Specilizarea: Administrație Publică [613087]

Universitatea ’’Alexandru Ioan Cuza’’, Iași
Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor
Specilizarea: Administrație Publică

Analiza calității managementului financiar local

Profesor coordonator ,
Conf.univ.dr Florin Oprea

Student: [anonimizat], 2019

2
Cuprins

Capitolul 1 Conceptul, funcțiile și rolul managementului financiar local ………………………….. … 3
1.1 Noțiunea de management financiar local ………………………….. ………………………….. ………………….. 3
1.2 Funcțiile și rolul managementului financiar local ………………………….. ………………………….. …… 5
Capitolul 2 Analiza managementului financiar local în România ………………………….. ………………. 9
2.1 Analiza de management al veniturilor și cheltuielilor locale în România …………………. 9
2.2 Analiza de management al veniturilor și cheltuielilor locale Botoșani ……………………. 19
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 22
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 23

3
Capitolul 1
Conceptul, funcțiile și rolul managementului financiar local

1.1 Noțiunea de management financiar local

Noțiunea de management financiar sau management al activității financiare desemnează o
componentă de sine stătătoare a managementului organizațiilor, având un conținut și o
manifestare particularizată într -o anumită măsură în sectorul public și în cel privat. În vizi une
tradițională, mana gementul, considerat ca o activitate specifică prin e xcelență organizațiilor
private, este difere nțiat de administrația publică în sensul ei de activitate de administrare a
intereselo r generale , iar în literatura mai veche este tratat chiar ca incompatibil , opus, ceea ce
impune unele precizări de principiu privitoare la cadrul manifestării managementului
financiar al colectivităților locale. Fără îndoială că specificitatea celor două sectoare cel public
și privat, susține necesitatea unei previziuni, a unui control, a unei coordonări, antrenări sau
motivări diferențiate a resurselor afectate activităților specifice, dar se constată că intervențiile
publice (producția și oferirea bunurilor publice) trebuie să fie și sunt supuse tot mai mult unor
exigențe cons iderate în mod tradițional specifice sectorului privat.1
Managementul financiar este una din activitățile principale și necesare ale oricărei
activități economice e ficiente. O asemenea activitate nu se oprește doar la gestiunea
activităților curente ce ț in de finanțarea producției și de vânzări. În condițiile economiei
concurenț iale, competitivitatea și eficiența oricărei întreprinderi depinde, î n mare parte, de
capacitatea managerilor de a înțelege ș i a aplica principiile, metodele și tehnicile moderne d e
management financiar. Î n ultimii ani a fost demonstrat că factorul principal al falimentului
unei î ntreprinderi îl reprezintă incompetența managerilor și greș elile de conducere datorate
unor erori decizionale privind gestiun ea fluxurilor financiare. Avân d în vedere că falimentul
întrepri nderii este determinat de lipsa de lichidități, putem confirma că managementul
financiar reprezintă cauza succesului sau chiar eșecului instituției.
Ca știință, managementul financiar este un sistem de informații cu privir e la gestiunea
eficientă a fluxurilor de numerar și a resurselor financiare, menite să contribuie la realizarea
obiectivelor strategice și soluționarea unor anumite problem tactice.

1 F. Oprea, Managementul financiar al colectivităților locale , Edit. Tritonic Books, București, 2013, pag 1

4
Ca subsistem al sistemului managerial al unei entități, managementul finan ciar se
concretizează într -un ansamblu de principii, metode, tehnici, instrumente și acțiuni, cu
ajutorul că rora se bazează deciziile financiare privind constituirea și utilizarea cu o necesară
eficientă a resurselor financiare în contextul realiză rii unor materiale strategice și tactice.
O definiție generală a managementului financiar este următoarea: Managementul financiar
reprezintă ansamblul corelat de activităț i specifice, orientate către alegerea, construirea ,
dezvoltarea ș i utilizarea în condiții optim e a resurselor financiare, în scopul asigură rii
mijloacelor necesare desfășurarii eficiente a unei activități economice, î n contextul autorității
exercitate de mediu, dar și de celelalte funcț iuni operante în cadrul organizației .
Managementul financi ar este considerat a fi o componentă a managementului general al
instituției. Din această perspectivă, managementul financiar poate fi definit ca fiind un
subsistem al man agementului general al instituției , având ca scop asigurarea resurselor
financiare ne cesare, alocarea și utilizarea lor profitabilă, creșterea valorii instituției și a
siguranței patrimoniului acesteia, îndep linind un rol activ, pornind de la resursele financiare
mobilizate în stabilirea materialelor strategice ș i tactice ale instituției și în controlul și
evaluarea î ndeplinirii acestora. Orice știință apli cată își formulează propriile sale obiective.
Deseori se consideră că obiectivul strategic al managementului fi nanciar este maximizarea
profitului (acest obiectiv se întâlnește ș i în teor ia economică (microeconomie) ca obiectiv de
bază al orică rei activități economice). Studii recente arată că acest obiectiv nu totdeauna
corespunde cu exactitate unei gestiuni financiare eficiente, întrucâ t profitul este un indicator
manipulabil și interpre tabil. De asemenea, î n anumite perioade, obiectivul gestiunii financiare
este supravieț uirea, evitarea falimentului . De aceea ace stea sunt considerate obiective
operaționale ale managementului vânzărilor.
Particularitățile managementului financiar al colectivităților locale, accentuat cu deosebire
prin contrastul cu managementul financiar al firmei, derivă, în primul rând, din cadrul specific
de desfășurare a acestei activități, având drept caracteristică e sențială reglementarea legală .
Fără nici-o îndoială că și activitatea firmelor se desfășoară sub impactul unor constrângeri
legale, dar măsura în care normele juridice limitează libertatea decizională a actorilor
implicați este diferită, producând în mod f iresc și efecte diferite. În cazul firmelor, decizii
precum cele privitoare la structura financiară a firmei, la capitalul acesteia, la sursele de
finanțare a activității sau la modul de repartizare a dividendelor sunt luate în deplină libertate,
în acord cu interesele propriilor stakeholders . În cazul colectivității locale, asemenea decizii

