Specializarea: TEOLOGIE PASTORALĂ [622526]

UNIVERSITATEA din CRAIOVA
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
Specializarea: TEOLOGIE PASTORALĂ

LUCRARE DE SEMINAR
Căsătoria candidat: [anonimizat] ,
MOHORA Mihai Eugen
Anul 1

2020

Căsătoria candidat: [anonimizat]

2

CUPRINS

INTRODUCERE …………………………………………………. ……………………. 3

CAPITOLUL I – VOCAȚIE ȘI PREGĂTIRE ……………………………. 4

CAPITOLUL II – PROBLEMA PREGĂTIRII PENTRU
CĂSĂTORIA CANDIDAȚILOR LA PREOȚIE …………………………………….. 6

CONCLUZII …………………………………………………………………………… ..8

BIBLIOGRAFIE …………………………. …………….. ………………………….. ..9

Căsătoria candidat: [anonimizat]

3

INTRODUCERE

Căsătoria preotului este socotită legală numai o singură dată înainte de
hirotonie, cu o fecioară evlavioasă. Cei ce au gând să se hirotonească, întrucât pentru
ei căsătoria este o probă de foc, sunt datori de la început, să -și pună înainte toate
posibilitățile de viitor: poate el să fie la înălțimea chemăr ii de preot, conducându -se pe
sine, pe soție și copii, precum și Biserica cu care va lega o altă cununie și mai
superioar ă? În caz de văduvie cu copii, va putea el să rămân ă la înălțimea castității
pentru Domnul și pentru misiunea Bisericii, și în același timp, să -și gospodărească și
copii i?
Dacă conștiința îi va răspunde cu sinceritate evlavioasă da, să se hirotone ască,
iar de nu, să se ocupe cu altceva î n viață.
Toate justificările unor oameni care cer recăsători rea, nu sunt decât oameni cu
conștiința adormită1, lipsiți de focul cel sfânt al apostolatului2.
Căsătoria preotului ortodox creează datorii mai mari decât pentu ceilalți
credincioși, el trebuie să justifice familia sa mai ales din punct de vedere religios –
moral, printr -o viață de familie exemplară și edificatorie.
Preoția este a cincea Sfânt ă Taină a Bisericii, în care, prin punerea mâinilor și
rugăciunea arhiereului, se împărtășește unor bărbați, ce s -au pregătit pentru aceasta,
harul dumnezeiesc, care dă puterea de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu, de a
săvârși Sfintele Taine și slujbele bisericești, și de a conduce pe cei credincioși la
mântui re.

1 Rom., cap. 11, v. 8.
2 Luca, cap. 24, v. 36.

Căsătoria candidat: [anonimizat]

4

VOCAȚIE ȘI PREG ĂTIRE

În Biserica Ortodoxă, pregătirea pentru primirea Tainei Căsătoriei face parte
integrantă din pregătirea pentru dobândirea harului sfințitor al căsătoriei, pentru cei
care nu r ămân celibatari, adică nu intră în monahism.
Vocația pentru căsătorie, ca și c hemarea la preoție, este un fapt providențial, un
act prin care Dumnezeu cheamă pe o anume persoană spre slujirea preoțeasc ă în
căsătorie, îmbrăcâ nd-o cu daruri specifice în virtutea cărora are puterea de a -și
îndeplini c u sfințenie misiunea.
Față în față cu fecioria, căsătoria nu este de mai puțin ă cinste în ceea ce privește
slujirea preoțească, căci e o Taină a Împărăției Cerești . De aceea, cea mai bună
pregătire pentru căsăt orie devine și cea mai de seamă formare suf letească în vederea
hirotoniei . Căsătoria specific creștină, considerată ca Taină Divină, constă în
transfigurarea iubirii reciproce dintre mire și mireasă, iubirea naturală devenind o
alian ță eternă , indisolubilă , pe care moartea î nsăși nu o poate distruge.
Căsătoria este Taina în c are se realizează, cu anticipa ție, dobândirea bunurilor
viitoare, ospățul nupțial al mielului1 și unirea pentru totdeauna a lui Hristos cu Biserica
Sa2.
În unitatea firii comune, cele două persoane, viitorul preot și mireasa sa, nu sunt
ca niște părți al unui întreg, ci fiecare este un tot, care își găsește împlinirea
desăvârșirii sale în unirea cu Dumnezeu, în semnificația esențială a căsătorie i, în
finalitatea sa tra nscendent ă, care este altceva decât s atisfacerea trupeasc ă și chiar decât
prosperitatea socială, întrezari nd legătura intim ă dintre Căsătorie și Preoție.
Căsătoria candidatului la preoție presupune spirit de sacrific iu, responsabilitatea
familială, maturitatea deplină a sufletului și a trupului, cu alte cuvinte , tocmai acele
condiții pe care le implică pregătirea pentru hirotonie .

