Specificul Si Efectele Criminalitatii Transfrontaliere In Republica Moldova

1. Criminalitatea transfrontaliera – conceptul, evolutia si formele de manifestare

1.1. Conceptul, evolutia si caracteristicile criminalitatii transfrontaliere

Conceptul de crimă transfrontalieră este determinat de conexiunea cu săvârșirea unei infracțiuni cu consecințe internaționale.

Criminalitatea internațională se manifestă prin săvârșirea infracțiunilor internaționale5.

Comunitatea internațională se confruntă cu un nivel tot mai mare de criminalitatea transnațională în care un comportament criminal într-o țară are un impact in altul sau chiar de multe altele. Traficul de droguri, traficul de ființe umane, criminalității informatice, a terorismului, precum și o serie de alte infracțiuni poate implica actori care operează în afara granițelor unei țări, care ar putea avea un interes semnificativ în stoparea activității în cauză și urmărirea penală făptuitorul. Crime transnaționale contemporane profita de globalizare, liberalizarea comerțului și explodează noi tehnologii pentru a comite diverse infracțiuni și pentru a muta bani, bunuri, servicii și oameni instantaneu în scopul săvârșirii violenței în scopuri politice. [3]

Crimele contra păcii și securității internaționale, crimele de război și crimele contra umanității constituie pericole de o gravitate deosebită la adresa omenirii. Aceste infracțiuni sunt comise de către organe, organizații și instituții guvernamentale sau persoane particulare care acționează în calitate de agenți ai statului ori din însărcinarea acestuia.

Noțiunea de infracțiune internațională este de dată recentă, cu toate că unele legislații naționale conțin mai de mult prevederi juridice referitoare la reprimarea faptelor de acest gen. Astfel, Constituția S.U.A. din 1787 și cea a Confederației Elvetice cuprind dispoziții în temeiul cărora organele interne au competențe în reprimarea infracțiunilor internaționale.7

Infracțiunea are caracter transnațional dacă 8 :

– este săvârșită atât pe teritoriul unui stat, cât și în afara teritoriului acestuia;

– este săvârșită pe teritoriul unui stat, dar pregătirea, planificarea, conducerea sau controlul său are loc, în tot sau în parte, pe teritoriul altui stat;

– este săvârșită pe teritoriul unui stat de un grup infracțional organizat care desfășoară activități infracționale în două sau mai multe state;

– este săvârșită pe teritoriul unui stat, dar rezultatul acesteia se produce pe teritoriul altui stat. Potrivit Dicționarului de drept internațional public, infracțiunea internațională constituie fapta contrară principiilor și normelor dreptului internațional public săvârșită de către state (organe centrale sau locale), organizații internaționale sau persoane particulare și care atrage răspunderea internațională a celui vinovat 9 .

Criminalitatea ca fenomen social desemnează ansamblul faptelor de natură penală, incriminate în legile penale și în legile speciale, cuprinzând dispoziții penale, care se produc într-o societate într-un anumit interval de timp.

Din punctul de vedere al intensității și al pericolului social produs, criminalitatea poate fi10:

– criminalitate locală; – criminalitatea regională;

– criminalitatea organizată transfrontalieră (transnațională).

În structura internă a fiecărui tip de criminalitate, dintre cele trei menționate mai sus, distingem următoarele categorii de criminalitate:

– criminalitate îndreptată împotriva vieții, sănătății și integrității corporale a persoanei;

– criminalitate a afacerilor, îndreptată împotriva patrimoniului, a proprietății și afacerilor în general, care, la rândul ei, are o componentă economico – financiară, financiar – bancară și informatică.

Dezvoltarea criminalității transfrontaliere nu a fost contracarată de acțiuni de aceeași rapiditate și competență. Deși majoritatea statelor au legi de combatere a criminalității și de pedepsire a autorilor faptelor de natură penală, acestea se dovedesc insuficiente pentru combaterea eficientă și efectivă a fenomenului criminalității transfrontaliere, deoarece combaterea criminalității la nivel național, oricât ar fi de competentă, rămâne o acțiune cu influență limitată în raport cu caracterul transfrontalier al fenomenului criminalității organizate transfrontaliere. Modalitatea eficientă de combatere a acestei amenințări trebuie să implice o dimensiune regională și internațională, pe lângă dimensiunea națională, prin acțiunile convergente ale organelor de aplicare a legii din toate țările.

Criminalitatea transfrontalieră precum și cea transnațională devin tot mai evidente în zilele noastre. Ele cunosc o continuă expansiune socială și internațională, iar în timpul previzibil vor ajunge fenomene criminale dominante. Predominarea lor va fi legată de anumite tipuri de criminalitate, precum criminalitatea organizată, economico-financiară sau informatică.

Apariția și dezvoltarea acestor fenomene criminale este cauzată de deschiderea tot mai pronunțată a societăților și de procesul de globalizare foarte accelerat din perioada actuală. Este vorba de procese obiective, care nu pot fi împiedicate decît prin suportarea unor prejudicii mult mai mari. Asistăm, de fapt, la constituirea societății globale. O dată cu constituirea acesteia este de așteptat modificări considerabile și în societățile naționale sau etatice.

Societatea națională s-a lovit de aceste fenomene criminale după inițierea reformelor democratice. Renunțarea la modelul comunist de organizare socială a condus la o deschidere a societății, condiție indispensabilă nașterii criminalității tranfrontaliere și transnaționale.

Deși adesea sunt identificate, ele constituie, în realitate, fenomene criminale distincte, chiar dacă au o serie de trăsături comune: criminalitatea transfrontalieră constă într-o activitate criminală desfășurată de cetățenii aceluiași stat pe teritoriul mai multor state sau al unui stat străin, în timp ce criminalitatea transnațională rezidă într-o activitate criminală desfășurată de cetățeni ai mai multor state pe teritoriul unui stat străin sau a mai multor state.

Pe măsură ce aceste fenomene se fac din ce în ce mai simțite, apar îngrijorări și temeri crescînde. Deoarece este vorba de tendințe obiective, inevitabile, reacția corectă e să fie găsite metode de stabilire a unui control criminologic asupra fenomenelor, menținîndu-le în limite socialmente tolerabile.

Criminalitatea transnațională și cea transfrontalieră se suprapune în cea mai mare parte cu asemenea tipuri de criminalitate: organizată, economico-financiară, informatică și terorismul. Criminalitatea informatică și terorismul sunt forme de maniferstare mai puțin caracteristice arialului național.

Cauza nașterii în societatea autohtonă a acestor fenomene criminale o constituie, ca peste tot în lume, de altfel, deschiderea societății. Deschiderea societății nu trebuie însă înțeleasă în sensul permeabilității frontierelor statelor. Ea semnifică interconexiunea avansată a societăților.

Aceasta este favorizată puternic de următoarele condiții:

migrarea intensă a populației cu scopul de a dobîndi resurse de subzistență în exterior;

existența unei zone extinse la frontiera de stat necontrolată de autoritățile centrale;

corupția avansată în societate;

incapacitatea autorităților, guvernanților și societății în general de a adopta o concepție coerentă de organizare socială.

Putem puncta un indicator foarte clar de creștere a trendului de politicizare a crimei organizate, care indiferent de dimensiunile țării nu modifica esența sau obiectivele comunității criminale. Ea nu este doar o copie a structurii societății dar și opusul reprezentantului său – statul, dar, de asemenea, caută să transforme aceasta într-un instrument al lor.

Infracțiunile criminale transfrontaliere, uneori, sunt definite ca acte care încalcă legile din mai multe țări[1]. Criminalitatea transfrontieră este un act de conduită, care pune în pericol interesele protejate legal în mai mult de o jurisdicție națională și care este interzis în cel puțin una dintre statele sau jurisdicțiile în cauză[2] .

De asemenea, conceptul de criminalitate transfrontalieră se referă la crima care cumva transcende frontierele internaționale. Conceptul de "crimă transfrontaliera organizata" este mai puțin clar, din cauza lipsei de precizie a termenului "organizat". Elementele criminale ce transcend frontierele poate fi activități criminale, rețele criminale și organizații, exercitarea puterii nelegitime sau o combinație a acestor trei dimensiuni fundamentale ale "crimei organizate. [3]

Cu toate acestea, "criminalitatea transfrontalieră" reprezintă un număr de activități ilegale și notorii realizate de indivizi și grupuri dincolo de frontierele naționale și internaționale, fie pentru beneficii financiare sau economice, precum și considerente religioase socio-politice. Este un set de acte criminale ale căror autori și repercusiunile merge dincolo de granițele teritoriale. Acestea ar include traficul de ființe umane, spălarea de bani, traficul de droguri, contrabanda cu arme sau traficul de arme, terorism transfrontaliere, buncheraj de ulei ilegal, traficului ilicit cu diamante, corupție, fraudă in afaceri.

Alte exemple de infracțiuni transfrontaliere fără încălcări ale legii (în "statul de origine") includ utilizarea muncii copiilor în țările sărace in care aceasta nu este pedepsita aceastapractica si lipseste un sistem bine pus la punc de monitorizare a muncii copiilor care apoi exportă produsele fabricate în țările care incriminează practica.

 Impozitele pot fi anulate în mod legal prin practicarea prețurilor de transfer, care permite profiturile să fie rezervat în țările cu venituri mici.  Banii murdari pot fi spălati în țări care nu necesită nici o raportare chiar și cantități substanțiale de depozite in numerar și apoi transferati la bancile occidentale, care nu pot cunoaște originea criminala a resurselor financiare.

Grupări criminale organizate sau persoane desfășoară activitățile ilicite, utilizând instrumente tehnologice majore, cum ar fi rețelele de informații, sistemul financiar și alte mijloace sofisticate .[4] Acestea profita de asemenea de diferențele de legislație, sisteme și tradiții juridice, care împiedică de multe ori grav eforturile statului pentru a răspunde în mod adecvat la amenințarea de crime organizate sau transfrontaliere. Așa cum a spus Sergiu Furdui, "Lista infracțiunilor transnaționale grave include evaziunea fiscală, scurgerile de capital, furt de artă și bunuri culturale, contrabanda cu bunuri juridice (minerale, produse agricole, țigări, etc.), precum și specie pe cale de dispariție, infracțiuni de mediu, și utilizarea muncii copilor.[5]

De curând, criminalitatea transfrontaliera a crescut în aplicare și se caracterizează prin patrunderea la nivel mondial, implicarea in mai multe forme de activitate infracțională, extinderea piețelor penale pentru a include fraude financiare pe scară largă și criminalitatea informatică. . În sa forma actuală, nicio regiune nu este imuna la amenintarea globală a grupurilor criminale transnaționale. De la sfârșitul războiului rece, am văzut ca grupuri internaționale de crimă organizată continuă să se ramifica dincolo de parametrii lor tradiționale, să profite rapid de noi oportunități, și pentru a se adapta mai ușor în noi zone geografice. Cele mai mari grupuri internationale de crimă organizată operează în Statele Unite, America Latină, Africa de Vest, Europa de Sud-Est, Asia, Rusia și toate celelalte regiuni .[7]

Crima organizată transfrontaliera este, totuși, un fenomen nou aparut in unor unor tendințe strâns legate de dezvoltarea indivizilor, grupurilor, organizațiilor și societății umane.

Un adevăr de necontestat este că violenta acestui fenomen foarte dezvoltat in zilele noastere cu care organele de drept incearca sa lupte se manifestă ca un fenomen dintre cele mai vechi referințe scrise , ca crima organizata în Sumer acum șase milenii, prima cunoscut civilizație din lume. Codul lui Hammurabi, primul cod de legi publicat vreodată, lăsați, însă, să se înțeleagă că astfel de crime au fost mai real posibil în Babilon acum 4000 de ani.

Vorbind despre evoluția criminalității transfrontaliere, vom spune că în Lumea Nouă, precum și în Europa rădăcinile crimei organizate apar înainte de revoluția industrială. În secolul al 17-lea și 18-lea Europa de Vest a asistat la acțiuni ale bandelor organizate care îndeplinesc toate criteriile actuale de criminalitate organizată, cu excepția spalarii banilor. [8]

Bandele de obicei din mediul rural, care operează în regiunile de frontieră prost controlate ale Țările de Jos și Renania timpul secolului al 17-lea și 18-lea au fost extrem de mobile, ierarhic organizate și caracterizată printr-o diviziune a muncii.

Studiile analitice sunt, de asemenea influentate de cauzele, riscurile și de creșterea criminalității transfrontaliere. Orice incercare de a explica criminalitatea transfrontaliera necesita o examinare a oportunitatilor pentru care aceasta este comisa, motivul principal fiind de a profita de unele oportunitati si puncte slabe [2.9]

În timp ce o mare parte din literatura de specialitate privind criminalitățea transfrontaliere trateaza problema de oportunitate, majoritatea observatorilor neglijează problema motivului. De exemplu, motivul profitului se presupune larg să fie motivul principal care ghideaza gruparile criminale transfrontaliere. Cu toate acestea, motivații politice, religioase sau ideologice pot fi cel mai important element cauzal, mai ales atunci când vine vorba de crime legate de conflictele etnice sau politice.

De asemenea, diferențele culturale sunt adesea trecute cu vederea. De exemplu, problema pirateriei software este abordată diferit în Asia, în cazul în care schimbul de cunoștințe sociale este considerată mai importantă decât drepturile de proprietate.

Cele mai multe analize se concentrează pe problemele de fixare a controlului anumitor tipuri de abateri transfrontalieră, mai degrabă decât încercarea de a înțelege mai bine natura problemei mai generale. Explicații ale scandalurilor chiar spectaculoase, cum ar fi BCCI sau colapsul Barings, se concentreze asupra persoanelor corupte, inepte sau lacomi de sub control. Astfel de explicații ascunde cauzele sistemice ale problemelor.

Analiza de mai sus sugerează că problemele structurale – asimetrii criminogene – poate fi o cheie pentru înțelegerea, prevenirea și combaterea infracțiunilor grave. Cu toate acestea, nu toate asimetriile produc aceleași probleme de criminalitate. O serie de aspecte rămân neclare și au nevoie de elaborarea în continuare.

De fapt, împreună cu represiune, convențiile în domeniul criminalității organizate transnaționale au fost, de asemenea preocupat de prevenirea acestui fenomen antisocial, adăugând la măsurile luate de statele individuale. Acțiuni de cooperare internațională pentru prevenirea criminalității internaționale sunt ideale pentru a crea un climat de pace și securitate internațională în care nu există nicio posibilitate de acțiune pentru grupurile criminale organizate, sau, cel puțin, după eventuala crima comiterea de a uni eforturile statelor și organizațiilor de a opri comiterea de acte și activități criminale viitoare. [3.4]

Acest lucru este posibil prin schimburi de experiență între agențiile specializate, prin schimb de informații și analiză, prin instruire și asistență tehnică reciprocă, astfel încât să se elimine cât climatul de creștere a crimei organizate și cauzele acestui dezastru internațional.

Numai eforturi comune ale tuturor țărilor din lume poate aduce rezultate pozitive în lupta pentru limitarea criminalității transfrontaliere și de a genera speranța că acest fenomen periculos socială pot fi lichidate.

1.2. Criminalitatea transfrontaliera : formele de manifestare

Tratatul de la Lisabona, în Capitolul IV, art.83 (Titlul V), face referire la faptul că Parlamentul European și Consiliul, hotărând prin directive în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot stabili norme minime cu privire la definirea infracțiunilor și a sancțiunilor în domenii ale criminalității de o gravitate deosebită și de dimensiune transfrontalieră ce rezultă din natura sau impactul acestor infracțiuni ori din nevoia specială de a le combate, pornind de la o bază comună 20 .

Domenii ale criminalității conform Tratatului de la Lisabona:

– terorismul;

– traficul de persoane și exploatarea sexuală a femeilor și a copiilor;

– traficul ilicit de droguri;

– traficul ilicit de arme;

– spălarea banilor;

– corupția;

– contrafacerea mijloacelor de plată;

– criminalitatea informatică;

– criminalitatea organizată.

