Specificul Finantarii Cheltuielilor Publice Pentru Actiuni Si Obiective Economice In Republica Moldova

SPECIFICUL FINANȚĂRII CHELTUIELILOR PUBLICE PENTRU ACȚIUNI ȘI OBIECTIVE ECONOMICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

CUPRINS

INTRODUCERE

Capitolul I.BAZELE TEORETICE PRIVIND CHELTUIELILE PUBLICE

1.1.Delimitări conceptuale privind sistemul de cheltuieli publice în cadrul bugetului de stat

1.2.Clasificarea cheltuielilor publice

1.3. Acțiuni și obiective economice

Capitolul II.ANALIZA CHELTUIELILOR PENTRU OBIECTIVELE ȘI ACȚIUNILE ECONOMICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

2.1.Nivelul, structura și dinamica cheltuielilor pentru acțiuni și obiective economice

2.2.Sursele de finanțare a cheltuielilor pentru acțiuni și obiective economice

2.3. Evoluția cheltuielilor publice pentru acțiuni și obiective economice

Capitolul III.POSIBILITĂȚI DE OPTIMIZARE A CHELTUIELILOR PUBLICE PRIVIND ACȚIUNILE ȘI OBIECTIVELE ECONOMICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

3.1.Problematica finanțării cheltuielilor pentru acțiuni și obiective economice

3.2.Căi de optimizare a cheltuielilor publice

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Actualitatea temei investigate.Necesitatea cheltuielilor publice destinate obiectivelor economice reiese din randamentul scăzut al mijloacelor avansate într-un șir de ramuri, asigurarea echilibrului economic, dinamicii dezvoltării, interesului public, depășirea situațiilor financiare dificile etc..Cheltuielile publice pentru obiective și acțiuni economice includ cheltuielile care se referă la finanțarea obiectivelor și activităților cu caracter economic din întreprinderile sectorului public și la subvenționarea unor întreprinderi-proprietate privată ori mixtă Datorită cheltuielilor publice pentru obiective și acțiuni economice se dezvoltă infrastructura economiei naționale, sistemele de comunicații și transport, fapt ce influențează benefic atât asupra efectelor macroeconomice, cât și microeconomice.

Efectuarea de cheltuieli publice cu acțiuni economice necesită fundamentarea volumului de resurse necesare realizării diferitelor obiective economice. Această fundamentare se bazează pe o documentare specifică, presupunînd luarea în considerare a factorilor tehnici și economici, atît prin prisma nevoilor de resurse financiare, cît și prin prisma rezultatelor ce urmează a se obține.

Cheltuielile publice pentru obiective și acțiuni ecomomice sunt îndreptate către anumite ramuri și domenii, principalele fiind agricultura, industria extractivă, energetica, construcții, transporturi, telecomunicații, gospodăria comunală, protecția mediului înconjurător, cercetare științifică s.a. Cheituielile publice pentru obiective și acțiuni economice se efectuează sub diferite forme, principalele fiind: alocațiile bugetare, subvențiile, investițiile, alocațiile din fonduri extrabugetare speciale.

Alocațiile bugetare se efectuează din bugetul public național, fiind repartizate pe verigile lui, și sunt destinate instituțiilor publice și agenților economici care realizează cercetări și exploatări geologice, ameliorări funciare, irigații, desecări, împădurii, combaterea dăunătorilor agriculturii și silviculturii, reproducerea și selecția animalelor, acțiuni de protejare a mediului mcbnjurător, activități de gospodărire a apelor, cercetare științifică s.a. Subvențiile reprezintă mijloacele bănești destinate acoperirii unor diferențe de preț sau tarife. Investițiile sunt resursele financiare utilizate la crearea fondurilor fixe: construcții de clădiri și edificii, procurări de terenuri, mașini, utilaje, echipamente etc.

Cheltuielile publice pentru acțiuni economice se finanțează atât pe a unor surse interne (bugetul de stat, fondurile cu destinație specială), cât pe seama unor surse externe (fonduri comunitare cu caracter structural; fondurile oferite de instituțiile bancare și financiare ternaționale pentru finanțarea acțiunilor economice, în special, în țările în de dezvoltare).Formele prin care statul sprijină întreprinderile, fie ele publice sau private, pot fi grupate în doua categorii: forme clasice sau directe de intervenție și ajutor și forme indirecte de sprijin care nu presupun transferuri explicite de mijloace bănești.

Scopul lucrării rezidă în studierea particularităților cheltuielilor publice pentru acțiunile și obiectivele economice pe plan național și specificul surselor de finanțare a acestor cheltuieli. Pentru a realiza acest scop sînt propuse următoarele obiective:

abordarea conceptuală și metodologică a noțiunii de cheltuieli publice și chetuieli publice pentru acțiuni și obiective economice

evaluarea rolului chetuielilor publice pentru acțiuni și obiective economice

studierea particularităților finanțării chetuielilor publice pentru acțiuni și obiective economice

la nivel național

identificarea surselor de finanțare a acestor cheltuieli

analiza evoluției acestor cheltuieli pe perioada ultimilor zece ani în Republica Moldova

determinarea măsurilor de optimizare a finanțării cheltuielilor pentru acțiuni și obiective economice

Suportul teoretico-științific cu privire la finanțarea cheltuielilor publice pentru acțiuni și obiective economice reprezintă studierea lucrărilor fundamentale, a doctrinelor, teoriilor, politicilor, strategiilor ce vizează politica promovată în domeniul cheltuielilor publice pentru acțiuni și obiective economice. Investigațiile se bazează pe așa lucrări fundamentale din domeniu ale autorilor cu renume mondial și național cum ar fi: Văcărel,Iu.,Manole, T.Stratulat, O.,Stancu, I.,Moșteanu , N.,Mutașcu, M.I.,Basco ,C., Botnari,N.,Branașco , N., Casian,A., Dudian, M.,Hîncu, R.,Ulian, G.,Munteanu, I..

Suportul informațional al cercetării îl constituie datele Biroului Național de Statistică, și a Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova precum și rapoartele Băncii Mondiale.

Metodologia cercetării s-a bazat pe utilizarea următoarelor metode: metoda dialectică cu componentele ei: analiza, sinteza, inducția diducția, abstracția științifică și metodele inerente disciplinelor economice: comparația, grupările statistice, metodele economico-matematice.

Problema științifică importantă, care a fost soluționată în domeniul cercetat, constă în analiza surselor de finanțare a cheltuielilor pentru acțiunile și obiectivele economice precum și evoluția acester cheltuieli în ultimii ani în Republica Moldova, argumentarea necesității gestiunii corecte a politicii promovate de stat în domeniul cheltuielilor publice.

Structura lucrării. Scopul și sarcinile cercetării au determinat structura logică a tezei, care include: întroducere, trei capitole, concluzii , bibliografie (39 surse) și 2 anexe.

Capitolul I.BAZELE TEORETICE PRIVIND CHELTUIELILE PUBLICE-reprezintă aspectele generale teoretice referitor la cheltuielilor publice și rolul lor în stat.Este studiată clasificarea cheltuielilor publice conform diferitor criteria.

Capitolul II.ANALIZA CHELTUIELILOR PENTRU OBIECTIVELE ȘI ACȚIUNILE ECONOMICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA-acest capitol descrie caracteristicile cheltuielilor pentru acțiunile și obiectivele economice, analizează sursele de finanțare a acestor cheltuielilor , este determinată evoluția acestor cheltuieli pentru ultimii zece ani în Republica Moldova.

Capitolul III.POSIBILITĂȚI DE OPTIMIZARE A CHELTUIELILOR PUBLICE PRIVIND ACȚIUNILE ȘI OBIECTIVELE ECONOMICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA- conține analiza finanțării cheltuielilor publice pentru acținiuni și obiective economice, problemele ce apar la capitolul finanțare și sînt propuse căi de optimizare a acestor cheltuieli.

Capitolul I.BAZELE TEORETICE PRIVIND CHELTUIELILE PUBLICE

1.1.Delimitări conceptuale privind sistemul de cheltuieli publice în cadrul bugetului de stat.

Statul intervine în viața economică a oricărei națiuni, iar această intervenție se face simțită într-un sens general prin intermediul celor doi indicatori bugetari: veniturile și cheltuielile publice, în procesul redistribuirii produsului intern brut (PIB) între membrii societății (anexa nr.1.).

Statul are un rol important în asigurarea bunăstării sociale a cetățenilor acestuia. Aceasta subliniază necesitatea luării în considerare într-o manieră mult mai sistematică a efectelor redistributive â cheltuielilor publice, pentru a sublinia felul în care diferitele programe de servicii publice pot conduce la realizarea obiectivelor de natură socială, economică, ecologică, și nu în ultimul rând pot asigura creșterea economică și atenuarea disparităților sociale.

Colectarea banilor este o sarcină foarte importantă și grea pentru Guvern. Dar a cheltui banii este o îndeletnicire mai plăcută, dar la fel de grea, dacă nu mai grea, decât colectarea lor. “Este plăcut să cheltuiești banii altora. Orice persoană care a lucrat în guvern și s-a aflat în poziția de a lua decizii referitoare la cheltuieli va recunoaște sentimentul de satisfacție și de putere suverană, de “atotputernicie” – fară să mai vorbim de “atențiile” beneficiarilor recunoscători, – rezultat în urma cheltuirii banilor publici. Și toate acestea pe “gratis”.

Marea criză economică din 1929 și consecințele celui de-al doilea război mondial au facilitat avântul intervenționismului economic. Atenția a fost atrasă de faptul că orice cheltuială publică are o incidență, directă sau indirectă, asupra funcționării economiei. Progresul programării economice a contribuit la recunoașterea faptului că cheltuielile bugetare pot constitui un instrument de reglare a cererii agregate, fiind o componentă esențială a acesteia, și că bugetul de stat permite influențarea economiei în sensul dorit de autoritățile publice.

Astfel în condițiile actuale, cheltuielile publice nu sunt numai resurse de acoperire a necesităților statului. Mai mult, ele sunt decizii bugetare de esență politică. Administrațiile publice au, prin cheltuieli, un rol de importanță crescândă în economie și în societate, fenomen ce poate fi observat evidențiind volumul și structura cheltuielilor publice. Cheltuielile publice sunt una din sferele de bază în știința finanțelor publice. Acest lucru este motivate și prin faptul că în secolul al XX-lea și începutul celui de al XXI-lea există o tendință pronunțată de creștere a cheltuielilor publice.

Finanțele publice sunt indispensabil legate de existenta statului, și de rolul sectorului public în economie. Astfel, ele exprimă “relații sociale, de natură economică care iau naștere în procesul de constituire și utilizare a resurselor financiare publice între stat, pe de o parte, și membrii societății pe de alta parte, în vederea satisfacerii nevoilor de interes general a societății”. Din această definiție se poate extrage cu ușurință rolul finanțelor publice, și anume acela de a satisface nevoile de interes general, sau nevoile colective.

Dintr-o simplă analiză a ființei umane, se poate observa că omul, pentru a exista, are nevoie de o serie de bunuri pentru a-și acoperi necesitățile. Pot fi identificate nevoi individuale, cum sunt cele legate de locuință, hrană, îmbrăcăminte, care pot fi satisfăcute prin intermediul bunurilor private, procurate prin mecanismele pieței, în cantitatea dorită contra unui preț. Pe lângă aceste nevoi individuale omul are și numeroase nevoi colective, sau sociale, ca de exemplu: apărarea, ordinea publică, securitate națională, servicii publice, care sunt satisfăcute prin bunuri sau organismele statului. Intervenția autorităților publice pentru asigurarea nevoilor colective este determinată de incapacitatea sectorului privat de a le oferi, fie din cauza costului prea ridicat al acestora pe care nu și-l poate permite, fie că este vorba de o activitate neprofitabilă, iar inițiativa privată este nulă în acest sens. Se știe că scopul oricărei societăți private este maximizarea profitului, în timp ce scopul sectorului public este maximizarea bunăstării sociale. Cea de-a treia categorie de nevoi, se referă la nevoile semi publice, care pot fi satisfăcute atât prin intermediul bunurilor publice, cât și prin cel al bunurilor private. Din această categorie fac parte educația, ocrotirea meale omul are și numeroase nevoi colective, sau sociale, ca de exemplu: apărarea, ordinea publică, securitate națională, servicii publice, care sunt satisfăcute prin bunuri sau organismele statului. Intervenția autorităților publice pentru asigurarea nevoilor colective este determinată de incapacitatea sectorului privat de a le oferi, fie din cauza costului prea ridicat al acestora pe care nu și-l poate permite, fie că este vorba de o activitate neprofitabilă, iar inițiativa privată este nulă în acest sens. Se știe că scopul oricărei societăți private este maximizarea profitului, în timp ce scopul sectorului public este maximizarea bunăstării sociale. Cea de-a treia categorie de nevoi, se referă la nevoile semi publice, care pot fi satisfăcute atât prin intermediul bunurilor publice, cât și prin cel al bunurilor private. Din această categorie fac parte educația, ocrotirea medicală, protecția socială, cultura, etc.

Academicianul I. Văcărel în lucrarea sa „Finanțe Publice” a ilustrat două funcții majore ale finanțelor publice, și anume: funcția de repartiție și funcția de control. însă în rândul specialiștilor nu există o unanimitate de păreri în ceea ce privește funcțiile finanțelor publice. Unii autori propun și o a treia funcție, cea de intervenție a statului în economie, însă această funcție este conținută de cele două mai sus menționate, de aceea nu este necesară definirea ei separat.

În sens juridic, noțiunea de cheltuială publică semnifică o plată legată de funcționarea instituțiilor publice și, în general, de înfăptuirea activităților cu caracter public, inclusiv a întreprinderilor cu capital de stat. În această primă accepțiune, apare în prim plan faptul că cheltuielile publice se realizează printr-un complex de organe și entități publice (instituții, întreprinderi etc.), cu competențe în avizarea și efectuarea operațiunilor de plăți pe seama resurselor financiare publice, respectiv în cheltuirea banului public, potrivit normelor legale.

În sens economic, noțiunea de cheltuială publică exprimă procesele economice de repartiție a PIB, concretizate prin alocarea și utilizarea resurselor bănești (financiare), pentru realizarea de acțiuni considerate de interes public, la nivel național sau al colectivităților locale etc. Această a doua accepțiune include în sine și conținutul de procese economice de consum public de resurse, ce se efectuează în legătură directă cu satisfacerea nevoilor de utilități sociale publice.

În interpretarea noțiunii de cheltuială publică prezintă un deosebit interes abordarea acesteia de pe pozițiile, fie ale concepției clasice, fie ale concepției moderne, cu privire la finanțele publice.

Așadar, conform concepției economiștilor clasici, cheltuiala publică reprezintă o consumațiune de valori cu caracter definitiv, nerecuperabil. Ea afectează în sens negativ mărimea produsului național și duce la o diminuare a avuției naționale, având și un impact nefavorabil asupra reproducerii capitalului și prosperității națiunii. Această interpretare corespunde viziunii clasice asupra activității neproductive a statului, care era considerat doar un consumator de resurse pentru realizarea acțiunilor cu caracter public finanțate din resursele publice. În mod firesc, cheltuielile aferente acestora se cereau reduse la strictul necesar, pentru ca astfel efectul negativ antrenat să fie cât mai redus.

Prin comparație, în concepția modernă, cheltuiala publică este interpretată în contextul reconsiderării rolului atribuit statului, văzut în altă ipostază decât aceea de simplu consumator de resurse pentru îndeplinirea sarcinilor tradiționale. Prevalează acum ideea că prin rolul ce-i revine ca stat al bunăstării, acesta realizează în bună măsură o redistribuire a produsului creat și, prin urmare, cheltuielile publice nu mai reprezintă doar consumuri definitive de resurse, ci și procese de alocare a resurselor, în scopul folosirii mai raționale a acestora, respectiv ale asigurării unei dezvoltări echilibrate a economiei și a stabilității sociale.

În noile condiții, conform teoriei regulaționiste, statul este prezentat ca partener social, având ca preocupare păstrarea echilibrului întregului sistem și implicit satisfacerea mai deplină a nevoilor întregii colectivități. Astfel, cheltuielile specifice instituțiilor de stat care funcționează în sfera activităților nemateriale, pot avea, fie și numai indirect, unele efecte pozitive fața de produsul creat și avuția națională. În contrast cu interpretarea clasică, se admite acum că instituțiile de stat tradiționale și, mai ales, unele nou create pot exercita o acțiune favorabilă dezvoltării societății și creșterii avuției naționale.

Mai jos sînt prezentate succint cele două funcții ale finanțelor publice, cu accent pe prima funcție, cea de repartiție. Funcția de repartiție a finanțelor publice este formată la rândul ei din doua subfuncții, care se concretizează în două etape:

a) etapa de constituire a fondurilor publice. Această etapă are un caracter obiectiv, deoarece statul pentru a-și îndeplinii rolul său și pentru a putea funcționa are nevoie de fonduri bănești. Astfel iau naștere o serie de relații economice între stat și persoanele fizice și juridice în calitate de contribuabili, în procesul constituirii fondurilor bugetare. Metodele de prelevare a resurselor bănești de la contribuabili iau forma impozitelor, taxelor, contribuțiilor, chiriilor, etc. Fondurile publice provin în cea mai mare parte din distribuirea PIB, dar și din împrumuturi din străinătate, sau din fonduri externe nerambursabile.

b) cea de-a doua etapă a funcției de repartiție este distribuirea fondurilor publice pe destinații. Dacă prima etapă avea un caracter obiectiv, dat de necesitatea constituirii lor indiferent de orânduirea socială și de gradul de dezvoltare economică a statului, această etapă a distribuirii are un caracter subiectiv. Acest subiectivism este dat de modul în care partidele politice stabilesc prioritățile naționale, de gradul de dezvoltare economică a țării.

Principalele destinații ale resurselor financiare publice sunt: apărarea națională, ordine publică, învățământ, sănătate, cultură, protecție socială, locuințe, mediu, acțiuni economice (infrastructură, industrie, agricultură, turism, etc.), alte acțiuni, datorie publică. însă volumul fondurilor publice atrase de aceste destinații ca procent din PIB diferă de la o țară la alta, și chiar în interiorul aceleiași țări, la momente diferite. Acțiunile socio-culturale sunt prioritare în țările dezvoltate, pe când în țările în curs de dezvoltare au prioritate acțiunile economice.

Prin intermediul finanțelor publice „se realizează o lungă redistribuire a veniturilor între membrii societății, în scopul corectării inegalităților dintre indivizi, pentru a asigura condiții demne de viață pentru toți cetățenii”.Nu trebuie trecută cu vederea importanța stabilirii priorităților naționale, spre care vor fi alocate fondurile publice, capacitatea autorităților publice de a le intui corect deoarece există o directă și strânsă legătura între acestea și dezvoltarea economică viitoare a țării. Cea de-a doua funcție a finanțelor publice este funcția de control, care doar teoretic este separată de prima, deoarece din punct de vedere practic cele două funcții sunt simultane.

Prin colectarea resurselor financiare publice, și prin finanțarea cheltuielilor publice are loc un proces de redistribuire a veniturilor în societate. Rolul și impactul finanțelor publice asupra economiei este major și complex. Statul, prin exercitarea funcției sale, contribuie în mod direct la creșterea economică și la optimizarea gradului de ocupare a forței de muncă, ca principale obiective avute în vedere. Un sistem sănătos al finanțelor publice contribuie la stabilitate macroeconomică și sprijină politica monetară în menținerea unor prețuri stabile, creează cadrul pentru reducerea impozitelor generate de distorsiuni sau pentru creșterea cheltuielilor publice productive.

