SPECIALIZAREA PROTECTIA PLANTELOR Program de combatere integrată la vița de vie pentru ferma viticolă V. Adamachi Coordonator Științific Absolvent… [306565]

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAȘI

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

SPECIALIZAREA PROTECTIA PLANTELOR

Program de combatere integrată la vița de vie pentru ferma viticolă V. Adamachi

Coordonator Științific Absolvent: [anonimizat]

2016

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. [anonimizat], (Teodorescu și colab.,1966). [anonimizat], Herodot, Strabon etc. [anonimizat], Celso, Galenus ș.a., care au furnizat mărturii din timpurile cele mai îndepărtate cu privire la valoarea și binefacerile produselor viței de vie (Oprea și Moldovan, 2007).

Cultura viței de vie este menționată între primele culturi agricole pe teritoriul vechii Dacii. [anonimizat], practicând agricultura și creșterea animalelor (Tudor, 1979).

Patrimoniul viticol al României în secolul XX a [anonimizat] 82 960 ha, cât exista în 1907 [anonimizat] 325 000 ha, suprafață maximă atinsă în 1968. [anonimizat] a fost influențată și de trecerea de la plantațiile de vii nobile pe rădăcini proprii la cele altoite. [anonimizat] a țării a variat între 210 034 ha (1927) și 277 100 ha (1938). După 1950, suprafața viticolă a țării a crescut atingând maximum de 325 000 ha în 1968. Producția medie de struguri la unitatea de suprafață a variat în limite largi de la 2120 kg/ha în 1948 la 4240 kg/ha în 1990 (Cotea și Grigorescu, 2002).

[anonimizat] a doua jumătate a [anonimizat], situându-[anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat]-o pe un loc de primă mărime în ierarhia mondială (Oprea, 1995; Cotea și Grigorescu, 2002).

1.1.1 [anonimizat] (și cei de vin) au intrat din cele mai vechi timpuri în alimentația oamenilor. [anonimizat] a organismului uman. Strugurii conțin vitaminele A, B1, B2, B6 și C. Vitamina K și vitamina E [anonimizat] A este importantă pentru sănatatea ochilor. [anonimizat], malic, succinic (butandioic), fumaric si cafeic. [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat].

[anonimizat], geraniolul, linalolul, [anonimizat]. [anonimizat], cupru, fier, magneziu, mangan, fosfor, potasiu, siliciu și sulf. Potasiul și sodiul sunt stimulenți importanți pentru sistemul nervos, iar magneziul ajuta la contracția musculara. Strugurii au foarte puține calorii, au proteine si fibre alimentare care ajută digestia. Cei uscați conțin bor, necesar oaselor. Strugurii reduc febra, combat oboseala și asigură energie organismului. De asemenea, sucul din acest fruct ajută în problemele legate de acnee. Chiar și reumatismul, guta și astmul pot fi controlate cu struguri, deoarece conțin agenți anti-inflamatori.

Valoarea energetică a strugurilor, exprimată în calorii la 100 g de substanță proaspătă, variaza între 65-70 și 85-120 de calorii, în funcție de felul strugurilor (de masa, de sucuri sau de vin), condițiile de mediu inclusiv cele agrotehnice, stadiul de maturație la recoltare (cules). Strugurii proveniți de la soiurile de masă și cei pentru sucuri au o valoare energetică mai mica, iar cei de vin una mai mare chiar daca și în cadrul acestora, există sub acest aspect, deosebiri destul de mari. La fel ca și la fructe, în struguri glucidele sunt reprezentate chiar de la recoltare, în proporție covârșitoare de monozaharide-glucoză și fructoză și în cantități mult prea mici de alte zaharuri. Conținutul strugurilor în monozaharide oscileaza între 14-17 și 17-25g la 100g substanța proaspătă, fiind mai mic la strugurii pentru masă (14-17g) și sucuri (15-16 g) și mai mare la cei pentru vinuri (17-25g la 100g substanță proaspătă), cu o medie de 15-20g și 84-110 calorii. Ca și la orice fructe, dar mai ales la struguri, conținutul în monozaharide este realizat înca de la maturație, fără hidrolizări de după recoltare, potențialul energetic este deplin, iar forma simplă sub care se află zaharurile, fac din struguri un aliment direct asimilabil, asemănător serului glucozat.

1.1.2 Importanța economică

Importanța strugurilor ca produs agricol si al vinului ca bun de comerț este observată usor prin scrierile marilor filozofi si gânditori ai timpurilor, spre exemplu Adam Smith sau David Ricardo. Prezența vinului de-a lungul istoriei civilizate a lumii a servit ca baza, catalizator și promotor pentru evolutia numeroaselor concepte economice. Adam Smith, scriitor al cartii “An Inquiri Into the Nature and Causes of the Wealth of Nations”, este considerat a fi unul din primii teoreticieni moderni ai economiei libere. El este cunoscut a fi și “parintele economiei vinului” (Veseth, 2008). Când vine vorba de valorea economica a viticulturii, Smith menționeaza faptul că o vie ce a fost plantată corespunzător și întreținută de-a lungul anilor este cel mai valoros teren din întreaga ferma plecând de la perioada antica si până în prezent (Smith, 1976). Prin aceasta afirmatie Smith îl citeaza pe agricultorul roman Lucius Iunius Moderatus Columella care punând in balanță costurile și veniturile înființării unei vii a concluzionat ca este o îmbunatațire avantajoasă unei ferme. În fapt, numeroase concepte economice moderne pot fi datate la mulți filozofi din Grecia sau Roma antică și există numeroase evidențe că vinul a fost prezent în numeroase analize economice chiar și dinainte de aceasta perioadă. Cand vine vorba de pretul mai mare al vinurilor , in special al vinurilor de calitate, ce nu are legatură directă cu costurilor aferente activităților agricole, Smith (1976) noteaza faptul ca profitul podgoriilor este datorat ofertei restranse (din acea podgorie se poate obtine un volum limitat de vin) precum și de preferințele și venitul cumpărătorilor ceea ce mărește cererea.

Teoria bine cunoscută a avantajelor comparate scrisă de David Ricardo demonstrează beneficiile ce rezulta din comerț (1817). El ilustrează acestă teorie prin comerțul de postav si alte bunuri din Angliei pentru vinurile din Portugalia. Anglia avea un avantaj al producției de postavuri iar Portugalia avea cel al vinurilor si prin comerț amandouă câștigau. În același timp, Nye (2002) documenteaza declinul importurilor Angliei de vinuri franceze datorat unor măsuri economice restrictive începând cu sfârșitul secolului al șaptesprezecelea și până la mijlocul secolului al nouasprezecelea. În consecință, se observă o sinergie a comerțului dintre Anglia si Portugalia. Nye demonstrează faptul că vinul a jucat un rol important în politica mercantilistă a Angliei bazată pe surplusuri. Vinul, în această politică economică restrictivă a Angliei era singurul deficit cu Franța ce era o sursă de îngrijorare pentru guvern și comercianții locali. De unde și apropirea către Portugalia prin diferite acorduri comerciale bilaterale prin care exista o piața de desfacere pentru produsele englezești precum și o alternativa la vinurile franțuzești.

In prezent, odata cu dezvoltarea ramurii economia vinului, utilitatea vinurilor în a demonstra concepte economice poate reveni. Așa cum vinul a reușit sa joace un rol important in dezvoltarea teoriilor economiei moderne in trecut, va continua în a fi util analizelor economice aplicate. Nici un alt bun nu poate avea atât de multe aplicații precum vinul: de la un produs agricol, la un bun pentru investiție, o piatră de temelie a comerțului internațional, o contribuție a teoriei prețurilor sau o forma de investiție în capitalul uman.

Așa cum se poate analiza și din Anexa 1, viticultura în Romania reprezintă un sector economic foarte important, suprafața cultivată în 2014 fiind de aproximativ 180 mii hectare, iar prețul mediu de achiziție al strugurilor pentru vin crescând de la 1,07 (în 2013) la 1,64 Ron. Cantitatea de vin produsă în țara noastră în 2014 este de 3750 mii hl dintre care 2300 mii hl aparțin vinurilor din soiuri nobile (statistici MADR 2015). O importanță mare este oferită și regiunii Moldovei care are cea mai mare producție de vin din România comparativ cu restul regiunilor, 847 mii hl (din totalul de 2300 mii hl) dintre care vinuri cu denumire de origine controlată 150 mii hl. Ponderea cea mai mare rămâne Feteasca Regală (15,83%) din totalul soiurilor nobile cultivate, un soi cultivat și de Ferma viticola V.Adamchi. La capitolul importuri/exporturi România exporta cantitativ mai mult decat importa (25 de mii tone) dar economic valoarea importurilor este cu aproximativ 15 milioane Euro mai mare decât cea a exporturilor, cantitatea cea mai mare provenind din Uniunea Europeana. Astfel se poate observa faptul că exportăm produse viticole la prețuri mult mai scăzute decât produsele internaționale.

1.1.3 Importanța agrotehnică

Importanța agrotehnică a viței de vie este datorată valorificării terenurilor slab productive. Vițele sunt plante bine echipate morfo-fiziologo-biochimic, cu posibilități de a folosi condițiile naturale ale terenurilor în pantă, terenurilor erodate și nisipoase. Prin viticultură se combate eroziunea prin terasare și se mărește proporția de suprafață utilă (plantată). Pe glob, 47-50% din plantațiile de vii sunt situate pe terenuri în pantă. În țara noastră, mai mult de 85% din plantațiile de vii se gasesc pe terenurile în pantă și anume: 34% pe terenuri cu pante mici (4-14%); 39% pe terenuri cu pante mari (14-24%); 12% pe terenuri cu pante foarte mari (peste 24%).

Viticultura este o ramură de producție intensivă a agriculturii, caracterizată printr-un coeficient ridicat de valorificare a terenurilor. Valoarea producției ce se realizeaza la un hectar de vița de vie , echivalează cu circa 10-15 hectare culturi cerealiere. Cultura viței de vie necesită multă forță de muncă, de aceea tehnologiile folosite în viticultură necesită o serie de calificări profesionale (altoiri, tăietori, vinificatori) ceea ce contribuie la instruirea forței de muncă și oferă posibilități și mai mari de câștig. Viticultura reprezintă o ramură a agriculturii cu un nivel de productivitate foarte ridicat; cultura viței de vie implică consum de energie, ea nu se poate dezvolta fără energie sau cu aportul scăzut al acesteia.

Pe viitor, sporirea producției viti-vinicole va avea loc în contextul crizei de energie și a materiilor prime. Față de aceste cerințe, măsurile care se impun pentru viticultură nu sunt de ordin restrictiv, ci de economisire a energiei prin înlăturarea risipei, intensificarea utilizării unor noi resurse de energie și prin diminuarea tratamentelor chimice.

1.1.4 Factori de risc

Înființarea plantațiilor de vii roditoare necesită cheltuieli mari de investiții care urmăresc obținerea unor producții sporite și de calitate superioară, în condiții de eficiența economică maximă. La baza înființării plantațiilor viticole stau proiectele de execuție, elaborate de unități specializate, pentru întocmirea cărora sunt necesare studii complexe asupra terenurilor destinate plantațiilor viticole: topografice, hidrologice, pedologice, agrochimice și climatice. Înființarea precum și întreținerea plantației cei trei ani până va intra pe rod, precum și când aceasta este productivă presupune numeroși factori de risc, deoarece numeroase resurse au fost investite în acest procesc.

Acești factori de risc pot fi externi la un nivel macroeconomic sau microeconomic ori interni. Folosind diagrama 1 PEST putem analiza factorii externi macroeconomici ce pot afecta o fermă viticolă.

Diagrama 1. Analiza externa PEST .

Din acești factori putem aminti factorul politic. Spre exemplu, tipul de guvernamant, stabilitatea lui precum și politicile acestuia asupra pieței și asupra taxelor și exporturilor pot afecta modul în care o fermă își va vinde produsul comercial. Factorul economic, ca de exemplu, inflația, rata de schimb valutar, dobânzile afectează o fermă având în vedere faptul că inițial este nevoie de un capital financiar ridicat pentru a înființa o cultură. Al treilea factor este cel social: ce se axează mai mult pe modul de viața a cumpăratorilor, trendurile sociale ale acestora, imaginea fermei/podgoriei în societate, precum și viziunea mediei asupra consumului de vin ori a folosirii pesticidelor. Ultimul factor este cel tehnologic ce are legatură cu noile metode aparute în viticultura și în vinificație, apariția pe piața a unor pesticide mai eficiente, precum și patentele ce apar cu noile invenții.

La nivel extern microeconomic este posibila folosirea diagramei Porter, al celor 5 forțe ale competiției. Aceastea sunt: puterea de negociere a funizorilor (precum firme de pesticide și îngrășăminte), amenințarea substituentelor (alte produse ce pot fi înlocuite de consumator ca de exemplu berea, ori cidrul), puterea de negociere a cumpărătorilor (spre exemplu negocierea prețului cu lanțurile mari de hipermarketuri), amenintarea noilor entranți (posibilitatea unor noi ferme să se înființeze) și rivalitatea dintre competitorii existenți (podgorii deja înființate ce concureaza cu un produs asemănator pe piață). Diagrama 2. Cele 5 Forțe ale Competiției (Porter).

Când vine vorba de factorii de risc intern este posibilă folosirea diagramei 3. a celor 4P ai mixului de marketing cum se poate vedea și în imaginea de mai jos. O ferma viticolă trebuie să ia în calcul modul în care își proiectează produsul, nivelul de preț la care vrea să concureze pe piață, modul de vânzare al produsului precum și politicile de diferențiere și de promovare. Orice decizie implică diferite costuri ceea ce inseamnă că există riscul de a utiliza ineficient resursele limitate ale unei organizații. Diagrama 3. Structura mix-ul de marketing, cei 4 P.1.2 Cerințele viței de vie față de factorii ecologici

1.2.1 Cerințele față de lumină

Vița de vie este o plantă cu pretenții mari față de lumină. Prin fotosinteză, lumina devine principala sursă de energie în sintetizarea substanțelor organice. Sub acțiunea directă a luminii, asimilația clorofiliană este mult mai intensă decât la umbră, strugurii sunt mai colorați și acumulează cantități mai mari de zaharuri. Insuficiența luminii determină scăderea procesului de fotosinteză, debilitarea butucilor, sensibilizarea lor la atacul bolilor, diferențierea redusă a mugurilor, producții scăzute, ori struguri de calitate inferioara.

La înființarea plantațiilor, pentru asigurarea luminii se recomandă amplasarea acestora pe pante cu expoziție sudică, folosirea unor distanțe corespunzătoare de plantare, orientarea rândurilor pe direcția N-S. Resursele de lumină se apreciază după suma orelor de strălucire a soarelui din perioada de vegetație, în condițiile din România aceasta fiind cuprinsă între 1200 și 1800 de ore. Durata mai mare de 1200 de ore este favorabilă culturii soiurilor timpuriiș valorile mai mari de 1400 de ore asigură maturarea soiurilor mijlocii, iar cele peste 1500 de ore a soiurilor târzii.

1.2.2 Cerințele față de căldură

Căldura este un factor hotărâtor când vine vorba de aria de răspândire a culturii viței de vie, alegerea sistemului de cultură, declanșarea și parcurgerea fazelor de vegetație, precum și cantitatea și calitatea producției. Vița de vie este o plantă relativ pretențioasa față de căldură. Ea se cultivă în zone cu temperatura medie anuală mai mare de 9 grade Celsius; când aceasta depășește 10 grade C se pot obține produse vitivinicole de calitate.