Parlamentul European și Consiliul, în funcție de evoluția criminalității, pot adopta decizii care să identifice și alte domenii ale criminalității transfrontaliere și pot stabili măsuri pentru a încuraja și sprijini acțiunea statelor membre în domeniul prevenirii criminalității. Europa trebuie să-și fixeze prioritățile politicii privind criminalitatea gravă de dimensiuni transfrontaliere prin identificarea tipurilor de criminalitate împotriva cărora va mobiliza în mod special instrumentele pe care le-a dezvoltat. Aceste domenii pilot de acțiune vor servi drept „laborator de idei și de metode”. Lupta împotriva acestor fenomene infracționale va implica sistematizarea schimbului de informații, folosirea deplină a instrumentelor de investigare europene și, dacă este cazul, dezvoltarea unor tehnici comune de anchetă și de prevenție. Metodele astfel verificate vor putea fi ulterior extinse la alte forme de infracțiuni deosebit de grave care prezintă o dimensiune transfrontalieră, cum ar fi contrabanda, traficul ilicit de vehicule, jocuri și pariuri clandestine, traficul cu opere de artă și alte valori culturale, infracțiuni contra patrimoniului privat sau public, infracțiuni contra vieții, integrității corporale sau libertății persoanei ori pirateria. Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot stabili măsuri pentru a încuraja și sprijini acțiunea statelor membre în domeniul prevenirii criminalității, excluzând orice armonizare a actelor cu putere de lege și a normelor administrative ale statelor membre (art. 84, Tratatul de la Lisabona).

Terorismul

Una dintre formele grave de manifestare a criminalitatii transfrontalierela etapa contemporană o reprezintă terorismul23. Terorismul este o formă de manifestare a violenței, un fenomen care presupune folosirea deliberată și sistematică a unor mijloace de natură să provoace teroarea. Terorismul reprezintă un complex de activități infracționale săvârșite cu violență, care au drept urmare atingerea unor scopuri de ordin politic, material sau religios. 24

Organizațiile cu caracter terorist au capacitatea de a acționa pe spații mari, uneori având caracter internațional, și nu de puține ori cu efecte devastatoare asupra relațiilor sociale si economice.

Cercetările în domeniu au scos în evidență faptul că terorismul are ca motivație intrinsecă interpretarea subiectivă a realității care diferă de percepțiile guvernelor și societăților cu care se confruntă teroriștii sau care reprezintă motivul frustrării lor.25

Cea mai mare parte a teroriștilor se consideră victime și nu agresori, autopercepându-se ca fiind reprezentanți ai celor oprimați. Pentru orice actor al unui conflict, lupta este o obligație și o datorie, nu o chestiune de opțiune voluntară.

Cu toate că, într-o anumită măsură, terorismul și-a schimbat de-a lungul timpului strategiile și mijloacele de acțiune, principalul său obiectiv a rămas același, respectiv influențarea deciziilor politice ale guvernelor prin utilizarea sistematică și persistentă a violenței și a amenințării cu violența.26

 În ultimii 10 ani ai secolului al XX-lea a fost marcat de un număr foarte mare de acte teroriste la nivel mondial. Apar modificări calitative nefavorabile. O analiză a tendințelor de dezvoltare a terorismului concluzioneaza că acest fenomen va fi sprijinit de modificări suplimentare ale formelor sale.

Clasificarea terorismului în funcție de forma de manifestare Conform legislației în vigoare27 , actele de terorism sunt de natură transnațională, dacă:

a) sunt săvârșite pe teritoriul a cel puțin două state;

b) sunt săvârșite pe teritoriul unui stat, dar o parte a planificării, pregătirii, conducerii sau a controlului acestora are loc pe teritoriul altui stat;

c) sunt săvârșite pe teritoriul unui stat, dar implică o entitate teroristă care desfășoară activități pe teritoriul altui stat;

d) sunt săvârșite pe teritoriul unui stat, dar au efecte substanțiale pe teritoriul altui stat

Ca fenomen ce amenință securitatea lumii, terorismul și crima organizata se combina si produc efecte dezastruoase pentru siguranța oamenilor și viitorul societăților organizate. Dacă se poate spune despre terorism că aceasta este o crimă organizată, nu toate asociațiile în scopuri criminale sunt acte de terorism. Ambele organizații criminale trebuie să fie combătute la nivel național și internațional; forțele armate pot fi folosite pentru combaterea terorismului, dar pentru crima organizată forțelor de ordine publică ar putea fi suficient. [3.5] Cu toate acestea, dincolo de specializarea forțele noastre, se solicită o cooperare politică, administrativă, tehnică și juridică pentru a avea succese în eradicarea acestor flageluri reale cu care se confruntă societatea la etapa contemporana .

Criminalitatea transfrontalieră, așa cum este înțeleasă aici, implică mișcarea transfrontalieră a una sau mai multe dintre următoarele: populatia; bunuri sau informații.

Se observa că o mare parte din "criminalitatea transnaționala organizata", și, de fapt, o mare parte din "crima organizata", se reduce la activitățile internaționale de contrabandă. Pentru cea mai mare parte, aceasta înseamnă transportul transfrontalier de produse interzise, cu cote de import-export controlate sau bunuri a caror taxe vamale sunt foarte ridicate, cum ar fi pornografia infantilă, autovehicule furate, textile piratate, droguri, animale protejate, cherestea ilegala, bunuri culturale protejate, arme, organe umane, deșeuri periculoase, benzina sau țigări. [2,12]

Traficul ilicit de droguri reprezintă o infracțiune internațională de o gravitate deosebită, având în vedere în special pericolul deosebit de mare pe care îl prezintă consumul de droguri asupra sănătății oamenilor. Organizațiile criminale implicate în traficul de droguri îmbracă formele cele mai variate, fiind constituite în rețele, grupări temporare, organizații ierarhizate sau bande. Pentru a îngreuna depistarea lor, acestea folosesc moduri de operare și itinerare diversificate, precum și modalități noi de trafic.

De exemplu, traficul de droguri este una dintre cele mai periculoase forme de criminalitate transfrontalieră. Traficul de droguri pe de altă parte, de obicei, se referă la deținerea de un drog ilegal într-o cantitate predeterminată care constituie medicamentul care va fi vândut. Punct de vedere legal, SUA definește traficul de droguri ca "o infracțiune frdarala, de stat, sau local care interzice fabricarea, importul, exportul, distribuirea sau comercializarea unei substanțe reglementate (sau o substanță contrafăcut) sau posesia unei substanțe reglementate (sau o substanță fals) cu intenția de a fabricarea, de importa, exporta, distribui sau comercializa

Cu toate acestea, traficul de droguri implica vanzarea de droguri și a accesoriilor de droguri, fie că este un schimb locală între un utilizator și un dealer sau o operațiune internațională majoră. Traficul de droguri este o problemă care afectează fiecare națiune din lume și există pe mai multe niveluri. Acesta a fost, de asemenea, descris ca schimburile comerciale drogurilor și a accesoriilor de droguri care pot include orice echipament utilizat pentru fabricarea de droguri ilegale sau uz de ele.

De asemenea, o mare problemă este fenomenul de spălare a banilor. Spălarea banilor este practica de a se angaja în tranzacții financiare pentru a ascunde identitatea, sursa, sau destinația banii câștigați ilegal. [2.13] S-ar putea, de asemenea, fi definită ca procesul de a lua orice acțiune cu proprietate de orice formă, care este în totalitate sau în parte provenite din infracțiune care se ascunde faptul că proprietatea este obținute dintr-o infracțiune sau ascunde benefice dreptului de proprietate a spus. [2.14]

În trecut, termenul de spălare a banilor a fost aplicat doar la tranzacțiile financiare legate de crima organizată. Astăzi, definiția sa a fost extinsa de guvern și de reglementarile internaționale, cum ar fi "biroul american a controlului monedei" si înseamnă "orice tranzacție financiară care generează un activ sau o valoare ca urmare a unui act ilegal", ceea ce poate implica acțiuni cum ar fi "evaziunea fiscală" sau "contabilitate falsa".

În unele țări, conceptul este mai larg decât implicarea banilor, si a include "orice bun economic", și alte tranzacții.

În termeni generali, este posibil să se contureze o tipologie a activităților de spălare a banilor, care ia în considerare diferite seturi de variabile, cum ar fi:

– Gradul de complexitate a structurii organizatorice a organizației criminale, cum ar fi crearea unei secțiuni specializate în cadrul organizației care se ocupă cu scopuri de spălare de bani, așa cum în cazul cartelurilor columbiene;

– Tipul de activități infracționale pe piețele ilegale și infiltrarea lor în industriile legitime, precum și volumul veniturilor produse;

– Oportunitățile oferite de relațiile coluzive dintre organizațiile criminale și instituții administrative (administrație locală), și între organizații criminale, bănci și instituții financiare.

Această tipologie ar putea fi rezumate după cum urmează.

-”Hand wash” Atunci când o organizație criminală folosește banii (în general o cantitate mică) pentru a cumpăra bunuri și servicii pentru organizații. Aceasta este cea mai simplă metodă și este în general folosit de răpitorii din Italia.

-”Family washing-machine” Fiecare organizație criminală sau criminal-familiala spala banii în funcție de `obiectivele de familie" in complicitate cu bănci sau instituții financiare. Programul de spălare poate consta din ciclul scurt, cum ar fi deschiderea unui cont de depozit la o bancă, în numele unei persoane date și depozitare banilor acolo (acest sistem este utilizat mai putin frecvent, din cauza noilor sisteme de control a resurselor financiare). Ciclul lung care implică prespălare, spălare, clătire și uscare a descrie diferitele pasaje din curățarea banii ca apoi sa fie investiții în activități legale.

“Condominium washing-machine”. În acest caz, mai multe familii, apartinand aceluiasi sindicat criminal, cum ar fi Mafia, să organizeze o întreprindere de spălare a banilor cu complicitatea cuiva într-o bancă sau instituție financiară.

– “Launderette”. În acest caz, o organizație criminală oferă criminalor și sindicatelor criminale un serviciu de spălare a banilor cu diferite cicluri: ciclul scurt doar pentru curățarea banii, sau ciclul lung care include toate activitățile de la spălarea banilor pina la investiții in activitati legale. Cazuri precum rețeaua neagra a Băncii de Credit și Comerț Internațional (BCCI) sunt exemple bune de acest tip de activitate.

Din punct de vedere istoric, spălare de bani a evoluat în 1931, când au fost create multe metode pentru a ascunde originile ilegale ale banilor murdari generate de vânzarea de alcool ilegal. În această perioadă Al Capone a fost condamnat pentru evaziune fiscală, mafiot Meyer Lansky transfera fonduri de la Florida "Carpet Joints" la conturile de peste hotare. [2.15] După Actul Bancar Elvetian din 1934, care a creat principiul secretului bancar, Lansky a cumpărat o bancă elvețiană în care ar putea transfera fondurile ilegale prin intermediul unui sistem complex de "societăți fictive", societăți holding, și "companii off-shore". [3.7]

În perioada de dupa Al Doilea Război Mondial, legislatorii s-au trezit într-o dilemă în care acestia s-au confruntat cu o listă tot mai mare de infracțiuni comerciale, fiscale, si de mediu care nu au cauzat de fapt daune directe cu oricare dintre victimă identificabilă, nu a existat nici cadavru. Ei au decis că confiscarea produselor infracțiunii ar putea descuraja potențialii infractori.

Spălarea banilor a fost numit "călcâiul lui Ahile de crima organizată", pentru că obligă mafioți să caute și sa atraga oameni de afaceri stabili cu know-how de înalt nivel tehnic și acces la instituțiile judiciare cit si bancare să spele originea ilegala a resurselor financiare. [3.8]

Traficul de persoane nu este o realitate socială nouă. Ceea ce este diferit astăzi față de

istoria comerțului cu sclavi este amploarea pe care a luat-o acest fenomen precum și mijloacele insidioase prin care se realizează. De fapt, traficul de persoane a existat dintotdeauna, însă în funcție de condițiile politice și sociale a fost considerat de-a lungul istoriei o activitate ilegală sau, din contră, una legală.

Un exemplu elocvent îl oferă sclavajul colonial, comerțul cu sclavi fiind considerat nu numai legal de către imperiile europene, dar și absolut necesar pentru consolidarea economiei statelor.

Traficul de ființe umane este una dintre cele mai profitabile activități de criminalitate organizată din UE, potrivit Europol. Este o crimă gravă, dar și un abuz față de drepturile omului, de multe ori săvârșit împotriva unora dintre cei mai vulnerabili indivizi, cum ar fi copiii.

Fenomenul traficului ilegal de ființe umane (conform legislației române „traficul de persoane”) a devenit o formă evidentă de manifestare a criminalității transfrontaliere atât în România, cât și în alte țări din Europa și sud-estul Europei, mai ales în urma schimbărilor social-politice și economice din ultimii ani.

Diferența dintre traficul cu ființe umane și contrabanda cu persoane

În lipsa unor distincții teoretice tranșante, traficul de persoane a fost adesea identificat cu traficul ilegal de migranți. Delimitarea conceptuală a fost instituită de Organizația Națiunilor Unite prin norme juridice distincte care definesc și reglementează aparte cele două fapte, ambele fiind considerate infracțiuni. Convenția ONU privind criminalitatea organizată transnațională, la care se adaugă și cele două Protocoale adiționale privind introducerea ilegală de migranți și traficul de persoane, au stabilit pentru prima oară diferența dintre traficul de persoane, pe de o parte, și introducerea ilegală de migranți, pe de altă parte.

Criminalitatea în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală

Traficul cu produse contrafăcute și piratate înregistrează importante valențe la nivel național și internațional, asta în condițiile în care rata de creștere anuală a numărului de bunuri contrafăcute și piratate confiscate la granițele țărilor membre ale Uniunii Europene a ajuns la 300% în cazul contrafacerilor.

Bunurile contrafăcute și piratate reprezintă între 5-9% din comerțul mondial. Conform statisticilor autorităților, pagubele produse de contrafaceri companiilor europene ajung pană la 800 de milioane de euro.

Contrafacerea mijloacelor de plată

Odată cu introducerea monedei euro pe piața țărilor membre ale UE s-a trecut și la falsificarea acestor bancnote. Falsificatorii au întâmpinat o serie de dificultăți, deoarece elementele de securitate ale euro au îngreunat contrafacerea. Principalele organizații criminale care se ocupă cu falsificarea de monedă au fost identificate în Bulgaria și Lituania. Preocupările acestora vizează în mod special dolarul american și euro, iar zonele de destinație sunt situate în țările UE și în SUA.

Corupția

Perpetuarea organizațiilor criminale transfrontaliere este strâns legată de fenomenul corupției. Mai mult, aceste organizații criminale fac din corupție un mijloc de întărire a puterii lor de acțiune și un element de contracarare a activității desfășurate de autoritățile însărcinate cu aplicarea legii.

Combaterea corupției trebuie să fie realizată din interiorul instituției. Astfel, acceptarea mitei sau complicitatea cu membrii organizațiilor criminale trebuie sancționate drastic și cu o transparență totală. Niciun lucrător corupt nu trebuie să fie tolerat în cadrul autorităților însărcinate cu aplicarea legii.

