Specificitate Si Valante Formative ale Integrarii Jocului Didactic In Activitatea Scolara

INTRODUCERE

În ultimii ani, din motive obiective, s-a simțit nevoia unei schimbări fundamentale în sistemul de învățământ din ROMÂNIA. Programele, planurile de învățământ și orarele excesiv de încărcate au dus la o depășire a normelor de igienă mentală, la o scădere a performanțelor școlare, la o mediocrizare a învățământului.

După 1990, în învățământul românesc s-a trecut, cu pași mici, la o schimbare, la o îmbunătățire a ofertei de învățare (introducerea manualelor alternative).

În cadrul procesului de reformă a învățământului, început în anul școlar 1998-1999, a fost elaborat ”NOUL CURRICULUM NAȚI0NAL”, proiectat în așa fel încât să răspundă în mod adecvat la provocările noi pe care următorul secol le rezervă tinerilor aflați acum pe băncile școlii.

Implementarea noului “CURRICULUM NAȚIONAL” este însoțită de o serie de concepte noi: obiective cadru, obiective de referință,activități de învățare, standarde de performanță.Aplicarea consecventă a acestor concepte va imprima sistemului o serie de dimensiuni ale noutății, care se vor manifesta prin:

-plasarea învățării – ca proces – în centrul demersurilor școlii (important este nu ceea ce învățătorul a predat ci, ceea ce elevul a învățat);

– flexibilitatea ofertei de învățare venită dinspre școala (nu un învățământ unic, uniform pentru toți elevii, ci un învățământ pentru fiecare deci pentru elevul concret);

– adaptarea conținuturilor învățării la realitatea cotidiană, la preocupările, interesele, aptitudinile elevului;

– introducerea unor noi modalități de selectare și de organizare a obiectivelor si a conținuturilor, conform principiului ”nu mult ci bine”;

– posibilitatea realizării unor parcursuri școlare individualizate, orientate spre inovații și împlinire personală;

– responsabilizarea tuturor agenților educaționali în vederea proiectării, monitorizării și evaluării “CURRICULUM-ului“.

Concepția după care au fost construite programele pentru ciclul primar care își propun formarea pentru toți elevii a competențelor de bază vizează o serie de schimbări:

-în abordarea conținuturilor (trecerea de la o învățare teoretică la o varietate de contexte problematice);

-în ceea ce se așteaptă de la elevi (trecerea de la aplicarea unor reguli la folosirea de strategii de rezolvare a problemelor);

-în învățare (se trece de la o memorizare si repetare la explorare-investigare);

-în predare (învățătorul devine un organizator al unor activități de învățare, și nu un simplu transmițător de informații);

-în evaluare (notele sunt înlocuite cu calificative acordate pe baza unor descriptori de performanță, evaluarea devenind un mijloc de autoapreciere și stimulare a elevilor).

Devin deci mai importante activitatea de rezolvare de probleme prin tatonări, încercări, implicarea activă a elevului și argumentarea deciziilor luate.

De exemplu, unul dintre cele patru obiective cadru ale programei de matematică la ciclul primar este cel care vizează “dezvoltarea interesului și a motivației pentru studiul si aplicarea matematicii în contexte variate“.

Pentru realizarea acestui obiectiv învățătorul organizează în cadrul orelor de matematică o serie de activități de învățare cum ar fi:

-jocuri didactice individuale sau pe grupe;

-exerciții de găsire a mai multor soluții la unele probleme matematice;

-transformarea unor probleme practice în probleme matematice.

De asemenea, unul dintre obiectivele de referință ale programei de limba și literatura română este “să manifeste curiozitate pentru mesajul ascultat“ și se realizează prin jocuri de rol de tipul “emițător-receptor“ care vizează formarea comportamentului de ascultător.

Aceste activități, specifice învățământului primar, vizează disponibilitatea, plăcerea, curiozitatea, inițiativa, interesul elevului pentru diferite situații și contexte problematice, precum și manifestarea unui comportament adecvat față de individ, grup sau colectivul din care face parte.

Jocul didactic este una dintre principalele metode activ-participative pe care se pune accent în noua programă. Aceste metode au capacitatea de stimulare a participării active și depline, fizice si psihice individuale și colective a elevilor, în procesul învățării, de a lega elevul de ceea ce face, până la identificarea lui cu sarcina de învățare.

Jocul, ca și celelalte metode activ-participative, este capabil să mobilizeze energiile elevului, să-l determine să-și pună în joc atenția, interesul, curiozitatea, imaginația, memoria, puterea de anticipare, întelegerea, să caute, să cerceteze, să găsească singur soluții,să-l atragă în discuții colective în care să se facă schimburi spontane de informații, idei, păreri, impresii.

Deși fiecare metodă oferă numeroase posibilități de angajare a celor ce învață, totuși, gradul de activizare și participare variază de la o metodă la alta și depinde de felul cum este înțeleasă și utilizată fiecare metodă. O îndrumare constantă ce impune de-a gata cunoștințele noi, fără să lase elevilor timp și loc de gândire, să formuleze întrebări, să aprecieze, nu va face decât să împiedice afirmarea spontaneității, a gândirii și imaginației, a creativității. În schimb, o dirijare care provoacă elevul să caute are alte urmări.

Jocul didactic, ca una dintre cele mai specifice activități ale copilului, este tot mai intens valorificat din punct de vedere pedagogic în intenția de a imprima programului școlar un caracter mai accesibil, mai viu și mai atrăgător.

Ținând cont de importanța precum și ponderea metodelor activ-participative în această viziune a învățământului românesc, am fost preocupată de un aspect important, și anume de a folosi jocul didactic în orice moment al lecției.

Așa cum voi demonstra în prezenta lucrare, consider că jocul didactic îi va ajuta pe toți elevii să înțeleagă și să-și însușească mai ușor cunoștințele și sunt convinsă că la sfârșitul anului școlar, toți elevii sau aproape toți se vor încadra în calificativele “BINE” și “FOARTE BINE”.

CAPITOLUL 1

Joc și joc didactic

1.1 Particularități ale dezvoltării psiho-fizice

ale școlarului mic

“Noi nu putem produce talente pe cale genetică.Este însă sarcina noastră de a le păstra și cultiva.”

ROȘCA ALEXANDRU-Selecția

valorilor Pagina 3

În fiecare perioadă a dezvoltării psihice a copilului apar caracteristici generale importante privind capacitățile și posibilitățile funcționale.

La intrarea în școală, copilul intră într-o nouă etapă a dezvoltării sale în care activitatea de bază devine învățarea. Jocul, activitatea de bază în perioada anterioară, începe să-și piardă din însemnătate, deși în viața copilului el continuă să ocupe un loc important. Învățarea este o activitate serioasă, care presupune un anumit efort. De aceea, acest efort trebuie cultivat cu pricepere.

Școlarul mic dispune de anumite posibilități intelectuale, afective, voliționale. El posedă o serie de deprinderi generale de autoservire, și-a însușit unele reguli de conduită, dovedește o anumită receptivitate intelectuală, pe a cărei dezvoltare în continuare se sprijină de fapt întraga activitate școlară.

Odată cu venirea la școală, cerințele formulate față de copil sunt mai mari. Activitatea de bază a copilului trebuie să se desfășoare într-un anumit sens, să fie ordonată,precisă, apreciată de cadrul didactic.

Toate schimbările ce au loc în viața copilului prezintă o mare importanță pentru dezvoltarea lui ulterioară.

Activitatea în școală, eforturile legate de aceasta impun o atanție deosebită față de dezvoltarea fizică și psihică a elevului mic. Insuficiența somnului, un regim de activitate dezordonat, o alimentație defectuoasă influențează negativ dezvoltarea fizică a copilului.

În procesul creșterii se produc o serie de modificări ale organismului. Se accelerează procesul de osificare a anumitor părți ale corpului.

Are loc schimbarea dentiției de lapte și creșterea danturii permanente, ceea ce determină o serie de modificări trecătoare în vorbire (dislaliile) și alimentație.

Procesul de osificare este intens în regiunile toracelui, de aceea, apăsarea frecventă de bancă, de masă sau poziția incorectă în timpul lecției, pot duce la deformarea lui și implicit la modificări în circulația sângelui, în respirație.

Spațiile dintre vertebrele coloanei vertebrale se umplu cu cartilagii. Curbura cervicală și cea toracică sunt mai constante decât curbura lombară, dar totuși, o ținută necontrolată, o poziție nefirească de o lungă durată la masă, pe scaun, pot conduce la diferite deformări, devieri ale coloanei vertebrale.

Tot în această perioadă se accelerează osificarea falangelor, mișcările mâinilor căpătând stabilitate și o siguranță mai mare. Se întăresc articulațiile, se dezvoltă mica musculatură a mâinii.

La vârsta de 7 ani începe să se dezvolte baza craniului. Creierul are aproximativ 1200 g., el aflându-se aproape de maturizare. Cresc lobii frontali, se produce o dezvoltare funcțională coordonatoare evidentă, se intensifică controlul reglator al scoarței asupra reacțiilor necondiționate și se complică mozaicul cerebral al actului voluntar și al actului emotiv.

Perfecționarea funcțională a scoarței cerebrale se caracterizează, după vârsta de 7 ani, prin organizarea unor căi funcționale complexe, mai ales între analizatorii vizual-auditiv-motor și motor-verbal, în cadrul semnalizării complexe superioare. Asimilarea citit-scrisului, a cunoștințelor aritmetice stabilizează unele căi aferente și eferente noi în dinamica corticală.

Odată cu dezvoltarea sistemului nervos crește și rolul diverselor glande cu secreție internă (tiroida, hipofiza, glandele suprarenale).

Perioada micii școlarități se caracterizează printr-o remarcabilă dezvoltare a sensibilității și receptivității senzorial- perceptive.

În acest proces de devoltare, mare importanță prezintă integritatea organelor de simț, care în această perioadă fac progrese însemnate.

Ceea ce este important, este că actul perceptiv este inclus și subordonat gândirii, fapt care duce la sporirea caracterului organizat, sistematic al activității intelectuale. Ca urmare a acestui lucru se dezvoltă observația -ca formă superioară a percepției- care se manifestă prin creșterea mobilității și rapidității capacității de a observa. Spiritul de observație, ca pricepere de a observa repede, exact și independent se dezvoltă prin exersarea observației. Copilul este învățat ce să observe și cum să observe și de asemenea i se creează împrejurări favorabile observației. Va fi obișnuit să lucreze atent, să observe, să analizeze, să compare.

În dezvoltarea spiritului de observație un rol important îl are folosirea materialului didactic, intuitiv care solicită în permanență și gândirea și imaginația – procese psihice superioare ce se dezvoltă concomitent.

Regimul muncii școlare, prin sarcinile precise și complexe pe care le instituie, impune copilului o mare disciplinare a conduitei generale și o permanentă solicitare a atenției, care asigură desfășurarea în condiții optime a înțelegerii și gândirii, precum și a diferitelor tipuri de activitate școlară.

Atenția constă în orientarea și concentrarea activității psihice într-o anumită direcție. Dacă până la intrarea în școală copilul poate să fie atent în cadrul unei activități până la 15 minute, după vârsta de 7 ani copilul poate să fie atent timp mai îndelungat, cu condiția ca activitatea să-i placă în mod deosebit.

Jocul didactic este o activitate de acest fel, în care adesea,copilul de 7 ani poate avea performanțe de atenție. În primele luni de școală, în fiecare lecție, jocul trebuie să ocupe un loc important, atât ca activitate de sine stătătoare, cât și ca activitate în completare. Desenul, modelajul, ascultarea unor povești etc. pot reține atenția un timp mai îndelungat.

Intrarea în școală, contactul cu cartea și cu activitatea de învățare constituie un moment important în dezvoltarea psihică, deoarece creează condiții noi în care sunt solicitate gândirea și limbajul copilului.

Perioada micii școlarități este perioada manifestării unor importante însușiri ale gândirii. Începe să se manifeste independența gândirii, acea calitate care constă în rezolvarea personală,originală a unei probleme, în evitarea șablonului. Legat de aceasta se pun bazele spiritului critic al gândirii.

Începe să se dezvolte de asemenea suplețea gândirii și rapiditatea ei, care constau în posibilitatea de a trece ușor la alte modalități de rezolvare, de a vedea noi variante, de a restructura un șir de judecăți, precum și în a lucra repede și bine.

Activitatea de bază -învățătura- impune o serie de cerințe ce vor duce la restructurări în întreaga activitate psihică și deci și în imaginație. Rolul imaginației constă în faptul că intervine în completarea cunoștințelor cu imagini clare, în mobilizarea elevului la învățătură, în dinamizarea activităților.

Imaginația creatoare este prezentă în orice activitate pe care o desfășoară elevul de vârstă școlară mică, începând cu jocul și terminând cu învățătura. Efectuarea diferitelor jocuri solicită din plin imaginația. Adesea, școlarii inventează jocuri noi, fac modificări la cele cunoscute, le imprimă un caracter dinamic.

Odată cu dobândirea calității de școlar, în viața copilului se produce o schimbare a tipului de relații sociale cu mediul. Școala, noul loc unde se va desfășura viața copilului, va lărgi și modifica aria relațiilor sale, căpătând un loc din ce în ce mai însemnat în preocupările zilnice.

Învățătorul se va bucura de un prestigiu și o autoritate incontestabilă. Stabilirea unor relații afective între copil și învățător va crea cadrul pozitiv unei bune desfășurări a activității didactice.

Odată intrat în clasa I, copilul are un nou statut, de care este mândru, privind de sus pe cei ce frecventează grădinița și invidiind pe cei din clasele mai mari. Noul grup, colectivul, creează premise favorabile pentru desfășurarea oricărei activități. La această vârstă ei nu fac deosebire de sex și, deși aleg cu regularitate anumiți colegi de joc, nu motivează alegerea făcută. Considerentele pe baza cărora se leagă prietenii sunt irelevante. În general, micul școlar este o ființă sociabilă, afectuoasă, care intră ușor în relații cu alți copii.

Aceste relații de lucru și joc, care la început sunt sporadice și inconstante, devin din ce în ce mai strânse, până când clasa va deveni un colectiv destul de închegat.

Noul statut, căpătat odată cu intrarea în școală a copilului, provoacă acestuia mutații pe plan intelectual, afectiv și social. De la joc, în faza preșcolară, în centrul atenției copilului intră învățătura. Aceasta, deja cunoscută de copil, ca formă a muncii, încă din perioada preșcolară, este o activitate impusă din afară, care se efectueaza cu ritm susținut, solicită efort și urmărește un scop, spre deosebire de joc, care este o activitate liberă și produce satisfacții. Cu toate că școala caută să creeze, încă din primele zile un cadru accesibil, tranzitiv, copilul își dă seama că munca școlară are prioritate în folosirea timpului, care mai înainte era destinat jocului. El simte care îi sunt drepturile și îndatoririle în noua sa poziție. Deși nu conștientizează sensul învățării, ajutat de școala și îndrumat de învățător, va ajunge la convingerea că învățătura devine principala sa datorie.

1.2 Conceptul de joc, joc didactic – funcții ale jocului

“Jocul este acțiune specifică, încărcată de sensuri și tensiuni, întotdeauna desfășurată după reguli acceptate de bunăvoie și în afara sferei utilității sau necesității materiale, însoțită de simțăminte de înălțare șide încordare, de voioșie și destindere.”

J. Huizinga – Homo ludens

Jocul este o activitate umană conștientă; are caracter universal, permanent și polivalent. Importanța jocului în viața omului se reflectă în polisemia cuvântului: joc de societate, joc de cuvinte, (“glumă bazată pe asemănarea de sunete dintre două cuvinte cu înțelesuri diferite, calambur”, ex.: nepurcele, în Amintiri din copilărie de Ion Creangă), joc de șah, jocuri olimpice, joc de cărți, joc de scenă, a juca un rol mare (sau periculos), a-și pune capul / viața în joc, a fi în joc, a face jocul cuiva, jocul cu viața și cu moartea, jocul dragostei și al întâmplării, jocul de-a școala etc.

Sensurile cuvântului “joc“ sunt determinate de factorul social și de evoluția motivației. Funcțiile jocului se schimbă în raport cu etapele de vârstă. Pentru copil jocul este activitatea fundamentală, pentru adult reprezintă un înlocuitor al activității serioase.

Jocul activează la copii funcții mintale și motrice, funcția principală fiind realizarea eului, manifestarea personalității. Funcțiile secundare au rolul de divertisment, de element odihnitor, de relaxare. Jocul este o formă de manifestare socială și agent de transmitere a ideilor, a obiceiurilor de la o generație la alta.

În joc, copilul se detașează de realitatea obiectivă.

Regulile învățate, imitate și respectate constituie tendințe de dezvoltare internă a copilului, trebuința de vorbire. Acestea apar la copilul de 2-4 ani, în jocuri de imitație, de construcție, în jocuri cu reguli arbitrare.

Jean Piaget consideră că jocul “este un tip de adaptare, adică asimilare și acomodare.” Jocul-exercițiu (formă primitivă de joc), cât și jocul simbolic sunt forme de asimilare a realului, de transformare a acestuia în funcție de trebuințele eului. Jocurile simbolice apar la vârsta de 3 ani, fiind o transfigurare selectivă a realului în imaginar, conform trebuințelor imediate și ale posibilităților proprii. Datorită egocentrismului copiilor, jocurile cu reguli apar mai târziu, în cadrul social, fiind începutul procesului de socializare. Pe baza jocurilor simbolice se dezvoltă jocurile de construcție după 5-6 ani.

Jean Piaget stabilește următoarele funcții ale jocului:

“-funcția de adaptare, cea mai importantă-se realizează prin asimilarea realului la eu și prin acomodarea, prin imitașie, a eului la real;

-funcția formativă și informativă;

-funcția de descărcare energetică și de rezolvare a conflictelor afective, adică funcția catartică a jocului;

-funcția de socializare a copilului.”

Substratul psihologic al jocului îl reprezintă:

-capacitatea omului de a transfigura realul în imaginar;

-capacitatea de a opera frecvent cu simboluri, cu semne atribuite obiectelor, acțiunilor și faptelor care semnifică altceva decât în realitate;

-capacitatea omului de a acționa în spirit creativ în diferite situații concrete de viață.

În concluzie,”jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care copilul își satisface imediat, după posibilități, propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea imaginară pe care și-o creează singur.”

1.3 Jocul didactic, structura jocului

Jocul reprezintă un ansamblu de acțiuni și operații, care, paralel cu destinderea, buna dispoziție și bucuria, urmărește obiective de pregătire intelectuală a copilului, tehnică, morală, fizică etc.

Jocul didactic este o activitate de învățare dirijată, dar și metodă didactică.

“Jocul didactic este un tip de joc prin care educatorul consolidează, precizează și verifică cunoștințele predate copiilor, le îmbogățește sfera de cunoștințe. Conținutul, sarcina didactică (problema intelectuală), regulile și acțiunile de joc (ghicire, surpriză, mișcare etc.), conferă jocului didactic un caracter specific, înlesnind rezolvarea problemelor puse copiilor.”

El se clasifică în funcție de:

–conținut;

–materialul folosit.

Jocul didactic are o componentă informativă și una formativă.

Jocul didactic modelează gândirea și aptitudinile intelectuale, dezvoltă capacități de investigare și perseverență în acțiune, înlesnește însușirea unor cunoștințe, pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale copiilor, creativitatea reprezentând “o performanță accesibilă oricărui domeniu de activitate.”

Utilizarea jocului face posibilă instruirea la o vârstă foarte timpurie și reușește să stabilească o punte de legătură într activitatea preșcolară și cea școlară, precum și într activitățile școlare.

Structura jocului constă din conținutul, sarcina didactică, regulile și acțiunile de joc.

Conținutul jocului reprezintă cunoștințele, în majoritate, asimilate anterior în grade diferite, în funcție de acestea jocul având menirea de a le consolida și verifica.

Există unele jocuri care permit achiziționarea unor cunoștințe noi, cunoștințe referitoare la culori, relații dimensionale, la orientarea în spațiu și timp.

Sarcina didactică este problema intelectuală centrală pe care copiii trebuie să o rezolve. Sarcina didactică declanșează operații intelectuale precum: recunoaștere, descriere, reconstituire, comparație etc.

Regulile jocului concretizează sarcina didactică; arată cum trebuie rezolvată problema intelectuală; arată căile de organizare a acțiunii ludice. Regulile jocului sunt cerințele care dirijează acțiunile copiilor; indică acțiunile de joc și succesiunea lor, reglementează distribuirea rolurilor și relațiile dintre copii, stimulează sau inhibă manifestările comportamentale ale participanților la joc.

“Încercând să țină minte regulile unui joc, copiii își amplifică posibilitățile memoriei, conformându-se acțional regulilor jocului, respectându-le, ei se dezvoltă sub raportul activității voluntare, își formează însușirile voinței, răbdarea, perseverența, stăpânirea de sine etc.

Tot în joc sunt modelate însușirile și trăsăturile de personalitate, respectul față de alții, responsabilitatea, cinstea, curajul, corectitudinea sau, poate opusul lor.”

Acțiunile de joc (elementele sau procedeele de joc) sunt mijloace prin care jocul devine o acțiune plăcută, distractivă, relaxantă. Ele antrenează copiii la o activitate intelectuală al cărei effort nu este conștientizat, ele dinamizează participarea și favorizează obținerea performanțelor.

Jocul antrenează o gamă largă de stimuli.

Caracterul formativ al jocului constă în:

-exersarea și perfecționarea percepțiilor și senzațiilor;

-antrenarea memoriei;

-exersarea imaginației și a atenției;

-dezvoltarea gândirii;

-exersarea limbajului.

Jocul didactic are și valoare educativă:

-influențează comportamentul copiilor, mai ales prin intermediul regulilor este conștientizată conduita civilizată;

-se realizează o formă de socializare a relațiilor.

Jocul didactic impune:

-rezolvarea corectă a sarciilor didactice;

-putere de stăpânire;

-spirit disciplinat;

-respectarea partenerului;

-spirit critic și cooperant.

Conținutul jocului didactic are tematică variată:

1.Omul și viața socială:

-înfățișare (corpul omenesc);

-activitate în familie și în societate;

-comportamente;

-obiecte de îmbrăcăminte;

-obiecte de toaletă;

-jucării;

-alimente;

-profesii;

-mijloace de transport ș.a.

2.Natura:

-anotimpuri;

-fenomene ale naturii;

-animale;

-plante.

3.Limbajul:-jocuri de exersare a vorbirii:

-aspect fonetic;

-lexic;

-structura gramaticală.

4.Exersarea capacităților și proceselor pihice:

-atenție;

-memorie;

-gândire ș. a.

După cum reiese din cele arătate mai sus, jocul didactic dobândește funcții psihopedagogice semnificative, contribuind la

activizarea elevului prin sporirea interesului său de cunoaștere.

“S-a constatat adesea că performanțele psihice atinse îm starea de joc și sub afecțiunea socială a copiilor sunt net superioare celor obținute de ei în afara jocului, în condițiile efectuării unor sarcini din obligație ori sub presiunea adulților, ca și în starea de insatisfacție.”

Prin joc copilul învață cu plăcere, devine interesat față de activitatea ce se desfășoară, cei timizi devin mai activi, mai curajoși și capătă mai multă încredere în capacitățile lor, mai multă siguranță și rapiditate în răspunsuri.

La copii aproape totul este joc. În grădiniță predominant este jocul. Odată cu împlinirea vârstei necesare integrării în viața școlară, activitatea de învățare devine activitate predominantă. Cu toate acestea dorința copilului de a se juca nu se diminuează și de aceea se impune cu atât mai mult încorporarea în activitatea didactică a elementului de joc.

