Specializarea: Psihologie [626376]

UNIVERSITATEA ,,ALEXANDRU IOAN CUZA” IAȘI
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
Specializarea: Psihologie

STRESUL LA VÂRSTA ADULTULUI TÂNĂR

Coordonator științific :
Asist .Univ. Dr. Radu -Mihail Robotă
Absolventă : Lavinia -Nicoleta Arseni

Februarie 2017

CUPRINS

ARGUMENT ………………………………………………………………………………………………………..1
PARTEA TEORETICĂ
CAPITOLUL 1. Stresul la vârsta adultului tânăr
1.1 Stresul – clarificări conceptuale…………………………………………………………….….4
1.2 Stadiile stresului ………………………………………………………………………..…….12
1.3 Reacții la stres …………………………………………………………………………………..13
1.3.1. Reacții fiziologice la stres …………………………………………………………………14
1.3.2. Reacții psihologice la stres …………………………………………………………………14
1.3.2.1. Impactul emoțional al stresului …………………………………………………………………14
1.3.2.2.Impactul cognitiv al stresului ………………………………………………………………. …………15
1.3.2.3. Impactul asupra comportamentului la stres…………………………………………………………….16
1.3.2.4. Modalități de diminuare a stresului……………………………………………………………….. ………16

CAPITOLUL2. Specificul optimismului
2.1 Optimismul – clarificări conceptuale ………………………………………………………………18
2.2 Evaluarea optimismului……………………………………………………….………………19

CAPITOLUL 3. Starea psihologică de bine la vârsta adultului tânăr
3.1 Starea psihologică de bine – clarificări conceptuale………………………………………………………..23
3.2 Vârsta adultului tânăr…………………………………………………………………………..24
3.2.1. Starea psihologică de bine ………………………………………….. ……………………26
3.2.2. Factori care influențează starea psihologică de bine………….…………………………………27
3.2.2.1. Factori economici ……………………………………………………………………………..27
3.2.2.2. Factori psihologici.……………………………………….………………. ………………………27
3.2.2.3. Personalitatea………………………………………………………………………………………28
3.2.2.4. Factori demografici…………………………………………………………………………………………28

3.2.2.5. Alți factori …………………………………………………………………………………………………30

PARTEA APLICATIVĂ
1. Scopul și obiectivele cercetarii ……………………………………………………………………..31
2. Ipotezele cercetării …………………… ……………………………………………………31
3. Variabilele cercetării ………………………………………………………………………..31
4. Metodologia și organizarea cercetării ………………………………………………………………32
4.1. Planul de cercetare ……………………………………………………………………………32
4.2. Ins trumentele folosite …………………………………………………………………………32
4.3. Lotul investigat ……………………………………………………………………………………34
4.4. Procedura ……………………………………………………………………………………34
4.5. Analiza datelor și interpretarea rezultatelor …………………………………………………………34
4.6. Limite și direcții pentru cercetările următoare ………………………………………………………39
4.7. Discuții și concluzii …………………………………………………………………… …………..40

BIBLIOGRAFIE
ANEXE

1
ARGUMENT

În zilele noastre ne confruntăm cu o problemă destul de gravă, stresul fiind considerat
un fenomen psihosocial care duce de la o simplă stare de neliniște, la boli cardiovasculare ce
pot avea urmări neplăcute.
Stres, sau stress, reprezintă sindromul de adaptare pe care individul îl realizează în urma
agresiunilor mediului, ansamblu ce cuprinde încordare, tensiune, constrângere, forță,
solicitare, mobbing.
Reușita unei cerce tări este condiționată de natur a și nivelul motivației cercetătorului , de
aceea am considerat că punctul de demarare în realizarea prezentei lucrări trebuie să fie
alegerea unui subiect adecvat.
Prin lucrarea de față ne -am propus investigarea modului în care stresul își pune
amprenta asupra personalității adultului tânăr. Lucrarea este formată din două părți .
Prima parte este partea teoretică și cuprinde trei capitole. Astfel, în primul capitol, am
trecut în revistă câteva noțiuni fundamentale despre conceptul ,,stres’’, începând cu definiții
și finalizând cu procesel e de coping folosite pentru a face față stresului.
Horny și Crowther (1995) explică în Oxford Advanced Learner's Dictionary , etimologia
cuvântului ,,stres ’’ ca provenind din abrevierea cuvântului ”distress” , fiind folosit în Orientul
Mijlociu, în special î n insulele Britanice, denotând dificulte sau forța exercitată asupra unei
persoane cu scopul de constrângere, dar provine și parțial din vechea franceză a cuvântului
”estresse” care exprimă îngustime, opresiune, dar se bazează și pe latinescul ”strictus” ,
însemnând strâns, pro venind din participiul trecut a lui ”strângere”, care înseamnă a cuprinde,
a îmbrățișa, a strânge, a restrânge, a lega, a ciupi, a îndurera, a răni, a jigni.
Totodată în primul capitol se găsesc clarificări conceptuale despre stres, informații
despre stadiile stresului, teorii despre stres, cât și tipurile de reacții la stres (reacții psihologice
și fiziologice).
În capitolul al doilea, se regăsesc informații despre specificul optimismului, clarificări
conceptuale și evaluarea optimis mului la vârsta adultului tânăr.
Al treilea capitol , prezintă pe scurt caracteristicile stadiului adultului tânăr, dar și
concepte despre starea psihologică de bine și factorii care influențează starea psihologică de
bine. Astfel, vârsta adultă este perio ada maximei realizări, a nivelului maxim privind
randamentul profesional, armonizarea intereselor, aptitudinilor, deprinderilor, a felului de a
stabili și cultiva relații, a conștiinței, a cristalizării afective. Această perioadă se

2
caracterizează în prin cipal de alegeri majore în jurul cărora se vor construi noile structuri ale
vieții individului.
Doar acum se considera că persoana devine un adult veritabil. Tot acum se manifestă o
seriozitate în luarea deciziilor, datorită liniștii interioare dobândite, performanțele sunt net
superioare.
A doua parte a lucrării, face referire la metodologia cercetării și oferă informații cu
privire la ipoteze, lotul experimental și rezultatele cercetării.
În acest sens, am presupus, după cum se remarcă și din ipotez e, că subiecții cu un nivel
scăzut de stres vor avea o stare de bine psihologică mai puternică comparativ cu subiecții cu
un nivel ridicat de stres.
De asemenea, subiecții cu nivel scăzut de optimism vor avea o stare psihologică de
bine comparativ cu sub iecții cu nivel ridicat de optimism. Nu în ultimul rând, subiecții de gen
feminin vor avea o stare psihologică de bine ridicată comparativ cu subiecții de gen masculin.
La acest studiu a fost solicitat să participe un lot de 160 de studenți ai Universității
Babeș Bolay din Cluj -Napoca.
Participarea la studiu a fost voluntară, subiecții au fost informați că participarea la
această cercetare presupune completarea unor probe scrise (chestionarul pentru orientarea în
viață, chestionarul pentru măsur area nivelului de stres perceput și ch estionarul pentru starea d
psihologică de bine ).
Chestionarele au fost aplicate în principiu în mediul online, în formatul propus de
Google Forms. Acest lucru a permis atât crearea unei imagini personalizate și atrăgăt oare a
chestionarelor cât și formarea bazei de date mai rapid. Chestionarele au fost postate pe
grupurile de discuții ale studenților de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației , în
care fiecare individ a primit un mesaj privat ce conținea linkul către chestionar cu rugămintea
de a participa la o cercetare.
De obicei, în realizarea unei cercetări apar o serie de dificultăți inerente, a căror depășire
condiționează atingerea obiectivelor. Prima dificultate a intervenit în găsirea unei bibliografii
consistente și reprezentative pentru tema aleasă. Alcătuirea cadrului teoretic al lucrării a fost
îngreunată și de faptul că nu au existat studii similare care să se costituie în repere pentru
aceasta. Astfel, a fost necesară consultarea unui număr mare d e resurse bibliografice, din care
să fie alese cele mai ilustrative pentru temă și obiectivele abordate. De aceea se poate spune
că formularea ipotezelor cercetării s -a sprijinit atât pe corelațiile extrase pe baza literaturii, cât
și pe intuiția persona lă.

3
În ceea ce privește partea aplicativă a lucrării și anume cercetarea calitativă, principala
dificultate a constat în stabilirea efectivă a eșantionului, însă și acest lucru a fost depășit cu
ușurință datorită motivație i personale.
În concluzie, ultimu l scop al cercetării este valorizarea rezultatelor obținute, atât prin
integrarea lor în corpul teoretic al cunoștințelor din domeniu, cât și prin realizarea unor
programe sau demersuri aplicative care să vizeze îmbunătățirea calității vieții, plecând de l a
aspectele sesizate prin prezenta lucrare.

4
CAPITOLUL I
STRESUL LA VÂRSTA ADULTULUI TÂNĂR

1.1. Stresul – clarificări conceptu ale
Cuvântul ,,stres ’’, este de origine engleză și însumează o serie de substantive cu sens
asemănător, dar care au totuși, nuanțe diferite: presiune, apăsare, efort, solicitare, tensiune,
constrângere sau încordare nervoasă. Inițial, termenul a fost preluat cu ortografia pe care o are
în limba engleză, dar ulterior ortografia sa a fost adaptată la limba rom ană și de aceea
,,stress ’’ a ajuns să se scrie cu un singur ,,s”.
În zilele noastre ne confruntăm cu o problemă destul de gravă, stresul fiind un
fenomen psihosocial ce poate duce de la o simplă stare de neliniște, la boli cardiovasculare
ce pot avea urm ări neplăcute ( Dimslade, 2008).
Jean-Benjamin Stora , amintește în cartea sa, că stresul devine din ce în ce mai mult
una din cele mai grave probleme actuale, nu doar celor cărora le este pusă în pericol sănătatea
fizică cât și mentală, dar acesta ajunge să influențeze până și înterprinderile și guvernele
(Stora, 1999).
Originar din cele mai vechi timpuri, în s ecolul al XVII – lea, cuvântul ,, stress”
denumea o stare de depresie în raport cu duritatea, cu privațiunile, oboseala și, într -un sens
mai general, ,,adversitatea vieții” (Zor letan, 1995 ).
Ulterior, în secolul al XIX – lea, apare accepțiunea conform căreia condițiile de viața
agresive (stres) pot antrena suferințe fizice sau mentale (străin).

De asemenea, interesat de acest concept este și William James, care în 1884 (James,
1884) pune întrebarea ”Ce este emoția?”, iar în 1980 publică ”Principiile Psihologiei” și
susține că procesul psihic este secundar procesului fizic. James, de asemenea, acordă mare
importanță autoevaluării perceptive, ca re va fi reluată mai târziu în psihologia cognitivă.
Termenul de ,, stress” , a fost folosit pentru prima dată de Walter Bradford Cannon,
profesor la Harvard, ce a făcut numeroase cercetări privind e moția și folosește termenul de
,,stress” în sens fiziologi c. În 1928, acesta a dat și un sens psihologic acestui termen, atunci
când descoperă rolul factorului emoțional în evoluția bolilor. El concluzionează că există o
legătură directă între reacția organică și reacția comportamentală de fugă sau de luptă (figh t or
flight) în fața unei situații neprevăzute ( Brown și Fee, 2002).

5
În cele din urmă, în 1936, cel care lansează acest termen în limbajul medical este
Hans Seyle. Acesta a fost interesat încă din studenție de sindromul general al maladiei, un
sindrom care însoțea pacienții care prezentau boli infecțioase cu aceleași simptome, însă fără
vreun simptom specific. Astfel el descoperă că acest lucru apare ca un răspuns nespecific al
organismului la boală.
Hans Seyle, găsește răspunsul și astfel el descrie si ndromul general de adaptare, ca
fiind efortul făcut de organism pentru a răspunde solicitărilor mediului și concluzionează că
răspunsul la diferiți agenți stresori este dominat de hiperactivitatea cortexului suprarenal.
Conceptul de ,,stres”, este introdu s de Seyle, în perioada anilor 1950, concept care
ocupă un rol important în medicină și apoi în psihiatrie. În viziunea lui, stresul nu este decât o
reactivă b iologică și generală, adică ,,o stare ’’, care se traduce printr -un sindrom specific,
corespunzăt or tuturor modificărilor nespecifice, induse astfel într -un sis tem biologic” (Stora,
1997 ). El susține că la început stresul apare ca o agresiune, dar mai apoi apare ca o reactivă a
subiectului la o agresiune, fiind considerată un stresor.
În viziunea lui Seyle, tensiunile care produc stresul, fac parte din viața de zi cu zi.
Astfel ,,stresul caracterizează o reacție psihologică complexă, extrem de intensă și relativă,
durabilă a individului confruntat cu noi și dificile situații existențiale” (Stora, 1997 ).
În cercetarea sa privind diferențele de gen, între stres și coping în rândul adulților
care trăiesc în Hawai, Lauren et all. susține că stresul poate fi manifestat ca o problemă de
sănătate publică.
Cu toate acestea, puține cercetări au fost realiza te pe diferențele de gen în sursele de
stres și de strategii de coping în Hawai. În acest studiu, au fost propuse următoarele ipoteze:
1) femeile vor raporta niveluri mai ridicate de stres decât bărbații; 2) femeile vor raporta
stresul pe factorii de stres pe familie și pe sănătate, în timp ce bărbații vor raporta stresul la
finanțe și aspecte legate de muncă; 3) femeile vor raporta, folosind strategii de coping
adaptive mai frecvent, în timp ce bărbații vor raporta, folosind strategii dezadaptative și de
evitare mai frecven t; 4) nu vor exista diferențe de gen în disponibilitatea de a utiliza strategii
de management al stresului.
În ceea ce privește metoda , au fost 1518 de participanți fiind chestionați prin telefon,
studiul având loc primăvara și vara anu lui 2006. Rezultatele obținute au arătat faptul că
femeile au raportat niveluri mai ridicate în ansamblu privind perceperea stresului, dar nu a
existat nici o diferență între factorii de stres sociali și factorii de stres între sexe. Bărbații au
perceput s tresul mai mult cu factorii personali.

6
Nu au existat diferențe de gen între capacitatea percepută de a face față strsului. Cu
toate acestea, femeile au mai multe șanse de a utiliza strategii de coping adaptative, în timp ce
bărbații erau mai predispuși s ă utilizeze strategii dezadaptative. Nu au existat diferențe
semnificative între sexe în etapele de schimbare pentru managementul stresului (Lauren et al l.
2007)
Un alt cerce tător preocupat de noțiunea de ,, stress” este Nial Bolger. Acesta a
analizat efectele stresului zilnic asupra stării de de spirit negative. În articolul său, acesta
analizează influența factorilor de stres în viața de zi cu zi asupra sănătății mintale într -un
eșantion de comunitate. Au fo st 166 de cupluri căsătorite, care au completat jurnale în fiecare
zi, timp de 6 săptămâni.
În urma analizelor, factorii de stres prezenți în viața de zi cu zi au explicat până la
20% din variația stării de spirit. Conflictele interpersonale, au fost dep arte de evenimentele
cele mai alarmante.
Mai mult decât atât, atunci când factorii de stres au avut loc pe o serie de câteva zile,
acomodarea emoțională a avut loc în a doua zi pentru aproape toate evenimentele, cu excepția
conflictelor interpersonale.
Spre deosebire de anumite considerații teoretice, mai mulți factori de stres în aceeași
zi nu au exacerbat efectele unul altuia, ci mai degrabă, a avut loc un platou emoțional. În cele
din urmă, în zilele în care urma un eveniment stresant, starea de spirit a fost mai bună decât ar
fi fost dacă evenimentul stresant nu s -ar fi întâmplat. Aceste rezultate relevă complexele
efecte emoționale, complexe ale factorilor de stres în viața de zi cu zi și, în special, acestea
sugerează că investigațiile viitoare ar tr ebui să se concentreze în primul rând asupra
conflictelor interpersonale ( Bolger et al l., 1989)

Michelle Calvaresse (2015a ), a analizat relația dintre gen și reacțiile la stres în rândul
studenților. Studenții Universității au fost chestionați cu privire la modul în care au răspuns în
mod obișnuit în condiții de stres perceput. Au existat diferențe semnificative între bărbați și
femei, în ceea ce privește reacțiile lor la stres.
În general, femeile au avut niveluri mai ridicate de depresie, frustrare și a nxietate
decât omologii lor de sex masculin, atunci când reacționează la stres. De asemenea, cei de sex
masculin au avut tendința de a avea alte reacții psihologice diferite de cele enumerate la
sondaj. În plus, în timp ce reacția de furie a fost abia nese mnificativ statistic, mai multe femei
au exprimat furia decât bărbații ca o reacție la stres.

