Stabilitatea Macroeconomica Si Stabilitatea Financiara Pentru Tarile Candidate la Euro

Economie

Stabilitatea Macroeconomica Si Stabilitatea Financiara Pentru Tarile Candidate la Euro

Byadmin ianuarie 1, 2024

STABILITATEA MACROECONOMICĂ ȘI STABILITATEA FINANCIARĂ PENTRU ȚĂRILE CANDIDATE LA EURO

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. STADIUL CONVERGENȚEI ECONOMICE

1.1.STADIUL CONVERGENȚEI ECONOMICE

1.2.CRITERIUL STABILITĂȚII PREȚURILOR

1.3.CRITERIUL FINANȚELOR PUBLICE

1.4.CRITERIUL CURSULUI DE SCHIMB

1.5.CRITERIUL RATELOR DOBÂNZILOR PE TERMEN LUNG

CAPITOLUL II. STUDIU DE CAZ – STABILITATEA MACROECONOMICĂ PENTRU ȚĂRILE CANDIDATE LA EURO

2.1 STABILITATEA MACROECONOMICĂ PENTRU ȚĂRILE CU O PONDERE A DATORIEI PUBLICE ÎN PIB INFERIOARE VALORII DE REFERINȚĂ DE 60%

2.1.1. BULGARIA

2.1.2. LITUANIA

2.1.3. SUEDIA

2.1.4. REPUBLICA CEHĂ

2.1.5. POLONIA

2.2. STABILITATEA MACROECONOMICĂ PENTRU ȚĂRILE CU O PONDERE A DATORIEI PUBLICE ÎN PIB DE PESTE 60%

2.2.1. CROAȚIA

2.2.2. UNGARIA

CAPITOLUL III. STABILITATEA MACROECONOMICĂ LA NIVELUL ȚĂRII NOASTRE – ROMÂNIA

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

De la momentul introducerii monedei euro în 11 state membre ale UE la data de 1 ianuarie 1999, încă șapte țări au aderat la zona euro, cel mai recent caz fiind Letonia, la 1 ianuarie 2014. În urma aderării Croației la UE la data de 1 iulie 2013, 10 state membre nu sunt participante cu drepturi depline la UEM, adică nu au adoptat încă euro. Două dintre aceste state, respectiv Danemarca și Regatul Unit, au notificat că nu vor participa la etapa a treia a UEM.

Aceasta lucrare analizează opt țări: Republica Cehă, Bulgaria, Croația, Lituania, Polonia, Ungaria, România și Suedia. Toate aceste țări s-au angajat să adopte euro în virtutea Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene ceea ce presupune eforturi vizând îndeplinirea tuturor criteriilor de convergență.

În această lucrare, se evaluează, în cazul celor opt țări analizate, gradul de realizare a unei convergențe economice sustenabile, de compatibilitate a legislației naționale cu dispozițiile Tratatelor și cu prevederile Statutului Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene și de îndeplinire a obligațiilor statutare impuse BC pentru a deveni parte integrantă a Eurosistemului.

În cadrul acestui studiu, Lituania este supusă unei analize detaliate in comparatie cu celelalte țări analizate, deoarece autoritățile lituaniene și-au exprimat în repetate rânduri intenția de a adopta moneda unică începând cu data de 1 ianuarie 2015.

Evaluarea procesului de convergență economică depinde într-o mare măsură de calitatea și integritatea datelor statistice care stau la baza acestei evaluări. Compilarea și raportarea statisticilor, în special ale celor privind finanțele publice, nu trebuie să facă obiectul unor considerente sau ingerințe politice. S-a recomandat statelor membre ale UE să trateze calitatea și integritatea datelor statistice raportate drept prioritare, să se asigure că, în momentul compilării acestor date, există un sistem adecvat de verificare și coroborare, precum și să aplice standarde minime în domeniul statisticii. Aceste standarde prezintă o importanță deosebită, consolidând independența, integritatea și responsabilitatea institutelor naționale de statistică și contribuind la sporirea încrederii în calitatea statisticilor privind finanțele publice.

În acest context, BCE acordă o importanță deosebită evaluării cuprinzătoare a instituțiilor de credit, inclusiv din perspectiva evaluării bilanțurilor, pe care trebuie să o desfășoare înainte de asumarea atribuțiilor care îi revin.

Această lucrare este structurată după cum urmează: Capitolul 1 oferă o imagine de ansamblu asupra aspectelor principale ale convergenței economice. Capitolul 2 prezintă sintezele pe țări, care conțin principalele concluzii ale analizei convergenței economice și juridice, iar Capitolul 3 tratează detaliat stadiul convergenței economice în Romania și prezintă o analiză de ansamblu a indicatorilor de convergență și a metodologiei statistice utilizate pentru compilarea acestora.

Ținând cont de datele furnizate Comisia Europeană din Raportul de convergență publicat pe anul 2012, cât și de cel publicat în acest an, am realizat în această lucrare o statistica a evoluției la nivel macroeconomic a țărilor participante la zona euro.

CAPITOLUL I. STADIUL CONVERGENȚEI ECONOMICE

STADIUL CONVERGENȚEI ECONOMICE

De la publicarea ultimei ediții din 2012 a Raportului de convergență al BCE, creșterea economică a încetinit în numeroase țări europene. Totodată, unele țări au realizat progrese în reducerea dezechilibrelor fiscale. În cursul anului 2013, ritmul de creștere economică a început să se intensifice în majoritatea țărilor, tendința generalizându-se treptat. Această evoluție a reflectat efectul creșterii venitului disponibil real în absența manifestării presiunilor inflaționiste în majoritatea țărilor, politicile macroeconomice acomodative din unele țări și semnalele tot mai evidente de stabilizare economică în zona euro. Totuși, redresarea incipientă nu a determinat încă îmbunătățirea semnificativă a condițiilor pe piața muncii, unde șomajul se menține la un nivel ridicat. Totodată, unele țări au înregistrat progrese semnificative în corectarea dezechilibrelor externe și în reducerea dependenței de finanțare externă, îndeosebi în sectorul bancar, ceea ce a sporit rezistența la șocuri a majorității țărilor analizate pe parcursul recentelor episoade de turbulențe manifestate pe piețele emergente din afara UE. Cu toate acestea, la nivel național persistă vulnerabilități majore care, dacă nu sunt soluționate corespunzător, pot limita procesul de convergență pe termen lung.

În ceea ce privește criteriul stabilității prețurilor, rata medie anuală a inflației a fost mult inferioară valorii de referință în șapte dintre țările analizate în acest raport, mai precis Republica Cehă, Bulgaria, Ungaria, Croația, Lituania, Polonia și Suedia. În România, rata medie anuală a inflației a fost peste valorea de referință.

Privind criteriile fiscale doar Republica Cehă, Croația și Polonia fac obiectul unei proceduri de deficit excesiv, conform unei decizii a Consiliului UE.

În anul 2013, soldul bugetului general consolidat s-a situat sub valoarea de referință de 3% din PIB în toate țările, cu excepția Croației și a Poloniei. Conform Raportului de convergență 2012, toate țările, exceptând Suedia, Bulgaria și Ungaria, au avut o pondere a deficitului bugetar în PIB peste valorea de referință de 3%.

În anul 2013, ponderea datoriei publice în PIB a crescut în majoritatea țărilor analizate, exceptând Republica Cehă, Lituania și Ungaria. Cu toate acestea, in afara Croației și a Ungariei, restul tarilor analizate au avut o pondere a datoriei publice în PIB inferioară valorii de referință de 60% în anul 2013. În Polonia, ponderea datoriei publice a crescut la un nivel apropiat de valoarea de referință în anul 2013. Ponderea datoriei publice în PIB s-a situat sub nivelul de 50% în Republica Cehă și Suedia, sub 40% în Lituania și România și sub 20% în Bulgaria. Potrivit Raportului de convergență 2012, doar Ungaria a consemnat o pondere a datoriei publice brute superioară valorii de 60% din PIB.

În ceea ce privește criteriul cursului de schimb, doar una dintre monedele țărilor analizate în acesta lucrare, mai precis litasul lituanian, participă la MCS II. Niciuna dintre celelalte țări analizate nu a aderat la MCS II de la precedenta evaluare a stadiului de convergență în anul 2012. În perioada de referință, condițiile de pe piețele financiare din Lituania au fost, pe ansamblu, stabile. Cursurile de schimb ale monedelor care nu participă la MCS II au înregistrat fluctuații relativ ample în perioada de referință, cu excepția Bulgariei, a cărei monedă este ancorată la euro printr-un aranjament de consiliu monetar, și a Croației, a cărei monedă constituie obiectul unui regim de flotare strâns controlată.

În ceea ce privește criteriul convergenței ratelor dobânzilor pe termen lung, toate cele opt țări analizate în acesta lucrare se situează la un nivel inferior valorii de referință de 6,2% corespunzătoare criteriului de convergență privind ratele dobânzilor, iar Bulgaria, Republica Cehă, Lituania, Polonia și Suedia au consemnat rate ale dobânzilor net inferioare acestei valori. În anul 2012, șase dintre cele opt țări examinate în raportul respectiv au înregistrat rate ale dobânzilor inferioare valorii de referință.

Din perspectiva îndeplinirii criteriilor de convergență, sustenabilitatea reprezintă un factor esențial, întrucât procesul de convergență trebuie realizat într-o manieră durabilă, și nu doar la un moment dat în timp. Primul deceniu al UEM a relevat faptul că fragilitatea fundamentelor economice, conduita macroeconomică excesiv de relaxată la nivel național și așteptările exagerat de optimiste referitoare la convergența veniturilor reale generează riscuri nu doar pentru țările vizate, ci și pentru buna funcționare a zonei euro în ansamblu.

În primul deceniu al UEM, în numeroase state membre ale UE, inclusiv în țări din zona euro, s-au acumulat dezechilibre macroeconomice pronunțate și persistente, manifestate de exemplu prin pierderile susținute de competitivitate, prin creșterea gradului de îndatorare sau prin formarea bulelor de pe piața imobiliară, reprezentând unul dintre determinanții principali ai crizei financiare și economice care a luat amploare după anul 2008. Aceasta evidențiază faptul că atingerea temporară a valorilor criteriilor de convergență nu reprezintă o garanție per se a calității de membru al zonei euro.

Astfel, țările care au aderat la zona euro ar trebui să demonstreze sustenabilitatea procesului de convergență pe care îl parcurg, precum și capacitatea proprie de a respecta angajamentele permanente impuse de adoptarea monedei euro. Aceasta servește interesul țării respective, dar și interesul zonei euro, pe ansamblu.

Factorii de decizie au înțeles necesitatea îmbunătățirii cadrului de guvernanță economică în UE. Astfel, noile pachete legislative care au intrat în vigoare la data de 13 decembrie 2011 („six-pack”) și la 30 mai 2013 („two-pack”) prevăd consolidarea semnificativă a supravegherii politicilor fiscale, precum și o nouă procedură de supraveghere în vederea prevenirii și corectării dezechilibrelor macroeconomice.

După cum s-a evidențiat și în Rapoartele de convergență anterioare, în numeroase țări sunt necesare ajustări durabile ale politicilor, ținând seama de un cumul de factori relevanți pentru integrarea și convergența economică:

Un grad ridicat de îndatorare publică sau privată, în special corelat cu un nivel relativ înalt al datoriei externe, face economiile vulnerabile la contagiunea generată de tensiunile de pe piețele financiare. Un asemenea nivel de îndatorare poate să afecteze, de asemenea, creșterea sustenabilă a producției, din cauza impactului potențial negativ pe care îl poate avea asupra finanțării, precum și a necesității reducerii gradului de îndatorare;

Limitarea creșterilor salariale excesive și stimularea productivității prin inovare sunt, în continuare, necesare pentru a sprijini competitivitatea;

Pentru a susține o creștere economică mai alertă, echilibrată și sustenabilă, trebuie soluționate necorelările la nivelul competențelor forței de muncă și încurajată participarea pe piața forței de muncă, fiind vizate îndeosebi bunurile și serviciile cu valoare adăugată mare. Aceasta ar contribui la reducerea deficitului de forță de muncă și ar susține dinamizarea PIB potențial;

Îmbunătățirea în continuare a mediului de afaceri și adoptarea de măsuri de consolidare a guvernanței, precum și de ameliorare a calității instituțiilor ar susține dinamizarea sustenabilă a producției și ar spori rezistența economiei la șocurile specifice fiecărei țări;

În privința sectorului financiar, este esențială monitorizarea cât mai atentă a sectorului bancar, în special a riscurilor referitoare la expunerea acestuia la alte țări și la nivelul relativ ridicat al împrumuturilor în monedă străină. Este, de asemenea, necesară dezvoltarea piețelor de finanțare în moneda locală, îndeosebi pearticiparea pe piața forței de muncă, fiind vizate îndeosebi bunurile și serviciile cu valoare adăugată mare. Aceasta ar contribui la reducerea deficitului de forță de muncă și ar susține dinamizarea PIB potențial;

Îmbunătățirea în continuare a mediului de afaceri și adoptarea de măsuri de consolidare a guvernanței, precum și de ameliorare a calității instituțiilor ar susține dinamizarea sustenabilă a producției și ar spori rezistența economiei la șocurile specifice fiecărei țări;

În privința sectorului financiar, este esențială monitorizarea cât mai atentă a sectorului bancar, în special a riscurilor referitoare la expunerea acestuia la alte țări și la nivelul relativ ridicat al împrumuturilor în monedă străină. Este, de asemenea, necesară dezvoltarea piețelor de finanțare în moneda locală, îndeosebi pe scadențe mai lungi;

Continuarea procesului de convergență a nivelurilor veniturilor în majoritatea țărilor analizate în acesta lucrare va genera probabil presiuni suplimentare în sensul creșterii asupra prețurilor sau a cursurilor de schimb nominale (sau asupra ambelor variabile). Prin urmare, capacitatea dovedită de a realiza și de a menține stabilitatea prețurilor pe baze sustenabile, în condițiile unor cursuri de schimb stabile față de euro, rămâne esențială pentru convergența economică sustenabilă;

Sunt necesare ajustări sustenabile la nivelul politicilor pentru a se evita acumularea unor noi dezechilibre macroeconomice. Acest risc se manifestă mai ales în situația în care convergența veniturilor este dublată de reluarea creșterii excesive a creditării și de creșterea prețurilor activelor, determinate, de exemplu, de rate ale dobânzilor reale scăzute sau negative;

Se impune identificarea unor soluții la adresa modificărilor demografice preconizate, considerate a fi rapide și substanțiale, de exemplu prin intermediul unor reforme ale pensiilor responsabile și anticipative.