Trecerea de la joc – ca activitate predominantă, la activitatea de învățare nu trebuie să se facă brusc. Programele clasei I recomandă desfășurarea unei activități instructive sub formă de joc pentru o cât mai bună acomodare a elevilor cu cerințele școlare. Lecțiile interesante, bogate în materiale intuitive și presărate cu jocuri didactice vor susține efortul elevilor, le vor menține mai mult timp concentrată atenția. Practica a dovedit că activitatea mintală a elevului, solicitată în lecție, poate deveni interesantă, accesibilă dacă este inclusă în joc.

Strategiile jocului sunt strategii euristice în care copiii își manifestă istețimea, inventivitatea, inițiativa, răbdarea, îndrăzneala. Nu va fi neglijat faptul că la elevii mici procesele afective colorează încă intens întraga lor activitate. Jocul, prin încărcătura sa afectivă, asigură o antrenare deplină a întregii activități psihice. În joc copilul este un adevărat actor și nu un simplu spectator. El contribuie cu toate forțele la îndeplinirea sarcinii jocului, realizând în felul acesta o învățare conștientă și rapidă.

“Organizat și condus cu pricepere jocul ajută la construirea unor structuri mintale, la dezvoltarea unei motivații superioare. Prin elementul său de divertisment, mai pronunțat sau mai discret, jocul este agreat de copii și poate fi aplicat la multe obiecte de învățământ.”

1.4 Teorii despre joc

Cuvântul “joc“ se aplucă unei largi sfere de secțiuni umane care au în comun trăsăturile: nu presupun muncă grea și, în același timp, oferă veselie și satisfacție.

La indieni, “joc“ în limba sanscrită se spunea “Kleade“ și însemna bucurie. La evrei prin “joc“ se înțelege “glumă, haz“. Vechii greci înțelegeau prin “joc“ acțiunile specifice copiilor. Romanii desemnau prin “Ludo“ bucuria, veselia, iar vechiul cuvânt german “spilan” (joc) însemna o mișcare lină care produce satisfacție. Termenul apare în multe contexte cu înșelesuri diferite: “jocul cu focul“; “jocul destinului“; “a juca teatru“; “a juca pe nervi“; “a juca un rol conducător“; “a te juca cu viața“; “îi joacă bucuria în ochi“; “soarele joacă în apă“; “jocul la bursă“ etc.

Schiller consideră jocul o activitate estetică: ”Obiectul impulsionării la joc, în schema lui generală, poate fi definit într-un mod expresiv prin noțiunea ce desemnează toate calitățile estetice ale fenomenului care în sensul cel mai larg al cuvântului se numește frumusețe.”

Și pentru Herbert Spencer jocul este asimilat activității estetice: “Activitățile denumite jocuri se leagă de activitățile estetice printr-o trăsătură comună și anume aceea că nici unele, nici altele nu ajută în vreun mod direct proceselor care servesc viața…”

Pentru W. Wundt, jocul este rodul muncii: “Nu există joc care să nu-și aibă prototipul într-una din formele muncii adevărate, care întotdeauna îl precede în timp, cât și ca esență… Jocul, prin natura sa, înlătură scopul util al muncii, propunându-și drept țel însuși rezultatul plăcut care însoțește munca.“

Cercetări minuțioase asupra psihologiei jocului a făcut D. B. Elkonin care definește astfel jocul: “Jocul este acea formă de activitate în care relațiile sociale dintre oameni se recrează în afara condițiilor activităților utilitare nemijlocite.“ Acest autor arată în prefața la lucrarea citată care a fost punctul de vedere al lui L.S.Vâgotski referitor la joc: “joc-rol în dezvoltare – ceea ce îl face să se adreseze viitorului ce se naște din el; regula – școală a voinței (munca la școlar), situația imaginară – calea spre abstracție. Unitatea dintre situația imaginară și regulă – din nou problema lui Spinoza (unitatea dintre intelect și voință). După cât se pare etapele gândirii sunt și etapele voinței (în viziunea sistemică asupra conștiiței, este un lucru clar și de așteptat). Că imaginația apare în joc, au perfectă dreptate; până la joc nu există imaginație. Dacă vom adăuga și regula plus imitație (care, după cum mi se pare, este la fel de centrală și legată de situația imaginară) vom obține principalele momente ale jocului.“

E. Claparede considera că: “Jocul dă posibilitatea să îmbogățească sfera cognitivă, afectivă a vieții psihice a copiilor, formându-le interesele și incitându-le curiozitatea. Jocul stimulează copilul la maxim, constituind activitatea lui de bază, precum activitatea de bază a adultului este munca. Copilul care nu se joacă este expus la nevroze, iar copilul care se joacă rămâne un copil. Practica dovedește că atât cronologic cât și evolutiv legea dezvoltării copilului urmează calea de la joc la învățătură și muncă. Jocul a fost, este și va rămâne un instrument de autoafirmare a eului, este forma de activitate conducătoare în dezvoltarea psihică a copilului."

Emil Planchard crede că: “Studiul nu trbuie să fie neapărat trist și plictisitor, iar cei care consideră jocul ca negarea efortului și a muncii serioase uită desigur că și adultul detestă activitățile neinteresante, că jocul cu multiplele sale forme rămâne un mobil puternic în viață, că efortul și randamentul nu sunt apanajul exclusiv al activităților neatractive.“

P.P.Neveanu afirmă că: “Jocul este forma de activitate specifică pentru copil și hotărâtoare pentru dezvoltarea lui psihică.”

Voi încheia referințele la problematica jocului cu punctul de vedere al școlii de psihologie genetică condusă de J. Piaget: “Obligat să se adapteze neîncetat lumii sociale a celor mari, ale cărei interese și reguli îi rămân exterioare, și unei lumi fizice pe care deocamdată o înțelege prost, copilul nu reușește să satisfacă trebuințele afective și chiar intelectuale ale eului său decât prin joc. Jocul este o activitate fără constrângeri și sancțiuni prin care copilul transformă lucrurile după trebuințele eului său.”

1.5 Clasificarea jocurilor

Pornind de la clasificarea făcută de Ch. Buhler, în “Copilărie și tinerețe“, se poate realiza următorul tabel sinoptic referitor la formele jocului:

După felul acțiunii de joc, se pot diferenția:

jocuri de mișcare, jocuri funcționale;

jocuri în care este o realizare, jocuri după anumite reguli;

jocuri demonstrative, jocuri pe roluri;

jocuri de creație, jocuri de fantezie;

jocuri de noroc.

După felul regulilor, vom deosebi:

jocuri transmise din generație în generație cu o puternică legătură tradițională (jocuri de societate, jocuri de noroc);

jocuri liber inventate (jocuri de creație, demonstrative, jocuri de fantezie, jocuri pe roluri).

După aptitudinile necesare jocului:

jocuri care necesită o anumită aptitudine fizică, de pură mișcare, de performanță;

jocuri care reclamă aptitudini spirituale;

jocuri care se adresează spiritului de observație;

jocuri care promovează judecata;

jocuri care necesită atenție și prezență de spirit;

jocuri care necesită o memorie bună;

jocuri de fantezie.

După numărul participanților la joc:

de unul singur;

în perechi;

în grup.

După fazele evoluției umane se diferențiază:

jocuri funcționale (între 2 și 4 ani): pendulare, modelare, jocuri cu mingea, cu cercul, călărirea calului de lemn etc.;

jocuri de ficțiune, pe roluri (încep în jurul vârstei de patru ani): hrănirea jucăriilor, imitarea (animal, mamă, doctor, negustor etc.);

jocuri de recepționare (începând cu 2 ani): a privi cărți cu poze, a asculta basme, a cânta împreună cu alții, a viziona filme de desene animate sau alte filme etc.

jocuri de construcție (cu progres vizibil după 4 ani): lucrări în nisip, modelare, desen, construcții, decuparea, aranjarea în ordine (imagini, idei etc.), folosirea abțibildurilor etc.

Există o anumită corespondență între formele de joc și vârstă. Nu toate formele de joc sunt posibile la orice vârstă: “Există un raport de condiționare reciprocă unidimensională, conform căreia orice fază reclamă o maturizare care nu poate fi nici scurtată și nici înlocuită după plac, înainte de a deveni premisa unei faze următoare.“ (B. Schlaf)

Din punct de vedere didactic, învățarea poate numai să capete forma jocului, dar nu trebuie să devină joc. Învățarea este o activitate cu finalități definite precis, și nu o activitate spontană cum este jocul. Dacă în grădiniță activitățile de joc au o pondere însemnată, începând din clasa I jocul devine complementar învățăturii, cu o pondere tot mai scăzută pe măsură ce elevii înaintează în școlarizare.

CAPITOLUL II

METODOLOGIA ORGANIZĂRII ȘI DESFĂȘURĂRII JOCURILOR DIDACTICE ÎN CICLUL PRIMAR

“ A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne întreba de ce este copil; nu ne putem imagina copilărie fără râsete și jocurile sale .” E. Claparede

2.1 Jocul didactic – principal mijloc de integrare în activitatea școlară

“Jocul constituie una din modalitățile esențiale de manifestare a spiritului uman, un fenomen antropologic complex, care în forme și conținuturi specifice se afirmă la toate vârstele, în toate civilizațiile.”

“În anii copilăriei, jocul este o activitate centrală; odată cu intrarea copiilor în școală jocul trece de pe primul plan în al doilea plan, pentru ca la tinerețe să devină o activitate de canalizare și consum de energie, iar la vârstele de muncă devine o activitate de reconfortare.De aceea s-a spus și se spune pe bună dreptate, că în joc încep să se pună bazele personalității și caracterului copilului.”

Activitatea de joc constituie cadrul psihoenergetic de desfășurare a subiectului, acel ansamblu complex organizat de acte, operații și acțiuni, centrate în jurul unei teme principale și care parcurge secvențial, cu interpretări de roluri și respectarea unor reguli stabilite, proprii fiecărei structuri a jocului. Jocul este un mijloc accesibil particularităților psihice ale școlarului mic.

Utilizarea jocului este stimulatorie, constituind o prezență sine qua non în procesul muncii școlare. Prin joc copilul se dezvoltă, își coordonează ființa și îi dă vigoare.

Prin posibilitățile pe care le oferă în cadrul procesului de învățământ, el se organizează atât în scopul dobândirii de noi cunoștințe, priceperi și deprinderi, al fixării și consolidării acestora, cât și pentru verificarea nivelului de pregătire a elevilor. Bineînțeles, activitățile bazate pe joc au eficiență numai dacă sunt concepute în funcție de particularitățile de vârstă, de structura colectivului de elevi, în corelație cu obiectivele urmărite la fiecare lecție.

2.2 Clasificarea jocurilor didactice

Valoarea formativă deosebită pe care o prezintă jocul, precum și diversitatea obiectivelor educative pentru a căror rezolvare este folosit jocul, duc la necesitatea unei clasificări a jocurilor. Aceasta se poate realiza din mai multe puncte de vedere:

după conținut:

jocuri didactice pentru cunoașterea mediului înconjurător;

jocuri didactice pentru dezvoltarea vorbirii;

jocuri didactice pentru formarea reprezentărilor matematice (pentru numărat și socotit);

jocuri didactice muzicale;

jocuri de orientare în spațiu, de mișcare etc.

după obiectivele urmărite:

jocuri pregătitoare (de deschidere sau de sensibilizare) în vederea înțelegerii unor noțiuni;

jocuri aplicative cu funcție de fixare a unor reguli sau procese și de extindere a acestora asupra unor situații noi.

după grupele de structuri și procese psihofizice solicitate preponderent în joc.

după materialul folosit:

jocuri didactice cu materiale (obiecte);

jocuri didactice fără materiale (orale) cu întrebări de tipul “cine știe câștigă“ (“răspunde“), ghicitori, dramatizări etc.

2.3 Organizarea și desfășurarea jocului didactic

Latura introductivă cât și cea formativă a procesului de învățământ pot fi realizate mai temeinic și mai plăcut prin intermediul jocului didactic. Jocul didactic, nu este doar o joacă de copii, el este o activitate serioasă care sprijină într-un mod fericit înțelegerea problemelor, formarea și fixarea unor deprinderi durabile, precum și împlinirea personalității școlarilor. În general, o situație de învățare poate deveni joc didactic dacă îndeplinește următoarele condiții:

realizează un scop și o sarcină didactică precisă;

folosește elemente de joc în vederea realizării sarcinii propuse (întrecerea individuală sau pe grupe; recompensarea rezultatelor bune sau realizarea greșelilor comise, aplauze etc.);

pentru stabilirea rezultatelor competiției, folosește reguli de joc care se fac cunoscute elevilor de către învățător, acesta sau elevii desemnați de el, fiind desemnați “arbitrii” întrecerii.

Scopul didactic stabilește în corelație cu obiectivele prevăzute de programa școlară pentru fiecare clasă. Formularea lui trebuie să fie clară și să oglindească problemele specifice jocului respectiv pentru a determina o bună orientare, organizare și desfășurare a activității.

Sarcina didactică este determinată de conținutul și structura jocului, stabilind în mod concret ce trebuie să facă elevii în timpul jocului pentru realizarea scopului propus. Ea antrenează intens operațiile gândirii: analiza, sinteza, comparația dar și imaginația. De regulă într-un joc didactic se rezolvă o singură sarcină didactică, care materializează scopul propus. Elementele de joc ce pot fi alese în desfășurarea unui joc didactic sunt multiple: întrecerea individuală sau pe grupe, cooperarea, recompensarea sau penalizarea, așteptarea, mișcarea, aplauzele, cuvântul stimulator.

Cele mai multe se folosesc în aproape toate jocurile didactice, altele numai în funcție de conținutul jocului. Rolul de bază al elementului de joc este de a ajuta nemijlocit la realizarea sarcinilor propuse. Materialul folosit în jocul didactic își are, la rândul său, un rol foarte bine definit. Prin varietate, conținut și calitate, poate sluji într-un mod fericit la realizarea scopului urmărit. Reușita jocului didactic este condiționată de proiectarea, organizarea și desfășurarea lui metodică, de modul în care învățătorul știe să asigure o concordanță deplină între toate elementele ce-l definesc.

Pentru aceasta se va avea în vedere următoarele cerințe de bază:

a) Pregătirea jocului didactic ce presupune:

– studierea atentă și stabilirea prelabilă, riguroasă a conținutului acestuia, a structurii sale și amplasarea lui în sistemul activităților instructiv-educative. Dacă prin jocul propus se vizează familiarizarea elevilor cu anumite situații, acțiuni sau dacă se preconizează deschiderea spirituală către un conținut informațional ce urmează a fi asimilat, atunci jocul se amplasează în partea introductivă a lecției. Dacă prin joc se urmărește aplicarea, exercițiul necesar formării unor priceperi și deprinderi, atunci se utilizează în partea finală a lecției deci va fi un joc cu caracter aplicativ. Dacă obiectivul dominant al lecției îl constituie sistematizarea ori verificarea unui sistem de cunoștințe, priceperi și deprinderi (exactitatea științifică a unor cunoștințe, cursivitatea vorbirii, fluența, expresivitatea, aspectul gramatical) atunci jocul se amplasează la un interval anume de timp, fie sub forma unor concursuri, fie sub forma unor șezători;

– pregătirea materialului impus de conținutul și obiectivele urmărite în joc. Se știe că mai ales la clasele I-II, jocurile cu material ocupă un loc însemnat. Materialul trebuie să fie în perfectă concordanță cu conținutul jocului, să fie variat și realizat în conformitate cu cerințele generale referitoare la calitatea și cantitatea materialului auxiliar.

elaborarea proiectului jocului.

b) Ritmul și strategia conducerii jocului didactic necesită cunoașterea exactă de către învățător, a regulilor și detaliilor jocului și a tuturor semnificațiilor formativ-educative, în scopul organizării și dirijării sigure, degajate a desfășurării lui, precum și în scopul adaptării acestuia la particularitățile clasei.

c) Organizarea judicioasă a jocului ce impune următoarele măsuri:

– împărțirea corespunzătoare a elevilor clasei în funcție de acțiunea jocului și dacă este necesar, reatanjarea mobilierului clasei pentru buna desfășurare a jocului și realizarea sarcinii didactice;

– distribuirea materialului necesar desfășurării jocului la începutul activității sau după aplicarea regulilor în funcție de tipul de joc ales.

d) Respectarea momentelor jocului didactic prin accentuarea caracterului de responsabilitate și seriozitate ce trebuie imprimat fiecărui elev, spre a se evita tendința de a considera că activitatea este o distracție oarecare, un amuzament. Elevii trebuie să-și dea seama că se află într-o situație de învățare.

e) Stimularea elevilor în vederea participării active la joc.Toți elevii să beneficieze înmod egal de informația ce reprezintă obiectul jocului, să-și însușească experiența vizată. De aceea e bine ca rolurile să se schimbe, regulile și cerințele să fie impuse în egală măsură tuturor.

Asigurarea unei atmosfere prielnice de joc.

Varietatea elementelor de joc, complicarea jocului prin introducerea altor variante.

Desfășurarea jocului didactic cuprinde, de regulă următoarele momente:

a)Activitatea introductivă în joc (discuții premergătoare în care elevii sunt orientați și stimulați în direcția temei și sarcinii didactice propuse prin joc). Se impune crearea unei atmosfere corespunzătoare, o dispoziție specifică, o deschidere spirituală pe care să se grefeze conținutul informațional recepționat. În funcție de tema jocului, introducerea în joc capătă aspecte diferite. Pentru familiarizarea elevilor cu conținutul jocului, activitatea didactică poate începe cu:

o discuție scurtă cu efect motivator;

o mică expunere care să stârnească interesul și atenția elevilor.

Introducerea în joc nu este întotdeauna un moment obligatoriu. Se poate începe direct, anunțând titlul jocului.

b) Anunțarea titlului jocului trebuie să fie concisă și la obiect pentru a nu lungi inutil începutul activității.

c) Prezentarea materialului, mai ales atunci când de logica lui este legată întreaga acțiune a elevilor.

d) Explicarea și demonstrarea regulilor jocului, sunt de mare importanță pedagogică. Cu cât regulile jocului implică mai multe situații problemă, cu atât valoarea formativă va fi mai mare. Comunicarea regulilor jocului impune și asigurarea înțelegerii de către toți elevii. În caz contrar, participarea nu poate fi realizată. Explicarea și demonstrarea jocului este cel mai important moment pentru succesul jocului didactic. Fixarea regulilor se face în timpul explicației sau după explicație, de obicei, atunci când jocul are o acțiune mai complicată.

În funcție de conținutul jocului și de obiectivele urmărite, explicația trebuie să fie clară, demonstrația exactă. Dacă jocul presupune utilizarea unui material, atât explicația cât și demonstrația trebuie să se refere la momentul introducerii acestuia în joc și la tehnica specifică. Deși explicația și demonstrația în cele mai multe cazuri se desfășoară simultan, sunt jocuri care cer folosirea prin succesiune, explicația precedând demonstrația, modelul acțiunii fiind dezvăluit după ce s-a realizat instructajul, drumul cunoașterii fiind parcurs de la regulă la exemplu, deductiv deci. În unele jocuri cum ar fi acelea pentru desfășurarea cărora elevii au un fond de reprezentări, de cunoștințe, de ex. “La librărie“, este recomandabil ca demonstrația să se realizeze cu ajutorul elevilor. În cazul acesta regulile jocului pot fi deduse de către elevi și deci învățarea devine mai eficientă. Dacă jocul și regulile lui sunt demonstrative în întregime, cu participarea directă a elevilor, solicitându-i în așa fel încât ei înșiși să elaboreze fiecare secvență, fiecare regulă, atunci învățarea dobândește un caracter integral activ și astfel devine mai valoroasă.

Sunt cazuri în care explicația și demonstrația n-au fost recepționate de către toți elevii. Învățătorul trebuie să verifice gradul de înțelegere a explicației. Cunoscându-și clasa el va adresa întrebări de verificare, de obicei elevilor mai puțin activi sau cu o mai slabă capacitate de concentrare a atenției. În nici un caz nu se va trece la executarea jocului propriu-zis fără a se face proba execuției, mai ales în cadrul jocurilor competitive.

În concluzie, în această etapă învățătorul are următoarele sarcini:

să-l facă pe elev să înțeleagă sarcinile ce-i revin;

– să precizeze regulile jocului, asigurând însușirea lor rapidă și corectă de către elevi;

– să prezinte conținutul jocului și principalele lui etape în funcție de regulile jocului;

– să dea indicații cu privire la modul de folosire a materialului didactic;

– să scoată în evidență sarcinile conducătorului de joc și cerințele pentru a deveni câștigător.

e) Executarea jocului de către copii reprezintă etapa fundamentală și prin urmare cea mai importantă raportată la ceea ce contează. În această etapă învățătorul se detașează într-un fel modificându-și atribuțiile, rolul lui fiind de a urmări calitatea desfășurării, a învățării. El trebuie să înregistreze foarte atent gradul de participareși contribuția fiecărui elev, pentru a putea elabora în mod corect evaluarea. Executarea jocului începe numai la semnalul conducătorului de joc. În prima parte a jocului sunt frecvente situațiile în care se constată necesitatea intervenției prin îndrumări suplimentare. Pe măsură ce elevii capătă experiență, este bine ca aceștia să fie lăsați să acționeze singuri, să preia conducerea. Se evidențiază deci două moduri de conducere a jocului elevilor:

– conducerea directă (învățătorul are rol de conducător);

– conducerea indirectă (conducătorul ia parte activă la joc, fără să interpreteze rolul de conducător).

Pe parcursul desfășurării jocului didactic, învățătorul poate trece de la conducerea directă la cea indirectă sau le poate alterna. În ambele cazuri învățătorul trebuie:

– să imprime un anumit ritm jocului (timpul este limitat);

– să mențină atmosfera de joc;

– să urmăească evoluția jocului, evitând momentele de monotonie, de stagnare;

– să controleze modul în care elevii rezolvă sarcina didactică, respectându-se regulile stabilite;

– să urmărească comportarea elevilor, relațiile dintre ei;

– să participe toți elevii la joc, găsind mijloacele potrivite pentru a-i antrena și pe cei timizi;

– să urmărească felul în care se respectă cu strictețe regulile jocului.

f) Complicarea jocului. Există situații în care pot interveni elemente noi pe parcursul jocului:

– autoconducerea jocului (elevii devin conducătorii jocului, îi organizează în mod independent);

– schimbarea materialului între elevi (pentru a le da posibilitatea să rezolve sarcini cât mai diferite în cadrul aceluiași joc);

– complicarea sarcinilor jocului;

– introducerea unui element de joc nou;

– introducerea unui material nou.

g) Încheierea jocului, evaluarea condiției de grup sau individuale. La sfârșitul jocului, învățătorul formulează concluzii și aprecieri asupra felului cum s-a desfășurat, asupra modului în care s-au respectat regulile de joc și s-au executat sarcinile primite, asupra comportării elevilor, după care face recomandări și evaluări cu caracter individual și general. Evaluarea rezultatelor reprezintă pentru elevi un moment foarte important, palpitant chiar. Aprecierile învățătorului au o mare rezonanță afectivă. Elevul nu conștientizează volumul de informații dobândit, ci satisfacția propriu-zisă sau insatisfacția. În stabilirea aprecierilor, în ansamblu, învățătorul trebuie să se ghideze după anumite criterii:

– dacă acțiunea, în ansamblu, a fost corect executată;

– dacă succesiunea operațiilor, mișcărilor a fost respectată;

– dacă regulile au fost respectate și cum au fost aplicate (se va lua în seamă și gradul de originalitate);

– ritmul (viteza) de execuție al fiecărui elev sau al echipei;

– latura educativă a execuției (disciplina jocului, cinstea, spiritul de echipă – dacă s-a desfășurat pe echipe).

