Stabilirea Si Analiza Riscurilor pe Baza Bilantului

Echilibrul financiar reprezintă concordanța dintre sursele financiare și necesitățile de plată ale agenților economici. Relația echilibrului financiar determină felul cum entitatea este finanțată, deci este aptă să facă față obligațiilor luate pentru perioadele următoare și dacă fluxurile financiare sunt asigurate, cu scopul efectuării investițiilor și restituirea datoriilor către terți. Cu ajutorul echilibrului financiar se fixează resursele entității pentru a asigura creșterea economică în mediul concurențial care suferă modificări permanent.

Pentru calculul indicatorilor de echilibru financiar, o parte din informațiile necesare sunt extrase din bilanț, fiind considerat principalul document contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ și pasiv ale entității la sfârșitul exercițiului financiar și în alte situații prescrise de lege, grupate după natură, destinație și lichiditate, respectiv, după natură, proveniență și exigibilitate.

În pasiv sunt prezentate resursele de care a beneficiat entitatea (provizioane, datorii financiare, capitaluri proprii ale asociaților, datorii de exploatare), iar în activ, sunt prezentate utilizările acestor resurse, cu titlu durabil (activ imobilizat) și cu titlu provizoriu și ciclic ( activ circulant).

Conform Standardelor Internaționale de Contabilitate (IAS 1) Prezentarea situațiilor financiare, bilanțul trebuie să prezinte fidel informații referitoare la poziția financiară a entității, prin intermediul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii și prin intermediul indicatorilor economico-financiari (lichiditatea și solvabilitatea).

Bilanțul ca situație financiară anuală „caracterizează cifric și în etalon bănesc relațiile de echilibru dimensional și structural dintre mijloacele economice gestionate de către titularul de patrimoniu și sursele de procurare ale acestor mijloace”.

Criteriile de clasament ale posturilor de activ și pasiv se diferențiază în funcție de obiectivul urmărit în analiză și de utilizator, ceea ce a dus la existența următoarelor tipuri de bilanț: bilanț contabil clasic, bilanț financiar, bilanț funcțional, bilanț pool de fonds etc.

Reforma sistemului contabil din România a impus trecerea bilanțului tip tabel, care favoriza analiza pe orizontală a situației financiare, în favoarea bilanțului tip listă prin Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene (C.E.E.), cu Standardele Internaționale de Contabilitate (IAS) și cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS).

1. Bilanțul contabil clasic ( patrimonial-juridic) este alcătuit în conformitate cu un sistem dublu de clasament în activ după natură și destinație, iar în pasiv după proveniență și exigibilitate, fiind considerat inventarul averii entității.

Pentru a realiza analiza financiară orientată către gestiunea patrimoniului, a fost nevoie de redactarea unui bilanț mai operațional, care să pună în evidență corelația dintre resursele disponibile și nevoile de finanțare ale entității. Astfel, s-a utilizat versiunea contabilă armonizată integral cu Directiva a IV-a a C.E.E. și cu IAS și IFRS sub formă de listă, conform O.M.F.P. nr. 1752/2005.

Bilanț contabil armonizat

2. Bilanțul financiar (patrimonial) este asemănător cu modelul de bilanț contabil armonizat, ceea ce ușurează analiza echilibrului financiar, fără necesitatea altei regrupări de posturi, cu deosebirea că ordinea de clasare a resurselor este inversată, datoriile pe termen scurt și lung fiind prezentate înaintea capitalurilor proprii.

Pentru determinarea bilanțului financiar se grupează elementele de activ în ordinea crescătoare a lichidității și elementele de pasiv în ordinea crescătoare a exigibilității formând un bilanț al lichidității care stă la baza analizei lichidități-solvabilități.

În vederea construirii bilanțului financiar trebuie respectate câteva principii și reguli care sî permită ordonarea elementelor din bilanț, după criteriul pe termen scurt și pe termen lung. Așadar, printre posturile ce alcătuiesc bilanțul se face deosebire între cele care aparțin entității pe o perioadă mai mare de 1 an și cele care nu-i rămân decât pe o perioadă scurtă (sub 1 an).

