Spiru Haret Bucuresti [602227]

„ Spiru Haret” Bucuresti
Facultatea de Arhitetcura

RECONVERSIA CLĂDIRILOR LA PROGRAMUL DE MUZEU

COORDONATOR STIINTIFIC
Prof. univ. dr. arh. Iuliana Ciotoiu .
ABSOLVENT: [anonimizat] 201 7

2

CUPRINS
1. PREZENTARE
2. DEFINITII :
2.1 RENOVARE
2.2 REABILITARE
2.3 RESTAURARE
2.4 CONSERVARE
2.5 CONVERSIE

3. MOTIVAREA CONVERSIEI
4. MUZEUL — CONTEXT ISTORIC ȘI ACTUAL
4.1Scurt Istoric
4.2 Caz part icular – Muzeul Tehnic
5. STUDIU DE CAZ : Clădiri convertite la programul de muzeu
5.1 Fondazione Prada
5.2 Muzeul d'Orsay
5.3 Fondaco dei Tedeschi
5.4 Hermitage
6. CONCLUZII
7. BIBLIOGRAFIE

3

1. Prezentare
Lucrarea de față are ca tema cercetarea tehnicilor de intervenție asupra clădirilor și asupra
diferitelor tipuri de spații, cum au evoulat tendințele în acest domeniu controversat care va naște
permanent diferite tipuri de argumentări și luări de poziție, fie ele pro sau c ontra, ale
cercetătorilor patrimoniului arhitectural, ale arhitecților și ale publicului larg ce va intra in
contact și va interacționa cu aceste clădiri modificate.

În prezent, în cazul unei intervenții se alege o expresie nouă – o hibridizare cu sens ul de
extensie, includere. Tipul de inteventie, oricare ar fi acesta, are la bază două notiuni
fundamentale: cunoașterea trecutului si compunerea prezentului. Actualul patrimoniu arhitectural
simbolizează o recunoaștere a valorii, o valoare ce trebuie pă strată pentru a fi cunoscută în
viitor. O intervenție asupra lui nu înseamnă o distrugere sau renunțare la valorile lui, ci o
modalitate de a le transmite generațiilor viitoare și de a -i da o continuitate. Inter vențiile de
renovare, conversie , restaurare sau reabilitare, v or trebui să respecte întotdeauna patrimoniul
arhitectural existent. Pentru a se putea realiza acesta dorință, trebuie cunoscut e limit ările fiecărui
tip de intervenție în parte . Aceste operațiuni ce țin de modernizarea urbană trebuie sc totodată să
reflecte motivarea i ntereselor și să nu se fie efectuate fără o analiză istorică urbană și social –
funcțională în prealabil, asupra zonei în care urmează să se intervină . Trebuie notat că
operațiunile de reabilitare urbană au avut o evoluție bine punctată în istorie . O clădire veche, care
și-a pierdut funcțiunea pentru care a fost inițial proiectată, trebuie readusă la viață. Aici apare
interventia arhitectul ui, care trebuie să salveze vechiul edificiu și în final să -l integreze iar în
„circuitul o rașului".1 Pentru ca această acțiune să poată avea succesul dorit, trebuie realizat un
echilibru între construcție și oraș, acest lucru fiind mai important decât dorința schimbării.
Astfel, rea bilitarea și conversia devin acțiuni aparte, ce vor implica un demers și o metodă de
solutonare adaptată fiecărui caz în parte.
Conversia și reabilitarea, prezente în etapele de dezvoltare ale orașului, ajung să fie
considerate o necesitate, pornind de la problem a reutilizarii fostelor clădiri cu valoare istorică

1 1 Serban Cantacuzino – Architectural Conservation in Europe , John H. Stubbs, 1975

4
semnificativă, până la reintroducerea în circuitul cotidian a unor clădiri vechi ce nu mai
îndeplineau funcțiunea corespunzătoare din diferite motive.
O nouă problemă apare la plan internațional, problemă ce dezbate între valorile
patrimoniului și aportul arhitecturii. Restaur are sau intervenție? Arhitectura ca profesie de
specialitate aduce inevitabil un decalaj față de realitate dar între toate artele, ea este singura care
permite întotdeauna o transformare. Termenul "patrimoniu"și cel de "restaurare”, re prezintă o
recunoaștere a valorilor ce are ca sursă un "monument istoric". O arhitectură recunoscută
înfățișează imaginea unei moșteniri lăsate de predeceso rii noștri , moștenire ce cere să fie
protejată și întreținută, pentru a putea fi transmisă mai depa rte generațiilor viitoare, ce va reflecta
mesajul său inițial, pe cât posibil nealterat.2 La început rezervat doar monumentelor istorice,
termenul de patrimoniu" s -aextins apoi la întregul țesut urban, apoi la arte ajungând până la
edificii importante din epocă modernă.
2. Defini tii
Renovare, reabilitare, restaurare, conversie -sunt termeni folosiți din ce în ce mai des în ultimul
timp, a căror semnificație poate genera uneori confuzie. Este necsara o redefinire cât mai concisă
a acestor termeni, înaintea d e a aborda fenomenele.
2.1 Renovarea – are ca scop imbunătătirea stării actuale , adaptarea cel mai bine posibil
la nou l tip de functionare . Renovarea poate fi aplicată atât imobilelor, precum și unor suprafețe
de mărimea unui cartier sau unui oraș într eg. Având ca prioritate respectarea obiectivelor de
ordin social, este utilizată pentru a recrea un cadru construit degradat și lipsit de contort (imobile,
locuințe) și pentru a ameliora condițiile de viață ale cartierelor degradate în general centrale. A
reînnoi înfățișarea fără a schimba sistematic conținutul era primul imperativ al renovării urbane.3
Pentru termenul de renovare dicționarele oferă o diversitate de definiții:
-schimbare în bine, o modernizare

2 G.M.Cantacuzino – Despre o estetica a reconstructiei . Paideia, 2001
3 Culture au quotidien – Batiments anciens usages nouveaux, Centre de creation universelle,
1978

