SPECIALIZAREA: ȘTIINȚE POLITICE LUCRARE DE LICENȚĂ Coordonator stiintific: Prof.univ.dr. CHIRIAC MIRCEA-DĂNUȚ Absolvent: MIHAILOV MIHAI-ALEXANDRU… [631520]

1
UNIVERSITATEA „HYPERION” – BUCUREȘTI
FACULTATEA DE STIINTE SOCIALE, UMANISTE SI ALE NATURII
SPECIALIZAREA: ȘTIINȚE POLITICE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator stiintific:
Prof.univ.dr. CHIRIAC MIRCEA-DĂNUȚ

Absolvent: [anonimizat]
2017

2
UNIVERSITATEA „HYPERION” – BUCUREȘTI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIALE, UMANISTE ȘI ALE NATURII
SPECIALIZAREA: ȘTIINȚE POLITICE

PROBLEMATICA DEMOCRAȚIEI IN VIZIUNEA LUI
JURGEN HABERMAS

Coordonator științific:
Prof.univ.dr. CHIRIAC MIRCEA-DĂNUȚ

Absolvent: [anonimizat]
201

3

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………………………………………….4

CAPITOLUL 1: DEMOCRAȚIA LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI ………………
1.1.Teoria democratică modernă.Democrația procedurală………………………………….8
1.2.Multiculturalismul …………………………………………………………………………………………….13
1.3.Comunitarismul și căutarea binelui comun..Concepte. …………………………………………..21

CAPITOLUL2:JURGEN HABERMAS ȘI NOUL SPAȚIU PUBLIC DEMOCRATIC
2.1.Repere ale operei politice a lui Jürgen Habermas……………………………………26
2.2.Dreptul și democrația ………………………………………………………………….29
2.3.Democrația deliberativă ca fundament al teoriei democratice moderne……………….33

CAPITOLUL3:MODELUL DEMOCRAȚIEI CETĂȚENEȘTI ÎN VIZIUNEA
LUI JURGEN HABERMAS…………………………………… …………
3.1.Statul postnațional .Organizarea sistemului juridic postnațional ……………….……37
3.2.Uniunea Europeană – model de manifestare a democrației deliberative și a statului
postnațional……………………………………………………….…… …………………. 41

CONCLUZII …………………………………………………………………………………………………………… 45

BIBILOGRAFIE …………………………………………………………………………………………………….. 49

ANEXE………………………………………… ……………………………………………………….50

4
INTRODUCERE

Art.21/3“Voința poporului trebuie să constituie baza puterii de stat; această voință
trebuie să fie exprimată prin alegeri nefalsificate, care să aibă loc în mod periodic prin
sufragiu universal, egal și exprimat prin vot secret sau urmand o procedură echivalentă care
să asigure libertatea votului.” 1
„…deși democrațiile împart valori comune, nu există un model unic al democrației și
democrația nu aparține unei anumite țări sau zone”.2
Stabilirea formei de guvernamânt, a mecanismelor care duc la obținerea și exercitarea
puterii în societate , a persoanelor care pot participa la conducere și a principiilor, justificărilor
și responsabilităților pe care se intemeiază conducerea au constituit permanente teme de
meditație și dispută ale omenirii încă de la apariția primelor forme de organizare statală din
istoria omenirii.
Studiul de fața nu își propune să facă o analiză detaliată a democrației și evolutia sa
istorică și nici să aprofundeze diversele concepții ce au apărut și s-au impus în filosofia și
știința politică și care i-au determinat evoluția istorică din antichitate până în zilele
noastre.Prezenta lucrare reprezinta un studiu de caz privind viziunea gânditorului politic Jürgen
HABERMAS cu privire la democrația contemporană.
Alegerea unei astfel de teme are cauze multiple. In primul rând, importanța temei, atât
pentru societatea umană, în general, cât și pentru societatea românească, în particular.Cu tot
triumful mondial al democrației, al drepturilor individuale și colective, fie ele politice,
economice sau sociale, lumea de azi nu este lipsita de pericole, inegalități și discriminări.
Societățile democratice tradiționale au încă multe probleme de rezolvat la care nu se
întrevăd soluții rapide sau un consens general pentru întelegerea lor.In plus, experiența
destrămării blocului sovietic și trecerea fostelor state socialiste către economia de piața ne-a
arătat o realitate sumbră : democrația nu se poate importa. Introducerea modelului ideologic al
democrației și libertaților cetătenesti, fără a avea și cadrul organizatoric și instituțional adecvat

1Declarația universală a drepturilor omului – articolul 21/3 (anexa 2 ) pe http://www.un.org/en/universal-
declaration-human-rights/index.html ,accesat la data de 12.02.2017
2Rezolutia ONU A/RES/62/7 (anexa 3) pe http://www.ipu.org/idd-e/a-62-296.pdf,accesat la data de 12.02.2017

5
fiecarui stat în parte, nu duce întotdeauna la ordine și funcționalitate.Pot să apară stări de
dezechilibru,instabilitate și chiar de haos .
Procesul de tranziție ,din statele aflate sub hegemonia URSS, după încheierea
războiului rece, s-a constituit într-o lecție experimentală la nivelul întregii societăți care a
permis însușirea, apoi dezvoltarea și ,în prezent ,calibrarea instinctelor democratice autentice în
raport cu drepturile și cu libertățile cetățenești, atât cele individuale cât și cele colective, dar și
cu controlul autoritar al statului pentru protejarea, urmărirea și promovarea intereselor
naționale și pentru conservarea, protejarea și promovarea valorilor naționale, în paralel cu
cultivarea și promovarea valorilor euro-atlantice comune,, .Pentru statele din Centrul și din
Estul Europei toate acestea au însemnat și încă mai înseamnă perioada de trecere de la
comunismul radical la democrația autentică, cu toate elementele de conținut al unei astfel de
tranziții, din care nu lipsesc: corupția, minciuna, furtul din avutul public și din cel privat,
clientelismul politic, promovarea nonvalorii și a falsului intelectual în toate domeniile și
instituțiile statului.”3
In al doilea rând, un aspect important al motivării alegerii temei este dat de importanța
autorului studiat. Așa cum observa profesorul Andrei Marga prefațând traducerea în limba
română a lucrării Der philosophische Diskurs der Moderne, (Discursul filosofic al
modernității) : "opera lui Habermas s-a extins continuu și a înscris în constelația ideilor noi
ale timpului nostru una din concepțiile articulare de cea mai mare anvergură. Pe bună
dreptate, filosoful universității din Frankfurt am Main a fost alăturat lui Hegel sau a fost
plasat în familia gânditorilor care sunt referințe fundamentale ale secolului actual, precum
Husserl, Heidegger,Wittgenstein, Dewey și alții."4
Pentru rezolvarea acestei probleme am avut în atenție următoarele obiective:
 analiza principiilor care stau la baza societaților democratice actuale;
 analiza concepției lui Habermas privind rolul și modul în care se aplică democrația în
societatea contemporană;
 analiza funcționării Uniunii Europene, ca model al democrației deliberative,
consensuale.

3Mircea-Dănuț, Chiriac, Politici și strategii de securitate la începutul secolului XXI. București , Editura
Universității Naționale de Apărare 'Carol I', 2005,p.53
4Andrei Marga în Jürgen Habermas, Discursul filosofic al modernității , Editura ALL, București 2000, cuvânt
introductiv, p.8

6

Pentru atingerea acestor obiective, lucrarea a fost structurată în trei capitole.
In Capitolul 1 am încercat să evidențiez modul în care, atât din punct de vedere istoric, cât
și conceptual, democrația s-a impus ca ideologie politică dominantă a secolului XX și
începutul secolului XXI, dar și, mai ales, principalele critici pe care curente social politice
moderne, precum multiculturalismul și comunitarismul , i le aduc .
In Capitolul 2 , am realizat o analiză a omului Jürgen Habermas și a gândirii politice a
acestuia, prin prezentarea unora din conceptele care ii definesc opera. Mentionez doar a unora,
întrucat spațiul unei lucrări de licență nu ne permite ,dar și pentru faptul că opera lui , fiind în
continua dezvoltare , își adauga în permanență noi piese esențiale.
Capitolul 3 a fost dedicat Uniunii Europene și a modului în care conceptele care stau la baza
acestei construcții politice postnaționale se suprapun cu gândirea politică a lui Jürgen Habermas.
Este un studiu de caz privind aplicarea modelului democrației deliberative, consensuale.
O asemenea lucrare nu putea fi realizată fără parcurgerea unei voluminoase bibliografii.
Am avut în atenție, în primul rând, lucrările profesorilor din facultate, lucrări generale și de
specialitate, cât și o serie de siteuri ale Internetului.Cu acest prilej mi se pare firesc să mulțumesc
profesorilor specializării, pentru seriozitatea actului didactic prestart, pentru efortul permanent
pentru ca studenții să înțeleagă teoria și procesele politice din societate.
Pentru mine acest demers științific a fost extrem de util, oferindu-mi multe satisfacții.
Mi-am dat seama că în acești ani de facultate am acumulat cunoștințe, am crescut, am învățat să
privesc lumea cu alți ochi, să pot chiar să-mi exprim puncte de vedere, în cunoștiință de cauză.

7
CAPITOLUL 1
DEMOCRAȚIA LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

Apariția democrației în societatea grecească ateniană a generat un concept nou de
conducere, care se diferenția de celelalte societăți contemporane ,aducând ideea că puterea nu
se mai putea justifica fie pe forța militară, fie pe dreptul divin al conducătorilor ci pe
reprezentativitatea dată de popor . Au apărut astfel concepte ca libertatea cetațenilor, egalitatea
în fața legii, separarea puterilor , obținerea funcțiilor pe merit și nu datorita poziției sociale.
Conform tradiției istorice, Pericle definea societatea democratică ateniană astfel: „ Trăim
sub o rănduială politică ce nu se opune legilor altora; conducera noastră nu îi imită pe ceilalți
ci suntem un exemplu pentru ei. Este adevărat că suntem denumiți o democrație, fiindcă
orânduirea statului, este în mâna celor mulți și nu a celor puțini. In timp ce toți cetățenii sunt
egali în fața legilor în problemele lor personale […] atunci când un cetățean se distinge prin
orice formă, el este preferat pentru funcțiile publice ca o recunoaștere a meritelor sale și nu
datorită privilegiilor.5
Încă de la apariția ei , democrației nu i-au lipsit criticile. Aristotel considera democrația o
formă de guvernamânt la fel de impură sau de coruptă ca și tirania , fiind identică cu
demagogia : “Ceea ce distinge în mod esențial democrația de oligarhie este sărăcia și bogătia;
oriunde puterea este în mâna bogaților este oligarhie; oriunde puterea este în mâna săracilor,
este demagogie ”6.
De altfel, democrația de tip atenian nu a supraviețuit epocii antice.Epoca feudală, dominată
la nivel mondial de principii religioase, avea să impună noi moduri de conducere politică,
diferite de la un stat la altul , de la “cetatea creștină a lui Dumnezeu” la absolutismul religios
oriental.
Abia în secolul al XVII-lea, odată cu afirmarea reprezentanților dreptului natural și a
teoriilor contractualiste, democrația a început să se reafirme ca alternativă la politicile de
guvernare existente. Gânditori ca T. Hobbes,J. Locke, J.J Rousseau, J. S. Mill, promovează
concepția de egalitate intre oameni, a dreptului participării tuturor cetățenilor la actele

5 http://www.azquotes.com/quote/1200552 , accesat la data de 8.05. 2017
6Aristotel, Politica, Cartea III ,capitolul V, § 7 Editura Antet,București, 1996, p. 87

8
conducerii sociale, sustin ideea unui contract între stat și cei conduși și mai ales posibilitatea ca
guvernanții să fie înlăturați atunci când nu își îndeplinesc obligațiile . Astfel a apărut
democrația liberală clasică din care se inspiră toate sistemele democratice din zilele noastre.
Sub forma limitării absolutismului și a promovării egalității patria gândirii liberale este,
în primul rând, Anglia. Prin ''Magna Charta Libertatum ” (1215) aristocrația reușea să limiteze
puterea monarhului. Nu vorbim încă de o democrație dar charta prevedea și dreptul
cetățeanului la libertate și securitate „nici un om liber nu trebuie arestat, închis sub pază,
deposedat de bunurile personale, înjosit, prigonit sau pedepsit cu alte mijloace decât cele
prevăzute de lege”7.In anul 1689, odată cu adoptarea "Declarației Drepturilor" ,parlamentul a
primit drepturi legale definitive și puterea a fost încredințată unui parlament ales în mod liber
de cetățenii cu drept de vot.
Triumful revoluției americane și adoptarea primei constituții moderne , în 1787, au
însemnat și triumful democrației. „Noi, Poporul Statelor Unite, în vederea realizării unei
Uniuni mai strânse, așezării dreptății, asigurării Liniștii interne, înzestrării pentru apărarea
obștească, promovării Prosperității generale și asigurării Binecuvântărilor Libertății pentru
noi înșine și pentru Urmașii noștri, decretăm și promulgăm Constituția de față pentru Statele
Unite ale Americii.” – Preambulul Constituției S.U.A. 8
Cele mai importante cuvinte sunt „Noi, Poporul” deoarece prin acestea se arată că
aceasta constituție nu vine de la o autoritate superioară impusă – de tip rege, împărat sau zeu, ci
de la poporul însuși al Statelor Unite ale Americii . Constituția devine astfel contractul social
între popor și conducatorii statului.
Fie că este “cea mai bună dintre oranduiri” sau nu , fie că este o formă de guvernare în
care toate drepturile și libertățile cetățenilor sunt respectate deplin sau nu, democrația apare
mereu în conștiința și discursul politic al zilelor noastre dintr-un motiv foarte simplu : ea există
și funcționează . Societățile zilelor noastre sunt organizate sub formă de state. Au granițe, legi,
structuri, instituții bine definite pe care cetățenii le acceptă sau nu, le contestă mai mult sau mai
puțin, dar de care nu se pot lipsi.
Democrația zilelor noastre nu este o utopie în care să considerăm că totul e perfect și frumos,
că toate legile care sunt necesare au fost deja scrise, că toate problemele trecute, prezente sau

7 https://www.bl.uk/magna-carta/articles/magna-carta-english-translation , accesat la data de 8 mai 2017
8 https://www.archives.gov/founding-docs/constitution , accesat la data de 8 mai 2017

9
viitoare au fost rezolvate sau sunt în curs de rezolvare.La fel ca și oamenii , statele și
instituțiile care le formează sunt într-o continuă evoluție istorică . Democrația de azi nu mai
este democrația de acum zece ani, cinzeci de ani sau o sută de ani .Tot ceea ce putem face este
să observăm cum funcționează democrația în mod practic și cum evoluează ca să facă față
provocărilor zilelor noastre.

1.1.Teoria democratică modernă.Caracteristici

Abordarea științifică a democrației a început în secolul XX când, atât știința politică dar și
sociologia și alte discipline înrudite au început să analizeze democrația nu doar din punct de
vedere teoretic cât și practic, empiric , democrația nemaifiind doar o teorie despre cum ar
trebui să fie conduse statele ( o “Republică” ideală a lui Platon) , ci o realitate concretă,
democrația fiind forma de guvernamânt predominantă a secolului XX. Pentru autori ai teoriei
procedural -empirice a democrației precum: Seymour Martin Lipset, Arendt Lijphart, Robert
Dahl, Quentin Skinner, Keith Jaggers, Ted Robert Gurr, Adam Przeworski etc. principala
întrebare a a societaților moderne este “cum funcționează efectiv democrația ?”
Astfel , în loc să își imagineze o situatie ideală non existentă teoreticienii teoriei
procedurale caută să definească democrația în termenii unui set de concepte, practici și
instituții care pot fi observate și raționalizate.
Fiind o realitate concretă a zilelor noastre , un mod de organizare al statelor lumii, efectele
conducerii de tip democratic sunt vizibile, afecteaza cetățenii, statele și relatiile internaționale.
Un studiu al stării democrației în 167 de țări este efectuat de The Economist în care se
încearcă ierarhizarea țărilor din punct de vedere al democrației utilizând rezultatele obținute
prin Indicele de democrație al Economist Intelligence Unit, concentrat pe cinci categorii
generale: alegeri libere și corecte, funcționarea guvernului, libertăți civile, participare politică
și cultură politică. Norvegia, Suedia și Islanda obțin în fiecare an rezultatele fruntașe ( 2016 –
9.93/9.50/9.39 pe o scară de la zero la zece, ) iar Coreea de Nord obține anual cel mai mic
punctaj (2016 – 1.03) Țările sunt împărțite în Democrații depline, Democrații viciate ,Regimuri
hibride (considerate a fi democrații) și Regimuri autoritare (considerate dictaturi). 9

9http://www.economist.com/blogs/graphicdetail/2017/01/daily-chart-20 accesat la data de 8 mai 2017

10
De asemenea mai putem cita aici : The Human Freedom Index ( publicat de Cato Institute,
Fraser Institute, și Liberales Institut at the Friedrich Naumann Foundation for Freedom ) care
măsoară libertatea umană înțeleasă ca absența a constrângerilor coercitive pe baza a 79 de
indicatori personali sau economici printre care sunt incluse securitatea, siguranța, libera
circulație, religia, cultura, implicarea guvernului, proprietatea etc. , Freedom în the World ,
publicat în fiecare an începand din 1972 de catre Freedom House US, care ierarhizează țările
după drepturile politice și libertățile civile ce derivă din Declarația universală a drepturilor
omului împărțindu-le în tări libere, parțial libere sau nelibere10 .
La prima vedere, conform acestor studii, democrația pare a se găsi în stadiul unei crize
permanente, tocmai datorită faptului că există atâtea feluri de democrații câte state democratice
sunt, că rezultatele obținute în îndeplinirea acestor indici democratici sunt diferite de la un stat
la altul sau chiar diferite pentru un stat de la un an la altul . Imposibilitatea de a stabili o
definiție sau o practică unitară a democrației vine însă din caracteristica sa de bază : “voința
poporului”11. Având un număr foarte mare de actori implicați (cel puțin egal cu al totalității
cetățenilor cu drept de vot ) democrația este cel mai complex sistem politic pe care și l-a
imaginat societatea umană.
De asemenea , democrația încearcă să reprezinte o societate umană în continuă
transformare , societate care se schimbă mai repede decat o poate anticipa politicul.
Dezacordurile continue între cetățeni, între cetățeni și stat, sau chiar între instituțiile statului
sunt specifice democrației și trebuie să își gasească o minimă rezolvare pentru ca sistemul să
poata funcționa. Pentru a putea ramâne în cadrul legal al democrației, statul nu poate îngrădi
drepturile, aspirațiile ,libertatea de gândire ale cetățenilor, nu poate impune “un mod oficial “
de a gândi , acționa al oamenilor fără a ajunge la dictatură ,fapt dovedit de experiența secolului
douăzeci când un sistem care își propunea ,cel puțin teoretic, egalitatea tuturor oamenilor s-a
transformat în dictatura comunistă.
De aceea controlul puterii este cel mai important aspect al democrației. Diferența majoră
dintre democrație și celelalte sisteme politice ce au existat sau încă mai există în lume este că
democrația liberală actuală este nascută tocmai din lupta împotriva abuzurilor puterii.

