SPECIALIZAREA: PLANIFICARE TERITORIALĂ DISFUNCȚII URBANISTICE ÎN MUNICIPIUL SIGHETU MARMAȚIEI, JUDEȚUL MARAMUREȘ Coordonator științific, Prof. Univ…. [304212]

UNIVERSITATEA “BABEȘ-BOLYAI”, CLUJ-[anonimizat]. Univ. Dr. Filip Sorin

Absolvent: [anonimizat],2019

UNIVERSITATEA „BABEȘ-BOLYAI”, CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

SPECIALIZAREA: [anonimizat],

Prof. Univ. Dr. Filip Sorin

Absolvent: [anonimizat], 2019

[anonimizat] “[anonimizat]”, am realizat o [anonimizat] a [anonimizat] a [anonimizat] a le remedia sau înlătura și de a constitui o uniformitate și funcționalitate în structura urbană a acestui oraș.

De ce urbanismul ? Pentru că urbanismul urmărește atât aspecte care țin de latura exterioară sau estetica unui spațiu (ansamblu de așezări umane) cat și aspectele care țin de partea interioară sau funcțională a acestuia, urmând ca prin planificare si proiectare strategică să se stabilească o armonie și o proporționalitate între cele două componente majore.

De ce disfuncțiile urbanistice ? [anonimizat], se pot stabili și prioritiza cele mai bune măsuri de remediere sau de soluționare a acestora. [anonimizat] “disfuncție” [anonimizat] a [anonimizat].

Zona de studiu pe care am luat-o în considerare pentru elaborarea studiului de “Disfuncții urbanistice”, [anonimizat], [anonimizat].

Etimologic, [anonimizat] (zeget=cetate) dar și maghiare (sziget=insulă). [anonimizat] 1326, iar ca oraș din anul 1352. Capitală de peste șase veacuri a [anonimizat] (10.000 î.Hr.), neolitic, epoca bronzului și epoca fierului. [anonimizat] a afirma că teritoriul orașului a fost locuit permanent de comunități umane din cele mai vechi timpuri pană în zilele noastre.

Capitolul 1. [anonimizat] , sol, plante, animale, peisaje, în cadrul căruia omul trăiește și își desfășoară activitatea. Interferarea activităților umane cu mediul natural pe parcursul timpului, a [anonimizat]. Schimbul de materie și substanță între om și natură provoacă în mod inevitabil perturbări ale echilibrului ecologic.

Prin dezvoltarea haotică a [anonimizat], spațiile verzi limitrofe au fost încetul cu încetul desființate și înglobate în zona construită. Astfel, zona centrală a orașului a pierdut contactul cu natura,crescând mereu în detrimentul ei suprafața urbei.Totodată, datorită exploatării terenurilor și a creșterii rentei funciare, spațiile plantate intravilane au fost cu timpul construite, iar pe lânga asta, asupra celor care au rămas se observă o proastă distribuție spațială.

Sub aspect general, la sistematizarea orașelor se urmărește crearea de suficiente zone plantate, uniform repartizate. Cartierelor insalubre și prost construite le sunt atribuite funcții precise-parcuri, grădini, terenuri de sport, zone de protecție etc, după ce trec printr-o etapă de transformare a lor în zone plantate riguros organizate. Prin pătrunderi plantate se asigură legătura orașului cu natura înconjurătoare, utilizându-se masivele plantate deja existente.

Cartierele de locuit se izolează prin fâșii plantate de arterele de mare circulație. Alte premise ale sistematizărilor urbane sunt utilizarea cât mai pronunțată a particularităților naturale, orientarea compoziției spre valorile naturale și includerea acestor valori în ansamblul orașului, valorificarea peisajului.

Amplasarea în teritoriu

Zona de studiu pe care am luat-o în considerare pentru elaborarea studiului de “Disfuncții urbanistice”, este municipiul Sighetu Marmației, oraș situat din punct de vedere al amplasării teritoriale în nordul depresiunii Maramureșului, la confluența râurilor Tisa, Iza și Ronișoara

Etimologic, numele Sighet are origini traco-dacice (zeget=cetate) dar și maghiare (sziget=insulă). Din punct de vedere administrativ teritorial, Sighetu Marmației este atestat documentar incă din anul 1326, iar ca oraș din anul 1352. Capitală de peste șase veacuri a Maramureșului istoric, orașul Sighet are urme de viețuire umană din paleoliticul inferior (10.000 î.Hr.), neolitic, epoca bronzului și epoca fierului. Așezarea de pe dealul Solovan din perioada dacică, ne dă dreptul de a afirma că teritoriul orașului a fost locuit permanent de comunități umane din cele mai vechi timpuri pană în zilele noastre.

