SPECIALIZAREA : PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR [303475]

UNIVERSITATEA ”DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

SPECIALIZAREA : [anonimizat]: [anonimizat]

2020

”Copilul se naște curios în lume și nerăbdător de a se orienta în ea.

Literatura care îi satisface această pornire îl încântă.

[anonimizat], instruiți.

A [anonimizat] e secretul

marilor literaturi pentru copii”.

George Călinescu

”[anonimizat]”

CUPRINS

CAPITOLUL I : Literatura pentru copii.

Conceptul și sfera de cuprindere a literaturii pentru copii

1.2. Specificul literaturii pentru copii

1.3. Temele literaturii pentru copii

1.4. Scriitori și opera ale literaturii pentru copii

1.5. Importanța studierii limbii și literaturii române in învățământul primar

1.6.Funcțiile limbii și literaturii române ca disciplină în învățământul primar

1.6.1.Funcția instrumentală

1.6.2.Funcția informațională

1.6.3.[anonimizat] : [anonimizat]

2.1. [anonimizat], disciplină de studiu

2.2. [anonimizat]

2.4. [anonimizat]-evaluare

CAPITLOLUL III : Metode de valorificare a [anonimizat]

3.1. Obiectivele și ipoteza cercetării

3.2. Metodologia cercetării

3.2.1. Eșantion

3.2.2. Variabile

3.2.3. Metode și tehnici utilizate în cercetare

3.3. Organizarea cercetării

3.3.1. Etapa inițială (pretest)

3.3.2. Etapa formativă

3.3.3. Etapa finală (posttest)

[anonimizat] „raport optim de adecvație dintre mijlocul (forma, condițiile) de realizare a educației și finalitatea (ținta) acesteia – formarea individului pentru umanitate”.

[anonimizat], își sădește o [anonimizat], biologică, intr-o [anonimizat]. Prin educația îndrumată de către un cadru didactic se poate corecta ceea ce este negativ în personalitatea elevului și contura laturile pozitive ale personalității acestuia. Așadar, [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

Subiectul cercetării de față urmăreste consecințele morale și civice pe care le au personajele din literatura studiată și impactul acestora asupra personalității elevului.

[anonimizat], perpetuează în accepțiunea elevului ori prin refuzarea modelelor din literatura în care nu se regăseșteori alegerea unui tip de comportament în conformitate cu modelele culturale. [anonimizat] o [anonimizat]-o perspectivă culturală largă a surselor conțunuturilor.

Valorile morale exercită o puternică influență asupra dezvoltării personalității copilului asigurând condiții favorabile formării unei imagini cât mai completă asupra lumii, oferind posibilitatea înțelegerii multiplelor forme ale vieții și dând capabilitate acestuia de a-și câștiga autonomia.

Literatura ocupă un rol important de modelare nu numai a personalității, ci și a gândirii și a exprimării, determinând elevul să participe la viața eroilor, astfel încât, cu ajutorul imaginilor, sentimentelor, modelelor descoperite, să își exprime stările de conștiință și să își însușească anumite trăsături pe care le analizează în paralel cu cele ale personajului ales drept model.

Într-un articol din „Flacăra” Constantin N. Arseni afirmă ca și literatura are o contribuție dominantă în realizarea unui profil cristalizat sub aspectul moral și spiritual : „Specialist mare fără orizont mare nu există. Orizont mare fără limbă și literatură maternă, nici vorbă. Numai literatura și arta dezvoltă mintea, sensibilitatea, spiritul

omului. Literatura și arta formeză tot ce e frumos în creierul nostru.” Prin intermediul literaturii, nivelul productiv al gândirii critice se activează în momentul în care elevul identifică în textele literare acele personaje-eroi, dominați de factori precum timpul, spațiul, categoriile sociale, curentele literare.

Pe parcursul analizei literare, profesorul trebuie să-l implice pe elev la îndelungate observații, dezbateri și confruntări ca, în cele din urmă, mesajul transmis să devină și operaționabil. Profesorul trebuie să precizeze cla scopul unei lecții de literatură pentru a evidenția esența instructiv-educativă a acesteia, unde obiectivul dominant să deyvolte personalitatea elevului sub anumite aspecte și să-i determine progresul în direcțiile propuse. Acest progres îl va ajuta pe elev să fie pregătit în întâmpinarea sarcinilor actuale și de perspectivă ale societății, să își dezvolte anumite aspecte intelectuale, morale și civice și să își cunoască mai mult latura multilaterală a personalității.

În ceea ce privește studiul literar, elevul va trebui să mediteze asupra propriilor întrebări, evaluate cu ajutorul profesorului : „Ce rol are în viața mea studierea literaturii române? ; Cum îmi pot sădi cunoștințele morale și idealurile de viață prin prisma personajelor din operele literare?; Sunt prezentate personaje cu care aș putea să mă identific?”. În funcție de aceste întrebări, principiile de predare abordate vor întreprinde un rol esențial în gradarea și personalizarea atât a conținuturilor operelor literare , cât și a personajelor prezentate.

Deși se dorește „educarea conștiinței morale și sădirea idelurilor de viață, a dorințelor de progres spiritual”, competențele de lectură și de reflecție asupra mesajelor care se transmit în mod direct elevului, necesită o înțelegere profundă a normelor de trai, atât din cel cotidian cât și din cel transpus în literatură, pentru ca acesta să poată face comparație și să distingă modelele pozitive de cele negative. Așadar, acumularea cunoștințelor pe baza informațiilor receptate din lecturare va trebui dirijată spre pregătirea pentru viața cotidiană. Joseph Baldwin afirma că „scopul educației nu constă în a-i învăța pe elevi să-și cunoască manualeleși să se servească de ele, ci în a-i învăța să se cunoască pe ei înșiși și să dea o bună întrebuințare facultăților lor”.

Prin prisma modelelor prezentate în textele literare, elevul își va putea dobândi anumite concepții care vor duce la descoperirea treptată a propriei personalități, însușindu-și calitățile sau defectele descoperite prin desfășurarea acțiunilor relatate. Astfel, prin strategii și metode specifice gândirii critice, elevul poate diferenția aspectele pozitive de cele negative și să descopere ce rol pot avea în propria sa dezvoltare personală.

CAPITOLUL I

Literatura pentru copii

Conceptul și sfera de cuprindere a literaturii pentru copii

Prin literatură se înțelege, în sens larg, totalitatea operelor scrise sau orale, care îndeplinesc o funcție artistică, găsindu-se sub formă de versuri sau proză.

În ”Dicționarul limbii române” din 1874, autorii înțelegeau prin literatură, lectură, scriere, învățătură elementară, în sensul cel mai larg. Cuvântul ”literatură” provine de la franțuzescul ”literature” și latinescul ”literatura”, de la litera = literă, scriere.

Definirea literaturii pentru copii a declanșat multe dezbateri contradictorii între specialiștii acestui domeniu, unii afirmând, că nu există în fapt o literatură pentru copii, ci despre copii; alții au afirmat că ar exista o literatură preferată de copii, de tineri, dar că aceasta este de o calitate artistică îndoielnică, lipsită de valoare. Sunt și păreri care exprimă încrederea în simțul critic al micilor cititori, afirmând că există opere de valoare în acest segment al literaturii.

Mihail Sadoveanu este de părere că ”o carte pentru copii, ca să fie bună, trebuie să rămână buna și când copilul ajunge om!”

Wikipedia definește acest concept ca fiind un gen literar adresat copiilor și adolescenților, care a apărut în secolul al IX – leași s-a extins abia în secolul al XX -lea. Prima carte ilustrată, publicată special pentru copii, se pare că a fost, conform aceleiași surse, Orbis Pictus, avându-l ca autor pe Jan Amos Komensky, în anul 1658.

Literatura pentru copii este parte integrantă a literaturii naționale și universale. În anul 1964, scriind despre Jules Verne și literatura pentru copii, George Călinescu făcea o precizare, prin care sublinia un adevăr psihologic fundamental : ”copilăria ca stare sufletească este o permanentă a vieții noastre…ca să fie opere de artă, scrierile pentru copii și tineri, trebuie să intereseze și pe oamenii maturi și instruiți. Copilăria nu dispare niciodată din noi, ea constituie izvorul permanent din care decurg toate meandrele vieții noastre.” (George Călinescu – Cronicile optimismului, București 1964, p. 274). Conținutul tematic este inspirat din universul copilului : familie, copilărie, jucării, natură, animale, plante. Acest sector include totalitatea creațiilor literare care prin profunzimea mesajelor , gradul de accesibilitate și nivelul artisticintră în relație afectivă cu cititorii lor.

Evocarea copilăriei este una dintre temele esențiale ale acestui tip de literatură, mai ales că ea a prilejuit câteva capodopere, atât în literatura română, cat și în literatura universală, considerate ”mari cărți ale copilăriei” (La Medeleni – Ionel Teodoreanu, Cuore de Edmondo de Amicis, Singur pe lume – Hector Malot, Micul prinț – Antoine de Saint Exupery, etc.).

Dintre caracteristicile specifice operelor literare, se regăsesc în literatura copiilor următoarele: expresivitate, caracterul formativ și caracterul informativ. Textele literare transmit informații artistice care au sarcina de a educa cititorul, de a forma atitudini morale pozitive, prin valorificarea funcției estetice a limbajului.

Pentru a putea fi incluse în literatura pentru copii, operele literare trebuie să îndeplinească anumite criterii : să aibă valoare artistică și estetică, să fie accesibile pentru diferite categorii de vârstă , să aibă valoare educativă, caracter moralizator, să intre în relație afectivă cu receptorul. Chiar dacă la această vârstă fragedă, copilul nu are capacitatea de a recepta valorile morale și estetice ale unei opere literare, lecturând, acesta are posibilitatea de a-și forma gustul estetic. Textele literare care aparțin acestei secțiuni oferă micilor cititori o modalitate de cunoaștere, de întelegere a mediului înconjurător, a vieții. Ludicul, miniaturalul, atemporalitatea, jovialitatea, umorul, tandrețea, conflictul, suspansul, finalul fericit sunt nelipsite din texte literare destinate copiilor, ceea ce le face accesibile și plăcute.

Trăsăturile fizice și morale ale personajelor, prezentate prin umor, ironie,antiteză, conduc la cultivarea caracterului. În general, cititorii îndragesc eroii cu care se identifică, intrând în pielea acestora. De multe ori personajele îndrăgite rămân în memoria copiilor mult mai ușor decât titlul cărții, astfel copiii ajung să spună că au citit ” Lizuca”, în loc de ”Dumbrava minunată”.

În Literatura pentru copii și tineret, Vistian Goia, definește literatura pentru copii ca fiind ”totalitatea operelor accesibile micilor cititori, indiferent dacă au fost scrise sau nu pentru ei. Ea constituie un domeniu al creației literare și poate fi apreciată în funcție de criteriile estetice ale acesteia” .

Literatura pentru copii are un rol major atât în formarea individului, cât și pentru societate. Ea oglindește trecutul și viitorul, împltește ficțiunea cu realitatea, oderă modele dar și pilde, pregătește copilul de astăzi pentru ziua de mâine.

1.2. Specificul literaturii pentru copii

Conceptul de ”literatură pentru copii” este unul dintre cele mai discutate si adeseori contestate. Teritoriul este fie dilatat până la apariția granițelor față de alte domenii ale cunoașterii, fie îi este contestată însăși existența ei în raport cu alte genuri literare.

În Dicționarul de Pedagogie referitor la ”literatura pentru copii” se consemnează : totalitate a operelor de literatură română și universală, accesibile copiilor și servind la ducarea lor multilaterală, are mare valoare educativă, îndeosebi în ceea ce privește dezvoltarea gustului pentru citit.

Pentru a descrie și legitima teoretic literatura pentru copii, Florica Bodiștean vorbește de existența a trei clase de texte și de autori:

tipul A : o literatură instrumentală care cuprinde literatura perioadei preabecedare (literatura de grădiniță, undeva între carte și jucărie, cu text minim și lectura transferată adulților), floclorul copiilor și literatura instructivă, didactică sau informativă, în cazul acesta, literatura coexistă cu altceva, cu elemente ludice (recitativele – numărători, cântecele care însoțesc jocul), de pedagogie, de etică, de știință – altfel spus, un corpus de texte de frontieră.

tipul B : o literatură scrisa fără adresă care se se potrivește și copiilor pe baza unei sfere comune de preocupări și interese, a necesității de a cultiva o serie de valori și atitudini. Exemple : basmele, dar și Ion Creangă cu Amintirile și poveștile sale; Capra cu trei iezi a lui Creangă, este pentru copii, pildă despre efectele neascultării de părinți, dar adulții pot vedea în ea ceea ce a văzut și critica, adică un scenariu realist, o vendetă generată de refuzul caprei de a accpta avansurile lupului.

tipul C : o literatură a scriitorilor profesionalizați sau a celor care practică în general un alt tip de scriitură, dar înregistrează rezultate notabile în cartea scrisă anume pentru copii. Sunt cărțile în care lectorul implicit, model, este copilul/ adolescentul și nu numai el. Pentru literatura română, lista scriitorilor care se adresează în mod expres copiilor i-ar cuprinde pe Mircea Sîntimbreanu, Octav-Pancu Iași, Cezar Petrescu, Constantin Chiriță, Radu Tudoran, Otilia Cazimir, Elena Farago, Nina Cassian, Ana Blandiana etc.

Astfel, Florica Bodiștean afirmă că literatura pentru copii nu este în primul rând un gen de scriitură, ci mai ales un mod de lectură – una inocentă, didactică, atentă la ”Ce se întâmplă?”, la ”Ce pot învăța de aici?” sau la ” Cu cine aș vrea să semăn?”, ” Ce mă impresionează?”.

Literatura pentru copii și tineret există întâi ca literatură a unui anumit public. Este o delimitare născută din preferințele unei vârste, nu o delimitare estetică. Adevărata literatură pentru copii e cea la care te întorci spre a o reciti.

Parte integrantă a literaturii naționale și universale, literatura pentru copii se adresează nu numai copiilor, ci și oamenilor maturi și instruiți, deoarece copilăria nu dispare niciodată din noi, ea constituie izvorul permanent din care decurg toate meandrele vieții noastre. O literatură exclusiv pentru adulți e limitată, falsă și specializată. Și tot asa numai pentru copii.

Conceptual, literatura pentru copii desemnează o parte a literaturii naționale, incluzând totalitatea creațiilor care prin profunzimea mesajelor, gradul de accesibilitate și nivelul realizării artistice se dovedește capabilă să intre în relație afectivă cu cititorii lor. Caracterul ei aparte reiese din specificul receptării la vârsta preșcolară și școlară mică, conform factorilor:

gradul mai redus al dezvoltării psihice (gândire, limbaj, emoții și sentimente estetice);

sfera de interese, trebuințele și preocupările centrate în jurul jocului, al lipsei de griji, al permanentei interogări asupra lumii;

posibilitățile reduse de identificare a mesajului artistic – copiii trebuie inițiați.

Se pare că prima condiție pentru scriitorul profesionalizat este să privească lucrurile din perspectiva copiilor și să le trateze cu seriozitate. Literatura pentru copii trebuie să rămână purtătoarea unor idei înalte despre om, să stimuleze, să modeleze, să insufle valori morale (bunătate, delicatețe, generozitate, sensibilitate, disponibilitate, simplitate, modestie) și atitudini fără de care nu se poate concepe un proces de formare.

Literatura pentru copii include genuri și specii literare identice celor din literatura națională în general, dar prin conținutul tematic investighează universul propriu de cunoștințe al copilului, năzuințele și aspirațiile lui legate de familie, copilarie.

Evidențiind curajul oamneilor dintotdeauna, printr-o ingenioasă transfigurare artistică, operele țin seama de faptul că în primul rând ” copilul se naște curios de lume și nerăbdător de a se orienta în ea, și numai literatura care îi satisface această pornire îl încântă”. Ca să fie operă de artă, scrierile pentru copii și tineri trebuie să-i încânte și să-i intereseze și pe oamenii maturi, întrucât ”a ieși din lectură cu stimă sporită pentru om e secretul marii literaturi pentru copii și tineret!. (George Călinescu)

Cercetătorii compară vârsta copilăriei cu cea a omului primitiv.

Ilie Stanciu : ” Ca și omul primitiv, copilul mic are o logică a sa , mai bine spus, o mentalitate prelogică. De aici ușurința cu care confundă cauza cu efectul, cu care găsește soluții, însuflețește obiectele și umanizează lumea necuvântătoarelor”.

Christian Poslaniec afirmă că expresia de ”literatură pentru copii și tineret” nu s-a impus decât la mijlocul secolului XX – până atunci s-a vorbit mai mult de ”cărți pentru copii” sau ”cărți pentru tineret” : ”acest lucru corespunde unei migrații progresive către spațiul literar, o recunoaștere a literaturii pentru copii de către instituțiile care selectează cărțile drept opere, adică ”obiecte de cercetare legitimă” (școală, universitate etc.)”. Operele pentru copii au cunoscut apogeul dupa secolull al XVIII – lea. Mult timp înainte, ele erau destinate ”să construiască” sau ” sa edifice”, nu să ”amuze”, să placă. Primele cărți pentru copii au fost vechile manuale școlare.

Copilul ca personaj literar și copilăria ca teritoriu mirific imaginativ, în care omul se descoperă pe sine într-un proces formativ, mereu perfectibil, aparțin epocii moderne, care-i recunoaște imaginația atât de bigată, delicatețea și puritatea psihicului, capacitatea de a pătrunde fenomenele existenței și cunoașterii.

