Specializarea Relații Internaționale și Studii Europene [613875]

1
Universitatea ”Titu Maiorescu” București
Facultatea de Științe Sociale, Politice și Umaniste
Specializarea Relații Internaționale și Studii Europene

Lucrare de licență

Coordonator științific, Student: [anonimizat]. univ. dr. Oana E lena Brânda Drăgoi
Vasile

BUCUREȘTI

2
2018

Universitatea ”Titu Maiorescu” București
Facultatea de Științe Sociale, Politice și Umaniste
Specializarea Relații Internaționale și Studii Europene

Politica de Securitate și Apărare
Comună a Uniunii Europene și
complementaritatea dintre Politica de
Securitate și de Apărare Comună a
Uniunii Europene și N.A.T.O.

Coordonator științific, Student: [anonimizat]. univ. dr. Oana Elena Brânda Drăgoi Vasile

BUCUREȘTI
2018

3
“Va veni o zi cand toate natiunile continentului, fara a pierde calitatile lor distincte sau
glorioasele lor individualitati, vor fuziona intr -o unitate superioara formand astfel fraternitatea
europeana. Va veni o zi cand nu vo r mai exista alte campuri de batalie decat ale pietelor
deschise ideilor. Va veni o zi cand gloantele si bombele vor fi inlocuite de voturi.”
– Victor Hugo, 1849

A trebuit sa treaca mai mult de un secol pana cand profetia lui Victor Hugo, rostita in
1849 , sa devina realitate.1
Ideea creării unei Europe unite datează de secole, însă abia după anul 1945 s-au format
premisele necesare demararii unui proces de integrare europeana ,2 și anume două războaie
mondiale și numeroase alte conflicte intraeuropene ce au cauzat milioane de morți.3 Aceste
doua bătălii mondiale majore au dus la renasterea pacifismului si constientizarea pericolului
nationalismului agresiv. Un alt motiv care a stat la baza procesului de integrare europeana a
fost dorinta statelor Europei Occidentale de a -si restabili po zitiile economice afectate de razboi.
In plus, o necesitate vitala pentru statele care au suferit infrangere (in primul rand Germania,
impartita in cateva zone de ocupatie) a devenit restabilirea propriilor pozitii politice si a
autoritatii pe plan interna tional. Consolidarea fortelor statelor europene era vazuta si drept un
pas important in opunerea influentei crescande a Uniunii Sovietice asupra Europei Occidentale.
Bazele procesului de integrare europeana – care a dus la aparitia actualei structuri a
Uniunii Europene au fost puse in 1950 de catre Jean Monnet, pe atunci sef al Organizatiei
Nationale a Planificarii din Franta si Robert Schuman, ministrul de externe al Frantei. Jean
Monnet a propus ca productia de carbune si otel a Frantei si Germaniei sa fi e administrata de
un organism comun. Ideea a fost preluata de Robert Schuman, care mers mai departe si a propus
crearea unei comunitati de interese pasnice dintre Franta si Germania, deschisa si altor state
europene.4
Cele patru elemente identificate de R obert Schumann și Jean Monnet sunt capitale
pentru înfaptuirea scopurilor Uniunii Europene : asigurarea păcii politice și a reconstrucției

1 Gabriel Naghi, Securitatea europeană. Premise, prezent și pespective , București, Editura Militară, 2010, p. 13
2 Scurt istoric al constituirii Uniunii Europene , http://www.und p.md/border/scurt_istoric.html , accesat
15.05.2018
3 Idem , Securitatea europeană. Premise, prezent și pespective , București, Editura Militară, 2010, p. 13
4 Scurt istoric al constituirii Uniunii Europene , http://www.undp.md/border/scurt_istoric.html , accesat
15.05.2018

4
economice; acțiuni comune ale statelor membre, în general; asigurarea cooperării între națiunile
europene și converge nța intereselor popoarelor europene.5
Personalități cunoscute din politic a europen ă, cum ar fi Konrad Adenauer, Alcide de
Gasperi și Winston Churchill s -au alăturat celor doi ”părinți” ai Europei pentru a -i convinge pe
cetățeni de necesitatea intrării înt r-o eră nouă, cea a unei organizări structurate a Europei
Occidentale, bazate pe interese comune și fondate pe tratate, care ar garanta statul de drept și
egalitatea între toate țările membre.6
Prin crearea acestei uniuni se dorea și eliminarea rivalitatil or existente intre Franta si
Germania privind zonele strategice ale Ruhr -ului si Saar -ului, unificarea eforturilor de
reconstructie a statelor europene, a caror economie fusese puternic afectata de cel de -al doilea
razboi mondial, si crearea conditiilor ca re ar duce a evitarea pe viitor a razboaielor in Europa.
Planul propus de Robert Schuman, ulterior denumit "Planul Schuman", viza "plasarea
productiei germane si franceze de carbune si otel in mainile unei autoritati supreme comune de
supraveghere la care se pot alatura alte state europene".7
In iunie 1950, la cateva saptamani dupa lansarea planului Schuman, a izbucnit razboiul
din Coreea , iar S.U.A. a intervenit în acea situație pe baza unui mandat O.N.U.. Acest lucru nu
numai că a accentuat starea de criz a dintre Rusia și S.U.A.(Razboiul Rece) ci a dat naștere și
unor noi pericole militare. La fel cum Coreea de Sud fusese atacată de la nord de Coreea de
Nord, Germania Federală risca să fie atacată de la est de Rusia după modelul coreean. Într -o
astfel de s ituație, aparatul militar american și NATO nu puteau face față unui eventual atac
sovietic, reînarmarea trupelor germane fiind singura modalitate de a întări apărarea Europei de
Vest. Aceasta dispunea la acel moment de 10 Diviziuni US și 12 Diviziuni ale s tatelor membre
europene NATO care nu puteau rezista celor 170 de diviziuni sovietice și a faptului că USA nu
mai era singurul stat care deținea bomba atomică.
În această conjunctură, S.U.A. pune pe lista de discuții a conferinței miniștrilor de
externe sub iectul reînarmării Germaniei. Comisia de apărare NATO este solicitată să elaboreze
și să prezinte metode prin care Germania să poată aduce un aport efectiv la apărarea Europei de
Vest de un evenual pericol sovietic.

5 Politica Externă și de Securitate Comună dusă de către statele membre UE prin prisma prevederilor Tratatului
de la Lisabona https://dreptmd.wordpress.com/teze -de-an-licenta/politica -externa -si-de-securitate -comuna -dusa-
de-catre -statele -membre -ue-prin-prisma -prevederilor -tratatului -de-la-lisabona/ , accesat 21.05.2018
6 Gabriel Naghi, Securitatea europeană. Premise, prezent și pespective , București, Editura Militară, 2010, p. 13
7 Scurt istoric al constituirii Uniunii Europene , http://www.undp.md/border/scurt_istoric.html , accesat
15.05.2018

5
Ideea reînarmării Germaniei a provocat u n șoc în Europa dar mai ales în Franța.
Începând cu 1945 politica externă franceză a avut ca prioritate împiedicarea Germaniei Federale
să devină o putere militară. Propunerea americană a trezit printre populatia franceză o adevarată
teama de un nou atac g erman iar obtinerea unei aprobări din partea poporului era imposibilă cu
toate că aportul militar al Germaniei la apărarea Europei de Vest era esențial.
O soluție de compromis era integrarea Germaniei în NATO fără ca acesta să dețină
conducerea asupra trup elor sale. Franța nu agrea o astfel de idee deoarece, prin supunerea
trupelor germane conducerii NATO, Germania Federală ieșea astfel de sub controlul francez și
intra sub puterea de influență a Americii.
O altă solutie avea să fie propusă de Winston Churc hill printr -un discurs extraordinar
ținut la Londra în martie 1950. Acesta propunea crearea unei armate europene care să fie
subordonată unui minister de apărare european.
Așa a luat naștere Planul Pleven, cel care stătea la baza înființării Comunității Europene
de Apărare, iar această soluție a fost propusă în 1950 de Primul Ministru francez, René Pleven,
bazându -se pe ideea lansată de Winston Churchill și inițiativa lui Jean Monnet. Pe 24 octombrie
1950, Planul Pleven, a fost făcut public în fața Adunăr ii Naționale Franceze. Principalele puncte
ale planului erau: crearea unei armate europene ; ministerul de apărare european avea rolul de a
pune în aplicare directivele date de un consiliu alcătuit din ministrii țărilor membre; integrarea
trupelor germane î n armata europeană avea să aibă loc după principiul cea mai mică unitate
posibilă; țările membre pot să păstreze puterea de decizie asupra trupelor pe care nu le introduc
în armata europeană.
Scopul acestui plan era integrarea trupelor germane într -o armat ă europeană,
subordonată unui minister de apărare european, fără să fie necesară o aderare a Gemaniei
Federale la NATO. Prin aceasta se evita și crearea unui Minister de apărare german. Germania
era vizibil discriminată nefiindu -i permisă existența unor un ități militare mari sub comandă
germană fiind astfel un partener cu drepturi limitate. S.U.A., Marea Britanie și Italia vedeau în
acest plan o manevră a francezilor de a întârzia reînarmarea Germaniei și îl considerau ineficient
din punct de vedere militar .
Planul a fost subiect de negociere începând cu anul 1950 până în 1952 și a condus la
semnarea Tratatului de creare a Comunității Europene a Apărării. În spatele acestui proiect
stătea și speranța într -o uniune politică a Europei. Pe parcursul negocierilo r, poziția Germaniei