10
11

11
Separarea puterilor în stat și controlul reciproc al instituțiilor statului sau sistemul
electoral sunt mecanisme de control ale puterii care au apărut odată cu democrația și au evoluat
împreună cu ea.
Privită din exterior, democrația pare că a câștigat competiția ideologică cu sistemele
totalitare.Nu există alte sisteme de conducere cu care să își dispute suprematia. Insă tocmai
aceasta victorie poate să fie și cea mai mare slăbiciune a sa. Asa cum am arătat anterior,
democrația a apărut ca o alternativă la tiranie.
Pericles definea democrația în opoziție cu regimurile tiranice, oligarhice din societatea
antică , drept puterea ce aparține celor mulți și nu cei puțini. Magna charta a apărut în urma
luptei aristocrației împotriva absolutismului regal. Revoluțiile moderne (Franta,SUA) au fost
duse de burghezie împotriva privilegiilor aristocratice și a dominației coloniale. Chiar și
ideologia comunistă avea la baza lupta împotriva inegalității sociale și a acumularii de capital.
Războiul rece s-a purtat între democrația de tip occidental și totalitarismul comunism. În lipsa
Marelui Inamic, Tiranul, împotriva cui mai luptă azi democrația pentru asigurarea drepturilor
omului ? Mai este democrația cu adevărat puterea poporului?
Conform definiției democrației puterea poporului se exercită electoral, atunci când
cetățenii cu drept de vot își aleg reprezentanții care vor conduce statul în numele și în folosul
lor. În ultimii ani prezența la vot este din ce în ce mai scazută, încrederea cetățenilor în
reprezentanții aleși e din ce în ce mai mica. Poate că exemplul a ceea ce s-a întâmplăt în SUA
la alegerile prezidentiale din 2016 e edificator.Puși să aleagă între un politician cu experiența,
poate cel mai calificat candidat din punct de vedere politic pe care SUA l-au avut vreodată și
un candidat venit din exterior, fără pic de experiența politică dar bine ancorat în viața
economică și socială, americanii au respins oferta politică și au ales omul și nu politicianul. Nu
intrăm acum în demagogia electorală a ambilor candidați, acuzele directe pe care și le-au facut,
etc. Aceleași acuzații le întâlnim și în România la adresa Parlamentului , aceleași acuzații la
adresa Parlamentului European au dus la Brexit. Ideea că reprezentanții aleși nu mai reprezintă
cu adevărat voința poporului ci propria lor agenda e un subiect comun al tuturor statelor
democratice12.
Pentru Karl Popper întrebarea dacă democrația este sau nu voința poporului este o falsă
problemă ."Una dintre aceste probleme care creează mereu confuzie și care , în aparență, e o

12

12
problemă morală pur verbală e următoarea: "democrație" înseamnă "putere a poporului" ,
ceea ce îi face pe mulți să creadă că acest termen are importanță pentru teoria formelor
statale definite astăzi în Occident ca democrații"13 .Nu trebuie să ne întrebăm daca poporul
conduce sau nu ci „există oare forme capabile să ne elibereze de o guvernare malefică sau doar
incompetentă care ne aduce prejudicii?”14 .Răspunsul pe care experiența istorică și politică a
ultimelor secole ni-l ofera e simplu: democrația. Societățile totalitare își pot înlatura
conducatorii doar prin violență. Democrația este singurul sistem politic ce are mecanismele și
instituțiile necesare să schimbe o guvernare nereprentativă prin vot, fără tulburări sociale.
Democrațiile nu sunt deci forme de suveranitate populară, ci în primul rând instituții prevăzute
să ne apere împotriva dictaturii .
Ele nu îngăduie o conducere de tip dictatorial , o acumulare de putere , ci caută să
limiteze puterea statului. Este vital, în acest sens, ca o democrație să rămână deschisă
posibilității de a destitui guvernul fără vărsare de sânge , atunci când acesta ne incalcă
drepturile și îndatoririle specifice , dar și atunci când politica sa ni se pare nedreaptă sau
nepotrivită .15
Conform viziunii procedurale asupra democrației , cele mai importante întrebări ale
democrației sunt : cine participă la procesul de decizie , cât de mult contează fiecare
participant și de câti cetățeni este nevoie pentru a lua o decizie. Răspunsurile la aceste întrebări
pe criterii strict procedurale sunt cuprinse în cele 3 principii esențiale ale democrației clasice :
principiul participării universale ( participă toti cetățenii adulti – cu mici exceptii : cei cu
probleme psihice de sănătate și anumiți condamnați pentru fapte grave în urma cărora li se
limitează drepturile), principiul egalitătii politice ( voturile sunt egale între ele, fiecare
cetățean are dreptul la un vot) și principiul majoritatii ( decizia este luată cu o majoritate de
50% plus unu din numărul total de voturi). Aceste principii , enumerate încă din antichitate,
garantau luarea pe cale democratică a deciziilor doar în cazul democrațiilor directe. În zilele
noastre, în epoca democrațiilor reprezentative aceste principii garantează alegerea democratică
a conducatorilor ( cu exceptia referendumurilor , unde întreaga populație este chemată să
hotărască pentru problemele considerate foarte importante).

13Karl Raymund Popper , Lecția acestui secol. București: Nemira, 1998, p.76
14Ibidem, , p.78
15Ibidem

13
Garantând doar alegerea democratică a conducătorilor se naște întrebarea firească : ce se
întâmplă după alegeri? Cum se guvernează democratic? Un răspuns al teoriilor procedurale
este că a guverna democratic înseamnă că reprezentanții aleși iau aceleași decizii pe care le-ar
fi luat cei ce i-au votat .În acest fel, alături de cele 3 principii ale democrației clasice se impune
adăugarea unui al patrulea principiu, propriu al democrației procedurale , principiul
receptivitatii ( reprezentanții poporului trebuie să țină cont de alegători și să acționeze conform
voinței majoritătii ).
Pentru Robert Dahl, cea mai importantă trăsatură a democrației este „ receptivitatea
constantă a guvernării la preferințele cetățenilor, considerați egali din punct de vedere
politic.”16 Receptivitatea este singurul mod prin care cetățenii își pot controla reprezentanții.
În momentul în care nu sunt receptivi față de alegători, politicienii riscă o înfrangere electorală
la următoarele alegeri.
"Quis custodiet ipsos custodes?" 17 a fost întrebarea care a frământat filosofia politică
vreme de milenii. Socrates considera că propria conștiință , în evul mediu era pedeapsa lui
Dumnezeu, sau legea pentru teoriile contractualiste.Însă istoria ne-a dovedit ca nici frica de
pedeapsa divină sau de pedeapsa legală, nici propria moralitate nu-i determină pe oameni să
se controleze. Un răspuns posibil oferit de democrațiile procedurale: propriul interes –
motivația personală ; cariera politică. viitorul partidului și al omului politic, toate depind de
receptivitate , de legătura strânsă între partide și alegători.

1.2 Multiculturalismul
Originile multiculturalismului în societatea modernă. Studiile de istorie a migraților în
societatea modernă plasează începuturile acestui fenomen în epoca idustrializării îndeosebi în
ultimele decenii ale secolului trecut. Este vorba atât de mișcări de populație în interiorul uneia
și aceleiași țări (prin urbanizare, părăsirea satelor de către primele generații de muncitori
industriali), cât și de transferul internațional al forței de muncă. Aceste acțiuni exprimă o
realitate complexă a societății industriale din ultimul secol – mișcarea liberă a forței de muncă ,

16Robert Dahl, Poliarhiile, ed Polirom, Iasi, cap 1 Democratizarea și opoziția publică, pag 27
17"Cine ii va pazi pe paznici?", lb. Latina, în Juvenal, Satirele, Cap.VI,liniile 347-348 în disponibil la :
https://stuff.mit.edu/afs/athena/course/21/21h.403/www/local/juvenal.6-7.pdf , accesat la 8 mai 2017

14
migrația economică a unor populații de dimensiuni considerabile și interferențele culturale,
sociale, educaționale pe care această migrație le provoacă.
Procesul opus, de exacerbare a diferențelor – în loc de a vedea complementaritatea lor –
, de rupere a contactelor dintre culturi înseamnă a cultiva teama față de ceea ce este diferit, a
perpetua discriminări anacronice – sociale, economice și culturale – față de străini sau față de
minorități. Ceea ce duce, mai devreme sau mai târziu, la apariția unor discriminări chiar în
sânul propriei populații majoritare și la favorizarea unor structuri de putere nedemocratice.La
scară istorică, experiența întâlnirii față în față cu o altă cultură, cu un alt mod de viață, a fost
trăită mai întâi de marile puteri coloniale, atunci când și-au trimis forțe militare și administrație
proprie în zonele de dominație de pe glob. Fenomenul se produce acum în sens invers, marile
puteri coloniale fiind invadate de populația din fostele colonii.
Potrivit opiniei lui Kymlicka, multiculturalismul este un concept compatibil cu
principiile liberal democratice, fiind unica abordare a diversității etno-
culturale.18 Comunitățile multiculturale, fie la scară locală sau națională, sunt caracterizate prin
conviețuirea unor populații care vorbesc limbi diferite, au tradiții culturale, credințe religioase
și sisteme de valori diferite, o educație și un stil de viață diferit, – adesea chiar cetățenii
diferite, deși trăiesc în aceeași țară. Aceste situații ilustrează dimensiunea descriptivă a
conceptului, dar, în sociologia contemporană, are și o dimensiune normativă, aceea de a
propune un model de reglementare întemeiat pe toleranță și împrumuturi culturale reciproce, pe
valorizarea diferitelor experiențe culturale ale populațiilor de origine etnică diferită care trăiesc
în aceeași țară.
Ideea multiculturalismului a fost precedată în sociologia americană a culturii de teoria
vasului de omogenizat (“melting pot”) în care «identitatea americană» ar fi asimilat generații
după generații de imigranți. În acest proces omogenizator, imigranții și-ar fi pierdut propriile
identităii etnice și culturale anterioare și au devenit “americani adevărați”. La sfârșitul sec. XIX
și începutul sec. XX, teoria omogenizării exprima realitatea procesului de asimilare a modului
de viață american de către noii imigranți și descendenții acestora. După 1950-1960, modelul
omogenizării forțate a pierdut teren în fața recunoașterii diversității. Ideea amestecului de

18 Will, Kymlicka, „ Teoria și practica multiculturalismului canadian”, traducere de Steliu Lambru, Revista
Altera 12, anul V. 1999, p. 66.

15
culturi, în care fiecare și-a păstrat propria identitate, permite acum receptarea mai atentă a
contribuției culturale a fiecărui grup etnic.
Termenul de «bi-culturalism» a apărut la începutul anilor `60 în Canada, cu referire la
bi-lingvismul populației din Quebec. Influența școlii americane de antropologie culturală,
precum și a școlii franceze de antropologie fondată de Claude Levi Strauss a fost hotârâtoare în
impunerea acestor teme de cercetare. În anii următori, conceptul de «multiculturalism» a intrat
în discursul politic din țări cu puternice tradiții imigraționiste, precum Australia, Statele Unite,
Noua Zeelandă, dar și în țări cu tradiție colonială: Franța și Anglia.
Totodată, percepțiile pe care le are societatea modernă a făcut ca oferta
multiculturalismului să pară multora o soluție cvasi-universală la disarmoniile, conflictele
acestei societăți.
Amenințările de acum la adresa democrației diferă de cele de la începutul secolului XX.
După cel de-al Doilea Război Mondial lumea a fost marcată aproape jumatate de secol de
echilibrul bipolar al celor două mari forțe “lumea occidentala” și “țările din est”, echilibru
susținut cu forța armelor și amenințarea nucleară, care a determinat modul de organizare al
structurilor societății internaționale. Eșecul comunismului și sfarșitul războiului rece au șters
vechile diferențe și au adus altele noi. În fostele state comuniste au avut loc schimbări politice
mari, au apărut noi centre de creștere economică în special în Asia (China, India, Japonia) și,
mai ales, sistemul capitalist s-a dezvoltat enorm , fluxurile financiare și comerciale au crescut
la scară internațională, producția industrială s-a externalizat și a apărut fenomenul de
globalizare, care este atât o sursă de dezvoltare și bunăstare dar și o sursă de insecuritate
internațională. Procesul de globalizare a schimbat structura relațiilor internaționale, a adus
modelul dominant al statului – națiune în criză. În interior, guvernele trebuie să se adapteze
noilor provocări , trebuie să asigure protecția socială , protecția resurselor naturale și protecția
mediului și de multe ori nu au mecanisme instituționale sau mijloace politice pentru a le
aborda.
O schimbare definitorie a societății la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI
și care afectează statele-națiune îl reprezintă modificarea eterogenității societății umane. Pe de
o parte ,ca urmare a proceselor transnaționale ale producției, consumului și comunicării la mari
distanțe prin televiziune și internet, evenimentele petrecute la mii de kilometrii de noi, devin
experiențe cotidiene.

16
Modelele culturale internaționale se răspandesc cu repeziciune, vechile societăți își pierd
reperele ideologice și culturale, indivizii nu mai cunosc normele și practicile ce stau la baza
societății tradiționale. Acest lucru se poate observa chiar și în cazul natiunilor tradiționaliste
de tipul asiatic ( Japonia, China etc) fiind și ele la fel de mult expuse unor noi stiluri de viața și
feluri de a gândi considerate “la modă”. Din alt punct de vedere, statele-națiune nu au fost
niciodată blocuri monolitice ale unei singure culturi, unei singure etnii, cu o singură viziune
despre societate. O națiune eterogenă nu este neaparat multiculturala. Numai atunci când în
cadrul unei societăți coexistă mai multe culturi care au un grad de dezvoltare ridicat , o
coeziune internă bazată pe credințe, păreri, norme morale comune putem vorbi de o societate
multiculturală.
Societățile multiculturale sunt la fel de vechi ca istoria omenirii.Toate marile state ale
lumii, din antichitate până în prezent au fost și sunt încă multiculturale. Politicile prin care și-
au tratat minoritățile au îmbrăcat diverse forme19 : asimilare ( mai mult sau mai puțin forțată –
ca exemple avem Imperiul roman, care fără a forța romanizarea a dus la apariția românilor,
francezilor, spaniolilor etc și imperiul spaniol care a adus limba spaniolă și credința catolică cu
forța în teritoriile cucerite- în special în America de sud) , segregare , rasială sau religioasă (
Statele Unite ale Americii până la jumătatea secolului XX cu segregarea populației de culoare
sau sistemul milleturilor din Imperiul otoman în care creștinii și evreii aveau dreptul de a locui
oriunde pe teritoriul imperiului dar aveau legi diferite, drepturi diferite și nu aveau voie sș se
amestece cu populația majoritarș ) sau autonomie teritorială (rezervațiile amerindienilor din
S.U.A. sau teritoriile ori republicile autonome din Europa sau Rusia, care pot fi gestionate
autonom, cetățenii au drepturi și responsabilități comune cu ceilalți , pot avea însă limbi
oficiale proprii și își pot menține cultura națională).
Culturile minoritare au fost în cel mai bun caz tolerate, erau subordonate culturii sau
societății conducătoare și au fost nevoite să accepte un statut social inferior ,statele fiind
definite tot de cultura și națiunea conducătoare. Dezvoltarea democrației, răspândirea spiritului
egalitar, dispariția împărțirii oamenilor în caste, clase sociale, rase sau etnii și mai ales nevoia
de recunoaștere la nivel național a diferențelor dintre ei a dus la slăbirea statului – națiune și la
apariția ideologiei multiculturalismului.

19

17
Multiculturalismul este o provocare deschisă la adresa sentimentului de identitate
națională bazat pe o cultura unică a unei anumite etnii, a unei anumite religii, a unei anumite
limbi oficiale pe care îl promovează statul- națiune.
Termenul modern de națiune s-a impus odată cu Revoluția Franceză, când a devenit
izvorul suveranitatii politice, fiind asociat cu libertatea, egalitatea , fraternitatea. Astfel ideea
de națiune a dobandit atât o interpretare culturală cât și politica prin încercarea de a se
elimina diversitatea lingvistică existentă a Franței și trezirea în rândul locuitorilor a
sentimentului apartenenței la națiunea franceză ca la o comunitate politică și lingvistică. Asa
cum observa și Hannah Arendt, s-a impus ideea ca , “ daca comunitatile tribale sau inapoiate
nu se bucurau de drepturi și libertați era pentru ca nu ajunsesera la stadiul de civilizatie
necesar. Odata cu cu Revoluția franceză problema drepturilor umane a fost definitiv asociata
ideii de emancipare naționala iar umanitatea de la Revoluția franceză până azi a fost
conceputa ca o familie de natiuni, unde poporul și nu individul reprezinta imaginea omului. “ 20
In aparitia și constructia statelor moderne termenului de națiune i s-a adaugat și notiunea
de comunitate de limba, de cultura și de destin istoric. În toate națiunile moderne națiunea se
definește prin cultura națională și prin istoria națională, împreună formand conștiința identității
naționale.
In special națiunile europene sunt comunități de limbă, cultură, destin istoric.
Identificarea cetățenilor cu națiunea a fost construita în timp, printr-un proces istoric complex
în care limba naționala a devenit un marcator al apartenentei etno-lingvistice.In marea
majoritate a cazurilor s-a încercat asimilarea sau macar marginalizarea rolului minorităților
naționale astfel incat , la nivelul intregului stat sa se poata vorbi de o singura națiune.
Un exemplu în acest sens il gasim în evolutia istorică minorității romilor. In perioada
dominatiei Imperiului Austro-Ungar în Transilvania s-a inițiat o politică de asimilare fortata .
Romii nu mai aveau voie să-si foloseasca nici limba nici sa practice mestesugurile lor
tradiționale ; cei auziti folosind limba romani primeau ca pedeapsă 25 de lovituri de bici. De
asemenea, portul costumelor tradiționale era interzis.Fiindu-le interzis chiar și să se numească
romi, ei trebuiau sa foloseasca termenul Uj Magyar (maghiar nou).21

20Hannah Arendt, The Origins of Totalitarianism, 3rd edition, / London: Harcourt, Brace & World, 1979 p. 291.
21Centrul de Documentare și Informare despre Minoritățile din Europa de Sud-Est (CEDIMR-SE) – Minoritățile
din Europa de Sud-Est ;Romii din România)

18
Situatia romilor nu s-a imbunatatit nici în secolul XX. în timpul regimului comunist, una
din cele mai puternice unelte ideologice a fost naționalismul, folosit în special în perioada lui
Ceausescu atât pentru consolidarea unitatii naționale cât și ca dovada a independentei fața de
Moscova. Pentru ca se dorea o societate romaneasca omogena s-a încercat eliminarea
minorităților naționale printr-un proces de asimilare . Cultura diferita a romilor reprezenta un
element strain ce trebuia sa devina romanesc și mai mult, ocupatiile și modul lor de viața nu se
potrivea cu “idealul socialist” . Statul comunist condamna proprietatea privata asupra
mijloacelor de productie iar marea majoritate a romilor erau mestesugari, specialisti în
prelucrarea metalelor, a lemnului, confectionarea bijuteriilor. Uneltele și materialele folosite în
mestesugurilor romilor au fost confiscate ( în special aurul pentru bijuterii) iar romii au fost
integrati cu forta în agricultura și în cooperativele metalurgice. în plus , spre deosebire de alte
minorități ( germani, maghiari) romii nu aveau dreptul de a fi reprezentati ca minoritate
naționala. Fiind fortati sa renunte la nomadism , obligati la sedentarizare și integrati cu forta în
sistemul socialist de productie multi dintre romi au început sa adopte stilul de viața care le-a
fost impus. Chiar daca au fost impuse cu forta, au existat și unele beneficii pentru romi.
Politica de alfabetizare fortata i-a facut sa își inscrie copii la scoala și multi au beneficiat
de o educatie elementara sau chiar și studii superioare. Avand locuri de munca și locuinte,
romii au obținut o oarecare securitate sociala și bunastare. Pe de altă parte, integrarea a avut
consecinte negative asupra culturii lor. Temandu-se de discriminare și dorind sa avanseze pe
plan social și profesional, multi romi au început sa își nege apartenenta etnica și sa renunte la
traditii.
În ultimii ani crizele economice , tranzitia dureroasa de la socialism la democrație ,au
oprit procesul asimilării populației roma. Adaptarea la noul sistem a fost grea pentru multi
dintre ei.Si-au pierdut slujbele, casele și beneficiile.marginalizarea lor a dus la saracie și
delincventa, activitati care au sporit ostilitatea majoritatii populației.22
Insa nu numai minoritățile de mult existente pe teritoriul național și revendicarile lor
reprezinta probleme ale democrației contemporane. O mare problema cu impact atât politic cât
și social și economic o reprezinta migratiile
Mișcările internaționale de populație fac parte din provocările sociale și politice ale
societății noastre. contemporane.Ele trebuie gestionate cu grija altfel pot cauza tensiuni sociale

22Ibidem

19
și politice grave, pot afecta securitatea în toate dimensiunile sale, atât a țărilor de primire cât și
a celor de destinație.
Cauzele lor sunt multiple : Conditiile de viața grele cauzate de pauperizarea crescanda,
războaiele continue din anumite zone ale lumii, mirajul bunastarii vestului , deschiderea catre o
politica de acceptare a refugiatilor de catre statele dezvoltate , în special cele din zona euro sau
nord americana.
Pe langa imensul efort economic și financiar care este platit de statele de destinatie,
migratia masiva aduce modificari ale structurii sociale și culturale ale societății. Culturi diferite
intra în contact iar rezultatul e de cele mai multe ori negativ. Prim migratie masiva se formează
un nou tip de minoritate, comunitatea etnica.
Termenul de minoritate naționala este diferit de cel de comunitate etnica. Minoritatile
naționale 23sunt formate din comunitati ce impart teritoriul cu populația majoritara de mult
timp, și care uneori au detinut o forma de autonomie sau suveranitate și care au fost
anexate/asimilate de cultura majoritara pasnic sau prin cucerire (populația indigena din
America, maghiarii sau romii din Romania, sau romanii din Ungaria etc.)In special în Europa,
datorita modificarilor istorice continue a granitelor, nu exista state care sa nu includa în
componenta minorităților naționale comunitati ce apartin lingvistic și cultural de vecinii lor.
Odata cu modificarea granitelor populațiile locuitoare au ramas, s-au integrat în noul stat și au
devenit o parte definitorie a culturii noului stat. Ele încearcă sa își pastreze identitatea culturala
și uneori au revendicari la diferite forme de autonomie sau autoguvernare (de exemplu,
Republica Kosovo, în care comunitatea musulmana albaneza si-a obținut independenta fața de
Serbia în februarie 2008 , sau Scotia, ai carei cetățeni , prin referendumul din 2014 au refuzat
sa se rupa de regatul Unit al Marii Britanii)24.
Chiar daca exista diferente culturale între minoritățile naționale și majoritatea
populației în marea majoritate a cazurilor nu exista tensiuni majore iar statele democratic
încearcă protejarea lor ( asa-numita discriminare pozitiva – în Romania – locuri speciale în
instituțiile de invatamant pentru minorități, invatamant în limba materna, locuri în Parlament
etc.) Comunitatile etnice sunt constituite prin imigrarea intr-un stat al unor persoane, familii,
grupuri mari de oameni care provin din zone geografice sarace sau distruse de războaie,

