SPECIALIZAREA: MEDICINĂ DENTARĂ LUCRARE DE LICENȚĂ IMPACTUL ANOMALIILOR DENTO- MAXILARE ASUPRA CALITĂȚII VIEȚII LA ȘCOLARI Coordonator științific… [622138]

1
UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA “ SIBIU
FACULTATEA DE MEDICINĂ
SPECIALIZAREA: MEDICINĂ DENTARĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

IMPACTUL ANOMALIILOR DENTO-
MAXILARE ASUPRA CALITĂȚII VIEȚII LA
ȘCOLARI

Coordonator științific Absolvent: [anonimizat]: DR.POPA MARIA VLĂDĂU ALINA

SIBIU
2017

2
CUPRINS

INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………………….. 4
CAPITOLUL 1. APARATUL DENTO-MAXILAR ………………………………………………. 5
1.1. Definiția aparatului dento-maxilar ……………………………………………………….. 6
1.2. Formarea și dezvoltarea aparatului dento-maxilar ……………………………….. 6
1.2.1. Faza de organogeneză ………………………………………………………………………….. 6
1.2.2. Faza de morfogeneză în etapa intrauterină …………………………………………….. 8
1.3. Rolul factorilor funcționali în dezvoltarea aparatului dento-maxilar ………………. 10
1.3.1. Corelația dintre respirație și dezvoltarea aparatului dento-maxilar …………… 10
1.3.2. Rolul masticației în dezvoltarea aparatului dento-maxilar ………………………. 11
1.3.3. Rolul deglutiței în dezvoltarea aparatului dento-maxilar ………………………… 13
1.3.4. Funcția fonatorie și aparatul dento-maxilar …………………………………………… 15
CAPITOLUL 2. ANOMALIILE DENTO-MAXILAR ………………………………………….. 16
2.1. Definiția anomaliilor dento-maxilare …………………………………………………………. 17
2.2. Etiopatogenia anomaliilor dento-maxilare ………………………………………………….. 17
2.2.1. Clasificarea factorilor etiologici ………………………………………………………….. 17
2.2.2. Factori generali …………………………………………………………………………………. 18
2.2.3. Factori locali ……………………………………………………………………………………. 22
2.3.1. Clasificarea Angle …………………………………………………………………………….. 23
2.3.2. Clasificarea Școlii Germane ……………………………………………………………….. 25
2.3.3. Clasificarea Cauhepe …………………………………………………………………………. 25
2.3.4. Clasificarea lui Benett ……………………………………………………………………….. 26
2.3.5. Clasificarea lui Chateau …………………………………………………………………….. 26
2.4. Manifestări clinice ale anomaliilor dento-maxilare ……………………………………… 27
2.4.1 Forme clinice ale anomaliilor de Clasa I Angle ……………………………………… 27
2.4.2 Forme clinice ale anomaliilor de Clasa II Angle …………………………………….. 30
2.4.2.1. Malocluzia de Clasa II/ 1 (sindromul de compresie maxilară cu protruzie și
spațiere dentară) …………………………………………………………………………………………. 31
2.4.2.2. Malocluzia de Clasa II/2 ( endognația sau sindromul de compresiune de
maxilar cu înghesuire dentară) …………………………………………………………………….. 32
2.4.2.3 Laterodeviația și latergnația mandibulară …………………………………………… 33
2.4.3 Forme clinice ale Anomaliilor de Clasa III Angle ( sindromul progenic) …. 34
2.4.4. Sindromul de ocluzie adâncă ………………………………………………………………. 34

3
CAPITOLUL 3. IMPORTANȚA ASPECTULUI ESTETIC ȘI IMPACTUL
ACESTUIA ASUPRA PERSONALITĂȚII COPILULUI …………………………………… 36
3.1. Personalitatea …………………………………………………………………………………………. 36
3.2. Considerații generale cu privire la psihologia vârstelor ………………………………… 37
3.2.1. Perioadele copilărie …………………………………………………………………………… 38
3.2.2 Perioada școlară …………………………………………………………………………………. 39
3.3. Dinamica dezvoltării personalității copilului și adolescentului ……………………… 40
3.4. Estetica dentară ………………………………………………………………………………………. 42
3.4.1 Psihologia esteticii ……………………………………………………………………………… 42
3.4.2. Relația ortodonție- estetică …………………………………………………………………. 43
3.4.3. Noțiuni de estetică …………………………………………………………………………….. 44
3. PARTEA SPECIALĂ ……………………………………………………………………………………. 46
3.1. Introducere …………………………………………………………………………………………….. 47
3.2 Ipoteză de lucru ………………………………………………………………………………………. 48
3.3. Scopul și obiectivele cercetării ………………………………………………………………….. 49
3.4. Motivația studiului ………………………………………………………………………………….. 50
3.5. Materiale și metode …………………………………………………………………………………. 50
3.6. Analiza statistică …………………………………………………………………………………….. 51
3.5. Rezultate ……………………………………………………………………………………………….. 55
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………………………. 69

4
INTRODUCERE

Anomaliile dento-maxilare pot fi considerate un obstacol în integrarea socială de
astăzi, unde relațiile interumane constituie un rol important, iar activitatea medicului
ortodont trebuie să se concentreze în principal asupra redării pacientului aspectul
fizionomic dorit și siguranța de sine în relațiile cu ceilalți. Este cunoscut faptul că la
anomaliile aproape identice, comportamentul și vârsta pacientului pot să determine
diferite alegeri privind atitudinea terapeutică. Cu cât tehnicile terapeutice ale
practicianului sunt mai complexe cu atat șansele de a folosi pentru fiecare etapă de
tratament și pentru fiecare pacient mijloacele cele mai eficiente, sunt mai reale.
În realizarea tratamentului stomatologic la copii medicul ortodont întâmpină nu
numai dificultăti de tehnică profesională ci și de natură psihologică considerându-se că
există mai mulți medici stomatologi speriați de copii decât copii speriați de tratamentul
stomatologic(M.Shapira, Noțiuni practice de stomatologie infantilă).Pentru a înțelege
comportamentul copilului în timpul tratamentului stomatologic trebuie să cunoaștem
unele particularități psihice ale acestuia. Psihologii au studiat felul deosebit al copilului
de a înțelege lumea fața de cel al adultului. Evaluarea factorilor psihologici în ceea ce
privește interacțiunea dintre copii și stomatologi implică o mare importanța de aceea se
evaluează experiența durerii dentare și a anxietății la copii cu probleme
ortodontice.Pentru a putea înțelege dezvoltarea psihologică a copilului trebuie luate în
considerare particularitățile etapelor copilăriei de aceea copilul trebuie să fie abordat în
funcție de schimbările care au loc de-a lungul vieții și dezvoltării sale sub influența
factorilor intrinseci și extrinseci. În cabinetul stomatologic reacțiile emoționale ale
copilului sunt dominate de frică care trebuie diferențiată de sentimentul de teamă
refectând relațiile complexe dintre ființele umane și mediu care se dezvoltă pe parcursul
procesului de învățare. Terapia stomatologică la copii nu se limitează la o singură
ședință, de obicei fiind necesară o succesiune de tratamente care necesită o atitudine
calmă a copilului și asigurarea încrederii acestuia în medic.
Două dintre importantele atribuții care revin medicului stomatolog sunt
comabaterea cariei dentare cât și a factorilor care influențează negativ dezvoltarea
aparatului dento-maxilar și integrarea normelor de profilaxie și terapie precoce în urma
cărora apar anomaliile dento-maxilare. Studiul anomaliilor dento-maxilare are
importanță atât științifică cât și practică fiind fundamental în implementarea și

5
elaborarea programelor preventive de sănătate, aprecierea stării de sănătate a populaței
și evaluarea rezultatelor obținute în ortodonția preventivă și curativă. Este de mare
actualitate prezența anomaliilor dento-maxilare datorită frecvenței și influenței lor
asupra dezvoltării generale a copiilor cât și asupra principalelor afecțiuni stomatologice.

CAPITOLUL 1. APARATUL DENTO-MAXILAR

6
1.1 Definiția aparatului dento-maxilar

Aparatul dento-maxilar este format dintr-un ansamblu de țesuturi și organe,diferite din
punct de vedere anatomic, având rol de îndeplinire a funcțiilor de deglutiție, masticație,
fizionomie și fonație. Elementele componente ale aparatului dento-maxilar sunt: oasele
maxilare, articulația temporo-mandibulară, dinții, glandele salivare, mușchii
mobilizatori ai mandibulei, mușchii oro-faciali, musculatura limbii, glandele salivare și
mucoasa cavitații bucale.( ortodontie rosie)

1.2. Formarea și dezvoltarea aparatului dento-maxilar

Stabilirea diagnosticului și a tratamentului stomatologic al copilului depinde de
stadiul de dezvoltare al aparatului dento-maxilar, la baza căreia stau trei procese :
creșterea,dezvoltarea și modelarea.Creșterea se caracterizează prin multiplicarea
celulară nediferențiată și este dominată de factori genetici, iar dezvoltarea se realizează
prin multiplicare celulară diferențiată sub influența factorilor genetici, neuroendocrini,
alimentari și funcționali. Modelarea constă în procese de remaniere ale țesuturilor și
organelor sub influența stimulilor funcționali. În perioada de organogeneză se
diferențiază organele și ocupă primele trei luni ale vieții intrauterine, perioada de
morfogeneză se caracetrizează prin creștere și perfecționare morfofuncțională a
organelor și aparatelor și se întinde până la maturitate, iar până la bătrânețe organismul
se modelează printr-un proces continuu adaptativ .Ritmul de desfășurare al acestor faze
este variabil în funcție de specie și rasă. (anomalii boboc,stomatologie infantila)
1.2.1. Faza de organogeneză

Evoluția ontogenetică a omului începe cu celula ou care rezultă din unirea
gametului feminin cu cel masculin. Diviziunea se face în primele faze prin segmentație
totală și egală, apoi prin segmentație totală și inegală.Apar astfel celule mici și mari,
care înmănunchiate dau macromere și micromere. Celulele mari își continuă
multiplicarea,diferențiindu-se în trei tipuri de celule grupate în: ectoderm,mezoderm și
endoderm.Celulele ectodermice din polul anterior se multiplică și dau naștere
extremității cefalice, iar celulele endodermice din regiune ventrală a embrionului se
multiplică și ele în mod rapid. În săptămâna a treia de viață intrauterină se formează

