Speciile de Aloe In Terapeutica Si Dermatocosmetica Modernadocx

=== Speciile de aloe in terapeutica si dermatocosmetica moderna ===

speciile de Aloe în terapeutică și dermatocosmetica modernă !

INTRODUCERE

Folosirea plantelor pentru vindecarea sau prevenirea unor boli a apărut o dată cu omul, adică cu mult timp în urmă. În lume se înregistrează o revenire spectaculoasă la medicina naturistă, homeopatică și mai ales, la fitoterapie.

Fitoterapia utilizează în tratarea afecțiunilor produsele vegetale obținute din plantele medicinal . Produsele de origine vegetală sunt bine tolerate atât de organism cât și de om, deoarece nu produc reacții adverse nedorite, nu produc efecte secundare și nu apare obișnuință . Flora României cuprinde 3600 de specii din care circa 360 specii sunt utilizate în tratarea unor afecțiuni. Flora medicinală a României, prin acțiunea sa terapeutica , oferă plantelor medicinale șanse spectaculoase în vindecarea unor boli dar și în prevenirea multora dintre ele.

Aloe mai este cunoscută și apreciată pentru calitățile sale nutritive, printre care Aloe vera, care este folosită pentru îngrijirea și înfrumusețarea pielii. Are proprietsti care ajută la hidratarea pielii, contribuie la redarea supletii pielii , având și efecte dezinfectante.

Industria cosmetică a descoperit de mult timp potențialul pe care această plantă îl are , și drept urmare companiile care activează în industria cosmetică folosesc diferitele părți din plantă pentru a fabrică unele categorii de produse cosmetice

1. Incardrare taxonimica și răspândire

Cea mai răspândită specie este Aloe vera. Acest gen este originar din Africa, munții din Africa tropicală, insulele din Africa (inclusiv Madagascar) și Peninsula Arabică.

Incadrarea taxonomica este urmatoarea :

Regn : Plantae

Increngătură : Angiosperme

Clasă : Monocotiledonate

Oridin : Asparagales

Familie : Xanthorrhoeaceae

Subfamilie : Asphodeloideae

Gen : Aloe

Sistemul de clasificare stintifică este o aranjare planificată, pe categorii a datelor adunate după anumite criterii, sisteme, sau concepții abstracte bine stabilite anterior. Folosirea acestor criterii duce la rezultatul unei taxonomii pe ramuri științifice diferite, cea mai cunoscută metodă de clasificare fiind cea din biologie, stabilită prin Systema Naturae de naturalistul suedez Carl von Linné (1707 – 1778). (https://ro.wikipedia.org/wiki/Aloe_vera )

1.2 DESCRIERE BOTANICA

GENUL ALOE cuprinde 300 specii xerofile, cu port mai mult sau mai puțin arborescent. Sunt plante suculente sub formă de arbuști și formează rozete spiralate cu spini moi pe margini. ( Diana S Antal 2009 )

Frunzele sunt groase, cărnoase, îngust-triunghiulare, lungi de 30-100 cm, cu fața superioară slab concavă și cea inferioară convexă, cu marginea dințată sau spinoasă. De culoare vedre sau verde-albastra, frunzele pot prezenta mici umflaturi alburii, pot fi zebrate sau marmorate.

Cuticula: este bine dezvoltată si le protejează împotriva deshidratării.

Florile : sunt dispuse în raceme. Inflorescentele sunt de formă unor spice alungiute , culoarea lor putând fi roșie, portocalie, galben sau verde , apar vara la aproximativ 2-4 ani de plantare. Au perigon tubulos, alcătuit din tepale unite, gălbui portocalii la A. barbadensis și roșii la A. ferox.

Fructul : este o capsulă loculicidă.

Înmulțire : Înmulțirea se realizează prin separarea puilor de planta mama și replantarea acestora într-un vas potrivit cu substrat nisipos. Pe măsură ce crește, Aloe se replantează primăvară, folosind ghivece din ce în ce mai mari pe masura cresterii plantei . Amestecul de pământ este compus din turbă și nisip. Este foarte important că plantă să fie replantată la aceeași adâncime în noul ghiveci că și în cel anterior.

1.3 CONDITII DE CULTIVARE

Pământ : substratul de Aloe trebuie să fie poros , format din nisip grosier și turbă fibroasă. La așezarea pământului în ghiveci vom adaugă un strat de pietriș , iar ghivecele să fie găurite pentru scurgerea apei în exces.

Îngrășământ : se folosesc rar și în cantități foarte mici.

Udare : perioada de creștere este în timpul verii , iar udarea este necasa o dată pe săptămâna. în timpul iernii udările vor fi efectuate la intervale mai mari de 15-30 de zile.

Lumina : Aloe se simte confortabil în soare , și are nevoie de multă lumina.

Înmulțire : în nisip sau prin lăstarii separați de plantă și replantati primăvară

Dimensiuni : plantele de aloe cultivate în ghiveci sunt de 10-15 cm, iar unele specii pot atinge 2 m.

Cerințe specifice : apă nu trebuie să ajungă pe frunzele plantei sau la baza rozetelor de frunze. Principala cauza este putrezirea frunzelor și a rădăcinilor

Durata de viață : în ghiveci are o perioada de viață de aproximativ 5-20 ani

1.4 SPECII DE ALOE

Aloe barbadensis : este originară din Arabia , răspândită și în Venezuela, insulele Canare , Antile. În românia este adesea cultivată că plantă ornamentală. Efectele hidroalcoolice din frunză intră în compoziția unor produse cosmetice cu efect cicatrizant și emolient pe baza conținutului în mucilagii. ( Diana S Antal 2009 )

Aloe ferox este originara din sudul Africii , are aspectulu unui arbust , iar frunzele prezinta spini pe intreaga suprafata a limbului. ( Diana S. Antal 2009 )

Aloe arborescens s-a doedit a fi eficace lapacientii cu cancer avansat. Protocolul este conceput pentru a supercharge sistemul imunitar rapid . Dar indiferent cum funcționează pe cancer , în condiții de siguranță scapa de celulele canceroase și inundă corpul cu super- nutrienti .

