SPECIALIZAREA PLANIFICARE TERITORIALĂ LUCRARE DE LICENȚĂ STUDIU GEOMORFOLOGIC ASUPRA COMUNEI NICOLAE BĂLCESCU CU ELEMENTE DE PLANIFICARE TERITORIALĂ… [301645]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

SPECIALIZAREA PLANIFICARE TERITORIALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

STUDIU GEOMORFOLOGIC ASUPRA COMUNEI NICOLAE BĂLCESCU CU ELEMENTE DE PLANIFICARE TERITORIALĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

Lect. Univ. Dr. Săndulache Marius Iulian

ABSOLVENT: [anonimizat]

1.INTRODUCERE

Satul a constituit dintodeauna o [anonimizat], sociologi, istorici, filosofi, folcloriști, economiști, etc.

Studiile de ordin geografic realizate asupra așezărilor rurale din țara noastră au o [anonimizat] a raporturilor ce se stabilesc între acesta și mediul geografic din care face parte.

Am ales acest titlu de lucrare de diplomă – „Studiu geomorfologic asupra comunei Nicolae Bălcescu cu elemente de planificare teritorială” – [anonimizat], fiind originară tocmai din aceste locuri. [anonimizat]. [anonimizat] o [anonimizat].

Lucrarea de față reprezintă o încercare de a [anonimizat].

Considerăm că studiul geomorfologic elaborat pe baza comunei Nicolae Bălcescu poate avea o utilitate practică în primul rând pentru o mai bună cunoaștere a [anonimizat] o mai bună utilizare a resurselor naturale și îndeosebi a terenurilor. Dorim să atragem atenția asupra ușurinței cu care sunt depășite limitele ecologice în exploatarea resurselor de sol și mai ales consecințele negative ale unei astfel de atitudini. Întenționăm o prezentare cât mai clară a [anonimizat] a stabili indicatoarele unei evoluții nedistructive a raporturilor dintre ele. [anonimizat].

Un aspect aparte îl constituie și capitolul privind elementele de planificare dezvoltate pe baza resurselor din cadrul comunei Nicolae Bălcescu.

Așadar, conținutul lucrării evidențiază date și informații pentru o cunoaștere adecvată a orizontului local, a calităților și limitelor naturale ale acestuia în vederea folosirii lor cât mai raționale.

ISTORICUL CERCETĂRILOR

Studiul geografic al așezărilor din România se constituie pe baze importante la începutul secolului nostru prin eforturile unor cercetători precum Simion Mehedinți. [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat]-geografic.

[anonimizat]-geografic, [anonimizat], care fac referire la regiuni mai întinse: Colinele Tutovei ( Podișul Moldovei), [anonimizat] (Subcarpații Moldovei), Valea Bistriței.

Cu privire la această zonă, prima lucrare cu caracter geografic în care se găsesc date este opera lui Dimitrie Cantemir „ Descriptio Moldaviae” terminată în anii 1715 – 1716 și publicată în 1731. Harta realizată ca anexă la această lucrare, tipărită la Haga în 1737, denumită „Principatus Moldaviae nova accurata”, redă printre altele și așezări din jurul orașului Bacău.

Informații valoroase privitoare la cadrul natural și oamenii acestor zone deținem din relatările unor călători străini, îndeosebi misionari catolici: Marcu Bandinus (1646), Petru Parcevici (1670), Iosif Cambioli (1673), Antonio Mauro (1782).

Printre toate sursele de informare mai vechi sunt și realizări cartografice foarte valoroase. Majoritatea lor prezintă în primul rând orașul Bacău, dar ne oferă date importante și despre împrejurimile sale. În harta realizată de F. G. Bawr de la 1781 („Carte de la Moldavie”), peisajul geografic din jurul orașului Bacău se evidenția printr-un grad înalt de împădurire dar și printr-un mare număr de sate înșirate de-a lungul apelor.

Prima hartă modernă a Bacăului a fost întocmită de Hora von Otelowitz, realizată la scara
1: 28 000, în 1790, și reprezintă vatra, teritoriul și împrejurimile orașului. Date valoroase asupra cadrului natural și satelor din perimetrul comunei studiate oferă și hărțile inginereului român F. Filipescu Dubău („Harta Principatelor unite ale României cu circumvecinele țării române”, 1864; „Harta generală a Moldovei”, Ed. Parteni – Miller, 1853) ca și planul moșiilor ridicate de Franz Kuhnel în 1816 și planul orașului Bacău realizat de N. Cucu în 1896. Toate aceste documente confimă faptul că mult timp satele din jurul orașului Bacău alcătuiau un ocol domnesc. Trebuie menționat faptul că în partea sudică orașul Bacău era mărginit de moșia Valea Seacă, în prezent sat component al comunei Nicolae Bălcescu și de cea a Bisericii Trei Ierarhi din Iași, aflându-se în prezent pe teritoriul satului Nicolae Bălcescu.

În perioada modernă încep sa fie publicate lucrări științifice care continuă opera lui Dimitrie Cantemir, unde sunt prezentate realități geografice din această zonă: „ Dicționarul geografic al județului Bacău” (1895), realizat de I. Racoviță; „ Planul cadastral al Bacăului”, N. Cucu (1896); „Județul Bacău – studiu agricol și economic”, S.P. Radianu (1899); „ Bacăul de altădată – Contribuție la monografia județului și orașului Bacău”, Gr. Tăbăcaru (1930).

Studiile efectuate mai intens la începutul secolulu al XX–lea au emis informații asupra resurselor de subsol ale Culmii Pietricica Bacăului, care au intrat ulterior în atenția geologilor D. M. Preda – 1917; N. David (1923 – 1931) și H. Grozescu (1918 – 1935). În ceea ce privește stabilirea limitelor, originii, evoluției și vârstei Culmii Pietricica, contribuții importante au adus: C. Martiniuc – 1960; I. Șandru – 1956; I. Sârcu – 1971; Al. Roșu – 1973; C. Brânduș – 1966, 1981; Gr. Posea, M. Ielenicz, N. Popescu – 1974.

Unele date referiotoare la relieful comunei provin din lucrări unde este prezentată Valea Bistriței în zona de confluență cu Siretul: N. Bălan și E. Cojocaru – 1972; E. Cojocaru – 1996; I. Donisă și P. Poghirc – 1968.

Cercetări importante asupra Culoarului Siretului, fie că au avut legătură directă cu sectorul studiat, fie că au prezentat aspecte generale ale sale au fost făcute de către I. Donisă și I. Hîrjoabă în 1974 studiind „Terasele Siretului între Roman și Mărășești”; V. Tufescu (1946) în lucrarea intitulată „Confluențele și formarea luncilor Siretului și Prutului”.

În realizarea lucrării am folosit informații utile din lucrări care tratează structura geologică, tectonică și relieful Podișului Moldovei respectiv: „ Relieful Colinelor Tutovei” – I. Hîrhoabă (1968); „ Platforma pliocenă a Moldovei Meridionale” – I. Simionescu (1963), R. Sevastor (1907).

Din punct de vedere metodologic, la baza realizării acestei lucrări au stat: „Metodica cercetării albiilor majore” – M. Ielenicz (1993); „ Principii, metode și tehnici de lucru în geografie” – P. Coteț și E. Nedelcu (1976); „Îndrumar metodic pentru studiul așezărilor umane” – V. Cucu (1983); „ Lunca și problemele ei practice” – L. Badea, și altele.

Pe lângă toate documentele menționate anterior subliniem și importanța datelor obținute de la instituții stiințifice, culturale, administrativ-gospodărești care își au activitatea pe teritoriul comunei Nicolae Bălcescu.

3.AȘEZARE GEOGRAFICĂ

Fig 1. Așezarea geografică în cadrul României

Comuna Nicolae Bălcescu este o comună ce aparține județului Bacãu. Poziția sa geografică este marcatã de coordonatele de 46°26’30” și 46°31’15” latitudine nordicã, respectiv 26°47’10” și 26°53’30” longitudine estică.

Comuna Nicolae Bălcescu are o suprafață totală de 7753 ha (din care 3278,91 ha arabil si 1226,56 ha pășune), având în componența sa un număr de cinci sate: Nicolae Bălcescu (centrul administrativ al comunei, situat în jumătatea de est a acesteia, de-a lungul drumului național DN2, care străbate comuna de la nord la sud), Galbeni (în partea de sud-est a comunei, la granița cu comunele Faraoani, Gioseni și Tamași), Lărguța (situat în vestul comunei, spre linia de hotar cu comuna Livezi), Valea Seacă și Buchila (ambele amplasate în nordul satului Nicolae Bălcescu, traversată de drumul județean DJ 119).

Din punct de vedere fizico-geografic, teritoriul comunei își are desfãșurarea în partea central-sudicã a Culoarului Siretului, la contactul Subcarpaților Moldovei, respectiv Culmea Pietricica Bacãului, cu Podișul Moldovei, respectiv Colinele Tutovei și totodatã la cofluența a două mari artere hidrografice: Siretul și Bisțrita. Din acest punct de vedere, putem observa faptul cã teritoriul comunei întrunește evidente trasãturi de unitate de contact. Aceastã localizare geograficã favorizeazã interferența în limitele comunei a unor elemente morfologice, geologice și pedofitogeografice cu aspecte diferite.

Condițiile naturale din perimetrul comunei Nicolae Bălcescu sunt cele specifice Culoarului Siretului, cu particularități determinate de așezarea geografică a celor două sate componente într-o zonă de dealuri piemontane, având în imediata vecinătate înălțimi submontane (Culmea Pietricica) spre vest, precum si câmpii joase și lunci spre est (Siretul).

Sub raport economic, așezarea comunei Nicolae Bãlcescu este marcatã de vecinãtatea sa cu Municipiul Bacãu. Această vecinãtate se manifestã asupra profilului activitãților economice ale comunei, în structura schimburilor de produse și servicii, precum și în structura și mobilitatea forței de muncã și mulți alți factori favorizanți comunei.

Un aspect important îl constituie situarea comunei pe axa de comunicație a Vãii Siretului. Astfel, ea se racordeazã direct la drumul național de importanțã europeanã E 85 și la linia magistralã de cale feratã București-Suceava-Vicșani. De fapt, aceastã veche axã de comunicație este cunoscutã încã din timpul Evului Mediu sub denumirile de „Drumul Siretului” sau „Drumul moldovenesc”. În timp, acesta a devenit din ce în ce mai important, datoritã faptului cã în acest sector s-a format un important nod de intersecție a celor mai cunoscute drumuri comerciale din partea central-vesticã a Moldovei: „Drumul sãrii”, ce venea de la Târgu Ocna peste Culmea Pietricicãi; „Drumul Oituzului” cunoscut și sub denumirea de „Drum al Brașovului” sau „Drumul de jos”; „Drumul pãcurii”, de la Moinești prin Valea Trebeșului. Aceste „drumuri” vechi au fost de o importanțã deosebitã în istoria satelor comunei începând cu așezarea locuitorilor pe aceste meleaguri și continuând cu dezvoltarea lor ulterioarã.

Din punct de vedere administrativ, comuna Nicolae Bălcescu se învecinează: la nord cu municipiul Bacău; la vest cu teritoriul comunei Sănduleni; la nord-vest cu teritoriul comunei Luizi Călugăra; la sud cu comuna Faraoani; la est cu suprafața Lacului Galbeni și teritoriul comunei Tamași.

4.CARACTERIZARE GEOLOGICĂ

Imaginea actuală a teritoriului comunei Nicolae Bălcescu este consecința unei complexe și îndelungi evoluții a unor factori dependenți de manifestările geografice și geologice ale Podișului Moldovei și Subcarpaților Moldovei. Atât factorii endogeni (reprezentați prin tectonică, facies petrografic, structură geologică), cât și factorii exogeni (climă, societatea umană, rețeaua hidrografică) s-au dovedit foarte activi.

Fig 2. Harta geologică a comunei Nicolae Bălcescu

După cum evidențiază harta, putem observa repartiția materialelor sedimentare pe tipuri de relief.

Astfel, în ceea ce privește lunca comunei și primele două terase de versant, putem afirma că ceea ce domină pe aceste suprafețe sunt materialele fine de tipul nisipurilor, pietrișurilor și depozitelor loessoide. Toate acestea însumează un procent de 45% din suprafața totală a comunei Nicolae Bălcescu.

Cu cât înaintăm spre zonele înalte ale comunei, observăm că pe terasele mai înalte sunt localizate nisipuri, gresii oolitice, având un procentaj de 12% din suprafața comunei.

Pe suprafața glacisului piemontan și pe zonele deluroase ale Culmii Pietricica se găsesc cu o mai mare răspândire roci de tipul gresiilor, marnelor cenușii și roșiatice, faciesurilor grezos–conglomeratice însumând un procent de 28%, precum și gresii, nisipuri, marne cenușii și roșiatice, gipsuri cu o valoare de 15%.

Astfel pe suprafața comunei întâlnim atât roci mai fine în zonele joase ale comunei cât și roci dure în zonele înalte, deluroase.

Cadrul geologic

Din punct de vedere geologic, comuna Nicolae Bălcescu se află la contactul a două unitați diferite:

Unitatea Podișului Moldovei, unitate de platformă. Reprezentată in acest areal de Colinele Tutovei.

Unitatea Subcarpaților Moldovei, unitate a orogenului carpatic, reprezentată în cadrul teritoriului comunei de Culmea Pietricica Bacăului;

Aproape toate aspectele geografice din limitele comunei sunt rezultatul suprapunerii dintre cele două mari unitați, chiar dacă teritoriul comunei este considerat ca făcând parte dintr-o subunitate cu o personalitate geografică mare: Culoarul Siretului.

Pentru a înțelege originile și evoluția acestui spațiu, este necesară înțelegerea atât a evoluției paleografice a celor două unități cât și a principalului agent morfogenetic care s-a manifestat aici în ultima parte a acestei evoluții: râul Bistrița.

Unitatea Podișului Moldovei

Podișul Moldovei, după cum consideră cei mai mulți cercetători, se suprapune pe trei unități structurale: Platforma Moldovenească, Platforma (sau Depresiunea) Bârladului și Depresiunea predobrogeană (sau nord-dobrogeană). Pentru teritoriul comunei Nicolae Bălcescu, interes direct prezintă primele două subunități: Platforma Moldovenească si Depresiunea Bârladului.

Unitatea Platformei Moldovenești face parte la rândul său din cadrul marii unități a Platformei Ruse. Este de vârstă epiprotepozoică. Intrată în contactul cu orogenul carpatic, ea prezintă o cădere în trepte atât de la nord la sud, cât și de la est la vest. Prăbușirea sa în trepte către sud explică de fapt și formarea marii Depresiuni a Bârladului. Limita dintre acestea corespunde unei falii desfășurate aproximativ pe aliniamentul Fălciu – Munteni – Plopana – nord de Bacău, (I. Cornea 1964, I. Dumitrescu și colaboratori 1962) prezentând un interes deosebit pentru teritoriul studiat. Și din acest punct de vedere teritoriul comunei Nicolae Bălcescu are o poziție de contact.

Culmea Pietricica Bacăului reprezintă în acest sector unitatea orogenului carpatic, mai precis un cadru geologic din cuprinsul acesteia numit “avanfosa precarpatică”.

Contactul structural dintre unitatea de platformă a Podișului Moldovei și avanfoasa precarpatică în care s-a format Pietricica Bacăului este destul de greu de înțeles. Formațiunile de molasă miocene ale avanfoasei sunt revărsate peste ramura vestică, prăbușită în trepte, a soclului Podișului Moldovei. Mai mult, mascarea acestei limite a fost accentuată apoi și de transgresiunea Mării Sarmatice care a înaintat peste cutele marginale ale molasei din „ Pietricica Bacăului”. Limita tectonică dintre cele două unități a fost plasată totuși pe latura vestică a Culoarului Siretului. Nu există unitate de opinii privind amplasarea exactă. Cele mai multe dintre ele o localizează în acest sector în aliniamentul localităților Valea Seacă, Luizi Călugăra, Faraoani.

Etapele evoluției paleografice

Evoluția geologică a teritoriului comunei Nicolae Bălcescu trebuie pusă în corelație cu evoluția celor două mari unități structurale pe care se sprijină: Podișul Moldovei și Subcarpații Moldovei.

În evoluția Podișului Moldovei se remarcă două etape majore: etapa de geosinclinal și etapa de platformă.

În etapa de geosinclinal s-a format fundamentul podișului, prin procese geodinamice intense (magmatism, orogeneze, metamorfism) mai putin cunoscute. Pentru cea mai mare parte a Platformei Moldovenești această etapă s-a menținut până în proterozoicul mijlociu. O excepție face partea sa de vest (care se află probabil și sub teritoriul studiat) și care a funcționat ca geosinclinal pănă în prima parte a cambrianului. După mișcările assyntice și această parte devine rigidă evoluând ca platformă.

Pănă în devonianul inferior, Depresiunea Bârladului a funcționat ca arie geosinclinală, consolindându-se dupa cutările caledonice.

Asupra teritoriului studiat, un fapt important în formarea și mai ales în alcătuirea de mai târziu este manifestarea și în acest sector a orogenezei caledonice care a cutat șisturile verzi alcătuind o cordilieră ce se desfăsura și pe actualul traseu al Culmii Pietricica. Acest fapt este dovedit de existența șisturilor verzi modificate în conglomeratele burdigaliene ce o alcătuiesc în prezent (N. Grigoraș, 1957).

Etapa de platformă din evoluția Podișului Moldovei s-a caracterizat doar prin oscilații pe verticală ale fundamentului, simultan cu acumularea unor mari depozite de sedimente peste acesta.

În general formațiunile cuverturii sedimentare s-au format în decursul a trei cicluri sedimentare:

Permian – triasic – paleocen;

Badenian – romanian;

Devonian – carbonifer inferior.

Cele trei cicluri s-au desfășurat, desigur, cu unele întreruperi, iar duratele lor încă nu sunt lămurite pe deplin.