În cazul jocurilor logice sau simbolice, un criteriu important este exactitatea răspunsurilor, forma verbală utilizată, coerența și consistența semantică.

Jocul, ca modalitate didactică, impune învățătorului o pregătire foarte serioasă. Improvizația bazată pe inspirație de moment este foarte dăunătoare.

CAPITOLUL III

CERCETARE-ACȚIUNE PRIVIND VALENȚELE FORMATIVE ALE INTEGRĂRII JOCULUI DIDACTIC ÎN ACTIVITATEA ȘCOLARĂ

3.1. Precizarea scopului cercetării

Cercetarea pedagogică este o strategie intreprinsă în vederea surprinderii unor relații inedite între componentele acțiunii educaționale și a desprinderii unor soluții și variante optime în desfășurarea sa ulterioară. Ea conduce la descoperirea unor manifestări și interacțiuni proprii educației și sugerează reguli în vederea creșterii randamentului său.

Cercetarea pedagogică răspunde unor întrebări pe care practica educativă le ridică neîncetat. Răspunsurile obținute în urma cercetării sunt concomitent explicații ale acestor întrebări și sugestii pentru îmbunătățirea și ameliorarea procesului instructiv – educativ.

Lucrarea cu tema ”Specificitate și valențe formative ale integrării jocului didactic în activitatea școlară” este o lucrare de cercetare constatativ ameliorativă.

Obiectivul acestei cercetări :

eficiența jocului didactic, în perspectiva noii reforme a învătământului; prin care învățătorul trece de la ipostaza de transmițător de informații la cea de organizator de activități variate de învățare pentru toți copiii, în funcție de nivelul și ritmul propriu de dezvoltare al fiecăruia.

3.2. Formularea ipotezelor

Jocul, învățarea, munca și creația sunt formele prin care se prezintă activitățile umane. La vârsta copilăriei, pe primul loc este jocul, învățarea ocupând locul secund; odată cu intrarea în școală, învățarea trece pe primul loc și este urmată de muncă și, pe alocuri, este împletită cu creația. Pentru copil, jocul este principala cale de dezvoltare, de cunoaștere a realității, de interrelaționare și de adaptare și este prima formă de învățare, facilitând trecerea spre învățarea din mediul școlar.

Studiile recente subliniază existența unor diferențe cu explicație biologică și acestea fundamentează o parte dintre stereotipurile legate de gen care ne populează cultura. Astfel, preferința băieților pentru jocul în grup face ca să li se dezvolte abilitățile de colaborare și competiție, în timp ce, în ceea ce privește abilitățile de comunicare, băieții sunt deficitari în raport cu fetele care preferă să se joace în diade. O modalitate de a compensa aceste diferențe de gen este încurajarea fetelor pentru jocul în grup, iar a băieților pentru jocul în diade, ca să-și dezvolte abilitățile de comunicare.

La clasa I ponderea în timp a jocului este relativ mare comparativ cu celelalte clase. Prin utilizarea jocurilor orale am urmărit să creez o atmosferă care să elibereze copiii de teamă, care să favorizeze comunicarea, să încurajeze pe cei cu gândire lentă și care să-i antreneze cu aptitudini de comunicare, o atmosferă care să atragă treptat în activități intelectuale copiii pasivi, dar și pe cei timizi.

Dacă voi folosi jocuri precum: „Povestea unor întâmplări”, „Cine spune mai multe cuvinte (despre lucrurile școlarului, îmbrăcăminte, fructe, flori, abecedar, autobuz, camion etc.)” va crește spontaneitatea construcțiilor verbale, a fanteziei și a jocului liber al reprezentărilor și al imaginației. Organizarea unor jocuri ca: „Cine spune mai multe cuvinte care încep cu sunetele a, b, c etc.?”, „Cine spune cuvinte care încep cu silaba me, te, sa etc.?” va duce la flexibilitatea și fluiditatea vorbirii și gândirii. Folosirea jocurilor „Ascultă și spune mai departe”, „Privește și spune ce vezi” conduc la dezvoltarea atenției. Dacă voi folosi jocurile exercițiu elevii își vor dezvolta perspicacitatea și își vor antrena capacitățile de efectuare a operațiilor gândirii logice. Jocurile de rol pe care le voi folosi în cadrul orelor de comunicare vor avea un aport important în dezvoltarea limbajului elevilor.

Datorită conținutului și modului de desfășurare, jocurile didactice sunt mijloace eficiente de activizare a întregii clase, dezvoltă spiritul de echipă, de întrajutorare, formează și dezvoltă deprinderi practice elementare și de muncă organizată. Ele contribuie la dezvoltarea stăpânirii de sine, a autocontrolului ca și a spiritului de independență, a disciplinei conștiente, a perseverenței, a spiritului de colectiv și a altor calități de voință și caracter. In joc copiii învață să se ajute unii cu alții, să se bucure de succesele colegilor, să aprecieze obiectiv succesele altora.

3.3. Descrierea clasei de elevi

Colectivul clasei I-C cu care lucrez anul acesta este format din 19 elevi, din care 16 au frecventat grădinița. Provin din familii cu nivel mediu de pregătire (școli profesionale, licee) cu excepția a patru elevi care provin din familii de intelectuali. Au condiții de viață bune, chiar foarte bune.

Am observat că sunt dornici să învețe, că în cea mai mare parte sunt sprijiniți de părinți în însușirea cunoștințelor. Sunt inteligenți (au capacitate de înțelegere, priceperea de a sistematiza, de a desprinde esențialul, de a stabili asociații), au memorie bună și foarte bună.

Se exprimă corect, coerent, în propoziții complete. Sunt conștiincioși, lucrează sistematic rezolvă exerciții din culegere. Sunt inventivi, participă activ la lecții și intervin cu completări. Sunt comunicativi și sociabili.

Elevul S.A.I., care a frecventat grădinița sporadic, are un vocabular redus și o exprimare greoaie, se lasă mai greu antrenat, participă la lecții numai când este solicitat. Elevul I.A.I. nu recunoaște cifrele, face confuzii între culori, nu participă deloc la lecții preferând să-i asculte pe ceilalți elevi. Are 8 ani, nu a frecventat deloc grădinița și a avut probleme de adaptare și de acomodare cu ceilalți copii. Nu scrie după dictare, nu citește, nu recunoaște toate literele, scrie numai dacă i se dictează pe litere sau copiază mecanic fără să înțeleagă ceea ce scrie. Îi lipsește complet încrederea în forțele proprii iar exprimarea sa este greoaie, realizâdu-se sub formă de întrebări.

Nu în aceeași situație se află elevul R.D. care, deși nu a frecventat grădinița, la începutul clasei I cunoștea tot alfabetul, citea cursiv, corect și coerent, respectând semnele de punctuație și ortografie. De asemenea, cunoștea cifrele, efectua operații simple și rezolva probleme cu o singură operație, depășind uneori programa clasei I.

Din punct de vedere fizic toți elevii clasei sunt normal dezvoltați.

Sunt foarte energici, într-o continuă mișcare, deranjând uneori liniștea clasei.

O metodă eficientă pentru a le canaliza pozitiv energia a fost folosirea jocului în cadrul lecțiilor. Tot datorită jocului, activitatea școlară a devenit pentru cea mai mare parte dintre ei, o continuare a activității din grădiniță.

S-au adaptat destul de ușor la viața școlară, iar între mine și ei s-au stabilit imediat relații afective pe care ei nu contenesc să le exteriorizeze.

Văzând cât de bucuroși, inventivi, satisfăcuți și cât de interesați devin atunci când utilizez jocul, mi-am dat seama că jocul didactic mă va ajuta pe tot parcursul anului școlar să pătrund în mintea copiilor din clasă și să-i învăț mai ușor.

3.4. Metodologia cercetării

Pentru a aduna material faptic cât mai substanțial și mai semnificativ, pentru a-l prelucra în mod științific, în vederea descoperirii esențialului, pentru a afla cauzele fenomenelor educative și a ajunge la generalizări menite să îndrume cu eficiență practică educativă în cercetarea intreprinsă, am folosit următoarele metode:

a) Metode de colectare și măsurare a datelor:

– metoda observării ;

– metoda analizei produselor activității școlare (probe de evaluare).

b) Metode de prezentare și prelucrare statistică – matematică:

reprezentările grafice, histograma.

c) Metode tradiționale de evaluare:

– chestionarul.

Originea cuvântului – metodă – îi dă sensul de “cale, drum, de urmat în vederea realizării unui scop…, sistem de proceduri prin care se ajunge la un rezultat, structură de ordine, program după care se reglează acțiunile practice și intelectuale în vederea atingerii unui scop.”

Metoda observării

Prin observare înțelegem urmărirea atentă și sistematică a unor procese și activități cu scopul de a le înregistra cât mai exact.

Această metodă are o largă aplicare și furnizează date importante. Folosită pe tot parcursul anului școlar dă posibilitatea surprinderii diferitelor manifestări ale copiilor în cadrul lecțiilor de matematică, precum și a unor elemente caracteristice activității de învățare.

Folosirea observației impune respectarea unor cerințe:

să aibă un scop clar, bine determinat;

să se desfășoare în mod sistematic, după un plan, precizându-se aspectele, colectivul care va fi observat, datele calendaristice;

datele culese să fie înregistrate cât mai fidel și complet în timpul observării, ca să nu fie uitate și alterate de impresii ulterioare;

observarea să fie repetată, adică același fapt să fie observat de mai multe ori, pentru ca generalizările făcute să fie reale.

Elevii clasei I C au fost observați în timpul orelor de matematică și de comunicare și mai ales în timpul jocurilor didactice desfășurate.

Deoarece cunoașterea se împletește cu formarea, nu m-am limitat numai la înregistrarea unor fapte ci am intervenit orientând tematica și cursul jocurilor, folosind orice prilej pentru ca elevii să-și însușească cunoștințele matematice și de limbaj ce stăteau la baza fiecărui joc didactic.

Am observat o serie de particularități individuale ale școlarilor care m-au ajutat să-i cunosc mai bine, putând astfel să acționez în direcția dorită.

În jocul ,,Scara numerelor” elevul C.M., foarte timid de fel, capătă curaj, iese la tabla și completează una din treptele scării.

Eleva G. D. care afișează o indiferență totală față de unele lecții, devine atentă și dorește în nenumărate rânduri să iasă la tablă, pentru a participa la jocuri.

Regulile jocurilor sunt acceptate și respectate chiar și de elevii N.V. sau Z.A. ale căror interese nu se subordonează întotdeauna intereselor colectivului.

Angajarea deplină în desfășurarea jocurilor le dă satisfacția succesului înregistrat.

În jocul ,,Ghicește numărul” unii copii se agită, dau semne de nerăbdare să răspundă, alții stau pasivi, liniștiți. În momentul în care elevul care răspunde corect devine conducător de joc, interesul pentru activitate crește, antrenând pe mulți dintre cei pasivi.

Forma de concurs pe care o îmbracă majoritatea jocurilor pune în evidență perseverența unora (P.L. sau G.O.), îndrazneala altora (N. I.)

Datele culese au fost notate chiar în timpul observării, cu grija ca cei observați să nu-și dea seama acest lucru.

Metoda observării are deci avantajul că permite observatorului să surprindă diferite aspecte în desfășurarea normală a fenomenului.

Metoda analizei produselor școlare

Produsele activității școlare sunt obiectizări ale muncii elevilor, desfășurate în cadrul școlii și în afara ei, dar sub îndrumarea pedagogică a acesteia.

Datele culese cu ajutorul acestei metode sunt supuse analizei pentru desprinderea unor aprecieri și estimări asupra individualității copilului, a comportamentului său, a preocupărilor și înclinațiilor sale.

În funcție de tema aleasă, cercetătorul poate declanșa în mod intenționat un anume gen de activitate, produsele ei urmând să fie analizate și studiate.

Sunt incluse în aceste produse ale activității tot ceea ce poate reda un rezultat al muncii elevului: lucrări scrise, compuneri, desene, caiete de teme etc.

Probele scrise de evaluare (inițială, formativă și sumativă) ale căror rezultate scot în evidență situația procesului de predare- învățare, sunt compuse din itemi bine structurați care permit o evaluare obiectivă nu numai a cantității de cunoștințe acumulate ci și a înțelegerii acestora, a aplicării lor creatoare.

Testele de evaluare aplicate sunt:

inițiale (verifică starea reală, de început, a însușirii cunoștințelor și a capacităților)

curente (oferă date pentru reglarea procesului de predare-învățare)

finale sau sumative (verifică rezultatele la sfârșitul unei perioade, pe traiectoria formării elevilor: sfârșit de capitol, de semestru, de an școlar).

Probele pe care le-am aplicat școlarilor din clasa I C corespund obiectivelor prevăzute în programa școlara. Aceste teste au fost aplicate individual, lucru ce a permis o mai buna cunoaștere a nivelului fiecărui copil, a progreselor înregistrate pe parcursul celor două semestre precum și a nivelului rezultatelor obținute la sfârșitul anului școlar.

3.5. Analiza comportamentului elevilor in timpul jocurilor didactice

Valorile educative și formative ale jocului sunt: educă memoria, atenția,imaginația, disciplina, ordinea, civilizația comunicării.

Parcurgerea abecedarului oferă o gamă infinită de exemple in care literele se pot învăța prin joc (învățarea de poezioare despre litere, prezentarea literelor animate, asocierea literei cu o imagine plăcută), însăși introducerea literei noi trebuie făcută prin joc, printr-o situație creată de învățător prin care copiii să asocieze litera nouă cu sunetul corespunzător. (sunetul și litera ,,a,, – La medic; sunetul și litera ,,c,, – Cum cântă cucul; sunetul și litera ,,u,, – De-a trenul în gară; sunetul și litera ,,z,, – Stupul de albine.)

Am constatat că uneori pronunția școlarului mic este defectuoasă, unii dintre ei nediferențiind anumite sunete.Pentru aceasta am insistat asupra diferențierii sunetelor, făcându-se analiza fonetică a cuvintelor prin activități de dezvoltare a vorbirii și prin jocuri didactice. Astfel, în jocul “Cum face?” care s-a desfășurat cu scopul de a-i deprinde pe copii să pronunțe corect sunete și grupuri de sunete, s-au dat pentru pronunție următoarele:”c”, “q”, “r”, “s”, “ș”, “t”, “ț”, “ce”, “ci”, cra, chiț, gru etc. S-au format propoziții incomplete apelând în special la onomatopee, pentru completare însoțind conversația cu material intuitiv: de exemplu s-au prezentat jucării și ilustrații cu animale despre care s-a propus să se vorbească. Copiii au intuit pe rând materialul și au răspuns prin onomatopee la întrebarea “Cum face?” (câinele, pisica, șoricelul, cocoșul, trenul, vântul când suflă etc.)

După desfășurarea jocului “Cu ce sunete începe cuvântul?” am observat următoarele: recunoașterea sunetului inițial se realizează mai ușor în cazul cuvintelor care încep cu vocale, mai ales când vocala formează o singură silabă. În cazul cuvintelor care încep cu consoane a fost necesară analiza repetată a compoziției sonore a cuvintelor; copii avand tendința de a considera ca “sunet” inițial întreaga silabă de la începutul cuvântului.

Deoarece unii copii întâmpinau greutăți la despărțirea cuvintelor în silabe, am cerut copiilor să pronunțe cuvântul cu mâna dreaptă sub bărbie, simțind astfel mișcarea gurii și stabilind mai ușor numărul de silabe din cuvântul dat.

Copiii au pronunțat cuvinte pe silabe în jocuri precum “Dirijăm”, “Toboșarul” etc.

Pentru perceperea cuvintelor sau a unităților lexicale, am considerat necesar să se facă familiarizarea copiilor cu operația de separare a cuvintelor din propoziții, aplicând selectiv metoda fonetică.

Folosind jocurile “ Spune mai departe “, “Eu spun una, tu spui multe“, “Răspunde repede și bine“, “Găsește cuvântul potrivit“ și altele, am urmărit formarea deprinderii copiilor de a alcătui propoziții formulate corect din punct de vedere gramatical și cu sens logic, de a respecta acordul dintre părțile de vorbire ( subiect-predicat, subiect- atribut, complement-predicat ), de a completa propoziția cu cuvintele care lipsesc.

În jocul didactic “Găsește cuvântul potrivit“ am folosit casetofonul și imagini reprezentând diferite acțiuni. Copiii au ascultat la casetofon propoziții eliptice, ei având sarcina de a adăuga fie complementul, fie predicatul, fie atributul, fie subiectul.

– Noi ne aflăm în anotimpul…………………… .

– Toamna, copii merg la ………………………. .

– Toamna se culeg……………………………….. .

– Fetița stropește…………………………………. .

– Primăvara pomii………………………………… .

– Iarna afară……………………………………….. .

În continuare am desfășurat jocul sub formă de întrecere, împărțind clasa în două echipe. O echipă a avut sarcina să formuleze propoziții la care să lipsească un cuvânt, iar cealaltă echipă să găsească cuvântul potrivit. În altă variantă a jocului am modificat sarcina didactică, cerând unui copil dintr-o echipă să spună un cuvânt (cu rol de atribut, subiect, predicat, complement), iar cealaltă echipă să formuleze propoziții în care să fie inclus cuvântul respectiv. Copiii au formulat propoziții cu cuvintele: “elevul“, “învață“, “scrie“. În evaluarea cunoștințelor m-am folosit de imagini reprezentând diferite acțiuni, stimulând copiii în formarea de propoziții după imagini. Am observat ca in acest joc s-au implicat si elevi care in mod obisnuit nu fac acest lucru. Eleva H.A. si-a depasit timiditatea si a participat activ dand exemple de propozitii complete din punct de vedere gramatical si dand dovada de un vocabular bogat.

Mă opresc în cele ce urmează la jocul didactic “Ce știi despre mine?“, care a avut un rol deosebit în dezvoltarea vocabularului elevilor. Prin acest joc am avut posibilitatea să consolidez, să sistematizez și să îmbogățesc cunoștințele dobândite de copii, prin intermediul activităților de cunoaștere a mediului înconjurător aplicând metode și procedee variate și folosind diverse materiale intuitive (tablouri, ilustrații, modele, jetoane diapozitive, fișe de muncă individuală). În plus am abordat jocul sub mai multe variante în aceeași activitate sau sub alte variante în alte activități.

Într-o primă activitate am realizat, în partea introductivă, o scurtă conversație având ca suport intuitiv un tablou ce reprezintă o imagine de toamnă. Volumul vocabularului s-a referit în acest joc la schimbările ce survin în natură prin descrierea fenomenelor specifice toamnei, la aspectele specifice plantelor, viețuitoarelor în acest anotimp, la activitățile oamenilor și în relațiile dintre ei. Acest bogat conținut de cunoștințe generează diversitatea variantelor de joc, asigurându-se și caracterul de noutate, de atractivitate necesar vârstei școlarului mic.

Copiii au fost puși în situația de a-și însuși cuvinte, apoi de a le folosi în exprimare (reprezentând substantive comune, adjective, verbe, adverbe), cuvinte ce denumesc fenomene ale naturii, animale domestice și sălbatice, plante, păsări, legume, fructe, flori, imagini ale acestora, activități, modul lor de îndeplinire.

Pentru aceasta li s-a distribuit elevilor jetoane reprezentând diverse obiecte și li s-a cerut să afle singuri clasa sau grupa din care fac parte, punând în coșulețe toate jetoanele ce reprezintă obiecte de același fel. Am acordat atenție deosebită limbajului fiecărui copil, sau ale unor grupuri mici de copii, prin folosirea diferențiată a jetoanelor.

De asemenea, am urmărit ca fiecare elev să-și însoțească acțiunea cu formularea unei propoziții. Când toate obiectele din această categorie au fost puse în coșuleț, li s-a cerut să spună ce au pus în el, contribuind astfel la creșterea gradului de generalizare al unor noțiuni. Cu acest prilej am introdus în vocabularul copiilor unele substantive comune, nume de animale sălbatice mai puțin cunoscute de copii, de exemplu:bursuc, râs, viperă, copiii având sarcina să le denumească, să le descrie folosind propoziții simple sau dezvoltate în funcție de obiectivele operaționale fixate, având ca sprijin diverse materiale didactice si cuvântul învățătoarei.

Pentru substantivele- denumiri de animale domestice (în general mai bine cunoscute de copii), învățătoarea poate trasa ca sarcină școlarilor să descopere noi cuvinte pe baza derivării prin sufixe diminutivale sau augmentative (de exemplu: căpriță, căluț, iezișor, pisoi) sau să denumească întâi animalul mascul și apoi animalul femelă. Cu altă ocazie, prin jocul “Ce știți despre mine?“ se pot realiza obiective privind îmbogățirea vocabularului copiilor prin învățarea sinonimelor, care pun copiii într-o situație activă deosebit de favorabilă descoperirii și întipăririi cuvintelor. Aceeași calitate o poate avea în acest joc și descoperirea unor cuvinte prin contrast, sau a unor cuvinte care fac parte din aceeași familie.

Jocul “Ce știi despre mine?“, activeaza vocabularul copiilor cu privire la adjective (însușiri referitoare la culori, gust, formă, miros, pipăit, temperatură). Jocul se poate complica cerându-le elevilor să exprime, după modelul învățătoarei, gradele de comparație ale adjectivelor. În acest sens pot fi folosite materialele didactice (de exemplu pentru culoare – jetoane, pentru gust și miros – alimente; pentru pipăit și temperatură – obiecte).

Copiii au formulat propoziții despre însușirile lor, comparându-le. Se va respecta totodată în exprimarea copiilor și acordul în gen și număr dintre substantive și adjective, învățătoarea având grijă să ofere copiilor, alternativ, jetoane, obiecte pentru a se utiliza adjectivele nu numai la masculin sau la feminin, ci și la singular sau la plural.

Eleva S.C. a reusit datorita acestui joc sa-si corecteze de-a lungul timpului vorbirea respectand in final acordul dintre subiect si predicat, gen si numar.

Un alt obiectiv ce poate fi realizat cu ajutorul acestui joc se refera la însușirea și exersarea verbelor. Copiii vor fi puși în situația de a descoperi relațiile dintre obiecte și acțiuni.

Se distribuie cartonașe care pe o jumătate a suprafeței lor au imaginea unor obiecte (unelte), iar pe cealaltă jumătate imaginea acțiunii cu obiectul respectiv.

Pentru complicarea sarcinii, obiectele și acțiunile sunt reprezentate pe cartonașe diferite, copiii fiind puși să le aprecieze formulând propoziții corespunzătoare; totodată se urmărește folosirea corectă a acordului dintre subiect și predicat. Jocul didactic contribuie la familiarizarea elevilor cu elementele de descriere încă din clasa I.

Prin jocurile “Cine e?“ sau “Portretul“, elevii fac mici descrieri ale lucrurilor sau ale ființelor. La început, atunci când jocul abia se învață, descrierile sunt făcute de învățător. Treptat sunt atrași și elevii în conducerea jocului. Iată câteva exemple care se folosesc în jocul “Cine e?“: “Are urechi lungi, blăniță cafenie, aleargă repede și se teme și de umbra lui“; “E greoi, e mare la corp, doarme toată iarna, mormăie prin pădure“; “Are blana roșcată și frumoasă o coadă lungă și stufoasă, se furișează noaptea prin vecini, fură păsările oamenilor, este vicleană“.

În jocul “Portretul“ se prezintă anumite însușiri fizice și sufletești ale unui elev, pe baza cărora clasa ghicește despre cine poate fi vorba. Exemplu: “Are părul negru, ochii negri, este tunsă scurt, merge grăbit, vorbește repede, este prietenoasă, stă pe rândul de la fereastră“.