Aloe variegata floririle sunt de culoare portocalie, in raceme de aproximativ 20-30 cm inaltime. Este originara din Africa de Sud.

Aloe dichotoma traieste in zone aride , este o specie inalta.

Aloe polyphylla este cunoscut sub numele de aloe spirala , creste mare , este o planta de munte si se agață de fisuri stâncoase.

Aloe striata numele speciei inseamna ''dungi'' si se refera la liniile lungi . Frunzele acestei Aloe nu sunt dintate.Aceasta specie creste in Africa de Sud.

Aloe squarrosa este o specie de plante suculente din familia de aloe

1.4 COMPOZITIE CHIMICA

Plantele de Aloe contin : glicozide antrachinonice, aloine, hidroxialoine. Componentul principal este ALOINA, care cantitativ este între 40-50%. Este o substanță greu solubilă în apă și nu poate fi scindată decât sub acțiunea unor agenți de oxidare. Aloina este însoțită de rhamnozidele ei ( alantozidele A și B ). Rășină dc Aloe mai conține cantități mici de aloe-emodina, crizofanol sub formă liberă sau hetcrozidka. Pe lângă dcrivatii antracenici, rășină de Aloe mai conține și altc rezine (10 20%), ulei esențial în cantități foarte mici, aloerezina, săruri mineraie etc.

În Aloe ferox , pe lângă aloine, se găsesc și derivații lor 11-O- glicozidati cu ramnoza. Diferențierea sorturilor se face datorită prezenței hidroxialoinelor : 5-hidroxialoina A, în Aloe ferox și 7-hidroxialoina A și B , în Aloe vera . Aleonina A a fost izolată din frunze de Aloe arborescens și caracterizeata de cercetători japonezi, iar aloenina B a fost izolată din Aloe de Kenia. ( Viorica Istudor 1998 )

În prezent, prin prelucrări speciale, o bună parte din derivații antracenici (cu aetiune purgativă) sunt îndepărtați, punându-se accentul pe conținutul foarte mare în aminoacizi: 20 din cei 22 aminoacizi din structura corpului uman și 7 aminoacizi esențiali care nu pot fi sintetizati dc organism. ( Ovidiu Bojor 2003 )

În gelul de aloe s-au descoperit peste 20 de minerale și microelemente necesare organismului : calciu, fosfor , fier , potasiu , cupru , clor , zinc , magneziu etc… . Produsele moderne pe baza de Aloe mai conțin lignină și saponozide , precum și alte substanțe active care acționează sinergic .

1.5 ACȚIUNE TERAPEUTICĂ

Gelul de Aloe are următoarele proprietăți : laxativ-purgativă, tonic amară, colagogă, uz intern , cicatrizantă, uz extern. El mai întărește și sistemul imunitar și ajută la tratarea anumitor probleme ale pielii precum eczemele și psoriazisul. Fiind bogată în nutrienți , ajută la menținerea greutății corporale în limite normale, împiedică îmbătrânirea celulară și asigura necesarul zilnic de energie.

1.6 INDICAȚII TERAPEUTICE

Primele insemnari despre folosirea plantei în scopuri terapeutice au apărut pe tăblițe de lut sumeriene. Faraonii o considerau elixirul vieții lungi. În Egiptul Antic, regina Cleopatra folosea gel proaspăt de aloe pentru a-și menține pielea moale și catifelată, iar în Japonia, planta era folosită de către familia imperială.

Toate părțile plantei Aloe vera pot fi folosite. Coaja fiind folosită în special ca laxativ , iar pulpa a fost pusă pe arsuri sau pe rani. Aloe vera a fost utilizată într-o serie de produse cosmetice având puternice proprietăți emoliente. În anul 1768 firma Aloe Vera of America a realizat două brevete privind stabilizarea gelului de aloe numai prin metode strict naturale ,fără aditivi sau conservanți chimici de sinteză.

Indicatii terapeutice : constipații atone (sub formă de comprimate, drajeuri) , lipsa poftei de mâncare, tulburări digestive ( tinctură) , răni, arsuri superficiale, unguente sau aplicarea directă a sucului din frunzele proaspete. ( Diana S Antal 2009 )

Alte indicatii terapeutice : afecțiuni hepato-biliare: hepatite acute și cronice, hepatite cu virus B sau C, ciroză hepatică, diskinezie biliară, colecistită cronică; pancreatită, ulcer gastric. (http://www.farmaverde.ro/index.php?route=product/product&path=148_310&product_id=6375)

Pentru femeile gravide nu se recomandă utilizarea sucului de aloe deoarece conține compuși antrachinonici, adică diverse aloine. Acestea au un efect laxativ, datorită creșterii peristazei intestinale, și pot, teoretic, chiar dacă nu s-a confirmat, să provoace avortul spontan. Această este o precauție de urmat doar în cazul utilizării interne. Pentru aplicațiile externe nu există nici un fel de problema. Sucul de aloe fără aloina este un bun tonic și revitalizant necesar atât noului născut cât și mamei.

O altă categorie specială de pacienți, care ar trebui să fie atenți la administrarea sucului de aloe și să urmeze indicația medicului sunt diabeticii.