Contrabanda

În literatura de specialitate contrabanda se definește ca ocolirea impozitelor, accizelor pe bunuri prin escamotarea punctelor de control1 . Contrabanda de bunuri deseori are loc din următoarele motive: evitarea impozitelor de accize, precum și evitarea regulilor ce interzic comercializarea cu aceste bunuri. Această definiție a contrabandei cuprinde două feluri de activități ilegale: contrabanda tipică și activitatea de ocolire a achitării impozitelor care este legală și, în general, nu este considerată drept contrabandă. Economiștii în general, determină escamotarea ilegală a impozitelor ca „ocolirea” impozitelor pe când escamotarea legală se numește „eschivare” de impozite. Ambele escamotări, și cea legală și cea ilegală afectează impozitele pe venituri și consum. Conform Legislației Republicii Moldova, contrabanda reprezintă trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a mărfurilor, obiectelor și altor valori în proporții mari, eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el, prin ascunderea în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclararea sau declarare neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei

Contrabanda este una din cele mai grave încălcări săvîrșite în sfera raporturilor juridice vamale, fiindcă prin comiterea ei se tentează sau se lezează efectiv valorile sociale de maximă importanță pentru ordinea publică și pentru interesele legitime ale cetățenilor Republicii Moldova, precum și ale celor străini și apatrizi, aflați sub jurisdicția Republicii Moldova. Consecințele contrabandei cele mai importante sunt următoarele:

Contrabanda dăunează intereselor economice ale statului, deoarece pentru mărfurile respective nu se achită taxele și impozitele vamale necesare.

Contrabanda prejudiciază monopolia comerțului extern (în domeniile unde aceasta mai există).

Se crează pericolul securității obștești (în cazurile contrabandei de armament, drog

Prin contrabanda cumulată cu evaziunea fiscală se întreține și se dezvoltă economia tenebră.

Incriminarea contrabandei mai este necesară reieșind din obligația statului de a nu leza drepturile și interesele cetățenilor săi (în special cele din domeniul vamal).

De asemenea, în șirul argumentelor poate fi inclus și faptul existenței unui șir de convenții și tratate internaționale care stopează circulația internațională a diferitor substanțe (cum sunt, de exemplu, cele narcotizante, explozibile ș.a.).

Obiectul material al contrabandei, conform art. 67 și 70 al Codului Penal (CP) al Republicii Moldova, precum și în baza art. 46 al Constitutiei Republicii Moldova, trebuieste confiscat. Însă, cum arata practica, uneori bunurile de contrabandă nu sunt confiscate. Aceste probleme partial sunt datorate reglementarii dificile ale aplicării sanctiunii conform art. 75 al CP, adica a acelor norme care prescriu nemijlocit confiscarea dată. Astfel, atît în reglementarea nouă, cît și în cea formulată în Legea din 10.IX.98, se prevede confiscarea marfurilor, obiectelor și altor valori ce constituie obiectul contrabandei, dar în alineatul II-IV se prevede confiscarea averii. În acest sens o crimă transfrontalieră mai specifică este contrabanda energiei electrice, care este un bun mobil și reprezinta o valoare economica.

Contrabanda este prezentă mereu în preocupările experților, analiștilor și practicienilor, relevându-și astfel locul central în contextul crimei organizate. Ea constituie un fel de infracțiune „pivot” pentru celelalte fapte incriminate penal din arealul corporatist și tot ea a creat păienjenișul de relații dintre populațiile lumii interlope. Contrabanda nu este numai un „pivot” al crimei organizate, ci și un „liant” care facilitează conexiunea componentelor acesteia. Legăturile ei cu celelalte forme ale criminalității organizate sunt atât de vizibile, încât nu trebuie demonstrate30.

Traficul ilicit cu arme și droguri dintr-o parte în alta a lumii se face prin contrabandă precum și prin celelalte întreprinderi ilicite care implică circulația ascunsă: trafic de ființe umane, materiale radioactive, de autoturisme furate etc.

Crima organizata

Crima organizată amenință pacea și securitatea umană, încalcă drepturile omului și subminează dezvoltarea economică, socială, culturală, politică și civilă a societăților din întreaga lume.

Criminalitătatea transnationala organizata se poate manifestă în mai multe forme, inclusiv în traficul de droguri, arme de foc și chiar persoane. În același timp, grupurile de criminalitate organizată exploatează mobilitatea umană pentru contrabandă migranților și submineaza sistemele financiare prin spalarea banilor.

Crima organizată devine tot mai diversificata, trecind de la nivel mondial și ajungind pina la proporții macroeconomice: bunuri ilicite pot fi obținute de p un continent, traficate in al doilea, și comercializate în al treilea. Criminalității transnaționale organizate pot influenta in favoarea lor agenții și instituții guvernamentale, alimentând corupția, infiltrarea de afaceri și politică, precum și împiedicând dezvoltarea economică și socială. Și se subminează guvernare și democrație prin împuternicirea persoanelor de rang inalt, corupte, care operează în afara legii, favorizind infractorii in defavoara cetatenilor si statului..

Caracterul transnațional al crimei organizate înseamnă că rețelele criminale falsifica obligatiuni la nivel transfrontalier, de asemenea depășeasc barierele culturale și lingvistice în comiterea infracțiunii lor. Dezvoltarea crimei organizate nu stagneaza, dar din contra se adaptează după cum apar noi infracțiuni și relații intre rețelele criminale, ambele devenind foarte flexibile și mai sofisticate, cu fiecarea activitate ilegala savirsita si nedescoperita.

In concluze, crima transfrontaliera transcende granițele culturale, sociale, lingvistice și geografice sub toate formele de manifestare care devin din ce in ce mai comlexe si greu de depistat și trebuie să fie intreprinse masuri concrete pentru stoparea ei sau mentinerea la un nivel acceptabil.

2. Cooperarea internationala in prevenirea si combaterea criminalitatii transfrontaliere la etapa contemporana

2.1. Aspecte generale privind cooperarea inernationala si sistemul cooperarii in domeniul criminalitatii transfrontaliere

Criminalitatea a devenit un subiect de preocupare politică, pentru statele lumii și în special pentru statele europene. Guvernele sunt nevoite de acum încolo să facă față nu doar unei criminalități naționale importante, dar și unei criminalități transfrontaliere în plină evoluție. Acest nou tip de criminalitate obligă sistemele tradiționale de poliție și justiție să descopere metodele cele mai potrivite în ceea ce privește controlul delincvenței1 .

La originea cooperării dintre forțele de poliție în Europa, miza era aceea a pregătirii unei riposte instituționale comune în fața amenințării teroriste și a dezvoltării criminalității transfrontaliere. Mafiile naționale și grupurile teroriste au pus în practică, înaintea tuturor, principiile liberei circulații în Europa. Sens în care criminalitatea transfrontalieră depășește cu mult cotele alarmante ale efectelor produse la nivel micro și macro social.

Principiul cooperării internaționale este un principiu fundamental al dreptului internațional, de dată recentă, consacrat după cel de-al doilea război mondial. După cum precizează autorii de drept internațional D. Mazilu sau S. Scăunaș, acesta este un rezultat al accentuării interdependențelor existente în societatea internațională sub diferite aspecte: politic, economic și social, al dezvoltării largi a relațiilor internaționale, în special a celor economice, precum și a aprofundării diviziunii internaționale a muncii. Imperativele economic și politic ale cooperării statelor în vederea asigurării păcii și securității internaționale, creșterii bunăstării popoarelor, dezvoltării culturii, protecției mediului etc. au fost premisele consacrării juridice a acestui principiu40. Spre deosebire de alte principii fundamentale, principiul cooperării internaționale este relativ nou.

Din perspectiva Tratatului de la Lisabona, Uniunea instituie o cooperare polițienească care implică toate autoritățile competente din statele membre, inclusiv serviciile de poliție, serviciile vamale și alte servicii specializate de aplicare a legii, în domeniul prevenirii sau al depistării și al cercetării infracțiunilor.

În înțelesul alineatului 1, Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot stabili măsuri referitoare la:

colectarea, stocarea, prelucrarea și analizarea informațiilor în domeniu, precum și schimbul de informații;

sprijinirea formării profesionale a personalului, precum și cooperarea privind schimbul de personal, echipamentele și cercetarea criminalistică;

tehnicile comune de investigare privind depistarea unor forme grave de criminalitate organizată.

Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială, poate stabili măsurile privind cooperarea operativă între autoritățile prevăzute la prezentul articol. Consiliul hotărăște în unanimitate, după consultarea Parlamentului European.

După cum este statuat în „Declarația referitoare la principiile dreptului internațional privind relațiile de prietenie între state”, cooperarea este o exigență majoră pentru asigurarea păcii în lume. În

acest document internațional se consacră faptul că statele trebuie să coopereze unele cu altele pentru menținerea păcii și securității internaționale (pct. „a” alin. 2 Cap.IV).

Admiterea unei obligații de cooperare a statelor tinde să înalțe legalitatea internațională pe o treaptă nouă, superioară, unde statele, popoarele, guvernele se privesc ca asociați la înfăptuirea deacțiuni comune, în interes comun.64 În numeroase documente ale ONU, și alte documente internaționale se revine insistent asupra principiului cooperării, statuându-se forme și modalități practice concrete ale dezvoltării relațiilor interstatale în lumina exigențelor sale. De exemplu, într-o rezoluție adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. în decembrie 1965, se specifică, între altele: „Adunarea Generală decide să continue a da atenție măsurilor și acțiunilor pentru promovarea relațiilorde bună vecinătate și cooperare în Europa”.65

De remarcat faptul că până în prezent, principiul cooperării ca normă obligatorie a unor relații pașnice în lume nu are cuprinsul definitiv statornicit, urmând ca, pe măsura dezvoltării relațiilor internaționale în direcția repudierii forței, acest conținut să se îmbogățească tot mai mult.

Încă de pe acum se consideră ca unanim recunoscută obligația statelor de a colabora unele cu altele, în vederea menținerii păcii și securității internaționale. Se pot enunța în acest sens:

dreptul statelor la autoapărare colectivă, în temei ul căruia orice stat poate veni în ajutorul statului împotriva căruia se săvârșește o acțiune armată;66

obligația statelor membre ale O.N.U. de a respecta principiile enumerate în Carta O.N.U., în scopul asigurării păcii și securității internaționale;

dreptul Organizației Națiunilor Unite de a acționa în așa fel încât statele nemembre ale O.N.U. să-și îndeplinească această obligație (art. 2).

Statele iubitoare de pace tind spre o lărgire și adâncire continuă a cuprinsului obligației de drept

internațional de a coopera, ceea ce implică și un drept de colaborare. Este extrem de important, în acest context, dreptul statelor ale căror interese sunt sau ar putea fi afectate de anumite tratate internaționale

de a lua parte la elaborarea și încheierea acestora, de a participa la lucrările organizațiilor internaționale guvernamentale, care prin actul lor constitutiv sunt chemate să se ocupe de problemele internaționale de interes general.67

După cum arată practica, cooperarea internațională ca principiu de dezvoltare a vieții internaționale moderne presupune subiecte active și egale în drepturi. Acțiunile lor pe planul relațiilor internaționale trebuie să se afle sub semnul bunei credințe. Nu este vorba de o cooperare de moment, cu titlu excepțional, ori pentru un caz izolat, ci de necesitatea ca totalitatea relațiilor internaționale să

se întemeieze pe cooperarea și colaborarea tuturor statelor fără deosebire de mărime, fără îngrădiri excepții sau discriminări.

Desigur că realizarea acestor deziderate nu este posibilă decât cu condiția negocierii,interpretării și aplicării acordurilor internaționale, instrumente importante ale cooperării internaționale, precum și pe respectarea principiilor ce stau la baza cooperării dintre state.71

Obiectul unei asemenea activitati este “combaterea criminalitatii internationale”.

Conform documentelor internationale, partile se obliga sa colaboreze si sa acorde asistenta in domeniile:

-producerii, consumului si traficului de droguri si substante psihotrope;

-combaterea traficului de armament, munitie, explozivi, materialenucleare;

-combaterii activitatilor economice ilegale;

-combaterii contrabandei cu bunuri de valoare istorica sau artistica;

-combaterii trecerii ilegale a frontierei;

-combaterea traficului de persoane;

-siguranța cetatenilor;

-combaterii terorismului international

Cooperarea internationala apare ca o realitate complexa. Existenta sa este dictata in multe cazuri de continutul unor Tratate, Conventii, Pacte, Acorduri incheiate ori ratificate intre doua sau mai multe tari, de asemenea si de existenta unor Intelegeri si Protocoale nascute din initiatva proprie, care presupun executarea unor activitati de cooperare.

Indiferent de actul care genereaza cooperarea internationala, cel putin din punct de vedere teoretic aceasta poate fi clasificata astfel:

A.Dupa numarul partilor contractante:

-Bilaterale;

-Multilaterala.

B.In functie de interesele reciproce si de pozitia geografica a contractantilor:

-Regionala;

-Continentala;

-Universala.

C.Dupa continutul actului incheiat

-simpla: cu 1–2 obiective;

-multipla: cu mai multe obiective.

Cercetatorii Centrului de Studii a Ordinii Publice din Marea Britanie au anuntat trei categorii de cooperare:

-macro–care priveste si pune in discutie probleme constitutionale si de ordin legislativ;

-medie-care priveste structurile ,procedurile si practica politieneasca;

-micro-privitoare la perevenirea si represiunea unor infractiuni specifice.

Cooperarea polițienească, si anume cooperarea practică în cazurile de urmărire penală transfrontaliere necesita o prima cerinta pentru a fi inceputa urmarirea penala. Prima cerință pentru cooperarea polițienească, care vor fi abordate este detectarea infracțiunilor împotriva mediului transnfrontaliere, urmată de schimbul de informații secrete cu una sau mai multe dintre celelalte țări în care procesul de urmarire penala are loc.

Următoarea etapă în cooperarea polițienească operaționala este de a pune la dispoziție personalul și echipamentele necesare pentru a se conforma cu o scrisoare rogatorie, în cazul în care se consideră admisibilă. O scrisoare rogatorie poate varia de la o cerere relativ simplu pentru o anumită acțiune de investigație sau o cerere de informație, la o cerere pentru inceperea unei investigație complete într-un efort coordonat. Mai ales acesta din urmă poate duce la discuții intense, de multe ori înainte de a orice cerere oficială de asistență judiciară reciprocă sa fie facuta.

În practică, cererile relativ simple, de asistență judiciară reciprocă cuprinde cea mai mare parte a tuturor scrisorilor rogatorii. Chiar și în in majoritatea cazuri de urmărire penală, asistența ceruta poliției străină vor fi, de obicei, limitata la acțiuni specifice. O evaluare a cererilor de asistență judiciară reciprocă primite în anul 2001, în două regiuni ale Țărilor de Jos, a arătat că cele mai multe dintre comisiile rogatorii sunt in cote dupa cum urmeaza: interogare a unui suspect (31%), audierea unui martor (12%) în cauză, identificarea unde unei persoane (14%) și identificarea unui număr de telefon (6%) (Fijnaut et al. , 2005, p. 110). În astfel de cazuri, unul sau mai mulți ofițeri de poliție vor fi delegati cu executarea cererii ca o parte din rutina de zi cu zi care nu ar necesită un efort specific.

Cu toate acestea, cererile de asistență judiciară reciprocă poate fi, de asemenea, complicat și necesită investigații suplimentare de către o echipă de detectivi care operează în strânsă cooperare cu omologii lor străini pe o perioadă considerabilă. În astfel de cazuri, acțiunile unice nu vor fi suficient si de multe ori o echipă de detectivi va trebui să efectueze o investigație corespunzătoare.

Pentru a incepe o cercetare penala in cele mai multe cazuri resursele sunt limitate și, de obicei tot personalul disponibil deja angajat în cazuri în curs de desfășurare. Prin urmare, nu este ușor de a începe o anchetă, în același timp în două sau mai multe țări. Mai important, deficitul de personal și echipamente presupune că prioritățile de investigație trebuie să fie stabilite și fiecare țară suverană si care urmează propria sa politică în acest sens. Prin urmare, factorii de decizie politică într-o țară pot lua în considerare un anumit tip de criminalitate cu prioritate de investigație majora, în timp ce omologii lor din alte state pot vedea ca o problemă mai puțin presantă. Prin urmare, acestia vor fi mai puțin înclinați să se angajeze intr-o anchetă. 