Cel mai mare interes îl prezintă cel de-al doilea ciclu de sedimentare, respectiv badenian – romanian. In depozitele sale s-a format relieful actual al Podișului Moldovei și, desigur, și cea mai mare parte a Culoarului Siretului. Până în romanian, sedimentarea s-a desfășurat relativ uniform. Sedimentele badeniene sunt alcătuite din depozite detritice, argile, marne, calcare, conglomerate, depuneri lagunare de ghips și anhidrit.

Depozitele sarmațiene care apar la zi pe întinse suprafețe în Podișul Moldovei au fost foarte mult afectate la confluența Siretului și Bistriței, datorită eroziunii acestora. La contactul dintre Colinele Tutovei și Pietricica Bacăului s-au acumulat regulat cantități importante de pietrișuri și nisipuri fluvio–deltaice.

Seria sedimentelor va continua cu meoțianul și romanianul care vor contribui substanțial la diversificarea litologică a zonei.

Culmea Pietricica Bacăului, componentă a Subcarpaților Moldovei s-a format, ca de altfel întregul edificiu al acestora, în avanfosa precarpatică.

Avanfosa precarpatică, la rândul său, s-a conturat de la începutul terțiarului. Ea a jucat două roluri importante, în primul rând rolul unui spațiu de acumulare de sedimente, iar în al doilea rând acela de migrare spre est a geosinclinalului carpatic.

Comparând datele oferite de către D.M. Preda, M. David, I. Popescu Voitești, N. Grozescu, C. Brînduș, deosebim trei etape în evoluția regiunii subcarpatice din care face parte Culmea Pietricica.

Etapa cuprinsă între mișcările stirice si cele moldavice.

Ca urmare a mișcărilor stirice în orogenul carpatic se produce șariajul pânzei de Tarcău. În urma acoperirii de către aceasta a unei mari părți a flișului extern, ia naștere astfel un relief exondat. În fața lui rămâne o întinsă arie de sedimentare, avanfosa precarpatică, din sedimentele căreia se vor înalța ulterior Subcarpații Tazlăului, în componența cărora se află Culmea Pietricica.

Etapa dintre mișcările moldavice și valahice.

Mișcările moldavice vor duce la încrețirea intensă a depozitelor depuse în avanfosă în etapa anterioară și în același timp și la șariajul molasei peste marginea Platformei Moldovenești. Practic, odată cu aceste mișcări începe ridicarea ca uscat a Culmii Pietricica. M. David (1932) susține că tot în această perioadă puternica eroziune a râurilor din Carpați va depune o cuvertură de pietrișuri întinsă, din Carpați și până în Podișul Moldovei, formând un piemont carpatic întins confirmat și de C. Martiniuc în 1946.

Pe tot parcursul volhinianului și besarabianului, Marea Sarmatică ce ocupa Platforma Moldovenească intră în contact spre vest cu uscatul subcarpatic. De-a lungul acestui contact se formau depuneri deltaice. Regiunea subcarpatică în formare era drenată de o rețea hidrografică dispusă de la vest la est. În aceste condiții, relieful se prezenta sub forma unor interfluvii orientate în general pe direcția est- vest. Linia de țărm a Mării Sarmatice se situa probabil mai la vest de aliniamentul satelor Faraoani, Valea Seacă, Sărata, Luizi–Călugăra. Măgura.

În pliocen are loc o restrângere a Mării Sarmatice dând posibilitatea schimbării cursului Bistriței. Traseul său era unul mai vestic decât cel actual (aproximativ pe vechea linie de țărm a Mării Sarmatice). Rețeaua hidrografică ce se varsă în Bistrița păstra vechea orientare vest – est și avea un caracter torențial datorită climei aride si lungimii reduse a râurilor. (Un curs important al acestei rețele se vărsa în Bistrița în dreptul satului Valea Seacă de astăzi.

În vilafranchian, relieful de ansamblu al porțiuni subcarpatice pe care se suprapune teritoriul comunei Nicolae Bălcescu avea o imagine total diferită fața de cea de astăzi. Culmea Pietricica nu se individualizase încă sub forma unui anticlinal orientat nord – sud, care să domine relieful din jur. Ca o dovadă a acestui fapt sunt tinerețea formelor de relief din cadrul culmii, prezența unor glacisuri de vârstă pleistocenă de o parte și de alta a sa, precum și absența conglomeratelor cu șisturi verzi din pietrișurile depuse în acel timp în sudul său.

Etapa postvilafranchiană

Se consideră că începe odată cu mișcările valahice de la începutul cuaternarului în urma cărora s-a înălțat întreaga zonă de molasă ca uscat. Acest sector subcarptic va căpăta în această etapă aspectul morfologic actual prin înălțarea Culmii Pietricica la altitudiniile actuale și conturarea Depresiunii Tazlăului din vestul său cu sistemul ei hidrografic (inclusiv Valea Larguței).

În această etapă înălțarea Culmii Pietricica va avea ca efect provocarea unui fenomen de denudare accentuată care va duce la înlăturarea unei mari părți din cuvertura de pietrișuri depusă în etapa precedentă.

Agenții externi care au generat relieful actual s-au manifestat pe suportul geologic complex al unității de platformă a Podișului Moldovenesc și al unității de orogen a Culmii Pietrica Bacăului. Râurile Bistrița și Siret au avut rolul cel mai important în acest sector. Retragerea Mării Sarmatice a condiționat prezența lor în această zonă. În acest context se crede că Bistrița ar fi ajuns în această zonă în prima parte a pliocenului. Ulterior, eroziunea sa și a Siretului a creat aici o vale foarte largă îndepărtând nu numai sedimentele meoțiene, ci și o parte din cele sarmațiene. Din perioada pliocenului superior se află urme mai sigure ale Bistriței sub forma unor terase bine păstrate. În acest timp Bistrița formase deja confluența cu Siretul, care la rândul său se vărsa în lacul ce se restrânsese în partea sudică a Podișului Moldovei.

Se poate trage concluzia că din timpul pleistocenului superior, pe lăngă acțiunea de aluvionare, Bistrița a lăsat și urme de sculptare concretizate în terase cu altitudini care în nordul teritoriului studiat depășesc 150 m.

În general, partea superioară a văii a fost modelată înainte de cuaternar.

4.3 Alcătuirea litologică

Complexitatea cadrului geologic și a proceselor care s-au manifestat în evoluția acestui teritoriu se reflectă și prin diversitatea litologică.

Alcătuirea structurilor de platformă din fundamentul acestei zone este mai puțin cunoscută. Se bănuiește că fundamentul corespunzăor Platformei Moldovenești (aflat aici la peste 3000 m adâncime) este alcătuit din șisturi verzi, pe când cel al Depresiuni Bârladului cuprinde șisturi cristaline proterozoice și ale paleozoicului inferior, formațiuni sedimentare devoniene și siluriene.

Rocile care compun cuvertura sedimentară din sectorul comunei corespunzător unității de platformă sunt rezultatul unor cicluri sedimentare complexe care s-au manifestat în partea central–vestică a Podișului Moldovei.

Așadar, în prima parte a ciclului permian – triasic – paleocen s-au acumulat importante depozite detritice (argile roșii, nisipuri), lagunare (calcare cu intercalații de sare. Dolomite si anhidrit). În liasicul superior și până în totonic s-au depus mai întâi depozite argiloase, parțial bituminoase cu grosimi de peste 800 m și apoi dolomite și calcare de circa 500 m grosime. La începutul cretacicului se reia sedimentarea care va da naștere unor mari acumulări de nisipuri glauconitice cu intercalații de marne și calcare, gresii, calcare albe cu fosile de globigerine cu o grosime totală de aproximativ 1000 m.

De remarcat faptul că aici nu au fost identificate formațiuni litologice ale paleocenului.

Ciclul de sedimentare badenian – romanian oferă cea mai mare diversitate de roci. În timpul său s-au format de asemenea mari depozite detritice (argile, gresii, nisipuri ), mai ales în badenianul superior. Manifestarea unui climat cald și uscat a favorizat depunerea într-un regim lagunar a unor straturi de anhidrit și gips. În sarmațian s-au acumulat mai ales silite, nisipuri, argile și din când în când gresii și calcare oolitice. De precizat faptul că în evoluția zonei studiate, o mare parte din pietrișurile și nisipurile de vârstă sarmațiană, situate acum la mari adâncimi sub cele actuale, s-au acumulat prin depuneri fluvio deltaice la contactul Mării Sarmatice cu uscatul orogenului subcarpatic.

Studiile geofizice denotă grosimea foarte mare a depozitelor de vârstă neogenă. Forajele executate în lunca Siretului puțin mai la nord de comuna Nicolae Bălcescu au ajuns la baza depozitelor sarmato–badeniene abia la adâncimea de 2166 m (până la peste 3000 de m, unde au fost interceptate șisturile cristaline ale Platformei Moldovenești, forajul a dezvăluit formațiuni eocene, cretacice și jurasice separate de lacune stratigrafice).

Cuaternarul inferior a adăugat la acumulările preexistente depozite în grosime de circa 300 m alcătuite din nisipuri și pietrișuri între care se intercalează silite și argile. Pietrișurile și nisipurile de această vârstă trădează o intensă acumulare torențială.

Vestul teritoriului comunei corespunde culmii anticlinale Pietricica și prin urmare litologia sa este strict subordonată acesteia. În alcătuirea sa se îmbină formațiuni ale flișului carpatic acoperite în cea mai mare parte de conglomerate burdigaliene și depozite miocene grezoase și gipsuri. În vârful Cărunta (716 m) din sud–vestul comunei apar la zi vechi depozite paleogene.

În sectorul studiat, în nucleul anticlinalului Pietricica, se remarcă de asemenea existența a două apariții ale oligicenului: una la circa 8 km mai la sud, în Valea Mare și una în vestul satului Sărata, pe valea cu același nume (reprezentat în special prin menilite).

Acest sector al Culmii Pietricica prezintă în ansamblu o litologie destul de diversificată: blocuri ale straturilor de Bisericani și gresiilor de Lucăcești de vârstă eocenă; depozite ale molasei miocene; șisturi disodilitice și gresie de kliwa de vârstă oligocenă. Saliferul inferior este bine reprezentat prin argile cu gips, sare în depuneri masive cum este cea de la Sărata, brecii argiloase, intercalații de sare. Nota de originalitate este dată de conglomeratele burdigaliene din axul Culmii Pietricica ce conțin fragmente de șisturi verzi ca dovadă a existenței în apropiere, pe fundul Depresiunii Precarpatice, a unei vechi cordiliere de șisturi verzi în continuarea celei din Dobrogea.

La suprafața teritoriului comunei litologia se prezintă în general ca o succesiune simplă de formațiuni desfășurate paralel pe direcția est–vest.

Aproximativ până la nivelul căii ferate și pe alocuri și peste această limită se desfășoară nisipuri, pietrișuri și nisipuri argiloase aparținând holocenului superior. Următoarea fâșie cuprinsă între această limită și aproximativ traseul șoselei naționale este alcatuită mai ales din depozite loessoide (corespunzătoare terasei de 15 – 20 m) aparținând holocenului inferior.

Fig 3. Depozite loessoide din lunca comunei Nicolae Bălcescu

De la acest nivel și până pe aliniamentul șoselei Valea Mare – Sărata (terasa 35 – 40 m) se desfășoară formațiuni ale pleistocenului superior cu pietrișuri, nisipuri și material loessoid.

În continuare, până sub Culmea Pietrica este domeniul besarabianului, cu gresii oolitice, argile marnoase, gresii calcaroase, argile, marne, nisipuri și mai rar pietrișuri.

În amonte de satele Valea Seacă și Buchila se observă pe alocuri formațiuni helvețiene cu gresii calcaroase, marne și nisipuri argile marnoase.

Pe Culmea Pietricica se localizează burdigalianul cu conglomeratele sale specifice, cu gresii calcaroase și marne cenușii.

Fig 4. Roci friabile de pe marginea pârâului Valea Seacă

Fig 5. Roci înmuiate în urma inudațiilor din iunie 2016

CARACTERIZAREA RELIEFULUI

5.1 Morfometria si morfografia

5.1.1 Aspecte morfografice

Imaginea de ansamblu a comunei Nicolae Bălcescu sugerează aspectul unui admirabil amfiteatru natural ale cărui trepte se succed între crestele cele mai înalte ale Culmii Subcarpatice a Pietricicăi Bacăului și albia largă a Văii Siretului. Teritoriul comunei are ca suport morfologic două unități distincte, fapt indicat de această desfășurare în trepte a reliefului:

În vest, Culmea Pietricica Bacăului;

În est, valea cu aspect de culoar a Siretului.

Relieful părții de vest a comunei aparține Subcarpaților Moldovei reprezentați aici prin Culmea Pietricica Bacăului.

Culmea Pietricica Bacăului este una dintre cele mai tipice culmi subcarpatice, ce se întinde de la nord la sud, între pârâul Trebeș și Valea Trotușului, pe o distanță de peste 35 km.

În partea sudică are un aspect masiv si înalt unde crestele principale se mențin la 600-650 m și depășesc 700 m în două vârfuri: Capăta (740 m) cu altitudinea maximă din Pietricica și Cărunta (716 m) situat în sud-vestul comunei.

Orientarea generală nord–sud a interfluviilor acestei culmi corespunde tectonicii de amănunt. Interfluviile înguste sunt foarte răspândite (Dealul Spaimei, Vârful Moșului, Cărunta), crestele de intersecție, martorii de eroziune formați mai ales pe conglomerate.

În sectorul studiat relieful Culmii Pietricica prezintă complexitatea maximă datorită dublării aliniamentul de dealuri.

Se remarcă astfel un șir de dealuri estice spre Culoarul Siretului (Dl. Nou, Vf. Moșului, Dl. Dumăriei) și un șir de dealuri vestice spre Depresiunea Tazlăului (Dl. Spaimei, Dl. Carageaua) la baza cărora se înșiră satele: Sărata, Dealu Nou, Bălțata, Valea Seacă, Buchila.

Văile care fragmentează Culmea Pietricica în acest sector (Valea Seacă, Lărguța, Bahna, Sărata, Chiseta) au profile transversale înguste, simetrice și profile longitudinale cu pante accentuate, uneori cu rupturi în talveg determinate de alternanțele litologice. Printr-o evoluție regresivă accentuată susținută de nivelul de bază coborât al Văii Siretului , unele dintre aceste văi au reușit să străpungă interfluviul principal din axul Culmii Pietricica. Altele, întâlnind roci mai dure, s-au orientat paralel cu interfluviile mai rezistente la eroziune, așa cum s-a întămplat cu Bahna în sectorul său inferior.

La contactul cu Valea Siretului, la baza Culmii Pietricica s-a format o treaptă de tranziție cu aspecte de glacis piemontan.

Teritoriul comunei Nicolae Bălcescu se desfășoară pe versanții estici ai Culmii Pietricica, versanți ce domină Valea Siretului cu peste 300 m.

b) Valea Siretului este una dintre cele mai reprezentative unități de acest fel din România. De la confluența Siretului cu Moldova și până la confluența cu Trotușul ea are aspecte clare de culoar încrustat în sedimentarul de platformă sarmato-pliocenă de pe marginea vestică a Podișului Moldovei și în parte în depozitele molasei de la exteriorul Subcarpaților.

În arealul comunei Nicolae Bălcescu se desfășoară sectorul median al Culoarului Siretului, de fapt un sector de vale comună a Siretului și Bistriței.

În această zonă, la nivelul terasei superioare, Valea Siretului ajunge la o lărgime de circa 17 km. Spre sud ea se îngustează treptat ajungând în sectorul Răcătău – Răcăciuni la numai 2 km.

Culoarul Siretului are în general un profil transversal asimetric, asimetrie foarte evidentă în acest sector. Versantul stâng al culoarului la contactul cu Colinele Tutovei are trăsăturile unui abrupt structural cu altitudini ce domină lunca largă cu aproximativ 180 – 200 m. Versantul drept, terasat, format în anumită măsură pe suportul Culmii Pietricica Bacăului este mai domol.

Asimetria Văii Siretului a generat mai multe înterpretări care au la bază următoarele ipoteze:

Raporturile dintre numărul, dimensiunile și dinamica afluenților de pe cele două părți ale văii.

Diferențierile structurale și geologice ale celor două unități între care s-a format (Podișul Moldovei și Subcarpații Moldovei ).

Acțiunea dominantă a vânturilor.

Eroziunea determinată de direcția predominantă a ploilor.

În actuala configurație a văii importanța cea mai mare o au tendința clară de împingere a albiei Siretului de către Bistrița spre est și existența unor diferențieri structural–geologice între cei doi versanți.

Trebuie luate în considerare și unele influențe de natură tectonică și neotectonică.

În acest sector morfologia culoarului are următoarea alcătuire:

Lunca Siretului cuprinsă între digul lacului și terasa de 10 – 15 m.

Albia minoră a Siretului, vizibilă în prezent numai în aval de barajul de la Galbeni și acoperită în rest de apele lacului dat în folosință în 1983.

Terasele de versant.

Trecerea de la culoar spre Culmea Pietricica se face prin treapta de tranziție a glacisului piemontan al Pietricăi.

Aspecte morfologice

Din punct de vedere morfologic, aspectul cel mai evident al reliefului este cel al descreșterii altitudinilor de la vest spre est, conform desfășurării lui în trepte între vârfurile Pietricicăi și albia Siretului. În acest sens, relieful prezintă o denivelare maximă de peste 580 m între altitudinea de 715,7 m a Vârfului Cărunta și cea de numai 132 m din Lunca Siretului.

În ceea ce privește teritoriul comunei, altitudinea medie se află aproximativ la nivelul izohipsei de 310 m.

Evoluția altitudinilor are un caracter contradictoriu dacă analizăm comparativ Culoarul Siretului și Culmea Pietricica.