7
Un sondaj a fost administrat la 224 de studenți, în care li s -a ceru t reacția lor de gen
și de stre s. Alegerile lor de reacție de stres , au fost furie, depresie, agresivitate, de evacuare
sau de ascundere, dacă utilizau tehnici de reducere a stresului, a frustrării, a anxietății, și nici
una dintre acestea (Calvaresse, 2015b).
În studiul său privind stresul perceput, resursele interne și suportul social ca
determ inanți de sănătate mintală în rândul tinerilor adulți, Patrick et all . a arătat faptul că,
resursele interne și stresul mediază impactul pozitiv al sprijinului social asupra sănătății
mintale. Concluzii: Datele noastre confirmă faptul că stresul perceput este un important factor
de risc pentru sănătatea mintală scăzută și sugerează că stăpânirea de sine și stima de sine sunt
factori protectori importanți ai sănătății mintale în rândul adulților tineri (Bovier, Chamot, și
Perneger , 2004)
Oxford Advanced Le arner's Dictionary , explică etimologia cuvântului ,,stres” ca
provenind din abrevierea cuvântului ,,distress” , fiind folosit în Orientul Mijlociu, în special în
insulele Britanice, denotând dificulte sau forța exercitată asupra unei persoane cu scopul de
constrângere, dar provine și parțial din vechea franceză a cuvântului ,,estresse” , care exprimă
îngustime, opresiune, și se bazează și pe latinescul ,,strictus” , însemnând strâns, provenind
din participiul trecut al lui ,, strângere”, care înseamnă a cuprinde, a îmbrățișa, a strânge, a
restrânge, a lega, a ciupi, a îndurera, a răni, a jigni.
Dicționarul Explicativ Al Limbii Române (Academia Româ nă, 2009) definește
,,stresul’’, ca fiind un nume dat oricărui factor (sau ansamblu de factori) de mediu care
provoacă organismului uman o reacție anormală; un efect nefavorabil produs asupra
organismului uman de un factor de mediu; iar Marele Dicționar De Neologisme (Marcu,
2000) definește ,,stresul ’’, ca fiind o stare de încordare sau o tensiune neuropsihică; u n
ansamblu de perturbații organice și psihice provocate de factori agresori variați; ansamblul
reacților fiziologice prin care organismul uman răspunde unui agent stresant, încercând să se
apere și să își mențină echilibrul de bază.
În revista, Organizațio nal Behavior (Slocum, 2011) ,,stresul ’’, mai este definit ca și
entuziasm, sentiment al anxietății, și/sau o tensiune fizică care apare atunci când cererile sau
stresorii depășesc capacitatea individului de a le face față. Hellriegel și Slocum (1986)
afirmau că factorii de stres (sau stresorii) pot lua diverse forme, doar toate aceastea au un
singur lucru în comun: faptul că stresorii creează stresul sau cel puțin au posibilitatea de a
crea stres atunci când individul nu poate face față problemelor.
O altă definiție a stresului a fost dată de Judge (Judge, 2013). În concepția lui
,,stresul’’, este o condiție dinamică în care un individ se confruntă cu o oportunitate, o cerere,

8
sau o resursă ce se leagă de ceea ce individul își dorește și al cărui rezultat este perceput ca
fiind de asemenea nesigur dar și important.
Cuvântul ,, stres ” a fost mult timp în uz, în fizică pentru a se referi la repartizarea
internă a unei forțe exercitată pe un corp material, rezultând o tensiune. În anii 1920 și 1930,
cercuri precum biologia și psihologia , au folosit ocazional termenul pentru a se referi la o
tensiune psihică sau la un agent nociv asupra mediului, care ar putea provoca boli.
Încă din 1935, Hans Selye a introdus conceptul de ,, stres ” ca fiind un sindrom sau un
ansamblu de reacții fiziologice nespecifice ale organismului la diferiți agenți nocivi ai
mediului, de natură fizică sau chimică. Formularea datorată lui Selye, a introdus conceptul de
,,stres’’, în vocabularul științific, inaugurând astfel cei peste cinciz eci de ani de cercetări la
scară internațională, în numeroase ramuri ale medicinii și științelor sociale.
Conceptul de stres a fost definit de cele mai multe ori ca fiind o variabilă
independentă, dar și ca o variabilă dependentă sau ca proces. Această con fuzie terminologică
se datorează în totalitate atât aplicabilității conceptului de stres în cercetările în științele
medicale, comportamentale, cât și a celor sociale din ultimii 50 -60 de ani.
Majoritatea cercetărilor încep prin a pune accent pe dificultă țile pe care le generează
confuziile din jurul încercărilor de a defini conceptul de stres.
Bogathy (2004) , definește ,,stresul ’’ ca fiind un stimul, un răspuns sau un rezultat al
unei interacțiuni de tipul stimul -răspuns, această interacțiune fiind expri mată printr -un
oarecare dezechilibru al relației individului cu mediul său.
În cartea sa, Jean-Benjamin Stora (1991), descrie patru abordări diferite a noțiunii de
stres, și anume:
1. Stresul ca forță , acesta produce o tensiune care este urmată de o deforma re a
obiectului asupra căruia s -a produs exercitarea.
2. Stresul ca rezultat a unei acțiuni a agentului fizic și/sau psihologic și/sau
social, agentul denumit de Hans Selye este cel de stressor .
3. Stresul ca stresor sau agent al stresului, dar în același timp și ca rezultat al
aceleiași acțiuni în diferite dimensiuni individuale.
4. Stresul ca apărare a modului în care funționează psihicul atunci când este pus
în fața excitațiilor motrice și senzoriale ințtiate de acesta.
Deoarece reacțiile stresului cronic, impli că modificări fiziologice ale sistemului
corporal, precum și cel al organelor, a fost acordată o atenție mai mare asupra reacțiilor acute

9
ale stresului fiziologic și a modului în care acestea ar putea duce, eventual, la răspunsurile
ulterioare ale stresulu i cronic.
Din punct de vedere istoric, atât Walter Cannon (1935) cât și Hans Selye (1956) au
pus bazele pentru interesul actual în acest proces fiziologic.
Walter Cannon, fiziolog la Universitatea Harvard, a fost prim ul care a introdus
termenul de ,, homeos tază”. Potrivit lui Cannon (1935), organismul are un mecanism intern de
a menține funcționarea stabilă a corpului sau a echilibrului. Cum mediul înconjurător supune
organismul la diverse provocări, el trebuie să răspundă la fiecare nouă situație prin ajust area
diverselor sisteme fiziologice pentru a compensa resursele care sunt taxate.
Atunci când un organism ingerează o cantitate mare de apă, rinichiul eliberează mai
multe deșeuri fluidice în vezica urinară pentru o eventuală eliminare într -un efort de a menține
un echilibru corporal.
Potrivit lui Cannon (1935), incapacitatea organismului de a răspunde la provocările
mediului prin menținerea homeostaziei corporale rezultă prin deteriorarea unor organe țintă și
în cele din urmă moartea.

Lucrările lui cu p rivire la problemele fizice asociate cu mâncarea, băutura și activitatea
fizică în cele de natură psihologică, Cannon a emis ipoteza că au fost implicate mecanisme
homeostatice comune. În consecință, în cazul în care răspunsul unui organism la o amenințare
implică creșterea semnificativă a sistemul nervos simpatic în așa fel încât respirația și ritmul
cardiac crește semnificativ, răspunsul compensatoriu al organismului ar trebui să implice fie
reducerea activității sistemului nervos simpatic, fie creșterea contra -activității a sistemului
nervos parasimpatic. Dacă răspunsul compensatoriu este inadecvat, pot rezulta leziuni ale
țesutului, supunând organismul la un risc mai mare de probleme medicale asociate cu leziuni
ale țesutului.
Pe scurt, conceptul homeost aziei introdus de Cannon, s -a dovedit a fi foarte valoros
pentru a explica modul în care stresul acut psihologic răspunde la amenințări de supraviețuire,
acestea conducând la reacții cronice de stres.
Hans Selye (1956), a fost primul cercetă tor care a folo sit termenul de ,, stres” pentru a
descrie problemele asociate cu homeostazia identificate de Cannon , câteva decenii mai
devreme. Deși a împrumutat termenul din fizică, el l -a folosit pentru a descrie efectele sale
aspura organismului, mai degrabă decât str esorii de med iu pe care i -a examinat în opera sa
empirică.

10
Potrivit lui Se lye, răspunsul organismului la ,, stres” , este reprezentat de un set comun
de răspunsuri fiziologice generalizate care au fost experimentate de toate organismele care au
fost expuse la o varietate de provocări ale mediului, cum ar fi schimbările de temperatură sau
expunerea la zgomot. Din perspec tiva lui, răspunsul la stres a fost nespecific; adică, tipul de
stresor experimentat nu a afectat modelul de răspuns. Cu alte cuvinte, o mare varietate de
stresori au indu s un răspuns la stres identic sa u general. El a numit acest termen nespecific,
Sindro mul General de Adaptare (SGA), care a constat din trei etape: reacția de alarmă, de
rezistență și de epuizare.
În prima etapă, reacția de alarmă, Selye consideră că mecanismele de apărare sunt deja
activate, iar activitatea mai intensă a simpaticului are c a și efect secreția catecolaminelor care
pregătesc din punct de vedere fiziologic corpul pentru a acționa, prin urmare, crește respirația,
tensiunea erterială, pupila se dilată, m ușchii se încordează. În cea de a doua etapă, reacția de
rezistență, răspunsu l de adaptare înlocuiește reacția de alarmă și anume individul se opune, se
luptă cu stresul , glandele de secreție internă, se reîncarcă cu energie, sângele își capătă
fluiditatea, postura, mersul, redevin normale. Cea d e a treia etapă, cea a prăbușirii sa u a
epuizării, este datorată unei perioade prea lungi de rezistență sau a unei reacții de alarmă prea
violente, astfel că organismul se uzează, îmbătrânește prematur, sistemul ce luptă cu stresul
este total depășit și învins (Zlate, 2007).
În terminologia lui Selye, reacția de alarmă a fost comparată cu răspunsul acut al
stresului, iar etapa de epuizare a fost comparată cu răspunsul cronic al stresului.

Mai recent, lucrările lui Cannon și cele ale lui Selye care încercau să explice cum
reacțiile acute de stres fiziologic au evoluat în reacții cronice de stres, au fost revizuite de
Bruce McEwen (2006).
În contrast cu starea de echilibru fiziologic a homeo staziei, esențială pentru
supraviețuire despre care Cannon vorbea, McEwen a folosit termenul de ,, alostază”,
referindu -se la capacitatea organismului de a se adapta la un mediu în schimbare , în situații
care nu contestă supraviețuire (McEwen, 1998).
Din pe rspectiva sa , un organism care a menținut un echilibru fiziologic perfect stabil
în timpul unui eveniment stresant (un non răspuns) ar putea fi la fel de problematic ca orice alt
organism care a prezentat un răspuns fiziologic exagerat. Alostaza menționat ă, se referă la
capacitatea or ganismului de a se adapta la o ,, nouă stare de echilibru” ca răspuns la
provocările mediului (McEwen, 1998).

11
Pornind de la conceptul de stres, menționăm că termenul aparține lui H ans Hugo
Bruno Selye, care consideră că stresul se leagă de sindromul de adaptare , reacția la stres pe
care individul o realizează în urma agresiunilor mediului.
Hans Selye, definește ,,stresul ’’, ca ansamblu de reacții al organismului uman față
de acțiunea externă a unor agenți cauzali (fizici, chimi ci, biologici și psihici) constând în
modificări morfo -funcționale, cel mai adesea endocrine. În cazul în care agentul stresor are o
acțiune de durată, vorbim de sindromul general de adaptare care presupune o evoluție stadială.
Stresul este un fenomen psih osocial complex ce decurge din confruntarea persoanei
cu cerințe, sarcini, situații, care sunt percepute ca fiind dificile, dureroase sau de mare
importanță pentru persoana respectivă (Băban, 1998).
Dicționarul de psihologie socială (Chelcea, 1981) definește termenul de ,,stres
psihic ’’, ca fiind o stare de tensiune, de încordare și de disconfort, determinată de agenții
afectogeni, cu semnificație negativă, de frustrarea sau deprimarea unor stări de m otivație
(trebuințe, dorințe, aspirații), de dificultatea sau de imposibilitatea rezolvării unor probleme.

Stresul are o importantă compone nta subiectivă, în sensul că cee a ce este provocator,
facil sau chiar relaxant pentru o persoană, pentru o alta poat e deveni amenințător sau
imposibil de realizat (Roesch et al l. 2002). Diferențele individuale în ceea ce privește
răspunsul la stres sunt datorate atât componentei genetice, cât și experiențelor de viață
diferite.
Definirea stresului este dificilă de faptu l că, această noțiune are numeroase
accepțiuni. Astfel, Stora, considera că ,,stresul, în sensul său activ este o forță care produce o
tensiune: este vorba de un stimul extern, fie fizic (zgomot, căldura, frig), fie psihologic
(necaz, tristețe). Stresul es te înțeles că rezultatul acțiunii exercitate de un stresor, agent fizic
sau psihologic sau social, asupra sănătății unei persoane (consecințele biologice, mentale și
psihice ale acțiunii acestui agent asupra sănătății persoanei).
Stresul nu mai este luat în considerare ca reprezentând consecințele somatice, ci ca
apărare a funcționării psihicului față de stimulările senzoriale și motrice. În cele din urmă,
,,stresu l este concomitent agentul stresor și rezultatul acestei acțiuni în diversele sale
dimensiuni particulare”. (Stora, 1997 ).
În viziunea lui Jonas și Crocq, o definiție pertinenta a stresului este: ,,Stresul este o
reactivă fiziologică și psihologică de alarmă, de mobilizare și de apărare a organismului ( sau
mai bine a individului, a persoanei) faț ă de o agresiune, o amenințare sau chiar s -ar putea
spune față de o situație trăită neobișnu ită” (Jonas și Crocq, 1996 ).

12
Jeammet considera că, ,,noțiunea de stres ” în accepția ei cea mai largă, cuprinde
orice agresiune asupra organismului, de origine exte rnă sau internă, care întrerupe echilibrul
homeostatic. Această acțiune poate fi fizică, sub forma stimulilor nociceptivi (temperatură,
zgomot) sau a agenților traumatizanți, infecțioși sau toxici. Ea poate viza nivelurile cele mai
înalte ale integrării se nzoriale și cognitive, perturbarea , atingând în acest caz sistemul de
relație al subiectului cu mediul (Jeammet, 1989 ).
Conform lui Neveanu, ,,termenul de stres’’, are în general dou ă accepțiuni și anume:
situație – stimul, ce pune organismul într -o stare de tensiune; însăși starea de tensiune
deosebită a organismului prin care acesta își mobilizează toate resursele sale de apărare pentru
a face față un ei agresiuni fizice sau psihice (Neveanu, 1978 ).

1.2. Stadiile stresului
Adaptarea (răspunsul în timp) la stres, cunoaște trei etape principale: stadiul de alarmă,
stadiul de rezistență și stadiul de epuizare (Selye, 1956).
Reacția în stadiul de alarmă este de același tip, indiferent de natura factorului stresant
(anxietatea de exemplu, det ermină același tip de răspuns, ca o infecție), dar nu de aceeași
intensitate.
În această etapă apar două faze consecutive (Selye, 1956):
• faza de șoc, când pot apărea hipertensiune și hipotermie, respirația este scurtă și
accelerată, cresc bătăile inimii, individul poate simți un nod în gât sau stomac.
• faza de contrașoc , când organismul individului realizează o contracarare a
simptomelor din faza de șoc și are la bază răspunsuri de tip endocrin . Acest stadiu este
caracter istic perioadei copilăriei, când rezistența biologică este foarte scăzută. În acest stadiu
funcțiile psihofizice sunt te mporar diminuate, organismul apel ând la rezervele sale pentru
apărare.
De asemenea, individul are manifestări comportamentale de nervozitate și confuzie,
are tendința de a exagera chiar frustrările ușoare, transformându -le în dezastre, apar probleme
de memorie. O altă caracteristică a acestui stadiu , este scăderea obiectivității, în aprecierea
unor comportamente și situații, incapac itatea de concentrare a atenției. Individul prezintă o
atitudine certăreață și ostilă, nu are randament în activitate și de aceea este posibil ca ceilalți
membri ai grupului să manifeste tendința de a evita interacțiunile cu persoana în cauză.

Stadiul al doilea, este cel de rezistență specifică (revenire), când după primul contact
cu agentul stresor organismul se adaptează, comportamentul individului fiind aparent normal

13
deoarece organismul încearcă să lupte cu toate rezervele sale pentru a -și menține ech ilibrul
funcțional, persistând modificări specifice stadiului anterior, în special de la faza de contrașoc.
Dacă solicitarea care a declanșat stadiul de alarmă se prelungește, organismul tinde
să se adapteze, să se acomodeze, acestea intrând într -o fază d e contrașoc prelungit. Cu toate
acestea, rezistența fizică și psihică a organismului, cunoaște o scădere lentă, dar continuă, care
poate conduce la instalarea surmenajului și a unor boli.
Individul, în această fază, devine rezistent la agentul stresan t perceput drept particular
(specific), dar devine vulnerabil (puțin rezistent) la alți agenți stresori (nespecifici), care de
obicei mai intervin, după principiul ,, un necaz nu vine niciodată singur".
Tabloul simptomatologic general este dependent și de s tructura psihologică a
persoanei: echilibru emoțional, motivație, structura atitudinală. În plan ontogenetic, acest
stadiu corespunde maturității, când individul are o rezistență bună, fiind posibilă adaptarea la
aproape orice tip de stres din mediu.

Stadiul al treilea, este cel de epuizare (aparține în special bătrâneții, dar nu numai:
traume de pierdere) este etapa finală, în care s -au consumat importante cantități de energie și
scad aproape toate resursele adaptative ale organismului. Adaptarea nu se m ai menține din
cauza scăderii reacțiilor de tip vegetativ (care indică natura proceselor fiziologice ce se petrec
în afara controlului voluntar și se realizează într -un sector special al sistemului nervos central
(supus controlului și conducerii scoarței).
Apar astfel, consecințele negative ale acțiunii îndelungate a acestor mecanisme
neurovegetative. În acest stadiu individul este apatic, fiind lipsit de eficieță. Consumul
prelungit sau excesiv de energie poate avea ca urmare serioase probleme fiziologice sau
emoționale.