În genere putem distinge trei forme esențiale în dreptul internațional de realizare a cooperării în lupta contra criminalității:

1. Normativă (convențională), care constă în realizarea unei creații normative, care reglementează o conduită generală a statelor în vederea atingerii unui scop comun: lupta cu criminalitatea economică. Aici se includ toate convențiile internaționale, multilaterale, regionale, bilaterale care au această finalitate. La rândul lor ele se pot grupa în următoarele trei mari categorii:

de prevenire a criminalității, de exemplu Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției din 31 octombrie 2003, Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate din 15 noiembrie 2000, Convenția civilă asupra corupției din 4 noiembrie 1999,de reprimare a anumitor infracțiuni, de exemplu, Convenția privind reprimarea finanțării terorismului din 9 decembrie 1999, de cooperare în domeniul eradicării criminalității, bunăoară Convenția europeană pentru supravegherea persoanelor condamnate sau eliberate condiționat din 30 noiembrie 1964, Convenția europeană cu privire la asistență judiciară în materie penală din 24 aprilie 1959, Convenția europeană cu privire la extrădare din 13 decembrie 1957.

Această clasificare nu este una absolută, deoarece unele convenții pot îmbina aceste criterii, iar altele reflectă strict doar un singur aspect.

2. Semi-instituțională, care constă în crearea unor mecanisme provizorii pentru atingerea unui obiectiv concret și într-o anumită perioadă. Ea presupune cooperarea statelor la înființarea și realizarea unor proiecte, programe în cadrul unor structuri instituționalizate ale Consiliului Europei, Organizației Națiunilor Unite, ca de exemplu Programul împotriva corupției și crimei organizate în Europa de Sud-Est: Proiectele de luptă contra spălării de bani în Federația Rusă și în Ucraina, Grupul de acțiune financiară asupra spălărilor de bani, Proiectul regional CARDS Police.

3. Instituțională, care este realizată de structurile și oganele permanente ale O.N.U., Consiliului Europei, Interpol la care participă reprezentanții tuturor statelor-membre. De fapt prin intermediul acestei forme se materializează cooperarea convențională și cea semi-instituțională. În principiu ea constă dintr-o rețea de comisii, comitete subordonate organelor principale de la care primește madat de activitate sau poate fi vorba de comisii, comitete convenționale, adică cele create printr-o convenție în materie. Membrii acestor structuri sunt experții în domeniu delegați de guvernele statelor-membre.

2.2. Criminalitatea transfrontaliera si organele abiitate in contracararea acesteia.

In epoca globalizării apar noi forme de criminalitate transnațională. Grupările criminale organizate apar și se lărgesc cu rapiditate, fapt care este însoțit de creșterea in proporții deosebit de mari a violenței fizice, intimidarea oamenilor și corupția funcționarilor de stat. Pentru soluționarea mai efectivă a noilor sarcini în domeniul prevenirii criminalității transfrontaliere și justiției penale sunt necesare eforturile întregii comunități internaționale.

Prevenirea si contracararea criminalitatii transfrontaliere si a celei transnationale poseda un specific, data fiind natura fenomenetor si anume cooperarea internationala. deoaece actiunile criminale ce compun aceste tipuri de criminalitate pe teritotiu sau de actori straini, actiunile indreptate impotriva lor, atit de prevenire cit, si ce contracarare , pot sa-si strapunga tinta numai in conditiile cooperarii interstatale.

Plecind de la faptul ca criminalitatea organizata si anume : traficul de fiinte umane, droguri si armamanet, si criminalitatea economica prin spalarea banilor, contrabanda, evaziune fiscala si neachitarea taxelor vamale reprezinta de rind cu coruptia cele mai distructive fenomene criminale, iar in aceste conditii prevenirea si contracararea criminalitatii transfrontaliere ar trebui sa constituie o prioritate a politicii criminologice nationale. Iar in conditiile cind aceasta politica criminologica nationala lipseste, face ca actiunile institutiilor de drept sa fie dispersate, iar in consecinta ineficace. Prin o asemenea politica, oficiala si clar definita ar putea fi elaborata si pusa in practica o strategie de prevenire si contracarare a criminalitatii transfrontaliere si transnationle, care ar include actiuni indreptate impotriva celor doua pericole crminale majore in societate : criminalitate economica si ce organizata.

Pentru a se putea duce o lupta de la egal la egal cu fenomenul criminalitatii transfrontaliere la etapa contemporana, care evoluiaza si se dezvolta cu o viteza ametitoare, au fost create un sir de mecanismelor si organizatii internaționale care sa lupte impotriva criminalitatii la nivel transnational

Principalele si cele mai importante organizatii internationale de lupta impotrica criminalitatii transfrontaliere sunt: INTERPOL, EUROPOL, EUROJUST, Organizația Națiunilor Unite (ONU), Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Forumul Global de Luptă împotriva Corupției.

Organizația Națiunilor Unite

Domeniul criminalității transfrontaliere constituie o preocupare constantă a comunității internaționale, pe măsură ce fenomenul a fost descifrat în formele sale de manifestare. Statele lumii, svazindâ pericolul social care poate sa-l reprezintă la nivel global, continental și regional au căutat diferite formule de combatere combatere a ei. Crearea după cel de-al doilea război mondial a Organizației Națiunilor Unite, a deschis, la 26 iunie 1954 prin semnarea a Cartei ONU, o nouă in evoluția relațiilor internaționale, a cooperării si colaborării dintre popoare.

La nivelul ONU, lupta contra criminalității transfrontaliere organizate si a altor forme de criminalitate figurează pe ordinea de zi începînd cu 1950. Însă abia în anul 1994 la conferința mondială privind criminalitatea transnațională, organizată la Neapole, ONU a formulat in premiera o strategie completă în acest domeniu. „Planul de acțiune mondial”, adoptat la conferință, stabilea un catalog detaliat de măsuri necesare a fi întreprinse atât de către fiecare stat, cât și la nivel de cooperare internațională.

La 15 noiembrie 2000 de către Adunarea Generală a fost adoptată Convenția ONU împotriva criminalității transnaționale organizate și Protocoalele suplimentare la convenție, Protocolul referitor la prevenirea, combaterea și sancționarea traficului ilegal de persoane, în special femei și copii, Protocolul împotriva traficului de migranți pe căi terestre, acvatice și aeriene, iar în 2001, Protocolul referitor la interzicerea fabricării și a traficului ilegal de arme de foc, piese și componente ale acesteia, precum și de muniție.

Convenția ONU împotriva criminalității transnaționale organizate formulează pentru prima dată o definiție universală și recunoscută a noțiunilor fundamentale ale dreptului penal, legate de fenomenul criminalității organizate, în particular de cel de grup infracțional organizat. În Protocolul referitor la prevenirea, combaterea și sancționarea traficului ilegal de persoane, în special femei și copii, se subliniază că drepturile țintelor umane recunoscute la nivel internațional nu ar fi aplicabile persoanelor vulnerabile în absența acestui instrument, în timp ce în Protocolul suplimentar împotriva traficului de migranți pe căi terestre, acvatice și aeriene se afirmă că obiectivul avut în vedere este anihilarea pericolului reprezentat de creșterea semnificativă a activității grupurilor organizate criminale; în mod similar,

Protocolul referitor la interzicerea fabricării și a traficului ilegal de arme de foc, piese și componente ale acesteia, precum și de muniție, amintește că a fost adoptat având în vedere că aceste activități aduc prejudicii securității fiecărui stat, fiecărei regiuni sau lumii întregi și constituie o amenințare la adresa bunăstării popoarelor, a progresului economic și social al acestora, ca și a dreptului lor de a trăi în pace.

Necesitatea conjugării eforturilor mondiale în lupta contra criminalității organizate s-a consacrat și în Declarația Mileniului adoptată prin Rezoluția Adunării Generale a ONU, în anul 2000, întrunind consensul șefilor de state și de guverne ale tuturor țărilor lumii, reprezentând deci toate popoarele și toți oamenii în care se exprimă imperativul ca ONU să aibă ca prioritate combaterea violenței, a crimei și a terorii, intensificându-și eforturile împotriva amenințării colective reprezentate de infracționalitatea transfrontalieră sub toate aspectele sale, incluzând atât traficul și contrabanda cu oameni, cât și terorismul, drogurile, comerțul ilegal cu arme și spălarea banilor.

Oficiul ONU pentru stupefiante și criminalitate (UNODC), creat în 1997, este responsabil pentru prevenirea criminalității, justiție penală și reforma legislației penale. Oficiul acordă sprijin în elaborarea noilor instrumente juridice internaționale în domeniul criminalității globale, contribuie la ratificarea lor și sprijină statele în realizarea prevederilor lor în practică.

Oficiul își exercită mandatul cu ajutorul Programului pentru lupta cu criminalitatea.

Comisia de prevenire a criminalității și justiția penală a fost instituită în calitate de comisie funcțională a ECOSOC prin rezoluția 1992/1 ECOSOC din 6 februarie 1992. Conform rezoluției Adunării Generale 46/152 din 18 decembrie 1991, în componența Comisiei intră 40 de membri, aleși pe 3 ani. Sarcina nemijlocită a Comisiei este: elaborarea proiectelor principiilor directoare de prevenire a criminalității și justiției penale; planificarea măsurilor ONU în lupta cu criminalitatea; pregătirea Congreselor ONU pentru prevenirea criminalității și tratamentul delincvenților.

De asemenea, în sistemul ONU există un șir de instituții, care sunt specializate în problema luptei cu criminalitatea. Cele mai principale din ele sunt: Centrul pentru prevenirea internațională a criminalității, Institutul interregional de cercetări științifice al Națiunilor Unite în problemele criminalității și justiției (UNICRI), Institutul Națiunilor Unite din Asia (UNAFEI), Institutul european pentru prevenirea criminalității și luptei cu ea (HEUNI); Institutul latinoamerican pentru prevenirea criminalității și tratamentul delincvenților (ILANUD); Institutu african al Națiunilor Unite pentru prevenirea criminalității și tratamentul delincvenților (UNAFRI); Institutul australian de criminologie (AIC); Institutul Studiilor de Securitate (ISS), Institutul coreean de criminologie etc.

Uniunea Europeană

Pentru a facilita cooperarea între statele membre ale UE în lupta contra criminalității internaționale organizate, a fost creat grupul de agenții de cooperare polițienească și judiciară în materie penală. Acestea sunt:

– Colegiul European de poliție (CEPOL);

– Unitatea de cooperare judiciară a Uniunii Europene (Eurojust);

– Biroul European de poliție (Europol).

Colegiul European de poliție reunește înalți funcționari de poliție din toată Europa, având scopul de a încuraja cooperarea transfrontalieră în lupta contra criminalității și menținerea securității și ordinii publice.

Unitatea de cooperare judiciară a Uniunii Europene (Eurojust) este un organ al Uniunii Europene instituit prin decizia Consiliului din 28 februarie 2002, pentru a întări lupta contra formelor grave de criminalitate.

Obiectivul Eurojust este încurajarea și ameliorarea coordonării între autoritățile naționale în cazul anchetelor și urmăririlor privind două sau mai multe state membre, examinând anchetele provenite de la autoritățile competente ale statelor membre și informațiile furnizate de organele competente în domeniul dispozițiilor adoptate în cadrul tratatelor (Rețeaua judiciară europeană, Europol și OLAF).

De asemenea, Eurojust are ca obiectiv ameliorarea cooperării dintre autoritățile competente, înlesnind aplicarea ajutorului reciproc judiciar internațional și executarea mandatelor de arest europene. El acordă, la fel, susținerea sa autorităților competente în scopul ameliorării eficacității anchetelor și urmăririlor. Eurojust cuprinde 27 de membri naționali, un membru de la fiecare stat.

Biroul European de poliție (Europol) a fost înființat în anul 1992 cu rolul de a aplica legislația comunitară în vederea combaterii infracționalității la nivel european. Sediul său se află la Haga, în Țările de Jos. Personalul său cuprinde reprezentanți ai serviciilor represive naționale (poliție, vămi, servicii de imigrare etc.), iar consiliul de administrație al său cuprinde câte un reprezentant al fiecărui stat membru al UE.

Obiectivul Europolului este ajutarea statelor membre ale UE pentru a coopera mai strâns și mai eficace în prevenirea criminalității internaționale organizate și lupta contra acestui fenomen, mai ales în următoarele domenii: trafic ilicit de stupefiante, filiere de emigrare clandestină, trafic de vehicule furate, pornografie infantilă, falsul de monedă și falsificarea altor mijloace de plată, trafic de materiale radioactive și nucleare, terorism.

De asemenea, Europolul are misiunea de creare și administrare a sistemului informatizat care permite introducerea, accesul și analiza datelor pertinente.

Fiecare stat membru dispune de o unitate națională [1, p. 229], care reprezintă corpul de legătură dintre Europol și organele polițienești naționale ale statelor membre.

Europolul este responsabil în fața Consiliului „Justiție și afaceri interne”.

În luna noiembrie 1993 a intrat în vigoare Tratatul de la Maastricht, care a elaborat prevederi importante în domeniul justiției și procedurilor de realizare a acesteia prin cooperarea dintre serviciile vamale, polițienești, de grăniceri și alte organe de drept. În baza acestui tratat, au fost create structuri pentru cooperare în domeniul luptei împotriva criminalității organizate transnaționale. În aprilie 1997 a fost adoptat Planul de acțiune împotriva acestui tip de criminalitate, bazat pe circa 30 de recomandări, care prevedea un schimb de experiență dintre diverse programe. În sfîrșit, la 28 mai 1998, a fost aprobat Pactul de prevenire a crimei organizate (dintre Uniunea Europeană și statele din Europa Centrală și de Est), care avea scopul de a dezvolta o strategie comună pentru îmbinarea măsurilor de luptă colectivă împotriva criminalității organizate transnaționale [2, p.171].

Consiliul Europei care include 47 de state este, de asemenea, mobilizat în lupta contra criminalității organizate.

Consiliul Europei materializează preocupările mai vechi pentru realizarea unei Europe unite. Această idee, întâlnită sub forma mai multor proiecte, unele foarte vechi, a prins contur după cel de-al doilea război mondial prin crearea unor organizații europene, unele de cooperare clasică, precum Consiliul Europei, altele de integrare economică și politică, precum comunitățile europene sau Uniunea Europeană.

Comitetul European pentru Probleme Criminale este principalul organism din cadrul Consiliului Europei pentru elaborarea programelor de prevenire, profilaxie și combatere a criminalității. În urma analizelor fenomenului criminalității din statele membre ale Consiliului Europei, Comitetul formulează direcțiile distincte pentru organizarea luptei contra criminalității, și anume [3, p. 356-358]: ameliorarea legislației penale a statelor membre în direcția lărgirii incidenței măsurilor de substituire a pedepselor privative de libertate; decriminalizarea unor infracțiuni mai puțin grave; simplificarea justiției penale; priorități în organizarea prevenirii criminalității prin mijloace nepenale.

INTERPOL

În anul 1923, a fost creat Interpol, cea mai mare organizație de poliție internațională, cu 190 de țări membre printre care si Republica Moldova, care are drept scop facilitarea cooperării dintre polițiile de frontieră, sprijinirea și asistarea tuturor organizațiilor, autorităților și serviciilor care au atribuții în prevenirea și combaterea crimei organizate.

Organizatia INTERPOL a fost re-construia în 1946, după al doilea război mondial, și una dintre sarcinile sale importante este menținerea unei rețele de birouri naționale pentru schimbul securizat de informații pe o bază 24/7. [51] În plus, INTERPOL ofera servicii de date, susține baze de date si informații și oferă sprijin operațional investigațiilor naționale și internaționale prin unitățile sale infracțiunilor de specialitate și un centrul de comandă și coordonare 24/7. Cu toate acestea INTERPOL în sine nu are competențe de investigare operaționale, asigură și dezvoltă asistența reciprocă între autoritățile de poliție ale țărilor membre în prevenirea și reprimarea criminalității.

În activitatea sa, Interpolul respectă principiul neamestecului în afacerile interne ale statelor-membre în problemele cu caracter politic, militar, religios sau rasial.