5
-a da o nouă formă
-reconstrucția unei zo ne după demolarea clădirilor insalubre, care nu mai pot fi păstrate cu nici
un efort
2.2 Reabilitarea
Procedeul de reabilitare se efectuează de obicei la construcțiile sau ansamblurile ce prezintă o
anumită valoare arhitecturală sau istorică.
Operațiu nea de reabilitare po ate consta în:
-înlăturarea construcțiilor și amenajărilor de pe sit dacă acestea nu mai pot fi refăcute
-conservarea fațadelor și realizarea unor spații cu car acter și utilități contemporane .
-reamenajarea completă (interioară ș i exterioară) a construcțiilor cu caracter de monument,
astfel încât să poată primi o funcțiune nouă său sa fie readusă la funcțiunea inițială .
-introducerea unor elemente estetice sau de confort care să transforme spațiile construite și să le
redea ci rcuitului urban.4 Scopul specific al procesului este astfel redarea vieții constru cțiilor .
Această tehnică implică modificarea structurii clădirilor aflate într -o stare nesigură pentru a o
aduce într -o stare nouă , acest parcurs având un început și un sfârș it bine definit. Acțiunea de
reabilitare este propusă atunci când clădirea se află într-o stare avansată de degradare , dispariția
ei fiind iminentă.
Reabilitarea urbană se referă la operațiile ce privesc readaptarea unui țesut urban perimat din
punt de vedere funcțional, spațial și social . Reabilitarea vechilor ansambluri urbane se realizează
însă invers renovării urbane, în acest caz pornind la un de la un țesut mort, ce pretinde ca este
funcțional , nu de la unul viu, dar nefuncțional. Reabilitarea nu vizează doar construcțiile
propriu -zise, ci și modul de întrebuințare, relațiile sociale și activitățile socio -culturale ale zonei.
Principala problemă dezbătută în reabilitarea urbană este cea a spațiilor generate de clădiri și a
legăturilor cu cadrul con struit învecinat. Astfel, putem spune că o protecția excesivă ucide defapt
sensul de protejare.

4 Vais Gheorghe —Programe de arhitectura , U-T press Cluj Napoca, 2008

6
2.3 Restaurarea
Procesul de restaurare reprezintă o intervenție artistică sau tehnică a cărei urmare este
conservarea obiectivelor în stare de ruină prin lucrări pentru consolidare a, întreținere a sau
reabilitare estetică si istorică sub aspect funcțional, structural și plastic prin lucrări de
decopertare, reconstituire și reîntregire, având că scop final restabilirea continuității functionale
ce corespunde unei e tape optime din existent a acestora . Restaurarea se utilizează în acțiuni ce
privesc degradările structurilor construcțiilor, având drept scop principal stoparea procesului de
degradare.
2.4 Conservarea -Tratament la care sunt supuse unele produse perisab ile pentru a le feri
de alterare (uscare, sterilizare, etc.). 5În sens larg, procedeul se referă la ansamblul acțiunilor ce
au că scop prelungirea viații moștenirii culturale și naturale;, conceptul general implicând diverse
măsuri și tipuri de tratament ( v.prezervare, consolidare, restaurare, reabilitare). Totodată el
îndeplinește și rolul de a stopa procesele de degradare a materiei, prncipalul scop al intervenției
astfel denumite fiind cel de a păstra integritatea și auten ticitatea resursei culturale;
2.5 Conversia – Conversia este un mod de dezvoltare urbană ce are istoria drept punct de
referință. Conversia propune un sistem formal având la bază pe de -o parte imaginea reziduală ce
adăpostește o funct iune abandonată iar pe de altă parte o imagine nouă ce ia nastere dintr -o
utilitate nouă . „Acest proces se bazează pe realitatea fizică a materialelor conservate ,
sedimentând și stratificând valoarea obiectivului. Putem face o comparat ie cu tehnica colajului,
stil care nu păstrează decât valoarea mentală a lucrurilor. ” 6
Operațiunea de „reconversie" apare în cazul în care avem o a doua modificare a
funcțiunii . În cazul in care prima modificare de funcțiune a fost deja efectuată, o vom numi
„conversie”. O a două defini ție asupra termenului ce urmează să fie prezentat o găsim în DEX
unde găsim doar termenul de „reconversiune = schimbarea în proporție de masă a subiectului
activitatii” .7

5 DEX
6 Culture au quotidien – Batiments anciens usages nouveaux, Centre de cre ation universelle, 1978 pa
7 DEX

7

3. Motivarea conversiei
O operațiune de modernizare arhitecturală reflectă în primul rând o motivare a intereselor
respective:
-nevoia de a reevalua din punct de vedere arhitectural, istoric sau artistic o anumită zonă urbană;
-nevoia de a îmbunătăți condiția de viață prin sporirea confortului, îndreptând atenția atât asupra
existenței cetățenilor în clădiril e respe ctive, cât și în spațiul urban înconjurător. Conversia
cuprinde astfel înlăturarea tuturor construcțiilor și amenajărilor insalubre ce nu mai pot fi readuse
la stadiul inițial, precum și reamenajări atât interioare cât și exterioare aduse la celelalte clădiri,
astfel încât ele să poată indeplini funcțiunea inițială sau cea nou dorită. Operația nu se rezumă
doar la salubrizarea zonei ci propune si solutii ce vor avea in vedere dota rea suplimentară a zonei
cu o serie de servicii .
-nevoia de modernizare cu sc op de utilizare eficientă a terenului.
Această acțiune afectează de obicei zona periferi ca , ocupată de locuințe sau alte amenajări
făcute cu resurses limitate, ce nu pot asigura ocuparea și cal itatea de utilizare ( probleme de
fluxuri si circulați i, modul în care se utilizeaza terenul raport at la destinația inițială a
construcțiilor) dar si in centrele aglomerate ale oraselor unde tesutul urban este in continua
schimbare, schimbare ce duce in mod inevitabil la modificarea perceptiei dar si a functionali tatii
spatiilor adiacente .
Cadrul arhitectural este cea mai concretă dovadă a unei civilizații în continuă evoluție.
Această explică, cu sigurantă, rolul major jucat de conceptul de prezervare istorică în ultimii 15
ani.
În acest context prot ejarea construcțiilor define te o cultură. Impactul schimbării pe calea
conversiei depăseste de cele mai multe ori ideea de transformare a clădirii în sine, ajungând să
ia amploare și să reflecte în împrejurimi, în întregul oraș, în memoria simplului priv itor căruia i
se prezintă o pagină din trecutul lui . A proteja nu inseamnă neapărat a restaura și probabil
singurul aspect esențial al procesului de restaurare este reciclarea clădirilor vechi – cu adaptare la