1.7 INTREBUINȚĂRI IN DERMATOCOSMETICA

Gelul cu Aloe vera poate trata acneea

Tratamentul cu gel proaspat de Aloe vera poate sa opreasca explozia acneei in aproximativ 5 zile , uneori chiar mai rapid decat folosirea unor creme speciale.

Aloe vera poate trata pielea arsa de soare

Datorita efectului calmant si antiseptic , aplicarea gelului de Aloe vera pe pielea arsa de soare are un efect benefic asupra acesteia

Aloe vera poate fi utilizata pentru herpes

Prin aplicarea gelului cu Aloe vera leziunile cauzate de herpes pot disparea mult mai usor , deoarece planta are efecte antivirale si dilata in acelasi timp vasele capilare, grabind vindecarea .

Gelul de Aloe vera poate trata simptomele de psoriazis

Gelul poate calma mancarimea pielii si poate atenua simpotomele de psoriazis

Aloe Vera este folosita in tratamentul echimozelor (vanatailor)

Este un puternic regenerator celular

Gelul de Aloe vera este un hidratant nemaipomenit pentru piele

Femeile il folosesc in mod obisnuit pe post de hidratant, demachiant mineral in mod constant. Barbatii il folosesc pe post de lotiune dupa ras , deoarece ajuta la vindecarea micilot taieturi.

Aloe vera ajuta in lupta impotriva imbatranirii pielii

Protejeaza in aparitia unor riduri fine, datorita continutului sau bogat in antioxidanti. Gelul se aplica in strat subtire, masand usor pentru a patrunde in piele , ideal seara inainte de culcare .  Mareste aportul de oxigen din celulele pielii, ducand la cresterea rezistentei sale, dar si la stimularea procesului de sintetizare a fibrelor naturale ce intra in alcatuirea tesuturilor pielii. Reintinereste pielea, o hidrateaza si o face mai flexibila.

Conform ultimelor cercetări medicale în domeniu, există aproximativ 400 de specii de aloe. Aloe vera este specia cu cea mai mare eficiență terapeutică si contine peste 150 de substanțe bioactive, dintre care, mai importante sunt:

aloina A (barbaloina), aloina B (izobarbaloina), antranol, acid crizofanic; aloerezina A și aloerezina B; polizaharide, steroli, auxine, gibbereline și cinamoil – C-glucozil – cromona; aloe – emodină și aloe – lectină; polipeptide; saponine; glicoproteine; antrachinone. 
Planta mai conține acid salicilic, vitamine (A, B1, B2, B6, B12, C, E), minerale (Ca, Mn, Na, Cu, Mg, K, Zn, Cr, Fe), 20 de aminoacizi (dintre care 7 esențiali) și enzime.

Cine este Aloe Vera?

Aloe sau saburul reprezintă produsul obținut prin concretizarea sucului rezultat prin autopresarea frunzelor de Aloe ferox Mill, ca și a altor specii de Aloe, din familia Liliaceae. Speciile producătoare sunt plante xerofite adaptate climei calde, răspândite în zone tropicale și ecuatoriale și reprezintă o varietate destul de mare în ceea ce privește înălțimea și culoarea florilor.

În general, frunzele sunt groase, cărnoase, prevăzute cu o cuticulă dezvoltată și având spini pe margini. De obicei ating dimensiuni destul de mari. In structura acestor frunze se deosebește țesutul aloifer, alcătuit din celule gigant, de natură periciclică.

OBȚINEREA PRODUSULUI

Constituind altădată obiectul unei extinse producții manufacturiere, astăzi rezina de aloe se obține în întreprinderi industriale. Procedeul manufacturier constă în tăierea frunzelor și clădirea lor în stive dispuse împrejurul unei gropi căptușită

cu piele de cal ; prin autopresare sucul aloifer se scurge și se acumulează pe fundul gropii. După obținerea unei cantități de suc mai mari, acesta era supus evaporării într-un vas de cupru, la foc viu.

Metodele moderne folosesc fie macerarea fie decocția.după primul procedeu,frunzele tocate se macerează 24 ore în apă, se strecoară și resturile vegetale se supun fierberii, pentru un timp scurt, cu o nouă cantitate de apă. Cele două lichide se reunesc și se supun concentrării. Prin decocție, frunzele fragmentate și introduse într-un coș de sârmă, se fierb 10 minute cu apă. Se îndepărtează materialul vegetal și se aduce o cantitate de frunze proaspete ;operația se repetă pâna la obținerea unei concentrații convenabile de suc aloifer. Se lasă să sedimenteze, se decantă lichidul limpede și se concentrează. După modul cum se conduce concentrarea se obțin două tipuri de aloe. Când concentrarea se efectuează rapid se obține o masă sticloasă de culoare neagră cu nuanțe verzi, lucioasă în spărtură. Din aceste motive poartă denumirea de Aloe lucida. Dacă evaporarea se face lent, are loc o cristalizare abundentă a microcristalelor de aloină din care cauză produsul capătă un aspect mat, de culoare brună, asemănătoare ficatului, purtând denumirea de Aloe hepatica.

Metodologia modernă apelează și la uscare prin atomizare, când se obține o pulbere de culoare brun roșcată. În insula Aruba, din Marea Caraibelor, antraderivații se obțin din suc, prin extracție cu solvenți organici. Pe piața mondială a drogurilor vegetale circulă numeroase sorturi de Aloe, dintre care cele mai importante sunt :

1. Aloe de Cap sau Uganda, reprezentând sortul cel mai estimat. Se obține din frunzele speciei Aloe ferox, Mill, precum și din bastarzii cu Aloe africana Mill, sau Aloe spicata Baker, răspândite în regiunea Capetown, Uniunea Sud-Africană.