Organizația Statelor Americane

Departamentul Securității Publice, creat în 2006, desfășoară activități pentru combaterea criminalității organizate, producerii ilegale și a traficului de arme de foc, de muniții, de substanțe explozibile, traficului de persoane și a bandelor criminale.

Secția împotriva crimei organizate transnaționale este una din cele trei secții ale Departamentului Securității Publice al OSA. Ea este responsabilă pentru promovarea cercetărilor, legislațiilor model, studiilor în domeniile legate de criminalitatea organizată, în special de traficul ilicit de arme și traficul de persoane. Obiectivul Secției este asigurarea asistenței tehnice și juridice a statelor membre ale OSA în încercările lor de a lupta cu criminalitatea organizată și cu manifestările ei. În acest mod, Secția tinde să promoveze programe de studii pe tema dată și să mărească colaborarea dintre statele membre pentru întărirea luptei regionale contra criminalității organizate transnaționale.

Grupul tehnic al OSA pentru criminalitatea transnațională organizată a fost creat prin recomandarea Planului acțiunii continentale contra criminalității transnaționale organizate, aprobat de Consiliul Permanent la 25 octombrie 2006, care are ca obiect promovarea ratificării și aplicării Convenției ONU contra criminalității transnaționale organizate în statele membre ale OSA. Grupul este constituit din delegațiile statelor membre ale OSA.

În ceeia ce privește cadrul juridic normativ, se poate de menționat Declarația privind securitatea în Statele Americane, adoptată la Conferința specializată pentru securitate de la Mehico (Mexic) la 28 octombrie 2003, în care statele membre condamnă criminalitatea transnațională organizată, deoarece ea aduce atingere instituțiilor statale, exercită influență dăunătoare asupra societății; declară că ele reînnoiesc angajamentul de a combate criminalitatea transnațională organizată întărind cadrul juridic intern, statul de drept și cooperarea multilaterală; declară că vor lupta contra criminalității transnaționale organizate având drept cadru juridic Convenția ONU contra criminalității transnaționale organizate și cele trei Protocoale adiționale la aceasta.

Altă organizație internațională este Grupul experților superiori de la Lion pe problemele luptei cu criminalitatea organizată transnațională. El a fost creat în 1995 la summit-ul „Celor 8” în Galifax (Canada) și este structura de bază a „Grupului celor 8” pentru coordonarea colaborării anticriminale. În cadrul Grupului Lion sunt câteva subgrupe: pentru lupta cu criminalitatea în sfera tehnologiilor avansate; pentru lupta cu migrația ilegală; pentru colaborare juridică; pentru realizarea proiectelor concrete în domeniul ordinii de drept etc. Aceste diverse exemple a mobilizării arată că se tinde din ce în ce mai mult spre un regim global de combatere a crimei.

2.3.Cooperarea politieneasca si a altor organe de drept in domeniul contracararii criminalitatii transfrontaliere prin prisma dreptului penal european la etapa contemporana

În ultimul timp în cercurile științifice europene se ridică adesea întrebarea despre necesitatea formării și întăririi concepției spațiului european de drept penal pe calea „propulsării dezvoltării dreptului la nivel european”,[1] care la rândul său are și va continua să aibă influență asupra mecanismelor aplicării dreptului material și procesual în cadrul sistemelor de drept ale statelor-membre ale Uniunii Europene.

Principalul obiectiv al cooperării UE în materie de aplicare a legii este combaterea formelor de criminalitate care au o dimensiune transfrontalieră tipică. Accentul ar trebui pus nu numai pe combaterea terorismului și a criminalității organizate, ci și pe combaterea criminalității transfrontaliere extinse care are un impact semnificativ asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor UE.

Cinci determinante ale dreptului penal european sunt deja evidențiate în cadrul competenței înguste, și anume:

sistemul de drept de reglementare a Uniunii Europene care are un caracter preponderent administrativ-penal (de exemplu, unele domenii de reglementare a concurenței, mecanismele cu privire la antiacțiunea și influența escrocheriei financiare);

dispozițiile organelor împuternicite1 ale Comunităților Europene/ Uniunii Europene referitore la utilizarea sau la neutilizarea dreptului penal european;

mecanismele europene de colaborare în domeniul dreptului penal;

proiectul „Corpus Juris” încearcă să definească „infracțiunea europeană”

standardele europene cu privire la procesul penal și activitatea de ocrotire a normelor de drept ce se referă la Convenția Europeană privind Drepturile Omului și a instrumentelor asemănătoare de ocrotire de drept.

La momentul actual pot fi determinate cinci componente de bază potențiale (elemente de structură) ce formează dreptul penal european:

1. dreptul administrativ penal european (restricțiile dreptului Uniunii Europene și regulile procesuale, numite din motive formale de drept și din motive politice „de drept administrativ” și nu „de drept penal”);

2. normele europene de drept ce se referă la dreptul penal și dreptul procesual penal, care în general cer de la sistemele de drept penal național să realizeze anumite măsuri într-un mod anume (de obicei, normele dreptului Uniunii Europene sunt cele care au obligații pozitive (normele de drept penal trebuie să fie folosite) sau care au restricții negative (normele de drept penal nu trebuie să fie folosite));

3. mecanismele de colaborare privitoare la problemele de drept penal, în special privind ajutorul reciproc în procesul anchetării infracțiunilor, examinarea judiciară a cauzelor penale, executarea pedepselor;

4. sistemul potențial al „dreptului penal european” ideea CORPUS JURIS;

5. normele dreptului european ce reglementează mecanismele aplicării dreptului penal și ale dreptului procesual-penal la nivel național (de exemplu, Convenția Europeană privind Drepturile Omului). [2]

Contrar celor enumerate mai sus, dreptul penal european include în structura sa actuală șase elemente de bază, care în totalitatea lor formează o premisă reală de cooperare europeană în cadrul problemelor de drept penal și procesual-penal european, ceea ce le deosebește de structurile prezentate mai sus prin faptul că ele sunt deja implementate în practică, și anume:

Cooperarea polițienească și lupta împotriva crimei organizate.

Titlul VI din Tratatul asupra Uniunii Europene, denumit „Cooperarea polițienească și judiciară în materie penală”, are ca obiectiv prevenirea și combaterea: rasismului și a xenofobiei, terorismului, traficului de ființe umane, infracțiunilor săvârșite împotriva copiilor, traficului de droguri, traficului de arme, corupției și fraudei.

Noul titlu prevede o mai strânsă cooperare între forțele de poliție, autoritățile vamale și judiciare atât direct, cât și prin Oficiul European de Poliție (Europol) și, acolo unde este necesar, armonizarea legislației penale din statele membre.

Consiliul UE continuă să joace un rol de conducere în cadrul acestui pilon, iar unele din instrumentele aflate la dispoziția sa s-au perfecționat: pozițiile comune și convențiile au fost menținute, dar acțiunile comune au fost înlocuite de două instrumente noi: deciziile și deciziile-cadru. Mai mult, acquis-ul Schengen, dezvoltat de unele state membre într-un cadru interguvernamental, care include și cooperarea polițienească și judiciară, urmează să fie integrat în cadrul Uniunii Europene în viitorul apropiat.

Ideea unui Oficiu European de Poliție a fost lansată pentru prima oară cu ocazia Consiliului European de la Luxemburg, din 28 și 29 iunie 1991. Planul de atunci avea în vedere înființarea unui nou organism, care să ofere cadrul necesar pentru dezvoltarea colaborării organelor de poliție din statele membre ale Uniunii pentru prevenirea și combaterea pe plan internațional a crimei organizate, inclusiv a terorismului și a traficului de droguri. Convenția prin care s-au pus bazele Europolului a fost semnată în iulie 1995 și a intrat în vigoare la 1 octombrie 1998.

Tratatul de la Amsterdam conferă Europolului o serie de sarcini: coordonarea și implementarea investigațiilor specifice întreprinse de autoritățile statelor membre, dezvoltarea unei competențe de specialitate, pentru a ajuta statele membre în investigațiile lor în domeniul crimei organizate, precum și stabilirea de contacte cu procurorii și anchetatorii specializați în combaterea crimei organizate. [3, pag.18]

Oficiul European de Poliție, cu sediul la Haga, a devenit operațional de la 1 iulie 1999 și are competențe în combaterea terorismului și a falsificării banilor. Europolul este organul Uniunii Europene de urmărire penală care se ocupă de domeniul criminalității. Misiunea sa este de a îmbunătăți eficiența și cooperarea dintre autoritățile competente ale statelor membre în prevenirea și combaterea formelor grave ale criminalității organizate internaționale și spălarea banilor. Misiunea Europolului este aducerea unei importante contribuții la măsurile de urmărire penală ale Uniunii Europene împotriva criminalității organizate și, mai ales, împotriva organizațiilor criminale participante.

Europolul sprijină activitățile statelor membre, mai ales la urmărirea penală a traficului ilegal de droguri, rețelelor ilegale de imigrare, terorismului, traficului ilegal cu autovehicule, falsificării de bani (falsificarea monedei Euro) și a altor mijloace de plată, spălării banilor. În afară de acestea, prioritățile Europolului mai includ infracțiunile comise împotriva persoanelor, infracțiunile financiare și cele comise prin Internet. Acestea se aplică acolo unde sunt implicate structuri criminale organizate și unde sunt afectate două sau mai multe state membre. Europolul susține statele membre prin următoarele măsuri:

promovarea schimbului de informații, în conformitate cu legislația națională, între ofițerii de legătură ai Europolului (ELOs). Aceștia sunt detașați la Europol de către statele membre, ca reprezentanți ai diferitor organe naționale de urmărire penală;

furnizarea analizelor operaționale pentru susținerea activităților statelor membre;

generarea de rapoarte strategice (de exemplu, aprecierea pericolului) și analize ale criminalității de către Europol pe baza informațiilor și cunoștințelor furnizate de statele membre, respectiv obținerea de informații din alte surse și punerea la dispoziție a cunoștințelor de specialitate și sprijinului tehnic pentru investigații și operațiuni desfășurate în cadrul Uniunii Europene, sub controlul și responsabilitatea legală a statelor membre implicate.

Europolul activează și pentru promovarea analizei criminalității și armonizării metodelor de investigare în statele membre.

Pentru o mai eficientă combatere a criminalității, organizate în context transfrontalier în cadrul Uniunii Europene, Consiliul European de la Tampere din octombrie 1999 a decis crearea unei divizii (EUROJUST), compusă din procurori naționali, magistrați, ofițeri de poliție, detașați din fiecare stat membru. Această divizie are ca sarcină facilitarea coordonării autorităților judiciare naționale și sprijinirea investigațiilor în cazuri de crimă organizată, trafic de droguri etc.

Lupta împotriva fraudei și a corupției are temeiuri juridice diferite, ambele fiind amendate de Tratatul de la Amsterdam: articolul 29 din Tratatul asupra Uniunii Europene cere o „cooperare sporită între forțele de poliție, autoritățile vamale și alte autorități competente din statele membre, direct și prin intermediul Europolului” în acest domeniu, iar articolul 280 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la activități care afectează interesele financiare ale Comunității. Astfel, Consiliul și Parlamentul European au puterea de a adopta măsuri în cadrul procedurii de codecizie, după consultarea Curții de Conturi.

La 26 iulie 1995, s-a semnat o Convenție pentru protecția intereselor financiare ale Comunității, ca un instrument în cadrul pilonului III.[4] Scopul său principal este ca legislația penală a statelor membre să includă ca infracțiune frauda împotriva intereselor financiare ale Comunității. Din anul 1988, urmărirea acestui tip de fraudă a fost în sarcina Grupului de Acțiune al Comisiei Europene pentru prevenirea fraudei, transformat începând cu 1 iunie 1999 în Oficiul European Antifraudă (OLAF).

Oficiul își îndeplinește misiunea, desfășurând în mod independent investigații interne și externe. El organizează cooperarea dintre autoritățile competente ale statelor membre pentru a le coordona activitatea, oferindu-le suportul și know-how-ul necesar activității lor. În ceea ce privește stabilirea unui sistem de legi penale pentru fraudele transnaționale, precum și numirea unui procuror european, Comisia Europeană a elaborat, în decembrie 2001, o carte verde pe această temă, iar crearea acestei funcții este deja prevăzută în proiectul Tratatului instituind o Constituție pentru Europa.

Combaterea drogurilor.

Pentru a concretiza mai repede cooperarea poliției europene, așa cum este ea definită în Titlul VI al Tratatului asupra Uniunii Europene, în ianuarie 1993, a fost înființat Centrul european pentru urmărirea drogurilor și a dependenței de droguri. Scopul principal al acestui centru a fost combaterea traficului de droguri și a activităților de spălare a banilor asociate acestuia. Ulterior, mandatul său a fost lărgit pentru a include și măsuri de combatere a traficului cu substanțe radioactive și nucleare, a rețelelor de imigrare clandestină, a traficului ilegal cu autoturisme și a spălării banilor proveniți din astfel de delicte. Mai târziu, la toate acestea s-a adăugat și combaterea traficului cu ființe umane.

Oficiul European de Poliție (Europol) are, din octombrie 1998, sarcina de a lupta împotriva drogurilor. Lupta împotriva drogurilor este unul din domeniile incluse în Titlul VI din Tratatul asupra Uniunii Europene. Consiliul European a subliniat importanța rezolvării problemei drogurilor și a adoptat Strategia europeană împotriva drogurilor, în perioada 2000-2004, chiar înaintea Consiliului European de la Helsinki (decembrie 1999).

Lupta împotriva spălării banilor.

În ceea ce privește legislația comunitară în domeniul controlului și luptei împotriva spălării banilor, directivele 91/308/ CEE și 97/2001/CE sunt documentele-cadru care reglementează acest domeniu.

Directiva Consiliului nr. 91/308/CEE, adoptată la 10 iunie 1991, referitoare la prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor, stabilește obligația pentru toate statele membre ale Uniunii Europene de a lua măsuri în vederea diminuării acțiunilor de spălare a banilor și de a urmări acele tranzacții financiare ce presupun sume mai mari de 15 000 ECU (unitatea de cont europeană, la nivelul anului 1991). Directiva a dat și un termen statelor pentru a-și pune în acord legislația națională cu prevederile comunitare în domeniu, termenul fiind 1 ianuarie 1993.[5, pag. 374]

Directiva nr. 97/2001/CE a Parlamentului European și a Consiliului modifică Directiva nr. 91/308/CEE și se referă tot la prevenirea utilizării sistemului financiar, în scopul spălării banilor.

Prin acest act, s-a dorit să se răspundă necesității cooperării strânse între statele membre, în vederea reducerii utilizării sistemului financiar, în scopul spălării de bani. Actul păstrează obligativitatea monitorizării tranzacțiilor financiare cu sume mai mari de 15 000 euro, iar pe de altă parte, sunt introduse reguli stricte privind sumele din cazinouri, de la jocurile de noroc etc., ce ar putea proveni din activități ilicite.

În vederea prevenirii situațiilor de spălare de bani, statele sunt obligate să coopereze și să adopte legislația necesară în acest sens.

Cooperarea judiciară în materie penală.

Tratatul asupra Uniunii Europene a adăugat o nouă dimensiune construcției comunitare, și anume, cooperarea în domeniul justiției și afacerilor interne.

Având în vedere că unul din obiectivele Uniunii Europene este realizarea unei piețe interne europene fără frontiere, statele membre au luat în considerare elaborarea unor măsuri de securitate pentru eventualele amenințări la siguranța ordinii publice și a libertăților fundamentale, rezultat al liberei circulații a persoanelor. În această privință, Titlul VI al Tratatului Uniunii Europene –Justiție și Afaceri Interne – are în vedere realizarea unui spațiu comun de justiție și cooperare, ce trebuie îndeplinit în vederea realizării pieței comune.