Amenajarea elementelor de activ duce la existența a două posturi: activul imobilizat grupat pe cele trei categorii de valori imobilizate, la care se adaugă creanțele și cheltuielile în avans incluse în activul circulant, cu scadența mai mare de 1 an. În schimb, în activul circulant se includ imobilizările financiare cu scadența sub un an).

Amenajarea elementelor de pasiv structurează pasivul bilanțului în grupa capitalurilor permanente, alcătuită din capitaluri proprii și datorii pe termen mediu și lung (cu scadența peste un an) și grupa datoriilor pe termen scurt (cu scadența sub un an).

Alcătuirea bilanțului financiar are la bază realizarea unor corecții ale elementelor de activ și pasiv bazate pe informațiile din anexe și a unor principii de evaluare și regrupare a elementelor după criteriul pe termen scurt și pe termen lung.

Schematic, bilanțul financiar (patrimonial) se prezintă astfel:

Bilanț financiar

Activ = Necesar Pasiv = Resurse

Prezentarea bilanțului patrimonial evidențiază pe orizontală două părți diferite:

Partea superioară care pune în evidență resursele și utilizările permanente reflectănd structura financiară durabilă a activelor imobilizate, respectiv echilibrul financiar pe termen lung.

Partea inferioară are în componență resursele constituite temporar pentru finanțarea utilizărilor necesare efectuării ciclului de exploatare și reflectă echilibrul financiar pe termen scurt.

Bilanțul financiar pentru analiza echilibrului financiar prezintă importanță deoarece servește la stabilirea marjei de securitate financiară prin fondul de rulment permițând entității să facă față riscurilor, garantându-se astfel solvabilitatea acesteia.

3. Bilanțul funcțional (economic) a apărut ca urmare a abandonării principiului de clasament în bilanțul financiar, care grupează elementele de activ și pasiv după cele patru funcții: investiții, exploatare, finanțare și de trezorerie.

Construcția bilanțului funcțional este realizată prin respecatare unui set de principii și reguli destinate să evidențieze utilizările și resursele corespunzătoare fiecărui ciclu de funcționare a entității, gruparea elementelor fiind legată de operațiunile efectuate în raport cu natura, destinația sau funcția lor.

Principiile care stau la baza întocmirii bilanțului funcțional sunt următoarele:

Elementele patrimoniale sunt exprimate în bilanț la valoare brută, ceea ce presupune includerea amortismentelor și provizioanelor în capitalurile proprii, ca resurse de autofinanțare a entității. Rezultă că, bilanțul funcțional reprezintă un punct de plecare pentru o analiză de flux, permițând determinarea variațiilor de stocuri.

Conceptul de stabilitate care vizează durata posturilor în patrimoniu;

Principiul afectării, avut în vedere la structurarea posturilor permite prezentarea ciclurilor care alcătuiesc viața entității și a echilibrelor financiare ce decurg din desfășurarea activității întreprinderii.

Schematic, bilanțul funcțional (economic) se prezintă astfel:

Bilanț funcțional

Activ = Utilizări Pasiv = Resurse

Bilanțul economic permite evidențierea a două categorii de utilizări în activ: una legată de activitatea de exploatare și alta care se referă la activitățile din afara exploatării, iar în pasiv, două categorii de resurse: unele produse de exploatare și altele fără legătură cu ea.

Bilanțul funcțional prezintă importanță în analiza echilibrului financiar prin faptul că permite determinarea stabilității structurii financiare a entității cu ajutorul trezoreriei nete și reprezintă interdependența dintre structura financiară și natura activității firmei.

4. Bilanțul Pool de fonds (ansamblu de fonduri) a fost conceput ca răspuns adus criticilor referitoare la bilanțul financiar și bilanțul funcțional, de către susținătorii conceptelor mai nou apărute ale teoriei financiare neoclasice.

Acest bilanț trebuie privit ca un ansamblu de resurse și utilizări, menit să ofere indicii asupra deciziilor manageriale în materie de investiții și de finanțare, fără afectarea unei resurse sau utilizări.

Acest model de bilanț se aseamănă cu bilanțul funcțional prin prezența în pasiv a amortismentelor și a provizioanelor în fondurile proprii. Activul grupează posturile în două părți diferite pentru evidențierea impactului strategiilor entității: industrială și comercială, pe de o parte și strategia financiară, inclusiv lichiditățile, pe de altă parte.