Relieful culoarului are o înclinarea generală nord – sud atât în sectorul de luncă cât și în cel al teraselor de versant. În luncă altitudinea scade în limitele comunei de la circa 140 m la mai puțin de 132 m. Altitudinea scade în aceeași direcție în sectorul teraselor de versant. De exemplu, la nivelul terasei de 35 – 40 m (terasa de versant cea mai dezvoltată în suprafață) între Dealul Izvoarelor și albia pârâului Valea Seacă, altitudinea scade de la 191 m la mai puțin de 180 m.

Contrar acestor evoluții, altitudinile din Culmea Pietricica cresc de la nord la sud: 491 m în Dealul Sinizlăului, 572,5 m în Dealul Nou, 715,7 m în Vârful Cărunta.

Glacisul piemontan se desfășoară la o altitudine medie de 280 – 300 m, iar spre limita sudică având o ușoară tendință de înălțare. În partea centrală se află două înălțimi cu înfățișare de martori de eroziune care, deși nu depășesc 320 m, domină sectorul de terase din sud „ Movilița Vălesăcănilor” (317,9 m) și „Movilița Bălțatei” (273 m).

Nivelurile enumerate mai sus atestă contrastul altitudinal dintre Culmea Subcarpatică a Pietricicăi și Culoarul Siretului.

5.1.3.Hipsometria

Fig 6. Harta hipsometrică

În funcție de distribuția generală a valorilor altimetrice la nivelul Comunei Nicolae Bălcescu, s-au ales intervalele hipsometrice, din o sută în o sută de metri, după cum urmează: un interval cuprins între 127- 200 m, 200 – 300 m, 300 – 400 m, 400 – 500 m, iar ultimul interval cu valori cuprinse între 500 și 708 m în treapta cea mai înaltă.

Din harta de mai sus reiese faptul că ponderea cea mai mare la nivelul comunei o are intervalul cel mai coborât cuprins între 127 și 200 m, cu un procent de 48%, urmat la o diferență destul de mare de treapta de 300 – 400 m (18%), astfel că mai bine de 50% din suprafața cercetată este ocupată de terenuri cu altitudini între 127 și 400 m, așadar valori mici și medii. Pe poziția a treia se situeză două intervale, respectiv de 200 – 300 m și de 400 – 500 m, cu un procent de 13 %. Ponderea cea mai mică îi revine treptei hipsometrice de 500 – 708 m, respectiv un procent de 8%, o valoare destul de mică.

Din analiza hărții hipsometrice se constată că valorile din intervalele mici și medii (între 100 și 400 m) sunt dominante în suprafață în zonele de luncă, zonele joase în genereal pe nisipuri și depozite de loess, în timp ce în sectoarele cu gresii, marne, gipsuri domină treptele mari peste
400 m.

5.1.4. Pantele

Fig 7. Harta pantelor

Pentru realizarea hărții pantelor s-au ales ales intervalele pantelor începând de la valoarea de 0° și crescând până la 5° din două în două grade, iar de la 5° valori din cinci în cinci grade.

În urma realizării hărții pantelor putem observa că declivitatea teritoriului este în strânsă legătură cu adâncimea văilor.

Pantele cu valori mari se pot exemplifica nu doar în cadrul Culoarului Siretului, ci și în Culmea Pietricica. În sectorul de culoar pantele cele mai mari corespund frunților de terasă. De exemplu, între terasele de luncă și terasa de versant de 10 – 15 m, racordul se face printr-o denivelare de aproximativ 10 m, sub forma unui abrupt continuu între limita nordică a comunei cu panta foarte aproape de verticală.

S-a considerat oportună separarea unui interval de pantă foarte mică sub 2°, adică a suprafețelor cvasiorizontale, pentru a se putea pune în evidență terenurile cu drenaj foarte slab din zonele joase ale comunei, cât și de pe cea mai mare parte a luncilor și podurilor teraselor inferioare din cadrul râului Siret.

Așa cum putem observa din realizarea hărții, relieful cu pante mici, respectiv între 0 și 2° are o extindere mare în jumătatea estică a teritoriului, până la limita cu glacisul piemontan, exceptând frunțile de terasă și unele suprafețe ale unor conuri de dejecție.

În ceea ce privește pantele cu valori cuprinse între 2 și 10°, acestea trădează trecerea dintre sectorul terasat al culoarului și glacisul piemontan și uneori prezența conurilor de dejecție.

Formele de relief mai înalte care au pantele cuprinse între 10 și 20° apar cel mai frecvent și se pot delimita în spațiul glacisului piemontan, cât și în cel al Culmii Pietricica. Aceeași situație este întâlnită și în cazul formlor de relief cu pantele peste 20°.

În cazul Culmii Pietricica trebuie să menționăm și variația mare a pantelor de la un loc la altul, pe suprafețe restrânse. Acest lucru este cauzat de faciesul petrografic diferit și de adâncimea diferită a fragmentării reliefului.

5.1.5. Densitatea fragmentării reliefului

Acest indicator morfometric oferă valori diferite, dar se poate observa totuși o omogenitate a valorilor pe trepte de relief. Se constată o creștere de la est spre vest a valorilor.

Cele mai mici valori nu depășesc valoarea de 0 km/km², evidențiind netezimea remarcabilă a reliefului din zonele de luncă (Lunca Galbenilor, Lunca Gării) și a unora dintre terasele de versant.

Valorile mici cuprinse între 0,5 și 1 km/ km² aparțin mai ales sectorului de luncă dar și primelor două terase de versant de 10 – 15 m și 35 – 40 m.

La contactul cu glacisul piemontan, pe terasele de versant mai înalte, valorile cresc depășind uneori 2 km/ km² ca urmare a debușeului pârâurilor ce coboară din Pietricica, a intensificării ravenării și torențialității și formării unor mici confluențe.

În sectorul piemontan, cât și în cel deluros al Pietricicăi, densitatea fragmentării crește brusc depășind uneori 3,5 km/ km².

În cadrul Culmii Pietricica fragmentarea reliefului prezintă anumite valori contradictorii atât ale adâncimii cât și ale densității. Acestea se datorează în primul rând variației litologice și tectonicii de amănunt, care generează alternanțe de sectoare cu interfluvii largi și sectoare cu creste ascuțite, intens fragmentate și apoi succesiunii de suprafețe despădurite care se comportă diferit în raport cu torențialitatea și cu ravenarea.

5.1.6. Adâncimea fragmentării reliefului
Fig 8. Harta adâncimii fragmentării reliefului

Aceasta este apreciată diferit dacă raportăm altitudinile interfluviilor la talvegul albiei Siretului sau la cele ale văilor secundare care delimitează interfluviile respective.

Dacă luăm ca plan de referință albia Siretului, se obține o adâncime medie a fragmentării de 400 – 450 m în Culmea Pietricica, aproximativ 150 – 200 m în glacisul piemontan și sub 100 m în Culoarul Siretului. Raportată la talvegurile afluenților de ordinul I sau al II – lea ai Siretului, respectiv ai Tazlăului pentru bazinul Lărguța, adâncimea fragmentării înregistrează valori crescătoare începând din luncă spre crestele Pietricicăi, însă mai mici decât cele anterioare.

În ceea ce privește zona de luncă a comunei, adâncimea fragmentării este cuprinsă între mai puțin de 1 m și circa 5 m, însă limitele Pietricicăi depășesc 200 m. Ponderile cu cele mai mari valori le dețin arealele cu indici ai adâncimii fragmentării cuprinși între 100 -180 m, circa 35%, și sub 20 m, circa 33%.

5.1.7. Expoziția versanților

Fig 9. Harta expoziției versanților

Pentru realizarea hărții expunerii versanților s-a utilizat ca bază de lucru harta topografică la scara 1: 50 000.

S-au considerat ca fiind suprafețe orizontale (fără orientare cardinală) acele terenuri cu pante sub 2° – un procent de 20% din zona studiată.

Grupele de expoziție alese în cadrul hărții sunt: terenuri orizonatele, expoziție nordică, nord –estică, estică, sud- estică, sudică, sud–vestică, vestică și nord–vestică.

Putem deosebi 4 grupe de expoziție cu valori ridicate ale suprafețelor deținute: N, S, NE, E.

Expozițiile sudică și nordică, respectiv pozițiile a II-a și a III-a au valori mari datorită orientări culmii cu cea mai mare importanță pe această direcție – Culmea Pietricica, traseelor a numeroase văi sau porțiuni de văi pe aceeași direcție.

Expozițiile către est și nord-est, ocupantele pozițiilor a III-a și a IV-a, au un procent de 13% respectiv 10 %, datorându-se prezenței a celor mai multe văi, alcătuite din roci precum gresii ooltice, marne, gipsuri.

Celelalte expoziții au valori mai mici, ce nu depășesc 10% respectiv: SE – 8%, SV – 7%, V – 7% și NV – 5%.

Suprafețele considerate fără orientare, cvasiorizonatele, în pante de < 2°, ocupă cea mai mare pondere din teritoriu – de 20% din suprafața totală ceea ce este caracteristic unei zone de luncă.

Tipurile de relief

Acțiunea independentă a unui complex de factori morfogenetici (dispunerea stratelor de roci, alcătuirea petrografică, mișcări neotectonice, eroziunea și acumularea fluviatilă, acțiunea antropică) a generat o multitudine de tipuri și forme genetice de relief.

5.2.1. Relieful fluvio – denudațional

Prezența culmii subcarpatice a Pietricicăi în această zonă pune problema existenței și evoluției unui relief denudațional. Formarea glacisurilor acumulative de la baza versanților Pietricicăi, orientarea, forma și altitudinea acutală a interfluviilor, forma versanților și modul de evoluție a acestora au fost influențate în mare măsură de eroziunea fluvială propriu-zisă și procesele denudaționale.

În cea mai mare parte, interfluviile Culmii Pietricica au origine sculpturală erozivo–denudațională. Formarea lor a fost interpretată în mod diferit. M. David considera că toate interfluviile din Pietricica Bacăului aflate la altitudini mai mari de 500 m au luat naștere în două cicluri de eroziune, creând tot atâtea platforme de eroziune (conform părerii sale, la aceasta s-ar adăuga una mai joasă în Depresiunea Tazlăului). Cercetările ulterioare efectuate de C. Brânduș, I. Șandru, D. M. Preda au ajuns la o concluzie diferită față de cea pe care o prezintă M. David, aceea că în Culmea Pietricicăi nu se poate vorbi de platforme de eroziune. Altitudinile diferite ale interfluviilor sunt provocate de intensitatea diferită a mișcărilor neotectonice, de varietatea fascicului petrografic, de nivelurile de bază diferite ale rețelei hidrografice care a modelat diferite sectoare ale regiunii.

În prezent, versanții Culmii Pietricica sunt modelați de eroziunea areolară și liniară, surpări și alunecări de teren, acestea din urmă având rolul cel mai important.

Relieful structural și petrografic

În ceea ce privește relieful structural, acesta este foarte bine reprezentat în Culmea Pietricica. Este alcătuit din numeroase hogbackuri formate pe gresii și mai ales pe conglomerate caracterizate prin simetrie și masivitate. Celelalte forme de relief structural sunt mai puțin răspândite decât hogbackurile.

Câtre extremitatea de nord–vest a Culmii Pietricica, în afara teritoriului comunei pot fi întâlnite sinclinale suspendate (mai ales în Dealurile Pietricica și Măndăneasa) unde linia marilor înălțimi coincide cu axul unui sinclinal format pe depozite torotoniene. La obârșia pârâului Bahna se poate identifica o vale de anticlinal (ca de altfel și mai la nord, pe cursul superior al pârâului Negel).

Relieful petrografic este mult mai variat, acest tip de relief este rezultatul unei largi desfășurări a rocilor paleogene și mai ales a celor neogene cu facies petrografic diversificat.

Cele mai vechi roci care apar la zi constituie formațiuni oligogene. În această parte a Culmii Pietricica ele sunt alcătuite din gresii kliwiforme și mai ales din conglomerate cu șisturi verzi, cu rezistență apreciabilă la eroziune însă cu răspândire insulară. Au o slabă reprezentare în relief prin forme caracteristice datorită răspândirii lor izolate, rareori putându-se manifesta prin formarea unor mici bazine depresionare.

Prin sedimente cu caracter lagunar este reprezentat acvitanianul (argile cu ghips, brecii argiloase, sare gemă) care însă nu au un rol morfologic prea important.

Burdigalianul reprezintă un orizont conglomeratic foarte bine dezvoltat cu grosimi relativ mari (500 – 800 m). Chiar dacă nu are o duritatea prea mare, fiind legat cu un liant grezos, a determinat apariția unor interfluvii cu creste ascuțite, cu vârfuri izolate și a văilor cu profil îngust, cu versanți abrupți.

Celelalte formațiuni geologice care apar la zi (nisipuri sarmațiene, meoțiene, cuaternare, depozite argiloase, grezoase) au inflențat procesele morfologice, însă nu au fost în măsură să creeze reliefuri semnificative, distincte.

Ca o excepție, în partea vestică a comunei se pot observa unele forme de relief de tip carstic generate însă pe un complex litologic gipsos, alcătuit dintr-o alternanță de marne, gipsuri și gresii friabile în care predomină gipsurile. În bazinul Văii Lărguța, în Dealul Carageaua, s-au format câteva doline, una dintre ele de formă elipsoidală, cu axa mare de circa 80 m, axa mică de 60 m și adâncimea de 5 – 6 m.

Lapiezurile au avut condiții de formare mai ales pe formațiuni salifere. În amonte de barajul de lângă Băile Sărata, pe o lentilă de sare argiloasă de pe pârâul Sărata s-a format un areal de mici dimensiuni cu lapiezuri liniare.

Relieful tectonic

Acest tip de relief este bine pus în evidența în cadrul culmii subcarpatice a Pietricicăi. Anticlinalul acesteia este rezultatul șariajului unității precarpatice datorat la rândul său deplasării spre est a sedimentelor carpatice și rezistenței opuse de Platforma Moldovenească. Astfel, structura tectonică majoră se transpune în aspectele morfologice ale regiunii. Pentru zona studiată se pot observa cu ușurință câteva abrupturi corespunzătoare unei frunți de pânză de șariaj în Dealul Sinizlăului, Dealul Nou. Se pot identifica și forme tectonice elementare sub forma unor interfluvii cu aspecte, altitudini și orientare ce demonstrează manifestarea unor mișcari neotectonice. Se observă pante mai accentuate ale reliefului către Culoarului Siretului, chiar și în cazul unui facies mai puțin rezistent la coroziune, ca în dreptul Dealului Albenilor, Dealul Nou, Dealul Dumache.

T. Brandabur afirmă că această zonă se află într-un proces de înălțare cu circa 2 – 5 m/an, diferențiat pe sectoare. Nu sunt cunoscute însă elementele care să ateste eventuale reactivări neotectonice pe linii de falie. Singura linie tectonică evidențiată morfologic și prin care Culmea Pietricica Bacăului domină Culoarul Siretului, este falia pericarpatică.

Relieful fluviatil

În ceea ce privește această zonă, tipurile și formele de relief grefate pe morfologia de ansamblu sunt rezultatul acțiunii nemijlocite a factorilor morfogenetici externi și mai ales a acțiunii de acumulare și eroziune a rețelei hidrografice.

Rolul director în procesul formării reliefului fluviatil în cazul teritoriului comunei Nicolae Bălcescu aprține celor două mari artere hidrografice care confluează în estul său: Bistrița și Siretul. Acestea două au modelat teritoriul comunei fie direct (în sectoarele de luncă și al teraselor de versant ale culoarului) fie prin intermediul rețelei hidrografice secundare (în Culmea Pietricica și al glacisului piemontan).

În desfășurarea proceselor morfologice din acest sector al văii, în legătură cu prioritatea Bistriței sau a Siretului, părerile sunt împărțite. Cert este că morfologia zonei de confluență s-a schimbat complet în urma înființării Lacului Galbeni.

Așadar albia minoră din zona de confluență se mai păstrează în limitele comunei pe o porțiune ce depășește cu puțin 1 km, în aval de barajul de la Galbeni.

Numeroase hărți dinaintea anului 1983 prezintă în zona ocupată în prezent de Lacul Galbeni un relief confunz cu numeroasse brațe părăsite, despletiri, gârle, renii, meandre, ostroave etc. Un factor greu de precizat este locul confluenței, deoarece își schimba poziția destul de des.

5.2.5 Relieful antropogen

Înfluențele pe care societatea omenească le exercită asupra mediului înconjurător sunt numeroase și complexe, un rol important avându-l impactul antropic asupra morfogenezei. Omul a devenit un agent morfogenetic foarte complex, modificând considerabil peisajul. Toate activitățile pe care le exercită omul prezintă importanță în evoluția geomorfologică a teritoriilor, influențând-o în mod direct sau indirect.

Omul a devenit, în urma folosirii unor utilaje de mare randament, un producător. A început să exploateze resursele mediului înconjurător, executând lucrări de desecare sau irigații, despăduriri, exploatarea bogățiilor de apă, amenajarea cursurilor de apă, etc.

Consecințe negative au avut însă și aceste lucrări, executate în scopul realizării unor avantaje maxime, cu eforturi minime, fără cunoașterea interrelațiilor dintre componentele naturale.

Ca prime regiuni locuite, culoarele de vale sunt teritoriile în care activitatea umană se face cel mai mult resimțită, fiind predispuse fenomenelor de risc atât naturale cât și antropice. În spațiul geografic al Comunei Nicolae Bălcescu, impactul antropic a fost destul de puternic.

Teritoriul comunei Nicolae Bălcescu face parte dintr-o regiune cu intense și vechi transformări antropice. Complexul morfologic antropic de pe zona respectivă s-a format mai întâi prin acțiunea indirectă a omului sub formă de pășunat irațional, extinderea terenurilor cultivate, defrișări. Ulterior a urmat apariția unor elementele morfologice din ce în ce mai semnificative în peisaj: canale de irigații și desecare, rețeaua de drumuri agricole și forestiere, rambleele, excavațiile, haldele diferitelor obiective economice etc.