1.3. Reacții la stres
Reactivitatea la stres reprezintă ansamblul de manifestări fizice și psihologice c are au
loc în interiorul nostru , ca urmare a acțiu nii factorilor de stres. (Legeron, 2003 ). Odată
declanșată, starea de stres înseamnă întotdeauna un stres psihofiziologic, datorită faptului că
afectează organismul ca un întreg. Cercetătorii încearcă să surprindă modificările de la nivelul
ambelor categorii de indicatori, atât fiziologici cât și psihologici (Floru, R., 1974 ).

14
1.3.1. Reacțiile fiziologice la stres
Corpul reacționează la factorii stresori prin inițierea unei secvențe complexe de
răspunsuri înnăscute la o amenințare percepută. În cazul în care amenințarea este rezolvată
rapid, răspunsurile de urgență scad în intensitate și starea fiziologică revine la normal. În
cazul în care situația stresantă continuă, apare un alt set de răspunsuri interne, pe măsură ce se
încearcă adaptarea la un stresor cro nic (Atkinson et all. 2002 )
Cercetările de laborator, au arătat că expunerea la un stresor pe o perioadă lungă de
timp, produce diferite modificări în organism: glande suprarenale mărite, noduli limfatici
micșorați, ulcere stomacale. Aceste modificări reduc capacitatea organismului de a rezista la
agenți stresori, generând boala. A stfel, acțiunea pe timp îndelungat a agenților stresori, îi
predispun atât pe oameni cât și pe animale la îmbolnăvire (Atkinson et all. 2002 ).
Reacțiile fiziologice la stres se pot concretiza astfel: dificultăți la instalarea sau
menținerea somnului; hiper vigilenta; modificarea parametrilor vitali, creșterea tensiunii
arteriale, tulburări digestive, oboseala, tulburările funcționale ca: alergiile, problemele de
piele, migrenele, probleme endocrine, ca diabetul sau o boală t iroidiană etc. (Cungi, 2003 ).
În ultimul timp, ideea că stresorii pot avea efecte benefice în anumite circumstanțe a
generat un interes sporit printre cercetători. Se pare că expunerea la stresorii intermitenți
(expunerea ocazională, dar cu perioade de revenire), poate avea beneficii ulter ioare,
concretizate prin întărirea organismu lui (Atkinson et all. 2002 ).

1.3.2. Reacțiile psihologice la stres
1.3.2.1. Impactul emoțional al stresului
Situațiile stresante produc reacții emoționale diverse, de la bună dispoziție , când
evenimentul este solicitant dar controlabil, la anxietate, furie, și depresie. În cazul în care
situația stresantă continuă, emoțiile noastre se pot comuta pe rând între oricare dintre acestea,
în funcție de succesul eforturilor noastre de adapta re (Atkinson et all. 2002 ).
Anxietatea este cel mai frecvent răspuns la stres . Aceasta reprezintă o tulburare a
afectivității manifestată prin stări de neliniște, teamă și îngrijorare nemotivată, în absența unor
cauze care să le provoace. Stările de anxietate sunt însoțite de fenomene organo -funcționale
precum: palpitații, greutate în respirație, transpirație e tc (Popescu -Neveanu, 1978 ).
Depresia reprezintă una din problemele psihologice cele mai mari cu care se
confruntă societatea actuală, fiind unul dintre riscurile finale ale stresului (Melgosa, 2000 ). În
situația normalității psihice, depresia se caracterizează printr -o stare de activitate scăzută,
pesimism față de viitor, sentimente de neajutorare, înstrăinare , tulburări ale apetitului

15
alimentar. În si tuația patologică, individul care suferă de depresie poate să ajungă la o stare
extremă de scădere a nivelului energetic, lipsă de reactivitate la stimuli și neajutorare
(Chaplin, 1985 ).
Furia este o altă reacție comună la o situație stresantă. Aceasta po ate duce la
agresivitate (Atkinson et al l. 2002, ). Mulți specialiști au făcut legătura dintre agresivitate și
frustrare, susținând faptul că agresivitatea se datorează acesteia. Agresivitatea legată direct la
sursa de frustrare nu este întotdeauna posibilă sau disponibilă, uneori este o sursă vagă sau
intangnabilă. Persoana nu știe ce să atace și caută un obiect pe care să -și descarce
sentimentele (Melgosa, 2000 ).
Efectele stresului în aria emoțională se pot concretiza în funcție de gravitatea
perceperii situației în dificultatea menținerii relaxării atât din punct de vedere emotional, cât și
din punct de vedere fizic. Pe lângă problemele fizice reale, individual poate bănui apariția
unor boli imaginare (ipohondrie), sentimente de incapacitate și inferior itate, creșterea
descurajării și scăderea dorinței de viață ; principiile morale sau etice care conduc viața cuiva
devin mai lejere și astfel scade puterea de autocontrol. Din punctul de vedere al personalității
crește nerăbdarea, intoleranța , autoritari smul și lipsa de considerație față de ce ilalți (Melgosa,
2000 ).

1.3.2.2. Impactul cognitiv al stresului
În plus față de reacțiile emoționale la stres, la unii indivizi , se poate observa și o
deteriorare cognitivă concretizată în: greutatea de concentrare , greutatea de organizare a
gândurilor în mod log ic, deteriorarea performanțelor și scăderea memoriei.
În ceea ce privește concentrarea at enției, individul stresat se poate confrunta cu
dificultatea mintală de a rămâne concentrat pentru o activitate grea sau cu pierderea frecventă
a atenției.
Modul de gândire al individului care se confruntă cu prea mult stres nu urmează
direcții logice și coerente în cadrul unui si stem ordonat ci este dezorganizat. Mintea să este
incapabilă de o analiză adecvată și de o evaluare a situației prezente sau viitoare.
În ceea ce privește rezolvarea de probl eme, individul afectat de stres , are tendința de
a le rezolva cu un număr mare de greșeli (Melgosa, 2000 ).
Această deteriorare cognitivă poate proveni atunci când, de exemplu, o activare
emoțională intensă poate interfera cu procesarea mentală a informației, astfel încât, cu cât
persoanele sunt mai furioase, mai anxioase sau frustrate d upă acțiunea unui stresor, cu atât
este mai probabilă apariția deteriorării cognitive. Cu toate acestea, numeroși autori

16
semnalează ameoliorări semnificative ale răspunsurilor la sarcini efectuate în condiții
stresante. Acest efect paradoxal poate fi expli cat dacă ținem seama de toți factorii care intră în
ecuație: natura sarcinii, particulatitățile individuale și intensitatea s tresului (Floru, 1974 ).

1.3.2.3. Impactul asupra comportamentului la stres
Influențele stresului asupra compo rtamentului se pot concretiza în: lipsa răbdării,
iritabilitatre, vulnerab ilitate la accidente, dependență de alcool și narcotice, crize emoționale,
bulimie sau anorexie, fumat excesiv și comportamente impulsive.
În ceea ce privește limbajul, individul se poate confrunta cu incapacitatea de a se
adresa verbal unui grup de persoane, într-o formă satisfăcătoare (bâlbâială, scăderea
cursivității vorbirii), pot apărea ticuri și reacții stranii care nu sunt caracteristice celui în
cauză; nivelul de energie poate fi fluctuant de l a o zi la alta, cu tendința de scădere, nivelul
insomniei crește, poate interveni absenteismul de la serviciu sau de la șco ală etc (Melgosa,
2000 ).
Un pattern comportamental care a primit o mare atenție este pattern -ul de tip A ,
specific persoanelor ostil e , agresive, nerăbdătoare, supra -implicate.
Specialiștii au constatat că indivizii care manifestă acest pattern sunt extrem de
competitivi și orientați spre realizare. Acești indivizi au dezvoltat un simț al urgenței
temporale, le este dificil să se rela xeze, se forțează să facă cât mai multe lucruri într -un timp
cât mai scurt și devin nervoși și nerăbdători când se confruntă cu întârzieri sau cu indivizi pe
care îi consideră incompetenți. Deși în exterior arată încredere în sine, ei sunt pradă unor
senti mente de neîncredere în forțele proprii (A tkinson et a l. 2002 ).

1.3.2.4. Modalități de diminuare a stresului
Mecanismele de coping presupun o capacitate de control a situațiilor, respectiv o
anumită ”controlabilitate” . Credin ța că situația este controlabilă va da posibilitatea persoanei
de a modifica sau de a elimina stresul prin strategia de coping care a fost găsită. (Miclea
1997).
Cel mai adesea elaborăm strategii pentru eliminarea stărilor afective negative
provocate de stresori, adica punem ăn funcție de mecanisme de coping.
”Copingul ”, reprezint ă un proces dinamic între mediu și persoană (proces de
tranzacție). Persp ectiva tranzacțională (Lazarus și Folkman , 1984 ) asupra stresului relevă
faptul că stresul rezultă din interacțiunea persoanei cu dinamica mediului. Așadar, procesele
cognitive de evaluare a factorilor stresanți sunt deosebit de importante în relația dintre un

17
stresor și capacitatea adaptativă de a face față acestuia. Evaluarea sau aprecierea este o
activitate cognitivă care implică raționamente menite să conducă spre luarea de decizii.
Astfel, persoana poate să dispună de alternative pentru a face față situației cu care se
confruntă.
Există mulți f actori de stres care nu pot să fie controlați, însă o formă de coping
adecvată poate să ajute persoana să tolereze mai bine sursa de stres .
Strategiile de adaptare la stres implică atât efortur i de natură psihologică, cât și
comportamentală, pe care oamenii le aleg pentru a reuși să to lereze stresul, să -l minimizeze
sau chiar s ă îl gestioneze în mod eficient (Caharbol și Callahan,2004).

În cazul coping -ului centrat pe rezolvarea de probleme, persoana acționează într-un
mod care poate conduce direct la îndepartarea sau diminuarea problemei, realizându -se o
activitate, iar în opoziție cu acesta, coping -ul emotional definește încercările de a regla
emoțiile apărute ca rezultat al evenimentului respectiv, ceea ce se poate realiza prin
monologări, reinter pretări, precum și metode de liniște.
În general problemele de sănătate , conduc la un coping centrat pe emoții, afectarea
sănătății în rândul adulților tineri este un eveniment care trebuie tolerat și nu este necesară
acțiunea directă. În situațiile în ca re se poate realiza ceva constructiv, este favorizat coping -ul
orientat spre o problemă, iar în cele din urmă trebuie acceptat coping -ul centrat pe emoții.
(Lazarus și Folkman, 1984) .
Lazarus și Folkman (1984), prezintă descrieri pentru fiecare process de coping în
parte:
Confruntarea – se caracterizează prin eforturile de a schimba situația.
Distanțarea – descrie eforturile de autodetașare față de situația stresantă.
Autocontrolul – descrie efortul de a regla propriile emoții.
Căutarea și suportul socia l – caract erizează efortul de a obține su port emo țional și
informații de la alte persoane.
Acceptarea responsabilității – încercarea de a pune lucrurile în ordine.
Evadare/Evitare -gândirea inspirată din dorințe si iluzii sau efortul de a evita, de a ieși
din situație.
Planificarea rezolvării de probleme – descrie eforturile deliberate pentru rezolvarea
situației problematice și abordarea analitică a problemei.
Reevaluarea pozitivă – caracterizează eforturile de a găsi o semnificație pozitivă în
experiență cu efecte benefice asupra evoluției personale.

18
CAPITOLUL 2
SPECIFICUL OPTIMISMULUI

2.1. Optimismul – clarificări conceptuale
O mare partea a definițiilor asociază cuvântului optimism , orientarea către aspectele
pozitive ale vieții. Ele susțin ideea că, indiferent de ceea ce li se întâmplă, optimiștii își
concentrează atenția doar asupra lucrurilor plăcute, favorabile lor, trecând cu vederea
evenimentele negative și nereușitele.
Optimis mul reprezintă o înclinație de a realiza cea mai favorabilă interpretare pentru
acțiuni și evenimente, de a minimiza aspectele, condițiile și posibilitățile neplăcute sau de a
anticipa cel mai bun rezultat posibil (Gove, 1993) . Multe dicționare encicloped ice, precum și
numeroși autori de articole științifice prezintă pentru cuvântul ,,optimism’’ .definiții care
repetă sau reformulează această accepțiune, fie integral (Angelescu, 1999; Breban, 1980;
Sillamy, 2000), fie parțial, referindu -se doar la interpret area dată unor acțiuni sau evenimente
trecute ori prezente sau aflate la atitudine în fața viitorului .
În concepția lui Seligman, modul de a gândi al optimiștilor , nu este același în situații
favorabile și în situații nefavorabile. Acesta consideră optimi smul , și opusul acestuia,
pesimismul, ca fiind extremitățile unui construct bipolar pe care l -a denumit stil explicativ
(Seligman, 1991).
După opinia sa, optimiștii se deosebesc de pesimiști prin felul în care percep cauzele
situațiilor. Persoanele care se situează la polul optimist al stilului explicativ (optimiștii) cred
că evenimentele plăcute sunt frecvente, de durată mare, au cauze generale și sunt datorate în
principal unor factori care țin de calități ale propriei persoane, cum sunt inteligența sau u nele
aptitudini.
În schimb, evenimentele neplăcute sunt privite de optimiști ca fiind rare, de durată
redusă, legate de diverse situații particulare și provocate de factori externi, precum
întâmplarea sau alte persoane. Cercetările efectuate au relevat fa ptul că există două stiluri
explicative: unul pentru evenimente plăcute (pozitive), care se modifică în timp, și altul pentru
evenimente neplăcute (negative), care s -a dovedit a fi stabil pe o perioadă de peste 50 de ani
(Seligman, 1991).
Ambele stiluri explicative sunt privite de Seligman ca având următoarele trei
dimensiuni:
• permanența, care se referă la durata cauzelor evenimentelor (cauzele pot fi
permanente sau tranzitorii);

19
• puterea de răspândire sau generalizarea, care se referă la stabilitatea cauzelor
evenimentelor în raport cu diverse contexte (cauzele pot fi generale, valabile pentru condiții
foarte diverse, sau specifice, legate de anumite situații);
• personalizarea, care se referă la atribuirea făcută de o persoană succeselor și
eșecurilor sale (,, de vină ” pentru producerea evenimentelor plăcute/neplăcute este chiar
persoana în cauză sau „vinovate” sunt alte persoane ori diverse situații exterioare persoanei).
Primele două dimensiuni (permanența și puterea de răspândire) sunt puse de Seligman
în legătură cu existența speranței. Persoanele care au speranță găsesc cauze temporare și
specific eșecurilor. Cele disperate (lipsite de speranță) au obiceiul de a descope ri pentru
nefericire cauze permanente și generale.

2.2. Evaluarea optimismului
Potrivit lui Seligman (1991), putem experimenta trei tipuri de feri cire: 1) plăcere și
satisfacție; 2) realizare a punctelor forte și virtuți; 3) sensul și scopul. Fiecare fe l de fericire
este legată de o emoție pozitivă, dar în ceea ce privește tipurile de fericire pr ezentate mai sus,
se poate observa că există o progresie , de la primul tip de fericire , și anume de la plăcere către
scop.
Rezultatele obținute în viață sunt mai importante decât sentimentul de a trăi, iar
optimismul este strâns legat de longevitatea vieții. Măruța, Colligan, Malinchoc și Offord
(2000) au cercetat dacă stilurile personale au servit ca factori de risc pentru o moarte timpurie.
Cu un eșantion mare d e adulți în mijlocul anilor 1960, cercetătorii au clasificat
pacienții ca fiind de tr ei tipuri și anume: optimist, mixt sau pesi mist.
Optimismul a fost operaționalizat folosind părți ale Inventarul ui de Personalitate
Minnesota Multiphasic. Cercetătorii au descoperit că pentru fiecare creștere cu 10 puncte a
scorului unei persoane pe scara de optimism, riscul de deces precoce a scăzut cu 19%. Având
în vedere că, pentru o persoană de vârstă mijlocie de sănătate medie, diferența dintre factorii
de risc , de d eces brusc pentru fumători și nefumători este de 5 -10%, efectul protector al
optimismului prezentat în acest studiu este masiv.
Optimismul joacă de asemenea un rol important în recuperarea boalilor mentale.
Multiple studii au investigat rolul optimismului în cazul persoanelor care urmează un
tratament pentru cancer (Carver et al, 1993 ; Schou, Ekeberg și Ruland, 2005).
Aceste studii au descoperit că oamenii optimiști , prezintă un sentiment de pericol m ai
mic atunci când se confruntă cu diagnostice care le pun viața în pericol , precum cel de
cancer. De exemplu, Schou et all. (2005) a descoperit că persoanele optimiste , au o putere de