Schematic, bilanțul ansamblurilor de fonduri se prezintă astfel:

Bilanț Pool de fonds

Active = Utilizări Pasive = Resurse

Acest tip de bilanț nu se referă la funcțiunile entității privind clasificarea posturilor în activ și pasiv, totalul bilanțului fiind egal cu totalul bilanțului funcțional.

2.2. Analiza echilibrelor financiare pe baza bilanțului financiar

2.2.1. Analiza situației nete

În bilanț starea de echilibru economico-financiar era repreprezentată prin egalitatea

Activ = Pasiv și exprima relația de echilibru contabil care se menține indiferent de întinderea mișcărilor de valori.

Ecuația de echilibru pentru bilanțul tip listă conform Directivelor C.E.E. și Standardelor Internaționale de Contabilitate și Raportare Financiară devine:

Situația netă = Active – Datorii totale

Această ecuație reprezintă valoarea contabilă a drepturilor pe care le dețin proprietarii asupra entității, fiind averea lor și trebuind să fie suficientă pentru asigurarea funcționării normale și interdependenței financiare a entității.

Acest indicator este important prin faptul că evidențiază activul realizabil la închiderea unui exercițiu financiar și prezintă informații certe atât proprietarilor, cât și celor interesați de patrimoniul entității.

Situația netă se determină prin punerea față în față a bunurilor și datoriilor care au aceeași scadență și se calculează în funcție de bilanțul utilizat astfel:

Pe baza bilanțului fianciar:

Situația netă (SN) = Total active – Datorii totale – Venituri în avans = Capitaluri proprii

Pe baza bilanțului contabil tip listă:

Situația netă (SN) = (Total active – Datorii curente) – Datorii mai mari de 1 an

Valoarea acestui imdicator arată modul de administrare a patrimoniului entității astfel:

Situația netă pozitivă și crescătoare va reflecta o gestiune economică sănătoasă care va crește rentabilitatea, interdependența financiară și va maximiza valoarea entității.

Situația netă negativă va diminua capitalurile proprii reflectând o stare de prefaliment și apariția riscului de insolvabilitate al întreprinderii.

Riscul global sau lichidativ (Rg) se determină pe baza creșterii situației nete (activului net) prin următoarea relație de calcul:

SN – situația netă

Acv – activ fără valoare

At – activ

Activul net este indicatorul care redă mărimea gradului de sănătate a entității privitor la menținerea capitalului fizic sau financiar, care în perioada de tranziție este mereu erodat de inflație.

Menținerea capitalului fizic presupune obținerea profitului prin mărirea capacității fizice productive în decursul unei perioade, iar menținerea capitalului financiar presupune ca profitul să fie obținut prin mărirea valorii financiare (monetare) a activelor nete.

Performanțele întreprinderii sunt legate direct de menținerea capitalului fizic sau financiar și sunt refletate prin Situația modificării capitalurilor proprii, situație financiară anuală obligatorie pentru entitățile stabilite prin OMFP nr. 3055/2009 privind aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Directivele Europene (Reglementări contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene), prin care se prezintă în detaliu toate variațiile suferite de fiecare componentă a activului net în cursul exercițiului financiar.

Din Situația modificării capitalurilor proprii reiese capacitatea de menținere a capitalului, precum și rezultatul (profit sau pierdere) entității în cursul exercițiului, cu ajutorul următoarelor elemente de conținut:

Rezultatului net al perioadei;

Elementelor de venituri și cheltuieli recunoscute în capitalurile proprii;

Tranzacțiilor de capital cu proprietarii;

Soldului profitului sau pierderii cumulate la începutul perioadei și la data bilanțului și modificările aferente.

2.2.2. Analiza fondului de rulment

Echilibrul financiar al entității reiese din confruntarea maselor mari ale bilanțului: fondul de rulment (FR) cu necesarul de fond de rulment (NFR) din care rezultă trezoreria (T).

Valoarea indicatorului fond de rulment scoate în evidență partea din resursele permanente menite să finanțeze activele circulante. „Calculul și aprecierea fondului de rulment se efectuează pe o analiză a structurii la termen a bilanțului”, în decursul unei perioade de timp, de regulă un an.

