Spectrul Trofic a Unei Populatii de Triturus Cristatus

CUPRINS

=== 08.BIBLIOGRAFIE ===

8.BIBLIOGRAFIE

Andrei, M., Török, Z., 1997. Addenda to “A bibliographical checklist of Herpetology in Romania. Trav. Mus. natl. Hist. nat. Grigore Antipa vol. XXXIX, p: 209-240.

Avery R.A., 1976. Thermoregulation, metabolism and social behavior in Lacertidae. In: Morphology and Biology of Reptiles, p. 245-259. Bellairs, A. d.’ A., Cox, C. B., Eds., London, Linnean Society Symposium Series, No. 3, Academic Press.

Bell G. P., 1990. Birds and mammals on an insect diet: A primer on diet composition analysis in relation to ecological energetics. Studies in Avian Biology, 13: 416 – 422

Brooks, J. S., Calver, C. M., Dickman, R. C., Meathrel, E. C., Bradley, S. J.,1996. Does intraspecific variation in the energy value of a prey species to its predators matter in studies of ecological energetics ? A case study using insectivorous vertebrates. Ecoscience, vol. 3 (3): 247-251.

Bulakhov V. L., 1976. A method for the sudy of feeding in live amphibians. In: Voprosy Stepnogo Lesovedeniya I Okharany Prirody. Pt. 6. Dnepropetrovsk, p: 146 – 156.

Burton T., Likens G., 1975. Energy flow and nutrient cycle in salamander populations in the Hubbard Brook experimental forest, New Hampshire. Ecology, 56, p: 1068-1080.

Caldwell J.P., 1996. The evolution of myrmechophagy and its correlates in poison frogs (Family Dendrobatidae). J. Zool., Lond., 240, p: 75-101.

Călinescu R. I., 1930. Manual pentru determinarea Amfibiilor și Reptilelor din România. Ed. “Casa Școalelor” București.

Chapin F.S.I., Zavaleta E.S., Eviner V.T., Naylor R.L., Vitousek P.M., Reynolds H.L., Hooper D.U., Lavorel S., Sala O.E., Hobbie S.E., Mack M.C., Diaz S., 2000. Consequences of changing biodiversity. Nature, 405, p: 234-242.

Cicort-Lucaciu, A.Șt., Cupșa, D., Naghi, N., Groza, M., Cereșan, O. 2004 a. Analiza spectrului trofic al unei populații de Triturus cristatus din zona Sacalasău (Dealurile Dernei, Jud. Bihor, România). Analele Univ. Oradea, Fasc. Biologie, Tom XI: 91-96.

Cicort-Lucaciu, A.Șt., Covaciu-Marcov, S.D., Cupșa, D., Purgea, I., Romocea, M. 2004 b. Research upon the trophic spectrum of a Triturus vulgaris (Linnaeus 1758) population of the Beiuș Depression area (Romania). Univ. Bacău, Studii și cercetări, Biologie 9: 201-206.

Cicort-Lucaciu A. Șt., Covaciu-Marcov S.D., Cupșa D., Purgea I., Sas I., 2005 a. Research upon the trophic spectrum of a Triturus cristatus population in the Briheni area (County of Bihor, Romania). Scientific Annals Of The Danube Delta Institute For Research And Development, Tulcea-Romania, vol. 11, p: 2-8.

Cicort-Lucaciu A. Șt., Ardeleanu A., Cupșa D., Naghi N., Dalea A., 2005 b. The trophic spectrum of a Triturus cristatus (Laurentus 1768) population from Plopiș Mountains area (Bihor County, Romania). North-Western Journal of Zoology, Vol. 1, p: 31-39.

Cogălniceanu, D., 1991. A preliminary report on the geographical distribution of amphibians in Romania. Rev. Rom., Biol.-Biol., Anim., tome 36, 1.

Cogălniceanu D., 1997. Practicum de ecologie a amfibienilor – metode și tehnici în studiul ecologiei amfibienilor. Universitatea din București.

Cogălniceanu D., Aioanei F., Bogdan M., 2000. Amfibienii din România Determinator. Ed. Ars Docendi, București, p: 19-24.

Cogălniceanu D., Andrei M., 1992. A bibliographical cheklist of Herpetology in Romania. Trav. Mus. natl. Hist. nat. Grigore Antipa vol. XXXII, p: 331-346.

Coteț P., 1957. Depresiunea Zarandului. Probleme de geogr.vol.IV, București

Covaciu-Marcov S.D., 2004. Studiul herpetofaunei din Câmpia de Vest și de pe versantul vestic al Munților Apuseni. Teză de doctorat, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.

Covaciu – Marcov S. D., 1999a. Contribuții la studiul herpetofaunei din pădurea de la Băile Felix (Jud. Bihor, România). Rezumatele Sesiunii Naționale a Cercurilor Științifice studențești, Biologie și Geologie, 43-45, ed. Romsver Cluj – Napoca.

Covaciu – Marcov S. D., 1999b. Contribuții la studiul herpetofaunei pădurii dealului Șomleu. Analele Universității din Oradea, Fasc. Biologie, Tom VI, 175-191.

Covaciu – Marcov S. D., Ghira I., Venczel M., 2000a. Contribuții la la studiul herpetofaunei din zona Oradea. Nymphaea, Folia Naturae Bihariae, Oradea XXVIII, 143-158.

Covaciu-Marcov S.D., Cupșa D., Telcean I., 2001 a. Contribuții la cunoașterea spectrului trofic al speciei Triturus cristatus Laurentus din regiunea Oradea. Analele Univ. Oradea, Fasc. Biologie, Tom. VIII, p: 119-142.

Covaciu – Marcov S. D., Cupșa D., Sas I., Telcean I., 2001 b. Spectrul trofic al unei populații de Rana arvalis (Nilsson 1842) din zona Vășad, Jud. Bihor, România. Satu-Mare, Studii și comunicări, Vol II-III, Științele naturii, p: 170 – 181.

Covaciu-Marcov S.D., Cupșa D., Telcean I., Cicort A., 2002 a. Studiul spectrului trofic al unor populații de Triturus cristatus (Laurentus 1768) din zona Dealurilor Tășadului (jud. Bihor). Nymphaea Folia naturae Bihariae, XXIX, p: 117-145, Oradea.

Covaciu-Marcov S.D., Cupșa D., Telcean I., Cicort A., 2002 b. Spectrul trofic al unei populații de Triturus cristatus (Amfibia, Urodela) din zona Șerghiș, jud. Bihor, România. Oltenia, Studii și Comunicări, Științele Naturii, Vol. XVIII, p: 188-194, Craiova.

Covaciu-Marcov, S.D., Cupșa, D., Cicort, A., Telcean, I., Sas, I. 2002 c. Contribuții la cunoașterea spectrului trofic al speciei Triturus cristatus (Amphibia, Urodela) din regiunea Marghita și Munții Pădurea Craiului (Jud. Bihor, România). Analele Univ. Oradea, Fasc. Biologie, Tom. IX: 95-107.

Covaciu-Marcov S.D., Cupșa D., Telcean I., Cicort A., 2002 d. Contribuții la cunoașterea spectrului trofic al unor populații de Triturus cristatus (Amphibia, Urodela) din depresiunea Beiușului. Analele Științifice ale USMF “Nicolae Testemițanu”, Vol. 1, p: 97-104.

Covaciu – Marcov S. D., Cupșa D., Cicort A., Naghi N., Vesea L., 2003 c. Date despre spectrul trofic al unor populații de Triturus alpestris din zona Muntelui Șes (Jud. Bihor, România). Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii și comunicări. Științele Naturii, Vol. XIX, p: 171 – 176.

Covaciu-Marcov S.D., Cicort A., Sas I., Antal B., 2004 a Contribuții la cunoașterea răspândirii speciei Triturus dobrogicus în nord-vestul României. Analele Universității din Oradea, Fasciola Biologie, Tom XI, in pres

Cristea E., Cristea A. Demetriuc B., 1972. Considerații cu privire la hrana naturală a broaștelor verzi de lac (Rana ridibunda Pall. Și Rana esculenta L.), din lunca și delta Dunării.Bull. Cerc.Piscicole XXXI, nr. 3-4, p: 19-23.

Crișan A., Cupșa Diana, 1999. Biologie animală I: Nevertebrate, -238pp., Oradea (Convex S.A.).

Crișan A., Mureșan D., 1999. Clasa Insecte, Manual de Entomologie generală. Cluj-Napoca (Presa Universitară Clujeană).

Cupșa D., 2006. Lucrări practice de Entomologie,. Editura Universității Oradea.

Das J., 1996. Folivory and seasonal changes in the diet in Rana hexadactylia (Anura: Ranidae). J. Zool., London 238, p: 785-794.

Dodd C. K. jr., 1994. The effect of drought on population structure, activity, and orientation of toads (Bufo quercicus and B. terrestris) at a temporary pond. Ethology, Ecology & Evolution, 6: p: 331 – 349.

Dolmen D, Koksvik J.I., 1983. Food and feeding habits of Triturus vulgaris (L.) and T. cristatus (Laurenti) (Amphibia) in two bog tarns in central Norway. Amphibia-Reptilia 4, p: 17-24.

Denoel M., Joly P. 2001. Adaptative significance of facultative paedomorphosis in Triturus alpestris (Amphibia, Caudata): resource partitioning in an alpine lake. Freshw. Biol. 46: 1387-1396.

Drugescu C., 1994. Zoogeografia României. Ed. All, București, 1 – 140.

Duellman W. E., Trueb L., 1986. Biology of amphibians. McGraw – Hill, New York.

Enculescu P. 1924. zonele de vegetație lemnoasă în raport cu condițiile orohidrografice, climaterice de sol și subsol, Mem. I.G.R., I

Evans M., Lampo M., 1996. Diet of Bufo marinus in Venezuela. J. Herpetol. 30, p: 73 – 76.

Fahring L., Pedlar J. H., Pope S. E., Taylor P. D., Wegner J. F., 1995. Effect of road traffic on Amphibian density. Biological Conservation. 73, 177 – 182.

Filipchuck N.V., 1992. Some data on the ecology of Far Eastern tailles amphoibians in the south of Primorye. In: Zhivotnyi I rastiletnyi Mir Dalnego Vostoka, p. 82 –88

Francillon-Vieillot H., Arntzen J. W., Geraudie J., 1990. Age, growth and longevity of sympatric Triturus cristatus, T. marmoratus and their hybrids (Amphibia, Urodela): A skeletochronological comparation. Journal of Herpetology, 24, 13-22.

Fraser D. F., 1976. Coexistence of salamanders in the genus Plethodon: a variation of the Santa Rosalia theme. Ecology, 57, p: 238 – 251.

Freed A. N., 1988. The use of visual cues for prey selection by foraging tree frogs (Hyla cinerea). Herpetologica, 44,p : 18 – 24.

Fretey J. 1975. Guide des Reptiles et Batraciens de France. Ed. Hatier, Paris.

Fuhn, I., 1953. Contribuții la cunoașterea solomâzdrelor-de-apă (tritonilor din R.P.R.); 2 studiul subspeciilor și varietăților de Triturus cristatus Laur., Bul. Științific secțiunea de Științe Biol. Agro. Geol și Geog., Tom. 5, nr. 3: 625-640

. Fuhn I.E. 1956. Date noi cu privire la prezența broaștei de mlaștină, Rana arvalis arvalis Nilsson în R.P.R., Com.Acad. R.P.R. Tom.6 Nr.2.P.297-304, București

Fuhn I.E., 1960. Fauna R.P.R., vol. XIV, fascicola I, Amphibia. Editura Academiei R.P.R., București, p: 135-142.

Fuhn I. 1964. Situația actuală a faunei noastre de amfibieni și reptile și ocrotirea ei. Ocrotirea Nat. 8/2,231-248, București.

Fuhn I. 1969. Broaște, șerpi, șopârle. – 246 pp., București, Ed. Științifică.

Griffiths R.A., 1986. Feeding niche overlap and food selection in smooth and palmate newts, Triturus vulgaris and Triturus helveticus, at a pond in Mid – Wales. Journal of Animal Ecology, 55, p: 201-214.

Guidali F., Scali S., Carettoni A., Fontaneto D., 1999. Feeding habits, niche breadth and seasonal shift of Rana dalmatina in northern Italy. Current studies in herpetology. Miaud C. & Guyetant R. (eds.). Le Bourhet du Lac/France. S.E.H., p: 161-166.

Gunzburger S.M., 1999. Diet of Red Hills Salamander Phaeognatus hubrichi. Copeia 1992 (2), p: 523-525.

Halley J. M., Oldham R. S., Arntzen J. W., 1996. Predicting the persistence of amphibian populations with the help of a spatial model. Journal of Applied Ecology, 33, 455-470.

Hels T., Buchwald E., 2001. The effect of road kill on amphibian populations. Biological Conservation, 99, p: 331 – 340.

Hodar J.A., 1997. The use of regression equations for the estimation of prey length and biomass in diet studies of insectivore Vertebrates. Misc. Zool., 20 (1), p: 1-10.

Holzinger G., Kovács T., Török J., 1996. Csigák (Gatropoda) a kis-balatoni kétéltűek (Amphibia) táplálékában. Állattani Közlemények, 81, p: 59-63.

Hourdry J., I’hermite A., Ferrand R., 1996. Changes in the digestive tract and feeding behavior of anuran during metamorphosis. Physiol. Zool. 69, p: 219-251.

Huey, R.B., Pianka, E.R., 1981. Ecological consequences of foraging mode. Ecology 62, 4, p: 991-999.

Hyslop E.J., 1980. Stomach contents analysis-a review of methods and their application. J. Fish Biol., 17, p: 411-429.

Ionescu M. A., Lăcătușu M., 1971. Entomologie. Ed. Didactică și Pedagogică, București.

Irikhimovich A.I., 1948. Comparative studies on larval development of fishes and amphibians in relation to development and function of hypophysis-thymus complex. Comp. Red. Acad. Sci. URSS 60, p: 1101-1104.

Itämies J., Koskela P., 1970. On the diet of the common frog (Rana temporaria L.). Aquilo Ser. Zool. 10, p: 53-60.

Jenssen T.A., 1967. Food Habits of the Green Frog, Rana calamitans, before and during metamorphosis. Copeia 1, p: 214-218.

Juszczyk W., 1950. The food of the aquatic frog Rana esculenta L. in the natural water resevoirs and in the artifical fish ponds. Bull Inter. Acad. Polo. Sci., 1 – 3 B II, p: 31 – 80.

Kennett R., Troy O., 1996. Diet of Two Freshwater Turtles, Chelodina rugosa and Elseza dentata (Testudines: Chelidae) from the Wet – Dry Tropics of Northern Austarlia. Copeia, 1996 (2): 409 – 419

Kiritzescu C., 1930. Cercetări asupra faunei herpetologice a României. Ed. Cartea Românească, București.

Korschgen.I.J.& Basketi.J. 1963. Foods of impoundment and stream-dwelling Bullfrog in Misouri.Herpetologica.19:89-90

Kovács T., Török J., 1992. Nyolc kétéltű faj táplálkozásökológiája a Kis-Balaton természetvédelmi területén. – Állattani Közlemények, 78: 47-53.

Kuzmin S.L., 1992. Optimal foraging theory and selective feeding in amphibians. Jurnal obscej biologij. T.53, 1:4-57

Kuzmin S.L., 1997. Feeding of amphibians during metamorphosis. Amphibia-Reptilia 18, p: 121-131.

Lauder G.V., Reilly S.M., 1998. Functional design of the feeding mechanism in Salamanders: causal bases of ontogenic changes in function. J. Exp. Biol. 134, p: 219-233.

Leclerc J., Courtois D., 1993. A simple stomach flushing method for ranid frogs. Herp. Review, 24, p: 142 – 143.

Legler J. N., Sullivan L. J., 1979. The application of stomach – flushing to lizzards and anurans. Herpetologica, 35, p: 107 – 110.

Loman J., 1979. Food, feeding rates and prez-size selection in juvenile and adult frogs, Rana arvalis Nills. And R.temporaria L.Ekol.Pol.27, 4:581-601

Lőw P., Török J., Sass M., Csörgő T., 1990. Kétéltűek táplálkozásökológiája a Kis- Balaton Természetvédelmi Területén. Állattani Közlemények, 76, p: 79 – 89.

Lőw P., Török J., 1998. Prey size selection and food habits of Water Frogs and Moor frogs from Kis-Balaton, Hungary (Anura: Ranidae). Wien, Herpetozoa 11 (1/2): 71-78

Lyapkov S. M., 1990. Peculiarities of the Rana temporaria juvenile feeding in the beginning of the land-life. Bullten Moskovskogo Obshchestva Ispytatelei Prirody, Otdel Biologicheskii 95, p: 15 – 27.

Marshall J. L., Camp C. D., 1995. Aspects of feeding ecology of the little grass frog, Pseudacris ocularis (Anura, Hyalidae). Brimleyana, 22, p: 1 – 7.

Mândruți O., 1993 . Geografia româniei. Editura Coresi, București

Meschersky G.I., 1997. The Food Habits of the Iranian Long-Legged Frog (Rana macrocnemis) in North Ossetia. Advances in Amphibian research in the Former Soviet, Vol. 2, p: 111-116.

Mihăilescu V. , 1963 . Carpații sud-estici de pe teritoriul R.P.Române. Studii de geografie fizică cu preivire specială la relief, Editura stiințifică, București.

Mitchell J. C., Woolcott W. S., 1985. Observations on the micro distribution, diet and predator – prey size relationships in the salamander Plethodon cinereus from the Virginia Piedmont. J. Sci., 37, p: 281 – 288.

Mitchell J. C., Taylor J. A., 1986. Predator – prey size relationships in a North Carolina population of Plethodon jordani. J. Herpetol., 20, p: 562 – 566.

Móczár L., Balogh J., Dudich E., Éhik Gy., Fejérváry Gézáné, Győrfi J., Loksa I., Soós Á., Stohl G., Warga K., Woynárovich E., 1950. Állathatározó. Vol I., Vol II., Közoktatásügyi kiadóválalat, Budapest. Vol I, pp. 798 / Vol II., pp. 344

Molnár Gy., 1967. Ivadéknevelő tavak közelében élő békák gyomortartalom vizsgálata. Agrártudományi Egyetem közlemányei, Gödöllő.

Nuutinen V., Ranta E., 1986. Size – selective predation on zooplankton by the smooth newt, Triturus vulgaris. Oikos, 47, p: 83 – 91.

Oldham R. S., 1999. Amphibians and agriculture: double jeopardy. In: Aquatic life cycle strategies. Survival in variable environment. In: Whitfield M., Matthews J., Reynolds C., eds. Marine Biological Association Plymonth, U.K., p: 105 – 104.

Oncescu N., 1959. Geologia Republicii Populare Române. Ed Tehnică, București, 1 – 544.

Opatrnỳ E., 1980. Food sampling in live amphibians. Vest. cs. Spolec. zool., 44, p: 268 – 271.

Opatrnỳ E., 1980. Food sampling in live amphibians. Vest. cs. Spolec. zool., 44, p: 268 – 271.

Pecio A., Rafinski J., 1985. Sexual behaviour of the Montandon’s newt, Triturus montandoni (Boulenger) (Caudata: Salamandridae). Amphibia-Reptilia, 6, p: 11-22.

Perry G., Lampl I., Lerner A., Rothenstein D., Shani N., Silvan N., Werner Y.L., 1990. Foraging mode in Lacertid lizard: variation and correlates. Amphibia-Reptilia 11, p: 373-384.

Perry G., Pianka E.R., 1997. Animal foraging: past, present and future. TREE. 12 (4), p: 360-364.

Radu Gh.V., Radu V.V., 1967. Zoologia nevertebratelor. Vol. 2, Ed. Didactică și Pedagogică, București, p: 2-708.

Redford K. H., Dorea J. G., 1984. The nutritional value of invertebrates with emphasis on ants and termites as food for mammals. Journal of Zoology, 203, p: 385 – 395.

Ruibal R., Thomas E., 1998. The obligatev carnivorous larvae of the frog, Lepidobatrachus laevis (Leptodactylidae). Copeia 1988: 591 – 604

Sala E., Ballesteros E., 1997. Partitioning of space and food resources by three fish of the genus Diplodus (Sparidae) in a Mediterranean rocky infralittoral ecosystem. Mar. Ecol. Prog. Ser., 152, p: 273-283.

Sanpedro M. A., Montanez H. L., Suarez B. O., 1986. Food of Rana catesbeiana in Two Different Areas of Cuba. Studies in Herpetology, Rocek Z. (ed.), 413 – 416.

Sas I., Covaciu-Marcov S.D., Cupșa D., Peter I., Szeibel N., 2003 a. Data about the trophic spectrum of a Rana arvalis (Amphibia) population in the Resighea region. (County of Satu-Mare). Analele Univ. Oradea, Fasc. Biologie, Tom. X, p: 49-63.

Sas I., Covaciu–Marcov S.D., Cupșa D., Schirchanici A., Aszalós L., 2003 b. Studiu asupra unor populații de Bombina bombina din sudul județului Satu – Mare. Muzeul Olteniei Craiova, Oltenia, Studii și Comunicări Științele Naturii, Vol. XIX, p: 183 – 188.

Sas I., Covaciu – Marcov S. D., Cupșa D., Aszalós L., Kovács É. H., Telcean I., 2003 c. Data about the trophic spectrum of a popularion of Rana arvalis of the Andrid area (Satu-Mare County, Romania). Studii și Cercetări, Biologie, 8, p: 216 – 223, Universitatea din Bacău.

Sas I., Covaciu – Marcov S. D., Cupșa D., Schircanici A., Peter V. I., 2004 a. The study of the trophic spectrum of Bombina bombina (Linnaeus 1761) populations in the Ier Valley area (county of Bihor, Romania). Nymphaea, Folia Naturae Bihariae, XXXI, Oradea, p: 91 – 109.

Sas I., Covaciu-Marcov S.-D., Cupșa D., Schircanici Aniko, Peter Violeta-Ionela, 2004 b. Investigații asupra spectrului trofic al unei populațșii hibride dintre Bombina bombina și Bombina variegata de la gara din Oradea. Analele Universității din Oradea, Fasciola Biologie, Tom XI, in pres.

Sas I., Covaciu – Marcov S. D., Ile R. D., Szeibel N., Duma C., 2005. About a closed hybrid population between Bombina bombina and Bombina variegata from Oradea (Bihor county, Romania). North-Western Journal of Zoology, Vol. 1, p: 41 – 60.