8
diferite funcțiuni, adesea cu funcțiuni diferi te fată de cele pentru care au fost concepute. Interesul
în domeniul conservării , de a ocroti fondul construit, a crescut în special în ceea ce privește
reciclarea , ce constituie un mod practic de menținere a vechilor clădiri.
Poziția fată de fondu l construit vine însoțită de o multitudine de termeni: reabilitare,
renovare , remodelare , extindere a funcțiunii, conversie functională. Rădăcinile unei societăti
stabile sunt reprezentate de toate construcțiile de valoare „mostenite" , acestea deve nind sur se de
care avem nevoie pentru a ne identifica .
Arhitectura în scopul reabilitării implică o cercetare a trecutului pentru a rescrie istoria și
a îi da o nouă viață. A res taura, a reconstrui, a repara, a interveni. Această grupa de termeni se
referă la aceeași practică, de a moderniza spațiiul vechi pentru a ii da o nouă utilizare, păstrând in
același timp caracterul istoric și ferindu -se de exprimări excesive ale geniului și personalității
proiectantului. Este un echilibru dificil, care implică multe co nfiicte în ceea ce privește
cercetarea istorică și soluțiile tehnice, din care arhitectul iese adesea pe locul doi. Cei mai duri
critici au tendința de a remarca noile gesturi neechivoce si cauta anumite semne ale identității
personale, elementele pe care profesionistul le -a distribuit în munca sa pentru accentua dialogul
între prospețimea noului limbaj și caracterul maiestuos al clădirii. La fel cum există situații in
care monumentele trecutului au fost distruse printr -o acțiune modernă nefericită, putem spune cu
adevărat că o clădire restaurată are un prezent permanent, proaspăt și provocator, care
contrastează cu imaginea prăfuită pe care și -a format -o lumea despre ea. Cu unele excepții ,
arhitectura păstrată într -un dom sticlă ca un exponat de muzeu ar e oarecare tendința de a fi
interpretat a ca arhitectură sterilă și chia r, câteodată, arhitectură falsă . La finalizarea proiectului
de conversie, arhitectura este paradigma utilului și de aceea este forțată să fie reîntine rită si
reactiualizata continuu pentru a îi proteja pe utilizatorii care de -a lungul anilor o utilizeaza, o
locuiesc sau pur și simplu o parcurg cu piciorul.8

8 Serban Cantacuzino – Re-architecture , Artes Graficas Toledo, 1989

9
Indiferent de mărimea reală a orașului, a imaginii noastre proiectate în spațiul pe care îl
definim, această „conversie funcțion ală" se dovedește a fi omniprezentă, redescoperind astfel
euri de sine stătătoare.
În arhitectură, conversiile se plasează într -o zonă conceptuală c ontroversată și i ndelung
discutată din cauza rezultatelor neobișnuite ce apar în urma procesului – biserici în case, fabrici
dezafectate în muzee – și care creează moduri de percepți e și înțelegere a unor locuri.
Cu scopul de a le pune în valoare am încercat uneori să le si reconstruim; după tentative ale
acestei proceduri, de a insera prezentul – construcția nouă, și nu atmosf era spectacolul ui – în
trecut prin modalitat i prin care să egalăm valoarea cu încărcătura istorică, rezulta intotdeauna o
simbioză nefirească. Integrarea în viața contemporană prin reutilizare este procedeul cel mai
dificil dar indraznet de punere în evid ență a patrimoniului, avand ca tinta reintroducerea unui
monument dezafectat în circuitul curent, evitând abandonarea sau demolarea lui.
Procedeul de conversi e nu presupune operațiuni agresi ve sau radicale (demolare parțială,
re-fațadare), ci se refer ă la schimbarea organizării spațiului, modificarea de partiu, la alegerea
materialelor de finisaj ( culoare si textura )si sunt efectuate în mod curent. Schimbarea aceasta de
funcțiune cumuleaza însă o tensiune între funcțiunea originala și funcțiunea actuală ce soseste.
La finalul executiei proiectului , această coabitare a concepte lor într -o singura structură le ofera o
identitate unica .9
O cladire se definește prin mai multe straturi, ordonate de la obiectele cele mai fix e și până la cel
mai maleabil si mob il – situl, structura , funcțiunea, planul și decorul .
Putem considera ca o conversi e funcțională poate fi o imbunatatire a vechiului, prin schimbarea
și manipularea straturi lor componente ale clădirii. Prin modificarea unei părți a acestor straturi se
va forma o nouă oportunitate pentru conexiunea dintre nou și vechi; această delimitare între
trecut și prezent formeaza nu numai o metamorfozare fizică, ci și spi rituală . Construcția nou ă va
deveni astfel emblematică pentru perioada sa, păstrand caracterul put ernic definit . Astfel s piritul
contemporan trebuie s ă implice un limbaj si o atitudine proprie într-un stil ce îl caracterizează si
totodata reprezint ă.

9 David Pearce – Conservation today, Rutledge, 1989

10

4) MUZEUL — CONTEXT ISTORIC ȘI ACTUAL
4.1 Scurt Istoric
„Preocuparea pentru vestigiile trecutu lui, prin care omenirea a invătat să respecte treptat
propriile creații artistice și mărturiile istorice, a luat naștere în civilizațiile străvechi, între care
Grecia ocupă primul loc. Ideea de conservare depăsese în timp mai bine de două milenii și
jumăta te, fiind legată de nașterea istoriei ca atare, moment în care omenirea devine constientă de
propriul ei trecut." 10
Noțiunea de muze u, se reduce la clădirea ce adăposteste o colecție cu un conținut foarte variat,
începând cu fauna sau flora unei regiuni s au a unei tări sau pană la dovezile vieții contemporane.
Conceptul secolelor anterioare, conform căruia muzeul -magazie sau depozit organizează
expoziții, alese după criterii subiective și nu că rezultat al unei ample munci de analiză impusă de
activitatea muzeistică, este în ziua de azi de mult depășit. Pană să ajungă la o formulă a
organizării intr-un sistem a unor obiecte variate c a material, conținut și origine, muzeul a
străbătut, în decursul vremii diferite etape – de la grecii antici și pană în zilele noastre -, legate de
evoluția socială , economică, și spirituală a omenirii. 11
Termenii museion (greacă) și museum (latină) sunt utilizați pentru a denumi sanctuare dedicate
muzelor, fiind în același timp loc de întrunire al filozofilor și invătatilor, j ucând astfel rolul unor
instituții superioare de invătămant și cercetare. Muzeele pot cuprinde colecții cu caracter
științific, parcuri zoologice sau botanice, instalații pentru observatoare astronomice, săli de
anatomie, etc. Aici putem da ca exemplu faim osul Museion din Alexandria întemeiat de
Ptolemeu Soter.
Românii și -au dezvoltat gustul pentru artă intrând în contact cu lumea grecească iar colecțiile
artistice ale impăratilor sau patricienilor erau considerate drept element de prestigiu legat de
ideea puterii și bogăției. În epocă imperială marile colecții erau deseori expuse liber în piețe,

10 David Pearce – Industrial monuments, Rutledge, 1989, pag 86
11 Vais Gheorghe —Programe de arhitectura , U-T press Cluj Napoca, 2008

