SSOOCCIIEETTAATTEEAA CCUUNNOOAAȘȘTTEERRIIII NNEECCEESSIITTĂĂ GGÂÂNNDDIIRREE [600302]

SSOOCCIIEETTAATTEEAA CCUUNNOOAAȘȘTTEERRIIII NNEECCEESSIITTĂĂ GGÂÂNNDDIIRREE

TTHHEE SSOOCCIIEETTYY OOFF KKNNOOWWLLEEDDGGEE NNEEEEDDSS TTHHOOUUGGHHTT

Prof.univ.dr.ing. ȘTEFAN IANCU,
Membru fondator/titular al Academiei Oamenilor de Ș tiință
din România

Abstract. In our country, KnowledgePbased Society it’s not o nly a necessity, it is
also an objective declared through ,,The Romanian S trategy for durable development P
Horizon 25”, adopted by the Romanian Parliament in the 2004 year. But to leave in a
KnowledgePbased Society it’s necessary, in the firs t, to thought and to develop
knowledge, following those four Descartes’ rules, f or guiding the mind. It is, also,
necessary to change our mentality about culture and the role of science. A press
company and a very good magazine like „Cogito” can help the construction of a new
mentality in our country about the roll of culture.

Key words: knowledge society, scientific knowledge, cognitive science, thoughts.

În prezent, o nouă economie este, în mod evident, î n curs de apariție, o economie
bazată pe cunoștințe și idei, o economie a cunoaște rii, în care cheia prosperității și creării
de locuri de muncă este dată de gradul de implement are a noilor concepte, a ideilor
inovării și tehnologiei în toate sectoarele economi ei, precum și de protecția mediului
înconjurător.
Noua economie, bazată pe cunoaștere, care se va rea liza în viitoarea societate a
cunoașterii integrează obiectivele dezvoltării dura bile, bazate pe dreptate socială și
egalitate a șanselor, protecție ecologică, libertat e, diversitate culturală și dezvoltare a
inovării, restructurarea industriei și a mediului d e afaceri, reprezentând o nouă etapă a
civilizației umane care permite accesul larg la inf ormație, un nou mod de lucru și de
cunoaștere, amplificând posibilitatea globalizării economice și creșterea coeziunii
sociale. Suportul tehnologic al noii societăți este constituit prin convergența a trei
sectoare: tehnologia informației, tehnologia comuni cațiilor, producția de conținut
digital.

1. Societatea cunoașterii
În 1986, academician Mihai Drăgănescu, bazânduwse p e conceptul filosofic al legii
tendințelor, a prefigurat o viitoare societate a cu noașterii (Drăgănescu M., 1986). Numai
în anii 1990 noțiunea de Societate a cunoașterii (K nowledgewSociety) a devenit larg
cunoscută și recunoscută datorită lucrărilor lui Pe ter Drucker (Peter Drucker, 1994) și
ale altora.
În ultima decadă, Societatea cunoașterii a fost rec unoscută ca un nou stagiu al erei
informaționale respectiv al Societății Informaționa le. În ,,Raportul Comisiei Națiunilor
Unite pentru Dezvoltarea Științei și Tehnologiei”, publicat în 1998, noțiunea de Societate
a cunoașterii este prezentată astfel: ,,Recent term enul de Societate a cunoașterii a fost
utilizat pentru a pune accentul pe faptul ca rolul tehnologiei informației si comunicațiilor
(TIC) a fost schimbat din instrument de schimbare t ehnologică întrwun instrument care
oferă un nou potențial din combinarea informațiilor înglobate în sistemele TIC cu
potențialul creativ al oamenilor pentru dezvoltarea cunoașterii acestora” (Mansell Robin,
1998).

