SPECIALIZAREA: ȘTIINȚE POLITICE LUCRARE DE LICENȚĂ Profesor coordonator: Prof.univ.dr. Chiriac Mircea Dănuț Absolvent: Mitu Lucia-Nicoleta -BUCUREȘTI… [601773]

UNIVERSITATEA „HYPERION” – BUCUREȘTI
FACULTATEA DE STIINTE SOCIALE, UMANISTE ȘI ALE NATURII
SPECIALIZAREA: ȘTIINȚE POLITICE
LUCRARE DE LICENȚĂ
Profesor coordonator:
Prof.univ.dr. Chiriac Mircea Dănuț

Absolvent: [anonimizat] 2016-

1

UNIVERSITATEA „HYPERION” – BUCUREȘTI
FACULTATEA DE STIINTE SOCIALE, UMANISTE ȘI ALE NATURII
SPECIALIZAREA: ȘTIINȚE POLITICE
REGIMUL POLITIC STALINIST ÎN ROMÂNIA,
DIN PERIOADA 1948-1965
Profesor coordonator:
Prof.univ.dr. Chiriac Mircea Dănuț
Absolvent: [anonimizat]

2

CUPRINS

3

-Pagină albă-

4

INTRODUCERE
Am ales această temă deoarece,dezbătută din mai multe perspective aceasta se dovedește a avea
o importanță majoră.Consider că influența totalitarismului asupra sistemului românesc este o
temă care merită tratată pentru a putea afla care au fost efectele totalitarismului,unele dintre ele
resimțindu-se și astăzi.
Pentru realizarea lucrării am apelat la literatura de specialitate elevată: Hannah Arend „ Originile
totalitarismului”; Ioan Scurtu „Istoria contemporană a României”; Florin Constantiniu „O
istorie sinceră a poporului român”; Vlad Georgescu,Istoria românilor de la origini și până în
zilele noastre” s.a dar și la consultarea de documente din arhivă : „ Scânteia”;„Constituția
Republicii Populare Române 1952” etc, urmărind variabilele:regimurile
totalitare,stalinismul,partidul unic,liberalizarea regimului politic.
Lucrarea este structurată în trei capitole.Primul capitol: „ Totalitarismul,forma externă a
regimului politic dictatorial ” dezvăluie caracteristicile regimului totalitar și trăsăturile specifice
stalinismului.
Cel de al II-lea capitol: „Aplicarea modelului stalinist în România ( 1948-1965) ” explică
importanța acestuia în viața economică și culturală,importanța Constituției de la 1948 si cea de la
1952 în evoluția vieții politice dar și etapele cuceririi și instaurării unui astfel de regim politic
comunist.
Ultimul capitol: „ Stalinismul politic și începuturile liberalizării regimului politic ” prezintă
realizarea partidului unic,analiza se va axa pe sublinierea trăsăturilor specifice stalinismului
românesc în perioada lui Gheorghe Gheprghiu-Dej și victoria lui în competiția pentru putere în
Partidul Comunist.Un alt aspect analizat în acest capitol este începutul liberalizării regimului
politic și condițiile acestuia din punc de vedere economic,cultural și al politicii externe.

5

CAPITOLUL 1
TOTALITARISMUL,FORMA EXTREMĂ A REGIMULUI POLITIC
DICTATORIAL
Regimul politic reprezintă raportul politic de dominare a societății, exprimă multitudinea
de forme în care acesta se manifestă, reunește ansamblul relațiilor dintre formele sociale de
conștientizare, organizare și promovare a scopurilor ei1. Literatura politologică prezintă
multiple modalități de concepere și definire a regimului politic. Astfel, G. Burdeau consideră
că regimul politic depinde de sistemul de guvernare, în vreme ce Raymond Aron remarcă
faptul că fenomenul partidelor devine esențial deoarece unicitatea sau pluralitatea acestora
este criteriul determinant în constituirea și structurarea guvernării.
În evoluția sa societatea umană a dezvoltat două tipuri de regim politic :regimul politic
democratic și regimul politic dictatorial.
Democrație înseamnă „guvernare de către popor”. Constă din echitate politică și participarea
tuturor în procesul politic și garantarea libertății individului. Regimurile democratice se
caracterizează prin competiție deschisă pentru obținerea puterii politice între grupuri
autonome și grupuri organizate, care iau naștere în mod spontan în societate. Cei care câștigă
competiția sunt responsabili în fața întregului electorat. Competiția este susținută prin
intermediul partidelor politice și al alegerilor democratice care determină sprijinul popular al
fiecărui competitor.
Premisele de bază ale democrației sunt stabilirea unor limitări ale puterii statului și
responsabilitatea elitelor conducătoare față de întregul popor. Cele două premise sunt tratate
pe larg în Constituție. Toate democrațiile funcționează pe baza unui set de reguli care au fost
aprobate și general acceptate de către popor. Constituția definește limitele și scopurile
guvernării ca și mijloacele, procesele și procedurile prin care vor fi obținute. Ea este legea
fundamentală a unui stat și încălcarea ei este pedepsită de instituțiile abilitate2
1 Aristotel, Politica, Cărțile a II-a și a VI-a, Editura Antet, 1996, p. 345.2 Elena Nedelcu, Democrația și cultura civică, Editura Paideia, București, 2000, p. 67

6

Esența dictaturii constă în faptul că puterea nu este disputată. Deși regimurile dictatoriale
sunt relativ ușor de distins de cele democratice, nu e la fel de ușor să se stabilească criterii de
analiză prin care să se diferențieze regimurile dictatoriale între ele. Acest lucru e valabil în
special în cazul unui tip particular de regim dictatorial, și anume regimul totalitar.
Regimul politic dictatorial.Caracteristici,tipologie.
Societatea umană a dezvoltat două tipuri de dictatură: unul conservator în care elitele politice
și regimul pe care îl sprijină și căruia îi dau substanță încearcă să mențină forțele societale
dominante, în special structura claselor sociale. În acest tip de dictatură defensiv, conducerea
politică încearcă să mențină status-quo-ul existent împotriva forțelor noi care încearcă să
impună schimbări3.
Al doilea tip de dictatură este cel radical. Acesta este transformator și mobilizator, care
impune schimbări în structura socială. Este asociat cu grupuri sau clase noi care încearcă să
înlocuiască status-quo-ul existent. Toate formele de dictatură se caracterizează prin
instabilitate. Există un conflict între elitele politice aflate în competiție, unele încercând să se
mențină la putere, iar altele să obțină puterea. Conflictul se poate muta și pe plan economic,
atunci când intervine lupta între elitele politice și cele economice4.
În secolul al XX-lea are loc o confruntare între regimurile democratice și cele
totalitare. Secolul XX dezvoltă totalitarismul,ca formă extremă a regimului
dictatorial.Regimurile totalitare comuniste au apărut în timpul primului Război Mondial în
fostul imperiu țarist și dupa al doilea Război Mondial în unele țări din centrul și estul
Europei,în Asia și America Latină și au dispărut în mare parte în urma revoluțiilor
anticomuniste din anii 1989-1990. Fascismul și comunismul au apărut mai ales în toate statele
imperiale continuând să dezvolte pe alte planuri tradiții de dominație antidemocratică.
După prăbușirea marilor imperii,se observă trecerea de la țarism la comunism,de la
austro-ungarism și imperiul militarist german la comunismul stângii extremiste,ca în final să
se instaureze în Ungaria și Germania regimuri de extremă dreapta,ceea ce a demonstrat
disponibilitatea acestor societăți moștenitoare ale fostelor structuri imperiale agresoare,pentru
așezarea regimurilor totalitare.5
3 Hannah Arendt,Originile totalitarismului , Editura Humanitas,București 2006, p.5674 Ibidem,p.5685 Vaslan Călin, Politologie,Editura Economica,București 1997, pp. 167-173

7

În antichitate și în feudalism, regimurile dictatoriale s-au manifestat sub forma
monarhiilor absolute.
În epoca modernă odată cu burghezia și marea societate, capitalismul, regimurile
dictatoriale încep să fie înlocuite de regimurile democratice.
În perioada contemporană, cele mai reprezentative forme ale regimurilor dictatoriale au
fost regimurile coloniale, regimurile fasciste, regimurile comuniste și cele militare.
Regimurile comuniste, în comparație cu cele fasciste sunt regimuri politice de extremă
stânga, dar cu același numitor comun-totalitarismul și dictatorismul social-politic.
Regimul politic dictatorial este caracterizat prin deținerea puterii de către o persoană
sau un grup restrâns.Puterea dictatorială este obținută prin violență și mijloace
neconstituționale, fiind exercitată fără restricții.De regulă în regimurile dicatoriale, separarea
puterilor este înlocuită cu unitatea puterilor6.
Regimul comunist din România a fost un regim de tip totalitar și în consecință a avut
toate trăsăturile tipului de organizare politică antidemocratică, anticapitalistă, bazată pe
teroare, antiegalitism și agresiv și prin cultul conducătorului. În evoluția sa,regimul comunist
din România a avut două etape: etapa regimului stalinist( despre care voi prezenta mai multe
in capitolul următor )și cea a regimului național-comunist.
În România regimul comunist a fost o copie fidelă a tipului de stat și societate din
Uniunea Sovietică.În fapt regimul comunist a realizat o sovietizare a întregii societăți
românești.În toată perioada sa de existență, regimul comunist din România a fost subordonat
Uniunii Sovietice. Între 1945-1989 România s-a aflat in sferă de influență sovietică.7
1.2 Caracteristicile regimului politic totalitar
Dictaturile totalitare sunt regimuri politice fundamentate pe ideologia și partidul politic de
extremă stângă sau de extremă dreaptă, ale căror mijloace și practici de guvernare au atins
formele cele mai arbritare ale puterii absolute, exercitate prin teroare,propagandă si asasinat8.
Bazându-se pe tehnologia modernă,statul de tip totalitar începea ca o dictatură ce exercita
întreaga putere politică,însă nu se oprea acolo.Treptat statul instituia un control cât mai
complet asupra tuturot aspectelor vieții umane:economic,social,cultural,intelectual.Deși un
6 Ibidem,pp.180-1817 Dennis Deletant,România sub regimul comunist, Editura Academia Civica,București 2010,pp. 86-1308 Ibidem,pp 140-145

8

asemenea control nelimitat nu a putut fi niciodată pe deplin realizat,libertatea de acțiunea a
individului a fost în mare parte redusă.Deviația de la normă,chiar în materie de artă sau
comportament familial,putea deveni o crimă.În teorie nimic nu era neutru din punct de vedere
politic,nimic nu era în afara obiectivelor statului.Această viziune grandioasă în privința
controlului absolut al statului era complet diferită de liberalismul și democrația secolului al
XIX-lea,dar și de autoritarism.Acesta din urmă încerca să limiteze puterea statului și să
protejeze drepturile sacre ale individului: liberalii se bazau pe raționalitate,armonie,progres și
o clasă de mijloc9.Toate acestea erau respinse de către adepții totalitarismului.Aceștia credeau
în puterea voinței,credeau că individual era mult mai putin valoros decât statul și că nu
existau drepturi pe termen lung,ci doar recompense temporare pentru loialitate și serviciile
aduse.
Doar liderul atotputernic și partidul unic,aflați mai presus de lege și de
tradiție,determinau destinul statului totalitar.Spre deosebire de vechiul
autoritarism,totalitarismul nu se baza doar pe o elită și pe mase,statul totalitar a căutat
și,uneori a reuși să obțină sprijinul și chiar admirația oamenilor obișnuiți.Totalitarismul s-a
întemeiat pe mase îndoctrinate politic,pe oameni angajați în procesul politic,mai ales dedicați
naționalismului. Acest caracter de mișcare de masă a oferit totalitarismului o mare parte din
puterea sa10.
O altă caracteristică a statelor totalitare a fost dinamismul lor fără limite.Societatea
totalitară a fost o societate complet mobilizată,o societate care înainta către un țel final.Acest
țel nu a fost niciodată limitat doar la supraviețuirea regimului,ca în cazul unei dictaturi.În
mod paradoxal,regimurile totalitare nu și-au atins niciodată obiectivele finale,sau mai
precis,de îndată ce un scop era realizat cu prețul unor sacrificii enorme,apărea la comanda
liderului,un alt țel,menit să îl înlocuiască pe cel vechi.Astfel totalitarismul era, în cele din
urmă,un fel de revoluție permanentă,de revoluție neterminată,în cadrul căreia transformarea
profundă și rapidă,impusă de sus,continua la nesfârșit11.
Regimurile politice totalitare au apărut în secolul XX.Regimurile de extremă stânga au
avut ca ideologie marxismul,principala caracteristică a lor fiind desfințarea propietății private,
prin care se dorea trecerea băncilor, industriei și terenurilor agricole în propietatea
9 Raymond Aron,Democrație și totalitarism, Editura All,București 2003, p.20010 Ibidem ,p 20311 Stephane Courtois,Comunism și totalitarism, Editura Polirom,București 2011,p 7