Shine R., 1979. Sexual selection and sexual dimorphism in the Amphibians. Copeia, 2, p: 297 – 306.

Sin Gh., Lăcătușu M., Teodorescu I., 1975. Hrana la broasca de lac (Rana r. ridibunda Pall) Șt. și Cerc. Biol, seria Biol. Anim. Tom 27 nr. 4 p: 331 – 343, București.

Sinsch U., 1991. Mini-review: the orientation behavior of amphibians. Herpetological Journal. Vol. 1, 541-544.

Simonkai L., 1893. Fauna comitatis et urbi Arad – Arad vármegye monografiája. Ed Jancza 1-3, 78.

Stebbins R. C., Cohen N. W., 1995. A natural history of amphibians. Princeton Univ. Press, Princeton, NJ.

Stugren B. 1957. Noi contribuții la problema originii faunei herpetologice din R.P.R. în lumina glaciațiunilor – Bul. Șt. Secția de biol. și Științe Agricole, Seria Zool 9, 1, 35-47.

Stoenescu Ș.M., Șchiop A., Dica I., Popescu E., Patrichi E., Țepeș E., 1966. Atlasul climatologic al R. S. R., București.

Swan M. J. S., Oldham R. S., 1993. Herpetile Sites. National amphibian survey final report. English Nature Reserch Report. No. 38, English Nature, Peterborough.

Terbish Kh., Kuzmin S.L., 1998. On the ecology of toads of Western Mongolia. Mongol Ulsyn Ikh Surguul Erdem Shinjilgeeni Bichig 80, 90, p: 83-93.

Terhivuo J., 1993. Provisional atlas and status of populations for the herpetofauna of Finland in 1980-92. Ann. Zool. Fennici. 30, 55-69, Helsinki.

Török J., Csőrgő T., 1992. Food composition of the three Rana species in Kis-Balaton Nature reserve. Opusc Zool.XXV:113-123, Budapest.

Tufescu V., Giurcăneanu C., Mierlă I., 1995. Geografia României. Ed. Didactică și Pedagogică, București, p: 128.

Turner, F .B.,1959. An analysis of the feeding habits of Rana pretiosa in Yellowstone Park (Wyoming). Amer.Midl.Nat.,61:403-413.

Tyler M. J., 1958. On the diet and feeding habits of the edible frog (Rana esculenta Linnaeus). Proc. Zool. Soc. London, 181, p: 583 – 595.

Unger E., 1948. Hsznos-e vagy karos a beka a halastoban? Halaszat 1948, ppo.52

Valcea V., Savu A.,1982. Geografia carpaților și subcarpaților românești, Editura Didactică și Pedagogică , București

Vancea, Șt., Mîndru T., Simionescu V., 1961. Contribuții la cunoașterea hranei la Rana ridibunda din împrejurimile orașului Iași, Șt. și cerc. șt. Acad . R.P.R., Fil. Iași, Biol și șt. agric. 1, p: 111 – 120.

Vershinin V. L., 1984. Feeding of juvenile Rana arvalis and Rana temporaria at the period of metamorphosis. In: Vid I Ego Produktivnost v Areale, pt. 5: Voprosy Gerpetologii, p. 9 – 10. Ischenko V. G., Ed., Sverdlovsk, Uralian Sci. Center, USSR Acad. Sci. publ.

Vershinin V.L., 1995. Dynamics of feeding of brown frog juvenils in the period of completion of metamorphosis. Ekologiza (Ekaterinburg) 1, p: 68-75.

Weldon P.J., Demeter B.J., Rosscoe R., 1993. A survey of shed skin-eating (dermatophagy) in amphibians and reptiles. J. Herpetol. 27, p: 219-228.

Whitaker J., Rubin O. D., Munsee J. R., 1977. Observation on food habits of four species of spadefoot toads, genus Scaphiopus. Herpetologica 33, p: 468 – 475.

Zimka, J.R., 1966. The predacy of the field frog (Rana arvalis Nills.) and food levels in communities of soil macrofauna of forest habitats. Ekol. Pol. A, 14, p: 589-605.

Zug G.R., 1993. Herpetology. An introductory biology of amphibians and reptiles. Academic Press. Limited. London.

***** www. Google.com

***** www.naturepl.com

***** www.ampibiainfo.com

***** www.hlasek.com

*****www.repti.net

***** www.caudata.org

***** www.naturephoto-cz.eu

***** www. biopix.com

***** www.osfimages.com

***** www. iucnredlist.org

***** ww.discoverlife.org

***** www.amphibiaweb.org

***** www.geocities.com

Nincs meg kesz!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Meg van 11 cimem amit nem talaltam meg a bibliografiakba !!!!! De nem adom fel !!!!!

=== 02. Istoric ===

2. Istoric

În viața Amfibienilor, obținerea prăzii necesită o perioadă îndelungată din timpul unui animal și este factorul cheie al ecologiei lui (Perry et al., 1990), fiind considerată cea mai importantă activitate a acestuia, pentru că atâta timp cât necesitățile energetice nu sunt satisfăcute, celelalte modele comportamentale nu privesc valoarea adaptativă (Avery, 1976). Majoritatea Amfibienilor sunt consumatori de ordinul doi, adică prădători, acționând ca o forță de presiune puternică asupra numeroaselor fitofage. Cu toate că lista obiectelor trofice este în linii mari identică pentru toți Amfibienii, rolul unor obiecte trofice în hrană este diferit.

Mulți autori consideră că Amfibienii nu se hrănesc în timpul metamorfozei (Irikhimovich, 1948; Terbish & Kuzmin, 1988) și că încetarea hrănirii pe parcursul acestei perioade este de multe ori una din cele mai importante caracteristici ale Amfibienilor (Kuzmin, 1997). Totuși există date (Lauder & Reilly, 1988; Vershinin, 1995; Hourdry et al., 1996) care sugerează că hrănirea nu încetează complet în timpul metamorfozei, ci suferă doar modificări (Kuzmin, 1997). Anurele prezintă variații individuale și interspecifice în hrănire în timpul metamorfozei (Vershinin, 1984; Ruibal & Thomas, 1988; Lyapkov, 1990; Filipchuk, 1992; Kuzmin, 1992).

Cercetări despre herpetofauna zonei Aradului au fost efectuate de către Simonkai, acesta referindu-se nu doar la herpetofaună, ci la întreaga faună a acestei regiuni (Simonkai 1893), informațiile prezentate fiind lacunare, în mare măsură chiar eronate, unele specii fiind incorect determinate. Un pas important înainte în studiul herpetofaunei zonelor din vestul României este constituit de lucrările lui Mehely, referitoare la Herpetofauna Ungariei.

Kirițescu realizează primele sinteze despre herpetofauna României (Kiritzescu 1901, 1905), identifică în România boidul Eryx jaculus (Kiritzescu 1902), descrie o nouă specie pentru știință, inițial ca subspecie, Triturus dobrogicus (Kiritzescu 1903).

În perioada interbelică studii herpetologice ample au fost realizate de către Călinescu și Kiritzescu, concertizate prin elaborarea unor volume care pot fi considerate primele monografii de specialitate din țară (Călinescu 1930, Kiritzescu 1930). În 1930, Călinescu elaborează volumul „Manual pentru determinarea Amfibiilor și Reptilelor din România ” (Călinescu 1930). Această lucrare cuprinde informații referitoare la capturarea și conservarea Amfibienilor și Reptilelor, dar prezintă și descrie toate speciile cunoscute până atunci în România. Totuși, lucrarea conține prea puține date referitoare la răspândirea herpetofaunei. Autorii menționează specia Triturus dobrogicus pe care o consideră ca fiind o subspecie de Triturus cristatus, răspândită în sudul țării. În anul 1939 Simionescu elaborează volumul „Fauna României” (Simionescu 1939).

Cel mai important studiu referitor la Amfibienii din România este reprezentat de volumul din Fauna R. P. R. dedicat acestui grup. Volumul a fost elaborat de către Fuhn, apărând în 1960. Reprezintă o centralizare a datelor din literatura mai veche și a studiilor autorului despre Amfibienii. Cea mai importantă realizare a volumelor este întocmirea, pentru fiecare specie a herpetofaunei României, a unei hărți cu arealul acesteia în țară. Aceste lucrări și-au păstrat valoarea și actualitatea și în zilele noastre, dar totuși datele din aceste lucrări nu acoperă în aceeași măsură întreg teritoriul României. În volum sunt indicate unele localități în care este răspândită specia Triturus cristatus în România. În perioada redactării acestui volum Triturus dobrogicus nu era considerat ca specie, fiind tratat doar ca subspecie la Triturus cristatus. Autorul a tratat-o în acest mod, dar a realizat studii despre subspecie, oferind indicații despre arealul acesteia în România. De asemenea, autorul a studiat și populațiile hibride dintre cele două specii, considerându-le o varietate aparte, numită Triturus cristatus var. intermedia (Fuhn 1960).

După această realizare, următoarea centralizare a datelor despre Amfibieni, cu referire la tritonii cu creastă, este realizată de către Cogălniceanu (Cogălniceanu 1991). Cogălniceanu este primul care a inițiat înnoirea datelor herpetologice. Acesta publică în 1991 o lucrare referitoare la distribuția geografică a Amfibienilor din România, folosind datele anterioare și rezultatele cercetărilor proprii (Cogălniceanu 1991). Aspectul negativ al acestei lucrări este că se referă doar la Amfibieni.

Ulterior, datele au fost adunate într-un volum (Cogălniceanu et al 2000), în care alături de datele din lucrarea mai sus amintită găsim chei de determinare, descrieri de specii, hărți cu arealul acestora, oferindu-ne o imagine despre evoluția cantitativă și calitativă a Amfibienilor. Autorul descriind arealul speciilor Triturus cristatus, Triturus dobrogicus și al hibrizilor dintre acestea, în România, fără a indica însă localitățile, ci numai zonele unde au fost identificate acestea.

Un important pas înainte în cunoașterea herpetofaunei României este reprezentat de lucrarea unui colectiv de herpetologi (Ghira et al 2001), referitoare la herpetofauna Transilvaniei. Deși în lucrare sunt enumerate multe localități noi pentru herpetofauna României, nu se fac referiri la arealul celor două specii de tritoni cu creată, acestea fiind tratate împreună ca complexul Triturus cristatus. Cu toate datele acumulate despre tritonii cu creastă din România, există numeroase pete albe în arealul acestora.

În ultima perioadă au fost efectuate unele studii despre tritonii cu creastă din vestul României, în special din județul Bihor. Aceste studii se referă fie la arelul celor două specii, sau al hibrizilor dintre acestea (Covaciu – Marcov 1999 a, b; 2000; 2001 a, b), fie abordează spectrul trofic al speciei Triturus cristatus (Covaciu – Marcov et al 2001 a, b; 2002 a, b, c). De asemenea, au fost efectuate unele studii despre arealul tritonilor cu creastă din județul Satu – Mare, în regiunea Oaș (Covaciu – Marcov et al 2002 d).

=== 04.descrierea regiunii cercetate ===

4. Delimitări spațio-temporale ale studiului

Regiunea cercetată de noi este reprezentată de versantul nordic a Munții Zarandului în regiunea satului Mădrigești, regiuni în care anterior nu au mai fost întreprinse studii asupra spectrului trofic al tritonilor.

In următoarea parte vom face o prezentare a tuturor parametrilor abiotici si biotici expunând factorii care au influență majoră asupra ecologiei speciilor studiate. Astfel vom insista asupra geografiei zonei, asupra climei, a rețelei hidrografice, a florei și faunei zonelor, și nu în ultimul rând vom discuta asupra factorului antropic, omul devenind in ultimii ani cel care are rolul decisiv în multe cazuri privind dispariția unor specii.

4.1.Relieful zonei cercetate

Din perspectivă zoogeografică, regiunea a cărei herpetofaună a fost analizată, este situată la nivelul subregiunii Euro – Siberiană, la limita dintre Provincia Dacică și Provincia Panonică (Drugescu 1994).

Desfășurați între valea Dunării și cea a Someșului, pe circa 370 km lungime, Carpații Occidentali cuprind o suprafață de circa 17300 km2 , având o întindere foarte neregulată. Altitudinile relativ modeste, caracterizate printr-o medie sub 500 m, contrastul dintre culmile înalte, masive și golfurile de câmpie – depresiuni – imprimă adevărata originalitate a acestui sistem montan .( V.Vâlcea, A Savu. 1982)

Fig. 1. Carpații Orientali ( www.geocities.com)

Una dintre caracteristicile esențiale ale Carpaților Occidentali, discontinuitatea indusă de culoarele menționate (Câmpia Lugojului și culoarul Mureșului), segmentează spațiul montan în trei unități distincte:

Munții Banatului (între Dunăre și Câmpia Lugojului);

Munții Poiana Rusca (între Câmpia Lugojului, culoarul Bistrei și Valea Mureșului);

Munții Apuseni (la nord de Mureș)

Fig. 2. Segmentarea Carpaților Occidentali www.

Fiecare unitate are o serie de trăsături fizico-geografice și economico-geografice relativ distincte, care le conferă carcteristici geografice proprii, atât la nivel regional, cît și la nivelul întregii țări. .( V.Vâlcea, A Savu. 1982)

Ei sunt alcătuiți dintr-un mozaic petrografic extrem de eterogen ca duritate, fiind formați din șisturi cristaline, granite, banatite, calcare, conglomerate etc. Toate acestea au fost puternic disclocate și faliate generând masive montane bine individualizate sub aspect morfotectonic. Astfel ne explicăm denivelările mari dintre nucleele montane și masivele marginale, care cad sub forma unor trepte largi ce coboară mult sub altitudinea munților Highiș, Drocea, Locva etc. Aceste altitudini justifică și denumirea de „muncei” atribuită compartimentelor mai coborâte (V. Mihăilescu – 1963).

Fragmentarea tectonică a Carpaților Occidentali, accentuată de eroziune, a generat apariția unei mari varietăți de depresiuni: golfuri, bazinete, depresiuni interne izolate și culoare depresionareSituate pe culoare de văi, care pătrund sub forma unor pâlnii adânci în munte și care se deschid larg către câmpie (peste 30 km în Depresiunea Zarandului), aceste depresiuni golfuri marchează o trecere gradată de la câmpie la munte. Șesurile aluviale prelungesc mult spre vest câmpia, iar rama piemontată o continuă pe cea a Dealurilor Vestice. Toate acestea condiționează o serie de peisaje locale specifice Carpaților Occidentali.

4.1.1.Subdiviziunile Munților Apuseni

În accepțiunea cvasiunanimă a geografilor, Munții Apuseni se desfășoară între culoarele transversale ale Mureșului și Someșului, reprezentând subdiviziunea cea mai extinsă și mai complexă a Carpaților Occidentali. Limita lor vestică o constituie Dealurile de Vest și, pe mici porțiuni, chiar Câmpia de Vest (in dreptul Munților Zarandului), care pătrund în interiorul depresiunilor – golf formând un teren foarte sinuos.

Limita de nord este ezitantă, deoarece structuri asemanatoare munților se prelungesc, prin intermediul “jugului intracarpatic”, până lângă munții vulcanici din grupa nordică a Carpaților Orientali; convențional limita ar putea fi dusa până la Valea Barcăului și a Someșului (la Jibou), Dealurile Crasnei și ale Sălajului (aparținând Dealurilor de Vest) „înecând” aici terminațiile nordice (Plopiș, Meseș) ale Munților Apuseni.

Spre est contactul cu Depresiunea colinară  a Transilvaniei se face printr-un șir de depresiuni “submontane” (Almaș, Iara, culoarul Alba-Iulia-Turda. Spre sud-est Culoarul Orăștie îi desparte de Munții Șureanului din Carpații Meridionali, iar în continuare, Valea Mureșului este o discontinuitate majoră spre sud. Deși reprezintă cel mai înalt sector al Carpaților Occidentali, Munții Apuseni abia depășesc 1.800m în partea centrală (Bihor, 1.847m; Vlădeasa, 1.834m; Muntele Mare,1.825m). În general, altitudinile oscilează în jurul valorii de 1.000m. O caracteristică importantă a Munților Apuseni o constituie existența în partea lor vestică : a depresiunilor-golf.

Subdiviziunile principale se pot grupa astfel:

a) in partea centrală: Munții Bihor, Vlădeasa, Muntele Mare continuați spre extremități cu Muntele Găina (1.484m), Munții Gilăului si  depresiunile Brad si Huedin;

b) in sud-est sunt Munții Trascăului (cu Cheile Râmeților, Întregalde și în prelungirea lor nordică Cheile Turzii) și Munții Metaliferi (cu un relief de conuri vulcanice parțial transformate de eroziune);

c) in vest sunt Munții Zarandului (cu Vf. Drocea, 835m), Codru Moma (cu Pleșu 1.109m), Munții Pădurea Craiului și Munții Plopișului (Șes), despărtiți prin depresiunile-golf Zarand (pe Crișul Alb), Beiuș (pe Crișul Negru), Vad-Borod (pe Crișul Repede); acești munți sunt reuniți uneori sub denumirea de Munții Crișurilor;

d) in nord, Munții Apuseni continuă prin "jugul intracarpatic" (Meseș, Prisnel, Preluca) până în apropierea Carpaților Orientali. La vest de acest aliniament mai apare un șir de măguri (Măgura Șimleului și Culmea Codrului), mărginite de dealuri(Dealurile Crasnei si Dealurile Sălajului). Depresiunea Șimleului are aspectul unei depresiuni-golf situată între Meseș si Plopiș.

Regiunea analizată este localizată în estul județului Arad, în partea nordică a versanților Munților Zarandului, întruna dintre depresiunile tectonoerozive.

Fig.3. Zona Mădrigești (www.

Munții Zărandului reprezintă cel mai sud –vestic grup al Munților Apuseni. Au forma unei culmi dispuse de la est la vest, interpusă între bazinul hidrografic al Mureșului la sud și al Crișului Alb la nord. Altitudinea medie a Munților Zărandului este de aproximativ 500 m, rareori depășind 700 sau 800 de m, în zona masivelor Highiș și Drocea. La vest, Munții Zărandului se termină abrupt în câmpie, fără a forma o zonă de deluri. Contactul direct al munților cu câmpia generează un peisaj aparte la nivelul unei zone cuprinse între localitățile Șiria și Păuliș. Munții Zărandului sunt formați în principal din șisturi cristaline (Oncescu 1959).

Interfluviile sunt relativ înguste și conservă numai fragmentar mărturiile unui nivel policiclic de 400-600 m (V. Mihăi lescu – 1963), dominat de câțiva martori de eroziune mai înalți (Highiș – 799 m, Drocea – 836 m), pe cumpăna de ape dintre Mureș și Crișu Alb. Conglomeratele și gresiile cuarțitice triasice, de pe flancul nordic (la vest de valea Cigherului), alcătuiesc o treaptă piemontană de eroziune, de 300-350 m, prelungită din zona cristalină, specifică și la est de valea Cigherului, unde predomină andezitele cu amfiboli și piroxeni (badenian-sarmațian superioare) care acoperă, deopotrivă, șisturile cristaline antepermiene, dar și marnele și nisipurile sarmațian inferioare.

Asimetria tipică a culmii principale (5-10 km versantul mureșan, 15-20 km cel crișean) pare legată de înălțarea inegală a horstului cristalin (mai accentuată spre axa Mureșului). De aici, energia de relief de 300-400 m spre sud, fragmentarea interfluviilor secundare, văile scurte și repezi (Cladova, Milova, Conop, Bârzava etc), gradul mai pronunțat de împădurire (fag, stejar, gorun, cer etc.) și numărul restrâns de așezări umane, care preferă, de regulă, conurile de depunere ale văilor (Căpruța, Bârzava, Conop, Șoimoș, Radna), și foarte rar bazinetele depresionare din arealul montan (Cladova, Milova). În opoziție cu versantul sudic, cel nordic este prelung, cu interfluvii mai largi, despădurite și cu gospodării risipite, de tipul Vâsoaia și Păiușeni.

Văile sunt și ele mai ramificate, cu puncte de convergențe în zonele de contact cu piemonturile de acumulare (Târnova pe Valea Mare, Tauț pe Cigher, Chisindia pe valea cu același nume), provocând mari viituri în perioadele ploioase, ceea ce a impus, ca o primă măsură, amenajarea barajului Tauț.

Fig. 4 .Harta tipurilor genetice de relief Crișul –Alb (după P.Coteț).

1. Zona muntoasă: 2 Relief vulcano –eroziv: 3. Relief acumulativo-sculptural:4 Relief de acumulare( terase și câmpii piemontane) : 5 Relief de acumulare( luncii, mici conuri de dejecție)

Frontul vestic, dintre Păuliș și Pâncota, cu denivelări de 250-400 m pe distanțe de maximum 2 km, a favorizat activitatea unor organisme torențiale la fel de scurte și a proceselor de versant, având drept consecințe formarea unor „amfiteatre" naturale adăpostite și a unei fâșii continue de glacis, domenii ideale pentru renumitele podgorii de la Păuliș, Miniș, Ghioroc, Cuvin, Covăsânț, Siria, Galșa, Mâsca-Măderat.

Înșeuarea (sub 400 m) de la obârșiile văilor opuse, Cigher și Bârzava favorizează, prin șoseaua aflată în curs de modernizare, circulația peste Munții Zarandului, aceeași înșeuare separând și cele două masive reprezentative: Highiș (în vest) și Drocea (în est), de unde și cealaltă denumire, preferată de geologi (Munții Highiș-Drocea).

Fâșia de depozite cretacice, dispuse într-un sinclinal oblic, a generat, prin eroziune diferențială, un culoar bine evidențiat, între masivele Drocea și Husu (din Metaliferi), pe aliniamentul Căpruța-Slatina de Mureș-Mădrigești-Gurahonț, cu așezări interesante sub aspect etnografic și folcloric și cu o veche cale de circulație rutieră . ( V.Vâlcea, A Savu. 1982)

Fig. 5 . Zona Mădrigeștului văzut din Spațiu ( www. Google.com)

4.2.Clima zonei cercetate

Clima regiunii cercetate din punctul de vedere al herpetofaunei este de tip temperat continental moderat.

Configurația depresiunilor larg deschise către câmpie condiționează particularizarea elementelor climatice, care atrag după sine schimbări în vegetație și soluri. Fațada vestică a Carpaților Occidentali fiind mai joasă și întreruptă de golfuri favorizează pătrunderea maselor de aer din vest. Alte elemente, care atestă influența pregnantă a condițiilor climatice, sunt: densitatea rețelei hidrografice, care pe latura vestică este de peste l km/km2, iar în est este de 0,7 km/km2, prezența pădurilor de amestec (cerete, gorunete și făgete) alături de terenuri agricole care se extind mult pe piemonturile din depresiunile vestice și chiar pâlcurile de pădure de stejar pedunculat, care pătrund din câmpie pe văi.

