Stabilirea Paternitatii In Dreptul International Privat
TEZA DE MASTER
STABILIREA PATERNITĂȚII ÎN DREPTUL INTERNAȚIONAL PRIVAT
CUPRINS
Introducere
Capitolul I. – Considerații generale asupra instituției paternității
Noțiunea de paternitate
Modalități de stabilire a paternității
Abordarea instituției paternității sub aspect juridic, sociologic și teologic
Capitolul II. – Reglementarea paternității în dreptul internațional privat al Republicii Moldova și al României
Reglementarea paternității în Republica Moldova
Reglementarea paternității în România
Aspecte comparative privind reglementarea paternitatii în Republica Moldova și România
Capitolul III. – Mijloacele de probă privind stabilirea paternității
Tipurile mijloacelor de probă. Expertiza de stabilire a paternității.
Expertiza medico-legală a paternității în Republica Moldova
Expertiza medico-legală a paternității în România
Aspecte jurisprudențiale în materia stabilirii paternității
Capitolul V. – Concluzii și propuneri de lege ferenda
Bibliografie
Introducere
“Toți tații au fost fii, mulți fii devin tați, însă unii au uitat ce-au fost, iar celorlalți n-are cine să le explice ce vor fi.”
Jose Saramago
Paternitatea este un subiect care permanent a suscitat interesul specialiștilor din sfera juridică, sociologică, psihologică și nu numai, care potrivit propriilor metode și principii au analizat statutul paternității copilului din căsătorie sau din afara acesteia.
Lucrarea de față tratează într-o manieră sintetică subiectul stabilirii paternității în lumina reglementărilor dreptului internațional, dar și a diferitelor sisteme de drept naționale precum a celor din state ca Republica Moldova, România și Federația Rusă, acordând totodată o atenție specială jurisprudenței instanței de contencios european a drepturilor omului.
In cuprinsul lucrării este citată reglementara natională rusă referitoare la stabilirea paternității motivat de faptul ca legislatorul moldovean a imprumutat aceasta viziune normativă, optică care este similară cu a celei din Regatul Unit al Marii Britanii sau a statului francez.
Motivația în alegerea subiectului tratat este determinată de rolul pe care îl ocupă instituția filiației față de tată, din perspectiva dimensiunii sale juridice, teologice și socio-pedagocice, dar și de controversele jurisprudențiale contemporane legate de imprescriptibilitatea dreptului material la acțiunea în stabilirea paternității pornită de copilul din afara căsătoriei, și de probatoriul util, pertinent, concludent și admisibil în astfel de cauze.
Fără putere de tăgadă, stabilirea paternității reprezintă, în principal, mijlocul juridic de normalizare/legalizare a unei realități biologice și social-umane, a unei legături juridice, dar și a unei condiții spiritual-sufletești dintre tată și copil.
Dacă în trecut copilul născut în afara căsătoriei era etichetat în mod vulgar drept „vulgo concepti” „copil din flori”, „bastard” „ fochiu”, „urzicar”, „copil de gard”, „bitang”, mărăndău, șpur, ș.a., societatea contemporană are o viziune de normalizare și egalizare a statulului copilului născut în afara căsătoriei cu cel născut în interiorul acesteia, ființa umană, cu valoarea și complexitatea sa incontestabilă, constituind fundamentul schimbării de optică.
Acordând o importanță deosebită așa numitului „drept natural”, respectiv normelor religios-morale, lucrarea de față reunește viziunea religiei ortodoxe asupra familiei, a rolului tatălui în familie și influența spirituală a acestuia față de copil, parafrazând pe psihologul Adriana Hâncean putem spune că se încearcă conturarea legăturii între obligația, dreptul și rolul tatălui „în plămădirea copilului”.
Capitolul I. – Considerații generale asupra instituției paternității
1.1. Noțiunea de paternitate
Literatura juridică, în mod unanim, definește paternitatea, în sens larg, ca fiind legătura de rudenie dintre tată și copilul său.
În stricto sensu paternitatea sau filiația față de tată desemnează legătura juridică rezultată din faptul zămislirii, dintre un copil și tatăl său, aceasta, raportat la natura relației dintre părinți fiind clasificată ca filiație legitimă (din căsătorie) și filiație ilegitimă – filiație naturală (din afara căsătoriei).
În mod corespunzător, există copil din căsătorie și copil din afara căsătoriei.
Sistemul juridic al Republicii Moldova, României și Federației Ruse comportă o congruență normativă în privința consacrării a doua importante principii interdependente, principiul prezumției de paternitate și principiul timpului legal al concepției copilului.
În raport de statutul juridic al filiației față de mamă, paternitatea comportă o situație complexă, astfel legiuitorul institutind, în majoritatea sistemelor de drept, ca instrument juridic de stabilire a paternității din căsătorie, prezumția de paternitate, în baza căreia filiația față de tată se stabilește în condițiile existenței raporturilor maritale la data nașterii sau conceperii copilului.
Principiul prezumției de paternitate, așa cum am arătat, este incident numai pentru copii zămisliți/născuți în interiorul unor raporturi maritale legale (filiație legitimă), principiul despre care profesorul și magistratul român Dan Lupașcu apreciază că „prin aplicarea prezumției de paternitate (…) se vorbește despre indivizibilitate, în sensul că odată dovedită maternitatea, aceasta atrenează și stabilirea paternității.”
Legea civilă română reglementează expres în textul art. 414 – Noul Cod civil – „copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei”.
Cel de al doilea principiu de drept, cel al prezumției timpului legal al concepției copilului, consacrat în textul art. 48, alin. 2 din Codul familiei al Federației Ruse, în art. 47 din Codul familiei al Republicii Moldova sau în art. 412, alin. 1 din noul Cod civil al României, cel din urmă, similar celorlalte acte normative, definind timpul legal al concepțiunii copilului că fiind „intervalul de timp cuprins între a trei sută și a o șuta optzecea zi dinaintea nașterii copilului; (…) el se calculează zi cu zi.”
1.2. Modalități de stabilire a paternității
Modalitățile de stabilire a paternității copilului decurg, în genere, de la statutul civil al părinților acestuia, astfel se poate face distincție între paternitatea din căsătorie și paternitatea din afara căsătoriei, ambele având drept fundament faptul material al zămislirii.
Modalitatea de stabilire a paternității din căsătorie este distinctă de cea pentru stabilirea paternității din afara căsătoriei. Ața cum am arătat, paternitatea din căsătorie se determină având ca temelie prezumția legală de paternitate, iar paternitatea din afara căsătoriei prin recunoașterea voluntară a tatălui său pe cale judiciară.
Ambele situații implica aplicarea prezumției timpului legal al concepției copilului, principiu consacrat în sistemele de drept a căror analiză se realizează în prezenta lucrare.
Derogând de la situația frecvent întâlnită – prezumția de paternitate pentru copii născuți în timpul căsătoriei, realitatea judiciară ne învederează un cumul de cazuri asimilabile nașterii în timpul căsătoriei, respectiv:
a) copiii concepuți înaintea căsătoriei și născuți în timpul acesteia, ca urmare a înfăptuirii principiului infans conceptus pro nato habetur quotiens de commodis eius agitur (copilul conceput se consideră că născut ori de câte ori aceasta este în interesul său), vor avea calitatea/statutul juridic al copiilor din căsătorie, chiar din momentul concepției lor.
b) copiii născuți în timpul căsătoriei părinților, respectiv în perioada dintre momentul încheierii căsătoriei și acela al eventualei terminări a acesteia, determinate de încetarea acesteia prin decesul unui soț; desfacerea căsătoriei, în cazul nulității acesteia, indiferent dacă copilul a fost zămislit în timpul căsătoriei ori înainte de încheierea acesteia. (A se vedea art. 53, alin. 1 – Vechiul Cod al familiei român, respectiv art. 414, alin. 1 – Noul Cod civil al României).
c) copii concepuți în timpul căsătoriei și născuți după încetarea, desfacerea sau desființarea acesteia, dacă nașterea a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie; în cazul desființării căsătoriei, nulitatatea căsătoriei nu are nici un efect asupra copiilor, aceștia se consideră concepuți în timpul căsătoriei, chiar dacă aceasta este declarată nulă.
Sunt considerați copii născuți în afara căsătoriei următoarele categorii de persoane:
a) copiii concepuți și născuți din părinți necăsătoriți între ei;
b) copiii concepuți și născuți înainte de încheierea căsătoriei părinților lor;
c) copiii concepuți și născuți după desfacerea, desființarea sau încetarea căsătoriei părinților lor.
Față de cele de mai sus, arătăm că modalitățile de stabilire a paternității sunt următoarele:
a) Prin aplicarea prezumției de paternitate, ope legis, pentru copiii născuți în timpul căsătoriei sau în situațiile asimilate de lege, astfel că paternitatea acestor copii, per a contrario, nu se poate stabili prin recunoaștere voluntară sau pe calea acțiunii în stabilirea paternității, întoarcerea acestei prezumții cunoscând denumirea de tăgadă a paternității;
b) Prin recunoastera voluntară a tatălui său pe cale judiciară, pentru copii născuți în afara căsătoriei.
Privitor la prezumția de paternitate este important să reiteram faptul că potrivit acesteia este suficient să fie stabilită filiația fata de mama (maternitatea) și raporturile martitale ale acesteia la momentul zămislirii sau nașterii copilului.
Astfel, prezumția de paternitate, și nu însăși paternitatea, se fundamentează pe simplul fapt că, potrivit acestei prezumții, cel care vrea să-și stabilească paternitatea este exonerat de a dovedi că nașterea este rezultatul relațiilor fiziologice dintre mamă și bărbatul (soțul acesteia) fata de care urmează să-și stabilească filiația.
În literatură și în practică judiciară, s-a apreciat ca prezumția de paternitate este guvernată strict de interesul superior al copilului, aspect care decurge din operabilitatea principiului enunțat și în situația în care soții sunt separați în fapt sau copilul este conceput anterior căsătoriei și născut în timpul acesteia, situații care nu urmăresc intotdeuna principiul fidelității soțului și al familiei tradiționale, valorii ce își găsesc rădăcinile în vechiul drept roman care era guvernat de principiul „pater îs est quem nuptiae demonstrant”- „tată este acela pe care căsătoria îl arată”. Rolul prezumției „pater îs est quem nuptiae demonstrant” conferã stabilitate raporturilor din cãsãtorie, punând la adãpost pe soțul mamei de consecințele grave ale incertitudinii privind respectarea, de cãtre această, a obligației de fidelitate.
Relevant în acest sens este opinia exprimată de autorul Marieta Avram respect cea că „potrivit prezumției de paternitate, soțul mamei copilului din momentul nașterii sau concepției acestuia se considera că este tatăl biologic.
Pornind de la ideea tatălui biologic și a adevărului biologic, se apreciază ca, în primul rând prezumția de paternitate ar trebui să se întemeieze pe concepția copilului în timpul căsătoriei, deoarece numai așa se poate justifica prezumția de paternitate. Astfel, pentru copilul născut în timpul căsătoriei, dar conceput înainte de căsătorie, prezumția de paternitate își găsește justificarea în principiul ocrotirii interesului copilului și al familiei.”
În dreptul internațional, problematica copilului a beneficiat de o atenție specială încă de la cristalizarea acestei ramuri de drept. Astfel, în Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948, în articolul 25 alineatul 2 se precizează că: “Mama și copilul au dreptul la ajutor și ocrotire speciale. Toți copiii, indiferent dacă s-au născut în cadrul sau în afara căsătoriei, se bucură de aceeași ocrotire socială.”
Revenind la aspectele tratate subliniem faptul că în situația în care exista nrezumția de paternitate ar trebui să se întemeieze pe concepția copilului în timpul căsătoriei, deoarece numai așa se poate justifica prezumția de paternitate. Astfel, pentru copilul născut în timpul căsătoriei, dar conceput înainte de căsătorie, prezumția de paternitate își găsește justificarea în principiul ocrotirii interesului copilului și al familiei.”
În dreptul internațional, problematica copilului a beneficiat de o atenție specială încă de la cristalizarea acestei ramuri de drept. Astfel, în Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948, în articolul 25 alineatul 2 se precizează că: “Mama și copilul au dreptul la ajutor și ocrotire speciale. Toți copiii, indiferent dacă s-au născut în cadrul sau în afara căsătoriei, se bucură de aceeași ocrotire socială.”
Revenind la aspectele tratate subliniem faptul că în situația în care exista neconcordante intre prezumția de paternitate și realitatea biologică (adevărul biologic), neconcordanță (determinată de conflictul dintre adevărul biologic și efectele prezumției) poate fi înlăturată pe calea acțiunii în tăgăduirea paternității din căsătorie, prezumția nebucurandu-se de caracter absolut.
Filiația copilului rezultat din afara căsătoriei –
Filiația copilului din afara căsătoriei se stabilește prin recunoaștere voluntară a tatălui (recunoaștere de paternitate) sau prin hotărâre judecătorească obținută în urma soluționării unei acțiuni în stabilirea paternității, acțiune introdusă de copil sau de mama acestuia, în condițiile legii.
Copilul din afara căsătoriei care și-a stabilit filiația prin recunoaștere sau prin hotărâre judecătorească beneficiază de același statut juridic fata de părinte și rudele acestuia ca și copilul din căsătorie.
Recunoașterea de paternitate reprezintă actul declarativ dat de un bărbat, în sensul mărturisirii legăturii de filiație (paternitate) dintre persoana să și un copil.
Recunoașterea de paternitate poate fi făcută numai față de copilul născut în afara căsătoriei ori față de copilul din căsătorie căruia i s-a tăgăduit paternitatea, pe cale de consecința având statutul de copil născut în afara căsătoriei.
După natura sa, actul declarativ de recunoaștere poate fi caracterizat ca fiind un act dual (act juridic și mijloc de proba-marturisirea), act juridic solemn și unilateral, pur și simplu, neafectat de modalități (termen și condiții), irevocabil, cu efecte retroactive și erga omnes, netransmisibil, recunoaștere asimilabilă ca regim actului de stare civilă „în accepțiunea de negotium juris, fiind supusă înregistrării în registrul de stare civilă”.
Stabilirea paternității copilului născut în afara căsătoriei poate fi realizată și pe cale judiciară, respectiv în cadrul acțiunii civile în stabilirea paternității, acțiune care aparține copilului și care poate fi pornită în numele său de către mama sau de reprezentantul său legal, în situațiile arătate de lege.
Acțiunea în stabilirea paternității copilului din afara căsătoriei este o acțiune în reclamație de stare civilă, ce are ca obiect determinarea legăturii de filiație dintre copilul din afara căsătoriei și tatăl sau, atunci când acestea nu îl recunoaște. O atare acțiune poate fi pornită și în situația în care a fost tăgăduita paternitatea copilului din căsătorie (contestarea paternității în cazul reglementării moldovenești).
Hotărârea judecătorească pronunțată în cazul admiterii acțiunii în stabilirea paternității are efect retroactiv – de la nașterea copilului, iar în privința drepturilor personale ale acestuia din momentul zămislirii lui, este opozabila erga omnes și produce consecințe directe în privința statutului civil al copilului în sensul posibilității modificării numelui acestuia, a instituirii autorității părintești și a domiciliului pentru acesta, etc.
Abordarea instituției paternității sub aspect juridic, sociologic și teologic –
Sub aspect juridic noțiunea de paternitate desemnează raportul de descendenta dintre un copil și tatăl sau, legătura de sânge bazată pe concepție și naștere, raport care este încorporat în starea civilă a persoanei (statutul civil al persoanei).
În acest context este important a arăta ca noțiunea de „statut civil” specifica dreptului internațional privat este distinctă de cea care desemnează dreptul personal nepatrimonial de individualizare (stare civilă). Filiația este, însă, un element fundamental al stări civile, care determină importante efecte juridice de ordin nepatrimonial (numele, obligațiile și drepturile specifice autorității părintești) și patrimonial (obligația/dreptul la întreținere, drepturi succesorale, etc.), ce conturează „raportul” denumit rudenie, baza a conceptului de familie.
Fata de poziția de pe care este abordata instituția filiației aceasta reprezintă pentru o persoană statutul de copil a anumitor părinți, iar pentru aceștia statutul de mama sau de tata a acestuia.
De aceeași importantă este și evidențierea faptului că legătura de sânge arătată mai sus, bazată pe zămislirea și nașterea copilului poartă denumirea de filiație firească, filiație care se stabilește în privința tatălui cu ajutorul prezumției de paternitate sau prin recunoașterea acestuia ori pe cale judiciară, în funcție de reglementarea legală incidenta, de starea civilă a părinților copilului și realitatea de fapt dintre aceștia.
Așa cum am amintit, în mod corelativ exista copii din căsătorie și copii din afara căsătoriei.
Abordarea instituției paternității sub aspect juridic, în literatură, își găsește cristalizarea în viziunea juristului și diplomatului român Nicolae Titulescu, magistru care aprecia astfel subiectul filiației: „ Cuvântul filiațiune are două sensuri. Într-unul se desemnează legătura între două persoane care descind una din alta sau care descind dintr-un autor comun. În acest sens, filiațiunea este sinonimă cu rudenia. (…) Privită în persoana tatălui, filiațiunea se denumește paternitate, iar în persoana mamei, maternitate.
Paternitatea este un fapt necunoscut, nesusceptibil de o probă directă și care prin urmare va fi totdeuna socotita dovedită pe cale de prezumție. Pe de altă parte, vorbind de calitățile filiațiunii și arătându-vă ca ea poate fi naturală sau legitimă.”
În dreptul Republicii Moldova, asemeni dreptului român, legiuitorul reglementează distinct paternitatea copilui din căsătorie (art. 47 – Codul familiei al Republicii Moldova, art. 53-55 din Vechiul Cod roman al familiei, art. 414 din noul Cod civil al României) – de aceea a copilului din afara căsătoriei (art. Art. 48 – Codul familiei al Republicii Moldova, art. 56-60 din Vechiul Cod roman al familiei, art 424 din noul Cod civil al României) motivat de faptul că aceasta se stabilește în mod diferit în cele două situații.
Pornind de la obligația de fidelitate a soției fata de soț, specifica căsătoriei și recunoașterea tacită de paternitate a persoanei care se căsătorește cu o femeie însărcinată, legiuitorul a stabilit două prezumții de paternitate, așa cum în mod majoritar opiniaza autori de referință, întemeiate pe faptul nașterii în timpul căsătoriei sau pe faptul concepției în timpul căsătoriei, ca instrumente juridice de stabilire a paternității copilului din căsătorie, urmând ca paternitatea copilului născut în afara căsătoriei să fie recunoscută voluntar de cătră tata sau să fie stabilită pe cale judiciară.
Un element comun al stabilirii paternității copilului din căsătorie sau din afara căsătoriei îl constituie prezumția timpului legal al concepției, timp cuprins între a trei sută zi și a o șuta optzecea zi dinaintea nașterii copilului (legiuitorul moldovean referindu-se numai la „copilul născut (…) în timp de 300 de zile”).
Prezumția timpului legal al concepției este absolută și nu poate fi răsturnată prin proba contrară, prezumție care este consacrata atât în legislația natioanala a Republicii Moldova, a României și a Federației Ruse.
Atât prezumția de paternitate, cât și prezumția timpului legal al concepției, alături de recunoașterea legislativă a mecanismelor jurisdicționale sau administrative de stabilire a paternității, reprezintă o conștientizare și o apreciere a legiuitorului pentru tot ceia ce înseamnă familia tradițională cu elementele sale fundamentale : tatăl și mama. Atât teologii, cât și juriștii și sociologii privesc familia ca universul copilăriei viitorului adult, structura socială și spirituală care prin climatul său specific conturează dezvoltarea psihică pozitivă a copilului, da eficiența educației morale, dezvolta competente socio-emotionale copilului.
Importanța tratării subiectului stabilirii paternității din perspectivă teologică este generată de faptul că societatea zilelor noastre se află într-o criză identitar confesională evidentă, criză care își regăsește originea în lipsa raportării comportamentului la valorile creștine, valori necunoscute însă în profunzime.
Etica judiciară, ca și cea teologică, raportat la esența subiectului tratat de noi, își înclină atenția către tot ceia ce înseamnă creativitate si responsabilitate născută din dragoste și contemplarea taine persoanei.
Ignorarea sentimentelor față de copilul zămislit, atitudine pe care o regăsim in comportamentele curente ale multor indivizi de sex masculin, indiferența față de necesitățile acestuia de natură morală, sentimentală, materială și socială, este definită, în accepțiunea noastră, ca o ofensă adusă persoanei umane. Persoana umană privită din punctul de vedere al antropologiei ortodoxe în care – doctrina persoanei umane – începe cu afirmația preluată din Facere potrivit căreia fiecare persoană umană este creată ”după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. Orice definiție am da termenului de ”chip” ajungem la ceea ce teologii numesc astăzi ”ființa în comuniune”. Persoana umană nu este o entitate izolată, ea face parte dintr-o comunitate. Iar comunitatea primară și primordială este cea a Bisericii, Trupul înviat și preaslăvit al Domnului nostru Iisus Hristos.
Din punct de vedere juridic abordăm instituția paternității încă de la momentul zămislirii, adică încă de la etapa în care viitorul copil este un embrion. Ortodoxismul vede embrionul ca o ființă organizată, o ființă care cunoaște toate stadiile evolutive, cu misterul , măreția și micimea sa, cu vizibilitatea și invizibilitatea sa și care nu se lasă înțeleasă de diferitele noastre modalități de a gandi, tributare culturilor din care provenim.
Inviolabilitatea embrionului si a persoanei sale nu este dată de natura sau de vîrsta sa, ci de fărîma de divin pe care o conține prin chiar venirea sa pe lume și prin dezvoltarea sa într-o persoană deplină, care depășește ideea de embrion și care se plasează la răscrucea dintre vizibil și invizibil.
Familia și importanta membrilor săi își găsesc o frumoasă caracterizate, în special pentru elementul matern, în învățăturile Sfântului Ioan Gură de Aur care sublinia astfel contribuția mamei în viața familiei: ”Și ia aminte câtă slujire aduce femeia? Ține casa, se îngrijește de toate cele din casă, supraveghează slujnicele, te îmbracă cu mâinile ei, te face să te numești tată al unor copii, te depărtează de bordeluri, te ajută la întreaga înțelepciune, potolește poftele nebunești ale firii. Dar fă-i bine și tu. Cum? întinde-i mâna în cele duhovnicești. Dacă auzi ceva folositor, purtându-l în gură ca rândunica, du-te și pune-l în gură și a mamei și a puilor. Căci oare nu este lucru nelalocul lui că în celelalte tu să fii cel dintâi și să ții rolul capului, iar în ce privește învățătura să lași la o parte rânduiala (…). ”
Tocmai de la aceste gânduri ne arata importanta aprecierii rolului femeii în viața familiei, rolul femeii în procreere, în efectivă naștere fiziceasca și spirituală a copilului, în formarea adultului de mâine, importantă care se cere protejată de sistemul juridic. Ocrotirea juridică a mamei și a copilului în fata indolentei, indiferentei, comportamentului aberant și inuman specific bărbatului care abandonează familia și copilul său, care fuge de responsabilitatea spirituală și juridică de recunoaștere a copilului zămislit de dânsul, este cerută în față nevoilor pe care le presupune creșterea armonioasă a unui copil.
Preotul și profesorul universitar Nicolae D. Necula spunea că familia este un așezământ dumnezeiesc, fiind prima instituție întemeiată de Însuși Dumnezeu, de asemenea familia are și o însemnată importanță socială fiind denumită ”celula mama a societății”, dar și cea mai importantă alcătuire socială ”de care depind dezvoltarea, stabilitatea și mai ales existența întregii omeniri.”
Un adevăr care în secolul XXI își pierde din importanță în fata globalizării și a modernismului promotor al deviațiilor sexuale și a unui tip de familie dezorganizat.
În acest context, statistic vorbind, numărul nașterilor în afara căsătoriilor este într-o continuua creștere, aspect care aduce în actualitate, frecvent, aspectele juridice și mecanismele specifice de stabilire a paternității în afara căsătoriei. În fata diluării familiei tradiționale, a slăbirii coeziunii ei interioare determinate de fugă de responsabilitate, de distanțiere fata de valorile religioase ale ortodoxismului, rolul tatălui în viața copilului își găsește ”resuscitare” în fata acțiunii judiciare de stabilire a paternității.
Acțiunea de stabilirea a paternității nu este un mijloc de reorganizare a familiei monoparentale, structură familială nesănătoasă și nebenefică pentru copil, dar este un veritabil mijloc de coerciție asupra bărbatului care fuge de responsabilitatea părintească, de obligația firească de întreținere și ajutorare a copilului. Frecvent am subliniat că o astfel de persoană are un comportament aberant, concluzie determinată de faptul că și în lipsa intenției acestuia de a întemeia o familie cu mama copilului său, raportul de filiație față de copil decurge din faptul procreerii, din faptul că acel copil poartă caracterele genetice, fiziologice și sufletești ale sale, considerente care ar trebui să îl determine, să-l oblige moral, să acorde sprijinul necesar dezvoltării trupești și mentale corecte a copilului.
Nu de puține ori în literatura sociologică s-a arătat că simplul contact dintre copil și tatăl său biologic nerezident determina bunăstare, sporirea rezultatelor școlare, definirea corectă a carecterelor sexuale și ale personalității copilului, în acest sens grăitoare fiind concluziile studiului întreprins în această direcție de către cercetătorii J.G. Gilbreth și P.R. Amato.
Această importanță dată tatălui și rolului paternității în viață și dezvoltarea familiei nu are în vedere numai necesitatea clarificării statutului civil al copilului, ci și efectele pe care le produce asupra dezvoltării socio-emoționale ale copilului.
În contextul unei stigmatizări permanente de către societate a familiei monoparentale, copilul este vitregit de o integrare socială completă, atât datorită considerentelor de natură financiară, cât și de imposibilitatea fizică a părintelui de a susține desfășurarea și implicarea copilului în activități instructiv-educative. Numeroși autori consideră că în cazul familiei monoparentale exista o similitudine în ceea ce privește repercursiunile asupra părintelui rezident (a părintelui care se ocupă efectiv de îngrijirea și educarea copilului), în sensul că atât mama, cât și tatăl, ca părinte ”cap de familie” are un cost de natură psihologică, determinat de substiture rolului patern, respectiv a rolului matern. Acest cost psihologic se răsfrânge în mod direct asupra dezvoltării psiho-afective a copilului.
În această direcție sunt grăitoare rezultatele studiului întreprins de cercetători americani, rezultate care înfățișau expresiv realitatea familiei monoparentale:
”• Alfred Masser, psihiatru la Northside Hospital din Atlanta, Georgia, a remarcat faptul că tot mai mulți copii care solicită asistentă psihiatrică suferă de pe urma lipsei tatălui (1989). Blankenhorn (1995) a arătat că lipsa tatălui este cauza primară a declinului copiilor în societatea de azi, fiind asociată cu probleme sociale cum ar fi sarcini la adolescentă, abuz infantil și violentă casnică împotriva femeii.
Cercetările extensive desfășurate în timp au dovedit categoric importanța mamelor în dezvoltarea sănătoasă a copiilor. Cercetările recente oferă dovezi clare privind importanța taților în dezvoltarea sănătoasă a copiilor. Există dovezi la fel de suficiente și în ceea ce privește consecințele lipsei tatălui și relația dintre această și dificultățile serioase din viața copiilor, dar și costurile pentru societate.” (prof. dr. univ. A. Dean Byrd – Complementaritatea genurilor și creșterea copiilor: tradiția și știință sunt de acord) Dr. Byrd este președintele Fondului Thrasher pentru Cercetare și profesor de medicină la University of Utah, cu activitate în cadrul Ministerului Familiei și Medicinei Preventive și în cadrul Departamentului de Psihiatrie. În plus, dr. Byrd deține funcția de director adjunct în cadrul Departamentului de Studii Familiale.
După David Blakenhorn, autorul cărții Fatherless America (“America fără tați”), datele statistice privind copiii crescuți fără tată sunt deosebit de sumbre și fără precedent. Aproximativ 30% din copiii americani sunt născuți în familii cu un singur părinte, iar în comunitatea de culoare acest procent se ridica la 68%. Copiii fără tată au un risc mult mai mare de a abuza de droguri sau de alcool, de a dobândi boli mintale, tendințe de suicid, performanță școlară deficitară, sarcini în timpul adolescenței și delicvență. Aceste statistici provin de la Departamentul Sănătății și Serviciilor Sociale a Statelor Unite, și de la Centrul de Statistici de Sănătate.
Peste jumătate din copiii care locuiesc doar cu mama trăiesc în sărăcie, o rată de 5-6 ori mai mică decât a copiilor care trăiesc cu ambii părinți. Abuzul copiilor este mai des întâlnit în familiile cu un singur părinte decât în familiile cu ambii părinți. 63% din suicidurile tinerilor provin de la cei care nu au tată, afirmă Biroul de Recensământ al Statelor Unite.
72% din adolescenții criminali au crescut fără tată, la fel și 60% din tinerii care comit viol, precizează un studiu a lui D. Cornell publicat în Behavioral Sciences and the Law (“Științele Comportamentale și Dreptul”).
63% din peste 1500 de directorii de întreprinderi și directori de personal care au fost anchetați susțin că nu se justifică ca un tată să părăsească familia după nașterea unui copil.
71% din abandonurile școlare în timpul liceului provin din familii în care tatăl lipsește, avertizează un raport al Asociației Naționale a Directorilor de Licee Americane.
80% din tinerii care fac violuri sadice provin din case în care tatăl lipsește, susține un raport publicat în publicația Criminal Justice & Behavior (Comportament și Justiție Penală).
