Specializarea: Profesor de Istorie [605515]

UNIVERSITATEA DIN ORADEA
Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic
Specializarea: Profesor de Istorie

LUCRAREA METODICO -ȘTIINȚIFICĂ PENTRU
ACORDAREA GRADULUI DIDACTIC I

Coordonator științific:
Prof. univ . dr. Antonio FAUR

Autor : prof. Gabor Anca Daniela
Colegiul Tehnic „Traian Vuia”
Localitatea: Oradea
Județul: Bihor

– Oradea 2016 –

2
UNIVERSITATEA DIN ORADEA
Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic
Specializarea: Profesor de Istorie

Monografia satului Răbăgani

Coordonator științific:
Prof. univ. dr. Antonio F aur

Autor: prof. Gabor Anca Daniela
Colegiul Tehnic „Traian Vuia”
Localitatea: Oradea
Județul: Bihor

– Oradea 2016 –

3

Introducere
Capitolul I
1. Cadrul geografic
1.1. Coordonate matematice și geografice
1.2. Coordonate geoeconomice
1.3. Relieful
1.4. Clima
1.5. Hidrografia
1.6. Vegetația
1.7. Fauna
1.8. Solurile.

Capitolul II
1. Istoricul localității

2. Scurt istoric a principalelor instituții

Capitolul III
Valorificarea elementelor de istorie locală în predarea istoriei
Capitolul IV
Concluzii

4

Capitolul I
1. Cadrul geografic
1.1. Coordonate geografice
Localitatea Răbăgani face parte din punct de vedere administrativ din comuna Răbăgani,
Județul Bihor, care se află în partea de sud -est a a cestuia, în frumoasa Depresiune a Beiușului.
Comuna are în componența sa 6 sate: Răbăgani , Albești, Brătești, Săliște de Pomezeu,
Săucani, și Vărășeni .1
Se învecinează la nord comuna Sâmbăta, la nord -vest cu comuna Holod, la sud -vest
cu comuna Căpâlna și comuna Uileacu de Beiuș, la sud -est cu comuna Pocola, la est
cu comuna Remetea, iar la nord -est cu comuna Pomezeu. 2
Comuna Răbăgani este situată în partea de nord -vest a Depresiunii Beiuș, la poalele de
nord ale Dealurilor Vălanilor sau Răbăganilor, pe râul Holod.
Coordonate: 46° 44′ 48″ N, 22° 14′ 17″ E , Suprafață – Total 35,40 km², Populație
(2011)[2][3] – Total ▼ 2073 locuitori – Recensământul anterior, 2002 2.298 locuitori 3
Depresiunea Beiușului este situată în cadrul județului Bihor, fiind mărginită la nord de
Munții Pădurea Craiului, la est și sud -est de Munții Bihor -Vlădeasa, la sud -vest de Munții
Codru -Moma i ar în nord -vest depresiunea comunică cu marea Câmpie de Vest (Banato –
Crișană).
Depresiunea Beiușului, numită în trecut Țara Beiușului, mai este cunoscută și sub
denumirea de Depresiunea Crișului Negru, după râul care drenează această arie depresionară.
Această depresiune, cu suprafața de 825 kmp (10,94% din suprafața județului și 0,34% din
cea a României), este divizată în două mari subdiviziuni și anume: Depresiunea Holodului la
nord și, respectiv, Depresiunea Beiuș -Vașcău în sud.4
Regiunea depresionară a Beiuș ului are o geneză și o evoluție paleogeografică legată de
zonele înconjurătoare, de Munții Apuseni și de Câmpia de Vest (Câmpia Banato -Crișană).
Depresiunea s -a scufundat pe linii de falii față de munții limitrofi, continuitatea existentă
cândva într e Munții Bihor -Vlădeasa și Codru -Moma se află azi scufundată la circa 300 m față
de suprafață. Peste acest fundament permo -triasic, care se ivește la zi în unele locuri, ca de

1 Mircea Bradu , Aurel Chiriac Gheorghe Măhăra (coordonatori), ***, Monografia județului Bihor, Vol. I, Ed.
Arca: Editura Universității din Oradea, 2010, p.31
2 http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Comuna_Răbăgani
3 https://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_Răbăgani,_Bihor
4 Indrieș Andrei C., Indrieș Andrei A., Zona Geografică Beiuș, Ed. Primus, Oradea, 2015, p. 7

5
exemplu Măgura Forăului = Măgura Răbăganilor, de 396 m, s -au depus depozite sedi mentare
neozoice datorită mărilor care s -au succedat în acest bazin sedimentar, ultima mare care a
invadat regiunea a fost în timpul pliocenului (acum circa 5 milioane de ani în urmă), după
care zona Beiuș a devenit subaeriană, sedimentele depuse anterior fiind apoi modelate
rezultând relieful actual. Modelarea reliefului a fost dată, în primul rând, de către râurile care
urmăreau marea în retragere.5
Hotarul satelor Răbăgani, Albești și Vărășeni cuprinde în cea mai mare parte lunca și
terasele văii Holodul ui (Vida). În sud -vestul comunei găsim Măgura Răbăganilor ce
culminează cu vârful Măgura Forăului (396 m) care dă o notă aparte în peisajul acestor locuri.
Privind dintr -un cadru mai larg, teritoriul comunei se încadrează în culoarul Crișului
Negru, care, prezintă trăsături distincte precum un relief specific piemontan , un climat cu
influențe vestice accentuate, temperaturi moderate, precipitații relativ ridicate, iar rețeau a
hidrografică majoră are caracteristicile apelor de câmpie, acest lucru fiind o consecință a
ruperii profilului morfologic la intrarea în golful Tinca -Holod .
Din punct de vedere geografic, satul Răbăgani este situat în microdepresiunea Holodului,
aflată în zona de dealuri subcarpatice ale depresiunii Beiușului, parte componentă a unei
unități de relief mai mari: Dealurile de Vest. Aceste dealuri, mărginite la nord de munții
Pădurea Craiului, sunt caracte rizate de numeroase golfuri. Aceste dealuri au fost încadrate în
categoria piemonturilor și prezintă două trepte de relief: una superioară (400 -450 m) și alta
inferioară (300 -350 m) marcând trecerea spre Câmpia de Vest.6
Satul Răbăgani este centrul de com ună, este așezat pe Drumul European 79, care
constituie Drumul Național 76, și care leagă prin zona piemontată și apoi prin cea montană,
cele trei Crișuri cu valea Mureșului respectiv orașele Oradea, Beiuș, Ștei, Vașcău, Brad și
Deva la 47 km distanță față de municipiul Oradea și la 15 km distanță față de Beiuș, cele două
așezări urbane având fiecare un rol semnificativ în dezvoltarea socio -economică a localității.7

1.2. Caracteristici geologice
Comuna Răbăgani și implicit satul cu același nume este situată în bazinul neogen al
Beiușului, acesta fiind unul din golfurile mărilor terțiare care au acoperit depresiunea Dunării
Mijlocii și marginea vestică a Munților Apuseni.

5 Ibidem, p.9
6 Gabriel Moisa (coord.), Gruia Fazecaș, Doru Marta, Crăciun Parasca , Monografia Comunei Pomezeu, Ed.
Duran’s, Oradea, 2010 , p. 10
7 Goina Florica, Răbăgani, studiu fizico -geografic complex , în Nymphea VI, Oradea, p. 385

6
Formarea și evoluția reliefului actual din Țara Beiușului (care se suprapune în linii mari
cu Bazinul Beiușului) au fost condiționate de calitatea și ritmul proceselor morfogenetice ce
au afectat Munții Apuseni și Bazinul Panonic, încă de la începutul terțiarului. Aceste procese
au fost, la rândul lor, influențate de sensul și caracterul mișcăr ilor tectonice, de modificările
paleoclimatului, de rocă, de structură, și, mai târziu de activitatea antropică. De la începutul
terțiarului și până în faza actuală, condițiile morfogenetice care au acționat în acest spațiu pot
fi grupate în trei mari etap e evolutive : etapa prebazinală, etapa de bazin sedimentar și cea de
formare a reliefului Țării Beiușului și implicit a localității Răbăgani.8
În etapa prebazinală, la sfârșitul oligogenului, sub impulsul puternicei faze orogenice
savice, se instaurează un regim tectonic caracterizat prin mișcări diferențiale și o mare
instabilitate, având ca efect scufundarea Bazinului Panonic și al Transilvaniei, transformarea
Munților Apuseni într -un masiv insular, scufundarea unor masive vestice și conturarea
viitoarelo r bazine „golfuri” pe două direcții . Ariile scufundate vor constitui zone axiale de
maximă eroziune și căi de drenaj a materialului erodat. 9
În etapa de bazin sedimentar, Permianul este bine conturat în zonele din jurul satului
Răbăgani, în special pe malul stâng al văii Holodului (Vida) până în dreptul satului Brătești și
individualizat printr -un complex de gresii, conglomerate dure, stratificate intercalate de șisturi
argiloase alterate. Pe versantul stâng a văii Holodului (Vida) se dezvoltă un complex de șisturi
care cuprind întreaga culme a Măgurii Răbăganilor , insulă permo -triasică.10 Această insulă
reprezintă în fapt resturi mai înalte din plediplenă scufundată, dezgol ite, în cea mai mare parte
a lor, de sub sedimentarul neogen și depozitele piemontane ce s -au așezat în bazin.11
Triasicul, alcătuiește cea mai mare parte din culmea Răbăganilor, reprezentat de un
complex bazal subțire de șisturi argiloase și calcare dolomi tice, așezate peste formațiunile
permiene, apărând și la est de cotul șoselei ce duce de la satul Vărășeni la Răbăgani sau pe
dealurile satului Albești.
Sarmațianul, este reprezentat prin nisipuri, marne și conglomerate ce pot fi întâlnite pe
marginea de sud a Măgurii Răbăganilor, peste etajul triasic, iar la sfârșitul miocenului râurile
reușesc să î ndepărteze o parte a acestor se dimente.

8 Berindei I, Țara Beiușului , în Câmpia Crișurilor, Crișul Repede, Țara Beiușului. Cercetări în Geografia
României, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1977, p.319
9 Ibidem , p. 319
10 Goina F., Op cit , p.386
11 I. Berindei, Țara Beiușului , în Câmpia Crișurilor, Crișul Repede, Țara Beiușului. Cercetări în Geografia
României , Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1977, p.320

7
În fazele ulterioare de evoluție, depozitele tortoniene, alături de cele sarmațiene au fost
puternic erodate și astfel se explică prezența astăzi doar a câtorva insule din formațiunile
sedimentare amintite , printre care și zona Răbăgani.
Cuaternarul este caracteriz at prin relieful actual reprezentat prin argile, depozite de terasă
și aluviuni, conuri de dejecție și depozite coluvio -aluviale. 12
Către sfârșitul etapei morfogenetice apar noi mișcări pe verticală care au reactivat
eroziune pe direcții de organizare a rețe lelor hidrografice și fragmentarea suprafeței de
nivelare din cadrul muntos, respectiv a piemontului de acumulare din bazin și formarea unui
decalaj de altitudine. Regiunile cu roci mai rezistente au rămas să domine în relief pe când
cele formate din roci mai moi au fost mult coborâte pe verticală. Este posibil ca în acest timp
între cele două zone să se fi format un racord de tip glacis, situație indicată de spațiul dintre
Depresiunea Pocola și Depresiunea Holodului, unde apar trei culoare largi de eroziu ne
despărțite între ele de Măgura Răbăganilor (calcare triasice) și insula triasică de la Hidiș .
Probabil, prin acest e culoar e erau drenate râurile regiunii spre Bazinul Panonic. 13
Structura geologică conturează în zona de referință bogății naturale precum solul agricol,
materiale de construcții și apele termale. Referitor la materialele de construcții acestea sunt
reprezentate prin calcare gresii și conglomerate.
Apele minerale rep rezintă bogăția naturală a satului Răbăgani, izvorul mineral arărând în
legătură cu „linia termelor” de la vest de Munții Apuseni, ce se întinde din colțul de nord-vest
al țării până l a Băile Herculane. Local el apare pe linia de falie care însoțește culme a
Răbăganilor pe versantul ei de nord -est, falie ce separă calcarele triasice de argilele
pliocene.14
1.3. Relieful
Din punct de vedere geografic, satul Răbăgani este situat în microdepresiunea Holodului,
aflată în zona de dealuri subcarpatice ale depresiunii B eiușului, parte componentă a unei
unități de relief mai mari: Dealurile de Vest. Aceste dealuri, mărginite la nord de munții
Pădurea Craiului, sunt caracterizate de numeroase golfuri. Aceste dealuri au fost încadrate în
categoria piemonturilor și prezintă două trepte de relief: una superioară (400 -450 m) și alta
inferioară (300 -350 m) marcând trecerea spre Câmpia de Vest.15

12 Goina F., Op cit , p. 386
13 I. Berindei, Op cit . p 323
14 Goina F. Op. cit . p 387
15 Gabriel Moisa (coord.) , ***, Op. cit, p. 11

8
Depresiunea Beiușului, așa cum am arătat, s -a scufundat față de munții înconjurători în
timpul neozoicului, mai exact în badenian, la fe l ca și celelalte depresiuni din vestul Munților
Apuseni. Relieful de eroziune a fost rezultatul acțiunii râurilor care au determinat de
asemenea și acumulări aluvionare de -a lungul luncilor lor, în timpul cuaternarului. În
sedimentele depuse de fostele mă ri, râurile au modelat dealurile actuale ale depresiunii,
acestea având o structură piemontană (strat urile înclină lin spre axul depresiunii) , cu dealuri
care ajung până la circa 500 -600 m la contactul cu munții și coboară la circa 225 -230 m spre
centrul depresiunii .16
Nivelul dealurilor piemontane situate între 250 -270 m este bine reprezentat la nivelul
satului Răbăgani, pe partea stângă văii Holodului (Vida) 17, începând cu Măgura Forăului , prin
dealul Fagului, dealul Cerii, dealul Carpeni, până în dealul Coșdenilor . În partea de nord -vest
a regiunii se desfășoară culmea Răbăganilor, o insulă de calcare, cu înălțimea cea mai mare în
Măgura Forăului, de 395 m.18
Prezența formațiunilor friabile ale neogenului (argile și nisipuri), pe de o part e, și
apropierea de zona de subsidență a Crișurilor din Câmpia de Vest, pe de altă parte, au
influențat un proces intens de fragmentare care a transformat relieful piemontan inițial într -o
succesiune de văi și culmi înguste, respectiv la un grad destul de accentuat al densității
fragmentării.19
De-a lungul evoluției sale, relieful a primit anumite particularități zonale, care, prin
generalizare, conturează în cadrul regiunii o serie de unități geomorfologice, dintre care cele
mai importante sunt :
a) Culmea Răbăganilor , cu vârful Măgura Răbăganilor (359 m), care reprezintă un rest
permocarbonifer, alcătuit din dolomite și conglomerate cuarțifere. Alcătuirea petrografică dă
culmii aspectul unui relief de inselberg20, care țâșnește deasupra nivelului gener al al dealurilor
piemontane ;
b) Culoarul văii Holodului (Vida), parte a văii Holodului, care prin mărimea sa poate fi
considerată o depresiune intercalată regiunii deluroase menționate, deoarece în cadrul ei se
poate individualiza o zonă de luncă și versanții care o mărginesc. Lunca are o lățime de peste