11
teatre, basilici și terme, locuri publice unde puteau fi admirate de mulțime, fenomen ce
transformă Roma într -un oraș -muzeu.
Moștenirea artei elenistice va fi s uficient de puternică că să impună artei creștine ideea
tezaurului, subordonată construirii de catedrale și mânăstiri, unde se vor strânge diverse relicve.
Unul din cele mai vechi tezaure (constituit din obiecte prețioase de artă romano -bizantină) se
păstr a în Catedrala din Monza întemeiată, în secolul al VI -lea, de regina Theodolina, soția
regelui Agilulf. Domnia lui Carol cel Mare este epoca de realizare a marilor tezaure care doreau
să concureze colecțiile impăratilor bizantini.
Tradiția tezaurelor o întâlnim și în lumea islamică, unde la Mecca se constituie o colecție încă
din secolul al VIII -lea. în Irak, la Nadjab tezaurul actual fiind legat de mormântul lui Ali, vărul și
ginerele lui Mohamed. Ideea depozitului de ofrande unde sunt adunate marile av eri ale
Impăratului o regăsim și în Extremul Orient. Astfel în Japonia, într -o manăstire se realizează
primul muzeu al lumii într -o clădire din lemn din secolele VII — VIII.
Renașterea a adus în concepția umană respectul pentru antichitatea clasică. Int eresul pentru artă
antică și pentru colectionarea vestigiilor greco -romane se impune în formarea artiștilor, care văd
în aceste opere modelul estetic ideal. In Italia, colecțiile muzeale dețin un rol important în
invătămantul artistic, fapt ce va duce la î nființarea galeriilor de pictură și sculptură. Unii mari
artiști ca: Donatello, Verrocchio sau Bertoldo erau folosiți ca experți și conservatori ai
colecțiilor strânse de familia Medici. În această perioadă termenul de muzeu era utilizat pentru a
defini o colecție de pietre rare și prețioase.
În secolul al XVI -lea asistăm la lărgirea cadrului colecțiilor muzeale, determinată de dezvoltarea
spiritului de cunoaștere sub imboldul raționalismului renascentist și al marilor descoperiri
geografice. Colecțiile perioadei din Italia, Franța și Germania pot fi definite prin caracterul lor
universal. Ele domină prin spiritul istoric care acordă imaginii personalitătilor, ca exponat, un loc
signifiant în cadrul colecțiilor. Este momentul apariției muzeului istoric în Italia, ce își are
originea în colecțiile de efigii monetare ale impăratilor romani.
In secolul al XVI -lea observam apariția edificiilor somptuoase realizate pentru a adăposti
colecțiile. Tot acum asistăm la crearea în Europa de muzee regale sau princi are, întemeietorul lor
fiind considerat regele Franței, Francisc I.

12
Cea mai prețioasă colecție este adăpostită în Castelul de la Fontainebleau, reședința preferată a
lui Francisc I. Tot în Franța se va lua nastere conceptul de a strânge diverse izvoare culturale din
varii domenii într-un singur muzeu . Astfel eruditul Roger de Gonguieres a colecționat zeci de
mii de documente, fragmente de vitralii, desene , copii după tablouri cu teme istorice, gravuri cu
imagini de orașe, costume, etc.
În secolele XVII — XVIII mișcarea muzeală se extinde în zonă de nord și est ale Europei.
Acum se realizează marile colecții regale din Anglia, Suedia, Tările de Jos, Polonia, Rusia, etc.
Comerțul cu opere de artă joacă un rol tot mai important. Ele încep să se vândă la li citații publice
și bogații timpului urmăresc, uneori din pur snobism, să -și înfrumusețeze palatele cu colecții
artistice. Țarina Rusiei duce mai departe politică de achiziționare a operelor de artă incepută de
Petru cel Mare, adăpostindu -și fabuloasele col ecții în Palatul de Iarnă și la Ermitaj în Sankt
Petersburg. Negustorii Ecaterinei a ÎI -a scandalizează Europa prin acapararea pieții și
achiziționarea de colecții artistice întregi, că urmare a sărăcirii nobilimii occidentale.
În secolul al XVIII -lea apare idea muzeului drept instituție de stat. În Anglia apare primul
muzeu național, British Museum cu trei secții: cărti tipărite, manuscrise și medalii, creații ale
naturii și ale omului. Tot acum se organizează muzee pe lăngă bibliotecile mânăstirilor bo gate.
Fiecare din aceste manăstiri are o galerie de tablouri, un cabinet de obiecte rare și un observator
astronomic. Aceste muzee sunt foarte răspandite în Europa centrală (Austria, Boemia, Ungaria,
Polonia, etc) și în Italia.
Și la Alba Iulia episcopul Battyani infiintează, în a două jumătate a secolului al XVIII -lea, o
bibliotecă, o colecție de mineralogie, de statui române, un cabinet numismatic, un observator
astronomic, toate reunite sub denumirea Institutul Battyaneum.
În secolul al XIX -lea sunte m martori la realizarea unor clădiri impunătoare în stil neoclasic care
se doresc adevărate temple închinate culturii. Asistăm la o adevarată dezvoltare în domeniul
construcțiilor de muzee în mai toate marile centre europene: 1823 Muzeul Britanic, 1839 Muz eul
din Oxford, Muzeul Național al Scoției la Edimburg. Arhitectul K.F. Schinkel construiește la
Berlin într -un stil neoclasic primul edificiu pentru un muzeu între 1824 și 1825, este vorba
despre Altes Museum. Apăr muzeele naționale în Europa centrală și de es t: Praga, Budapesta,
Zagreb, Var sovia, Moscova, Constantinopol, etc.

13
Influentată de muzeografia europeană, mișcarea americană se diferentiază prin tendința
de a îmbină într -un ansamblu știința, tehnica și arta. Muzeul modern American este repreze ntat
de Brooklyn Museum transformat în 1891 în Institutul Brooklyn pentru Arte și Științe.
În evoluția spațiului muzeal din secolul al XX, putem distinge câteva tendințe noi.
Asistăm la multiplicarea și diversificarea preocupărilor în acest domeniu. S e dezvoltă muzeele
regionale și muzeele tematice concentrate pe anumite domenii ale tehnicii, științei sau artei. Prin
muzee se regăsesc și păstreaza tradițiile proprii unei anumite țări sau zone și se pune în valoare
contribuția unei regiuni la dezvoltare a generală .
Diversificarea de care aminteam se resimte și prin organizarea de muzee în care rolul
principal îl deține tehnică, știință, cinematogrfia, etc. Germenii acestei tendințe apăruseră la
sfârșitul secolului XIX, când în cadrul Muzeului Națion al al Scoției se năștea o secție tehnică, iar
Mnchen se deschide Muzeul Tehnicii. în secolul nostru s -au creat: Muzeul Automobilului din
Torino, Muzeul Tehnicii Leonardo da Vinci din Milano, Muzeul Transporturilor din Lucerna,
Muzeul Navigației din Hamburg , etc. 12
AZI
Arhitecții secolului XX părăsesc conceptul formal neoclasic în favoarea unei concepții
functionaliste ce va corespunde scopului muzeelor contemporane. Ideile ce decurg dintr -o
asemenea atitudine se vor concretiza în câteva postulate ce sun t valabile în mare parte și astăzi:
simplificarea la maxim a arhitecturii interioare și exterioare, ale cărei volume să fie impuse doar
de funcțiunea muzeului și de distribuirea luminii
4.2 Caz particular – Muzeul Tehnic —-principii -tematică -expunere
Conform definiției date muzeului de Consiliul Internațional al Organizării Muzeelor
(ICOM) care functionează pe lăngă UNESCO, acesta este considerat „o instituție permanentă,
creată pentru cercetarea ,conservarea, punerea în valoare prin diferite mijloa ce și expunerea