În Franța, mulți cercetători consideră că prima carte cu adevărat pentru copii este Aventurile lui Telemah, a lui Fenelon, în 1699; în timp ce alții se referă la Poveștile lui Charles Perrault sau cu Fabulele lui La Fontaine. Mai timid în secolul al XVII- lea, întrucât estetica după care se conduceau scriitorii aparținând clasicismului era rigidă în regulile ei. Regula celor trei unități (de loc, de timp, acțiune) încorseta libertatea scriitorului, iar accentul pus pe caractere puternice, fără evoluție, nu-i permitea acestuia să se oprească asupra personajului-copil care se aflî întotdeauna într-o permanenta schimbare, în devenire.

Abia în secolul al VIII- lea, prin scrierea lui J.J.Rousseau, Emil sau despre educație, apoi în veacul următor, prin noul curent literar – cel romantic (sec. Al XIX-lea) apar scrieri pentru copii.

Michel Venus afirmă : ” Pentru a putea exista o literatură specifică, copilul trebuie să apară ca o ființă diferită, independentă de adult, cu propriile nevoi culturale, deci, având nevoie de o literatură care nu mai este cea a adultului”. Și, potrivit lui, acest lucru s-a realizat începând cu secolul al XIX- lea. Mult timp, copilul era tratat precum adultul, fiind folosit și la muncă. Philippe Aries, însă, observă această schimbare în secolul al XVII-lea, secolul clasicismului: ” Atunci se formează această concepție morală a copilăriei care insistă asupra slăbiciunilor (firii firave)… dar care asociază slabiciunea sa inocenței, advărată reflectare a purității divine, și care plasează educația pe primul plan al obligațiilor”.

În acest secol, cărțile educative pentru copii erau menite să instruiască, să ”edifice”, propunându-le exemple de copii-model. Christian Poslaniec compara aceste prime cărți cu vechile manuale școlare, vorbind de o piață a cărților ”constructive”, publicate de editori catolici. Începând cu secolul al XIX -lea, însă, se schimbă mentalitatea, considerând că un copil poate să citească pentru a se distra sau, cum s-a spus mai târziu, pentru a ”evada”.

Până acum, secole la rând, cititorii din diferite zone de cultura făceau cunoștință întâi cu marile epopei Iliada și Odiseea, cu Ghilgamesh etc. Au existat, pe parcursul Evului Mediu cărți destinate instruirii și educării prinților moștenitori ai claselor monarhice, dar caracterul lor didacticist, pronunțat pedagogic, nu le încadrează în ceea ce numim artă literară.

Până la apariția volumului de basme al lui Charles Perrault în frunte cu celebra Scufița Rosie , la sfârșitul secolului al XVII-lea, nici un scriitor profesionist nu a compus special literatura pentru copii. Abia după o sută de ani de tăcere (explicabilă prin nerecunoașterea de către societatea vremii a psihologiei copilului) domeniul literaturii pentru copii se definește ca o realitate în operele scriitorilor romantici, copilăria devine o temă preferată, mai ales pentru prozatorii francezi care vorbeau descpre nefericirea unor copii săraci și lipsiți de bucurii așa cum erau Cosette și Gavroche din romanul Mizerabilii al lui Victor Hugo. Literatura franceză pentru copii a influențat celelalte literaturi europene.

Domeniul literaturii pentru copii se îmbigățește prin operele unor scriitori precum : Daniel Defoe, Jules Verne, Walter Scott, Kipling, Jack London, Mark Twain, A. De Saint – Exupery, Edmondo de Amicis, Hnas Christian Andersen, Frații Grim etc.

Ion Creangă, autorul nemuritor al acestei vârste, o consideră cea mai frumoasî etapă a existenței umane : ”Însă vai de omul care se ia pe gânduri! Uite cum trage pe furiș apa la adânc, și din veselia cea mai mare cazi deodata în urâcioasa întristare! Hai mai bine despre copilărie să povestim căci ea singură este veselă și nevinivată. Și drept vorbind acesta-i adevărul!”.

Universul copilăriei a prins contur în literatura romînă începând cu scriitorii secolului al XIX -lea : Ion Heliade Rădulescu, Costache Negruzzi, Alecu Russo, Vasile Alecsandri, Ion Ghica care au relatat momente ale copilăriei cu umor sau cu o amintire particulară de viață. Treptat aria scriitprilor s-a lărgit: Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L.Caragiale, Ioan Slavici, Barbu Ștefanescu Delavrancea, George Coșbuc, Elena Farago, Nina Cassian, Constanța Buzea etc.

1.3. Temele literaturii pentru copii

Discutând despre literatura pentru copii, unii consideră că e doar literatură care educă, dar criticul literar Nicolae Manolescu face precizări în acest sens : ”ceea ce face caracterul specific al literaturii pentru copii nu trebuie identificat cu caracterul educativ al foarte multor texte literare ( oricare poate fi speculat în multe texte). Literatura pentru copii nu acoperă sfera educației lor.” ( Nicolae Manolescu, Literatura pentru copii, România literară, nr. 25/1997, p.1). în același articol, Nicolae Manolecu descoperă o trăsătură importantă a textului literar pentru copii, umorul, fiind cunoscut faptul ca ,ulți copii receptează pozitiv umorul și sunt atrași de el, textele literare cu umor sunt citite cu plăcere.

O mare parte a textelor literare au un pronunțat caracter formativ și educativ. În acest sens, George Călinescu spunea: ”Copilul se naște curios de lume și nerabdător de a se orienta în ea. Literatura care îi satisface această pornire îl încântă”. Tot sub aspect formativ apreciem că literatura dezvoltă, fixează și nunațează vocabularul copiilor, din textele literare copiii rețin și observă variante de forme și folosire a lor. Pe de altă parte, în textele literare ”copilul descoperă modele de viață pe care ar dori să le urmeze, se identifică de multe ori cu personajele, îndeosebi cu cele pozitive. Și sub raport estetic, textele literare autentice influențează dezvoltarea copiilor, formarea lor pentru a aprecia frumosul din literatură.

Îndrumarea lecturii este o sarcină nobilă pentru profesor, deci trebuie realizată cu noblețe. Dacă avem o oarecare vechime în învățământ, ne putem da seama că elevii se deosebesc de la o generație la alta, cel puțin sub raportul lecturii. Ceea ce ne oferă societatea acum nu este motivant, pentru că sunt oameni care trăiesc bine deși nu au citit nimic în viață și nu sunt ” consumatori” de cultură. Chiar dacă este așa, rolul școlii în îndrumatea lecturii trebuie să se întărească. În primul rând este necesar să studiem cu atenție elevii și să observăm ce texte îi atrag, ce le stârnește interesul, ca să putem să le recomandăm pe cele mai potrivite. Din studiile realizate , reiese că unii elevi, de exemplu, din clasele mai mari și mai ales băieți, nu mai doresc basme cu Făt-Frumos, zmei, pitici etc., ci vor ceva asemănător, dar mai aproape de zilele noastre, adică povestiri științifico-fantastice, fetele sunt atrase de anumite texte lirice etc. De aici reținem că îndrumarea lecturii trebuie să se realizeze în relație cu interesul și gustul elevilor și cu nevoia lor de formare și educare.

În recomandarea textelor literare pentru elevi avem în vedere realizarea unui echilibru între genuri și specii :

Pentru învîțământul preșcolar și clasele I-II pot fi accesibile și atractive următoarele genuri și specii:

genul liric – lirica populara (colinde, cântecul de leagăn, ghicitori, proverbe, folclorul copiilor) ; – lirica clasică (pastelul,imnul);

genul epic – oral (popular ) – în proză -basmul și snoava

-scris – în versuri – legenda

– în proză – schița și povestirea.

Textele recomandate trebuie să fie de dimensiuni mici, cu un număr mic de personaje, să nu conțină abateri de la limba română literară.

Pentru clasele III – IV se recomandă : genul liric (colinde, ghicitori, proverbe și zicători, pastelul, oda, imnul, epigrama, cântecul), genul epic ( legenda, basmul, snoava, fabula, schița, povestirea, povestea, nuvela, romanul) si genul dramatic (sceneta).

Pentru o mai bună orientare în textele literare ce pot fi recomandate elevilor pentru citire, ne vom opri asupra orientării succinte a unor elemente ce le caracterizează.

Basmul și povestea sunt prezente în literatura română și universală din cele mai vechi timpuri. O seamă de scriitori au cules sau au creat basme și povești care au fost deosebit de atractive pentru copii:

în literatura română : Ion Creangă, Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Al. Vlahuță, Barbu Stefănescu Delavrancea, Mihail Sadoveanu, Victor Eftimiu ș.a.

în literatura universală : Frații Grimm, Ch. Perrault, Hans Christian Andersen, A. Pușchin, S. Petofi, Maxim Gorki, Saint Exupery ș.a.

Ion Creangă si-a numit creațiile de acest fel povești, nu basme (Povestea porcului, Povestea lui Harap-Alb). Cele două creații se deosebesc de cele mai multe ori dupa dimensiuni și structură. Povestea este mai scurta, cu mai puține personaje.

Tema generală a celor două creații este lupta dintre bine și rău. Temele cele mai frecvente ale lor se constituie în lupta dintre : adevăr și neadevăr, dreptate și minciună, hărnivie și leme, curaj și lașitate, bunătate și răutate.

În același basm pot exista și motive (paternitatea, iubirea, împlinirea unui legământ a unei meniri), pe unele se insistă mai mult, pe altele mai puțin. Mesajul celor mai multe basme este acela că binele învinge răul. În unele basme, răul reiese victorios, exemple : ”Scufița roșie”, ”Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte”.

Copiii trebuie să cunoască basme din cele două categorii, deoarece este bine să știe că răul există și că trebuie să se ferească de el.

Basmele românești se încheie, de obicei, intr-o notă optimistă; puține fac excepție de la acest lucru, exemplu ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. Întrucât exprimă aspirațiile oamenilor, basmele se adresează tuturor vârstelor. Copii sunt mult mai atrași de basm, deoarece îi încântă miraculosul.

Snoava pentru copii se aseamănă în multe privințe cu basmul. Ea a apărut în timpuri îndelungate; primele snoave le întâlnim la Decameronul lui Boccacio, în poveștile din 1001 de nopți. La noi, poveștile cu tâlc se întâlnesc încă de la cronicari : Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Dimitri Cantemir. Și Ion Budai Deleanu aduce Țiganiada ”lucruri de șagă”. Snoave populare au fost prelucrate mai tărziu de Petre Ispirescu, Theodor Sperantia, Ion Pop-Reteganul, Anton Pann, Petre Dulfu etc.

Snoavele prezintă comportamentele unor oameni și reacția comunității față de acestea, de asemenea, prin caracterul lor moralizator oferă și o serie de atitudini care trebuie luate față de aspectele negative întâlnite. Actualitatea snoavei este determinată de ”puterea ei demascatoare la adresa răului” de tot felul, precum și de capacitatea ei de a scoate la lumină situații general umane care au rămas în timp și față de care oamenii sunt îndemnați să ia atitudine.

Tema snoavei este prezentarea unui tip de om specific vieții satului, înzestrat cu istețime și intuiție deosebite, care reușește să facă față unor piedici determinate de oameni diverși sau de prostia acestora.

Snoava are o atmosferă clasică, poate fi împărțită în douăsecvențe cu mai multe episoade cu legături între ele. Autorul nu aduce modificări de substanță la varianta populară.

Petre Dulfu reușește să versifice intr- versiune originlă unele snoave populare despre Păcală. Astfel prezintă în ”Isprăvile lui Păcală” asăecte variate din viața satului românesc, pe care le tratează cu umor, ironie și zeflemea.

Legenda este gustată de copii pentru că dezleagă unele taine și pentru că în ea se întâlnesc elemente fantastice și miraculoase.

Legenda este cunoscută încă din literatura antică greacă. Lucrarea ”legendele sau miturile Greciei antice” dezvăluie faptul că legendele erau considerate mituri, în literatura română apar legende publicate de Al. Mitru. Multe dintre legendele antice au în centrul lor figura lui Zeus. Legendele arată cum Prometeu, iubitor de oameni, a luat focul din Olimp si l-a dat oamenilor, pentru a le ușura viața.

Legendele explică originea unor locuri (Dumbrava Roșie), proveniența unor nume (Movilă), apariția unor mănăstiri (Putna, Voroneț), vitejia unor domnitori (Stefan cel Mare, Petru Rareș).

Legendele istorice fac portretul personajelor după faptele lor, prin vorbirea directă, prin descrierea/aprecierea autorului și evidențiază iubirea de țară și popor, hărnicia, modestia etc.

Preocuparea pentru studiul floclorului a crescut și apar mai multe legende în diferite lucrări. Totuși, în comparație cu basmele și snoavele, legendele sunt în număr mai mic. Culegerile de proză populară au apărut spre sfârșitul secolului al XIX -lea și începutul secolului al XX-lea, unde găsim viețuitoare. Apar mai târziu, legende etiologice : despre crearea pământului, despre cer și aștri, despre unele fenomene meteorologice, precum și legendele cosmogonice și mitologice.

Legendele pot fi împărțite în mai multe grupe, în funcție de tematică, problematică și forma de organizare: legenda etiologică, mitologice, religioase, istorice, geografice.

Legenda etiologică încearcă să explice o serie de aspecte legate de crearea și organizarea lumii. Unele se referă la priginea unor ființe, lucruri sau fenomene, altele la caracteristicile acestora, altele la anumite tribute sau altele care explică originea numelui.

Legendele etiologice se ocupă de teme diverse din această categorie ca : necesitatea apariției cerului, alte teme se referă la copaci, ierburi, flori, plante folositoare omului etc.

Legendele mitologice prezintă o lume fantastică formată dintr-o serie de personaje despre care primim informații cu privire la : apariție, înfățișare, darurile pe care le oferă, nenorocirile care le aduc sau despre popoare din cele mai vechi timpuri.

Legendele mitologice explică și o serie de simboluri; astfel, simbolul belșugului este cornul abundenței, simbolul iubirii și blândeței este porumbelul, simbolul puterii este vulturul, simbolul păcii este ramura de măslin.

Legendele religioase ne prezintă o serie de personaje biblice, unii sfinți și sărbătorirea lor, alte sărbători legate de alte evenimente religioase etc.

Legendele istorice cuprind fapte și evenimente petrecute în trecut, iar legendele geografice explică originea unor denumiri geografice.

Schița, fiind de mici dimensiuni, cu acțiune limitată la un episod, este accesibilă acopiilor din învățământul preșcolar și primar.

Schițele pot fi grupate după temele pe care le dezvoltă. Una dintre teme este ”evocarea universului copilăriei” (Vizita, Domnul Goe); tema dezvoltată de aceste schițe este apropiată de copii, pentru că prezintă aspecte din viața lor, iar eroii sunt copiii sau alții apropiați lor. Din universul copilăriei face parte și educația în familie și în școală. Schițele care se încadrează în această temă prezintă persoane care vor să pară altfel de cum sunt în realitate.

A doua temă mare după care am putea să grpăm schițele este ”prezentarea unor aspecte din natură” : micile viețuitoare, eroi ai schițelor, sunt prietenii copiilor, sunt ființele cu care ei vor să se joace și pe care vor să le ocrotească.

Schițele dezvoltă o multitudine de teme accesibile celor mici, care oferă acțiuni din lumea copiilor, oameni sau animale, care provoacă emoții și sentimente specifice vârstei, se referă la valori morale la care copii se pot raporta. Sunt atrăgătoare și prin diversitatea personajelor cu care copiii se pot identifica sau cu care nu ar vrea să semene.

Povestirile de mică întindere au o influență puternică asupra micului cititor, deoarece îi oferă informații din domenii diverse și îl fac pe copil să trăiască sentimente, să aprobe sau nu comportamentul unor personaje, să se identifice cu ele etc. Intensitatea cu care copiii trăiesc acțiunile unor povestiri are puternice valențe educative.

Povestirile pentru copii dezvolta două mari teme : întâmplări din lumea viețuitoarelor (”Puiul” de I.AI,Brătescu- Voinești) și aspecte din copilărie (”Dumbrava minunată” de M. Sadoveanu).

În literaturile altor țări, povestirea este asimilată cu nuvela. Prin forma de prezentare a întâmplărilor, prin ceremonial, prin oralitate, povestirea se apropie de basm. Când povestirea are o formă obișnuită, subiectul acesteia poate fi structurat pe momente ca la nuvelă.

Nuvela este o narațiune în proză sau, uneori, în versuri ( La Fontaine – nuvele în versuri), cu un singur fir epic, urmărind un conflict unic concentrat.

Nuvela se poate recomanda elevilor din clasele învățământului primar, dar după un studiu amănunțit asupra clasei, studiu în care să ne dăm seama de interesul elevilor față de textul scris, de experiența lor privind citirea textelor literare, de temele care-i interesează, încât parcurgerea conținutului unei nuvele să fie o plăcere, nu o obligație de care trebuie să se achite. De exemplu, unor elevi cu experiență în citirea textelor putem să le recomandăm nuvela ”Moara cu noroc” de Ioan Slavici. Înainte, este necesar să dăm informații elevilor respectivi despre momentul în care se petrece acțiunea și despre caracteristicile acelui moment, ca să ne asigurăm de înțelegerea conținutului nuvelei, insistând pe dorința de îmbogățire a unor indivizi, prin orice mijloace, care, de fapt, este și tema nuvelei.

