Specificul Atractiilor Turistice din Republica Moldova Ca Valoare a Patrimoniului Geografic National

Specificul atrac țiilor turistice din Republica Moldova ca valoare a patrimoniului geografic național

Cuprins:

INTRODUCERE

I. Atracțiile turistice – elemente de bază a patrimoniului geografic național

1.1 Atracțiile turistice naturale

1.2 Atracțiile turistice antropice

1.3 Atracțiile turistice din Republica Moldova din perspectiva zonelor economico-geografice

II. Studiu de caz. Atracțiile naționale vitivinicole – elemente ale ramurii turistice natural-antropice

2.1 Prezentarea generală a ramurii viti-vinicole moldovenești

2.2 Vechimea culturii viței-de-vie ca moment de atracție turistică

2.3 Evaluarea resurselor turistice în cadrul spațiului geografic viti-vinicol din Republica Moldova

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Actualitatea temei. Conform estimărilor Consiliului Mondial de Turism și Călătorii (WTTC), în primii ani ai sec. XXI turismului i-au revenit cca.10,7% din PIB-ul mondial, iar în următoarea decadă, potrivit previziunilor, ponderea acestui sector economic va crește până la 11%. În anul 2014 au fost înregistrate 715 mln de sosiri în toate țările lumii, ponderea turismului în exportul mondial de mărfuri și servicii a fost de 12,8% (în exportul european – de 13%).

Segmentarea pieței turistice de recreere depinde în mare măsură de diversificarea motivației călătoriei, fapt care impune operatorilor turistici necesitatea realizării de noi oferte capabile să orienteze fluxurile turistice spre destinații noi sau spre cele existente și retehnologizate. În acest context, se disting mai multe specializări a agențiilor de turism, dar și a destinațiilor turistice, pe tipuri de turism practicate, printtre care distingem turismul de odihnă d. La nivel global conform statisticii Organizației Mondiale a Turismului în Europa sunt înregistrate peste 400 mln vizite pe an în turismul internațional (cca 57% din nivelul mondial în 2014), sporul anual fiind în mediu de 2,3-3%.

Domeniul turismului în general și în special a atracțiilor turistice în Republica Moldova este unul prioritar pentru dezvoltarea social-economică, fapt confirmat în SCERS și Programul național “Satul moldovenesc”. Turismul constituie cca. 1% din PIB-ul național, însă această ramură poate diversifica substanțial economia localităților rurale, inclusiv prin crearea de noi locuri de muncă.

În prezent în Republica Moldova fluxul turiștilor străini a scăzut substanțial până la nivelul de 100-150 mii de persoane anual, dintre care doar cca. 20 de mii vin prin filiera agențiilor de turism naționale, iar restul vin individual motivați de imaginea creată de Moldova în perioada sovietică, la rude și prieteni sau datorită întreținerii relațiilor de afaceri cu partenerii autohtoni.

Actualitatea și complexitatea problemei, metodele și căile de creștere a eficienței potențialului ramurii turistice prin valorificarea înaltă a patrimoniului existent trebuie studiate în continuare. Toate aceste aspecte, situații și probleme nesoluționate analizate în complex au dictat alegerea temei.

Gradul de studiere a temei: La nivel mondial cele mai timpurii lucrări consacrate studierii specificului atracțiilor turistice sunt realizate de: Stanislawa Golinowska și Loukas Tsoukalis.

În spațiul ex-sovietic, prin anii ’80 ai secolului trecut, își fac apariția un șir de lucrări științifice, în care din punct de vedete teoretic se analizează și se definesc multiple concepte, care ulterior au și constituit suportul metodologic al atracțiilor turtistice ca concept teoretic. Aceste studii au fost, în primul rînd, legate cu numele unor asemenea savanți precum Н.И. Волошин, В.А Квартальнова, Г.М. Долматов etc.

Conținutul tematicii privind particularitățile atracțiilor turistice în contextul dezvoltării turismului cunoaște o mare preocupare a savanților din Romînia. Dintre savanții romîni, care au abordat și sunt preocupați de problematica dată, se numără: Cristureanu C., Daianu D., Vrânceanu R., Glăvan V., Minciu R. etc.

În Republica Moldova la studierea atracțiilor turistice, precum și a perspectivelor aplicării strategiilor în contextul dezvoltării turismului european, au adus o deosebită contribuție cercetătorii: Bîzgu I., Ciubotaru M., Guțu I., Guțuțui, Veaceslav, Livandovschi Roman, Miron Viorel, Platon Nicolae etc.

Obiectivul de bază a tezei propuse pentru susținere servește elaborarea unor instrumente teoretico-practice care să poată impulsiona valorificarea atracțiilor turistice în Uniunea Europeană și Republica Moldova. În acest context sunt propuse strategiile europene pentru sporirea eficienței economice și asigurarea unei dezvoltări stabile și durabile a ramurii turistice la nivelul UE.

Scopul cercetării constă în fundamentarea și elaborarea bazelor teoretice și metodice pentru evidențierea și valorificarea atracțiilor turistice în Republica Moldova și UE, determinarea potențialului de creștere a ramurii precum și argumentarea unor propuneri de eficientizare a utilizării patrimoniului atractiv al Republicii Moldova și țărilor europene, care să poată fi puse la bază unor măsuri strategice orientate spre diversificarea economiei spațiului urban și rural, a cercetării particularităților aplicării strategiilor în contextul dezvoltării turismului la nivelul comunitar și al statelor mebre.

Reieșind din scopul propus în teză, au fost formulate următoarele obiective:

Atracțiile turistice naturale

Atracțiile turistice antropice

Atracțiile turistice din Republica Moldova

Tendințe actuale de dezvoltare a atracțiilor turistice.

Prognoze le nivel mondial pentru atrațiile turistice internaționale

Perspectivele integrarii atracțiilor turistice naționale în circuitul turistic și internațional.

Suportul metodologic și teoretico – științific: Suportul informativ al lucrării l-au constituit datele Ministerelor Economiei, Departamentului Statistică și Sociologie al Republicii Moldova, datele sociologice și statistice din țările Uniunii Europene etc.

Cercetarea s-a efectuat cu utilizarea mai multor metode aplicabile în domeniul științelor socio-umanistice, precum observația structurată și nestructurată, analiza și sinteza, cunoașterea istorică și logică, analiza cantitativ-calitativă, analiza sistemică, analiza structurală, analiza factorială, funcțională, comparativă și corelațională. Rezultatele evaluării subiective a pieței turistice europene au fost obținute prin cercetările sociologice cu aplicarea chestionarelor în teren cît și a studiilor de experți.

În teză au fost utilizate metoda sistemică, metoda normativă, metoda statistică, metoda de sinteză, analiză economică, comparare, inducția și deducția, econometria, analize diagnostice și de prognozare, precum și alte procedee și instrumente de cunoaștere științifică a proceselor economice.

Importanța teoretică și practică a lucrării constă în obținerea anumitor cunoștințe teoretice și tendințe sociale noi privind studierea atracțiilor turistice în Republica Moldova.

Structura și volumul lucrării: Structura tezei de licență este una obișnuită, avînd la baza structurii sale lista întroductivă, doua capitole, concluziile urmate de lista bibliografică a materialelor utilizate în elucidarea temei, anexele și abrevierile.

În "Introducere" se analizează actualitatea temei investigate, scopul și sarcinile, suportul metodologic și teoretico-științific, gradul de elaborare a temei de investigare, noutatea științifică a lucrării, semnificația și valoarea ei aplicativă.

Capitolul I. întitulat Atracțiile turistice – elemente de bază a patrimoniului geografic național, prezintă: Atracțiile turistice naturale; Atracțiile turistice antropice; Atracțiile turistice din Republica Moldova din perspectiva zonelor economico-geografice

Capitolul II. Studiu de caz. Atracțiile naționale vitivinicole – elemente ale ramurii turistice natural-antropice, prezintă: Prezentarea generală a ramurii viti-vinicole moldovenești; Vechimea culturii viței-de-vie ca moment de atracție turistică; Evaluarea resurselor turistice în cadrul spațiului geografic viti-vinicol din Republica Moldova

Încheierea tezei reprezintă o generalizare, în baza constatărilor, observațiilor și concluziilor făcute pe parcursul realizării tezei a principalelor rezultate ale investigației.

I. Atracțiile turistice – elemente de bază a patrimoniului geografic național

1.1 Atracțiile turistice naturale

La momentul actual este cert faptul că resursele turistice, împreună cu baza tehnico-materială, infrastructura turistică și bunurile destinate consumului turistic, toate constituie patrimonial turistic al țării. Patrimoniul turistic, potrivit Dicționarului poliglot explicativ de termini utilizați în turism, este ansamblul de elemente ce stau la baza desfășurării activității de turism pe un teritoriu dat: potențialul turistic natural și antropic, echipamentele de turism, infrastructura generală sau turistică. La rândul său potențialul turistic este văzut ca ansamblul de elemente naturale, economice și cultural-istorice de interes turistic, care conferă unui teritoriu dat o anumită funcționalitate turistică și care constituie premize pentru dezvoltarea activității de turism. Poate fi deci o ofertă turistică potențială. Resursele turistice, în sens restrâns, alcătuiesc ansamblul de elemente naturale și antropice care prezintă interes touristic și care pot fi valorificate în activitatea de turism. Spre deosebire de “atracțiile turistice”, resursele sunt privite mai mult ca “materii prime” ale unei activități economice, respectiv ale producției turistice.

Organizația Mondială a Turismului (OMT), în baza Agendei 21 aprobată la Summitul Mondial privind Dezvoltarea Durabilă (Rio de Janeiro, 1992), a formulat conceptul turismului durabil, care satisface necesitățile actuale ale turiștilor și ale regiunilor de primire, protejând și sporind oportunitățile pentru viitor. Astfel, managementul tuturor resurselor trebuie să se efectueze într-un mod care ar permite să fie satisfăcute necesitățile economice, sociale și estetice, menținându-se integritatea culturală, procesele ecologice esențiale, diversitatea biologică și sistemele de suport ale vieții. În strategia națională de dezvoltare a turismului sunt promovate următoarele aspecte ale turismului durabil: (i) durabilitatea ecologică, care garantează o dezvoltare adecvată în condiții de respectare a diversității biologice și a resurselor biologice; (ii) durabilitatea social și culturală, care contribuie la dezvoltarea și protejarea valorilor culturale; (iii) durabilitatea economică, ce garantează o dezvoltare a societății în condițiile de gestiune adecvată a resurselor cu obținerea unor efecte economice atât pentru prezent, cât și pentru viitor.

În cadrul descrierii resurselor turistice este recomandată terminologia acceptată de comunitatea internațională (UNESCO, “Convenția pentru Protejarea Patrimoniului Cultural și Natural al Omenirii”, 16.XI.1972), precum și de legislația națională (legile privind protecția naturii și patrimoniului cultural). Astfel, potrivit Convenției UNESCO:

Patrimoniu natural sunt considerate: (a) formațiuni ale naturii, care sunt alcătuite din forme de expresie fizică și biologică, ce din motive estetice sau științifice constituie o valoare universală deosebită; (b) formațiuni geologice sau arealuri fizico-geografice exact delimitate, care formează spațiu de viață pentru specii de plante și animale, care din motive științifice și datorită stării de conservare sunt de o valoare universală; (c) situri naturale sau teritorii exact delimitate care din motive științifice sau datorate stării nealterate cu o valoare estetică și peisagistică remarcabile, sunt de o valoare universală. De remarcat că, valoarea universal deosebită este argumentată prin motive științifice, gradul de conservare, motive estetice.

În continuare vom analiza următoarele formațiuni naturale cu funcționalitate turistică prioritară: (i) terenurile zonelor verzi în raza localităților rurale; (ii) fondul silvic; (iii) terenurile fondului de vânătoare; (iv) fondul apelor.

Spațiile verzi ale localii de conservare sunt de o valoare universală; (c) situri naturale sau teritorii exact delimitate care din motive științifice sau datorate stării nealterate cu o valoare estetică și peisagistică remarcabile, sunt de o valoare universală. De remarcat că, valoarea universal deosebită este argumentată prin motive științifice, gradul de conservare, motive estetice.

În continuare vom analiza următoarele formațiuni naturale cu funcționalitate turistică prioritară: (i) terenurile zonelor verzi în raza localităților rurale; (ii) fondul silvic; (iii) terenurile fondului de vânătoare; (iv) fondul apelor.

Spațiile verzi ale localităților rurale sunt compuse din suprafețe acoperite de vegetație spontană, care sunt foarte reduse – cca.15% din terenurile Republicii Moldova. Resursele biotice spontane numără 1806 specii de plante cu flori, 70 specii de mamifere și 281 specii de păsări. Potrivit legii cu privire la spațiile verzi ale localităților urbane și rurale (legea 591) în Republica Moldova este instituit un sistem armonizat arhitectural, format din elemente ale complexelor peisagistice intravilane și extravilane ale localităților urbane și rurale (peisaje naturale, construcții rutiere, horticole, locative), important din punct de vedere estetic, biologic și ecologic, care include:

a) terenuri de folosință generală din perimetrul intravilanului și extravilanului localităților urbane;

b) terenuri cu spații verzi din localitățile rurale

c) terenuri din zonele turistice și de agrement,

d) terenuri ocupate de rețeaua rutieră a spațiilor verzi, linii parcelare și linii de transport de energie electrică, iazuri și lacuri,

e) pepeniere și plantații de arbori și arbuști decorativi,

f) terenuri ocupate de construcții și instalații care aparțin gospodăriei spațiilor verzi,

g) terenuri neproductive: mlaștini, stâncării, pante abrupte, terenuri afectate de alunecări, sărături.

Suprafețele împădurite ale fondului silvic reprezintă un potențial important pentru fiecare țară de atracție a turiștilor. Vegetația forestieră constituie un element esențial de creare a peisajelor, sursă relativ eftină de tratament balneoclimatic, loc de amplasare a diferitor unități de agrement turistic și sportiv.

Pădurea ca un tot unitar presupune o gestionare coerentă în strânsă legătură cu gestionarea și altor resurse naturale, cu dezvoltarea socială și economică a țării. Pădurile Republicii Moldova sînt o parte componentă a patrimoniului natural național, reprezentând importante resurse naturale și strategice. În complexul resurselor naturale ele sunt printre cele regenerabile, care oferă posibilitatea de a influența și ameliora calitatea mediului înconjurător. Prin diversitatea lor structural și funcțională pădurile se impun ca cele mai valoroase asociații de vegetație naturală. Resursele forestiere din Republica Moldova sînt constituite din resursele fondului forestier și a vegetației forestiere de pe terenurile din afara acestuia.

Pe parcursul perioadei cuprinsă între sec XIX-XXI suprafețele de păduri din Republica Moldova au avut tendințe de scădere până la 222 mii ha în 1945, iar începând cu anul 1966 – de creștere cu circa 30 mii ha în mediu anual.

Evoluția suprafețelor acoperite cu păduri în Republica Moldova, mii ha

(1918-2010)

1918 1945 1966 1973 1978 1983 1988 1997 2005 2011 2010

Sursa: Stinfaci V., Protecția florei și faunei in RM, Chișinîău 2011, pag 23

Comparativ cu alte țări, Republica Moldova denotă indici foarte mici specifici resurselor forestiere. Pentru fiecare locuitor al republicii revine câte , 10 mc masă lemnoasă în picioare și 0,1 mc lemn recoltat. Astfel, pentru Europa gradul mediu de împădurire este de 30,5%, țările CSI – 40,1%, America de Nord – 25,1%.

O atracție turistică importantă poate fi fondul de vânătoare al Republicii Moldova, care este delimitat în 80 de suprafețe din componența a 16 întreprinderi silvice de stat, inclusiv în 56 de ocoluri silvice. În prezent fondul ocupă 234,2 mii ha, inclusiv 132,8 mii ha păduri (56,7%) și 101,4 mii ha terenuri (43,3%) în rază de 500 metri în jurul pădurilor (grădini, vii, pășuni, pârloagă, terenuri degradate). Suprafața ocupată de păduri ale fondului de vânătoare alcătuiește cca. 38% din totalul terenurilor împădurite din țară (fără regiunea transnistreană) sau de două ori mai mult decât suprafața împădurită a ariilor naturale protejate de stat. Cele mai mari teritorii ale fondurilor de vânătoare se găsesc pe domeniile gestionate de ÎSS Chișinău, Edineț și Orhei. Activitatea de vânătoare pe teritoriul Moldovei este reglementată de un regulament special al Asociației Naționale a Vânătorilor și Pescarilor, legislația ecologică națională, normativele de vânătoare în vigoare, care în linii mari sunt favorabile dezvoltării turismului de vânătoare.

Terenurile fondului apelor și întinderile de apă sunt importante elemente creatoare de peisaje și loc pentru practicarea turismului, natației și diferitor activități sportive nautice. Pe marginea bazinelor acvatice sunt amplasate plaje, diverse dotări de agrement și turistice. În mare parte dezvoltarea zonelor turistice mari sunt legate de apă: exemple – litoralul mărilor și râurilor, izvoarele și lacurile cu ape minerale, etc. În Republica Moldova resursele de apă sunt limitate la aproximativ 1,32 mlrd.m3, rețeaua hidrografică este formată de 3621 cursuri de apă cu o lungime totală de cca. 16 mii km. Râurile Nistru (630 km) și Prut (695 km) marchează frontiera de stat cu Ucraina și România. Potrivit datelor Concernului “Apele Moldovei” în Republica Moldova pe toate râurile și râulețele sunt construite 4712 acumulări de apă cu o suprafață de cca. 48 mii ha (din totalul de 96,3 mii ha în anul 2014) și de un volum de peste 1 mlrd metri cubi de apă. Numărul acumulărilor de apă cu un volum ce depășește 1 mln. m3 se cifrează la 126, dintre care 34 se găsesc la balanța concernului. Populația Moldovei utilizează pentru alimentarea cu apă cca. 132 mii de fântâni și izvoare, iar 17% din familii utilizează apă din sisteme centralizate.

Codul apelor al Republicii Moldova în art.2 stabilește un fond unic de stat al apelor alcătuit din: a) râurile, lacurile naturale, lacurile de acumulare, alte bazine de apă de suprafață și izvoarele de apă, precum și apele canalelor; b) apele subterane.

Fondul ariilor naturale protejate de stat constituie unul dintre principalele elemente, care prin atracția lor sunt capabile să orienteze fluxul de turiști și alți vizitatori spre localitățile moldave. Cu precădere în localitățile rurale, deoarece în preajma lor sunt amplasate marea majoritate a obiectelor cu valoare turistică din fondul zonelor naturale. Astfel la 1679 de localități în Republica Moldova sunt 308 de arii naturale protejate.

La momentul actual, conform prevederilor art 2 din Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat nr. 1538-XIII din 25.02.98, prin parc național se înțelege un spațiu natural reprezentativ cu diverse peisaje geografice, obiecte și complexe naturale și cultural-istorice, specii floristice și faunistice autohtone, destinat utilizării în scop științific, recreativ, economic, cultural, turistic, instructiv, educativ etc.; prin rezervație naturală se înțelege acel spațiu natural, valoros din punct de vedere științific, destinat păstrării și restabilirii unui sau a mai multor componente ale naturii pentru menținerea echilibrului ecologic.

La nivel național al Republicii Moldova, parcul național are ca obiectiv păstrarea complexelor naturale de o deosebită importanță ecologică, estetică și cultural-istorică în vederea armonizării peisajelor geografice și folosirii lor durabile în scopuri științifice, culturale, turistice, instructive și educaționale. Conform prevederilor legale actuale, parcul național are următoarele sarcini:

conservarea și protejarea peisajelor geografice, a obiectelor geomorfologice, a regnului vegetal și animal, a monumentelor istorice și culturale în scopuri științifice, cognitive, recreative și economice;

crearea de condiții pentru turism și odihnă;

elaborarea și aplicarea metodelor științifice de conservare a obiectelor și complexelor naturale în condițiile folosirii lor în scopuri recreative;

popularizarea cunoștințelor privind protecția mediului, educarea și instruirea ecologică a populației.