Cunoașterea este informație cu înțeles și informați e care acționează. De aceea
Societatea cunoașterii nu va fi posibilă dacă nu va fi grefată pe Societatea informațională,
ne putând să fie separată de aceasta. În același ti mp, Societatea cunoașterii este mai mult
decât Societatea informațională prin rolul major ca re revine informației w cunoaștere în
societate. Cel mai bun înțeles al societății cunoaș terii este probabil acela de Societate
informațională w Societate a cunoașterii.
Denumirea de Societate a Cunoașterii este utilizată , în prezent, în întreaga lume.
Această denumire este o prescurtare a termenului de Societate bazată pe cunoaștere
(Knowledgewbased Society) care presupune (Drăgănesc u M., 2001):
§ Extinderea și aprofundarea cunoașterii științifice și a adevărului despre
existență;
§ Utilizarea și managementul cunoașterii existente su b forma cunoașterii
tehnologice și organizaționale;
§ Producerea de cunoaștere tehnologică nouă prin inov are;
§ O diseminare fără precedent a cunoașterii către toț i cetățenii prin mijloace noi,
folosind cu prioritate internetul, cartea electroni că și metode de învățare prin procedee
electronice (ewlearning);
§ Societatea cunoașterii reprezintă o nouă economie î n care procesul de inovare
(capacitatea de a asimila și converti cunoașterea n ouă pentru a crea noi servicii și produse)
devine determinant și în care, spre deosebire de ve chea economie în care bunurile
tangibile primau, în noua economie contează, în pri mul rând activele intangibile,
nemateriale, greu de descris și mai ales de cuantif icat și măsurat dar care au valoare și
generează valoare (Iancu St, 2008);
Societatea cunoașterii este fundamental necesară pe ntru a se asigura o societate
sustenabilă din punct de vedere ecologic, deoarece fără cunoaștere științifică, cunoaștere
tehnologică și managementul acestora nu se vor prod uce acele bunuri, organizări și
transformări tehnologice (poate chiar și biologice) și economice necesare pentru a salva
omenirea de la dezastru ecologic în secolul al XXIw lea;
Societatea cunoașterii are caracter global și este un factor al globalizării. Prin cei doi
vectori: informațional și sustenabil, Societatea cu noașterii va avea un caracter global, în
cadrul căreia și informația și cunoașterea vor deve ni de asemenea globale;
Societatea cunoașterii va reprezenta și o etapă nou ă în cultură, pe primul plan va
trece cultura cunoașterii care implică toate formel e de cunoaștere inclusiv cunoașterea
artistică, literară etc. Astfel se va pregăti teren ul pentru o societate viitoare Societatea
conștiinței, a adevărului, moralității și spiritulu i.
În anii 1993w1994, domnul academician Mihai Drăgăne scu a făcut referiri cu
caracter general la o posibilă societate a conștiin ței, la 30 iunie 2001, întrwo expunere
susținută la Ateneul Român, în cadrul unei manifest ări organizate de Fundația Națională
,,Henri Coandă” pentru sprijinirea copiilor suprado tați, domnia sa a afirmat, atunci,
foarte clar că „după ce swa parcurs, perioada prime i revoluții industriale, swa intrat întrwo
epocă întrwadevăr fascinantă, aceea a societății in formaționale; care se prelungește întrwo
societate a cunoașterii, iar aceasta din urmă, spun ea dumnealui că crede și speră, întrwo
societate a conștiinței” (Drăgănescu Mihai, 2001). Întrwun studiu elaborat de către
domnul academician Mihai Drăgănescu, în perioada 20 03 w2005 se constată o anumită
evoluție, firească întrwo activitate de cercetare, de la ideile inițiale privind realizarea
societății conștiinței, la idei impuse de realități care nuanțează posibilul viitor al
realizării acestei societăți.
În prefața la volumul ,,Societatea Conștiinței”, pu blicat în decembrie 2007, domnul
academician Mihai Drăgănescu afirmă distinct că: ,, din punct de vedere filosofic,
societatea conștiinței rămâne un concept absolut și fundamental. În privința realizării
unei societăți a conștiinței rămâne de văzut dacă e a poate fi împlinită cu omul biologic

actual. Cu omul biologic actual swar putea obține numai o societate a prefigurării
societății conștiinței”. (Drăgănescu Mihai, 2007)

2. Ce este cunoașterea?
În ultimul deceniu, știința1 și tehnica șiwau accentuat caracterul sistemic. O
demonstrează viteza cu care unele progrese științif ice au devenit aplicații industriale,
datorită accentuării fenomenelor de piață în științ ă. Pe plan internațional, a devenit tot
mai evidentă tendința de creștere a colaborării din tre organizațiile de cercetare
fundamentală și orientată și organizațiile de cerce tare aplicativă și introducere a noului
în producție, de ștergere a delimitărilor între cat egoriile de cercetare, de creștere a
gradului de interdisciplinaritate, de asimilare a c omportamentului întreprind la echipele
de cercetare din unități de cercetare și universită ți etc. În acest context, crește
importanța transferului tehnologic de tip vertical între cercetarea fundamentală și cea
aplicativă sau de dezvoltare și aplicațiile industr iale. Acest transfer devine realizabil prin
adâncirea interrelațiilor cercetării cu producția ș i cu învățământul, prin diverse
modalități, cum ar fi creșterea numărului și import anței colaborărilor între cercetarea
publică și firme private industriale, sub forma uno r parteneriate sau a unor proiecte de
colaborare, cât și prin sporirea numărului de organ izații care creează condiții de
colaborare (parcuri științifice și tehnologice, cen tre pentru transfer de tehnologie, broker
de tehnologie etc.). În acest context, colaborarea între inginerwcare asimilează din ce în
ce mai multe cunoștințe științificewși omul de știi nță swa intensificat, iar tratamentul
public acordat celor două categorii tinde să se ega lizeze.
Știința cognitivă2 este o disciplină apărută în a doua jumătate a sec olului XX când
procedurile computaționale au început să influențez e modul de a interpreta
reprezentările complexe și procesele cognitive ale minții și swa constituit în anii 70 ai
aceluiași secol când swau înființat Cognitive Scien ce Society și revista Cognitive Science
(http://plato.stanford.edu) iar zeci de universităț i din lume au introdus cursuri de știință
cognitivă.
Pe plan internațional, literatura de specialitate ( Gibbons Michael, 2006) delimitează
două moduri principale de generare a cunoașterii, a le căror caracteristici sunt prezentate
în Tabelul 1. Cele două moduri nu sunt interschimba bile, nu se elimină unul pe celălalt,
ci coexistă, inclusiv în România. Noul mod impulsio nează dezvoltarea colaborării directe
între producție și cercetare. Astfel cunoașterea a devenit un important factor economic și
a început să fie supusă proceselor de management, c unoașterea tehnologică și
organizațională devenind la fel de importantă ca și cunoașterea științifică fundamentală
a adevărului despre mediul natural și social.