2. Aloe de Barbados, de Caracao sau din India de Vest provine de la Aloe barbadensis Mill, răspândită în insulele Canare și Caracao.

3. Aloe de Socotra, care se prepară din frunzele speciei Aloe perryi Baker fiind produsă în insula Socotra și pe litoralul sudic al Mării Roșii și Oceanului Indian.

4. Aloe de Natal, sort sudafrican, obținut de la specia Aloe Socotrina.

CARACTERE MACRO ȘI MICROSCOPICE

Se prezintă sub formă de fragmente neregulate, amorfe, cu fețe lucioase, strălucitoare, de culoare neagră, cu reflexe verzui la Aloe lucida și opace, de culoare brună la Aloe hepatica. Au consistență dură, sunt casante, spărgându-se în lame concoidale translucide, de culoare roșie sau brună în transparență. Pulberea este de culoare galben brună sau galben verzuie. La încălzire dezvoltă un miros particular pronunțat iar gustul este foarte amar.

Este parțial solubilă în apa rece, complet la cald, depunând prin răcire un sediment rezinos. Pulberea montată în glicerină și privită la microscop, prezintă microcristale de aloină numai la Aloe hepatica. Este solubilă în alcool de 80 grade, alcalii, acetonă, acid acetic și insolubilă în cloroform, eter, benzen.

COMPOZIȚIE CHIMICĂ

Produsul conține dependent de sort, între 18-40% heterozide ale hidroxiantrachinonelor, alături de 0,1-0,2% antraderivați liberi. Dintre heterozidele denumite și aloine 4,5 sunt C-glicozide și 1,5 O-glicozide. Componenta principală este aloina, o C-glicozidă denumită și capaloină. Sortul comercial Aloe de Cap, Aloe Capensis este oferit în două varietăți și anume tipul A cu un conținut de 23-70% în aloină și sortul B, cu un conținut mediu de 15% Aloe de Natal sau Aloe natalensis este socotită ca fiind o falsificare, deoarece aceasta nu conține aloină, ci nataloină, o C-glicozidă a 1-metoxi-2,8dihidroxi-6-metil-antronei, mai puțin activă.

Aloina este un amestec a două C-glicozide diastereoizomere la C-10, metiolul de la C-3 este și el glicozidat cu ramnoză, aceste din urmă glicozide poartă denumirea de aloinozide, ca și în cazul aloinei, acestea sunt stereoizomere la C-10. Ele contribuie prin acțiunea proprie la efectul purgativ al drogului. Un compus interesant prin implicațiile biogenetice pe care le ridică este aloezina din așa numita rezină de Aloe și care este o C-glucozidă de Y-cromonă, = aloerezina B, care se găsește în această fracțiune rezinoasă alături de esterul său cu acidul p-cumaric.

Mai conține 5-10% apă și 2-5% substanțe minerale.

Reacții de identificare :

Datorită faptului că antraderivații din Aloe sunt C-glicozide, reacția Borntrager are foarte greu loc și apare, uneori, numai după 1-2 ore. Soluția apoasă, tratată cu apă de brom dă un precipitat de culoare galben deschis, în timp ce la tratare cu acid azotic concentrat dă o culoare galben brun care la Aloe de Cap trece în verde iar la Aloe de Caracao, în roșu brun.

Dozare :

Conform FR IX, antraderivații se determină colorimetric, după oxidare cu clorură ferică în soluție acetonică, la fierbere. Produsul de reacție se evaporă la sec, se reia cu alcool butilic și se spală cu acid clorhidric, după care se aduce la semn, într-un balon cotat, cu metanol și hidroxid de sodiu 5%. Se determină extincția la 530 nm. Conform prescripțiilor Farmacopeei Române ed. IX, trebuie să conțină minimum 5%aloine.

ACȚIUNE ȘI UTILIZĂRI TERAPEUTICE

În doze de 0,01-0,02 g are acțiune tonică, stomahică și colagogă. La 0,1-0,25 g produce laxație iar la 0,25-1g este purgative drastic. Mărește peristaltismul intestinului gros acționând asupra segmentului terminal, din care cauză se administrează seara. Nu acționează asupra intestinului subțire.

În unele cazuri are acțiune congestivă și emenagogă, datorită acestui fapt, fiind contraindicată administrarea produsului în sarcină, hemoroizi, varice sau la bătrâni. În doze mari posedă acțiune ocitocică, astfel că nu va fi prescris femeilor gravide. Cel mai frecvent se prescrie sub formă de pilule pentru acțiunea laxativ-purgativă, dar datorită acțiunii tonice și colagoge descrise pentru dozele mici, intră și în compoziția unor formule de cașete recomandate în ulcere gastrice și duodenale, gastrite, colite. Cu toate că acțiunea benefică a preparatelor pe bază de Aloe este de mai mult timp cunoscută și recunoscută de clinicieni, experimentări farmacodinamice în acest sens nu au prea existat.

