SPECIALIZAREA: SPORT ȘI PERFORMANȚĂ MOTRICĂ [303750]

[anonimizat]: SPORT ȘI PERFORMANȚĂ MOTRICĂ

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ZI

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific: Lect. univ. dr. Pețan Petru

Absoventă: Cherecheș Denisa

ORADEA, 2018

[anonimizat]: SPORT ȘI PERFORMANȚĂ MOTRICĂ

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: [anonimizat], [anonimizat]: Lect. univ. dr. Pețan Petru

Absoventă: Cherecheș Denisa

ORADEA, 2018

CUPRINS

Introducere…………………………………………………………………………………………………..5-6

CAPITOLUL I

[anonimizat]………………………………………………………………………….. 7

Ipoteza lucrării…………………………………………………………………………………………7-8

Scopul lucrării………………………………………………………………………………………….8

CAPITOLUL II

Fundamentarea teoretică a temei

2.1 Tenis – prezentare generală………………………………………………………………………9-10

2.2 Monitorizarea în sport…………………………………………………………………………….10-11

2.3 Clasificarea monitorizării în sport…………………………………………………………….11

2.4 Principiile monitorizării…………………………………………………………………………..11-12

2.5 Monitorizarea în tenis………………………………………………………………………………12

2.6 Factorii care determină performanța în antrenamentul de tenis………………………13-41

2.7 Prezentarea somatică a jucătorului de tenis la caterogia seniori……………………..41-43

[anonimizat]

3.1 Organizarea cercetării……………………………………………………………………………44

3.2 Subiecții cercetării………………………………………………………………………………..45

3.3 Metodele de cercetare utilizate……………………………………………………………….45

3.4 Mijloace utilizate în cercetare…………………………………………………………………46-47

CAPITOLUL IV

Date rezultate și interpretarea lor

4.1 Analiza pe factori fizici……………………………………………………………………48-51

4.2 Analiza pe factori medicali……………………………………………………………….51-55

4.3 Analiza pe factori biomecanici………………………………………………………….55-62

4.4 Analiza pe factori psihici………………………………………………………………….62-66

4.5 Analiza pe stabilirea obiectivelor………………………………………………………66-68

4.6 [anonimizat]……………………………………………………….68-76

CONCLUZII ………………………………………………………………………77

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………78

ANEXE……………………………………………………………………………….79-83

Introducere

Tenisul este un sport complex, un sport cu un grad ridicat de spectaculozitate, care a crescut foarte mult în ultimii ani. Tot mai mulți copii se îndreaptă spre acest sport și nu doar copii, ci și mulți adulți aleg să-l practice în timpul liber. Desigur, în țara noastră acest sport a luat o amploare imensă în ultimii ani, datorită traseului impresionant al jucătorilor și jucătoarelor de top, în special al Simonei Halep, care în momentul de față este numărul 1 mondial. Datorită ei, mulți copii aspiră la performanțe înalte, ceea ce aduce în rândul antrenoratului, o cerere mare de antrenori profesioniști, care să poată conduce un copil către culmile tenisului.

Datorită complexității acestui sport, nu doar că este nevoie de antrenori calificați, dar nevoia vine și în rândul antrenorilor de pregătire fizică, psihologi sportivi, medici sportivi și multe alte domenii, care, împreună formează jucătorul.

Cei care practică tenisul ca mod de relaxare, sau pentru întreținere, găsesc acest sport ușor, amuzant și recreativ, deoarece nu sunt supuși presiunii competițiilor, ci practică acest sport de loisir.

”Cea mai mare problemă de până acum în antrenamentul de tenis o constituie faptul că cele mai multe metode sau forme de antrenament nu au luat naștere decât în mică măsură- iar în cazuri izolate chiar deloc din corelația dintre teorie și practică.[…] Altfel spus, de-a lungul deceniilor s-a încercat găsirea de noi metode de antrenament și exerciții, fără a acorda prea mare importanță dacă acestea corespund desfășurării, solicitării sau obiectivului jocului. Mai rău, legitimarea fiziologică a procesului de învățare și antrenament a fost ignorată, rezistența organismului foarte puțin luată în considerare, iar multe altele au fost complet trecute cu vederea.”

Jocul de tenis ține cont nu doar de calitățile fizice pe care sportivul trebuie să le posede, dar și de o rezistență psihică enormă, care se dezvoltă de-a lungul anilor și care cere o muncă acerbă din partea sportivului pentru a reuși să-și depășească limitele constant și pentru a-și controla emoțiile, care, de multe ori sunt la un nivel foarte ridicat.

Complexitatea acestui sport este dată de multitudinea de factori care influențează performanța. Vorbim în primul rând de partea tehnică, importantă pentru eficiența loviturilor, dar și pentru evitarea accidentărilor produse de exemplu de o priză greșită.

În al doilea rând, un alt factor esențial este pregătirea fizică, dezvoltarea calităților motrice la modul general, apoi specific tenisului. Partea psihologică aduce un aport important acestui sport deoarece în tenisul de performanță sunt obstacole zilnic, la antrenamente, la competiții, în viața de zi cu zi, pe care sportivul trebuie să le controleze și să își poată menține concentrarea asupra sarcinii care trebuie îndeplinite. Determinarea și dârzenia pe care le are un sportiv sunt calitățile care fac diferența între ei, cine muncește și luptă mai mult, acela va urca în performanțe, deoarece de la un anumit nivel toți sportivii sunt fizic și tehnic la nivel apropiat, dar diferența o face dorința de câștig, psihicul pe care îl are.

CAPITOLUL I

Motivarea alegerii temei, ipoteza și scopul lucrării

Motivarea alegerii temei

Am ales această temă, deoarece mi se pare foarte importantă, esențială în creșterea performanței, în diagnoza parcursului sportiv, dar și pentru a observa corelarea între diferitele elemente care ajută la îmbunătățirea performanței. Monitorizarea performanței în tenis este foarte importantă, deoarece din aceasta putem analiza și îmbunătăți eventualele deficiențe pe diferite planuri.

Această lucrare mă ajută în dezvoltarea mea ca viitor antrenor, deoarece am încercat să concep un plan pentru fiecare componentă descrisă, de asemenea, am analizat modul în care fiecare componentă influențează performanța.

Un alt motiv ar fi dorința de a crește ca jucător, datorită acestor testări și mijloace de perfecționare. Ca jucător de 11 ani, am trecut prin multe etape de la începătoare, la junioare, iar apoi la senioare, lucru ce m-a făcut să îmi dau seama de importanța monitorizării performanței, și ce efecte are asupra mea.

Am aplicat această monitorizare asupra mea ca jucător, dar îmi propun ca la master să îmi continui lucrarea prin aplicarea ei asupra unui eșantion de jucători de diferite nivele de vârstă.

În opinia mea, momentan, nu se iau în vedere toți parametrii necesari pentru creșterea performanței, din acest motiv, am ales să aprofundez această temă și să găsesc soluțiile cele mai eficiente pentru a ajuta atât antrenorii, cât și pe mine ca jucător.

Ipoteza lucrării

Monitorizarea performanței sportive la tenismele de performanță permite eficientizarea proceselor de antrenament.

Studiind literatura de specialitate, și observând personal, am aplicat o serie de tehnici de monitorizare asupra mea în calitate de sportiv, am conceput o baterie de teste de valorificare, am interpretat rezultatele, totul pentru a observa beneficiile monitorizării performanței în tenisul de câmp.

Scopul lucrării

În această lucrare obervăm diferite tehnici de monitorizare a performanței, urmând ca la final să putem obține cele mai bune și relevante tehnici. Prin această lucrare vom remarca cele mai eficiente și cele mai puțin eficiente tehnici de monitorizare, cu scopul de a obține o baterie de teste pe fiecare domeniu studiat, în vederea îmbunătățirii performanțelor juniorilor și seniorilor în toate aspectele.

Prin această monitorizare am interpretat datele obținute, astfel încât să observăm în care din direcțiile analizate au fost progrese, dar și în care au existat stagnări sau regrese, finalizând cu anumite idei pentru a preveni regresul.

CAPITOLUL II

Fundamentarea teoretică a lucrării

2.1 Tenisul – prezentare generală

Tenisul este un sport jucat fie între doi jucători adică categoria simplu, fie între două echipe a câte doi jucători, adică jocul de dublu. Jucătorii folosesc o rachetă pe bază de racordaj pentru a lovi mingea peste fileu, mingea trebuind să ajungă în terenul adversarului.

Tenisul este un sport dinamic, jucat atât ca sport de loisir, cât și de performanță, fiind un sport accesibil, ușor de învățat la nivel de amatori, fiind unul din cele mai jucate sporturi.

”Originar din Anglia, la sfârșitul secolului al XIX-lea, tenisul s-a răspândit mai întâi în lumea engleză, în special la persoanele bogate din clasele superioare.

Tenisul este acum un sport olimpic și este jucat indiferent de bani, de vârstă, în multe țări de pe glob. În mod remarcabil, în afara adoptării sistemului "Tiebreaker", regulile sale au rămas neschimbate din 1890.”

Terenul de tenis are următoarele dimensiuni: lungimea 23,78 metri, lățimea terenului de simplu 8,23 metri, iar a terenului de dublu 10,97 metri. Distanța de la fileu la linia de careu e de 6,40 metri. Înălțimea fileului e de 1,07 metri. La mijlocul fileului înălțimea este de 0,91 metri.

” Tenisul ca sport modern are două origini. Între anii 1859 și 1865, Harry Gem și prietenul său Augurio Perera au dezvoltat un joc care combina elemente de rackets și jocul spaniol pelota. În 1874, împreună cu doi doctori de la Warneford Hospital, au fondat primul club de tenis din lume pentru a juca pelota pe gazonul din spatele hotelului Manor House. The Courier din 23 iulie 1884 a evidențiat unul dintre primele turnee de tenis, care s-a desfășurat pe terenurile de la Shrubland Hall. În decembrie 1873, Walter Clopton Wingfield a inventat un joc similar, pentru amuzamentul invitaților săi la o petrecere în grădina de pe proprietatea sa de la Nantclwyd, în Llanelidan, Wales. Jocul său avea la bază vechiul sport de tenis în sală, Jeu de paume. Conform istoricilor moderni ai tenisului, și terminologia tenisului modern derivă din acea perioadă, deoarece Wingfield a împrumutat și numele și o mare parte a vocabularului francez al tenisului regal și le-a aplicat noului joc.

Primele campionate de la Wimbledon, Londra, au avut loc în anul 1877. În 21 mai, 1881, s-a format Asociația națională a tenisului de câmp a Statelor Unite ale Americii pentru a standardiza regulile și a organiza competiții. Campionatul național american de tenis masculin la simplu, sau U.S. Open, s-a organizat pentru prima dată în 1881 la Newport, Rhode Island. Campionatul național american de tenis feminin la simplu s-a organizat pentru prima dată în 1887. Tenisul a fost un sport popular și în Franța, unde s-a organizat pentru prima dată turneul French Open în 1891. Astfel, Wimbledon, U.S. Open, Australian Open, și French Open (care datează din 1905) au devenit și au rămas cele mai prestigioase evenimente în tenis. Împreună, aceste patru competiții poartă denumirea de Grand Slam.”