9

statului.Regimurile de extremă dreapta au avut ca ideologie naționalismul extremist,acesta
promovând dragostea față de propiul popor și ura față de naționalități diferite.
Este de înteles că putem considera ca fiind obligatoriu,în definiția totalitarismului fie
monopolul puterii,fie naționalizarea vieții economice,fie teroarea ideologică.
Putem afirma că fenomenul este perfect atunci când toate aceste elemente sunt reunite si
realizate pe deplin.12
Regimurile totalitare au unele trăsături comune: la baza apariției și menținerii lor au stat
existența unui singur partid, ideologii singulare, absolutiste care la fascism s-a manifestat în
exterminarea popoarelor și indivizilor aparținând altor comunități ,rase, iar ideologia
comunistă prin lupta de clasă care a distrus drepturile și libertătile cetătenilor și ale
națiunilor13.
În opinia lui Raymond Aron un regim totalitar se deosebește prin faptul că: un partid
are monopolul activității politice; cea mai mare parte a activității economice este supusă
statului; Statul are un monopol dublu: al forței și al mijloacele de convingere.14
Oriunde a ajuns la putere, totalitarismul a dezvoltat instituții politice noi și a distrus
tradițiile sociale, juridice și politice ale țării.Regimul totalitar a transformat todeauna clasele
în mase, a înlocuit sistemul partidelor cu o mișcare de masă, a mutat centrul puterii de la
armată la poliție și a stabilit o politică externă orientată spre dominația mondială.15
În concluzie în , regimurile totalitare, organizarea conducerii se caracterizează prin
concentrarea puterii în mâinile unei elite politice limitate numeric. În multe regimuri
autoritare există o distincție clară între stat și societate. Se permite existența grupurilor
autonome, mai ales a celor care au apărut înaintea regimului, de exemplu, Biserica și multe
grupuri politice active, lucruri ce dau o ușoară senzație de pluralism politic.
În regimurile totalitare statul pătrunde și anihilează forțele din societate, fiind înființate
noi instituții care să supună toate forțele societale controlului nelimitat al elitei conducătoare.
Acest lucru se obține prin pătrunderea intereselor și a asociațiilor, desființându-le pe unele,
remodelându-le pe altele și punând bazele altora.
Controlul și acapararea totalitară a societății se extinde asupra economiei, educației,
12 Ibidem,pp 9-1313 Raymond Aron,Democrație și totalitarism, Editura All,București 2003, p. 21314 Ibidem, pp. 210-22415 Hannah Arendt,Op.Cit., p.567

10

culturii, religiei și chiar asupra familiei. Elitele totalitare tind să devină extrem de ideologice
în scopurile pe care și le propun. Deseori sunt utopice și transcendentale, deci radical diferite
de valorile și scopurile societății pe care vor să o controleze și să o modifice. Ideologia este
extrem de mobilizatoare. Ce înseamnă acest lucru? Mobilizarea este intensificarea
participării. Este procesul prin care regimul determină cât mai mulți cetățeni să se implice
activ în viața publică. Regimurile totalitare, dimpotrivă, încearcă prin eforturile de a mobiliza
populația, de a-și impune ideologia și de a organiza consimțământul să dezvolte un consens
popular larg, dar nu în sens democratic, ci e vorba doar de o aprobare din partea populației.
1.3.Stalinismul, formă de manifestare a totalitarismului de stanga
Din punctul de vedere al ideilor politice, marxismul-leninismul constituie un mister al
secolului XX dacă vom căuta un răspuns la întrebarea: cum poate o teorie politico-economică
născută în mijlocul crizei sociale și orientată spre căutarea fericirii întregii omeniri să se
sfârsească prin a se transforma în cea mai lungă teroare întâlnită pe parcursul istoriei?16 Karl
Marx a fost fondatorul sociologiei și cel care a pus bazele marxismului occidental. Potrivit lui
Engels si Marx transformarea societății avea să se desfășoare în două faze: una socialistă,iar
cealaltă comunistă,o societate fără clase,în care toată lumea muncește și primește după
nevoi17.
Stalinismul politic a reprezentat desființarea tuturor pardidelor politice,indiferent de
ideologia lor,precum și libertății presei.De asemenea românii au fost supusi unor torturi
psihice și fizice,în urma cărora individul era obligat să cedeze și să devină complice.
Stalinismul sau ”totalitarsimul exemplar”.Această sintagmă,lansată de Helene Carrere d
Encausse cu privire la totalitarismul sovietic reia teza originilor leniniste ale
stalinismului,urmărind să evidențieze momentele și condițiile creării sistemului totalitar din
dezvoltarea sistemului politic sovietic. 18
Mitul eredității politice a lui Lenin .În prima fază, de la cucerirea puterii și până la
îmbolnăvirea lui Lenin (1922) ceea ce caracteriza Partidul Bolșevic era dezbaterea de idei din
interiorul partidului care nu-i afectau nici deciziile guvernamentale, nici ideologia, nici
interesele stategice: "Unitatea este una din cheile gândirii și demersurilor lui Lenin .Obsesia
16 Chantal Millon-Delsol, Ideile politice ale secolului XX, Editura Polirom 2002 , pp 15-3017 Ibidem,pp 35-4018 Carrere d Encausse Helen ”Traite de science politique” vol 2,Paris , P.U.F ,1985 , p 213

11

unității a marcat evoluția partidului, a scandat istoria sa, ea explică lipsa de rezistență față
de partid, față de Lenin. (.) Acest principiu unitar impune membrilor partidului o fidelitate
absolută nu față de ideile lor, ci față de deciziile echipei conducătoare sau ale
conducătorului suprem. Autoritatea de care Lenin se bucura printre colaboratorii săi din
rațiuni istorice -voința sa; constanța sa; rolul jucat în construirea partidului – devine un
principiu central al vieții partidului pe care îl vor moșteni toți succesorii"19
Se cunoaște, astfel, rolul de arbitru al lui Lenin în disputele violente
dintre Troțki și Stalin, Zinoviev și Kamenev, pe de o parte, Buharin, pe de alta.
Dar monolitismul puterii personale se află în germene în monopolul puterii partidului ca
partid de cadre, structurat piramidal, în care rolul secretarului general derivă din înseși
principiile ideologice și organizatorice ale acestui partid de tip nou: din centralismul
democratic și democrația internă de partid . Partidul nu poate greși deoacere este detașament
de avangardă al clasei muncitoare, singura care se află în posesia legilor obiective ale
dezvoltării sociale și progresului: deciziile șefului nu pot fi nici criticate, nici blocate pentru
că ele reprezintă personificarea ideologică a partidului de cadre. Până aici nu există deosebiri
de esență între fizionomia partidelor de dreapta sau de stânga. Deosebirile apar odată cu
arsenalul ideologic și tehnicile de propagandă specifice întrebuințate pentru aplicarea utopiei
radicale. Acum apare în prim-plan geniul diabolic al lui Stalin, rece și meticulos, maniera în
care a știut să exploateze și să profite de avantajele situației. Maniera în care a știut să
țeasă"pânza de păianjen" în jurul lui Lenin, pregătind condițiile pentru eliminarea
potențialilor adversari sau pretendenți la funcția supremă. Modul în care a știut să se erijeze în
succesorul legitim al lui Lenin și implicit, al funcției acestuia trădează nu numai un vertij al
puterii dar și conștiința avantajelor ce decurgeau din cucerirea unei astfel de redută20.
Erijându-se în continuator legitim al lui Lenin, Stalin a știut să beneficieze de toate
avantajele pe care i le confereau mitul unității partidului și monolitismul puterii ce decurgea
din însăși structura organizatorică a partidului21. În primul rând, centralizarea puterii derivă
din însăși legitimitatea politică a funcției și din condiția de continuator legitim al ideilor
leniniste. Acestea, combinate, îi permit să-și neutralizeze adversarii, în primul rând, ca
apărător al dogmei infailibile: ideologia marxist-leninistă, a cărei versiune caricaturală o
19 Ibidem , pp.214-21520 Stephane Courtois,Comunism și totalitarism, Editura Polirom,București 2011, pp-79-8221 Ibidem,pp 85-100

12

poate apăra și impune cu ajutorul vechilor cadre de partid, în luptă cu ideile rivale ale
lui Troțki, Buharin, Zinoviev, Kirov, Kamenev.Astfel, în timp ce Troțki milita pentru
revoluția mondială și pentru exportul de revoluție, Stalin reușise să adopte, ca linie oficială a
partidului, teza construirii socialismului într-o singură țară, înconjurată de dușmani și teza
ascuțirii luptei de clasă după fiecare etapă de construire a noii societăți.
Aceste teze au avut un impact politic decisiv în consolidarea legitimității ei pe plan
internațional, în special în cadrul mișcării comuniste și muncitorești, unde orice greșeală
internă (crime, excese ale cultului personalității, abateri grave de la linia oficială a teoriei)
erau scuzabile în numele greutăților inerente întâmpinate de prima țară care construia un alt
mod de producție. Greșelile erau inerente, având în vedere presiunile sistemului capitalist
mondial la adresa primului stat socialist din lume, miza uriașă a construirii cu succes a
acestuia pentru soarta proletariatului mondial. La adăpostul acestor campanii publicitare, mai
mult decât binevoitoare, Stalin a putut pregăti în tihnă o revoluție socială totală, inițiată de
sus, care va marca profund raporturile dintre societatea civilă sovietică și sistemul ei politic.
În primul rând, modernizarea economică a U.R.S.S., impusă de Stalin, în conformitate cu
legile economice ale socialismului, prin colectivizarea forțată și industrializarea accelerată,
rup în două societatea sovietică prin instituirea clivajului sat-oraș, în sensul că țărănimea,
neavând o conștiință de clasă revoluționară, ci una conservatoare sau tradițională, trebuia
"ajutată" să se lepede de instinctul atavic al posesiei și proprietății private22.
Justificarea ideologică a terorii :este cheia de boltă a totalitarismului sovietic, placa
turnantă pe care se bazează toate acțiunile și tactica lui Stalin în vederea acaparării puterii
totale. Ea se sprijină pe următoarele măsuri care au marcat ordinea revoluționară și au
asigurat succesul proiectului politic al lui Stalin:
a) Atomizarea societății sovietice cu ajutorul cuplurilor dihotomice din discursul
ideologic. Cuplului țarism-revoluție sau chiar expoatare-eliberare; se adaugă cuplurile
trădător-erou; muncitor fruntaș-sabotor; chiabur-țăran sărac, muncitori-țărani; muncitori
necalificați-specialiști. Aceste cupluri, centrate în special în jurul sintagmei "clasă
muncitoare", legitimează lupta de clasă prin favorizarea categoriilor sociale cu interese
opuse23.
22 Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate, București,Ed Polirom 2005,pp 41-5023 Layton,Geoff,Germania:al treilea Reich,1933-1945, București,Ed.All 1999,p 15