În 1986, Parmar N. S. și colaboratorii săi au comunicat rezultatele unor investigații întreprinse în scopul demonstrării unor astfel de efecte. Lucrând atât cu Aloe obținută din frunza de Aloe vera, cât și cu exudatul mucilaginos, conținând mono și polizaharide, tanin, enzime, steroli, acizi organici, saponozide și vitamine, rezultat din zona internă a acelorași frunze, autorii n-au putut obține, la animalele de experiență, efecte antiulceroase gastrice sau duodenale, față de ulcerele induse experimental cu acidacetilsalicilic și fenilbutazonă, reserpină și clorhidrat de cisteamină

ALOE (Aloe vera, sin. Aloe brhadense Mill., Aloe, Aloe)

Principalele specii utilizate încă din Antichitate au fost denumite de botaniști diferit. Intre acestea, menționez: Aloc vulgaris, Aloe vera, Aloe soccotrina, Aloe ferox etc. în prezent speciile de Aloc se cultivă în numeroasc zone alc lumii: bazinul mediteranean, în Insulelc Antile, în Indiile de Vest, Africa, India etc. Accste specii sunt piante xerofitc (de locuri aride), carc rcțin însă în frunzc mari cantități dc apâ și se aseamă na cu speciile de Agave. Sunt plantc robustc, cu tulpina scurtă, care poartă un buchet de frunze alungite, groase, cărnoase, cu aspect ornamental. Ele dezvoltă o tulpină florală dc cca 1 m înălțime, carc la vârf are un buchet dc flori de culoare galbenă sau roșie.

Toatc sunt considcratc plantc medicinale, mai puțin specia cultivată la noi in ghivece ca plantă ornamentală (Aloe arho- ^^»— rescens). Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z 57 Compoziție chimică Componentul principat este aloina, care cantitativ este între 40-50%. Este o substanță greu solubilă în apă și nu poate fi scindată decât sub acțiunea unor agenți de oxidare. Aloina este însoțită dc rhamnozidcle ci (alantozidele A și B). Rășina de Aloe mai conține cantități mici de aloe-emodină, crizofanol sub formă liberă sau hetcrozidkă. Pe lângă derivații antracenici, rășina de Aloe mai conține și alte rezine (10- 20%), ulei esențial în cantități foarte mici, aloerezina, săruri minerale etc. în prezcnt, prin prelucrări speciale, o bună parte din derivații antracenici (cu acțiune purgativă) sunt îndepărtați, punându-se accentul pe conținutul foarte mare în aminoacizi: 20 din cei 22 aminoacizi din structura corpului uman și 7 aminoacizi esențiali care nu pot fi sintetizați de organism.

Gelul de Aloe vera mai conține enzime și fitohormoni cu rol important în metabolismul celular, peste 20 minerale și microelemente absolut necesare organismului: calciu, fosfor, Ber, potasiu, cupru, clor, zinc, magneziu etc, precum și toate vitaminele necesare xilnic omului. Dintre plante, este singura în care s-a identificat vitamina 812. Produsele moderne pe bază de Aloc vera mai conțin lignină și saponozide, prccum și aite substanțc active care acționează sinergic. Farmacoiogie în trecut, râșina de Aloe era considerată ca cel mai eficient produs laxativ purgativ vegetal de tip antrachinonic. Acțiunea este în funcție de doză: în doze de 0,02-0,06 g are acțiune tonic stomahică și colagogă (facilitează evacuarea bilci sccretate dc vezica biliară). în doze dc 0,10 g, are acțiune laxativă, iar în canlitafe de 0,20-0,50 g este purgativ. în procent, rășina de Aloe sc utilizcază din ce în ce mai puțin, din cauza prezenței dcrivaților antrachinonici care sunt puși sub semnul întrebării, deoarece utilizarea îndelungată ar favoriza dezvoltarea cancerului colono-rectal. De aceea, sc procedează la eliminarea antracenozidelor prin procedee specifice tehnicii farmaceutice, preparatele pe bază de Aloe vera capătând alte valențe terapeutice.

Dintrc proprietățile preparatclor inoderne de Aloe vera, le voi menționa pe celc mai importante: capacitatea de penetrare: produsc din această plantă, studiate și aprobatc de cele mai competente foruri științifice internaționale, au demonstrat ca gclul dc Aloe penctrcază până la al șaptelea nivel, de la piele până la os, antrenând substanțele active. Apa și soluțiile apoase (infuzii, decocturi, maceratc) pătrund doar două straturi ale pielii. Acțiunea antiinfecțiosă, respectiv proprietățile antibacteriene, antiparazitare, antivirale, este remarcabilâ. Aceste preparate moderne întăresc capacitatea sistemului imunitar și stimulează regenerarea celulară prin tonifierea acestei funcții. Nu este de neglijat nici acțiunea sedativă, ele inducând o stare dc calm și relaxare. Prin mărirea diurezei în acțiune detoxifîantă, reglează metabolismul general. 58 OVIDIU BOJOR Recomandări în prczent, recomandărilc produselor originale controlate și aprobatc de Ministerele Sănătății sau dc cele mai compcterite foniri din majoritatea țărilor ar fi următoarele: — stimularea digestici, circulației sanguine, limfatice, a funcției hcpatice, colecistului și rinichilor; — în diabetul noninsulinodependcnt, reglează metabolismul glandei pancreatice sau chiar vindeca această boală după un tratament de cel puțin șase luni. în diabetul insulinodependent scad doza zilnică necesară cu până la 50%; — în ulcerul gastroduodenal au acțiune cicatrizantă și antibacteriană asupra Helicobacter pylori, în spccial dacă se asociază cu Hydrastis canadensis și CII factorul U, antiulceros din sucul celular dc Varză albă; — în afecțiunile hepatobiliare stimulează secreția de interferon, care, după cum se știe, joacă un rol esențial în vindecarea hepatitelor virale B și C și, în același timp, stimulcază regenerarea celulei hcpatice; — în afecțiunile oculare reduc opacitatea cristalinului în cataracte, amelioreazâ vederea în cazurile de miopie și hipermetropie și vindecă blefaritele și conjunctivitele; în tratamentul extern se recomandă în plăgi, atât pentru efectul dezinfectant cât și pentru cicatrizarea rănilor; în durerilc reumatismale, prin aplicarea gelului de Aloe se obține o diminuare a acestora. Se recomandă asocierea tratamentului extern cu cel intem. în alergii, preparatele de Aloe vera atenuează pruritul și previn erupțiiie cutanatc; la fel și în unele dermatite, se recomandă asocierea tratamentului extern cu cel intern.