Teritoriul parcului național se divizează în următoarele zone funcționale:

zona A, de protecție integrală, care include terenuri destinate restabilirii complexelor naturale din parc, protejării monumentelor istorico-culturale și arheologice și în care este interzisă orice activitate recreativă și economică. În această zonă se efectuează numai cercetări științifice conform unui program aprobat de consiliul științific al parcului și coordonat cu autoritatea centrală pentru mediu;

zona B, de recreație, în care sînt asigurate condiții pentru vizitarea locurilor pitorești ale parcului și pentru un scurt agrement. Poate avea cărări turistice, adăposturi pentru timp nefavorabil, locuri pentru ruguri, rezerve de combustibil, puncte de observație, obiecte sanitare, indicatoare, panouri de avertisment, scheme ale amplasamentului obiectelor naturale, cultural-istorice și de deservire socială. În această zonă se efectuează, după caz, lucrări silvice pentru păstrarea și restabilirea peisajelor geografice;

zona C, de recreație, destinată unui agrement de lungă durată. În această zonă se permite amplasarea de campinguri, hoteluri, moteluri, poiene pentru bivuacuri, baze turistice, birouri de excursii, centre informaționale, unități de alimentație publică, comerciale și de asistență socio-culturală;

zona D, economică, unde derulează activități economice care nu contravin regimului parcului național, și anume: cultivarea plantelor agricole tradiționale pentru zona dată, folosindu-se metode biologice de combatere a dăunătorilor, aplicîndu-se îngrășăminte și chimicale în strictă conformitate cu normele tehnologice și cu regulile de securitate sanitară; funcționarea diferitelor unități în baza utilizării tehnologiilor nepoluante, respectîndu-se regulile de protecție a mediului.

Deservirea recreativă a vizitatorilor este organizată de administrația parcului și de ministerele și departamentele interesate, de comun acord cu autoritatea centrală pentru mediu. Pentru vizitarea zonelor B și C se plătește taxă, stabilită în regulamentul parcului național.

În parcul național se instituie un consiliu tehnico-științific și un consiliu consultativ de administrare, care examinează și reglementează activitățile din cadrul parcului în limitele legislației în vigoare.Componența și regulamentul consiliului tehnico-științific și cele ale consiliului consultativ de administrare sînt aprobate de autoritatea ierarhic superioară. Statul de funcții al parcului național se stabilește de autoritatea ierarhic superioară de comun acord cu autoritatea centrală pentru mediu.

La momentul actual, în Republica Moldova sun următoarele parcuri naturale:

ocolul silvic Ivancea, ocolul silvic Seliște, ocolul silvic Vatici, ocolul silvic Teleșeu;

ocolul silvic Bravicea;

Comunele (satele) Morozeni, Ghetlova, Puțintei, Neculăieuca, Vatici, Donici, Teleșeu, Seliște, Peresecina, Ivancea, Pohorniceni, Trebujeni din raionul Orhei;

Comuna Codreanca și satele Țigănești, Romănești din raionul Strășeni;

Comuna Săseni și satul Bravicea din raionul Călărași;

Comuna Mașcăuți din raionul Criuleni.

În continuare vom menționa rezervația naturală are ca obiectiv asigurarea condițiilor optime de protejare și restabilire a speciilor, a comunităților vegetale și animale semnificative din punct de vedere național. Rezervațiile naturale se află în subordinea autorităților administrației publice centrale sau locale. În cadrul rezervației naturale se efectuează cercetări științifice.

Deci, rezervațiile naturale sunt spații naturale valorificate intens în turismul internațional. Acestea constituie valoroase resurse naturale din punct de vedere științific și sunt destinate păstrării și restabilirii unui sau mai multor componente ale naturii pentru menținerea echilibrului ecologic. Se administrează în scopul conservării biodiversității prin ameliorarea condițiilor de habitat și asigurarea integrității și continuității speciilor floristice și faunistice. Pe întreg teritoriul țării sunt repartizate dispers 63 de rezervații naturale. Ele reprezintă suprafețe ocupate de anumite specii de floră și faună, care prin valoarea lor științifică și estetică necesită protecție. Administrația publică locală este responsabilă de respectarea regulamentului rezervației naturale și ale altor rezervații specificate mai jos, care se găsește în raza teritoriului subordonat. Legislația în vigoare încurajează odihna, recrearea și turismul în locuri special amenajate (cu implicarea antreprenorilor locali) și interzice manifestările de turism neorganizat (Anexele 6, 7). Rezervațiile naturale din Republica Moldova (cu 12% din suprafața totală a fondului ariilor naturale protejate) sunt aproape în totalitate gestionate de A „Moldsilva” și se clasifică în 3 categorii: (i) 51 silvice (5001 ha), exemplu: Rosoșeni, Sadova, Sărata Galbenă etc.; (ii) 9 de plante medicinale (2796 ha), exemplu: Logănești, Sărata Galbenă, Cahul, Cernoleuca, Bugeac etc.; (iii) 3 mixte (212ha ), exemplu: Cantemir, Crocmaz ș.a. În Republica Moldova, rezervațiile naturale se clasifică în:

Silvice.

La nord de satul Șerpeni, ocolul silvic Anenii Noi, Voinova, parcela 41 – Raionul Anenii Noi.

Ocolul silvic Briceni, Rosoșeni,  parcelele 11, 12, 14, subparcela 2 – Raionul Briceni;

La sud de satul Baurci-Moldoveni, ocolul silvic Larga, Români, parcela 25, subparcelele 1, 9; parcela 36, subparcelele 1, 2, 4; parcela 37, subparcela 4 – Raionul Cahul;

Ocolul silvic Camenca, Sitișchi, parcela 32; Ocolul silvic Camenca, Vadul, parcelele 6, 7; La sud de satul Caterinovca, ocolul silvic Rașcov, Colohur, parcelele 22, 23, 25 – Raionul Camenca;

La 2 km est de satul Ciobalaccia, ocolul silvic Baimaclia, Aluniș, parcela 34, subparcelele 14, 15 – Raionul Cantemir;

Ocolul silvic Răzeni, Vila Molești-Răzeni, parcelele 30-32;  subparcelele 1, 2, 7; parcela 33, subparcelele 1, 5 – Raionul Căinari;

Ocolul silvic Hîrjauca, Vila Hîrjauca, parcela 26; Ocolul silvic Călărași, Sadova, parcelele 33, 34; Ocolul silvic Hîrjauca, Hîrjauca-Sipoteni, parcela 31; Ocolul silvic Hîrjauca, Scăfăreni, parcela 49; La vest de satul Onești, ocolul silvic Pitușca, Voinova, parcela 11 – Raionul Călărași;

La sud de satul Hagimus, ocolul silvic Căușeni, parcela 21, subparcela 6 – Raionul Căușeni;

Ocolul silvic Mihailovca, Hîrtopul Moisei, parcela 15 – Raionul Cimișlia;

În apropierea satului Frumușica, ocolul silvic Congaz, Liceul Bolgrad, parcela 26, subparcela 2 – Raionul Comrat;

Ocolul silvic Grigoriopol, Dubăsari, parcela 38, subparcelele 14, 20-22; Ocolul silvic Criuleni, Zoloceni, parcela 24 – Raionul Criuleni;

Între satele Popești, raionul Drochia și Băxani, raionul Soroca – Raioanele Drochia și Soroca;

Ocolul silvic Cărpineni, Dancu, parcelele 2, 3; Ocolul silvic Onești, Nemțeni, parcela 2 subparcelele 2, 3; Ocolul silvic Cărpineni, Sărata Galbenă, parcelele 28, 32, 33; Ocolul silvic Bozieni, Vila Caracui, parcela 37; Ocolul silvic Cărpineni, Sărata-Răzeși, parcela 15, La vest de satul Sărata-Răzeși (raionul Leova), ocolul silvic Cărpineni, Pogănești-II, parcela 14, subparcelele 1, 4-7 – Raionul Hîncești;

La 2 km sud de satul Molești, ocolul silvic Răzeni, Vila Molești – Răzeni, parcela 11, subparcela 1; parcela 12, subparcela 3; Între satele Malcoci și Condrița, ocolul silvic de scumpie Scoreni, Scoreni, parcela 22, subparcelele 1, 2, 4, 7; parcela 23, subparcela 3 – Raionul Ialoveni;

Ocolul silvic Hîrtop, Ostianova,  parcelele 23-26 – Raionul Leova;

Ocolul silvic Păruceni, Seliște-Leu, parcela 27-30; Ocolul silvic Iurceni, Cabac, parcela 7, subparcela 17; parcela 8, subparcela 20; parcela 11, subparcela 6; Ocolul silvic Grozești, Zberoaia-Lunca parcela 8, subparcelele 1-41 – Raionul Nisporeni;

Ocolul silvic Ocnița, Ocnița, parcela 16; Ocolul silvic Ocnița, Mestecăniș, parcela 9; Ocolul silvic Ocnița, Climăuți, parcela 50 – Raionul Ocnița;

Ocolul silvic Susleni, Vîșcăuți, parcela 43, subparcelele 11, 15; Ocolul silvic Susleni, Cobîleni,  parcela 1, subparcela 2; parcela 2, subparcelele 1, 3 – Raionul Orhei;

Ocolul silvic Rîșcani, Stînca, parcela 4; Ocolul silvic Rîșcani, Pociumbeni, parcela 1, subparcelele 13, 19; Ocolul silvic Rîșcani, Șaptebani, parcela 7, subparcela 9; Ocolul silvic Rîșcani, Lucăceni,  parcela 19, subparcelele 3, 5, 11,18; parcela 20, subparcela 2 – Raionul Rîșcani;

Ocolul silvic Condrița, Condrița, parcela 17, subparcela 1; Ocolul silvic Ghidighici, Rădeni, parcelele 10, 11, subparcelele 6, 7 – Raionul Strășeni;

La nord-vest de satul Mateuți, ocolul silvic Șoldănești, Hligeni,  parcela 31 – Raionul Șoldănești;

La sud-est de satul Olănești, ocolul silvic Ștefan Vodă, Olănești, parcela 23 – Raionul Ștefan Vodă;

La sud-vest de satul Ghiliceni, ocolul silvic Mîndrești, Ghiliceni, parcela 24, subparcelele 1, 9, 11; La nord de satul Crăsnășeni, ocolul silvic Telenești, Vila Telenești, parcela 50 – Raionul Telenești;

Ocolul silvic Slobozia, Vadul lui Isac, parcela 33; Ocolul silvic Vulcănești, Flămînda parcela 14, subparcela 3; parcela 15, subparcela 4; parcela 22, subparcelele 9, 12; parcela 24, subparcelele 2, 7; parcela 26, subparcelele 6, 9; parcela 28, subparcela 3; parcela 32, subparcela 5 – Raionul Vulcănești.

De plante medicinale.

Ocolul silvic Briceni, Rosoșeni,  parcelele 2, 5, 6, 8, 9 – Raionul Briceni;

Ocolul silvic Larga, Români, parcelele 28, 29, 31-33, 39, 40 – Raionul Cahul;

Ocolul silvic Camenca, Valea Hrușca, parcelele 3-5 – Raionul Camenca;

La vest de sediul brigăzii nr.2 – Raionul Comrat;

Ocolul silvic Dondușeni, Cernoleuca, parcelele 43, 46-48 – Raionul Dondușeni;

Ocolul silvic Logănești, Vila Logănești, parcelele 13-15, 18-20,  23, 24; Ocolul silvic Cărpineni, Sărata Galbenă parcelele 24, 30, 31, 35, 36 – Raionul Hîncești;

Ocolul silvic Păruceni, Seliște- Leu, parcelele 27-30 – Raionul Nisporeni;

Ocolul silvic Alexăndreni, Rădoaia, parcela 23 – Raionul Sîngerei.

Mixte.

Lunca inundabilă a rîului Prut la sud de orașul Cantemir – Raionul Cantemir;

La nord-vest de orașul Leova – Raionul Leova;

La est de satul Crocmaz, 100 m de la albia Nistrului, ocolul silvic Olănești, parcela 27 – Raionul Ștefan Vodă.

O atenție deosebită merită de acordat rezervației cultural-naturale “Orheiul Vechi”. Rezervația cuprinde următoarele componente cultural-istorice și naturale, cu suprafața determinată în mod analitic, utilizînd vectori cu referință geografică în sistem național de proiecție stereografic: a) Complexul muzeal “Orheiul Vechi”, care ocupă sectorul central al rezervației și are statut de rezervație istorico-arheologică, constituită în conformitate cu Hotărîrea nr.77 a Sovietului Miniștrilor al RSS Moldovenești din 15 martie 1968; b) Rezervația peisagistică “Trebujeni”, care ocupă sectorul de vest al peisajului cultural și constituie parte integrantă a fondului ariilor naturale protejate de stat conform Legii nr.1538-XIII din 25 februarie 1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat; c) masivele de pădure administrate de Agenția pentru Silvicultură “Moldsilva”; d) intravilanul satelor Trebujeni, Butuceni și Morovaia; e) terenurile agricole și de pășunat, drumurile aflate în proprietatea comunei Trebujeni; f) sectoarele adiacente cu terenuri agricole și de pășunat, drumurile din proprietatea comunelor Ivancea, Susleni (raionul Orhei), Holercani (raionul Dubăsari) și Mașcăuți (raionul Criuleni); g) terenurile agricole private; h) pensiunile agroturistice și casele de vacanță private.

1.2 Atracțiile turistice antropice

Vorbind despre Atracțiile turistice antropice, vom porni de la afirmația că geografii P. Cocean, Gh. Vlăsceanu și B. Negoescu, definesc resursele turistice antropice ca fiind un ansamblu de elemente cu funcție recreativă, create de om; nu întotdeauna aceste elemente au fost create în scopul valorificării turistice, ci ele au dobândit această funcție după ce au îndeplinit alte atribuții: economice, strategice sau culturale. Aceeași autori au identificat principalele atribute recreative ale obiectivelor de proveniență antropică care le conferă atractivitate turistică. Este vorba despre vechime, unicitate, inedit, dimensiune și funcție.

Vechimea unui obiect construit de om poate reprezenta uneori singura calitate care atrage vizitatori, chiar dacă dimensiunea, fizionomia, estetica sau funcția obiectlui respectiv nu-l particularizează prin nimic. Cel mai elocvent exemplu este cel al atracției pe care o exercită uneltele de silex sau os, foarte simple de fapt și fără nimic deosebit din punct de vedere estetic sau dimensional, dar care continuă să uimească omul contemporan prin faptul că reprezintă o mărturie a unor vremuri despre care se știe foarte puțin. În contextul turismului cultural vechimea este un atribut foarte important, căutat în special de turiștii avizați, care prețuiesc, mai mult decât orice, autenticitatea.

Unicitatea anumitor obiecte, edificii sau activități umane constituie, de asemenea, o sursă importantă de atractivitate. Acest atribut provine fie din intenția autorului de a crea ceva unic – exemple în acest sens fiind Turnul din Pisa sau defilarea gărzii engleze cu ceremonialul care o însoțește – fie din distrugerea sau dispariția obiectelor de același gen.

Ineditul obiectivelor de proveniență antropică poate fi de natură fizionomică (ca în cazul catedralei din Chartres, celebră prin asocierea celor două turnuri cu arhitectură și înălțimi diferite), pozițională (complexul de la Mont Saint Michel, Franța) sau structural-compozițională (Turnul Eiffel, Centrul George Pompidou).

Dimensiunea se transformă în atribut de atractivitate turistică atunci când este vorba de una din manifestările sale extreme: foarte mare sau foarte mic. Versailles rămâne cel mai impozant castel francez, turnurile de televiziune din Moscova și Toronto impresionează prin înălțime, muzeele Louvre și Ermitage sunt vestite și pentru numărul mare de exponate, iar unele cărți sau unelte sunt cunoscute pentru miniaturizarea lor.

Funcțiile anterioare sau actuale ale unor obiective constituie uneori singurul element de atractivitate, care atrage însă mase imense de turiști. Regăsim acest element în motivația vizitării Bastiliei, a Casei Albe sau a Palatului Buckingham.

În categoria elementelor și edificiilor cu funcție turistică (varianta materială a resurselor turistice antropice) se includ, conform autorilor menționați la începutul acestui capitol, următoarele obiective: construcțiile megalitice, edificiile istorice, edificiile religioase, edificiile culturale și sportive, o serie de edificii economice si monumentele, statuile și plăcile comemorative.

Construcțiile megalitice atrag turiști prin vechime, inedit și prin aura de mister care le înconjoară. Ele sunt legate de spațiul vest european și datează din mileniile III-IV î.Hr. Se prezintă în trei forme distincte: menhiri – blocuri de piatră necioplite înfipte vertical în pământ – dolmeni – blocuri sau plăci de piatră orizontale sprijinite pe doi menhiri și cromlechiuri – menhiri dispuși în cerc sau semicerc. Ca localizare aceste construcții megalitice se găsesc în număr mare în Bretania, Anglia și Spania, iar cele mai renumite sunt cele de la Camac Menec (Bretania) – complex format din peste 3.000 de menhiri și Stonehenge (Anglia) – care se pare că a avut și rol de observator astronomic și care cunoaște cea mai complexă valorificare turistică.

Edificiile istorice însumează o gamă variată de construcții aparținând timpurilor trecute și răspândite cu predilecție în regiunile de afirmare a marilor civilizații. În această categoric sunt incluse: castrele, forturile, cetățile, castelele și fortificațiile. Castrele romane sunt specifice spațiului european și reprezintă puncte întărite, construite în scopuri militare la granițele Imperiului Roman. Ca urmare a vechimii lor, aceste construcții și-au păstrat în foarte puține cazuri un aspect care se apropie de cel inițial. Un exemplu în acest sens este cel al castrului roman de la York, la care zidul și porțile de intrare s-au conservat aproape în întregime, împrejmuind centrul orașului actual. Castrele de pe teritoriul României, deși foarte numeroase, nu mai păstrează aproape nimic din înfățișarea inițială. Cu toate acestea ele constitute încă obiective de atractivitate turistică mai ales pentru o clientelă avizată, specializată: elevi, studenți, profesori. În Mexic pot fi menționate castrele de la Micia, Brețcu, Gilău, Bologa, Buciumi, Românași, Gherla, Cășei, etc.

Forturile se aseamănă cu castrele prin funcția îndeplinită, aceea de apărare. Ele datează însă dintr-o perioadă mult mai recentă și sunt caracteristice continentului nord-american. Vechimea lor descrește de la estul spre vestul Americii, în sensul de avansare al colonizatorilor. Forturile sunt frecvente în Noua Anglie, în Ontario, Quebec, pe litoralul californian și și-au pus amprenta și asupra toponimiei locurilor: Fort St. John, Fort Worth, Fort Lauderdale, etc.

Castelele sunt locuințe fortificate ale seniorilor feudali, răspândite în spațiul euroasiatic și, mai recent, în America. Deși funcția de apărare nu lipsește, ea nu mai este dominantă, ca în cazurile anterioare, locul ei fiind luat de funcția rezidențială. Totuși existența funcției de apărare și-a pus amprenta asupra arhitecturii lor, caracterizată prin prezența zidurilor, crenelurilor, contraforturilor, a turnurilor și șanțurilor de apărare. În majoritatea cazurilor și poziția acestor castele derivă din caracterul lor defensiv, ele fiind amplasate pe promontorii stâncoase sau pe falezele surplombate ale unor versanți abrupt. Exemple în acest sens sunt castelele de pe valea Rinului, din Tirol, de la poalele Alpilor sau Pirineilor. În cazul în care castelele au fost constitute în centrul unor domenii de vânătoare, arhitectura lor ține mai mult cont de estetic. Adesea ele sunt înconjurate de parcuri sau grădini care le sporesc atractivitatea turistică actuală. Din această categorie fac parte celebrele castele de pe valea Loirei, risipite între Angers și Burges pe o distanță de peste 200 km., cele mai cunoscute fiind: Chambord, Chenonceaux, Amboise, Blois, Angers. Aceste castele își datorează faima, nu de puține ori, personalităților care le-au trecut pragul, printre care se numără: Leonardo da Vinci, Caterina de Medici, Francois Villon, Ludovic al XIV-lea, Moliere. Aceeași grijă pentru estetic se regăsește și în cazul castelelor construite în perioada modernă, când funcția strategică a fost total înlocuită de cea rezidențială sau administrativă. Elocvente în acest sens sunt castelele Versailles, Schonbrunn sau Palatui Buckingham. Castelele pot să atragă turiști și prin aura de mister care le înconjoară, situație frecventă în Marea Britanie (Warwich), Spania și Elveția.

Cetățile se detașează prin complexitatea construcțiilor, prin funcțiile multiple îndeplinite și prin concentrarea unei populații numeroase. Și cetățile au avut un caracter puternic defensiv, motiv pentru care sunt însoțite de ziduri de apărare, șanțuri periferice și bastioane. Sunt renumite cetățile grecești ale Antichității, prezente în spațiul circummediteranean și circumpontic (Gela, Micene, Histria, Tomis, Callatis), ale căror ruine, deshumate, atrag un număr important de turiști ce fac parte fie din categoria avizaților, fie din cea a ocazionalilor.