1 Apoc., cap. 19, v. 7 -9.
2 Efes., cap. 5, v. 32.

Căsătoria candidatului la preoție

5
Pregatirea pentru Taina Căsătoriei a viitorului candidat la preoție, constituie un
capitol special de formare spirituală creștină1.
Din punct de vedere al firii omenești, lucrarea aceasta nu are ca scop nimicirea
naturii, prin care înțelegem unitatea indes tructibilă dintre suflet și trup, ci scopul ei
este eliberarea firii întregi de sub impulsurile păcatului și dezvoltarea a tot ce este
pozitiv, frumos, nobil, bun și înalt în natura omenească.
Spiritualitatea are ca țint ă desăvârșirea firii în Hristos; omul nu este mutilat, ci
spiritualizat, este eliberat doar din robia păcatului și ridicat pe planul unei vieți
superioare. Pregătirea spirituală este estențial internă, fiind înainte de toate ef ort
voluntar. Obiectivul ei, deși privește omul în totalitatea lui psihologică, este întru totul
lăuntric: instaurarea omului nou pe ruinele celui vechi, prin oțelirea puterilor voinței
care ne dau dominația asupra vieții și asupra noastră înșine.
În tine rețe, ispitele cele mai puternice sunt pe tărâmul vieții senzuale, iar
puterea sfințitoare ce se afirm ă pe acest tărâm are cea mai mare înrăurire asupra vieții.
Creșterea în virtuta castit ății și înlăturarea desfrâului, sub toate formele lui, nu
se realizează de la sine, ci pretinde o luptă consecventă și îndelungată.
Castitatea este a bsolut obligatorie și reprezintă cea mai bună pregătire
psihologică, este cea mai bună garanție fizică pentru fidelitatea conjugală a vieții de
familie2.
După Sfântul Maxim Mărturisitorul, harul singur nu produce în sfinți puterea de
cunoaștere și p ătrundere a tainelor dumnezeiești, ci numai în colaborarea stânsă cu
facult ățile noastre de înțelegere3. Ar fi greșit să înțelegem că harul singur, fără nici o
contribuție personală la primirea și conlucrarea cu el, ar of eri unui slujitor al altarului
puterea care îl îndrept ățește să-și îndeplinescă înfricoșătorul său oficiu.
Cu atât mai puțin am putea crede că fără un element subiectiv fundamental, fără
o parti cipare personală, care să coopereze la deschiderea ființei celor doi miri spre
primirea harului divin, s -ar putea realiza căsătoria ca Taină într -un mod eficient.

1 „Preotul de va curvi sau va preacurvi, sau sodomie făcând, să nu mai fie preot”, Canonul 81 al
Sfantului Vasile cel Mare, Molitfetnic.
2 Sfântul Ioan Gur ă de Aur , Tratat despre preoție , p. 953 . Purtător al harului ar putea fi și cel
inconștient, dar numai cel conștient este în măsură să se edifice pe sine în lucrarea divină
transformatoare la care ia parte.
3 Prof. S. L. Epifanovice , Sfântul Maxim Mărturisitorul și teologia bizantină. Studiu teologic , Ed.
Evanghelismos, București, 2009, p. 67.

