Specificul Dreptului European al Concurentei
PLANUL LUCRARII
INTRODUCERE
POLITICA CONCURENȚIALĂ ÎN CADRUL UNIUNII EUROPENE
BAZELE JURIDICE SI INSTITUTIONALE ALE POLITICII IN DOMENIUL CONCURENTEI
PRINCIPALII ACTORI IMPLICATI IN PDC
REFORMA POLITICII IN DOMENIUL CONCURENTEI
INTERZICEREA ABUZULUI DE POZIȚIE DOMINANTĂ
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Factorii care au contribuit la introducerea de reguli în domeniul concurenței sunt de natură diversă și au variat în timp.
Măsurile au fost adoptate ca rezultat al îngrijorărilor crescânde legate de creșterea numărului de înțelegeri din domeniul căilor ferate, petrolului și băncilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea, concentrări economice care amenințau stabilitatea sistemului economic și politic. În diferitele țări europene, de la începutul secolului al XXlea,
regulile în domeniul concurenței au căutat să asigure o balanță între beneficiile
economice generate de colaborarea dintre firme și riscurile politice și economice pe care le implică. Atât în Germania, cât și în Japonia după al doilea război, forțele aliate au impus o legislație anti-monopoluri cu scopul de a restrânge puterea unor
uriași financiari industriali, care susținuseră eforturile de război ale acestor țări. Din motive similare, prevederi anti-trust au fost introduse și în Tratatul CECO, semnat la Paris în 1954, care, spre deosebire de Tratatul CEE, a inclus de la început și reglementări privind controlul concentrărilor.
În cazul Comunității Europene, regulile au fost introduse în 1957, prin Tratatul CEE, dar din rațiuni diferite. În acest caz, regulile privind concurența au servit pentru a asigura faptul că restricțiile – tarifare și netarifare – existente în cadrul relațiilor comerciale dintre țările membre și anulate prin acest tratat, nu vor fi înlocuite de carteluri între companii din diferite țări.
Conform reglementărilor comunitare, politica în domeniul concurenței nu reprezintă un scop în sine, ci o condiție necesară realizării pieței interne.
Una din condițiile de bază pentru existența unei economii de piață funcționale, alături de libertatea de mișcare a bunurilor, persoanelor, serviciilor și capitalului, o reprezintă un mediu concurențial nedistorsionat. Astfel, comercianții, fie la nivel național, fie la nivel comunitar, trebuie să interacționeze pe cât posibil în mod liber, fără influențe negative din partea agenților puternici sau aflați în situații privilegiate, asociațiilor de agenți economici sau a statului. Într-o economie de piață funcțională, respectarea normelor privind concurența asigură progresul economic, apărarea interesului consumatorilor și competitivitatea produselor și serviciilor în cadrul economiei respective dar și față de produsele de pe alte piețe.
Mediul concurențial poate fi afectat negativ de activitățile anticoncurențiale care reprezintă obiectul sau efectul înțelegerilor sau a practicilor concertate între agenții economici, de abuzul de poziție dominantă a unor agenți economici puternici; de asemenea, concurența poate fi distorsionată prin subvențiile acordate de stat unor agenți economici, ceea ce le creează o poziție avantajoasă față de ceilalți concurenți pe piața respectivă.
“Considerată ca element esențial al economiei de piață, concurența are ca rol primordial protecția și garantarea libertății de acțiune a operatorilor economici, respectiv: libertatea comerțului și industriei, libertatea în stabilirea ofertei, libertatea contractuală, libertatea consumatorilor de a alege produsele și serviciile conform calității acestora și a prețurilor la care sunt oferite “. În vederea atingerii acestor obiective există două moduri de a privi aceste probleme: concurența-condiție, o variantă clasică, conform căreia se consideră concurență ca mijloc indispensabil de realizare a dezvoltării economice și concurența-mijloc, conform căreia concurența poate fi sacrificată în unele situații excepționale în vederea realizării unui progres economic și social.