Libera circulație a persoanelor, eliminarea controalelor la frontierele interne, lupta împotriva crimei organizate, a traficului de droguri și cooperarea juridică în materie civilă și penală constituie o parte a unui concept mult mai larg, cel de piață internă – ce nu poate fi realizată în condițiile existenței unor frontiere interne și a restricționării circulației indivizilor.

Cooperarea juridică în materie penală face parte împreună cu politica de cooperare polițienească din cel de-al treilea pilon al Uniunii Europene – Justiție și Afaceri Interne. La nivel comunitar, există câteva reglementări-cadru privind cooperarea judiciară în materie penală. Pentru a proteja dreptul suveran al statelor membre în privința incriminării și sancționării infracțiunilor, Titlul VI al Tratatului Uniunii Europene – Justiție și Afaceri Interne – nu prevede aceleași tipuri de acte normative, ca în cazul pieței interne unice, precum regulamentul sau directiva, ci acte specifice, fie dreptul internațional (convenții), fie acte noi (decizii și decizii-cadru), ce au caracteristici specifice în dreptul intern al statelor membre ale Uniunii Europene. Așa se face că legislația-cadru la nivel comunitar în domeniul cooperării în materie penală este dată, în majoritatea cazurilor, de convenții internaționale.

Convenția europeană de asistență judiciară în materie penală, adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959, și Protocolul adițional la această Convenție, din 17 martie 1978, stabilesc modalitatea de realizare a asistenței juridice în materie penală, organele competente să primească cereri de asistență judiciară formulate în temeiul Convenției, precum și cheltuielile ocazionate de îndeplinirea cererilor de asistență.[6]

Convenția europeană privind extrădarea, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, și Protocoalele sale adiționale încheiate la Strasbourg la 15 octombrie 1975 și 17 martie 1978, prevăd modul de realizare a extrădării de către un stat membru a propriilor săi cetățeni către un alt stat membru pe teritoriul căruia cetățenii respectivi au săvârșit fapte penale.

Convenția europeană privind transferul persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, și Protocolul adițional la această Convenție adoptat tot la Strasbourg, la 18 decembrie 1987, reglementează transferul persoanelor condamnate în străinătate. [7]

Convenția europeană privind transferul de proceduri în materie penală, adoptată la Strasbourg la 15 mai 1972, stabilește autoritățile competente să primească și să urmărească soluționarea cererilor de transfer de proceduri în materie penală, atât pentru cele formulate în faza de urmărire penală, cât și pentru cele formulate în faza de judecată.

Convenția penală privind corupția, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999, conține pe lângă aspecte de drept substanțial și norme procedurale, care privesc asistența judiciară internațională în domeniul penal. Astfel, statele au obligația de a-și acorda ajutor reciproc, asistență în combaterea infracțiunilor de corupție.

La nivelul Uniunii Europene sunt o serie de convenții care reglementează cooperarea statelor în materie penală. Astfel, sunt în vigoare:

Convenția privind procedura simplificată a extrădării între statele membre, adoptată la 10 decembrie 1995,

Convenția Uniunii Europene privind extrădarea între statele membre, adoptată la 27 septembrie 1996,

Convenția referitoare la asistența judiciară în materie penală, adoptată la 29 mai 2000,

Protocolul Convenției de asistență judiciară în materie penală din 16 octombrie 2001,

Decizia-cadru a Consiliului European din 13 iunie 2002, privind mandatul european de arestare și procedurile de remitere între statele membre.

Toate aceste acte normative constituie cadrul reglementărilor în materie de cooperare juridică penală la nivel european, instituind reguli comune tuturor statelor în vederea realizării coeziunii politicilor de cooperare juridică.

Implementarea Corpus Juris în statele membre – prevederi penale pentru protecția veniturilor europene. Urmare a inițiativei Comisiei Europene, în perioada 1995-1996, un grup de experți a lucrat sub coordonarea doamnei Mireille Delmas-Marty la proiectul Corpus Juris privind dreptul penal general și procedura penală. Scopul acestui studiu a fost elaborarea unui număr de principii directoare privind protecția în dreptul penal al intereselor financiare ale Uniunii Europene, în cadrul spațiului juridic european. Scopul acestui grup nu a fost acela de a elabora un model de cod penal sau cod de procedură penală. Versiunea în limba engleză și franceză a Corpus Juris a fost publicată în 1997 și din acel moment a fost disponibilă în majoritatea limbilor europene.[8] Aceste propuneri au fost discutate în cadrul unor conferințe și au atras atenția presei și a mediului politic.

Corpus Juris a îndeplinit o funcție: a declanșat o dezbatere publică privind rolul dreptului penal general și procesual în integrarea europeană. Ce propune Corpus Juris, în esență, este un regim mixt: elementele naționale și cele comunitare sunt combinate astfel încât statele membre, și nu Uniunea Europeană, să poată aplica legislația penală.

În vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene, în cadrul Corpus Juris sunt prevăzute opt infracțiuni, cu pedepsele aferente:

1. Infracțiuni săvârșite de orice persoană: • frauda ce afectează interesele financiare ale comunităților europene și infracțiunile asimilate; • frauda în materie de încheiere de tranzacții; • spălarea banilor și tăinuirea; • asocierea infractorilor.

2. Infracțiuni săvârșite de către oficiali: • corupția; • deturnarea de fonduri; • abuzul în serviciu; • divulgarea secretelor de serviciu.

Privind conducerea anchetei, este propusă înființarea unui minister public european (MPE), această instituție cuprinzând un procuror general european (PGE) și procurori europeni delegați (PED) în statele membre.

Ministerul Public European2 are competență în conducerea anchetei pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Puterile Ministerului Public European sunt din acest motiv transferate statelor membre. Aceste puteri sunt identice în toate cele 24 state membre ale Uniunii Europene. În perioada actelor premergătoare, controlul judiciar este exercitat de către un judecător independent și imparțial, numit „judecător de libertăți”, ce va fi numit de către fiecare stat membru.

Infracțiunile prevăzute în Corpus Juris sunt judecate de către instanțele naționale.

Corpus Juris prevede numai regulile legale privind principiul controlului judiciar și principiul procedurilor „contradictorii”. Regimul mixt promovat de Corpus Juris conține propuneri ce au ca scop îmbunătățirea eficienței și a gradului de protecție juridică permise de sistemele naționale de drept penal și de procedură penală, în cadrul unui spațiu juridic european și în perspectiva protejării veniturilor europene.

În locul unui model clasic de cooperare interstatală (cooperare judiciară, extrădare etc.), este prezent un model de legislație penală ce se bazează pe principiul teritorialității europene: mandatele europene de arest preventiv, investigații ce se desfășoară în spațiul european, transferul persoanelor arestate etc.

Armonizarea legislației penale și a procedurii penale rămâne un subiect sensibil din punct de vedere politic, asemenea integrării regionale în materie de drept penal, provocând reacții divergente atât în cercurile politice, cât și în cele juridice.

Autoritățile politice din statele membre sunt conștiente că integrarea europeană implică noi provocări pentru sistemul penal și necesită reforma acestuia. Acest lucru a dus la un nou Pilon Trei și la solicitarea în Tratatul de la Amsterdam a unui spațiu de libertate, securitate și justiție.

S-ar parea că instrumentele existente sunt suficiente, iar problemele actuale pot fi remediate cu ajutorul Convențiilor Pilonului Trei privind cooperarea, odată ce aceste convenții sunt ratificate. Fără îndoială, se pote afirma că acest Corpus Juris presupune reforme constituționale profunde în statele membre, precum și reforme ale codurilor penale, ale codurilor de procedură penală și ale modului de organizare a sistemului judecătoresc.

În rezoluțiile sale din 12 iunie și 22 octombrie 1997, Parlamentul European a solicitat Comisiei întocmirea unui studiu privind fezabilitatea proiectului Corpus Juris. Unitatea de Coordonare a Luptei împotriva Fraudei (UCLAF)3 din cadrul Comisiei Europene a finanțat acest studiu privind consecințele Corpus Juris (suivi du Corpus Juris). Acest studiu a analizat posibilul impact al Corpus Juris asupra situației actuale a legislației naționale, din punctul de vedere al necesității de punere în aplicare a Corpus Juris și condițiile necesare pentru fezabilitatea recomandărilor acestuia.

Corpus Juris caută să asigure o protecție eficientă, disuasivă și proporționată a intereselor Comunității, în conformitate cu obligațiile Tratatului.

2.4. Cooperarea internationala impotriva criminalitatii transfrontaliere pe domenii specifice: spalarea banilor

Spălarea banilor este procesul sau complexul de acțiuni prin care infractorii încearcă și uneori reușesc să ascundă originea și posesia reală a veni turilor ce provin din activitățile lor ilegale.

Potrivit Legii nr. 190 din 26.07.2007 cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor

și finanțării terorismului si Art.243 Cod penal prin spălarea banilor se înțelege

a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;

b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni;

c) dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni.

Sintagma „spălarea banilor” este folosită în Directiva Consiliului Uniunii Europene nr. 921/308/EEC cu privire la prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării banilor adoptată la Luxemburg la 10 iunie 199190, care definește fenomenul ca fiind acțiunea săvârșită cu intenție, în una din următoarele modalități: conversia sau transferul proprietății, știind că acea proprietate rezultă dintr-o activitate infracțională sau dintr-un act de participare la o asemenea activitate, în scopul anulării sau acoperirii originii ilicite a proprietății sau a sprijinirii oricărei persoane implicate în săvârșirea unei asemenea activități pentru a o feri de consecințele legale ale acțiunii sale; anularea sau acoperirea adevăratei naturi, surse, localizări, mișcări, drepturilor legate de acestea, posesiei proprietății, știind că o asemenea proprietate rezultă din activitatea infracțională sau dintr-un act de participare la o asemenea activitate; achiziționarea, posesia sau folosirea proprietății, știind că, la data primirii, o asemenea proprietate a rezultat dintr-o activitate infracțională sau dintr-un act de participare la o asemenea activitate; participarea, asocierea în vederea săvârșirii încercarea de a săvârși, a ajuta, a facilita sau a îndemna la săvârșirea unora din activitățile menționate în paragrafele de mai sus.

Cu ocazia instruirii europene anuale, l a nivel înalt, din anul 1989, de la Paris, șefii de guvern ai „Grupului celor 7” (G-7) și președintele Comunității Europene au convenit să înființeze Grupul Operativ Financiar Privind Spălarea Banilor, a cărui sarcină constă în elaborarea de recomandări vizând măsurile de combatere a traficului de droguri și a altor infracțiuni, prin îngreunarea procedeelor de „reciclare a banilor murdari” și o mai bună cooperare internațională. În Grupul Operativ Financiar sunt reprezentate: G-7 (S.U.A., Marea Britanie, Japonia, Germania, Franța, Italia, Canada), Comunitatea Europeană, ca organism, Suedia, Belgia, Luxemburg, Elveția, Austria, Spania, Australia și Olanda.Grupul operativ și-a prezentat concluziile într-un raport, în luna aprilie 1990. Raportul a cuprins trei capitole și a început cu estimarea sumei totale a banilor reciclați și prezentarea unei situații de ansamblu asupra programelor pentru abordarea problemei spălării banilor murdari. Profiturile rezultate din traficul de droguri, spălate anual în S.U.A. și Europa, sunt estimate la 85 miliarde dolari.

Punctul de referință în procesul de reglementare pe plan internațional a concepției de luptă contra traficului ilegal de stupefiante și, implicit, a spălării banilor proveniți din activități criminale, îl constituie Convenția Organizației Națiunilor Unite contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, adoptată la 20 decembrie 1988 la Viena , care a definit termenul de spălare a banilor drept „preocuparea de a disimula proveniența, natura, dispoziția, mișcarea sau proprietarul fondurilor provenite din trafic ilicit de stupefiante, închizând mișcarea sau convertibilitatea prin procedee electronice de transmitere, cu scopul de a da acestor fonduri aspectul că sunt rezultate din activități legale”. Preocuparea O.N.U. pentru edificarea strategiei internaționale de combatere a traficului și consumului ilicit de droguri și implicit de acțiuni contra spălării banilor, a fost determinată de amploarea fără precedent pe care o cunoaște în prezent acest fenomen pe plan mondial.

Reglementările Convenției O.N.U. de la Viena legate de spălarea banilor conțin două neajunsuri. În primul rând, este limitat cercul acțiunilor ilicite utilizate pentru spălarea banilor și, în al doilea rând, este evidentă prea multă exemplificare a înțelesului de „legalizare”.

Colaborarea statelor în domeniul luptei contra criminalității are o bază obiectivă, condiționată de modificările calitative a acesteia în special în tendința sa de internaționalizare. Prin noțiunea de "luptă contra criminalității" se înțelege un ansamblu de preocupări: începând cu prevenirea infracțiunilor până la aplicarea sancțiunilor penale și a asistenței care trebuie acordată deținutului după eliberarea lui și ispășirea pedepsei. Devreme ce relațiile economice internaționale se diversifică, devine din ce în ce mai complexă și lupta cu toate formele de infracțiuni, nu numai în ordinea juridică internă, ci mai ales în realizarea colaborării internaționale. Trebuie să admitem că cooperarea internațională împotriva criminalității economice este astăzi insuficientă, deoarece normele actuale nu pot da o soluție unei probleme, care persistă speculând pe existența frontierelor între diferite state.

3. Specificul si efectele criminalitatii transfrontaliere in Republica Moldova

3.1 Specificul criminalitatii transfrontaliere in R.M. si legea penala in combaterea ei

In Republica Moldova, stat suveran si independent, democratic si de drept, in ultimii ani se intesifica fenomenul criminaliatii transfrontaliere in toate formele ei de manifestare precum : contrabanda , spalarea banilor, traficul de droguri, traficul de fiinte umane, coruptia. Statul trebuie sa apere bunurile vitale ale cetatenilor prin toate mijloacele de care dispune , inclusiv cele penale. O sarcina de stat si sociala cu o responsabilitate deosebit de mare si cu un grad inalt de complexitate, iar anume in aceasta sarcina se inregistreaza cele mai multe esecuri si ca rezultat este crestere in ultimii ani a criminalitatii transfrontaliere in tara.

Nucleul organizațiilor criminale este situat în Chișinău. Pe lângă acestea, în Chișinău, în alte regiuni ale tarii activează ramificațiile acestor organizații sub conducerea autorităților criminale locale, care depind și sunt dirijați de către liderii indicați.

Crima organizată acționează nu numai asupra reîmpărțirii venitului național al Moldovei și însușirii unei bune părți a lui, ci și asupra proceselor politice. Pentru atingerea acestor scopuri, se utilizează frecvent nu numai actele de corupție, ci și metodele de acțiune prin forță, racket și acțiuni armate, mai accentuat la nivel regional. Pentru aceasta se formează structuri armate speciale, se folosesc mijloace și metode conspirative de colectare a informației pentru desfășurarea acțiunilor de forță față de persoanele cu funcții de răspundere ale organelor de stat și politice, în vederea obținerii rezultatului dorit. După natura lor, aceste acțiuni ilicite sunt acte de violență psihică și fizică de intimidare și amenințare și chiar omoruri.

Semnele caracteristice ale organizațiilor, grupărilor criminale din Moldova sunt similare cu cele ale formațiunilor criminale internaționale:

• nivel înalt de organizare și conspirație a activității criminale;

• măsurile eficiente de securitate ale organizațiilor criminale (pază armată, grupe de cercetare, contraspionaj);

• utilizarea căilor ilegale de obținere a profitului economic și politic;

• bază materială și buget enorm;

• prezența protectionismului, exprimată prin existența legăturilor și susținerea din partea persoanelor din aparatul conducerii de stat și al organelor de drept;

• tendința organizațiilor criminale de acaparare a puterii sau de influențare

a politicii financiare și judiciare din stat;

• caracterul interregional și internațional al activității criminale.