20
luptă mai mare și văd partea plină a paharul ui, recuperându -se mai ușor în comparatie cu
pesimiștii.
La optimiști , calitatea vieții este mai bună chiar și după o operație grea împotriva bolii
de cancer. De asemenea la persoanele optimiste se observă o mai mică perturbare a vieții
normale chiar dacă sunt supuse tratamentului dificil și dureros (Carver, Lehman și Antoni,
2003).
În acest caz, optimismul a apărut pentru a proteja împotriva unui îndemn de a se
retrage din activitățile sociale, care pot fi importante pentru v indecarea tulburărilor psihice.
Oamenii care tind să fie mai optimiști și mai conștienți au avut o creștere a calității
somnului (Howell et all. 2008). Există, de asemenea, dovezi că optimismul poate proteja
împotriva dezvoltării bolilor cronice.
Un eșantion de femei de vârstă mijlocie a fost testat pentru a preciza dispoziția pentru
ateroscleroza, la o valoare inițială și trei ani mai târziu. Femeile care au aprobat niveluri mai
mari de pesimism la evaluarea de bază au fost semnificativ mai probabil să dezvolte această
boală, în timp ce femeile optimiste nu au prezentat nici o modificare a îngroșării arterelor
(Matthews, Raikkonen, Sutton -Tyrell și Kuller, 2004).
Optimismul poate avea un efect benefic asupra sistemului imunitar. Într -un studiu
realizat de Kohut , un eșantion de adulți în vârstă au fost imunizați pentru gripă (Kohu t,
Cooper, Nickolaus, Russell ș i Cunnick, 2002). Două săptămâni mai târziu, a fost măsurat
răspunsul imun la vaccinare. Persoanele optimiste au dezvoltat mai mulți anticorpi și au avut
rezultate mai bune în ceea ce privește sistemul imunitar.
Un alt studiu care a examinat legătura dint re optimism și funcționarea sistemului
imunitar a fost realizat de Segerstrom și Sephton (2010).
Acest studiu a examinat un eșantion de studenți în primul an de la facultatea de drept.
Valorile optimismului dispozițional (tendința de a fi, în general, op timist cu privire la viața ta
și optimismul cu privire la facultatea de drept, în special), au fost evaluate, împreună cu
măsuri atât pozitive cât și negative pentru a determina dacă exista relații între optimism și
funcționarea sistemului imunitar și dac ă aceste relații ar putea fi explicate mai bine în funcție
de măsurile pozitive sau negative adoptate. Acest studiu a constatat că optimismul a prezis o
imunitate superioară mediată celular, adică s -a constatat că sistemul imunitar al studenților
optimișt i răspunde mai bine la agenții infecțioși.
În plus, modificările unui individ în nivelurile de optimism de la punctul de timp
initial, până la punctul de timp final , au fost asociate cu modificări în funcționarea sistemului
imunitar astfel ca atunci când optimismul a crescut de la un anumit moment în altul, funcția

21
imună a crescut, de asemenea. Mai mult, afectarea negativă nu a prezis modificări ale funcției
imune. Ac est lucru arată f aptul că optimismul pare să prezinte o valoare unică printre factorii
care compun sistemul imunitar al unei persoane.
Optimismul a fost de asemenea investigat în adoptarea unor comportamente sănătoase
sau nesănătoase. În cadrul examinăr ii riscului de a dezvolta dependența de alcool, un studiu a
constatat că optimismul protej ează indivizii împotriva alcool ismului , în special în cazul celor
cu antecedente de alcoolism în familie (Oha nnessian, Hesselbrock, Tennen și Affleck, 1993).
Așa cum istoria de familie este unul dintre cei mai mari factori de risc pentru dezvoltarea
dependenței de substanțe, efectele protectoare ale optimismului sunt foarte importante pentru
sănătatea publică. Dincolo de a ajuta la prevenirea problemelor legate de con sumul de
substanțe în curs de dezvoltare, optimismul ar putea prezice rezultate mai bune pentru a scăpa
de o anumită dependentă.
Într-un studiu realizat de Strack, Carver, și Blaney (1987), optimismul a prezis un
succes mai mare în tratamentul alcoolismul ui, astfel că oamenii optimiști sunt mai probabil să
rămână în tratament și abstinență decât pesimiștii. De asemenea, în cazul femeilor gravide,
optimismul are un rol important ajutând la oprirea consumului de substanțe în timpul sarcinii
(Park, Moore, Turner și Adler, 1997).
J. D. MacArthur și C. M. MacArthur (1998) , fac distincție între două forme de
optimism: optimismul dispozițional (optimismul ca dispoziție), care se manifestă la o
persoană prin încr ederea sa , că în general, șansele de a se întâmpla evenimente plăcute sunt
mai mari decât șansele de a se produce evenimente neplăcute; optimismul situațional
(optimismul într -o situațe particulară) care, unei persoane aflată într -un anumit context, îi
generează speranț e că, în situația respectivă, se vor produce evenimente favorabile mai
degrabă decât evenimente nefavorabile.
Optimismul dispozițional corespunde optimismului din majoritatea definițiilor
prezente în literatura psihologică. El este conceptualizat de MacAr thur și MacArthur (1998) ,
ca fiind o dispoziție generală și stabilă ce influențează modul în care o persoană se
concentrează pentru a reduce discrepanțele dintre comportamentul prezent și un scop sau un
standard pe care dorește să îl atingă.
Cercetările e fectuate asupra optimismului dispozițional și a optimismului situational,
au condus la concluzia că cele două forme corelează modest între ele și se comportă diferit în
predicția stării de sănătate fizică și psihică (MacArthur, MacArthur, 1998).

22
Există ben eficii interpersonale asociate cu recunoștință, de asemenea. Sentimentele
de recunoștință sunt asociate cu sentimente crescute de apropiere și de dorința de a construi
sau de a întări relațiile cu binefăcătorul (Algoe și Haidt, 2009).
Actele de mulțumire ne obligă să admirăm caracteristicile bune ale altor persoane.
Procedând astfel, ne încurajează să devenim mai apropiați de ei. Ea are avantajul suplimentar
de a îmbun ătăți starea de spirit. Astfel, Algoe și Haidt (2009) au realizat un studiu în care
participanții au fost rugați să -și amintească un moment în care o altă persoană i -a ajutat într –
un mod exemplar. S -a constatat că participanții car e au avut o astfel de experiență, i-au ajutat
la rândul lor pe alții.
Așadar , se pare că a fi recunoscător de f apt, poate încuraja pe oameni să facă ceva
bun pentru o altă persoană. Gratitudinea, prin urmare, ar putea avea beneficii importante
pentru societate .

23
CAPITOLUL III
STAREA PSIHOLOGICĂ DE BINE LA VÂRSTA ADULTULUI TÂNĂR

3.1 Starea psihologică de bine – clarific ări conceptuale
Acest concept este definit ca fiind percepția subiectivă a individului asupra sănătății
psihologice și a calității vieții pe plan cognitiv și al afectelor (Landen și Wang, 2009).
Componenta cognitivă se referă la semnificația personală asupra sănătății mentale și a
satisfacției în viață, iar dimensiunea afectivă include experiența emoțională , personală care
poate fi pozitivă sau negativă (Landen și Wang, 2009). Salami (2011) considera că o persoană
cu un nivel r idicat al afectelor pozitive față de cele negative va avea un nivel ridicat al stării
de bine psihologice și invers.
În lucrarea de față, se utilizează modelul teoretic elaborat de Ryff, pentru a defini
dimesniunile stării psihologice de bine. Sala mi (201 1) oferă un model multidi mensional al
stării psihologice de bine care s -a dezvoltat din teoriile cu privire la modul în care o persoană
poate funcționa pozitiv, satisfăcător și eficient odată cu înaintarea în vârstă și a teoriilor
despre dezvoltarea umană adecvată.
Aceste dimensiuni sunt: autonomia – independență și autodeterminare; controlul
asupra mediului – abilitatea cu care persoană își conduce viața; dezvoltarea personală –
deschiderea către noi expriențe; relațiile pozitive cu ceilalți – posibilitat ea de a avea relații
satisfăcătoare și de bună calitate cu alte persoane; scopul în viață – convingerea că viața are un
sens; autoacceptarea – atitudinea pozitivă asupra trecutului și a oamenilor.
În ultimii ani a crescut interesul pentru studierea concep tului de stare de bine
psihologică. Aceste studii s -au concentrat asupra a fectelor pozitive și negative precum și a
satisfacției în viață. Apoi ele s -au extins și au urmărit modul în care individul percepe diverse
aspecte ale funcționării sale, de exemplu măsura în care simte că are controlul asupra vieții, că
ceea ce face are un sens și că merită făcut, că are relații satisfăcătoare cu ceilalți (Abbott et
all., 2006).
Într-un studiu ce urmărea legătura dintre răspunsul emoțional și satifacția în viață, ca și
componente ale stării psihologice de bine și vârstă, s -a constatat (Ehrlich și Isaacowitz, 2002)
că răspunsul emoțional, crește cu vârsta iar satisfacția în viață rămâne la același nivel. De
asemenea, afectele pozitive au un nivel ridicat la indivizii de vârstă adultă mijlocie față de cei
tineri, iar cele negative prezintă un declin semnificativ la persoanele de vârstă adultă mijlocie.

24
Conform lui Ehrlich și Isaacowitz (2002), aceste rezultate sunt în concordanță cu
cercetările recente care arată că ar e loc un declin al afectelor negative pe parcursul vârstei
adulte mijlocii până la vârsta de 60 ani.

3.2.Vârsta adultului tânăr
Vârsta adultă este perioada maximei realizări, a nivelului maxim privind randamentul
profesional, armonizarea intereselor, aptitudi nilor, deprinderilor, a felului de a stabili și
cultiva relații, a conștiinței, a cristalizării afective.
Această perioadă se împarte la rândul ei în mai multe etape.
1. Tranziția de la adolescență la vârsta adultă: 18 -22 ani
2. Adultul propriu -zis – 22-28 ani
3. Tranziția (criza) de la 30 ani – 28-30 ani
4. Așezarea – 30/33 – 40 ani
U. Șc hiopu și E. Verza (1997 ), consideră că tinerețea, inclusiv tendința ușoară de
dilatare a acesteia la limita superioară, se extinde între 24 și 35 de ani. Consideră, de
asemenea, că perioada tinereții se poate împărți în trei subetape: aceea de adaptare
profesională și familială, între 24 și 28 de ani; cea de -a doua periodă este cuprinsă între 28 și
32 de ani, perioadă de imp lantație, în care se intensifică experiența profesiona lă și se dezvoltă
statutul de părinte, dat fiind faptul că adeseori apare un al doilea copil în familie; a treia
subetapă, între 32 și 35 de ani, este o perioadă de stabilitate relativă a adaptării, a valorilor,
conduitelor și aspirațiilor formulate între timp (Șchiopu și Verza, 1997).
Această perioadă se caracterizează în principal de alegeri majore în jurul cărora se vor
construi noile structuri ale vieții individului. Doar acum se consideră că persoana devine un
adult veritabil. Tot acum se manifestă o seriozitate în luarea deciziilor; datorită liniștii
interioare dobândite, performanțele sunt net superioare. ( Șchiopu și Verza, 1997).
Conform lui Erikson, un rol foarte important în viața adultului tânăr îl joacă curtarea,
căsătoria, întemeierea famil iei și întărirea legăturilor de prietenie, aceste cerințe devenind
imperative în timpul acestui stadiu. Atunci când reușesc să aibă succes în a crea și întreține
relații de iubire cu alți oameni, indivizii cu vârste între 18 și 35 de ani își arată capacitatea de
a trăi afecțiunea și apropierea, intimitatea fiind o experiență aducătoare de satisfacție și
împlinire. Acei indivizi care eșuează, în a forma relații parteneriale, durabile în acest interval
de vârstă se pot simți izolați și singuri (Eriks on, 1968).

25
În viziunea lui Kenneth Keniston (1971), tiner ețea apare ca fiind o stare de
,,ambivalență predominantă între sine și societate”, marcată de ,, un sentiment a libertății
totale, al traiului într -o lume a posibilităților absolute”, din care lipsesc întrebările despre
legătura dintre sine și societate ca atare, vocație, rol social și stil de viață.
Pentru societatea contemporană, caracteristicile menționate pot fi considerate prea
generale și simpliste. Adultul zilelor noastre trebuie să fac față unor experiențe foarte diverse,
cu care semenii noștri nu s -au confruntat la vârsta noastră. Aceste încercări apar ca generând o
stare de neliniște și anxietate. Jeffrey Arnett (1992) este cel care, identificând o serie de
schimbări radicale în valori le socio -culturale ce au avut loc de când E. Erikson a propus prima
dată ca model și a descris etapele de dezvoltare psihosocială ale persona lității, a folosit
termenul de ,, adult emergent” , adică acea persoană care, între 18 și 25 de ani se confrunta cu:
– nevoia de mai multă educaț ie formală și de mai multe cunoștiinț e pentru a supraviețui
într-o societate care se bazează mai ales pe schimbul de informative.
– o piață a muncii cu prea puține locuri de muncă, chiar și pentru nivele înalte de
școlarizare.
– absența presiunii de a se căsători, ca urmare a schimbărilor din mentalitatea socială
devenită permisivă cu sexul premarital, relațiile de coabitare și contracepția.
– tinerele femei care nu se mai simt presate să aibă copii, poate și datorită accesului facil
la tehnologia reproductivă în cazul în care sarcina este amânată până la limita biologică a
fertilității, ceea ce le încurajează în opțiunea pentru cariera profesională (Arnett, 1992).

Astfel, se poate considera că alegerile zilelor noastre sunt mul t mai numeroase pentru
adulții tineri atât de gen feminin cât și de gen masculin decât acum câteva zeci de ani.
Așteptările sunt, în consecință, mai puțin clare în ceea ce privește următorul pas pe care îl are
de făcut cineva care își termină studiile, ind iferent de nivelul acestora. În trecut, traiectoria de
viață a unui adult tânăr era predeterminată de așteptările familiei, ori de cerințele clare de rol,
diferite pentru cel masculin, respectiv feminin.
Stilul de viața tradițional pare să se fi schimbat î n totalitate. Tinerii adulți nu mai
formează atașamen te de lungă durată, ori nu caută să mai aibă un domiciliu permanent, își
prelungesc perioada de școlarizare în lipsa unor opțiuni mai bune, călătoresc frecvent peste
graniță, evita legăturile de fidelita te, de cele mai multe ori ocupă poziții profesionale neplătite
ori se implica în acțiuni de voluntariat temporare. Cu alte cuvinte, sar peste etapa de început a
ceea ce mulți consideră a fi cursul firesc al vieții de adult. S ociologii numesc acest fenomen
”schimbarea în orarul vârstei adulte” .

26
3.2.1 Starea psihologică de bine
Starea psihologică este o problemă cheie pentru orice populație. OMS defineș te starea
de bine mintală ca ,, o stare de bine în care individul își dă seama de propriile abilități, poate
face față cu tensiunile normale de viață și poate lucra productiv și este capabil să aducă o
contribuție comunității”.
,,Starea psihologică de bine” este un factor ce ajută psihoterap eutul în determinarea
directive, în care un client se poate deplasa pentru a atenua disfuncționalitatea și a -și găsi
împlinirea, scopul și sensul.
Mai mult decât atât, în încercarea de a defini în termeni psihologici conceptul ,, starea
psihologică de bine” acesta poate fi asociat cu o c erință transcendentală pentru existența
umană, ceea ce Geertz (1973 ) numea ,, o omniprezență orientativă necesară”. Cu alte cuvinte,
ființele umane au trăit întotdeauna cu necesitatea de a înțelege care este cel mai bun, mai
dezirabil mod de a lua ființă î n această lume.
Cercetările de actualitate, efectuate în ceea ce privește ,, starea psihologică de bine” din
punct de vedere psihologic, presupun investigarea unor variabile care raportează intensificarea
sau diminuarea acesteia într -o populație prin utiliz area unor evaluări preexistente măsurabile.
În acest mod, starea de bine în sine este determinată în aceste studii, de rezultatul obținut în
urma unei evaluări fie autoraportată sau a unui un set de măsuri.
În consecință, în acest fel se concentrează pe variabilele care afectează ,, starea
psihologică de bine”, aceasta devenind mai curând secundară în aceste studii. Modul de
abordare în a studia s tarea de bine, a fost denumit ,, starea psihologică de bine” subiectivă.
,,Starea psihologică de bine” sub iectivă , este constituită de două componente generale:
(a) judecățile în legătură cu satisfacția în viață și (b) echilibrul afectiv sau măsura în care
nivelul de afect pozitiv depășește nivelul de afect negativ în viața individului (Andrews și
Withey, 1976 ; Campbell, Converse și Rodgers, 1976; Diener, 1984).
Satisfacția asupra vieții se bazează pe un set individual de aprecieri subiecti ve cognitive.
Această abordare ,, se bazează pe standardele de care se folosește respondentul să determine
ceea ce este bun în viață” (Diener, 1984).
Diener a susținut că esența stării de bine rezidă în evaluarea globală a unei persoane
față de calitatea vieții în funcție de propriile sale alegeri în ceea ce privește criteriile folosite.
Cercetările privind echilibrul afectiv folosesc noțiunea de stare de bine care corespunde
termenului popular de fericire.
Fericirea este o orientare afectivă spre ,, starea de bine”, care implică o preponderență a
afectului pozitiv în raport cu afectul negativ (Diener, 1984). Din aceast ă perspectivă, se

27
deduce că indivizii sunt fericiți atunci când ar experimenta mai multe sentimente pozitive
decât negative pe parcursul vieții.

3.2.2 Factori care influențează starea psihologică de bine
3.2.2.1 Factori socio -economici
În prezent, națiunea se confruntă cu restructurări economice, adâncirea inegalității, un
raport de creștere rapidă a adulților în vârstă, precum și o populație tot mai diversă. Posibilele
efecte transformatoare ale acestor caracteristici, fac concentrarea asupra tinerilor adulți într-
un mod important. O abordare sistematică a înțelegerii și pentru a răspunde la circumstanțele
și nevoile adulților tineri de azi, pot ajuta la deschiderea unei că i spre un viitor mai productiv
și echitabil pentru adulții tineri, în special și pentru societatea noastră, în general. (Oswald,
2003)

3.2.2.2 Factori psihologici
De multe ori, pe parcursul vieții, traversăm anumite situații sau evenimente
necontrolabile sau imprevizibile care ne schimbă părerea pe care o avem despre noi înșine sau
o pun sub semnul întrebării, fapt care ne determină să devenim stresați. În consecință,
considerăm aceste evenimente sau situații ca fiind stresante (Kahneman, 1999).
Există și oameni care au reacții mai dezadaptive: pur și simplu neagă existența oricăror
emoții negative și împing aceste emoții în afara conșiinței. Aceasta este o strategie cunoscută
și sub numele de reprimare. Oamenii care își reprimă trăirile , tind să prezinte o activitate mai
înaltă a sistemului nervos autonom (cum ar fi un puls mai ridicat), ca reacție la factorii de
stres față de cei care nu își reprimă emoțiile. Deplasarea unui număr mai mare de emoții
dincolo de limita conștiinței poate necesita un efort fizic real, care duce la supra -activare
cronică și prin aceasta la îmbolnăvire fizică (Huppert și Whittington, 2003).
Concluzionând, se poate afirma că adultul tânăr este solicitat de contextul socio -cultural
și economic actual să ia decizii de viața , considerate a fi necunoscute până acum de omenire și
să performeze, în timp ce parametrii de evaluare socială a rezultatelor așteptate nu se
modifică. Așadar, aceasta este o invitație la reflecție privind datul existențial prin care omul
trece în dezvoltarea sa.

