Specializarea: Știința Mediului [309616]

UNIVERSITATEA „BABEȘ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE ȘTIINȚA ȘI INGINERIA MEDIULUI

Specializarea: Știința Mediului

LUCRARE DE LICENȚĂ

Conducători științifici: Absolvent: [anonimizat]. dr. [anonimizat] 2017

UNIVERSITATEA „BABEȘ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE ȘTIINȚA ȘI INGINERIA MEDIULUI

Specializarea: Știința Mediului

Alunecarea de teren de la Dolu

(Județul Sălaj)

Conducători științifici: Absolvent: [anonimizat]. dr. [anonimizat] 2017

CUPRINS

Introducere

Alunecările de teren reprezintă unul din fenomenele naturale de risc major cu implicații asupra comunității umane. Alunecările de teren afectează versanții fiind cele mai răspândite și cu o gamă variată de manifestări.

Noțiunea de „alunecare de teren” [anonimizat]-zisă a rocilor sau a depozitelor de pe versanți cât și forma de relief rezultată.

Alunecările de teren sunt procese gravitaționale de mpdelare a [anonimizat].

În cadrul studiilor din Depresiunea Transilvaniei o atenție deosebită se impune a fi acordată alunecărilor de teren.

Prin lucrarea de față intitulată”Alunecările de teren de la Dolu” se impune o treecere în revistă a principalelor aspecte care vor fi abordate pe parcursul acestei lucrări și anume:

Localizarea și încadrarea geografică

Unitățile morfologice și funcționale ale versanților

Analiza morfologică aterenului studiat

Metode utilizate în studiul alunecărilor de teren

Terminologie si conținut al alunecărilor de teren

Dinamica proceselor geomorfologice actuale

Intervenția antropică în scopul valorificării unităților de versant

Măsuri de combatere a alunecărilor de teren

După parcurgerea acestor subpuncte s-[anonimizat] a condus la necesitatea luării unor măsuri de stopare a [anonimizat], iar terenurile să aibă o utilizare corespunzătoare având în vedere panta și nu numai.

[anonimizat], [anonimizat].

Deasemenea s-au realizat ieșiri pe teren pentru colectarea de date și realizarea de fotografii.

În elaborarea acestei lucrări am primit sprijin și îndrumare din partea conducătorilor științifici Lector dr. Nicolae Baciu și Lector dr. [anonimizat].

Rezumat

Relieful reprezintă o componentă esențială a [anonimizat], [anonimizat], cunoașterea reliefului constituie o [anonimizat] a mediului.

[anonimizat] o lucrare cu caracter geomorfologic în care s-a încercat o abordare a suprafețelor de teren și gospodării afectate de aceste alunecări și a problemelor existente în urma declanșării alunecărilor și nu în ultimul rând prevenirea și combaterea alunecărilor de teren.

Această lucrare este structurată în șase capitole care acoperă atât o parte de elemente teoretice cât și prezentarea părții de studiu practic. Astfel, în primul capitol se găsesc detalii privind localizarea și caracteristicile zonei de studiu, din punct de vedere geomorfologic, geologic, climatic, hidrogeologic și hidrologic. sunt definite și clasificate alunecările de teren, sunt identificate elementele constitutoare ale acestora și sunt descrise măsurile de stabilizare a zonelor afectate de alunecări. În continuare, în capitolul al doilea, am prezentat obiectivele lucrării.

Capitolul al treilea detaliaza metode utilizate în studiul alunecărilor de teren.

În capitolul al patrulea am prezentat informații generale despre alunecările de teren,termonologie și conținut.

Capitolul al cincilea descrie alunecarea de teren de la Dolu. Acest capitol este împărțit în trei subcapitole în care un descris cauzele care au dus la producerea alunecărilor de teren, caracteristicile alunecării și combaterea alunecării.

În acest capitol se dorește propunerea unor soluții pentru prevenirea și combaterea declanșării de noi alunecări în zona de studiu.

Considerăm că măsurile propuse în acest capitol pot fi aplicate cu succes pentru îmbunătățirea situației existente și prezintă o soluție de viitor care va restabili echilibrul între factorii de mediu și factorul antropic.

Evoluția acestor procese a putut fi observată și cu ajutorul imaginilor din satelit preluate prin Google Earth, pe o perioada curpinsă între anii 2003 – 2014. În capitolul al șaselea sunt prezentate concluziile bazate pe analiza studiului practic, rezultatele și discuțiile.

Abstract

The relief is an essential component of the geosystem and, at the same time, the support of physical and geographical elements and of anthropogenic activities, knowing the relief is an important prerequisite for the development of territorial organization and environmental protection programs.

The present paper is a geomorphologic work that attempted to analyze the land areas and households affected by these landslides and the problems encountered after the landslides began and, last but not least, to prevent and combat landslides.

This paper is made up of six chapters covering a part of theoretical elements and but also the presentation of the practical study. Thus, in the first chapter there are details regarding the geomorphologic, geological, climatic, hydrogeological and hydrological location and characteristics of the study area.

The landslides are defined and classified, their constituent elements are identified and the stabilization measures of the lands affected by landslides are described. Then, in the second chapter, we have presented the objectives of the paper.

The third chapter details the methods used in the study of landslides. In the fourth chapter we presented general information on landslides, terminology and content. The fifth chapter describes the landslide at Dolu.

This chapter is divided into three subchapters describing the causes that have led to the production of landslides, sliding characteristics and the control of sliding. In this chapter we want to propose solutions to prevent and combat new landslides in the study area. We consider that the measures proposed in this chapter can be successfully applied to improve the existing situation and present a future solution that will restore the balance between the environmental factors and the anthropic factor.

The evolution of these processes has also been observed with the help of satellite images taken by Google Earth over a period of time between 2003 and 2014. In the sixth chapter there are the conclusions based on the analysis of the practical study, the results and the discussions.