Cheltuielile publice exprimă relații economico-sociale în formă monetară, care se manifestă între stat, pe de o parte, și persoanele fizice și juridice (instituții, organizații, întreprinderi), pe de altă parte, în scopul repartizării și utilizării (cheltuirii) resurselor financiare ale statului pentru executarea obiectivelor funcționale ale acestuia.Prin cheltuieli guvernele influențează scopul și activitățile sectorului public, dimensiunea sectorului public ca parte din PIB, precum și comportamentul indivizilor care suportă schimbările survenite în dimensiunea veniturilor proprii, precum și înlocuirea unor anumite bunuri sau servicii cu altele.

Nivelul și destinația cheltuielilor publice au evoluat de-a lungul istoriei în funcție de rolul statului în economie, de dimensiunea acceptată a sectorului public, astfel: în perioada „statului jandarm”, cheltuielile publice erau reduse la minimum, și aveau ca destinații doar ordinea publică, apărarea națională, politica și relațiile externe, restul funcțiilor erau lăsate la îndemâna inițiativei private.

În perioada „statului bunăstării” optica liberală s-a schimbat, s-a accentuat rolul statului în special în asigurarea bunăstării sociale a cetățenilor și implicit destinațiile cheltuielilor publice s-au extins, pe lângă cele tradiționale s-au adăugat învățământul, sănătatea, protecția socială.

În perioada actuală, a statului focalizat pe asigurarea dezvoltării economice, sfera cheltuielilor publice înglobează în plus față de cele precedente infrastructura, cheltuieli pentru încurajarea și susținerea întreprinderilor din diverse sectoare a exporturilor și producția în general.

Cheltuielile publice la nivelul unui stat îndeplinesc următoarele roluri majore:

influențează cererea agregată la nivel național;

sunt folosite ca pârghii economice de către stat, cu rol în stabilizare economică, relansarea economică în perioadele de criză, dezvoltarea economică;

asigură accesul necondiționat al populației la bunuri și servicii publice;

au drept scop asigurarea bunăstării sociale, a unui trai mai decent pentru toți membrii societății.

Cheltuielile publice sunt finanțate din resurse financiare publice, constituite din impozite, taxe, contribuții; datorie publică, împrumuturi de stat, sau în ultimă instanță prin emisiune monetară, acțiune ce poate avea efecte devastatoare pentru economie. În sens general, cheltuielile publice sunt formate din cheltuieli curente și de capital. Trebuie să se facă distincție între cheltuieli publice și cheltuieli bugetare, întrucât cele două noțiuni nu sunt sinonime, existând o relație de la întreg la parte, și anume, cheltuielile bugetare sunt o parte a cheltuielilor publice care se finanțează din fondurile bugetului de stat, bugetelor locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele instituțiilor publice autonome.

De-a lungul istoriei, cheltuielile publice au înregistrat un trend ascendent de la an la an, indiferent de orientarea politica, referindu-ne la nivelul de ansamblu al acestora. Structura lor a înregistrat variații în funcție de prioritățile naționale stabilite pentru perioada respectiva.

Cheltuielile publice reprezintă o componentă fundamentală a politicii fiscale și bugetare a statului, cu rol profund în viața economică și socială. Politica fiscal-bugetară în domeniul cheltuielilor publice presupune stabilirea obiectivelor ce trebuie atinse, în concordanță cu deciziile economice și sociale luate de stat.

Rolul cheltuielilor publice reiese din repartiția veniturilor bugetare pe destinațiile prevăzute în legea bugetului de stat. Totodată prin intermediul cheltuielilor publice statul asigură cetățenilor accesul la bunuri și servicii publice, care în alte condiții nu li s-ar fi putut pune la dispoziție având în vedere interesul scăzut sau nul al investitorilor din sectorul privat vis a vis de aceste categorii de bunuri și servicii, sau imposibilitatea lor de a le oferi din cauza costurilor ridicate pe care le implică.

Necesitatea constituirii de resurse financiare la nivelul bugetului de stat se face simțită în toate țările, indiferent de nivelul de dezvoltare. Deci funcția de repartiție are un caracter obiectiv, pe când procesul propriu zis de redistribuire are un caracter subiectiv care depinde într-adevăr de gradul de dezvoltare economică a țării.

Destinația cheltuielilor publice suferă modificări de la o perioadă la alta datorită acțiunii a numeroși factori, se pot modifica proporțiile în care resursele statului finanțează acțiunile economice, de apărare, cele social- culturale și altele. Aceste modificări au ca efect fie îmbunătățirea condițiilor de viață, accelerarea creșterii economice, protecția mediului, sau dimpotrivă pot avea efecte inverse celor menționate mai sus.

Aceste cheltuieli sunt finanțate diferențiat în funcție de gradul de dezvoltare economică și socială a statului. Astfel în țările dezvoltate un loc prioritar în finanțare îl au acțiunile cu caracter social-cultural, cum e cazul învățământului, sănătății, culturii, protecției sociale, iar acțiunile cu caracter economic sunt situate pe un plan secundar. În cazul țărilor în curs de dezvoltare, cum este și cazul Moldovei, prioritățile sunt inversate, acțiunile economice au prioritate în fața celor social-culturale. Fiecare categorie de cheltuieli publice este împărțită din punct de vedere economic în cheltuieli curente (salarii, bunuri, servicii, dobânzi și subvenții), și în cheltuieli de capital. în general ponderea cheltuielilor curente în totalul cheltuielilor publice este mai ridicată față de ponderea cheltuielilor de capital.

Rolul cheltuielilor publice vizează dimensiuni de maximă importanță ale vieții social – economice și ecologice ale unei țări, dintre Care se pot menționa: dezvoltarea și modernizarea unor ramuri economice de interes național; protecția mediului; limitarea efectelor crizei economice; reducerea șomajului; reducerea decalajelor dintre diferite regiuni ale țării; satisfacerea nevoilor de învățământ, sănătate, protecție socială, locuințe; acordarea de credite externe; plata dobânzilor și comisioanelor la creditelor primite; achitarea cotizațiilor datorate organismelor internaționale.

Scopul principal al cheltuielilor publice este asigurarea unor condiții demne de viață pentru toți cetățenii țării. Acest obiectiv nu este legat în mod direct și proporțional cu nivelul de participare al fiecărui cetățean la resursele financiare ale statului, contribuția fiecăruia este dematerializată, conform principiului unității bugetare.

Cheltuielile publice la nivel național au un rol important și în gestiunea crizelor economice alături de celelalte pârghii ftscal-monetare. Astfel în perioadele de recesiune creșterea nivelului cheltuielilor publice are rolul relansării creșterii economice, a nivelului de ocupare, în vederea ieșirii din impas. Cheltuielile publice naționale servesc, la modul general, la îndeplinirea misiunii statului în materie de apărare, protecție socială, ordine publică, locuințe și a serviciilor socio-culturale.

Cheltuielile publice au de asemenea rolul de a oferi o dimensiune a sectorului public dintr-o țară. Dimensiunea sectorului public este măsurată pentru a servi comparațiilor internaționale prin ponderea ocupării forței de muncă din sectorul public în totalul forței de muncă, ponderea cheltuielilor publice în produsul intern brut (PIB), și prin ponderea veniturilor fiscale în PIB.

În procesul îndeplinirii funcțiilor și sarcinilor sale, statul asigură acoperirea necesităților publice generale. Pentru aceasta el are nevoie de importante resurse bănești care se mobilizează prin intermediul relațiilor financiare. Folosirea resurselor bănești astfel mobilizate are loc prin intermediul cheltuielilor publice.Categoria de cheltuieli publice este strâns legată de ansamblul actelor și operațiunilor de repartizare și utilizare a fondurilor statului pentru acțiuni social-culturale și economice, pentru întreținerea organelor statului și apărarea națională etc.În acest context, se impune o diferențiere conceptuală între cheltuielile publice și cheltuielile bugetare.

Cheltuielile publice reflectă efortul financiar public dintr-o perioadă dată (de obicei un an), acestea înglobând:

cheltuielile efectuate de administrația centrală de stat (Cc) din fondurile bugetare, extrabugetare și fonduri cu destinație specială (inclusiv cheltuielile federale, unde este cazul);

cheltuielile unităților administrativ-teritoriale intermediare și locale (Ca,);

cheltuielile organismelor (administrațiilor) internaționale/ supranaționale din resursele publice prelevate de la membrii acestora.

Figura nr.1.1.Sistemul cheltuielilor publice

Sursa:Elaborat de autor

Între cheltuielile publice și cele bugetare există deosebiri: Cheltuielile publice se referă la totalitatea cheltuielilor efectuate în sectorul public prin intermediul instituțiilor publice (aparat de stat, instituții social-culturale, armată, întreprinderi autonome), care se acoperă fie de la bugetul statului (central sau local), fie din bugetele proprii, pe seama veniturilor obținute. Cheltuielile bugetare se referă numai la acele cheltuieli care se acoperă de la bugetul administrației de stat, din bugetele locale sau din bugetul asigurărilor sociale de stat. Deci cheltuielile bugetare au o sferă mai restrânsă decât cheltuielile publice în cadrul cărora sunt cuprinse.

Principiile de delimitare ale cheltuielilor bugetare de cele publice sunt :

Efectuarea cheltuielilor bugetare este condiționată de prevederea expresă și aprobarea nivelului acestora de către Parlament sau de către Consiliile locale, după caz, în conformitate cu legea.

Nerambursabilitatea sumelor alocate și cheltuite conform destinațiilor pentru care s-au aprobat aceste sume.

Efectuarea cheltuielilor este determinată de îndeplinirea condițiilor legale și nu numai de existența resurselor.

Finanțarea se efectuează în funcție de gradul de subordonare al instituțiilor sau activităților cu caracter bugetar ,din unul din următoarele bugete:

bugetul de stat

bugetul asigurărilor sociale de stat

bugetele locale

bugetele fondurilor speciale

Exercitarea controlului financiar preventiv și acordarea vizei cu ocazia operațiunilor de deschidere a finanțării de alocare și utilizare a resurselor.

Există o serie de factori care pot influența pozitiv sau negativ evoluția cheltuielilor publice. Analiza factorilor determinanți ai creșterii cheltuielilor publice, ne-a condus la o primă concluzie și anume, o primă cauză o constituie creșterea funcțiilor, a sarcinilor pe care statul și le asumă, a utilităților publice pe care înțelege să le satisfacă. Există însă o serie de factori, obiectivi și subiectivi, care determină creșterea cheltuielilor bugetare independent de această creștere a rolului pe care statul înțelege să și-l asume, între care putem identifica.

creșterea populației prin dezvoltarea localităților. Creșterea numărului de locuitori implică o creștere a cererii pentru utilități publice (apă, canalizare, transport, furnizare de energie etc.), iar a numărului de persoane în vârstă, presupune cheltuieli mai mari pentru sănătate și pensii. Asupra volumului și structurii cheltuielilor publice au exercitat și exercită o puternică influență creșterea populației globului, precum și modificările structurale ale acesteia pe vârste, categorii socio-profesionale etc. Atât pe plan mondial, cât și pe țări este confirmată statistic tendința generală de creștere a populației, antrenând creșterea nevoii de utilități publice. Explozia demografică caracteristică secolului XX are un corespondent și în amplificarea activității instituțiilor publice și a acțiunilor cu caracter public finanțate de stat, în toate țările lumii.

Modificarea numărului și structurii populației pe categorii de vârstă și socio-profesionale apare ca factor cu influență importantă asupra evoluției cheltuielilor publice prin prisma acțiunilor cu caracter social ce se finanțează, mai ales, pentru protejarea celor din categoriile de vârstă mică sau înaintată. Așa, de exemplu, creșterea duratei medii de viață apare ca element cu impact indirect asupra creșterii proporției populației de vârstă înaintată, pentru care sunt necesare acțiuni de protecție socială finanțate de stat.

Sub aspectul modificărilor pe plan socio-profesional, un element important îl reprezintă creșterea numărului populației ocupate în sectorul public, coroborată cu preocupările pentru dezvoltarea cadrului adecvat reciclării forței de muncă, restructurări și recalificări profesionale, pe fundalul extinderii acțiunilor vizând securitatea și protecția socială.

creșterea venitului pe cap de locuitor. Creșterea economică duce la creșterea veniturilor populației, iar aceasta determină o sporire a cererii de consum pentru servicii produse de sectorul public, cum sunt, de exemplu, educația și sănătatea. Astfel de servicii au o cerere elastică, de aceea, cheltuielile publice pentru furnizarea acestor servicii tind să crească mai repede decât produsul intern brut al țării de referință;

creșterea exigențelor populației față de nivelul serviciilor publice oferite de stat, populația fiind mai atentă la beneficiile rezultate din creșterea cheltuielilor publice decât la creșterea impozitelor;

creșterea numerică a aparatului administrației publice și necesitatea înzestrării acestuia cu mijloace moderne de acțiune;

dezvoltarea sectorului de stat prin constituirea de întreprinderi pe seama bugetului, prin participarea statului la societăți mixte, prin acordarea de subvenții pentru stimularea producției sau exportului;

extinderea rețelei de instituții publice de învățământ, sănătate și cultură;

organizarea asigurărilor, a asistenței sociale și protecției sociale; Reducerea vârstei de pensionare are ca efect nu doar creșterea numărului de pensionari ci și a exigențelor acestei categorii față de venitul pe care îl realizează după pensionare și față de utilitățile de care beneficiază;

dezvoltarea infrastructurii prin construirea de străzi, autostrăzi, poduri, porturi, aeroporturi, modernizarea mijloacelor de transport rutier, feroviar, naval, aerian. Fenomenul urbanizării care presupune crearea și dezvoltarea de centre urbane, respectiv transformarea localităților rurale și adaptarea lor la cerințele unei civilizații superioare, urbanizarea presupune un consum colectiv sporit de resurse, în general. Astfel, ea a devenit un factor important de creștere a cheltuielilor cu caracter public la nivelul colectivităților de acest tip, concretizându-se prin finanțarea de lucrări publice edilitare, construcții de străzi, canalizare, gospodărie comunală, locuri de agrement, lăcașe de cultură etc

factorii politici. Acțiunea acestor factori decurge, în principal, din opțiunile grupărilor politice aflate la putere într-o țară sau alta. Un rol decisiv, în acest sens l-a avut trecerea de la statul-jandarm la statul-providență. Politica de stat intervenționistă este orientată, doctrinar, spre implicarea mai profundă a acestuia în viața socială și economică, presupunând cheltuieli publice mult sporite. Spre deosebire, guvernele de orientare liberală promovează, de regulă, o politică ce se opune intervenției statului, mai ales, în economie, ceea ce antrenează o limitare a acțiunilor finanțate de stat, respectiv a cheltuielilor publice. Mai mult, guvernele de orientare social-democratică, care pun accentul pe protecția oferită de stat categoriilor sociale defavorizate, privilegiază intervenția prin cheltuieli publice și realizează, astfel, o redistribuire mai accentuată între membrii societăți.

sporirea cheltuielilor militare și pentru asigurarea ordinii publice și a siguranței naționale. Factorii militari – au un impact direct asupra nivelului cheltuielilor, situându-se la nivele foarte mari în timp de război ori pregătire pentru război și mai scăzut în perioada de pace. Factorii cu caracter militar a căror prezență se leagă, mai ales, cu politica externă a țărilor, au exercitat o influență puternic resimțită în dinamica cheltuielilor publice, acțiunile cu caracter militar având aportul cel mai ridicat la sporirea dimensiunilor acestora, în majoritatea țărilor lumii. În acest sens, sunt de remarcat analizele întreprinse și concluziile la care au ajuns cercetătorii acestui domeniu. Astfel, studiile efectuate de către americanul Harold Groves, atrag atenția asupra faptului că una din cauzele majore ale creșterii cheltuielilor publice au fost războaiele, în general și cele două războaie mondiale în special. La rândul său, germanul Robert Nöll von der Nahmer constată că factorii principali care explică creșterea cheltuielilor publice sunt înarmările, războaiele și lichidarea urmărilor războaielor, iar americanul James Buchanan conchide că cheltuielile federale (SUA) au crescut în salturi, cele mai spectaculoase având loc în timp de război.

Efectuarea cheltuielilor publice din fondurile financiare ale statului, poate avea loc numai dacă simt respectate anumite principii:

orice cheltuială publică poate fi realizată numai dacă este prevăzută într-un act normativ. În acest sens trebuie respectate prevederile legii finanțelor publice care reglementează, în principiu, regimul cheltuielilor publice și a legii privind adoptarea bugetului de stat prin care se stabilește pentru un an financiar mărimea creditelor bugetare alocate pentru fiecare destinație. Este de menționat faptul că fară o autorizare expresă nicio cheltuială nu poate fi realizată chiar dacă a fost prevăzută intr-un act normativ;

cheltuielile publice pot fi efectuate numai în condițiile exercitării unui control financiar riguros privind oportunitatea și necesitatea cheltuielilor. Fiind vorba de cheltuirea unor resurse publice, trebuie respectat și un regim sever de economii în procesul angajării banilor publici;

cheltuielile publice nu se pot efectua în mod automat, chiar dacă au fost prevăzute, în mod expres, într-un act normativ, ci pe măsura justificării sumelor acordate anterior în condițiile realizării indicatorilor specifici;

orice cheltuială publică se poate realiza, în principiu, numai din bugetul administrației centrale de stat sau din bugetele locale în funcție de subordonarea instituției publice sau a beneficiarului de alocație bugetară;

sumele alocate pentru efectuarea cheltuielilor publice se caracterizează prin nerambursabilitate.

Politica bugetară promovată de Guvernul Republicii Moldova, conform asigurării cadrului de politici cu cel de resurse, în se axează pe câteva principii, printre care menționăm:

corelarea strânsă a programelor de cheltuieli cu prioritățile din documentele strategice;

constrângerea treptată a sectorului public prin, sporirea eficacității și eficienței programelor recurente1 de cheltuieli, precum și realocarea mijloacelor între programe în funcție de prioritatea acestora sau excluderea completă a celor cu eficiență redusă, extemalizarea unor servicii actualmente prestate de sectorul public;

stabilirea unui control strict asupra nivelului angajărilor în sectorul bugetar cu atingerea nivelului volumului cheltuielilor de personal sub 10 % din PIB;

majorarea alocațiilor pentru cheltuieli capitale, preponderent pentru scopuri strategice.

În ce privește procesul de elaborare a limitelor de cheltuieli pentru anii 2009-2015, Guvernul a aplicat conceptual distingerii cheltuielilor aferente liniei de bază și măsurilor de politici noi.Pentru cadrul bugetar pe termen mediu, inclusiv pentru perioada anilor 2009-2015, Guvernul Republicii Moldova menține cerința de eficientizare a utilizării resurselor disponibile, autoritățile publice fiind solicitate să efectueze analiza eficacității programelor existente de cheltuieli sectoriale pentru a identifica măsurile realiste, care pot rezulta în economii de resurse pentru a fi îndreptate la prioritățile determinate în documentele strategice.Unul din obiectivele politicii cheltuielilor pe termen mediu este optimizarea structurii economice a cheltuielilor și atingerea prin aceasta a unei eficiențe sporite în prestarea calitativă a serviciilor publice.

1.2.Clasificarea cheltuielilor publice.

Problematica cheltuielilor publice a devenit un domeniu de larg interes în sfera deciziilor factorilor de conducere, mai ales de la nivel macroeconomic, în contextul integrării acestora în modelele de creștere economică. Pentru o mai bună înțelegere a problemelor privind cheltuielile publice este necesară clasificarea acestora din mai multe puncte de vedere.