16 Degău I. , Brânda N., Beiușul și lumea lui , Ed. Primus, Oradea, 2008, p 36
17 Râul Vida , care, după vărsarea afluentului de partea dreaptă, Cornet, în dreptul satului Coșdeni, este cunoscut
sub numele de Holod , care este un afluent de partea dreap tă a Crișului Negru, vărsându -se în acesta pe raza
localității Râpa
18 Goina F. Op. cit . p 387
19 Ibidem
20 formă de relief rezidual – izolată, formată din roci dure cu pante abrupte (deal stâncos, creastă sau munte mic),
ce se ridică deasupra unei câ mpii de eroziune înconjurătoare

9
1 km și o pant ă extrem de redusă ceea ce explică în cadrul ei a numeroase cursuri părăsite,
belci uge, suprafețe înmlăștinite etc.;21
c) Dealurile Codrului , întâlnind în arealul satului Răbăgani dealu l Fagului (271 m), care
apoi se continuă spre est cu dealul Cerii și dealul Carpeni (273 m);22
d) Culoarul Drăgotenilor este reprezentat în spațiul de interes prin complexul deluros
situat între valea Holodului (Vida) și valea Săliște, cu o altitudine mai mică decât nivelul
dealurilor piemontane (sub 275 m), reprezentând resturile superioare ale văii Holodului
(Vida) .23 Se poate aminti aici dealul Viilor, dealul Mălici, dealul Coșdenilor.
Văile care fragmentează azi regiunea largi, lungi, bine individualizate, spre care coboară
povârnișuri prelungi ce se termină prin glaci suri. În cadrul văilor nu apar niveluri de terase.
Totuși, pe alocuri versanții sunt afectați de eroziunea areală în adâncime sub forma unor
torenți, de -a lungul cărora s -au dezvoltat drumuri de țară actuale.24
În ansamblu, zona de interes prezintă un micr orelief variat, se distinge zona Măgurii
Răbăganilor cu pante accentuate, versanți în general prelungi și o altitudine de 395 m. În
formarea actualului aspect general al reliefului, un rol deosebit l -a avut hidrografia, care a
contribuit la fragmentarea și completarea lui.25
1.4. Clima
Caracteristicile climatului din județul Bihor sunt condiționate de circulația atmosferică a maselor
de aer, de poziția geografică a județului și de modificările pe care le impun particularitățile suprafeței
subiacente. Astfel, masele de aer dominante sunt cele polar – maritime, transportate de circulația
vestică. Sunt umede și moderate termic și au frecvența cea mai mare la sfârșitul primăverii și în lunile
de vară. Urmează apoi masele de aer polar – continentale, reci și uscate iarna, calde și secetoase vara,
apoi cele arctic – maritime ce pătrund dinspre Atlanticul de Nord, determinând iarna vreme geroasă și
relativ umedă, iar primăvara și toamna înghețuri. Frecvent pătrund și masele de aer tropical – maritime
ce vin dinspre su d și sud – vest, transportate de ciclonii mediteraneeni și de dorsala anticiclonului
Azoric, generând vara o vreme instabilă, iar iarna o vreme cețoasă și cu zăpezi abundente. O frecvență
mai mică o au masele de aer tropical – continentale ce vin din sud ș i sud – est, și dau acele veri
fierbinți și uscate cu zile tropicale.26

21 Ibidem
22 Goina F. Op. cit . p. 388
23 Ibidem
24 Ibidem , p. 390
25 Ibidem , p. 407
26 Mircea Bradu Aurel Chiriac Gheorghe Măhăra (coordonatori), ***, Monografia județului Bihor, Vol. I, Ed.
Arca: Editura Universității din Oradea, 2010, p. 20

10
Toată zona Beiușului, depresiune și munți, are un climat temperat -continental, evident cu
diferențieri între depresiune și munți. De asemenea, întreaga zonă se află sub influența
maselo r de aer vestice, mai umede și mai calde, ce vin dinspre Oceanul Atlantic. Iarna mai
influențează și mase de aer umede dinspre Oceanul Arctic și Marea Baltică iar vara mase de
aer mai calde, dinspre Africa și respectiv dinspre Marea Mediterană. Între depre siune și munte
există un schimb de aer prin intermediul brizelor montane de vale și de culme.27
Teritoriul județului Bihor se caracterizează printr -un climat temperat continental moderat.
Etajarea reliefului și particularitățile locale (expoziția versanțil or, diferența de calibru a văilor,
orientarea culmilor montane, gradul de acoperire cu păduri, albedoul diferit al scoarței
terestre) determină o nuanțare climatică, pusă în evidența de existența topoclimatelor.
Temperatura aerului se caracterizează prin variații mari ale valorilor medii și extreme.
Astfel, în Câmpia Crișurilor, temperatura medie anuală este cuprinsă între 10 -110C, iar în
sectoarele colinare este de 8 -100C.
Pentru a analiza regimul temperaturii aerului în zona de studiu, am folosit datele
înregistrate în anul 2007, de stația meteorologică Holod28, aflată la o distanță de 10 km față de
satul Răbăgani. Temperatura medie anuală înregistrată în 2007 este de 11,90C, foarte
apropiată cu cea de la Oradea (120C), dar comparativ cu valorile înregist rate de aceeași stație
meteo rologică în anul 197 529, când temperatura medie anuală înregistrată a fost 10,20C, se
observa o creștere considerabilă de 1,70C. Lunile cu temperaturi minime sunt Noiembrie
(-6,20C), Decembrie ( -5,90C) și Ianuarie ( -8,60C), iar temperaturile maxime lunare au fost
înregistrate pentru lunile Iulie (38,90C) și August (37,90C). 30
Este interesantă și comparația temperaturilor medii lunare din cele două perioade de
referință. Se constată și în acest caz o diferență notabilă înt re valorile lunilor Decembrie
/Ianuarie, în perioada anilor 1971 -1977 și anul 2007, respectiv 0,40C/ -50C31 și 4,30C /-
0,20C.32 Pentru lunile Iulie/August în aceleași perioade avem valorile: 19,90C/21,70C33 și
21,60C/23,20C.34
Precipitațiile. Sunt strâns legate de regimul umezelii aerului și al nebulozității și prezintă
o creștere cantitativă pe măsura creșterii altitudinale. Astfel, în sectorul de câmpie,

27 Indrieș Andrei C., Indrieș Andrei A., Op.cit. p. 15
28 Raport privind starea factorilor de mediu din județul Bihor în anul 2007 în http://www.apm –
bihor.ro/Staremed2007/rapmedcap1.2007.htm
29 Goina F. Op. cit . p. 390
30 Raport privind …
31 Goina F. Op. cit . p. 390
32 Raport privind …
33 Goina F. Op. cit . p. 391
34 Raport privind …

11
precipitațiile medii multianuale sunt cuprinse între 500 -700 mm, în arealul de dealuri î ntre
700-1000 mm, în munții joși între 1000 -1200 mm, pentru ca în regiunea înaltă a Bihorului să
depășească 1400 mm. Pe baza informațiilor înregistrate la Stația meteorologică Holod se
observă încadrarea cantității precipitațiilor din zona Răbăgani în cant itatea de precipitații
specifică arealului de dealuri, media anuală fiind de 753,1 mm35, luna cu cea mai mare
cantitate de precipitații a fost în 2007 luna Septembrie (110,6 mm), iar luna Decembrie a avut
cele mai scăzute valori cu doar 29,1 mm.36
Vântul. Regimul vântului este determinat de caracterul, succesiunea și frecvența
sistemelor barice. La nivelul județului, frecvența cea mai ridicată o prezintă vânturile ce bat
din sector sudic (cca. 28% în decembrie și 17% în august).37
1.5. Hidrografia
Hidrografia, atât de suprafață cât și de profunzime, este variată și abundentă, deși în
regiunile calcaroase se înregistrează o pierdere la suprafață și o regrupare în subteran. De
asemenea, depresiunea constituie o "piață de adunare" a apelor pe când în munți se const ată o
scurgere divergentă a râurilor, spre exteriorul lor. Există, deci, o continuitate a apelor
curgătoare dinspre munte până în interiorul depresiunii, de unde ele sunt scurse spre câmpie
de către Crișul Negru, artera hidrografică principală a zonei.38 Principalul curs de apă care
străbate comuna este râul Vida, care, după vărsarea afluentului de partea dreaptă, Cornet, în
dreptul satului Coșdeni, este cunoscut sub numele de Holod, care este un afluent de partea
dreaptă a Crișului Negru, vărsându -se în ace sta pe raza localității Râpa. La rândul ei, văii
Videi îi sunt tributare o serie de pâraie și văi cu curgere sezonieră, dintre acestea amintim:
valea Tondii, valea Ioșchii, Râtu Morii, valea lui Iacob, etc.
Pe versantul nordic al Măgurii Răbăganilor se af lă un izvor termal, situat la baza Măgurii,
la o altitudine de 165 m; la izvor se înmănunchează încă 6 izvoare mici, ascendente, cu un
debit de cca 5 l/s. Izvoarele aduc la suprafață o apă mezotermală, slab mineralizată. Pârâul
format se întinde sub forma unui bazin mai larg în apropierea șoselei E79 Oradea – Deva, și se
îndreaptă spre nord, nord -est, trece pe sub șosea, de unde, pârâul Băii este alimentat de mai
multe izvoare reci, de terasă.39 Temperatura scade gradual de -a lungul cursului de apă,
atingând valorile maxime ale temperaturii, în decursul anului, de 16° și 25°C, adâncimea apei

35 Ibidem
36 Ibidem , p.393
37 Ibidem
38 Indrieș Andrei C., Indrieș Andrei A., Op.cit. p. 19
39 Goina F. Op. cit . p. 396

12
fiind în jur de 25 cm. Pe partea stângă a șoselei ce vine dinspre Oradea, există o zona
mlăștinoasă, cu veg etație tipic de baltă, cu o suprafață de 400mp40, alimentată de cca 10
izvoare ascendente. Acest loc este numit de către localnici „Tina ce -re” (Tina cea rea). Apele
de aici sunt colectate de un pârâu cu debit redus (3 l/s) denumit „ Ciurgău ”, care se varsă în
pârâul Băii iar acesta din urmă în pârâul Vida.41 În prezent, Rezervația naturală „Izvoarele
mezotermale Răbăgani” a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000
(privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiu nea a III -a – zone
protejate, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.152 din 12 aprilie 2000) și se întinde
pe o suprafață de 0,50 hectare.42
1.6. Vegetația și Fauna
Flora și fauna sunt în general puțin variate din cauza reliefului lipsit de mari diferențe de
nivel. Existența izvorului termal introduce însă o notă specifică prin fauna termofilă pe care o
alcătuiește. „Izvoarele mezotermale Răbăgani” alcătuiesc o zonă n aturală formată din două
bazine cu ape mezotermale (temperatura medie 35 -400C) ce favorizează menținerea unei
faune de gasteropode relicte din speciile Theodoxus prevostianus (specie protejată aflată pe
lista roșie a IUCN) și Fagotia acicularis (melci); precum și a unor specii de broaște.43 Totuși,
sunt indicații că specia Theodoxus prevostianus dispărut în intervalul 2007 -2008.44
Pe dealurile depresiunii apar în alternanță atât vegetație naturală cât și vegetație introdusă
de către om. Vegetația naturală cuprinde fie pajiști (pășuni și fânețe), fie păduri compacte sau
în pâlcuri, de goruni (Quercus petraea) sau de fag (Fagus sylvatica), sau păduri de amestec
gorun -fag. Menționăm pădurea de pe Bitii, Măgura Răbăganilor, Pădurea Delani, Pădurea
Dum brava etc.45 Din punct de vedere al vegetației perimetrul satului Răbăgani face parte din
provincia pădurilor de foioase (300-1000 m) . În zona Măgurii Răbăganilor predomină
esențele forestiere de cer în alternanță cu grupări de gorun, carpen, ulm, frasin, p ăducel și
sânger. Spre creastă este răspândit stejarul și fagul în asociații cu frasinul, cireșul sălbatic,
alunul.46
Dintre plantele de culturi predomină cerealele sau culturile pomi -viticole. Caracteristice
acestor păduri sunt mamifere precum căprioara, mistrețul, lupul, vulpea, pisica sălbatică,

40 Ibidem,
41 Ibidem,
42 http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=22636
43 Ibidem
44 Zoltán Fehér , Michael L. Zettler, Miklós Bozsó , Krisztián Szabó, An attempt to reveal the systematic
relationship between Theodoxus prevostianus and Theodoxus danubialis, în http://www.io –
warnemuende.de/tl_files/bio/ag -benthische -organismen/pdf/Feher%20et%20al. -2009 -Theodoxus.pdf , p. 105
45 Indrieș Andrei C., Indrieș Andrei A., Op.cit. p. 19
46 Goina F. Op. cit . p. 400

13
râsul, viezurele, iepurele. Între păsări se remarcă găinușa de alun, ciocănitoarea, cucul,
fazanul, prepelița, șoimul, bufnița iar între pești mreana și cleanul .
1.7. Solurile
În zona de deal o arie mare de răspândire o au solurile cambice brune podzolite și solurile
podzolice argiloiluviale Solurile zonale sunt deranjate din loc în loc de petice, mai mari sau
mai mici, de soluri azonale și intrazonale. Aces tea sunt soluri aluviale (cca. 87000 ha)47
dezvoltate de -a lungul luncilor. În perimetrul satului Răbăgani sunt întâln ite următoarele
tipuri de sol: solul brun de terasă -podzolit, răspândit în zona de nord vest și nord -est a
satului48; solul brun tânăr, de pantă podzolit, dezvoltat pe argile ruginii, răspândit pe Măgura
Răbăganilor, în pantă de 180; solul brun de pădure, răspândit în partea de nord -vest a satului;
sol puternic erodat, întâlnit de -a lungul șoselei Oradea -Beiuș, în partea de sud -est și sol
aluvional brun, slab gleizat, întâlnit în zona de luncă a Holodului (Vida) .49
Populație?
Capitolul II
1. Istoricul localității
1.1 Atestare documentară. Toponimie