Tabelul 1.
CARACTERISTICI MODUL CLASIC NOUL MOD
Motivare Interesul științific Problemele reale ale producție i
și dezvoltării economice
Cadru Disciplina științifică Pluridisciplinar și

1 Știința urmărește, în esență, căutarea adevărului și pentru awși realiza scopul folosește o metodă de
lucru care nu este așa cum credea Bacon ,,un drum l arg care duce la descoperiri în munca de cercetare” .
Simultan sau în perioade diferite, oamenii de știin ță au definit știința în mod diferit. Deosebirile s wau
datorat, poate stadiului ei de dezvoltare sau aspec tului particular pe care un savant lwa ales pentru awl
evidenția. După Dampier, de exemplu, știința este o cunoaștere organizată a naturii, pentru lord Kelvi n ceea
ce nu se poate măsura nu este știință, iar Crowter definea știința ca fiind cunoașterea pe care omul o poate
folosi pentru a stăpâni natura. Comitetul pentru Re surse Umane în Domeniul Științei și Tehnologiei a d efinit
știința ca ,,un ansamblu interconectat de fapte ate state și teorie speculativă, cu condiția ca teoriil e să poată fi
testate experimental”.
2 Cognitiv (latinescul cognitio) – referitor la cuno aștere.

transdisciplinar
Organizare Ierarhică și conservativă Bazată pe scar a valorică,
tranzitorie
Controlul calității Intern, colegial, bazat pe
comunicare științifică Responsabilitatea socială

În ultima decadă a secolului XX și începutul secolu lui XXI, cunoașterea a căpătat
înțelesuri și semnificații noi față de filosofiile clasice și moderne. Cunoașterea nu este
numai un proces mental3, ci, cu anumite limite specifice, și un proces al sistemelor de
inteligență artificială, al organizațiilor industri ale, economice și sociale.
Astăzi se studiază și problema cunoașterii la anima le, dar, cel mai important aspect
nou al cunoașterii îl reprezintă cunoașterea „artif icială” a sistemelor expert, a agenților
inteligenți, adică a sistemelor de inteligență arti ficială. Asemenea elemente nu au fost
încă integrate întrwo teorie nouă și adecvată a cun oașterii (The New Enciclopedia
Britanica, 1994).
Principalul mijloc utilizat de om pentru a supravie țui și mai ales pentru awși dezvolta
cunoașterea este intelectul. Fără acesta toate cele lalte mijloace de supraviețuire ar fi lipsite de
utilitate deoarece omul nu ar fi apt să le foloseas că. Când cineva face distincția între intelectuali
și neintelectuali, în fapt, face distincția între d irecțiile specifice ale activității acestora și anu me
între direcțiile care se concretizează în elaborări intelectuale și cele care se bazează, în mai
mare măsură, pe efortul muscular și nervos. Dar dac ă putem vorbi despre intelectuali, nu
putem vorbi despre neintelectuali, deoarece nu exis tă activitate umană din care swar putea
exclude participarea intelectuală: ,,homo faber nu poate fi separat de homo sapiens”.
Activitatea intelectuală este o activitate cu mai m ulte nivele de complexitate. La un prim nivel
ea înseamnă cunoaștere , iar la cel dewal doilea, mai complex, gândire creativă .
Cunoașterea este una dintre nevoile fundamentale al e omului și are ca obiect
explicarea lumii, iar sporirea cunoașterii, ca și c reația artistică, își găsesc justificarea în
ele însele. În activitatea de cercetare, principala activitate de dezvoltare a cunoașterii, se
operează cu date, informații și cunoștințe4, cu teorii și sisteme, teorii și previziuni, teori i
și modele, sisteme și structuri, toate aceste conce pte fiind elemente constituente ale unui
șir continuu de acumulări cognitive în scopul gener ării de noi cunoștințe.

3 Platon (în Republica) a introdus concepția mentală a cunoașterii care implică convingerea că ceva
este adevărat (true belief). Aristotel, Thomas Aqui nas, John Locke, George Berkley, David Hume, Immanu el
Kant ș.a. au definit cunoașterea ca o facultate mentală a omului. Continuatorii moderni și contemporani ai
acestui concept consideră și în prezent cunoașterea ca o stare mentală. De aceea cunoașterea este priv ită de
aceștia ca o formă a conștiinței: daca S știe că p, S trebuie să fie conștient de ceea ce știe.
4 Date, informații și cunoștințe sunt elemente const ituente ale unui șir continuu de creșteri ale valor ii
prin contribuții umane.
w Datele sunt semnale privind evenimentele sau activitățile umane la care suntem participanți sau
martori. Ele au o valoare mică în sine și sunt ușor de codificat și stocat în calculator.
w Informațiile sunt datele pe care oamenii sau calculatorul le or ganizează, interpretează, analizează în
contextul în care au apărut sau le grupează după di ferite criterii. Informația este mijlocul pe carewl folosim
pentru a exprima și comunica cunoștințele în activi tatea economică sau socială desfășurată. Informația este
mai valoroasă decât datele din care provine dar, în același timp, prezintă o mai mare ambiguitate deoa rece se
pot da multiple interpretări acelorași date. Inform ația constituie un lucru comun, este ieftină și ușo r de
obținut în orice cantitate. Este ușor de codificat, copiat și reprodus și de aceea aplicabilitatea, cr edibilitatea și
validitatea unei informații nu pot fi garantate.
w Cunoștințele sunt informații îmbogățite în mintea oamenilor pri n interpretări în context și analiză.
Cunoștințele sunt greu de reprodus deoarece procesu l de validare depinde de anumite abilități, precum și de
experiența anterioară a persoanei care încearcă. Da că o persoană nu este conștientă de valoarea unei
informații comunicate, întrwun anumit context, acea informație comunicată nu devine cunoștință. Este d ificil
și chiar imposibil să se codifice anumite categorii de cunoștințe. Orice efort depus până acum, în ace st scop,
nu a condus la rezultate 100% corecte în cazul cuno ștințelor tacite. Cunoștințele au o înaltă valoare deoarece
numai oamenii creează noi idei, dau noi interpretăr i informațiilor primite prin regruparea acestora și le
aplică direct prin utilizarea lor în scopul adoptăr ii de decizii pentru generarea de noi cunoștințe.