De exemplu, un monument medieval antropic cu valoare de unicat al țării noastre este Cetatea Tighina–așezată pe o terasă întinsă,e ferită de inundații și ocupă o poziție geografică destul de avantajoasă. Cea mai veche atestare a cetății Tighina se găsește într-un document eliberat de către Alexandru cel Bun pe 8 octombrie 1408, negustorilor din Lizov(Ucraina), undeTighina este menționată ca punct vamal. Spre exemplu, în privilegiul lui Alexandru cel Bun acordat lvovenilor în 1408 (de fapt, aceasta fiind prima mențiune documentară a localității) erau pomenite vama, plata pentru strajă și transportarea mărfurilor și călătorilor de pe un mal pe altul.Etimologia cuvîntului Tighina este de origine tătărească și provine de la vadul ce există pe aceste locuri. În 1538 turcii în frunte cu sultanul Soliman Magnificul în expeditia impotriva lui Petru Rares, ocupă Tighina și prefac ținutul ei în raia turcească(cetatea împreună cu ținuturile din jur). La construcția cetății sînt impuși să lucreze 10 mii de țărani moldoveni.Piatra transportată pe Nistru tocmai din ținutul Sorocii. La origine cetatea are un punct fortificat al romanilor, după care a fost reconstruită de genovezi și apoi ridicată la rang mare de cetate de apărare în sec. XVI de către Ștefan cel Mare.Ca și cetatea Sorocii, această fortăreață a fost zidită în piatră pe timpul lui Petru Rareș, conform unui plan patrulater cu turnuri rotunde și dreptunghiulare. Zidurile cetății aveau grosimea de 2-3 m,înălțimea 12-13m. Cetatea avea 10 bastioane și 11 turnuri.

Fortificațiile sunt destul de diverse în funcție de regiunea sau de epoca în care au apărut. Se includ în această categoric zidurile și turnurile în măsura în care nu sunt elemente constructive ale ansamblurilor arhitecturale analizate deja. Cel puțin două exemple celebre de fortificații pot fi date în acest context, generatoare de fluxuri turistice importante: Marele Zid Chinezesc și Tumul Londrei. Marele Zid Chinezesc, cu lungimea sa de peste 5.000 km. este singura construcție vizibilă de pe Lună și a fost construit ca o stavilă în calea barbarilor. Vizitarea sa nu poate lipsi de pe agenda niciunui turist care ajunge ‚n China. Turnul Londrei este de fapt un castel construit în secolul al XI-lea de către Wilhelm Cuceritorul și fiul său. Culoarea albă a pietrei de construcție i-a atras și denumirea de White Tower, iar noțiunea de turn este improprie fiind atribuită de fapt unui ansamblu arhitectural de tip castel cu mai multe turnuri interioare.

Edificiile religioase

Indiferent de forma sub care se găsesc în teritoriu, fie că sunt temple, biserici, mănăstiri sau moschei, edificiile religioase au atras turiștii prin două elemente. În primul rând ele au general și generează încă mari pelerinaje, prin ele însele, prin relicvele sfinte pe care le adăpostesc sau prin evenimentele pe care le marchează prin existența lor. În al doilea rând edificiile religioase au atras și continua să atragă vizitatori prin arhitectura și decorațiile lor interioare, cel mai adesea remarcabile și aparținând unor nume mari ale artei mondiale. În ambele cazuri însă importanța edificiilor religioase ca resurse ale turismului cultural este indiscutabilă.

Cele mai vechi edificii religioase sunt sanctuarele, care reprezintă incinte delimitate prin pietre de hotar sau ziduri cu semnificații religioase dedicate zeilor. În interiorul acestor limite sunt amplasate diverse construcții cu destinație religioasă, mai ales temple. Renumită pentru numărul mare de sanctuare datând din antichitate este Grecia, cel mai cunoscut fiind cel de la Delfi, dedicat lui Apollo. Lui i se adaugă. sanctuarele de la Patras, Olympia, Delos și Eleusis. Un număr mare de sanctuare shintoiste se află în Japonia, renumite fiind cele de la Nikko, Nagoya, Ise, etc.

Templele sunt o altă formă a edificiilor religioase, cu o istorie foarte veche. Cele mai vechi sunt templele subterane indiene, așa cum sunt cele din insula Elephanta, aproape de Bombay, săpate în granit și de dimensiuni apreciabile. Tot în India se află templele subpământene de la Ellora, care poartă numele zeilor cărora le-au fost dedicate. Cu siguranță mai cunoscute și mai bine integrate în circuitul turistic mondial sunt templele de pe valea Nilului, fie subterane, ca cel de la Abu Simbel, fie ridicate la suprafața pământului, ca cele de la Kamak, Luxor, Teba sau Napata. Templele nu lipsesc nici în Grecia, celebre fiind cele de la Delfi, Olympia și Delos. Deși creștinismul și islamismul au însemnat și renunțarea la temple în favoarea altor lăcașe de cult, ele nu au dispărut cu totul nici în timpurile mai recente. S-au menținut în Asia de sud-est, exemplul cel mai cunoscut fiind probabil cel al templului de la Borobudur din I. Jawa. Vechii locuitori ai Americii și-au manifestat și ei credința religioasă prin temple, celebru fiind Templul Soarelui din Machu Picchu (Peru).

Bisericile sunt edificii religioase specifice spațiului euro-american și atrag, mai mult decât altele din această categorie, prin stilul arhitectonic și decorațiile interioare. Dintre bisericile foarte cunoscute, introduse în circuitul turistic pot fi menționate: Sainte Chapelle din Paris, în stil gotic, cu 1.314 vitralii, construită în secolul al XIII-lea, San Ambroggio din Milano, în stil romanic, din secolul al XI-lea, Perigueux și Arles din Franța, Kondopog din Ucraina, cea mai înaltă dintre bisericile de lemn ale lumii.

Catedralele reprezintă edificii religioase de o mare grandoare, în care complexitatea arhitecturii atinge apogeul. Catedrale intrate în circuitul turistic mondial, aparținând stilului romanic sunt: basilica Sfânta Sofia din Istambul, construită în secolul al VI-lea d.Hr. de către împăratul Iustinian, basilica San Marco din Veneția, în care pot fi admirate valori artistice create în alte locuri, așa cum sunt, de pildă, coloanele de marmură policromă egiptene, precum și relicvele Sfântului Marcu, catedralele San Vitale și Sant Apollinaire Nuovo din Ravena, cele din Pisa, Florența sau din Germania, de la Mainz, Limburg. Catedrale în stil romanic ce au suscitat interesul turiștilor se află și în Franța, la Angouleme și Clouny, în Marea Britanie, la Durham, în Spania, la Santiago de Compostela (unde se află mormântul Sf. Iacob), etc.

În timpul Renașterii în arhitectura europeană se conturează două mari curente: clasicismul și barocul, care își vor pune amprenta și asupra stilului arhitectonic al catedralelor. Catedrala San Pietro de la Vatican, cea mai vastă construcție religioasă din lume poate fi considerată expresia de vârf a artei baroce, ei adăugându-se alte catedrale din Spania (Salamanca, Madrid), Germania, Austria, Rusia. Expresia cea mai remarcabilă a clasicismului o constituie, fără îndoială, catedrala Sf. Paul din Londra.

Cele mai numeroase însă și mai variate constructiv pe plan european sunt catedralele gotice. Celebre sunt catedralele Notre Dame și Chartres din Franța, prima putând să adăpostească 6.500 persoane, a doua cunoscută mai ales pentru suprafața imensă a vitraliilor dominate de ,,albastrul de Chartres”. În Franța catedrale celebre în stil gotic sunt și cele de la Reims li Amiens, iar lor li se adaugă, în Europa, catedralele de la Cantebury – cu cele mai vechi vitralii engleze – , Salisbury, York, Londra – Westminster (în Marea Britanie), Koln, Ulm, Freiburg (Germania), Burgos, Leon, Sevilla – cu mormântul lui Cristofor Columb (Spania), Milano – Domul din Milano – , Siena – centrul arhitecturii gotice italiene – , Orvietto (Italia).

Nu pot fi trecute cu vederea nici catedralele din Europa de Est, în arhitectura cărora se amestecă influențe apusene și orientale. Pot fi menționate în acest context catedralele Sfânta Sofia din Kiev, Vasile Blăjenii și Uspenski din Moscova, Kazan și Sf. Isaak din Sankt Petersburg.

Catedrale monumentale există și în America Latină, construite de cuceritorii spanioli și portughezi și menite să înlocuiască vechile temple aztece sau incașe. Se disting catedralele din Mexico City, Leon, Caracas, Bogota, Lima, Santiago de Chile, Buenos Aires, Sao Paolo, Rio de Janeiro, etc.

Lumea islamică și-a exprimat adorația divină prin moschei, prezente în toată lumea musulmană, dar și în teritoriile care au aparținut o vreme musulmanilor. Celebre prin grandoare și mozaicuri sunt: Moscheea Albastră din Istambul, Kalean din Buhara, Ubn Tulun și Al-Azhar din Cairo, Marea Moschee din Cordoba, Moscheea Omeazilor din Damasc, El Mansur din Marachech, Moscheea lui Mohamed de la Medina. Moscheele atrag prin valoarea mozaicurilor lor, dar și printr-un element arhitectonic, minaretele, care sunt turnuri destinate chemării credincioșilor la rugăciune.

Sinagogile sunt edificii religioase ale lumii semite, prezente cu predilecție în Israel, dar și în alte țări europene care au adăpostit comunități importante de evrei.

Mănăstirile reprezintă ansambluri arhitectonice centrate în jurul unui edificiu de cult din categoria bisericilor sau catedralelor. Mănăstirile atrag turiști prin funcția lor religioasă, dar și prin funcția lor rezidențială, ele oferind celor dispuși să le respecte regulile o oază de liniște. În același timp mănăstirile sunt și producătoare de bunuri și produse artizanale, de o reală valoare artistică. Lăsând la o parte mănăstirile românești, intrate în circuitul turistic mondial, la care vom reveni într-un capitol viitor, vom menționa câteva mănăstiri foarte cunoscute la nivel european. Mănăstirile de pe Muntele Athos, care poate fi considerat centrul ortodoxiei, nu sunt generatoare de fluxuri turistice. Regulile stricte și sacralitatea lor interzic cu desăvârșire prezența femeilor și a camerelor de filmat, iar numărul vizitatorilor masculini este și el limitat. Se mi pot menționa mănăstirile Rila și Nesebar din Bulgaria, Pavia și Monte Casino din Italia, Grand Chartreuse, Clouny și Mont Saint Michel din Franța, Nara din Japonia.

Indiferent de cultul religios .pe care ii reprezintă, edificiile religioase au conturat distinct turismul religios, parte a turismului cultural, care mobilizează anual circa 250 milioane pelerini. Ele se constituie și în obiective vizitate de turiști care practică altă formă de turism (balnear, curativ, recreativ sau literal) atunci când se află în apropiere.

Un loc important în apariția turismului cultural-religios în Republica Moldova, a fost dat de fondarea Mănăstirii Țîpova. Mănăstirea este zidită pe vîrful unei stănci abrupte, deschizînd o priveliște fermecătoare a luncii fluviului Nistru. Pe poteci înguste, pline de taine, urcînd printre stînci abrupte, ajungi la intrarea în mănăstirea care e situată la mare înalțime. Ea a fost fondată la începutul sec. XVI, unele documente istorice atestind-o mai devreme sec. XII-XIV.

În continuare vom menționa că o altă etapă în evoluția turismului religios în Republica Moldova a fost dată de construcția mănăstirii Hîrbovăț. Mănăstirea a fost întemeiată în 1730 de catre boierul Constantin Cartuz. Unii specialiști consideră, însă, că a fost întemeiată în sec.XVII de niste călugări fugari, veniți din Podolia. Pînă în 1812 mănăstirea a fost de trei ori incendiată și distrusă de către turcii și tătarii năvălitori din Bugeac. A fost nimicită întreaga arhivă a mănăstirii. În mănăstire există o biserică de zid, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, construită în 1816 de fostul șef al jandarmeriei din Chișinău, Ștefan Lupul și de soția acestuia Elena, născută Braiescu. În această biserică se află vestita icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Hîrbovăț, dăruita în 1790 de soția colonelului rus Nicolae Albaduiev, omorît de un cal nărăvaș chiar la poarta mănăstirii. Icoana a fost îmbrăcată în argint, aurită și împodobită cu pietre scumpe din contul mai multor donatori din or. Chișinău. Primăvara, în ziua de 23 aprilie, se readucea la mănăstire, rămînînd acolo întreaga vară. În mănăstire se mai păstrau unele documente domnești, privitoare la posesiunile pămînturilor mănăstirești, cel mai vechi fiind semnat de Ioan Duca Voievod la 1671.

La momentul actual, pe teritoriul Republicii Moldova în raza comunităților rurale sunt amplasate marea majoritate a resurselor cu funcționalitate turistică religioasă. Astfel, marea majoritate a lăcașelor de cult sunt ortodoxe, însă pe teritoriul actualei Republici Moldova au existat edificii ce au aparținut diferitor confesiuni religioase (cel mai vechi este sanctuarul geto-dacic de formă crucială din sec. III – II î.e.n. descoperit în Orheiul Vechi, iar în perioada dominației otomane au existat și lăcașe musulmane).

Bisericile și lăcașele de cult creștine au apărut pe teritoriul dintre Nistru și Prut din primele secole ale evului mediu, înainte de întemeierea statul feudal Moldova. Până în prezent aceste lăcașe sau păstrat în schiturile rupestre (Țâpova, Saharna, Japca, Orheiul Vechi, atribuite de savanți perioadei dintre secolele IX-XVI). În Registrul monumentelor ocrotite de stat sunt înscrise 891 edificii ecleziastice. În localitățile rurale pe parcursul întregii perioade medievale au existat biserici din lemn (la început asemănătoare caselor țărănești, apoi stilizate potrivit necesităților canonice).

Dintre cele circa 30 păstrate până azi, 12 sunt protejate ca monumente de arhitectură religioasă în Târnova, Hârbova, Rotunda, Sudarca, Braicău, Călărășăuca, Măcărești, Palanca, Larga ș.a. Mai recente, însă de o diversitate mai mare sunt bisericile din piatră (tip casă țărănească – Pererâta; tip navă – Căușeni, Ocolina, Coșernița; vechi moldovenești – Rudi, Otaci, Mereșăuca, Orhei; arhitectură rus-bizantină; stilizate – Cuhurești, Ungheni, Soroca; în stilul romantismului național; ale altor confesiuni religioase etc.). S-a conservat aproximativ 40 mănăstiri în Republica Moldova, unele vechi din secolele XV-XVII (exemplu: Vărzărești, Căpriana, Țâpova, Saharna, Orhei Vechi, Japca, Călărășăuca, Hâncu, Hârjauca, Hirova, Hârbovăț ș.a.).

În continuare vom menționa că mănăstirile moldovenești sunt printre cele mai solicitate destinații turistice naționale din mediul rural. Valoare turistică au cca. 20 de mănăstiri cu 40 de biserici vechi și schituri rupestre importante, prezente în oferta turistică a agențiilor naționale. 11 dintre complexele monahale sunt amplasate pe teritoriul sau în vecinătatea zonelor naturale protejete, fapt care le sporește atractivitatea și motivează suplimentar călătorii și pelerinii.

Structura vizitelor la mănăstirile incluse în oferta agențiilor de turism naționale

În continuare vom menționa că Chișinău este cea mai importantă zonă turistică religioasă a țării. Aici pot fi vizitate următoarele biserici: “Nașterea Maicii Domnului” (Măzărache, 1752, stil vechi moldovenesc), “Sf. Împărați Constantin și Elena” (1777, stil vechi moldovenesc), “Buna Vestire” (sec.XVIII-XIX, stil vechi moldovenesc), Catedrala “Nașterea Maicii Domnului” (1830-1836, arh. A.Melnicov, stil neoclasic), “Sf. Panteleimon” (1891, arh. A.Bernardazzi, stil neobizantin), “Sf. Teodor Tiron” (Ciuflea, sfârșitul sec.XIX), “Sf. Gheorghe” (1819), “Înălțarea Domnului” (1830), “Sf. Treime” (mijl.sec.XIX), “Sf. Teodora de la Sihla” (sf.sec.XIX, arh A.Bernardazzi, stil neobizantin), Capela voluntarilor bulgari (1882), Biserica Armenească (sec.XIX), Biserica catolică “Sf. Providență” (1830-1841) ș.a.

O altă regiune cu o pondere majoră în dezvoltarea turismului religios moldovenesc, o constituie raionul Călărași. Aici se află 20 biserici – monumente ecleziastice de importanță națională, 4 mănăstiri, 3 conace boierești din sec. XIX etc.

Biserici de importanță națională ocrotite de stat din raionul Călărași

La fel, monumente de importanță națională din teritoriul raionului Călărași sunt 21 de biserici parohiale și 3 mănăstiri. Din acestea 2 sunt din lemn (Hoginești, Mândra), 1 reprezintă stilul vechi moldovenesc (Vălcineț), iar cea mai veche biserică din raion este din sec. XVII (Horodiște). Mănăstirile în raionul Călărași sunt plasate tradițional în oferta agențiilor turistice naționale.

Muzeele. În Registrul muzeelor din Republica Moldova sînt înscrise 119 muzee de diverse forme de proprietate, profil și subordonare, din care: 54 muzee de istorie, 34 muzee de etnografie, 15 muzee comemorative, 10 muzee de studiere a ținutului, 2 muzee de artă, 1 muzeu de literatură, 3 muzee de științele naturii. Din numărul muzeelor înscrise în Registru, 103 instituții muzeale se află în proprietate publică, 4 – în proprietate privată, 12 – în proprietatea unor organizații obștești, asociații, uniuni de creație etc. În subordinea Ministerului Culturii activează 5 muzee de categorie națională cu 11 filiale. Patrimoniul cultural-istoric deținut de acestea îl constituie 405 667 piese.

1.3 Atracțiile turistice din Republica Moldova din perspectiva zonelor economico-geografice

Vorbind despre atracțiile turistice din Republica Moldova, vom porni de la analiza acestora din perspectiva zonelor turistice existente în Republica Moldova.

Atracțiile turistice din zona Nord. Zona economico-geografică de nord a Republicii Moldova este caracterizată de un potențial turistic al 102 arii protejate de stat cu o suprafață totală de cca.16,6 mii ha, 2 plaje de importanță națională (Soroca, Costești), 20 muzee, 178 edificii eclizeastice de importanță națională și 454 de importanță locală. Aceste resurse implicit determină eventuala specializare a zonelor turistice din regiune.

Industria turistică este caracterizată de 18 hoteluri și unități similare, inclusive 5 în Bălți, cu un total de 2415 locuri. În anul 2010 acestea au deservit 24754 persoane. Taberele pentru copii reprezintă 64 de unități, unde în 2010 s-au odihnit 14079 persoane. Nu sunt date statistice privind circuitele excursioniste, însă în regiune există un număr de cca.142,3 mii elevi, principalii consumatori a serviciilor excursioniste, din 487 de școli de toate tipurile, iar orășenii constituie cca. 359,7 mii persoane, care reprezintă piața potențială a activităților excursioniste și de turism.

Caracteristica generală a zonei economico-geografice de nord

Zona economico-geografică de nord a Republicii Moldova este caracterizată de un potențial turistic al 102 arii protejate de stat cu o suprafață totală de cca.16,6 mii ha, 2 plaje de importanță națională (Soroca, Costești), 20 muzee, 178 edificii eclizeastice de importanță națională și 454 de importanță locală. Aceste resurse implicit determină eventuala specializare a zonelor turistice din regiune.

Resursele turistice din Zona economico-geografică de nord a Republicii Moldova

Ariile naturale protejate de stat sunt caracterizate prin 7 tipuri (cca.25% din suprafața fondului de arii naturale), inclusiv cea mai mare rezervație științifică din țară “Pădurea Domnească”, 13 rezervații naturale, 12 rezervații peisajistice, 46 monumente ale naturii (inclusiv una dintre cele mai mari peșteri din lume – “Emil Racoviță”), 10 parcuri vechi ș.a. care au importanță primordială pentru dezvoltarea activităților turistice și excursioniste. Forma eficientă de valorificare a resurselor turistice din regiune este crearea de zone turistice cu stațiuni de importanță națională și locală, care să diversifice destinațiile turistice prin nordul Republicii Moldova. Asemenea zone turistice potențiale sunt delimitate în număr de opt, două dintre care de importanță națională. Mai jos sunt determinate direcțiile strategice de dezvoltare a zonelor turistice prezente în nordul țării, precum și descrierea acestora.