13

b) Procesele spectacol sau demonstrative ocupă un loc considerabil în legitimarea
sistemului politic totalitar. Spre deosebire de procesele politice clasice, care opun pe acuzați
și pe acuzatori într-un conflict politic real și care respectă regulile procedurale, oralitatea și
contradictorialitatea, funcția procesului-spectacol este de a legitima noul sistem de valori în
curs de consolidare și, indirect, de a legitima teroarea. Vechii adversari ai lui Stalin: Buharin;
Zinoviev; Kamenev nu numai că renunță la ideile lor, dar în memorii disperate și repetate ei
cerșesc "tătucului" iertarea , asigurându-l de fidelitatea lor și regretând "rătăcirile" din trecut
față de orientarea genială a "părintelui popoarelor". Mai mult, în timpul precesului Buharin a
recunoscut toate capetele de acuzare imaginare împotriva lui și a cerut o pedeapsă exemplară
pentru el însuși. Când s-a pronunțat sentința la moarte prin împușcare a sfârșit strigând:
"Trăiască tovarășul Stalin!"
c) Crearea statului de drept totalitar se bazează pe "combinația dintre măsurile de
urgență și un legalism crescând". Asocierea terorii și a dreptului conferă legitimitate juridică
tuturor măsurilor teroriste prin validarea lor de către voința populară care, în cadrul
democrației populare, atinge aproape unanimitatea. Dar și voința populară este trucată și
manipulată, prin mecanismele terorii, la fel cum legalitatea este una de paradă, exterioară,
care să arunce praf în ochii prostimii. "Teroarea și legalitatea sunt cele două aspecte
inseparabile ale unei aceleiași atitudini totalitare. Teroarea creează imprevizibilul, legalitatea
restaurează previzibilitatea"
d) Consolidarea statului-partid și, apoi, a partidului-stat .Ca stat al dictaturii
proletariatului, statul sovietic este voința clasei dominante ridicate la rang de lege. Inițial, stat
al muncitorilor și țăranilor, stat al întregului popor, statul va deveni monopolul forței în
mâinile unei elite conducătoare compusă din activiștii de partid, aparatciki și din membrii
temutului NKVD. Acest stat va da naștere unei birocrații numeroase care vor controla total
activitățile sociale, fiind controlate, la rândul lor, de cele două instituții mai sus menționate,
până când vor fi înghițite în structura monoorganizațională a partidului.
e) Crearea omului nou și rotația cadrelor. O formă indirectă de control asupra societății
era inocularea în inconștientul noilor elite și echipe de cadre că nimeni nu este de neînlocuit.
Progresiv cu consolidarea puterii personale, oligarhia partidului va fi înlocuită prin valuri
succesive de cadre de rezervă care vor anihila stabilitatea și securitatea locurilor de muncă și
vor înăbuși din fașă orice încercare de rezistență, datorită neîncrederii în noii veniți. Această

14

clasă instabilă trebuia să execute, în schimbul avanatajelor temporare, indicațiile de sus,
concurând pentru a intra în grațiile stăpânului de la Kremlin, în îndeplinirea sarcinilor, în
spionarea și delațiunea reciprocă. Prin aceste caracteristici, clasa politică din anii '40 și-a
subminat bazele puterii proprii și a declanșat cultul deșănțat al personalității. Corelativ, ajutat
de o ideologie sărăcită în conținutul ei concret, Stalin își suprapune modelul său de semizeu
proiectului utopic de om nou, de homo sovieticus, după chipul și asemănarea ideologiei
totalitare însăși. Acesta, așa cum îl cunoaștem deja din bogata literatură proletcultistă a anilor
'30, avea el însuși trăsături de supraom24.
Voința lui revoluționară și credința în justețea cauzei trebuiau să transcendă de fiecare
dată instinctele lui naturale, ceea ce propaganda numea "influențe ale vechii societăți". El
trebuia să aibă o atitudine intransigentă față de aceia care șovăiau sau se eschivau de la
sarcini; trebuia să înfiereze cu mânie proletară orice atutudine defetistă sau dușmănoasă la
adresa noii societăți; trebuia să pună mai presus interesele generale decât cele particulare.
Chiar și dragostea era condiționată ideologic, în sensul că fidelitatea față de linia politică,
realizările în producție etc. erau calități care cântăreau tot atât de mult în procesul de
apropiere dintre doi tineri ca și calitățile lor fizice sau morale. Această credință în justețea
cauzei a fost transformată de propagandă într-un sistem de urmărire și delațiune generală,
într-un fel de bellum omnium contra omnes, cu efecte spectaculoase asupra eficienței
controlului total și implicit, asupra atomizării societății civile. De altfel, se cunoaște cazul
pionierului Kovalov, larg popularizat, care la nouă ani și-a trădat părinții pentru că în casă
criticau stările de lucruri din cadrul societății sovietice25.
f) Rolul poliției politice în amplificarea terorii și consolidarea sistemului .Poliția
politică va deveni instrumentul privilegiat al lui Stalin în controlul societății sovietice și în
consolidarea ei, prin amplificarea terorii la cote inimaginabile. Prin puterile dicreționare
acordate, poliția politică se va eschiva oricărui control din partea statului sau societății civile .
Ea nu va fi răspunzătoare sau obedientă decât în fața secretarului general al partidului,
deopotrivă șef al statului și comandant suprem al forțelor armate. Această concentrare a
puterilor într-o singură persoană va pregăti înghițirea statului de către partid, apoi a statului-
partid de către poliția politică . Aceasta va ajunge să fie un stat în stat, imposibil de a mai fi
controlată și care, datorită creșterii exponențiale a puterii sale, va face din propriul ei părinte o
24 Ibidem,p 1525 Ibidem,p 16

15

marionetă, adeseori obligată să joace o pantomimă, un rol ingrat, acela de a justifica propriile
ei acțiuni. Căci dictatorul cade în plasa propriei sale puteri : pe măsură ce legitimitatea
regimului se diminuează, forța de coerciție se intensifică și, odată cu aceasta, rolul organelor
de represiune care își impun propria lor logică funcționării sistemului.26
Deținerea monopolului de către partidul unic s-a realizat prin înființarea poliției politice,
Securitatea în iulie 1948. Extrema stânga din România este reprezentată de Partidul
Comunist,înființat în anul 1921.
Comuniștii declarau că obiectivul regimului politic este edificarea societății socialiste,în
care oamenii să-și dezvolte în mod multilateral personalitatea.Scopul acestor transformări
constă în desfințarea propietății private,eliminarea inegalităților economice dintre oameni și a
claselor sociale și instaurarea dictaturii proletariatului ca modalitate de înfrângere,prin
violență,a rezistenței împotriva noii societăți27.
Totalitarismul și-a făcut intrarea la scurt timp după instaurarea regimului impus de
Stalin,în martie 1945.
Activistul căruia i-a revenit misiunea de a înfaptui operația, de adaptare a faptelor de
istorie românească la cadrul ideologic marxist-leninist și mai ales la comandamentele puterii
sovietice se numea Mihai Roller. Sosit de la Moscova unde a petrecut anii războiului, el a
adus cu sine tezele esențiale destinate să aseze pe baze cu totul noi înțelesul istoriei
românești. În succesiunea lor cronologică, aceste teze tindeau să inoculeze în conștiința
colectivă, prin intermediul manualelor de liceu si, mai tarziu, al cursurilor universitare, cateva
idei-forta: aportul masiv al slavilor la formarea poporului român; sprijinul permanent acordat
de poporul rus poporului roman; rolul negativ, nefast chiar, al influențelor occidentale de-a
lungul secolelor; caracterul reacționar și trădator al boierimii și al burghezo-moșierimii; rolul
de avangarda al partidului comunist; eliberarea țarii de către glorioasa armată sovietică în
august 1944 și, la loc de frunte bineințeles, rolul salvator si ocrotitor al " genialului părinte al
popoarelor", generalissimul Iosif Visarionovici Stalin.
Secondat de un grup de istorici improvizați, importati din URSS sau de proveniența
locală, Mihai Roller s-a identificat cu misiunea de a duce la împlinire acest vast transplant de
constiința istorica in conformitate cu imperativele totalitarismului stalinist, auxiliar ideologic
al represiunii de masa si al terorii care s-au abatut asupra intregii natiuni române. Încarcerarea
26 Ibidem. pp. 20-2227 Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate, București,Ed Polirom 2005,pp 61-65

16

minților încă mai mult decât a trupurilor a fost una dintre preocuparile prioritare ale puterii
instaurate la conducerea țarii de ocupatia sovietica. Reinterpretarea istoriei românești în
funcție de acest comandament al puterii ocupante a fost o componenta de seama a regimului
totalitar comunist din Romania, în faza în care acesta a fost direct controlat de Moscova.28
Firește, sfârșitul celui de al doilea război mondial a dus la alunecarea României înspre
sfera de influență sovietică, implicit stalinistă. În anii 40 și 50, comuniștii români au excelat
în a se transforma în executanți obedienți și docili ai ordinelor sosite de la Moscova. Brașovul
devenea în 1950 Orașul Stalin. Colectivizarea forțată a agriculturii a fost făcută după modelul
stalinist, la fel ca exterminarea oponenților reali ori imaginari ai regimului lui Gheorghe
Gheorghiu-Dej, Petru Groza, Vasile Luca, Ana Pauker și a altor cozi de topor ale Moscovei.
Dezastrul economic, uman și moral lăsat de regimul comunist în România a fost
inimaginabil.
Aplicare modelului stalinist în Romania face obiectul de analiză al capitolului următor.
Capitolul 2
Aplicarea modelului stalinist în România ( 1948-1965)
Având în vedere faptul că după 23 august 1944, treptat, dar sigur, Partidul Comunist a devenit
principala forță politică din țară, rămânând apoi unica forță politică din România și instaurând un
regim totalitar copiat după modelul Uniunii Sovietice, consider necesar să prezibt câteva din
principalele momente ale istoriei acestui partid, momente care explică poziția și acțiunile sale
după ocuparea țării de către armatele sovietice.
Perioada stalinistă a cuprins anii 1948-1965 ,perioadă guvernată de Gheorghe Gheorgiu
Dej.Comunismul s-a instituționalizat în toate sferele societății după modelul stalinist.
Prima etapă a fost stalinizarea în sfera politică,printr-un regim totalitar,cu ajutorul Tratatului de
prietenie și crearea Pardidului Unic,Partidul Muncitoresc Român.Stalinizarea în plan economic s-
a efectuat prin realizarea propietății colective,prin Legea Naționalizării interprinderilor
28https://www.militiaspirituala.ro/detalii.html?tx_ttnews%5Btt_news%5D=224&cHash=58fd6edbd38428cd7a7a0e1
5dba8fcda, accesat la data de 03.03.2016

17

industriale,bancare,de transporturi etc.Colectivizarea s-a făcut dupa modelul sovietic și s-a bazat
pe voluntarism.29
După actul de la 23 august 1944, România iese din războiul contra Națiunilor Unite, dar este
ocupată imediat de Armata Roșie. Era primul pas spre instaurarea comunismului. Profitând de
protecția trupelor sovietice, P.C.R. își mărește numărul de membri, dezvoltă un discurs politic
demagogic și populist în care termeni ca „dreptatea socială“ și „egalitatea“ se întâlneau
frecvent. Comuniștii deveneau campionii luptei pentru eliberarea imediată a țării alături de
Armata Roșie și pentru realizarea reformei agrare.
Drumul lor spre cucerirea puterii politice a parcurs mai multe etape. Cererea imperativă a lui
Stalin ca regele Mihai să îi aducă la putere pe comuniști a avut drept rezultat instalarea, la 6
martie 1945, a unui guvern procomunist condus de Petru Groza. Noile autorități au
preluat Transilvania de Nord-Vest (eliberată de armata română în octombrie 1944) și au realizat
reforma agrară promisă .
A urmat apoi înscenarea de la Tămădau (iulie 1947), prin care era anihilată opoziția democratică:
P.N.Ț. a fost scos în afara legii, iar P.N.L. a ales autodizolvarea. Prin urmare, pluralismul politic
era desființat, iar drumul spre instituirea partidului unic și a dictaturii proletariatului – larg
deschis.30
Stăpâni pe guvern și parlament , comuniștii vor trece la lichidarea ultimului bastion al legalității
interbelice: monarhia. Lipsit practic de orice putere, suveranul, aproape exilat la Sinaia, este
chemat la București și silit să abdice. În aceeași zi, România a fost proclamată republică
populară.
Odată încheiată preluarea puterii și distrugerea vechiului regim politic, comuniștii au continuat
sovietizarea României prin impunerea statului totalitar și al controlului complet asupra societății.
S-a realizat în timpul regimului lui Gheorghe Gheorghiu , favorizată și de prezența Armatei
Roșii.
În plan intern, s-a înființat partidul unic, Partidul Muncitoresc Român prin fuziunea P.C.R. cu
acea parte din P.S.D. dispusă să-i recunoască întâietatea. Noile constituții alcătuite după
modelul sovietic ,cea din 1948 și 1952 au dat putere de lege noului regim politic. Preocuparea
29 http://revista.memoria.ro/?location=view_article&id=386,accesat la data de: 3.05.201630 Institutul Național pentru studiul totalitarismului „ Arhivele totalitarismului” anul 3,nr 2/1995,pp 8-12