Un element esențial în elaborarea bugetului și a politicii bugetare îl constituie clasificarea și prezentarea cheltuielilor în buget, cu atât mai mult cu cât față de perioada finanțelor publice clasice, când cheltuielile publice asigurau strict funcționarea autorităților de stat, în perioada modernă sfera de cuprindere s-a extins în paralel cu diversificarea atribuțiilor statului, iar cheltuielile publice au devenit importante pârghii de influențare a vieții economico – sociale. Clasificația cheltuielilor este importanta pentru:

măsurarea alocației fiecărui sector public;

analiza politicii bugetare;

analiza performantei în domeniul public;

administrarea zilnică a bugetului;

realizarea unor analize în dinamică și structură a cheltuielilor publice.

Clasificațiile cheltuielilor bugetare pot avea forme diferite, în funcție de scopurile cărora servesc: elaborarea de rapoarte, administrarea bugetului, prezentarea bugetului în Parlament. În literatura și practica bugetară a statelor contemporane se întâlnesc următoarele tipuri de clasificări a cheltuielilor publice:

clasificația administrativă;

clasificația economică;

clasificația funcțională;

clasificația financiară;

clasificația după rolul cheltuielilor publice în procesul reproducției sociale;

clasificația O.N.U

alte clasificări.

Clasificația administrativă. Această clasificație are la bază criteriul instituțiilor prin care se efectueză cheltuielile publice: ministere (departamente, agenții guvernamentale), instituții publice autonome, unități administrativ-teritoriale, etc.Gruparea cheltuielilor pe criterii administrative este utilă, deoarece alocațiile bugetare se stabilesc pe beneficiari: ministere și alte instituții centrale, județe, orașe, comune, etc. Limitele ei constau în faptul că reunește cheltuieli cu destinații variate și în plus structura ministerelor și respectiv subordonarea instituțiilor publice se modifică periodic, ceea ce face cheltuielile publice necomparabile în timp. Acest criteriu este folosit la repartizarea cheltuielilor publice pe ordonatorii de credite bugetare.

Figura nr.1.2.Clasificare administrativă a cheltuielilor publice

Sursa: Elaborat de autor în baza sursei :Matei, Gheorghe:Drăcea, Marcel:Drăcea, Raluca:Mitu, Narcis Eduard.Finanțe publice. Teorie, grile, aplicații.Universitaria.Craiova.2013.p.51

Clasificarea administrativă este utilă întrucât alocațiile bugetare se stabilesc pe beneficiari, permițând identificarea comodă a ordonatorilor de credite, a beneficiarilor și a legăturilor lor pe verticală, dar prezintă dezavantajul că fiecare instituție beneficiară reunește întotdeauna cheltuieli cu destinații diferite, aspect ce nu poate fi reflectat prin această clasificare. În plus, structura instituțiilor beneficiare și subordonarea acestora se schimbă destul de des, ceea ce determină o îngreunare a analizelor comparative în dinamică.

Acest criteriu se folosește în momentul repartizării resurselor bugetare pe ordonatori de credite:

cheltuieli publice pentru ministere, departamente, agenții guvernamentale;

cheltuieli publice pentru instituții publice autonome;

cheltuieli publice pentru unități administrativ teritoriale.

Clasificarea economică grupează cheltuielile publice în cheltuieli curente și cheltuieli de capital.Cheltuielile curente reprezintă un consum definitiv de PIB și se reînnoiesc anual. Ele asigură întreținerea și buna funcționare a instituțiilor publice, finanțarea satisfacerii acțiunilor publice, transferarea unor sume de bani anumitor categorii de persoane și rambursarea împrumuturilor publice. În cea mai mare parte a lor, cheltuielile publice sunt cheltuieli curente.

Figura nr.1.3.Clasificarea economic a cheltuielilor publice

Sursa:Elaborat de autor în baza sursei Hîncu, Rodica.Finanțe publice.Sinteze, scheme, teste.A.S.E.M.Chișinău. 2005

Cheltuielile curente cuprind, la rândul lor, următoarele:

– cheltuielile de transfer, care cuprind sumele acordate din fondurile publice diferitelor persoane fizice și juridice, cu titlu definitiv și nerambursabil (plățile pentru pensii, ajutoare de șomaj, ajutoare sociale, subvenții etc.); Cheltuielile de transfer reprezintă trecerea unor sume de bani de la buget la dispoziția unor persoane juridice (instituții publice, întreprinderi productive) sau unor persoane fizice (pensionari, șomeri, studenți, elevi, etc.). Ele pot avea deci caracter economic (subvenții acordate agenților economici pentru acoperirea unor cheltuieli de producție, stimularea exportului, etc) sau caracter social (burse, pensii, ajutoare sociale, etc.). În buget, transferurile sunt consolidabile și neconsolidabile. Transferurile consolidabile sunt cele efectuate între diferite bugete. Transferurile neconsolidabile sunt prin esența lor cheltuieli de transfer.

– cheltuielile privind serviciile publice (sau cheltuieli de funcționare), în care se includ: salarii, servicii și cheltuieli cu procurarea materialelor necesare activității curente. Cheltuielile cu bunuri și servicii se deosebesc de cheltuielile de transfer după cum au la bază sau nu o contraprestație. Astfel, cheltuielile privind plata bunurilor și serviciilor cuprind, în general, remunerarea serviciilor, a prestațiilor necesare bunei funcționări a instituțiilor publice sau achiziționării de mobilier, aparatură sau echipamente.

Cheltuielile de capital (de investiții) se concretizează în achiziționarea de bunuri de folosință îndelungată, destinate sferei producției materiale sau sferei nemateriale (școli, spitale, șosele ș.a.). Ele reprezintă doar o avansare de produs intern brut, contribuind la dezvoltarea și modernizarea patrimoniului public.

Clasificația funcțională folosește drept criteriu domeniile, ramurile, sectoarele de activitate spre care sunt dirijate resursele financiare publice. Ele reflectă obiectivele politicii bugetare a statului. Importanța acestui criteriu derivă din faptul că arată repartizarea resurselor financiare publice pe domenii de activitate care definesc nevoile publice, fiind principalul obiectiv urmărit la examinarea și aprobarea prevederilor bugetare de către Parlament. Această grupare reflectă compoziția cheltuielilor publice, conform principalelor funcții prevăzute în bugetul de stat: educație și cultură, sectorul social, sănătate, utilizarea forței de muncă, apărare națională etc.Instituțiile care funcționează în diferite domenii de activitate constituie consumatorii de resurse bugetare, iar conducătorii lor sunt desemnați ordonatori de credite bugetare. .Pentru a se asigura transparența utilizării fondurilor publice trebuie elaborate rapoarte publice care să prezinte cheltuielile după categoriile funcționale, care însă nu sunt indicate a fi excesiv de detaliate, dar trebuie să arate grupele de cheltuieli importante din punctul de vedere al obiectivelor de politica guvernamentală:

în domeniul social: învățământ, sănătate, cultura, artă, protecție socială, protecția mediului,

în domeniul cercetării prin susținerea unor programe prioritare de cercetare;

în domeniul economic: investiții de interes public, subvenții, facilități;

în domeniul apărării țării, asigurării ordinii publice și a siguranței naționale;

în domeniul administrativ, prin finanțarea administrației publice centrale și locale;

în domeniul datoriei publice, prin acoperirea dobânzilor aferente acesteia. Dobânzile aferente datoriei publice și cheltuielile determinate de emisiunea și plasarea valorilor mobiliare necesare finanțării acestei datorii, precum și de riscul garanțiilor de stat în condițiile legii.

Clasificarea financiară scoate în evidență momentul în care cheltuielile publice afectează resursele financiare ale statului; corespunzător acestui criteriu, cheltuielile publice pot fi:

cheltuieli definitive – cuprind cheltuieli de funcționare sau de investiții și formează ponderea cea mai mare a cheltuielilor publice;

cheltuieli temporare – care sunt evidențiate în conturile special de trezorerie (avansuri, împrumuturi);

cheltuieli virtuale (sau posibile) – cele pe care statul se angajează să le efectueze în anumite condiții. În cazul în care statul intervine ca girant pentru un împrumut care, din diverse motive, nu mai poate fi rambursat de către debitori, sumele respective sunt achitate de stat, devenind o cheltuială a acestuia.

Clasificația după rolul cheltuielilor publice în procesul reproducției sociale. În cadrul acesteia, cheltuielile publice se împart în cheltuieli reale (negative) și cheltuieli economice (pozitive). În categoria cheltuielilor reale (negative) intră cheltuielile cu întreținerea aparatului de stat, plata dobânzilor și comisioanelor aferente împrumutului de stat, întreținerea armatei, etc. Acestea reprezintă un consum definitiv de produs intern brut.

În categoria cheltuielilor economice (pozitive) se cuprind cheltuielile cu investițiile efectuate de stat pentru înființarea de unități economice, dezvoltarea și modernizarea celor existente, construirea de drumuri, poduri, etc. Aceste cheltuieli au ca efect crearea de valoare adăugată și reprezintă o avansare de produs intern brut.

Clasificarea folosită de instituțiile specializate ale ONU are la bază două criterii principale: clasificația funcțională și cea economică. Clasificarea funcțională ONU a cheltuielilor publice cuprinde cheltuielile pentru: servicii publice generale; apărare; educație; sănătate; securitate socială; locuințe și servicii comunale; cultură, religie, sport; acțiuni economice; alte scopuri.

Clasificarea economică ONU urmărește gruparea cheltuielilor publice în: cheltuieli care reprezintă consum final: dobânzi aferente datoriei publice, subvenții de exploatare și alte transferuri curente; formarea brută de capital (investiții brute și creșterea stocurilor materiale); achiziții de terenuri și active necorporale; transferuri de capital.

Figura nr.1.4. Clasificația O.N.U. a cheltuielilor publice pe baza criteriului funcțional

Sursa: Văcărel, Iulian Finanțele publice. Teorie și practică.Editura Științifică și Enciclopedică București.1981.p.28

Figura nr.1.5.Clasificația O.N.U. a cheltuielilor publice pe baza criteriului economic

Pe parcursul anilor, alte clasificații pot fi necesare pentru diferite scopuri. Spre exemplu, pentru nevoi legate de conducerea bugetului poate fi necesară datorită solicitării parlamentare o clasificație a cheltuielilor pe regiuni. Un sistem informațional pentru managementul bugetului trebuie să fie suficient de flexibil pentru a face față necesităților neprevăzute ale clașificației.

Clasificația pe programe, ia în considerare obiectivele politicii guvernamentale și modul de implementare al acestor politici, având la bază faptul ca un program constituie un set de activități care urmăresc același set de obiective specifice. în termenii clasificației cheltuielilor, o activitate este o subdiviziune a unui program. Clasificația cheltuielilor pe programe poate servi la identificarea și clarificarea obiectivelor și politicilor, precum și la monitorizarea performanței operaționale prin intermediul indicatorilor de performanță.

O altă clasificație propusă de OECD pentru analiza redistribuirii financiare a fost cea microeconomică. Spre deosebire de clasificația economică, bazata pe impactul macroeconomic, și de cea funcțională, bazata pe scopul cheltuielilor, clasificația microeconomică permite evaluarea eficienței alocative. Această clasificație se bazează pe patru criterii, și anume:

bunuri publice versus bunuri private ;

transferuri monetare versus servicii propriu-zise ;

servicii propriu-zise furnizate pentru sprijinul social versus servicii care generează efecte externe ;

scopul cheltuielii.

Fiecare țară trebuie să adopte clasificația bugetară cea mai adecvată. Din punctul de vedere al administrării bugetului, cele mai importante chestiuni legate de clasificarea cheltuielilor publice sunt următoarele:

pentru urmărirea alocării fondurilor publice pe destinații, se poate asigura o alocare optima a fondurilor întotdeauna limitate față de nivelul nelimitat al necesităților;

pentru prezentarea bugetului în fața parlamentului;

pentru administrarea bugetului, este necesară determinarea regulilor privind transferurile.

Nu trebuie omis faptul că o clasificație bugetară adecvată sporește gradul de transparență al utilizării fondurilor publice, precum și responsabilitatea guvernului. Este nevoie de informație bugetară centralizată în vederea realizării de analize dinamice și structurale care să permită comparabilitate atât internă cât și internațională, pentru o poziționare reală a nivelului cheltuielilor publice.

1.3. Acțiuni și obiective economice

Intervenția statului în economie este extrem de complexă în perioada contemporană. Evoluțiile economice, sociale, curentele de gândire economică au antrenat profunde transformări în ceea ce privește rolul statului în economie, mai ales după primul război mondial. O formă importantă de intervenție a statului în economie îl reprezintă politica economică.

Prin politică economică se înțelege ansamblul măsurilor pe care le ia statul pentru a influența viața economică. Aceste măsuri pot fi elaborate de puterea centrală (guvern, parlament) și au o acțiune de obicei la scară macroeconomică (pe ansamblu economiei), cu efecte la acest nivel sau pot aparține administrațiilor locale și în acest caz se referă la activitatea de pe un teritoriu mai restrâns, bine definit.

Statul are un rol important și în corectarea mecanismelor pieței astfel încât anumite dezechilibre să fie estompate și chiar înlăturate. În acest scop, se propun anumite obiective cum ar fi: achiziționarea de către stat a anumitor bunuri pentru armată, administrație etc., creșterea volumului serviciilor în domeniul sănătății, învățământului, culturii etc. Intervenția statului se realizează și prin ajustarea externalităților mai ales în domeniul protejării mediului și a unei mai bune îngrijiri a populației.

Așadar politica economică este reprezentată de acțiunile administrației publice (guvernului) și de constituirea instituțiilor ce pot îmbunătăți performanțele economiei. Ea este un ansamblu de obiective și acțiuni economice prin care, după ce au fost ierarhizate în funcție de priorități, statul acționează asupra variabilelor economice în scopul menținerii, restabilirii sau modificării climatului economic și social.

Realizarea obiectivelor și acțiunilor economice depinde de o multitudine de factori: naturali, financiari, structurali, comportamentali etc. Modul în care acești factori acționează asupra procesului de implementare a politicii economice s-a structurat în „paradigma constrângerilor” prin care se evidențiază existența a trei tipuri de factori a căror influență asupra succesului politicii economice este decisivă.

În primul rând, având ca obiectiv controlul șomajului prin creșterea activității economice (încurajarea cererii de bunuri și servicii, mărirea salariilor) se stimulează creșterea prețurilor datorită creșterilor prețului factorului muncă și a creșterilor costurilor de producție (deci, inflația sau destabilizarea prețurilor). Invers, având ca obiectiv controlul inflației se limitează posibilitatea de consum și, în consecință, și cea de producției (deci, creșterea șomajului).

În al doilea rând, având ca obiectiv creșterea economică, politica economică accentuează interesul pentru finanțarea protecției sociale și menținerea unui climat de pace și stabilitate socială. Aceasta nu se poate realiza decât printr-o impozitare superioară a veniturilor, care va determina o creștere a costurilor cu forța de muncă și deci, o creștere a șomajului.

În al treilea rând, creșterea economică determină creșterea cererii pe termen scurt generând tensiuni inflaționiste (în condițiile în care oferta de bunuri și servicii este rigidă).

Și în efectuarea cheltuielilor publice, statul și colectivitățile locale au în vedere nu numai realizarea unor obiective de interes general, ci și susținerea unor acțiuni care vizează condiții optime de viață pentru toți membrii societății.

Astfel conform Planului de acțiuni al Guvernului pentru anii 2011-2014, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 179 din 23 martie 2011 observăm următoarele obiective și acțiuni economice stabilite de Guvern conform unor cateogorii:

a.Mediul de afaceri

Obiective economice:

Eliminarea constrîngerilor de ordin administrativ în mediul de afaceri.

Demonopolizarea pieței interne și eliminarea practicilor anticoncurențiale în tranzacțiile comerciale.

Asigurarea creșterii gradului de credibilitate între sectorul public și cel privat și garantarea dreptului asupra proprietăților și investițiilor private.

Asigurarea condițiilor și accesului la resurse creditare pentru dezvoltarea mediului de afaceri; stimularea dezvoltării pieței de capital.

Asigurarea creșterii veniturilor populației Republicii Moldova și reducerea sărăciei absolute și extreme.

Actiuni economice:

Dinamizarea reformei regulatorii, creșterea transparenței sistemului de autorizare a afacerii, prin stabilirea clară a procedurilor și condițiilor de autorizare; reducerea numărului de domenii supuse autorizării; introducerea nomenclatorului autorizațiilor, permisiunilor și certificatelor eliberate de autoritățile administrative centrale și organele subordonate (implementarea reformei regulatorii „Ghilotina 2+”)

Adoptarea conceptului ghișeului unic și aplicarea lui pe scară largă la ghișeele unice existente de toate nivelurile. Implementarea principiului de ghișeu unic pentru raportarea statistică și financiară, pentru acordarea autorizațiilor și serviciilor la nivel de administrație publică centrală și locală, precum și pentru efectuarea operațiilor de import-export și identificarea domeniilor noi în care pot fi create ghișee unice

Elaborarea și implementarea cadrului juridic în domeniul concurenței, armonizat cu legislația europeană și recomandările UE, care să încurajeze colaborarea tuturor exponenților pieței cu factorii de decizie în identificarea și combaterea concurenței neloiale prin introducerea concomitentă a sancțiunilor exprese pentru încălcarea legislației relevante, precum și a programului de clemență

b.Politici de competitivitate și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii

Obiectivele economice:

Promovarea dezvoltării tehnologice a întreprinderilor.

Dezvoltarea infrastructurii de suport pentru activitatea întreprinderilor.

Asigurarea condițiilor de dezvoltare a unei economii bazate pe cunoaștere. Creșterea ponderii industriei în PIB pînă la 15 procente în 2014;

Creșterea volumului producției industriale cu circa 10 procente anual;

Creșterea volumului investițiilor în capitalul fix în mediu cu 13 procente anual

Actiuni economice:

Susținerea întreprinderilor în participarea la programe și inițiative europene în domeniul calității și în obținerea standardelor de management al calității bazate pe standarde ISO, precum și continuarea implementării programelor de cofinanțare în acest sens

Promovarea antreprenoriatului inovațional: crearea unui mediu favorabil de dezvoltare a parcurilor științifico-tehnologice și incubatoarelor de inovare prin perfecționarea cadrului legal de creare și funcționare a acestora

Armonizarea cadrului legislativ în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii la recomandările europene și implementarea programelor regionale și europene de susținere a acestui sector

c.Politica bugetar-fiscală și gestionarea finanțelor publice

Obiective economice:

Asigurarea stabilității bugetului public național, crearea unui cadru bugetar-fiscal previzibil și menținerea deficitului bugetar la un nivel rezonabil.

Promovarea politicii fiscal-bugetare orientate spre creșterea economică durabilă/incluzivă, prin reducerea ponderii consumului public și majorarea investițiilor publice productive.

Asigurarea disciplinei, echității, transparenței, simplității și onestității în repartizarea finanțelor publice.

Reducerea poverii fiscale și simplificarea sistemului de impozite și taxe.

Majorarea ponderii investițiilor în cheltuielile bugetului public național;

Actiuni economice

Armonizarea continuă a politicilor bugetar-fiscale, monetar-creditare, valutare, investiționale și comerciale în scopul asigurării dezvoltării robuste a sistemului economico-financiar

Implementarea generalizată a sistemului de declarare fiscală prin utilizarea tehnologiilor informaționale (e-declarații), astfel încît cel puțin 60% din declarațiile fiscale să fie depuse prin Internet

Introducerea cotei unice la impozitul pe venit în mărime de 10-12% pentru persoanele juridice, începînd cu anul 2012, cu păstrarea facilităților fiscale existente pînă la introducerea cotei zero

d.Politici agroindustriale

Obiective economice:

Modernizarea sectorului agricol și diminuarea dependenței acestuia de factorii climaterici adverși.