Pe baza dispozițiilor art. 85-87 din Tratatul C.E.E., se veghează la aplicarea regulilor de interzicere a înțelegerilor și a pozițiilor dominante, iar prin aplicarea art. 92-94 sunt prevăzute controalele “ajutoarelor” oferite de stat și respectarea dispozițiilor tratatului privind întreprinderile publice și întreprinderile care beneficiază de drepturi speciale sau exclusive, așa cum prevede art. 90. În vederea reglementării acestui domeniu, comunitățile au adoptat un număr important de acte normative și, în special,decizii individuale. Nu se poate vorbi de o competență exclusivă a Comunităților în acest domeniu , întrucât pot adopta reguli de concurență și pot stabili organe de supraveghere în acest domeniu. Rămâne însă în vigoare principiul primordialității dreptului comunitar.
“O concurență puternică este cheia către competitivitate, atât pentru Europa, cât și pentru fiecare din statele ei. Presiunile concurențiale stimulează creșterea productivității și încurajează companiile în direcția inovării. Prin înfruntarea concurenței la ele acasă, firmele europene devin mai puternice și capabile să-și mențină poziția pe piața mondială. De aceea regulile referitoare la concurență din Uniunea Europeană au menirea de a garanta că dinamismul competitivității piețelor este menținut.”
POLITICA CONCURENȚIALĂ ÎN CADRUL UNIUNII EUROPENE
1. Ca noțiune uzuală, concurența este o competiție în care oamenii încearcă să existe mai bine decât rivalii lor, în care aceștia tind să obțină ceea ce au obținut alții, sau chiar mai mult, în același timp. În termeni comerciali, aceasta este o formă de rivalitate între afaceri, în încercarea de a atrage clienți prin intermediul oferirii condițiilor, prețurilor, calităților mai avantajoase. În teoria economiei libere, “politica concurențială” este politica ce tinde să garanteze libertatea deplină a pieței și să prevină pericolul apariției monopolurilor, oligopolurilor și altor acorduri, capabile să dicteze prețuri și condiții comerciale în defavoarea consumatorilor.
Crearea unei piețe interne unice în cadrul UE a determinat necesitatea asigurării condițiilor propice unei concurențe “funcționale” la nivel comunitar, “un sistem care să asigure o concurență nedistorsionată pe piață internă”.
2. Deosebit de importantă pentru crearea Pieței Europene Comune este politica concurențială. Ea nu ar avea sens, dacă concurența între companiile statelor membre ar fi limitată de acorduri restrictive și activitatea cartelurilor. Acestea ar limita beneficiile oferite consumatorilor de o piață cu concurență loială și liberă, cu o largă diversitate de mărfuri și servicii disponibile la prețuri avantajoase.
Piața internă este de neconceput fără o politică în domeniul concurenței care să încurajeze eficiența economică prin crearea unui mediu favorabil inovației și progresului tehnologic, să protejeze interesele consumatorilor prin oferirea posibilității de a cumpăra produse și servicii în condiții optime și să prevină eventualele practici anticoncurențiale ale societăților comerciale și ale autorităților naționale.
Asigurarea unor condiții egale a generat rezultate benefice pentru consumatori,precum scăderea tarifelor pentru serviciile telefonice, accesul unui numar cât mai mare de persoane la transportul aerian sau posibilitatea achiziționării unui automobil într-un stat membru al UE care are cele mai mici preturi de pe piață.
3. Principiile politicii concurențiale ce stau la baza creării cadrului legislativ insituit prin Tratatul asupra Uniunii Europene sunt :
transparența în privința deciziilor adoptate referitor la comportamentele anticoncurențiale;
nediscriminarea nici unui agent economic participant la schimburile economice internaționale;
stabilitatea unui cadru competitiv internațional;
cooperarea între diferitele autorități ale concurenței naționale și internaționale în privința aplicării legislației în domeniu.