12 Museums – A spatial journey , C3 publishing, 2007, pag. 31

14
pentru instruirea ,educarea și încântarea publicului a colecțiilor de obiecte de interes artistic,
istoric, tehnic și științific ”13
Muzeul are că scop transmiterea informației sau cunoașterii pentru toți prin mijloacele de care
dispune, ma i ales de natură educativă, fiind mai înainte de toate în serviciul umanitătii.
Organizate după criterii științifice , ce urmăresc o tematică tot mai specializată,
prezentată marelui public într -un mod cât mai atractiv și mai grăitor, muzeele contemporane
împlinesc un rol de însemnătate esentială pentru instruirea și educarea pop ulației, având datoria
să tină seamă de transformările rapide și continue ale societătii contemporane.
În oricare muzeu modern, indiferent de profilul proporțiile , precizia stiintifică și
rigoarea prezentării trebuie să se îmbine cu impresia plăcută , emoțională și odihnitoare pe care o
lasă modul de expunere. Muzeul joacă rolul de scoală, dar și de spectacol, fiind în același timp
zonă de divertisment, o trăsătură care -l deosebește de celelalte forme didactice.
Datorită preciziei și calitătilor de prezentare a noțiunilor ilustrate într -o expoziție
permanentă sau temporară, vizitatorul de orice varstă, formație profesională și culturală poate fi
atras de muzeu. Cursivitatea și claritatea cu care sunt îmbinate obiectele într -o expunere muzeală
reușesc să stimuleze o curiozitate vizitatorului, trezindu -i dorința de a dobândi o serie de noțiuni
bazat pe unui material vizual.
Totodată misiunea didactică și educativă a muzeului se împletește permanent cu cea de
cercetare ,stiintifică. Numai ace astă instituție poate oferi cercetătorilor din domenii extrem de
diferite materiale clasate și organizate într -un sistem. Cercetarea fundamentală și aplicativă
definește activitatea unui muzeu, deoarece ea precizează și generează politica de imbogătire a
patrimoniului, de conservare și educare. Muzeele sunt concepute azi că adevărate institute de
cercetare sau laboratoare, care în diferite ramuri ale culturii fac legătura între patrimoniul
cuprins în muzee și cel național.
Muzeului contemporan i s -a adăugat o secție extrem de importantă, laboratorul de
conservare și eventual și de restaurare de care se leagă și activitatea propriu -zisă. Astăzi muzeul
este o instituție educativ stiintifică care trebuie să apropie publicul său vizitator, de multe ori

13 Gheorghe Octavian Zamfirescu – Muzeologie, UDCD Istorie, 2011, pag 3

15
ieșind din edificiu. Acesta nu trebuie astfel să funcționeze într -un circuit închis, ci printr -o muncă
calificată să iasă în întâmpinarea vizitatorilor. 14
În cazul monumentelor istorice, castele și muzee în aer liber, prezentarea istoriei este
element ch eie. Astfel de obiecte muzeografice oferă vizitatorilor șansa de a călători înapoi în
timp, într -o călătorie care functionează adesea că o evadare temporară din rutină de zi cu zi.
Problema autenticitătii este o temă constantă de discuție în domeniul muzeo logiei arhitecturale.
În cazul în care transmiterea informațiilor istorice pune un accent mai mult pe autenticitatea sau
atracția estetică? Există întotdeauna o pierdere în termeni de autenticitate, atunci când istoria este
adaptat a prea mult la spiritul vremii predominante . Si i maginația vizitatorilor este plasat a sub o
presiune considerabilă atunci când originalul este substituit cu o reconstrucție a ceea ce a fost
pierdut și faptele referitoare la originalul pierdut trebuie să fie transportate în altă parte. Împinge
să prezinte "vremuri bune" nu se simte numai în peisajul arhitectural muzeu din Germania, dar
este nevoie general al societății, care trebuie să fie luate în serios. În acest sens, planificatorii de
expoziție sunt în curs de mai mult decât oricând lenged -provo . In cadrul cadru a ctivitatea de
conservare a monu mente istorice, prezentări și transmiterea de informații trebuie să fie
actualizate la zi, și în conformitate cu timpul pentru a se asigura expune si straturile sale de
istorie menține o autenticitate și să rămână ca un -a schimbat cât posibil, î n termeni de material .
Astfel , în viitor, expoziți ile trebuie să accepte schimbări de re-tematizare ; termoaplic decât
adaptarea MONUMENTE arhitecturale din materiale și termeni funcționali ADRESATE
zeitgeist predominante, conservarea fondului mon umentelor va fi mai bine servit prin plasarea
creșterea în greutate pe transmiterea de informații, adică, pe conceptul EXHIBITION, care va
trebui să fie actualizate în mod constant. Este perspectiva care se schimbă, nu expoziția.

Prezentarea științelor naturale cât și expunerea este obiectivul multor instituții, dar ele
iau abordări complet diferite. Totodată, fată de tehnologie și muzee de istorie naturală, instituțiile
care s -au format în ultimii ani incl ud un număr mare de centre de stiintă care fac experimente
independente, cu fenomene științifice prezentate în formă ludică. O varietate de forme hibride au
apărut, prin lărgir ea spectrului de expoziții stiintifice. În muzee tradiționale accentul a fost pu s pe
compilarea de artefacte și obiecte. În cele mai multe cazuri, o selecție de obiecte sunt prezentate

14 Serban Cant acuzino – Architectural Conservation in Europe , John H. Stubbs, 1975

16
pentru vizitatorii muzeelor în expoziții permanente și speciale, unde se documentează contextele
lor originale și semnificațiile lor. Cu toate acestea, doar câteva muzee adopt ă această abordare
traditională in ziua de azi. Multe instituții au adoptat tehnica de a combin a obiecte cu elemente
artistice interactive. Aruncand o privire la aceste evoluții, Friedman (2010) face distincția între
muzee și stiint ă , pun tea a două generații: "muzee le de primă generație sunt cele tradiționale ,
muzee de colectare a secolului XlX, în timp ce muzeele de generația a două sunt cele care au fost
stabilite la începutul secolului al XX -lea. Deutsches Museum din München est e unul dintre cele
mai reprezentative exemple, și un pionier în acest concept. De când muzeul a fost fondat în
1903, fenomene științifice au fost demonstrate de către personal, și exponate interactive au
invitat publicul să experimenteze cu ele înșele cen tre de stiintă sunt un tip complet nou de
instituții, una care Friedman numește a treia generație de muzee de stiintă. Exploratorium, primul
centru de acest gen, a fost stabilit în San Francisco, în 1969. Aici principiul educațional se
bazează pe interacți unea cu fenomene științifice.15

Sarcin a de a descrie domeniul expozițiilor și muzeelor pot fi abordat a din unghiuri
diferite. Criteriile de classificare pot fi cronologice sau tematice. Abordarea cronologică este
deosebit de instructiv a atunci când se deplasează dincolo de epoca romană , unde exponatele
parcurse reprezinta un interval de timp foarte lung si greu de imaginat sau se referă la propria
noastră experienta . Studiul prezentat aici oferă o reprezentare vizuală a acestei perioade de timp
si solutiile adoptate de arhitecti pentru a le reda valoarea dar si de a le reintegra in circuit ul
urban.