Zona turistică Bălți include cel mai mare oraș din nordul țării supranumit neoficial capitala de nord a Republicii Moldova. Atracțiile turistice majore sunt: 1. or.Bălți (1421): parc orășenesc, biserica “Sf. Împ.Constantin și Elena” (1924-1934), biserica “Sf.Paraschiva” (1924), biserica “Sfântul Nicolai” (înc. sec.XX), Biserica Armenească (sec.XIX), zonă de odihnă, Muzeu de Istorie și Etnografie, Teatrul “V.Alecsandri”, Universitatea pedagogică “Al. Russo”, pinacotecă; 2. s.Sofia (1831, Anfisovca): casa-muzeu a familiei Hăsnaș; 3. s.Corlăteni: casa-muzeu “L.Damian”. Dotările turistice locale sunt constituite din: (i) structuri de cazare – trei hoteluri orășenești, baze de odihnă în zona de agrement a orașului; (ii) trasee intrazonale (“Bălți – tur de oraș”, “Personalități istorice”, “Bălți – oraș universitar”) și interzonale (întreaga gamă de trasee excursioniste spre Cobani, Criva, Țaul, Rudi, Soroca, Japca); (iii) restaurante, baruri, agrement, teatru, agenție de turism. Pentru valorificarea oportunităților de dezvoltare a zonei turistice este recomandat un program de lansare pe piața turistică.

Zona turistică Cobani – Costești cuprinde un landșaft pitoresc în preajma Prutului de Mijloc și celui mai mare lac din țară cu vestigii preistorice vechi în peșterile din stânci. Atracțiile turistice sunt: 1. s.Cobani (3.06.1374, Zubreuți, Vasileuții-Mari): rezervația științifică “Pădurea Domnească” (6032 ha), rezervație peisagistică “Suta de movile” (1072 ha), zonă ocrotită “Țara bâtlanilor”, toltre cu peșteri “Stânca Mare” – monument geopaleontologic (105 ha), biserică din lemn (1838); 2. s.Butești (12.12.1646): monument natural geopaleontologic “Cheile Butești” (110ha), peșteră cu vestigii ale culturii mustreană (≈70-40 mii de ani); 3. or.Costești (15.08.1499): cel mai mare lac de acumulare din Moldova (92 km2), monument geopaleontologic (toltre); 4. s.Duruitoarea (1755): o suită de monumente geopaleontologice cu toltre, defile și peșteri (≈ 50ha.), vestigii în peșteri (500-70 mii ani); 5. s.Văratic (27.04.1664): landșaft pitoresc cu un monument natural geopaleontologic (10 ha), două peșteri, biserică din lemn (1825); 6. s.Horodiște: peșteră cu vestigii preistorice, biserică din lemn (1797).

Zona are următoarele dotări turistice: (i) structuri de cazare (o tabără pentru copii în pădurea din s.Șaptebani); (ii) trasee – rută ecologică pentru copii „Cobani- Costești” elaborată de administrația rezervației științifice, trasee intrazonale – “Valea Prutului de Mijloc” (Braniște, Cobani, Balatina, Cuhnești), “Stațiuni paleolitice în peșterile de toltre” (Butești, Duruitoarea, Horodiște, Văratic, cu posibilitatea extinderii spre nord în zona turistică Edineț), “Marea de la Costești” (inclusiv zonă de agrement), trasee interzonale – “Toltrele de la Prut” (spre nord în zona turistică Edineț), “Bălți- Marea de la Costești” ș.a.; (iii) zonă de agrement –plajă Costești; (iv) punct de trecere a frontierei la Costești (spre România).

Zona turistică Edineț., toltrele de la Prut – supranumite și “insulele mărilor străvechi”, sunt prezentate în cele mai diverse forme: țiglăie, chei, atoluri coraliere străvechi, stânci cu peșteri cândva populate ș.a. Atracții turistice: 1. or.Edineț (15.06.1431): Muzeul Ținutului Natal (1982), Muzeul de Artă Populară (1993), sit arheologic cu vestigii de “cultură Edineț” (sec.XIX-VIII î.e.n.); 2. s.Rotunda (09.1774): pădure, biserică din lemn (sf.sec XVIII, tip casă țărănească); 3. s.Caracușenii Vechi (2.05.1585): rezervație peisagistică “Complexul geologic și paleontologic din bazinul r.Lopatnic” (452 ha), “Peștera Ciuntului” (stațiune neolitică ≈2900 î.e.n.), monument natural botanic (4,2 ha); 4. s.Corjeuți (26.03.1624): toltre “Țiglăul Mare”, poligon al alpiniștilor; 5. s.Trinca (09.1771): monument natural geopaleontologic “Toltrele r.Draghiște”(70ha), stațiuni în peșteri și grote din Epoca fierului (≈ sec.VIII î.e.n.), baștina lui Vasile Stroiescu – om de înaltă cultură și mare mecenat; 6. s.Fetești (3.07.1575, Hrițeni): rezervație peisajeră, supranumită de localnici “Elveția Moldovei” (555 ha), monument natural geopaleontologic (68ha), care formează un atol coralier din toltre; 7. s.Gordinești (27.05.1429, Neagăuți): rezervație peisajistică “La Castel” (746ha) cu “Peștera Dediului”; 8. s.Brânzeni (1606): atol coralier din toltrele, parcul și reședința mecenatului V. Stroiescu (2ha), monument natural geopaleontologic – peșterile de la Brânzeni (cu vestigii de cca. 40-10 mii ani); 9. s.Tețcani (6.02.1577): toltre în cheile r.Vilia.

Dotări turistice locale: (i) structuri de cazare – hotel or. Edineț, tabără pentru copii “Albinuța” (s.Zăbriceni); (ii) trasee intrazonale: “Toltrele de la Prut”, “Stațiuni în peșterile preistorice”, “Vasile Stroiescu – om de cultură și mare mecenat”, trasee interzonale: “Peșteri din nordul Moldovei”, “Biserici în lemn din nordul Moldovei”.

Zona turistică Rudi-Naslavcea se individualizează prin un brâu de fortificații antice și medievale timpurii din pământ, cele mai inaccesibile dealuri de pe malurile stâncoase ale Nistrului, biserici vechi moldovenești din lemn și piatră. Atracții turistice reprezintă adevărate obiecte de patrimoniu național și universal: 1. s. Rudi (1463): rezervația peisagistică “Rudi – Arionești” (916 ha), peșteră naturală (100m), horodiște de promotoriu (sec.IV- III î.e.n., ipotetic – orașul Metoniu, menționat de Ptolemeu), 2 cetăți inelare din pământ (sec. IX-XII) “Farfuria turcească” și “Germanariu”, mănăstirea de bărbați cu biserica “Sf.Treime” (1777) în stil vechi moldovenesc. În vecinătate biserică din lemn (1737 la Sudarca, 1829 la Braicău, Tătărăuca); 2. s.Călărășeuca: rezervație peisagistică (252ha), mănăstirea de femei “Ad.Maicii Domnului” (1782), biserică de lemn (1801); 3. or.Otaci (30.03.1585, Mohileni): monument al naturii “La izvoare” (115 ha), biserica veche moldovenească (1793), Zona Economică Liberă “Otaci”; 4. s.Mereșeuca (20.12.1437): monument al naturii “Partea Cneazului” (20 ha), fortificații de pământ pe promotoriu “La Cetate” (sec.IX-XII), biserică în stil vechi moldovenesc (1819); 5. s.Lencăuți (20.07.1628): cea mai veche școală sătească din Moldova (sec. XIX); 6. s.Lipnic (20.12.1437): monument al naturii, pădure (1,6 ha), horodiște inelară (IV-III î.e.n.), loc istoric (în timpul bătăliei de la Lipnic din 1469, Ștefan cel Mare zdrobește hoardele tătare); 7. or.Ocnița (15.06.1431, „satul lui Durnea Ceatariu”): rezervație naturală silvică (103ha), biserică din lemn (sec.XIX), casă-muzeu “Constantin Stamati” (1786-1869); 8. s.Naslavcea (20.12.1437): rezervație peisagistică “La 33 de valuri” (183 ha) cu o suită din 6 monumente geopaleontologice în defileul r.Chisărău, cetate getodacică (sec.IV-III î.e.n.).

Dotările turistice prezente în teritoriu sunt: (i) structuri de cazare – hotel la Ocnița; (ii) trasee intrazonale tematice: “orașe fortificate pe stâncile Tirasului”, “2 mănăstiri vechi moldovenești pe Nistru: Rudi și Călărășeuca”, “Biserici din lemn în satele nistrene”, “Bătălia de la Lipnic din 1469”; trasee interzonale: “Bisericile din lemn din nordul Moldovei”, “Cetățile din pământ și piatră de pe Nistru”, “Personalități de vază în Moldova”.

Zona turistică Soroca este marcată de prezența unei cetăți medieval plasată armonios într-un peisaj pitoresc nistrean cu păduri, stânci și plaje, în preajmă cu un vechi sat al pietrarilor. Atracțiile turistice majore sunt: 1. or.Soroca – cetatea medievală (1499), defileul Bechir cu sihăstria din sec.IX, defileul Cobzanca, “Dealul țiganilor”, spitalul județean (sec.XIX), gimnaziul de fete (sec.XIX), muzeul ținutului Soroca, biserica “T.Stratulat” (Sec.XIX, arh. eclectică), biserica “Ad.Maicii Domnului” (1842, arh. A.Waisman); 2. s.Cosăuți (supranumit “satul pietrarilor”, 3.01.1509): rezervație peisagistică (585 ha), monumentele naturii “Pragurile Nistrului” (8 ha) și “Depozitul de gresii și granit” (2 ha), stațiunea paleolitică (≈ 22 mii ani), izvorul cu apă mineral “Prestol” și Mănăstirea “Acoperământul Maicii Domnului”, casa Societății de Credit (din perioada interbelică); 3. s.Trifăuți: (04.1620), pădure, plajă, “zonă de odihnă” a or. Soroca.

Dotări turistice: (i) structuri de cazare – hotelul “Victoria”, construcții ușoare în zona de odihnă Trifăuți; (ii) restaurante, baruri, agrement, plajă orășănească; (iii) trasee – “Soroca – tur de oraș”, trasee excursioniste tematice: ”Soroca în sec.XIX”, “Dealul țiganilor sedentari”, “În lumea sihastrului medieval”, “La Nistru la mărgioară…”; trasee intrazonale: “În ospeție la meșterii pietrari din Cosăuți”, “Și piatra este o filă a istoriei”, ”Rezervații de pe malul Nistrului: Cosăuți, “Bechir”, “Cobzanca”, “Sfârșitul de săptămână la odihnă în Trifăuți”; trasee interzonale: “Brâul de cetăți medievale din pământ și piatră”, “Mănăstirile din stâncile de la Nistru: Călărășeuca, Rudi, Cosăuți, Japca, Saharna, Țâpova”, “Din Bălți la Nistru” etc.

Atracțiile turistice din zona Sud. Potențialul turistic al zonei economico-geografică de sud a Republicii Moldova este reprezentat de un număr de 40 arii naturale protejate de stat pe o suprafață totală 6538 ha, datorat reliefului de stepă și gradului redus de împădurire. În localitățile din regiune sunt 11 muzee și 37 edificii ecleziastice de importanță națională și locală. În regiune nu sunt desemnate zone de agrement de importanță națională.

Caracterul dispers al resurselor turistice și starea actuală a acestora determină numărul mic de posibile zone turistice. Acestea sunt încadrate în zona orașului Cahul, precum și în cele două raioane cu populație de etnie bulgară și găgăuză. Acest fapt și determină direcțiile strategice de dezvoltare a turismului în regiune.

Potențialul turistic al zonei de sud-est a Republicii Moldova este reprezentat de un număr de 16 arii naturale protejate de stat pe o suprafață totală 12,8 mii ha desemnate drept elemente ale viitorului parc național “Nistrul inferior”. În localitățile de aici sunt 3 muzee și 30 edificii ecleziastice de importanță națională.

În regiune nu sunt desemnate zone de agrement de importanță națională. Datorită suprafeței mici a regiunii dar și a caracterului de incertitudine a situației teritoriilor din partea stângă a Nistrului aici sunt desemnate două zone turistice de perspectivă. Acest fapt și determină direcțiile strategice de dezvoltare a turismului în această parte a Republicii Moldova.

Zona turistică Cahul este parte din euroregiunea “Dunărea de Jos” fiind amplasată în preajma locurilor istorice, rezervațiilor naturale și resurselor balneare recunoscute. Aici vom adăuga că proiectul cooperării transfrontaliere – euroregiunea “Dunărea de Jos” a fost lansat de către România la începutul anului 1997 ca urmare a demersului autorităților locale și regionale din România, Republica Moldova și Ucraina și datorită evoluției pozitive a relațiilor dintre cele trei state. La 3-4 iulie 1997 la Ismail a fost semnată "Declarația privind colaborarea trilaterală", iar la 24-25 februarie 1998 în aceeași localitate a avut loc, sub egida Consiliului Europei, o reuniune la care a fost semnată "Declarația cu privire la promovarea cooperării transfrontaliere dintre autoritățile locale și regionale din România, Republica Moldova și Ucraina". La 14 august 1998 părțile participante au semnat, la Galați, Acordul cu privire la constituirea euroregiunii “Dunărea de Jos”, prin care s-a aprobat Statutul ce asigură cadrul juridic de organizare și desfășurare a activității. La reuniunea euroregiunii din 14 decembrie 2001, la Odesa, euroregiunea a obținut statut de membru al Asociației Europene a Regiunilor Transfrontaliere.

La 1 octombrie 2013, partea moldovenească în cadrul euroregiunii includea 106 localități, dintre care 2 orașe și 62 comune (sate) cu 104 localități rurale în componența lor. În baza Acordului de constituire, euroregiunea “Dunărea de Jos” are următorii membri:

din partea Republicii Moldova – după implementarea reformei administrativ-teritoriale din 2013, Republica Moldova este reprezentată de raionale Cahul și Cantemir;

din partea României – județele Brăila, Galați, Tulcea;

din partea Ucrainei – regiunea Odesa.

În cadrul euroregiunii „Dunărea de Jos” Republica Moldova este reprezentată de două unități administrativ-teritoriale: Cahul și Cantemir. Geografic această regiune este situată în partea de sud a Republicii Moldova, pe Câmpia Prutului Inferior, Câmpia de Vest a Mării Negre și Podișul Tigheciului. Regiunea se mărginește la nord cu raionul Leova, la nord-est cu raionul Cimișlia, la est cu raionul Taraclia și UTA Găgăuzia, la vest pe râul Prut cu județele Galați și Vaslui din România, la sud-vest pe râul Dunărea cu județul Tulcea (România), la sud cu raionul Reni, regiunea Odesa (Ucraina). Suprafața totală a regiunii este de 2,4 mii km2 care reprezintă 7,1% din suprafața totală a republicii unde locuiesc 193,3 mii de persoane sau 4,6% din populația Țării.

Totodată, din tabelul 8, putem evidenția ca teritoriul euroregiunii „Dunărea de Jos” reprezintă 53 mii km2 cu o populație de 4 030 mii de locuitori. Regiunile de frontieră ale Republicii Moldova (Cahul, Cantemir) din cadrul euroregiunii au o pondere mică a teritoriului (4,5%) și a populație (4,8%) în comparație cu unitățile administrative ale României și Ucrainei. Scopul principal al constituirii euroregiunii este promovarea cooperării transfrontaliere în regiunea bazinului inferior al Dunării. Pentru realizarea scopului membrii euroregiunii colaborează având drept obiective:

organizarea și coordonarea acțiunilor ce promovează colaborarea economică, științifică, ecologică, culturală, educațională și sportivă;

elaborarea programelor de cooperare transfrontalieră în domenii de activitate stabilite de comun acord;

promovarea și facilitarea contactelor dintre agenții economici, instituții, ONG, experți în diferite domenii;

medierea și facilitarea cooperării membrilor săi cu alte organizații, instituții și agenții internaționale.

La reuniunea euroregiunii din 14 decembrie 2001, la Odesa, euroregiunea a obținut statutul de membru al AEBR. La ședința Consiliului Euroregiunii din 16-17 octombrie 2002, președinția a fost preluată de fostul județ Cahul. Organismul cu putere de decizie este Consiliul euroregiunii “Dunărea de Jos”, iar instituțiile aferente funcționării acestuia sunt Centrul de coordonare și comisiile pe domenii.

Dintre acțiunile desfășurate până în prezent sub egida euroregiunii pot fi evidențiate:

încheierea Protocolului dintre Consiliul raional Reni, Administrația raională de stat Reni, Portul Reni, Consiliul județean Galați, Administrația porturilor Dunării Maritime Galați, Regionala Căii Ferate Galați, privind condițiile de realizare a unei linii de transport fluvial de mărfuri, mijloace auto și pasageri între porturile Reni (Ucraina) și Galați (5 mai 1999);

semnarea Protocolului de colaborare între Consiliul județean Tulcea și Consiliul județean Cahul (12 mai 2000);

semnarea Protocolului de Colaborare dintre Consiliul județean Tulcea și Consiliul regional Odesa, Administrația regională de stat Odesa (10 octombrie 2000), cu un accent deosebit pe întreprinderea demersurilor necesare realizării unor puncte de control a frontierei de stat pentru traficul internațional de mărfuri și pasageri;

desfășurarea reuniunii tripartite privind cooperarea transfrontalieră pentru conservarea naturii în zona Deltei Dunării și Prutului inferior (16 decembrie 2000, Tulcea), ocazie cu care s-a înființat Comisia mixtă pentru coordonarea zonei transfrontaliere de protecție a naturii;

deschiderea, la 14 decembrie 2001, a liniilor de transport Tulcea–Reni și Galați–Reni, etc.

În relațiile comerciale din cadrul euroregiunii „Dunărea de Jos” e necesar a menționa activitatea fostului județ Cahul. Volumul total al comerțului cu regiunea Odesa (Ucraina) a acestei unități teritorial-administrative a atins cifra de 839,65 mii USD, pe când cifra comerțului total cu județele Galați, Brăila, Tulcea (România) este de doar 134,84 mii USD (tab.9). Astfel, aproximativ 86 la sută din tranzacții sunt efectuate cu partenerii din regiunea Odesa și restul 16% cu unele întreprinderi din județele românești din cadrul euroregiunii. Aceasta se explică prin faptul că întreprinderile autohtone (din județul Cahul) aveau deja stabilite niște relații de colaborare, precum și canale de marketing create și rămase de pe timpul existenței URSS, în același timp relațiile cu partenerii români fiind într-o dezvoltare foarte lentă.

Ca proiecte prioritare se numără:

definitivarea statutului și înființarea zonei economice libere Galați-Giurgiuleși -Reni;

crearea unui centru cultural românesc la Ismail;

studiul navigației pe Dunăre (brațul Chilia, brațele și canalele existente la nord de Chilia);

înființarea unor noi puncte de fronieră.

Deși este înfi ințată de mai bine de 10 ani, euroregiunea nu a elaborat încă o strategie de dezvoltare. Euroregiunea a decis ca în 2008 să se transforme în asociație, autoritățile locale sperând că așa vor putea atrage mai ușor fondurile Uniunii Europene.

În continuare vom menționa că pe data de 9 decembrie 2008, Euroregiunea Dunărea de Jos a căpătat personalitate juridică, prin semnarea documentelor constitutive ale Asociației de Cooperare Transfrontalieră „Euroregiunea Dunărea de Jos“. Statutul și Actul Constitutiv al Asociației de Cooperare Transfrontalieră „Euroregiunea Dunărea de Jos“ au fost semnate de Eugen Chebac, președintele Consiliului Județean Galați, Victor Tarhon, președintele CJ Tulcea, Giana-Maria Pătrașcu, vicepreședinte CJ Brăila, Gheorghe Vasilachi, președintele Consiliului Raional Cahul, Andrei Malașevsky, președintele Consiliului Raional Cantemir, Mykola Skoryk, președintele Consiliului Regional Odesa, Petro Khlytsov, viceguvernator, Administrația Regională de Stat Odesa, și Volodymyr Ciumacenko, președintele Consiliului Raional Reni. „Prin înființarea Asociației de Cooperare Transfrontalieră, Euroregiunea Dunărea de Jos a devenit persoană juridică de naționalitate română, cu sediul la Galați și filiale în toate regiunile, raioanele și județele componente. Prin acest act, cooperarea transfrontalieră a încetat să mai fie un termen pur teoretic și a luat forme concrete, de proiecte, de realizări, de sume investite și obiective finalizate. Realizarea acestei asociații trilaterale nu s-a putut face decât prin decizie politică, care s-a dovedit a fi o constantă în susținerea activității euroregiunii“, a declarat președintele CJ Galați, Eugen Chebac.