Temperatura medie a lunii celei mai calde (deobicei iulie sau august) cu valori mai mari de 18 C indică existența unor condiții favorabile pentru producerea vinurilor albe de masă și pentru maturarea soiurilor timpurii. Valori mai mari de 20 C pot asigura reușita culturii soiurilor cu maturare mijlocie și a celor pentru vinuri de calitate superioară, iar cele peste 22 C pentru soiurile cu maturare târzie și pentru obținerea vinurlor cu denumire de origine.

În România se înregistreaza în medie un bilanț termic global cuprins între 2700-4000 C, cel activ între 2500 – 3800 C, iar cel util intre 1000 – 1800 C. Se precizează că bilanțul termic global reprezintă suma gradelor medii zilnice din perioada de vegetație, iar cel activ este suma temperaturilor medii zilnice mai mari de 10 C, din aceeași perioadă. Temperatura de 10 C este considerată pragul biologic inferior de la care vița de vie pornește în vegetație. Bilanțul termic util reprezintă suma diferențelor dintre temperatura medie zilnică mai mare de 10 C și valoarea 10.

La alegerea locului pentru înființarea unei plantații viticole trebuie să se calculeze în câte zile din cursul anului, căldura este suficientă pentru ca vița de vie să crească și să rodească , respectiv lungimea perioadei de vegetație. Aceasta trebuie să fie de minimum 160 de zile pentru soiurile cu maturare timpurie și extratimpurie, 170 de zile pentru cele cu maturare mijlocie și 180 de zile pentru cele tardive. Cunoscând numărul de zile favorabile culturii viței de vie, cât și suma gradelor de temperatură, se pot alege cele mai bune locuri pentru înființarea viilor și soirilor corespunzătoare. Un alt factor de luat în considerare când discutam despre căldura este și acțiunea temperaturilor scăzute din timpul iernii. Astfel mugurii viței de vie își pierd viabilitatea când temperatura coboară sub -18C – -20C, pentru soiurile de masă, și -20 – -22C, pentru cele de vin.

1.2.3 Cerințele față de apă

Vița de vie este o plantă care se poate adapta atât la condințiile de umiditate ridicată, cât și la cele de secetă. Pentru obținerea unor butuci cu vigoare normală, capabili să producă recolte susținute an de an, vița de vie are nevoie de cantități mari de apă, pe care și le procură cu ajutorul sistemului radicular profund și vine dezvoltat. Față de soiurile de vin, cele de masă au cerințe mai mari de umiditate și în general, în perioada creșterii intense a lăstarilor și strugurilor ( iunie-iulie), comparativ cu perioada maturării acestora.

În România, cultura viței de vie fără irigație este posibilă la o sumă anuală a precipitațiilor cuprinsă între 500 si 700 mm, din care cel puțin o cantitate de 250 – 300 mm repartizată uniform în perioda de vegetație sub formă de ploi utile ( mai mari de 10 mm). Procese de creștere și fructificare se desfășoară în optm, în condițiile unei umidități relative a aerului de 60 – 80%.

Excesul de precipitații influențează negati creșterea și fructificarea viței de vie, deoarece în asemenea condiții țesuturile sunt mai puțin dense și prin urmare au o rezistență scăzută la acțiunea gerurilor din timpul iernii. În plus, frevența atacurilor de boli este mai mare, ceea ce determină necesitatea aplicării unui număr sporit de tratamente, iar calitatea strugurilor este deficitară atât din cauza acumulării unor cantități mai reduse de zaharuri, colorației necorespunzătoare, cât și datorită fisurării boabelor și instalării putregaiului cenușiu (botrytis cinerea). Absența precipitațiilor, seceta prelungită, duce la creșterii mai reduse, este afectată diferențierea mugurilor, cantitatea și calitatea producției. Când suma anuală a precipitațiilor este mai mica de 500 mm, cultura viței de vie devine economică numai în regim de irigare.

1.2.4 Cerințele față de sol

Atunci când analizam cerințele fața de sol trebuie să luăm în considerare însușirile sale fizice (textură, structură, densitate aparentă, prozitate, însușirile hidrofizice), chimice (conținut humus, NPK, microelemente, gradul de saturație în baze, pH) și biologice (microflora și fauna solului). Având o mare plasticitate ecologică ( adaptabilitate), vița de vie se cultivă cu bune rezultate pe cele mai diferite soluri, multe dintre ele improprii altor plante de cultură. Factorii pedologici, alături de cei climatici, influențează procesele de creștere și fructificare, cantitatea și calitatea producției viței de vie, longevitatea plantației, rezistența la boli și intemperii.

Deși vița de vie se adaptează la o gamă largă de specii texturale de soluri, se vor evita de la plantare pe terenurile frământate supuse alunecărilor, solurilor grele cu procese de gleizare, solurile podzolice, cele umede sau cu excese temporare de umiditate, solurile cu un conținut ridicat de săruri. În solurile cu raport ridicat de carbonat de calciu se vor stabili portaltoi corespunzători. Pentru evitarea amplasării unor plantații în condiții pedologice necorespunzătoare este necesar ca la întocmirea proiectelor să se intesifice studiile pedologice și să se acorde mai multă atenție studiilor hidrologice și geotehnice. La alegerea terenurilor pentru plantare se vor evita și solurile cu o grosime mai mică de 60 cm.

În general vița de vie oferă cele mai bune rezultate în condițiile texturii mijlocii. Solurile argiloase, reținând o cantitate mai mare de apă, prelungesc creșterea lăstarilor în detrimentul maturării lor, întârzie maturarea strugurilor, conducând la o aciditate mai ridicată, la o cantitate mai mare de substanțe azotoase și de tanin, precum și la arome mai puțin intense.

Pe solurile nisipoase, strugurii se matureaza mai repede, au un potențial alcoolic mai scăzut, vinurile obținute sunt mai puțin extractive, nu dispun întotdeauna de o aciditate sufiecientă și de o culoare corespunzătoare. Condițiile specifice nisipurilor impun unele diferențieri în tehnologia de cultură a viței de vie. Astfel, alternanța dunelor și interdunelor constituie o sursă de neomogenitate, la care se adaugă și aprovizionarea slabă cu elemente nutritive. În plus, în majoritatea nisipurilor se resimte si lipsa apei. Conținutul în argila a nisipurilor fiind foarte scăzut ( mai mic de 7-8%) nu permite dezvoltarea filoxerei, de aceea există posibilitatea folosirii materialului săditor pe rădăcini proprii. Luând în calcul faptul că metodele de cultură tradiționala a viței de vie pe nisipurile uscate sunt extrem de laborioase și că vița necesită un interval de 4-7 ani până la intrarea în producție au fost elaborate diferite îmbunătățiri ale acestui proces cum ar fi pentru lucrările de pregătire a nisipului înainte de plantare se nivelează terenul pentru ca acesta să devină plan, se feritilează cu îngrașământ chimic dar și gunoi de grajd iar finalmente este introdusă practica desfundatului nisipurilor la adâncimea de 80 cm.

Solurile cu textura mijlocie (lutoase) oferă condiții foarte bune pentru creșterea și fructificarea viței de vie, asigurând vinului o finețe de un nivel ridicat (ca de exemplu podgoria Murfatlar). Aceste soluri asigură, de asemenea, condiții optime și pentru cultura soirilor de mare productie destinate obținerii vinurilor de consum curent dar și pentru cultura soiurilor de struguri de masa.

Datorită faptului că vița de vie ocupă același teren o perioadă îndelungată, structura solului se înrăutățește. De aceea, se pune un accent deosebit pe evitarea degradării și îmbunătățirea structurii prin cultivarea plantelor perene înainte de plantarea viței de vie (în general, plante furajere), folosirea îngrășămintelor organice și a celor verzi, executarea mai mult lucrări de o singură trecere a tractorului, evitarea lucrării când solul este prea umed. Umiditatea solului optimă pentru vița de vie este cuprinsă între 50 – 80% din intervalul imiditătii active, valorile mai mici find favorabile pentru maturarea boabelor, iar cele mai mari pentru creșterea lăstarilor. În cele ce privește reacția solului, vița de vie se pretează pe solurile cu valori pH cuprinse între 6.0 si 8.2. Aprovizionarea optimă cu macroelemente pentru vița de vie este asigurata atunci când solul conține 5-7 mg azot mineral, 10-15 mg P2O5 și 30-40 mg K2O la 100 g sol.

1.2.5 Cerințele față de relief

Relieful ce este reprezentat prin înclinația și uniformitatea pantei, prin altitudine și expoziție va decide direcția de producție, sortimentul, sisteml de amenajare și de cultură. Necesitatea aplicării mecanizări complexe ce oferă o productivitate mare determină folosirea unor pante moderate cu teren uniform care să permită o parcelare cu lungimi de lucru cât mai mari.

Cele mai bune expoziții pentru viticultură în România le asigură relieful deluros și colinar, altitudini cuprinse între 100 și 350 m, cu expoziție predominant sudică, unde resursele de căldură și lumină ating valorile maxime, urmată de cea sud-estică și sud-vestică. Plantațiile situate pe câmpii, microdepresiuni, văi sunt mai expuse efectelor negative a temperaturilor scăzute din timpul iernii, sunt afectate mai des de înghețuri sau brume târzii de primavară și timpurii de toamnă. Frecvența atacului bolilor este mai mare, iar calitatea strugurilor mai redusă comparativ cu cele situate pe versanți.

Cele mai favorabile sunt pantele cu înclinare moderată, de până la 25%, condiții care asigură obținerea unor produse de calitate și în același timp executarea mecanizată a lucrărilor. Pe suprafețe mici, în arealele delimitate pentru viticultură, în condițiile versanților scurți, acolo unde nu există pericolul eroziunii solului, pot fi luate în calcul și pantele mai mari de 25 – 28%, dar lucrările vor fi executate manual.

Cultura viței de vie pe terenurile amenajate în terase se confruntă în primul rând cu unele deosebiri privind condițiile ecologice (climatice, edafice si orografice). Relieful mai frământat creează diferențe microclimatice, cu condiții de umiditate mai mare pe teraele de la piciorul pantei și mai reduse pe cele de la mijlocul și partea superioară a versantului. Temperatura mai ridicată și lumina mai intensă se înregistrează în treimea superioară a pantei. Există și diferențe de până la 2,5 grade C între temperatura solului la adâncimea de 10 cm de la extremitatea superioară a versantului la cea inferioară ce însumată pe toată perioada vegetației ajunge la 330 grade C.

Datorită scurgerii apelor și ca urmare a proceselor de eroziune și colmatare, fertilitatea naturală a solului este mai mare în treimea inferioară a versantului și descrește în general pe măsura trecerii către mijlocul și treimea superioară. Dupa desfundare, fertilitatea solului este diferită chiar pe aceeași terasă, solul fiind mai fertil în aval și mai sărac în amontele platformei, diferența de fertilitate fiind datorată și gradului de înclinare a versantului, de tipul terasei ori de modul de terasare. Deosebirile determinate de aceste particularități determină unele măsuri agrofitotehnice pentru combatarea eroziunii, executarea mecanizată a lucrărilor, uniformizarea condițiilor de fertilitate pe platformă si versant precum si utilizarea eficientă a terenului pentru obținerea de producții mari și de calitate superioară.

1.3 Studiul condițiilor pedoclimatice

1.3.1 Scurtă caracterizare climatică a anului agricol 2014-2015

Potrivit datelor meteo AgroExpert de la Stația Adamachi ce sunt afișate în detaliu în Anexa 2, în perioada de vegetație a anilor agricoli 2014 și 2015. După cum se poate vedea și din tabelul 1, media lunară a temperaturii perioadei de vegetație a anului 2015 este cu mult mai mare decat temperatura ce ar fi trebuit sa se înregistreze în condiții normale. Se poate observa și o fluctuație în anul 2014, având o medie mai ridicată în primele 2 luni ale perioadei și apoi coborând sub limita normală cu aproape 3 grade Celsius în luna Septembrie. Media perioadei iunie – august a anului 2015 a fost cu aproape 3 grade Celsius mai mare decat cea normala conturând imaginea unui an secetos.

Tabel 1. Temperatura medie lunara în perioada de vegetatie 2014 – 2015 a stațiunii Adamachi

Observând tabelul 2 se poate clar observa o scădere a umidități în anul 2015 față de media lunară a anului 2014 precum și fața de situația normală. După cum se poate interpreta anul 2014 are o curbă relativ similara cu cea a tabelul 1, existând o legatură între temperatură și umiditate, aceste date fiind contrazise de media anului 2015 ce arata o contradicție.

Luând în calcul și tabelul 3 clar putem menționa că anul 2015 a fost unul secetos, cu o sumă a precipitațiilor medii lunare cu aproape 20-30 mm mai scăzute decât cea normală. Spre deosebire de anul 2015, perioada de vegetație a anului 2014 arata fluctuații fată de curba normală, având lunile mai și iunie foarte ploioase, respectiv iunie, august secetoase. Având o abatere a umiditații cu până la 15% mai scăzută decât cea normală și decat 2014, precum și o diferență a totalului precipitațiilor față de anul 2014 de aproximativ 50 mm, perioada de vegetație a anului 2015 nu a oferit condițiile prielnice dezvoltării culturii viței de vie.

Tabel 2. Umiditatea relativa în perioada de vegetatie 2014 – 2015 ferma Adamachi

Tabel 3. Suma precipitațiilor în perioada de vegetatie 2014 – 2015 ferma Adamachi

1.3.2 Caracterizarea sumară a anotimpurilor

Vremea în Iași este caracterizată în principal de o climă continentală, ceea ce înseamnă că verile sunt uscate și călduroase și iernile friguroase. Podișul Moldovei se încadrează în climatul temperat al dealurilor cu altitudine medie.

Factorii care influentează climatul sunt: larga deschidere a regiunii spre N,E și S facilitează o circulație activă a maselor de aer din aceste direcții (din E – mase continentale, ierni reci și uscate ce dau temperaturi joase, viscole, geruri, veri calde și uscate; din S – mase de aer calde, umede sau uscate, care accentueaza fenomenele de seceta sau provoacă în sud desprimăvărări sau precipitații la începutul iernii; din nord – mase baltice, polare, reci și umede); desfașurarea Carpaților Orientali constituie o bariera în calea maselor de aer vestice, oceanice, care coboară de pe aceștia mai uscate, uneori creând efecte de pheon; amplitudinea reliefului podișului pe circa 600 m și structura orohidrografică (culoare de văi largi, încadrate de interfluvii de podiș) impun diferențieri topoclimatice evidente (al platourilor și culmilor situate la peste 400 m, al culoarelor de vale și dealurilor joase); desfașurarea podișului pe mai mult de 2 grade de latitudine se reflecta în variația cantității de radiație globală (112,5 kcal/cmp/an în Nord și 122 Kcal/cmp/an în Sud) urmare a unei durate diferite a strălucirii soarelui.

Clima municipiului Iași este moderat-continentală, cu o temperatură medie anuală de 10-11°C; influențele vestice și sudice explică prezența toamnelor lungi și călduroase, a unor zile de iarnă blânde sau a unor primăveri timpurii. În general iernile sunt reci, cu zăpezi abundente, însoțite deseori de viscole. Temperatura medie lunară cea mai scazută se înregistrează în luna ianuarie, cu o valoare medie de -3°C. Vara este foarte cald, în iulie temperatura medie este de 23°C, uneori atinge chiar 35-40°C.