23
24

20
conduse de dictaturi sau regimuri totalitare25.Aceste comunitati încearcă sa se integreze
economic dar nu și cultural sau politic.Ele nu sosesc în tara de destinatie atrase de “
superioritatea politica sau culturala” ci de avantajele economice pe care obțin. In cea mai mare
parte a cazurilor, sunt persoane care nu cunosc limba statului de destinatie, nu inteleg cultura
majoritara sau sistemul politic.
Națiunile dezvoltate , fie ele europene sau nord-americane văd imigrația ca pe o mare
provocare, ca pe principala lor problemă de rezolvat pentru că instalarea populațiilor
aparținând altor tradiții culturale și politice poate repune în discuție procesul de integrare
națională și determină pe responsabilii politici să ducă o politică care să controleze și să
atenueze formele de diferențiere introduse în mod inevitabil de populațiile străine așezate
definitiv.Sunt state care sunt mai permisive la imigratie și state care nu o accepta ( spre
exemplu Ungaria și contestatele ei garduri ridicate la granita cu Serbia) .Costurile integrarii
imigrantilor sunt mari , iar în special în perioadele de criza,localnicii se tem ca își vor pierde
locurile de munca din cauza imigrantilor, dispusi sa lucreze pentru salarii mai mici.Diferentele
culturale și refuzul de a se accepta unii pe altii genereaza tensiune între localnici și imigranti.
Speculand fie sentimentul de acceptare fie sentimentul de respingere al imigratiei partidele
politice își stabilesc campaniile electorale în functie de mesajele pro sau contra imigratiei ale
liderilor care le conduc ("I will build a great wall – and nobody builds walls better than me,
believe me –and I'll build them very inexpensively. I will build a great, great wall on our
southern border, and I will make Mexico pay for that wall. Mark my words." 26
Multiculturalismul ca teorie politica reprezinta o reactie a teoriei politice liberale la una
din cele mai controversate tematici ale timpului nostru determinata de prezenta multitudinii
revendicari atât din partea minorităților etnice, culturale, religioase dar și a organizatiilor
feministe, minorităților sexuale, persoanelor cu dizabilitati etc.
Ele nu reprezinta o noutate a zilelor noastre și au intrat în atentia stiintei politice în anii
'70 odată cu explozia fenomenului imigraționist în Europa și a “renasterii etnice și culturale"
resimtite în Statele Unite ale Americii și Canada ( în special miscarile de protectie și
emancipare a minorităților – persoane de culoare, feminism, homosexuali ) Insa realizarea unui

25
26 Donald Trump ,Discurs din Iunie 2015 – în cadrul anuntului pentru candidatura la Presedentia Statelor Unite
,disponibil la http://www.cbsnews.com/pictures/wild-donald-trump-quotes/14 accesat la data de 8 mai 2017

21
acord între nevoia de protecție eficace a minorităților teoria drepturilor și libertaților
individuale este o sarcina dificila.
Un lucru e clar : existenta multiculturalismului este a devenit posibila doar în cadrul
democrațiilor liberale de tip occidental. Asa cum am mentionat anterior, desi se autointitulau
“democratii populare” regimurile comuniste precum Romania nu tolerau diversitatea.
Diferentele dintre minorități trebuiau sa fie cel mult culturale ( folclor – muzica, dansuri și
costume tradiționale ) în rest trebuia sa existe un bloc ideologic uniform. Cu totii construiau
socialismul, nu existau diferente de opinie politica iar religia, indiferent de forma ei era de
evitat.
Problema care preocupa gândirea politica liberala a ultimilor ani este data de
întrebarea care sunt limitele aplicabilitatii ideilor multiculturaliste, cum pot revendicarile
grupurilor minoritare sa își dobandeasca legitimitatea în conditiile în care liberalismul
traditional pune accentul pe individualitate?
Pentru Vernon van Dyke “ recunoașterea teoretică a drepturilor de grup și, implicit,
recunoașterea dreptului la autonomie nu înseamnă, în niciun caz, desconsiderarea drepturilor
umane, individuale”27. Dîmpotriva, spune el, drepturile individuale sunt în continuare valori
supreme.. „Apărarea lor ne îndeamnă ca acolo unde grupul se bucură de autonomie și drepturi
proprii, să fim și mai atenți, deoarece grupurile, la fel ca și statul, pot încălca aceste drepturi”28
Ca teorie asupra drepturilor minorităților, multiculturalismul reprezinta un răspuns critic la
adresa principiului de baza al democrațiilor liberale referitor la neutralitatea statului. O prima
victorie câștigata de promororii multiculturalismului, considera Will Kymlicka este aceea a
impunerii drepturilor minoritare ca instrument teoretic valid și perfect justificabil în cadrul unei
teorii revizuite a democrației liberale.
Drepturile minorităților sunt legitime daca sunt privite ca “răspuns defensiv la crearea
natiunii de catre stat”29. Ele raspund unei anumite cerinte de echitate culturala, ofera
grupurilor minoritare suportul activ al statului prin masuri masuri discriminatorii pozitive.
Statul liberal clasic se afla astfel în dilema. El trebuie atât sa duca o politica de toleranta a

27Van Dyke , Vernon 1982 Collective Rights and Moral Right: Problems în Liberal-democratic Thought. Journal
of Politics 44. 21
28 Ibidem
29Will Kymlicka, ), Politica în dialect: naționalism, multiculturalism și cetațenie”, Chîșinau, Editura Arc. ,2005 ,
p 10

22
valorilor și practicilor minorităților dar și trebuie sa respinga , sa nu accepte nici una din aceste
revendicari. Trebuie sa accepte aceste valori, pentru ca toleranta este un principiu de baza al
liberalismului.Trebuie sa le respinga intrucat , datorita principiului neutralitatii, statul nu își
permite sa aiba atasamente culturale, etnice sau religioase. Din alt punct de vedere o politica de
acceptare a revendicarilor minorităților e periculoasa. Ele nu pot fi acceptate selectiv, caci
statul liberal promoveaza egalitatea și nu poate favoriza un grup sau altul.Dar acceptarea
tuturor poate crea conflicte sociale intrucat multe dintre aceste revendicari sunt conflictuale.
Uneori, între critica vehementa împotriva teoriilor și politicilor monoculturale,
naționaliste care au obstructionat dezvoltarea grupurilor minoritare și revendicarile ale
acestora din urma nu este o mare diferenta. Ele aduc din nou pericolul segregatiei , a
enclavizarii grupurilor și a pierderii libertaților fundamentale. Un exemplu ingrijorator il
reprezinta evolutia situatiei universitatilor din Statele Unite. In 2016 , la cererea asociatiilor
studentilor de culoare, centre de invatamant precum California State LA , University of
Connecticut , University of California -Davis și Berkeley University au început sa puna la
dispozitia studentilor dormitoare doar pentru studentii negri. Desi conform legilor SUA
segregatia pe baze rasiale, indiferent de cauze și motive, este interzisa, totusi exista cladiri unde
accesul studentilor albi este interzis30. Tot pe acceasi linie , în februarie 2016, la o intrunire
organizata de Concerned Student 1950 – unul din cele mai puternice grupuri din sistemul
universitar american care militeaza pentru drepturile studentilor de culoare – toti reporterii
participanti care erau “albi” au fost fost rugati sa paraseasca sala)31. Evident ca acestea nu sunt
norme ale multiculturalismului ci doar exagerari ale unor anumite grupuri însă pericolul
ramane. Uneori revendicarile minorităților ( culturale, religioase, rasiale, etnice etc.)se afla în
contradictie cu principiul egalitatii asumat de statele democratice. Principala critica obiectiva
adusa multiculturalismului nu este lipsa de legitimitate a valorilor pe care le promoveaza (ele
sunt valori deja acceptate în statele democratice moderne fiind clar ca nu putem vorbi despre
cultura unui stat fără multiculturalitate) ci problema limitelor între care aceste valori pot
acționa fără sa între în conflict cu alte valori democratice.

1.3 Comunitarismul și căutarea binelui comun.Concepte.

30https://www.thecollegefix.com/post/28906/ accesat la data de 8 mai 2017
31https://www.thecollegefix.com/post/26214/ accesat la data de 8 mai 2017

23
Indiscutabil, succesul economic al statelor zilelor noastre se bazeaza pe doi piloni
importanti : democrația liberala și liberalismul economic. Asa cum , din punct de vedere politic
cetățenii sunt liberi în urmarirea propriilor interese atât timp cât nu incalca libertatea celorlalti,
liberalismul economic are drept principii de baza proprietatea privata, libera concurenta și
interventia minima a statului în economie .
Insa bunastarea economica a a statelor moderne este considerata de multi teoreticieni drept
un esec al dezvoltarii sociale. Conform sondajelor ultimilor ani, oamenii sunt tot mai nefericiti,
se simt tot mai instrainati unii fața de altii și fața de societate.
În opinia lui Herbert Marcuse “ bunurile și serviciile pe care indivizii le cumpără le
controlează nevoile și le pietrifică facultățile. în schimbul obiectelor care le îmbogățesc viața,
indivizii își vand nu numai munca, ci și timpul liber. Traiul mai bun este plătit printr -un
control atotcuprinzător al vieții. Oamenii locuiesc în aglomerări de apartamente, sînt
proprietari de automobile private, cu care însă nu mai pot evada într-o lume diferită. Au
frigidere uriașe, pline cu alimente congelate. Au zeci de ziare și reviste care adoptă aceleași
idealuri. Au nenumărate opțiuni, nenumărate fleacuri care sunt toate la fel, îi țin ocupați și le
distrag atenția de la adevărata problemă – care constă în conștientizarea faptului că ar putea
munci mai puțin și determina propriile nevoi și satisfacții. ” 32
Caracterul represiv al întregului sistem constă într -o mare măsură în eficiența sa:
beneficiile lui sunt reale. Individul plătește pentru aceasta prin sacrificarea timpului, a
conștiinței și a viselor sale; civilizația plătește sacrificîndu-și propriile idealuri de libertate,
dreptate și pace pentru toți.
“Sacrificiul a dat roade: în zonele de civilizație avansate din punct de vedere tehnic,
cucerirea naturii este practic completă și sunt acum satisfăcute nevoile sporite ale unui număr
tot mai mare de oameni. Nici mecanizarea și standardizarea vieții, nici pauperizarea psihică,
nici caracterul distructiv, tot mai mare, al progresului actual nu oferă o bază suficientă pentru
punerea sub semnul întrebării „principiului“ care a guvernat progresul civilizației
occidentale. Creșterea continuă a productivității face ca promîșiunea unei vieți și mai bune
pentru toți să pară tot mai realistă. Însă progresul pare a fi strâns legat de sporirea lipsei de
libertate.”33 Progresul nu înseamnă însă numai beneficii materiale. “Lagărele de concentrare,

32Herbert Marcuse , Eros și civilizatie , Editura Trei, Bucuresti, 2015,p.108
33 Ibidem

24
exterminările în masă, războaiele mondiale și bombele atomice nu sunt o „recădere în
barbarie“, ci plantarea liberă a realizărilor științei moderne, a tehnologiei și dominației. Iar
cea mai eficientă subjugare și distrugere a omului de către om are loc la apogeul civilizației,
când achizițiile materiale și intelectuale ale omenirii par să permită crearea unei lumi cu
adevărat libere”34. Aceste aspecte negative ale societaților noastre ar putea să indice caracterul
învechit al instituțiilor stabilite și necesitatea apariției unor noi forme de civilizație.
Astfel apare întrebarea cum arata o societate “buna”, cum poate fi ea definita, care sunt
principiile fundamentale pe baza caror poate funcționa?
Pentru teoreticienii comunitaristi componentele fundamentale ale societății sunt relatiile
bazate pe afectivitate, identitatea locala și solidaritatea.Contestand liberalismul, pentru care
individul se află într-o relație directă, nemediată cu statul și cu societatea, este independent
centrele tradiționale ale autorității (familii, biserici, comunitati locale) care de multe ori ii
ameninta libertatea și fața de care trebuie sa fie protejat, comunitaristii sustin ca omul se
formează în comunitatea în care se naste care devine pentru el o a doua natura , identitatea sa
fiind, în fapt, definită de status-urile și rolurile sociale pe care le deține, de rețelele sociale și
instituțiile intermediare cărora le aparține.
A doua caracteristica importanta o reprezinta contraargumentarea tezei definitorii a
liberalismului clasic conform căreia piața liberă, nereglementată, constituie instituția socială
esențială și că relațiile libere de piață reprezintă modelul natural al relațiilor umane. Pentru
comunitariști, tranzacțiile specifice pieței libere reflectă angajarea individuală instrumentală,
interesată-de-sine ( self-interested ), și neglijează aspectele constructive ale vieții. Relațiile
libere de piață trebuie sa se fundamenteze pe încredere, pe înțelegere împărtășită
(shared-understandings ) și pe conformarea la norme 35.
Dar poate cea mai importanta diferenta între ideile comunitariste și liberalism este
modul în care comunitarismul se raporteaza la lege și rezolvarea conflictelor.Nascut în cadrul
unei comunitati omul își insuseste aici toate valorile și regulile pastrate prin traditie. “Pentru a
sprijini comportarea virtuoasă, o societate bună se bazează mai degrabă pe procesele ei
informale decât pe lege .Cu cât o societate se poate baza pe procesele sociale informale, cu

34Ibidem,p.109
35Gabriela Tănăsescu ,Comunitarismul. Tematizarea critică a liberalismului sau comunitarismul ca filosofie
terapeutică în disponibil la : http://www.sferapoliticii.ro/sfera/150/art02-tanasescu.html accesat la 8 mai 2017

25
atât mai puțin este nevoită să recurgă la instrumentele de constrângere ale statului”36. Nu
doar normele și legile stabilite de autoritatea statala guvernează o comunitate buna ci și un set
de valori fundamentale care alcatuiesc esenta unei culturi comune prin care membrii
comunitatii pot exercita controale informale unii asupra altora.In plus, legate fiind prin tot felul
de relatii informale, comunitatile se ingrijesc de bunastarea membrilor lor. Ele încearcă sa
reduca inegalitatile și sa asigure un minim de bogatie pentru fiecare.37
Legile sunt importatene în orice comunitate pentru ca prescriu modele de comportament
și pedepsesc abaterile de la aceste modele dar nu sunt suficiente. “Accentul pus pe aplicarea
legii în scopul consolidării valorilor nu creează o societate bună”38 .Constrangerea nu ii face pe
oameni mai cinstiti și mai buni. Relatiile stabilite în cadrul comunitatii sint cele care o fac.
Pentru Etzioni: „ Comunitatea este o combinatie de două elemente: a) o retea de relatii
încărcate afectiv între indivizii unui grup, relatii care adeseori se intersectează și se
consolidează reciproc (nu simple relatii individuale bilaterale sau în lant); b) o doză a
atasamentului fată de un set de valori, norme și întelesuri unanim împărtăsite, precum și o
istorie și o identitate comune – pe scurt, atasamentul fată de o anumită cultură”39.
Putem diferentia diversele interpretari în comunitarismul de dreapta și comunitarismul de
stanga. „Comunitarismul de dreapta”, reprezentat de Roger Scruton, sustine ca principala sursa
a autoritatii și a unitatii sociale este comunitatea. Individului se identifica cu comunitatea, cu
„naționalitatea”, „limba, asociațiile, istoria și cultura comună”.comunitatea are un rol educativ
în transmiterea valorilor culturale comune40.
Prin contrast, „comunitarismul de stânga” susține tipul de comunitate care promoveaze
bazele egalității de statut – „persoane” egale – în care este activă posibilitatea de
autodeterminare .Această formă de stânga a comunitarismului este diferită de versiunile
radicale, comuniste sau anarhiste, care caută forme atotcuprinzătoare de comunitate.Asumat ca
opțiune proprie, acest comunitarism de stânga, socialist sau social-democrat, este înțeles ca
expresie a unei doctrine a cetățeniei puternice.41

36Amitai Etzioni , “Societatea monocromă ”, Editura Polirom,Bucuresti,2002, p. 15
37Ibidem, p. 167-168
38Ibidem p. 174-175
39Ibidem , p 161
40
41Gabriela Tănăsescu ,Op.cit. în Loc.cit.

26
La fel ca și multiculturalismul , conceptul comunitarist al binelui comun nu își propune
sa inlocuiasca sistemele democratice moderne ci sa le corijeze, sa le imbunatateasca prîntr-o
renastere și regenerare a valorilor tradiționale ale comunitatii , își doreste asigurarea vieții
bune, a ordinii sociale, a virtuții. Comunitatea ca set de atribute bazat pe valori tradiționale,
solidaritate și responsabilitate este locul unde individul se intelege pe sine și se realizeaza
pentru viitor.Această înțelegere se sine este opusa universalismului liberal, „perspectivei
eternității” la care făcea referire Rawls în legătură cu „poziția originară” , cu „abstragerea
noastră din toate acele particularități ale relațiilor sociale în termenii cărora am fost obișnuiți
să înțelegem responsabilitățile și interesele în scopul de a ajunge la un punct de vedere
originar, neutru, imparțial și universal, punct de vedere eliberat de partizanat, de parțialitatea
și de unilateralitatea care altfel ne-ar afecta”42
Pentru Etzioni, comunitarismul aduce un „amestec” de elemente ale tradiției (bazate pe
virtute) și ale modernității (autonomia bine protejată) cu scopul de a realiza un “equilibrium
între drepturile individuale universale și binele comun (prea adesea văzute drept concepte
incompatibile), între sine și comunitate…” . Acest amestec se traduce în „noua regulă de aur”
(new golden rule ) ce reduce distanța dintre cursul acțiunii preferat de ego și cursul ei virtuos,
dintre nivelul personal sau „doar interpersonal” al „vechi reguli de aur” ( old golden rule ) –
autonomia – și un nivel macro sau societal – ordinea morală – impusă prin tradiții, odată cu
recunoașterea faptului că această sursă profundă a bătăliei sociale și personale nu poate fi
eliminată43.
In esenta comunitarismul ofera soluții de refacere a societatatilor democratice
contemporane fiind deschise unor perspective „reconciliaționiste” și „participaționiste”.
Reconciliaționismul comunitarismului încearcă sa rezolve disfuncțiile societății generate de
individualism, egoism, anomiile sociale, alienare prin de revitalizarea teoriei valorilor.
Ca perspectivă participaționistă, comunitarismul a căutat să remedieze efectele pierderii
sensului agentului politic și a lipsei de eficacitate a participării în variate sfere. “Prin aceasta
deschidere, considera Gabriela Tanasescu , comunitarismul s-a manifestat, în principal, ca

42Alasdair MacIntyre, Whose Justice ? Which Rationality ? (London: Duckworth, 1988),p 3.apud , Gabriela
Tănăsescu ,Op.cit. în Loc.cit.
43Amitai Etzioni, The New Golden Rule: Community and Morality în a Democratic Society apud Gabriela
Tănăsescu ,Op.cit. în Loc.cit.

27
filosofie corectivă, terapeutică, de echilibrare în raport cu excesele individualismului filosofic
și cu excesele și „vulnerabilitățile” societăților contemporane.
Comunitarismul nu a suplinit și nu a căutat să suplinească valorile liberale, ci doar să le
suplimenteze și să le întregească. Are meritul de a fi contracarat depolitizarea ca efect al
filosofiei și politicilor liberale atomiste și de a fi motivat și întărit rolul „inclusiv”și
„participativ” al structurilor de mediere. Demersul critic și teoretic-„corectiv” al
comunitarismului a constituit neîndoielnic pentru liberalism o „provocare” semnificativă care a
impulsionat regândirea argumentelor sale individualiste “44
Comunitarismul și etica binelui este o problemă care merită să-i accord[m un spațiu aparte.
Alături de concepția socială a sinelui, și în conexiune cu ea, comunitarismul filosofic a
susținut o ontologie a valorilor „nonindividualiste” precum: reciprocitatea, încrederea,
solidaritatea etc. și o teorie etică a semnificației valorilor pentru individul ca atare și pentru
individ ca membru al societății și comunităților. Relativ la această perspectivă, identitatea
individuală este definită sub raport valoric, iar individul este proiectat „ca personalitate care
reflectează asupra valorilor și conexiunilor favorizate valoric, adesea într-un context al
descoperirii de sine, mai curând decât al creației de sine”.45 Ca atare, comunitarismul opune
concepției deontologice formale a priorității drepturilor individuale și a dreptății, o paradigmă a
„virtuții” și a „binelui comun”, în expresia Elisabethei Fraser, o „meta-etică a naturii
drepturilor și obligațiilor și o etică a ordinii prime sau a conceperi vieții bune pentru fințele
umane”46. „Etica binelui” este contrapusă „eticii dreptului” susținută în teoria „liberalismului
procedural”. Prin implicație, conceptul de societate a „binelui comun” și a virtuții este
contrapus celui de societate fundată pe noțiuni particulare de „viață bună”, în încercarea de a
contracara teza liberal procedurală a imposibilității unei ordini morale obiective”47 și a unei
concepții sociale a binelui48.

44Gabriela Tănăsescu ,Op.cit. în Loc.cit.
45John Christman, „Conservatism, communitarianism and the social conception of the self ”, în Social and
Political Philosophy. A contemporary introduction (New York: Routledge, Taylor and Francis Group, 2002),
p.133.
46 Elisabeth Fraser, The Problems of Communitarian Politics. Unity and Conflict (Oxford: Oxford University
Press, 1999), p.23.
47 Michael J Sandel, Liberalism and the Limits of Justice , second edition (Cambridge: Cambridge University
Press, 1998), p.176
48 Charles Taylor, „Cross-Purposes: The Liberal – Communitarian Debate ”, în Charles Taylor, Philosophical
Arguments ,Cambridge, Massachusetts, London, England: Harvard University Press, 1995,p.187

28
Cezura între cele două modele de etică și diferența de anvergură intelectuală, așa cum se
reflectă ele în istoria ideilor, este exprimată exemplar de Michel Sandel: „Spre deosebire de
concepțiile clasice grecești și creștine medievale, universul eticii deontologice este un loc lipsit
de semnificație inerentă, o lume «dezvrăjită» în expresia lui Max Weber, o lume fără o ordine
morală obiectivă. Doar într-un univers neocupat de telos, așa cum afirma știința și filosofia
secolului al XVII-lea, este posibil să concepi un subiect aparte și prioritar intențiilor și
scopurilor. Doar o lume neguvernată de o ordine a scopurilor lasă principiile dreptății deschise
construcției umane și concepțiile asupra binelui alegerii individuale. În aceasta se exprimă cel
mai deplin adâncimea opoziției între liberalismul deontologic și punctele de vedere ale lumii
teleologice.
Unde nici natura și nici cosmosul nu furnizează o ordine de înțeles și de acceptat, totul
eșuează până la situația în care subiecții umani constituie semnificația lor proprie”30.49
Conceptul comunitarist al binelui comun are ca notă esențială asigurarea vieții bune, a
ordinii sociale, a virtuții. Definiția vieții bune la MacIntyre, „Viața petrecută în căutarea vieții
bune pentru om”, deși nu implică o concepție univocă a binelui uman, ci ideea unei varietăți a
lui, se circumscrie unei teorii a valorilor menită să „corijeze” și să „echilibreze” „ordinea
socială slăbită” a liberalismului printr-un „cod al civilității”, prîntr-o viziune a prieteniei și
solidarități, prîntr-o „renaștere și regenerare a valorilor” sau o „reformă prin valori”.