” În România, tenisul era practicat la începuturi de studenții români reveniți în țară de la studiile efectuate în străinatate. Începuturile datează din anul 1885, an în care sunt organizate primele cluburi în București, Cluj, Brașov, Ploiești, etc. La 8 mai 1910 se înființează la București "Tenis Club Român", iar la 12 martie 1929 ia ființă "Federația Societăților Române de Tenis" care se afiliază la F.I.T. (Federația Internațională de Tenis).”

România a avut în trecut o serie de jucători de mare performanță fiind chiar și numărul unu mondial cum ar fi: Ilie Năstase, Ion Țiriac, Virginia Ruzici și alții.

Desigur, nu putem trece cu vederea performanțele Simonei Halep care în prezent este numărul unu mondial, originară din Constanța, aceasta a reușit în ciuda tuturor greutăților întâmpinate să se ridice și să fie cea mai bună din lume.

Ca în orice sport și aici cu trecerea anilor există o dezvoltare și o îmbunătățire continuă a echipamentelor și aparatelor folosite atât la antrenamente cât și la meciuri, fapt ce duce la creșterea vitezei de joc, iar în final la meciuri mult mai spectaculoase.

2.2 Monitorizarea în sport

”Monitorizarea reprezintă observarea și înregistrarea regulată a activităților din cadrul unui proiect sau program. Acest proces presupune colectarea de rutină a informațiilor referitoare la toate aspectele unui proiect.

A monitoriza înseamnă a urmări desfășurarea activităților incluse într-un proiect. Aceasta presupune observarea sistematică a proceselor în desfășurare.

Monitorizarea presupune de asemenea informarea periodică a donatorilor, celor direct implicați precum și a beneficiarilor asupra desfășurării proiectului. Raportarea datelor culese permite luarea unor decizii ce duc la îmbunătățirea performanțelor proiectului.”

Monitorizarea în sport reprezintă culegerea de date și înformații legate de un sportiv sau un colectiv de sportivi, în vederea îmbunătățirii performanțelor, dar și în scopul analizei programelor realizate anterior. Monitorizarea poate furniza informații despre eficiența antrenamentelor, indiferent de aria în care se efectuează, de asemenea, oferă o perspectivă asupra locurilor unde trebuie intervenit pentru a crește performanțele. De asemenea, oferă informații despre modul în care sunt utilizate toate resursele și despre încadrarea în anumiți parametri temporali în ceea ce privește evoluția și scopul propus.

Monitorizarea se aplică și în cazul recuperării, fie recuperarea după un accident, fie cea necesară după ce a apărut oboseala la antrenament sau la competiții. Obiectivele monitorizării procesului de recuperare sunt în primul rând, de a evalua răspunsul sportivului la antrenament intens și stres, și în al doilea rând, de a sprijini procesul de antrenament și competiție, cu oboseala aferentă.

Desigur, monitorizarea poate să fie obiectivă fiind măsurată în timp, distanță, număr de repetări, etc, dar și subiectivă fiind relevată de valorile percepute de către antrenor, depinde de capacitatea de observare și analiză a antrenorului.

2.3 Clasificarea monitorizării în sport

Monitorizarea poate fi atât generală, cât și specifică, pe fiecare parametru al antrenamentului, aceasta din urmă fiind cea mai relevantă pentru a observa exact unde există anumite deficiențe.

În sport, indiferent de natura sportului, monitorizarea se poate clasifica în următoarele:

Monitorizarea unor parametri fizici

Monitorizarea unor parametri psihici

Monitorizarea unor parametri tehnici și tactici

Monitorizarea unor parametri biochimici

Monitorizarea unor parametri biomecanici

Monitorizarea unor parametri somatici și funcționali

Monitorizarea calendarului competițional

2.4 Principiile monitorizării

Următoarele principii pot fi aplicate atât în sporturile individuale, cât și în cele de echipă. De asemenea se pot aplica în sporturile ciclice și aciclice.

”1. Principiul pluridisciplinarității: teorii și metode din biochimie, fiziologie, medicină, biomecanică, psihologie și metodologie a sportului,

2. Principiul investigației de teren: măsurarea răspunsului în efort specific,

3. Principiul periodizării: evaluare periodică în cadrul macrociclurilor de pregătire,

4. Principiul individualizării: interpretarea rezultatelor prin raportarea la valorile proprii sportivului,

5. Principiul maximizării informației: maximum de informații valabile din minimum de investigații, investigarea momentelor relevante ale pregătirii (probe de control, etape de „încărcare” etc.) – aparatură performantă, metode precise și rapide,

6. Principiul minimizării metodelor invazive: recoltarea unor cantități minime de probe biologice (microprobe de sânge capilar din deget sau lobul urechii),

7. Principiul deontologic: libera acceptare din partea sportivului. Constrângerea induce manifestări psihovegetative care modifică răspunsul biochimic și fiziologic astfel compromițând rezultatul monitorizării  .”

2.5 Monitorizarea în tenis

În ultima vreme, datorită evoluției tenisului de câmp, nivelul de pregătire al jucătorilor a crescut foarte mult, astfel că avem nevoie de o monitorizare atentă asupra jucătorului, pentru a putea lucra cât mai eficient, corect și cât mai rapid pentru a duce sportivul către culmile sportului.

O monitorizare completă în tenis include toți factorii menționați mai sus: factori fizici, tehnici și tactici, psihici, etc. Pe parcursul unui an calendaristic, echipa din spatele jucătorului trebuie să testeze si să verifice periodic jucătorul din toate punctele de vedere, pentru a observa evoluția sa în raport cu scopurile și obiectivele propuse, pentru a vedea unde nu s-a evoluat favorabil și pentru a stabili pașii care trebuie urmați în funcție de rezultatele obținute.

Monitorizarea este benefică și pentru jucător, care poate să-și vadă evoluția, ceea ce-l va încuraja, dar și să conștientizeze ariile unde mai are de lucrat. Un lucru esențial în tenis și în creșterea performanțelor este relația antrenor – elev sau echipă cu jucătorul. O relație bazată pe încredere, dedicare și muncă din ambele părți va duce, inevitabil la o pantă ascendentă în ceea ce privește prestația sportivului.

2.6 Factorii care determină performanța în antrenamentul de tenis

Tenisul este unul dintre cele mai complexe sporturi, ceea ce aduce după sine o necesitate a pregătirii ridicate la un nivel foarte mare. Este nevoie de oameni pregătiți și antrenați pentru a putea duce un sportiv pe culmile tenisului.

În ceea ce privesc factorii care influențează performanța, aceștia sunt împărțiți în două categorii: primari și secundari.

Factorii primari:

Pregătirea tehnică

Pregătirea psihică

Pregătirea fizică

Relația antrenor-jucător

Parametrii medicali

Stabilirea obiectivelor

Factori materiali

Factorii secundari:

Pregătirea tactică

Biomecanica loviturilor

Echipamentul

Nutriția

Planificarea pregătirii

Condițiile de joc

Toți acești factori acționează împreună pentru a crește performanțele. În ceea ce privește factorii primari, fără aceștia performanța nu este posibilă, fiecare fiind o piatră de temelie pentru tenisul de elită. Factorii secundari, derivă din factorii primari, aceștia vin ca o completare, făcând diferența la nivel de elită. Cu cât se îndeplinesc mai mulți factori la un nivel crescut, cu atât putem vorbi de o performanță mai ridicată și de un nivel mai crescut al sportivului.

În continuare, vom analiza factorii și vom observa relațiile dintre aceștia, interdependeța unuia față de celălalt, dar și modul în care aceștia influențează performanțele.

1.Pregătirea tehnică:

În literatura de specialitate putem distinge numeroase definiri ale tehnicii, am ales să prezint următoarea: ” Tehnica sportivă reprezintă un procedeu sau un ansamblu de procedee învățate prin intermediul exercițiului în scopul de a rezolva cât mai economic, cât mai rațional și cu maxim de eficacitate o anumită sarcină de mișcare.”

” Din această descriere reies trei trimiteri importante:

Tehnica este corelată cu mișcarea, ceea ce este de o deosebită importanță, mai cu seamă în antrenamentul tehnic de factură modernă în tenis, așa cum vom vedea ulterior.

Tehnica sportivă trebuie privită ca un complex de mișcări prin care se sugerează din nou că în antrenament se implică întregul corp, ca un tot unitar, cu toți factorii condiționali, coordonatori, anatomo-funcționali și fiziologici.

În sfârșit, în legătură cu tehnica este evidențiată rezolvarea situativă de sarcini care îi revine, prin care se spune clar că tehnica nu trebuie învățată niciodată ca un scop în sine, ci întotdeauna ca un mijloc pentru atingerea unui scop.”

Tenisul, datorită complexității, impune o execuție a loviturilor de mare amploare, o tehnică foarte bine stăpânită, care împreună cu ceilalți factori să obțină cele mai bune prestații. Tehnica, deși posedă un standard de învățare, fiecare sportiv aduce o personalizare care îl ajută și care-i este eficientă pentru execuția cât mai rapidă a loviturilor.

Tehnica este un proces de lungă durată, deoarece este nevoie de foarte mult exercițiu pentru a stăpâni și a putea aduce un gram de unicitate.

Așa cum afirmă și Ștefan Georgescu ” Pregătirea tehnico-tactică reprezintă factorul de bază al antrenamentului jucătorului de tenis. Ea este în strânsă legătură cu ceilalți factori ai antrenamentului, pe care îi influențează și de care depinde. Învățarea și perfecționarea procedeelor trebuie să urmărească atingerea măiestriei ”. Tehnica poate fi urmărită la sportivii care au atins măiestria, pentru a lua drept model acea tehnică, urmând ca sportivului să-i fie mai ușor să învețe având exemplul în față.

Observăm deci, importanța tehnicii în antrenamentul de tenis, dar și faptul că aceasta trebuie însușită corect încă de la începuturi, deoarece, o dată formată, este greu de schimbat, iar o tehnică greșită va atrage după sine atât rezultate slabe, cât și numeroase accidentări datorate suprasolicitării.

Așa cum afirmă și Florin Sava în biomecanica tenisului avansat, putem spune că tehnica se află la baza tuturor procedeelor din tenis, fiind cel mai important parametru, deoarece toți ceilalți parametrii depind de tehnica însușită.

Diagramă nr. 2.1. Mecanismul mișcării conform lui A. Dragnea

2. Pregătirea psihică

De la un anumit nivel, la seniori, psihicul face diferența, deoarece, ca joc toți sunt aproximativ la același nivel, iar pregătirea psihică, caracterul, fiind determinante în nivelul performanței.

”Pregătirea psihologică a sportivului – după M. Epuran – constituie un ansamblu de măsuri generale și speciale care urmăresc să dezvolte acele laturi ale psihicului sportivului ce sunt solicitate de activitatea sportivă și-l fac capabil să obțină mari progrese la antrenamente și rezultate bune în concurs.”

”Sportul de performanță este o activitate de limită a posibilităților fizice și psihice ale individului. Limita posibilităților este însă numai individuală, căci din punct de vedere social și temporal, aceste limite sunt necontenit împinse înainte. Actualele limite se dovedesc a fi doar ”bariere psihologice” și tehnice, care vor fi despărțite în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat.”

Datorită faptului că tenisul este un sport individual, solicitările din punct de vedere emoțional sunt mult mai ridicate, deoarece sportivul este singur, întreg rezultatul depinde doar de el. Lupta cu sine, atât pentru autodepășire, cât și pentru a se stăpâni este foarte ridicată.