Activitatea de cercetare, bazată pe o gândire creat ivă, constituie principalul factor al
activității intelectuale și rezultatele activității creative îndeplinesc toate cerințele
determinante ale revoluției științei și tehnicii: a pariția noutății științifice și tehnice,
valoarea tehnică superioară a acestei noutăți, util itatea ei imediată sau de perspectivă w
ca formă superioară de materializare a gândirii cre atoare w contribuie la realizarea de noi
tehnologii sau la perfecționarea calității celor ex istente, la crearea de noi produse, cu un
înalt nivel calitativ, la ridicarea nivelului de or ganizare (prin automatizare) a proceselor
de producție în economie, la perfecționarea continu ă a tuturor categoriilor de mijloace
tehnice, la creșterea gradului de competitivitate p e piața internațională.
Cunoștințele sunt ca lumina. Lipsite de greutate, i ntangibile, pot călători cu ușurință
prin lume, iluminând oriunde viața oamenilor. Dar, așa cum nevăzătorii nu se pot
bucura de lumină, există încă miliarde de oameni ca re trăiesc în sărăcie și care nu se pot
bucura de avantajele cunoașterii. Orice nouă cunoșt ință contribuie la o mai adecvată
interpretare a lumii, iar în plan economic, poate c larifică orice tranzacție comercială,
informează piața, facilitând stabilirea de preferin țe pentru o anumită marfă și
rentabilizând schimburile efectuate.
Cea mai utilă contribuție a managementului cunoștin țelor este recunoașterea
faptului că diferitele tipuri de cunoștințe au fiec are caracteristici specifice foarte diverse.
O primă distincție între cunoștințe poate fi distin cția între a ști cum și a ști despre (Grant
Robert, 2002). A ști cum (knowwhow) este o cunoștință tacită care nu poate fi exprimată
formal, fiind subînțeleasă și care nu poate fi codi ficată, ea implicând intuiții, abilități
care se exprimă prin performanțe (mersul pe bicicle tă, cântatul la pian etc.). Cel care
posedă cunoștințe tacite ,,cunoaște mai mult decât poate spune” (Iancu St., 1999). A ști
despre presupune a poseda cunoștințe explicite despre fap te, acțiuni, teorii, sisteme etc.
O cunoștință explicită este exprimată clar; ea poat e fi codificată și poate fi redată formal
printrwo relație între noțiuni elementare, printrwo funcție.
Principala diferență între cunoștințele tacite și c ele explicite este posibilitatea de
transferare. Cunoștințele explicite pot fi comunica te, ele sunt transferabile în timp și
spațiu între indivizi. Informațiile despre cunoștin țele explicite pot fi codificate, transmise
prin sistemele electronice, multiplicate întrwun ma re număr de exemplare, la un cost
foarte mic. Astfel, cunoștințele explicite pot deve ni bun public. Cunoștințele tacite nu
sunt codificabile, ele devin sesizabile numai prin observație sau percepție. Acest tip de
cunoștințe, de regulă, nu se poate comunica ci numa i transfera, prin exercițiu sau
intuiție, cu mare greutate, foarte costisitor.
Diferențierea între cunoștințele tacite și cele exp licite este foarte importantă prin
implicațiile pe care le are pentru distribuirea com petenței de decizie în cadrul unei
companii. Dacă cunoștințele sunt explicite, ele sun t transferabile și decizia poate fi
centralizată. În schimb, în cazul deciziilor pe baz a unor cunoștințe tacite, netransferabile,
acestea trebuie să fie localizate la nivelul oameni lor care posedă aceste cunoștințe.
Mentoratul5 joacă un rol însemnat în transferul cunoștințelor tacite.

5 În perioada actuală, o problemă delicată este că, în lumea inginerească, nu mai există mentori. Cu 30 w
35 ani în urmă, maiștrii, cu o deosebită experiență profesională, au fost înlocuiți cu tineri ingineri alocați,
formal sau informal, pe lângă maiștri cu experiență . Astfel în anii 70’, 80’ ai secolului XX, rânduril e
managerilor cu pregătire medie care, în sfera produ ctivă, erau mentori de nădejde au fost rărite în
majoritatea domeniilor industriale. Acest proces de înlocuire a managerilor cu pregătire medie cu tine ri
ingineri nu a fost un proces specific României ci u n proces general, produs în toate țările. De exempl u revista
„The IEEE Engineering Management Review” din iunie 2006 menționa că Bill Ratcliff, directorul Regiunii a
3wa din SudwEstul SUA, pe perioada 2006w2007, ar fi declarat că „rețelele de mentori au fost distruse și nu sw
au mai reînființat” (Riezenman Mike, 2006). O veste bună pentru inginerii din SUA, care a fost enunțat ă în
aceeași revistă, este că tehnica mentorilor poate f i învățată chiar dacă, în trecut, această tehnică e ra
transmisă informal de la mentor la cel protejat. O altă veste și mai bună, transmisă tot de revista me nționată,
este că IEEE ar fi început, prin două inițiative, s ă experimenteze refacerea rețelelor de mentori și c ă primele
rezultate ar fi foarte promițătoare. Ar fi de dorit ca și în țara noastră să se refacă mentoratul.