La prima vedere, recomandările de utilizare a preparatelor pe bază de Aloe vera ar părea prea multe. Dar, aceste produse nu pot fi considerate medicamente care se adresează unui organ atectat; elc se adresează întregului organism. Datorită complexității compoziției chimice, substanțele active, prin acțiunea lor sinergică, au efecte favorabile asupra întregului organism. Deoarece sub denumirea de Aloe vera au apărut. diverse produse, consider nccesar a reeomanda numai acele produse autentice aprobate dc Ministerul Sănătății și Familiei. în prezent, în stadiul experimental se aflâ și alte produse din această „miraculoasă plantă", ca factor colagen, în aplicații topice, asupra sistemului imunitar și pentru efectele antiinflamatorii, ca antioxidant în bolile canceroase, în psoriazis, în ulcerul peptic etc. Pe măsură ce rezultatele clinice vor confirma aceste efecte și aplicații terapeut ice, gama afecțiunilor care pot beneficia dc produsele din Aloc vera se va lărgi. In prezent, gelul de Aloe vera intră și în numeroase produse cosmetice. Modul de preparare și administrare numai produsele autorizate, conform prospectului. Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z 59.

Contraindicații :

Produsele pe bază de Aloe vera pot avea efecte adverse sau reacții secundare la unele persoane sensibile. În literatura de specialitate se menționează, în rare cazuri, o hipersensibilitate la unele produse pe bază de Aloe, după o utilizare îndelungată, care se manifestă prin dermatite.

Se pare însă că acestea se datorează calității produselor insuficient purificate. Unelc persoane sunt sensibile la produscle carc conțin acid citric și sorbat de potasiu, ca și alți conservanți. Și unele sortimente de „Aloe amar", probabil din cauza glicozidelor antrachinonice care nu au fost eliminate din gelul de Aloe prin procedee tehnice.

Aloe Barbadensis Miller, supranumită Aloe Vera, este o plantă subtropicală din familia liliaceelor (ca și usturoiul, ceapa, crinul, laleaua, etc.). Ea este una din cele peste 250 de specii de aloe, binecunoscută în multe țări pentru efectul său terapeutic extraordinar, fiind considerată de aceea ca un veritabil medicament natural. Denumirea de „aloe” provine de la cuvântul arab „aloeh” care înseamna în limba arabă „seva cristalină si amară”, iar planta a fost utilizată încă din antichitate, fiind renumită pentru virtuțile sale curative.

Numele de Aloe Barbadensis Miller l-a primit după botanistul Miller care a descris pentru prima dată planta aloe din insulele Barbados. Alți botaniști i-au dat numele de Aloe Vera Linné, Aloe Vera Lemarck. În comerț Aloe Barbadensis Miller este cunoscută sub numele de Aloe Vera, „vera” fiind cuvântul latin care înseamnă „adevarata”, denumire ce se datoreaza efectului terapeutic foarte puternic. Deși nu este singura specie de aloe cu efecte curative, conform cu ultimele cercetări medicale în domeniu, Aloe Vera este specia cu cele mai puternice rezultate medicale.

Aloe – un secret străvechi

Vechii egipteni o numeau „planta nemuririi” si o puneau printre darurile funerare înmormântate împreună cu faraonii, pentru a asigura, chiar si după moarte, sănătate spiritului faraonului. Cu sute de ani în urma africanii agațau planta în mănunchiuri deasupra ușii pentru a alunga spiritele malefice. Medici celebri ai antichității și personalități istorice remarcabile au fost fascinate de puterea curativă a acestei plante.

Prima atestare „documentară” a plantei miracol aloe vera o găsim încrustată în piatra pe o plăcuța descoperită într-un mormânt egiptean de acum 3500 de ani.

Primul tratat medical antic care menționează planta de aloe vera și efectele ei vindecătoare se numește „Papyrus Ebers” și se estimează că a fost redactat în jurul datei 1553-1550 î.d.H.

De la descoperirea plantei aloe în urmă cu mii de ani, aloe vera a fost folosită cu succes în scopuri terapeutice. Efectele aloe vera erau cunoscute de marile civilizații antice, de la persani și egipteni în Est, greci si romani în Europa, până la popoarele de pe continentul african și subcontinentul indian. Planta era raspândită în Asia și zona Pacificului, regăsindu-se si în folclorul japonez, filipinez si hawaiian.

Vă oferim în continuare câteva date importante din îndelungata istorie a plantei Aloe Vera:

333 î.d.H. În antichitate planta a fost considerată atât de importantă, încât Aristotel l-a sfatuit pe Alexandru cel Mare să ocupe insula Socotra, renumită pentru plantațiile mari de aloe de acolo, aloe fiind folosită la tratarea rănilor soldaților. Însuși Alexandru cel Mare a fost rănit de o sageată si vindecat de către un preot care a folosit gel stors din frunzele plantei de aloe.

1000 – 1300 d.H. Planta uscată devine un medicament de răspândire largă în toată Europa.