Romanul rămâne dificil pentru mulți copii din acest segment de vârstă, în primul rând pentru că are multe întreruperi, reluări ale acțiunii, ceea ce face ca acțiunea să fie mai greu de urmărit șiu chiar volumul cărții creează o amplificare a efortului. Și cu toate acestea, romanul reușește să înlocuiască basmul din preferințele unor copii.

Spre deosebire de basme, aici nu gasim elemente fantastice. Cât despre romanul de aventuri, un gen deosebit de apreciat, prezența elemntului fantastic este absolută; ea se întinde pe toată acțiunea. Unii copii sunt atrași de romanele științifico-fantastice sau de romanele istorice. Ei trebuie încurajați să citească, profesorul contribuie cu lămurirea elementelor necunoscute.

Fabula a apărut în societățile în care libertatea de expresie era îngrădită, ceea ce a determinat trecerea unor aspecte negative ale societății în lumea animalelor.

Fabulele se pot recomanda copiilor, dacă înțelepciunea sau morala pot fi înțelese de ei și dacă observă ușor legătura între povestirea alegorică și morală. Morala fabulei este ca o concluzie din care desprinzi învățăminte. In fabulele în care morala se află la început, ea trezește interesul cititorului pentru a citi mai departe ca să afle exemple de viață care susțin învățămintele.

Poezia este o creație atractivă pentru copii, datorită unor particularități ale acestora de care ei se simt atrași fără a avea posibilitatea să și le explice. Poeziile pot avea ca temă: natura, animalele s.a.. Imaginile frumoase pe care copiii pot să le înțeleagă cu ajutorul profesorilor au cel puțin două virtuși, una formativă, deoarece acestea contribuie la formarea unei exprimări frumoase, îngrijite și una educativă, care aduce o contribuție însemnată la formarea omului care apreciază frumosul, ajung oameni sensibili care nu pot avea decât un comportament civilizat.

1.4. Scriitori și opere ale literaturii pentru copii

Prima specie a acestui gen o constituie basmele. Ele au circulat inițial, pe cale orală, fiind apoi culese, și, după modelul celor populare, au fost scrise basmele culte. Primele scrieri pentru tineret, cum erau cele ale lui Charles Perrault (1628-1703), se adresau, în același timp, adolescenților și adulților. Jeanne Marie Leprince de Beaumont a scris opere în mod special pentru acest public receptiv.

În aceeași epocă, publicul tânăr și-a însușit cărți care u fuseseră inițial scrise pentru el, precum Călătoriile lui Guliver, Don Quijote și, desigur, Robinson Crusoe, recomandat copiilor de către Jean- Jacques Rousseau.

Datorită dificultății în definirea literaturii pentru copii, este de asemenea dificil de urmărit istoria literaturii pentru copii până în punctul precis de început. În 1658 Jan Amos Komnesky a publicat prima carte informațională cu ilustrții publicată special pentru copii.

Publicarea cărții lui John Newbery in 1744 intitulată A Little Prety Pocket – Book, care se vindea cu o minge pentru băieți sau o perniță de ace pentru fetițe, este cinsiderată a fi un punct de reper pentru inceputul cititului din plăcere, mai ales pentru copii.

Există câteva dezbateri referitor la ce cuprinde literatura pentru copii. Există unele opinii conform cărora literatura pentru copii este literatură scrisă special pentru copii, deși multe cărți care erau destinate imițial publicului adult sunt acum catalogate ca lucrări pentru copii, de exemplu operele lui Mark Twain, Prinț și cerșetor sau Huckleberry Finn. Se manifestă de asemenea și tendința contarră, în care lucrări de ficțiune, inițial scrise sau prefabricate pentru copii, sunt considerate ca fiind cărți pentru adulți. Ca martor la aceste lucruri, în anii următori, prestigioasele premii Whitbread Awards au fost acordate de două ori unor cărți ce erau destinate inițial copiilor : lucrarea lui Philip Pullman, The Amber Spyglass și a lui Mark Haddon, The Curious Incident of the Dog in the Night – time. Deseori este dificil de răspuns la întrebarea dacă o anumită carte este o carte destinată copiilor sau nu, de exemplu, Hobbitul de J.R.R. Tolkien.

În Franța, mulți cercetători consideră că prima carte cu adevărat pentru copii este Aventurile lui Telemah, a lui Fenelon, in 1699; în timp ce alții se referă la Poveștile lui Charles Perrault sau cu Fabulele lui La Fontaine. Mai timid în secolul al XVII – lea, întrucât estetica după care se conduceau scriitorii aparținând clasicismului era rigidă în regulile ei.

Abia în secolul al XVIII – lea, prin scrierea lui J.J. Russeau, Emil, sau despre educație, apoi în veacul următor, prin noul curent literar – cel romantic (se. Al XIX – lea) apar scrieri pentru copii.

Până la apariția volumului de basme al lui Charles Perrault în frunte cu celebra Scufița Roșie, la sfârșitul secolului al XVII – lea, nici un scriitor profesionist nu a compus special literatură pentru copii. Abia după o sută de ani de tăcere domeniul literaturii pentru copii se definește ca o relitate în operele scriitorilor romantici, copilăria devine o temă preferată, mai ales pentru prozatorii francezi care vorbeau despre nefericirea unor copii săraci și lipsiți de bucurii asa cum erau Cosette și Gavroche din romanul Mizerabilii al lui Victo Hugo. Literatura franceză a influențat celelalte literaturi europene.

Domeniul literaturii pentru copii se îmbogățește prin operele unor scriitori precum : Daniel Defoe, Jules Verne, Walter Scott, Kipling, Jack London, Mark Twain, A. De Exupery, Edmondo de Amicis, Hans Christian Andersen, Frații Grimm etc.

Ion Creangă, autorul nemuritor al acestei vârste, o consideră cea mai frumoasă etapă a existenței umane : ”Însă vai de omul care se ia pe gânduri! Uite cum te trage pe furiș apa la adânc, și, din veselia cea mai mare cazi deodată în urâcioasa întristare! Hai mai bine despre copilărie să povestim căci ea singură este veselă și nevinovată. Și drept vorbind acesta-i adevărul”.

Universul copilăriei a prins contur în literatura română începând cu scriitorii secolului al XIX -lea : Ion Heliade Rădulescu, Costache Negruzzi, Alecu Russo, Vasile Alecsandri, Ion Ghica care au relatat momente ale copilăriei cu umor sau cu o amintire particulară de viață. Treptat, aria scriitorilor s-a lărgit : Mihai Eminescu, Ion Creangă, i.l. Caragiale, Ioan Slavici, Barbu Ștefănescu Delavrancea, George Coșbuc, Elena Farago, Nina Cassian, Constanța Buzea etc.

Dacă opere scrise special pentru copii sau accesibile lor au apărut târziu în țara noastră, la fel ca și la celelalte popoare, copiii s-au bucurat de bogata literatură orală, transmisă din generație în generație. Creațiile literaturii populare, chiar dacă nu se adresau, de cele mai multe ori, direct copiilor, prin tematică și construcție le erau accesibile, îi atrăgeau.

Astfel, doinele, cântecele de leagăn, legendele, baladele, basmele, snoavele, ghicitorile și proverbele s-au constituit într-un adevărat izvor de înțelepciune și de modelare a sensibilității estetice umane, copiii fiind captivați de sonoritățile melodice și poetice, dar deprinzând, totodată, să vorbească intr-o loimbă curată și frumoasă, plină de imagini și metafore, intuind valoarea prprie și figurativă a cuvintelor, bogăția lor de sensuri.

Puțini știutori de carte se desfătau cu lecturi din cărțile populare Alexandria și Esopia, care circulau încă din secolul al XVII – lea. Din secolul al XVIII – lea, tălmăcite și transcrise de scriitorii de carte, au început să circule și poveștile arabe din 1001 de nopți, sub titlul de Halima.

În confesiunile lui Costache Negruzzi (Cum am învățat românește) aflăm de cartea populară Floarea darurilor (povestire moralizatoare din viața oamenilor și animalelor) și de basmul Istoria lui Arghir șia prefrumoasei Elena, pe care scriitorul le-a găsit în biblioreca tatălui său.

Nicolae Filimon reliefează ”mica bibliotecă a ciocoiului, compusă din câteva cărți grecești și românești, printre care figurau : Proorocirea lui Agatanghel, Filosoful Sintipa, Alixandria, Tilu Buhoglindă și alte capete de opere ale literaturii naționale de pe atunci, cărți glumețe, care prin anecdote de spirit și povețe filosofice, făceau petrecerea favorită a poporului” (Nicolae Filimon, Ciocoii vechi și noi, București, 1981, p.111).

Mai târziu, I.M. Râureanu tipărea, intre 1860 și 1901, mai multe lucrari destinate copiilor, însă tezismul lor nu le-a permis să depașească proba rezistenței la timp.

Din fondul clasic al literaturii noastre, copiii și-au ales, direct sau îndrumați, opere care au corespuns comprehensiunii și sensibilității lor. Anton Pann (1797-1854) est primul care le a oferit o lectură plăcută și instructivă cu Povestea vorbei, O șezătoare la țară și Năzdravăniile lui Nastratin Hogea. Plăcerea cu care copiii le citesc și astăzi se explică în primul rând prin măiestria cu care autorul a inserat, într-o prezenatre unitară proverbe și zicători, povestiri și snoave, dar și prin nota jovială a creației sale.

Cel mai mare autor de fabule din literatura noastră, Grigore Alexandrescu (1814 – 1885), este cel mai agreat scriitor de către copii, deși fabulele nu au fost scrise pentru ei. Cititorii găsesc, în fievcare poveste, o povestire închegată, cu conflict și deznodământ, cu personaje animaliere, în situații pitorești. Morala fabulei pentru copii pe plan secundar, pe ei îi atrage fabula, cum îi atrag și povestirile cu animale.

Tot în perioada pașoptistă și (pre)romantică, Dimitrie Bolintineanu (1819 – 1872) a evocat in legendele sale momente de vitejie din trecut pentru a îndemna la unitate și demnitate națională. Asupra copiilor, legendele au avut un impact deosebit. S-au clasicizat prin introducerea în manuale școlare, prin învățarea pe dinafară, prin recitarea cu însuflețire la serbări. Astfel, Mama lui Ștefan cel mare, Daniil Sihastru, Mircea cel Mare și solii au făcut de atunci esducație patriotică, dar au stimulat și dragostea pentru poezie.

Opera lui Vasile Alecsandri (1818 – 1890) se poate adresa micilor cititori prin evocarea prieteniei cu Vasile Porojan, prin feeria Sînziana și Pepelea, care a intrat în repertoriul pemanent al spectacolelor pentru copii, prin Pasteluri, care, prin felul cum sunt îndrăgite de copii, infirmă încă odata acuzația de lipsă de sensibilitate la descrierea naturii ce li se aduce, prin Legende – o continuare la un nivel și mai înalt a creației lui Bolintineanu. Este atât de bogată opera lui Alecsandri în pagini accesibile celor mici și atât de valoroase, încât se poate spune că autorul a adus una din cele mai importante contribuții la îmbogățirea fondului literaturii românești pentru copii.

Dintre toți culegătorii de basme, Petre Ispirescu (1830 -1887) este preferat datorită talentului cu care le-a repovestit, a clarității și coloritului deosebit al stilului. În memoria copiilor rămâne în special cu basmul Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, publicat în 1862.

Ion Creangă (1839 – 1889) este autorul primului roman al copilăriei în literatura noastră – Amintiri din copilărie – care a îmbogățit – o cu un personaj copil nemuritor : Nică al lui Ștefan a Petrei. Totdată, textele suport din Învățătorul copiilor l-au consacrat pe autor și ca un iscusit practicant didactician, nu doar ca teoretician, prin Povești, Creangă a devenit un clasic al literaturii universale, asemănător lui Ch, Perrault și lui H. Ch. Andersen. Influența lui Creangă asupra scriitorilor care i-au urmat a fost covârșitoare, deși nimeni până astăzi nu l-a egalat.

Din creația lui Mihai Eminescu (1850 – 1889), copiii sunt fermecați de opere precum Somnoroase păsărele, Ce te legeni, Revedere; basmele sale – Făt -Frumos din lacrimă și Călin Nebunul- sunt urmărite cu pasiune și încântare de micul auditor sau cititor.

La îndemnul lui Eminescu, Ioan Slavici (1848 – 1925) a început a scrie basme – Petrea Prostu, Ioan al Mamei, Florița din codru, Stan Bolovan, Păcală în satul lui – , ulteriorși celelalte povești fiind revendicate de copii, imediat după apariție.

Ion Luca Caragiale (1852 – 1912) nu i-a vizat drept cititori model pe copii. Totuși, schițele Dl. Goe și Vizită sunt pe placul micilor cititori, stârnindu-le hazul inainte de a realiza intențiile satirice ale autorului. Simpatia pentru copiii sărmani reiese di alte scrieri ale lui Caragiale, dar puține dintre ele sunt accesibile micilor cititori.

Barbu Ștefănescu Delavrancea (1858 – 1918) este un scriitor cunoscut copiilor în special prin basmul Neghiniță, prin Norocul dracului, dar și prin nuvela ulterior dramatizată, Hagi Tudose. Este autorul celor două portrete memorabile de subtilă finețe artistică, Bunicul și Bunica, evocatoare ale unei copilării fericite, dar li autorul dureroaselor amintiri din Domnul Vucea.

George Coșbuc (1866 – 1918) nu considera creația pentru copii drept o operă facilă, așa cum arăta aforismul : ” A scrie pentru copii e foarte greu, tocmai fiindcă e ușor”(George Coșbuc, Povești din copilărie de Sergiu Cujba, București, 1896, p.5). Totuși versurile sale din Jucăriile celui cuminte, Povestea gâștelor și din Cartea celor doi sbârliți și a mai multor alți pârliți dovedesc că poetul a găsit acele note de armonie, simplitate și voioșie, care sunt atât de apreciate de cei mici. Din restul operei lui Coșbuc, copiilor le sunt accesibile pastelurile Vestitorii Primăverii, Iarna pe uliță, Nunta în codru și Concertul primăverii, dar și poemul Nunta Zamfirei și poezii ca El-Zorab și mai ales pe acelea care au evocat eroismul soldaților români : O scrisoare de la Muselim Selo, Rugămintea din urmă, Trei Doamne și toți trei.

Tot printre scriitorii memorabili din literatura autohtonă de la începutul secolului al XX-lea, Emil Gârleanu (1878- 1914) publică, in 1910, Din lumea celor care nu cuvântă, deschizând astfel, la noi, genul de povestiri inspirate de animalier, floră și insecte. Opera aceasta constituie piesa de rezistență din activitatea sa literară, impresionând prin sensibilitate, prin forța descrierilor și a narațiunilor alegorice, dar și prin caracterul moralizator impromat.

Elena Farago (pseudonimul Elenei Paximade, 1878 – 1954) s-a afirmat în domeniul literaturii pentru copii cu poezii de o deosebită gingășie, precum Motanul pedepsit și puișorul moțat.

Tudor Arghezi (1880 – 1967) dedică numeroase pagini în versuri sau în proză copiilor, avându-i drept protagoniști sau pretexte narative pe proprii copii – Mitzura și Baruțiu. Cartea cu jucării (1931) inaugura o direcție importantă în creația scriitorului, ce va continua, mai apoi, cu volumele cunoscute de școlari : Cântec de adormit Mitzura, Buruieni, Mărțișoare, Prisaca, Zdreanță. Aceste volume, cărora li se adaugă Facerea lumii, Cărticica de seară, Ce ai cu mine, vântule?, Țra piticilor, Colindă de Crciun…au atât intenții moralizatoare și instructive, cât și caracter ludic.

Mihail Sadoveanu (1880 – 1961) abordează și el schița, povestirea și nuvela, accesibile copiilor (În pădurea Petrișorului, Veverița, Cheia, Un om necîjit, Dumbrava minunată) și chiar romanul – Ani de ucenicie – , în care îmbina elemente realiste cu elemente mirifice, stranii sau miraculoase.

George Topârceanu (1886 – 1937). Admirabile tablouri lirice de natură, imagini miniaturale ale viețuitoarelor mărunte, ale firului de iarbă sau ale bobului de rouă, Rapsodii- le lui G. Topârceanu sunt poezii străbătute de unor, gingășie și rafinament, impresionând prin bogăția imaginilor artistice.

Îndrăgostită de plaiurile moldovene unde s-a născut, Otilia Cazimir (psudonimul Alexandrei Gavrilescu, 1894 – 1967) evocă vârsta copilăriei, oameni simpli și umili, universul viețuitoarelor mărunte, în volumele de poezii Lumini și umbre, Fluturi de noapte, Cântec de comoară, Poezii, Grădina cu amintiri.

Marin Sorescu (1936 – 1996) se adresează și el copiilor prin poezie și proză ritmată, caracterizată de umor : Unde fugim de acasă (1967), O aripa ș-un picior, Ocolul infinitului mic pornind de la nimic.

Ana Blandiana (pseudonimul Otiliei Coman, n.1942) scrie cu multă sensibilitate și chiar cu o notă comică numeroase poezii dedicate copiilor, reunite în volumele Întâmplări din grădina mea, Cartea albă a lui Arpagic ș.a.