Nu și în ultimul rînd vom menționa că în data de 14 februarie 2011, Delegația Comisiei Europene în Ucraina, cu sprijinul Consiliului Regional Odessa, Departamentul General pentru Activități Economice Străine și Adminstrația Regiunii Odessa, a organizat, la Odessa, o prezentare a strategiei Uniunii Europene privind Regiunea Dunării. La eveniment au participat reprezentanți ai organismelor publice, ai autorităților municipale, ai corpului diplomatic acreditat în Ucraina, precum și organizații non-guvernamentale, instituții de învățământ superior, etc.

Având în vedere faptul că Delta Dunării face parte din aria eligibilă a Programului Operațional Comun România – Ucraina -Republica Moldova 2011 – 2013, reprezentanții Oficiului Antenă din Odessa al Secretariatului Tehnic Comun au participat activ la această întrunire. Strategia Uniunii Europene în ceea ce privește regiunea Dunării este un nou instrumentdestinat să dezvolte potențialul economic al țărilor riverane Dunării și să îmbunătățească situația mediului înconjurător în 8 dintre țările membre ale Uniunii Europene (Germania, Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Bulgaria, România) precum și în alte 6 țări din bazinul Dunării (Croația, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Republica Moldova, Ucraina).

În continuare vom menționa că atracțiile turistice majore sunt: 1. or.Cahul (10.09.1452): rezervație naturală de plante medicinale (343ha), apă minerală (termală) în zona balneoclimaterică “Nufărul Alb”, Muzeul Cahulului; 2. s.Stoianovca (1902): rezervație naturală mixtă (132ha), “Pichetul celor 3 eroi”, localitate a foștilor coloniști bulgari, cimitirul ostașilor români; 3. s.Vadul lui Isac: rezervație naturală silvică (68ha), fragment din Valul lui Traian de Jos (sec. III-IV, înălțat de romani, avea 4 elemente de fortificare); 4. s.Văleni (13.06.1436, Balintești): rezervație științifică “Prutul de Jos” (1691ha), monument natural geopaleontologic (3ha); 5. s.Giurgiulești (1527, Țurțulești): monument natural geopaleontologic, vestigii medievale timpurii, terminal portuar la Dunăre.

Dotările turistice sunt determinate de: (i) structuri de cazare – hotel și sanatoriu “Nufărul Alb” (Cahul); (ii) trasee – “Chișinău-Cantemir-Cahul- Giurgiulești”, “Coridorul verde în balta Prutului”, “Bătălia de la Cahul”, “Confluența culturilor diferitor popoare în sudul Moldovei”

Zona turistică Găgăuzia este determinată de coloniile compacte ale unicului popor ortodox din numeroasa familie turcică. Atracții turistice sunt: 1. s.Bugeac (31.05.1978): rezervație naturală de plante medicinale (56ha), sector reprezentativ din stepa Bugeacului; 2. s.Desghingea (1811): sector reprezentativ din nordul stepei Bugeacului (15ha); 3. or.Comrat (27.05.1443, Cergâșa, Cercoza): monument geopaleontologic “Valea r.Ialpug”, izvor cu apă minerală, Muzeu de Istorie și Studiere a Ținutului (1969); 4. s.Beșalma (1811): Muzeu de Istorie și Etnografie “D.Cara-Ciobanu” (1969); 5. s.Cazaclia (1807): vinăria “Cazaiac-Vin”.

Zona turistică Taraclia este determinată de specificul localităților coloniștilor bulgari, unde se practică legumicultura și viticultura tradițională balcanicilor. Atracțiile turistice sunt reprezentate prin: 1. or.Taraclia (1811): monument natural geopaleontologic (4,1ha), Muzeu de Istorie și Etnografie; 2. s.Corten (1830): Muzeu de Istorie și Etnografie; 3. s.Tvardița (1829): Muzeul Ținutului Natal, biserica “Sf. Paraschiva” (secXIX); 4. s.Vinogradovca (11.06.1964): sector reprezentativ de Stepa Bugeacului (1962).

Dotări turistice locale: (i) structuri de cazare – hotel Taraclia, hotel rural (Tvardița, Corten); (ii) trasee – “Taraclia – Corten – Ciadâr-Lunga – Tvardița”; trasee intrazonale: “Satul bulgar. Tradiția conviețuirii”, “Stepa Bugeacului – patria nouă a coloniștilor bulgari”, “bulgăria – îndeletnicirea țăranilor din sudul Basarabiei”; trasee interzonale: “Confluența popoarelor în sudul Moldovei”, “Coloniile din Stepa Bugeacului”.

Un viu interes al atracției turistice rurale cultural-istorice, îl reprezintă satul Cucoara. Cucoara este o localitate cu vechi tradiții istorice și culturale. E situată în preajma luncii Prutului, la poalele unei coline cu altitudinea de 150 m deasupra nivelului mării. Se învecinează cu mai multe comune și sate din componența aceluiași raion Cahul, cum ar fi Chircani, Larga Veche și Larga Nouă, Baurci-Moldovenesc, Zârnești ș.a. Șoseaua națională Leova-Cantemir-Cahul trece prin mijlocul satului.

La Cucoara s-au păstrat urme ale unor civilizații străvechi: vetre ale unor așezări preistorice, valuri și șanțuri de pământ, mori de vânt, mari și mici pe creste și culmi de dealuri. Valul lui Traian traversează colinele de la est de sat, iar acum, unele avînd denumiri proprii -. Movila Baurciului, Movila cea Mare, sunt movile, care serveau în trecut ca puncte de observare și semnalizare, focurile aprinse în aceste locuri semnalizau năvălirea dușmanilor la hotare. Anterior, aceleași movile, susțin arheologii, erau mormintele unor conducători de triburi nomade.

Documentar satul este menționat pentru prima dată pe o hartă din anul 1856, dar aceasta nu exclude existența lui într-o perioadă mai timpurie. După toate probalitățile, denumirea localității a luat ființă după numele unui lac Cucoara din apropiere, toponimul însemnînd la origine „lacul (balta) cucoarelor (cocorilor)”. Oamenii făceau agricultură, păstoreau și pescuiau, practicau cărăușia și meseriile de care aveau nevoie oamenii de la țară.

Localitatea în 1904 făcea parte din județul Ismail, avînd 52 de case și 390 de locuitori, majoritatea români. La reforma agrară din anii 1918-1924 cei 155 de țărani din Cucoara au fost împropietăriți de Instituția de stat „Casa Noastră” cu aproximativ 700 ha de pământ.

În prezent satul Cucoara dispune de 228 de gospodării individuale cu 1340 de locuitori, inclusiv 1200 de moldoveni, 65 de ucraineni, 38 de bulgari, 20 de ruși și alți reprezentanți ai minorităților naționale.

Componenta pe naționalități:

Unul dintre puținele obictive turistice ale s. Cucoara este biserica din sat.

Sf. Clopotniță

Sf. Biserică înainte de reparație

Fabrica de vinuri de la Cucoara în ultimii ani a fost reconstruită și modernizată cu tehnică italiană, care asigură în regim automatizat fermentarea normală a poamei și menținerea necesară a temperaturii. Toată această tehnică, dar și în primul rând microclima zonei, care e una dintre cele mai benefice din Europa pentru cultivarea soiurilor roșii de viță de vie, permit căpătarea unor vinuri seci deosebit de rafinate și gustoase: „Caberne”, „Merlo” și „Pino negru”. De o calitate superioară sunt și vinurile de desert: „Muscat”, „Auriu”, „Cagor”. Astăzi cucorenii se asociază în gospodării comune, practică diverse activități în localitate  și în afara satului natal.

Atracțiile turistice din din zona Centru. În regiunea de centru a Republicii Moldova sunt 124 arii naturale de valoare protejate de stat cu o suprafață totală de 39,4 mii ha, 2 zone naționale de odihnă (Vadul lui Vodă, Vatra), 32 muzee, 274 edificii de cult de importanță națională și 27 de importanță locală, care îi conferă o atractivitate investițională avantajoasă.

Fondul ariilor naturale în centrul țării ocupă cca 60% din suprafața totală de natură protejată. Aici sunt 70 de rezervații de diferit tip, inclusiv cele mai mari pesajistice și de plante medicinale, 44 monumente ale naturii, 10 parcuri și grădini.

Acest important potențial natural concentrat la distanțe relativ mici de la centrele orășenești stimulează dezvoltarea turismului de odihnă și tratament (aici sunt 3 din 5 sanatorii ale țării), turismul ecologic și rural. În același timp un număr mare de populație preferă formele neorganizate de turism în spațiile verzi, fapt explicat de oferta nediversificată a agențiilor de turism pentru turism intern.

Chișinău este cea mai importantă zonă turistică a țării – capitala, centru istoric, cultural, economic și administrativ, centru de congrese și întruniri, zonă de odihnă și agrement. Diversitatea atracțiilor turistice determină polifuncționalitatea destinației pe piața turistică: 1. or.Chișinău (1436): 18 biserici vechi – “Nașterea Maicii Domnului” (Măzărache, 1752, stil vechi moldovenesc), “Sf. Împărați Constantin și Elena” (1777, stil vechi moldovenesc), “Buna Vestire” (sec.XVIII-XIX, stil vechi moldovenesc), Catedrala “Nașterea Maicii Domnului” (1830-1836, arh. A.Melnicov, stil neoclasic), “Sf. Panteleimon” (1891, arh. A.Bernardazzi, stil neobizantin), “Sf. Teodor Tiron” (Ciuflea, sfârșitul sec.XIX), “Sf. Gheorghe” (1819), “Înălțarea Domnului” (1830), “Sf. Treime” (mijl.sec.XIX), “Sf. Teodora de la Sihla”(sf.sec.XIX, arh A.Bernardazzi, stil neobizantin), Capela voluntarilor bulgari (1882), Biserica Armenească (sec.XIX), Biserica catolică “Sf. Providență” (1830-1841) ș.a.; centrul istoric cu cca. 700 edificii vechi aranjate după principiul cartierelor închise, printre care – Primăria municipală (fosta Dumă orășănească, 1901, proiect de M.Elladi, stil eclectic cu elemente gotice și renascentiste), fostul Gimnaziu de Fete “Principesa Dadiani” (1900, arh. A.Bernardazzi), fostul Gimnaziu de Fete de pe str. București (colț str. Pușchin), fostul Gimnaziu de Științe Reale de Băieți de pe str. M.Cogâlniceanu, fostul Gimnaziu privat de Fete a baronesei “fon Geiking”, fostul Gimnaziu Clasic №3 (apoi clădirea primului Parlament al Moldovei “Sfatul Țării” azi Universitatea de Arte), fosta Bancă Orășănească (sf.sec.XIX, proiect M.Cekeruli-Kus, azi Sală Națională cu Orgă), fosta Casă a Nobilimii (azi cinematograful “Patria”), fostul hotel Suisse (azi biblioteca “Bogdan P.Hasdeu”), fostul Muzeu Gubernial Zoologic (1906, arh. N.Țîganco, azi Muzeu Național de Etnografie și Istorie Naturală), Casa Herța (1903, stil “barocco vienez”, azi Muzeu Național de Arte Plastice), fostul Gimnaziu de Băieți (sec.XIX, azi Muzeu Național de Istorie), spitalul Toma Ciorbă, Gara de trenuri (arh. A.Șciusev), Castelul de Apă (sf. sec.XIX, arh. A.Bernardazzi, azi Muzeul or. Chișinău) ș.a.; monumente arhitecurale: Arcul de Triumf (1840), Ștefan cel Mare, Aleea clasicilor, Complex memorial (1975), S.Lazo, G.Kotovschi, A.S.Pușchin, “Lupoaica latină” etc.; edificii de cultură: teatre – Teatrul Național “Mihai Eminescu”, Teatrul “Luceafărul”, Teatrul de operă și balet, Teatrul dramatic rus “A.P.Cehov”, Teatrul municipal “Satiricus”, Teatrul “E. Ionescu” ș.a., Circul Național, muzee etc.; edificii administrative: Parlamentul R. Moldova, Președinția R. Moldova, Guvernul R. Moldova ș.a.; zone de odihnă și agrement cu parcuri, scuaruri, păduri, lacuri, Grădina Botanică (105ha), Grădina dendrologică (83ha), Grădina Muzeului de Etnografie, Grădina Zoologică (20ha) ș.a; 2. or.Vatra: lacul Ghidighici (supranumit “Marea Chișinăului”), 3 sectoare de vile; 3. s.Condrița (1657): rezervație naturală silvică (61ha), zonă de odihnă și agrement, mănăstirea “Sf. Nicolae” (sec.XIX); 4. or.Crivova (31.07.1431, Vadul Pietrei): renumit prin “orașul subteran” și vinăria (≈ 100km. în subteran); 5. vinării Mileștii Mici, Cojușna: galerii subterane mari.

Zona turistică Chișinău este dotată la un nivel mai înalt de cât restul țării cu infrastructură de deservire a turiștilor, după cum urmează: (i) structuri de cazare – 19 hoteluri, baze de odihnă Condrița, Vatra; (ii) restaurante , structuri de agreement (iii) 225 agenții de turism; (iv) cca. 86 trasee locale și naționale. Totodată, sunt necesari pași insistenți de promovare a destinației pe piața turistică internațională.

În continuare vom analiza poatențialul turistic regional al raionului Călărași. Astfel, teritoriul raionului Călărași este situat în partea de centru a Republicii Moldova, în zona Codrilor. Centrul rezidențial este or. Călărași, care este situat la o distanță de 55 km de capitală. Raionul este traversat de importante căi de acces spre România și Ucraina (căi ferate și autostrăzi naționale și internaționale).

Teritoriul este de 74,3 mii ha, ce constituie 2,3% din suprafața Republicii Moldova. Relieful raionului reprezintă o câmpie deluroasă cu suprafețe compacte de pădure. Teritoriul este traversat de râurile Bâc, Ichel, Cula, precum și afluenții acestora. Totalul populației raionului Călărași este de 86,6 mii persoane. Evoluția numărului populației are o tendință negativă, condiționată atât de sporul natural negativ, dar și de imigrația masivă a populației (în special tineri) peste hotarele țării și în mun. Chișinău, precum și de situația economică dificilă a tinerilor familii.

În mediul rural locuiește cea mai mare parte a populației – 72,1 mii locuitori (85,5% din total), iar în cel urban (or. Călărași) – 14,5 mii, gradul de urbanizare fiind de 2 ori mai mic decât media pe republică și constituie 16,7%. În componența raionului întră 43 localități din care rurale – 42 și urbane (or. Călărași), care sunt încadrate în 28 primării.

Mărimea satelor este în general medie și mică, între 0,6 și 2,5 mii locuitori (excepție satul Sipoteni, peste 7,5 mii locuitori). Ponderea populației economic active în total este de aproximativ 44,7 mii persoane sau 51,60%, fiind mai mare decât media pe republică de 1,3 ori. În câmpul muncii însă sunt angajate de 2,1 ori mai puține persoane din întreg potențial (20,9 mii oameni). Cea mai mare parte a populației (55,9% din totalul populației angajate) este încadrată în activități agricole, cu ponderi mult mai mici fiind învățământul și industria, iar comerțul și serviciile având doar 6,2%.

Economia raionului se bazează pe agricultură și industria prelucrătoare. Numărul total al subiecților activității antreprenoriale a constituit pentru anul 2014 peste 21,3 mii unități, majoritatea fiind în proprietate privată și organizați sub formă de întreprindere cu drept de persoană fizică (gospodării țărănești și întreprinderi individuale). Agricultura deține cca. 40% din producția globală a raionului și 55,9% din numărul total al populației amplasate în câmpul muncii. Raionul dispune de 41,6 mii ha terenuri cu destinație agricolă, din care majoritatea sunt terenurile arabile – 19,7 mii ha și viile – 8,5 mii ha sau 20,1%, pășuni și fânețe 7,9 mii ha. Livezile și terenurile subacvatice (117 lacuri) au ponderi mult mai mici, respectiv 11,5% și 2,2%. În sectorul individual se prelucrează circa 97 % din terenurile agricole.

Datorită condițiilor naturale (teren deosebit de fragmentat, cu pante în variate grade de înclinare) potențialul productiv al terenurilor arabile este foarte scăzut. În anii 2002-2014 dinamica volumului producției agricole în prețuri comparabile (ale anului 2000) a avut o evoluție în creștere și a constituit 204 mln. lei în a. 2014 sau 1,6 ori mai mult ca în 2002. Producția agricolă vegetală o devansează cu mult pe cea animalieră și constituie aproximativ 85% din volumul total, lucru explicat prin reducerea șeptelului de animale în anul 2014 cu cca.15%. Produsele principale sunt strugurii, cerealierele și leguminoasele, fructele și pomușoarele, ouă, lâna.

Potențialul industrial al raionului îl formează 18 întreprinderi, principalele produse fiind vinurile și divinurile, conservele, articolele tricotate, pâinea și produsele de panificație. Industria prelucrătoare deține peste 90% din totalul volumului producției industriale. Cele mai mari întreprinderi industriale sunt: S.A. “Călărași – Divin” – fabrica de vinuri și divinuri, capacitatea de 1,5 mln. dal/an; S.A. “Fabrica de conserve Călărași” – cu capacitatea de 26,8 mii tone fructe și legume; S.A. “Fabrica de lapte” – capacitatea de 50 t/24 ore, ș.a. În prețuri comparabile volumul producției industriale este în scădere, în ultimii 3 ani, și a constituit 111,6 mln. lei în anul 2014, iar potențialul industrial este utilizat la un nivel de 30% din capacitățile maxime.

Potențialul turistic natural al raionului este format din: 3,29 mii ha arii naturale protejate de stat, 20,7 mii ha terenuri împădurite, 449 ha pădure cu destinație specială în jurul SBC “Codru”, 117 lacuri arendate sau în proprietate privată. Fondul ariilor protejate de stat din raionul Călărași constituie cca. 3,29 mii ha sau 4,95% din totalul pe republică. Majoritatea din această suprafață 96,7% este gestionată de Agenția pentru Silvicultura ”Moldsilva”. Fondul forestier constituie 30,1% din suprafața raionului, ceea ce depășește de cca. 3 ori media pe republică. Acest fapt oferă destinației turistice Călărași o imagine de “zonă de codru”. În ultimii doi ani de zile au fost amenajate 12 locuri pentru organizarea odihnei populației în diferite păduri din apropierea localităților raionului. Investițiile în mobilierul forestier și amenajarea teritoriului au constituit cca. 25 mii de lei.

Factorii naturali de tratament sunt valorificați prin cură balneară (începând cu 1959) în pădurea de la Hârjauca pe teritoriul mănăstirii în preajma unui izvor cu apă minerală.

Patrimoniul cultural-istoric de pe teritoriul celor 28 de comune din raionul Călărași este prezentat de: 32 vetre medievale ale satelor, 2 situri arheologice importante, 20 biserici – monumente ecleziastice de importanță națională, 4 mănăstiri, 3 conace boierești din sec. XIX etc. Vetrele medievale ale unor sate din raion sunt menționate în diferite documente de epocă: 16 din sec. XV, 5 din sec. XVI, 11 din sec. XVII. Acestea prezintă un mare interes turistic deoarece moștenește mărturii ale unui mediu citadin medieval prin amplasamentul străzilor și cartierelor, unele construcții ce le repetă constructiv întocmai pe cele medievale, case tradiționale din centrul Moldovei, coloristica tradițională a fațadelor caselor, denumirile vechi ale unor locuri etc.

Pe teritoriul localităților sunt amplasate 2 situri arheologice nevalorificate (cetatea getică din Horodiște, cetatea medievală din pământ de la Răciula), 3 conace boierești din sec. XIX într-o stare precară (Bahmut, Săseni, Meleșeni), locuri unde s-au născut sau au activat 19 personalități importante.

Monumente de importanță națională din teritoriul raionului sunt 21 de biserici parohiale și 3 mănăstiri. Din acestea 2 sunt din lemn (Hoginești, Mândra), 1 reprezintă stilul vechi moldovenesc (Vălcineț), iar cea mai veche biserică din raion este din sec. XVII (Horodiște). Mănăstirile în raionul Călărași sunt plasate tradițional în oferta agențiilor turistice naționale. În raion sunt 6 muzee (Palanca, Hoginești, Horodiște, Vălcineț, Săseni, Bravicea), 37 case și cămine culturale, 44 biblioteci. Starea muzeelor Palanca, Hoginești și Vălcineț este satisfăcătoare și pot fi recomandate pentru vizite turiștilor. În majoritatea caselor și căminelor culturale din raion își desfășoară activitatea 80 colective artistice, din care 21 model. Dintre acestea programe culturale, sub formă de ofertă comercială stabilă, prezintă turiștilor un singur ansamblu – „Doruleț”.