Cu ajutorul ghicitorilor, elevii învață să facă scurte descrieri ale unor ființe și lucruri.

O altă modalitate de stimulare a dezvoltării vorbirii constă în reconstituirea unor proverbe, zicători sau ghicitori, după ce în prealabil, elevii au luat cunoștință de ele.

Iată un astfel de exercițiu-joc folosit la clasa a-II-a: pe tablă sau pe fișă sunt prezentate cuvinte incomplete, literele lipsă fiind marcate prin liniuțe.

“ C_nd p_s_c_ n_i a_a_ă _oa_ă _oa_ c_ _ p_ m_să.“

Elevii vor descoperi zicătoarea: “Când pisica nu-i acasă joacă șoarecii pe masă”.

Utilizând metoda jocului am desfășurat jocul “Buchetul de flori”. Copiii au fost antrenați să alcătuiască propoziții pornind de la o imagine, în cazul de față o floare. În acest timp, un copil a trasat pe tablă atâtea liniuțe câte cuvinte are propoziția:

“Floarea este roșie.” _ _

Învățătoarea a luat floarea de pe tablou și a așezat-o deasupra primei linii. Copii au pronunțat din nou propoziția.

Întrebați care este primul cuvânt din propoziție, copiii au știut să răspundă imediat, deoarece au făcut analiza propoziției nu numai pe bază de memorie auditivă, ci și pe cale vizuală.

Cu acest cuvânt copiii au alcătuit propoziții pe care le-au scris pe tablă.

_ _ Fetița stropește floarea.

_ _ Floarea are petale.

_ _ _ Eu ofer floarea mamei.

Deoarece am constatat în vorbirea copiilor lipsa acordului adjectivului cu substantivul în gen și număr am organizat jocul didactic “Cum este ?”. S-a prezentat copiilor un măr roșu și s-a vorbit despre el (mărul este roșu, poate fi și galben), apoi o minge care poate să fie mare, roșie, albastră: deci cum putem spune că este mingea?

După desfășurarea jocului am observat lacune în vorbirea copiilor privind declinarea substantivului în cazul genitiv și dativ, în construcții de tipul: “Al cui sunt mănușile?”, “A lu cine este funda?”, etc. Pentru înlăturarea acestor defecte am organizat jocurile “Al cui este ?”, “A cui hrană este?”. “A cui unealtă este?” etc.

Prin aceste jocuri am urmărit exprimarea corectă a formelor de genitiv masculin și feminin la numărul singular.

Învățământul preșcolar urmărește o învățare cu caracter predominant logic, asigurând astfel pregătirea copiilor pentru activitatea școlară. Jocurile logico- matematice sunt tocmai acele activități care le dezvoltă gândirea, inteligența, spiritul de observație, le exersează operațiile de analiză, sinteză, comparații, abstractizare, generalizare.

Jocurile logice acoperă o arie foarte largă de activități cu un conținut foarte variat: de la intuirea noțiunii de mulțime până la jocurile ce ilustrează operații cu mulțimi și rezolvarea problemelor cu sau fără operații numerice. Iată un motiv care pledează pentru: extinderea folosirii jocurilor logico- matematice la primele clase ale ciclului primar.

Sunt de acord cu Emil Plancard care spunea că: ,,Studiul nu trebuie să fie neapărat trist și plictisitor, iar cei care consideră jocul ca neglijarea efortului și a muncii serioase, uită desigur că și adultul detestă activitățile neinteresante, că efortul și randamentul nu sunt apanajul exclusiv al activităților neatractive.”

La începutul școlarității, posibilitățile copiilor de a înțelege spațiul geometric se lărgește considerabil. Copiii de 6-7 ani pot să organizeze concret spațiul fizic, ei înțeleg și pot să explice anumite proprietăți ale figurilor geometrice, să construiască mulțimi de obiecte după anumite proprietăți.

Astfel, după lecția ,,Clasificarea obiectelor după proprietăți”, în care elevii au denumit piesele trusei prin cele patru atribute (formă, mărime, culoare, grosime) și au sesizat destul de usor conjuncțiile, disjuncțiile și negațiile ce caracterizează fiecare piesă (atributele pe care nu le posedă), am organizat un joc, intitulat ,,Domino” (un joc de 1 si 2 diferențe).

,,Domino” este un joc asemănător celui cunoscut sub această denumire. De această dată însă, în loc de plăcuțe dreptunghiulare despărțite în două părți egale se folosesc piesele trusei. Acestea trebuie așezate într-un tablou (grilă) cu căsuțe pătrate dispuse pe linii și coloane. Numărul liniilor și al coloanelor nu este limitat. În fiecare căsuță se poate așeza cel mult o piesă (pot rămâne și căsuțe libere).

Întrucât ocuparea unei anumite căsuțe a tabloului implică dificultăți diferite și punctajul ce se acordă diferă de la un caz la altul.

Regula cere ca 2 piese consecutive așezate pe aceeași linie, să difere printr-un singur atribut, iar două piese consecutive dispuse pe aceeași coloană să difere prin două atribute.

Am organizat jocul sub formă de competiție între 2 echipe, fiecare având dreptul să așeze în tablou, alternativ câte o piesă. Orice piesă așezată corect în tablou aduce echipei un număr de puncte egal cu cel al sumei diferențelor pe care le are piesa față de cele vecine (de pe aceeași linie, sau de pe aceeași coloană), așezate anterior.

Căsuțele jocului le-am numerotat cu numere de la 1 la 16.

Jocul a fost început de echipa A care a așezat triunghiul din căsuța 11. Nu a primit niciun punct pentru că piesa nu a avut niciun vecin, nici pe linie nici pe coloană.

Echipa B a așezat pătratul din căsuța 7. Primește 2 puncte pentru că se disting 2 diferențe cu piesa din căsuța 11 (formă, culoare).

Echipa A a așezat dreptunghiul din căsuța 3, și pentru că a stabilit 2 diferențe față de pătratul din căsuța 7 (formă și grosime) a primit două puncte.

Echipa B a așezat triunghiul din căsuța 10 pentru care i s-a acordat 1 punct deoarece piesele alăturate (10,11) fiind pe aceeași linie au o singură diferență.

Echipa A a mai așezat triunghiul din căsuța 9 (un punct), cercul din căsuța 12 (un punct), și pătratul din căsuța 15 (2 puncte). Până în acel moment a acumulat 0 + 2 + 1 + 1 + 2 = 6 puncte.

Echipa B a mai așezat cercul din căsuța 5 (2 puncte), dreptunghiul din căsuța 8 (trei puncte), și pătratul din căsuța 14 (3 puncte). Până în acel moment acumulase 2 + 1 + 2 + 3 + 3 = 11 puncte.

Jocul a devenit deja mai complicat întrucât fiecare echipă dorește mai multe puncte, iar atenția crește pentru a completa căsuțele rămase libere și pentru care se pot acumula câte 3 sau 5 puncte.

Echipa A a așezat cercul gros în căsuța 4 și pentru că se disting 2 diferențe pe coloană și una în șir, obține 3 puncte.

Echipa B a așezat pătratul din căsuța 1 și a obținut 3 puncte.

Echipa A a așezat apoi triunghiul mic din căsuța 2 (1 punct) și pătratul mic din căsuța 6 (6 puncte) care se disting prin 2 diferențe față de piesa din căsuța 10, o diferență față de piesa din căsuța 5 și o diferență față de piesa din căsuța 7.

Echipei B i-a mai rămas căsuța 13, în care a așezat cercul și a obținut 3 puncte și apoi căsuța 16 în care a așezat cercul mic și gros și a obținut 3 puncte.

Acest joc constituie adevărate exerciții de căutare, care nu fac altceva decât să determine structuri mintale, operatorii, care repetându-se în mod diversificat devin mod de a proceda, strategie de lucru care trezește interesul copilului pentru cunoaștere, măresc sensibilitatea receptivă și susțin curiozitatea.

În desfășurarea jocului am urmărit antrenarea unui număr mare de elevi.

O premisă psihopedagogică a formării conceptului de număr natural la copil este apariția la 6 – 7 ani a primelor reprezentări referitoare la cantitate.

Am observat că atunci când sunt puși în situația să compare două mulțimi de obiecte de multe ori se înșeala. Puși în fața a două mulțimi formate din obiecte de diferite dimensiuni (două grămezi de mere, una de 7 mere mari și alta de 9 mere mici), copiii sunt tentați să aprecieze că în grămada mai mare sunt ,,mai multe” mere. La această vârstă distincția dintre ,,mai multe” obiecte și mai multă materie este greu de sesizat. Pentru depășirea acestei dificultăți am făcut foarte multe exerciții de stabilire a corespondenței element cu element, mai întâi cu mulțimi de diferite obiecte, apoi cu piesele trusei.

Copiii au sesizat treptat că elementele celor două mulțimi între care s-a stabilit corespondența termen la termen pot diferi prin formă, mărime, culoare, sau după materialul din care sunt confecționate, că nu contează ordinea în care sunt luate, dar că ceea ce este comun celor două mulțimi poate fi redat prin expresiile „tot atâtea” ; „mai multe” sau „mai puține”.

Plecând de la activități de comparare a mulțimilor, elevii au devenit conștienți de modul în care se stabilește corespondența „element cu element” sau de „1 la 1” și au folosit cu usurință expresiile „mai puține”, „mai multe”.

Am exersat apoi construirea de mulțimi echivalente cu o altă mulțime dată, sau cu „mai multe” sau „mai puține” elemente față de mulțimea dată.

Exemple:

Multimea A are „tot atâtea elemente” cu mulțimea B.

Mulțimea C are „mai multe” elemente decât mulțimea D.

Mulțimea D are „mai puține” elemente decât mulțimea C.

Am construit mulțimi folosind material didactic confecționat (șabloane cu flori, fluturi, etc.) figurine magnetice pentru tabla magnetică și scurte povestiri, dând lecției formă de joc.

Pe o planșă pe care erau desenate deja diagrame, în timp ce eu spuneam povestioara, elevii trebuiau să mânuiasca jetoanele.

„ A sosit primăvara. O mulțime de fluturași a pornit la joacă. Au ajuns într-o grădină plină cu lalele. Fiecare fluturaș s-a așezat pe o lalea..”

În timp ce spun povestioara așez într-o diagramă fluturii și în alta lalelele.

Un elev vine apoi și stabilește corespondența „element cu element” (fiecărui fluturaș îi corespunde o lalea) și constată că mulțimea fluturilor are „tot atâtea elemente” (același tip de poveste l-am folosit și pentru constatarea că mulțimea fluturilor are „mai puține” elemente sau „mai multe” elemente decât mulțimea lalelelor).

Asemenea jocuri am lucrat și la tabla magnetică cu ale cărei piese copiii se joacă cu plăcere și interes.

Jocurile cu mulțimi au activat și au angajat copiii la acțiuni de manipulare, creând astfel un cadru propice de activizare a elevilor și îmbogățire a experienței lor de viață.

După această perioadă pregatitoare am trecut la primul capitol al matematicii: „Numere naturale”.

Numere naturale de la 0 la 10

In lectia de predare a „Numărului și cifrei 1” am pornit de la mulțimi formate dintr-un element (o mulțime formată dintr-o buburuză; o mulțime formată dintr-o frunză) pe care le-am comparat între ele și astfel elevii au constatat că au „tot atâtea”elemente, adică 1 (fiecărei mulțimi cu un element îi corespunde numărul 1). Am insistat pe ideea de „unicitate”. Soarele, Luna, Pământul, personajul Scufița Roșie, moneda de 1 leu, toate reprezintă mulțimi „totdeauna cu un singur element”.

Dupa predarea cifrei 1 și scrierea ei, ca activitate în completare, am organizat un joc intitulat „Chipul numerelor” elevii au avut ca sarcină să memoreze patru versuri:

„1 parcă e un băț

Șugubăț

Poartă chipiul tras

Cu cozorocul pe nas.”

după care fiecare elev să deseneze cifra 1 așa cum și-o imaginează.

A fost un joc distractiv care i-a antrenat și i-a relaxat, care în același timp a urmărit să le consolideze deprinderea de a scrie cifra 1.

Pentru fiecare cifră învățată a existat câte o poezie scurtă pe care elevii au memorat-o. Asociind poezia cu scrierea cifrei respective, elevii și-au însușit mult mai ușor cifrele, neconfundându-le.

Celelalte numere naturale le-am predat pornind întotdeauna de la numărul anterior.

Au urmat multe jocuri care vizau cunoașterea locului fiecărui număr natural în șirul numerelor naturale (exemplu: „Scara numerelor”) și precizarea numărului dinaintea fiecăruia sau după el, deci a numerelor între care se afla numărul dat.

(Exemplu: „O scară mai ciudată” ; „Ghicește numărul”)

În același scop am folosit jocul didactic „Caută vecinul” și mai ales varianta scrisă a acestui joc ( 3 ) și ca să le mențin atenția și interesul am introdus elementul de întrecere.

Am scris apoi șiruri de numere în ordine crescătoare sau descrescătoare în care au folosit semnele corespunzătoare :

1 < 2 < 3 < 4

4 > 3 > 2 > 1

Pentru completarea șirului de numere naturale învățate, am organizat jocul „Ce numere lipsesc?”, copiii având ca sarcină să completeze cu numerele lipsă, șiruri de numere date:

3

4

3 2

Pentru ordonarea mai multor numere naturale date, am dat șiruri de numere așezate în altă ordine:

2; 5; 0; 4; 3;

Elevii aveau ca sarcină să ordoneze crescător sau descrescător. Am folosit și jocul „Așează numărul la locul potrivit”.

Pentru fixarea relației de ordine între două numere date (neconsecutive) am organizat jocul „Pune semnul potrivit” în care elevii aveau ca sarcină să așeze între perechile de numere date unul dintre semnele „<” ; „>” ; „=”

Am organizat jocul mai întâi sub formă de întrecere, pe trei echipe. Fiecare echipă avea repartizată o coloană cu perechi de numere între care trebuia pus semnul de relație corespunzător.

Întrecerea a fost organizată într-un timp limită (5 minute). A câștigat echipa care a reusit să rezolve cât mai multe exemple date, fiecărei rezolvări acordându-i 2 puncte, iar fiecărei greșeli scăzându-i un punct.

EchipaI Echipa II Echipa III

1 3 2 0 0 6

2 4 0 3 1 5

3 0

5 1 6 4

5 2 1 4 4 2

0 5 6 3 3 6

4 1 3 5 5 3

Am introdus mai târziu adunarea și scăderea cu 2, menționând astfel o strânsă legătură între procesul numărării și operațiile aritmetice. Treptat elevii au învățat toate numerele din șirul de numere naturale 0 – 10.

Pentru a fixa și a deprinde pe elevi cu ordinea numerelor, crescătoare sau descrescătoare ne – am jucat „ Scara numerelor ”.

De îndată ce elevii și-au însușit în mod conștient numărarea cu câte o unitate, am trecut la numărarea din 2 în 2 a numerelor pare și a celor impare.

Numărând „cu 2 unități” și începând de la numărul 0, am realizat succesiunea numerelor pare: 0; 2; 4; 6; 8; 10; și apoi succesiunea numerelor impare: 1; 3; 5; 7; 9.

Pentru fixarea numărării din 2 în 2, am folosit variante ale jocurilor „Scara numerelor” și „Cine știe să numere mai departe”

Copiii au avut de rezolvat în diferite momente de muncă independentă exerciții – joc, care cereau:

a) încercuiește numerele pare din șirul numerelor naturale: 0; 1; 2; 3; 4; 5; 6; 7; 8; 9; 10;

b) taie, cu o linie oblică, toate numerele impare din șirul de numere naturale dat (șirul numerelor de la 0 la 10)

Numere naturale formate numai din zeci

După însușirea primelor 10 numere am trecut la șirul numerelor naturale de la 0 la 100.

Pentru însușirea numerelor naturale formate numai din zeci și înțelegerea acestor numere am folosit un mănunchi de bețișoare (peste 100) pe care l-am împărțit în grupe de câte 10. Grupând câte 10 unități, am format o unitate nouă, de ordin superior ,, zecea ” ; zecile formate le-am citit astfel: zece; douăzeci; treizeci; patruzeci; cincizeci; șaizeci; șaptezeci; optzeci; nouăzeci; zecezeci (o sută).

Pentru a înțelege scrierea în sistem zecimal pozitional am folosit număratorul cu bile, pe care elevii au observat că zecea este o unitate de ordinul II, iar unitățile de ordinul I.

Acum au înțeles mai bine rolul lui zero – proprietatea mulțimilor fără niciun element – în scrierea numerelor formate din zeci: zero exprimă absența unităților simple.

Exemplu: numărul 20 este format din „două zeci” și „zero unități”.

Numărarea din zece în zece am predat-o prin analogie cu numărarea din 1 în 1.

Folosind jocul „Ne jucăm pe axa numerelor”‚ am pornit de la axa numerelor cu numere de la 1 la 10

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

și am construit o altă axă, a numerelor formate numai din zeci.

10 20 30 40 50 60 70 80 90 100

Elevii au înțeles că zecile se numără ca și unitățile, iar numărul 100 înseamnă zece zeci.

Pentru a întelege mai bine aceste numere le-am prezentat ca pe o sumă de zeci (tot prin analogie cu numerele formate din unități).

Exemplu:

2 = 1 + 1 3 = 2 + 1

20 = 10 +10 30 = 20 +10

În lecția de consolidare, urmărind antrenarea întregii clase și ținând cont că ei nu mai acționează direct cu obiectele, am căutat să găsesc procedee potrivite prin care să le mențin atenția și interesul.

Am urmărit de asemenea, ca în alte lecții să activez și copii care au uneori un rol pasiv în unele momente ale lecției.

Așadar am dat fiecărui elev o fișă pe care erau desenate mulțimi de cercuri, mulțimi de triunghiuri și mulțimi de flori.

Sarcina didactică a jocului, intitulat „Grupează și scrie” era ca fiecare elev să grupeze câte zece elemente și apoi să scrie în căsuțele din dreptul fișei, câte zeci de cercuri, câte zeci de triunghiuri și câte zeci de flori au numărat.

Au constatat că mulțimea de cercuri cuprindea 20 de elemente (20), mulțimea de triunghiuri cuprindea patruzeci de elemente (40), iar mulțimea de flori cuprindea zece elemente (10).

Numerele respective au fost scrise în căsuțele marcate.

Pentru realizarea șirului de numere naturale formate numai din zeci, au rezolvat exerciții joc de completare a căsuțelor libere.

Exemplu: „ Numără, respectând startul și pasul dat ”.

0 10 20 _ _ _ _ _ _ _ _

100 90 _ _ _ _ _ _ _ _ _

„ Crează exerciții și efectuează ”

3 = 2 + 1 2 = 1 + 1 4 = +

30 = 20 +10 = + 40 = +

joc care a urmat de fapt și descompunerea numerelor naturale formate din zeci, într-o sumă de zeci.

„Scrie toate numerele care au cifra unităților egală cu zero”

Tot prin analogie cu numerele formate numai din unități, pe care elevii le stăpânesc foarte bine, am trecut la relația de ordine în mulțimea numerelor formate numai din zeci.

Exemplu:

1 < 2 6 > 5

10 < 20 60 > 50

2 < 3 8 > 7

20 < 30 80 > 70

Pentru fixarea cunoștințelor referitoare la relația de ordine am reluat jocuri cunoscute de elevi de la alte capitole, cum ar fi: „Scara numerelor” ; „Pune semnul potrivit ” sau „Găsește vecinul numărului”, precum și exerciții de citire a gradațiilor de pe rigla de calcul 30 – 50 cm.

Numere naturale de la 10 la 100

Predarea-învățarea numerelor naturale mai mari decât 10 se face prin procedee similare cu cele utilizate în predarea numerelor formate numai din zeci.

Se formează grupuri de câte 10 bețișoare și se constată că mai rămân bețișoare negrupate, numărul lor fiind mai mic decât zece.

Exemplu: Se formează trei grupe de câte 10 bețișoare și mai rămân 5 bețișoare negrupate. Vom stabili atunci că numărul de obiecte (aici bețișoare) ce se exprimă astfel: trei grupe de câte zece unități și cinci unități simple – se scrie și se citește: 3 zeci și 5 unități, adică 35.

Folosind tabelul:

vom scrie numărul format și elevii vor înțelege semnificația cifrelor în raport cu locul pe care-l ocupă: cifrele de pe primul loc din dreapta (aici 5 ) arată numărul unităților, cele de pe al doilea loc spre stânga (aici 3) arată numărul zecilor.

Folosindu-mă de aceste cunoștințe am predat numerele de la 10 la 20.

Elevii au format pe bănci, din bețișoare, o zece și apoi au adăugat o unitate (un bețișor) și au citit: „unsprezece”. Au format apoi o zece și au adăugat cinci unități și au citit: „cincisprezece”.

Au format apoi și alte numere mai mici decât 20, pe care le-au citit descoperind că toate se citesc dinspre dreapta spre stânga, adică dinspre unități spre zeci, deși se scriu mai întâi zecile și apoi unitățile.

A urmat apoi scrierea lor în tabel.

Pentru realizarea șirului numerelor de la 10 la 20 am trecut la formarea succesivă în ordine crescătoare a numerelor: o zece și o unitate (11), o zece și 2 unitati (12), o zece și trei unități (13) etc.

Trecerea la numerele mai mari decât 20 a fost mult ușurată de cunoștințele pe care elevii și le-au însușit în lecțiile anterioare.

Au înțeles repede scrierea acestor numere, precum și citirea lor, de data aceasta dinspre dreapta spre stânga, adică dinspre zeci spre unități (27: douăzeci și șapte).

Pentru consolidarea număratului până la zece am utilizat multe jocuri didactice.

„Mărgelele bunicii” este un joc care urmărește consolidarea număratului și l-am folosit atât la număratul până la 20 cât și pentru număratul până la 100.

„Tabelele buclucașe” folosit atât în lecțiile de consolidare cât și cele de evaluare, a avut ca sarcină didactică nu numai numărarea (pe fascicule) din 1 în 1 ci și numărarea din 2 în 2, sau din 5 în 5, a numerelor naturale până la 100.

O variantă a jocului „Găsește numerele” a avut ca sarcină didactică găsirea tuturor numerelor naturale de două cifre care să îndeplinească condițiile:

a) cifra zecilor să fie

b) cifra unităților să fie 4

c) cifra zecilor să fie egală cu cifra unităților

d) cifra zecilor să fie cu unu mai mare decât cifra unităților

Rezolvând sarcina didactică a acestui exercițiu, elevii au demonstrat că au înțeles procesul de formare a numerelor mai mari ca 10, precum și scrierea pozitională a acestora.

Pentru consolidarea numărarii, din 2 în 2, din 3 în 3 și din 5 în 5 am mai utilizat jocul „Observ și continui” care avea ca sarcină didactică: observarea regulii de formare a numerelor și completarea șirurilor date.

55 50 45 . . . . . . . . . . . .

22 24 26 . . . . . . . . . . . 40

21 24 27 . . . . . . . . . . . 45

La consolidarea cunoștințelor despre compararea numerelor naturale și ordonarea lor în șirul numerelor naturale până la 100 m-au ajutat jocuri precum:

„ Alege numerele ”

Sarcina didactică:

să aleagă dintre numerele date pe cele care:

a) sunt mai mici decât 28

b) sunt mai mari decât 28

c) sunt mai mici sau cel mult egale cu: 28; 12; 2; 32; 28; 37; 73; 99; 3;

Soluția:

a) 2; 12; 3; 21;

b) 37; 73; 99;

c) 2; 12; 3; 21; 28;

Operații cu numere naturale

Studiul organizat al operațiilor de adunare și scădere în concentrul 0-100 se face după ce elevii și-au însușit corect conceptul de număr natural, numerația și relația de ordine definită pe mulțimea numerelor naturale. Se începe cu aceste două operații pentru că ele sunt mai accesibile școlarului mic, au un caracter intuitiv pronunțat și corespund particularităților de vârstă.