6
în cadrul armatei europene se îmbunătățise considerabil si ca urmare forma finală a planului nu
mai corespundea cu planul propus de Pleven, implicit de Franța în 1950. 8
Tratatul de instituire a Comunității Europene de Apărare a fost s emnat doi ani mai târziu,
pe 27 mai 1952 la Paris. Documentul nu a intrat însă niciodată în vigoare, întrucât ratificarea sa
în Parlamentul francez s -a soldat cu un vot negativ, pe 30 august 1954. Astfel a luat sfârșit
proiectul Comunității Europene de Apă rare, fiind un plan eșuat .9
În timp ce țările europene negociau planul creării unei Comunități Europene de Apărare,
în luna aprilie a anului 1951, negocierile desfasurate intre sase tari cu privire la ”Planul
Schumann” – Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda – au condus la semnarea
Tratatului de la Paris, prin care se infiinta Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului
(CECO). Comparativ cu alte organizatii internationale existente la acel moment, principalul
element de noutate il cons tituia caracterul supranational al acestei Comunitati, reprezentat de
transferul de competente catre o institutie (Inalta Autoritate) responsabila cu luarea de decizii,
independent de consensul statelor membre.10
În anul 1954, la Paris, pentru a răspunde eșecului Comunității Europene de Apărarea
fost înființată Uniunea Europei Occidentale (UEO). Este o organizație de apărare și securitate
comună, cu sediul la Bruxelles. A fost creată prin extinderea Organizației Tr atatului de la
Bruxelles (înființată în 1948 de Belgia, Franța, Luxemburg, Marea Britanie și Olanda prin
Tratatul de la Bruxelles), odată cu admiterea Germaniei de Vest și a Italiei.11 Semnatarii
acordurilor de la Paris stabileau trei obiective principale a l Tratatului modificat de la Bruxelles:
crearea Uniunii Vest -Europene că o baza solidă pentru revenirea economică europeană,
asistență reciprocă de rezistență împotriva oricărei agresiuni și promovarea unității și
încurajarea integrării progresive a Europe i12
În anul 1955, cei sase membri ai CECO au ajuns la concluzia ca productivitatea si
bunastarea economica este unica solutie de supravietuire a Europei de Vest vis -a-vis de Blocul
de Est .13 O comisie de experți condusă de Paul -Henry Spaak, ministrul belgian al afacerilor

8 Comunitatea Europeană pentru Apărare ,
https://ro.wikipe dia.org/wiki/Comunitatea_European%C4%83_pentru_Ap%C4%83rare , accesat 21.05.2018
9 Scurt istoric al integrării apărării europene IV (Eșecul Comunității Europene de Apărare) ,
https://www.cssp.ro/analize/2012/07/18/scurt -istoric -al-integrarii -apararii -europene -iv-comunitatea -europeana –
de-aparare/ , accesat 21.05.2018
10 Idem, Politica europeană de securitate și apărare: funda mente și afirmare, București Editura Militară, 2009 ,
p. 31
11 Uniunea Europei Occidentale (UEO) , http://metrolinks.ro/uniunea -europei -occidentale -ueo/, accesat
15.02.2018
12 Uniunea Vest -Europeană , https://ro.wikipedia.org/wiki/Uniunea_Vest -European%C4%83 , accesat 22.05.2018
13 Scurt istoric al constituirii Uniunii Europene , http://www.undp.md/border/scurt_istoric.html , accesat
15.05.2018

7
externe, a elaborat doua proiecte ce au condus la semnarea, in 1957, a celor doua tratate de la
Roma – cel prin care se infiinta Comunitatea Economica Europeana (CEE) si tratatul
Comunitatii Europene pentru Energie Atomica (EURATOM). Dupa pr ima experienta sectoriala
a CECO, CEE constituie un exemplu unic de organizatie supranationala – adica o organizatie
creata prin transferul de suveranitate de la statele membre la ”Comunitate”.
In acest context, tra nsferul de suveranitate inseamna o deleg are – de la membri fondatori
ai Comunitatii catre anumite institutii comune, conform principiilor democratiei si statului de
drept. In acest scop, au fost create mecanisme de decizie si un cadru institutional complex,
capabile sa asigure reprezentarea inte reselor guvernelor statelor membre, a interesului general
al Comunitatii, precum si a intereselor cetatenilor europeni.14
Prevederile din cadrul Tratatului de la Roma (Tratatul CEE) erau semnificative pentru
viitorul economic si social al Europei. Obiectivu l principal al Tratatului era crearea treptata a
unei piete comune, prin instituirea, in primul r and, a unei uniuni vamale (anularea barierelor
vamale in calea circulatiei bunurilor si crearea unui tarif vamal extern comun). In al doilea r and,
piata comuna presupunea si liberalizarea altor sectoare (cum ar fi libera circulatie a persoanelor,
capitalului si serviciilor) si stabilirea unor politici comune in domenii strategice (agricultura,
comert, transport si concurenta) ce ar permite o intensificare a acti vitatii economice a statelor
membre. Ca urmare, in 1968, CEE avea deja incheiata uniunea vamala si avea o piata agricola
comuna.15
Sistemul institutional al acestor tratate era independent. Fiecare dintre ele avea propria
Comisie, Consiliu si Adunare Parlam entara, precum si propria Curte de Justitie.16
Initial, CECO, CEE si EURATOM, aveau structuri institutionale proprii, desi foarte
asemanatoare , dar dupa i ntrarea in vigoare a Tratatului de fuziune a celor trei Comunitati
Europene în anul 1967, se constituie un singur Consiliu si o singura Comisie a Comunitatii
Europene, care impreuna cu Parlamentul European si Curtea de Justitie a CE au creat o noua
structura institutionala – Comunitatea Europeana. Un nou institut al Comunitatii este reprezentat
de Consiliul European – care reunea sefii de state si guverne a fost creat in 1974, iar in 1979 au
avut loc primele alegeri in Parlamentul European. 17

14 Idem, Politica europeană de securitate și apărare: fundamente și afirmare , București Editura Militară, 2009,
p. 32
15 Scurt istoric al constituirii Uniunii Europene , http://www.undp.md/border/scurt_istoric.html , accesat
15.05.2018
16 Idem, Politica europeană de securitate și apărare: fundamente și afirmare , București Editura Militară, 2009,
pp. 33 -34
17 Scurt istoric al constituirii Uniunii Europene , http://www.undp.md/border/scurt_istoric.html , accesat
15.05.2018

8
In 1992, tarile membre ale CEE au considerat ca exista premisele necesare efectuarii
pasului hotarator in vederea cre arii unei uniuni politice, economice si monetare. Ele au semnat
un nou tratat în Olanda, și anume Tratatul de la Maastricht , denumit și Tratatul privind Uniunea
Europeană (T UE) – care a intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993. Acesta a modificat si a extins
Tratatul de la Roma (1957), pun and baza legala pentru noua structura a Uniunii Europene (noua
denumire a Comunitatii Europene).18
Tratatul instituie o Uniune Europeana formata din cele 12 state membre ale Comunitatii
Europene: Belgia, Danemarca, Franta, G ermania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea
Britanie, Olanda, Portugalia, Spania, la care au aderat in 1995 Austria, Finlanda si Suedia.19
Prin adoptarea Tratatului de la Maastricht, dimensiunea de securitate europeană a
căpătat trăsături mult mai pronunțate. Transformările instituționale pe care CCE le -a înregistrat
prin intermediul noului tratat au permis asumarea de către Uniunea Europeană a Politicii
Externe și de Securitate Comună – PESC (pilonul II) care includea și ”un pote nțial cadru al
unei politici comune de apărare” care ar fi putut ”conduce, în timp, la apărarea comună” (Art.
J. 4). Dimensiunea europeană de securitate beneficia de un cadru juridic care să -i permită
dezvoltarea instituțională.20 Este pentru prima dată când menționarea securității comune apare
la nivelul documentelor comunitare .21
Uniunea Europeana, prin Tratatul de la Maastricht, inseamna, pe de o parte, menținerea
și extinderea aquis -ului Comunității Europene și, pe de altă parte, noi forme de cooperare în
domeniul Politicii Externe și de Securitate Comună (PESC), și al Justiției și Afacerilor Interne
(JAI). Astfel, conform imaginii comune despre UE, conform Tratatulu i de la Maastricht, aceasta
devine o construcție cu trei piloni, care va fi menținută și dezvoltată continuu . 22
Primul pilon este format din Comunitatea Europeană, din Comunitatea Europeană a
Cărbunelui și Oțelului (CECO) și din Eur Atom și se referă la dom eniile în care statele membre
își exercită împreună suveranitatea prin intermediul instituțiilor comunitare. În cadrul acestui
pilon se aplică procedura supranumită metoda comunitară, și anume Comisia Europeană face
propunerea legislativă, Consiliul și Par lamentul European o adoptă, iar Curtea de Justiție