Cartierele de locuit se izolează prin fâșii plantate de arterele de mare circulație. Alte premise ale sistematizărilor urbane sunt utilizarea cât mai pronunțată a particularităților naturale, orientarea compoziției spre valorile naturale și includerea acestor valori în ansamblul orașului, valorificarea peisajului

1.2. Tipologia spațiilor verzi amenajate

Ansamblul unităților de spațiu verde existente pe teritoriul urban și periurban formează, într-o structură spațio-funcțională unitară, în funcție de factorii naturali, social-economici și de mediu construit, sistemul spațiilor verzi urbane și periurbane. Aceste unități de vegetație se găsesc în teritoriu prin suprafețe extrem de variate (aliniamente stradale, rondele cu flori,păduri de recreere,grădini botanice).

Defiind noțiunea de spațiu verde intraurban și periurban, S. Muja precizează că aceasta este o categorie funcțională din cadrul localităților, sau din afara acestora care se caracterizează prin existența unui cadru natural sau amenajat și prin existența unui cadru construit, cuprinzând amenajări și dotări corespunzătoare unor activități cultural-sportive și recreative ale populației.

Caracteristicile surprinse de autor subliniază relația de complementaritate dintre vegetație și dotările existente în teritoriu, primul element determinând categoria funcțiilor de protecție și ameliorare a calității environmentale, iar al doilea element determină categoria funcțiilor cultural-educative, de agrement și odihnă .

Din punct de vedere al amplasării în raport cu localitatea există doua categorii importante de spații verzi:

1). spații verzi interioare (intraurbane), care includ ansamblul de spații verzi cuprins în perimetrul construibil al localității. Acestei categorii îi revin importante funcții de ameliorare a microclimatului, de satisfacere a necesității cotidiene, de recreere și de destindere;

2). spații verzi exterioare perimetrului construibil (periurban), care cuprind zonele de agrement și alte categorii de spații periurbane, care au, în principal, funcția de a asigura petrecerea a timpului liber, la sfărșit de săptămănă.

Clasificarea spațiilor verzi intraurbane ( după Melinda Cândea, 2006)

A) După criteriul folosinței spațiile verzi se grupează în:

1. Spații verzi de folosință generală ( publice, cu acces nelimitat), care cuprind scuarurile, grădinile ( orășenești, de cartier, grădina complexului de locuit, etc) , parcurile, grădinile botanice și zoologice, spațiile verzi aferente căilor de circulație din oraș, de-a lungul cursurilor de apă, din jurul unor dotări publice.

2. Spații verzi de folosință specială (cu acces limitat), care aparțin unităților industriale, de învățămănt, culturale, sanitare și curative, locuințelor individuale etc.

B). După profilul predominant, spațiile verzi urbane pot fi:

1. Spații verzi cu profil specializat, care includ grădinile botanice, parcurile dendrologice, grădinile zoologice, grădinile de trandafiri, parcurile pentru expoziții, spațiile verzi din cimitir.

2. Spații verzi cu profil de protecție, cuprind plantațiile de consolidare a terenurilor, plantațiile de protecție a cursurilor de apă, plantațiile de protecție contra poluării și împotriva fenomenelor meteorologice nefavorabile, plantațiile aferente unor căi de comunicație.

3. Spații verzi cu profil de recreere cotidiană, ca și parcurile, grădinile, scuarurile.

Din relația oraș-spațiul verde-timp liber pentru recreere și agrement s-au conturat:

a). Spații de recreere și agrement cotidiene, prezente în mediul urban utilizate în special de cei vârsnici și foarte tineri, la care se adaugă un procent variabil de populație care preferă această formă de recreere.

b). Spații de recreere și agrement de sfărșit de săptămănă, situate în proximitatea centrului urban, care oferă recreerii săptămănale avantage multiple prin accesibilitate, posibilitați de petrecere a timpului liber, nefiind obligatoriu necesitatea cazării participanților.

c). Spații de recreere săptămănale, situate la distanțe mai mari de oraș care necesită și cazarea vizitatorului.