Un pas important în învățarea operațiilor cu numere a reprezentat-o descompunerea numerelor naturale într-o sumă de doi termeni.

În predarea descompunerii numerelor naturale foarte eficient s-a dovedit jocul „Compun exerciții ”, care constă în găsirea mai multor soluții de descompunere a unui număr natural folosind imagini date.

Exemplu:

Folosit în orele de predare – învățare, pe baza acestui suport intuitiv, elevii au fost în stare apoi să găsească toate posibilitățile de descompunere a numărului respectiv.

Pentru consolidarea cunoștințelor jocul s-a complicat puțin, elevii fiind puși în situația să deseneze singuri elementele și să găsească cât mai multe variante de descompunere a aceluiași număr, apoi să le scrie sub forma unei sume:

8

0 + 8 8 + 0

1 + 7 7 + 1

2 + 6 6 + 2

3 + 5 5 + 3

4 + 4

Prin acest joc elevii aplică și proprietatea de comutativitate a adunării.

După ce elevii și-au însușit fiecare adunare (adunarea când suma este 7, de exemplu) au urmat lecții de consolidare în ajutorul cărora au venit multe jocuri didactice matematice, cum ar fi:

„Completează căsuța liberă”

Jocul se desfașoarp individual sau pe echipe și constă în completarea, în cadrul unor exerciții de adunare, a unui termen lipsă.

Exemplu

Soluția:

fie a semnului „ + ”

Exemplu: Soluția:

2 1 4 = 7 2 + 1 + 4 = 7

5 2 1 = 8 5 + 2 + 1 = 8

„ Alege soluția posibilă ”

Este un joc care poate lua mai multe forme:

5 + 2 8 7

4 + 4 8 3 + 4

6 + 3 6 3 + 3

0 + 8 8 5 + 2

3 + 3 5 2 + 2

Pentru complicarea jocului am introdus și semnul de comparație „<” ‚ „>” , astfel că elevii au fost puși în situația de a încercui doar soluțiile corecte:

6 + < 9

1 ; 2 ; 3 ; 4 ;

sau de a completa căsuța liberă chiar cu unul dintre aceste semne, după ce au efectuat adunările:

2 + 6 > 5 + 1

2 + 5 < 4 + 5

Pentru înțelegerea proprietății de comutativitate și de simetrie a relației de egalitate am folosit același joc „Completează căsuța liberă” în forma:

6 = 5 +

+ 5

4 +

+ 4

Exercițiile incluse în aceste jocuri, care stimulează gândirea și creativitatea elevilor, vor pregăti introducerea în locul unui termen a unui simbol literal (a + 3 = 7 sau 3 + a = 7 ), situații în care elevul va încerca să rezolve cerința exercițiului mai întâi prin încercare – eroare și mai târziu prin însușirea algoritmului de lucru.

Scăderea numerelor naturale se introduce după ce s-a însușit adunarea, ca operație inversă a acesteia.

Pentru însușirea operației de scădere am folosit multe din jocurile de la adunare, de data aceasta însă ele cuprinzând operații de scădere.

Unul din jocurile folosite în consolidarea operației de scădere este „Ne jucăm pe axa numerelor”, elevii având ca sarcină să rezolve exerciții de scădere și să localizeze rezultatele pe axa construită.

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

3-3 2-1 4-2 9-6 6-2 7-2 6-0 9-2 8-1

După însușirea scăderii au urmat exercițiile de consolidare a celor două operații aritmetice, adunarea și scăderea, completate de jocuri didactice:

„Privește și continuă drumul”

Este un joc folosit în forme diferite:

2 – 1

Sau:

-5 +3 +2 -1

-5 +3 -7

Sarcina elevilor este de a efectua adunări și scăderi și de a completa căsuțele cu rezultate corecte.

Jocul dezvoltă deprinderea de calcul mintal a elevilor.

Însușirea temeinică a operațiilor de adunare și scădere în concentrul 0 – 10 a permis trecerea cu ușurință la următoarele capitole.

Pentru înțelegerea operațiilor de adunare și scădere cu numere cuprinse între 0 si 100 am pornit de la descompunerea numerelor într-o sumă de zeci și unități (13 = 10 + 3 ; 46 = 40 + 6)

Pentru că elevii au deja cunoștințe despre scrierea pozitională a numerelor au efectuat cu ușurință adunarea unităților cu unități , a zecilor cu zeci.

12 + 13 = 25

2 + 3 = 5

10 + 10 = 20

20 + 5 = 25

Jocul „Așezăm și calculăm” i-a ajutat foarte mult în înțelegerea adunării numerelor formate din zeci și unități, deoarece așezând numerele unul sub altul (unități sub unități, zeci sub zeci) au adunat ușor unitățile de același ordin.

Exemplu:

16 + 52 +

11 25

______ _____

27 57

Jocul a fost repede îndrăgit și de aceea l-am folosit și la scădere.

Un rol important în înțelegerea operației de scădere a numerelor naturale l-a avut însușirea noțiunilor matematice de ,,descăzut”, „scăzator”, „diferență”.

Pentru fixarea acestor notiuni noi pentru elevii de clasa I , precum și pentru dezvoltarea capacității de calcul mintal, m-am folosit de jocul intitulat :

„Gândim și socotim”.

În rezolvarea exercițiului acestui joc, elevii sunt puși în situația de a se folosi și de cunoștințele despre proba scăderii prin adunare și scădere.

Aceeași formă a jocului am folosit-o și pentru însușirea noțiunilor de termen și sumă.

‚,Albinuța calculează”

Jocul se prezintă sub forma unui tabel cu șiruri de coloane.

Sarcina didactică:

să efectueze operații de scădere;

Material didactic:

planșa cu tabelul;

siluete de flori, silueta unei albinuțe așezată în colțul din stânga sus;

Regula jocului este cuprinsă într-o scurtă povestire:

„O albinuță a ieșit din stup să caute polen. Ea se așează pe fiecare floare pe care o întâlnește.’’ Ei, copiii, vor urmări albinuța în zborul ei și vor ridica de pe planșă floarea îndrăgită, însă cu condiția să efectueze scăderea corespunzătoare și să completeze căsuța liberă cu diferența obținută.

Jocul devine interesant mai ales că elevii nu sunt obligați să rezolve scăderile în ordinea scrisă, ci la întâmplare, după cum își aleg floarea (florile sunt așezate în căsuțe libere).

Se organizează sub formă de concurs, pe 2 – 3 echipe, în funcție de numărul coloanelor.

Jocul intitulat „Codul” răsplătește efortul elevilor. După calcularea celor câteva exerciții de adunare și scădere, elevii înlocuiesc cifra din dreptul fiecărui rezultat cu litera corespunzătoare ,,codului”, astfel că la sfârșit elevii sunt felicitați pentru rezultatele corecte.

Efectuați:

Codul:

Soluția:

B R A V O

Jocul le crează o stare de confort psihic, de înviorare și bună dispoziție și tocmai din acest motiv l-am folosit ca activitate în completare.

Activitățile în completare constituie un mijloc ce contribuie la realizarea sarcinilor instructiv educaționale ale lecției, la îmbogățirea, fixarea, sistematizarea și aprofundarea cunoștințelor elevilor, la dezvoltarea atenției, spiritului de observație, memoriei și gândirii.

Sunt activități simple, ce necesită un timp scurt și care trebuie să mobilizeze toți elevii clasei.

Câteva dintre jocurile care îndeplinesc condițiile mai sus enumerate sunt: „Ce semn și ce numere lipsesc?” ; „Câți boboci are gâsca?” ; „Cine scrie mai multe exemple?”;

Pentru elevii clasei întâi, acest al treilea joc se limitează numai la cele două operații matematice învățate, adunarea și scăderea.

Tot ca activități în completare am folosit jocurile „Ghicirea numărului ales” și „Tăblița magică”. Aceste două jocuri satisfac nevoia de varietate, de destindere a elevilor, crează o atmosferă de interes și bună dispoziție.

Jocul in compunerea si rezolvarea problemelor

Primele probleme simple sunt cele pe care și le pune copilul zilnic în școală, în familie, în timpul jocului și care sunt ilustrate cu exemple familiare lui. Pentru a-i face să vadă încă din clasa întâi utilitatea activității de rezolvare a problemelor este necesar ca micii scolari să înțeleagă că în viața de toate zilele sunt și situații când trebuie găsit un răspuns la diferite întrebări.

La început, activitatea de rezolvare și compunere de probleme se face pe cale intuitivă. De aceea, primele probleme sunt necesar legate de introducerea lor sub formă de joc și au un caracter de probleme acțiune, cărora li se asociază un bogat și variat material didactic ilustrativ.

Rezolvarea primelor probleme se realizează la un nivel concret, ca acțiuni de viață (au mai venit . . , s-au spart. . , au plecat. . , i-a dat . . , au mâncat . . , au rămas . . . etc) ilustrate prin imagini sau chiar prin acțiuni executate de copii.

In general problemele simple sunt ușor înțelese și rezolvate de elevi.

Jocul „Cea mai frumoasă problemă” pune pe elevi în situația de a compune probleme după imagini. Din când în când chiar manualul prezintă probleme cu ajutorul imaginilor. Copiii sunt solicitați să alcătuiască enunțul și întrebarea problemei:

Exemplu:

+ =

În această fază, activitatea de rezolvare a problemelor se află foarte aproape de aceea de calcul. Singura dificultate constă în transpunerea acțiunilor concrete în relații matematice.

Pentru a nu neglija întrebarea problemei, asa cum se întâmplă de multe ori, am organizat jocul:

„Ce lipsește problemei?”

Jocul constă în prezentarea enunțului unei probleme, cu datele respective. Elevii trebuie să găsească întrebări potrivite și apoi să rezolve problema.

Exemplu:

„Victor are 7 timbre iar Ionuț are 10 timbre”

Elevii vor găsi cel puțin una din întrebările:

Câte timbre au cei doi copiii, împreună?

Cu câte timbre are mai mult Ionuț?

Cu câte timbre are mai puțin Victor?

Mai dificile au fost problemele în care li se dădea întrebarea, iar elevii trebuiau să creeze enunțul.

Exemplu:

„Câte fructe sunt în coș?”

Dându-li-se întrebarea, elevii încearcă să găsească un enunț potrivit:

„Într-un coș erau 7 mere și trei pere”

sau:

„Eu am pus într-un coș 20 de caise și 40 de prune”

Cele mai simple sunt problemele cărora le lipsesc datele. Elevii le completează cu numere cunoscute și apoi le rezolvă.

Exemplu:

„Într-un cuib sunt pui. Într-o zi au zburat pui.

Câți pui au rămas în cuib?”

Având în vedere că problemele contribuie în egală măsura cu exercițiile la formarea și automatizarea deprinderii de calcul mintal, am creat jocul „Compuneți problema”, care stimulează pe elevi în compunerea de probleme și rezolvarea lor.

Am confecționat cartonașe pe care am scris exerciții de adunare și scădere pe care le-am pus într-o cutie care stă în permanență pe catedră.

Elevii sunt chemați și scot la întâmplare un cartonaș. Fiecare este obligat să compună o problemă care să se rezolve conform exercițiului de pe cartonaș.

Jocul se poate desfășura și pe echipe.

Pentru consolidarea noțiunilor de descăzut, scăzator am folosit o altă variantă a jocului.

În cutie am așezat cartonașe pe care sunt scrise numere (de la 0 la 10, de la 10 la 20 sau mai mari decât 20).

Elevul care vine la catedră extrage două cartonașe, deci două numere. Va alcătui o problemă ale cărei date vor fi cele două numere.

Dificultatea va consta în așezarea celor două numere. În cazul în care problema se rezolvă printr-o operație de scădere, deoarece numărul mai mare trebuie să fie descăzutul, iar celălalt scăzatorul.

După cum am văzut, problemele impun în rezolvarea lor o activitate de descoperire, elevul trebuie să construiască judecați, să găsească soluții. Are loc deci un act de creație.

Rezolvarea acestor probleme simple reprezintă primii pași orientați spre exersarea flexibilității și fluenței gândirii.

Pornind de la jocuri create de mine sau altele luate din diferite culegeri, copiii au încercat și ei să compună diferite jocuri dând dovadă de imaginație si creativitate:

Silaba închisă

Completare de cuvinte cu silaba care lipsește:

Co- o- A- mă-

Co- o- a- ră

Scara cuvintelor

Ordonarea cuvintelor in ordine alfabetică:

Care, ca, calea, cal, una, aluna, na, lună.

Cum e el și cum e ea?

Ex. vesel – veselă

trist –

bucuros –

neatent –

curajos –

Litere asemănătoare

Fată – față

Ceață – ceată

Crete – crețe

Rotile – roțile

Schimbă locul silabelor

ra-na na-ra

re-mi mi-re

ce-re re-ce

pa-sa sa-pa

El – Ea

Vanzător – vanzătoare

Croitor –

Profesor –

Fluturașul

Rezolvă exercițiile si apoi colorează astfel rezultatele:

10 – roșu

15 – galben

36 – albastru

2 – verde

Trenulețul

Ce număr are fiecare vagon?

2+13 30-10 17+10 26-6

Completați căsuța liberă cu numărul care lipsește!

3.6 Prezentarea rezultatelor și interpretarea acestora

Probă de evaluare inițială – matematică

Scopul: verificarea volumului de cunoștințe.

1. Colorează cu roșu pătratele, cu albastru triunghiurile și cu verde dreptunghiurile.

2. Desenează:

– tot atâtea cercuri;

– mai multe pătrate decât cele pe care le vezi;

– mai puține flori decât cele desenate;

3. Scrie toate numerele pe care le cunoști, în orice ordine dorești.

4. Socotește câte exerciții știi și pune rezultatele.

Dacă știi și altele, scrie-le!

2+1= 6-2=

4+2= 9-4=

5+4= 3-1=

30+30= 40-20=

Probă de evaluare inițială – limba română

Scopul: verificarea volumului de cunoștințe.

Spune o propoziție formată din trei cuvinte.

Desparte în silabe un cuvânt din propoziție.

3. Câte silabe are ?

4. Privește cu atenție ilustrata. În ce anotimp se petrece acțiunea?

5. Povestește ce vezi în ilustrație.

Realizează un desen din imaginație și folosește culorile.

Scrie toate literele pe care le cunoști.

Analizând rezultatele obținute la aceste probe de evaluare inițială, date în primele zile de școală, am constatat următoarele:

Matematică:

La itemul nr. 1, toți elevii cunosc cele trei culori (roșu, albastru, verde).15 elevi cunosc formele geometrice (79%), 4 elevi nu le cunosc pe toate (21%).

La itemul nr. 2, 16 elevi știu să compare colecții de obiecte, stabilind relații între acestea (84%), iar 5 elevi nu reușesc (16%).

La itemul nr. 3, 13 elevi știu să numere crescător până la 10 și chiar mai mult(68%), (6 dintre ei știu să numere până la 10, crescător, cu mici incorectitudini în scrierea cifrelor); 6 elevi cunosc doar câteva numere pe care le scriu dezordonat (32%).

La itemul nr. 4, 10 elevi rezolvă adunări și scăderi în concentrul 0-10 (52%), 9 elevi greșesc (48%).

Limba română:

La itemul nr. 1, 10 elevi alcătuiesc propoziții din trei cuvinte (52%), iar 9 elevii au nevoie de ajutor (48%);

La itemul nr. 2, 9 elevi despart cuvântul în silabe (47%), iar 10 elevi greșesc (53%);

La itemul nr. 3, 15 elevi recunosc anotimpul (79%), iar 4 elevi nu recunosc anotimpul (21%);

La itemul nr. 4, 5 elevi povestesc în propoziții scurte (26%), 9 elevi povestesc foarte pe scurt (47%), iar 5 elevi nu povestesc deloc (27%);

La itemul nr.5, toți elevii desenează dar nu dovedesc imaginație creatoare (100%);

La itemul nr. 6, 12 elevi scriu cel puțin 5 litere (63%), iar 7 elevi scriu doar 1-2 litere (37%).

Probe de evaluare formative

Matematică

Setul A:

Proba nr. 1

Completează mulțimile următoare cu tot atâtea elemente câte îți arată cardinalul:

2. Completează mulțimile următoare cu tot atâtea elemente astfel încât cardinalele să fie așezate în ordine crescătoare.

Numără crescător de la 1 la 5, apoi descrescător:

□□□□

5 □□□□

Proba nr. 2

Pune în corespondență elementele primei mulțimi cu elementele celei de-a doua mulțime. Completează apoi căsuțele libere cu unul din semnele: <;>;=.

2. Completează căsuțele libere cu unul dintre semnele <;>; =

1□2 2□1 2□2

2□3 3□2 3□3

3□4 4□3 4□4

4□5 5□4 5□5

Rezultate:

Proba nr. 1

13 elevi au obținut calificativul Fb (68%);

3 elevi au obținut calificativul B (15%);

3 elevi au obținut calificativul S (17%).

Proba nr. 2

15 elevi au obținut calificativul Fb (79%);

3 elevi au obținut calificativul B (15%);

1 elev a obținut calificativul S (5%).

Setul B:

Proba nr.1:

Calculează și găsește rezultatul potrivit:

6+1 5

1+4 7

3+3 2

4

6

2+2 7+0 5-2 6-3

□ +1 □+2 □+0 □+2

□ □ □ □

Completează tabelul:

Proba nr. 2:

1.

Start STOP

-2 -4 +1 -3 -2

2.Completează exercițiile următoare:

Completează tabelul:

Rezultatele acestor seturi de teste de evaluare formativă s-au concretizat în:

Proba nr. 1:

13 elevi au obținut calificativul Fb (68%);

4 elevi au obținut calificativul B (21%);

2 elevi au obținut calificativul S (10%).

Proba nr. 2:

15 elevi au obținut calificativul Fb (79%);

3 elevi au obținut calificativul B (16%);

1 elev a obținut calificativul S (5%).

În vederea aprecierii gradului de îndeplinire a obiectivelor fixate pentru semestrul I, am elaborat și aplicat un set de probe de evaluare sumativă.

Proba nr. 1

1. Pune săgeată dinspre numărul mai mic spre numărul mai mare:

2. Ordonează crescător numerele:

5 2 4 1 9 7

Calculează:

6+1=5+□

2+2=1+□

9- 4=□+3

7+3=□+□

Proba nr. 2:

Privește și continuă:

Găsește exerciții potrivite pentru rezultatele date:

6-□=0 □+□= 4

4-□=3 □+□=10

5-□=1 □+□= 2

3. Calculează apoi pune semnul potrivit (<;>;=);

0+1 □ 2+1

1+4 □ 2+2

6-5 □ 4-0

6+3 □10-4

Se vede foarte bine în rezultatele obținute la probele de evaluare sumativă, că jocul didactic matematic folosit în lecția de matematică a determinat obținerea unor progrese considerabile în pregătirea elevilor:

16 elevi au obținut calificativul Fb (84%);

2 elevi au obținut calificativul B (11%);

1 elev a obținut calificativul S (5%).

Limba română

Setul A:

Proba nr. 1.

Copiază cuvintele scrise pe tablă:

mama, Irina, Ene, Amara, miner, miere.

Autodictare. (Scrie și taci!)

mere, inima, rama

Desparte în silabe:

mine …………………………………………

marama …………………………………….

Exemple de cuvinte cu 2, 3, 4 litere:

_ _; _ _ _; _ _ _ _;

Observație: Sarcinile de lucru vor fi exprimate oral, de către învățător, alternând cu activitatea independentă pentru fiecare exercițiu!

Proba nr.2.

Transcrie cuvintele:

iarna, amar, Ema, Mimi, urare, nani.

Scrie trei cuvinte care încep cu litera “a”.

Desparte în silabe cuvintele:

amar ………………………….

Marin …………………………..

4. Alcătuiește o propoziție cu cuvântul inima.

Rezultate:

Proba nr. 1:

10 elevi au obținut calificativul Fb (53%);

6 elevi au obținut calificativul B (32%);

3 elevi au obținut calificativul S (15%).

Proba nr. 2:

12 elevi au obținut calificativul Fb (63%);

5 elevi au obținut calificativul B (26%);

2 elevi au obținut calificativul S (11%).

Setul B:

Proba nr. 1

1.Dictare:

am, Maria, cuc, Nen.

Ana are mure.

Cu mine e Crina

Ordonează cuvintele într-o propoziție:

mari, ia, Ea, mere.

Desparte în silabe cuvintele:

canar …………………………

mecanic …………………………

Scrie cinci nume de persoane cu literele învățate.

Proba nr. 2

Dictare:

nuc, cana, rac, mac.

Aurica e rea.

Ene e marinar.

Ordonează cuvintele într-o propoziție:

mere, Ei, au rumene.

4. Scrie trei cuvinte formate numai dintr-o singură silabă cu literele învățate.

Rezultate:

Proba nr. 1

13 elevi au obținut calificativul Fb (68%);

4 elevi au obținut calificativul B (21%);

2 elevi au obținut calificativul S (11%).

Proba nr. 2

14 elevi au obținut calificativul Fb (74%);

4 elevi au obținut calificativul B (21%);

1 elev a obținut calificativul S 5%).

Probe de evaluare sumativă

Proba nr. 1

1. Scrie câte un cuvânt cu fiecare grup de litere învățat.(ce, ci, ge, gi,).

2. Desparte în silabe cuvintele:

cireșe …………………………..

începe …………………………..

general ……………………………

gimnastică ………………………..

minge …………………………..

cineva …………………………..

Corectează greșelile din enunțuri:

Ceorce spune cingi poezii.

Gegilia cumpără gingi creioane.

Pe cinsprezece degembrie s-a născut Ceorcel, unul din coleci.

Proba nr. 2

1. Scrie zece cuvinte care să conțină cel puțin un grup de litere învățat.

2. Desparte în silabe cuvintele:

cinematograf ………………..

picior ……………………………

culegere ……………………………

cerne ……………………………

cireșe ……………………………

Taie varianta greșită:

cireșe-gireșe

gemeni-cemeni

pagină-pacină

macină-magină

cercei-gercei

Rezultate

Proba nr. 1

13 elevi au obținut calificativul Fb (68%);

elevi au obținut calificativul B (26%);

1 elev a obținut calificativul S (6%).

Proba nr. 2

14 elevi au obținut calificativul Fb (74%);

4 elevi au obținut calificativul B (21%);

1 elev a obținut calificativul S (5%).

3.7. Concluzii

Rezultatele obținute la testele inițiale aplicate m-au determinat să consult cu atenție fișele individuale din grădiniță. Am constatat astfel ca unii elevi frecventaseră sporadic grădinița, alții deloc.

Ipoteza, îmbrățișată de cât mai mulți psihologi și pedagogi, conform căreia toți sau aproape toți elevii pot obține rezultate la fel de bune la matematică si comunicare (cu deosebirea că timpul și volumul de instruire diferă de la un elev la altul) m-a determinat să adopt o atitudine optimistă și să nu pornesc de la premisa că unii elevi sunt incapabili de a învăța să scrie și să citească precum și a învăța matematică. Că nu vor obține toți rezultate excepționale sau că nu vor deveni toți matematicieni, aceasta este altceva.

Conform noii viziuni a învățământului românesc, învățarea eficientă depinde în mare măsură de gradul de angajare a elevului în lecții, de efortul intelectual pe care trebuie să-l depună. Cu alte cuvinte, elevul trebuie pus în situația să participe la procesul de învățare, să fie activ. De aceea, rolul învățătorului este de a crea condiții elevilor pentru o învățare activă, creatoare.

