SPECIALIZAREA PROGRAMUL DE STUDII: MANAGEMENT [606107]

–

Universitatea Constantin Brâncoveanu – Pitești

FACULTATEA MANAGEMENT MARKETING ÎN AFACERI ECONOMICE – BRĂILA
SPECIALIZAREA / PROGRAMUL DE STUDII: MANAGEMENT

MANAGEMENTUL OPERA ȚIUNILOR ACTIVE ALE
UNEI BĂNCI COMERCIALE
-LUCRARE LICENȚĂ-

Îndrumător:
Conf. univ. dr. CAMELIA VECHIU

Student: [anonimizat] 2020 –

–
MANAGEMENTUL OPERAȚIUNILOR ACTIVE ALE UNEI BĂNCI
COMERCIALE
CUPRINS
CAPITOLUL I
BANCA COMERCIALĂ.ROL.FUNCȚII.OPERAȚIUNI………………..3
1.1. ROLUL ȘI FUNCȚIILE UNEI BĂNCI COMERCIALE………………. 3
1.2.OPERAȚIUNILE BĂNCILOR COMERCIALE………………………….8
1.2.1 OPERAȚIUNI BILANȚIERE…………………………………………8
1.2.2 OPERAȚIUNI EXTRABILANȚIERE……………………………….17
1.3.RISCURI ÎN ACTIVITATEA BANCARĂ………………………………..23
1.3.1 DEFINIREA RISCULUI…………………..……………………….….23
1.3.2 TIPURI DE RISCURI………………………………………………….25
CAPITOLUL II
LOCUL SI ROLUL BĂNCII PE PIAȚA BANCARĂ ROMÂNEASCĂ
2.1.STATUTUL JURIDIC SI OBIECTUL DE ACTIVITATE
2.1.1 STRUCTURA TERITORIALĂ SI ORGANIZATORICĂ
2.1.2 CONDUCEREA BĂNCII
2.2.POZIȚIA PE PIAȚA A BĂNCII ÎN SISTEMUL BANCAR ROMÂNESC
2.3.ORGANIZAREA ACTIVITĂTII DE CREDITARE LA BANCA
CAPITOLUL III
ACORDAREA UNUI CREDIT DE CĂTRE BANCĂ
3.1.SOLICITAREA CREDITULUI.DOCUMENTELE NECESARE ANALIZEI
CREDITULUI
3.2.APROBAREA CREDITULUI.COMPETENȚE DE APROBARE.
3.3.ANGAJAREA CREDITULUI.RESPECTAREA DESTINAȚIEI
CREDITULUI.
3.4.MONITORIZAREA CREDITULUI.
3.5.RISCURI ÎN ACTIVITATEA DE CREDITARE.
3.6.CONCLUZII ȘI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………….31
ANEXE

2

–
CAPITOLUL I
BANCA COMERCIALĂ,ROL,FUNCȚII,OPERAȚIUNI.

1.1ROLUL SI FUNCȚIILE UNEI BĂNCI COMERCIALE

Băncile reprezintă cele mai importante instituții financiare din economie
fiind atât principala sursă de creditare pentru corporații, persoane fizice
și unități administrative,cât și un instrument important de realizare a politicii
guvernamentale în vederea stabilizării economiei,
În prezent bancile îndeplinesc o serie de funcții,intrând în concurență cu alți
competitori nebancari,după cum rezultă din schema urmatoare:

Figura nr.1

Sursa: Peter S.Rose,Comercial BankManagement, Mc Grow-Hill,2002,p.8
3

–
Din schema de mai sus reiese că băncile funcționează distinct de alte
instituții financiare ,dar pot furniza servicii in cadrul conglomeratelor financiare,
împreună cu acestea.
Percepția clienților față de băncă este legată de diversitatea produselor și
serviciilor pe care acestea le oferă,ceea ce permite și identificarea funcțiilor
îndeplinite.
În schema urmatoare este redată varietatea funcțiilor îndeplinite de banci în
perioada actuală:

4

–

Schema nr.1

Sursa: Peter S.Rose,Comercial BankManagement, Mc Grow-Hill,2002,p.8
Reunind funcțiile din schema de mai sus, putem formula concluzia
potrivit căreia băncile sunt instituții financiare care produc și vând un
management profesional al fondurilor atrase și care îndeplinesc o mulțime
de funcții in economie.
Băncile au adoptat o mulțime de alte roluri cu scopul de a deveni competitive și
de a răspunde nevoiilor de servicii financiare,în creștere și din ce în ce mai
diversificate.
5

– Cele mai importante roluri pe care le îndeplinesc băncile în economie pot fi
rezumate astfel1:
 Intermediere : constă în tranformarea economiilor atrase în credite pentru
finanțarea companiilor,administrației publice și populației;
 Realizarea plăților în numele clienților :prin utilizarea mijloacelor și
instrumentelor de plată-transfer de fonduri,cecuri,plăți electronice;
 Managementul riscului : constă in acordarea de asistență
pentru clienți,atât în procesul creditării,cât și și în situația de incapacitate de
plată;
 Economisire sau investire : constă în sprijinirea clienților
în atingrea obiectivelor pe termen lung printr-un management adecvat și o
protecție corespunzătoare a economiilor acestora;
 Certificare a valorii : se manifestă prin implicarea băncilor în procesul de
evaluare a clienților și de certificare a valorii reale de piață a acestora;
 Garantarea datoriilor : preluarea și plata de catre bancă a datoriilor
clienților atunci când aceștia sunt în incapacitatea de plată;

 Mijlocitor : se manifestă prin acționarea în intersul clienților în vederea
administrării și protejării proprietății sau prin emisiunea și răscumpărarea
titlurilor;
 În politica monetară : băncile servesc la îndeplnirea obiectivelor politicii
monetare și guvernamentale ,în special prin cumpărarea titlurilor de stat
emise în vederea acoperirii deficitului bugetar,îndeplinind astfel atât
scopuri economice cât și sociale.