49 Michael J Sandel, Op.cit.,p.175

29

CAPITOLUL 2
JURGEN HABERMAS ȘI NOUL SPAȚIU PUBLIC
DEMOCRATIC

Jürgen Habermas este unul dintre cei mai importanti teoreticieni afirmati în secolul XX.
Este un nume pe care toti cei care studiaza filozofia, politica, sociologia, teoria juridica și
tematica europeana il intalnesc și nu de puține ori. “El este tocmai opusul a ceea ce sociologul
Max Weber a numit specialist fără spirit, adica teoreticianul care nu se aventureaza niciodată
dincolo de domeniul restrans al specializarii lui […] pe langa calitatea de teoretician social și
politic, el este, în prezent , unul dintre principalii intelectuali publici din Europa. Este decanul
și inspiratia stangii democratice din Germania si, în spiritul filosofiei lui, are în mod frecvent
interventii critice – mai curand ca cetățean și nu în calitate de specialist – în sfera publica
germana și europeana, în chestiuni culturale, morale și politice generale ”50

2.1.Repere ale operei politice a lui Jürgen Habermas
Nu este în obiectul acestei lucrari sa facem o istorie detaliata a omului Habermas, însă
merita sa mentionam o parte din momentele care i-au definit opera . Scrierile lui Habermas au
fost puternic influentate de evenimentele pe care le-a trait : sfarsitul nazismului și al războiului
mondial, renasterea democratică a Germaniei Federale, războiul rece, protestele studentesti din
1968 ,disparitia Uniunii Sovietice , caderea Zidului Berlinului și unificarea Germaniei, nasterea
Uniunii Europene. în tot acest timp, Habermas nu a incetat sa își manifeste, prin multele sale
interventii , o continua prezenta vigilenta pe scena politico-intelectuala germana și nu numai (
Habermas a criticat înlaturarea lui Saddam Hussein:… “prin războiul din Irak, Statele Unite au

50James Gordon Finlayson, Habermas, Editura All, Bucuresti 2011,p.7

30
renuntat la rolul de putere în masura sa garanteze aplicarea dreptului internațional. Mai grav
chiar, ele ofera supraputerilor viitoare un exemplu dintre cele mai rele. Sa nu ne amagim:
autoritatea normativa a Americii este ruinata" .51
S-a nascut la Dusseldorf în 1929, într-o familie germana din clasa de mijloc. Spre sfarsitul
celui de-al doilea război mondial, la fel ca mai toti tinerii germani a facut parte din miscarea
Tineretului hitlerist. Oriențările politice I s-au conturat la 16 ani, la sfarsitul războiului după ce
a vizionat filmele documentare depre Auschwitz și a urmarit procesele de la Nurnberg. Atunci
a constientizat realitatea ingrozitoare a Germaniei naziste.
Pe vremea cand își facea studiile de filozofie (1949-1953 ) ideile național – socialiste nu
disparusera din universitatea germana. Tanarul Habermas s-a adancit în opera lui Martin
Heidegger dar a fost dezamagit de acesta , nu atât din cauza apartenentei lui la nazism, cât din
cauza afirmatiilor lui evazive ulterioare,a refuzului de a-si exprima parerea de rau “fața de
actiunile lui, de a le recunoaste și a le lasa în urma”52. în 1953, cand Heidegger si-a publicat,
fără nici un comentariu introductiv, cursul care l-a tinut în 1935 – Introducere în metafizica ,
Habermas a rupt tacerea și a publicat în Frankfurter Allgemeine Zeitung (25 iulie 1953) un
articol rasunator : “A gândi cu Heiddeger împotriva lui Heiddeger” , în care a subliniat
caracterul inacceptabil al tacerii sale despre crimele nazismului. “ Nazismul intretine oare cu
traditia germana raporturi mai stranse decat suntem în mod obisnuit dispusi sa admitem ?”53
Dupa ce si-a sustinut teza de doctorat ( despre filosofia lui Friedrich Schelling)
Habermas a devenit asistentul lui Theodor W. Adorno la Institutul pentru Cercetari Sociale din
Frankfurt. Datorita orientarii sale prea de stanga, a intrat în conflict cu Max Horkheimer , pe
care Habermas il stima foarte mult, dar care l-a indepartat de la Frankfurt.
In 1968 a participat la miscarea studentilor dar s-a indepartat de ei atunci cand le-a
denumit politica de confruntare cu autoritatea drept “fascism stangist”
La fel ca și teoreticienii Scolii de la Frankfurt , al carei ultim reprezentant este,
Habermas se reclama de la marxism și reia pe cont propriu critica pozitivismului , pe care o
interpreteaza intr-un sens personal. Interesat mai puțin de Capital și mai mult de lucrarile de
tinerete ale lui Marx, Habermas apreciaza ca se impune o regândire a marxismului pentru a se

51Jürgen Habermas , “La statue et les révolutionnaires,” Le Monde , May 2, 2003. )
52James Gordon Finlayson , Op. cit, ,p.9
53Habermas apud Christian Delacampagne – Istoria filosofiei în secolul XX ,Editura Babel, Bucuresti,1998 p.267

31
putea adapta analizei capitalismului contemporan.Vechea notiune de proletariat nu mai este
adecvata, modelul socialist de revoluție nu mai este de actualitate. Nivelul de viața al
muncitorilor s-a imbunatatit și nu inrautatit.Ei beneficiaza de mult mai multe avantaje sociale
decat teoretiza Marx. In schimb, sistemul administrativ creat de capitalism determina
constrangeri care au golit de sens termenul de democrație . Pentru a face sistemul mai deschis,
trebuie dat un suflu nou dezbaterii democratice. Una din marile axe ale gândirii habermasiene
va fi de acum inainte : cum sa cream, pentru salvarea democrației, noi structuri de comunicare
în spațiului public ?54 La fel ca pentru Marx, și pentru Habermas istoria trebuie sa fie inteleasa
ca un ansamblu de interactiuni sociale, a caror logica, în special logica lor discursiva –
deoarece orice interactiune include o comunicare verbala – trebuie regândita.. Dar gândirea
lui Habermas este mai mult decat de orientare marxista. Prin scrierile sale, Habermas e atât un
critic marxist dar și un critic al marxismului.
Habermas a devenit tot mai interesat de opera lui John Raws, celebrul autor al Theory
of Justice (1971) ceea ce a generat una din cele mai interesante dispute filosofico-politice ale
anilor 90, centrata în jurul liberalismului politic, Habermas contestand maniera procedurala a
lui Rawls pe motiv ca este incapabila de a reproduce consensul politic al cetățenilor de la o
generație la alta. " Acesta ar dori ca luarea în considerare imparțială a tuturor intereselor
vizate să fie asigurată prin aceea că persoana ce judecă moral se transpune într-o stare
originară fictivă, care exclude deosebirile minore de putere, garantează aceleași libertăți și
lasă pe fiecare în ignoranță cu privire la pozițiile pe care l-ar ocupa el însuși într-o ordine
socială viitoare, indiferent cum organizată. "55 Pentru Habermas ,sarcinile ce ar trebui
soluționate prin argumentările morale nu pot fi rezolvate într-o manieră monologală, căci ele
cer o străduință comună. Participanții, intrând într-o argumentare morală, își continuă
acțiunea lor comunicativă prîntr-o atitudine reflexivă, în scopul de a restabili un consens ce a
fost rupt. Argumentările morale servesc, așadar, la aplanarea consensuală a conflictelor de
acțiune.56
Opera lui Jürgen Habermas reprezintă probabil, de câteva decenii încoace, cel mai
elaborat și pertinent răspuns filosofic la adresa provocărilor cu care sunt confruntate societățile
contemporane. Continuator al Școlii de la Frankfurt, a cărei metodologie era axată pe o critică

54Ibidem, p.269
55Jürgen Habermas Conștiință morală și acțiune comunicativă ,Ed. ALL EDUCAȚIONAL, Bucuresti, 2000,p.68
56Ibidem,p69

32
imanentă a problemelor generale pe care le întâmpină comunitățile politice moderne și a
posibilităților de a le depăși prin intermediul unui proiect normativ universal, de factură
iluministă – Habermas a reactualizat teoria critică a societății diminuând valențele marxiste și
normative ale acesteia în favoarea unei abordări deliberativ-procedurale. La nivelul politicii
internaționale, „pragmatica universală” teoretizată de el concepe abordarea dificultăților
societăților contemporane într-un cadru dialogic „în termeni inteligibili pentru ceilalți și pe care
aceștia îi pot accepta sau contesta.”57 Numai în acest fel se pot decanta interese sociale
generalizabile care depășesc cadrul îngust al statului-națiune, inadecvat, consideră Habermas,
pentru a face față noilor provocări existente în mediul internațional. Noile probleme sunt
globale, ele reclamând pe cale de consecință soluții globale.
Teoria de maturitate a lui Habermas sunt scrierile publicate după1980. El pune mari
întrebări privind natura societății moderne, problemele cu care se confruntă ea și locul limbii,
moralității, eticii, politicii și legii în interiorul ei. Răspunsurile lui sunt complexe și variate,
rezultând din coroborarea atentă a cuno ștințelor sale din câteva discipline diferite. El poartă un

57 Richard Devetak, „ Critical Theory”, în Scott Burchill, Richard Devetak, Andrew Linklater, Matthew Paterson,
Christian Reus-Smit, Jaqui True, Theories of International Relations , Hampshire: Palgrave, 2001,p.173.

33
dialog constant cu criticii lui și își reformulează în mod frecvent ideile pe care le expune în
replică, făcând mici ajustări ale căror implicații nu sunt întotdeauna evidente.
Opera de maturitate a lui Habermas se împarte în cinci programe de cercetare :
1. teoria pragmatic a semnificației ;
2. teoria raționalității comunicative ;
3. programul teoriei sociale ;
4. programul eticii discursului ;
5. programul teoriei democratice și juridice, sau teoria politică.
Fiecare program este relativ autonom și aduce o contribuție la un domeniu distinct al
cunoașterii. Totu și, în acela și timp, fiecare se află într-o relație mai mult sau mai puțin
sistematică cu toate celelalte.
Teoria pragmatică a semnificației ,împreună cu teoria raționalității communicative , oferă
ideile călăuzitoare ale teoriei lui sociale, etice și politice.

34
La rândul lor, aceste trei programe de cercetare se sprijină reciproc. Le numim programe
de cercetare pentru că fiecare dintre ele este încă în desfă șurare. Fiecare program răspunde
unui set diferit de întrebări, combinând introspecții din discipline diferite.

2.2.Dreptul și democrația

Potrivit lui Habermas, Societățile moderne nu au o perspectiva comuna asupra lumii sau
un sau un singur set de reguli dominant pentru toti.Fiind complexe, diferentiate și
multiculturale, ele sunt mentinute atât de o multitudine de traditii mai mult sau mai puțin
comune și cât și motivatiile particulare ale indivizilor care au identitati atât generale cât și
abstracte .58 Din punct de vedere general ei se definesc drept facand parte dîntr-o familie,
regiune sau avand o anumita cetățenie. Din punct de vedere abstract , ei se considera a fi , în
primul rând fiinte raționale individuale conduse de principii generale și motivatii particulare.
Identitatile de tip abstract se mentin chiar și în conditiile identitatile generale se schimba ( pot
fi schimbari de resedinta, cetățenie, nume, cultura etc). în conditiile moderne, principalul
mecanism de integrare sociala este discursul moral.El permite subiectilor, în colectivitate sa își
stabileasca singuri regulile coexistentei. Insa discursul moral nu este suficient pentru a
reglementa conflictele și mentine ordinea sociala în Societățile eterogene din punct de vedere
cultural, nu numai pentru ca normele în sine pot fi incarcate de valori controversate dar și
pentru ca oamenii nu sunt dispusi sa actioneze tot timpul moral. Astfel sistemele sociale
moderne sunt formate atât din norme morale cât și din instituții politice și legi. Din perspectiva
lui Habermas, politica și legea nu pot funcționa fără moralitate. Habermas face distinctie între

58 Olivier Nay, Istoria ideilor politice ,Iași,Editura Polirom,2008,p.585

35
doua sfere fundamentale ale politicii : sfera informala și sfera formala. Sfera informala,
denumita societate civica consta dîntr-o retea de surse spontane, haotice și anarhice de
comunicare și discurs ( organizatii de voluntari, mass media, asociatiile politice etc). Societatea
civica nu este organizata și nu este conceputa pentru a lua decizii.Prin contrast, sfera formala a
politicii este data de acele instituții concepute în mod specific pentru luarea deciziilor.(
cabinetele ministeriale, parlamentele, partidele politice ) Aceasta sfera politica formala nu este
identica cu statul.Statul nu este doar o multime de forumuri instituționale constituite în scopul
de a face politica și a lua decizii , el este și un sistem administrativ, o birocratie carmuita prin
intermediul puterii.59 .
In societatea civila are loc procesul de formare a opiniei și vointei individuale.Membrii
comunitatii politice participa la discurs, fac compromisuri, ajung la intelegere. în sfera politica
formala reprezentanții desemnati ai membrilor comunitatii politice iau decizii, aproba legi pe
care le pun în aplicare.
Potrivit lui Habermas o societate este cu atât mai stabila cu cât sfera formala este mai
deschisa fața de contributia societății civile și poseda canalele potrivite prin care contributiile
societății civile pot influenta procesul de luare al deciziilor. în practica, statele democratice
realizeaza acest echilibru mai bine decat sistemele non-democratice. Institutiile democratice
tind sa produca legi armonizate cu opinia publica formata discursiv, care astfel vor fi raționale
sau justificabile.
Asa cum afirmam anterior (cap comunitarismul) exista conceptii alternative asupra
rolului statului în societate.
In cazul democrației liberale clasice , liberalismul este prioritar fața de democrație.
Indivizii au un set de drepturi care le protejaza libertatea de a-si urmari interesele.Libertatea
este conceputa drept oportunitatea de a profita sau refuza sansele pe care le ofera democrația,
statul avand doar un rol minimal intervenind numai atunci cand exercitarea libertații unui
individ ingradeste libertatea altuia. în schimb, pentru criticii comunitarieni statul nu trebuie sa
ramana neutru, pentru ca ideea drepturilor omului este o idee morala care respinde orice
valoare care nu corespunde cu drepturile fundamentale ale tuturor. Libertatea poporului este
cea care conteaza și nu libertatea fiecarui individ.Libertatea nu mai este un concept al
oportunitatii ci al exercitarii.Valoarea unui drept nu este data de sansele pe care unui individ ci

59Habermas apud James Gordon Finlayson , Op.cit,p.138

36
de modul în care este el concretizat la nivelul societății.Nefiind neutru, statul intruchipeaza un
set de valori pe care le poate impune în mod activ cetățenilor.
Prin conceptia sa, a celor doua sfere ale politicii , Habermas încearcă sa combine
ambele idei, adaptandu-le la realitatea moderna.Pentru el , pentru drepturile omului și
suveranitatea populara sunt echiprimordiale și reciproc dependente, ceea ce inseamana ca
niciuna nu are prioritate și fiecare depinde de cealalta. Politica este “ expresia libertații care
izvoraste simultan din subiectivitatea individului și suveranitatea poporului”60. Politica sprijina
moralitatea sub forma legilor.In general legile și formele morale funcționează împreună pentru
rezolvarea conflictelor și pentru a genera ordine sociala.la fel ca și politica, și legile au o
structura duala.Astfel, o lege valida are un aspect normativ (este legitima )si un aspect factual
(este pozitiva).Este legitima cand exista ratiuni pentru a fi respectata.Este pozitiva atunci cand
autoritatea care o impune este cunoscuta. în plus, pe langa aceste carcteristici, pentru a fi cu
adevărat valida , nerespectarea ei duce la pedepse. Chiar daca este pozitiva și poate fi impusa
prin coercitie, pentru Habermas aspectul principal al legii este dat de legitimitatea sa. O lege
care are un rost obține intotdeauna respectarea sa din partea cetățenilor. “Legitime sunt numai
legile pe care toti membrii comunitatii juridice le por accepta intr-un proces discursiv de
legiferare, care, la randul lui, s-a constituit respectand normele juridice.”61
Principiul democratic este o specificare a principiului discursului, care este valabil atât
pentru normele juridice cât și pentru cele morale.Ele se justifica numai atunci cand toti accepta
norma în cadrul unui discurs care se desfasoara în mod adecvat. O norma este legitima atunci
cand ea este acceptata de toti membrii comunitatii unde își produce efectele, iar aceasta
acceptare vine din faptul ca legea a fost luata de autoritatea legislativa formala deschisa prin
discurs și deliberare la contributia societății civile , și mai ales a fost luata respectand sistemul
de drepturi legal stabilit.
I se poate reprosa teoriei democratice și juridice a lui Habermas ca , sustinand ca
statele democratice trebuie sa mentina un echilibru între informatia care provine dinspre
societatea civila și rezultatele la care ajung organele formale pentru luarea deciziilor, nu a
precizat și care este acest echilibru.Oferind un ideal al democrației deliberative nu a adus și o
teorie empirica.In luarea unei decizii în parlament, de exemplu, cât de mult sa se bazeze un

60Ibidem, p.142
61Ibidem, p.147

37
parlamentar pe preferintele alegatorilor sai sau pe judecata proprie? Daca societatea civila este
, asa cum recunoaste și Habermas, anarhica și nedisciplinata nu exista oare riscul sa aducem
anarhismul și indisciplina în sistemul democratic?62
Cu toate aceste probleme meritul teoriei habermasiene este acela ca face o analiza exacta
a societaților democratice moderne , aratandu-ne punctele lor slabe precum și pericolele cu
care se confrunta .Asa cum am mai mentionat anterior, exista o prapastie actuala între politica
formala și politica informala a statelor zilelor noastre.
Cetațenii se simt din ce în ce mai marginalizati , legile care ii conduc li se par indiferente sau
ostile. Parlamentele și guvernele aproba legi și strategii elaborate de experti sau grupuri de
interese care apoi sunt prezentate și explicate cetățenilor. în loc de un proces transparent și
deschis de luare al deciziilor, exista tendinta de a elimina comunicarea și discursul din procesul
politic.Insa, atunci cand anumitor grupuri li se blocheaza contributiile la procesul legislativ
exista riscul ca aceste grupuri, pentru obținerea revendicarilor lor, sa devina o amenintare la
adresa ordinii sociale.
Concluzionând, Habermas contestă abordarea „decizionistă” a dreptului. În accepțiunea
sa, normele nu sunt legitime decât în măsura în care au fost configurate în urma unui proces
discursiv. Astfel, dreptul menit să articuleze proiectul democratic habermasian nu poate fi
derivat din valori a căror validitate nu a fost recunoscută intersubiectiv. Numai atunci va
câștiga legitimitatea necesară confirmării sale ca și cadru regulativ al „democrației radicale”
(voi accentua, în următoarea secțiune a eseului, importanța capitală pe care o acordă socio-
constructiviștii legitimității instituite intersubiectiv și a efectelor acesteia pe scena
internațională). Prin „democrație radicală” Habermas înțelege atât componenta dialogică, dar
mai ales componenta participativă a unui proces de emancipare care a început odată cu
emergența noii lumi globalizate. Protagoniștii trebuie să localizeze obstacolele „sociale,
economice sau culturale” din calea participării lor la acest tip de democrație, participare care
nu mai poate fi limitată între granițele înguste ale statelor naționale. Astăzi, „Drepturile și

62James Gordon Finlayson , Op.cit,p.151

38
obligațiile se extind dincolo de frontierele statelor”63.Proiectul său major,de la începutul anilor
“90,este crearea unui nou orizont democratic,construit pe principiul deliberării și respectării
dreptului.