Caracterizare geografică

Depresiunea Almaș-Agrij

Județul Sălaj este așezat în partea de Nord-Vest a României și se suprapune pe cea mai mare parte a zonei de legătură dintre Carpații Orientali și Munții Apuseni, cunoscută sub denumirea de Platforma Someșană. Județul se întinde pe 3864,4 km2, ceea ce reprezintă 1,6% din suprafața țării.

Fig. 1 Localizarea bazinului hidrografic al râului Almaș în România.

Din punct de vedere geografic, județul Sălaj este o zonă de dealuri și depresiuni situate pe cursul văilor Almașului, Agrijului, Someșului, Crasnei și Barcăului. Zona montană este reprezentată în partea de Sud-Vest prin două ramificații nordice ale munților Apuseni: culmile Meseșului cu Vârful Măgura Priei (996 m) și Plopișului cu Vârful Măgura Mare (918 m). Depresiunile au o largă răspândire pe teritoriul județului și reprezintă importante zone agricole de concentrare a așezărilor.

„Constituie o unitate ce se caracterizeaza printr-un anumit grad de originalitate, în sensul ca la geneza ei au contribuit doua râuri relativ paralele, respectiv Almașul și Agrijul, care au creat culoarele de vale asimetrice corespunzătoare, cu cueste de subâmpingere pe partea dreaptă, astfel de situații fiind inregistrate numai în puține locuri pe teritoriul României. Este ultima componenta marginală din partea vestică a Depresiunii Transilvaniei, bine conturată de unitați mai înalte pe toate laturile sale.”(Gr.P. Pop 2001 pag.105)

În vest, depresiunea vine in contact cu Munții Meseș iar în nord se întinde până la Valea Someșului, unde se îngustează până la 5 km, fața de 40 km câți are pe linia de dezvoltare maximă, văile Agrij și Almaș taie formațiuni mai dure.

Fig. 2 Localizare Dolu in judetul Salaj.

Depresiunea Almașului și-a săpat valea în gresii și conglomerate eggenburgene. Latura estică a depresiunii, prin compartimentul Almașului, sub forma unei cueste etajate bine pusă în evidență în formațiuni oligocene și miocene, se întâlnește cu Podișul Someșan aproximativ pe cumpăna de ape dintre Valea Almașului, pe de o parte și Valea Brâglez și unele dintre văile ce coboară spre Someșul Mic, pe de altă parte, depresiunea fiind mai coborâtă cu 150-200 m față de cele doua subdiviziuni ale Podișului Someșan.

În sud valea superioară a Almașului se caracterizează printr-o ramificare, depresiunea ajunge pană la Podișul Păniceni și Depresiunea Huedin, diferențele de nivel față de prima unitate este de 300-400 m, iar față de a doua este de 150-200 m. Văile Almașului și Agrijului s-au adâncit puternic într-o gamă largă de formațiuni, atât ca perioadă de formare, cât și sub aspect litologic. În depresiunea văii Almașului se remarcă , la marginea sudică și îndeosebi în jumătatea sudică a unității, de formațiuni oligocene și mai ales oligocen (chattiene)-miocen inferioare, în care domină depozitele detritice (argile, conglomerate,nisipuri,gresii). Parțial, pe stânga Almașului și pe întreaga latură estică a depresiunii, înspre Podișul Someșan, au rămas, la suprafață, formațiunile ottnangiene, constituite din conglomerate, gresii, și argile carbonatice, înscrise în categoria Formațiunii de Hida. Condițiile geologige ale depresiunii au contribuit la formarea unor resurse ale subsolului: cărbune brun, nisipuri caolinoase, zăcăminte de turbă, gips, calcare Eocene, iar în albiile celor două văi principale material de balastiera.

Suprafața depresiunii este dezvoltată la altitudini de 200-450 m, areale restrânse de peste 450 m pe interfluviul dinte cele două văi, iar în fâșia dinspre Munții Meseș se ajunge la 600 m iar la ieșirea în Culoarul Someșului sub 200 m.

În profil transversal vest-est, depresiunea începe cu unele areale de grohotiș, situate la baza cristalinului din Munții Meseșului, urmate de fâșia de formațiuni priaboniene , care este denivelată cu 200-300 m față de spațiul montan, separarea fiind evidentă și în vegetație, în sensul ca se trece de la peisajul forestier al muntelui la cel de pajiști secundare din depresiune, unde au rămas doar arbori izolați sau insule de pădure pe versantele mai înclinate (Al. Savu , Geografia României, III, 1978, pag. 538).

Relieful de terase, se păstreză destul de fragmentar pe stânga celor doua văi principale Agrij și Almaș, se constată că acestea sunt în număr de 7 începând cu cea de 3-4 m și încheindu-se cu terasa de 90-110 m. Terasele au constituit areale semnificative de desfășurare a activitaților umane.

Calcarele și gresiile eocen-oligocene, în alternanță cu formațiuni mai moi (nisipuri și argile), în condiția de monoclin dinspre Munții Meseș spre Podișul Someșan și de impunere corespunzătoare a rețelei hidrografice au condus la constituirea unui relief structural bine pus în evidență în Depresiunea Almaș-Agrij.

În continuarea profilului transversal vest-est, se remarcă cuesta de pe dreapta Văii Agrijului, continuată cu platoul structural interfluvial dintre cele două văi, după care urmează o fâșie îngustă colinară, terasele și lunca Văii Almașului.

Orizonturile de gresii, bine reprezentate în unele areale, determină formarea unor abrupturi și martori structurali. În cuprinsul depresiunii, pe formațiuni friabile și cu pante mai accentuate, situație ce este caracteristică jumătății inferioare a unității, se înregistrează o eroziune destul de pronunțată, în primul rând pe fronturi de cuesta. În multe locuri apar condiții de declanșare a alunecărilor de teren, iar în cursul superior al Almașului, la contactul cu Podișul Păniceni, se înregistreză procese de rupture-alunecări.