18 Idem
19 Tratatul de la Maastricht din 1992 , http://www.scritub.com/stiinta/stiinte -politice/TRATATUL -DE-LA-
MAASTRICHT -DIN81627.php , accesat 21.05.2018
20 Idem, Politica europeană de securitate și apărare: fundamente și afirmare , București Editura Mi litară, 2009,
pp. 38-39
21 Politica Externă și de Securitate Comună , https://biblioteca.regielive.ro/seminarii/stiinte -politice/po litica –
externa -si-de-securitate -comuna -292540.html , accesat 17.02.2018
22 Idem, Politica europeană de securitate și apărare: fundamente și afirmare , București Editura Militară, 2009,
pp. 38 -39

9
asigură controlul respectării dreptului comunitar.23 Toate comunitățile menționate sunt angajate
pe calea Uniunii Economice si Monetare și dezvoltă politici comunitare in domeniile mediului,
de sanatate, de educatie, de cercetare etc.24 Primul pilon avea misiunea de a asigura buna
funcționare a pieței unice și, printre altele, o dezvoltare armonioasă, echilibrată și durabilă a
activităților economice, un nivel ridicat de ocupare a forței de muncă și de protec ție socială și
egalitatea între bărbați și femei. Comunitatea urmărea aceste obiective, în limitele
competențelor care îi erau încredințate, prin instituirea unei piețe comune și a unor măsuri
conexe menționate la articolul 3 din Tratatul CE, precum și pri n instaurarea unei politici
economice și a unei monede unice menționate la articolul 4. Acțiunea Comunității trebuia să
respecte principiul proporționalității și, în domeniile care nu intrau în competența sa exclusivă,
principiul subsidiarității (articolul 5 CE).25
Pilonul al doilea este reprezentat de Politica Externă și de Securitate Comună (PESC),
incluzând componenta acesteia – Politica Europeană de Securitate și Apărare.26
Tratatului de la Maastricht instaureaza o politica externa si de securitate comuna care
permite adoptarea unor actiuni comune in politica externa. Deciziile trebuie luate in
unanimitate, iar masurile insotitoare prin vot in majoritate calificata.27
In domeniul securitatii, Tratatul defineste o politica al carei obiectiv final este aparar ea
comuna, cu sprijinul Uniunii Europei Occidentale (UEO). Statele membre pot totusi continua
actiunea la nivel national, cu conditia ca aceasta sa nu contravina deciziilor luate in comun.
Al treilea pilon reprezinta cooperarea in domeniul justiei si al a facerilor externe (JAI). Cel
de-al treilea pilon este constituit din cooperarea, de asemenea stabilită în afara tratatului CE, a
statelor membre ale UE în domeniul justiției și cel al politicii interne. Prin intermediul unor
instituții comune (Consiliu, Co misie, Parlament European, Curtea de Justiție Europeană),
precum și al unui catalog extensiv de obiective, aceste părți distincte ale Uniunii sunt angrenate
cel puțin parțial. Tratatul de la Maastricht stabilește și o formă sistematică de cooperare între
SM, în domeniul justiției și afacerilor interne – cooperare care, până la acest moment, se
desfășura pe bază de acorduri internaționale ocazionale ( un astfel de exemplu îl constituie

23 Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană , http://eur -lex.europa.eu/legal –
content/RO/TXT/?uri=LEGISSUM%3Axy0026 , accesat 15.05.2018
24 Tratatul de la Maastricht, http://www.rasfoiesc.com/legal/administratie/stiinte -politice/Tratatul -de-la-
Maastricht25.php , accesat 15.05.2018
25 Tratatele de la Maastricht și de la Amsterdam ,
http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_1.1.3.html , accesat 15.05.2018
26 Idem, Politica europeană de securitate și apărare: fundamente și afirmare , București Editura M ilitară, 2009,
pp. 38 -39
27 Tratatul de la Maastricht din 1992 , http://www.scritub.com/stiinta/stiinte -politice/TRATATUL -DE-LA-
MAASTRICHT -DIN81627.php , accesat 21.05.2018

10
Acordul Schengen, semnat în 1995 de numai 5 SM). Procesul de decizie este similar celui din
domeniul PCSE (bazat pe regula unanimității). Aspectele acoperite de această politică și
reglementate prin Tratatul de la Maastricht sunt: oferirea de azil politic, emigrația, lupta
împotriva fraudei și dependenței de droguri, cooperarea judiciară în chestiuni civile și penale,
cooperarea vamală și a poliției pentru prevenirea terorismului, alte tipuri de delicte
internaționale.28
Următorul moment cheie în procesul adâncirii integrării și securității europene este
constituit de Tratatul d e la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997 și ratificat la 1 mai 1999.29
Tratatul de la Amsterdam a amendat Tratatul de la Maastricht, fără însă a -l înlocui. Scopul
lui inițial a fost de a asigura capacitatea de acțiune a Uniunii Europene și după extinderea spre
est.
Tratatul a extins drepturile Parlamentului European în sensul coparticipării acestuia la
procesul decizional. Procesul codecizional fusese deja specificat în Tratatul de la Maastricht,
aducând parlamentul la același nivel cu Consiliul de Minișt ri. Prin Tratatul de la Amsterdam
dreptul parlamentului de participare la luarea deciziilor a fost extins în toate domeniile în care
Consiliul de Miniștri hotărăște cu o majoritate calificată. Excepție face de la această regulă
politica agrară – domeniul c el mai costisitor al UE.
Drepturile Parlamentului European au fost extinse și în procesul de desemnare a
membrilor Comisiei Europene: Parlamentul nu numai că trebuie să fie de acord cu numirea
membrilor acesteia, ci și cu numirea președintelui comisiei.
Au mai rămas totuși anumite deficite d in punct de vedere democratic, fiindcă
parlamentul – singurul organ la UE ales direct de populație – nu are încă nici un drept inițiativ
în elaborarea proiectelor de lege. Acest drept îl are în continuare numai Comisia Europeană.
În plus, comisia răspunde și de aplicarea legislației europene, ceea ce reprezintă o încălcare a
principiului separației puterii legislative de cea executivă.
Prin Tratatul de la Amsterdam a fost instituit așanumitul “Spațiu de libertate, secur itate
și justiție”. În acest context au fost extinse drepturile Oficiului European de Poliție (EUROPOL)
și a fost integrat în actele comunitare Tratatul de la Schengen. Statele membre au convenit și
asupra unei colaborări mai strânse în domeniul vizelor, a zilului și imigrării.30

28 Cei trei piloni ai Uniunii Europene: privire de ansamblu ., http://optdolari.blogspot.ro/2011/02/cei -trei-piloni –
ai-uniunii -europene.html , acces at 15.05.2018
29 Idem, Politica europeană de securitate și apărare: fundamente și afirmare , București Editura Militară, 2009,
pp. 38 -41
30 Tratatul de la Amsterdam , https://ro.wikipedia.or g/wiki/Tratatul_de_la_Amsterdam , accesat 21.05.2018