1.3.3 Caracterizarea fitogeografica

Teritoriul fermei face parte din zona de silvostepă, iar locul pe care îl ocupă în cadrul Podișului Moldovei și amplasarea între stepă de pe luncile zvântate și pădurile din unitățile înalte din vest și sud, îi conferă mai mult calitatea de etaj, decât de zonă fitopedoclimatică.

Cu toate că biotopul natural a suferit modificări prin intervenția factorului antropic, vegetația spontană întâlnită la ora actuală pe suprafețe izolate, improprii pentru agricultură, constituie o caracteristică de seamă a peisajului, corelațiile morfofitopedoclimatice fiind evidențiate. Vegetația de silvostepă se caracterizează prin asociații de ierburi xeromezofile și xerofile, ce alternează pe arii restrânse cu păduri. Pe versanții însoriți vegetația pajiștilor este reprezentată de asociații de Medicagini – Festucetum valusiacae, Festucetum pseudovinae. La baza versanților și pe văile principale se întâlnesc asociații de Lolium perennis, Festucetum pratensis (Oslobeanu si colab 1980).

Pe suprafețele agricole se întâlnesc alături de plantele cultivate și specii de plante spontane a căror combatere constituie o măsură importantă de care depinde cantitatea și calitatea producției speciilor întâlnite în cultură.

La acestea contribuie de asemenea și faptul că, alături de îngrașamintele organice nefermentate și terenurile necultivate, solul constituie o sursă inepuizabilă de infestare. Așa de pildă 1 hectar de teren deține până la circa 2 milioane de semințe de buruieni (Oslobeanu M. si colab. 1980).

O plantație viticolă este invadata treptat de buruieni și în special de cele perene (ex: pirul târâtor, pirul gros, costreiul etc.), ori de cate ori nu sunt combătute în mod rațional. În această situație creșterile anuale ale viței de vie sunt tot mai reduse; durata de viața a butucilor scade simțitor; procentul de goluri din plantații crește; atacul de boli și dăunători sunt tot mai păgubitoare; producțiile de struguri devin tot mai mici și de calitate inferioară etc (Mihalache si Georgescu, 1983).

Buruienile din plantațiile viticole asemenea tuturor buruienilor prezintă un complex de particularități biologice cum sunt: capacitate mare de înmulțire; posibilitățile numeroase de răspândire; gradul foarte ridicat de adaptare la varietatea condițiilor ecologice, atât în timp cât și în spațiu și altele. Așa de pildă rizomii unei plante de pir târâtor pot emite 400-800 lăstari ceea ce la suprafața unui hectar înseamnă zeci și chiar sute de milioane de lăstari (Pintilie C. si colab. 1979).

Adoptând clasificarea buruienilor pe grupe biologice se constată că o mare parte din cele întâlnite în podgoriile din România sunt buruieni anuale a căror durată de viața foarte diferită, se suprapun împreună pe întreaga perioadă de vegetație a viței de vie. Așa sunt buruienile timpurii de primavară (Troscotul – Polygonum aviculare sau Muștar Salbatic – Sinapis arvensis), urmate de cele de vară și toamnă (Știr porcesc – Amaranthus retroflexus, Lobodă sălbatică – Chenopodium album, Mohor verde – Setaria viridis), la care se adaugă buruienile umblătoare (Traista ciobanului – Capsella bursa-pastoris). Toate acestea se conjugă cu prezența buruienilor perene cu drajoni (Pălămida – Cirsium arvense, Susai – Sonchus arvensis, Volbura – Convolvulus arvensis) sau a celor cu rizomi ( Pir târâtor – Agropyrum repens, Pir gros – Cynodon dactylon, Costrei – Sorgum halepense), care îți exercită efectul negativ pe o perioadă de mai mulți ani (Sarpe, 1987).

CAPITOLUL 2. AȘEZAREA GEOGRAFICĂ ȘI STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A FERMEI VITICOLE V.ADAMACHI

2.1 Istoricul unității

Ferma didactică “V. Adamachi” este amplasată în nord vestul municipiului Iași, fiind încadrată între coordontale 47ș10’ si 47ș15’ latitudine nordică și respectiv, de 27ș30’ longitudine estică. Din punct de vedere admnistrativ ferma face parte din teritoriul cadastral al municipiului Iași, fiind delimitată de urmatoarele unități:

-la N-E: Municipiul Iași;

-la S-E: USAMV Iași;

-la S: Grădina Botanică Iași;

-la N: Grup Școlar Agricol V. Adamachi Iași;

Față de sediul USAMV ferma se află la o distanță de aproximativ 600 m spre N-V și include terenul din Grădina Botanică și Grup Școlar Agricol Iași. Stațiunea Didactică Iași este unitate specializată subordonată USAMV pentru asigurarea condițiilor de practică productivă cât și efectuarea unor cercetări în domeniul agriculturii. Ferma V. Adamachi reprezintă bazade practică pentru studenții de la facultățile de Horticultură, Agricultură cât și Zootehnie și Medicină Veterinară.

2.2 Cadrul natural

Ferma se situează pe versantul dinspre vest și sud adiacent Dealului Copou integrându-se în zona de silvostepă a Podișului Moldovei. Teritoriul fermei este străbătut de două talveguri secundare cu orientare sudică și sud-vestică care se unesc la bază înspre sud formând valea ce face legătură cu șesul Bahluiului. Din punct de vedere hidrologic parametrul acestor talveguri este constituit din panta medie în profil longitudinal și în profil transversal, care după elementele măsurate pe planul de situație la scara 1:10 000 au valori foarte mari (8.5% longitudinal și 18-20% transversal). Lungimea medie a versanților învecinați ce traversează suprafața fermei au valori între 325 – 415 metri prezentând trasee lungi de scurgere, pe linia de cea mai mare pantă a apelor pluviale și provenite din topirea zăpezilor.

Pe teritoriul fermei pot fi evidențiate apele freatice cantonate pe deposite leossoide sau marnoase înclinate în sensul pantei terenului. Datorită acestei condiții sunt izvoare de coastă ce apar aproximativ la două nivele, prima 130 metri iar cea de-a doua la cota de 115 metri, aceste izvoare având caracter descedent și provocant pe versanți un exces de umiditate. Debitele captate sunt folosite prin instalații simple la alimentarea cu apa a plantațiilor pentru prepararea soluțiilor pentru aplicarea tratamentelor fitosanitare.

Relieful este variat cu versanți situați pe curbe de nivel variind între 90-170m altitudine și panta între 12-21%. Expoziția celor 3 versanți din fermă este diferită, această particularitate a facilitatat prezența unor aspecte de microclimat prin apariția înghețurilor și brumelor. În ecosistemul Copou – Iași solul predominant ce ocupă 80% din suprafața fermei este cernoziomul puternic degradat.

Vânturile din sectorul vestiv (NV, V, SV) și sudic au maximul de frecvență în sezonul cald favorizând insolația și temperatura de care beneficiază plaiurile cu expoziție N și E. Vânturile din sectorul estic (NE, E, SE) sunt mai active în sezonul rece, sub forma crivațului geros și însoțit de viscole. Prin carența lor în vapori de apa, contribuie în perioada de vara- toamna la aridizarea climatului și creșterea deficitului de umiditate.

2.3 Organizarea unitații

Ferma este structurată pe mai multe discipline și anume: Pomicultură, Viticultură și Oenologie, Floricultură, Legumicultură, Arboricultură și Arhitectură Peisageră. În afară de activitățile ce se desfășoara în cadrul disciplinelor USAMV, in fermă mai au loc lucrări practice și de cercetare științifică a unor discipline precum: Agrochimie, Ameliorarea Plantelor, Management și Marketing agrar, Fiziologia Plantelor, Fitopatologie, Entomologie, Genetica, Fitotehnie, Apicultura ș.a.m.d.

2.4 Activitatea de producție

În cadrul disciplinelor cu caracter horticol la unele există și câte un sector de producție. Aceasta lucrare se va axa doar pe sectorul viticol și mai specific pe înființarea viței de vie producție 12,48 ha toamna – primavara 2014 cu următoarele soiuri: Fetească Albă, Fetească Regală, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Busuioaca de Bohotin, Pinoit Noir, Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon (harta poate fi văzută în Anexa 3).

Sectorul de viticultură conține deasemenea o colecție ampelografică cu o varietate de viță de vie nobilă și hibrizi având o suprafață de 2 ha, laborator de oenologie și sector de microproducție precum si un sector viticol de producție de 1,9 ha cu soiurile: Aligote, Fetească albă, Fetească regală, Fetească neagră (înființată in 1977). Ferma dispune si de magazii, depozite, tractoare și mașini agricole folosite la lucrările din fermă.

CAPITOLUL 3. PRINCIPALII AGENȚI PATOGENI ȘI DĂUNĂTORI AI VIȚEI DE VIE.

3.1 Agenții patogeni ai viței de vie și bolile produse de aceștia

Vița de vie este o plantă sensibilă la atacul de boli și dăunători, de aceea măsurile de protecție fitosanitară sunt foarte importante în tehnologia de cultură a acesteia. Bolile criptogamice sunt bolile care produc cele mai însemnate pagube culturii viței de vie. Prevenirea și combaterea bolilor criptogamice (produse de ciuperci) reprezintă problema cea mai complexă a protecției fitosanitare în viticultură, începând cu mana viței de vie (Plasmopara viticola), făinarea (Uncinula necator) și putregaiul cenușiu al strugurilor (Botrytis cinerea). Printre alte micoze mai putem aminti antracnoza sau cărbunele (Elsinoe ampelina), putregaiul alb al rădăcinilor (Rosellinia necatrix), eutipoza viței de vie (Eutypa lata), boala petelor roșii (Pseudopeziza tracheiphila), septorioza (Septoria ampelina), putregaiul alb al strugurilor (Coniothyrium diplodiella).

Alte boli ale viței devie sunt virozele: scurt-nodarea (Grapevine fan leaf virus), mozaicul nervurian al viței de vie (Grapevine vein mosaic virus), răsucirea frunzelor (Grapevine leaf roll virus), micoplasmoze: îngălbenirea aurie (flavescența aurie – Flavescence d'orée) sau bacterioze: cancerul bacterian (Agrobacterium radiobacter pv. Tumefaciens). Scurt-nodarea se manifestă în vetre extinzându-se progresiv. Simptomele acestei viroze sunt următoarele: creșteri reduse ale lăstarilor, cu meritale scurte, neuniforme și noduri duble, frunze mici, deformate cu pete galbene pe toată suprafața limbului, fascierea lăstarilor și inflorescențelor. Grapevine leaf roll virus are ca simptome răsucirea frunzelor spre fața inferioară, țesuturile dintre nervuri se înroșesc rămânând verzi doar în aproprierea nervurilor (la soiurile roșii). La cele albe pe lângă răsucirea frunzelor, apare o colorație galbenă a țesuturilor dintre nervuri. Mozaicul nervurian are ca simptome apariția unor benzi verzi deschis sau gălbui de-a lungul nervurilor principale, secundare sau terțiare, ce apar începând cu luna iunie a anului.

3.2 Dăunătorii viticulturii

Cei mai periculoși dăunători ai viței de vie sunt filoxera (Phylloxera vastatrix Plancth., ordinul Homoptera, familia Phylloxeridae) , moliile strugurilor (Lobesia botrana Den et Schiff., sau Eupoecilia ambiguella, familia Tortricidae, ordinul Lepidoptera) și acarienii. Dintre acarieni putem aminti acarianul galicol al viței de vie (Eriophyes vitis ordinul Acari, familia Eriophyidae), acarienii tetranichizi precum acarianul roșu comun (Tetranychus urticae), acarianul roșu (Panonychus ulmi), din familia Tetranychidae, ordinul Trombidiforme. Dintre insecte putem aminti ca dăunători secundari forfecarul (Lethrus apterus) Laxm., cărăbușul marmorat (Polyphylla fullo L.), cărăbușelul verde al viței de vie (Anomala solida Er., ) toate din ordinul Coleoptera, familia Scarabaeidae și țigărarul viței de vie (Byctiscus betulae L., ordinul Coleoptera, familia Attelahidae).

Vița de vie poate găzdui 10 specii de tripși, din care, în plantațiile viticole cele mai răspândite și păgubitoare sunt speciile Anaphotrips vitis și Drepanothrips reuteri. Celelalte specii de trips sunt oaspeți ocazionali sau accidentali pe vița de vie și nu produc pagube. Evoluția populațiilor este determinata de umiditatea scăzuta atmosferică și de veri secetoase cu temperaturi ridicate.

Dintre dăunatorii de talie mare putem aminti graurul (Sturnus vulgaris, familia Sturnidae, ordinul Passeriformes) care produce pagube in faza de pârgă a viței de vie sau iepurele de câmp (Lepus europaeus, familia Leporidae, ordinul Lagomorpha) ce poate ataca punctul de altoire.

3.3 Descrierea principalilor agenți patogeni ai viticulturii

3.3.1 Mana viței de vie (Plasmopara viticola)

Mana viței de vie (Plasmopara viticola) este originară din America de Nord, unde a fost observată încă din anul 1834 de către L.D.Schweinitz. Datorită schimburilor comerciale, mana a fost introdusă în Europa, mai întâi în Franța, unde primele infecții au fost constatate de către J. Planchon în anul 1878 și din această țară s-a răspândit peste tot cu mare rapiditate, determinând pagube considerabile plantațiilor viticole. Atacul de mană se manifestă pe toate organele aeriene ale viței de vie: frunze, lăstari ierbacei, cârcei, flori, ciorchini și boabe. Pierderile de recoltă datorită acestei boli pot varia de la 10 % până la 50-75 %, în funcție de condițiile climatice din anul respectiv și de tratamentele fitosanitare ce au loc, fenomen care determină atât intensitatea atacului cât și frecvența bolii. În zonele uscate deobicei această boală nu este prezentă.

Frunzele pot fi atacate după ce ating o suprafață de 10-25 cm2, adică atunci când prezintă osteolul stomatelor deschis și până ce îmbătrânesc, când practic manifestă o rezistență sporită la mană. Petele de mană pe frunze au aspect variat în funcție de momentul când se produce infecția. În primăvară, petele sunt de culoare galbenă-untdelemnie, au un contur difuz, atingând dimensiuni ce variază de la câțiva mm la câțiva cm (stadiul petelor untdelemnii). Cu timpul, centrul acestor pete se brunifică, frunzele luând un aspect uscat (stadiul de arsuri pe frunze). Pe partea inferioară a limbului, în dreptul acestor pete galbene-untdelemnii, se constată prezența unui puf albicios, alcătuit din sporangioforii și sporangii ciupercii. În funcție de condițiile climatice (temperatură ridicată în jur de 20-22C și umiditate accentuată), ce determină o perioadă de incubație foarte scurtă, faza de "pete untdelemnii" nu mai apare, iar frunzele prezintă pe fața inferioară acel puf albicios caracteristic. La soiurile cu struguri roșii sau negri, petele de mană sunt înconjurate de un halo vișiniu iar la cele rezistente față de această boală petele se necrozează, iau o formă colțurată, sunt limitate de nervuri datorită reacțiilor celulare de apărare a plantei împotriva ciupercii.