Structurile criminale ramificate pe teritoriul Republicii Moldova dispun de surse de informații, angajate oficial la Departamentul pentru Controlul Vamal, Centrul Ntional Anticoruptie, Inspectoratul Fiscal, Poliție, Camera Înregistrării de Stat de pe lângă Ministerul Justiției, Instituții Penitenciare, care sunt bine plătite pentru informația, pe care o prezintă referitoare la interesele de comandă, cum este importul și exportul mărfurilor și obiectelor, eschivarea de la impozitare, producătorii legali și ilegali, magazinele comerciale, care au parte de protectie.

Conform alin.(2) art.12 Cod Penal al R.M. locul savirsirii infractiunii transnationale se considera atare daca:

a)infractiunea a fost savirsita pe teritoriul Republicii Moldova se pe teritoriul a inca cel putin unui alt stat:

b)infractiunea a fost savirsita pe teritoriul Republicii Moldova, dar o parte substantiala a organizarii si controlulu acesteia a avut loc intr-un alt stat si invers:

c)infractiunea a fost savirsita pe teritoriul Republicii Moldova , cu implicarea unui grup criminal organizat sau unei organizatii criminale care desfasoara activitate infractionala in mai multe state, si invers:

d)infractiunea a fost savirsita pe teritoriul Republicii Moldova, dar are consecinte grave intr-un alt stat si invers.

Contrabanda art.248 Cod Penal al R.M. este una din cele mai grave încălcări săvîrșite în sfera raporturilor juridice vamale, fiindcă prin comiterea ei se tentează sau se lezează efectiv valorile sociale de maximă importanță pentru ordinea publică și pentru interesele legitime ale cetățenilor Republicii Moldova, precum și ale celor străini și apatrizi, aflați sub jurisdicția Republicii Moldova. Cele mai importante consecințele ale contrabandei sunt următoarele:

1. Contrabanda ca forma de manifestare a criminalitatii transfrontaliere dăunează intereselor economice ale statului, deoarece pentru mărfurile respective nu se achită taxele și impozitele vamale necesare.

2. Crează pericolul securității obștești în cazurile contrabandei de armament, droguri.

3. Prin contrabanda cumulată cu evaziunea fiscală se întreține și se dezvoltă economia subterana.

4. Incriminarea contrabandei mai este necesară datorita obligației statului de a nu leza drepturile și interesele cetățenilor săi în, special cele din domeniul vamal.

6. De asemenea, poate fi inclus și faptul existenței unui șir de convenții și tratate internaționale care stopează circulația internațională a diferitor substanțe cum sunt, de exemplu, cele narcotizante, explozibile.

Obiectul material al contrabandei, in baza art. 46 al Constitutiei Republicii Moldova, trebuie confiscat. Însă, in practica, uneori bunurile de contrabandă ajung sa nu sunt confiscate. Aceste probleme partial sunt datorate reglementarii dificile ale aplicării sanctiunii, adica a acelor norme care prescriu nemijlocit confiscarea dată. Astfel, atît în reglementarea nouă, cît și în cea formulată în Legea din 10.IX.98, se prevede confiscarea marfurilor, obiectelor și altor valori ce constituie obiectul contrabandei, dar în alineatul II-IV se prevede confiscarea averii. Confiscarea operată în condițiile legii reprezintă o modalitate eficientă de combatere a activităților criminale. Ca sancțiune civilă și penală, confiscarea are randament maxim, surpând bazele economice ale infracțiunilor și contravențiilor, în același timp lovind mai blând în demnitatea omului.

Un un element major ce complică activitatea dificilă de contracarare și documentare a infracțiunilor transfrontaliere este existența regiunii separatiste transnistrene, unde organele legale de drept și control ale Republicii Moldova nu își pot exercita atribuțiile de serviciu . Amplasarea geografică la hotar cu Ucraina, precum și susținerea din afară a regimului anticonstituțional a favorizat considerabil sporirea numărului cazurilor de contrabandă comise de agenții economici din acest teritoriu precum și utilizarea acestui spațiu de către alți agenți economici.

Așezarea geografică a țării și acordurile internaționale încheiate de Republica Moldova sunt utilizate la maximum de către infractorii din regiunea transnistreană și nu numai în comiterea delictelor transfrontaliere.

Pe de o parte, între Republica Moldova și România există acorduri ce stipulează printre altele și importul mărfurilor fără achitarea taxei vamle ( cota “0”). Pe de altă parte, între Moldova și țările CSI sunt încheiate acorduri ce stipulează importul la cota “0” a mărfurilor provenite din aceste țări .

Folosind această situație, agentul economic din Moldova importă la cota “0” mobilă de origine română, care este solicitată pe piața Moldovei și a țărilor CSI. Pe parcurs sunt perfectate, prin coruperea reprezentanților organelor respective, acte ce confirmă deja originea moldovenească a mobilei, care ulterior este exportată în țările CSI, fiind absolvită de două ori de obligativitatea de a achita taxele vamale.

Este dificil de a combate fenomenul criminalității transfrontaliere cînd sunt prezente aspecte ale crimei organizate și în speță corupția și protecționismul. În această ordine de idei, este alarmant faptul că angajații Departamentului Vamal, obligați prin exercitarea corectă și integră a atribuțiilor de serviciu să contribuie la contracararea acestor crime grave, sunt remunerați necorespunzator fiind tentati de a accepta mita contra trecerii peste frontierele vamale ale obiectului contrabandei

Ca fenomen transfrontalier impctul contrabandei, pentru Republica Moldova este deosebit de grav, fiind luat în considerație bugetul țării, mult mai mic în comparație cu bugetele altor țări și în special ale celor vecine : România și Ucraina. Este important de menționat internaționalizarea contrabandei, exprimată prin inițierea și desfășurarea activității structurilor criminale nu numai în țară, dar și în afara hotarelor Moldovei .

Un fenomen criminal cu caracter transnational carea are un impact negativ asupra economie Rpeublicii Moldova este spalarea banior art.243 CP al RM.

Principalul act normativ care reglementeaza in mod unic prevenirea si sanctionarea activitatilor de spalare a banilor este Legea Nr.190 din 26.07.2007 cu privire la prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului. Aceasta lege defineste notiunea de spalare a banilor, procedurile de identificare a clientilor si de prelucrare a informatiilor referitoare la spalarea banilor. Legea de asemenea stipuleaza infiintarea si obiectivul de activitate a Serviciului prevenirea si combaterea spalarii banilor, precum si raspunderea in cazul incalcarii prevederilor legii date.

In urmar reorganizarii structurale a organelor cu functii de control si de drept din Republica Moldova, prin Legea Parlamentului RM nr. 1104-XV din 06.06.2002, a fost format Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei (CCCEC), care este un organ de ocrotire a normelor de drept, specializat in contracararea infractiunilor economico, financiare si fiscale, precum si a coruptiei.

In conformitate cu Legea pentru modificarea si completarea unor acte legislative nr. 197 –XV din 15 mai 2003 Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei este desemnat in calitate de autoritate publica abilitata cu executarea prevederilor Legii cu privire la prevenirea si combaterea spalarii banilor nr. 633-XV din 15.11.2001, formind o subdiviziune specializata in prevenirea si combaterea spalarii banilor, si anume – Serviciul Prevenire si Combaterea Spalarii Banilor (SPCSB). Acest Serviciu acumuleaza, analizeaza, prelucreaza informatii referitoare la operatiunile financiare efectuate de catre persoanele juridice si fizice, si dupa caz remite materialele respective organelor de resort.

In esenta, activitatea se extinde asupra actiunilor de spalare a banilor savirsite de cetatenii Republicii Moldova, de cetatenii straini, de apatrizi si persoane juridice rezidente sau nerezidente pe teritoriul Republicii Moldova, precum si a actiunilor savirsite de cetatenii si persoanele juridice, rezidenti ai Republicii Moldova, in afara teritoriului Republicii Moldova, in conformitate cu acordurile internationale ratificate de Republica Moldova.

In conformitate cu Regulamentul sau, Serviciului Prevenire si Combaterea Spalarii Banilor i-au fost acordate imputerniciri de supraveghere a institutiilor financiar-bancare si nebancare si controlul asupra executarii cerintelor de evidenta a documentatiei si de informare despre tranzactiile limitate si suspecte.

De asemenea, SPCSB este in drept de a elabora documente normative referitor la criteriile de identificare a cazurilor de spalare a banilor si inainteaza legislativului propunerile si modificarile necesare in materia respectiva.

Pe parcursul ultimilor ani traficul de ființe umane, fiind un fenomen nou, a devenit pentru Republica Moldova o problemă națională. Astfel, traficul de ființe umane reprezintă o activitate criminală care se soldează cu urmări dezastruoase nu numai pentru victimele acestui gen de infracțiuni, ci și pentru întreaga societate.

Direcția de Combatere a Traficului cu Ființe Umane a Direcției Generale de Combatere a Crimei Organizate a Departamentului Servicii Operative al MAI are sarcina de a lupta cu fenomenul traficului de fiinte umane in Republica Moldova.

În conformitate cu prevederile legislației penale în vigoare, [1] prin traficul de ființe umane se înțeleg acțiuni precum recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane, cu sau fără consimțămîntul acesteia, în scop de exploatare sexuală comercială sau necomercială, prin muncă sau servicii forțate, pentru cerșetorie, în sclavie sau în condiții similare sclaviei, de folosire în conflicte armate sau în activități criminale, de prelevare a organelor sau țesuturilor, săvîrșite prin:

a) amenințare cu aplicarea sau aplicarea violenței fizice sau psihice nepericuloase pentru viața și sănătatea persoanei, inclusiv prin răpire, prin confiscare a documentelor și prin servitute, în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod rezonabil, precum și prin amenințare cu divulgarea informațiilor confidențiale familiei victimei sau altor persoane atât fizice, cât și juridice;

b) înșelăciune;

c) abuz de poziție de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare sau primire a unor plăți sau beneficii pentru a obține consimțământul unei persoane care deține controlul asupra unei alte persoane.

Astfel, toate aceste acțiuni indicate mai sus sunt pasibile de răspundere penală, ce intervine imediat în cazul dovedirii vinovăției persoanei implicate în săvîrșirea acestui gen de infracțiuni.

Fenomenul traficului de femei este prezent în Republica Moldova de câțiva ani și în ultimul timp capătă proporții tot mai mari, afectând societatea în întregime și atentând la valorile esențiale ale societății. Datele unui șir de organisme internaționale denotă că Republica Moldova este în topuri la capitolul victimelor traficului de femei. Astfel, însemnătatea și actualitatea unei lucrări despre traficul de femei sînt evidente.

Fenomenul traficului de ființe umane a depășit de mult frontierele unei țări sau unei regiuni, devenind un factor destabilizator și demoralizator de proporții.

Cooperarea dintre statele de origine, de tranzit și de destinație pentru persoane traficate constituie astăzi o condiție primordiala in lupta contra traficului de persoane.

Una din acțiunile din regiune întreprinse în acest sens este crearea Grupului de Acțiune, specializat în soluționarea problemei traficului, creat în cadrul Pactului de Stabilitate, a cărui membru este și Republica Moldova. Acest grup are drept scop întărirea cooperării regionale între diferiți participanți la procesul de combatere a traficului de ființe umane în regiunea sud est europeană. La Forul Ministerial regional din Palermo, miniștrii din țările Pactului, inclusiv ministrul Republicii Moldova, au semnat o declarație antitrafic, în care au recunoscut importanța problemei în regiune și au convenit asupra realizării activităților comune antitrafic: programe de prevenire, asistența și protecția victimelor, reforma legislativă în acest domeniu, sensibilizarea opiniei publice asupra problemei, instruirea și pregătirea specială de cooperare între grăniceri, poliție, judecători și procurori, personalul consular.

În concluzie, în vederea eficientizării cooperării juridice internaționale în domeniul prevenirii și contracarării traficului de ființe umane, este necesar de a dezvolta și sprijini sistemul acordurilor interguvernamentale bilaterale sau multilaterale specializate, măsuri prevăzute și în Convenția Națiunilor Unite, fapt care ar încuraja și mai mult inițierea și desfășurarea investigațiilor de către organele de anchetă comune, transferul reciproc de proceduri referitoare la urmărirea penală a infracțiunilor de trafic de persoane, eficientizarea rolului Procuraturii Generale în trimiterea și executarea cererilor de executare a comisiilor rogatorii în baza acordurilor internaționale de asistență juridică, realizarea măsurilor speciale destinate să întărească cooperarea dintre serviciile de investigații, trimiterea ofițerilor de legătură, crearea și implementarea mecanismelor comune de protecție a victimelor și a martorilor.

Astfel, în lipsa unei colaborări internaționale ale organelor de drept, nu pot fi înregistrate succese în prevenirea și contracararea infracțiunilor de trafic de ființe umane. În acest sens, practica de urmărire penală demonstrează că cele mai bune rezultate în investigarea, anihilarea și tragerea la răspundere penală a traficanților sunt înregistrate în cazul operațiunilor comune bine planificate, care sunt declanșate și desfășurate numai în strânsă cooperare de către organele de urmărire penală ale mai multor state având un scop comun – combaterea acestui gen de infracțiuni.

3.2. Cooperarea organelor investigativ-operative a MAI pe plan national si international

Analiza datelor statistice privind starea infracțiunilor la nivel național ne permite să concluzionăm că, în linii generale, criminalitatea are o tendință de stabilizare și chiar de scădere. Această dinamică este apreciată luându-se în considerare și unele deficiențe în activitatea diverselor structuri ale statului în perioada de tranziție. Modificarea în sens pozitiv a condițiilor specifice interne, precum și intensificarea cooperării internaționale, pot să influențeze decisiv această tendință în evoluția sa pe termen lung. Prin urmare, apare necesitatea elaborării unor măsuri efective de combatere a criminalității, bazate pe colaborarea organelor competente de drept în lupta cu criminalitatea.

Interacțiunea (cooperarea) nu este altceva decât o conlucrare a organelor investigativ-operative între ele, cu alte organe de stat, cu organizații nestatale, cu cetățeni, sau, astfel spus, menținerea unor relații, contacte de serviciu în activitatea cotidiană de realizare a sarcinilor activității investigativ-operative (AIO). În sens restrâns, cooperarea presupune relațiile funcționarilor operativi ale diferitor aparate investigativ-operative în legătură cu măsurile efectuate. O importanță prioritară în colaborarea și cooperarea organelor investigativ- operative în lupta cu criminalitatea îi revine eforturilor comune în combaterea și

prevenirea criminalității, care reprezintă un pericol aparte al securității persoanei și statului în general. Acest pericol constituie o primejdie care se manifestă în toate domeniile vieți.

Între Procuratura Generală a RM și MAI există o conlucrare strânsă în

domeniul cercetării cauzelor penale pe crimele grave, pe problemele extrădării infractorilor, realizării altor activități în cadrul cauzelor penale și ale celor investigativ-operative.

Potrivit ordinului nr.448/502 din 29.11.2002, a fost aprobată Instrucțiunea privind ordinea de colaborare între MAI și Serviciul Trupelor de Grăniceri, care prevede că la punctele de trecere a frontierei de stat a fost introdus sistemul informațional „Filtru”, care permite verificarea tuturor persoanelor la intrarea și la ieșirea din țară, în scopul stabilirii celor date în urmărire sau căutare. Un alt exemplu de cooperare internă poate servi ordinul comun al MAI și Departamentului Instituțiilor Penitenciare nr.003/0045 din 5 septembrie 2002, confirmat de ordinul nr-001/004 din 28.02.2007, prin care a fost aprobată Instrucțiunea cu privire la ordinea de interacțiune și colaborare a OAI și DIP al Ministerului Justiției. Colaborarea și interacțiunea dintre aparatele operative ale OAI și subdiviziunile DIP al MJ constituie activitatea în comun, coordonată după scop, timp și loc, bazată pe legislație și actele normative departamentale, orientată spre combinarea mai rațională a măsurilor investigativ-operative și de urmărire penală în scopul prevenirii, curmării, descoperirii infracțiunilor și depistării infractorilor aflați în căutare.