1.2. CRITERIUL STABILITĂȚII PREȚURILOR

În perioada de referință de 12 luni cuprinsă între luna mai 2013 și luna aprilie 2014, inflația s-a poziționat la niveluri scăzute în UE, îndeosebi ca urmare a presiunilor reduse exercitate de inflația importată. Valoarea de referință utilizată pentru criteriul stabilității prețurilor a fost de 1,7%. Această valoare este calculată prin adăugarea a 1,5% la media aritmetică neponderată a ratei inflației IAPC pe parcursul a 12 luni în Letonia (0,1%), Portugalia (0,3%) și Irlanda (0,3%). Nivelul atins de inflația IAPC în Grecia, Bulgaria și Cipru a fost considerat o excepție și, prin urmare, exclus din calculul valorii de referință.

Întrucât în numeroase țări rata medie a inflației s-a situat la niveluri foarte reduse în perioada mai 2013-aprilie 2014 (Tabelul 1), trebuie reamintit că, în conformitate cu prevederile Tratatului, rezultatele unei țări în ceea ce privește inflația sunt analizate în termeni relativi, respectiv în raport cu statele membre care au consemnat cele mai bune rezultate în domeniu. În consecință, criteriul stabilității prețurilor ia în considerare faptul că șocurile comune (generate, de exemplu, de prețurile materiilor prime pe piețele internaționale) pot determina și în zona euro devierea temporară a inflației de la nivelurile compatibile cu stabilitatea prețurilor.

Analiza retrospectivă arată că, în ultimii zece ani, în toate statele membre ale UE, inflația a fost volatilă, deși cu amplitudini diferite, reflectând îndeosebi evoluția prețurilor materiilor prime, măsurile privind prețurile administrate și condițiile macroeconomice. Evoluțiile cursurilor de schimb, dublate de condițiile de politică monetară, au contribuit, de asemenea, la volatilitatea inflației în majoritatea țărilor analizate. Pe parcursul perioadei de creștere economică robustă până în anul 2008, inflația a înregistrat o accelerare în majoritatea țărilor, ulterior consemnând o scădere puternică în anul 2009 ca urmare a șocului negativ exercitat de prețurile internaționale ale materiilor prime și a declinului economic puternic consemnat de majoritatea acestor țări. Totuși, inflația a crescut în perioada 2010-2012, în pofida persistenței cererii interne reduse, în special pe seama factorilor externi și a prețurilor administrate. În anul 2013, inflația a scăzut în toate țările analizate, atingând niveluri minime istorice în unele cazuri, deși o redresare economică progresivă s-a manifestat în toate țările cu excepția Croației, unde persistă ample dezechilibre macroeconomice. Procesul de dezinflație puternică a fost în mare parte determinat de ieftinirea petrolului și a materiilor prime exclusiv petrolul pe piețele internaționale și de recoltele bune. Totodată, acest proces a fost susținut de deviațiile PIB încă negative înregistrate în majoritatea țărilor și de absența presiunilor inflaționiste exercitate de evoluția cursului de schimb. În unele țări, scăderea prețurilor administrate și a impozitelor indirecte și efectele de bază asociate majorărilor anterioare ale impozitelor indirecte au contribuit la reducerea în continuare a ratei inflației. Unele țări au recurs la relaxarea considerabilă a condițiilor de politică monetară în contextul ratelor reduse ale inflației, care au coborât sub ținta stabilită de banca centrală în toate țările analizate în acesta lucrare care aplică strategia de țintire a inflației. La începutul anului 2014, inflația IAPC s-a menținut la niveluri reduse în toate țările analizate.

Variația ratelor anuale ale inflației IAPC de la o țară la alta s-a menținut la un nivel semnificativ. Inflația a fost deosebit de volatilă în Bulgaria și Lituania. În aceste țări, supraîncălzirea economiei interne a alimentat inflația, care a înregistrat niveluri de două cifre până în anul 2008, după care a scăzut semnificativ până în anul 2010. Ulterior, inflația în aceste două țări a fluctuat în intervale mai înguste. În România, rata inflației s-a menținut persistent ridicată până la jumătatea anului 2011, coborând apoi la niveluri mai reduse. În Republica Cehă, Croația, Ungaria, Polonia și Suedia, evoluția inflației a fost mai puțin volatilă decât în alte țări analizate. În ultimii zece ani, rata medie anuală a inflației IAPC s-a situat la 6,5% în România, la 5,1% în Bulgaria, la 4,8% în Ungaria, la 3,8% în Lituania, la 2,9% în Polonia, la 2,8% în Croația, la 2,4% în Republica Cehă și la 1,5% în Suedia.

Tabelul 1 Tabel sinoptic privind indicatorii economici de convergență

Prognozele principalelor instituții internaționale indică, pentru perioada 2014-2015, o creștere progresivă a ratei medii anuale a inflației IAPC de la nivelurile actuale reduse în toate țările analizate. Totuși, se estimează că ritmul moderat de redresare a economiei la nivel mondial, coroborat cu perspectivele încă modeste ale cererii interne și cu gradul parțial de utilizare a capacităților de producție, va contribui la limitarea în continuare a presiunilor inflaționiste exercitate de factori fundamentali în majoritatea țărilor. Balanța riscurilor la adresa perspectivelor privind inflația este, în linii mari, echilibrată în majoritatea cazurilor. Pe de o parte, variațiile prețurilor internaționale ale materiilor prime (în special ale alimentelor și ale produselor energetice) și majorările impozitelor indirecte și ale prețurilor administrate comportă un risc în sensul creșterii la adresa inflației.

Totodată, noile tensiuni manifestate pe piețele financiare internaționale și în economiile de piață emergente, precum și riscurile geopolitice ar putea genera presiuni de depreciere asupra monedelor unor țări. În plus, evoluțiile de pe piața forței de muncă, mai ales în țări cu șomaj structural relativ ridicat și care se confruntă cu blocaje la nivelul sectoarelor care înregistrează ritmuri de creștere mai alerte, constituie un risc suplimentar în sensul creșterii la adresa inflației. Pe de altă parte, redresarea într-un ritm mai lent decât cel anticipat a activității economice la nivel intern și internațional ar contribui la atenuarea presiunilor inflaționiste.

În țările analizate din Europa Centrală și de Est, actualul proces de recuperare a decalajelor poate exercita, pe termen mai lung, noi presiuni în sensul creșterii asupra prețurilor și/sau asupra cursului de schimb nominal, deși amploarea exactă a acestui efect este dificil de apreciat. Riscul reinflamării presiunilor inflaționiste va fi deosebit de ridicat în eventualitatea în care următoarea etapă de relansare economică va fi din nou însoțită de expansiunea excesivă a creditului și de creșteri pronunțate ale prețurilor activelor, alimentate de nivelurile scăzute ale ratelor dobânzilor reale.

În general, deși rata medie anuală a inflației IAPC este în prezent inferioară valorii de referință în majoritatea țărilor analizate, există preocupări față de sustenabilitatea procesului de convergență a inflației pe termen lung în mai multe țări. Dezinflația manifestată recent reflectă, în mare parte, factorii temporari menționați anterior. Odată cu accelerarea procesului de redresare economică și cu disiparea sau chiar cu inversarea efectelor temporare favorabile, se estimează că inflația va crește din nou.

Un mediu propice stabilității sustenabile a prețurilor în țările analizate în aceasta lucrare necesită promovarea unei politici monetare orientate către stabilitate. Realizarea și menținerea unui mediu favorabil stabilității prețurilor vor depinde în mod esențial și de implementarea în continuare a reformelor structurale. Mai precis, majorările salariale trebuie să reflecte dinamica productivității muncii și să țină seama de condițiile de pe piața forței de muncă și de evoluțiile din țările concurente. Totodată, sunt necesare noi eforturi în direcția realizării programelor de reformă pentru îmbunătățirea în continuare a funcționării piețelor de bunuri și servicii și a pieței forței de muncă și pentru a menține condiții favorabile expansiunii economice și creșterii gradului de ocupare a forței de muncă. În acest scop sunt esențiale, de asemenea, măsuri de sprijinire a unei guvernanțe mai puternice, precum și noi îmbunătățiri aduse calității instituțiilor.

Politicile sectoriale financiare ar trebui să se asigure că sectorul financiar are o contribuție solidă la creșterea economică și la stabilitatea prețurilor, prevenind episoadele de creștere excesivă a creditului și acumularea de vulnerabilități financiare. În vederea diminuării riscurilor potențiale la adresa stabilității financiare asociate cu ponderea ridicată a creditelor în valută, îndeosebi în unele dintre țările analizate, recomandările Comitetului european pentru risc sistemic (CERS) privind acordarea de împrumuturi în monedă străină trebuie implementate în totalitate. În raportul de monitorizare publicat de CERS în luna noiembrie 2013, s-a considerat că recomandările CERS sunt respectate doar parțial de Bulgaria, în mare măsură de Lituania, Ungaria și Suedia, și în totalitate de Republica Cehă, Polonia și România.

Croația nu a fost inclusă în raportul CERS. Este important ca autoritățile de supraveghere din statele membre ale UE să colaboreze îndeaproape pentru a asigura implementarea eficientă a măsurilor stabilite. Totodată, stabilitatea financiară în toate țările analizate ar putea să beneficieze de participarea la Mecanismul unic de supraveghere, care își va asuma atribuțiile de supraveghere prudențială în luna noiembrie 2014.

Ținând seama de spațiul limitat de acțiune al politicii monetare în contextul regimului de curs de schimb strâns controlat din Croația, precum și al aranjamentelor de tip consiliu monetar din Bulgaria și Lituania, este imperios necesar ca celelalte politici să asigure susținerea economiei pentru a putea face față șocurilor specifice pe plan național și pentru a evita reapariția dezechilibrelor macroeconomice.

1.3. CRITERIUL FINANȚELOR PUBLICE

Asadar, in acest an Republica Cehă, Croația și Polonia au un deficit excesiv, conform unei decizii a Consiliului UE. S-a stabilit ca termenele pentru remedierea acestei situații să fie următoarele: anul 2013 pentru Republica Cehă, anul 2015 pentru Polonia și anul 2016 pentru Croația. Toate țările analizate, cu excepția Poloniei si Croatiei, au avut o pondere a deficitului bugetar în PIB inferioară valorii de referință de 3% în anul 2013. Ponderea deficitului în PIB s-a situat la 4,9% și la 4,3% în Croația și Polonia, la 2,3% în România, la 2,2% în Ungaria, la 2,1% în Lituania, la 1,5% în Bulgaria și Republica Cehă și la 1,1% în Suedia.

Soldul bugetar s-a deteriorat în anul 2013 față de anul anterior în patru țări, reflectând îndeosebi relaxarea fiscală (Bulgaria, Ungaria și Suedia) sau un mediu macroeconomic mai puțin favorabil (Polonia). În schimb, procesul de consolidare fiscală a înregistrat în continuare progrese în Lituania și România, în cazul cărora PDE au fost abrogate în luna iunie 2013, dar și în Republica Cehă, unde ponderea deficitului a coborât sub valoarea de referință de 3% până la expirarea, în anul 2013, a termenului prevăzut de PDE. În Croația, ponderea deficitului bugetar în PIB a scăzut doar marginal în anul 2013.

Pentru anul 2014, Comisia Europeană preconizează menținerea ponderii deficitului bugetar în PIB peste nivelul de referință de 3% în Croația (3,8%). Se anticipează că

Ungaria va consemna o pondere a deficitului bugetar în PIB de 2,9%, ușor inferioară valorii de referință, în timp ce pentru toate celelalte țări sunt proiectate ponderi ale deficitului în continuare inferioare (Lituania și România) sau net inferioare (Bulgaria, Republica Cehă și Suedia) valorii de referință. Se estimează că, în anul 2014, Polonia va înregistra un surplus bugetar temporar de 5,7% din PIB, în contextul inversării reformei sistemice privind pensiile care include, printre altele, un transfer unic al activelor pilonului II de pensii echivalent cu aproximativ 9% din PIB în 2014.

Ponderea datoriei publice în PIB a crescut în anul 2013 în țările analizate, exceptând Republica Cehă, Lituania și Ungaria (Tabelul 1). Această evoluție a reflectat în continuare deficitele primare semnificative și diferențialele nefavorabile dintre rata dobânzii și ritmul de creștere economică în unele țări, în timp ce ajustarea datorie-deficit a avut, în general, un efect în scădere asupra ponderii datoriei. Pe un orizont de timp mai îndelungat, în perioada 2004-2013, ponderea datoriei publice în PIB s-a majorat considerabil în Croația (28,9 puncte procentuale), Lituania (20,1 puncte procentuale), România (19,7 puncte procentuale), Ungaria (19,7 puncte procentuale), Republica Cehă (17,1 puncte procentuale) și Polonia (11,3 puncte procentuale). În schimb, în Bulgaria și Suedia, ponderea datoriei publice în PIB în anul 2013 a fost inferioară celei înregistrate în anul 2004 cu 18,1 și, respectiv, 9,7 puncte procentuale.

Pentru anul 2014, Comisia Europeană preconizează creșterea ponderii datoriei publice în PIB în toate țările analizate în acesta lucrare, cu excepția Republicii Cehe și a Poloniei. Proiecțiile Comisiei Europene indică, de asemenea, faptul că ponderea datoriei publice se va menține, în anul 2014, la valori inferioare celei de referință de 60% din PIB în toate țările, cu excepția Croației și a Ungariei.

Privind în perspectivă, este extrem de important ca țările analizate să atingă și să mențină poziții fiscale solide și sustenabile. Țările care fac au deficit excesiv, conform unei decizii a Consiliului UE, trebuie să respecte angajamentele asumate în cadrul PDE, prompt și într-o manieră credibilă, pentru reducerea deficitelor bugetare la valori inferioare celei de referință, în conformitate cu termenele stabilite. De asemenea, este imperios necesară continuarea procesului de consolidare în celelalte țări care nu au îndeplinit încă obiectivele bugetare asumate pe termen mediu. În acest sens, o atenție deosebită ar trebui acordată limitării creșterii cheltuielilor la un ritm inferior celui al creșterii potențiale a PIB pe termen mediu, în concordanță cu regula de referință privind cheltuielile din versiunea revizuită a Pactului de stabilitate și creștere.

Totodată, dincolo de perioada de tranziție legiferată de Pact, țările în care ponderea datoriei publice în PIB este probabil să depășească valoarea de referință ar trebui să asigure reducerea suficientă a acestui indicator, în conformitate cu dispozițiile Pactului consolidat. De asemenea, continuarea procesului de consolidare ar facilita abordarea provocărilor de ordin bugetar asociate procesului de îmbătrânire a populației. Implementarea unui cadru fiscal puternic pe plan național, care respectă în totalitate normele UE, ar trebui să sprijine consolidarea fiscală și să limiteze derapajele la nivelul cheltuielilor publice, contribuind totodată la evitarea reapariției dezechilibrelor macroeconomice. În ansamblu, astfel de strategii ar trebui să fie integrate într-un program amplu de reforme structurale destinat dinamizării creșterii economice potențiale și majorării gradului de ocupare a forței de muncă.