5
sunt strict reglementate, sursele de venit ale bugetelor locale fiind stabilite prin lege, ordonate
conform cu principiul specializării, cheltuielile finanțate la nivel local având un regim similar,
împrumutul local putând fi promovat numai în condițiile legii finanțelor publice locale etc., pe
fundalul recunoașterii legale a unui anumit grad de discreție decizională au dreptul de
apreciere . Ceea ce se impune remarcat es te deci fap tul că spre deosebire de firmă, managerul
financiar privat , care are libertatea, posibilitatea de a acționa într -un fel sau altul, respectând
normele legale privitoare la desfășurarea activităților economice, autoritățile publice au
obligația de a săvârși anumite acțiuni, de a lua unele decizii financiare, concretizând astfel
conținutul competenței de drept public care le revine.2
Așadar î n ace ste condiții, o caracteristică principală a managementului financiar al
colectivităților locale este dat ă de faptul că are un cadru de acțiune limitat. Această observație
nu trebuie aprofundată, având în vedere faptul că în exercitarea aceleiași atribuții decidenții
locali au așa -numita putere discreționară, care lasă deschisă posibilitatea de a opta între m ai
multe soluții potențiale pentru atingerea aceluiași obiectiv, în multe cazuri putându -se alege și
momentul săvârșirii acțiunii. Autonomia locală permite autorităților publice separate ca, pe
lângă gestiunea adecvată a producției de bunuri publice de int eres local normată legislativ, să
înceapă , să deruleze și să valorifice liber, în interesul colectivității subnaționale, orice alte
activități publice aprobate de către membrii acestora ca fiind de interes local. Cu deosebire în
cazul acțiunilor de natură economică concepute sau promovate de către autoritățile locale sau
în cazul entităților economice de subordonare sau interes local, procedura decizională și
metodele care sunt utilizate în cadrul acesteia sunt în cea mai mare măsură similare sectorului
privat. În planul deciziilor financiare adoptate, cuantificarea costurilor și a rezultatelor ale
unui program, compararea acestora și luarea pe o asemenea bază a deciziei de punere în
aplicare sau nu a programului de analiză cost -beneficiu, este utilă și recomandată atât în sfera
activităților private, cât și în sfera activităților publice , pentru unele decizii finan ciare publice,
chiar și obligatorie.3
1.2 Funcțiile și rolul managementului financiar local

Rolul managementului financiar este de a crea un cadru de acțiune cât mai favorabil, în
care urmează să se stabilească conexiunile dintre obiectivele financiare ale entității, valoarea

2 F. Oprea, Managementul financiar al colectivităților locale , Edit. Tritonic Books, București, 2013, pag 3
3 O. Neguriță, Suport de curs management financiar , Univ. Spiru Haret, 2015

6
de piață a acesteia, mijloacele și instrumental în care este utilizat p entru evaluarea
performanțelor financiare.
Managementul financiar îndeplinește următoarele funcții de bază: planificarea sau
previziunea, organizarea, coordonarea, motivarea ș i controlul activității entității prin prisma
criteriilor ș i mijloacelor administ rate finanțelor. Functiile specifice ale managementului
financiar, ca segmente care prelungesc și completează funcț iile managementului general al
firmei, sunt:
• gestiunea activelor;
• gestiunea capitalului;
• gestiunea investițiilor;
• gestiunea fluxurilo r de numerar;
• gestiunea riscurilor financiare și a situațiilor de criză financiară .
Funcția de previziune determină principalele priorități și obiective ale entităților publice,
în echivalent cu sarcinile proprii, modalitățile și termenele de realizare a acestora, precum și
resursele acoperitoare. Ca particularizare pentru managementul financiar public, funcția de
previziune implică și previziunea cheltuielilor de efectuat și a resurselor acoperitoare ale
acestora, așadar presupunând fundamentarea atentă, rațională, folosind metode științifice, a
cheltuielilor de finanțat și a veniturilor care pot fi mobilizate, procesul derulat condiționând în
mod direct atingerea ulterioară a obiectivelor propuse. Stabilirea unor obiective elocvente și
realizabile, elabo rarea mai multor variante de realizare a acestora, ținând cont de toți factorii
de influență, alegând pe baze științifice varianta cea mai avantajoasă de realizare, este o
condiție esențială pentru durabilitatea previziunii. Practic, finalitatea funcției d e previziune
este condiționată de precizarea neechivocă a resurselor utilizabile, întrucât în lipsa acestora
nici un obiectiv nu poate fi înfăptuit. În plan tangibil , funcția de previziune se finalizează prin
elaborarea de acte previzionale cum ar fi progn oze, planuri, programe , în multe cazuri
reglementate prin legi slația națională în mod expres spre exemplu, proiecții bugetare trienale,
cadre de cheltuieli pe termen mediu. Un aspect mai sensibil al funcției de previziune se referă
la calitatea datelor de intrare cum ar fi analizele efectuate, și implicit la durabilitatea acestora.
În acest sens, se impune cu caracter particular ca în reglemen tarea finanțelor publice locale,
respectiv în reglementarea raporturi lor specifice dintre finanțele adică bugetele autorităților
centrale și cele locale, stabilitatea și, pe această bază, predictibilitate a sarcinilor, surselor,
resurselor, transferurilor, condițiilor de împrumut sau garantar e a împrumuturilor locale, să
aibă asigurat suport real. În alte condiții, fund amentarea (previzionarea) activităților și