Elemente de infrastructură turistică în raionul Călărași constituie rețelele de trasee utilizate de turiști propuse de agențiile de turism naționale, rutele excursioniste tematice oferite de unele muzee, traseele amenajate în SBC “Codru” pentru cura de teren. Unele dintre acestea sunt marcate (exemplu: traseul spre cele 4 mănăstiri), fapt ce permite autoghidajul, altele sunt activ promovate (cataloage turistice, “Ruta vinului”) sau propuse de unele muzee ca diversificare a serviciilor proprii. Nu există un sistem de panouri informative spre majoritatea obiectivelor de interes turistic (excepție: mănăstirile). Totodată nici unul din cele 117 de lacuri (în majoritate utilizate în piscicultură), nu sunt deschise contra plată pentru pescarii amatori și agrement, nu au plaje amenajate potrivit normativelor naționale.

a. trasee turistice naționale. Peste 50 agenții de turism din Chișinău au în oferta de excursii produsul “Vizită la 4 mănăstiri din Codrii Călărașilor”, ce include următoarele obiective vizitate: mănăstirile Frumoasa, Răciula, Hârjauca, Hârbovăț; muzeul “Casa Părintească” și rareori SBC “Codru”. Un număr mare de agenții, în oferta de degustații, au inclusă și vizita la fabrica de cognacuri “Călărași – Divin”, care include o mică prezentare a orașului și un circuit prin secțiile de producere și maturare, care se finalizează într-o sală amenajată cu o degustație din 10 – 12 probe de brandy și divinuri produse la fabrică. În sala de degustație (pentru maxim 15 persoane) se află o colecție amenajată din 1995 și care conține cca. 10 mii de sticle. Întreprinderea a investit în amenajarea unei noi săli de degustație mai spațioasă (pentru maxim 30 de persoane) și unui parc stilizat cu rozariu.

b. trasee excursioniste locale. Acestea sunt oferite de către muzee locale prin localitățile vecine ca diversificare a serviciilor de bază. Un flux permanent de excursioniști este prezent la muzeul “Casa Părintească” (s. Palanca), care deservește pacienții sanatoriului cu un program de excursii locale și un program folcloric .

c. trasee de cură de teren. Pe teritoriul SBC “Codru” sunt delimitate și practicate pentru tratament specific 3 trasee pentru cură de teren. Acestea sunt conforme cerințelor medicale și reprezintă un sistem de alei pentru mersul dozat recomandat în cazul unor maladii pacienților sanatoriului. Fiecare pacient este familiarizat cu locul de începere a rutei, regimul de utilizare, numărul de parcursuri zilnice, sistemul de control de îmbunătățire a stării sănătății, restricțiile pentru anumite maladii. Pe parcursul traseelor sunt instalate panouri informative și cu conținut sugestiv despre avantajele tratamentului balnear.

În raion, conform datelor statisticii naționale au funcționat 4 unități de cazare în anul 2011, cu o capacitate de 768 locuri. Număr de turiști cazați în anul 2011 pe teritoriul raionului Călărași a fost cca.9 mii persoane, dintre care doar 39 turiști străini. Cel mai mare număr de turiști se înregistrează în perioada estivală (între 900-1800 persoane lunar), deși începând cu vara a. 2013 și în extrasezon cota de sosiri pe teritoriul raionului este mai mare ca media pe republică. Evoluția numărului de turiști cazați în taberele estivale și SBC „Codru” în ultimii doi ani este în creștere (de 1,5 ori). Dinamica numărului de înnoptări este la fel influențată de sezonalitate cu valori maxime în luna august (peste 18 mii) și este în creștere de 1,67 ori în anul 2014 față de 2013

Datorită ofertei specifice a taberelor de copii și SBC „Codru” un vizitator este cazat între 10 și 18 zile, ceea ce este mai mare de 2-3 ori decât media pe republică. Numărul mic de turiști și de cazări la începutul anului 2013 erau dictate de prestația modestă a hotelului „Codru” din Călărași precum și de lansarea susținută pe piață a ofertei balneoclimatice a SBC „Codru”. În oraș activează hotelul “Codru”, unicul din raion, care oferă călătorilor 25 de locuri în odăi mobilate neclasificate a câte 1 (1 număr), 2 (6 numere), și 3 locuri (4 numere).

În raionul Călărași se găsește unul din cele patru sanatorii din Republica Moldova – SBC „Codru”, ce aparține Holdingului „Moldsindbalneoservice”. Sanatoriul deține 440 de locuri (cca. 32,2% din totalul pe republică). Fondul de numere a înregistrat un spor de 1,6 ori față de anul 2013 și această tendință este pozitivă pe parcursul ultimilor 4 ani. În stațiune activează 245 de angajați, inclusive 200 din com. Hârjauca.

În perimetrul raionului funcționează 3 tabere estivale, care conform datelor statisticii naționale au deservit în 2014 un număr de 2,1 mii persoane. Au fost înregistrate 11,3 mii cazări sau 5,3 zile medii per turist. Tabăra estivală de la Sadova este amplasată în pădure, în preajma unei suite din 4 lacuri pitorești și a fost achiziționată în anul 2000 de către Asociația „Univers Moldova”. În blocurile de cazare capitale sunt 213 locuri, în odăi de 2-6 locuri. Cazarea este efectuată și în corturi militare de 5 și 15 locuri. Nu este clasificată și funcționează doar în perioada estivală (mai – septembrie) în ture a câte 14 zile.

În 2014 au fost deserviți 1,46 mii copii, în creștere cu 260 persoane față de 2013 (comparativ cu 2001 în creștere de 2,9 ori). Vânzările totale au constituit în 2014 cca. 1,3 mln. lei, fiind în creștere de peste 5,2 ori comparativ cu anul 2001. Tabăra însă lucrează în pierderi de la începutul activității.

Oferta este activ promovată și include, pe lângă cazare în pădure și alimentare de 5 ori pe zi, o gamă variată de activități cultural – distractive, echitație, tir cu arcul, tehnici de turism, cercuri de arte plastice și alte ocupații artistice, practicum ecologic, limbi străine, lucru la computer, excursie la principalele atracții din jur – Muzeul A. Pușkin din s. Dolna, Mănăstirea Hâncu și cele 4 mănăstiri din r-nul Călărași.

Tabăra estivală de la Tuzara este amplasată în partea de nord a satului. E formată din 4 căsuțe a câte 12 locuri și 5 căsuțe a câte 16 locuri, în total 128 locuri de cazare. Este prevăzut un spațiu amenajat pentru ospătărie cu 100 locuri, o căsuță transformată în punct medical, loc pentru joaca copiilor, inclusiv stadion și o terasă acoperită. Nu este clasificată și funcționează doar în perioada estivală în ture a câte 14 zile. Aparține unei misiuni religioase și are un regim specific de funcționare. Anual deservește aproximativ 800 de copii, dintre care 15-17% din Tuzara și localitățile vecine.

Baza turistică de la Bahmut este amplasată la cca. 300 m de la șoseaua Chișinău – Ungheni pe o costișă în pădure pe malul unui lac pitoresc. Fondul locativ este alcătuit din 164 de locuri, inclusiv în 6 căsuțe a câte 4 locuri, o căsuță a câte 2 locuri, 9 căsuțe a câte 3 locuri și 7 căsuțe a câte 12 locuri. Majoritatea căsuțelor sunt dotate cu dormitoare de 2 locuri.

Tabăra este asigurată cu ospătărie pentru 100 persoane și bar. Nu este clasificată și funcționează doar în perioada estivală. Annual sunt deserviți cca. 6 mii turiști într-un regim liber, fără să fie condiționată durata sejurului. Oferta de cazare în pădure este completată de o gamă suficientă de servicii adăugătoare: bar–cantină cu program zilnic, saună, închirierea terasei pentru evenimente, un program de excursii (exemplu: mănăstirea Veverița), plajă amenajată sumar.

Pe teritoriul raionului Călărași nu există pensiuni turistice clasificate. Experiență în domeniul primirii, deservirii și cazării călătorilor au familia Stegărescu (Răciula) și Popa T. (Palanca). Au participat la treninguri formatoare în domeniul turismului rural în 2013 cca. 40 persoane (în cadrul unui program susținut de Federația Națională a Fermierilor din Moldova), în 2014 cca. 50 persoane (în cadrul unui program susținut de ACSA și RISP). Din sondajele efectuate de autor peste 50 de persoane sunt dispuse să ofere spații de cazare turiștilor.

După cum a fost menționat, dintr-un total al populației angajate cca. 20,9 mii persoane în domeniul serviciilor și comerțului activează cca. 1,3 mii persoane, inclusiv 373 lucrează în transport, 8 persoane în activitatea muzeală, 20 în cultură, cca. 100 meșteri populari.

Estimările de pe teren au demonstrat că cel puțin 342 persoane sunt angajate în structuri de primire și deservire a turiștilor pe teritoriul raionului Călărași, inclusiv: 245 la SBC “Codru”, 3 persoane în hotelul “Codru”, 56 persoane în tabăra de vară Sadova, 8 în baza de odihnă Bahmut, cca. 30 în tabăra de vară Tuzara. Dintre aceștea cel puțin 292 sunt locuitori ai raionului.

Cercetările efectuate confirmă faptul, că raionul Călărași reprezintă un teritoriu cu valoroase resurse turistice și potențial de creștere, dar și de diversificare a sectorului turistic.

II. Studiu de caz. Atracțiile naționale vitivinicole – elemente ale ramurii turistice natural-antropice

2.1 Prezentarea generală a ramurii viti-vinicole moldovenești

Vorbind despre ramura viti-vinicolă în Republica Moldova, vom menționa că industria vinicolă este una din cele mai importante ramuri ale sectorul agroindustrial. Actualmente, în acest domeniu activează 165 de întreprinderi vinicole care, anual, produc aproximativ 20 milioane decalitri de produse vinicole finite. Cca. 95% din vinuri și 75% din vinurile spumante produse în republică sunt exportate. Fiecare a doua sticlă de vin produsă în CSI este fabricată în baza stocului vinicol din Moldova. Calitatea de exportatori de vinuri o au cca. 120 întreprinderi care, pe parcursul anului 2012, au livrat consumatorilor din străinătate producție în valoare totală de 242 mil. dolari SUA. Volumul exportului în expresie naturală și valorică crește anual cu cca. 15%, fapt ce favorizează dezvoltarea ramurii și ridicarea veniturilor și parametrilor calitativi ai producției.

Producătorii vinicoli consideră în continuare piața Rusiei drept cea mai mare piață de desfacere a producției vinicole din Republica Moldova, dar după părerea noastră acest lucru trebuie modificat.

Pe parcursul secolelor, dezvoltarea ramurii viti-vinicole a cunoscut nu numai o creștere continuă, ci și perioade de criză, stagnare și declin. Una din ele a fost criza provocată de filoxeră, desfășurată la finele sec. XIX și agravarea crizei de către cele două războaie mondiale, care au distrus din temelie patrimoniul viti-vinicol din republică. După cel de-al doilea război mondial, la începutul anilor cincizeci, în republică se înregistrau cca. 100 mii hectare de plantații viticole, în mare măsură degradate, neîngrijite, în care suprafața golurilor era de peste 40%. Pe plantații predominau soiurile de hibrizi de productivitate și calitate redusă. Cea mai mare parte a recoltei de struguri se prelucra în condiții primitive în gospodăriile țărănești, produsele obținute fiind de calitate inferioară și necompetitive pe piețele de desfacere.

Redresarea situației s-a început prin reconstruirea și extinderea plantațiilor viticole, crearea pepinierelor viticole și a bazei tehnico-materiale pentru prelucrarea strugurilor și fabricarea produselor vinicole, precum și prin implementarea tehnologiilor avansate de producție.

Într-o perioadă relativ scurtă, către anii 1981-1985 ramura viti-vinicolă a devenit una din ramurile principale ale complexului agro-industrial al Moldovei și sursa de bază a exportului din țară. Față de nivelul anilor 1951-1955, media anuală a suprafeței plantațiilor viticole din republică și a productivității lor s-au majorat de 2,2 ori și constituiau 246 mii hectare și, respectiv, 65 chintale struguri la hectar, iar recolta globală a crescut până la 1367,4 mii tone sau de 5,4 ori.

Deopotrivă cu extinderea suprafeței totale a viilor, au fost defrișate soiurile de hibrizi și înlocuite cu soiuri europene clasice de calitate superioară. Conform datelor recensămintelor plantațiilor viticole, efectuate de către Departamentul Statistică și Sociologie al Republicii Moldova, ponderea soiurilor de hibrizi direct-producători în suprafața totală a viilor din republică sa redus de la 80 procente în anul 1953 până la 0,9 procente în anul 1984. În același timp, suprafața soiurilor europene de masă s-a mărit de zece ori și ocupa, în anul 1984, cca. 20 mii hectare sau peste 8% din suprafața totală a viilor din gospodăriile ce produceau struguri ca producție-marfă. Strugurii de masă au devenit un produs important pentru export, volumul lor ajungea până la 50 mii tone anual.

În perioada anilor 1981-1985, din recolta globală de soiuri europene pentru vin, aproximativ 80% reveneau soiurilor Aligote, Cabernet, Feteasca, Merlot, Rcațitele și Sauvignon. Schimbările pozitive produse în ramura viticulturii au fost favorizate de baza pepinieristică republică care, în perioada de reținere, a făcut posibilă majorarea volumului de producere a materialului săditor viticol de la 23 mil. (în anul 1950), 23 mil. (în anul 1960) și 30 mil. (în anul 1965) până la 67,7 mil. vițe în mediu (în anii 1971-1975). Asemenea rezultate, obținute în pepinierit, permiteau gospodăriilor din republică să fondeze noi plantații viticole cu suprafețe de până la 20-25 mii hectare.

Către 1981-1985, media anuală a volumului de prelucrare a strugurilor a crescut aproximativ de zece ori și constituia cca. 1040 mii tone, din care s-au obținut peste 73 mil. dal soiuri brute, față de 22 mil. dal (în anul 1960) și 34 mil. dal (în anul 1970).

Vorbind în continuare despre producția vinicolă, vom menționa că vinificația în Republica Moldova este caracterizată printr-un sortiment de soiuri de struguri, produce peste 130 de feluri de vin, brandy și divin.

În ultimii ani, sortimentul producției vinicole s-a diversificat considerabil. Pe piață au apărut denumiri noi, în special de vinuri spumante. Producerea alcoolului și a vinurilor spumante este concentrată în întreprinderi vinicole specializate. Vinurile spumante, în comparație cu celelalte produse vinicole, sunt fabricate prin metoda tradițională și cea clasică.

Vinificația înregistrează rezultate mai bune decât alte sectoare ale economiei naționale, ea încadrează un număr mare de întreprinderi vinicole, majoritatea fiind societăți pe acțiuni. În fiecare an, acestea produc 30-32 milioane decalitri de materie primă vinicolă. Pe lângă întreprinderile de prelucrare, mai există și aproximativ 40 de întreprinderi de îmbuteliere, amplasate în diferite zone ale republicii și echipate cu linii de îmbuteliere.

Din lipsă de fonduri, baza tehnico-materială a ramurii viti-vinicole este învechită, îndeosebi în ceea ce ține de vinificația primară, iar asigurarea cu noi mașini și echipamente se află la un nivel scăzut. Pe parcursul ultimilor ani, unele întreprinderi vinicole au fost reechipate cu tehnologii moderne, care le permit să producă un sortiment larg de vinuri și să respecte standardele internaționale.

Principalii concurenți ai producției vinicole din Republica Moldova sunt producătorii din Georgia, Ucraina și producătorii din țările de la sudul și din centrul Europei (România, Bulgaria, Ungaria). Țara noastră concurează și cu Franța, Italia, Spania, Australia si Chile. Pe viitor, principalii parteneri-exportatori vor fi Marea Britanie, Germania, Belgia, Danemarca și SUA.

Lipsa piețelor alternative de export și înăsprirea concurenței pe piețele tradiționale obligă întreprinderile vinicole din Moldova să-și raționalizeze sistemul de afaceri, să-și îmbunătățească sistemul calității și să-și sporească efortul în domeniul marketingului și vânzărilor. În perioada anilor 1986-2001, se constată o micșorare bruscă a volumului de struguri recoltați (de 5,3 ori), volumul vinului brut se reduce de 5,6 ori, iar randamentul vinului obținut dintr-o tonă de struguri a ajuns la nivelul celui din anul 1985.

Începând cu anul 2011, vinificația a înregistrat o ameliorare care, în anul 2013, s-a transformat într-o majorare a volumului strugurilor recoltați și a vinului produs: comparativ cu anul 2010 acestea au crescut de 2,1 ori, randamentul păstrându-se la un nivel constant.

Fabricarea produselor vinicole finite este în dependență directă de volumul de vin brut fabricat. O scădere a producerii vinurilor din struguri cu 13,72 mil. dal a fost înregistrată în perioada anilor 1970-1990, ceea ce a constituit o diminuare cu 44,67%.

În anii 2001-2009, volumul vinului îmbuteliat s-a majorat cu 1,22 mil. dal; în anii 2010- 2013, constatăm o creștere față de anul 2009 cu 6,66 mil. dal. Producerea divinurilor în republică a avut o creștere lentă în perioada anilor 1960-1990 datorită faptului că la începutul acestei perioade producția lor era în stare incipientă. În anul 1990, volumul divinurilor a ajuns la 1146,6 mii dal, urmând ca, pe perioada anilor 2001-2009, să diminueze de 3,77 ori, ajungând la nivelul anilor 1960. Pe parcursul anilor 2009-2013, producerea divinurilor este menținută la nivel constant (641 mii dal anual).

Completamente alta este situația în domeniul producerii vinurilor spumante. În această activitate sunt încadrați doar 10 producători. Volumul total de vinuri spumante produs la întreprinderile autohtone a crescut în anul 2012 cu 20,9% față de 2011. Cel mai mare producător de vinuri spumante este Combinatul de Vinuri „Cricova” SA care, în anul 2010, reprezenta o pondere de 54,4% și în 2012 – 46,4%. După el, cu o diferență semnificativă, urmează CVSM ÎM „Vismos” SA, ponderea căruia a scăzut pe parcursul anilor analizați de la 19,3% la 14,8%. Celorlalte întreprinderi revenindu-le doar câteva procente.

Vinurile spumoase sunt produse de 13 întreprinderi ce activează pe teritoriul Republicii Moldova. Spre deosebire de industria vinului spumant, industria acestui produs necesită mult mai mici cheltuieli materiale și mult mai puțin timp. Cel mai mare producător de vinuri spumoase este SRL „Altes” care, în anul 2011, avea o pondere de 27,7%, iar în anul 2012 – 23,5%. Un alt producător de vinuri spumoase este SRL „Maurt”, volumul de producție al căreia, pe parcursul anilor analizați, s-a majorat de aproximativ 40 ori: de la 10,7 până la 430,0 mii sticle. Volumul total de vin spumos produs în republică are o tendință de creștere, depășind valoarea anului precedent cu 20,3%.

O situație deosebită se observă și în domeniul producerii divinului. În Republica Moldova, acest tip de activitate este practicat de 11 întreprinderi, dintre care două produc volume mari, restul având o pondere mult mai mică. În ultimii ani, însă, și în această sferă se observă o înviorare. De exemplu, în anul 2012, acest tip de produse se fabrica la 8 întreprinderi, în prezent, cum am menționat mai sus, la 11 întreprinderi, fapt ce relevă avantajele aduse de această activitate.

Volumul de divin produs în anul 2012 în Republica Moldova a constituit 659,6 mii dal, cu 2,6% mai puțin decât în anul precedent. În cea mai mare parte, acest volum de producție este asigurat de SA „Aroma” și „Barza Albă” SA. Cel mai mare producător rămâne, totuși „Aroma” SA, în ciuda faptului că volumul de producție fabricată a scăzut, în anii 2011-2012, cu 0,2%, ponderea ei a crescut de la 37,7% la 38,6%. Această creștere se datorează faptului că ritmul de micșorare a volumului de producție la „Aroma” SA este mai mic decât ritmul de micșorare a volumului total de producție. A doua întreprindere implicată masiv în producerea divinului este întreprinderea „Barza Albă” SA, ponderea căreia, în anii analizați, a sporit de la 27,4% la 36,8%, volumul de producție sporind cu 30,6%. Restul producătorilor au o pondere comparativ mică sau chiar neesențială în volumul total al divinului fabricat în Republica Moldova.