18

principală a noilor autorități a fost să reprime orice formă de rezistență, motiv pentru care, cu
sprijin direct și cadre aduse din U.R.S.S., a fost creată Securitatea și Miliția.31
2.1 Etapele cuceririi puterii și instaurării regimului politic comunist (1945-1947)
Aș dori să precizez încă de la început că activitatea Partidului Comunist Român a fost
comandată de la Moscova și a fost sincronizată cu situația politică internațională.
Etapele cuceririi puterii politice de către comuniști au fost:
– Intrarea comuniștilor în alianțe cu alte partide de stânga,în guvernul condus de generalul
Constantin Sănătescu,
– Atragerea sprijinului populatiei prin promiterea înfăptuirii unor reforme,
– Stabilirea coeziunii opoziției democratice prin racolarea de partide,
– Debarcarea „tovarășilor de drum” sau absorbirea lor în partid.32
Comuniștii creează pe 20 iunie 1944 Blocul Național Democrat din care făceau parte:
Partidul Comunist Român,Partidul Social Democrat,Partidul Național Țărănesc și Partidul
Național Liberal.
Principalul obiectiv al blocului era scoaterea țării din războiul dus împotriva Națiunilor Unite.
Era clar că un astfel de partid nu va lua singur puterea niciodată,astfel la Moscova se iau
măsuri pentru reorganizarea partidului.Ștefan Foriș,secretarul general al partidului este demis
pe 4 aprilie 1944 și înlocuit cu o troică formată din Constantin Pârvulescu,Iosif Rangheț și
Emil Bodnăraș.La Conferința Partidului Comunist Român din octombrie 1944 conducerea
este preluată de Gheorghe Gheorghiu Dej,Ana Pauker,Vasile Luca și Techari Georgescu.33
La 12 octombrie 1944 se creează Frontul Național Democrat alcătuit din:Partidul Comunist
Român,Partidul Social-Democrat,Frontul Plugarilor,Uniunea Patriotică și Confederația
Generală a Muncii.Astfel comuniștii au urmărit crearea unei organizații politice care să le
ușureze drumul spre acapararea puterii politice.34
În urma unor divergențe cu membrii cabinetului,generalul Sănătescu își dă demisia.Tot el
este însărcinat de rege cu formarea unui alt guvern.Acesta,în urma consultării cu unii oameni
31 Florin Constantiniu „O istorie sinceră a poporului român” Ed.Univers Enciclopedic Gold,București 2001,pp
443-44532 Vlad Georgescu,Istoria românilor de la origini și până în zilele noastre, Ed. Hummanitas,București 1992,pp
244-24633 Ion Rațiu,România de astăzi-comunism sau independență?, Ed.Condor,București 1990, p1934 Ibidem, pp 60-68

19

politici formează un nou cabinet la 4 noiembrie 1944.Tot atunci este restabilită constituția de
la 1923 și este deschisă și mai mult calea comuniștilor spre guvernare.
Sănătescu îl numește pe Petru Groza viceprim-ministru,pe Gheorghe Gheorghiu Dej ministru
al Comunicațiilor și pe Teohari Georgescu subsecretar de stat al Ministerului de Interne.Din
acest moment agitațiile comuniste încep sa ia amploare.Acum începe o puternică propagandă
în rândul muncitorilor.Se creează „Comitetele muncitorești” ce vizau subordonarea
sindicatelor principalelor interprinderi,iar la sate sunt organizate „ comitetele sătești ” ce
vizau acapararea puterii în zonele rurale.
Teohari Georgescu inițiază o amplă campanie de infiltrare în poliție și jandarmerie a multor
comuniști din echipele conduse de Emil Bodnăraș,precum și a consilierilor sovietici.35
În ianuarie 1945 Gheorghe Gheorghiu Dej face o vizită la Moscova,aici stabilindu-se
obiectivele tactice ce vizau cucerirea puterii de către comuniști.Stalin le promite acestora că
venirea lor la putere ar conduce la cedarea Transilvaniei către România,fapt ce trebuia ca
fiind în ochii opiniei publice rezultatul eforturilor comuniștilor și o dovadă în plus a
patriotismului lor.Conform indicațiilor primite,comuniștii organizează pe 27 ianuarie 1945 un
miting de protest.Primul ministru e calificat „ reacționar ” ,se cere demisia sa și formarea unui
Guvern al Frontului Național Democrat.36
Pe 27 februarie la București vine Andrei Ianuarevici Vîșinski,Vice Comisar al Poporului
pentru Afaceri Externe al Uniunii Sovietice.Acesta îi cere Regelui să-l demită pe Rădescu și
să-l numească în fruntea Guvernului pe Petru Groza care „se bucura de încrederea
Moscovei„.În acest context Regele,îl încredințează cu formarea noului Guvern pe Petru
Groza.După consultări cu membrii FND,acesta anunță că vicepreședinte al Consiliului de
Miniștri era Gheorghe Tătărascu,ce era și Ministru de Externe,însă posturile cheie erau
ocupate de comuniști37
La 6 martie 1945 puterea politică era preluată de Guvernul Petru Groza.
De fapt instaurarea acestui guvern a însemnat preluarea puterii de către comuniști și aliații
lor.Articolul apărut în „ Scânteia ” din 6 martie 1953 recunoaște implicarea sovietică în
instaurarea Guvernului Petru Groza,precizând că victoria a fost posibilă datorită forțelor
armate sovietice.38
35 Nicolae Baciu,Agonia României 1944-1948, Ed.Dacia,Cluj-Napoca 1990, pp 120-13536 Nicolae Baciu,op.cit,pp 164-16537 Vlad Georgescu,op.cit, pp 250-25338 Scânteia,nr 2800 ,art din data de:6.03.1953

20

După cum am prezentat,data de 6 martie 1945 marchiză o importantă victorie a comuniștilor
în acțiunile lor de preluare a puterii în România,însă aceasta se realizează pe deplin la 30
decembrie 1947.
La această dată,la trei ani după o invazie sovietică în țară și având la putere un guvern
dominat de comuniști aduși de la Moscova,România aluneca rapid către o dictatură aspră.
La 14 iulie 1947 ,în urma înscenării de la Tămădău,sunt arestați liderii Partidului Național
Țărănesc.La scurtă vreme după aceea,partidul este dizolvat împreună cu Partidul Național
Liberal.Se fac arestări masive printre oamenii politici democrați și printre
intelectuali.Comuniștii sprijiniți de sovietici iși asigura poziția de unică forță politică în
România.39
Pe 21 decembrie 1947,Regele Mihai și Regina mamă Elena revin în țară după o vizită la
Londra.Miniștrii comuniști în acest timp,sperau că Regele nu va mai reveni din vizită,ușurând
astfel executarea ordinelor pe care PCR le primea de la Moscova,privind înlăturarea
monarhiei.Singurul obstacol care mai rămăsese în calea puterii absolute a sovieticilor era
Regele Mihai care se încăpățâna să rămână fidel drepturilor poporului român și al Constituției
democratice din 1923.40
Pe 29 decembrie,Comitetul Central al PCR a finalizat planurile de abdicare,programate
pentru ziua următoare.Armata va organiza demonstrații de entuziasm pentru proclamarea
republicii în rândul tuturor gradelor și depunerea unui nou jurământ de credința.41
Regele are o întălnire cu Groza,care vine însoțit de Gheorghiu-Dej. Cei doi i-au cerut
Regelui să abdice, în numele „democratizării și modernizării” țării, iar când acesta le-a spus
că poporul nu era în favoarea instaurării republicii, Gheorghiu-Dej a trecut la acuze și la
amenințări. Pentru a contracara opoziția legitimă a Regelui față de actul de abdicare, un
document fals în forma și fondul lui, și recursul Regelui la legalitate și la voința poporului,
comuniștii au recurs la șantaj, amenințând că, în cazul în care Regele nu ar fi semnat
abdicarea, ar fi executat peste o mie de studenți anticomuniști care se aflau în arest.
Comuniștii știau că, dacă Regele era pregătit să-și asume orice deznodământ, chiar unul
tragic, în privința propriei persoane, nu ar fi putut niciodată accepta ca sute de tineri să moară
din cauza sa. Asta l-a determinat să semneze actul de abdicare.42
39 http://cultural.bzi.ro/cum-a-fost-dizolvat-partidul-national-taranesc-in-1947-5103,accesat la data de:27.04.201640 Gabriel Tudor „Mihai 1 al României.Regele și țara” ,București 2007,Ed.ALLFA41 Mircea Chirițoiu „Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947” ,București,1997,Fundația Academică CIvică,Doc 3342 Mircea Ciobanu „Convorbiri cu Mihai 1 al României” București,Ed Humanitas,Vol 1,pp 57-60

21

„Pentru mine și pentru urmașii mei la tron, renunțînd pentru mine și pentru ei la toate
prerogativele ce le-am exercitat ca rege al României. Las poporului roman libertatea de a-și
alege libertatea de a-și alege noua formă de stat.
Mihai R. dat la Bucuresti astazi 30 decembrie 1947”43
După ce Petru Groza s-a văzut în posesia decretului semnat, i-a arătat Reginei pistolul pe
care îl avea în buzunar si i-a spus acesteia:„ Doar ca să mă asigur ca nu mi se întâmplă ce i s-
a întâmplat lui Antonescu!”44
Așadar,dupa abdicarea regelui Mihai la 30 decembrie 1947,comuniștii au proclamat la
aceeași dată instaurarea Republicii Populare Române,iar pe 13 aprilie 1948 a fost promulgată
noua Constituție republicană.
2.2 Organizarea statului sub semnul Constituției din 1948 și 1952
Constituția de la 1948
În perioada dictaturii comuniste,s-au succedat trei constituții: Constituția din 13 aprilie
1948,Constituția din 27 septembrie 1952 și Constituția din 21 august 1965.
Adoptată în urma abdicării Regelui Mihai și a proclamării Republicii Populare Române,o
„democrație populară” impusă,Constituția din 1948 evidențiază instituționalizarea
comunismului prin transformarea treptată a societății românești după modelul stalinist.
Întregul proces de restrângere și de lichidare treptată a regimului parlamentar constituțional
în România,început prin desfințarea partidelor istorice,abolirea monarhiei și proclamarea
republicii populare se intensifică o data cu adoptarea Constituției de la 13 aprilie 1948.45
La data de 8 ianuarie 1948,noul Prezidiu Provizoriu al Republicii Populare Române,prin
Decretul numărul 3 din 8 ianuarie 1948,iși determină propiile atribuții:stabilește noua stemă si
culorile Republicii Populare Române.Acest decret este promulgat de Petru Groza,președintele
Consiliului de Miniștrii.46
43 Actul de abdicare al Regelui Mihai, Sursa foto: Wikipedia44 Mircea Ciobanu,op.Cit,pp 62-6545 Angela Banciu „Istoria constituțională a României,deziderate naționale și realitățo sociale” Ed.Lumina
Lex,București,2001,p 20146 Eleodor Focseneanu „ Istoria constituțională a României(1859-1991)”Ed. Humanitas,1992 p110