1 DARDAC Nicolae,BARBU Teodora Cristina,Institu ții de credit,Editura ASE, ,p.16
6

– Diversitatea gamei de produse și servicii bancare oferite de bancă clienților lor
conduce la gruparea acestora in două categorii:
A)PRODUSE ȘI SERVICII TRADIȚIONALE
În această categorie se includ:
 Operațiuni de schimb valutar;
 Scontarea efectelor comerciale și acordarea de împrumuturi pentru
afaceri;
 Constituirea de depozite de economii și păstrarea în siguranță a
valorilor;
 Susținerea activității guvernelor prin compararea titlurilor de stat;
 Deschiderea de conturi în vederea efectuării plăților în scopul cumpărării
de bunuri și servicii;
B)PRODUSE ȘI SERVICII NOU CREATE
Create în ultimele decenii, ca urmare a inovațiilor financiare și creșterii
competiției și concurenței cu ceilalți intermediari financiari și nou financiari.
În acestă categorie se includ:
 Acordarea de credite de consum, pentru stimularea consumului și
susținerea creșterii economiei;
 Consultanță financiară atât în materie de credite,cât și de economisire și
investire a fondurilor;
 Servicii de management al disponibilităților clienților și cash
managementul ,prin obținerea celor mai ridicate rentabilități;
 Oferirea de servicii de leasing,prin cumpărarea de echipamente și
închirierea acestora de către clienți;
 Finanțarea de noi domenii de activitate,precum înalta tehnologie și
constituirea de firme de tip capital venture pentru reducerea riscurilor;
7

–  Implicarea băncilor în vânzarea de servicii de asigurări,prin polițele de
asigurare care îi protejează pe clienți de riscurile de distrugere a proprietății
și preluarea datoriilor în cazul decesului debitorului;
 Vânzarea planurilor de pensii,departamentele ”bank trust” sunt active în
administrarea fondurilor de pensii prin care sunt sprijinte persoanele fizice
să economisească bani pentru pensie;
 Implicarea băncilor în operațiuni cu titluri,prin executarea ordinelor de
vânzare și cumparare a clienților;
 Oferirea de către bănci a serviciilor de tip ”merchant banking” care sunt
definite ca operațiuni de cumpărare temporară a unor valori ale companiilor
pentru a le sprijini în demararea de noi afaceri sau pentru a susține
expansiunea celor existente.

1.2.OPERAȚIUNILE BĂNCILOR COMERCIALE
1.2.1. OPERAȚIUNI BILANȚIERE
Băncile comerciale sunt organizații care vând produse financiare către clienți,
activitățile desfășurate reflectându-se în situațiile lor financiare: blianț și cont de
rezultate.
Bilanțul reprezintă un inventar periodic al tuturor elementelor de activ și pasiv,
respectiv al utilizărilor pe de o parte, și al resurselor atrase
capitalurilor proprii,pe de altă parte.
Bilanțul unei bănci oferă o imagine a activelor, resurselor(pasivelor) și
capitalului furnizat de acționari, respectiv arată structura surselor considerate
ca imputuri financiare și a utilizărilor(outputuri financiare).
8

– Spre deosebire de semnificația bilanțului,contul de rezultate arată cat de mult
costă atragerea depozitelor și altor resurse,precum și ce venituri generează
utilizarea acestora.
OPERAȚIUNI ACTIVE
Operațiunile active ale unei societăți bacare sunt operațiuni de angajare a
resurselor în vederea îndeplinirii funcționalităților statuare și de obținere de
profit.
Se pot identifica următoarele activități principale ale băncilor care sunt încadrate
în operațiuni de activ:
a)Gestionarea numerarului și activelor cu grad sporit de lichiditate;
b)Operațunile de plasament și participații;
c)Operațiunile de creditare a persoanelor fizice și juridice.
a)Gestionarea numerarului și activelor cu grad sporit de lichiditate
În activul bilanțier,prima poziție este deținută de numerarul păstrat în casierie
și depozite la alte bănci(conturi de corespondent) sau la Banca Centrală.
Aceste active pot fi privite ca „primă linie” de apărare împotriva riscului de
retragere a depozitelor și primă sursă de fonduri
pentru satisfacerea revendicărilor clienților deponenți. Băncile sunt preocupate
de a menține marimea numerarului și a activelor lichide la un nivel cât se poate
de redus,întrucât acestea nu generează venituri sub formă de dobânzi.
În cazul băncilor din România,potrivit notelor explicative din bilanț,
numerarul și disponibilitățile la bănci , includ și numerarul în ATM-uri,
soldul conturilor curente la BNR și la alte bănci precum și alte elemente
asimilate numerarului.
b)Operațiunile de plasament și participațiile
9