Fiecare parte a comunei se distinge printr-un anumit grad de transformare antropică și prin forme de relief antropic specifice.

În sectorul Culmii Pietricăi există o rețea destul de densă de drumuri forestiere, unele dintre ele „reparate” periodic cu numeroase mijloace mecanice pe suportul cărora se înstalează foarte ușor torențialitatea și care în numeroase locuri produc dezechilibre de versant. Un exemplu foarte convingător îl constituie Dealul Sinizlăului, care arată acțiunea imprudentă a omului asupra mediului înconjurător prin astfel de mijloace. Întreaga gamă de forme antropice din Culmea Pietricicăi este completată de baraje de combatere a eroziunii torențiale, terasări pentru reîmpăduriri.

Pe suprafața glacisului piemontan al Pietricicăi, peisajul antropic este evidențiat prin terase cultivate cu viță de vie, cărări de vite, drumuri răvășite de ravane și ogașe.

Fig 10. Cărări de vite din zona înaltă a Bălțatei

Peisajul antropic în zona teraselor de versant oferă ca elemente morfologice albiile regularizate ale văilor secundare, drumuri de acces printre parcelele cultivate, canale de irigații și desecare, etc.

În zona de luncă cele mai multe elemente care se pot exemplifica sunt cele ale peisajului industrial. Digul de pe dreapta lacului și mai ales barajul de la Galbeni au devenit cele mai impunătoare în morfologia luncii. În afara acestora se desfășoară un complex de forme haotice: acumulări de pietrișuri și nisip, de materiale de demolare, excavații pentru cariere, etc.

Fig 11. Digul și barajul de la Lacul Galbeni

Pe lângă acestea se adaugă halda de gunoi a orașului Bacău amplasată la limita nordică a comunei, pe fruntea terasei de 35-40 m.

Pe suprafața luncii se distinge și rambleul căii ferate București – Suceava cu o denivelare între 0,5 și 1,5 m față de suprafața acesteia, cu o lungime de circa 7 km, însoțit pe alocuri de șanțuri de până la 2 m adâncime. Accesul călătorilor pe această magistrală se face prin stația de cale ferată numită Valea Seacă, deschisă la 13 decembrie 1872.

Fig 11. Calea ferată București – Suceava

Într-o primă fază includem albiile minore ale cursurilor de apă mari, respectiv Siret și Bistrița, mici respectiv afluenții acestora sau chiar torențiale având fiecare anumite particularități, etape de formare si diferite dimensiuni. Sunt puse în evidență în primul rând meandrele Siretului și despletirile Bistriței cu întreaga gamă de forme specifice (bucle, maluri concave și convexe, brațe despletite, meandre părăsite, grinduri laterale sau mediane, bancuri, ostroave).

În al doilea rând trebuie să menționăm albiile minore ale afluenților care prezintă măsuri cu înălțimi diferite, cu zone curbe sau chiar rectilinii, cu praguri și repezișuri caracterizate prin torețialitate, obârșii caracteristice ravene, torenți, ogașe, șiroiri).

În formele de microrelief sunt vizibile efectele pluviodenudării, prin glacisuri coluviale și borduri de coluviu care merg împreună cu rupturile de pantă întâlnite la baza versanților sau frunților de terase. Au un grad mare de dezvoltare, deoarece predomină rocilor friabile, nefiind rezistente la eroziune în glacisul piemontan al Pietricicăi Bacăului, pe terasele Bistriței și Siretului, precum și în prelungirile de Nord – Vest ale Colinelor Tutovei unde acțiunea morfogenetică se produc pe capetele de strate.

Pe versanți, o desfășurare mai mare o are fragmentarea orizontală și verticală a reliefului. Astfel, în contextul unor alternanțe de roci permeabile ca prundișuri de terasă, luturi, nisipuri și impermeabile, respectiv argile și uneori marne, a unor pante ce depășesc limitele cele mai înalte, critice, fenomenelor erozionale li se adaugă procese gravitaționale active, de cele mai multe ori foarte intense. Astfel de cazuri sunt întâlnite pe versanți cuestiformi și pe frunțile abrupte de terasă, atât pe dreapta cât și pe stânga, care sunt afectați de alunecări în diferite stadii de evoluție și de stabilitate, surpări sau prăbusiri. În ceea ce privește procesele sufozionale, acestea la rândul lor le completează pe cele erozionale prin dantelarea unor muchii și frunți de terasă.

Mai putem aminti unele forme de deteriorare a ecosistemelor din limitele comunei.

Deteriorarea ecosistemelor prin eroziune asupra solului a atins forme destul de grave în sectorul glacisului piemontan și mai ales în partea nordică a acestuia (Dealul Sinizlău, Dealul Talpa) acolo unde eroziunea a înlăturat pe mari porțiuni solul și atacă roca de bază. Suprafața totală de bază este de apoximativ 2560 ha, respectiv 32,2 % din suprafața comunei.

Deteriorarea ecosistemelor prin supraexploatarea resurselor biotice este și aceasta o cauză care îmbracă forme diverse și care a depășit demult pragurile ecologice.

În cea mai mare parte, eroziunea solurilor are dept principală cauză defrișarea pădurilor.

Fig 12. Zonă defrișată din zona împădurită a Comunei Nicolae Bălcescu

Din punct de vedere natural, teritoriul comunei se înscrie în întregime în zona forestieră, însă pădurea mai acoperă în prezent în jur de 2000 ha, respectiv 25% din suprafața comunei și aceasta cu multe semne de degradare datorită exploatării iraționale din trecut și mai ales datorită poluării intense din ultimul timp.

Una din cele mai agresive forme de degradare a întregului covor vegetal și a solurilor se manifestă prin suprapășunat. Cele aproximativ 1014 ha de pășune, la care se adaugă circa 280 ha de fânețe de care dispune întreaga comună suportă o încărcătură la pășunat de aproximativ 2130 bovine și peste 3700 de ovine anual. Lucrul care este cel mai grav din acest fenomen este accentuat de faptul că pășunatul cel mai intens are loc și în zona cu cea mai avansată stare de degradare a terenurilor, respectiv glacisul piemontan.

Fig 13. Zonă de pășunat din cadrul Glacisului piemontan

Suprafețele de pășunat fiind discontinue și restrânse, animalele sunt ținute perioade îndelungate pe acestea conducând la formarea cărărilor de vite, tasând solul, strivind învelișul vegetal, răspândind speciile de arbori nefolositoare, săracind compoziția floristică.

Deteriorarea resurselor fauniste este un caz declanșat de câteva secole în cazul mamiferelor mari, de valoare cinegetică, însă în ultimul timp aceeași tendință se constată și în cazul faunei piscicole.

Amenajarea cursurilor de apă reprezintă un prag în impactul activității umane asupra evoluției reliefului.

Între anii 1983 – 1986, pe Siret au fost puse in funcțiune câteva hidrocentrale amplasate pe barajele acumulărilor Galbeni, Răcăciuni și Berești. Aceste lucrări se adaugă pentru Siret, celor construite în bazinul său superior, astfel scurgerea actuală fiind puternic influențată.

Pe lăngă lucrările cu impact direct asupra scurgerii apei cu influențe asupra capacității sale morfogenetice se adaugă și altele: acumulările de pe afluenți, lucrări de combatere a alunecărilor de teren, de hidroameliorații sau de irigații. Acestea au introdus modificări importante în morfologia zonei și modul de desfășurare a proceselor morfologice actuale.

Prin gradul ridicat al construcțiilor hidroenergetice de pe Bistrița dar și parțial a Siretului mediul natural a fost schimbat considerabil și transformat în primul rând într-un piesaj lacustru, antropizat iar evoluția morfogentică ulterioară se află sub semnul.

În urma amenajărilor hidrotehnice ale Bistriței și Siretului, a fost puternic afectată și fauna piscicolă, prin schimbarea ecosistemelor inițiale. Pe cealaltă parte a proliferat pescuitul nerațional, inclusiv în perioadele de prohibiție.

Amenajările hidrotehnice construite pe cele două mari artere favorizează și degradarea mediului prin poluare. În afară de modificarea condițiilor limnologice caracteristice cursurilor de apă curgătoare, ele sunt favorizante în fomarea ceții care de cele mai multe ori se transformă în smog, concentrarea sedimentelor și sub formă de dejecții, reducerea capacității de autoepurare a apelor.

Prin urmare, omul a devenit, pentru luncile râurilor, un agent morfogenetic important care, până la un anumit punct, poate oferi un peisaj geografic proiectat.

Începând cu a doua jumătate a secolului XIX, dezvoltarea industriei, transporturilor, agriculturii, comerțului, precum și creșterea numerică a populației a impus unele corecturi peisajului. Toate acestea reprezintă un salt la nivel calitativ și cantitativ, respectiv un adevărat prag în exercitarea presiunii umane asupra mediului, concretizat mai ales prin apariția impactului morfogenetic.

Pe lăngă întreaga multitudine de microforme de eroziune sau de acumulare care există adăugăm și acțiunea dăunătoare a omului, care a devenit dominantă în configurația luncilor și albiilor. Formele reliefului antropic, începând de la albiile rîurilor până la versanți adăugăm: lucrări de consolidare a malurilor, exploatarea balastului, regularizări și rectificări ale albiilor baraje, îndiguiri, canale de aducțiune sau de evacuare, diguri ale acumulărilor, respectiv canale de fugă, ramblee și deblee inițiate pentru căile de comunicații, construcții de tipul haldelor, platforme edilitare sau industriale, măsuri de combatere a torenților precum și altele.

Alt lucru ce trebuie menționat este faptul că teritoriul comunei se află sub incidența unor puternice surse de poluare situate în imediata sa apropiere sau chiar în limitele comunei. Vom vorbi în primul rând de unitățile industriale de pe platofrma sudică a Municipiului Bacău: SOFERT – S.A respectiv Combinatul de îngrășăminte chimice, Întreprinderea Metalurgică, Fabrica de nutrețuri combinate, Fabrica de hârtie Letea, etc. Pe lângă toate acestea se adaugă alte trei surse de poluare: halda de gunoi a Bacăului situată la limita nord- estică a comunei, Combinatul de creștere a porcilor SWINPROD – S.A situat chiar in limitele comunei, astăzi nemaifiind în folosință și Aeroportul Bacău „George Enescu”, care constituie o sursă de poluare fonică.

Pe lângă cele menționate anterior sursele locale pot fi considerate nesemnificative, însă nu trebuie neglijate nici acestea. Ele se manifestă sub forma poluării menajere prin depozitarea gunoaielor la marginea vetrelor de sate și cel mai adesea în albiile pârâurilor.

Odată cu închiderea activității CAP- urilor, agricultura nu mai este considerată o sursă de poluare chimică importantă.

Diversitatea surselor de poluare este completată și de mijloacele de transport rutier care generează un trafic foarte intens de-a lungul satului reședință de comună.

Formele de poluare sunt de asemenea foarte diversificate. Se pot exemplifica forme de poluare fizică produse de zgomot, de substanțte radioactive (circulația rutieră, zborurile din zona Aeroportului Bacău, halda de steril a Combinatului de îngrășăminte chimice), forme de poluare chimică (produsă de compuși gazoși industriali, de detergenți, de pesticide ), forme de poluare biologică cum sunt cele provenite de la halda de gunoi a orașului Bacău.

Fig 14. Halda de gunoi din nordul comunei Nicolae Bălcescu

În prezent, o nouă sursă de poluare este în zona industrială Bacău – Sud: Centrala termoelectrică. Aceasta este creată să utilizeze ca agent termic cărbune brun din bazinul Comănești cu o valoare energetică redusă și cu riscuri mari de poluare a aerului și a solului, datorită arderii incomplete și a cantității mari de steril.

Efectele poluării se pot observa foarte ușor asupra tuturor componentelor de mediu.

Poluarea aerului se produce mai ales în sezonul rece și are intensitate mare în sectoarele de luncă și de terase ale comunei. Acest fenomen este favorizat și de extinderea destul de mare a suprafețelor acvatice care ajută la formarea smogului și a ceții. Sursele cele mai importante de poluare a aerului sunt SOFERT – S.A, iar din punct de vedere fonic, Aeroportul Bacău.

Poluarea solului se manifestă cu o mare intensitatea în zonele joase și în special în luncă. Deoarece sectorul de luncă este situat în aval de zona urbană a Bacăului, este adeseori și de cele mai multe ori debușeul reziduurilor din aria urbană. Este cazul mai ales a deșeurilor depozitate în halda de steril neamenajată corespunzător. De cele mai multe ori, în zona de luncă se pot observa scurgeri de apă infestată, deșeuri de mase plastice și alte materiale ușoare împrăștiate de vânt în zona nordică a comunei, atât în sectorul de luncă cât și în cadrul primei terase de versant.

Poluarea apelor este una dintre cele mai delicate probleme de mediu cu care se confruntă această zonă. Așa cum am mai vorbit și arătat, apele subterane din spațiul luncii și teraselor de pe teritoriul comunei au o dinamică destul de accelerată, deplasăndu-se în general de la nord la sud. Mișcarea aceasta pune în mișcare sursele de poluare de mare capacitate din zonele industriale de pe axele Bistriței și Siretului. Pe cealaltă parte, apele curgătoare cu un regim hidrologic schimbat prin amenajările hidrotehnice sunt acum mult mai expuse poluării.

Solul, dar și covorul vegetal cel mai expus poluării, este tot cel din zona joasă a comunei. În zona de luncă apare tot mai des fenomenul ploilor acide, generat de agenții poluanți de la Letea SA și de la SOFERT – SA, care provoacă daune mari culturilor agricole și mai ales legumicole. În ultimii ani efecte îngrijorătoare ale poluării se observă în arealul împădurit al Culmii Pietricica Bacăului.

O explicație a efectelor poluării în zona geografică a comunei Nicole Bălcescu este dată de modul de amplasare a tutoror obiectivelor poluante ala industriei municipiului Bacău. Acestea sunt situate în mare parte în zona de sud a orașului, ținând cont de direcția dominantă a vânturilor în raport cu zona urbană dar afectând puternic așezările din sudul acesteia.

Cu toate că poluarea constituie o problemă majoră, deoarece afectează atât sănătatea oamenilor cât și mediul înconjurător, măsurile de prevenire și combatere a acesteia nu-și fac simțită prezența.

Se poate afirma destul de clar faptul că zona geografică în care se încadrează teritoriul comunei se află într-un declin ecologic evident, în care factorul antropic se manifestă ca un agent de deteriorare prin mijloace directe, multiple și complexe, a tuturor componentelor de mediu.

5.2.6.Trepte de relief

Imaginea din prezent îndeosebi a reliefului este consecința dezvoltării în timp a întregii rețelei hidrografice influențată de particularitățile litologice și tectonice.

Prin configurația de ansamblu, prin suprafața sa relativ mare și prin microrelieful său, lunca de la confluența Bistriței și Siretului reprezintă un element important al morfologiei acestei zone chiar și după ocuparea unei părți din suprafața sa de apele Lacului Galbeni.

Fig 15. Zona de luncă a Comunei Nicolae Bălcescu

Lunca, situată la limita estică a comunei, are o desfășurare de la nord la sud de circa 8 km și o lățime medie de 2,5 km între digul lacului și fruntea terasei de 10 – 15 m. Lățimea totală a luncii în acest sector este de circa 5 km, incluzând și suprafața Lacului Galbeni. După amenajarea hidrotehnică de la confluență, microrelieful luncii a fost mult estompat. Se mai disting însă unele belciuge vechi, brațe părăsite, grinduri la care s-au adăugat numeroase forme de relief antropic: drumuri, canale, rambleuri ale căii ferate, exacavații, balastiere, ruinele podului vechi din aval de satul Galbeni, etc.

Prin intermediul frunții terasei de 10 – 15 m se face foarte ușor demarcația între sectorul de luncă și cel al teraselor de versant. Aceasta nu are o desfășurare rectilinie, însă are o pantă foarte accentuată. Unele promontorii ale acestei terase îngustează lunca așa cum se întămplă în dreptul extremității sudice a satului Nicolae Bălcesu sau la est de Ocolul Silvic Nicolae Bălcescu. La gurile de vărsare ala pârâurilor Bahna și Valea Seacă, ca urmare a eroziunii acestora asupra terasei de 10 – 15 m, lunca are o dezvoltare mai mare sub forma a două „ golfuri ”: Lunca Gării și Lunca Galbenilor.

Fig 16. Fruntea terasei

Terasele ocupă un loc aparte în ansamblul morfologic al teritoriului comunei Nicolae Bălcescu.

Acest sector al văii Siretului ridică probleme deosebite în legătură cu evoluția sa, având în vedere modificarea locului de confluență de-a lungul timpului, originea teraselor, racordarea teraselor Siretului cu ale Bistriței etc.

Analiza morfogenetică a treptelor de luncă din zona de confluență oferă date importante pentru descifrarea evoluției celor două văi (Siretul și Bistrița).

Microrelieful zonei de confluență este în concordanță cu regimul hidrografic al celor două râuri. Deși Bistrița are un debit mai mic, ea a reușit, datorită pantei mari să devieze Siretul spre est. Conul de dejecție al Bistriței, format din aluviuni cu granulometrie mai mare decât cele ale Siretului, a avansat mai mult în albia minoră a Siretului de-a lungul întregii perioade de formare a zonei de confluență. În aceste condiții, Siretul a fost nevoit să erodeze mult mai intens versantul stâng, distrugând aproape complet terasele sale de pe acea parte și conferind văii un profil asimetric. Totodată, în partea dreaptă a zonei de confluență s-au putut conserva mult mai bine terasele formate. În șesul comun al Siretului și Bistriței se pot detașa terasele de luncă (sub 5 m) și terasele de luncă mai înalte (5 – 7 m).