Satul Răbăgani apare pentru prima dată înregistrat într -un document scris în anul 1552, în
„Conscrierea Comitatului Bihor” – „CONSCRIPTIO Comitatus Biharienfis in Anno 1552” ,50
sub numele de „ Rebegefalva ”, alături de localitățile Mocholya , Toplicza et Lazur , aparținând
lui Petri Mogha, care avea în proprietate 25 1
2 porți.51
Conscriere porților a fost întocmită din partea Fiscului imperial de către oficialul Ladislau
Literatus,52 la un an după ce Habsburgii au reușit să recucerească Bihorul și reprezintă un
document important pentru geografia istorică a acestui spațiu întrucât, fiind realizat în scopuri

47 Mircea Bradu Aurel Chiriac Gheorghe Măhăra (coordonatori), ***, Op.Cit. p.26
48 Goina F. Op. cit . p. 399
49 Ibidem, p.400
50 Analecta II. comitat. Bihar, et Threncsin ex archivo collegii Debrecinen. schol. Piarvm Liber regivs, Anno
1552 în Ladislai Bielek, Majores Hungarorum, Pars I, Typis M atthiae Trattner, Pestini, 1796, p 111, în format
digital: https://books.google.cz/books?vid=NKP:1002297205& printsec=frontcover#v=onepage&q&f=false
51 Borcea Liviu, Conscrierea Comitatului Bihor din 1552 , în Crisia XXIV , Ed. Muzeului Țării Crișurilor, Oradea,
1994, p. 279
52 Maxim Virgil, Contribuții la geografia istorică a Comitatului Bihor în a doua jumătate a secolului al XVI -lea,
în Crisia V , Ed. Muzeului Țării Crișurilor, Oradea, 1975, p. 91

14
financiare, acesta înscrie majoritatea localităților, numele feudalilor ș i porțile pe care le
stăpâneau.
Dacă anul atestării este clar, în ceea ce privește denumirea satului (toponimia) lucrurile
sunt puțin diferite. Analizând mai multe surse , am constatat că apar mai multe variante ale
denumir ii localității, probabil în funcție de copia documentului original folosit în cercetare.
Astfel, istoricul Liviu Borcea , în studiul său, Conscrierea Comitatului Bihor din 1552 ,
apărut în Crisia XXIV , 1994, care a cercetat o copie legalizată în 174653, a identificat
localitățile: Moch yola (așezare contopită în Răbăgani), Rebegefalva, Toplicza (Forău) et
Lazur (Sohodol, com. Căbești)54; Maxim Virgil indică aceleași localități, în aceeași ordine,
dar identifică satul Lazur ca fiind localitatea Lazuri de Beiuș55, pe când Jak ó Szigmond
menționa prezența localității în conscriere, dar înscrisă sub forma „ Rebeghefalwa et Lazur .”56
Evoluția denumirii este interesantă trecând de la „Roboganj” (1606), „Rabogany ” (1692),
„Rebeg ány-Lazúr h.” (1808), „Lazur ( Rebegány)”(1851) „Robogany” (1907) ,57 la fel și
Coriolan Suciu: „ Robogany -Lazár” (1828, 1851).58
Această denumire formată din asocierea între „Rebegany” și „Lazur” a fost folosită pe tot
parcursul secolului al XIX -lea de către maghiari și a fost probabil preluată de către austrieci și
francezi. În acest sens, pot fi enumera te câteva lucrări aparținând secolului precizat , în care s-
a utilizat această formă, precum : Marcel de Serres, Voyage en Autriche , Vol.3, Paris, 1814,
p.33959, Johan Andreas Demian, Tableau géographique et politique des royaumes de
Hongrie, d'Esclavonie, de Croatie, de la grande principauté de Transylvanie , Chez S. C.
L'Huillier , Paris, 180960; Verlag von Gustav Ilcckenast, Geographisches LEXICON des
Königreichs Ungarn unil der serbischen Woiwodschaft mft dem temescto Banate , Pest,
1858.61 Nu este clar dacă denumirea „Lazur” a fost preluată de către locuitorii satului sau ea

53 Documentul se găsește la Direcția Județeană Bihor a Arhivelor Naționale, Fond Capitlul Episcopiei Romano –
Catolice Oradea
54 Borcea Liviu, Op.cit., p. 279
55 Maxim Virgil , Op.cit., p.91
56 Jakó Zsigmond , Bihar megye a török pusztítás előtt , Sylvester Nyomda RT, Budapest, 1940 , p.331
57 Kiss Lajos , Helynévmagyarázatok în Magyar Nyelv , 104, 2008 , p. 242
58 Suciu Coriolan, Dicționar istoric al localităților din Transilvania, Vol. II, Ed. Academiei Republicii Socialiste
Române, București, 1968, p. 70
59 în format digital
https://books.google.ro/books?id=HkBNAAAAcAAJ&printsec=frontcover&hl=ro&source=gbs_ge_summary_r
&cad=0#v=one
60 în format digital
https://books.google.ro/books/reader?id=Fu4gnPROmj4C&hl=ro&printsec=frontcover&output=reader&pg
61în format digital
http://books.googleusercontent.com/books/content?req=AKW5QacwkmXFxz6KE3lOa2Fysbzlg5Y5NX –
R_sasSlsD4OcZyjj3Wf1d5iGjXy23kaUlt_Q6VcPQtUSWMpU8aUHbIN5tyxeRTo -Y-
Gjue496 Tl5h4TaSs38vHIkFDExMHFrd_94o_aR5kK13XewOK34tQOflCP3XEebgoGzb7iwcP9P4sxco –

15
a existat anterior atestării documentare, dar este cert că în prezent, partea de est a satului, care
se întinde de -a lungul șoselei Oradea -Beiuș este numită de către săteni „Lazuri”, iar cei care
locuiesc în acea parte „lăzurani”. Pe de altă parte, „lăzuranii” numesc partea de vest, c are se
întinde de -a lungul șoselei DJ 767 Rogoz –Tileagd, în partea unde se găsește și biserica, „în
sat”.
Cuvântul „ Rebeghefalva ” este un cuvânt compus din „Rebeghe” de origine română62,
posibil derivat din substantivul propriu „ Rabega ”, „Rebega ”63 și „falu” tradus „sat”, din limba
maghiară, derivat cu sufix substantiv posesiv. 64
Pe parcursul acestei cercetări a fost identificat un document care pune p roblema
toponimie satului într -o nouă perspectivă deoarece în copia Conscrierii, realizată în 1796,
denumirea localității apare sub forma „Rebekfalva”65 dar această situație va fi subiectul unei
cercetări ulterioare.

1.2 Satul Răbăgan i în preistorie și Antichitate

Întreaga zonă la sud centrală a județului Bihor este destul de puțin documentată din punct
de vedere arheologic. Acest lucru afectează în special cunoașterea preistoriei în această zonă,
perioadă pentru care arheologia furnizează singurele informații.. Ace astă lipsă de descoperiri
arheologice nu presupune faptul că acest spațiu a fost ocolit de purtătorii diverselor culturi
preistorice, ci mai degrabă lipsa unei cercetări arheologice în zonă. Excepție fac însă
descoperirile de epocă neolitică de la Răbăgani , alături de descoperirile arheologice făcute în
localitățile apropiate, cum ar fi cele de la peștera Meziad, Zăvoi, sau cele de epocă eneolitică
de la Pocola, Sânnicolaul de Beiuș, de epoca bronzului de la Roșia, Răbăgani , Hodiș, de
epocă dacică și romană de la Cociuba Mare, Cărăsău, Căpâlna, Petrani66 ne permit să schițăm
evoluția acestei zone pe parcursul preistoriei, ținând cont de evoluția fenomenului cultural –
istoric din nord vestul României în general și sud -estul Bihorului mai ales .
Preistoria, în sens larg, este în țeleas ă ca fiind acea perioada care începe odat ă cu
definitivarea antropogenezei (apari ția omului) și se încheie odat ă cu apari ția primelor izvoare

xPDH7L9LWUX2wAIRlEVU2BY -wxd8Z67YJ1J4wRihCI3k4iq_QmSYlgQZWSx42LmN7G7 –
C6Nx6KFEtAukNeen -JRlnaALsnhjZKqecAFZAhLDQKKiwlZRpiYPKBe1Jn8d4
62 Kiss Lajos, Op.cit., p. 242
63 Constantinescu N. A., Dicționar Onomastic Românesc , Ed. Academiei Republicii Populare Române, 1963,
p.432
64 Kiss Lajos, Op.cit., p. 242
65 Ladislai Bielek , Op.cit., p. 111
66 Gabriel Moisa (coord.), ***, Op. cit., p.19

16
scrise. Este vorba de o perioada de aproximativ 1,5 milioane de ani, cunoscut ă doar prin
intermediul descoperirilor arheologice.67
Primele două perioade preistorice sunt paleoliticul și mezoliticul . Este vorba de etapa cea
mai lungă ca durată din preistoria omenirii, dar și cea mai puțin cunoscută. Primele urme de
activitate ale celor mai vech i hominizi de pe teritoriul României datează de acum 1,5 milioane
de ani și au fost depistate în zona deluroasă dintre râurile Olt și Argeș. Omul acelor vremuri
avea ca principale activități vânătoarea și culesul. Acest fapt a determinat un mod de viață
nomad, de continuă căutare a vânatului și a rădăcinilor, tuberculilor sau fructelor oferite de
vegetație. În sprijinul acestor afirmații stă și faptul că așezările acestor comunități au un
pregnant caracter de adăpost sau de tabere de vânătoare, având o dura tă scurtă de existență.68
Pe teritoriul României, c ătre sfâr șitul mezoliticului, în cultura Schela Cladovei apare
primul animal domesticit – câinele – și probabil primele indicii privind cultivarea con știentă a
anumitor plante. Cel mai adesea, oamenii paleoliticului se ad ăposteau în pe șteri, sau lâng ă
peretele unei stânci, acestea necesitând un minim de efort în vederea amenaj ării spa țiului
pentru locuit. A șa este și cazul locuirilor umane din aceast ă perioad ă a peșterilor din Mun ții
Apuseni dar care ne oferă puține informa ții datorit ă modului precar în care s -au p ăstrat
vestigiile arheologice. Totu și, avem câteva date care ne conduc la concluzia c ă aceast ă parte a
Bihorului a început s ă fie locuit ă odată cu paleolit icului inferior (cca. 800.000 de ani î n urm ă).
De-a lungul paleoliticului și mezoliticului, atitudinea omului față de lumea înconjur ătoare
nu a înregistrat nici o transformare radical ă. Omul se mul țumea s ă ia ceea ce i se oferea de
către natur ă. La sfâr șitul mezoliticului îns ă, atitudinea omului fa ță de mediul ambiant a suferit
o schimbare cu consecin țe revolu ționare pentru specia noastr ă.69
Aceast ă prim ă „revolu ție” a transformat oamenii din culeg ători în produc ători, st ăpâni pe
resursele lor alimentare. Ei au început s ă însămânțeze, s ă cultive p ământurile și să
îmbun ătățească recoltele prin selec ționarea plantelor, precum și a pomilor fructiferi. De
asemenea, omul a reu șit să îmblânzeasc ă unele specii de animale, oferindu -le hrana zilnic ă și
protec ția sa. Aceste dou ă fenomene sunt strâns legate între ele . Noul tip de economie s -a
resim țit în primul rând în cre șterea curbei demografice.70
Urmele unei economii mixte se întâlnesc în aproape toate așezările din epoca neolitic ă,
unde cre șterea vitelor întrege ște cultura cerealelor. Se presupune că inițial au fost consumate

67 Degău I. , Brânda N., Op.cit , p. 90

68 Gabriel Moisa (coord.), ***, Op. cit., p.19
69 Marta Doru (coord). ***, Monografia comunei Holod, Ed. Arca Oradea , Oradea 2012, p. 18
70 Ibidem

17
produsele principale ale acestor animale domestice: carnea, pielea; ulterior ele fiind folosite și
pentru trac țiune (vitele), lapte, lân ă (ovicaprinele). De asemenea, vânarea animalelor s ălbatice
avea ca prim scop ap ărarea recoltelor și a comunit ății, dar venea s ă diversifice și dieta. Noile
rezerve permit comunit ății să trăiască mai u șor în perioada anotimpurilor neprielnice și să
îndure seceta sau anii cu recolte slabe.
Prima manifestare cultural ă aparținând neoliticului în acest spa țiu este cultura Starčevo –
Criș. Evolu ția acestei culturi, în date absolute, se încadreaz ă între 7500 – 6250 î. Hr. Așezările
culturii Starčevo – Criș sunt r ăspândite pe o arie vast ă și pe un relief extrem de diversificat.71
Din epoca neolitică cunoaștem, în zonă, locuiri în peșteră dar și așezări deschise, pe terasele
mai înalte ale cursurilor de apă precum cele descoperite la Răbăgani , Râpa, Cociuba Mare,
Tășad, toate aparținând culturii Starčevo – Criș, începându -și evoluț ia la nivelul etapei III B a
acestei culturi.72
În apropierea de izvoarele termale din Răbăgani , pe terasa mijlocie a luncii, a fost
cercetată o așezare neolitică, având un singur nivel de locuire , de către arheologul Ivan
Ordentlich în 1971 . Au fost desco perite numeroase fragmente ceramice, unelte din piatră,
toporașe de tip „calapod” ,73 ceea ce dovedește începuturile vieții materiale în acest spațiu încă
din cele mai vechi timpuri.
În general, l ocuin țele erau familiale, cu un num ăr destul de mic de membri . Bordeiele sunt
primele locuin țe realizate într -o așezare. Aceste bordeie erau s ăpate în p ământ 60 – 90 cm
peste groap ă fiind ridicat ă o structur ă de lemn de tip acoperi ș în dou ă ape, uneori având două
încăperi. Forma lor era rectangular ă sau oval ă cu vatra de foc în interior. Locuin țele de
suprafa ță aveau o form ă rectangular ă, uneori cu dou ă încăperi și o groap ă de provizii.74
Podeaua caselor era din lemn despicat, din lut b ătătorit sau din pietre de râu. Acoperi șurile
erau în dou ă sau patru ape, fi ind realizate din paie sau stuf. Vetrele de foc se aflau în interiorul
locuin țelor și mai rar în exterior și erau de form ă rectangular ă, semicircular ă sau oval ă, ele
putând fi adâncite, cu groap ă pentru cenu șă, cu gardin ă sau simple. Cuptoarele cercetate sunt
puține, ele fiind folosite pentru coacerea mânc ării (pâine), uz gospod ăresc și pentru ars
ceramica. 75