1.5. Importanța studierii literaturii pentru copii în învățământul primar

Literatura pentru copii reprezintă instrumentul forte al învățătorului, de care acesta se folosește în formarea copilului contribuind la lărgirea orizontului de cunoaștere al acestuia, la formarea unui vocabular activ, bogat și a unei exprimări literare corecte, la educarea sentimentelor morale. Prin intermediul lecturii se transmit valorile culturale ale societății: artă, morală, credință,obiceiuri, motiv pentru care se acordă o deosebită atenție modului în care elevii receptează semnificația operelor literare.

Chiar dacă literatura pentru copii nu se studiază în învățământul primar ca o disciplina distinctă, o putem regăsi intr-o pondere semnificativă in cadrul disciplinei limba și literatura română, dar și în cadrul unor discipline precum istoria, geografia și educația civică.

Studierea limbii și literaturii române în învățământul primar are ca obiectiv central dezvoltarea competențelor elementare de comunicare orală și scrisă ale copiilor, precum și familiarizarea acestora cu texte literare și nonliterare semnificative din punct de vedere al vârstei cuprinse între 6/7 – 10/11 ani(programa școlară 2004). Noile programe urmăresc dezvoltarea integrată a capacităților de receptare a mesajului oral și scris (citire/lectură), respectiv de exprimare orală și scrisă. Programa școlară reprezintă documentul cheie în desfășurarea activității didactice, fiind elaborată de autoritățile școlare centrale și cuprinde obiectivele cadru, obiectivele de referință, conținuturile învățării și exemple de activități de învățare, care trebuie parcurse intr-un an de studiu, la o anumită disciplină.

Obiectivele cadru au un grad ridicat de generalitate și de complexitate și se referă la capacități și atitudini specifice disciplinei urmărite de-a lungul mai multor ani școlari, în timp ce obiectivele de referință precizează rezultatele care sunt așteptate la sfârșitul unui an de studiu și urmăresc progresia în achiziția de competențe si cunoștințe. Conținuturile învățării sunt mijloacele cu care se lucrează în activitățile de învățare și prin care se ating obiectivele cadru și de referință.

Literatura pentru copii joacă un rol principal în atingerea obiectivului cadru privind dezvoltarea capacității de receptare a mesajului scris (citire/lectură). Conținuturile care vizează acest obiectiv sunt grupate pe clase, ținându-se cont de complexitatea competențelor și de vârsta copiilor. La clasa I, micul școlar se va familiariza cu noțiuni precum : carte, volum, copertă, foaie, pagină, direcții de orientare în pagină, litere, grupuri de litere, cuvânt, propoziție, text, titlu, autor. Va putea lua contact cu literatura pentru copii prin intermediul manualelor alternative, bogat ilustrate. Pornind de la basmele ilustrate în paginile abecedarului, copilul va patrunde treptat în lumea literară. Începând cu clasa a II-a elevii vor studia texte narative, lirice, vor caracteriza personaje. Dacă in clasa I are lor alfabetizarea școlarului, în clasele următoare accentul cade pe înțelegerea mesajului scris, pe formarea deprinderii cititului, ceea ce asigură dezvoltarea gândirii critice și a creativității.

Înțeles și abordat în specificul său artistic, obiectul literaturii române aduce o contribuție substanțială în educarea școlarilor. Consitența deosebită a acestei contribuții este dată de faptul că prin intermediul diferitelor modele de artă literară, obiectul limbii române sensibilizează inimile și, implicit cunoștințele elevilor.

Eficiența activităților instructiv-educative desfășurate sub îndrumarea învățătorului în ciclul primar sunt condiționate direct de câțiva factori speciali, cum sunt : înțelegerea corectă a specificului artistic al obiectului, stăpânirea metodelor și procedeelor specifice, cunoașterea formelor de activitate adecvate unei discipline cu profil artistic, cum este literatuta, originalitate și inventivitate în folosirea unei tehnologii didactice supusă mereu innoirilor.

În îndrumarea lecturii elevilor, învățătorul trebuie să țină seama de câteva cerințe: să capteze atenția elevilor pentru opera literară, să recomande cărți simple ca formă și atractive în privința conținutului , cartea recomandată trebuie să depășească într-o oarecare măsură nivelul de înțelegere actualal vârstei cititorului, pentru a-i lărgi orizontul, stimulându-i astfel dezvoltarea psihică.

În multe basme, amintește Hristu Cândroveanu, sunt evocate scene din lupta eroică a poporului, prin intermediul unor personaje care caracterizează pe cei mai buni luptători ai poporului. Acest sentiment al datoriei este calitatea cea mai de preț a eroului pozitiv al basmelor și poveștilor, cel mai puternic motiv care mobilizează voința pentru învingerea greutăților de orice fel. Personajele din basme pot fi prezentate, în primul rând, prin înfățișarea sau aspectul lor exterior, fapt care ușurează elevilor sesizarea trăsăturilor de caracter.

De exemplu, în caracterizarea lui Făt-Frumos din basmul lui Mihai Eminescu se poate porni de la aspectul exterior al acestuia ” era alb ca spuma lapteluiși cu părul bălai ca razele lunii”, detalii care scot în evidențăfrumusețea fizică a eroului, puritatea lui sufletească.

Totodata, în basme întânim și personaje negative, copiii vor analiza însușirile acestora în același mod. În plus, învațătorul îi va ajuta să aibă o atitudine critică față de ele, să explice de ce nu e justă comportarea unui personaj sau a altuia.

Charles Parrault vorbind despre rolul educativ al poveștilor și basmelor create pentru cei mici arată cum normele morale de ”bine” și de ”rău” sunt însușite cu ușurință de copii prin exemplul oferit de povești și basme: ”oricât de simple și de ușoare ar părea aceste povestiri, ele nasc fără îndoială printre copii, dorința de a fi asemănători cu cei buni care ajung fericiți și în același timp, se naște în sufletul lor teama față de nenorocirile ce li s-ar putea întâmpla dacă i-ar urma pe cei răi….este de necrezut cu câtă sete privesc ecste inimi pure și încă necoapte, morala ascunsă în haina basmului … îi vezi triști și disperați atâta vreme cât eroul sau eroina povestirii sunt în impasși îndură suferințe, apoi strigă de bucurie când vine întorsura fericită și personajele iubite sunt salvate ”( Stancu, 1968, p. 44).

Lumea poveștilor și a basmelor oferă elevilor o complexitate de personaje și teme față de care copilul se simte fericit, participă afectiv și este alături de eroii pe care îi însoțește la bine și la rău.

Literatura joacă un rol esențial în ceea ce privește educarea copiilor în spiritul adevărului, al dreptății, al binelui, în formarea caracterului promovând atitudini pozitive precum : hărnicie, cinste, demnitate, curaj, patriotism, milă, loialitate, spirit de sacrificiu, respect, în formarea unei conduite civilizate în societate.

După cum precizează Vistian Goia, literatura este întrebuințată ” ca instrument educativ, de influențare benefică a minții și a registrului afectiv al tinerilor școlari”, asemeni unui ” îndreptar menit să ajute la descoperirea identității copiilor, cititorilor aflați intr-un dificil și însemnat proces formativ”.

Constantin Parfene este de părere că prin metodele de artă literară se acționează ” direct asupra sensibilității și, implicit, conștiinței lor, inoculându-le cunoștințe, idei, sentimente și modelându-le atitudini, comportamente umane” (Literatura în școală,1977).

1.6. Funcțiile limbii și literaturii române ca disciplină în învățământul primar

1.6.1. Funcția instrumentală

Se realizează prin toate compartimentele limbii române : citire, scriere, lectură, comunicare.

Principala sarcină a ciclului primar este aceea de a-i familiariza pe elevi cu cele mai eficiente tehnici sau instrumente ale activității intelectuale. Funcția instrumentală a limbii române, este prima în evoluția și formarea unui școlar. În acest sens, curicculum-ul propune o mutație fundamentală la nivelul studierii limbii și literaturii române. În locul compartimentării artificiale a disciplinei ”limba și literatura” se propune un model nou, cel comunicativ-funcțional. El este adecvat nu numai specificului acestui obiect de studiu, ci și modalităților propriu-zise de structurare la elevi a competenței de comunicare. În mare, acest model presupune dezvoltarea integrată a capacităților de receptare și exprimare orală și respectiv de receptare a mesajului scris (citirea/lectura) și de exprimare scrisă.

În rândul instrumentelor activității intelectuale, cele mai importante sunt cititul și scrisul; de asemenea, comunicarea orală. A învăța pe elevii de 6-7 ani să citească și să scrie, să comunice cu partenerul de dialog, înseamnă, în perspectiva evoluției lor intelectuale viitoare – a-i învăța cum să învețe.

A instrui elevii cum să învețe, înseamnă a-i înarma cu tehnici pe care să le poată folosi în mod independent în vederea acumulării de noi cunoștințe și a formării unor abilități de studiu individual.

Ciclul inferior (aferent vârstei de 6-10 ani) nu are doar valoare de alfabetizare a copiilor, ci și formatrea unei baze de cunoștințe care asigură conștientizarea învățării cititului și a scrisului. Tehnica muncii cu cartea pentru receptarea textului începe din momentul conștientizării mesajului scris în primele două clase și continuă să se perfecționeze pe parcursul claselor a III-a și a IV-a, prin dezvoltarea comunicării ca o competență fundamentală.

1.6.2. Funcția informațională

Emanuela Ilie scrie că funcția informațională se realizează prin informațiile științifice și literare din manuale școlare de orice disciplină sau prin orice tip de lectură.

O dată cu învățarea și conștientizarea citit/scrisului, elevii pătrund în mod sistematic, la toate activitățile de la limba română, în tainele cunoașterii realității înconjurătoare. De aceea, o altă funcție a limbii române în ciclul primar o constituie funcția informațională. Încă din perioada preabecedară a clasei I, prin toate lecțiile și activitățile pregătitoare în vederea învățării citirii și scrierii, mai apoi în perioada abecedară, prin conținutul coloanelor de cuvinte și al propozițiilor din abecedar se asigură elemente ale funcției informative a acestei discipline școlare.

După însușirea citirii și scrierii, aria de cunoștințe dobândite prin mijlocirea citirii/lecturii și, deci, receptarea textului, a mesajului scris crește în mod considerabil. Concomitent cu perfecționarea tehnicilor muncii cu cartea, elevii iau cunoștință de întregul conținut informațional al textelor pe care le citesc și care înfățișează aspecte dintre cele mai diferite ale realității înconjurătoare. Se definește astfel funcția informațională a limbii române prin centrarea obiectivelor pe formarea de capacități proprii folosirii limbii în contexte concrete de comunicare și conectarea studiului limbii la realitățile comunicării cotidiene propriu-zise.

Conținuturile învățării limbii române au ca o componentă principală în clasa I formarea capacității de citire/lectură, aceasta fiind edificatoare pentru realizarea funcției instrumentale. Citirea și lectura nu se pot însă separade formarea capacității de comunicare orală și scrisă, componentă care face legătura între copil și lumea în care trăiește. În procesul complex de studiere a limbii române, prin receptarea conținutului textelor și prin prelucrarea acestora și integrarea tuturor aspectelor intr-un sistem de valori, aria de cunoaștere a elevului se lărgește continuu. Informarea este astăzi vitală pentru progresul școlar, dar și pentru realizarea personală a fiecărui individ, mijloacele prin care se asigură informarea permanentă fiind diverse (cartea-textul, radio-tv, computerul, internetul etc.), dar având ca bază lectura/citirea.

1.6.3. Funcția formativ – educativă

Se realizează prin exersarea actului de lectură, de comunicare.

Atât funcția instrumentală, cât și cea informațională se realizează numai în condițiile unei conștiente exersări și solicitări a capacităților intelectuale ale elevilor. De aceea o altă funcție a limbii române este funcția formativ-educativă. Toate activitățile legate de învățarea citirii și scrierii, de formarea capacității de exprimare orală și cu deosebire cele care constituie baza teoretică a exprimării concrete, respectiv elementele de construcție a comunicării, solicită evident un efort intelectual, o puternică angajare a proceselor de cunoaștere a elevilor.

Prin întregul său conținut, în special prin conținutul textelor de lectură, prin tematica și diversificarea compunerilor, limba română are o contribuție remarcabilă la cultivarea unor alese calități moral-cetățeneștiîn rândul școlarilor.

Cele trei funcții ale limbii române ca disciplină școlară sunt de fapt funcții ale întregului învățământ și nu sunt proprii numai ciclului primar. Ceea ce le deosebește de la un ciclu la celălalt este numai ponderea pe care o au una sau alta, greutatea lor specifică. Din acest punct de vedere, se poate spune că, în ciclul inferior, funcția instrumentală are o pondere și un specific cu totul aparte față de celelalte cicluri ale sistemului nostru de învățământ, unde această funcție este orientată spre instrumente ale activității intelectuale cu valențe superioare. Familiarizarea elevilor cu instrumentele muncii intelectuale, în primul rând cu cititul și scrisul, constituie conținutul esențial al activității, funcția de bază.

Obiectivele formativ-educative ale limbii române ca disciplină școlară în ciclul primar, respectiv ciclul inferior al activității, se realizează concomitent cu obiectivele legate de funcția instrumentală și informațională. La rândul lor acestea din urmî pot fi îndeplinite în condiții optime numai pe fondul unui învățământ formativ, care solicită capacitîțile intelectuale ale elevilor. La toate acestea mai trebuie adăugat faptul că, în condițiile ritmului fără precedent de acumulare a informațiilor, elevul nu mai poate fi un depozitar al cunoștințelor, el trebuie să devină un factor activ, în stare să se foloseascaă de instrumentele muncii intelectuale în vederea propriei sale formări, pentru un viitor apropiat și pentru desfășurarea unei activități creatoare, cu caracter social, intr-o perspectivă mai îndepărtată. În acest sens este necesară punerea în mișcare a unor valori formative superioare de tipul creativității gândirii, al interesului și dragostei pentru cunoaștere prin lecturabunor texte variate literare, nonliterare sau științifice, al spiritului de observație și investigație.

De altfel scopul studierii limbii române în perioada școlarizării obligatorii este acela de a forma progresiv un tânăr cu o cultură comunicațională și literară de bază, capabil să înțeleagă lumea din jurul său, să comunice și să interacționeze cu semenii, să se integreze efectiv în contextul viitorului parcurs școlar, respectiv profesional, să-și utilizeze în mod eficient și creativ capacitățile proprii pentru rezolvarea unor probleme concrete în viața cotidiană, să poată continua în orice fază a existenței sale procesul de învățare, sensibil la frumosul fin natură și la cel creat de om.

Toate aceste considerații legate de funcțiile limbii și literaturii române ca disciplină școlară sunt ilustrate în înțelesurile adânci ale unui proverb străvechi, care spune:

” Dați-mi un pește și voi avea ce mânca o zi: învățați-mă să pescuiesc și voi avea ce mânca o viață”.

CAPITOLUL II

EDUCAȚIA MORAL-CIVICĂ ÎN CICLUL PRIMAR

2.1. Educația moral – civică, disciplină de studiu

Educația moral-civică este o componentă a educației în lefătură cu care se poartă unele discuții controversate, unii autori pronuntându-se în favoarea acestei formulări, în timp ce alții abordează separat educația morală și separat edcația civică (Marin Călin). Optăm pentru educația moral-civică, luând în considerare numeroasele interferențe ce se stabilesc între fenomenul moral și fenomenul civic al vieții sociale. Asocierea comportamentului moral cu cel civic nu este întâmplătoare. Este evident că cele două componente se asociază, se sprijină și se condiționează reciproc, deoarece nu poți avea un comportament civic dacă nu te conformezi valorilor, normelor, regulilor morale care guvernează viața comunității în care trăiește Educația moral-civică este o componentă extrem de complexă a educației, pentru că pe de o parte efectele sale se repercutează asupra întregului comportament al individului, iar, pe de altă parte, comportamentul individului raportat din punct de vedere valoric la normele morale și prescripțiile juridice subordonează celelalte valori ( științifice, culturale, profesionale, estetice, fizice, ecologice etc.). moralitatea și civismul apa astfel ca dimensiuni fundamentale ale unei personalități armonioase, autentice și integrale.

Morala este un fenomen social, o formă a conștiinței sociale care reflectă relațiile ce se stabilesc între oameni, intr-un context social, delimitat în timp și spațiu, având o funcție reglatoare asupra conviețuirii umane, stimulând și orientând comportamentul umn, în concordanță cu cerințele sociale.

Din anul 1995, a intrat în vigoare noua programă de educație civică pentru claele I-IV. Ea a fost aplicată la clasă începând cu anul școlar 1997-1998, în contextul folosirii manualelor alternative corespunzătoare. În 1997, autorii programei au susținut câteva sesiuni de formare a învățătorilor pentru aplicarea noului curicculum, precum sesiunea din septembrie 1996 la Timișoara și noiembrie 1996 la Iași, sau sesiunile din perioada ianuarie-iunie 1997 din București, organizate de Fundația pentru o societate deschisă, în colaborare cu Casa Corpului Didactic din București.

Deoarece educația pentru democrație este un proces lung si complicat, este bine ca o acțiune sistematică în acest sens să înceapă devreme. Elevii mici nu sunt izolați de lumea în care trăiesc, cu atât mai puțin de viața ”cetățenească”. Ei sunt implicați în viața socială prin familiile lor, prin grupele de joacă și de învățătură și prin relațiile specifice pe care le au cu diferite instituții și organizații ( de exemplu: școala, biserica, spoital, poliție, cluburi, organizații non-guvernamentale etc.). La vârsta de 8-10 ani, corespunzătoare claselor a III-a și a IV- a, este extrem de important ca temele și strategiile de lucru în cadrul educației civice să fie alese tinând cont de experiența socială a elevilor și de posibilitățile deja existente în această perioadă de resemnificare prin integrare a cunoștințelor dobândite de elevi la alte discipline.