7
cavitatea bucală primitivă ,stomodeumul,care este prima porțiune ectodermică a tubului
digestiv care este separată de porțiunea faringiană a tubului digestiv endodermic prin
membrana buco-faringiană. În jurul stomodeumului se formează arcurile branhiale.
Astfel primul arc branhial este denumit si arc mandibular,al doilea este arcul hioidian,
iar al treilea arcul tiriodian.Arcul 1 dă naștere părților moi și scheletice ale aparatului
dento-maxilar, arcul 2 și 3 participă la formarea părților moi și a scheletului din
regiunea anterioară a gâtului, iar arcul 4 realizează formarea părților inferioare ale
gâtului și superioare ale toracelui. Între a 7-a și a 11-a săptămâna de viață intrauterină,
ultima prioadă a organogenezei, are loc coalescența mugurilor formați în urma creșterii
inegale a celulelor. Aceștia sunt: un mugure frontal ce formează latura transversală
superioară a pentagonului stomodeal, unul sau doi muguri nazali interni, doi muguri
nazali externi, doi muguri maxilari superiori care formează laturile oblice supero-
laterale, doi muguri mandibulari . (boboc,stomat infant)
În perioada de organogeneză, în primele 3 luni se dezvoltă și limba din materialul
celor trei arcuri branhiale. Pe primul arc branhial apar doi tuberculi laterali, care se
dezvoltă pe o proeminență impară, tuberculul impar,care contribuie la formarea regiunii
vârfului limbii. În partea posterioară e găsește așa numita copulă care se formează din
material aparținând arcurilor branhiale 2 și 3, pe părțile căreia se dezvoltă țesut
mezodermal, ducând la apariția organului lingual.Papilele apar în săptămâna a 11-a ,iar
mugurii gustativi sunt prezenți în papilele circumvalate în săptămâna a 12-a și cele
fungiforme în săptămâna a 14-a.(boboc,toma infant)
Formarea și dezvoltarea arcadelor dento-alveolare are loc spre sfârșitul lunii
a 2-a, de-a lungul arcurilor maxilare,astfel încât celulele epiletiale se multiplică rapid,
formând creasta vestibulară. Celulele epiteliale centrale din creasta vestibulară se
vacuolizează dând naștere șanțului vestibular ce comunică cu stomodeumul. Prin
dezvoltarea mugurilor dentari în grosimea mezenchimului maxilar se stimulează
dezvoltarea crestelor alveolare. În jurul vârstei de 3 luni ,maxilarele sunt formate, limba
este dezvoltată, pereții cavității bucale sunt constituiți ,bolta palatină este formată și ea
astfel încât fosele nazale sunt complet separate de cavitatea bucală.Tulburările de
creștere din această fază sunt incompatibile cu viața,astfel încât la naștere se poate
observa o agnație caracterizată prin lipsa totală sau parțială a maxilarului superior sau a
mandibulei, coloboma, macrocheilia .(boboc,stomat infant)

8
1.2.2. Faza de morfogeneză în etapa intrauterină

În această perioadă apare un proces de dezvoltare inegală a diferitelor segmente
ale fătului, celulele se multiplică determinând histodiferențierea.În săptămâna a 6-a
intrauterină apar primele puncte de osificare și primele formațiuni de dentină și smalț.
Cele două maxilare apar ca oase de membrană, maxilarul superior se formează prin
unirea a doua oase care fuzionează rămânând uneori o linie de sutură pe bolta palatină,
sutura incisivă. Maxilarul propriu-zis de dezvoltă din 5 puncte de osificare pentru
fiecare hemimaxilar: un punct nazal pentru regiunea canină și apofiza ascendentă , un
punct incisiv, un punct palatin, un punct malar și un punct orbito-nazal.După Mugnier
osificarea fiecărei jumătăți din maxilarul superior s-a realizat pornind de la două puncte:
punctul premaxilar sau incisiv situat anterior, sub orificiul nazal și punctul postmaxilar
sau posterior situat sub orbită. Cele două centre: premaxilar și postmaxilar au o
dezvoltare rapidă în suprafață și profunzime, apropiindu-se unul de altul dar rămânând
pentru o perioadă separate de o fantă umplută cu țesut conjunctiv amorf. În etapa de
osificare în suprfață a maxilarului centrul premaxilar se întinde în jos pentrua forma
lama osoasă alveolară externă în regiunea incisivă, înainte pentru a forma spina nazală
anterioară și în sus pentru a forma o parte din ramura ascendentă. Centrul postmaxilar
formează lama alveolară externă de la canin până la ultimul molar, partea posterioară
din ramura ascendentă și partea anterioară din planșeul orbitei până la sutura
infraorbitală și apofiza malară. Osificarea în profunzime a maxilarului superior are trei
stadii precum : apariția punctelor de osificare, constituirea lamei osoase externe și
formarea traveelor osoase între foliculii dentari.(boboc,stomat infan)
Osificarea mandibulei începe foarte precoce și se realizează din mai multe
puncte precum: un punct central sau angular inferior, un punct incisiv secundar, un
punct mentonier, un punct condilian, un punct coronoidian, un punct pentru spina Spix.
Primele lame osoase apar lateral de cartilajul Meckel în masă fibroasă, osificarea se
propagă înapoi către distal și marginea inferioară a mandibulei membranose ,
formându-se doi pereți osoși care delimitează între ei un șanț adânc. La acest nivel în
ramura orizontală a mandibulei se întâlnesc următoarele formațiuni: lama cartilaginoasă
Meckel, lama osoasă internă, șanțul și lama osoasă externă. În țesutul membranos din
șanț se gasesc următoarele formațiuni: o venă, pachetul vasculo-nervos inferior și
mugurii dentari.Cele două lame osoase emit prelungiri orizontale care vor septa acest
șanț . Primul plafon osos apare sub pachetul vasculo-nervos inferior delimitând astfel

9
canalul Serres, de asemenea se formează și canalul mandibular între pachetul vasculo-
nervos și mugurii dentari. Osificarea ramurii ascendente este de origine membranoasă,
se realizează direct de la trei puncte de osificare: punctul condilian care produce
osificarea pentru condil și partea posterioară a ramurii ascendente, punctul coronoidian
pentru osificarea apofizei coronoide și a porțiunii adiacente din ramura ascendentă,
punctul spinei Spix din care pornește osificarea feței interne și a marginii anterioare. În
lunile 3-4 apar trei cartilaje în masa mandibulei :cartilajul mandibular, cartilajul
coronoidian și cartilajul angular. Cel mai important se consideră cartilajul condilian care
determină posibilitatea unei creșteri mai rapide a mandibulei.Cartilajul coronoidian are
o activitate foarte scurtă, astfel el dispare în lunile 7-8, ducând la osificarea apofizei
coronoide. Osificarea mandibulei se realizează printr-un proces foarte complex,
implicând atât osificare directă cât și cea de substituție.(boboc)
Dezvoltarea și formarea diților începe în săptămâna a 7-a intrauterin cu
formarea mugurilor dinților temporari , continuând în luna a 4-a intrauterin cu formarea
mugurilor M1 și se termină cu formarea M3 la 16-20 ani. Un dinte parcurge în
formarea sa 5 etape : proliferare celulară,histodiferențiere, morfodiferențiere, apoziție
calcară și calcifiere, erupție. Formațiunile morfohistologice care rezultă în urma
proceselor implicare în odontogeneză sunt reprezentate de lama epitelială, lama dentară,
cupă tânără, mugure epitelial, cupă adultă, folicul și clopot.În faza de proliferare are loc
multiplicarea celulelor existente ducând la formarea lamei epiteliale primitive care prin
invaginarea acesteia în mezenchim formează o lamă externă –vestibulară și o lamă
dentară primară –internă. Lamele dentare dau naștere mugurilor epiteliali dentari care
sunt reprezentați de niște condensări epiteliale rotunde care păstrează legătura cu lama
dentară, astefel încât din lama dentară primară iau naștere mugurii dinților temporari,
mugurii dinților permanenți de completare iau naștere din lama dentară distală,iar
mugurii dinților permanenți de înlocuire se dezvoltă din lama dentară secundară.A doua
etapă în dezvoltarea dinților este histodiferențierea care este reprezentată de existența
unor grupe de celule diferențiate care determină producerea de smalț, dentină și
cement.La nivel epitelial are loc formarea organului smalțului,iar la nivel mezenchimal
se formează papila dentară. Stadiul de clopot rezultă din proliferarea papilei dentare cu
adâncirea ei în partea epitelială a cupei, iar marginile laterale se dezvoltă în
mezenchim.În stadiul de clopot se definitivează organul smalțului, papila dentară și
sacul folicular. Faza de morfodiferențiere debutează în stadiul final de clopot.Celulele
specializate care secretă matricea organică a dentinei și a smalțului determină forma și

10
mărimea viitorului dinte.În faza de apoziție calcară și calcifiere predentina și presmalțul
se transformă în dentină și smalț, iar condițiile să se realizeze mineralizarea presupun
existența unei informații genetice fără greșeală din partea acizilor nucleici,o funcționare
continuă și normală a celulelor specializate și un aport de materie minerală.
Mineralizarea se desfășoară în două etape astfel încât în prima etapă se produce o
încărcare lentă cu săruri minerale prin formarea fosfatului de calciu amorf ,care datorită
cristalelor de dentină deja mineralizată,cristalizează sub formă de
hidroxiapatită,mineralizând periferia prismei ulterior centrul ei.,iar cea de a doua etapă
constă într-o încărcare rapidă cu săruri minerale atât pentru dinții temporari cât și pentru
cei permanenți. La nivelul fiecărui grup dentar mineralizarea se desfașoară în trei etape:
etapa de debut care este vizibilă la nivelul cuspizilor și a marginii incizale, etapa de
mineralizare completă a coroanei și etapa de mineralizare completă a rădăcinii. (pedo,
infantila)

1.3. Rolul factorilor funcționali în dezvoltarea aparatului dento-maxilar

1.3.1. Corelația dintre respirație și dezvoltarea aparatului dento-maxilar

În timpul respirației, aerul străbate cavitățile nazale, faringele, laringele,traheea,
bronhiile și ramnificațiile acestora pentru a ajunge la nivelul alveolelor pulmonare.
Pătrunderea aerului se realizează prin vestibulul nazal, cu rol în reglarea reflexă a
fluxului aerian. Pasajul aerian nazo-faringian poate realiza adaptarea curentului de aer
prin intermediul inervației,funcțiilor glandulare, țesutului venos erectil, arhitectonicii
speciale și funcțiilor specifice ale epiteliului.În unele situații apar dificultăți în trecerea
aerului prin cavitățile nazale astfel încât se trece în inspirație la calea orală.Consecințele
pe care le are repirația orală depinde de momentul instalării, durata, dar și dacă pasajul
nazal este exclus în totalitate sau parțial. Apar de asemenea deficiențe în ceea ce
privește reglarea cantității de aer, purificarea, încălzirea, umectarea și sterilizarea
aerului. Dacă respirația orală persistă timp îndelungat,apar tulburări în dezvoltarea
maxilofacială dar și în cea generală a copilului. Au fost precizate cauze mecanice și
fizice, astfel încât aerul inspirat pe gură are o acțiune directă asupra bolții care suferă o
îngustare, ducând la apariția palatului înalt, de asemenea gura fiind deschisă apare o
întindere și o aplicare a musculaturii obrazului pe pereții laterali ai maxilarului superior

11
având rol în compresiunea acestuia. Pot apărea modificări în comportamnetul
complexului hioidian, care favorizează retropoziția mandibulei și limbii cu tulburări în
dezvoltarea sagitală, dar se poate oberva și prezența unui palat îngust și înalt datorită
dezechilibrului între presiunea negativă a inspirației nazale și hipertensiunea expirației
bucale.La respiratorii orali apar tulburări de masticație, deglutiție infantilă, deseori
lipsesc stimulii naturali de creștere la nivelul ansamblului nazal și al zonelor limitrofe,
iar prezența vegetațiilor limfepiteliale,care împiedică funcția respiratorie determină o
deplasare înainte a mandibulei.S-a constatat că anumite tulburări ale dezvoltării
aparatului dentomaxilar pot determina o respirație orală, precum îngustarea maxilarului
superior, ocluzia deschisă, retropoziția mandibulei, glosoptoza și inocluzia labială.Atât
respirația orlă cât și anomaliile dentomaxilare pot fii condiționate fie de tipul
constituțional fie de obiceiurile vicioase. (boboc)
Îmbunătățirea condițiilor respiratorii se poate realiza prin intermediul
intrevențiilor chirurgicale efectuate cu scopul de a elibera pasajul aerian rinofaringian
sau prin intermediul ortopediei dento-faciale care are rolul de a modifica calibrul
cavităților nazofaringiene și de a reobișnui copilul să realizeze respirația prin nas.