La începutul secolului XXI, filosofia ține seama de importanța pe care o capătă toate
formele de cunoaștere în societatea cunoașterii deo arece, în afară de cunoștințele
explicite și tacite, în afara cunoașterii științifi ce, în limbajul de fiecare zi se întâlnesc
forme de cunoaștere care răspund la întrebări precu m: știi că?, știi unde, știi de ce, știi
dacă, știi cum, știi când?
Implementarea Societății cunoașterii presupune atât utilizarea cunoașterii existente
și extinderea și aprofundarea, prin noi mijloace, a cunoașterii științifice și a adevărului
despre existență, cât și o diseminare fără preceden t a cunoașterii către toți cetățenii. În
condițiile în care cunoașterea a căpătat înțelesuri și semnificații noi față de filosofiile
clasice și moderne și când cunoașterea nu mai este numai un proces mental, ci, cu
anumite limite specifice, și un proces al sistemelo r de inteligență artificială, este necesar
ca omul să fundamenteze prin gândire cunoașterea, p e baze absolut certe. În zilele
noastre se confirmă mai cert ca niciodată ceea ce D escartes6 susținea ,, Dubito, ergo
cogito; Cogito ergo sum ". Îndoinduwse de tot și de toate, Descartes observ ă faptul că el,
cel care cugetă că se îndoiește, trebuie să existe și insista asupra caracterului intuitiv și
deductiv al cunoașterii.
Omul în Societatea cunoașterii, în devenire, trebui e să apeleze, prin intelect, atât la
intuiție și deducție cât și la o imaginație liberă. De la Kant7 încoace se știe că pentru a se
ajunge la concept este nevoie ca imaginația și inte lectul să coopereze, să se armonizeze
reciproc și spontan, analogiile și construcțiile me taforice fiind utilizate frecvent în
procesul cunoașterii (Biriș Ioan, 2009). Din neferi cire însă, în prezent, o mare parte a
populației își trăiește viața întrwun mod indiferen t, nemanifestând preocuparea de a
cunoaște mai mult. Programele posturilor TV sunt ax ate, mai ales, pe dezbateri politice,
pe filme cu lupte și sex, cu dialoguri scandaloase în care ipocrizia si scandalul sunt
ridicate la rang de arta. Mulți oameni mai rațional i au renunțat la pierderea timpului în
fața TVwului și preferă să citească câte o carte.
O altă cauză a necesității concentrării noastre în prezent asupra acestei cauze este
starea actuală a culturii române. Suntem în era inf ormației, iar societatea informațională
trebuie să devină societatea cunoașterii. Strategia de dezvoltare durabilă a României
“Orizont 25”, dezbătută la Palatul Parlamentului la 2 septembrie 2004, enunță în
Secțiunea V ,,Tehnologia Informației și Comunicații lor” că ,,Societatea informațională
este un obiectiv al dezvoltării țării și nu un dezi derat în sine, este o componentă
esențială a programului politic și economic de dezv oltare și o condiție majoră pentru
integrarea României în structurile euroPatlantice”.
În prima pagină a Capitolului 2 ,,Societatea Inform ațională în România” al Secțiunii
V al Strategiei se prevedea ,,schimbarea culturală orientată spre utilizarea se rviciilor
societății informaționale, facilitatea de dezvoltare a capabilităților, prin e ducație și
comunicare”, iar în subcapitolul 4.1 al aceleiași Secțiuni se c onsideră că este o prioritate
“Impunerea cunoașterii ca un factor critic, determi nant, al creșterii economice și al

6 Descartes, R., (31 martie 1596 – 11 februarie 1650 ), filosof francez, matematician, fizician și scriit or.
El a fost numit ,,Tatăl filosofiei moderne”. Descar tes a avut importante rezultate în dezvoltarea mate maticii,
fizicii, biologiei și a altor științe. EL a pus baz ele geometriei analitice prin inițierea metodei sis temelor de
coordonate, numite ulterior cartesiene, făcând posi bilă aplicarea algebrei la studiul geometriei. A in trodus,
printre primii, noțiunea de mărime variabilă și ace ea de funcție, a descoperit legea refracției lumini i, a
formulat legea conservării cantității de mișcare și a emis primul ideea de reflex în fiziologie. Prin teoria sa
despre apariția și dezvoltarea sistemului solar, De scartes a introdus pentru prima oară, în epoca mode rnă,
punctul de vedere al dezvoltării în cosmologie. Pen tru Descartes animalele erau automate însuflețite, omul
singur fiind înzestrat cu suflet, existent independ ent de corp. Descartes a fost una din persoanele ch eie ale
Revoluției științifice din secolul XVII. Cea mai fa imoasă afirmație a sa ,, Dubito, ergo cogito; Cogito ergo
sum " (Mă îndoiesc w deci gândesc, gândesc w deci exist .) se poate găsi în partea a IVwa din Discurs asupra
metod ei, scrisă în 1637 în limba franceză, precum și în par tea a Iwa din Principiile Filosofiei , scrisă în 1644 în
limba latină. ( http://ro.wikipedia.org/wiki/Pem%C3%A9?Descartes#ci te_notew1#ci 😉
7 Kant, I., (1724w1804) reprezentant de seamă al fil osofiei clasice germane.