28
3.2.2.3 Personalitatea
Unul dintre cei mai puternici predictori ai stilului emoțional este personalitatea, mai
ales dimensiunile extraversie și nevrotism. Extraversia, numită și sociabilitate este puternic
asociată cu un stil emoțional pozitiv, în timp ce nevroza este asociată cu un stil emoțional
negativ (Argyle și Lu, 1990; Diener, Suh, Lucas și Smith, 1999).
Cele afirmate mai sus au fost confirmate în principal într -un studiu longitudinal care a
durat 10 ani realizat de Costa și McCrae (1980). O serie de studii lon gitudinale ale bolilor
psihice au stabilit legătura dintre copilărie și nevroza din timpul adolescentei cu stresul
psihologic apărut mai târziu în viață (Caspi, Mo ffitt, Newman și Silva, 1996; Kendler, Gantz,
Gardner, Pedersen, 2006; Rodgers, 1990; van O s, Park, & Jones, 2001). Pe de altă parte,
dimensiunea extraversiune nu este legată de boala psihică (Clarke, Watson, Mineka, 1994;
Neeleman, Ormel și Bijl, 2001; van Os et al l., 2001).
Astfel, nevroza pare să conducă la starea de spirit negativă și l a tulburări mentale
comune, în timp ce extraversia conduce către caracteristici emoționale pozitive. Personalitatea
este legată nu numai la modul în care ne simțim dar, de asemenea, cât de bine funcționăm din
punct de vedere psihologic.
Măsura cea mai uti lizată pentru modul pozitiv de gândire este scala lui Ryff , pentru
măsurarea stării psihologice de bine (Ryff, 1989), care acoperă dimensiuni precum
autonomie, stăpânire de sine, dezvoltare personală, relații interpersonale, scop în viață, și
auto-acceptare. Studii transversale au arătat asoc iații puternice între starea psihologică de bine
și extraversie sau nevrotism (DeNeve și Cooper, 1998; Ruini et al l. 2003; Vitterso și Nilsen,
2002).
Cu toate acestea, un studiu longitudinal recent folosind scal a Ryff, în care
personalitatea a fost măsurat cu trei decenii înainte de evaluarea stării psihologice de bine ,
pune accentul mai mult pe extraversiune decât pe nevrotism (Abbott et al l., 2008). Într –
adevăr, efectul nevrozei asupra stării de bine a fost red us aproape în întregime prin
îndepărtarea primejdiei, în să efectul său asupra stării de bine a dispărut în totalitate odată ce
primejdia a fost controlată.

3.2.2.4 Factori demografici
Caracteristicile demografice arată, de asemenea, unele efecte diferențiale , pentru starea
de bine și boala psihică. Femeile prezintă mai multe simptome caracteristici tulburărilor
mentale comune, precum anxietatea și depresia, decât bărbații, dar efectul de gen este mult
mai puțin cla r în ceea ce privește starea de bine mintală. Ce le mai multe studii de mari

29
dimensiuni au arătat puține dovezi ale diferențelor de gen (Donovan și Halpern, 2002;
Helliwell, 2003).
Unele rezultate au prezentat scoruri mai mari pentru bărbați (de exemplu, Stephens,
Dulberg și Joubert, 1999), în timp ce altele au prezentat scoruri mai mari pentru femei pe
unele sub -scale, cum ar fi cele de evaluare a funcționării sociale (de exemplu, Huppert,
Walters, Day și Elliott, 1989; Ryff și Singer, 1998b).
Asocierea între vârstă și starea psihologică de bine este de asemenea complexă.
Studiile ample relevă faptul că, atât persoanele tinere cât și cele mai în vârstă tind să aibă
scoruri favorabile la starea de bine față de cei de vârstă mijlocie , care prezintă o scădere a
scorului stării de bine (Blanchflower și Oswald, 2008; Clark și Oswald, 1994).
Unele studii arată ca bărbații aparținând vârstei de mijloc prezintă scoruri mai mari la
tulburările comune mentale (de exemplu, Stephens, Dulberg și Joubert, 1999), în timp ce
altele au prezentat scoruri mai mari pentru femei pe scale, cum ar fi cele de evaluare a
funcționării sociale (de exemplu, Huppert, Walters, Day și Elliott, 1989; Ryff și Singer,
1998b).
Asocierea între vârsta mentală și starea de bine este de asemenea complexă. Anchete
mari arata o strânsă legătura între variabilă vâ rsta și sentimentul de stare de bine, astfel
persoanele mai tinere și persoanele tind să aibă un randament de viață mai bun comparativ cu
indivizii aparținând grupei de mijloc, însă totodată se poate o bserva o di minuare a stării de
bine odată cu înaintarea în vârstă. (Blanchflower și Oswald, 2008; Clark și Oswald, 1994).
Pe de altă parte, în comparație cu alte grupe de vârstă, femeile mai în vârstă fac față
cel mai greu în fața stresului psihologic, ele prezen tând un scor scăzut la testele care măsoară
starea psihologică de bine (Huppert și Whittington, 2003).
Persoanele căsătorite au un sentiment de satisfacție mult mai mare în detrimentul celor
necăsătorite, însă au tendințe mai mari de a dezvolta o tulburar e mintală (Dolan, Peasgood și
White, 2008).
Dar direcția legăturii de cauzalitate nu este clară din moment ce persoanele cu un nivel
ridicat de stare psihologică de bine au o probabilitate mult mai mare de a se căsători (Diener,
2000). Unele studii longitu dinale au constatat că în timpul căsătoriei starea de bine are valori
crescute, în timp ce la persoanele singure starea de bine are valori scăzute (Zimmermann și
Easterlins, 2006). Două studii recente au ară tat că o dimensiune a stării de bine și anume
autonomia este mai mare în rândul femeilor care au divorțat sau sunt separate, în comparație
cu femeile căsătorite sau necăsătorite (Lindfors, Berntsson și Lundberg, 2006).

30
Există, de asemenea, dovezi, atât din SUA și Marea Britanie ca femeile care au copi i
mici sau care trăiesc într -o gospodărie mare au un nivel de satisfacție scăzut (Kahneman.
Krueger, Schkade, Schwarz și Stone, 2004), și că femeile care au copii cu vârsta de peste 16
ani sau copii plecați de acasă prezintă un nivel de satisfacție mai ri dicat.

3.2.2.5 Alți factori
În timp ce factorii demografici și socio -economici sunt factori semnificat ivi pentru
măsurarea stării psihologice de bine, aceștia par să reprezinte doar aproximativ 10 la sută din
variația stării de bine psihologice între indivizi ( Andrew și Withey, 1976; Argyle, 1999), cel
puțin din punct de vedere economic în țările dezvoltate, cum ar fi Marea Britanie și SUA.
Factorii de personalitate extraversie și nevrotism arată variația dintre indivizi (Abbott et
all, 2008; Gutierrez, Jimenez, Hernandez și Puente, 2005). Lyubomirsky și colegii ei au
sugerat că activitățile intenționate, adică activitățile asupra cărora avem control, sunt factori
foarte importanți pentru starea psihologică de bine (Lyubomirsky, King și Diener, 2005;
Sheldon și L yubomirsky, 2006).
Acești cercetători au împărțit activitățile intenționate în trei mari grupe: (a)
comportamente, cum ar fi efectuarea de exerciții fizice regulate; (b) cognițiile -evenimente,
cum ar fi interpretarea într -o lumină pozitivă sau negativă a u nui eveniment; și (c) motivații,
cum ar fi lupta spre obiective, care reflectă profund valorile individuale, mai degrabă decât
motivația extrinsecă.
Lyubomirsky și colegii ei au furnizat dovezi privind modul în care o astfel de
activitate crește niveluri le de fericire, deși variația stării de bine explicată prin activitățile
intenționa te nu a fost amănunțit cercetată până în prezent.
Acum se pune accentul asupra intervențiilor care schimba comportamentele noastre,
cognițiile și motivații, ca o metodă de îmbunătățire a stării de bine. Acest lucru este, la urma
urmei, bază pentru terapia cognitiv comportamentală (CBT), care până acum a fost folosită cu
succes pentru a reduce simptomele la persoanele care prezintă tulburări mintale.
Adoptarea unor astfel d e tehnici de reabilita re a sentimentului de stare de bine
psihologică, ar putea fi eficient pentru majoritatea populației. O ilustrare a acestei abordări
mai largi este Programul Reziliența Pennsylvania, bazat în mare parte pe tehnici de CBT, care
a fost dezvoltat pentru copiii din ciclul primar (Gillham ș i Reivich, 1999; Gillham et all.
2007) .

31
CAPITOLUL IV
PARTEA APLICATIVĂ

1. Scopul și obiectivele cercetării
Scopul cercetării este de a evalua maniera în care diferiți factori psihosociali, influențează
starea psihologică de bine.
Un prim obiectiv vizează să determinarea stresului asupra optimismului și pesimismului,
determinarea nivelului de influen ță al stresului perceput asupra stării de bine psihologice.
Un al doilea obiectiv practic vizează investigarea diferențelor dintre subiectii de gen
feminin și masculin cu nivel scăzut, respectiv nivel ridicat de s tres perceput și starea
psihologică de bine cu scopul de a observa dacă există diferențe semnificative sau nu între
cele două grupe de subiecti.

2. Ipotezele cercetării
Ipotezele cercetării sunt următoarele:
Ipotez a numărul 1:
Subiecții cu un nivel scăzut de stres vor avea o stare psihologică de bine mai puternică
comparativ cu subiecții cu un nivel ridicat de stres.

Ipoteza numărul 2:
Subiecții cu un nivel scăzut de optimism vor avea o stare psihologică de bine mai
diminuată comparativ cu subeicț ii cu un nivel ridicat de optimism.

3.Variabilele cercetării
Ținând cont de obiectivele cercetării și de ipotezele anterior formulate, variabilele
utilizate în studi u sunt următoarele:
Variabila independ entă numărul 1 – nivel de stres – Scăzut
– Ridicat

Variabila independentă numărul 2 – nivel de optimism – Scăzut
– Ridicat
Variabila depend entă – starea psihologică de bine

32
4 Metodologia și organizarea cercetării
4.1. Planul de cercetare
Planul de cercetare este de tipul 2×2 cu grupe independente.
Am reprezentat planul de cercetare în tabelul de mai jos:

NIVEL DE STRES
Scăzut Ridicat NIVEL DE OPTIMISM
Scăzut Ridicat

4.2 Instrumentele folosite
Instrumentele care s -au folosit pentru realizarea cercetării de față sunt următoarele:
1. Scala de percepție a stresului (PSQ)
2. Testul revizuit de Orientare în Viață (LOT -R)
3. Scala stării de bine psihologice a lui Ryff (PWB -R)

Variabila independentă nivel de stres a fost măsurată cu aj utorul Scalei de percepție a
stresului : PSQ (P erceived Stress Quiestionnaire, Levenstein și colab.,1993).
Acesta este un instrument relevant în stabilirea nivelului de stres perceput.
Scala cuprinde 30 de itemi ce descriu posibile reacții emoționale și mentale la
solicitări ce exced capacitățile de răspuns ale persoanei, la subsolicitări, la situații conflictuale.
Sarcina subiectului este de a bifa una din cele patru variante de răspun s (în care
prima celul ă din stânga înseamnă „aproape niciodată nu am această stare”, iar prima din
dreapta „aproape întodeauna mă simt astfel”).

33
Scorul se calculeaza astfel: 1 punct –„aproape niciodată nu am această stare”, 2
puncte – „câteodata mă simt a stfel”, 3 puncte – „adeseori am această stare”, 4 puncte –
„aproa pe întodeauna mă simt astfel”. Pentru 8 din cei 30 de itemi cota ți de subiect , se
inversează itemii:(1, 7, 10, 13, 17, 21, 25, 29) . Pentru aputea împărți variablia
independentă,nivelul de st res, în funcție de cele două grupe, 1 -scăzut și 2 -ridicat, am calculat
valoarea medianei care este egală cu 58.
Consistența c oeficientul Alp ha Cronbach, are valoarea egală cu 0, 935 (Anexa 1) .

Variabila independentă nivel de optimism a fost măsurată cu ajutorul Testului revizuit
de Orientare în viață: LOT -R (Life Orientation Test -Revised , Scheier și Carver, 1992).
Acest chestionar cuprinde 10 itemi ce măsoară optimismul și pesimismul și a fost
folosit pentru stabilirea tipului de orientare în viață al su biecților. Instrumentul este remarcabil
așa cum a fost conceput pentru a măsura gradul de optimism și pesimism în rândul adultului
tânăr.
LOT -R a fost construit cu scopul de a elimina doi itemi din scala originală, care s -a
confruntat mai mult cu stiluril e de adaptare decât cu așteptările pozitive pentru consecințele
viitoare. Itemii sunt evaluați pe o scală Lickert, în 5 puncte, de la ,,complet dezacord ’’ la
,,complet de acord’’.
Scorul total este format din scorurile itemilor de sumă: ( 1, 3, 4, 7, 9, 10 ). Itemii 2, 5, 6
și 8 sunt itemi de filtru . Ei nu sunt cotaț i ca parte a scalei revizuite. Un nivel ridicat al scorului
reprezintă orientarea optimistă, iar un nivel scăzut al scorului reprezintă orientarea pesimistă.
Consistența Coeficientului Alpha Cro nbach, este egală cu 0,712 (Anexa 2), iar
mediana are valoarea egală cu 8 .
Variabila dependentă stare psihologică de bine a fost măsur ată cu ajut orul Scalei
psihologice de bine: PWB (Scale of Psychological Well -being, Ryff,1989). Este un
instrument utilizat pe scară largă și conceput pentru a măsur a gradul stării psihologice de bine
a individului.
Pe scurt, scala lui Ryff pentru starea psihologică de bine include următoarele șase
componente ale funcționării psihologice: o atitud ine pozitivă față de sine și viața altcuiva în
trecut (auto -acceptare), de înaltă calitate, care satisfac relațiile cu ceilalți (relații positive cu
ceilalți), un sentiment de autodeterminare, independență și libertate față de norme ( autonomie)
ce au ca ob iective de viață și credință , că viața cuiva este semnificativă (scop în viață),
capacitatea de a gestiona viața și împrejurimile cuiva (proficiență de mediu) și a fi deschis la
experiențe noi, precum și creșterea personal ă (dezvoltarea personală).

34
Acest instrument conține 42 de itemi, cu răspunsuri de la 1 -6, unde 1este , ,dezacord
puternic’’ iar 6 ,,ac ord puternic’’. Dintre ace știa, 20 de itemi sunt pozitivi iar 22 sunt itemi
inversați.
Scorul total se calculeaza astfel : scorurile de la cei 20 de itemi pozitivi, cu sorurile de
la cei 22 de itemi inversați. Un scor care are valori rid icate indic ă strea psih ologică de bine
ridicat ă.
În ceea ce privește consistența coeficientului Alpha Cronbach , aceasta este egală cu
0,889 (Anexa 3) .

4.3 Lotul investigat
La acest studiu a fost solicitat să particip e un lot de 160 de studenți ai Universității
Babeș Bolay din Cluj , cu o medie de vârstă de 21 de ani.
Participarea la studiu a fost voluntară, subiecții au fost informați că participarea la
această cercetare presupune completarea unor probe scrise (chestionarul pentru orientarea în
viață, chestionarul pentr u măsurarea nivelului de stress perceput ș i chestionarul pentru starea
psihologică de bine ).
Participanții au fost asigurați cu privire la confidențialitatea demersului și a datelor
obținute în cadrul studiului. Subiecților li s -a prezentat consemnul și au fost instruiți cum să
completeze chestionarele, cu mențiunea că nu există o limită nume de timp.

4.4 Procedura
Subiecților li s -a aplicat un număr de trei chestionare standardizate, acestea fiind create
cu ajutorul aplicației Google Forms.
Testarea s -a realizat in mediul online. Înainte de distribuirea acestora, subiecților le era
explicat consemnul și erau asigu rați de confidențialitatea răspunsurilor, acestea fiind folosite
strict în scopul cercetării.
Atunci când apăreau anumite neînțelegeri, acestea erau explicate fără a influența
răspunsul subiecților.

4.5 Analiza datelor și interpretarea rezulta telor
Datele obținute de către subiecți au fost înregistrate într -o bază de date, create cu
ajutorul programului IBM SPSS STATISTIC, v20.

35
Analiza datelor obținute s -a realizat folosind Testul T pentru eșantioane independente.
Acesta presupune evaluarea semnificației statistice a diferențelor dintre valorile medii ale
variabilelor înregistrate corespunzătoare celor do uă grupe, 1 (scăzut), respectiv , 2 (ridicat).
Pentru fiecare rezultat obținut al Testului T pentru eșantioane independente, s -au notat și
pragurile de semnif icație corespunzătoare acestora (p).
Cu ajutorul Anovei Univariate s -a analizat efectul de interacțiune dintre cele două
variabile independente, în cazul acesta, nivelul de stres și nivelul de optimism.
Așadar:

• Efectul principal al variabilei independente, nivelul de stres , asupra variabilei
dependente, starea psihologică de bine.