Fig. 3. Bazinul hidrografic Almaș.

Cu privire la evoluția rețelei hidrografice a depresiunii, cercetarea geografică (Al. Savu,1962, pag.75-87) aduce în discuție existența unor fenomene de remaniere între cele două văi principale, în sensul că într-o anumită fază Agrijul ar fi fost tributar Almașului, având prin partea cea mai coborâtă de peste culmea interfluvială Agrij-Almaș (291 m), cunoscută sub numele de Poarta Sălajului, unde se păstreză suprafețe acoperte de mlaștini și pietrișuri fluviatile aduse din Meseș.

Sub aspect climatic, depresiunea prezintă o anumită situație de adăpostire față de Culmea Meseșului, resimțindu-se efecte ușoare de foehn, media anuală de temperatură situându-se în jurul valorii de 8,5˚ C, iar cantitatea de precipitații depășește 600 mm/an. În aceste condiții, văile Agrijului și Almașului își debitele relative constante, determinate și de ponderea ridicată a alimentării subterane (35-40 %) din orizonturile acvifere ale glacisului de sub Meseș, a gresiilor și microconglomeratelor eggenburgiene (Al.Savu, Geografia României. III,1987, pag.540)

2. Obiectivele lucrării

Obiectivul acestei lucrări este studierea alunecărilor de teren a zonei Dolu și metodelor de ameliorare și combaterea acestora.

Dezideratul lucrării de față îl constituie realizarea unei analize geomorfologice pertinente și elaborarea unui set de măsuri operabile privind reconversia ecologică a arealelor degradate.

În primul rând vom identifica tipul de alunecări de teren și intensitatea acestora.

Poziționarea teritorială a Depresiunii Almaș –Agrij. Cunoașterea poziției ajută la aplicarea celor mai bune metode pentru stabilizarea terenurilor afectate de alunecări, dacă îi să ne gândim la condițiile climatice necesare pentru unele specii care ajută la stabilizarea terenurilor.

Clasificarea deplasărilor de material pe versant. Atingerea acestui obiectiv prezintă importanță pentru cunoașterea dinamicii alunecărilor studiate.

Metodele folosite în cercetare. Cunoașterea mai multor metode care se folosesc pentru stabilizarea terenurilor permite selectarea celor mai adecvate pentru studiul de caz.

Analiza dinamicii alunecărilor de teren din Dolu oferă informații despre evoluția în timp a lor.

Evidențierea utilizării terenurilor afectate de deplasări de material pe versant. Elementul de bază în demersul de prevenire a alunecărilor de teren este reprezentat de cunoașterea terenurilor predispuse în mod natural sau datorită intervenției antropice, la altfel de procese.

Măsurile de prevenire si combatere. Sunt foarte importante ca în orice proces să se încerce prevenirea și combaterea lor, pentru ca este mai ușor să previi decât să încerci pe urmă să reduci pagubele produse.

3. Metode utilizate in studiul alunecărilor de teren

Studiul alunecărilor de teren se rezumă la localizarea, constatarea și daunele produse de aceste alunecări de teren. Procesul alunecărilor de teren atrage specialiști pentru stabilirea metodelor de cercetare a reliefului , care este un component complex al mediului de aceea necesită o cunoaștere științifică o abordare interdisciplinară, preluând metode de la alte discipline, metode generale precum si metode specifice geomorfologiei.

Scopul cercetarii reliefului este cunoașterea dinamicii acestuia, in urma careia rezultă noi forme de relief, iar cele vechi iși continua evoluția. Metodele sunt căi raționale care permit cunoașterea sau demonstrarea unui adevăr științific (Mac si Buzilă,2003).

Metodele reprezintă demersul prin care se obtin cunoștințe despre obiectul de studiu. Ele se derulează prin aplicarea unor procedee și mijloace care raspund cerințelor sale teoretice (Grigore,1972).

In geomorfologie sunt utilizate mai multe procedee de cercetare printere care se remarcă: masurarea, descrierea, clasificarea , prelucrarea datelor, reprezentarea grafică și observația morfologică ( vizuală, directă, indirectă și instrumentală ).

Problematica geomorfologică impune folosirea unei game variate de mijloace cum ar fi: limbajul, produsele cartografice, instrumentale si aparate de observație și de masură, aparate de stocare și prelucrare automată a informației.

Metoda cartării geomorfologice constă în localizarea formelor de relief și a proceselor geomorfologice pe harta topografică și reprezentarea lor prin simboluri în conformitate cu scara harții. Diversificarea tipurilor de harți geomorfologice a condus la apariția unei metodologii specifice de elaborare și utilizare a materialelor cartografice respective (Grigore, 1979)

Cartografia geomorfologică cuprinde metoda cartării reliefului și procedee și mijloace specifice acesteia.

Metoda profilului geomorfologic are ca scop caracteristicile reliefului și corelarea acestora cu date geologice (Grecu, 1992).

Metoda descrierii sistematice a relifului este considerată ca fiind una dintre cele mai eficace metode de transmitere a informațiilor generale despre relieful dintr-un anumit teritoriu, deoarece descrie mai mult trăsăturile exterioare ale reliefului. Descrierea se face pe baza trăsăturilor morfologice, morfografice și morfometrice ale formelor de relief.

Metoda analizei geomorfologice se bazeaza pe tehnici de calcul și laborator, pe observație directă și instrumentală, realizarea fiind făcută prin comparație, prin care se raportează elementele unele la altele și la întreg.

Metoda modelării stă la baza obținerii reale sau aproximativ reale, a datelor din teren, la scară mică, pentru observarea dinamică a proceselor geomorfologice și explicarea modelării substratului.