Atacul pe ciorchinii tineri poate fi foarte periculos în anii cu precipitații abundente. Infecția are loc prin pedunculul inflorescențelor, prin flori sau prin partea mai dezvoltată a pedicelului de la baza boabelor. Aceștia se îngălbenesc și se acoperă cu sporangiofori și sporangi de culoare albă pe timp umed (rot-gris) sau se brunifică și se usucă pe timp secetos. Bobițele se acoperă cu un puf albicios format din sporangiofori și sporangi, deoarece bacele tinere prezintă stomatele epidermei deschise, neacoperite de pruină, ceea ce permite ieșirea acestora în exterior. Infecția pe boabe continuă și după închiderea stomatelor, când ciuperca pătrunde prin stomatele ce se găsesc pe partea lățită a pedicelului de la baza bobului cât și prin diferite răni produse de insecte sau grindină. Bobițele atacate se brunifică, se zbârcesc și uneori se desprind de pe ciorchine și cad cu ușurință. Acest aspect parazitar întâlnit pe bobițele mai dezvoltate, care ating aproximativ 2/3 din dimensiunea lor normală, poartă numele "rot-brun" .

Epidemiologia precum și atacul acestui agent patogen poate fi observat în Anexa 4. Diametrul micelilui variază de la 1 la 60 de micrometri deoarece hifele iau forma spatiului intracelular al țesutului infectat. Miceliul produce sporangiofori pe partea inferioară a frunzelor și pe coardă prin stomate dar in fructele tinere prin lenticele. Formarea sporangioforilor și a sporangiilor are loc într-un timp relativ scurt (6 – 10 ore), daca umiditatea atmosferică este ridicată (95-100 %) și temperatura este cuprinsă între 18-24 C. Către toamnă în spațiile intercelulare ale frunzelor mozaicate ciuperca formează oogoane și anteridii și, ca urmare a procesului de oogamie sifonogamă, apar oosporii, organele de rezistență și de iernare a acestui agent patogen.

În primăvară, oosporii germinează la suprafața solului îmbibat cu apă, la temperaturi de peste 10oC (maxima fiind de 32 C, iar optimum de 22-23 C). În timpul germinării, oosporul crapă iar endosporul se alungește și formează un promiceliu terminat cu un zoosporange mare. Sporangiul sau zoosporii lui sunt transportați de vant sau apa pe frunzele ude ce sunt aproape de pământ, infectându-le prin stoamata de pe suprafrața inferioară. Acest proces poartă numele de contaminare primară. Deoarece oosporii germinează în mod eșalonat (pe măsură ce aceștia ajung la suprafața solului și în funcție de umiditate) contaminările primare au loc din luna aprilie până în luna iunie. După ce se produc contaminările primare sau cele secundare, urmează perioada de incubație, în care ciuperca se dezvoltă intercelular, se hrănește pe seama țesuturilor parazitate, iar pe frunze apar pete galbene-untdelemnii. Lungimea perioadei de incubație variază în funcție de temperatura mediului înconjurător. În anii favorabili pentru mană, numărul infecțiilor secundare poate ajunge la 10-20 și chiar mai multe. Spre toamnă, după efectuarea ultimei contaminări secundare, ciuperca formează oogoane și anteridii și are loc procesul de fecundație, iar în frunze, în special în țesutul lacunar, apar oosporii sub forma cărora ciuperca iernează.

3.3.2 Făinarea viței de vie (Uncinula necator)

Făinarea (Uncinula necator) sau oidium-ul viței de vie este o boală originară din America de Nord. În anul 1845 a fost observată în Anglia de către C.M.Tuker și studiată în 1847 de către J.M.Berkeley, de unde s-a răspândit în toate podgoriile din Europa.

Acest agent patogen poate infecta toate țesuturile verzi ale viței de vie. Frunzele infectate demonstrează o reducere în fotosinteză și de multe ori trec printr-o senescenta prematură (Calonnec et al., 2004). Pe frunze se observă un miceliu albicios, ectoparazit, fin, cu aspect pulverulent, ce se întinde formând pete pe ambele suprafețe ale limbului. Sub pâsla de miceliu, țesuturile se brunifică sau se înroșesc puțin, dar frunzele nu cad decât spre toamnă. Pâsla miceliană acoperă și bobițele care, ca urmare a măririi volumului, de multe ori crapă, iar conținutul acestora se scurge în afară, oferind un mediu excelent pentru dezvoltarea altor microorganisme. Pe timp secetos, bobițele se usucă, semințele ies în evidență, iar ciorchinii sunt distruși în totalitate. Acest fenomen determina o scadere importantă în producție, o mărire a acidității și un nivel scăzut al antocianinei și al zaharurilor din fructele mature (Stummer et al, 2005). Chiar un nivel scăzut de infecție poate ruina strugurii de masă sau pot scădea în calitate vinurile produse. Este estimat că aproape 20% din costurile asociate producției de vin din California sunt cheltuite pe controlul făinării la vița de vie (Fuller et al, 2014).

Pe miceliul ectoraparazit prevăzut cu apresori și haustori se formează conidii de forma unor butoiașe, hialine, dispuse în lanțuri (C. Sandu-Ville, 1967).Conidiile răspândesc ciuperca în perioada de vegetație, putând germina de la 3- 4 C până la 34 C, temperatura optimă fiind cuprinsă între 24-26 C. După perioada cu temperaturi mai scăzute, spre sfârșitul vegetației, se formează cleistoteciile gălbui la început, apoi negricioase (E. Rădulescu și col., 1972). În Anexa 4 se poate observa atacul patogenului precum și forma sa. Uncinula necator este un parazit obligat, ce nu poate fi cultivat pe un mediu artificial, producând miceliu doar pe suprafața țesuturilor plantei astfel neinvadând organele viței de vie. Boala este favorizată de temperaturi mai ridicate, în jur de 20-25 C, când și perioada de incubație este de 7-10 zile, fiind des întâlnită în verile secetoase. După ce infecțiile s-au produs, evoluția bolii este favorizată de temperaturi cuprinse între 18-25 C și de o umiditate relativă moderată a aerului (50-80%), când atacul pe ciorchini și boabe produce pagube deosebit de mari.

3.3.3 Putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea)

Putregaiul cenușiu al  strugurilor este rãspândit în toate tãrile unde se cultivã vița de vie, manifestându-se cu intensitate în toamnele ploioase, când pagubele pot fi deosebit de mari. În țara noastrã se întâlneste în toate podgoriile, frecvența și intensitatea atacului, variind în funcție de precipitațiile din perioada de coacere a strugurilor; în unii ani, în unele podgorii pagubele s-au ridicat la 70-80% din recoltã. Boala este frecventã la strugurii de masã, în timpul depozitãrii și transportului. În plantațiile pe rod, sunt atacați ciorchinii, coardele și lăstarii cu lovituri mecanice (grindină) sau atacați de insecte etc.), miceliul și conidiile constituind o puternică sursă de infecție a strugurilor spre toamnă.

Atacul cel mai cunoscut de viticultori apare toamna, pe struguri, după ce se acumulează suficient zahăr în celule. Pielița este brunificată, se desprinde ușor de pulpă și întreaga boabă putrezită se acoperă cu un puf cenușiu. Boala se răspândește cu rapiditate, cuprinzând întregul ciorchine, ce putrezește în totalitate. Dacă intervine o perioadă secetoasă, ciorchinii se usucă iar boabele, pe care se dezvoltă și alte ciuperci saprofite, se mumifiază și se scutură foarte ușor. Boala este favorizată de atacul larvelor Cochylis și Eudemis și de viespi, de prezența rănilor produse de grindină, cât și de crăparea bobițelor în pârgă, fenomen ce apare frecvent în timpul ploilor din toamnă, mai ales după atacul de Uncinula. În urma secretării de către parazit a oxidazei, substanțele aromatice și colorante din boabe sunt distruse, nemaiputându-se obține vinuri

roșii.

Miceliul ciupercii trăiește saprofit pe diferite substraturi organice sau ca parazit. Conidioforii sunt septați, ramificați monopodial și poartă pe sterigme conidii unicelulare, ovoide, aglomerate ușor în sucul zaharat de pe boabe, iar filamentele rezultate pătrund în țesuturi, producând infecții. În condiții nefavorabile (temperaturi scăzute) ciuperca formează microscleroți din care în anul următor apar apotecii cu asce și ascospori unicelulari, elipsoidali, hialini.

Din cercetările efectuate de C. Sandu-Ville, Al. Lazăr și M. Hatman (1960, 1962), rezultă că ciuperca se dezvoltă cu ușurință pe bobițele ce au o concentrație în zahăr cuprinsă între 14-22 %; peste acest procent ciuperca nu mai formează conidiofori și conidii, sucul zaharat comportându-se ca o soluție hipertonică, inhibitoare. Temperatura optimă de dezvoltare a ciupercii este cuprinsă între 22-24oC când perioada de incubație este extrem de scurtă (2 zile). Astfel se explică pagubele foarte mari ce le produce ciuperca în toamnele ploioase și călduroase. Dezvoltarea ciupercii începând cu 1-2oC, duce la pierderi mari și la strugurii depozitați. Pe organele atacate ciuperca formează microscleroți sub forma cărora iernează. În primăvară, în urma germinării scleroților, se formează atât conidii cât și apotecii cu asce și ascospori. Plantațiile amplasate în văi umede, unde nu circulă curenți de aer au mult de suferit de pe urma acestui atac, mai ales în toamnele călduroase și bogate în precipitații.

3.4 Descrierea principalilor dăunatori ai viticulturii

3.4.1 Acarianul galicol al viței de vie (Eriophyes vitis)

Eriophyes vitis este cel mai comun acarian eriofiid dăunător la vița de vie. Este răspândit mai ales în Europa Central-Meridională și Orientală, în America, Africa și Asia, pe continentul european fiind cunoscută doar femela. Ea este vermiformă, cu corpul îngustat posterior și puternic inelat, de 150 µ lungime și 36 µ lățime. Ambulacrele sunt în formă de pană, prevăzute cu 5 ramuri. Abdomenul prezintă dorsal 67-78 de inele iar ventral 64-75. Oul este eliptic, albicios, translucid imediat după depunere, mare, vizibil. Larva este mai mică, ea are abdomenul format din 37-41 inele pe partea dorsală și 29-33 inele ventral.

Prezintă 3 forme independente ( biotipuri) , manifeste în funcție de condițiile de mediu și anume: forma de pe muguri, forma negalicolă de pe frunze și forma galicolă de pe frunze. Forma de pe muguri iernează ca femelă în muguri, iar după pornirea în vegetație se hrănește cu conținutul acestora. Ea afectează toate categoriile de muguri și poate avea 5-6 generații pe an.

Forma negalicolă de pe frunze iernează ca femelă sub scoarța butucilor, sau uneori în mugurii dorminzi, iar în perioada de vegetație toată activitatea acarienilor se desfășoară pe frunze.Aceste prime două forme nu sunt cunoscute în Europa. Forma galicolă de pe frunze este cunoscută atât în Europa cât și la noi în țară. Iernează ca femelă în mugurii dominzi și poate avea 5-7 generații pe an. În timpul iernii se înregistrează o mortalitate însemnată .

Este dăunător doar la vița de vie. Atacul este caracteristic și se manifestă prin apariția pe frunze a unor gale sub formă de bășicări, cărora pe fața inferioară le corespund pete pâsloase de perișori. La începutul atacului, petele sunt subtiri și de culoare gălbuie-albicioase, apoi devin mai mari, dense și cafenii, iar spre toamnă cafenii-brunii. La infestări puternice, acarienii pot ataca și petiolul frunzelor, mugurii, cărceii și ciorchinii. în urma atacului, frunzele se etiolează și cad; iar florile avortează.

Soiuri mai sensibile la atacul acarianului galicol sunt: Riesling italian, Caberet Sauvignon, Pinot gris, Muscat Hamburg, un soi rezistent fiind Fetească albă.

3.4.2 Moliile strugurilor

Moliile strugurilor sunt reprezentate prin eudemisul viței de vie (Lobesia botrana) și cochilisul viței de vie (Eupoecilia ambuguella sau Clysia ambiguella) răspândite în regiunile mai nordice din Moldova și Transilvania. Ambele sunt insecte polifage foarte păgubitoare datorită potențialului mare de înmulțire și gradului de dăunare.

În țara noastră Lobesia botrana este frecventă în toate podgoriile, producănd pagube de 30 – 50% la toate cele trei generatii, începănd cu înfloritul viței de vie și pănă la recoltatul strugurilor. Fluturii au corpul galben-cenușiu de 6 – 8 mm lungime. Aripile anterioare au anvergura de 14 – 18 mm, sunt de culoare cenușie cafenie, cu 3 macule brune (bazală, mediană, apicală), ce alternează cu dungi albastre-cenușii, cu franjuri fine pe margini. Aripile posterioare sunt cenușii-deschis și cu franjuri lungi. Oul are formă eliptică, de culoare gălbuie la depunere și verzuie înainte de ecloziune. Larva are 10 – 12 mm lungime, de culoare verde-cenușie; capul, pronotul și picioarele sunt brune. Pupa are 7 – 9 mm lungime, brun-verzuie sau cărămizie. Eudemisul are trei sau chiar mai multe generații pe an (Tobin et al. 2003), necesitând un management fitosanitar pe tot parcursul anului. O data fecundate , femele depoziteaza ouale in perioada de vegetație in mugurii florali sau în boabele de struguri (Clark and Dennehy 1988). Prima generație de primăvară (mai-iunie) atacă butonii florali și inflorescențele, a doua generație de vara (iulie – august) atacă boabele verzi sau cele ajunse în pârgă și ultima generație de toamnă, când larvele consumă boabele aflate în pârgă sau maturate. Pierderile economice cauzate de eudemis sunt rezultate din contaminarea fructelor la recoltare și reducerea recoltei datorată hrănirii dăunătorului cu boabele de struguri asociat și cu agenții patogeni secundari ce invadeaza strugurii infestați (Dennehy et al. 1990).

Studii recente au arătat interacțiunea dintre dăunatorul Lobesia botrana (Lepidoptera: Tortricidae) și agentul patogen, ciuperca Botrytis cinerea (Deuteromycetes) ce demonstrează o legătură mutualistă dintre aceste două organisme (Mondy et al.,1998). Larvele sunt vectori pentru inocularea cu B. cinerea(Fermaud and Le Menn, 1992). În plus, larvele prezente în boabe faciliteaza o penetrare și o dezvoltare mult mai rapidă a miceliului în gazdă(Fermaud and Le Menn, 1989). Din câte se cunosc la ora actuală sunt printre puținele asociații de ajutor mutual între o lepidoptera și o ciupercă, amândouă atacând aceeași plantă gazdă. În general această asociere ar fi ajutat mai mult dezvoltarea insectei deoarece agentul patogen este o sursă de hrană producând vitamine, steroli și alte componente chimicale (Beaver, 1989). Lobesia botrana ce traiește pe o dieta ce include material fungic (boabe de struguri sau măr infectat cu B. Cinerea) supraviețuiește mai bine și are o fertilitate crescută față de restul indivizilor (Roehrich, 1967).

Este un dăunător polifag, care atacă peste 20 specii de plante lemnoase și ierboase (Cornus mas, Viburnum lantama, Ribes spp., Rhus glabra, Convolvulus arvensis, etc). Atacul este diferențiat în funcție de generatie. Astfel, larvele generației I rod bobocii florali și inflorescentele; o larvă distruge 2-3 boboci pe zi, deci 60 – 80 boboci în timpul dezvoltării sale. Larvele generației a II-a atacă boabele verzi sau în pargă (la soiurile timpurii), consumand o parte din pulpă, iar larvele generației a III-a rod boabe în părga sau coapte. Organele atacate sunt înconjurate cu fire mătăsoase albe, sub forma unor cuiburi (Deseo, 1981).