Rezultatele statistice, F (1,152) =10,567, p=0,001,p < 0, 05, arat ă că există un efect al
variabilei, nivel de stres, asupra variabilei, starea psihologică de bine, ceea ce înseamnă că
există diferențe semnificative între scorurile subiecților cu un nivel de s tres ridicat, cu o medie
de 117, 13 și scorurile subiecților cu un nivel de stre s scăzut, cu media egală cu 107, 87, în ceea
ce privește variab ila starea psihologică de bi ne (Anexa 4) .

Graficul numărul 1 –Efectul principal al variabilei independente nivel de stres asupra
variabilei dependente starea pshihologică de bine

117.13
107.87
102104106108110112114116118
stres scazut stres ridicat

36
Având în vedere datele prezentate mai sus, ipoteza principală numărul 1 conform
căreia subiecții cu un nivel scăzut de optimism vor avea o stare psihologică de bine mai
diminuată comparativ cu subiecții cu un nivel ridicat de optimism, se confirmă.
Din punct de vedere psihologic , rezultatele obținute pot fi explicate prin prisma
faptului că există o serie de caracteristici ale agenților stresori care pot să influențeze sau nu
nivelul stării de bine al indivizilor. Prin urmare , agenții stresori au un anumit potențial
stresant, generând stres , ,,numai în anumite condiții, chiar dacă unii dintre ei ar fi capabili să
declanșeze reacții la majoritatea indivizilor” (I amandescu, 2002 ). Mai mult, agenții stresori au
o semnificație selectivă pentru subiecți, cu o mare rezonanță afectivă. ”Validarea potențialului
stresant al agenților stresori se face p rin acordarea unei semnificații majore pentru fiecare
individ în parte, capabilă să -i perturbe acestuia e chilibrul” (Iamandescu, 2002 ).
În acest sens , un agent stresor poate avea o valență negativă în gener al. A ngajamentele
sociale contribuie adesea la un sentiment de presiune a timpului, sentimentul de neîndeplinire
privind așteptările altora și simțul de a fi neapreciat. Stresul rezultat poate influența debutul
unei boli fizice, dar și psihice (Salleh, 2008).

• Efectul principal al variabilei independente , nivel de optimism asupra variabilei
dependente, starea psihologică de bine.

Rezultatele statistice, F (1,135) =3,485, p=0,064, p > 0, 05, ne arat ă că nu există un efect al
variabilei independente, nivel de optimism, asupra variabilei dependente, starea psihologică de
bine, ceea ce reprezintă că nu există diferențe semnificative între scorurile subiecților cu un
nivel scăzut de optimism, cu o medie de 110, 55, asupra variabilei dependente starea
psihologică de bine și scorurile subiecților cu un niv el de optimism mai ridicat , cu o medie de
116,25 la variabila starea psihologică de bine (Anexa 5).

37

Graficul numărul 2 – Efectul principal al variabilei independente, nivel de optimism asupra
variabilei dependente starea psihologică de bine

Având în vedere datele prezentate mai sus, ipoteza principală numărul 2 nu se
confirmă. Acest lucru poate fi datorat unor variabile parazite ce interferează în studiul de față.
Tendința de fațadă poate interveni într -un mod negativ, subiectul alegând răspu nsurile ce i se
par că ,,sună” cel mai bine și nu cele ce se apropie cât mai mult de starea acestuia.
Optimiștii consideră că evenimentele pozitive sunt mai stabile și frecvente decât cele
negative. Ei cred că pot evita problemele vieții de zi cu zi, și , prin urmare, aceștia reușesc să
facă față situațiilor stresante cu mai mult succes decât pesimiștii.

• Efectul combinat al variabilelor independente, nivel de stres și nivel de optimism,
asupra variabilei dependente, stare a psihologică de bine .

Pentru a analiza efectul combinat dintre cele două variabile independente, nivel de
stres și nivel de optimism asupra variabilei dependente, starea psihologică de bine, s -a folosit
Anova Univariate.
Ambele variabile independente au câte două niveluri: prima, adi că nivelul de st res,
este reprezentată de un nivel scăzut sau ridicat al acesteia, iar a doua, nivelul de optimism,
este reprezentată tot de două niveluri, unul scăzut iar celălalt ridicat, după cum urmează:
116.25
110.55
107108109110111112113114115116117
optimism ridicat optimism scazut

38
Rezultatele indică un F (2,128) =2,205 și un p =0,157 >0,05, acest lucru însemnând că
nu există un efect de interacțiune al variabilelor nivel de stres și nivel de optimism, asupra
variabile dependen te, starea psihologică de bine (Anexa 6) .

Prezentăm mai jos reprezentarea grafică a datelor obținute în urma analizei statistice:

Graficul numărul 3 – Efectul combinat al variabilelor independente, nivel de stres și nivel de
optimism, asupra variabilei dependente, starea psihologică de bine

Între rezultatele subiecților cu o prezență scăzută a nivelului de optimism și un nivel
de stres scăzut și rezultatele subiecților cu o prezență scăzută a nivelului de optimism și un
nivel de stres ridicat, respectiv , între rezultatele subiecților cu o pr ezență ridicată a nivelului
de optimism și un nivel de stres scăzut, și rezultatele subiecților cu o prezență ridicată a
nivelului de optimism și un nivel de stres ridicat, nu există diferențe semnificative.
Între rezultatele subiecților cu un ni vel de st res scăzut și o prezență scăzută a
optimismului și rezultatele subiecților cu un nivel de stres scăzut și o prezență ridicată a
nivelului de optimism, respectiv , între rezultatele subiecților cu un nivel de stres ridicat și o
prezență scăzută a nivelului d e optimism și rezultatele subiecților cu un nivel de stres ridicat și
o prezență ridicată a nivelului de optimism, nu s -au găsit diferențe semnificative.

39
4.6 Limite și direcții pentru cercetările următoare
Ca orice studiu, și studiul nostru prezintă anumite limite, deoarece nu se pot lua în
calcul toate variab ilele parazite care pot influenț a într -un mod negativ demersul studiului.
Prima dintre acestea ține de caracteristicile eșantionului testat. Acesta a fost alcătuit doar din
adolescenți dintr -un oraș mare, Cluj , drept urmare rezultatele nu pot fi generalizate la indivizi
din alte medii.
Totodată, eșantionul a fost relativ omogen, fiind alcătuit din subiecți cu caracteristici
similare (subiecți care au un nivel de educație și de pregătire asemănăt or, precum și un statut
socio -economic apropiat).
O altă limită rezidă și din dimensiunea eșantionului testat, care, deși suficientă pentru a
permite utilizarea unor proceduri parametrice, este relativ mică.
O altă eventuală limită a acestui studiu se re feră la maniera instrumentală prin care au
fost măsurate variabilele. Deși nu contestăm valoarea scalelor folosite, trebuie să ținem cont
că aceasta este unidimensională.
Totodată, o altă limită a studiului , este aceea că nu am luat în calcul faptul că
transmiterea chestionarului prin intermediul internetului poate influeța într -un mod sau altul
răspunsurile subiecților, deoarece nefiind prezenți fizic alături de cercetător, nu se poate
controla această variabilă.
O altă limită adusă studiului ar fi tend ința de fațadă pe care o aduce în discuție aplicarea
oricărui tip de chestionar, deoarece subiectul încearcă tot mai mult să se încadreze într -o
anumită nor mă a societății, să poată să fi dezirabil din punct de vedere social, cu alte cuvinte
să se facă plă cut celor din jur și cât și celor apropiați.
De asemenea, alte limite pe care nu le -am luat în ca lcul și care ar fi putut da un plus
cercetării sunt statutul profesional, în funcție de ace sta, în prezentul studiu nu știm exact tipul
și cantitatea de muncă pe care participantul la studiu le are și nivelul de studii al partenerilor.
În ciuda limitelor identificate, considerăm că variabilele parazite nu pot influența decât
un număr mic de participanți și că ar putea fi verificate în cercetări anterioare. Astf el, toate
aceste limite constituie provocări pentru studii ulterioare, pentru culegerea de date mult mai
exacte.
Dacă am relua studiul de față, am controla variabila locului unde se completează
chestionarul, de asemenea am introduce și variabila statut pr ofesional, tipul și cantitatea de
muncă prestată, pentru a dife renția îndeajuns de bine nivelelor de stres induse de fiecare
dintre aceste variabile.

40
În ciuda acestor limite, dar și a altor intrinseci oricărui demers de cercetare,
considerăm că rezultatele obținute sunt valoroase și se datorează unor realități psihologice și
nu unei întâmplări statistice.
Vom încheia prin a reaminti faptul că , scopul u ltim al oricărei lucrări se referă la
finalitatea sa practică . În cazul lucrării de față, acest scop, care reprezintă și un obi ectiv
indirect al acesteia, valorizarea rezultatelor obținute, atât prin integrarea lor în cadrul teoretic
al cunoștințelor din domeniu, cât și prin realizarea un or demersuri aplicative care să
minimalizeze diferențele între lotul experimental și lotul martor.

4.7. Discuții și concluzii
Studiul a prezentat pe scurt nivelul stresului perceput în relație cu optimismul și starea
psihologică de bine, precum și influența asupra tânărului adult.
Astfel, am ales nivelul de stres și nivelul de optimism drept variabile independente,
iar ca variabilă dependent ă, starea psiho logică de bine.
De aceea este important să analizăm posibilele explicații, consecințele și implicațiile
concrete ale unei astfel de concluzii, atât pentru individ în sine , cât și pentru întreg domeniul
psihologiei.
În urma analizării literaturii de specia litate, am formulat următoarele ipoteze:
subiecții cu un nivel scăzut de stres vor avea o stare psihologică de bine mai puternică
comparativ cu subiecții cu un nivel ridicat de stres, pe când subiecții cu un nivel scăzut de
optimism vor avea o stare psihol ogică de bine mai diminuată comparativ cu subiecții cu un
nivel ridicat de optimism. Ultima ipoteză prevede efectul combinat al variabilelor
independente, nivelul de stres și nivelul de optimism, asupra variabilei dependente, starea
psihologică de bine.
În ceea ce constă prima ipoteză, există diferențe semnificative, între scorurile
subiecților cu un nivel de stres ridicat, cu o medie de 117,13 și scorurile subiecților cu un
nivel de stres scăzut, cu media egală cu 107,87 în ceea ce privește variabila dep endentă,
starea psihologică de bine.
Din punct de vedere psihologic, rezultatele obținute pot fi explicate prin prisma
faptului că există o serie de caracteristici ale agenților stresori care pot să influențeze sau nu
nivelul stării de bine al indivizilor. Prin urmare , agenții stresori au un anumit potențial
stresant, gene rând stres , ,,numai în anumite condiții, chiar dacă unii dintre ei ar fi capabili să
declanșeze reacții la majoritatea indivizilor” (I amandescu, 2002 ). Mai mult, agenții stresori au

41
o semnificație selectivă pentru subiecți, cu o mare rezonanță afectivă. ”V alidarea potențialului
stresant al agenților stresori se face prin acordarea unei semnificații majore pentru fiecare
individ în parte, capabilă să -i perturbe acestuia e chilibrul” (Iamandescu, 2002 ).
În culturi diferite, studiile unor autori, precum Salleh (2008), a arătat faptul că un
agent stresor poate avea o valență negativă în gener al. Astfel, a ngajamentele sociale
contribuie adesea la un sentiment de presiune a timpului, sentimentul de neîndeplinire privind
așteptările altora și simțul de a fi neapreci at. Stresul rezultat poate influența debutul unei boli
fizice, dar și psihice .
În cea de a dou a ipoteză, nu s -au găsit diferențe semnificative între scorurile
subiecților cu un nivel scăzut de optimism, cu o medie de 110,55, asupra variabilei
dependente st area psihologică de bine și scorurile subiecților cu un nivel de optimism mai
ridicat, cu o medie de 116,25 la variabila starea psihologică de bine.
În concepția lui Seligman, modul de a gândi al optimiștilor nu este același în situații
favorabile și în situații nefavorabile. Acesta consideră optimismul și opusul acestuia,
pesimismul, ca fiind extremitățile unui construct bipolar pe care l -a denumit stil explicativ
(Seligman, 1 991).
După opinia sa, optimiștii se deosebesc de pesimiști prin felul în care percep cauzele
situațiilor. Persoanele care se situează la polul optimist al s tilului explicativ (optimiștii), cred
că evenimentele plăcute sunt frecvente, de durată mare, au cau ze generale și sunt datorate în
principal unor factori care țin de calități ale propriei persoane, cum sunt inteligența sau unele
aptitudini.
În schimb, evenimentele neplăcute sunt privite de optimiști ca fiind rare, de durată
redusă, legate de diverse si tuații particulare și provocate de factori externi, precum
întâmplarea sau alte persoane. Cercetările efectuate au relevat faptul că există două stiluri
explicative: unul pentru evenimente plăcute (pozitive), care se modifică în timp și altul pentru
evenim ente neplăcute (negative), care s -a dovedit a fi stabil pe o perioadă de peste 50 de ani
(Seligman, 1991). Ambele stiluri explicative, sunt private de Seligman, ca având trei
dimensiuni: permanența, care se referă la cauza evenimentelor, puterea de răspând ire sau
generalizarea , ce se referă la la stabilitatea cauzelor evenimentelor în raport cu diverse context
și personalizarea, care se referă la atribuirea făcută de o persoană succeselor și eșecurilor sale.

Astfel ,primele două dimensiuni (permanența și puterea de răspândire) sunt puse de
Seligman în legătură cu existența speranței. Persoanele care au speranță găsesc cauze

42
temporare și specific eșecurilor. Cele disperate (lipsite de speranță) au obiceiul de a descoperi
pentru nefericire cauze permanente ș i generale .
În ceea ce privește efectul combinat a l variabilelor independente, nivel de stres și nivel
de optimism asupra variabilei dependente, stare a psihologică de bine, datele statistice arată că
nu există un efect combinat al variabilelor nivel de op timism și nivel de stres asupra variabilei
stare a psihologică de bine.
Între rezultatele subiecților cu o prezență scăzută a nivelului de optimism și un nivel
de stres scăzut și rezultatele subiecților cu o prezență scăzută a nivelului de optimism și un
nivel de stres ridicat, respectiv, între rezultatele subiecților cu o pr ezență ridicată a nivelului
de optimism și un nivel de stres scăzut, și rezultatele subiecților cu o prezență ridicată a
nivelului de optimism și un nivel de stres ridicat, nu există diferențe semnificative.
Între rezultatele subiecților cu un nivel de st res scăzut și o prezență scăzută a
optimismului și rezultatele subiecților cu un nivel de stres scăzut și o prezență ridicată a
nivelului de optimism, respectiv, între rezultatele subiecților cu un nivel de stres ridicat și o
prezență scăzută a nivelului d e optimism și rezultatele subiecților cu un nivel de stres ridicat și
o prezență ridicată a nivelului de optimism, nu s -au găsit diferențe semnificative.
Din punct de vedere psihologic, rezultatele obținute în urma prelucrării statistice a
datelor se pot e xplica prin faptul că indivizii au aceleași șanse să atingă praguri asemănătoare
în ceea ce privește starea psihologică de bine (well -being) indiferent de genul biologic și
apelează la diverse strategii de sporire a stării în funcție de caracteristicile fi ecăruia.
În concluzie, este important ca tânărul adult să prezinte un nivel de stres scăzut și un
nivel de optimism ridicat, pentru a nu dezolta sentimente negative, ce pot duce la diminuarea
stării psihologice de bine.

BIBLIOGRAFIE

Abbott, A., R, Ploubidis, G., B., Huppert, A., F., Kuh., D, Wadsworth , E., J., M.,
Croudace, J., T. (2006). Psychometric evaluation and predictive validity of Ryff's psychological
well-being items in a UK birth cohort sample of women. Health and quality of life outcomes .
Academia Română. (2009). Dicționarul explicativ al limbii romane. Editia a II -a,
București: Editura Univers Enciclopedic Gold.
Algoe, S. B. & Haidt, J. (2009). Witnessing excellence in action: The ‘other -praising’
emotions of elevation, gratitude, and admiration. Journal of P ositive Psychology, 4, 105 -127.
Andrew, F.M., Withey, S.B. (1976). Social indicators of well -being: America’s
perceptions of life quality. New York: Plenum Publishing Corporation.
Angelescu, G. (1999). Di cționar practic al limbii române explicativ și morfologic,
București, Edit. Coresi
Argyle, M. (1999). Causes and correlates of happiness. In D. Kahneman, E. Diener, & N.
Schwartz (Eds.), Well -being: The foundations of hedonic psychology (pp. 353 –373). New York:
Russell Sage Foundation.
Argyle, M., Lu, L. (1990). The happiness of extrave rts. Personality and Individual
Differences, 11, 1011 –1017.
Arnett, J. (1992). Reckless behavior in adolescence: A developmental perspective.
Developmental Review, 12, 339 -373.
Atkinson, R. L., Atkinson, R. C., Smith, E.E., Bem, D.J. (2002).. Introducere în psihologie.
București: Editura Tehnică.
Bandura, A. (1989). Perceived self -efficacy in the exercise of personal agency. The
Psychologist: Bulletin of the British Psycholo gical Society, 2, 411 -424.
Băban, A. (1998). Stres și personalitate, Cluj Napoca: Editura Presa Universitară Clujeană.
Băiceanu, L. (2004). Dicționar ilustrat de Psihologie, Iași: Editura Polirom.
Blanchflower, D.G., Oswald, A.J. (2008). Is well -being U-shaped over the life cycle?
Social Sci ence & Medicine, 66, 1733 –1749.
Bogathy, Z. (2004). Manual de psihologia muncii si o rganizationala. Iasi: Polirom.
Bolger , N, DeLongis , A., Ronald , C., Schilling E. A. (1989). Social sup ports and stress as
predictors of illness. J Family Pract; 20(6).: 575 -581.