Metoda integrării geomorfologice fixează pe curba cunoașterii geomorfologice, trecerea de la descrierea reliefului la explicarea acestuia, precum și la indicarea locului formelor de relief după criteriul succesiunii modelării substratului (Irimuș și colab., 2005)

4. Alunecările de teren.Terminologie si conținut

Alunecările de teren sunt deplasări gravitationale ale maselor de roci, pământuri sau diverse resturi pe o pantă. Apariția sau reactivarea lor este controlată de dauă categorii de factori: naturali și antropici. Alunecările de teren sunt o categorie de fenomene natural de risc, ce definesc procesul de deplasare, mișcarea propriu-zisă a rocilor sau depozitelor de pe versanți, cât și forma de relief rezultată.

Procesul de alunecare include trei părți principale:

-obârșia alunecării, adică porțiunea rămasă liberă după desprinderea corpului alunecat și care a localizat fenomenele premergătoare. Cel mai important element din cadrul obârșiei este râpa de desprindere, situată la partea superioară a alunecării ea ne arată suprafața de care s-a detașat alunecarea, în care se poate vedea structura substratului. Muchea, adică partea ei superioară este denumită în geomorfologie cornișe de desprindere.

– corpul alunecării, reprezintă masa alunecată care este un depozit deluvial. Între corpul alunecării și râpa de desprindere apare o adâncitură denumită uluc sau depresiune superioară. În această adâncitură se pot forma lacuri, prin adunarea apei ploilor sau celei provenite din izvoarele apărute în râpa de desprindere. Corpul alunecării este delimitat la bază de patul alunecării, lateral prin flancurile alunecării sau pereții laterali de desprindere (fig.4)

Fig.4. Elementele unei alunecări de teren; a. corpul alunecării; b. partea terminală; c.râpa de desprindere; d.patul de alunecare; e. blocuri în masa alunecat; f. rocă marnoasă; g. argile; h. lacuri (Mac,1996, p.185)

-baza alunecării este partea terminală a masei deluviale, care poate să corespundă cu baza versantului, poate să ramână mai sus decât aceasta și atunci procesul este foarte susceptibil de reactivare, ori poate coborî sub nivelul acumulărilor aluviale sau coluviale din lunci și depresiuni.

-piciorul alunecării este locul din partea inferioară a versantului unde talpa de alunecare intersectează suprafața inițială nederanjată.Piciorul alunecării poate să corespundă cu baza alunecării sau poate fi diferit de aceasta atunci când masa deluvială a coborât mai jos.

Pe lângă aceste elemente majore, o alunecare cuprinde mai multe microforme, legate atât de râpa de desprindere cât și de corpurile de alunecare (trepte dealunecare, crăpături, creste, taluze secundare, încrețituri de refulare etc.).

În afară de aceste elemente morfologice, pentru practica inginerească mai sunt necesare și alte determinări, cum ar fi; grosimea alunecării, care se măsoară pe o direcție perpendiculară pe versant, între suprfața morfologică a corpului de alunecare și talpa de alunecare; lungimea alunecării, dată de distanța dintre frontul de desprindere și fruntea alunecării, de regulă pe linia de cea mai mare pantă; lățimea alunecării este perpendiculara dusă pe lungime între marginile laterale și se estimează ca o valoare medie din cauza neuniformității suprafeței alunecate, adică întregul areal ocupat de alunecare. (Roșian curs geomorfologie)

Prezența prăbușirilor, surpărilor, alunecărilor-surpări este materializata prin conurile ori trenele de grohotiș depuse in sectoare de debușeu sau la baza abrupturilor.

Alunecările de teren sunt apreciate ca deplasări ale unei mase de teren pe o suprafața de contact mai mult sau mai puțin inclinata, apa intervenind in principal la acest nivel al zonei de contact. In cazul unei curgeri noroiase avem de a face cu o deplasare de mase in cadrul careia fiecare particulă poate sa aibă o traiectorie proprie, în măsura în care toata masa de material puse în mișcare este impregnata cu apa. Totuși proporția materialului solid în raport cu lichidul rămâne uneori superioară procentului de 50% din volumul masei deplasate.

Aparține în mod egal acestui ansamblu de procese de deplasare, elemente de talie foarte diferită cu sau fără intervenția apei curente: căderi de pietre, surpări, prăbușiri, rostogoliri, alunecări de blocuri, curgeri de pietre, avalanșa de debris, curgerile de debris, curgerile de pamânt, solifluxiunea, căderi de blocuri, creep.

Fig. 5. Clasificarea proceselor de miscare in masă (Carson si Kirkby 1972)

Clasificarea deplasărilor in masa propusa de Carson si Kirkby (1972), bazata pe tipul miscării, pe viteza miscării și pe conținutul de apa este azi aproape unanim acceptata (Răzoare, 2000) iar diagrama triunghiulară realizată de autori poate fi utilizata si într-o ierarhie a impactului procesului geomorfologic gravitațional asupra mediului înconjurător, dacă privim această diagrama de la dreapta la stânga.

Tipuri de alunecări de teren.Aspectul si forma alunecărilor de teren , geneza si evoluția acestui tip de relief sunt criterii care stau la baza clasificării acestora

a) Alunecări în brazede afectează doar pătura solului, iar versantul are înclinare destul de evidentă. Zona pincipală de desprindere are forma circulară sau liniară, corpul alunecării fiind împărtit în trepte , fruntea alunecării este de formă bombată iar părțile laterale alunecării sunt abrupte , reprezentând continuarea în aval a zonelor de desprindere. Acest tip de alunecări se formează prin umezirea excesivă a solului sau prin acțiunea înghețului și dezghețului din timpul primăverii Brăzduirea presupune o legătura in masele alunecate, în sensul că odată produsă o brazdă pe linia de discontinuitate accentuate, atrage dupa sine intrarea în spațiul dinamic a noi suprafețe de teren.

b) Alunecări leticulare prezintă un abrupt de desprindere si corpul în forma de lentilă. Cele mai afectate sunt tipurile de teren ce au în substrat marne, argile și luturi, care fiind avide de apă gonflează, conducând la desprinderea materialelor în cauză, se produc de obicei pe terenuri cu pante relativ reduse 12˚-15˚, Aceste alunecări de obicei nu ajung la baza netedă a versantului, ci ramân suspendate pe profilul acestora..