Conform lui Crespo, M și Miley, D. jucătorii de tenis au următoarele gânduri când performează:

Au o stare mentală stabilă, jucând ”în zonă”

Sunt foarte tari din punct de vedere mental și determinați

Sunt pozitivi, dar realiști

Sunt foarte încrezători, energici și gata de acțiune

Au concentrarea focalizată și sunt în alertă din punct de vedere mental

Sunt relaxați din punct de vedere fizic și calmi sub presiune

Fac economie de efort și sunt automatizați

Nu le este frică și le place bătălia

Sunt sub control și deplin responsabili

Le place să joace

Sunt dornici de rezultate și dornici să câștige

Sunt foarte competitivi și joacă cu mare intensitate

Această gândire ajută sportivii să se autodepășească, să își depășească limitele și să rămână în control, indiferent de parcursul meciului. Pentru a ajunge la o asemenea gândire, este important a se da prioritate și antrenamentului mental, deoarece aceste gânduri se dezvoltă în timp, exact ca procedeele tehnice.

Diagramă nr. 2.1. Abilitațile mentale de bază necesare pentru jocul de tenis:

(Crespo, M. And Miley, D. ITF Manualul antrenorilor avansați, Editura International Tennis Federation, Londra, 1998, pag 107)

Motivație:

Motivația este capacitatea jucătorului de a nu se da bătut indiferent de cât de greu este. Este capacitatea de a începe un lucru și a persevera până la final. Fiecare sportiv trebuie tratat individual, deoarece pentru fiecare factorul motivant poate fi diferit, de aceea este important a se cunoaște acești factori. Printre factorii care pot reprezenta motivație pentru jucători se găsesc: distracție, concurența cu alți jucători, autodepășirea, plăcerea de a juca, satisfacția victoriei. Desigur, uneori sportivii pot avea motivații greșite, de exemplu ”Tenisul este totul”, ”Nu pot trăi fără să joc”, pentru care psihologii sportivi sunt responsabili a le îndrepta. Motivația intervine atunci când sportivul este gata să renunțe, atunci când ”nu mai poate”, dacă factorul motivant este suficient de mare, atunci jucătorul va trece peste orice dificultăți întâmpinate.

Concentrare:

” Concentrarea este abilitatea de a menține mentalul la prezentul simplu! Concentrarea este abilitatea de a te focaliza pe aspecte importante ale meciului/antrenamentului și a menține aceasă focalizare pe durata meciului/antrenamentului.”

Concentrarea jucătorului de tenis trebuie ridicată la un nivel optim, acesta trebuie să se focalizeze exclusiv asupra terenului și mingii, ignorând orice semnal din exterior, orice factor perturbator. Concentrarea este o abilitate ce se dezvoltă în timp, cu exercițiu și cu răbdare. Gradul de concentrare crește în momentul în care sportivul reusește să reducă câmpul de concentrare, deoarece atenția este focalizată pe prezent.

Diagramă nr. 2.3. Relația dintre atenție și gradul de concentrare

(Crespo, M. And Miley, D. ITF Manualul antrenorilor avansați, Editura International Tennis Federation, Londra, 1998, pag 111)

Control emoțional

Majoritatea psihologilor sportivi, doresc să aducă jucătorii ”în zonă”, adică sportivul să fie cu totul în prezent, să se concentreze doar asupra mingii și a punctului respectiv, ignorând orice gând care i-ar trece prin minte. Este important ca jucătorul să fie conștient de momentul în care se află ”în zonă”, astfel psihologul poate să-l ajute să atingă aceasta stare cât mai des. Când jucătorul este focalizat pe prezent, mintea este relaxată, mușchii sunt decontractați, sistemul nervos este activat optim, astfel că sportivul obține cele mai bune rezultate, autodepășindu-se cu mare lejeritate.

În funcție de personalitatea și felul de a fi a jucătorului, se pot deosebi mai multe tipuri de control emoțional: unii jucători vor putea fi activați optim în condiții de excitație nervoasă ridicată, alții în excitație nervoasă scăzută.

Desigur, există unii factori care pot influența controlul emoțional cum ar fi: anxietatea care atrage după sine sub-activarea. Anxietatea, este un sentiment normal fiecărui sportiv, dar aceasta trebuie menținută la cote joase, pentru a evita sub-activarea și descurajarea sportivului. Anxietatea poate apărea atât din presiunea pusă de jucător pe sine, cât și de factori externi cum ar fi părinții, antrenorii, prietenii. Sursele de presiune trebuie scăzute pentru a putea ridica din punct de vedere mental jucătorul.

Tabel nr. 2.1. Simțirile asociate cu ”jucarea în zonă” și ”clacarea”

(Crespo, M. And Miley, D. ITF Manualul antrenorilor avansați, Editura International Tennis Federation, Londra, 1998, pag 116)

Controlul gândurilor

Cel mai important în controlul gândurilor este încrederea în sine.

”Încrederea de sine înseamnă că jucătorul se așteaptă la succes sau la nereușită. Încrederea este credința că cineva poate performa cu succes o conduită dorită într-o situație dată. Cel mai important factor care face distincția între succes mare și mai puțin succes este încrederea. Jucătorii de top afișează o încredere puternică în abilitățile lor.”

Încrederea în sine este dobândită prin efort, prin autodepășire, prin credință. Încrederea în sine este influențată fie în mod negativ, fie în mod pozitiv și de factori externi cum ar fi: antrenorul, părinții, adversarul, arbitru, prietenii.

Diagramă nr. 2.4. Relația dintre încredere și performanță

(Crespo, M. And Miley, D. ITF Manualul antrenorilor avansați, Editura International Tennis Federation, Londra, 1998, pag 119)

Încrederea în sine trebuie menținută la un nivel optim, deoarece o lipsă a încrederii va aduce după sine un sportiv sub-activat, nemotivat, care nu va lupta pentru fiecare punct, dar viceversa, o încredere exagerată, nerealistă în forțele proprii poate atrage după sine un sportiv încrezut, care să-și trateze adversarii de sus, iar acest lucru va face ca jocul să nu fie în favoarea lui.

3.Pregătirea fizică

Pregătirea fizică în tenis este una din cele mai importante, deoarece fără aceasta nu se poate obține performanța. Aceasta trebuie să fie atent perfecționată și dezvoltată. Pregătirea tehnică fără pregătirea fizică nu va aduce rezultate, astfel că acestea trebuie să lucreze unite pentru a avea eficiență.

” În viața de zi cu zi, actele motrice se realizează sub forma deprinderilor de mișcare. Acestea, selecționate și repetate formează deprinderi motrice care constituie părți componente mișcărilor voluntare și ale procedeelor tehnice.

Această formare a deprinderilor motrice cuprinde patru etape și anume:

1. Etapa mișcărilor grosolane, nedefinite în care constatăm iradirea sau chiar generalizarea excitațiilor în scoarța cerebrală.

2. Etapa mișcărilor rigide caracterizată printr-un insuficient proces de concentrare a excitațiilor.

3. Etapa de formare inițială a deprinderilor motrice, etapa mișcărilor diferențiate în care apare clar procesul de concentrare a excitațiilor în scoarța cerebrală. Mișcările sunt fine, precise, executate cu suplețe, cu o forță și o viteză corespunzătoare. În acest fel mișcarea devine eficientă și armonioasă.

4. Etapa automatizării mișcărilor, rezultatul unor multiple repetări.”

Pregătirea fizică se referă la dezvoltarea calităților motrice, respectiv: viteză, forță, rezistență, îndemânare. Fiecare dintre aceste calități poate fi subdivizată în mai multe forme de manifestare. Pentru a performa în tenis, este necesar ca toate calitățile să fie cât mai dezvoltate, deoarece este un sport complex care angrenează atât viteza, cât și rezistența, forța și îndemânarera.

Viteza, conform lui A. Dragnea (2002) este: „rapiditatea efectuării mișcării sau actului motric în unitate de timp”. Literatura de specialitate este concordantă în aprecierea că, în cadrul diferitelor acte motrice, viteza se manifestă sub diferite forme și aspecte.

”Forme de manifestare:

Forme de bază:

– Viteza de reacție (sinonimă cu perioada latentă a reacției motrice elementare)

– Viteza de execuție (a unor mișcări mai complexe, de obicei a unei faze specifice dintr-o mișcare complexă ce caracterizează o ramură de sport sau probă)

– Viteza de repetiție (în efectuarea unor acte motrice ciclice, de exemplu, frecvența pașilor în unitate de timp, apăsarea cu un deget pe o clapă cu maximum de frecvență)

Forme combinate:

– Viteza în regim de coordonare

– Viteza în regim de rezistență

– Viteza în regim de forță

De asemenea, Weineck vorbind despre viteza în jocurile sportive o definește ca fiind o capacitate psihofizică complexă, cu mai multe componente:

Viteza de percepție – capacitatea de a analiza sistemele de joc și de a reacționa rapid

Viteza de anticipare – capacitatea de a observa evoluția jocului și a adversarului

Viteza de decizie – capacitatea de a opta rapid pentru o acțiune pozitivă

Viteza de reacție – capacitatea de reacție la evoluția imprevizibilă a jocului

Viteza de execuție – capacitatea de a excuta rapid acțiuni cu mingea sub resiunea adversarului.”

Forță

Forța este o calitate motrică, înzestrată la fiecare sportiv, dar în diferite proporții. În tenis, forța este esențială pentru a putea lovi mingea cu o viteză ridicată, pentru a putea avea un serviciu eficient, dar și pentru a stăpâni terenul. Forța reprezintă capacitatea sportivului de a învinge o rezistență internă sau externă, se realizează prin contracții musculare (izometrice, izotonice, auxotonice).

Forța se poate manifesta sub diferite forme:

În funcție de grupele musculare care participă avem:

Forță generală

Forță specifică

În funcție de caracterul contracției:

Forță dinamică

Forță statică

Forță mixtă

În funcție de capacitatea de efort:

Forță absolută

Forță relativă

O ultimă clasificare se poate face după modul în care se îmbină cu alte calități motrice:

Forță în regim de viteză

Forță în regim de rezistență

Forță în regim de îndemânare

Rezistență

Rezistența este calitatea motrică ce stă la baza antrenamentului sportivului. Aceasta constă în capacitatea de a face față la un antrenament cât mai mult timp, la o intensitate moderată.

Rezistența este condiționată de mai mulți factori cum ar fi: factori motrici, psihici, pedagogici, etc. Această calitate este mult influențată de factorul psihic, deoarece se dezvoltă în condiții de oboseală, în condiții de stres fizic și psihic.

Rezistența se poate clasifica astfel:

Rezistență anaerobă alactacidă

Rezistență anaerobă lactacidă

Rezistență mixtă (anaerobă- aerobă)

Rezistență aerobă

De asemenea, rezistența se mai poate clasifica în funcție de durată:

R de viteză (8”-45”)

R de durată scurtă (45”-2`)

R de durată medie (2`-10`)

R de durată lungă I ( 10`-35`)

R de durată lungă II (35`-90`)

R de durată lungă III (+90`)

Rezistența este calitatea motrică ce poate fi dezvoltată la orice vârstă, dar cu efort ridicat. În tenis, rezistența este cheia pentru succes, un sportiv care are această calitate dezvoltată corespunzător va putea face față cu succes antrenamentelor și competițiilor. O rezistență ridicată atrage după sine o putere de concentrare a atenției mult mai ridicată, deoarece, musculatura nu va consuma toată cantitatea de oxigen, aceasta ajungând în bună parte și creierului.