Defiind noțiunea de spațiu verde intraurban și periurban, S. Muja precizează că aceasta este o categorie funcțională din cadrul localităților, sau din afara acestora care se caracterizează prin existența unui cadru natural sau amenajat și prin existența unui cadru construit, cuprinzând amenajări și dotări corespunzătoare unor activități cultural-sportive și recreative ale populației.

Caracteristicile surprinse de autor subliniază relația de complementaritate dintre vegetație și dotările existente în teritoriu, primul element determinând categoria funcțiilor de protecție și ameliorare a calității environmentale, iar al doilea element determină categoria funcțiilor cultural-educative, de agrement și odihnă

De la cuvântul de origine latină „exquardeo” și de la transmiterea lui în cuvântul englez „square”, scuarul semnifică în accepțiunea actuală a cuvântului, spațiul plantat de dimensiune mică oscilând între 0,3 și 3,0 hectare, destinate odihnei de scurtă durată sau realizării unui efect decorativ deosebit. Au o rază de deservire de circa 400 m distanță, iar după timpul pentru care se amenajează se cunosc cunosc scuaruri definitive și scuaruri temporare, acestea din urmă se realizează pe terenurile libere din orașe, rezultate din demolări sau alte cauze și care urmează să fie construite într-o etapă mai îndepărtată (fig. 1.1).

După suprafețe și nevoi sunt scuaruri în care se accede cu alei de traversare și locuri de odihnă și scuaruri fără alei. Cele fără alei au un rol mai mult decorativ și apar în fața unor edificii publice sau în piețe ca elemente ce dirijează circulația vehiculelor ca de exemplu sensurile giratorii. Scuarurile din intersecții fiind înconjurate de străzi sunt ușor accesibile, dar prezintă dezavantajul poluării fonice și atmosferice prin circulația intensă. Modul de rezolvare a compoziției poate fi peisager, dar mai des este arhitectural. Plantațiile se grupează pe margini fie pentru a putea fi mai bine privite, fie pentru a constituii elementul de protecție și despărțire față de stradă pentru vizitatori. La scuarurile fără alei putem întălnii în partea centrală elemente de îmodobire arhitecturală ca fântănile sau statuile. Din ce în ce mai mult scuarul devine un spațiu permisibil dezvoltării unor relații sociale de grup restrăns fiind organizat în vederea desfășurării unor activități recreative și non-recreative.

Parcul pădure este un masiv forestier situat în afara limitei orașului, masiv existent în care s-au făcut unele amenajări în vederea satisfacerii nevoilor de agrement ale vizitatorilor prin adăposturi, alei, terenuri de sport, bufete, etc. Parcul pădure poate asigura în unele condiții și odihna săptămănală și anuală a orășenilor (vilă și hoteluri). În conformitate cu HCM 114/1954, se precizează că se atribuie fiecărui oraș, după mărimea sa, un număr de păduri destinate agrementului și în care tăierile se vor face numai în funcție de aceste considerente.

Pentru București intră pădurile situate pănă la 15-35 km rază;

Pentru orașe cu peste 100.000 de locuitori idem 10-20 km.

Pentru orașe cu 50-100.000 de locuitori idem 5-15 km;

Pentru orașe cu 20-50.000 de locuitori idem 5-12 km;

Pentru orașe cu 10-20.000 de locuitori idem 5-10 km;

Pentru orașe sub 10.000 de locuitori idem 3-6 km.

În unele cazuri pădurile parc se pot organiza și în zone balneo-climaterice importante cu condiția să existe posibilități decente de acces.

Exemple tipice de parcuri pădure din țara noastră sunt Snagov și Băneasa din apropierea Bucureștiului, pădurea Hoia din apropierea Clujului, Dumbrava de la Sibiu, Pomul Verde din Timișoara, Poiana Brașov din Brașov, Păulești Parc din zona periurbană a Ploieștiului.

Suprafața parcurilor de cultură și odihnă este mai mare depășind în general 30-40 ha, din aceată cauză amplasarea lor față de oraș fiind mai puțin centrală.