Armonizarea reglementărilor în domeniul alimentar cu cele ale UE în asigurarea inofensivității alimentare.

Creșterea calității capitalului uman în agricultură prin stimularea instituțiilor de extensiune agricolă.

Stoparea degradării resurselor funciare prin modernizarea și extinderea sistemului de îmbunătățiri funciare.

Creșterea productivității în agricultură la hectar cu cca 7 la sută anual

Acțiuni economice:

Introducerea și promovarea pe piața internă și pe piețele externe a simbolului de calitate național, oferit produselor ce corespund celor mai înalte criterii de calitate

Crearea unui mediu favorabil pentru dezvoltarea afacerilor și stimularea investițiilor de-a lungul lanțului agroalimentar

Asigurarea securității alimentare a țării; elaborarea conceptului strategiei Republicii Moldova în domeniul siguranței alimentare în conformitate cu principalele recomandări ale UE

Asigurarea transparenței procesului de achiziție a produselor agricole în rezerva de stat

Armonizarea reglementărilor în domeniul agroalimentar cu practica comunitară prin elaborarea și aprobarea normelor sanitare și fitosanitare, armonizate cu cele europene

Crearea Registrului agricol digital ca urmare a realizării recensămîntului agricol

e.Infrastructură și transport

Obiective economice:

Liberalizarea și dezvoltarea piețelor de transport.

Reabilitarea și modernizarea infrastructurii de transport, în special a infrastructurii drumurilor și conectarea la rețelele paneuropene.

Implementarea auditului rutier obligatoriu, sporirea securității traficului rutier și reducerea numărului de accidente rutiere.

Promovarea Republicii Moldova ca țară de tranzit și alinierea transportului autohton la condițiile europene de transport.

Dezvoltarea sectorului construcțiilor și promovarea tehnologiilor moderne în domeniu.

Numărul accidentelor rutiere înregistrate în 2014 mai mic cu 20 procente față de anul 2010; Numărul accidentelor rutiere comise din cauza consumului de alcool sau excesului de viteză în 2014 mai mic cu 50 procente comparativ cu 2010;

Acțiuni economice:

Dezvoltarea unui spațiu de transport și comunicații la nivel național, conectat la nivel regional și european

Elaborarea strategiilor de dezvoltare a piețelor de transport și comunicații, bazate pe politicile și recomandările UE în domeniu

Asigurarea continuității investițiilor capitale pe termen mediu și contribuirea la creșterea capacităților financiare ale autorităților locale, în special în vederea menținerii rețelelor locale de drumuri

Consolidarea capacităților Fondului rutier și creșterea continuă a ponderii lui în PIB

Creșterea securității traficului rutier prin implementarea tehnologiilor moderne de întreținere și reparație a drumurilor și asigurarea respectării regulilor de circulație, inclusiv prin introducerea sistemelor moderne de gestionare a traficului rutier

Pentru 2015-2018 Guvernul Republicii Moldova a stabilit următoarele acțiuni economice prioritare:

1. Diversificarea aprovizionării cu resurse energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile.

2. Îmbunătățirea cadrului de reglementare a sectorului de creditare bancară și nebancară, întru asigurarea accesului agenților economici la sursele de creditare.

3. Reforma fiscală. Reducerea impozitelor la import la produsele si serviciile ce ar stimula ISD si transferul de tehnologii. Introducerea impozitului forfetar în Republica Moldova, este necesară realizarea unui studiu complex.

4. Perfecționarea managementului întreprinderilor de stat.

5. Dezvoltarea și modernizarea sistemului de control financiar public.

6. Mecanismul de susținere a întreprinderilor familiale, prevăzându-le în legislație ca formă juridică aparte, având în vedere specificul de evidență, impozitare, precum și transmiterea în succesiune.

7. Elaborarea programului special de stat de susținere a femeilor-antreprenoare, care activează în zonele rurale.

8. Asigurarea calității produselor alimentare prin utilizarea tehnologiilor ionizante, noilor soiuri și hibrizi de plante, a noilor rase și crosuri de animale cu un potențial genetic performant.

9. Perfecționarea și eficientizarea sistemului de subvenționare în agricultură.

10. Menținerea și asigurarea creșterii demografice pentru piața muncii.

11. Stimulente și mecanisme de reintegrare socială și incluziune socială.

12. Implementarea sistemului nestatal de pensii, inclusiv și crearea fondurilor profesionale de pensii.

Capitolul II.ANALIZA CHELTUIELILOR PENTRU OBIECTIVELE ȘI ACȚIUNILE ECONOMICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

2.1.Nivelul, structura și dinamica cheltuielilor pentru acțiuni și obiective economice.

In perioada contemporană de dezvoltare economică în toate țările lumii, inclusiv și cele cu economie de piață, statul alocă resurse financiare tot mai importante pentru finanțarea sectorului public al economiei și subvenționarea întreprinderilor private. Cheltuielile publice pentru obiective și acțiuni economice sunt justificate economic și social. Anumite ramuri, domenii, sectoare nu sunt rentabile dar producția și serviciile lor sunt strict necesare. Statul substituie inițiativa privată pentru asigurarea echilibrului economic, dinamicii dezvoltării, interesului public.

Cheltuielile pentru acțiuni și obiective economice au ca scop asigurarea funcționării și dezvoltării unor agenți economici și/sau ramuri economice de interes național, finanțarea unor investiții cu caracter economic, finanțarea activității de cercetare științifică, susținerea unor întreprinderi considerate ca fiind strategice pentru economia națională, stimularea exporturilor precum și protecția mediului (anexa nr.2).

Necesitatea cheltuielilor publice destinate obiectivelor economice reiese din randamentul scăzut al mijloacelor avansate într-un șir de ramuri, asigurarea echilibrului economic, dinamicii dezvoltării, interesului public, depășirea situațiilor financiare dificile etc..Cheltuielile publice pentru obiective și acțiuni economice includ cheltuielile care se referă la finanțarea obiectivelor și activităților cu caracter economic din întreprinderile sectorului public și la subvenționarea unor întreprinderi-proprietate privată ori mixtă.

Intervenția statului are un efect constrîngător și s-a dovedit că privatizarea activității în sectorul public va duce la creșterea rentabilității întreprinderilor respective, astfel realizându-se o mai bună alocare a resurselor.

Aceste cheltuieli reflectă funcția statului de reglare a proceselor economice și se realizează prin intervenția acestuia. În primul rând aceste cheltuieli sunt îndreptate către sectorul public, către intreprinderile cu capital majoritar de stat având ca obiect de activitate producția de bunuri sau prestarea de servicii și în care statul dispune de puterea de decizie. Sectorul public înregistrează permanent creșteri și scăderi ca volum de importanță. Creșterea se realizează prin naționalizare sau prin mărirea participării statului la capitalul intreprinderilor. Trebuie reținut că perioadele de lărgire sau de creștere a sectorului public alternează cu perioadele de reducere a acestuia care se realizeaza prin privatizare.

Existența sectorului public în economie, mai extins sau mai restrâns, are mai multe explicații:

necesitatea înființării unor întreprinderi de stat în ramuri economice fundamentale și cu importanță strategică pentru stat;

existența anumitor ramuri și sectoare de activitate în care,

rentabilitatea fiind scăzută, capitalul privat nu este interesat;

nivelul ridicat al cheltuielilor implicat de anumite obiective sau activități (dezvoltarea infrastructurii, aeronautică, cercetarea în domeniul nuclear, spațial sau militar);

interesul statului de a-și asigura o sursă de venituri prin înființarea de întreprinderi proprii sau participarea la capitalul social al unor societăți mixte (cu capital de stat și privat);

necesitatea preluării, în anumite situații de către stat, prin icumpărare, a unor întreprinderi private aflate în situația de faliment și a căror activitate prezintă importanță pentru stat.

În afara sectorului public statul finanțează și intreprinderi particulare în caz de dificultăți financiare prin acordarea de ajutoare financiare în scopul dezvoltării și susținerii financiare a anumitor sectoare. În țările dezvoltate cheltuielile pentru acțiuni și obiective economice au ponderi variind între 3% Japonia și 12% Elveția din cheltuielile publice. În țările în curs de dezvoltare ponderea acestor cheltuieli în totalul cheltuielilor este mai ridicată respectiv 5% Emiratele Arabe Unite până la 36% Congo.

În Republica Moldova cheltuielile pentru economie au variat de la 112,2 milioane lei la 14,1 milioane. Ponderea cheltuielilor pentru obiective și acțiuni economice în totalul cheltuielilor bugetare constituie în mediu 1,5%, cu careva excepții, iar raportate la PIB – 0,4%.

Intreprinderile publice au un mecanism de finanțare ca și cele private.Faptul însă că sunt proprietatea statului face să fie supuse constrângerii guvernamentale astfel încât unele prețuri sunt controlate sau chiar stabilite de Guvern. Apare astfel necesitatea compensării prin subvenții a veniturilor insuficiente ale acestor intreprinderi. Caracteristic pentru aceste intreprinderi este și finanțarea investițiilor și constituirea fondurilor și anume finanțarea investițiilor este asigurată di venituri proprii, din împrumuturi obligatare ,din credite bancare sau alocații de la buget.

Importanța cheltuielilor publice pentru obiective și acțiuni economice este relevată de rolul care le revine în asigurarea bunei funcționări a economiei reale, infrastructurii economice și a sferei sociale. Cheltuielile publice pentru obiective și acțiuni economice la nivel macroeconomic contribuie la impulsionarea consumurilor, cu precădență celor productive, fapt ce are ca repercusiune sporirea producției în diferite ramuri ale economiei naționale, și în final – obținerea creșterii economice.

Figura nr.2.1.Rolul cheltuielilor publice pentru obiective și acțiuni economice

Sursa: Stratulat, Oleg. Cheltuielile publice pentru obiective și acțiuni economice.bInst. Naț. de Economie și Inf. Chișinău.2002.p.44

La nivel microeconomic, datorită subvenționării publice, are loc stabilizarea funcționării întreprinderilor sprijinite financiar, de regulă, cu o largă gamă de produse de importanță socială și stratejică, se evită falimentul multor agenți economici, se acoperă cererea exagerată la anumite produse și servicii, se promovează exportul. Datorită cheltuielilor publice pentru obiective și acțiuni economice se dezvoltă infrastructura economiei naționale, sistemele de comunicații și transport, fapt ce înrâurește benefic atât asupra efectelor macroeconomice, cât și microeconomice.

Lărgirea producției de bunuri și servicii în rezultatul finanțării dm contul cheltuielilor publice pentru obiective și acțiuni economice oicră posibilitatea de a soluționa și strigente probleme sociale. Prin crcarca a noi locuri de muncă și asigurării cu comenzi diminuează șomajul, se evită staționările, sporește remunerarea muncii etc.

În economiile de tranziție cheltuielile publice pentru obiective și acțiuni economice au un rol deosebit. Având în vedere faptul că capitalul privat nu este suficient pentru realizarea restructurării producției și implementării proiectelor noi și costisitoare, cheltuielile publice pentru obiective și acțiuni economice rămân a fi unica sursă accesibilă pentru finanțarea asemenea investiții. Iar dacă ținem cont de faptul că tranziția economică este însoțită și de o profundă criză economică, rolul cheltuielilor publice pentru obiective și acțiuni economice în asigurarea cu mijloace financiare a întreprinderilor de importanță economică națională sau regională, cu rezonanță socială și economică sporită devine mult mai elocvent.

În cadrul acestei categorii sunt incluse cheltuielile care se referă la finanțarea obiectivelor și activităților cu caracter economic din întreprinderile sectorului public și la subvenționarea unor întreprinderi cu proprietate privată sau mixtă. Din punctul de vedere al conținutului economic, aceste cheltuieli au caracter complex, unele reprezentând cheltuielile curente de desfășurare a activității economice, iar altele constituie cheltuielile de capital.

În cadrul clasificării ONU, cheltuielile pentru obiectivele economice țin de următoarele ramuri:

industria extractivă, energie, combustibil, industria prelucrătoare, construcții;

agricultură, silvicultură, pescuit, vânătoare;

transporturi și comunicații;

alte servicii.

Conform legii privind sistemul bugetar și procesul bugetar, cheltuielile pentru obiectivele economice în RM țin de următoarele ramuri:

agricultură, gospodărie silvică, gospodărie piscicolă și gospodăria apelor;

protecția mediului și hidrometeorologia;

industria și construcțiile;

transporturile, gospodăria drumurilor, comunicațiile și informatica;

gospodăria comunală și gospodăria de exploatare a fondului de locuințe;

complexul pentru combustibil și energie;

alte servicii legate de activitatea economică.

Indicatorii care caracterizează nivelul cheltuielilor publice pentru obiective și acțiuni economice sunt:

volumul anual al cheltuielilor publice pentru obiective și acțiuni economice;

ponderea cheltuielilor publice pentru obiective și acțiuni economice în PIB

ponderea cheltuielilor publice pentru obiective și acțiuni economice în cheltuielile publice;

cheltuielile publice pentru obiective și acțiuni economice medii pe un locuitor .

Structura cheltuielilor publice se bazează pe calculul proporției pe care o are fiecare dintre categoriile de cheltuieli în total. Indicatorul poate fi utilizat în cadrul oricărei clasificări a cheltuielilor publice.

gscpi unde:

gscpi – reprezintă greutatea specifică (gs) a categoriei de cheltuieli publice i (cp) în totalul cheltuielilor publice;

cpi – cheltuielile publice ale categoriei i;

cpt – cheltuieli publice totale;

i – 1…n categorii de cheltuieli.

Determinarea ponderii fiecărei categorii de cheltuieli publice în totalul cheltuielilor publice are importanță, deoarece:

se pot evidenția orientările resurselor financiare ale statului spre anumite obiective;

se poate urmări în dinamică modificarea opțiunilor bugetare sau extrabugetare ale statului;

conform structurii cheltuielilor, se pot efectua comparații între statele cu niveluri diferite de dezvoltare;

structura cheltuielilor publice pe diferite categorii se delimitează în cadrul criteriilor de clasificare folosite în fiecare stat;

analiza structurii cheltuielilor publice în cadrul grupărilor funcționale într-un număr însemnat de state dezvoltate și în curs de dezvoltare dă posibilitatea să urmărim deosebirile de orientare social-economice între state.

Volumul anual al cheltuielilor publice pentru obiective și acțiuni economice (GEOA) reprezintă mărimea lor valorică în unități monetare. Acest indicator poate fi nominal și real.

Volumul anual nominal al cheltuielilor publice pentru obiective și acțiuni economice (GEOA ) se determină reieșind din prețurile curente ale perioadei respective. Datele din bugetele proiectate și aprobate sunt exprimate în mărimi nominale.Volumul anual real al cheltuielilor publice pentru obiective și acțiuni economice (GEOA ) se stabilește reieșind din prețurile constante, recalculate și raportate la anul de referință.

Ponderea cheltuielilor publice pentru obiective și acțiuni economice în P.l.B. se determină prin raportarea volumului anual al cheltuielilor publice pentru obiective și acțiuni economice la produsul intern brut din anul respectiv și se exprimă în procente:

Acest indicator este utilizat pentru estimarea obiectivă a nivelului cheltuielilor publice pentru obiective și acțiuni economice și compararea lui în diferite țări și diferite perioade.

Ponderea cheltuielilor publice pentru obiective și acțiuni economice în cheltuielile publice se determină prin raportarea cheltuielilor publice pentru obiective și acțiuni economice la totalul cheltuielilor publice conform relației:

Cheltuielile publice pentru obiective și acțiuni economice medii pe un locuitor se determină prin raportarea volumului anual al cheltuielilor publice pentru obiective și acțiuni economice la numărul de locuitori:

Efectuarea de cheltuieli publice cu acțiuni economice necesită fundamentarea volumului de resurse necesare realizării diferitelor obiective economice. Această fundamentare se bazează pe o documentare specifică, presupunînd luarea în considerare a factorilor tehnici și economici, atît prin prisma nevoilor de resurse financiare, cît și prin prisma rezultatelor ce urmează a se obține.

În acest cadru se impune fundamentarea obiectivelor economice prin mai multe variante ale acestora, iar pentru alegerea soluțiilor de finanțare este aplicată pe scară largă metoda cost beneficiu sau cost avantaj. Aplicarea acestei metode are în acest caz un suport obiectiv, cu atît mai mult cu cît elementele de cost, cît și cele de rezultat (avantaj) beneficiu pot fi mult mai bine cuantificate. Potrivit metodei, se presupune în primul rînd identificarea mijloacelor posibile de folosit pentru realizarea obiectivului respectiv, iar apoi stabilirea de soluții alternative, începând cu întocmirea unor liste ce cuprind diferite soluții tehnologice cu mijloace corespunzătoare aplicării lor, iar combinarea mijloacelor respective în diferite variante de cost și de rezultat / beneficiu permite compararea acestora și în final, selectarea variantei mai avantajoase.

2.2.Sursele de finanțare a cheltuielilor pentru acțiuni și obiective economice.

Cheltuielile publice pentru acțiuni economice se finanțează atât pe a unor surse interne (bugetul de stat, fondurile cu destinație specială), cât pe seama unor surse externe (fonduri comunitare cu caracter structural; fondurile oferite de instituțiile bancare și financiare ternaționale pentru finanțarea acțiunilor economice, în special, în țările în de dezvoltare).

Formele prin care statul sprijină întreprinderile, fie ele publice sau private, pot fi grupate în doua categorii: forme clasice sau directe de intervenție și ajutor și forme indirecte de sprijin care nu presupun transferuri explicite de mijloace bănești.

Metodele directe de intervenție a statului în economie sunt:

a) Subvențiile dețin o pondere importantă în cadrul cheltuielilor cu caracter economic efectuate de stat și reprezintă transferuri de sume bănești din bugetul statului către întreprinderi (sau cetățeni), cu titlu nerambursabil și fără contraprestație, dar condiționat și cu o afectație specială. În esență, subvenția reprezintă un ajutor nerambursabil cu caracter discreționar acordat de către stat bazat pe existența unei comunități de interese.

Subvenția reprezintă o sumă de bani pe care statul o acordă agenților economici aflați în dificultate, asigurând u-le funcționarea în condiții în care activitatea lor este ineficientă. Subvențiile se acordă pentru activități interne și pentru export:

Subvențiile interne său de exploatare sunt destinate să acopere pierderile întreprinderilor cauzate, în principal, de diferența dintre prețurile/tarifele de vânzare, impuse de stat, care nu acoperă integral costurile (pot fi aplicate în domeniile: transport, agricultură, energetică, cercetare științifică etc).

Subvențiile pentru export (prime de export) sunt importante pentru politica de promovare a exporturilor, se stabilesc ca sume fixe pe unitatea de măsură exportată sau ca diferență între prețul cel mai ridicat al produsului respectiv pe piața internă și prețul cel mai scăzut pe piața externă, pe care statul îl poate susține, uneori iau forma restituirii unei părți din impozitele și taxele plătite de exportatori sau renunțarea la impozitele plătite de aceștea, reducerea tarifelor la transportul pe calea ferată al mărfurilor destinate exportului, diverse avantaje valutare etc.