Clima acestui spațiu montan este influențată de pozițe fiind situată pe traiectoria circulației vestice, altitudinile modeste și fragmentarea reliefului. Munții Apuseni se remarcă prin cantitatea mai mare de precipitații față de regiuni cu altitudini similare datorită expunerii vestice: în Bihor – Vlădeasa – Muntele Mare cad peste 1.200 mm/anual. Depresiunile-golf din partea de vest au fenomene de inversiuni termice, iar în partea de sud-est are loc reducerea cantității de de precipitații cu efectul de formarea vîntului de tip foen Alba-Iulia—Aiud. Pe ansamblul lor, Munții Apuseni au un climat cu influențe oceanice.(O. Mândruț. 1993)

Altitudinile induc, pentru o mare parte a zonei montane, un climat de dealuri, climatul montan reducîndu-se ca areal doar la zona centrală. (O .Mândruț, 1993) Altitudinile modeste și situarea în teritoriu explică mediile anuale pozitive, 7-8°C la periferia cadrului montan, mai ridicate chiar, în depresiunile din vest. ( V.Vâlcea, A Savu. 1982)

Temperaturile sunt în general mai ridicate decât în restul regiunilor montane din țară (2-4grade) fapt care explică și durata relativ redusă de persistența a zăpezii. Cele mai reduse medii termice anuale se înregistrează în Munții Zarandului, în special la nivelul masivelor Highiș și Drocea (Stoenescu et al 1966). Aici media termică anuală este de 6º C. Dar, la nivelul celei mai mari părți a Munților Zărandului temperaturile medii anuale sunt cuprinse între 8º C și 9º C În general, se constată o scădere a temperaturilor în paralel cu creșterea cantității de precipitații de la sud la nord și de la vest la est. Oscilatii termice pregnante se resimt si in culoarele de vale unde apar si inversiuni de temperatura. Climatul regiunii studiate prezintă influențe oceanice (Tufescu et al 1995).

Etajul dealurilor si al piemonturilor este diversificat din punct de vedere climatic după poziția pe care o ocupă. Dealurile care însoțesc rama înaltă a depresiunii Zarandului au un climat asemănător muntelui, pe când suprafețele piemontane larg dezvoltate la contactul cu câmpia sunt mai apropiate caracterelor climatice de câmpie.

Caracteristic pentru dealuri sunt în versiunile termice părțile mai înalte fiind invadate de brumă și ceată. Primavara și vara încălzirea aerului se face treptat, valorile maxime apropiindu-se de 30-35 de grade.

Și sub aspectul nebulozității atmosferice există deosebiri importante în funcție de altitudine, astfel pe măsura creșterii acesteia scade numărul de zile senine și crește cel al perioadelor înorate.

În regiunile înalte ale Munților Apuseni însă numărul de zile senine este mult mai redus, fiind de numai 60 – 80 de zile, în vreme ce zilele acoperite sunt în număr de 160-180 de zile anual, și chiar între 180 – 200 la altitudini mai mari de 1000 m.

Frecvent media precipitațiilor anuale depăsește 900 mm. Cele mai mari cantități medii anuale de precipitații se înregistrază în regiunile cu altitudini mai mari de 1000 m din Munții Apuseni, situându-se între 1200 – 1400 mm anual, în unele zone depășind chiar 1400 mm. În general, în regiunea montană, inclusiv la nivelul Culmii Codrului, se înregistrează valori cuprinse între 800 – 1000 mm anual. La alatitudini de 400-800m zăpada persistă 55-60 zile annual și ajunge la 100-120 zile la altitudini de 800m. Numărul maxim de de zile cu ninsoare într-un an, se înregistrează în Munții Bihorului, fiind de peste 80 de zile / an . Numărul mediu anual al zilelor cu strat de zăpadă scade sub 30 la vest de Arad, fiind situat între 120 – 160 de zile / an la altitudini care depășesc 1000 m .

Vântul înregistrează valori moderate în regiuena studiată de noi, depășind viteze medii lunare de peste 4 m /s la Stâna de Vale, în lunile de primăvara, în general situându-se sub această valoare.

4.3. Hidrografia zonei cercetate

Precipitațiile abundente și litologia se reflectă în densitatea rețelei hidrografice de peste 1 km/km2 cu unele excepții pentru regiunile carstice, cu debite nu prea ridicate, dar utilizabile, prin cumularea bazinelor hidrografice învecinate, în sisteme hidroenergetice remarcabile. Sunt specifice și variațiile de nivel de pe cele două „fronturi" ale Apusenilor determinate de particularitățile climatice, în sensul devansării cu circa două săptămâni a viiturilor de primăvară în bazinul Crișurilor, față de cele ale Someșului și Arieșului. Se remarcă, de asemenea, un regim termic propriu pentru râurile cu alimentare parțial carstică. .( V.Vâlcea, A Savu. 1982)

Râurile principale cu izvoare în Munții Apuseni sunt: Someșul Mic (format din Someșul Cald și Someșul Rece), râurile din bazinul Crișurilor (Barcău, Crișul Repede cu Iada și Drăgan, Crișul Negru, Crișul Alb), Arieș și Ampoi, afluenți direcți ai Mureșului.

Există câteva lacuri în depresiuni carstice (Vărâșoaia) și lacuri hidroenergetice (Fântânele și Tainița, pe Someșul Cald). Apele subterane au acumulări mari în zonele carstice. La Moneasa, Geoagiu Băi și Vata de Jos există izvoare termale.

Apele subterane sunt cuprinse în marea unitate a bazinului artezian vestic. Apele freatice sunt cantonate în Munții Zarandului sau în Munții Codru Moma și în zona dealurilor la adâncimi de 10 -15 cm.

4.4. Învelișul biogeografic

Pentru a înțelege cât mai bine ecologia speciei în regiunea studiată, prezintă importanță și o descriere a elementelor biogeografice, adică flora și fauna, respectiv a celor pedogeografice care includ tipurile de soluri. Vegetația, fauna și solurile pe fondul spațiului zonal au și o dispunere verticală.

4.4.1.Vegetație și fauna

Configurația depresiunilor larg deschise către câmpie condiționează particularizarea elementelor climatice, care atrag după sine schimbări în vegetație și soluri. Fațada vestică a Carpaților Occidentali fiind mai joasă și întreruptă de golfuri favorizează pătrunderea maselor de aer din vest.

În vegetație și faună se manifestă prin predominarea elementelor termofile, până la valea Timișului, pentru ca apoi să scadă până la valea Crișului Alb, iar mai la nord acestea să dispară (Petre Enculescu – 1924).

Vegetația forestieră poartă amprenta condițiilor climatice, fiind dominată de făgete (în vest) și de cvercinee cu făgete (în est), rășinoasele (molid cu brad) ocupând masivul înalt Bihor—Vlădeasa—Muntele Mare și fiind mult mai restrânse (deseori plantate) în masivele periferice. ( V.Vâlcea, A Savu. 1982)

Predomină pădurile de fag, în amestec cu cele de stejar (în zonele joase) și conifere (la 1.200-1.400 m); pădurile de conifere ocupă altitudinile mai mari (1.400-1.800 m). .(O. Mândruț. 1993)

Pajiștile alpine primare lipsesc sau sunt foarte restrânse. În pajiștile subalpine primare sau secundare întâlnim frecvent ienupărul (Juniperus communis ssp. nana). Ca elemente deosebite ale vegetației, sunt demne de reținut: pădurea de zadă (Larix decidua), din masivul calcaros al Vidolmului, liliacul românesc (Syringa josikaea), endemism exclusiv al Apusenilor, cea mai coborâtă stație de Leontopodium alpinum (sub 700 m -Intregalde), poiene întinse de narcise -Narcissus stcllaris (Negrileasa, Bigla, Piatra Cetii), laurul (Ilex aquifolium) în culoarul Grisului Alb etc. Deosebit de rare și de valoroase sunt câteva plante din rezervația Cheilor Turzii (Allium obliquum, Ferula sadleriana, Taxus baccata), alături de o serie de endemisme proprii (Aconitum fissurae). ( V.Vâlcea, A Savu. 1982)

Este interesantă situația de la limita vestică a Munților Zărandului unde pajiștile stepice din câmpie vin în contact direct cu pădurile de gorun. În zonele dealurilor mai înalte sau în depresiuni devin predominante pajiștile stepizate secundare care înlocuiesc pădurile. Acestea sunt alcătuite din: Agrostis tenuis, Festuca sulcata, Festuca pseudovina. La altitudini mai mari apar păduri de gorun în amestec cu fag, în locul cărora se dezvoltă pajiști secundare edificae în principal de Agrostis tenuis.

Din etajul dealurilor înalte și până la altitudini de 800 m, sunt prezente pădurile de fag (Fagus). Păduri de fag sunt prezente numai în zonele înalte ale munților Zărandului, în principal la nivelului masivului Drocea (Stoenescu et al 1966).În zonele în care acestea au fost defrișate s-au instalat pajiști secundare formate în principal tot de Agrostis tenuis (Stoenescu et al 1966). În regiunea cercetată nu există un etaj montan propriu zis.

În unele zone are loc apariția destul de frecventă a elementelor mezofile (stejarul pedunculat). Pădurile de stejar se intâlnesc pe versanții sudici ai Munților Codru Moma și în depresiunea Gurahonț, păduri de gorun în amestec cu cer și gărnița pe valea Muresului și Crișului Alb și în partea de nord-vest a Muntilor Codru Moma, pădurile de fag ocupă suprafete întinse în cadrul Munților Zarandului, Codru Moma și Muntele Găina. În cadrul acestor păduri se întâlnesc pajiști secundare cu păiușuri, iarba vântului in alternanță cu culturi agricole.

Fauna : Fauna naturală, mai bine păstrată ca în alte regiuni, are specii legate de etajele de vegetație. .(O. Mândruț. 1993)

Fauna cinegetică este mai săracă decit în celelalte subdiviziuni carpatice. Au fost reintroduși cerbul și ursul carpatin, lipsind capra neagră. Experimental s-a colonizat, în carstul bihorean, potârnichea de stâncă (Lagopus) . ( V.Vâlcea, A Savu. 1982)

Fauna pădurilor de foioase este reprezentată prin mamifere: cerbi, căprioare, mistreți; iar dintre păsări: fazanul, privighetoarea și pițigoiul.

Rezervațiile naturale mai cunoscute sunt: Cetățile Ponorului, Scărișoara, Vadu Crișului (rezervații speologice), Ighiu, Detunate, Dealu cu Melci, Bratca (rezervații geologice și paleontologice), întregalde (rezervație floristică, unde floarea de colț se află la cea mai mică altitudine).

Amfibienii dețin poziții importante în lanțurile trofice, ca urmare a faptului că acționează la limita dintre ecosistemele acvatice și cele terestre (Burton & Likes 1975).

4.4.2. Solurile

Extinderea Carpaților Occidentali pe circa 3 latitudine este evidențiată și în structura componentelor fizico-geografice, cu precădere în cele biopedoclimatice

Masivele din Apuseni sunt din calcare de vârste diferite, iar Muntele Șes și Munții Zărandului, pe alocuri, din șisturi cristaline.

Predomină cambisolurile (soluri brune și brune acide) pe cea mai mare întindere, în depresiuni apar și soluri argiloiluviale, iar la mari înălțimi (peste 1.600 m) apar și spodosoluri. (O. Mândruț. 1993) Solul prezintă un aspect de mozaic, toate evidențiind condițiile specifice de climă și rocă.

Munții Apuseni au resurse variate: minereun de fier, cărbuni inferiori, minereuri complexe și auroargentifere, mercur, molibden, bauxită, roci de construcție, pășuni, păduri, hidroenergie, ape termale și un potențial turistic deosebit. (O. Mândruț. 1993)

4.5. Factori antropici

Factorii de mediu amintiți mai sus (relief, temperaturi, vegetație) influențează într-o mare măsură răspândirea geografică a speciilor de Amfibieni și de Reptile din regiunea cercetată. Alături de acestea, o puternică influență asupra herpetofaunei o are factorul antropic reprezentat de așezări umane, căi de comunicație, industrie. Activitatea umană este considerată printre cele mai importante cauze ale dispariției speciilor de-a lungul timpului, având ca efect distrugerea mediului înconjurător (Chapin et al 2000).

Presiunea umană asupra peisajului datează din cele mai vechi timpuri, primele așezări mai mari (unele cu funcții urbane) fiind legate de exploatările auroargentifere (preromane și romane). ( V.Vâlcea, A Savu. 1982)

Munții Apuseni sunt populați integral, până la altitudini mari (1.400 – 1.600 m), unde există așezări permanente și cvasipermanente. O populare străveche și continuă caracterizează acest spațiu considerat, pe bună dreptate, un nucleu al etnogenezei poporului român. O foarte interesantă constatare, prea puțin cunoscută, despre locuitorii din Munții Apuseni: aici furtul (hoția) este un fenomen necunoscut sau cel puțin nepracticat până cu puțin timp în urmă. (O. Mândruț. 1993)

Densitatea populației are în prezent valori medii de 50 loc/Km2, mai ridicat în depresiuni și pe văi și mai reduse proporțional cu înălțimea. Sporul natural este de 5 ‰, relativ redus în comparație cu valorile din alți ani. (O. Mândruț. 1993)

Surplusul de populație agricolă a generat migrațiile sezoniere pentru muncile agricole și chiar strămutări definitive în Câmpia de Vest și Câmpia Transilvaniei, iar mai recent spre orașe. ( V.Vâlcea, A Savu. 1982)

Densitatea minimă, sub 25 locuitori / km² se înregistrează în Munții Zărandului (Tufescu et al 1995).

Județul Arad are o densitate mai redusă a populației în comparație cu celelalte județe din vestul României.

Un grup original de locuitori îl constituie moții, care locuiesc pe Arieș și Crișul Alb.

Așezările rurale sunt în general mici și mijlocii. O mare parte dintre acestea au o textură risipită, cu "crânguri" situate la distante mari unele de altele, cum ar fi așezările componente comunelor Bistra, Scărișoara, Albac, Horea, Vidra, Bucium etc. Pe văi și în depresiuni s-au dezvoltat așezări adunate, unele cu aspect liniar.

În cadrul funcțiunilor economice se îmbină activitățile agricole (creșterea animalelor îndeosebi), miniere, industriale și turistice. Există numeroase localitați cu profil minier (Baia de Arieș, Roșia Montana, Tebea ,), industrial (Aștileu, Gura Barza, Roșia Montana, Băița, Chiscadaga) si turistic (Moneasa, Geoagiu Băi, Vata de Jos).

Orașele sunt de dimensiuni mici: Abrud (cu traditii istorice si miniere), Câmpeni (cu industria lemnului), Brad (cu exploatari de minereuri, cărbuni, industrie de prelucrare a minereurilor neferoase), Zlatna, Ampelum în antichitatea daco-romană (centru de exploatare și prelucrare a minereurilor neferoase), Nucet (cu exploatarea de molibden de la Băița), Vascău, Ștei, Beius, Sebiș, Aleșd ,Huedin, Șimleul Silvaniei.

Pe margini s-au dezvoltat orașe mai mari: Alba Iulia, Turda, Zalau, Aiud, Cluj-Napoca.

Două axe de intensă circulație rutieră și feroviară corespund culoarelor transversale ale Mureșului și Crișului Repede, de la extremitățile Munților Apuseni, acestea fiind întregite și de multe alte artere (linii ferate normale și înguste, șosele modernizate, drumuri forestiere)

Influența antropică se manifestă și prin distrugerea zonelor umede, regularizarea și îndiguirea apelor din sectoarele de câmpie a afectat foarte puternic amfibienii.

În general speciile herpetofaunei din regiunile de câmpie sunt mai puternic afectate în urma activităților antropice (Fuhn 1964).

Caracteristic este numărul mare de depresiuni tectonoerozive, care accentuează fragmentarea reliefului, oferind, în același timp, vetre de intensă și veche populare; așezările urcă și pe interfluvii, unde predomină satele mici (300-500 locuitori) și foarte mici (50-200 locuitori), cu vădite tendințe de depopulare.

În prezent, în reducerea arealului speciilor de amfibieni și diminuarea efectivelor populațiilor acestora, factorul antropic are o influență mult mai evidentă decât ceilalți factori, afectând un număr mare de specii.

Efectele pot fi directe sau indirecte, fiind generate de extinderea localităților, industrie generatoare de poluare, sau poluare menajeră, defrișări în scopul obținerii de terenuri agricole, căi de comunicație, etc. Pentru amfibieni, la fel ca pentru majoritatea speciilor terestre, distrugerea habitatelor reprezintă cea mai puternică amenițare (Sala et al 2000)

De asemenea, mortalitatea lor cauzată de traficul rutier reprezintă o cauză importantă a declinului multor populații (Fahring et al., 1995; Hels & Buchwald, 2001; Oldham, 1999; Simonyi et al., 1999).

=== 05.MATERIALE SI METODE ===

5.Materiale și metode

Studiul nostru a avut drept scop urmărirea sezonieră a spectrului trofic a unor populații de tritoni cu creastă (Triturus cristatus). Studiile spectrului trofic s-au desfășurat pe întreaga durată a perioadei acvatice a tritonilor cu creastă, cercetările fiind efectuate în intervalul aprilie – iunie. Acest fapt sporește valoarea lucrării, indicând evoluția spectrului trofic în funcței de factorii de mediu, în general, datele din literatută analizând doar conținuturi obținute într-o singură perioadă (Dolmen & Koksvik 1983).

Obținerea conținuturilor stomacale s-a realizat cu ajutorul metodei spălăturilor stomacale (Joly 1987, Griffiths 1986, Opatrny 1980, Leclerc & Curtois 1993) acestea fiind prelevate imediat după capturare , amfibienii digerând prada rapid (Caldwell 1996). Metoda are avantajul de a nu afecta negativ Amfibienii, permințând astfel studiul variației calendaristice a spectrului trofic. În lucrările mai vechi acest aspect nu a putut fi urmărit tocmai ca urmare a faptului că conținuturile stomacale au fost prelevate prin disecarea animalelor (Cristea et al 1972, Sin et al 1975), iar această tehnică ducea la uciderea indivizilor și în scurt timp la dispariția populațiilor. Prin urmare s-a renunțat la această metodă.

În noua metodă a spălăturilor stomacale propusă de Joly 1987, Griffiths 1986, Opatrny 1980, Leclerc & Curtois 1993 avem nevoie de serie de instrumente cu ajutorul cărora putem să realizăm spălăturile stomacale fără uciderea indivizilor. Istrumentele de care avem nevoie sunt: o seringă, un tub care are poate să aibă diferite dimensiuni în funcție de mărimea animalului, care se fixează pe seringa, vase și o pensetă pentru prelevarea conținutului și epubete pentru conservarea acestuia.

Metoda constă în introducerea tubului de cauciuc, cu dimensiunea corespunzătoare, prin orificiu bucal ,faringe , esofag în stomac. În prealabil în seringă se introduce apă pură ,lipsită de impurități macroscopice care prin prezența lor ar induce în eroare studiul asupra spectrului trofic. În momentul în care tubul ajunge în cavitatea stomacală, are loc inserarea apei din seringă ușor sau în unele cazuri cu o presiune mai mare, depinzând de mărimea individului de studiat, având grijă ca presiunea apei să nu fie prea mare deoarece acest lucru ar duce la moartea animalului. Astfel animalul regurgitează tot conținutul stomacului într-un vas, în cazul nostru o cutie curată de margarină. De aici conținutul este introdus cu ajutorul unei pensete într-o eprubetă cu închidere etanșă.. Probele prelevate, au fost conservate separat, în soluție de formol 4% împreună cu etichete cu informații despre sexul tritonilor analizați.

Următorul pas pe care la-m urmat pentru a obținerea datelor necesare pentru a realiza spectrului trofic a tritonului cu creastă , constă din determinările conținuturilor stomacale , obținute în urma spălăturilor stomacale, la stereomicroscop în laboratorul de zoologie. Determinarea prăzilor a fost realizată în general la rang de ordin, uneori, unde a fost posibil la rang de familie, nepunând accent pe întocmirea unei liste detaliate cu apartenența taxonomică a prăzilor, accentuând importanța pe care acestea o dețin, mediul de proveniență, aceste date fiind mai importante pentru înțelegerea hrănirii Amfibienilor (Meschersky 1997).Am folosit pentru determinarea prăzilor identificate literatura de specialitate din domeniu (Moczar et al. 1950, Ionescu et al. 1971, Crișan & Mureșan 1999, Crișan & Cupșa 1999, Radu & Radu 1967, 1972).

Pentru estima intensitatea activității de hrănire am calculat numărul maxim și mediu de prăzi/individ .

Pornind de la numărul prăzilor ce aparțin diverșilor taxoni s-a determinat ponderea acestora în spectrul trofic al tritonilor adică valoarea procentuală în care o anumită categorie de animale pradă a fost consumată față de numărul total de prăzi identificate.

unde ni reprezintă numărul exemplarelor dintr-o categorie de pradă i, N este numărul total de prăzi, iar P ponderea categoriei analizate.

Alături de pondere, un parametru semnificativ în studiul spectrului trofic este frecvența cu care sunt consumate prăzile, frecvență ce poate fi definită drept raport între numărul de tritoni care au consumat un anumit taxon pradă și numărul total de indivizi investigați, valoarea obținută fiind exprimată în procente.

unde ai semnifică numărul de indivizi care au consumat același taxon pradă, A numărul total de exemplare studiate, iar F frecvența taxonului pradă cercetat.

După prelevarea conținuturilor stomacale indivizii studiați au fost eliberați în mediul de proveniență, încercându-se astfel diminuarea, pe cât posibil, a impactului activității noastre asupra amfibienilor.

În cazul habitatelor cu apă adâncă capturarea animalelor s-a realizat de pe mal, folosind o serie de plase montate la nivelul unor tije metalice lungi, telescopice. În cazul în care nivelul apei nu a trecut de 1,20 m , capturarea tritonilor a putut avea loc și din mijlocul bălții, prin intrarea în apă cu cisme de cauciuc. Astfel s-a putut captura indivizi nu numai de pe malul bălții ci și din zona centrală a bălții. În cazul habitatelor în care apa avea adâncimi mai reduse, animalele au fost capturare prin dragare, folosind o dragă dreptunghiulară, cu margini metalice.