71 Degău I., Brânda N., Op.cit , p. 104
72 Ibidem , p. 105
73 Ignat Doina, Repertoriul descoperirilor neolitici din Bihor, în Crisia III, Ed. Muzeului Țării Crișurilor ,
Oradea 1973, p.13
74 Degău I., Brânda N., Op.cit , p. 105
75 Marta Doru (coord). ***, Op.cit. , p. 18

18
Ceramica culturii Star čevo – Criș era bine lustruit ă – aproape de luciul metalic, aspect
monocrom; vopsit ă cu past ă roșie, alb ă, crem cu puncte alungite dispuse în benzi verticale,
buline ordonate în zigzag sau triunghiuri. Repertoriul formelor ceramice era foarte s ărac, fiind
alcătuit din: str ăchini, castroane globulare și boluri cu picior inelar. 76
Vasele antropomorfe, din ultima faz ă a culturii, sunt considerate ca piese de cult, f ără a li
se cunoa ște totu și func ționalitatea. Descoperirea unor idoli antropomorfi și zoomorfi, a
sceptrelor, ne determin ă să credem c ă exista o via ță comunitar – religioas ă foarte bine
închegat ă. Idolii zoo morfi redau foarte realist animale domestice, sălbatice și păsări. Prezen ța
acestor reprezent ări, în toate a șezările aparținând culturii Starčevo – Criș, indic ă existen ța
unor s ărbători și ritualuri legate de cre șterea animalelor și vân ătoare. Idoli antropomorfi sunt
mai stiliza ți și respect ă anumite canoane. Se cunosc mai ales idoli feminini care sunt de mai
multe tipuri. Acest tip de piese pare s ă fie strâns legat de cultul fecundit ății și fertilit ății.77
Din piatr ă erau realizate diferite piese pre cum lame, piese componente pentru seceri,
cuțite, răzuitoare, vârfuri de s ăgeți sau sulițe, topoare, ciocane, zdrobitoare etc. Piesele șlefuite
sunt din punct de vedere cantitativ puține și au o varietate tipologică mică, deseori fiind
folosite până la epu izare. Astfel de unelte au fost descoperite și în hotarul satului Răbăgani , la
„Dealul Viei”, predominând mai ales topoarele de tip calapod neperforate pentru mâner. 78
Din punct de vedere cronologic nu cunoa ștem nici o alt ă manifestare cultural ă
neolitic ă ulterioar ă culturii Starčevo – Criș în sudul jude țului Bihor.79
Eneoliticul reprezint ă o etap ă istoric ă relativ fr ământat ă și complex ă, atât datorit ă
fenomenelor economice și sociale noi, generate de apari ția și dezvoltarea metalurgiei cuprului
cât și a i nfluen țelor etno-culturale venite dinspre sud și est. În locul micilor comunit ăți
agricole stabile, specifice sfâr șitului epocii neolitice, se va petrece un fenomen de
uniformizare cultural ă ce va duce la apari ția unor cercuri și orizonturi culturale noi, pe teritorii
întinse. Epoca se caracterizeaz ă printr -o stabilitate a comunit ăților omene ști, un spa țiu de
manifestare clar delimitat geografic dar și o via ță economic ă și cultural ă deosebit ă.80
Cultura Tiszapolgár face parte din marile civiliza ții eneolitice atât prin con ținutul ei
bine conturat, cât și prin arealul ocupat, sau influen țele pe care le exercit ă asupra culturilor
vecine, contemporane ei. Spa țiul ocupat de aceast ă cultur ă cuprindea partea de la est de Tisa,
estul Slovaciei, nordul Serbi ei și vestul României. Civiliza ția Tiszapolgár în vestul României,

76 Ibidem ,
77 Ibidem
78 Ignat Doina, Unelte neolitice din piatră șlefuită în colecția veche a Muzeului Țării Crișurilor în Crisia XX , Ed.
Muzeului Țării Crișurilor, Oradea, 1990, p.13; 15
79 Marta Doru (coord). ***, Op.cit. , p. 18
80 Degău I., Brânda N., Op.cit , p. 10

19
își are limitele cronologice absolute între anii 3500 și 3200 î. Hr. Deși se cunosc peste 100 de
așezări apar ținând acestei culturi – informa țiile sunt minime.81
Mobilitatea purt ătorilor acestei culturi poate fi explicat ă prin cauze cum ar fi de
exemplu intensificarea activit ății de cre ștere a animalelor domestice (ceea ce necesita c ăutarea
continu ă de pășuni) și începutul metalurgiei aramei.82
Ornamenta ția ceramicii acestei culturi este c onsiderat ă sărăcăcioas ă și rigid ă datorit ă
numărului mic de elemente ornamentale: proeminen țe, perfora ții și impresiuni (folosit cel mai
frecvent într -o varietate bogat ă de forme). Purt ătorii culturii Tiszapolgár renun ță la pictarea
vaselor cu toate c ă procedeul era bine cunoscut și larg folosit în neoliticul târziu sau în
culturile eneolitice contemporane învecinate (de ex. cultura Cucuteni).83 Alte piese realizate
din lut erau greut ățile pentru r ăzboaiele de țesut (de tip vertical ), fusaiolele, linguri din lut,
figurine zoomorfe.84
Epocii neolitice îi urmează o perioadă de tranziție la epoca bronzului. Componentă
importantă a proceselor care au marcat finalul perioadei eneolitice, cultura Coțofeni (3000 –
2500 î.Hr.) a contribuit substanțial la nașterea civilizației epocii bronzului în spațiul
transilvănean. Purtătorii acestei culturi sunt caracterizați de un stil de viață mobil, datorită
modului de viață predominant pastoral – în continuă căutare de pășuni.85
În epoca bronzului (cca. 2700/2500 -1100 î.Hr.) se produce „indoeuropenizarea” în
Bihor și România deopotrivă86, consecința fiind desprinderea triburilor de traci nord -dunăreni
din masa tracilor balcanici, acestea devenind „…creatoare ale culturii epocilor bronzului pe
teritoriul României…”.87
Astfel, comunitățile epocii bronzului redevin stabile, economia fiind bazată în
principal pe agricultură – care presupunea un sedentarism accentuat. Această mare perioadă
din preistoria României a reprezentat și o etapă deosebit de importantă în procesul d e sinteză
culturală, etnică și lingvistică a triburilor tracice din spațiul carpato -danubian și a început cu
fenomenul de indo -europenizare și a continuat apoi cu cristalizarea populațiilor proto -tracilor
(culturile Otomani, Wietenberg, Mureș, Tei, Monteor u) iar apoi în prima epocă a fierului

81 Ibidem , p.11
82 Gabriel Moisa (coord.), ***, Op. cit., p.22
83 Ibidem
84 Ibidem
85 Ibidem , p. 27
86 Mircea Bradu , Aurel Chiriac Gheorghe Măhăra (coordonatori), Op.cit , p. 50
87 M. Bărbulescu, D. Deletant, K. Hitchins, Ș. Papacostea, D. Teodor , Istoria României , București, 1998, p.23

20
(Hallstatt) când se petrece individualizarea ramurii nordice a tracilor din care se va dezvolta
populația daco -getică (perioada La Tène).88
Evoluția culturii Igrița acoperă perioada finală a epocii bronzului atingând p rima
perioadă a epocii fierului. Finalul culturii Igrița este marcat de apariția culturii Gáva la a cărei
formare și dezvoltare contribuie substanțial. Între epoca bronzului și prima epocă a fierului a
existat o continuitate organică, prin aportul substanț ial al populației Igrița. Acum se realizează
o nouă sinteză etno -culturală denumită în nord -vestul României cultura ceramicii canelate de
tip Gáva.
Treptat, în epoca fierului (cca. 1100 – secolul I î.Hr.), triburile daco -geților, aparținând
familiei tracil or nord -dunăreni, își impun dominația într -un teritoriu geografic ce depășește
granițele României de astăzi, atât ca putere militară, cât și ca realizatori ai unei civilizații
materiale și spirituale de referință. În prima parte a Hallstattului (cca. 1100 -450 î.Hr.), după ce
metalurgia bronzului își atinsese deja apogeul, are loc pătrunderea tehnologiei de producere a
fierului dinspre lumea grecească, tehnologie care, în scurt t imp, este adoptată de autohtoni.89
Prototracii și tracii acestor perioade au lăsa t vestigii importante și în spațiul satului
Răbăgani, prin depozitul de bronzuri descoperit aici, datând din perioada de trecere de la
epoca bronzului la epoca fierului (Ha A 1).90
Depozitul, descoperit la o dată neprecizată, a ajuns în 1872 la muzeul din Oradea, unde
a fost inventariat în anul 1877.91 Conform Repertoriul Arheologic al României a Institutului
de Arheologie „Vasile Pârvan”, d epozitul cuprinde 35 o biecte întregi și fra gmentare (Muzeele
din Oradea și Budapesta)92:
 garniturile de baldachin – în număr de 35 (piese asemănătoare);
 tutul – cu două sau patru orificii; nu este precizat numărul;
 apărătoare pentru ace – nu se fac alte precizări;
 cingătoare – fragmente;
 verigă;
 spirală .

88 Marta Doru (coord). ***, Op.cit. , p. 30
89 Mircea Bradu , Aurel Chiriac Gheorghe Măhăra (coordonatori), Op.cit , p. 50
90 Dumitrașcu Sever, Descoperiri arheologice din valea Crișului Negru și semnificația lor istorică , Crisia XV ,
Ed. Muzeului Țării Crișurilor, Oradea, 19 85, p.56
91 Kacs ó Carol, Precizări cu privire la c âteva descoperiri de bronzuri din Bihor(II ), în Crisia XXI , Ed. Muzeului
Țării Crișurilor, Oradea, 1985
92 Repertoriul Arheologic al României a Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” , la
http://www.cimec.ro/scripts/arh/rar -index/sel.asp?nr=7&Lang=RO&NrSel=0&IDRap=1787#Lk1787

21
A doua epocă a fierului în spațiul precizat corespunde periodizării generale de pe
teritoriul României și în special condițiilor specifice din nord -vestul țării. Aici, pe un fond
local de tradiție veche tracică în mixtură cu influențe sci tice, cunoscut sub numele de grup
Sanislău -Nir, apare conturată de timpuriu cultura veche a geto -dacilor.93
Proces ul de consolidare a identității etnice a geto -dacilor în spațiul carpato -danubiano –
pontic se produce într -un context istoric în care o serie de popoare alogene trec prin teritoriul
respectiv și care au lăsat, la rândul lor, interesante mărturii. Sciții, cimmerienii, illyrii și celții
sunt aceia care au contribuit, într -o măsură mai mare sau ma i mică, la consolidarea civilizației
din spațiul intra și extracarpatic și la consacrarea originalității ei. Cea de -a doua vârstă a
fierului, La Tène (450 -sec.I î.Hr.), reprezintă acel segment de timp când triburile geto -dacilor
ajung la apogeul puterii po litice și nu numai, în plan militar dominând chiar Europa Centrală
de și Sud -Est, și când vor uimi contemporanii, dar și pe cei de astăzi prin realizări
arhitecturale de excepție. Dacia va deveni un stat antic puternic și întins care, în anii de
domnie ai lui Burebista (82 -44 î.Hr.) și Decebal (86 -106 d.Hr.), se va amesteca inclusiv în
disputele politice din interiorul Imperiului Roman.94 Acum, în perioada clasică din existența
dacilor, și -au câștigat o poziție privilegiată meșteșugarii specializați în prelu crarea fierului și
lutului, în cazul celor din urmă produsul lucrat la roata rapidă fiind deja o obișnuință, cum și
prelucrarea argintului (podoabe, monedă dacică) a cunoscut un apogeu de neegalat într -o
durată lungă de timp. Cetățile dacice din Munții Oră știei, incluse unui sistem de fortificații ce
aveau drept scop apărarea capitalei Sarmisegetusa Regia și care au consacrat o tehnică de
construcție specifică, materializată în apariția lui „murus dacicus ”95, au provocat respectul
cuceritorilor romani și, în epoca noastră, al specialiștilor în domeniu. Ele aveau funcția de
sedii ale „regilor” sau șefilor aristocrației tribale și de centre de cult.
Istoria dacilor din Crișana nu este oglindită aproape deloc în izvoarele literare antice96.
Asta și pentru că dup ă cucerirea regatului și transformarea Daciei în provincie romană, zona
situată la vest de Munții Apuseni va constitui teritoriul dacilor liberi. Descoperirile
arheologice din acest areal constituie astfel ceea ce cercetătorul Sever Dumitrașcu a denumit
„cultura materială dacică de epocă romană din Crișana în secolele II -IV d.C.”97 Granița

93 Marta Doru (coord). ***, Op.cit. , p. 40
94 Mircea Bradu , Aurel Chiriac Gheorghe Măhăra (coordonatori), Op.cit , p. 50
95 M. Bărbulescu, D. Deletant, K. Hitchins, Ș. Papacostea, D.Teodor, op.cit., p.22
96 S. Dumitrașcu, Dacia Apuseană , Oradea, 1993, p. 35
97 S. Dumitrașcu, Dacii liberi din Crișana (secolele II -IV e.n.), în Lucrări Științifice , Seria B – Istorie, 1976, p.5

22
imperiului se întindea de la castrul roman de la Micia situat pe Mureș până la castrul de la
Bologa de pe valea Crișului Repede, trecând peste culmile Munților Bihorului ș i ai Vlădesei.98
Romanizarea dacilor, un proces care a început încă din anii de dinaintea cuceririi Daciei
de către Traian, dacă avem în vedere relațiile politice, comerciale și culturale întreținute cu
Imperiul roman, ajunge la desăvârșire în veacurile V – XI.
Și în Bihor, la cumpăna dintre mileniile I î.Hr. și II, au existat cetăți dacice la Tășad,
Oradea -Dealul Viilor, Sacalasăul Nou, Șușturogi99 unde, după săpăturile arheologice sau
perieghezele intreprinse acolo, s -au descoperit tezaure monetare și pod oabe din argint lucrate
în ateliere de argintari ale locului. Toate acestea, precum și încă multe alte exemple de cultură
materială aparținând epocii, nu fac decât să mărturisească asupra continuității de locuire a
dacilor și în vestul României. 100
La trecerea din mileniul I spre al II -lea, se produc însă transformări ce vor prefigura
destinul viitor al societății locului. Între secolele VIII -IX slavii au jucat un rol fundamental în
consolidarea creștinismului promovat pe filiera răsăriteană și în Bihor , cu efecte de lungă
durată asupra orientării spirituale a populației românești, care trăiau în cea mai mare parte a ei
în așezări rurale organizate în respectul unui model de relații sociale de veche tradiție –dacică
și daco -romană – unde obștile sătești a veau în frunte un jude, jupan sau cneaz.101 Tot în
această perioadă, ungurii, în anul 895 ei traversează Dunărea și atacă bulgarii conduși de
Simeon. Presați de unguri, bulgarii apelează la pecenegi, ca aceștia să -i atace pe ungurii
rămași fără apărare în Et elkuz (zona între Marea Neagră –Nistru –Siret ). Înfrânți, în 896
ungurii traversează Carpații Păduroși (Nordici) prin pasul Verecke, ajungând în bazinul
superior al Tisei și de aici în Câmpia Pannonică. De aici, nenumărate raiduri ale ungurilor se
vor îndrep ta spre Germania, Franța și Italia. Dar în urma bătăliei de la Lechfeld (10 august
955), împăratul german Otto cel Mare pune capăt definitiv atacurilor maghiare spre vest.
Tocmai de aceea, spre mijlocul secolului al X -lea, două triburi maghiare conduse de Gyula și
Kende care avansează pe valea Mureșului declanșează procesul de cucerire a Transilvaniei,
care se va încheia la sfârșitul secolului al XII -lea, sub conducerea regelui Béla al III -lea
(1172 -1196).102