De altfel, curicculum-ul de educație civică pentru clasele III-IV pune accent deosebit pe demersurile de tip interdisciplinar, din perspectiva unei resemnificări de tip filosofic a ceea ce formează orizontul de cunoaștere și de acțiune a elevilor la această vârstă. Această resemnificare de factură filosofică a noțiunilor, datelor și faptelor implică o abordare comprehensivă a laturilor cognitivă, emoțională și atitudinal-comportamentală a personalității elevilor, astfel încât să fie stimulată reflexia critică, participarea și comunicarea în clasă, de așa manieră încât fiecare copil în parte să fie inclus acestor activități și procese.

Specificul educației civice, ca disciplină, constă în primul rând în acest caracter interdisciplinar, care o transformă într-o zonă extrem de complexă și de dificilă a curriculum-ului. În ciuda părerii comune că orice cetățean poate să predea edcație civică fără vreo pregătire specială, deoarece își cunoaște drepturile și îndatoririle, profesorii și învățătorii care își asumă acest demers pot să confirme că au nevoie de o formare adecvată acestui domeniu, fără de care acțiunea didactică rămâne la nivelul amatorismului.

Așa cum a demonstrat în mod strălucit, între alții, psihologul american Lawrence Kohlberg, copiii judecă moral în mod personal, fiecare în felul său, în funcție de repere independente de ”frumusețea” unui discurs exterior lor. Dacă elevul nu este ajutat să progreseze în judecata morală și să ajungă pe aceeași lungime de undă cu adulții care îi cer să se poarte frumos, discursul exterior moralizant nu are cum să-și facă efectul.

Scopul major al disciplinei Educație civică este formarea calităților cetățeanului activ și responsabil, promotor al valorilor naționale, general-umane și democratice, capabil să-și asume responsabilitatea pentru propriul destin și destinul comunității.

Obiectivele predării/învățării edcației civice în clasele a II-a și a IV-a sunt:

cunoașterea de către elevi a valorilor și practicilor democratice de bază:

formarea la elevi a competențelor și atitudinilor solicitate de exercitarea cetățeniei intr-o societate democratică, precum competențele de comunicare, de participare socială și atitudinea tolerantă:

cunoașterea drepturilor copilului șia instituțiilor/organizațiilor implicate în respectarea acestora:

dezvoltarea capacității de a face deosebirea, în raport cu un anumit context, între ”bine și rău”, între ”practici democratice” și ”practici nedemocratice”, pornind chiar de la activitățile de educație civică realizate în clasă.

În clasa a III-a, curicculum-ul de educație civică propune, prin obiectivele, conținuturile și strategiile avansate, ca elevii:

să se gândească pe sine și pe ceilalți în termeni de persoană:

să discute despre asemănări și deosebiri între persoane;

să demonstreze respect față de sine și respect față de alții, ca și grija fată de sine și față de ceilalți (persoane, elemente ale mediului natural sau social);

să discute despre efectele sociale negative ale respectului, curajului, bunătății, sincerității, demnității și despre efectele sociale negative (discuția va ține seama tot timpul de contexte);

să-și formeze și să demonstreze atitudini pozitive față de obiecte și lucruri, plante și animale, persoane.

În clasa a IV-a, curicculum-ul de educație civică propune, prin obiectivele, conținuturile și strategiile avansate, ca elevii :

să înțeleagă și să aprofundeze noțiunea de grup;

să recunoască și să descrie grupurile de care aparțin (familia, grupul de joacă, grupul de învățare, grupul de prieteni);

să discute despre rolul regulilor de grup;

să cunoască și să discute despre diferite tipuri de relații în grup, atât pozitive, cât și negative;

să exerseze soluții non-violente pentru conflictele din interiorul grupului.

În acord cu finalitatea urmărită prin studiul acestei discipline, învățarea vizează interiorizarea unor norme de condiută, manifestarea unor deprinderi de comportament moral-civic pornind de la contextele firești de viață și de la grupurile din care fac parte elevii la această vârstă.

Educația prin și pentru democrație este un proces complex și de lungă durată. Școlarul mic este implicat în viața socială prin apartenența sa la familie, la grupurile de prieteni și de învățare, dar și prin relațiile specifice pe care el le poate stabili cu diverse instituții și organizații din comunitatea în care trăiește. De aceea, procesul de socializare poate și trebuie să înceapă timpuriu.

2.2. Conținutul educației moral-civice

2.2.1 Educația patriotică a elevilor

Patriotismul reprezintă una din trăsăturile fundamentale ale personalității fiecărui om. Formarea ei începe la o vârstă fragedă și se îmbogățește cu noi dimensiuni pe tot parcursul existenței umane, ca urmare a dinamicii relaționale dintre individ și patria sa. Această dinamică se exprimă atât prin restructurările în dezvoltarea biopsihosocială a personalității cât și prin diversificarea și âmbogățirea comportamentelor față de aspectele naturale, economice și spirituale ale patriei. Propriu patriotismului sunt atașamentul față de pământul natal, identificarea deplină cu poporul din care faci parte, aprecierea și respectarea tradițiilor acumulate de-a lungul istoriei, a limbii și culturii, lupta și spiritul de sacrificiu pentru apărarea independeței și libertății patriei, încrederea în viitorul și prosperitatea ei, cultul eroilor care s-au jertfit pentru binele patriei.

V.Bădără menționează că obiectivul fundamental al educației patriotice este interiorizarea conținutului și notelor definitorii ale patriotismului, transformarea lor în mobiluri interne și manifestări comportamentale ale elevului în relațiile sale cu mediul geografic, economic și spiritual al patriei sale. Realizarea acestui obiectiv vizează atât formarea conștiinței, cât și a conduitei patriotice. Astfel pe tot parcursul școlarității elevii dunt familiarizați cu frumusețile și bogățiile țării noastre, cu trecutul său istoric, cu jertfele care s-au adus pentru apărarea suveranității și integrității teritoriale, cu tezaurul cultural și artistic al poporului și națiunii.

De asemenea sentimentele patriotice și în general trăirile afective, nu se transmit și nu se învață asemănător cunoștințelor și nici nu se repetă identic cu acestea. Ele presupun adeziune și vibrație interioară care se declanșează și se mențin nu în virtutea unor imperative exterioare, ci a unei situații în care elevul (sau colectivul) este angajat. Formarea conduitei patriotice include atât deprinderi și obișnuințe de comportare în spiritul cerințelor patriotismului, cât și anumite trăsături pozitive de caracter implicate în plan comportamental. Conduita patriotică presupune, de asemenea, formarea unor trăsături de voință și caracter pentru învingerea unor obstacole ce pot interveni în realizarea unor activități cu valoare patriotică. Dintre acestea putem menționa: curajul, spiritul de sacrificiu, perseverența, abnegația, dragostea față de muncă.

Formarea conștiinței și conduitei patriotice se poate realiza atât prin conținutul procesului de învățământ, cât și prin activitățile extradidactice (vizitele, excursiile, activitățile cultural-artistice, serbări școlare etc). Valorificarea conținutului disciplinelor predate în vederea educației patriotice trebuie să constituieo preocupare constantă a profesorului. Dacă la orele de istorie, de limbă și literatură mesajul patriotic este încorporat în conținutul de idei al lecțiilor predate, la disciplinele fundamentale (mastematică, fizică, chimie) și cele tehnice, profesorii pot realiza educația patriotică prin prezentarea contribuției românilor (matematicieni, fizicieni, ingineri) la dezvoltarea domeniului respectiv : includerea în tematica cercurilor pentru elevi a unor teze privind viața și opera savanților români; răspândirea ân rândul elevilor a revistelor de specialitate; popularizarea în rândul elevilor a rezultatelor foarte bune obținute de elevii români în cadrul concursurilor internaționale.

Preocupându-se de educația patriotică a elevilor, profesorul va ține seama , că deși aici componența cognitivă este absolut necesară, ea nu este și suficientă. Ca atare, aprecierea rezultatelor numai după ce știu elevii despre patrie este unilaterală. Numai urmărind cum se manifestă și cum răspund unor cerințe concrete ne putem forma o imagine cât mai reală cu privire la rezultatele propriei noastre munci. Și în educația patriotică conduita reprezintă cel mai edificator criteriu de apreciere a elevilor.

2.2.2. Formarea atitudinii față de muncă

Atitudinea față de muncă cuprinde un sistem de idei, concepții, stări de spirit privitoare la valoarea socială și individuală a muncii, asociate cu diferite manifestări comportamentale ce se exprimă în procesul muncii. Scopul fundamental al școlii pe linia formării atitudinii față de muncă este de a-i face pe elevi să înțeleagă că munca este un drept și o datorie a omului față de sine și față de societate, să manifeste respectul pentru muncă și produsele ei, să aibă o atitudine creatoare față de orice activitate pe care o desfășoară.

Prima sarcină, formarea conștiinței valorii social-umane a muncii impune, pe lângă cunoașterea unor aspecte concrete din diferitele domenii ale muncii, înțelegerea importanței și rolului muncii pentru societate și pentru individ, a faptului că toate bunurile materiale și spirituale sunt rezultatul muncii, că numai prin muncă omul își poate satisface trebuințele sale. Formarea unei conduite necesare participării la procesul muncii, vizează elaborarea și stabilizarea unor priceperi și deprinderi de muncă, a unor traăsături de voință și caracter solicitate de acest proces, în condițiile producției moderne când ”prestigiul (calitatea) lucrătorului depinde tot mai mult de valoarea sa morală”.

Un accent deosebit se pune pe cultivarea trăsăturilor de caracter cum ar fi : conștiinciozitatea, disciplina, conștiința profesională ș.a. Un loc aparte printre acestea îl ocupă disciplina muncii. Ea include un ansamblu de reguli și norme care reglementează desfășurarea activității de muncă în vederea obținerii unor rezultate cât mai bune.

Atitudinea față de muncă se formează în procesul efectiv al muncii, ca mod existențial fundamental al omului. Pentru a conferi un grad înalt de eficiență educativă acestu proces este necesară oragnizarea pedagogică a muncii în școală, în parametri specifici:

învățarea trebuie considerată ca muncă, iar practica ca formă de învățare;

munca din școală (grupuri școlare, licee) trebuie realizată în condiții cît mai apropiate de cele din instituții și întreprinderi productive;

munca în condiții școlare trebuie să se finalizeze și în produse efective, conferindu-se activității desfășurate semnificația socială necesară.

Un rol deosebit în formarea atitudinii față de muncă îl are modul de organizare și desfășurare a procesului instructiv – educativ pentru că învățare însîși este un tip de activitate, care prin modul său de desfășurare în școală, conduce la asimilarea unor anumite atitudini față de muncă.

2.2.3. Educarea elevilor în spiritul disciplinei

Din punct de vedere social disciplina constă în acceptarea și respectarea strictă a unor norme de conduită care reglemetează raporturile interpersonale sau cele interinstituționale precum condițiile activității eficiente.

Disciplina școlară este o formă de manifestare a vieții școlare pe baza respectării regulamentelor de funcționare a procesului de învățământ în vederea desfășurării eficiente a muncii instructiv-educative. Importanța educării elevilor în spiritul disciplinei rezultă din faptul că școala este prima instituție în care este integrată ființa umană și este supusă unor influențe educative sistematice, menite să anticipeze cerințele normative ale disciplinei sociale.

Disciplina din școala noastră este de tip democratic și se caracterizează printr-un echilibru între cerințe și control, exercitate din exterior, pe de o parte, prin interiorizarea , acceptarea și adeziunea afectivă față de acestea ca expresie a personalității morale autonome, pe de altă parte. Acest tip de disciplină oferă câmp larg dialogului, respectă demnitatea elevului, promovează autocontrolul și elimină formele abuzive de pedepsire.

Cercetările psihologului elvețian Jean Piaget privind psihogeneza judecății morale la copii, au pus în evidență superioritatea relațiilor de cooperare față de cele de constrângere atât în privința dezvoltării personalității morale, cât și în cea a dezvoltării intelectuale. Cooperarea se bazează pe respectul mutual, pe confruntarea punctelor de vedere considerate ca ipoteze și nu ca ultime adevăruri. Constrângerea promovează respectul unilateral și supunerea necondiționată față de normă. Prima conduce la dezvoltarea intelectuală bazată pe independența spiritului și la autonomia morală a persoanei ca izvor al inițiativei creatoare. A doua generează supunerea și dogmatismul intelectual. De aceea se impune promovarea în școală a unei discipline a inițiativei, care să pună elevul nu numai în situația de a răspunde la întrebări și de a se conforma răspunsurilor preformulate de profesor, ci și de a formula el însuși intrebările, ipotezele verificabile, ce pot fi demonstrate prin argumente întemeiate.

Educarea elevilor în spiritul disciplinei se poate realiza prin procesul de învățământ, prin activitățile extrașcolare și prin regimul zilnic din școală. Procesul de învățămînt prin conținutul său, prin organizarea și desfășurarea sa, dar și prin metodele și procedeele folosite exercită o influență profundă asupra elevilor, determinându-i sa respecte anumite dispoziții și cerințe, care, repetându-se vor conduce la stabilirea deprinderilor și obișnuințelor (efectuarea sistematică a temelor, păstrarea curățeniei, punctualitatea ș.a.). Activitățile extradidactice oferă numeroase prilejuri de exersare a conduitei disciplinate, întrucât și ele impun numeroase reguli ce trebuie respectate și în plus solicită din partea elevilor într-o manieră sporită, inițiativă, un sentiment crescut de responsabilitate.

2.2.4. Educarea elevilor în spiritul cooperant, participativ

Spiritul cooperant, participativ este o trăsătură caracteristică a personalității umane a cărei constituire începe de la o vârstă fragedă și continuă toată perioada școlarizării, presupunând pregătirea elevilor pentru a trăi și munci în colectiv. Educarea elevilor în spirit cooperant participativ urmărește ca obiectiv fundamental maturizarea lor socială, pregătirea pentru integrare în sistemul complex al relațiilor sociale în care vor fi implicați ca obiect și subiect al acestora, pregătirea pentru numeroasele contacte interumane, pentru condiția interumană a muncii.

Dana B. ”ca și în cazul celorlalte componente de conținut ale educației morale, educarea elevilor în spirit cooperant, participativ presupune formarea conștiinței și conduitei cooperante, participative”. Formarea conștiinței cooperante și participative presupune ca elevii să înțeleagă diverse aspecte și cerințe pe care le impune viața și munca în cadrul colectivului, dintre ca reținem:

dependența individului față de colectiv;

forța și puterea colectivului unit în îndeplinirea sarcinilor;

obligațiile pe care fiecare membru le are față de colectivul din care face parte și a colectivului față de membrii săi;

importanța realizării scopurilor colective pentru realizarea unor scopuri și interese personale.

În același timp, se va urmări cultivarea unor trăiri afective pozitive față de aceste cerințe, în contextul multiplelor relații interpersonale pe care copilul le întreține în cadrul colectivului din care face parte, cu accent pe educarea unor sentimente pozitive cum sunt: simpatia, prietenia, solidaritatea, modestia, compasiunea și prevenirea unor sentimente negative precum egoismul, invidia, îngâmfarea ș.a.

Formarea elevilor în spirit cooperant, participativ este posibilă numai prin antrenarea lor efectivă și sistematică în viața colectivului, în activități care-i solicită să colaboreze cu alții, să stabilească o varietate și multitudine de relații interpersonale. Toate acestea nu se pot înfăptui decât în măsura în care se realizează pe fondul unor multiple acțiuni educative de formare și consolidare a colectivului de elevi.

2.3. Metode și procedee de educație mora-civică

Sarcinile educației morale se realizează printr-un ansamblu de metode și procedee, care integrate intr-un tot, constituie strategia educației în spiritul moralei, care conduce la construirea conștientă a personalității moral-civice în concordanță cu imperativele societății democratice.

În continuare voi analiza principalele metode și procedee folosite în acest scop.

Explicația morală

Daniela B. Notează că, cu ajutorul explicației morale dezvăluim conținutul unei cerințe, al unei norme și reguli morale. Dacă în clasele mici se insistă pe explicarea modului în care trebuie respectată o cerință morală, pe parcurs se pune accent pe motivația și necesitatea îndeplinirii ei, pe formarea criteriilor obiective de apreciere a faptelor din viața individului și a colectivului.

Ioan Nicola scrie că explicația îndeplinește două funcții: una informativă și alta stimulativă. Funcția informativă constă în conștientizarea sensului unei cerințe morale, prin relevareanotelor definitorii. Funcția stimulativă constă în motivarea cerinței, în declanșarea de stări afective, stimulative, prin forța persuasivă a limbajului. Pentru ca explicația morală să fie eficientă, este necesar să fie legată de experiența de viață. Orice explicație pur verbală, fără argumentele și exemplele adecvate, nu va declanșa stări afective, deci nu va avea efecte asupra conduitei. Ori asimilarea cunoștințelor morale nu se face doar din considerente pur cognitive, scopul fiind în final determinarea conduitei corespunzătoare.