În vederea executării prevederilor Hotărârii Guvernului RM nr.1012-24 din 05 septembrie 2006, ministrul Afacerilor Interne a emis dispoziția 2/765ss din 03 octombrie 2006 „privind asigurarea interacțiunii și colaborării între DIP și organele abilitate cu dreptul de a exercita AIO” în care sunt reglementate sarcinile, principiile, temeiurile și metodele colaborării și interacțiunii. Exemplul cooperării în cauză constituie o modalitate comună și exactă de înfăptuire a măsurilor investigativ-operative și acțiunilor de urmărire penală în scopul realizării eficiente a prevenirii, curmării, descoperirii infracțiunilor, depistării și reținerii infractorilor, precum și a altor acțiuni legate de ocrotirea ordinii de drept.

În scopul executării evidenței unice a dosarelor investigativ-operative (de căutare, de identificare), persoanelor căutate, persoanelor cu identitatea necunoscută și cadavrelor neidentificate în Republica Moldova a fost aprobat ordinul comun al Procuraturii Generale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Vamal, Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și a Corupției nr.144/206/208-275/73 din 15.06.2006, „Instrucțiunile” respective servind drept exemplu de colaborare în domeniul AIO pe plan național.

Drept exemplu de colaborare între organele statului în privința protecției de stat a părții vătămate poate servi ordinul comun al Procuraturii Generale,Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției, Serviciului de Informații și Securitate, Ministerului Apărării, Ministerului Dezvoltării Informaționale, Serviciului Vamal, Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și a Corupției nr. 01/001/02/001/65/002/356/0022 din 12.01.2007.

Formele principale privind cooperarea organelor investigativ-operative în lupta cu criminalitatea se consideră:

–activitățile comune în elaborarea tacticii și strategiei prevenirii și combaterii criminalității (sau anumitor tipuri de infracțiuni), efectuarea acțiunilor comune de urmărire penală și operative de investigații;

– schimbul de experiență;

–organizarea și realizarea unor operațiuni complexe comune;

–coordonarea activității organelor operative în preîntâmpinarea, descoperirea și cercetarea infracțiunilor, reținerea persoanelor bănuite de săvârșirea infracțiunilor și urmărirea infractorilor;

–crearea unor organe extradepartamentale comune (comisii, grupuri) în vederea soluționării unor anumite sarcini.

Aceasta se exprimă prin:

–acordarea altei părți a mijloacelor de transport, a tehnicii criminalistice și operative, a mijloacelor de telecomunicație, a informației operative necesare;

–asigurarea cu experți;

–schimbul de informație și experiență a organelor investigativ-operative în preîntâmpinarea, descoperirea și cercetarea infracțiunilor;

–desfășurarea seminarelor, ședințelor operative și consfătuirilor de instructaj;

–executarea interpelărilor și cererilor parvenite din partea organelor investigativ-operative ale altor state cu care RM are încheiate tratate bilaterale de asistență juridică;

–efectuarea în comun a investigațiilor științifice de către organele operative;

–colaborarea în pregătirea profesională a cadrelor;

–dezvoltarea formelor și metodelor de prevenire a infracțiunilor etc.

Cooperarea internațională este un imperativ al timpului impus de realitățile vieții și de specificul și scopul activităților polițienești. Activitățile curente prin esența lor, sunt operațiuni care, deși pot fi desfășurate de un singur stat, se realizează mai eficient prin cooperarea cu alte state sau cu sprijinul unor organizații internaționale de profil. Deci putem afirma că cooperarea polițienească internațională are drept scop ridicarea nivelului profesional și sporirea eficacității activității organelor operative ale MAI.

Pe plan internațional, cooperarea în domeniul AIO poate fi:

–bilaterală (între două state);

–regională (între organele de stat – a două și mai multe state, GUAM);

–universală (BNC Interpol) [1].

Baza juridică a acestei cooperări o constituie ratificarea de către R. Moldova a convențiilor internaționale în domeniul prevenirii și combaterii criminalității.

În prezent, Republica Moldova pe plan internațional cooperează:

a)în cadrul OICP/ICPO Interpol, activitatea BNC Interpol în RM esteîndreptată spre asigurarea schimbului internațional de informații ce țin de investigarea și descoperirea infracțiunilor de drept comun între organele de drept ale RM și cele similare ale țărilor membre ale acestei organizații. Activitatea acestei subdiviziuni asigură conlucrarea stabilă și eficientă la nivel internațional privind căutarea infractorilor, reținerea și extrădarea lor; căutarea persoanelor dispărute și a mijloacelor de transport furate; traficul de ființe umane, contracararea infracțiunilor legate de droguri, de armament și de muniții; verificarea agenților economici în scopul stabilirii firmelor-fantome și faptelor de spălare a banilor; schimbul de experiență înaintată și implementarea practicii internaționale în lupta cu criminalitatea, organizarea, finanțarea și participarea la diferite conferințe și congrese ale OIPC Interpol;

b) în cadrul acordului statelor membre ale CSI – privind combaterea crimei organizate și a altor genuri de infracțiuni grave. Permanent se efectuează schimbul de informații operative despre activitatea ilicită a grupărilor criminale organizate, cu orientări în căutarea criminalilor. În cadrul țărilor CSI funcționează eficient sistemul informațional „Expres”, care permite verificarea fluxului de pasageri care se deplasează prin intermediul transportului feroviar, fluvial, maritim, aerian și terestru, în scopul stabilirii infractorilor dați în căutare sau identificarea și căutarea persoanelor dispărute fără urmă. Organizarea diferitor întruniri comune ce se referă la problemele combaterii criminalității;

c)participarea la acordul antiterorist încheiat între statele CSI;

d)participarea în cadrul acordurilor statelor membre ale GUAM ce se referă la combaterea criminalității;

e)participarea în cadrul acordului Statelor membre SECI etc.

Necesitând uriașe eforturi materiale și umane, cooperarea reflectă, de fapt, dorința oamenilor de a studia și a reprima fenomenul infracțional. Gradul de conlucrare, cooperare, sprijin și asistență reciprocă în combaterea criminalității trebuie să sporească mai ales acum, când există o permeabilitate fără precedent a frontierelor, iar tehnologiile informaționale avansate, de care se folosesc răufăcătorii, duc la internaționalizarea fenomenului infracțional, când dotările tehnice ale infractorilor le asigură o deosebită mobilitate, când multiple schimbări politice internaționale creează condiții pentru intensificarea fenomenului criminalității.

Combaterea fenomenului infracțional într-un stat este posibilă doar în urma unei munci colosale și a conjugării eforturilor mai multor state în acest scop, atât din punct de vedere teoretic, cât și practic.

„În acest context, numai după o analiză multilaterală a fenomenului infracțional, precum și după determinarea dimensiunilor de răspândire a pericolului social, a cauzelor și condițiilor ce favorizează apariția lui, pot fi formulate concret principalele direcții de activitate a organelor investigativ-operative în lupta cu criminalitatea, care dictează oportunitatea reglementării juridice în cadrul unei Concepții unice naționale de combatere a criminalității”[2, p.74].

Prin urmare, „concepția respectivă va stabili principiile, sarcinile fundamentale, direcțiile de bază și formele principale de colaborare și cooperare a organelor de drept în activitatea de combatere a criminalității și va servi la elaborarea comună a metodelor unice informațional-analitice a tendințelor situației criminogene și perspectivei luptei cu criminalitatea, analiza juridică complexă a legislației interne, elaborarea propunerilor și recomandărilor privind preîntâmpinarea și lichidarea coliziunilor în procesul colaborării organelor de drept privind combaterea acestui fenomen la nivel național și internațional” [3,p.59-60].

În concluzie, se poate menționa că cooperarea polițienească internațională este o problemă complexă și implică atât participarea organelor statale de coerciție, cât și organizarea unui cadru instituțional și legislativ favorabil cooperării. Această activitate necesită a fi desfășurată respectând principiile și normele de drept internațional în conformitate cu legislația R. Moldova.

3.3. Prezentare comparativa Republica Moldova – SUA – UE in domeniul combaterii criminalitati transfrontalier

Republica Moldova ca stat de drept care i-si propune sa lupte cu fenomenul criminalitatii transfrontaliere organizate, in contextul cooperarii internationale a ratificat si implementat pe deplin instrumente internationale care au o importanta deosebita in domeniul combaterea fenomenului in cauza.

– Ratificarea Conventiei ONU impotriva crimei organizate transnationale si protocoalelor sale privind contrabanda cu migranti si traficul de persoane, adoptarea si implementarea legislatiei nationale in domeniu inclusiv aspectele care tin de drepturile omului;

– Semnarea si ratificarea protocolului Conventiei ONU referitor la producerea si traficul ilicit al armelor.

– Consolidarea autoritгtilor de drept din Moldova politie, graniceri, vama, prin aprovizionarea cu echipament modern, facilitati si instruire, in special in scopul sporirii eficientei punctelor de trecere a frontierelor. Prevenirea si lupta impotriva exploatarii sexuale a femeilor, copiilor si pornografia infantila.

De asemenea in consolidarea luptei impotriva traficului de fiinte umane, in special a femeilor si copiilor si contrabanda cu migranti ilegali, la fel ca si activitatile de prevenire a traficului de fiinte umane si reintegrarea victimelor acestui trafic conform acordurilor internationale la care republica Moldova face parte sa ogliga :

– Sa mplementeze actiuni recomandate la nivel national prin Planul de actiuni al OSCE de combatere a traficului de fiinte umane aprobat la Maastricht in decembrie, 2003, sa consolideze cooperarii in cadrul organizatiilor internationale relevante OSCE, ONU, UE;

– Sa implementeze prevederile privind combaterea traficului de fiinte umane stipulate in Planul National de Actiuni in domeniul Drepturilor Omului;

– Sa promovarea cooperaгea regionale intre organele de ocrotire a normelor de drept relevante politie, trupele de graniceri, vama si justitie;

– Sa dezvoltarea suportului legal si psihologic a victimelor avind drept scop reintegrarea lor in societate.

In domeniul combaterii trficului de droguri, conform tratatelor internationale la care Republica Moldova face parte, principalele directii de combatere sunt continuarea implementarii conventiei ONU privind Traficul Ilicit al Substante Narcotice si Psihotrofe, elaborarea strategiei nationale anti-drog, elaborarea si implementarea programelor de prevenire si de tratament a dependentilor de droguri.

In lupta contra spalarii banilor, crimelor economice si financiare, in conformitate cu acordurile internationale de cooperare si asistenta, Republica Moldova se angajeaza sa lupte cu aceste fenomene prin:

-asigurarea, crearea si implementarea unui regim de lupta impotriva spalarii banilor;

-dezvoltarea cooperarii intre Banca Nationala, institutiile financiare si organele de drept;

-dezvoltarea cadrului legislativ necesar, in ceea ce priveste scopul si natura tranzactiilor suspecte inregistrate;

-schimbul de UE – Republica Moldova referitor la spalarea banilor;

-crearea unei bazei de date inter-institutionlae cu privire la tranzactiile suspecte.

-promovarea aplicarii sanctiunilor eficiente impotriva spalarii banilor.

-crearea programelor de dezvoltare personala pentru judecatori, procurori si alti angajati din domeniu .

-intensificarea cooperarii si promovarea schimbului de informatii intre organele de drept si cooperarea intre Moldova si organizatiile internationale precum ar fi OECD-FATF si Consiliul Europei, precum si cu serviciile corespunzatoare ale statelor membre ale UE si organele specializate la nivel european.

Toate aceste angajamenate ale Republicii Moldova fata de societatea internationala nu ar putea sa ajunga la un rezultat final pozitiv fara baza acestor angajamente si anume cooperarea internationala, cooperarea politieneasca si judiciara, prin intermediul Interpo, Europol, Eurojust. Conform acestora Moldova se obliga sa ratifice conventiile internationale in domeniul cooperarii in dreptul penal si civil, incurajarea si sustinerea imlementarii lor, sa exploreze posibilitatile de cooperare intren organele de drept di Moldova , Europol, Interpol si Eurojust, sa colaboreze cu agentii si state din cadrul conventiilor internationale.

Timp de decenii, Statele Unite și alte țări au demontat zeci de organizații criminale din întreaga lume. Experiența SUA cu La Cosa Nostra, precum și experiența Columbia cu cartelurile Medellin și Cali și chiar FARC fac dovada că este posibil de constrânge, perturba și demontar gruparile criminale.

Recunoscând dimensiunea si expansiune, domeniul de aplicare, precum și influența crimei organizate transnaționale și impactul acesteia asupra SUA și securitatea și guvernanța internațională, în iulie 2011, Casa Albă a lansat strategia de combatere a criminalității organizate transnaționale. Strategia face apel la toate departamentele și agențiile de "a construi, echilibru, și să integreze instrumentele puterii americane de combatere a criminalității organizate transnaționale și îndemne partenerii străini să facă același lucru." Strategia solicită, de asemenea, guvernul Statelor Unite și partenerilor internaționali de a lucra împreună pentru a combate rețelele ilegale transnaționale,

Strategia de combatere a criminalității organizate transnaționale aplică toate elementele puterii naționale pentru a proteja cetățenii și interesele naționale ale SUA contra amenintari criminale transnaționale. Această strategie este organizată în jurul unui singur principiu unificator: de a construi, echilibru, și să integreze instrumentele puterii americane de combatere a criminalității organizate transnaționale și a amenințărilor legate de securitate națională . Asteptarile finale sunt de a reduce criminalitatea organizata transnaționala la o amenințare la adresa securității naționale la o problemă care sa poata fi gestionata si controlatanîn Statele Unite și în regiunile strategice din întreaga lume. In realizarea obiectivului propus strategia urmăreste cinci obiective politice principale:

De a proteja americanii și partenerii straini de la rău, violența și exploatarea rețelelor criminale transnaționale.

De a ajuta țările partenere să consolideze guvernanța și transparența,

De a nimici puterea economică a rețelelor criminale transnaționale și proteja piețele strategice și a sistemului financiar american de penetrarea si abuzul crimei transfrontaliere.

De a cistiga lupta dusa cu rețelele criminale transnaționale care prezintă cea mai mare amenințare la adresa securității naționale

Consens international, cooperare multilaterală, și parteneriate public-privat pentru a învinge criminalității organizate transnaționale.

Crima organizată transfrontaliera este o amenințare la adresa economiei și societății europene. Raspunsul UE în lupta împotriva criminalității organizate este adaptat la complexitatea acestui fenomen. Si vizeaza traficul de persoane, arme și droguri, cit și a criminalității economice și financiare, a corupției și a spălării de bani. Acesta acoperă, de asemenea, noi probleme ale criminalitatii organizată, cum ar fi criminalitatea informatică și infractiunile de mediu.

Abordarea acțiunilor al UE merge de la prevenire la punerea în aplicare efectivă a legii. Aceasta se bazează pe o cooperare eficientă între autoritățile din statele membre, în special organele de drept, inclusiv schimbul de informații și asistența reciprocă în sechestrul și confiscările. Lupta împotriva crimei organizate este o luptă globală, care afectează multe domenii de politici și acțiuni ale UE.

Ajustarea prevederilor dreptului național la standardele și exigențele ce rezultă din actele internaționale adoptate împotriva criminalității transnaționale și ratificate de țara noastră presupune atât desăvârșirea normelor penale ce incriminează terorismul, traficul de ființe umane, traficul de armament, crima organizată, corupția etc., cât și perfecționarea măsurilor încurajatoare ale comportamentului pozitiv postcriminal al persoanelor care, prin acțiunile lor anterioare, cad sub incidența acestor norme.

Potrivit Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate (art.26) și pactelor adiționale acesteia, fiecare stat parte trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru încurajarea persoanelor care au comis infracțiuni cu caracter transnațional, să furnizeze informații utile autorităților competente în scopurile anchetei și culegerii de probe, să acorde acestora ajutor efectiv și concret ce ar putea contribui la privarea grupurilor infracționale organizate de resursele lor sau de produsul infracțiunii.