Bovier, P. A., Chamot, E., Perneger, T. V. (2004). Perceived stress, internal resources, and
social support as determinants of mental health among young adults. Qual Life Res Quality of
Life Research, 13(1), 16 1-170.
Breban, V. (1980). Dicționar al limbii române contemporane, București, Edit. științifică și
enciclopedică.
Brown, T. M., Fee, E. (2002). Walter Bradford Cannon: Pioneer Physiologist of Human
Emotions. American Journal of Pu blic Health, 92(10), 1594 –1595.
Calvarese, M. (2015 a). The Effect of Gender on Stress Factors: An Exploratory Study
among University Students. Social Sciences , 4(4), 1177 –1184. MDPI AG.
Calvaresse, M. (2015 b). Social support as a contingency in psychological well -being. J
Health So cial Behaviour, 896 -903.
Campbell, A., Converse, P. E., Rodgers, W. (1976). The quality of American life:
Perceptions, evaluations, and satisfactions. New York: Russell Sage Foundation
Cannon, W. B. (1935) . Stress and strains of homeostasis . American Journal of the Medical
Sciences, 189, 1 -14.
Carver, C. S., Lehman, J. M., Antoni, M. H. (2003). Dispositional pessimism predicts
illness -related disruption of social and recreational activities among breast cancer patients.
Journal of Personality and So cial Psychology, 84, 813 -821.
Carver, C., Pozo, C., Harris, S., Noriega, V., Scheier, M., Robinson, D., … Clark, K.
(1993). How coping mediates the effect of optimism on distress: A study of women with early
stage breast cancer. Journal of persona lity and soci al psychology., 65(2), 375 –90.
Caspi, A., Moffitt, T. E., Newman, D. L. Silva, P. A. (1996). Behavioral observations at
age 3 predict adult psychiatric disorders: Longitudinal evidence from a birth cohort. Archives of
General Psychiatry, 53, 1 033-1039.
Chaplin, J.P. (1985). Stress and depression: A test of the buffering model of social support.
Arch Gen Psychiatry.
Chelcea, S. (1981). Dicționar de psihologie socială. București: Editura Științifică și
Encicolpedică.
Clark, A., Oswald, A. (1994). Unhappiness and unemployment. The Economic Journal,
104, 648 –659.

Clarke, L. A., Watson, D.,Mineka, S. (1994). Temperament, personality and the mood and
anxiety disorders. Journal of A bnormal Psychology, 1, 103 -116.
Cleveland, W.S. (1979). Robust locally weighted regression and smoothings catterplots.
JAm StatA ssoc;7 4: 829 -836.
Cohen , S., Wills, T .A. (1985). Stress, social support, and the buffering hypothesis. Psychol
Bull; 98(2).: 310 -357.
Costa, P. T., McCrae, R. R. (198 0) Influence of extraversion and neuroticism on
subjective well -being: Happy and unhappy people. Journal of Personality and S ocial Psychology,
38, 668 -678.
Crocq, L., (1996). Clinique de la névrose traumatique. J Psychologie 12 -19.
Cungi, C. (2003). Cum putem scăpa de stres. Iași: Editura Polirom.
DeNeve, K.M., Cooper, H. (1998). The happy personality: A meta -analysis of 137
personality traits and subjective well -being. Psycho logical Bulletin, 124, 197 –229.
Diener E. (2000). Explaining differences in soci etal levels of happiness: Relative
standards, need fulfilment, culture and evaluation theory. Journal of Happiness Studies, 1, 41 –78.
Diener, E. (1984). Subjective well -being. Psychological Bulletin, 95, 542 -575.
Diener, E., Suh, E.M., Lucas, R.E., Smith, H.L. (1999). Subjective well -being: Three
decades of progress. Psycho logical Bulletin, 125, 276 –302.
Dimsdale, J. E. (2008). Psychological Stress and Cardiovascular Disease. Journal of the
American College of Cardiology, 51(13), 1237 –1246. http://doi.org/1 0.1016/j.jacc.2007.12.024.
Dolan, P., Peasgood, T., & White, M. (2008). Do we really know what makes us happy? A
review of the economic literature on the factors associated with subjective well -being. Journal of
Economic Psychology, 29, 94 –122.
Donovan, N. , Halpern, D. (2002). Life satisfaction: The state of knowledge and
implications for government. Prime Minister’s Strategy Unit
(http://www.strategy.gov.uk/2001/fut ures/attachments/ls/paper.pdf).
Ehrli ch, B. S., Isaacowitz, D. M. (2002). Does subjective we ll-being increase with age?
Perspectives in psychology –The undergraduate psychology journal of t he University of
Pennsylvania.

Ehrlich, B., S., Isaacowitz, D., M., (2002). Does subjective well -being increase with age?
Perspectives in psychology –The undergraduate psychology journal of the University of
Pennsylvania
Erikson, E. H. (1968). Identity: Youth and crisis. New York: Norto n.
Floru, R. (1974). Atlas de Psihologie. București: Editura Stiintifica.
Geertz, C. (1973). The Interpretation of Cultures. New York: Basic Books, Inc. Publishers
Gillham, J.E., Reivich, K.J. (1999). Prevention of depressive symptoms in school children:
A research update. Psyc hological Science, 10, 461 –462.
Gillham, J.E., Reivich, K.J., Freres, D.R., Chaplin, T.M., Shatté, A.J., Samuels, B., et al.
(2007). School -based prevention of depressive symptoms: A randomized controlled study of the
effectiveness an d specificity of the Penn Resiliency Program. Journal of Consulting and Clinical
Psychology, 75, 9 –19.
Giltay, E. (2004). The structure of coping. J Health Social Behaviour, 12.14 -26.
Gove , P.B. (1993). Webster’s Third New International Dictionary of the English Language
Unabridged, Cologne, Könemann.
Gutierrez, J.L.G., Jimenez, B.M., Hernandez, E.G., Puente, C.P. (2005). Personality and
subjective well -being: Big five correlates and demographic variables. Personality and Individ ual
Differences, 38, 1561 –1569.
Haslam, M. (2014). Patterns of use of ambulatory mental health services in a universal
care setting .Psychiatr Serv 1001 -1010.
Hellriegel, D., Slocum, J. W., & Woodman, R. W. (1986). Organizat ional behavior. St.
Paul: West.
Hornby, A.S, Crowther, J. (1995). Oxford advanced learner's dictionary of current English
(5th ed.). Oxford : New Delhi: Oxford University Press.
Howell, A., Digdon, N., Buro, K., Sheptycki, A. (2008). Relations among mindfulness,
well-being, and sleep. Personality and Individual Differences, 45(8), 773 –777.
doi:10.1016/j.paid.2008.08.005.
Huppert, F.A., Walters, D.E., Day, N., Elliott, B.J. (1989). The factor structure of the
General Health Questionnaire (GHQ -30): A reliability study on 6317 community residents.
British Journ al of Psychiatry, 155, 178 –185.
Huppert, F.A., Whittington, J.E. (2003). Evidence for the independence of positive and

negative well -being: Implication
Huppert, F.A., Whittington, J.E. (2003). Evidence for the independence of positive and
negative well -being: I mplications for quality of life assessment. British Journal of Health
Psychology, 8, 107 –122.
Iamandescu, I., B. (2002). Din perspectiva psihologică și psihosomatică, București: Editura
Infomedica.
James, W. (1884). What is an Emotion?. Mind, 9, 188 -205.
James, W. (1890). The Principles of Psychology, in two volumes. Ne w York: Henry Holt
and Company.
Jeammet, Ph. (1989 ). Stress, social support, coping and adjustment. J Family Pract 1985;
20(6).: 533 -535.
Jonas, C. (1997). Stress, trauma et syndrome psychotraumatique. Soins Psychiatric.
Judge, T., A . (2013). Organizational behaviour, Upper Sadle River New Jersey, Pearson
Prentice Hall.
Kahneman, D. (1999). Objective happiness. In D. Kahneman, E. Diener, & N. Schwartz
(Eds.), Well -being: The foundation s of hedonic psychology (pp. 3 –25). New York: Russell Sage
Foundation.
Kahneman, D., Krueger, A.B., Schkade, D., Schwarz, N., Stone, A.A. (2004). A survey
method for characterizing daily life experience: The Day Reconstruction Method (DRM).
Science, 306, 1 776–1780.
Kendler, K. S., Gatz, M., Gardner, C. O., Pedersen, N. L. (2006). Personality and major
depression: a Swedish longitudinal, population -based twin study . Archives of General
Psychiatry, 63(10), 1113 -1120.
Keniston, K. (1971). Youth and dissent: T he rise of a new opposition. New York: Harcourt
Brace Jovanovich.
Kerr R., McHugh M, McCrory M., (2009). The Duke -UNC functional social support
questionnaire: Measurementof social support in family medicine patients. Med Care 14 -21.
Kleinbaum , D., Kupper , L., Muller , K. (1988). Confounding and interaction regression.A
plied RegressionA nalysis and otherM ultivariate Methods.B elmont,California: Duxbury Press,
163-180.

Kohut, M. L., Cooper, M. M., Nickolaus, M. S., Russell, D. R., Cunnick, J. E. (2002).
Exercise and psychosocial factors modulate immunity to influenza vaccine in elderly individuals.
Journal of Gerontology: Series A. Biological Sciences and Medical Sciences, 57, 557 -562.
Lam, L. T., Kirby, S. L. (2002). Is emotional intelligence and advanta ge? An exploration
of the impact of emotional and general intelligence on individual performance. The Journal of
Social Psychology, 142 (1). 133 -143.
Landen, M., S., Wang, D., C., C., (2009). Adultattachment, work cohesion, coping, and
psychological well -being of firefightersy. Counselling psychology quarterly.
Lauren , A. G, Chung , J.J, Aung , N. Keller , S., Heinrich K. M., Maddock , J. E. (2007).
Stress and Health. Pacific Grove, California: Brooks & Cole.
Lazarus, L., S.(1966). From psychological stress to t he emotions, Departament of
psychology, Berkeley, California.
Legeron, P. (2003). Social support, negative life events and mental health. Br J Psychiatry.
Levenstein, M. (1993). Stress resistance resources and health: A conceptual analysis. Int
Rev Health Psychology.
Lindfors, P., Berntsson, L., Lundberg, U. (2006). Factor structure of Ryff’s psychological
well-being scales in Swedish female and male white -collar workers. Personality and Individ ual
Differences, 40, 1213 –1222.
Lyubomirsky, S., King, L., Diener, E. (2005). The benefits of frequent positive affect:
Does happiness lead to success? Psycho logical Bulletin, 131, 803 –855.
MacArthur, J.D, MacArthur, C.T. (1998). Optimism/Pesimism.
Maldonado , G., Greenland , S. (1993). Simulation study of con -founder -selectionst rategies.
Am J Epidemiol . 1 38(11).: 923 -936.
Marcu, F. (2000). Marele Dicționar De Neologisme. București: Editura Saeculum.
Maruta, T., Colligan, R. C., Malinchoc, M., Offord, K. P. (2000). Optimist s vs pessimists:
Survival rate among medical patients over a 30 -Year period. , 75(2), 140 –3.
doi:http//dx..org/10.4065/75.2.140
Matthews, K., Räikkönen, K., Sutton -Tyrrell, K., Kuller, L. (2004). Optimistic attitudes
protect against progression of carotid atherosclerosis in healthy middle -aged women.
Psychos omatic medicine., 66(5), 640 –4.

McEwen, B. S. (1998). Stress, adaptation, and disease: Allostasis and Allostatic load.
Annals of the New York Academy of Sciences, 840(1), 33 –44. doi:10. 1111/j.1749 –
6632.1 998.tb09546.x
McEwen, B. S. (2006). Protective and damaging effects of stress mediators: central role of
the brain. Dialogues in Clinic al Neuroscience, 8(4), 367 –381.
McEwen, B.S. (1998) Stress, adaptation, and disease: Allostasis and allostatic load. Anna ls
NY Acad. Sci. 840:33 -44.
McKay, DA, Blake RL, Jr, Colwill JM. (1985).. Social supports and stress as predictors of
illness. Journal Family Pract; 20(6).: 575 -581.
Melgosa, J. (2000). The life stress paradigm and psycho -logical distress. J Health Soc
Behaviour 236 -238.
Mental Health: Strengthening Our Response (2010) The World Health Organisation.
Neeleman, J., Ormel, J., Bijl, R. V. (2001). The distribution of psychiatric and somatic ill
health: Associations with personality and socioeconomic status. Psy chosomatic Medicine, 63(2),
239-247.
Miclea, M. (1997). Mecaniseme de gestiune a stresului în ,, Studia Universitatis Babeș –
Bolyai” – Seria Psychologia -Paedagogia", nr. 2
Ohannessian, C. M., Hesselbrock, V. M., Tennen, H., Affleck, G. (1993). Hassles and
uplifts and generalized outcome expectancies as moderators on the relation between a family
history of alcoholism and drinking behaviors. Journal of S tudies on Alcohol, 55, 754 -763.
Oswald, A, J. (2003). How much do external factors af fect well -being? : a way to use
'happiness economics' to decide. Psychologist, Vol.16 (No.3).
Park, C. L., Moore, P. J., Turner, R. A., Adler, N. E. (1997). The roles of constructive
thinking and optimism in psychological and behavioral adjustment during pregnancy. Journal of
Personality and Social Psycho logy, 73, 584 -592.
Peterson , C. (2005). Social support, life events, and depressive symptoms: A 1 -year
prospective study. Journal of Consulting and Clinical Psychology ; 54(4): 424 -31.
Popescu -Neveanu, P. (1978). Dicționar de psihologie generală, București: Editura
Albatros.
Rice, P .L. (1999). Stress and Health. Pacific Grove, California: Brooks & Cole.
Roesch , M.R., Calu , D.J, Schoenbaum , G. (2002). Dopamine neurons encode the better

option in rats deciding between differently delayed or sized rewards. Nat Neurosci 456 -495.
Rosengren , A., Orth -Gomer , K., Wedel , H., Wilhelmsen , L.(1993). Stressful life events,
social support, and mortality in men born in 1933. Br Med J; 307(6912).: 110 2-1105.
Rothman , K., Greenland , S. (1988). Modern Epidemiology. Philadelphia, P A: Lippincott –
Raven Publishers.
Roxburg, A. (1996). Measurement of func -tional social support and psychological
resources: Brief scalesf or French -speaking adults.S Praev entivmed.
Ruini, C., Ottolini, F., Rafanelli, C., Tossani, E., Ryff, C.D., Fava, G.A. (2003). The
relationship of psychological well -being to distress and personality. Psychotherapy a nd
Psychosomatics, 72, 268 –275.
Ryff, C.D. (1989). Happiness is everythi ng, or is it? Explorations on the meaning of
psychological well -being. Journal of Personality and So cial Psychology, 57, 1069 –1081.
Ryff, C.D., Singer, B.H. (1998a). The contours of positive human health. Psychological
Inquiry, 9, 1 –28. Ryff, C.D., & Singe r, B. (1998b). Middle age and well -being. In H.S. Friedman
(Ed.), Encyclopedia of mental health, 2 (pp. 707 –719). New York: Academic Press.
Salami, O. S. (2011). Personality and psychological wellbeing of adolescents: the
moderating role of Emotional intel ligence. Social behavior and personality.
Salleh, M. R. (2008). Life Event, Stress and Illness. The Malaysian Journal of Medica l
Sciences : MJMS, 15(4), 9 –18.
Salovey, P., Mayer, J. D., Caruso, D. (2004). The positive psychology of emotional
intelligence. In P. Salovey, M. A. Brackett, & J. D. Mayer (Eds.). Emotional Intelligence: Key
Readings on the Mayer and Salovey Model. (pp. 61 -79).. Port Chester, NY: Dude Publishing.
Scheier, A., Carver, M. (1992). Cross -validation of items electiona and scoring for the
SF-1 2 Health Survey in nine countries: Results f rom the IQOLAProject. Internat ional Quality of
Life Assessment. JClin Epidemiol , 452 -460.
Schou,I., Ekeberg, Q., Ruland, C.M. (2005). Multiple predic tors of hea lth–related quality
of life in early stage breast cancer. Data from a year follow up study compaired with general
population. Quality Life Research, 14, 1813 -23. D oi: 10. 1007/s11136 -005-4344 -2.
Segerstrom, S.C., Sephton, S.E. (2010). Optimistic expectancies and cell -mediated
immunity: The role of positive affect. Psychological Science.
Seligman, M.E.P. (1991). Learned Optimism: How to Change Your Mind and Your Life.