Prin lucrările de amenajare hidrotehnică au fost foarte mult afectate terasele din prima categorie. Terasa de 2 – 4 m este mai bine conservată sub forma unor petice pe suprafața luncii, alcătuită din nisipuri și prundișuri acoperite cu luturi de grosimi variabile. Pe această terasă este așezat satul Galbeni.

În ceea ce privește opiniile referitoare la terasa de 5 – 7 m, acestea sunt împărțite. Unii autori o consideră „ terasa înaltă de luncă” pe când alții „ prima terasă de versant”. Ea are o desfășurare foarte largă, pe suportul său fiind construită porțiunea căii ferate București – Suceava, ce străbate comuna.

Fig 17. Terasa de 5- 7 m pe care este constuită Calea ferată București – Suceava

Se aseamănă foarte mult cu terasa anterioară având o alcătuire litologică asemănătoare și un microrelief șters datorită utilități ei agricole. Netezimea ei este întreruptă de conurile de dejecție ce o parazitează la contactul cu fruntea terasei de 10 – 15 m (mai ales cele ale Văii Seci și Behnei ), canalele pârâurilor care debușează din sectorul teraselor înalte de versant, de rambleul căii ferate și de șanțurile de scurgere ce-l însoțesc.

I. Donisă (1968) în ceea ce privește terasele de versant, menționează la confluența Siretului cu Bistrița un număr de 6 terase: 5 – 6 m; 10 – 15 m; 35 – 40 m; 70 – 90 m ; 110 – 115 m; 165 – 170 m.

În ceea ce privește teritoriul comunei Nicolae Bălcescu, s-au conservat și se pot distinge în afara celor două terase prezentate anterior, terasele de 10 -15 mm 35 – 40 m, 70 – 90 m.

Racordarea teraselor Siretului cu ale Bistriței este o problemă ce necesită atenție pentru analiza morfologică a zonei de confluență. I. Donisă precizează că „prima terasă de versant bine dezvoltată pe Siret este cea de 35 m altitudinea relativă” și apoi că „această terasă se racordează direct cu terasa de 35 – 40 m a Bistriței (nivelul 3)”. Tot același autor, prezentând succesiunea următoarelor terase, arată că deasupra terasei de 35 m pe Siret se întinde terasa numărul 4 de pe Bistrița, care în sectorul extracarpatic se află la 70 – 90 m. Terasa de 100 – 110 m a Bistriței (nivelul 5) domină cu circa 30 m terasa de 90 m a Siretului. Aceasta este ușor de observat în apropiere de Sohodol din comuna Măgura, la circa 115 m altitudine față de Siret. Terasa de 160 – 165 m a Bistriței se racordează direct cu terasa de 196 – 170 m a Siretului.

În această zonă, terasa de 10 – 15 m are o desfășurare foarte extinsă. Aceasta poate fi urmărită din nordul comunei, de la Izvoarele de jos și dincolo de limita sudică până la gura Clejei. Pe suportul său se află cea mai mare parte a satului Nicolae Bălcescu și a șoselei naționale. Podul acestei terase este întrerupt doar de pârâurile Valea Seacă și Bahna.

În partea de nord–est a comunei, o extindere foarte mare o are terasa de 35 – 40 m, care se continuă dincolo de limita acesteia, în Dealul Îzvoarelor, Dealul Bacăului (unde este poziționat Aeroportul “George Enescu” din Bacău). Cu toate că dă impresia unui aspect foarte neted, aceasta nu trădează pe toată suprafața sa elementele de terasă. Pârâul Bahna o brăzdează destul de adânc dupa ce mai întâi o parazitează cu un con de dejecție care este alcătuit din șisturi verzi erodate din Pietricica Bacăului. În partea sudică, unitatea acestei terase este întreruptă de Pârâul Valea Seacă. Pe latura vestică, terasa de 35 – 40 m este marcată de un glacis foarte întins a cărui frunte se înalță cu 10 -15 m deasupra podului său.

În zona centrală a satului Nicolae Bălcescu se poate observa cu ușurință racordul terasei de 35 – 40 m cu terasa inferioară de 10 – 15 m, fiind trădat de o pantă ușoară pe care o abordează șoseaua Nicolae Bălcescu – Valea Seacă. Pe fruntea terasei de 35 – 40 m sunt amplasate clădirile primăriei și școlii.

Terasa de 70 – 90 m are un aspect destul de fragmentat, prezentându-se sub forma unor poduri suspendate la contactul cu glacisul piemontan. Fragmentele sale cele mai importante pot fi observate la est de Talpa, între Sărata și Dealul Nou și la răsărit de Buchila.

Relieful fluviatil în sectorul subcarpatic a fost modelat de ape curgătoare cu un caracter mai mult torențial.

Pe teritoriul comunei, rețeaua de văi secundare cuprinde pâraie ce au o curgere temporară, de lungimi reduse, dar cu talveguri cu pantă accentuată și chiar cu rupturi de pantă, cu versanți abrupți.

Pârâurile de pe versantul estic al Pietricicăi au forță de eroziune deosebită. În sectorul subcarpatic, aceasta le-a permis să ajungă repede la roca de bază iar prin eroziune regresivă să atace puternic cumpenele de apă.

Dacă în zona subcarpatică deluroasă talvegurile pârâurilor se încrustează în roca de bază, în sectorul glacisului piemontan acestea se sprijină pe depozite aluvionare destul de groase.

Rețeaua de văi secundare se caracterizează în sectorul de terase prin pante reduse, tendințe de meandrare și de înmlăștiere (cursurile inferioare ale Văii Seci, Bahnei). Pe anumite porțiuni, albiile minore au fost taluzate, îndiguite sau chiar abandonate în favoarea unor terase mai scurte prin intervenții antropice. Nivelul de bază coborât din lunca Siretului a permis pârâurilor principale Bahna, Bălțata, Valea Seacă, Movilița să-și adâncească desul de mult albiile minore (pe anumite porțiuni ale podului terasei de 35 – 40 m cu mai mult de 3 m).

În partea extremă vestică a comunei, dincolo de linia marilor înălțimi ale Pietricicăi Bacăului, procesele modelatoare au fost dictate de evoluția Văii Lărguța, afluent al Tazlăului.

Ne oprim și asupra sectorului dintre cursul pe care îl are Siretul în prezent și Culmea Pietricica care au evoluat în manieră de glacis piemontan.

O evoluție tipică o reprezintă actualul glacis format după înălțarea Culmii Pietricica. Concomitent cu depozitarea și ridicarea produsă la marginea subcarpaților, glacisul a intrat sub incidența modelării factorilor exogenii, trecând la faza evoluției descendente. Detașarea glaciuslui piemontan față de regiunea cutată urmează sa se realizeze și faptul acesta este bine evidențiat în relief prin prezența microdepresiunilor de contact modificate de cursurile superioare ale unor afluenți ai Siretului, care au în exterioarul lor culmi pe care se păstrează fragmente ale teraselor Siretului.

Mișcărilor neotectonice de înălțarea a Culmii Pietricica sunt responsabile de aspectul actual al reliefului ( I. Donisă și I. Hârjoabă, 1974 ) care au condus la formarea unui piemont tectonic monoclinal, cu inclinare V – E. Versantul de pe dreapta Siretului are o dezvoltare terasată în același timp cu adâncirea și deplasarea spre est a acestuia.

Imaginea actuală a rețelei hidrografice exprima această evoluție. După câteva sectoare longitudinale în microdepresiunile de contact, afluenții Siretului sunt orientații spre SE, câtre acesta. Aceștia își schimbă brusc direcția spre NE la ieșirea din glacis în lunca Siretului (în urma tectonicii actuale).

Extensiunea și ponderea importantă pe care glacisul o o are în cadrul piemontului ne face să folosim numele de glacis piemontan pentru spațiul cuprins între marginea abruputului Culmii Pietricica și Lunca Siretului. Astfel pentru parte mai înaltă și mai fragmentată se va utiliza numele de glacis superior, iar pentru zona mai coborâtă de glacis inferior. Fiindcă pentru întreaga suprafață terasele au extindere mare se va utliza și noțiunea de glacis terasat.

În partea sudică a pârâului Râcăciuni, unde energiile de relief sunt mult mai mici, aspectul de glacis este atât de mult scos în evidență încât a fost particularizat ca subunitate – Glacisul Orbeni (V. Toma., 1996). Arată ca un platou care mărginește microdepresiunea Pâncești și se continuă cu conul aluvial al Trotușului spre Sud.

În acest areal cuprins între Trebiș și Cleja înfățișarea glacisului piemontan a reieșit din dezvoltarea profilurilor longitudinale ale afluenților provocate de îndepărtarea și cobârarea continuă a nivelului de vază local, albia Siretului. Glacisul a fost fragmentat de râurile care se întâlnesc pe suprafața sa în forme-martor de tip „doaburi”, uneori având aspect rezidual.

Glacisul este împărțit în două sectoare, fapt permis de varietatea formeleor de detaliu determinată și de diferențele altitudinale ale Culmii Pietricica dintre extremitățile de Nord și Sud: unul între Trebiș și pârâul Bălțata și cel de-al doilea între pârâul Bălțata și pârâul Cleja.

a) Zona cuprinsă între Trebiș și Bălțata, fiind numită și „Piemontul Călugărului” (V. Mihăilescu, 1966), se întâlnesște în partea central nordică a Culmii Pietricica și este mai diversificată și complexă ca litologie, granulometrie, textură și gradul de rulare al pietrișurilor, fapt ce-i conferă o mare varietate morfostructurală.

În acest context, de la Nord către Sud este o alternanță de interfluvii largi cu altele mai înguste, iar de la Vest la Est se observă diferențe morfologice și litologice.

În această zona persistă aspectul de glaci erozivo acumulativ în plină evoluție. Toate depresiunile erozive sunt mai mici, iar terasele medii și superioare ale Siretului au o extindere redusă. Bine reprezentat este podul terasei de 70 – 90 m, limitat de abruptul marginal pericarpatic pe aliniamentul dealurilor Humăriei, Secătura, Râpa, Sinizlău, Gherțu, Dealul Nou.

Glacisul piemontan ce se întâlnește în cadrul Dealului Gherțu este fragmentat de sisteme torențiale vechi, alunecări monticulare, parțial stabilizate și este traversat de șoseaua Bacău–Onești care a contribuit la reactivarea alunecărilor de teren. Acest lucru a impus lucrări suplimentare de stabilizare a versanților afectați în diferite stadii de dinamica proceselor geomorfologice actuale.

Conul Trebiș–Nege a contribuit la împingerea Cursului Bistriței spre est până la baza teraselor de 35 -40 m și 70 – 90 m, ca și a Siretului, precum și la ridicarea prin parazitare a luncii actuale comune Siret–Bistrița până la 8 – 12 m. Peste roca sarmațiană din bază s-au depus bolovănișuri, pietrișuri și nisipuri, într-un strat grosier și loess de tip eolian, în complex argilos, aluvional.

Poziția depozitelor argiloase de pe con și structura încrucișată cu lentile mai grosiere asigură formarea lor prin aportul aluvionar al Negelului și Trebișului și acumularea materialelor coluviale și deluviale de la baza versantului.

În sudul zonei cu pante de 5 – 10°, fragmentele de terase medii și superioare prezintă funcțiile parazitate de glacisuri întinse, care estompează formele, atenuând schimbările de pantă.

Abaterea cursului Siretului spre est a condus la migrarea confluențelor și s-au format succesiuni de conuri de dejecție etajate. Rețeaua afluentă Siretului și-a schimbat caracterul, din divergență, în sectoarele superioare, în convergență–divergență, pe cursurile mijlocii, mai ales la traversarea teraselor Siretului.

Sectorul dintre pâraiele Bălțata și Cleja

În aceste sector, Culmea Pietricica și marginea fostului glacis piemontan sunt situate la o distanță mai mare de albia actuală a Siretului, iar terasele superioare și cele medii traversate de pâraiele mici sunt sub forma unor promotorii orientate NNV- SSE, cu lățimi diferite.

Dealurile piemontane din această zonă au aspect de interfluvii largi și culmi înguste, uneori cu martori de eroziune. Între acestea și nivelul actual al Siretului este o diferență de nivel de peste 150 m, lucru ce a intensificat procesele fluviatile (torențiale) de modelare, ce au determinat văi adânci și înguste, mai ales sub Culmea Pietricica (la Sud de Piemontul Călugărului ).

Numeroase fragmente din fostul glacis pleistocen care conțin depozite acumulative cu framente de șisturi verzi, depuse peste suprafața interfluviilor mai largi sau mai înguste, se păstrează pe dealurile orientate în general Vest–Est, care coboară de la 450 m până la 320 m, la nivelul teraselor seuperioare ale Siretului.

De altfel, în zona teraselor medii, glacisul piemontan se dezvoltă sub forma proluviilor și coluviilor care le parazitează podurile.

Procesele denudaționale au fost declanșate de adâncirea rapidă în rocile argilo–nisipoase, a râurilor care coboară din Culmea Pietricica, de convergența și înălțarea regresivă a obârșiilor acestora în spațiul interfluviilor din depresiunile erozive, ceea ce face ca falia marginală să apară sub forma unor abrupturi morfologice la baza cărora se dezvoltă o nouă generație de glacisuri coluvio–proluviale. Acestea au diminuat mult atât contactul tectonic, cât și diferențele de nivel dintre terasele medii și cele inferioare. Aspectul inițial al reliefului a fost șters prin acumularea glacisurilor coluviale și mixte la schimbările de pante de pe muchiile teraselor medii și inferioare.

Glacisurile de racord au dimensiuni mai mici și se dezvoltă în general la baza versanților sau a frunților mai înalte și mai abrupte ale unor terase. Despre glacisurile de pe versantul drept am făcut unele precizări în contextul glacisului mare piemontan.

În ceea ce privește versantul stâng al Siretului, acesta prezintă la contactul cu lunca abrupturi de terasă cu altitudini diferite, create prin adâncirea albiei Siretului din imediata apropiere, în același timp cu înălțarea Culmii Pietricica (cauze tectonice și denudaționale). Malul de pe partea stângă a Siretului are înălțimi diferite în funcție de extinderea lor pe stânga, iar terasele inferioare și medii au fost erodate.

Glacisuri mici, etajate, coluviale se întâlnesc pe versantul stâng în locul unde se întălnesc podurile de terasă cu frunțile teraselor imediat superioare, precum și în lungul văilor afluenților Siretului, evoluția acestora fiind favorizată de caracterul predominant agricol al zonei. Prin evoluția foarte rapidă a glacisurilor în timp, procesele de solificare au fost afectate într-o destul de mare măsură. Mai mult decât pe versantul drept, la Bălțata, aici se întâlnesc câteva orizonturi de soluri fosile, de exemplu: la Brad, Prăjești, Traian, Răcăciuni, etc.

Morfologia versantului stâng este completată de fenomene de sufuziune, localizate pe frunțile teraselor, tasare, ravenare, alunecări de teren.

5.3 PROCESELE GEOMORFOLOGICE ACTUALE

5.3.1. Potențialul morfodinamic

Valoarea practică a cercetătii geomorfologice desfășurată asupra zonei studiate o subliniem prin urmărirea legăturilor dintre înșiruirile morfologice, dar și geologice ale zonei și cum acestea se desfășoară în urma acțiuni pe care o au agenții modelatori externi, activitatea antropică având un rol din ce în ce mai important. Se poate constata că activitățile de valorifcare a terenurilor necesită o bună cunoaștere a potențialului morfodinamic, și orice acțiune program desfășurată acest sens trebuie fundamentată pe o bază concretă de geomorfologie aplicată.

5.3.2. Procesele geomorfologice actuale

Fig 18. Harta geomorfologică a Comunei Nicolae Bălcescu

Aspectul general al reliefului din spațiul geografic al Comunei Nicolae Bălcescu, în continuă evoluție, reprezintă rezultatul între acțiunea modelatoare anaturii cu cea a omului. În luncile râurilor, efectele activității umane sunt cele mai vizibile. Potențialul morfogenetic natural se sprijină pe condițiile locale geologice, pe caracteristicile morfografice ale reliefului, în condiții hidroclimatice locale și zonale, transpus pe un fond biogeografic în regres.

Suportul condițiilor locale o constituie profilurile longitudinale atât a Siretului cât și a Bistriței, confluența lor și mai ales în ultimul timp nivelurile acumulărilor construite, care reprezintă baze de eroziune locale, relative.Toate aceste condiții naturale și antropice exercită influențe diferite asupra modificării formelor de relief.

Pe lăngă cele două mari râuri, un rol morfogenetic definitoriu l-au avut râurile și pârâurile mai mari sau mai mici, care, prin scurgerea lor de ordin hidrologic și proprietătile tranportului de sedimente, face o recapitulare a condițiilor fizico – geografice din bazinele hidrografice.

Dinamica proceselor geomorfologice actuale este influențată în mare parte de litologie, structură, mișcările neotectonice, deteriorarea vegetației, continentalismul climatic exprimat și în discontinuitatea regimului pluviometric și al scurgerii, precum și de impactul din ce în ce mai puternic al activității antropice.

Atât versanții de pe dreapta Siretului cât și de pe stânga se caracterizează printr-un relief sculptural, cu procese actuale aflate în diferite stadii de evoluție, de la forme slabe până la forme exagerate.

Procesele și formele cu intensități ale dinamicii și ale desfășurării mari se referă la aproape toate tipurile de eroziune, iar toate formele care reies țin de pluviodenudare și torențialitate. Toate procesele gravitaționale atât cele lente cât și cele bruște, deplasările de teren de toate formele, cât și surpările și prăbușirile de pe maulrile și versanții înclinați, sufuziunile pe muchiile teraselor, au un rol foarte activ în degradarea terenurilor.

O mare parte a arealui studiat o deține extinderea luncii Siretului pe care se desfășoară procese geomorfologice specifice. În acest fel, în lunca Siretului eroziunea laterală se exercită mai ales prin accentuarea meandrărilor.