11
Principal ele modificări aduse în al doilea pilon au condus la dezvoltarea sistemului
PESC printr -o serie de inovații instituționale care au vizat, în principal posibilitatatea
dezvoltării unor strategii comune pentru acțiunile de pol itică externă ale statelor membre ;
introducerea principiului ”abținerii constructive”, prin care se permite unui stat să se abțină de
la votul în Consiliu, fără a bloca o decizie unanimă, astfel, respectivul actor statal nu este obligat
să aplice decizia, dar trebuie să accepte obligativitatea acesteia pentru Uniune și trebuie să se
abțină de la orice acțiune ce poate veni în conflict cu acțiunile Uniunii Europene bazate pe
decizia în cauză ; înființarea unei Unități de Planificare Politică și Avertizare Tim purie,
responsabilă cu monitorizarea evoluțiilor externe și cu avertizarea referitoare la evenimente și
situații ce pot afecta securitatea Uniunii Europene; oferirea poziției de ”Înalt Reprezentant
pentru probleme de PESC” Secretarului General al Consiliul ui, responsabil pentru asistarea
Președinției Uniunii în probleme referitoare la PESC și pentru sprijin în formularea, pregătrirea
și implementarea deciziilor politice de către Consiliu : ”Înaltul Reprezentat” poate purta discuții
politice cu părțile terțe , în numele Consiliului și la cererea Președinției .31
Astfel, secretarul general al Consiliului în funcție la momentul respectiv, Jürgen
Trumpf, a devenit primul Înalt Reprezentant pentru PESC, dar avea să dețină portofoliul doar
pentru câteva luni. Consili ul European de la Köln din iunie 1999 l -a numit pe Javier Solana în
calitate de Secretar General al Consiliului și de Înalt Reprezentant. Acesta a preluat ambele
funcții în luna octombrie a anului respectiv, după ce s -a retras din funcția de Secretar Gener al
al NATO32
De la Uniunea Vamală realizată prin Tratatul de la Roma din 1957, deciziile politice
comune ale liderilor vest -europeni au dus popoarele Europei pe calea integrării la toate
nivelurile, integrare exprimată prin Piața Unică, instituită de Actul Unic European, continuată
de Uniunea Economică și Monetară, ivită în urma Tratatului de la Maastricht, și întărită de
Tratatul de la Amsterdam, încununată în final cu adăugirea componentei militare, prin
dezvoltarea unei viitoare armate comune europene, ca urmare a deciziei Summit -ului de la
Köln, din iunie 1999.33
Cu toate că războaiele majore s -au încheiat, statele europene și Uniunea Europeană au
insistat asupra securității și menținerea aquis -ului comunitar neatins.

31 Idem, Politica europeană de securitate și apărare: fundamente și afirmare , București Editura Militară, 2009,
pp. 42 -43
32 Consiliul European și Consiliul UE
de-a lungul timpului , http://www.consilium.europa.eu/media/29966/qc0415219ron.pdf , accesat 21.05.2018
33 Politica Externă și de Securitate Comună dusă de către statele membre UE prin prisma prevederilor
Tratatului de la Lisabo na https://dreptmd.wordpress.com/teze -de-an-licenta/politica -extern a-si-de-securitate –
comuna -dusa-de-catre -statele -membre -ue-prin-prisma -prevederilor -tratatului -de-la-lisabona/ , accesat 21.05.2018

12
În opinia specialiștilor în studii de securitate (Barry Buzan, Ole Weaver, Jaap de Wilde),
conceptul modern de securitate include cinci factori cumulativi; securitatea unei entități statale
este asigurată dacă se ține cont de fiecare dintre următoarele cinci componente: componenta
politică a securității, componenta militară, componenta economică, componenta societală și cea
ecologică. Problematica securității nu se confundă cu funcționarea normală a statului pe aceste
dimensiuni, ci se referă numai la amenințările care, prin dimensiunile menți onate, pun în pericol
însăși existența statului. Securitatea politică se referă la stabilitatea organizațională a statelor, a
sistemelor de guvernământ și a ideologiilor care le legitimează. Componenta militară a
securității privește interconexiunea următo arelor două niveluri: al armelor ofensive și al
capacităților defensive ale statelor, împreună cu percepția statelor despre intențiile celorlalți
participanți la viața internațională. Securitatea economică privește accesul la resurse, finanțare
și piețe ne cesare pentru a susține nivele acceptabile ale dezvoltării și puterii statului. Când
vorbim despre securitate societală, ne referim la menținerea, în cadrul unor condiții acceptabile
pentru a permite procesul de evoluție, a identității naționale colective, a modelelor tradiționale
ale limbii, culturii, religiei și obiceiurilor unui popor.34
Nevoia de securitate a spațiului european a facut ca la puțin timp după anul 1945 să
apară ideea unei politici europene de securitate și apărare autonome. In anii patruze ci și
cincizeci ai secolului trecut, Europa de Vest, epuizată după două războaie mondiale, se simțea
prea slabă pentru a face față singură amenințării venite din partea Uniunii Sovietice. In acel
timp, urmărea cu prioritate să -și asigure acceptul Statelor Unite de a -i garanta securitatea.
Desigur că un rol crucial în asigurarea securității europene l -a jucat SUA, atât prin
angajamentele de securitate față de Europa luate în cadrul NATO , cât și prin sprijinul acordat
integrării europene.35 Concomitent și în paralel cu eforturile descrise mai sus, se făceau eforturi
pentru a înzestra începuturile integrării europene în dezvoltarea lor în planul securității .36
Arnold Wolfers, în 1952, declara faptul că ” Securitatea, în sens obiectiv, înseamnă lipsa
amenințăril or la adresa valorilor, iar în sens subiectiv absența temerii că aceste valori vor fi
atacate.”, iar Enciclopedia Internațională a Științelor Sociale afirmă că ”Securitatea este
abilitatea unei națiuni de a -și proteja valorile interne de amenințări externe ”.

34 Politica Externă și de Securitate Comună dusă de către statele membre UE prin prisma prevederilor
Tratatului de la Lisabona https://dreptmd.wordpress.com/teze -de-an-licenta/politica -externa -si-de-securitate –
comuna -dusa-de-catre -statele -membre -ue-prin-prisma -prevederilor -tratatului -de-la-lisabona/ , accesat 21.05.2018
35 Politica Europeană de Securitate și Aparare , https://biblioteca.regielive.ro/referate/drept/politica -europeana –
de-securitate -si-aparare -84996.html , accesat 15.05.201 8
36 PESA – Politica Europe ana de Securitate si Aparare – Evolutii, perspect ive,
https://biblioteca.regielive.ro/referate/stiinte -politice/pesa -politica -europeana -de-securitate -si-aparare -evolutii -si-
perspective -177678.html

13
Din punct de vedere semantic, prin securitate se înțelege „faptul de a fi la adăpost de
orice pericol” sau „sentimentul de încredere și de liniște pe care îl dă cuiva absența oricărui
pericol. O definire a termenului de securitate ar putea face referire la ansamblul proceselor,
acțiunilor și măsurilor de natură politică, economică, socială, diplomatică, militară,
administrativă, legislativă și altele, prin care se garantează existența național -statală, precum și
drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor.
Deși utilizat frecvent în domeniul relațiilor internaționale, conceptul de securitate nu are
o definiție unanim acceptată, evidențiindu -se o ambiguitate rezultată din caracterul complex al
domeniului, exacerbată de faptul că în viața politică internă a statelor sub acoperirea securității
naționale sunt invocate – în funcție de împrejurări – o serie largă de acțiuni și activități publice.
Conceptele de securitate au fost, în mod tradițional, asociate cu apărarea, organismul
militar, armamentele , raportul de forțe, strategiile și tacticile. Având în vedere o serie de
definiții clasice, termenul de securitate poate indica situația unei țări protejate împotriva
distrugerilor sau agresiunilor existente. Într -o astfel de viziune, se poate înțelege că apărarea
militară este doar o parte a ceea ce se poate numi securitate. Termenul de securitate se extinde
mult dincolo de afacerile militare și poate include așa -numitele aspecte ne -militare.
Prin urmare, conceptul de securitate tinde să devină mult mai evaziv cu cât chestiunile
militare sunt luate mai puțin în considerare.
Teoretic, conceptul de securitate operează la toate cele trei nivele de analiză –
individual, statal și sistemic – și identifică atât un nivel de comportament cât și o posibilă
condiț ie universală.37
Securitatea regională (continentală) reprezintă starea de siguranță a statelor unui
continent în privința respectării independenței, suveranității și integrității teritoriale. Securitatea
globală se definește ca acea stare a sistemului inte rnațional în care fiecare stat are garanția că
se află la adăpost de orice agresiune care să -i afecteze valorile fundamentale. În manualele
universitare se folosește și sintagma de securitate internațională, ceea ce ar indica o situație
neconflictuală într e state, mai ales între marile puteri.38
Demersurile de integrare european ă în domeniul apărării și securității au început imediat
după încheierea celui de -al Doilea Război Mondial, dar au căpătat contur doar in ultima decada
a secolului XX, in contextual i nternational generat de sfarsitul lumii bipolare si de crizele de
Securitate din spatiul iugoslav si din fosta Uniune Sovietica.