Îndemânare

Aceste calități motrice, trebuie dezvoltate în funcție de categoria sportivului, deoarece în anumite perioade se pot dezvolta, iar în altele nu. Îndemânarea este capacitatea organismului de a efectua diferite acțiuni motrice, în variate condiții, dar cu un consum redus de energie. Această calitate motrică este în strânsă legătură cu capacitatea cognitivă a individului, deoarece este necesară o cheltuială de energie intelectuală. Această calitate se dezvoltă încă de la vârste fragede, prin execuția a cât mai multe mișcări sub diferite forme, pentru dezvoltarea multilateralității.

Îndemânarea se clasifică astfel:

Îndemânare generală: care se referă la toate acțiunile executate de oameni

Îndemânare specifică: caracteristică fiecărei ramuri de sport

Îndemânare în regim cu alte calități motrice: forță, viteză, rezistență.

Îndemânarea, deși este condiționată de sistemul nervos central, aceasta poate fi dezvoltată, dacă se acționează de la o vârstă fragedă, cu acțiuni motrice cât mai variate.

4. Relația antrenor – jucător

Ce este antrenorul? Antrenorul este persoana calificată pentru a învăța, instrui și ajuta un sportiv, fie că acesta este începător, fie că este avansat. Un antrenor trebuie să îndeplinească mai multe funcții și îndatoriri pentru a fi cât mai eficient în munca sa: să fie instructor, profesor, psiholog pentru a motiva sportivul, manager, administrator, prieten, părinte, cercetător, student pentru a asculta sportivul și pentru a căuta să-și îmbunătățească întotdeauna cunoștințele.

E important ca antrenorul să construiască o relație puternică cu jucătorul pe care-l antrenează, nu doar pentru a înțelege ce anume îl motivează pe jucător, dar și pentru a-i demonstra că îi pasă de el și ca persoană, nu doar ca jucător. Iar când face asta, trebuie să fie sincer, să se arate cu adevărat interesat de problemele sportivului său și să-i fie alături în orice împrejurare. Făcând astfel, moralul se îmbunătățește, iar echipa devine capabilă de performanțe înalte.

Comunicarea eficientă este elementul cheie care stă la baza construirii acestei relații puternice, o comunicare bazată pe încredere deplină de ambele părți, în care fiecare are libertatea și să vorbească, dar și să asculte. Feedback-ul din partea sportivului către antrenor, dar și invers este foarte important, deoarece aceștia ajung să se cunoască, fapt ce va duce la evitarea problemelor pe termen scurt. Desigur, la un moment dat, se ivesc anumite probleme de diferite feluri, iar în acele momente, rolul antrenorului este esențial pentru a remedia problema și pentru a evita supărarea sportivului fapt ce ar putea atrage după sine performanțe scăzute și o prestație a sportivului mult sub nivel.

Atitudinea constant pozitivă și încurajatoare a antrenorului, contribuie mult la atingerea scopului comun, succesul jucătorului. Atitudinea pozitivă a antrenorului duce la creșterea motivării interioare a jucătorului și la creșterea capacității acestuia de a depăși orice obstacol și provocare, și a atinge performanțe superioare.

Antrenorul eficient este întotdeauna disponibil, atât pe teren, cât și în afara lui. Acesta este un alt element care contribuie la construirea unei relații trainice între antrenor și jucător, cu efect direct asupra performanței jucătorului.

5. Parametrii medicali

Medicina sportivă este foarte complexă, cuprinzând o multitudine de parametri esențiali atât pentru menținerea sportivului la un nivel ridicat, cât și pentru prevenirea sau tratarea unor accidentări sau boli. Medicina sportivă studiază capacitatea organismului de a se adapta la efortul ridicat, cât și mijloacele de refacere pentru a rezista un timp cât mai îndelungat.

”Fiziologia educației fizice și a sportului urmărește descoperirea legilor obiective ale fenomenelor ce se desfășoară în organism în urma practicării educației fizice și sportului. Ea caută să elucideze căile de folosire a legilor care determină menținerea stării de sănătate, dezvoltare fizică armonioasă, precum și obținerea performanțelor sportive de valoare.”

Cele mai importante analize efectuate de sportivi sunt: EKG, spirometrie, test de rezistență la efort, pulsoximetrie, analize de sânge, EEG, analize hormonale, ecografie.

– ”Electrocardiograful este un dispozitiv care detectează, măsoară și înregistrează activitatea electrică a inimii.” Prin această monitorizare putem afla anumite neregularități ale ritmului cardiac, de asemenea, dacă există anumite leziuni ale mușchiului cardiac. EKG este esențial pentru a verifica starea inimii, deoarece orice mici neregularități pot pune atât performanța, cât și viața în pericol.

– Spirometria este o tehnică folosită atât pentru depistarea diferitelor boli ale aparatului respirator, cât și pentru măsurarea capacităților respiratorii, ceea ce este esențial înainte de orice fel de efort. Prin spirometrie se determină volumul curent care reprezintă aerul inspirat și expirat într-o respirație normală, dar și capacitatea vitală care reprezintă volumul maxim de aer pe care o persoană îl poate expira după o inspirație forțată. Aceste măsuratori dau informații despre rezistența pe care o are sportivul.

– Testul de rezistență la efort se efectuează de către toți sportivii, regulat, pentru a observa dacă există anumite neregularități cardiace sau legate de tensiune. Orice fluctuație anormală a tensiunii arteriale sau a monitorizării cardiace pe parcursul testului poate indica o afecțiune cardiacă.

– Pulsoximetria este un indicator al saturației de oxigen vehiculată în sânge. În condiții normale, în absența efortului, saturația de oxigen trebuie să fie cuprinsă între 95%-100%. O scădere sub acest procent indică probleme ale aparatului respirator. Această tehnică se folosește și în antrenamentul sportiv, pentru a observa oxigenarea atât în repaus, cât și în timpul efortului ridicat. De asemenea se poate analiza capacitatea organismului de a reveni la o saturație ridicată în cel mai scurt timp după un efort ridicat.

– Analizele de sânge sunt de asemenea, esențiale în evaluarea stării de sănătate și a capacității de efort. Cele mai importante dintre acestea sunt:

Glicemia: care reprezintă valoarea glucozei în sânge. Valorile normale sunt între 65-110 mg/dl.

Valoarea hemoglobinei: care reprezintă celulele roșii din sânge, acestea oferă informații despre rezistența sportivului, dar poate indica și anumite afecțiuni medicale.

Calciu, Magneziu, Fier: care trebuie să fie apropiate de limita maximă pentru sportivi, acești parametrii fiind importanți mai ales în perioada de creștere, dar și pe toată cariera sportivă.

Colesterolul: oferă informații despre grăsimea din organism. O valoare crescută poate duce la probleme cardiace severe, ceea ce atrage după sine incapacitatea de a performa.

Leucocitele: pot indica spre o infecție în organism. Acest parametru poate fi crescut și în condiții normale de către efortul fizic, dar trecător.

Ph-ul: este important pentru a stabili nivelul de aciditate din organism. O creștere a ph-ului poate indica grave probleme de sănătate. Efortul fizic, în condiții normale poate duce la scăderea ph-ului, ceea ce duce la acidoză de efort, dar care, se reface după antrenamente.

– EEG : reprezintă activitatea creierului, capacitatea funcțională a sistemului nervos central, această metodă este folosită de toți sportivii care practică acest sport la un nivel înalt. Acest test oferă informații despre timpul de reacție, dar și alți parametrii.

– Analize hormonale: se efectuează pentru a se observa dacă sportivul este dezvoltat din toate punctele de vedere. Aceste analize se efectuează cu precădere în perioada de pubertate, când organismul se dezvoltă cel mai mult, pentru a observa orice fel de carențe și a interveni din timp. Orice problemă hormonală netratată poate duce la boli care sunt incompatibile cu efortul.

– Ecografia: este o metodă imagistică medicală care oferă informații despre organele interne. Această metodă de evaluare este foarte importantă în descoperirea anumitor afecțiuni ale organelor interne, care pot fi asimptomatice, dar să afecteze capacitatea de efort.

6. Stabilirea obiectivelor

” Un obiectiv este scopul sau ținta unei acțiuni. Acesta implică deciderea asupra unde vrei să mergi și ce pași sunt necesari a fi făcuți pentru a ajunge acolo. Prin stabilirea obiectivului, atât jucătorul, cât și antrenorul fixează ținte pentru procesul de antrenament. Obiectivele furnizează un sens clar direcției și scopului și stimulează jucătorii să întâlnească și să depășească provocările necesare.”

Stabilirea obiectivelor trebuie făcută individual, pentru fiecare jucător, deoarece fiecare jucător este diferit și are ritmul său de progres, pe care antrenorul ar trebui să îl observe. Pentru a stabili obiective, antrenorul trebuie să cunoască detalii despre jucător, atât din partea sa, cât și din partea părinților. Antrenorul trebuie să aibă o viziune asupra carierei sportivului, dar obiectivele trebuie stabilite realist.

Scopul realizării obiectivelor ajută atât la creșterea performanțelor, cât și la autodepășire, dedicare mult mai mare din partea jucătorului care urmează un drum stabilit și clar. Desigur, obiectivele pot să sufere unele modificări datorită unor factori externi sau interni cum ar fi: accidentări, lipsa resurselor, etc, dar acestea nu ar trebui să devină constante, deoarece în acest fel nu se va putea ajunge la un nivel ridicat.

Pentru a îndeplini obiectivele propuse este important ca atât sportivul, cât și antrenorul să își dorească și să lupte în ciuda dificultăților survenite pe parcurs, deoarece pentru a ajunge la un nivel înalt, pregătirea nu este deloc ușoară, cere foarte multe sacrificii pe care sportivul trebuie să le cunoască și să fie dispus să le accepte.

Pentru fiecare componentă a antrenamentului, trebuie să existe niște obiective, realiste, care să ajute antrenorul în pregătirea planului de antrenament. Antrenorul trebuie să monitorizeze atent îndeplinirea și parcursul sportivului până la îndeplinirea obiectivelor, deoarece acesta trebuie să semnaleze și să observe orice abatere sau impas apărut. Obiectivele trebuie reevaluate constant, atât în scopul observării nivelului atins, cât și pentru a vedea dacă antrenamentele sunt dirijate corespunzător.

Tabelul nr. 2.2. ” Principiile principale ale stabilirii obiectivului (SMARTER) sunt următoarele”:

7. Factori materiali

În această categorie vorbim despre condițiile materiale de care dispune jucătorul. Am încadrat acești factori la categoria primari, deoarece indiferent cât de talentat ar fi jucătorul, dacă nu dispune de un suport financiar mare, efortul va fi în zadar. Se cunoaște faptul că tenisul este un sport de elită, un sport costisitor, intervenind multe aspecte care trebuie luate în vedere: rachete, echipament, mingi, teren, dar cel mai important participarea la turnee. Antrenorul este responsabil, de asemenea, de conștientizarea părinților despre costul practicării tenisului de performanță. Un antrenor ar trebui să fie calculat, să mențină sub control și acest aspect.

Pe măsură ce sportivul crește, turneele devin tot mai dese și mai importante, costurile ridicându-se de la un nivel la altul. Pentru a putea fi cât mai realiști, antrenorul ar trebui să întocmească un buget pe sezon competițional, de care ar trebui să se țină cont, fără abateri prea mari.