2.3.Democrația deliberativă ca fundament al teoriei democratice moderne

Desi democrația deliberativă pare o achizitie teoretica recenta în cadrul teoriilor
democratice, ideea ei nu e noua. Încă din antichitate, din perioada democrației directe grecesti
dezbaterea era vazuta ca o etapa intermediara indispensabila oricarei actiuni politice, cetățenii
discutand public și justificandu-si opiniile. Desi în zilele noastre mai multi teoreticieni s-au
aplecat asupra conceptului de democrație deliberativă (John Dewey, Alf Ross și A.D. Lindsay)
este meritul lui Jürgen Habermas de a-i oferi un fundament democratic mult mai solid. Asa
cum aratam anterior, politicile sale deliberative au la baza suveranitatea poporului.Fara
judecata publica a societății civile nu avem o sursa fundamentala a legitimitatii.
Ca instrument metodologic de aplicare , democrația deliberativă propune organizarea de
forumuri deliberative64 pentru oricare din subiectele considerate importante, fie ca este vorba
de sanatate, securitate sociala,probleme etnice sau rasiale etc.In cadrul acestor forumuri
cetățenii au posibilitatea de a se intalni pentru a perspective și experiente diferite, pentru a
delibera și a alege împreună cu ceilalti modalitatile de abordare a diferitelor probleme și de a
cadea de acord asupra unei modalitati de actiune. în aceste forumuri cetățenii au posibilitatea
dar și obligatia de a examina fiecare abordare a problemei propuse analizand atât avantajele cât
și consecintele ce rezulta din fiecare .
Prin deliberare cetățenii nu își schimba neaparat opiniile ci mai mult își schimba
atitudinea fața de puncte de vedere opuse, accepta diferentele, și le utilizeaza în mod eficient
pentru a se ajunge la o solutie comun acceptata. In plus , prin participarea la forumuri
deliberative ii determina pe cetățeni sa interactioneze mai bine în viața publica și mai ales, sa
își constientizeze rolul în societate. Acest tip de acord exprimă o voință comună. Dacă însă
argumentările morale trebuie să dea naștere unui acord de acest tip, atunci nu e deajuns ca o

63 Stephen Hobden, Richard Wyn Jones, „Marxist theories of international relations”, în John Baylis, Steve
Smith, Patricia Owens, The Globalization,p. 154.
64 Olivier Nay, Op.cit.,p.590

39
persoană particulară să mediteze dacă ar putea consimți la o normă. Nu e deajuns nici ca
toate persoanele particulare, fiecare pe cont propriu, să mediteze la acest lucru, pentru ca
apoi să se înregistreze voturile. Se impune mai degrabă o argumentare „reală", la care să
participe în mod cooperant toți cei vizați. Doar un proces intersubiectiv de înțelegere poate
conduce la un acord de natură reflexivă: doar atunci pot participanții să știe că s-au convins
împreună de ceva.65
Esenta democrației deliberative este ideea ca legile și politicile care conduc societatea
democratică nu mai sunt realizate doar de un grup restrans de oameni conform modelului
democratic reprezentativ ci rezulta dintr-un proces de alegeri colective, desfasurat după o
dezbatere publica prealabila, în care sustinatori a diverse opinii își prezinta optiunile și
motivatiile iar dezacordurile se solutioneaza prin acceptarea sau respingerea acestor motivatii
de catre toti cetățenii uneori chiar de catre cei care le-au propus. Prin intermediul dezbaterilor ,
cetățenii accepta punctele de vedere ale celorlalti și pot intelege diferentele cand opiniile lor
initiale puteau fi bazate fie pe informatii insuficiente, fie pe prejudecati sau pe o interpretare
gresita a relatiei dintre interesele lor și cele ale comunitatii. Ca rezultat al dezbaterii cetățeanul
nu își mai stabileste optiunile numai pe baza intereselor proprii ( ca în cazul democrației
liberale clasice) ci își stabileste preferintele și prioritatile în functie de cele ale celorlalti.
In procesul de deliberare, participantii se considera reciproc egali și urmareasc atât sa
apere sau sa critice anumite aspecte dar sunt și pregatiti sa coopereze în conformitate cu
rezultalele deliberarii. “ țelul politicii ar trebui să fie consensul rațional, și nu compromisul, iar
actul politic decîșiv este acela de angajare în dezbateri publice ce au ca finalitate consensul “.
Politicile deliberative formează, în opinia lui Habermas, “ o retea discursiva complexa, care
include diferite argumentari și compromisuri, și mai mult decat orice, comunicare nelimitata și
libera exprimare a opiniilor de catre toti cetățenii ce formează sfera publica informala “66.
Respectul reciproc însă nu înseamnă că trebuie să fie acceptate părerile acelora cu care
nu suntem de acord sub forma de compromis, prin negocierea existenta în politica de tip
reprezentativ în care fiecare lasa de la el pentru a gasi un punct comun, ci că trebuie să le
ascultăm opiniile, preocupările și nemulțumirile lor și să ne justificăm deciziile apelând la
motive pe care considerăm că ceilalti le pot, în mod rațional, accepta.

65Jürgen Habermas Op.Cit ,p.70
66Jürgen Habermas, The Structural Transformation of the Public sphere(1989).

40
Democrația reprezentativa este vazuta ca un nesfârșit proces de negociere între diversele
grupuri decizionale existente în societate,negociere ce se incheie doar provizoriu prin vot și și
care va fi reluata de fiecare data cand se schimba echilibrul politic. Negocierea politica actuala
nu este raționala ci mai mult o targuiala politica, partidele oferind cetățenilor un fel de “troc
politic” în urma caruia cetățenii aleg ofertele politice pe baza promîșiunilor electorale. Nu e o
negociere dreapta, egala , ii dezavantajeaza pe cei care nu au resurse sau care nu reprezinta
interesele grupurilor de presiune. în acest fel optiunile și interesele celor care nu au putere de
negociere , care nu aduc un potential de castig pentru partidele politice ( în special vorbim de
minorități, persoane dezavantajate etc.) sunt mentinute în afără forumului politic.
În fapt, noutatea fundamentală a acestor teorii față de modelele liberale de tip agregativ
constă în propunerea unui noi baze de legitimare a procesului democratic67. În modelele
liberale, validitatea normativă a legilor și deciziilor democratice (de ce ar trebui să ne supunem
acestora, sau, altfel spus, ce anume conferă acestor norme democratice caracter legitim) este
furnizată de două lucruri: 1) o procedură de agregare a voturilor care are un caracter imparțial:
fiecare vot contează în mod egal, iar voturile sunt agregate indiferent de rasa, clasa, genul,
religia, etnia etc. cetățenilor care votează. Modelele deliberative ale democrației resping acest
tip de imparțialitate formală ca principală bază de evaluare a validității normative a deciziilor
democratice. La adăpostul acestei proceduri imparțiale, decizii cinice, nedrepte sau iraționale
pot fi cu ușurință acomodate. 2) O altă sursă a validității normative în democrațiile liberale (o
sursă “negativă” de testare a legitimității normelor democratice) o constituie respectarea unui
set de drepturi și libertăți fundamentale considerate drept universale. Democrația deliberativă
nu respinge acest ansamblu de libertăți fundamentale ale cetățeanului, dîmpotrivă le consideră
importante mai ales în caracterul lor universal, însă modelul deliberativ constată că justificarea
liberală a acestor drepturi și libertăți este relativ precară, ea referindu-se la o tradiție istorică
dezvoltată în Europa Occidentală în ultimele trei secole. Or această origine europeană nu poate
asigura universalitatea auto-proclamată a acestor drepturi.
Spre deosebire de modele clasice de democrație, modelul democrației deliberative aduce
în prim plan deliberarea rațională ca sursă fundamentală a validității normative a deciziilor
democratice, argumentarea și examinarea deliberativă a motivelor raționale care duc la

67Adrian Atanasescu, Democrația Deliberativă ,accesat pe https://pretext.wordpress.com/eseuri-
academice/democratia-deliberativa-adrian-atanasescu/ la data de 13.05.2017

41
definirea intereselor individuale. Spre deosebire de modelele republicane, deliberarea nu este
limitată la cei care împărtășesc un anumit ideal etic comun ci se extinde pentru a-i cuprinde pe
toți indivizii unei societăți democratice indiferent de valorile ultime pe care le împărtășesc.
Criticand modelul clasic al democrației reprezentative, teoria democrației deliberative ii
reproseaza tocmai lipsa de legatura dintre reprezentanții sistemului formal – parlamentari,
guvern – și societatea civila. cetățenii se simt înlaturati din procesul de decizie , care se
bazeaza mai mult pe grupuri de interese bine organizate, care au un cuvant decîșiv în
elaborarea deciziilor, în timp ce opinia cetățenilor este obținuta nu prin deliberare și acord ci
prin sondaje de opinie care reprezintă o bază nesigură, schimbătoare și neuniformă pentru
luarea unor bune decizii publice68.
Tocmai de aceea întâlnim un esec al sondajelor de opinie în cazul unor evenimente
importante ale societaților liberale ( spre exemplu rezultatele sondajelor care dadeau ca sigura
dorinta britanicilor de a ramane în Uniunea Europeană – și totusi, Brexit-ul a devenit o
realitate, iar în Statele Unite ale Americii majoritatea sondajelor prevesteau victoria la scor
pentru Hillary Clinton și totusi Donald Trump a depus juramantul de presedinte al SUA )
Democrația deliberativă considera ca nu este suficient doar sa ceara, din timp în timp,
parererea societății civice asupra problemelor pe care clasa politica doreste sa le rezolve sau
asupra legilor pe care le-au adoptat deja și pe care încearcă sa le prezinte drept necesare prin
diverse execitii de imagine și pe care care statul le impune prin forta legii, chiar daca sunt
contestate de cetățeni.In aceste conditii, cetățenii nemultumiti pot lua atitudine și se poate
ajunge la proteste , manifestatii și chiar violente stradale.( cum sa întâmplăt în Romania cu
“celebra” ordonanta 13 de modificare a codurilor penale care a generat proteste nemintalnite
atât în societatea romaneasca cât și la nivel internațional.Raspunsul masiv negativ dat de
societatea civila a facut ca discutiile despre oportunitatea ei, despre continutul ei , bun sau rau,
sa fie inutile – dovedindu-ne la ce se poate ajunge atunci cand nu exista comunicare între sfera
formala a politicului și societatea civila.)
In schimb,atunci cand intra intr-un proces deliberativ cetățeanul porneste din start cu
optiunea de a încerca să convingă partea opusa doar prin forța argumentelor, prin ratiune și nu
prin amenințare, sau manipulare , și mai ales, intra deschis la ideea ca poate și argumentele
celuilalt sunt valide și trebuie analizate temeinic.Argumentarea este deschisa tuturor cetățenilor

68 Olivier Nay, Op.cit.,p.588

42
considerati a fi egali , indiferent daca ideile și interesele lor apartin majoritatii sau unei anumite
minorități și oricine poate sa propuna sau sa combata orice idee propusa.
Nu trebuie sa uitam ca sursa legitimitatii puterii politice a societaților democratice se
afla în mainile cetățenilor (atât la figurat cât și la propriu prin intermediul stampilei de vot ). în
elaborarea deciziilor , a strategiilor pe care le vor urma, guvernele nu trebuie sa își definească
singure obiectivele , directiile pe baza carora va evolua intreaga societate, nu pot lua decizii
asupra unor aspecte pe care societatea civila nu e dispusă să le accepte.Fara a acționa în sensul
interesului public comun guvernele își pierd legitimitatea și democrația nu își mai gaseste
sensul. Criza economica izbucnita în 2008 a pus guvernele în fața unor alegeri dificile.Masurile
luate pentru redresarea economiei au fost, în unele cazuri foarte dure, în statele în care a existat
comunicare între guvernanti și societatea civila, desi au fost nepopulare, au fost acceptate. în
alte cazuri însă, spre exemplu Grecia, acolo unde au fost vazute doar ca o impunere din partea
societății internaționale și nu o rezolvare deliberativă a unor probleme interne, au fost
intampinate cu proteste.Protestatand împotriva deciziilor considerate incorecte cetățenii arata
ca vor sa se implice în viața politica. Societatea civila se dezvolta din ce în ce mai
mult.Numarul tot mai mare de asociatii ale cetățenilor unde indivizi cu interese diverse se pot
intalni pentru a ajunge la o intelegere comuna a problemelor și , respectiv, la solutionarea lor
ne arata ca exista o nevoie de implicare a cetățenilor. Participarea devine astfel o conditie
importanta a realizarii democrației deliberative.
Pe lângă aceste virtuți inerente ale procesului deliberativ, mulți adepți ai democrației
deliberative,între care și Habermas, invocă o teorie morală ca fundament al validității
normative a deciziilor obținute în urma unui proces de deliberare democratică. Habermas este
un bun exemplu în acest sens. Teoria sa morală (intitulată “etica discursului”)69 este construită
pe o analiză a modului în care procesul de argumentare se desfășoară în limbajul nostru de
fiecare zi. O astfel de analiză arată că cel care intră într-un proces de argumentare pornește
implicit de la ipoteza (asumată conștient sau nu) că va încerca să-l convingă pe celălalt doar
prin forța celui mai bun argument și nu prin amenințare, promisiune, coerciție, manipulare etc.,
pentru că altfel nu ar mai intra într-un astfel de proces argumentativ și ar apela la alte mijloace
pentru a-și impune interesele. Cu alte cuvinte procesul de argumentare rațională presupune în

69Adrian Atanasescu, Democrația Deliberativă ,accesat pe https://pretext.wordpress.com/eseuri-
academice/democratia-deliberativa-adrian-atanasescu/ la data de 13.05.2017

43
mod esențial o simetrie a rolurilor în dialog. Pornind de la această constatare, Habermas
construiește o teorie morală al cărei element central este următorul principiu: numai acele
norme au o validitate morală care sunt obținute discursiv în urma unui proces argumentativ în
care sunt respectate următoarele reguli: a) oricine poate introduce orice aserțiune în dialog; b)
oricine poate contesta orice aserțiune, c) nimeni nu poate fi împiedicat din exteriorul sau din
interiorul procesului deliberativ în a-și exercita drepturile specificate de regulile a) și b) .
Teza democrației procedurale formulată de Jurgen Habermas dorește să reconcilieze
exercițiul suveranității populare cu exigența constituționalistă a unei democrații încadrate de
drept.Practic este vorba de un model al democrației cetățenești70.

CAPITOLUL 3
MODELUL DEMOCRAȚIEI CETĂȚENEȘTI ÎN VIZIUNEA
LUI JURGEN HABERMAS

La fel ca și Marcuse, Haberma critica sistemul democrațiilor moderne și capacitatea lui
de a se adapta problemelor lumii contemporane. “ S istemul politic insuși este perceput ca
sursă de probleme, nu doar ca mijloc de soluționare a problemelor “71 La conștiință ajunge
diferența între probleme de control și probleme de ințelegere. “Devine manifestă diferența
între dezechilibre sistemice și patologii ale lumii vieții, așadar între perturbări ale
reproducerii materiale și intreruperi ale reproducerii simbolice a lumii vieții. Devine
cognoscibilă diferența între deficitele pe care structuri inflexibile ale lumii vieții – prin
dispariția motivației sau a legitimării – le pot provoca furnizării de sisteme de ocupare (a
forței de muncă) și de dominație – și fenomenele unei colonizări a lumii vieții din partea
imperativelor sistemelor de funcțiuni, care-și externalizează costurile.“72 Astfel se arată că
operațiile de control și ințelegere reprezintă resurse ce nu pot fi substituite una cu cealaltă într-

70 Olivier Nay, Op.cit.,p.591
71Jürgen Habermas , Discursul filosofic al modernității, Editura ALL, București 2000, p. 326
72Ibidem

44
o măsură arbitrară. “ Banul și puterea nu pot nici cumpăra, nici impune solidaritate și sens. Pe
scurt, rezultatul ajungerii la luciditate e o nouă stare a conștiinței, în care proiectul statului
social devine într-o oarecare măsură reflexiv și se orientează către domesticirea nu doar a
economiei capitaliste, ci și a statului insuși.”73

3.1. Statul postnațional.Organizarea sistemului juridic postnațional
În plan internațional, Habermas se remarcă începând cu anii ’70 prin desprinderea
treptată de criticismul specific Școlii de la Frankfurt prin încercarea de a articula o noua
identitate pentru comunitățile politice clasice, și anume una post-națională. Habermas
avansează premisele unui nou tip de identitate socială, mai flexibilă și mai integratoare,
capabilă să facă față cerințelor etice, culturale și economice antrenate de noua dinamică
globală. Pentru el, statele naționale nu sunt decât expresii ale universalismului moral și
normativ burghez, care este astfel fragmentat de către „particularismul statelor individuale”.
Naționalismul este însă o soluție care și-a epuizat utilitatea și nu mai prezintă soluții
viabile pentru problemele sociale contemporane.74 Astăzi, necesitatea refundamentării unui nou
universalism, mai ales după ce relativismul proiectelor conservatoare sau mai ales postmoderne
și-a dovedit din plin incapacitatea, apare mai pregnantă ca niciodată. Particularismul
conservator sau legitimitatea pe care o oferă postmodernismul oricărei soluții în numele
toleranței, „indiferent de costurile și consecințele ei” conduce în definitiv la o „sustragere de la
examinare[a] rațională”.75 De altfel, dictaturile ideologice ale secolului XX și-au revendicat
specificul cu ajutorul metodologiei relativiste, eludând, făcând un merit din asta, „standardele
de raționalitate” în baza coerciției pe care acestea ar exercita-o. Prin urmare, relativismul este
„autocontradictoriu” prin faptul că ajunge să se autosubmineze prin punerea în discuție a
propriilor asumpții teoretice și are tendința de a se transforma ușor într-o „dogmă” care
invalidează însăși toleranța de la care se revendică.76
Gânditorul german este conștient însă de dificultatea repunerii în drepturi a unui
proiect universalist într-un mediu global extrem de diversificat, dinamic și proteic. De aceea,
forma pe care acesta ar trebui să o îmbrace este una „slabă”, dar totodată capabilă de a oferi un

73Ibidem
74 Jurgen Habermas, Cunoaștere și Comunicare , București, Editura Politică, 1983,p. 553.
75 Andrei Marga, Filosofia Unificării Europene , Cluj-Napoca,Editura Fundației pentru Studii Europene, 2006,
p.123.
76 Ibidem, p. 123-124.

45
cadru regulativ dilemelor specifice erei globalizării. Astfel, universalismul propus de
Habermas capătă sens numai „în forma «interacționistă» și «intersubiectivistă» a «discursului»,
iar încorporarea universalismului în viața practică este «democrația»”.77 Primul pas în direcția
punerii în drepturi a noului universalism l-ar reprezenta înlocuirea patriotismului național cu
„patriotismul constituțional”. Ideea de națiune a fost subminată atât de incapacitatea de
dispersa și apoi resorbi într-o logică proprie „identitățile culturale (teritoriale, lingvistice,
etnice, religioase) prezente în societățile moderne”, cât și, mai nou, de fenomenul globalizării
care permeabilizează granițele naționale și reconfigurează prioritățile cetățeanului, în ierarhia
cărora națiunea nu mai ocupă primul loc.78
Pe de altă parte, abordarea „discursivă”, „proceduralistă” a statului de drept și
democrației, a „suveranității poporului” schimbă conținutul identificărilor prin care oamenii își
constituie până la urmă propria identitate. „Concretismul” tradițional al dreptului și moralei,
constând în identificarea cu popoare, națiuni, comunități etc., deci cu încorporări localizabile în
spațiu și timp, cedează locul identificărilor inevitabil mai abstracte, cu regulile interacțiunilor.
Ducând până la capăt această observație, Habermas a arătat că terenul pentru vechiul
patriotism, al identificării „concretiste”, a dispărut de sub picioare – mai ales prin evoluția spre
globalizare, mișcarea de unificare europeană, pluralismul viziunilor, realitatea
multiculturalismului, compromiterea mediilor identificării -, încât „patriotismul constituțional”
este soluția alternativă mai bună.79
În definitiv, problema se pune în termenii separării identității politice de cea culturală.
În locul identității naționale limitate, îngreunată de istorie, tradiție și de un vetust și pernicios
organicism, Habermas propune noi principii de raliere politică a cetățenilor: drepturile omului
și cele ale cetățeanului, întemeiate discursiv. Fiind abstracte, acestea sunt de asemenea neutre
din punct de vedere cultural-istoric în comparație cu principiile naționale. Șansa lor este de a fi
asumate și încărcate axiologic din perspectivă universală, nu națională, în interiorul unui
proces intersubiectiv apt de a circusmscrie o nouă identitate umană, „slabă”, eliberată de
încorsetările naționale și capabilă de a oferi un liant mozaicului sub forma căruia se prezintă
astăzi spațiul global.

77 Ibidem,p. 413.
78 Olivier Nay, Op.cit., 592.
79 Andrei Marga, Op.cit.,p. 484.

46
În opinia lui Habermas, diversitatea culturilor dîntr-o țară trebuie să fie recunoscută,
fiindcă ea poate coexista perfect cu o „comunitate juridică” formată din toți cetățenii care aderă
la marile valori democratice. În fine, această comunitate a cetățenilor este mult mai deschisă
decât ieri, întrucât nu este fondată pe istorie, ci pe voința fiecăruia de a trăi împreună după
reguli colective și o „cultură politică împărtășită”.80
Critic al statului-națiune,Habermas îi recunoaste realizarile sociale cât și
pericolele.Conștiința naționala a creat legaturi de solidaritate afectiva între cetățeni diferiti unii
de altii, participarea comuna la procesul democratic al natiunii a creat și legaturi de solidaritate
politica.Lucrand împreună, solidaritatea afectiva și solidaritatea politica au creat sentimentul
identitatii culturale și politice colective. în schimb au creat și un sentiment de excludere a
celorlalti.Minoritatile, membrii unei natiuni ce se deosebesc prin limba și cultura de majoritate
pot fi vazuti acum ca fiind non-membrii.In plus, relatiile naționale se identifica afectiv
emotional și nu rațional.Nefiind raționale ele pot fi manipulate de catre elitele
politice.Sentimentele de superioritate naționala pot duce la dezastre umanitare precum cele din
cel de-al doilea război mondial sau conflictele naționale din fosta Iugoslavie.
Pentru preintampinarea acestor dezastre , Habermas propune,așa cum am mai subliniat,
inlocuirea patriotismului etnic, ca valoare suprema a statului, cu patriotismul constitutional, un
patriotism puternic ancorat în principiile universale ale statului constitutional ."Pentru noi, cei
din Republica Federala, patriotismul constitutional înseamnă, printre altele, mandria ca am
reusit sa invingem fascismul pentru totdeauna, stabilind o ordine publica dreapta și
fundamentand-o pe o cultura politica destul de liberala"81 Trebuie sa renuntam la definirea
statului ca o comunitate a poporului – Volkgemeinschaft – bazata pe conceptii etnice și sa o
inlocuim cu o comunitate juridica formata din cetățeni liberi și egali – Rechtgemeinschaft82.O
comunitate a poporului exclude din membrii sau pe cei cu o alta ereditate.O comunitate
juridica ii include pe toti.
Un alt argument în favoarea înlocuirii statului național este dat de efectele pe care le
aduce în prezent globalizarea.Cu cât statele sunt mai dezvoltate industrial cu atât este mai

80 Olivier Nay, Op.cit., 593.

81 Jürgen Habermas, Die Nachholende Revolution , Frankfurt, Ed.Suhrkamp, p. 152, apud Emanuel
Copilaș,Dincolo de teoria critică o posibilă inserare a filosofiei politice habermasiene în teoria relațiilor
internaționale disponibil la http://www.sferapoliticii.ro/sfera/138/art14-copilas.html accesat la 8 mai 2017
82Jürgen Habermas , The Inclusion of the Other , Cambridge, polity Press,1994, p115 apud Emanuel Copilaș , Op.
cit în loc.cit.