Agricultura în Republica Moldova este activitatea fundamentală pentru întreaga populație. Deși potențialul natural și uman, la momentul actual, este suficient, totuși, statul nu se poate bucura de progrese mari în acest domeniu. Problema constă, în mare parte, în lipsa potențialului economic, dar și în dezinteresul populației de a face investiții în sectorul agriculturii. În ultimii ani, statul, prin intermediul autorităților sale, și-a propus să susțină promovarea și dezvoltarea politicii agricole prin majorarea resurselor financiare și acordarea de subvenții producătorilor agricoli.

Dat fiind faptul că pentru Republica Moldova agricultura reprezintă un domeniu vital, este inevitabil ca sectorul agricol să nu se modernizeze împreună cu necesitatea de a asigura piața internă și externă cu produse agroalimentare autohtone, soluționând problemele economice, sociale și ecologice a populației din mediul rural. Anume acordarea de subvenții pentru producătorii agricoli reprezintă o pârghie eficientă atât pentru atragerea investițiilor în agricultură, cât și la dezvoltarea acestui sector.

Procedura de obținere a subvențiilor în agricultură, este reglementată de următorul cadru normativ național:

1. Legea nr. 312 privind grupurile de producători agricoli și asociațiile acestora din 20 decembrie 2013;

2. Legea privind asigurarea subvenționată a riscurilor de producție în agricultură din 08 iulie 2004;

3. Regulamentul privind modul de repartizare a mijloacelor fondului de subvenționare a producătorilor agricol pentru anul 2014;

Producătorii agricoli care doresc să beneficieze de subvențiile acordate de stat, pot purcede la intentarea procedurii de obținere a subvențiilor din moment ce întrunesc condițiile impuse de Regulament. Acestea ar fi:

investiția corespunde obiectivelor și domeniilor de acțiune aferente fiecărei măsuri de sprijin financiar;

investiția se află în afara or. Chișinău și or. Bălți și este pasibilă de subvenționare;

investiția este efectuată și din sursele proprii ale producătorului;

producătorul nu este inclus în Lista de interdicție a producătorilor agricoli;

nu are restanțe la achitarea impozitelor și taxelor față de bugetul public național;

alte condiții privind durata investiției, obligația de a nu o înstrăina, de a prezenta anumite documente etc.

Ulterior, cererea de acordare a sprijinului financiar se adresează către Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, după modelul aprobat prin ordinul Ministrului agriculturii și industriei alimentare. În anul 2014, din bugetul de stat au fost alocați mai mulți bani pentru subvenționarea agricultorilor. Dacă în 2013 pentru subvenții a fost prevăzută suma de 400 de milioane de lei, apoi în 2014, aceasta a fost de aproximativ 670 de milioane.

Figura nr.2.2.Metodele de intervenție a statului în economie

Sursa:Elaborat de autor

b) Investițiile reprezintă ajutoare financiare pe care statul le acordă întru dezvoltarea sectorului public sau a altor sectoare, mai ales în ramuri sau zone (regiuni) defavorizate. Investițiile nu au caracter permanent, ci sunt funcție de necesitățile de realizare de investiții de importanță deosebită pentru economiile naționale. Întreprinderile cu activități economice cu capital de stat, sunt obligate să-și acopere cheltuielile din venituri proprii și numai dacă este justificat motivul de incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile, statul este la dispoziția acestor întreprinderi.

Astfel, uneori statul suportă integral cheltuielile pentru construirea de întreprinderi noi în ramuri de importanță strategică (transporturi, energie, siderurgie, electronică etc.). S-a ajuns, în acest fel, ca statul să dețină, în unele țări, monopolul asupra unor sectoare de activitate: producerea energiei electrice (Grecia, Franța, Canada), transportul feroviar și aerian (Spania, Grecia, Italia), poștă și telecomunicații (marea majoritate a țărilor dezvoltate)12.

De asemenea, statul participă alături de capitalul privat la realizarea de societăți mixte sau, în calitatea de acționar unic, acordă întreprinderilor publice ,dotații de capital din fonduri bugetare, care nu modifică capitalul social al întreprinderii. Statul ajută propriile întreprinderi și prin intermediul comenzilor publice pentru executarea de lucrări, livrări de bunuri și prestări de servicii, practicând prețuri ridicate în favoarea furnizorilor.

În Republica Moldova investițiile publice finanțate din surse interne au scăzut, în timp ce transferurile capitale și proiectele finanțate din surse externe au crescut. Investițiile publice finanțate din surse interne au scăzut atât ca pondere în PIB (de la 3,5 la sută din PIB în 2008 până la 0,7 la sută din PIB în 2014), cât și ca parte din totalul cheltuielilor investiționale. Acest declin a fost doar parțial compensat de creșterea cheltuielilor investiționale finanțate din surse externe, care constau, în cea mai mare parte, din proiecte investiționale. “Transferurile capitale interne” constituie în prezent o treime din bugetul investițional și constau preponderent din transferuri pentru întreținere în Fondul rutier și subvenții investiționale pentru agricultori. În cazul în care cheltuielile pentru întreținerea drumurilor sunt considerate cheltuieli recurente (așa cum au fost înainte de 2008), cheltuielile de investiții reprezintă 5 la sută din PIB în 2014 și nu 6 la sută.

Împrumuturile cu dobândă subvenționată se acordă întreprinderilor publice sau private din anumite sectoare de activitate sau care întâmpină dificultăți financiare temporare, de trezorerie ori legate de restructurare. Nivelul dobânzii la aceste împrumuturi este redus, sub cel practicat de băncile comerciale, diferența de dobândă fiind acoperită de la buget sau din alte fonduri speciale, iar termenele de rambursare sunt convenabile. De asemenea împrumuturi beneficiază frecvent agricultorii pentru procurarea de mașini agricole, îngrășăminte, material semincer etc.

Finanțarea informării/publicității reprezintă ajutoare financiare de la buget care se acordă, în anumite circumstanțe, pentru difuzarea de informații, a studiilor de marketing, organizarea de expoziții, târguri, saloane etc. de prezentare sau participării la astfel de manifestări. De asemenea, se finanțează parțial sau integral studii și cercetări ale pieței externe, reclama diferitelor acțiuni de ordin social etc.

Avansurile rambursabile constituie o formă de sprijinire a unor acțiuni de prospectare și prezentare în străinătate a unor produse noi și asigură între 20% și 50% din finanțarea necesară. Avansurile se restituie din încasările realizate prin vânzarea în străinătate a noilor produse.

Metodele indirecte de sprijinire a întreprinderilor și sectoarelor de activitate se concretizează în:

Avantaje fiscale, care nu reprezintă transferuri bănești, ci se constituie în facilități și degrevări fiscale care micșorează sarcina fiscală a agenților economici beneficiari (publici sau privați). Ele nu apar înscrise explicit în buget ca și cheltuieli, statul renunțând, însă, la q parte a încasărilor la care are dreptul, motiv pentru care se mai numesc și cheltuieli fiscale. Cele mai uzuale forme sunt: amortizarea accelerată, reducerea pozitului pe profitul reinvestit, creditul fiscal, diminuarea sau scutirea de ele impozite/taxe pentru investițiile realizate în ramuri de interes major sau zone considerate defavorizate ș.a.

Garantarea de către stat a împrumuturilor bancare angajate de enții economici, statul asumându-și obligația ca, atunci când debitorul vine insolvabil, să asigure rambursarea împrumutului.

După sursele de finanțare cheltuielile pentru acțiuni și obiective economice se grupează în:

cheltuieli acoperite din costul de producție;

cheltuieli ce se acoperă din venituri;

cheltuieli de investiții acoperite din fondul dezvoltare-cercetare;

cheltuieli acoperite din fonduri speciale.

Dacă cheltuielile de producție a întreprinderilor cu capital de stat se acoperă din sursele proprii în mare parte, atunci cheltuielile pentru investiții sunt finanțate din toate trei surse: credite bancare, resurse proprii și alocații bugetare.Pentru anumite programe economice de interes național, cum ar fi retehnologizarea întreprinderilor, cheltuielile pot fi finanțate din fonduri speciale. Acestea pot avea forma fondurilor extrabugetare.

Pe lângă finanțarea sectorului public, cheltuielile cu caracter economic privesc și acordarea de avantaje pentru dezvoltarea și consolidarea unor ramuri, ce prezintă interes economic și social național (agricultura, silvicultura, cercetare științifică, protecția mediului înconjurător etc.). Pentru asemenea scopuri, se finanțează prin alocații bugetare activitatea unor instituții, direcții agricole, silvice, rezervații, sisteme de irigare, care funcționează pe principiu instituțiilor publice.

Subvențiile se pot acorda direct pentru acoperirea unor pierderi, atunci când prețurile formate în mod liber pe baza raportului dintre cerere și ofertă, în condițiile de concurență, nu reușesc să acopere cheltuielile din cauze obiective. Asemenea subvenții se pot acorda sub forma acoperirii diferențelor de preț la unele produse, susținerii și garantării prețurilor produselor agricole, acoperirea costurilor ridicate din unitățile economice, transporturi și altele.

În afară de sursele enumerate mai sus acțiunile și obiectivele economice sunt finanțate pe seama primelor de export.

Primele de export sunt practicate pentru încurajarea exportului de mărfuri, în concordanță cu interesele economice și politice ale statului, precum și pentru protejarea economiei de concurență străină. Formele pe care le îmbracă primele de export sunt: primele de export în bani, restituirea unei părți din impozitele și taxele plătite de exportatori, avantajele valutare. Primele de export în bani se stabilesc ca sume fixe pe unitate de marfă exportată. Statul poate suporta și eventualele pierderi ale exportatorului.

Restituirea impozitelor plătite sau renunțarea la impozitele datorate de către exportatori, precum și reducerea tarifului pentru transportul mărfurilor pe calea ferată proprietate de stat nu reprezintă cheltuieli propriu-zise, ci renunțarea de către stat la o parte din veniturile sale bugetare în favoarea exportatorilor.Avantajele valutare constau în faptul că statul îngăduie exportatorilor să rețină o parte din valuta încasată de ei la exportul de mărfuri sau la prestațiile de servicii către partenerii externi.

La finanțarea acțiunilor și obiectivele economice statul urmărește următoarele scopuri:

dezvoltarea unor ramuri prioritare ale economiei naționale;

salvarea de la faliment al unor întreprinderi;

stimularea acțiunilor de cercetare-dezvoltare în științele fundamentale și aplicative;

dezvoltarea, restructurarea și modernizarea agriculturii;

reducerea șomajului;

stimularea exportului;

În concluzie se poate de spus, că anumite subramuri economice, unele întreprinderi, indiferent de forma de proprietate, pot primi sprijin temporar din partea statului prin subvenții, diferențe de preț, prime de export, facilități fiscale ori anumite avantaje pe linia creditului bancar.

Finanțarea acestor cheltuieli se face în corespundere cu prognoza dezvoltării social – economic a statului. Mijloacele alocate din buget au destinații strict determinate și nu pot fi folosite în alte scopuri. Finanțarea acestor cheltuieli cu caracter economic se face continuu, trimestrial în corespundere cu prevederile bugetului, pe ministere, departamente, întreprinderi, organizații, conform clasificații bugetare și planului de finanțare. Finanțarea mijloacelor de buget nu se rambursează. Întreprinderile și instituțiile publice sunt obligate să folosească cu eficiență maximă, ca regulă în primul rînd resursele proprii și mijloacele împrumutate.

2.3. Evoluția cheltuielilor publice pentru acțiuni și obiective economice.

Conform estimărilor de prognoză, creșterea PIB în anii 2014-2016 va fi generată de: creșterea anuală în termeni reali a producției industriale în mediu cu 7,0% și a producției agricole cu 3%; depășirea ritmului de creștere a investițiilor în active materiale pe termen lung pe cel al PIB în rezultatul reorientării politicii investiționale spre programe de performanță, modernizării întreprinderilor autohtone, infrastructurii și dezvoltării micului business.

Evoluția Produsului intern brut pe anii 2010-2016 se prezintă în următorul grafic:

Graficul 2.1.Evoluția Produsului Inten Brut pentru anii 2011-2016

Sursa:Notă informativă la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2014

Pentru anii 2014-2016 Guvernul Republicii Moldova a prognozat o creștere a PIB de 4,0% – 5% anual. La baza acestei creșteri vor sta următoarele premise:

îmbunătățirea contextului economico-financiar la nivel mondial;

promovarea mai intensă a exporturilor;

dezvoltarea și susținerea întreprinderilor din sectorul privat din partea statului (prin simplificarea inițierii afacerilor, facilitarea fluxului de credite, înlăturarea barierelor neargumentate pentru comerț etc.);

continuarea reformelor structurale;

dezvoltarea sectorului real al economiei, inclusiv prin atragerea investițiilor străine directe în economia națională;

asigurarea stabilității financiare prin menținerea ratei inflației la nivel redus și stabilității cursului de schimb etc.

În ultimii se observă o creșetere continuă a cheltuielilor publice , precum și a cheltuielilor pentru obiectivele și acțiunile economice.Pentru a observa evoluția acestei categorii de cheltuieli , am ales perioada ultimilor 10 ani ,2005-2014(vezi tabelul nr 2.1.).

Tabelul nr 2.1.

Evoluția cheltuielilor pentru acțiuni și obiective economice în 2005-2014, mil. lei

Sursa:Elaborat de autor în baza datelor de pe http://www.mf.gov.md/

Analizînd datele din tabelul nr 2.1. observăm că cheltuielile publice cunosc o evoluție pozitivă în ultimii zece ani crescînd de la 13949,2 mil lei în 2005 pînă la 43110,0 mil lei în 2014.Astfel timp de zece cheltuielile publice s-au majorat de aproximativ trei ori.

Din tabelul dat se observă și o creștere considerabilă a cheltuielilor pentru acțiunile și obiectivele economice ,majorîndu-se de la 1964,4 mil lei pînă la 6248,6 mil lei.

Tabelul nr.2.2.

Evoluția cheltuielilor pentru acțiuni și obiective economice în 2005-2014 ,%

Sursa:Elaborat de autor în baza datelor de pe http://www.mf.gov.md/

Analizînd datele din tabelul nr.2.2. observăm că cheltuielile pentru acțiunile și obiectivele economice au înregistrat o creștere din anul 2005 constituind 14,1 % din totalul de cheltuieli publice pînă în 2007 constituind 16,7 %. În anul 2008 aceste cheltuieli se reduc considerabil pînă la 5,55 % din totalul de cheltuieli publice, fapt datorat crizei economice.Începînd cu 2009 ,cheltuielile pentru acțiunile și obiectivele economice încep să se majoreze de la 9,6 % atingînd 16,3 % din totalul de cheltuieli în 2014.

Pentru anul 2014, cheltuielile bugetului public național au constituit circa 43 110,0 mil.lei, cu o depășire de 7 736,5 mil.lei față de rezultatele anului 2012 și cu 4 986,6 mil.lei mai mult decît în anul 2013. Raportul cheltuielilor publice către PIB se majorează de la 38,4% – în anul 2013 pînă la 40,6 % – pe anul 2014. Această evoluție la cheltuieli se datorează creșterii părții de venituri la buget, precum și existența surselor de finanțare a deficitului bugetar.

Graficul 2.2. Evoluția cheltuielilor pentru acțiuni și obiective economice în 2005-2014 ,%

Sursa:Elaborat de autor în baza datelor de pe http://www.mf.gov.md/

Cheltuielile bugetului public național pe 2014 au prevăzut asigurarea implementării priorităților de politici, care derivă din Programul de activitate al Guvernului și documentele de politici naționale și sectoriale, caracteristice pentru fiecare componentă a bugetului public național .

Evoluția cheltuielilor bugetului public național în anii 2011-2014, se prezintă în diagrama ce urmează.

Graficul 2.3.Evoluția cheltuielilor bugetului public național în anii 2011-2014

Sursa:Elaborat de autor în baza datelor de pe http://www.mf.gov.md/

În aspectul repartizării resurselor financiare pe ramuri, se atestă volumul preponderent pentru domeniul social – 66,0% din totalul cheltuielilor publice. Ca pondere în PIB, volumul de resurse pentru blocul de cheltuieli sociale reprezintă 26,8%, cu o creștere de 0,9 puncte procentuale față de anul 2013.

Sectoarele din domeniul social și, în mod special, domeniul învățămîntului, au continuat în anul 2014 reformele inițiate în anul 2012, menite să aducă la o eficiență mai mare a utilizării resurselor în viitor, perspectivele de reformă fiind incluse în strategiile sectoriale pe termen mediu și lung.

Cheltuielile pentru domeniul economic consumă 16,3% din cheltuielile publice și reprezintă 6,6% din PIB, cu o creștere de 2,0 puncte procentuale în cheltuielile publice totale și – cu 1,1 puncte procentuale în PIB.Sub aspectul categoriilor economice, cheltuielile publice bugetate se caracterizează precum urmează:

Cheltuielile curente în anul 2014 au constituit 35439,4 mil.lei și reprezintă 82,2% din cheltuielile totale, cu o diminuare de 2,2 p.p. față de anul 2013. Ca pondere în PIB, cheltuielile curente sunt la nivel de 33,4%, cu o majorare de 1,0 p.p. față de anul 2013.

Cheltuielile capitale au constituit circa 7799,3 mil.lei, sau 18,1% din cheltuielile totale și 7,3 % din PIB. Comparativ cu anul 2013, acestea cresc atît ca pondere în cheltuielile totale cu 2,3 p.p., cît și raportate la PIB – cu 1,2 p.p.

Cheltuielile de personal pentru sistemul bugetar pe anul 2014 nu au depășit suma de 9002,8 mil.lei sau 8,5% în PIB. Comparativ cu limita de cheltuieli de personal aprobată pe anul 2013, aceste cheltuieli, în valoare nominală, sînt în creștere cu 408,2 mil.lei, influențată, în fond, de majorarea cheltuielilor salariale ce țin de instituirea unor noi instituții, crearea unor noi tipuri de funcții în domeniul educațional și social, majorarea salariilor în domeniul cultură, artă și asistență socială precum și profesionalizarea în sectoarele menținerii ordinii publice, apărării și securității naționale.

Pentru mărfuri și servicii, în anul 2014 s-au direcționat 10 064,2 mil.lei (9,5% din PIB), cu 1 020,7 mil.lei mai mult comparativ cu aprobat pe anul 2013. La majorarea costurilor pentru această categorie de cheltuieli a influențat în primul rînd nivelul inflației, precum și factorii tehnici de organizare a procesului de prestare a serviciilor în cadrul programelor.

Transferurile în economie (în scopuri de producție și alte subsidii) în anul 2014 au constituit 1368,1 mil.lei sau 1,3% din PIB.

Transferurile către populație pentru anul 2014 au deținut partea majoră, circa 32% din cheltuielile totale (13,0% în PIB), însumînd 13788,7 mil.lei, cu o majorare de 1610,5 mil.lei sau 13,2% față de aprobat pe anul 2013.

Cheltuielile pentru plata dobînzilor sînt prevăzute în sumă de 744,9 mil.lei, dintre care aferente datoriei de stat – 684,4 mil.lei; mai mult față de executat în anul 2012 cu 50,5 mil.lei și față de aprobat pe anul 2013 – cu 8,0 mil.lei.

Evoluția cheltuielilor bugetului public național în anii 2011-2014 pe categorii economice se prezintă în diagrama ce urmează.