Un prim echilibru realizat în conformitate cu informațiile prezentate de bilanțul financiar reiese din confruntarea capitalurilor permanente (pasivului pe termen lung) cu necesarul permanent (activul imobilizat), remarcate în partea superioară a bilanțului, astfel:

Fondul de rulment financiar = Capitaluri permanente – Necesar permanent

Capitalurile permanente = Capitaluri proprii + Datorii pe termen lung și mediu + Provizioane pentru riscuri și cheltuieli

Necesarul permanent = Active imobilizate nete

Această metodă scoate în evidență echilibrul financiar pe termen lung, fondul de rulment fiind „partea din capitaluri cu grad de exigibilitate slab, care servește finanțării elementelor de activ cu grad de lichiditate suficient de crescut” .

Majorarea fondului de rulment este generată de mărirea capitalurilor permanente și de scăderea imobilizărilor nete, având contribuție la mărirea marjei de securitate a entității, ceea ce înseamnă că o o parte mai semnificativă din activele circulante este finanțată din capitaluri permanente.

Diminuarea fondului de rulment este determinată de diminuarea capitalurilor permanente și de majorarea imobilizărilor nete, având efecte negative în asigurarea surselor de finanțare a activității de exploatare a entității.

Un fond de rulment constant reflectă stagnarea entității, care poate fi temporară sau de durată, având diverse consecințe.

Pe baza informațiilor oferite de partea inferioară a bilanțului se poate determina fondul de rulment financiar (FRF) prin relația de calcul:

FRF = (Active circulante + Cheltuieli în avans) – (Datorii pe termen scurt + Venituri în avans)

Această metodă evidențiază modul cum este afectat și finalitatea fondului de rulment financiar care este finanțat din activul circulant. În această situație, fondul de rulment scoate în evidență excedentul de active circulante netece nu sunt finanțate din datoriile temporare, exprimând surplusul de lichiditate potențială, ca marjă de securitate privind solvabilitatea firmei.

Fondul de rulment financiar se poate determina mai rapid pe baza bilanțului contabil armonizat, în două moduri:

FRF = Total active – Datorii curente – Active imobilizate

FRF = Active circulante nete/Datorii curente nete

De regulă, fondul de rulment trebuie să aibă o valoare pozitivă, ceea ce înseamnă că în anumite cazuri poate să existe un fond de rulment cu o valoare negativă care ar pune în pericol buna funcționare a firmei.

Un fond de rulment cu o valoare pozitivă (Capitaluri permanente > Imobilizări nete) reprezintă marja de securitate pentru funcționarea entității și garantarea unui nivel minim de finanțare a activității de exploatare (Activul circulant net > Datorii sub un an).

Un fond de rulment cu o valoare negativă (Capitaluri permanente < Imobilizările nete) generează un semnal de alarmă pentru entitate, care nu va avea capitaluri permanente suficiente pentru finanțarea imobilizărilor sau care are datorii pe termen scurt superioare activelor circulante (Activ circulant net < Datorii sub un an).

În practică, fondul de rulment al entității trebuie să reprezinte 1/3 din cifra de afaceri lunară. Ponderea capitalurilor împrumutate din interiorul capitalurilor permanente nu trebuie să fie exagerată în raport cu cea a capitalurilor proprii (să nu depașească 50%), ceea ce impune aflarea fondului de rulment propriu (FRp) și a fondului de rulment străin (FRs):

FRp = Capitaluri proprii – Active imobilizate nete

FRs = Împrumuturi pe termen lung și mediu – Active imobilizate nete

Fondul de rulment propriu evidențiază influența structurii de finațare asupra alcătuirii sale, adică măsura în care echilibrul financiar se asigură prin capitalurile proprii, ceea ce redă gradul de autonomie financiară.

Fondul de rulment străin evidențiază gradul de îndatorare pe termen lung pentru finanțarea nevoilor pe termen scurt.

2.2.3. Analiza necesarului de fond de rulment

Necesarul de fond de rulment desemnează necesarul de resurse financiare în vederea finanțării activității firmei, care nu poate să fie acoperită din fondul de rulment financiar.

