Stabilirea secțiunilor liniilor electrice de racord și a magistralei [608099]
Capitolul 4
Stabilirea secțiunilor liniilor electrice de racord și a magistralei
duble care alimentează posturile de transformare
4.1. Considerații preliminare
În acest capitol se va efectua calculul pentru dimensionarea secțiunii magistralei duble și
dime nsionar ea liniilor electrice de racord care alimentează posturile de transformare. Calculul
electric a magistralei și a liniilor de racord se va e fectua în programul MathCAD.
4.2. Determinarea secțiunii economice a conductoarelor liniilor electrice
Proces ul de elaborare a soluțiilor în cazul proiectării rețelelor electrice este condiționat de o
serie de particularități specifice lor, anume:
De regulă există un număr mare de variante posibile;
Soluția trebuie dată în așa fel încât obiectivul sa fie construi t în etape, în concordanță cu
evoluția sarcinii(proiectare dinamică);
Rețelele sunt înglobate într -un tot unitar -sistemul energetic – deci trebuie să se țină seama de
parametrii echipamentelor existente în sistemul respectiv, precum și de dezvoltarea acest uia în
ansamblu.
În general pentru compararea soluțiilor de realizare a unei teme de proiectare, soluții situate
de obicei în apropierea unui optim tehnic, este necesar un criteriu obiectiv pentru stabilirea
eficienței economice a acestora, rezultatul fii nd o soluție de real izare a unui obiectiv energetic, cu
eficiența cea mai mare se află:
Criteriul cheltuielilor de calcul anuale;
Criteriul cheltuielilor totale actualizate;
Criteriul duratei de recuperare a investițiilor;
Criteriul bilanțului energetic to tal.
La dimensionarea tehnică a instalațiilor și elementelor componente ale obiectivelor de
investiții din domeniul producerii, transportului, distribuției, și utilizarii energiei electrice și
termice , cel mai utilizat este criteriul cheltuielilor totale actualizate( CTA ). Motivul principal al
folosirii acestui criteriu constă în aceea că realizarea unui obiectiv energetic se face în mai multe
etape și deci cheltuielile nu se fac în același moment. Pentru raportarea cheltuielilor la același an se
introduce noțiunea de acualizare , care reprezintă operația de raportare la un singur moment a
cheltuielilor sau a veniturilor realizate în momente diferite de timp.
4.2.1. Stabilirea soluției economice
În scopul stabilirii soluției economice pentru conductoarele a ctive ale liniilor electrice, se
folosește o expresie matematică simplificată a CTA, cu relația:
) (1CPW CCLCTAex i
]/[$km
Cap. 4 . Dimesionarea magistralei 51
În aceasta sunt însumate valorile actualizate (la anul punerii în funcțiune a liniei), ale
cheltuielilor de investiții C i , ale cheltuielilor de exploatare C ex , care nu depind de consumurile
proprii tehnologice și cheltuielile de exploatare CPW datorate consumurilor proprii tehnologice de
energie . Ra portând toate aceste cheltuieli la lungimea L a liniei, se obține expresia totalului
cheltuielilor actualizate specifice.
Pornim cu calculul stabilirii secțiunii de la parametrii pe care îi cunoaștem:
L= 5,5 km (lungimea liniei)
Un= 10 kV (tensiunea nomina la a liniei)
Pmax dată este de 20 MW, dar se estimează că în primii 5 ani de funcționare a consumatorului
industriali, sarcina va crește cu o rată medie anuală de
%3%r .
P20 MW
P1 20 P3
100
P1 20.6
MW
P2 P1 P13
100
P2 21.218 MW
P3 P2 P23
100
P3 P2 P23
100
P3 21.85454 MW
P4 P3 P33
100
P4 P3 P33
100
P4 22.5101762 MW
PmaxP4 P43
100
Pmax23.1854815 MW
Termenii care intervin au urm ătoarele expresii:
LsKA Ci ) (
[$]
S- este secțiunea conductoarelor de fază (active)
Smax2185 mm2
A- componenta investiției specifice în linie care este independentă de sec țiunea acesteia,
costul proiectului, a manoperei, a amenajării căilor de acces. [$]
A 27300 ub / km
K*s- cheltuieli de investi ție ce depind de secțiune
K- panta de creștere a costului unui km de linie cu secțiunea conductorului de fază(costul
speci fic al liniei)
K 370 ub / km.mm^2
Valoriile parametriilor au fost alese în funcție de tipul liniei.
Rezultă cheltuieli de investiții de ordinul miilor de dolari :
Ci903100 mii ub/km
Cap. 4 . Dimesionarea magistralei 52
L Tc CtSL ex ex ) ( [$]
Cex- cheltuielile anuale de exploatare ( întreținere), în $/km care nu depind de consumurile
proprii tehnologice (CPT): pentru exploatarea, întreținerea, repararea curentă și capitală a
instalațiilor(materiale, retribuții, deplasări, piese de schimb, et c). În general aceste cheltuieli se pot
calcula cu un procent din cheltuielile de investiții și se consideră independente de secțiunea
conductoarelor de fază.