37 EVOLUȚIA CONCEPTELOR DE SECURITATE,
https://studiidesecuritate.wordpress.com/2011/08/11/evolutia -conceptelor -de-securitate/ , accesat 15.05.201 8
38 Idem

14
In acelasi timp, trebuie subliniat faptul ca perioada de pace si stabilitate fara precedent
pe care o traverseaza Europa la sf arsitul secolului XX si inceputul secolului XX1 se datoreaza
in mare parte existentei Uniunii Europene si eforturilor sale in domeniul integrarii economice
pentru primele decenii de constructie institutionala, acompaniate, ulterior, de evolutii concrete
pe dimensiunile securitatii si apararii. Acest proces a generat nu doar un nivel ridicat de
dezvoltare economica si bunastare pe continent, ci si o noua abordare a securitatii, intemeiata
pe solutionarea pasnica a disputelor, managementul crizelor prin utili zarea comprehensiva a
instrumentelor civile si militare la dispozitie si cooperarea internationala multilaterala prin
intermediul unor institutii comune. Intregul proces a fost fundamentat de tratatele care stau la
baza Uniunii, incepand cu tratatele const itutive si terminand cu tratatele adoptate dupa
incheierea Razboiului Re ce – Maastricht, Amsterdam, Nisa si Lisabona.39

”Politica Europeană de Securitate și Apărare nu reprezintă un proces de militarizare
a construcției europene. Principalul său obiectiv, chiar de la început, a constat în promovarea
Uniunii ca actor politic global, capabil să mobilizeze toate resursele la d ispoziție – economice,
comerciale, politice, diplomatice și militare – pentru a acționa coerent și eficient în arena
internațională.”
– Javier Solana, 2004

La nivel international, sfarsitul Razboiului Rece a condus la o fragmentare a eforturilor
din domen iul securitatii, cu implicatii directe asupra necesitatii unor eforturi suplimentare de
coordonare a comunitatii internationale. In aceasta era de profunda schimbare si transformare
nu mai este posibila abordare de tip izolationist a securitatii, ci doar i n contextul mai larg al
interdependetelor si relatiilor dintre tendintele generale si amenintarile sau provocarile specifice
unui anumit domeniu de manifestare sau unei zone geografice.
In acest sens, unii analisti identifica in cadrul tendintelor globale de evolutie a mediului
de securitate urmatoarele aspecte ce confirma caracterul complex al provocarilor actuale :
cresterea demografica, schimbarile climaterice, decaderea sau diminuarea suveranitatii statale,
datorata tendintelor demografice, de mediu, am enintarilor din partea actorilor non -statali,
globalizarii fluxului de capital, precum si globalizarii informationale; proliferarea armelor de

39 Idem, Politica europeană de securitate și apărare: fundamente și afirmare , București Editura Militară, 2009,
pp. 13-14

15
distrugere in masa; competitia pentru resurse, razboiul asimetric si existenta actorilor non –
statali.40
Noile rela ții dintre Statele Unite și Rusia, pe de o parte, și dintre NATO și Uniunea
Europeană, pe de altă parte, la sfârșitul anilor 1990 marchează în prezent mediul internațional
de securitate – un nou parteneriat, dar și noi tensiuni. În aceste circumstanțe lips a de bani, de
timp, de viziune și de voință politică ar putea afecta nu doar securitatea națională, cât mai ales
pe cea internațională.
În acest context, mai ales după 1998, Uniunea Europeană a dat un nou impuls eforturilor
de întărire a securității și de definire a dimensiunii de apărare la nivel european. Dezvoltarea
unei politici externe și de securitate comune a inclus și ideea definirii unei politici comune de
apărare, menționată în mod explicit în Tratatul de la Amsterdam.41
Politica Externă și de Secu ritate Comună (PESC) a apărut și s -a dezvoltat ca o
consecință firească a procesului de construcție europeană, în condițiile în care au devenit
evidente beneficiile acțiunii comune derulate sub egida Uniunii pe plan internațional. În esență,
PESC este cons tituită din ansamblul deciziilor la care statele membre ajung în comun, privind
relaționarea lor prin intermediul Uniunii cu ceilalți actori din sistemul internațional.42
Cel de al doilea pilon instituit prin Tratatatul de la Maastricht este reprezentat de politica
externă și de securitate comună, fapt care facilitează și constituie una din modalitățile de
realizare a relațiilor externe ale Uniunii Europene. Politica externă și de securitate comună
(PESC) a Uniunii Europene a fost instituită în 1993, prin T ratatul privind Uniunea Europeană
(TUE), cu scopul de a menține pacea, de a consolida securitate internațională, de a promova
cooperarea internațională și dezvoltarea și consolidarea democrației, a statului de drept și a
respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Cu toate că pozițiile și acțiunile
comune au constituit cadrul răspunsurilor comune în materie de politică externă, PESC a avut
la bază în principal procedurile interguvernamentale și consensul.43 Acest pilon este supus unui
proces decizional interguvernamental care recurge în primul rând la unanimitate. Rolul
Comisiei și al Parlamentului este modest, iar jurisdicția Curții de Justiție nu se aplică acestui
domeniu.44 În Tratat se stabileste ca "Politica externa si de securitate com una înglobeaza toate

40 Idem, Uniun ea Europeană și evoluția mediului internațional de securitate , București Editura Militară, 2009,
pp. 15-16
41 Politica Europeană de Securitate și Aparare , https://biblioteca.regielive.ro/referate/drept/politica -europeana –
de-securitate -si-aparare -84996.html , accesat 15.05.201 8
42 Politica de Securitate și Apărare Comună (PSAC) , https://www.mae.ro/node/1882 , accesat 15.05.2 018
43 Politica externă: obiective, instrumente și rezultate,
http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_6.1.1.html , accesat 15.05.2018
44 Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană , http://eur -lex.europa.eu/legal –
content/RO/TXT/?uri=LEGISSUM%3Axy0026 , accesat 15.05.2018

16
problemele referitoare la securitatea Uniunii Europene, inclusiv stabilirea, în perspectiva, a unei
politici de aparare comune, care ar putea conduce, în viitor, la o aparare comuna".45
Tratatul asupra Uniunii Europene de la Maastricht prevede ca "politica externa si de
securitate comuna include ansamblul aspectelor relative la securitatea Uniunii Europene,
inclusiv definirea în timp a unei politici de aparare comuna ", care ar putea sa conduca – la timpul
potrivit – la o aparare comuna . Politica de aparare comuna include: misiunile umanitare si de
evacuare din zonele de conflict, misiunile de mentinere a pacii, misiunile fortelor de lupta
pentru gestionarea crizelor, inclusiv misiunile de restabilire a pacii. Aceasta aparare comuna
poate fi sprijinita de o cooperare între statele membre în materie de armament.46
Statele membre au obligația să sprijine în mod activ și fără rezerve această politică, într -un
spirit de loialitate și de solidaritate reciprocă. Printre altele, aceasta avea ca obiective:
salvgardarea valorilor comune, a intereselor fundamentale, a indepe ndenței și a integrității
Uniunii, în conformitate cu principiile Cartei Națiunilor Unite; consolidarea securității Uniunii
sub toate formele; promovarea cooperării internaționale; dezvoltarea și consolidarea
democrației și a statului de drept, precum și r espectarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale.47
Obiectivele sunt realizate prin cooperarea statelor membre, prin actiuni intreprinse in
comun. De retinut ca este vorba de o politica externa "comuna" si nu "unica", statele trebuie să
colabor eze pentru a realiza obiective pe care si le -au impus. În cadrul PESC, cele mai
importante decizii se iau prin unanimitate.
Votul cu majoritate calificată se folosește de asemenea, pentru implementarea anumitor
decizii.48
Consiliul elaboreaza politica exte rna si de securitate comuna si adopta deciziile necesare
pentru definirea si punerea in aplicare a acesteia, pe baza orientarilor generale si a liniilor
strategice definite de Consiliul European.
Consiliul și Inaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate
asigura unitatea, coerenta si eficienta actiunii Uniunii.