22

Prin Legea nr.9 din 22 ianuarie 1948, imediat după vacantă, se modifica Legea nr.560 din 15
iulie 1946 privitoare la alegerile pentru Adunarea Deputaților, coborându-se limita de vârsta
pentru alegatori, de la 21 de ani la 20 de ani si prevazându-se eligibilitatea funcționarilor
publici și a militarilor activi.47
La 24 februarie 1948 se voteaza Legea pentru dizolvarea Adunării Deputaților,
reglementarea convocării Marii Adunări Naționale și trecerea puterii legislative asupra
guvernului și se fixeaza data alegerilor.48
În urma acestei legi,corpul electoral este convocat pentru 28 martie 1948,iar Marea Adunare
Națională urmează să se întrunească la 6 aprilie 1948.În această lege se prevedea că Marea
Adunare Națională va elabora Constituția Republicii Populare Române,după care va exercita
pe toată durata legislaturii,atribuțiile de adunare lesislativă ordinară.
La alegerile din 28 martie 1948 au participat Frontul Democrației Populare,format din
Partidul Muncitoresc Român, Uniunea Populară Maghiară,Frontul Plugarilor și Partidul
Național Popular, care a obținut 405 mandate,disidenta lui Petre Bejan desprinsă din grupul
condus de Gheorghe Tătărașcu, care a obținut 7 mandate și Partidul Țărănesc Democrat
condus de dr. Nicolae Lupu care a obținut 2 mandate. Deci majoritatea guvernamentală a
obținut 405 mandate și opozitia 9 mandate.
La 6 aprilie 1948 se deschidea Marea Adunare Națională și dupa validarea mandatelor, la 8
aprilie 1948 președintele Consiliului de Miniștri, Petru Groza,propune un proiect de
Constituție care fusese publicat anterior în organul central al P.C.R49
La 13 aprilie 1948 ,Constituția Republicii Populare Române este adoptată în unanimitate de
cei 401 deputați și este promulgată prin Decretul numarul 729 din 13 aprilie 1948.50
Constituția de la 1948 reprezenta produsul tipic al aplicării în viața politică românească a
doctrinei și ideologiei comuniste dupa modelul sovietic prin „preluarea documentelor
constituționale ale statului sovietic,începând cu decretele din octombrie,până la Constituția
URSS din 1936”.51
Deși acest act constituțional a fost elaborat intr-o etapă în care „ procesul revoluționar de
transformare socialistă a țării noastre se afla în germene”52 a reprezentat poate principalul
47 ibidem, apud Monitorul oficial , nr.19 din 23 ianuarie 1948, p.111.48 ibidem,apud Monitorul oficial.nr.46 din 24 ianuarie 1948,p 111.49 Ibidem,apud Scânteia nr.1066 de luni 8 martie 1948,p 11250 Angela Banciu,op.cit,p 20151 Ibidem,p 20252 Eleodor Focseneanu,op.cit,p 113

23

instrument de realizare a dictaturii statului în toate domeniile vieții sociale și de desfințare a
societății civile,avand consecințe negative asupra derulării ulterioare a vieții democratice
românești.
Constituția de la 1948 ,structurată pe 10 titluri principale și cuprinzând 105 articole,introduce
pentru prima dată în evoluția vieții noastre constituționale,o serie de principii considerate
„revoluționare” de către elaboratorii ei,care intrerupeau total și brusc tradițiile constituționale
românești.Printre cele mai importante principii erau: unicitatea puterilor în stat,suveranitatea
populară,reprezentarea poporului printr-un singur organ ales,rolul conducător al clasei
muncitoare în frunte cu Partidul Muncitoresc,legalitate populară,garantarea drepturilor
fundamentale cetățenești.
Încă din primul titlu erau detaliate principiile de organizare ale statului democrat
popular,considerat a fi rezultatul „ luptei duse de popor în frunte cu clasa muncitoare
împotriva fascismului,reacțiunii și imperialismului” .Venirea la putere a dat ocazia poporului
muncitor,în frunte cu clasa muncitoare condusă de Partidul Comunist să nimicească puterea
claselor exploatatoare și să făurească „ Statul de democrație populară”.53
Ordinea constituționala inițial finisată prin Constituția din 1948, nu s-a concretizat printr-un
așezamânt, ci, în conceptia marxist-leninismului printr-un sistem normativ în mers, o
constituție nereprezentând decât expresia juridică a raportului de forțe în lupta de clasă
existentă în momentul istoric dat.54
Instituind forma de guvernare republicană, s-a omis cu bună știință faptul că,deși specifica
caracterul unitar și independent al statului român,acesta nu mai era considerat și indivizibil cu
teritoriu inalienabil,așa cum era prevăzut în constituțiile anterioare din 1866,1923 și
1938.Această intenționată omisiune era dictată de considerentele politice ale moentului de
atunci și anume acceptarea recunoașterii tacite a pactului Ribbentropp-Molotov și,implicit a
anexării forțate de către URSS a unor teritorii aparținând statului român ( Basarabia,Bucovina
de Nord,Ținutul Herței și Insula Șerpilor din Marea Neagră ).Totodată era deschisă
posibilitatea efectuării unor „retușuri teritoriale” între țările aparținând sistemului socialist,în
funcție de interesele geopolitice și economice ale Moscovei.55
53 Angela Banciu,op.cit pp 201-20254 Barbu Berceanu „Istoria constituțională a României în context internațional” Ed.Roseti,București 2003,p 456 55 Ibidem,p 457

24

Constituția de la 1948 prevedea ca puterea să fie exercitată de către organele reprezentative
alese de către popor ,ai căror reprezentanți erau răspunzători în fața poporului ,putând fi
revocați prin voința alegătorilor ,în condițiile stabilite de lege.Acest principiu va rămâne însă
pur formal,nefiind vreodată aplicat în practica vieții parlamentare din perioada
totalitarismului.Din punctul acesta de vedere,actul constituțional adoptat în 1948,reprezintă,în
mare parte,voința Partidului Comunist.
Fundamentând bazele structurii social-economice de tip socialist,Constituția de la 1948,deși
recunoștea existența a 3 categorii de propietate: de stat,cooperatistă și particulară,proclama
principiul supremației propietății de stat și cooperatiste fată de cea privat-particulară,precum
și preotecția specială a propietății de stat,constituită din bogățiile
subsolului,pădurile,apele,izvoarele etc.Acestea erau decretate formal ca fiind bunuri comune
ale poporului,apărarea și dezvoltarea lor constituind o îndatorire a fiecărui cetățean.
Deoarece în momentul elaborării Constituției,o parte din aceste bunuri se aflau în propietate
particulară,se propunea de lege,ca ele să fie trecute ulterior în propietatea statului,ceea ce va
constitui temeiul juridic al legilor de naționalizarea abuzivă a marii majorități a
interprinderilor industriale,bancare,minere,de transport și asigurări,precum crearea pe această
cale a economiei și industriei socialiste.Recunoscând și garantând formal propietatea
particulară și dreptul de moștenire ,Constituția de la 1948 introduce o distincție artificială în
cazul drepturilor reale și patrimoniale,în sensul că pământul aparține celor ce îl
muncesc,statul protejând propietatea de muncă țărănească și se angajează să sprijine
cooperația sătească.56
Aceste prevederi vor constitui baza politico-juridică a începutului de cooperativizare
socialistă a agriculturii, de îngradire treptată și, ulterior de desființare a proprietății și
gospodăriei țărănești individuale.
Preocupat fiind de introducerea și promovarea unor valori colectiviste, în detrimentul celor
individuale, legiuitorul de la 1948 a proclamat principiul revoluționar conform căruia ,,munca
este factorul de baza al vietii economice al statului,,(art.12), ea reprezentând, totodata o
datorie a fiecărui cetățean, statul acordând chiar sprijin celor ce muncesc pentru a-i apăra
împotriva exploatării și a le ridica nivelul lor de trai. Pe această bază se introducea în mod
voit confuzia între munca, ca principiu de existență universală în toate societățile și
56 Angela Banciu,op.cit,p 203

25

raționalitatea muncii ca mod de acțiune instrumentală prin care indivizii îsi realizează
interesele si scopurile lor în functie de mijloacele existente. Se promovau astfel valorile
colectivismului social, în numele cărora munca reprezenta o onoare în societatea socialistă,
deși ea va deveni și o sancțiune pentru cei care se vor opune acestor principii. Ignorând chiar
de la începuturile sale principiul raționalității muncii,societatea socialistă, ca și economia pe
care ea se va întemeia vor fi impregnate de iraționalitate și ineficienta economică,situându-se
în cele din urmă, ,,în afara cursului normal al existentei,,.57
Constituția din 1948 introducea în viața statului,principiul plamificării economiei naționale
care se va concretiza prin planurile anuale și cincinale adoptate în comun de Marea Adunare
Națională,Guvernul și Comitetul Central al Partidului Comunist.
În acest fel se formează o relație forțată între sfera juridică si cea politică,legile și decretele
fiind dublate de hotărâri ideologice și politice ale Partidului Comunist,în vederea realizării
economiei socilaiste planificate.
Pentru prima dată în istoria vieții politice și parlamentare din România, prin actul
constituțional din 1948 este înlaturat principiul separației puterilor în stat si înlocuit cu cel
al ,,unității depline a puterii de stat,, organul suprem al puterii de stat devenind Marea
Adunare Naționala față de care raspund toate celelalte organe ale statului. Ea reprezintă o
instituție unicamerală, prin desființarea Senatului, devenind singurul organ legislativ și având
o serie de competențe și atribuții extrem de întinse în privința formării guvernului,votării
bugetului,înființării,contopirii sau desființării unor ministere,adoptării deciziilor privind
problemele războiului și pacii, etc. În realitate,rolul Marii Adunări Naționale era formal,
deoarece majoritatea actelor administrative și legislative vor fi elaborate și aplicate de către
guvern, care ,în calitate de organ suprem executiv și administrativ,era desemnat să planifice și
să coordoneze economia naționala,să realizeze bugetul statului și să asigure ordinea publica și
securitatea statului. Totodata guvernul era abilitat să conducă politica generalî a statului în
domeniul relațiilor internaționale. În felul acesta în evoluția vietii politice și în statale din
România, puterea executivă va deveni,treptat singura putere reală dobândind o supremație
față de cea legislativă și judecătorească, mai ales în urma dublării instituțiilor statului de cele
politice și prin cumularea funcțiilor de stat cu cele de partid.58
57 Ibidem,p 20558 Ibidem,p 206

26

Prin Constituția din 1948 se creau în realizarea justiției și legalității , înființându-se instituția
acesorilor populari,care funcționau la toate instanțele(cu excepția Curții Supreme) , aleși sau
numiți de catre Partidul Comunist și desemnați să aplice justiția și să înfaptuiască ,, legalitatea
populară,,. Deși se stipula subordonarea judecătorilor numai legii ca și obligativitatea de a
aplica legile egal față de toți cetățenii,legiuitorul din 1948 nu a menținut principiul
inamovibilității judecătorilor existent în constituțiile anterioare, ceea ce va reprezenta o gravă
lovitură dată însuși actului de justiție .59
De asemenea, Constituția din 1948 nu mai reglementa contenciosul administrativ, astfel încât
persoanele prejudiciate în dreptul lor printr-un act administrativ abuziv sau ilegal să se poata
adresa justiției în vederea reparării morale și materiale, ceea ce va deschide calea arbitrariului
și abuzurilor din partea autorităților administrative.60
Constitutia din 1948 a marcat trecerea spre un regim guvernamental întemeiat pe
monopartidism si autoritarism statal,precum si spre o economie centralizata si dirijata
politic,având ca finalitate practica limitarea si eliminarea formelor capitaliste din economia
româneasca,prin întreprinderea unor reforme cu caracter "revolutionar”.Astfel prin structura
sa ideoligică și politică a reprezentat principalul instrument juridic de realizare a ordinii
constituționale și politice socialiste și de trecere abuzivă a economiei sub controlul
statului,creând premisele instaurării tot mai solide a dictaturii partidului in toate domeniile
vieții sociale.61
Majoritatea prevederilor sale vor constitui temeiul juridic al legilor de naționalizare adoptate
ulterior și,în primul rând,al legii naționalizării principalelor întreprinderi
industriale,bancare,miniere,de transport si asigurări din 11 iunie 1948 ,care a condus
la crearea sectorului de stat în economia națională și a proprietății de stat ,care se vor bucura
de un regim juridic privilegiat în comparație cu sectorul individual și cu proprietatea
individuală. Ele vor fi urmate de acte normative,prin care vor fi trecute în proprietatea
statului întreprinderile de cale ferată particulare, cinematografele,farmaciile si laboratoarele
chimico-farmaceutice, instituțiile sanitare particulare precumși imobilele de locuit aparținând
persoanelor particulare.
59 Ibidem,p 20760 Ibidem,p 20861 Vlad Georgescu ”Istoria Românilor,ediția a III-a”,Ed.Humanitas,București 1952, pp 255-256