– Acestea includ investigațiile realizate de bănci în instrumente financiare
(obligațiuni,acțiuni,efecte publice derivate)
Aceste elemente de activ sunt denumite „rezerve secundare” întrucât pot
furniza lichidități atunci când există solicitări.
În cadrul acestora distingem obligațiunile și alte titluri cu venit
fix(obligațiuni emise de bănci ,obligațiuni municipale și cele corporate)care nu
sunt acceptate pentru refinanțarea de către banca centrală.
În portofoliul de titluri al unei instituții de credit sunt incluse:acțiunile și alte
titluri cu venit variabil,cum ar fi:plasamentele în unități de fond listate la
bursă).Acestea sunt deținute de bancă pentru tranzacționare și reprezintă o sursă
de venituri,ca urmare a diferențelor de preț la titlurile tranzacționate.
În structura plasamentelor sunt incluse și efectele publice și alte titluri acceptate
pentru refinanțarea la Banca Centrală, cum ar fi certificatele de trezorerie,
titluri de creanță asupra organismelor publice etc.
Trebuie menționat că în bilanțul băncilor comerciale se regăsesc și o serie de
instrumente specifice, din care cele mai importante sunt derivatele , care pot fi
clasificate ca active sau pasive financiare deținute pentru tranzacționare.
În practica băncilor internaționale , portofoliile de titluri includ titlurile
de trezorerie, titluri emise de agențiile guvernamentale, obligațiunile corporative,
titlurile securitizate și cele emise de administrațiile centrale și locale.
Cele mai lichide sunt considerate titlurile emise de trezorerie care pot fi utilizate
pentru a genera fonduri prin vânzarea și răscumpărarea lor în cadrul
operațiunilor repo și reverse repo .Ponderea portofoliului de titluri în totalul
activelor este diferită în funcție de mărimea băncii(18% din total la nivelul
băncilor de mare dimenisiune si 26% la nivelul băncilor mici).
10

– Portofoliul de titluri constituit de o bancă îndeplinește o serie de
roluri importante, cum ar fi:
1.Stabilizează veniturile băncii, în sensul că atunci când cererea de
credite scade,veniturile generate de titluri pot crește.
2.Furnizează importante lichidități sau poate fi folosit ca garanție pentru
obținerea de împrumuturi.
3.Prezintă o flexibilitate sporită astel încat prin vânzarea titlurilor să se poată
produce restructurarea activelor.
4.Reduce expunerea băncii la fiscalitate.
5.Conferă o anumită stabilitate a bilanțului ca urmare a calității sporite a
titlurilor deținute.
Titlurile deținute de bănci în portofoliu se situează între numerar și
active lichide , pe de o parte și credite acordate și depozite , pe de alta parte.
Atunci când numerarul este insuficient pentru a asigura o
lichiditate corespunzătoare, tilurile pot fi vândute pentru a spori
cash-ul.Dacă nivelul cash-ului este prea ridicat atunci excedentul se poate
investi în titluri.Dacă cererea de credite este redusă, atunci investițiile în titluri
pot crește pentru a furniza băncii venituri suplimentare din dobânzi.
Invers,dacă cererea de credite este puternică,atunci anumite investiții în titluri
pot fi transformate în lichidități astfel încât să fie onorată cererea de credite.
Atunci când depozitele, care sunt principala resursă pentru majoritatea băncilor,
nu înregistrează o dimensiune suficientă, anumite titluri pot fi folosite drept
garanție pentru atragerea de resurse nou-depozit pe calea împrumurilor.
Rezultă astfel, că niciun alt element bilanțier nu ocupă o poziție atât de crucială,
precum portofoliul de tilturi care îndeplinește o mulțime de roluri.
11

– Schematic,poziționarea portofoliului de titluri în raport cu numerarul,creditele și
depozitele se prezintă după cum urmează:

Figura nr.2

Sursa:Nicolae Dardac,Teodora Cristina Barbu,Instituții de credit,2012, p.82
c)Operațiuni de creditare
Cea mai însemnată pondere în activul bilanțier este deținută de credite,
care reprezintă între 50% și 70% din valoarea totală a acestuia.
12

– Există o mare varietate de credite oferite de băncile comericale :
credite comerciale și industriale ,credite de consum,credite acordate
instituțiilor financiare,credite externe-acordate autorităților din
alte țări,unor agenții sau instituții străine, credite pentru agricultură,
leasing pentru achiziționarea de echipament,credite ipotecare și imobiliare
etc.
Din punct de vedere al scadenței,creditul poate fi:
 Pe termen scurt ,a cărui durată nu depășește 12 luni;
 Pe termen mediu ,a cărui durată de rambursare este cuprinsa între 1 și 5
ani;
 Pe termen lung, a cărui durată de rambursare este mai mare de 5 ani.
În funcție de calitatea lor,creditele se împart în:
 Credite performante ,acestea reprezintă acea categorie de credite care sunt
rambursate întru totul conform procedurilor din contractul de credit
 Credite neperformante :acestea sunt reprezentate de creditele ce nu sunt
rambursate la scadență și care sunt evidențiate în categorii restante sau
îndoielnice dupa caz.
La acordarea creditelor o unitate bancară urmărește ca solicitanții să prezinte
credibilitate pentru rambursarea acestora.
Aprobarea creditelor se bazează,în primul rând, pe analiza viabilității și
realismului afacerilor în vederea identificării și evaluării capacității de plată
a clienților, respectiv de a genera venituri și lichidități ca principală sursă de
rambursare a creditului și de plată a dobânzii.Determinarea capacității de plată
se face pe baza analizei documentației care trebuie să cuprindă
situațiile finaciare curente ale solicitatorului de credit și al oricari girant
al acestuia,inclusiv proiecția fluxurilor financiare pentru perioada de rambursare
13