standardului de viață, fapt susținut prin consens î n declarațiile din ultimii ani ai OECD
și Băncii Mondiale ”.
Condițiile enunțate în Strategia de dezvoltare dura bilă a României ,,Orizont 25” nu
sunt susținute prin prevederile constituționale ale țării. În Constituție nu se face nici o
referire la știință și la cercetare și asta în cond ițiile în care în Constituția Uniunii
Europene, semnată în anul 2004, la Roma și apoi sup usă ratificării de către cei în drept,
există articolul IIIw1468 referitor la bazele științifice și tehnologice ale industriei, la
cercetare și dezvoltare tehnologică.
Constituția României se referă fie la cultură, fie la cultură și artă, ultima referire
fiind o sintagmă depășită, deoarece cultura include și arta, iar din context rezultă că
cultura este înțeleasă implicit drept numai cultură umanistă, fără niciwo idee privind
componenta științifică a culturii9, deși motorul dezvoltării cunoașterii este tocmai
componenta științifică. De la 1 ianuarie 2007 am ad erat la Uniunea Europeană și era de
așteptat ca prin adaptare la cerințele europene, Co nstituția României să reflecte și starea
de fapt a științei în vremurile noastre și anume ro lul crescând al științei și tehnologiei.
Factorul politic din țara noastră, care ar fi trebu it să joace un rol integrator, acesta
fiind unul din rosturile lui, a fost ancorat cultur al în dezvoltarea unilaterală a culturii
umaniste, în ultimii 10w12 ani, cu consecințe nefas te asupra promovării științei,
cunoașterii și profesionalismului, fapt care se man ifestă și prin scăderea de pondere a
aportului științei românești în dezvoltarea industr iei naționale. Marea diferență
existentă între tratamentul public acordat, pe de o parte, scriitorilor si artiștilor și, pe de
altă parte, oamenilor de știință a produs în timp o autoizolare orgolioasă a acestora din
urmă, întrwun complex de inferioritate întreținut ș i de aroganța, fondată pe o mai largă
audiență a celor dintâi. În condițiile în care ne i ntegrăm politic european și tindem spre
construirea unei noi societăți, societatea cunoaște rii, nu se mai poate îngădui să fie
nesocotită contribuția culturală a oamenilor de ști ință din România.

8 Articolul IIIw146
(1) Uniunea își propune să consolideze bazele științifi ce și tehnologice ale industriei comunitare și să o
încurajeze să devină mai competitivă pe plan intern ațional, prin promovarea tuturor activităților de
cercetare pe care le consideră necesare în temeiul altor capitole din Constituție.
(2) În acest scop, ea încurajează la nivelul întregii U niuni întreprinderile, inclusiv întreprinderile mic i
și mijlocii, centrele de cercetare și universitățil e, în derularea unei activități de cercetare și dez voltare
tehnologică la un nivel înalt; susține eforturile l or de cooperare, în special cu scopul de a permite
cercetătorilor să coopereze în mod liber dincolo de frontiere, iar întreprinderilor să exploateze pote nțialul
pieței interne, îndeosebi prin deschiderea achiziți ilor publice naționale, stabilirea normelor comune și
eliminarea obstacolelor juridice și fiscale din ca lea cooperării.
(3) Toate acțiunile Uniunii bazate pe Constituție în do meniile cercetării și dezvoltării tehnologice,
inclusiv proiectele experimentale, se decid și se p un în practică în conformitate cu prezenta secțiune .
9 Pornind de la diferența pe care o face UNESCO într e cultura intangibilă și cultura tangibilă, pot fi
definite următoarele sfere (categorii) ale culturii :
§ Cultura intangibilă –include toate formele de cultură tradițională și populară sau cultură folk,
adică producțiile colective originate de o comunita te dată și bazate pe tradiție. Creațiile intangibil e se
transmit oral sau prin gesturi tacite și pot fi mod ificate printrwun proces de recreare colectivă. Ele includ
tradițiile orale, obiceiurile, limbajele, muzica, d ansul, ritualurile, festivitățile, medicina tradiți onală și
farmacopeea, artele culinare, îndemânările speciale legate de aspectele materiale ale culturii (unelte le
specifice și habitatul) precum și valorile spiritua le, credințe și cunoașterea tacită;
§ Cultura umanistă – este o cultură tangibilă și cuprinde limbajele n aturale, literatura, arta, istoria,
filosofia, sportul;
§ Cultura științifică (știință, tehnologie, cunoaștere) – este, de aseme nea, o cultură tangibilă și este
constituită din două subcategorii:
□ Știință, cunoașterea științifică și tehnologică – care include cunoașterea științifică w un ansambl u
sistematic de cunoștințe veridice despre natură, so cietate și gândire w și cunoașterea tehnologică pen tru
fabricația ți utilizarea de produse, precum și cuno așterea organizațională și economică, chiar dacă un ele
obiecte ale acestor cunoașteri (abilități, deprind eri profesionale) sunt tacite și aparțin și culturi i intangibile;
□ Uneltele (obiectele) fizice și informaționale w produse, fabricate, utilizarea acestora, instituț iile și
organizațiile, consecințe ale cunoașterii științifi ce, tehnologice, organizaționale și economice.

