Specilizare : Economie și Afaceri Internationale [606397]

Universitatea din Craiova
Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor
Specilizare : Economie și Afaceri Internationale
LUCRARE DE LICENȚĂ
Conducător științific
Lect.univ.dr.Radu BRATU
Absolvent: [anonimizat] 2017

2 Universitatea din Craiova
Facultatea de Economie ș i Administrarea Afacerilor
Specializare : Economie ș i Afaceri Internationale
STUDIU PRIVIND PIAȚ A MUNCII
LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE
Conducător științific
Lect.univ.dr.Radu BRATU
Absolvent: [anonimizat] 2017

3 Cuprins :
Introducere …………………………………………………………….. ……………………… …4
CAPITOLUL I
PIAȚA MUNCII – ABORDĂRI CONCEPTUALE
1.1.No țiuni și mecanisme generale ale pieței muncii ……………………………….. ……………… ……5
1.2. Ocuparea și șomajul în economia concurențială …………………………………. ……………. ….12
1.3. Politica Uniunii Europene de ocupare a for ței de muncă …………………… ……………… …..13
CAPITOLUL II
STAREA PIEȚEI MUNCII LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE
2.1. Caracteristicile generale ale pie ței muncii în statele membre ale Uniunii Europene …..16
2.2. M ăsuri sociale adoptate în țările membre ale Uniunii Europene………………………….. …..17
2.3. Reguli privind libera circula ție a lucrătorilor în Uniunea Europeană ………………………. .18
2.4. Evolu ții actuale ale pieței muncii la nivelul Uniunii Europene …………………………. ……..19
2.4.1. Dinamica populației active și inactive ……………………………………………………………….. 21
2.4.2. Șomajul în Uniunea European ă………………………………………………………………. ……….. 23
2.4.3. Salariul minim pe economie……………………………………………………………………………..2 4
Concluzii ……………………………………………………………………………………. ………26
Bibliografie ………………………………………………………………………………………..2 7

4 INTRODUCERE
Lucrarea intitulată ,,Studiu privind piața mun cii la nivelul Uniunii Europene ’’ analizează,
pe parcursul a două capitole, fenomenele ce au loc în prezent pe piața muncii la nivel european.
Provocările privind globalizarea, îmbătrânirea populației sau schimbările tehnologice se
află de mai multă vreme în atenția decidenților, fie aceștia din zona politică sau din zona
afacerilor.
Totuși, reformele necesare pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă
economiile țărilor europene nu au reușit să depășească de multe ori abordările naționale, aceste
abordări răspunzând parțial necesității de flexibilizare a pieței muncii, creșterii spiritului
antreprenorial sau intensificării ritmului de transfer tehnologic, așa cum și-a propus Agenda
Lisabona încă din anul 2000. Competitivitatea economiilor europene rămâne o provocare la care
Strategia Lisabona relansată în anul 2005 încearcă să răspundă în continuare
Piața muncii este o pia ță de un tip deosebit, al c ărei obiect de tranzac ție este factorul muncă,
un bun care întrunește un ansamblu de caracteristici biopsihologice, demografice, educativ –
profesionale și comportamentale care îl diferen țiază net de oricare alt bun care intr ă în sfera
relațiilor de schimb pe celelalte piețe. În economiile moderne, lucrătorii își vând serviciile de
muncă posesorilor de capital în cadrul pieței muncii. Prin urmare, piața muncii reprezintă locul
de întâlnire și confruntare dintre purtătorii cererii de muncă (deținătorii de capital în calit ate de
cumpărători) și ofertei de muncă (exprimată prin posesorii forței de muncă în calitate de
vânzători ai unor servicii specifice). Negocierile dintre participanții la piața muncii se soldează
prin încheierea unui contract de angajare și stabilire a un ui nivel al salariului.
Primul capitol prezintă succint considerațiile generale privind piața muncii la nivelul Uniunii
Europene și de asemenea vorbește despre libera circulație a persoanelor pe piața muncii în
Uniunea Europeană.
Al doilea capitol prezin tă caracteristiciile generale ale pieței muncii , măsurile sociale
adoptate în tările membre ale Uniunii Europene , și evolutii actualizate ale pieței muncii la
nivelul Uniunii Europene
Lucrarea de față este o încercare de a dezbate și evalua problemele, provocările și perspectivele
create recent pe piața europeană a forței de muncă vizând state membre și sistemele sociale
aferente acestora.
În încheiere am prezentat concluziile lucrării.

5

CAPITOLUL I
PIAȚA MUNCII – ABORDĂRI CONCEPTUALE

1.1.Noțiuni și mecanisme generale ale pieț ei muncii

Surprinsă în sistemul economiei de piață, ca deținătoare a celui mai important factor
de producție este factorul uman. Piața muncii prezintă funcții active, participative, creative și de
propulsare a procesului de dezvoltare. În complex itatea sa structural -functională aceasta conține
și dezvăluie:
a. agenți economici în calitate de purtători ai cererii și respectiv ai ofertei de muncă, nivelul
de organizare și de libertate a acestora în procesul de reglare a ocupării și utiliză rii eficiente a
forței de muncă, precum și raportul dintre ei;
b. forța de muncă, în calitate de marfă de un tip aparte;
c. legitatile care guverneaza formarea cererii si ofertei de forta de munca si a raporturilor
dintre acestea;
d. mecanismele care stau la baza functionarii pietei muncii, atat ca mecanisme de piata
directe, salariul in calitate de pret al muncii, libera concurenta intre agentii economici, cat si ca
mecanisme indirecte utilizate de colectivitati locale, sau alte ins titutii, etc.;
e. totalitatea operatiunilor care se deruleaza pentru ocuparea si utilizarea fortei de munca,
precum si fluxurile din interiorul si din afara pietei muncii. 1
În calitatea ei de piață specială, piața muncii (forței de muncă) tranzact ionează o marfă
deosebită. Știința economică nu a depasit ambiguitățile cu privire la obiectul tranzacțiilor pe
aceasta piață, utilizându -se atât termenul de piață a muncii cât și cel de piață a forței de muncă.
Există argumente care susțin fiecare din ace ști termeni; ele au la bază două direcții de cercetare a
conținutului acestei piețe:
a) cercetarea fenomenologică, a formelor concrete de manifestare ale relațiilor economico –
sociale, implicate d e munca salariată, care a impus utilizarea termenului de piață a muncii;
b) cercetarea esenței si procesualitații relaților economico -sociale în cadrul cărora se
desfașoară munca salariată, care a facut necesară folosirea noțiunii de piață a forței de mu ncă.
Întrucât știința economică analizează, simultan și în corelație, atât esența cât și formele de
manifestare ale proceselor economice, termenii de piață a muncii și de piată a forței de muncă nu
se exclud, ci se completează unul pe celălalt.