– a creditului și de plată a dobânzilor,modalitățile de garantare pentru plată
integrală a datoriei și după caz evaluarea bunurilor care fac obiectul garanției
etc.
Activitatea de creditare trebuie să prezinte avantaje atăt pentru societatea
bancară și clienții săi,cât și pentru economia națională.Pentru societatea bancară
creșterea și diversificarea portofoliului de credite sănătoase reprezintă premisa
măririi profiturilor și întărirea puterii financiare a acesteia.
Pentru împrumutați,lichiditățile obținute sub forma creditelor pot conduce la
stimularea dezvoltării afacerilor și respectiv creșterea profitului.Pentru economia
națională creditul trebuie să reprezinte un instrument principal de asigurare a
dezvoltării economice generale a țării.
Portofoliul de credite al unei bănci,sau mixul de credite pe care îl practică
o bancă,este deeterminat de o serie de factori dupa cum urmează2:
1.Caracteristicile pieței :influențează oferta de credite în sensul că fiecare
bancă trebuie să răspundă solicitărilor clienților care provin din piața locală.
Băncile care servesc zone suburbane,cu un număr redus de familii cu sedii de
mică dimensiune, dezvoltă credite pentru autoturisme și credite imobiliare.
În schimb, băncile situate în zonele centrale, cu sedii impozante,
își construiesc protofoliul pe baza împrumuturilor destinate afacerilor și
achiziționării de echipamente. Totuși băncile nu sunt total dependente de
piețele locale,întrucât ele pot achiziționa credite sau fracțiuni de credit de la
alte bănci,sau pot utiliza derivatele pentru eliminarea volatilității.
2.Dimensiunea băncii și în special mărimea capitalului social
Marile bănci sunt dedicate în special corporațiilor și firmelor de afaceri de
mare dimensiune.În schimb,băncile mici îșî oferă serviciile de retail
banking clienților individuali și firmelor de afaceri de mici dimensiuni.

2 DARDAC Nicolae,BARBU Teodora Cristina,Institu ții de credit,Editura ASE, ,p.83
14

– 3.Expertiza și experiența managementului influențează mixul de credite
al băncii,prin politica oficiala de credite.
În selectarea tipurilor de credite practicate,un rol important îl
are rentabilitatea așteptată de bancă pentru fiecare tip de credit care se
compară cu costul acestora.
d)Activele fixe
Pentru completarea activului bilanțier,este necesară și prezentarea activelor
fixe(cladiri,echipamente,investiții în sucursale și alte elemente de activ de
importanță redusă):Ponderea activelor fixe,în total active în majoritatea băncilor
este de până la 1-2% fiind considerate regeneratoare de dobânzi.
Operațiuni pasive
Operațiunile pasive conduc la constituirea resurselor financiare ale
unei bănci.Din acestă categorie fac parte: depozitele la vedere și la termen,
certificatele de depozit,rescontul, împrumuturile de la banca centrală și de
la instituții financiare și capitaluri proprii.
Principala sursă de finanțare a unei bănci este reprezentată de depozitele
constituite la bancă de clienții persoane juridice sau fizice.Depozitele pot fi la
vedere și la termen. O importanță deosebită o prezintă depozitele la
termen deoarece acestea au o scadență de dinainte stabilită și sumele de bani
astfel atrase pot fi valorificate de către bancă cu o eficiență sporită.
În condițiile unei economii caracterizată prin instabilitate,cum este economia
românească ,dobânda care se practică la depozitele la termen are caracter
variabil și nu este fix,eliminându-se riscul apariției de pierdere din evoluția
dobânzilor pe piață.
Depozitele la termen creează o bază sigură de fructificare a
sumelor atrase,În procesul de creditare, pe termene corelate cu natura
15

– acestor resurse.Termenul depozitelor la termen variază în funcție de interesele
societății bancare ,putând fi altul decât unul din termenele
considerate standard:o lună,trei luni,șase luni,nouă luni sau 12 luni.
Depozitele la vedere se caracterizează printr-un grad ridicat de elasticitate
deoarece depunătorii pot dispune în orice moment de disponibilitățile bănești din
acestea.
Utilizarea sumelor din depozitele la vedere presupune prudență,
deoarece angrenarea lor în proporții exagerate poate conduce la dificultăți
în cazurile de solicitate în ritm și volum ridicate sumelor respective.
Certificatele de depozit reprezintă titluri de credit pe termen emise de bancă
în vederea atragerii de disponibilități bănănești,caracteristica acestora fiind
păstrarea de dobânzii fixe pe toată durata existenței cetificatului.
O importanță deosebită trebuie să se acorde modului în care se
stabilesc dobânzile pasive, adică dobânzile ce remunerează sursa
financiară atrasă sub formă de depozite(la termen sau la vedere)
sau ceritificate de depozit.
O societate bancară trebuie să stabilească dobânzi pasive în funcție de dobânzile
practicate de băncile concurente,în funcție de tendința dobâzilor în perioada
imediat următoare,în funcție de mărimea sumelor atrase etc.În atragerea de
resurse ce îmbracă forma depozitelor și cerificatelor de depozit un rol important
îl are marketingul bancar.Se impune atragerea de resurse financire la termen la
persoane juridice și de la persoane fizice ce fac parte din categorii sociale
caracterizate prin venituri ridicate.
În cadrul depozitelor bancare,o categorie deosebită este reprezentată de
depozitele constituite de la alte bănci la banca în cauză.Această operațiune
16