Cele mai importante elemente care contribuie la modelarea albiilor și a luncilor sunt de natură dinamică în care se includ: pantele de scurgere, caracterul continental al climei, regimul hidrologic, de natură statică, respectiv litologia friabilă cu o mare varietate granulometrică. Pe lângă acestea se mai adaugă activitatea umană cu valențe complexe.

Deoarece procesele din luncile râurilor și pârâurilor se desfășoară la o scară redusă, formele rezultate le putem numi: microforme adică sub forma de popine, renii, belciuge, ostraove,grinduri.

Analiza morfologică, climatică a acestui teritoriu a dovedit predispoziția pentru o mare diversitate de procese morfologice actuale. Acestea se subordonează în general legii etajării geomorfologice.

Cele mai intense și mai frecvente procese geomorfologice actuale afectează versanții culmii subcarpatice prin eroziune liniară, în adâncime și areolară, alunecări de teren și surpări. Dominarea unuia sau altuia dintre procesele geomorfologice pe o suprafață sau alta, ca și intensitatea manifestării acestora este în funcție de factorii care le-au generat și le întrețin.

Eroziunea liniară, în stadii foarte diferite de evoluții, pănă la torenți, completează acțiunea eroziunii areolare. Cu privire la eroziunea lineară, la nivelul luncilor atât a Siretul cât și a Bistriței, o importanță însemnată o au afluenții din zonă. Astfel, în comuna Nicolae Bălcescu, pe pârâurile Valea Seacă, Bahna dar mai ales pe râul Siret, s-au produs viituri de amploare care au inundat suprafețe extinse. Au avut loc procese geomorfologice importante, accentuate de influențele antropice. Pe râul Siret, viituri de mare amploare care au condus la distrugerea unor zone locuibile, precum și la degradarea terenurilor agricole, s-au produs în anii 1969 (1900 m³/s), 1975 (1730 m³/s), 1979 (1530 m³/s), 1985 (1490 m³/s), 1991 (1768 m³/ s). Viituri mari s-au produs și în anii 2005, 2008 și 2010. Efectul acestor viituri , împreună cu exploatarea balastului, a avut un mare impact asupra albiei.

În ceea ce privește planul lateral, s-au produs modificări în buclele meandrelor, cu unele autocaptări, eroziuni ale malurilor și ale reniilor, etc. Albia Siretului, în ansamblul său, este considerată ca fiind prea mare pentru astfel de debite, în condițiile scurgerii medii și reduse. Acesta este un exemplu tipic de degradare, cu reașezarea pozițiilor vadurilor și intervadurilor și schițarea unor noi terase de luncă. Tendința generală pe care o prezintă este una de adâncire și lărgire.

Situată în avalul confluenței cu Bistrița, acumularea Galbeni a intrat în funcțiune în anul 1983. Aceasta a produs și va produce modificări importante în desfășurarea eroziunii în adâncime pe râul Siret. În secțiunea Barajului Galbeni, nivelul de bază a fost înălțat cu 10 m, respectiv de la 131 m la 141 m.

Eroziunea în adâncime exercitată de afluenții mici este materializată prin sculptarea albiior pe glacisurile de racord cu versanții, prin adâncirea acestor albii la confluența cu Siretul odată cu coborârea nivelului său mediu și prin procrearea acesteia regresiv spre amonte și prin rectificările permanente ale talvegului, necesare datorită desfășurării ritmice ale proceselor de eroziune și de aluvionare. Activitatea antropică excesivă se resimte mult și în acest caz.

În condițiile impactului antropic legat de desfășurarea eroziunii în adâncime, exemplificăm și o altă situație. Se știe prea bine că îndiguirile conduc la dezatenuarea undelor de viitură și la intensificarea acestei forme de viitură. În sectorul studiat există puține situații în care sa funcționeze diguri pe ambele maluri ale cursurilor de apă. În situația în care acestea există, aportul mare de aluviuni adus de pe versanți și scăderea mare a pantelor la contactul cu lunca favorizează mai ales aluvionări pe tronsoanele pe care afluenții mici le străbat pe cuprinsul luncilor importante.

Eroziunea areolară are condiții favorabile de manifestare intensivă pe aproape jumătate din teritoriul comunei. Efectele acesteia se pot observa foarte ușor pe versantul stâng al pârâului Sărata, pe Dealurile Sinizlăului, la vest de satul Talpa și pe toată suprafața glacisului piemontan.

Eroziunea laterală își are desfășurarea după ce eroziunea în adâncime încetează sau se diminuează. În timp, acestea se produc ritmic și prezintă un caracter de concomitență. Adâncirea albiei râului este urmată de grăbirea eroziunii laterale. Când coboară sub nivelul superficial luto-argilos sau nisipos și întâlnind un alt strat mai grosier și mai ușor de erodat, râul acționează și lateral producând subsăpări și eroziuni de maluri, deci, într-un final, o lărgire a albiei minore.

Surpările de maluri se produc atunci când nivelul apei a atins valorile maxime și ulterior începe să scadă. Nivelul freatic coboară împreună cu cel al râului, iar malul, rămânând pe un substrat foarte umed și golit de particule mai fine, antrenate de apele subterane, se surpă. (Mariana, Nechita, 2009). În cadrul zonei studiate, surpările au o frecvență mai mică. Aici, producerea lor este determinată de prezența unor cornișe mai înalte la marginea teraselor superioare a fragmentelor de glacis acumulativ pleistocen acoperite cu luturi groase precum și a malurilor mai înalte rezultate prin eroziunea laterală a văilor. Acestea se pot observa mai ales pe fruntea terasei de 10 – 15 m, de-a lungul cursului inferior al Bahnei, pe cursurile mijlocii ( în sectorul piemontan ) ale Văii Seci și Bălțata.

Fig 19. Surpări în sectorul împădurit din Comuna Nicolae Bălcescu

Această formă de dezvoltare a eroziunii laterale este foarte răspândită pe râul Siret și pe unii afluenți, conducând la formarea meandrelor. Surpările de maluri se produc pe concave ale acestora, în locul unde vitezele devin mai mari sub impulsul măririi razei de curbură. Odată accentuate aceste concavități, eroziunea laterală se intensifică și în timp râul capătă un aspect sinuos mai întâi, iar apoi meandrat.

Formarea meandrelor este legată și de faptul că, în același timp cu eroziunea asupra malurilor concave, se produc aluvionări și reduceri ale vitezei pe porțiunile convexe. Aspectul mai fin granulometric al aluviunilor depuse pe convexități permite modelarea mai ușoară a vegetației care fixează din ce în ce mai mult aluviunile. Astfel, malurile convexe rămân mai joase și cu înclinarea spre oglinda apei și nu abrupte cum sunt cele concave.

În cazul Bistriței cât și a cursurilor inferioare, eroziunea laterală se desfășoară diferit. Caracterul piemontan al zonei este pus în evidență prin predominarea despletirilor. Cantitatea mare de aluviuni grosiere nu mai poate fi transportat în condițiile unor pante mici. Astfel o parte din acestea, cele grosiere sunt depuse, iar apa râului este nevoită să le ocolească, despletindu-se în două brațe. Procesele se continuă, plecând din aceste brațe, apoi pe celelalte nou formate , conducând, în final, la o rețea de tip despletit, care ajunge sa fie complicată într-o multitudine de forme cu eroziuni și rămân succesive, care pendulează în plan orizontal pe suprafața întregii lunci. (Mariana, Nechita, 2009 ).

Situația se aseamană și in cazul afluenților, dar aici debitele mici și durata scurtă a viiturilor determină mai ales schimbări de cursuri, despletirile fiind astfel mai puțin semnificative.

În ceea ce privește formarea meandrelor și despletirilor există o vastă literatură de specialitate. Cele mai multe dintre ele, precum și cele mai multe explicații se bazează pe hidaulicitatea albiilor, pantele de scurgere, încărcătura de aluviuni și tendința cursurilor de a urma traseele cu disipare produse de ernegie. Majoritatea lucrărilor, iau în calcul și rolul vegetației. (Nechita Mariana, 2009).

În ceea ce privește scurgerea apei prin albiile meandrate, multele cercetări au confimat prezența unor raporturi între situația apelor mici și medii, care nu depășesc albia minoră și cea marilor viituri care se inundă și albia majoră ( I. Ichim și col. 1989 ). Prin urmare, în cazul curgerii numai în albia minoră, traeul rectiliniu al albiei prezintă o instabilitate morfologică accentuată și apare tendința de erodare a malurilor și formare a unui traseu meandrat. În cazul curgerii pe întreaga zonă, influențele reciproce dintre albia minoră și cea majoră conduc la eroziuni în malurile convexe și depunere în cele concave, o situație inversă față de apele cu un debit mic. Astfel că, în timpul marilor viituri și de lungă durată se observă o evidentă tendință de îndreptare a traseului meandrat. Nechita Mariana, 2009).

Toate procesele declanșate de eroziunea laterală se desfățoară pe porțiuni care acoperă întreaga lațime a celor două lunci, cu toate că, într-o primă fază, debitele actuale, chiar la marile viituri, par icapabile de un astfel de efort.

Apariția meandrărilor și despletirilor. Fenomenele de meandrare cararcteristice râului Siret prezintă cea mai mare dezvoltare în sectoarele Prăjești – Traian și Hârlești – Comănești, dar nu lipsesc nici în restul zonei. Meandrări mai mari sunt la nivelul teraselor de 2 – 3 m și 3 – 5 m, se observă la Onișcani, Cotu Grosului, Traian, Dămienești, Fundul Lui Bogdan, Letea Veche. Pe hărțile topografice se observă meandre evidente în comuna Nicolae Bălcescu,Galbeni, Gheorghe Doja, etc.

Meandrările și despletirile reprezintă consecințele generale ale eroziunii laterale care conduc la modificări ale traseelor albiilor și la cursul acestora pe toată lățimea luncilor. Eroziunea laterală afectează direct malurile cursurilor de apă. Efectele sale sunt de natura geomorfologică, prin modificările prin modificările pe care le introduc în morfometria albiilor, cât și economice, prin pagubele pe care le produc. ( Mariana Nechita, 2009 ).

În lungul râurilor mari, eroziunea este un proces care ore o desfășurare destul de mare. Așadar procesele antropice care conduc la intesificarea eroziunii de toate tipurile. Se poate observa coborârea nivelului general al talvegurilor și în cadrul afluenților transmise regrsive de pe râurile principale.

Categoriile de procese, la care s-au adăugat alunecările de teren, explică formarea unui peisaj dezolant la vest de satele Talpa și Sărata, unde pe suprafețe mari solul a fost înlăturat complet apărând la suprafață roca din substrat, fiind supusă și ea unui proces intens de degradare.

În câteva areale din sectorul subcarpatic, localizate îndeosebi la obârșiile Lărguței,Văii Seci, Săratei, pe martorii de eroziune și culmile îngustate modelate pe conglomerate se manifestă procesul de dezagregare în loc, luând naștere pânze de grohotiș ce se deplasează gravitațional pe mici distanțe.

Având în vedere extindere deosebită, marea intensitate cu care se manifestă, varietatea formelor și consecințele negative asupra activității umane, alunecările de teren merită o abordare mai atentă și mai amănunțită.

Cauzele alunecărilor din această zonă sunt cele cunoscute de obicei: morfologice, petrografice, tectonice, fitoclimatice, antropice, fiecare dintre ele manifestându-se cu anumite caracteristici specifice regiunii.

Atât în sectorul deluros, cât și în cel piemontan, au o pondere destul de mare pantele cu valori cuprinse între 15° și 25°, cele mai favorabile alunecărilor.

Fig 20. Alunecări de teren în Dealul Măgurii

Chiar dacă cantitățile de precipitații nu sunt prea mari, sursele de apă subterană umezesc cu ușurință stratul de rocă impermeabilă și îngreunează rocile de suprafață, mărindu-le greutatea. Se constituie astfel premize pentru declanșarea a foarte multe alunecări de teren mai ales în sectorul glacisului piemontan, unde adeseori apa freatică este întâlnită la mică adâncime (în fântânile satelor Buchila și Talpa, zone cu alunecări foarte intense, nivelul piezometric se află adeseori la mai puțin de 1,5 – 2 m).

Expoziția diferită a versanților determină o intensitate mai mică a insolației pe versanții cu expunere nordică și deci o creștere relativă a umidității solului. Aceasta explică, la suprafața întregii Culmii a Pietricicăi Bacăului, extinderea mai mare a alunecărilor pe versanții nordici în comparație cu cei sudici.

În producerea alunecărilor de teren un rol important îl are de asemenea alcătuirea petrografică. În cadrul Culmii Pietricica, unde predomină un complex grezos–conglomeratic permeabil, alunecările de teren sunt mai puțin răspândite decât în aria depresionară din vestul său (Depresiunea Tazlăului) și decât în sectorul glacisului piemontan.

Un rol important îl au cutremurele de pământ, având în vedere că această regiune se află într-o zonă cu seisimicitate ridicată, cu o magnitudine potențială cuprinsă între 7° și 8°.

Pe lăngă toate aceste cauze se adaugă cele de natură antropică. Ne aflăm într-o zonă cu despăduriri pe suprafețe întinse (uneori și în cazul unor versanți cu pante mari), cu pășunat intens, cu un asalt continuu al suprafețelor cultivate pentru extinderea limitelor lor, cu o rețea densă de drumuri neconsolidate. Toate acestea constituie factori care favorizează producerea alunecărilor de teren și a altor procese erozionale.

Clasificarea alunecărilor de teren din această zonă este îngreunată de complexitatea de forme a deluviilor, de stadiile de evoluție și de intensitatea cu care se manifestă.

În ceea ce privește microrelieful deluviului se pot deosebi:

Alunecări sub formă de lentile (mai extinse pe suprafața glacisului piemontan, la sud de satul Dealul Nou, la vest de satul Buchila).

Alunecări sub formă de trepte în alternanță cu monticuli (se pot observa mai ales pe dreapta pârâului Valea Seacă în dreptul satului cu acelasi nume).

Fig 21. Alunecări în trepte

Alunecări torențiale, dezvoltate pe albii înguste de câțiva metri, cu deluviu gros până la 1 m, amestecat haotic datorită deplasării rapide pe versant (pe versantul Vf. Moșu, în bazinul superior al pârâului Valea Seacă, pe versanții Vf. Cărunta, în bazinul Lărguței, pe Dealul Spaimei).

Alunecări în brazde, în formă de mici trepte înierbate cu contur neregulat și cu frunți verticale fără iarbă (la baza Dealului Moviliței, în bazinul Lărguței, etc).

În funcție de evoluția lor se deosebesc:

Alunecări active și foarte active (mai ales pe versantul stâng al pârâului Sărata și pe versantul drept al pârâului Valea Seacă, în sectorul deluros);

Alunecări incipiente (acestea sunt mai puțin răspăndite, fiind observate îndeosebi la contactul glaciuslui piemontan cu terasa de 70 – 90 m);

Alunecări latente cu deluviu vechi, aflat în echilibru relativ, ca urmare a evoluției îndelungate sub zona împădurită.

Cu toate că factorii favorizanți au permis o largă răspândire a alunecărilor de teren pe teritoriul comunei, se pot contura câteva zone în care acestea au pondere semnificativă:

Un areal în bazinul superior al pârâului Valea Seacă, delimitat de Vărfu Cărunta, Dealul Dumăriei, Dealul Albenilor și extins până la marginea satelor Buchila, Albeni, Valea Seacă;

În bazinul superior al Văii Lărguța, un areal cu alunecări diferite ca aspect, extindere și stadiu de evoluție, areal ce își are desfășurarea dincolo de limita comunei afectând șoseaua Bacău – Onești;

Un areal larg desfășurat pe versantul estic al Dealului Sinizlău, către marginea satului Talpa;

O zonă desfășurată pe versanții pârâului Bălțata la sud de satul cu același nume;

Arealul glacisului piemontan (cu alunecări dezvoltate pe seama argilelor și marnelor sarmațiene de la contactul formațiunilor de podiș cu cele neogene ale Subcarpaților).

C. Brânduș (1981) stabilește pentru Culmea Pietricica, luând în considerare tipul procesului denudațional și intensitatea lui, trei categorii de suprafețe de versant:

a ) Suprafețe afectate de procese geomorfologice actuale latente. Acest tip de suprafețe au evoluat și încă evoluează sub pădure. Deluviile sunt vechi, aflate în relativă stabilitate, eroziunea areolară este foarte slabă, singurul proces cu manifestare mai activă este eroziunea liniară.

Această categorie ocupa aproximativ 30 – 35 % din totalul versanților și formează un areal cuprins între albia pârâului Sărata și limita sudică a comunei Nicolae Bălcescu.

b ) Suprafețe de versant afectate de procese geomorfologice intense și foarte intense. În proporție de 80 % domină alunecările de teren. Eroziunea liniară este în stadii de evoluție diferită si eroziunea areolară este intensă și foarte intensă. Cu toate acestea ele ocupă un rol secundar.

c ) Suprafețele de versant afectate de procese geomorfologice slabe și moderate. În cadrul acestora predomină eroziunea areolară slabă și moderată și eroziunea liniară de tipul ravenelor și ogașelor. Apar și anumite alunecări incipiente, cu deluviu subțire și mircrorelief sub formă de lentile. Din suprafața totală a versanților acestea ocupă 20 %.

Aceste tipuri de suprafețe sunt întâlnite cu predilecție în jurul localităților din zona piemontană, în bazinele de recepție ale afluenților secundari. Se remarcă prin întindere și intensitate cele din bazinul Lărguței, în amonte de Băile Sărata, de pe versantul nordic al pârâului Sărata, de pe Dealul Nou, etc.