Animalele capturate au fost ținute în găleți cu apă. Prelevarea conținuturilor stomacale s-a efectuat la un interval de timp cât mai scurt după capturarea din cauza capacității tritonilor de a digera conținutul stomacal într-un scurt interval de timp. Acest fapt este necesar, ca urmare a capacității Amfibienilor de a digera prada extrem de rapid, momentul prelevării probelor influențând rezultatele (Caldwell 1996).

Probele au fost prelevate lunar de la populația studiată de noi, încercând capturarea unui număr cât mai constant de exemplare în fiecare lună. În trecut studiile de hrănire au fost mai rare, fără urmărirea sezonieră a variației spectrului trofic, tocmai datorată faptului că aceasta s-a făcut cu sacrificarea animalelor prin disecția lor (Cristea et al., 1972).

Descrierea habitatului studiat

Habitatul din care au fost capturate tritonii cu creastă se găsește în estul județului Arad, pe versantul nordic a Munții Zărandului, într-o depresiune tectonoerozivă. Aceste depresiuni s-au format în urma eroziunii diferențială între masivele Drocea și Husu pe aliniamentul Mureș-Mădrigești –Gurahonți.(V.Vâlcea, A .Savu. 1982)

Habitatul investigat din zona comunei Mădrigești se găsește aproximativ la o altitudine de 400 m într-o vale. Biotopul este reprezentată de o baltă, numită „Balta de lângă drum”. Acesta prezintă o suprafață de 20 m2 și o adâncime de cca 1,5m. Balta se găsește în partea dreaptă a drumului secundar care pornește din satul Mădrigești și se-ntinde pe porțiunea dintre drum și pădurea de fag. Balta nu a secat pe perioada de studiu, ceea ce denotă faptul că această baltă este alimentată de către un izvor helocren.

Vegetația este o vegetație caracteristică reprezentată de Phagmites sp, pipirig, în zona dinspre pădure , iar pe o suprafață de 0,5 m2 prezintă stuf.

Fauna este reprezentată în perioada de primăvară de Triturus cristatus, Triturus alpestris, mormoloci, oligochete (Lumbricide), gasteropode (Planorbis), nematode, crustacee (Copepode, Cladocere, Izopode) , miriapode, insecte (Efemeroptere, Plecoptere, Coleoptere, Heteroptere ), diferite larve de insecte (larve de Odonate, Efemeroptere, Plecoptere Lepidoptere).

Pe aceeiași parte cu balta există și un pârâu care izvorește în zonele mai înalte, în pădurea de fag. Acest pârâu are o viteză de curgere mare, debitul este mic, iar apa este curată cu temperatură scăzută și constantă.

Pe partea stângă a drumului se găsește o pajiște , care este intercalată între un pârâu și drum. După acest pârâu se întinde pădurea de fag.

=== 06. Hranirea 2 ===

6. Spectrul trofic a unei populații de

Triturus cristatus din zona Mădrigești

În acest capitol vor fi tratate datele obținute de-a lungul studiului efectuat asupra spectrului trofic al speciilor de Triturus cristatus pornind de la considerația că hrana este legătura primară între un animal și mediul său (Kennett & Troy, 1996). Studiul deține importanță prin faptul că, amfibienii prin intermediul elementelor trofice utilizate, pot fi buni indicatori ai schimbărilor de mediu (Kovács & Török, 1992).

În prima parte a acestui capitol, va avea loc prezentarea pe ansamblu a materialului obținut în urma spălărilor stomacale și identificate la stereomicroscop. După această prezentare vom urmări ponderea taxonilor pradă, frecvența cu care au fost capturate. Aceste date vor fi utilizate apoi în calcularea indicilor de diversitate.

Compoziția spectrului trofic al tritonilor cu creastă prezintă unele variații calendaristice, legate în primul rând de variația sezonieră a taxonului pradă în cauză. Colectările de date s-au realizat în perioada de reproducere a tritonilor, în lunile aprilie-iunie anul 2006, cu mențiunea că în mai am efectuat două ieșiri pe teren.

Tabelul nr.1 . Data și numărul probelor colectate

6.1. Stomacuri cu conținut

Rata activității de hrănire se poate estima ca fiind procentul dintre numărul stomacurilor ce prezintă conținut și numărul total de stomacuri analizate (Sala & Ballesteros, 1997). În cazul studiului efectuat acest procent este egală cu 100, frecvența stomacurilor fără conținut fiind 0, astfel încât toți indivizii studiați (164 ) au consumat hrană înaintea capturării lor. Ne existența stomacurilor goale, indică condiții optime de hrănire și de prădare, legate atât de regimul termic și de precipitații, cât și de o mare diversitate de prăzi potențiale, corespunzând de asemenea unor perioade de hrănire mai intensă.

Prima ieșire pe teren a avut loc la începutul lunii aprilie. A avut loc capturarea a 20 de masculi și 20 de femele de tritoni cu creastă. În urma determinărilor s-a constatat că numărul prăzilor la masculi fiind 36, iar la femele 77. Temperaturile scăzute nu permit intrarea în activitate a unor taxoni prădă sensibili la temperaturi scăzute, fapt care restrânge semnificativ oferta trofică accesibilă tritonilor cu creastă. Dintre cele capturate în număr cel mai mare sunt larvele de Trichoptera (47), aceste larve fiind mai puțin sensibili la temperaturile scăzute ale apei, fiind insecte criofile.

La nici unul dintre indivizi nu s-a găsit stomac doar cu conținut vegetal. S-au găsit mulți indivizi care au prezentat doar fragmente de vegetație, exuvie și pontă, acestea fiind în număr de 12. În cazul primei ieșiri s-a găsit un singur exemplar, a cărui conținut stomacal nu a

prezentat nici fragmente de vegetație, nici de exuvie, nici pontă, acest exemplar consumând doar larve de Trichoptera.

Cea de-a doua ieșire a avut loc la începutul lunii mai, în 06.05.2006. A avut loc capturarea a 40 de exemplari de tritoni cu creastă, din care 20 masculi, 20 femele. Numărul prăzilor identificate la masculi este 116, iar în cazul femelelor numărul taxonilor pradă este 220. Se poate observa cum odată cu creșterea temperaturilor are loc și creșterea numărului taxonilor pradă, adică datorită temperaturilor ridicate are loc intrarea în activitate diferitelor nevertebrate. S-a constatat în urma identificărilor că nu există nici un stomac care să conțină doar fragmente de vegetale, s-a constatat de asemenea că nu există nici conținut gastric care să fie format doar din fragmente de vegetație, exuvie, ponte. Frecvența stomacurilor care conține resturi de vegetale , exuvii, ponte, pe lângă alți taxoni pradă este mult mai mică ca în prima lună.

Cea de-a treia ieșire a avut loc la sfârșitul lunii aprilie, în data de 20.05.2006. În cazul acestei ieșiri a avut loc capturarea 44 de exemplare de tritoni cu creastă. Din aceste 44 de exemplare, 23 de exemplare au fost masculi, iar 21 de exemplare femele. Numărul taxonilor pradă identificată în acest caz a fost la masculi 121, iar la femele 115. Probele care au fost prelevate cu această ieșire pe teren, prezintă un conținut în fragmente de vegetale, exuvii și ponte foarte scăzută. Există 30 de probe care au conținut exclusiv taxoni pradă, iar 13 probe care pe lângă conținutul în taxoni pradă au mai conținut și fragmente de vegetale sau exuvii sau ponte, ori combinat aceste resturi. Există o probă care conține exclusiv fragmente de vegetale și exuvii.

Cea de-a patra și ultima prelevare a probelor a avut loc în luna iunie pe data de 17.06.2006. A avut loc capturarea 40 de exemplari de tritoni cu creastă, din care 20 masculi, 20 femele. Numărul taxonilor pradă identificați în conținutul gastric a acestor tritoni este 171 în cazul masculilor, iar în cazul femelelor 248. Se poate observa o creștere a frecvenței fragmentelor de vegetație, în timp ce exuviile și pontele sunt prezente cu o frecvență foarte scăzută.

Tabelul nr. 2 . Repartiția procentuală a cei mai importanți taxoni pradă în conținutul gastric a tritonilor cu creastă.

Graficul nr. 1. Repartiția procentuală a cei mai importanți taxoni pradă în conținutul gastric a tritonilor cu creastă.

Variații ale condițiilor de mediu, cum ar fi schimbări în accesibilitatea prăzilor sau în condițiile de hrănire, pot cauza schimbări în compoziția hranei în funcție de perioada anului (Dodd, 1994). Faptul că, compoziția taxonomică a prăzilor este în legătură directă cu accesibilitatea lor (de mărimea lor și abundența lor în habitat) indică o anumită selecție a prăzilor (Lőw & Török, 1998). Amfibienii capturează toate animalele pradă din perimetrul lor, care au mărime corespunzătoare pentru a fi înghițite (Török & Csörgő, 1992).

Teoria hrănirii optime” (Pyke, 1984), presupune că eficiența maximă al energiei consumate este favorizată de selecția naturală. Astfel, putem accepta faptul că mărimea prăzilor joacă un rol important în strategia de hrănire a amfibienilor.

În mod identic, în cadrul populațiilor de Amfibieni, indivizii din clase de mărimi diferite, consumă categorii de prăzi diferite (Fraser, 1976b; Lynch, 1985; Wheater, 1986), mărimea individului fiind în corelație cu mărimea prăzii (Mitchell & Woolcott, 1985; Mitchell & Taylor, 1986; Nuutinen & Ranta, 1986; Wheater, 1986; Marshall & Camp, 1995), care poate duce la maximizarea energiei nete obținute și / sau reducerea competiției pentru hrană (Lőw & Török, 1998). Amfibienii selectează prada nu după tip, ci mai degrabă după mărimea și/sau după alți factori, precum forma (Freed, 1988), culoarea, caractere vizibile, abundența de păr, etc. a prăzilor.

În general, mărimea gurii este cea care limitează utilizarea resurselor trofice, juvenilii fiind restricționați la consumul unor prăzi mici, ocazional mâncând prăzi de talie mai mare.

Consumul de energie este mult mai mică la capturarea a mai puține prăzi de talie mare, față de consumul energetic pentru multe prăzi de talie mică. Astfel, considerația că amfibienii sunt oportuniști devine validă, numai în cazul în care hrana este abundentă și nu apare necesitatea specializării (Lőw & Török, 1998).

După strategie de obținere a hranei, amfibienii se clasifică în două mari categorii. Prima categorie cuprinde amfibienii care stau și așteaptă prada, aplicând o strategie numită “sit and

wait” (hrănirea la pândă) tritonul atacând prada mobilă imediat ce aceasta apare în câmpul ei vizual. Cea de-a doua categorie includ tritonii care se hrănesc prin căutarea activă a prăzii, folosind așa numita strategie “active foraging” (căutarea activă a pradei) (Perry & Pianka, 1997). Dacă în hrană predomină prăzile cu mobilitate scăzută, cum ar fi Gasteropode, Colembole și larvele unor Insecte, cu sau fără distribuție grupată în mediu, aceasta indică un prădător cu strategie de hrănire activă (Huey & Pianka, 1981). Duellman și Trueb (1986) consideră că tritonii cu o strategie de hrănire la pândă ingerează prăzi de dimensiuni mari, utilizând puțină energie pentru obținerea hranei, iar cele cu strategie de hrănire activă caută prada activ și consumă în general prăzi de dimensiuni mai mici. Această clasificare în funcție de strategiile de hrănire este însă relativă și aplicabilă doar în anumite situații.

6.2. Resturi vegetale în spălăturile stomacale

Hrana amfibienilor este destul de uniformă, ei fiind în general carnivore – insectivore, doar larvele se hrănesc cu materiale vegetale. În ultimii ani au fost descoperite și la amfibienii adulți 3 cazuri de hrănire erbivoră, care includ speciile Siren lacertina, care se hrănește cu macrofile acvatice, Bufo marinus, care consumă resturi vegetale și Hyla truncata, care este frugivor si se hrănește cu fructele unei specii de coca (Erythroxylum ovalifolium), specia aceasta putând fi considerată ca factor major de dispersare a semințelor acestei specii de copac (Zug, 1993). Hrănirea activă cu vegetale a fost observată și la Rana temporaria, care se hrănește cu fragmente de iarbă și cu ace de conifere (Itämies & Koskela, 1970). În general materialele vegetale, în special alge, constituie hrana larvelor de broaște (Jenssen, 1967);această limitare a larvele de broaște în ceea ce privește consumul materialelor vegetale se datorează dificultății de a digera fibrele (Zug, 1993).

Resturi vegetale au fost identificate frecvent în conținuturile stomacale a altor specii de tritoni, cum ar fi: Triturus vulgaris (Cicort-Lucaciu et al., 2004 b), Triturus cristatus (Dolmen & Koksvik, 1983; Cicort-Lucaciu et al., 2004 a; Covaciu-Marcov et al., 2001, 2002 a, b, c, d), Triturus alpestris (Covaciu-Marcov et al., 2003 c), Triturus dobrogicus (Cicort-Lucaciu et al., 2005 b).

Majoritatea exemplarelor de Triturus cristatus studiate au prezentat în conținuturile stomacale resturi vegetale, reprezentate în principal de diferite fragmente de vegetație acvatică (alge verzi), mai rar terestră (resturi de frunze), aceste fragmente de vegetație terestră aflându-se în perimetrul în care au fost capturați tritonii.

Resturile vegetale reprezintă o categorie de conținuturi întâlnită constant, pe întreaga durată a studiului la populația de Triturus cristatus. Stomacurile cu conținuturi de natură vegetală prezintă și o variație sezonieră, în ciuda prezenței constante, frecvența lor cea mai mare fiind înregistrată în luna iunie (70 %), iar cea mai scăzută s-a înregistrat la sfârșitul lunii mai (20,45 %). Din cei 164 de tritoni analizați, 74 de exemplare au prezentat resturi vegetale în conținutul lor gastric, reprezentând 45,12 % din totalul indivizilor investigați.

Nici unul din exemplarele investigate nu au prezentat exclusiv resturi vegetale în conținutul lor gastric, ceea ce subliniază faptul că resturile vegetale apar în conținutul gastric a acestor tritoni cu creastă doar întâmplător. Lângă fragmente vegetale s-au identificat și resturi de exuvie, ponte provenite de la alți amfibieni, de asemenea s-a identificat într-un singur caz prezența mineralelor sub formă de piatră. Aceste elemente se consideră că sunt prezente doar întâmplător, fiind înghițite împreună cu hrana.

Numărul și frecvența indivizilor care au consumat fragmente de natură vegetală variază foarte mult în lunile studiate de noi, astfel numărul și frecvența cea mai ridicată dintre cele patru ieșiri pe teren, s-a înregistrat în luna iunie. În această lună 28 de indivizi de Triturus cristatus au consumat hrană de natură vegetală, frecvența acestora fiind 70 %. S-a constatat că

numărul femelele de Triturus cristatus care au consumat hrană de natură vegetală este mai mare, ele fiind în număr de 15, în timp ce numărul masculilor care au prezentat fragmente vegetale din aceeași lună este mai redus, fiind în număr de 13.

Tabelul nr. 3. Frecvența fragmentelor vegetale din conținutul gastric a tritonilor cu creastă.

S-au găsit într-un număr ridicat exemplare care au consumat hrană vegetală și în luna aprilie, numărul lor fiind 27, iar frecvența acestora fiind de 67,5 %. Prezența în număr ridicat a fragmentelor vegetale în conținutul gastric în această lună, când numărul prăzilor este cea mai scăzută, se datorează temperaturilor scăzute înregistrate în aceea perioadă a anului, deoarece insectele și alte nevertebrate posibili prăzi, datorită temperaturilor scăzute, nu au intrat încă în activitate, astfel capturarea acestora va fi mai dificilă, de asemenea tritonii pot confunda diferite elemente vegetale cu potențialii prăzi, ca urmarea a numărului redus de prăzi reale.

Graficul nr.2. Frecvența stomacurilor cu vegetale pe parcursul celor 4 date de prelevare și totalul frecvenței pe această perioadă.

Numărul ridicat a fragmentelor de vegetale poate să se datoreze numărului mare de Trichoptere care au fost consumate în această perioadă. Vegetalele pot fi prezente datorită larvelor acestor insecte, deoarece aceste larve construiesc cu ajutorul glandelor sericigene căsuțe tubulare pe care le îmbracă cu diferite materiale de pe fundul apei: nisip, pietricele, resturi de plante, cochilii mici, etc.(Cupșa, 2006) , astfel numărul mare se vegetale poate fi explicat astfel. S-a constatat că din cei 18 de indivizi care au consumat larve de Trichoptere doar 13 indivizi au conținut și resturi vegetale, există însă și indivizi care nu au consumat larve de Trichoptere și totuși prezintă resturi vegetale în conținutul lor gastric, care se datorează consumării întâmplătoare.

În următoarea lună, numărul stomacurilor cu conținut vegetal se reduce semnificativ, ajungând la 10, la începutul lunii mai, respectiv 9 la sfârșitul lunii mai. Reducerea numărului

stomacurilor cu conținut vegetal poate fi consecința creșterii generale a regimului termic care va determina apariția nevertebratelor acvatice și a mormolocilor.

Se consideră că prezența vegetalelor în conținuturile stomacale este întâmplătoare, acestea fiind înghițite o dată cu prada urmărită (Whitaker et al., 1977; Stebbins & Cohen, 1995).

Faptul că frecvența materialelor vegetale cea mai ridicată s-a înregistrat în luna iunie (70%) poate fi explicată cu numărul mare de prăzi înregistrate în această perioadă (419).

Frecvența este ridicată de asemenea și în luna aprilie, acesta fiind de 67,5 % , deși numărul prăzilor în această perioadă fiind cea mai scăzută (113). Fragmentele de plante pot ajunge accidental în stomacuri în urma unor prădări nereușite, când prada scapă din fața prădătorului, acesta din urmă “capturând” o parte din planta pe care se afla prada. De asemenea prezența fragmentelor de natură vegetală în conținutul gastric se poate explica prin faptul că resturile vegetale mișcate de vânt sau de apă sunt confundate cu prăzi de natură animală (Turner, 1959; Koarschgen & Baskelt, 1963; Itämies & Koskela, 1970).

Prezența stomacurilor cu elemente de natură vegetală poate fi considerat un indicator de deteriorare al condițiilor de hrănire, tritonii confundând diferite elemente vegetale cu potențiale prăzi, ca urmarea a numărului redus de prăzi reale. Acest lucru este sugerat de constatarea că, în unele cazuri, frecvența vegetalelor la nivelul conținuturilor stomacale crește odată cu creșterea numărului de prăzi și întărit de constatarea că amfibienii consumă în general, prăzi mobile (Zimka 1966).

Alți autori consideră că fragmentele de plante sunt consumate pentru a ajuta la sfărâmarea exoscheletului insectelor consumate sau în vederea eliminării unor paraziți intestinali (Evans & Lampo, 1996), de asemenea consumul materialelor vegetale poate să fie voluntar, ele prezentând o anumită valoare alimentară și nutritivă (Das, 1996).

6.3. Resturi de exuvie în conținutul gastric

Un alt element care apare frecvent în spălăturile stomacale sunt reprezentate de exuviile altor indivizi din populația de tritoni. Exuviile au fost identificate și în spectrul trofic al altor specii de Amfibieni (Guidali et al 1999, Gunzburger 1999, Sas et al 2004).

Fragmente de exuvie a altor amfibieni s-au găsit într-un număr mare mai ales la exemplarelele de tritoni capturați în luna aprilie. S-au găsit fragmente de exuvie și la exemplarele capturați în lunile mai și iunie, dar în cazul acestora numărul acelor exemplare care au prezentat fragmente de exuvie este semnificativ mai redusă, decât în cazul exemplarelor capturați în luna aprilie. Această scădere este însoțită de creșterea numărului de taxoni pradă consumați, demonstrând că exuviile nu reprezintă totuși o bază trofică căutată de tritonii cu creastă, ci mai degrabă, sunt consumate în perioadele nefavorabile, ca urmare a absenței altor categorii de elemente trofice. Astfel în luna aprilie numărul stomacurilor cu fragmente de

exuvie este de 13 la femele și 12 la masculi, iar frecvența acestora este de 62,50 %. În luna mai, atât la începutul lunii cât și la sfârșitul acestuia, numărul stomacurilor cu conținut de exuvie scade , numărul lor fiind 5, respectiv 2, iar frecvența lor fiind 12,50% la începutul lunii și 4,54 % la sfârșitul lunii mai. În luna iunie numărul acestora scade și mai mult, ajungând la 3, iar frecvența este 7,50 %

Tabelul nr.4. Frecvența stomacurilor care au conținut fragmente de exuvii

Exuviile dețin cea mai mare frecvență, la începutul studiului, când ca urmare a temperaturilor scăzute nu erau accesibile alte prăzi, fapt care probabil a condus la această formă de reciclare a proteinelor (Weldon et al 1993). Exuviile au fost identificate și în conținuturile stomacale ale altor specii de tritoni din România, precum Triturus alpestris și Triturus vulgaris (Cicort – Lucaciu et al 2004 a, b).

Graficul nr.3. Frecvența stomacurilor cu conținut de exuvie

Graficul nr. 4. Frecvența % a conținutului de exuvie în funcție de sexe

Dermatofagia este un fenomen destul de des întâlnit în cazul populațiilor de amfibieni. Totuși, noi considerăm că dermatofagia apare numai accidental, tritonii acționând la mișcarea altor indivizi din populație. Aceasta nu pot fi capturate, cauzată de apropierea lor în talie, dar rămân alipite de limbă unele fragmente de exuvie, pe care tritonii le înghit. În literatura de specialitate au fost citate mai multe cazuri în care unele specii de amfibieni prezentau în conținuturile lor stomacale alături de materiale vegetale și prăzi de natură animală exuvii de amfibieni. Se cunosc cazuri de dermatofagie (shad skin – eating) atât la speciile parentale Bombina bombina (Sas et al., 2003 a, 2004 a) și Bombina variegata (Sas et al., 2004 b, 2005 b), cât și la alte specii de Amfibieni, ca la Rana arvalis (Sas et al., 2003 b) sau la specia de salamandra, Phaeognathus hubrichti (Gunzburger, 1999).

6.4. Conținutul în ponte a spălăturilor stomacale

În urma studiului nostru am identificat și ponte de Amfibieni în conținuturile stomacale prelevate de la specia Triturus cristatus. Consumul de ponte nu este rar în cadrul Amfibienilor, existând cazuri la Triturus cristatus când o parte dintre indivizii unor populații se hrăniseră exclusiv cu ponte (Covaciu-Marcov et al., 2001 a).