Graficul 2.4.Evoluția cheltuielilor publice ca pondere în PIB, %

Sursa:Elaborat de autor în baza datelor de pe http://www.mf.gov.md/

Costurile programelor de cheltuieli incluse în proiectul bugetului de stat pe anul 2014 au fost estimate, reieșind din:

prioritățile de politici, ce rezultă din programul de activitate al Guvernului și alte documente de politici, strategii naționale și sectoriale;

impactul deciziilor de politici adoptate anterior (angajamentele de majorare a salariilor în sectorul bugetar și alte politici și măsuri cu impact financiar asupra bugetului);

reformele derulate în cadrul sectoarelor prioritare: reformele în domeniile învățămîntului, sănătății, asistenței și protecției sociale, justiției, ordinii publice, energetic, alte domenii prioritare;

reforma managementului financiar public în sistemul bugetar, precum controlul financiar public intern și implementarea bugetării pe programe, menite să asigure buna guvernare a resurselor publice;

politica prudentă în domeniul datoriei publice, focusată pe reducerea poverii serviciului datoriei asupra bugetului.

Pentru anii 2015-2016 cheltuielile bugetului public național se estimează în sumă de 45025,4 mil. lei și 47814,7 mil. lei, respectiv. Comparativ cu volumul prevăzut în proiectul de buget pe anul 2014, cheltuielile publice pentru anul 2015 se prevăd cu o majorare de 1915,4 mil.lei, iar în anul 2016, comparativ cu estimările pe anul 2015 – cu 2789,3 mil.lei. Astfel se atestă o sporire a ritmurilor de creștere a cheltuielilor publice, de la 4,4% în anul 2015 pînă la 6,2% în anul 2016.

Tabelul nr.2.3

Estimările bugetului public național pentru anii 2015-2016

Sursa:Notă informativă la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2014.p.161

În anul 2015, politica în domeniul cheltuielilor publice va fi axată pe următoarele obiective:

asigurarea calității planificării bugetare prin îmbunătățirea procedurilor de analiză a impactului politicilor publice și corelarea programelor de cheltuieli cu prioritățile din documentele strategice;

îmbunătățirea eficienței și eficacității serviciilor publice prin implementarea integrală a bugetării pe performanță, monitorizarea și raportarea rezultatelor;

sporirea eficacității și eficienței programelor recurente de cheltuieli prin gestionarea mai bună a resurselor, continuarea reformelor în sectoare și analiza progresului în raport cu obiectivele stabilite;

stabilirea unui control strict asupra nivelului angajărilor în sectorul bugetar pentru a evita angajamente viitoare fără acoperirea cu resurse;

implementarea unor procese de planificare și management al investițiilor publice în vederea ameliorării eficienței cheltuielilor capitale publice.

Capitolul III.POSIBILITĂȚI DE OPTIMIZARE A CHELTUIELILOR PUBLICE PRIVIND ACȚIUNILE ȘI OBIECTIVELE ECONOMICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

3.1.Problematica finanțării cheltuielilor pentru acțiuni și obiective economice.

Potențialul imens și nevalorificat al economiei moldovenești este cea mai importantă repercusiune a problemelor sale structurale: instituții slabe, incertitudinea politică și infrastructura slab dezvoltată. Un alt factor determinant important este implicarea excesivă a statului în economie: în ultimii ani, ponderea cheltuielilor publice totale în PIB se situa la aproximativ 40%. Acest fapt are cel puțin două consecințe majore. În primul rând, este un factor suplimentar care induce ineficiență în alocarea resurselor existente, în principal prin sistemul extins de întreprinderi de stat, care au, de obicei, performanțe mai mici în comparație cu întreprinderile private. În al doilea rând, elimină investițiile private, datorită presiunii fiscale necesare pentru a finanța sectorul public extins, ceea ce se reflectă în ponderea relativ mare a veniturilor publice în PIB .

Cu toate acestea, principala provocare asociată cu acest dezechilibru nu este legată de mărimea deficitului, ci mai degrabă de sursele de finanțare: începând cu anul 2010 deficitul de cont curent a fost acoperit în principal din credite externe, atât publice, cât și private, care depășesc vizibil ISD . Prin urmare, durabilitatea acestui dezechilibru pe termen lung este condiționată de eficiența de utilizare a acestor fonduri în scopul generării excedentelor viitoare și compensării deficitului curent. În acest context, există cel puțin trei provocări principale: (i) o mare parte (aproximativ 40% în 2012) din aceste credite externe au fost contractate de către autoritățile monetare sau guvernamentale, care, de obicei, nu sunt cei mai buni investitori; (ii) climatul de afaceri slab induce incertitudine și subminează eficiența activității de investiții private; (iii) gradul de îndatorare externă a Republicii Moldova este relativ mare, în principal datorită sectorului privat, care limitează spațiul pentru extindere continuă.

Efectuarea de cheltuieli publice cu acțiuni economice necesită fundamentarea volumului de resurse necesare realizării diferitelor obiective economice. Această fundamentare se bazează pe o documentare specifică, presupunînd luarea în considerare a factorilor tehnici și economici, atît prin prisma nevoilor de resurse financiare, cît și prin prisma rezultatelor ce urmează a se obține.

În sectorul transporturilor, finanțarea internă sporită pentru întreținerea drumurilor în ultimii ani a permis mobilizarea fondurilor externe pentru investiții în reabilitarea drumurilor și reparații capitale. În sectorul agricol, cheltuielile reprezintă preponderent transferuri către agricultori (subvenții investiționale). Tendințele în sectorul educațional sunt în concordanță cu necesitățile de reabilitare a unei rețele de instituții supradimensionate în ciclul primar și secundar general: investițiile s-au redus, în timp ce reparațiile capitale au crescut. În sectorul sănătății, în condițiile resurselor interne limitate, finanțarea externă a dominat cheltuielile investiționale. Investițiile în sectorul energetic sunt afectate de blocajele instituționale nesoluționate. Pentru a asigura funcționarea durabilă a companiilor energetice și de termoficare, precum și pentru a atrage investiții private atât de necesare, sectorul necesită reforme administrative și instituționale, restructurarea datoriilor și investiții urgente.

Guvernul se bazează tot mai mult pe împrumuturi externe și subvenții pentru finanțarea cheltuielilor capitale. În 2010, 15 la sută din cheltuielile capitale au fost finanțate din surse externe, iar în 2014 ponderea cheltuielilor finanțate din exterior a crescut până la 36 la sută.

Parlamentul introduce o multitudine de proiecte mici, dintre care majoritatea sunt “reparații capitale” mici la instalațiile existente, multe fără pregătire prealabilă. Bugetul aprobat în anul 2013, de exemplu, conține aproape de nouă ori mai multe obiecte decât prezentarea Guvernului și alocarea medie pe obiect a scăzut cu peste 80 la sută. De asemenea, Guvernul și Parlamentul par a avea priorități diferite atunci când este vorba de cheltuielile capitale locale. Guvernul acordă prioritate finalizării proiectelor aflate în derulare, în mare parte în distribuția de gaze și alimentarea cu apă, iar Parlamentul a direcționat resursele pentru reparații capitale la costuri mici aferente instalațiilor existente și crearea instituțiilor preșcolare și a centrelor culturale. În condiții de eficiență economică, reabilitarea sau repararea la timp a instalațiilor existente poate produce de foarte multe ori un profit mai mare decât investițiile în instalații noi. Deci, există o logică a deciziilor parlamentare, la fel cum există logică în preocuparea Guvernului de a finaliza proiectele. În același timp, criteriile utilizate de către parlamentari pentru a decide care reparații au prioritate nu sunt transparente. De asemenea, unele propuneri nu sunt bine elaborate (fapt ce conduce la întârzieri în executare, odată aprobate) sau nu neapărat îndreptate spre instalațiile unde necesitățile sunt mai mari (de exemplu, în cazul în care cererea utilizatorilor este cea mai mare și starea instalației este cea mai proastă).

Reieșind din perspectiva alocării cheltuielilor, orientarea cheltuielilor publice spre consum elimină perspectivele cheltuielilor publice care favorizează creșterea economic (adică, infrastructura și îmbunătățiri în sănătate și educație). Pentru un anumit nivel de cheltuieli, modificarea compoziției cheltuielilor generale în favoarea investițiilor publicenva ameliora perspectivele creșterii economice pe termen lung. În Moldova, majorarea cheltuielilor publice începând cu anul 2010 a fost dominată de creșterea consumului în sectoarele sociale – cheltuielile sociale nu doar au crescut ca proporție din PIB, ci au consumat o parte în creștere a bugetului – de la 58% din buget în 2010 până la aproximativ 63% în 2012.

Deoarece resursele publice sunt limitate, există necesitatea prioritizării și planificării investițiilor publice în mod strategic. Pe parcursul ultimilor ani, guvernul a îmbunătățit considerabil procesul de pregătire a bugetului și de alocare strategică a resurselor, preponderent prin introducerea Cadrului de cheltuieli pe termen mediu (CCTM). Guvernul a realizat de asemenea pași în direcția integrării treptate a tuturor resurselor publice în CCTM și în bugetele de stat anuale. În pofida acestor realizări, continuă să existe mai multe ineficiențe. Portofoliul investițional implementat rămâne a fi prea mare comparativ cu finanțarea disponibilă. Suplimentar, investițiile sunt efectuate fără a ține cont de cerințele pentru finanțarea costurilor recurente. Pentru raționalizarea ulterioară a portofoliului investițional public, mai multe îmbunătățiri sunt necesare în identificarea, prioritizarea, pregătirea și evaluarea proiectelor.

Așa numitele cheltuieli economice – în mod predominant cheltuieli în agricultură – la fel s-au mărit în mod semnificativ. Totuși, după cum se observă în Nota Băncii Mondiale referitor la Politicile de agricultură privind cheltuielile publice , nivelul cheltuielilor publice în agricultură este scăzut în comparație cu importanța sectorului în economie și nivelele cheltuielilor din alte țări. Practica internațională oferă dovezi ample care demonstrează impactul pozitiv puternic al cheltuielilor în agricultură – în mod special pe bunuri publice precum ar fi cercetările și dezvoltarea, infrastructura rurală și educația – asupra creșterii economice în favoarea păturilor vulnerabile. În Moldova însă, acest tip de cheltuieli a avut un nivel neglijabil, majoritatea cheltuielilor fiind orientate spre subsidii pentru produse și materie primă direcționate spre operatorii mari. În conformitate cu programul de reformă susținut de programul de Credit pentru susținerea reducerii sărăciei, Guvernul s-a angajat să reducă subsidiile agrare recurente risipitoare și să sporească nivelul de cheltuieli generatoare de creștere economică din acest sector.

Sectorul agricol din Moldova este format din două sub-sectoare mari: sectorul corporativ cu întreprinderi mari, și sectorul individual al gospodăriilor țărănești și parcele de uz casnic. Toate fermele sunt private.

Gospodăriile de dimensiuni mici sunt în mare parte pentru scopuri de subzistență și operațiuni de semisubzistență. Producția lor este variată pentru a asigura fermierilor auto-suficiență, deși ele au un accent puternic pe culturi de înaltă valoare, cu utilizarea intensivă a forței de muncă (fructe, nuci, struguri, legume, cartofi), care sunt în mare parte vândute pentru numerar. Specializarea înaltă a sectorului la scară mică în producția de culturi de valoare înaltă explică ponderea mare în producția agricolă brută.

Întreprinderile la scară largă, pe de altă parte, sunt specializate în producția de culturi de mică valoare (cereale, plante oleaginoase, sfecla de zahăr), în principal cultivate pe terenuri închiriate, și au operațiuni extrem de mecanizate.Un sector agricol de tip comercial de dimensiuni medii (10-100 hectare) apare treptat, cel mai des specializat în producția de culturi de înaltă valoare (fructe de pădure, struguri de masă, legume și alte fructe), care în cea mai mare parte sunt cultivate pe terenuri proprii.

Sprijinul agricol pentru producătorii mici sau individuali este modest și nu este comensurabil cu rolul lor curent și potențial în producția agricolă de înaltă valoare. Întreprinderile mari captează circa 75–80 la sută din subvențiile agricole în ultimii trei ani. Unica subvenție care beneficiază în mare parte gospodăriile individuale mai mici este cea care stimulează investițiile în producerea legumelor pe terenuri protejate. În timp ce obiectivul principal al ajutoarelor agricole este de a crește productivitatea și exporturile, sprijinul mai mare în sectorul agricol individual poate spori fondurile proprii și promova eficiența mai mare. Actuala alocare a subvențiilor nu este deloc în corespundere cu ponderea sectorului individual în totalul producției agricole, care este semnificativ mai mare decât cea din sectorul corporativ—70 la sută comparativ cu 30 la sută. Chiar și pentru horticultură, care este produsă în principal de gospodării mici și mijlocii, corelația nu pare foarte puternică.

În cazul în care Moldova dorește să urmeze direcția accelerării creșterii economice și reducerii sărăciei, ea trebuie să reducă cheltuielile excesive pentru consumul public, diminuând în același timp mărimea generală a guvernului. Spre exemplu, reducerea cheltuielilor risipitoare în educație și sănătate eliberează resurse xvpentru mai multe cheltuieli investiționale în acele sectoare. Cheltuielile sporite pentru drumuri vor stopa deteriorarea acestei infrastructuri vitale și va sprijini o activitate mai mare a sectorului privat și o concurență internațională mai mare. Îmbunătățirea direcționării asistenței sociale va permite programelor să protejeze mai eficient grupurile vulnerabile prin eliberarea acestor resurse utilizate inadecvat. Finalizarea reformelor în cadrul sistemului de pensii va reduce acumularea arieratelor ulterioare nefinanțate și va plasa finanțele publice într-un context mai solid. Reforma gestiunii finanțelor publice, care este în desfășurare, oferă oportunități pentru consolidarea legăturilor dintre prioritizarea cheltuielilor și gestiunea bugetului. Acest proces de ajustări fiscale este esențial pentru transpunerea creșterii economice pe un fundament solid.

3.2.Căi de optimizare a cheltuielilor publice

Creșterea cheltuielilor publice are consecințele politice, sociale și economice care sunt strâns legate între ele. De aceea ele nu pot fi lesne izolate și divizate pe compartimente. Oricum, unele, care pot fi identificate mai ușor, sunt enumerate în continuare :

O consecință politică a creșterii cheltuielilor publice reprezintă o creștere a dimensiunilor sectorului public și, ca urmare, a puterii statului.

O consecință socială este extinderea sistemului de bunăstare a populației care diminuează frica oamenilor în fața fenomenelor care duc la șomaj, boli și îmbătrânire. Este redusă necesitatea oamenilor de a se asigura.

În mentalitatea oamenilor, dezvoltarea bunăstării duce la creșterea dependenței de sprijinul guvernului șa la crearea în societate, după cum le numesc politicienii și comentatorii sociali, a unor „subclase”. Membrii acestei subclase prinși în capcana sărăciei pot duce lipsă de mijloace, resurse și capacitatea de a ieși din sărăcie. în astfel de situație le vine în ajutor guvernul prin cheltuielile publice.

O consecință economică este creșterea taxelor sau împrumuturilor (sau ambele concomitent) pentru finanțarea cheltuielilor în creștere.

Un efect negativ asupra activității întreprinderilor poate rezulta din creșterea impozitelor necesare pentru finanțarea aprovizionării bunurilor și serviciilor publice, ceea ce economiștii nu acceptă.

Ca rezultat al împrumuturilor, va crește datoria națională, ceea ce va afecta rata dobânzii și finanțarea industriei.

Rata creșterii economice poate fi atestată negativ de transferul de resurse de la industria manufacturieră a sectorului privat la sectorul public pentru întreținerea serviciilor sociale.

Poate fi redusă capacitatea de producere și potențialul de export al economiei. Bunurile și serviciile ca, de exemplu, beneficiile securității sociale, nu sunt exportate și nu aduc câștig în valută străină.

Balanța de plăți va suferi dacă se vor reduse exporturile și atunci când va trebui achitat capitalul sau dobândă pentru banii împrumutați de guvern din străinătate, statul nu va avea destulă valută.

Oricum, o țară va fi mai prosperă când cheltuielile publice vor fi efectuate pentru proiecte de dezvoltare în respectivă a economiei. în cazul dat se va îmbunătăți balanța de pieți.

Nivelul de trai al populației în general, sau al unor grupuri în particular, poate fi îmbunătățit prin aprovizionarea cu bunuri și servicii publice.

Inflația, care rezultă din injectarea cheltuielilor publice în venitul țării afectează negativ nu numai nivelul de trai, dar și întreaga economie.

Stabilizarea economiei poate rezultă din utilizarea cheltuielilor publice pentru a împiedica apariția inflației și a deflației.

Nivelul angajării în câmpul muncii crește, dar în realitate el se micșorează atunci când efectul de creștere al cheltuielilor publice este inflaționist.

O societate poate deveni mai uniformă prin micșorarea diferenței în nivelul de consum al membrilor ei în baza beneficiilor statului finanțate din impozitarea progresivă.

Se obține eficiență mărită în aprovizionarea cu bunuri și servicii publice, atunci când guvernele pun accentul pe valoarea banilor, încercând să limiteze creșterea cheltuielilor publice.

Această listă de efecte pozitive și negative care ar putea influența creșterea cheltuielilor publice este, fară îndoială, convingătoare. Faptul, dacă aceste consecințe vor fi pozitive sau nu, depinde de nivelul existent al cheltuielilor, modul în care cheltuielile sunt finanțate și de caracteristicile specifice ale fiecărei țări în parte.

Procesul de întocmire al bugetului de stat este deosebit de important, iar în acest sens metodele de fundamentare a cheltuielilor » bugetare au un rol sporit în asigurarea eficienței alocării fondurilor publice. O data cu noile cerințe referitoare la procesul de bugetare, și aceste metode de previzionare a cheltuielilor bugetare au evoluat, conturându-se două categorii de metode de fundamentare a indicatorilor bugetari: metode clasice și metode modeme.

Din categoria metodelor clasice de fundamentare a cheltuielilor bugetare fac parte:

Metoda automată, conform căreia cheltuielile bugetare pentru noul an sunt evaluate pornind de la nivelul lor din ultimul an bugetar încheiat, adică nivelul cheltuielilor bugetare aferent anului N se bazează pe datele execuției bugetare ale anului N-2, deoarece la momentul elaborării bugetului de stat pentru anul N, încă nu s-a încheiat execuția bugetară aferentă anului N-1. Datele din ultima execuție se transpun aproape identic în noul buget, ținând cont doar de eventuale modificări legislative. Deși prezintă avantajul de a fi o metodă simplu de aplicat și care nu presupune un volum mare de lucrări, metoda automată este însă departe de a reflecta realitatea deoarece nu ține cont de conjunctura economică și socială a noului an bugetar, și nu se bazează deloc pe principiul eficienței în utilizarea resurselor financiare publice, și nici de prioritățile vizate la nivel național și care trebuie să se reflecte și în bugetul de stat.

Metoda majorării/diminuării, în acest caz nu se mai transpune automat situația ultimei execuții bugetare, ci se ia în calcul situația ultimilor cinci ani de obicei. Se calculează pe baza acestor date un ritm mediu de creștere sau descreștere, iar acest ritm mediu se aplică la valoare cheltuielilor bugetare a ultimului an încheiat, și astfel se obține valoarea noului an.

Metoda evaluării directe are drept scop eliminarea deficiențelor celor două metode prezentate anterior. Este o metodă laborioasă deoarece constă în evaluarea fiecărei cheltuieli în parte, pornindu-se de la execuția preliminară a celor în curs și luând în considerare evoluțiile previzibile cu implicații bugetare în anul care urmează. Această metodă, deși superioară din punct de vedere metodic față de cele prezentate anterior, nu își dovedește eficiența deoarece presupune mult de muncă, un aparat birocratic stufos, iar rezultatele destul de inexacte, uneori subevaluate, alteori supraevaluate.