c) Alunecările de tip glimee sunt de mare amploare si adâncimi apreciabile (20-25 m) Corpurile de alunecare au aspect conic , piramidal sau de valuri proeminente, alungite iar corpurile de alunecare în șiruri pot aparea si izolate.Râpa de desprindere apare ca un perete puternic înclinat, în care sevăd orizonturile rocilor.

d) Alunecări in trepte, sunt de adâncime (5-30m), cu o panta de obicei mare (20˚) si se dezvoltă in sensul profilului versantului. La acest tip de alunecare cornișa si râpa de desprindere se evidențieaza printr-o serie de trepte ondulate.Prezința in nivelul substratului un orizont argilos din cauza perioadelor de excepționala umezire care determina înmuierea argilei. Pe acest suport instabil, orizonturile de strate se rup, dând treptele de alunecare.

e) Alunecările-surpări sunt întalnite de obicei pe frontul falezelor, și pe malurile râurilor. Se dezvoltă in argile,marme precum si în gresii și în conglomerate. Procesul de alunecare începe dinspre bază și se continua cu surparea orizonturilor de deasupra.

f) Alunecările de vale ocupă întrega vale, se contopesc intru-un tot, se deplasează în lungul văii și capată unitatea unui organism.

5. Alunecarea de teren de la Dolu. Studiu de caz

5.1. Cauze

Prezența unor formațiuni litologice în care apar argile și marne ce joacă rol de orizont de alunecare,fie pentru ele însele,fie pentru rocile ce li se suprapun. Formațiunile nisipoase, grezoase, șistoase, care au în alternanță marne sunt afectate de alunecări.

Meteorizarea rocilor este o cauză de bază, cu efect de durată, în formarea alunecărilor. Sub acțiunea acestui proces, toate tipurile de roci își modifică proprietățile fizico-mecanice și rezistența la forfecare.

Relieful influențează prin declivitatea formelor și prin dinamica sa de ansamblu.Dezvoltarea ascendentă a versanților este mai facilă dezvoltării alunecărilor.

Structura povârnișurilor. Când stratele au aceeași înclinare cu versantul,fețele de strat pot sluji ca planuri de alunecare.

Declivitatea intervine de obicei prin intermediul altor cause, care duc la depășirea limitei de stabilitate.

Precipitațiile. Datorită infiltrării apelor de suprafață în substrat, greutatea rocilor, gradul de plasticitate și presiunea cresc și se produc alunecări de teren.

Infiltrarea apei, care determină o umezire partială sau totală. Apa poate proveni din ploi, topirea zăpezilor sau ape freatice.

Nuanțările climatice și mai ales schimbările ritmice în alternanță unor perioade uscate când substratul este afectat de crăpături, cu perioade umede când apa pătrunde cu ușurință în sol.

Acțiunea înghețului se manifestă direct asupra rocilor prin contractări și dilatări care duc la lărgirea fisurilor și la formarea altora noi, reducând coeziunea. După dezgheț cantitatea de apă este mai mare și provoacă înrăutățirea condițiilor fizico-mecanice ale rocilor, reduce rezistența la forfecare și determină creșterea forțelor de alunecare.

Eroziunea râurilor. Prin adâncirea râurilor se shimbă dinamica proceselor de versant, prin eroziune laterală se subminează baza versanților, mărindu-se înclinarea lor.

Defrișările înlesnesc pătrunderea rapidă a apei în substrat, slăbesc coeziunea rocilor și favorizează eroziunea în suprafață.

Cutremurele prin efectul undelor de șoc duc la creșterea crăpăturilor, ușurând pătrunderea apei, deranjază echilibrul versanților prin presiunile tangențiale create în masa rocilor. Alunecările se pot produce chiar în timpul cutremurelor sau cu întârziere.

Cauzele care conduc la alunecări, pot fi împărțite în două: cauze premergătoare (roca, structura, declivitatea) și cauze determinante (saturarea cu apă, cutremurele, subsăparea versanților etc.). (G.Roșian, Curs geomorfologie, 2000).

Fig. 6 Aerofotograma alunecarilor din Dolu.

Alunecările de teren din Dolu, comuna Zimbor din Depresiunea Almaș-Agrij au avut loc in primăvara anului 2009. Fenomenul s-a produs ca urmare a topirii zăpezilor abundente căzute pe timpul iernii, însă principala cauză datează de mai bine de 25 de ani.(Magazin Salajan din 16.03.2009, pg.12-16)

Fig. 7. Delimitarea zonei studiate-prelucrat in Google earth

Potrivit autorităților locale, in anii 1980-1990, IPEG Cluj a efectuat anumite lucrări de prospecțiuni si exploatari geologice asupra unui versant din localitatea Dolu, depozitând necorespunzator mari cantități de pamânt provenite de la mina din Hida , in consecință, canalul de coasta a fost obturat, impiedicându-se astfel eliminarea normala a apei provenite din precipitații, ceea ce a dus la dezechilibrul natural al versantului.

Prin creșterea greutății maselor, se învinge starea de repaus sau de echilibru. O masă se pune în mișcare atunci când asupra ei acționează o forță capabilă să învingă starea de echilibru.Când masa sau declivitatea se schimbă, forța care acționează învinge starea de repaus. Momentul este indicat prin noțiunea de prag de declanșare, opus pragului de oprire (A. Strahler, 1950).

Mărirea greutații poate duce la depășirea pantei limită și la punerea ei în mișcare. Creșterea greutății se poate realiza prin aport de mase din partea superioară a versantului, prin îmbibare cu apă, prin mărirea stratului de alterare pe seama rocii în loc și prin creșterea presiunii.