CRITERIUL CURSULUI DE SCHIMB

Dintre țările analizate în acestă lucrare, doar Lituania participă în prezent la MCS II. Litasul lituanian a aderat la MCS II la data de 28 iunie 2004, participând la acest sistem timp de mai mult de 2 ani înainte de evaluarea convergenței.

Acordul de participare la MCS II s-a bazat pe o serie de angajamente asumate de autoritățile lituaniene, care vizează, printre altele, promovarea unor politici fiscale sănătoase, limitarea expansiunii creditului și implementarea în continuare a reformelor structurale. Totodată, s-a acceptat participarea Lituaniei la MCS II, cu menținerea regimului de consiliu monetar existent. Aceste angajamente nu impun obligații suplimentare din partea BCE.

Paritatea centrală a litasului lituanian în cadrul MCS II a rămas neschimbată în perioada de referință 16 mai 2012-15 mai 2014. Litasul lituanian a fost tranzacționat în mod constant la paritatea centrală, iar condițiile pe piața din Lituania au fost, în general, stabile pe parcursul perioadei, după cum indică și diferențialul redus de dobândă pe termen scurt față de zona euro.

Moneda bulgară nu a participat la MCS II, dar cursul de schimb al acesteia a fost ancorat la euro în cadrul regimului de consiliu monetar, într-un context caracterizat îndeosebi de diferențialul în general redus de dobândă pe termen scurt față de zona euro.

Kuna croată și leul românesc au fost tranzacționate în cadrul unui regim de curs de schimb flexibil cu flotare controlată față de euro. În cazul kunei croate, aceasta a fost reflectată de volatilitatea redusă a cursului de schimb comparativ cu celelalte monede flexibile care nu participă la MCS II, în timp ce diferențialele de dobândă pe termen scurt față de zona euro au fost relativ ridicate. Cursul de schimb al leului românesc față de euro s-a caracterizat printr-un grad relativ ridicat de volatilitate, diferențialele de dobândă pe termen scurt față de zona euro menținându-se la niveluri ridicate pe tot parcursul perioadei de referință. În anul 2009, României i s-a acordat un pachet de asistență financiară internațională derulat de UE și FMI, acesta fiind urmat de un program preventiv de asistență financiară în anul 2011 și de un alt program similar în anul 2013. Totuși, pe parcursul perioadei de referință, România nu a apelat la resursele acordurilor preventive. Întrucât aceste acorduri au contribuit la diminuarea vulnerabilităților financiare, este posibil ca acestea să fi contribuit și la reducerea presiunilor exercitate asupra cursului schimb în perioada de referință.

Coroana cehă a fost tranzacționată în condițiile unui regim de curs de schimb flexibil. Cu toate acestea, în luna noiembrie 2013, Česká národní banka a intervenit pe piața valutară cu scopul de a deprecia coroana și s-a angajat să nu permită aprecierea cursului de schimb al coroanei față de euro dincolo de un anumit nivel. Această decizie a fost adoptată în cadrul eforturilor depuse de banca centrală în vederea menținerii stabilității prețurilor. În general, cursul de schimb al coroanei cehe față de euro a fost caracterizat de un grad relativ ridicat de volatilitate în perioada de referință, în timp ce diferențialele de dobândă pe termen scurt față de zona euro au fost relativ reduse.

Forintul maghiar și zlotul polonez au fost tranzacționate în condițiile unui regim de curs de schimb flexibil, cursul de schimb al acestora fiind caracterizat de un grad ridicat de volatilitate în contextul diferențialelor mari de dobândă pe termen scurt față de zona euro. În anul 2008, acorduri de răscumpărare asigurând accesul la lichiditatea în euro au fost anunțate între Magyar Nemzeti Bank și BCE, precum și între Narodowy Bank Polski și BCE. Acordul Poloniei privind o linie de credit flexibilă cu FMI, destinat satisfacerii cererii de creditare pentru prevenirea și atenuarea efectelor crizei, a intrat în vigoare în perioada de referință. Polonia nu a tras nicio sumă aferentă acestui acord. Pe lângă aportul la diminuarea riscurilor asociate vulnerabilităților financiare, este posibil ca aceste aranjamente să fi contribuit, de asemenea, la atenuarea riscului asociat presiunilor exercitate asupra cursului de schimb.

Coroana suedeză a fost tranzacționată în cadrul unui regim de curs de schimb flexibil, în contextul cursului de schimb caracterizat de un grad ridicat de volatilitate și al diferențialelor reduse de dobândă pe termen scurt față de zona euro. În perioada de referință, Sveriges Riksbank a menținut acordul de swap încheiat cu BCE, care a contribuit la reducerea vulnerabilităților financiare și care este posibil să fi influențat și cursul de schimb al coroanei suedeze față de euro.

CRITERIUL RATELOR DOBÂNZILOR PE TERMEN LUNG

În perioada de referință, diferențialele ratelor dobânzilor pe termen lung față media zonei euro s-au restrâns sau s-au menținut, în linii mari, stabile în majoritatea țărilor analizate, reflectând parțial reducerea aversiunii față de risc a investitorilor. Participanții pe piețele financiare au diferențiat în continuare țările în funcție de vulnerabilitățile interne și externe ale acestora, inclusiv de performanțele bugetare și de perspectivele privind realizarea unui proces de convergență sustenabil.

În intervalul de referință mai 2013 și luna aprilie 2014, valoarea de referință a ratelor dobânzilor pe termen lung a fost de 6,2%. Acest rezultat a fost obținut prin adăugarea a 2% la media aritmetică neponderată a ratelor dobânzilor pe termen lung din cele trei state membre care au avut cele mai bune rezultate în domeniul stabilității prețurilor si anume: Letonia (3,3%), Irlanda (3,5%) și Portugalia (5,8%). Pe parcursul perioadei analizate, rata medie a dobânzii pe termen lung în zona euro și randamentul obligațiunilor pe termen lung cu rating AAA, care sunt menționate numai în scop ilustrativ, s-au situat la 2,9% și, respectiv, 1,9%.

În perioada de referință, ratele medii ale dobânzilor pe termen lung înregistrate de toate cele 8 state analizate au fost sub valoarea de referință de 6,2%, conform criteriului de convergență privind ratele dobânzilor (Tabelul 2).

Tabelul 2 Tablou de bord pentru supravegherea dezechilibrelor macroeconomice

Poziția investițională internațională netă raportata ca pondere în PIB s-a situat la valori negative ridicate, peste pragul de -35% din PIB în toate țările analizate, cu excepția Suediei. În anul 2013, valorile negative au fost deosebit de ridicate în Bulgaria, Croația și Ungaria, unde, în pofida reducerilor recente, acestea au depășit -75% din GDP, în timp ce în Polonia și România au depășit -60% din PIB. Aceste valori negative arata deficitele anterioare ale contului curent, nivelurile investițiilor străine în economie, precum și alte investiții mai volatile (în special sub formă de împrumuturi și depozite), „strânse” în principal, în perioada anterioară crizei financiare și economice mondiale.

În ceea ce privește competitivitatea prețurilor și a costurilor, criza mondială a stopat trendul general de declin al competitivității în mai multe țări analizate. În perioada 2009-2012, cursurile de schimb efectiv real s-au depreciat în proporții diferite în Lituania, Bulgaria, Croația, Ungaria și România. Republica Cehă, Polonia și Suedia au consemnat o apreciere a cursului de schimb efectiv real. Ritmul de creștere, cumulat pe trei ani, a costurilor unitare cu forța de muncă, care s-a situat la niveluri foarte mari în perioada anterioară crizei economice în toate țările analizate, cu excepția Republicii Cehe, a fost în continuare robust și chiar a crescut în anul 2013 în majoritatea țărilor, cu excepția României. În Bulgaria, creșterea costurilor unitare cu forța de muncă s-a menținut stabilă în anul 2013, peste pragul orientativ de 12% prevăzut de tabloul de bord. Cotele de piață ale exporturilor s-au majorat considerabil (în termeni valorici) în perioada de cinci ani încheiată în 2013 în Lituania și, într-o mai mică măsură, în Bulgaria și România. În alte țări analizate, cotele de piață ale exporturilor au scăzut, în cazul Republicii Cehe, Croației, Ungariei și Suediei cu procente peste pragul orientativ de 6% (mai precis, cu 7,4%, 27,3%, 14,9% și, respectiv, 17,4%).

Cu privire la indicatorii tabloului de bord privind posibilele dezechilibre interne, în urma perioadei relativ îndelungate de expansiune a creditului care a precedat criza financiară și economică mondială, agenții economici, exceptând sectorul financiar, au acumulat niveluri ridicate ale datoriilor. Gradul ridicat de îndatorare, în special în sectorul privat, constituie o vulnerabilitate majoră cu care se confruntă mai multe țări analizate. În Suedia, nivelul datoriilor în sectorul privat a depășit pragul orientativ de 133% din PIB în anul 2013, iar în Croația s-a situat la nivelul pragului orientativ în anul 2012. De asemenea, ponderile datoriei publice în PIB au crescut în unele țări, deși de la niveluri relativ scăzute, în perioada ulterioară crizei financiare și economice mondiale. „Gradul înalt de îndatorare pe plan intern, în special corelat cu nivelul relativ ridicat al datoriei externe, crește vulnerabilitatea economiilor în fața contagiunii generate de tensiunile de pe piețele financiare. Gradul înalt de îndatorare afectează, de asemenea, creșterea sustenabilă a producției, din cauza impactului negativ pe care îl poate avea asupra atragerii de surse de finanțare, precum și în contextul necesității reducerii gradului de îndatorare. Totodată, prevalența împrumuturilor în monedă străină în mai multe țări analizate reprezintă un risc macroeconomic și financiar, deoarece îi expune riscului valutar pe debitorii neacoperiți la riscuri.” Riscurile generate de necorelările structurii pe valute sunt semnificative în Croația, Ungaria, Polonia și România, afectând în special populația și, în Croația și Ungaria, sectorul public. În Bulgaria și Lituania, țări în care împrumuturile în monedă străină dețin o pondere și mai importantă în portofoliul total de credite al băncilor, aceste împrumuturi sunt exprimate, în mare parte, în euro, iar băncile centrale din aceste țări sunt ferm angajate să mențină aranjamente de tip consiliu monetar bazate pe euro.

În toate țările analizate, evoluția prețurilor locuințelor reflectă corecțiile – în unele cazuri substanțiale – față de nivelurile ridicate consemnate în perioada anterioară crizei. Continuarea acestor ajustări/scăderi ale prețurilor locuințelor constituie în continuare un risc în majoritatea țărilor.

Pe piața forței de muncă, procesul de ajustare a determinat într-un nivel relativ ridicat al șomajului, care, în anul 2013, a fost egal cu sau a depășit pragul orientativ de 10% (medie pe trei ani) în Bulgaria (12,2%), Croația (15,6%), Lituania (13,5%), Ungaria (10,7%) și Polonia (10,0%). Persistența ratelor ridicate ale șomajului – care a fost în general însoțită de necorelări mai ample la nivel de competențe și/sau la nivel geografic – rămâne o vulnerabilitate majoră în multe țări și reprezintă un risc la adresa convergenței veniturilor reale, luând în considerare și tendințele demografice nefavorabile.

Indiciile bazate pe o citire pur mecanică a tabloului de bord nu ar trebui interpretate ca fiind dovezi concludente ale existenței unor dezechilibre. De exemplu, citirea pur mecanică a tabloului de bord ar putea ascunde unele dezechilibre și vulnerabilități în perioada mai recentă, întrucât mediile pe trei sau pe cinci ani sunt puternic influențate de ajustarea semnificativă realizată în perioada ulterioară crizei, care ar putea fi nesustenabilă în viitor. Din acest motiv, dar nu numai, analizele aprofundate trebuie să ia în calcul un număr de factori suplimentari, inclusiv dinamica indicatorilor în timp, precum și cele mai recente evoluții și perspectivele acestora.

Graficul 1 Serie de ierarhizări în țările UE

Această imagine de ansamblu este confirmată, în linii mari, la o analiză mai amănunțită a indicatorilor instituționali specifici. Deși țările sunt ierarhizate diferit, în funcție de sursa utilizată pentru a măsura calitatea mediului instituțional și de afaceri, există încă, fără îndoială, o marjă semnificativă pentru îmbunătățirile în acest domeniu în majoritatea țărilor analizate. De exemplu, mediul de afaceri este considerat deosebit de pozitiv în Lituania, care, în anul 2013, s-a clasat pe poziția a șasea între statele membre ale UE. Totuși, performanțele relativ reduse în domeniul guvernanței ale Lituaniei, care s-a clasat pe poziția 21 în Worldwide Governance Indicators, indică necesitatea unui mediu instituțional mai puternic.

Îmbunătățirea instituțiilor locale, a guvernanței și a mediului de afaceri, coroborată cu realizarea de noi progrese în direcția privatizării întreprinderilor de stat și reintensificarea eforturilor de absorbție a fondurilor UE, ar contribui la accelerarea ritmului de creștere a productivității, printre altele, prin intensificarea concurenței în principalele sectoare reglementate (de exemplu, energie, transporturi), prin reducerea obstacolelor la intrarea pe piață și prin stimularea investițiilor private atât de necesare.

Caracteristicile instituționale referitoare la calitatea statisticilor sunt, de asemenea, esențiale pentru a sprijini buna desfășurare a procesului de convergență. Aceasta se aplică, printre altele, autorității naționale de statistică și se referă la specificarea independenței sale juridice, la supravegherea administrativă și autonomia bugetară, la mandatul juridic pentru colectarea datelor și dispozițiile juridice care reglementează confidențialitatea informațiilor statistice.

CAPITOLUL II. STUDIU DE CAZ – STABILITATEA MACROECONOMICĂ PENTRU ȚĂRILE CANDIDATE LA EURO

2.1 STABILITATEA MACROECONOMICĂ PENTRU ȚĂRILE CU O PONDERE A DATORIEI PUBLICE ÎN PIB INFERIOARE VALORII DE REFERINȚĂ DE 60%

2.1.1. BULGARIA*

În perioada de referință mai 2013-aprilie 2014, rata medie anuală a inflației IAPC înregistrată de Bulgaria a fost de -0,8%, nivel semnificativ inferior valorii de referință de 1,7% corespunzătoare criteriului privind stabilitatea prețurilor.