98 Gabriel Moisa (coord.), ***, Op. cit., p.37
99 A. Chiriac, Bihorul și Oradea de -a lungul veacurilor. Istorie, Societate, Civilizație , în A. Chiriac
(coordonator ), Un veac de lumină , Editura Muz eului Țării Crișurilor, Oradea, 2003, p.48
100 Mircea Bradu , Aurel Chiriac Gheorghe Măhăra (coordonatori), Op.cit , p. 51
101 Ibidem
102 Marta Doru (coord). ***, Op.cit. , p. 40

23
1.3 Răbăgani între secolele IX -XVI

Evul Mediu a reprezentat, cu siguranță, o perioadă extrem de interesantă pentru satul
Răbăgani, areal cu tradiții certe, bazate și pe descoperirile arheologice legate de epocile
precedente. Din păcate, la fel cum se întâmplă cu multe zone din arealul centr al-sudic al
județului Bihor, lipsa unor cercetări arheologice sistematice văduvește la modul extrem
cunoașterea unor realități legate îndeosebi de începutul intervalului aici analizat.
Zorii evului de mijloc au găsit, după toate probabilitățile, satul Răbă gani ca aparținând
voievodatului condus de Menumorut, care se întindea la sud până la Valea Mureșului, în nord
până la Someș, estul fiind delimitat de Munții Bihorului și Porțile Meseșului, spre voievodatul
lui Gelou, iar Tisa era granița de vest.103 Aflat în partea central -estică a voievodatului lui
Menumorut, satul a fost populat, chiar dacă în număr restrâns, de români și probabil de mici
grupuri de slavi, ultimii așezați aici în urmă cu câteva secole, fiind în plin proces de asimilare.
Dacă prime le conflicte cu cetele de luptători maghiari, conduse de Tuhutum, Zobolsu și
Thosu, datate în prima treime a secolului al X -lea, au însemnat doar supunerea nominală a
voievodului și ocuparea temporară a reședinței sale de la Biharea, începând cu secolul al XI-
lea, odată cu creștinarea ungurilor a început ocuparea sistematică a Transilvaniei. Chiar și în
aceste condiții, procesul de ocupare a noului teritoriu nu a fost lin. În anul 1068 un puternic
atac al pecenegilor și cumanilor, pornit din estul Transilva niei, atinge și partea sa vestică,
atunci fiind devastată și cetatea de la Biharea. Luptele au continuat și doar ridicarea pe tron a
tânărului și energicului rege Ladislau I cel Sfânt (1077 -1095) a restabilit situația.104
Din păcate documentele legate de oc uparea Bihorului de către regalitatea maghiară lipsesc. În
acest context putem doar sugera anumite realități, pe baza unor evenimente legate colateral de
amintitul proces. Atacul pecenego -cuman din anul 1068, petrecut în timpul domniei regelui
Solomon (106 3-1074), a primit imediat replica acestuia: oștile maghiare conduse de rege,
alături de principii Geza și Ladislau au trecut Munții Apuseni prin Porțile Meseșului și
pădurile Igfon, în Transilvania istorică3. În acest context putem socoti că Bihorul era de ja la
jumătatea secolului al XI -lea integrat în regatul maghiar. Tot în acest context putem aminti și
organizarea de către amintitul rege Ladislau I cel Sfânt, în anul 1092, a Episcopiei romano –
catolice de Oradea.
Din punct de vedere administrativ, organi zarea comitatului bihorean a avut o
importanță deosebită și pentru arealul cercetat. Trebuie menționat faptul că localitatea

103 Marta Doru (coord). ***, Op.cit. , p. 41
104 Ibidem

24
Răbăgani a intrat în atenția instituțiilor oficiale abia la mijlocul secolului al XVI -lea.105 Acest
lucru nu a însemnat în nici un fe l faptul că zona era nelocuită. Tocmai în acest context
subliniem o realitate medievală sigură, legată de înființarea comitatului Bihor în anul 1111:
faptul că pe parcursul întregului ev de mijloc localit atea cercetat ă acum v a face parte efectiv
din comita t, doar ocupația turcească din a doua jumătate a secolului al XVII -lea ducând la
modificarea acestui statut. În mod firesc, prin așezarea lui geografică, Bihorul a fost unul
dintre primele comitate organizate la est de Tisa, teritoriul său cuprinzând la ve st zona de
câmpie de la unirea Crișurilor și Barcăului, până la izvoarele lor spre est, Crișul Negru
inferior era granița de sud, iar mlaștinile văii Erului, inclusiv Debreținul, reprezentau granița
de nord.
Mulți istorici au socotit, că comitatul bihorea n a reprezentat, în acel început de secol al
XII-lea, una dintre cele mai mari și mai populate regiuni din cuprinsul părții de est a regatului
maghiar106.
În același context mai trebuie amintit și faptul că marile domenii nobiliare și
ecleziastice se formea ză abia în a doua jumătate a secolului al XIII -lea, la început pe
principalele căi de acces: văile inferioare ale Crișului Repede și Barcăului, alături de zonele
fără mlaștini din Câmpia de Vest.
Marea invazie tătară din anul 1241, care a devastat Oradea și partea de sud -vest a
comitatului, se pare să fi atins și spațiul satului Răbăgani . Din relatările călugărului Rogerius,
surprins de tătari în Transilvania, reiese doar că unul dintre locurile sale de refugiu, în afara
codrilor, a fost bazilica de la Tăm așda, Pons Thome (Podul lui Toma) în documentul din anul
1241107, târg german aflat totuși la o distanță relativ mare pentru acele vremuri față de
Răbăgani . Arealul acestuia, aflat în afara drumului principal, care venea dinspre interiorul
arcului carpatic s pre centrul Ungariei și străbătea valea Crișului Repede, a fost cruțat de acest
teribil eveniment.
Așa cum am arătat, atestarea documentară a satul Răbăgani, în 1552, în Cons crierea
porților, este inter esantă din punct de vedere a toponimiei dar și din perspectiva proprietarului
porților. Este imp ortant să subliniem faptul că, proprietarul, Petri Moga , așa cum apare în
conscriere , era român108. Din documentele publicate și materialul arhivistic se va putea arăta

105 Maxim Virgil , Op.cit., p. 87
106 Marta Doru (coord). ***, Op.cit. , p. 42
107 Ibidem
108 Degău I., Brânda N., Op.cit , p. 280

25
în viitor filiațiunea voievozilor înnobilați , contopiți mai târziu în masa națiunii dominante și
deznaționalizați alături de ramuri din familiile Botha și Mogha.109
În arhiva Bisericii Ortodoxe din Răbăgani, a fost descoperit un document –
Monografie a comunei Răbăgani – (nedatată și fără semnătura au torului), realizată probabil de
preotul paroh Ioan Șandra, undeva în intervalul 1951 -1978, care prezintă câteva aspecte
interesante privind așezarea și hotarul satului. Conform acestui document, așezarea inițială a
vetrei satului ar fi existat cu 1 -1,5 km mai la est față de cel actual , în locul numit astăzi „Vii”,
iar deplasarea înspre zona în care se găsește azi s -ar fi întâmplat după ce nemeșii unguri110, i-
ar fi obligat pe săteni, de condiție iobagi, să se mute spre vest, pentru a ocupa terenurile
despădur ite locuite de aceștia . Astfel, spune documentul, pe la anul 1500 au mai rămas în
vechea vatră doar câteva căsuțe, așezate în jurul bisericii de lemn , construită în jurul anului
1400. Această biserică se pare că a fost mutată apoi, între 1660 -1670 pe actu alul loc al
bisericii satului. Locul vechii biserici se poate observa și acum, iar până în anii ’70 ai
secolului trecut, erau vizibile și pietre funerare r ămase din vechiul cimitir (Temetău). Pe baza
istorie locale, documentul consemnează și modul în care diferite părți ale hotarului satului și –
au primit numele: preotul care slujea în vechea biserică, Ioan rusul fiind nevoit să se mute și
el spre vest, a ocupat o zonă pe care a începu t să o lucreze – locul acela se numește și în
prezent „casa rusului”; de asemenea, un alt teren, ocupat de un servitor „care ar fi luat partea
sătenilor români”, Ioșca, obligat să se mute și el , ar fi oc upat un teren care azi se numește
„valea Ioșchii”; locul unde a existat moara, azi se numește „râtul Morii” , etc.
Din păcate , conscrierea austriacă din anul 1552 a cuprins în mod paușal localitățile aici
analizate: cifra de 109 porți la cele 34 de sate luate în calcul permite totuși ceva detalieri. În
primul rând să explicăm înțelegerea medievală a unei porți. Aceasta reprezent a o unitate
economică în primul rând, dar și de coeziune familială, cuprinzând două locuințe și deci două
familii; astfel districtul număra la acea dată 218 case și tot atâtea familii. Legat de numărul
total al locuitorilor, s -a socotit, de către specialiș tii în demografie istorică, că numărul mediu
de persoane al unei familii nu depășea coeficientul de 4,5, iar o medie statistică egală pentru
fiecare localitate este de circa 29 de locuitori pentru fiecare sat. Este vorba, în contextul
mijlocului secolului al XVI -lea, de localități mijlocii, deși în condițiile geografice date nu
putem afirma că avem în față o densitate prea redusă. 111

109 Maxim Virgil , Op.cit., p. 88
110 denumire dată în Transilvania nobililor mici și mijlocii
111 Gabriel Moisa (coord.), ***, Op. cit., p.50

26
Realit ățile politice din comitat, în a doua jum ătate a secolului al XVI-lea vor fi legate
în continuare de disputa turco -austriac ă pentru domina ția centrului Europei. Știm precis c ă în
anul 1551, trupele generalului austriac Castaldo, au devastat cumplit valea Cri șului Negru,
prădând și Beiu șul, dar nu avem vreo informa ție sigur ă legat ă de vreo incursiune direct ă și în
ținutul Răbăganilor . În anul 1557, regina Isabela, văduva fostului voievod al Transilvaniei
Ioan Zápolya va cuceri cetatea Oradea, moment urmat în scurt timp de supunerea întregului
comitat și de alipirea lui la Transilvania istorică timp de mai bine de u n secol43. Un moment
extrem de important în istoria comitatului dar și al întregului Principat a fost victoria
Reformei în Transilvania.112 În intervalul 1558 – 1568, calvinismul și unitarianismul în rândul
maghiarilor ardeleni, precum și luteranismul la saș i, vor elimina aproape cu totul catolicismul
din Principat. Integrarea comitatului Bihor în spațiul transilvan a marcat și radicale
transformări din punctul de vedere al proprietății funciare, în condițiile dispariției episcopiei
catolice de Oradea. Princi pele Ioan Sigismund și nobilii maghiari din zonă, unii refugiați din
teritoriul central -ungar ocupat la 1540 de turci, vor deveni noii mari stăpâni de pământuri din
zonă. 113
1.4 Răbăgani între secolele XVII -XIX

Interesante mărturii documentare avem despre trecerea prin regiune a domnului Țării
Românești, Mihai Viteazul . Înfrângerea de la Mirăslău din 18 septembrie 1600 va duce la
pierderea succesivă a Transilvaniei, Moldovei, precum și a tronului Țării Românești. În acest
context dificil, domnul va fi obligat să întreprindă o lungă călătorie la curtea împăratului
Rudolf al II -lea pentru ajutor militar și financiar. Trecerea suitei sale, nu foarte numeroasă
(cca 100 de persoane, după unele cronici ale vremii), prin Crișana, va rămâne un eveniment
memorab il. Venirea sa de la Hălmagiu și Vârfurile spre Oradea s -a făcut pe unul dintre
vechile drumuri medievale care legau centrul Transilvaniei de părțile sale vestice. Suita
domnească a străbătut Șteiul, poposind pentru o noapte, la 10 decembrie 1600, în târgu l
Beiușului. A doua zi el a străbătut Vintere, Holodul, mai apoi Calea Mare, ajungând în seara
zilei de 11 decembrie 1600 în cetatea Oradea.114 Pe baza acestor informații putem afirma cu
certitudine că domul Mihai a trecut și prin hotarul satului Răbăgani, c hiar dacă, cel mai
probabil, drumul (vechi) care făcea legătura cu Vintere , trecea pe culmea Măgurii
Răbăganilor.