După cum s-a menționat mai sus, brandy și alte băuturi tari se produc în Republica Moldova în cantități destul de reduse, lipsind produsele de bază pentru dezvoltarea strategică a ramurii vinicole.

Analizând cota-parte a vinului brut utilizat la fabricarea vinurilor din struguri și a celui utilizat la fabricarea divinurilor, constatăm că în perioada 1960-1980, pentru producerea vinurilor sau folosit în jur de 60-70%, restul fiind folosite la producerea divinurilor. În perioada 1981- 1990 pentru vinuri 25%; pentru divinuri 75%. În perioada 1991-1995 pentru vinuri 37%; pentru divinuri 63%. În perioada 2006-2009 pentru vinuri 76%; pentru divinuri 24%. În perioada 2010- 2013 pentru vinuri 70%; pentru divinuri 30%.

2.2 Vechimea culturii viței-de-vie ca moment de atracție turistică

Așezarea geografică, condițiile pedo-climaterice și de relief ale Moldovei sunt favorabile pentru dezvoltarea turismului viti-vinicol autohton. Prezența speciei Vitis Silvestris G, păstrată și astăzi în pădurile din preajma Nistrului sau a Prutului, vestigiile arheologice descoperite în spațiul carpato-pontic, nu lasă nici un fel de îndoieli privind vechimea lianei Vitis pe meleagurile moldave, un moment destul de important în ceea ce privește atracția turistică.

Conform descoperirilor paleontologice (Tiragetia, 1999), strămoșii noștri – tracii – se numără printre primele civilizații care au acceptat modul sedentar de viață datorită dezvoltării agriculturii în neoliticul timpuriu (epoca pietrei șlefuite – cca 5400 î.e.n.). Geto-dacii se numără printre primele popoare care au observat cum din butucii lianei Vitis, schilodiți până la temelie de calamități naturale, de animale sau vînători, creșteau din nou lăstari roditori. Astfel, ei au acceptat cultura viței de vie care, secole în șir, le-a servit drept simbol al supraviețuirii în condiții dificile.

Argumente de ordin botanic și climatic aduce savantul A.Griebach, afirmînd că “patria lianei Vitis sivestris Gmel trebuie căutată în ținuturile păduroase, bogate în liane, ale pontului tractic până dincolo de Dunăre”. Anume pe acest areal, încă de la începutul erei neozoice au existat forme din care au derivat specii ale genului Vitis Vinifera G.

Numeroase dovezi cu referință la vechea tradiție de cultivare a viței de vie oglindesc atașamentul populației de pe acest spațiu și trezesc interesul pentru vizitatorii străini. Vorbind de geți și de alte triburi stabilite la nord de Dunăre, istoricul A.Xenopol scrie “Patria tracilor este o regiune viticolă cunoscută, bărbații și femeile beau vinul fără a-l amesteca cu apă, din coarne mari de zimbru, care se transmite din mână în mână”.

Strămoșii noștri, afirma B.P.Hașdeu, aveau îndeletniciri horticole “cultura viței e fără asemănare, mai veche decât plugaria”. Istoricul francez R.Billiard susține că “…între ținuturile europene, Thracia era respectată pentru vinurile sale de mare prestigiu”. Se admite că, în spațiul pruto-nistrean, cultura viței de vie s-a extins chiar înainte de epoca bronzului, devenind pentru proto-daci un mijloc de existență. Această părere este exprimată și de geograful grec Strabo (66 î. Hr.), de F.Pax (1908), de V.Komarov (1931), de prof. A.Negrul (TSHA, 1958), de M.Peliah (1963), preluată și dezvoltată de Ioan Teodorescu.

Legământul istoric țesut între vie, vin și civilizație, ce ne însoțește la botez, cununie sau în ultimul drum, după I.Teodorescu, V.Parvan., B.P.Hasdeu, constituie fundamentul însuși al existenței geto-dacilor în regiunile carpatice.

Extinderea culturilor horticole, în special stoarcerea mustului, concentrarea lui pe foc sau prepararea vinului au generat producerea vaselor cu diverse destinații. În antichitate, vinul se păstra în burdufuri din pieile de animale – ușoare, durabile, comode. Acesta ar reprezenta doar unul dintre motivele care ar atrage turiștii străini – căutători de noi culte.

Un loc aparte, care poate trezi interes și colecționarilor străini, îl ocupă vesela pentru băutul vinului, utilizarea căreia se realiza în baza unui ritual. Apa, vinul și alte lichide se beau din cochiliile scoicilor, din coji de nucă sau din cupe de ceramică, mai rar din riton de argint. În temei, se folosea un corn de animal vânat (cupa lui Dionysos). Xenopol, Atheneu, Homer, Herodot subliniază că dacii și alte triburi montane serveau vinul din corn, prin partea largă aurită a acestuia.

Alături de amforele grecești, au existat și amfore autohtone, folosite pe colinele Hușilor și Tutovei, vechi domenii domnești transformate în podgorii. Aici au fost descoperite amfore și dolii antice legate de vinificația locală. Conform opiniei lui C.Giurescu, olarii din părțile noastre confecționau amfore de tip geto-dac, păstrate la Muzeul Viticol din Huși.

Avântul creator primitiv începuse la poalele muntelui Olimp, unde trăise un grup de triburi tracice înrudite cu frigienii din regiunea Picros. Cu timpul, tot ei au emigrat în centrul peninsulei helenice, la poalele muntelui Helicon, formînd cetatea Asacra. În viața lor săracă și primejdioasă se mai strecura bucuria existenței pentru care îi răsplăteau și preamăreau pe strămoși și zei. Tracii au adus cu ei imnuri religioase, obiceiuri și chiar o mitologie proprie și, pe măsură ce cultul a devenit mai pompos, s-a răspîndit în Beoția și Melicon. În acele vremuri preistorice, luase amploare și dezvoltarea artei populare, creându-se personalități mitologice ca Bachus, Orteu, Pamfos, Linos, precum și epopeile homerice Iliada și Odiseea. În ambele poeme, Homer (≈ 650 î.e.n.) celebrează epoca eroică a evului mediu elenic (XIII-XII î. e. n.) în care vița de vie și vinul sunt menționate la tot pasul.

Pe parcursul timpului, metodele de întreținere a vițelor și cele de vinificație, se transmiteau următoarelor generații, în cadrul familiei, fiecare regiune păstrând cu sfințenie tradiția și particularitățile în raport cu soiurile alese, climatul și bogăția solului. Starea patriarhală în viticultură a rămas neschimbată până în anul 1864, când s-a produs marele cataclysm viticol – invazia filoxerei, eveniment, care a cauzat schimbări fundamentale în ramură. Până la acel moment, în spațiul românesc activau cîteva școli hortiviticole – cea secundară de la Chișinău (din 1842), școlile inferioare de la Diosâg (din 1870) și un șir de școli de agricultură: Turda, Lugoș, Galata, Balta Verde.

Prejudiciul de pe urma filoxerei și necesitatea reanimării ramurii de viticultură a impus extinderea învățămîntului vinicol. Au fost deschise suplimentar (a.1905) școli inferioare de viticultură – la Odobești, la Saharna, la Valea Călugărească (1907) la Huși (1908) – locații care ar putea fi redescoperite ca tezaur istoric și ar putea fi incluse în traseele cele mai vizitate de turiști.

2.3 Evaluarea resurselor turistice în cadrul spațiului geografic viti-vinicol din Republica Moldova

Vorbind în cadrul acestui paragraf despre valorificarea resurselor turistice viti-vinicole, trebuie să reieșim din faptul că în Moldova, cultivarea viței de vie este una dintre cele mai străvechi îndeletniciri.

În acest sens vom menționa că spre atenția turiștilor străini, pot fi expuse vinuri din soiuri europene recunoscute, cum sînt:

Chardonnay,

Pinot,

Riesling,

Cabernet,

Aligote,

– și vinuri de calitate autohtone:

Rara Neagra,

Feteasca,

Plavai.

Denumirile acestor băuturi cu nerv provin fie de la soiurile de viță de vie, fie de la numele unor vinării vestite de pe harta țării: Purcari, Cricova, Ciumai, Romanesti, Cojusna, Milestii Mici.

Vinurile Moldovei s-au făcut cunoscute pe numeroase meridiane, fiind deopotrivă prețuite la mesele regale, în saloanele de lux și la expozitii. În continuare vom expune sub termini prezentativi cele mai mari resurse ale Republicii Moldova care pot fi valorificate din punct de vedere al turismului viti-vinicol autohton.

Beciurile de la Cricova. La Cricova se găsește cel mai mare beci din lume unde turiștii se pot plimba pe străzile unui adevărat oraș subteran al vinificatorilor. Lungimea totală a străzilor cavernicole numără peste 100 km. Aici se gasește una dintre cele mai impunătoare colecții de vinuri de origine din țară – de peste 3000000 dal., și săli spațioase de degustare. "Calitatea este o tradiție", susțin vinificatorii, ajutînd pe fiecare oaspete să înțeleagă rostul acestei băuturi.

În termini generali vom menționa că practice toți turiștii care vizitează Moldova, nu ezită să viziteze cramele de la Cricova. Turistul are parte de bunăvoință și ospitalitate în fiecare din cele cîteva zeci de vinării incluse în Drumul moldovenesc al vinului. Astfel, fiecare are posibilitatea de a aprecia, într-o atmosferă dionisiacă, vinul care i se potrivește cel mai bine. Pentru că, în Moldova, nici un vin nu îl repeta pe altul. De exemplu, vinurile din Mileștii Mici, pe parcursul anilor, obțin în subteranele de piatră de circa 50 km lungime un gust înnobilat.

La Cojușna, turiștii vor descoperi un buchet de vinuri care amintește de tandrețea și dinamismul unui joc moldovenesc. La Purcari sau Ciumai degustările devin o adevărată șezătoare pentru cel care a încercat măcar o clipă să pătrundă în tainele acestor băuturi dumnezeiești. În Moldova o băutură tare se numește divin avînd un gust și buchet nemaipomenit. Acesta este păstrat mai multă vreme în butoaie de stejar, pînă cînd obține culoarea chihlimbarului, prospețimea licarului din roua matinală, puritatea naturală, vigoarea solului bogat si o aromă împlinită. Divinurile moldovenești de la Chișinău, Călărași, Bardar, Bălți, Tiraspol sau de la alte vinării confirmă măiestria vinificatorilor din Moldova.

Preluînd de mai sus noțiunea de Drumul moldovenesc al vinului, vom menționa că el reprezintă un program național întitulat “Drumul vinului în Moldova” instituie un cadru regulatoriu privind activitatea în domeniul turismului viti-vinicol și promovează 7 trasee turistice prin toate regiunile vinicole ale țării. Acestea pornesc din capitală și includ cca. 20% din vinării, 6,8% din arii naturale protejate, 25% din mănăstiri și 15,9% din muzee de pe teritoriul Republicii Moldova. În prezent aceste trasee sunt prezente în ofertele turistice în formă parțială și separat, în funcție de preferințele clienților agențiilor de turism și structurilor de cazare naționale.

Bazîndune pe acest tabel, vom menționa că traseul începe cu vizitarea Colegiului Național de Viticultură și Vinificație din c. Stăuceni, unde viitorii viticultori pătrund în tainele acestei profesii nobile.

În continuare, la Ivancea, turiștii pot admira un excepțional Muzeu al Meșteșugurilor populare din Moldova, situat în incinta unui minunat monument de arhitectură din sec. XIX – Conacul Balioz.

La Brănești aveți un bun prilej de a va remedia în labirinturile de galerii subterane și sala de degustare a cunoscutei iîntreprinderi "Pivnițele din Brănești". Apoi drumul continuă spre una dintre perlele turistice ale Moldovei, faimosul Complex muzeal "Orheiul Vechi" – considerat un adevărat Muzeu sub cerul liber – mănăstiri rupestre, ruine a trei orase din diferite epoci istorice: sec. V-III i.e.n.; sec. XIII; sec-XV., casa etnografică, muzee cu o colecție de peste 4 mii bunuri culturale etc. Pe parcursul traseului, turiștii pot admira și renumitele flori din piatră, elemente arhitecturale tradiționale ale satelor din zona Orheiului. La Cricova turiștii se pot plimba pe străzile care se întind pe zeci de kilometri ale unui adevărat oraș subteran al vinificatorilor. Cramele de aici vor ajuta turiștii să înțeleagă că în Moldova calitatea este o tradiție și o realitate.

Comuna Peresecina permite turiștilor de a descoperi mediul rural tradițional al Moldovei și o vinărie cu un specific doar al ei. Traseul va continua spre locurile istorice din Nordul Moldovei:

mănăstirile rupestre,

cetățile antice si medievale,

landșafturile pitorești,

cascadele mai multor rîuri,

coturile batrînului Nistru.

Astfel la Țîpova, Saharna, Japca, Rudi veți fi impresionați de stilul monahal conservat, bucătăria multiseculară, ce oferă și posibilitatea de a servi băuturi și bucate pregătite dupa tehnologii vechi călugărești. În continuare turistul poate admira enigmatica fortăreață Cetatea Soroca (1490), care a jucat un rol important în sistemul defensiv al Moldovei.

În continuare, lista peisajului turistic este completată de Fabrica de vin Cojușna, unde turistul are posibilitatea de a face cunoștință cu procesele tehnologice de prelucrare a strugurilor, iar stilul arhitectural deosebit al sălilor de degustare va îndemna turistul să savureze vinurile propuse de viticultorii din partea locului pentru degustare.

Traseul oferă posibilitate turistului de a vizita cele mai vechi mănăstiri ale Moldovei Căpriana (1427), Vărzărești (1420) și Hîncu (sec. XVII). Lozova vă descoperă renumita rezervație stiintifică "Codrii" cu un impresionant Muzeu al Naturii, iar Dolna vă ofera posibilitatea de a admira împrejurimile pline de farmec și Conacul Ralli-Arbore, vizitat adesea de poetul rus A.S.Puskin.

În continuare considerăm necesar a menționa centrul vinicol Nisporeni, cunoscut prin producerea vinului, băuturilor tari si a spumantelor.

În localitatea Hîncești, turistul poate descoperi "Castelul de vînatoare" a lui Manuc Bei. Tot aici este dislocată una dintre vestitele întreprinderi vinicole "Vitis-Hîncești". Această zonă găzduiește mai multe întreprinderi reprezentative care pot fi selectate pentru a fi vizitate pe traseu:

Comrat – producerea vinurilor albe și rosii de desert;

Chirsova – producerea spumantelor;

Cazaclia și Taraclia – renumitele vinuri Cabernet si Pinot noir.

În continuare vom menționa că una din cele mai moderne întreprinderi vinicole "Aur-vin" – se află la Vulcănești.

La Valeni turistul poate admira o colecție excepțională de viță de vie, cît sși renumita rezervație științifică "Prutul de Jos". Acest paradis al naturii cu gingășia cîmpurilor de nuferi albi și galbeni va da un colorit fascinant calatoriei. "Nufarul alb" a împrumutat denumirea și celei mai renumite stațiuni balneoclimaterice de la Cahul unde se aplică pe larg ca tratament – uvoterapia.

Centrul vinicol din Leova se prezinta cu o frumoasă colecție de vinuri. În Chișinau turistul poate rămîne adînc impresionat de ospitalitatea oferită de una dintre faimoasele întreprinderi vinicole ale Moldovei – Mileștii Mici, dotată și ea cu un adevărat orășel ascuns sub pămînt, unde turistul putea degusta vinuri unice.

După cum am menționat în paragraful anterior, un alt moment de atracție turistică îl constituie vechimea tradițiilor moldovenești în ceea ce privește producerea vinului.

Strămoșii daci, o ramură a tracilor, descoperiseră producerea vinului din struguri înaintea altor popoare. În mileniul I î. Hr. coloniile grecești din tîrgurile rîurilor Dunărea, Nistru și Prut exportează către orașele Eladei cantități importante de vin. Romanii, dupa ce cuceresc Dacia (sec. I d. Hr.) fac din ea o țară a viilor și cerealelor. În sec. XIV, odată cu constituirea statului feudal al Moldovei, s-a remarcat o înflorire a procesului de cultivare a viței de vie. În sec. XIX Basarabia, cum era denumită partea dintre rîurile Prut și Nistru a Moldovei medievale, devenise una dintre cele mai mari exportatoare de vinuri din zonă.

Producția vinicolă se baza pe cultivarea soiurilor autohtone Rară neagră, Plavai, Galbena, Zghiharda, Bătuta neagră, Feteasca neagră, Tamîioasa, Țîta caprei, Păsăreasca, Cabasia și altele. În a doua jumătate a sec. XIX are loc o plantare intensivă a unor soiuri straăine, în deosebi franceze. La sfîrsitul secolului XIX viile au suferit de philoxeră, o boală a viței de vie, care a atacat multe soiuri de origine regională.

Arta de a produce și a consuma strugurii, mustul și vinul la moldoveni a fost și ramîne o parte integră a culturii acestui neam. În scrierile vechi, de la sfînta scriptură – Biblia, la letopisețele cronicarilor noștri sau manifestele domnitorilor Țării Moldovei s-a atras atenția asupra artei consumului băuturilor rezultate din struguri. Legea de Aur a consumului e inclusă în cartea de proverbe care zice: "Cinsteste și nu bea! Cinstește cît îți face plăcere! Tu trebuie să conduci vinul si nu vinul să te conducă pe tine! Pururea păstrează-ți cu cinste demnitatea de om!".

Emblema vinului moldovenesc este cocostîrcul alb. Legenda spune că o armată uriasă a asediat în vremuri străvechi cetatea Sorocii. Deși asediul a ținut luni de zile, cetatea n-a putut fi cucerită. De ce? Pentru că în cetate își aveau cuiburile niște cocostîrci, care aduceau din viile din împrejurimi struguri pentru puii lor. Iar odată cu puii se ospătau din ei si ostasii din cetate. Strugurii le adăugau puteri oștenilor si ei puteau sa respingă de fiecare dată atacurile dușmanilor cu forțe sporite.

Cind a sosit cu oastea sa voievodul Moldovei si a dispresurat cetatea de dușmani, punîndu-i pe fugă, toți oștenii din cetate erau vii și nevătămați. De atunci, în semn de recunoștință pentru cocostîrcii albi oamenii acestui pămînt le ies primăvara în întîmpinare la marginile localităților, iar cînd vine toamna îi petrec.

Vinotecile. Vinotecile Moldovei sunt o adevărată bogăție a țării, prezentînd în mod special istoria noastră exprimată prin istoria viței de vie și a produselor ei. Semnificativ e faptul că generațiile se schimbă, iar vinurile rămîn să vorbeasca despre bogatia, calitățile si istoria meleagului.

Amplasate în beciuri vechi, în caverne si hrube, în galerii subterane vinurile și divin-urile de colecție obțin prin pastrare lentă – la temperaturi scăzute, fără accesul oxigenului și luminii, calități organoleptice de o finețe rară: culori aurii la vinurile albe si rubinii-cărămizii la cele roșii, arome de pîine coaptă în cuptor cu lemne, de fructe uscate, stafide, un gust de mărar într-un Traminer vechi sau Muscat sec, un gust de fagure de miere de albină în vinurile de desert, precum Grătiești, Nectar, Trifești, Trandafirul Moldovei, Auriu, Muscat moldovenesc. Un Cahor vechi poartă arome și gusturi de ciocolată, de cafea, de prune afumate-uscate, de dulceața din cireșe negre.

Turiștii pot vizita 15 vinoteci. Printre cele mai valoroase și cunoscute se recomandă:

Cricova,

Mileștii-Mici,

Cojușna,

Stăuceni – Colegiul National de Viticultura si Vinificatie,

Chișinau – Institutul Național al Viei și Vinului, "VISMOS", "Aroma",

Ialoveni, Bălți, Peresecina, Hîncești, Taraclia, Comrat, Borceag, Ciumai, Tiraspol ș.a.

Cantitățile stocate aici variază de la 10-50 de mii la 1 mln. de sticle de vinuri și divin-uri alese. La Cricova, se afla într-o vecinătate unică: colecția de vinuri tinere cu cea de vinuri vechi, între care sticle de vin religios evreiesc din 1902. Tot la Cricova turiștii pot vedea o parte din colecția lui Ghering, vinuri de pînă la cel de-al II-lea Război mondial, din anii ’50 ș.a.