Pentru că jocul s-a dovedit a fi modalitatea eficientă de ridicare a nivelului de pregătire a școlarilor, am înțeles că, în activitatea pe care o desfășor cu elevii, trebuie să acord o mare atenție îmbinării jocului cu activitatea de învățare, în scopul educării efortului, a antrenării actului voluntar.

Pornind de la această constatare mi-am propus ca în perioada care urmează să organizez cu acești elevi ore de comunicare și de matematică foarte interesante și atractive, in care jocurile didactice să aibă un loc bine stabilit.

CAPITOLUL IV

CULEGERE DE JOCURI DIDACTICE

“Studiul nu trebuie să fie neapărat trist și plictisitor, iar cei care consideră jocul ca negarea efortului și a muncii serioase uită desigur că și adultul detestă activitățile neinteresante, că “ jocul “ cu multiplele sale forme rămâne un mobil puternic în viață, că efortul și randamentul nu sunt apanajul exclusiv al activităților neatractive.”

“ Emil Planchard “

4.1 Jocuri didactice folosite în orele de comunicare

În procesul de comunicare copiii spun ce au văzut, ce au făcut și simțit. Pentru o mai bună comunicare este nevoie de un vocabular și o structură gramaticală însușite corect. Acest lucru se poate realiza doar cunoscând particularitățile individuale ale fiecărui copil din clasă.

Cercetând aceste particularități am constatat că uneori pronunția școlarului mic este defectuoasă, unii dintre ei nediferențiind anumite sunete.Pentru aceasta am insistat asupra diferențierii sunetelor, făcându-se analiza fonetică a cuvintelor prin activități de dezvoltare a vorbirii și prin jocuri didactice. Astfel, în jocul “Cum face?” care s-a desfășurat cu scopul de a-i deprinde pe copii să pronunțe corect sunete și grupuri de sunete, s-au dat pentru pronunție următoarele:”c”, “q”, “r”, “s”, “ș”, “t”, “ț”, “ce”, “ci”, cra, chiț, gru etc. S-au format propoziții incomplete apelând în special la onomatopee, pentru completare însoțind conversația cu material intuitiv: de exemplu s-au prezentat jucării și ilustrații cu animale despre care s-a propus să se vorbească. Copiii au intuit pe rând materialul și au răspuns prin onomatopee la întrebarea “Cum face?” (câinele, pisica, șoricelul, cocoșul, trenul, vântul când suflă etc.)

După desfășurarea jocului “Cu ce sunete începe cuvântul?” am observat următoarele: recunoașterea sunetului inițial se realizează mai ușor în cazul cuvintelor care încep cu vocale, mai ales când vocala formează o singură silabă.

În cazul cuvintelor care încep cu consoane a fost necesară analiza repetată a compoziției sonore a cuvintelor; copii aveau tendința de a considera ca “sunet” inițial întreaga silabă de la începutul cuvântului.

Deoarece unii copii întâmpinau greutăți la despărțirea cuvintelor în silabe, am cerut copiilor să pronunțe cuvântul cu mâna dreaptă sub bărbie, simțind astfel mișcarea gurii și stabilind mai ușor numărul de silabe din cuvântul dat.

Copiii au pronunțat cuvinte pe silabe în jocuri precum “Dirijăm”, “Toboșarul” etc.

Pentru perceperea cuvintelor sau a unităților lexicale, am considerat necesar să se facă familiarizarea copiilor cu operația de separare a cuvintelor din propoziții, aplicând selectiv metoda fonetică.

Utilizând metoda jocului am desfășurat jocul “Buchetul de flori”. Copiii au fost antrenați să alcătuiască propoziții pornind de la o imagine, în cazul de față o floare. În acest timp, un copil a trasat pe tablă atâtea liniuțe câte cuvinte are propoziția:

“Floarea este roșie.” _ _

Învățătoarea a luat floarea de pe tablou și a așezat-o deasupra primei linii. Copii au pronunțat din nou propoziția.

Întrebați care este primul cuvânt din propoziție, copiii au știut să răspundă imediat, deoarece au făcut analiza propoziției nu numai pe bază de memorie auditivă, ci și pe cale vizuală.

Cu acest cuvânt copiii au alcătuit propoziții pe care le-au scris pe tablă.

_ _ Fetița stropește floarea.

_ _ Floarea are petale.

_ _ _ Eu ofer floarea mamei.

Deoarece am constatat în vorbirea copiilor lipsa acordului adjectivului cu substantivul în gen și număr am organizat jocul didactic “Cum este?”. S-a prezentat copiilor un măr roșu și s-a vorbit despre el (mărul este roșu, poate fi și galben), apoi o minge care poate să fie mare, roșie, albastră: deci cum putem spune că este mingea?

După desfășurarea jocului ma observat lacune în vorbirea copiilor privin declinare substantivului în cazul genitiv și dativ, în construcții de tipul: “Al cui sunt mănușile?”, “A lu cine este funda?”, etc. Pentru înlăturarea acestor defecte am organizat jocurile “Al cui este?”, “A cui hrană este?”. “A cui unealtă este?” etc.

Prin aceste jocuri am urmărit exprimarea corectă a formelor de genitiv masculin și feminin la numărul singular.

Jocul didactic fiind o activitate atractivă și accesibilă, îmbinând elementul distractiv cu cel instructiv a oferit copiilor posibilitatea să-și formeze anumite noțiuni, să-și însușească treptat formele structurii gramaticale a limbii. Ele asigură trecerea treptată a copiilor de la activitatea de “învățare” de tip preșcolar la cea specifică școlarului mic.

Ținând seama de obiectivele instructiv-educative menționate în programa de limba și literatura română pentru învățământul primar, se pot distinge următoarele tipuri de jocuri didactice:

Jocuri destinate sesizării, pronunțării și scrierii corecte a sunetelor, diftongilor, silabelor.

Literele se plimbă

Scopul: consolidarea citirii și scrierii literelor învățate și a deprinderii de a forma cuvinte monosilabice de câte trei litere.

Sarcina didactică: să completeze grupurile de litere date cu alte litere pentru a forma cuvinte.

Material didactic: se lucrează cu două feluri de jetoane, imprimate în culori diferite: unele conțin grupuri de două litere, colorate în roșu (consoană și vocală, vocală și consoan ), celelalte cu o singură literăscrisă cu negru sau albastru.

Organizarea și desfășurarea jocului:

Se împart elevilor câte două sau trei jetoane din prima categorie și mai multe jetoane din cea de-a doua. Li se cere “să plimbe“ câte o literă, așezând-o pe rând, după fiecare rând format din două litere (sau înaintea acestora) și apoi să scrie în caiete cuvintele corecte obținute astfel. De exemplu, se dau grupurile “ca“ și “do“, literele care se plimbă în dreapta acestora (deci care se adaugă după ele), fiind: i, p, r. Elevii obțin astfel, cuvintele: cai, cap, car și doi, dor, dop. Sau grupurile sunt două litere, “ar“ și “al“ iar literele plimbate în fața lor: c, b, v. Se vor forma cuvintele bar, var, cal, val, car.

Dacă vrem “să complicăm“ jocul (sporind gradul de dificultate), combinăm cele două cerințe, elevii având ca sarcină “să plimbe“ literele și după, și înaintea acelorași grupuri. Și într-un caz și în celălalt, vor câștiga elevii care reușeșc să formeze corect toate cuvintele posibile.

Variantă:

Asemănător cu jocul “Literele se plimbă“ se poate organiza și un joc “Silabele se plimbă“ – pentru fixarea cunoștințelor despre silabe și a deprinderii de a forma cuvinte bisilabice și trisilabice. De această dată, jetoanele împărțite vor conține silabe.

Propoziții ordin

Scopul: consolidarea unor sunete învățate

Desfășurarea jocului:

Pe tablă sunt scrise mai multe propoziții ordin, al căror subiect este numele unor copii din clasă. Cel care își citește numele va executa ceea ce i se indică în scris, pe tablă, apoi se așază liniștit la loc. Într-o altă variantă, aceste propoziții ordin pot fi împărțite elevilor printr-un elev “poștaș” care aduce plicuri cu scrisori. Citind ceea ce este scris în scrisoare, elevul trebuie să execute ordinul sau să răspundă la o întrebare, în cazul în care propoziția nu a fost exclamativă, ci interogativă.

Caută imaginea potrivită

Scopul: consolidarea unui grup de sunete învățate.

Desfășurarea jocului:

Pe cartoane de formă dreptunghiulară sunt scrise cuvinte alcătuite din sunete însușite până la o anumită etapă. Pe alte cartoane se află desenate imaginile obiectelor al căror nume este scris. Elevului i se cere să citească ceea ce este scris pe cartonul indicat de învățător, apoi caută imaginea obiectului respectiv. Într-o altă variantă se pornește de la imaginea obiectului. După ce este recunoscută această imagine, se citește numele scris pe alt cartonaș.

Jocul poate fi complicat prin adresarea cerinței de a alcătui propoziții cu cuvintele indicate. Se poate desfășura și sub formă de competiție.

Spune mai departe

Scopul: consolidarea deprinderii de a pronunța corect grupuri de consoane consecutive așezate în silabe diferite sau în aceeași silabă; obișnuirea copiilor cu o exciziune clară a sunetelor și cu accentuarea corespunzătoare a cuvintelor pronunțate; consolidarea deprinderii de a rezolva cât mai prompt o sarcină dată.

Sarcina didactică: completarea cu silaba sau silabele care lipsesc, a cuvântului început; completarea propoziției cu cuvintele care lipsesc.

Material didactic: ilustrații (jetoane) reprezent’nd obiecte ale căor denumiri conțin diferite grupuri de consoane consecutive mai greu de pronunțat.

Organizarea și desfășurarea jocului:

Materialul ilustrativ va fi așezat pe catedră, fără ca elevii să cunoască ce conține imaginea. Numirea copiilor în cadrul jocului se va face prin intermediul unui steguleț. Astfel, la primirea stegulețului, copilul vine la catedră. El ia o imagine, o privește în așa fel încât să nu fie văzută de ceilalți elevi și pronunță prima parte a cuvântului. De exemplu: vul-(pentru vultur), arbo-(arborii), crava-(cravata), marme-(marmeladă), strugu-(strugurii), castra-(castravete), crati-(cratiță), strea-(streașină), crizan-(crizantemă), grădi-(grădină), groa-(groasă), var-(varză), muș-(mușcă) etc.

După ce a pronunțat una sau mai multe silabe din cuvânt, după cum este cazul (la cuvintele formate din două silabe, se va spune fără îndoială numai prima silabă), înmânează stegulețul unui alt copil care trebuie să reconstituie cuvântul. Dacă nu găsește cuvântul corespunzător, sau nu respectă timpul acordat, predă stegulețul unui alt copil până se găsește cuvântul cerut. De altfel, sarcina poate fi rezolvată corect fără să se găsească cuvântul la care se referă imaginea. Astfel, dacă se dă pentru început silaba stra- se pot găsi mai multe cuvinte: stradă, strachină, straturi; pentru silaba dra-, copii pot răspunde cu cuvintele: dragă, drajeu, drapel, draperie etc.

În caz că s-a răspuns corect, dar cuvântul nu corespunde imaginii, învățătorul (sau copilul care a ridicat jetonul) atestă atât corectitudinea cât și nepotrivirea cu imaginea și întreabă pe copii cine poate găsi alt cuvânt cu același început.

Se va proceda în acest fel analizându-se răspunsurile până ce se va găsi cuvântul corespunzător imaginii. Copii care au construit corect cuvintele, primesc câte o bulină. La sfârșitul jocului, va câștiga copilul care va avea mai multe buline. În complicare se prezintă copilului o imagine sau se pronunță un cuvânt, iar copiii din clasă construiesc un enunț în care se include cuvântul respectiv.

Variante:

1. Stegulețul trece din mâmă în mână, fiecare din copiii la care se află acesta, trebuind să spună un cuvânt care să corespundă grupului de sunete dat ca punct de plecare. Înainte de a-l da mai departe, copilul care reușește să răspundă corect va primi o bulină. Câștigătorii jocului vor fi acei copii care au obținut cele mai multe buline sau stegulețe. Atmosfera de joc va fi imprimată prin rapiditatea cu care va trece stegulețul.

2. Un copil ridică un jeton, îl prezintă clasei și îl înmânează altui copil; acesta spune prima silabă, altul pe cea de-a doua și așa mai departe, în funcție de numărul silabelor pe care le are cuvântul. Ultimul copil spune cuvântul în întregime.

Cu ce sunet începe cuvântul? (Ștafetă)

Scopul: dezvoltare capacității de a diferenția sunetul inițial al diferitelor cuvinte; perfecționarea auzului fonematic prin efectuarea unor analize ale structurii fonetice ale cuvintelor; activizarea vocabularului referitor la obiecte de uz personal, mobilier, veselă, jucării etc.

Sarcina didactică: pronunțarea corectă a sunetelor din componența cuvintelor și găsirea unor cuvinte care încep cu sunetul dat.

Regulile de joc: copiii trebuie să denumească obiectul descoperit și să precizeze sunetul cu care începe cuvântul respectiv. Copilul care a sesizat sunetul inițial al civântului are dreptul să numească un coleg care trebuie să găsească un cuvânt care începe cu același sunet. Un alt copil trebuie să formuleze o propoziție cu cuvântul dat.

Material didactic: obiecte de uz personal sau jetoane reprezentând aceste obiecte. Exemplu: mobilier-jucării; creion, cretă, carte, căciulă, fular, floare, farfurie, făraș, furculiță, gumă, gărgăriță, gard, ramă, rochie, roată, roabă etc.

Organizarea și desfășurarea jocului:

Obiectele aranjate în mai multe părți ale sălii de clasă, vor fi descoperite pe rând de către un copil numit de învățătoare. Acesta va denumi obiectul sau jucăria găsită. Un alt copil va fi antrenat să pronunțe sunetul cu care începe cuvântul, iar acela la rândul lui va alege un alt coleg pentru a găsi un alt cuvânt cu același sunet inițial ca și cuvântul dat. Acesta va alege alt coleg care să formeze o propoziție cu cuvântul respectiv. Pentru menținerea unui ritm rapid al jocului, se poate introduce ca element de joc, transmiterea obiectului de la copilul care l-a descoperit la cel care trebuie să pronunțe sunetul inițial, apoi la cel care trebuie să găsească un alt cuvânt cu același sunet, în sfârșit la cel care trebuie să formuleze o propoziție. Se poate indica și felul propoziției (din 2, 3 sau mai multe cuvinte dintre care primul să înceapă cu același sunet).

Variante:

1. Învățătoarea pronunță un sunet, consoană sau vocală, iar copilul numit trece la tablă și alege o imagine sau mai multe a căror denumire începe cu sunetul dat. După acest moment, copiii sunt solicitați să formuleze propoziții despre obiectul sau obiectele a căror imagine a fost prezentată. Copii pot fi antrenați să găsească și alte cuvinte care să înceapă cu același sunet, fără să aibă suport intuitiv

2. Imaginile sunt puse într-o cutie astfel încât să nu poată fi văzute. Cutia este dată unui copil care va scoate o imagine și după ce o denumește precizează sunetul cu care începe cuvântul. O oferă unui alt copil care trebuie să găsească un alt cuvânt care începe cu același sunet.

3. Aceleași jocuri pot avea o sarcină diferită, respectiv de a spune cu ce sunet se sfârșește cuvântul și a găsi un cuvânt care se termină cu același sunet.

Jocul silabelor

Scopul: formarea deprinderii de a găsi cuvinte care să înceapă cu o silabă dată, precum și de a despărți cuvintele din cuprinsul unei propoziții în silabe; perfecționarea capacității de analiză și sinteză fonetică, a capacității de a efectua rapid asociații.

Sarcina didactică: să completeze silaba dată cu alte silabe pentru a obține un cuvânt; să alcătuiască propoziții cu cuvântul dat și să despartă apoi toate cuvintele în silabe, menționând numărul silabelor din fiecare cuvânt spus.

Regulile jocului: copilul indicat prin intermediul unei baghete va pronunța silaba enunțată de învățătoare și o va completa construind un cuvânt. Copiii vor căuta alte cuvinte care să aibă în cuprinsul lor aceeași silabă și se vor anunța să le spună.

Material didactic: ilustrații care să sugereze copiilor diferite cuvinte cu silabele mai frecvent întâlnite în vorbire. De exemplu:

1. casă, cană, cadă, masă, mazăre, maramă, mamă, macara, tavă, taburet, taraf, taxi, măgar, măceș, mălai, mănușă, mătușă, mătură, mătase, ladă, lamă, lacăt, labă etc

2. cuvinte care conțin două-trei consoane consecutive: capră, castană, castel, carte, castravete, creion, cretă, crap, parc, porc, palmă, patru, scrisoare, stropitoare etc

Organizarea și desfășurarea jocului:

Învățătoarea pronunță o silabă, copilul cu care a dat mâna adaugă imediat o altă silabă pentru a construi un cuvânt cu sens, apoi îl repetă în întregime.

Variantă:

Învățătoarea spune un cuvânt, iar copilul cu care a dat mâna îl desparte în silabe. Se începe cu cuvinte care conțin mai multe silabe. Se pot alege cuvinte cu același sens, dar cu structură diferită. De exemplu: bunic, bunicul, bunicii, bunicilor, floare, florilor, flori, florile.

Cine spune mai multe cuvinte?

Scopul: consolidarea deprinderii de a pronunța corect grupuri de sunete mai dificile în structura cuvintelor cunoscute; dezvoltarea promptitudinii și rapidității în acțiune; stimularea spiritului de echipă în rezolvarea sarcinii de joc.

Sarcina didactică: alegerea imaginilor corespunzătoare unor cuvinte care încep cu sunetul dat și pronunțarea corectă a cuvintelor.

Regulile jocului: la semnalul dat, echipele selectează din imaginile obiectelor primite, pe acelea a căror denumire începe cu sunetul dat. Câștigă echipa care în timpul acordat selectează corect cele mai multe imagini.

Material didactic: pentru fiecare echipă câte 20-25 de jetoane reprezentând diferite obiecte cunoscute; un panou pentru evidența răspunsurilor echipelor.

Organizarea și desfășurarea jocului:

Fiecare echipă formată din 5-6 elevi, primește un coșuleț cu 20-25 de jetoane reprezentând diferite obiecte cunoscute. Învățătoarea va pronunța un sunet, de preferință din sunetele mai greu de pronunțat (c, g, r, s, ș, j, t, v) și va cere copiilor să aleagă acele imagini care corespund cuvintelor ce încep cu sunetul respectiv, de pildă “s”: sanie, sac, sapă, sacoșă, solniță, scafandru, scaun, scară etc. sau pentru “g”: gâscă, guler, gutuie, greblă, grădină, grâu, pentru “ș”: șarpe, șoșoni, șosete, șorț, șapcă, șoarece, șopârlă etc.

Copiii au un timp limitat pentru alegerea imaginilor. Pe rând, fiecare copil din echipă va fi solicitat să denumească o imagine din cele alese de echipa din care face parte. Se notează pe echipe numărul răspusurilor corecte sau al jetoanelor corect alese. În încheierea jocului se stabilește echipa câștigătoare, totalizând punctele obținute de fiecare echipă.

Variante:

1. Elevii se împart în două echipe. Învățătoarea indică fiecărei echipe alt sunet. Copiii se sfătuiesc și, până la semnalul dat, găsesc cuvinte care încep cu sunetul dat. Api se dă cuvântul pe rând copiilor din cele două echipe și se notează numărul de cuvinte corect pronunțate. Este câștigătoare echipa care totalizează cel mai mare număr de cuvinte.

2. Același joc poate avea și sarcina didactică de a găsi alte cuvinte cu sunetul inițial sau final modificat.

sac-mac-rac-fac-zac

car-var-par-dar-rar- sar-far

pom-pot- poc-pod

ban-bal

sol-sos-soc-soi-soț

b) Jocuri care conduc la îmbogățirea vocabularului activ și la înțelegerea și întrebuințarea sensului corect al cuvintelor

Scara cuvintelor

Scopul: îmbogățirea vocabularului elevilor.

Material didactic: desene ce reprezintă schematic, o scară sub forma unei linii frânte, oblice, cu un anumit număr de trepte, numerotate de sus în jos, pe prima treaptă fiind scrisă o literă a alfabetului.

Organizarea și desfășurarea jocului didactic:

Explicăm elevilor că scara se află la gura unui pod. Cel care dorește să ajungă jos, unde se află o recompensă indicată printr-un desen, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să coboare fiecare treaptă numai după ce au găsit un cuvânt alcătuit din atâtea litere cât indică numărul treptei respective;

toate cuvintele să înceapă cu litera aflată pe prima treaptă;

să nu sară peste trepte, deci să denumească atâtea cuvinte câte trepte are întreaga scară.

De exemplu, scara are șase trepte și pe cea dintâi este scrisă litera “o”. Se coboară pe treapta a doua după ce se găsește un cuvânt compus din două litere care să înceapă cu “o”-os. La a treia treaptă se ajunge după ce se scrie un alt cuvânt alcătuit din trei litere, prima fiind “o”- “oră”.Și așa mai departe (orar, ostaș) până se ajunge la ultima treaptă formată din șase litere (obiect).

Error: Reference source not found

Găsește litera potrivită

Scopul: consolidarea deprinderii de a forma cuvinte noi; îmbogățirea și stimularea activității de creativitate.

Desfășurarea jocului:

Se distribuie elevilor jetoane cu o anumită literă a alfabetului (colorată în roșu) și câteva jetoane (numerotate) cu imagini (desene, ilustrații).Mai întâi li se cere să adauge în fața literei date o altă literă, pentru a obține un cuvânt care să denumească obiectul din imaginea numărul 1. Apoi în fața cuvântului respectiv se adaugă o a doua literă pentru a construi următorul cuvânt, ilustrat în imaginea cu numărul 2. Și așa mai departe. De exemplu: Se alege litera “c”. Imaginea numărul 1 reprezintă un “ac”. Litera care trebuie așezată înaintea lui “c” pentru a denumi obiectul desenat este “a”.

A doua imagine reprezintă un “rac”. Elevii vor așeza în fața cuvântului “ac” litera “r”, obținând astfel noul cuvânt “rac”.

Următoarea ilustrație (3) reprezintă un arac. Copiii pun înaintea cuvântului precedent litera “a”, scriind “arac”. Ultimul desen (4), conține un “darac”, ultima literă descoperită de elevi fiind “d”, iar cuvântul format “darac”. Același joc se poate desfășura în sens invers, prin înlăturarea progresivă a primei litere din fiecare cuvânt nou (darac, arac, rac, ac, c). La fel se poate proceda pentru alcătuirea cuvintelor ac, tac, atac, iatac. Este bine să comentăm, înainte de a începe jocul, imaginile cu ajutorul cărora formăm noile cuvinte, pentru ca toți copiii să înțeleagă semnificațiile acestora.

Cuvintele care s-au încurcat

Scopul: precizarea și activizarea vocabularului.

Sarcina didactică este de a cere elevilor să analizeze cuvintele, să decodifice semnificația fiecăruia și să o raporteze la celelalte cuvinte, descifrând semnificația propoziției.

Reguli de joc: în prima etapă elevii citesc independent cuvintele, încercând să descifreze înțelesul propoziției; în etapa a doua, se lucrează în perechi sau în grup, pentru ordonarea cuvintelor; în acest caz se poate organiza o competiție între grupurile de elevi.