Conform art. 85 (81) alin. 1 al Tratatului CE, politica în domeniul concurenței trebuie să garanteze unitatea, omogenitatea și viabilitatea pieței interne prin:
combaterea monopolizării anumitor piețe de către societați ce încheie între ele acorduri protecționiste – acorduri restrictive și fuziuni;
prevenirea exploatării puterii economice a unor societăți în defavoarea altora – abuzul de poziție dominantă;
prevenirea distorsionării regulilor concurențiale de către guvernele statelor membre prin sprijinirea discriminatorie în favoarea anumitor operatori economici publici sau privați – ajutoarele de stat;
combaterea înțelegerilor între grupările de companii cu scopul fixării prețului sau instituirii controlului asupra volumului total al producției în defavoarea comerțului între statele membre- carteluri.
Deoarece economia de piață – punctul de referință al politicii economice a Uniunii și a statelor membre – plasează concurența printre factorii determinanți ai succesului economic, acceptarea prevederilor acestui articol înseamnă atât cea mai bună modalitate de îndeplinire a nevoilor consumatorilor, cât și cea mai bună cale de asigurare a competitivității operatorilor economici, produselor și serviciilor europene pe piața internațională.
4 Obiectivul politicii concurențiale europene constă în garantarea unității Pieței comune și evitarea monopolizării unor sectoare ale pieții. Monopolizarea pieței poate avea loc prin acord sau fuziune. În afară de aceasta, ea supraveghează acțiunile guvernelor statelor membre ce ar putea distorsiona „regulile de joc” prin aplicarea măsurilor discriminatorii față de unele întreprinderi, favorizând întreprinderile publice sau prin acordarea asistenței întreprinderilor din sectorul privat.
În unele cazuri, incidentele în domeniul concurenței sunt soluționate prin modificarea politicii concurențiale a statelor sau a companiilor implicate. În alte cazuri, Comisia pledează pentru aplicarea unei amenzi, ce poate depăși suma de 75 milione Euro.
Succint, obiectivele vizate de politica în domeniul concurenței sunt creșterea bunăstarii și protecția consumatorilor, redistribuirea veniturilor, protejarea întreprinderilor mici și mijlocii, integrarea piețelor, având însă și considerații regionale sociale sau sectoriale.
Obiectivele politicii în domeniul concurenței pot fi succint grupate în trei categorii:
1.Politica europeană în domeniul concurenței (PDC) trebuie să garanteze unitatea pieței interne și să evite realizarea de înțelegeri între firme, de natură să afecteze comerțul intracomunitar și manifestarea liberă a concurenței (înțelegeri și practici concertate);
2.Politica în domeniul concurenței urmărește să împiedice situațiile în care una sau mai multe firme caută să exploateze de o manieră abuzivă puterea lor economică în raport cu alte firme mai puțin puternice (abuz de poziție dominantă).
3.De asemenea, PDC trebuie să împiedice acele intervenții ale guvernelor statelor membre care pot falsifica regulile jocului liber al pieței, prin discriminări în favoarea întreprinderilor de stat sau prin acordarea de ajutoare către anumite firme
din sectorul de stat/privat (ajutoarele de stat).
C. BAZELE JURIDICE SI INSTITUTIONALE ALE POLITICII IN DOMENIUL CONCURENTEI
Deși politica comunitară în domeniul concurenței este tot mai mult determinată de considerente economice, constrângerile la care este supusă sunt în principal de ordin juridic.
Baza legală (juridică) a PDC este oferită, în primul rând, de prevederile incluse în Tratatul UE, respectiv:
► Articolul 81 privind practicile restrictive;
► Articolul 82 privind poziția dominantă pe piață;
► Articolul 86 privind întreprinderile publice;
► Articolele 87-89 privind ajutorul de stat.
În al doilea rând, referiri se găsesc în legislația secundară, adoptată de Consiliul UE și de
Comisia Europeană, sub forma Regulamentelor și Directivelor .