1300 – 1500. Planta prelucrată uscată intră în medicina engleză pe post de laxativ și ca un tratament al bolilor și rănilor exterioare. Planta uscată se importa din Africa, mai ales de pe insula Socotra. Printre multe minunății menționate de Marco Polo în urma călătoriilor sale în Orient se afla si descrierea numeroaselor aplicații terapeutice ale plantei de Aloe Vera.

1500 – 1600. Conchistadorii spanioli au descoperit cș la baza multor remedii medicale aztece se afla Aloe Vera, cunoscută ca un agent curativ de mare efect. Cultivată apoi în vecinătatea bisericilor catolice, a fost folosită intens de misionari si populație ca un medicament universal, mai ales în regiunea insulelor Caraibe, America de Sud si Centrală.

1600 – 1700. Fermierii spanioli si olandezi au întemeiat primele plantații comerciale pe insulele Barbados si Curaçao. O solu/ie obtinută prin fierberea frunzelor de aloe se exporta în principal în Europa.

1700 – 1900. Carl Von Linné în 1720 folosește pentru prima dată denumirea de Aloe Vera Linné pentru descrierea plantei. Apar sute de articole si referințe medicale în toata lumea, descriind varietatea aplicațiilor aloei în diferite tratamente.

În 1820 Aloe Vera a fost amintită oficial ca laxativ si protector al pielii în lucrarea United States Pharmacopoeia (U.S.P.).

1900. Datorită efectelor terapeutice, planta se cultiva pe scară larga în regiunile calde. Frunza proaspătă sau deshidratată se vinde pentru tratarea rănilor si afecțiunilor pielii, incluzând ulcerul, arsurile, dermatita și altele. În 1912 colonelul H.W.Johnston fondează prima plantație comercială americană de aloe în Florida.

Aloe are o familie numeroasă.

În botanică sunt enumerate pâna acum peste 250 de specii de aloe. Dintre acestea, printre cele mai importante amintim:

Aloe socotrina:

Planta cu originea de pe insula Socotra, Yemenul de Sud, a fost mult timp cea mai raspândita specie de aloe. Datorită efectelor terapeutice considerate magice, negustorii arabi au comercializat-o peste tot, timp de secole, de pe malurile Marii Mediterane până în China.

Aloe africana:

Aloe Africana a fost cultivată de fermierii olandezi și, până la apariția Aloei vera, a fost cea mai cautată specie de aloe din lume. A fost comercializată sub forma de praf sau gel uscat.

Aloe Vera:

(Linné/Barbadensis Miller/Vulgaris). În secolul al XVII-lea negustorii britanici au derulat un comerț de amploare, profitabil, bazat pe planta salbatică de pe insula Barbados. Efectul laxativ al frunzelor uscate era foarte apreciat.

Există doua specii de Aloe barbadensis, cea verde si cea albastra. Specia verde poate fi folosită în scopuri terapeutice doar după 4-5 ani, cea albastră, crescând mai repede, ajunge la maturitate la sfârșitul anului al treilea. Amândouă speciile au aproape aceleasi efecte terapeutice.

Aloe ferox:

Împreună cu Aloe saponaria, este cea mai agreată specie de aloe a Estului Îndepărtat. Consumarea aloei în viziunea japonezilor, chinezilor si taivanezilor este o placere deosebită. Se mănânca crudă sau fiartă, miezul strecurat și condimentat se bea și se folosește în scopuri terapeutice. Azi, japonezii sunt cei mai mari consumatori de aloe, în special de Aloe Vera si aloe Ferox.

Aloe arborescens:

În regiunile sudice, deșertice ale fostei Uniuni Sovietice crește această specie salbatică de aloe, care a fost în atenția cercetătorilor ruși și a pionierilor medicinei naturiste. Efectele terapeutice au fost descrise de profesorul oftalmolog Vladimir Filatov și de biologul Israel Bekhman.

Aloe Vera

Aloe Vera are frunze cărnoase în formă de lance care cresc direct din pământ, cu marginile în formă de dinte de fierastăau. În mijloc prezintă o tulpină care se termină în flori de culoare galben-roșie de formă cilindrică.

Planta cultivată are înalțimea de 75 – 120 cm, are 12 – 15 frunze late, cărnoase, greutatea unei frunze fiind între 700 – 1500 grame. Marimea frunzelor depinde de calitatea solului și condițiile climaterice. Aloe vera atinge maturitatea dupa 3-4 ani, abia atunci poate începe perioada de recoltare.

Planta Aloe Vera crește natural în Africa de nord, est și sud, în țările din jurul Mării Mediterane, Mării Roșii, în India, China și insulele Oceanului Indian. Este cultivată în insulele din Marea Caraibelor, în țări ca Republica Dominicană, Barbados, Jamaica, Puerto-Rico. Mari plantații se găsesc în Texas, California, Arizona si Mexic. În general aloe vera nu crește în zonele geografice unde temperatura coboară pentru mult timp sub zero grade.

Se cultivă Aloe Vera pe mai multe plantații în insulele Barbados, în insulele Dominicane și pe plantațiile din Texas – Rio Grande Valley. Plantele aloe sunt plantate pe rânduri la o distanță de 60 -70 cm una de alta, sistem de cultivare impus de mecanizarea procesului agronomic. Frunzele de aloe vera se recoltează numai manual, se detașează sub așa-numita „linie de gel” si, astfel, întreaga cantitate de gel ramâne în frunze, prevenindu-se procesul de oxidare. Se recoltează frunzele exterioare, 3 – 5 frunze de pe fiecare plantă matură la 5 – 8 săptămâni.