Cochilisul sau molia brună a strugurilor are o anvergura aripilor de 12 – 15 mm. Aripile anterioare sunt galben deschis, străbătute median de o bandă transversală, trapezoidală, brun-albăstruie. Aripile posterioare sunt brune-cenușii sau albicioase, cu franjuri pe margini . Larva are 10-13 mm lungime și este de culoare brună-măslinie; capul și picioarele negre. Ca și eudemisul iernează în stadiul de pupă în scoarța butucilor sau a coardelor mai groase doar ca spre deosebire de L.botrana are 2 generații pe an (Deseo, 1981).

Eupoecilla ambiguella este un dăunător polifag, ce atacă peste 90 specii de plante, printre care: Cornus mas, Cornus sanquinea, Viburnum lantana, Rlbes grossularia, Ribes rubrum, Syringa vulgaris, etc. Pagubele cele mai mari le produce la vita de vie. Larvele generatiei I-a atacă la început inflorescentele, pe care le înfășoară cu fire de mătase, albicioase, sub formă de cuiburi. Mai târziu, larvele rod boabele, mai rar frunzele și lăstarii. Larvele generatiei a II-a atacă boabele verzi sau în părgă, provocănd microleziuni prin care pătrund bacterii și ciuperci. Boabele atacate se brunifică, se zbârcesc și putrezesc, mai ales în perioadele ploioase. În anii favorabili atacului, pagubele produse de cochilis pot ajunge la 20 – 30% din recoltă.

3.4.3 Filoxera (Phylloxera vastatrix)

Filoxera este o afidă microscopica (2mm) cu un ciclu biologic complex ce prezintă 4 forme diferite dintre care două sunt importante: filoxera radicicolă pe rădăcini deosebit de periculoasă, filoxera galicolă pe frunze. Împotriva filoxerei nu există metode eficiente de combatere directă, combaterea realizându-se indirect prin altoirea vițelor nobile pe portaltoi americani rezistenți (Vitis berlandieri, Vitis riparia, Vitis rupestris). În momentul actual doar atacul filoxerei galicole prezintă importanță economică în special în plantațiile pe portaltoi sau unele specii de hibrizi direct producători (HDP).

Forma galicolă apteră se prezintă sub două tipuri: fundatrixul are corpul piriform de 1,5 – 2,0 mm lungime, de culoare brună, lățit, ușor bombat dorsal și cu abdomenul subtiat spre partea posterioară; fundatrigenele au corpul globulos, de culoare galbenă-portocalie de 1,5 -1,8 mm lungime și 1,0 – 1,2 mm lătime; capul și toracele lătite, abdomenul ușor îngustat apical. Dorsal are un aspect rugos și este lipsit de tuberculi. Rostrul este lung, ajungănd pănă la coxele posterioare. Antenele sunt formate din 3 articole, dintre care ultimul este cel mai dezvoltat, cu vărful îngroșat.

Filoxera prezintă două cicluri bine distincte: un ciclu complet pe vitele americane (Vitis riparia, Vitls rupestris etc.) sau pe hibrizi, prezentănd cele 4 forme morfologice; în acest caz iernează ca ou de rezistentă și larve pe părțile subterane ale vitei de vie; un ciclu incomplet pe vitele europene (Vitis vinifera), fiind reprezentată în principal prin forma radicicolă, care se dezvoltă pe părțile subterane ale viței de vie (rădăcini, radicele) și mai putin prin forma galicolă, care nu prezintă importanță economică.

Forma galicolă determină aparitia pe partea inferioară a unor gale, sub forma unei urne neregulate, de mărimea unui bob de măzăriche sau de mazăre, la început de culoare galbenă-verzuie, apoi ruginie. La invazii mari pot fi acoperite cu astfel de gale atăt limbul foliar, precum petiolul, uneori și cărceii.

CAPITOLUL 4. MĂSURI DE PREVENIRE IN VEDEREA REDUCERII ATACULUI AGENȚILOR PATOGENI SI DĂUNĂTORILOR

4.1 Folosirea materialului săditor viticol liber de viroze

După starea fitosanitară materialul de înmulțire și săditor viticol se clasifică în următoarele categorii: – liber de viroze, cancer bacterian (Agrobacterium tumefaciens vitis) și alți agenți patogeni cu caracter restrictiv; – testat la viroze și forma latentă a cancerului bacterian (Agrobacterium tumefaciens vitis); – non testat la viroze și forma latentă a cancerului bacterian (Agrobacterium tumefaciens vitis).

Materialul de înmulțire viticol se constituie din coarde altoi, coarde portaltoi, butași altoi, butași portaltoi și butași altoiți. Producători de material de înmulțire și săditor viticol sunt: – unitățile de selecție – instituțiile de cercetări științifice, academice și de profil sau subdiviziunile acestora, abilitate de autoritatea administrativă centrală de specialitate cu dreptul de producere a materialului săditor viticol de categoria „Prebază”; – unitățile de preînmulțire – instituțiile de cercetări științifice de profil sau subdiviziunile acestora, precum și unele unități de înmulțire (pepiniere viticole), care dispun de laboratoare științifice, abilitate de autoritatea administrativă centrală de specialitate cu dreptul de producere a materialului săditor viticol de categoria “Bază”; – unitățile de înmulțire (pepinierele viticole) – agenții economici licențiați, în modul stabilit, în domeniul respectiv, produc și distribuie material de înmulțire și săditor viticol de categoriile “Certificat” și “Standard”.

4.2 Măsuri agrotehnice

Suprafața proiectată pentru a înființa ferma viticola V.Adamachi formează un perimetru viticol de 12,48 ha din care vie efectiv 12,48 ha. Aceasta necesită lucrări de pregătire a terenulu, de înființare și de întreținere a plantației viticole.

Prima etapa constă în desfundarea terenului ce constă în mobilizarea adânca a solului, cu inversarea orizonturilor și încorporarea îngrașamintelor prin care crește capacitatea de înmagazinare a apei și de solubilizare a lementelor nutritive, se intensifică activitatea microflorei utile, se îmbunatățește regimul termic și de aerație al solului în zona de formare și răspândire a rădăcinilor, care pătrund la adâncime mare în sol. Desfundatul se execută mecanizat, cu plugurile balansiere pentru desfundat PBD-60 sau PBD-80, prevăzute cu antetrupiță, acționate de tractoarele grele pe șenile (S1500, S1800), cu o productivitate de 1-1,5 ha/zi. Adâncimea de desfundat se atinge progresiv dupa 3-4 brazde pentru a evita deteriorarea agregatului. Prima brazdă se trage la adâncimea de 20 cm, a doua la 40cm, iar a treia se reglează la adâncimea normală de lucru 60cm. Lățimea brazdelor care nu trebuie să depășească 50-55cm precum și adîncimea de lucru vor fi constante pentru realizarea unei lucrări de calitate corespunzătoare.

Având în vedere caracteristicile pedologice și agrochimice ale solului pe care USAMV Iași urmează să înființeze plantația viticola, și de amplasamentul terenului (panta medie între 12,88 si 17,57%) se recomandă efectuarea unei afânări la adâncimea de 80 cm prin două treceri, completată prin una sau două lucrări de subsolaj în cruce la adâncimea de 35-40 cm.

A doua etapa constă în ameliorarea terenului înainte de plantare începând cu odihna solului (3-4 ani) în cazul înființarii unei plantații viticole pe terenuri ocupate anterior cu vița de vie pentru a îmbunătați structura lui, fertilitatea, însușirile fizico-chimice precum si eliminarea toxinelor. În această perioadă se recomandă cultura plantelor furajere anuale sau perene leguminoase. A doua parte a acestei etape constă în fertilizarea terenului înainte de plantare cu îngrașăminte atât organice cât și anorganice. În cazul de față pentru ameliorarea însușirilor fizice (textură și structură) și biologice se recomandă aplicarea unei doze de 40 tone/ha gunoi de grajd. Având în vedere reacția slab alcalina a solului (pH 7,66-8,6) de pe terenul ce urmează a fi plantat, se recomandă pentru reducerea acesteia aplicarea de îngrășăminte chimice cu reacție fiziologica acidă, spre exemplu suflatul de amoniu. În anumite situații se impune aplicarea unor îngrășăminte pe bază de microelemente cum ar fi B, Mo, Zn etc. În această etapă fac parte și dezinsecția solului precum combaterea buruienilor.

Următoarea măsura agrotehnică o constă în tehnica plantării viței de vie. Pichetarea terenului este lucrarea prin care se stabilește locul unde va fi plantată vița, mărimea și forma spațiului de nutriție rezervat acesteia. Locul respectiv se va marca cu ajutorul unui pichet. Pichetarea terenului se execută la începutul toamnei în cazul plantărilor de toamnă și la sfârșitul iernii pentru plantările de primăvară. Plantare de toamnă ajută la cicatrizarea rănilor produse la fasonare până în primăvară, se realizează un contact intim al rădăcinilor cu solul, o pornire timpurie și uniformă a vițelor în vegetațoe și se elimină pericolul deprecierii materialului săditor pe timpul păstrării peste iarnă. Plantarea de primăvară este cea mai practicată, se execută cât mai devreme posibil (martie, începutul lunii aprilie) când temperatura solului la adâncimea de plantare (30-60cm) depășește 6-8C, iar umiditatea solului permite intrarea pe teren.

A patra etapă constă în pregătirea vițelor pentru plantare. Pe lângă controlul tehnic și refacerea umidității fiziologice a vițelor se realizeaza și fasonarea, parafinarea precum și mocirlirea lor. Fasonarea vițelor constă în lăsarea unei singure cordițe, formată din altoi, viguroasă cu poziție cât mai aproape de verticală, îndepărtarea în totalitate a rădăcinilor formate la nodurile mijlocii și superioare ale portaltoiului și a ciotului format deasupra punctului de inserție al cordiței și în final scurtarea cordiței și a rădăcinilor bazale. Parafinarea constă în izolarea cu un strat subțire de mastic (94%parafina, 3%colofoniu, 3%bitum) a porțiunii superioare a vițelor, începând de la 8-10 cm sub punctul de altoire până în vâful cordiței prevenindu-se astfel deshidratarea acestora. Mocirlirea (amestec de 1/3 dejecții bovine, pământ galben lutos 2/3 și apa) vițelor este obligatorie pentru a realiza cât mai rapid contactul dintre rădăcini cu solul.

În practica plantării viticole se folosesc diferite metode precum: plantarea obișnuita în gropi cu sau fără mușuroi și plantarea în gropi deschise, plantarea cu plantatorul, plantarea semi-mecanizată ori mecanizată. Plantarea obișnuită a vițelor se face în gropi făcute concomitent cu lucrarea de plantare sau cu cel mult 1-2 ore înainte pentru a evita pierderea apei din sol prin evaporare. Groapa trebuie să aiba o secțiune circulară cu diametru de 25-40cm și adăncime de 50 cm. Vița se așază în groapă în poziția verticală rezemată de peretele dinspre pichet, cu rădăcinile așezate pe mușuroiul de pământ de la fundul gropii, distribuite uniform, cu punctul de altoire cu 1-2 cm mai sus de nivelul solului pentru a evita formarea rădăcinilor din altoi, cordița se orientează spre pichet. Protejarea vițelor după plantare se face prin mușuroaie cu pământ afânat și reavăn care să depășească vârful cordiței cu 5-8 cm. Mușuroirea este obligatorie la plantarea de toamnă, unde există pericolul brumelor sau înghețurilor târzii de primăvară. Plantarea mecanizată se realizează cu ajutorul unor utilaje care plantează simultan 2-3 rânduri cu un randament de 3-4 mii vițe pe oră și costuri de producție mult mai mici comparativ cu plantatul manual (Oprea, 2001).

Următoarea etapă constă în întreținerea plantației tinere. În primul an se executa controlul vițelor prin care se controlează periodic ieșirea lăstarilor prin spargerea crustei formate la suprafața mușuroiului. Mai apoi se înlătură rădăcinile formate din altoi și din nodul superior al portaltoiului și lăstarii crescuți din portaltoi, această lucrare se mai numește și copcit. În anul întai, copcitul se execută de două ori, o data la mijlocul lunii iunie și la mijlocul lunii august. Prin copcit se desface cu atenție musuroiul până sub primul nod al portaltoiului, după care, cu un briceag bine ascuțit se înlătură de la inserție rădăcinile crescute din altoi și nodul superior al portaltoiului precum și eventualii lăstari din portaltoi după care se reface mușuroiul. Alte măsuri agrotehnice din primul an constau în legatul lăstarilor, plivitul lor, rezervându-se pe fiecare viță doi maximum trei lăstari viguroși, irigarea și fertilizarea vițelor, asigurarea densității plantelor. Pentru a proteja vițele pe timpul iernii se mușuroiesc cu pământ afânat și reavăn a bazei cordițelor pe o lungi de 4-6 ochi. Lucrarea se execută toamna după căderea frunyelor prin întoarcerea braydei la arătura de toamnă către rânduri și se completează manual.

În anul al doilea pe langă lucrările de dezmușuroire, tăiere în uscat și copcitul vițelor se formează în verde butucul. Când lăstarii au ajuns la 15 – 20cm lungime se palisează de tutore. Lăstarul cel mai viguros cu poziție central care se folosește la proiectarea tulpinii se ciupește în momentul când a ajuns la nivelul sârmelor portante. Copilii care apar în urma ciupitului se îndepărtează cu excepția ultimilor patru din vârf care ulterior se leagă de sârma portantă. Tot în anul doi se instalează sistemul de susținere pe spalierul de tip monoplane, prevăzut cu o sârmă portantă la 0,8m de sol și cu două rânduri de sârme duble la 1,15m și respective la 1,5m. Pentru a se face economie de tutori este indicat ca spalierii mijlocași să fie amplasați cât mai aproape de butucul de viță de vie, preluând astfel sarcina tutorelui la formarea și susținerea tulpinei. Spalierii fruntași se fixează înclinat exterior sub un unghi de 60-65 de grade în cazul folosirii ancorelor exterioare și vertical în cayul utilizării contraforțelor.

În anul al treilea se proiectează tulpina. Se alege o coardă corespunzătoare, plasată mai jos pe butuc, care se dirijează vertical pe tutore până la sârmele portante. Dacă grosimea și lungimea acestei coarde permit se dirijează în continuare orizontal pe sârma portantă și se scurtează la jumătatea distanței dintre butuci pe rând. În zonele de cultură semiprotejate, la baza butucului se lasă un cep de sigurantă de 1-2 ochi. După pornirea în vegetație lăstarii de pe tulpină se îndepărtează cu excepția a 3-4 din vârf, când s-a proiectat numai tulpina. Lăstarii de pe cepul de siguranță se palisează pe tutore.

În anul 4 se definitivează proiectarea cordoanelor. Când în anul anterior s-a format numai tulpina, cordoanele se priectează simultan din rimele două coarde formate pe capătul tulpinii care se dirijează în sensuri opuse pe sârmele portante și se scurtează la jumătatea distanței dintre butuci pe rând, restul coardelor îndepărtându-se. Când anul anterior s-a format un cordon, coardele formate pe partea superioară a acestuia se scirtează la cepi de înlocuire de 1-2 ochi, iar dintr-o coardă formată se proiectează cel de-al doilea cordon prin palisarea pe sârma portantă.

Alte metode agrotehnice fizice și mecanice pentru combaterea integrată împotriva agenților dăunători constă în colectarea plantelor bolnave, a celor infectate cu virusuri, bacterii sauciuperci și incinerarea acestora, tratarea solului cu aburi, distrugereapatogenilor sistemici (virusuri, bacterioze) prin tratamente termice, instalarea de capcane biologice, instalarea de cure mecanicepentru insecte și pentru rozătoare, instalarea de benzi în culori stridente ori a unor plase pentru îndepărtarea păsărilor, a capcanelor cleioase împotriva isnectelor sau a unor produse zgomotoase împotriva rozătoarelor, păsărilor sau a cârtițelor.