În familiile din America în care doar mama este prezenta rata sărăciei este de 66%. 90% din copiii care fug de acasă provin din familii în care tatăl nu este prezent. Copiii proveniți din familii întregi, cu venit bugetar redus, întrec semnificativ din punct de vedere academic pe cei proveniți din familii înstărite dar cu un singur părinte. Nivelul reușitelor academice este de două ori mai mare la cei care provin din familiile integre susține un studiu realizat de Fundația Charles F.Kettering.
85% din toți copiii care manifestă tulburări de comportament provin din familii despărțite afirmă și Centrul de Control al Bolilor din America. Fetele care locuiesc cu tați vitregi sau prieteni ai mamei sunt mult mai predispuse la abuz sexual decât cele care locuiesc cu tații lor naturali. Fetele crescute de mame singure sunt cu 53% mai predispuse să se căsătorească în adolescență, 111% să aibă copii în adolescență, 162% să aibă copii nelegitimi și 92% să divorțeze.
Un sondaj de amploare efectuat la sfârșitul anilor 80 a descoperit că 20% din tații divorțați nu și-au văzut copiii în ultimul an iar 50% îi văd doar de câteva ori pe an. Rata criminalității juvenile, comisă în mare majoritate de adolescenți, a crescut de șase ori față de 1992.
Într-un studiu longitudinal efectuat pe un număr de 1197 elevi de clasa a patra cercetătorii au observat nivele crescute de agresiune la băieții crescuți de mame singure în comparație cu cei crescuți de ambii părinți. Studiul a fost publicat în The Journal of Abnormal Child Psychology (Jurnalul Phihologiei Anormale a Copilului).
Rezultatele la testele de aptitudini școlare sunt mai scăzute cu 70 de puncte în ultimele două decenii la copiii din familiile cu un singur părinte, aceștia tinzând să obțină scoruri mai mici la testele standardizate și note mai mici la școală, afirmă și raportul Serviciului de Cercetare al Congresului American. ”
Observăm, astfel, că studiile recente au concluzionat că familia monoparentală determină un standard de viață inferior pentru copil și mama sa, față de standardul de viață al familiei tradiționale, aspect care generează un nivel scăzut al stimei de sine, o socializare redusă, o redistribuire a rolurilor în nucleul familial. Copii din astfel de familii au un nivel al afecțiunii diminuat, suferă o maturizare precoce, o dezvoltare a caracterelor sexuale diminuată, comportă sentimente de frustare, tristețe, confuzie și anxietate.
Lipsa tatălui, fără putință de tăgadă, este elementul de bază în determinarea sentimentului de neîncredere în sine și în privința viitorului pentru copilul din familiile monoparentale, sentiment dezvoltat și pe fondul realității sociale care îi găsește de la o vârstă fragedă angrenați în câmpul muncii. Toate aceste pentru că familiile monoparentale sunt expuse riscului de sărăcie cronică, conducătoare la abandon școlar, la devalorizare școlii și a menirii sale sociale în viziunea copilului.
Capitolul II. – Reglementarea paternității în Dreptul internațional privat al Moldovei și României
Reglementarea paternității în Republica Moldova
În contextul redobândirii statalității și independenței de către statul moldovenesc contemporan observam că acesta importanța deosebită a tot ceea ce reprezintă familia și componentele sale, atenție materializată prin edictarea de către legiuitorul moldovean a normelor de drept care sunt expresia însușirii celor mai înainte viziuni asupra paternității cu mecanismele de stabilire a acesteia. Republica Moldova se număra printre statele care ridica la rang constituțional ocrotirea familiei, cât și mecanismele cunoașterii și valorificării drepturilor membrilor săi constitutivi.
În această direcție se materializează adoptarea unui număr semnificativ de acte normative care reglementează diferite relații sociale care privesc famila și copilul, necesitățile sale și mecanismele etatice de asigurare a protecției sociale și juridice reale și eficiente, a serviciilor din sfera învățământului și sănătății, stare de fapt caracterizata drept un progres legislativ în consonanță cu normele de drept european, parcurs care a culminat cu adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova la 26 octombrie 2000 a noului Cod al familiei.
Cararacterizat drept un demers de promovare a ființei umane și a statutului ei special, creat pentru a i se asigura cetățeanului o viață calitativă în cadrul familiei, întemeiat pe rezultatele examinării problematicii juridice a instituției familei, Codul familiei al Republicii Moldova își însușește cu succes reglementari din dreptul matrimonial canonic (familia monogamă, respectul față de persoana copilului, identitatea sa spirituală și legătura sufletească familială), din dreptul european și din experiența îndelungată a statului sovietic.
Raporturile asupra cărora își găsește incidenta Codul familiei al Republicii Moldova sunt evidențiate în art. 3 care stipulează ” Prezentul cod stabilește condițiile și modalitatea de încheiere, încetare și declarare a nulității căsătorie; reglementează relațiile personale nepatrimoniale și patrimoniale născute din căsătorie, rudenie și adopție; condițiile, modalitatea, formele și efectele protecției juridice a copiilor orfani și a celor rămași fără ocrotire părintească sau aflați în alte situații vulnerabile; precum și alte situații similare celor familiale”
Numeroși autori apreciază în mod just că normele în vigoare ale Republicii Moldova, similare ca reglementare în materia stabilirii paternității cu cele ale în vigoare în fosta organizare etatica – Republica Socialistă Sovietică Moldoveneasca, sunt apropiate fata de cele din România și Federația Rusă, legislatorul realizând o compatibilitate efectivă cu pactele și tratatele internaționale la care statul moldovenesc este parte, în principal cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, a Convenției cu privire la Drepturile Copilului, Conventa Europeană privind statutul juridic al copiilor născuți în afara căsătoriei.
Prin prisma art. 48, alin. 1 din Constituția Republicii Moldova care consfințește ca ”familia constituie elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului”, Codul familiei al Republici Moldova instituie norme care reglementează modalitățile de stabilire a paternității copilului punând în centru acestora interesul superior al acestuia izvorât din dorința de ocrotire a demnității umane, a principiilor spirituale de fidelitate a soților și identității copilului într-o societate modernă ancorată în valorile naționale.
Reformarea conceptului de familie sub influența globalista a determinat o evidentă diversificare a formelor de organizare familială, caracterizata pe independenta și solitaritate, conturând astfel o realitate socială negativă a persoanelor care devin părinți nefiind în relații conjugale. Acest fapt ne demonstrează încă odată că parentalitatea, căsătoria conjugală, familia se distanțează tot mai mult, formând instituții sociale separate.
Pe fondul acestor modificări a percepției sociale fata de conceptul de familie, atât statul moldovenesc contemporan, cât și cel sovietic au statuat în normele edictate că stabilirea provenienței copilului se face în legătură cu statutul civil al părinților acestuia, prin aplicarea prezumției de paternitate pentru copii născuți din căsătorie ”ori în timp de 300 de zile din momentul desfacerii căsătoriei, declarării căsătoriei nule sau decesului soțului mamei copilului (…)” sau prin recunoașterea voluntară a paternității de către, respectiv pe cale judiciară.
În concret, potrivit cu art. 47, alin. 3, copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei.
Paternitatea poate fi tăgăduită dacă este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului.
Codul familie prin textul de lege citatat stabilește, că intervalul de timp cuprins anterior celei de a 300-a zi dinaintea nașterii copilului este timpul legal al concepțiunii, termen pe care îl deducem prin analogie că se calculează zi cu zi.
Interpretând ad literam textul de lege observam că prin acesta se realizează conectarea pentru stabilirea în concret a paternității reale a unui copil, generând o abordare diferită a paternității din căsătorie, față de paternitatea din afara căsătoriei.
Abordând într-o manieră sintetică subiectul modalităților de stabilire a filiația față de tată arătam ca aceasta se poate realiza prin operarea prezumției de paternitate, prin recunoașterea copilului în condițiile prezentate în art. 47, alin. 5, 6 și 7 din Codul familiei al Republicii Moldova, recunoaștere că se poate realiza în formele arătate de textul de lege – declarație la organul de stare civilă, iar în lipsa unei asemenea declarații paternitatea poate fi constatată pe cale judecătorească. (art. 48 din Codul familiei al R.M.).
Prezumțiile de paternitate sunt catalogate ca prezumții legale mixte sau intermediare, care se deosebesc fata de cele absolute, irefragabile, imposibil de combătut, cât și fata de cele relative, cu o putere doveditoare vremelnică, până la proba contrară, prin mijloacele de probă procesual civile.
Prezumția de paternitate poate fi răsturnată exclusiv în cadrul procedurii contestării paternității, procedura ce poate fi pusă în mișcare numai de soțul sau fostul soț al mamei, de copilul beneficiar al prezumției, precum și de mama acestuia, oricând, titularul dreptului la acțiune urmând să dovedească faptul că este cu neputință ca el să fie tatăl copilului născut de soție sau fosta soție (art. 49, alin. 1 – Codul familei al R.M.).
Aplicabilitatea prezumțiilor legale de paternitate presupune stabilirea în prealabil a maternității copilului potrivit art. 47-52 Cod.fam. care, unită cu dovada căsătoriei mamei la data nașterii sau al concepției copilului, face proba raportului de filiație copil-tată.
Referitor la recunoașterea de paternitate, arătam ca fata de aceasta poate interveni nulitatea absolută în situația în care a fost recunoscut un copil a cărui filiație, stabilită potrivit legii, nu a fost înlăturată. Cu toate acestea, dacă filiația anterioară a fost înlăturată prin hotărâre judecătorească, recunoașterea este valabilă; a fost făcută după decesul copilului, iar acesta nu a lăsat descendenți firești (dispoziție legală incidenta pentru copii născuți anterior datei de 1 octombrie 1968), a fost făcută în alte forme decât cele prevăzute de lege.
În lipsa unei practici judiciare cristalizate nu putem afirma cu titlu de certitudine jurisprudențiala faptul că poate interveni nulitatea relativă a recunoașterii de paternitate, la cererea partii interesate potrivit legii, pentru eroare, dol sau violență.
Atunci când tatăl copilului născut în afara căsătoriei nu îl recunoaște pe copil, paternitatea acestuia se poate stabili prin hotărâre judecătorească. Acțiunea în reclamație de stare civilă aparține copilului și se pornește în numele lui de către mamă sau de reprezentantul lui legal, ea putând fi exercitată în condițiile art. 48 din Codul familiei al Republicii Moldova, fiind condiționată de calitatea de copil din afara căsătoriei a titularului dreptului. Acțiunea se introduce împotriva pretinsului tată.
Ca element de continuitate fata de prevederile cuprinse în vechea legislație – Codul căsătoriei și familiei al Republicii Socialiste Sovietice Moldovenești (Republica Moldova) adoptat la 26 decembrie 1969, în spiritul respectului față de importanta stabilirii unei identități civile corecte a copilului, identitate civilă care să fie conforma cu realitatea biologică, acțiunea în stabilirea paternității copilului născut în afara căsătoriei nu se prescrie în timpul vieții copilului.
Copilul din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită potrivit legii are, așa cum reiese din conținutul art. 50 din Codul familiei al R.M., față de fiecare părinte și rudele acestuia, aceeași situație ca și aceea a unui copil din căsătorie.
Din această dispoziție legală decurge și aspectul procedural prevăzut de art. 55 și urm. care instituie următoarele drepturi:
-copilul din căsătorie ia numele de familie comun al părinților săi;
– dacă părinții nu au un nume comun, copilul ia numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. În acest caz numele copilului se stabilește prin acordul părinților și se declară, odată cu nașterea copilului, la oficiul de stare civilă;
– în lipsa acordului părinților, instanța de judecată hotărăște și comunică de îndată hotărârea rămasă definitivă la oficiul de stare civilă unde a fost înregistrată nașterea.
copilul din afara căsătoriei ia numele de familie al aceluia dintre părinți față de care filiația a fost mai întâi stabilită;
– în lipsa unor dispoziții legale clare, putem interpreta ca în cazul în care filiația a fost stabilită ulterior și față de celălalt părinte, copilul, prin acordul părinților, poate lua numele de familie al părintelui față de care și-a stabilit filiația ulterior sau numele reunite ale acestora.
Imprescriptibilitatea dreptului material al acțiunii în stabilirea paternității reprezintă materializarea procesual-civila a valorilor și principiilor Convenției privind drepturilor copilului, Convenției Europene privind statutul juridic al copiilor născuți în afara căsătoriei și a jurisprudenței instanței de contencios european a dreptului omului – CEDO – Cauza SHOFMAN vs RUSIA (prin analogie).
Un pas concret și important pentru sistemul judiciar moldovenesc l-a constituit ratificarea Convenției europeane asupra statutului juridic al copiilor născuți în afara căsătoriei din 15.10.1975., prin Legea nr.722-XV din 07.12.2001 , intrată în vigoare pentru Republica Moldova începând cu 15 iunie 2002.
Analizata din perspectiva dreptului comparat, excepția prescripției dreptului material al acțiunii în stabilirea paternității a constituit în cazul României un considerent determinat a unei practici judiciare neunitare, discriminatorii și neconstitionale, practica generată de instabilitatea legislativă și reglementarea contradictorie dată în textul art. 60 alin. (1) din Vechiul Cod al familiei, conform căruia acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei putea să fie pornită de mamă în termen de un an de la nașterea copilului. În condițiile în care se realiza, prin textul de lege arătat, un conflict cu normele din art. 60 alin. (4) din Vechiul Cod al familiei și art. 59 din același act normativ, din perspectiva rolului mamei că parte în această procedură (atât în nume propriu, cât și ca reprezentantă legală a copilului), Noul Cod civil al României stabilește în mod clar termenii în care doar copilul poate porni această acțiune și faptul că ea nu este supusă unui termen de prescripție, tranșând o dispută apriga prezenta în doctrină și practică judiciara românească.
Importanta consacrării caracterului imprescribtil al acțiunii în stabilirea paternității este susținută și de realitatea statistică a ultimilor treizeci de ani, interval de timp în care ponderea copiilor născuți în afara căsătoriei a crescut de trei ori. Datele statistice ale Biroului Național de Statistică al RM reliefiaza o realitate socială care ne arată ca în anul 1980, 7,4% din numărul total de nașteri reveneau celor extraconjugale, către anul 2004, ponderea acestora a atins 24,5%, după care s-a observat o diminuare relativă – până la 22,4 % în anul 2010.În ultimii zece ani, în mediul rural, ponderea nașterilor în afara raporturilor maritale se menține constanta la nivelul de 25%.
Din perspectiva practicii administrativ-jurisdictionale moldovenești arătam ca analiza cererii administrative privind stabilirea paternității și emiterea certificatului de naștere reprezintă o procedură de constatare a provenienței copilului de la un tată concret, înscrie acestuia în calitate de tata în actul de naștere sau operarea mențiunilor respective pe actul de naștere și eliberarea certificatului de naștere, procedura distinctă de cea judiciara.
Stabilirea paternității are loc în situația în care părinții copilului nu sunt căsătoriți, și tata copilului dorește să invoce rudenia între ei, în baza unei declarații de stabilire a paternității ce poate fi depusă la organul de stare civilă, atât până la nașterea copilului, cât și după producerea acesteia.
Raportat la reglementările naționale în privința dreptului la nume a copilului, la stabilirea paternității numele acestuia poate fi schimbat cu numele tatălui la cererea părinților. Dacă la momentul stabilirii paternității copilul a atins vârsta de 10 ani, pentru schimbarea numelui este necesar și acordul acestuia.
Procedura administrativă de stabilire a paternității față de persoanele majore se poate realiza doar cu consimțământul acestora, situație în care, la declarația părinților se anexează și declarația persoanei care acceptă paternitatea.
În situațiile în care mama este decedată, declarată decedată, incapabilă sau dispărută ori când nu i se cunoaște locul aflării, precum și în cazul decăderii ei din drepturile părintești, paternitatea se stabilește în baza declarației tatălui și a acordului scris al autorității tutelare sau prin hotărârea instanței judecătorești dacă lipsește un astfel de acord.
Dacă copilul este născut din părinți necăsătoriți între ei și în lipsa declarației comune a părinților sau a tatălui copilului, paternitatea se stabilește de către instanța judecătorească în baza declarației unuia dintre părinți, a tutorelui (curatorului) copilului său a copilului însuși la atingerea majoratului.
Soluționarea acestor cereri se realizează numai în virtutea declarației privind stabilirea paternității în baza acordului comun al părinților, declarație tatălui privind stabilirea paternității și acordul autorității tutelare, în cazurile când mama este decedată, declarată decedată, incapabilă sau dispărută, când nu i se cunoaște locul aflării și în cazul decăderii ei din drepturile părintești sau a hotărârii judecătorești de stabilire a paternității.
Solicitarea poate fi înaintată de către părinții copilului, unilateral tatăl copilului (dacă mama este decedată, declarată decedată, incapabilă sau dispărută, când nu i se cunoaște locul aflării și în cazul decăderii ei din drepturile părintești), copilul la atingerea majoratului, tutorele (curatorul) copilului său reprezentantul convențional (împuternicit prin contract de mandat, procură specială sau acte specifice profesiei de avocat).
Examinarea cererii se realizează în prezență obligatorie a actelor de identitate a solicitantului/solicitanților, declarația privind stabilirea paternității în baza acordului comun al părinților sau declarația tatălui privind stabilirea paternității cu acordul autorității tutelare în cazurile când mama este decedată, declarată decedată, incapabilă sau dispărută, când nu i se cunoaște locul aflării și în cazul decăderii ei din drepturile părintești, iar în lipsa acordului hotărârea judecătorească de stabilire a paternității.
Declarația privind stabilirea paternității (de recunoaștere) poate fi depusă, la organul de stare civilă, până la nașterea copilului, în momentul înregistrării nașterii copilului său după înregistrarea nașterii acestuia.
Soluționarea cererii privind stabilirea paternității se realizează gratuit în ziua înregistrării sale.
Întocmirea declarației de recunoaștere poate fi realizată la Oficiul stare civilă în a cărui rază teritorială domiciliază solicitantul sau unde urmează a fi înregistrată nașterea copilului, respectiv la unitatea care deține actul de naștere a copilului, precum și în fata misiunilor diplomatice și a oficiilor consulare ale Republicii Moldova în cazul când nașterea copilului urmează a fi înregistrată în străinătate.
Sub aspectul raporturilor cu elemente de extraneitate, arătam ca în lumina prevederilor art. 159 din Codul familiei modalitatea de soluționare a conflictelor de legi, în materia filiației, urmează următoare ordine de soluționare:
a) în cazul în care părinții copilului (unul sau amândoi) dețin alta cetățenie decât cea a Republicii Moldova sau sunt apatrizi, paternitatea se stabilește și se contestă în conformitate cu legislația națională a Republicii Moldova.
b) stabilirea și contestarea paternității copilului care deține cetățenia Republicii Moldova se face conform legii statului moldovenesc.
c) pentru cetățenii Republicii Moldova care își au domiciliul peste hotare declarația de recunoaștere a paternității poate fi primită de oficiile consulare din statul de domiciliu, în conformitate cu legea specială care reglementează activitatea oficiilor consulare.
În legătură cu drepturile și obligațiile părinților, respectiv a obligației părinților de îngrijire a copiilor, acestea sunt reglementate de legea unde este stabilit domiciliul comun al părinților copilului. În lipsa unui astfel de domiciliu, își capăta incidenta legea Republicii Moldova.
Privitor la obligațiile de întreținere ale copiilor arătam ca acestea se stabilesc în strictă conformitate cu legislația națională a statului de domiciliu.
Contestarea paternității
Fata de declarația de recunoaștere a copilului născut în afara căsătoriei, declarație cu caracter irevocabil, legiuitorul moldovean a stabilit prin textul art. 49 din Codul familiei posibilitatea contestării acesteia când conținutul acesteia nu corespunde adevărului, sub condiția ca tatăl care a depus declarația de recunoaștere să nu fi avut cunostiinta ca adevărul biologic este cel că persoană să nu are cum să fie tatăl copilului în favoarea cui dă declarația în cauză. Prezumția de paternitate a soțului (fostului soț) poate fi înlăturată printr-o declarație a soților (foștilor soți) depusă personal la organul de stare civilă.
Acțiunea în contestarea filiației față de tatăl din căsătorie poate fi formulată de ”persoanele înscrise drept tată sau mama sau de către persoanele care sunt mama sau tatăl firesc al copilului, de către copil la atingerea majoratului, de către tutorele (curatorul) copilului său tutorele părintelui declarat incapabil”, oricând.
În fața instanței se va solicita să se constate că nu sunt întrunite condițiile pentru ca prezumția de paternitate să se aplice unui copil înregistrat în actele de stare civilă ca fiind născut din
căsătorie.
Prin acțiunea în contestarea paternității copilului aparent din căsătorie, se urmărește exclusiv înlăturarea prezumției de paternitate greșit aplicate datorită înregistrării greșite a copilului, ca fiind din căsătorie. Hotărârea pronunțată într-un astfel de cadru procesual are caracter retroactiv, producând efecte și pentru trecut, începând cu data nașterii copilului.
Literatura juridică a reiterat în mod constant necesitatea ca pentru toate categoriile de acțiuni referitoare la filiație reclamantul să nu aibă posibilitatea procesuală de a renunța la drept (aspect pe care jurisprudența recentă a Republicii Moldova îl însușește pornind de la condițiile și ordinea de stabilirii a paternități, ca procedura specială); în această categorie de acțiune să nu se poate renunța la judecată, atunci când acțiunea este introdusă în numele unui copil, ori este formulată de copilul minor singur, potrivit art. 59, alin. 2 din Codul familiei.
Reglementarea paternității în România
Analiza aspectelor generale privitoare la reglementarea paternității în sistemul de drept roman presupune evidențierea faptului că, în materie, raportat la momentul nașterii copilului, sunt incidente norme de drept distincte, aspect ce decurge din efectele principiul neretroactivității legii, astfel pentru stabilirea copiilor născuți anterior intrării în vigoare a noului Cod civil
– 1 octombrie 2011 sunt aplicabile dispozițiile Codului familiei.
, iar pentru cei născuți după această dată normele cuprinse în Legea nr. 287/2009 privind noul Cod civil.
În această ordine de idei, art. 47 din Legea 71 privind punerea în aplicare a noului Cod Civil stipulează expres că: ”stabilirea filiației, tăgăduirea paternității sau orice altă acțiune privitoare la filiație este supusă dispozițiilor Codului civil și produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuți după intrarea lui în vigoare. ”
Așa cum am arătat, asemeni altor sisteme de drept, sistemul juridic roman recunoaște două modalități de stabilire a paternității copiilor, astfel:
a) paternitatea din căsătorie se stabilește, ope legis, prin aplicarea prezumției de paternitate;
b) paternitatea din afara căsătoriei se stabilește prin recunoaștere sau prin hotărâre judecătorească.
Ambele situații au ca fundament prezumția timpului legal al concepției copilului, așa cum este reglementată prin textul art. 412, alin. 1 – noul Cod civil : ”Intervalul de timp cuprins între a trei sută și a o șuta optzecea zi dinaintea nașterii copilului este timpul legal al concepțiunii. El se calculează zi cu zi.”
Pentru a stabili timpul legal al concepției se ia în calcul perioadă anterioară nașterii copilului până la 180 de zile, rezultând astfel că intervalul de la a 180 a zi până la a 300 a zi constituie perioada de concepție a copilului, interval de timp în care se calculează regresiv, de la zi la zi, și nu pe ore, fără a se lua în calcul ziua în care s-a născut copilul; se ia însă în considerare ziua în care termenul se împlinește. Aceasta prezumție, prin specificul sau, se interpretează întotdeauna în favoarea copilului, astfel că sunt considerați concepuți în timpul căsătoriei atât copiii născuți la 180 de zile, sau mai mult, de la încheierea căsătoriei, cât și cei născuți la 300 de zile, sau mai puțin, după desfacerea sau încetarea căsătoriei.
Prezumția timpului legal al concepției este una legală, absolută, care nu poate fi răsturnată prin proba contrară.
Fără a mai trata considerentele care stau la baza prezumției de paternitate, considerente unanim recunoscute în sistemele de drept supuse analizei, arătam ca în legislația romana aceasta este reglementată în art. 414, alin. 1 din noul Cod civil (în vechea reglementare art. 53, alin. 2 din Codul familiei) – ”Copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei”, dispoziție care provoacă trei conjecturi:
a) zămislirea și nașterea copilului a avut loc în timpul căsătoriei;
b) zămislirea copilului a avut loc înainte de încheierea căsătoriei, dar nașterea acestuia a avut loc în timpul căsătoriei (în această ipoteză are loc recunoașterea tacită de paternitate a persoanei care încheie căsătoria cunoscând starea de graviditate a viitoarei soții);
c) zămislirea copilului a avut loc în timpul căsătoriei, dar nașterea acestuia a avut loc după încetarea, desfacerea, anularea sau constatarea nulității căsătoriei, sub condiția ca nașterea să fi avut loc înăuntrul timpului legal al concepției și mama să nu fi intrat într-o nouă căsătorie (în caz contrar ar avea loc un virtaul conflict de paternitate care ar conduce la aplicarea prezumției de paternitate a copilului născut în timpul căsătoriei).
Prezumția de paternitate nu are caracter absolut și poate fi răsturnată pe calea acțiunii în tăgăduirea paternității.
Atunci, când în mod virtual (aparent) în privința statutul civil al unui copil operează ambele prezumții (dubla paternitate), determinat de faptul că acesta într-o perioadă de timp a avut/are doi tati, ordinea aplicării acestora comporta următorul specific:
a) în situația în care mama da naștere unui copil și intră într-o nouă căsătorie la mai puțin de 300 de zile după încetarea, desfacerea, anularea sau constatarea nulității căsătoriei, aparent copilul ar putea avea ca tata pe soțul mamei sale din prima căsătorie, dar și pe soțul acesteia din cea de a doua căsătorie. Acest conflict de paternitate se soluționează în sensul că soțul mamei din a doua căsătorie este tatăl copilului;
b) în contextul în care o femeie intra într-o nouă căsătorie la mai puțin de 300 de zile după declararea judecătorească a morții soțului acesteia, în cadrul căreia da naștere unui copil, ulterior acestui moment soțul declarat mort dovedindu-se a fi în viață, sens în care hotărârea judecătorească declarativa de moarte se anulează, conflictul de paternitate născut între cei doi prezumtivi bărbați se soluționează în favoarea celui din a doua căsătorie.
Literatura juridică releva situații în care prezumția de paternitate se aplică și în alte situații fata de cele arătate, respectiv și atunci când la momentul zămislirii soțul actual al mamei era căsătorit cu o altă femeie sau la momentul nașterii soțul mamei era bigam.
Acest ultim aspect coroborat cu aspectele introductive abordate ne conduc la concluzia că în fata bigamiei, situație juridică care conduce la nulitatea absolută a căsătoriei, copilul născut după încheierea celei de-a doua căsători are ca tată pe soțul din această căsătorie. În atare condiții beneficiarul prezumției care s-a născut în timpul existenței concomitente a două căsătorii se afla într-o situație socială duala, prima căsătorie valabilă în drept, însă fără conținut în fapt, cea de-a doua nulă în drept, dar producătoare de efecte juridice față de persoana să.
Doctrina a concluzionat că soluția oportună ”ar fi fost de așteptat să primeze paternitatea rezultând din prima căsătorie, cea valabilă, dar soluția ar fi fost nerealistă, fiindcă nu se poate face abstracție de existența faptică a celei de-a doua căsători.”
Tăgada paternității
Înlăturarea raporturilor de filiație care nu corespund realității se realizează pe cale judiciară prin acțiunea în tăgada paternității, acțiune în contestație de stat, ce are drept efect înlăturarea (răsturnarea) prezumției de paternitate.
Acțiunea în tăgada paternității este reglementată prin art. 414, alin. 2 din noul Cod civil – ”Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului” (în vechea reglementare în art. 54-55 Codul familiei) și se prezintă ca singura modalitate prin care soțul mamei poate cere înlăturarea prezumției de paternitate care a operat ca efect al relațiilor maritale, cerere formulată pe fondul imposibilității fizice de procreare (inexistenta capacității de copulare sau de fecundare), a impotentei, a inexistentei raporturilor de coabitare determinate de starea de privațiune de libertate sau deplasările în alte localități fata de cea a domiciliului în fapt (dispariții, delegații, . În lumina principiului interesului superior al copilului și al dreptului acestuia la o stare civilă în concordanță cu realitatea biologică, prin decizia Curții Constituționale a României nr. 349/2001, dreptul la acțiune în tăgada paternității a fost extins către copil și soția prezumtivului tată.
Observăm că rolul prezumțiilor legale este cel de asigurare a stabilității paternității copilului, dat fiind că realitatea releva faptul că și în condițiile moderne de dezvoltare a științelor medico-legale determinarea cu exactitate dacă un copil a fost conceput din relațiile mamei cu soțul ei, într-o procedură simplificată, accesibilă și redusă ca valoare pecuniară, este nerealistă.
Sub aspect procesual, acțiunea în tăgăduirea paternității este privită ca o acțiune cu caracter personal, dispozițiile noului Cod civil recunoscând calitate procesuală activa numai soțului și copilului, căci aceștia sunt în măsură să aprecieze dacă realitatea biologică nu corespunde cu starea civilă.
Reiteram faptul că în vechea reglemementare, art. 54, alin. 2 din Codul familiei, până la pronunțarea Deciziei Curții Constituționale nr. 349 din 19 decembrie 2001, publicată în M. Of. nr. 240 din 10 aprilie 2002, respectiv a modificărilor aduse prin Legea nr. 288/2007, acțiunea în tăgăduirea paternității putea fi pornită numai de soț. Prin modificările determinate de hotărârea instanței de contencios constituțional și de Legea nr. 288/2007 a fost recunoscută calitatea procesuală activa și copiluilui.