Căsătoria candidatului la preoție

6

PROBLEMA PREGĂTIRII PENTRU CĂSĂTORIA
CANDIDAȚILOR LA PREOȚIE

Biserica romano -catolică nu este preocupată de acest subiect al căsătoriei
preoților, de vreme ce nu sunt admiși în cler decât celibatarii. Cărți le Noului
Testament ne arată însă că cei mai mulți dintre Apostoli au fost căsătoriți, și, prin
urmare, Taina Căsătoriei nu poate fi incompatibilă cu slujirea preoțească. „Se cuvine
însă preotul să fie fără de prihană, bărbat al unei singure femei, cuminte, cuviincios,
primitor de străini, destoinic să învețe pe alții, bun chivernisitor în casa lui, având copii
ascultători, cu toată bunăvoința1”.
Aceste criterii pauline de selecționare a candidaților la preoție, nu a prezentat
pentru exegeți, nici o dificultate la interpretar e ,în afară de condiția ca cel ales pentru
altar să fie bărbat al unei singure femei. Cea mai temeinică interpretare insă, ne face să
înțelegem: o singură dată căsătoriți2. Această interpretare corespunde întru totul
concepției pauline despre căsătorie, precum și spiritului în care marele Apostol al lui
Hristos înțelege să se facă selecțio narea candidaților la hirotonia întru preot și diacon.
Ne-am fi așteptat, poate, că autorul exaltării stării de feciorie, Sfânul Apostol
Pavel, să se situeze în rezolvarea acestei probleme, pe punctul de vedere al idealului
monahal, pretinzând sau, cel pu țin, recomandând să rămână necăsătorit, cel ce aspiră la
hirotonie. Dar nu a făcut acest lucru; nu din considerentul că la vremea aceea trebuie
să fi fost destul de redus numărul bărbaților creștini necăsătoriți, dar capabili să
îndeplinească celelalte con diții de intrare în cler. Alte motive, superioare, de ordin
doctrinar și tainic, trebuie să fi fost avute în vedere la selecția clerului.

1 I Tim., cap. 3, v. 2 -4.
2 Pr. Prof. G. T. Marcu, Sfântul Apostol Pavel, Despre personalitatea religios -morală a păstorului
de suflete , Studii Teologice VII, nr. 3 -4, p. 213.

Căsătoria candidatului la preoție

7
Exigențele Sfântului Apostol Pavel se referă, mai presus de orice, la unicitatea
absolută a căsătoriei candidatului l a preoție. Biserica nu recunoaște importanța
sacramentală în plenitudinea sa decât unei singure căsătorii1. De aceea preoții trebuie
să practice ei înseși învățătura pe care se cuvine să o predice și altora.
În creștinism, relațiile dintre soți, numai su nt legături trupești, ci un mod
concret de a realiza în viața persoanlă a celor doi imaginea unirii dintre Hristos și
Biserică.
Căsătoria este adusă astfel în cea mai intimă apropiere de preoție. Este firesc,
așadar, să se pretindă candidaților la preoție o educație deosebită, pregătirea pentru
căsătorie făcând, în același timp, totuși, una cu pregătirea pentru preoție.
Lipsa de interes a teologiei romano -catolice pentru căsătorie ca Taină o face să
rămână și în zilele noastre, la ideea obligativității ce libatului, impus tuturor membrilor
clerului. Exegeții sunt însă împărțiți în două, ca și teologii din domeniul moralei
catolice, de altfel.
După unii: „Celibatul este o lege bisericească, care își are fundamentarea
principală în Noul Testament2. După alț ii însă: „La Pavel ca și în Evanghelie, nici
vorbă de celibat obligatoriu”.
Adevărul este însă că, în temeiul învățăturii pauline, preoții și diaconii este
bine să fie căsătoriți, nu numai pentru a nu da loc la suspiciuni în ceea ce privește
corectitudine a vieții lor particulare, dar și pentru faptul că familia constituie proba
superioară a celui ce râvnește să chivernisească Biserica lui Dumnezeu3, însă mai
presus de toate, rămâne faptul că, Biserica vede în căsătorie o Taină.