Dotările parcului de cultură și odihnă pot fi cinematografe, pavilioane și platforme pentru expoziții, terenuri de antrenament sportiv, teatre în aer liber, biblioteci, colțuri de joc pentru copii, zone rezervate distracțiilor de tot felul. Exemple: parcurile M.Gorki, Sokolniki, Letfortova din Moskova, parcul Kirov din Leningrad.

După R. Assunto ( „Scrieri despre artă”), grădina reprezintă „ sensul particular al bucuriei estetice, care se diferențiază de uz întrucât nu consumă obiectul și nici măcar nu și-l apropie, ci îi infinitizează valoarea constituind ca prezență infinită, pentru totdeauna și pentru toți, ceea ce în consum și în uz este prezență trecătoare pentru folosință comună.”

După Kant („Critica puterii de judecată”), grădinăritul „ este o prezență sensibilă a găndirii care se exprimă în natură, modelând-o ca operă de artă prin dispunerea copacilor și plantelor, florilor și pajiștilor, cu sau fără ornamentul adițional de statui, fântăni, cascade și pavilioane, cabane sau ruine false, astfel ca modul acestei prezentări să placă, în contemplație, celui care trăiește în grădină, gândind în grădină.”

Grădinile sunt unități verzi cu suprafețe între 3 și 20 ha, care au ca funcție principală asigurarea recreârii locuitorilor din raza de deservire care oșcilează între 1,5-2 km. Ele sunt integrate în spațiul locuirii au utilizare zilnică și se clasifică în grădini cu profil specializat și grădini de cartier.

După M.Căndea, grădina de cartier este un element component al spațiului ambiental al locuirii, in spațiu verde grupat, unde se îmbină stilul geometric din partea centrală, cu stilul peisager din zona periferică, care îl izolează parțial de construcții. Grădina de cartier are o rază de deservire de 1-2 km pentru odihnă și recreare locuitori.

Grădinile botanice, zoologice, expoziționale, dendrologice etc., reprezintă spații cu profil specializat având rol științific, care în anumite cazuri depășesc suprafața de 20 ha. Grădinile orășenești se întâlnesc în special în orașele mici și mijloci cu funcții asemănătoare parcurilor ( vezi „Grădina Morii”-Sighetu Marmației.)

Organizarea teritoriului de pe raza unităților economice urmărește realizarea unui sistem unitar, corespunzător funcțional și estetic. Pe lângă căile de circulație și construcții existente, spațiul verde ocupă un loc important prin rolul său de a izola unele sectoare fonic (procesul de producție trebuie să se desfășoare în liniște), chimic (de a împiedica răspăndirea noxelor produse de alte sectoare). Astfel se creează un mediu favorabil pentru odihnă în timpul pauzelor, orientării circulației și constituirii unei perdele de protecție în jurul teritoriului intreprinderilor.

Sunt prezente spații verzi aferente cimitirelor și crematoriilor, spații verzi de pe lângă spitale, sanatorii, și stațiuni balneoclimaterice, spații verzi de pe teritoriul instituțiilor de învățămănt, spații verzi speciale pentru recreerea copiilor, grădini și parcuri sportive, spații verzi aferente cartierelor de locuit, ale căror dotări sunt specifice profilului fiecărui în parte.

Spațiile de joacă din cadrul ariilor rezidențiale, cele din incinta instituțiilor de educație și învățămănt, cele aferente grădinițelor și căminelor și din cuprinsul spațiilor verzi publice se amenajează pe categorii de vârstă, cuprinzând dotări foarte variate pentru jocurile și activitățile fizice, pentru agrement, pentru activități instructiv-educative etc. Cele rezervate copiilor se izolează prin plantații și pentru a nu deranja prin zgomot se amplasează la distanțe convenabile față de locuințe. Rețeaua de alei sumară, intrările cu o bună vizibilitate și protecția copiilor prin garduri adecvate sunt căteva caracteristici ale terenurilor de joacă.

Spitalele și sanatoriile trebuie să aibă în dotare condiții prielnice de refacere a sănătății și de recuperare a forței de muncă a oamenilor, prin amenajarea de grădini sau parcuri prielnice pentru exerciții fizice, plantații și odihnă. Spațiile verzi din incinta acestor instituții asigură areale diferențiate, protejează împotriva curenților de aer și a surselor de zgomote exterioare.