Doctrina a promovat în mod constant opinia ca acțiunea în tăgăduirea paternității se impune a avea ca subiect activ, în anumite condiții, și pe altcineva decât soțul mamei copilului, motivat de faptul că realitatea jurisprudențiala a relevat situații în care nu există posibilitatea juridică de a se tăgădui paternitatea din căsătorie. Au fost și opinii care apreciau că de lege lată este posibil ca instanțele judecătorești să recunoască și altor persoane interesate, chiar în lipsa modificării Codului familiei, posibilitatea de a face în justiție dovada contrară prezumției de paternitate, fiind în fața unei acțiuni în contestație de stat în privința stării civile a copilului, care nu are posesia de stat conformă cu prezumția de paternitate, iar nu de o acțiune în tăgăduirea paternității.
În vechea reglementare moștenitorii tatălui nu puteau introduce acțiunea în tăgada paternității, având doar posibilitatea continuării aceleia aflată în stare de judecată (art. 248 și 246 Vechiul Cod de procedura civilă). În aceste condiții, moștenitorii puteau continua acțiunea dacă au acceptat succesiunea, ceea ce presupunea că urmăresc un scop patrimonial, fiind împiedicați de copil în exercitarea drepturilor lor succesorale. Așadar rezultă că, pentru moștenitori, acțiunea își schimba caracterul pe care-l avea în mâinile tatălui, dobândind un caracter mai accentuat patrimonial decât personal. Reprezentantul legal al soțului pus sub interdicție (tutorele) putea introduce acțiunea, însă numai cu încuviințarea autorității tutelare [art. 54 alin. (3) vechiul C. fam.]. Din acest text rezultă că soluția este aceeași fără a deosebi după cum soțul pus sub interdicție este în momente de luciditate, putând exprima un consimțământ conștient, ori nu se găsește în asemenea momente. în cazul în care rnama copilului este tutore al soțului său și deci există contrarietate de interese, se poate numi un curator (art. 132 și 147 vechiul C. fam.).
În actuala reglementare – art. 414, alin. 2 – noul Cod civil, acțiunea în tăgada paternității poate fi pornită de următoarele categorii de persoane:
a) de către soțul mamei sau fostul soț al acestuia împotriva copilului;
b) de către mama sau copil împotriva soțului mamei;
c) de către tatăl biologic al copilului împotriva soțului mamei și a copilului.
În această materie competența materială și teritorială a instanței, în lumina reglementarii date de vechiul Cod al familiei, urma regulile de drept comun, iar în prezent competenta materială aparține instanței de tutela, potrivit art. 256, coroborat cu art. 107 din noul Cod civil. Potrivit art. 229 din Legea nr. 71/2011: „(1) Organizarea, funcționarea și atribuțiile instanței de tutela și de familie se stabilesc prin legea privind organizarea judiciară. (2) Până la reglementarea prin lege a organizării și funcționarii instanței de tutela: a) atribuțiile acesteia, prevăzute de Codul civil, sunt îndeplinite de instanțele, secțiile sau, după caz, completele specializate pentru minori și familie.”
Instanța competenta teritorial este instanță de la domiciliul paratului.
Sub aspectul întemeierii acțiunii, despărțirea în fapt a soților unită cu alte împrejurări poate duce la respingerea acțiunii. Astfel, simpla împrejurare a despărțirii în fapt a soților nu este de natură a forma concluzia că soțul mamei nu este și tatăl copilului născut în timpul căsătoriei dacă s-a dovedit că relațiile intime au continuat chiar în perioada despărțirii în fapt a celor doi soți.
Tot astfel, faptul că mama copilului a avut relații extraconjugale în timpul concepțiunii copilului cu un alt bărbat nu este suficient pentru admiterea acțiunii, fiind necesar a se recurge la probe științifice spre a se afla adevărul
În același sens, simpla recunoaștere a mamei că a avut relații cu alți bărbați, din care a rezultat copilul, nu este suficientă pentru a se admite acțiunea în tăgăduirea paternității. De asemenea, s-a decis că recunoașterea soției că nu soțul este tatăl copilului născut în timpul căsătoriei este prin ea însăși neproducătoare de efecte juridice, atâta vreme cât nu s-a făcut dovada că reclamantul nu a putut avea în mod obiectiv legături intime cu pârâta în perioada concepției.
Pe de altă parte, faptul că soțul mamei a declarat nașterea copilului la serviciul de stare civilă nu constituie un impediment pentru exercitarea acțiunii în tăgăduirea paternității, atunci când este cu neputință ca reclamantul să fie tatăl copilului.
Motivele invocate și probele efectuate în vederea tăgăduirii paternității trebuie privite cu toată seriozitatea, pentru a nu se admite acțiuni care nu corespund realității și a se prejudicia astfel interesele copilului și ale familiei.
Calitatea procesuală pasiva se determina în funcție de subiectul activ al acțiunii, astfel ca acțiunea se introduce împotriva copilului său a reprezentantului sau legal (mama sau tutorele), în cazul decesului copilului acțiunea se exercita împotriva mamei sau a altor moștenitori legali (în ipoteza în care timpul în care acțiunea este în stare de judecată copilul decedează, aceasta va fi continuată împotriva moștenitorilor acestuia).
El va fi reprezentat, dacă este sub vârsta de 14 ani, de către mama sa, care participă la proces în dublă calitate: în nume propriu; ca reprezentantă legală a copilului sub 14 ani. În cazul în care mama copilului a decedat sau nu are capacitate deplină de exercițiu copilul va fi reprezentat, până la vârsta de 14 ani, de un tutore, care poate fi și ad-hoc.
Copilul cu vârsta între 14-18 ani care a dobândit calitatea procesuală de parat participă singur la proces, asistat de mama său tutore, dat fiind că suntem în fața unei acțiuni cu caracter personal.
Se poate pune problema dacă soțul mamei poate introduce acțiunea după ce copilul a decedat. Răspunsul pare să fie afirmativ, acțiunea putând fi pornită împotriva mamei copilului ori a unui tutore ad-hoc, deoarece în acest sens pot exista interese personale și patrimoniale.
Acțiunea în tăgada paternității nu poate fi promovată în situația în care copilul se naște mort, dat fiind că în această situație lipsește capacitatea de folosință a acestuia.
În situația în care subiectul activ al acțiunii este mama copilului, calitatea de subiect pasiv o va avea soțul acesteia (în situația în care soțul este decedat aceasta se introduce împotriva moștenitorilor lui). Acțiunea intentată de copil are ca pârât pe soțul mamei sau pe moștenitorii acestuia (în cazul în care aceste este decedat).
Moștenitorii titularului dreptului la acțiunea în tăgada paternității pot promova acțiunea împotriva persoanelor care ar fi avut calitatea de parat în raport cu titularul inițial al dreptului procesual în cauză.
Acțiunea în tăgăduirea paternității pornită de moștenitorii pretinsului tata biologic se poate introduce înăuntrul unui termen de 12 luni de la data decesului, potrivit prevederilor art. 430 și urm. din noul Cod civil (în reglementarea vechiului Cod al familiei, anterior modificărilor aduse de Legea nr. 299/2007, termenul de prescripție era de 6 luni – art. 55 alin. (1) Codul Familiei). S-a prevăzut un termen scurt pentru introducerea acțiunii pentru a nu se menține multă vreme incertitudinea asupra paternității copilului.
Când acțiunea în tăgăduirea paternității se introduce de către soțul mamei, termenul de prescripție stabilit de legislatorul roman este de 3 ani, termen care se calculează astfel: de la dată când acesta a luat cunoștință despre nașterea copilului; dacă filiația față de mamă s-a stabilit după nașterea copilului, de la dată când soțul mamei a luat cunoștință despre stabilirea filiației față de mamă, deoarece numai de la această dată, el este pus în situația de a putea acționa în sensul tăgăduirii paternității; dacă tutorele soțului mamei pus sub interdicție nu a introdus acțiunea în tăgăduirea paternității, tatăl poate introduce acțiunea, după ridicarea interdicției, în termen de 3 ani de la data de când a cunoscut efectiv nașterea copilului.
În reglementarea vechiului Cod al familiei, anterior modificărilor aduse de Legea nr. 299/2007, termenul de prescripție a dreptului material la acțiunea în tăgada paternității era de 6 luni (art. 55 alin. (1) și (4) C. Fam.).
Fata de situația în care acțiunea în tăgăduirea paternității este introdusă de către tutore, termenul de prescripție se calculează astfel : dacă termenul în care soțul putea să introducă acțiunea a început să curgă, dar, mai înainte de împlinirea lui, soțul a fost pus sub interdicție, termenul se calculează de la dată când tutorele a cunoscut efectiv nașterea copilului (dacă tutorele a cunoscut această înainte de numirea sa ca tutore, termenul se calculează de la data numirii).
Atunci când la data nașterii copilului soțul mamei se găsea sub interdicție, fiind în imposibilitatea faptica de a introduce acțiunea, termenul de prescripție se calculează de la data de când tutorele a luat cunoștință de nașterea copilului.
Jurisprudența a adus în prim plat și situații speciale, în care urmează a se determina data de la care se calculează termenul de șase luni în care este posibilă introducerea acțiunii în tăgăduirea paternității:
a) Soțul mamei este pus sub interdicție, iar, în acest timp, se stabilește filiația copilului față de mamă, pe calea recunoașterii sau prin hotărâre judecătorească și, prin intermediul prezumției de paternitate, față de tatăl pus sub interdicție. Reprezentantul legal al soțului mamei poate introduce acțiunea în termen de trei ani, calculat de la data la care ia cunoștință despre stabilirea filiației copilului față de mamă și tată. Soluția se impune deoarece, juridic, numai de la această dată se poate introduce acțiunea.
Atunci când tutore al soțului interzis este soția acestuia, potrivit art. 132 și 147 din C. fam., trebuie să se numească un curator, iar termenul de trei ani se calculează, în această situație, de la data la care curatorul ia cunoștință despre stabilirea filiației copilului, în cazul în care curatorul avea cunoștință de acest lucru înainte de numirea sa, termenul se calculează de la data numirii curatorului;
b) Reprezentantul legal al soțului mamei (tutorele său curatorul) nu a introdus acțiunea în condițiile arătate mai sus. În această situație, soțul poate introduce acțiunea într-un nou termen de tre ani, calculat de la data cunoașterii stabilirii filiației față de mamă prin recunoaștere sau hotărâre judecătorească.
c) Soțul mamei ia cunoștință despre actul prin care copilul își stabilește filiația față de mamă, adică recunoașterea sau hotărârea judecătorească, și, înainte de a se împlini termenul de trei ani, calculat de la această cunoaștere, el (soțul mamei) este pus sub interdicție. Acțiunea în tăgăduirea paternității se poate introduce într-un nou termen de trei ani, calculat de la data cunoașterii de către reprezentantul legal – după caz, tutore sau curator, potrivit precizării mai sus făcute a actului prin care s-a stabilit filiația copilului față de mamă. Termenul se calculează de la data numirii, dacă reprezentantul legal a cunoscut actul stabilirii filiației față de mamă a copilului, mai înainte de numirea sa ca tutore, respective curator. Dacă acest reprezentant nu introduce acțiunea, soțul mamei poate introduce acțiunea într-un nou termen de șase luni, calculat de la data ridicării interdicției.
Din analiza realizată concluzionam că acțiunea în tăgăduirea paternității nu poate fi introdusă în timpul concepțiunii copilului.
Rolul termenelor de prescripție își are originea în importanța ocrotirii statutului civil al copilului, a intereselor și drepturilor acestuia, limitările în cauza aduse de legiuitor dreptului de acces la o instanță a prezumtivului tata sunt compatibile cu dispozițiile Convenției europeane a drepturilor omului.
Mama sau copilul pot promova acțiunea în tăgada paternității împotriva soțului mamei, iar în situația în care acesta este decedat împotriva moștenitorilor acestuia ori a altor persoane cărora legea le recunoaște calitate procesuală pasivă (în situația în care defunctul nu are moștenitori sau aceștia au renunțat la moștenire, calitatea procesuală pasivă o dobândește unitatea administrativă unde a avut ultimul domiciliu defunctul, cu citarea eventualilor renuntatori, potrivit prevederilor art. 439 NCC), în termem de 3 ani de la nașterea copilului său de la data ridicării interdicției, atunci când mama a fost pusă sub interdicție judecătorească și acțiunea nu a fost exercitată de către tutore.
În cazul în care mama are statutul de interzis judecătoresc acțiunea poate fi exercitată de către tutore sau de către un curator special numit de instanță de tutela, înăuntrul termenului de prescripție de 3 ani. În situația decesului mamei acțiunea poate fi pornită de moștenitori în termen de un an de la data decesului.
Pornind de la faptul că într-o astfel de acțiune mama poate avea dublă calitate procesuală, de reclamant în nume propriu (titular al acțiunii) sau de reprezentat legal al copilului, arătam că regimul prescripției dreptului material al acțiunii este distinct, astfel în prima situație termenul de prescripție este de 3 ani, în cea de a doua promovarea acțiunii este imprescriptibila.
Pentru copil legiuitorul stabilește regim imprescriptibil pentru exercitarea acțiunii în tăgada paternității pe toată perioada vieții acestuia, exercitarea acesteia realizându-se până la împlinirea vârstei de 14 ani de către reprezentantul său legal, iar după vârsta de 14 ani în nume propriu, vârsta de la care acesta are capacitate restrânsă de exercițiu. În susținerea acestei opinii vin dispozițiile art. 437, alin. 2 din noul Cod civil, care reglementează inadmisibilitatea renunțării la judecata acțiunii privitoare la filiație de copilul minor care a introdus singur acțiunea, prevedere care confirmă teza potrivit căreia minorul cu vârsta între 14 și 18 ani poate face singur acte, asistat de reprezentantul legal.
Referitor la situația în care copilul decedează înainte de a promova acțiunea, moștenitorii pot promova această acțiune în termenul de prescripție 12 luni.
Tot sub aspect procesual este de un interes special abordarea probatoriului specific acțiunii în tăgăduirea paternității, acțiune ce poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, inclusiv probele științifice, ca, de exemplu, expertiza medico-legală serologica, antropologica, genetică, dermatoglifica, de stabilire a capacității de procreare. S-a decis că dovada după care soțul nu este tatăl copilului nu poate fi făcută numai pe baza simplei recunoașteri a mamei, deoarece prezumția de paternitate nu se poate înlătura în acest fel.
Efectele admiterii acțiunii în tăgada paternității
Dacă acțiunea în tăgada paternității s-a admis, copilul devine, retroactiv, copil din afara căsătoriei, modificandu-i-se în acest sens statutul civil. În cazul existenței așa-numitului conflict de paternitate, dacă soțul mamei din cea de-a doua căsătorie, în cursul căreia copilul s-a născut, tăgăduiește cu success paternitatea, copilul nu dobândește statutul juridic al copilului din afara căsătoriei, întrucât funcționează prezumția de paternitate fata de fostul soț al mamei. Numai dacă și acesta din urmă ar obține o hotărâre judecătorească, prin care s-ar admite acțiunea sa în tăgăduirea paternității, copilul devine retroactiv din afara căsătoriei.
Admiterea acțiunii va produce efecte asupra numelui, autorității părintești, locuinței copilului, precum și asupra obligației de întreținere. Copilul a cărui paternitate a fost tăgăduita cu success, devenit din afara căsătoriei, va purta numele mamei. Dacă acesta este încă căsătorită și poartă numele comun al soțului, atunci și copilul va purta acel nume.
Autoritatea părintească se va exercita numai de către mama, întrucât numai față de acesta filiația este stabilită. Dacă, însă, ulterior, copilul își stabilește filiația și fata de tata, exercitarea autorității părintești și contribuția de întreținere a părinților se va stabili prin asemănare cu situația părinților divorțați.
Contribuția de întreținere nu mai este datorată de soțul care a tăgăduit cu success paternitatea copilului. Întrucât admiterea acțiunii produce, așa cum am arătat, efecte retroactive din momentul nașterii copilului, art. 534 noul Cod Civil reglementează restituirea întreținerii nedatorate. Potrivit acestui text dacă se dovedește că întreținerea, prestata de bunăvoie sau ca urmare a unei hotărâri judecătorești, nu era datorată, cel care a executat obligația poate să ceară restituirea de la cel care a primit-o sau de la cel care avea, în realitate, obligația s-o presteze, în acest din urmă caz pe temeiul îmbogățirii fără justa cauza.
Contestarea paternității copilului din căsătorie
Acțiunea în contestarea paternității copilului din căsătorie este un mijloc procesual de înlăturare a unei filiații aparente datorate aplicării eronate sau frauduloase a prezumției de paternitate.
Specificul aceste acțiuni este diferit de cel al acțiunii în tăgada paternității, aceasta având ca finalitate stabilirea inexistentei raportului de paternitate motivat de lipsa premiselor acestuia, respectiv căsătoria, nașterea sau identitatea copilului. Sub aspect comparativ, reiteram ca acțiunea în tăgada paternității are drept scop înlăturarea prezumției de paternitate, iar acțiunea în contestarea paternității urmărește demonstrarea ca premisele prezumției de paternitate nu au existat.
În cadrul acestei acțiuni calitatea procesuală pasivă o are copilul, atunci când acțiunea este pornită de către soțul mamei, iar în ipoteza în care actunea este pornită de către copil calitatea de parat o va deține prezumtivul tata.
Caracterul individual al celor două acțiuni se evidențiază și în raport cu persoanele care au calitate procesuală activă, în cadrul acțiunii în contestarea paternității orice persoană interesată o poate exercita, inclusiv procurorul, iar în cadrul acțiunii în tăgada paternității persoanele limitativ arătate în textul legal incident o poate promova. De asemenea acțiunea în contestarea paternității este imprescriptibila, în timp ce acțiunea n tăgada paternității este supusă termenului de prescripție.
Ca exemplu jurisprudențial, putem arăta că acest mijloc procesual vine în soluționarea unor situatiii similare cu cea în care un copil este înregistrat ca fiind născut din părinți căsătoriți când, în realitate, fusese născut de fiica lor (a părinților aparenți) necăsătorită. În atare condiții, în raport de certificatul de naștere el apare ca fiind fratele mamei sale și fiu al bunicilor săi. Astfel, deși a folosit această stare civilă, purtând numele bunicilor săi și fiind tratat de ei ca fiul lor, fapt cunoscut și în societate, totuși acțiunea în contestarea filiației a fost admisă, în considerarea faptului că premisele prezumției de paternitate nu erau împlinite, datorită faptului că femeia trecută în certificatul de naștere era alta decât cea care l-a născut. În acest caz folosirea stării civile a fost contrară certificatului de naștere, act care nu a exprimat decât o aparență, contrara realității.
Contestarea paternității copilului înregistrat în mod greșit ca fiind născut din raporturile maritale poate fi făcută în situația în care copilul este înregistrat ca având tata pe soțul mamei, în lipsa căsătoriei părinților săi, în situația în care copilul nu a fost nici născut și nici zămislit în timpul căsătoriei acestora sau copilul a fost născut după trecerea a 300 de zile de la încetarea, desfacerea sau desființarea căsătoriei părinților.
Aceasta acțiunea, așa cum am arătat, poate fi introdusă de orice persoană interesată, dovada acesteia făcându-se cu orice mijloc de probă acceptat de lege, competenta materială a instanței de judecată fiind cea stabilită de cadrul normativ incident spetei (în reglementarea noului Cod civil – art. 256, coroborat cu art. 107, instanță de tutela are competentă, iar în vechea reglementare a Codulu familiei competenta o deține instanță de drept comun). Competența teritorială este a instanței de judecată de la domiciliul paratului, potrivit art. 5, teza 1 – noul Cod civil (competența prezenta și în reglementara data de vechiul Cod al familiei).
Efectele admiterii acțiunii în contestarea filiației fata de tatăl din căsătorie sunt retroactive în sensul considerării copilului ca fiind născut în afara căsătoriei, având astfel loc o schimbare a ștuțului civil, schimbare care atrage ca efecte și în privința numelui, a domiciliului copilului, a autorității părintești, etc.
Stabilirea paternității copilului din afara căsătoriei
Copilul din afara căsătoriei este acel copil născut de o femeie necăsătorită atât în momentul nașterii acestuia, cât și în cel al zămislirii, precum și acel copil născut în timpul raporturilor maritale ale mamei sale dar față de care paternitatea a fost tăgăduita sau contestată.
Importanta dreptului nepatrimonial al copilului născut în afara căsătoriei de a-și putea stabili raportul de filiație și fata de tata, statutul său civil altfel spus, este privit ca un aspect care comportă atenție sporită atât din punctul de vedere al intereselor persoanei, cât și din cel al ordinii de drept, astfel ca legislatorul a reglementat strict modalitățile de stabilire a paternității copilului născut în afara căsătoriei: prin recunoaștere voluntară sau într-o manieră coercitivă – prin hotărâre judecătorească (art. 416 – 424 – Noul Cod civil, respectiv art. 56 din vechiul Cod al familiei).
Stabilirea paternității pe cale voluntară a copilului născut în afara căsătoriei se poate realiza în urma unei declarații unilaterale de voință, care este asimilată mărturisirii, prin care bărbatul recunoașterea paternitatea copilului în cauză.
Modalitatea judiciară de stabilire a paternității este abordata numai în prezența refuzului prezumtivului tata de a-și recunoaște copilul, și constă în promovarea acțiunii în stabilirea paternității.
Extinzând aria de analiza, apreciem că nu exista o piedică legală pentru ca un copil născut în afara căsătoriei din părinți necunoscuți să i se stabilească mai întâi filiația fata de tata, prin recunoaștere voluntară, pentru că ulterior să fie stabilită și fata de mama.
Stabilirea filiației față de tată prin recunoaștere voluntară
Stabilirea filiației față de tată a copilului născut în afara căsătoriei, pe cale voluntară, are loc prin declarația data de tatăl copilului la serviciul de stare civilă, o dată cu nașterea, prin înscris autentic sau prin testament (art. 416 – Noul Cod civil, respectiv art. 56 din vechiul Cod al familiei).
Actul de recunoaștere voluntară a paternității are caracterul unei mărturisiri, fiind un act juridic declarativ personal al tatălui, solemn, irevocabil, pur și simplu, prin care se evoca situația copilului născut în afara căsătoriei mamei, din raporturile fiziologice ale bărbatului care recunoaște că este tatăl copilului, poate fi oricând dat, având în vedere că legea recunoaște caracterul imprescriptibil în materia drepturilor nepatrimoniale.
Categoriile de copii care pot face obiectul recunoașterii voluntare de paternitate sunt: copii născuți, copii concepuți care au fost viabili (născuți vii), copii decedați și copii deja recunoscuți. Astfel, nu exista un impediment legal ca tatăl să recunoscă un copil conceput, dar încă nenăscut, recunoașterea care prezintă interes mai ales când tatăl are o condiție deficitară a stării de sănătate, ceea ce îl determină să facă recunoașterea prin testament.
Copii deja recunoscuți pot fi recunoscuți de adevăratul tată, într-o opinie, chiar și atunci când recunoașterea anterioară nu a fost înlăturată, ofițerul de stare civilă fiind ținut să facă mențiunile în actul de stare civilă privitoare la cea de a doua recunoaștere.
Efectele recunoașterii de paternitate privesc constituirea legăturilor de filiație dintre tată și copil, egalizarea statutului sau cu cel al copilului născut din căsătorie, nașterea drepturilor și obligațiilor corelative între tată și copil, dar și modificarea unor importante elemente de stare civilă (nume, domiciliu, etc.).
Irevocabilitatea declarației de recunoaștere, așa cum este ea consacrata de legiuitor, consta în imposibilitatea schimbării, de facto, a statutului civil al copilului printr-o declarație similară, unilaterală și care să cuprindă o voință juridică contrara celei inițiale. Declarația de recunoaștere va putea fi însă contestata, chiar de către tata (declarant), dacă recunoașterea făcută nu corespunde adevărului biologic.
Contestarea recunoașterii de paternitate presupune parcurgearea unei proceduri jurisdicționale, în cadrul căreia trebuie să se stabilească dacă autorul recunoașteri este sau nu tatăl biologic al copilului care a făcut obiectul recunoașterii, în baza unui probatoriu.
Contestarea recunoașterii de paternitate
În situația în care filiația din afara căsătoriei a fost stabilită prin recunoaștere, concomitent, fata de ambii părinți, pe cale judiciară, instanța poate încuviința că ulterior numele de familie al copilului să fie înlocuit cu numele celuilalt părinte, așa cum reiese din dispozițiile art. 64 din vechiul Cod al familiei, în prezent în vigoare fiind normele edictate în noul Cod civil. .
Această reglementare privește numele de familie pe care urmează să-l poarte copilul în cazul filației din afara căsătoriei, distingându-se două ipoteze:
a) – când filiația nu a fost stabilită în același timp față de ambii părinți, dispune că, copilul dobândește numele de familie al aceluia dintre părinți față de care filiația a fost întâi stabilită; totuși, ținând seama de interesele copilului, legea acordă instanței judecătorești facultatea de a încuviința ca copilul să poarte numele de familie al părintelui ce l-a recunoscut ulterior.
b) – când filiația a fost recunoscută în același timp, concomitent de ambii părinți, în fata serviciului de stare civilă, potrivit cu prevederle art. 62 – alin. 2 din vechiul Cod al familiei (art. 416, alin. 1 – Noul Cod civil) “determinarea numelui cpilului se face odată cu declarația nașterii, fie prin învoiala părinților.
În cazul stabilirii concomitente a filației față de ambii părinți, prin recunoaștere, declarația de recunoaștere a filiației, poate fi făcută odată cu înregistrarea nașterii trecându-se direct la întocmirea actului de naștere.
Astfel, rezultă că, în procedurile judiciare care privesc subiectul dat, instanțele dețin mijloace probatorii necesare cercetării faptului dacă stabilirea filiației s-a făcut concomitent față de ambii părinți, în funcție de care se impun soluții diferite, așa cum am arătat.
Problematica determinată în legătură cu numele pe care îl va purta copilul în situația admiterii contestației fata de recunoașterii de paternitate, releva următoarele situații:
Copilul care nu are stabilită filiația de mamă, ceea ce practic, se poate întâlni extrem de rar. În acest caz, copilul urmează, a reveni la numele avut anterior celui dobândit ca urmare a recunoașterii de paternități adică, numele stabilit de autoritatea tutelară.
Copilul are stabilită filiația față de mamă. În acest caz copilul urmează a reveni la numele mamei, pe care l-a dobândit.
În situațiile în care mama copilului și-a schimbat numele pe cale administrativă sau a fost schimbat în urma schimbării stării civile ( de exemplu s-a căsătorit ori a divorțat), în prima situație, copilul nu poate să ia numele mamei schimbat, deoarece numai acesteia i s-a încuviințat să poarte aceste nume, iar admiterea contestării recunoașterii de paternitate exclude posibilitatea pentru un copil de a purta în continuare numele celui ce-l recunoaște și nu ar putea constitui un temei pentru copil de a lua același nume afară dacă i s-ar încuviința, tot pe cale administrativă pentru împrejurarea amintită, să aibă același nume cu mama lui.
Atunci când mama copilului a intrat într-o nouă căsătorie, iar în urma acesteia și-a schimbat numele, copilul nu ar putea să ia numele actual al mamei, adică numele soțului său un nume format din numele reunite ale celor doi soți. De asemenea, dacă mama copilului ar fi divorțat, iar în urma divorțului are un nume diferit de cel din timpul căsătoriei, pe care l-a avut și copilul înainte de recunoaștere, este greu de admis că acel copil poate să ia numele actual al mamei, adică cel după divorț, care este diferit de cel pe care copilul l-a avut înainte de recunoașterea contestată, deoarece pentru el ar însemna un nume nou față de acela pe care l-a avut atât înainte, cât și după recunoașterea de paternitate, apoi contestată.
În toate situațiile tratate se conturează opinia potrivit căreia copilul revine la numele de familie pe care l-a avut înainte de cel pe care l-a luat ca urmare a recunoașterii de paternitate. Așadar, potrivit acestei opinii, copilul poate să aibă un nume de familie diferit de cel al mamei sale, deși cu filiația stabilită numai față de aceasta.
Cazurile de nulitate sau anulare a recunoașterii de paternitate
Actuala reglementare, în acord cu precedentă, statuează ca recunoașterea de paternitate, care nu respecta condițiile de formă, este lovită de nulitate absolută. Astfel, de exemplu, în cazul în care recunoașterea nu este făcută prin una din formele în care se poate efectua, reglementate de lege – declarație la Serviciul de Stare Civilă, înscris autentic sau testament ori condițiile de formă ad validitatem ale acestor acte au fost încălcate.
Sancțiunea nulității absolute se aplică în situațiile în care a avut loc o recunoaștere a unui copil din căsătorie ori când a fost recunoscut un copil mort care nu a lăsat descendenți firești.
Dacă recunoașterea nu a fost făcută de către tată, personal sau prin mandatar special și cu procură autentică va fi lovită de nulitate absolută.
Felurile nulității
nulitatea absolută
În materia recunoașterii paternității, recunoaștere privită strict ca act juridic, cauzele de nulitate care lovesc actul juridic în privința condițiilor de fond și formă necesare validității, creând premisele unei acțiuni de nulitate, sunt următoarele:
a ) Recunoașterea făcută de o persoană fără calitate
Recunoașterea paternități se poate realiza doar de părinte personal sau prin mandatar cu procură specială și autentică, dat fiind că acesta este un act pur personal și individual, în ipoteza decesului, nimeni nu mai poate face recunoașterea respectivă.
b) Recunoașterea primită fără a deține competența legală organul solicitat
Competență în primirea recunoașterii de paternitate, competenta care emana de la lege, este data notarului și delegaților de stare civilă. Recunoașterea este sanctionala cu nulitatea absolută atunci când este primită de către o persoană lipsită de calitatea de a primi asemenea acte, sau deși competentă, a lucrat în afara competenței sale.