Astfel, în această categorie includem:
► Regulamentul Consiliului 17/1962;
► Regulamentul Consiliului 4064/1989, privind controlul fuziunilor , amendat prin
► Regulamentul 1310/1997;
► Regulamente și exceptări în bloc, acordate în cazul unor acorduri care privesc situații bine precizate, precum: transferul de tehnologie, cercetarea și dezvoltarea, distribuția autovehiculelor etc.
În al treilea rând, un număr în creștere de instrucțiuni, care nu sunt în mod formal obligatorii, și care oferă informații esențiale privind interpretarea regulilor obligatorii sau modul în care va acționa Comisia într -un anumit domeniu. Prin intermediul acestora, Comisia caută să crească gradul de predictibilitate al acțiunilor sale.
Acestor surse de drept li se adaugă deciziile CEJ și ale Tribunalului de Primă Instanță.
Nu în ultimul rând, trebuie menționate și acordurile internaționale în care se fac referiri
exprese privind diferite situații specifice legate de domeniul concurenței.
PRINCIPALII ACTORI IMPLICATI IN PDC
Instituția responsabilă la nivel comunitar de modul în care este implementată PDC este
Comisia Europeană. Aceasta ia deciziile formale prin majoritate simplă, asemenea unui organism colectiv. Aceste decizii sunt pregătit de Directoratul general pentru oncurență, DG COMP (anterior cunoscut sub numele de DG IV), care raportează comisarului responsabil cu PDC. Comisia poate fi sesizată într -o problemă privind concurența fie prin notificare, fie ca urmare a unei plângeri înaintate de o firmă sau un stat, fie poate acționa din proprie inițiativă („ex officio”) pentru a investiga anumite situații specifice sau chiar un întreg sector economic. Comisia poate penaliza orice încălcări ale regulilor privind concurența, penalizările putând reprezenta până la 10% din veniturile companiei incriminate.
Ultimul arbitru în domeniul acestor reguli atât de complexe și cel care poate decide dacă acțiunea Comisiei a fost în limitele puterilor stabilite în mod legal este Curtea Europeană de Justiție (CEJ). CEJ este îndreptățită să acționeze atât în cazul unor solicitări făcute de instanțele naționale, cât și în cazul unor acțiuni inițiate împotriva Comisiei în fața Tribunalului de Primă Instanță (TPI). Cu totul remarcabil pentru o instanță juridică, CEJ solicită Comisiei, în anumite împrejurări, mai degrabă argumente de ordin economic decât formal (juridic).
Rolul Parlamentului European se reduce la a evalua acțiunile Comisiei printr -un raport anual și, de asemenea, de a face observații privind evoluțiile importante din acest domeniu. Intervențiile Consiliului de Miniștri se rezumă la a autoriza exceptările în bloc, precum și modificările bazei legale a PDC.
În afara Comisiei, în cadrul PDC acționează și autoritățile naționale investite cu competențe în acest domeniu. Ca urmare a recentelor propuneri venite din partea Comisiei, de descentralizare a PDC, rolul autorităților naționale din domeniul concurenței crește în mod semnificativ
REFORMA POLITICII IN DOMENIUL CONCURENTEI
Politica în domeniul concurenței, ale cărei obiective și proceduri au rămas în linii mari
nemodificate de la începutul procesului de integrare, se află acum în proces de modernizare și descentralizare. În prezent sunt în curs două reforme:
► reformă în domeniul reglementărilor antitrust – respectiv a regulilor privind acordurile dintre întreprinderi, care presupune modificarea radicală a faimosului Regulament 17/62, privind aplicarea Articolelor 81 și 82;
► reformă în domeniul „concentrărilor”, care privește implementarea noului Regulament privind concentrările.
Modernizarea Reglementării 17/1962
Prin Cartea Albă, propusă în aprilie 1999, se propune renunțarea la sistemul de notificări bazat pe notificarea obligatorie a articolelor care cad sub incidența Art. 81. Obiectivul acestei măsuri a fost de a reduce la minimum birocrația care apasă asupra firmelor, garantând totodată respectarea regulilor specifice dreptului concurenței. Renunțarea la sistemul notificărilor va permite descentralizarea eficientă a aplicării reglementărilor în domeniu, atât către autorități cât și către jurisdicția națională.
