Speciile st răine pentru a pătrunde în bazinul pontic trebuie să depășească anumite bariere [603812]

Speciile st răine pentru a pătrunde în bazinul pontic trebuie să depășească anumite bariere
ecologige (salinitate redusă, condiții termice distincte fața de Mediterana etc), fapt ce limitează
extrem de mult numărul imigranților. Marea Neagră reprezintă, de asemenea , un mediu ostil pentru
organismele care preferă zonele profundale prin faptul că pe la 150 -200m se remarcă apariția
hidrogenului sulfurat și anoxia, iar mareel e de amploare foarte scăzută fac imposibilă
supraviețuirea organismelor intertidale (Skolka & Gomoi u, 2004).
La Marea Neagră, i migranții care preferă zonele medio și infralitorale sunt selectăți și de
influența apei dulci adusă de răurile tributare care are o valoare de aproximativ 336 km3/an (Skolka
& Gomoiu, 2004). În cazul unor specii s -a observat dezvoltarea unor variațiuni fiziologice
determinate de condițiile salinității din Marea Neagră care descresc considerabil din zona
strâmtorii Bosfor către gurile de vărsare a Dunării. Un exemplu relevant în acest sens este
crustaceul P. elegans o specie pătrunsă la noi din Marea Mediterană, și care s-a răspândit în zona
de nord -vestică a Mării Negre unde pentru a se adapta mediului cu salinitate scăzută a dezvoltat
mai multe rase fiziologice (Skolka & Gomoiu, 2004). Datorit ă acestor adaptări întâlnim astăzi
această specie în cele mai variate biotopuri infralitorale, de la peșteri submerse pâna la structuri de
protecție artificiale.
Fauna Mării Negre din apropierea strâmtorii Bosfor a fost și este în continuare investigată
cu interes de către specialiști iar rezultatele au arătat că această zonă ce se întinde pe câteva sute
de km pătrați are particularități ne maiîntâlnite în altă parte pe platoulu i continental al Mă rii Negre .
Fauna și în special bentosul acestei zone este incomparabil cu bentosul altor zone . Se întâlnesc aici
unele specii de macrobentonte pe care nu le mai găsim în altă parte în Marea Neagră, unele dintre
ele având și cantități mai mari decât în zonele lor de proveniență (S. scutata – 600 ex./m2 , S.
kirschberg i – 400 ind./m2, M. adriaticus – 50 ind./m2 etc.) Dintre meiobentontele întâlnite în
densități mari aici enumerăm pe P. communis – 14000 ind./m2 și pe P. borceai – 2250 ind./m2 (
Băcescu et al., 1971 , Skolka & Gomoiu, 2004 ). Cel din urmă, tanaidul P. borceai a fost descoperit
pentru prima dată de Mihai Băcescu și denumit în cinstea unui alt mare savant Ioan Borcea.
Curentul de adânc al bosforului aduce constant larvele planctonice ale organismelor
bentice deja prezente aici. Cu siguranță odată cu speciile capabile să se dezvolte aici pătrund și
alte specii care datorită condițiilor nu se pot înmulți și dispar cu timpul (Skolka & Gomoiu, 2004).