7
resurselor aferente la nivel local devine o misiune de îndeplinit pe teren incert, fiind astfel de
la bun început lipsită de un real succes.4
Funcția de organizare -coordonare , prin care se proiectează și se armoni zează
componentele cadrului organizatoric intern necesar realizării obiectivelor previzionate.
Această funcție pune mai puțin în evidență componenta financiară a managementului entității
publice, dar tre buie observat că performanțele adică cele financiare ale entității sunt
influențate considerabil de modul în care este stabilit a se derula legăturile dintre procesele de
muncă intelectuale (analiză, concepere, proiectare) ș i cele operaționale. Altfel , deficiențele de
ordin organizatoric -funcțional rezultate din incapacitatea managerilor publici de a exploata
coordonarea funcției de organizare -coordonare în sensul încetinirii acțiunii diferitelor
componente ale organizației, contribuie la diminuare a calității actului decizional pe cel
implicit a calității deciziilor financiare , având ca rezultat un management financiar defectuos.
Funcția de administrare a resurselor entității numește procesele de management prin care
se gestionează resursele umane, materiale, financiare și informaționale existente sau atras e, în
contextul realizării obiectivelor entității publice. Este clară în cazul acestei funcții legătura cu
managementul financiar al entităților publice, de unde vine și aprecierea sintetică asupra
obiectivului managementului financiar public în gestionare a strictă a resurselor financiare ale
entității publice . Considerată mai direct sub aspect financiar, funcția de administrare denotă
următoarele categorii de activități: stabilirea și efectuarea cheltuielilor de finanțat în acord cu
priorit ățile și obiecti vele stabilite sau previzionate , stabilirea și mobilizarea resurselor
acoperitoare ale acestora sub aspectul structurii, volumului și al surselor de finanțare,
urmărirea și (re)direcționarea, în necesitate , a proceselor de mobilizare și utilizare a re surse lor
financiare publice.5
Funcția de motivare ea reflectă ansamblul proceselor de management prin care resursele
umane adică personalul din entitățile publice sunt îndemnate să contribuie la stabilirea și la
înfăptuirea obiectivelor previzionate. Procesele specifice acestei funcții a managementului
entității publice influențează și managementul financiar al entității, întrucât competitivitatea,
participarea, recompensarea ori sancționarea membri lor entității publice afectând în mod
direct randamentul și perf ormanțele acestora, implicit în cadrul activităților subordona te

4 Idem , pag 6
5 F. Oprea, Managementul financiar al colectivităților locale , Edit. Tritonic Books, București, 2013, pag 7

8
managementului financiar spre exemplu, activități de control și audit financiar, activități de
colectare a veni turilor financiare publice.
Funcția de control -evaluare împărțită managementului public desemnează un ansamblu
de procese specifice prin care se determină și compară rezultatele activității cu obiectivele
previzionate, se verifică legalitatea operațiunilor desfășurate, se identifică abaterile care ar
cauza disfuncțional itatea și posibilitatea de corectare a acestora. Sub aspectul managementului
financiar al entităților publice, această funcție își găsește esența în primul rând în activitatea
de control și audit în prim plan cel financiar, care trebuie să fie continuu, se lectiv, specializat,
obiectiv și eficient. Componenta de evaluare a funcției relevă pentru managementul financiar
al entității publice activităț i precum analiza cost -beneficiu, pentru investițiile avute în vedere,
formularea propunerilor de buget, stabilir ea sursel or de finanțare a activităților.
Analizând considerațiile anterioare, principalele funcții care pot fi oferit managementului
financiar al colectivit ăților locale sunt următoarele: funcția de planificare a activităților
financiare, funcția de organ izare și derulare cea curentă a activităților financiare , funcția de
control asupra performanței operațiunilor financiare.
Atribuțiile managementului finan ciar sunt :
• evaluarea eforturilor financiare ale tuturor acțiunilor care urmează a fi întreprinse într-o
perioadă dată;
• asigurarea în momentul oportun a capitalului necesar, la un cost posibil cât mai mic;
• urmărirea modului de utilizare a capitalului în vederea asigură rii unei utilizări eficiente a
tuturor fondurilor atrase î n circuitele financiare ;
• asigurarea și menținerea echilib rului financiar pe termen scurt și pe termen lung în
concordanță cu necesitățile entității;
• urmărirea obținerii performanțelor financiare planificate ș i repartiția profitului pe destinații .6
Subliniind importanța managementului ca și resursă a dezvoltării, literature de
specialitate evidențiază rolul progresului în conducere, stabilind faptul că progresul social este
o funcție dependent de muncă, pregătirea personalului, fonduri și dotări, progresul în
conducere pr ecum și alți factori.

6 M. Georgescu, Management financiar public local , Edit. Pro Universitaria, București, 2015, pag 15

9

Capitolul 2
Analiza managementului financiar local în România

2.1 Analiza de management al veniturilor și cheltuielilor locale în România

Privind în general , problematica delimitării cadrului de manifestare a managementului
financiar al colectivităților locale se regăsește în contextul așa -numitului federalism fiscal .
Acest concept se referă în mod esențial la departajarea competențelor de mobilizare și
utilizare a resurselor financiare publice în sisteme organizate ierarhic sau multi -nivel și pune
astfel implicit în lumină rațiunile și modul de fixare a bazelor practicării managementului
financiar local. În mod tradițional, federalismul fiscal este asociat cu organizarea statală de tip
federal, desemnând în accepția sa cea m ai restrictivă modul în care diferitele paliere de
guvernare partajează drepturile de mobilizare a veniturilor bugetare . Se impune să remarcăm
însă de la bun început că federalismul fiscal astfel abordat își găsește rațiunea și aplicabilitatea
numai prin c orelație cu cheltuielile publice de efectuat, el referindu -se deci, în aceeaș i măsură
și la utilizările adică consumurile financiare efectuate pe baza veniturilor mobilizate.7
Într-o abordare mai restrictivă și cu caracter p redominat tehnic, federalismul f iscal
desemnează un set de reguli pe baza cărora trebuie realizată descentralizarea fiscală în cadrul
diferitelor state, astfel încât sistemul bugetar public considerat ca un ansamblu de subsisteme
de venituri și cheltuieli trebuie să ai bă o funcționalitat e optimă. Cele mai des invocate între
aceste principii apar următoarele:
 principiul responsabilității;
 principiul legăturii dintre impunere și beneficii;
 principiul neutralității;
 principiul echității regionale;
 principiul simplificării administrative