5) Studiu de caz: Clădiri convertite la programul de muzeu

5.1
Fondazione Prada
Localizat pe situl unei foste distilerii de gin datând de la 1910 în complexul industrial Largo
Isarco pe latura sudică a Milano -ului, nouă locație a Fondazione Prada este o coexistență a noului

15 Museums – A spatial journey , C3 publishing, 2007

17
și a clădirilor renăscute incluzând hale de depozitare, laboratoare și silozuri precum și noi anexe
ce înconjoară o ge neroasă curte interioară.

Complexul își propune să se extindă repertoriul de tipologii spațiale în care arta poate fi expusă .
Proiectul este format din șapte clădiri existente și trei noi structuri : Podium, un spațiu pentru
expoziție temporară; Cine ma, o sală de spectacole multimedia ; și Torre , o nouă poveste spațiu
de expoziție permanentă pentru afișarea colecțiilor și activitătilor fundațiilor .

În perimetrul complexului există două structuri de sine stătătoare : una cu amprenta patrata, iar a
doua reprezentata de , un corp vertical DOMINANTA In ACELASI TIMP .
La o inspecție mai de aproape,prima clădire nu a oferit nici o posibilitate atractivă și a fost
demolată , permițând curții să devină un element central, important pentru utilizarea î n aer liber .
Deposito,o clădire existentă pe marginea de vest a complexului , este adaptat pentru
ingeniozitate curatorială : în subsolul său , colecția Fondazione este aranjată într -un hibrid de
stocare strict și afișare partială , creând "camere ", u nde piese precum flote de mașini ale
artiștilor pot fi prezentate sau să devină un spațiu deschis publicului doar pe jumătate.
Singură clădire izolată la est de Sala Mare , Cisterna , este impărtita în trei camere cu trei spații
interioare conectate la u n balcon exterior . congfiguratia sugerează o nevoie precisă , ce se citește
acum că un mediu semi -religios .
Cinema actionează ca o celulă autonomă în cadrul compusului . Prevăzută cu uși mari rabatabile
el poate fi racordat instantaneu la curte.
În interior , scaunele modulare pot fi rabatute și astfel poate fi transformată într – o podea plată ,
permițând că spațiul să fie folosit pentru organizarea de evenimente în aer liber, sau un spațiu
suplimentar acoperit pentru expunere.

Tot ansamblul este completat de p atru clădiri ce sunt orientate cu față spre curtea de la nord și o
grădină abandonată la sud găzduiesc birourile Fondazione și galerii permanente .
Între acestea găsim "casa bantuită", o clădire cu exterior acoperit în întregime în foită de aur .
La interior , atmosferă intimă a sălilor sale generează un cadru specific pentru exponate alese .
Podiumul formează astfel centrul complexului , așezat la intersecția celor două axe
perpendiculare ale site -ului .

18
Această intersecție de axe c ombină două volume de diferite calități : un , podium complet vitrat
liber la parter , iar la etaj putem regăsi un alt spațiu expozițional, finisat în spumă de aluminiu .
Ambele galerii furnizează zone pentru evenimente însemnate, pentru expoziții sau even imente
temporare . Un alt plus major pentru complex este un turn de nouă etaje pe latura de nord -vest a
comlexului . Situl Clădirii Torre adăpostește funcțiuni specifice , precum și un restaurant , un
spațiu de recepție și facilităti pentru vizitatori . C elelalte etaje , cu creșterea treptată a inăltimii ,
vor găzdui instalații specifice locatiei și oferă puncte alternante de perspectivă ale complexului și
al orașului.16

16 U&A China edition – OMA collection , nr 540, 2015, pag. 175

19
5.2

Muzeul d'Orsay
Unul dintre cele mai interesante muzee de artă modernă din lu me este Muzeul d'Orsay și nu doar
pentru colecțiile pe care le adăposteste dar mai ales pentru istoria lui. Muzeul d'Orsay (în
franceză Museé d'Orsay) este un muzeu aflat în capitala Franței, Paris, situat pe cheiul stâng al
Senei. A fost inaugurat în 1986 , fiind construit în locul Gării Orsay care a fost reconfigurată între
anii 1983 -1986 pentru a putea găzdui muzeul.
Inițial, clădirea muzeului a fost la sfârșitul secolului XIX o gară din piatră frumos
ornamentată, construită de arhitectul Victor Lal oux pentru expoziția universală de 1a 1900, și
apoi centru de expediere a prizonierilor în timpul primului război mondial.
În 1973 Direcția Muzeelor din Franța a hotărăt că vechea gară să devină muzeu și să
adăpostească toate artele după jumătatea sec olului XIX. Gara d' Orsay a intrat în patrimoniul
cultural al statului în același an, iar decizia finală de transformare în muzeu a venit în 1977. În
decembrie 1986 președintele Mitterrand a inaugurat noul muzeu.
Chiar înainte de a deveni muzeu, gară era considerară a fi prin arhitectura deosebită,
drept un adevărat palat al artelor frumoase, așa cum a spus în 1900 pictorul Edouard Detaille.
Transformarea în muzeu a celebrei gări revenit arhitecților de la ACT -Arhitecture, MM.
Bardon, Colboc ș i Philippon. Proiectul lor a respectat arhitectura inițială a construcției lui Victor
Laloux dar i -a oferit funcționalitate pentru noul ei scop. Clădirea principală a devenit astfel
centrul muzeului iar marchiza ei s -a transformat în intrare principală.
Colecțiile găzduite în acest muzeu reprezintă toată diversitatea țil creația artistică a lumii
occidentale între anii 1848 și 1914. Acestea au provenit în principal
din trei locuri, de la Muzeul Luvru, operele artiștilor născuti după 1820 și în general a rtă celei
de-a Două Republici; apoi de la muzeul Jeu de Paume, opere impresioniste, și de la Muzeul
Național de Artă care din 1976 s -a mutat la centrul Georges Pompidou și a păstrat doar operele
artiștilor născuti după 1878. Muzeul cuprinde opere de arhite ctură în special machete, sculptură,
pictură,grafică, artă fotografică, artă cinematografică și artă decorativă.
Muzeul are trei nivele, parterul cu sălile amplasate de o parte și de cealaltă a incăperii
principale; la nivelul intermediar sau la mezan in sunt terase care fac legătura cu sălile de
expoziție iar etajul superior este amenajat chiar sub vestibulul care se prelungește pană la hotelul