1 Gheorghe P îrvu – „Economie Europeană” ediția aIIa
Gheorghe Pîrvu – „Macroeconomie”

6
Noțiunile de "valoare a muncii" și "preț al muncii", iar prin extrapolare de "piață a
muncii", iși au obârsia în economia politică clasică, aceasta preluându -le necritic din viața
cotidiană. Aceeași comoditate caracterizează, in bună parte, și știința economică cont emporană:
de îndata ce nu contrazice filozofia societății întemeiate pe economia privată de piață, noțiunea
de piață a muncii este considerata un bun câștigat care, prin tradiție, se utilizează fără nuanțările
ce i-ar pune în evidență esența.
Termenul de piață a forței de muncă, desemnează esența relațiilor economice implicate
de sistemul muncii salariate. Ori, pentru știința economică, nu este o noutate faptul că, munca nu
poate să ființeze ca o marfă ce se vinde direct pe piață, deoarece ea ar trebui sa aibă o existență
de sine stătătoare înca inainte de a fi vândută. Cel ce prestează o muncă salarizată, dacă ar putea
să dea muncii sale o existență autonomă, deci dacă ar putea să -și metamorfozeze propria muncă
în mărfuri obiectuale sau in servicii marfă, el s-ar manifesta, fie ca un producător obișnuit de
bunuri materiale, fie ca un prestator de servicii pe cont propriu. În ambele cazuri nu ar fi posibilă
existența sistemului muncii salariate: toți cei care au capacitatea de a munci și -ar "obiectiva"
munca in bunuri materiale sau imateriale, în mod independent, ca agenți direcți ai economiei de
schimb (piață). Rezultă că, ceea ce se tranzacționează direct și la prețul pieței între vânzător și
cumpărător, nu este muncă ci forță de muncă sau capacitatea de a munci a lucrătorului salariat.
Pe de altă parte, noțiunea de piață a forței de muncă, operează și ea cu două elemente
concrete, vizibile: oferta si cererea de locuri de muncă. Prima are ca suport cererea de muncă și
nevoia de muncă, iar cea de -a doua, rep rezintă exteriorizarea ofertei de muncă și a
disponibilităților de muncă ale societății.
Nevoia de muncă este generată de fiecare activitate din societate; ea rezultă din toate
activitățile economico -sociale existente într -o țară, în cadrul unei perioade date. Disponibilitățile
de muncă la rândul lor, sunt reprezentate de acel volum de muncă ce poate fi realizat de către
întreaga populație aptă de muncă din țara respectivă în cadrul perioadei date.
Părți importante ale nevoii de muncă și ale disponibilită ților de muncă devin cerere și
ofertă de muncă numai prin sistemul muncii salariate. Condiția esentială a acestui proces este ca
ocuparea forței de muncă să aibă loc numai prin mecanismul pieței concurențiale, adică să
îmbrace forma muncii salariate.
Piața muncii, atât ca entitate închisă, cât și ca sistem deschis, poate fi înțeleasă și pusă în
valoare în contextul economico -social național și international. Altfel spus, asigurarea ajustării
cererii și ofertei de forță de muncă este influențată de legitați le care guverneaza formarea si
acțiunea diferitelor componente ale acesteia: interacțiunea dintre acestea, și contradicțiile
existente în funcționarea pieței. Ca sistem deschis, cu intrări și ieșiri, piața muncii se află în
relație de interdependență cu to ate subsistemele sociale. Din interacțiunea proceselor economice,
sociale, etc., rezultă ceea ce se numește ocuparea și utilizarea forței de muncă.
Piața forței de muncă ar putea fi definită ca spațiul economic în care tranzactionează – se
confruntă, nego ciază – în mod liber deținătorii de capital în calitate de cumpărători – cerere – și
posesorii de forță de muncă în calitate de vânzători – oferta -în care prin mecanismele prețului

7
forței de muncă, al salariului real, al concurenței libere dintre agentii economici, al altor
mecanisme specifice, cererea și oferta de forță de munca se ajusteaz ă. Este deci, ca oricare altă
piață, o instituție socială cu limite și imperfecțiuni, dependentă de alte instituții sociale, de
mentalități și comportamente ale agențil or economici etc. 2
Dintr -un alt punct de vedere, piața muncii apare ca un sistem complex si diversificat de
comunicații. Atât piețele locale, cât și cele internaționale sunt influențate de nivelul tehnic al
comunicațiilor mijloacelor și tehnicilor de info rmare. Economistul francez Micher Didier
definește piața ca pe un ansamblu de mijloace de comunicare prin intermediul cărora vânzătorii
și cumpărătorii se informează reciproc asupra a ceea ce posedă, asupra nevoilor pe care le au și a
prețurilor pe care le cer sau le propun în scopul incheierii unor tranzacții. 3
Într-o abordare cu accent operațional, piața muncii este definita de ansamblul
operatiunilor care se deruleaza pe diferite niveluri de organizare macrosociala, de catre diferiti
agenti economici, in legatura cu asigurarea echilibrului dintre oferta si cere rea de forță de muncă.
Unele dintre aceste operațiuni, sub aspectul competenței revin firmelor și patronatului, altele
revin sindicatelor sau puterii publice, iar altele presupun soluționarea pe baza de negociere și
arbitraj, sau prin participarea tuturor agenților economici.
Referitor la conținutul pieței muncii (forței de muncă), considerăm ca fiind necesar de
semnalat câteva aspecte esențiale.
În primul rând, piața muncii este o piață principală specifică; ea are trăsături "naturale",
ca orice piață, ș i particularități dobândite, dependente de caracteristicile demografice,
psihosociale și educațional -formative ale oamenilor; este cea mai imperfectă piață contractuală,
negociată, în care mecanismele pieței libere se îmbină cu norme juridice, convenții, p rincipii
etice, intervenția autoritățții publice s.a. Asupra forțelor principale ale acestei piețe – cererea și
oferta de forță de muncă – acționează simultan factori economici (cererea finală de bunuri si
servicii, starea sistemului tehnologic exprimată p rin nivelul productivității și al consumurilor
intermediare, nivelul costurilor salariale, anticipațiile privind rata inflației, s.a.) și, factori social –
instituționali (percepția privind mărimea venitului de muncă, sistemul negocierilor salariale,
sistemu l pregătirii forței de muncă, cel al recrutării și angajarii salariaților, reglementarea
raporturilor de muncă, gradul de organizare sindicală, etc.). Două implicații importante rezultă
din condiționarea funcționării pieței forței de muncă de către factori economici si social –
instituționali:
a) existența unor piețe ale forței de muncă cu un puternic specific național;
b) schimbările tehnologice de același fel produc efecte diferite asupra structurii
calificaționale si ocupării forței de mun că, în funcție de condițiile naționale specifice.4[2]

2 Băbeanu Marin, Pârvu Gheorghe – „Economie politică ” Editura EUROPA, Craiova, 1998
3 Băcescu, M. Băcescu -Cărbunaru – „Macroeconomie și politici macroeconomice ” Editura ALL Educațional,
București, 1998.

8
În al doilea rând, piața muncii (forței de muncă) nu reprezintă numai locul si momentul
de întalnire al cererii cu oferta de forță de muncă, în funcție de care se determină nivelul
salariului (consider at ca maxim de către solicitantul forței de muncă și ca minim de către
ofertantul acesteia), ci un ansamblu de relații de piață și sociale dintre cele mai diverse.
Posesorul forței de muncă deține un capital uman format prin investițiile anterioare în om
(pentru învățământ, cultură, sănătate, s.a.), în cadrul unor relații economice, sociale, politice,
culturale, morale, etc. El are tendința să -și maximizeze veniturile pe care le -ar putea obține sub
formă de salariu, ca urmare a sporirii eforturilor sale pe ntru ridicarea nivelului de calificare, și, la
un anumit nivel al salariului, are posibilitatea să aleagă între sporirea timpului lucrat și sporirea
timpului liber. Dar, între cerințele de calificare impuse de schimbarea mediului tehnic și
economic, între cerințele alocării forței de muncă de profesiuni și diferite activități economice și
alocarea efectivă a acestor resurse, există permanent distorsiuni, care implică reacții de
instituționalizare a pieței muncii.5[4] Piața muncii, în aceste condiții, nu mai este un simplu
mecanism interactiv între cererea și oferta de forță de muncă, ci un subsistem deosebit de
complex al pieței în general, care reglează cererea și oferta de forță de muncă prin intermediul
salariului, dar și a altor pârghii cum ar fi: reglem entarea relațiilor de muncă, a relațiilor
profesionale, pregătirea, orientarea, recrutarea și angajarea forței de muncă, protecția și
securitatea muncii, reconversia profesională, protecția socială a șomerilor, impunerea unor
norme generale privind negocie rile colective si individuale, stabilirea periodică a salariului
minim, s.a. Cererea și oferta de forță de muncă, 6 cunosc un grad ridicat de agregare; ele nu se
mai coboară la nivelul indivizilor, ca raporturi de piață orizontale predominante, ci se canton ează
la nivelul grupurilor sociale mari, ca structuri aflate in opoziție, care dispun de sisteme proprii
de valori si aspirații, au comportamente și stiluri de viață specifice. Piața muncii este acea
componentă a sistemului de piețe, unde se intersectează si se țes într -o structură aparte cele mai
dense raporturi, relații si conexiuni demografice, economice, sociale, juridice, spiritual -morale,
psihosociale, etc.
În al treilea rând, modelul teoretic al pieței forței de muncă, a evoluat de la piața muncii
cu concurență perfectă la piața muncii cu concurență imperfectă și de la aceasta la teoria
existenței mai multor piețe ale muncii. În primul caz, oferta individuala de forță de muncă se
întalnește cu cererea individuală de forță de muncă, iar salariul de echilibru, teoretic, reprezintă
punctul de intersecție al curbei cererii cu cea a ofertei, respectiv locul de întâlnire al dreptei
salariului de echilibru cu dreapta nivelului ocupării forței de muncă. În cel de -al doilea caz, cele
mai importante forme ale pieței forței de muncă sunt monopolul bilateral, unde salariul se
negociază colectiv între sindicatele și organizațiile patronale, și oligopsonul constând din firme
cu poziție de olig opson, care angajează o parte importantă din forța de muncă disponibilă, iar

6 Ciucur, Dumitru, Suciu, Marta Christina – „Piața muncii. Economie” Ediția a șasea, București, Editura
Economică, 2003 .