În continuare, vom prezenta factorii secundari, care sunt într-o strânsă legătură cu cei principali, fiind într-o relație de interdependență.

Factori secundari:

Pregătirea tactică

Prin noțiunea de tactică înțelegem: ” Totalitatea acțiunilor jucătorului organizate și coordonate rațional, în limitele prevederilor regulamentului de joc și ale spiritului de sportivitate, în scopul valorificării calităților proprii și a deficiențelor de pregătire a adversarului.”

Tactica este în strânsă legătura cu tehnica, deoarece fără o tehnică foarte bine însușită, jucătorul nu poate adopta o tactică eficientă. Tactica se dezvoltă și în funcție de nivelul de creativitate și de imagine vizuală pe care o are jucătorul, deoarece acesta trebuie să anticipeze mingea, dar și să observe punctele slabe ale adversarului, pentru a construi o tactică favorabilă. Tactica în jocul de tenis este foarte complexă, existând o mulțime de planuri tactice pentru fiecare meci. Antrenorul trebuie să ajute sportivul să dezvolte o tactică unică, care să se muleze după stilul de joc al acestuia. Antrenamentele tactice pun accent pe dezvoltarea gândirii tactice a jucătorului, prin exerciții care îi oferă posibilitatea de a veni cu o decizie pe care o consideră cea mai bună pentru câștigarea punctului. De asemenea, prin antrenamentele de tactică se dezvoltă pragul de acceptare a greșelilor, deoarece jucătorul prin fiecare decizie luată își asumă un risc.

Prin consolidarea pregătirii tehnice, crește nivelul de încredere în adoptarea anumitor tactici în timpul unui meci, ceea ce duce la o performanță crescută din partea jucătorului.

Fig. 2.1. Exemple de tactici:

Biomecanica loviturilor

Biomecanica se ocupă cu studiul mișcărilor. În tenis, studiul biomecanicii este foarte larg folosit, deoarece se pot observa toate aspectele legate de o mișcare, unele detalii fiind foarte greu observabile când lovitura se execută cu viteză.

Biomecanica urmează o serie de principii și anume:

Echilibrul

Inerția

Forța de reacție

Momentul

Energia elastică

Lanțul coordonării

Studiul biomecanicii în tenisul de câmp este tot mai folosit de către antrenori, pentru a putea analiza execuțiile sportivilor, atât în vederea corectării, cât și pentru observarea eficienței. De asemenea, prin acest studiu se pot observa punctele de contact atât al rachetei cu mingea, cât și a sportivului pe sol. Această metodă de monitorizare este folosită și pentru vizualizarea execuțiilor de către sportiv, pentru a înțelege mai bine unde trebuie corectat sau îmbunătățit. Pentru studiul biomecanicii se folosesc atât imagini, cât și diferite echipamente care dau imagini și cadre în timp real, acestea putând fi analizate în detaliu de către antrenori. De asemenea, se folosesc programe prin ajutorul cărora se pot analiza unghiurile corpului în timpul loviturii, obținând o analiză amănunțită despre fiecare parte a lovirii mingii.

Echipamentul

Echipamentul în tenis este foarte important, deoarece influențează performanța în mod direct.

Rachetele:

” La început a fost palma, iar jocul se numea „Jeu de paulme”, adică jocul de palma. Intensitatea cu care se lovea mingea a determinat apariția unor mănuși pentru atenuarea șocurilor și protejarea palmelor. De la mănușa care oferea doar protecție palmelor, s-au dezvoltat alte dispozitive pentru lovirea mingii, din lemn, care aveau un mâner de prindere și un cap plat pentru lovire, dar și acestea la rândul lor nu ofereau un joc satisfăcător și un ritm plăcut, deoarece se rupeau des și nu ofereau o lovitură puternică. Evoluția jocului a dus la apariția rachetei de tenis compusă din elementele de bază care se regăsesc acum la rachetele moderne: mâner, trunchi, ramă, cap și corzi.”. Rachetele sunt foarte greu de ales, deoarece pentru fiecare jucător variază. Elementele ce stau la baza alegerii rachetei sunt: vârsta jucătorului, forța, stilul de joc, dar și grosimea mâinii.

Fig. 2.2. și 2.3. Modele de rachete

Mingi:

” Primele mingi de tenis au apărut încă din secolul al XV-lea, atunci când lovirea acestora reprezenta doar o formă de distracție, fiind confecționate din materiale diferite. Cele mai multe erau din piele umplută cu păr uman, de cal, sau lână. În secolul al XVIII-lea s-a trecut la benzi de lână înfâșurate strâns în jurul unui nucleu realizat prin rularea unor fire, învelite la exterior de o pânză albă. Odată cu apariția primelor terenuri de tenis în Marea Britanie (anul 1870), s-au făcut eforturi pentru implementarea unor noi idei, care mai târziu aveau să dea viață acestui sport.”

După aceea, au început să se găsească mingi care aveau ca bază bile de cauciuc, acestea fiind importate din Germania. Unul din inventatorii cauciucului vulcanizat, Charles Goodyear, a adus o mare schimbare în calitatea mingilor, acestea fiind umplute cu aer.

” În anul 1882, la sugestia lui John Moyer Heathcote, un cunoscut jucător de la acea vreme, s-a încercat un experiment prin care cauciucul a fost învelit cu o pâslă, iar acel model a cunoscut cel mai mare succes. ”

Heathcote a fost cel care a rămas de-a lungul anilor ca fiind cel ce a înventat mingea de tenis din ziua de azi, deși unele modificări au mai fost aduse cu timpul.

Fig. 2.4. Evoluția mingilor

Adidașii:

Cu trecerea anilor, observăm o modificare majoră în ceea ce privește încălțămintea în tenis, începând de la niște pantofi fără niciun specific acestui sport, ajungând în ziua de astăzi la o mulțime de varietăți, alegându-se în funcție de anumiți factori.

În ziua de astăzi se folosesc adidași foarte performanți în primul rând pentru a evita accidentările, dar și pentru a da un comfort cât mai mare jucătorului. Se aleg în primul rând în funcție de suprafața pe care se joacă, dar și în funcție de elasticitate, stabilitate, absorbția șocurilor, vârstă și nivel de joc.

” Cel mai popular model de talpă este cel în zig-zag. Cu cât zimțurile sunt mai adânci, cu atat pantoful este mai fix pe suprafața de joc. Dacă se joacă în interior, talpa trebuie să fie dintr-o suprafață mai netedă, pentru o rotire optimă. Iarba sintetică poate fi mai alunecoasă, iar faptul ca avem aceeași suprafață pe întreaga talpă (în formă de fagure, cu striații) poate da o stabilitate mai mare.”

Fig. 2.5. Evoluția adidașilor

Îmbrăcăminte:

La început, la categoria masculin, costumul era alcătuit din pantaloni din flanel, vesta din lână, cămăși care erau incomode. La categoria feminin, aproximativ în anii 1860, când au început să practice în mod profesionist, femeile aveau fuste luni și largi, cămăși și jabouri. Cea care a adus o schimbare majoră a fost Suzanne Lenglen, în 1919, afișându-se cu o ținută compusă din fustă de bumbac puțin sub genunchi și o bluză cu decolteu rotund cu mâneci scurte. O altă modificare ce are loc la începutul anilor 1940 este eliminarea ciorapilor groși dar și a șosetelor până la genunchi purtate de ambele categorii. Se includ pantalonii scurți la categoria masculin, iar puloverele groase vor fi precedate de tricouri cu nasturi.

”Gertrude Morgan a stârnit valuri de comentarii făcându-și apariția în 1949 într-o rochie albă căptușită cu satin, pe sub care purta un short bordat din dantelă. Evoluția în ceea ce privește calitatea materialelor și a fibrelor a permis crearea unor piese vestimentare care să protejeze corpul de transpirația excesivă, să mențină o temperatură constantă și în același timp să ofere și o sursă de inspirație fashion.”

Fig. 2.6. Echipamentul

Racordaje:

La începuturile acestui sport, jucătorii foloseau maț de animale pe post de racordaj. Desigur, acest lucru s-a schimbat pe măsură ce viteza mingii a crescut, deoarece acele racordaje nu făceau față. În prezent, există patru categorii în care putem împărți racordajele: corzi sintetice, multi-filament, corzi naturale si poliester.

” Corzi sintetice: Acesta este cel mai ieftin tip de racordaj. De obicei conțin nylon și oferă o experiență bună pentru acest preț.

Multi-filament: Asigură o experiență de joc similară corzilor naturale. Sunt compuse din sute de fire minuscule legate împreună.

Corzi naturale: Făcute din intestine de vacă, acest tip de racordaj este imitat de cel multi-filament. Corzile naturale își păstrează tensiunea cel mai bine, sunt cele mai confortabile pentru mana ( ideale pentru jucătorii care au probleme cu mâinile), dar sunt de asemenea și cele mai scumpe.

Poliester: În ultimi 10 ani, acest tip de racordaj, a luat cu asalt piața și circuitul profesionist. Acesta este un racordaj de tenis rigid care oferă jucătorilor intermediari și avansați să execute lovituri cu o viteză, un efect și un control ridicat.”

Fig. 2.7. Racordajele

Suprafețe de joc:

În prezent avem patru suprafețe de joc și anume: zgură, iarbă, suprafață dură (hard) și suprafață sintetică. Pentru fiecare din aceste suprafețe există un turneu de Grand Slam. Una din diferențele majore ale acestor suprafețe este viteza mingii. Zgura este cea mai lentă suprafață, urmată de hard. În cele din urmă, cea mai rapidă suprafață este iarba.

Fig. 2.8. Suprafețele de joc

Nutriția

”Nutriția este procesul prin care chimicalele din mediu sunt asimilate de corp pentru a oferi energia și nutrimentele necesare pentru a te ține în viață și sănătos.”

Acest aspect este în strânsă legătură cu partea medicală, deoarece pe baza analizelor rezultate se pot concepe diferite planuri de alimentație pentru un jucător. Alimentația în concordanță cu nevoile sportului este esențială pentru obținerea rezultatelor superioare.

Pentru pregătirea unul plan de alimentație se ține cont de următoarele nutrimente:

Carbohidrați: în tenis aceștia sunt cei mai importanți, reprezentând până la 50% din alimentația zilnică. În antrenament, carbohidrații sunt cei care asigură necesarul de energie până la 90 de minute.

Grăsimi: care pentru un sportiv nu ar trebui să depășească 25-35% din dieta zilnică. Acestea se află în strânsă legătură cu carbohidrații.

Proteine: aproximativ 20%, acestea sunt descompuse în aminoacizi care intră în structura mușchilor, asigurând dezvoltarea normală a acestora. În timpul antrenamentului nu se consumă o cantitare semnificativă de proteine.

Vitamine: esențiale pentru dezvoltarea armonioasă și pentru menținerea stării de sănătate. Câteva dintre cele mai importante vitamine ar fi: A, C, B1, B2, B6, B12, D, K. Fiecare dintre acestea au un rol important în dezvoltarea întregului organism.

Minerale: de exemplu: Calciu, Magneziu, Zinc, Fier, Sodiu, Potasiu, care asigură funcționarea normală a sportivului. Orice deficiență a acestora atrage după sine scăderea performanțelor.