1.3.2. Rolul masticației în dezvoltarea aparatului dento-maxilar

Masticația este considerată principala funcție a aparatului dento-maxilar, astfel
încât cavitatea bucală are rol în prehensiunea alimentelor, fragmentarea acestora,
impregnarea salivară, formarea bolului alimentar pentru realizarea deglutiției dar și
începutul unei digestii prin intermediul fermenților pentru unele alimente.(boboc)
La nou-născut alimentația se realizează prin mecanismul sugerii care se desfașoară
prin intermediul a două mișcări : una de succiune care determină un vid în cavitatea
bucală și o mișcare de presiune care este reprezentată de exprimarea laptelui matern din
mamelon. În timpul alăptării la sân copilul face mișcări de propulsie a mandibulei,
mișcări ale limbii, ale obrajilor și ale buzelor realizându-se o concordanță între
musculatura feței și gâtului. De asemenea are un rol important în creșterea și
funcționarea armonioasă a aparatului dento-maxilar dar în dezvoltarea mandibulei și
mezializarea ei fiziologică.
Alimentația artificială are anumite dezavantaje care constau în : reducerea
secreției salivare, ingestia unei cantități de aer împreună cu laptele, evitarea mișcărilor

12
de propulsie, absența stimulilor funcționali de propulsie a mandibulei, lipsa travaliului
muscular din timpul sugerii naturale care oferă copilului un somn liniștit și odihnitor,
precum și abența calităților nutritive și imunologice ale laptelui matern ducând la
apariția deformațiilor la nivelul maxilarelor.
Când nu se poate realiza alimentarea naturală a copilului, mamele vor fii învățate
să asigure copiilor o alimentație corespunzătoare din punct de vedere al conținutului și a
modului de administrare.
Desfășurarea unei masticații eficiente este condiționată de erupția succesivă a
dinților astfel încât principalele perioade ale funcției masticatorii sunt :
 Perioada prenatală
 Perioada postnatală de la 0-6 luni
 Perioada primei dentiții neabrazate este reprezentată de cei 20 de dinți
temporari care necesită o presiune minimă pentru un efect funcțional
maxim
 Perioada primei dentiții abrazate
 A doua dentiție neabrazată
 A doua dentiție abrazată
Masticația se realizează prin deplasări orizontale și verticale ale mandibulei, astfel
încât la nivelul articulației temporo-mandibulare se produc mișcări în balama, mișcări
de propulsie și retropulsie, dar și mișcări de lateralitate. În urma mișcărilor masticatorii
se deosebesc mai multe stereotipuri dinamice de masticație precum: tipul tocător în care
predomină mișcările verticale de închidere și deschidere, tipul frecător caracterizat prin
mișcări orizontale, mai ales cele de lateralitate și stereotipul dinamic de masticație
intermediar. Masticația are un rol important asupra dezvoltării aparatului dento-maxilar
care prezintă două asamblaje care participă la desfășurarea funcției masticatorii astfel
asamblajul mandibulomaxilar realizează raportarea statică și dinamică a mandibulei
asupra scheletului craniofacial, iar ansamblajul dentoalveolar asigură implantării
dentare un echilibru tensional antagonist.
Tulburările masticatorii determină producerea anomaliilor dento-maxilare
datorită unei secreții salivare scăzute care favorizează apariția proceselor distructive
coronare cu reducerea eficienței masticatorii, datorită activității insuficiente musculatura
masticatorie și oasele maxilare sunt mai puțin dezvoltate, iar un alt factor este
reprezentat de lipsa abraziunii fiziologice. Toate aceste situații pot cauza apariția

13
migrărilor verticale și orizontale ale dinților, cu reducerea sau dispariția spațiului pentru
dinții permanenți astfel pot să apară înghesuirile dentare, malpozițiile, ectopiile și
incluziile. De asemenea, anomaliile dento-maxilare pot determina scăderea eficienței
masticatorii prin:
1. Reducerea suprafeței de contact ocluzal
2. Limitarea mișcărilor masticatorii ( ocluzia adâncă, malpoziții dentare orizontale,
migrarea verticală a dinților spre breșele de pe arcada antagonistă)
3. Dificultatea sau absența în efectuarea mișcărilor masticatorii ( ocluzia deschisă,
progeniile cu inocluzie sagitală inversă, ocluzii lingualizate, ocluzii încrucișate)
4. Lezarea directă a mucoasei de pe maxilarul antagonist în ocluziile adânci
Reabilitarea funcției masticatorii se realizează în primul rând prin înlăturarea
fenomenelor dureroase dacă acestea există, corectarea anomaliilor dento-maxilare prin
folosirea unor aparate ortodontice, reeducarea funcției masticatorii prin învățarea și
supravegherea copilului să realizeze o masticație bilaterală, precum și introducerea unei
alimentații raționale. În tratamentul cu aparate ortodontice, funcția masticatorie are un
rol important, deoarece aparatele funcționale utilizate pentru corectarea anomaliilor
dento-maxilare generează forțe corectoare utilizând energia eliberată de contracția
musculară, contrcție care apare cel mai intens în timpul masticației.

1.3.3. Rolul deglutiței în dezvoltarea aparatului dento-maxilar

Deglutiția este o funcție permanentă, deoarece se desfășoară atât în perioada de
veghe cât și perioada de somn și se desfășoară în cazul ingerării alimentelor consistente
dar și a lichidelor. Există trei timpi de deglutiție și anume :
 Timpul bucal este voluntar și are rolul de a transporta din cavitatea bucală bolul
alimentar în faringe prin intermediul limbii, palatului moale, complexului
hioidian și mandibulei. La acest stadiu participă în mod deosebit structurile
aparatului dento-maxilar.
 Timpul faringian este scurt și autonom,iar stimulii pentru pregătirea faringelui în
producerea deglutiției sunt produși de contactul alimentelor cu diverse părți ale
gurii și faringelui. În acest stadiu,bolul alimentar se poate angaja pe trei căi: să
se deplaseze spre nazofaringe, să se înapoieze în gură sau să se deplaseze în
laringe.

14
 Timpul esofagian constă în deplasarea bolului până ajunge la cardia prin
intermediul undelor peristalitice.
În timpul deglutiției, la nou-născut buzele asigură închiderea etanșă a
cavității bucale, maxilarele sunt depărtate cu limba așezată în partea anterioară,
iar lateral se interpune mucoasa jugală și musculatura obrazului. De asemenea și
în repaus între cele două maxilare rămâne un spațiu vertical, de aceea s-a impus
termenul de deglutiție de tip infantil care este normală pentru aceasta vârstă.
După vârsta de 6 luni se trece la etapa tranzițională, astfel încât are o poziție mai
posterioară înapoia incisivilor care încep să erupă. Inițial limba rămâne între
arcadele dentare în timpul deglutiției, iar ulterior ea este cuprinsă în interiorul
arcadelor având ca efect reazlizarea unei deglutiții mature specifică adultului.
Tulburările deglutiției normale sunt determinate de comportamente deosebite
ale elementelor aparatului dento-maxilar, care pot fii cauze ale anomaliilor
dento-maxilare sau adaptări ale mișcărilor mandibulare și ale părților moi.
Formele deglutiției anormale sunt reprezentate de următoarele situații :
a) Arcadele depărtate – deglutiție cu împingerea limbii
b) Arcadele în contact mai ales în regiunile posterioare – deglutiție cu
împingerea limbii
c) Deglutiție cu arcadele depărtate fără presiunea limbii
Relația dintre deglutiție și anomaliile dento-maxilare este legată de corelația dintre
mușchii și țesuturile dure ale complexului oro-facial, astfel încât se definește paradoxul
lingvo-dentar în care limba are tendința de a ocupa spațiul disponibil, iar pe de altă parte
spațiul se extinde acomodându-se organelor care îl ocupă. În producerea anomaliilor
dento-maxilare un rol deosebit îl are deglutiția infantilă. Există unele cazuri în care
deglutiția infantilă se menține sau se reinstalează datorită altor cauze decât anomaliile
dento-maxilare care au produs modificări la nivelul aparatului dento-maxilar, iar pe de
altă parte deglutiția infantilă apare ca un fenomen de adaptare la modificările produse de
anomaliile dento-maxilare. Un rol important în producerea deglutiției infantile îl
reprezintă obiceiul vicios de sugere a degetului, care este considerat normal datorită
stării de bine și de liniște pe care o oferă copilului.Totuși, un lucru principal îl reprezintă
frecvența, durata, intensitatea cu care se realizează acest obicei, deorece în urma
presinuii care se exercită se produce deformarea segmentului anterior maxilar cu
vestibularizarea incisivilor superiori. De asemenea un moment favorabil pentru
instalarea deglutiției infantile este reprezentat de înlocuirea incisivilor, atunci când dinții

15
temporari se pierd în grup, iar până la erupția dinților definitivi trece o perioadă mai
lungă de timp, moment în care limba propulsează prin breșa temporară.
La pacienții care prezintă anomalii dento-maxilare și tulburări de deglutiție,
tratamentul constă atât în obținerea corectărilor morfologice cât și în modificarea
comportamentului în deglutiție.

1.3.4. Funcția fonatorie și aparatul dento-maxilar

Fonația se realizează prin emisia de sunete, care se caracterizează prin intenitate,
timbru, înălțime și durată, astfel încât acestea sunt produse prin vibrația pasivă a
corzilor vocale provocată de trecerea unei coloane de aer sub presiune.
Funcția fonatorie are influența asupra dezvoltării aparatului dento-maxilar, astfel în
timpul vorbirii apar modificări la nivelul faringelui, modificări de poziție ale
mandibulei, modificări de tonus, formă și poziție ale limbii, modificări ale vălului
moale, modificări de poziție și tonus ale buzelor și obrajilor.
Corelația dintre tulburările de fonație și anomaliile dento-maxilare este ilustrată prin
următoarele concluzii :
A. Tulburările de vorbire pot să existe chiar dacă dezvoltarea
aparatului dento-maxilar este normală;
B. Anomaliile dento-maxilare se pot întâlni la persoane cu vorbire
corectă din punct de vedere acustic, astfel anomaliile sunt
determinate de alți factori, iar copilul reușește să obțină o articulare
normală prin intermediul mușchilor limbii, vălului și buzelor;
C. Defectele de vorbire sunt determinate în mod direct de anomaliile
dento-maxilare,iar limba, palatul moale și buzele nu se mai pot
adapta;
D. Anomaliile dento-maxilare și tulburările fonatorii pot fii ambele
determinate de comportamente musculare anormale cu tulburări
funcționale complexe;
E. Atât anomaliile cât și defectele vorbirii pot avea consecințe
nefavorabile din punct de vedere al sănătății psihice și al
acceptabilității sociale.