Se poate observa cu ușurință că aceste metode sunt orientate preponderent spre realizările anterioare, spre date istorice, fără a fi capabile să reflecte în vreun fel schimbările inevitabile ale noului an. De asemenea ale previzionează doar nivelul indicatorilor bugetari ale noului an, fără a lua în calcul faptul că unele investiții au caracter multianual, deci aceste metode nu le asigură o continuitate în finanțare, și nici nu acționează pe principii de eficiență, economicitate și oportunitate în alegerea programelor ce vor fi finanțate din bugetul de stat.

Pornind de la aceste neajunsuri, s-au conturat și chiar s-au aplicat metodele moderne de fundamentare a indicatorilor bugetari, deci și a cheltuielilor bugetare. Toate metodele moderne de dimensionare a cheltuielilor și veniturilor bugetare se bazează pe analiza cost – avantaje. Analiza cost-avantaje este o metodă în care beneficiul reprezintă, de fapt, avantajul obținut pe seama furnizării serviciului public, pentru care s-au elaborat variantele de proiect. în cadrul metodei se apelează la raportul cost-beneficiu, iar aplicabilitatea ei este condiționată de existența a două, sau mai multe soluții de realizare a unui obiectiv, cu costuri diferite. Elaborarea unui buget modern presupune folosirea tehnicilor de previziune și a analizei macroeconomice, metode ce permit evidențierea impactului economic social și politic al opțiunilor privind procurarea resurselor și efectuarea cheltuielilor.

Din categoria metodelor modeme de evaluare a cheltuielilor bugetare fac parte:

Planning Programming Budgeting System (P.P.B.S.), este o metodă orientată spre programe, care studiază nevoile ce apar pe termen mediu sau scurt. Aceasta a fost folosită cu rezultate încurajatoare de către Ministerul Apărării din Statele Unite ale Americii la începutul anilor ’60. Se utilizează la identificarea proiectelor ce urmează a se realiza pe termen lung și are la bază analiza „cost-avantaje” în sensul că, pe baza unor calcule specifice, se cuantifică costurile și avantajele diferitelor programe ce pot fi finanțate de la buget și se stabilește un clasament al acestora în raport de indicatorii de eficacitate.

Cu toate acestea, încercarea de extindere a aplicării ei și la nivelul altor departamente nu a condus la rezultatele scontate, deoarece s-a încercat adoptarea ei într-un timp prea scurt, iar acest proces includea schimbări majore care cerea și personal foarte bine pregătit.

Acest sistem are la bază trei faze:

planificarea – reprezintă construirea perspectivei pe termen lung (15-20 ani) în contextul strategiei naționale de dezvoltare economică pe termen lung;

programarea – constă în definirea clară a obiectivelor de realizat în cadrul programului, precum și respectarea termenului de execuție prevăzut în programul aprobat;

bugetizarea – reprezintă înscrierea în bugetul de stat a tranșei anuale din creditul bugetar aferent realizării la termen a programului aprobat.

Etapele efective care trebuie parcurse, sunt:

formularea obiectivelor generale ale programelor și a scopurilor instituțiilor și departamentelor publice; stabilirea priorităților în realizarea acestor obiective;

compararea alternativelor de programe care ar putea duce la obținerea acelorași rezultate, folosind eficacitatea lor drept criteriu de comparație;

determinarea eficienței fiecărui program prin compararea costurilor specifice cu beneficiile obținute prin aplicarea acestora;

selectarea programelor adecvate din punct de vedere al eficienței și eficacității, integrarea într-un program coerent și implementarea acestora;

determinarea rezultatelor obținute în urma aplicării programelor și evaluarea acestora pe baza criteriilor de performanță. Scopul acestei etape este verificarea modului de implementare a programelor și colectarea informațiilor necesare pentru adoptarea în viitor a unor decizii.

Managementul prin Obiective (M.B.O.), a fost preluat din sectorul privat și presupunea specificarea obiectivelor și cuantificarea acestora, identificarea eventualelor probleme, precum și eficacitatea programelor. Dacă în cazul P.P.B. predomină partea economică și financiară, în cazul M.B.O. accentul cade mai mult pe aspectele administrative. M.B.O. este o metodă de fundamentare a bugetului în cadrul căreia se identifică în ce măsură alocarea resurselor asigură realizarea obiectivelor fixate prin program. Această cuantificare este dificil de realizat întrucât presupune, pe de o parte, măsurarea calității (cu referire la satisfacția oferită de consumul bunurilor/serviciilor publice, estimarea productivității, a raportului cost-avantaje), iar pe de altă parte, sancționarea nerealizării obiectivelor incluse în program.

Bază Bugetă Zero (Z.B.B.), metodă de programare bugetară practicată în S.U.A. din 1980 care constă în alegerea acelei combinații de programe care minimizează costurile determinate de realizarea unui anumit obiectiv presupune ca departamentele și agențiile guvernamentale să evalueze programele și activitățile desfășurate în fiecare an fiscal pornind de la zero.

Z.B.B. nu presupune că programele în curs vor fi continuate în mod automat și în anul următor, îptrucât acestea sunt revizuite anual. Această metodă a fost introdusă în S.U.A, dar abandonată din cauza volumului mare de muncă.

Metoda Raționalizării Opțiunilor Bugetare (R.C.B.), este o metodă franceză, constă în identificarea și studierea obiectivelor, compararea soluțiilor alternative, adoptarea deciziei pe baza analizei cost- avantaje și controlul permanent al cheltuirii resurselor. Originalitatea metodei constă în capacitatea de adaptabilitate și de reformulare a opțiunilor, având caracter iterativ, metoda permite analiza obiectivelor și glisarea acestora prin intermediul așa-numitului “plan-revolving”. Iterațiile, în cazul analizei sistematice, pot urma succesiunea următoare:

formularea problemei;

selecția obiectivelor;

propunerea alternativelor;

colectarea de date;

construcția metodelor;

comparația metodelor;

testul de sensibilitate;

examinarea ipotezelor;

reexaminarea obiectivelor;

propunerea de noi alternative;

Raționalizarea opțiunilor bugetare este considerată ca fiind o metodă coerentă de elaboare a bugetului (definirea obiectivelor), de alegere a mijloacelor posibile de utilizat, de execuție a acestuia (programe și gestiune) și de control (compararea rezultatelor obținute cu cele scontate și formularea previziunilor). Principalele etape ale metodei RCB sunt, așadar: studiul, decizia, execuția și controlul. Cu toate avantajele ce decurg din determinarea opțiunilor pe baza criteriilor economice, nici în țările de origine, nici în țările care le-au adoptat și adaptat nu s-a reușit generalizarea metodelor moderne de elaborare a indicatorilor bugetari, ele fiind folosite în anumite sectoare și în paralel cu cele clasice.

Metodele moderne sunt axate pe elaborarea bugetului pe programe, și vizează planificarea obiectivelor de investiții pe termen mediu și lung, pledând astfel pentru un buget de programe cu caracter multianual; metodele clasice sunt utilizate în cazul elaborării bugetului pe mijloace. Toate metodele moderne de fundamentare a cheltuielilor bugetare utilizează analiza cost – beneficiu în alegerea programului ce se va implementa și va obține finanțare, de aceea este foarte importantă cunoașterea acestei tehnici, avantajele dar și limitele ei, instrumentele de lucru ei de lucru.

Politica promovată în domeniul cheltuielilor publice trebuie să stabilească mărimea, destinația și structura optimă ale acestor cheltuieli să definească obiectivele ce trebuie atinse prin efectuarea diferitelor categorii de cheltuieli, să precizeze căile, metodele și instrumentele ce trebuie folosite pentru ca obiectivele respective să fie realizate cu minimum de efort financiar. Apreciind modalitățile de înfăptuire a acestor coordonate se pot face următoarele referiri:

a) Dimensiunea cheltuielilor publice presupune atât stabilirea mărimii absolute adică volumul total al cheltuielilor exprimat în moneda națională cât și stabilirea mărimii relative a acestor cheltuieli, adică ponderea lor în produsul intern brut (PIB). În același timp se prezintă tendința cheltuielilor publice în anul curent, comparativ cu cel dinainte, respectiv: de creștere, de menținere, ori de scădere.

b) Stabilirea destinației cheltuielilor publice trebuie să pornească de la satisfacerea cu prioritate a nevoilor sociale majore.

Politica financiară a statului trebuie să asigure:

Realizarea obiectivelor de politică economică care promovează progresul tehnic, asigură stimularea inițiativei și competitivitatea, menține stabilirea monedei naționale, crește ocupabilitatea forței de muncă, crește calitatea produselor și serviciilor;

Ridicarea nivelului de asistență socială, de cultură și instruire a populației, protecția mediului înconjurător, îmbunătățirea calității vieții în general;

Buna funcționare a instituțiilor statului care să asigure ordinea publică, democrația, respectarea drepturilor omului, apărarea țării, dezvoltarea relațiilor cu celelalte state.

c) Utilizarea la maximă eficiență a resurselor financiare, această cerință derivând din caracterul limitat al tuturor resurselor financiare și materiale. Cerința este la fel de justificată pentru sfera producției materiale cât și pentru cea nematerială. Dacă în sfera producției rezultatele se măsoară prin producții mari de calitate și accesibile, în sfera nematerială se apreciază prin gradul de asistență socială, învățământ, cultură etc. Reducerea cheltuielilor printr-un regim de economisire uneori forțată nu este soluția cea mai fericită ci dimpotrivă utilizarea banilor cu eficiență, din aceeași sumă, bunuri mai multe și mai bune.

d) Stimularea beneficiarilor prin metode de finanțare și gestionare ori prin alte instrumente specifice: care să conducă la utilizarea eficientă a fondurilor existente, sporirea acestora și investirea spre domeniile dorite. În acest context al politicii financiare pot fi folosite diverse metode de finanțare:

Autofinanțare, cu completarea resurselor proprii pe seama cheltuielilor;

Autofinanțare, cu completarea resurselor proprii pe seama creditului;

Autofinanțare cu completarea resurselor proprii pe seama alocațiilor bugetare;

Finanțarea integrală cu titlu definitiv nerambursabil din fondurile bugetare sau extrabugetare după caz.

Înlocuirea finanțării directe sau indirecte, totale sau parțiale din fondurile publice constituite pentru unele obiective sau acțiuni, cu acordarea de stimulente fiscale (avantaje indirecte) reducerea sau scutirea de taxe vamale, TVA impozite etc.

Un obiectiv de bază al politicii cheltuielilor pe termen mediu este asigurarea unei structuri adecvate a cheltuielilor publice, care ar susține calitatea sporită a serviciilor publice cu o creștere treptată a investițiilor pentru infrastructura publică.

Recomandări specifice sectoarelor pentru ameliorarea rezultatelor cheltuielilor publice:

În sectorul transporturilor, în condițiile resurselor limitate, este deosebit de important îmbunătățirea în continuare asuportul startegic, evaluării și implementării proiectelor:

a. Prioritizarea clară a proiectelor investiționale în baza criteriilor obiective din versiunea finală a Strategiei de transport și logistică, care urmează a fost adoptată în 2013, astfel încât resursele disponibile să fie direcționate spre cei mai eficienți utilizatori (proiecte prioritare, cu cele mai mari impacturi economice și sociale scontate).

b. Implementarea noului regim de întreținere pentru drumuri ca un prim pas spre creșterea eficienței.

c. Îmbunătățirea rețelei de drumuri locale prin întărirea capacității administrației publice locale (în special pentru planificarea, programarea și executarea întreținerii drumurilor și lucrărilor de reabilitare), precum și creștea resurselor locale și stabilirea regulilor clare pentru întreținerea drumurilor locale și alocările de reabilitare. Poate fi necesară finanțarea externă pentru îmbunătățirea drumurilor locale, în special pentru drumurile prioritare de interes local, care creează legătura între școlile consolidate și centrele de sănătate cu zonele înconjurătoare.

În agricultură, evaluarea programelor de subvenții, aprecierea programelor noi și elaborarea unor sisteme de monitorizare:

a. Evaluarea programelor anterioare și în curs de desfășurare cu scopul de a elabora o nouă strategie pentru agricultură și dezvoltare rurală, cu mai multe programe selective de subvenții și o abordare strategică, focusată pe stimularea competitivității și integrării pe piață. În prezent, nu este clar dacă subvențiile sprijină în mod eficient și echitabil investițiile și inovațiile.

b. Elaborarea unui program multi-anual, și nu anual, pentru a stabiliza așteptările sectorului privat și a ameliora planificarea, implementarea și evaluarea.

c. Includerea viitorilor fermieri mici la alocarea subvențiilor ar trebui bazată pe considerații de echitate. Sprijinul direcționat spre anumite grupuri de producători este un instrument important pentru întărirea capacității micilor fermieri de a accesa piețele și, astfel, a crește veniturile.

d. Includerea instrumentelor direcționate în programele de sprijin agricol, care vizează deficiențele capitalului uman, volatilitatea producției și tendințele de schimbări climatice conexe, cu un accent puternic asupra pieței.

CONCLUZII

Se consideră că, orice cheltuială trebuie apreciată din punct de vedere al necesității, al utilității și al urgenței. O cheltuială trebuie să fie absolut necesară, indispensabilă pentru viața socială a statului pentru ca ea să fie aprobată și făcută. De asemenea,este necesar ca o cheltuială să fie utilă. Utilitatea trebuie văzută în lumina urgenței, întrucât este posibil, să fie utilă dar nu în prezent.

De asemenea, cheltuielile statului trebuie să servească scopurilor generale, adică de efectele lor să se folosească toți cetățenii și toate clasele sociale, fără preferință, nefiind echitabil să se facă cheltuieli numai pentru anumite regiuni, anumite clase sau persoane. Principiul nu trebuie să fie absolutizat. Nu se poate susține că statul trebuie să facă cheltuieli exclusiv pentru nevoile întregii colectivități, fără nici o considerare deosebită asupra intereselor unei minorități. Statul poate găsi că este în interesul ordinii sociale să intervină numai pentru una din clase care este defavorizată și mai slabă în lupta pentru existență, cum ar fi pensionarii sau cei care au nevoie de îngrijiri medicale, având în vedere necesitățile întregului grup și nu ale unor persoane individualizate. Poate fi, de asemenea, avută în vederea necesitatea pentru o regiune defavorizată, ori pentru a interveni în avantajul diferitelor ramuri de producție, când ele trec prin perioade de criză care le-ar amenința existența, sau când vrea să încurajeze o industrie care nu se poate susține în lupta concurenței libere.

Concluzionând, se consideră că, în toate cazurile, trebuie avută în vedere eficacitatea cheltuielilor publice, care ocupă un loc important între criteriile de selectare a alternativelor proiectelor, în vederea cuprinderii, în legile bugetare anuale, a unui raport determinat între eforturile financiare și efectele comensurabile sau estimative ce pot fi obținute pe seama obiectivelor finanțate de către stat prin cheltuieli bugetare.

Cheltuielile publice sunt finanțate diferențiat în funcție de gradul de dezvoltare economică și socială a statului. Astfel în țările dezvoltate un loc prioritar în finanțare îl au acțiunile cu caracter social-cultural, cum e cazul învățământului, sănătății, culturii, protecției sociale, iar acțiunile cu caracter economic sunt situate pe un plan secundar. În cazul țărilor în curs de dezvoltare, cum este și cazul Moldovei, prioritățile sunt inversate, acțiunile economice au prioritate în fața celor social-culturale. Fiecare categorie de cheltuieli publice este împărțită din punct de vedere economic în cheltuieli curente (salarii, bunuri, servicii, dobânzi și subvenții), și în cheltuieli de capital. în general ponderea cheltuielilor curente în totalul cheltuielilor publice este mai ridicată față de ponderea cheltuielilor de capital.

Necesitatea cheltuielilor publice destinate obiectivelor economice reiese din randamentul scăzut al mijloacelor avansate într-un șir de ramuri, asigurarea echilibrului economic, dinamicii dezvoltării, interesului public, depășirea situațiilor financiare dificile etc..Cheltuielile publice pentru obiective și acțiuni economice includ cheltuielile care se referă la finanțarea obiectivelor și activităților cu caracter economic din întreprinderile sectorului public și la subvenționarea unor întreprinderi-proprietate privată ori mixtă Datorită cheltuielilor publice pentru obiective și acțiuni economice se dezvoltă infrastructura economiei naționale, sistemele de comunicații și transport, fapt ce înrâurește benefic atât asupra efectelor macroeconomice, cât și microeconomice.

Efectuarea de cheltuieli publice cu acțiuni economice necesită fundamentarea volumului de resurse necesare realizării diferitelor obiective economice. Această fundamentare se bazează pe o documentare specifică, presupunînd luarea în considerare a factorilor tehnici și economici, atît prin prisma nevoilor de resurse financiare, cît și prin prisma rezultatelor ce urmează a se obține.

Cheltuielile publice pentru acțiuni economice se finanțează atât pe a unor surse interne (bugetul de stat, fondurile cu destinație specială), cât pe seama unor surse externe (fonduri comunitare cu caracter structural; fondurile oferite de instituțiile bancare și financiare ternaționale pentru finanțarea acțiunilor economice, în special, în țările în de dezvoltare).

Formele prin care statul sprijină întreprinderile, fie ele publice sau private, pot fi grupate în doua categorii: forme clasice sau directe de intervenție și ajutor și forme indirecte de sprijin care nu presupun transferuri explicite de mijloace bănești.

În concluzie se poate de spus, că anumite subramuri economice, unele întreprinderi, indiferent de forma de proprietate, pot primi sprijin temporar din partea statului prin subvenții, diferențe de preț, prime de export, facilități fiscale ori anumite avantaje pe linia creditului bancar.

Finanțarea acestor cheltuieli se face în corespundere cu prognoza dezvoltării social – economic a statului. Mijloacele alocate din buget au destinații strict determinate și nu pot fi folosite în alte scopuri. Finanțarea acestor cheltuieli cu caracter economic se face continuu, trimestrial în corespundere cu prevederile bugetului, pe ministere, departamente, întreprinderi, organizații, conform clasificații bugetare și planului de finanțare. Finanțarea mijloacelor de buget nu se rambursează. Întreprinderile și instituțiile publice sunt obligate să folosească cu eficiență maximă, ca regulă în primul rînd resursele proprii și mijloacele împrumutate.

Lărgirea producției de bunuri și servicii în rezultatul finanțării din contul cheltuielilor publice pentru obiective și acțiuni economice oferă posibilitatea de a soluționa și strigente probleme sociale. Prin crearea a noi locuri de muncă și asigurarea cu comenzi se creează noi locuri de muncă,se evită staționările, se sporește remunerarea muncii etc

În economiile de tranziție cheltuielile publice pentru obiective și acțiuni economice au un rol deosebit. Având în vedere faptul că capitalul privat nu este suficient pentru realizarea restructurării producției și implementării proiectelor noi și costisitoare, cheltuielile publice pentru obiective și acțiuni economice rămân a fi unica sursă accesibilă pentru finanțarea asemenea investiții.

Ținând cont de faptul că tranziția economică este însoțită de o profundă criză economică, rolul cheltuielilor publice pentru obiective și acțiuni economice în asigurarea cu mijloace financiare a întreprinderilor de importanță economică națională sau regională, cu rezonanță socială și economică sporită devine mult mai elocvent.

