Spiritul Antreprenorial

De a fi antreprenor, la etapa actuală și la condițiile contemporane, înseamnă de a crea, a fonda, a dezvolta, a genera fenomene economice în scopul reproducerii capitalului.

Întrebarea, care s-a ridicat, care a fost analizată și la care s-a încercat să se ofere un răspuns univoc a fost „ ce determină o persoană să devină întreprinzător?”. Este oare o stare de spirit, o posibilitate de a te manifesta, necesitate dictată de prezent, un exemplu preluat de la părinți sau totuși o pregătire profesională în domeniul economic. Deci, cum s-a menționat un răspuns univoc nu s-a putut da, ba și mai mult atunci când se ridica problema în cauză întotdeauna s-au trezit mai multe păreri și dezbateri. Fiecare savant, cercetător, reprezentant al unui curent și domeniu științific au avut propriul punct de vedere precum și argumentele care au fost expuse în încercarea de a profila portretul unui întreprinzător. Din aceste considerente, în lucrarea respectivă nu s-a pus scopul de a da un răspuns cert la întrebare, dar totuși s-a încercat de a cerceta fenomenul în cauză și de a expune determinatele principale în manifestarea „spiritului antreprenorial”.

„Întreprinzătorul, scria economistul francez Jean-Baptiste Say, deplasează resursele economice de la un nivel de productivitate și randament dat, la un nivel superior”. Cu toate că această definiție nu ne spune cine este el, însă din definiția expusă, care a fost creată cu două secole în urmă, se subînțelege că întreprinzătorul este diferit de contemporanii săi, el are un obiectiv și capacități personale de a plasa resursele economice în așa mod, încât să obțină o productivitate și randament mai înalt. Dar, J.B. Say nu precizează este oare acest obiectiv rezultat din experiența acumulată sau e un spirit antreprenorial ce determină persoana în cauză de a fi superior față de ceilalți.

Totuși, se pune întrebarea este „spiritul antreprenorial” vocație sau calitate dobândită?

Conform definiție din Dicționarul explicativ român noțiunea „ vocație” semnifică aptitudine deosebită pentru o anumită artă sau știință, chemare, predispoziție pentru un anumit domeniu sau pentru o anumită profesiune.

Calitate dobândită ar însemna o trăsătură obținută prin muncă, eforturi și perseverență.

Literatura de specialitate ne oferă diverse exemple unde se încearcă de a prezenta persoana ce are acel spirit antreprenorial, care-l ghidează pe parcursul activității sale antreprenoriale. Iată unul din ele.

„Spre exemplu, cuplul care deschide o brutărie sau un restaurant cu specific arab într-un anumit cartier național își ia anumite riscuri. Ceea ce fac ei s-a făcut de zeci de ori înaintea lor. Ei mizează pe cererea unor astfel de produse în cartierul respectiv, dar ei nu satisfac și nici nu creează o nouă cerere de consum. Sunt ei întreprinzători? Se întreabă autorul. Tot el și răspunde: „Din acest punct de vedere ei nu pot fi considerați întreprinzători, chiar dacă au creat o nouă întreprindere”.

„Dimpotrivă, societatea Mc Donald face operă de întreprinzător. Desigur, ea nu a inventat nimic. Produsul său final corespunde exact cu ceea ce întâlnim și în alte restaurante. Dar, aplicarea conceptelor și tehnicilor de management (a se întreba, de pildă, care sunt așteptările consumatorului), standardizarea producției, concepția asupra procesului de fabricație, experimentarea bazată pe analiza muncii depuse și definirea normelor necesare au permis firmei Mc Donald să crească productivitatea într-o manieră considerabilă, să creeze o nouă piață și un nou tip de clientelă. Acesta este spirit de întreprinzător.

Toate micile întreprinderi create au numeroase puncte comune. Nu este, însă, suficient să fie noi pentru a face operă de întreprinzători. Întreprinzătorii reprezintă de fapt o minoritate printre noile întreprinderi, o minoritate ce creează ceva nou, diferit și care provoacă o schimbare, o mutație de valori”.