– reprezintă o plasare temporară a surplusului existent la banca ce constituie
depozitul la banca ce are nevoie de disponibil.
Rescontul este modalitatea de procurare de resurse financiare prin cedare de
efecte comerciale din portofoliul propriu unei bănci sau bănci centrale.
Împrumuturile primite de la alte instituții financiare îmbracă forma
împrumuturilor de pe o zi pe alta, împrumuturilor la termen sau a
împrumuturilor financiare.Totodată o societate bancară poate primi resurse
financiare de la Banca Națională a României sub formă de împrumuturi de
refinanțare.
Capitalul propriu deține o pondere scăzută în totalul pasivelor bancare,
tendința fiind o diminuare continuă, rezultat al expansiunii activității bancare.
1.2.2 OPERAȚIUNI EXTRABILANȚIERE
Multitudinea riscurilor cu care se confruntă băncile a determinat dezvoltarea de
către acestea a unei varietăți de instrumente prin care să se asigure
un management corespunzător acestora.
Dintre acestea se remarcă și cele care sunt analizate ca operațiuni în afara
bilanțului respectiv:
1.Securitizarea creanțelor.
2.Cedarea sau vânzarea creditelor .
3.Emiterea scrisorilor degaranție bancară.
4.Instrumente financiare derivate.
5.Acreditive.
6.Contingente și angajamente.
1.Securitizarea creanțelor
17

– Reprezintă o operațiune financiară de valorificare a creanțelor de căre un
vehicul investițional,care le achiziționează,le grupează și le afecteză garantarea
unei emisiuni devalori mobiliare.
Esența securitizării constă în faptul că băncile își pot utiliza creanțele drept
colateral pentru emisunea de titluri,în vederea obținerii de fonduri.
Pot face obiect al securitizării,creanțele apărute din:
 Contracte de credit;
 Contracte de leasing;
 Contracte de vânzare-cumpărare,cu plata prețului la termen sau în rate;
 Orice titlu de creanță cu condiția ca drepturile pe care le conferă să poată
face obiectul unei cesiuni.
Securitizarea creditelor și a altor tipuri de active reprezintă o modalitate de
limitare a expunerii la risc a băncilor,acestea dezvoltându-se în anii 80
în SUA,cu aplicare imediată pe piața ipotecară
Figura nr.3

Sursa: DARDAC Nicolae,BARBU Teodora Cristina,Institu ții de credit,Editura
ASE,,p.85
Securitizarea are impact asupra managementului bancar în diferite moduri:
18

–  Crește nivelul competiției pentru o mai bună calitate a creditelor;
 Sporește nivelul competiției pentru atragerea de depozite,
întrucât deponenții ar putea considera mai atractivă de asset-back-securities,
comparativ cu constituirea de depozite;
 Băncile pot beneficia indirect, de securitizarea realizată pentru
clienții corporate, carora le emit, în schimbul unui comision, scrisori de
credit și de garanție pentru obținerea ratingului necesar companiilor care
vând titlurile pe piață.
2.Cedarea sau vânzarea creditelor
Reprezintă o operațiune care constă în vânzarea creditelor ân totalitate
sau parțial, către noi deținători.În general, se vând acele credite negarantate sau
cele care au înregistrat restanțe de peste 90 de zile.În categoria cumpărătorilor se
includ băncile stăine, agențiile de colectare și recuperare a creditelor,
companiile de asigurări, fondurile de pensii și fondurile mutuale.
Vânzarea creditelor după cum o devedește practica băncilor,pe plan internațional
se realizează în mai multe forme:
 Participația;
 Distribuția;
 Fragmentarea.
În varianta participației , cumpărătorul este un outsider,în contractul dintre
banca vânzătoare și debitor.Cumpărătorul unei paticipații își asumă riscuri,
întrucât banca vânzătoare sau debitorul pot da faliment.Ca urmare a
acestor limite,o formă des utilizată este distribuția .Prin acestă metodă,
proprietatea asupra împrumutului este transferată cumpărătorului care va deține
drepturi asupra debitorului.
Cea de-a treia metodă este cea a împrumutului fragmentat.
19

– Fragmentarea se realizează în funcție de perioade, de la câteva zile
la săptamâni, până la termene mai îndelungate.Cumpărătorul unei fracțiuni de
credit va fi îndreptățit să primească o fracțiune din venitul generat de împrumut.
Motivele pentru care se procedează la vânzarea împrumuturilor sunt multe și
diverse:
 Pentru bancă reprezintă o oportunitate de a vinde active cu randamente
scăzute și de a le înlocui cu active mai negociabile și lichide,
precum titlurile de stat;
 Vânzarea de împrumuturi încetinește ritmul de creștere al activelor bacare,
ceea ce permite managementului băncii să mențină un echlibru între nivelul
capitalului bancar și expunerea la risc;
 Vânzarea creditelor este cerută de către investitorii pieței de capital ca
modalitate de reducere a riscului, prin diminuarea costului capitalului
și diversificaea portofoliului de active.
Dezvoltarea acestui tip de operațiuni-vânzarea creditelor-poate avea implicații
asupra viitorului băncilor.Creșterea acestei piețe înseamnă că băncile pot face
împrumuturi fără constituire de depozite.Dacă această tehnică va crește în viitor,
băncile vor avea nevoie, într-o măsură mai mică, de asigurare
a depozitelor.Întrucât vânzarea creditelor este similară cu cea de emisiune
de titluri, rezultă că finanțarea băncilor prin această metodă face dificilă
distincția dintre bănci și alte instituții financiare.