47
necesar un echilibru atent între cresterea economica, inegalitatea veniturilor, somaj și saracie
prin sisteme de asistenta sociala, reglementarea pietei de munca sau alte masuri economico-
sociale.Acest echilibru a fost modificat de globalizarea economiei și a pietelor financiare.De
multe ori, statele naționale sunt nepuțincioase în fața marilor corporatii. Mutandu-se în tari
unde forta de munca este ieftina și pietele sunt nereglementate, corporatiile pagubesc statul de
venituri importante din impozite și duc la cresterea somajului. în plus, prin simpla amenintare
cu mutarea ele pot santaja guvernele sa mentina impozitele pe afaceri scazute (un exemplu în
acest sens a devenit evident în SUA, unde o mare parte din industria constructoare de masini s-
a mutat în Mexic paralizand activitatea economica din zone industriale cu traditie.Datorita
tratatelor Mexic-SUA, autovehiculele produse peste hotare sunt readuse în SUA fără taxe
vamale generand pierderi pentru statul american de miliarde de dolari).
Solutia oferita de Habermas este ca și politica sa se globalizeze pentru a controla
economia, prin crearea unor instituții politice supranaționale care sa detina autoritatea și
mijloacele de a-si pune în aplicare hotararile.Odata ce acceptam ideea ca statul național este
invechit și nu mai face fața provocarilor contemporane, nu avem alternativa.
Habermas propune „constituirea de spații publice regionale”, în interiorul cărora să fie
facilitată emergența unor sfere publice supranaționale în cadrul cărora interesele să fie
negociate discursiv. Dreptul discursiv întemeiat și democrația deliberativ-procedurală sunt
singurele care pot acționa în vederea creării unei sfere publice internaționale, indispensabilă
pentru formarea unei constiinte cetatenesti emancipate de vechile idealuri naționale. Habermas
vede lumea de azi dinamică, interconectată și orientată spre cooperare, și nu conforma
modelului liberal clasic formată individualitati izolate și egoiste care își realizeaza interesele în
dauna celorlalti. Logica internațională, bazată pe forță și competitie, ar trebui înlocuită cu
principiile dreptului internațional și cooperarea.
Habermas propune un corp de reguli comune, un "drept cosmopolit" capabil de a dilua
suveranitatea statelor și de a le constrânge să „respecte” preceptele democratice și cele ale
drepturilor omului, cu trei caracteristici și directii de actiune principale: în primul rând, să
detina o aplicabilitate mai mare a normelor sale asupra actorilor internaționali;, să fie garantat
de către instituții internaționale, iar deciziile sale să fie puse în practică cu promptitudine și
perseverență. În al doilea rând, obiectul său îl reprezintă oamenii, nu statele ,necesitatea
protejării indivizilor împotriva abuzurilor de orice fel, în special împotriva abuzurilor la care îi

48
pot supune propriile state. Nu în ultimul rând, „dreptul cosmopolit”, a cărui autenticitate se
impune a fi recunoscută ca universală, are menirea principală de a susține și de a disemina
valorile democratice, mai ales în statele care nu subscriu la necesitatea respectării drepturilor
omului. Pe cale de consecință, „dreptul cosmopolit” reprezintă infrastructura, promotorul și
totodată executorul hotărârilor produse discursiv în cadrul „democrației radicale”.83
Trebuie sa recunoastem ca programul lui Habermas este, într-o mai mare sau mai mica
masura, idealist, utopic. Cu toate acestea, insistand pe gasirea „criterii universale” de aca am
reconstrucție a societaților actuale în direcția unei etici și implicit a unei identități comunitare
globale, el recunoaste ca se poate exila într-o filosofie "în afără timpului". Astfel, solutia este
de a reactualiza în permanență proiectul universalist în conformitate cu realitățile prezente în
societatea contemporana.84 în plus, extinderea politicii dincolo de statul național se întâmplă
deja . Uniunea Europeană este, din acest sens, un experiment al implementarii politicii post-
naționale democratice. Nu stim daca va reusi sau nu, după cum nu stie nici Habermas, asa cum
marturisea intr-un dialog cu Michael Haller, intitulat "A doua sansa a Europei" ." Daca am
pastrat un cât de mic rest de utopie, atunci cu siguranta este vorba de ideea ca democrația – și
eforturile ei publice de a-si gasi cea mai buna forma – este capabila sa taie nodurile gordiene
ale unor probleme imposibil de rezolvat.Nu spun ca vom reusi în acest sens; nici macar nu
stim daca succesul este posibil.Dar pentru ca nu stim, ceea ce ne ramane este sa încercam"85

3.2.Uniunea Europeană-model de manifestare a democrației deliberative și a
statului postnațional

Rezolvarea problemelor societaților democratice contemporane europene nu mai tine,
asa cum am subliniat anterior, de statele-națiune.Ele sunt depasite de globalizare și de
conflictele interne. Ceea ce este necesar, conform lui Habermas, este trecerea la o democrație
regionala participativă fundamentata pe principiile democrației deliberative – Uniunea
Europeană.

83Emanuel Copilaș , Op. cit în loc.cit.

84Jürgen Habermas , Cunoaștere și Comunicare, București: Editura Politică, 1983 ,p 230.
85Jürgen Habermas , The Past as Future : Jürgen Habermas Interviewed by Michael Haller , Cambridge, polity
Press,1994, p.97

49
In introducerea Art. 47 din Tratatul Constitutional al UE, numit sugestiv “Principiul
democrației participative” se mentioneaza clar posibilitatea cetățenilor de a-si face cunoscute
opiniile în toate domeniile de actiune ale Uniunii, obligatia mentinerii unui constant dialog
deschis și transparent între instituțiile europene și societatea civila ( de ex. la initiativa a cel
puțin un milion de cetățeni dintr-un număr semnificativ de state membre care considera ca este
necesar un act juridic aupra unei probleme ce ii preocupa Comîșia poatre prezenta o propunere
corespunzatoare pentru rezolvare).
Prin participarea cetățenilor la procesul decizional reorienteaza legitimitatea hotararilor
uniunii dinspre modelele democrației majoritare catre modelul democrației deliberative.Prin
adoptarea conceptului discursiv de democrație ca forma a comunicarii publice politice se
deschide calea "participarii active și (auto)reflexive a cetățenilor la procesul decizional" ,
important în special în cazul democrațiilor de masa social-statale care instraineaza cetățenii de
procesul politic, creste eficienta actului de guvernare prin asezarea la masa negocierilor a
actorilor non-statali, organizatii non-guvernamentale, retele și comunitati de elaborare a
politicilor, și schimbarea rolului statului prin reconfigurarea granitelor dintre sectoarele public,
privat și voluntar.86
Necesitatea negocierii colective a deciziilor impune o noua abordare a modului în care
este condusa societatea, a unei noi perspective de guvernanta la nivelul Uniunii Europene. Se
impune o prima distinctie între notiunea de guvernare și cea de guvernanta. Prin guvernare
intelegem actiunea bazata pe autoritatea centrala a guvernului ca mecanism de stat investit cu
autoritatea și legitimitatea în timp ce guvernanta este o alternativa la actiunea guvernamentala
clasica, o "altfel de guvernare" care are ca scop redistribuirea puterii în spațiul public prîntr-o
renegociere a autoritatii pe baza parteneriatelor sociale (guvern -patronat – sindicate ),
parteneriat public – privat (structuri de stat – mediul de afaceri) sau parteneriat civic (autoritati
publice – societate civila).87
Problema reprezentativitatii ramane însă strins legata de capacitatea organizatiilor non-
guvernamentale de a asigura o participare cât mai activa, efectiva și numeroasa la procesul
decizional și în ce masura devin ele reprezentative pentru interesul cetățenilor.Fara mecanisme
care sa permita atât membrilor sai inregistrati, cât și mai ales tuturor beneficiarilor posibili , sa

86Monica Munteanu ,Despre democrația deliberativă în Uniunea Europeană , disponibil la :
http://www.sferapoliticii.ro/sfera/125/art06-munteanu.html, accesat la 8 mai 2017
87Ibidem

50
își exprime în mod colectiv interesele nu putem vorbi de reprezentativitate în procesul
decizional.
Un cadru politic și institutional al guvernantei, la nivelul Uniunii Europene ,exista încă
din anul 2001 și este în plin proces de implementare prin crearea politicilor de cooperare în
toate țările membre ale Uniunii Europene.
Primul pas a fost facut Conventia de la Aarchus -1988, prin care se garanteaza
“protejarea drepturilor oricarei persoane din generatiile actuale și viitoare de a trai intr-un
mediu adecvat sanatatii și bunastarii sale și garantarea drepturilor privind accesul la
informatie, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justitie în probleme de
mediu”. 88 Desi initial se referea doar la politicile de mediu, conventia a pus bazele unui nou
model de abordare a unei probleme , o politica participativă (atât termenul de mediu a fost
definit dîntr-o perspectiva participativă – ca fiind bun public, fizic și cultural – cât si, faptul
cel mai important, documentul a creat un cadru coerent pentru politicile de cooperare și un
viitor model pentru politicile cu public).
Astfel, Conventia a definit cele trei sfere de actiune ale guvernantei: dreptul la
informatia publica, dreptul la participare publica și accesul la justitie (in cazul nerespectarii
primelo doua drepturi) și a fundamentat un model european de guvernanta reglementand
participarea publicului la deciziile privind problema de politici, atât din momentul în care se
inscrie aceasta în agenda formala, structurile de stat fiind obligate sa gestioneze transparent
informatia 89, cât și în timpul pregatirii planurilor și programelor politicilor publice dar mai
ales și prin participarea publicului în timpul pregatirii regulamentelor de aplicare, a
normativelor și a instrumentelor legale obligatorii.
Modelul de politica participativă schitat la Aarchus a fost consfintit prin adoptarea, la
25 iulie 2001,a Cartii Albe a Guvernantei Europene 90 , document-cadru privind elaborarea
politicilor europene intr-un mediu interactiv, deschis participarii actorilor sociali ,considerat un
document complex de politici de cooperare care se concentreaza pe modul în care Uniunea
gestioneaza puterile date de catre cetățenii sai.

88Conventia de la Aarchus, Danemarca , din 25 iunie 1998, privind accesul la informatie, participarea publicului
la luarea deciziei și accesul la justitie în probleme de mediu, publicata în Monitorul Oficial al Romaniei nr. 224
din 22 mai 2000.
89Ibidem, Art. 4 și Art.5
90Commission of the European Communities, European Governance. A White Paper, Brussels, 25.7.2001,
COM(2001) 428 final.

51
Prin Cartea Alba a Guvernantei Europene se constituie 5 principii de baza prin care se
intareste interactiunea dintre autoritatile publice și societatea civila : deschidere, participare,
responsabilitate, eficacitate, și coerenta , precum și modurile prin care se realiza interactiune :
dialogul, consulțările și parteneriatul. Comîșia s-a angajat sa ia la randul sau masuri concrete:
imbunatatirea și clarificarea legislatiei europene, publicarea de ghiduri, dezvoltarea de
standarde și criterii, organizarea de dezbateri publice și dezvoltarea unui cod de conduita
privind dialogul și consulțările.
Pentru elaborarea strategiei europene de cooperare dintre guvern și formele
neguvernamentale de reprezentare a societății civile, au fost organizate grupuri de lucru,
acoperind domenii ca spațiul public european , participarea societății civile la procesul de
elaborare a politicilor publice și reglementarea formelor de participare, descentralizarea prin
constituirea unor structuri de expertiza și de reconfigurare a procesului decizional – Agentiile
europene specializate pe domenii de interes public și cu putere de decizie în acel domeniu – și
descentralizarea verticala , convergenta politicilor naționale prin dezvoltarea retelelor
transeuropene de politici ( policy-networks ) și a guvernantei multi-stratificate ( multi-level
governance ) și problemele guvernantei mondiale – criminalitatea internaționala, protecția
mediului, migratia transfrontaliera etc. Organizatiile neguvernamentale au cerut o mai mare
participare în procesul de luare a deciziilor inainte ca acestea sa fie adoptate, reorganizarea
procedurilor de consultare pentru a le face mai eficiente, precum și focalizare administrativa pe
importanta inputului organizatiilor neguvernamentale, pledand pentru includerea unui articol
specific în Tratatul CE privind implicarea organizatiilor societății civile în practicile
consultative ale Comîșiei.91
In esenta, putem spune ca o cultura a guvernantei privind elaborarea politicilor publice
ar creste eficienta si, succesul lor, acestea putand fi masurate prin indicatori privind accesul la
procesele deliberative, transparenta actului decizional și accesul public la informatii, precum și
includerea tuturor cerintelor și preferintelor politice ale partenerilor și beneficiarilor în procesul
de formulare a alternativelor.
Astfel se poate realiza modelul politicii globale bazata pe democrația deliberativă dorit
de Habermas.Negocierea colectiva a deciziei incepe încă din momentul identificarii problemei
pe care grupurile interesate, în parteneriat cu alte grupuri interesate fie de problema în sine, fie

91 Monica Munteanu, Op.cit.în loc.cit.

52
de aspecte colaterale acesteia (asociatii profesionale, sindicate, grupuri de interese, comunitati
etc) încearcă sa o propulseze pe agenda formala, și continua pe tot parcursul adoptarii
deciziei.Guvernele naționale ale statelor componente ele Uniunii devin doar unii din actorii
care participa la decizie, capata mai mult un rol de mediere- negociere între cetățenii europeni
și conducerea politica a Uniunii.Tocmai de aceea "procesul de europenizare" este în continuare
contestat la nivelul statelor componente.Prin Conventiile ratificate , Acordul European de
aderare și Acquis-ul comunitar Uniunea Europeană stabileste doar cadrul politic prin care
trebuie sa se produca schimbarea.Dincolo de procesul politico-juridic al integrarii , la nivelul
statelor componente apare necesitatea de a se impune un mod nou de gândire participativă ,
invatarea unui mod nou de a face politica atât institutional, în sfera politica , cât și în sfera
publica a societății civile, un mod orientat spre toti actorii procesului decizional bazat pe
consultare,parteneriat, dialog social, delegare de competente.
Alături de aceste considerații,o analiză a Uniunii Europene ca modelului de democrație
participativă,deliberativă, este realizată de politologul Arend Lijphart92.El definește acest
model ca fiind al democrației consensuale.Sunt evidențiate zece caracteristici ale funcționării și
relaționării instituțiilor Uniunii Europene93.
Modelul consensualist in Uniunea Europeana
Principalele instituții ale Uniunii Europene nu se incadreaza in clasificarea organismelor
executive, judiciare si monetare atit de usor ca cele ale statelor naționale, lucru adevărat mai
ales pentru Consiliul European, format din sefii de guvern ai statelor membre, care se intiinesc
de doua ori pe an.El poate exercita o mare influenta politica si majoritatea pasilor importanti in
dezvoltarea Uniunii Europene au fost initiati de Consiliul European. Dintre celelalte instituții,
Comisia Europeana serveste ca executiv al UE si poate fi comparat cu un cabinet; Parlamentul
European este camera inferioara a legislativului, iar Consiliul. Uniunii Europene poate fi
considerat camera superioara. Responsabilitatile Curtii Europene de Justitie si ale Bancii Centrale
Europene transpar clar din denumirile lor. Clarificând aceste probleme,caracteristica de model
democratic deliberativ al Uniunii Europene,rezultă din următoarele considerații:
1. Împartirea puterii executive tn cabinete de coalitie. Comisia Europeana este formata din
douazeci și șapte de membrii, fiecare avind o responsabilitate ministeriala specifica, desemnati de

92 Arend Lijphart, Modele ale democrației ,Iași,Editura Polirom,2006,p.57
93 Ibidem,p.27

53
catre guvernele statelor membre. Intrucit toate statele care apartin UE sint reprezentate,; Comisia
este o coalitie larga si permanenta inter-natiuni. Practic, Comisia este si o coalitie care uneste
stinga, centrul si dreapta spectrului politic european.
2.Echilibrul puterii între executiv si legislativ. Dupa fiecare runda de alegeri
parlamentare, o data la cinci ani, noua Comisie Europeana trebuie sa fie aprobata prin vot in
Parlamentul European. Parlamentul are de asemenea puterea de a demite comisia, dar
numai cu o majoritate de doua-treimi. Parlamentul are puternice atributii bugetare, iar puterile
sale legislative au fost intarite prin Tratatul de la Lisabona, din 2007.Cu toate acestea, ele ramin
relativ mici in comparatie cu Comisia. Aceasta apreciere a relatiilor dintre executiv si legislativ
se schimba, atunci cind adaugam acestui peisaj Consiliul Uniunii Europene –compus din ministri
ai guvernelor statelor membre. George Tsebelis si Jeannette Money numesc consiliul
„echivalentul european al [unei] camere superioare'’.94 Consiliul este evident cea mai
puternica dintre cele trei instituții. De la un capat la celalalt, asadar,comisia este mai mult
un partener egal apartinand modelului consensualist decit un cabinet dominant al modelului
Westminster.
3.Sistemul multipartidist. Cei 751 de membri ai Parlamentului European fac parte din
opt grupuri de partide recunoscute oficial (necesarul pentru recunoastere este de 18 membri).
Cel mai mare dintre acestea este Partidul Popular European (crestin-democrati,) cu 216 membri
din locurile din;parlament . Urmatorul este Partidul Socialistilor Europeni cu 190 membri .
Dintre celelalte partide, nici unul nu detinea mai.mult de 10 procente din locuri95.
Fragmentarea politica este si mai mare decit apare din modelul multipartidist, deoarece
partidele din Parlamentul European sint considerabil mai puțin coezive si disciplinate decit
partidele din parlamentele nationale. Compozitia partinica a „camerei superioare', Consiliul
Uniunii Europene, se modifica o data cu cabinetele nationale si depinde de asemenea de
subiectul in discutie, ce determina care anume ministru participa la o anumita sesiune; de
exemplu, daca pe agenda consiliului se afla politica agricola, e de presupus ca ministrii
agriculturii sa participe. Practic, Consiliul este de asemenea un corp multipartidist.
4.Reprezentarea proportionala. Parlamentul European se alege prin vot direct din
1979. Ar trebui sa fie ales in fiecare tara potrivit unui sistem electoral uniform, dar țările

94 George Tsebelis; Jeannette Money ,Bicamerism,Cambridge,Cambridge University Press,1997, p. 180
95 https://europa.eu/european-union/index_ro,accesat la data de 18.05.2017

54
membre nu au fost capabile sa ajunga la un acord asupra unui astfel de sistem. Totusi, metoda
prevalenta este un soi de varianta a RP, iar RP este folosita de toate țările membre si de Irlanda
de Nord. Singura exceptie a constituit-o alegerea, prin metoda pluralitatii, a reprezentantilor
britanici din Regatul Unit, dar in 1997 noul cabinet laburist a decis ca alegerile din 1999 pentru
Parlamentul European din Regatul Unit sa se bazeze in intregime pe RP. Totusi, chiar si atunci,
se va inregistra un grad semnificativ de disproportionalitate ca rezultat al suprareprezentarii
statelor mici si al subreprezentarii statelor mari in Parlamentul European. La extreme, Germania
are nouazeci si șase, iar Luxemburg sase reprezentanti in Parlamentul European, chiar daca
populația Germaniei este de aproape doua sute de ori mai mare ca a Luxemburgului.
Parlamentul European combina, in una dintre camerele legislativului, principiile reprezentarii
proportionale si ale reprezentarii egale a natiunilor.
5.Corporatismul grupurilor de interese. UE nu a dezvoltat un corporatism matur, in
mare parte pentru ca deciziile socio-economice cele mai importante încă se iau la nivel
national sau sint subiect al veto-urilor nationale. Pe masura ce UE devine tot mai integrata,
gradul de corporatism este predeterminat sa creasca. În titlul cartii lui Michael J. Gorges, Euro-
Corporatism ?96, semnul întrebarii este pus deliberat, iar Gorges raspunde negativ in privinta
-prezentului mai ales, dar intrevede elemente semnificative ale corporatismului in anumite
sectoare, ca o tendinta clara spre un corporatism mai puternic. Un factor important este
favorizarea de catre Comisia Europeana a unui mod corporatist de negociere cu grupurile de
interes. De exemplu, ea a organizat o serie de conferinte tripartite in anii '70 și, desi acestea nu au
dus la institutionalizarea unei intelegeri tripartite, „comisia nu si-a abandonat niciodată scopul
de a promova un dialog între partenerii sociali si de a stimula participarea lor la procesul de
luare a deciziilor Comunitatii' 97. Un alt indiciu al inclinatiilor UE pentru corporatism este
acela ca una dintre instituțiile sale formale este Comitetul Economic si Social, cu statut
consultativ, care este format din reprezentanti ai grupurilor de interese numiti de catre guvernele
membre.
6. Guvernarea federala si descentralizata. Comparata cu alte organizatii internationale,
supranationala UE este foarte centralizata si unita, dar comparata cu statele nationale – chiar

96 Michael J. Gorges, Euro-Corporatism ?,Lanham,University Press of America ,1996
97 Ibidem, p. 139.

55
descentralizate ca Elvetia – UE, este evident mai mult „confederata' decit federala si de
asemenea foarte descentralizata.
7.Bicameralismul puternic. Cele doua criterii ale unui bicameralism puternic spun ca
cele doua camere ale legislativului sa fie egale ca atributii si diferite ca formare. Legislativul
UE indeplineste al doilea criteriu fără dificultate: Consiliul ofera reprezentare egala țărilor
membre si este format din reprezentanti ai guvernelor nationale, in timp ce Parlamentul este
ales direct de catre alegatori, iar delegatiile nationale sint determinate de marimea
populației. În legislativele nationale, devierile de la egalitatea atributiilor tind sa vina in
avantajul camerei inferioare. In UE este invers: Camera superioara (Consiliul) este
considerabil mai puternica decit camera inferioara (Parlamentul) – ceea ce nu concorda pe
deplin cu modelul consensualist, dar si mai puțin cu modelul majoritarist.
8.Rigiditatea constitutionala. „Constituția' UE consta din tratatele fondatoare ale
Comunitatii Economice Europene, semnate la Paris și !a Roma in anii “50, si din Tratatele UE
din 1992,1997,2001,2007. Pentru ca sint tratate internationale, acestea nu pot fi modificate decit
cu acordul tuturor semnațărilor. De aceea sint extrem de rigide. În plus, majoritatea
deciziilor importante necesita unanimitatea consiliului; pentru probleme mai puțin
importante, a devenit comuna, incepind cu 1980, practica luarii deciziilor prin „vot majoritar
calificat”, adica doua-treimi pe baza sistemului votului ponderat (similar cu alocarea
proportionala a locurilor din Parlamentul European).
9.Controlul constitutional. O institutie cheie a UE este Curtea Europeana de Justitie.
Curtea are dreptul ia control constitutional si poate declara si legile UE si legile nationale
neconstitu|ionale, daca acestea violeaza diferite tratate ale UE. Mai mult, in indeplinirea
atributiilor salc, abordarea Curtii s-a dovedit creativa si activista. Martin Shapiro si Alec
Stone afirmă ca „politic, cele mai influente curti constiraționale din Europa sint evident
cele ale Germaniei si ale Comunitatii;[UE] Sint puține exemple la fel de clare si de
importante ca cel al CEJ [Curtea Europeana de Justitie], curte care s-a constituit ea insasi ca
institutie politica, ca de altfel si constituirea intregului set de instituții din careface
parte'’98.