7 F. Oprea, Managementul financiar al colectivităților locale , Edit. Tritonic Books, București, 2013, pag 18

10
Principiul responsabilității pornește de la premisa că decidenții locali trebuie să fie
responsabili pentru alegerile celor pe care îi reprezintă și așa anume membrii colectivității
locale. Această cerință accentuează nu numai considerații de ordin economic, dar și politic, în
sensul democrației sem -eprezentative locale. Pentru realizarea acestor cerințe, decidenții
locali trebuie să beneficieze mai degrabă de resurse proprii și mai puțin de subvenții sau
transferuri (mai ales în cazul celor condițio nate) realizate de autoritățile centrale.
Așadar, p rincipiul legăturii dintre impunere și beneficii solicită că , în măsura în care este
posibil, să se urmărească prin limitarea competențelor de impunere fiscală și utilizare a
resurselor mobilizate asigurar ea unui suport realistic celor implicați pentru a institui și/sau
evidenția legătura dintre efort și efect. În acest sens, impozitele pe proprietate, de genul celor
asupra terenurilor sau clădirilor, ar trebui să fie trimise autorităților la bugetele locale și nu
celor centrale. În mod similar, taxele pentru anumite servicii oferite în mod direct de
autoritățile locale, trebuie să se regăsească în bugetele locale. Acest principiu pornește de la
premisa că, în condițiile în care contribuabilii nu au posibili tatea să „urmărească” modul de
utilizare a taxelor pe care ei le suportă, acestea fiind mobilizate automat la centru, neavând
nici posibilitatea de apreciere și control asupra deciziilor locale.
Principiul neutralității pornește de la premisa că , în condiț iile stabilirii unor rate de
impozit diferențiate între jurisdicțiile locale, contribuabilii vor căuta să evite presiunea fiscală
care sunt mai mari din unele unități administrativ -teritoriale prin redirecționarea sa către cele
unde această presiune este m ai mică. Din acest motiv, se impune ca în practicarea
federalismului fiscal să se evite competiția fiscală orizontală, prin stabilirea de la nivel central
a ratelor de impunere pentru diferitele entități administrativ -teritoriale.
Principiul echității regionale și durabilității pornește de la premisa că în mod obiectiv
resursele și în general bogăția sunt inegal împărțite pe teritoriul național. Astfel, spre
exemplu, resursele naturale sunt concentrate în diverse regiuni ale statului, iar atribuirea
sursei de venit corespondente exploatării acestora autorităților locale și nu celor centrale ar
crea și susține manifestarea unor inechități și disparități substanțiale între diferitele unități
administrativ -teritoriale. Din acest punct de vedere, cerința de fond a principiului echității
regionale ar contrazice, cel puțin la prima vedere, cerința esențială a principiului neutralității,
care se referă la nevoia de atribuire a surselor de venit relative la baze de impozitare
inamovibile autorităților locale, car e să utilizeze resursele mobilizate pe seama lor în
beneficiul proprietarilor, aceștia fiind contribuabilii. Trebuie precizat însă că cele două nu pot

11
fi confundate, în sensul că bogățiile subs olului au ca proprietar statul și nu membrii
colectivităților l ocale, iar pe cale de consecință atribuirea surselor de venit rezultate în
legătură directă cu acestea va trebui efectuată în beneficiul autorităților centrale.8
Principiul simplificării administrative are în vedere necesitatea rațională a eliminării
costu rilor nejustificate în colectarea administrarea și administrarea resurselor, cu atât mai mult
cu cât este posibil ca entitățile administrativ -teritoriale mai mici să înregistreze costuri de
administrare , invers proporționale în raport cu colectivitățile ma i mari. Din acest motiv,
atribuirea către autoritățile locale a unor surse de venit similare celor centrale spre exemplu,
un impozit pe venit local, paralel c u cel cuvenit bugetului central îngreunează principial
operațiunile de ordin fiscal și majorează nejustificat costurile în raport cu varianta practicării
cotelor adiționale sau defalcate din unele venituri ale bugetului central în favoarea
autorităților locale .
Într-un mod asemănător, o simplificare administrativă existentă , însoțită automat de o
reducere a costurilor de administrare a impozitelor și, ca urmare , de sporirea randamentului
fiscal, poate fi obținută prin asocierea operațiunilor de taxare pe unele fluxuri deja existente în
cadrul relației dintre contribuabili și unele companii de stat sau mixte care le oferă servicii (de
exemplu, la nivel național, taxele de drum pot fi prelevate prin încorporarea lor în prețul
combustibililor). Privind in general , simplificarea administrativă în materia fiscală solicită
mai înainte de toate ca opț iunea pentru structurarea globală a sistemului de impunere să fie
strict fundamentată, evitând implementarea de prelevări fiscale multiple și de dimensiuni
reduse și inducând astfel costuri apropiate sau mai mari decât încasările aduse.
Pentru bugetul fiecărui județ din România , Președintele Consiliului județean exercită
funcția de ordonator principal de credite, care întocmește proiectul bugetului județului și
contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare a Consiliului județean, în
condițiile și la termenele prevăzute de lege, urmărește modul de realizare a veniturilor
bugetare și propune Consiliului județean adoptarea măsurilor necesare pentru încasarea
acestora la termen și inițiază, cu aprobarea Consiliului județean, negocieri pent ru contractarea
de împrumuturi și emisiuni de titluri de valoare în numele județului.
Dintre atribuțiile Consiliului județean reținem că acesta aprobă, la propunerea
președintelui consiliului județean, bugetul propriu al județului, virările de credite, mo dul de