112 Marta Doru (coord). ***, Op.cit. , p. 53
113 Ibidem
114 L. Borcea, Bihorul medieval. Oameni. A șezări. Institu ții, Oradea, 2005, p. 240

27
Marele conflict care a devastat întreaga Transilvanie între anii 1657 și 1662, când
partizanii principelui Gheorghe Rakoczy al II -lea, ostil alianței cu otomanii, s -au înfruntat cu
partizanii acesteia, a atras după sine, în cazul comitatului Bihor, ocupația turcească propriu –
zisă și transformarea întregii regiuni în pașalâc.115 Astfel în anul 1660 o oștire otomană,
alcătuită din peste 50.000 de s oldați, va ataca cetatea Oradea. După un asediu de 46 de zile și
o apărare dramatică din partea celor doar 800 de apărători, cetatea este ocupată, iar în mai
puțin de un an întreg comitatul Bihor ajunge sub directa stăpânire otomană, Oradea devenind
centru de pașalâc.116 Arealul Răbăganilor a avut și el mult de suferit în urma acestui
îndelungat conflict. La 1 septembrie 1658, câteva sute de turci care asediau cetatea de la Ineu
au întreprins și un raid în zona Beiușului, devastând multe localități „până depa rte”. După
anul 1660, alături de centrul de pașalâc de la Oradea, teritoriul fostului comitat a fost împărțit
în patru subunități numite sangeacuri : Sâniob, Beiuș, Șinteu și Pomezeu.117
Este interesant de semnalat că locuitorii umili ai comitatului, iobagii mai ales, au
primit cu simpatie noua stăpânire, crezând sincer în ușurarea sarcinilor fiscale. Acestea au fost
de-a lungul întregului secol relativ ponderate, fiind dublate și de câte va sarcini suplimentare
în cazul satelor care prestau sarcini speciale.118
Astfel censul pe mori era aplicat pe scară largă și în spațiul satului Răbăgani , unde la
fel ca în multe părți funcționa probabil cel puțin o moară . În urbariul Beiușului de la 1600,
sunt atestate 46 de mori, majoritatea fiind în posesia juzilor sau cnejilor, în virtutea vechilor
lor privilegii .
Revenind la cele trei decenii de ocupație turcească, în foarte scurt timp s-a văzut că
iluzia unor ușurări de sarcini pentru iobagi a fost do ar un simplu deziderat; după 1661 ei vor
plăti obligațiile atât față de vechiul nobil, cât și pentru noul stăpân, pașa de Oradea, dar și
spahiilor din teritoriu. Valoarea impozabilă pe poartă (două locuințe) va ajunge la 20 -25 de
florini, o sumă mare pentr u acele timpuri. S -au introdus plata haraciului către sultan alături de
dijma din toate produsele însămânțate. Dijma din vin era luată acum în bani, Coranul
interzicând consumul de alcool. Se mai dădeau bani de fum, de lemne, de fân și ovăz. Dările
erau pl ătite în două părți: prima la 23 aprilie, de Sf. Gheorghe, a doua la Sf. Mihai, la 29
septembrie. Mai existau uneori impuneri în muncă la drumuri, cetăți, poduri etc119

115 Gabriel Moisa (coord.), ***, Op. cit., p.58
116 Ibidem
117 Ibidem
118 Ibidem
119 L. Borcea, op. cit ., pp. 289 -290

28
Asediul cetății Oradea la 1692, luptele turco -austriece din zonă au provocat un nou
rând de jafuri, rechiziționări și chiar pustiiri de sate. În acest context mai mult decât relevantă
este conscrierea camerală realizată de noua administrație habsburgică în toamna anului 1692,
la doar câteva luni de la cucerirea Bihorului. Dacă am compara datel e dintre ultima conscriere
făcută aici de austrieci, la 1552, deci cu 140 de ani mai devreme, vom constata că în primul
interval am avut luate în evidență 23.238 de gospodării cu cca 139.428 de locuitori, pe când în
toamna anului 1692 au fost conscrise doa r 1.337 de gospodării cu numai 4.452 de locuitori.120
În ceea ce privește viața cotidiană din evul de mijloc a locuitorilor de aici știm că
țărănimea dependentă reprezenta majoritatea covârșitoare a populației ținutului. Ea era
formată din românii ajunși în stare de iobăgie pe domeniile bisericești și nobiliare laice. Ei
aveau, asemenea tuturor țăranilor de această stare din Transilvania, obligații în produse
(natură), muncă și bani față de feudal, rege și înalta instituție bisericească episcopală, recte
cea catolică.
Printre ele este un fapt notoriu abuzul practicat față de supușii ortodocși, care deși nu
trebuiau oficial să plătească dijma față de biserica catolică, erau uneori siliți la achitarea
acesteia. Darea tradițională a românilor față de rege era „d atul oilor” (quinquagesima), adică
achitarea la fiecare 50 de oi a uneia, a unui miel și a unei mioare. Este semnificativ faptul că
datul oilor se percepea în toate regiunile Transilvaniei, semn pe de o parte al individualității
sale în cadrul regatului ma ghiar, dar și caracterului său cvasiromânesc .121 Puținii meșteșugari
locali se îndeletniceau în special cu fierăritul, potcovitul cailor și probabil și turnarea unor
unelte agricole. Condiția lor modestă, poate cu ceva deasupra țăranilor dependenți, le -a per mis
uneori să -și vândă o parte din produse la târgurile din apropiere.
Tipologia satului Răbăgani era specifică așezărilor de deal. Satele se caracterizau prin
izolarea relativă a gospodăriilor și dispersarea lor. În jurul fiecărei locuințe exista o parce lă,
sistematizarea fiind extrem de relativă .
În acele vremuri viața cotidiană a țăranilor avea reguli simple, împărțite riguros între
muncile câmpului, datoriile senioriale și păstrarea sărbătorilor religioase. Un element extrem
de important al vieții sociale a locuitorilor era reprezentat de locuință, pe atunci un adăpost
util atât pentru om, cât și pentru animale.
Ridicate fără excepție din lemn, ele aveau o tipologie simplă, cuprinzând trei modele
generale. Tipul cel mai simplu includea locuința propriu-zisă, alcătuită , de obicei, dintr -o

120 Barsony I., Conscrierea cameral ă din 1692 a comitatului Bihor , în Crisia , 1992, XXII, p. 98
121 Al. Dobo și, Datul oilor (Quinquagesima). Un capitol din istoria economic ă a românilor
din Transilvania, Bucure ști, 1936,

29
singură încăpere, la care se adaugă grajdul. Al doilea tip cuprindea mai multe acareturi în
jurul construcției centrale. În sfârșit, tipul cel mai evoluat adăuga locuinței cu mai multe
încăperi grajdul, staulul, cup torul de copt pâine etc.
În multe cazuri locuințele erau semi -îngropate, dar, mai rar, avem încă și bordeie
pentru locuit. Pereții de împletituri erau lipiți cu o lutuială amestecată cu paie mărunțite
(tocate). Acoperișul, în două ape, era din paie, mai rar din șindrilă. Ferestrele erau mici, fiind
dublate cu obloane. 122
Mobilierul țărănesc era la rându -i destul de puțin numeros și rudimentar. Lada de
zestre păstra îmbrăcămintea mai aleasă și textilele de casă. Patul din lemn era umplut cu paie
și așternu t cu țesături masive pe post de acoperământ. O masă simplă și câteva lavițe încheiau
acest modest inventar. Vasele folosite la gătit și mâncat erau din ceramică, multe cumpărate
pe produse agricole personale din târgurile din apropiere care se țineau periodic. Iluminatul
era realizat cu ajutorul lumânărilor din seu de oaie, doar în casele mai avute fiind prezent
sfeșnicul realizat din material ceramic. În general locuințele celor mai avuți se concentrau
spre „centrul” satelor, sărmanii populând „p eriferiile”.123
Iobăgia secolului al XVIII -lea și sarcinile acesteia a reprezentat în fapt marea
provocare a secolului. Măsurile de reformă inițiate la mijlocul veacului de către împărăteasa
Maria Tereza, timide la început, au fost continuate mult mai radical de către ilustrul său fiu,
împăratul Iosif al II -lea. Nici mama, nici fiul nu au reușit din păcate să biruie formidabila
reacțiune nobiliară care până la urmă a curmat, pentru o perioadă, aceste nobile tentative.124
Plantele cultivate erau atât cele tradiționa le, grâul și porumbul în primul rând, dar și
grădinăritul ocupa un rol important .
Porumbul a ajuns în Transilvania în primele decenii ale secolului al XVII -lea, după
unii cercetători chiar în anul 1611 ,125 și a fost repede adoptat de către țărani, generalizându -se
rapid, și transformându -se dintr -o plantă furajeră în una alimentară, făina de porumb fiind
ingredientul principal pentru prepararea mămăligii, alimentul principal al evului mediu.
Conscrierile d in primele decenii ale secolului al XVIII -lea atestă răspândirea culturii
sale în toate subzonele Bihorului.126 Sigur, acest fapt a fost favorizat și de perioada de criză
agrară de la cumpăna secolelor XVII -XVIII, transpusă peste criza politico -militară, pro vocată

122 Șt. Pascu, Voievodatul Transilvaniei, vol. II, Cluj -Napoca, 1989, p. 98
123 Ibidem
124 Degău I., Brânda N., Op.cit , p. 308
125 Ștefănescu Barbu , Considerații asupra nivelului tehnicii agricole din Bihor în secolul al XVIII -lea. Implicații
ale introducerii și generalizării culturii porumbului, în Crisia XIII, Ed. Muzeului Țării Crișurilor, Oradea, 1983,
p. 173
126 Ibidem

30
de conflictele turco -austriece , la care se adaugă o criză demografică.127 În acest context apar
sate părăsite de locuitori și ocupate de „soldați vagabonzi” printre care aflăm că și satul
Răbăgani.128 Lipsurile de toate felurile erau la ordinea zilei. M ai grav era faptul că lipsa
cerealelor și a celor trebuincioase traiului a făcut ca în acest spațiu geografic viața să fie foarte
grea. Randamentul cerealier era foarte scăzut la sfârșitul secolului al XVII -lea. Din registrul
de dijmă din 1695, aflăm că di n cauza frigului, o serie de sate din districtul Beiuș, printre care
și Răbăgani, nu au putut da dijmă, fiind nominalizate fără cereale. O situație mai bună pentru
sat este înregistrată în 1699 când s -a produs 183 de cruci de grâu în satele Răbăgani ,
Vărăș eni, Albești, Lazuri Spinuș.129 Astfel, se insinuează tacit cultura porumbului, fiind
cultivate în grădinile pustii, extinzându -se apoi în perimetrul întregii vetre părăsite. În
conscrierea din 1712, din 93 de localități consemnate, 80 dintre ele cultivă porumb.130
În general, omul simplu medieval, așa cum au fost majoritatea covârșitoare a
locuitorilor satelor analizate în cercetarea noastră, a fost dotat cu un orizont limitat, mărginit
mai ales la localitatea, ogorul, pășunea sau pădurea din preajmă. Prof und religios, a frecventat
cu conștiinciozitate biserica supunându -se întru totul canoanelor sale.131
În „economia” internă a unui sat, un rol extrem de important era jucat de instituția
bisericii. Bisericile au fost ridicate, credem, exclusiv din lemn, afl at la îndemână în cazul
oricărei localități din zonă. Din păcate materialul lemnos era supus cel mai mult inevitabilei
degradări, mai ales deselor incendii provocate de lumânări sau de incursiunile războinice,
aceasta fiind cauza pentru care nu s -au păstra t astfel de construcții decât începând cu secolul
al XVII -lea. Așa cum am arătat, și în Răbăgani a r fi existat o biserică de lemn, conform
tradiției orale, mutată din vatra veche a satului pe la 1660 și care a rezistat se pare până în
1862, când s -a demara t construcția unei biserici de piatră.
Pentru secolul al XVIII -lea, există câteva însemnări importante care pot fi trecute în
dreptul satului Răbăgani, care întăresc ideea că aici se învăța carte cu dieci sau dascăli. Într -un
Liturghier manuscris se găseș te o notiță „Scris -am eu, dascălul Vasile Sporje, în sat în
Răbăgani, 1730 iulie 30”132. De la sfârșitul secolului al XVIII -lea datează o altă notiță scrisă
a unui anume Ioan Popovici din Dușești în 1799, dar ce este relevant pentru noi este că notița
a fost făcută pe marginea manuscrisului „Euchologhion ce se zice Molitvelnic” scris de

127 Idem, Lumea rurală și criza agrară din Crișana la cumpăna secolelor XVII -XVIII , în Crisia XXII, Ed.
Muzeului Țării Crișurilor, Oradea, 1992 p. 123
128 Ibidem
129 Ibidem
130 Ibidem
131 Degău I., Brânda N., Op.cit , p. 308
132 Ibidem, p. 716

31
copistul diac Vasile Sturze Moldoveanu,133 găsit la Copăceni, dar pe a cărui notă finală stă
scris: „ Scris la Răbăgani lângă Beiușa – 1698 oct. trei zile.”

1.5 Răbăgani între sfârșitul secol ului al XVIII -lea și secolul al XX-lea

La sfârșitul secolul al XVIII -lea, știm despre Răbăgani că va reintra în posesia restauratei
Episcopii de Oradea. În 1790 Beiușul catolic era centrul unui vice -arhidiaconat care cuprindea
62 de filii, prima dintre acestea fiind cea de la Răbăgani -Lazuri.134
Reglementarea urbarială din 1772, nu a ocolit satul, reglementare care a rămas valabilă
până în 1848. Conscriptorii urbariali se prezentau în fiecare dintre satele domeniului unde
interogau judele, j urații și câțiva dintre iobagi la cele nouă întrebări care se refereau la
raporturile stăpân -iobag, calitatea și cantitatea pământului, obligațiile feudale, precum și la
avantajele și dezavantajele locului. În perioadă cuprinsă între Reglementarea urbarial ă de la
1772 și revoluția de la 1848 procesul de fărâmițare a sesiei iobăgești este destul de accentuat
asemenea întregului domeniu al Episcopiei romano -catolice de Oradea. Aceasta se traduce în
sărăcirea continuă a lumii satelor și necesitatea ca mulți di ntre țărani să fie obligați să lucreze
pe alte domenii sau în prediile învecinate, unde luau în arendă diferite terenuri.135 Procesul
fărâmițării sesiei iobăgești demonstrează sărăcirea iobăgimii în preajma anului 1848.
La începutul secolului al XIX -lea, sa tul Răbăgani a cunoscut o altă perioadă nefastă
precum marea foamete din anii 1813 -1817. Astfel, în registrul de nașteri a bisericii ortodoxe
de aici este înregistrată o singură naștere în peri oada 1813 -1817, în anul 1816136, comparativ
cu media de 3,5 pen tru anii 1809 -1812.137
Evenimentele revoluționare de la 1848 -1849 au afectat și aceste părți. După izbucnirea
revoluției, în foarte scurtă vreme, s -au săvârșit o serie de samavolnicii la adresa populației
românești din partea centrală și de sud -est a comitatului. În vara anului 1848 teroarea a atins
proporții de masă, aplicată prin intermediul tribunalelor statariale, înființate la 20 iunie 1848,
instanțe care au primit numele de „tribunale de sânge”. Activitatea acestora se rezuma la
eliminarea advers arilor și a potențialilor adversari ai revoluției maghiare, iar din 11 iulie 1848,

133 Ibidem,
134 Ibidem, p.673
135 P. Bona, Situația economică și socială a țăranilor români pe domeniul Episcopiei romano -catolice
de Oradea (1800 -1848 ), Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 1997, p. 10
136 Arhivele Naționale – Direcția Județeană Bihor (AN–DJBh ), Fond Colecția registrelor de stare civilă ,
Răbăgani, dosar nr. 938, f . 16-19
137 I. Ciorba, Efecte demografice ale marii foamete dintre anii 1813 și 1817 în regiunea Bihorului , în Crisia ,
XXXII -XXXIII, Oradea, 2004, p. 107