Analiza retrospectivă pe o perioadă mai îndelungată arată că, în Bulgaria, inflația anuală măsurată prin prețurile de consum a avut un caracter volatil, situându-se în intervalul cuprins între 0,4% și 12,0% în ultimii zece ani. Majorarea inflației în perioada 2004-2008 a reflectat ajustările prețurilor administrate, alinierea accizelor la nivelul celor din Uniunea Europeană, o serie de șocuri de natura ofertei și presiuni în creștere din partea cererii. Declinul puternic din anul 2009 s-a produs parțial ca urmare a reducerii prețurilor materiilor prime și a restrângerii activității economice. În anii 2010 și 2011, inflația a crescut din nou progresiv la 3,0% și, respectiv, 3,4%, în principal pe seama majorării prețurilor materiilor prime și a accizelor la tutun. Ulterior, atenuarea presiunilor din partea prețurilor materiilor prime, corelată cu cererea internă și externă deficitară, a determinat diminuarea treptată a inflației. Alături de nivelul scăzut al inflației de bază, reducerile semnificative ale prețurilor administrate au avut, de asemenea, o contribuție la minimele istorice ale inflației înregistrate în anul 2013. Ritmul de creștere a costurilor unitare nominale cu forța de muncă a încetinit la 2,5% în anul 2011, comparativ cu vârful de 12,6% consemnat în 2008, accelerându-se din nou până la 5,2% în anul 2013. Analizând evoluțiile recente, rata anuală a inflației IAPC s-a plasat pe un trend descrescător, de la 1,0% în luna mai 2013 la un minim de -2,1% în februarie 2014, când au apărut semnele unei relative redresări, situându-se la -1,3% în luna aprilie. Aceste mișcări au fost imprimate parțial de panta descendentă pe care s-au înscris prețurile externe ale alimentelor și ale produselor energetice și, într-o măsură mai mică, de aprecierea cursului de schimb efectiv. De asemenea, presiuni semnificative în sensul scăderii asupra inflației au exercitat și o serie de factori interni conjuncturali, precum reducerea prețurilor administrate ale energiei electrice pentru consumatorii casnici și a altor prețuri administrate, scăderea prețurilor pentru serviciile medicale și de transport și recolta bună, care a contribuit la diminuarea prețurilor alimentelor.

Cele mai recente previziuni disponibile privind inflația furnizate de principalele instituții internaționale indică o creștere treptată a acesteia în perioada 2014-2015, de la nivelurile curente pronunțat negative până la valori cuprinse între -0,8% și 0,9% în anul 2014 și între 0,9% și 2,3% în anul 2015. Balanța riscurilor la adresa perspectivelor inflației pare a fi, în linii mari, echilibrată pe termen scurt și mediu. Riscurile în sensul scăderii sunt determinate de cererea internă sub așteptări și de mediul extern. Cu toate acestea, prețurile externe ale materiilor prime și încetarea sau inversarea reducerilor recente ale prețurilor administrate ar putea genera riscuri în sensul creșterii. Privind în perspectivă, menținerea unor rate scăzute ale inflației pe baze sustenabile va reprezenta o provocare pe termen mediu pentru Bulgaria, dată fiind sfera limitată de acțiune a politicii monetare în contextul actualului aranjament de tip consiliu monetar.

Cu toate acestea, este dificil de cuantificat cu exactitate efectul generat de procesul de recuperare a decalajelor asupra inflației. Odată cu intensificarea ritmului de redresare economică și a convergenței nivelului veniturilor, este probabil ca procesul de convergență a nivelului prețurilor să continue. Este posibil ca acesta să se manifeste prin valori mai ridicate ale inflației pe plan intern, având în vedere regimul de curs de schimb nominal fix. În contextul procesului de convergență economică, reapariția unor presiuni semnificative din partea cererii nu poate fi exclusă în totalitate, deși procesul de dezintermediere financiară aflat în desfășurare diminuează acest risc în viitorul apropiat. Luând în considerare aranjamentul de tip consiliu monetar și influența limitată a instrumentelor alternative de politică anticiclică, preîntâmpinarea formării unor noi dezechilibre macroeconomice, inclusiv a unor rate ridicate ale inflației, se poate dovedi dificilă.

Pe ansamblu, cu toate că rata medie anuală a inflației IAPC în Bulgaria este în prezent net inferioară valorii de referință, există premise pozitive cu privire la caracterul sustenabil al procesului de convergență a ratei inflației.

În prezent, Bulgaria nu „sufera” de deficit excesiv, conform unei decizii a Consiliului UE. În anul de referință 2013, Bulgaria a înregistrat un deficit bugetar de 1,5% din PIB, nivel net sub valoarea de referință de 3%. Ponderea datoriei publice brute în PIB a fost de 18,9%, nivel semnificativ inferior valorii de referință de 60%.

Pentru anul 2014, Comisia Europeană prognozează creșterea deficitului bugetar la 1,9% din PIB și a ponderii datoriei publice în PIB la 23,1%. În privința altor factori fiscali, ponderea deficitului nu a depășit ponderea investițiilor publice în PIB în anul 2013. Este important ca Bulgaria să asigure realizarea unor progrese suficiente în vederea îndeplinirii obiectivului bugetar pe termen mediu, respectiv un deficit structural de 1,0% din PIB, precum și menținerea ulterioară a unor politici fiscale solide. De asemenea, Bulgaria trebuie să facă față unor provocări de natură fiscală.

În perioada de referință de doi ani, leva bulgărească nu a participat la MCS II, având însă o paritate fixă de 1,95583 BGN/1 EUR, în contextul aranjamentului de tip consiliu monetar adoptat în iulie 1997. Diferențele de dobândă pe termen scurt față de rata dobânzii EURIBOR la trei luni s-au situat la un nivel semnificativ de 1,9 puncte procentuale în perioada de trei luni încheiată în luna iunie 2012, dar au coborât la un nivel relativ redus de 0,6 puncte procentuale în intervalul ianuarie-martie 2014. În contextul unei perioade mai îndelungate, în luna aprilie 2014, atât cursul de schimb efectiv real al levei bulgărești, cât și cursul bilateral real față de euro au înregistrat niveluri apropiate mediilor istorice corespunzătoare pe zece ani. Referitor la alte evoluții ale sectorului extern, deficitul cumulat al contului curent și de capital din balanța de plăți s-a adâncit treptat în perioada 2004-2007. Ca urmare a restrângerii puternice a cererii interne, deficitul s-a redus considerabil în anul 2009, iar soldul total al contului curent și de capital a înregistrat un ușor excedent începând cu anul 2011. În același timp, poziția investițională internațională netă a Bulgariei, care consemnase, de asemenea, o deteriorare pronunțată, de la -30,1% din PIB în anul 2004 la -101,8% în anul 2009, s-a ameliorat constant până la -78,2% în anul 2012 și, respectiv, -76,2% în anul 2013. Cu toate acestea, pasivele externe nete ale Bulgariei continuă să înregistreze un nivel foarte ridicat, investițiile străine directe reprezentând cea mai mare parte a pasivelor externe brute. Prin urmare, politicile fiscale și structurale sunt în continuare importante în vederea sprijinirii sustenabilității externe și a competitivității economiei.

În perioada de referință mai 2013-aprilie 2014, ratele dobânzilor pe termen lung au fost, în medie, la 3,5%, valoare semnificativ inferioară celei de referință de 6,2% corespunzătoare criteriului de convergență privind ratele dobânzilor. În Bulgaria, ratele dobânzilor pe termen lung s-au înscris pe un trend de stabilizare în ultimii ani, situându-se la 3,4% la finele perioadei de referință. Diferențialul de dobândă pe termen lung în raport cu zona euro s-a redus considerabil până aproape de zero către sfârșitul anului 2012, consemnând ulterior o creștere ușoară. La finele perioadei de referință, diferențialul dintre rata dobânzii pe termen lung și media zonei euro a fost de numai 1 punct procentual (1,7 puncte procentuale față de randamentul obligațiunilor suverane din zona euro cu rating AAA).

Crearea unui mediu favorabil convergenței sustenabile în Bulgaria necesită, printre altele, politici economice menite să asigure stabilitatea macroeconomică, inclusiv stabilitatea sustenabilă a prețurilor. Referitor la dezechilibrele macroeconomice, Comisia Europeană a selectat Bulgaria pentru a face obiectul unei analize mai aprofundate în cadrul Raportului privind mecanismul de alertă pentru 2014. Aceasta a constatat că „Bulgaria se confruntă în continuare cu dezechilibre macroeconomice care necesită monitorizare și adoptarea unor măsuri de politică adecvate”. În același timp, având în vedere spațiul limitat de manevră al politicii monetare în contextul aranjamentului de tip consiliu monetar, este important ca alte domenii de politică să asigure economiei mijloacele prin care aceasta să reziste șocurilor specifice țării și să preîntâmpine reapariția dezechilibrelor macroeconomice. Mai precis, Bulgaria trebuie să facă față unui număr mare de provocări din perspectiva politicilor economice.

Legislația bulgară nu îndeplinește toate cerințele privind independența băncii centrale, interdicția de finanțare monetară și integrarea juridică a băncii centrale în Eurosistem.

2.1.2. LITUANIA*

În perioada de referință mai 2013-aprilie 2014, rata medie anuală a inflației IAPC din Lituania a fost de 0,6%, nivel net sub valorea de referință de 1,7% corespunzătoare criteriului privind stabilitatea prețurilor.

Analiza retrospectivă pe o perioadă mai îndelungată arată că, în Lituania, inflația măsurată prin prețurile de consum a avut un caracter volatil, fluctuând între 1,2% și 11,1% (medii anuale) în ultimii zece ani. După aderarea Lituaniei la UE în anul 2004, inflația s-a accelerat comparativ cu nivelurile reduse înregistrate la începutul deceniului, intensificându-se considerabil în intervalul 2007-2008. Inițial, trendul ascendent pe care s-a plasat inflația a fost determinat de scumpirea materiilor prime și creșterea prețurilor de import, precum și de majorarea impozitelor indirecte. Reaccelerarea inflației începând cu anul 2007 s-a datorat unui cumul de factori, printre care majorarea prețurilor produselor energetice și ale alimentelor, condițiile tot mai restrictive de pe piața forței de muncă și expansiunea foarte puternică a cererii, reflectând supraîncălzirea economiei și dezechilibre macroeconomice în creștere. Întrucât aceste evoluții macroeconomice s-au dovedit nesustenabile, economia Lituaniei a consemnat o contracție severă în anul 2009, înregistrând un nou reviriment în anii următori. După ce a atins un vârf de 11,1% în anul 2008, rata anuală a inflației a scăzut semnificativ, ceea ce a contribuit la redobândirea competitivității prin prețuri a Lituaniei. Totuși, pe fondul scumpirii produselor energetice și alimentelor pe plan internațional, inflația s-a reînscris pe o traiectorie ascendentă în perioada 2011-2012. Ulterior, pe parcursul anului 2013, rata inflației s-a temperat până la 1,2%, reflectând evoluțiile favorabile ale prețurilor materiilor prime pe piețele internaționale, precum și diminuarea prețurilor alimentelor și ale prețurilor administrate. Analizând evoluțiile recente, rata anuală a inflației IAPC s-a menținut la valori scăzute la începutul anului curent și s-a situat la 0,3% în luna aprilie 2014.

Cele mai recente previziuni disponibile privind inflația, furnizate de principalele instituții internaționale, indică o creștere treptată a acesteia până la valori cuprinse între 1,0% și 1,3% în anul 2014 și între 1,8% și 2,4% în anul 2015.

Balanța riscurilor la adresa inflației este înclinată în sensul creșterii, acestea fiind asociate posibilei scumpiri peste așteptări a alimentelor și produselor energetice pe plan internațional și majorărilor salariale superioare celor prognozate, în sens contrar putând acționa posibilele reduceri ale prețurilor administrate legate de diminuarea preconizată a prețurilor gazelor importate. De asemenea, majorările salariale mai pronunțate riscă să exercite presiuni în sens ascendent asupra costurilor unitare cu forța de muncă, îndeosebi în cazul în care creșterea productivității muncii va fi mai lentă decât se anticipează în prezent. Privind în perspectivă, menținerea sustenabilă a unor rate reduse ale inflației va reprezenta o provocare pentru Lituania pe termen mediu, având în vedere spațiul limitat de manevră al politicii monetare. Totodată, este probabil ca procesul de recuperare a decalajelor să exercite un impact asupra inflației în următorii ani, ținând cont de faptul că nivelul PIB pe locuitor și cel al prețurilor sunt în continuare mai reduse în Lituania decât în zona euro. Cu toate acestea, este dificil de cuantificat amploarea exactă a efectelor inflaționiste generate de acest proces. Totuși, este probabil ca procesul de convergență a nivelurilor veniturilor și prețurilor să continue, ceea ce se va concretiza, la rândul său, în valori mai ridicate ale inflației pe plan intern, în absența flexibilității cursului de schimb nominal. Astfel, în contextul procesului de convergență economică, nu se poate exclude posibilitatea manifestării din nou a unor presiuni semnificative pe partea cererii, deși persistența fenomenului de dezintermediere și consolidarea guvernanței fiscale și a cadrelor macro-prudențiale (inclusiv implementarea așa-numitelor „orientări vizând activitatea responsabilă de creditare” elaborate de Lietuvos bankas) sunt de natură să atenueze acest risc în viitor. Prin urmare, luând în considerare lipsa de flexibilitate a cursului de schimb nominal și limitele instrumentelor alternative de politică anti-ciclică, poate fi dificil de evitat reapariția dezechilibrelor macroeconomice, inclusiv a unor rate înalte ale inflației.

Pe ansamblu, cu toate că rata medie anuală a inflației IAPC în Lituania este net inferioară valorii de referință, sunt interese cu privire la sustenabilitatea procesului de convergență a ratei inflației.

În anul 2013, Lituania a avut un deficit bugetar de 2,1% din PIB, valoare sub cea de referință de 3%. Ponderea datoriei publice brute în PIB s-a situat la 39,4%, nivel net inferior valorii de referință de 60%. Pentru anul 2014,

Comisia Europeană prognozează menținerea deficitului bugetar la 2,1% din PIB și creșterea ponderii datoriei publice în PIB la 41,8%. În privința altor indicatori fiscali, în anul 2013 ponderea deficitului nu a depășit ponderea în PIB a investițiilor publice. Este important ca Lituania să întreprindă măsurile necesare pentru a realiza progrese suficiente în vederea îndeplinirii obiectivului bugetar pe termen mediu (un deficit structural de 1,0% din PIB) și să mențină ulterior politici fiscale sănătoase. Totodată, Lituania trebuie să continue implementarea strategiei de consolidare bazate pe cheltuieli și să facă față unor provocări din perspectiva politicilor fiscale.