New York, NY: Pocket Books.
Seligman, M.E.P. (2004). Optimismul se învață. Știin ța controlului personal. București:
Editura Humanitas.
Selye, H., (1936). A syndrome produced by diverse nocuous agents. Nature 138(3479,
July 4).:32.
Selye, H. (1956). The stress of life. New York: McGraw -Hill Book Co.
Sheldon, K.M., Lyubomirsky, S. (2006). How to increase and sustain positive emotion:
The benefits of expressing gratitude and visualizing best possible selves. Journal of Positive
Psychology, 1, 73 –82.
Slocum, W., F. (2011). On -campus physicians witnessing changes in medical problems
faced by university students. Can Med Assoc J; 154(1).: 77 -79.
Smith J., MacKenzie A. (2006). Stress in the clinical setting: The Brief Encounter
PsychosocialI nstrument. JFamily Practice. 358 -367.
Stephen P. R., Timothy A. J. (2013) . Organizational Behavior . 15th Edition, Editura
Pearson Education.
Stephens, T., Dulberg, C., Joubert, N. (1999). Mental health of the Canadian population: A
comprehensive analysis. Chronic Diseases in Cana da, 20, 118 –126.
Stora, J.,B., Heiligenstein E, Guenther G, Hsu . K, Herman . K. (1999). Depression and
academic impairment in college students. J Am Coll Health; 45(2).: 59 -64.
Stora, J -B. (1991). Le stress. Paris:, PUF.
Strack, S., Carver, C. S., Blaney, P. H. (1987). Predicting successful completion of an
aftercare p rogram following treatment for alcoholism: The role of dispositional optimism.
Journal of Personality and Social Psychology, 53, 579 -584.
Taylor, C., Stanton, J. (2007). Upper respiratory infection: Stress, support, and the medical
encounter. Family Med 12 -23.
van Os, J., Park, S. B. G., Jones, P. B. (2001). Neuroticism, life events and mental health:
evidence for person -environment correlation. British Journal of Psych iatry, 178(suppl. 40), s72 –
s77.
Vitterso, J., Nilsen, F. (2002). The conceptual and rela tional structure of subjective well –
being, neuroticism and extroversion: Once again, neuroticism is the important predictor of
happiness. Social I ndicators Research, 57, 89 –118.

Walter, C. (1929). Effects of alprazolam on pituitary -adrenal and catecholamin ergic
responses to metabolic stress in humans. Biol Psychiatry 1256 -1263.
World Health Organisation. The World Health Report 1999: Making a difference. WHO,
1999.
Zaharia, D. V. (2015). Recunostința – emoțiile complexe, Iași: Editura Polirom.
Zimmermann, A.C., Easterlin, R.E. (2006). Happily ever after? Cohabitation, marriage,
divorce, and happiness in Germany. Population and D evelopment Review, 32, 511 –528.
Zlate, M. (2007). Psihologia mecanismelor cognitive , Editura Polirom, Iași.
Zorletan, T. (1995). Social support and health: A theoretical and empirical overview. J
Social Personal Relat; 8: 99 -127.

ANEXA 1 : Chestionarul pentru măsurarea stării psihologice de bine

Chestionar
Vă rugăm să indicați pentru fiecare din următoarele afirmații gradul în care sunteți de
acord (folosind un scor care variază de la 1 -6) .
Neadevărat Adevărat
1. Nu îmi este teamă să -mi exprim opiniile, chiar și atunci 1 2 3 4 5 6
când sunt în opoziție cu opiniile majorității o amenilor.
2. În general, simt că sunt în controlul situației pe care o trăiesc. 1 2 3 4 5 6
3. Nu sunt interesat/ă de activități care îmi vor extinde orizontul. 1 2 3 4 5 6
4. Majoritatea oamenilor mă consideră iubitor/oare și afectos/oasă. 1 2 3 4 5 6
5. Trăiesc fiecare moment și nu mă gândesc foarte mult la viitor. 1 2 3 4 5 6
6. Atunci când mă gândesc la povestea vieții mele, sunt mulțumit(ă) 1 2 3 4 5 6
de întorsătura pe care au luat -o lucrurile.
7. Deciziile mele nu sunt influențate, de obicei, de acțiunile 1 2 3 4 5 6
celorlalți.
8. De obicei, nu pot face față cererilor vieții zilnice. 1 2 3 4 5 6
9. Consider că este important să trăiești noi experiențe care 1 2 3 4 5 6
să provoace modul în care gândești și în care privești lumea.
10. Menținerea relațiilor apropiate a fost dificilă și frustrantă 1 2 3 4 5 6
pentru mine.
11. Am un simț al direcției și scopului în viață. 1 2 3 4 5 6
12. În general, mă simt încrezăto r/ oare și pozitiv (ă )în legătură 1 2 3 4 5 6
cu persoana mea.
13. Am tendința de a mă îngrijora în legătură cu ceea ce cred 1 2 3 4 5 6
ceilalți despre mine.
14. Nu mă inte grez foarte bine printre oameni și în comunitat ea 1 2 3 4 5 6
din jurul meu.
15. Dacă mă gândesc bine, nu am evoluat foarte mult ca individ 1 2 3 4 5 6
de-a lungul ultimilor ani.
16. Mă simt singur (ă) frecvent pentru că am foarte puțini 1 2 3 4 5 6
prieteni apropiați cu care să -mi împărtășesc preocupările.

17. Activitățile mele zilnice îmi par, frecvent, triviale și 1 2 3 4 5 6
neimportante.
18. Simt că majoritatea oamenilor pe care îi cunosc au 1 2 3 4 5 6
obținut mai mult din viață decât am obținut eu.
19. Tind să fiu influențat (ă)de oameni care au opinii puternice. 1 2 3 4 5 6
20. Sunt destul de bun (ă )la gestionarea numărului mare de 1 2 3 4 5 6
responsabilități din viața mea de zi cu zi.
21. Am sentimentul că m -am dezvoltat foarte mult ca individ 1 2 3 4 5 6
de-a lungul timpului.
22. Mă bucur de conversațiile personale și mutuale cu membrii 1 2 3 4 5 6
familiei sau cu prieteni.
23. Nu am un sentimentul foarte clar asupra a ceea ce încerc să 1 2 3 4 5 6
realizez în viață.
24. Îmi plac majoritatea aspectelor personalității mele. 1 2 3 4 5 6
25. Am încredere în opiniile mele, chiar dacă sunt contrare 1 2 3 4 5 6
consensului general.
26. Deseori, mă simt copleșit (ă) de responsabilitățile mele. 1 2 3 4 5 6
27. Nu îmi place să mă confrunt cu situații noi care îmi cer să 1 2 3 4 5 6
schimb vechiul mod de a rezolva lucrurile.
28. Oamenii mă pot des crie ca o persoană care dăruiește, 1 2 3 4 5 6
dornică de a -mi împărți timpul cu ceilalți.
29. Îmi place să fac planuri de viitor și să muncesc în direcția 1 2 3 4 5 6
lor, pentru a le transforma în realitate.
30. În mai multe moduri, mă s imt dezamăgit (ă )cu realizările 1 2 3 4 5 6
mele în viață.
31. Este dificil pentru mine să mă fac auzit (ă) sau să -mi exprim 1 2 3 4 5 6
opiniile controversate.
32. Mi se pare dificil să -mi planific viața într -un mod satisfăcător 1 2 3 4 5 6
pentru mine.
33. Pentru mine, viața a însemnat un proces continuu de învățare, 1 2 3 4 5 6
schimbare și creștere.

34. Nu am experimentat multe relații calde și de încredere cu ceilalți. 1 2 3 4 5 6
35. Anumiți oameni trăiesc fără n ici un scop, dar eu nu sunt unul 1 2 3 4 5 6
dintre acești oameni.
36. Atitudinea mea în legătură cu mine probabil nu este la 1 2 3 4 5 6
fel de pozitivă precum cea a altora în legătură cu ei înșiși.
37. Mă judec în funcție de ce consider eu că este important, nu 1 2 3 4 5 6
după valorile celorlalți.
38. Am fost apt( ă )să-mi construiesc un cămin și un stil de viață 1 2 3 4 5 6
care este pe gustul meu.
39. Am renunțat în încercarea de a face îmbunătățiri majore sau 1 2 3 4 5 6
schimbări în viața mea acum mult timp.
40. Știu că pot avea încredere în prietenii mei, și ei știu la
rândul lor că pot avea încredere în mine.
41. Uneori simt că am făcut tot ce se putea face în viață. 1 2 3 4 5 6
42. Atunci când mă comp ar cu prieteni și cunoștințe, mă face 1 2 3 4 5 6
să mă simt bine cu cine sunt.

ANEXA 2 : Chestionar de măsurare a stresului

Gen:
Vârsta:

Chestionar

Mai jos sunt prezentate o serie de propoziții. Citiți -le pe rând, menționând în ce măsura se
potrivește fiecare dintre ele cu starea dvs. din ultimele 6 luni.

Extrem de
rar Foarte
rar Rar Extrem de
des
1. Mă simt odihnit.
2. Simt că sunt asaltat de prea multe cerințe
3. Mă simt iritat sau nemulțumit.
4. Am prea multe lucruri de făcut.
5. Mă simt izolat sau singur
6. Mă aflu în situații conflictuale
7. Fac lucruri care îmi plac cu adevărat.
8. Mă simt obosit
9. Simt că nu mă pot descurca pentru a -mi
atinge scopurile propuse.
10. Mă simt calm.
11. Am prea multe decizii de luat.
12. Mă simt frustrat.
13. Mă simt plin de energie.
14. Mă simt tensionat.
15. Problemele mi se adună cu grămada.
16. Mă simt deseori presat de timp
17. Mă simt protejat și în siguranță

18. Am multe necazuri (probleme).
19. Mă simt presat de cerințele altor
persoane.
20. Mă simt descurajat.
21. Sunt mulțumit de mine însumi.
22. Mi-e teamă de viitor.
23. Fac multe lucruri pentru că trebuie să le
fac și nu pentru că îmi plac.
24. Mă simt criticat și judecat.
25. Mă simt fără griji.
26. Mă simt epuizat mental.
27. Nu pot să mă relaxez.
28. Mă simt copleșit de responsabilități.
29. Am suficient timp pentru mine.
30. Mă simt sub presiunea “termenelor fixe”.

ANEXA 3: Chestionar de măsurare a optimismului

Chestionar

Fii pe cât de sincer poți, și încearcă să faci în așa fel încât răspunsul la un item să nu
influențeze răspunsul la alte întrebări. Nu există răspunsuri corecte sau greșite.
Marchează un X în căsuță care crezi că este reprezentativă pentru tine.

Complet
dezacord Dezacord Neutru De
acord Complet de acord
1. În timpuri nesigure,
mă aștept de obicei la
ce este mai bine.
2. Este ușor pentru mine
să mă relaxez.
3. Dacă ceva poate
merge prost pentru
mine, va merge.
4. Sunt întotdeauna
optimist/ă în legătură
cu viitorul meu.
5. Mă bucur foarte mult
de compania
prietenilor mei.
6. Este important pentru
mine să mă mențin
ocupat/ă.
7. Mă aștept foarte rar ca
lucrurile să meargă
după cum le -am

planificat.
8. Nu mă supăr foarte
ușor.
9. Mă bazez foarte rar că
lucrurile bune mi se
pot întâmpla mie.
10. În general, mă aștept
să mi se întâmple mai
multe lucruri bune
decât rele.

ANEXA 4 – Coeficientul de consistență Alpha Cronbach – Scala de Percepție a Stresului

ALPHA CRONBACH PRELUCRAT ALPHA CRONBACH INIȚIAT

Reliability Statistics
Cronbach's Alpha N of Items
.868 30 Reliability Statistics
Cronbach's Alpha N of Items
.935 23
Item Statistics
Mean Std.
Deviation N
cs_2 3.0563 .88486 160
cs_3 2.6625 .94428 160
cs_4 3.1813 .81551 160
cs_5 1.9813 1.03080 160
cs_6 1.8063 .86509 160
cs_8 2.9250 .90804 160
cs_9 2.4500 1.01436 160
cs_11 2.7813 .88788 160
cs_12 2.0938 .97643 160
cs_14 2.6688 .92975 160
cs_15 2.5938 .99240 160
cs_16 3.1125 .95158 160
cs_18 2.1438 .91009 160
cs_19 2.4625 .97702 160
cs_20 2.2563 .99841 160
cs_21 2.3750 1.06841 160
cs_22 2.4625 1.12651 160
cs_23 2.6313 .94251 160
cs_24 2.2500 .98415 160
cs_26 2.6125 .99044 160
cs_27 2.3750 .98893 160
cs_28 2.5625 .91588 160
cs_30 2.8125 .89855 160 Item Statistics
Mean Std.
Deviation N
cs_1 2.5000 .78508 160
cs_2 3.0563 .88486 160
cs_3 2.6625 .94428 160
cs_4 3.1813 .81551 160
cs_5 1.9813 1.03080 160
cs_6 1.8063 .86509 160
cs_7 3.0438 .87125 160
cs_8 2.9250 .90804 160
cs_9 2.4500 1.01436 160
cs_10 2.9188 .89704 160
cs_11 2.7813 .88788 160
cs_12 2.0938 .97643 160
cs_13 2.7438 .91971 160
cs_14 2.6688 .92975 160
cs_15 2.5938 .99240 160
cs_16 3.1125 .95158 160
cs_17 2.8875 .92476 160
cs_18 2.1438 .91009 160
cs_19 2.4625 .97702 160
cs_20 2.2563 .99841 160
cs_21 2.3750 1.06841 160
cs_22 2.4625 1.12651 160
cs_23 2.6313 .94251 160
cs_24 2.2500 .98415 160
cs_25 2.0813 .95148 160
cs_26 2.6125 .99044 160
cs_27 2.3750 .98893 160
cs_28 2.5625 .91588 160
cs_29 2.3438 .91834 160
cs_30 2.8125 .89855 160

ANEXA 5 – Coeficientul de consistență Alpha Cronbach – Testul revizuit de Orientare în
Viață

Reliability Statistics
Cronbach's
Alpha N of Items
.712 7

Item Statistics
Mean Std.
Deviation N
ov_1 3.2875 1.03028 160
ov_2 3.3000 .96999 160
ov_4 3.6438 1.07192 160
ov_5 4.0750 .98127 160
ov_6 3.6500 .99179 160
ov_8 3.3188 1.24067 160
ov_10 3.4813 1.12139 160

ANEXA 6 – Coeficientul de consistență Alpha Cronbach – Scala Ryff pentru starea
psihologică de bine

Reliability Statistics
Cronbach's
Alpha N of Items
.889 26

Item Statistics
Mean Std.
Deviation N
wb_1 4.3648 1.48162 159
wb_2 4.1006 1.27882 159
wb_4 4.4717 1.31597 159
wb_5 3.5472 1.44388 159
wb_6 4.0629 1.51234 159
wb_7 3.7925 1.48441 159
wb_9 5.1006 1.09772 159
wb_11 4.2390 1.33340 159
wb_12 3.3585 1.55605 159
wb_15 4.5535 1.58971 159
wb_20 3.9937 1.32406 159
wb_22 4.7296 1.27133 159
wb_24 4.4403 1.15611 159
wb_25 4.6289 1.26067 159
wb_26 4.4403 1.15611 159
wb_27 4.6289 1.26067 159
wb_28 4.3082 1.29238 159
wb_29 4.4717 1.34922 159
wb_32 4.3082 1.29238 159
wb_33 4.9497 1.14072 159
wb_34 4.4717 1.34922 159
wb_35 4.5723 1.36623 159
wb_37 4.8805 1.27470 159
wb_38 3.9811 1.45163 159
wb_40 4.4906 1.51728 159
wb_42 3.8428 1.42994 159

ANEXA 7 – Efectul principal al variabilei independente, nivelul de stres, asupra variabilei
depende nte, starea psihologică de bine

Between -Subjects Factors
N
gr_stress 1.00 79
2.00 75

Descriptive Statistics
Dependent Variable: sc_wb
gr_stress Mean Std.
Deviation N
1.00 117.1266 18.87093 79
2.00 107.8667 16.30730 75
Total 112.6169 18.21340 154

ANEXA 8 – Efectul principal al variabilei independente, nivel de optimism asupra variabilei
dependente, starea psihologică de bine

Between -Subjects Factors
N
gr_ov 1.00 59
2.00 78

Descriptive Statistics
Dependent Variable: sc_wb
gr_ov Mean Std.
Deviation N
1.00 116.2542 19.29141 59
2.00 110.5513 16.40846 78
Total 113.0073 17.86571 137

ANEXA 9 – Efectul combinat al variabilelor independente, nivel de stres și nivel de optimism,
asupra variabilei dependente, starea psihologică de bine

Tests of Between -Subjects Effects
Dependent Variable: sc_ov
Source Type III Sum
of Squares df Mean Square F Sig.
Corrected
Model 413.126a 3 137.709 161.536 .000
Intercept 8637.065 1 8637.065 10131.517 .000
gr_stress 1.302 1 1.302 1.527 .219
gr_ov 393.707 1 393.707 461.830 .000
gr_stress *
gr_ov .044 1 .044 .052 .821
Error 109.972 129 .852
Total 10056.000 133
Corrected Total 523.098 132
a. R Squared = .790 (Adjusted R Squared = .785)

gr_stress
Dependent Variable: sc_wb
gr_stress Mean Std. Error 95% Confidence Interval
Lower Bound Upper Bound
1.00 117.127 1.988 113.199 121.054
2.00 107.867 2.040 103.836 111.898

gr_ov
Dependent Variable: sc_wb
gr_ov Mean Std. Error 95% Confidence Interval
Lower Bound Upper Bound
1.00 116.254 2.305 111.696 120.813
2.00 110.551 2.005 106.587 114.516

gr_stress * gr_ov

Dependent Variable: sc_wb
gr_stress gr_ov Mean Std. Error 95% Confidence Interval
Lower Bound Upper Bound
1.00 1.00 121.000 2.959 115.146 126.854
2.00 112.029 3.002 106.090 117.969
2.00 1.00 108.913 3.650 101.691 116.135
2.00 108.800 2.768 103.324 114.276