20
din stradă Bellechasse. Numeroase alte spații distincte sunt accesibile de la aceste trei nivele și
anume: pa vilionul de sus, pasajele vitrate ale mării cupole din partea de est a gării, restaurantul
muzeului amenajat în vechea sală de meșe a hotelului, cafeneaua autorilor, librăria și
auditoriumul.
Amenajarea interioară a muzeului a fost realizată de o echi pă de scenografi și arhitecți
sub conducerea lui Gae Aulenti. Acesta Impreună cu Itato Rota, Piero Castiglioni și Richard
Peduzzi a încercat să realizeze o prezentare unitară a interiorului de un volum imens. Au fost
refăcute vechile pardoseli și s -a păstr at cupola de sticlă pentru asigurarea iluminatului natural al
clădirii.
Suprafața utilă a muzeului este de 57400 mp, sălile de expoziție au aproximativ 16000
mp, sunt în jur de 80 de săili și galerii diferite cu 4000 de opere permanente. Sălile cu exp oziții
temporare au o suprafată de 1200 mp, auditoriumul are 347 de locuri și 570 mp, cafeneaua
restaurant are 1200 mp, sala de primire a publicului este de 2450 mp și anexele sau rezervele au
în jur de 3000 mp. Alte date tehnice: 40000 rezonatoare acusti ce pentru limitarea ecoului sub
cupolă, un milion de mc de aer/oră pentru aclimatizare, două grupuri electrogene, zece scări
mecanice și șase ascensoare.
Proiectul de conversie a unei clădiri industriale vechi într -un muzeu trebuie să fie conceput
dincol o de renovarea și modernizarea functională, deoarece implică schimbarea modului de
utilizare și, prin urmare, rolul urban, social și cultural.

21
5..3
Fondaco dei Tedeschi
Construit în 1228 Fondaco dei Tedeschi este una dintre cele mai mari clădiri din Veneția.
Aavand rol de post de tranzacționare pentru comercianții germani înainte de a deveni clădirea
Vamei de mărfuri sub Napoleon în 1806, aceasta a fost reprezentată de Canaletto și alți maeștri,
și fotografiată de nenumărate ori, , The Fondaco stă ac um că un simbol al erei mercantile
venețiene. Mistuită de două incendii și reconstruită (în forma sa actuală în 1506), a fost supusă
apoi unei serii de intervenții arhitecturale radicale în secolul 20 pentru a găzdui noi utilizări
(turnuri indepărtate, cu rte acoperite cu sticlă, ferestre adăugate, structură reconstruit din nou .. .),
Fondaco a fost remodelat în mod constant, acumulând de mai multe straturi de "autenticitate",
conservarea ei este devenind o istorie a schimbării. În timp ce populația nativă din Veneția se
scade cu aproximativ 1,2% în fiecare an, rolul actual al Fondaco ca un oficiu poștal sa diminuat,
lăsand cea mai mare parte a clădirii neutilizată pentru prima dată în secole. Ultima evoluție a
Fondaco va reactiva clădirea că un post de tran zacționare înfloritoare contemporane, sub formă
unui magazin cultural -programat. OMA a proiectat o serie de modificări arhitecturale și a
dezvoltat un plan cultural pentru a restabili clădirii că un spațiu public vital. O terasă cu vederi
rare la Grand Can al va fi creat prin eliminarea două laturi ale acoperișului existent, lăsand
profilul clădirii intact .Aceste intervenții au rol de a crește potențialul zonei și de a deveni un
punct major de destinație al turiștilor pasionați de artă și storie și totodată a Venețienilor.

Noile intrări în clădire vor fi create din San Bartolomeo și Podul Rialto pentru a încuraja
circulația și intrările existente în curte, folosite de localnici ca o scurtătură rapidă, vor fi păstrate;
scări rulante vor fi adăugate pentr u a crea o nouă rută publică prin clădire: camere vor fi
consolidate într -un mod care să respecte structura Fondaco -ului. Elemente istorice cruciale, cum
ar fi camerele de colț vor rămane neatinse. Unele aspecte ale clădirii, s -au pierdut pe parcursul
secolelor dar au fost resuscitate: pereții galeriei vor avea la suprafața aplicate fresce, rcapatand
un caracter de Foum contemporan. Aceste tipuri de clădiri au fost istoric incubatoare pentru arte,
colaborând cu designeri graficieni, designeri de modă, muzi cieni și artiști într -un loc foarte
public.
Prin masterplanul Cultural pentru Îl Fondaco dei Tedeschi, ambiția este de a reînvia această
relație dintre artă și comerț -un amestec Venețian. Într -un oraș deja bogat în arte, Il Fondaco dei

22
Tedeschi oferă as tfel un loc cultural permanent și punct focal pentru Veneția însăși, precum și
Bienala și multitudinea de festivale artistice (90 anual), numărul crescător de vizitatori .
Orașul primește annual cca 20 milioane viitatori noi. Masterplanul cultural OMA este alcătuit
dintr -o serie de evenimente, activităti proiecte pentru publice declarate domeniul Fondaco:
curte, de pe acoperiș, iar la interior, practicienilor din diverse domenii , unde vizitatorii vor fi
invitați la spectaco le de , film sau design grafic.

23
5..4
Hermitage

Clădirea ce adăpostește Hermitage are avut că funcțiune inițială rolul de palat, folosit totodată și
că muzeu. Cu adăugarea clădirii centrale a personalului, Hermitage a câștigat 800 de camere, în
plus fată de cele 1.200 existente. Hermitage și împrejurimile sale devin astfel un cartier urban,
care incorporează piață palatului, loc istoric, unde a început revoluția. OMA a propus un proiect
de extindere care se ocupă nu numai cu arhitectură, ci și cu distribuția a 3,5 milio ane de artefacte
peste 2.000 de camere. Are nevoie să fie modernizat un fost muzeu? Toate muzeele trebuie să
adere la aceleași condiții tehnice? Toate trebuiesc sa să fie extinse și actualizate, sau o lipsă de
acțiune, o anumită rezistentă la schimbare, ar jucă mai degrabă un rol esențial în menținerea unui
grad de autenticitate, atât de frecvent șters în timpul procesului de modernizare? Arhitectul, o
persoană care este angajat, de obicei, pentru a schimbă condițiile funcționale , va efectua mai
mult funcț ia unui arheolog, examinând cu scrupulozitate condițiile actuale și va propune noi
forme de organizare, care permit fiecărui element să se bucure de o valoare reinnoită. Proiectul
de extindere a Hermitage nu poate fi inteleasă în termeni strict arhitectura li; de fapt, ea nu poate
fi inteleasă de -a lungul oricărei dintre definițiile clasice ale unui proiect. 'Proiectul Hermitage nu
este un proiect este ci mai degrabă o concentrare a diferitelor probleme care pot fi rezolvate
numai cu succes prin adoptarea un ei abordări mai cuprinzătoare -curatorială sau intelectuală
,sarcină princiala fiind de a găsi acele modificări care vor permite Hermitage într -un mod discret,
fără să fie prea opulent, să funcționeze mai bine decât parcursul ultimilor trei ani, OMA a lucra t
în calitate de consultant pentru Fundația Guggenheim. – Hermitage concepând scenarii pentru
viitorul muzeului .Problemă centrală în joc este modul de a moderniza Hermitage, Muzeul de stat
, atât timp ce se respectă valoarea uneia dintre moștenirile mari ale Rusiei . În alte cuvinte,
Hermitage trebie examinat în ansamblu: funcționarea sa ca muzeu, poziția să în viitor,
participarea să la integritatea în orașul St . Petersburg.