Moneda lituaniană participă la MCS II începând cu data de 28 iunie 2004. În perioada de referință de doi ani, litasul s-a menținut stabil la paritatea centrală de 3,45280 LTL/1 EUR. Diferențialele de dobândă pe termen scurt față de rata dobânzii EURIBOR la trei luni s-au situat, în medie, la un nivel modest (aproximativ 0,5 puncte procentuale) de la debutul perioadei de referință până în intervalul de trei luni încheiat în luna iunie 2013, reducându-se ulterior la valori foarte scăzute, respectiv 0,1 puncte procentuale în perioada de trei luni încheiată în martie 2014. În contextul unei perioade mai îndelungate, în luna aprilie 2014 atât cursul de schimb efectiv real al litasului lituanian, cât și cursul bilateral real față de euro s-au situat la niveluri relativ apropiate de mediile istorice corespunzătoare pe 10 ani. În ceea ce privește alte evoluții ale sectorului extern, deficitul cumulat al contului curent și de capital al balanței de plăți s-a adâncit treptat în perioada 2004-2008.

Comprimarea puternică a cererii interne, care a condus la scăderea importurilor, câștiguri de competitivitate și redresarea robustă a exporturilor, a determinat reducerea semnificativă a deficitului și înregistrarea unui excedent ridicat al contului curent și de capital în anul 2009, care s-a situat ulterior la 2,0% din PIB în anul 2012 și 3,7% din PIB în anul 2013. În același timp, poziția investițională internațională netă a Lituaniei s-a deteriorat de la -34,4% din PIB în anul 2004 până la -57,3% din PIB în anul 2009, dar ulterior s-a ameliorat treptat la -52,8% din PIB în anul 2012 și la -45,7% din PIB în anul 2013.

În perioada de referință mai 2013-aprilie 2014, ratele dobânzilor pe termen lung au fost, în medie, la 3,6%, valoare net mai mica celei de referință de 6,2% corespunzătoare criteriului de convergență cu privire la ratele dobânzilor. Criza financiară internațională a exercitat un impact nefavorabil semnificativ asupra piețelor de capital din Lituania și ratele dobânzilor pe termen lung au crescut substanțial până la un nivel de 14,5% în anul 2009, fără a se înregistra vreo tranzacție pe piețele secundare. Începând din anul 2010, activitatea de tranzacționare și cea vizând emisiunea primară au fost reluate, însă volumul acestora a fost modest, iar ratele dobânzilor pe termen lung au consemnat o scădere cvasi-constantă până la finele perioadei de referință, situându-se la 3,3%. Diminuarea s-a înregistrat pe fondul stabilizării evoluțiilor economice. Începând cu anul 2010, diferențialul dintre ratele dobânzilor și media zonei euro s-a restrâns până la 0,9 puncte procentuale (1,6 puncte procentuale față de randamentul obligațiunilor guvernamentale cu rating AAA din zona euro) la sfârșitul perioadei de referință.

Fondarea unui mediu propice convergenței sustenabile în Lituania necesită, printre altele, introducerea unor politici economice care să sustina stabilitatea macroeconomică, inclusiv stabilitatea prețurilor. Referitor la dezechilibrele macroeconomice,

Comisia Europeană nu a nominalizat Lituania în vederea efectuării unei analize aprofundate în cadrul Raportului privind mecanismul de alertă pentru 2014. Totodată, dat fiind spațiul limitat de manevră al politicii monetare în conjunctura lipsei de flexibilitate a cursului de schimb nominal, este necesar ca alte domenii de politică să asigure economiei mijloacele prin care aceasta să reziste șocurilor specifice pentru a preîntâmpina reapariția dezechilibrelor macroeconomice. În speță, Lituania trebuie să facă față unui număr mare de provocări din perspectiva politicilor economice.

Legislația lituaniană respectă prevederile Tratatelor și ale Statutului.

2.1.3. SUEDIA*

În perioada de referință mai 2013-aprilie 2014, rata medie anuală a inflației IAPC înregistrată de Suedia a fost de 0,3%, nivel net inferior valorii de referință de 1,7% corespunzătoare criteriului privind stabilitatea prețurilor.

Analiza retrospectivă pe o perioadă mai îndelungată arată că, în Suedia, rata inflației a avut o evoluție în general moderată, rata inflației IAPC înregistrând un nivel mediu de 1,5% în ultimii zece ani. Aceasta reflectă credibilitatea politicii monetare, susținute de dinamica salarială redusă și de gradul avansat de dezvoltare economică al acestei țări. În perioada respectivă, rata medie anuală a inflației IAPC a depășit 2,0% numai în anul 2008. În 2013, acest indicator s-a situat la 0,4%. Analizând evoluțiile recente, rata anuală a inflației IAPC s-a plasat, în trimestrul IV 2013 și la începutul anului 2014, la niveluri scăzute, net inferioare țintei inflației stabilite de Sveriges Riksbank. Această traiectorie s-a datorat, în principal, ieftinirii produselor energetice și majorărilor nesemnificative ale prețurilor serviciilor. Scăderea marjelor de profit atât în sectorul serviciilor, cât și în cel al producției de bunuri a indicat faptul că sectorul corporativ se confruntă în continuare cu dificultăți în ceea ce privește acoperirea majorării costurilor prin prețuri mai ridicate.

Cele mai recente previziuni disponibile privind inflația furnizate de principalele instituții internaționale anticipează că aceasta se va menține relativ nemodificată în anul 2014 și se va accelera în 2015, pentru a se plasa între 0,1% și 0,5% și, respectiv, între 1,4% și 1,8%. Pe ansamblu, balanța riscurilor asociate perspectivelor inflației este, în general, echilibrată. Riscurile în sensul creșterii se referă la o revigorare peste așteptări a activității investiționale și la majorarea prețurilor materiilor prime pe piețele internaționale. Principalul risc în sensul scăderii decurge din corecția prețurilor locuințelor, care ar putea afecta cererea internă. Fluctuațiile cursului de schimb reprezintă o sursă suplimentară de incertitudini asociate inflației prognozate. Menținerea prețurilor în Suedia la un nivel încă relativ ridicat comparativ cu media zonei euro sugerează că eforturile de continuare a integrării comerciale și concurența sporită pot avea un efect în sensul scăderii asupra nivelului prețurilor.

Suedia a avut un deficit bugetar de 1,1% din PIB, nivel net inferior valorii de referință de 3% din PIB. Ponderea datoriei publice brute în PIB a fost de 40,6%, nivel inferior valorii de referință de 60%. Pentru anul 2014, Comisia Europeană prognozează creșterea deficitului bugetar la 1,8% din PIB și a ponderii datoriei publice în PIB la 41,6%. În privința altor factori fiscali, ponderea deficitului nu a depășit ponderea investițiilor publice în PIB în anul 2013. Este important ca Suedia să asigure menținerea unor finanțe publice solide și să își ancoreze în continuare strategia de consolidare bugetară în anii următori într-un cadru bazat pe reguli al formulării politicii fiscale, care a favorizat performanțele acesteia până în prezent. De asemenea, Suedia trebuie să facă față unor provocări de natură fiscală.

În perioada de referință de doi ani, coroana suedeză nu a participat la MCS II, dar a fost tranzacționată în condițiile unui regim de curs de schimb flexibil. Cursul de schimb al coroanei suedeze în raport cu euro a manifestat, în medie, un grad înalt de volatilitate în perioada de referință. Moneda s-a apreciat față de euro în perioada anterioară lunii august 2012, înregistrând o nouă deteriorare până la finele anului 2012. Ulterior, coroana și-a reluat aprecierea în trimestrul I 2013, după care s-a depreciat treptat până în luna mai 2014. Diferențialele de dobândă pe termen scurt față de rata dobânzii EURIBOR la trei luni s-au redus treptat de la 1,6 puncte procentuale în perioada de trei luni încheiată în luna iunie 2012 la 0,6 puncte procentuale în intervalul ianuarie-martie 2014. În perioada de referință, Sveriges Riksbank a menținut un acord de swap cu BCE, care permite băncii să împrumute euro oferind în schimb coroane suedeze. Întrucât a contribuit la reducerea vulnerabilităților financiare, este posibil ca acest acord să fi avut un impact și asupra cursului de schimb al coroanei suedeze. În contextul unei perioade mai îndelungate, în luna aprilie 2014, atât cursul de schimb efectiv real al coroanei suedeze, cât și cursul bilateral real față de euro au înregistrat niveluri apropiate mediilor istorice corespunzătoare pe zece ani. Referitor la alte evoluții pe plan extern, începând cu anul 2004, Suedia a acumulat excedente considerabile – în medie, în jurul valorii de 7% din PIB – ale contului curent și de capital al balanței de plăți, care au ajuns la 6,0% din PIB în anul 2013. În același timp, poziția investițională internațională netă a Suediei s-a îmbunătățit, de la -24,9% din PIB în anul 2004 la -12,1% în 2012 și la -5,0% în 2013.

În perioada de referință mai 2013-aprilie 2014, ratele dobânzilor pe termen lung au fost, în medie, la 2,2%, valoare net mai mica celei de referință de 6,2%, corespunzătoare criteriului de convergență cu privire la ratele dobânzilor. Ratele dobânzilor pe termen lung au înregistrat un nivel minim istoric de 1,3% în anul 2012, reflectând parțial percepția foarte favorabilă asupra bonității guvernului suedez și cererea puternică de active în coroane suedeze. Acestea au consemnat ulterior o creștere, pe fondul reducerii plasamentelor în portofolii de siguranță, situându-se la 2,1% la sfârșitul perioadei de referință. Diferențialul între rata dobânzii pe termen lung din Suedia și media zonei euro a fost negativ începând cu anul 2005 și, din 2008, a crescut, ajungând la 3,0% în anul 2011. Diferențialul s-a redus ulterior ca urmare a scăderii randamentelor obligațiunilor suverane din zona euro și a creșterii celor din Suedia, situându-se la -0,3 puncte procentuale (0,4 puncte procentuale față de randamentul obligațiunilor suverane din zona euro cu rating AAA) la finele perioadei de referință.

Menținerea unui mediu favorabil convergenței sustenabile în Suedia necesită, printre altele, implementarea în continuare a unei politici monetare orientate spre stabilitatea prețurilor pe termen mediu. Referitor la dezechilibrele macroeconomice, Comisia Europeană a selectat Suedia pentru a face obiectul unei analize mai amanuntite în cadrul Raportului privind mecanismul de alertă pentru 2014. Aceasta a constatat că „Suedia se confruntă în continuare cu dezechilibre macroeconomice care necesită monitorizare și adoptarea unor măsuri de politică adecvate”. Suedia trebuie să facă față unui număr mare de provocări din perspectiva politicilor economice.

Legislația suedeză nu îndeplinește toate cerințele privind independența băncii centrale, interdicția finanțării monetare și integrarea juridică a băncii centrale în Eurosistem. Suedia are obligația de a adopta legislația națională referitoare la integrarea băncii centrale în Eurosistem încă din data de 1 iunie 1998. Cu toate acestea, autoritățile suedeze nu au luat nicio măsură legislativă pentru remedierea neconcordanțelor.

2.1.4. REPUBLICA CEHĂ*

În perioada de referință mai 2013-aprilie 2014, rata medie anuală a inflației IAPC înregistrată de Republica Cehă a fost de 0,9%, nivel semnificativ inferior valorii de referință de 1,7% corespunzătoare criteriului privind stabilitatea prețurilor.

Analiza retrospectivă pe o perioadă mai îndelungată arată că, în Republica Cehă, inflația anuală măsurată prin prețurile de consum a fluctuat în intervalul 1,6%-3% în perioada 2004-2007. După nivelul maxim consemnat în anul 2008, inflația s-a redus considerabil ca urmare a crizei financiare, iar în ultima parte a anului 2009 a început să se accelereze treptat, decelerându-se din nou în anul 2013, până la 1,4%. Dinamica inflației în ultimii zece ani trebuie analizată în contextul creșterii economice susținute, care a cunoscut o întrerupere numai în intervalul 2008-2009 și, respectiv, 2012-2013. În cea mai mare parte a perioadei analizate, creșterea remunerării pe salariat a fost superioară dinamicii productivității muncii. Ritmul de creștere a costurilor unitare cu forța de muncă a încetinit și a intrat temporar în teritoriu negativ ca urmare a crizei, accelerându-se din nou în 2012. În anul 2013, acesta a coborât ușor sub zero, pe fondul diminuării semnificative a remunerării pe salariat. Scăderea prețurilor de import în cea mai mare parte a intervalului 2005-2010 și, respectiv, majorarea acestora începând cu anul 2011 s-au datorat cu precădere aprecierii și, respectiv, deprecierii ulterioare a coroanei cehe, căreia i s-a asociat escaladarea prețurilor materiilor prime pe piețele internaționale în perioada 2011-2012. La finele anului 2013, dinamica prețurilor de import s-a intensificat, ca urmare a deprecierii coroanei cehe. Această evoluție a survenit intervenției efectuate de Česká národní banka în luna noiembrie 2013 pentru a slăbi moneda națională și asumării de către aceasta a angajamentului de a nu permite coroanei cehe să se aprecieze în raport cu euro peste un anumit nivel. Respectiva decizie a fost adoptată în cadrul eforturilor băncii centrale de a menține stabilitatea prețurilor. Analizând evoluțiile recente, rata anuală a inflației IAPC a consemnat o decelerare substanțială la începutul anului 2014, generată de disiparea efectelor majorărilor anterioare ale impozitelor indirecte și de contracția puternică a tarifelor reglementate la energia electrică. În luna aprilie 2014, inflația s-a situat la 0,2%.

Cele mai recente previziuni disponibile privind inflația furnizate de principalele instituții internaționale indică o creștere treptată a acesteia în perioada 2014-2015 până la valori cuprinse între 0,1% și 1,0% și, respectiv, între 1,8% și 2,2%. În anul 2014, se anticipează că reducerea considerabilă a ritmului de creștere a prețurilor administrate și disiparea efectelor de runda întâi ale majorării cotei taxei pe valoare adăugată (TVA) consemnate în anul 2013 vor atenua presiunile inflaționiste. Cu toate acestea, se preconizează că dinamizarea cererii interne și scumpirea bunurilor importate vor conduce la accelerarea ratei inflației până în apropierea țintei de 2% pe parcursul orizontului de prognoză. Balanța riscurilor la adresa perspectivelor inflației este echilibrată. Riscurile în sensul creșterii sunt asociate majorării peste așteptări a prețurilor materiilor prime, iar cele în sensul scăderii se referă în principal la restrângerea peste așteptări a activității economice. Privind în perspectivă, este posibil ca procesul de recuperare a decalajelor să exercite un impact asupra inflației și/sau asupra cursului de schimb nominal în următorii ani, ținând cont de nivelul PIB pe locuitor și cel al prețurilor sunt în continuare mai reduse în Republica Cehă decât în zona euro. Cu toate acestea, este dificil de cuantificat cu exactitate efectul generat de procesul de recuperare a decalajelor asupra inflației.