În combaterea buruienilor metodele agrotehnice prezintă o serie de avantaje, printre care enumerăm: se pot combate toate speciile de buruieni; distrugerea buruienilor se realizează concomitent și cu alte scopuri urmărite (realizarea patului germinativ, încorporarea îgrașamintelor în sol etc.), nu lasă reziduuri în sol și nu deranjeaza echilibrul din natură (Sarpe, 1987).

4.3 Folosirea de soiuri rezistente

Reușita și rentabilitatea oricărei plantații viticole depinde de amplasarea corectă a soiurilor roditoare și de portaltoi, ținându-se seama de potențialul ecologic al podgoriei, de cerințele soiurilor cultivate și de posibilitatea asigurării unui nivel tehnologic ridicat. Pentru obținerea unor producții cantitative și calitative se recomandă folosirea de material săditor din categoria biologică certificată din clonele obținute și omologate pentru soiurile specificate.

La amplasarea soiurilor se vor respecta următoarele criterii:

În cazul soiurilor vechi, românești sau străine, cu o mare variabilitate se recomandă folosirea clonelor extrse din acestea care realizează rezultate superioare soiurilor mamă din punctul de vedere al producției și calității acesteia, al rodirii;

Pentru sistemele de cultură neprotejat și semiprotejat vor fi alese soiuri rezistente la ger și secetă cu vigoare mijlocie-mare;

În functie de orografia terenului pe treimea inferioară a pantei unde solul are o fertilitate mai mare se vor planta soiuri pentru struguri de masă și soiri pentru vinuri de masă, iar pe treimea mijlocie și superioară se vor amplasa soiuri pentru vinuri superioare. Pe platouri și la altitudini mari unde strugurii acumulează mai puține zaharuri iar aciditatea se menține ridicată se vor utiliza soiuri pentru distilate din vin pentru vinuri spumante și pentru sucuri de struguri;

La baza pantei, se vor amplasa soiuri rezistente la ger cu dezmugurire târzie cu cerințe mari față de umiditate mai puțin sensibile la boli și dăunător, iar în treimea superioară preferabil sunt soiurile cu rezistență la seceta mai sensibile la micoze.

Ținând cont de condițiile ecopedoclimatice specifice centrului viticol Copou Iași, de sortimentul existent, de direcțiile de producție, caracterul didactic al fermei, precum și de lista soiurilor de struguri eligibile pentru reconversie a fost propus pentru plantare pe suprafața de 12,48 ha soiurile următoare:

Soiuri pentru vinuri albe: Feteasca alba, Feteasca regala, Sauvignon blanc.

Soiuri pentru vinuri rosii: Cabernet Sauvignon, Feteasca neagră, Pinot noir.

Soiuri pentru vinuri aromate: Busuioaca de Bohotin, Muscat Ottonel.

Feteasca alba cunoscuta în popor și sub denumirile de Poama fetei, Păsărească albă și Poamă păsărească este un soi românesc, apărut în regiunea istorică a Moldovei, Feteasca Albă este soiul cel mai răspândit din România ca suprafață de cultivare (peste 25.000 hectare), fiind bine adaptat condițiilor de climă din țara noastră. Produce vinuri seci sau demiseci, cu conținut echilibrat în alcool (tărie 11,5-12%) și aciditate, caracterizate prin mare finețe, dar și vinuri demidulci sau dulci. Feteasca Albă produce un vin fin, elegant, rotund, catifelat, amplu, corpolent. Vinurile maturate în butoaie de stejar și învechite în sticlă capătă o aromă-buchet apropiată de cea a fructelor uscate. În unele podgorii cu ecoclimat temperat mai răcoros, din Fetească albă se obține un vin cu aciditate mai ridicată, având în același timp o prospețime și o fructuozitate deosebite. Are o putere de acumulare a zaharurilor foarte ridicată, din acest punct de vedere situându-se printre primele soiuri ale lumii. Cantitatea de zahăr acumulată în struguri în mod normal este de 180-220 g/l de must, dar poate ajunge până la 240-250 g/l și chiar 270 g/l, în condiții de supramaturare.

Feteasca Regală este rezultatul hibridării naturale între Fetească Albă și Grasa de Cotnari. Soiul este relativ tânăr, ajungând pe teritoriul României după anul 1920. Soiul are o perioadă mijlocie de vegetație (160-170 zile), timp în care necesită 25-32 C temperatură globală. Are vigoare mijlocie de creștere și fertilitate ridicată, 80-85% dintre lăstari fiind fertili, refăcându-se ușor în urma accidentelor climatice. Este un soi cu o rezistență biologică mijlocie la ger (-20,-22C), dar sensibil la secetă; ca urmare trebuie evitată cultura sa în zonele secetoase și pe nisipuri. Are rezistență mijlocie la mana și făinare, sensibil la putregaiul cenușiu al strugurilor. Dezmugurește devreme, în primele zile ale lunii aprilie, pârga strugurilor are loc în prima parte a lunii august, iar maturarea deplină se realizează la 3-4 săptămâni după soiul Chasselas Dore. Este un soi care valorifică bine aproape toate tipurile de sol, dar care are nevoie de umiditate asigurată. Producțiile de struguri obținute variază în funcție de arealul de cultură de la 11 tone/hectar la Blaj, până la 27 tone/hectar la Odobești, cu o medie de 15 – 20 tone/hectar. Acumulează zaharuri de la 170 – 180 g/l pana la 200 – 210 g/l, cu o aciditate totală a mustului variabilă între 4.5 – 7.0 g/l H2SO4, iar capacitatea de supramaturare este mult mai redusă, deoarece acumulările de zaharuri ating doar 220 – 235 g/l. Vinurile rezultate din Feteasca Regală sunt de calitate, dar pot fi folosite și la obținerea vinurilor folosite ca materie primă pentru spumante sau distilate învechite din vin.

Soiul Sauvignon Blanc se cultivă pe suprafețe mari in Franța, regiunea viticolă Bordeaux, podgoria Sauternes, pentru obținerea vinurilor dulci; de unde se pare ca îsi are și originea. Strugurii sunt mijlocii, deși in boabe. Bobul este mic, sferic, cu pielița subțire, pruinată, de culoare galben verzui, pâna la galben auriu la maturarea deplina; pulpa zemoasă cu gust și aromă discretă specifică soiului. Soi cu perioadă mijlocie de vegetație (165-175 zile), prezintă vigoare mijlocie de creștere și fertilitate bună, 60-70% lăstari fertili. Maturarea deplină se realizeaza la 2-3 săptamâni față de soiul Chasselas dore. Epoca de maturare: 20 septembrie – 10 octombrie. Are rezistența mijlocie la secetă și făinare, sensibil la mană, putregaiul cenușiu și moliile strugurilor. Este un soi cosmopolit, preferă versanții cu expoziție sudică sau sud-vestică, bine însoriți, care asigură condiții pentru supramaturarea strugurilor. Producțiile de struguri care se obțin sunt de 6-8 t/ha la Petit Sauvignon și de 10-12 t/ha la Gros Sauvignon. Tehnologic, este un soi de înaltă calitate. Acumulează cantități mari de zaharuri 195-220 g/l, valorile mai ridicate fiind caracteristice la Petit Sauvignon, aciditatea totală a mustului rămâne echilibrată 4,5-5,5 g/l H2SO4. Vinurile obținute au o aromă fină, caracteristică. Sauvignon Blanc este un vin demisec, cu o culoare galbenă-canar cu reflexe verzui strălucitoare.

Feteasca neagră este un soi autohton cu origini străvechi “Dacice” fiind cultivat în podgoriile din Moldova încă de acum 1500-2000 ani in urmă. Datorită calitaților sale deosebite se cultivă pe suprafețe întinse în România în special în Moldova și Muntenia.  În afara țării se cultivă doar în Republica Moldova. Strugurele de Fetească neagră este de mărime mijlocie cu formă conică, aripat sau biaripat, lax. Greutatea medie a strugurelui este de 190-230 grame. Bobul este sferic și mic. Miezul este zemos iar cu gustul franc (ierbos); Feteasca neagra este un soi de vigoare mare (Macici M., și colab., 1996). Perioada de vegetație este scurtă-mijlocie : 150-160  zile până la maturarea strugurilor. Temperaturile mai scazute de -22ș…-24 ș C, conduc la înghetul vițelor soiului acesta fiind unul din soiurile de vița de vie nobilă rezistent la ger. Este un soi ce tolereaza bine seceta dar pentru a asigura o dezvoltare armonioasă se recomandă irigarea. Productivitatea soiului este variabilă de la un an la altul (dezavantaj de soi), ea variază  între 5-19 tone la hectar, în funcție de clona și zona de cultură, dar și de agrotehnica aplicată. Maturarea strugurilor (boabelor) are loc în epoca a IV-V după 1 septembrie în intervalul 1-30 IX, putând sa acumuleze zaharuri între: (200-240 g/l). Feteasca neagră produce un vin roșu de calitate superioară cu o tărie alcoolică (12-13 % vol.), aroma este specifică soiului. Vinul are aciditate un pic ridicată iar “vinul tanar” este mai aspru (datorită compușilor fenolici), odată cu învechirea, vinul devine echilibrat și corpolent.   Vinul este vinificat  sec sau demisec și are o culoare intensa roșie-rubinie.

Cabernet Sauvignon, sinonim cu: Bordeaux, Petit Vidure este un soi de viță de vie nobilă pentru vinuri roșii de calitate superioară. Soiul își are originea în Franța și stă la baza celebrelor vinuri de Bordeaux. Datorită calităților sale este azi cultivat de către toate țările producătoare de vinuri roșii (Franța, Italia, Germania, România, Moldova, etc.). Frunza este de marime mijlocie, culoare (verde închis), scamoșata și gofrată, împarțită în 5-7 lobi. Strugurele este de mărime mica cu formă conică, aripat, lax, greutatea medie fiind de 70-90 grame. Bobul este sferic și mic. Pielița este groasă de culoare neagră-albastruie acoperită de pruină. Miezul este zemos iar gustul franc (ierbos). Perioada de vegetație este mijlocie-lunga: 180-190  zile pana la maturarea strugurilor. Cultivarea acestui soi presupune resurse heliotermice (resurse de lumină și temperatură) adaptate soiului. Se pot obține sporuri de producție fertilizând cu: P (fosfor) si K (potasiu), fertilizanți foliari și aminoacizi. Pentru a evita un deficit de apă se recomandă irigarea plantațiilor. Cabernet sauvignon este unul din soiurile rezistente la ger. Productivitatea soiului este între 7-17 tone la hectar, în funcție de clonă și zona de cultură, dar și de agrotehnica aplicată; Maturarea strugurilor (boabelor) are loc după 15 septembrie (la 3 saptămâni după Chasselas dore); poate sa acumuleze zaharuri între: (200-250 g/l). Soiul produce un vin roșu de calitate superioară, aroma este specifică soiului:  vinul tânăr  este (aspru, astringent) dar odata cu învechirea vinul devine (catifelat și echilibrat cu buchet specific). Vinul este vinificat  sec sau demisec și are o culoare roșie-rubinie.

Pinoit Noir este sinonim cu: Small Black Cluster, Modra Klevanjka, Savagnin noir, Morillon noir, Pignola, Pinot fin, Rouci modré, Plant fin, Cortaillod, Salvagnin, Blauburgunder, Clevner, Klevner, Spätburgunder. Frunza este în gereral rotundă, mijlocie-mică, pronunțat gofrată. La Pinot Noir apare fenomenul de  heterofilie – pe același lăstar se regasesc frunze întregi, trilobate și pentalobate, acest aspect ajută la identificarea soiului cu multa ușurință. Strugurele este de formă cilindrică, aripat, compact, de mărime mică. Greutatea medie a strugurelui de Pinot Noir este de 90-100 grame, bobul fiind sferic și mic. Pielița este groasă de culoare neagră-albastruie cu pruina. Miezul este zemos cu gust specific; are o perioadă scurtă de vegetație: 150-160 zile până la maturarea strugurilor. Este un soi ce presupune resurse heliotermice mai reduse, fiind rezistent la ger. Producția este de 18 tone la hectar, în funcție de clonă și zona de cultură, dar poate crește aplicând o agrotehnica adecvată. Maturarea strugurilor (boabelor) are loc după 15 septembrie (la 3 săptamâni după Chasselas dore). Pinot Noir poate sa acumuleze cantități mari de zaharuri (230-250 g/l). Vinul obținut din Pinot Noir este un vin roșu de calitate superioară, aroma este specifică soiului (Macici, și colab., 1996). Aplicând metode diferite de vinificare se pot obține vinuri: seci, demiseci, demidulci și spumante (șampanie). Vinul de Pinot Noir are o tărie alcoolică superioară comparativ cu soiuri ca, Cabernet Sauvignon sau Merlot. Pinot Noir  este unul din vinurile preferate ale președintelui Obama.

Vechi soi românesc, Busuioaca de Bohotin este cunoscută în literatura de specialitate și sub denumirea de Tămâioasă de Bohotin. Denumirea ''de Bohotin'' provine de la localitatea Bohotin, sat situat în sudul județului Iași, soiul fiind localizat inițial de-o parte și de alta a râului Prut. Originea soiului este în podgoriile Hușilor, dar s-a extins cu timpul și în areale ale județelor Vaslui și Iași. Cele mai bune condiții pentru obținea unui vin de înaltă calitate le întrunește, însă, în Dealu Mare, îndeosebi la Pietroasa. Strugurii sunt de mărime mijlocie, uniaxiali, cilindrici și bătuți, de culoare roșu-închis, caracterizați, de cele mai multe ori, printr-o nuanță vineție. De aici și denumirile de Busuioacă vânătă de Bohotin sau Tămâioasă vânătă de Bohotin. Aroma specifică soiului se găsește în pielița bobului și sugerează aroma petalelor de trandafir. Odată cu aroma, tot din pieliță se obține și culoarea roze a vinului. Pentru extracția acestora, respectiv a aromei și a culorii, este necesară macerarea pe boștină. Strugurii ajung la maturare în cursul lunii septembrie, cu un conținut în zaharuri de 190-230 g/l. În cazul în care sunt culeși mai târziu, pot ajunge până la 260-280 g/l zaharuri. În ceea ce privește culoarea acestui vin, aceasta variază între roz cu nuanțe violacee, la vinul tânăr, și portocaliu, la vinul cu macerare mai redusă și la cel mai vechi de 3-5 ani. Busuioaca de Bohotin se pretează la învechire îndelungată, de 8-15 ani, uneori chiar mai mult. Din acest soi se obțin vinuri aromate dulci sau demidulci, având un conținut în zaharuri de peste 40 g/l, o tărie alcoolică între 11,5 și 12,5 % vol. și o aciditate echilibrată.