Pontele de Amfibieni au fost identificate constant în spectrul trofic al tritonilor cu creastă, fiind un element comun și în spectrul trofic al tritonilor de munte(Covaciu – Marcov et al 2001, 2002). Pontele reprezintă o bază trofică importantă cantitativ pentru Triturus cristatus, și în același timp ușor de procurat. Consumul ridicat de ponte de Amfibieni de către tritonii cu creastă în perioadele în care aceste ponte sunt abundente în habitatele pe care le populează demonstrează caracterul de prădători oportuniști ai acestora (Covaciu – Marcov et al 2002).

În habitatul analizat de noi, frecvența indivizilor care au consumat ponte scade pe măsura înaintării spre sezonul cald, o dată cu încheierea perioadei de pontă a amfibienilor. În

cea mai mare parte am întâlnit ponte în conținuturile stomacale ale tritonilor alături de alte categorii de elemente trofice, însă există un individ din luna aprilie care consumase exclusiv ponte de amfibieni. Frecvența stomacurilor cu ponte este maximă la începutul studiului în luna aprilie, fiind 87,50 %, iar numărul indivizilor care au prezentat ponte în conținutul gastric fiind 35. Probabil, temperaturile scăzute din aceea perioadă nu au acționat doar în sensul limitării ofertei trofice, ci și asupra tritonilor, aceștia, fiind mai lenți datorită frigului. Ca urmare a acestui fapt tritonii consumă elementele trofice care sunt imobile și pe care le pot identifica olfactiv (Cogălniceanu et al 2000), acestea fiind mai ușor de procurat.

Tabelul nr.5. Frecvența stomacurilor care au conținut ponte de amfibieni și ponte de Gasteropode

Consumul ridicat de ponte, ca hrană are loc în perioada depunerii pontei broaștelor, fiind consumate abundent, în special în perioada depunerii pontei ranidelor brune sau broaștelor de lac (Covaciu – Marcov et al 2002)., scăzând o dată cu terminarea acesteia. Pontele de broaște sunt abundente primăvara în habitatul pe care le-am studiat. Abundența pontelor în baltă, în sezonul de primăvara, este datorată numărului ridicat de amfibieni care s-au întors în mediu acvatic pentru a se reproduce.

Graficul nr.5. Frecvența stomacurilor cu pontă

Graficul nr.6. Frecvența conținutului de ponte în funcție de sexe

Numărul mare de ponte în conținutul gastric este prezentă de asemenea ca urmare a faptului că probele au fost prelevate la începutul primăverii, când are loc depunerea pontei ranidelor brune (Fuhn 1960).

Numărul stomacurilor care prezintă în conținut lor pontă va scădea semnificativ în lunile următoare. La începutul lunii mai, numărul exemplarelor care au consumat ponte de amfibieni este 2, iar frecvența acestora este 5 %.

La sfârșitul lunii mai, numărul acestora va fi 5, iar frecvența lor 11,36 % . În cazul lunii iunie, nu există nici un exemplar care ar prezenta în conținutul lor stomacal ponte de amfibieni, însă este prezent la un singur exemplar mascul pontă de gasteropod, frecvența acestuia fiind 2,50 %.

Reducerea semnificativă a numărului indivizilor care au prezentat în conținutul lor stomacal ponte de amfibieni, se poate explica prin eclozare acestor ponte de amfibieni, și transformarea lor în mormoloci.

6.5. Conținutul în minereuri a spălăturilor stomacale

Din toate cele patru date de prelevare, doar într-un singur caz în luna iunie la unul dintre masculi, s-a identificat resturi de minerale, sub forma de fragmente de dimensiuni reduse de pietre, abundente la nivelul substratului bazinului acvatic populat de tritoni. Acestea au fost, probabil la fel ca și fragmentele de plante, consumate întâmplător, fiind ingerate alături de alte categorii de prăzi, deoarece resturile minerale nu au nici o valoare nutritivă pentru aceste animale.

Tabel nr.6. Frecvența stomacurilor cu conținut mineral

6.6. Conținutul în prăzi de natură animală a spălăturilor stomacale

Având în vedere că amfibienii adulți sunt prădători(Cogălniceanu et al., 2000a), categoria cea mai importantă de conținuturi stomacale este reprezentată de prăzile de natură animală. În această categorie se inclus în primul rând prăzile aparținând diferiților taxoni pradă cum sunt nevertebratele din clasa Insecta, Gasteropoda, Bivalva, Crustacea, Arahnida ect., dar și vertebratele reprezentați de mormolicii amfibienilor, pontele amfibienilor, a gasteropodelor, adulți de Triturus vulgaris ect.

Majoritatea amfibienilor sunt consumatori de ordinul doi, adică prădători, acționând ca o forță de presiune puternică asupra numeroaselor fitofage. Habitatul de asemenea exercită o puternică influență asupra taxonilor pradă identificați în conținutul gastric.

Graficul nr.6. Frecvența stomacurilor cu conținut în prăzi animale

În conținutul gastric a celor 164 de exemplare de tritoni analizați s-au identificat în total 1104 de prăzi. Numărul acestora prezentând o variație semnificativă în funcție de perioada de

capturare a acestora și în funcție de sexul indivizilor capturați. Cel mai mic număr de prăzi au fost identificate în conținutul gastric a tritonilor capturați în luna aprilie, 113 de exeplare de prăzi, iar cel mai mare număr de prăzi au fost capturați în ultima lună a studiului, în iunie, 419 de explare. Numărul scăzut de prăzi din luna aprilie se poate explica cu temperaturile scăzute, care nu permit intrarea în activitate a unor taxoni prădă sensibili la temperaturi scăzute, fapt care restrânge semnificativ oferta trofică accesibilă tritonilor cu creastă. În aceste condiții prăzile erau mai greu accesibile tritonilor, fiind prezenți numai taxonii rezistenți la frig.

Numărul prăzilor capturați la începutul lunii mai este semnificativ mai mare decât numărul prăzilor din luna aprilie, numărul acestora fiind 336. Creșterea numerică a prăzilor capturați se datorează creșterii temperaturii, care va determina apariția și dezvoltarea nevertebratelor care preferă temperaturi mai ridicate. S-a constatat o scădere numerică a prăzilor 236 de la sfârșitul lunii mai, față de numărul prăzilor le la începutul lunii, dar totuși acesta fiind mai mare decât cel din luna aprilie.

6.6.1. Numărul mediu și maxim de prăzi /individ

Numărul mediu și maxim de prăzi / individ de Triturus cristatus prezintă o importantă variație calendaristică .

Numărul mediu de prăzi consumate de un individ de Triturus cristatus prezintă valoarea maximă în ultima dată de prelevare a probelor adică în luna iunie, fiind 10,475. Acest fapt este rezultatul diversificării ofertei trofice la nivelul habitatului odată cu dezvoltarea zoocenozei, deteminată de creșterea temperaturii. Deși are loc dezvoltarea zoocenozei și diversificarea ofertei trofice, creșterea numărul mediu de prăzi consumate de un exemplar de triton cu creastă nu este liniară. Această creștere nonlineară se poate observa în cazul probelor prelevate la sfârșitul lunii mai, unde numărul mediu de prăzi/ individ scade față de cel precedent , astfel ajungând de la 8,4 la 5,36.

Tabel nr. 7. Numărul mediu de prăzi / individ în cele patru date de prelevare

Faptul că în luna mai are loc o scădere a numărul mediu de prăzi, de la începutul lunii până la sfârșitul acesteia, se datorează dezvoltării explozive a mormolocilor

ale broaștelor brune în acest interval. Astfel numărul mormolocilor de la începutul lunii mai va fi mai mare, decât la sfârșitul lunii, ea fiind prezentă în număr de 313 la începutul lunii și 208 la sfârșitul lunii mai, ceea ce va determina scăderea numărului de prăzi / indivizi de tritoni cu creastă. Numărul mediu de prăzi ridicat din ultima lună se datorează numărului mare de Bivalve consumați în aceea perioadă, numărul acestora fiind de 345, Bivalvele prezentând o dezvoltare abundentă în habitatul respectiv. Bivalvele fiind animale bentonice capturarea lor de tritonii cu creastă fiind ușoară, deoarece și tritonii sunt animale preponderent bentonice (Dolmen & Koksvik 1983). Creșterea numărului de prăzi consumate de tritoni cu creastă este un rezultat al dezvoltării zoomasei de la nivelul habitatului, fapt care conduce la o sporire atât cantitativă cât și calitativă a ofertei trofice.

Numărul maxim de prăzi consumate de un exemplar de triton cu creastă este 26, fiind prezentă atât în prima prelevare cât și în ultima lună , în prima lună o femelă consumând 26 de larve de Diptere-Nematocere, iar în ultima lună tot o femelă a consumat 26 exemplare de Bivalve- Lamelibranhiate.

Graficul nr. 7.

6.6.2. Ponderea taxonilor pradă

Plecând de la numărul prăzilor ce aparțin diverșilor taxoni s-a determinat ponderea acestora în spectrul trofic al tritonilor cu creastă, adică valoarea procentuală în care o anumită categorie de animale pradă a fost consumată față de numărul total de prăzi consumate, atât pe întreaga durată a studiului cât și în perioadă în care au fost capturate exemplare de Triturus cristatus.

Prăzile determinate în conținuturile stomacale, au fost grupate 29 de categorii, reprezentând 24 taxoni pradă identificați. A avut loc separarea larvelor de adulți ex. la Odonate, a avut loc separarea și exeplarelor terestre de cele acvatice, pe considerentul că reprezintă categorii distincte de prăzi ca mobilitate și ca mediu din care sunt capturate.

Compoziția taxonomică a prăzilor în fiecare perioadă a studiului, este în corelație directă cu accesibilitatea lor (mărimea și abundența lor în habitat). Aceasta constituie o selecție naturală la nivelul spectrului trofic a populațiilor cercetate.

Varietatea cea mai mare în ceea ce constă categoriile de prăzi s-a înregistrat în cazul ultimei prelevări de probe care a avut loc în luna iunie, fiind identificate 20 de categorii de prăzi. Varietatea cea mai scăzută fiind înregistrată în cea de-a doua prelevare a probelor, care a avut loc la începutul lunii mai, fiind identificate doar 6 categorii de prăzi. Varietate ridicată din ultima lună se datorează numărului mare a potențialelor de prăzi care au apărut în urma creșterii temperaturilor, iar varietatea mică de la începutul lunii mai, poate fi explicată cu creșterea explozivă a numărului mormolocilor, astfel datorită abundenței acestora, tritonii au avut hrană suficientă nu necesitând vânarea a altor prăzi. În prima lună deși temperaturile sunt scăzute varietatea categoriilor de prăzi este mai mare ca ceea de la începutul lunii mai, reprezentată de 10 categorii de prăzi. Până la sfârșitul lunii mai varietatea categoriilor de prăzi va crește semnificativ, chiar dublându-se față de varietatea de la începutul lunii, fiind 13.

Tabel nr.8. Ponderea taxonilor pradă (%);[L]- larvă, [acv]-acvatic, [t]- terestru

Tabelul nr.9. Ponderea (%) a taxonilor care au valori mai mici decât 3%

[L]-larve,[acv]- acvatic, [t]-terstru

Majoritatea taxonilor pradă identificați în conținuturile stomacale sunt prezenți constant, fiind întâlniți în majoritatea datelor de prelevare a probelor. Acesta este cazul larvelor de Odonate, larvelor de Dytiscide, a melcilor Planorbis, a larvelor de Trichoptere, a Araneidelor, larvelor de Nematocere care apar de trei ori din cele patru ocazii de prelevare, Brahicerele acvatice, Bivalvele, melci acvatici, Ostracodele, mormolocii de Amfibieni apar de două ori.

Din cele 1104, prăzi consumate, majoritatea adică 524 sunt reprezentate de mormoloci a diferitelor amfibieni, reprezentând un procent de 47,46 % din numărul total a prăzilor, constituind taxonul pradă cel mai intens consumat de populația de Triturus cristatus investigat de

noi. Astfel mormolocii reprezintă cea mai mare pondere de prăzi consumate de Triturus cristatus din regiunea Mădrigești, fiind reprezentată de pondere de 47,46 % .

Graficul nr. 8.

Ponderea % taxonilor care prezintã valori mai mici de 3%

Taxonul cu ponderea cea mai mare într-un anumit moment este taxonul pradă care înregistrează valori ridicate în respectivul habitat în aceea perioadă. Dependența între ponderea unui taxon în spectrul trofic și în oferta trofică a fost observată și la Triturus cristatus (Covaciu – Marcov et al 2002 c ) din alte regiuni. În situația de față dependența este ilustrată de ponderea larvelor de amfibieni, acestea lipsind în prima lună când au avut loc prelevarea probelor, ca urmare a lipsei larvelor din habitate în perioada respectivă. La începutul lunii mai ponderea mormolocilor ajung la 93,15 % din totalul a acelei ocazii. Acest fapt este o consecință a apariției în habitat a numeroase larve de Ranide brune . În luna iunie însă , larvele de amfibieni vor lipsi din nou, sau vor deveni puțin importante ca urmare a faptului că acestea au depășit etapa la care pot fi consumate de Triturus cristatus.

Prezența în conținutul gastric a mormolocilor a fost întâlnită și la alți amfibieni : la Bombina variegata (Sas et al., 2005c), la Rana esculenta (Kovács & Török, 1992; Lőw et al., 1990), la Rana arvalis (Loman, 1979), la Rana macrocnemis (Meschersky, 1997), Triturus vulgaris (Cicort – Lucaciu et al., 2004b).

Mormolocii sunt urmați de Bivalve, care sunt în număr de 352 ,ponderea acestora reprezentând 31,88% din totalul prăzilor capturați. Bivalvele sunt prezente atât la sfârșitul lunii mai cât și în luna iunie, însă numărul acestora prezintă o variațiune semnificativă, deoaarece în luna mai numărul Bivalvelor este mult mai redusă fiind 7, față de numărul lor din luna iunie când sunt prezente în număr de 345. Bivalvele sunt reprezentați de Lamelibranhiate.

Tabelul nr. 10. Ponderea (%) taxonilor pradă care prezintă valori mai mari de 20 %

(L)- larve

Graficul nr. 9.

Împreună cu mormolocii, Bivalvele constituie 79,16 % din totalul prăzilor consumate de populația de Triturus cristatus studiat de noi. Restul taxonilor pradă fiind prezenți într-un număr mult mai mic, astfel Insectele sunt prezente în număr de 146 , care prezintă o pondere de 13,22 % din totalul prăzilor, Crustaceele fiind în număr de 40, reprezentând o pondere de 3,62% , Gasteropodele sunt prezente în număr de 35, reprezentând 3,17 % din numărul total de prăzi, Arahnidele, Miriapodele sunt prezente într-un număr foarte redus. Insectele sunt prezente în fiecare lună analizată , dar cu pondere variată și cu reprezentanți din diferite ordini.

Insectele sunt reprezentate de o mare varietate în ceea ce privește numărul ordinilor care sunt prezente în conținutul gastric și sunt prezente atât sub forma larvală cât și sub formă adultă, însă majoritatea insectelor au fost consumate sub formă larvală. Redford & Dorea (1984) și Bell (1990) au afirmat că Insectele adulte nu variază mult ca și conținut nutritiv, dar totuși se consideră că formele larvare și de pupă ale insectelor holometabole sunt bogate în lipide și astfel sunt mai nutritive (Brooks et al., 1996).

În număr cel mai mare sunt prezent insectele care fac parte din ordinul Trichoptere, acestea sunt prezente în număr de 69 pe parcursul celor 3 luni de cercetare. Ponderea acestora fiind 47,26 % din totalul insectelor din cele 3 luni de cercetare, iar ponderea acestora față de totalul taxonilor prăzi capturați pe tot parcursul celor 3 luni este 6,25%. Trichopterele pe tot parcursul studiului au fost reprezentate sub formă larvară. Larvele de Trichoptere au fost prezente în conținutul gastric a tritonilor doar în primele 3 prelevări, în ultima lună, în luna iunie ne fiind identificate. Scăderea treptată a Trichopterelor se datorează dezvoltării a acestor insecte și apariția adulților care au dimensiuni mai mari.

Următorul ordin cu un număr ridicat de exemplare identificate în conținutul gastric a tritonilor cu creastă este reprezentată de insecte din ordinul Diptera. Aceste diptere sunt prezente în cel mai mare număr sub formă de larve, dar apare și sub formă de adult în cazul Culicidelor. Adulții de Diptere sunt prăzi de proveniență terestră, capturarea lor făcându-se la suprafața apei, tritonii utilizând strategia de capturare a prăzilor de tip “sit and wait”. Dipterele sunt prezente prin 2 subordine: Nematocere și Brahicere. Numărul acestora variază foarte mult. S-a constatat că la începutul lunii mai, Dipterele lipsesc din conținutul gastric, iar la sfârșitul aceleiași luni va fi identificată doar un singur exemplar de Diptera. Numărul acestora este de 49, pe tot parcursul studiului. Ponderea lor este 33,56 % față de totalitatea insectelor , iar față de totalitatea taxonilor pradă este 4,43 %. Nematocerele sunt reprezentate într-un număr de 47, iar ponderea acestora este 95,91 % din numărul total a insectelor, iar ponderea acestora față de totalitatea taxonilor pradă este 4,25 % . Brahicerele sunt prezente într-un număr redus fiind reprezentați de 2 exemplari care au fost identificați în conținutul gastric. Numărul mult mai ridicat de exemplare de Nematocere în conținutul gastric a tritonilor se poate explica cu faptul că Nematocerele își depun ouăle exclusiv în apă astfel larvele de Nematocere sunt acvatice, iar în cazul Brahicerelelor doar unele își depun ouăle în apă, astfel numărul larvelor Brahicerelor este mult mai redusă.

Coleopterele sunt reprezentate de 14 exeplare identificate în conținutul gastric a tritonilor. Coleopterele apar prima dată la începutul lunii mai, și numărul acestora crește treptat

odată cu creșterea temperaturii. Ponderea lor este 9,58 % față de numărul total a insectelor pe tot parcursul investigării, iar ponderea față de totalitatea taxonilor pradă este 1,26 %. Aceste insecte au fost prezente atât sub formă larvară, cât și sub formă de adult. Coleopterele sunt reprezentate de insecte care pot fi încadrate în familiile de Elateride, Scarabeide, Dytiscide. Elateridele și Scarabeidele apar la sfârșitul cercetării în luna iunie. Aceste sunt în număr scăzut fiind reprezentate doar de câte un singur reprezentant. Numărul redus a acestora poate fi explicată cu faptul că aceste specii sunt terestre. Ponderea acestora față de totalitatea insectelor identificate pe tot parcursul studiului este 0,68 % , iar față de totalitatea taxonilor pradă este 0,09 %. Dytiscidele sunt prezente în toate cele trei ocazii când în conținutul gastric au fost identificate resturi de Coleoptere. Dytiscidele sunt prezente în toate cazurile sub formă larvară, numărul acestuia fiind 8 . Ponderea Dytiscidelor este 0,72 % față de totalitatea taxonilor pradă, iar față de totalitatea insectelor ponderea acestora este 5,42 %. Numărul ridicat a acestor insecte se datorează faptului că Dytiscidele sunt Coleoptere acvatice, astfel numărul lor este mult mai ridicată în habitatul studiat, ele putând fi capturați mult mai ușor de către tritonii cu creastă. Restul Coleopterelor sunt reprezentate de cele terestre, a căror familii nu au putut fi identificate. Numărul acestora fiind 6. Aceste Coleoptere terestre sunt prezente în probele care au fost prelevate la sfârșitul lunii mai și în luna iunie. Ponderea acestora este 0,54 % față de totalitatea taxonilor prăzi identificate de-a lungul studiului, iar față de totalitatea insectelor este 4,10 %.

Odonatele sunt reprezentate în cea mai mare parte a studiului de către larvele acestuia. Acesta se datorează faptului că larvele Odonatelor sunt larve acvatice. Odonatele sunt prezente în afară de probele prelevate în luna aprilie în toate probele prelevate în ultimele trei ocazii. Numărul Odonatelor este 7. Ponderea acestora va fi astfel 4,79 % față de totalitatea insectelor identificate în spălăturile stomacale de-a lungul studiului, iar ponderea este 0,09 % față de totalitatea taxonilor pradă. Adulții de Odonate au fost identificați doar o singură dată în conținutul gastric în luna iunie. Numărul redus a adulților de Odonate se datorează faptului că aceste insecte în stadiul lor de adult sunt terestre.

Tabelul nr. 11. Numărul total a insectelor; Ponderea (%) insectelor din numărul total a insectelor; Ponderea (%) a insectelor din numărul total a taxonilor pradă

(L)-larve; (acv)-acvatic; (t)- terestru;

Heteropterele apar la sfârșitul lunii aprilie, și numărul acestui taxon va crește în următoarea lună. Numărul total de Heteroptere care au fost identificate în spălăturile stomacale este 3. ponderea acestora este 2,05 % față de totalitatea insectelor identificate în probele cercetate, iar ponderea Heteropterelor față de numărul total a taxonilor pradă este 0,27 %.

Lepidoptera este un alt ordin care a căror exemplari au fost identificate în conținutul gastric al tritonilor cu creastă. Numărul acestor este 3. Ponderea acestor insecte este aceeași ca și în cazul Heteropterelor, deoarece numărul exemplarelor identificate în ambele cazuri este aceeași, 3. Lepidopterele sunt reprezentate de larvele acestora. Numărul scăzut a Lepidopterelor se explică prin faptul ca aceste insecte sunt terestre atât în stadiul larvar cât și în cel adult. Larvele acestora sunt capturate de tritoni, probabil, din regiunea malurilor bălților. Lepidopterele sau fluturii, apar prima dată în conținutul gastric la sfârșitul lunii aprilie, apar de asemenea și în luna iunie. Larvele de fluturi sunt ușor de capturat, reprezentând prăzi importante pentru multe specii de anure, ca urmare a conținutului lor ridicat în lipide (Brooks et al, 1996).

Graficul nr. 10.

Pondera (%) Insectelor

Plecopterele apar în număr cel mai redus dintre toate insectele. Astfel ordinul Plecoptera este reprezentată de un singur exeplar. Acesta apare în luna iunie. Prezența atât de redusă a Plecopterelor este foarte neașteptată deoarece balta cercetată fiind situată într-o zonă montană.