Amenajările destinate întrecerilor sportive sau exercițiilor de cultură fizică și sport nu se limitează numai la terenuri de fotbal, piste de alergări și ciclism, tenis etc, ci și la asigurarea unor locuri de odihnă sau plimbare a populației. Astfel că se formează unități de spațiu verde autonome, denumite parcuri sau grădini sportive dotate cu clădiri cu destinație culturală, construcții auxiliare și de deservire, izolate prin vegetație lemnoasă, floricolă sau ierbacee.

Situat la hotarul de nord al României și al județului Maramureș, la confluenșa râurilor Tisa, Iza și Ronișoara, municipiul Sighetu Marmației se întinde la poalele dealului Solovan pe o câmpie cu o altitudine de 274 m pe o suprafață de 13.536 ha. Se învecinează la nord cu Ucraina, despărțit de râul Tisa, având la nord est comuna Bocicoiu Mare, la est comuna Vadu Izei, la Vest comuna Sarasău și Munții Igniș.

Clima orașului este temperată specifică depersiunii Maramureșului, fără fenomene atmosferice deosebite și fără vânturi predominante. Temperatura medie anuală oșcilează în jurul valorii de 8 grade C. Cantiataea precipitațiilor variază între 600-800 mm, repartizată neregulat. Terenul din perimetrul municipiului este situat pe depozite cuaternare reprezentate prin depozite de vârsta pleistogenă (grohotișuri) și holocenă (depozite de terase și aluviuni), foramte din nisipuri, pietrișuri, marne și gresii.

Prin calea ferată municipiul are legătură directă cu București, Brașov, Timișoara și alte orașe importante din țară. Iar pe cale rutieră se află la 65 km de Baia Mare, 110 km de Satu Mare.

Distribuția teritorială a spațiilor verzi și corelația cu zonele funcționale

Repartiția spațiilor plantate din oraș este dictată de specificul linear al orașului est-vest cu două artere principale, paralele. Extinderea sudică și nordică a orașului este limitată de apele Izei, respectiv Tisei ( linie de frontieră cu Ucraina ). Deși linia centrală a orașului are tendința să urmeze aliniamente de vegetație, specificul distribuției spațiale a spațiilor verzi

Distribuția spațiilor verzi pe cartiere

Densitatea populației este concentrată în cele două mari arii rezidențiale situate la un capăt și celălalt al liniei est-vest, unite de strada principală și străzi secundare paralele cu aceasta. Acestea sunt cartierele Independenței, Cuza-Vodă, Constructorului în partea de vest, respectiv Tudor Vladimirescu, Unirii, Bogdan-Vodă în partea de est.

Sub raportul dimensionării spațiilor verzi, aceste areale de locuință colectivă ( majoritar P+4 ) înregistrează deficite severe. Sunt prezente doar spațiile verzi din jurul blocurilor de locuințe, vergetație de arbuști și aliniamente stradale, spațiile de practicare a unor sporturi suprapunându-se în mare parte cu cele aflate în dotarea instituțiilor de învățământ.

Aceste arii rezidențiale prezintă o degradare fizică și morală accentuată în ultimii ani și datorită acestui factor de subdimensionare a ariilor vegetative, de lipsa spațiilor de recreere și odihnă urbane. În unele locații, mai ales în locuințele colective mai noi din zona Unirii, Bogdan-Vodă s-au amplasat spații de joacă mici pentru vârsta preșcolară cu gazon și alei largi.

De-a lungul și în apropierea axului central al urbei s-au creat căteva scuaruri cu diferite funcții în sistematizarea teritorială. Acestea se prezintă în cele mai multe cazuri sub formă alungită, și se află în apropierea unor obiective culturale:

Scuarul de pe o parte și alta a străzii Piața 1 Decembrie 1918;prezent basorelieful lui Ioan Buteanu, de arbuști și rășinoase de talie mică, alei drepte și largi, salcâmi și bănci pentru odihnă;

În continuare spre vest, scuarurile se întâlnesc între cele două artere principale, întrerupându-le continuitatea clădirile vechi de tip burg care oferă un spectacol vizual deosebit, component al particularității municipiului; se remarcă Statuia Ostașului Român, înconjurat de gazon și flori, limitat de gard viu;