1 „Cel ce se căsătorește pentru a doua oară nu este încununat și nu poate fi admis la împărtășirea
Sfintelor Taine vreme de doi ani; cel care se căsătorește pentru a treia oară este exclus pentru cinci
ani”, Canonul 2 al Sfântului Nichifor, Patriarhul Const antinopolului, pp. 806 -810.
2 Matei, Cap. 19, v. 12.
3 I Tim., Cap. 2, v. 5.

Căsătoria candidatului la preoție

8

CONCLUZII

Un rol determinant îl are astăzi familia preotului ortodox, care și ea este asaltată
de ispite și încercări specifice timpului pe care -l trăim. Alegerea slujirii a două altare,
cel al micii familii unde preotul este și soț și tată, și cel al Bisericii unde pr eotul este
părinte, îndrumător și mijlocitor către Dumnezeu pentru sine, pentru propria familie,
pentru toți fiii și fiicele din parohia lui, pentru toată lumea, necesită dublă
responsabilitate, jertfelnicie și mult curaj de a fi stâlp de lumină în timpuri întunecate.
Căsătoria preotului ortodox creează datorii mai mari decât pentru ceilalți
credincioși, el trebuind să justifice familia sa mai ales din punct de vedere religios –
moral, printr -o viață de familie exemplară și edificatoare.
Este adevărat că viaț a de familie creează preotului căsătorit o serie de probleme,
greutăți și sarcini cărora trebuie să le facă față. Atât soția, cât și copiii trebuie să fie
înconjurați cu atenție, cu dragostea necesară și cu grijă. Reprezintă toate acestea
dezavantaje?
Dimp otrivă, se consideră că preotul căsătorit este mai apt, mai capabil și mai
destoinic pentru îndeplinirea misiunii sale de păstor decât cel necăsătorit.
Activitatea preotului de conducere duhovnicească a credincioșilor trebuie să
înceapă întotdeauna cu prop ria familie, cu soția și copiii; mai mult decât alți
credincioși, trebuie să fie catehizați și moralizați pentru a fi cu adevărat un model de
viață creștină.
Începând apostolatul preotului cu familia sa, el nu trebuie s -o neglijeze în timp,
întrucât de sta diul ei de creștere duhovnicească depinde în mare măsură reușita
preotului în chemarea specială a slujirii lui Dumnezeu și a oamenilor și conducerea
acestora pe calea mântuirii.

Căsătoria candidatului la preoție

9

Bibliografie generală

1. Arhidiacon prof. dr. Ioan. N. Floca, Canonanele Bisericii
Ortodoxe – note și comentarii , București, 1991.

2. Biblia sau Sfânta Scriptură , Tipărită cu binecuvântarea Preafericitului
Părinte Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului
Sinod, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2008.

3. I.P.S. Dr. Antonie Plămădeală, Preotul în Biserică, în lume,
acasă , Sibiu, 1996.

4. Pastorație și Misiune în Biserica Ortodoxă – Tematică pentru
cursurile pastoral -misionare a clerului, conform hotărârii Sfântului Sinod
nr. 572/ 1998, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați 2001;

5. Preot prof. Ion Buga, Pastorală , Ed. Internațional Scorpion,
București, 1992.

6. Preot prof. Ilie Moldovan, Adevă rul și frumusețea căsătoriei ,
Teologia iubirii II, Alba Iulia, 1996.