27

Realizarea,prin naționalizare, a sectorului de stat în economie a reprezentat primul pas spre
trecerea la dezvoltarea planificată și dirijată a acestui sector, creându-se instituții specializate
în acest scop și fiind elaborate și aplicate primele planuri anuale concomitent cu desfașurarea
unui amplu program de electrificare a țării pe timp de zece ani. Urmarind prioritar
omogenizarea economică dintre diferitele regiuni și zone ale țării,aceste planuri
deși "revoluționare" în formă ,se vor dovedi nerealiste în fond,transformându-se treptat în
contrariul lor, prin încercarile de "cosmetizare" a datelor statistice privind adevărata realitate
și rentabilitate a economiei socialiste.62
Intensificând asocierea forțată,prin constrângerea fizica și morală a țăranimii,statul socialist
organizează primele instituții specializate de control pentru colectarea forțată a produselor
agricole, introducând,totodată sancțiuni severe împotriva țăranilor individuali care nu predau
la termen produsele agricole supuse colectării. Refuzul țărănimii de asociere benevol în
gospodării colective este urmat de adoptarea progresivă a unor măsuri financiare și de
constrângere pe linie de partid și de stat,cum ar fi: "consolidarea economico-organizatorică a
GAC-urilor (Plenarele CC al PMR din 1 martie si 18 septembrie 1951), sancționarea unor
regionale PMR care nu au manifestat interes în accelerarea ritmului cooperativizarii (Cluj,
Mures, Galați, Argeș), arestarea țăranilor care se opuneau colectivizării ,introducerea unor
masuri de urmarire silită față de țăranii restantieri la predarea cotelor obligatorii de produse
agricole etc. Consecința negativă a procesului de cooperativizare forțată a agriculturii a fost
aceea ca , în 1989, sectorul socialist de stat si cooperatist reprezenta 90,7% din suprafața
agricolă a țării ,România fiind singurul stat socialist în care s-a aplicat aproape integral
politica partidului comunist de trecere abuziva a pamântului în proprietatea
statului.Amestecul direct și brutal a partidului și statului nu s-a limitat numai la infrastructura
societății (industrie,agricultura,transporturi,comert etc.), ea cuprinzând și suprastructura și
spiritualitatea românească,reprezentată de învațământ,știință, cercetare și cultură. Primele
reglementari normative au vizat reforma învățământului românesc tradițional ,prin
"democratizarea" și "ideologizarea" acestuia. Chiar daca reforma învățământului șiî n 1948 a
asigurat gratuitatea și accesibilitatea pentru un număr mare de elevi și studenți,ea a fost
fundamentată politico-ideologic în direcția formării unor cadre de specialiști conformiști
politicii partidului și statului. Pentru acest motiv ,în planurile și programele de învațământ la
62 Angela Banciu,op.cit,pp 208-209

28

diverse nivele au fost introduse ca discipline obligatorii filosofia marxistă, materialismul
dialectic și istoric,istoria partidului comunist (bolsevic) ,ateism etc.,fiind înlaturate o serie de
discipline considerate "burgheze" si "reacționare", precum istoria si filosofia religiei,
sociologia, antropologia, genetica etc., procedându-se la excluderea și persecutarea politica a
unor cadre didactice valoroase,dar considerate indezirabile pentru regimul comunist. Tot în
anul 1948 este reorganizată pe principii politico-ideologice si vechea Academie Româna, care
va fi treptat împânată cu o serie de elemente fidele regimului,fiind obligată să legitimeze prin
studii și cercetări politica partidului. Este promulgat un nou cadru normativ privitor la
regimul general al cultelor religioase, care va introduce o serie de discriminări, atât în privința
liberei exercitari a unor culte(cazul cultului greco-catolic), cât și în privința statutului
personalului din instituțiile religioase. Se introduce un control specializat și restrictiv asupra
culturii românești, prin înființarea instituției cenzurii în anul 1949, care va exercita o presiune
și represiune asupra multor publicații și scriitori.Centralismul politic și economic este dublat
de cel administrativ,prin înlăturarea în, în 1950, a vechii împărțiri teritoriale a
României,experimentată timp de un secol și înlocuirea ei cu regiuni si raioane administrativ-
teritoriale. Inspirându-se dupa modelul sovietic de represiune,regimul comunist din România
înființeaza, în 1948, organele de securitate ,care se vor transforma într-o adevarată poliție
politică, reprimând cu brutalitate cele mai neînsemnate acte si fapte ale unor indivizi ,dar
considerate ca periculoase și dușmanoase fata de orânduirea socialistă.În 1949 este desființată
vechea poliție și înlocuită cu miliția populară,care se va implica activ în procesul
colectivizării forțate și în arestarea multor indivizi nevinovați, carora li s-au înscenat procese
judiciare,încheiate cu ani buni de detenție. Sunt adoptate noi legi de organizare
judecătorească și a procuraturii civile și militare în 1952, acestea înlocuind vechea
structură traditională a justiției și parchetului.63
Toate acestea au condus la transformarea treptată a puterii judecătorești într-o anexă a
politicului și executivului,prin introducerea unor prevederi neconstituționale,care limitau
sensibil dreptul individului la apărare,la administrare de probe sau la publicitatea procesului
judiciar. Reprimarea severă și sancționarea gravă a diferitelor acte și fapte considerate ca
infracțiuni se va concretiza ca o adevarata inflație penală,dusă dincolo de limitele normale ale
unei aparări sociale si prevenții ce există în orice societate. Inspirat dupa modelul penal
63 Dionisie Ionescu,Gheorghe Țuțui,Gheorghe Matei „ Dezvoltarea constituțională a statului
român”,Ed.științifică,București, p 371

29

sovietic,codul penal românesc introduce o "inovație" nedreaptă în privința definirii
infracțiunilor ,prin înlăturarea principiului democratic al legalității delictului și sanțiunii și
înlocuirea lui cu cel al analogiei infracțiunii ,ceea ce va conduce la introducerea arbitrariului
si abuzului în materie penală ,permițând puterii să condamne și să aresteze numeroși cetățeni
pe motive imaginare sau pentru fapte pe care nu le-au comis în realitate.Apreciată și elogiată
ca fiind "prima constituție democratică, de tip socialist, care a dat posibilitatea maselor
populare , sub conducerea PMR să realizeze un program larg de reconstrucție economică și
socială"64, Constituția de la 1948 , mai ales prin consecințele sale pe termen lung, a deschis
calea totalitarismului politic și a centralismului economic si administrativ.
Fiind prima constituție socialistă a României,Constituția de la 1948 a constituit baza juridică
a transformărilor care au avut loc în țară în perioada comunistă.

Constituția de la 1952
Dacă prin Constituția din 13 aprilie 1948 se pregătise o transformare totală a economiei
naționale,în Constituția din 27 septembrie 1952 ,făcându-se bilanțul transformărilor
economice,predomina realizarea intereselor Partidului Comunist Român,denumit încă
Parditul Muncitoresc Român.
Facând bilanțul transformărilor politice, economice, sociale și culturale,actul constituțional
din 1952, apreciat drept „Constituția constituirii socialismului si a făuririi fericirii și
bunăstării celor ce muncesc”,consacra rolul conducator al Partidului comunist în orânduirea
socială și de stat a României, reprezentata de regimul democrației populare,care reflecta
puterea oamenilor muncii. Conform articolului 86 din Constituție,”Partidul Muncitoresc
Român este forța conducătoare atât a organizațiilor celor ce muncesc , cât si a organelor și
instituțiilor de stat. În jurul lui se strâng toate organizatiile celor ce muncesc din Republica
Populară Româna”.65
Constitutiă de la 27 septembrie 1952 este constituția totalei aserviri a Republicii Populare
Române față de Uniunea Sovietică.Actul constitutional începe cu un capitol introductiv, în
care se pune la baza existenței statului român dependența de Uniunea Sovietică. Astfel, în
64 Ibidem,pp 374-37565 Gheorghe Sbârnă ”Constituțiile româniei,studii”, Ed.Cetatea de scaun,Târgoviște ,2002,p 228

30

alineatul IV al acestui capitol se declară textual: „Alianța cu marea Uniune Sovietică,
sprijinul și ajutorul său dezinteresat și frățesc asigură independența , suveranitatea de stat
dezvoltarea și înflorirea Republicii Populare Române”.În alineatul VI se menționeaza că
prietenia cu URSS constituie baza „politicii noastre externe”.Continând 102 articole ,dispuse
în 10 capitole ,Constițutia de la 1952 reproducea aceleași principii „democratice” și
„revolutionare” existente si în cea din 1948:suveranitatea populară reală,unitatea puterii de
stat și exercitarea acesteia prin organe reprezentative, centralismul democratic, planificarea
națională, legalitatea populară, activismul social și politic al cetățenilor.66
Pentru prima data, în istoria constituțională a României erau vehiculate, prin constituție, o
serie de inexactități și distorsiuni istorice evidente, România fiind declarată ca un stat care
„ s-a nascut și s-a întărit ca rezultat al eliberării țării de catre forțele armate ale Uniunii
Republicilor Sovietice Socialiste de sub jugul fascismului și de sub dominația imperialistă,ca
rezultat al doborârii puterii moșierilor și capitaliștilor de către masele populare de la orașe și
sate”(art. 3).67
Ca și Constituția de la 1948, Constituția din 1952 menține definiția statului român, ca fiind
„democrat-popular”, având atribute de unitar , suveran și independent, însă fără nici o referire
la caracterul său indivizibil si inalienabil,ceea ce se va reflecta în modalitatea de raionare și
regionalizare administrativ-teritorială a țării,realizată în funcție de criterii politice, economice
și etnice.
Prin lipsa de precizie și de competență , se urmărea ca aceste atribuții să fie exercitate nu de
către stat , ci de către Partidul Comunist , ceea ce se va întâmpla în evoluția raportului partid-
stat în perioada totalitarismului.Constituția din 1952 definea mult mai precis baza politica a
statului democrat – popular fundamentată pe dictatura proletariatului , stipulând intenționat
căror clase sociale le aparține puterea de stat și indicând modalitatea de exercitare a acestei
puteri prin realizarea „alianței dintre clasa muncitoare cu țărănimea muncitoare , în care rolul
conducător îl deține clasa muncitoare” (art.2).68
Forma politică prin care se exercita această putere este reprezentată de sistemul organelor
statului,sistem ce are o construcție piramidală ierarhizată și centralizată, în vârful piramidei
aflându-se Marea Adunare Națională,ca organ suprem al puterii de stat ,căreia îi sunt
66 http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/constitutie/constitutia-republicii-populare-romane-1952.php,accesat
la data de: 3.05.201667 „Constituția Republicii Populare Române 1952” Capitolul 1,articolul 368 Ibidem,Capitolul 1,articolul 2