Reglementarea 17, care are deja o vechime de 40 de ani, a suferit mai multe modificări prin adoptarea Regulamentului 1/2003, respectiv:
a. pentru prima dată în istoria UE, vor fi împuternicite autoritățile naționale, inclusive tribunalele naționale, să aplice excepțiile Art. 81(3) împreună cu interdicțiile prevăzute de Art. 81(1) și 82. Acordarea excepțiilor a reprezentat întotdeauna o prerogativă a Comisiei;
b. pentru prima oară, autoritățile naționale au obligația să aplice legislația comunitară
în locul celei naționale ori de câte ori comerțul trasfrontalier este afectat;
c. pentru prima dată, autoritățile naționale au obligația să consulte Comisia înainte de
a lua orice decizie;
d. pentru prima dată, tribunalele naționale trebuie să înainteze Comisiei copii după decizii;
e. Comisia va avea dreptul/obligația să apară în fața tribunalelor naționale;
f. cei 40 de ani de „notificări prealabile” vor lua sfârșit. Acest lucru va asigura:
1. pe de o parte, descentralizarea sistemului, prin înlocuirea principiului „autorizării prealabile” a înțelegerilor cu cel al „exceptărilor legale” în cazul în care acestea sunt conforme cu reglementările Tratatului (Art. 81), ceea ce va da dreptul autorităților din domeniul concurenței din statele membre să decidă în cazul exceptărilor (Art. 81/3).
2. pe de altă parte, va asigura o aplicare uniformă a reglementărilor comunitare deoarece Comisia își va conserva puteri de decizie importante, precum exceptările pe categorii, deciziile individuale, formularea de linii directoare. În plus, vor fi întărite capacitățile de inspectare și se va urmări realizarea unei cooperări sistematice între autoritățile naționale și Comisie.
Reforma Regulamentului privind concentrările – Regulamentul 139/2004
Obiectivul modificărilor propuse în legătură cu acest Regulament vizează creșterea transparenței procesului de decizie. În acest scop, reforma – propusă în vara anului 2000 într-un raport al Consiliului și apoi, lansată oficial prin publicarea Cărții Verzi, în
decembrie 2001, prevede un ansamblu de măsuri, printre care, se detașează prin importanță:
• vor fi ameliorate criteriile de apreciere a operațiunilor de concentrare, prin ameliorarea testului dominanței. Noul test va permite mai buna analiză a efectelor concentrărilor, efecte care scăpaseră testului anterior. Astfel, efectele create de o concentrare vor putea fi considerate de o manieră favorabilă atunci când efectele pozitive vor depăși consecințele potențial negative ale operației. Ca urmare a analizelor tot mai complexe pe care le vor solicita testările respective, Comisia va întări de o manieră semnificativă expertiza economică, completând structura personalului cu un „economist șef al concurenței” la ce mai înalt nivel, care, susținut de o echipă de economiști industriali, va întreprinde anchetele respective.
• sunt propuse unele măsuri pentru a oferi părților notificante garanția că argumentele și angajamentele lor, luate pentru a răspunde obiecțiilor Comisiei, vor fi luate în considerare. Astfel, în plan intern, sistemul „checks and balances” va fi considerabil întărit, atât datorită unei expertize economice superioare, cât și datorită unui sistem de „ passage sur le grill ” pentru toate anchetele în faza a doua. Redistribuirea competențelor între Comisie și statele membre va trebui clarificată, astfel încât să se realizeze cât mai devreme, în strânsă colaborare cu părțile.
• asigurarea unui control jurisdicțional mai eficace și mai rapid, care să se sprijine pe întărirea resurselor Tribunalului de Primă Instanță și Curții de Justiție. În decembrie 2002, Comisia a adoptat un pachet de reforme menite să contribuie la procesul de reformă a legislației în domeniul concentrărilor. Reforma va aduce în prim plan analiza economică a fenomenului, va întări sistemul de verificare și control, precum și dreptul părților implicate în concentrare de a fi ascultate pe parcursul investigației. De asemenea, reforma propune adoptarea unui nou regulament, conform căruia va exista
obligația consultării atât a Consiliului de Miniștri, cât și a Parlamentului European.