Desfășurarea jocului:

Cuvintele unui proverb sau ale unei propoziții cu un bogat conținut instructiv sau educativ, sunt așezate în ordine. Elevii trebuie să le ordoneze în așa fel încât ele să aibă înțeles, să devină o comunicare. Exemplu: “Munca ne scapă de trei mari rele: neavere, urât și fapte nedemne.”

urât nedemne scapă

și mari rele

munca fapte de

ne neavere trei

Pentru a fi mai atractiv, acest joc poate să se desfășoare astfel: fiecare cuvânt poate fi scris în niște figuri de forma unei frunze, care vor alcătui o crenguță, sau de forma unor petale ce vor alcătui florile unui buchet.

Jocul silabelor

Scopul: îmbogățirea și precizarea vocabularului elevilor.

Desfășurarea jocului:

Varianta 1:

Pornindu-se de la o silabă, aflată pe locul I într-un cuvânt, elevul trebuie să găsească cât mai multe silabe cu ajutorul cărora, prin alăturare, să formeze noi cuvinte:

ce

ie

vo-uă

dă

tul

Varianta 2:

Pornindu-se de la o silabă aflată pe locul I, se cere elevului să alcătuiască cuvinte din 3, 4 și mai multe silabe:

ta-re

vo-lu-bil

vo-ca-ți-e

Varianta 3:

O silabă este indicată să se afle la sfârșitul cuvântului. Se cere copiilor să alcătuiască cuvinte din 2, 3 și mai multe silabe:

fa

ca

ia-tă

pa

ra

Răspunde repede și bine

Scopul: precizarea și activizarea vocabularului privind unele cuvinte (adjective, substantive) cu sens contrar; perfecționarea formulării corecte și cu sens a propozițiilor; obișnuirea copiilor de a-și adresa unii altora întrebări și de a răspunde prompt, de a se consulta în grup în vederea formulării întrebărilor sau a răspunsurilor, de a-și alege reprezentantul în dialogul dintre echipe (grupuri).

Sarcina didactică: găsirea antonimelor unor cuvinte, formularea unor propoziții cu acestea.

Regulile jocului: fiecare echipă are dreptul să spună pe rând 2-3 cuvinte la care cealaltă echipă trebuie să-i găsească antonimul. Echipele nu au voie să repete un cuvânt care s-a mai spus. Fiecare echipă trebuie să respecte timpul dat pentru consultare, la sunetul clopoțelului trebuie să pună întrebarea sau să dea răspunsul. Echipa care nu se încadrează în timp, sau nu răspunde corect, pierde un punct sau un steguleț din cele care i-au fost repartizate la început. Câștigă echipa care a reușit să păstreze cele mai multe stegulețe din cele primite.

Material didactic: un clopoțel sau alt instrument cu care se poate da un semnal auditiv, stegulețe (câte 20 de fiecare echipă) așezate într-un vas sau pe un suport.

Organizarea și desfășurarea jocului:

La începutul jocului copii vor fi împărțiți în două echipe, cu un număr egal de membri. Alegerea unui conducător nu este o cerință obligatorie, rămânând la latitudinea învățătoarei în funcție de nivelul dezvoltării copiilor.

Se va insista pe baza unui exemplu sau două, asupra însușirii tehnicii de a adresa o întrebare de către un grup prin reprezentantul său și asupra tehnicii de a se consulta în formularea întrebării și în alegerea reprezentantului. se va urmării respectarea regulii de a nu enunța de mai multe ori același cuvânt, și nici ca aceiași copii să fie mereu reprezentanții echipei (la întrebări și răspunsuri). Se va stimula spiritul de creativitate al copiilor în găsirea unor antonime cât mai variate pornind de la aspecte cât mai concrete: dimensiuni, asperitate, intensitate, rapiditate, duritate, temperatură, greutate, culori, ajungând până la însușiri morale: harnic-leneș, bun-rău, corect-incorect, ascultător-neascultător, vesel-trist, curajos-fricos.

Unul din copii sau învățătoarea va avea grijă ca la fiecare greșeală să îndepărteze un steguleț din colecția echipei respective. Aceeași acțiune va fi aplicată atunci când copiii nu reușesc să se încadreze în timp ți pierd rândul la adresarea unei întrebări. Învățătoarea va participa alternativ la o echipă sau la alta în prima parte a jocului, pentru a-l organiza, în consultarea reciprocă sau la alegerea reprezentantului. În partea a doua a jocului va acorda independență cât mai mare copiilor în rezolvarea sarcinilor jocului. În încheiere se va stabili echipa câștigătoare care va avea latitudinea să ofere echipei câștigătoare un dar de consolare (cântec, executarea unui dans etc.). Acest procedeu va fi folosit pentru a atenua astfel spiritul de concurență pe care uneori întrecerea îl îmbracă într-o formă nedorită.

Variantă:

Se utilizează la începutul jocului imagini așezate pe un tablou electric sau pe tablă. Imaginile pot conține elemente care să sugereze antonimul: creion scurt-creion lung, coș plin-coș gol, orașul ziua-orașul noaptea etc.

În lipsa tabloului electric, un set de imagini va fi așezat la catedră, iar perechile acestora vor fi distribuite elevilor. În cazul în care se lucrează la tabloul electric, învățătoarea indică o imagine, copilul o denumește și pune borna la imaginea care reprezintă aspectul sau însușirea contrarie celei arătate de învățătoare.

După aprinderea becului (confirmarea corectitudinii asociației făcute) copilul pronunță antonimul. În complicarea jocului se va cere formularea de propoziții cu antonimele respective. Astfel, la enunțarea cuvântului leneș, copiii să formuleze o propoziție în care să includă cuvântul harnic.

În încheierea jocului, învățătoarea poate introduce elemente cu caracter aplicativ, realizate prin intermediul mișcării: învățătoarea mișcă brațele în sus – copiii mișcă brațele în jos; învățătoarea se întoarce la dreapta – copiii se întorc la stânga; învățătoarea merge înainte – copiii merg înapoi; învățătoarea pune un obiect în față – copiii pun un obiect în spate etc.

c) Jocuri pentru însușirea flexiunilor nominale și verbale

A cui este?

Scopul: activizarea vocabularului cu cuvinte referitoare la îmbrăcămintea specifică unor categorii de oameni: preșcolari, școlari, marinari, vânători, medici, bucătari etc.; formarea deprinderii de a folosi corect substantivele la cazul genitiv, respectând acordul în gen și număr în cadrul propoziției.

Sarcina didactică: recunoașterea și denumirea corectă a obiectului de îmbrăcăminte, indicarea categoriei de persoane care-l poartă, formularea corectă a răspunsului în propoziții dezvoltate conținînd substantivul la cazul genitiv.

Regulile jocului: copilul chemat la catedră alege o imagine a unui obiect și-l prezintă clase punând întrebarea: “Al cui este?” Răspunsul va fi dat într-o propoziție: “Caietul este al școlarului (copilului).”

Material didactic: cartonașe de mărime mijlocie, reprezentând uniforme sau îmbrăcăminte de protecție, precum și unele instrumente, obiecte folosite în diferite domenii de activitate. În loc de imagini se pot utiliza costume din trusele jocurilor de creație.

Organizarea și desfășurarea jocului:

În conducerea jocului, învățătoarea va avea în atenție crearea unor situații cât mai diferite pentru utilizarea cazului genitiv, în formularea răspunsurilor de către copii. Astfel va prezenta atât îmbrăcămintea școlarului cât și a școlăriței, înaintea îmbrăcăminții unui soldat și a mai multor soldați. Copilul care răspunde corect are dreptul să aleagă alt obiect specific domeniului de activitate reprezentat.

Variante:

1. În clasă sunt dispuse în diferite locuri, imagini sau obiecte specifice activității unor categorii de oameni, îmbrăcăminte, instrumente. La catedră se va afla un set cu imaginile corespunzătoare unor obiecte de îmbrăcăminte specifice categoriilor stabilite.

Învățătoarea crează o situație problemă de genul: “Elevul se îmbracă cu uniforma” și arată îmbrăcămintea specifică soldatului. Copiii trebuie să sesizeze lipsa de concordanță, să spună corect a cui este îmbrăcămintea de pe imaginea arătată de învățătoare. După aceea, un copil va căuta imaginea care reprezintă uniforma copilului. Se va stimula în permanență dialogul între învățătoare și elev și, pe cât posibil, dialogul copil-clasă, copil-copil.

2. Un număr de 4-5 copii vor primi câte un element sau două din îmbrăcămintea specifică unor profesiuni (guler de marinar, bonetă de medic, pălărie de vânător etc.) și vor interpreta aceste roluri. Pe o masă se vor afla alte obiecte aparținând acelorași categorii de oameni. Pe rând, câte un copil va alege un alt obiect și va întreba clasa “Al cui este obiectul?” Vor răspunde copiii solicitați și vor completa costumația colegilor lor.

Eu spun una, tu spui multe

Scopul: consolidarea deprinderii de a folosi direct singularul și pluralul substantivelor, precum și de a alcătui propoziții corecte din punct de vedere gramatical, respectând acordul între subiect și predicat; stimularea rapidității de gândire; dezvoltarea atenției voluntare.

Regulile jocului: reprezentantul unei echipe spune un substantiv, la singular sau la plural, iar cealaltă echipă răspunde repede cu forma opusă. Fiecare răspuns va fi evidențiat printr-o bulină pe care o oferă echipa care a pus întrebarea și o primește echipa care a dat răspunsul. Echipele vor formula propoziții incluzând substantive la singular și la plural.

Material didactic: buline roșii și albastre.

Organizarea și desfășurarea jocului:

Clasa va fi împărțită în două echipe. La semnalul învățătoarei, un copil dintr-o echipă spune un cuvânt (substantiv) care indică un obiect sau mai multe obiecte. Din echipa cealaltă, copilul care se află în dreptul său răspunde enunțând substantivul la numărul opus. Copiii care spun cuvântul vor fi aleși în mod alternativ din fiecare echipă. Răspunsul bun va fi apreciat prin acordarea unei buline. Devine câștigătoare echipa care a obținut cele mai multe buline. Într-o formă mai complicată se cere ca substantivul să fie însoțit de un adjectiv corespunzător din punct de vedere al sensului și al formei (de exemplu creion albastru-creioane albastre). În ultima parte a jocului, substantivele vor fi incluse în propoziții, avându-se în vedere ca formularea să fie corectă din punct de vedere gramatical.

Cum este

Scopul: activizarea vocabularului privind unele cuvinte cu sens contrar, dezvoltarea memoriei, reproducerea, rapiditatea în gândire; dezvoltarea unei exprimări corecte.

Sarcina didactică: găsirea răspunsului corect.

Regulile jocului: alegerea și descrierea imaginii de pe cartonaș de către copil se va face la indicația conducătorului jocului. Cel care are cartonașul ce exprimă inversul, se va anunța foarte repede și va răspunde.

Materialul didactic: jetoane diferite, coșulețe sau plicuri, jucării.

Organizarea și desfășurarea jocului:

Copiii vor primi atâtea cartonașe câte răspunsuri li se vor cere. În cursul jocului, rolul de conducător va fi interpretat de învățătoare, iar după însușirea lui, de către copii. Conducătorul face un semn ca la “jocul tăcerii” prin mișcarea degetului arătător. Copilul indicat vine la catedră și alege un cartonaș, denumește succint elementul cu caracteristica lui – “un coș gol” – .Copilul care are imaginea coșului plin o aduce la catedră și spune o propoziție în care cuprinde elementul redat cu caracteristica lui: ”Coșul plin este greu.” sau “Mama aduce acasă un coș plin cu fructe.”

În partea a doua a jocului, învățătoarea împarte copiilor jetoane cu jucării, având caracteristici diferite: o păpușă mare, o păpușă mică, un tren lung, un tren scurt etc. Va cere copiilor să grupeze la locurile indicate jucăriile mici, jucăriile mari etc.

d). Jocuri didactice pentru consolidarea deprinderii de

a construi propoziții cu sens logic și corecte din punct de vedere gramatical

Mai spune ceva!

Scopul: perfecționarea deprinderii de a formula propoziții dezvoltate.

Sarcina didactică: alcătuirea unor propoziții simple și dezvoltate

Organizarea și desfășurarea jocului:

Învățătorul va rosti un cuvânt. Va cere elevilor să adauge alt cuvânt astfel încât să alcătuiască o propoziție. Mai departe, folosind comanda “Mai spune ceva”, se adaugă un nou cuvânt dezvoltând propoziția. Jocul continuă astfel și se oprește în momentul în care elevii nu mai au de completat nimic pentru dezvoltarea propoziției.

Se pronunță de către învățător sau de către un elev un nou cuvânt și se procedează la fel. Jocul se desfășoară sub formă de competiție între rândurile de elevi. Dacă elevii de pe un anumit rând nu reușesc să dezvolte propoziția, se apelează la elevii de pe un alt rând, aceștia primind un punct în plus. Exemplu: “școlar”. Primul elev: “Școlarul învață.” Învățătorul: “Mai spune ceva!” Al doilea elev: “Școlarul harnic învață.” Învățătorul: “Mai spune ceva!” Al treilea elev: “Școlarul harnic învață bine.” Învățătorul: “Mai spune ceva!” Al patrulea elev: “Școlarul harnic învață bine lecția.”

Cine rostește cele mai multe propoziții

Scopul: consolidarea deprinderii de a formula propoziții cu cuvinte date.

Sarcina didactică: formularea unor propoziții în care să se includă în mod logic un cuvânt dat.

Organizarea și desfășurarea jocului:

Clasa se împarte în două echipe. Învățătorul va indica un cuvânt alcătuit dintr-o serie de sunete învățate. Va cere elevilor să alcătuiască în minte propoziții cu acest cuvânt. Propozițiile sunt apoi rostite și ascultate de toți elevii. Câștigă echipa care a avut un număr mai mare de propoziții. Se alege apoi un alt cuvânt și se procedează la fel. La sfârșitul jocului se totalizează punctele obținute, anunțându-se echipa câștigătoare.

Găsește cuvintele potrivite

Scopul: perfecționarea deprinderii de a formula propoziții dezvoltate, corecte din punct de vedere gramatical și cu sens logic; educarea capacității de a opera cu material verbal corespunzător cunoștințelor copiilor despre fenomene, plante, activitatea oamenilor în diferite anotimpuri.

Sarcina didactică: completarea propoziției enunțate de conducătorul jocului cu cuvântul corespunzător, formularea unor propoziții în care să se includă în mod logic un cuvânt dat

Regulile jocului: copilul atins pe mână cu bagheta completează cuvântul care lipsește din propoziție reluând-o apoi în întregime sau formulează o propoziție cu un cuvânt dat. Clasa aprobă prin aplauze răspunsurile corecte.

Material didactic: o baghetă făcută dintr-un bețișor învelit în poleială.

Organizarea și desfășurarea jocului:

În funcție de nivelul clasei, învățătoarea va formula propoziții eliptice, începând cu cele cărora copilul trebuie să le adauge fie complementul, fie predicatul, fie atributul, fie subiectul. Astfel, se pot utiliza propoziții de tipul:

Merele se culeg din………………… .

Toamna copiii merg la……………. .(școală, grădiniță)

Iarna afară ninge…………………… .

Cireșele………………………………… .(sunt gustoase)

Primăvara pomii…………………….. .(înfloresc, înfrunzesc)

……………………….stropește florile.(grădinarul)

………………….fac omul de zăpadă.(copiii)

Copiii pot fi solicitați să găsească mai multe cuvinte potrivite pentru aceeași propoziție.

În partea a doua a jocului pot fi antrenați copiii în calitatea de conducător al jocului. De asemenea se modifică sarcina didactică. Conducătorul jocului spune un cuvânt (cu rol fie de subiect, fie de predicat, atribut sau complement), iar copiii trebuie să construiască o propoziție cu sens în care să fie inclus cuvântul respectiv. Astfel, după cuvântul “școlar”… copiii pot formula diferite propoziții:

Școlarul merge la școală.

Școlarul își face lecțiile.

Școlarul este silitor.

După cuvântul “cântă”: Privighetoarea cântă. Copiii cântă un cântec de primăvară.

Variantă:

Învățătoarea poate stimula formularea de propoziții fie prin imagini, fie prin acțiuni mimate pe rând de către un copil. De asemenea, cuvintele care urmează să fie introduse în propoziții pot fi sugerate prin intermediul unor jucării (animale, mijloace de locomoție, veselă etc.).

Să așezăm cartonașele !

Scopul: formarea deprinderii copiilor de a construi propoziții simple corecte din punct de vedere gramatical; educarea capacității de a realiza legătura între imagini, pentru a comunica conținutul acestora într-o succesiune logică.

Sarcina didactică: stabilirea legăturii între imagini, construirea unei propozișii cu sens.

Regulile jocului: va răspunde copilul care are imaginea cu acțiunea potrivită celei prezentate de conducătorul jocului. Dacă răspunsul este corect se așază imaginile pe suport.

Material didactic: imagini reprezentând:

un cal un cal care aleargă

un copil un copil care se joacă

un urs un urs mâncând zmeură

o veveriță o veveriță ducând alune

un medic un medic consultând un copil

un piepten un copil care se piaptănă

un croitor un croitor cosând

un marinar un marinar cățărându-se pe catarg

un pahar cu apă un copil bând apă din pahar

un grădinar un grădinar stropind florile

un câine un câine rozând oase

o rândunică o rândunică zburând

un zidar un zidar construind

Organizarea și desfășurarea jocului:

Jocul se poate începe direct prin prezentarea unei perechi de imagini, intuirea lor și demonstrarea cum se va proceda. O altă cale este de a împărți fiecărui copil câte o imagine, în care este redată o acțiune și de a preciza ce are de făcut în concordanță cu regulile jocului și anume:

-urmăresc ce imagine va fi prezentată de conducătorul jocului;

-cercetează dacă au o imagine care poate fi asociată cu cea prezentată;

-copilul trece la suport, asociază imaginile și formulează propoziția care exprimă conținutul acestora. De exemplu, învățătoarea prezintă imaginea cu paharul, iar copilul are imaginea cu un copil bând apă din pahar; o va așeza alături de prima și va formula propoziția “Copilul bea apă din pahar.”

Variantă:

Se repartizează unui număr de trei copii câte o imagine cu același personaj în acțiuni diferite, succesive. Copiii care au primit imaginile din același set, vin la tablă, se sfătuiesc cum să le așeze, iar după aceea comunică grupei succesiunea acțiunilor. Astfel, dacă setul de imagini ilustrează aspecte din viața unui copil, se va începe cu imaginea: “Copilul se ridică din pat.” Urmează: “Copilul se spală. Copilul se îmbracă. Copilul mrge pe stradă. Copilul ajunge la școală. etc.

4.2 Jocuri didactice folosite în lecția de matematică

Învățământul preșcolar urmărește o învățare cu caracter predominant logic, asigurînd astfelpregătirea copiilor pentru activitatea școlară. Jocurile logico-matematice sunt tocmai acele activități care le dezvoltă gândirea, inteligența, spiritul de observație, le exersează operațiile de analiză, sinteză, comparații, abstractizare, generalizare.

Jocurile logice acoperă o arie foarte largă de activități cu un conținut foarte variat: de la intuirea noțiunii de mulțime până la jocurile ce ilustrează operații cu mulțimi și rezolvarea problemelor cu sau fără operații numerice. Iată un motiv care pledează pentru extinderea folosirii jocurilor logico-matematice la primele clase ale ciclului primar.

Astfel, după predarea cifrei 1 și scrierea ei, ca activitate în completare, am organizat un joc intitulat “Chipul numerelor”. Elevii au avut ca sarcină să memoreze patru versuri:

“ 1 parcă e un băț

Șugubăț.

Poartă chipiul tras,

Cu cozorocul pe nas.”

după care fiecare elev să deseneze cifra 1 așa cum și-o imaginează.

A fost un joc care i-a antrenat și i-a relaxat, dar care în același timp a urmărit să le consolideze deprinderea de a scrie cifra 1.

Pentru fiecare cifră învățată a existat câte o poezie scurtă pe care elevii au memorat-o.Asociind poezia cu scrierea cifrei respective, elevii și-au însușit mult mai ușor cifrele, neconfundându-le.

Pentru consolidarea număratului până la 100 am utilizat multe jocuri didactice:

“Mărgelele bunicii” este un joc care urmărește consolidarea număratului și l-am folosit atât la număratul până la 20, cât și pentru număratul până la 100.

Am reluat și jocul “Completează șirul” folosit și la celelealte capitole, precum și “Scara numerelor”.

La consolidarea cunoștințelor despre compararea numerelor naturale și ordonarea lor în șirul numerelor până la 100 m-au ajutat jocuri precum

Trasez săgeata

Sarcina didactică: să traseze săgeata dinspre numerele mai mici spre numerele mai mari, sau invers.

Exemplu:

Alege numerele:

Sarcina didactică: să aleagă dintre numerele date pe cele care:

sunt mai mici decât 28;

sunt mai mari decât 28;

sunt mai mici sau cel mult egale cu 28.

12; 2; 21; 32; 28; 37; 73; 99; 3.

Soluția;

2 12 3 21

37 73 99

2 12 3 21 28

Studiul organizat al operațiilor de adunare și scădere în concentrul 0-100 se face după ce elevii și-au însușit corect conceptul de număr natural, numerația și relația de ordine definită pe mulțimea numerelor naturale. Se începe cu aceste două operații pentru că ele sunt mai accesibile școlarului mic, au un caracter intuitiv pronunțat și corespund particularităților de vârstă.

După ce elevii și-au însușot fiecare adunare au urmat lecții de consolidare în ajutorul cărora au venit mai multe jocuri didactice matematice cum ar fi “Completează căsuța liberă”, “Alege soluția posibilă” etc.

Scăderea numerelor naturale se introduce după ce s-a însușit adunarea, ca operație inversă acesteia.

Pentru însușirea operației de scădere am folosit multe din jocurile de la adunare, de data aceasta însă ele cuprinzând operații de scădere.

După însușirea scăderii au urmat exerciții de consolidare a celor două operații aritmetice, adunarea și scăderea, completate de jocuri didactice.

Jocul le creează o stare de confort psihic, de înviorare și bună dispoziție și tocmai din acest motiv l-am folosit ca activitate în completare,

Activitățile în completare constituie un mijloc ce contribuie la realizarea sarcinilor instructiv-educative ale lecției, la îmbogățirea, fixarea, sistematizarea și aprofundarea cunoștințelor elevilor, la dezvoltarea și aprofundarea cunoștințelor elevilor, la dezvoltarea atenției, spiritului de observație, memoriei și gândirii.

Sunt activități simple, ce necesită un timp scurt și care trebuie să mobilizeze toți elevii vlasei.

La început, activitatea de rezolvare și compunere de probleme se face pe cale intuitivă. De aceea, primele probleme sunt necesar legate de introducerea lor sub formă de joc și au caracter de probleme acțiune, cărora li se asociază un bogat și variat material didactic ilustrativ.

În general problemele simple sunt ușor înțelese și rezolvate de elevi.

Jocul “Cea mai frumoasă problemă” pune pe elevi în situația de a compune probleme după imagini. Copiii sunt solicitați să alcătuiască enunțul și întrebarea problemei:

Exemplu:

+ =

Pentru a nu neglija întrebarea problemei, așa cum se întâmplă de multe ori, am organizat jocul “Ce lipsește problemei?”.

Având în vedere că problemele contribuie în egală măsură cu exercițiile la formarea și automatizarea deprinderii de calcul mintal, am folosit jocul “Compuneți problema“, care stimulează pe elevi îm compunerea de probleme și rezolvarea lor.

Problemele impun în rezolvarea lor o activitate de descoperire, elevul trebuie să construiască judecăți, să găsească soluții. Are loc deci, un act de creație.

Rezolvarea acestor probleme simple reprezintă primii pași orientați spre exersarea flexibilității și fluenței gândirii.