31

subordonate celelalte instituții și organe ale statului .Marea Adunare Națională este definită ca
singurul organ legislativ și are o structură unicamerală. Ea adoptă legile țării și îndeplinește o
serie de atribuții în privința numirii guvernului,votării bugetului,instituirii de
ordine,decorații,medalii,numirii și rechemării ale personalului diplomatic român din
străinatate,declarării razboiului sau a păcii .Pentru a se exercita puterea statului la nivel
local,în regiuni,raioane ,comune și orașe sunt organizate și funcționeaza sfaturile
populare,compuse din deputații aleși care îndrumă și conduc activitatea economică,culturală
și socială,asigură menținerea ordinii publice și întocmesc bugetul local. Datorita faptului ca
functioneaza pe baza,,centralismului democratic socialist,, ,sfaturile populare vor deveni
instrumentul principal de realizare a politicii partidului și statului,fiind lipsite de orice
inițiativă și independență în privința adoptării unor decizii devenind simple executante ale
hotarârii puterii centrale.69
Comparativ cu actul constituțional de la 1848,unde organul suprem executiv și administrativ
era denumit guvern,în cel din 1952 se vorbește pentru prima data de Consiliul de
Miniștri,ca,,organ suprem executiv și de dispoziție,, (art.42).70 Acesta este constituit de către
forul legislativ în fața căruia este direct răspunzător pentru activitatea sa.Era considerat ca
organ colegial, în care președintele lui este și șeful guvernului.Ca organ suprem de dispoziție
și administrație,Consiliul de Miniștri cumula o serie de atribuții privind realizarea planului
economiei naționale și a bugetului de stat,organizarea sistemului bănesc și de
credit,coordonării ale relațiilor externe și asigurarii ordinii publice.
Articolele 18, 19, 20 și 21 se refereau la organizarea administrativ teritorială a Republicii
Populare Române, organizare ce cunoscuse transformări dramatice în cursul anilor
precedenți, impuse de alinierea la modelul administrativ teritorial sovietic. În 1950
conducerea de partid a decis alinierea la modelul sovietic și din acest punct de vedere,
motivând că organizarea administrativă trebuie să corespundă statului de tip nou, să
oglindească rolul conducător al clasei muncitoare, dar și legătura nemijlocită între organele
centrale și cele locale ale puterii. Toate acestea erau, însă, doar argumente formale, lipsite de
conținut, motivul real al deciziei fiind imitarea slugarnică și fără discernământ a tuturor
69 Vasile Sorin Curpăn „ Momente în dezvoltarea politico-juridică a României” Ed.Grafit,Bacău 2008,pp 101-10270 „Constituția Republicii Populare Române 1952”,Capitolul 4.articolul 42

32

aspectelor vieții social-politice și economice sovietice, imitație specifică anilor
stalinismului.71
Drepturile și datoriile fundamentale ale cetățenilor, care în Constituția de la 1948 figurau la
Titlul al III-lea, apar acum însă, după modelul Constituției sovietice, după prevederile
referitoare la puterile statului, respectiv la Capitolul al VII-lea. Majoritatea drepturilor și
obligațiilor extrase din legea fundamentală a U.R.S.S. și stipulate în vechea Constituție sunt
confirmate: dreptul la muncă, la odihnă, la învățământ, la asigurare în caz de boală sau
accident, egalitatea naționalităților și a sexelor, pretinsa libertate de conștiință, toate acestea
erau transcrise în noul text. Aceleași detalii specifice „luptei de clasă” și care interveneau pe
alocuri le goleau, însă, de conținut. Așa este cazul cu libertatea de exprimare, garantată de
stat, dar „în conformitate cu interesele celor ce muncesc și în vederea întăririi regimului de
democrație populară”, ceea ce impunea grave limitări asupra acestui drept, limitări care
proveneau nu doar din practicile abuzive ale organelor de partid și de stat, ci chiar din textul
legii. În privința libertății de asociere,după garantarea acesteia se mai adăuga că „orice
organizație cu caracter fascist sau antidemocratic este interzisă”, ceea ce oferea puterii
pretextul de a interzice orice asociere care-i displăcea; sensul termenului „antidemocratic”
este destul de vag din punct de vedere juridic. Printre datoriile cetățenilor, serviciul militar se
afla la loc de cinste.72
Constituția din 1952 mai cuprinde un capitol, al VIII-lea, și care era dedicat sistemului
electoral din România. Acest capitol nu-și găsea un echivalent în Constituția de la 1948, însă
își găsea o corespondență perfectă în Constituția sovietică. Capitolul venea să reglementeze
alegerile de deputați atât pentru Marea Adunare Națională, cât și pentru Sfaturile Populare.
Alegerile se făceau, după cum preciza articolul 93, prin vot universal, egal, direct și secret.
Vârsta de la care se dobândea dreptul de vot era 18 ani, iar cea de la care un cetățean putea fi
ales în aceste organe era de 23. Articolul 96, explică în mod deosebit faptul că femeile au
dreptul de a alege și de a fi alese, la fel ca și bărbații., fără deosebire de sex. Derivând din
conceptul de „dictatură a proletariatului”, Constituția includea câteva prevederi speciale
privind candidaturile, dreptul de a candida fiind rezervat, chiar prin litera Constituției, doar
Partidului Muncitoresc Român, sindicatelor, cooperativelor, organizațiilor de tineret,
asociațiilor culturale, dar în nici un caz altui partid.
71 Gheorghe Sbârnă,op.cit,p 8272 Ibidem,p 86

33

Prin capitolul al IX-lea era modificată, de asemenea, stema țării, adăugându-se – dincolo de
inofensiva panglică cu inițialele R.P.R. care însoțea spicele de grâu la bază– și o stea în cinci
colțuri, preluată de la Uniunea Sovietică.
Cea mai importantă schimbare însă a fost cea privind înlocuirea Prezidiului Marii Adunări
Naționale cu Consiliul de Stat. Această schimbare este considerată în general ca o dovadă a
consolidării poziției lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, care – după valurile destalinizării și
epurarea atât a grupului Pauker-Luca, cât și a grupului Chișinevschi-Constantinescu reușise
să-și afirme postura de conducător al partidului. Prin Legea nr. 1/1961 era desființat Prezidiul
Marii Adunări Naționale și atribuțiile sale erau preluate de un Consiliu de Stat, compus dintr-
un președinte, trei vice-președinți și treisprezece membrii. În funcția de președinte a fost ales
Gheorghiu-Dej, care a îndeplinit aceste atribuții până la moartea sa, la 19 martie 1965, când a
fost urmat de Chivu Stoica. Se observă astfel creșterea greutății funcției de șef al statului, în
comparație cu ceea ce prevedeau cele două Constituții, atât cea din 1948, cât și cea în vigoare
de la 1952. În fruntea Prezidiului M.A.N. s-au aflat personalități fără influență, precum
Mihail Sadoveanu, C.I. Parhon sau Petru Groza. După cum am spus, importanța funcției de
conducere pe linie de stat fusese puternic eclipsată de funcția de conducere pe linie de partid,
lucru care începe să se schimbe după 1961. Funcția de șef al statului începe treptat să
recâștige teren în fața celei de șef al partidului, în mod special în condițiile în care relațiile
externe ale României se extindeau, mai ales în Occident. În relația cu țările necomuniste, a fi
secretar general al partidului nu cântărea prea greu, în schimb a fi șeful statului cântărea
altfel. Asumarea funcției de șef al statului de către Gheorghiu-Dej arată importanța sporită pe
care regimul o acorda acestui plan, deși la acel moment relațiile bune cu statele occidentale
nu erau atât o realitate, cât un proiect.73 Constituția din 1952 a fost expresia unui anumit
stadiu în evoluția regimului comunist din România și care, cu toate modificările tehnice
suferite în cei treisprezece ani cât a fost în vigoare, și-a păstrat cea mai mare parte a
semnificației sale politice. În general, putem aprecia că legea fundamentală elaborată în 1952
reflecta momentul celor mai mari presiuni sovietice asupra conducerii de partid și de stat din
România, momentul de maximă dominație exercitat de Moscova asupra „imperiului” său
central și est-european.
73 Ibidem ,p 88

34

Lipsa de legitimitate și de experiență politică, oportunismul, precum și unele conflicte și
diviziuni în sânul conducerii de partid au făcut ca România să reprezinte unul dintre cei mai
supuși sateliți ai Uniunii Sovietice în această perioadă. Imediat după moartea lui Stalin,
diverși factori au acționat în sensul distanțării României de U.R.S.S., însă acest proces lung și
anevoios nu a presupus nici o clipă abandonarea de către conducerea comunistă a României a
aspirațiilor sale de natură stalinistă și loialitatea lor față de modelul bolșevic. Afirmarea
național-comunismului a reprezentat o revendicare a independenței comuniștilor români față
de Moscova și, în același timp, o încercare de legitimare a acestora în fața propriei societăți,
însă, oricât de mult se vor fi schimbat formele, scopul final a rămas același: construcția
socialismului.74
2.3 Aplicarea modelului stalinist în viața economică și culturală.
Obiectivele economice ale noii puteri erau deosebit de ambițioase. Se avea în vedere
transformarea vechii economii de piață într-o economie centralizată. Prin urmare, se trece la
naționalizarea principalelor mijloace de producție și trecerea lor în proprietatea statului în 1948.
Un proces asemănător este aplicat agriculturii prin colectivizare , care a făcut ca 96% din
suprafața agricolă a țării să fie cuprinsă în structuri colectiviste. Industrializarea și
cooperativizarea nu erau decât modalități de control asupra resurselor materiale și
umane, subordonate autorității unice. Dezvoltarea economică este supusă planurilor anuale și,
ulterior, celor cincinale.
Stalinizarea s-a extins și în domeniul culturii. Învățământul a fost reorganizat după modelul
sovietic, din biblioteci au fost scoși autorii acuzați de „naționalism” sau ,,cosmopolitism”, din
expoziții au fost eliminate tablourile sau sculpturile socotite decadente, iar în domeniul muzical,
compozitorii care nu înfățișau viața nouă a țării erau interziși. Oamenii de știință unanim
recunoscuți au fost îndepartați de la catedră, unii dintre ei pierzându-și viața în ani grei de
detenție. În domeniul religios, Biserica Ortodoxă a fost subordonată față de stat, iar cea greco-
catolică – desființată.75
Obiectivul economic fundamental al Partidului Muncitoresc Român era naționalizarea
principalelor mijloace de producție . Încă din decembrie 1946 s-a introdus, prin naționalizarea
74 Ibide, pp 88-89 75 Florin Constantiniu,op.cit ,pp 467-468

35

Băncii Naționale a României, controlul de stat asupra tuturor instituțiilor naționale de credit; în
iulie 1947 s-a creat o comisie ministerială pentru refacerea economică, ale cărei atribuții vizau
controlul materiilor prime, producției și desfacerii mărfurilor
În octombrie 1947 s-a realizat inventarierea întreprinderilor particu lare, industriale, comerciale și
de transport, apoi s-au constituit Comisia Superioară de Naționalizare, comisii județene de
naționalizare și colective pentru fiecare întreprindere, având menirea de a duce la îndeplinire
operațiunile de naționalizare pe întreg cuprinsul țării. Aceste comisii și colective își desfășurau
activitatea ca organe ale Consiliului Superior Economic.
În zilele de 9-11 iunie 1948 a avut loc Plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc
Român, care a aprobat lucrările premergătoare privind naționalizarea principalelor mijloace de
producție. În dimineața zilei de 11 iunie, proiectul de lege, aprobat de guvern, a fost depus în
Marea Adunare Națională. După discuții sumare, acesta a fost votat în una nimitate, în aceeași zi.
Potrivit art. 1, „se naționalizează toate bogățiile subsolului care nu se găseau în proprietatea
statului la data intrării în vigoare a Constituției Republicii Populare Române, precum și întreprin –
derile industriale, societățile de orice fel și asociațiunile particulare industria le, bancare, de
asigurări, miniere, de transporturi și telecomunicații”. Legea din 11 iunie a fost completată cu noi
acte legislative de aceeași natură; la 3 noiembrie au fost naționalizate industria cinematografică și
cinematografele.În aceeași zi au fost naționalizate instituțiile medico-sanitare, astfel că întreaga
asistență medicală a trecut în seama statului.
Prin naționalizările realizate în 1948 s-a făcut un pas decisiv pe calea lichidării proprietății
private, desființării economiei de piață concu rențiale. Cetățenii nu mai erau siguri că-și vor păstra
averea, trăind cu teama că în orice moment ar putea fi expropriați. La 1 iulie 1948 s-a creat
Comisia de Stat a Planificării, organ guvernamental de planificare econo mică, iar în decembrie,
Marea Adunare Națională a adoptat primul plan anual de dezvoltare economică a României. În
domeniul agriculturii, principala decizie luată în 1948 afost înființarea Stațiunilor de Mașini și
Tractoare (S.M.T.) pentru mecanizarea lucrărilor agricole.76
Plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din 3-5 martie 1949 aelaborat
programul vizând transformarea socialistă a agriculturii, prin care s-a urmărit ca această ramură a
economiei naționale să fie trecută sub controlul statului. După modelul sovietic, s-au înființat
Gospodării Agricole Colective (G.A.C.) și Gospodării Agricole de Stat (G.A.S.). Practic, ele erau
76 http://revista.memoria.ro/?location=view_article&id=386,accesat la data de 6.05.2016