Consiliul a discutat noul regulament pe parcursul anului 2003, noile reglementări intrând în vigoare începând cu 1 mai 2004.
INTERZICEREA ABUZULUI DE POZIȚIE DOMINANTĂ
Poziția dominanta reprezintă situația în care, puterea economică deținută de o firmă, îi permite acesteia să obstrucționeze concurența de pe piața în cauză. Cu alte cuvinte, poziția dominantă pe piață permite unei firme să influențeze în mod covârșitor condițiile în care se manifestă concurența.
Abuzul de poziție dominanta se manifestă atunci când, prin comportamentul său, o firmă influențează structura sau gradul de concurență de pe piața respectivă, chiar și în situația în care un asemenea comportament este rezultatul anumitor dispoziții legislative. Printre posibilele abuzuri de poziție dominantă se pot enumera:
► faptul de a impune în mod direct sau indirect prețul sau alte condiții de tranzacție
neechitabile;
► limitarea producției sau a piețelor de desfacere în detrimentul consumatorului;
► aplicarea, în raport cu anumiți parteneri comerciali, a unor condiții inegale, pentru prestații echivalente;
► condiționarea încheierii unui contract, de către acceptarea unor prestații suplimentare, fără legătură cu obiectul contractului.
Art. 82 prevede că orice abuz din partea unuia sau mai multor agenți economici aflați într -o poziție dominantă în piața comună sau într -un segment important al acesteia este interzis, atâta vreme cât poate afecta comerțul dintre țările membre.
Un astfel de abuz poate consta din:
a) impunerea, în mod direct sau indirect, a prețurilor de vânzare sau de cumpărare sau a altor condiții comerciale inechitabile;
b) limitarea producției, distribuției sau a dezvoltării tehnologice în dezavantajul consumatorilor;
c) aplicarea, în privința partenerilor comerciali, a unor condiții inegale la tranzacții echivalente, provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziția concurențială;
d) condiționarea încheierii unor contracte de acceptare, de către parteneri, a unor clauze stipulând prestații suplimentare care, nici prin natura lor și nici conform uzanțelor comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.
Se cere făcută observația că, în ceea ce privește temeiul juridic al combaterii abuzului de
poziție dominantă, Art. 82 i se adaugă Art. 83, prin care se permite adoptarea de regulamente și directive și Art. 85, care se referă la competențele de investigare ale Comisiei.
După cum se observă, Art. 82 (fost Art. 86) se constituie într -un instrument de control al exercitării puterii de monopol pe o piață sau alta. El implică analizarea a două elemente:
► existența unui agent economic aflat în poziție dominantă;
►comportamentul respectivului agent economic, care are drept efect afectarea concurenței pe piața respectivă.
Subliniem faptul că Art. 82 interzice numai abuzul de poziție dominantă, nu doar simpla sa existență.
BIBLIOGRAFIE
Gabriela Drăgan, Dumitru Miron, Laura Marinas, Florin Ilie, Economia Uniunii Europene, Editura Luceafarul, București, 2002
Nicolae Sută, Gabriela Drăgan, Dumitru Miron, Integrare Economică Europeană, Editura Economică, 1999
Fuerea Augustin, Drept comunitar al afacerilor, Editura Universul Juridic, București, 2006
Kroes Neelie-Comisar European pt concurență, speech, 12 mai 2005
Laursen F., Trade and Aid, în Developments in the european Union ,Ed. By Laura Cram, D. Dinan, N. Nugent
Surse electronice de informare:
1.www.concurenta.ro
2. http://europa.eu/index_ro.htm
3. http://ec.europa.eu/romania/eu_romania/index_ro.htm
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Specificul Dreptului European al Concurentei (ID: 129873)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