45 Politica externă si de securitate comună (pesc), http://www.scritub.com/stiinta/stiinte -politice/POLITICA –
EXTERNA -SI-DE-SECURIT42721.php , accesat 15.05.2018
46 Idem
47 Tratatele de la Maastricht și de la Amsterdam ,
http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_1.1.3.html , accesat 04.07.2017
48 Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC) , http://ro.euabc.com/word/194 , accesat 10.05.2018

17
Politica externa si de securitate comuna este pusa in aplicare de Inaltul Reprezentant si de
statele membre, utilizand mijloacele nationale si ale Uniunii. Inaltul Reprezentant reprezinta
Uniunea in chestiunile referitoare la politica externa si de securitate comuna.
In exercitarea mandatului sau, Inaltul Reprezentant al Uniunii este susținut de un serviciu
european pentru actiunea externa. Acest serviciu lucreaza in colaborare cu serviciile
diplomatice ale statelor membre si este format din functionarii serviciilor competente ale
Secretariatului General al Consiliului si ale Comisiei, precum si din personalul detasat al
serviciilor diplomatice nationale. Organizarea si functionarea serviciului european pentru
actiunea externa se stabilesc prin decizie a Consiliului. Consiliul European hotaraste la
propunerea Inaltului Reprezentant, dupa consultarea Parlamentului European si cu aprobarea
Comisiei.
Consiliul adopta deci zii care definesc pozitia Uniunii intr -o anumita chestiune de natura
geografica sau tematica. Statele membre asigura conformitatea politicilor lor nationale cu
pozitiile Uniunii (art. 29 TUE).
Asadar, instrumentele specifice de punere in aplicare Politic ii Externe si de Securitate
Comuna sunt: definirea de principii si linii de actiune ale PESC – decise de Consiliul European
in unanimitate; elaborarea de strategii comune – convenite de Consiliul European in
unanimitate; actiuni comune – stabilite de Consi liul de Ministri prin vot cu majoritate calificata;
de-a lungul timpului au imbracat mai multe forme: operatiuni ad -hoc, actiuni diplomatice sau
transportul unor resurse in zone afectate de criza; acestea urmaresc sa semnaleze intentia
Uniunii de a interve ni pentru asumarea unor angajamente corecte sau pentru intreprinderea unor
astfel de initiative ca cele enuntate mai sus; pozitii comune – acestea se refera in general la
demersuri curente ale Uniunii pentru prezentarea punctului de vedere al Uniunii asupr a unei
probleme pentru care exista deja o strategie comuna de abordare. Aceste pozitii comune fiind
hotarate tot prin vot cu majoritate calificata de catre Consiliul de Ministri.49
În cadrul PESC sunt mai multe instituții implicate , și anume : institutiile Uniunii Europene
(Consiliul European, Consiliul Ministrilor, Parlamentul European si Comisia); organismele
specifice (Comitetul politic si de securitate, Comitetul militar al Uniunii Europene, Statul M ajor
al Uniunii).
Consiliul European defineste principiile si orientarile PESC, inclusiv chestiunile cu
implicatii asupra apararii si decide asupra strategiilor comune care vor fi puse în aplicare de
UE.

49 Polit ica externa si de securitate comuna (PESC) , http://www.qreferat.com/referate/stiinte -politice/Politica –
externa -si-de-securit659.php , accesat 15.05.2018

18
Consiliul Ministrilor este organul de decizie al PES C. Acesta ia hotarârile necesare pentru
definirea si punerea în aplicare a orientarilor stabilite de Consiliul European, stabilind pozitii
comune si actiuni comune .
În definirea si punerea în aplicare a PESC, Consiliul este asistat de un Comitet politic si de
securitate, compus din directorii politici din ministerele de externe ale statelor membre.
Consiliul este asistat, de asemenea, de catre Secretarul general al Consiliului, Înalt
reprezentant pentru politica externa si de securitate comuna . Acesta contr ibuie la formularea,
elaborarea si punerea în aplicare a deciziilor politice. De asemenea, el actioneaza în numele
Consiliului si la cererea Presedintiei Consiliului conduce dialogul politic cu terte parti. Înalt
Reprezentant pentru PESC dispune de o Unita te de planificare a politicii si de alerta rapida, în
scopul de a -i oferi evaluari asupra unor evenimente si situatii sensibile.
În sfârsit, pentru punerea în aplicare a politicii europene în materie de securitate si aparare,
Consiliul a creat un Comitet M ilitar si un Stat -Major al Uniunii Europene, precum si un Institut
de studii de securitate si un Centru satelitar al Uniunii. Ultimele doua organisme sunt de fapt
structuri ale UEO, integrate în Uniunea Europeana.
Consiliul poate, atunci când considera nec esar, sa numeasca reprezentanti speciali, carora
le este conferit un mandat de legatura cu chestiuni politice deosebite (de ex. pentru Orientul
Mijlociu, Pactul de stabilitate pentru Europa de Sud -Est, Fosta Republica Iugoslava a
Macedoniei, Bosnia -Hertego vina, Afganistan)
Comisia Europeana are puterea de a sesiza Consiliul de orice chestiune relativa la PESC si
a-i face propuneri. Ea poate, de asemenea, sa solicite Presedintiei convocarea de urgenta a unei
reuniuni a Consiliului.
Parlamentul European este consultat de catre Presedintie asupra principalelor aspecte care
privesc PESC, fiind tinut la curent, în mod regulat, cu evolutia acestei politici. Parlamentul
poate, de asemenea, sa adreseze Consiliului întrebari si sa formuleze recomandari. Anual,
Parlam entul organizeaza dezbateri asupra progreselor realizate în domeniul aplicarii PESC.50
Un pas inainte in directia articularii unei Politici Europene Comune de Securitate si Aparare
a fost facut in a doua jumatate a anului 1998. El a fost rezultatul nu nu mai al initiativelor
statelor membre , ci si al contextului international marcat de evenimentele din Kosovo, care au
obligat inca o data Uniunea Europeana sa recunoasca limitele politicii sale externe. Nu putini
sunt cei care afirma ca de fapt criza din f osta Iugoslavie a fost adevaratul catalizator al crearii

50 Politica externă si de securitate comună (pesc), http://www.scritub.com/stiinta/stiinte -politice/POLITICA –
EXTERNA -SI-DE-SECURIT42721.php , accesat 15.0 5.2018

19
unei identitati de securitate si aparare a uniunii Europene.51 Cea mai importantă etapă în
cristalizarea unei apărări europene a venit după decizia Consiliului European de la Koln de a
face Politica Externa si de Securitate Comuna – PESC – sa fuzioneze cu Uniunea Europei
Occidentale (UEO).52 In octombrie 1998, cu ocazi a unui summit special al Consiliului
European convocat in oraselul austriac Portschach, premierul britanic Tony Blair a lansat
initiativa intaririi identitatii de securitate si aparare a Uniunii in cadrul NATO si de integrare a
Uniunii Occidentale in cad rul Uniunii Europene. Cu putin inainte de Consiliul European de la
Viena din decembrie 1998 , a avut loc la S aint Malo o intalnire la varf franco -britanica la care
cele doua parti au convenit asupra necesitatii crearii unei capacitati de actiune autonome a
Uniunii Europene care sa se poata angaja in operatiuni militare. S -a precizat din capul locului
ca aceasta propunere nu trebuie inteleasa in sensul unei indepartari de NATO. Practic,
momentul S aint Malo a marcat apropierea dintre doua viziuni fundamental diferite asupra
dezvoltarii unei identitati de securitate si aparare a Uniunii Europene.53
Trebuie precizat faptul că acest moment important, în care toate statele membre au favorizat
această uniune politică, reprezintă un compromis bine cântărit , încurajat explicit și de
Comunicatul final al summitului NATO de la Washington, desfășurat cu doar două luni înaintea
Consiliului European de la Koln. În acest document se precia: ”Susținem deci definirea și
adoptarea măsurilor necesare ca Uniunea Europeană să aibă acces direct la resursele și
capacitățile Alianței, pentru operații în care Alianța, ca î ntreg, nu s -a angajat din punct de vedere
militar.” Consiliul va adopta în Sesiune Permanentă aceste măsuri, care vor respecta cerințele
NATO și coerența structurii sale de comandă și care vor avea în vedere: asigurarea accesului
UE la acele capacități de planificare NATO ce pot contribui la planificarea militară a operațiilor
UE; disponibilitatea capacităților predefinite ale NATO și a resurselor comune pentru a fi
utilizate în operații UE ; identificarea unui set de opțiuni de comandă pentru operațiile UE,
dezvoltarea continuă a rolului Adjunctului Comandatului Suprem al Comandamentului Suprem
NATO în Europa, pentru ca acesta să -și asume pe deplin responsabilitățile europene ; adaptarea
continuă a sistemului NATO de planificare a apărăii cu scopul de a integ ra, într -un mod cât mai
explicit, ideea disponibilității forțelor pentru operațiile conduse de Uniunea Europeană.