Crustaceele care au fost identificate în conținutul gastric a tritonilor fac parte din scls. Branhiopode,( ord Cladocere) Ostracode, Malacostracee(ord. Izopode), Copepode. Crustaceele apar în probele prelevate prima și ultima dată. În cel mai mare număr au fost identificate exeplarele care fac parte din ord Cladocere. Acestea au apărut doar în luna aprilie. Ele au fost în număr de 23. Ponderea acestora este 2,08 % față de totalitatea taxonilor identificați, iar față de totalitatea crustaceelor este 57,5 %. Cladocerele sau purici de apă, sunt crustacee care au dimensiuni mici, trăiesc în cantități mari în bălți astfel numărul lor în conținutul gastric a tritonilor va fi ridicată. Copepodele sunt prezente cu 10 exemplare. Ponderea lor este 25 % față de totalitatea Crustaceelor, iar față de totalitatea taxonilor pradă ponderea acestora va fi 0,90 %. Acestea sunt prezente doar în ultimele probe care s-au prelevat în luna iunie.

Tabelul nr. 12. Pondera (%) a Gasteropodelor și a Crustaceelor

(acv)- acvatic; (t)- terestru

Copepodele fiind Crustacee de dimensiuni mici, și acvatici constituie hrană potrivită pentru tritonii cu creastă. Ostracodele prezintă reprezentanți atât în luna aprilie cât și în luna iunie. Ostracodele sunt prezente în număr de 6 exemplare. Ponderea Ostracodelor este 15% față de totalitatea Crustaceelor identificați pe parcursul studiului, iar ponderea față de totalitatea taxonilor pradă identificați în conținutul gastric este 0,54 %.

Graficul nr. 11.

Ponderea (%) a Crustaceelor și a Gastropodelor

Ostracodele ca și celelalte Crustacee menționate mai sus sunt de dimensiuni mici și trăiesc în bălți. Izopodele sunt reprezentate doar de un singur exemplar în luna aprilie. Ponderea acestuia este 2,5 % față de totalitatea Crustaceelor, iar față de taxonii pradă ponderea acestuia este 0,09 %. Izopodul identificat în prima lună este un Izopod terestru, astfel se explică numărul scăzut a acestuia în conținutul gastric a tritonilor capturați în luna aprilie.

Gasteropodele constituie un taxon pradă important în conținuturile stomacale ale multor specii de amfibieni (Holzinger et al., 1996).Gasteropodele sunt reprezentați atât de melci acvatici cât și de melci tereștri. În conținuturile stomacale analizate apar numeroase exemplare de melci cu cochilie, dar și melci fără cochilie din genul Limax. Gasteropodele sunt prezente în fiecare lună analizată. În cel mai mare număr sunt prezenți melcii acvatici. Numărul acestora fiind 32. Ponderea acestora este 91,42 % din totalul Gasteropodelor identificate, iar ponderea din totalul taxonilor prăzi este 2,89 %. Dintre acești melci acvatici, au putut fi identificați melci care fac parte din genul Planorbis, numărul lor fiind 25. Ponderea acestora este 71,42 % din totalul Gasteropodelor, iar din totalitatea taxonilor pradă acestea au ponderea de 2,26 %. În conținutul stomacal a tritonilor cu creastă s-au identificat și melci tereștri. Acestea sunt prezenți în număr de 3 ponderea lor fiind 8,57 % din totalitatea Gasteropodelor identificați în spălăturile stomacale, iar ponderea din totalitatea taxonilor pradă este 0,27 %. Melcii tereștri apar în conținutul gastric a tritonilor accidental , deoarece în timpul reproducerii tritonii se comportă ca și animalele acvatice și nu părăsesc apa doar rare ori. Dintre acești melci s-au identificat genul Limax. Acesta este prezent printr-un singur exemplar, la începutul lunii mai.

Arahnidele sunt reprezentate de Araneide, sau păianjeni. Acestea sunt prezente în probele care au fost prelevate în ultimele trei ieșiri pe teren. Numărul lor este scăzut, Araneidele fiind reprezentate de 4 exemplare identificate în conținutul gastric a tritonilor cu creastă. Ponderea acestora este 0,36 %. Numărul scăzut a Araneidelor poate fi explicat prin faptul că aceste nevertebrate sunt terestre , astfel captarea lor de către tritonii care sunt în perioada de reproducere este mult mai grea, capturarea lor de către tritoni având loc de pe suprafața apei, sau din regiunea malului.

Miriapodele sunt prezente doar în prima lună, ele fiind nevertebrate terestre, astfel e posibil ca prezența acestora să se datoreze faptului că tritonii înainte de perioada de reproducere duc o viață terestră, astfel aceste miriapode pot fi găsite în stomacurile a acelor indivizi de tritoni cu creastă care au intrat în apă pentru a se reproducă cu un scurt timp înainte ca aceste exemplare să fie capturați. Miriapodele sunt reprezentați de ord . Chilopode. Numărul acestora identificate este 2. Ponderea Miriapodelor este 0,18 %.

Vertebratele în conținutul gastric sunt reprezentate de Urodele. Prezență în conținutul gastric a diferitelor vertebrate s-au observat și la alți amfibieni care au consumat nu doar vertebrate din același gen , ci și din alte clase: pești la complexul Rana esculenta (Tyler, 1958; Unger, 1948; Juszczyk, 1950; Vásárhelyi, 1957; Szabó, 1957; Molnár, 1967; Covaciu – Marcov et al., 2000c; Sin et al., 1975; Cristea et al., 1972; Opatrnỳ, 1968; Ghiorghiaș et al., 1998; Vancea et al., 1961), la Rana hexadactyla (Das, 1996), Reptile la Rana ridibunda și Rana esculenta (Opatrný, 1968), la Rana arvalis (Fuhn, 1956; Covaciu – Marcov et al., 2002a), la Rana temporaria (Fuhn, 1956), sau chiar Mamifere mai mici la Rana catesbeiana (Sanpedro et al., 1986), Rana ridibunda (Covaciu – Marcov et al., 2004a; Cristea et al., 1972).

S-a constatat că în luna iunie un exemplar de femelă a ingerat un exemplar întreg de Triturus vulgaris. Acest lucru a putut fi posibil diferenței mari a mărimii corpului și de asemenea acest lucru se datorează într-o bună măsură secării parțiale a bălților care aduce în contact pe Triturus cristatus, formă preponderent bentonică (Dolmen & Koksvik 1983), cu Triturus vulgaris și cu propriile larve care sunt preponderent localizate în masa apei.

Adulții de Triturus cristatus exploateze indirect, prin intermediul juvenililor consumați, un domeniu al resurselor trofice inaccesibil altfel, reprezentat de organisme de dimensiuni mici.

El poate fi favorizat de secarea bălților, unii cercetători considerând acest tip de hrănire ca fiind întâmplătoare sau din necesitate în lipsa altei prăzi (Sin et al., 1975; Dinesman, 1952).

Ponderea prăzilor aparținând taxonilor pradă identificați în conținuturile stomacale ale tritonilor cu creastă suferă o puternică variație în funcție de perioadă, astfel vom constata că ponderea taxonilor pradă va prezenta o variație foarte pronunțată pe tot studiului.

6.6.3. Ponderea taxonilor pradă analizate separat pe fiecare dată a prelevării probelor

6.6.3.1.Prima prelevare a probelor

În prima lună în care avut loc prelevarea probelor, conținutul gastric este format nu numai dintr-o cantitate mare de vegetale, exuvii și ponte ci și de hrană de proveniență animală. În număr cel mai mare sunt prezente Insectele care sunt prezente în număr de 82 , prezente cu a pondere de 72,56 % din numărul total de taxoni identificat în această perioadă. Insectele sunt reprezentate de insecte din ordinul Trichoptere, Diptere. Într-un număr ridicat s-au identificat larvele de Trichoptere, ele fiind prezente într-un număr de 47, iar ponderea lor fiind 41,59 % din numărul total a taxonilor pradă identificați, iar acestea reprezintă 57,31 % din numărul total a insectelor. Din exemplarele care fac parte din ordinul Diptere, s-a putut determina distribuția acestora în cele 2 subordini: Nematocere respectiv Brahicere. Nematocerele au fost prezente atât sub formă de larvă cât și sub formă de adult. Dintre adulți s-a determinat o familie ș.a. familia Culicide.

Tabel nr. 13. Ponderea (%) și numărul taxonilor care au fost identificate în primele probe prelevate (L)- larve; (acv)- acvatic; (t)- terestru

Larvele de Nematocere sunt prezente în număr de 32, ponderea acestora fiind 28,31% din totalul taxonilor prezenți, iar din totalul insectelor ponderea acestuia este 39,02 %, fiind

prezente după Trichoptere în cel mai mare număr, atât dintre insecte cât și dintre toți taxonii pradă. Culicidele sunt prezente sub formă de adult fiind prezente într-un număr mult mai mic decât larvele de Nematocere. Numărul acestora este 2, ponderea acestora fiind 1,76 % din numărul total a taxonilor pradă și 2,43 % din numărul total de insecte. Brahicerele sunt în număr foarte redus, 1. Acesta reprezintă o pondere de 0,88 % din numărul total a taxonilor, iar din cadrul insectelelor acest singur individ de Brahicere reprezintă 1, 21 %.

În luna aprilie s-au identificat nu doar taxoni pradă din clasa Insecta ci și Gasteropode, Crustacee și Miriapode. Într-un număr ridicat s-au identificat Crustaceele. Acestea au fost prezenți într-un număr ridicat față de celelalte doua clase , însă într-un număr mai scăzut decât Insectele, numărul lor fiind 27, reprezentând o pondere de 23,89 %. Crustaceele prezente în conținutul gastric, s-au clasificat în 3 subclase: scls. Branhiopode, Ostracode, Malacostracee. În cazul crustaceelor care fac parte din subcls. Branhiopode s-a identificat ordinul din care fac parte aceste nevertebrate ș.a. ord Cladocere. Aceste Cladocere sunt prezente în număr de 3, iar ponderea acestora fiind 2,65 % din totalul taxonilor pradă, iar din totatul Crustaceelor acestea reprezintă 11,11 % .

Cele mai multe crustacee identificate fac parte din scls. Ostracode. Acestea sunt prezente în număr de 23, ponderea acestora fiind 20,35 %, din numărul total de prăzi, iar din totalitatea Crustaceelor este 85,18 % . Ostracodele prezintă cea de-a treia pondere din totalitate. Izopodele fac parte din scls. Malacostracee, și sunt prezente în cel mai redus număr,1. Acesta reprezintă o pondere de 0,88 % din totalitatea taxonilor prăzi, iar dintre crustacee aceste nevertebrate reprezintă 3,70 %.

Graficul nr. 12.

Ponderea taxonilor pradã din 09.04.2006.

Gasteropodele și Miriapodele sunt prezente într-un număr redus. Gasteropodele sunt reprezentați de melci acvatici, și dintre acestea s-a identificat un grup de melci acvatici ș.a. Planorbis. Melcii sunt prezenți în proporții foarte mici, ponderea acestora fiind 1,76 % , din acestea melcii Planorbis având ponderea de 0,88 %. Miriapodele sunt reprezentate de către două exemplare de Chiliopode, ponderea acestora fiind 1,76 %. Taxonii determinați în această lună sunt reprezentați de nevertebrate care sunt adaptate la temperaturi mai scăzute, deoarece în această perioadă a anului temperaturile sunt relativ scăzute.

6.6.3.2. A doua prelevare a probelor

Cea de a doua prelevare a probelor, care a avut loc în 06.05. 2006 conținutul stomacal este reprezentat în majoritate de hrană de proveniență animală. Resturile de vegetale, exuviile și pontele sunt prezenți într-un număr scăzut. Comparativ cu numărul ridicat a insectelor din prima lună de prelevare, martie, la începutul lunii aprilie numărul acestor nevertebrate va scădea. De asemenea și ponderea acestora va fi mai scăzut în comparație cu numărul lor din luna martie. În această lună a apărut un nou taxon pradă care în luna martie nu era prezent : mormolocii. Acestea au apărut datorită eclozării pontelor de amfibieni, și transformarea lor în mormoloci. În număr cel mai ridicat vor fi prezenți mormolocii diferitelor amfibieni. Mormolocii sunt prezenți într-un număr foarte ridicat 313, iar ponderea acestora este 93,15 %. Mormolocii au fost identificați la 38 dintre cei 40 de indivizii analizați. Numărul lor în funcție de indivizi este foarte variat. La unele exemplare sau identificat un număr foarte ridicat de mormoloci 23. numărul ridicat a mormolocilor în conținutul gastric este în strânsă legatură cu frecvența redusă a pontelor de amfibieni.

S-au identificat de asemenea alți taxoni pradă în conținutul gastric care sunt prezenți într-un număr mult mai redus față de numărul și ponderea ridicată a mormolocilor de amfibieni. Astfel s-au identificat nevertebrate care aparțin cls. Insecta, Gasteropoda, Arahnida. Insectele așa cum am menționat și mai sus , sunt prezente într-un număr mai mult mai redus decât în prima lună, de asemenea numărul lor este semnificativ mai mică comparativ cu numărul mormolocilor din această lună. Astfel datorită prezentei într-un număr foarte mare a mormolocilor în habitat, tritonii cu creastă au profitat de această posibilitate și au consumat cu preferință mormoloci, decât alte nevertebrate. Numărul insectelor prezente în conținutul gastric a tritonilor cu creastă este 20, iar ponderea acestora din totalitalea taxonilor pradă din această lună este 5,95 %. Au apărut de asemenea noi familii de insecte în conținutul gastric a tritonilor cu creastă față de luna martie, iar altele nu mai apar în luna aprilie. Aceste insecte sunt reprezentate de 3 familii : Odaonata, Coleoptera, Trichoptera. Trichopterele sunt prezenți sub formă de larve. Trichopterele ca și în luna precedentă sunt prezenți în cel mai mare număr dintre insecte.

Tabel nr. 13. ponderea (%) și nr total a taxonilor d proveniență animală identificate în probele prelevate în data de 06.05.2006. (L)- larve;

Numărul acestora fiind 18, iar ponderea lor 5,35 % din numărul total a taxonilor pradă, iar din totalitatea insectelor ponderea este 90 %. Ponderea Trichopterelor din această lună este mai redusă decât în luna precedentă, ponderea lor în luna martie fiind 41,59 %, iar în luna aprilie ponderea lor va scădea semnificativ până la 5,35 %. Această scădere a numărului și ponderii larvelor de Trichoptere este cauzată de dezvoltarea acestor larve, și transformarea lor în adulți. Astfel numărul larvelor de Trichoptere în habitatul cercetat va scădea semnificativ odată cu înaintarea timpului. Colepterele sunt reprezentate de o singură larvă de Dytiscide. Ponderea acesteia este 0,29 % din totalitatea taxonilor pradă, iar din totalitatea insectelor este 5% . Odonatele sunt prezente sub formă de larvă. Numărul acestora este foarte scăzut fiind 1. ponderea odonatelor este 0.29 % din numărul total de prăzi , iar din numărul total a insectelor este 5 %. Numărul larvelor de Odonate și Dytiscide sunt foarte scăzute.

În conținutul gastric este prezent și de Gasteropode. Gasteropodele sunt reprezentați de melcul Limax într-un singur exemplar. Numărul Gasteropodelor din luna aprilie nu a variat mult față de numărul acestora din luna precedentă. Ponderea Gasteropodelor este 0,29 % din numărul total a taxonilor prădă.

S-au identificat de asemenea taxoni de prăzi care aparțin clasei Arahnida. Acestea sunt reprezentate de Araneide, adică de păianjeni. Acestea sunt în număr de 2, iar ponderea lor este 0,59 % din totalitatea taxonilor prăzi. Araneidele nu sunt prezenți în conținutul gastric a tritonilor cu creastă din prima lună, astfel ele sunt de asemenea taxoni noi.

Graficul nr. 13.

Ponderea (%) taxonilor pradã din 06.05.2006.

6.6.3.3. A treia prelevare a probelor

La sfârșitul lunii aprilie a avut loc o nouă prelevare a probelor. Această prelevare a probelor a avut loc în 20.05.2006. În acest caz a avut loc prelevarea a unui număr mai mare de probe, s-au prelevat probe de la 44 de exemplare de tritoni cu creastă. Conținutul gastric a tritonilor capturați cu această ocazie prezintă un număr mic de resturi de vegetale, ponte și exuvie. Hrana de proveniență animalică este reprezentată de un număr ridicat de taxoni comparativ cu numărul taxonilor din lunile anterioare.

Au apărut noi taxoni pradă datorită temperaturilor ridicate, astfel un număr mult mai variat de nevertebrate au putut intra în activitate.

Numărul cel mai ridicat dintre taxonii pradă este reprezentat de mormoloci, numărul lor fiind 209, iar ponderea 88,55 % fată de totalitatea taxonilor pradă, constituind cel mai comun și mai accesibil grup sistematic de prăzi pentru specia analizată de noi din punctul de vedere al spectrului trofic în această lună.

Acești mormoloci sunt reprezentați în general de mormolocii diferitelor broaște, dar în unele cazuri apar și mormoloci, larve de tritoni. Astfel în acest caz s-a identificat și o larvă de triton. Acesta prezintă o pondere de 0,42 % din totalitatea taxonilor pradă, iar din totalitatea mormolocilor 0,47 %.

Tabel nr. 15. Ponderea și Nr total a taxonilor pradă de proveniență animală din probele de analizat din data 20.05.2006. (L)- larve; (acv).acvatic; (t)- terestru

20.05.2006.

.

Se poate observa o creștere semnificativă a taxonilor care fac parte din cls. Insecta. Varietatea ce apare în cadrul cls. Insecta se datorează intrării în activitate a unui număr mare de specii de insecte. Insectele sunt reprezentate de larve de Odonate, Heteroptere, larve de Coleoptere, larve de Lepidotere, larve de Trichoptere și larve de Diptere. Insectele sunt prezenți în număr de 16, iar ponderea lor este 6,77 % față de totalitatea taxonilor pradă.

Dintre insecte în număr cel mai mare sunt Coleopterele și Trichopterele. Coleopterele sunt reprezentate de larve de Dytiscide și unele Coleoptere terestre. Larvele de Dytiscide sunt în număr de 4. Ponderea acestora este 1,69 % din totalitatea taxonilor pradă, iar ponderea lor din totalitatea insectelor este 25 %. Colepterele terestre sunt prezente în număr de 2, iar ponderea lor este 0,85%, din totalitatea taxonilor pradă, iar din totalitatea insectelor ponderea acestora este 12,5%. Trichopterele sunt și ele prezente, dar numărul acestora de data această este semnificativ mai mică în comparație cu lunile precedente. Aceste Trichoptere sunt reprezentate de larve, care sunt în număr de 4. Acestea prezintă o pondere de 1,69 % față de totalitatea taxonilor pradă și 25 % față de totalitatea insectelor. Ponderea acestora a scăzut semnificativ față de lunile precedente astfel ele prezintă atât o scădere numerică cât și o scădere a ponderii acestora. Heteropterele sunt prezente cu 1 exemplar în conținutul gastric al tritonilor cu creastă. Heteropterele sunt nevertebrate terestre astfel numărul acestora în conținutul gastric este redus, deoarece posibilitatea, ca un triton cu creastă, care în perioada de reproducere duce o viață acvatică, să iese din apă și să prindă pradă terestră este mică. Aceste Heteroptere apar pentru prima dată în conținutul gastric a tritonilor la sfârșitul lunii mai. Ponderea acestora este 0,42% din totalitatea taxonilor pradă, iar din totalitatea insectelor acesta este 6,25%.

Graficul nr. 14.

Ponderea Taxonilor pradã din 20.05.2006.

În probele prelevate din această dată, apare un alt taxon care în lunile precedente nu a fost identificată ș.a. ord. Lepidotera. Lepidopterele sunt prezente cu 2 exemplare, iar ponderea acestora este 0,85% din totalitatea taxonilor pradă identificați în spălăturile stomacale de la sfârșitul lunii iunie. Ponderea Lepidopterelor din totalitatea insectelor care au fost identificate este 12,5%.Aceste Lepidoptere sunt larve. Odonatele sunt și ele prezente sub formă de larve. Numărul lor este aceeași cu numărul larvelor de Lepidoptere, deși aceste larve de Odonate sunt acvatice în timp ce larvele de Lepidotere sunt terestre. Deoarece numărul larvelor de Odonate este aceeași cu numărul larvelor de Lepidoptere și ponderea acestora va fi aceeași: 0,85% din totalitatea taxonilor pradă, iar din totalitatea insectelor determinate ponderea este 12,5%. Dipterele sunt prezente doar cu un singur exemplar de larvă de Nematocere. Ponderea acestui singur exemplar este 0,42% din totalul taxonilor pradă din această dată, iar din totalitatea insectelor ponderea este 6,25%.

Gasteropodele sunt reprezentați în această lună atât de meci acvatici cât și tereștri. Gasteropodele sunt în număr de 3, iar ponderea acestora este 1,27% din totalitatea taxonilor. Melcii tereștri sunt în număr de 2, iar ponderea acestora este 0,85% din totalitatea taxonilor, iar din totalitatea Gasteropodelor ponderea este 66,66%. Melcii acvatici sunt reprezentați de genul Planorbis. Numărul lor este foarte scăzut:1. ponderea acestora fiind 0,42% din totalitatea taxonilor, iar din totalitatea Gasteropodelor ponderea acestora este 33,33%.

Nu doar în cadrul clasei Insecta au apărut noi taxoni, ci a apărut și o nouă clasă Bivalva. Bivalvele sunt reprezentate de specii care fac parte din ordinul Eulamelibranhiate. Acestea sunt prezente în număr de 7. datorită temperaturilor ridicate numărul acestora va crește treptat. Ponderea este 2,97% din totalitatea taxonilor pradă.

Arahnidele sunt prezente printr-un singur exemplar de Araneid, păianjen. Ponderea acestuia este 0,42% din totalitatea taxonilor pradă identificați din probele analizate din această lună.

6.6.3.4.A patra prelevare a probelor

În luna următoare a avut loc ultima ieșire pe teren , pe data de 17.06.2006. pentru prelevarea probelor. În acest caz a avut loc capturarea a 40 de exemplare. Compoziția hranei în acest caz este cel mai variat din toate probele prelevate până la această dată. Se poate observa o creștere semnificativă a numărului taxonilor pradă care au fost identificați în probele prelevate.