Modificarea masivă a umiditații solului din versant, corelata cu lipsa lucrărilor de imbunătațiri funciare (de scurgere rapida a apelor de pe versant ), pe parcursul mai multor ani, au avut ca rezultat producerea fenomenului de alunecări de teren. Din nefericire, acest fenomen a afectat mai multe gospodării , punând in pericol de inundații mai multe case din localitate.

Din păcate mai multe gospodării din Dolu au fost grav afectate, casele de locuit au fost parțial avariate, fundația si pereții prezentând mari crăpături, 30 de ari din grădini și livezi cu aproximativ 100 de pruni, au fost complet distrusi, o construcție cu pereții de caramidă și fundație de piatra, inclusiv anexa, aflate pe direcția frontului de alunecare și-a pierdut stabilitatea și, chiar dacă inițial era bine configurată din punct de vedere constructiv, au trebuit demolate. Totodata fenomenul de deplasare a versantului riscă sa afecteze o altă gospodărie, in prezent nelocuită.

Alunecările stabilizate sunt prezente prin glimeele aflate în mai multe zone din bazinul studiat. Alunecările sunt acoperite de vegetație, fiind consolidate și fixate, încât se recomandă numai măsuri de prevenire, pentru ca zona respectivă să nu mai fie reactivată de alunecări.Este necesar să se facă canalizarea pâraielor și să se evite pășunatul.

Fig. 8. Locuinta afectata de alunecarea de teren.

Fig.9. Gospodarie afectata de alunecarea de teren.

Se va face de asemenea o împădurare masivă deoarece în prezent majoritatea sunt terenuri destinate pășunatului.

Efectele nefaste ale alunecărilor de teren din Dolu reprezintă un pericol iminent pentru mai multe familii din sat. Alunecarea solului tinde să colmateze albia Parâului Fetei, punând în pericol de inundații locuințele din imediata apropiere.

Impactul alunecărilor de teren asupra societații trebuie analizat atât prin declanșarea si evoluția acestora cât și prin formele de relief create dupa alunecare, forme a căror utilizare în agricultură este diminuată datorită degradării terenurilor.

Alunecările de teren sunt fenomene naturale distructive, generatoare de pagube materiale și pierderi de vieți omenești.

Alunecările de teren au un impact economic și social resimțit la nivel general cât și local, asupra comunității locale. Vulnerabilitatea acestora față de acest tip de hazard natural face ca studiul alunecărilor de teren să reprezinte un domeniu de interes major al cercetării științifice atât pe plan intern cât și internațional ( Buzilă și Muntean, 1977).

În viziunea lui Gârbacea, alunecările de teren sunt cele mai spectaculoase fenomene din cadrul deplasărilor de teren.

Un important aspect al alunecărilor de teren în cazul de față este dat de impactul pe care îl au aceste fenomene asupra populației locale și a așezărilor acestora.

Fig. 10. Alunecare de tip glimee.

Impactul pe care îl au alunecările asupra comunitații locale este grav dacă analizăm pagubele produse de acestea la nivel mondial. Un fapt pentru care se produc alunecările este rezultat și din indiferența oamenilor și neglijarea acestora cu privire la alunecări.

În cazul de față alunecările de teren au un impact negativ asupra populației și așezările lor, menționând că acestea au provocat dezastre precum distrugerea plantațiilor, amenințarea locuințelor (fig. 8), de aceea consider că trebuie să li se acorde o atenție sporită, pentru a micșora aceste ricuri.

Fig.11. Livada afectata de alunecarea de teren.

Fig.11.Padure afectata de alunecarea de teren

Fig.12. Fântână afectată de alunecarea de teren

Fig.13 Pășune afectată de alunecarea de teren

5.2. Caracteristicile alunecării

În cadrul versantului a fost identificata o zonă de circa 150 de metri lățime si 300 de metri adâncime, unde fenomenul de alunecare este bine evidențiat, alunecarea fiind de tip glimee.

Fig.12. Râpa de desprindere a alunecării.

Fig.13 Fruntea alunecării.

5.3. Combaterea alunecării

Combaterea alunecărilor de teren are la bază o serie de acțiuni de amenajare a terenurilor afectate de aceste procese. Lucrările de amenajare realizate prin intermediul schemelor de amenajare, urmăresc corectarea, reducerea și inlăturarea influenței factorilor cauzali și condiționali ai alunecărilor (Băloi, Ionescu, 1986).

Schema de amenajare pe suprafețele afectate de alunecări cuprinde următoarele masuri și lucrări: interzicerea amplasării constructiilor și depozitelor grele, interzicerea realizării căilor de comunicații pentru vehicule grele, interzicerea lucrărilor de aductiune și stocare a apei, astuparea crăpăturilor cu material bine compactat, captarea izvoarelor și drenarea terenurilor cu exces de umiditate, nivelarea microdepresiunilor, netezirea terenurilor pentru înlăturarea condițiilor de băltire (Băloi, Ionescu, 1986). Când sunt amenințate obiective antropice, se execută lucrări de ancoraje din piloți de lemn sau beton armat, legați între ei prin moaze de grinzi.

Lucrări specifice de amenajare a terenurilor afectate de alunecări. În funcție de condițiile locale, de importanța suprafețelor afectate și de resursele existente, pe suprafețele afectate de alunecări de teren, pentru stabilizarea lor și introducerea lor în circuitul economic, se pot realiza o serie de lucrări dintre care se remarcă următoarele: lucrările de nivelare-modelare, canale deschise, drenuri, lucrările de sprijinire (zidurile de sprijin, contrabanchetele, ancorajele) etc.

Lucrările de modelare nivelare. Ele se realizează numai pe planuri înclinate și au o arie de aplicare destul de restrânsă. Sunt practic lucrări de refacere a planurilor înclinate, pe terenuri ușor denivelate, datorită alunecărilor recente; sunt rentabile sub aspect economic, la volume ale terasamentelor mișcate de sub 800 m3/ha (Băloi, Ionescu, 1986).