16
Atunci când se constată asocierea anomaliilor dento-maxilare cu tulburări fonatorii se
indică analizarea cazului pentru stabilirea planului terapeutic, care constă în alegerea
unor metode logopedice dar și ortodontice. Uneori terapia ortodontică creează probleme
în legătură cu fonația, deoarece aparatele ortodontice determină noi condiții pentru
activitatea articulatorie. Aparatele mobile de obicei voluminoase, constituie dificultăți
pentru fonație cu apariția tulburărilor tranzitorii, însă copii au capacitatea de a se adapta
foarte repede la noua situație reușind să vorbească clar cu plăcile în gură.

CAPITOLUL 2. ANOMALIILE DENTO-MAXILAR

17
2.1. Definiția anomaliilor dento-maxilare

Anomaliile dento-maxilare reprezintă abateri de dezvoltare normală a aparatului
dento-maxilar în ceea ce privește mecanismul de producere,manifestările, momentul
apariției și consecințele determinate de un complex de factori.(1.2)

2.2. Etiopatogenia anomaliilor dento-maxilare

2.2.1. Clasificarea factorilor etiologici

Studiul factorilor etiologici care determină apariția anomaliilor dento-maxilare
este foarte important pentru a identifica cauzele și a elabora planul de
tratament.Postulatul lui Koch cu privire la relația cauză-teren-boală,introduce în
raționamentul etiopatogenic toti factorii cauzali care intervin asupra țesuturilor și
elementelor de care depinde efectul lor dar și rezultatul acțiunii lor. R.Moyers
constituie ecuația ortodontică generală a etiopatogeniei anomaliilor dento-maxilare
ilustrând acțiunea factorilor cauzali la nivelul sistemului neuro-muscular,sistemului
osos,sistemului dentar și a țesuturilor moi. Graber împarte cauzele anomaliilor dento-
maxilare în factori locali și factori generali.( 3,4)
Factorii generali :
1. Ereditatea
2. Malformații congenitale : – despicături palatine
– torticolis
– disostoză cleido-craniană
3. Factori de mediu: a) prenatali : traumatisme, dietă maternă, boli
contagioase,metabolismul mamei
b) postnatali : traumatisme la naștere,accidente ale articulatiei
temporo-mandibulare,paralizie cerebrală
4. Factori predispozanți : – tulburări endocrine și de metabolism
-boli infecțioase
5. Deficiențe nutriționale
6. Presiuni anormale : – obiceiuri vicioase : comportări anormale la sugar (poziția
mandibulei ,supt anorma)

18
– funcții perturbate : sugerea degetului,mușcarea buzei sau
roaderea unghiilor,deglutiție infantilă,tulburări fonatorii,vegetații adenoide sau amigdale
hipertrofiate,tulburări respiratorii,ticuri psihogene și bruxism.
7. Postura
8.Traumatisme și accidente (3,4)

Factori locali:
1. Anomalii dentare de număr : – dinți supranumerari
– anodonții
2. Anomalii dentare de volum
3. Anomalii dentare de formă
4. Inserția anormală a frenurilor
5. Pierderea precoce a dinților temporari
6. Erupția tardivă a dinților permanenți
7. Caria dentară
8. Restaurări dentare incorecte
9. Anchiloze dentare
10. Anomalii de erupție
11.Retenție prelungită a dinților temporari (3,4)

Rolul fiecărui factor implicat în apariția anomaliilor dento-maxilare.

2.2.2. Factori generali

Ereditatea a fost considerată timp îndelungat principala cauză în apariția
anomaliilor dento-maxilare.S-a constatat faptul că amestecurile de rase și populații au
favorizat creșterea incidenței anomaliilor dento-maxilare ,astfel se consideră faptul că se
transmit în mod dominant prognația mandibulară,anodonția incisivului
lateral,macrogenia,macroglosia,ocluzia adâncă,retrognația superioară. Ereditatea are un
rol important în determinarea urmatoarelor caracteristici: lațimea și lungimea
arcadelor,configurația bolții palatine,dimensiunea dinților,înghesuiri dentare,mărimea și
forma limbii dar și particularițăți specifice la nivelul partilor moi.De

19
asemenea,caracterele anormale au un determinism ereditar ,cu predilecție ocluzia
adâncă,inocluzia sagitală,asimetriile faciale,macro- și micrognațiile,oligodonția și
anodonția,deformațiile congenitale,inserțiile de fren,prognația mandibulară,înghesuirile
și rotațiile dentare.Un determinism genetic prezintă timpul și rata de dezvoltare precum
vârsta de erupție a dinților temporari și permanenți ,timpul de activitate neuro-
musculară și rata de creștere a maxilarelor.Factorii care influențeaza maturizarea și
ritmul de creștere precum mediul geografic,sexul,condițiile socio-economice sunt
importanți ca și întelegerea moștenirii tiparului,a formei capului,a marimii maxilarelor
și a dinților. Dintre factorii implicați în etiologia anomaliilor dento-maxilare se numară
malformațiile și maladiile ereditare ,deoarece structurile cranio-maxilo-faciale sunt
mereu interesate.Interferența factorilor genetici și a celor de mediu deremină
dezvoltarea embrionului și a fătului,astefl încât manifestarile clinice sunt reprezentate
de tulburările de dezvoltare de la nivelul bazei craniului afectând creșterea dimensională
și direcțională precum și relațiile intermaxilare și ocluzale.Manifestările clinice la nivel
maxilo-facial sunt reprezentate în trisomia 21 sau maladia Langdown,trisomia 18 sau
sindromul Edwards,trisomia 13 sau sindromul Patau,sindromul Marfan.Trisomia 21 se
caracterizează prin: facies mongoloid,microstomie,micrognație,macroglosie cu limba
geografică sau scrotală,boltă palatină ogivală,dezvoltare insuficientă a mandibulei.La
nivelul sistemului dentar se întâlnesc anomalii dentare de număr,formă,volum care
detremină împreună cu tulburările scheletale apariția unor maloocluzii grave precum :
ocluzia inversă,laterodeviații mandibulare,angrenajele inverse. Trisomia 18 sau
sindromul Edwards prezintă la nivel maxilo-facial scurtarea predominantă a ramului
ascendent dar și despicăturile labiale și palatine ,iar la nivelul sistemului dentar apar
frecvent carii însoțite de gingivite. Trisomia 13 sau sindromul Patau este caracterizată
de un deficit de creștere în regiunea nazo-septo-etmoidală însoțită de micrognație dar și
de despicături labio-palatine. (3,4)
Malformațiile congenitale care însoțesc anomaliile dentare sunt : cheilo-palato
schizis,paralizie cerebrală,torticolis,disostoză cleido-craniană,sifilis congenital.
Disostoza cleido-craniană se caracterizează prin : brahicefalie, micrognatism
maxilar,dinți supranumerari,falsă prognație mandibulară,întârzieri în erupția dinților
permanenți și în exfolierea celor temporari.Osteoporoza Albers-Schonberg sau maladia
oaselor de marumra face parte din grupa bolilor osoase condensante și se caracterizează
prin deformarea gravă a membrelor și prognatism marcat ,cu fenomene de densificare
osoasă.Sindromul Pierre Robin se caracterizează prin hipoplazie ,palat despicat și

20
glosoptoză.La examenul clinic aspectul cavității orale este de “gură de delfin” iar
profilul facial este de “pasăre “.Ținând cont de determinismul genetic se include și
tulburarea musculară denumită torticolis congenital,care se caracterizează prin scurtarea
mușchiului sternocleidomastoidian cu dezvoltarea gâtului strâmb,înclinarea capului de
partea leziunii însoțită de asimetrie facială. Anomaliile congenitale de tipul
despicăturilor labio-maxilo-palatine pot fii determinate fie de acțiunea unor factori
teratogeni din perioada vieții intrauterine dar și ereditatea are un rol important.
Dezechilibrele intermaxilare și ocluzale sunt cauzate de absența centrilor de creștere a
maxilarului,de anomaliilor dentare de număr,formă având repercusiuni grave asupra
fizionomiei,deglutiței,ale funcțiilor masticatorii și fonetice.(3,4)
Factorii de mediu prenatali nu au un rol important în apariția anomaliilor dento-
maxilare. Dintre factorii incriminați se numără : poziția intruterină a fătului ,alimentația
și metabolismul mamei,boli contagioase ale mamei,malformații date de unele
medicamente.Malformațiile congenitale provocate sunt: despicătura labio-velo-palatină
dar și anomaliile dento-maxilare. Factorii de mediu postnatali sunt determinate de
traumatismele de la naștere în urma utilizării incorecte a forcepsului.Accidentele
produse la naștere pot prodeuce : hipoplazie mandibulară,paralizie cerebrală
caracterizată de lipsa de coordonare musculară determinată de leziuni intracraniene și
profilul de pasăre .Nașterea este considerată un moment critic determinată de
traumatismul pe care îl suportă fătul dar datorită plasticității organismului aflat în
creștere ,dezechilibrele se compensează în primele luni sau în primul an de
viată.Traumatismele cele mai frecvente care produc anomaliile sunt cele prin cădere
care pot duce la apariția anomaliilor ușoare dar și la leziuni asupra foliculului dintelui
permanent sau anchiloza temporo-mandibulară. (3,4)
Factorii predispozanți sunt reprezentați atât de bolile infecțioase cât și de
tulburările endocrine și de metabolism. Din cadrul bolilor infecțioase fac parte doua
maladii însoțite de manifestări importante în teritoriul dento-facial.Embriopatia
rubeolică se caracterizează prin malformații : oculare, cardiace, din sfera O.R.L. dar și
anomalii dentare de formă,mărime,poziție și structură .În luesul congenital tulburările
interesează dezvoltarea maxilarelor dar și a sistemului dentar .Poliomielita poate
produce malocluzii,iar distrofiile musculare și paralizia cerebrală pot determina
deformări ale arcului dentar. Creșterea și dezvoltarea sunt influențate de sistemul neuro-
endocrin ,iar tulburările de creștere se accentuează în funcție de dezechilibrul hormonal
și de vârsta la care acestea apar. Dintre glandele care influențează domeniul ortodontic