8 F. Oprea, Managementul financiar al colectivităților locale , Edit. Tritonic Books, București, 2013, pag 19

12
utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar, contractarea și/sau
garantarea împrumuturilor, precum si contractarea de datorie publică locală prin emisiuni de
titluri de valoare în numele județului, stabilește impozite și taxe județene, aprobă
documentațiile tehnico -economice pentru lucrările de investiții de interes județean, precum și
vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a județului. Ca autoritate
executivă la nivel local, Primarul exercită funcția de ordonator principal de credite pentru
bugetul local, întocmește proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar
și le supune spre aprobare consiliului local, inițiază, în condițiile legii, negocieri pentru
contracta rea de împrumuturi și emiterea de titluri de valoare în numele unității administrativ –
teritoriale, verifică, prin compartimentele de specialitate, corecta înregistrare fiscală a
contribuabililor la organul fiscal teritorial, atât a sediului social principa l, cât și a sediului
secundar. 9
La rândul său, Consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de
credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar,
contractarea și/sau garantarea împrumuturilor, precum și contractarea de datorie publică
locală prin emisiuni de titluri de valoare, în numele unității administrativ -teritoriale, în
condițiile legii, stabilește și aprobă impozitele și taxele locale, în condițiile legii, aprobă, la
propunerea primarului, documentațiile tehnico -economice pentru lucrările d e investiții de
interes local, în condițiile legii. Organizate la nivelul primăriilor, Direcțiile de Finanțe publice
locale au ca atribuții organizarea și coordonarea activității de impunere, constatare, control
fiscal și executare silită, gestionarea dosa relor fiscale și a celorlalte documente referitoare la
controlul fiscal al contribuabililor, aplicarea legislației fiscale cu privire la impozitele și taxele
locale datorate de contribuabili, precum și a sancțiunilor prevăzute de Codul Fiscal și dispun,
în condițiile legii, măsuri de executare silită.
Curtea de Conturi îndeplinește o funcție de control financiar ulterior extern exercitat
asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale
statului și ale sectorului pub lic, precum și asupra modului de a gestiona patrimoniul public și
privat al statului și al unităților administrativ -teritoriale. A șadar, se urmărește formarea și
utilizarea de resurse ale bugetelor unităților administrativ -teritoriale, crearea și gestionar ea
datoriei publice, utilizarea alocațiilor bugetare pentru investiții, a subvențiilor și transferurilor
și a altor forme de sprijin financiar din partea unităților administrativ -teritoriale, utilizarea

9 F. Oprea, Managementul financiar al colectivităților locale , Edit. Tritonic Books, București, 2013, pag 21

13
fondurilor provenite din asistența financiară acordat ă României de Uniunea Europeană și din
alte surse de finanțare internațională.
Reflectarea cheltuielilor astfel implicate în bugetele locale, destinațiile exacte fiind în
acord cu competențele recunoscute autorităților, se realizează ca regulă generală pot rivit cu
cerințele principiului specializării . Principiul invocat este format prin clasificația bugetară, pe
părți, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum și alineate și paragrafe, după caz.
În cazul României, în bugetele proprii ale județelor su nt cuprinse cheltuieli pentru:
 Autorități publice și acțiuni externe;
 Alte servicii publice generale;
 Dobânzi;
 Transferuri cu caracter general între diferite niveluri ale administrației;
 Apărare;
 Ordine publică și siguranță națională;
 Învățământ;
 Sănătate;
 Cultură, recreere și religie;
 Asigurări și asistență socială;
 Locuințe, servicii și dezvoltare publică;
 Protecția mediului;
 Acțiuni generale economice, comerciale și de muncă;
 Combustibil și energie;
 Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare;
 Transporturi;
 Alte acțiuni economice.
Iar la rândul lor, bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoa relor
municipiului București și reflectă cheltuieli pentru:
 Autorități publice și acțiuni externe;
 Alte servicii publice generale;
 Dobânzi;
 Transferuri cu caracter general între diferite niveluri ale administrației;

14
 Apărare;
 Ordine publică și siguranță națională;
 Învățământ;
 Sănătate;
 Cultură, recreere și religie;
 Asigurări și asistență socială;
 Locuințe, servicii și dezvoltare publică;
 Protecția mediului;
 Acțiuni generale economice, comerciale și de muncă;
 Combustibil și energie;
 Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare;
 Transporturi;
 Alte acțiun i economice.

Clasificația funcțională a cheltuielilor publice efectuate din bugetele locale poate fi
caracterizată fără rezerve, ca un instrument funcțional neapărat în managementul financiar
public local, alăturându -se celorlalte categorii de instrumente funcționale precum bugetul
local, bugetele de venituri și cheltuieli, bugete ale entităților publice de subordonare locală,
studiul de fezabilitate, planul sau programul de investiții sau cele operaționale venitul bugetar,
alocația bugetară, soldul bugeta r, obligațiunile municipale, împrumutul local, acțiuni ale unor
companii locale utilizate la acest nivel.
În cazul clasificației economice, cheltuielile curente servesc desfășurării activității și
întreținerii curente, obișnuite a insti tuțiilor publice cu m ar fi plăți p entru personal, materiale.
În se ns economic, aceste cheltuieli numite și astfel reale , semnifică acțiuni de consum
definitiv de resurse, fără ca în urma efectuării lor să se înregistreze încasări din care să poată
fi suportate în viitor. La rândul lor, cheltuielile de capital sunt cele destinate achizițiilor de
bunuri, echipamente, clădiri, destinate dez voltării sau modernizării, fiind numite și cheltuieli
economice de dezvoltare pentru faptul că au ca efect formarea de produs național, având un
impact pozitiv asupra dezvoltării locale în ansamblu.
Cunoscute astfel, categoriile de cheltuieli finanțate din bugetele locale reclamă o
preocupare permanentă a managerului financiar local spre a stabili un raport optim între
cheltuielile curente și cele de capital, urmărind reducerea a cheltuielilor curente și majorarea