Academicianul Solomon Marcus ajungea în 2005 la o f ormulare concentrată asupra
necesității unității dintre cultura științifică și cea umanistă: „ cultura sau este totală sau
nu e ”, iar Philippe RobertwJones10 w mare personalitate a culturii umaniste europene w
afirma că „omul de știință și artistul sunt dintrPun aliaj as emănător, călit de un
caracter și o forță mentală similare”.
În ultimii ani, în literatură română, se discută as upra necesității conceperii,
dezbaterii publice și aprobării unei strategii cult urale naționale11 care să reflecte faptul că
între diversele domenii ale culturii există legătur i profunde, care, dacă ar fi în continuare
desconsiderate, ar însemna să construim o viziune f ragmentară, care ar ignora anumite
aspecte esențiale și care ar fi total diferită de c onceptul de cultură existent în Europa12.
Strategia culturală națională ar trebui să vizeze p e lângă mijloacele de generare a noilor
producții culturale, a noilor cunoștințe atât propa garea culturii în interiorul țării și nu
numai prin instrucția școlii curente ci și prin pro grame de instruire a generației a IIIwa,
cât și afirmarea și propagarea valorilor culturale românești pe plan internațional.
Țările evoluate din punct de vedere economic au rea lizat acest avans în dezvoltare
deoarece, după cum arăta, încă din 1991, David Land ers w un distins profesor de istorie și
economie de la Harvard University – economiștii ace stor țări, în stabilirea strategiei de
dezvoltare, au luat în considerație și o seamă de f actori, greu de cuantificat, și anume
„deosebirile culturale în sfera aspirațiilor” . O astfel de idee a fost susținută și de Mugur

10 Philippe R.J. (1924) Istoric și critic de artă bel gian, membru de onoare al Academiei Române.
11 În țara noastră, în februarie 2008, swa elaborat, ÎN PROIECT, o Strategie în domeniul Patrimoniului
Cultural Național pentru perioada 2008w2013, iar, l a 18 aprilie 2008, swa înființat, printrwo Decizie a
Președintelui României, Comisia Prezidențială pentr u Patrimoniul construit, situri istorice și natural e cu
caracter pluridisciplinar. Proiectul strategiei def inea patrimoniul național ca un ansamblu de resurse
moștenite, identificate ca atare indiferent de regi mul de proprietate, care reprezintă mărturia și exp resia
valorilor, credințelor, cunoștințelor și tradițiilo r aflate în continuă evoluție și cuprinde toate ele mentele
rezultate din interacțiunea dintre factorii umani ș i naturali dewa lungul timpului; evocă drepturile c ulturale
de bază, așa cum sunt fundamentate la nivelul Uniun ii Europene, și stabilea ca principii generale:
participarea cetățenilor, îmbunătățirea administraț iei în sectorul patrimoniului cultural, dezvoltarea
resurselor culturale folosirea durabilă a resurselo r patrimoniului. Prioritățile generale identificate în acest
proiect de Strategie, considerate ca Obiectiv națio nal în Orizont 2013, erau:
§ realizarea inventarului și a codului patrimoniului cultural național precum și a unui sistem
informațional operativ și eficient care să conectez e, în condiții de transparență, autoritățile centra le și locale,
§ instituțiile specializate și formațiunile societăți i civile cu atribuții sau interese în următoarele
domenii:
(a) în domeniul conservării și valorificării patrimoni ului cultural național obiectivele stabilite se
concentrează pe următoarele domenii de intervenție:
(i) Patrimoniul imobil (monumente arheologice și arhitecturale incluzând c etăți, curți domnești,
biserici fortificate, castele, conace, palate, cule , clădiri civile urbane, biserici din lemn, muzee e tnografi ce în
aer liber, biserici rupestre, biserici și ansamblur i mănăstirești, arhitectură industrială, monumente de
arhitectură populară, precum și complexe paleolitic e, neolitice și eneolitice, așezări și necropole di n epoca
bronzului, fortificații și așezări din prima epoca a fierului, fortificații dacice, orașe antice, edif icii,
monumente medievale, rezervații arheologice);
(ii) Patrimoniul mobil (muzee, arhive, colecții cu specific de artă, arheo logie și istorie, știință și istorie,
etnografie și antropologie, specializate);
(iii) Patrimoniul imaterial și etnografic (tradiții și expresii orale având limba drept vecto r principal,
artele vizuale și ale spectacolului, practici socia le, ritualuri și evenimente festive, datini, cunoșt ințe și practici
legate de natură și univers, artizanat tradițional) ;
(b) În domeniul creației contemporane și diversității culturale proiectul Strategiei în domeniul
Patrimoniului Cultural Național, secțiunea Cultură, Culte, Cinematografie, stabilea următoarele obiect ive
strategice și direcții de acțiune:(i) Artele specta colului; (ii) Lectură publică și biblioteci; (iii) Artele vizuale
(sculptura, pictura, gravura, litografi a, arta mon umentală, scenografica, tapiseria, ceramica, plasti ca sticlei
și a metalului, desen, design, alte forme de artă a plicată, arta fotografi că și procedeele asimilate) ; (iv)
Industriile culturale; (v) Așezăminte culturale.
12 Lucrările lui C.P. Snow („ The Two Cultures and the Scientific Revolution ”w1959 și „ The Two
Cultures: a second look” 1963, republicată în 2000) clarifică la nivel european necesitatea unei cultur i totale
care să integreze cultura umanistă cu cea științifi că.

Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, care în anul 1996 afirma ca
„pregătirea integrării și acceptarea soluțiilor de către populație vor depinde de cultura
și aspirațiile acesteia” . Argumentele acestea ne determină să afirmăm că at ât societatea
civilă cât și, mai ales, cei cărora le revin sarcin a să administreze problemele societății
pentru un timp, trebuie să înțeleagă și să devină c onștienți că evoluțiile nu înseamnă
doar structuri, ci ele privesc și mentalitățile. Ia r dacă nu va fi elaborată și aplicată, în
următorii 2w3 ani o strategie culturală națională c are să vizeze atât generarea și
diseminarea de cultură în întreaga țară cât și afir marea și propagarea valorilor românești
pe plan internațional, mentalitățile actuale, care constituie frâne în dezvoltare, nu vor
putea fi schimbate.
În societatea contemporană ideea de campanie e a to t prezentă și chiar
atotputernică. Se lansează o idee, un concept cu ef ect la nivel național, trebuie neapărat o
campanie de presă cât mai penetrantă. Campania care se pune în mișcare în favoarea
respectivei idei are nevoie de un mijloc masswmedia și semnalez apariția unei noi reviste
care are un nume predestinat „COGITO”.
Campania de presă este unul dintre zeii lumii conte mporane, iar optimizarea și
performanța sunt preoții ei și COGITO w revistă de cercetare științifică pluridisciplinară,
editată de Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemi r”, încă de la primul număr prin
structura academică (Filosofie, Științe politice, Ș tiințe Juridice, Științe economice, Limbi
străine) și prin conținutul articolelor semnate de personalități științifice (2 membri ai
Academiei Române, 6 profesori universitari, 4 confe rențiari universitari, 2 lectori și 3
asistenți) swa manifestat încă de la început ca un organ de presă valoros care contribuie la
desfășurarea campaniei în favoarea realizării, în ț ara noastră, a obiectivelor Societății
cunoașterii.
Dațiwmi voie săwmi exprim încrederea în revista „CO GITO” și săwmi exprim
convingerea că prin aplicarea celor patru reguli13 ale lui Descartes „pentru îndrumarea
minții”, această revistă va obține noi și valoroase succese în promovarea conceptului de
Societatea cunoașterii în favoarea dezvoltării gând irii românești.

BIBLIOGRAFIE

[1] Biriș, I., (2009), (coordonator), ,,Rolul imaginarului în cunoașterea științifică”,
Editura Universității din Vest, Timișoara.
[2] Drăgănescu, M., (1986), „Perspectivele societății cunoașterii în România ”,
București, Communication at the Vwth Scientific Sym posium of the Romanian Engineers
from Everywhere.
[3] Drăgănescu, M., (2001), ,,Cunoașterea și societatea cunoașterii ”, Comunicare la
sesiunea de lansare a programului strategic SIwSC, Academia Română, 10 aprilie.
[4] Drăgănescu, M., (2007), ,, Societatea Conștiinței”, București, Institutul de
Cercetări pentru Inteligență Artificială.
[5] Drucker, P., November (1994), „The Age od Social Transformation”, The
Atlantic Monthly.
[6] Gibbons, M., & others, (2006), „ The New Production of Knowledge”, Sage
Publications, London, First published 1994.

13 Prima regulă, cea a evidenței, impune acceptarea c a adevărate numai a ideilor simple, care apar clar
și distinct intelectului, printrwun act de cunoaște re nemediat, respectiv prin intuiție. A doua regulă , regula
analizei, presupune explicitarea detaliată a conțin utului conceptului despre lucrul compus sau realita tea de
fapt de studiat. A treia regulă, explicitat, concep tul va fi reunit prin metoda deducției, în mod stri ct rațional,
rezultând un concept pe deplin inteligibil și deci posibil de cunoscut și de verificat intersubiectiv, ceea ce
formează conținutul penultimei reguli, regula sinte zei. În sfârșit, regula enumerării presupune verifi carea
riguroasă a analizei și demonstrației prezentate an terior.
(http://ro.wikipedia.org/wiki/cogito_ergosum#cite?no te/o#cite_note wo;).

[7] http://plato.stanford.edu.
[8] http://www.marxmail.org/quotes/antonio/ontaro_g ramsci.html;
[9] http://ro.wikipedia.org/wiki/cogito_ergosum#cit e?note/o#cite_note.
[10] http://ro.wikipedia.org/wiki/Pem%C3%A9? Descartes#c ite_notew1#ci .
[11] Grant, R., M, (2002), ,, Contemporary Strategy Analysis. Concepts,
Techniques, Applications ” Blackwell Publishers Inc, Massachusetts, USA.
[12] Iancu Șt., (1999), ,, Aplicarea și utilizarea cunoștințelor ”, Tribuna economică
nr. 28.
[13] Iancu Șt., (2008), ,, Ingineria de la roată la inteligență artificială – Locul
ingineriei române în lume ”, Editura Performantica, Iași.
[14] Mansell, R., (1998), and When Uta, „Knowledge Societies: Information Society
for Sustainable Development” , Oxford University Press, (Ch.I, Building innovati ve
societies).
[15] Riezenman, M., (2006), „Return of the mentor”, „ The IEEE Engineering
Management Review”, iunie.
[16] The New Encyclopædia Britannica, ediția 15wa, 1994, Tipărită în SUA, Library of
Congress Catalog Card Number: 92w85083.