21
fac parte : glanda tiroidă,paratiroidele și glanda hipofiză. Glanda tiroidă are roul de a
regla metabolismul .În cazul hiperfuncței tiroidiene dezechilibrul se produce până la
pubertate ,iar manifestările sunt evidente la nivelul structurilor aflate în dezvoltare astfel
încât erupția dentară este precoce ,rădăcinile dentare rămân scurte ,apar carii,
osteoporoza arcadei alveolare și parodontopatia.Hipofuncția tiroidiană determină
erupția dentară tardivă,îngustarea arcadelor dentare, perturbări în formarea osului dentar
și întârzierea în creșterea sinusurilor nazale.Rolul glandelor paratiroide este de a regla
nivelul calciului din sânge și a fosforului în metabolism și are rolul de calcifiere a
dinților și a oaselor.Hipersecreția determină osteita fibro-chistică caracterizată de
hipotonie muscular,deformații osoase și fracturi osoase.Hipoparatiroidismul nu
afectează dinții care au erupt pe arcadă iar smalțul și dentina prezintă alterări și
neregularități.Hipofiza are rolul de a controla creșterea și dezvoltarea
corpului.Hipofuncția hipofizei produce nanismul ,erupția tardivă a dinților,scurtarea
arcului dentar cu apariția înghesuirilor dentare,creșterea încetinită antero-posterioară și
verticală maxilarului și a mandibulei.Hiperfuncția hipofizei determină gigantism la
copii și acromegalie la adult dar mai poate fii însoțită de accelerarea erupției dentare,
creștere în volum a limbii, sinusuri nazale hiperdezvoltate și hiperdezvoltarea proceselor
alveolare în sens orizontal și vertical care produce treme.Disfuncțiile metabolice pot
determina perturbări în erupția dinților, resorbții sau pierderi ale dinților.(3,4)
Nutriția are un rol important în dezvoltarea aparatului dento-maxilar.
Deficiențele nutriționale determină tulburări metabolice și favorizează apariția
anomaliilor dento-maxilare. (3,4)
Obiceiurile vicioase determină severitatea anomaliilor dento-maxilare în funcție
de intensitatea,frecvența și durata lor. Alimentația artificială a nou- nascutului poate
determina retrognație mandibulară și poate predispune copilul la obiceiul vicios de
sugere, interpoziție și respirație orală.Funcția masticatorie are un rol important în
dezvoltarea aparatului dento-maxilar în cadrul căreia se modelează și se conformează
întregul sistem dento-maxilo-facial. (3,4 )
Pozițiile posturale în timpul activităților și a somnului pot duce la apariția unor
modificări ale echilibrului masivului cranio-facial,manifestate prin poziții de
mezializare și distalizare ale mandibulei. (3)
Accidentele și traumatismele sunt frecvent întâlnite la copii, fața și zona dentară
fiind cele mai vulnerabile ducând la apariția fracturilor coronare,pierderea vitalității
dinților ,resorbții anormale dar și lezarea mugurilor dinților permanenți. (4)

22
2.2.3. Factori locali

Caria dinților temporari are un rol important în pierderea calității funcțiilor majore
ale acestora precum: masticația,fizionomia,menținerea dimensiunii verticale faciale a
arcadei alveolare și a relației tridimensionale în ocluzia dentară. Caria aproximală
determină scurtarea arcadei mai ales în zona de sprijin ,pierzându-se astfel spațiul de
rezervă ceea ce duce la dificultăți în erupția C și a P 2.Caria ocluzală datorită
supraerupției antaoniștilor determină tulburări ale relațiilor verticale interarcade,
constituindu-se un dezechilibru în ocluzia dentară și dinamica mandibulară.Pierderea
prematură a dinților temporari determină tulburări grave tridimensionale la nivelul
arcadei dentare și a ocluziei. De asemenea se produce migrarea dinților permanenți
aflați în erupție având ca și consecință incongruența dento-alveolară,înustări de
arcadă,angrenaje inverse,contacte și interferențe ocluzale.(3)
Traumatismele dinților temporari pot determina tulburări în dinamica evoluției
dinților permanenți producând intruzii și luxații ale dinților temporari. În urma
traumatismelor poate fii afectată starea de sănătate a mugurelui subiacent făcându-l să
apară malpoziționat, cu consecințe în relațiile dento-alveolară și ocluzală.(3)
Perturbarea timpului de exfoliere a dinților temporari se poate manifesta prin
rizaliză și pierderea precoce a dinților temporari ceea ce are ca și consecință
incongruența dento-alveolară, dar este frecventă și persistența unor dinți temporari pe
arcadă în urma unor dezechilibre cauzate de tipare anormale de resorbție și anchiloze
osoase și fibroase.Toate aceste elemente pot determina unele tulburări cu caracter
temporar sau anomalii precum incongruența dento-alveolară la distanță,persistența în
inocluzie a dintelui permanent sau erupția sa malpoziționată.
Tulburările în dinamica evoluției dinților permanenți pot fii cauzate de
întârzierile în erupția acestora,determinate de cauze locale sau tipare genetice,
producând dezechilibre la nivelul arcadei prin migrarea dinților limitrofi ,iar mai târziu
prin migrarea dinților antagoniști cu apariția angrenajelor inverse sau cu interpoziții
compensatorii ale partilor moi vecine.(3)
Anomaliile dentare izolate, precum dintii supranumerari pot avea formă tipică
sau atipică, pot erupe pe arcadă în malpoziții sau ramân incluși, determinând tulburări
de ordin fizionimic (meziodensul ) dezechilibrând relația dento-alveolară, dento-dentară
și dinamica mandibulară. Anodonția poate fi parțială, redusă sau întinsă, iar cea totală
apare de obicei într-un sindrom general. Dezechilibrele, cauze ale anodonției depind de

23
regiunea în care se produc,întinderea,simetria,structura osoasă dar și activitatea parților
moi. Anomaliile dentare de formă sunt întâlnite frecvent la nivelul incisivului lateral
determinând dezechilibre în relațiile dento-alveolare și oluzale.
Tulburările țesuturilor moi sunt reprezentate de inserția frenurilor pe creastă
determinând disaromnii dento-alveolare de tipul diastemei, iar bridele pot fii considerate
obstacole în cadrul proceselor dento-alveolare și ocluzale.

2.3.1. Clasificarea Angle

Dr.E.Angle a creat una din primele clasificări de acest fel având drept criteriu
principal de clasificare relațiile mandibulo-maxilare în plan sagital.O categorie este
reprezentată de anomaliile în care cele doua baze mandibulare sunt poziționate în plan
sagital ,modificările realizându-se la nivel dento-alveolar.În cea de doua categorie sunt
indicate anomaliile în care maxilarul inferior se află mai înapoi în raport cu cel
superior.A treia categorie cuprinde anomaliile definite de poziționarea mai anterioară a
maxilarului aflată în raport cu cel superior.
Angle s-a oprit asupra molarului de 6 ani pentru evaluarea clinică a celor trei categorii
considerându-l în poziție fixă,la nivelul bazelor maxilare.Așadar,relația neutrală este
caracterizată de poziția vârfului cuspidului mzio-vestibular al primului molar superior în
dreptul primului șanț vestibular al primului molar inferior.(3)

Angle împarte malocluziile în trei clase .

Clasa I se caracterizează printr-un raport neutral la nivelul molarilor de 6 ani, anomalia
fiind prezentă la nivelul grupului frontal.

Clasa a II-a se definește printr-un
raport distalizat sau prin prezența
șanțului intercuspidian inferior aflat
distal față de vârful cuspidului mezio-
vestibular superior. Angle prezintă
două diviziuni în plan vertical în funcție de raporturile frontale,astfel:
Figura 1. Clasificarea malocluziilor dupa Angle:
anomalia de Clasa 1

24
– diviziunea 1 reprezentată de malocluzie cu raporturi distalizate bilateral și ocluzie
adancă în acoperiș

– diviziunea a 2-a caracterizată prin malocluzie cu raporturi distalizate bilateral și
ocluzie adâncă acoperită

Clasa a III-a se caracterizează prin existența raporturilor mezializate la nivelul
molarilor astfel încât șanțul intercuspidian inferior este plasat mezial față de vârful
cuspidului mezio-vestibular superior.Astfel se prezintă două aspecte importante și
anume :molarii de 6 ani nu au o poziție fixă pe bazele maxilare,ei de obicei migrează
spre mezial astfel încât rapoartele dinților vecini care nu sunt migrați pot oferi indicii
asupra relațiilor sagitale ale arcadelor dento-alveolare, iar cel de-al doilea aspect este
reprezentat de examenele complementare care pun in evidență posibilitatea decalajului
între poziția bazelor maxilare și poziția sagitală a procesului alveolar.
Figura 2.Clasificarea malocluziilor dupa Angle:anomalii de clasa a II -a ,diviziunea 1
Figura 3. Clasificarea malocluziilordupa Angle:anomalii de clasa a 2 -a ,diviziunea 2

25

2.3.2. Clasificarea Școlii Germane

Școala Germană împarte anomaliile în șase sindroame astfel:
1.Sindromul cu compresie de maxilar – cu înghesuire,
– cu protruzie ,cu sau fară spațiere
2.Sindromul de ocluzie încrucișată
3.Sindromul progenic care poate fi : – de conducere forțată,
– fals,
– adevarat
4.Sindromul de ocluzie adâncă acoperită
5.Sindromul de ocluzie deschisă cu cele două variante dento-alveolară și gnatică
6.Anomalii monocauzale ,urmări ale pierderii precoce a dinților temporari sau anomalii
dentare izolate.

2.3.3. Clasificarea Cauhepe

Figura 4. Clasificarea malocluziilor dupa Angle:anomalii de clasa a III -a

26
Școala franceză folosește clasificarea lui Cauhepe care prezintă o versiune descriptivă
a modificărilor dento-maxilare.Anomaliile dento-maxilare sunt considerate tulburări în
armonia proceselor de dezvoltare ale componentelor aparatului dento-maxilar numite
disarmonii.În precizarea disarmoniilor sunt definite structurile dento-maxilo-faciale și
indicate rapoartele lor față de rapoartele normale.Această clasificare se bazează pe
criterii morfo-funcționale și etiologice care cuprind următoarele grupe: anomaliile
maxilarelor,anomaliile proceselor alveolare reprezentate de anomalii de înalțime și de
înclinare fiind de origine neuro-musculară și anomaliile dentare reprezentate de variații
de formă,mărime,număr fiind de natură ereditară sau congenital.

2.3.4. Clasificarea lui Benett

Benett a încercat să introducă unele elemente etiologice punând în discuție factori
genetici dar și funcționali.Anomaliile au fost împarțite în trei clase:
-clasa I cuprinde anomalii produse de cauze locale
-clasa II cuprinde anomaliile determinate de deficiențe de creștere a unei porțiuni din
maxilar
-clasa III cuprinde anomaliile cauzate de rapoarte anormale ale celor două maxilare .

2.3.5. Clasificarea lui Chateau

Chateau considera că diagnosticul trebuie să precizeze starea anatomică și funcțională
dar și etilogia anomaliilor aparatului dento-maxilar. Acesta a clasificat anomaliile din
punct de vedere morfologic în raport cu cele trei planuri de referință punând accent pe
factorii etiologici pe care ia împarțit în:
– cauze ușor de evitat prin profilaxie,in acest grup intrând cariile,extracțiile dentare
precoce,
– cauze a căror acțiune persistă în momentul în care copilul este examinat de exemplu
obiceiurile vicioase ,suprimarea lor fiind un factor important al succesului terapeutic,

27
– cauze a căror acțiune se întrerupe în momentul când copilul este adus la consultație
neavând nicio consecință terapeutică.