Efecte asupra biocenozelor bentice: gasteropodul Rapana venosa
Spec ii non -indigene cu caracter invaziv schimbă structura ecosistemelor autohtone fiind
mult mai copetitive și mai rezistente la schimbările factorilor de mediu (Skolka & Gomoiu, 2004).
Rezultatul impactului dintre speciile nou p ătrunse și speciile native în bazinul pontic a fost unul
destul de dăunător mai ales în cazul bivalvelor (Gomoiu, 1972; 1981).
M. leidyi și impactul să u devastator asupra stocurilor de pești pelagici și gasteropodul R.
venosa reprezintă un exemplu atunci când se vorbește despre modificările aduse ecosistemelor
autohtone de către un invadator . Fiind o specie oportunistă, un carnivor vorace a găsit în Marea
Neagră o nișă favorabilă și a reușit să se extindă rapid în mai toate habitatele unde a găsit hrană
disponibilă. În prezent me lcul Rapana nu mai prezintă densități așa mari cum erau raportate în în
adoua jumătate a secolului XX, însă, în continuare o putem considera o specie comună printre
bentontele pontice (Teacă et al., 2008).
Gasteropodul R. venosa este considerat a fi un pr ădător activ care după dispariția stridiilor
(Ostrea sp.) a consumat cu precădere moluște din specia M. galloprovincialis , M. arenaria , C.
gallina , G. minima , P. rudis . În timpul scufundărilor efectuate atât în dreptul coastelor românești
cât și bulgărești am surprins acest prădător de nenumărate ori în timp ce se hrănea cu bivalve din
specia A. kagoshimensis , la rândul ei și aceasta o specie non -indigenă. Distribuția foarte rapidă a
fost favorizată de câteva particularități esențiale pe c are specia le deține, și anume, rezistența la
inaniție, proli ficitate ridicată și nu în ultimul rând larvele planctonice. Toate aceste caracteristici
au făcut în decurs de aproximativ 50 de ani specia să devină un element faunistic extrem de comun
(Gomoiu & Petran, 1973 , Zolotarev, 1996 Teacă et al., 2008 ).
Semnalată pentru prima dată în 1947 la Novorosiisk, specie originară din Mările
Extremului Orient se consideră că ar fi pătruns în Ma rea Neagră cu cel puțin câțiva ani înainte de
prima semnalare (Grossu, 1986). S -a răspândit apoi spre est și mai apoi spre sud și vest prădând și
decimând în drumul ei bancurile de stridii . În dreptul litoralului românesc a fost semnalată pentru
prima dată în 1963, la 16 ani după ce a fost raportată pentru prima dat aă în bazinul pontic (Gomoiu,
1972). După cum am precizat, pătrunderea acestui prădător a fost unul din factorii care au dus la
dispariția populațiilor de stridii , un alt factor principal fiind epidemia de la începutul secololui XX
care a avut efecte nefas te asupra populațiilor celor două specii de stridii (Skolka & Gomoiu, 2004).

Hrana principală a fost constituită inițial din bivalve mari precum Ostrea sp. M. galloprovincialis
sau M. adriaticus însă în lipsa acestora specia consumă și specii mai mici precum C. gallina, S.
subtruncata. Astfel , în căutarea hranei a fost nevoită să se extindă din zonele cu substrat stâncos
și în zonele nisipoase (Gomoiu, 1972). Se remarcă, deci, că Rapana își alege hrana în funcție de
disponibilitatea ei și nu de particularit ățile mediului , neavând vreo preferință pentru un anumit tip
de substrat .
În zonele stâncoase R. venosa se întâlnește până pe la adâncimea de 15 -20 m iar pe substrat
sedimentar, în urma unor observații personale, am întâlnit -o până la adâncimi de 35 -40 m .
Capacitatea de a se îngropa în sediment îi permite speciei să prădeze și specii psamobionte nu doar
specii fixate cu bissus de substrat dur . Se mai consideră și faptul că schimbările regimului termic
obligă populațiile de Rapana sa intreprindă migrații se zoniere . Cantitatea și calitatea hranei, dictate
de speciile de bivalve disponibile în zonă se reflectă dimensiunea dominantă a indivizilor din
populație. Acolo unde hrana accesibilă este formată din specii mici ( Chamelea, Anadara etc.)
indivizii sunt mai mici comparativ cu zonele bogate în midii (Gomoiu, 1972 , Skolka & Gomoiu,
2004 ).
R. venosa a fost și va rămâne o specie cu caracter invaziv cu un impact major asupra
speciilor autohtone, însă, descoperirea potențialului și valorii ei economice reprezintă un beneficiu
major pentru economia țărilor riverane . Inițial, exploatarea R. venosa la lito ralul românesc se
realiza manual, cu ajutorul scafandrilor autonomi , datorită lipsei impactului asupra habitatelor
marine . Mai târziu, în 2013, s -a legalizat utilizarea unor echipamente mult mai eficiente – beam
trawl ( o dragă cu cadru metalic cu lanț în partea de jos și un sac de plasă prins de el, este tras pe
fundul mării de un vapor), acest echipament putând fi folosit doar pe substrat sedimentar. Anul
următor legalizării acestui echipament, captura de Rapana la litoralul românesc al Mării Negre a
reprezentat 89% din totalul capturilor de resurse marine vii înregistrate (Nicolaev & Zaharia,
2015). Având la îndemână această unealtă deosebit de eficientă este de dorit să se mențină
populația de R. venosa la un n ivel care să nu reprezinte pericol pentru ecosistem ul marin ,
nepericlitând nici resursa , acest lucru fii nd posibil prin reglementarea exp loatării ei economice .
În vederea reglementării s -au făcut evaluări ale stocului de R. venosa din dreptul litoralului
româ nesc al Mării Negre s-au apreciat valori de 14000 t (cu o captură totală admisă de 5700 t/an)
(Nicolaev & Zaharia, 2015).