Acest indicator se determină ca diferență între „necesitățile ciclice (activele circulante, mai puțin disponibilitățile) și resursele ciclice (datoriile sub 1 an, mai puțin creditele bancare curente)”:

Necesarul de fond de rulment = Necesități ciclice – Resurse ciclice, unde:

Necesități ciclice = Necesar temporar – Disponibilități;

Resurse ciclice = Resurse temporare – Credite de trezorerie.

Structura necesarului de fond de rulment cuprinde: necesarul de fond de rulment pentru exploatare (NFRE) și necesarul de fond de rulment în afara exploatării (NFRAE).

NFRE = Alocări ciclice – Surse ciclice = (Stocuri + creanțe de exploatare + Investiții pe termen scurt + Cheltuieli înregistrate în avans) – (Datorii de exploatare ce trebuie plătite într-un an + Venituri în avans aferente exploatării)

NFRAE = (Stocuri în afara exploatării + Creanțe în afara exploatării + Cheltuieli în avans în afar exploatării) – (Datorii în afara exploatării ce trebuie plătite într-un an + Venituri în avans din afara exploatării)

Rezultă că necesarul de fond de rulment total se determină după relația de calcul:

NFRT = NFRE + NFRAE

Plecând de la legătura ce există între necesarul temporar și resursele temporare, necesarul de fond de rulment reprezintă un indicator de apreciere a echilibrului financiar, care poate fi pozitiv sau negativ, după cum urmează:

Dacă NFR > 0, necesarul temporar este mai mare decât resursele temporare și este o situație normală dacă reprezintă rezultatul unor investiții referitoare la creșterea necesarului de finanțare a ciclului de exploatare. Practica a demonstrat că această situație reprezintă un decalaj care nu este favorabil între lichidarea stocurilor și a creanțelor și exigibilitatea datoriilor de exploatare, incetinându-se încasările și accelerându-se plățile.

Dacă NFR < 0, necesarul temporar este mai mic decât resursele temporare și este o situație favorabilă entității dacă reprezintă rezultatul accelerării rotației activelor circulante, a urgentării încasărilor și relaxării plăților.

Necesarul de fond de rulment reflectă „echilibrul curent al întreprinderii, este mai fluctuant, mai instabil decăt fondul de rulment și depinde de următorii factori: cifra de afaceri, durata ciclului de producție, durata de rotație a stocurilor, decalajul dintre termenul de recuperare a creanțelor și termenul de plată a furnizorilor”.

În acest sens, necesarul de fond de rulment se poate exprima și în zile de vânzare cu ajutorul vitezei de rotație (NFRz), care reflectă decalajul dintre termenul de încasare a creanțelor și termenul de plată a furnizorilor și în condiții normale trebuie să fie între 30 și 60 de zile:

2.2.4. Analiza trezoreriei nete

Trezoreria netă reprezintă soldul disponibilităților bănești existente în patrimoniul entității la un moment dat, prezentate în conturile bancare sau de casă. Soldul trezoreriei nete este expresia cea mai convingătoare a desfășurării unei activități eficiente a entității.

Trezoreria netă (TN) reiese din egalitatea dintre activele și pasivele bilanțului, egalitate care duce la confruntarea fondului de rulment (FR) cu necesarul de fond de rulment (NFR) și reprezintă rezultatul operațiilor ce afectează toate posturile din bilanț. Trezoreria netă poate fi determinată prin lectura pe orizontală a bilanțului financiar în două moduri:

Pe baza părții superioare: TN = FR – NFR;

Pe baza părții inferioare: TN = Disponibilități – Credite de trezorerie sau

TN = Trezoreria activă – Trezoreria pasivă

Trezoreria de activ pune în evidență disponibilitățile degajate din activitatea curentă și din plasamentele rambursabile în orice moment, iar trezoreria de pasiv evidențiază valoarea creditelor bancare curente indispensabile pentru desfășurarea activității firmei.