51 Politica externa si de securitate comuna (PESC) , http://www.qreferat.com/referate/stiinte -politice/Politica –
externa -si-de-securit659.php , acce sat 15.05.2018
52 Idem, Politica europeană de securitate și apărare: fundamente și afirmare , București Editura Militară, 2009,
p. 79
53 Politica externa si de securitate comuna (PESC) , http://www.qreferat.com/referate/stiinte -politice/Politica –
externa -si-de-securit659.php , accesat 15.05.2018

20
Prin deciziile adoptate la Consiliile Europene din 1999 și 2000, s -a realizat cadrul
instituțional în domeniul Politica de Securitate și Apăra re Comună (PSAC) / Politica Externă
și de Securitate Comună (PESC), constând în Comi tetul Politic și de Securitate, Comitetul
Militar și Stat Major Militar al UE, cu Centrul Situațional din cadrul acestuia. Tot cu această
ocazie s -a deciz preluarea de cătr e UE a Uniunii Europei Occidentale și desemnarea lui Javier
Solana ca Înalt Reprezentat pentru Politica Externă și de Securitate Comună.54
În elaborarea documentelor privind problematica securității și apărării, Comitetul Politic și
de Securitate (PSC) prim ește recomandări și opinii din partea Comitetului Militar (care
beneficiază de expertiză din partea Statului Major Militar), a Comitetului privind aspectele
Civile în Managementul Crizelor, a Comisiei (dacă este cazul), a serviciului juridic și a
celorlalt e structuri cu atribuții din cadrul Secretariatului General al Consiliului. Pe această bază,
amabasadorii reuniți la nivelul Comitetului Politic și de Securitate, avizează documentul care
va fi înaintat Comitetului Reprezentanților Permanenți pentru discut area eventualelor probleme
asupra cărora nu s -a întrunit consensul. Miniștrii de externe reuini în cadrul Consiliului UE
decid cu privire la document, pe care îl promovează, în final, pe agenda Consiliului European.55
În vederea imple metării angajamentelor politice și juridice definite prin tratatele de la Nisa,
Maastricht și Amsterdam, țările membre ale Uniunii Europene au adoptat ca o primă măsură,
implementarea Obiectului Globa l (Headline Goal – HG) în domeniul capacităților de apărare.
Prin aceasta, măsu ra s -a constituit drept cadrul unei politici de apărare europene,
complementară angajamentelor asumate în cadrul NATO, cu referire în mod deosebit la
apărarea colectivă. Prin Headline Goal, se realizează practic întărirea, perfecționarea și
dezvoltarea cap abilităților militare (atât din punct de vedere al efectivelor, cât și al
echipamentelor ce pot fi întrebuințate), acordând o credibilitate sporită mijloacelor de
intervenție a UE, dar și un echilibru mai bun în cadrul relațiilor transatlantice.
Cu ocazia Consiliului European de la Koln (iulie 1999), țările membre UE au deciz să pună
la dispoziția Uniunii o ”capacitate pentru acțiuni independente, întărită de o forță militară
credibilă”. Este de menționat faptul că s -a subliniat și cu acest prilej necesitat ea ca statele
membre, atât UE, cât și NATO, să dezvolte aceste capacități, astfel încât să fie în măsură să -și
îndeplinească misiunile ce le revin în cadrul NATO. Ulterior, pe baza declarației prilejuite de
summitul de la Washington (1999), s -a agreat ca U niunea să poată conduce operații făcând

54 Idem, Politica europeană de securitate și apărare: fundamente și afirmare , București Editura Militară, 2009,
pp. 7 9-82
55 Idem, Politica europeană de securitate și apărare: fundamente și afirmare, București Editura Militară, 2009,
pp. 92 -93

21
recurs la mijloacele și capabilitățil e NATO, pe baza angajamentelor ce vor fi denumite Berlin
Plus.
Consiliul European de la Helsinki din 11 -12 decembrie 1999 a dus mai departe precesul
prin stabilirea unui Headline Goal, pe baza căruia statele membre UE urmau să genereze, până
în anul 2003, forțe capabile să ducă la îndeplinirea întregului spectru de misiuni de tip
Petersberg, marcând punctul de cotitură de la declarații de intenție politică spre începuturile
impleme ntării în termeni de capabilități și susținerea lor instituțională.56
Misiunile de tip Petersberg au fost stabilite în Declarația de la Petersberg, adoptată în iunie
1992 de Consiliul de Miniștri al Uniunii Europene Occidentale (UEO). Cu acel prilej, țările
membre ale UEO și -au declarat disponibilitatea de a pune la dispoziția UEO, dar și a NATO și
a UE, unități militare din întregul lor spectru de forțe armate convenționale. Din acel moment,
acestea au vizat: misiuni umanitare și de salvare; misiuni de prev enire a conflictelor și de
menținere a păcii; misiuni ale forțelor de luptă în gestionarea crizelor, inclusiv în ceea ce
privește menținerea păcii; operațiuni de dezarmare comune; misiuni de asistență și consiliere
militară; misiuni de stabilizare postconf lict.57
Cu acest prilej, statele membre au confirmat intenția de a ” dezvolta ” o capacitate autonomă
de luare a deciziilor , susținută de o forță militară credibilă și, în cazul în care NATO nu este
angajată, să fie în măsură să lanseze și să conducă o operaț ie militară a UE, ca răspuns la o criză
internațională.
Obiectivul stabilit cu această ocazie prevedea faptul că ”Statele membre trebuie să fie
pregătite ca, până în anul 2003, să poată desfășura, într -un interval de 60 de zile și susține pentru
cel puțin un an, forțe militare numărând 50.000 -60.000 de oameni, pentru întregul spectru al
misiunilor de la Petersberg”. În acest sens, experții au stabilit și un catalog al forțelor armate,
care precizează toate mijloacele necesare în domeniile mijloacelor de lup tă, logistice și de
intelligence.
Consiliul European din iunie 2003 a confirmat faptul că ”UE dispune de capacitatea
operațioală ce acoperă întregul spectru de misiuni Petersberg” cu limitări existente , ce pot fi
înlăturate printr -o dezvoltare susținută a capacităților militare, inclusiv prin aportul grupurilor
din cadrul ECAP. Din punct de vedere calitativ, se poate aprecia că există un număr semnificativ
de lacune al acestui HG, îndeosebi în domeniul mijloacelor C3I, securizate și dislocabile
(mobile), pr ecum și al mijloacelor de transport strategic. Calitatea este un element care definește

56 Ibidem , pp. 79-82
57 Misiunile de tip Petersberg , https://eur -lex.europa.eu/summary/glossary/petersberg_tasks.html?locale=ro ,
accesat 21.05.2018

22
și modul în care forțele angajate de țările membre pot fi utilizate în operații ce ar putea fi
angajate de UE. În acest sens, în prezent, se estimează că doar aproximat iv 10% din totalul celor
170.000 de militari declarați în Catalogul de forțe pot fi ”utilizați” în misiuni de luptă, în teatre
ce ar avea interes pentru Uniunea Europeană.
Pentru îndeplinirea acestui obiectiv general, au fost organizate două conferințe asu pra
capabilităților militare (Military Capability Commitment Conferences), ale căror rezultate le –
au constituit întocmirea primului Catalog de Forțe ale UE, cuprinzând ofertele puse la dispoziție
de statele membre UE, și a unui Plan european în domeniul ca pabilităților militare (European
Capabilities Action Plan – ECAP), cu scopul de a identifica deficitele existente în domeniul
apărării, de a le elimina și de a reduce dublarea eforturilor între tările europeme, crescând
singergia între proiectele naționale și internaționale în domeniul apărării. Deși îndeplinirea
obiectivului stabilit prin HG revin în exclusivitate statelor membre UE, a fost demarat un proces
de consultare, cooperare și dialog susținut cu NATO în vederea asigurării complementarității
proces elor derulate prin cele două organizații.58
Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoare în 1999, a adus unele modificări în PESC față
de tratatul de la Maastricht. Astfel, s -a stabilit includerea unei politici comune de securitate si
apărare (PESA) în cadru l PESC. Consiliul European de la Laeken, din decembrie 2001 a adoptat
o declarație cu privire la capacitațile operaționale ale PESA, recunoscând oficial ca Uniunea
este acum capabilă să conducă operațiuni în condiții de criză. Tot în Declarația de la Laeke n se
reamintea scopul fundamental al construcției europene, acela de a apăra continentul de război
și de a crea o Europă puternică și unită. Structurile interimare stabilite dupa Amsterdam au
devenit permanente.
Politica Europeana de Securitate si Aparare (PESA) presupune dezvoltarea unei capacitati
de decizie autonome si – în situația îin care Alianța Nord -Atlantica nu este angajata – lansarea
si coordonarea unor operatii militare sub autoritatea UE, ca răspuns la situații de criză. Intrucât
angajarea resu rselor de catre statele membre la astfel de operatii se bazeaza pe decizii suverane,
este important de subliniat ca PESA este un proces interguvernamental, controlul politic asupra
acestuia fiind exercitat de sefii de state și de guverne ale statelor membr e, iar cel financiar, de
catre parlamentele naționale.59