În timp ce a început explorarea și studierea Hermitage la începutul anilor 2000, OMA a
descoperit, ascuns subfundatia masivă a muzeului, fostele grajduri și manejul complexului
palatului; închise publicului incă din 1950 și utilizate pentru a depozita piese de mobilier, garaj

24
și depozitare de obiecte voluminoase . Relativ lip site de decor, aceste spații lărgi deschise,
situate sub Hermitage, oferă o suprafața cu o atmosferă radical diferită de restul muzeului. Situat
la nivelul solului Hermitage mic, Kunsthalle va fi accesibilă direct prin propria intrare a vizitator
de-a lun gul Pasajul Shuvalov, închis timp de zeci de ani și acum redeschis publicului. Prin
deschiderea Pasajul Shuvalov, proiectul Kunsthalle reface un model urban anterior, în care
fiecare dintre clădirile Hermitage au avut o viată relativ independentă ca o comp onentă a
orașului. Pasajul oferă, de asemenea, o intrare alternativă la jumătatea estică Hermitage -ului,
reechilibrand fluxul de vizitatori.
Pergam Hall, amplasată acum în spațiul fostelor grajduri, redenumit după Altarul Pergamon,
care a fost depozitat și expus aici, în 1940, se va deschide la începutul anului 2015, că nouă zonă
de intrare vizitator la sală manej și muzeu. Acesta este cuplat cu zonă de conservare artă a
muzeului, oferind vizitatorilor o imagine unică a procedeului de restaurare și conse rvare, de
obicei, ascunse publicului larg. Sală Manejului este un spațiu cheie în expoziția nouă Hermitage.
Prima expoziție în acest nou spațiu este o expoziție de display -uri: o dezvăluire și explorare de
colectare istorică a cazurilor de afișare Hermit age, ce explora semnificația ambelorcaractere ale
locației, de formă istorică și că opere de artă. Colecțiile Hermitage Vitrines este, probabil, cea
mai mare din lume, și se desfășoară pe parcursul a 250 de ani, de la colecțiile imperiale timpurii
de sub Ecaterina a II în perioadă sovietică și în prezent. În această expoziție, afișajele dobândesc
pentru prima dată starea elementelor de colectare importante, cu semnificație estetică și istorică,
dincolo de rolul lor funcțional. Expoziția Vitrines și interv ențiile arhitecturale la Hermitage mic
marchează primele manifestări fizice ale propunerilor curatoriale și spațiale dezvoltate în cadrul
OMA Hermitage Masterplan -2014. 17

17 U&A China edition – OMA collection , nr 540, 2015

25
6. CONCLUZII

Dezvoltarea accelerată a industriei pe parcursul sec olului XIX, precum și creșterea
rapidă a populației, au dus la creșterea accentuată a marilor orașe. Procesul aaccelerat de
urbanizare a avut, , două cauze:
-sporul populației în special din mediul rural, bazat pe migrație,
-dezvoltarea și centralizarea industriei cu precădere spre zonele urbane.
Apariția orașelor noi împreună cu dezvoltarea celor existente au fost făcute după reguli
pentru fiecare, în funcție de specificul locului, de dispunerea resurselor, de natură activitătilor, și
altele. În o rașele cu caracter industrial, spațiile productive au fost amplasate peste tot, ajungându –
se ca spațiul urban s fie „un țesut nedefinit de fabrici și de locuințe muncitorești". procesele de
industrializare și urbanizare aprope că au scăpat de sub control, capitalul privat fiind aici singurul
factor care făcea legea,
Acestea au dus în mod inevitabil la apariția unor mari neajunsuri în ceea ce privește
condițiile funcțiunile inițiale pentru careaceste zone erau destinate ( locuire și viețuire). Au
apărut cartiere nefuncționale și insalubre, s -au disipat granițele orașului, s -au destrucutrat
centrele istorice, iar poluarea s -a generalizat.
La toate acestea adăugăm crizele economice cronicizate, criza resurselor și a materiilor
prime, șomajul, erodarea mecanismelor economice, și alte dificultăti, care avertizează că
industrializarea cu orice preț și fără control nu este o direcție bună de mers pentru umanitate.
Se impune deci, o revizuire a fundamentelor societătii, a condițiilor de trăi și de munc ă a
oamenilor. Sfera de activitate industrială trebuie transformată, readaptată și integrată iarăși în
organismul urban iar acest fapt nu impune doar o simplă recuperare a terenului. 18
Reconversia își propune restituirea caracterului zonei, cadrului de viață potrivit nevoilor
actuale. Se impune așadar realizarea intervenției asupra acestor zone ținând cont de direcția de
dezvoltare a orașului.
O alternativă oportună pentru reutilizarea unui spațiu industrial dezafectat poate fi
considerată amenaj area unui muzeu tehnic, care prin natură să, să realizeze în o dezvoltare a
zonei și sa îi ofere o anume continuitate în viitor.

18 G.M.Cantacuzino – Desp re o estetica a reconstructiei . Paideia, 2001

26
Bibliografie:
Culture au quotidien – Batiments anciens usages nouveaux , Centre de creation universelle, 1978
G.M.Cantacuzino – Despre o estetica a reconstructiei . Paideia, 2001
Gheorghe Octavian Zamfirescu – Muzeologie, UDCD Istorie,2011
Serban Cantacuzino – Architectural Conservation in Europe , John H. Stubbs, 1975
Serban Cantacuzino – Saving old buildings , 1975
Serban Cantacuz ino – Re-architecture , Artes Graficas Toledo, 1989
Paul Constantin – Dictionar universal al arhitectilor , Ed. Stiintifica si enciclopedica 1986
Vais Gheorghe —Programe de arhitectura , U-T press Cluj Napoca, 2008
U&A China edition – OMA collection , nr 540, 2015
Museums – A spatial journey , C3 publishing, 2007
David Pearce – Conservation today, Rutledge, 1989
David Pearce – Industrial monuments, Rutledge, 1989
Vasile Tolan – Configurarea artistica a materiei in maniera proprie, UNArte, nr 9, 2013
DEX

Surse o nline:
www.inp.ro
Surse foto:
U&A China edition – OMA collection , nr 540. , 2015