În anul de referință 2013, Republica Cehă a înregistrat un deficit bugetar de 1,5% din PIB, nivel net mai mic valorii de referință de 3%. Raportul datoriei publice brute în PIB a fost de 46,0%, nivel inferior valorii de referință de 60%. Pentru anul 2014, Comisia Europeană prognozează creșterea deficitului bugetar la 1,9% din PIB și reducerea ponderii datoriei publice în PIB la 44,4%. În privința altor factori fiscali, ponderea deficitului nu a depășit ponderea investițiilor publice în PIB în anul 2013. Este important ca Republica Cehă să asigure corectarea durabilă a deficitului excesiv și realizarea unor progrese suficiente în vederea îndeplinirii obiectivului bugetar pe termen mediu, respectiv un deficit structural de 1,0% din PIB, precum și menținerea ulterioară a unor politici fiscale solide. De asemenea, Republica Cehă trebuie să facă față unor provocări de natură fiscală.

În perioada de referință de doi ani, coroana cehă nu a participat la MCS II, dar a fost tranzacționată în condițiile unui regim de curs de schimb flexibil. Cu toate acestea, în luna noiembrie 2013, Česká národní banka a anunțat că va interveni pe piața valutară în vederea deprecierii monedei naționale pentru a preîntâmpina scăderea pe termen lung a inflației sub ținta de inflație, asumându-și angajamentul de a nu permite cursului de schimb al coroanei cehe în raport cu euro să se aprecieze peste un anumit nivel. Cursul de schimb al coroanei cehe față de euro s-a caracterizat, în medie, printr-un grad relativ ridicat de volatilitate. După aprecierea consemnată până în luna septembrie 2012, coroana cehă s-a depreciat treptat până în luna noiembrie 2013, ulterior continuând în aceeași direcție până la un nivel compatibil cu pragul stabilit de Česká národní banka. În perioada de referință, diferențialele de dobândă pe termen scurt față de rata dobânzii EURIBOR la trei luni au fost reduse pe ansamblu, situându-se la 0,1 puncte procentuale în perioada de trei luni încheiată în luna martie 2014. În contextul unei perioade mai îndelungate, în luna aprilie 2014, atât cursul de schimb efectiv real al coroanei cehe, cât și cursul bilateral real față de euro au înregistrat niveluri apropiate mediilor istorice corespunzătoare pe zece ani.

Referitor la alte evoluții ale sectorului extern, deficitul cumulat al contului curent și de capital din balanța de plăți a Republicii Cehe s-a adâncit în perioada 2005-2007, dar s-a ajustat în intervalul 2008-2009, ca urmare a restrângerii puternice a cererii interne.

Ulterior creșterii deficitului în anul 2010, evoluția soldului extern a continuat să se îmbunătățească până la 0,0% din PIB în anul 2012, înregistrând un excedent de 0,5% în anul 2013, pe fondul surplusului în creștere din comerțul cu bunuri. În același timp, poziția investițională internațională netă a Republicii Cehe a consemnat o deteriorare substanțială, de la -28,2% din PIB în anul 2004 la -48,8% în anul 2012, ameliorându-se până la -45,6% în anul 2013.

În perioada de referință mai 2013-aprilie 2014, ratele dobânzilor pe termen lung au fost, în medie, la 2,2%, valoare semnificativ mai mica celei de referință de 6,2% corespunzătoare criteriului de convergență privind ratele dobânzilor. În Republica Cehă, ratele dobânzilor pe termen lung au consemnat o scădere pronunțată în ultimii ani, după ce au atins nivelul maxim de 5,5% în luna iunie 2009, randamentele obligațiunilor înregistrând evoluții volatile, similar altor țări, în contextul crizei datoriilor suverane din zona euro. Ratele dobânzilor pe termen lung s-au situat la 2,0% la finele perioadei de referință. Diminuarea ratelor dobânzilor pe termen lung începând cu anul 2009, asociată cu ratele ridicate ale dobânzilor pe termen lung în zona euro, a determinat reducerea diferențialului de dobândă, care ulterior a consemnat valori pronunțat negative, situându-se la -1,5 puncte procentuale în luna august 2012. Ratele dobânzilor pe termen lung din Republica Cehă au cunoscut apoi o scădere mai puțin accentuată decât cele din zona euro, spread-ul aferent diminuându-se, la finele perioadei de referință, până la aproximativ -0,4 puncte procentuale (0,3 puncte procentuale față de randamentul obligațiunilor suverane din zona euro cu rating AAA).

Crearea unui mediu favorabil convergenței sustenabile în Republica Cehă necesită, printre altele, menținerea unei politici monetare orientate către stabilitatea prețurilor pe termen mediu.

Legislația cehă nu îndeplinește toate cerințele privind independența băncii centrale, confidențialitatea, interdicția de finanțare monetară și integrarea juridică a băncii centrale în Eurosistem.

2.1.5. POLONIA*

În perioada de referință mai 2013-aprilie 2014, rata medie anuală a inflației IAPC înregistrată de Polonia a fost de 0,6%, nivel net mai mic valorii de referință de 1,7% corespunzătoare criteriului privind stabilitatea prețurilor.

Analiza retrospectivă pe o perioadă mai îndelungată arată că, în Polonia, inflația anuală măsurată prin prețurile de consum a fluctuat între 0,8% și 4,2% în ultimii zece ani. Mai exact, după ce a consemnat o accelerare temporară în anul 2004, datorată în principal aderării Poloniei la UE, rata inflației a revenit la valori scăzute în anii 2005 și 2006. Presiunile asupra prețurilor s-au intensificat la finele anului 2006, inflația crescând până la niveluri de peste 4,0% în 2008 și menținându-se la valori ridicate în anul 2009. Evoluțiile macroeconomice înregistrate până la jumătatea anului 2008 s-au caracterizat printr-un avânt susținut al activității economice, care a fost întrerupt numai în prima jumătate a anului 2005. În intervalul analizat, evoluțiile prețurilor au receptat și influența scumpirii materiilor prime. Presiunile exercitate de capacitățile de producție au devenit evidente în perioada 2007-2008, însă s-au redus odată cu declanșarea crizei financiare mondiale. Încetinirea relativ de scurtă durată a ritmului creșterii economice și ieftinirea materiilor prime la nivel mondial au avut drept rezultat diminuarea temporară a inflației IAPC anuale până la niveluri sub 2% în vara anului 2010. Ulterior, scumpirea materiilor prime pe piețele internaționale, deprecierea cursului de schimb nominal și majorarea cotei TVA pe fondul cererii interne robuste au contribuit la reaccelerarea inflației în anul 2011. Totuși, reducerea semnificativă a dinamicii activității economice interne care s-a manifestat începând din anul 2012, coroborată cu evoluțiile prețurilor materiilor prime la nivel mondial, a condus la scăderea accentuată a inflației pe parcursul anului 2013, aceasta atingând un minim istoric de 0,2% în iunie 2013 în termeni anuali. Analizând evoluțiile recente, rata anuală a inflației IAPC s-a menținut la valori modeste, respectiv 0,3% în luna aprilie 2014. Inflația IPC s -a situat, de asemenea, la 0,3%, sub limita inferioară a țintei stabilite de banca centrală pe termen mediu (2,5% cu un interval de variație de ±1 punct procentual).

Cele mai recente previziuni disponibile privind inflația furnizate de principalele instituții internaționale indică o creștere treptată a acesteia în perioada 2014-2015, pentru a se plasa între 1,1% și 1,5% în anul 2014 și între 1,9% și 2,4% în anul 2015. Balanța riscurilor la adresa perspectivelor inflației este, în general, echilibrată. Riscurile în sensul creșterii se referă îndeosebi la evoluțiile prețurilor materiilor prime, în timp ce riscurile în sensul scăderii sunt asociate în principal ritmului redresării economice din Polonia. Privind în perspectivă, este posibil ca procesul de recuperare a decalajelor să exercite un impact asupra inflației și/sau asupra cursului de schimb nominal în următorii ani, ținând cont de nivelul PIB pe locuitor și cel al prețurilor sunt în continuare mai reduse în Polonia decât în zona euro. Cu toate acestea, este dificil de cuantificat amploarea exactă a efectului generat de acest proces.

Pe ansamblu, cu toate că rata medie anuală a inflației IAPC în Polonia este în prezent net inferioară valorii de referință, există preocupări cu privire la caracterul sustenabil al procesului de convergență a ratei inflației.

În anul 2013, Polonia a avut un deficit bugetar de 4,3% din PIB, cu mult peste valoarea de referință de 3%. Raportul datoriei publice brute în PIB a fost de 57,0%, nivel inferior valorii de referință de 60%. Pentru anul 2014, Comisia Europeană prognozează un excedent bugetar temporar de 5,7% din PIB și scăderea ponderii datoriei publice în PIB la 49,2% datorită unui factor conjunctural, respectiv transferul activelor aferente pilonului II al sistemului de pensii (aproximativ 9% din PIB).

În privința altor indicatori fiscali, în anul 2013 ponderea deficitului a depășit ponderea în PIB a investițiilor publice. Este important ca Polonia să întreprindă măsurile necesare pentru reducerea sustenabilă a deficitului bugetar și corectarea deficitului excesiv până în anul 2015, în conformitate cu cerințele aferente PDE, și să înregistreze ulterior progrese suficiente în vederea îndeplinirii obiectivului bugetar pe termen mediu (un deficit structural de 1,0% din PIB). Totodată, Polonia trebuie să facă față și altor provocări din perspectiva politicilor fiscale, care sunt prezentate în Capitolul 5.

În perioada de referință de doi ani, zlotul polonez nu a participat la MCS II, fiind tranzacționat în condițiile unui regim de curs de schimb flexibil. Cursul de schimb al zlotului polonez față de euro s-a caracterizat printr-un grad relativ ridicat de volatilitate.

Astfel, până în luna august 2012, moneda poloneză a consemnat o apreciere treptată în raport cu moneda unică, urmată de o depreciere într-o perioadă de volatilitate sporită la jumătatea anului 2013. Ulterior, zlotul s-a întărit progresiv față de euro până la sfârșitul perioadei de referință. Diferențialele de dobândă pe termen scurt față de rata dobânzii EURIBOR la trei luni s-au menținut la niveluri relativ ridicate în Polonia. În ultima parte a anului 2008, Narodowy Bank Polski și BCE au convenit asupra derulării unor acorduri de răscumpărare, în baza cărora banca centrală putea împrumuta până la 10 miliarde EUR. În plus, de la jumătatea anului 2009, este în vigoare un acord privind o linie de credit flexibilă cu FMI – cu scopul de a satisface cererea de creditare pentru prevenirea și atenuarea efectelor crizei – care a fost prelungit de două ori, în anii 2011 și, respectiv, 2013. Polonia nu a tras nicio sumă de la instituirea acestui acord. Întrucât programele de asistență au contribuit la diminuarea riscurilor aferente vulnerabilităților în plan financiar, este posibil ca acestea să fi favorizat și atenuarea riscurilor privind manifestarea unor presiuni asupra cursului de schimb. În contextul unei perioade mai îndelungate, în luna aprilie 2014 atât cursul de schimb efectiv real al zlotului polonez, cât și cursul bilateral real față de euro s-au situat la niveluri apropiate de mediile istorice corespunzătoare pe 10 ani. În ceea ce privește alte evoluții ale sectorului extern, Polonia a înregistrat un deficit cumulat ridicat al contului curent și de capital al balanței de plăți în perioada 2007-2008. Ulterior, soldul cumulat al contului curent și de capital al balanței de plăți a consemnat o ajustare semnificativă în anul 2009 și s-a situat la -1,5% din PIB în anul 2012 și la 1,0% din PIB în anul 2013. În același timp, poziția investițională internațională netă a Poloniei s-a deteriorat considerabil, de la -41,6% din PIB în anul 2004 la -68,6% din PIB în anul 2013. În consecință, politicile fiscale și structurale sunt în continuare importante în sprijinirea sustenabilității externe și a competitivității economiei.

În perioada de referință mai 2013-aprilie 2014, ratele dobânzilor pe termen lung au fost, în medie, la 4,2%, valoare net mai mica celei de referință de 6,2% corespunzătoare criteriului de convergență privind ratele dobânzilor. În timpul crizei financiare, în Polonia, ratele dobânzilor pe termen lung au fost, în general, relativ volatile, stabilizându-se în a doua jumătate a anului 2009 și la începutul anului 2010. Creșterea cererii de obligațiuni suverane poloneze din partea investitorilor străini a stimulat scăderea ratelor dobânzilor pe termen lung în anul 2010. La finele anului 2010 și la începutul anului 2011, ratele dobânzilor pe termen lung au înregistrat o relativă majorare, ca urmare a intensificării tensiunilor pe piețele financiare. În intervalul cuprins între jumătatea anului 2011 și jumătatea anului 2013, ratele dobânzilor pe termen lung au urmat un trend descendent, urmat de o creștere ușoară. La sfârșitul perioadei de referință, în Polonia, rata dobânzii pe termen lung a fost de 4,1%, cu 1,7 puncte procentuale peste media zonei euro (2,4 puncte procentuale față de randamentul obligațiunilor guvernamentale cu rating AAA din zona euro).

Crearea unui mediu favorabil convergenței sustenabile în Polonia necesită, printre altele, menținerea unei politici monetare orientate spre stabilitatea prețurilor pe termen mediu.

Deși economia poloneză a reușit să traverseze criza internațională relativ bine, mai trebuie rezolvate o serie de probleme structurale. În speță, Polonia trebuie să facă față unui număr mare de provocări din perspectiva politicilor economice.

2.2. STABILITATEA MACROECONOMICĂ PENTRU ȚĂRILE CU O PONDERE A DATORIEI PUBLICE ÎN PIB DE PESTE 60%

2.2.1. CROAȚIA*

În perioada de referință mai 2013-aprilie 2014, rata medie anuală a inflației IAPC înregistrată de Croația a fost de 1,1%, valoare net inferioară celei de referință de 1,7% corespunzătoare criteriului privind stabilitatea prețurilor.

Analiza retrospectivă pe o perioadă mai îndelungată arată că, în Croația, inflația măsurată prin prețurile de consum a fluctuat între 1,1% și 5,8% (medii anuale) în ultimii zece ani. După ce a oscilat în jurul intervalului 2-3% în perioada 2004-2007, inflația a depășit 5% în anul 2008, revenind ulterior la niveluri mai scăzute. În anii 2004-2008, s-a consemnat o acumulare a presiunilor generate de cererea internă, ca urmare a expansiunii puternice a creditului. Totodată, dinamica robustă a salariilor eroda competitivitatea. Aceste evoluții macroeconomice s-au dovedit a fi nesustenabile, criza financiară mondială determinând o recesiune de durată a economiei Croației în anul 2009. În consecință, ritmul anual de creștere a inflației IAPC s-a redus, atingând un nivel minim (1,1%) în 2010. Ulterior, acesta s-a intensificat din nou, situându-se la 3,4% în anul 2012, ca urmare a creșterii prețurilor alimentelor și produselor energetice și a prețurilor administrate, precum și a majorării taxei pe valoarea adăugată (TVA) și a accizelor, după care a scăzut la 2,3% în 2013, pe fondul disipării efectelor acestor ajustări. Analizând evoluțiile recente, rata anuală a inflației IAPC s-a plasat temporar la valori ușor negative la începutul anului 2014, situându-se la -0,1% în luna aprilie. Acest declin pronunțat poate fi atribuit reducerii prețurilor alimentelor și produselor energetice, ieftinirii energiei electrice în luna octombrie 2013 și absenței presiunilor din partea cererii. În ansamblu, situația actuală a inflației trebuie analizată în contextul unor dezechilibre și vulnerabilități macroeconomice semnificative.