Deci, din exemplul prezentat mai sus se explică clar ca persoana cu spirit de întreprinzător în mod obligatoriu trebuie să creeze ceva nou ( produs, metodă, cerere, consumatori). Dar, nu putem să fim de acord că persoana care din start a inițiat o afacere, ce are tangențe cu altele în ceea ce privește și produsul, și metoda de management nu este și ea întreprinzător. Pentru că odată ce și-a exprimat dorința și disponibilitatea de a se avânta în jocul economic, odată ce a acceptat regulile dure ale economiei de piață, odată ce a creat locuri de muncă și și-a asumat o responsabilitate economică și socială, această persoană poate fi clasat în categoria oamenilor cu spirit antreprenorial.

Spiritul antreprenorial nu se limitează la sfera economică de unde de fapt provine. El se raportează la toate activitățile umane de tip „social”. Fie că este vorba de învățămînt sau de sectorul sănătății, întreprinzătorul face aproape același lucru, întrebuințează aceleași instrumente, întâlnește aceleași probleme ca și întreprinzătorul ce conduce o afacere. Întreprinzătorul percepe crearea și schimbarea ca o normă obișnuită. El depune toate forțele interioare(capacitățile fizice și morale) și exterioare ( condițiile mediului ce-l înconjoară) pentru a întreprinde ceva, pentru a adapta „lucrarea sa” la condițiile și cerințele prezente iar toate rezultate să le exploateze ca o oportunitate.

Așa deci, dacă ne referim la „spirit antreprenorial” atunci există o categorie de savanți, cercetători inclusiv și oameni de afacere care susțin că apariția acestui spirit este datorită faptului existenței „genului antreprenorial”. Această întrebare a frământat mai multe categorii de persoane, luând în considerație faptul că tot aceste persoane susțin că a iniția o afacere este posibilă doar cu prezența unei înclinații proeminente către business și interese economice.

Așa dar, o grupă de savanți din cadrul instituției londoneze Saint Thomas Hospital au efectuat o cercetare asupra unui grup de gemeni. Ca exemplu s-au luat cîte o pereche de gemeni care prin starea sa de spirit erau foarte diferiți, deoarece unii erau gata să se aventureze în jocurile dure lumii afacerilor ceilalți erau cei mai disciplinați funcționari în cadrul organizațiilor. Realizând studii în acest segment savanții susțin ca au descoperit o pereche de gene, ulterior au și fost numite „genul antreprenorului” care și determină manifestarea spiritului de antreprenor sau spiritul de inovație, schimbare și acțiune. O altă grupă de sociologi, care după o serie de experimente au determinat existența acestui gen susțin că doar 10% de populație au acest „gen al antreprenorului”. S-a realizat o cercetare și o anchetă în rândul oamenilor din diferite domenii, cu un nivel diferit de calificare care susțin că unul din factorii importanți în inițierea unei afaceri este aptitudinea de a fi antreprenor sau daca îl numim cu o determinantă aceasta este „spiritul de antreprenor”.

Cred că anumite afirmații nu putem să le negăm. Dar, dacă ne axăm pe faptul că doar 10% din populație are „spiritul antreprenorial” atunci cu siguranță includem în această grupă pe așa personalități ca Bill Gates cu corporația Microsoft, dinastia Ford, familia Michelin, Renault, Agnelii etc. care au generat o tradiție de creare a unor întreprinderi noi, plecînd de la zero pînă a le transforma în industrii deloc neglijabile in prezent și cu o impunere impresionantă pe arena mondială economică. Cu certitudine putem afirma, că așa personalități, care au fost enumerate mai sus, într-adevăr constituie 10% din populație.

Specialiștii niponi au plecat, însă mai departe. Astfel, ei, în scopul valorificării mai productive a potențialului uman, au elaborat o teorie întreagă despre importanța grupei sangvine a individului. Interesul față de această temă a apărut in Japonia în anii – 20, iar principiul „Particularități funcționale în funcție de grupa de sânge” a fost încercat în al Doilea Război Mondial, în practica de completare a regimentelor de elită ale armatei nipone. Actualmente, în Japonia, pe larg sunt folosite cursuri speciale pentru manageri la această temă, iar lucrările vestitului cercetător Tositaka Nomi au cunoscut, deja, un tiraj de peste 6 ml. exemplare.