Apa: este elementul necesar organismului. Mai ales la sportivi, aportul de apă într-o zi este crescut datorită pierderii acesteia în timpul antrenamentelor. Apa este prima componentă a celulelor, acestea asigurând dinamica organismului și funcționarea normală.

Planul de nutriție trebuie atent conceput în așa fel încât unui sportiv să i se asigure un aport suficient de substanțe pentru organism. Acest plan este individual, în funcție de numărul de ore de antrenament, de faza în care se află, de condiții climatice, etc.

Planificarea pregătirii

Periodizarea este cheia succesului. Antrenorul care cunoaște acest lucru va avea succes. În tenis, datorită competițiilor care se desfășoară pe parcursul întregului an, nu există extra-sezon, iar în cazul în care jucătorii aleg să urmeze o perioadă de pregătire între sezoane, sau între competiții acea perioadă este foarte scurtă. Desigur, până la acel nivel, periodizarea este factorul care va aduce rezultate.

”Periodizarea este divizarea planului anual în etape de antrenament. Este scindarea anului în unități mici, fiecare cu obiectivele sale, pentru asigurarea celor mai bune șanse pentru buna performanță în timpul pre-determinat.”

Planificarea pregătirii ține cont de foarte mulți factori, printre ei aflându-se și: disponibilitatea jucătorului, turneele la care participă, nivelul de joc, metodele de antrenament.

Diagramă nr. 2.5. Caracteristici care definesc periodizarea:

Planul anual de pregătire este împărțit în mai multe faze:

De pregătire

Competițională

Pre-competițională

De tranziție/ refacere

De asemenea, fazele de pregătire sunt de două feluri:

Pregătire generală

Pregătire specifică

Perioada de tranziție sau de refacere poate fi:

Odihnă completă

Odihnă activă

Desigur, toate aceste aspecte trebuie corelate și bine monitorizate de către antrenor, care observă în permanență starea sportivului.

În perioada de pregătire antrenorul poate lucra și modifica anumite aspecte în jocul sportivului. De asemenea se urmărește creșterea rezistenței fizice, a forței, care nu pot fi dezvoltate în altă perioadă.

În faza pre-competițională se urmărește o obținere a formei sportive, care va fi valorificată în perioada competițională.

Faza de tranziție urmează imediat după perioada competițională, când se urmărește refacerea prin diferite mijloace a sportivului: masaje, kinetoterapie, saună, înot, alergare ușoară, etc.

Tabel nr. 2.4. Conform lui Grosser, 1986, fiecărei faze principale a planului de periodizare îi corespunde faza parțială a planului astfel:

(Crespo, M. And Miley, D. ITF Manualul antrenorilor avansați, Editura International Tennis Federation, Londra, 1998, pag 234)

Condițiile de joc

Condițiile de joc se referă la mediul în care jucătorul se pregătește. Desigur, aceste condiții pot să influențeze performanța jucătorului. Terenul pe care se antrenează, materialele de care dispune, disponibilitatea antrenorului sau a altor jucători cu care se antrenează, toate acestea își pun o amprentă în pregătirea sportivului. Pentru înalta performanță, un jucător are nevoie de stabilitate, de înțelegere, dar și de un mediu propice în care să se dezvolte, atât ca sportiv, dar și ca om. Desigur, un jucător nu trebuie să posede totul fără a lucra, acesta trebuie lăsat să lupte pentru ceea ce își dorește, să experimenteze și un mediu mai puțin favorabil, pentru a învăța să se adapteze.

Acest factor aparține în mare proporție responsabilității antrenorului, care trebuie să găsească un echilibru în favoarea sportivului.

2.7. Prezentarea somatică a jucătorului de tenis la categoria seniori

Un sportiv este considerat la categoria seniori de la vârsta de 18 ani în sus. Din punct de vedere somatic, la această vârstă organismul este în jumătatea a doua a dezvoltării, când toate aspectele se definitivează.

În funcție de ramura de sport practicată, organismul se adaptează la efortul specific, existând diferite modificări în funcție de vârstă, sisteme funcționale, care se adaptează pe măsură ce organismul se dezvoltă.

”Procesul de maturizare logică a omului cuprinde o perioadă lungă – de la naștere până pe la vârsta de 17-18 ani la femei, când se încheie creșterea organismului, se finalizează procesul de dezvoltare și se maturizează organele interne.”

”Formarea articulațiilor și suprafețelor articulare se finalizează, în general, spre vârsta de 18-20 de ani, iar dezvoltarea completă a oaselor la 23-26 ani. La 18-20 de ani se formează complet și structurile de legătură ale aparatului locomotor (fascii, aponevroze, ligamente), crește brusc rezistența acestora.”

Începând cu pubertatea atât dimensiunile oaselor cât și densitatea lor se modifică, acestea crescând până spre vârsta de 23-26 de ani la femei când se înregistrează cea mai mare densitate de minerale în oase. Un alt rol important dezvoltării țesutului osos o are sistemul endocrin, respectiv hormonii estrogeni și progesteroni, dar și de cantitatea de calciu prezentă în organism.

Împreună cu sistemul osos, observăm la această vârstă (începând cu 18 ani) o creștere semnificativă a masei musculare, diametrul muscular transvers ajungând la dimensiunile unui om adult, respectiv 40-45% din greutatea corporală. Din acest motiv, este foarte importantă pregătirea fizică în această perioadă, deoarece musculatura ajunge la capacitatea maximală. Există desigur, anumite diferențieri funcționale și structurale ale unor grupe musculare care se vor dezvolta mai ales între 24-28 de ani. Cea mai mare creștere a grupelor musculare la această vârstă se înregistrează la nivelul membrelor inferioare, iar cea mai mică la nivelul membrelor superioare.

De asemenea, ”Cel mai înalt grad de predispoziție la o activitate în regim de viteză-forță și cu o direcționare anaerobă se observă la femei la vârsta de 17-20 ani.”

Din acest motiv, la această vârstă se lucrează fizic intens, deoarece există o eficiență crescută a perfecționării calităților motrice. Un aspect care trebuie luat în evidență este pregătirea complexă a sportivilor, atât fizic cât și pe ceilalți parametrii ai antrenamentului, deoarece datorită capacităților cognitive ridicate de la această vârstă, antrenamentele au un efect pozitiv, iar performanțele cresc.

Volumul inimii și VO2 max se află la cele mai înalte nivele la vârsta de 18-20 ani, de asemenea și debitul cardiac.

”Puterea sistemului lactacid anaerob scade odată cu vârsta. La femei, indicatorii care exprimă nivelul puterii anaerobe maxime pot să scadă după atingerea vârstei de 20 de ani. […] Scăderea puterii sistemului lactacid anaerob este compensată cu creșterea capacitîții procesului aerob. Aici, cei mai înalți indicatori se înregistrează la femei la vârsta de 30 de ani.”

În ceea ce privește capacitatea cognitivă, începând cu trecerea la seniori, se poate observa o creștere semnificativă a mentalului, fapt datorat maturizării, dar și experienței acumulate. Sportivii înțeleg sportul la un alt nivel, întreg sistemul nervos este dezvoltat la maxim, capacitatea de concentrare și atenție este la un prag ridicat, astfel că sportivii se antrenează într-un mod mai serios și mai responsabil, înțelegând faptul că lucrează pentru ei și cunosc direcția în care trebuie să meargă. Sportivii înțeleg mai bine aspectele privind meciurile, dezvoltând tactici eficiente și analizează deciziile luate, asumându-și riscurile pentru fiecare fapt.

Un alt aspect care trebuie atins face referire la refacerea organismului și toleranța la efort. Odată cu înaintarea în vârstă, sportivii maturi au nevoie de un timp mai lung și de o recuperare mai complexă între antrenamente față de juniori și copii. Una din cauzele posibile este faptul că musculatura și întreg organismul: sistemul nervos, endocrin, metabolismul, sunt dezvoltate la capacitatea maximă ceea ce crește timpul de refacere a sistemelor.

CAPITOLUL III

Organizarea cercetării, subiecții și metodele de cercetare utilizate

3.1 Organizarea cercetării

Pentru această monitorizare s-au folosit două testări, testarea inițială fiind în perioada 11-15.12.2017, iar testarea finală în perioada 16-20.04.2018. Pentru fiecare dintre parametrii prezentați mai sus am conceput o baterie de teste, cele care mi s-au părut mai relevante pentru scopul urmărit.

Tabel nr. 3.1. Etapele cercetării

3.2 Subiecții cercetării

Am ales ca această cercetare să fie asupra unei singure sportive, de la categoria senioare.

Intenționez ca acestă lucrare să fie aplicată unui eșantion de sportivi din lotul de juniori de tenis de câmp.

Tabel nr. 3.2. Prezentarea subiectului

3.3 Metodele de cercetare utilizate

Metodele de cercetare care au fost folosite în această lucrare sunt:

– documentarea științifică

– observația

– metoda testelor

– metoda studiului de caz

– metode matematice

Mijloace utilizate în experiment

Pentru monitorizarea parametrilor fizici am folosit trei probe specifice în tenis: SPRINT 5 m, SPRINT 10 m și EVANTAI.

Proba urmărește evaluarea vitezei de deplasare pe distanțe scurte, respectiv 5 m și 10 m. Se pleacă la semnal sonor, se parcurge distanța stabilită, 5m sau 10m.

Sportivul pleacă la semnal sonor și parcurge distanța de 5 sau 10 metri în viteză maximă. Proba se execută de două ori și se notează cel mai bun timp.

Proba Evantai: Proba urmărește evaluarea vitezei de deplasare specifică jocului, coordonarea dar și capacitatea de a accelera și frâna. Sportivul trebuie să sprinteze, să culeagă și să așeze în dreptul punctului de plecare fiecare din cele cinci mingi, poziționate pe teren ca în figura următoare. Deplasarea se poate face în orice fel dorește sportivul pentru a fi mai eficient, singura reglementare este ca la mingea 3 mișcarea de întoarcere să fie în alergare cu spatele.

Fig. 3.1. Exercițiul Evantai

Pentru monitorizarea parametrilor medicali am folosit două analize dintre cele mai importante și anume: EKG și o fișă de monitorizare a parametrilor somato-funcționali.

Pentru monitorizarea parametrilor legați de biomecanica loviturilor, am analizat lovitura de forehand și serviciu, prin observarea retragerii loviturii, momentul impactului cu mingea, dar și finalizarea și contactul cu solul.

În vederea analizei evoluției din punct de vedere psihic, am folosit în primul rând crearea unei presiuni suplimentare de stress în timpul antrenamentelor și observarea eficienței loviturilor înainte de presiunea suplimentară cât și în timpul presiunii. De asemenea, am analizat timpul de revenire din starea de irascibilitate în ceea ce privește procentajul de lovituri în teren. În această categorie am mai analizat controlul emoțiilor în timpul unui antrenament. Pentru aceasta, am folosit 3 exerciții:

O serie de 10 mingi pe cros, cu forehandul, respectiv cu backhandul. Pe teren au fost făcute 2 pătrate de lungimea de 1.5m. Jucătoarea a fost rugată să anticipeze câte mingi va da în pătrat atât de pe partea de forehand, cât și de pe backhand. S-au numărat câte mingi a reușit.