58 Idem, Politica europeană de securitate și apărare: fundamente și afirmare , București Editura Militară, 2009,
pp. 82 -84
59 Politica Externă și de Sec uritate Comună dusă de către statele membre UE prin prisma prevederilor
Tratatului de la Lisabona https://dreptmd.wordpress.com/teze -de-an-licenta/politica -externa -si-de-securitate –
comuna -dusa-de-catre -statele -membre -ue-prin-prisma -prevederilor -tratatului -de-la-lisabona/ , accesat 21.05.2018

23
Întreaga evoluție a PESA spre o componentă operațională a Uniunii Europene a fost însoțită
de dezbaterea privind nivelul de ambiției al acesteia, opiniile exprimate fiind dintre cele mai
diverse, porn ind de la angajamente limitate doar la componenta civilă și până la ceea ce am
putea numi un profil robust posibil în condițiile generării de capabilități militare.60
Politica de Securitate și Apărare Comună (PSAC) constituie brațul operațional al PESC.
PSAC este un instrument al palierului interguvernamental al UE, aflat în evoluție conceptuală
din 1998 (summit -ul franco -britanic de la Saint Malo) și operaționalizat din 2003 – când a fost
adoptată Strategia Europeană de Securitate (SES) și au fost lansate primele misiuni – și destinat
îndeplinirii obiectivelor definite prin Strategie. O contribuție importantă în sprijinul consolidării
securității UE și a celei internaționale, o reprezintă numeroasele misiuni de gestionare a crizelor
– din 2002, când a fost creată prima misiune civilă în domeniul poliției, EUPM Bosnia și
Herțegovina, au fost lansate aproximativ 30 de misiuni civile și operații militare. În timp,
Uniunea Europeană și -a construit reputația unui actor capabil de o abordare cuprinzătoare în
mate rie de gestionare a crizelor, în măsură să recurgă atât la instrumente din sfera civilă, cât și
din cea militară. Statele membre UE depun eforturi constante în sensul ameliorării capacităților
civile și militare de care dispun, pentru a răspunde adecvat di verselor provocări de securitate,
într-un mediu internațional complex și adeseori imprevizibil.
În contextul procesului general de consolidare a politicii de securitate și apărare comune,
UE continuă să își rafineze conceptele și abordările față de diferit e spații de interes, adoptând,
în linie cu Abordarea Cuprinzătoare în materie de conflicte externe și crize, o serie de Strategii
regionale – Strategia UE pentru Sahel, Cornul Africii, sau Golful Guineei. Abordarea
Cuprinzătoare urmărește ca acțiunea UE să devină mai consistentă, mai eficientă, recurgând la
o abordare strategică în plan extern. Abordarea Cuprinzătoare presupune mai mult decât
implicarea în teatre externe cu misiuni civile și operații militare, vizând angajarea timpurie în
procesul de planif icare a unei intervenții a tuturor actorilor care pot avea valoare adăugată și
facilita la depășirea crizei respective (state membre UE, grupuri de lucru specializate ale
Consiliului UE, Delegațiile UE din terțe state, reprezentanți speciali ai UE, actori din sfera
diplomatică, cea civilă, militară, a asistenței pentru dezvoltare și a celei umanitare).61
Pe 12 decembrie 2003, la Bruxelles, Consiliul European aprobă prima Strategie de
Securitate Europeană, ”O Europa sigură într -o lume mai bună”, pregătită de Înaltul
Reprezentant al Uniunii Europene, Javier Solana, și secretariatul său. Politica externă de

60 Dimensiunea Operațională a p oliticii Europene de securitate și aparare, Dragos Ilina, 319
61 Politica de Securitate și Apărare Comună (PSAC) , https://www.mae.ro/node/1882 , accesat 15.05.2 018

24
securitate și apărare presupune dezvoltarea unei capacități de decizie autonomă și, atunci când
Alianța Nord -Atlantică nu este angajată, lansarea și coordona rea anumitor operațiuni militare
sub autoritatea Uniunii Europene, ca răspuns la situații de criză, angajarea resurselor de către
statele membre la astfel de operațiuni bazându -se pe decizii suverane. Astfel, politica de
securitate și apărare este un proce s interguvernamental, controlul politic asupra ei fiind exercitat
de șefii de stat și de guverne ale statelor membre. 62
Un moment cu implicații majore pentru evoluția întregului proces al integrării europene îl
reprezintă semnarea, de către liderii statelo r membre UE, a Tratatului de la Lisabona, în
decembrie 2007. Noul tratat oferă oportunități multiple pentru dezvoltarea unei politici
europene comune în domeniile relațiilor externe, securității și apărării, ofrind fundamentul legal
și politic pentru reali zarea acesteia. Prin prevederile sale, Tratatul creează premisele pentru
transformarea de facto a Uniunii Europene într -un actor cu relevanță strategică la nivel global.
Principalele direții trasate prin Tratatul de la Lisabona urmăresc construcția unei Eu rope
noi, care să îndeplinească o serie de obiective. Prin acest tratat s -a dorit o Europă mai
democratică și mai transparentă, în care Parlamentul European, și parlamentele naționale se
bucură de un rol consolidat, în care cetățenii au mai multe șanse să fie ascultați și care definește
mai clar ce este de făcut la nivel european și național și de către cine. S-a dorit de asemenea o
Europă mai eficientă, cu metode de lucru și reguli de vot simplificate, cu instituții eficiente și
moderne pentru o Uniune Eur opeană cu 27 de membri, capabilă să acționeze mai bine în
domenii de prioritate majoră pentru Uniunea de astăzi. Pe lângă acestea și multe altele
schimbări dorite și impuse prin Tratatul de la Lisabona s -a dorit o manifestare a Europei ca
actor pe scena in ternațională, astfel instrumentele de politică externă de care dispune Europa
vor fi regrupate atât în ceea ce privește elaborarea, cât și adoptarea noilor politici.
Trataul de la Lisabona va oferi Europei o voce mai clară în relațiile cu partenerii săi di n
întreaga lume. Va utiliza forța dobândită de Europa în domeniul economic, umanitar, politic și
diplomatic, pentru a promova interesele și valorile europene specifice ale statelor membre în
domeniul afacerilor externe. Definind rolul pe care UE trebuie să -l joace în lume, Tratatul de la
Lisabona abordează și problema Politicii de Securitate și de Apărare Comune, admițând că
aceasta face parte integrantă din Politica Externă și de Securitate Comună.
Reformele propuse în acest domeniu vizează promovarea PESA de o manieră susținută, ce
poate conduce, în timp, la apariția progresivă a unei apărări comune, dar numai în cazul
existenței consensului pe această dimeniune, la nivelul Consiliului European. Conform

62 Idem, Securitatea Europeană . Premise, prezent și perspective , București Editura Militară, 20 10, pp. 17-18

25
prevederilor Tratatului, realizarea progresivă a apăr ării comune la nivelul UE trebuie să se
deruleze în armonie cu angajamentele asumate de unele state membre UE la nivelul NATO.
Tratatul are implicații directe asupra apărării, vizând în principal patru aspecte cu relevanță
pentru evoluția ulterioară a PESA : extensia spectrului de misiuni, clauza de solidaritate, clauza
de apărare reciprocă și cooperarea structurată permanentă.
Continuând trendul ascendent al dezvoltărilor europene din domeniu, Tratatul de la
Lisabona reconfirma angajamentele de la Amsterdam , referitoare la apărarea comună,
extinzâmd, în același timp , amploarea și paleta misiunilor de tip Petersberg, la Amsterdam,
includea ”misiuni umanitare și de salvare, de menținere a păcii, ale forțelor luptătoare în
gestionarea crizelor, inclusiv misiuni de impunere a păcii”, extinderea lor, în acord cu Strategia
Solana de securitate europeană a vizat ”operații întrunite de dezarmare, sprijin acordat țărilor
terțe în combaterea terorismului și reforma în sectorul de securitate”.
La toate acestea, Tratatul de la Lisabona adaugă, conform art. 28 B, ”consiliere militară și
asistență, stabilizare postconflict”, precizând că ”toate aceste misiuni pot contribui la lupta
impotriva terorismului, inclusiv prin sprijinul acordat țărilor terțe în combaterea terorismu lui
pe teritoriul acestora”. Același articol (28 B) reiterează că aceste misiuni specifice trebuie să fie
definite și lansate la decizia Consiliului European, sub supravegherea Înaltului Reprezentant,
care asigur ă coordonarea instrumentelor civile și milit are implicate.63

63 Idem, Politica europeană de securitate și apărare: fu ndamente și afirmare , București Editura Militară, 2009,
pp. 54-68