3.Emiterea scrisorilor de garanție bancară
O altă operațiune extrabilanțieră este acordarea de garanții financiare,
al căror principal scop este sprijinirea creditorului împotriva riscului de faliment
20

– al debitorului.Una dintre cele mai uilizate garanții financiare este,deci,
scrisoarea de garanție bancară .
Aceasta reprezintă un angajament scris asumat de bancă, în favoarea
unei perosane(beneficiar), prin care îl obligă să-i plătească o sumă de bani,
în cazul în care o altă persoană îl obligă să-i plătească o sumă de bani , în cazul
în care o altă persoană în contul căreia se emite garanția, nu a executat o anumită
obligație asumată printr-un contract sau a executat-o necorespunzător.
Bancă emitentă a garanției se numește garant, iar beneficiarul nu are nici o
obligație față de aceasta.
Emiterea unei scrisori de garanție antrenează riscuri pentru emitent și
pentru beneficiar.Instituția emitentă a scrisorii de garanție se poate afla în
situația să nu poată să își onoreze obigațiile în caz
de faliment.De asemenea,întrucât scrisorile de garanție nu sunt asigurate,
este posibil ca beneficiarul scrisorii să nu primească nicio sumă, în caz de
faliment al emitentului.O bancă nu poate fi forțată să plătească angajamentele
din scrisoarea de garanție, dacă suma respectivă depășește limite legale de
expunere.
Pentru reducerea expunerii la riscuri ,antrenată de emiterea scrisorilor
de garanție, bancile utilizează diferite tehnici precum:
1.Renegocierea termenilor și ajustarea acestora în funcție de circumstanțe;
2.Diversificarea scrisorilor de garanție în funcție de regiunea și domeniul de
activitate al beneficiarului în scopul diminuării concentrării expunerii la risc;
3.Vânzarea unor participații asfel încât să fie diversificat riscul.alături de o
varietate de alte instituții.
4.Instrumente financiare derivate
21

– Securitizarea activelor, vânzarea creditelor și emiterea scrisorilor de garanție pot
ajuta banca să-și reducă riscurile asociate portofoliului de credite și expunerii la
variația ratei de dobândă.
Întrucât securitizarea și vânzarea creditelor se practică pentru grupe de active cu
caracteristici comune(cash-flowuri, maturitate, dobândă) au fost necesare
contracte financiare care să ofere protecție în caz de ”default” și pentru alte
categorii de activ.În acest scop se folosesc derivatele de credit în cadrul cărora
se remarcă credit swap, credit option ,credit linked notes etc.
Credit swap: reprezintă un acord sau o întelegere înte două părți
creditoare(bănci care au acordat credite) prin care acestea convin să schimbe o
parte din plățile(principal și dobâzile) efectuate de clienții debitori în scopul
diversificării riscului de credit.Între cele două bănci se interpune un intermediar ,
care garanteză fiecăruia dintre părți obținerea performanței, ca urmare a
acestei înțelegeri.Întrucât swapul permite fiecărei bănci să extindă numărul de
piețe din care colecteză venituri sub formă de dobânzi și recupereză principalul,
reducând dependența de o singură piață.
Un alt instrument folosit de bancă este credit option .Acesta reprezintă un
contract care permite împrumutătorului(creditor) să se protejeze în caz de
scădere a valorilor activelor sau să compenseze costul ridicat al împrumutului ca
urmare a modificărilor ratingului creditului.
Credit-linked-notes : pune laolaltă instrumente de datorie, precum obligațiunile
prin contracte de credie option, conferindu-i debitorului o mai mare flexibilitate
a plăților. Credit-linked-notes garanteză emitentului că va fi efectuată plata
aferentă creditului în cazul în care anumiți factori semnificativi se modifică.
Utilizarea derivatelor de credit reprezintă o deosebită importanță în activitatea
bancară întrucât au scop reducerea riscului de credit.
22

– Aceste contracte sunt negociate între două bănci sau între o bancă și o instituție
financiară și au ca efecte:
 Reducerea riscului de neplată;
 Stabilizarea venitului din dobănzi,aferent creditelor și plasamentelor în
titluri;
 Reducerea împrumuturilor în cadrul piețelor.
De asemenea, derivatele de credit pot furniza și o anumită protecție împotriva
riscului de rată a dobânzii.
5.Acreditivul documentar
Acreditivul bancar reprezintă o altă operațiune extrabilanțieră în care se implică
tot mai mult băncile.Acesta reprezintă o modalitate de plată,
în practica comercială, prin care banca cumpărătorului se obligă a plăti
vânzătorului direct sau prin intermediul unei bănci corespondente, o anumită
sumă de bani.
Altfel spus, acreditivul reprezintă suma de bani special rezervată de un
cumpărător în contul său , la o bancă ce deservește un furnizor, pentru ca
acestuia să i se facă o plată în momentul în care dovedește livrarea mărfurilor
sau prestarea serviciilor, în condițiile stabilite în contract.
1.3.RISCURI ÎN ACTIVITATEA BANCARĂ
1.3.1.Definirea riscului
Orice organizație cu profil economic sau financiar se conduce după un
statut propriu, care consfințește sfera de activitate și care în mod direct,
îl definește personalitatea și specificului afacerilor de care
se ocupă.Aceste instituții au ceva specific,dar și ceva comun, obiectivul de a-și
finaliza acțiunile proprii cu profit.
23