98Martin Shapiro; Alec Stone, The New Constitutional Politics of Europe ,în Comparative Political
Studies,nr.4,1994, p. 408

56
10. Independenta bancii centrale. Banca Centrala Europeana, care a început sa opereze
in 1998, a fost gindita ca o banca centrala foarte independenta; intr-adevăr, The Economist (8
noiembrie 1997) scria ca, ,,constitutia sa o face cea mai independenta banca centrala din
lume'’. Totusi, independenta sa a fost compromisa într-o anumita masura cind a fost numit
primul presedinte al bancii, in 1998. Pentru a maximiza autoritatea presedintelui, mandatul se
intinde formal pe durata a opt ani. dar primul presedinte a trebuit sa ofere garantii ca va demisiona
cu mult inainte de termen, după patru ani, ca parte a unei intelegeri politice între Franța, care
insistase asupra propriului candidat, si ceilalti membri ai UE.
Opinia noastră este că modelul majoritarist este incompatibil cu nevoile societăților
pluraliste, profund divizate. Evident, UE este o astfel de societate plurală: „Diferentele adinc
inradacinate si vechi, dintre care limba este numai una, nu au disparut si nu vor disparea din
Europa'’ 99.De aceea nu este surprinzator ca instituțiile UE se conformează mai mult modelului
consensualist decit celui majoritarist. Numerosi observatori prezic ca UE va deveni in final un
stat federal, in special ca rezultat al adoptarii unei monede comune. De exemplu, Martin
Feldstein afirma ca „efectul fundamental pe termen lung al adoptarii unei singure monede va
fi crearea unei uniuni politice, a unui stat federal european cu responsabilitati in domeniul
politicii externe si interne ale unei Europe largite, ca si in ceea ce sint astazi politicile
economice si sociale interne' .”100
Daca si cind UE se va transforma intr-un stat suveran, instituțiile sale probabil se vor
modifica – Parlamentul European, de exemplu, probabil va deveni o camera legislativa mai
puternica -, dar e de presupus ca nu se va indeparta prea mult de modelul consensualist si
aproape sigur va lua forma federala a unor State Unite ale Europei.
Organizarea și funcționarea Uniunii Europene ca model de manifestare a democrației
deliberative și a statului postnațional reprezintă o confirmare a teoriei politice construite de
Jurgen Habermas.
Opera lui Jürgen Habermas reprezintă probabil, de câteva decenii încoace, cel mai
elaborat și pertinent răspuns filosofic la adresa provocărilor cu care sunt confruntate societățile
contemporane.Ea este ancorată în realitatea politică contemporană,fiind în continuă
mișcare,transformare și schimbare.

99 Emile Kirchner, Comunitatea Europeană.O democrație transnațională ?,Londra,Sage, 1994, p. 263.
100 Martin Feldstein ,EMU and International Conflict,în Foreign Affair ,76,nr.6,1997, p. 60

57

CONCLUZII

Istoria omenirii a fost marcata de o continua cautare a modului perfect în care
Societățile sa fie conduse pentru a asigura libertatea și egalitatea cetățenilor . Desi conceptul
democratic al puterii poporului pare ca s-a impus, în realitate trebuie sa recunoastem ca
democrația, asa cum a fost ea teoretizata până în secolul XX, nu este perfecta. Încă de la
început marea ei problema a fost asigurarea unei reprezentativitati care sa includa o cât mai
mare parte a locuitorilor.
In Atena antica puterea aparținea cetățenilor, dar cetățenii nu erau decat o mica parte din
cei care formau statul atenian.Democrația directa ateniana nu recunostea drept cetățeni sclavii,
femeile, strainii stabiliti în cetate. Ei nu aveau dreptul de a participa la procesul decizional.Se
estimeaza ca nu mai mult de 30 % din totalul locuitorilor Atenei erau considerati cetățeni cu
drept de vot ( dintr-un total de 250.000- 300.000 de oameni în care sclavii doar erau în număr
de 70.000- 100.000) Sclavia era privită a fi ceva normal, o stare fireasca, chiar și Platon
presupunea ca sclavii vor exista și în statul sau ideal ( cu mentiunea ca Republica lui Platon nu
era o democrație)101.
Democrația ateniana poate fi astfel criticata ca nu a facut decat un mic pas în
implementarea "puterii poporului" inlocuind tirania unui conducator sau grup social cu
conducerea unei minorități extinse pe criterii de apartenenta etnica (atenienii) și de gen

101Thorley, J., Athenian Democracy , Routledge,New York, 2005, p. 74

58
(barbatii). In schimb, nu-i putem nega meritele de a fi prima democrație participativă,
deliberativă din istoria lumii. Confruntarea ideilor, acceptarea punctelor de vedere pro sau
contra în cadrul unor intruniri publice și încercarea de a se ajunge la un consens în elaborarea
deciziilor prin deliberare au deschis perspective politice noi.
Nici Revolutia Franceza nu a adus libertatea și egalitatea visate de Jean Jacques
Rousseau sau Montesquieu. Inlaturand abuzurile absolutismului monarhic , revolutionarii au
instaurat Teroarea, al carui principal "argument" în solutionarea diferentelor de opinie și
interese era ghilotina."Suveranitatea poporului"se manifesta mai tiranic decat orice regim
absolutist il cunoscuse Franta până atunci.Puterea toata aparținea Adunarii poporului, (la care
femeile nu aveau acces) iar despre separarea puterilor în stat nici nu putea fi vorba. în plus , în
încercarea uniune a tuturor locuitorior sub stindardul aceleiasi natiuni, diferentele etnice,
culturale, lingvistice dintre cetățeni erau ignorate.
Este meritul Revoluției Americane și a constitutiei din 1787 de a aduce în prin plan
necesitatea unei balante de putere ce avea ca scop adoptarea unor mecanisme de control prin
care sa fie limitata posibilitatea ca statul sa se intoarca la absolutism și tiranie.Fondatorii
statului american pretuiau foarte mult libertatea individuala în raport cu statul pe care il doreau
cât mai minimal, în schimb au ramas deficitari la capitolul egalitate.Constituția americana nu a
abolit sclavia, ignora drepturile locuitorilor indigeni și mentinea femeile în stare de
inferioritate.Cu toate limitele ei, reprezenta totusi un pas major în directia unei "democratii
bune " iar sistemul reprezentativ pe care l-a creat a devenit modelul democrațiilor de până în
prezent.
Gândirea politică contemporană este dominată de găsirea celei mai bune organizări
posibile a democrației liberale, văzută ca fiind sistemul instituțional cel mai eficient pentru a
proteja drepturile persoanei, pentru a controla elitele politice și pentru a regla, în mod pașnic,
conflictele sociale.
Gândirea politică contemporană este caracterizată de patru tendințe filosofice, mai mult
complementare, decât contradictorii: filozofiile ,,procedurale ”, comunitarismul,
multiculturalismul și libertarianismul102. Aceste curente sunt elemente de analiză și practică
politică .

102Cecilia Tohăneanu,,, Pluralismul rezonabil” și pledoaria pentru pluralism: John Rawls versus
comunitarianismul,

59
Gânditorul german Jürgen Habermas,analizând problema democrației în societatea
contemporană încearcă să fundamenteze o teorie a statului de drept care să favorizeze
exercițiul deliberării colective, stimularea participării cetățenilor la democrație. În acest cadru,
el elaborează o profundă reflecție despre rolul dreptului în societate. Opera lui Jürgen
Habermas reprezintă probabil, de câteva decenii încoace, cel mai elaborat și pertinent
răspuns filosofic la adresa provocărilor cu care sunt confruntate societățile contemporane.
Teoria de maturitate a lui Habermas sunt scrierile publicate după1980. El pune mari
întrebări privind natura societății moderne, problemele cu care se confruntă ea și locul limbii,
moralității, eticii, politicii și legii în interiorul ei. Răspunsurile lui sunt complexe și variate,
rezultând din coroborarea atentă a cuno ștințelor sale din câteva discipline diferite. El poartă un
dialog constant cu criticii lui și își reformulează în mod frecvent ideile pe care le expune în
replică, făcând mici ajustări ale căror implicații nu sunt întotdeauna evidente.
Opera de maturitate a lui Habermas se împarte în cinci programe de cercetare :
1. teoria pragmatic a semnificației ;

în Sfera Politicii, Nr. 8 (150), august 2010,pp.3-10

60
2. teoria raționalității comunicative ;
3. programul teoriei sociale ;
4. programul eticii discursului ;
5. programul teoriei democratice și juridice, sau teoria politică.
Fiecare program este relativ autonom și aduce o contribuție la un domeniu distinct al
cunoașterii. Totu și, în acela și timp, fiecare se află într-o relație mai mult sau mai puțin
sistematică cu toate celelalte.
Teoria pragmatică a semnificației ,împreună cu teoria raționalității communicative , oferă
ideile călăuzitoare ale teoriei lui sociale, etice și politice.
La rândul lor, aceste trei programe de cercetare se sprijină reciproc. Le numim programe
de cercetare pentru că fiecare dintre ele este încă în desfă șurare. Fiecare program răspunde
unui set diferit de întrebări, combinând introspecții din discipline diferite.

61
În plan internațional,fie ca acceptam sau nu, sub presiunea externa a globalismului și cea
interna a multiculturalismului statul națiune este fortat sa se schimbe.Normele care au stat la
baza liberalismului clasic sunt puse sub semnul întrebarii chiar de catre cetățenii acestor state.
Globalismul nu aduce numai aspecte negative.Asa cum observa Habermas " Ceasurile
civilizației occidentale țin tempo-ul pentru simultaneitatea obligatorie a nonsimultanului .”103
Pentru el, „Termenul este aplicabil atât diseminării intercontinentale a telecomunicațiilor,
turismului în masă sau culturii de masă, cât este de aplicabil și creșterii riscului la frontiere,
traficului de arme, adică efectelor negative ale ecosisteme lor suprasolicitate sau a rețelelor
colective supranaționale a organizațiilor guvernamentale sau non-guvernamentale.”104
Globalizarea grabeste procesul realizarii unei societăți globale.Nu numai filmele,
muzica, expresiile englezesti, moda și bunurile de consum se raspandesc la nivel mondial.Asa
cum, pe langa distrugerile cauzate de războaiele napoleoniene s-au raspandit în Europa și
valorile Revoluției franceze,globalizarea aduce și valorile promovate de Națiunile Unite și
statele democrate, poate permite instaurarea unor valori care nu sunt limitate de granitele
statale.Daca globalizarea limiteaza puterea statelor – națiune și le modifica relatiile economice
și sociale ea poate aduce și un model al dreptatii globale și o unificare a normelor morale.
Modul de organizare al Uniunii Europene poate constitui un model în acest sens.Dar
acest lucru nu poate fi făcut de o guvernare, ci are nevoie de o schimbare considerabilă a
conștiinței în societate și o mai bună aprecierea a conceptului de cetățean al lumii. „Vom fi
apți de a face față provocărilor globalizării într-o manieră rațională numai dacă constelația
postnațională poate dezvolta cu succes noi forme de societăți care să se auto-direcționeze
democratic”. 105

103Jürgen Habermas, The postnațional Constellation, Political Essays, MIT Press, Cambridge Massachusetts,
1998, ,p.75
104Ibidem p. 66
105Ibidem ,p. 88

62

BIBLIOGRAFIE

Arendt, Hannah , The Origins of Totalitarianism, 3rd edition, / London: Harcourt, Brace &
World, 1979
Aristotel, Politica, Cartea III ,capitolul V, §7 Editura Antet, 1996,
Chiriac, Mircea-Dănuț, Politici și strategii de securitate la începutul secolului XXI.
București , Editura Universității Naționale de Apărare 'Carol I', 2005.
Copilas, Emanuel Dincolo de teoria critică o posibilă inserare a filosofiei politice
habermasiene în teoria relațiilor internaționale disponibil la
http://www.sferapoliticii.ro/sfera/138/art14-copilas.html accesat la 8 mai 2017
Dah,l Robert, Poliarhiile , ed Polirom, Iasi
Delacampagne, Christian – Istoria filosofiei în secolul XX ,Editura Babel, Bucuresti,1998
Etzioni, Amitai, “Societatea monocromă” , Editura Polirom,Bucuresti,2002,
Finlayson, James Gordon , Habermas , Editura All, Bucuresti 2011
Habermas Jürgen , “La statue et les révolutionnaires, ” Le Monde, May 2, 2003.
Habermas Jürgen, The Structural Transformation of the Public sphere (1989).

63
Habermas Jürgen , Discursul filosofic al modernității , Editura ALL, București 2000
Habermas Jürgen, Cunoaștere și Comunicare , (București: Editura Politică, 1983)
Habermas Jürgen, Conștiință morală și acțiune comunicativă ,Ed. ALL EDUCAȚIONAL,
Bucuresti, 2000
Habermas Jürgens, Die Nachholende Revolution , Frankfurt, Ed.Suhrkamp,
Habermas Jürgen , The Inclusion of the Other , Cambridge, polity Press,1994,
Juvenal, Satirele, disponibil la : https://stuff.mit.edu/afs/athena /course/21/21h.403/
www/local/juvenal.6-7.pdf
Kymlicka, Will , Politica în dialect: naționalism, multiculturalism și cetățenie ”, Chișinau,
Editura Arc ,2005
Marcuse, Herbert , Eros și civilizatie , Editura Trei, Bucuresti
Munteanu, Monica ,Despre democrația deliberativă in Uniunea Europeană , disponibil la :
http://www.sferapoliticii.ro/sfera/125/art06-munteanu.html, accesat la 8 mai 2017
Popper, Karl Raymund , Lecția acestui secol. București: Nemira, 1998,
Tanasescu Gabriela , Comunitarismul – Tematizarea critică a liberalismului sau
comunitarismul ca filosofie terapeutică în : http://www.sferapoliticii.ro/sfera/150/art02-
tanasescu.html accesat la 8 mai 2017
Thorley, John , Athenian Democracy , Routledge,New York, 2005
Van Dyke , Vernon 1982 Collective Rights and Moral Right: Problems în Liberal-democratic
Thought. Journal of Politics

64

ANEXA NR. 1

Jürgen HABERMAS; date biografice și activitate științifică

65

Data nasterii 18 iunie 1929, Düsseldorf, Germania

Lucrari:
 Das Absolute und die Geschichte. Von der Zwiespältigkeit în Schellings Denken,
Dissertation Uni Bonn , Philosophische Fakultät, 24. Februar 1954, unter dem Titel: Das
Absolute und die Geschichte. Von der Zwiespältigkeit în Schellings Denken. DNB
480463387 ; Bouvier, Bonn 1954, DNB 451750098 .
 mit Frank Benseler , Ludwig von Friedeburg , Christoph Oehler, Friedrich Weltz :
Student und Politik. Eine soziologische Untersuchung zum politischen Bewusstsein
Frankfurter Studenten , Luchterhand, Neuwied am Rhein / Berlin 1961, 1967, 3.
Auflage 1969 (= Soziologische Texte , Band 18).
 Strukturwandel der Öffentlichkeit . Untersuchungen zu einer Kategorie der bürgerlichen
Gesellschaft. Luchterhand, Neuwied am Rhein 1962 bis 1987 (17. Auflage), ISBN 3-
472-61025-5 ; 1. bis 5. Auflage der Neuaflge, Suhrkamp, Frankfurt am Main 1991 bis
1995, ISBN 3-518-28491-6 (= Suhrkamp-Taschenbuch Wissenschaft , Band 891,
zugleich Habilitationsschrift Philipps-Universität Marburg 1961).

66
 Theorie und Praxis. Sozialphilosophische Studien , Luchterhand Neuwied am Rhein
1963, ISBN 978-3-518-27843-7 ; Neuauflage: Suhrkamp Taschenbuch 9, Frankfurt am
Main 1971, ISBN 3-518-06509-2 .
 Erkenntnis und Interesse . Suhrkamp, Frankfurt am Main 1968; Neuauflage mit einem
neuen Nachwort 1994, ISBN 3-518-06731-1 .
 Technik und Wissenschaft als „Ideologie“, Suhrkamp, Frankfurt am Main 1968, ISBN
3-518-10287-7 .
 Protestbewegung und Hochschulreform , Suhrkamp, Frankfurt am Main 1969.
Broschiert în 2008: ISBN 978-3-518-41984-7 .
 Zur Logik der Sozialwissenschaften , Beiheft 5 der: Philosophischen Rundschau ,
Tübingen 1967, NA: Suhrkamp, Frankfurt am Main 1970; 5., erweiterte Auflage 1982,
ISBN 3-518-28117-8 .
 mit Niklas Luhmann : Theorie der Gesellschaft oder Sozialtechnologie. Was leistet die
Systemforschung? Suhrkamp, Frankfurt am Main 1971, ISBN 978-3-518-06358-3 .
 Philosophisch-politische Profile , Suhrkamp, Frankfurt am Main 1971; erweiterte
Neuauflage 1991, ISBN 978-3-518-28259-5 .
 Kultur und Kritik . Verstreute Aufsätze, Suhrkamp, Frankfurt am Main 1973, ISBN 978-
3-518-36625-7 .
 Legitimationsprobleme im Spätkapitalismus , Suhrkamp, Frankfurt am Main 1973,
ISBN 3-518-10623-6 .
 Zur Rekonstruktion des Historischen Materialismus , Suhrkamp, Frankfurt am Main
1976, ISBN 3-518-27754-5 .
 Politik, Kunst, Religion. Essays über zeitgenössische Philosophen. Stuttgart 1978,
ISBN 3-15-009902-1 .
 Theorie des kommunikativen Handelns , Band 1: Handlungsraționalität und
gesellschaftliche Rationalîșierung ; Band 2: Zur Kritik der funktionalistischen Vernunft ,
Suhrkamp, Frankfurt am Main 1981, ISBN 3-518-28775-3 .
 Kleine politische Schriften I–IV , Suhrkamp, Frankfurt am Main 1981, ISBN 978-3-518-
56560-5, 2001: ISBN 978-3-518-06561-7 .
 Moralbewusstsein und kommunikatives Handeln , Suhrkamp, Frankfurt am Main 1983,
ISBN 3-518-28022-8 .<! nur în der 6. Auflage 1996 erscheint im Titel auch das ß –>

67
 Vorstudien und Ergänzungen zur Theorie des kommunikativen Handelns , Suhrkamp,
Frankfurt am Main 1984, ISBN 978-3-518-28776-7 .
 Die neue Unübersichtlichkeit. Kleine Politische Schriften V , Suhrkamp, Frankfurt am
Main 1985, ISBN 3-518-11321-6 .
 Der philosophische Diskurs der Moderne , Suhrkamp, Frankfurt am Main 1985, ISBN
3-518-57722-0 .
 Eine Art Schadensabwicklung. Kleine Politische Schriften VI , Suhrkamp, Frankfurt am
Main 1987, ISBN 978-3-518-11453-7 .
 Nachmetaphysisches Denken. Philosophische Aufsätze , Suhrkamp, Frankfurt am Main
1988, ISBN 978-3-518-28604-3 .
 Die nachholende Revolution. Kleine politische Schriften VII , Suhrkamp, Frankfurt am
Main 1990, ISBN 978-3-518-11633-3 .
 Die Moderne – Ein unvollendetes Projekt. Philosophisch-politische Aufsätze , Leipzig
1990, ISBN 978-3-379-00658-3 .
 Erläuterungen zur Diskursethik , Suhrkamp, Frankfurt am Main 1991, ISBN 978-3-518-
28575-6.
 Texte und Kontexte , Suhrkamp, Frankfurt am Main 1991, ISBN 978-3-518-28544-2 .
 Vergangenheit als Zukunft? Das alte Deutschland im neuen Europa? Ein Gespräch mit
Michael Haller , Pendo, Zürich 1991, ISBN 978-3-85842-251-4 .
 Faktizität und Geltung. Beiträge zur Diskurstheorie des Rechts und des demokratischen
Rechtsstaates , Suhrkamp, Frankfurt am Main 1992, ISBN 3-518-28961-6 .
 Die Normalität einer Berliner Republik. Kleine Politische Schriften VIII , Suhrkamp,
Frankfurt am Main 1995, ISBN 978-3-518-11967-9 .
 Die Einbeziehung des Anderen. Studien zur politischen Theorie , Suhrkamp, Frankfurt
am Main 1996, ISBN 3-518-29044-4 .
 Vom sinnlichen Eindruck zum symbolischen Ausdruck. Philosophische Essays ,
Suhrkamp, Frankfurt am Main 1997, ISBN 3-518-22233-3 .
 Die postnaționale Konstellation. Politische Essays , Suhrkamp, Frankfurt am Main
1998, ISBN 978-3-518-12095-8 .