9
pentru a menține această pondere a angajării sau a atrage forța de muncă din alte domenii, se
practică un nivel al salariului mai mare decat media acestuia. În cel de -al treilea c az, piața muncii
nu este nici piața salariaților liberi sau nestructurată și nici piața salariaților sindicalizati, ci o
piață neunitară si neomogenă; ea este o piață structurată si segmentatî, rezultând o piață
principală (primară), cu nivel ridicat de pr egatire și salarii, cu o mare stabilitate și securitate a
locului de muncă și alta secundară, fara stabilitate, "situată" la rândul său în vecinătatea unei
piețe subterane (negre) a muncii, lipsită de reglementări și fără o existență de sine stătătoare. Es te
deci, o piață eterogenă, purtătoare a unor potențiale nemulțumiri, care pot degenera în dezordine
și conflicte sociale.
În al patrulea rând, noțiunea de piață a muncii (forței de muncă) este o abstracție teoretică
utilizată în mod convențional ca punct de pornire, deci ca judecată generală de valoare, pe care
trebuie să se sprijine analizele concrete ale sistemului muncii salariale. Se disting, în realitate,
piața natională și piața internatională a muncii, fiecare dintre ele cu structuri și particulari tăți bine
definite.
Dacă cercetăm piața națională a muncii, aceasta face parte din sistemul național de piețe
specifice interdependente, dar, la rândul său, se comportă ca un sistem alcătuit dintr -un
pluralism, o mulțime de piețe ale muncii, care comunică între ele, cum ar fi: piața principală
(legată de sectorul de centru sau "inima" economiei), piața secundară (care corespunde sectorului
periferic al economiei) si piața lipsită de reglementări (determinată de existența sectorului
informal paralel sau sub teran al economiei); piețele regionale; piețele educational -profesionale;
piața muncii la nivel de întreprindere, ramură și economie natională, care înglobează în sine toate
profesiunile și nivelurile de calificare necesare desfășurării proceselor economic e la nivel micro,
mezo si macroeconomic.
Pulverizarea pieței muncii (forței de muncă) într -un ansamblu de piețe strict specializate,
cu potențiale de ocupare, flexibilizare și eficiență extrem de diferite precum și mecanisme de
autoreglare specifice, nu n eagă caracterul complementar al acestora, comunicabilitatea între ele,
agregarea cererii și ofertei de forță de muncă și existența unor mecanisme comune de reglare.
Funcționarea pieței muncii 7 este o conditie a echilibrului celorlalte piețe și chiar o
condiție a stabilității si echilibrului social -politic. Piața muncii îndeplinește importante atribuții
economice, culturale, educativ -formative, sociale si politice. Aceste atribuții sunt:
a. alocarea eficientă a resurselor de muncă pe sectoare, ramuri, prof esii, teritoriu, în
concordanță cu volumul și structura cererii de forță de muncă;
b. unirea si combinarea forței de muncă cu ceilalți factori de producție;
c. influența asupra formării și repartizării veniturilor;
d. contribuie la formarea și orientare a climatului de muncă și de protecție socială;
e. furnizează informații pentru procesul de orientare profesională, recalificare și
reintegrarea forței de muncă și acționează prin mecanismele sale asupra acestui proces.

7 Lolescu Elena – “Economie europeană „ Editura Universitaria, Craiova, 2009.

10
Aceste atribuții nu pot fi delimita te complet și se concretizează mai nuanțat în
următoarele funcții:
O primă funcție constă in faptul că piața asigură realizarea echilibrului dintre necesitățile
de resurse de muncă ale economiei naționale și posibilitățile pentru acoperirea lor.
Această funcție operează deopotrivă la scară macro, mezo si micro și vizeaza echilibrul
amintit pe o durată cât mai mare de timp, dar nu poate fi exclusă posibilitatea apariției unor
dezechilibre, temporare și parțiale, ca efect al asincrinismului mișcării factoru lui uman în raport
cu ceilalți factori de producție, ca și al unor functionalități generale ale mecanismului,
reproducției și componentei sale specifice, reproducției forței de muncă. Echilibrul de pe piața
muncii are un caracter relativ și fragil, deci, f iind apreciat drept rezultanta numeroaselor acțiuni
desfășurate, pe de o parte, de agenții economici care exprimă cererea de forță de muncă –
unitățile economice, social -culturale, administrative, iar pe de alt ă parte, de agenții economici
care asigură ofe rta de forță de muncă – unitățile de învățământ, populația aptă de munca.
Piața muncii îndeplinește și o altă importantă funcție și anume aceea de a determina
orientarea utilizarii resurselor de muncă ale fiecărei țări cu eficiență crescândă, atât prin
repartizarea lor pe profesii, ramuri și localități, cât și prin folosirea acestora în cadrul fiecărei
unități economice și social -culturale.
Altă funcție este cea care privește mijlocirea și condiționarea proceselor de unire și
combinare a factorului uman cu cei materiali ai producției. Această funcție decurge, înainte de
toate, din caracterul dublu tehnico -economic pe care îl are în mod necesar procesul combinării
factorilor de producție și se regăsește prin modalitățile și instrumentele folosite în vederea
asigurării, în condiții de eficiență sporită, a complementarității și substituibilității acestor factori.
O importantă și complexă funcție pe care piața muncii o realizează, privește influențarea
considerabilă a procesului de formare și repartizare a veniturilor. Ansamblul proceselor și
fenomenelor caracteristice pieței muncii, simptomatica acestora, iși vor pune amprenta într -o
măsură mai mare sau mai mică, direct sau indirec t, mai devreme sau mai tarziu pe întregul și
complexul proces de formare și repartizare a veniturilor în economia națională și în toate etapele
și segmentele acesteia. Piața muncii asigură adoptarea și aplicarea măsurilor de protecție socială
a posesorilor acestei marfi speciale.
În perioada de restructurare economică și tehnologică, piața muncii îndeplinește și o
funcție educativ -formativă, pe fondul formării, perfecționării -reconversiei și recalificării forței de
muncă.
Ca rezultantă a tuturor funcțiilo r, piața muncii îndeplinește și o funcție politică. 8
Funcțiile care revin pieței muncii se află într -o strânsă interdependență, formând un tot
unitar. Acestea au un pronunțat caracter de sinteză, o importanță practică și o corespondentă
efectivă în viața economică reală, regăsindu -se convertite în mecanisme, instrumente și pârghii
specifice, care, la rândul lor, imprimă funcțiilor respective operationalitate, realism și
randamente competitive impuse de cerințele economiei moderne de piață.