– În aceasta categorie intră și băncile, activitatea lor specifică, constând în
atragerea de disponibilități de pe piață, care împreună cu capitalul propriu, să fie
plasate în afaceri profitabile.Aceasta presupune că băncile vor fi în măsură să
asigure prețul resurselor atrase pe piață.cheltuielile de funcționare proprii și să
obțină și un profit convenabil.
Orice activitate bancară comportă și un risc.De aceea, riscul există permanent,
el însoțește ca o umbră toate afacerile băncii și se produce sau nu,în funcție de
condițiile care i se creează.
Cel mai simplu spus,riscul bancar este probabilitatea ca într-o tranzacție să nu se
obțină profitul așteptat și chiar să apară o pierdere.
Activitatea de zi cu zi într-o bancă, mai ales în aceasă perioadă de tranzacție
economică dură, se caracterizează prin existența unor riscuri.Aceasta nu
înseamnă că automat se pot rezolva pierderile generate de ele.Trebuie în
primul rând, ca ele să fie identificate, să fie cunoscute și utilizate instrumente,
tehnici și metode specifice de diminuare a influenței lor negative asupra
activității bancare.
Se poate aminti că nivelul rezultatelor sperate și riscurile asumate întăresc
interrelația creată în profituri și riscuri.
În continuare, trebuie avut în vedere că, atunci când abordăm problema
performanțelor de ansamblu ale băncilor comerciale, trebuie să ne gândim la
necesitatea:
 De a dovedi că metodologiile utilizate în analiza rezultatelor obținute de
agenții economici sunt utile și pentru analiza rezultatelor băncilor
comerciale;
 De a găsi căile principale de evaluarea profiturilor rezultate și a riscurilor
asumate de o bancă comercială;
24

–  De a stăpâni relațiile de interdependență dintre aceste riscuri și profituri.
De asemenea, un alt element care trebuie să stea în atenție permanente este
evaluarea performanțelor anterioare, ca un pas obligatori pentru proiectarea unei
activități viitoare adecvate.
Riscul bancar se poate spune că este un fenomen care apare pe parcursul
derulării operațiunilor bancare și care provoacă efecte negative asupra
activităților respective,prin deteriorarea calității afacerilor, diminuarea profitului
sau chiar înregistrarea de pierderi, afectarea funcționalității băncii.Riscul bancar
poate fi provocat în interiorul băncii de către clienții sau din cauza mediului
concurențial extern.
1.3.2.TIPURI DE RISCURI
1.Riscul de creditare: este riscul cel mai important dintre cele de pe
piața produsului, el datorându-se deprecierii valorii, ca o consecință a
falimentului sau nerambursării împrumutului
Băncile gestionează acest risc prin:
 Decizii echilibrate de creditare, prin care riscul creditului este corect
apreciat;
 Asigurarea unor debitori diverși, așa încât pierderile să nu fie concentrate
în timp;
 Cumpărarea de garanții de la terțe părți(asigurarea creditelor astfel ca
riscul de faliment să fie total sau parțial transferat de la creditori).
În asumarea unui risc acceptabil, precum și a unei datorii acceptabile,
este important să se înțeleagă modul în care acest risc poate fi micșorat
la maximum.Aceasta presupune utilizarea unui sistem de investigare a tuturor
componentelor de risc, care pot fi împărțite în două categorii:
25

–  Riscul tranzacției- se referă la diferite aspect funcționale ale riscului
afacerii;
 Riscul de credit- se referă la profitabilitatea afacerii.
Cele două categorii de risc se află într-o strânsă legătură și ele trebuie să fie
cunoscute pentru aprecierea riscului de ansamblu pe care îl implică creditul
respectiv.
Riscul tranzacției acoperă nu numai natura, structura și perioada de risc , dar și
implicațiile juridice, politice și economice și practicate versus cel împrumutat.
Riscul de credit presupune asumarea de către bancă ariscului ca la data scadenței
clientul va putea să-și achite obligațiile pe care le are față de bancă.
Banca trebuie să evalueze toate componentele versus clientul său, precum și
activitatea desfășurtă de acesta, în vederea stabilirii unei opinii prudente vizând
posibilitatea de rambursare a creditului.Această opinie va trebui să ia în
considerare nu numai o primă rambursare pentru piața obligației, ci o posibilă
sursă secundară de plată.
Banca urmărește cuantificarea riscului,utilizând metode,proceduri și tehnici
cunoscute pe plan internanțional, lluând în considerare elemente principale cum
ar fi:
 Performanța financiară a clientului;
 Structura tranzacției;
 Calitatea și structura sursei de rambursare;
 Calitatea și structura garanțiilor.
Garanțiile reprezintă sursa de rambursare a creditul și sunt utilizate numai în
cazul în care nu mai există alte posibilități de rambursare a acestuia și a plății
dobânzii.
26

– Obiectivul important al analizei de cuantificare a riscului creditului îl constituie
cunoașterea evoluției clientului din perioadele trecute și
prognozarea peroformanțelor viitoare ale acestuia, în vederea unei previzionări a
viabilității lui.
Banca va căuta să evite riscul împrumuturilor mari, care sunt determinate ca
nivel de unele reglementări în vigoare, respectând standardul după care suma
totală a împrumurilor nu poate depăși de 8 ori nivelul
capitalului propriu,iar sumele acordate unui singur debitor nu pot depăși 20%
din fondurile proprii ale băncii.
De asemenea, o măsură prudențială suplimentară poate fi avizarea și gestionarea
acelor împrumuturi care depășesc 10% din fondurile proprii ale băncii și care
vor intra în competența exclusivă a Centralei.La fel de importantă este
cunoașterea în permanență a debitorilor unici, persoane sau grupe de persoane
legate economic între ele,prin controlul exercitat de una asupra alteia.
O preocupare permanentă pentru asigurarea unui control eficient al riscului de
credit va fi monitorizarea volumui creditelor, a structurii calității acestuia,
evidențiindu-se în dinamică și cazualitatea creditelor restante.
2.Riscul ratei dobânzii este reprezentat de sensibilitatea fluxului de numerar în
schimbările ratelor dobânzii.Fluctuția prețului activelor financiare și pasivelor
datorită schimbării ratei dobânzii într-o perioadă de timp transforma diverse
riscuri(ex.riscul de creditare) într-o amenințare majoră la adresa unei bănci.
De aceea este necesară o prognozare bazată pe criterii riguros acceptate,
a modificărilor ce pot interveni în nivelul și structura ratei dobânzilor,
aceasta corelată și cu evoluția indicatorilor macroeconomici.
Pentru perioada actuală țși pentru ceea ce însemnă viitorul apropiat, ca urmare a
unor evoluții și dinamici ce arată o anticipare redusă, riscul de dobândă aferent
27