Notarii sunt competenți a primi recunoașterea indiferent de locul nașterii copilului, domiciliul autorului recunoașterii sau al copilului, recunoașterea fiind valabilă. Deși legiuitorul pare a se referi la serviciul de stare civilă al locului nașterii, orice delegat de stare civilă va primi o recunoaștere valabilă, chiar dacă delegatul stării civile este incompetent, înregistrările vor fi valabile chiar dacă și-a exercitat în mod public atribuțiunile. Eroarea comună și de neânlăturat în care se află cel interesat, validează actul. În fața altor persoane recunoașterea făcută este nulă.
c) Recunoașterea făcută fără respectarea condițiilor de formă
Reiteram faptul că recunoașterile se fac prin act autentic, declarație la serviciul de stare civilă concomitent ori ulterior înregistrării nașterii. Actul declarativ de recunoaștere este un act solemn, iar forma este cerută ''ad validitatem'' pentru asigurarea libertății de voință și conservarea actului ca mijloc de probă . Recunoașterea făcută concomitent cu înregistrarea nașterii determină încheierea unui act unic ca formă, dar care constă și dovedește două operații distincte: nașterea și recunoașterea. Nulitatea uneia nu o atrage și pe a celeilalte.
Ulterior nașterii, recunoașterea, presupune încheierea unui act special și se poate face și prin actul de căsătorie al părinților dacă copilul este recunoscut cu această ocazie. Recunoașterea verbală sau prin înscris privat este nulă cu excepția aceleia ăcute prin testament olograf. Înscrisul autentic ce constată recunoașterea poate fi un act propriu operației sau de altă natură, dar care conține și o recunoaștere. Recunoașterea este valabilă și când este făcută în instanță fie chiar corecțională și chiar în faza anchetei penale, dacă s-a luat notă de ea și s-a consemnat de autoritatea respectivă.
În lipsa formalităților arătate, asupra actului intervine sancțiunea nulității absolute. Astfel, nesemnarea actului de către declarant atrage nulitatea, afară de situația în care nesemnarea se datorează uitării. Actul declarativ de recunoaștere este valabil chiar dacă este nesemnat de delegatul de stare civilă aceasta atrăgând alte sancțiuni, aspect care nu este valabil în cazul recunoașterii făcute în fata notarului public, nesemnare care determină lipsa încheierii de autentificare a declarației. Totodată este important a sublinia faptul că neregularitățile și omisiunile care nu privesc identitatea declarantului sau a copilului nu influențează actul, el făcând dovadă ”erga omnes” prin el însuși.
d) Recunoașterea unui copil din căsătorie
În prezența prezumției de paternitate care operează fata de copilul din căsătorie, recunoașterea de paternitate fata de acesta este nulă absolut. Ar fi valabilă recunoașterea de paternitate numai dacă ulterior acesteia paternitatea copilului este tăgăduită, copilul devenind astfel din afara căsătoriei, de la concepția să, întrucât o astfel de hotărâre are caracter retroactiv, astfel recunoașterea devenind valabilă, prin dispariția cauzei de nulitate.
În situația în care mama se căsătorește cu autorul recunoașterii, copilul beneficiază de prezumția de paternitate, recunoașterea devenind nulă, iar dacă se căsătorește cu alt bărbat, acesta are posibilitatea tăgăduirii paternității, recunoașterea rămânând valabilă.
O situație specială este cea care privește imposibilitatea recunoașterii unui copil născut de o femeie căsătorită al cărei soț este dispărut, întrucât suntem în fata incidentei prezumției de paternitate. Dacă tatăl este declarat mort, iar data decesului prin hotărârea judecătorească este anterioară nașterii copilului, recunoașterea ar deveni valabilă, întrucât copilul devine din afara căsătoriei ca urmare a efectului retroactiv al hotărârii. Recunoașterea nulă devine valabilă prin dispariția cazului de nulitate.
În ipoteza reapariției tatălui și a anularii hotărârii declarative de moarte, copilul va fi din nou considerat din căsătorie, recunoașterea fiind sancționata cu nulitatea absolută. Dacă tatăl va tăgădui paternitatea copilului, el devine din afara căsătoriei, iar recunoașterea este din nou valabilă. Recunoașterea este nulă sau validă de drept, hotărârea judecătorească ce a intervenit constând, numai după caz, nulitatea ori valabilitatea recunoașterii .
Privitor la efectele nulității arătam că se aplică dispozițiile dreptului comun. Actul fiind fără ființă, nu produce efecte juridice. Nulitatea se invocă de orice persoană interesată prin acțiune sau pe cale de excepție. Ea nu poate fi confirmată. Este nevoie de contestarea nulității, deoarece ea are o aparență de drept și o existență de fapt. Se aplică regulile generale, deoarece legea nu prevede vreun termen pentru invocarea ei, fapt ce decurge din absenta vreunui drept material, ci numai de starea civilă a persoanei. Statutul civil al persoanei interesează ordinea de drept, fapt pentru care timpul nu poate valida un act privitor la acet statut.
Nulitatea relativă
În literatură, nultatea relativă în materia recunoașterii de paternitate este analizată în privința existentei posibilității legale de exercitare a acțiunii în anulare în caz de incapacitate sau în cazul viciilor de consimțământ.
În mod frecvent, s-a susținut că recunoașterea de paternitate nu poate fi anulată pentru viciul de consimțământ, ea putând fi numai contestată dacă nu corespunde adevărului. Atunci recunoașterea corespunde realității, aceasta produce efectele prevăzute de lege, indiferent dacă actul prin care ea s-a făcut a fost dat de către o persoană incapabilă, ori dacă consimțământul acesteia a fost viciat prin eroare, dol sau violență. Numai când recunoașterea nu corespunde realității, ea poate fi atacată de cei interesați cu acțiunea în contestare.
Într-o opinie minoritară, recunoașterea de paternitate poate fi anulată pentru incapacitate și viciu de consimțământ prin dol sau violență. Se face distincție dacă eroarea se produce asupra identității persoanei, acțiunea în nulitate relativă va fi primită dacă eroarea privește însăși filiația, acțiunea în nulitate relativă se confundându-se cu acțiunea în contestarea recunoașterii.
Faptul că legea nu interzice anularea recunoașterii, pentru incapacități și vicii de consimțământ, în lipsa altor reglementări, ea se supunem reglementarilor dreptului comun. Este adevărat că interesul copilului trebuie să primeze, dar înfăptuirea acestui lucru nu se poate face contrar principiilor de drept; a refuza acțiunea în anulare înseamnă a admite aceste acte care, deși anulabile, pot produce efecte juridice.
Acțiunea în anularea relativă a recunoașterii de paternitate, izvorâtă din natura juridică a recunoașterii, cea de mijloc de probă și act juridic, recunoaște, cu titlu de excepție, posibilitatea ca persoanele cu capacitate de exercițiu restrânsă sau lipsite de aceasta, să poate recunoaște personal copii dacă la data efectuării actului recunoașterii, au avut discernământ.
Efectele nulității recunoașterii de paternitate.
Atât nulitatea absolută, cât și nulitatea relativă prezintă congruenta absolută în privința efectelor. Aceste efecte au loc nu numai pe viitor (ex nunc) ci, și pentru trecut (ex tunc) până la dată când recunoașterea s-a produs, în consecință, recunoașterea lovită de nulitatea absolută ori relativă se consideră că nu a avut loc, copilul având aceeași situație juridică pe care a avut-o înainte de data recunoașterii, adică fără paternitate stabilită.
În condițiile legii se pot produce consecințe cu privire la numele copilului, ocrotirea și autoritatea părintească, obligația de întreținere, succesiunea, etc.
Acțiunea în justiție pentru stabilirea paternității copilului din afara căsătoriei
Acțiunea în stabilirea paternității copilului născut în afara căsătorie este o acțiune în reclamație de stare civilă, care are obiect determinarea legăturii de filiație dintre copilul din afara căsătoriei și tatăl său. Sediul materiei îl constituie art. 59 – 60 din Codul familiei, norme incidente pentru copii născuți până la data 1 octombrie 2011 – dată la care a intrat în vigoare a noul Cod civil (care a abrogat Codul familiei), iar pentru copii născuți după această dată normele incidente sunt cele cuprinse în art. 424 din noul Cod civil.
În virtutea prevederilor Convenției europene privind statutul juridic al copilului din afara căsătoriei, copilul a cărui filiație a fost stabilită prin recunoaștere sau prin hotărâre judecătorească, are, față de părinte și rudele acestuia, aceeași situație ca și situația legală a unui copil din căsătorie. De aceea, acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei aparține copilului, exercitarea să realizându-se prin reprezentantul său legal (mama sau tutorele), iar după vârsta de 14 ani poate fi itentata de către copil.
Așa cum am arătat anterior, de la vârsta de 14 ani copilul dobândește capacitate restrânsă de exercițiu, aspect care indriduieste copilul să pornească acțiunea împotriva presupusului tata, participând activ și în nume propriu la realizarea anumitor acte juridice. Fiind totuși în fața unei capacități limitate de exercițiu aceszta va trebui să fie asistat de către reprezentantul său legal.
În conformitate reglementările cuprinse în vechiul Cod al familiei și în noul Cod civil, copilul conceput său născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei, respectiv pe fostul soț al mamei. Astfel, fata de copilul în favoarea căruia se aplică prezumția de paternitate nu poate fi promovată acțiune în stabilirea paternității împotriva unui alt bărbat decât soțul mamei. Acțiunea este inadmisibilă, fie că tatăl este trecut în actul de naștere al copilului, fie că în acest act este trecută o altă persoană decât tatăl, fie că actul nu este completat la rubrica privind pe tată.
Prezumția de paternitate nu poate fi răsturnată decât prin acțiunea în tăgăduirea paternității introdusă de persoanele pentru care legea recunoaște calitate procesuală activa.
Cazuri de introducere a acțiunii
Rolul acțiunii în stabilirea paternității îl constituie stabilirea adevărului biologic asupra paternității, demers care nu poate fi îngrădit. Pornind de la acest fundament, acțiunea în justiție pentru stabilirea paternității se poate introduce în toate situațiile în care este vorba de un copil din afara căsătoriei, noul Cod civil recunoscând caracterul imprescriptibil al acțiunii pornite de copil. Nu poate fi subiect activ al acțiunii în stabilirea paternității copilul din căsătorie, deoarece fata de el operează prezumția de paternitate. În situația în care prin hotărâre judecătorească s-a respins prima acțiune în stabilirea paternității pe motivul că acel copil se bucură de prezumția de paternitate, ulterior, după tăgăduirea paternității, acesta poate introduce din nou acțiune în stabilirea paternității, împotriva aceleiași persoane ca prima dată, fără că hotărârea judecătorească anterioară să aibă autoritate de lucru judecat.
În aceeași ordine de idei, în jurisprudența recenta s-a decis că dacă la data introducerii cererii privind stabilirea paternității din afara căsătoriei nu există introdusă o acțiune în tăgăduirea paternității copilului conceput în timpul căsătoriei, aceasta nu conduce la inadmisibilitatea acelei cereri dacă, pe parcursul judecării sale după repunerea pe rol a procesului suspendat la cererea reclamantei, s-a depus copia hotărârii prin care s-a stabilit că fostul soț al mamei nu este tatăl copilului conceput în timpul căsătoriei, întrucât, la data reiterării cererii prin petiția de repunere pe rol, cât și la aceea a soluționării pricinii, dispăruse impedimentul din cauza căruia cererea de stabilire a paternității din afara căsătoriei nu ar fi putut să fie luată în considerare.
Exercitarea acțiunii în stabilirea paternității
Acțiunea în stabilirea paternității aparține copilului din afara căsătoriei, acesta este titularul acțiunii. Interesul copilului în căutarea paternității sale este determinat de obținerea unui statut juridic identic cu cel al copilului din căsătorie, de normalizare a unei situații discriminatorii fata de tata și rudele acestuia, de responsabilizare a tatălui său biologic în sensul materializării în raport cu persoana acestuia a obligației de întreținere.
Roulul actunii este, fără putință de tăgadă, clarificarea adevăratului statutul civil al copilului, element de importantă care a determinat legiuitorul să confere mamei copilului calitatea de mandatar special în scopul exercitării acțiunii, dar și să recunoască acestei acțiuni caracter imprescriptibil în reglementarea noului Cod civil.
Raportat la momentul introducerii acțiunii, la calitatea procesuală a autorului acesteia (mama în numele și pentru copil sau copilul în nume propriu) distingem următoarele situații:
a) Copilul nu deține capacitate de exercițiu. În acest caz, acțiunea se introduce, în numele copilului și pentru acesta, de către mama sa, chiar dacă aceasta este minoră, iar în lipsa acesteia de către reprezentantul său legal. În virtutea mandatului special născut din dispozițiile vechiului Cod al familiei sau a noului Cod civil, ca efect al respectării principiului aplicării în timp a legii civile, se admite că mama poată promova acțiunea, în numele copilului ei, fără a avea nevoie de vre-o încuviințare, fie că are între 14-18 ani, fie că are sub 14 ani.
Mama poate introduce acțiunea, chiar dacă este decăzută din drepturile părintești, cu excepția când aceasta este exercitată de mamă în nume propriu, caz în care aceasta este lipsită de legitimare procesuală. Introducerea acțiunii în numele copilului se poate deduce din conținutul întregului dosar (motivarea acțiunii, actele depuse, concluzii etc), nefiind obligatorie folosirea unor formule anume stabilite ori să se arate în mod expres acest lucru;
b) Copilul are capacitate de exercițiu restrânsă. În această situație, s-a opiniat, în mod just, că singur copilul poate exercita acțiunea, fără să aibă nevoie de vre-o încuviințare prealabilă, motivat de caracterul personal al acțiunii..
Doctrină și jurisprudența, în trecut, au apreciat diferit soluția care se impunea în situația în care mama copilului său reprezentantul acestuia, care au introdus acțiunea în stabilirea paternității în numele copilului pot renunța la acțiune, în reglementarea vechului cod al familiei, sens în care s-au cristalizat două soluții:
a) Renunțarea la judecata acțiunii se poate face de către mama sau reprezentantul legal al copilului numai cu încuviințarea prealabilă a autorității tutelare, condiție determinată de faptul că renunțarea la judecata depășește dreptul de administrare. Instanță de judecată este ținută a verifica dacă scopul renunțării la acțiune este unul licit sau în defavoarea copilului, context în care are obligația de a refuza desistarea, contnuand astfel judecarea cauzei. În acest tip de acțiune participarea procurorului este obligatorie, care în calitate de reprezentant al Ministerului Public va interveni și va pune concluzii în apărarea intereselor celui reprezentat;
b) Renunțarea la judecata acțiunii nu poate fi făcută de către mama sau de alt reprezentant legal, datorită caracterului său personal, legea stabilind, în interesul copilului, mandantul numai sensul introducerii și susținerii acțiunii, nu și renunțarea la acțiunii introduse. Aceste aspecte decurg din caracterul personal al acțiunii, care legitimează astfel imposibilitatea renunțării la acțiune de către mamă ori de către reprezentantul legal al copilului, în lipsa unui text legal.
Pentru aceste considerente, opinam ca în situația în care mama copilului ar renunța la acțiune, procurorul trebuie să intervină pentru a ocroti interesul superior al copilului, interes care se circumscrie clarificării stării civile prin stabilirea paternității.
În acest sens, practica judiciara s-a conturat, în mod majoritar, în sensul că acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei nu poate face obiectul renunțării din partea mamei sau a reprezentantului legal al copilului, nici chiar cu acordul autorității tutelare.
Rezultă, fără putință de tăgadă, ca în acest fel, interesul copilului este pe deplin ocrotit. Tot astfel, mama nu poate încheia o tranzacție cu pretinsul tată al copilului, prin care să renunțe la cercetarea paternității pe tot timpul minorității copilului.
În literatura juridică s-a arătat că, în cazul continuării acțiunii de către moștenitori, legea a considerat că sunt demne de ocrotit, în primul rând, interesele patrimoniale, nu cele de stare civilă, dreptul de a continua acțiunea aparținând tuturor moștenitorilor, atât cei legali, cât și cei testamentari, chiar dacă aceștia din urmă nu au, uneori, nici o legătură de familie cu copilul defunct și deci nu pot invoca interese de stare civilă.
Elementul novator, rezultat al necesitații unificării practicii judiciare în materie, îl constituie art. 437 – noul Cod civil
c) Copilul are capacitate deplină de exercițiu. În această situație el va introduce singur acțiunea.
Copilul din afara căsătoriei, adoptat
Copilul din afara căsătoriei, adoptat, poate introduce acțiunea în stabilirea paternității. În cazul adopției acțiunea este admisibilă:
a) în cazul desfacerii adopției, copilul din afara căsătoriei nu ar mai avea o situație asemănătoare cu cel din căsătorie;
b) stabilirea paternității din afara căsătoriei privește o situație anterioară adopției și se face fără îngrădire, ceea ce nu ar fi cazul dacă s-ar considera inadmisibilă acțiunea în cazul adopției;
c) stabilirea paternității din afara căsătoriei produce efecte retroactive până la naștere și chiar până la concepția copilului;
d) în cazul adopției, impedimentul la căsătorie rezultând din rudenia firească se menține, deoarece legătura de sânge nu încetează prin încheierea adopției;
e) adopția între frați este oprită, ceea ce s-ar putea eluda dacă nu s-ar admite posibilitatea introducerii acțiunii;
f) tatăl firesc poate cere desfacerea adopției, iar dacă aceasta are loc, el poate redobândi drepturile părintești; situația este aceeași în cazul decăderii adoptatorului din drepturile părintești;
g) în cazul desfacerii adopției, se pot produce efecte, în condițiile legii, cu privire la numele copilului și la obligația de întreținere, dacă se admite că se poate stabili paternitatea din afara căsătoriei, după ce s-a încheiat adopția;
h) până la data încuviințării adopției, adoptatul are vocație succesorală (de exemplu, de la fratele său).
Acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei se exercita, în mod obișnuit, împotriva pretinsului tată. Dacă acesta a decedat, acțiunea poate fi introdusă și împotriva moștenitorilor pretinsului tată (art. 59 din vechiul Cod al familiei, 425, alin. 3 din noul Cod civil).
Aceasta acțiunea poate fi exercitată împotriva acestor
moștenitori și în situația în care acesteia au renunțat la succesiune, dat fiind că prin aceasta se tinde la stabilirea unei legături de filiație, independent de orice aspect patrimonial, ceea ce înseamnă că acțiunea continuă să aibă caracter personal și în această situație.
Textul de lege face referire expresă la „moștenitorii" pretinsului tată, de unde rezultă că acțiunea în stabilirea paternității nu poate fi exercitată împotriva rudelor care nu au această calitate, respecți cea de moștenitori. În măsura în care se admite în practică că statul culege succesiunea vacantă în calitate de moștenitor, o interpretare logică ar conduce la concluza ca acțiunea poate fi introdusă și împotriva statului.
Competența teritorială a instanței de judecată, în acțiunile de stabilire a paternității din afara căsătoriei, este stabilită în favoarea celei de la domiciliul pârâtului. Dacă se cere, pe lângă stabilirea paternității din afara căsătoriei, și pensia de întreținere în favoarea copilului, instanța competentă este, de asemenea, aceea de la domiciliul pârâtului, căci capătul principal al acțiunii este stabilirea paternității, iar acordarea pensiei de întreținere are un caracter accesoriu (potrivit principiului accesorium seqvitur principalem).
Termenul în care poate fi pornită acțiunea în stabilirea paternității
Acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei, în vechea reglementara data de Codul familiei, putea fi exercitată în termen de un an de la nașterea copilului [art. 60 alin. (1) C. Fam.].
Actuala reglementare cuprinsă în noul Cod civil recunoaște caracterul imprescriptibilității acțiunii, aspect care va face obiectul studiului nostru amănunțit.
Ținând cont de principiul neretroactivității legii civile, raportat la prevederile art. 47 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod civil, arătam ca orice acțiunea privitoare la filiație este supusă dispozițiilor noulu Cod civil și produce efectele prevăzute de acesta numai față de copii născuți după intrarea lui în vigoare. Pe cale de consecință, pentru copii născuți anterior datei de 1 octombrie 2011, în privința acțiunii în stabilirea paternității sunt incidente dispozițiile Codului familiei.
Deși această acțiune este recunoscută în scopul apărării drepturilor personale nepatrimoniale, care au caracter imprescriptibil, sub o aparentă asigurare a stabilității raporturilor de familie, a consolidării unor situații staornicite și a clarificării unor stări conflictuale, legislatorul epocii a considerat oportuna limitarea în timp a dreptului copilului de a-și stabili filiația fata de tatăl sau, limitare care s-a regăsit în textul art. 60 din Codul familiei.
Aceasta restrângere a dreptului material al acțiunii în stabilirea paternității statuata de legiuitorul vremii era contrară tendințelor epocii, inclusiv statele din Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice recunoasteau caracterul imprescriptibil al acestei acțiuni, imprescriptibilitate determinată de importanta acordată de statul sovietic familiei și rolului părinților în formarea corectă a copilului.
În mod greșit s-a aprecit ca existența acestui termen de prescripție foarte redus, care constituie excepția de la principiul că o acțiune de stare civilă este imprescriptibilă, își găsește justificarea în necesitatea de a asigura copilului de întreținerea ce i se cuvine căci unul din principalele efecte ale acțiunii este acordarea întreținerii, iar aceasta nu se poate cere mai înainte de a se stabili paternitatea; pentru a nu se devaloriza probele prin scurgerea unui termen mai îndelungat.
În realitatea socială, instituirea unui termen de prescripție pentru această acțiune a determinat grave dezechilibre care au consolidat marginalizarea copiilor născuți în afara căsătoriei, stabilirea unor regimuri discriminatorii între cele două categorii de copii, copii care au resimțit pe tot parcursul existenței lor impotenta legiuitorului de a avea o privire de ansamblu asupra calității vieții, a conduitei umane a unor indivizi.
În concret, pornind de la natura relațiilor ilegitime, posibilitatea ca mama copilului să acționeze în instanță tatăl biologic al copilului în decursul unui an de la nașterea acestuia era vitregita de condiția pecuniară, de sustragerea pretinsului tata de la orice procedură judiciară (imposibilitatea indicării domiciliului efectiv al acestuia)
Termenul de prescripție de un an pentru introducerea acțiunii nu se socotește de la nașterea copilului, în următoarele situații (art. 60 alin. (2) și (3) C. fam.):
a) Când copilul s-a născut în timpul căsătoriei, iar soțul mamei a introdus acțiunea în tăgăduirea paternității care a fost admisă, copilul devenind astfel din afara căsătoriei. în această situație, termenul începe să curgă de la dată când hotărârea judecătorească prin care s-a admis acțiunea a rămas definitivă (art. 60 alin. (2) C. fam.) în acest fel se dă posibilitate copilului care pierde calitatea de copil din căsătorie de a-și putea stabili adevărata paternitate;
b) Când s-a declarat nulitatea recunoașterii de paternitate. În practică judecătorească s-a considerat că paternitatea recunoscută produce aceleași efecte ca și paternitatea care rezultă din prezumția de paternitate; așadar, pe cale de consecință, în această situație, termenul pentru introducerea acțiunii în stabilirea paternității se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a anulat recunoașterea voluntară de paternitate făcută de către tată. În sprijinul aceleiași soluții s-a mai arătat că termenele de prescripție curg de la nașterea dreptului la acțiune, astfel că, în speță, copilul fiind recunoscut de către tată, nu avea interes și nici drept la acțiune pentru stabilirea paternității, acest drept deschizându-se abia după ce recunoașterea de paternitate făcută a fost anulată prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă;
c) Pentru identitate de rațiune, trebuie să considerăm că, în cazul în care se contestă recunoașterea de paternitate, termenul pentru introducerea acțiunii în stabilirea paternității se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii princare s-a admis contestația recunoașterii. Ar fi deci o nouă situație, în care se pune problema datei de la care se calculează termenul introducerii acțiunii în stabilirea paternității, alta decât aceea a nașterii.
S-a arătat, însă, că soluția presupune că recunoașterea de paternitate a intervenit în termen de un an de la nașterea copilului, termen în care se putea porni acțiunea în stabilirea paternității, fiind apoi contestată. Dacă recunoașterea, ulterior contestată, a intervenit după trecerea termenului menționat, atunci nu mai este posibilă introducerea acțiunii în stabilirea paternității, după contestarea recunoașterii, deoarece a operat prescripția dreptului de a exercita acțiunea.
d) Când mama copilului a conviețuit cu pretinsul tată. În această situație, termenul începe să curgă de la data încetării conviețuirii [art. 60 alin. (3) C. fam.];
e) Când pretinsul tată a prestat întreținere copilului. În această situație, termenul începe să se calculeze de la data încetării prestării întreținerii [art. 60 alin. (3)C. fam.].
Conviețuirea pretinsului tată cu mama și acordarea întreținerii copilului modifică data de când începe să se calculeze termenul de un an înăuntrul căruia se poate porni acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei, deoarece, pe de o parte, ele au făcut să se creadă că tatăl prezumtiv va proceda la recunoașterea copilului, iar pe de altă parte, au putut influența mama copilului său pe acesta de a nu acționa pe cale judecătorească.
Încetarea acordării întreținerii sau a conviețuirii se poate datora nu numai atitudinii subiective a pretinsului tată, ci și unor cauze obiective (de exemplu, decesul acestuia).
În aceste două situații, copilul poate, desigur, introduce acțiune în stabilirea paternității, fără a aștepta încetarea conviețuirii sau acordării întreținerii.
Conviețuirea pretinsului tată cu mama copilului implică traiul în comun în aceeași locuință sau existența unor legături statornice, cu caracter de continuitate. Astfel, s-a decis că atunci când părinții au serviciile în localități diferite, venirea pretinsului tată la domiciliul mamei la intervale de timp mai mari poate fi considerată conviețuire, dacă aceste vizite nu erau întâmplătoare, ci aveau un caracter de continuitate, ca expresie a legăturilor statornice dintre părți.
Întreținerea trebuie să îndeplinească următoarele cerințe pentru a justifica întârzierea în introducerea acțiunii în stabilirea paternității din afara căsătoriei:
1. Să fie benevolă, iar nu prestată ca obligație, ca, de exemplu, în temeiul unei clauze contractuale ori ca executare a unei sarcini, în cadrul unei donații cu sarcini, sau ca urmare a unei stipulații pentru altul;
2. Să fie substanțială și să aibă un caracter de continuitate, pentru a satisface nevoile copilului. În practică judiciară, noțiunea de întreținere a dobândit nu numai în sensul de întreținere materială, ci și în sensul de întreținere morală, prin grija și atenția acordată copilului, socotindu-l ca atare. Fostul Tribunal Suprem a decis în sensul că întreținerea trebuie să fie voluntară, substanțială și continuă, astfel că trebuie să fie prestată material, în natură sau prin echivalent, pentru a putea duce la amânarea datei de la care se calculează termenul prescripției. În general, întreținerea se acordă copilului prin mama acestuia, direct de către pretinsul tată. Este însă posibilă acordarea întreținerii și prin intermediul unei terțe persoane, care primește mijloacele respective din partea pretinsului tată și le transmite apoi copilului.
Codul familiei nu arată care este caracterul termenului înăuntrul căruia se poate introduce acțiunea în stabilirea paternității. Din prevederile art. 24 Decretul nr. 32 din 1954 reiese că acesta este un termen de prescripție.
Instanța este obligată să ridice din oficiu problema prescripției acțiunii în stabilirea paternității, independent de faptul că partea interesată o ridică ori nu. Instanța nu poate însă hotărî că acțiunea este prescrisă dacă partea în favoarea căreia curge termenul nu se prevalează de împlinirea prescripției.
Natura prestării întreținerii și conviețuirii pretinsului tată cu mama copilului
În literatura juridică s-a pus întrebarea dacă prestarea întreținerii copilului și conviețuirea pretinsului tată cu mama copilului constituie cauze de întrerupere a prescripției. S-au exprimat două păreri:
a) împrejurările menționate nu constituie cauze de întrerupere a prescripției, ci cazuri distincte ale unei noi prescripții;
b) prestarea întreținerii și conviețuirea cu mama copilului sunt împrejurări de natură a întrerupe cursul prescripției prevăzut de lege, care începe a curge de la data nașterii copilului.
Dacă se adoptă prima părere înseamnă că, în cazul în care a trecut de la nașterea copilului mai mult de un an și apoi a început conviețuirea sau prestarea întreținerii, se poate introduce acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei într-un nou termen de un an, care începe să curgă de la data încetării conviețuirii sau a acordării întreținerii, pe când dacă se adoptă cea de-a doua părere, în aceeași situație, înseamnă că nu se mai poate introduce acțiunea deoarece s-a prescris.
În sprijinul primei păreri se invocă următoarele argumente:
a) pentru reglementarea celor trei situații prevăzute de art. 60 C. fam. – situația când copilul și-a pierdut calitatea de copil din căsătorie prin efectul unei hotărâri judecătorești, situația când pretinsul tată a conviețuit cu mama copilului și situația când pretinsul tată a acordat întreținere copilului – se folosește aceeași formulare, ceea ce înseamnă că, în toate aceste situații, trebuie dată aceeași soluție; or, soluția pentru prima situație nu poate fi decât în sensul că se poate porni acțiunea pentru stabilirea filiației din afara căsătoriei, chiar dacă hotărârea de tăgăduire a paternității a rămas definitivă numai după împlinirea prescripției care curge de la data nașterii;
b) soluția în sensul primei păreri constituie o regulă excepțională față de principiile dreptului comun, dar nu are un caracter cu totul singular, de vreme ce sistemul tranzitoriu al Decretului nr. 32 din 1954 (art. 8) se întemeiază și el pe ignorarea termenelor de prescripție expirate;
c) voința pretinsului tată de a relua prestarea întreținerii este suficientă și înlătură orice termen de prescripție ce s-ar fi împlinit;
d) prestarea întreținerii înfățișează un început de recunoaștere a filiației, o mărturisire constantă care întrunește, în mare măsură, elementele înseși, pe baza cărora s-ar putea invoca chiar folosirea stării civile respective;
e) soluția se impune în virtutea principiului ocrotirii intereselor copilului.