Aloe Vera contine un complex extraordinar de bogat de substante dar pentru început putem spune ca doua sunt cele mai importante:

aloina, situata imediat sub coaja frunzei, un lichid galben laptos cu gust amar, folosit de secole ca laxativ (utilizat sub forma de praf) gelul de aloe vera, un lichid vâscos situat în interiorul frunzelor.

Principalul dezavantaj care a facut ca folosirea aloei să nu fie atât de raspândită pe cât este de eficientă în tratarea atâtor afecțiuni, a fost instabilitatea accentuată a gelului extras din frunze. Dupa tăierea unei frunze, sucul obținut prin stoarcerea acesteia se oxidează foarte rapid (daca nu este prelucrat în decurs de două ore), pierzându-și drastic din calitățile curative (aproximativ 95 % din principiile active sunt oxidate și atacate de microorganisme).

Acest fapt a facut ca utilizarea aloei sa fie limitata numai la zonele unde planta crește în mod natural.

Cu toate acestea, tradițiile diferitelor popoare menționează efectul vindecător extraordinar al plantei de aloe si oferă metode empirice de conservare a principiilor active conținute în plantă. Dintre acestea mentionăm medicina populară româneasca care cunoaște un remediu naturist din aloe (varianta care crește în regiunea temperată) macerată în miere si vin, remediu folosit cu succes în numeroase afecțiuni digestive și ca revitalizant în diferite tipuri de convalescențe.

Gelul de aloe vera din interiorul frunzei este componenta cea mai activa și mai eficientă din punct de vedere medical a plantei, dar, în ciuda efectelor sale atât de spectaculoase, acest dar al naturii nu putea fi folosit decât de către cei care aveau acces la aloe în stare proaspată, pentru că nu se cunoștea un procedeu eficient de conservare pentru o perioadș mare de timp.

În urma a numeroase cercetări în mari institute ale lumii s-a constatat că stoparea procesului oxidării (și în consecință păstrarea tuturor principiilor active din plantă) se poate face prin adăugarea unor antioxidanti naturali, cum ar fi vitaminele naturale A, C si E. Gelul aloe vera este astfel stabilizat și rezistă o perioadă lungă de timp după recoltarea frunzei, păstrându-și intacte toate calitățile terapeutice.

Înțelegându-se importanța terapeutică a gelului de aloe vera, oamenii de știința din secolul nostru au urmărit în ultimele decenii realizarea stabilizării gelului de Aloe Vera, astfel ca el să poata fi folosit pe scară largă de cât mai mulți oameni.

Cercetările în vederea obținerii metodei de stabilizare a gelului au fost încununate de succes la sfârșitul anilor 1940 – începutul anilor 1950 și, în consecință, acesta a devenit din acel moment un bun de larg consum.

Pâna în 1968 au fost brevetate mai multe metode de stabilizare. Firma Aloe Vera of America a realizat două brevete privind stabilizarea gelului de aloe vera numai prin metode strict naturale, fără aditivi sau conservanți chimici de sinteză. Această firmă a fost încorporată de o companie, care a mai brevetat ulterior alte doua metode de stabilizare. Aceste metode stau la baza obținerii unui gel purificat si stabilizat 100%, cu termen de garanție care a crescut de la 2 ore la patru ani!

Sucul stors din frunzele sale are acțiune calmantă si vindecătoare, fiind recomandat mai ales pentru ingrijirea tenului uscat sau mixt. In cazul unor probleme ale pielii precum eczeme, dermatite sau arsuri, se scurge suc din frunzele de aloe vera sau se aplică frunza ca atare, desfacută pe mijloc, pe zona afectată, care se va vindeca miraculos.

Daca vrei sa te bucuri de toate aceste miraculoase proprietăți ale plantei aloe vera la tine acasă poți achiziționa din florării o astfel de plantă in ghiveci. Nu are nevoie de condiții deosebite de ingrijire iar din frunzele ei poți prepara cu succes vinul de Aloe, un leac deosebit de util in ingrijirea tenului, eczeme, răni sau arsuri ale pielii, precum și o serie de boli (ulcer, scleroza, reumatism, alcoolism, astm, astenie, diverse dureri, cancere, boli de dinți și altele). O metodă oficiala de conservare a gelului de aloe vera nu există (cu excepția produsului brevetat, de origine americanș, comercializat cu succes la scară mondială), gelul de aloe vera pierzându-si

principiile biologic active prin oxidare in contact cu aerul.

BIBLIOGRAFIE

Diana S. Antal, Biologie vegetală, Editura Mirton, Timișoara, 2007

Diana S. Antal, Practicum de biologie vegetală farmaceutică, Editura Mirton Timișoara, 2009

Diana S. Antal, Carmen M.Dobrea, de botanică farmaceutică

Andrei M.-Anatomia plantelor, Editura Didactică și pedagogică, București, 1978

Istudor V.,-Farmacognozie. Fitochimie. Fitoterapie Vol.I, Editura medicală, București, 1998

Istudor V.-Farmacognozie. Fitochimie. Fitoterapie vol.II, Editura medicală, București, 2001

Tămaș M.-Botanică farmaceutică, Editura Medicală Universitară Iuliu Hațeganu, 2004

Alexan M. Bojor O.,Crăciun F.-Flora medicinală a României, vol. I, Editura Ceres, București, 1963, pag.91-109

Tămaș M., Oniga I.E., Benedec D.,Sanda F.-Ghid pentru recunoașterea și recoltarea plantelor medicinale, Vol. I, Flora spontană, Ed.Dacia, Cluj-Napoca, 2005

Tiță I., Botanică farmaceutică, Editura didactică și pedagogică, București Curs, 2005

Palade M., Botanică farmaceutică, vol. I, Editura Tehnică, București, 1997