36

conduse de către stat, care indica tipurile de cultură și fixa prețurile bunurilor agricole. Membrii
cooperatori aveau voie să-și păstreze mici loturi de pământ, care nu depășea 0,15 ha.
În septembrie 1952 afost adoptată noua Constituție, care consacra, pentru prima oară în istoria
României, rolul politic conducător al unui partid politic,Partidul Muncitoresc Român.
Anul 1948 s-a caracterizat prin declanșarea „revoluției culturale”. Întregul aparat de propagandă a
fost pus în slujba proslăvirii Uniunii So vietice și a denigrării „lagărului imperialist”. Acest aparat
era dirijat de Iosif Chi șinevschi, secretar al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român,
și de adjunctul său, Leonte Răutu,ei erau secondați de Sorin Toma, Silviu Brucan, Ion Felea. La 4
ianuarie 1948, Silviu Brucan publica în Scânteia un vehement articol împotriva „acceselor
isterice ale imperia liștilor de peste mări și țări”, elogiind „invincibila și titanica Uniune
Sovietică”.77
Alături de economie, știința, cultura și învățământul au constituit domenii prioritare în politica
Partidului Muncitoresc Român vizând „rupe rea cu trecutul” și formarea „omului nou”. Atacul a
fost îndreptat împotriva instituțiilor fundamentale: Academia Română, Școala, Biserica.
Peste puțin timp a apărut decretul Prezidiului Marii Adunări Na ționale. Din 9 iulie 1948 prin care
Academia Română devenea instituție de stat, primind numele de Academia Republicii Populare
Române. Sub egida Secției Știință și Cultură a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc
Român s-a elaborat Statutul Academiei Române a Republicii Populare Ro mâne, potrivit căruia
aceasta avea ca sarcină fundamentală „să contribuie la propășirea generală a științelor, literelor și
artelor în Republica Populară Ro mână”; această instituție trebuia să pună „la baza lucrărilor ei
folosirea organizată și metodică a cuceririlor științei și culturii, precum și conso lidarea
democrației populare în drum spre socialism”. Academia, ca instituție de stat, depindea de
Consiliul de Miniștri, căruia ăi prezenta periodic dări de seamă asupra activității ei. În baza unei
hotărâri a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, academicienii primeau un spor
de retribuție de 15 %, precum și automobile pentru folosință personală. Prin decretul Prezidiului
Marii Adunări Naționale din 12 august, au fost numiți 27 mem bri titulari activi și 15 membri
titulari onorifici ai Academiei Române. Potrivit Statutului, nu puteau fi membri ai Academiei
„persoanele care, prin activitatea lor, s-au pus în slujba fascismului și a reacțiunii, dăunând prin
aceasta intereselor țării și ale poporului”. Pe această bază au fost înlăturate numeroase perso –
nalități: Lucian Blaga, P. P: Negulescu, Ștefan Ciobanu, Ion Petrovici, C. Rădulescu-Motru,
77 https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/juramant/,accesat la data de:6.05.2016

37

Onisifor Ghibu, Nicolae Bănescu, Gheorghe I. Brătianu, Silviu Dragomir, Dimitri Gusti,
Alexandru Lapedatu, Ioan Lupaș, Simion Mehedinți, Ion Nistor, Dragomir Hurmuzescu ș.a., în
total aproape o sută de persoane.78
O altă instituție care a fost supusă controlului a fost școala. Faptul că, prin tradiție, școala
românească făcea o educație morală, patriotică tine retului, nu era agreat de sovietici; de aceea, s-a
cerut „reformarea” din temelie a în tregului sistem de învățământ. În ziua de 3 august 1948 a fost
votată legea învățământului, care marca o schimbare fundamentală a concep ției în
acest domeniu,s-a dorit desființarea școlilor particulare. De ase menea, întregul învățământ
devenea laic, religia fiind desființată ca obie ct de studiu. Școala elementară era de 7 clase, iar
învățământul obligatoriu de 4 ani. O atenție specială se acorda reducerii analfabetismului și
„ridicării nivelului de cultură al poporului”. Școala medie dura 4 ani și era împărțită în patru
tipuri: licee, școli pedagogice, școli tehnice și școli profesionale; accentul era pus pe ultimele
două tipuri de școli, considerându-se că ele răs pundeau direct necesităților economiei naționale.
Pregătirea superioară se realiza prin universități, politehnici, institute de învățământ superior, care
se puteau înființa în diferite centre industriale, miniere și agricole. Se creau școli pentru
muncitorii necalificați cu vârste cuprinse intre 18 și 25 de ani, cu o durată cuprinsă între 6 luni și
un an, având menirea de a-i califica în meserie. S-au înființat facultăți muncitorești, cu durata de
2 ani, pentru cei ce nu aveau liceul; absolvenții acestora puteau urma studiile universitare sau ale
instituțiilor de învățământ superior. Pornindu-se de la criterii ex traprofesionale, s-a urmărit
asigurarea unei anumite structuri sociale a studenților: în octombrie 1948, s-a adoptat o decizie
prin care 30 % din locurile din universități și institutele de învățământ superior erau rezervate
fiilor de muncitori și de țărani muncitori (care aveau până la 3 ha de pământ). Pe lângă aceste
transformări de structură, „reforma” a urmărit politizarea învă țământului prin introducerea unor
discipline de științe sociale în spiritul teo riei marxist-leninist-staliniste, eliminarea altora, socotite
burgheze (sociologie, psihologie etc.).79
Cel mai afectat a fost domeniul istorie naționale. Încă din 1947 a apărut manualul de Istorie a
României, sub redacția lui Mihail Roller, deve nit în 1948 Istoria Republicii Populare
Române. Trecutul istoric al românilor era abordat prin prisma a două idei fundamentale: 1)
ajutorul primit din par tea slavilor, Rusiei, Uniunii Sovietice; 2) dezvoltarea societății are la bază
78 http://biblioteca-digitala-online.blogspot.com/2013/01/instaurarea-regimului-stalinist-in.html,accesat la data
de:6.05.201679 http://revista.memoria.ro/?location=view_article&id=386,accesat la data de 6.05.2016

38

lupta de clasă. Din acest „manual pentru învățământul mediu”, mo mente fundamentale din istoria
românilor lipseau.Formarea poporului român și formarea limbii române nu figurau ca teme
distincte, pentru a nu se reliefa originea romană a acestora.
Programul „revoluției culturale ” viza: răspândirea învățăturii lui Marx, Engels, Lenin și Stalin;
combaterea ideologiei „imperialiste”; dezvă luirea și combaterea rămășițelor reacționare burgheze
în toate manifestările ei; popularizarea succeselor obținute de Uniunea Sovietică; publicarea și
prelucrarea materialelor sovietice și aplicarea tuturor aspectelor sociale.
A început o vastă campanie de rusificare , creându-se editura și librăria „Cartea Rusă” (1946),
Institutul se învățământ superior în limba rusă „Maxim Gorki”. Limba rusă a devenit obligatorie
în învățământ, înce pând cu clasa a IV-a primară. Accentul era pus pe vechimea și profunzimea
prieteniei româno-ruse, pe popularizarea valorilor culturale rusești, paralel cu denigrarea celor
occidentale, considerate a fi decadente, reac ționare. Patriotismul era blamat cu vehemență. Mulți
cărturari au avut de suferit pentru că nu s-au „debarasat” de naționalism și încă mai susțineau că
Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alexandri,
Mihai Eminescu, Traian Vuia, Aurel Vlaicu erau personalități care au marcat pozitiv istoria
românilor.
Au existat și unii cărturari care s-au adaptat destul de repede „vremu rilor noi”. În 1948 au apărut
primele volume scrise în spiritul „rea lismului socialist”: Vioara roșie de Victor Tulbure, Am dat
ordin să tragă, de Ion Călugăru, Otrava de Emil Dorian, Potopul de V. E. Galan, Desculțde
Zaharia Stancu. În același timp se cuvine menționat faptul că în același an a debutat scriitorul
Marin Preda, cu volumul Întâlnirea din pământuri .80
În concluzie,aplicarea modelului sovietic a condus la sovietizarea întregii societăți,a economiei
și a culturii pe principiul luptei de clasă,supravegherea instituțiilor,colectivizarea și naționalizarea
și un intens fenomen de rusificare pus în aplicare prin cultura rusă și limba rusă acceptată ca
singura limbă străină.
În esență regimul totalitar comunist din România a fost la fel ca în toate țările în care s-au
instaurat astfel de regimuri, având însă anumite particularități care l-au deosebit de acestea în
sens pozitiv sau negativ. Astfel, toate regimurile comuniste din zona europeană au fost impuse de
Uniunea Sovietică, cu acordul Puterilor occidentale și complicitatea unor forțe interne, fiind
implementate după modelul sovietic. Aceste regimuri s-au instaurat și menținut prin forță,
80 Florin Constantiniu,op.cit,p468

39

recurgându-se în acest scop la represiuni sângeroase în toate statele respective, la suprimarea
drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, impunându-se un singur partid declarat ca
forță politică conducătoare, realizându-se în practică formula partid-stat. Atât economia cât și
politica acestor țări era subordonată Uniunii Sovietice, fiind în felul acesta afectate grav
independența și suveranitatea acestora.
Capitolul 3
Stalinismul politic și începuturile liberalizării regimului politic
Începând cu anul 1948,discursul istoric a devenit apanajul Puterii, având ca scop princi –
pal educarea populației în baza liniei impuse de centrul politic. În primă fază, imediat după
schimbarea regimului, istoria a trebuit să fie rescrisă de la zero „pentru a înlesni subjugarea națiu –
nilor din noul imperiu sovietic” . Apoi, pe tot parcursul perioadei comuniste, istoriografia a fost
supusă controlului strict al Partidului,chiar și în perioada în care exista impresia unei liberalizări
pentru a evita ca ideile privind trecutul național considerate „nesănătoase” să ajungă în fața citito –
rilor. Astfel, istoria se transformă dintr-o știință al cărei scop era cunoașterea, pe cât posibil
obiectivă, a trecutului, în armă aflată în mâna Puterii politice, „un secondant al ideologiei în ac –
tivitatea educativă a statului și societății, privind libertățile individuale și colective ale unei națiu –
ni” .
Pe parcursul celor patru decenii de regim comunist, istoriografia a cunoscut mai multe
etape, în funcție de natura ideologiei promovate de puterea politică; evoluția ei poate fi corelată
cu însăși evoluția regimului. Avem, la început, perioada stalinistă, a regimului dependent de
Moscova, aceasta este perioada internaționalismului, a ideilor radicale de sorginte stalinistă , când
discursul istoric e caracterizat prin aderența la principiile marxism-leninismului și de o uniformi –
tate a perspectivelor asupra trecutului . Urmează apoi perioada distanțării de Uniunea Sovietică,
care se traduce, în discursul istoric, prin renunțarea la ideile filosovietice și prin recuperarea valo –
rilor naționale. A doua etapă a guvernării lui Gheorghiu-Dej se caracterizează printr-o anumită li –
beralizare a regimului comunist, materializată prin eliberarea deținuților politici din închisori și
printr-o anumită elasticitate în viața spirituală, continuându-se totodată procesul de dezvoltare

40

economică. Pe plan extern s-a promovat o politică de independență față de Uniunea Sovietică și o
reorientare spre occident. Această realitate și-a găsit expresia mai ales în "Declarația din aprilie"
din 1964.81
3.1 Realizarea partidului unic
81 https://enciclopediauniversala.wordpress.com/2013/02/08/romania-postbelica-stalinism-national-comunism-si-
disidenta-anticomunista/,accesat la data de:7.05.2016

41