Se deosebesc două tipuri de lucrări de modelare aplicabile terenurilor afectate de alunecări (fig.3): modelarea uniformă (reprezintă forma radicală a lucrărilor de modelare, aplicabilă suprafețelor afectate de adâncimi până la 1 – 2 m, fără să se mai păstreze morfologia anterioară a versantului) și modelarea variabilă (comparativ cu precedenta are un caracter mai conservativ păstrându-se morfologia versantului, datorită denivelărilor mai mari de 2 m, care nu pot fi nivelate complet).

Fig. 10. Scheme de modelare-nivelare a terenurilor (Moțoc et al., 1975, p. 231)

Când se aplică astfel de lucrări pe terenuri agricole, o atenție deosebită trebuie acordată păstrării la suprafață a orizontului fertil de sol, care să asigure elementele nutritive vegetației cu rol de stabilizare a terenului

Canalele deschise. Au rol de interceptare a apelor, fapt care determină amplasarea lor în aria de influență, începând din apropierea frontului de desprindere, precum și pe corpul alunecării. Pentru a intercepta cât mai mult din apele de infiltrație, ele pot avea o adâncime de până la 1,5 m; de asemenea pentru a nu pierde apa captată ele trebuie să fie impermeabilizate cu materiale elastice de tipul celor bituminoase sau cu argilă (Băloi, Ionescu, 1986). Traseul acestora, de obicei este unul neregulat, urmărind traseul talvegurilor naturale existente (fig. 4)

Fig. 11. Schemă de captare a izvoarelor și de drenaj (Băloiu, 1980, p. 154)

Drenurile. Ele sunt considerate cele mai eficiente lucrări de înlăturare a apei de pe terenurile afectate de alunecări, datorită posibilităților eficace de evacuare a apei din locurile cu exces, sub formă de straturi și pungi acvifere (Băloi, Ionescu, 1986). Conform autorului citat, cel mai potrivit este drenajul subteran orizontal, de tip sistematic, amplasat la adâncime mică (1,2 – 2,5 m), corespunzător situației hidrogeologice de tipul curenților cu nivel liber. În cazul terenurilor cu nivel freatic la adâncimi de 2 – 3 m, este suficient un drenaj subteran la adâncimi mai mici decât cea a patului de alunecare, cu condiția să intercepteze toate fluxurile de apă ce pătrund în versant și să mențină nivelul apelor freatice în poziția existentă anterior stării de exces (Băloi, Ionescu, 1986).

Drenurile folosite pe terenuri afectate de alunecări trebuie să nu fie rigide, pentru a rezista la eventualele mișcări, să fie protejate împotriva colmatării, să aibă caracteristici hidraulice bune și capacitate de captare mare (Băloi, Ionescu, 1986). Autorul citat, precizează că cele mai potrivite drenuri sunt cele din PVC riflat, prevăzute cu orificii (fante), cu diametru de 6 cm, cu șase rânduri de fante. În lipsa acestora se pot folosi drenuri de piatră spartă, așezată după principiul filtrului invers, cu pietrele cele mai mari spre ax; ele se dispun sub formă de tranșee drenante, pe traseele de concentrare a scurgerii subterane (Băloi, Ionescu, 1986).

Lucrările de sprijinire. În această categorie sunt cuprinse zidurile de sprijin, contrabanchetele și ancorajele.

Zidurile de sprijin se folosesc pentru stabilizarea părții inferioare a alunecării. Se execută din zidărie de piatră uscată sau cu mortar de ciment, din beton simplu sau armat. Zidurile din zidărie uscată pot avea înălțimi de până la 2 m; cele din piatră cu mortar sau beton pot ava înălțimi mai mari, dar fiind impermeabile trebuie prevăzute cu drenuri care să conducă apele la baza paramentului aval; în funcție de cerințele de rezistență, zidurile de sprijin pot fi prevăzute cu contraforți (Băloi, Ionescu, 1986).

Contrabanchetele au rol de reazim artificial și se folosesc mai ales în cazul debleelor și rambleelor și debleurilor instabile, specifice digurilor, barajelor de pământ, șoselelor, căilor ferate, malurilor. Ele trebuie dimensionate ca lățime și înălțime de așa manieră încât să preia forțele ce acționează asupra versantului; se execută din pământ, anrocamente, gabioane etc. (Băloi, Ionescu, 1986).

Ancorajele sunt elemente de sprijin folosite în cazul alunecărilor plastice, reduse ca suprafață; ele pot fi sub formă de pari de rezistență sau gărdulețe, piloți din lemn sau din beton armat, coloane de rezistență, în conformitatea cu adâncimea alunecării; aceste elemente se introduc prin corpul alunecării până la stratul stabil, prin batere sau cu ajutorul forezelor (Băloi, Ionescu, 1986).

Una din principalele măsuri prin care se poate evita de cele mai multe ori alunecarea de suprafață este împădurirea terenurilor. Pădurea reține pe coronamentul arborilor săi până la 37% din apa ploilor, din care o bună parte se evaporă direct in atmosferă fără să mai aibă posibilitatea să înmoaie straturile din solul predispus la alunecare. Pădurea cu rețeaua vie a rădăcinilor sale leagă și ține pe loc straturile predispuse la alunecare și astfel alunecarea nu se mai poate produce (Bally și Stănescu,1977).

Pădurea consumă o mare cantitate de apă din sol pentru creșterea și dezvoltarea ei, mai ales când este alcătuită din arbori ca plop, salcie, tei, anin, frasin.

Pentru prevenirea alunecărilor de suprafață, a scurgerilor noroiase se va folosi împădurirea cu specii repede crescătoare, plop, salcie, anin, iar ca specii tari, salcâm, frasin care consumă o mare cantitate de apă și care își dezvoltă rădăcinile la suprafată, adică în stratul de sol ce trebuie desecat pe excesul de apă care provoacă alunecarea.