Convorbirea etică

Este un dialog între profesor și elevi prin care se urmărește clarificarea cunoștințelor morale și declanșarea de stări afective corespunzătoare. Avantajul dialogului constă în antrenarea elevilor la analiza (dezbaterea) faptelor morale, în valorificarea experienței de viață a acestora. Dialogul are rolul de a-i lămuri pe elevi asupra motivației în comportamentul corect sau greșit, de a stimula preocupările lor pentru aprecierea obiectivă a comportamentului celor din jur șia propriilor convingeri și fapte (Comănescu I. ”Reconsiderări necesare în problematica educației morale”, p.6). convorbirea etică îndeplinește multiple funcții : de informare, de sensibilizare, de întărire și de corectare.

Problematica unei convorbiri etice poate fi generată de : întâmplări, fapte din viața clasei, a școlii, a localității, conținutul unor articole din presă, cărți, emisiuni TV, conținutul unor obiecte de învățământ (istorie, literatură, psihologie, sociologie ș.a.). convorbirile etice și mai ales dezbaterile pe teme morale au rolul de a antrena elevii înșiși la procesul formării convingerilor și criteriilor de apreciere morală, prin intermediul unor confruntări de opinii, de trăiri și experiențe personale. Ele reprezintă totodată un exercițiu de a purta discuții în contradictoriu, de apărare a propriilor opinii.

Daniela B. Este de părere că desfășurarea convorbirii etice presupune respectarea unor cerințe de ordin pedagogic:

Asigurarea de către profesor a unui climat adecvat în care elevii să-și exprime opiniile sincer și deschis;

Profesorul va conduce discret convorbirea, mai mult prin sugestii decât prin intervenții;

În formularea concluziilor se recomandă multe precauții. Când este cazul, se vor lăsa deschise anumite probleme , elevii fiind invitați la reflecție, meditație și evaluare personală a celor discutate.

Ca variante ale convorbirii morale menționăm dezbaterea etică, comentariul moral, disputa etică, metode ce se recomandă a fi folosite începând cu adolescența pentru clarificarea unor teme cu caracter problematic

Povestirea morală

O altă metodă, menționează D. Bobocea, constă în relatarea, prezentarea intr-o formă atractivă a unor întâmplări și fapte reale sau imaginare cu semnificații morale, cu scopul de a-i ajuta pe copii să desprindă concluzii, învățăminte cu privire la propria lor comportare. Se folosește cu precădere la clasele mici. Pentru a fi eficientă, conținutul trebuie să fie viu, emoționant, prezentat intr-un limbaj plastic, să se utilizeze diverse procedee artistice, retorice, dramatice, să fie ilustrat cu material intuitiv pentru a produce asupra copiilor o vie impresie și a genera puternice trăiri afective.

Exemplul

Se bazează pe intuirea (imaginarea) unor modele ce intruchipează fapte sau acțiuni morale. Prin caracterul său viu și concret, exemplul se adresează deopotrivă simțurilor, gândirii și sentimentelor, având o mare putere de influențare și de convingere.

Există numeroase proverbe, expresii celebre care evidențiază rplul deosebit al exemplului în procesul educației:

Un bun exemplu este cea mai bună învățătoare (proverb englez);

Cuvintele te învață, exemplul te pune în mișcare (maximă);

Copii au mai mare nevoie de exemple decât de cicăleală (Joubert)

Lung e drumul prin învățătură, scurt și eficace prin exemplu (proverb latin).

În lucrarea ” Educația prin sine însuși” George Aslan remarcă : ”Nimic nu-i mai contagios ca exemplul. Fără știrea noastră tindem să ne modelăm după persoanele cu care intrăm în contact”. La vârsta preșcolară și chiar la vârsta școlară mică modelul este preluat fără nici o prelucrare sau se face o selecție a modelelor bazată pe aspecte exterioare și mai puțin pe valoarea comportamentului.

Treptat se elaborează criterii tot mai solide care permit elevului să diferențieze exemplele pozitive de cele negative:

Exemple directe oferite de persoane din apropierea copilului : părinți, profesori, colegi,etc.;

Exemple indirecte prezentate prin descrierea unor fapte, acțiuni morale, exercitate de o persoană reală sau imaginară (exemple de cinste, modestie, patriotism întâlnite la personaje literare).

Prezentarea exemplelor se poate face în moduri diferite : cu ajutorul povestirii, al textelor, al filmelor și emisiunilor TV , prin organizarea de întâlniri cu diferite personalități care evocă întâmplări și fapte semnificative din viața lor.

Analiza de caz

Caracteristica acestei metode, explică D.Bobocea, constă în aceea că se permite elevilor o înfrunatre directă cu o situație reală, luată drept ”exemplu” tipic, reprezentativ pentru o stare de lucruri mai generală, pe care aceștia urmează să o analizeze sub toate aspectele pentru a ajunge la înțelegerea cât mai complexă a problemei date. Cazul reprezintă o situație reală din viața socială sau cea școlară; el poate fi pozitiv, negativ sau contradictoriu. Prin intermediul acestei metode elevilor li se oferă prilejul să analizeze, să discute și să comenteze un caz ce întruchipează un comportament moral.

În desfășurarea activității educative, pe baza analizei de caz, se pot delimita trei momente succesive : prezentarea cazului, analiza și discutarea lui, adoptarea deciziei (soluției). Momentul principal îl reprezintă discutarea cazului. Dirijarea discuției și intervenția profesorului sunt determinate de atitudinea inițială a elevilor față defaptele prezentate. Profesorul îndeplinește rolul de animator al discuției, oferind posibilitatea exprimării punctelor de vedere și intervenind discret cu eventuale întrebări și nicidecum cu precizări categorice. Concluziile la care se ajunge vor avea efectele pedagogice scontate numai dacă ele s-au conturat treptat prin polarizarea opiniilor și adeziunea conștientă a elevilor la prescripțiile morale conturate în finalul studiului întreprins.

Exercițiul moral

Un ultim procedeu ar fi exercițiul. El constă în executarea sistematică și repetată a unor fapte și acțiuni, în condiții relativ identice, cu scopul formării deprinderilor și obișnuințelor de comportare morală, al constituirii și fixării trăsăturilor volitive de caracter, a conduitei morale, a relațiilor morale practice.

Metoda exercițiului moral presupune două momente principale : formularea cerințelor și exersarea propriu-zisă. Cele mai importante forme prin care se pot formula cerințele sunt :

ordinul : o formă de exprimare categorică a unei sarcini;

dispoziția : o formă de ordin, mai atenuată, însoțită de explicații și argumente, privind necesitatea îndeplinirii obligațiilor;

îndemnul și sugestia : forme indirecte de formulare a cerințelor, ce se bazează pe anumite calități ale elevilor (simțul datoriei,al cinstei, onoarei)

rugămintea : prin care solicităm cu căldură îndeplinirea benevolă a unor sarcini.

Exersarea propriu -zisă constă în îndeplinirea consecventă și sistematică a cerințelor formulate ăn vederea formării conduitei morale a elevilor.

Metoda poate fi folosită cu succes și în procesul de autoeducație. Implică punctualitatea la ore, frecvența școlară, efectuarea sistematică a temelor, păstrarea curățeniei, respectarea tuturor normelor cuprinse în regulamentul școlar. Pentru a-și îndeplini scopul, exersarea trebuie să fie urmărită de educator în cele mai mici detalii pentru că numai astfel favorizează formarea unor deprinderi și obișnuințe corecte de comportare morală civică.

III. METODE DE VALORIFICARE A LITERATURII PENTRU COPII ÎN SCOPUL REALIZĂRII EDUCAȚIEI MORAL – CIVICE

„ Cel mai bun lucru dintr-o carte nu constă în ceea ce conține, ci în gândurile pe care ți le sugerează.” (John Greenleaf Whittier)

Este bine știut că rolul modelelor este foarte important în formarea caracterului celor mici, pentru ca tendința imitării este specifică copilăriei. Prezența modelelor pozitive în viața copilului este necesară,deoarece ele îl ghidează spre un comportament adecvat care îl va ajuta să se integreze și să se adapteze societății în care trăiește.

O sursă inepuizabilă de modele o constituie literatura pentru copii, care aduce în atenția cititorilor o varietate de comportamente și consecințele acestora. Lectura este de cele mai multe ori un act care nu la să eul cititor indiferent, ci încearcă să-i clatine convingerile, sa-i remodeleze afectele, mai ales prin procesul identificării cu eroii admirați, visați sau chiar idealizați.

Literatura însăși s-a interogat asupra raportului dintre cititor și textul pe care îl parcurge, odata ce a făcut din subiectul cititor/cititoare un personaj de roman, uneori chiar unul de prim-plan. De la Gustave Flaubert la Italo Calvino, de la Marcel proust la John Fowles, de la Duiliu Zamfirescu la Mircea Cărtărescu se pot cita suficiente exemple care să ateste interesul scriitorilor pentru actul literaturii și impactul lui în viața protagoniștilor. Poate cea mai cunoscută teorie este expusă de Hans Robert Jauss în Experiență estetică și hermeneutică literară; potrivit acestuia, la baza plăcerii și motivației profunde, deși neconștientizate, a experienței estetice oferite de lectură ar sta modelele de interacțiune/identificare cu eroul literar (Hans Robert Jauss, Experiență estetică și hermeneutică literară, 1983, p.257).

Pătrunzând în fascinanta lume a lecturii, elevii, descoperă ca viața este o luptă aprigă între „ Bine” și „Rău” . Analizând comportamentul personajelor întâlnite, este ușor să asocieze Binele cu : cinstea, hărnicia, mărinimia, adevărul, curajul, perseverența, bunătatea, colegialitatea, iar Răul cu : lașitatea, lenea, minciuna, răzbunarea, ura, rautatea, egoismul, trufia. Faptul că în final Binele învinge, este apreciat și răsplătit pe măsură, iar Răul nu rămâne niciodată nepedepsit, îl determină pe micul cititor să își dorească să fie asemeni personajului pozitiv și îi orientează conduita spre fapte bune.

3.1. Obiectivele și ipoteza cercetării

Prin intermediul literaturii anumite sentimente pe care copiii la început nu prea le înțeleg, cum ar fi frica, vinovăția, teama și altele, sunt înțelese mai bine,și, mai important, îi ajută să le depășescă. Lectura basmelor și poveștilor prezintă o deosebită importanță educativă, copiii învățând mai bine din comportamentele altora decât din propriile comportamente. Exemplele pozitive, dar și faptele negative din texte, trebuie discutate și interpretate împreună cu copilul, pentru ca acesta să le înțeleagă pe deplin.

Studiul literaturii de specialitate și experiența de cititor m-au ajutat să apreciez rolul pozitiv al literaturii în formarea trăsăturilor de caracter ale elevilor și să conștientizez beneficiile exploatării acestei arte în procesul educativ. Astfel, scopul cercetării mele este dezvoltarea moral-civică a elevilor prin activitățile de citire-lectură. Drept urmare, am stabilit următoarea ipoteză : dacă literatura pentru copii este valorificată sistematic în scopul educației moral-civice, atunci se vor obține progrese superioare în conduita elevilor.

Pentru verificarea acestei ipoteze mi-am propus următoarele obiective ale cercetării:

O1 – Stabilirea nivelului inițial al interesului pentru lectură al elevilor și a modelelor de comportament observate ;

O2 – Elaborarea și implementarea unui proiect educațional „ Citim împreună” pentru dezvoltarea interesului pentru lectură si a educației moral civice;

O3 – Stabilirea efectului prin implementarea proiectului la disciplina Comunicare în Limba Română asupra conduitei elevilor.

Pentru operaționalizarea acestor obiective am realizat o cercetare empirică, de tip cvasiexperimental, cu rol formativ-ameliorativ. Pentru aceasta am decis să aplic o serie de activități didactice la disciplina Comunicare în Limba Română cu scopul de a valorifica literatura pentru copii, dar si de a înregistra progrese privind conduita elevilor. Cercetarea are un caracter cvasiexperimental, deoarece am avut în vedere un singur eșantion de elevi.

3.2. Metodologie

3.2.1. Eșantion

Cercetarea s-a desfășurat în anul școlar 2019-2020, la clasa a II-a, la Scoala Gimnazială Vădeni, pe un eșantion de 17 participanț media de vârstă a școlarilor fiind de 8-9 ani. Din cei 17 elevi, sunt 6 fete și 11 băieți.

Elevii sunt bine dezvoltați din punct de vedere psiho-intelectual și provin din familii organizate,dar și cu părinți plecați în strainătate , cu nivel mediu de instruire, care participă și se implică în sprijinirea actului educațional. Vârsta medie a părinților este de 30-45 ani.

3.2.2. Metode de cercetare

Pe parcursul cerecetării mele am utilizat următoarele metode de cercetare științifică: a) Experimentul – constă în observarea și măsurarea efectelor manipulării unei variabile independente asupra variabilei dependente intr-o situație în care acțiunea altor factori este redusă la minimum (Mielu Zlate, 2000, p.125). Tipul de experiment pe care l-am folosit în cecetare a fost natural psihopedagogic și formativ, cu rolul de a găsi cele mai eficiente metode și strategii didactice prin care putem dezvolta interesul pentru literatură în cadrul activităților instructiv-educative alese.

b) Observația – ca metodă de cercetare constă în urmărirea intenționată și înregistrarea exactă, sistematică a diferitelor manifestări comportamentale ale individului (sau ale grupului) ca și a contextului situațional al comportamentului(Mielu Zlate, 2000, p.118).

Această metodă a fost folosită pentru a observa nivelul inițial referitor la potențialul creator al grupului de subiecți, dar și pentru a urmări manifestările acestora pe parcursul desfășurării experimentului. Scopul acestei metode a fost de a surprinde manifestările comportamentale naturale ale elevilor, în condiții obișnuite de viață și activitate, precum și măsura în care aceste comportamente se repetă.

În cercetarea mea, observația a fost sistematică, efectuată pe unități de timp mai mici, la intervale de timp diferite. S-a desfășurat pe parcursul anului școlar 2019-2020, în cadrul sălii de clasă, sub asistența învățătoarei, în cadrul mai multor activități de învățare, atât înaintea aplicării programului nostru, cât și pe parcursul aplicării programului pentru a se constata schimbările care au avut loc.

c) Ancheta – se constituie ca metodă în cercetarea realității educaționale datorită constituenților săi – subiecții umani – cu care cercetătorul poate intra intr-o relație de comunicare directă. Prezintă un mare avantaj datorită realizării mai rapide și mai ușoare a culegerii unor informații bogate la care altfel cu greu s-ar putea ajunge.caracteristica fundamentală a anchetei este relația de comunicare care este puternic asimetrică – cercetătorul este cel ce concepe, formulează și adresează o serie de întrebări; el stimulează producerea unui comportament verbal al cărui interpretare îl ajută să descopere alte tipuri de comportamente, caractere ale mediului social,etc..

Pentru cercetarea de față am folosit metoda anchetei pe bază chestionar, în scris, în scopul evidențierii preocupărilor intelectuale ale elevilor in domeniul comunicării (de exemplu, ultima carte citită).

d) Colectarea, prelucrarea și intepretarea datelor (tabele de rezultate, reprezentări grafice,etc.). Datele obținute in pretest și posttest au fost colectate în tabele de rezultate, reprezentate grafic (histograme) și analizate atât din perspectivă cantitativă, cât și calitativă.

3.2.3. Măsurare

3.2.3.1. Variabile

În cercetarea pe care am desfășurat-o am utilizat următoarele categorii de variabile:

Variabila independentă:

Strategii de stimulare a interesului pentru lectură și valorificare a educației moral-civice;

Variabila dependentă:

Nivelul de implicare și înțelegere a textelor cu conținut moral – civic de către elevi .

3.2.3.2. Instrumente

Pe parcursul cercetării noastre am utilizat următoarele instrumente de lucru:

1. Proba de evaluare inițială: a fost o probă scrisă, cu 3 itemi, având ca scop stabilirea nivelului de lectură al elevilor . Primul item are în prim plan înțelegerea textului literar, cel de-al doilea aprecierea faptelor eroului , iar ultimul item evidențiază caracterul moral al acestuia.

2. fișele de observație : au fost elaborate cu scopul de a identifica frecvența cu care se manifestă anumite comportamente ale elevilor în cadrul activităților de citire-lectură.

Principalii indicatori observaționali vizați au fost:

I1 : prezintă interes și curiozitate pentru lecturile propuse

I2 : folosirea unui limbaj adecvat

I3 : aprecierea faptelor pozitive

I4 : manifestă disciplină în lucru

I5 : persistență în îndeplinirea sarcinii

I6 : oferirea ajutorului în rezolvarea sarcinilor.

3.3. Procedura

Pentru a evidenția rolul literaturii pentru copii pentru realizarea educației moral-civice în învățământul primar, în cercetarea noastră am urmărit cîteva etape semnificative. Cercetarea a vizat trei etape fundamentale:

Etapa ințială (pretest): s-a realizat in data de 6.11.2019, printr-o probă scrisă, unde am identificat care este nivelul inițial al potențialului creativ al elevilor.

Etapa formativă (cvasiexperimentală) : a avut loc în perioada noiembrie 2019 – martie 2020 prin implementarea unui proiect educațional ”Citim împreună!” în scopul dezvoltării interesului elevilor pentru lectură și a formări conduitei și gândirii moral-civice a acestora.

Etapa finală (posttest) : s-a realizat la finalul proiectului educațional printr-un chestionar de evaluare în care s-a urmărit dacă au fost îndeplinite obiectivele propuse în activitățile derulate.

3.3.1. ETAPA INIȚIALĂ (PRETEST)

În această etapă am aplicat tuturor subiecților o probă de evaluare inițială scrisă, cu 3 sarcini de lucru, prin care am evidențiat principalele comportamente morale pentru a stabili nivelul de înțelegere al unui text de către elevi.