TtSL – mărimea actualizată a duratei calendaristice t SL în ani, se calculează cu relația:
TtSL1
a1 1a( )tSL
TtSL11.2577833
a – rata anuală de actualizare a cheltuielilor – valoarea suplimentară care se realizează anual
prin utilizarea în scopuri productive a unei unitați monetare, este normată la valoarea de
ani a108,0
(8%/an).
tSL – durata de serviciu a liniei, este normată la valoarea de
ani tSL30
cex1.75
În urma calculelor, cheltuielile de întreținere anuale sunt:
Cex108.3561 um
) (tSL PW SM TCP CPW
SMP
– pierderi de putere activă pe linie (CPT), calculate la sarcină maxima, regim normal de
funcționare, în kW; se calculează cu expresia:
PSM3RIM2 103
PSM3RIM2 103
PSM166.3974532 kW
R- rezistența ele ctrică a conductorului de fază, în Ω
RL
Smax
ρ – rezistivitatea electrică a materialului conductoarelor, considerată la 35*C
28.2 mm2
km
IM – curentul maxim de calcul în regim normal de funcționare, în A
IMPmax
2103
23Ucosi
IMPmax
2103
23Ucosi
IM363.7539124 A
CPW – costul pe durata unui an actualizat al pierderilor de energie activă, corespunzător unui
consum propriu tehnologic de 1kW, în $/kWh.
Cap. 4 . Dimesionarea magistralei 53
Costul pierderilor de energie prin efect Joule -Lenz în conductoarele active ale lin iei are două
componente: una datorită necesității unor investiții pentru instalarea de puteri suplimentare în
centralele electrice cu scopul acoperirii pierderilor în rețele și cealaltă corespunzătoare pierderilor
propriu -zise:
CpwCp
TSCECWan
CP – costul unui kW instalat în central etalon, în $/kW, se consideră C P =1250 $/kW;
Cp1250ub
kW
TSCE – durata de serviciu a centralei etalon, se consideră T SCE =30 ani;
TSCE30 ani
CW – costul unui kW (energie electrică activă pierdută), cor espunzător treptei de tensiune la
care se construiește linia, în $/kWh;
CW0.055ub
kWh
ziπ – durata de calcul al consumurilor proprii anuale de energie ( timpul anual de pi erderi) , în
h/an.
Pentru calculul lui ziπ s-a folosit curba de sarcină clasa tă a consumatorului.
0 6 12 18 24 t[h]
Fig. 4 .1. Curba de sarcină clasată a consumatorului racordat la barele stației de primir e
zi123 0.823 0.823 0.623 0.623 0.423 0.423
zi9.96
h
zi
an365zi
1
0,8
0,6
0,4
0,2
maxSS
Cap. 4 . Dimesionarea magistralei 54
an3635.4
Costul pe durata unui an actualizat al pierderilor de energie activă este:
CPWCp
TSCECWan
CPW241.61367 ub
În urma calculelor rezultă co nsumul propriu de energie:
CPW 452606.782018
4.2.2. Cheltuielile totale actualizate
CTA1
LCiCex CPW
CTA 246511.8433059 ub
Se observă că cele trei componente depend de secțiunea conductoarelor de fază în mod diferit,
așa cum se poate ob serva în Fig.6.2 , în care s -a schițat o reprezentare grafică a celor trei elemente
ale cheltuielior în funcție de secțiune.
Fig. 4 .2. Reprezentarea grafică a cheltuielilor totale actualizate în funție de secțiune
Valoarea secțiunii pentru care CTA ia valoarea minimă este secțiunea economică S ec.
Cap. 4 . Dimesionarea magistralei 55
4.2.3. Secțiunea economică
Pentru calculul secțiunii economice se folosește formula:
SecIM3CPW TtSL
K103
SecIM3Cpw TtSL
K103
Sec286.8660701 mm2
Pentru ca secțiunea economică, determinată prin aplicarea criteriului prezen tat mai sus, să
poată fi comparată cu secțiunea tehnică în vederea stabilirii soluției pentru dimensionare, caloarea
calculată se rotunjește la cea mai apropiată valoare standardizată.
După rotunjire conductoarele sunt:
Sn= 300/50 mm2
SAl294.9 mm2
SOL49.5 mm2
Stot344.4 mm2
Iadm593 kA
Diametrucond24.2 mm
4.2.4. Verifi carea la temperatură în regim de durată
Temperatura conductorului fiind în strânsă legatură cu curentul de sarcină, verificarea va
consta de fapt în condiția:
ImaxIadm
Imax- curentul de sarcină maximă prin conductorul de fază în regiumul cel mai greu, se
calculeazaă cu relația:
ImaxPmax
2103
32Ucosi
ImaxPmax
2103
32Ucosi
Imax363.7539124 A
ImaxIadm
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Stabilirea secțiunilor liniilor electrice de racord și a magistralei [608099] (ID: 608099)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