Conform acestei teorii, deși sunt și sceptici ce n-o recunosc, niponii sunt convinși, și această convingere a lor este pe larg utilizată, că

purtătorii grupei O (I) sunt, de regulă, persoanele cu o natură puternică, perseverente, cu scopuri bine determinate, entuziasmate și optimiste, devotate businessului în orice formă ar fi, și cu încredere in victoria lor.

purtătorii grupei sangvine A(II) sunt persoanele predispuse anumitor ordine și orânduieli stricte, cu un pedantism extrem, migăloși în amănunte și atenți în acțiuni.

purtătorii grupei B (III) sunt persoane influențabile și flexibile, docile și tolerante, cu o asiduitate aparte și creatoare, posedând o iscusință de a se concentra.

purtătorii grupei AB (IV) sunt persoane de regulă cu o grupa de sânge mai rară. Aceste persoane au un raționalism și vocație evidentă, cu aptitudini de a fi lider, capacități majore de organizare și individualitate expresivă și prudentă.

Cum putem observa, din cele expuse anterior persoanele care posedă grupa de sânge O, AB au evidente caracteristici de a fi întreprinzători pentru că au natură puternică, au scopuri bine determinate, aptitudini de lider. Teoretic, această categorie de oameni poate încerca de a manifesta aptitudinile sale în afaceri, dar această nu le dă garanția că ei vor obține beneficii sporite din activitatea lor antreprenorială. Este evident, că reușitele in afaceri depind de mult prea mulți factori ca să putem afirma cu certitudine despre succesul lor. Tot odată nu s-a realizat o cercetare în rândul oamenilor de afaceri, care ne-ar putea informa ce grupe de sânge posedă întreprinzătorii care ar afirma cele expuse anterior.

Din cele expuse anterior, rezultă că există o categorie de oameni care din start posedă anumite calități care i-ar determina să înceapă o activitate antreprenorială.

Dar practica demonstrează că în jocul economiei de piață, în lumea afacerilor se avântă persoane care nu posedă acele caracteristici enumerate mai sus, dar posedă anumite calități dobândite in decursul unei perioade de viață pe diferite căi (educația în instituția de învățământ, practica de la serviciu, exemplul părinților, motivația de a reuși și modul de a se auto – realiza prin activitate antreprenorială). Deci, trebuie de cercetat și această categorie de persoane, care in pofida faptului că nu posedă o anumită grupă de sânge sau nu posedă acel „gen antreprenorial” sau nu au un anumit temperament au început o activitate antreprenorială.

Ca și la întrebarea anterioară, literatura de specialitate ne dă răspuns și de data aceasta. O persoană medie ce aparține unei comunități întotdeauna își are propriile aspirații, obiective și un anumit scop si punct unde el tinde să ajungă. Și dacă facem referință la teoria lui Maslow, care clasează toate necesitățile într-o anumită ierarhie, cele de bază și medii sunt: confortul psihologic (inclusiv și necesitățile vitale), securitatea (care se materializează în securitatea proprie, a familiei sale, a resurselor materiale), apartenența la o anumite comunitate (dragoste, respect, recunoștință). Astfel, odată ce aceste necesități sunt identificate persoana în cauză caută să le satisfacă cu anumite resurse: materiale, fizice, morale, întreprinzând anumite acțiuni care le-ar asigura satisfacerea. Acele acțiuni care duc la satisfacerea necesităților sunt materializate în diferite procedee, cum ar întemeierea familiei, instruire și calificare, angajarea la serviciu sau nu în ultimul rînd de a întreprinde o afacere, rezultatele căreia răspund la mai multe necesități ale individului: ocupație, sursă de venit, stabilitate, auto – realizare etc.

Nevoia de stabilitate, nevoia de reușită și motivația de a se autorealiza în mare parte și determină un individ de a întreprinde și de a-și identifica spiritul antreprenorial intern.

Dar și aceste caracteristici nu au același grad de intensitate. Gradul diferă de la un individ/comunitate la alta. Acest fapt a fost concluzionat de Mc. Clelland. Concluzia a fost făcută publicării după ce s-au studiat numeroase anchete efectuate în diferite țări. Deci, el a formulat următoarele:

Nevoia de reușită diferă de la o persoană la alta după cum și colectivitățile se diferențiază în aceeași manieră: țări, grupuri religioase, grupuri etnice, clase sociale epoci istorice au niveluri diferite de motivare și reușită.