Cel mai mare număr de taxoni identificați în conținutul gastric a tritonilor este reprezentată de nevertebrate care aparțin clasei Bivalva. Aceste Bivalve sunt reprezentate de Eulamelibranhiate într-un număr foarte ridicat 345. Se poate observa o creștere semnificativă a numărului bivalvelor din luna iunie față de numărul acestora de la sfârșitul lunii mai. Numărul ridicat a acestor Eulamelibranhiate se datorează faptului că numărul acestora este foarte ridicată în habitatul cercetat de noi în această perioadă. Ponderea Eulamelibranhiatelor este 82,34% din totalitatea taxonilor radă identificate în conținutul gastric a acestor animale capturate în această lună.

În număr ridicat sunt prezente si nevertebratele care fac parte din clasa Insecta. Aceste insecte sunt prezente atât sub formă larvară , cât și sub formă de adult. Numărul acestor insecte

este 28, numărul lor este mult mai redusă decât numărul Eulamelibranhiatelor din această lună, dar totuși comparativ cu numărul insectelor din lunile precedente numărul lor este mai mare cu excepția lunii aprilie când numărul insectelor este 82. Ponderea acestora este 6,68% din totalitatea taxonilor pradă identificată în această lună. Insectele determinate au putut fi clasificate în 6 ordini: Odonata, Plecoptera, Heteroptera, Coleoptera, Lepidoptera, Diptera. Majoritatea insectelor sunt prezentă sub forma larvară.

În număr cel mai mare sunt pezente insectele care fac parte din ordinul Diptera. Ele sunt prezente în număr de 13. Ponderea acestora este 3,10% din totalitatea taxonilor pradă, iar din totalitatea insectelor ponderea acestora este 46,42%. Dipterele identificate pot fi clasificate în două subordine: Nematocera și Brahicera. Toate dipterele, atât Nematocerele cât și Brahicerele sunt prezente sub forma larvară. Distribuția numerică a acestora este însă foarte diferită. Nematocerele adică țânțarii sunt într-un număr mult mai ridicat :12. Nematocerele sunt întotdeauna într-un număr mai ridicat deoarece ele sunt insecte care își depun ouăle exclusiv în apă , iar larvele lor sunt larve exclusiv acvatice. Ponderea Nematocerelor este 2,86% din totalitatea taxonilor pradă, iar din totalitatea insectelor ponderea acestora este 42,85%. Brahicerele sunt reprezentate de un singur exemplar de larvă acvatică. Numărul lor este semnificativ mai redusă decât numărul Nematocerelor , deoarece Brahicerele sunt insecte care își depun ouăle rar în apă, larvele a unor specii sunt acvatice, majoritatea acestor larve este terestră.

Tabel nr. 16. Ponderea și nr total de taxoni pradă de proveniența animală identificate în probele prelevate în data de 17.06.2006. (L) –larve; (acv)- acvatic; (t)- terestru

Coleopterele au fost prezente în cea mai mare varietate, din punct de vedere a familiilor identificate. Numărul Coleopterelor identificate în această lună este 7. Ponderea acestora este 1,67% din totalitatea taxonilor pradă identificate în această lună, iar din totalitatea insectelor ponderea este 25%. Coleopterele identificate în această lună pot fi clasificate în 3 familii, însă s-au găsit și unele care nu au putut fi clasificate. Cele 3 familii în care au putut fi clasificate aceste Coleoptere sunt: Dytiscide, Elateride, Scarabeide. Dytiscidele sunt prezente sub forma larvară. Ele sunt în număr de 3. Ponderea lor este 0,72% din totalitatea taxonilor pradă din această lună, iar din totalitatea insectelor ponderea acestora este 10, Numărul Dytiscidelor din această lună este cea mai ridicată față de lunile anterioare. Elateridele sau gândacii pocnitori și Scarabeidele sau cărăbușii, sunt prezente ambele sub forma de adult. Ambele sunt Coleoptere terestre. Numărul lor este 1. Astfel atât ponderea Elateridelor cât și a Scarabeidelor va fi 0,24% din totalitatea taxonilor, iar ponderea lor din totalitatea insectelor va fi 3,57%. Coleopterele sunt reprezentate și de Coleoptere terestre. Acestea sunt în număr de 2. Ponderea lor este 0,48% din totalitatea taxonilor pradă, iar din totalitatea insectelor ponderea lor va fi 7,14%.

Graficul nr. 15.

Ponderea % taxonilor pradã din 17.06.2006.

Odonatele sunt prezente sub forma de adult , dar și sub forma larvară. Aceste insecte sunt prezente în număr de 4. Ponderea lor este 0,95% din totalitatea taxonilor. Numărul Odonatelor sub formă larvară este mult mai ridicată decât numărul celor sub formă de adult. Astfel numărul acestora este 3. Ponderea lor va fi 0,72% din totalitatea taxonilor pradă , iar din totalitatea insectelor ponderea va fi 10,71%. Odonatele care sunt prezente sub forma de adult , sunt reprezentate de un singur exemplar. Ponderea acestui singur exemplar este 0,24% din totalitatea taxonilor pradă, și 3,57% din totalitatea insectelor identificate în această lună. Diferența dintre ponderea larvelor de Odonate și a celor adulți se datorează faptului că larvele Odonatelor sunt larve acvatice, în timp ce adulții Odonatelor sunt insecte terestre.

Heteropterele sunt reprezentate de 2 exemplare. Ponderea acestora este 0,48% din totalitatea taxonilor pradă identificați în această lună. Ponderea Heteropterelor este cea mai ridicată în această lună.

Lepidopterele sunt prezente cu un singur exemplar , care este o larvă de Lepidoter. Ponderea acesteia este 0,24% din totalitatea taxonilor pradă .

Plecopterele sunt prezente ca și Lepidopterele cu un singur exemplar. Ponderea Plecopterelor va fi identică cu cea a Lepidopterelor : 0,24% . Aceste insecte sunt prezente sub forma adultă în conținutul gastric.

Gasteropodele sunt prezente în cel mai mare număr în această lună, astfel și ponderea lor va fi cea mai ridicată. Numărul lor este 29, iar ponderea 6,92%. Aceste Gasteropode sunt reprezentate doar de Gasteropode acvatici. S-a putut identifica un gen de melci : Planorbis. Acești melci Planorbis sunt în număr de 23. Ponderea lor va fi 5,49% din totalitatea taxonilor, iar din totalitatea Gasteropodelor este 79,31%. Au existat și melci acvatici care nu au putut fi clasificate. Numărul acestora este 6. ponderea lor este 1,43% din totalitatea taxonilor pradă, iar din totalitatea Gasteropodelor ponderea acestora este 20,68%.

Crustaceele care au fost identificate în conținutul gastric a tritonilor cu creastă, pot fi clasificate în 2 ordini: Ostracode și Copepode. Numărul total Crustaceelor este 13. Ponderea acestora este 3,1% din totalitatea taxonilor pradă. Copepodele sunt prezente într-un număr mai ridicat decât Ostracodele, astfel Copepodele sunt reprezentate de 10 exemplare , iar Ostracodele se 3 exemplare.

Arahnidele sunt prezente într-un singur exemplar. Acest exemplar face parte din ordinul Araneide. Ponderea acesteia este 0,24% din totalitatea taxonilor pradă.

În această lună ponderea mormolocilor de amfibieni este foarte redusă comparativ cu ultimele două ocazii. În această lună s-a identificat un mormoloc de triton , și o larvă de Salamandra. Ponderea acestor mormoloci este 0,24% din totalitatea taxonilor pradă. Numărul mormolocilor din această lună este semnificativ mai scăzută, acest lucru se datorează faptului că mormolocii au crescut în talie și astfel au depășit etapa la care acestea ar putea fi consumate.

Această lună s-a identificat și un Triturus vulgaris în conținutul gastric a tritonilor cu creastă. Acest Triturus vulgaris a fost înghițit în întregime. Ponderea acestuia este 0,24% din totalitatea taxonilor pradă. Înghițirea a acestui Triturus vulgaris poate fi consecința secării bălții din care au fost capturați tritonii cu creastă. Datorită scăderii masei apei, tritonii cu creastă vin în contact cu Triturus vulgarisia, deoarece Triturus cristatus este formă preponderent bentonică (Dolmen & Koksvik 1983), iar Triturus vulgaris trăiește mai ales în masa apei.

6.6.4. Frecvența taxonilor pradă

Alături de ponderea taxonilor pradă, un parametru semnificativ în studiul spectrului trofic este frecvența cu care sunt consumate prăzile, prezentând importanță în stabilirea valorii pe care un anumit taxon pradă îl are pentru ansamblul populației cercetate, ca urmare a faptului că un individ poate consuma nu doar mai mulți taxoni pradă ci și mai multe exemplare dintr-un anumit taxon pradă. Frecvența poate fi definită ca raportul dintre numărul de stomacuri care conțin un anumit taxon pradă și numărul total de stomacuri analizate, valoarea obținută fiind exprimată în procente. Frecvența poate fi definitivă ca raportul dintre numărul de stomacuri care conțin un anumit pradă și numărul total de stomacuri analizate, valoarea obținută fiind exprimată în procente

În majoritatea cazurilor studiilor de spectru trofic, poziția ponderii unui taxon pradă nu corespunde întotdeauna cu frecvența cu care acesta a fost consumat de populațiile de amfibieni studiate (Covaciu-Marcov et al., 2002 a; Sas et al., 2003 c), astfel ponderea unui anumit taxon pradă nu este în relație directă cu frecvența cu care acesta este consumat. În nenumerate cazuri taxonii care prezintă o pondere ridicată , nu prezintă și o frecvență ridicată. Acest lucru se datorează faptului că deși numărul taxonilor pradă este ridicat în conținuturile stomacale, acestea au fost consumate de un număr scăzut de exemplare de Triturus cristatus. Acest caz poate să apare în momentul în care există o neconcordonță între ponderea și frecvența taxonilor pradă ceea ce indică faptul că unele prăzi sunt cantonate doar în anumite părți ale habitatelor fiind astfel accesibile unui număr redus de tritoni, aceștia ne selectând un anumit taxon pradă ci pe cel mai abundent din jurul lor.

Situația când ponderea unui taxon pradă este ridicat, iar frecvența acestuia mai scăzută, poate indica o distribuție gregară a taxonului pradă respectiv, sau / și o tendință de hrănire prin strategia “active foraging” de prădător (Hyslop, 1980).

Pentru a vedea omogenitatea hrănirii am comparat ponderea și frecvența diferiților taxoni. Astfel se poate constata existența unor diferențe privind importanța unor taxoni sub aspectul ponderii și frecvenței. Privind valorile noastre în cazul studiului de față se observă o omogenitate între ponderea și frecvența anumitor taxoni pradă, aceasta reflectând o uniformitate a accesibilității lor în cadrul biotopului. Concordanța dintre ponderea și frecvența taxonilor pradă indică o distribuție uniformă a resurselor trofice, care sunt relativ la fel de abundente pentru toți indivizii și faptul că aceștia nu selectează un anumit taxon pradă ci taxonul pradă cel mai abundent.

S-a constat că frecvența cea mai ridicată apare în cazul mormolocilor amfibienilor, fiind 95% la începutului lunii mai, iar la sfârșitul acestei luni este 93,15%. În acest caz și ponderea este cea mai ridicată, ceea ce indică faptul că acești mormoloci în habitatul respectiv au prezentat o distribuție uniformă, putând fi accesibile de un număr foarte ridicat de tritoni. Din cei 40 de tritoni capturați 38 au prezentat mormoloci în conținutul lor gastric la începutul lunii mai, iar la sfârșitul lunii din cei 44 de exemplare capturați , 41 de indivizi s-au hrănit cu mormoloci. Frecvența cea mai scăzută a mormolocilor se înregistrează în luna iunie când frecvența acestora este semnificativ mai scăzută față de luna precedentă. Frecvența în luna iunie este 5%, astfel mormolocul de triton și salamandra sunt prezente în 2 probe.

Al doilea cel mai frecvent consumat taxon pradă face parte din clasa Bivalva, ordinul Eulamelibranhiate. Frecvența acestora este 90%. Acest caz este foarte asemănător cu cel a mormolocilor deoarece ponderea Eulamelibranhiatelor este cea mai ridicată în aceea lună. Frecvența cea mai scăzută se înregistrează la sfârșitul lunii mai, când frecvența acestora este 2,27%, fiind prezentă doar într-un singur stomac.

Al treilea cel mai frecvent identificat taxon pradă sunt Trichopterele. Frecvența acestora este cea mai ridicată în luna aprilie , acesta fiind 45 %. În această lună larvele de Trichoptera au fost identificate în conținutul gastric a 18 exemplare de Triturus cristatus. În această lună nu doar frecvența Trichopterelor este cea mai ridicată ci și ponderea acestora. Faptul că anumite larve de insecte apar în număr mai mare, nu arată că tritonii consumă prăzi cu conținut energetic mare, ele capturând atât prăzi cu conținut energetic mic și mare, ci arată faptul că ele capturează prăzile fără preferință, consumând toate animalele care ajung în perimetrul lor și care au mărimea corespunzătoare pentru a fi capturate (Zimka, 1966). În luna următoare frecvența va scădea până la 32,50 % , dar totuși nu este o scădere atât de semnificativă ca și în cazul ponderii acestora, care de la 41,59 % va scădea la 5,35 %. Această scădere a ponderii se datorează scăderii numărului Trichopterelor în habitat, dar totuși numărul exemplarelor care au consumat aceste nevertebrate nu scade atât de mult, ceea ce atrage atenția asupra faptului că deși numărul acestor nevertebrate a scăzut totuși distribuția lor în habitatul cercetat este uniformă, putând fi capturați de 13 exemplare de Triturus cristatus. Frecvența cea mai scăzută este înregistrată la sfârșitul lunii mai. Frecvența în această lună este 9,09 %. Se observă o scădere treptată atât a frecvenței Trichopterelor, cât și a ponderii acestora.

Următorul taxon după frecvența acestuia este reprezentată de Gasteropode acvatice, melcii Planorbis. Frecvența acestora cea mai ridicată este 20%, care a fost determinată în luna iunie. Aceste melci Planorbis au fost determinați în 8 stomacuri. Frecvența lor prezintă o fluctuație în lunile anterioare. Astfel în luna aprilie frecvența acestora este 2,5%, melcii Planorbis fiind găsite în spălătura stomacală a unui singur individ . la sfârșitul lunii mai frecvența acestor melci Planorbis este 2,27%, fiind găsită de asemenea doar într-un singur conținut stomacal.

Tabelul nr .17. Frecvența(%) totală a taxonilor identificați în conținutul gastric a tritonilor cu creastă (G)- Gasteropod; -(L) larve; (acv) –acvatic; (t)-terestru

Frecvența totală

În cadrul Dipterelor larvele de Nematocere prezintă frecvența cea mai ridicată. Frecvența larvelor de Nematocere cea mai ridicată se înregistrează în luna iunie, când acesta este 17,50%. Larvele de Nematocere sunt prezente în această lună în conținutul stomacal a 7 exemplare de Triturus cristatus capturați în aceea lună. Frecvența larvelor de Nematocere în luna aprilie este 10%, numărul indivizilor în a căror conținut gastric s-au identificat fiind 4. În acest caz apare o excepție ș.a. ponderea larvelor de Nematocere este mai mare decât frecvența acestora. Acest lucru se poate explicat cu prezența a unui exemplar de triton cu creastă care a consumat un număr ridicat de larve , numărul acestora fiind 26. Ponderea mai ridicată poate indica o distribuție gregară a taxonului pradă respectiv, sau / și o tendință de hrănire prin strategia “active foraging” de prădător (Hyslop, 1980). La sfârșitul lunii mai frecvența acestor larve de Nematocere este 2,27% ceea ce indică faptul că aceste larve au fost consumate de un singur exemplar de triton cu creastă.

Gasteropodele sunt reprezentate nu numai de melcii Planorbis ci și de alți melci acvatici , a căror frecvență este 10%. Această frecvența a fost înregistrată în luna iunie. Numărul indivizilor în a căror conținut gastric au fost identificate aceste melci acvatici este 4. Melci acvatici apar și în prima lună de cercetare cu o frecvență de 2,5%, fiind prezente într-un singur stomac.

Următorii sunt Coleopterele, care sunt reprezentate de larvele de Dytiscide. Aceste larve de Dytiscide sunt prezenți cu o frecvență de 9,09% în luna iunie. Aceste au fost găsite la 4 exemplare de tritoni. În luna următoare frecvența larvelor de Dytiscide este 7,5%, aceste au fost identificate la 3 indivizi. La începutul lunii mai frecvența acestora este cea mai scăzută fiind 2,50%, larvele de Dytiscide fiind determinate la un singur exemplar de Triturus cristatus.

Pe locul următor în ordinea frecvențelor sunt 3 taxoni: dintre Crustacee Copepode, Cladocere și larve Odonate. Aceste nevertebrate au aceeași frecvențe: 7,50% . în fiecare caz numărul exemplarelor de tritoni care au consumat aceste nevertebrate este 3. Copepodele prezintă această frecvența în luna iunie. Cladocerele prezintă această frecvență în aprilie. În acest caz însă ca și în cazul larvelor de Nematocere ponderea lor este mai mare ca frecvența. Cladocerele sunt crustacee care reprezintă un taxon pradă de talie mică și cu viață gregară, astfel putând fii consumate mai multe exemplare dintre aceștia de un singur individ de Triturus cristatus. Situații asemănătoare când anumiți taxoni pradă cu talie mică și cu viață gregară predomină în conținuturile stomacale, a fost întâlnită și la alte populații de Triturus cristatus (Covaciu-Marcov et al., 2001 a, 2002 a). Larvele de Odonate prezintă această frecvența în luna iunie. Pe parcursul lunii anterioare se poate observa cum are loc creșterea frecvenței de la începutul lunii mai până la sfârșitul acestei luni. La începutul lunii frecvența larvelor de odonate este 2,5% adică larvele au fost consumate de un singur exemplar de tritoni, iar la sfârșitul acestei luni frecvența deja va crește ajungând la 4,55%. În acest caz numărul tritonilor la care au fost identificate aceste larve ,este 2.

Graficul nr. 16.

Frecvența totalã a taxonilor pradã

Heteropterele acvatice, Coleopterele terestre, Araneidele, Chilopodele, Culicidele prezintă aceeași frecvență: 5%. Numărul tritonilor în a căror conținut gastric a fost identificate aceste nevertebrate este 2. Heteropterele acvatice prezintă această frecvență în luna iunie. Coleopterele terestre prezintă această frecvență în luna de asemenea în luna iunie. La sfârșitul lunii mai frecvența Coleopterelor terestre este 4,55%, de asemenea s-au identificați în conținutul gastric a 2 exemplare de tritoni, dar în acest caz numărul total a tritonilor capturați este mai ridicată, fiind 44. În cazul Araneidelor această frecvență este cea mai ridicată, înregistrată la începutul lunii mai. Araneidele în lunile următoare prezintă o frecvență mult mai scăzută , 2,5% respectiv 2,27%. În ambele cazuri numărul tritonilor care au consumat aceste păianjeni este 1. Chilopodele apar doar în luna aprilie, frecvența lor inducând faptul că numărul tritonilor care au consumat aceste Chilopode este 2. Culicidele asemănător cu Chilopodele apar doar în luna aprilie, iar numărul tritonilor care le-au consumat este 2.

Gasteropodele Limax, Crustaceele Ostracode, Izopodele, Odonatele, Plecoptere, Elateride, Scarabeidele, larvele de Lepidoptere, larvele de Brahicere și Triturus vulgaris prezintă frecvențe 2,50%. Fiecare dintre acestea sunt au fost consumate de un singur triton cu creastă. Gasteropodul Limax , a fost consumat la începutul lunii mai, Ostracodele, izopodele, larvele de Brahicere în luna aprilie, Elateridele, Scarabeidele, larvele de Lepidoptere și Triturs vulgaris în luna iunie.

Melcii tereștri, Heteropterele terestre au frecvența 2,27% . Acestea au fost consumate de asemenea de un singur triton, dar frecvența este mai redusă datorită faptului că numărul tritonilor capturați în această lună este mai mare ca în celelalte luni. Aceste au fost consumate la sfârșitul lunii mai.

6.6.5. Analiza spectrului trofic în funcție de sex

Pe parcursul celor 3 luni de cercetare a habitatului din Mădrigești , a avut loc prelevarea probelor sub forma de spălături stomacale de la 164 de Triturus cristatus. Din totalitatea tritonilor cu creastă 81 de exemplare sunt de sex feminin, iar 83 de exemplare sunt de sex masculin. Dea-lungul studiului nostru am urmărit și diferențele ce apar în spectrul trofic al masculilor și a femelelor de Triturus cristatus.

Cauza dimorfismului sexual la amfibieni poate fi căutată în utilizarea resurselor diferite ale indivizilor populațiilor de diferite sexe (Shine, 1979). Astfel apar diferențe între sexe și în preferința de hrană, adică sunt vânate diferite tipuri de prăzi și rata de hrănire suferă modificări.

Se observă o hrănire mai intensă a femelelor, cum ar cum ar fi de exemplu la specia Rana ridibunda (Vancea et al., 1961), întrucât femelele utilizează o mare cantitate de energie în producerea pontei.

În general materialele vegetale constituie hrana larvelor de broaște (Jenssen, 1967); această limitare a larvelor de broaște în privința consumului de vegetale se datorează dificultății de a digera fibrele (Zug, 1993).

În ceea ce privește spectrul trofic la acești triton, se observă o mare diferență între cele două sexe. Femelele pe parcursul celor 3 luni de cercetare, au consumat o cantitate mai taxoni pradă identificate. Pe parcursul celor 3 luni femelele în total au consumat 660 de taxoni pradă iar masculii 444.

Cei 660 de taxoni pradă identificați în cazul femelelor se distribuie astfel:

– în luna aprilie : s-au consumat 77 de taxoni pradă

– la începutul lunii mai :s-au consumat 220 de taxoni pradă

– la sfârșitul lunii mai: s-au consumat 115 de taxoni pradă

– în luna iunie: s-au consumat 248 taxoni pradă

Din aceste 660 de taxoni pradă în luna aprilie femelele au consumat 77, la începutul lunii mai numărul taxonilor pradă consumați de tritonii cu creastă crește la 220, iar la sfârșitul acestei luni apare o scădere a numărului taxonilor până la 115, dar în luna iunie numărul taxonilor pradă consumate de tritonii cu creastă va fi cea mai ridicată ajungând la 248.