8 Băbeanu Marin, Pârvu Gheorghe – „Economie politică ” Editura EUROPA, Craiova, 1998.

11
În procesul tra nziției la economia de piață, funcțiile pieței muncii se conturează continuu
și se îmbogațesc în conținut, dar se realizează diferențiat în raport cu cadrul în care se manifestă,
cu modificările intervenite în timp cu comportamentul și mentalitatea factoru lui uman al
producției.
Piața muncii, în raport cu celelalte piețe specifice, prezintă unele asemănari, dar, pe lângă
acestea, prezintă și unele caracteristici specifice.
O prima particularitate a pieței muncii se referă la faptul că aceasta este o piață cu un
grad mai scăzut de elasticitate (flexibilitate), dar cu o mai pronunțată sensibilitate, caracteristică
ce dă o masură considerabilă atât echilibrului economic, cât și celui social -politic.
Piața muncii este mai complexă, mai organizată și mai regle mentată in raport cu celelalte
piețe, pentru că sfera acesteia depașește sensibil cadrul raportului cerere -ofertă de fortă de
muncă, deoarece tranzacțiile care au loc aici nu sunt numai simple relații de vânzare -cumpărare,
iar agenții economici nu sut num ai vanzători și cumpăratori. Prin negocierile din cadrul pieței,
posesorii forței de muncă urmează să -și realizeze atât aspirațiile profesionale, cât și pe cele
familiale, sociale si politice.
Din punct de vedere al concurenței, piața muncii prezintă un g rad mai ridicat de
imperfecțiune, în raport cu alte forme de piață. Pe lângă acțiunea mecanismelor pieței: salariu,
concurența, productivitate marginală, care acționează într -un cadru reglementat, dinainte acceptat
de agenții economici participanți la rela țiile de piață, există și o serie de reglementări economico –
juridice adoptate în fiecare etapă. Rezultă deci, că piața contemporană a muncii este o piață cu
pronunțate caracteristici contractuale și participative, în cadrul căreia negocierea și contractul de
muncă joacă un rol esential în determinarea raportului cerere -ofertă de forță de muncă.
O alta caracteristică a pietei muncii constă în faptul că intervenția statului pe această piață
a fost continuă și crescândă, fiind mai puternică decât pe celalte piețe. Aceasta se explică prin
faptul că statul, prin intervenția sa crescândă, trebuie să asigure realizarea intereselor și
aspirațiilor majorității cetățenilor, în condițiile unei economii moderne de piață și a unui regim
politic democratic.
Este de sub liniat faptul că în cadrul interdependențelor dintre diferitele componente ale
sistemului național de piețe, piața muncii generează influențe mai nuanțate, poate mai puțin
sesizabile și mai reduse în intensitate și primește influențe mai puternice. Astfel această piață
prezintă o mare sensibilitate față de deciziile care se iau pe celelalte piețe, fiind constrânsă să se
adapteze continuu la mișcările înregistrate de respectivele piețe.

12
1.2. Ocuparea și șomajul în economia concurențială

Un aspect fundamental al utilizării eficiente a resurselor de muncă îl reprezintă ocuparea
deplină, optimă a resurselor de muncă, ținându -se seama de exigențele ce decurg din relația
organică a pieței muncii cu celelalte piețe specifice din societate.
Ocuparea resurselor de muncă 9 reprezintă o acțiune rațională complexă, specifică
managementului resurselor umane, prin care se stabilesc și se realizează proporții optime privind
structura, repartizarea, distribuirea și încadrarea la diferite locuri de muncă a oamenilor, în
funcție de calificare, de cerințele locurilor de muncă respective, de retribuire, de scopul final al
angajatorului, ținându -se seama de legile pieței muncii concurențiale, de normele juridice, etnice
și cele ale echității sau justiției sociale statuate pe plan inter n si internațional. Ocuparea ține de
mecanismul de funcționare a pieței muncii care poate fi caracterizată prin starea de echilibru sau
dezechilibru , reflectând subocupare sau chiar supraocupare.
Ocuparea deplină reflectă nivelul, structura și calitatea ut ilizării resurselor de muncă în
mod optim, adică favorizează maximizarea efectului util, concretizat în bunuri economice pentru
satisfacerea nevoilor oamenilor și comunităților umane. Astfel, ocuparea deplină implică și
ocuparea eficientă a resurselor de m uncă, fiind compatibilă cu rata naturală a somajului, cu
somajul normal.
Ocuparea deplină pe piața muncii are loc atunci când cererea este egala cu oferta de
muncă. Chiar și în această situație vor exista în societate persoane în stare de somaj. Mecanismul
specific al economiei concurențial -funcționale influențează nemijlocit procesul ocupării.
Dacă nivelul inițial al salariului minim este redus, o creștere a acestuia nu va antrena
niciun efect negativ asupra ocupării muncii în economie. Dacă, în schimb, sa lariul minim este
stabilit la un nivel ridicat, o creștere a acestuia va influența negativ nivelul ocupării din economie
și va determina apariția somajului involuntar.
Ocuparea este un proces multidimensional, adică presupune îmbinarea organică a unor
elem ente de natură economică, demografică, educativ -formativă, social -comportamentală și
juridic -institutională. În același timp, ocuparea este mai cuprinzătoare decât aria muncii salariale
propriu -zise, deoarece include toate genurile de activități și structu ri ocupaționale care definesc
un loc de muncă, un venit retribuit, stimulativ pentru om și pentru evoluția mediului de afaceri în
care el actioneaza. De asemenea, în procesul globalizării economiei se poate ajunge la
„externalizarea” sau „internaționalizar ea” ocupării, cu efecte favorabile pentru unele persoane și
mai puțin favorabile pentru altele. În funcție de sensul fluxului ocupării, în contextul globalizării,
ocuparea devine purtătoare de dumping social.
Toate acestea se reflectă în funcțiile pe care trebuie să le îndeplinească ocuparea, cum ar
fi: funcția economica, de finalitate eficienta precisa; funcția de prevenire a formării unor grupuri
de angajați săraci; funcția educativ -formativă permanenă; funcția social -politică, de combatere a

9 Băbeanu Marin, Pârvu Gheorghe -“Economie politică” , Editura EUROPA, Craiova, 1998 .

13
sărăciei, a inegalităților sociale, a somajului, de realizare a dreptului de muncă, la obținerea unui
venit decent etc.
În secolul nostru se remarcă o noua paradigma a fructificării resurselor de muncă, bazată
pe relația creștere economică -competitivitate -ocupare -dezv oltare durabilă -umană. Aceasta
sporește complexitatea ocupării în sensul ca ea exprimă relații mult mai ample ce tind să
depașească locul ei ca rezultantă a funcționării celorlalte piețe specifice din economie, devenind
finalitate economico -sociala cu infl uențe puternice nu numai la nivel individual, ci, tot mai
intens, la nivel social, comunitar si global, finalitate a armonizării întregului sistem de politici
economice, formativ -educative și sociale.
Ocuparea constituie nucleul dur al pieței muncii, cea m ai importantă componentă a
acestei piețe. Cauzele principale care au afectat în ultimele decenii ocuparea pot fi grupate în mai
multe categorii, cum ar fi: cauze privind gestionarea pieței muncii (crearea de noi locuri de
muncă, tipologia măsurilor antișom aj etc.); cauze de natura instituțională (legislația muncii,
instituțiile pieței muncii etc.); cauze de natură socială (nesiguranța locului de muncă;
instabilitatea salarială etc.); cauze privind procesul formativ -educativ (calitatea calificării
oamenilor, gradul de adaptare a muncii la noile exigențe ale dezvoltării economico -sociale etc.);
cauze de natură economică (declinul economiei, restructurarea economică etc.). Înțelegerea
acestor multiple cauze favorizează adoptarea de măsuri eficiente pentru ameli orarea ocupării în
timp și spațiu.

1.3.Politica Uniunii Europene de ocupare a forței de muncă

Datorită reticenței statelor membre de a accepta o politică socială comună, reglementările
sociale s -au restrâns mai mult la nivelul drepturilor muncitorilor și ale familiilor lor (Frunzaru,
2007, 94).Carta drepturilor fundamentale ale lucrătorilor a avut ca titlu original Carta comunitară
a drepturilor sociale fundamentale.
Tratatul Uniunii Europene (TUE), semnat la Maastricht la 7 februarie 1992 și intrat în
vigoare la 1 noiembrie 1993, cuprinde o serie de articole referitoare la drepturile lucrătorilor și la
dezvoltarea unei strategii cu privire la piața forței de muncă. 10
În subcapitolul „Muncitori” al Capitolului I se subliniază dreptul lucrătorilor de a lucra în
orice stat membru beneficiind de un tratament egal în privința salarizării, condițiilor d e muncă
sau angajării și la eliminarea oricăror forme care ar putea împiedica libera circulație a
muncitorilor în UE (excepție făcând lucrătorii din serviciile publice). Titlul VIII („Ocuparea
forței de muncă”) susține construirea unei strategii de dezvolt are a unei piețe a forței de muncă
instruită și adaptabilă la schimbările economice.