32
odată cu intrarea în vigoare a Legii Recrutației, în vizorul lor intrau cei care refuzau
încorporarea în armata revoluționară .138
Din primele decenii ale secolului al XIX -lea avem o serie de date privind numărul
locuitorilor în funcție de apartenența religioasă. Pentru anul 1836, localitatea „Robogany –
Lázúr” este înregistrată ca având biserică ortodoxă, cu persoane de religie 4 catolică, 21
greco -catolici, 410 ortodocși și 6 ev rei.139 În 1841 sunt înregistrați 6 catolici, 25, greco –
catolici, 435 ortodocși, 6 reformați (helvetici), 10 evrei.140 Pentru anul 1858 avem înscrise
următoarele date: 8 catolici, 25 greco -catolici, 7 helvetici, 532 ortodocși, 9 evrei.141 Se
observa, comparând aceste date, o creștere importantă a numărului populației de religie
ortodoxă, adică românească , care ne face să presupunem o îmbunătățire a nivelului de trai.
Totuși, întâlnim aici o contradicție majoră între conscrierea făcută de a utorități și registrul de
decese a bisericii ortodoxe din sat. Pentru anul 1858 sunt consemnate în registru de decese nu
mai puțin 40 de înmormântări, un număr mare comparativ cu anii anteriori142. Putem
considera că actele întocmite de autoritatea biserice ască, deși publicate în 1858, prezintă
datele anilor anteriori. Numărul mare de decese este explicabil prin faptul că perioada 1853 –
1874 a reprezentat ultima epidemie de holeră din Europa.
Conform recensământului din 1880, din punct de vedere administrativ , Comitatul
Bihor era organizat în 17 plase, iar una dintre ele a fost și plasa Răbăgani, având în
componență 30 de sate.143
Recensământul din anul 1900 indica pentru Răbăgani un număr de 588 de locuitori
români, din care 577 ortodocși și 11 greco -catolici, 48 de locuitori de etnie maghiară, din care
1 romano -catolic, 9 reformați și 38 de evrei. La acest recensământ satul Răbăgani făcea parte
din plasa Beiuș.144
Recensământul din 1910 ne relevă, de asemenea, date importante despre satul
Răbă gani. Acesta oferă o imagine interesantă care evidențiază evoluțiile și involuțiile din
viața comunităților din mai multe puncte de vedere. Datele recensământului din 1910 ne arată

138 A. Țărău, Contribuții documentare privind revoluția din anii 1848 -1849 în Bihor , în Revista bihoreană de
istorie , an II, nr. 3, 2004, p. 16
139 Schematismus venerabilis cleri dioecesis latini ritus Magno -Varadinensis , 1836, p.84, în format digital la
https://play.google.com/books/reader?id=dZ9jAAAAcAAJ&printsec=frontcover&output=reader&hl=ro
140 Idem, 1841, p.85, în format digital la
https://play.google.com/books/reader?id=sZ9jAAAAcAAJ&printsec=frontcover&output=reader&hl=ro&pg=G
BS.PA26
141 Idem, 1858, p. 64 în format d igital la
https://play.google.com/books/reader?printsec=frontcover&output=reader&id=0p9jAAAAcAAJ&pg=GBS.PA6
142 AN – DJBh, Fond Colecția regist relor de stare civilă , Răbăgani, dosar nr. 942, f. 5 -7
143 Rotariu T. (coord.), ***, Recensământul din 1880 din Transi lvania , Ed. Staff, 1997, p. 72
144 Idem, Recensământul din 1900 din Transilvania , Ed. Staff, 1999, p 146 -247

33
o situație etnică și confesională rămasă pe aceleași coordonate. Românii co ntinuă să domine
din punct de vedere etnic zona, urmați de maghiari, iar sub aspect confesional, în continuare
cei mai numeroși sunt ortodocșii. Așadar, totalul populației era de 711 civili și 5 militari,
români 684, și 32 maghiari; 674 ortodocși, 11 greco -catolici, 9 romano -catolici, 10 reformați,
12 evrei (izraeliți).145 În același an, satul a fost înregistrat ca având o suprafața de 2265 iugăre
și 146 de case.146Populatie Grafice
Tot din secolul al XIX -lea datează și o serie de menționări a satului Răbăgani în
publicații maghiare, austriece dar și franceze, făcând referire, în special la resursele din
hotarul satului, precum marmura neagră în dungi,147 sau cuptoarele obținerea varului.148
În acest spațiu s-a desfășurat o activitate culturală apreciabilă încă din a doua jumătate
a secolului al XIX -lea. Aici, a fost înființat despărțăm ântul Beiuș al Astrei, din care făcea
parte și satul Răbăgani. Despărțământul Beiuș al Astrei s -a înființat la 24 februarie 1898, fiind
cea dintâi filială din părțile Crișanei149, iar cel din Ceica a luat ființă la sfârșitul primului
deceniu al secolului al XX -lea, în 28 martie 1910, separându -se de cel din Beiuș. Fruntașii
românilor nu se mulțumeau cu participarea la o serie de acțiuni culturale cu impact local, ci
erau membri în diferi te alte organizații culturale și participau la o serie de manifestări de gen
din Beiuș și Oradea. Printre membrii Despărțământului pentru anul 1898 se număra și Elie
Moga, preot protopop la Răbăgani. Pentru perioada 1914 -1918, întâlnim încă un membru din
Răbăgani, pe Ciumpe Teodor, notar.150
Casina română din Beiuș avea încă de la înființare, bunăoară, membri și din ace astă
localit ate, în condițiile în care conducerea Casinei se străduia să strângă cât mai multe forțe
naționale sub un singur stindard, acela al luptei pentru dreptate și unitate națională.151
Despre existența unei școli confesionale știm cu certitudine, întrucât în colecția de
procese verbale a parohiei Răbăgani figurează numele câtorva învățători confesionali,

145 Idem, Recensământul de la 1910 din Transilvania , Ed. Staff, 1999, p 136
146 Ibidem
147 Johann Andreas Demian , Tableau géographique et politique des royaumes de Hongrie, d'Esclavonie, de
Croatie, de la grande principauté de Transylvanie , Mm. Roth Et Raymond, Paris, 1809, p. 170 și Idem,
Darstellung der Oesterreichischen Monarchie nach den neuesten statistischen Beziehungen , Wien, 1805, p. 193
în format digital la
https:/ /play.google.com/books/reader?id=15EOHtUK5kC&printsec=frontcover&output=reader&hl=ro&pg=GB
S.PP1
148 Sitzungsberichte – Österreichische Akademie der Wissenschaften. Mathematisch -Naturwissenschaftlic , Wien,
1861, p.411 în format digital la
https://play.google.com/books/reader?id=WVwMAQAAIAAJ&printsec=frontcover&output=reader&hl=ro&pg
=GBS.PR3
149 Viorel Faur, Pagini din lupta populației din sudul Bihorului pentru afirmare culturală (Activitatea
Despărțământului Beiușean al „ASTREI” între anii 1898 și 191 8), în Crisia, 1978, p. 433
150 Ibidem, p.473
151 V. Faur, Cultura românilor din Bihor 1849 -1918 , Funda ția Cultural ă „Cele Trei Cri șuri”, Oradea, 1992, p. 62

34
începând din anul 1869. Până în 1872 învățător va fi Popa Florin, urmat de Iosif Ioan până în
1875. Din 1883 va activa ca învățător Popa Iacob.
Importanța vieții culturale și a educației pentru sătenii din Răbăgani este reflectată și
prin contribuți ile material e a acestora în vederea construirii unei noi săli de clasă – „edificarea
salei de învățământ” 152- în anul 1911 , și renovarea școlii, fiind înregistrați 134 de „plătitori” ,
suma necesară pentru a fi colectată fiind de 7706 coroane și 26 florini.153
Un alt moment interesant din viața satului Răbăgani , la începutul secolului al XX -lea,
a fost anul 1910, când au avut loc alegeri pentru Parlamentul de la Budapesta, un moment
binevenit pentru românii crișeni de a se manifesta în planul vieții politice . În plasa Beiuș a
candidat Vasile Lucaciu, a cărui acțiuni din timpul campaniei electorale au fost riguros
observate și raportate de către autoritățile locale către Budapesta. Atitudinea autorităților față
de alegătorii români o putem deduce din acțiunile acestora premerg ătoare alegerilor. Astfel ,
după ce comitele suprem al Bihorului transmite în 14 mai 1910 lista candidaților în
circumscripțiile bihorene ministrului de interne, acesta , emite la 23 mai , un ordin prin care
hotăra că „trebuie sprijinite posturile de jandarme rie cu un număr de militari […] și în mod
deosebit în localitățile Borod, […], Holod, Tășad, Dobrești, Răbăgani ” și în alte localități cu
populație majoritar românească , realizându -se așadar un control polițienesc și militar asupra
desfășurării alegerilor .154
1.5.1 Perioada Primului Război Mondial

În momentul izbucnirii Primului Război Mondial, românii ardeleni și -au pus speranța
în unirea cât mai grabnică cu Regatul României. Românii ardeleni, cetățeni ai monarhiei
austro -ungare, erau supuși însă îndatoririlor cetățenești din Imperiul Austro -Ungar. Printre
aceste îndatoriri se număra și datoria de a servi în armata chezaro -crăiască. Cu toate că dintre
națiunile dominate din imperiu românii se situau ca și număr înaintea altora, precum slovacii,
rutenii, slovenii și italienii, numărul ofițerilor de o rice grad, inferior sau superior, era mult mai
mic decât al acestora din urmă. Nu se dorea ca unitățile militare, constituite în principal din
naționalitățile dominate și asuprite, să fie conduse de ofițeri de același sânge. Cu toate că
sentimentele îi înd reptau spre frații de peste Carpați, românii ardeleni vor răspunde la

152 AN – DJBh, Fond Protopopiatul Ortodox Beiuș , dosar nr. 132, f . 119-203
153 Ibidem
154 Faur Viorel, Viața politică a românilor bihoreni 1849 -1918 , Ed. Fundația culturală „Cele Trei Crișuri”,
Oradea, 1992, p. 41

35
chemarea sub arme a împăratului. Deși gândul lor era la unirea cu România, ei vor sângera pe
câmpurile de luptă sub drapelul austro -ungar. 155
Au plecat spre front în unități austro -unga re, între 1 august 1914 și octombrie 1918, un
număr de peste 43141 români din Biho r.156 La acest număr se adaugă alți peste 2332 români
care au fost încadrați la serviciile auxiliare, partea sedentară sau au fost mobilizați pe loc.
Dintre toți acești români bihoreni , 6983157 vor cădea sau vor fi dați dispăruți pe câmpurile de
luptă ale Europei, acolo unde i -a trimis monarhia austro -ungară, să moară pentru scopuri care
nu erau ale lor. Alți peste 6230 vor fi răniți, vor rămâne invalizi sau se vor îmbolnăvi pe fr ont.
Vor rămâne în urma acestor morți, răniți și dispăruți, 8491 orfani și peste 3 700 văduve, cifre
la care se adaugă mii de alți români ardeleni refugiați în România, arestați sau internați în
lagăre de către autoritățile chezaro -crăiești .158
Așadar sub im pulsul evenimentelor petrecute în perioada neutralității României se
constată o deteriorare treptată a loialității dinastice la românii din Austro -Ungaria, deteriorare,
care, se va adâncii odată cu intrarea României în război și mai ales odată cu moartea
împăratului Franz Joseph, moment în care românii din armata austro -ungară considerându -se
dezlegații de jurământul față de împărat vor trece la dezertări în masă, înrolându -se voluntari
în cadrul armatei române. Odată cu intrarea României în război, soarta românilor din Austro –
Ungaria se va înrăutăți, represaliile autorităților atingând apogeul. Din primele zile ale
declarării războiului de către România, Austro -Ungariei, guvernanții unguri au inițiat un val
de arestări, internări în lagăre, destituiri din f uncții, punerea sub pază polițienească și
stabilirea de domicilii forțate, deportări și trimiteri la muncă forțată a mii de români de toate
profesiile și categoriile sociale, recurgându -se totodată, la deplasări silite de populație,
interzicerea activități lor culturale, adoptarea de noi decrete și măsuri vizând în esență
deznaționalizarea românilor și chiar exterminarea lor fizică.159
În ceea ce privește satul Răbăgani, nu se cunoaște un număr exact al persoanelor
încorporate , dar pe baza relatăr ilor orale au fost identificați 9 persoane care au murit pe
fronturile Marelui Război .
Aflăm, de asemenea, din documente de arhivă că suportul războiului, în mod direct,
le revenea nu doar bărbaților, încorporați ci și copiilor și comunităților religioase. În 19 15
ministrul cultelor din guvernul maghiar solicită școlilor să folosească „tinerimea noastră

155 http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Corpul_Voluntarilor_Ardeleni
156 Păcățian Teodor , Jertfele Românilor din Ardeal/ Bănat, Crișana, Sătmar și Maramurăș, aduse în răsboiul
mondia l din anii 1914 —1918 , în Transilvania , LIV, 1923, p. 32 -52
157 Ibidem
158 Ibidem,
159 http://diam.uab.ro/istorie.uab.ro/publicatii/colectia_auash/annales_2_3/21.pdf Comentariu [aa1]: lista eroi

36
școlară” pentru a aduna pe parcursul anului școlar 1915 -1916 „mare cantitate de frunze de
mure sălbatice” folosite pe front în scop sanitar și ca înlocuitor de ce ai.160 În același scop,
pentru susținerea războiului în anul 1915 s -a hotărât rechiziționarea clopotelor bisericilor.161
La Răbăgani exista la momentul respectiv, 2 clopote unul de 200 kg, donat bisericii de prof.
univ. și fost deputat Alesandru Roman, turnat la Budapesta în 1872, și un alt clopot, mai mic,
turnat tot în 1872 din clopotele vechi, pe care preotul speră să îl și poată păstra.162
1.5.2 Perioada interbelică
Încheierea războiului mondial a lăsat urme adânci în conștiința locului. Perioada era
una destul de grea, cauzată de lipsurile generate de război, dar și de evenimentele care se
întâmplau în Ungaria vecină, legate mai ales de instaurarea unui regim de natură bolșevică, în
condițiile în care multe luni după terminarea primei conflagrații mondiale Bihorul a rămas
mai departe sub administrația maghiară, republicană în prima fază, ulterior cea bolșevică.
Toate acestea au jalonat viața comunităților locale din Răbăgani. Evident c ă în toamna anului
1918 și aici s -a constituit Comitete Naționale Române și Gărzi Naționale Române, care au
militat pentru unirea cea mare. 163
Conform documentelor C.N.R., delegatul din Răbăgani, ales pentru a -i reprezenta pe
săteni la Marea Adunare de la Alba Iulia a fost Mihai Oci164, iar î n ședința Consiliului
Național Român din Răbăg ani din 18/31 decembrie 1918 sunt desemnați ca delegații la
primirea armatei române în Oradea, Pavel Dărăban și Pavel Henț .165
În primele luni ale anului 1919 lucrurile au continuat să se agraveze. Autoritățile
maghiare depuneau eforturi serioase în direcț ia perpetuării stăpânirii în această parte de țară.
Pentru aceasta au recurs și la atrocități . Conform unor documente oficiale „Jafuri, atrocități,
maltratări, bătăi brutale, ba chiar omoruri din partea trupelor maghiare” erau săvârșite de
aceste trupe de ocupație în întreg spațiul controlat de unguri.166 Astfel de evenimente care
sabotau aspirațiile naționale ale românilor din partea locului au mai avut loc și cu alte ocazii.
Aceasta numai până la mijlocul lunii aprilie 1919 când armatele române aflate în marș spre
Oradea a eliberat satul Răbăgani Armata română a trecut prin această zonă „marțea după Sf.