Scuarul numit generic „parcul central” reprezintă un perimetru alungit de cca. 25 m lățime și 200 m lungime, mărginit de Piața Muncitorească în est și de un Monument al victimelor celui de-al doilea război mondial în capătul vestic; este principalul spațiu de odihnă cotidiană a cetățenilor care se opresc aici, discută, se relaxează, meditează; perimetrul cuprinde spații destinate pentru joacă de vârstă preșcolară, alei pietruite și bănci, rondele cu flori, arbuști și arborete de castani și salcâmi, basoreliefuri reprezentând pe Octavian Goga și Vasile Alecsandri; o fântână arteziană funcțională doar vara împrejmuit de flori se află în centrul scuarului.

Restul spațiilor verzi care se încadrează în tipologia scuarurilor sunt mai izolate, mai reduse ca dimensiune și prezintă dotări elementare ale genului; într-unul din cele mai vechi cartiere din Sighetu Marmației, cartierul 1 Mai, face excepție de la regulă un scuar cu funcție de grădină de cartier, împrejmuit de blocuri și dotat cu numeroase spații de joacă pentru copii și practicare a unor sporturi ( fotbal și tenis ), alei întretăiate cu bănci, împodobiți cu arbori și pomi.

În sudul orașului, la poalele dealului Solovan și pe malul drept al râului Iza, se află parcul „Grădina Morii”, care este de fapt o „grădină orășenească” – după termen de specialitate, desemnând spațiu verde de dimensiunile unei grădini dar cu atribuții specifice unui parc, întâlnite în special în orașele cu o populație mai mică de 50 000 de locuitori. Acesta poate fi abordat de pe două străzi paralele prin mijloace auto,și pietonal pe linia digului din ambele sensuri.

În mijlocul parcului se înalță „ Hotel Marmația”, o clădire fastuoasă ce se poate bucura de

un statut de 4 stele.Clădirea a fost proiectată în 1941 și dată în folosință în 1942. A fost

cazarmă, găzduind militarii germani și maghiari în timpul celui de-al Doilea Război

Mondial, dar și hotel pentru elita maghiară până în 1944. După 1944 a fost spital, apoi ,din

1978 hotel. Arhitectura este de influență austriacă utilizându-se lemnul, piatra, obloane

decorative și alte elemente specifice Imperiului Austro-Ungar. Hotelul are 49 de camere și

urmărește toate condițiile impuse de normele europene, inclusiv parcare auto cu o

capacitate

Din punct de vedere fitogeografic, Dealul Solovan se încadrează în provincia Central-europeană, sub provincia Carpaților Orientali, circumscripția Munților Oaș-Igniș în care se include zona de piemont. Acesta este bine individualizat între râul Iza și afluenții săi, Șugău și Valea Spinului pănă la Culmea Hotarului. Reprezintă o regiune de legătură între Munții Vulcanici și Depresiunea Maramureșului. Este aliniată în direcția SE-NV cu o lungime de aproximativ 10 km. Morfologic aspectul reliefului este unitar, dar este adânc brăzdat de câteva pâraie, care se varsă spre nord direct în râul Iza.

Relieful se prezintă cu creasta principală în direcția SE-NV, versanți cu pante mai domoale și mai prelungi spre sud și cu pante mult mai scurte și mai abrupte spre nord ( spre Sighet ), iar pe culme pe așa zisul „platou” înclinarea este slabă circa 10 grade spre sud și din culmea principală pornesc ramuri spre direcția nordică cu pante repezi spre est și vest (cu înclinări destul de mari, chiar și peste 40 de grade ). Se pot distinge trei tipuri de habitate, de pădure, ierboase și acvatice.

Dealul Solovan prezintă o mare diversitate floristică și faunistică ceea ce reprezintă un indicator al stării de adaptare a speciilor la ecosistemele locale, fiind o premisă a continuității pădurii, inclusiv o peșteră de natură tectonică în gresii.