Acest exercițiu are ca scop analiza puterii de concetrare: lovirea cu o minge pe cros 10 schimburi consecutive, repetat de 3 ori. Prima dată acest exercițiu s-a executat în condiții normale, de stres la un nivel scăzut spre mediu. A doua dată, acestui exercițiu i s-au adăugat factori de stres extern (muzică, public gălăgios, aruncarea din exterior a mingilor pe teren), dar și intern ( sportiva primind o pedeapsă dacă nu reușește din 5 mingi). S-a numărat din câte mingi reușește să execute în condiții normale și de stres.

A avut ca scop analiza timpului de revenire după un factor de stres, dintr-o stare de irascibilitate. Exercițiul s-a desfășurat astfel: jucătoarea a primit mingi de la coș, în serii de câte 10. Mingile au trebuit direcționate în cele două pătrate descrise anterior, una pe lung de linie, una pe cros. S-au numărat mingile care au fost în interiorul pătratului. Acest exercițiu s-a desfășurat prima dată în condiții normale, apoi în condiții de stres, iar la final în condiții normale.

Am analizat și verificat în ce mod stabilirea obiectivelor a fost realistă, câte din cele propuse au fost atinse, iar cele care nu au fost, am căutat o explicație. Pentru aceasta am conceput un plan de pregătire, iar la final am analizat datele.

Pentru analiza parametrilor tehnico-tactici am analizat un program de analiză în cadrul unui meci. Programul se numește ProTennis prin care la final de set, respectiv de meci, avem o analiză completă a jocului, din care putem analiza dacă sportiva a respectat tactica propusă, dar și stilul de joc și punctele forte ale acesteia.

CAPITOLUL IV

Date rezultate și interpretarea lor

4.1 Analiza parametrilor fizici

Pentru a monitoriza pregătirea fizică, am ales trei probe de control specifice și anume: sprint 5M, sprint 10M și evantai.

Rezultate obținute sunt următoarele:

Tabel nr. 4.1. Rezultatele obținute în cadrul testărilor fizice

Tabel nr. 4.2. Baremul oficial al Federației Române de tenis- categoria senioare

Diagramă nr. 4.1. și 4.2. Rezultatele obținute la testările inițiale și finale

Analizând datele, observăm o îmbunătățire la fiecare dintre aceste trei probe, după testarea finală sportiva fiind la categoria bun spre foarte bun. Deși la această vârstă viteza nu mai poate fi îmbunătățită semnificativ, fiecare zecime de secundă poate fi considerat ca un progres, ceea ce s-a întâmplat și în acest caz. În aceste cinci luni s-a lucrat specific pe creșterea vitezei de reacție, a vitezei pe distanță scurtă și a deplasării laterale cu programe precum:

Tabel nr. 4.3. Program de dezvoltare a vitezei

Tabel nr. 4.4. Program de pregătire fizică specific pentru viteză

Tabel nr. 4.5. Program pentru îmbunătățirea vitezei

4.2 Analiza parametrilor medicali

Pentru monitorizarea parametrilor medicali am folosit analiza următoarelor date:

– EKG

Prin această testare am urmărit funcția cardiacă și revenirea după efort. Am efectuat o electrocardiogramă pentru a verifica atât pulsul cât și dacă există anumite anomalii, rezultatul fiind bun de fiecare dată.

Am mai analizat capacitatea de a reveni la un puls normal în condiții de efort ridicat. Această monitorizare oferă informații despre timpul de revenire, dar de asemenea, despre forma sportivă la care se află sportiva.

Fig. 4.1. Imagini EKG

Pentru a putea observa mai în detaliu diferența între acestea două am atașat o imagine mai clară conform anexei 1.

Pentru comparație, pentru a observa mai în amănunt, am efectuat un EKG al sportivei, fiind primul prezentat, iar a doua imagine este al unei persoane cu probleme cardiace. Prin această monitorizare observăm atât bătăile inimii care sunt regulate, la intervale egale, ceea ce demonstrează faptul că sportiva este sănătoasă din punct de vedere cardiac. Al doilea amănunt ce se poate observa este pulsul, care este sub nivelul normal de 70-75 bătăi/minut, fiind perfect normal pentru un sportiv de performanță care în condiții de sănătate ar trebui să fie sub 70 de bătăi/minut.

Tabel nr. 4.6. Pulsul în timpul antrenamentului

R1 – ritm inițial, imediat după încălzirea dinaintea antrenamentului

R2 – ritm la pauză, după un efort mediu

R3 – ritm la 1 minut după pauză

Observăm faptul că la testarea inițială sportiva a avut un puls ridicat după un efort mediu, iar după pauză, pulsul nu a scăzut mult. Acest fapt indică spre o pregătire fizică puțin deficitară, dar de asemenea se ia în considerare și starea de prospețime a sportivei.

La testarea finală, sportiva a efectuat același antrenament. Observăm faptul că pulsul nu s-a ridicat la fel de mult în timpul efortului, iar revenirea a fost mult mai rapidă, scăzând cu 18 bătăi/minut. Acest parametru indică faptul că pregătirea fizică a fost executată corespunzător, iar forma sportivă este ridicată.

– Fișă de analiză somatică

Prin această fișă de observație analizăm sportiva atât din punct de vedere somatic, dar obținem și date referitoare la condiția fizică a sportivei, prin efectuarea testelor Ruffier și Harvard.

Tabel nr. 4.7. Datele obținute la testarea inițială

MI – membre inferioare

MS – membre superioare

IMC – indice de masă corporal

Tabel nr. 4.8. Datele obținute la testarea finală

MI – membre inferioare

MS – membre superioare

IMC – indice de masă corporal

În ceea ce privește baremul indicilor Harvard și Ruffier, specialiștii oferă următoarele valori:

Tabel nr. 4.9. Valorile indicilor Harvard și Ruffier

Prin comparație putem observa o creștere în greutate, dar și o creștere a forței generale, care înseamnă că sportiva s-a antrenat și în vederea creșterii forței generale. De asemenea, observăm un rezultat mult mai bun la testele Harvard și Ruffier, care indică faptul că jucătoarei i-a crescut nivelul de rezistență dar și revenirea rapidă după efort. Aceste rezultate, corelate și cu rezultatele obținute la parametrii medicali, demonstrează o creștere a condiției fizice generale a sportivei.

Din fișa somatică observăm și faptul că avem o creștere a elasticității toracice, ceea arată o creștere a cutiei toracice, deci o creștere a capacității pulmonare totale, adică o rezistență mai crescută.

IMC, adică indicele de masă corporal este un indice foarte important, deoarece arată procentajul de grăsime din organism, care pentru un sportiv este esențial.

Fig. 4.2. Încadrarea indicilor de masă corporali

4.3 Analiza biomecanicii

La această monitorizare am folosit metoda analizei loviturii de forehand și serviciu.

Pentru analiza biomecanică a loviturii se iau în vedere următoarele: genunchi, rotația șoldului, rotația trunchiului, rotația brațului în jurul umărului, extensia cotului, flexia încheieturii.

Fig. 4.3. Testare inițială

Tabel nr. 4.10. Analiza biomecanică a loviturii

Fig. 4.4. Testare finală

Tabel nr. 4.11. Analiza testării finale

Fig. 4.5. Testare inițială

Tabel nr. 4.12. Analiza testării inițiale

Fig. 4.6. Testare finală

Tabel nr. 4.13. Analiza testării finale

Pentru o analiză mai clară am atașat în anexa nr. 2 mai multe imagini din timpul antrenamentelor de corectare.

4.4 Analiza componentei psihice/mentale

Pentru a cuantifica importanța mentalului în tenisul de câmp am folosit o serie de teste care mi s-au părut cele mai relevante și anume:

Exercițiu nr. 1

-Acest exercițiu se desfășoară astfel: o serie de 10 mingi pe cros, cu forehandul, respectiv cu backhandul. Pe teren au fost făcute 2 pătrate de lungimea de 1.5m. Jucătoarea a trebuit să anticipeze câte mingi va da în pătrat atât de pe partea de forehand, cât și de pe backhand. Au urmat seriile de câte 10 lovituri atât de forehand, cât și pe backhand, fiind numărate. La final, s-au obținut următoarele:

Tabel nr. 4.14. Loviturile anticipate și executate

T.I. – testare inițială

T.F. – testare finală

Obervăm faptul că la testarea inițială sportiva s-a supraevaluat, reușind un punctaj mai mic față de așteptări. Această supraevaluare indică faptul că sportiva are o încredere prea mare în sine, fapt ce se concretizează în timpul meciului prin încercare de finalizare rapidă a punctelor, asumându-și riscuri prea mari și greșind prea mult.

La testarea finală, observăm faptul că sportiva a fost la nivelul așteptărilor sale, ceea ce demonstrează faptul că aceasta a lucrat la această parte, reușind să își cunoască jocul. Acest fapt se imprimă și în reultatele mai bune pe parcursul acestor luni, deoarece sportiva nu a mai atacat excesiv și nu a riscat la toate mingile, jucând calculat punctele.

Exercițiu nr. 2

-Acest exercițiu a constat în: lovirea cu o minge pe cros 10 schimburi consecutive, repetat de 3 ori. Prima dată acest exercițiu s-a executat în condiții normale de stres la un nivel scăzut spre mediu. A doua dată, acestui exercițiu i s-au adăugat factori de stres extern (muzică, public gălăgios, aruncarea din exterior a mingilor pe teren), dar și intern ( sportiva primind o pedeapsă dacă nu reușește din 5 mingi). S-a analizat puterea de concentrare a sportivei în condiții de stres.

Tabel nr. 4.15. Numărul de mingi folosite pentru excuția a 3 serii consecutive

T.I. – testare inițială

T.F. – testare finală

Diagramă nr. 4.3. Analiza rezultatelor

Conform tabelului și diagramei putem afirma că pe parcursul testării inițiale, sportiva nu a reușit să facă față presiunii și factorilor de stres, acestea influențând rezultate sale. Aceste rezultate scăzute reflectă faptul că jucătoarea își pierde rapid concentrarea și implicit rezultatele sale sunt fluctuante.

În perioada dintre testarea inițială și finală sportiva s-a pregătit și pe partea mentală, fapt ce a dus la o creștere a capacității de concentrare și în condiții de stres. Acest fapt duce implicit la creșterea performanțelor deoarece sportiva poate face abstracție de orice factor de stres din exterior cât și din interior și se poate concentra doar asupra punctului și meciului.

Exercițiu nr. 3

Acest exercițiu a avut ca scop analiza timpului de revenire după un factor de stres, dintr-o stare de irascibilitate. Exercițiul s-a desfășurat astfel: jucătoarea a primit mingi de la coș, în serii de câte 10. Mingile au trebuit direcționate în cele două pătrate descrise anterior, una pe lung de linie, una pe cros. S-au numărat mingile care au fost în interiorul pătratului. Acest exercițiu s-a desfășurat prima dată în condiții normale, apoi în condiții de stres, iar la final în condiții normale.

Tabel nr. 4.16. Rezultatele obținute la testarea inițială

T.I. – testare inițială

Tabel nr. 4.17. Rezultatele obținute la testarea finală

T.F. – testare finală

În această testare s-a analizat capacitatea sportivei de a trece peste o stare de enervare și peste factorii de stres externi. Observăm faptul că la testarea inițială sportiva nu a reușit să revină din starea de enervare, reușind un procentaj redus al loviturilor.

În ceea ce privesc rezultatele obținute la testarea finală, sportiva a reușit să revină din starea de enervare, ceea ce pune în valoare eficiența antrenamentelor mentale. Această evoluție se reflectă în timpul meciurilor, prin creșterea performanțelor, eliminarea presiunii și revenirea după o lovitură nereușită sau un punct pierdut.