160 AN – DJBh, Fond Protopopiatul Ortodox Beiuș , dosar nr. 132, f . 20
161 Ibidem, f. 79
162 Ibidem, f. 64
163Faur Viorel, 95 de ani de ani de la unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, la
1 Decembrie 191. Documente bihorene , Ed. Universității din Oradea, Oradea, 2013, p. 203 -204
164 Ibidem, 132
165 Ibidem, p. 204
166 V. Faur, Generația marii uniri. Evenimentele din Bihor (decembrie 1918 –aprilie 1919), Editura Fundației
Culturale „Cele Trei Crișuri”, Oradea, 1993, pp. 16 -118

37
Paști și anume de Regimentul 86 Infanterie „Horea”, în frunte cu comandantul Regimentului,
dl Colonel Popa Grama”167
Decretarea Legii de reformă agrară din 1921 a avut consecințe dintre cele mai
importante și pentru locuitorii localității. Numai suprafața plasei Beiuș era de 200.979 de
iugăre și o populație de 48.341 de locuitori. În componența acesteia intrau 61 de localități.168
Suprafețele agricole variau de la o localitate la alta. La acestea se adăugau, desigur, pășunile
și fondul forestier. Ceea ce se constată prin prisma eforturilor de împroprietărire a țăranilor
fără pământ și cu pământ puțin este faptul că suprafața terenurilor nu era întotdeauna
îndest ulătoare. Deși legea de reformă agrară a fost trecută prin Parlamentul României Mari în
anul 1921, operațiunile propriu -zise de împărțire a pământurilor în plasa Beiuș au început abia
în iunie 1922. În prima fază au fost expropriate proprietățile marilor m oșii, ale bisericilor
romano și greco -catolică și ale unor mari proprietari. Țăranii vizau livezile și pășunile, mai
ales că pășunile erau insuficiente pentru vitele lor. Așa se explică prezența, în fața Comisiei de
Ocol Beiu ș aflată pe teren la 23 decembrie 1922, unui reprezentant din Răbăgani care solicita
exproprierea tuturor proprietarilor care nu locuiesc în Răbăgani, precum și dreptul de folosință
exclusivă al muntelui „Micău”, din hotarul satului Budureasă, ca pășune alpină de vară.169
În gener al, lucrările de reformă agrară s-au întins pe o durată de 10 ani, iar în unele
locuri până în preajma celui de-al Doilea Război Mondial. Deși legislația agrară părea destul
de clară, au fost situații în care unii proprietari de pământ au încercat să se su stragă de la
exproprieri , cum este cazul Ladislau Toth, din Răbăgani, care a stârnit mari nemulțumiri în
rând țăranilor, dar care va reuși în 1925 să evite exproprierea.170
În perioada interbelică s -a desfășurat inclusiv o oarecare viață culturală. Din păc ate, în
perioada Primului Război Mondial despărțământul Astrei s -a desființat. Abia după terminarea
războiului s -a adus în discuție reînființarea acestuia. Acest lucru s -a și întâmplat în martie
1921. În anii ’30 au fost inițiate așa -numitele școli țărăne ști la care participau țărani din satele
județului. Printre aceștia cu siguranță că se numărau și țărani din cele patru sate ale comunei
actuale. Școlile țărănești au fost punctul final al principalelor activități prin care Astra
bihoreană și -a făcut simți tă prezența în satele plaselor Ceica și Beiuș. Dictatul de la Viena a

167 Ibidem, p.50
168 B. Mihoc, Aspecte ale aplicării reformei agrare din 1921, în plasa Beiuș, județul Bihor, în
Crisia, 1980, p. 211
169 Ibidem, p.225
170 Ibidem, p. 228

38
pus capăt acestor acțiuni, întrerupând cu brutalitate orice formă de activitate culturală a
acestei asociații.171
1.5.3 Perioada celui De -al Doilea Război Mondial
Evenimentele militare și politice de la începutul celui de -al Doilea Război Mondial au
adus mari prejudicii poporului român. Printre acestea s -a numărat și pierderea unei părți din
teritoriul național. Dictatul de la Viena din 30 august 1940 a împărțit județul Bihor în două172.
Răbăgani a rămas în Bihorul românesc. Viața a continuat și pentru locuitorii acestor sate în
tiparele orânduite de evenimentele celui de -al Doilea Război Mondial. Refugiați, lipsuri de tot
felul, țărani mobilizați etc., toate s -au abătut asupra lor dând peste cap întreaga comunitate.
Noua graniță dintre România și Ungaria era totuși relativ aproape, ceea ce însemna că
locuitorii satelor amintite erau în contact direct cu situația celor din zona cedată. Nu de puține
ori prin zonă treceau clandestin granița foa rte mulți locuitori români din zona stăpânită de
Ungaria horthistă.
Actul de la 23 August 1944 a determinat modificări importante din acest punct de
vedere. Prima decadă a lunii septembrie 1944 s -a caracterizat printr -o oarecare acalmie în
zonă, permițând regruparea unor forțe românești dinspre Beiuș spre granița temporară care
împărțea județul în două.
În acest timp au fost efectuate mai multe recunoașteri iar generalul Leonard
Mociulschi, comandantul Diviziei 3 Munte, a trimis forțe care să bareze un ev entual atac
inamic pe direcțiile Oradea -Răbăgani -Beiuș173și Bratca -Răbăgani -Beiuș174. În noaptea de 5
spre 6 septembrie 1944 trupele maghiare și germane au trecut granița stabilită prin Dictatul de
la Viena și s -au deplasat spre pozițiile deținute de armata română pe valea Crișului Negru85.
În înaintarea acestora pe linia Oradea –Beiuș satele din spațiul dinspre Oradea –Holod –Tinca a
fost ocupat aproape în totalitate de armata horthistă. Atacul a atins intensitate deosebită în
noaptea de 13 septembrie 1944. Luptele intense au avut loc în zona satului Răbăgani, mai
precis pentru apărarea pozițiilor românești de pe Măgura Răbăganilor.175Generalul
Mocioulschi, povestește un episod din această bătălie: „ În aceste lupte grele, îmi amintesc de
un viteaz tunar, sergentul Ardeleanu, din divizionul 1 aruncătoare, care a contraatacat
energic în fruntea ostașilor săi inamicul care ajunsese la baterie. Cu arma în mână,

171 Lucia Cornea, Aspecte ale activității despărțământului Tinca al „ASTREI” în perioada interbelică , în Crisia ,
XIII, 1983, p. 222
172 Gabriel Moisa (coord.), ***, Op. cit., p.110
173 Extras din Jurnalul de operații al Diviziei 3 Vânători de Munte în Faur Viorel, Documente privind contribuția
Diviziei 3 Vânători de Munte la eliberarea Bihorului , în Crisia XIII, Oradea, 1983, p. 371
174 Ibidem
175 Moulschi Leonard, Asaltul Vânătorilor de munte , Ed. Militară, București, 1967, p. 48, -49

39
înfruntând moartea, tunarii s -au aruncat asupra hortiștilor nimicindu -i printr -o aprigă luptă
corp la corp, B ateria de aruncătoare și -a instala poziția la est de Dealul Răbăganilor,
aruncând asupra inamicului un foc ucigător .”176 Pe data de 14 septembrie s -a stabilit Punctul
Comandă Division la Răbăgani.177 După circa două săptămâni, armata română a pornit
contraof ensiva dinspre Beiuș. În ziua de 23 septembrie 1944 , Divizia „Tudor Vladimirescu” a
armat ei român e ajungea în zona satelor Dumbrava și Holod, după care și -au continuat
înaintarea. Mărșăluind în timpul nopții de 25 spre 26 septembrie 1944 dinspre orașul Beiuș,
regimentele românești au sosit în dimineața zilei de 26 septembrie în zona Răbăgani și, după o
scurtă staționare, s-au îndreptat spre Oradea, pe direcția Hidișelu de Jos –Băile Felix –
Sânmartin .178 Pe parcurs li s -a alăturat și Divizia 78 infanterie sov ietică, iar din documente
existente rezultă că, pe teritoriul județului Bihor au fost implicate în lupte divizii din trei
armate sovietice: Armata 53, Armata 27 și Armata 7 de gardă.179
Momentele groaznice ale trecerii frontului prin satul Răbăgani sunt în că vii în
memoria vârstnicilor satului , dar și a celor de vârstă mijlocie (între 50 și 60 de ani), a căror
copilărie sau chiar viață a fost marcată de poveștile și experiențele părinților lor din perioada
războiului. „Când au auzit oamenii că se ap ropie frontul, și că vin ungurii, pe la început ul lui
septembrie, ’44, mulți oameni din sat au fugit cu carele. Și -au luat fiecare ce au putut, alte
produse, ce mai aveau prin cămară , cum ar fi făina, le-au mai ascuns pri n căpițe de fân, și au
plecat, rămânând în sat , numai ici acolo , câte-o bătrână. Am mers așa, până aproape de
Vârfuri, unde ne -am întâlnit cu rușii. După ce am auzit că rușii au trecut de Binș, am pornit și
noi înapoi spre casă, unde am găsit casa goală. Nu mai era nimic. După aceea, am văzut no i
că de ruși trebuie să ne ferim, mai ales femeile și fetele, care stăteau tot ascunse, pentru că
rușii, cazaci le ziceam noi, fă ceau grozăvii și erau tot beți” povestește Viliga Ana, 87 de ani,
din Răbăgani. Astfel de relatări, unele mult mai grave au fos t întâlnite în tot spațiul județului
Bihor, și de altfel la nivelul întregii țări. C. Rădulescu -Motru constata că „niciodată n -am
văzut o asemenea groază la sat”180

176 Ibidem,
177 Faur Viorel, Documente privind contribuția… , p. 371
388 Moulschi Leonard, Op. cit , p. 48 -49
178 Ibidem, p. 49
179 Faur Antonio, Raporturile militarilor sovietici cu populația și administrația din vestul României (1944 -1945),
Ed. Universității din Oradea, Oradea, 2002, p. 154 -155 (în continuare Faur A. Raporturile militarilor…)
180 Idem, Istoricul cercetărilor privi nd raporturile militarilor sovietici cu locuitorii și instituțiile din România, în
Crisia XXIX, Ed. Muzeul Țării Crișurilor, Oradea, 1999, p.272

40
Bucuria eliberării de sub dominația hortistă a fost rapid diminuată de modul cum s -au
comportat militarii din unele unități sovietice. Un raport din 24 septembrie 1944181 prezintă
în termeni dramatici raporturile unor militari sovietici cu populația din Transilvania: „Purtarea
excesiv de neumană a soldaților fa ță de populația civilă a adus c u sine o ură neîmpăcată a
acesteia fa ță de soldați. Această ură se adâncește pe zi ce trece”182
1.5.3 Perioada postbelică
Semnarea, de către țara noastă a armistițiului cu Națiunile Unite, precum și angajarea
ei că va lupta alături de acestea, a avut importante c onsecințe asupra vieții politice. Pentru a
face posibilă punerea în aplicare a prevederilor Convenției de Armistițiu guvernul României
și-a constituit instituțiile necesare, respectiv Comisia Română pentru Aplicarea Armistițiului
(C.R.P.A.A.)183 Această comisia a stabilit prestațiile județelor pentru aplicarea Armistițiului,
iar județul Bihor ar fi trebuit să predea, în contul despăgubirilor de război, până pe 20 iunie
1945, 200 de cai, 3800 cornute și taurine, 4500oi și 2000 de porci.184
Satul române sc, implicit și satul Răbăgani și -a continuat calvarul, care era doar la
început. Anii următori au adus cu ei instaurarea deplină a noii „orânduiri sociale”, regimul
comunist. Pasul decisiv a fost făcut odată cu alegerile trucate din noiembrie 1946. Pentru ca
forțele „democratice” grupate în jurul comuniștilor să aibă câștig de cauză s -a recurs la acțiuni
de propagandă susținute încă din primăvara -vara anului 1946. La fel ca și în restul țării, satul
Răbăgani a traversat perioada comunistă urmând evoluția g enerală.
În 1950 s -a trecut la organizarea teritorial -administrativă calchiată după model
sovietic, cu raioane și regiuni, pentru ca în 1968 să se revină la modelul tradițional interbelic
românesc al comunelor și județelor. Așadar, între 1950 și 1968, satul Răbăgani a făcut parte
din raionul Beiuș, iar după 1968 s -a trecut la actuala organizare teritorial -administrativă. În
anii care au urmat instaurării regimului comunist, s -a trecut la organizarea pe baze socialiste a
agriculturii și, în consecință, au luat ființă noile forme de organizare agrară denumite în primă
fază Întovărășiri Agricole și ulterior Cooperative Agricole de Producție. În scurt timp, aici au
fost organizate structuri agrare de factură socialistă. În tr-o primă fază, „datele arată că munca
politică de masă de către activiștii partidului în Răbăgani, Albești și Vărășeni a fost

181 Faur A. Raporturile militarilor…, p.186
182 Ibidem
183 Idem, Măsuri legislative și economico -administrative de a plicare a Convenției de Armistițiu (sept. 1944 -mai
1945), Ed. Fundația Culturală „Cele Trei Crișuri” Oradea, 1995, p. 12
184 Zainea Ion, Contribuția județului Bihor la plata datoriei de război a României, în Degău I., Brânda N., Beiușul
și lumea lui, Vol.II , p. 254

41
nesatisfăcătoare, iar planul de contractări la cereale nu s -a realizat în parametri planificați”,185
însă la 10 martie 1960 a luat ființă Gospodăria Agricolă Colectivă (G.A.C) Răbăgani, an care
marchează de altfel sfârșitul colectivizării agriculturii în România.186
La începutul anilor ’80, acestea însumau practic totalitatea suprafețelor agricole ale
comunei.
Elemente de etnografie specifice localității

Capitolul III
Valorificarea elementelor de istorie locală în predarea istoriei
Istoria locală ca domeniu de cunoaștere

185 Degău I., Brânda N., Op.cit, Vol.II I, p. 667
186 Ibidem