Analiza dezvoltării economice a unui număr de țări industrializate între anii 1925 și 1950 a arătat că în țările unde, în 1925, s-a identificat o puternică motivație de reușită s-a realizat o expansiune și dezvoltare economică mai rapidă decît în altele.

Analizele făcute unor epoci istorice diferite arată că o motivație de reușită ridicată precedă imediat o perioadă de dezvoltare economică și că motivația de reușită se diminuează în momentul în care dezvoltarea economică atinge un nivel ridicat iar o descreștere a motivației de reușită antrenează o regresie economică.

Dacă motivația de reușită acționează ca un factor de dezvoltare economică, explicația constă în faptul că ea este un element fundamental al spiritului economic întreprinzător, mai exact a mentalității de „întreprinzător” indiferent de structura socială a comunității respective.

Însă, Mc Clelland a ridicat totodată și altă întrebare: ce conduce la o puternică motivație de reușită la anumite persoane și altele nu, la anumite comunități și altele nu? La această întrebare Mc Clelland răspunde că dacă motivația de reușită este o trebuință psihică, o trăsătură de personalitate, totuși ea nu este un fenomen psihic. Și el ajunge la concluzia că nevoia de realizare, respectiv performanțele, nu sunt ereditare, iar oamenii pot fi învățați să-și dezvolte o motivație puternică în acest sens.

O cale în dezvoltarea motivației de reușită sunt condițiile mediului social. Printre cele mai relevante sunt următoarele:

1. Educația primită în familie. Aceasta nu în sensul că copiii trebuie să aibă nevoia de reușită la nivelul părinților lor. Dimpotrivă, se observă că, părinții care au avut o puternică dorință de reușită, au tendința să dezvolte la copiii lor o slabă trebuință de reușită. Educația cea mai favorabilă trebuinței de reușită este cea care dezvoltă suficient de repede la copil autonomia personală, stăpânirea de sine, ambiții precise, încredere de sine.

2. Clasa socială din care fac parte părinții influențează asupra nevoii de reușită. După opinia lui Mc Clelland, necesitatea de reușită cea mai ridicată este in rândul claselor mijlocii.

3. Ambiția de reușită și dorința de a-și ameliora situația și șansa să spere într-o schimbare veritabilă. Individul trebuie să stabilească anumite obiective, realizabile, iar obiectivul foarte îndepărtat este defavorabil motivației de reușită.

4. Climatul ideologic. Este vorba de un climat ideologic ce provoacă redefinirea unei colectivități și a scopurilor sale antrenând la nivel de masă o mare dorință de a reuși. Drept exemplu Mc Clelland prezintă metamorfoza Chinei și numește exemplul „trei Chine”: China Republicană(1920-1929), China Naționalistă (1950-1959) și China Comunistă în perioada actuală. El constată un nivel slab al dorinței de reușită în prima perioadă, un nivel ridicat în a doua perioadă și motivația cea mai puternică în ultima perioadă.

Deci, s-au prezentat principalele premise și anume condițiile care contribuie la dezvoltarea nevoii de reușită, care la rîndul său este fundamentul „spiritului antreprenorial”. Din cele anterioare expuse anterior putem constata că totuși acest spirit poate fi dezvoltat. Dar, programa de dezvoltare este un proces de lungă durată si care antrenează generații. Este foarte important ca oficialitățile, părinții, profesorii să motiveze generația care precedă, creându-le un sistem de valori și motivații de genul: motivații economice si profesionale, motivații de auto – realizare, motivații psihologice.

Pe lîngă elementele enumerate anterior, care dezvoltă motivația de reușită, literatura de specialitate ne prezintă și factorii favorizanți în calea dezvoltării spiritului antreprenorial și anume:

– mediul economico-social favorizant dezvoltării unei afaceri: legislație, liberă concurență, cadru financiar stimulativ și stabil, protecția proprietății (inclusiv cea intelectuală)

– educația primită în familie. Un copil obișnuit cu negocierile, cu asumarea unor riscuri, cu preocupări inovative, cu părinți inițiați într-o afacere au mai multe șanse de a deveni antreprenori. Exemplul părintesc reprezintă o sursă, un model și o influență majoră pentru alegerea și dezvoltarea în cariera sa antreprenorială.

– existența unei culturi proactive antreprenoriatului, gradul de credibilitate, acceptabilitate și de respect acordat de populație, persoanelor de succes care își gestionează propria afacere, reprezintă un stimulent moral deosebit.