Politica promovată în domeniul cheltuielilor publice pentru acțiuni și obiective economice prevede:

a) Dimensiunea cheltuielilor publice presupune atât stabilirea mărimii absolute adică volumul total al cheltuielilor exprimat în moneda națională cât și stabilirea mărimii relative a acestor cheltuieli, adică ponderea lor în produsul intern brut (PIB). În același timp se prezintă tendința cheltuielilor publice în anul curent, comparativ cu cel dinainte, respectiv: de creștere, de menținere, ori de scădere.

b) Stabilirea destinației cheltuielilor publice trebuie să pornească de la satisfacerea cu prioritate a nevoilor sociale majore.

c) Utilizarea la maximă eficiență a resurselor financiare, această cerință derivând din caracterul limitat al tuturor resurselor financiare și materiale. Cerința este la fel de justificată pentru sfera producției materiale cât și pentru cea nematerială. Dacă în sfera producției rezultatele se măsoară prin producții mari de calitate și accesibile, în sfera nematerială se apreciază prin gradul de asistență socială, învățământ, cultură etc. Reducerea cheltuielilor printr-un regim de economisire uneori forțată nu este soluția cea mai fericită ci dimpotrivă utilizarea banilor cu eficiență, din aceeași sumă, bunuri mai multe și mai bune.

d) Stimularea beneficiarilor prin metode de finanțare și gestionare ori prin alte instrumente specifice: care să conducă la utilizarea eficientă a fondurilor existente, sporirea acestora și investirea spre domeniile dorite.

BIBLIOGRAFIE

ACTE NORMATIVE

Hotărârea Guvernului cu privire la elaborarea cu privire la elaborarea Cadrului de cheltuieli pe termen mediu și a proiectului de buget: nr. 82 din 24 ianuarie 2006. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2006, nr. 21-24, art. 123.

Hotărîrea Nr. 1305 din 28.11.2007 cu privire la aprobarea Concepției sistemului de subvenționare a producătorilor agricoli pentru anii 2008-2015 din 07.12.2007 în Monitorul Oficial Nr. 188-191,art Nr : 1356

Legea privind finanțele publice locale: nr. 397-XV din 16 octombrie 2003. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2003, nr. 248-253, art. 996.

Legea privind sistemul bugetar și procesul bugetar: nr. 847-XIII din 24 mai 1996. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 1997, nr. 19-20, art. 197.

Ordinul Ministrului Finanțelor al Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului privind modul de elaborare, monitorizare și raportare a bugetelor pe programe: nr. 19 din 16 februarie 2008. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2008, nr. 45-46, art. 107.

Ordinul Ministrului Finanțelor al Republicii Moldova privind Clasificația Bugetară: nr. 91 din 20 octombrie 2008. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2008, nr. 195-196, art. 581.

MANUALE, MONOGRAFII, LUCRĂRI DIDACTICE, BROȘURI

Banca Mondială, “Moldova după criza globală: promovarea competitivității și creșterii partajate”, 2011.p.98 p.

Banca Mondială, Îmbunătățirea eficienței cheltuielilor publice pentru creștere economică și reducerea sărăciei O analiză a cheltuielilor publice pentru Republica Moldova .2007.115 p.

Banca Mondială.Moldova-Analiza cheltuielilor publice. Cheltuielile capitale: Eficientizarea investițiilor publice în scopul sporirii competitivității și creșterii economice în Moldova. 2013.104 p.

BASNO,C,.Introducere în teoria finanțelor publice.Editura Didactică și Pedagogică.București.1997.85 p.

Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova pe perioada 2003-2014 [accesat 14 decembrie 2014]. Disponibil: www.statistica.md

BOTNARI, N., BURCIULU, A .Finanțe. Chișinău: ASEM, 2010. 423 p.

BRANAȘCO, Natalia.Teoria economică și doctrinele economice.Bălți.2005.118 p.

CASIAN, A.Gestiunea finanțelor publice : Note de curs.A.S.E.M..Chișinău.2008.163 p.

DUDIAN, Monica. Bazele economiei. București: Ed. ALL BECK, 2001. 206 p.

Expert-Group,Republica Moldova 2013,Raport de stare a țării.2013.54 p.

HÎNCU, Rodica.Finanțe publice.Sinteze, scheme, teste.A.S.E.M.Chișinău. 2005.189 p.

MANOLE, Tatiana.Abordare teoretică și practică privind modul de calculare a cheltuielilor publice (indicații teoretico-metodice) Universitatea Tehnică din Moldova. Chișinău.2006.108 p.

MANOLE, Tatiana. Finanțe publice: teorie și aplicații. Chișinău: Ed. AAP,1998. 350p.

MANOLE, Tatiana. Finanțele publice locale: rolul lor în consolidarea autonomiei financiare la nivelul unităților administrativ-teritoriale. Chișinău: Ed. EPIGRAF, 2003. 240 p.

MATEI, Gheorghe:DRĂCEA, Marcel:DRĂCEA, Raluca:Mitu, NARCIS Eduard.Finanțe publice. Teorie, grile, aplicații.Universitaria.Craiova.2013.354 p.

MIHAIU, Diana Marieta Eficiența economică a cheltuielilor publice.Aspecte teoretice și practice.Editura Universității "Lucian Blaga" .Sibiu.2013.244 p.

Ministerul Finantelor -Cadrul bugetar pe termen mediu (2012-2014)

Ministerul Finantelor -Raport privind executarea bugetului public național.32 p.

MOȘTEANU, Narcisa Roxana. Finanțe publice. Editura Universitară. București. 2011.278 p.

MUTAȘCU, Mihai Ioan.Finanțe publice.Timișoara. 2012.285 p.

Nota analitică privind proiectul legii bugetului de stat 2014: advocacy pentru finanțarea mai bună a sectoarelor prioritare,Expert Group.29 p.

Notă informativă la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2014.167 p.

Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2011-2014 Aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 179 din 23 martie 2011.159 p.

SAMUELSON, Paul. Economie politică. București: Teora, 2001. 944 p.

STANCU Ion. Finanțe. București: Editura Economică. 1996. 560 p.

Strategia de dezvoltare în domeniul managementului finanțelor publice 2013 – 2020.40 p.

STRATULAT, Oleg .Caracteristica generală a cheltuielilor publice/ Acad. de Studii Econom. din Moldova.Ed.A.S.E.M. Chișinău. 1997. 118 p.

STRATULAT, Oleg. Cheltuielile publice pentru obiective și acțiuni economice.Inst. Naț. de Economie și Inf. Chișinău.2002.50 p.

ULIAN, Galina:DOGA-MÎRZAC, Mariana:ROTARU, Lilia.Finanțe publice. Note de curs și aplicații pentru seminar.CEP USM.Chișinău.2007.257 p.

VĂCĂREL, Iulian Finanțele publice. Teorie și practică.Editura Științifică și Enciclopedică București.1981. 477 p.

ARTICOLE DIN EDIȚII PERIODICE

MANOLE, Tatiana.Metode și tehnici de eficientizare în domeniul managementului finanțelor publice.Economie și sociologie . 2013. Nr. 2. P. 7-85

MUNTEANU, Igor.Dezvoltarea economică și finanțele publice în Moldova. Conferință științifico-practică 19-20 septembrie 2002, Chișinău.88 p.

RESURSE ELECTRONICE

http://www.mf.gov.md/reports [citat pe 15 decembrie 2014]

ANEXE

Anexa 1

Extras din Constituția Republicii Moldova (adoptată la 29 iulie 1994)

Titlul IV. ECONOMIA NAȚIONALĂ ȘI FINANȚELE PUBLICE

Articolul 126. Economia

(1) Economia Republicii Moldoya este economie de piață, de orientare socială, bazată pe proprietatea publică, antrenată în concurență liberă.

(2) Statul trebuie să asigure:

a) reglementarea activității economice și administrarea proprietății publice ce-i aparține în condițiile legii;

b) libertatea comerțului și activității de întreprinzător, protecția concurenței loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producție;

c) protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară;

d) stimularea cercetărilor științifice;

e) exploatarea rațională a pământului și a celorlalte resurse naturale, în corcondanță cu interesele naționale; .

f) refacerea și protecția mediului înconjurător, precum și menținerea echilibrului ecologic;

g) sporirea numărului de locuri de muncă, crearea condițiilor pentru creșterea calității vieții;

h) inviolabilitatea investițiilor persoanelor fizice și juridice.

Anexa 2

Opinii referitor la cheltuielile publice pentru acțiuni și obiective economice

Smith Adam: "E un lucra evident, care nu. mai trebuie dovedit, că facerea sau întreținerea lucrărilor publice, care înlesnesc comerțul unei țări, cum sunt: șosele bune, poduri, canaluri navigabile, porturi etc., necesită cheltuieli care variază foarte mult în diferitele stadii ale societății. Cheltuielile pentru facerea și întreținerea drumurilor publice ditr-o țară cresc, evident, o dată cu producția anuală a pământului și a muncii din acea țară sau cu volumul și greutatea mărfurilor ce vor trebui aduse și transportate pe acele drumuri. Soliditatea unui pod se cere adaptată numărului și greutății vehiculelor ce urmează să circule pe el. Adâncimea și debitul de apă necesare unui canal navigabil trebuie proporționale cu numărul și tonajul vaselor ce urmează a transporta mărfuri pe acel canal; iar mărimeu unui port va fi proporțională cu numărul vaselor care e probabil că se vor adăposti în el." (Smith Adam. Avuția națiunilor: Cercetare asupra naturii și cauzelor ei. Universitas, 1992. P.171). .

Tatiana Moșteanu: "În cadrul acestei categorii sunt induse cheltuielile care se referă la finanțarea obiectivelor și activităților cu caracter economic din întreprinderile sectorului public și la subvenționarea unor întreprinderi proprietate privată ori mixtă din domeniul producției și distribuției de energie și combustibil, industriei extractive, agriculturii, transporturilor, telecomunicațiilor, construcțiilor, precum și altor întreprinderi, care se bucură de protecție din partea statului. Din punctul de vedere al conținutului economic aceste cheltuieli au caracter complex: unele reprezintă cheltuieli curente sau de funcționare, respectiv, de desfășurare a activității economice (de producție sau prestări servicii), altele constituie cheltuieli de capital, respectiv, de investiții, iar altele (subvențiile) sunt cheltuieli de transfer." (Finanțe publice . 1992. – P. 171).

Gheorghe Matei: "…cheltuielile publice cu caracter economic îmbracă următoarele forme principale: primele de export, subvențiile alocate întreprinderilor ajunse în pragul falimentului pentru redresare, construirea unor întreprinderi de către stat sau răscumpărarea unor întreprinderi de la particulari din diverse motive, efectuarea unor lucrări de cercetare geologică, de sistematizare a teritoriului, de protejare a mediului înconjurător, de gospodărire a apelor și combatere a inundațiilor, construcții de drumuri și poduri etc." (P.112.).

BIBLIOGRAFIE

ACTE NORMATIVE

Hotărârea Guvernului cu privire la elaborarea cu privire la elaborarea Cadrului de cheltuieli pe termen mediu și a proiectului de buget: nr. 82 din 24 ianuarie 2006. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2006, nr. 21-24, art. 123.

Hotărîrea Nr. 1305 din 28.11.2007 cu privire la aprobarea Concepției sistemului de subvenționare a producătorilor agricoli pentru anii 2008-2015 din 07.12.2007 în Monitorul Oficial Nr. 188-191,art Nr : 1356

Legea privind finanțele publice locale: nr. 397-XV din 16 octombrie 2003. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2003, nr. 248-253, art. 996.

Legea privind sistemul bugetar și procesul bugetar: nr. 847-XIII din 24 mai 1996. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 1997, nr. 19-20, art. 197.

Ordinul Ministrului Finanțelor al Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului privind modul de elaborare, monitorizare și raportare a bugetelor pe programe: nr. 19 din 16 februarie 2008. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2008, nr. 45-46, art. 107.

Ordinul Ministrului Finanțelor al Republicii Moldova privind Clasificația Bugetară: nr. 91 din 20 octombrie 2008. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2008, nr. 195-196, art. 581.

MANUALE, MONOGRAFII, LUCRĂRI DIDACTICE, BROȘURI

Banca Mondială, “Moldova după criza globală: promovarea competitivității și creșterii partajate”, 2011.p.98 p.

Banca Mondială, Îmbunătățirea eficienței cheltuielilor publice pentru creștere economică și reducerea sărăciei O analiză a cheltuielilor publice pentru Republica Moldova .2007.115 p.

Banca Mondială.Moldova-Analiza cheltuielilor publice. Cheltuielile capitale: Eficientizarea investițiilor publice în scopul sporirii competitivității și creșterii economice în Moldova. 2013.104 p.

BASNO,C,.Introducere în teoria finanțelor publice.Editura Didactică și Pedagogică.București.1997.85 p.

Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova pe perioada 2003-2014 [accesat 14 decembrie 2014]. Disponibil: www.statistica.md

BOTNARI, N., BURCIULU, A .Finanțe. Chișinău: ASEM, 2010. 423 p.

BRANAȘCO, Natalia.Teoria economică și doctrinele economice.Bălți.2005.118 p.

CASIAN, A.Gestiunea finanțelor publice : Note de curs.A.S.E.M..Chișinău.2008.163 p.

DUDIAN, Monica. Bazele economiei. București: Ed. ALL BECK, 2001. 206 p.

Expert-Group,Republica Moldova 2013,Raport de stare a țării.2013.54 p.

HÎNCU, Rodica.Finanțe publice.Sinteze, scheme, teste.A.S.E.M.Chișinău. 2005.189 p.

MANOLE, Tatiana.Abordare teoretică și practică privind modul de calculare a cheltuielilor publice (indicații teoretico-metodice) Universitatea Tehnică din Moldova. Chișinău.2006.108 p.

MANOLE, Tatiana. Finanțe publice: teorie și aplicații. Chișinău: Ed. AAP,1998. 350p.

MANOLE, Tatiana. Finanțele publice locale: rolul lor în consolidarea autonomiei financiare la nivelul unităților administrativ-teritoriale. Chișinău: Ed. EPIGRAF, 2003. 240 p.

MATEI, Gheorghe:DRĂCEA, Marcel:DRĂCEA, Raluca:Mitu, NARCIS Eduard.Finanțe publice. Teorie, grile, aplicații.Universitaria.Craiova.2013.354 p.

MIHAIU, Diana Marieta Eficiența economică a cheltuielilor publice.Aspecte teoretice și practice.Editura Universității "Lucian Blaga" .Sibiu.2013.244 p.

Ministerul Finantelor -Cadrul bugetar pe termen mediu (2012-2014)

Ministerul Finantelor -Raport privind executarea bugetului public național.32 p.

MOȘTEANU, Narcisa Roxana. Finanțe publice. Editura Universitară. București. 2011.278 p.

MUTAȘCU, Mihai Ioan.Finanțe publice.Timișoara. 2012.285 p.

Nota analitică privind proiectul legii bugetului de stat 2014: advocacy pentru finanțarea mai bună a sectoarelor prioritare,Expert Group.29 p.

Notă informativă la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2014.167 p.

Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2011-2014 Aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 179 din 23 martie 2011.159 p.

SAMUELSON, Paul. Economie politică. București: Teora, 2001. 944 p.

STANCU Ion. Finanțe. București: Editura Economică. 1996. 560 p.

Strategia de dezvoltare în domeniul managementului finanțelor publice 2013 – 2020.40 p.

STRATULAT, Oleg .Caracteristica generală a cheltuielilor publice/ Acad. de Studii Econom. din Moldova.Ed.A.S.E.M. Chișinău. 1997. 118 p.

STRATULAT, Oleg. Cheltuielile publice pentru obiective și acțiuni economice.Inst. Naț. de Economie și Inf. Chișinău.2002.50 p.

ULIAN, Galina:DOGA-MÎRZAC, Mariana:ROTARU, Lilia.Finanțe publice. Note de curs și aplicații pentru seminar.CEP USM.Chișinău.2007.257 p.

VĂCĂREL, Iulian Finanțele publice. Teorie și practică.Editura Științifică și Enciclopedică București.1981. 477 p.

ARTICOLE DIN EDIȚII PERIODICE

MANOLE, Tatiana.Metode și tehnici de eficientizare în domeniul managementului finanțelor publice.Economie și sociologie . 2013. Nr. 2. P. 7-85

MUNTEANU, Igor.Dezvoltarea economică și finanțele publice în Moldova. Conferință științifico-practică 19-20 septembrie 2002, Chișinău.88 p.

RESURSE ELECTRONICE

http://www.mf.gov.md/reports [citat pe 15 decembrie 2014]

ANEXE

Anexa 1

Extras din Constituția Republicii Moldova (adoptată la 29 iulie 1994)

Titlul IV. ECONOMIA NAȚIONALĂ ȘI FINANȚELE PUBLICE

Articolul 126. Economia

(1) Economia Republicii Moldoya este economie de piață, de orientare socială, bazată pe proprietatea publică, antrenată în concurență liberă.

(2) Statul trebuie să asigure:

a) reglementarea activității economice și administrarea proprietății publice ce-i aparține în condițiile legii;

b) libertatea comerțului și activității de întreprinzător, protecția concurenței loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producție;

c) protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară;

d) stimularea cercetărilor științifice;

e) exploatarea rațională a pământului și a celorlalte resurse naturale, în corcondanță cu interesele naționale; .

f) refacerea și protecția mediului înconjurător, precum și menținerea echilibrului ecologic;

g) sporirea numărului de locuri de muncă, crearea condițiilor pentru creșterea calității vieții;

h) inviolabilitatea investițiilor persoanelor fizice și juridice.

Anexa 2

Opinii referitor la cheltuielile publice pentru acțiuni și obiective economice

Smith Adam: "E un lucra evident, care nu. mai trebuie dovedit, că facerea sau întreținerea lucrărilor publice, care înlesnesc comerțul unei țări, cum sunt: șosele bune, poduri, canaluri navigabile, porturi etc., necesită cheltuieli care variază foarte mult în diferitele stadii ale societății. Cheltuielile pentru facerea și întreținerea drumurilor publice ditr-o țară cresc, evident, o dată cu producția anuală a pământului și a muncii din acea țară sau cu volumul și greutatea mărfurilor ce vor trebui aduse și transportate pe acele drumuri. Soliditatea unui pod se cere adaptată numărului și greutății vehiculelor ce urmează să circule pe el. Adâncimea și debitul de apă necesare unui canal navigabil trebuie proporționale cu numărul și tonajul vaselor ce urmează a transporta mărfuri pe acel canal; iar mărimeu unui port va fi proporțională cu numărul vaselor care e probabil că se vor adăposti în el." (Smith Adam. Avuția națiunilor: Cercetare asupra naturii și cauzelor ei. Universitas, 1992. P.171). .

Tatiana Moșteanu: "În cadrul acestei categorii sunt induse cheltuielile care se referă la finanțarea obiectivelor și activităților cu caracter economic din întreprinderile sectorului public și la subvenționarea unor întreprinderi proprietate privată ori mixtă din domeniul producției și distribuției de energie și combustibil, industriei extractive, agriculturii, transporturilor, telecomunicațiilor, construcțiilor, precum și altor întreprinderi, care se bucură de protecție din partea statului. Din punctul de vedere al conținutului economic aceste cheltuieli au caracter complex: unele reprezintă cheltuieli curente sau de funcționare, respectiv, de desfășurare a activității economice (de producție sau prestări servicii), altele constituie cheltuieli de capital, respectiv, de investiții, iar altele (subvențiile) sunt cheltuieli de transfer." (Finanțe publice . 1992. – P. 171).

Gheorghe Matei: "…cheltuielile publice cu caracter economic îmbracă următoarele forme principale: primele de export, subvențiile alocate întreprinderilor ajunse în pragul falimentului pentru redresare, construirea unor întreprinderi de către stat sau răscumpărarea unor întreprinderi de la particulari din diverse motive, efectuarea unor lucrări de cercetare geologică, de sistematizare a teritoriului, de protejare a mediului înconjurător, de gospodărire a apelor și combatere a inundațiilor, construcții de drumuri și poduri etc." (P.112.).