În sprijinul celei de-a două păreri, se invocă următoarele argumente:
a) Dispozițiile cuprinse în art. 60 alin. (2) C. fam., nu furnizează argumente în favoarea tezei potrivit căreia este posibilă introducerea unei acțiuni în stabilirea paternității copilului născut în afara căsătoriei, după trecerea unui anumit număr de ani de la nașterea să, sub cuvânt că pretinsul tată ar fi început să conviețuiască cu mama copilului său i-ar fi acordat acestuia din urmă întreținere. În cazul copilului din căsătorie, care își pierde această calitate prin hotărâre judecătorească, termenul de prescripție de un an pentru introducerea acțiunii în stabilirea paternității începe necesarmente să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de tăgăduire a paternității, pentru că numai în acest moment copilul își pierde calitatea de copil din căsătorie și numai în acest moment se naște posibilitatea ca un alt bărbat să recunoască copilul ca fiind al său;
b) Dispozițiile cuprinse în art. 8 Decretul nr. 32 din 1954 nu constituie o excepție de la regulă cuprinsă în art. 60 C. fam. Aceste dispoziții tranzitorii nu constituie altceva decât expresia preocupării legiuitorului de a reglementa situațiile vechi – în raport cu Codul familiei – potrivit cu noua lege. Necesități de ordin practic și imperative de ordin social-politic au impus crearea unui alt sistem decât cel prevăzut în Codul familiei. Fiind vorba de copii născuți la data intrării în vigoare a Codului familiei, în mod firesc momentul curgerii termenului de prescripție nu putea să-l constituie data nașterii copilului din afara căsătoriei, ci, dimpotrivă, data intrării în vigoare a Codului familiei;
c) Termenul de prescripție de un an pentru stabilirea paternității din afara căsătoriei începe să curgă de la nașterea copilului, iar conviețuirea pretinsului tată cu mama sau prestarea întreținerii întrerup cursul prescripției și, astfel fiind, ace aceleași împrejurări nu pot avea în același timp efectul de a fi izvorul unei noi prescripții;
d) Ocrotirea și apărarea intereselor copilului trebuie să se facă întotdeauna pe calea respectării legalității, iar nu în afara acesteia.
În ceea ce ne privește, ne oprim la ultima părere, căci un drept material la acțiunea prescrisă nu poate reapărea în lipsa unui text care să prevadă expres această.
După cum s-a arătat, un drept subiectiv este însoțit de un singur drept la acțiune. Cursul prescripției dreptului la acțiune poate fi suspendat sau întrerupt. Dar dacă dreptul la acțiune s-a stins prin împlinirea termenului de prescripție, un al doilea drept la acțiune nu poate exista fără o dispoziție expresă și neîndoielnică a legii. De asemenea, titularul dreptului la acțiune poate fi repus în termen de instanța judecătorească dacă a fost împiedicat să acționeze din cauze temeinic justificate. În afară de aceasta, nu există un alt mod de reînviere a dreptului la acțiune ce s-a stins sau de naștere a unui nou drept la acțiune.
În practică, s-a stabilit că întreținerea și conviețuirea au același efect de a prelungi termenul de prescripție a dreptului la acțiune, din care rezultă că este vorba de cauze care întrerup prescripția.
De asemenea, s-a decis că atât conviețuirea cât și întreținerea au ca efect întreruperea prescripției, dacă au început în termen de un an de la nașterea copilului.
Repunerea în termen
Art. 19 Decretul nr. 16 din 1958, care se aplică, de obicei, pentru repunerea în termen în acțiunile cu caracter patrimonial, își găsește aplicare și în acțiunile cu caracter personal, nepatrimonial.
După cum s-a spus, instituția repunerii în termen este aplicabilă și acțiunilor cu caracter personal, nepatrimonial, care intră în domeniul de aplicare a prescripției extinctive.
Calculul termenului de prescripție
Calculul termenului de prescripție a acțiunii pentru stabilirea paternității. Acest calcul se face pe ani, ziua în cursul căreia prescripția începe nu intră în calcul, dar se împlinește după trecerea completă a celei de pe urmă zi a termenului prevăzut de lege. În această privință, fostul Tribunalul Suprem a decis că numai termenele fixate pe zile se calculează pe zile libere, iar la celelalte termene calculul se face cu împlinirea termenelor, în ziua corespunzătoare a săptămânii, lunii sau anului.
Acțiunea în stabilirea paternității nu se poate porni mai înainte ca respectivul copil să se fi născut.
Deși drepturile acestuia îi sunt recunoscute de la concepțiune, potrivit art. 7 Decretul nr. 31 din 1954, soluția se impune, totuși, pentru următoarele motive: a) acțiunea aparține numai copilului din afara căsătoriei, ceea ce nu se știe decât la nașterea copilului, căci s-ar putea ca până la această dată mama să se căsătorească; b) termenul în care se poate introduce, acțiunea se socotește de la data nașterii copilului [art. 60 alin. (1) C. fam.] și tot în raport de această dată se poate determina epoca de concepțiune a copilului.
Ce trebuie dovedit? Pentru admiterea acțiunii în stabilirea paternității din afara căsătoriei trebuie să se dovedească următoarele împrejurări:
a) nașterea copilului, iar nu numai concepțiunea lui;
b) legăturile intime dintre pretinsul tată și mama copilului în perioada concepției;
c) stabilirea în mod cert că bărbatul care a avut asemenea legături este tatăl copilului.
În acest sens, s-a decis că pentru stabilirea paternității din afara căsătoriei este necesar să se dovedească, prin orice probe admise de lege, nu numai legăturile intime dintre mamă copilului și presupusul tată în epoca de concepție a copilului, ci și că bărbatul care a avut asemenea legături este tatăl copilului.
Administrarea mijloacelor de probă în acțiunea civilă de stabilire a paternității
În lumina dispozițiilor cuprinse atât în vechiul Cod al familiei, cât și în actual Cod civil, nu regăsim restricții în ceea ce privește mijloacele de probă care trebuie folosite pentru arătarea împrejurărilor ca între mama și pretinsul tata au existat sau au putut exista raporturi intime și că au existat sau au putut exista raporturi intime plasate în timp în epoca optimă a concepției.
Astfel, pot fi folosite înscrisurile, indiferent de forma în care au fost întocmite, din care să rezulte că pârâtul este tatăl copilului reclamant.
Mărturisirea pârâtului este proba cea mai puternică a acțiunii în stabilirea paternității. Această mărturisire poate fi făcută cu ocazia interogatoriului sau într-un alt act opozabil pârâtului. Mărturisirea făcută în fața instanței judecătorești constituie o recunoaștere voluntară de paternitate făcută în formă autentică. Instanța de judecată este obligată să verifice recunoașterea făcută, deoarece s-ar putea ca acel copil să beneficieze de prezumția de paternitate și deci să nu poată fi recunoscut. Desigur, prezintă interes de a ști cum se consideră stabilită paternitatea: prin recunoaștere sau prin hotărâre judecătorească. Într-o părere, s-a spus că instanța de judecată ar trebui numai să ia act de recunoașterea pârâtului, care produce efecte directe și independente, să nu se admită acțiunea, ci să se dispună închiderea dosarului. Într-o altă părere, instanța de judecată, după ce verifică dacă pârâtul a recunoscut un copil din afara căsătoriei, urmează să dea o hotărâre de admitere a acțiunii în stabilirea paternității.
Fostul Tribunal Suprem s-a pronunțat în sensul că, în cazul în care pârâtul recunoaște la interogatoriu că este tatăl copilului, nu mai este necesar să judece acțiunea în stabilirea paternității, ci instanța să constate numai recunoașterea și să dispună înregistrarea la serviciul stării civile a recunoașterii pârâtului cu privire la paternitatea copilului.
În speță, acțiunea în stabilirea paternității fusese introdusă după împlinirea termenului de prescripție. Considerându-se că recunoașterea pârâtului la interogatoriu are caracterul unei declarații autentice, s-a decis că, în speță, problema prescripției acțiunii nu mai era hotărâtoare.
Martorii pot fi folosiți pentru dovedirea acțiunii în stabilirea paternității. Rudele, cu excepția descendenților, sunt admise că martori, potrivit legii procesual civile, în același sens, inclusiv pentru afinii până la gradul trei, s-a pronunțat și fostul Tribunal Suprem.
De asemenea, pot fi folosite prezumțiile, din care ar rezulta că pârâtul este tatăl copilului. În acest sens s-a considerat că faptul conviețuirii unui bărbat cu o femeie sau cel ai prestării întreținerii copilului sunt suficiente pentru a deduce paternitatea copilului, deoarece tatăl recunoaște implicit, prin aceste fapte, paternitatea copilului. Dimpotrivă, relațiile sporadice, întâmplătoare dintre părți nu pot duce în mod necesar, la o singură concluzie, cu privire la faptul dacă pârâtul este ori nu tatăl copilului.
Un mijloc de probă ce poate fi folosit în stabilirea paternității din afara căsătoriei este expertiza medico-judiciară, în primul rând aceea privind analiza grupelor sanguine (serologică). Din compararea grupei de sânge a copilului cu grupa de sânge a mamei și pretinsului tată pot rezulta două situații:
a) Copilul are aceeași grupă de sânge cu pretinsul tată. Această împrejurare nu poate duce la stabilirea directă a paternității, deoarece acea grupă de sânge se poate găsi și la alți bărbați care nu au avut nici o legătură cu mama copilului;
b) Copilul are altă grupă de sânge decât aceea a pretinsului tată, în sensul că este exclusă paternitatea. În această situație acel bărbat, în mod cert, nu este tatăl copilului, deoarece între aceștia nu există nici o legătură de sânge. Când expertiza medico-judiciară bazată pe proba serologică conchide că este exclusă paternitatea, instanța nu poate admite acțiunea pe motiv că din depozițiile martorilor rezultă existența unor relații intime în perioada concepțiunii copilului.
În afară de analiza grupelor sanguine se pot utiliza diferite expertize, din care ar putea rezulta elemente pentru stabilirea paternității, cum ar fi: cele privind caracteristicile conformării corpului, pigmentația pielii, formatul părului, diverse semnalmente transmisibile ereditar etc, adică expertiza antropologică.
Investigațiile antropologice se pot face numai când copilul are cel puțin trei ani, deoarece atunci sunt posibile comparații antropologice.
Un alt mijloc de probă este expertiza dactiloscopică.
În dovedirea acțiunii în stabilirea paternității se mai pot folosi expertize privind substanța M.N., Rh., hepatoglobina etc. existente în sânge.
Proba antropologică, dactiloscopică sau privind existența unor substanțe în sânge sunt simple indicații, care, unite cu alte mijloace de probă, pot duce la stabilirea paternității.
Efectuarea probelor științifice (compararea grupelor de sânge, proba dactiloscopică, măsurătorilor antropometrice) nu se impune însă în orice litigiu în stabilirea paternității din afara căsătoriei, ci numai în cazurile în care există îndoială, când din celelalte probe, interogatoriu, martori, acte etc, administrate de către părți, nu se poate trage, în mod necesar, o singură concluzie cu privire la faptul dacă pârâtul este ori nu tatăl copilului.
S-a decis că stabilirea paternității trebuie să se facă în mod obligatoriu prin expertiza medico-legală dacă din probele dosarului rezultă că, în perioada concepțiunii copilului, mama acestuia a avut relații intime cu mai mulți bărbați. Pentru a înlătura orice dubiu, în acest caz, cu privire la paternitatea copilului, instanța este obligată să dispună din oficiu efectuarea expertizei medico-judiciare, chiar dacă pârâtul nu a solicitat-o.
Apărarea pârâtului împotriva acțiunii în stabilirea paternității
Acțiunea se va respinge dacă instanța nu ajunge la concluzia certă că pârâtul este tatăl copilului. în combaterea acțiunii în stabilirea paternității, pârâtul poate folosi orice mijloc de probă pentru a demonstra că nu este tatăl copilului.
Astfel, el poate invoca expertiza impotenței sexuale. Această impotență este cunoscută fie ca o incapacitate de erecție sau copulare, fie ca o incapacitate de procreare (fecundare).
Imposibilitatea ca pârâtul să fie tatăl copilului poate rezulta și din inexistența raporturilor de coabitare în epoca de concepție a copilului datorită faptului, de exemplu, că a fost plecat în străinătate, deținut în executarea unei pedepse, internat în spital pe o perioadă îndelungată sau că nu a avut relații cu mama copilului.
Acțiunea în stabilirea paternității va fi respinsă, de asemenea, dacă din probele științifice administrate rezultă că este exclusă paternitatea față de pârât.
Faptul că mama a avut în timpul concepțiunii copilului relații și cu alți bărbați (excepțio plurium concubentium) nu este suficient prin el însuși să ducă la respingerea acțiunii, dacă din ansamblul probelor administrate se poate ajunge la concluzia paternității. În consecință, această excepție ridicată de pârât nu poate fi primită în prealabil, ci numai ca o apărare în fondul procesului, fiind cercetată împreună cu ansamblul probelor administrate. În cazul în care, în perioada concepției copilului, mama a întreținut relații intime cu mai mulți bărbați, ceea ce nu duce, prin sine însuși, la inadmisibilitatea acțiunii în stabilirea paternității, instanța va trebui să dispună efectuarea tuturor probelor pentru a stabili dacă pârâtul este sau nu tatăl copilului. împrejurarea că mama copilului a întreținut relații intime cu alți bărbați în perioada de concepție a copilului constituie doar un element care, coroborat cu toate probele de la dosar, contribuie la formarea convingerii intime a judecătorului cu privire la temeinicia susținerilor reclamantei în acțiunea pentru stabilirea paternității. Totodată, este subliniat că dacă se dovedește că mama copilului a avut relații la epoca de concepție cu mai mulți bărbați, în lipsa altor probe, nu se poate admite acțiunea, căci ar însemna că aceasta să aibă dreptul să aleagă pe tatăl copilului.
Cheltuielile de judecată
Într-o părere, se consideră că dispozițiile art. 275 C. proc. civ. nu se aplică în cazurile privind pensiile de întreținere și cele pentru stabilirea paternității, unde întotdeauna se vor acorda cheltuielile de judecată în baza art. 274 din același cod.
Într-o altă părere, se susține că aceste dispoziții nu se aplică acțiunilor privind pensia de întreținere și pentru tăgăduirea paternității, dar că se aplică acțiunilor pentru stabilirea paternității, dacă pârâtul recunoaște pretențiile la primul termen de înfățișare și nu a fost pus în întârziere, prin scrisorile mamei copilului, din care să rezulte că-i aducea la cunoștință nașterea copilului.
În sfârșit, s-a susținut că dispozițiile art. 275 C. proc. civ. nu operează în acțiunile pentru stabilirea paternității, deoarece, potrivit art. 56 C. fam., pârâtul putea recunoaște în mod voluntar copilul, iar dacă nu a făcut acest lucru el este în culpă procesuală de a fi provocat litigiul, astfel că va fi obligat întotdeauna la restituirea cheltuielilor de judecată, potrivit art. 274 C. proc. civ. Pârâtul poate beneficia, în această opinie, de dispozițiile art. 275 C. proc. civ. numai dacă face dovada că nu a făcut recunoașterea copilului din cauze obiective. În practică judecătorească s-a decis că dispozițiile art. 275 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în acțiunile pentru stabilirea paternității, deoarece pârâtul avea posibilitatea să recunoască pe copil, iar nu să provoace pornirea procesului. În acest sens, s-a decis că dacă pârâtul recunoaște, la primul termen, că este tatăl copilului și este de acord cu admiterea acțiunii, el va fi, totuși, obligat la plata cheltuielilor de judecată, la cererea reclamantei, deoarece nu poate spune că nu a cunoscut nașterea copilului și avea posibilitatea să evite pornirea procesului. În acțiunile pentru tăgăduirea paternității, unde recunoașterea mamei copilului nu se poate face înainte de proces, iar cea făcută în timpul procesului produce efecte dacă se coroborează cu alte probe, cheltuielile de judecată se acordă, întotdeauna, pe baza art. 274 C. proc. civ.
Înregistrarea hotărârii
Hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit paternitatea din afara căsătoriei se înscrie, prin mențiune, pe marginea actului de naștere al copilului, eliberându-se un alt certificat de naștere (art. 44 Legea nr. 119 din 1996).
Hotărârea judecătorească produce efecte și pentru trecut, până la concepția copilului, astfel că pe toată această perioadă copilul este considerat ca fiind al tatălui. Hotărârea judecătorească este opozabilă erga omnes (are efecte absolute). Ea poate fi invocată de către oricine împotriva copilului. Terții (care nu au participat la procesul pentru stabilirea paternității) pot face proba contrară hotărârii în fața instanței de judecată.
Efectele stabilirii paternității din afara căsătoriei.
Pornind de la prevederile art. 63 C. fam., evidențiem că orice copil din afara căsătoriei, care și-a stabilit filiația prin recunoaștere sau hotărâre judecătorească, are același statut juridic față de părinte și rudele acestuia ca și copilul din căsătorie.
În consecință, admiterea acțiunii pentru stabilirea paternității efecte cu privire la numele copilului, domiciliul acestuia, exercitarea drepturilor și îndatoririlor părintești, încredințarea copilului, obligația de întreținere, potrivit cu situația de fapt concretă și norma de drept aplicabilă.
În reglementarea Codului familiei, dar și a noului Cod civil acordarea pensiei de întreținere fără că anterior să fi fost stabilită paternitatea copilului din afara căsătoriei nu este posibilă.
Anterior adoptării Codului familiei, filiația fata de tata își avea sediul materiei în Codul civil, cadrul normativ care era completat de Decretul nr. 130 din 2 aprilie 1949 pentru reglementarea condiției juridice a copilului natural, act prin care s-au extins cazurile în care se putea căuta în justiție paternitatea (art. 8 ”Acțiunea în căutarea paternității poate fi pornită numai de copilul natural, prin reprezentantul său legal cu încuviințarea instanței tutelare.
Ea se îndreaptă împotriva presupusului tata sau moștenitorilor acestuia.
art. 9 Paternitatea poate fi declarată când, în timpul concepțiunii, mama a fost siluita sau răpită de pretinsul tata, sau a fost sedusă de el prin mijloace viclene, precum promisiunea de căsătorie sau alte asemenea manopere, ori abuz de autoritate, sau când a conviețuit notoriu cu pretinsul tata.
Paternitatea poate de asemeni fi declarată când, din scrisori sau orice alte înscrisuri, emanând dela pretinsul tata, reiese o mărturisire neîndoielnica asupra paternității ce i se atribuie”).
Acest decret se dovedește a fi aplecat spre interesul superior al copilului în sensul că recunoaște un termen de prescripție a dreptului material la acțiunea în stabilirea paternități de 2 ani, probațiunea este una pertinenta și obiectivă (art.9 ”Paternitatea poate de asemeni fi declarată când, din scrisori sau orice alte înscrisuri, emanând dela pretinsul tata, reiese o mărturisire neîndoielnica asupra paternității ce i se atribuie.”) iar situațiile de întrerupere a acestei prescripții sunt numeroase și ancorate în realitatea socială contemporană. Un element de noutate este cel că decretul amintit acordă copiilor minori și dreptul de a introduce oricând acțiunea prin care să ceară pretinsului tată să fie obligat la întreținere, sub singura condiție de a dovedi faptul coabitării pretinsului tată cu mama copilului în timpul concepțiunii (art. 14), aspect care nu se mai regăsește în Codul familiei sau în noul Cod civil.
Obligarea pretinsului tată la cheltuielile de întreținere a copilului era admisa independent de stabilirea judiciară a paternității din afara căsătoriei.
Prin adoptarea Codulului familiei au fost abandonate aceste valori, elementul novator constituindu-l însă lărgirea cazurilor de cercetare a paternității din afara căsătoriei, iar odată stabilită această paternitate, copilul are aceeași situație legală față de tatăl său și rudele acestuia ca și copilul din căsătorie (art. 63 C. fam.). În detrimentul copilului a fost și adoptarea soluției potrivit căreia obligația de întreținere poate să ia naștere numai dacă s-a stabilit, în prealabil, filiația dintre pretinsul tată și copil printr-unul din modurile prevăzute de lege, adică recunoașterea voluntară și hotărârea judecătorească în acest sens, prevederile art. 65 C. fam. sunt categorice.
Cu titlu de măsură tranzitorie, Decretul nr. 32 din 1954 dispune, prin art. 10 alin. (2), că pensiile de întreținere stabilite, în baza art. 14 Decretul nr. 130 din 2 aprilie 1949, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă mai înainte de intrarea în vigoare a Codului familiei rămân în ființă. Aceasta pentru a înlătura eventuale procese. Astfel nu au mai fost posibile acțiuni bazate pe dispozițiile art. 998 din vechiul Cod civil împotriva pretinsului tată pentru acordarea întreținerii copilului din afara căsătoriei.
Aspecte comparative privind reglementarea paternitatii în Republica Moldova și România
Între cele două sisteme de drept regăsim elemente de congruență normativă în materia stabilirii paternității, inclusiv sub raportul elementului de extraneintate, dacă ne raportăm la dreptul comun în materie actual, respectiv pentru statul romîn – Noul Cod civil. Astfel regăsim recunoscut caracterul imprescriptibil al acțiunii în stabilirea paternității, actiune avînd ca subiect activ copilul.
Observăm că legislatorul moldovean nu a reglementat instituția tăgadei paternității, apreciind ca suficiente mecanismele institutite de instituția contestării paternității.
Având în vedere faptul că atît legiuitorul romîn, cît și cel moldovean, în mod constant, se raportează la principiile dreptului francez, în special a celor cuprinse în Codul lui Napoleon, putem afirma că cele două sisteme de drept analizate îșî au o direcție comună în tot ceia ce privește recunoașterea interesului superior al copilului în toate cazurile care tratează drepturile sale civile, și nu numai.
Analizând jurisprudența instanțelor de control judiciar a celor două state, observăm ca utilizarea tuturor mijloacelor probatorii este întipărită ca o chestiune de frecvență, tocmai pentru a putea corela adevărul judiciar cu cel biologic, într-o manieră cât mai certă. Aceasta atitudine este dată tocmai de necesitatea ca adevărul biologic sa fie singurul suport al stabilirii elementelor de stare civilă a unei persoane, iar stabilirea obligațiilor și drepturilor între părinți și copii, între copii și părinți, să se facă raportat la adevăr.
O concluzie generală ar fi cea ca se dorește ca procedura judiciară de stabilire a paternității să se bazeze numai pe adevăr, prin folosirea unor probe cu coeficient maxim de adevăr.
Astfel, fără putință de tăgadă, observăm că în materie, în genere, doar probele științifice garanteaza la maxim adevărul judiciar, loc de unde provine și utilizarea frecventă a expertizei medico-legale.
Capitolul III. – Mijloacele de probă privind stabilirea paternității
Tipurile mijloacelor de probă. Expertiza de stabilire a paternității.
Așa cum arătat în analiza realizată până la această secțiune, în acțiunile judiciare care privesc stabilirea filiației, potrivit legislației statului moldovenesc, respectiv a celui român, sunt admise absolut toate mijloacele de probă care ar conduce la stabilirea adevărului. Administrarea probelor este cea mai importantă etapă a procesului civil, context procesual în care magistratul își formează convingerea cu privire la litigiul dedus judecății.
La specificul studiului prezentei lucrări se impune analiză în detaliu a expertizei medico-legale a filiației, celelalte mijloace de probă fiind prezumându-se că sunt cunoscute pe deplin de juriști, dar și de majoritatea justițiabililor.
Astfel, în cauzele care privesc stabilirea filiației probele care sunt adminstrate, în funcția gradului lor de certitudine, sunt următoarele:
proba testimonială, este un mijloc legal de probă, reglementat de către Codul de procedura civilă, care constă în relatarea făcută oral de o persoană, numită martor, în fata organului de jurisdicție cu privire la acte, fapte, ori împrejurări de orice fel despre care are cunoștință personală. Această probă poate dermina organul de jurisdicție să dispună administrarea de noi probe.
proba cu înscrisuri, este mijlocul procesual civil prin care se face dovada unei împrejurări, act sau fapt, prin prezentarea unei declarații, act sau fapt juridic făcut prin tehnoredactare, imprimare sau scriere olografă.
proba cu interogatoriul, este mărturisirea făcută de una din părțile din litigiu prin care se recunoaște ca adevărată o stare de fapt, declarație care determină efecte juridice. Interogatoriul se administrează în condițiile legii procesual-civile numai de către instanță de judecată.
proba cu expertiza tehnico-științifica, este mijlocul procesual probator prin care instanță apelează specialist pentru a-și exprima opinia tehnică cu privire la împrejurările cauzei ce necesită o astfel de lămurire. Că etapa prealabilă, instanța din oficiu sau la cererea părții interesate poate dispune administrarea în dosar a probei cu expertiză stabilind prin încheierea de ședință întrebările la care expertul urmează să răspundă. În mod uzual, în practică, probă este propusă de partea interesată, care odată cu cererea de administrare a acestei probe, este necesar să depună în fața instanței și întrebările ce urmează să-i fie adresate expertului, sub rezerva cenzurării obiectivelor.
Revenind la subiectul expertizei medico-legale a filiației arătăm că aceasta este de 6 tipuri, respectiv:
a) expertiza serologică – are ca metodă tehnică de analiză investigarea biologicp a transmiterii ereditare a grupelor de sânge, cu indicarea dacă grupă sangvină a copilului a putut sau nu să fie moștenită de la pretinsul tatăl. Testele serologice diferă între ele în funcție de complexitatea marker-ilor evidențiați pe suprafața celulelor sanguine (antigene), clasificându-se astfel:
– examenul serologic primar studiază un număr restrâns de markeri eritrocitari și serici și anume sistemele ABO, MN, factorul D al sistemului Rhesus și sistemul haptoglobinc . Are un grad de excludere a pretinsului tată redus;
– examenul serologic complex cercetează un număr mai mare de markeri serologici și anume: sistemul ABO, cu determinarea subgrupei unde este cazul, sistemul MNSs, sistemul Rhesus- factorii C, c, D, E, e și Cw acolo unde este cazul, sistemul haptoglobinic, factorul P1 al sistemului Pp și factorul Kell al sistemului Kell- Cellano. Are un grad de discriminare superior fata de examenul serologic primar, de aproximativ 67%. În situațiile în care nu se evidențiază elementele de excludere ale pretinsului tată fata de copil, se calculează procentul de probabilitate de paternitate, care variază funcție de frecvență antigenelor sistemelor efectuate în populație, procent de probabilitate calculat în limita sistemelor efectuate poate ajunge până la 90 %.
– examenul Sistemului HLA studiază markeri limfocitari (celule albe ale sângelui), fiind apreciat ca o analiză complexă (polimorfă), ceea ce îi conferă un înalt grad de discriminare (92%), iar împreuna cu sistemul ABO și Rhesus aduce un grad de discriminare de până la 95%. În situațiile în care nu se evidențiază elemente de excludere ale pretinsului tată fata de copil, se calculează procentul de probabilitate de paternitate care poate ajunge până la 98,9%.
b) expertiza antropologică analizează transmiterea ereditară a unor caractere anatomice, în concret a principalelor caracteristici somatice, precum fizonomia feței, elementele particulare ale urechilor, nasului, degetelor și unghiilor, malformațiile congenitale, bolile ereditare, componente care pot formula concluzia raportului de filiație între pretinsul tata și copil. Procedeul tehnic contemporan de realizare a acestei expertize consta în folosirea unor softuri care oferă un grad de probabilitate crescut.
c) expertiza dactiloscopică studiază specificul desenelor papilare ale pretinsului tată și ale copilului și corelarea similitudinilor acestora în vederea formulării concluziilor de probabilitate a paternității.
d) expertiza de determinare a date probabile a concepției reprezintă procedeul de ivestigare a informațiilor medicale cuprinse în fișa medicală a mamei și a copilului, din perioada sarcinii, coroborate cu caracteristicile anatomo-fiziologice ale copilului, în vederea formulării unor concluzii probabile privitoare la intervalul concepției.
e) expertiza capacității de procreare este lucrarea expertala cu grad de certitudine prin care se constată capacitatea de procreare a bărbatului, existând posibilitatea evaluării stării de impotență sau de sterilitate a acestuia. Procedura de realizare a expertizei consta în recoltarea lichidului seminal sub strictă supraveghere și realizarea spermogramei, rezultat care arata starea biologică reproductivă a subiectului în momentul examinării. În practică judiciara sunt admise că patologii determinante a unei sterilități complete doar azoospermia sau dacă toți spermatozoizii sunt anormali.
f) expertiza genetică (A.D.N.) investighează transmiterea informațiilor biologice ereditare de la părinți la copii.
Înțelegem să tratăm în detaliu această lucrare expertala datorită complexității sale, statut de înaltă considerație și importanta acordat și în literatura juridică, dar și în practică judiciară, astfel arătam ca expertiza medico-legală a filiației prin analiza amprentei genetice (A.D.N.) constituie cel mai edificator mijloc de probă în procesul civil de stabilire a paternității, care se folosește îndeosebi de metodele de cercetare ale geneticii. Activitatea expertala consta în analiza bazelor celulare ale eredității individului, respectiv analiza cromozomilor și a genelor, elemente ale individualității persoanei.