10 Băcescu M. Băcescu -Cărbunaru – „Macroeconomie și politici macroeconomice ” Editura ALL Educațional,
București, 1998.

14
Acest lucru va realiza inclusiv prin intermediul unui Comitet pentru Ocuparea Forței de
Muncă (Employment Committee) care va promova cooperarea între state cu privire la politicile
pieței muncii și la ocuparea forței de muncă. Conform art. 137 al tratatului, UE va sprijinii și
completa activitatea statelor membre 11 cu privire la :
– îmbunătățirea mediului de lucru pentru protejarea sănătății și securității muncitorilor;
– condițiile de muncă;
– informarea și consultarea muncitorilor;
– integrarea persoanelor excluse de pe piața muncii;
– egalitatea dintre bărbat și femeie cu privire la oportunitățile pieței muncii și a
tratamentului la locul de muncă.
La întâlnire a Consiliului European de la Luxemburg (noiembrie 1997) a fost lansată
Strategia Europeană de Ocupare (SEO), care cuprinde patru obiective generale:
1. creșterea șanselor de angajare pe piața muncii (improving employability);
2. dezvoltarea antreprenori atului;
3. încurajarea adaptabilității afacerilor și a angajaților;
4. întărirea politicilor pentru oportunități.
Această strategie propune măsuri active care pleacă de la premisa interdependenței dintre
politica economică, politica socială și politica forței de muncă. Se insistă pe diminuarea
șomajului de lungă durată a tinerilor și a muncitorilor în vârstă, pe 14 CE S este un organism
consultativ care își desfășoară activitatea și la nivelul statelor membre. Acesta cuprinde
reprezentanți ai sindicatelor și patronatelor.
Recomandările Consiliului cu privire la ocuparea forței de muncă presupune luarea în
considerare a modului în care au fost implementate liniile directoare, pe baza unui raporta anul
furnizat de fiecare stat membru. Ca și în cazul deciziilor, Consiliul cooperează cu celelalte
instituții europene în elaborarea recomandărilor.
Aceeași abordare pe mai mul te niveluri se găsește și în deciziile cu privire la liniile
directoare a politicilor de ocupare pentru satele membre din 2003 și din 2005.
Principiul subsidiarității implică o anumită ambiguitate care ridică probleme legate de
posibilitățile de intervenț ie a UE în politicile naționale, de responsabilitatea și de legitimitatea sa
de acțiune (vezi Ferreol, 2000/2001, 210 -214).
Directiva 2005/600/EC stabilește opt16 linii directoare cu privire la ocuparea forței de
muncă pentru statele membre pentru perioada 2005 -2008:
1. Implementarea politicilor de ocupare pentru atingerea ocupării totale, îmbunătățirea
calității și productivității muncii și întărirea coeziunii sociale și teritoriale. Această linie
directoare cuprinde obiectivele principale 12 ale directive i. Pentru 2010 (așa cum este specificat
și în strategia Lisabona), rata generală de ocupare trebuie să ajungă la 70%, rata de ocupare în

11 Gheorge Pîrvu – “Economie europeana” editia I
12 Niță Dobrotă – “ Economie politică” Editura Economică

15
rândul femeilor să fie de minim 60%, iar pentru muncitorii în vârstă (55 -64 de ani) rata de
ocupare să ajungă la 50%.
2. Să promoveze o abordare a ciclului de viață (lifecycle approach) cu privire la muncă.
Aceasta este orientată către ocuparea în rândul tinerilor, femeilor și persoanelor în vârstă.
3. Asigurarea unei piețe a forței de muncă incluzive, creșterea atractivității muncii și
crearea de locuri de muncă pentru cei care sunt în căutarea lor, inclusiv pentru persoane
dezavantajate (cu educație scăzută, cu dizabilități, imigranți, minorități).
4. Îmbunătățirea adaptării forței de muncă la cerințele din eco nomie. Acest fapt se
realizează, printre altele, prin anticiparea nevoilor de personal cu o anumită calificare sau prin
îndepărtarea obstacolelor mobilității muncitorilor în UE în conformitate cu tratatele UE.
5. Promovarea flexibilității combinată cu sec uritatea ocupării forței de muncă și
reducerea segmentării forței de muncă. Aceasta se poate realiza prin anticiparea restructurării
economice și pregătirea muncitorilor pentru o eventuală schimbare de status.
6. Dezvoltarea unei piețe a muncii prietenoas e și a unui mecanism de stabilire a salariilor.
Partenerii sociali trebuie să negocieze salariile ținând cont de productivitatea și schimbările din
piața muncii. Pentru crearea de locuri de muncă, este recomandat chiar reducerea impozitelor
pentru salariil e mici.
7. Creșterea și îmbunătățirea investițiilor în capitalul uman. Această linie directoare este
strâns legată de conceptul de învățare continuă (lifelong learning). 16 În cadrul deciziei,
numărătoarea se face de la 17 la 24, luându -se în considerare liniile directoare ale deciziilor
precedente.
8. Adaptarea educației și a programelor de pregătire la noile competențe cerute pe piața
muncii. Observăm că liniile directoare cu privire la politicile de ocupare a forței de muncă
presupun măsuri în domeniul economic, al educației și al politicilor sociale (inclusiv cele legate
de reforma sistemelor de pensii). Ocuparea totală într -o economie bazată pe cunoaștere este
obiectivul major al UE pentru anul 2010. În ciuda acestui obiectiv îndrăzneț, există o serie de
critici cu privire la SEO.

16
CAPITOLUL II
STAREA PIEȚEII MUNCII LA NIVELUL UNIUNII EURPENE

2.1. Caracteristicile generale ale pieței muncii în statele membre ale Uniunii
Europene

Piața muncii î n ultimu deceniu al sec XX s -a concretizat prin niv elurile ridicate ale
șomajului în ț ările membre ale Uniuni i Europene, comparativ cu situația din perioadele
anterioare și din alte tă ri dezvoltate. Caracterul specific al peiței muncii se întrepătrunde cu cel
derivat, ea fiind o piață derivată . 13
Are funcția principală de a asigura activitățile social -economice cu resursele de muncă în
cantitatea, calitatea si structurile necesare.
La începutul secolului XXI și sfârș itul secolului XX prin cipalele caracteristici ale pieței muncii
în Uniunea European a sunt :
-crearea și deducerea numă rului mereu mai mic de locuri de muncă de la un an la altu
-scăderea constantă a ratei de ocupare a forței de muncă cu aproximație î n majoritatea ță rilor
memb re ale Uniunii Europene , excepție făcâ nd Danemarca ș i Irlanda
-creșterea șomajului pe termen lung, creș tere ce corespund e diferitelor perioade de variație a
utilizării forței de muncă în funcție de fluctuaț iile a ctivităț ii economice
-dispariția și rigiditatea între diferite piețe naț ionale ale muncii , a salariilor minime și
neamortizate în Marea Britanie , în timp ce în Franț a salariul minim este reglementat și
reprezintă 50 % din salariu mediu , regurile diferite privind acordarea ș i nivelul indemni zatiei de
somaj, nivel ridicat î n Italia si Grecia ,si redus in Fra nța și Germania.
-dispariț iile regional e ale somajului european, există regiuni unde somajul este mai ridicat:
Finlan da, Spania, Irlanda, sudul Franței, sudul Italiei și partea orientală a Germaniei , dar și
regiuni în care somjul este mai scă zut de exempl u Olanda,Germania, sudul Angli ei, Austriei ș i
nordul Italei
-șomajul afectează inegal diferitele categorii ale populației: șomajul afectează o mare parte a
populației cu vârsta î ntre 15 -24 de ani, șomajul în rândul femeilor este în medie mai mare decât
cel în rândul bărbaților, desigur fiecare țară are particularitățile ei
-șomajul internațional este un ș omaj structural care depin de de procesul de formare a prețurilor,
piața de bunuri ș i procesul de constituire a salariilor pe piaț a muncii europene
Salarii le sunt negociate între sindicatele salariaților și ale patronilor, în funcție de situația de pe
piața muncii, rata ș omajul ui și tinând cont de evoluția preț urilor.