Turiștii pot, de asemenea, procura multe din alte vinuri rare ca amintire. La Cricova și Mileștii Mici vizitatorii au posibilitatea de a se plimba pe străzile unor adevărate orașe subterane, situate la o adîncime variind între 150 și 300 de metri, unde lungimea străzilor cavernicole este de peste 100 km și, respectiv, 50 km.

Similar unor urbe contemporane străzile acestor "orașe" poartă denumiri, ce corespund unor tipuri de vinuri originare din Moldova: "Cabernet", "Aligote", "Feteasca", etc.

Un moment de atracție turistică în Republica Moldova o constituie obiceiul autihton de a sărbători sfîrșitul recoltării strugurilor și nașterea vinului tînar, cunoscute încă din vechime.

Aceste sărbători sînt celebrate în fiecare familie care cresște vița de vie. Cînd vine toamna, fiecare curte de gospodar e o mini-fabrică de producere a vinului: strugurii culeși sînt puși în teasc, sînt striviți, mustul scurs – ravacul – e pus în butoaie pregătite din timp.

Fiecare locuitor de la țară își mai are pe lîngă casa sa un beci în care păstrează un butoi-doua de vin: pentru oaspeți, pentru sărbătorile anului, pentru buna dispoziție, pentru nuntă, cumătrie, jubileu, etc.

La anumite datini – degustarea mustului dulce, sărbătoarea vinului nou, numit "tulburel" – orice oaspete e binevenit. Gospodarul îl invita în ograda lui și-l servește cu rodul podgoriei sale.

În continuare vom menționa că în Republica Moldova a fost instituită Sărbătoarea Națională a Vinului – în fiecare a doua duminică a lunii octombrie. Manifestarea unei noi tradiții de a aprecia ponderea cultului viței-de-vie pe meleagurile unde aceasta a provenit.

CONCLUZII

În urma studiului complex al atracțiilor ca fenomen în activitatea economică mondială, a potențialului turistic național, a principiilor de management al acestora în Republica Moldova, elementelor de infrastructură turistică cultural-istorică în mediul rural, practicilor de valorificare a resurselor disponibile unităților de deservire a turiștilor, precum și nivelurile de gestionare a activităților turistice în teritoriu pot fi formulate următoarele concluzii:

1. Republica Moldova are un variat potențial cultural-natural-istoric concentrat cu precădere în mediul rural, dar care se găsește într-o stare avansată de izolare de circuitul economic, iar turismul rural este capabil să le facă funcționale pe piață;

2. Majoritatea resurselor cu funcționalitate turistică, deși formal au unul sau mai mulți gestionari, nu sunt valorificate pentru scopuri turistice, balneare sau recreare organizată, deși legislația încurajează acest lucru;

3. Patrimoniul natural-istoric, valoros în plan european, se găsește în faza de conservare și în mare parte nu este implicat în traseele turistice, care să poată suplimenta eficient resursele financiare insuficiente de la buget necesare procesului de protecție și cercetare a naturii;

4. Industria turistică din Republica Moldova se găsește în faza sa de relansare după o profundă criză și nu este pregătită pentru valorificarea tehnologizată nonpoluantă resurselor turistice, iar antreprenorii nu au capacitate profesională să atragă prin valorile turistice fluxuri importante de turiști;

5. Crearea și dezvoltarea pe teritoriul țării a unui număr de 22 de zone turistice în jurul principalelor atracții pentru vizitatori este necesară pentru instituirea unui sistem național turistic echilibrat;

6. Aplicarea tehnicilor TECDEV de descriere și punere în valoare a patrimoniului național este eficientă și adaptată metodicilor de cercetare în domeniul resurselor turistice în țările din regiune;

7. Fiecare zonă de interes turistic, indiferent de specializarea acestea, necesită elaborarea unui plan de management strategic și utilizarea în cadrul negocierilor de atragere și valorificare a investițiilor locale și străine;

8. Caracterul participativ pentru elaborarea planului strategic de dezvoltare a zonelor turistice poate asigura buna funcționare a administrației gestionare, precum și implicarea nemijlocită a antreprenorilor și populației în dezvoltarea prioritară pentru turism a teritoriilor cu resurse recreative;

9. Dezvoltarea turismului rural cultural-istoric în spațiile rurale este o alternativă bună pentru gospodăriile țărănești, care paralel cu practicile agricole pot deservi un număr însemnat de turiști în agropensiuni sau la ferme reprezentative;

10. Conceptul „Satului de vacanță” este una dintre cele mai profitabile forme de antreprenoriat pentru valorificarea potențialului turistic aflat în extravilanul comunităților rurale și în ultimul timp cucerește tot mai mult teren în țările din regiune și în Republica Moldova.

În baza concluziilor enumerate se propun următoarele recomandări:

1. Includerea resurselor rural cultural-istorice turistice în circuitul economic prin dezvoltarea unei rețele naționale de zone turistice;

2. Aplicarea diverselor formule de instituționalizare a resurselor turistice pentru buna lor gestionare în scopuri economice nonpoluante;

3. Localizarea în zonele de interes turistic a unui număr mare și divers de activități de deservire a oaspeților pentru crearea unui flux consistent și permanent de turiști, inclusiv în perioada de extrasezon;

4. Încurajarea antreprenoriatului în turismul rural ca o alternativă activităților agricole prin delimitarea unor teritorii locale pentru specializare prioritară turistică, elaborarea planurilor strategice și de management ale zonelor turistice, îmbunătățirea instrumentelor de management al afacerilor în apropierea resurselor cu funcționalitate turistică;

5. Dezvoltarea parteneriatelor strategice public – privat și local – străin pentru dezvoltarea turismului rural în zonele cu resurse turistice importante.

La fel, cercetările efectuate ne-au opermis să sistematizăm destinațiile de interes turistic în Republica Moldova și să delimităm zonele turistice importante de pe teritoriul țării. În spațiul rural național sunt multe atracții turistice, dar făcând abstracție de starea lor de conservare, acestea sunt repartizate difuz pe întreg teritoriul țării, fapt ce îngreuiază activitățile de turism cu utilizarea resurselor turistice aflate în diverse localități. Mai mult, faptul că într-o localitate sunt câteva obiecte interesante pentru vizite, dar din cauza infrastructurii drumurilor nu sunt vizitate și invers – din cauza unui drum bun într-o localitate cu resurse mediocre, fluxul de turiști este orientat spre ultima, Astfel se obține o imagine distorsionată a potențialului turistic național în aprecierile turiștilor străini. În această situație am următoarele sugestii:

1. Delimitarea pe teritoriul Moldovei a zonelor de interes turistic, care prin prezența unor atracții majore turistice conferă prioritate dezvoltării turismului;

2. Favorizarea unui complex de măsuri în turismul intern – perfectarea și ajustarea cadrului legal, includerea unor facilități în vederea utilizării resurselor turistice în scopuri turistice și încurajarea climatului investițional, instruirea persoanelor implicate în atragerea și deservirea turiștilor aici etc., spre o specializare pe anumite forme de turism a zonelor turistice, cum ar fi turism de odihnă – Vadul lui Vodă, Holercani, Costești; turism balnear – Hârjeuca, Cahul, Vadul lui Vodă; turism de afaceri – Chișinău, Bălți; turism cognitiv, ecologic – Edineț, Criva, Soroca, Rudi, Codrii; turism rural – marea majoritate a zonelor; vizite cu motivație etnică – Găgăuzia, Taraclia; pelerinaje religioase – Saharna, Hârbovăț etc., au pe motivații turistice combinate carism de odihnă / tratament; turism de odihnă / cognitiv și ecologic; turism balneo-climateric / pelerinaje religioase; turism de afaceri / cognitiv și ecologic;

3. Elaborarea unor strategiii privind evoluția zonelor turistice în timp (scurt, mediu, lung) și impactul acestora asupra comunităților locale, imaginii țării, cooperării internaționale etc;

4. Crearea condițiilor pentru dezvoltarea unui climat antreprenorial adecvat în sectorul serviciilor turistice locale (la locul consumului de resurse turistice);

5. Dezvoltarea unei rețele de promovare și informare în zonele turistice;

6. Modernizarea și lărgirea sectorului de cazare cu facilități de agrement, atragerea investițiilor locale și străine;

7. Modernizarea infrastructurii drumurilor în conformitate cu rețeaua de trasee turistice intra și interzonale ș.a.

BIBLIOGRAFIE

Agricultura Republicii Moldova. Departamentul Statistică și Sociologie al Republicii Moldova. Chișinău, 2012, 2013, 2014

Bacal P. Evaluarea și gestionarea economică a impactului transporturilor asupra mediului in Republica Moldova. In: Impactul transporturilor asupra mediului ambiant: Tezele Con. Int. Chișinău: Evrica, 2008, p. 255

Bran Florina, (colab.) Econnomia turismului și mediul înconjurător, , Editura Economică, București, 1998, pag 118

Cocean P. Geografia turismului, Ed. Carro, București, 1996, pag 56

Cocean P., Gh. Vlăsceanu, B. Negoescu – „Geografia generală a turismului”, Editura Meteor Press, București, 2002, pag 77

Constantin M., Dimensiuni și structuri socio-economice ale potențialităților ofertei agroturistice.// Realizări și perspective în economia sectorului agroalimentar. Materialele simpoz. șt. int. dedicat aniversării a 40 ani de la fondarea Fac. de Econ. – Chișinău: Centrul ed. al UASM, 2005

Euroregiunea Dunărea de Jos a căpătat personalitate juridică // http://www.ziarullumina.ro/articole;1711;0;17486;0;Euroregiunea-Dunarea-de-Jos-a-capatat-personalitate-juridica.html – accesat 24.01.2015

Florea S., Patrimoniul turistic al Republicii Moldova. Chișinău: Î.S.F.E.- P. „Tipografia centrală”, 2005, pag 28

Glăvan V., Resurse turistice pe Terra, Editura Economică, București, 2000, pag 89

Gutu O. Moldova`s Convergence with the acquis: A Pro-Growth and Pro-Integration Strategy / in CEPS Working Document, Nr.238, March 2006 in http.www.ceps.be

Ianușevici Z., Peliah M. – Vița de vie sălbatică în Moldova. – Chișinău: Cartea Moldovei, 1971

Joloncovschi, Alexandru. Turismul ecologic și rural: realități și perspective/Alexandru Joloncovschi, Serafim Florea.- Chișinău: Prometeu, 2001, pag 47-56

Labanov N. Statul și internaționalizarea vieții economice. Analele ASEM. V.II. -Chișinău, ASEM, 2004, pag 92

Lazăr S., Turism rural. Ghidul gospodarului. Chișinău: Sirius, 2004

Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.1538-XIII din 25 februarie 1998 privind fondul ariilor naturale protejate de statnr. 200 din 12.07.2013. Monitorul Oficial nr.191-197/617 din 06.09.2013

Legea privind constituirea Rezervației cultural-naturale “Orheiul Vechi” nr. 251-XVI  din  04.12.2008. Monitorul Oficial nr.1-2/4 din 13.01.2009

Livandovschi R., Direcții strategice privind dezvoltarea turismului rural în Republica Moldova: avantaje și deficiențe.// Simpozion Internațional al tinerilor cercetători 18-19 aprilie. – ediția 1. – Chișinău, ASEM, 2003, pag 72

Miron V., Organizarea activității turistice. Îndrumar metodic, Chișinău, 2004, pag 77

Miron V., Resursele naturale și antropice din mediul rural și folosirea legală în scopul de recreare, turism și odihnă./Viorel Miron//Agricultura Moldovei. – 2006. – martie

Miron V., Turismul în ariile naturale din Republica Moldova (ghidul investitorului local). Chișinău: Editura “Continental Grup”, 2005, pag 82

Miron V., Turismul rural în Moldova. Chid pentru autoritațile publice locale, Chișinău: Știința, 2002, pag 69

Miron, Viorel. Organizarea activității turistice. Îndrumar metodic./Viorel Miron. – Chișinău, 2004

Mironescu V. Ramura viti-vinicolă în a. 2003 și obiectivele principale pentru 2004.//Agricultura Moldovei, nr. 1, 2004, pag. 1-5

Moldova Turistică (revistă în rom., rus., engl.)./Agenția Națională de Turism a RM, PNUD-Moldova. – Chișinău, 2002

Nicolaev Gh., Unele aspecte ale ocrotirii monumentelor de istorie și cultura în R. S. S. Moldovenească (anii 1940 – 1980)/ Gheorghe Nicolaev// Valori și tradiții culturale în Moldova. – Chișinău: Știința, 1993, pag 106

Platon N., Politici și mecanisme de susținere și valorificare a turismului rural în Moldova.// Economica . Revista științifico-didactică. – Chișinău: Editura ASEM. – an. XII. – 2004 -Nr.3 (47), pag 99

Pomohaci N., Vacarciuc L. – Învățămîntul horticol în România//Pomicult., viticult. și vinificația în Moldova. – Chișinău, 1997, nr. 3. – pag. 8-9

Popa A., Lupușor A., România – Republica Moldova. Analiza relațiilor economice bilaterale. Expert-Grup / Societatea Academică Română, 11/17/2009, pag 59

Puiu, V. Mănăstirile din Basarabia./V. Puiu. – Chișinău: Luceafărul, 1919, pag 47-49

Șerban D. Criterii de apreciere a eficienței economice a firmei contemporane. Simpozionul științific internațional. Chișinău, 2004, pag. 284-288

Stănculescu, Gabriela. Dicționar poliglot explicativ de termeni utilizați în turism/ Gabriela Stănculescu, Nicolae Lupu, Gabriela Țigu. – București: Ed. All Educational, 1998, p. 110

Stinfaci V., Protecția florei și faunei in RM, Chișinîău 2011, pag 60

Taran N. Realizări recente în oenologia Republicii Moldova. Mat.conf.inter. InWine. Chișinău, 2005, pag. 94-99

Turcov E., Coordonarea turismului. Chișinău:. Editura ASEM, 2006, pag 44

Vacarciuc L. Din istoria viței de vie // Tiragetia, nr. XI, 2002. –pag.263-270

Vacarciuc L. –Tradiția cultivării viței de vie în arealul carpato-danubiano-pontic// Pomicult., viticult. și vinificația în Moldova. – Chișinău, 1998, nr. 2. – pag. 6-8

Teodorescu I., Teodorescu Șt., Mihalca Gh. –Vița de vie și vinul dea lungul veacurilor. – București: Agrosilvica, 1966

Шодиева Т. Особенности и пути повышения эффективности развития виноградарского подкомплекса АПК, автореферат канд.дис., ЛГУ, 1989

BIBLIOGRAFIE

Agricultura Republicii Moldova. Departamentul Statistică și Sociologie al Republicii Moldova. Chișinău, 2012, 2013, 2014

Bacal P. Evaluarea și gestionarea economică a impactului transporturilor asupra mediului in Republica Moldova. In: Impactul transporturilor asupra mediului ambiant: Tezele Con. Int. Chișinău: Evrica, 2008, p. 255

Bran Florina, (colab.) Econnomia turismului și mediul înconjurător, , Editura Economică, București, 1998, pag 118

Cocean P. Geografia turismului, Ed. Carro, București, 1996, pag 56

Cocean P., Gh. Vlăsceanu, B. Negoescu – „Geografia generală a turismului”, Editura Meteor Press, București, 2002, pag 77

Constantin M., Dimensiuni și structuri socio-economice ale potențialităților ofertei agroturistice.// Realizări și perspective în economia sectorului agroalimentar. Materialele simpoz. șt. int. dedicat aniversării a 40 ani de la fondarea Fac. de Econ. – Chișinău: Centrul ed. al UASM, 2005

Euroregiunea Dunărea de Jos a căpătat personalitate juridică // http://www.ziarullumina.ro/articole;1711;0;17486;0;Euroregiunea-Dunarea-de-Jos-a-capatat-personalitate-juridica.html – accesat 24.01.2015

Florea S., Patrimoniul turistic al Republicii Moldova. Chișinău: Î.S.F.E.- P. „Tipografia centrală”, 2005, pag 28

Glăvan V., Resurse turistice pe Terra, Editura Economică, București, 2000, pag 89

Gutu O. Moldova`s Convergence with the acquis: A Pro-Growth and Pro-Integration Strategy / in CEPS Working Document, Nr.238, March 2006 in http.www.ceps.be

Ianușevici Z., Peliah M. – Vița de vie sălbatică în Moldova. – Chișinău: Cartea Moldovei, 1971

Joloncovschi, Alexandru. Turismul ecologic și rural: realități și perspective/Alexandru Joloncovschi, Serafim Florea.- Chișinău: Prometeu, 2001, pag 47-56

Labanov N. Statul și internaționalizarea vieții economice. Analele ASEM. V.II. -Chișinău, ASEM, 2004, pag 92

Lazăr S., Turism rural. Ghidul gospodarului. Chișinău: Sirius, 2004

Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.1538-XIII din 25 februarie 1998 privind fondul ariilor naturale protejate de statnr. 200 din 12.07.2013. Monitorul Oficial nr.191-197/617 din 06.09.2013

Legea privind constituirea Rezervației cultural-naturale “Orheiul Vechi” nr. 251-XVI  din  04.12.2008. Monitorul Oficial nr.1-2/4 din 13.01.2009

Livandovschi R., Direcții strategice privind dezvoltarea turismului rural în Republica Moldova: avantaje și deficiențe.// Simpozion Internațional al tinerilor cercetători 18-19 aprilie. – ediția 1. – Chișinău, ASEM, 2003, pag 72

Miron V., Organizarea activității turistice. Îndrumar metodic, Chișinău, 2004, pag 77

Miron V., Resursele naturale și antropice din mediul rural și folosirea legală în scopul de recreare, turism și odihnă./Viorel Miron//Agricultura Moldovei. – 2006. – martie

Miron V., Turismul în ariile naturale din Republica Moldova (ghidul investitorului local). Chișinău: Editura “Continental Grup”, 2005, pag 82

Miron V., Turismul rural în Moldova. Chid pentru autoritațile publice locale, Chișinău: Știința, 2002, pag 69

Miron, Viorel. Organizarea activității turistice. Îndrumar metodic./Viorel Miron. – Chișinău, 2004

Mironescu V. Ramura viti-vinicolă în a. 2003 și obiectivele principale pentru 2004.//Agricultura Moldovei, nr. 1, 2004, pag. 1-5

Moldova Turistică (revistă în rom., rus., engl.)./Agenția Națională de Turism a RM, PNUD-Moldova. – Chișinău, 2002

Nicolaev Gh., Unele aspecte ale ocrotirii monumentelor de istorie și cultura în R. S. S. Moldovenească (anii 1940 – 1980)/ Gheorghe Nicolaev// Valori și tradiții culturale în Moldova. – Chișinău: Știința, 1993, pag 106

Platon N., Politici și mecanisme de susținere și valorificare a turismului rural în Moldova.// Economica . Revista științifico-didactică. – Chișinău: Editura ASEM. – an. XII. – 2004 -Nr.3 (47), pag 99

Pomohaci N., Vacarciuc L. – Învățămîntul horticol în România//Pomicult., viticult. și vinificația în Moldova. – Chișinău, 1997, nr. 3. – pag. 8-9

Popa A., Lupușor A., România – Republica Moldova. Analiza relațiilor economice bilaterale. Expert-Grup / Societatea Academică Română, 11/17/2009, pag 59

Puiu, V. Mănăstirile din Basarabia./V. Puiu. – Chișinău: Luceafărul, 1919, pag 47-49

Șerban D. Criterii de apreciere a eficienței economice a firmei contemporane. Simpozionul științific internațional. Chișinău, 2004, pag. 284-288

Stănculescu, Gabriela. Dicționar poliglot explicativ de termeni utilizați în turism/ Gabriela Stănculescu, Nicolae Lupu, Gabriela Țigu. – București: Ed. All Educational, 1998, p. 110

Stinfaci V., Protecția florei și faunei in RM, Chișinîău 2011, pag 60

Taran N. Realizări recente în oenologia Republicii Moldova. Mat.conf.inter. InWine. Chișinău, 2005, pag. 94-99

Turcov E., Coordonarea turismului. Chișinău:. Editura ASEM, 2006, pag 44

Vacarciuc L. Din istoria viței de vie // Tiragetia, nr. XI, 2002. –pag.263-270

Vacarciuc L. –Tradiția cultivării viței de vie în arealul carpato-danubiano-pontic// Pomicult., viticult. și vinificația în Moldova. – Chișinău, 1998, nr. 2. – pag. 6-8

Teodorescu I., Teodorescu Șt., Mihalca Gh. –Vița de vie și vinul dea lungul veacurilor. – București: Agrosilvica, 1966

Шодиева Т. Особенности и пути повышения эффективности развития виноградарского подкомплекса АПК, автореферат канд.дис., ЛГУ, 1989