15
celor de capital. În practica financiară locală, asigurarea unui raport optim între cheltuielile
publice curente și cele de capital nu se află doar sub i mpactul cerințelor de eficiență
economică, manifestându -și influența și alți factori, între care cu prioritate se regăsește
influența cadrului juridic. În acest sens, limitele în care managerul financiar local are
posibilitatea neîngrădită de a stabili rap ortul acestor cheltuieli, pornind de la dimensiunea
considerată optimă pentru fiecare în parte, sunt în mod direct influențate de modul concret de
atribuire a cheltuielilor publice între autoritățile centrale și cele locale .
În acest sens, partajarea unor competențe între autoritățile centrale și cele locale grevează
în mod direct asupra dimensiunii unor cheltuieli înscrise în bugetele locale, cu privire la care
însă hotărârea de fundamentare nu aparține integral managerului financiar local, ci parcurge
din obligația acestuia de a oferi un serviciu public sau a finanța anumite cheltuieli specifice
acestuia în anumite condiții, prestabilite. Într -un plan mai larg, o delimitare precisă a
funcțiilor și responsabilităților diferitelor nivele de guvernare (impli când și problematica
cheltuielilor finanțate) reprezintă, în opinia noastră, un element esențial pentru asigurarea
funcționalității sistemelor bugetare publice.10
Ca și i nstrumentele operaționale sunt elemente le de tehnică financiară caracteristice
pentru m anagementul financiar al colectivităților locale între care venitul bugetar, alocația
bugetară, soldul bugetar, obligațiunile municipale, împrumutul local, acțiuni ale unor
companii locale, autofinanțarea .
Sub aspectul instrumentelor funcționale, se obser vă bugetele , considerate ca balanțe
financiare cu caracter obligatoriu sau orientativ, servind fundamentării deciziilor financiare.
Caracter obligatoriu au bugetele locale și bugetele entităților publice locale, reflectând
indicatori de venituri și cheltu ieli cu caracter de autorizare sume care au fost încasat e,
respectiv cheltuieli de efectuat . Aceste bugete concretizează într -un prim plan manifestarea
funcției de previziune în cadrul managementului financiar al colectivităților locale. Astfel,
bugetele e vocate reflectă în termeni financiari, rezultatele previzionării activităților care sunt
în sarcina autorităților locale, sub aspectul nevoilor de resurse financiare, a variantelor
alternative sau complementare de procurare a acestora, a destinațiilor și d imensiunilor
cheltuielilor de efectuat, precum și a rezultatelor financiare prognozate.11

10 F. Oprea, Managementul financiar al colectivităților locale , Edit. Tritonic Books, București, 2013, pag 23
11 G. Militaru, Management financiar , Edit. Politehnică Press, București, 2013, pag 20

16
Un rol foarte important revine în managementul financiar al colectivităților locale și acela
este bugetul de investiții , care reflectă relația dintre resursele proprii de finanțare a
investițiilor și cheltuielile de efectuat p entru realizarea obiectivelor în acelasi caracter de
investiții. Utilizarea sa este corelată cu planul sau programul de investiții, cu care este
interconectat, servind ca bază a deciziilor d e finanțare a obiectivelor care vor fi înscrise anual
în bugetul local. Din perspectiva dinamicii colectivităților locale, bugetul de investiții, alăturat
planului de investiții, joacă un rol foarte important în favoarea dezvoltării locale pe termen
mediu și lung. Managerul financiar local nu poate avea un rol pasiv, limitat la finanțarea
serviciilor publice locale strict necesare, ci trebuie să se manifeste similar managerului
financiar al firmei, activ și preocupat de sporirea cantitativă , dar și calitati vă în viitor a bazei
economice și sociale a colectivități i. În acest context, capacitățile managerului financiar
public local de a anticipa modificările structurale cantitative sau calitative în cererea de
servicii publice reprezintă un factor important în tre cei care influențează viabilitatea actului de
management financiar al colectivităților locale .,
Studiile de fezabilitate reprezintă instrumente funcționale care sesizează a fiind un suport
real și adecvat managerului financiar local în procesul decizional privind utilizarea fondurilor
din bugetul local, cu deosebire sub aspectul cheltuielilor de capital. Aceste studii oferă
informațiile necesare privind decizia de finanțare a unor ch eltuieli de capital din bugetele
locale sub aspectul oportunității, al durabilității tehnice a propunerii, al impactului social al
acestor cheltuieli și al rentabilității economice a investiției. Practic, studiul de fezabilitate
reprezintă documentația teh nico-economică prin care se stabilesc principalii indicatori
tehnico -economici aferenți obiectivului de investiții pe baza necesității și oportunității
realizării acestuia și care cuprinde soluții funcționale, tehnologice, constructive și economice .
Stabil irea premiselor care stau la baza delimitării veniturilor bugetelor locale de cele
central, fiind cunoscută în literature de specialitate ca problematica atribuirii veniturilor pe
diferite paliere administrative. În principiu, se admite ca bugetele admini strațiilor central sunt
mobilizate acel venituri care stau la baza activității desfășurate pe întreg teritoriul statului, în
timp ce la nivelul bugetelor administratiilor publice locale sunt concentrate resursele
provenite din activiăți economice și social e desfășurate în perimetrul unității administrative –
teritoriale, jurisdicția formarii veniturilor fiind așadar criteriul principal, inclusive cu
semnificația competenței de drept public adica cel fiscal al titularului resurselor mobilizate.