68
 Wahrheit und Rechtfertigung. Philosophische Aufsätze , Suhrkamp, Frankfurt am Main
1999, ISBN 978-3-518-29323-2 .
 Zeit der Übergänge. Kleine Politische Schriften IX , Suhrkamp, Frankfurt am Main
2001, ISBN 978-3-518-12262-4 .
 Die Zukunft der menschlichen Natur. Auf dem Weg zu einer liberalen Eugenik? ,
Suhrkamp, Frankfurt am Main 2001, ISBN 978-3-518-29344-7 .
 Kommunikatives Handeln und detranszendentalîșierte Vernunft , Reclam, Stuttgart
2001, ISBN 3-15-018164-X .
 Der gespaltene Westen. Kleine politische Schriften X , Suhrkamp, Frankfurt am Main
2004, ISBN 3-518-12383-1 .
 Zwischen Naturalismus und Religion. Philosophische Aufsätze , Suhrkamp, Frankfurt
am Main 2005, ISBN 3-518-58447-2 .
 Ach, Europa. Kleine politische Schriften XI. Suhrkamp, Frankfurt am Main 2008, ISBN
3-518-12551-6 .
 Philosophische Texte , 5 Bände, Studienausgabe, Suhrkamp, Frankfurt am Main 2009,
ISBN 978-3-518-58515-3 .
 Zur Verfassung Europas. Ein Essay . Suhrkamp, Berlin 2011, ISBN 978-3-518-06214-2 .
 Nachmetaphysisches Denken II. Aufsätze und Repliken . Suhrkamp, Berlin 2012, ISBN
978-3-518-58581-8 .
 Im Sog der Technokratie. Kleine politische Schriften XII . Suhrkamp, Berlin 2013, ISBN
978-3-518-12671-4 .

Premii importante
¤ 1974: Hegel Prize.
¤ 1976: Sigmund Freud Prize.
¤ 1980: Theodor W. Adorno Award.
¤ 1985: Geschwister-Scholl-Preis for his work, Dieneue Unübersichtlichkeit.
¤ 1986: Gottfried Wilhelm Leibniz Prize.

69
¤ 1987: The Sonning Prize awarded biennially for outstanding contributions to European
culture
¤ 1995: Karl Jaspers Prize.
¤ 1999: Theodor Heuss Prize.
¤ 2001: Peace Prize of the German Book Trade.
¤ 2003: The Prince of Asturias Foundation în Social Sciences.
¤ 2004: Kyoto Prize în Arts and Philosophy (50 million Yen).
¤ 2005: Holberg Internațional Memorial Prize of the Norwegian Ludvig Holberg Memorial
Fund (520,000 Euro).
¤ 2006: Bruno Kreisky Award
¤ 2008: European Prize of Political Culture (Hans Ringier Foundation) at the Locarno Film
Festival (50,000 Euro).
¤ 2010: Ulysses Medal, University College Dublin.
¤ 2011: Viktor Frankl Award.
¤ 2012: Georg-August-Zinn-Prize.
¤ 2012: Heinrich Heine Prize.
¤ 2012: The Munich Culture Award.
¤ 2013: Erasmus Prize.[51]
¤ 2015: Kluge Prize

ANEXA NR. 2.

DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI
10 decembrie 1948
EMITENT: ORGANIZATIA NATIUNILOR UNITE

70
La 10 decembrie 1948, Adunarea Generala a O.N.U . a adoptat și proclamat Declaratia
universala a drepturilor omului. Dupa acest act istoric, Adunarea Generala a recomandat
statelor membre sa nu precupeteasca nici unul din mijloacele care le stau la dispozitie pentru a
publica în mod solemn textul Declaratiei și "pentru a face astfel ca el sa fie distribuit, afisat,
citit și comentat, în principal în scoli și în alte instituții de invatamint, indiferent de statutul
politic al țărilor sau teritoriilor"
.
PREAMBUL
Considerind ca recunoasterea demnitatii inerente tuturor membrilor familiei umane și a
drepturilor lor egale și inalienabile constituie fundamentul libertații, dreptatii și pacii în lume,
Considerind ca ignorarea și dispretuirea drepturilor omului au dus la acte de barbarie care
revolta conștiința omenirii și ca faurirea unei lumi în care fiintele umane se vor bucura de
libertatea cuvintului și a convingerilor și vor fi eliberate de teama și mizerie a fost proclamata
drept cea mai inalta aspiratie a oamenilor, Considerind ca este esential ca drepturile omul
ui sa fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul sa nu fie silit sa recurga, ca solutie extrema,
la revolta împotriva tiraniei și asupririi, Considerind ca este esential a se incuraja dezvoltarea
relatiilor prietenesti între natiuni, Considerind ca în Carta popoarele Organizatiei Natiunilor
Unite au proclamat din nou credinta lor în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea și
în valoarea persoanei umane, drepturi egale pentru barbati și femei și ca au hotarit sa
favorizeze progresul social și imbunatatirea conditiilor de viața în cadrul unei libertați mai
mari, Considerind ca statele membre s-au angajat sa promoveze în colaborare cu Organizatia
Natiunilor Unite respectul universal și efectiv fața de drepturile omului și libertățile
fundamentale, precum și respectarea lor universala și efectiva, Considerind ca o conceptie
comuna despre aceste drepturi și libertați este de cea mai mare importanta pentru realizarea
deplina a acestui angajament,
ADUNAREA GENERALA
proclama Prezenta declaratie universala a drepturilor omului, ca ideal comun spre care trebuie
sa tinda toate popoarele și toate națiunile, pentru ca toate persoanele și toate organele societății
sa se straduiasca, avind aceasta declaratie permanent în minte, ca prin invatatura și educatie sa
dezvolte respectul pentru aceste drepturi și libertați și sa asigure prin masuri progresive de

71
ordin național și internațional, recunoasterea și aplicarea lor universala și efectiva, atit în sinul
popoarelor statelor membre, cit și al celor din teritoriile aflate sub jurisdictia lor.
ART. 1
Toate fiintele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sint inzestrate cu
ratiune și conștiința și trebuie sa se comporte unele fața de altele în spiritul fraternitatii.
ART. 2
Fiecare om se poate prevala de toate drepturile și libertățile proclamate în prezenta declaratie
fără nici un fel de deosebire ca, de pilda, deosebirea de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie
politica sau orice alta opinie, de origine naționala sau sociala, avere, nastere sau orice alte
imprejurari. în afără de aceasta, nu se va face nici o deosebire după statutul politic, juridic sau
internațional al tarii sau al teritoriului de care tine o persoana, fie ca aceasta tara sau teritoriu
sint independente, sub tutela, neautonome sau supuse vreunei alte limitaride suveranitate.
ART. 3
Orice fiinta umană are dreptul la viața, la libertate și la securitatea persoanei sale.
ART. 4
Nimeni nu va fi tinut în sclavie, nici în servitute: sclavajul și comertul cu sclavi sint, interzi
se sub toate formele lor.
ART. 5
Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.
ART. 6
Fiecare om are dreptul sa i se recunoasca pretutindeni personalitatea juridica.
ART. 7
Toti oamenii sint egali în fața legii și au, fără nici o deosebire, dreptul la o egala protectie a
legii.
Toti oamenii au dreptul la o protectie egala împotriva oricarei discriminari care ar viola
prezenta declaratie și împotriva oricarei provocari la o asemenea discriminare.
ART. 8
Orice persoana are dreptul la satisfactia efectiva din partea instantelor juridice naționale
competente împotriva actelor care violeaza drepturile fundamentale ce-i sint recunoscute prin
constitutie sau lege.
ART. 9

72
Nimeni nu trebuie sa fie arestat, detinut sau exilat în mod arbitrar.
ART. 10
Orice persoana are dreptul în deplina egalitate de a fi audiata în mod echitabil și public de catre
un tribunal independent și impartial care va hotari fie asupra drepturilor și obligatiilor sale, fie
asupra temeiniciei oricarei acuzari în materie penala indreptata împotriva sa.
ART. 11
1. Orice persoana acuzata de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul sa fie presupusa
nevinovata pina cind vinovatia sa va fi stabilita în mod legal în cursul unui proces public în
care i-au fost asigurate toate garantiile necesare apararii sale.
2. Nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau omîșiuni care nu constituiau, în momentul
cind au fost comise, un act cu caracter penal conform dreptului internațional sau național. De
asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsa mai grea decit aceea care era aplicabila în momentul
cind a fost savirsit actul cu caracter penal.
ART. 12
Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viața sa personala, în familia sa, în domiciliul
lui sau în corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei și reputatiei sale. Orice persoana are
dreptul la protecția legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.
ART. 13
1. Orice persoana are dreptul de a circula în mod liber și de a-si alege resedinta în interiorul
granitelor unui stat.
2. Orice persoana are dreptul de a parasi orice tara, inclusiv a sa, și de a reveni în tara sa.
ART. 14
1. în caz de persecutie, orice persoana are dreptul de a cauta azil și de a beneficia de azil în a
lte tari.
2. Acest drept nu poate fi invocat în caz de urmarire ce rezulta în mod real dîntr-o crima de
drept comun sau din actiuni contrare scopurilor și principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.
ART. 15
1. Orice persoana are dreptul la o cetățenie.
2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetățenia sa sau de dreptul de a-si schimba
cetățenia.
ART. 16

73
1. Cu incepere de la implinirea virstei legale,barbatul și femeia, fără nici o restrictie în ce
priveste rasa, naționalitatea sau religia, au drept ul de a se casatori și de a intemeia o familie. Ei
au drepturi egale la contractarea casatoriei, în decursul casatoriei și la desfacerea ei.
2. Casatoria nu poate fi incheiata decit cu consimtamintul liber și deplin al viitorilor soti.
3. Familia constituie elementul natural, și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din
partea societății și a statului.
ART. 17
1. Orice persoana are dreptul la proprietate, atit singura, cit și în asociatie cu altii.
2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
ART. 18
Orice om are dreptul la libertatea gindirii, de conștiința și religie; acest drept include liberta
tea de a-si schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-si manifesta religia sau
convingerea, singur sau împreună cu altii, atit în mod public, cit și privat, prin invatatura,
practici religioase,cult și indeplinirea riturilor.
ART. 19
Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimarii; acest drept include libertatea de a av
ea opinii fără imixtiune din afără, precum și libertatea de a cauta, de a primi și de a raspindi
informatii și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat.
ART. 20
1. Orice persoana are dreptul la libertatea de intrunire și de asociere pasnica.
2. Nimeni nu poate fi silit sa faca parte dîntr-o asociatie.
ART. 21
1. Orice persoana are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale tarii sale, fie
direct, fie prin reprezentanti liber aleși.
2. Orice persoana are dreptul de acces egal la functiile publice din tara sa.
3. voința poporului trebuie sa constituie baza puterii de stat; aceasta voința trebuie sa fie
exprimata prin alegeri nefalsificate, care sa aiba loc în mod periodic prin sufragiu universal,
egal și exprimat prin vot secret sau urmind o procedura echivalenta care sa asigure libertatea
votului.
ART. 22

74
Orice persoana, în calitatea sa de membru al societății, are dreptul la securitatea sociala; ea este
indreptatita ca prin efortul național și colaborare a internaționala, tinindu-se seama de
organizarea și resursele fiecarei tari, sa obțina realizarea drepturilor economice, sociale și
culturale indispensabile pentru demnitatea sa și libera dezvoltare a personalitatii sale.
ART. 23
1. Orice persoana are dreptul la munca, la libera alegere a muncii sale, la conditii echitabile si
satisfacatoare de munca, precum și la ocrotirea împotriva somajului.
2. Toti oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru munca egala.
3. Orice om care munceste are dreptul la o retribuire echitabila și satisfacatoare care sa-i asigu
re atit lui, cit și familiei sale, o existenta conforma cu demnitatea umană și completata, la
nevoie, prin alte mijloace de protectie sociala.
4. Orice persoana are dreptul de a intemeia sindicate și de a se afilia la sindicate pentru aparar
ea intereselor sale.
ART. 24
Orice persoana are dreptul la odihna și recreatie, inclusiv la o limitare rezonabila a zilei de
munca și la concedii periodice platite.
ART. 25
1. Orice om are dreptul la un nivel de trai care sa-i asigure sanatatea și bunastarea lui și famil
iei sale, cuprinzind hrana, imbracamintea, locuinta, ingrijirea medicala, precum și serviciilor
sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de somaj, boala, invaliditate, vaduvie,
batrinete sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenta, în urma unor
imprejurari independente de voința sa.
2. Mama și copilul au dreptul la ajutor și ocrotire deosebite. Toti copiii, fie ca sint nascuti in
cadrul unei casatorii sau în afără acesteia, se bucura de aceeasi protectie sociala.
ART. 26
1. Orice persoana are dreptul la invatatura. Invatamintul trebuie sa fie gratuit, cel puțin în cee
a ce priveste invatamintul elementar și general. Invatamintul tehnic și profesional trebuie sa fie
la indemina tuturor, iar invatamintul superior trebuie sa fie de asemenea egal, accesibil
tuturora, pe baza de merit.
2. Invatamintul trebuie sa urmareasca dezvoltarea deplina a personalitatii umane și intarirea
respectului fața de drepturile omului și libertățile fundamentale. El trebuie sa promoveze

75
intelegerea, toleranta, prietenia între toate popoarele și toate grupurile rasiale sau religioase, pre
cum și dezvoltarea activitatii Organizatiei Natiunilor Unite pentru mentinerea pacii.
3. Parintii au dreptul de prioritate în alegerea felului de invatamint pentru copiii lor minori.
ART. 27
1. Orice persoana are dreptul de a lua parte în mod liber la viața culturala a colectivitatii, de
a se bucura de arte și de a participa la progresul stiintific și la binefacerile lui.
2. Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale și materiale care decurg din orice lucra
re stiintifica, literara sau artistica al carei autor este.
ART. 28
Orice persoana are dreptul la o orinduire sociala și internaționala în care drepturile și libertățile
expuse în prezenta declaratie pot fi pe deplin infaptuite.
ART. 29
1. Orice persoana are indatoriri fața de colectivitate, deoarece numai în cadrul acesteia este
posibila dezvoltarea libera și deplina a personalitatii sale.
2. în exercitarea drepturilor și libertaților sale, fiecare om nu este supus decit numai îngrădiri
lor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoastere și respectare a
drepturilor și libertaților altora și ca sa fie satisfacute justele cerinte ale moralei, ordinii publice
și bunastarii generale într-o societate democratică.
3. Aceste drepturi și libertați nu vor putea fi în nici un caz exercitate contrar scopurilor și
principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.
ART. 30
Nici o dispozitie a prezentei Declaratii nu poate fi interpretata ca implicind pentru vreun stat,
grupare sau persoana dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a savirsi vreun act indreptat
spre desfiintarea unor drepturi sau libertați enuntate în prezenta declaratie.
––––-

ANEXA NR. 3
A/RES/62/7
EMITENT: ORGANIZATIA NATIUNILOR UNITE
46th plenary meeting 8 November 2007
Resolution adopted by the General Assembly

76
[without reference to a Main Committee (A/62/L.9 and Add.1)]
62/7. Support by the United Nations system of the efforts of Governments to promote and
consolidate new or restored democracies
The General Assembly,
Recalling its resolutions 49/30 of 7 December 1994, 50/133 of 20 December
Recalling also the United Nations Millennium Declarațion adopted by Heads of State and
Government on 8 September 2000, 1 in particular paragraphs 6 and 24 thereof, and the 2005
World Summit Outcome,
Recalling further the declarațions and plans of action of the six international conferences of
new or restored democracies adopted in Manila in 1988, Managua in 1994, Bucharest in 1997,
Cotonou in 2000, Ulaanbaatar in 2003 and Doha in 2006,
Reaffirming the Charter of the United Nations, including the principles and purposes contained
therein, and recognizing that human rights, the rule of law and democracy are interlinked and
mutually reinforcing and that they belong to the universal and indivisible core values and
principles of the United Nations,
Stressing that democracy, development and respect for all human rights and fundamental
freedoms are interdependent and mutually reinforcing,
Reaffirming that democracy is a universal value based on the freely expressed will of people to
determine their own political, economic, social and cultural systems and their full participation
in all aspects of their lives,
Reaffirming also that, while democracies share common features, there is no single model of
democracy and that democracy does not belong to any country or region, and reaffirming
further the necessity of due respect for sovereignty, the right to self-determination and
territorial integrity,
Bearing in mind that the activities of the United Nations carried out in support of efforts of
Governments to promote and consolidate democracy are undertaken in accordance with the
Charter and only at the specific request of the Member States concerned,
Mindful of the central role of parliaments and the active involvement of civil society
organizations and media and their interaction with Governments at all levels in promoting
democracy, freedom, equality, participation, development, respect for human rights and
fundamental freedoms and the rule of law, and welcoming in this regard the expanded tripartite

77
participation in the Sixth International Conference of New or Restored Democracies, hosted by
the Government of Qatar in Doha from 29 October to 1 November 2006, which focused on
capacity-building, democracy and social progress,
Noting the role of the International Institute for Democracy and Electoral Assistance in support
of the International Conference of New or Restored Democracies movement,
Recognizing the work carried out by the Chair and the Advisory Board of the Sixth
International Conference, particularly the efforts of the Chair to achieve systematic
implementation of Conference recommendations in accordance with the Doha Declarațion
adopted at the Sixth International Conference,
Noting that 2008 marks the twentieth anniversary of the First International Conference of New
or Restored Democracies, held in Manila from 3 to 6 June 1988,
Convinced of the need to continue to encourage and promote democratization, development
and respect for human rights and fundamental freedoms, and the importance of action-oriented
follow-up to the Sixth International Conference,
 Takes note of the report of the Secretary-General and the suggestions contained therein;
 Also takes note of the outcomes of the first and second meetings of the Advisory Board
of the Sixth International Conference of New or Restored Democracies, particularly the
formulation of a Conference programme of work for 2007–2009, and welcomes the
proposal to designate an international day of democracy;
 Encourages Governments to strengthen national programmes devoted to the promotion
and consolidation of democracy, including through increased bilateral, regional and
international cooperațion, taking into account innovative approaches and best practices;
 Encourages regional and other intergovernmental organizations to share their
experiences in the field of democracy promotion with each other and with the United
Nations system where appropriate, and to actively participate in future meetings and
activities of the International Conference of New or Restored Democracies;
5. Recognizes that the commemorațion in 2008 of the twentieth anniversary of the First
International Conference of New or Restored Democracies offers a special opportunity to focus
attention on the promotion and consolidation of democracy at all levels and reinforce
international cooperațion in this regard;

78
6. Decides, with effect from its sixty-second session, to observe 15 September of each
year the International Day of Democracy, which should brought to the attention of all people
for its celebrațion and observance;
Invites all Member States, organizations of the United Nations system, regional and
intergovernmental organizations, non -governmental organizations and individuals to
commemorate the International Day of Democracy in an appropriate manner that contributes to
raising public awareness;
Invites Member States to continue to ensure that parliamentarians and civil society
organizations are given appropriate opportunity to be involved in, and to contribute to, the
celebrațion of the International Day of Democracy;
Requests the Secretary-General to recommend ways and means by which the United Nations
system and the United Nations Secretariat could, within existing resources, assist Member
States, upon request, in organizing activities to commemorate the International Day of
Democracy;
Also requests the Secretary-General to take necessary measures, within existing resources, for
the observance by the United Nations of the International Day of Democracy;
Urges the Secretary-General to continue to improve the capacity of the Organization to respond
effectively to the requests of Member States by providing adequate support for their efforts to
achieve the goals of good governance and democratization, including through the activities of
the Democracy Fund at the United Nations;
Requests the Secretary-General to submit a report to the General Assembly at its sixty-fourth
session on the implementation of the present resolution;
Decides to include in the provisional agenda of its sixty-fourth session the item entitled
“Support by the United Nations system of the efforts of Governments to promote and
consolidate new or restored democracies”.