– educația antreprenorială în școli, universități sau într-un sistem de formare continuă adresată adulților, metodele prin care doritorii pot asimila cunoștințe și aptitudini specifice antreprenoriatului

Deci, dacă am ajuns la concluzia că „spiritul antreprenorial” poate fi educat și dezvoltat atunci există cauze și motive care împedică valorificarea lui. Printre cele mai semnificative obstacole sint factori psihologici, factori politici și factori economici.

1.Factorii psiho-sociali. Sunt acele elemente introductive in viața fiecărui individ, de stabilirea și instituirea cărora sunt responsabili părinții, pedagogii, comunitatea. Este foarte important ca la fiecare copil să fie identificate corect înclinațiile și aptitudinile sale, iar greșeala cea mai mare este inhibiția lor. Totodată, la copil trebuie dezvoltate simțul autonomiei, responsabilității, încrederea în sine, ambiții precise. De asemenea, trebuie dezvoltate aptitudinile de adaptabilitate, de concentrare și capacitatea de a găsi soluții mai puțin standarde. Totodată trebuie de dezvoltat și sentimentul de responsabilitate. Un puternic simț de răspundere trebuie să persiste la toate persoanele pentru că fiecare din noi are o responsabilitate și o obligație față de persoanele ce ne înconjoară (familie, copii, colegi). Aceste sunt elemente elementare care dezvoltate și educate corect ar contribui la creștere unei generații care vor dori o schimbare în plan economico-social-politic, cu un sistem de valori bine determinat și cu o dorință de a acționa, de a crea, de a întreprinde. Ignorarea acestor elemente va aduce la faptul ca va crește o generație inertă, lipsită de inițiativă și cu o indiferență totală față de prezent și viitor.

2. Factori politici sunt o altă categorie de factori care nu pot fi ignorați și care determină cursa principală de dezvoltare in domeniul politicii externe și interne. În condițiile actualei globalizări e foarte important ca statul sa promoveze o politică pentru dezvoltarea concurenței, democrației economice, exprimată prin pluralismul formelor de proprietate, cu o pondere semnificativă a proprietății private, și o democrație politică ce servește la crearea statului de drept. Este important să fie creat un cadrul juridic regulatorii adecvat care stimulează și tot odată protejează inițiativa, proprietatea privată, concurența și activitatea economică. Odată ce aceste elemente sunt perturbate și statul nu acordă sau nu poate asigura o stabilitate politică și economică orice încercare de a crea, iniția sau „explora” spiritul antreprenorial este inhibată.

3. Factori economic. În această categorie de factori întră atât politicile economice promovate de către autorități cât și mediul de afaceri ai unei comunități. O politică fiscală austeră, sau politică monetară de constrângere cu certitudine va influența in mod negativ economiile populațiilor și decizia de a investi sau de a iniția o afacere. De aceea, orice decizie la nivel macroeconomic trebuie corelată cu obiectivele și necesitățile individului la nivel microeconomic.

Din categoria factorilor economici distingem următoarele elemente relevante: nivelul de dezvoltare a economiei, politica salarială și mediul de afaceri.

1. Nivelul de dezvoltare a economiei. Au fost realizate mai multe observații, în urma cărora s-au tras anumite concluzii și anume atunci când economia unei țări se află în expansiune, s-au se atestă o anumită creștere economică atunci se observă o diminuare a manifestării spiritului antreprenorial, și viceversa când economia unui stat e în recesiune atunci se atestă o intensificare în manifestarea spiritului antreprenorial. Se explică acest fenomen prin faptul că, individul, care activează intr-un stat ce se dezvoltă, are anumite avantaje economice și sociale și statul îi garantează o anumită stabilitate financiară pe viitor. În astfel de condiții spiritul antreprenorial este puțin valorificat și probabilitatea manifestării lui este mai mică decât în cazurile când se atestă o recesiune economică, salariile, condițiile și siguranța păstrării unui loc de muncă devine foarte nesigură. În astfel de condiții se observă că populația devine receptivă la condițiile nesigure și devine activă în valorificarea spiritului antreprenorial.