Importanța acestui subiect este generată de contribuția reală adusă activititatii jurisdicționale de aflare e adevărului și înfăptuire a justiției, simultan cu corijarea unor conduite de iresponsabilitate, apreciere făcută în contextul rolului fundamental al familiei în societate. Astfel, analiza paternității (a filiației fata de tata) are rolul de a evidenția legătură biologică dintre copil și presupusul tata, legătură biologică determinată de actul zămislirii. Așa cum am arătat, necesitatea stabilirii filiației fata de tata se naște în conjuncturi/contexte speciale, fata de copilul din căsătorie din afara acestuia și în sitiuatii de tăgăduire a paternității deja stabilite.
Una dintre științele care a reușit să influențeze în mod radical sistemul de valori sociale modern, în sensul normalizării/corijării raporturilor de familie, o reprezintă genetica moleculară, contribuind astfel la reformarea percepției sociale contemporane fata de om, fata de legătură biologică interumana, în extenso, fata de îndatorirea materială, biologică, socială, juridica și teologică a țâțului fata de copilul său. Utilizând mijloacele tehnico-stiintifice specifice investigării genetice, expertiza medico-legală a filiației abordează în practică 2 mijloace de cercetare, respectiv testarea ADN, în secundar analiza sistemelor eritrocitare, serice și enzimatice.
Totalitatea informației genetice este reprezentată de genomul uman și este localizat în cromozomi. Totalitatea perechilor de baze ce compun moleculele de ADN dau mărimea acestuia. Orice copil moștenește materialul genetic în proporții egale de la cei doi părinți naturali, genomul uman fiind stocat pe 23 perechi de cromozomi, 22 din acestea fiind autozomale, cealaltă pereche determinând sexul.
Prin intermediul acizilor nucleici, care din punct de vedere chimic sunt polinucleotide, informația genetică este stocată și transmisă. Nucleotidul reprezintă unitatea repetitivă, fiind o structură complexă alcătuită din 3 elemente: o bază azotată, o pentoză și o grupare fosfat. Acizii nucleici pot fi clasificați în ADN sau acizi deoxiribonucleici care reprezintă informația genetică sub formă de depozit și ARN sau acizi ribonucleici care reprezintă formă de transmitere și traducere a informației genetice.
Analizele acidului dezoxiribonucleic ADN oferă posibilitatea stabilirii unor rezultate revelante în cazurile medico-legale pentru stabilirea filiației pe linie paternă și nu numai. Structura ADN-ului este unică nu numai pentru o specie anume, ci și pentru orice individ al oricărei specii vegetale sau animale, fiind esențială pentru identitatea organismelor.
Totalitatea informației genetice este reprezentată de genomul uman și este localizat în cromozomi. Totalitatea perechilor de baze ce compun moleculele de ADN dau mărimea acestuia. Orice copil moștenește materialul genetic în proporții egale de la cei doi părinți naturali, genomul uman fiind stocat pe 23 perechi de cromozomi, 22 din acestea fiind autozomale, cealaltă pereche determinând sexul.
Genomul uman alcătuit este format din 2 regiuni: ADN intragenic (codant) și ADN extragenic (necodant). Regiunile codificatoare sunt localizate precis într-o singură genă, reprezentând regiuni invariabile pentru fiecare specie (secvențe unice sau nerepetitive). Regiunile necodante se pot găsi într-o singură copie intre regiunile codante sau în mai multe copii (ADN satelit sau repetitiv); funcția acestor segmente este mai puțin cunoscută. Important este ca secventele cele mai înalt repetitive conferă baza studiului amprentei genetice, permițând diferențierea a doi indivizi.
În urma testelor ADN se poate determina cu exactitate jumătatea materialului genetic moștenit de la mama, respectiv tata. Nu se compara toată molecula de ADN, deoarece ar fi ineficient, ci doar anumite fragmente, numite markeri genetici individuali. Acești markeri conțin ADN înalt repetitiv. Testul de paternitate reprezintă analiza de laborator a 16 secvențe de ADN situate pe diferiți cromozomi, pentru a se stabili certitudinea faptului că un individ este tatăl biologic al copilului.
Recoltarea și manipularea probelor biologice au o importantă crescută în determinarea profilului ADN deoarece de calitatea acestora depinde în mare măsură rezultatul investigației. Această operațiune trebuie făcută numai de personal medical specializat pentru evitarea contaminării și prejudicierii rezultatelor. Materialul biologic poate fi sânge (aproximativ 2 ml), celule ale mucoasei orale sau orice produs care conține ADN (păr, unghii etc.). Pentru etapa de colectare a probelor este relevantă abilitatea de a obține o cantitate cât mai mare din proba, de a minimaliza degradarea ei și în final de a se asigura ca proba nu este contaminată cu alte produse biologice.
Apa este implicată în cele mai multe reacții biochimice de degradare a ADN. Astfel, trebuie luată în considerare uscarea probei. Aceasta este realizată în recipiente de hârtie, în prealabil lăsându-se la aer pentru a se usca și apoi se împachetează de către expertul implicat în cazul medico-legal și se sigilează de către poliție.
Este foarte importantă cantitatea probei, deoarece trebuie să rămână o a doua probă în cazul în care participantul contesta expertiză . Evident, cantitatea primei probe este esențială astfel încât genotiparea să fie concludentă.
Probele obligatorii pentru că analiza să fie efectuată sunt cele recoltate de la copil și de la tatăl prezumtiv. Prezenta mamei crește probabilitatea confirmării paternității, însă aceasta nu este neapărat necesară. Dacă în urma analizei, cele două probe (de la copil și prezumtivul tata) sunt identice, atunci șansa ca individul să fie tatăl biologic al copilului este de 99,9%. În cazul în care probele nu se potrivesc, atunci se considera că individul nu este tatăl biologic al copilului în proporție de 100%.
Pentru obținerea unei amprente genetice se utilizează în mod curent două tehnici : analiza polimorfismului lungimii fragmentelor de restricție RFLP (Restriction Fragment Length Polymorfism) și reacția de polimerizare în lanț PCR (Polymerase Chain Reaction)
În raport de specificul acestei lucrări expertale, arătam că gradul său de probabilitate în a stabili legătura de filiație dintre copil și presupusul tata este de 99, 9999 %, datorită faptul că concluziile acesteia pornesc de la gradul de certitudine științifică pe care îl conferă investigarea materialului genetic a participanților și a unicității indentitatii genetice umane.
Importanta expertizei filiației subzista și în afara cadrului medico-legal, pentru ca efectuarea unei expertize extrajudiciara poate constitui un element determinat a unei recunoașteri voluntare din partea prezumtivului tată, care fiind în fața unei incertitudini determinate de diferite situații speciale nu are garanția că ar fi tatăl biologic al copilului în cauză.
Expertiza medico-legală a paternității în Republica Moldova
Mijlocul de probă expertal își are sediul materiei în art. 155 și urm. Cod procedura civilă a Republicii Moldova, în actele normative ce reglamenteaza activitatea Centrului Național de Expertize Judiciare de pe lângă Ministerul Justiției al Republicii Moldova: LEGEA Nr. 1086 din 23.06.2000 cu privire la expertiza judiciară, HG Nr. 1052 din 12.09.2006 cu privire la Centrul Național de Expertize Judiciare de pe lângă Ministerul Justiției și HG Nr. 1147 din 22.09.2003 Cu privire la aprobarea Registrului de stat al experților judiciari atestați.
Reglementarea expertizei medico-legale a paternității este comună cu a expertizei cu alt specific, sediul materiei comun fiind mai sus arătat.
Sub aspect practic, arătam ca expertizele medico-legală se realizează în cadrul Institutului de Expertize Medico-Legale, iar cele cu specific psihiatric – în subdiviziunea Spitalului Republican de Psihiatrie.
Atunci când pentru efectuarea expertizei este chemat un expert care nu activează în cadrul instituției, instanța civilă verifica dacă nu sunt prezente împrejurări de incompatibilitate a expertului, precum și calificarea acestuia (specializarea, studiile etc.).
Centrul Național de Expertize Judiciare de pe lângă Ministerul Justiției este o instituție etatica cu activitatea în sfera efectuării expertizelor judiciare.
”Centrul efectuează următoarele expertize și constatări tehnico- științifice:1) grafoscopica;2) de stabilire a autorului;3) tehnica a actelor;4) traseologica;5) balistică;6) fibrelor, materialelor fibroase și articolelor fabricate din ele;7) materialelor fibroase supuse distrugerii prin ardere;8) lacurilor și vopselelor;9) produselor petroliere și substanțelor lubrifiante;10) polimerilor și masei plastice;11) substanțelor narcotice, preparatelor medicamentoase cu efect puternic;12) lichidelor care conțin alcool;13) sticlei, ceramicii și articolelor fabricate din ele;14) metalelor, aliajelor și articolelor fabricate din ele;15) solului;16) biologică a obiectelor vegetale și animale;17) chimică;18) circumstanțelor accidentelor rutiere;19) traseologica a vehiculelor;20) tehnica a pieselor vehiculelor;21) merceologica auto;22) instalațiilor mecanice;23) instalațiilor electrotehnice;24) instalațiilor cu gaze;25) tehnicii incendiare;26) tehnicii de calcul;27) exploziilor tehnologice;28) tehnicii securității muncii;29) în construcții;30) de evaluare și partajare a bunurilor imobile, obiectelor de construcții și utilajului;31) contabila;32) economică;33) financiar-bancara.
Centrul Național de Expertize Judiciare (CNEJ) este o instituție coordonatoare în domeniul teoriei și practicii expertizei judiciare și criminalisticii. Fiind instituție coordonatoare, Centrul elaborează metode eficiente de cercetare și aplicare a lor în practică de expertizare, contribuind, prin aceasta, la înfăptuirea justiției în Republica Moldova. Activitatea sa de bază constă în efectuarea expertizelor și constatărilor tehnico-științifice. În cadrul Centrului se efectuiază 34 de genuri de expertize, iar alte trei se preconizează să fie implementate în timpul apropiat.
Sarcinile principale ale CNEJ sunt:
1. efectuarea expertizelor judiciare și constatărilor tehnico-științifice;
2. generalizarea și analiza practicii de efectuare a expertizelor și constatărilor tehnico-științifice, elaborarea și realizarea măsurilor de perfecționare a expertizei judiciare și altor genuri de cercetări;
3. instruirea și reciclarea experților judiciari ai Centrului;
4. studierea realizărilor științifice ale altor țări în domeniul expertizei judiciare, colaborarea cu alte instituții de profil, organizații științifice și de învățământ, în scopul perfecționării practicii de expertiză și extinderii posibilităților acesteia.
Funcțiile CNEJ sunt:
1. efectuarea expertizelor judiciare și constatărilor tehnico-științifice conform Instrucțiunii cu privire la efectuarea expertizelor judiciare și constatărilor tehnico-științifice;
2. identificarea problemelor prioritare în domeniul expertizei judiciare și constatărilor tehnico-științifice, elaborarea metodelor, procedeelor și tehnicilor de expertize judiciare în baza investigațiilor științifice și practicii avansate;
3. analiza și generalizarea practicii expertizelor judiciare, constatărilor tehnico-științifice, întreprinderea măsurilor menite să contribuie la folosirea mai eficientă a expertizelor judiciare și constatărilor tehnico-științifice, în scopul descoperirii infracțiunilor și examinării obiective a cauzelor în instanța de judecată;
4. elaborarea măsurilor de perfecționare a expertizelor complexe, cu participarea experților de diferite domenii și profiluri, în scopul formulării concluziilor argumentate la evaluarea circumstanțelor și cauzelor infracțiunilor;
5. organizarea conferințelor științifice și seminarelor teoretico-practice pentru generalizare și schimb de experiență, cu participarea colaboratorilor organelor de drept și altor organe interesate;
6. elaborarea indicațiilor metodice, întocmirea și expedierea organelor vizate scrisorilor informaționale referitor la problemele ce țin de dispunerea și efectuarea expertizelor judiciare și constatărilor tehnico-științifice, de obiectivitatea, concludența și importanța concluziilor experților în procedura judiciară;
7. sistematizarea și difuzarea informației juridice și științifice, în scopul ridicării nivelului profesional al experților judiciari;
8. efectuarea instruirii și atribuirii ulterioare a calificării de expert judiciar, conform Regulamentului cu privire la stagiul și calificarea experților judiciari din Republica Moldova;
9. efectuarea atestării și atribuirea gradul de calificare experților judiciari, conform Regulamentului unic cu privire la atestarea experților judiciari din Republica Moldova;
10. ținerea Registrului de stat al experților judiciari atestați;
11. efectuarea recenzierii rapoartelor de expertize și constatărilor tehnico-științifice.”
Sub aspect teoretic, expertiza judiciară este caracterizată ca un mijloc de probă important atât în procesul civil, cât și în cel penal, ce consta în susținerea unei activități științifico-practice în scopul aflării adevărului, activitate desfășurată de un exper în legătură cu cercetarea unor obiectele materiale, a organismului uman, precum și fenomenele și procesele care conțin informații despre circumstanțele cauzelor examinate de organele de urmărire penală și de instanța judecătorească.
Expertiza medico-legală a paternității în România
Expertiza medico-legală a paternității este privită în practică judiciară ca singura pârghie de rezolvare certă a problemelor medico-biologice în cazurile în care obiectul expertizei este filiația persoanei în viață.
În mare parte, prin efectuarea unor astfel de expertize sau constatări se stabilesc retroactiv cele mai importante elemente probatorii privind circumstanțele evenimentelor.
În materie penală, concluziile expertale fundamentează încadrarea juridică a faptei, stabilirea filiației fata de victima conducând la schimbarea încadrării legale.
Examinările medico-legale ale persoanelor se efectuează în conformitate cu normele procedurale și metodologice cu privire la expertize.
Persoana în viață poate fi examinată la cerere sau pe bază de ordonanță emisă de organele de urmărire penală sau instanța de judecată. În cazul examinării medico-legale la cerere se întocmește Certificatul Medico – Legal, iar după efectuarea examinării medico-legale solicitate prin ordonanță se emite Raportul de Constatare sau Expertiza Medico-Legală, după caz.
În România reglementarea legală a expertizei medico-legale își are sediul materiei în art. 330 și urm. din Noul Cod de procedura civilă, în Codul de procedura penală și în legislația care reglementează activitatea expertala medico-legală și a structurilor etatice îndrituite să le realizeze.
Realizarea expertizelor medico-judiciare se realizează în cadrul Institutului Național de Medicină Legală ”Mina Minovici” și în subdiviziunile sale teritoriale.
Sintetizând legislația incidenta – Legea nr. 459/2001, privind "Organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală" cu modificările aduse de Ordonanța Nr 57 / 2001), arătam ca activitatea de medicină legală, ca parte integrantă a asistenței medicale, consta în efectuarea de expertize, examinări, constatări, examene de laborator și alte lucrări medico-legale asupra persoanelor în viață, cadavrelor, produselor biologice și corpurilor delicte, în vederea stabilirii adevărului în cauzele privind infracțiunile contra vieții, a integrității corporale și sănătății persoanelor ori în cele de cercetare a filiației.
Pe niveluri de competenta profesională și teritoriala unitățile medico-legale au următoarele atribuții:
Cabinetele de medicină legală
Art. 13, alin. 1 Pentru efectuarea expertizelor și constatărilor medico-legale în localitățile în care funcționează cabinete de medicină legală organele judiciare sau alte persoane fizice ori juridice se adresează acestora. în celelalte cazuri de expertiză sau de constatare organele judiciare sau alte persoane fizice ori juridice se adresează serviciului de medicină legală județean, cu respectarea competentei teritoriale și a ierarhiei competentei profesionale.
Alin. 2 Pentru efectuarea unei noi expertize organele judiciare se adresează, după caz, serviciului de medicină legală județean sau institutului de medicină legală competent, potrivit prezentului regulament.
Serviciile de medicină legală
Art.14, alin. 1 Serviciile de medicină legală județene, în conformitate cu competența lor teritoriala, sunt abilitate să efectueze expertize, examinări, constatări sau alte lucrări medico-legale și complementare, la solicitarea organelor judiciare competente sau a altor persoane fizice ori juridice.
alin. 2 Serviciile de medicină legală județene efectuează examinările complementare conform dotării tehnice de care dispun.
Institutele de medicină legală
Art. 15. Institutele de medicină legală sunt abilitate să efectueze lucrări medico-legale, după cum urmează:
autopsii, în situațiile prevăzute de lege, inclusiv autopsierea sau reautopsierea cadavrelor exhumate, identificarea pe material fotografic, expertiza antropologică pe elemente de cadavru sau de schelet;
constatări și expertize medico-legale, în cazurile care depășesc nivelul de competenta al serviciilor de medicină legală județene sau când acestea își declina competența, din motive temeinice, în efectuarea acestora;
o nouă expertiza medico-legală, în cadrul unei comisii de expertiză, astfel: expertize medico-legale traumatologice în cazuri de omor, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, vătămări corporale grave, expertize medico-legale psihiatrice în materie penală și civilă, expertize în vederea amânării sau întreruperii executării pedepsei pe motive medicale, expertize în cazuri de acordare necorespunzătoare a asistenței medicale, expertiza medico-legală pentru evaluarea infirmității sau a incapacității de munca determinate de afecțiuni traumatice, expertiza medico-legală a persoanelor în vederea autorizării deținerii și folosirii armelor și munițiilor, expertiza medico-legală a persoanelor pentru evaluarea capacității de conducere auto;
– expertize biocriminalistice pe corpurile delicte, precum expertiza petelor de sânge, de sperma și a firului de păr;
expertiza filiației: expertiza perioadei de concepție, a potentei și a capacității de procreare, expertiza comparativă antropometrica în diagnosticul filiației, expertiza filiației prin metode serologice, HLA sau ADN.
Aspecte jurisprudențiale în materia stabilirii paternității
Speța în care statul român, ca entitate cu vocație succesorală în cazul moștenirii vacanțe, are recunoscută calitate procesuală pasivă în acțiunea de stabilire a paternității copilului născut în afara căsătoriei
aspect teoretic analizat în prezenta lucrare –
R O M A N I A
CURTEA DE A P E L C R A I O V A
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 364
Ședința publică de la 17 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE (…) (…)
Judecător (…) (…)
Judecător (…) (…)
Grefier (…) (…)
M i n i s t e r u l P u b l i c a fost reprezentat de procuror E. T.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta parată Direcția Generală a Finanțelor Publice D, în numele și pentru Statul Roman , reprezentat de către Ministerul Finanțelor împotriva deciziei civile nr. 13 din 16 ianuarie 2009, pronunțată de T r i b u n a l u l D o l j în
dosarul nr(…), în contradictoriu cu intimatul reclamant N. J., având ca obiect stabilire paternitate.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant N. J., lipsind recurentul parat Statul Roman prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice-DGFP D.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,după care:
Instanță constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului de fată.
Intimatul reclamant N. J. solicită respingerea recursului formulat de recurenta parată.
Reprezentantul M i n i s t e r u l u i P u b l i c pune concluzii de admitere a recursului, modificare a deciziei și pe fond respingerea acțiunii.
C U R T E A
Asupra recursului civil de fată;
Prin cererea înregistrată pe rolul J u d e c a t o r i e i S e g a r c e a sub nr(…), reclamantul N. J. a chemat în judecată pe paratul Statul Roman – prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună stabilirea filiației fata de tatăl sau, în sensul că este născut la data de 27.08.1941 și este fiul lui S. J., născut la data de 04.11.1914 în comună N. de K., județul D.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că poseda certificatul de naștere seria (…) nr. (…) emis la data de 22.10.1980 de Primăria comunei D., județul D, provenind dintr-o f a m i l i e d e țigani nomazi, în rândul acestei etnii fiind foarte multe persoane care nu aveau acte legale sau stabilită filiația fata de ambii părinți.
Reclamantul a mai precizat că tatăl sau, numitul J. S., a decedat la 30.08.1982 în comună Goesti, județul D, iar acesta, deși a avut mai mulți copii nici unul nu a avut stabilită filiația, situație în care succesiunea să ar fi teoretic vacanta astfel ca legitimarea procesuală pasivă în
această acțiune o are Statul Român, deoarece acesta culege succesiunile vacante și este singurul care poate avea interesul atins de stabilirea filiației sale, care i-ar oferi vocație succesorală.
Prin sentința civilă nr. 718/22.06.2007 pronunțată de J u d e c a t o r i a S e g a r c e a, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și pe cale de consecința s-a respins acțiunea civilă având ca obiect stabilire filiație formulată de reclamant.
Pentru a se pronunța astfel, instanță a reținut că reclamantul a fost întreținut de prezumtivul tata, acesta decedând în urmă cu 25 de ani, termenul prevăzut de lege, acela de un an de la nașterea copilului, fiind cu mult depășit.
Totodată, s-a mai arătat că intervalul mare de timp trecut de la nașterea reclamantului și mai ales de la decesul presupusului tata, ar face imposibilă stabilirea situației de fapt având în
vedere că efectuarea unei expertize medico-legale în cauză nu mai este posibilă, iar administrarea probei testimoniale după o perioadă atât de îndelungată ar fi insuficientă, subiectivismul martorilor fiind accentuat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul N. J., considerând că în mod greșit instanță a soluționat cauza pe baza excepției prescripției.
Astfel, nu se poate vorbi de termenul de 1 an de la nașterea să pentru rațiuni ce țin de împrejurarea ca el și defunctul tata au conviețuit până la decesul acestuia, comportându-se ca o adevărată familie.
O asemenea realitate de notorietate putea fi dovedită cu martori și astfel instanță era datoare să audieze martorii.
T r i b u n a l u l D o l j, prin decizia civilă nr. 185/23 octombrie 2007 a respins apelul declarat de reclamantul N. J. Împotriva sentinței pronunțată de instanță de fond.
S-a reținut că, deși instanță de fond a soluționat greșit cauza prin prisma excepției prescripției, fără să analizeze mai întâi calitatea procesuală a parților, care avea prioritate față de prescripție, soluția acesteia de respingere a cererii este legală în raport cu excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată în apel și astfel nu se impune modificarea sau desființarea acesteia.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Roman-prin M i n i s t e r u l d e Finanțe, invocată în apel, a fost considerată întemeiată și a fost admisa , ținându-se seama, pe de o parte, de dispozițiile art. 85 și 75 alin. 3 din Legea 36/1995, în care se stipulează că moștenirile vacante se culeg de Statul Roman reprezentat de autoritatea administrației publice competențe și deci nu de Statul Roman reprezentat prin Ministerul Finanțelor, cum a fost citat în cauză.
Pe de altă parte, potrivit art. 85, Statul Roman prin autoritatea administrației publice competente, nu culege moștenirea vacanță și deci, nu are calitate decât după emiterea certificatului de vacanța succesorală, or, în speță de față, nu exista un astfel de certificat.
mpotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul N. J., solicitând repunerea sa în termenul de recurs, întrucât decizia tribunalului nu i-a fost regulat comunicata.
În ceea ce privește recursul, a solicitat modificarea soluțiilor pronunțate anterior, întrucât a considerat că este în termen pentru a solicita stabilirea paternității fata de defunct.
Acesta a locuit cu reclamantul tot timpul vieții, fiind de notorietate conviețuirea lor, precum și exercițiul relațiilor de rudenie și numai prigoana regimului comunist asupra țiganilor a determinat lipsa documentelor de identitate și a actelor de stare civilă.
Interesul promovării prezentei acțiuni consta în necesitatea stabilirii filiației fata de tata, pentru a putea revendica monedele confiscate de stat de la autorul sau.
Prin decizia nr. 114/17.04.2008, pronunțată de Curtea de a p e l C r a i o v a, a fost admis recursul declarat de reclamantul N. J. împotriva deciziei civile nr. 185 din 23 octombrie 2007, pronunțată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr. (…).
A fost casata decizia susmenționată și trimisă cauza spre rejudecarea apelului la T r i b u n a l u l D o l j.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Craiova a constatat că recursul este fondat și a fost admis pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 297 alin. 1 din C o d u l d e procedura civilă în cazul rezolvării greșite a procesului de către instanță de fond, fără a intra în cercetarea fondului, conduce la admiterea apelului și la desființarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
S-a apreciat ca prima instanță a rezolvat procesul prin admiterea excepției prescripției dreptului la acțiunea în stabilirea paternității, formulată de reclamant, în mod greșit, cu încălcarea dispozițiilor art. I și art. ÎI din Legea nr. 288/2007 pentru modificarea și completarea Codului
familiei.
Dispozițiile menționate prevăd faptul că acțiunea în stabilirea paternității promovată de copil nu se prescrie în timpul vieții acestuia, ele aplicându-se și celor născuți înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, chiar dacă cererea este în curs de judecată.
Constatând greșită rezolvare a cauzei fără cercetarea fondului, instanță de apel trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. 1 din C o d u l d e procedura civilă și să trimită cauza spre rejudecare la instanță de fond, cu dezlegarea de drept corectă în ceea ce privește dreptul la acțiune.
În decizia să, Curtea de A p e l C r a i o v a a mai făcut următoarele precizări cu privire la excepția invocată de intimatul parat – Statul Român, prin Ministerul Finanțelor:
În cauză sunt, într-adevăr, aplicabile dispozițiile art. 137 din C o d u l d e procedura civilă în ceea ce privește ordinea soluționării excepțiilor invocate în fața instanței de apel, care însă se realizează ținând cont atât de limitele investirii sale prin motivele de apel, cât și de obiectul analizei sale în apel, ambele subsumate respectării dispozițiilor legale.
Astfel, prin motivele de apel precum și prin conținutul întâmpinării formulată de intimat, în fața tribunalului s-au ridicat doua excepții, aceea a prescripției dreptului la acțiune invocată și însușită de instanță de fond, criticata prin declararea apelului de către reclamant și alta, a lipsei calității procesuale pasive a statului, invocata de intimat prin întâmpinarea depusă la dosar .
Aceasta din urmă excepție are prioritate de analiza deoarece cursul prescripției dreptului la acțiune, în general, poate suferi modificări (întreruperi, suspendări) ce trebuie analizate într-un cadru procesual corect stabilit și deci, în fața unor persoane cu calitatea procesuală adecvată, activa sau pasivă (ca în cazul de fată).
Prin modul de soluționare a apelului Curtea de A p e l Craiova a constatat că au fost încălcate principiile contradictorialității dezbaterilor, cât și dreptul la apărare al reclamantului.
În opinia acestei instante, se impunea ca, făcând aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. 1 din C o d u l d e procedura civilă, instanță de apel să desființeze soluția pronunțată greșit de instanță de fond și să trimită spre rejudecare la aceeași instanță, această instanță urmând a rezolva ambele excepții invocate, cea a prescripției dreptului la acțiune și a lipsei calității procesuale pasive, în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, urmând a fi avute în vedere dispozițiile art. I și ÎI din Legea 288/2007 pentru modificarea Codului familiei, iar în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român nu se impunea soluționarea ei printr-o alta excepție, aceea a prematurității, care nu a fost pusă în discuția parților, lipsindu-l din nou pe reclamant de posibilitatea de a se apăra.
În același timp, s-a indicat că instanță să aibă în vedere dispozițiile Legii nr. 36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială, care prevede ca organele administrației publice locale au rol în declanșarea procedurii privind eliberarea certificatului de vacanța succesorală.
Cauza a fost înregistrată la T r i b u n a l u l D o l j sub nr(…), fiind admis apelul declarat de reclamantul N. J., desființata sentința J u d e c a t o r i e i S e g a r c e a, trimisă cauza pentru rejudecare la aceeași instanță, aceasta urmând a soluționa în prealabil ambele excepții invocate, cea a prescripției dreptului la acțiune și cea a lipsei calității procesuale pasive.
Dosarul a fost reînregistrat la J u d e c a t o r i a S e g a r c e a sub nr(…).
În ședința publică din data de 25.09.2008 instanță a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului și excepția prescripției dreptului la acțiune.
Prin încheierea de ședința din această dată, avându-se în vedere dispozițiile art. 60 alin. 4 din Codul familiei, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 288/2007, conform cărora acțiunea în stabilirea paternității pornită de copil nu se prescrie în timpul vieții acestuia, instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului.
Prin aceeași încheiere de ședință, apreciind că probele necesare soluționării fondului cauzei sunt comune cu cele care duc la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a paratului, instanță a unit aceasta excepție cu fondul.
Totodată, la cererea reclamantului, instanță a încuviințat proba testimoniala, în cauza fiind audiați martorii S. B. și T. G..
Prin sentința civilă nr. 880/09.10.2008, pronunțată de J u d e c a t o r i a S e g a r c e a, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Statul Roman – prin Ministerul Economiei și Finanțelor și a fost admisa acțiunea civilă având ca obiect stabilire paternitate formulată de reclamantul N. J., în contradictoriu cu paratul Statul R – prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a constatat că reclamantul are ca tata pe numitul S. J., născut la data de 05.11.1914 în comună N. de K., jud. D, numele acestuia urmând a fi înscris în rubrica corespunzătoare din certificatul de naștere al reclamantului.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că dispozițiile art. 60 alin. 4 din Codul familiei îi dau posibilitatea reclamantului de a formula o acțiune în stabilirea paternității pe durata vieții sale, iar din probatoriul administrat a rezultat ca prezumtivul tata nu are alți moștenitori, singură entitate care dobândește calitate procesuală pasivă în cauză este Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, conform dispozițiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954, Statul Roman fiind cel care ar culege bunurile din succesiunea vacanță, conform art. 680 din Codul civil.
Nu s-ar putea invoca faptul că în cauză nu s-a emis un certificat de vacanța succesorală care să confere paratului calitate procesuală pasivă, atât timp cât, în conformitate cu dispozițiile art. 85 din Legea nr. 36/1995, "în lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul public constata că succesiunea este vacanță, eliberând certificat de vacanța succesorală, după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii" fiind astfel evident că reclamantul nu avea nici o posibilitate în a obține un asemenea certificat.
În ceea ce privește acțiunea civilă cu a cărei judecata a fost investită, instanță a constatat că aceasta este întemeiată.