17
Urmărind identi ficarea altor repere posibile în fundamentarea raporturilor dintre bugetele
administrațiilor centrale dar și celor locale la partea de venituri, se impune să observăm ca
tratarea problematicii asocierii sau mobilizării veniturilor fără a o lua în discuție pe cea a
utilizării acestora nu poate fi decat satisfăcătoare. Astfel, se impune mai întâi ca serviciile
oferite de autorități sa fie pe cat posibile finanțate si prin taxe suportate de acei beneficiary și
nu oferite gratuit. Această metodă de promovare a ofertei de utilități publice este de așa natură
să conducă la o exploatare mai rațională a resurselor financiare ale statului, trăgând la
răspundere pe beneficiarul , care odată obligat la a suporta o parte din costurile serviciului va
renunța la a mai cons uma servicii care nu ii sunt neapărat necesare,, dar pe langă faptul că le –
ar fi consumat in condiții de gratuitate.
Un alt reper ar fi de luat în considerare în fundamentarea raporturior dintre componentele
sistemului bugetar public la partea de venituri il reprezinta subsidiaritatea în impozitare.
Aplicată delimitării drepturilor de mobilizare a unor venituri, subsidiaritatea impune așadar o
prelevare fiscal să fie atașată celui mai apropiat palier administrative de cetățeni, daca acel
nivel se poate imp lementa și dacă nu este pentru cazul său concret neadecvată. O astfel de
abordare ar diminua considerabil eventualele dezechilibre fiscale, cauzate de faptul că multe
dintre autoritățile subnaționale întâmpină dificultăți în implementarea unor anumite impo zite,
pe când autoritățile centrale pot implementa orice fel de impozit, chiar daca se pot considera
in mod obișnuit ca locale.
Responsabilizarea presupune astfel atribuirea surselor de venit către autoritățile locale să
fie realizată astfel încât să aibă ca effect interesul ambilor în obținerea de noi resurse de venit,
pe care să le identifice, exploateze și să le stimuleze. Competitia incepe de la premise că
deținătorii capitalurilo nu vor investi acolo unde mărimea impozitelor stabilite de autorităților
locale depășește mărimea beneficiilor aduse acestora de cheltuieli effectuate din bugetele
locale și isi vor indruma resursele către alte jurisdicții locale, unde acest raport le este mai
avantajos. Asemănător , dar nu numai din motivul enunțat, lucrătorii își pot desfășura munca
în alte unități administrative -teritoriale, decât in cele in care locuiesc, consumând insa utilități
publice acolo unde iși au domiciliu, spre exemplu , copii celor care beneficiază de educație
unde domiziliază și nu unde isi desfă șoară activitatea de muncă parintele respective. Aceste
astpecte sunt de natură să producă unele neajunsuri în planul dezvoltării economice și sociale
a unor colectivități locale, prin lipsa sau readucerea investițiilor, o slaba ocupare a forței de
muncă . În acelasi ritm, fenomenele ca cele enuntate obligă la o mai largă implicare a

18
autorităților , spre exemplu sprijinirea cazurilor defavorizate, ceea ce va duce la o creștere a
cheltuielilor publice, antrenând dezechilibre si mai mari.12
În raport cu coordo natele enuntate , concluzionam ca nu poate exista o metodă optima,
universal valabilă de atribuire a surselor de venit între componentele bugetare urmărite, dar
putem identifica mai multe variante posibile, ținând cont de modul in care decidenții adică
autoritățile centrale , pun mai mult acent pe unele dintre coordonatele anterior expuse.
O categorie mai aparte a veniturilor bugetelor locare este reprezentată de cele obținute pe
calea așa -numitelor transferuri pentru întrajutorare, care pot fi regăsite în majoritatea statelor,
cu baze conceptuale diferite. În unele state cum este cazul și în România, se porneste de la
premise ca ele pot fi acordate, foarte bine, din bugetele unor autoritati locale catre altele, in
cazuri exceptionale cum ar fi cele pentru c alamitati sau catastrofelor care determina
imposibilitatea de acoperire a cheltuielior publice sporite determinate de acele fenomene
exceptionale, pe cand in altele se are in vedere situatia generic defavorabila formarii
veniturilor acoperitoare ca situati e care poate avea chiar character constant .
Sfera veniurilor bugetelor locale cuprinde. In linii generale:
-venituri proprii din impozite și taxe pe propietate, formând categoria cel mai strans legată
de realizarea dezideratului de autonmie financiară.
-venituri partajate care asigură atenuarea dezechilibrelor vertical si conferă o anumită
independeță , dar nu garantează comunităților localre puterea de a stabili cantitatea și
calitatea serviciilor publice pe care trebuie să le asigure conform cu cele p revăzute in Carta
Europeană a Autonomiei Locale.
-cote adiționale la unele venituri ale bugetelor centrale, cu semnificatie asemănatoare
cotelor defalcate.
-subvenții, reprezentând transferuri financiare utilizate pentru a finanta cheltuieli sau
categoria de cheluieli special cu scopul predefinit. Trimiterea acestor cheltuieli poate fi
stabilita mai mult sau mai putin exactă, lăsând autorităților locale un anumitt grad de
autonomie in utilizarea activă a sumelor care le sunt atribuite.