13 Niță Dobrotă – “ Macroeconomie” Editura Economic ă

17
Cauzele generatoare de șomaj prin analiza economică a politicilor de utilizare a forței de muncă
și analiza economică necesită evidențierea cauzelor generatoare de ș omaj:
-șomajul structural
-diferenț e între costul social și costul privat al mâinii de lucru ș i gradul diferit de impozitare
-migrațiile de populație și factorii instituț ionali
-degradarea politicilor economice restrictive duse în Europa
-nivelul ridicat al șomajului în U niunea Europeană se poate explica și prin restricțiile impuse
politicilor economie eurpene pentru a îndeplini criteriile fixate prin Tratatul privind crearea
Uniunii Economice monetare .

2.2.Măsuri sociale adoptate în țările membre ale Uniunii Europene

Modalitățile de implementare a modelului social internțional sunt dintre cele mai variate
și corespund politicii sociale, formând o gamă vastă de abordări ce cuprinde instrumente
financiare, elemente strategice, analitice si legislative, metode de dialog și coordonare.
Acestea acționează concentrat și împreună asigură coeziunea internă a politicii sociale.
Atenuarea șomajului este susținută prin măsuri educaț ionale și economico investiționale. 14
Gruparea măsurilor respectective se face după orizontul de timp al extinderii acestora, după
transformările tehnologice și social economice presupunând o măsură sau alta să fie
implementată cu succes, dupa nivelul dezvo ltării economice.
Prima grupă de mă suri se referă la o mai bună repartiție a fondului total de muncă
A doua grupă de mă suri se referă la îndepărtarea de pe piețele naționale a unor grupe de ofertanți
spre ex emplu descurajarea muncii salariale feminine , exilarea sau returnarea lucrătorilor străini
imigranți etc.
A treia grupă se referă la inversarea procesului de substituire a factorilor de producție
A patra grupă vizează creșterea rentabilități populației active .
O altă grupă de măsuri se referă la crearea de noi locuri de muncă pe bază de investiții, în special
în acele sectoare care au șanse să devină factori de aducere de beneficii a acelor ramuri și
sectoare cu șanse ca în viitor să se dezvolte.
Toate măsurile prezentate presu pun investiții și întâmpină numeroase piedici sociale, economice
si culturale în realizarea lor.
Ocuparea forței de muncă a devenit o prioritate în contextul Strategiei de la Lisabona.
Acest lucru reflectă programarea instrumentelor financiare cominitare pentru perioada anilor
2007 -2013. Programul european pentru ocuparea forței de muncă și solidaritate socială, Fondul

14 Nita Dobre – Politica Economica
http:// ec.europa.eu
http://www.europarl.europa.eu/

18
european de dezvoltare regională ș i Fondul social european. Comisia e uropean ă sprijină lupta
împotriva șomajului și promovarea flexibilității în rândul angajatorilor și al angajaților.
Încurajarea unor adoptări politice diferite în funcție de sectoarele economice cheie, spre exemplu
sectorul serviciilor, dar și în funcție d e categoriile de angajați care ar putea fi mai bine integrați
în piața muncii. Co misia permite statelor membre să utilizeze ajutoare de stat si reduceri de TVA
ca instrumente de promovare a ocupării forței de muncă.
Pentru susținerea liberei circulații a p ersoanelor pe teritoriul Uniunii Europene, este
necesară coordonarea sistemelor de protecție socială. Până de curând, regimul aplicabil
angajaților și altor categorii de persoane care au reședința în mod legal pe teritoriul unui stat
membru era definit de două regulamente adoptate în 1971 și, respectiv, în 1972. Acum a intrat în
vigoare însă o reformă fundamentală, menită să modernizeze întregul sistem legislativ.
Cele patru principii fundamentale ale Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 sunt:
-Egalitatea de tr atament
-Cumularea perioadelor de asigurare
-Prevenirea cumulului de prestații
-Exportabilitatea

2.3.Reguli privind libera circulație a lucrătorilor în Uniunea Europeană

Unul dintre cele mai importante principii ale Uniunii Europene este libera circulație a
lucrătorilor, un drept consacrat de Tratatul de instituire al Uniunii Europene.
Temeiul juridic al acestor reguli se găsește în articolele 48, 78, 79 și 352 din Tratatul
privind funcționalitatea Un iunii Europene (TFUE) .
Orice cetățean al UE are dreptul de a trăi, muncii, locui, căuta un loc de muncă și de a se
stabili în oricare din tr cele 28 de state membre ale UE. Normele Uniunii Europene cu privire la
libera circulație a lucrătorilor este vala bilă și în țările membre ale Spațiului Economic European,
adică Islanda, Liechtenstein și Norvegia. 15
Nediscriminare și tratament egal . Niciun stat membru al Un iunii Europene nu are dreptul ș i nu
îi poate interzice unui cetățean al UE accesul pe piața muncii pe criterii de cetățenie.
Legislația comunitară garantează și faptul că cetățenii UE trebuie să aibă parte de
tratament egal când își depun candidatura pentru un loc de muncă în alt stat membru al UE.
Lucrătorii transfrontalieri trebuie să fie trata ți in mod egal ca angajații naționali.
În principiu, locurile de muncă din sectorul public sunt disponibile și pentru cetățenii U niunii
Europene . Cu toate acestea, în anumite situații, țările U niunii Europene pot rezerva locurile de

15 Gheorghe Pirvu –Economie Europeana Editia I si Editia aII a
http:// europarl.com

19
muncă din sectorul publ ic pentru proprii lor cetățeni. Astfel de locuri de muncă se referă la
protejarea intereselor statului și restricțiile trebuie evaluate de la caz la caz.
Cetățenii altor state membre își pot depune candidatura pentru majoritatea locurilor de muncă din
sectorul public, cum ar fi învățământul, sănătatea publică și securitatea publică.
Când U niunea Europeană s-a extins în 2004 și 2007, statelor membre li s -a permis să
impună anumite „măsuri tranzitorii” care au limitat libera circulație a lucrătorilor care proveneau
din noile state membre.
Această perioadă tranzitorie se apropie însă de sfârșit. Restricțiile aplicabile lucrătorilor din țările
care au aderat la UE în 2004 au expirat la 1 mai 2011. Unele restricții aplicabile lucrătorilor din
Bulgaria și Român ia – care au aderat la U niunea Europenă în 2007 – sunt încă valabile, dar se
vor aplica doar până la 31 decembrie 2013.
Mai mult, cetățenii fără loc de muncă și cei aflați în căutarea unui loc de muncă au dreptul de a
locui în altă țară a Uniunii Europen e pentru o anumită perioadă în timp ce își caută un loc de
muncă. Pot beneficia și de plata ajutorului de șomaj în țara pe care o vizitează. Inițial aceasta
poate fi de maxim trei luni, deși este posibilă extinderea perioadei de transfer la maxim șase luni .
Țările U niunii Europene lucrează pentru a consacra recunoașterea reciprocă a diplomelor
și pentru o coordonare din ce în ce mai apropiată a regimurilor de asigurări sociale care ar ușura
situația persoanelor care se stabilesc în străinătate pentru a lucra.