2. Politica salarială un alt element relevant ce aduce contribuția la manifestarea spiritului antreprenorial. În acest caz dezvoltarea spiritului antreprenorial este invers proporțională cu politica salarială in cadrul unei economii sau cu alte cuvinte cu cât e mai mare salariul cu atât persoana în cauză va manifesta o dorință redusă de a se avânta în sfera businessului. Odată ce individul, având calitate de angajat în cadrul unei organizații este remunerat cu un salariu ce satisface necesitățile și așteptările lui, el renunță sau refuză de a-și asuma riscuri suplimentare atunci când el are calitatea de antreprenor. Însă, odată ce salariul devine puțin atractiv, iar mărimea lui nu răspunde la așteptările individului, atunci acesta caută noi posibilități de a obține nivelul dorit de venituri. Și în cele mai multe cazuri un răspuns la situație este dezvoltarea propriei afaceri.

Deci, politica salarială in cadrul unei organizații sau stat are influențe majore asupra dezvoltării spiritului antreprenorial.

3. Mediul de afaceri, creat datorită unui mix de elemente economico – sociale – juridice, are o influență majoră asupra dezvoltării spiritului antreprenorial. Mediul de afaceri se formează la interacțiunea politicilor și reglementărilor promovate de către autorități și reacțiile ce parvin de la populația activă implicată in sfera afacerilor. La rândul său gradul de dezvoltare sporit al unui mediu de afaceri poate constitui o oportunitate pentru antreprenori, fiind un „teren” favorabil de activitate. Deci, dacă mediul de afaceri este atât de important ar fi cazul de studiat elemente acestui mediu, care defavorizează dezvoltarea spiritului antreprenorial. Conform unui studiu sociologic care a avut ca obiect de cercetare „Mediul antreprenorial. Probleme și perspective” și realizat de către „Asociația pentru dezvoltarea micului business” din Rusia , au fost publicate principalele piedici in dezvoltarea afacerilor. Au fost intervievați diferite categorii de persoane, care deja și-au întemeiat o afacere sau care intenționau de a o face, susțin că principalele piedici sunt:

Cadrul economic instituit intr-o economie: inflația, productivitatea scăzută, înrăutățirea disciplinei de stingere a obligațiilor financiare față de parteneri, resursele de creditare scumpe, protejarea juridică insuficientă a antreprenorilor

Nivelul redus de cunoștință al antreprenorilor in domeniul juridic și cel economic. Cu alte cuvinte cunoștințe și pregătirea profesională insuficientă și lipsa unei etici antreprenoriale

Cadrul economico-juridic: birocrația, corupția, impozitele, lipsa informației concentrate, lipsa experienței, prețurile la materie primă care sunt în permanentă creștere, lipsa infrastructurii adecvate, lipsa spațiilor de producție, intervențiile Băncii Centrale, monopolul statului în anumite domenii, puterea slabă de cumpărare a populației, dificultăți în distribuirea produsului finit, îndeplinirea unor rapoarte și dări de seamă complicate etc.

Toate elementele enumerate persistă la economiile de piață în formare sau economiile ce trec de la un stadiu de dezvoltare la altul (ex. economia de comandă la economia de piață). Și de multe ori ele sunt unele din principalele motive in stoparea dezvoltării spiritului antreprenorial. De aceea, sarcina principală a autorităților aflate la guvernare este de a înlătura aceste fenomene cu conotație negativă, și crearea mediului de afaceri sănătos cu încurajarea concurenței rezonabile, cu introducerea elementele economie de piață.

Dacă facem un rezumat la cele expuse la acest paragraf, atunci putem să constatăm următorul fapt, chiar dacă manifestarea „spiritul antreprenorial” se exprimă prin caracter, dorința de a reuși și acțiune, ceea ce atestă dispoziția psihologică a individului, aceasta nu este doar o componentă psihică a individului și nu are o origine ereditară. Dezvoltarea spiritului antreprenorial are la bază un proces complex de formare, de interacțiune a diferitor factori socio-economico – politici și de reacționare (un fel de feed-back) la mediul ce înconjoară un individ.

Astfel, datorită acestei îmbinări de elemente eterogene spiritul antreprenorial poate fi dobândit de la mediul înconjurător (părinți, societate, mediu economic), educat prin diferite programe (în cadrul programelor școlare, universitare) și susținut prin diferite proiecte organizate de autorități publice și organisme financiare specializate.