Pe baza bilanțului contabil armonizat:

TN = Active circulante, respectiv datorii curente nete (E) – Necesar de fond de rulment (NFR)

Trezoreria netă (±) rezultă din operații care privesc atât capitalurile permanente și activul imobilizat, cât și din operații ce afectează activele circulante și datoriile pe termen scurt. Creșterea trezoreriei nete se poate realiza prin creșterea fondului de rulment și diminuarea necesarului de fond de rulment sau prin creșterea disponibilităților și reducerea creditelor de trezorerie.

Flux de intrări

Flux de ieșiri

Figura 2.1. Poziția trezoreriei în economia entității

Trezoreria netă pozitivă sau negativă este consecința inegalității dintre fondul de rulment și necesarul de fond de rulment, după cum urmează:

Trezorerie pozitivă (TN > 0), când FR > NFR și respectiv, Disponibilități > Credite de trezorerie, în următoarele cazuri:

FR > 0 și NFR > 0, NFR este asigurat din FR, din care rezultă disponibilități ce pot ascunde și o subutilizare de capitaluri;

FR > 0 și NFR < 0, dacă resursele de exploatare se adaugă excedentului de resurse permanente în vederea degajării unui excedent mare de lichidități, ce pot ascunde subutilizări de capitaluri;

FR < 0 și NFR < 0, dacă un excedent crescut de lichidități este acoperit de resursele din ciclul de exploatare și o parte a activului imobilizat este asigurat din datorii pe termen scurt, majorarea resurselor permanente fiind indispensabilă.

Trezoreria negativă (TN < 0), când FR < NFR și respectiv Disponibilități < Credite de trezorerie, în următoarele cazuri:

FR > 0 și NFR > 0, NFR este asigurat parțial din capitaluri permanente și parțial din credite bancare curente care sunt mai mari decât disponibilitățile;

FR < 0 și NFR > 0, când o parte din imobilizări și disponibilitățile bănești este acoperită de credite bancare în vederea reconsiderării structurii de finanțare;

FR < 0 și NFR < 0, când doar o parte a activului imobilizat este acoperită de resursele permanente, restul fiind acoperit din datorii pe termen scurt și din credite bancare curente, ceea ce necesită revederea structurii financiare pentru prevenirea apariției riscului pentru dependența financiară de exterior;

2.3. Analiza echilibrului financiar pe baza bilanțului funcțional

Bilanțul funcțional prezintă situația economică a entității la un moment dat prin cele două elemente care o compun: activ și pasiv, constituind sursă de informații pentru analiza echilibrului financiar. Activul pune în evidență structura mijloacelor și modul de investire a resurselor, iar pasivul arată resursele și modul cum sunt utilizate acestea în finanțarea mijloacelor economice. Structura posturilor în bilanț este realizată în strânsă legătură cu ciclurile economice care definesc viața entității: investiții, exploatare, finanțare, trezorerie.

Pentru realizarea analizei echilibrului financiar, bilanțul funcțional este supus analizei pe orizontală cu ealizarea calculelor privind: fondul de rulment net global, necesarul de fond de rulment și trezoreria netă.

Fondul de rulment net global (FRNG) „reflectă excedentul resurselor stabile disponibile finanțării nevoilor datorate activității curente”.

De regulă, acest indicator are valori pozitive, dar nu este exclus să aibă și valori negative, dacă resursele stabile nu acoperă integral funcția de investiții.

Pentru aprecierea echilibrului financiar, fondul de rulment net global se calculează după relația:

FRNG = Resurse stabile – Active stabile

În vederea aprecierii echilibrului financiar funcțional și evidențierii resurselor stabile folosite în asigurarea funcției de exploatare, fondul de rulment net global se determină după relația:

FRNG = Activ circulant – (Datorii diverse + Credite bancare de trezorerie)

Necesarul de fond de rulment (NFR) reprezintă „diferența dintre utilizările și resursele de finanțare ale activității de exploatare a firmei” și este determinat prin modelul de calcul:

NFR = Active ciclice aferente exploatării – Resurse ciclice aferente exploatării

Trezoreria netă (TN) este un indicator de apreciere a echilibrului financiar prin valoarea soldului rezultat din diferența între fondul de rulment net global și necesarul de fond de rulment.