2.4. Evoluții actuale ale pieței muncii la nivelul Uniunii Europene
În ceea ce privește piața forței de muncă ajustată pe pa rcursul crizei, cererea de lucrători
noi a scăzut consistent din 2008 ș i mare part e din 2009, fapt care a dus la încetinirea creș terii
economice.
După cum se poate vedea in fig ura.1, rata Uniunii Europene de neocupare a forței de
muncă a început să scadă continuu, începand cu al doilea trim estru al anului 2008, care a scăzut
de la 2,2% în primul trimestru până la 1.3% î n al treilea tri mestru al anului 2009, atunci câ nd
au ajuns la minimul posibil. 16
În urma cercetărilor s -a constatat că rata a scăzut cu 0.9 puncte procentuale în aceasta
perioadă . Dintre statele memb re mai mari, rata de neocupare î n al doilea trimestru al anului 2010
a rămas mică pe niv elurile înregistrate î n primavara anului 2008. Decli nul ratei de neocupare al
forței de munca î n raport cu al doilea trime stru din 2008 a fost mai pronunțat în Polonia (în
scădere cu 1 .1 puncte procentuale), reflectând scăderea intensității în expansiunea forței de
muncă față de anul 2008.
Ratele au cunos cut scăderi mult mai moderate în Franț a ( cu 0.2 p uncte procentuale),
Germania ( în scă dere cu 0. 7 puncte procentuale), Italia (în scă dere cu 0.3 puncte procentuale) ș i

16 www.INS.ro , www.eurostat.com

20
Marea Britan ie (cu 0.5 puncte proc entuale).În schimb rata a crescut substanțial î n Spa nia dincolo
de nivelurile scă zute d e acum doi ani, ceea ce reflectă o îmbunătățire clară î n ultimul an.
Prin al doilea trimestru al anulu i 2010 rata a fost de 0.6 -0.7% în Italia și Polonia și numai 0.4%
în Franța, a doua cea mai mică rată din Uniunea Europeana.
În Germania a ramas relativ ridicată (2.5%, a doua cea mai mare rată din UE) ș i Marea
Britanie (1.9%). În fiecare lună începâ nd din aprilie 2010, pierderile totale de locuri de muncă au
fost anunțate în jurul valorii de 1/7 din nivelul maxim atins în ianuarie 2009.
Analiza în structura datelor demonstrează că această creștere se datorează la nivel UE,
exclusive pe s eama femeilor, rata de ocupare î n cazul acestor a crescâ nd de la 53.7 % la 58 .2% în
perioada 2000 -2010, în cazul bărbaților î nregist rându-se un regres din aces t punct de vedere de la
70.8 % în anul 2000 la 70.1% î n anul 2010.

Figura nr. 1
Rata de neocupare a locurilor de muncă pentru statele membre ale Uniunii Europene

Tot în anul 2010 decalaje mai mari decât la nivelul UE între sexe, prin prisma ratei de
ocupare se înregistrau în Malta, Grecia, Italia, Cehia, Luxemburg, România, Cipru, Slovacia,
Polonia, și Spania.
În Uniunea Europeană, există în prezent preocupări serioase, atât de ordin economic, dar
și social, legate de creșterea gradului de ocupare în grupele de populație vârstnică .

21
2.4.1. Dinamica populației active și inactive
În analiza evoluției populației inactive destul de relevantă este distribuția ei în funcție de
sex, grupe de vârstă și categorii de inactivitate. Se observă, că în 2009 cele mai multe persoane
inactive din mediul rural au fost femeile – 551,9 mii comparativ cu 480,6 mii persoane de sex
masculin.
Nivelul înalt al inactivității feminine comparativ cu cel al bărbaților poate fi explicat, pe
de o parte, prin durata concediului de maternitate și de educare a copiilor, iar pe de altă parte,
prin creșterea durat ei de școlarizare a femeilor.Sau , femeile din mediul rural îmbrățișează, de
regulă, profesii caracteristice sferei bugetare, care necesită studii speciale, comparativ cu
meseriile pe care le practi că bărbații la sate.
Astfel, datele statistice demonstrează că numărul femeilor inactive cu statut de elev sau
studen t constituiau în anul 2009, 103.3 mii persoane sau 18. 7% din totalul femeilor inactive.
Bărbații inactivi cu statut de elev sau student erau doar 88,8 mii de persoane sau 18,48% din
totalul bărbaților inactivi. Totodată, femeile ca snice înregistrează un nivel de 67,9 mii de
persoane, iar bărbații casnici doar 2,9 mii persoane. Totuși cea mai mare pondere în totalul
persoanelor inactive, în special al femeilor, îl ocupă pensionarii in numar de 336.5 mii
persoane. 17

Figura nr. 2 : Populația inactivă în vârstă de 15 -24 ani din mediul rural pe categorii de
inactivitate și sexe, 2009 mii persoane
Sursa: Biroul Național de Statistică

În anul 2009 majoritatea populației în vârstă de 15 -24 ani erau elevi sau studenți,
respectiv, 88 mii bărbați sau 53,3% din totalul bărbaților tineri inactivi și 102,2 mii femei sau

17 Prisecaru Petre – Guvernanța UE, Editura Economică, București, 2005.
www.INS.ro 88 102.2 3.2 1.5
0.5 18.4 73.3 30.6 42.2 15.5
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%100%
15-24 ani FemeiPlecați peste hotare
Altă situație
Casnice
Pensionari[1]
Elevi, studenți

22
66,9% din totalul femeilor inactive. Tot odată, dacă numărul bărbaților ti neri plecați peste hotare
a fost de 42,2 mii persoane sau 25,6% din totalul bărbaților tineri inactivi, femeile tinere
considerate plecate peste hotare constituiau doar 15,5 mii sau 10,2% din totalul femeilor inactive.
Respectiv, dacă femeile tinere cu sta tut de casnice constituiau 18,4 mii persoane, bărbații tineri
au constituit doar 0,5 mii
Printre motivele principale din cauza cărora persoanele inactive din mediul rural nu
doresc să lucreze sunt: (i) statutul de pensionar, (ii) responsabilitățile familia le, (ii) perioada în
afara sezonului și (iv) plecarea peste hotare în căutarea unui loc de muncă. Astfel, majoritatea
persoanelor inactive nu doresc să lucreze deoarece ele au statut de pensionar – 335,2 mii
persoane (41,9% din totalul persoanelor inactive ). Totodată un număr impunător de mare revine
și persoanelor care urmează cursuri de școlarizare – 194,9 mii persoane (24,4%). Aceste
categorii de persoane inactive completează caracteristicele grupelor de vârstă de extremă .

Figura nr. 3

Populația activă din punct de vedere economic (sau forța de muncă ) cuprinde toate
persoanele de 15 ani și peste, care furnizează forța de muncă disponibilă pentru producția de
bunuri și servicii în timpul perioadei de referință, incluzând populația ocupat ă și șomerii .
Încadrarea populației pe categorii, după participarea la activitatea economică, se face conform
principiului priorității ocupării față de șomaj și șomajului față de inactivitate. Schimbările
metodologice țin de tratarea în ocupare a absențelor de lungă durată, cum ar fi concediile pentru
îngrijirea copiilor, lucrul sezonier, concediile fãră plată, șomajul tehnic.
Rata de activitate a populației de 15 ani și peste reprezintă proporția populației active de
15 ani și peste în populația totală în vârstă de 15 ani și peste (%).
Populația ocupată cuprinde toate persoanele de 15 ani și peste care au desfășurat o
activitate economică sau socială producătoare de bunuri sau servicii de cel puțin o oră în 27.00% 0.80% 5.10% 36.60% 6.70% 13.00% 10.10% 0.70%
22.50% 14.40% 3.60% 45.80% 3.60% 3.50% 6.50% 0.00%
Studii/formare profesionalaResponsabilitati familialeBoalaPensie (de virsta, de invaliditate, etc)Inactivi voluntarLucru peste hotarePerioada in afara sezonului, in…Alt motiv
Femei

23
perioada de referință (o săptămână), în scopul obținerii unor venituri sub formă de salarii, plată
în natură .
Rata de ocupare : raportul dintre populația ocupată în vârstă de 15 ani și peste și totalul
populației de aceiași grupă de vârstă, exprimat procentual.
Sub ocuparea în raport cu timpul lucrat: persoanele ocupate care satisfac următoarele criterii: 18
 doresc să lucreze ore suplimentate;
 sunt disponibile să lucreze ore suplimentare;
 orele efectiv lucrate în toate activitățile în timpul perioadei de referință sunt sub o limită
stabilită. Limita stabilită în conformitate cu legislația muncii în vigoare constituie 40 de
ore pe săptămână.