Cele mai recente prognoze disponibile privind inflația furnizate de principalele instituții internaționale indică o creștere treptată a acesteia în perioada 2014-2015, pentru a se plasa între 0,5% și 1,1% în anul 2014 și între 1,1% și 2,2% în anul 2015 comparativ cu valorile negative actuale. În Croația, balanța riscurilor asociate perspectivelor inflației este, în general, echilibrată. Riscurile în sensul creșterii se referă la evoluțiile prețurilor administrate și ale materiilor prime, iar cele în sensul scăderii, la robustețea redresării economice. Privind la general, menținerea unor rate reduse ale inflației poate fi o provocare pentru Croația pe termen mediu, dată fiind sfera limitată de acțiune a politicii monetare în contextul unui regim de curs de schimb cu flotare strâns controlată și al unui nivel ridicat de „euroizare”. Este posibil ca procesul de recuperare a decalajelor să exercite un impact asupra inflației și/sau cursului de schimb nominal în anii următori, ținând seama de faptul că PIB pe locuitor și nivelurile prețurilor sunt în continuare mai reduse în Croația decât în zona euro.

Cu toate acestea, este dificil de cuantificat cu exactitate efectul generat de procesul de recuperare a decalajelor. Odată cu intensificarea ritmului de redresare economică și cu progresele consemnate în procesul de convergență a nivelului veniturilor, este probabil ca procesul de convergență a nivelului prețurilor să continue, ceea ce se va concretiza, la rândul său, în valori mai ridicate ale inflației pe plan intern, în condițiile unui regim de curs de schimb cu flotare strâns controlată.

Pe ansamblu, cu toate că rata medie anuală a inflației IAPC în Croația este în prezent net inferioară valorii de referință, există interes cu privire la caracterul sustenabil al procesului de convergență a ratei inflației.

Croația face obiectul unei decizii a Consiliului UE privind existența unui deficit excesiv, termenul pentru corectarea acestuia fiind stabilit pentru anul 2016. În anul de referință 2013, Croația a înregistrat un deficit bugetar de 4,9% din PIB, nivel net superior valorii de referință de 3%. Raportul datoriei publice brute în PIB a fost de 67,1%, nivel superior valorii de referință de 60%. Pentru anul 2014, Comisia Europeană estimează ca ponderea deficitului bugetar se va reduce la 3,8% din PIB, iar ponderea datoriei publice în PIB va crește la 69,0%. În privința altor indicatori fiscali, ponderea deficitului a depășit-o pe cea a investițiilor publice în PIB în anul 2013 și se prognozează o evoluție similară și în anul 2014. Este important ca acest stat să asigure realizarea unor progrese în procesul de consolidare fiscală atât în anul 2014, cât și ulterior, în conformitate cu cerința procedurii de deficit excesiv, care prevede corectarea acestui deficit până în anul 2016.

În perioada de referință de doi ani, kuna croată nu a participat la MCS II, fiind însă tranzacționată în cadrul unui regim de curs de schimb flexibil care implică o flotare strâns controlată a cursului de schimb al acestei monede. În intervalul menționat, cursul de schimb al kunei croate față de euro a indicat un grad redus de volatilitate. Totodată, diferențialele de dobândă pe termen scurt față de rata dobânzii EURIBOR la trei luni s-au situat, în medie, la niveluri relativ ridicate. În contextul unei perioade mai îndelungate, în luna aprilie 2014, atât cursul de schimb efectiv real al kunei croate, cât și cursul bilateral real față de euro au înregistrat niveluri apropiate mediilor istorice corespunzătoare pe zece ani. Referitor la alte evoluții pe plan extern, deficitul contului curent și de capital al Croației s-a ajustat semnificativ în ultimii ani. Ulterior creșterii progresive a deficitului extern în perioada 2004-2008, soldul cumulat al contului curent și de capital s-a ameliorat constant, înregistrând un ușor excedent de 0,1% din PIB în anul 2012 și un surplus de 1,2% din PIB în 2013. În același timp, poziția investițională internațională netă a Croației s-a deteriorat considerabil, de la -47,7% din PIB în anul 2004 la -89,5% în 2012 și -88,4% în 2013. Prin urmare, politicile fiscale și structurale sunt în continuare importante în vederea sprijinirii sustenabilității externe și a competitivității economiei.

În perioada de referință mai 2013-aprilie 2014, ratele dobânzilor pe termen lung au fost, în medie, la 4,8%, valoare inferioară celei de referință de 6,2% corespunzătoare criteriului de convergență privind ratele dobânzilor. În intervalul menționat, ratele dobânzilor pe termen lung au crescut, în condițiile deteriorării ratingurilor. La finele perioadei de referință, ratele dobânzilor pe termen lung s-au situat la 4,4%, cu 2,0 puncte procentuale peste cele corespunzătoare mediei zonei euro (și cu 2,7 puncte procentuale peste randamentul obligațiunilor suverane din zona euro cu rating AAA).

Crearea unui mediu favorabil convergenței sustenabile în Croația necesită, printre altele, o politică monetară orientată spre stabilitate și reforme structurale cuprinzătoare.

Aceasta a constatat că „Croația se confruntă cu dezechilibre macroeconomice excesive care necesită monitorizare specifică și adoptarea unor măsuri de politică ferme”. În același timp, având în vedere spațiul limitat de manevră al politicii monetare, în contextul unui regim de curs de schimb cu flotare strâns controlată și al unui nivel ridicat de „europenizare”, este esențial ca alte domenii de politică să asigure economiei mijloacele prin care aceasta să depășească șocurile specifice țării pentru a asigura corectarea dezechilibrelor macroeconomice și a preîntâmpina reapariția acestora în viitor. Mai exact, Croația trebuie să facă față unui număr mare de provocări din perspectiva politicilor economice.

2.2.2. UNGARIA*

În perioada de referință mai 2013-aprilie 2014, rata medie anuală a inflației IAPC înregistrată de Ungaria a fost de 1,0%, nivel semnificativ inferior valorii de referință de 1,7% corespunzătoare criteriului privind stabilitatea prețurilor.

Analiza retrospectivă pe o perioadă mai îndelungată arată că, în Ungaria, inflația anuală măsurată prin prețurile de consum a fluctuat în jurul valorii de 5% în ultimii zece ani, cu unele excepții. Cu toate acestea, șocurile succesive consemnate la nivelul prețurilor materiilor prime și modificarea frecventă a impozitelor indirecte și a prețurilor administrate au determinat caracterul relativ volatil al inflației măsurate prin prețurile de consum în Ungaria în perioada analizată. Avansul considerabil al remunerării pe salariat până în anul 2008 a imprimat o traiectorie ascendentă costurilor unitare cu forța de muncă, acestea reducându-se ulterior în intervalul 2009-2010 ca urmare a constrângerilor salariale asociate încetinirii creșterii economice. Temperarea ritmului de creștere a costurilor unitare cu forța de muncă a avut un caracter temporar, accelerarea dinamicii remunerării pe salariat în anul 2011 și variația negativă a productivității muncii raportată în anul 2012 antrenând majorarea costurilor unitare cu forța de muncă. În anul 2013, ritmul de creștere a costurilor unitare cu forța de muncă a continuat să se intensifice, pe fondul avansului substanțial al remunerării pe salariat, care a reflectat majorări salariale în sectorul bugetar.

Analizând evoluțiile recente, rata anuală a inflației IAPC s-a diminuat în continuare în prima parte a anului 2014, situându-se la -0,2% în luna aprilie. Pe lângă cererea internă deficitară, nivelul scăzut al inflației reflectă decelerarea inflației măsurate prin prețurile alimentelor pe fondul unei recolte bune, valoarea redusă a inflației importate și scăderea prețurilor produselor energetice, determinată de diminuarea prețurilor administrate în intervalul 2013-2014.

Cele mai recente previziuni disponibile privind inflația furnizate de principalele instituții internaționale indică o creștere treptată a acesteia în perioada 2014-2015, până la valori cuprinse între 0,5% și 1,0% și, respectiv, 2,8% și 3,0%. Balanța riscurilor la adresa perspectivelor inflației este, în linii mari, echilibrată. Riscurile în sensul creșterii se referă la majorarea peste așteptări a prețurilor materiilor prime pe piețele internaționale și la reapariția tensiunilor pe piețele financiare externe, în timp ce incertitudinile privind politica internă pot exercita în continuare presiuni de depreciere asupra forintului, determinând astfel scumpirea importurilor de bunuri și servicii. În ceea ce privește riscurile în sensul scăderii, se anticipează că procesul actual de ajustare a bilanțurilor băncilor și ale populației și povara fiscală vor încetini redresarea cererii interne. Privind în perspectivă, este posibil ca procesul de recuperare a decalajelor să exercite un impact asupra inflației și/sau asupra cursului de schimb nominal în următorii ani, ținând cont de nivelul PIB pe locuitor și cel al prețurilor sunt în continuare mai reduse în Ungaria decât în zona euro. Cu toate acestea, este dificil de cuantificat cu exactitate efectul generat de procesul de recuperare a decalajelor asupra inflației.

Pe ansamblu, cu toate că rata medie anuală a inflației IAPC în Ungaria este semnificativ inferioară valorii de referință, există interes cu privire la caracterul sustenabil al procesului de convergență a ratei inflației.

În anul de 2013, Ungaria a înregistrat un deficit bugetar de 2,2% din PIB, nivel mai mic valorii de referință de 3%. Ponderea datoriei publice brute în PIB a fost de 79,2%, nivel superior valorii de referință de 60%. Pentru anul 2014,

Comisia Europeană prognozează creșterea deficitului bugetar la 2,9% din PIB și a ponderii datoriei publice în PIB la 80,3%. În privința altor factori fiscali, ponderea deficitului nu a depășit ponderea investițiilor publice în PIB în anul 2013. Este important ca Ungaria să își îndeplinească obiectivul bugetar pe termen mediu, respectiv un deficit structural de 1,7% din PIB, și să asigure intrarea ponderii datoriei publice pe o pantă pronunțat descendentă. De asemenea, Ungaria trebuie să facă față unor provocări de natură fiscală.

În perioada de referință de doi ani, forintul maghiar nu a participat la MCS II, cursul de schimb al acestuia față de euro caracterizându-se printr-un grad ridicat de volatilitate. Până în luna august 2012, forintul maghiar s-a apreciat, depreciindu-se cu aproximativ 10% față de euro în ultima parte a anului 2012 și în trimestrul I 2013. După ce a recuperat o parte din pierderile suferite, moneda Ungariei a fost supusă unor noi presiuni la jumătatea anului 2013 și s-a depreciat la începutul anului 2014, ulterior consemnând o relativă redresare începând cu finele trimestrului I. Diferențialele de dobândă pe termen scurt față de rata dobânzii EURIBOR la trei luni au înregistrat niveluri ridicate, în pofida diminuării lor treptate pe fondul reducerilor ratei dobânzii de politică monetară efectuate de Magyar Nemzeti Bank, în contextul scăderii diferențialelor de inflație în raport cu zona euro. Acordul dintre Magyar Nemzeti Bank și BCE cu privire la operațiunile repo, anunțat în ultima parte a anului 2008, a contribuit la reducerea vulnerabilităților în plan financiar, existând astfel posibilitatea ca acesta să fi favorizat și atenuarea presiunilor asupra cursului de schimb în perioada de referință. În contextul unei perioade mai îndelungate, în luna aprilie 2014, atât cursul de schimb efectiv real al forintului maghiar, cât și cursul bilateral real față de euro au înregistrat niveluri inferioare mediilor istorice corespunzătoare pe zece ani. Referitor la alte evoluții ale sectorului extern, contul curent și de capital al Ungariei a suferit o ajustare puternică în ultimii ani. După deficitele ample persistente raportate în perioada 2004-2008, soldul total al contului curent și de capital din balanța de plăți a devenit pozitiv în anul 2009, majorându-se treptat până la 3,5% în anul 2012 și, respectiv, 6,5% în anul 2013. În același timp, poziția investițională internațională netă a Ungariei, care consemnase, de asemenea, o deteriorare pronunțată, de la -85,4% din PIB în anul 2004 până la un minim de -117,2% în anul 2009, s-a ameliorat până la -103,2% în anul 2012 și, respectiv, -93,0% în anul 2013. Cu toate acestea, pasivele externe nete ale Ungariei continuă să înregistreze un nivel foarte ridicat. Prin urmare, politicile fiscale și structurale sunt în continuare importante în vederea sprijinirii sustenabilității externe și a competitivității economiei.

În perioada de referință mai 2013-aprilie 2014, ratele dobânzilor pe termen lung s-au situat, în medie, la 5,8%, valoare mai mica celei de referință de 6,2% corespunzătoare criteriului de convergență privind ratele dobânzilor. În perioada premergătoare celei de referință, ratele dobânzilor pe termen lung s-au diminuat substanțial, de la 9,0% la începutul anului 2012 până la 5,1% în luna mai 2013. Reducerea aversiunii față de risc pe plan internațional și o serie de scăderi consecutive ale ratei dobânzii de politică monetară au contribuit la declinul randamentelor obligațiunilor. În perioada de referință, ratele dobânzilor pe termen lung s-au majorat, situându-se la 5,6% la sfârșitul acesteia, reflectând în principal existența unor dezechilibre interne. La finele perioadei de referință, diferențialul dintre rata dobânzii pe termen lung și media zonei euro a fost de 3,2 puncte procentuale (3,9 puncte procentuale față de randamentul obligațiunilor suverane din zona euro cu rating AAA).

Crearea unui mediu favorabil convergenței sustenabile în Ungaria necesită, printre altele, o politică monetară orientată spre stabilitate, inclusiv un cadru instituțional stabil care să mențină încrederea pieței, respectând în același timp pe deplin independența băncii centrale.

CAPITOLUL III. STABILITATEA MACROECONOMICĂ LA NIVELUL ȚĂRII NOASTRE – ROMÂNIA*

ROMÂNIA

În perioada de referință mai 2013-aprilie 2014, rata medie anuală a inflației IAPC înregistrată de România a fost de 2,1%, nivel superior valorii de referință de 1,7% corespunzătoare criteriului privind stabilitatea prețurilor.