Prin aplicarea Reglementărilor Contabile conforme cu Directiva a IV-a a C.E.E. și Standardelor Internaționale de Contabilitate și Raportare Financiară, intervin schimbări în structura resurselor și utilizărilor aciclice și ciclice, însă soldul trezoreriei nete rezultă tot din confruntarea fondului de rulment net global cu necesarul de fond de rulment.

Având în vedere elementele bilanțului funcțional, valoarea trezoreriei se determină prin modelul de calcul:

TN = Fond de rulment net global – Necesar de fond de rulment, sau:

TN = Necesar de trezorerie – Resurse de trezorerie.

Trezoreria netă privește operațiile financiare pe termen scurt care sunt puse în evidență în partea inferioară a bilanțului fucțional și reprezintă diferența:

TN = Activ circulant financiar – Credite bancare curente, sau

TN = Trezoreria de activ – Trezoreria de pasiv

Trezoreria de activ cuprinde disponibilitățile (casa și conturi la bănci) iar trezoreria de pasiv creditele bancare de trezorerie.

Soldul trezoreriei poate prezenta valori pozitive sau valori negative dar există și posibilitatea să fie zero.

Trezoreria pozitivă (TN >0 și FRNG > NFR) reflectă faptul că entitatea are lichidități în vederea achitării datoriilor pe termen scurt și realizării de plasamente pe piața de capital.

Trezoreria negativă (TN < 0 și FRNG < NFR) conduce la o situație financiară a firmei instabilă și la neputința achitării datoriilor.

2.4. Analiza echilibrelor financiare prin metoda ratelor (ratios)

Metoda ratelor contribuie la aprofundarea analizei situației financiare pe baza bilanțului, prin calculul indicatorilor în mărimi absolute și permite realizarea de comparații în spațiu pentru situarea întreprinderii mai bine în mediul concurențial și în timp pentru aprecierea evoluției.

Rata reprezintă raportul între două posturi de bilanț, din contul de profit și pierdere sau din bilanț și contul de profit și pierdere. Între elementele raportului trebuie să existe omogenitate din punct de vedere al evaluării și relație directă între mărimile ce se compară.

Pe baza bilanțului ratele determinate se referă la: ratele de structură ale bilanțului, ratele de finanțare, ratele de rotație a posturilor din bilanț, ratele de randament și rentabilitate etc. și au o importanță deosebită în analiza financiară și procesul decizional.

2.4.1. Analiza structurii financiare și a ratelor de finanțare

Analiza ratelor de structură a bilanțului permite realizarea studiului structurii fiananciare a entității, respectiv studierea modului în care sunt distribuite sursele de finanțare a activelor între capitaluri proprii și aporturi străine, contribuind astfel la determinarea interdependenței (autonomiei) financiare a entității.

Structura financiară reprezintă un concept fundamental ăn analiza financiară a firmei, fiindcă stabilește costul capitalului și influențează politica de investiții prin afectarea rentabilității.

Analiza structurii financiare reprezintă utilizarea surselor de finanțare pentru activitatea de investiții și exploatare, în vederea stabilirii contribuției capitalului propriu la finanțarea activului imobilizat și a activului circulant și implicit menținerea echilibrului financiar.

Exigibilitatea capitalurilor trebuie armonizată cu lichiditatea activelor finanțate, adică activele imobilizate trebuie să fie asigurate din capitaluri permanente (stabile), iar activele circulante trebuie să fie asigurate din datorii de exploatare.

Pentru analiza echilibrului financiar o importanță deosebită o are structura financiară, „reflectată prin ratele de structură a pasivului, care în optica bilanțului financiar grupează posturile după criteriul scadenței, vizează raportul între capitalurile proprii (C) și datorii (D)”. Așadar, pasivul bilanțului financiar se calculează astfel:

Pasiv = Capitaluri proprii (C) + Datorii (D), unde:

D = Datorii > 1 an + Datorii < 1 an, adică:

Pasiv = Capital permanent (Cp) + Datorii < 1 an (Dts).

Raportul dintre datoriile totale (D) și capitalurile proprii (C) determină menținerea echilibrului financiar, exprimând rata îndatorării globale (levier financiar) a entității și constituind o sursă de informații atât pentru manageri cât și pentru creditori, deoarece reflectă autonomia financiară și posibilitatea entității de a solicita împrumuturi.