Coroborând declarațiile martorilor audiați în cauză, persoane de vârsta apropiată cu cea a reclamantului, care îl cunosc pe acesta încă din copilărie, instanță a conchis că numitul S. J., N. N., cum îl cunoșteau martorii, s-a comportat fata de reclamant ca un adevărat tata, asigurându-i îngrijirea necesară și conviețuind împreună cu acesta.
Ținând cont și de notorietatea faptului că persoanele de etnie rromă nu au dat niciodată importanta stabilirii filiației fata de tata, fenomen ce se manifesta pe scară largă și în prezent, instanță a apreciat că numitul S. J. este tatăl reclamantului, astfel că a admis acțiunea promovată de reclamant și a dispus ca numele lui S. J. să fie înscris în rubrica corespunzătoare din certificatul de naștere al reclamantului.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs paratul Statul Roman prin Ministerul Economiei și Finanțelor .
În fapt, a arătat că în legătură cu calitatea procesuală pasivă a Statului Român în speță, interpretarea dată de instanță este eronată, analiza textului de lege invocat neputând duce în nici un caz la concluzia că acesta are calitate procesuală pasivă în toate spetele care privesc stabilirea filiației după tata sau deschiderea unei succesiuni.
Calitatea de moștenitor a statului este subsidiara vocației succesorale a rudelor și a moștenitorilor testamentari și depinde de declararea vacanței succesorale, din actele depuse la dosar nerezultand că a fost declanșată o astfel de procedura , conform art. 85 din Legea nr.36/1995.
În drept, a invocat dispozițiile art. 299 și următoarele Cod pr. civilă.
La termenul din 16.01.2009, instanță a calificat calea de atac drept apel, conform art. 1 și art.2 pct.2 din Cod pr. civilă în raport de obiectul cauzei, întrucât nu exista moștenitori ai defunctului.
Prin decizia civilă nr.13/16.01.2009, pronunțată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr(…), s-a respins ca nefondat apelul declarat de recurentul parat Statul Roman prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, reprezentat de DGFP C, în contradictoriu cu intimatul reclamant N. J..
În motivarea deciziei s-a reținut că prin decizia civilă nr.114/17.04.2008, pronunțată de Curtea de A p e l C r a i o v a , s-a arătat ca reclamantului nu-i poate fi imputata împrejurarea lipsei certificatului de vacanța succesorală la promovarea acțiunii împotriva statului, întrucât eliberarea acestuia de notarul public se face la sesizarea reprezentantului statului potrivit art. 85 din Legea nr.36/1995, Statul Roman având calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece nu exista moștenitori ai defunctului, iar potrivit art. 315 Cod pr. Civilă, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
S-a apreciat ca în mod fondat s-a respins excepția lipsei calității procesuale a Statului Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs Statul Roman prin Ministerul Economiei și Finanțelor , reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice D.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a invocat că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, din hotărârea instanței de apel nerezultand că instanța a statuat ca Statul Roman are calitate procesuală pasivă, instanță dispunând să se aibă în vedere dispozițiile Legii nr.36/1995, dispoziții care nu au fost analizate.
S-a invocat ca Statul Roman nu are vocație succesorală concretă la succesiunea autorului, iar vocația succesorală abstracta nu-i conferă legitimare procesuală.
S-a criticat hotărârea și sub aspectul că nu s-au avut în vedere dispozițiile art.57 din Legea nr.119/1996, care impuneau participarea procurorului și introducerea în cauză a autorității administrației locale.
Recursul nu este fondat.
În mod fondat și legal a reținut instanță de apel că instanță de recurs a statuat prin decizia de casare ca Statul Roman are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât nu exista moștenitori ai defunctului S. J., iar potrivit art. 315 Cod pr. civilă , problemele de drept rezolvate de instanță de recurs, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Este nefondata susținerea că instanță de recurs nu a soluționat această problemă de drept.
Este de remarcat că starea de fapt reținută de instante, privind legătura de rudenie și faptul că defunctul nu a mai avut și alți moștenitori, se bazează pe interpretarea probatoriilor administrate și nu mai poate face obiectul controlului judiciar, în condițiile abrogării pct. 10 și 11 în vechea reglementare a art. 304 Cod pr. civilă.
Nefondata este și critică privind soluționarea cauzei fără participarea procurorului, întrucât potrivit art. 45 Cod pr. Civilă, participarea procurorului este obligatorie în cazurile în care este necesar , pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor și ale persoanelor puse sub interdicție, în cauza reclamantul este major, iar obiectul judecății l-a constituit stabilire paternitate, și nu anulare, completare sau modificare acte de stare civilă.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza art. 312 Cod pr. civilă , a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta parată Direcția Generală a Finanțelor Publice D, în numele și pentru Statul Roman , reprezentat de către Ministerul Finanțelor împotriva deciziei civile nr. 13 din 16 ianuarie 2009, pronunțată de T r i b u n a l u l D o l j în
dosarul nr(…), în contradictoriu cu intimatul reclamant N. J..
Irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Martie 2009.
Președinte, Judecător,
Hotărârea dată în cauza privind pe fiica nelegitimă a poetului Adrian Păunescu, instanță recunoscând imprescriptibilitatea acțiunii în stabilirea paternitatatii și fata de subiecții activi născuți înainte de anul 2007
DOSAR NR. 21659/299/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr.22478
Ședința publică din data de
28.11.2012
Instanța constituită din:
Președinte:
PETRUȚA ULMEANU
Grefier:
LAURA SIMION DANILEANU
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind reclamanta BÂRLEA ANDREEA-MIHAELA, parații CARMEN PĂUNESCU, ANA-MARIA PĂUNESCU, IOANA PĂUNESCU și ANDREI PĂUNESCU și autoritatea tutelară PRIMĂRIA SECTOR 1 BUCUREȘTI, având ca obiect stabilire paternitate.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 21.11.2012, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezența hotărâre, când, instanța , având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28.11.2012, când a hotărât următoarele:
I N S T A N Ț A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.05.2011, sub nr. 21659/29972011, în urma disjungerii dispuse prin sentința nr. 7637 din 20.04.2011 din dosarul 52521/299/2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1, s-a format dosarul de față având ca obiect capătului doi din cererea precizată privind stabilirea paternității față de defunctul Adrian Păunescu.
Prin aceeași sentință, s-a admis excepția necompetenței teritoriale de soluționare a capătului principal de cerere privind contestația la recunoașterea paternității, așa cum a fost precizată de reclamanta Bârlea Andreea-Mihaela și s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București. Reclamanta Bârlea Andreea-Mihaela a solicitat că, în contradictoriu cu pârâții Carmen Păunescu, în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului Adrian Păunescu, Ana-Maria Păunescu, Ioana Păunescu, Andrei Păunescu, în calitate de fii ai aceluiași defunct, Bârlea Ileana-Sarmiza, Avram Diana, Radu Bârlea Oana-Margareta și Autoritatea Tutelară Primăria Sectorului 1 București, să se stabilească paternitatea față de defunctul Adrian Păunescu, decedat la data de 05.11.2010.
În completarea obiectului cererii de chemare în judecată cu un nou capăt de cerere, reclamanta a solicitat instanței să constate că are calitatea de moștenitoare a tatălui său, defunctului Adrian Păunescu, în contradictoriu cu pârâții Păunescu Carmen Natalia, Păunescu Ana-Maria, Profirescu Ioana (fostă Păunescu), Păunescu Andrei Alexandru.
Totodată, reclamanta a mai solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să poarte numele tatălui Adrian Păunescu, precum și să dispună efectuarea cuvenitelor mențiuni pe marginea actului de naștere nr. 5623/18.07.1968, înregistrat în Registrul Stării Civile al Consiliului Local al Sectorului 1, în sensul modificării în certificatul de naștere a numelui la rubrica „nume” din Bârlea în Păunescu, iar la rubrica „nume și prenume tată”, din Bârlea Nicolea în Păunescu Adrian.
Reclamanta a mai cerut că instanța să oblige pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că mama sa, Gabriela-Rodica Bârlea (căsătorită cu Nicolae Bârlea) și defunctul Adrian Păunescu (căsătorit cu Constanța Buzea) s-au cunoscut în perioada anilor 1964-1965, între ei născându-se o legătură de dragoste, care a durat o perioadă mai lungă de timp. În februarie 1967, numită Gabriela-Rodica Bârlea și soțul acesteia s-au despărțit, mama reclamantei mutându- se la domiciliul mamei sale, din str. Amzei, nr. 5, sector 1, București, unde a locuit fără soțul ei, neîntrerupt, până la nașterea surorilor reclamantei (cu care era deja însărcinată), continuând să locuiască la această adresă și după nașterea reclamantei, respectiv 14 iulie 1968.
Reclamanta a mai precizat faptul că după data de 10 iulie 1967, mama să nu a întreținut niciodată relații intime cu soțul său, intenționând să divorțeze, divorțul având loc în anul 1974.
Reclamanta a susținut că în perioadă ce se încadrează în timpul legal de concepere a copilului, legătura de dragoste dintre mamă sa cu defunctul Adrian Păunescu a fost una exclusivă, dar din cauza unor neînțelegeri legate de viitorul statut al copilului ce urma să se nască, numitul Bârlea a acceptat să o declare pe reclamantă ca fiind copilul lui, făcând acest lucru în interesul copilului, deși știa că acest lucru nu corespunde realității. În privința legăturii dintre reclamantă și tatăl ei natural, aceasta a arătat că au existat pe parcursul copilăriei numeroase întâlniri cu defunctul Adrian Păunescu și cu rudele acestuia, iar la data de 21 mai 1982, reclamanta s-a mutat în locuința din str. Dionisie Lupu, nr. 84, sector 2, unde a locuit împreună cu ceilalți doi copii (Ioana și Andrei
Păunescu, rezultați din căsătoria lui Adrian Păunescu cu Constanța Buzea). La sfârșitul lunii iulie, anul 1982, au fost efectuate analize de către personalul medical de la IML (mama reclamantei refuzând participarea), din rezultatele cărora a reieșit că există o probabilitate foarte mare ca reclamanta să fie față defunctului Adrian Păunescu, dar acesta nu a putut finaliza și legaliza situația fără a exista acorul mamei minorei sau al tatălui trecut în certificatul de naștere.
Reclamanta a mai precizat că în perioada anilor 1994-1996 a lucrat la ziarul „Vremea” și revista „Totuși iubirea”, menționând că toată lumea din redacție și tipografie știa că este fiica nelegitimă a lui Adrian Păunescu. Dată fiind imposibilitatea morală continuă de a oficializa faptul că este fiica lui Adrian Păunescu în timpul vieții acestuia, reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată după moartea lui, solicitând instanței, ca după administrarea tuturor probelor, să stabilească paternitatea defunctului Adrian Păunescu față de aceasta și să se dispună cuvenitele modificări în certificatul de naștere.
În dovedirea cererii legal timbrate, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale, interogatoriul părților și a probei cu expertize ADN.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 54 Codul familiei, art. 53 alin. 3 Codul familiei, art. 56 Codul familiei, art. 59 alin. 3 Codul familiei, art. 60 alin. 4 Codul familiei, art. 63 Codul familiei, art. 64 alin. 2 Codul familiei, art. 111 C.proc.civ.
Pârâții Păunescu Carmen Natalia, Păunescu Ana Maria, Porfirescu Ioana (fostă Păunescu), Păunescu Andrei-Alexandru au depus la dosarul cauzei un înscris intitulat note de ședință prin care au arătat că aspectele intime legate de viața privată a defunctului Adrian Păunescu, respectiv legăturile sentimentale pe care acesta le-a avut pe parcursul vieții sale sunt elemente și situații strict legate de persoana acestuia, aspecte pe care pârâții nu le-au cunoscut. Pârâții au mai susținut că
aspectele legate de tăgada paternității formulate de către reclamantă sunt chestiuni legate strict de viața acesteia și a familiei acesteia, asupra cărora pârâții nu se pot pronunța. În ceea ce privește capătul de cerere formulat de către reclamantă, privind constatarea calității de moștenitoare a defunctului Adrian Păunescu, pârâții au menționat că defunctul a decedat în data de 05.11.2010, iar până la data formulării acestor note de ședință, nu au efectuat formalitățile legale privind deschiderea și dezbaterea procedurii succesorale.
La termenul din data de 01.06.2011, cauza a fost suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 C.proc.civ. până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr. 52521/299/2010. din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicarea a Codului Civil, tăgăduirea paternității, stabilirea filiației sau orice altă acțiune privitoare la filiație este supusă dispozițiilor Noului Cod Civil și produce efectele prevăzute de acesta, numai în cazul copiilor născuți după intrarea lui în vigoare. În speță, acțiunea este întemeiată pe prevederile art. 56, art. 59 alin. 1, art. 60 alin. 4 și art. 65 din Codul familiei, care se aflau în vigoare atât la data nașterii reclamantei, cât și la data introducerii prezentei
acțiuni, prin urmare aceste prevederi legale sunt aplicabile în cauză.
Se stabilește în acest mod dreptul oricărei persoane de a-și cunoaște ascendența și legăturile de familie în situația copiilor născuți în afara căsătoriei, când ascendența este necunoscută sau nu corespunde realității. Pe fondul cauzei, instanța reține că pentru admiterea unei cereri de stabilire a paternității trebuie stabilite împrejurări neechivoce: nașterea copilului, legăturile intime dintre mamă copilului și presupusul tată în perioada concepției acestuia și stabilirea în mod cert că bărbatul cu care a avut asemenea legături este tatăl copilului.
În ceea ce privește îndeplinirea primei condiții, instanța reține că s-a făcut dovada nașterii copilului prin certificatul de naștere al reclamantei seria NL nr. 1241111 din data de 23.10.2002, din care rezultă că reclamanta s-a născut la data de 14.07.1968, în certificat fiind trecut la rubrica „tatăl”, numitul Bârlea Nicolae. Prin sentința civilă nr. 11190 din 20.06.2012 a Judecătoriei Sectorului 3 București din dosarul nr. 19346/301/2011, având ca obiect tăgada paternității, instanța a constatat
că defunctul Bârlea Nicolae nu este tatăl biologic al reclamantei, fapt stabilit cu putere de lucru judecat, rezultând astfel că un alt bărbat decât soțul mamei de la acea vreme este tatăl biologic al reclamantei.
Perioada concepției, potrivit dispozițiilor art. 61 din Codul familiei, este intervalul de timp legal cuprins între a trei sută zi și a o șuta optzecea zi dinaintea nașterii copilului, acest termen calculându-se zi cu zi. În cauză, reclamanta s-a născut la data de 14.07.1968, deci perioada de concepție este cuprinsă în intervalul septembrie 1967-martie 1968. În raport de aceste date și din analiza probelor administrate la dosarul cauzei, instanța constată că mama reclamantei și soțul acesteia, numitul Bârlea Nicolae au fost despărțiți în fapt din februarie 1967 și până după nașterea reclamantei, timp în care defunctul Adrian Păunescu și mama reclamantei au avut o relație intimă exclusivă, fiind de notorietate că cei doi formau un cuplu (așa cum reiese din declarația martorului Condopol Vasile Dănuț, dar și din înscrisul aparținând numitei Bârlea Gabriel-Rodica prin care arată că era încă căsătorită cu Nicolae Bârlea când a rămas însărcinată cu reclamanta, afirmând totodată că a locuit neîntrerupt în locuința mamei sale din str. Într. Amzei, nr. 5 în perioada februarie 1967-iulie 1968).
Stabilirea cu certitudine că defunctul Adrian Păunescu este cel cu care mama reclamantei a avut relații intime și că acesta este tatăl reclamantei ar fi fost posibilă prin efectuarea expertizei medico-legale-test ADN.
Instanța a acordat termen pentru efectuarea acestei expertize, în acest sens punând în vedere pârâtei Ana-Maria Păunescu, fiica defunctului Adrian Păunescu, să se prezinte la INML Mina Minovici, pentru recoltarea probelor biologice necesare efectuării expertizei, însă aceasta nu s-a prezentat și nici nu a oferit vreo explicație privind neprezentarea. Prin urmare, instanța reține prezumția simplă de recunoaștere a paternității reclamantei față de defunctul Adrian Păunescu, prin atitudinea procesuală a pârâtei.
În plus, instanța reține că pârâții din prezența cauză nu au contestat niciodată pretenția reclamantei, iar din declarația martorei, Radu-Bîrlea Oana-Margareta, coroborată cu imaginile de pe DVD-ul atașat la dosar, reiese că reclamanta a fost chemată de către familia Păunescu la parastasul de pomenire a defunctului Adrian Păunescu la doi ani de la dispariție.
Atât martora Radu-Bîrlea Oana-Margareta, cât și martorul Condopol Vasile Dănuț au afirmat că defunctul Adrian Păunescu a dorit să o recunoască.
În consecință, din declarațiile martorilor care se coroborează cu prezumțiile ce s-au născut din refuzul pârâtei de a se prezenta la administrarea probelor, instanța va admite acțiunea astfel cum a fost formulată.
Ca urmare, instanța a dat valoare probatorie declarației martorilor reclamantei, în lipsa unei probe contrare, având în vedere că aceștia au constatat nemijlocit existența raporturilor intime între pârât și mama minorei, în perioada februarie 1967- iulie 1968, perioadă ce se circumscrie din punct de vedere legal în perioada de concepție a reclamantei ( art. 61 Cod. Fam. – între a trei sute și a o șuta optzeci zi dinaintea nașterii).
În consecință, va constata că defunctul Adrian Păunescu este tatăl reclamantei Bârlea Andreea-Mihaela și va dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul de nașteri a primăriei sectorului 1 București, cu consecința eliberării unui nou certificat de naștere, în sensul că la rubrica numele și prenumele tatălui din certificatul de naștere al reclamantei, urmează a fi menționate numele și prenumele defunctului, respectiv Păunescu Adrian.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la purtarea de către reclamantă a numelui de „Păunescu”, instanța constată că prin sentința civilă nr. 11190/20.06.2012, Judecătoria Sectorului 3 București a constatat că defunctul Bârlea Nicolae nu este tatăl biologic la reclamantei. Prin urmare a fost răsturnată prezumția de paternitate în privința soțului mamei de la data nașterii reclamantei, aceasta având astfel situația unui copil din afara căsătoriei, având filiația stabilită doar față de mamă.
Având în vedere cele reținute deja mai sus de către instanță, precum și soluția ce urmează să se pronunțe în prezența cauză, în sensul stabilirii filiației reclamantei față de defunctul Adrian Păunescu, în acord cu prevederile art. 64 alin. 2 Codul familiei, instanța judecătorească va putea da încuviințare reclamantei să poarte numele părintelui față de care și-a stabilit ulterior paternitatea.
Prin urmare, instanța consideră că stabilirea filiației reclamantei și față de tată, trebuie să se reflecte și în posibilitatea ca aceasta să poarte numele de familie al tatălui, ca o expresie a legăturilor stabilite între cei doi, în virtutea legii. Așadar urmează a încuviința cererea reclamantei de a purta numele de familie al tatălui, respectiv acela de „Păunescu”.
Față de capătul de cerere al reclamantei privind stabilirea calității de moștenitoare a defunctului Adrian Păunescu, decedat la 05.11.2010, instanța va lua act de renunțarea de către reclamantă la judecarea acestuia.
Totodată, instanța va lua act de renunțarea reclamantei la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea principală formulată de reclamanta BÂRLEA ANDREEA-MIHAELA, cu domiciliul în București… în contradictoriu cu parații CARMEN PĂUNESCU, ANA-MARIA PĂUNESCU, IOANA PĂUNESCU și ANDREI PĂUNESCU, toți cu domiciliul în București… și autoritatea tutelară PRIMĂRIA SECTOR 1 BUCUREȘTI, cu sediul în București, Sos.Bucuresti-Ploiesti, nr.9-13, sector 1.
Constata că defunctul Adrian Păunescu, decedat la data de 05.11.2010 este tatăl biologic al reclamantei.
Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în Registrul de Stare Civilă al Primăriei sectorului 1 București, în sensul că la rubrica numele și prenuneme tatălui, din certificatul de naștere al reclamantei, vor fi menționate numele și prenumele defunctului, iar la numele de familie al reclamantei va fi menționat numele de familie al defunctului „Păunescu”.
Dispune emiterea unui nou certificat de naștere pentru reclamantă, cu aceste mențiuni.
Ia act de renunțare la judecata a reclamantei, la capătul de cerere privind stabilirea calității de moștenitoare a defunctului Adrian Păunescu, decedat la data de 05.11.2010.
Ia act că nu se solicita cheltuieli de judecată.
Fără drept de apel pe cererea de renunțare la judecată.
Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi , 28.11.2012.
PREȘEDINTE
GREFIER
Hotărârea Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova
prima instanță: O.Robu dosarul nr. 2ra-3951/13
instanța de apel: N.Cernat, A.Pahopol, A.Gavrilița
Î N C H E I E R E 26 decembrie 2013 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele completului,
judecătorul Svetlana Novac
Judecătorii Tatiana Vieru, Valentina Clevadî
examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de XX, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de XY împotriva XX privind contestarea paternității, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 10 septembrie 2013 prin care s-a respins apelul declarat de XX și s-a menținut hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 29 aprilie 2013,
c o n s t a t ă
La 19 martie 2013 XY s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva XX privind contestarea paternității. În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că a înregistrat căsătoria cu XX la 17 septembrie 2003 la Oficiul Stării Civile Rîșcani mun. Chișinău, sub numărul de înregistrare xxx. La 22.12.2006 în familia lor s-a născut fiica XK . Drept părinți ai copilului au fost înscriși soții XY și XX. La 07.02.2012 căsătoria a fost desfăcută, domiciliul copilului minor XK fiind stabilit cu mama XX. În același timp, menționează reclamantul că continua să educe și să întrețină copilul minor. În urma unor discuții din 20.08.2012 cu pîrîta XX, i-au apărut unele suspiciuni referitoare la paternitate și la 08.09.2012 a solicitat efectuarea investigării molecular-genetice privind paternitatea. Prin concluzia de investigare a cazului de paternitate contestatabilă nr. 063/10-2012 din 05.10.2012 s-a stabilit expres că nu poate fi tatăl biologic al copilului XK.
Solicită reclamantul, constatarea faptului că nu este tatăl copilului XK născută la 22.12.2006, anularea înscrierii în registrul de stare civilă și certificatul de naștere a copilului referitoare la paternitate, precum și încasarea cheltuielilor de judecată legate de achitarea taxei de stat în mărime de 100 lei și cheltuielilor pentru efectuarea investigării molecular-genetice achitate societății cu răspundere limitată ,,BrioMedTest” în sumă de 9600 lei.
Prin hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 29 aprilie 2013 cererea de chemare în judecată a fost admisă, fiind recunoscut faptul că XY nu este tatăl XK, a.n. 22.12.2006, hotărîrea dată servind drept temei pentru organul competent de a radia înscrierea din registrul de acte de stare civilă și din certificatul de naștere a copilului minor referitoare la paternitatea lui XY, înscris în rubrica ,,tată”. A fost încasat de la XX în beneficiul lui XY suma de 9700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanțe în partea încasării cheltuielilor judiciare, XX a contestat-o cu apel.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 10 septembrie 2013 s-a respins apelul declarat de XX și s-a menținut hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 29 aprilie 2013. La 22 octombrie 2013 XX a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea dispozițiilor judecătorești în partea încasării cheltuielilor de judecată și în această parte a emite o nouă hotărîre de respingere a acestei cerințe. În susținerea recursului recurenta a invocat netemeinicia și ilegalitatea hotărîrilor judecătorești în partea încasării cheltuielilor de judecată pentru efectuarea investigării molecular-genetice în sumă de 9600 lei, din considerentul că această expertiză nu reprezintă cheltuieli de judecată deoarece nu a fost numită prin intermediul instanței de judecată în conformitate cu art. 148 alin. (1) CPC, și nici nu a participat la alegerea instituției de expertiză după cum prevede art. 149 alin. (2) CPC.
Verificînd legalitatea hotărîrii contestate prin prizma temeiurilor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul declarat de către XX urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. Alin. (4) al articolului menționat prevede că, săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către XX este declarativ și nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmația de ilegalitate a deciziei instanței de apel. Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC și anume lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4). Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că instanțele de judecată au examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material și procedural, și apreciind probele administrate în conformitate cu prevederile art.130 CPC, au pronunțat o hotărîre legală și întemeiată. Argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Instanța de recurs menționează și faptul că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, deasemenea recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri.
Astfel, reieșind din considerentele menționate și avînd în vedere faptul că atît prima instanță, cît și instanța de apel au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat și apreciat corect probele prezentate, au aplicat corect normele de drept material și procesual, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de XX ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Recursul declarat de XX se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.
Hotărârea Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova
dosarul nr. 3r-1354/11 prima instanță N. Vascan
DECIZIE
28 septembrie 2011 mun. Chișinău
Colegiul civil și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
în componența:
Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă
Judecătorii Iulia Cimpoi Tatiana Răducanu
Examinînd în ședință publică recursul declarat de către Întreprinderea de Stat „CRIS „Registru”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Tatianei Gavriluță (Pahomi) împotriva Serviciului Stării Civile și Întreprinderii de Stat „CRIS „Registru” cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva hotărîrii Curții de Apel Chișinău din 14 martie 2011, prin care acțiunea a fost admisă constată La 17 septembrie 2010 Tatiana Gavriluța (Pahomi) a depus cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului Stării Civile și Întreprinderii de Stat „CRIS „Registru” cu privire la contestarea actului administrativ.
În motivarea acțiunii reclamanta Tatiana Gavriluța a indicat că, la 20 iunie 2008 s-a adresat cu o cerere pîrîtului privind eliberarea extrasului din adeverința de naștere a lui Pahomi Nicolai Davidovici, anul nașterii 30 octombrie 1954 s. Taraclia, raionul Căinări, care a fost recunoscut ca fiind tatăl său în certificatul de paternitate și înscris ca părinte în adeverința ei de naștere. Pîrîtul i-a eliberat extrasul de pe actul de naștere a lui Mocan Nicolai născut la 30 octombrie 1954. Ulterior, s-a adresat Serviciului Stare Civilă a Ministerului Dezvoltării Informaționale și Oficiului Stare Civilă a sectotului Ciocana municipiul Chișinău cu cereri de rectificare a numelui de familie a tatălui acesteia din Mocan în Pahomi, dar a primit refuz.
În decizia sa din 15 otombrie 2008 Oficiul Stare Civilă Ciocana municipiul Chișinău menționează că rectificarea numelui din „Mocan” în ,,Pahomi” nu este posibilă pe motiv că în actul de naștere nr. 170 din 05 noiembrie 1954 nu se pot efectua modificări. Tatiana Gavriluță (Pahomi) menționează că, dacă în actul de naștere nr. 170 din 05 noiembrie 1954 nu există modificări și rectificarea numelui din „Mocan” în „Pahomi” nu este posibilă, astfel, Secția de pașapoarte a sectorului Ciocana municipiul Chișinău nelegitim la data de 08 decembrie 2008 i-a eliberat buletin de identitate lui Pahomi Nicolai, cu acest nume.
Reclamanta Gavriluță (Pahomi) Tatiana mai menționează că pîrîtul Pahomi Nicolai nelegitim a primit buletin de identitate cu numele „Pahomi Nicolai” în lipsa adeverinței de naștere și a actului de naștere, deoarece în arhiva Serviciului Stare Civilă nu există acte de stare civilă pe numele „Pahomi Nicolai” dar există astfel de certificate de stare civilă numai pe numele Mocan Nicolai. Consideră că deoarece Pahomi Nicolai a fost recunoscut ca tatăl său în certificatul de paternitate și înscris ca părinte în adeverința ei de naștere, nu poate să primească cetățenia română fiindu-i încălcate drepturile libertățile și interesele legitime și fiindu-i cauzat un prejudiciu moral în mărime de 200.000 lei.
Reclamanta Tatiana Gavriluță (Pahomi) solicită declararea ilegalității și anularea actului de paternitate nr. 180 din 29.05.1981, a buletinului de identitate seria A 48153148 din 08 decembrie2008 pe numele lui Pahomi Nicolai născut la 30.10.1954, în s. Taraclia, raionul Căușeni și încasarea prejudiciului moral în sumă de 200.000 lei.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 03 decembrie 2010 a fost admis renunțul Tatianei Gavriluță (Pahomi) de la pretenția privind declararea ilegală și anularea actului de paternitate nr.180 din 29 mai 1981, cu încetarea procesului în acesstă parte. Prin hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 14 martie 2011 acțiunea a fost admisă parțial. A fost declarat ilegal refuzul Întreprinderii de stat „CRIS „Registru" de a anula buletinul de identitate pe numele lui Pahomi Nicolai, eliberat la data de 08 decembrie 2008. De asemenea, a fost declarat ilegal și anulat buletinul de identitate seria A 48153148 din 08 decembrie 2008 eliberat pe numele lui Pahomi Nicolai, născut la 30 octombrie 1954, în s. Taraclia, raionul Căușeni. Întreprinderea de Stat „CRIS „Registru” a fost obligată să anuleze buletinul de identitate seria A 48153148 din 08 decembrie 2008 eliberat pe numele lui Pahomi Nicolai, născut la 30 octombrie 1954, în s. Taraclia, raionul Căușeni. În rest acțiunea a fost respinsă.
Întreprinderea de Stat „CRIS „Registru” a depus cerere de recurs împotriva hotărîrii primei instanțe, cerînd admiterea recursului, casarea hotărîrii primei instanțe și emiterea unei noi hotărîri cu privire la respingerea acțiunii. Recurentul Întreprinderea de Stat „CRIS „Registru”, în motivarea recursului a indicat că, la examinarea cazului, prima instanță nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele care au importanță pentru soluționarea pricinii în fond, precum și faptul că la au fost aplicate eronat normele de drept material.