Probă de evaluare inițială

DATA : 06.11.2019

CLASA : a II-a

Aria curriculară : Limbă și Comunicare

Disciplina : Comunicare în limba română

Obiective :

O1 : Să citească conștient textul la prima vedere;

O2 : Să identifice cel puțin două trăsături morale ale personajului principal;

O3 : Să explice,în 2-3 rânduri, morala fragmentului dat.

”… A doua zi ciobănașul se sculă de dimineață, își spălă fața la o fântână, își făcu rugăciunea, încălecă pe mârțoaga lui și trei, trei, mergea singur. Feciorii de boieri și de împărați se sculară târziu, se mai zbenguiră și apoi plecară și ei; îl ajunseră de pe urmă și îl și întrecură. Și de astă dată se alegară de dânsul și-i cătau cearta cu lumânarea. Ciobănașul tăcu din gură și își căută de drum. El știa că cine tace merge în pace.”

(” Ciobănașul cel isteț” – Petre Ispirescu)

Cerinte :

Se acordă 1 punct din oficiu!

Despre cine este vorba în text? (2puncte)

Ce fel de personaj este ciobănașul? Explică in 2-3 rânduri. (4 puncte)

Care este învățătura acestui fragment? (2 puncte)

Barem de corectare :

Rezultatele obținute la această probă sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Voi prezenta mai jos graficul cu rezultatele obținute la proba de evaluare inițială

În urma evaluării am constat că 4 elevi au indeplinit foarte bine cerințele date, identificând detaliile din text după ce l-au citit cu atenție, 6 elevi au citit textul, insă nu au înțeles in totalitate textul, 5 elevi nu au citit conștient textul rezolvând o mică parte din evaluare, iar cei 2 elevi nu au reușit să rezolve cerințele din cauza dificultăților de gândire.

3.3.2. ETAPA FORMATIVĂ (CVASIEXPERIMENTALĂ)

În cadrul acestei etape am implementat un proiect educațional ”Citim împreună” pentru dezvoltarea interesului pentru lectură și a educației moral civice.

PROIECT EDUCAȚIONAL

”CITIM ÎMPREUNĂ”

ARGUMENT

Atât școala, cât și instituțiile educaționale oferă elevilor cel mai bun context de formare ca viitor membru al societății, incluzând pe lângă aspectele de ordin cognitiv și aptitudinal și pe cele care țin de formarea personalității, de atitudini și valori morale, de conviețuire și empatizare .

Valorificarea literaturii pentru copii în scopul realizării educației moral – civice în învățământul primar, solicită din partea celor implicați – elevi, cadre didactice, părinți, dobândirea unor calități legate de comunicare, de comportare, dezvoltarea conștiinței morale teoretic și practic cu scopul de a contribui la o conduită moral – civică potrivită. Pornind de la această premisă, consider că această inițiativă de a desfășura activități didactice la nivelul primar, este un aspect esențial al evoluției unei societăți educate, fiind benefic a fi implementat încă din perioada educației timpurii.

Prin proiectul ”Citim împreună” mi-am propus dezvoltarea competențelor moral – civice a elevilor vizați și nu numai, crearea unor relații de colaborare și susținere sub aspect educativ a copiilor proveniți din medii dezavantajate, din familii dezorganizate, dezvoltându-se, în același timp la copii calități precum empatia, cultivarea binelui, a optimismului, a încrederii în sine, atitudini pozitive față de semeni.

Proiectul nu are în vedere doar elevii clasei implicate, ci și părinții acestora și alți factori asociați proiectului educativ.

Educația morală ajută copilul să se adapteze colectivului în care trăiește (familie, grădiniță, școală), mai târziu sa își respecte obligațiile pe care le are de îndeplinit față de familie, profesie și în cele din urmă să participe la crearea unor valori morale ale umanității.

SCOPUL PROIECTULUI

Stimularea interesului pentru lectură și formarea unor caractere moral – civice prin implicarea activă a elevilor din ciclul primar, cu suportul cadrelor didactice, al părinților și alți asociați (bibliotecar), în diferite activități de învățare.

OBIECTIVE SPECIFICE:

Identificarea unor asemănări și deosebiri între sine și personajele din povești/povestiri sau din viața reală;

Participarea la scurte scenete, prin atribuirea unor roluri, pentru exersarea exprimării emoțiilor în diverse situații;

Discutarea unor reguli de comportament în relația cu ceilalți, pe baza unor situații concrete din experiența elevilor;

Observarea, în jocuri de rol create de colegi, a elementelor specifice unor comportamente pozitive/negative

Realizarea unor desene cu personajele care au un comportament moral sau imoral;

GRUPUL ȚINTĂ

Grupul țintă al proiectului, beneficiarii direcți, este format din elevii clasei a II-a a Școlii Gimnaziale Vădeni, care pe parcursul acestuia vor afla, din tainele literaturii pentru copii, ce înseamnă a avea un comportament moral-civic și cum își pot modela acest aspect în viața reală. În afară de elevi există și un grup țintă indirect format din părinți, alte cadre didactice, bibliotecar, ce vor contribui la realizarea educației moral-civice a școlarilor vizați în proiect.

RESURSE:

UMANE : cadrele didactice, elevii clasei a 2-a, părinții, elevi voluntari

MATERIALE: calculator, videoproiector, fișe, diplome

SPAȚIALE : sala de clasă, sală de spectacole, bilbioteca

PERIOADA DE DESFĂȘURARE A PROIECTULUI : 1 NOIEMBRIE – 8 MARTIE.

REZULTATE AȘTEPTATE:

Dezvoltarea stimei de sine în raport cu ceilalți;

Relaționarea armonioasă cu ceilalți în contexte școlare și extrașcolare;

Participarea unui număr cât mai mare la acest proiect;

Colaborarea între școală și familie;

ACTIVITĂȚI :

NOIEMBRIE – Am aplicat un chestionar în care am urmărit (ANEXA 1):

Atitudinea elevilor față de un text literar;

Preferințele elevilor pentru anumite tipuri de personaje

Identificarea valorilor moral – civice la personajele preferate.

DECEMBRIE – ”MÂNDRU CĂ SUNT ROMÂN!”

Recitare poezii, intonare cântece;

Realizare lucrări artistico-plastice

Prezentare de modele istorice

IANUARIE – ”FETIȚA CU CHIBRITURI”

Lectură ”Fetița cu chibrituri”

Dezbatere modele comportamentale observate în film

FEBRUARIE – ”LECTURĂ PENTRU MARI ȘI MICI”

Lecturarea unor povești în parteneriat părinte-copil;

”Domnul Goe” – dramatizare

MARTIE – ”ZIUA MAMEI”

Realizare felicitări cu text către cea mai draga ființă (mama, bunica);

Recitare poezii, intonare cântece.

EVALUAREA

Chestionar de evaluare

Fotografii

Expoziții lucrări

Eficiența acestui proiect a constat în dezvoltarea valorilor moral – civice, atât elevilor cât și părinților, creșterea stimei de sine și respectul pentru cei din jur, prin valorificarea textelor literare.

DISEMINAREA PROIECTULUI:

Prin realizarea uni CD cu fotografiile și activitățile desfășurate cu elevii, prezentat în cadrul ședinței cu părinții, în cadrul comisiei metodice, promovare mass-media.

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚILOR PROIECTULUI

NOIEMBRIE

Am aplicat elevilor un chestionar în care am urmărit atitudinea elevilor față de un text literar, exprimarea interesului pentru lectura unor cărți adecvate vârstei, preferințele elevilor pentru anumite personaje sau comportamentul lor, precum și identificarea modelelor comportamentale preferate.

CHESTIONAR

Îți place să citești cărți?

Da

Nu

Mergi des la bibliotecă?

Da

Nu

Ce fel de cărți citești?

Basme, povești

Poezii

Fabule și legende

Cărți științifico-fantastice

Ce fel de personaje preferi?

Pozitive

Negative

Cum îți place să citești?

Singur

Cu unul dintre părinți

Cu un prieten/coleg

Ai încercat să te comporți ca unul din personajele din cărți?

Da

Nu

Ce fel de personaj esti?

Bun

Rau

În urma rezultatelor obținute am constatat că elevii preferă să citească cărți cu personaje fantastice, care au puteri supranaturale, iar eroii sunt personajele pozitive ale intâmplărilor, cei care salvează situația. Cărțile le procură, cel mai adesea de la bibliotecă și preferă să le citească singuri, deoarece părinții nu au timp. În ceea ce privește modelul de comportament al personajelor elevii preferă personajele cu rol pozitiv, cei care ajută sau salvează oamenii în diferite situații, comportament care se poate observa și în jocurile elvilor atât în pauzele orelor de la școală, cât și în jocurile din timpul orelor.

DECEMBRIE

Cu ocazia zilei naționale a României (1 decembrie) am desfășurat împreună cu elevii o activitate ”Mândru că sunt român!” în care le – am prezentat un filmuleț, cu ajutorul videoproiectorului, despre modelele istorice importante ale țării noastre. Prin prezentarea filmulețului am urmărit stârnirea interesului elevilor pentru faptele eroilor țării noastre și identificarea semnificației mesajului transmis, adică a curajului, a încrederii în sine și a celor din jurul său, a cooperării cu ceilalți, dar și respectarea valorilor naționale și a spiritului neamului.

Tot în cadrul acestei activități elevii au desfășurat și activități artistico – plastice : au lipit pe o hartă ”mută” zonele țării noastre, au realizat stegulețe tricolore, au pictat o hartă cu tricolorul țării, iar nu în cele din urmă au fredonat imnul României, dar și alte cântece patriotice (Doamne ocrotește- pe români!, Așa-i romănul!).

Pentru a sărbători așa cum se cuvine această zi elevii au venit îmbrăcați în costume tradiționale românești, cu specificul mai multor zone ale țării noastre (Muntenia, Moldova, Dobrogea). La finalul activităților le-am oferit tuturor elevilor câte o insigna cu tricolorul țării și cu mențiunea 1 DECEMBRIE.

IANUARIE

Am desfășurat împreună cu elevii o activitate de lectură a poveștii ”Fetița cu chibrituri” pentru a urmări dacă elevii identifică semnificația mesajului textului, comportamentele societății și consecințele acesteia, viața morală cotidiană (comportamentul familiei, comportamentul în locuri publice), comportamente prosociale și antisociale.

Elevii au citit povestea fetiței cu chibrituri, în clasă, apoi am discutat despre mesajul textului, modelele comportamentale desprinse din acesta. Aceștia au formulat enunțuri proprii despre comportamentul fetitei, al tatălui ei, al bunicii, dar și despre famiile fericite pe care le vedea la geam, oferind informații și despre comportamentul familiilor lor față de ei.

Modul de transmitere a informațiilor a avut un impact emoțional pozitiv asupra elevilor,au observat cât de important este să ne respectăm unii pe ceilalți, să avem grijă si de cei fără posibilități și să nu condamnăm oamenii după aparențe, mai ales într-o perioadă atât de importantă a anului, ajunul anului nou.

Din această activitate am concluzionat că lectura basmelor și poveștilor prezintă o deosebită importanță educativă, copiii învățând mai bine din comportamentele altora decât din propriile comportamente.

FEBRUARIE

Am mers împreuna cu elevii și unul dintre părinții acestora la biblioteca școlii unde am desfășurat o activitate părinte-copil ”Lectură pentru mari și mici” de citire a mai multor povești : Pinocchio, Cenușăreasa, Albă ca zăpada, Motanul încălțat.

Fiecare părinte împreună cu copilul său au citit povestea, fiecare citind câte o pagină din carte. Elevii au fost foarte încântați de implicarea părinților și atât ei cât și eu am observat că părinții au fost cei mai emoționați. După lecturarea poveștilor părinții au identificat trăsături care se potrivesc copiilor lor, iar elevii comportamente potrivite părinților. Dar împreună au recunoscut că e bine să comunice ce e bine și ce nu e bine să facă, cât de importantă este relația dintre membrii familiei, dar si dintre familie și școală. Părinții au menționat că dacă există înțelegere, susținere și respect putem avea o societate prosperă, altfel apar discrepanțele sociale, discriminările, injuriile și alte comportamente negative.

În ceea ce privește lectura, au recunoscut că nu acordă suficient timp acesteia, deși recunosc că literatura joacă un rol important în viața copiilor lor. Prin lecturarea unei povești copiii pot observa comportamente pozitive și negative, pot descoperi sentimente despre care nu știau, se pot identifica cu unele personaje si le pot urma exemplul (curaj, sinceritate, bunătate), dar nu în ultimul rând, cititul le dezvoltă modul de exprimare, vocabularul, modul de gândire și, de ce nu, modul de a acționa în diverse situații.

În cadrul activității am avut si o reprezentare cu ajutorul unor elevi si părinți a poveștii ”Domnul Goe” unde s-a observat modul relaxat de interpretare al elevilor, interesul și implicarea lor de a intra în rolul personajelor.

La final fiecare a primit hârtie colorată, hartie de caiet de limba română, foarfecă, lipici și pix. Fiecare a realizat câte o copertă de carte pe care au lipit foițele de caiet (bucăți mai mici) și au scris fiecare câte trei fapte bune pe care le-au facut în săptămâna respectivă și trei lucruri pentru care sunt recunoscători astăzi. (ANEXA)

MARTIE

Cu ocazia zilei de 8 Martie, am desfășurat o șezătoare literară numită ”Ziua mamei”. La această activitate au participat elevii clasei, părinții acestora, alte cadre didactice, bibliotecara școlii.

În acea zi elevii au adus diferite obiecte traditionale cu care se ocupau bunicile, mamele : fus, lână, război, andrele, iglițe, goblen. Am așezat scaunele astfel încât să se vadă toți față în față și un scaun special pentru citit, botezat ”Povestitorul”. La șezătoare au venit toți cei invitați, iar părinții sau bunicii care știau să mânuiasca obiectele de mai sus s-au așezat pe acele locuri ceilalți pe margine.

Elevii au pregătit un moment special pentru toate doamnele din viața lor, care a constat în recitarea unor poezii și interpretarea unor cântece minunate dedicate acestora, cu mesaje emoționante de dragoste, respect, grija care o au față de acestea și recunoștința lor față de tot ceea ce le-au oferit și le oferă în continuare. În interpretarea cântecelor i-au acompaniat atât mamele sau bunicile cât și cadrele didactice participante la șezătoare.

Pe scaunul special amenajat s-a așezat la un moment dat bibliotecara școlii care le-a citit o poveste cu ocazia acestei zile ”Mama” de Mircea Sântimbreanu. Toți cei prezenți au aplaudat și au apreciat povestea, șezătoarea continuând cu un dans al elevilor, acestea fiind rugate să se alăture copiilor. Momentul a culminat cu o îmbrățișare pentru mama fiecăruia și cu mesajul ”Te iubesc!”.

Tot în cadrul acestei activități copiii au primit materialele necesare confecționării unor felicitări pentru mame, bunici, mătuși în care să scrie un mesaj de recunoștință pentru acestea. Mesajele elevilor au fost de-a dreptul emoționante și sincere, elevii find felicitați atât de părinți cât și de cadrele didactice.

Din mesajele copiilor am observat că memorarea poeziilor și cântecelor le-au folosit în crearea mesajului, în exprimarea sentimentelor și emoțiilor, formulând enunțuri deosebite în contexte adecvate vârstei lor.

La final elevii au oferit felicitarea mamei alături de o floare, dar cu promisiunea că se vor comporta mai frumos, le vor asculta și le vor ajuta la nevoie.

3.3.3. ETAPA FINALĂ ( POSTTEST)

În această etapă am realizat un colaj cu fotografii din timpul activităților, iar pe holul școlii am expus lucrările confecționate de elevi, pentru aprecierea acestora de ceilalți profesori și elevi ai școlii.

La clasă am aplicat elevilor un chestionar de evaluare a dezvoltării valorilor moral-civice urmărite la elevi prin intermediul implementării proiectului ”Citim împreună”.

În chestionar am urmărit dacă activitățile desfășurate au contribuit la dezvoltarea stimei de sine și a celorlați, stabilirea unor asemănări și deosebiri între sine și ceilalți, dezvoltarea interesului pentru lecturarea unor cărți adecvate vârstei, demonstrarea respectului și grijii față de cei din jur, formarea unei atitudini pozitive față de obiecte, lucruri, persoane, animale, înțelegerea și aprofundarea noțiunii de grup, identificarea efectelor pozitive ale respectului, curajului, bunătății sincerității, demnității și efectele sociale negative .

CHESTIONAR DE EVALUARE

1. Sunt importante cărțile pentru copii?

Da

Nu

2. V-ați regăsit în personajele operelor citite?

Da

Nu

3. V-a schimbat atitudinea/comportamentul vreo carte citită?

Da

Nu

4. Ați discutat cu colegul/prietenul despre personajul preferat?

Da

Nu

5. Apreciați mai mult, după ce ați citit o operă, persoanele din jurul vostru?

Da

Nu

6. Ați încercat să fiți ca eroul vostru preferat?

Da

Nu

7. Ați învățat din comportamentele personajelor?

Da

Nu

8. Vă ajută familia/școala în înțelegerea deplină a comportamentelor pozitive ?

Da

Nu

În urma verificării raspunsurilor chestionarului au rezultat următoarele:

Voi prezenta mai jos graficul cu rezultatele chestionarului final:

În urma chestionarului am constat că am reușit, în cea mai mare parte, să le dezvolt elevilor conduita și gândirea moral civică prin intermediul literaturii pentru copii, într-un mod cât mai accesibil, activități la clasă, cu părinții, la bibliotecă, alături de alți colegi și cadre didactice, prezentând interes și curiozitate pentru operele abordate, folosind un limbaj adecvat și apreciind faptele pozitive ale textelor.