În ceea ce privește antrenamentul mental efectuat de sportivă, acesta a avut un rol important în decursul acestor luni. Printre metodele efectuate s-au folosit următoarele: tehnici de relaxare și refacere, controlul furiei și al anxietății, controlul emoțiilor, tehnici de gestionare a situațiilor negative din timpul unui meci sau antrenament.

Pentru a avea o imagine mai clară asupra modului în care s-au desfășurat exercițiile, am adăgat în anexa nr. 3 o poză reprezentativă.

4.5 Stabilirea obiectivelor

În această parte, am analizat un plan al obiectivelor stabilit pe o perioadă de 5 luni. Vom observa care dintre aceste obiective au fost atinse și care nu au fost îndeplinite. De asemenea, observăm programul competițional și de pregătire al sportivei.

Fig. nr. 4.7. Stabilirea obiectivelor

PC – perioadă competițioală PP – perioadă de pregătire

PPC – perioadă precompetițională PT – perioadă de tranziție

Diagramă nr. 4.4. Numărul de zile pe fiecare perioadă

Conform diagramei, putem concluziona astfel: În decursul acestor 5 luni perioada de pregătire și precompetițională s-a desfășurat pe parcursul a 73 de zile, perioada competițională 56 de zile, iar perioada de tranziție 13 zile. Putem spune că, în acest interval s-a pus accent pe pregătirea sportivei, pe antrenamentele de corectare și îmbunătățire a performanței, dar se observă și un număr crescut de zile de competiție, fapt că sportiva s-a aflat în formă sportivă dar și ”proaspătă” din punct de vedere fizic și psihic.

Perioada: 1.12.2017 – 1.05.2018

Jucătoare: C. D

Vârstă: 21 ani

Tabel nr. 4.18. Obiectivele propuse

Conform tabelului, putem observa faptul că multe dintre obiective au fost atinse. Pe baza acestui tabel putem concluziona astfel:

– Antrenamentele au fost eficient pregătite,

– Relația antrenor – sportiv este bună, acesta reușind să eficientizeze jocul sportivei, dar și să-și impună stilul de antrenament,

– Pregătirea fizică a fost antrenată corespunzător obiectivelor, observând o creștere a vitezei atât pe distanță scurtă cât și în lateral,

– Pregătirea psihică este încă în proces de dezvoltare, sportiva nereușind să gestioneze emoțiile la turneele de obiectiv, respectiv cele internaționale.

– În ceea ce privește pregătirea tactică, sportiva a devenit mai ofensivă, atacând mai mult adversarul

– La obiectivele de performanță, observăm o ascensiune în clasamentul național, care a depășit chiar obiectivul propus, dar în ceea ce privește rezultatul la turneele internaționale, putem spune că sportiva a fost supraestimată momentan, fapt ce ar putea duce la o scădere a încrederii în sine.

4.6 Analiza parametrilor tehnico – tactici

Pentru a monitoriza tehnica și tactica sportivei, am folosit programul de monitorizare a meciurilor Protennis. Am analizat două meciuri ale sportivei, unul din luna decembrie, altul în luna aprilie. Pe baza statisticilor obținute, vom analiza: stilul de joc al sportivei, punctele forte, dar și punctele slabe, dar și alte aspecte.

Am analizat două meciuri ale sportivei, contra aceleași jucătoare (G.P.), un meci fiind la începutul lunii Decembrie 2017, altul în luna aprilie 2018.

Primul meci a fost pierdut în setul decisiv, după 3 ore de joc, iar al doilea a fost câștigat relativ ușor de către sportiva C.D.

Fig.nr.4.8., 4.9., 4.10., 4.11.Statisticile meciului 1

Fig. nr. 4.12., 4.13., Statisticile meciului 2

Tabel nr. 4.19. Analiza meciurilor

Din acest tabel putem observa faptul că sportiva a atacat mult la fileu în ambele meciuri, finalizând mai multe puncte de la fileu decât din spatele terenului, ceea ce ne indică stilul de joc al sportivei, respectiv că atacă des și are încredere în jocul la fileu. Pentru a ajunge în postura de a finaliza la fileu, sportiva trebuie să își deschidă terenul și să își scoată adversara din teren, elemente care dovedesc faptul că jucătoarea are o strategie bine lucrată și joacă inteligent, folosindu-și punctele forte pentru a câștiga.

Un alt aspect ce trebuie analizat este serviciul. Procentajele la primul serviciu sunt foare ridicate în ambele meciuri, deci jucătoarea este sigură pe serviciu și posedă multă precizie, servind cu mult efect. Numărul de duble greșeli este foarte redus, deci siguranța este și pe serviciul al doilea.

Din aceste statistici putem spune următoarele despre stilul de joc al sportivei C.D.:

Joacă agresiv, venind des la fileu

Siguranță pe serviciu

Joacă mai mult pe cros, pentru a deschide unghiurile și a ajunge la fileu

Are procentaj ridicat la retur, deci nu consideră presiune când este la retur

Joacă inteligent, folosindu-și punctele forte

Pune presiune pe adversar (anexa 4)

În ultimul rând aș dori să analizăm numărul de puncte câștigate în total raportat la numărul de puncte direct câștigătoare.

Diagramă nr. 4.5. Meci 1

Diagramă nr. 4.6. Meci 2

Prin comparație între primele cele două meciuri, observăm o creștere a procentajului punctelor direct câștigătoare, fapt ce indică o încredere crescută în propriile lovituri, dar și o precizie și o pregătire la nivel înalt, reușind ca din punctele câștigate în meci să crească în punctele direct câștigătoare. Putem afirma că sportiva și-a crescut nivelul de agresivitate din joc, deci urmărește să termine punctul cu lovituri câștigătoare.

Pentru această tactică de agresivitate și deschidere de unghiuri este nevoie de o tehnică ridicată, care, conform celor prezentate mai sus este corespunzătoare. Pentru a finaliza punctele rapid este nevoie de o viteză de execuție rapidă și de a lua mingea din urcare, fapt ce ridică viteza de joc și implicit crește gradul de dificultate pentru adversară să deschidă ea terenul și să finalizeze. Desigur, această tactică este destul de riscantă, deoarece prin atac constant se poate ridica numărul de greșeli, dar observăm în cazul de față faptul că sportivei îi convine acest stil de joc, reușind să mențină o balanță între puncte direct căștigătoare și greșeli.

Concluzii

1. În urma studierii și analizei literaturii de specialitate, am constatat că, monitorizarea performanței în sport este esențială, deoarece doar prin acest lucru se pot crește performanțele sportivilor de orice categorie, fie că sunt juniori, fie că sunt seniori, majoritatea specialiștilor axându-se pe monitorizarea în ansamblu, contorizarea tuturor parametrilor.

2. Observ că, în prezent tot mai mulți antrenori se îndreaptă spre a monitoriza sportivii cu care lucrează, deoarece realizează importanța acesteia. Spre comparație, până în urmă cu puțini ani, exista un număr redus de antrenori care considerau importantă monitorizarea, fapt pentru care sportivii nu beneficiau de antremanente complexe și organizare corespunzătoare a carierei.

3. Privind rezultatele obținute la parametrii fizici, acestea indică o creștere a vitezei, fapt pentru care putem afirma că metodele folosite au fost alese corespunzător și sunt eficiente. Cunoscând faptul că la seniori această calitate motrică este greu de dezvoltat, iar diferențe majore nu vor exista în ceea ce privesc timpii, faptul că s-a produs o îmbunătățire confirmă, de asemenea, eficiența metodelor folosite.

4. În ceea ce privește monitorizarea parametrilor tehnico-tactici, prin metodele și mijloacele folosite, am demonstrat faptul că statisticile unui meci sunt importante în vedea conceperii un plan de antrenament, pentru a lucra și îmbunătăți exact ceea ce este deficitar.

5. Privind analiza obiectivelor pe termen scurt sau lung, aceasta este foarte importantă pentru dirijarea antrenamentelor, dar și pentru planificarea turneelor, a perioadelor de tranziție. De asemenea, un plan al obiectivelor clar stabilite ajută atât antrenorul, cât și sportivul pentru a ști exact direcția în care se îndreaptă.

6. Analizând componenta psihică, putem afirma că îmbunătățirea performanțelor se poate face printr-o monitorizare corectă, testând și învățând sportivii tehnici de combatere a stresului, autocontrolul și modalități de relaxare și detensionare care pot fi aplicate în antrenament, dar și în meci.

7. Monitorizarea performanței s-a dovedit eficientă în conceperea planului de antrenament, dar și în vederea creșterii performanțelor, sportiva pe care a fost făcută monitorizarea obținând rezultate mai bune din toate punctele de vedere.

Bibliografie

Schonborn R., Tenisul-metodologia instruirii, Editura Casa, Oradea, 2011

https://ro.wikipedia.org/wiki/Tenis, 15.02.2018

https://ro.wikipedia.org/wiki/Tenis, 15.02.2018

http://www.atptennis.ro/istoria-tenisului, 15.03.2018

http://cec.vcn.bc.ca/mpfc/modules/mon-whru.htm, 15.03.2018

http://cis01.ucv.ro/ceres/biochimie.htm, 16.03.2018

Georgescu Ș., Tenis de câmp, Editura Stadion, București, 1974

Baciu, A., Antrenamentul în tenisul de câmp, Editura Napoca Star, Cluj Napoca, 2008

Crespo, M. And Miley, D. ITF Manualul antrenorilor avansați, Editura International Tennis Federation, Londra

Demeter, A., (1981) Bazele fiziologice și biochimice ale calităților fizice, Editura Sport-Turism, București

Cotuna, D., Curs de fiziologia și biochimia educației fizice și sportului, Editura Fascicola I, Bacău, 1976

Shade, B., Pocket ECG, Editura ALL, București, 2008

http://www.tenisshop.ro/blog/evolutia-rachetei-de-tenis/, 12.02.2018

http://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/povestea-mingilor-de-tenis-de-la-pielea-umpluta-cu-par-de-cal-la-ozn-urile-care-ating-peste-260-km-h-11826517, 10.03.2018

http://www.opentenis.ro/lectii/cum-ne-alegem-incaltamintea-pentru-tenis.html, 11.03.2018

http://www.zf.ro/pagini/evolutia-costumului-de-tenis-8425346, 10.03.2018

http://www.tenisaxyall.ro/blog/2014/11/05/ce-trebuie-sa-sti-despre-racordajele-de-tenis, 11.03.2018

, 11.03.2018

Sferle, I., Dezvoltarea aptitudinilor de îndemânare și coordonare la grupele de inițiere 10-11 ani în tenis, Editura Treira, Oradea, 2014

Sava, F., Biomecanica tenisului avansat, Editat în Spania, 2003

Drăga, I., Medicină Sportivă, Editura Sport-Turism, București, 1982

Nikolaevici, V., Periodizarea antrenamentului sportiv, Editura Discipolul, București, 2015

Anexe

Anexă nr.1 Fig nr. 1. și 2. Diferențe între EKG

Anexă nr.2 Fig. nr. 3,4,5,6 Din timpul antrenamentelor

Anexă nr. 3. Fig. nr.7. Desfășurarea exercițiului

Anexă nr. 4. Fig. nr. 8. Evoluția punctelor în meciul 1

Fig. nr. 9. Evoluția punctelor în meciul 2