Pentru prevenirea alunecărilor de adâncime se foloseste împădurirea cu specii care au o înrădăcinare profundă,care fac o bună legătură cu straturile mai adânci, situate sub eventuala suprafață de alunecare. Speciile care corespund acestui scop sunt în general cele care au o înrădăcinare pivotantă: stejarul, nucul, pinul (Surdeanu,1998). Aceste specii prin funcțiile lor de viață consumă o mare parte din apă, înainte ca aceasta să ajungă în adâncime la straturile impermeabile, evitând astfel înmuierea și alunecarea lor.

Pe aceste terenuri predispuse la alunecare, în afara împăduririlor, se iau măsuri pentru scurgerea apelor stagnate din bălți situate în parțile superioare, a căror apă se infiltreză între straturi și provoacă alunecarea lor.

Pe suprafețele situate în amonte de terenurile predispuse la alunecare trebuie aplicate masuri pentru a împiedica crăpăturile solului pe timp de secetă. Dacă există crăpături în care apele superficiale se pot infiltra în cantitate mare, ele trebuie astupate prin săpături locale. Pe terenurile expuse la alunecare nu se depozitează materiale grele, bușteni, stive de piatră pentru a nu spori greutatea terenului (Bădescu, 1972).

Drenarea apelor de suprafață. Suprafața unei zone afectate de alunecare suferă fisuri adânci și de aceea prima măsură care se ia este drenarea suprafeței zonei alunecate. În zona amenințată alunecării trebuie împiedicate să pătrundă toate sursele de apă curgătoare. Apele din partea superioară a alunecării trebuie captate, și dirijate în afara ariei de alunecare prin folosirea unor conducte. După stabilizarea alunecării se excavează șanțuri de dimensiuni și pante adecvate pentru descărcarea apei de ploaie. Suprafața terenului va fi nivelată iar crăpăturile vor fi umplute, astfel încât să asigure în mod continuu scurgerea rapidă a apelor de suprafață.(Băloi și Ionescu, 1986).

Drenajul subteran este o măsură de consolidare foarte eficace deoarece apa subterană este una din cauzele majore ale instabilitații terenurilor. Drenajul subteran coboară nivelul apei subterane, reucând presiunea apei din porii rocilor sau presiunea hidrostatică din fisuri. Drenajul subteran poate fi orizontal, vertical sau combinat iar pentru realizarea acestuia se folosesc foraje, tranșee de drenaj, puțuri sau galerii (Zaruba și Mencl, 1974).

Stabizarea alunecărilor de teren poate fi realizată și prin reducerea pantei taluzelor și versanților, care se face prin taluzare sau prin crearea unor contrabanchete la baza taluzului sau versantului. Stabilizarea alunecărilor se poate face și prin crearea de contrabanchete alcătuite din pitriș sau alte materiale locale. Contrabanchetele cresc rezerva de stabilitate a taluzelor și versanților.

Rolul contrabanchetelor în natură este îndeplinit de terasele aluvionare, care s-au dovedit foarte eficace în stabilizarea versanților predișpuși la alunecări (Surdeanu, 1988)

Terasele aluvionare devin cu timpul contraforți naturali, realizând stabilizarea alunecărilor de pe versant. Contrabanchetele reprezintă o măsură de stabilizare simplă, rapidă și eficientă (Florea,1979).

Bibliografie

Bally, R. J., Stănescu, P. (1977), Alunecările și stabilizarea versanților agricoli, Ed. Ceres, București.

Bădescu, Gh. (1972), Ameliorarea terenurilor erodate. Corectarea torenților. Combaterea avalanșelor, Editura Ceres, București.

Băloi, V., Ionescu, V. (1986), Apărarea terenurilor agricole împotriva eroziunii, alunecărilor și inundațiilor, Editura Ceres, București.

Donisă, I. (1977), Bazele teoretice și metodologice ale geografiei, Editura Didactică și Pedagocică, București.

Dufresne, A., Davies, T. R., (2009), Longitudinal ridges in mass movement deposits,Geomorphology, Elsevier.

Florea, N. (1979), Alunecări de teren și taluze, Editura Tehnică, București

Grigor P. Pop (2001), Depresiunea Transilvaniei, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

Grigore, M. (1972), Cartografie geomorfologică, Centrul de multiplicare al Universității București.

Grigore, M. (1979), Reprezentarea grafică și cartografică a formelor de relief, Ed. Academiei Române, București.

Hosu, Maria (2009), Geomorfologie. Suport de lucrări practice, Editura Risoprint, Cluj-Napoca.

Ielenicz, M. (2005), Geomorfologie, Editura Universitară, București.

Irimuș, I.A.(1997), Cartografiere geomorfologică. Editura Focul Viu, ISBN 973-95758-5-4 , p.112, Cluj-Napoca.

Irimuș I.A. (2006), Hazarde și Riscuri asociate proceselor geomorfologiceîn aria cutelor diapire din Depresiunea Transilvaniei. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca

Irimuș, I. A., Vescan, I., Man, T. (2005), Tehnici de cartografiere, monitoring și G.I.S., Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca.

Mac, I., Buzilă, L. (2003), Corelații între statele de argilă și procesele geomorfologice din România, Studia Univ. “Babeș-Bolyai”, Seria Geographia, an XLVIII, nr. 1.

Reti, Kinga (2009), Diferențierea sistemului environmental în structure urbane cu stări critice în bazinul Târnavei, Tey[ de doctorat, Facultatea de Geografie, Univ. “Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca.

Roșian, G. (2011), Modele de geomorfologie funcțională ale sistemului vale-versant din Depresiunea Transilvaniei, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Savu, Al. (1962), Contribuțiila la studiul evoluției rețelei hidrografice din bazinul Almaș-Agrij, Studia UBB, Geologie-Geografie, 1, Cluj.

Surdeanu, V. (1998), Geografia terenurilor degradate. I. Alunecări de teren, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Zaruba, Q., Mencl, V. (1974) Aluneările de teren și stabilizarea lor, Edit. Tehnică,București.