Astfel, elevii au înțeles cât este de importantă este respectarea normelor și valorilor morale ale societății pentru a se integra într-un grup, pentru a stabili relații de prietenie, dar și în familie, pentru o bună înțelegere a nevoilor acestora, manifestând un comportament pozitiv.

Concluzii

Educația civică în învățământ reprezintă o prioritate în încercarea de modelare a personalității elevului în spiritul valorilor și principiilor democratice care guvernează demersul societății. Această disciplină predată în școli deține o contribuție majoră în procesul de înțelegere și însușire a practicilor care fundamentează comunitatea și intregul sistem în care trăim.

Procesul educației moral – civice vizează dobândirea de către elev a unor deprinderi și atitudini la baza cărora se află importante valori morale, precum respectul, politețea, corectitudinea, decența, etc. este deosebit de important ca acesta să înțeleagă că este o parte integratoare a societății, fapt pentru care trebuie să se supună normelor acesteia și, mai mult, să le promoveze în rândul celorlalți membri.

Nu există îndoială că prin educație și cultură pot fi influențate deciziile opricărei persoane, idealurile sale, practic poate fi influențat caracterul acestuia.

Provocarea noastră, a dascălilor, în efortul de a modela caractere, este de a reuși să ”dezvoltăm în școală o educație care să-i încurajeze pe elevi să ia decizii bune și să experimenteze un succes autentic”. (Roamnian Character First)

Acesta este unul din motivele pentru care am ales ca temă de cercetare ”Valorificarea literaturii pentru copii în scopul educației moral-civice în învățământul primar” și am implementat proiectul educațional ”Citim împreună!” ca experiment aplicativ.

Pe parcursul derulării proiectului s-a dovedit că literatura pentru copii este un instrument deosebit de valoros, ce poate fi utilizat cu succes în modelarea caracterului micilor oameni în formare, atât de cadrele didactice, cât și de familii, aceștia având obligația morală de a veghea și educa copilul, pentru a se putea adapta și integra în societate.

Valoarea educativă a literaturii pentru copii, capacitatea acesteia de a modela și dezvolta caracterul cititorilor, au fost confirmate și de rezultatele comparative obținute ca urmare a evaluării comportamentului copiilor în etapa preexperimentală și cea postexperimentală.

Valorificând mesajele transmise de textele literare recomandate copiilor, sub aspect educativ, reușim să generăm trăiri emoționale, sentimente, care au rolul de a declanșa atitudini corespunzătoare și de a transforma informațiile moral-civice în acete de conduită.

Pentru ca o scriere literară să poată produce asemenea efecte, este necesar ca orice cadru didactic să descopere strategiile metodice, care îi ajută pe elevi să descifreze mesajul conțimnutului și cu mintea dar mai ales cu sufletul, care sa intensifice și nu să estompeze trăirile afective, emoțiile. Este necesar să se acorde o deosebită atenție componentei afective în procesul educației moral – civice, pentru că aceasta este calea cea mai sigură spre formarea unei conduite conștiente.

Un rol major în formarea conduitei moral – civice îl joacă modelele de comportament întâlnite în textele literare și pe care copiii au tendința firească de a le imita, din dorința de a fi asemeni eroilor îndrăgiți și de a trăi bucuria victoriei ”binelui”.

Confruntarea dintre personajele înzestrate cu calități morale pozitive și a celor care abundă în calități morale negative și care finalizează cu înfrângerea ”răului”, au o influență educativă de mare forță asupra cititorilor.

Caracterizând personajele prin intermediul faptelor săvârșite de ele, analizând comportamentul lor în diferite situații, reușim să le atragem atenția că vorbele sunt de prisos și faptele noastre sunt cele care ne oglindesc caracterul, ne fac ”buni” sau ”răi”.

Caracterizarea personajelor de către autor sau prin intermediul altor personaje, îl ajută pe copil să înțeleagă cât este de important să ai o atitudine corespunzătoare față de semeni, pentru că această atitudine îl determină să te perceapă ca fiind ”bun” sau ”rău”, ”laș” sau ”curajos”, ”dușmănos” sau ”prietenos”, ”harnic” sau ”leneș”, ”cinstit” sau ” necinstit”.

Lectura activă a unei cărți oferă oricărui cititor, mare sau mic, plăcerea de a trăi întâmplări inedite, de a reflecta și de a medita asupra lor, angajând valori formativ – educative care vor modifica comportamentul cititorului.

Cu pași mici, dar siguri, am reișit prin intermediul proiectului educațional ”Citim împreună!” să stimulez interesul pentru carte și să apropii părinții de copii prin intermediul literaturii, să îi ajut pe cei mici să descopere universul magic al literaturii, iar pe cei mari plăcerea de a reciti cărțile copilăriei.

Pot afirma că ipoteza care a stat la baza acestui program de cercetare s-a dovedit a fi corectă și prin valorificarea sistematică a literaturii pentru copii în scopul educației moral-civice, am obținut progrese superioare în conduita elevilor.

PROPUNERI ȘI RECOMANDĂRI

Am constatat pe parcursul derulării acestui proiect, că pentru a reuși să ne atingem obiectivele propuse și să cultivăm caracterul elevilor noștri, este foarte important să existe o colaborare strânsă între familie și școală, motiv pentru care se recomandă ca ambele instituții să promoveze aceleași principii și idealuri, să aibă o strategie comună și să urmeze aceeași direcție. Trăsăturile de caracter nu se pot forma spontan sau prin exersarea lor sporadică, ci numai printr-o exersare sistematică și conștientă.

De asemeni se recomandă ca însăși profesorii și părinții să fie un exemplu pozitiv în acest sens, pentru că nu putem cere unui copil să fie ordonat, harnic, politicos, răbdator, tolerant, atât timp cât adultul are un comportament contrar. Nu putem cere copilului să citească, să împrumute cărți de la bibliotecă, atât timp cât nu are un exemplu în acest sens mici acasă și nici la școală. Cum nu-i putem pretinde nici să își doreasca să fie precum ”fata moșului”, din poveste atât timp cât îl abandonăm în fața micului ecran având ca modele din mass-media.

Propun astfel ca proiectele educaționale care au ca scop educația moral civică să aibă ca țintă nu doar elevii, ci să includă și profesorii și părinții, astfel împreună să exerseze comportamentele vizate și să respecte angajamentele asumate.

Un copil care îsă vede părintele împrumutând cărți de la bibliotecă, închizând televizorul pentru a lectura o carte, care își vede profesorul sau părintele în sala de lectură studiind o carte sau o revistă, va fi tentat să urmeze exemplul, să renunțe la plăcerea provocată de micul ecran.

Nicolae Iorga afirmă despre lectură ca aceasta ”joacă un rol mare ăn viața copiilor, un rol mult mai mare decât în viața celor vârstnici. Cartea citită în copilărie rămâne prezentă în amintire aproape toată viața.”

Bibliografie

Bădără D. – Valorificarea conținutului istoriei în formarea moral – civică a scolarului mic, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2017

Berna A., Antohe – Introducere in pedagogie,teoria curriculum-ului, Editura Sinteze, Galați, 2003;

Bobocea D. – Metodele educației moral-civice, 9 martie 2018, edict.ro, Brăila

Bodiștean, F. – Literatura pentru copii și tineret dincolo de” story”, Casa Cărții de Stiință,Cluj-Napoca, 2007;

Casangiu L. – literature română și literatură pentru copii, Editura Nautica, Constanța, 2007

Cândroveanu, H. – Literatura română pentru copii. Scriitori contemporani, Editura Albatros, București, 1988;

Cerghit,I. – Metode de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică,București, 1976;

Constantin, P. – Literatura în școală,Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977;

Costea, O. – Didactica literaturii o abordare funcțională,Editura Institutul European,Iași, 2006

Cristescu M. – Didactica educației morale, Editura Universitară, 2014

Crispedia.ro/literatura pentru copii și specificul său

Dumitru, A., Dumitru V. G. – Activități trandisciplinare pentru grădiniță și ciclul primar, Editura Paralela 45, Pitești, 2008

Dumitru G. – Literarura pentru copii,Craiova, Editura Didactica Nova, 2005

Gheorghe A. – Metodica predăriii limbii și literaturii române, Craiova, 2011

Goia, V. – Literatura pentru copii și tineret. Modele formative, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2000;

Hristu Cândroveanu – Literatura pentru copii, Editura Albatros, București

Ilie, E. – Didactica limbii și literaturii române, Editura Polirom, Iași, 2008;

Ilie E. – Didactica Limbii și Literaturii Române, Editura Polirom, Iași 2014

Molan V., Bănică L. – Pedagogie pentru învățământ primar și preșcolar, Ministerul Educației și Cercetării, 2005

Năproiu,M.,Popa A., Sârbu M. – Metodica predării limbii și literaturii române. Învățământul primar – Editura Sitech, Craiova, 2011;

Nicola, I. – Tratat de pedagogie școlară, Editura Aramis, București, 2003;

Piaget, J. – Judecata morală la copil, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980;

Programa scolară pentru disciplina Comunicare în limba română, aprobată prin ordin al ministrului nr. 3418/19.03.2013, București;

Programa școlară pentru disciplina Dezvoltare personală, aprobată prin ordin al ministrului nr.3418/19.03.2013

Programa pentru disciplina Educație Civică, aprobata prin ordin al ministrului nr. 5003/02.12.2014, București;

Stanciu I. – Literatura pentru copii, Editura didactică și pedagocică, 1968

Stancu A. – Aspecte metodice ale predării literaturii în ănvățământul primar, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2010

Szekely E. M. – Literatura pentru copii și tineret, Editura Universității ”Petru Maior”, Târgu-Mureș, 2006

Vistian, G. – Literatura pentru copii și tineret, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2008;

www.wikipedia.org

ANEXE

CHESTIONAR 1

1. Îți place să citești cărți?

Da

Nu

2. Mergi des la bibliotecă?

Da

Nu

3. Ce fel de cărți citești?

Basme, povești

Poezii

Fabule și legende

Cărți științifico-fantastice

Ce fel de personaje preferi?

Pozitive

Negative

Cum îți place să citești?

Singur

Cu unul dintre părinți

Cu un prieten/coleg

Ai încercat să te comporți ca unul din personajele din cărți?

Da

Nu

Ce fel de personaj esti?

Bun

Rau

CHESTIONAR DE EVALUARE

1. Sunt importante cărțile pentru copii?

Da

Nu

2. V-ați regăsit în personajele operelor citite?

Da

Nu

3. V-a schimbat atitudinea/comportamentul vreo carte citită?

Da

Nu

4. Ați discutat cu colegul/prietenul despre personajul preferat?

Da

Nu

5. Apreciați mai mult, după ce ați citit o operă, persoanele din jurul vostru?

Da

Nu

6. Ați încercat să fiți ca eroul vostru preferat?

Da

Nu

7. Ați învățat din comportamentele personajelor?

Da

Nu

8. Vă ajută familia/școala în înțelegerea deplina a comportamentelor pozitive ?

Da

Nu

Fișă de observație 1

Perioada : Octombrie 2019

Domeniul : Limbă și comunicare

Legendă:

XX = comportamentele observabile se repetă foarte des

X = comportamentele observabile se repetă uneori

0 = comportamentele observabile nu apar

”Mândru că sunt român!”

FETIȚA CU CHIBRITURI

Hans Christian Andersen

Era un ger grozav; ningea și începuse a înnopta: era ajunul Anului Nou.

Pe frigul acela și pe întunericul acela, mergea pe stradă o biată fetiță cu capul gol, și cu picioarele goale. Avusese ea doar niște papuci când plecase de-acasă, dar nu-i folosiseră mult: erau niște papuci mari, pe care mama ei îi rupsese aproape, și erau așa de largi pentru ea, încât mititica-i pierdu grăbindu-se să treacă o stradă, unde cât p-aci era să fie strivită între două trăsuri. Unul din papuci nici nu-l mai găsise, iar celălalt îl luase un băiat care zicea că vrea să facă din el leagăn pentru copilul lui, când o avea și el unul.

Fetița mergea cu picioarele ei goale, roșii-vinete de frig; și-n șorțul ei vechi ținea strâns un vraf de cutii cu chibrituri și mai avea și-n mână o cutie. Fusese o zi rea pentru dânsa și nimeni nu-i cumpărase în ziua aceea nimic, și n-avea prin urmare nici un ban; și-i era foame și frig tare. Biata fetiță! Fulgii de zăpadă cădeau pe părul ei lung și bălai, care se încrețea frumos pe lângă ceafă, dar nu se gândea ea acum la părul ei creț. Luminile străluceau pe la ferestre, miros de fripturi se răspândea în stradă; era ajunul Anului Nou, iată la ce se gândea ea.

Se opri și se ghemui într-un colț dintre două case, din care una ieșea în stradă mai mult ca cealaltă. Își strânse piciorușele sub dânsa. Frigul o pătrundea din ce în ce mai mult, și totuși nu-i venea să se ducă acasă; aducea înapoi toate chibriturile, și nici un bănuț măcar. Tatăl său are s-o bată; și afară de asta, și acasă nu era tot așa de frig? Ei locuiau tocmai sub acoperiș și vântul sufla în voie, cu toate ca fuseseră astupate crăpăturile cele mari cu paie și cu trențe vechi. Mânuțele ei erau aproape înghețate de frig. A! Un chibrit aprins le-ar putea face bine. Dac-ar îndrăzni să scoată unul, numai unul din cutie, sa-l zgârie de zid și să-și încălzească degetele! Scoase unul: hârști! Cum mai trosni, si cum se aprinse! Chibritul ardea ca o lumânărică, ținu mânuța deasupra flăcării. Ce lumină ciudată. I se păru fetiței că sta lângă o sobă mare de fier, care avea deasupra un capac lucios de aramă. Înăuntru ardea focul și era așa de cald; dar ce-i oare asta? Fetița își întindea acum piciorușele ca să și le încălzească și pe ele; flacăra se stinse și soba pieri; fetița rămase stând cu rămășița de chibrit în mână.

Hârșâi un altul, care se aprinse, străluci, și zidul în care bătea lumina se făcu străveziu ca o pânză subțire. Fetița putu vedea până-ntr-o odaie unde era o masă acoperită c-o față albă, pe care sclipeau porțelanuri subțiri; în mijloc era o gâscă friptă umplută cu prune și cu mere ce răspândeau un miros plăcut; și, lucru de necrezut, deodată gâsca sări de pe masa, și veni cu furculița și cuțitul în spinare până la biata fetiță. Chibritul se stinse, și nu mai avu în fața ei decât zidul rece și gros.

Mai aprinse încă unul. Deodată se văzu șezând sub un pom frumos de Crăciun; e mult mai mare și mai împodobit decât a văzut prin geamuri la negustorul cel bogat. Mii de lumânărele ardeau pe crengile verzi, și poze de tot felul, ca cele ce împodobesc ferestrele prăvăliilor, păreau că-i zâmbesc. Fetița ridică amândouă mâinile; chibritul se stinse: toate lumânărelele din pom se înălțau tot mai sus, tot mai sus, și ea văzu deodată că luminițele acelea erau stele. Una din ele căzu și trase o dunga mare de foc pe cer.

"A murit cineva", își zise micuța; căci bunica ei, care fusese foarte bună pentru dânsa și care acum nu mai trăia, îi spusese adesea: "Când cade o stea, un suflet se înalță la Dumnezeu".

Mai trase încă un chibrit pe zid: și se făcu o lumină mare, în mijlocul căreia era bunica ei în picioare, și era așa de strălucitoare, o privea blând și duios!

– Bunică, strigă fetița, ia-mă cu tine. Când s-o stinge chibritul, știu că n-o să te mai văd. Ai să pieri și tu din fața ochilor mei, ca și soba de fier, ca și gâsca friptă, ca și frumosul pom de Crăciun. Și aprinse repede toate chibriturile ce-i mai rămăseseră în cutie, căci voia să vadă mereu pe bunicuța ei. Se făcu o lumină ca ziua. Niciodată bunica nu fusese așa de frumoasă, așa de mare. Ea luă pe fetiță în brațele ei, și amândouă zburară vesele în strălucirea aceea, așa sus, așa sus, și nu mai era acolo nici frig, nici foame, nici griji; erau la Dumnezeu.

Dar în colțul dintre cele două case, când se lumină de ziuă, zăcea jos fetița, cu obrajii roșii, cu zâmbetul pe buze… moartă, moartă de frig, în cea din urmă noapte a anului. Ziua Anului nou o găsi acolo zgribulită cu grămăjoara ei de cutii cu chibrituri, din care o cutie fusese arsă.

"A vrut să se încălzească"! zise cineva. Nimeni nu știu ce frumuseți văzuse fața, și-n ce strălucire intrase împreună cu bunica, în ziua Anului nou.

” LECTURĂ PENTRU MARI ȘI MICI”

”DOMNUL GOE”

”ȘEZĂTOARE LITERARĂ”

Fișă de observație 1

Perioada : Martie 2020

Domeniul : Limbă și comunicare

Legendă:

XX = comportamentele observabile se repetă foarte des

X = comportamentele observabile se repetă uneori

0 = comportamentele observabile nu apar