12 F. Oprea, Managementul financiar al colectivităților locale , Edit. Tritonic Books, București, 2013, pag 165

19
-alocații sau mai nu mite transferuri financiare, ca sume allocate neafectat unui scop bine
precizat, comunitățile locale având libertatea de a le utiliza conform propriilor dorinte si
necesităti.
-resurse atrase, de genul imprumuturilor sau finanțării nerambursabile.
La nivel ul local, veniturile care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor, orașelor,
municipiilor sunt reprezentate de :
-venituri proprii: impozit pe profit de la regiile autonome și societăți comerciale de sub
autoritatea consiilor locale, cote defalcate din impozitul pe venit, alte impozite pe venit, profit
și câștiguri din capital, impozite și taxe pe propietate, taxe pe servicii specfice, taxe pe
autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități, venituri din
proprietate,venituri din doban zi, din prestări de servicii si alte activități, venituri din taxe
administrative, eliberări de premise, amenzi, penalități, si confiscări, diverse venituri .
-sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat,
-donați și sponsorizări,
-subvenții de l a bugetul de stat și de la alte administrații,
-operațiuni financiare.
Acest management al veniturilor implică dauă mari laturi: fundamentarea adică așezarea
veniturilor proprii și perceperea acestora inclusive controlul și excutarea creanțelor.
2.2 Anali za de management al veniturilor și cheltuielilor locale Botoșani

Studiu de caz: Primăria Municipiului Botoșani
Procedura privind regimul finanțărilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru
nonprofit de interes local ( anexa la HCL nr. 86 din 29.03.2019)
Art.1 Prezenta procedură are ca scop stabilirea principiilor, cadrul general și al criteriilor
pentru atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă din fonduri publice, acordate din
bugetul locar la mun. Botoșani.
Art.2 În înțelesul prezentei procedure, termenii și expresiile de mai jos au următoarea
semnificație:

20
-Activitate generatoare de profit , activitatea care produce un profit în mod direct pentru o
persoană juridică;
-Autoritate finanțatoare , Consiliul Local al Mu nicipiului Botoșani;
-Beneficiar , solicitantul căruia i se atribuie contractual de finanțare nerambursabilă în
urma aplicării procedurii selecției publice de proiecte;
-Cheltuieli eligibile , cheltuieli care sunt luate iin considerare pentru finantarea
nerambursabilă, conform Anexelor 1 și 2 la procedură;
-Contract de finanțare nerambursabilă, contract încheiat, in conditiile legii, intre
Consililul Localal Mun. Botoșani, în calitate de autoritate finantatoare si beneficiar;
-Finanțare nerambursabilă, alocaț ie financiara directa din fodnuri publice, în vederea
desfasurarii de catre personae fizice sau juridicefara scop patrimonial a unor activitati noprofit
care sa contribuie la realizarea unor actiuni sau programe de interes public local la nivelul
mun. Bot oșani;
-Fonduri publice, sume alocae din bugetul local de către Consiliul Local al municipiului;
-Solicitant, orice persoană fizica sau jurdică fără scop patrimonial care depune o
propunere de proiect.13
Art. 2 Bugetul local al mun. Botoșani pe anul 2019 se stabilește la partea de venituri în
suma de 145.719,98 mii lei iar la partea de cheltuieli în suma de 160.262,56 mii lei cu un
deficit de 14.542,58 mii lei.
În tabelele de mai jos sunt reprezentați indicatorii de sinteză pe venit uri și cheltuieli,
observăm ca la categoria de cheltuieli suma alocată este mai mare având un deficit de
aproximativ 15.000.00 lei,

13 https://www.primariabt.ro/ , accesat 27.05.2019

21

22
Concluzii

Așadar, în conluzie pot spune ca managementul financiar local al Municipiului Botoșani
se defăsoară în conformitate legii, stabilirea premiselor stau la baza delimitării veniturilor
bugetelor locale de veniturile centrale, atribuie veniturile pe diferite p aliere administrative .
Managementul are o structură foarte dezvoltată, veniturile și cheltuielile împărțindu -se pe
diferite atribuții, bugetul local este concetrat din resursele provenite din activități economice
și sociale desfășurate în perimetrul unită ții administrativ -teritoriale, jurisdicția formării
veniturilor fiind așadar criteriul principal , inclusive cu semnificația competenței de drept
public fiscalal titularului resurselor mobilizate.
Alt reper de luat în considerare este acela de fundamentare a raporturilor dintre
componentele sistemului bugetar public la partea de venituri îl reprezintă subsidiaritatea în
impozitare.
În raport cu cele spuse până acum , putem separa două accepții noțiunii de sector public ,
care ar include în sens larg toate ent itățile publice, indiferent de situarea lor în sfera
activităților materiale sau nemateriale, respectiv, în sens restrâns, numai autor itățile și
instituțiile publice. Aparent nediscutabilă, și această variantă de caracterizare a conținutului
noțiunii de se ctor public impune unele reserve.
Așadar, m anagementul financiar spunem că este una din activitățile principale și
indispensabile ale oricărei activități economice e ficiente. O așa activitate nu se limitează doar
la gestiunea activităților curente ce , țin de finanțarea producției și de vânzări. În condițiile
economiei concurenț iale, competitivitatea și eficiența oricărei întreprinderi depinde, î n mare
parte, de capacitatea managerilor de a înțelege ș i a aplica principiile, metodele și tehnicile
moderne d e management financiar. Î n ultimii ani a fost demonstrat că factorul principal al
falimentului unei î ntreprinderi îl reprezintă incompetența managerilor și greș elile de
conducere datorate unor erori decizionale privind g estiunea fluxurilor financiare. Avân d în
vedere că falimentul întrepri nderii ar fi determinat de lipsa de lichidități, putem afrima cu
siguranță că managementul financiar reprezintă cau za succesului sau eșecului unei
întreprinderii.

23

Bibliografie

 M. Georgescu, Management financiar public local, Edit. Pro Universitaria, București, 2015
 F. Oprea, Managementul financiar al colectivităților locale , Edit. Tritonic Books, București,
2013
 O. Neguriță, Suport de curs management financiar , Univ. Spiru Haret, 2015
 G. Mi litaru, Management financiar , Edit. Politehnică Press, București, 2013
 https://www.primariabt.ro/