La cca. 1300 m est de Grădina Morii, tot pe malul stâng al Izei se găsește „Parcul Dendrologic Iza”, o oază de verdeață cu o valoare considerabilă apreciind zecile de specii de arbori existente și marea varietate de păsări ce se cuibăresc aici. Proiectat încă de la începutul secolului trecut, ca spațiu destinat locuitorilor pentru agrement , existând ștrandul natural al Izei și umbra binefăcătoare a arborilor de nuc și mesteacăn, parcul reprezintă un oarecare unicat în regiune, constituind în trecut un pol de atracție a vizitatorilor srăini și autohtoni.

Actualmente, perimetrul se găsește într-o stare avansată de degradare, datorită:

-statutul proprietații este confuz, Direcția Ocolului Silvic Sighetu-Marmației își confruntă drepturile de proprietar cu reprezentanții primăriei;

-din această cauză autoritățile nu execută de ani de zile lucrări de îngrijire a arborilor, de curățare și înlăturare a gunoaielor, recipientelor de plastic, și a altor obiecte nebiodegradabile, în aceste acțiuni implicându-se periodic cadre didactice ale unor unități de învățământ prin inițiative de voluntariat;

– nerepararea unor porțiuni de dig de către autoritățile locale ( găuri în continuitatea sa ), a condus la periodicitatea inundării parcului de apele râului, lasând în urmă gunoaie de tot felul și afectând integritatea fizică și chimică a vegetației;

Ponderea parcurilor și a grădinilor publice din totalul suprafeței spațiilor verzi este reprezentată în figura de mai jos (fig. 2.7)

Fig. 2.7

Se observă că în aceste calcule orientative, s-a luat în cosiderare așezările „Grădina Morii” și „Parcul Dendrologic al Izei” reprezentând parcuri și grădini publice ale municipiului, restul de procente alcătuindu-se preponderent din aliniamente plantate, scuaruri amenajate din centrul orașului, scuaruri amenajate sau neamenajate din și de prin preajma blocurilor din cartiere, spațiile verzi și dotările sportive din jurul creșelor, grădinițelor, școlilor, liceelor. Terenurile libere din intravilan, reprezentate prin mlaștini, stâncării, pante, terenuri afectate de alunecări, grohotișuri, nu se încadrează în categoria spațiilor verzi, la fel și terenurile agricole neproductive precum și perimetrele cimitirelor și a altor forme de gospodărire colectivă.

Parcul Central (fig. 2.8) este un spațiu amenajat pentru recreerea cotidiană a cetățenilor. Amplasându-se ca spațiu între cele două axe principale de șosea, pe o zonificare care își spune pe nume, are o accesibilitate superioară tuturor celorlalte zone verzi din municipiu. Puternic poluat fonic din cauza traficului rutier intens și a aglomerației umane, spațiul deservește odihnei scurte și întrunirilor, fiind dotat cu alei în pietrișuri, bănci și obiecte de joacă pentru copii, toate sub umbra castanelor. De fapt, scuarurile existente de-a lungul fâșiei centrale sunt cele mai vizitate de sigheteni, explicația constituindu-se în concentarea funcționalităților urbane de pe acest perimetru, spații utilizate cotidian cu motivația „relaxării trupului și minții”.

Valorile peisajului natural din Grădina Morii reprezintă la momentul de față cea mai atractivă zonă verde a intravilanului, datorită funcțiilor ei variate și a dotărilor componente.

Considerat de cetățeni spațiul verde „emblemă” a municipiului, parcul se află la o distanță apreciabilă față de ariile rezidențiale mari ceea ce-i diminuează raza de deservire.Însă acest deficit este atenuat de existența unui coridor verde alcătuit din plantații de castani (respectând norma europeană de 11 de arbori/100m ),arbuști și platbenzi, precum și de o șosea de bună calitate ce unește centrul istoric cu atracția verdelui periferic.

Din perspectiva „vizitatorului străin”, Grădina Morii (fig. 2.9) reprezintă o atracție prin serviciile hoteliere oferite de „Hotel Marmația”, prin care se satisfac cerințele unei spații de recreere săptămânale (implicând cazarea) pentru utilizatorii aflați la o distanță mai mare de 30 km de raza municipiului. De asemenea, ștrandul natural al Izei constituie pe timp de sezon un alt factor de aglomerare urbană în zonă, pentru plajă, răcorire în râu, proximitatea Izvorului Cetății (apă de calitate superioară), și pentru punct de plecare spre drumețiile de pe Solovan.