2.4. Manifestări clinice ale anomaliilor dento-maxilare
2.4.1 Forme clinice ale anomaliilor de Clasa I Angle

Sunt caracterizate de anumite tulburări de creștere și dezvoltare ale sistemului
dentar și aleveolar producând dezechilibre majore la nivelul arcadelor dento-alveolare și
ocluzale, având o relație intermaxilară normal antero-posterioară.
Anomaliile cuprinse în clasa I Angle sunt multiple și sunt prezentate sub forma
următoarelor forme clinice :
 Disarmonia dento-alveolară : înghesuirea dentară;
 Diastema;
 Anomaliile în plan vertical : ocluzia deschisă funcțională și scheletală;
 Anomaliile în plan sagital : angrenajul invers;
 Anomaliile transversale : ocluzia lingualizată, ocluzia inversă uni și bilateral;
 Anomalii ale sistemului dentar : anomalii de număr, de formă, de volum , de
poziție;
 Anomaliile de sediu;
Înghesuirea dentară reprezintă neconcordanța între mărimea maxilarelor și
mărimea dinților. Factorii etiologici implicați în apariția incongruenței dento-alveolare
sunt reprezentați de pierderea precoce a dinților temporari de pe arcadă, neconcordanța
între vârsta dentară și cea osoasă, factori genetici și neuroendocrini.

Figura.5 Înghesuire dentară

28
Înghesuirea ușoară se caracterizează prin erupția incisivului central inferior în
linguopoziție, incisivii centrali superiori sunt vestibularizați, molarii primi permanenți
au o erupție normală, în zona fronată se evidențiază o ușoară înghesuire în perioada
erupției caninilor și a premolarilor,iar imaginea radiologică evidențiază relații
dimensionale bune între dinții temporari și cei permanenți.
Înghesuirea moderată se definește prin prezența rizalizei precoce a incisivilor laterali
temporari, erupția incisivilor centrali inferiori și a incisivilor centrali superiori cu un
deficit mare de spațiu, înghesuire frontal și reducerea spațiului pentru canin și premolar,
iar imaginea radiologică a zonei laterale este favorabilă.
Înghesuirea severă este caracterizată de înghesuire mare la nivelul zonei frontale,
molarul prim permanent poate determina rizaliza molarului 2 temporar, apar relații
dimensionale nefavorabile între dinții temporari și cei permanenți.
Diastema se caracterizează prin prezența unui spațiu interincisiv, dar poate fii
tranzitorie, determinată de factori ereditari sau datorită neconcordanței în dezvoltarea
dinților și a maxilarelor. De obicei, funcția fonatorie și cea estetică sunt afectate, ceea ce
determină pacientul să se prezinte la ortodont.

Figura 6. Diastema
Ocluzia deschisă este o anomalie dento-maxilară caracterizată de existența unui
spațiu de inocluzie verticală, având o întindere variabilă : frontal, laterală sau fronto-
laterală. Formele clinice sunt reprezentate de ocluzia deschisă funcțională și scheletală.
Ocluzia dentară funcțională se datorează dezvoltării reduse dento-alveolare în
plan vertical la nivelul zonei frontale. Se caracterizează prin ușoară mărire a etajului
inferior, infraalveolodenție în zona frontal, inocluzie verticală la nivel incisivo-canin,

29
denivelarea curbei Spee, tulburări funcționale fizionomice, fonetice, masticatorii și de
autoîntreținere.

Figura 7. Ocluzia deschisă
Ocluzia deschisă scheletală se manifestă datorită creșterii excessive în plan
vertical al complexului dento-alveolar, în special la nivelul regiunii molare.
Simtomatologia este reprezentată de un etaj inferior mult mărit, fața alungită, șanțuri
faciale șterse, profil drept, incompetență labială, menton șters, inocluzie verticală
simetrică sau asimetrică, tulburări funcționale importante și disfuncții ale articulației
temporo-mandibulare.
Angrenajul invers se întâlnește în cadrul anomaliilor de poziție sau ca
simptome în cazul înghesuirilor dentare. Cei mai frecvenți dinți angrenați sunt incisivii
laterali; poate fii consecința a diferiți factori precum : deficitul de spațiu pe arcadă,
prezența dinților supranumerari, persistența dintelui temporar cu erupția palatinală a
succesionalului.

Figura 8. Angrenaj invers anterior

Ocluziile lingualizate sunt cauze ale unei dezvoltări excesive ale maxilarului superior
sau o dezvoltare insuficientă a mandibulei; ocluziile inverse unilaterale pot fii

30
determinate de factori funcționali, precum și de unele tulburări scheletale, iar ocluziile
inverse bilaterale sunt generate de tulburări de creștere scheletale. Una dintre cele mai
semnificative tulburări sunt resimțite prin blocarea mișcărilor mandibulei cu efecte
nefavorabile asupra dinților și a parodonțiului.
Anomaliile sistemului dentar sunt tulburări caracteristice care se produc atât la
nivelul arcadei, cât și la nivel ocluzal și articular, cu afectarea funcției fizionomice,
fonetice și psihice ale pacientului.
Anomaliile dentare de număr sunt caracterizate de unele tulburări produse în
perioada de formare, de diviziune a lamei dentare și de evoluție a germenilor dentari.
Dintre anomaliile de număr sunt enumerate : anodonția și dinții supranumerari.
Anomaliile dentare de formă sunt produse în perioada de morfodiferențiere , astfel
încât dinții poat avea diferite forme precum dinți în formă de cui, clapă de pian, făraș.
Aceste anomalii pot să apară în situațiile cu dezvoltare generală normală sau în cadrul
unor sindroame genetice.
Anomaliile de volum, precum macrodonțiile localizate sau generalizate, produc
dificultăți în armonizarea relației dento-alveolare, producând înghesuiri dentare primare,
iar microdonțiile produc spațieri la nivelul arcadelor cu dezechilibre ocluzale.
Anomaliile dentare de poziție produc tulburări ale fizionomiei, ale relației dento-
alveolare și ale dinamicii mandibulare.
Anomaliile dentare de sediu sunt reprezentate de :
a. Ectopia dentară;
b. Incluzia dentară;
c. Reincluzia ;
d. Inclavarea;
e. Heterotopia;
f. Transpoziția
2.4.2 Forme clinice ale anomaliilor de Clasa II Angle

Aceste anomalii cuprind tulburări de creștere, funcționalitate și dezvoltare a
maxilarelor, dinților, alveolelor, manifestate prin reducerea, deviația sau mărirea

31
parametrilor de referință față de planul medio-sagital. Specific acestor anomalii este
preturbarea în sens transversal, compensată de procesul alveolo-dentar și se regăsește în
relațiile intermaxilare, antero-posterioare și ocluzale.
2.4.2.1. Malocluzia de Clasa II/ 1 (sindromul de compresie maxilară cu protruzie și
spațiere dentară)
Este un sindrom manifestat prin reducerea diametrelor dinților,maxilarelor și
alveolelor față de planul medio-sagital; caracterizat prin prezența protruziei procesului
dento-alveolar, determinând modificări la nivelul ocluziei prin decalaj sagital, dar și
existența unei ocluzii adânci cu sau fară laterodeviație mandibulară.
Manifestările clinice sunt evidente mai ales în cazul respiratorilor orali. Copiii
cu sindromul de compresiune maxilară au o dezvoltare generală îngreunată, prezintă
frecvent îmbolnăviri bronho-pulmonare, anemii și reacție necorespunzătoare la
tratament. Din punct de vedere facial, copiii au un aspect adenoidian, leptoprosop, cu
profil convex; tegumentele sunt palide, pomeții înfundați, incompetență labială ,cu buze
uscate și fisurate, șant labio-mentonier accentuat, iar incisivii superiori sunt vizibili în
repaus. Caracteristicile arcadelor dento-alveolare și ale ocluziei sunt reprezentate de
îngustarea bazei apicale, apexurile se înscriu pe un spațiu redus, baza coronară este
largă, iar bolta palatină este ogivală. Arcada dento-alveolară superioară este îngustată,
având diferite forme de V, U,W, iar arcada inferioară are formă de trapez. Anomaliile
dentare variază de la cele izolate la cele de grup astfel încât se întâlnește
proalveolodenție frontală superioară, retrodenția grupului incisiv inferior, cu
meziopoziția zonei dentare laterale. La nivel ocluzal datorită dezechilibrelor dento-
alveolare se constată ocluzie adâncă, cu treaptă sagitală mare și ocluzie distalizată sau
ocluzie încrucișată unilaterală. Din punct de vedere parodontal se evidențiază
sângerare,tartru,recesiune parodontală, dar și tulburări ale articulației temporo-
mandibulare. În cazul acestor anomalii apar tulburări funcționale precum tulburări
masticatorii, deglutiție cu interpoziția limbii,dar și dificultăți ale respirației.

Figura 9. Compresie de maxilar cu protruzie

32

2.4.2.2. Malocluzia de Clasa II/2 ( endognația sau sindromul de compresiune de
maxilar cu înghesuire dentară)
Este un sindrom manifestat prin reducerea diametrelor premolarilor și molarilor,
prezența retrodenției cu supraacoperirea grupului incisiv și acosiat cu diferite grade de
înghesuire dentară. Principalul factor care determină această anomalie este ereditatea,
dar și factorii funcționali , hipertonia buzei superioare, cicatrici postoperatorii, tulburări
de creștere cu osificare prematură a suturilor intermaxilare și incisivo-canine.
Aspectul facial afectat în diferite grade, creează un tablou caracteristic, astfel
încât etajul inferior poate fi normal sau micșorat cu șanțul labio-mentonier acentuat,
buzele subțiri, mentonul și nasul proeminente. La nivelul arcadelor dento-alveolare baza
apicală este mai mare decât baza coronară, asftel acradele pot avea formă de trapez. În
surâs și în vorbire devine vizibilă înghesuirea frontală, cu afectarea funcției fizionomice,
deoarece incisivii centrali superiori pot fii în palatopoziție, incisivii laterali sunt în
vestibuloversie cu rotație mezială, iar canii sunt în vestibulopoziție. Pot exista diferite
grade de abraziune la nivelul feței palatinale a dinților superiori și pe fața vestibulară a
incisivilor inferiori. În situațiile unor malocluzii severe, se constată prezența unor
leziuni parodontale, a malpozițiilor dentare, frecvente angrenaje inverse datorită
deficitului de spațiu. În cazurile în care apare pierderea unor dinți din zona laterală,
mandibula trebuie să se deplaseze si mai distal, astfel încât apare sindromul
algodisfuncțional temporo-mandibular, cu dureri la nivelul articulației temporo-
mandibulare , dar și dureri musculare.