Printre procesele geomorfologice prezentate mai întalnim și forme precum ravenele care sunt forme negative de relief cu adâncimi mai mari de 2 m, fiind rezultate ca urmare a eroziunii în adâncime efectuată de apa de ploaie care se scurge pe versanți. În cadrul comunei Nicolae Bălcescu astfel de forme le întâlnim în zonele mai înalte, respectiv în Dealul Albeni, Dealul Măgurii, Dealul Floreștilor, etc.

Fig 22. Procese geomorfologice actuale de tipul ravenelor – Dealul Albeni

O altă categorie de procese geomorfologice actuale pe care o întâlnim în cadrul comunei sunt procesele biogene. Aici, acestea sunt întălnite sub forma râmăturilor de mistreț. Se întâlnesc cu frecvență în zonele deluroase.

Fig 23. Procese biogene – Râmături de mistreț

5.4 Regionare geomorfologică

După cum s-a arătat, teritoriul comunei Nicolae Bălcescu s-a format la contactul a două mari unități structurale: Subcarpații Moldovei și Podișul Moldovei. În urma acestor agenții morfogenetici și geodinamici, s-a creat un relief alcătuit la rândul său din doua componente: Culoarul Siretului și Culmea subcarpatică a Pietricicăi Bacăului. Toată acțiunea agenților externi a generat pe suportul celor două componente o morfologie diversificată și complexă, care la o analiză spațială atentă sugerează o regionare geomorfologică sub forma unei succesiuni de trepte de relief desfășurate astfel:

Versantul estic al Culmii Pietricicăi.

Glacisul piemontan la Culmii Pietricica Bacăului.

Sectorul teraselor înalte (de versant) al Văii Siretului.

Sectorul de luncă.

Această regionare rezultă din evoluția altitudinilor medii, a analizei discontinuităților hipsometrice, a adâncimii și densității fragmentării reliefului și pantelor.

a) Culmea Pietricica Bacăului este reprezentată pe teritoriul comunei Nicolae Bălcescu printr-un sector al versantului său estic. Se poate aprecia că este cel mai complex sector al Culmii Pietricica. Aici șirul de creste principale (Dealul Pietricica, Dealul Spaimei, Dealul Carageaua, Vârful Cărunta) se dublează cu un aliniament de creste mai joase dispuse spre răsărit (Dealul Sinizlău, Dealul Nou, Dealul Albenilor, Vârful Moșului, Dealul Dumăriei).

Altitudinea medie a Culmii Pietricica Bacăului este în jumătatea nordică de 500 – 550 m și de 600 – 650 m în cea estică.

Adâncimea fragmentării reliefului în ceea ce privește albia Siretului are valorii medii ce depășesc 400 m.

Densitatea fragmentării reliefului atinge valorile cele mai mari de pe teritoriul comunei, peste 3,5 km/ km².

Datorită faciesului petrografic diferit al Culmii Pietricica, s-au format tipuri de reliefuri diferite ce se pot grupa în două areale:

Un areal cu relief modelat pe un complex grezos-marmos, cu interfluvii alungite, orientate în general nord–sud cu spinări domoale, largi.

Un areal cu relief modelat pe conglomerate, format în zona axială a culmii, cuprinzând în principal șirul de creste vestice de pe teritoriul comunei, dominat de interfluvii înguste, de multe ori cu aspect de hockbackuri și masive izolate separate de văi adânci.

În limitele acestui areal se încadrează Vârful Cărunta.

Versantul estic al Culmii Pietricica Bacăului, cuprins în limitele comunei Nicolae Bălcescu, se desfășoară aproximativ între altitudinile de 350 – 400 m și 716 m. Limita sa morfologică are o corespondență cu limita tectonică dintre Subcarpații Moldovei și Podișul Moldovei: falia pericarpatică.

Din suprafața comunei Nicolae Bălcescu, o pondere de circa 28% o deține sectorul Culmii Pietricica.

b) Glacisul piemontan al Pietricicăi Bacăului se desfășoară ca o treaptă de tranziție între zona deluroasă a acesteia și Culoarul Siretului. De la limita sa superioară, care se încadrează între izohipsele de 350 și 400 m, el coboară la mai puțin de 250 m altitudine. Acesta s-a format în două etape. Cea mai mare parte a sa este de vârstă pleistocenă, pe când partea lui sudică dintre Bălțata și Valea Seacă este mai tânără, de vârstă holocenă.

Unitatea acestui sector este întreruptă de văi destul de adânci cu obârșii în partea înaltă a Culmii Pietricica, cu o forță erozională puternică. În același timp, aceste văi formează confluențe care accentuează gradul de fragmentare al reliefului.

Adâncimea fragmentării are valori cuprinse între 35 și 175 m, iar densitatea fragmentării între 0,7 și 3,1 km/km².

Din suprafața totală a comunei, sectorul glacisului piemontan reprezintă un procent de circa 16%.

c) Sectorul teraselor de versant, acesta este alcătuit din terase de 10 -15 m, 35 – 40 m, 70 – 90 m și se desfășoară aproximativ între izohipsele de 150 m și 230 m. Altitudinea sa atinge o valoare de 175 de m, iar lățimea medie este de 4 km.

Densitatea fragmentării este cuprinsă între 0 și 2,1 km/km² iar adâncimea fragmentării
reliefului are valori cuprinse între 5 m și circa 100 m.

Terasa de 35 – 40 de metri ocupă cea mai mare parte a acestui sector.

Din suprafața totală a comunei Nicolae Bălcescu, sectorul teraselor de versant are o pondere de aproximativ 34%.

d) Sectorul de luncă se desfășoară în prezent între digul Lacului Galbeni și fruntea terasei de 10 -15 m. Acesta are o dublă înclinare nord–sud și respectiv vest–est, având o altitudine medie de aproape 138 m.

În aval de barajul Galbeni se mai păstrează într-o anumită măsură aspectul său inițial de luncă.

Valorile adâncimii și densității reliefului în acest sector sunt cele mai mici.

În limitele acestui sector se suprapun două terase: cea de 2 – 4 m și cea de 5 – 7 m.

Sectorului de luncă din suprafața comunei îi revine circa 22 %.

ELEMENTE DE PLANIFICARE ÎN CADRUL COMUNEI NICOLAE BĂLCESCU

Introducere în planificare și planificare strategică

Cunoașterea în primul rând a ceea ce înseamnă planificare ne poate ajuta să dezvoltăm anumite zone din cadrul comunei. Astfel, numeroși specialiști au definit planificarea ca fiind un proces de luare a deciziilor prin care se analizează în primul rând prezentul (situația actuală), se definește viitorul dorit (unde vrem să ajungem) și în final se găsesc soluțiile pentru a ajunge acolo. Procesul de planificare mai este definit prin: perioadele de timp la care se referă; gradul de specificitate, detalii și claritatea cu care sunt descrise Prezentul, Viitorul și Soluțiile.

Planificarea este constituită pentru a coordona și direcționa toate resursele adecvate și disponibile (politice, umane, economice, agricole etc) ale unui grup, respectiv a unei zonei pentru atingerea obiectivelor sale.

Fig 24. Termenii cheie ai procedurii de planificare

În ceea ce privește strategia, aceasta este o procedură planificată, în mod deliberat, orientată câtre scop cu un rezultat identificabil, realizat cu o anumiți pași supuși ulterior monitorizării, evaluării și ajustării.

Tacticile reprezintă tehnici specifice sau acțiuni concrete aplicate și/sau utilizate pentru a realiza o strategie planificată. Tacticile sunt modul în care strategiile sunt implementate în cadrul planificării unei zone.

Planificarea strategică reprezintă de fapt un plan, un model, respectiv un set de direcții și abordări pe care managerii le aplică pentru conducerea organizației. Ea reprezintă o modalitate de a construi niște acorduri, bazate pe o viziune comună a întregii comunități, în vederea asigurării bunăstării generațiilor viitoare.

Aceasta reprezintă și o modalitate mai amplă de influențare a viitorului unei comunități, un proces prin intermediul căruia se determină ce anume dorește și intenționează organizația, respectiv comunitatea, să facă și cum își va atinge scopurile propuse. Complexitatea procesului de planificare strategică reiese din analiza inițială a tuturor condițiilor existente la nivel local, a interacțiunilor specifice din cadrul comunității și a factorilor externi care influențează comunitatea. Pe de altă parte, schimbările ce urmează a fi făcute trebuie să influențeze întreaga comunitate. Sunt, astfel, combinate perspectivele pe termen lung cu acțiunile pe termen scurt.

În ceea ce privește planificarea strategică integrată, aceasta reprezintă procesul de dezvoltare durabilă prin fructificarea potențialului economic, natural și uman existent, asigurând echilibrul între sistemele socio-economice și potențialul natural, diversificând, dezvoltând și eficientizând sectoarele economiei, toate acestea pentru a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor, pentru creșterea implicării cetățenilor în identificarea de direcții de dezvoltare locală clare și posibil de realizat.

Lucrul cel mai interesant în ceea ce privește planificarea strategică integrată este faptul că aceasta își îndreaptă atenția în primul rând asupra oamenilor, iar ulterior pe crearea de oportunități pentru dezvoltarea lor continuă și armonioasă.

O abordare axată pe zonă de studiu ia în considerare un teritoriu mic, omogen, coeziv din punct de vedere social, caracterizat adesea prin tradiții comune, identitate locală, apartenență sau nevoi și așteptări comune, ca fiind zona țintă pentru punerea în practică a politicii. Având ca punct de reper o astfel de zonă, se efectuează mai ușor recunoașterea punctelor locale forte și slabe, a riscurilor, a oportunităților și a potențialului din interiorul zonei, precum și identificarea piedicilor majore în calea dezvoltării durabile. Sunt șanse ca această abordare să funcționeze mai bine decât altele, pentru că permite adaptarea mai amănunțită a acțiunilor la nevoile reale. Zona aleasă trebuie să aibă o coerență suficientă și termeni de resurse umane, financiare și economice, pentru a susține o strategie viabilă de dezvoltare, respectiv planificare. Nu e nevoie să corespundă unor limite administrative predefinite. Zona locală, în acest caz comuna Nicolae Bălcescu, nu este nici universală, nici statică. Dimpotrivă, ea evoluează și se modifică odată cu schimbările economice și sociale, cu rolul agriculturii, cu managementul terenurilor, cu preocupările legate de mediu și cu perceperea generală a zonelor rurale.

Fig 25. Abordare axată pe zona de studiu. Comuna Nicolae Bălcescu

6.2 Resursele naturale din cadrul comunei și utilizarea lor

Diversitatea morfolitologică, morfostucturală și peisagistică a teritoriului comunei Nicolae Bălcescu se regăsesc într-o diversitate a resurselor naturale ale acestuia.

Se poate observa foarte clar prezența în subsolul comunei a unor resurse minerale utile, îndeosebi sare. Prezența sării în structurile Culmii Pietricica Bacăului favorizează formarea unor izvoare clorurosodice valoroase.

Nu este exclus ca la adâncimi mai mari să existe resurse de hidrocarburi, având în vedere că în stratele geologice asemănătoare, aceste resurse sunt deja identificate și exploatate atât în nordul cât și în sudul comunei.

Pe baza acestor resurse, îndeosebi a sării și a peisajului verde prin care se caracterizează Culmea Pietricica, s-ar putea planifica și dezvolta o zonă turistică deosebită care ar crește economia comunei Nicolae Bălcescu.

Crearea unor baze de relaxare prin construirea unor băi cu apă sărată, pentru a valorifica resursele de sare. Un astfel de spațiu este amenajat și în comuna Sărata, dar locuitorilor comunei Nicolae Bălcescu le este destul de greu să se deplaseze, având în vedere că majoritatea locuitorilor sunt vărstnici, iar mijloacele de transport nu sunt foarte dezvoltate. Pe lângă aceasta, amenajarea unui spațiu verde, a unui camping la baza spațiului forestier ar conduce la dezvoltarea economică, iar concomitent cu aceasta a infrastructurii, a nivelului de trai.

În structurile sedimentare localizate în sectoarele de luncă și al teraselor de versant sunt localizate mari resurse de ape freatice, de mică adâncime și de calitate.

În lunca Siretului se pot exploata încă importante cantități de materiale de construcție, în special balast.

Cea mai importantă resursă naturală din spațiul comunei o repezintă solul. Acesta este rezultatul unor procese pedogenetice complexe, solul este prezent sub forma unor variate tipuri cu diponibilități foarte diferite de utilizare. Solurile cu fertilitatea foarte bună reprezintă circa 2000 ha, respectiv 25,2% din suprafața totală a comunei. În condițiile în care solul este foarte fertil și producția agricolă este foarte însemnată. Astfel, pe baza acestor resurse, se poate dezvolta o piață agroalimentară cu produse autohtone. Comuna, având o poziție favorabilă în cadrul județului, respectiv în sudul Orașului Bacău, la o distanță de aproximativ 10 km, acest aspect ar constitui un atuu pentru comercializarea produselor și cadrul orașului. Acest proiect ar avea un impact social pozitiv asupra consumatorilor prin prisma normalizării comerțului cu legume și fructe, eliminarea verigilor de intermediari care umflă prețul pe seama producătorului, stimularea producției și a comerțului cu produse autohtone, protejarea producătorilor și a produselor autohtone

Pe lângă acestea, proiectul ar avea un impact macroeconomic pozitiv prin rezultatele financiare scontate care se vor obține, practic, constând în venituri suplimentare la bugetul consolidat al comunei.

O mare importanță este și prezența în estul comunei a Lacului Galbeni, cu un volum de aproape 40 de milioane m³, cu mari disponibilități de apă pentru irigații, cu resurse piscicole și posibilități de agrement încă neutilizate. De altfel, Lacul Galbeni și zona limitrofă este cea mai importantă pentru resursele faunistice ale comunei.

În ceea ce privește marea extindere a Lacului Galbeni și marile cantități de resurse piscicole, s-ar putea planifica o zonă de amenajare piscicolă și agrement. Scopul acestui proiect este amenajarea amănunțită pentru creșterea peștelui și pentru agrement, pe râul Siret, Lacul Galbeni. Cadrul natural este benefic pentru această amenajare, lunca râului Siret fiind destul de largă în această zonă, cu apa freatică la suprafață, iar versanții limitrofi sunt stabili.

Realizarea proiectului ar putea să îmbunătățească potențialul turistic al zonei și să creeze o nouă atracție turistică și pentru pescuit sportiv. Prin lucrările care se vor realiza se va valorifica terenul de luncă neproductiv al râului Siret, care a fost deranjat și se va îmbunătăți aspectul peisajistic al zonei. Investiția, prin natura ei, atât in timpul execuției cât și după punerea în funcțiune, va crea locuri de muncă, iar după creșterea materialelor piscicole, va duce la diversificarea activităților de agrement de pe teritoriul administrativ al comunei Nicolae Bălcescu, sat Galbeni.

În ceea ce privește modul de folosință al terenurilor agricole, varietatea condițiilor naturale acordă și fondului funciar un caracter diversificat.

Fig 26. Structura fondului funciar

Așa cum se poate observa din ciclogramă, cea mai mare parte a comunei revine fondului agricol – un procent de 68%, extinzându-se continuu în detrimentul fondului funciar forestier. Acesta din urmă, mai cuprinde circa 2040 ha reprezentând 26 % din suprafața totală a comunei, un grad de împădurire puțin mai redus decât cel la nivel național.

Cei 6% ramași, respectiv în jur de 460,7 ha din suprafața comunei, constituie terenuri ocupate de vetrele de sate, căile de comunicație, diverse obiective economice, suprafețe acvatice situate în afara vetrelor satelor și terenuri inutilizabile.

Condițiile morfologice, climatice, hidrografice și pedologice oferă tuturor locuitorilor comunei posibilitatea unei utilizări agricole variate a terenurilor.

Fig 27. Structura fondului funciar agricol al comunei Nicolae Bălcescu

În urma graficului se poate observa că structura terenurilor arabile evidențiază următoarele:

Suprafața cea mai mare revine terenurilor arabile, cu circa 3986 ha, cu un procent de 76% din suprafața agricolă și aproximativ 50,2% din suprafața totală a comunei.

Pășunile ocupă o suprafață de 1014 ha, adică 14 % din suprafața agricolă și 12,8% din suprafața comunei.

Fânețele au o întindere de 286 ha, însumând 6 % din suprafața agricolă și 3,6% din suprafața totală a comunei.

Suprafața ocupată de vii și pepiniere viticole are numai 150 ha, respectiv 2,75% din suprafața agricolă și 1,9 % din suprafața comunei.

Suprafețele ocupate de livezi și pepiniere pomicole au o pondere nesemnificativă, respectiv 1, % din suprafața agricolă și doar 0,9 % din suprafața comunei.

Considerăm necesară extinderea culturilor permanente și în special a celor pomicole care au condiții foarte bune de dezvoltare în perimetrul comunei.

Rolul activităților desfășurate de om în evoluția solurilor. Necesitatea lucrărilor ameliorative

Fig 28. Harta solurilor Comunei Nicolae Bălcescu

Activitatea umană în raport cu solul poate crea o mare varietate de manifestări determinând schimbări a căror cunoaștere este necesară pentru a se putea interveni în menținerea și generalizarea celor favorabile, prevenirea și eliminarea celor de natură negativă.

În acest sens, prin înlăturarea sau înlocuirea vegetației naturale sub forma defrișării pădurilor și a instalării vegetației ierboase se intensifică fenomenele de bioacumulare. Dimpotrivă, luarea în cultură a terenurilor necultivate încetinește acest proces. Totodată, prin defrișarea sau desțelenirea terenurilor în pantă se accentuează fenomenele erozionale asupra solului urmate de colmatarea văilor.

În partea de vest a comunei, sunt foarte evidente influențele de acest fel și consecințele lor, la peste 200 m altitudine, dar mai ales în sectorul piemontan între 250 și 300 m.

Modificări importante în raporturile dintre diferite grupe de constituienți ai solului a fost introducerea acestor terenuri în circuitul agricol.

Pe zonele joase ale comunei influențele cele mai puternice asupra solurilor s-au manifestat sub forma lucrărilor agricole și din păcate ele rămân de actualitate, se mențin în ciuda evidenței efectelor negative.