Figura nr. 4

2.4.2 . Șomajul în Uniunea Europeană

După ce, în perioada 2003 -2008, rata șomajului a scăzut cu peste 2 puncte procentuale,
criza financiară și economică a provocat o gravă deteriorare a situației (Figura nr. 5 ) De la
începutul anului 2013, rata șomajului s -a menținut la un nivel relativ stab il. În septembrie 2013
numărul total de șomeri se ridica la aproape 26,9 milioane (cifră ajustatăîn funcție de variațiile
sezoniere).
Șomajul de lungă durată este încă în creștere, din cauza perioadei lungi de criză. La
finalul celui de al doilea trimestru din 2013, șomajul de lungă durată a atins un record absolut de
12,5 milioane în UE -28, ceea ce reprezintă 5% din populația activă. Există diferențe
considerabile și din ce în ce mai accentuate între ratele șomajului din diferite state membre, în
special în zona euro. De la începutul crizei, șomajul a înregistrat o creștere puternică în statele
situate în partea de sud a zonei euro și la marginea acesteia și o creștere mult mai scăzută în alte
state membre. Șomajul în rândul tinerilor se menține la niveluri foarte ridicate. În septembrie

18 http://eurostat.com , www.INS.ro

24
2013, în UE-28, șomajul în rândul tinerilor a depășit 23,5%, în creștere cu 0,4 puncte procentuale
față de anul anterior, dar a fost stabil în ultimele șase luni

Figura nr.5

Șomajul a încetat să mai crească de la mijlocul anului 2013. Proporția tinerilor
neîncadrați profesional, care nu urmează niciun program educațional sau de formare profesională
(NEET) a continuat să crească. În perioada 2008 -2011, rata tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și
24 de ani neîncadrați profesional și care nu urmează niciun program educațional sau de formare a
crescut cu 2 puncte procentuale, atingând cota de 12,9 % .

2.4.3 . Salariul minim pe economie

Au fost actualizate pentru 2013 majoritatea salariilor minime pe economie î n
Europa. Discrepanta dintre tari ramane la fel de mar e, salariul minim din anumite ță ri este de 11
ori mai mare decat în alte ță ri din Europa, iar salariul minim din Luxembrug este de 9.6 ori mai
mare decat în Româ nia.
Ca si anul trecut pe primele 6 locuri cu salarile cele mai mari, depăț ind 1000 eur o rămân
aceleași țări. Pe primul loc detașat, fără modificări față de anul trecut este Luxemburg , urmat d e
Belgia, Irlanda, Olanda, Franța ș i Marea Britanie. 19
La polul opus, avem 10 ță ri cu salariul minim pe economie sub 400 euro, tarile cu cel mai
mic sala riu fiind Federația Rusa, Româ nia, Bulgaria, Latvia, Litu ania cu salarii sub 300 euro.
Țări precum Luxemburg, Irlanda, Slo venia, Grecia nu au actualizat încă salariul minim pe anul
2013.

19 www.europa.eu , www.INS.ro , www.eurostat.com

25

Figura nr. 6 : Salariu în UE

În Grecia, Spania, Austria și Portugalia unde angajaț ii au dreptul la 14 salarii, salariul
minim lunar a fost calculat ș i ajustat pentru un numar de 12 salarii lunare. Salariul minim pe
economie nu este neapărat actualizat anual și nu trebuie neapărat să creasca. În Româ nia, acesta
a crescut cu 6.6% de la 1 Februarie 201 3 și va creste cu înca 6.25% d e la 1 iulie. Cele mai mari
creșteri față de 2012 le -au avut Latvia , Estonia si Bulgaria.

26
CONCLUZII

În concluzie piața muncii este în plină dezvoltare, avansând sau regresând sub influenta
factorilor conjuncturali. Astfel, se impune o revizuire si ameliorare permanentă a planurilor de
combatere a factorilor negativi cu influență semnificativă asupra pieții muncii, dar si o
imbunatatire prin reexploatare a resurselor disponibile.
Libertatea de mișcare a forței de muncă este unul dintre factorii principali ai dezvoltării
economice al pieței europene , lucrătorii și familiile lor oricărui stat membru aparțin ei având în
spațiul comunitar drepturi egale cu lu crătorii statului membru gazdă.
Pe termen lung, migrația are un efect negativ din punct de vedere economic, social și
demografic. Natalitatea scăzută, creșterea speranței de viață și numărul mare de migranți (cu
precădere tineri) va ridica probleme mari î n viitor în privința raportului de dependență.
Tot mai multe organiza ții interna ționale încearcă s ă facă cat mai multe înțelegeri
bilaterale și multilaterale privind libera circulație a lucr ătorilor în Uniunea European ă.
Una din probleme actuale a piețeii muncii în statele membre ale Uniunii Europene este
șomajul, el fiind din ce în ce mai evident pe toate piețele muncii. Atenuarea șomajului este
susținută prin măsuri educaționale și economico investiționale.
Piața muncii la nivelul Uniunii Europene sunt evidente cateva probleme de actualitate
privind micii afaceriști falimentați,tot mai mule persoane restructurate, lipsa specialiștilor
internaționali, persoanel eliberate din închisoare, absolvenții de școli și licee , dar și studentii.
Tot mai mulți imigranți, eliberați din armată, persoane handicapate, tinerii plecați în alte state din
propria inițiativa afectează negativ piața muncii.
Măsurile sociale adoptate în țările membre ale Uniunii Europene au rolul de descuraja angajatorii
să facă discriminări de orice gen, în rândul femeilor, tinerilor , dar și persoanelor noi intrate în
piața muncii.
Piața muncii are nevoie de investiții pentru a se dezvolta, fie prin investiți directe pentru
creearea de noi locu ri de muncă, noi tehnolgii, noi mentaliăți , dar și investiții indirecte.
Intervenția organismelor pe piața muncii are un rol important, atât din punct de vedere economic,
cât și politic, social.

27
Bibliografie :

1. Băbeanu, Marin,
Pârvu, Gheorghe  Economie politică , Editura EUROPA, Craiova,
1998.
2. Băcescu, M.
Băcescu -Cărbunaru, A.  Macroeconomie și politici macroeconomice , Editura
ALL Educațional, București, 1998.
3. Ciucur D.,
Suciu M.Ch.  Piața muncii. Economie , Editura Economică,
București, 2003.
4. Ciucur, D.,
Gavrilă, I.,
Popescu, C.,  Economie , Editura București, 2003, pp. 259 -266
5. Ciucur, D.,
Gavrilă, I.,
Popescu, C.,  Economie , Editura Tribuna Economică, București,
2004, pp. 445 -467;
6. Ciucur, D.,
Gavrilă, I.,
Popescu, C.  Economie. Manual universitar , Editura Economică,
București, 2001.
7. Ciucur, Dumitru,
Suciu, Marta Christina  Piața muncii. Economie, Ediția a șasea, București,
Editura Economică, 2003.

8. Coșea, Mircea  Economia integrării europene , Editura Tribuna
economica,București 2004.
9. Dinu, Marin,
Socol, Cristian,
Marinaș, Marius  Economie europeană, O prezentare sinoptica,
Editura Economică, București, 2004.
10. Dobrotă, N.  Economie politică , Editura Economică, București,
1997.
11. Dragomir, Laurențiu  Microeconomie, Editura Universitaria, Craiova,
2007
12. Lolescu, Elena  Economie europeană , Editura Universitaria,
Craiova, 2009.
13. Pîrvu, Gheorghe  Economie , Editura Universitaria, Craiova, 2002.
14. Pîrvu, Gheorghe  Economia Relațiilor Europene , Editura
Universitaria,Craiova, 2002.
15. Pîrvu, Gheorghe  Economie Europeană , Editura Sitech,Craiova 2007.
16. Pîrvu, Gheorghe  Integrarea economică, Editura Sitech,Craiova 2007.
17. Popescu, H. Gheorghe  Economie europeană , Editura Economică, București,
2007.
18. Profiroiu, Marius,
Profiroiu, Alina,
Popescu, Irina  Instituții și politici europene , Editura
Economica,București, 2008.
19. Roșu -Hamzescu, Ion,
Pîrvu, Gheorghe,
Fratostiteanu, Cosmin  Uniunea Europeană, istorie și evoluție , Editura
Universitaria, Craiova, 2004.
20. Sippsey, C.,
Christal R.K.  Principiile economiei , Editura Economică,
București, 2002, pp.686 -706;
21. Tobă, Daniel  Macroeconomie , Editura Universitaria, Craiova,

28
2008.
22. Trebici, V.  Demografia , Editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1979.
23. Wallance, Hellen,
Wallance, William  Procesul politic în Uniunea Europeană , Editura
ARC, 2004.