Figura 10. Sindromul de compresie de maxilar cu înghesuire dentară

33

2.4.2.3 Laterodeviația și latergnația mandibulară
Laterodeviația mandibulară este o tulburare funcțională a cinematicii
mandibulare, manifestată prin devierea traiectului de închidere a mandibulei la contactul
ocluzal. Din punct de vedere etiologic este determinată de contacte premature,
meziopoziții asimetrice în zona laterală, malpoziții dentare izolate, ticuri. Din
perspectiva manifestărilor clinice este caracterizată de asimetrie facială discretă datorită
poziției mentonului în ocluzie, iar intraoral se constată devierea liniei interincisive și a
liniei frenurilor, pot să apară modificări ale rapoartelor sagitale cu mezializare ușoară de
partea în care rapoartele sunt normale transversal și distalizare de partea ocluziei
încrucișate, dar și afectarea funcției fizionomice.
Laterognația mandibulară este o anomalie scheletică, caracterizată printr-o
asimetrie a mandibulei prin dezvoltarea în exces sau în deficit a unei jumătăți a
mandibulei. Această anomalie poate fi produsă de anumite tulburări generale de creștere
facială, tulburări locale: traumatisme, osteomielită, iradieri, anchiloze, fracturi vicios
consolidate, artrite temporo-mandibulare care determină dezvoltare deficitară a unei
hemimandibule, tumori ale ramurii ascendente mandibulare. La nivel facial se observă o
asimetrie facială gravă cu deplasarea mentonului spre partea afectată, retruzie labio-
mentonieră, lipsa paralelismului liniilor orizontale faciale. Examenul intraoral pune în
evidență înclinarea vestibulară a proceselor dento-alveolare laterale de partea afectată și
lingual de partea sănătoasă pentru a compensa asimetria, de asemenea se constată
ocluzie încrucișată cu devierea liniei interincisive de partea afectată.

Fig.11 Laterognația

34
2.4.3 Forme clinice ale Anomaliilor de Clasa III Angle ( sindromul progenic)
Această malocluzie cuprinde totalitatea anomaliilor caracterizate prin
raporturi mezializate și ocluzie inversă frontală, cu sau fără iocluzie sagitală inversă.
Din punct de vedere clinic, mandibula poate fi dezvoltată în exces sau poate fii ghidată
într-o poziție anterioară. Pacientul are un facies aplatizat, profil concav, cu obrajii
înfundați, buza superioară are un raport invers față de cea inferioară. La examenul
endooral se constată la nivelul arcadelor dento-alveolare baza apicală mai mică față de
baza coronară, iar ocluzia este mezializată și inversă frontală sau totală, cu sau fără
inocluzie sagitală. De asemenea, pacientul poate prezenta incongruență dento- alveolară
și inocluzie verticală cu proalveolie și prodenție, iar în momentul închiderii gurii
mandibula alunecă mezial. În acest tip de malocluzie, apar tulburări semnificative ale
funcției fizionomice, ale masticației, tulburări fono-articulare, funcția ocluzală este de
asemenea afectată datorită mandibulei mezializate cu interesarea structurilor articulației
temporo-mandibulare.

Fig. 12 Malocluzia de Clasa a III-a

2.4.4. Sindromul de ocluzie adâncă
Este o anomalie caracterizată de o tulburare de creștere și dezvoltare a maxilarelor și
a proceselor dento-alveolare, având un caracter primar sau dobândit, manifestată printr-
un grad de mai mare de acoperire a incisivilor inferiori de către cei superiori sau în
unele cazuri a incisivilor superiori de către cei inferiori. Dintre factorii etilologici care
determină acest sindrom sunt: factorii genetici, obiceiurile vicioase precum respirația
orală, deglutiția infantilă, interpoziția buzei și a diferitelor obiecte, interpoziția
musculară în zona premolar-molar, dar și relația ocluzală incisivă labială și caria dentară
sunt factori favorizanți în producerea ocluziei adânci. Cele două forme clinice ale
sindromului de ocluzie adâncă sunt reprezentate de :

35
1. Ocluzia adâncă acoperită;
2. Ocluzia adâncă „în acoperiș” .
Manifestarea clinică este dependentă de dismorfoza de la nivelul bazelor osoase
maxilare unde se disting și elemente specifice ocluziei adânci. În supraocluzia incisivă
pacientul are mărit sau normal etajul inferior al feței, șanțul labio-mentonier accentuat,
buza inferioară îngroșată, în relația de postură a mandibulei se observă o supraacoperire
incisivă, iar în zona molarilor spațiul de inocluzie nu este crescut.
În infraalveolodenția molară, în lipsa afectării bazei scheletale maxilare, caracteristic
este dezvoltarea insuficientă a regiunii molare. Din punct de vedere clinic, se constată
reducerea etajului inferior al feței, supraacoperire incisivă, eversarea buzei inferioare în
șanțul labio-mentonier, dar un element important este spațiul de inocluzie în regiunea
molară în relația de postură. În situațiile care aparțin clasei I Angle, se distinge
incongruență dento-alveolară, protruzia incisivilor superiori, retruzia incisivilor
inferiori, iar în formele severe se poate evidenția îmbolnăvirea parodonțiului care este
pusă în evidență prin tartru și sângerare. În ocluzia adâncă din Clasa II/1 incisivii
inferiori ocluzionează în mucoasa palatinală a incisivilor superiori sau în mucoasa
apofizei alveolare, iar în forma severă de Clasa II/2 se evidențiază blocarea mișcărilor
de propulsie și lateralitate mandibulară. În cazurile din Clasa a III-a apar leziuni
odontale și parodontale, cu prezența abraziunii dentare, modificarea axului de
transmitere a forțelor precum și apariția îmbolnăvirilor parodontale.

Fig.13 Ocluzie adâncă acoperită

36

CAPITOLUL 3. IMPORTANȚA ASPECTULUI ESTETIC ȘI
IMPACTUL ACESTUIA ASUPRA PERSONALITĂȚII
COPILULUI

3.1. Personalitatea

Personalitatea reprezintă o construcție teoretică elaborată de psihologie în scopul
înțelegerii și explicării modalității de ființare și funcționare care caracterizează
organismul psihofiziologic denumit persoana umană. De asemenea, personalitatea este
alcătuită dintr-un ansamblu de caracteristici, precum globalitatea, coerența și stabilitatea
care permit descrierea unei persoane și identificarea acesteia printre celelalte.(
personalit ion ) Deși personalitatea este un sistem funcțional aceasta generează legi de
organizare a căror acțiune este permanentă. Chiar dacă o persoană se dezvoltă aceasta

37
își păstrează identitatea psihică, deoarece ființa umană are conștiința existenței sale,
sentimentul continuității și identității personale în ciuda tuturor transformărilor de care
suferă pe parcursul întregii vieți.( psihologie scolar andrei cosmovici)
Conform teoriei temperamentale a personalității, orice individ se poate încadra
în una din cele patru tipuri temperamentale: coleric, sangvinic, melancolic și flegmatic.
Din punct de vedere psihologic și a tipologiei temperamentale, se consideră faptul că
oamenii sunt diferiți în ceea ce privește psihicul, astfel persoanele extravertite se
caracterizează prin dinamism, comunicativitate, sociabilitate și adaptabilitate; extraverții
se definesc prin calm, stabilitate afectivă, izolare, reflecție, iar ambiverții sunt
echilibrați.

3.2. Considerații generale cu privire la psihologia vârstelor

Psihologia vârstelor este o ramură importantă în științele psihologice care are
rolul de a înțelege originea caracteristicilor, funcțiilor și proceselor psihice pe tot
parcursul vieții umane.(psiholog vars, ioana ) Psihologia copilului este concentrată
asupra studiului acestuia și are scopul de a descrie dezvoltarea copilului de la naștere la
adolescență.( psihologie ursula) Analiza specificului fiecărei vâreste ajută la descrierea
și interpretarea de conduite,caracteristici și trăsături psihice. Psihologia vârstelor nu se
limitează doar la studierea condițiilor de creștere și nici la abordarea generală a
activității psihice, ci ea trebuie să le cuprindă pe toate într-o dimensiune cu reevaluarea
specificului fiecărei etape, a continuității și discontinuității pe care le manifestă.
Obiectivele psihologiei vârstelor sunt reprezentate de dezvoltarea personalității umane
în ontogeneză, astfel încât trebuie sa se pună accent pe cunoașterea particularităților
fiecărui moment al devenirii, pe posibilitatea de a găsi explicațiile tuturor
comportamentelor, conduitelor și atitudinilor pe diferite etape de vârste. Psihologia
vârstelor studiază schimbările și transformările vieții psihice ale individului care apar în
decursul vieții, având legi și principii generale variabile ,dar și legi specifice fiecărei
etape de vârstă, caracteristicile acestora rezultând din aspectele bio-psiho-socio-
culturale ale omului. (psiholog ioana)

38
3.2.1. Perioadele copilărie
Sunt descrise ca perioade între 0-15 ani și se pot clasifica în prima copilărie, a
doua copilărie și a treia copilărie. Prima copilărie (0-3 ani ) este o perioadă de creștere
accelerată și este împărțită în trei perioade: nou-născut ,sugar și copil mic. Perioada de
nou- născut (0-30 zile) se caracterizează prin prezența la naștere a refluxului de supt și
de înghițit, iar din punct de vedere stomatologic pot fii întâlniți dinți neonatali. În
perioada de sugar (1 -12 luni) există riscul apariției tulburărilor rahitice datorită
tulburărilor de resorbție și are loc erupția incisivilor temporari. De asemenea este foarte
important ca sugarul să fie alimentat la sân pentru a-i oferi un antrenament muscular și
o alimentație corespunzătoare. Perioada de copil mic ( 1-3 ani) se definește prin
prezența unui comportament dominat de labilități afective, lipsa capacității de
concentrare, necesitatea de mișcare continuă, voință instabilă și reacții vii la orice
excitant. Din punct de vedere stomatologic în această perioadă se remarcă erupția
celorlalți dinți temporari de la 12 luni până la 30 de luni, apar obiceiurile vicioase de
supt, are loc debutul funcției masticatorii și apariția fonației cu rol important în
dezvoltarea aparatului dento-maxilar. A doua copilărie ( 3-6 ani ) este reprezentată de
vârsta preșcolară, creșterea încetinește, se modifică rapoartele între segmentele
corpului,iar activitatea psihomotorie se perfecționează. Din punct de vedere
comportamental, copiii la 3 ani vorbesc mult, au o imaginație bogată, se simt în
siguranță în prezența părinților și se poate realiza un dialog cu personalul medical
datorită curiozității. La 4 și la 5 ani copiii au relații personale mai bine definite, acceptă
să rămână singuri în cabinet și au o personalitate mai bine conturată, iar la 6 ani doresc
să-și impună personalitatea și anturajului, pot deveni anxioși necesitând răbdare din
partea celor din jur. La această vârstă predomină cariile și traumatismele. A treia
copilărie (6-15 ani) corespunde perioadei școlare, se caracterizează printr-o creștere
lentă și prin maturizarea centrilor corticali. Aceasta este împărțită în perioadă
prepubertară unde apare un puseu de creștere generală dar și la nivelul aparatului dento-
maxilar și perioada pubertară unde se evidențiază o creștere inegală, se dezvoltă
organele genitale și apar caracterele sexuale secundare. La băieți se observă
neglijența,delăsarea, iar pentru fete este foarte important aspectul estetic ceea ce
facilitează colaborarea cu medicul stomatolog. La nivel dentar apar cariile,
instabilitatea ocluzală și leziuni distrofice la nivelul aparatului dento-maxilar. În această
perioadă subiecții prezintă autocontrol, stăpânire de sine și simțul datoriei.
(pedo,boboc)