– activității în monedă națională, în cea mai mare parte măsură, este de fapt
preluat de clienții băncilor.Aceasta se datorează faptului că dobânda la credite,
precum și la resusrsele atrase se modifică continuu,datorită cotațiilor fluctuante
ale pieței, excepție făcând doar certificatele de depozit pentru care se utilizează
o dobândă fixă.Trebuie permanent avută în vedere o analiză a structurii
resurselor atrase și a plasamentelor, precum și o urmărire a evoluției acestora,
stabilindu-se astfel plafoane detaliate în funcție de instrumentele utilizate în
ceea ce privește resursele, în funcție de prețurile lor și respectiv, de costurile
aferente.
Se urmărește o minimalizare a riscului ratei dobânzii în funcție de raportul dintre
activele purtătoare de dobânzi și pasivele purătoare de dobânzi.
Valoarea raportului trebuie să fie cât mai aproape de unu.
3.Riscul de lichiditate este cel mai important risc al pieței de capital și el constă
în aceea că o bancă nu dispune de lichidități corespunzătoare pentru a acoperi
obligațiile financiare la un moment dat.Riscul lichidității este cel mai ridicat
când o bancă nu poate să anticipeze cererea de noi împrumuturi sau retragerile
de depozite și când nu are acces la noi surse de numerar.
Pentru asigurarea nevoiilor de lichiditate, se pot folosi atât active,
cât și pasive.Sursa tradițională de lichiditate o reprezintă
activele lichide.Este interesantă abilitatea unui deținător de active
de preschimba activul cu pierderi minime, având în vedere
deprecierea prețului.Pentru a răspunde cerințelor de lichiditate, unele bănci dețin
active ce pto fi vândute imediat, aproape de valoarea nominală.
Pasivele băncilor pot fi și ele tranformate în lichidități, în sensul că pot emite
cu ușurință titluri de împrumut pentru a obține numerar la
28

– costuri rezonabile.Dacă băncile au nevoie de numerar, fie vând active, fie cresc
împrumuturile.
Indicatorii de măsurare a riscului scot în evidență abilitatea de a împrumuta
fonduri și active lichide la scadență sau disponibile
la vânzare.Indicatorul ”capital la activ” și indicatorul”pasive cumpărate la
active” reprezintă baza capitalului băncii și capacitatea de împrumutare pe
piața monetară.Pasivele cumpărate sunt aceleași din categoria mai mari de
100.000$.
Băncile cumpără titluri de valoare pe termen scurt, în vederea asigurării unei
lichidități imediate.
Pentru activitatea pe termen lung, banca, în ceea ce privește lichiditatea,
urmărește o armonizare între elementele de activ și componentele lor din pasiv,
din punct de vedere al maturității acesotra,ca resurse pe termen mediu și lung.
Monitorizarea riscului lichidității presupune pentru lichiditatea generală
asigurarea unui nivel favoriabil al raportului între 2 și 2,5 iar pentru lichiditatea
imediată peste 20%.
4.Riscul valutar
Riscul valutar sau riscul ratei de curs apare la orice cumpîrare sau vânzare
de monedă, alta decât cea în cea în care se evidențiază în contabilitate.
Riscul cursului de schimb afecteză atât piața produselor cât și piața
de capital.Volatilitatea cursurilor valutare poate influența capacitatea debitorilor
de a-și rambursa împrumuturile.
Modalitățile de evitare a riscului valutar au fost dezvoltate pe piața derivatelor,
prin utilizarea unor instrumente de hedging(de neutralizare,compensare a
riscului).
29

– Instrumentele derivate sunt din ce în ce mai mult utilizate pe piața valutară de
către băncile comerciale.
Pentru acoperirea riscului valutar,sunt utilizate:
 Contractele forward (contracte clasice la orice dată în viitor,orice valută,
la un anumit termen);
 Operațiuni swap :asigură infuzie la lichiditate în moneda necesară,
acoperă poziția valutară.

30

– BIBLIOGRAFIE

1. Camelia Vechiu(coordonator)Marius Gust,Dan Bogoi,Marin Meniu,Elena
Dinculescu,Dorin Hoarcă, Management si tehnici bancare ,editura
Independența Economica,2009;

2. Lector Univ.Dr.Florin Coman , Activitatea Financiar-Contabilă a
societăților bancare ,editura LUMINA LEX,2002;

3. Ion Nițu, Managementul riscului bancar , editura Expert,2000;

4. Ilie Mihai , Tehnica și managementul operațiunilor bancare ,editura
Expert,2003

5. Nicolae Dardac,Teodora Cristina Barbu, Instituții de credit ,editura
ASE,2012

31