Muscat Ottonel a fost obtinut in Franta, in anul 1852, dintr-un amestec de seminte provenite din fecundari libere. Dupa ultimele cercetari se pare ca este rezultatul hibridarii dintre soiurile Muscat de Saumur x Chasselas Dore. Soi cu perioada mijlocie de vegetatie (165-175 zile) si cerinte termice reduse, necesitand 2500-2900C bilant termic activ. Vigoarea de crestere este mijlocie, iar fertilitatea foarte ridicata, peste 85% lastari fertili, frecvent cu 2 etaje de inflorescente. Matureaza foarte bine lemnul lastarilor, diferentiaza mugurii de rod de la baza coardei. Dezmugureste in a doua parte a lunii aprilie, parga strugurilor are loc devreme la inceputul lunii august, iar maturarea se realizeaza la 1-2 saptamani de la soiul Chasselas Dore (epoca a IV-a). Toamna frunzele se ingalbenesc devreme, ceea ce indica precocitatea soiului. Este un soi cu toleranta buna la ger (-20, -22C), mai putin rezistent la seceta, sensibil la mana si fainare, mijlociu rezistent la putregaiul cenusiu, sensibil la atacul moliilor strugurilor, mai ales in sudul tarii si in arealele mai secetoase. In ultimii ani, soiul Muscat Ottonel s-a dovedit a fi sensibil la putregaiul acid al inflorescentelor, manifestat prin brunificarea unor parti a inflorescentelor dupa legarea boabelor, boala fiind cauzata de ciuperci din genul Botrytis, avand ca vectori nematozii. Se cultiva cu rezultate bune pe terenurile in panta, cu expozitii insorite si pe solurile cu fertilitate mijlocie sau scazuta, dar cu umiditate asigurata (treimea de mijloc a pantei). Cele mai fine vinuri se obtin pe solurile scheletice, calcaroase. La maturarea deplina acumuleaza cantitati de zaharuri de 190 – 210 g/l, iar prin supramaturare atinge 250 – 270 g/l si cu un continut ridicat in substante aromate. In zonele mai calduroase, soiul are un neajuns major, lipsa de aciditate 3.3 – 3.8 g/l H2SO4 si un continut ridicat in enzime oxidazice, ceea ce face ca vinurile obtinute sa fie usor predispuse la casare (brunificare). Productiile de struguri sunt variabile, in functie de arealul de cultura, de la 7 – 8 t/ha la Lechinta, pana la 12 – 14 t/ha in podgoria Iasi.

4.4 Măsuri biologice

Există trei tipuri principale și oarecum suprapuse de combatere biologică: conservarea dușmanilor naturali, combaterea bilogică clasică (introducerea de dușmani naturali în locații din noi zone geografice) și augmentarea ce presupune eliberarea masivă de dușmani naturali.

Combaterea biologică a buruienilor se poate realiza eficient cu ajutorul insectelor prădătoare, aproximativ 85 de specii, în special împotriva Amaranthus spp. Convulvus arvensis, Chenopodium album, Senecio vulgaris etc.Distrugerea buruienilor cu ajutorul ciupercilor fitopatogene are la bază proprietatea buruienilor de a fi distruse de unii agenți patogeni, spre exemplu combaterea pălămidei (Cirsium arvense) cu ajutorul ruginii Puccinia punctiformis (Slvoski și colab, 1998), precum și combaterea cruciuliței (Senecio vulgaris) cu ajutorul ciupercii Puccinia lagenophorae (Ionescu, 2001).

Combaterea biologică a bolilor și dăunătorilor prevede în prima fază achiziționarea materialului săditor certificat, liber de boli și viroze. În viticultură combaterea biologică se desfăsoară în jurul a două direcții, utilizarea sulfului și a cuprului în limitele autorizate de reglementările ecologice și cea de a doua, utilizarea faunei auxiliare, a biopesticidelor pebazp de bacterii virusuri sau ciuperci, utilizarea feromonilor sexuali și a produselor naturale (argile, alge marine, urzici, a composturilor naturale). Principalele metode de combatere biologica a agenților de dăunare a viței de vie sunt: utilizarea faunei utile (zoofagi -prădători și paraziți) a microorganismelor (virusuri, bacterii, ciuperci), folosirea substantelor biologic active (feromoni sexuali de sinteză), a produselor de origine vegetală, metode biochimice si produse fortifiante obținute din extracte botanice de origine naturală.

Din Anexa 7. se poate observa metode de combatere biologica în viticultură folosind entomofagi pentru a reduce populațiile de acarieni fitofagi sau afide. Paraziții cei mai cunoscuți în viticultură sunt viespile din genul Trichogramma care atacă ouăle moliilor strugurilor (Lobesia botrana), pe care le parazitează. Larvele de Trichogramma se dezvoltă în interiorul ouălelorde eudemis astfel că dăunatorul este omorât.

Bacteriofagii fac parte din combaterea mirobiologică și aparțin în general genului BacillusȘ B.popilliae, B. Thuringiensis. Caracteristica principală a acestora este aceea de a forma în momentul sporulării cristale proteice de formă bipiramidală formate dintr-o endotoxină ce este mortală pentru unele insecte și inofensivă pentru vertebrate. Se folosește pentru combaterea larvelor de lepidoptere la diferite specii de coleoptere , diptere, himenoptere li orthoptere. Virusurile entomopatogene au în componența lor virusuri din genul Baculovirus ce combat insectele dăunătoare, acționând în special asupra lepidopterelor. Insecticidele fungice sunt produse biolgocie pe bază de ciuperci entomopatogene ce provoacă îmbolnaviri grave la diferite specii de insecte. Moartea insectei poate fi provocată fie de miceliul ciupercii ce îi invadează țesuturil, fie de toxinele pe care patogenul le produce.

Unele plante sunt capabile să sintetizeze substanțe insecticide care sunt eficiente în combaterea dăunătorilor. Piretrinele sunt insecticide de origine vegetală extrase din florile de crizanteme cultivate in Kenia și în Congo. Au acțiune insecticidă prin contact, ingestie sau inhalare, prin inhibarea colinesterazei, acționând asupra lepidopterelor, coleopterelor, homeopterelor. Rotenona se obține din rădăcinile anumitor leguminoase tropicale (Deris eliptica), acționând prin contact și ingestie, provocând paralizia ireversibilă a dăunătorilor vizați. Remanența produsului este de 2-3 zile și combate afide, acarieni, nematozi, omizi. Nicotina reprezintă un alcaloid al tutunului folosit pentru combaterea unor dăunătpro. Ea pătrunde în corpul insectelor pe cale respiratorie, distrugând sistemul nervos. Ea totuși este interzisă prin reglementări europene.

Feromonii sunt semnale schimbate între indivizii unei specii care influențează comportamentul lor. Există feromoni sexuali care atrag fluturii masculi situați la o distanță mare de fluturi femele. Tipul de capcană care dă cele mai bune rezultate în practică este capcana Delta. Această capcană se compune dintr-un fund lipicios și un acoperiș din material durabil rezistent la apă. În mijlocul acoperișului este o agățătoare pentru a agăța capcana. Capsula care conține feromoni se situează între acoperiș și fundul lipicios. Masculii atrași de feromonii femelelor sunt prinși și rămân fixați pe placa lipicioasă. De la un anumit număr de masculi prinși combaterea trebuie realizată (dupa cum se poate vedea și diferite capcane feromonale în Anexa 7.).

CAPITOLUL 5. MASURI CHIMICE FOLOSITE IN COMBATEREA AGENȚILOR PATOGENI SI DĂUNĂTORILOR VIȚEI DE VIE

5.1 Prognoza și avertizare

Activitatea de prognoză și avertizare în protecția plantelor din România se caracterizează printr-un sistem organizatoric și metodologic de lucru unitar și se încadreaza în legislația de protecția plantelor, ordine, instrucțiuni, planuri și metodici de lucru specifice pentru fiecare agent patogen sau dăunator. Pe plan central se planifica activitatea pe timp de un an privind combaterea bolilor si daunatorilor în care este inclusa si activitatea de prognoza si avertizare. Conform cu specificul zonei si planul de culturi, fiecare statie primeste o lista a testelor pentru care se face prognoza aparitiei în masa, respectiv dinamica populatiilor si avertizarea tratamentelor. In acest sens se întocmesc grafice pentru efectuarea sondajelor, culegerea si conservarea materialului biologic. Se planifica, de asemenea, formularistica, harti, materiale curente, instrumente etc.

Pe baza datelor meteorologice, a elementelor din biologia testelor urmarite, a fenologiei plantelor gazda si în conformitate cu metodica de prognoza si avertizare, personalul de la statie (inginerul si cadrul tehnic) stabileste oportunitatea aplicarii masurilor de combatere în fiecare caz. Pentru siguranta seful statiei are datoria sa se consulte cu personalul de specialitate de la statiunea experimentala (daca exista) si cu biologul sau inginerul specialist în prognoza si avertizare de la statia etalon judeteana. De îndata ce s-a stabilit necesitatea aplicarii tratamentului împotriva unui daunator sau unei boli, la o cultura, se emite buletinul de avertizare care trebuie sa cuprinda pe scurt conditiile în care s-a declansat atacul, termenul sau perioada în care trebuie aplicat tratamentul, substantele si utilajele cu care sa se aplice tratamentul, masuri speciale pentru prevenirea intoxicatiilor sau altor accidente, masuri de protejarea faunei utile inclusiv albinele, eventuale preveniri asupra fitotoxicitatii si remanentei produselor recomandate, precum si modul de urmarire a eficacitatii tratamentului.

Așa cum se poate observa și în ANEXA 8 ferma didactică V. Adamachi primește buletine de avertizare de la stația de prognoză și avertizare Iași. Pe langa aceste avertizări, ferma viticolă poate folosi criteriul biologic, ecologic și fenologic pentru a prognoza atacul agenților patogeni sau a dăunătorilor.

5.2 Tehnica de combatere

Asa cum se poate vedea în ANEXA 9, Ferma viticola are o schema de tratamente fitosanitare pentru vița de vie tânăra, ce implică erbicidari și tratamente fitosanire pentru mană, făinare și putregai cenușiu. Tot în ANEXA 9, sunt prezentate 4 tehnici de combatere chimică realizate de 4 mari furnizori de pesticide din România: BASF, Syngenta, Bayern și Du Pont. Așa cum se observă există 7 stadii ce se grupează după stadiul fenologic al culturii: BBCH 11-13 când lăstarii au 10-15 cm, în momentul când se depășește pragul economic de dăunare (15 acarieni/lăstar sau 3-5 acarieni/frunză), BBCH 15 la degajarea ciorchinilor se face un tratament pentru mană, făinare, la avertizarea atacului moliilor strugurilor pentru controlul larvelor și o erbicidare, BBCH 55-57 la începutul înfloririi precum și la BBCH 65-69 la sfârșitul înfloririi pentru mană, făinare și putregai cenușiu. Următoarele etape BBCH creșterea boabelor , BBCH 77-79 compactarea ciorchinelui precum și BBCH 81-89 intrarea în pârgă se folosesc tratamente preventive pentru mană, făinare, putregai cenușiu precum și la avertizarea de atac al moliilor strugurilor.

5.3 Necesarul de utilaje în cadrul Fermei Viticole V.Adamachi

Necesarul de utilaje viticole în cadrul unei ferme viticole nu este foarte mare. În primul rând pentru efectuarea tratamentelor fitosanitare precum și îndeplinirea măsurilor agrotehnice este necesar un tractor viticol cu echipamentele aferente de pregatirea solului, plug, discuri, lame precum și pulverizator. În plus pentru a mecaniza ferma se pot achiziționa mașină de cules via, de tăiere a resturilor vegetale sau de înlăturat frunzișul. O mare parte din aceste acțiuni pot fi realizate și de forța de lucru manuală dar va implica unele costuri adiționale.

5.4 Combaterea chimică

Momentul aplicării tratamentului pentru fiecare boală sau dăunător este orientativ, el urmând a fi stabilit în funcție de condițiile fiecărui centru viticol, sortiment cultivat și particularitățile microclimatice din plantațiile viticole. În funcție de momentul aplicării tratametnului, de pericolul de atac al unui agent patogen sau dăunător de faza de vegetație a viței de vie ținând cont de compatibilitatea lor efectele secundare eficacitatea mai puternică sau mai slabă. Este necesar să reținem că împotriva manei se recomandă ca la primele tratamente să se folosească produse acuprice care stimulează vegetația. Ele au însă o durată a eficacității mai scurtă decât produsele pe bază de cupru, de aceea tratamentele se vor succeda la un interval scurt. Produsele pe bază de cupru vor fi folosite de preferință în a doua parte a vegetației. Produsele cu acțiune sistemică vor fi folosite înainte și după înflorit în momentul când exista pericolul cel mai mare a atacului de mană. Împotriva făinării produsul care a dat rezultate pe o perioadă foarte mare de timp a fost cel pe bază de sulf.

Trebuie respectată întocmai durata de la ultimul tratament până la recoltare pentru a se evita darea în consum a strugurilor care prezintă reziduuri de pesticide. De reținut este și faptul că este strict interzis a folosi la aplicarea pesticidelor aparatura întrebuințată anterior la erbicidare. Deasemenea se poate observa și în Anexa 9 un program de combatere chimică pentru primii 4 ani de plantație viticolă.

5.5 Erbicidarea – combaterea chimică a buruienilor

În condițiile unei agriculturi moderne, extinderea combaterii buruienilor pe cale chimică devine o necesitate stringentă. Unul din principalele avantaje ale folosirii erbicidelor îl constituie eficacitatea pe care o au asupra buruienilor. În zonele sau în anii cu precipitații abundente pe terenurile cu îmburuienări secundare, aplicarea erbicidelor protejeaza cultura de concurența buruienilor, în perioadele critice, în care o combatere cu mijloace mecanice nu este posibilă. Combaterea buruienilor prin administrarea erbicidelor creează premise favorabile pentru modernizarea completă a culturilor, înlesnind totodata creșterea eficienței unor măsuri agrofitotehnice (Budoi si Aurelian, 1996).

În ceea ce privește metodele de erbicidare, în viticultură se folosește erbicidarea în benzi și mai rar, erbicidarea totală. Erbicidarea în benzi se aplică pe rândul de butuci, pe o lațime de 30-40 cm. Pe de o parte și de alta a rândului, restul intervalului dintre rânduri urmând să fie întreținut prin prașile. Prin această metodă se elimina în totalitate lucrarea solului pe rând.

La aplicarea tratamentelor se urmarește repartizarea cât mai uniformă pe sol a erbicidelor preemergente sau pe buruieni, în cazul celor postemergente, evitarea perioadelor cu vânt pentru a nu fi afectate culturile învecinate sau frunzișul butucilor. De asemenea, la aplicarea erbicidelor postemergente, pentru a evita contactul cu frunzișul butucilor vor fi folosite duze cu jet conic prevăzute cu ecrane protectoare de formă conică, sau cu jet în formă de evantai, din material plastic. Aceste ecrane protectoare vor fi folosite obligatoriu la aplicarea erbicidelor de tipul Roundup, pentru a nu produce arsuri frunzișului butucilor, care pot antrena reduceri ale producției și dezechilibre grave. La aplicarea erbicidelor este necesară obținerea unei pulverizări cu picături mari, pentru a se preveni devierea lor de către vânt pe culturile învecinate; în acest scop este necesară obținerea unei presiuni scăzute (circa 1kgf\cm) în instalația de stropire (Axinte si colab., 2006, Sanguankeo și Malone, 2009).

Erbicidele pe bază de glifosat sare sau acid se folosesc în doze de 3-4 l/ha în funcție de infestare. Dupa mai multe cicluri de erbicidare se recomandă folosirea cantității minime de erbicid datorită scăderii îmburuienării.