Jocuri didactice pentru învățarea numerației în concentrul 0-100

Scara numerelor

Scopul: fixarea și deprinderea elevilor cu ordinea numerelor, crescătoare sau descrescătoare.

Sarcina didactică: elevii trebuie să completeze cu numere consecutive (crescător sau descrescător) o scară ce cuprinde 10 sau mai multe trepte de aceeași înălțime.

Regula jocului:

Jocul se poate desfășura cu două grupe de elevi. Pentru aceasta este nevoie de două planșe pe care este desenată câte o scară. Planșele trebuie așezate în așa fel încât elevul care vine să completeze, să nu vadă ceea ce scrie vecinul său. Dacă numărătoarea se face în concentrul 10-100 atunci li se dau exerciții de numărare diferite, deci elevul poate vedea ce scrie vecinul.

Elevii trec, pe rând, și completează fiecare treaptă cu numărul corespuzător. Cei care nu vor face nici o greșeală vor primi câte un punct. Cei care greșesc vor repeta jocul, dar nu vor primi puncte.

Pentru a-i antrena mai mult și pentru ca jocul să fie mai dificil li se poate cere să numere din 2 în 2 cu soț (sau fără soț), sau din5 în 5.

La sfârșitul jocului iese învingătoare echipa care a acumulat mai multe puncte.

Jocul se poate folosi în cadrul activităților recreative, atât la numerația până la 10 cât și la cea până la 100.

Cine știe să numere mai departe

Scopul: verificarea cunoștințelor despre numerație

Sarcina didactică: exerciții de numărare respectând succesiunea numerelor

Regula jocului:

La joc participă toată clasa, împreună, sau două echipe, pentru întrecere.

Înainte de a începe jocul elevii sunt atenționați că cei ce vor greși vor rămâne în picioare până când vor reuși să corecteze un alt coleg. Se stabilește apoi de la ce număr începe numărarea, la ce număr se vor opri și cum vor număra: crescător, descrescător, din 2în 2, etc.

Primul elev numără până când este oprit de învățător printr-un semnal stabilit dinainte (exemplu: două bătăi de palme). Numărarea este continuată de elevul următor. Se declară câștigătoare echipa care are cei mai puțini elevi în picioare.

Jocul se poate desfășura și pe mai multe echipe (3-4, după numărul de rânduri de bănci), la tablă.

Se poate introduce un nou element de joc: când ajung la numărarea zecilor (10, 20, 30…) nu se pronunță acest număr ci este înlocuit cu un cuvânt (exemplu: “miau!”). Se sporește astfel caracterul amuzant, recreativ al jocului.

Mărgelele bunicii

Scopul: consolidarea deprinderii de a număra din 1 în 1 și din 2 în 2.

Sarcina didactică: completarea șirului de numere naturale de la 1 la 30.

Regula jocului:

Jocul se desfășoară într-un moment de muncă independentă, de la sfârșitul lecției, pe fișe individuale.

Învățătoarea le spune o scurtă poveste:

“Bunicuța a scăpat din mână șiragul cu mărgele. Mărgelele s-au împrăștiat pe sub pat, pe sub masă. Pentru că nu vede prea bine, vă roagă să o ajutați să-și găsească mărgelele și să le înșirați voi pe ață, în ordine, de la prima până la ultima. Și pentru ca bunicușa să fie foarte mulțumită, vă mai roagă să colorați mărgelele astfel încât cele care poartă numere cu soț să rămână albe.”

Elevii primesc câte o fișă de lucru și fiecare va nota, pe bile, numerele de la 1 la 30. Vor colora apoi bilele ce poartă numere fără soț. Pe fișe va fi desenat șiragul cu 30 de mărgele.

Așază numărul la locul potrivit

Scopul: consolidarea numerației în limitele 0-10; 10-20; cunoașterea locului fiecărui număr în cadrul șirului natural.

Sarcina didactică: așezarea numerelor în ordine crescătoare și apoi descrescătoare.

Material didactic: jetoane cu numere de la la10 și de la 10 la 20 sau numere cu fixare magnetică, tablă magnetică.

Regula jocului:

Se aranjeazăpe tabla magnetică numerele amestecate. Învățătorul va numi un elev care să așeze în ordine crescătoare numerele, apoi alt elev să le așeze în ordine descrescătoare.

Jocul poate fi complicat eliminând 1-2 numere.

Elevul va lăsa loc gol pentru fiecare număr care lipsește.

Vor fi apreciați cei care au așezat corect numerele.

N-am să greșesc

Scopul: formarea deprinderii de a număra corect,dezvoltarea atenției voluntare și a vitezei de reacție.

Sarcina didactică: recunoașterea ordinii numerelor.

Regula jocului:

Elevii pot lua parte la joc fie din bănci, fie în spațiul liber di fața catedrei. Pentru buna desfășurare a jocului, se va preciza că în timpul desfășurării, este interzis să se pronunțe numerele 5, 10, 15, 20, 25, 30, 35 etc. și că în loc de aceste numere se va spune “n-am să greșesc”.

După ce elevii se așază în linie, primul va începe numărătoarea spunând 1, al doilea 2, al treilea 3 ș.a.m.d., al cincilea, având în vedere că numărul 5 nu trebuie rostit va spune “n-am să dreșesc” în loc de 5.

Se continuă cu 6, 7, 8, 9, apoi “n-am să greșesc” pentru 10, 15, 20 etc. După ce ultimul elev și-a spus numărul, se reia numărătoarea de către primul, al doilea elev etc.

Cei care nu vor fi atenți și vor greși numărătoarea vor fi eliminați din joc.

Vor fi declarați câștigători elevii care vor reuși să dea răspunsuri corecte până la sfârșitul jocului.

Surpriza

Sarcina didactică: formarea unor desene prin unirea în ordine strict crescătoare a unor numere.

Regula jocului:

Elevii vor primi fișe de muncă independentă pe care sunt scrise numere cuprinse între 0 și 20. Aceste numere vor fi unite strict în ordine crescătoare. Spre surprinderea copiilor, din liniile trasate se vor forma un boboc de gâscă și un avion. Elevii vor spune tot ceea ce știu despre gâsca respectivă și despre avion; se vor exploata valențele educative.

Recompensă:

Vor fi aplaudați elevii care au realizat aceste forme.

Scrie la comandă!

Scopul: dezvoltarea atenției și a rapidității în scrierea numerelor naturale; stabilirea relațiilor între număr și cifră; dezvoltarea simțului ritmului.

Sarcina didactică: scrierea numerelor naturale în concentrul 0-100.

Material didactic: baghetă sau un creion.

Regula jocului:

Clasa va fi organizată, elevii vor fi atenționați să facă liniște deplină și să fie foarte atenți.Cu o baghetă sau un creion învățătoarea va bate în catedră de un număr de ori, iar elevii vor scrie cifra corespunzătoare numărului de bătăi. Dacă numărul este format din două cifre copiii vor fi atenționați.

Câștigă copiii care au scris corect cifrele corespunzătoare fiecărui grup de bătăi.

b) Jocuri pentru învățarea operațiilor cu numere naturale: adunarea și scăderea

Haideți la întrecere

Scopul: dezvoltarea atenției și a gândirii logice; formarea deprinderii de a rezolva corect exerciții de adunare și scădere cu numere naturale în concentrul 0-10; formarea simțului estetic.

Sarcina didactică: efectuarea de exerciții de adunare ți scădere.

Desfășurarea jocului:

Pe tablă sunt scrise cu cretă colorată exercițiile din figura 1. Numărul exercițiilor este ales în funcție de numărul elevilor dintr-un rând.

Jocul se desfășoară în cea mai perfectă liniște, sub forma unui joc mut.

Se indică de unde începe exercițiul și, la semnul învățătoarei, primii copii din fiecare rând de bănci merg și rezolvă primul exercițiu, apoi dau creta următorului elev.Câștigă rândul de bănci care întrunește următoarele rezultate:

rezolvă corect toate exercițiile;

aranjează și scriu frumos pe tablă.

Observație: Ultimul elev din șir are dreptul să corecteze exercițiile greșite.

-2

+6 +5

-4

Jocul în lanț

Scopul: formarea deprinderii de a opera cu adunări și scăderi; obișnuirea elevilor cu calculul mintal corect.

Sarcina didactică: efectuarea de exerciții de adunare și scădere.

Elemente de joc: întrecerea pe echipe.

Desfășurarea jocului:

Învățătoarea determină concentrul în cadrul căruia elevii trebuie să socotească (acest joc se poate folosi pentru orice concentru numeric).

Elevii sunt împărțiți în echipe cu număr egal de participanți. Membrii unei echipe sunt așezați pe două rânduri, față în față, în așa fel încât fiecărui copil dintr-un rând să-i corespundă un altul în calălalt rând.

Unul din elevi pune o întrebare celui din fața sa, de exemplu: 3+4=?, celălalt pune celui din stânga o întrebare cuprinzând un exercițiu în care unul din termeni este rezultatul corespunzător întrebării ca i-a fost puse, de pildă 7-5=?.Acesta trebuie să continue jocul adresându-se vecinului, de exemplu: 2+6=?.

În felul acesta, jocul se desfășoară până când unul din cei întrebați spune un rezultat greșit, ceea ce atrage după sine ruperea lanțului. Jocul este câștigat de echipa în care elevii nu întrerup lanțul.

Colorează pasărea!

Scopul: consolidarea cunoștințelor privind adunarea și scăderea numerelor în concentrul 0-20, fără trecere peste ordin.

Sarcina didactică: să rezolve exerciții de adunare și scădere în concentrul 0-20.

Elemente de joc: întrecerea individuală și pe echipe.

Material didactic: planșe cu desenul unei păsări, cretă colorată, buline albe și negre, cartonașe cu operațiile de adunare și scădere, fișe de muncă independentă.

Desfășurarea jocului:

Clasa este împărțită în trei echipe.

Elevii lucrează în echipe, dar și individual pe fișe. Fiecare elev primește câte un cartonaș pe care este scrisă o adunare sau o scădere.

Fiecare elev iese pe rând la tablă, rezolvă exercițiul aflat pe cartonașul lui, caută pe planșă exercițiul pe care l-a rezolvat și colorează cu culoarea corespunzătoare rezultatului obținut. Dacă a rezolvat și a colorat corect primește o bulină albă; în caz contrar una neagră. Câștigă echipa care acumulează cele mai multe buline albe.

12-GALBEN 11+1=

15-ROȘU 19 –7=

17-ALBASTRU 13+2=

20-MARO 14+1=

19-VERDE 10+7=

13-ALB 15+5=

17+3=

13+6=

Cursa isteților

Scopul: consolidarea cunoștințelor privind adunarea și scăderea în concentrul 0-30 fără trecere peste ordin; dezvoltarea gândirii, a capacității de calcul rapid și a spiritului competitiv.

Sarcina didactică: să rezolve exerciții de adunare și scădere în concentrul 0-30.

Material didactic: fișe de muncă independentă.

Regula jocului:

Urmărind săgeata din desenele aflate în fișele de evaluare, elevii trebuie să facă adunări și scăderi în lanț. Dacă rezultatul este fals, învățătoarea va desena gura personajului din caseta –“Istețul”- în așa fel încât “Istețul”va plânge, iar dacă rezultatul este corect “Istețul” va râde. Jocul este câștigat de către elevul al cărui “Isteț” va râde.

La cules flori

Scopul: formarea deprinderilor de calcul rapid în intervalul 0-100.

Sarcina didactică: efectuarea de exerciții de adunare și scădere.

Material didactic: fișe de muncă independentă.

Regula jocului:

Elevii trebuie să facă 5 adunări de doi termeni cu numerele scrise pe flori și 5 scăderi.

Recompensă: Primii 5 elevi care au rezolvat corect exercițiile primesc câte un jeton cu flori.

Telefonul

Scopul: formarea deprinderilor de calcul rapid.

Sarcina didactică: efectuarea de exerciții de adunare și scădere în lanț.

Material didactic: fișe de muncă independentă.

Regula jocului:

La comanda “Start” elevii vor alcătui și rezolva exerciții de adunare și scădere în lanț cu numerele scrise pe telefon. La expirarea timpului se stabilește câștigătorul.

Recompensă: Cel care a rezolvat corect cele mai multe exerciții în lanț primește calificativul FB.

Care semn de operație și ce număr lipsesc

Scopul: consolidarea deprinderilor de calcul.

Sarcina didactică: efectuarea unor exerciții de adunare și scădere în concentrul 1-100.

Regula jocului:

Pentru joc, fiecare elev va avea hârtie și creion.

Se împarte clasa în două echipe. Înainte de începerea jocului propriu-zis, fiecare elev va trebui să scrie pe bucata lui de hârtie câte un exercițiu de adunare sau scădere în limitele 1-100, după care va rula sau va împături hârtia și o va păstra în mână.

La semnalul dat de conducător, câte un reprezentant din fiecare echipă vine și fac schimb de bilețele. După aceasta, reprezentantul echipei A desface hârtia primită de la adversarul său, citește cu voce tare exercițiul scris și îl rezolvă.

Rezultatul va trebui dat în 30 de secunde. Aprecierea se face cu participarea echipei adverse, acordându-se pentru răspunsurile corecte un plus, iar pentru cele incorecte un minus.

În cazul în care se constată că rezultatul exercițiului depășește limita 100, cel care l-a scris este penalizat cu un minus.

Câștigă echipa care va totaliza cele mai multe semne de plus.

Câți boboci are gâsca ?

Scopul: consolidarea deprinderilor de calcul mintal; dezvoltarea atenției, perspicacității și a capacității de analiză și sinteză.

Sarcina didactică: efectuarea unor operații de adunare cu numere în limitele 1-20.

Material didactic: o planșă cu figura unei gâște;

Regula jocului:

Jocul cere elevilor să observe cu atenție desenul, după care, prin adunarea numerelor pe care le găsește scrise, să afle câți boboci are gâsca.

Se va acorda un timp de 2-3 minute pentru rezolvarea sarcinii.

Aprecierea se va face în funcție de corectitudinea răspunsurilor și rapiditatea lor.

Soluție:4+2+1+7+1+6=21

Asemănătoare sunt și jocurile “Câți ani are copacul?” și “Câți soareci a prins pisica ?”

Jocurile urmăresc același scop și au aceeași sarcină didactică ca jocul anterior.

Pentru fiecare se confecționează o planșă ce reprezintă un copac și respectiv o pisică, în componența cărora se folosesc mai multe cifre.

c) Jocuri folosite în compunerea și rezolvarea

problemelor

Compuneți problema!

Scopul: consolidarea deprinderilor de a compune și rezolva probleme pe baza unui exercițiu.

Sarcina didactică: compunerea și rezolvarea de probleme pe baza unui exercițiu.

Elemente de joc: întrecere pe echipe.

Material didactic: cartonașe pe care sunt scrise exerciții de adunare și scădere.

Regula jocului:

Cartonașele cu exerciții se introduc într-o cutie aflată pe catedră.

Elevii clasei se împart în două echipe, după care li se spune că unii din membrii echipelor vor fi chemați pe rând la catedră ca să scoată un cartonaș din cutie. Scoțând acest cartonaș fiecare jucător este obligat să compună pe loc o problemă în care să includă numerele indicate și să treacă imediat la rezolvarea ei.

Elevii care compun și rezolvă corect problema câștigă pentru echipa lor câte 5 puncte, iar elevbii care greșesc vor pierde 1 punct.

Este declarată câștigătoare echipa care totalizează cel mai mare număr de puncte.

Ce lipsește problemei?

Jocul constă în prezentarea enunțului unei probleme, cu datele respective. Elevii trebuie să găsească întrebări potrivite și apoi să rezolve problema.

Exemplu:

“Victor are 7 timbre, iar Ionuț are 10 timbre.”

Elevii vor găsi cel puțin una din întrebările:

Câte timbre au cei doi copii, împreună?;

Cu câte timbre are mai mult Ionuț?;

Cu câte timbre are mai puțin Victor?.

CAPITOLUL V

Concluzii

“Legea superioară a existenței este munca creatoare prin care lăsăm în lume o urmă după ce nu vom mai fi, o operă ce ne prelungește existența și după moarte. “

Leonardo da Vinci

Rezultat al experienței mele didactice și al interesului acordat acestei teme, lucrarea de față a urmărit să scoată în evidență importanța formativă a jocului didactic în dezvoltarea și pregătirea copilului pentru viață.

Noi – părinți, educatori, profesori – cei care suntem în strânsă legătură cu copilul și cu dezvoltarea sa, este esențial să realizăm importanța contribuției pe care o are jocul, apreciat ca având același rol în viața copilului, precum munca în viața adultului.

Pentru copii jocurile sunt activități serioase, chiar vitale am putea spune. Deși implică frecvent eforturi din partea copiilor, aceștia nu obosesc ci din contră, jocul apare ca o stare de odihnă și le crează un sentiment de plăcere.

Copiii care se joacă par a fi inepuizabili, pierd noțiunea timpului, fiind absorbiți cu totul de joc.

În joc există libertatea spiritului care permite copilului să caute, să descopere, să știe și să cerceteze.

O perioadă mai lungă de joc pregătește copilul pentru intrarea cu succes într-o lume din ce în ce mai complexă. De aceea, noi, învățătorii, trebuie să folosim toate ocaziile pentru a dirija atenția copilului spre obiecte și fenomene reale, petrecute în lumea lui, care să-i stimuleze satisfacția, curiozitatea, entuziasmul și să-i dezvolte încrederea în sine.

“ Jocul reclamă o armonie naturală între cerințele strategiei de joc și aptitudinile celor ce se joacă. Incorporate în activitatea didactică, elementele de joc imprimă acesteia un caracter mai viu și mai atrăgător, aduc varietate, o stare de bună dispoziție, de veselie și de bucurie, de divertisment și de destindere, ceea ce previne apariția monotoniei și a plictiselii, a oboselii. Restabilind un echilibru în activitatea copiilor, jocul fortifică energiile intelectuale și fizice ale acestora.”

Epoca noastră a făcut din joc un adevărat instrument educativ și didactic, o bază a metodelor de instruire și educație în învățământul preșcolar și școlar. Experiența practică și cercetările demonstrează că jocul poate sluji unor scopuri pe care cel ce le joacă nu le sesizează, dar care sunt inerente jocului, că jocul poate să capete o finalitate pedagogică și un conținut instructiv bine determinat.

Jocul se poate, așadar, înălța până la nivelul seriozității, nu numai al divertismentului, asumându-și importante funcții pedagogice atunci când este rațional integrat în sistemul muncii instructiv-educative.

De-a lungul timpului, experianța jocului mi-a întărit și mai mult ideea că sporul real de eficiență formativă a jocului rezidă în puterea și dorința mea de a-i înțelege funcționalitatea specifică în munca pe care o desfășoară la clasă.

Urmărind cu atenție rezultatele obținute de elevi la evaluările făcute, constat că activitatea de joc didactic, cu obiective precise, dă posibilitatea cunoașterii în orice moment a nivelului de pregătire și dezvoltare a fiecărui elev și a întregii clase, a saltului calitativ pe care aceștia îl înregistrează.

Jocul didactic a permis trecerea de la ușor spre greu prin pași adaptați particularităților individuale ale copiilor.

Aplicând jocul didactic am constatat cu plăcere că elevii și-au însușit mai ușor cunoștințele și că randamentul școlar a crescut simțitor de la o perioadă la alta.

Această lucrare metodico-științifică reprezintă doar un pas spre a dovedi importanța jocului didactic și de aceea îmi propun în continuare să extind și să aprofundez această cercetare, valorificând la maxim metodele participativ-active pe care noua programă pune accent.

BIBLIOGRAFIE

1. Beiun A. (1971). Folosirea jocurilor didactice la limba română. Revista de pedagogie, mai, p.112-116.

Valoarea formativă a activităților în completare la clasa I: Revista de pedagogie nr. 1-1977

2. Badea C. (1992). Exerciții și probleme pentru clasele I-IV. Râmnicu-Vâlcea: Editura Papirus.

3. Boga I. (1971). Un mijloc valoros de instruire și educare a elevilor, în Revista de pedagogie:, mai, p.107-111

4. Bogdan T. (1973). Psihologia copilului și psihologia pedagogică. București: E.D.P.

5. Bădica T.

Marinescu E.

Varvari E. (1974). Jocuri didactice pentru cunoaștere mediului înconjurător și dezvoltarea vorbirii. București: E.D.P.

6. Barbu M. (1978). Jocul – factor de integrare a copilului în activitatea de tip școlar, în Integrarea copilului în activitatea școlară, Revista de pedagogie, p.41-45

7.Claparede E. (1975). Psihologia copilului și psihologia experimentală. București: E.D.P.,

8. Crețu E. și

colectivul (1981). Îndrumător metodic: Dezvoltarea vorbirii la cls.I, a-II-a și a-III-a și activități recreative la clasa I. București: E.D.P.

9. Chateau Jean (1967). Rolul pedagogic al jocului, în Copilul și jocul. București: E.D.P. p.191-217

10. Dancsuly A (1979) Pedagogie. București: E.D.P.

11. * * * (1979) Dicționar de pedagogie. București: E.D.P.

12.Druțu I. și

colaboratorii (1976). Psihologie. București: E.D.P.

13. Dumitru V. (1999). Matematica distractivă. București: Editura All

14. Frâncu A. (1972). Jocuri didactice și exerciții recreative, Culegere pentru clasele I-IV. București: E.D.P.

15. Georgescu E. (1991). Jocul didactic și bucuria de a învăța. București: Învățământul primar, vol. 1: Revista de pedagogie

16. Iftimie Ghe. (1976). Jocuri logice pentru preșcolari și școlarii mici. București: E.D.P.

17. Jinga I. (1984). Inspecția școlară. București: E.D.P.

18. Jurcău E.

Jurcău N. (1989). Cum vorbesc copiii noștri. Cluj-Napoca: Editura Dacia.

19. Molan V.

Peneș M. (1982) Metodica desfășurării orelor de compunere-expunere la ciclul primar. București: E.D.P.

20. Mureșan V. (1989). Jocul didactic-mijloc eficient de formare a deprinderii aritmetice. în Revista de pedagogie, nr. 11.

21. Neacșu I.

coordonator (1988). Metodica predării matematicii la clasele I-IV, manual pentru liceele pedagogice. București: E.D.P.

22. Neveanu P. (1980). Creativitate și învățare. Revista de pedagogie, nr. 1

23. Nicola E. (1979). Activități de muncă independentă și jocuri didactice folosite în cadrul predării operațiilor cu numere. Revista de pedagogie, nr. 10

24. Nicola I.

Farcaș D. (1993). Teoria educației și noțiuni de cercetare pedagogică, manual pentru cls. XI, școli normale. București: E.D.P.,

24. Nicolae O. (1986) Sinteze pe teme de didactică modernă. București: E.D.P.

25. Peneș M. (1971). Clasa I și jocurile didactice, în Revista de pedagogie, mai,

26. Popovici C. (1971). Culegere de jocuri didactice pentru cls.I-IV, București: E.D.P.

27. Salade D. (1975). Metodologia activității didactice. Pedagogia Cluj-Napoca,

28. Schiopu U. (1966). Psihologia copilului, București: E.D.P.

29.Tucicov, Bogdan A. (1991). Jocul didactic și afecțiunea socială-stări dominante în dezvoltarea copilului. Modernizarea învățământului, în Revista de pedagogie: București,

30. Voinescu E. (1986) Învățarea prin jocuri didactice, în Revista de pedagogie, nr. 12

***** (1980). Pedagogia secolului XX, Metode de învățământ. București: E.D.P.

***** (1998). Curriculum Național. Programe școlare pentru învățământul primar. București