În cazul masculilor în luna aprilie numărul taxonilor pradă este 36, semnificativ mai scăzut decât numărul taxonilor consumate de femele în aceeași perioadă . La începutul lunii mai numărul acestora va crește, aproape triplându-se numărul lor ajungând la 116. La sfârșitul lunii mai numărul taxonilor pradă consumați tinde să crească la 121 deși în cazul femelelor în această perioadă se observă o scădere numerică a taxonilor pradă. În ultima lună numărul taxonilor pradă este 171. Se poate observa cum crește liniar numărul taxonilor pradă pe parcursul a celor 3 luni în care a avut loc cercetarea .

Frecvența vegetalelor în toate probele este mai ridicată la femele decât la masculi. Astfel în prima lună frecvența vegetalelor în conținutul gastric a tritonilor cu creastă este 70% în timp ce la masculi în aceeași perioadă frecvența este 65%. Astfel numărul tritonilor femele care au consumat vegetale este mai ridicată decât cel al masculilor, numărul femelelor fiind 14, iar cel a masculilor este 13. La începutul lunii mai, frecvența vegetalelor la femele va scădea până la 25 %, iar la masculi de asemenea va scădea ajungând la 20%. În această lună numărul tritonilor care au consumat resturi vegetale este mai mic, în cazul femelelor numărul acestora este 6 , iar în cazul masculilor este 4. La sfârșitul lunii mai frecvența fragmentelor vegetale la femele este 23,8% , iar la masculi 17,39%. Frecvența cea mai ridicată este înregistrată în luna iunie . La femele frecvența este 75%, iar la masculi acesta este 65%.

Reciclarea proteinelor epidermale (Weldon et al., 1993) prin consumul de exuvii a altor indivizi din populație sau chiar a altor specii, se observă a fi foarte asemănător atât la masculi cât și la femele de Triturus cristatus. Totuși frecvența în cazul femelelor este mai ridicată în majoritatea cazurilor. Doar la începutul lunii mai frecvența exuviilor consumate este mai mare la masculi ca în cazul femelelor.

Tabelul nr. 18. Frecvența (%) și ponderea (%) taxonilor pradă în cazul femelelor

(L)- larve; (acv). Acvatic; (t)- terestru

Frecvența și ponderea femelelor

Graficul nr. 17.

Ponderea % totalã a femelelor

Diferențe semnificative apar în cazul consumului de ponte, identificate pe bază olfactivă (Covaciu-Marcov et al., 2002 a). Pontele de amfibieni au frecvențe mult mai ridicate în conținuturile stomacale prelevate de la femelele de Triturus cristatus față de masculii acestora. Femelele fiind mai puțin mobile în perioada de reproducere, față de masculii care în această perioadă posedă o creastă dorsală înaltă și dințată (Cogălniceanu et al., 2000), consumă ponte în cantitate mult mai mare. Acest lucru poate avea loc deoarece pontele sunt găsite într-o cantitate mai ridicată într-un loc, și aceste ponte sunt considerate ușor de capturate deoarece ele sunt imobile. La masculi consum de ponte au fost înregistrate doar în luna aprilie și la sfârșitul lunii mai, în timp ce în cazul femelelor consumul de ponte au fost înregistrate și la începutul lunii mai. În cazul masculilor s-au identificat în luna iunie ponte de Gasteropode.

Consumul de minerale se observă la unul dintre masculii de tritoni capturați în luna iunie.

Masculii au consumat 29 de taxoni pradă diferiți de-a lungul celor 3 luni , iar femelele au consumat 23 de taxoni pradă. La ambele sexe ponderea și frecvența cea mai mare au mormolocii de amfibieni. Femelele au consumat mormoloci nu doar în luna mai ca și masculii, consumând mormoloci de tritoni și larve de salamandra și în luna iunie. Eulamelibranhiatele de asemenea sunt prezente la ambele sexe cu ponderea ridicată, dar și cu frecvențele ridicate. În acest caz ponderea Eulamelibranhiatelor este mai mare la masculi , în timp ce frecvența acestor Bivalve la femele este mai ridicată. Eulamelibranhiatele la masculi apar și la sfârșitul lunii mai, cu o pondere și frecvență mai scăzută decât în luna următoare.

Trichopterele sunt prezente la ambele sexe. Ponderea acestora este întotdeauna mai mare în cazul masculilor, deși frecvența acestor nevertebrate în primele două luni este mai mare la femele. Astfel un număr mult mai mare de Trichoptere au fost consumate de masculi, dar numărul masculilor care au consumat aceste Trichoptere este mai redusă. Masculii au consumat Trichoptere și la sfârșitul lunii mai.

Graficul nr. 18.

Frecvența % totalã a femelelor

Tabelul nr . 19. Frecvența și pondera taxonilor identificați în conținutul gastric a masculilor de Triturus cristatus (L)- larve; (avc) –acvatic; (t)- terestru

Frecvența și ponderea la masculi

Dipterele sunt prezente la ambele sexe, atât Nematocerele cât și Brahicerele. Se observă că larvele de Nematocere sunt consumate cu o pondere mult mai ridicată de către femele. În cazul masculilor larvele de nematocere sunt consumate doar în luna iunie, iar în luna aprilie s-au identificat în conținutul lor gastric Culicide. Brahicerele au fost găsite doar o singură dată la ambele sexe.

Coleopterelor sunt identificate în cazul masculilor și sunt reprezentate de Dytiscide, Elateride, Scarabeide și Coleoptere terestre. Coleopterele în acest caz la masculi sunt prezente de la începutul lunii mai, în timp ce în cazul femelelor au putut fi identificate doar Dytiscidele și Coleopterele terestre . Aceste apar la sfârșitul lunii mai și la începutul lunii iunie. Atât ponderea cât și frecvența acestora este mai mare decât în cazul femelelor. Deoarece masculii sunt mai mobili în timpul împerecherii decât femelele, au capacitatea de a obține hrană mult mai variată.

Graficul nr. 19.

Frecvența % totalã la masculi

Crustacee sunt prezenți cu un număr mult mai mare de ordini și familii în cazul femelelor decât la masculi. Această diferență în taxoni pradă se datorează faptului că unele Crustacee sunt gregare astfel ele pot fi consumate mult mai ușor de către femele, care în perioada de împerechere sunt mai puțin mobile. Ponderea acestor Crustacee este mai mare în cazul femelelor decât masculilor, și frecvența acestora este mai mare în cazul femelelor.

Gasteropodele sunt consumate cu o pondere mult mai ridicată de către femele. Masculii au consumat Gasteropode în fiecare lună, până când femelele au consumat Gasteropode doar în lunile aprilie și iunie. În luna iunie în cazul femelelor s-a înregistrat o pondere ridicată 7,66% în cazul melcilor Planorbis. Deasemenea femelele prezintă și cea mai ridicată frecvență, tot în luna iunie în cazul melcilor Planorbis. Frecvența acestor melci Planorbis fiind 30%. Femelele de Triturus cristatus de-a lungul celor 3 luni de studiu nu au consumat Gasteropode terestre, în timp ce masculii au consumat melci tereștri în luna mai.

Araneidele sunt prăzi terestre, care au fost identificate într-un număr mai ridicat în conținutul gastric a masculilor de tritoni cu creastă. Acest lucru poate fi consecința mobilității mai ridicate a masculilor în perioada de reproducere decât a femelelor. În cazul femelelor Araneide s-a identificat în luna aprilie când apar bălții studiate încă nu a fost populată de un număr ridicat de nevertebrate acvatice, astfel femelele pentru a-și completa hrana vânează hrană de natură terestră.

Miriapodele au fost reprezentate de Chilopode, care au fost identificate exclusiv în conținutul gastric a femelelor de tritoni. Aceste Chiliopode au fost identificate în probele din luna aprilie. Ele au fost consumate în număr de 2, ponderea acestora fiind 2,59%, iar frecvența este 10%, deoarece au fost consumate de 2 exeplare de femele.

Odonatele sunt prezente în cazul femelelor doar sub formă larvară care este acvatică, în timp ce la masculii de Odonate sunt prezente atât sub forma larvară cât și sub forma adultă. La femele larvele de Odonate sunt prezente cu o pondere mai ridicată decât la masculi. Ponderea cea mai ridicată înregistrându-se la sfârșitul lunii mai, fiind 1,73%. Cea mai ridicată frecvență în cazul larvelor de Odonate este 10%, în luna iunie când ponderea este doar 0,8%. În cazul masculilor s-a identificat un adult de Odonate în luna iunie. Adulții de Odonate fiind insecte terestre capturarea lor necesitând părăsirea mediului acvatic.

Graficul nr.20.

Ponderea % taxonilor pradã în cazul masculilor

Lepidopterele sunt prezente la ambele sexe sub forma larvară. Masculii au ponderea cea mai ridicată în acest caz , acesta fiind 1,65%, la sfârșitul lunii mai. La femele s-a identificat doar un singur exemplar de larvă de Lepidopter care a fost consumată în luna iunie.

În cazul masculilor de tritoni cu creastă s-au identificat 3 taxoni care lipsesc din conținutul gastric de la femele. Acestea sunt Heteropterele terestre, Heteropterele acvatice și Plecopterele. Heteropterele acvatice prezintă cea mai mare pondere 1,16% în luna iunie. De asemenea și frecvența acestor insecte este cea mai mare fiind 10%. Aceste valori au fost determinate din conținutul gastric a tritonilor cu creastă in luna iunie.

În cazul femelelor în luna iunie s-a înregistrat un taxon cu o prezență exclusivă . Acest taxon este un vertebrat care este reprezentat de un Triturus vulgaris.

6.6.6. Proveniența taxonilor pradă

Un alt parametru important îl constituie mediul de proveniență al taxonilor pradă consumați de speciile Triturus cristatus fiind specii legate de mediu acvatic (Fuhn, l960), este de așteptat ca prăzile să fie majoritar cu proveniență acvatică.

În perioada acvatică, tritonul cu creastă, se hrănește preponderent și preferențial în mediul acvatic în care evoluează. Însă, ca urmare a faptului că în a doua jumătate a anului î-și desfășoară viața în ecosisteme terestre umede, în anumite condiții poate acționa cu succes asupra unor prăzi terestre și în perioada de viață acvatică.

Numărul de prăzi consumate de tritonii cu creastă este influențat de accesibilitatea dar și de mărimea acestora. Numărul și ponderea prăzilor cu proveniența acvatică este în strânsă dependență de condițiile de mediu și de ponderea de consum a anumitor taxoni cu talie mică și viață în gregară.

S-a constatat că taxonii pradă identificați în conținutul gastric a tritonilor cu creastă, sunt în majoritate de proveniență acvatică, însă există și în cantități reduse taxoni pradă care sunt terestre. Acești taxoni pradă de proveniență terestră apare cu o pondere mai mare la masculi decât la femele. Datorită mobilității masculilor, ei au posibilitatea de a captura prăzi terestre mai ușor decât femelele. Tritonii cu creastă după ce s-au întors în mediu acvatic pe durata reproducerii, duc o viață bentonică, adică trăiesc pe fundul bălților. Datorită acestei vieți bentomice numărul de prăzi terestre nu este ridicată. Ponderea cea mai mare este înregistrată în luna aprilie. Această pondere ridicată din luna aprilie este rezultatul temperaturilor scăzute din această perioadă, deoarece multe nevertebrate nu au intrat încă în activitate. Datorită numărului scăzut de taxoni pradă tritonii cu creastă au trebuit să vâneze și pradă terestră, pentru a-și completa aportul energetic care poate să apare în această perioadă. În general prăzile terestre sunt formate din adulții unor nevertebrate tereștri, însă apar și unele nevertebrate sub formă larvală.

Tabelul nr 20. Frecvența (%) prăzilor terestre și a celor acvatice la felele, la masculi frecvența lor totală – F- femelă, M- mascul ; T -total

09.04. 06.05.

În totalitate s-au identificat 24 de prăzi terestre pe tot parcursul cercetării. În cazul femelelor în luna mai nu s-au găsit nici un taxon pradă de proveniență terestră. Acest lucru se datorează numărului foarte ridicat de mormoloci din această perioadă, astfel aceste femele de tritoni nu au trebuit să vâneze pradă terestră. În cazul masculilor această corelație nu poate fi observată, deoarece la sfârșitul lunii mai ponderea mormolocilor este foarte ridicată, și totuși masculii de tritoni consumă pradă terestră cu ponderea cea mai ridicată. La începutul lunii mai femelele nu au consumat pradă terestră, iar masculii prezintă cea mai scăzută pondere în această lună. Această pondere scăzute a prăzilor terestre, la începutul lunii mai poate fi consecința faptului că habitatul în cauză prezintă mari adâncime, prezentând o vegetație acvatică proprie, fapt de natură a oferi condiții optime de viață unei game variate de nevertebrate acvatice, servind drept prăzi tritonilor, și prezența în habitat a unui număr ridicate de mormoloci.

Graficul nr. 21.

Ponderea % prãzilor acvatice

În ultima lună în cazul femelelor apar din nou prăzi terestre . Ponderea acestora nu este ridicată , ponderea lor fiind 1,2%. În acest caz apariția prăzilor terestre în conținutul gastric a tritonilor cu creastă poate fi datorată scăderii nivelului apei din balta studiată de noi. Datorită acestei scăderi, femelele de tritoni cu creastă vin în contact mult mai ușor cu speciile terestre. În cazul masculilor în această lună ponderea este aproape maximă , 97,07%, foarte apropiată cu cea de la începutului mai.

În general prăzile terestre sunt reprezentate de adulții unor nevertebrate care trăiesc în jurul bălților în care tritonii cu creastă trăiesc în perioada de reproducere. Aceste nevertebrate sunt reprezentați de Gasteropode adică unii melci tereștri, melci Limax, Araneide, dintre Crustacee sunt reprezentate de Izopode, dintre Miriapode de către Chilopode, Odonate, Coleoptere terestre ca și Elateridele, Scarabeidele, Heteroptere terestre și dintre Diptere sunt reprezentate de către Culicide care sunt Nematocere . Deși cele mai multe prăzi terestre au fost consumate la sfârșitul lunii mai, totuși ponderea cea mai mare în total pentru ambele sexe, s-a înregistrat în luna aprilie. În luna aprilie aceste prăzi terestre au fost reprezentate doar de 3 taxoni pradă ș.a. dintre Crustacee Izopodele care au fost consumate într-un singur exemplar , de către un triton cu creastă. Mirapodele au fost consumate doar în această lună , de către 2 exemplare de tritoni. Ponderea acestora fiind 1,76%. Culicidele de asemenea au fost consumate doar în această lună. Acestea au fost în număr de 2, consumate de 2 tritoni. Cele mai multe tipuri de taxoni pradă au fost consumate în luna iunie, deși în această lună ponderea prăzilor terestre doar 1,9% în total. Atât femelele cât și masculii au consumat un număr mic de prăzi terestre, deși în această lună numărul taxonilor pradă consumate în totalitate este cea mai ridicat.

Graficul nr. 22.

Ponderea % prãzilor terestre

Cele mai multe tipuri de taxoni au fost consumate în luna iunie. În această lună s-a consumat 7 nevertebrate terestre din 6 grupuri diferite. Aceste prăzi terestre sunt reprezentate de Lepidoptere, Araneide, Odonate, Coleoptere terestre ca Elateride, Scarabeide. În număr cel mai mare au fost consumate Araneidele, păianjenii și Coleopterele terestre nedeterminate. Ambele grupe au fost prezenți cu câte 4 exemplare.

În total în cele 3 luni de cercetare s-a constatat că 22 de exemplare de Triturus cristatus a abandonat mediu acvatic pentru a-și procura hrană din mediu terestru. Cele mai multe exemplare de tritoni care au ieșit de mediu acvatic s-a înregistrat în luna iunie, când au ieșit în mediu terestru în total 8 exemplare de Triturus cristatus.

Prăzile acvatice sunt în cel mai mare număr în conținutul gastric a tritonilor cu creastă. Acest lucru era prevăzut datorită mediului de viață în care trăiește dea-lungul perioadei de reproducere. Ponderea cea mai mare dintre acești prăzi acvatici o au mormolocii amfibienilor. Cea mai mare pondere totală a prăzilor acvatici s-a înregistrat în la începutul lunii mai când ponderea este 99,1%. În lunile mai și iunie se înregistrează ponderile cele mai ridicate ale prăzilor acvatice, ceea ce este consecința nivelului ridicat de apă care va determina apariția unui număr mare de nevertebrate acvatice în acest habitat,

Deși Triturus cristatus este o specie bentonică în perioada de reproducere, totuși părăsește mediu pentru a-și procura hrană din mediu terestru, ceea ce este evidențiată prin conținutul lor gastric.

=== 07.Concluzii ===

07.Concluzii

Studiul nostru a avut drept scop de a efectua cercetări asupra unei populații de Triturus cristatus. Studiul a avut loc în primăvara anului 2006, în lunile aprilie, mai și iunie, în regiunea Mădrigești din județul Arad, cu scopul de a obține informații despre spectrul trofic a acestor amfibieni.De-a lungul celor 3 luni de cercetare a avut loc capturarea a 164 de exemplare de tritoni cu creastă atât femele cât și masculi.

După prelevarea probelor a urmat analizarea acestora , astfel s-a constatat că toți cei 164 de exemplare de tritoni au consumat hrană, hrana aceasta fiind de natură diferită. Faptul că toți exemplarii de tritoni capturați în această perioadă au prezentat conținut gastric denotă faptul că în această perioadă temperatura apei și nivelul apei prezenta valori optime pentru acești amfibieni.

În conținutul gastric a tritonilor cu creastă pe lângă hrana de proveniență animală, s-au identificat și resturi vegetale. Nici unul dintre acești tritoni cu creastă nu au prezentat în conținutul lor gastric doar resturi vegetale, acestea fiind în totdeauna prezente împreună cu hrană de proveniență animală. Frecvența cea mai ridicată a acestor resturi vegetale s-a înregistrat în luna iunie, valoarea acesteia fiind 70%, deasemenea înregistrându-se în această lună și numărul cel mai mare de prăzi. Astfel am putea constata că frecvența stomacurilor cu conținut vegetal crește cu intensitatea hrănirii tritonilor, însă resturile vegetale prezintă o frecvență foarte ridicată și în luna aprilie când numărul nevertebratelor identificate este cea mai scăzută. Aceată valoare ridicată a frecvenței resturilor vegetale poate fi consecința a conținutului ridicat de larve de Trichoptere, aceste larve de insecte prezentând căsuțe tubulare pe care le îmbracă cu diferite materiale de pe fundul apei: nisip, pietricele, resturi de plante, cochilii mici, etc.(Cupșa, 2006).

În conținutul gastric a tritonilor cu creastă s-au identificat și minerale. Aceste minerale au fost prezente în luna iunie, , fiind ingerate alături de alte categorii de prăzi, deoarece resturile minerale nu au nici o valoare nutritivă pentru aceste animale.

Hrana de natură animală este reprezentată de resturile de exuvii, ponte , nevertebrate și vertebrate. Resturile de exuvii au fost identificate cu cea mai ridicată frecvență în luna aprilie, cînd condițiile de mediu erau nefavorabile, astfel exuviile nu reprezintă o bază trofică căutată de tritonii cu creastă, ci mai degrabă, sunt consumate ca urmare a absenței altor categorii de elemente trofice. Cu o frecvență ridicată sunt prezente și ponte de amfibieni. Frecvența cea mai ridicată se înregistrează în luna aprilie, deoarece în această perioadă are loc depunerea pontelor de mai mulți amfibieni, care s-au reîntors în acest habitat. Triturus cristatus este un prădător oportunist, care se ghidează în selectarea unei anumite prăzi după abundența acesteia și habitat și după ușurința de a o procura, astfel poate fi explicat numărul mare ponte de amfibieni în conținutul gastric a tritonilor.

În total în cele 3 luni de cercetare s-au identificat 1104 taxoni pradă. Numărul lor variează foarte mult, prezentând fluctuații. Aceste fluctuații a numărului taxonilor pradă se datorează regimului termic și umidității din perioada respectivă a anului deaoarece acești paramentri vor determina activitatea nevertebratelor din habitatul respectiv. Numărul cel mai mare a prăzilor identificate în conținutul gastric s-a înregistrat în luna iunie, iar cea mai scăzută în luna aprilie. Prăzile care au prezentat cea mai ridicată ponderea sunt mormolocii de amfibieni, Bivalvele-Eulamelibranhiate, Trichopterele, Diptere- Nematocerele, ultimii doi taxoni fiind prezenți sub formă larvală.

O serie de alte nevertebrate au fost identificate în conținutul gastric a tritonilor ,însă ponderea acestora fiind mai scăzută. Dintre aceste nevertebrate cele mai multe prezintă ponderi între 0,24% și 5,35%. Aceste nevertebrate sunt reprezentate de: Gasteropode- Planorbis, Limax, Crustecee- Ostracode, Copepode, Izopode, Araneide, Miriapode-Chilopode, Odonate, Plecoptere, Heteroptere, Coleoptere-Dytiscide, Elateride, Scarabeide, Lepidoptere, Diptere-Nematocere-Culicide, Brahicere.

Dintre vertebrate au fost identificate în conținutul gastric a tritonilor cu creastă un exemplar de Triturus vulgaris întreg de la cap la coadă. Acest lucru se datorează într-o bună măsură secării parțiale a bălților care aduce în contact pe Triturus cristatus, formă preponderent bentonică (Dolmen & Koksvik 1983), cu Triturus vulgaris care sunt preponderent localizate în masa apei. Unii cercetători consideră acest tip de hrănire ca fiind întâmplătoare sau din necesitate în lipsa altei prăzi (Sin et al., 1975; Dinesman, 1952).

Între ponderea taxonilor și frecvența acestora nu există o corelație, astfel în unele cazuri cum sunt Cladocerele, ponderea acestor Crustacee fiind mai ridicată decât frecvența lor . Această diferență se datorează faptului că Cladocerele duc o viață gregară, astfel ele pot fi consumate de un exemplar de triton într-un număr mult mai ridicat. Ponderea mai ridicată decât frecvența unui taxon poate fi consecința modului în care acesta își vânează hrana. Astfel poate fi consecința tendinței de hrănire prin strategia “active foraging” de prădător (Hyslop, 1980). Se observă însă și hrănirea prin strategia numită “sit and wait” (hrănirea la pândă) tritonul atacând prada mobilă imediat ce aceasta apare în câmpul ei vizual.

Se constată astfel că Triturus cristatus în perioada de reproducere se comportă ca un prădător acvatic, care nu prezintă nici o preferință în ceea ce privește energia hranei consumate, astfel acestea consumă atât hrană cu conținut energetic scăzut cât și cele care prezintă un conținut energetic mai ridicată.