Executarea arăturilor la un grad de umiditate prea mare sau prea redus conduce la formarea de brazde sau bulgări mari care necesită apoi lucrări ce cauzează modificarea structurii. Toate aceste riscuri fac referire mai ales la solurile de pe terasele de luncă din estul comunei.

Din păcate, se pot observa foarte multe situații în care solurile sunt bătătorite datorită circulației fără rost pe câmp a tractoarelor, animalelor, prin scurtarea unor trasee prin intermediul cărărilor, fenomene ce pot afecta foarte mult și destul de brutal structura solului.

Pășunatul nerațional, cu încurcătura prea mare de animale pe pășuni duce la modificarea structurii solului în special când acesta este umed.

Multe lucrări agricole pot avea și un impoact pozitiv dacă sunt executate corect. Executarea lucrărilor la momentul optim de umiditate evită foarte mult distrugerea structurii solului precum și tasarea secundară. Lucrările executate pe curbele de nivel și la momentul optim au drept consecință nu numai combaterea eroziunii, ci și acumularea apei în sol. Arătura cu subsolar din cadrul terenurilor cu tasare primară dar și secundară duce la îmbunătățirea regimului aero–hidric al solului și evită stagnarea apei la suprafața lui.

Cea mai mare parte din suprafața solurilor comunei este cultivată cu culturi de câmp, suferind efectele specifice unei astfel de practici agricole (consum intens de elemente nutritive din sol, intensitatea fenomenelor erozionale, intervenții antropice pentru compensarea acestui consum cu diferite substrate chimice, artificiale, etc). În cazul cultivării cerealelor păioase pe terenuri în pantă, în aceste condiții se recomandă să se introducă în asolament și culturi perene amelioratoare sub formă de fâșii sau benzi care sa contribuie la oprirea eroziunii solului și păstrarea stării lui naturale de fertilitate. Rotația la timp a culturilor pe același teren determină folosirea mai eficientă a elementelor nutritive existente la diferite niveluri ale solului, contrar situației în care monocultura duce la folosirea unilaterală a acestora și numai la nivelul de răspândire maximă a sistemului radicular.

În ceea ce privește zona studiată, se poate semnala și existența unor fenomene de poluare prin deversarea unor dejecții de la unele cadre economice, prin depozitarea gunoaielor din gospodăriile populației și prin depunerea pe sol sau infiltrarea în acesta a unor agenți poluanți proveniți de pe platformele industriale ce aparțin județului Bacău.

Necesitatea lucrărilor ameliorative

Se poate aprecia faptul că teritoriul comunei Nicolae Bălcescu dispunde de soluri de foarte bună calitate, mai ales în sectoarele de luncă și de terase și care în general sunt puse în valoare prin experiența și preocuparea tradițională a locuitorilor săi. Unele dintre caracteristicile naturale, utilizarea îndelungată a acestor soluri precum și folosirea adeseori a unor agrotehnici neadecvate reclamă unele intervenții precum îmbunătățirea calității lor.

În vederea aplicării măsurilor de ameliorare în teritoriu se recomandă gruparea solurilor pe tipuri de lucrări. Aceste lucrări sunt legate de necesitatea irigațiilor, a aplicării unor măsuri antierozionale, de drenaj și de desecare, combatere a sărăturii, amenajare calcică, etc.

Necesitatea irigațiilor

Teritoriul comunei Nicolae Bălcescu este caracterizat printr-un climat temperat- continental, cu temperatura medie anuală de 9°C și se află sub influențele de ariditate. Cantitățile de precipitații mai importante se înregistrează la începutul verii. În general precipitațiile sunt insuficiente și mai ales repartizate neuniform în decursul anului, înregistrând variații mari de la un an la altul. În astfel de condiții, irigațiile constituie o primă măsură în scopul unei agriculturi cu producții sigure și stabile.

Condițiile diferite de relief, sol, gleizare, pseudogleizare conduc la împărțirea teritoriului în mai multe categorii:

Terenurile irigabile fără restricții impuse de sol. Acest caz se întâlnește pe suprafețele foarte întinse de pe interfluviile teraselor de 10 – 15 m și 35 – 40 m;

Terenuri irigabile cu restricții minore. Ceea ce limitează irigațiile sunt restricțiile date de gleizare și pseudogleizare slabe, eroziune moderată etc. Aceste restricții se întâlnesc mai ales pe terenurile joase din luncă, 2- 4 m, 5 -7 m;

Terenuri irigabile cu restricții mijlocii. Acestea se datorează gleizării moderate, precum și a pseudogleizării moderate, eroziuni puternice de suprafață;

Terenuri irigabile cu restricții mari, sunt date de gleizare puternică și foarte puternică:

O altă categorie sunt terenurile excluse de la irigații datorită gleizării mlăștinoase, pantelor mari, apelor stagnante și scurgerilor laterale, alunecărilor stabilizate și active.

Necesitatea lucrărilor de drenaj

Acestea sunt în funcție de intensitatea proceselor de gleizare care impun și necesitatea lucrărilor de drenaj sau desecare împărțindu-se în mai multe categorii:

Terenuri care nu necesită deloc lucrări de drenaj sau desecare;

Terenuri cu un grad de gleizare moderată sau slabă care necesită măsuri de prevenire a ridicării pânzelor freatice;

Terenuri unde gleizarea este puternică și foarte puternică, care necesită lucrări de coborâre a nivelului freatic prin drenaj;

Terenuri mlăștinoase care necesită o serie de lucrări complexe de drenaj și desecare pentru coborârea nivelului freatic.

Necesitatea lucrărilor antierozionale

Suprafața comunei este afectată într-o pondere destul de însemnată, respectiv 33 % de procese erozionale.

În funcție de pantă și de intensitatea eroziunii, terenurile agricole se pot împărți astfel:

Terenuri care nu necesită nici un fel de lucrare antierozională;

Terenuri care necesită măsuri simple de combatere a eroziunii solului, prin arături pe curbele de nivel și agrotehnica diferențiată;

Terenuri care necesită măsuri antierozionale radicale. Acestea constând din asolamente cu predominarea păioaselor, culturi în fâșii înierbate și alte amenajări de versant;

Terenuri care necesită lucrări antierozionale complexe, datorită alunecărilor de teren și pantelor destul de complexe. Lucrările constau în captarea izvoarelor, limitarea alunecărilor prin plantații, completarea nivelului ierbos.

Practic, o mare parte dacă nu întreaga suprafață a glacisului piemontan și areale foarte întinse din zona deluroasă a Pietricicăi necesită astfel de lucrări.

Necesitatea amendării calcice

Această amenadare calcică se aplică în vederea corectării reacției acide a solului. Este recomandat în special pentru solurile luvice dar si petru alte soluri în general cu pH-ul moderat acid.

6.4 Lucrările de îmbunătățire funciară din cadrul comunei Nicolae Bălcescu

În urma prezentării cadrului natural al comunei s-a putut constata că teritoriul său include forme de relief expuse în mod diferit la fenomenele ce pot afecta productivitatea agricolă.

În zona colinară și piemontană se localizează terenuri puternic afectate de eroziune constând din spălarea solului, torențialitate, șiroire, alunecări de teren.

Îm zona teresată se află terenurile cel mai puțin expuse la degradare, dar care pentru a ajunge la productivitatea dorită necesită lucrări precum irigații, iar pe alocuri sunt necesare desecări și măsuri de fertilizare.

În zona de luncă procesele de degradare a solurilor au fost mult diminuate prin finalizarea amenajării hidortehnice de la Galbeni. Au fost reduse foarte mult înmlăștinirea, eroziunea malurilor.

În aceste condiții, aplicarea măsurilor în ceea ce privește îmbunătățirile funciare, a fost necesar să se țină cont de factorii naturali complecși, dar și de posibilitățile tehnico–materiale existente la nivelul comunei.

În ceea ce privește zona colinară și piemontană s-au efectuat lucrări ce au urmărit restabilirea echilibrului natural al versanților, atenuarea forței erozionale a torenților și amenajarea unor suprafețe pentru utilizarea agricolă prin tasare. Aceste lucrări se pot observa în albiile pârâurilor ce străbat aceasta zonă. Cele mai frecvente sunt barajele antierozionale, terasele, mai ales pe versanții celor două movilițe dintre Dealul Nou și Bălțata.

Din păcate, pentru moment, eforturile făcute în acest scop nu au putut ține pasul cu agresivitatea acțiunii erozinonale care au provocat dezechilibre ce nu au mai putut fi reparate.

Cele mai ample și bune lucrări de îmbunătățire funciară au fost efectuate în partea joasă a teritoriului comunei, în sectoarele de terase și luncă.

În zona teraselor de versant, lucrările de îmbunătățire funciară au fost cele de reducere a eroziunii malurilor, prevenirea inundațiilor și irigarea terenurilor. Podurile teraselor de 10 – 15 m și 35 – 40 sunt brăzdate de o rețea de canale de desecare, inclusiv cele realizate pentru regularizarea pârâurilor Bahna, Valea Seacă, Bălțata, Chiseta, cu o lungime de circa 60 de km.

În cazul zonei de luncă, întreaga rețea secundară care se adună aici a fost regularizată.

Mari eforturi au fost făcute și pentru irigarea terenurilor.

Din suprafața agricolă totală a comunei de 4853 ha erau irigate în jur de 2709 ha, reprezentând 55,82 %. Din suprafața arabilă de 3265 ha, ponderea suprafeței amenajate pentru irigat era de 83%. Sistemul de irigații permitea irigarea aproape întregii suprafețe cuprinse între Siret și zona piemontană a Pietricicăi. Este alcătuit din conducte îngropate care asigură irigarea prin pompare din Lacul Galbeni și prin scurgere gravitațională.

6.5. Valorificarea resurselor din zona studiată și implicațiile asupra mediului

Zona studiată nu conține resurse importante, cu excepția balastului, nisipului, lutului, a potențialului agricol și într-o formă limitată a lemnului. Pe lângă acestea se mai adaugă potențialul hidroenergetic despre care am vorbit în capitolele anterioare.

Exploatarea balastului și a nisipului conduce în timp la degradarea albiilor, fenomen frecvent întâlnit pe Siret și Bistrița. Există și situații în care este necesară decolmatarea unor sectoare de albii care conțin balast și nisip sau a acumulărilor. În ceea ce privește decolmatarea albiilor, când se execută în limite stricte au o influență benefică asupra tranzitului de aluviuni în condiții normale.

În timpul viiturilor se mărește eroziunea în adâncime și lateral și se ajunge la intersectarea profilului longitudinal al albiei, când se amplifică extragerile.

În cazul exploatării balastului pentru decolmatarea acumulărilor, apar probleme desebite în legătură cu transportul materialelor până la mal și depozitarea acestuia. Calitatea balastului din acumulări este destul de slabă din cauza conținutului ridicat de materiale pământoase.

Modul necontrolat de utilizare a terenurilor are ca efect dereglări succesive și produce dezechilibre noi. Extinderea terenurilor agricole în spațiul pădurilor, pășunilor și fânețelor și sporirea gradului de arabilitate conduce la accelerarea proceselor erozionale, a alunecărilor de teren și la degradarea terenurilor. Astfel de cazuri se întâlnesc în sectorul inferior al glacisului piemontan și pe versantul stâng al Văii Siretului. Au început sa fie extrem de necesare lucrările de combatere a eroziunii solului și de stabilizare a terenurilor, costisitoare, executate împrăștiat și pe suprafețe reduse. Aceste lucrări prezintă un impact morfogenetic clar prin apariția unor microforme și a unor forme antropice caracteristice.

Exploatarea lemnului, în lipsa unor lucrări de împădurire compensatorii, conduce în mod clar la creșterea suprafețelor despădurite și degradarea terenurilor. Lucrările de împădurire produc schimbări în ceea ce privește potențialul proceselor geomorfologice actuale ce sunt încă active până la încheierea covorului vegetal nou plantat.

Privind valorificarea resurselor de apă, ne referim la alimentările cu apă în sistem centralizat. Acestea se impun în relief prin puțurile special amenajate cu protecție sanitară. Exploatarea apei conduce la denivelări locale ale pânzei freatice, accelerarea vitezelor de scurgere în strat și a proceselor geomorfologice specifice acestora.

CONCLUZII

În urma studiului realizat, imaginea care rezultă din punct de vedere geomorfologic este mai ales aceea a unui relief care aparține în primul rând trecutului, dar și a numeroșilor factori care acționează în prezent.

Cu siguranță se mai puteau spune multe lucruri cu privire la acest studiu realizat asupra comunei, însă această lucrare a vrut să arăte și să demonstreze unele tendințe și linii generale privind atât tematica dată cât și zona de studiu.

O temă importantă tratată în lucrare este caracterizarea geologică care ne ajută să ne familiarizăm cu zona studiată dar mai ales să arătăm că această caracterizare ocupă un segment important în buna cunoaștere a resurselor naturale cât și a terenurilor.

În cadrul următorului capitol m-am oprit asupra caracterizării reliefului, pe care l-am împărțit în două subcapitole, morfometria și morfografia și respectiv tipurile de relief. Acest capitol ne ajută să avem o imagine mai bună asupra comunei cunoscându-i atât împărțirea pe trepte de relief cât și tipurile de relief care îsi au desfășurarea pe aceste zone.

Capitolului „Procesele geomorfologice actuale” i-am acordat o atenție deosebită, deoarece am dorit să scot în evidență urmele rămase în urma proceselor geomorfologice vechi cât și modul prin care acestea influențează teritoriul comunei în prezent.

Datorită faptului că această lucrare este concentrată atât pe realizarea unui studiu geomorfologic cât și pe elemente de planificare, am analizat componentele planificării strategice, oprindu-mă în special pe valorificarea resurselor comunei și pe planificarea acestora, astfel încât să aducă un beneficiu comunei, dezvoltându-se atât din punct de vedere economic cât și turistic.

Așadar sper că prin această lucrare am reușit să demonstrez cât este de importantă cunoașterea unui teritoriu din punct de vedere al geologiei, reliefului, proceselor geomorfologice actuale, ce impact au acestea asupra zonei studiate, iar cel mai important lucru, cum poate un om de rând utiliza toate acestea în interesele proprii, iar în mod special în valorificarea, planificarea și dezvoltarea zonei.

, imaginea care rezultă din prezentarea regiunii din punctul de vedere geomorfologic este mai ales aceea

Bibliografia

Achim, F., 2013, Cartografie geomorfologică, Editura Universitară, București.

Badea, L., 1953, Lunca și problemele ei practice, Natura nr. 3, București.

Băcăuanu, V., 1989, Geomorfologie, Editura Universității Al. I. Cuza, Iași.

Băcăuanu, V., Donisă, I., Hârjoabă, I., 1974, Dicționar geomorfologic, Editura Științifică, București.

Bâgu, Ghe., Mocanu. Al., 1984, Geologia Moldovei, stratigrafia și considerații economice, Editura tehnică, București.

Brandabur, T., Giurgea, P., 1980, Contribuții la cunoașterea Văii Siretului în regiunea Bacău – Roman, Comunicări de geologie, vol II, nr. 2.

Brânduș, C., 1981, Subcarpații Tazlăului. Studiu geografic, Editura Academică.

Cojocaru, E., Ivașcu, Ghe., 1973, Harta pantelor orașului Bacău și a împrejurimilor sale, Studii și cercetării științifice I. P. , Bacău.

Coșa, A., 2010, Monografia Comunei Nicolae Bălcescu, Editura Babel, Bacău.

Coteț, P., 1954, Metode reprezentări cartografice, Editura Tehnică, București.

Donisă, I., 1968, Valea Bistriței, Editura Științifică, București.

Donisă, I., 1968, Geomorfologia Văii Bistrița, Editura Academiei Române, București.

Donisă, I., Hîrjoabă, I., 1974, Terasele Siretului între Roman și Mărășești, An. St. Universitare, București.

Grecu, Florina, 1992, Fenomene naturale de risc – geologie și geomorfologie, Editura Universității din București.

Grigore, M., 1972, Cartografia geomorfologică, Centrul de multiplicare al Universității din București.

Grigore, M., Popescu, N., Ielenicz, M., 1987, Harta proceselor geomorfologice actuale, Studii geografice, II, TUB.

Hîrjoabă, I., 1968, Relieful Colinelor Tutovei, Editura Academiei Romăne, București.

Ichim, I., Bătucă, D., Rădoane, Maria, Duma, D., 1989, Morfologia și dinamica albiilor de râu, Editura Tehnică, București.

Ielenicz, M., 2004, Geomorfologie, Editura Universitară, București.

Ielenicz, M., Metodica cercetării albiilor majore, Terra 1 – 4.

Lupu, N., și colaboratorii, 1972, Județul Bacău, Editura Academică, București.

Martiniuc, C., 1950, Date geomorfologice în legătură cu Subcarpații Românești, Lucrările Institutului Geografic, București.

Moțoc, M., 1963, Eroziunea solului pe terenurile agricole și combaterea ei, Editura Agricolă, București.

Nechita, Mariana., 2009, Modelarea antropică a mediului fizico- geografic al municipiului Bacău și împrejurimile sale, poluarea și protecția sa, Teză de doctorat, Coord. Grigore Posea, București.

Posea, G., Cioacă, A., 2003, Cartografiere geomorfologică, Editura Fundației „ România de Mâine”, București.

Posea, G., Popescu, N., 1964, Harta geomorfologică generală. Analele Univ. din București, Seria șt. Nat., geol. – geogr., nr. 1.

Posea, Gr., Grigore, M., Popescu, N., Ielenicz, M., 1976, Geomorfologie, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Săndulache, I., 2015, Lucrări practice de geomorfologie cu aplicații GIS, Editura Universitară, București.

Toma, V., 1996, Caracterizarea geografică a comunei Nicolae Bălcescu – Județul Bacău, Editura Universitară, București.