5.6 Măsuri generale de protecție a muncii la folosirea pesticidelor

Stabilirea corecta a cauzelor atacului (organismul daunator, intensitatea atacului, etc.) sau diagnoza, reprezinta elementul cel mai important in functie de care se va alege P.P.P. (produsul pentru protectia plantelor) adecvat. Indiferent de natura tratamentelor fitosanitare (preventive sau curative) acestea se vor executa obligatoriu lamomentul optim (Avertizarea), ce corespunde cu perioada de timp cu eficienta maxima asupra organismelor daunatoare si atingerea P.E.D. (pragul economic de daunare), notiune proprie combaterii integrate a daunatorilor care inglobeaza criteriul densitatii in direct cu faza fenologica si criteriul economic. Trebuie sa cunoastem bine gama P.P.P. si valentele acestora: gradul de toxicitate, substanta activa, modul de actiune al acestora (de contact sau sistemic), durata eficienta de actiune, timpul de pauza, remanenta, pentru a putea combate eficient si economic organismele daunatoare.

La stabilirea momentului optim de recoltare se va respecta timpul de pauza care reprezinta numarul de zile care trebuie sa se scurga de la aplicarea ultimului tratament cu un P.P.P. pana la recoltarea fructelor in vederea consumului, fara pericol de intoxicare (situatie ce indica respectarea L.M.A. = limita maxima admisa exprimata prin continutul de reziduri toxice daunatoare consumatorilor). Tratamentele din perioada de vegetatie se fac pe timp racoros, dimineata si seara (nu pe vreme caniculara si lumina puternica), cu vant de viteza redusa, la temperaturi de 20-22 °C. La temperaturi mai ridicate, eficacitatea tratamentelor scade simtitor deoarece pomul, in tendinta de a-si reduce pierderile de apa isi micsoreaza sau inchide total elementele de intercomunitare dintre planta si mediul exterior (lenticele, osteole stomatice existente in aparatul foliar) impiedicand patrunderea solutiei si anularea efectului de combatere. In plus, in conditii de temperaturi ridicate, unele P.P.P. pot produce fitotoxicitate (arsuri sau pete pe organele aeriene – frunze, flori, fructe). In perioada repausului vegetativ tratamentul se executa pe timp cald, cu temperaturi de peste +5°C.

CAPITOLUL 6. EFICIENȚA ECONOMICĂ A VITICULTURII LA FERMA DIDACTICA V.ADAMACHI

Parametrii tehnici ai investiției fermei viticole sunt dupa cum urmează:

Suprafață totală 12,48 hectare (ANEXA 3) având distanța între rânduri 2,3m; distanța între plante pe rând 1,2 m, densitatea 3623 butuci la hectar, pe portaltoi Berandieri Riparia, Selecția Oppenheim 4, forma de conducere este semi-înaltă (înălțimea turpinii 0,80 metri), sistemul de tăiere scurt, tipul de tăiere cordon bilateral, iar sistemul de susținere monoplan, cu cinci sârme.

Producția medie la hectar este de 8000 kg de struguri, producția totală fiind de 99,84 tone de struguri. Valoarea totală a investiției este de 1239180,68 Ron. Producția prin vinificare obținută prin calcului 99840 kg de struguri / 60% randament minim în vin = 59904 L vin. Veniturile obținute luând prețul de referință al vinului de 4,5 Ron/L este de 269568 Ron. Luând în calcul cheltuielile anuale de întreținere a plantației 9000Ron la hectar x 12,48 ha este 112320. Profitul reprezintă diferența dintre venit și cheltuieli ajungând la 157248 Ron/an, durata de recuperare a investiției fiind calculată la 139180,68 / 157248 (profit/an) = 8 ani.

CONCLUZII

Viticultura în România reprezintă un sector economic foarte important, suprafața cultivată în 2014 fiind de aproximativ 180 mii hectare. Importanța agrotehnică a viței de vie este datorată valorificării terenurilor slab productive. Vițele sunt plante bine echipate morfo-fiziologo-biochimic, cu posibilități de a folosi condițiile naturale ale terenurilor în pantă, terenurilor erodate și nisipoase. Prin viticultură se combate eroziunea prin terasare și se mărește proporția de suprafață utilă (plantată).

La înființarea plantațiilor, pentru asigurarea luminii se recomandă amplasarea acestora pe pante cu expoziție sudică, folosirea unor distanțe corespunzătoare de plantare, orientarea rândurilor pe direcția N-S. La alegerea locului pentru înființarea unei plantații viticole trebuie să se calculeze în câte zile din cursul anului, căldura este suficientă pentru ca vița de vie să crească și să rodească , respectiv lungimea perioadei de vegetație. Aceasta trebuie să fie de minimum 160 de zile pentru soiurile cu maturare timpurie și extratimpurie, 170 de zile pentru cele cu maturare mijlocie și 180 de zile pentru cele tardive. Vița de vie este o plantă care se poate adapta atât la condințiile de umiditate ridicată, cât și la cele de secetă. Pentru obținerea unor butuci cu vigoare normală, capabili să producă recolte susținute an de an, vița de vie are nevoie de cantități mari de apă, pe care și le procură cu ajutorul sistemului radicular profund și vine dezvoltat. Solurile cu textura mijlocie (lutoase) oferă condiții foarte bune pentru creșterea și fructificarea viței de vie, asigurând vinului o finețe de un nivel ridicat. Aceste soluri asigură, de asemenea, condiții optime și pentru cultura soirilor de mare productie destinate obținerii vinurilor de consum curent dar și pentru cultura soiurilor de struguri de masa.

Anul 2015 a fost unul secetos, cu o sumă a precipitațiilor medii lunare cu aproape 20-30 mm mai scăzute decât cea normală. Spre deosebire de anul 2015, perioada de vegetație a anului 2014 arata fluctuații fată de curba normală, având lunile mai și iunie foarte ploioase, respectiv iunie, august secetoase. Având o abatere a umiditații cu până la 15% mai scăzută decât cea normală și decat 2014, precum și o diferență a totalului precipitațiilor față de anul 2014 de aproximativ 50 mm, perioada de vegetație a anului 2015 nu a oferit condițiile prielnice dezvoltării culturii viței de vie.

Ferma V.Adamachi se situează pe versantul dinspre vest și sud adiacent Dealului Copou integrându-se în zona de silvostepă a Podișului Moldovei. Relieful este variat cu versanți situați pe curbe de nivel variind între 90-170m altitudine și panta între 12-21%. Expoziția celor 3 versanți din fermă este diferită, această particularitate a facilitatat prezența unor aspecte de microclimat prin apariția înghețurilor și brumelor. În ecosistemul Copou – Iași solul predominant ce ocupă 80% din suprafața fermei este cernoziomul puternic degradat.

Ținând cont de condițiile ecopedoclimatice specifice centrului viticol Copou Iași, de sortimentul existent, de direcțiile de producție, caracterul didactic al fermei, precum și de lista soiurilor de struguri eligibile pentru reconversie a fost propus pentru plantare pe suprafața de 12,48 ha soiurile următoare:

Soiuri pentru vinuri albe: Feteasca alba, Feteasca regala, Sauvignon blanc.

Soiuri pentru vinuri rosii: Cabernet Sauvignon, Feteasca neagră, Pinot noir.

Soiuri pentru vinuri aromate: Busuioaca de Bohotin, Muscat Ottonel.

Vița de vie este o plantă sensibilă la atacul de boli și dăunători, de aceea măsurile de protecție fitosanitară sunt foarte importante în tehnologia de cultură a acesteia. Bolile criptogamice sunt bolile care produc cele mai însemnate pagube culturii viței de vie. Prevenirea și combaterea bolilor criptogamice (produse de ciuperci) reprezintă problema cea mai complexă a protecției fitosanitare în viticultură, începând cu mana viței de vie (Plasmopara viticola), făinarea (Uncinula necator) și putregaiul cenușiu al strugurilor (Botrytis cinerea). Cei mai periculoși dăunători ai viței de vie sunt filoxera (Phylloxera vastatrix Plancth., ordinul Homoptera, familia Phylloxeridae) , moliile strugurilor (Lobesia botrana Den et Schiff., sau Eupoecilia ambiguella, familia Tortricidae, ordinul Lepidoptera) și acarienii.

Reușita și rentabilitatea oricărei plantații viticole depinde de amplasarea corectă a soiurilor roditoare și de portaltoi, ținându-se seama de potențialul ecologic al podgoriei, de cerințele soiurilor cultivate și de posibilitatea asigurării unui nivel tehnologic ridicat. Pentru obținerea unor producții cantitative și calitative se recomandă folosirea de material săditor din categoria biologică certificată din clonele obținute și omologate pentru soiurile specificate.

Momentul aplicării tratamentului pentru fiecare boală sau dăunător este orientativ, el urmând a fi stabilit în funcție de condițiile fiecărui centru viticol, sortiment cultivat și particularitățile microclimatice din plantațiile viticole. În funcție de momentul aplicării tratametnului, de pericolul de atac al unui agent patogen sau dăunător de faza de vegetație a viței de vie ținând cont de compatibilitatea lor efectele secundare eficacitatea mai puternică sau mai slabă. Trebuie respectată întocmai durata de la ultimul tratament până la recoltare pentru a se evita darea în consum a strugurilor care prezintă reziduuri de pesticide. În condițiile unei agriculturi moderne, extinderea combaterii buruienilor pe cale chimică devine o necesitate stringentă. Unul din principalele avantaje ale folosirii erbicidelor îl constituie eficacitatea pe care o au asupra buruienilor. În zonele sau în anii cu precipitații abundente pe terenurile cu îmburuienări secundare, aplicarea erbicidelor protejeaza cultura de concurența buruienilor, în perioadele critice, în care o combatere cu mijloace mecanice nu este posibilă. Combaterea buruienilor prin administrarea erbicidelor creează premise favorabile pentru modernizarea completă a culturilor, înlesnind totodata creșterea eficienței unor măsuri agrofitotehnice.

Producția medie la hectar este de 8000 kg de struguri, producția totală fiind de 99,84 tone de struguri. Producția prin vinificare obținută este de 59904 L vin. Veniturile obținute din vânzarea vinului putând recupera investiția totala în aproximativ 8 ani.

REFERINȚE

Axinte, M. si colab. (2006) – Fitotehnie, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iasi.

Beaver, R.A., 1989. Insect–fungus relationships in the bark and ambrosia beetles. In: Wilding, N., Collins, N.M., Hammond, P.M., Webber, J.F. (Eds.), Insect–Fungus Interactions. Academic Press, London, pp. 121–137.

Budoi Gh. si Aurelian, P. (1996) – Agrotehnica, Ed. Ceres, Bucuresti.

Calonnec A, Cartolaro P, Poupot C, Dubourdieu D, Darriet P: Effects of Uncinula necator on the yield and quality of grapes (Vitis vinifera) and wine. Plant Pathol 2004, 53(4):434–445.

Clark, L. G., and T. J. Dennehy. 1988. Oviposition behavior of grape berry moth. Entomol. Exp. Appl. 47: 223Ð230.

Cotea D.V., C. Grigorescu, 2002, Performanțe românești în viticultură și enologie în secolul XX, în Secolul XX – performanțe în agricultură (sub red. Davidescu D. și Velicica Davidescu), Editura Ceres, București;

Cotea Victoria, V.V. Cotea, 1996, Viticultură, ampelografie și oenologie, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Dennehy, T. J., C. J. Hoffman, J. P. Nyrop, and M. C. Saunders. 1990. Development of low-spray, biological, and pheromone approaches for control of grape berry moth, Endopiza viteana Clemens, in the eastern United States., pp. 261Ð282. In N. J. Bostanian, L. T. Wilson, and T. J. Dennehy [eds.], Monitoring and integrated management of arthropod pests of small fruit crops. Intercept Ltd., Andover, NH.

Deseo, K., 1981. Observations on the biology and diseases of Lobesia botrana Den. and Schi!., in Central North Italy. Act. Phytopathol. Acad. Sci. Hungaricae 16, 405 – 431.

Fermaud, M., Le Menn, R., 1989. Association of Botrytis cinerea with grape berry moth larvae. Phytopathology 79, 651–656.

Fermaud, M., Le Menn, R., 1992. Transmission of Botrytis cinerea to grape by grape berry moth larvae. Phytopathology 82, 1393–1398.

Fuller KB, Alston JM, Sambucci O: The value of powdery mildew resistance in grapes: evidence from California. In Robert Mondavi Institute Center for Wine Economics. Davis: UC; 2014:1–28.

Macici M., și colab., 1996, Tipuri de vinuri roșii cu denumire de origine și arealele pentru producerea acestora în România. Analele ICVV. Lucrări științifice, vol. V.;

Mihalache, L. si Georgescu, Fl. (1983) – Indrumator in cultura vitei de vie, Redactia de propaganda tehnica agricola, Bucuresti.

Mondy, N., Charrier, B., Fermaud, M., Pracros, P., Corio-Costet, M.F., 1998. A mutualism between a phytopathogenic fungus (Botrytis cinerea) and a vineyard pest (Lobesia botrana): positive effects on insect development and oviposition behaviour. Cr. Acad. Sci. Paris, Life Sciences 321, 665–671.

Nye, J. V. (2007). War, Wine, and Taxes: The Political Economy of Anglo-French Trade, 1689-1900. Princeton: Princeton University Press.

Oprea A., Indreas Adriana, 2000, Viticultura, Editura Ceres, București;

Oprea A., Indreas Adriana, 2000, Viticultura, Editura Ceres, București;

Oprea Ș., S. D. Moldovan, 2007, Ameliorarea viței de vie în România, Editura Poliam, Cluj-Napoca;

Oslobeanu M., și colab., 1980, Viticultura generală și specială, Editura Didactică și Pedagogică, București;

Pintilie C. și colab., 1979 – Lucrările minime ale solului și perspectiva lor în România.

Pintilie C., si colab. 1985 – Agrotehnica , Editura didactica si pedagogica , Bucuresti.

Ricardo, D. (1821). On the Principles of Political Economy and Taxation, 3rd Edition

Roehrich, R., 1967. Elevage des chenilles de l’eude´mis (Lobesia botrana) sur des aliments naturels de remplacements. Rev. Zool. Agric. 66, 111–115.

Sălăgeanu N., 1972, Fiziologia plantelor, Editura Agrosilvică;

Sanguankeo P., Leon R. & Malone J. (2009) Impact of weed management practices on grapevine growth and yield components. Weed Science 57, 103–107.

Sarpe N., 1987 – Combaterea integrata a buruienilor din culturile agricole .Editura Ceres, Bucuresti.

Smith, A. (1981). An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations (Vol. I & II). (R. H. Campbell, & A. S. Skinner, Eds.) Indianapolis, Indiana: Liberty Fund, Inc.

Stummer BE, Francis IL, Zanker T, Lattey KA, Scott ES: Effects of powdery mildew on the sensory properties and composition of Chardonnay juice and wine when grape sugar ripeness is standardised. Aust J Grape Wine Res 2005, 11(1):66–76.

Tobin, P. C., S. Nagarkatti, and M. C. Saunders. 2003. Phenology of grape berry moth (Lepidoptera: Tortricidae) in cultivated grape at selected geographic locations. Environ. Entomol. 32: 340Ð346.

Veseth, M. (2008, April 1). The Father of [Wine] Economics? from The Wine Economist: http://wineeconomist.com/2008/04/01/thefather- of-wine-economics.

ANEXA 1. Factori economici – date economice viticultura

ANEXA 2. Temperatura, Umiditatea și Precipitațiile în 2014 – 2015, ferma Adamachi

Date meteo AgroExpert- Statia Adamachi

ANEXA 3. Harta de înființare a fermei viticole V.Adamachi

ANEXA 4. Mana viței de vie

ANEXA 5. Făinarea viței de vie

ANEXA 6. Putregaiul cenușiu al viței de vie

ANEXA 7. Măsuri biologice

ANEXA 8. Prognoza si avertizare

ANEXA 9. Masuri de combatere