Analiza retrospectivă pe o perioadă mai îndelungată arată că, în România, rata medie anuală a inflației IAPC a coborât de la nivelurile deosebit de ridicate înregistrate la începutul anilor 2000 până în anul 2007, când trendul descendent s-a inversat. În anul 2009, inflația a consemnat o nouă reducere și s-a stabilizat apoi, în general, la un nivel ridicat, scăzând ulterior la niveluri minime istorice de 3,4% și 3,2% în anul 2012 și, respectiv, 2013. La evoluția acesteia au contribuit semnificativ, alături de costurile unitare cu forța de muncă, șocurile ample și succesive de natura ofertei (inclusiv majorarea cotei TVA în anul 2010), ajustările prețurilor administrate și ale accizelor, precum și variația cursului de schimb. Dinamica inflației în ultimii zece ani ar trebui analizată în contextul supraîncălzirii economiei în perioada 2004-2008, urmate de o contracție puternică a activității economice în anii 2009 și 2010 și de o redresare moderată în intervalul 2011-2013. În perioada 2004-2008, șomajul s-a diminuat, iar ritmul de creștere a câștigurilor salariale l-a depășit semnificativ pe cel al productivității, ceea ce a generat accelerarea ritmului de creștere a costurilor unitare cu forța de muncă până la valori exprimate prin două cifre. Pe măsură ce șomajul a cunoscut o nouă intensificare și dinamica salariilor a înregistrat o atenuare considerabilă, ritmul de creștere a costurilor unitare cu forța de muncă s-a restrâns de la 22,9% în anul 2008 la 2,5% în anul 2013.

Analizând evoluțiile recente, rata anuală a inflației IAPC s-a plasat, în general, pe un trend descendent, de la nivelul maxim de 5,4% în luna septembrie 2012 până la 1,1% în luna septembrie 2013, însă ulterior a cunoscut o ușoară accelerare până la 1,6% în luna aprilie 2014, ca urmare a majorării accizelor la carburanți. Această scădere substanțială se datorează reducerii cotei TVA la făină și la unele produse de panificație în luna septembrie 2013, presiunilor în scădere provenind din partea prețurilor produselor energetice și ale alimentelor, pe seama evoluției prețurilor pe piețele internaționale, recoltei abundente, efectelor de bază în sensul scăderii, presiunilor dezinflaționiste exercitate de deficitul de cerere agregată și diminuării anticipațiilor privind inflația.

Cele mai recente prognoze disponibile furnizate de principalele instituții internaționale anticipează creșterea treptată a ratei medii anuale a inflației, de la niveluri minime istorice până la valori cuprinse între 2,2% și 2,5% în anul 2014 și între 3,0% și 3,3% în anul 2015. Deși riscurile imediate la adresa perspectivelor privind inflația sunt, în linii mari, echilibrate, riscurile în sensul creșterii sunt predominante pe termen mediu. Acestea sunt asociate avansului peste așteptări al prețurilor externe ale materiilor prime și presiunilor de depreciere asupra leului, în urma reintensificării tensiunilor pe piețele financiare internaționale. Riscurile provenind din surse interne sunt asociate impactului continuării procesului de liberalizare a prețurilor produselor energetice și majorării accizelor, precum și persistenței incertitudinilor referitoare la progresele realizate în privința implementării reformelor structurale convenite în contextul acordului preventiv de asistență financiară.

Există, totodată, riscuri care decurg din potențialele derapaje fiscale, în contextul alegerilor prezidențiale programate pentru luna decembrie 2014. Înregistrarea unui nivel sub așteptări al activității economice reprezintă un risc în sensul scăderii la adresa perspectivelor privind inflația. Într-o perspectivă mai îndelungată, este posibil ca procesul de recuperare a decalajelor să exercite, în anii următori, un impact asupra inflației și/sau asupra cursului de schimb nominal, ținând cont de nivelul PIB pe locuitor și cel al prețurilor sunt în continuare semnificativ mai reduse în România decât în zona euro. Cu toate acestea, este dificil de cuantificat cu exactitate efectul generat de procesul de recuperare a decalajelor asupra inflației.

În anul 2013, România a înregistrat un deficit bugetar de 2,3% din PIB, valoare mai mica celei de referință de 3%. Ponderea datoriei publice în PIB a fost de 38,4%, nivel semnificativ inferior valorii de referință de 60%.

Pentru anul 2014, Comisia Europeană prognozează că ponderea deficitului bugetar se va restrânge marginal la 2,2% din PIB, iar ponderea datoriei publice se va majora până la 39,9% din PIB. În privința altor factori fiscali, ponderea deficitului nu a depășit ponderea în PIB a investițiilor publice în anul 2013. Este important ca România să asigure realizarea unor progrese suficiente în vederea îndeplinirii obiectivului bugetar pe termen mediu, respectiv un deficit structural de 1% din PIB, precum și îndeplinirea angajamentelor asumate în contextul acordului de asistență financiară încheiat cu UE și FMI.

În perioada de analiza, de doi ani, leul românesc nu a participat la MCS II, ci a fost tranzacționat în condițiile unui regim de curs de schimb flexibil cu flotare controlată. Cursul de schimb al leului românesc în raport cu euro a fost caracterizat de un grad relativ ridicat de volatilitate. După o apreciere ușoară până în luna mai 2013, leul românesc a consemnat o depreciere la jumătatea anului 2013, perioadă caracterizată de o volatilitate sporită. Ulterior, leul s-a apreciat din nou într-o anumită măsură, stabilizându-se în proximitatea nivelului mediu înregistrat la începutul perioadei de referință. Pe parcursul întregii perioade de referință, diferențialele de dobândă pe termen scurt față de rata dobânzii EURIBOR la trei luni s-au menținut, în medie, la niveluri ridicate, deși au urmat o traiectorie constant descrescătoare, pe fondul reducerilor ratei dobânzii de către Banca Națională a României, în contextul restrângerii diferențialelor de inflație în raport cu zona euro. În anul 2009 s-a convenit acordarea unui pachet de asistență financiară internațională României de către UE și FMI, care a fost urmat de un acord preventiv de asistență financiară în anul 2011 și de un alt program similar în anul 2013. Pe durata perioadei de referință, România nu a efectuat nicio tragere din resursele puse la dispoziție în cadrul acordurilor preventive. Întrucât aceste acorduri au contribuit la diminuarea vulnerabilităților în plan financiar, este posibil ca acestea să fi favorizat și atenuarea presiunilor exercitate asupra cursului de schimb în decursul perioadei de referință. În contextul unei perioade mai îndelungate, în luna aprilie 2014, atât cursul de schimb efectiv real al leului românesc, cât și cursul bilateral real față de euro s-au situat la niveluri relativ apropiate de mediile istorice corespunzătoare pe zece ani. Referitor la alte evoluții ale sectorului extern, soldul cumulat al contului curent și de capital din balanța de plăți a înregistrat ajustări semnificative în ultimii ani. Ulterior creșterii progresive a deficitului extern în perioada 2004-2007, deficitul cumulat al contului curent și de capital a cunoscut o ajustare în anul 2009 și a continuat să se amelioreze, atingând 3,0% din PIB în anul 2012, iar în anul 2013 s-a consemnat un excedent de 1,2% din PIB. Totodată, poziția investițională internațională netă a României s-a deteriorat considerabil, de la -26,4% din PIB în anul 2004 până la -67,5% în anul 2012, dar s-a ameliorat la -62,3% în anul 2013. Prin urmare, politicile fiscale și structurale sunt în continuare importante în vederea sprijinirii sustenabilității externe și a competitivității economiei.

În perioada de referință mai 2013-aprilie 2014, ratele dobânzilor pe termen lung au fost, în medie, la 5,3%, valoare mai mica celei de referință de 6,2% corespunzătoare criteriului de convergență privind ratele dobânzilor. În anii anteriori, ratele dobânzilor pe termen lung în România au avut tendința de a fluctua în jurul valorii de 7%, cu o marjă de ±0,5 puncte procentuale, în condițiile în care inflația persistentă nu a permis plasarea ratelor nominale ale dobânzilor pe un trend descrescător susținut. De curând, inflația a înregistrat un declin substanțial, determinând banca centrală să relaxeze ratele de politică monetară mai rapid decât în perioadele anterioare. Aceasta a contribuit la reducerea diferențialului de dobândă pe termen lung între România și media zonei euro. La finele perioadei de referință, ratele dobânzilor pe termen lung s-au plasat la 5,2%, cu 2,8 puncte procentuale peste cele corespunzătoare mediei zonei euro (și cu 3,5 puncte procentuale peste randamentul obligațiunilor suverane din zona euro cu rating AAA).

Crearea unui mediu favorabil convergenței sustenabile în România necesită, printre altele, implementarea unor politici economice menite să asigure stabilitatea macroeconomică, inclusiv stabilitatea sustenabilă a prețurilor. Referitor la dezechilibrele macroeconomice, România face obiectul supravegherii în cadrul unui program de ajustare macroeconomică susținut de asistență financiară. România trebuie să facă față unui număr mare de provocări din perspectiva politicilor economice.

Legislația românească nu îndeplinește toate cerințele privind independența băncii centrale, interdicția de finanțare monetară și integrarea juridică a băncii centrale în Eurosistem.

CONCLUZII

România și alte șase țări central și est-europene nu îndeplinesc toate cele cinci criterii pentru aderarea la zona euro, iar situația lor va fi reevaluată peste 2 ani, se arată în raportul de convergență.

În anul 2013, ponderea datoriei publice în PIB a crescut în majoritatea țărilor analizate, exceptând Republica Cehă, Lituania și Ungaria. Totuși, in afara de Croația și Ungaria, toate țările analizate au inregistrat o pondere a datoriei publice în PIB inferioară valorii de referință de 60% în anul 2013.

În Polonia, ponderea datoriei publice a crescut la un nivel apropiat de valoarea de referință în anul 2013. Ponderea datoriei publice în PIB s-a situat sub nivelul de 50% în Republica Cehă și Suedia, sub 40% în Lituania și România și sub 20% în Bulgaria.

În ceea ce privește criteriul stabilității prețurilor, rata medie anuală a inflației a fost mult inferioară valorii de referință în șapte dintre țările analizate în acest raport, mai precis Croația, Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă, Lituania, Polonia și Suedia.

În ceea ce privește criteriul cursului de schimb, doar una dintre monedele țărilor analizate în acesta lucrare, mai precis litasul lituanian, participă la MCS II. Niciuna dintre celelalte țări analizate nu a aderat la MCS II de la precedenta evaluare a stadiului de convergență în anul 2012. În perioada de referință, condițiile de pe piețele financiare din Lituania au fost, pe ansamblu, stabile.

Cursurile de schimb ale monedelor care nu participă la MCS II au înregistrat fluctuații relativ ample în perioada de referință, cu excepția Bulgariei, a cărei monedă este ancorată la euro printr-un aranjament de consiliu monetar, și a Croației, a cărei monedă constituie obiectul unui regim de flotare strâns controlată.

În ceea ce privește criteriul convergenței ratelor dobânzilor pe termen lung, toate cele opt țări analizate în acesta lucrare se situează la un nivel mai mic, valorii de referință de 6,2% corespunzătoare criteriului de convergență in ceea ce priveste ratele dobânzilor, iar Bulgaria, Republica Cehă, Lituania, Polonia și Suedia au consemnat rate ale dobânzilor net inferioare acestei valori.

Din cele cinci criterii, România nu îndeplinește criteriul ratei inflației și al stabilității cursului de schimb. Criterii îndeplinite de România sunt nivelul datoriei și al deficitului și ratele dobânzilor pe termen lung și, parțial, criteriile calitatitve.

Rata medie a inflației în România în cele 12 luni care au precedat luna aprilie 2014 a fost de 2,1%, peste valoarea de referință de 1,7% și este probabil să se mențină peste valoarea de referință în perioada următoare.

În ceea ce privește stabilitatea cursului de schimb, CE notează că în cei doi ani de la precedentul raport leul s-a depreciat față de euro cu 1,9%. Pe lângă cele cinci criterii de aderare la zona euro, legislația românească în domeniul monetar nu este pe deplin compatibilă cu legislația UE.

În luna februarie a acestui an, presedintele Traian Basescu și premierul Victor Ponta au anunțat că România îndeplinește în acest an toate criteriile de aderare la zona euro, precum inflația, rata dobânzii la obligațiuni, stabilitatea cursului de schimb, deficit bugetar sub 3% din PIB și datorie publică sub 60% din PIB, fiind în grafic în ce privește creșterea convergenței reale, și că ținta pentru adoptarea monedei euro este 1 ianuarie 2019.

România a transmis, in luna iunie 2014, Comisiei Europene noul program de convergență, pentru perioada 2014-2017, anunțându-i pe oficialii de la Bruxelles că angajamentul de adoptare a monedei euro "va deveni un obiectiv realizabil și necesar" la data de 1 ianuarie 2019.

BIBLIOGRAFIE

Prof.univ.dr. Gabriela DRAGAN, Uniunea Europeana intre federalism si interguvernamentalism Politici comune ale UE, Biblioteca digitala ASE

James Forder, Anand Menon, The European Union and National Macroeconomic Policy, Routledge, London, 2012

Niță, Ion, Integrarea României în Uniunea Europeană . – Pitești, Editura Independența Economică, 2007

Zăpodeanu Daniela, “Monedă și credit. Instituții monetare și de credit”, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2003

România și Uniunea Europeană: Problemele convergenței : Conferința Tinerilor Economiști. – București, Editura Enciclopedică, 2005

Convergence Report 2014- European Commission – http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/european_economy/2014/ee4_en.htm

“ Cum a devenit euro moneda noastră – scurt istoric al bancnotelor și monedelor euro”- http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/other/euro_became_our_moneyro.pdf?115211471d5de24529f60435d80ac100

European Business Cycle Indicators 2014- http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/cycle_indicators/2014/01_en.htm

EU Candidate and Pre-Accession Countries Economies Quarterly- http://ec.europa.eu/economy_finance/db_indicators/cpaceq/index_en.htm

"Implementarea politicii monetare în zona euro- Documentația generală privind instrumentele și procedurile de politică monetară ale eurosistemului "-http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/other/gendoc201109ro.pdf?f007b0d067178ddfb3dcdb5a8bf72877

“Stabilitatea prețurilor: de ce este importantă?”- http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/other/price_stability_web_2011ro.pdf?78cc172d64c21194e3d0169d267c6296

Statistical annex to European Economy. Spring 2014- http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/european_economy/2014/2014-sa-spring_en.htm

"The international role of the euro" http://www.ecb.europa.eu/pub/html/index.en.html

http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/european_economy/