (seră și câmp).

Pentru fiecare hibrid inoculat in vitro, un număr de lăstari au fost plantați în palete alveolare cu substrat.

La aclimatizarea plantulelor multiplicate in vitro, la ex vitro se ține cont în mare măsură de substratul în care se plantează. Este necesar de a respecta unele condiții optimale (gradul de umiditate și afânare a substratului, valoarea pH, compoziția substratului, expoziția și gradul de iluminare). Plantulele in vitro sunt crescute la intensitate mai redusă a luminii artificiale (2000 lucși) și temperatura aerului mai scăzută (23±2°C).

S-au urmărit explantele pentru fiecare hibrid, la fiecare două săptămâni s-au măsurat creșterea în lungime și numărul de frunze.

În data de 25.04.2019, s-au aclimatizat plantulele ce au supraviețuit, majoritatea mugurilor fiind floriferi.

(Foto: arhivă personală)

Figura 2.8. Plăntuțe aclimatizate, la soiul Thornfree

(Foto: arhivă personală)

Figura 2.9. – 10.06.2019: Plăntuțe aclimatizate la soiul Thornfree,

după o lună și 16 zile de la aclimatizare

În data de 14.06.2019, adică într-o lună și 20 de zile de la aclimatizare, P1 – tulpina măsoară 4,5 cm, cu 6 frunze și un mugure apical.

P2 – tulpina măsoară 5 cm, cu 6 frunze, iar ramificația secundară are o tulpină de 3 cm și 5 frunze.

(Foto: arhivă personală)

Figura 2.10. – 14.06.2019: Măsurarea plantelor,

după o lună și 20 de zile de la aclimatizare)

S-au înregistrat și pierderi ale plănuțelor.

(Foto: arhivă personală)

Figura 2.11. – 21.06.2019: Plăntuțe decedate

în urma aclimatizării

Plăntuțele din data 21.06.2019 nu au supraviețuit, probabil, din cauza insuficienței apei.

2.4.5. Concluzii și recomandări

A fost elaborată tehnologia obținerii materialului săditor calitativ și omogen la soiurile de mur prin vitroculturi, sunt descrise etapele inițierii, microclonării și aclimatizării.

Au fost stabilite condițiile optime pentru organogeneza inoculilor, ca sursă de material biologic au servit meristeme ale lăstarilor apicali și laterali.

Rata de multiplicare depinde foarte mult de la un soi la altul și de la o plantă la alta, precum și de vârsta plantei sau explantului. Rata de multiplicare a soiului Thornfree pe mediul de cultură MS (-) a fost mai mare decât a soiului Chester. Tot în faza de multiplicare, rezultatele mai bune, în ceea ce privește creșterile în lungime și numărul de frunze au fost obținute pe varianta de mediu MS (-).

Pentru înrădăcinarea explantelor speciei Rubus fruticosus, mediul de cultură MS (-) s-a dovedit superior comparativ cu mediul B5.

Pentru aclimatizarea explantelor s-a ținut cont de mutarea pe un substrat ușor, udare și temperatura din camera de creștere.

Se recomandă tehnologia de multiplicare in vitro a plantelor soiurilor introducente de mur (Arapaho, Triple Crown, Black Satin, Loch Ness, Polar, Thornfree, Smoothstem, Thornless Evergreen, Reuben, Chester) în condițiile pedoclimatice zonei noastre, cu scopul obținerii materialului săditor omogen, viguros, sănătos pentru înființarea de plantații.

Soiul Thornfree, este recomandat pentru grădini particulare ca sursă de fructe.

Soiul Chester este recomandat pentru fondarea de plantații industriale.

Se recomandă încercarea altor medii de cultură, în afara celor prezentate aici și aclimatizarea speciei in vitro.

BIBLIOGRAFIE

Adrian G. Peticilă, Microînmulțirea plantelor horticole, Editura Granada, 2015

Adrian G. Peticilă Microînmulțirea plantelor horticole, Editura Ceres, 2014

Cachiță-Cosma D. Metode in vitro la plantele de cultură. Baze teoretice și practice, București, Ceres, 1987

Hoza Dorel, Căpșunul, zmeurul, coacăzul, murul. Tehnici de cutivare, Editura Nemira, 2005

Lozinschii M., Ciorchină N., Particularitățile microclonării soiurilor de mur fară spini Chester și Loch Ness, Revista Botanică, vol.V, Nr.3 Chișinău, 2013

Zia-Ul-Haq M., et al. Rubus Fruticosus L.: Constituents, biological activities and health related uses, Moleculess, vol. 19, 2014

Surse web:

https://www.scribd.com/Micropropagare

https://www.scribd.com/Culturi-in-Vitro

INFORMATII PRIVIND PLANTAREA SI INGRIJIREA MURULUI

www.usamvcluj.ro/files/teze/2011/vescan.pdf

file:/// mariana_lozinschii_abstract.pdf

https://www.slideshare.net/abalanici/tehnologia-de-cultura-a-murului

https://www.scribd.com/Cultivarea-murului

https://doctorat.ubbcluj.ro/ 2010/biologie/sutan_nicoleta_anca