Reprezentantul recurentului Întreprinderea de Stat „CRIS „Registru”, Alexandru Rotari, în ședința instanței de recurs a solicitat admiterea recursului, casarea hotărîrii primei instanțe și emiterea unei noi hotărîri, prin care acțiunea să fie respinsă. Intimata Tatiana Gavriluță (Pahomi) și reprezentantul său, Alexandru Banari, în ședința instanței de recurs a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărîrii primei instanțe, pe care o consideră întemeiată și legală. Nicolae Pahomi, în ședința instanței de recurs a declarat că solicită respingerea recursului. 3
Audiind părțile, studiind materialele dosarului, Colegiul civil și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea hotărîri primei instanțe din următoarele considerente. În conformitate cu art. 417 al. (1) lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul și să mențină hotărîrea primei instanțe. Conform punctului 2 al Regulamentului cu privire la modul de perfectare și eliberare a actelor de identitate ale Sistemului național de pașapoarte, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 376 din 06 iunie 1995 cu privire la măsurile suplimentare de realizare a Sistemului național de pașapoarte, pentru a primi buletinul de identitate, cetățenii se adresează organelor competente din raza domiciliului lor, prezentând în acest scop cererea-chestionar de modelul „A” și certificatul de naștere, alte documente suplimentare. În ședința de judecată s-a constatat că, Nicolae Pahomi a fost recunoscut ca fiind tatăl Tatianei Gavriluță în certificatul de paternitate și înscris ca părinte în adeverința sa de naștere, iar de către recurent i-a fost eliberat extrasul de pe actul de naștere a lui Mocan Nicolai născut la 30 octombrie 1954 de mamă solitară.
În acest sens, la data de 20 iunie 2008 Tatiana Gavriluță (Pahomi) s-a adresat recurentului cu o cerere privind eliberarea extrasului din adeverința de naștere a lui Pahomi Nicolai Davidovici, anul nașterii 30 octombrie 1954 s. Taraclia, raionul Căușeni. De asemenea, intimata s-a adresat către Serviciul Stare Civilă a Ministerului Dezvoltării Informaționale și la Oficiul Stare Civilă Ciocana municipiul Chișinău cu cereri de rectificare a numelui de familie a tatălui acesteia din „Mocan” în „Pahomi”. Prin decizia din 15 octombrie 2008 Oficiul Stare Civilă Ciocana a motivat refuzul prin faptul că. rectificarea numelui din „Mocan” în „Pahomi” nu este posibilă din considerentele că în actul de naștere nr. 170 din 05 noiembrie 1954 nu pot fi efectuate modificări. De asemenea, s-a stabilit că, Tatiana Gavriluță (Pahomi) s-a adresat de nenumărate ori Ministerului Dezvoltării Informaționale și Întreprinderii de Stat „CRIS „Registru” privind anularea actelor de identitate ale lui Pahomi Nicolai, precum și a buletinului de identitate din 08 decembrie 2008. Prin răspunsul din 03 august 2010, Tatianei Gavriluță (Pahomi) i s-a comunicat că temei de anulare a actelor de identitate ale lui Pahomi Nicolai, precum și a buletinului de identitate din 08 decembrie 2008 nu sunt, din considerentele că drept temei pentru întocmirea actelor de identitate a lui Pahomi Nicolai David, anul nașterii 30 octombrie 1954 au servit certificatul de naștere, pașaportul ex-sovietic, livretul militar și certificatul de divorț eliberate pe numele acestuia.
Colegiul civil și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că prima instanță întemeiat a ajuns la concluzia privind admiterea acțiunii din următoarele considerente.
Pe parcursul examinării cauzei s-a constatat că, buletinul de identitate din 08 decembrie 2008 a lui Pahomi Nicolai a fost eliberat în lipsa originalelor certificatelor de stare civilă și altor documente prevăzute de legislația în vigoare. Din informația prezentată de către Întreprinderea de Stat „CRIS „Registru”, Pahomi Nicolai, născut la 30 octombrie 1954 în s. Taraclia, raionul Căușeni, a depus cerere de perfectare a buletinului de identitate.
La cererea privind perfectarea buletinului de identitate, Nicolae Pahomi a prezentat duplicatul certificatului de naștere seria 1-43 №122963, eliberat la 08 mai 1974 de Oficiul Stare Civilă Lenin, în baza actului de naștere nr. 3153 (ulterior modificat în 170) din 10 decembrie1954 înregistrat de Oficiul Stare Civilă Lenin, pe numele lui Pahomi Nicolai; certificatul de divorț seria BM nr. 154513, eliberat la 21 februarie 1996 de Oficiul Stare Civilă Ciocana; pașaportul ex-sovietic I-BM nr. 706094, eliberat la 22 iunie 1976 de SAI Lenin. De asemenea, pe parcursul examinării cauzei s-a stabilit că, certificatul seria I-HS nr. 122963 a fost eliberat în baza actului de naștere nr. 3153 (sau 170) din 10 decembrie 1954 înregistrat de Oficiul Stare Civilă Lenin, pe numele lui Pahomi Nicolai David, născut la 30 octombrie 1954, în s. Taraclia, raionul Căușeni. Însă, din nota Oficiului Stare Civilă Chișinău nr. 639 din 21 ianuarie 2011, rezultă că pe numele lui Pahomi (Mocan) Nicolai David nu se atestă un act de naștere înregistrat de instituția menționată. De asemenea, în actul de naștere nr. 170 din 05 noiembrie 1954 înregistrat de Oficiul Stare Civilă Căinări pe numele lui Mocan Nicolai David, născut la 30 octombrie 1954 în s. Taraclia, raionul Căinări, date despre tatăl copilului nu figurează, fiind înscris doar patronimicul – „David”, copilul fiind înregistrat cu numele de familie al mamei – „Mocan”. Astfel, a fost eliberat certificatul de naștere 43 nr. 955098 din 05 noiembrie 1954.
Prin urmare, Colegiul civil și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, prima instanță corect a copncluzionat că, deși eliberarea buletinului de identitate seria A 48153148 din 08 decembrie 2008 pe numele lui Pahomi Nicolai a fost efectuată cu respectarea procedurii, certificatul de naștere seria I-MS nr.122963 care a servit drept temei pentru eliberarea buletinului de identitate respectiv, a fost eliberat neîntemeiat, conținând date eronate. De asemenea, din materialele dosarului rezultă că lui Pahomi Nicolai la 08 decembrie 2008 i-a fost eliberat buletinul de identitate pe numele lui „Pahomi Nicolai”, care nu a existat în arhiva Oficiul Stare Civilă, dar numai certificatul de naștere pe numele lui „Mocan Nicolai”. Din răspunsul Oficiului Stare Civilă Chișinău nr. 639 din 21 ianuarie 2011 urmează că, fiind verificată perioada anilor 1952-1956 pe raionele Stalin, Lenin, Crasnoaismeisc, orașul Chișinău, inclusiv pe persoanele reabilitate, actul de naștere pe numele cetățeanului Mocan (Pahomi) Nicolai anul nașterii 30 octombrie 1954, nu a fost întocmit de către Oficiul Stare Civilă Chișinău. Avînd în vedere cele expuse, prima instanță corect a concluzionat că buletinului de identitate seria A 48153148 din 08 decembrie 2008 eliberat pe numele lui Pahomi Nicolai este ilegal.
Astfel, din considerentele menționate și avînd în vedere faptul că, hotărîrea primei instanțe este întemeiată și legală, iar temeiurile invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține hotărîrea primei instanțe.
În conformitate cu art. 417 al. (1) lit. a), art. 419 CPC, Colegiul civil și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
decide
Se respinge recursul declarat de către Întreprinderea de Stat „CRIS „Registru”. Se menține hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 14 martie 2011, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Tatianei Gavriluță (Pahomi) împotriva Serviciului Stării Civile și Întreprinderii de Stat „CRIS „Registru” cu privire la contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă de la pronunțare.
Capitolul V. – Concluzii și propuneri de lege ferenda
Din poziția subiectivă de analiză a subiectului paternității în dreptul internațional, poziție determinată de susținerea efectivă a unor cauze cu obiectiv procesual de stabilire a paternității, concluziile acestei lucrări se vor axa pe dezvoltarea tezei caracterului imprescriptibl al acțiunii în stabilirea paternității, caracter recunoscut de fosta U.R.S.S., de statutul moldovenesc în vechea și actuala organizare etatica, și în epoca recentă de către statul roman.
Privită prin prisma normelor de drept internațional privat, în special a art. 8 și 4 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului Concluzionând limitarea dreptului material la acțiunea în stabilirea paternității realizată de către statul roman în intervalul de timp scurs de la adoptarea Codului familiei și până la modficarea acestuia în anul 2007 , a reprezentat o violare a Convenției, o încălcare flagrantă a drepturilor fundamentale ale copilului.
Anul 2007, când, prin art. 1, punctul 5 din Legea nr. 288/2007a fost introdus alineatul 4, dispoziție legală care stipula că acțiunea aparținând copilului nu se prescrie în timpul vieții acestuia. Aceasta modifcare a constituit o redresare și o însușire a unei realități sociale, a unei experiențe jurisprudențiale concrete, din păcate pentru un interval scurt de timp, datorită faptuluo că instanță de contencios constituțional a stabilit prin Decizia nr. 1345/2008 ca art. ÎI din Legea nr. 288/2007 potrivit căruia ”dispozițiile prezentei legi privind […], precum și acțiunea în stabilirea paternității copilului din afara căsătoriei, sunt aplicabile și în cazul copiilor născuți înainte de intrarea sa în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de judecată”, încalca principiul constituțional al neretroactivității legii.
Însă practica judiciara s-a prevalat de interesul superior al copilului, de specificul acțiunilor judiciare nepatrimoniale caracterizate de imprescriptibilitate, într-o majoritate importantă, lăsând în desuetudine decizia Curții Constituționale, astfel pronunțând soluții de admitere a acțiunilor în stabilirea paternității fata de persoane născute anterior anului 2007, un caz de notorietate fiind stabilirea paternității Andreei Bârlea, fiica nelegitimă a poetului Adrian Păunescu, paternitate stabilită de instanță Judecătoriei Sectorului 1 – București în 27.12.2012.
În contextul în care exista un număr important de instante care resping că prescrise acțiunile în stabilirea paternității pentru persoane născute anterior anului 2007, apreciem că suntem în fața unei practici neunitare care creează premisele unui tratament judiciar discriminatoriu, încălcându-se astfel principiul ocrotit de CEDO și de normă constituționala, acela de egalitate a cetățenilor în fața legii. Încălcarea principulu egalității cetățenilor în fața legii nu trebuie privită în sensul că toți petenții ar trebui să beneficieze în acest tip de acțiune judiciară de constarea prescripției dreptului material la acțiune, ci în sensul respectării prevalentei dreptului european față de cel intern, drept care nu cuprinde restricții în timp în privința valorificării drepturilor ce decurg din raportul de filiație.
Cu incidență în materie, prin analogie, este chiar hotărârea pronunțată de instanță de contencios european a drepturilor omulu – Cedo în cauza Shofman, dar mai important este a observa că instanțele naționale romane ignoră faptul că prin Decizia nr. 1345 din 09.12.2008 a Curții Constituționale a fost admisa excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 din Legea nr. 288/2007 potrivt cărora ”Dispozițiile prezentei legi …. precum și acțiunea în stabilirea paternității copilului din afara căsătoriei, sunt aplicabile și în cazul copiilor născuți înainte de intrarea sa în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de judecată.”, însă admiterea excepției de neconstituționalitate a art. 2 din Legea nr. 288/2007 nu produce efecte asupra alin. 4, art. 60 din Codul familiei, care însă nu a fost declarat neconstituțional.
Aceasta viziune este însușita și de magistratul ieșean Viorica Olariu În raport de jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, instituirea caracterului imprescriptibil al acțiunii în stabilirea paternității reprezintă o opțiune legitimă, justificată, care dă expresie principiului interesului superior al copilului și dreptului acestuia de a-și stabili ascendenta, potrivit cu art. 7, alin. 1 din Convenția cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990 – copilul are dreptul, în măsura posibilului, de a-și cunoaște părinții.
În aceeași ordine de idei este relevant că în cauza Kroon s.a. vs. Olanda – Hotărârea din 27 octombrie 1994 – instanța europeană a statuat că ”respectul față de viața de familie cere că realitatea biologică și socială să prevaleze asupra realității juridice”.
Reglementarea instituită prin art. 4 al art. 60 din Codul familiei ” acțiunea aparținând copilului nu se prescrie în timpul vieții acestuia” trebuie interpretată conform unui principiu general de interpretare, potrivit căruia textele legale trebuie să se interpreteze în sensul de a produce efecte juridice iar nu în sensul de a nu produce astfel de efecte.
În astfel de litigii practic se impune ca soluția unitară să fie în sensul admiterii acțiunilor, a recunoașterii caracterului imprescriptibil al acțiunii în stabilirea paternității, motivat și de faptul că fiind în prezența unui drept nepatrimonial, apare ca firesc ca acesta să poată fi exercitat de către titularul sau oricând în timpul vieții.
Starea discriminatorie determinată de legislator, datorită instabilității legislative, este amplificată și de actuală reglementare dată de noul Cod civil, reglementare care recunoaște că acțiunea în stabilirea paternității este imprescriptibilă în privința copiilor născuți după data intrării în vigoarea să, lăsând asupra copiilor născuți anterior acestui moment soarta la mâna arbitrariului instanțelor judecătorești, atâta timp cât practica neunitară creează viziuni și soluții diferite față de aspectul prescripției prevăzute de art. 60 alin. 4 din Codul Familiei, ce declară, după cum am arătat, că acțiunea aparținând copilului nu se prescrie în timpul vieții acestuia, alineat ce a fost introdus prin art. I punctul 5 din Legea nr. 288/2007 începând cu 08.11.2007.
Aceasta aberație legislativă, vid legislativ sub o altă exprimare, aplică subiecților aflați în această situație juridică, indiferent de data nașterii, sub greșitul pretext că legea ar retroactiva, tratamente diferite, chiar dacă soluția potrivită ar fi recunoașterea principiului ultraactivității legii și pentru copii aflați în situații analoage, dar cu momente ale nașterii diferite. Aceasta recunoaștere presupunea a fi introdusă în textul actualului Cod civil.
Avocatul și practicianul Artin Sarchizian ”făcând o paralelă cu legislația actuală în domeniu, reglementare cuprinsă în noul Cod Civil, observă cum legiuitorul a prevăzut o excepție, derogatorie de la regulă aplicării imediate a legii noi, prin instituirea art. 47 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil ce prevede că stabilirea filiației, tăgăduirea paternității sau orice altă acțiune privitoare la filiație este supusă dispozițiilor Codului civil și produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuți după intrarea lui în vigoare.
Per a contrario, dacă nu ar fi fost instituită o astfel de excepție însemnând că legea nouă eră de imediată aplicare a situației durabile continue din materia filiației, astfel încât, textul se aplică oricărui destinatar al normei, indiferent de data nașterii.
Or, acest argument de text, confirmă teza mai sus expusă, că art. 60 alin. 4 din Codul familiei, astfel cum a fost modificat la 08.11.2007, va avea o aplicare imediată, în privința oricărui destinatar al normei, inclusiv în privința persoanelor născute sub legea veche, de vreme ce, cum în cazul noului Cod Civil s-a întâmplat, legiuitorul nu a voit să deroge de la regulă aplicării imediate a legii.
Bunăoară, un alt exemplu reținut de doctrină și qvasi similar celui analizat, îl reprezintă dezbaterea iscată în jurul chestiunii dacă Decretul nr. 130/1949 pentru reglementarea privind reglementarea condițiunii juridice a copilului natural și Codul familiei (din anul 1956), norme ce introduceau posibilitatea cercetării judecătorești a paternității copilului din afara căsătoriei ce reprezentau atunci legea nouă, se vor aplica și copiilor născuți anterior intrării în vigoare a legii noi când, conform legii vechi (art. 307 Cod Civil) era interzisă cercetarea judecătorească a paternității din afara căsătoriei.
Soluția unanim recunoscută de doctrină și îmbrățișată de practică a fost aceea că legea nouă se va aplica și copiilor născuți înainte de intrarea ei în vigoare, cu argumentul convingător că, nu există teamă că legea să retroactiveze (interdicție existentă și atunci potrivit art. 1 din Codul Civil), căci, dacă faptul procreării s-a consumat în întregime în trecut, legătură de filiație între tată și copil având caracterul unei stări de fapt durabile în timp, legea cea nouă o cuprinde și o stăpânește ca pe un fapt actual.
Din aceasta, se poate reține teza doctrinară că legile privitoare la statutul civil al persoanei se aplică de la data intrării lor în vigoare, în puterea efectului imediat al legii civile, chiar și copiilor născuți înainte de această dată afară de cazul în care, legea (cum se întâmplă în cazul noului Cod Civil) nu derogă expres de la regulă și alege soluția ultraactivității legii vechi.”
Aceasta minuțioasă analiza vine să întărească concluzia exprimată anterior ca legiuitorul atunci când a edictat noul Cod Civil, în respectul principiului interesului superior al copilului, trebuia să reglementeze aplicabilitatea regimului imprescriptibil al acțiunii în stabilirea paternității și pentru copii născuți anterior adoptării lui, pentru motivele de similitudine invocate de către autorul A. Sarchizian.
Spre deosebire de România, Federația Rusă și Republica Moldova au consacrat în legislația proprie caracterul imprescriptibil al acțiunii în stabilirea paternității încă din perioada sovietică, recunoscând astfel caracterul special al raporturilor de drept familial.
Chiar dacă în opinia noastră, actuala redactare a normelor de reglementare a modalităților de stabilire a paternității cuprinse în Codul familiei necesită îmbunătățiri, nu putem minimaliza faptul că acesta a constituit pentru viața juridică și socială moldoveneasca o deschidere către nou, aducând elemente remarcabile de ocrotire a familiei, incluzând în cadrul normativ național prevederile Convenției Națiunilor Unite privind drepturile copilului, dar și dispoziția referitoare la consultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani în orice cauză unde acesta ar avea un interes obiectiv.
Pentru Codul familiei al Republicii Moldova, cu titlu de propunere de lege ferenda, considerăm indicat că art. 48 să fie completat în sensul introducerii instituției introducerii forțate din oficiu în toate cauzele care au ca obiect constatarea filiației, a altor persoane, față de reclamant și pârât. Necesitatea de stabilire a adevărului obiectiv presupune în majoritatea situațiilor că în afara cadrului procesual standard să dobândească calitate procesuală și alte persoane, de exemplu un anumit părinte, când acesta nu are calitatea de reclamant sau de pârât.
Introducerea acestora în proces are ca scop opozabilitatea hotărârii și fată de alți terți, dar și protejarea intereselor patrimoniale și nepatrimoniale ale acestora, dar și a copilului.
În privința reglementarii moldovenești a contestării paternității, considerăm ca subiecții activi ai acestei acțiuni trebuie extinși, în sensul că acțiunea să poată fi pornită de orice persoană care manifestă un interes în stabilirea adevăratei filiațiuni. Această propunere este generată de faptul că în practică se pot ivi situații în care nu există nici îndoială asupra faptului că soțul mamei nu este tatăl biologic al copilului beneficiar al prezumției de paternitate, dar în contextul în care tatăl acestuia este dispărut iar mama nu are interes în promovarea acțiunii, stabilirea adevărului este lipsită de pârghie procesuală. Această propunere este incidentă și în situațiile în care soțul mamei a decedat, fără a introduce acțiunea în tăgada paternității, deși știa că nu este tatăl biologic al copilului său atunci când tatăl a decedat înainte de nașterea copilului, fără să cunoască că nu este tatăl biologic al copilului.
Concluzia finală a acestei lucrări este că atât legislatorul moldovean, cât și cel român, trebuie să își exercite atribuțiile în edictarea unor norme în materia dreptului familiei care să reflecte înțelegerea și însușirea următoarelor principii:
”Considerăm evidente prin ele însele următoarele adevăruri: toți oamenii sunt egali; ei sunt dotați de Creator cu anumite drepturi inalienabile; printre aceste drepturi se găsesc viața, libertatea și căutarea fericirii. Guvernele sunt stabilite de oameni pentru garantarea acestor drepturi, iar puterea lor legală emană prin consimțământul celor guvernați.” – Declarația de Independență a Statelor Unite;
” Atașamentul profund față de libertățile fundamentale consacrate în Declarația Universală a Drepturilor Omului constituie temelia însăși a justiției și a păcii în lume” – Preambulul Convenției europene a drepturilor omului, amendat prin Protocolul nr. 11;
”Convenția europeană a drepturilor omului este un instrument viu, care trebuie citit la lumina condițiilor de viață de astăzi, la fel cum jurisprudența Curții noastre, pentru a se conforma acestei realități în schimbare, are un caracter evolutiv și se îmbogățește fără încetare.” – J. P. Costa, Vicepreședinte al Curții Europene a Drepturilor Omului.
Bibliografie
N. Titulescu, Drept civil, Volumele I si II, Editie ingrijita de Prof. univ. dr. Adrian Nastase, Editura All Beck, Bucuresti, 2005
I. P. Filipescu, A. I. Filipescu, op. cit. , ed. a VI a, Editura All Beck, Bucuresti, 2010
D. Lupascu, C.M. Craciunescu, Dreptul familiei, Editura Universul, Bucuresti, 2011
Noul Cod Civil al Romaniei, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2013
Codul Familiei al Republicii Moldova, Editura Prag 3, Chisinau, 2010
G. Penculescu, M. Anghene, Regimul juridic al actelor de stare civila, Bucuresti, Ed. Stiintifica, 1958
Lucia Irinescu, Filiatia fata de tata, Practica judiciara, Bucuresti, Ed. Hamangiu, 2007
Deciza Curtii Constitutionale a Romaniei, nr. 349 din 19 decembrie 2001
M. Avram, F. Baias, Legislatia familiei, Bucuresti, Editura ALL, ,1996
D. Lupascu si C.M. Craciunescu, Dreptul familiei, 2011
M. C. Nilă Stratone, Sociologie juridică. Elemente de bază. Editura Hamangiu, București, 2013
D. Beaufils ș.a., Bioetica și taina persoanei, București, Editura Bizantină
Gh. Scripcaru, C. Scripcaru, Medicină legală pentru juriști, Iași, Editura Cugetarea, 1999
Preot, Profesor univ. dr. Nicolae D. Necula, Familia azi. Probleme pastorale si sociale, in Revista ”Glasul Bisericii”, anul LVII, 2001, nr. 9-12
Buletinul jurisprudentei al Curtii de Apel Craiova, Romania, Sectia civila, Decizia nr. 87 din 13.01.2000, an 2000
Hotararea Plenului Curtii Supreme de Justitie nr. 8 din 24 octombrie 1994 cu privire la practica de aplicare de catre instantele judecatoresti a legislatiei la judecarea cauzelor referitoare la stabilirea paternitatii.
Hotararea CEDO din 24 noiembrie 2005 in cazul Shofman contra Rusiei
Tratate internaționale, Ediția oficială, volumul 35, Chișinău, 2006,
M. Poalelungi, A.Pascari, Pregatirea pricinilor civile pentru dezbaterile judiciare, Curtea Suprema de Justitie a Republicii Moldova, Chisinau, 2006
E. Florian, Dreptul familiei, Ed. „C.H. Beck”, București, 2006
C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, A. Baicoianu, Tratat de drept civil, vol. I, Ed. All , 1996
I. Albu, Dreptul familiei, Editura Didactică și pedagogică, București, 1975
M.Barbu, T.M.Gane, la nota din Revista Romana de Drept nr.10/1968, pag.143
Constitutia Republicii Italiene, Ed. All Beck, Bucuresti, 1998, pag. 25.
Revista Romana de Drept nr.2/1973 și I.Pop în Revista Romana de Drept nr.3/1988 -Trib. Jud.Maramureș, dec.civ.110/1987;
Gh.Beleiu, Dreptul familiei, Edit. de Presă, București, 1992
C.Stătescu op.cit., pag.210-211;
I.P. Filipescu, Op.cit., p. 334.
A.Oproiu, '' Cazuri de nulitate absolută a recunoașterii filiației '', în Justitia Noua nr.1/1961
A.Oproiu, ''Dacă se poate introduce acțiune în anularea recunoașterii filiațiunii pentru incapacitate sau vicii de consimțământ'' în Legea Poporului.nr.9/1961
Tribunalul Suprem, dec. civ. nr. 731 din 20 mai 1971 in CD.1071, p. 183
Decizia nr. 56/2011, pronuntata de catre Curtea de Apel Iasi in cauza civila nr. 8613/245/2088, Opinie separata a judecatorului Olariu V., hotarare nepublicata.
Surse internet
http://legeaz.net/dictionar-juridic/actiune-in-stabilirea-paternitatii, accesat la 21.01.2013, ora 18 00
http://www.jafbase.fr/docEstEurope/RussianFamilyCode1995.pdf, accesat la 11.01.2013, ora 14 25
http://iussp2009.princeton.edu/papers/93277 , site consultat la 20.01.2014, ora 23:00
http://www.rasulcarpatin.ro/rolul-tatalui-in-cresterea-copiilor-noi-cercetari-stintifice , site consultat la 20.01.2014, ora 23:29
www.statistica.md
http://www.juridice.ro/274805/aspecte-privind-imprescriptibilitatea-actiunii-in-stabilirea-paternitatii.html
Bibliografie
N. Titulescu, Drept civil, Volumele I si II, Editie ingrijita de Prof. univ. dr. Adrian Nastase, Editura All Beck, Bucuresti, 2005
I. P. Filipescu, A. I. Filipescu, op. cit. , ed. a VI a, Editura All Beck, Bucuresti, 2010
D. Lupascu, C.M. Craciunescu, Dreptul familiei, Editura Universul, Bucuresti, 2011
Noul Cod Civil al Romaniei, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2013
Codul Familiei al Republicii Moldova, Editura Prag 3, Chisinau, 2010
G. Penculescu, M. Anghene, Regimul juridic al actelor de stare civila, Bucuresti, Ed. Stiintifica, 1958
Lucia Irinescu, Filiatia fata de tata, Practica judiciara, Bucuresti, Ed. Hamangiu, 2007
Deciza Curtii Constitutionale a Romaniei, nr. 349 din 19 decembrie 2001
M. Avram, F. Baias, Legislatia familiei, Bucuresti, Editura ALL, ,1996
D. Lupascu si C.M. Craciunescu, Dreptul familiei, 2011
M. C. Nilă Stratone, Sociologie juridică. Elemente de bază. Editura Hamangiu, București, 2013
D. Beaufils ș.a., Bioetica și taina persoanei, București, Editura Bizantină
Gh. Scripcaru, C. Scripcaru, Medicină legală pentru juriști, Iași, Editura Cugetarea, 1999
Preot, Profesor univ. dr. Nicolae D. Necula, Familia azi. Probleme pastorale si sociale, in Revista ”Glasul Bisericii”, anul LVII, 2001, nr. 9-12
Buletinul jurisprudentei al Curtii de Apel Craiova, Romania, Sectia civila, Decizia nr. 87 din 13.01.2000, an 2000
Hotararea Plenului Curtii Supreme de Justitie nr. 8 din 24 octombrie 1994 cu privire la practica de aplicare de catre instantele judecatoresti a legislatiei la judecarea cauzelor referitoare la stabilirea paternitatii.
Hotararea CEDO din 24 noiembrie 2005 in cazul Shofman contra Rusiei
Tratate internaționale, Ediția oficială, volumul 35, Chișinău, 2006,
M. Poalelungi, A.Pascari, Pregatirea pricinilor civile pentru dezbaterile judiciare, Curtea Suprema de Justitie a Republicii Moldova, Chisinau, 2006
E. Florian, Dreptul familiei, Ed. „C.H. Beck”, București, 2006
C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, A. Baicoianu, Tratat de drept civil, vol. I, Ed. All , 1996
I. Albu, Dreptul familiei, Editura Didactică și pedagogică, București, 1975
M.Barbu, T.M.Gane, la nota din Revista Romana de Drept nr.10/1968, pag.143
Constitutia Republicii Italiene, Ed. All Beck, Bucuresti, 1998, pag. 25.
Revista Romana de Drept nr.2/1973 și I.Pop în Revista Romana de Drept nr.3/1988 -Trib. Jud.Maramureș, dec.civ.110/1987;
Gh.Beleiu, Dreptul familiei, Edit. de Presă, București, 1992
C.Stătescu op.cit., pag.210-211;
I.P. Filipescu, Op.cit., p. 334.
A.Oproiu, '' Cazuri de nulitate absolută a recunoașterii filiației '', în Justitia Noua nr.1/1961
A.Oproiu, ''Dacă se poate introduce acțiune în anularea recunoașterii filiațiunii pentru incapacitate sau vicii de consimțământ'' în Legea Poporului.nr.9/1961
Tribunalul Suprem, dec. civ. nr. 731 din 20 mai 1971 in CD.1071, p. 183
Decizia nr. 56/2011, pronuntata de catre Curtea de Apel Iasi in cauza civila nr. 8613/245/2088, Opinie separata a judecatorului Olariu V., hotarare nepublicata.
Surse internet
http://legeaz.net/dictionar-juridic/actiune-in-stabilirea-paternitatii, accesat la 21.01.2013, ora 18 00
http://www.jafbase.fr/docEstEurope/RussianFamilyCode1995.pdf, accesat la 11.01.2013, ora 14 25
http://iussp2009.princeton.edu/papers/93277 , site consultat la 20.01.2014, ora 23:00
http://www.rasulcarpatin.ro/rolul-tatalui-in-cresterea-copiilor-noi-cercetari-stintifice , site consultat la 20.01.2014, ora 23:29
www.statistica.md
http://www.juridice.ro/274805/aspecte-privind-imprescriptibilitatea-actiunii-in-stabilirea-paternitatii.html
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Stabilirea Paternitatii In Dreptul International Privat (ID: 129882)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.