39

3.2.2 Perioada școlară
Începutul școlii are efecte importante asupra întregii evoluții a copilului,
solicitându-l pe mai multe planuri, astfel încât însușirea gradată , organizarea de
cunoștiințe, de situații și strategii de învățare are rezultate atât directe cât și indirecte
asupra unui regim de muncă intelectual. Întreaga perioadă școlară determină
complicarea relațiilor copilului cu apariția unor noi condiții de socializare care definește
rolul de elev prin participarea copilului la activitățile impuse de viața școlară.
Evenimentul intrării în școală este amplu pregătit prin dezvoltarea intereselor,
multiplicarea preocupărilor, dezvoltarea psihologică și formarea de deprinderi de muncă
organizată.
Psihologii au prezentat existența unor deosebiri importante între felul diferit al
copilului de a înțelege lumea față de cel al adultului, aceștia fiind observați și în
condițiile vieții școlare. Psihologia școlară studiază procesul instructiv-educativ
desfășurat în școală, printr-o studiere amănunțită a învățării în condițiile complexe
existente în clasă, în cadrul unei comunități de elevi. De asemenea, se conturează
dominanțele personalității la copilul de 6-7 ani care este total absorbit de ceea ce face,
iar adaptarea la școală este un proces dificil, manifestând o creștere a nervozității la
fenomenele de oboseală, necesitând o responsabilitate mai mare a părinților și a
învățătorului. Adaptartea școlară este depășită la 7-8 ani, copilul maifestând detașare și
privind cu interes activitatea școlară, crescându-i curiozitatea nu doar față de școală ci și
de întreaga ambianță. La vârsta de 8-9 ani se diferențiază interesele, moment sensibil în
ceea ce privește educația socială, această perioadă devenind de intensă identificcare
socială și de dezvoltare a sentimentului de apartenență. Copilul la 9-10 ani devine mai
meditativ, moderându-se semnificativ expansivitatea, apare dorința de îmbogățire a
cunoștiințelor și încep să apară interesele statornice. În etapa de vârstă 12-15 ani, apare
o preocupare față de prezentarea de sine mai crescută decât cea pentru orientarea
vocațională, deoarece creșterea și colegii infleunțează în mod semnificativ
comportamentul, iar aceștia din urmă devin un factor de socializare. În acaestă perioadă
apar modificări din punct de vedere fizic, astfel încât datorită noului aspect pe care
corpul îl capătă apare preocuparea adolescenților pentru peropria înfățișare, iar un lucru
specific acestei vârste este faptul că elevii sunt foarte preocupați de părerea ce o au alții
despre ei. Adolescența cuprinde trei etape :

40
a. Preadolescența 14- 16/18 ani;
b. Adolescența propriu-zisă 16/18-20 ani;
c. Adolescența prelungită 18/20-25 ani.
În perioada de preadolescență se accentuează individualizarea și se conturează
caracteristicile conștiinței de sine, copilul manifestând agitație, impulsivitate,
dificultate de concentrare, dar și neliniște și oboseală la efort.
Adolescența propriu-zisă se manifestă prin individualizare intensă, exprimarea
independenței, apropierea de valori culturale, trecând de la evaluările impulsive la
cele de originalitate.
Perioada de adolescență prelungită se caracterizează prin nevoia adolescentului
de participare la viața socială, dezvoltarea preocupării asupra conștiinței de sine,
aspirație spre independență și libertate. Apartenența la un grup este competitivă și
tensionată, iar autocunoașterea și descoperirea propriilor posibilități determină
găsirea identității vocaționale. În această perioadă are loc cea mai intensă dezvoltare
psihică prin evoluția laturii afective, cognitive și evolutive. ( psiholo varst)

3.3. Dinamica dezvoltării personalității copilului și adolescentului
Procesul de identificare are un impact important în dezvoltarea personalității
copilului, constând în adoptarea de către acesta a convingerilor, caracteristicilor,
atitudinilor și comportamentelor unei persoane semnificative. De asemenea și
dobândirea identității este un moment important în dezvoltarea personalității, care
pentru unii adolescenți se desfășoară calm, cu conflicte și tensiuni minime, iar
pentru alții, perioada adolescenței este o etapă de mare confuzie, cu conflicte
puternice asociată cu crize existențiale.
Autocunoașterea este reprezentată de un proces de structurare și explorare a
propriilor caracteristici, principalele aspecte fiind emoțiile, stima de sine și
mecanismele de apărare. În ceea ce privește stima de sine, aceasta are trei aspecte
importante și anume: iubirea de sine care este elementul cel mai important,
încrederea în sine și concepția despre sine. Acceptarea necondiționată și gândirea
pozitivă sunt aspecte care participă la dezvoltarea personală.
Stima de sine este un element fundamental pentru orice om, indiferent dacă este
copil, adult sau vârstnic, indiferent de cultură, interese, statut social, personalitate
sau abilități. Copiii cu stima de sine pozitivă au semtinete de autoapreciere și

41
încredere în propiile forțe, în comparație cu copiii cu stimă de sine scăzută care se
simt nevaloroși, cu frecvente trăiri emoționale negative. Astfel, adulții au obligația
de a ajuta copilul să își modifice atitudinile negative față de sine și să își
construiască stima de sine, încât să se simtă ființe umane valoroase. La elevi sursa
de formare a stimei de sine se transmite la grupul de prieteni, școală și la alte
persoane din viața lor, astfel se dezvoltă capacitatea de a lua decizii responsabile și
capacitatea de a face față presiunii grupului. Pe parcursul vieții se dezvoltă imaginea
de sine datorită experiențelor pe care le are copilul și din acțiunile pe care le
realizează, astfel eșecurile și succesele din copilărie, precum și modul în care a
reacționat copilul la acestea constituie imaginea pe care o are acesta despre el.
Stima de sine scăzută se datorează experiențelor din copilărie reprezentate de
faptul că copilul a fost criticat des, ignorat, comparat frecvent cu ceilalți frați, a avut
eșecuri în activitățile școlare, iar părinții doreau să fie întotdeauna cel mai bun.
Copiii cu o stimă de sine scăzută prezintă probleme de comportament precum
agresivitate; probleme emoționale: anxietate, depresie, iritabilitate; scăderea
performanțelor școlare ajungându-se până la abandon școlar; dar și creșterea
consumului de alcool, tutun și droguri. Dezvoltarea unei stime de sine ridicate este
favorizată de: creearea unor oportunități mai ales în familie și în școală în urma
cărora copilul poate obține succese și își poate identifica punctele forte; dezvoltarea
abilităților de comunicare și de a face față situațiilor dificile, capacitatea de
rezolvare a unor probleme, dar și identificarea domeniilor de competență ale
copilului și adolescentului.
În perioada pubertății și a adolescenței se întâlnesc probleme ale dezvoltării
conștiinței de sine, datorită schimbărilor survenite în cadrul personalității dar și
modificărilor care intervin în sistemul general de cerințe față de copii și adolescenți.
În această situație are loc accentuarea percepției de sine datorită unor aspecte
precum: propria imagine corporală, identificarea sensului și a statutului social,
conștientizarea E-ului. Imaginea de sine poate fii influențatăde scimbările
fizionomiei, a siluetei dar și a ținutei. Imaginea corporală este mai puțin importantă
în copilărie dar devine din ce în ce mai centrală fiind încorporată în conștiința de
sine, începând să fie percepută ca atare.

42
3.4. Estetica dentară
Estetica dentară este definită ca fiind o ramură a medicinei dentare, care
analizează legile și principiile care stau la bază creării și aprecierii frumosului în
practica medicală dentară. ( estetica in med) În societatea modernă, valoarea
zâmbetului devine din ce în ce mai importantă, acesta fiind unul dintre cele mai
puternice metode de comunicare care poate influența în mod semnificativ prima
impresie a oamenilor, cu un impact esențial asupra aspectului estetic, a expresiei faciale,
exprimării verbale, dar și asupra funcției fonetice și masticatorii. Pentru medicul
ortodont provocarea este de a media obiectivele estetice și cele funcționale, cu scopul de
a obține cele mai bine rezultate prin tehnici minim invazive. (incursiune in estetica)
3.4.1 Psihologia esteticii
Psihologia susține necesitatea înțelegerii pacientului ca persoană și acordă
importanță comunicării efective. Factorii implicați în realizarea unor tratamente
eficiente sunt reprezentați de personalitate, motivație, așteptări, dorințe, capacitatea de a
accepta schimbarea și disponibilitatea de a coopera. Calitatea asistenței medicale care
acordă importanță esteticii poate fii îmbunătățită de aplicarea unor pricipii psihologice
și sociologice, precum și de cunoașterea eului. În medicina dentară este necesară
asocierea aspectului dentar cu conturul facial, vârsta și temperamentul pacientului.
(estetica in med dentara)
Informațiile vizuale au un impact deosebit în viața oamenilor, fiind ușor de
obținut, oferind posibilitatea aprecierii unor situații sau obiecte de la distanță prin
comprimarea unei cantități mari de informații în scurt timp. Pentru evaluarea majorității
aspectelor estetice din medicia dentară se folosește în primul rând funcția vizuală.(
estetica )
Relația dintre stima de sine și aspectul dentar prezintă aspectele psihologice
implicate în tratament pentru a promova nu numai sănătatea dentară, ci și starea de
bine. În timpul adolescenței, o etapă delicată și tranzitorie a dezvoltării fizice și
psihologice, unele elemente de aspect, și mai specific estetica dentară au o mare
importanță pentru imaginea și respectul de sine al adolescentului. Prin urmare impacttul
estetic al malocluziilor poate avea o consecință mai mult sau mai puțin semnificativă
asupra calității vieții adolescentului, care poate afecta interacțiunea socială, relațiile
interpersonale și bunăstarea psihologică, până la producerea sentimentelor de
inferioritate.( articol net )

43
3.4.2. Relația ortodonție- estetică

Ortodonția a fost considerată un tratament care se adresează doar copiilor și
adolescenților, fiind un element extrem de important în tratamentul estetic.Uneori fără
tratament ortodontic preliminar rezultatele tratamentului estetic pot fii chiar imposibile.
Indicașiile tratamentului ortodontic în scop estetic constau în:
 deplasările dentare în plan vertical care constau în intruzia dinților
egresați care depășesc planul de ocluzie;
 vestibularizări sau retrudări ale dinților frontali;
 închiderea spațiilor interdentare în cazul diastemelor sau tremelor pentru
obținerea unor proporții mai bune;
 refacerea punctelor de contactcu modificarea dimensiunii papilelor
interdentare;
 redresarea dinților versați și deschiderea spațiilor cu scopul de a aplica
ulterior; implanturi și de a corecta distribuția forțelor masticatorii în
axul dinților ;
 corectarea înghesuirilor dentare;
 extracția unui dinte irecuperabil urmat de aplicarea unor implanturi;
 refacerea ghidajelor și a stabilității ocluzale prin refacerea punctelor de
contact în poziția de intercuspidare maxima;
 corectarea surâsului gingival prin măsuri ortodontice asociate cu cele de
chirurgie ortognatică și parodontală;
 corectarea coridorului bucal și modificarea axelor dentare.
Aceste modificări au o importanță semnificativă urmărind îndeplinirea criteriilor de
estetică dentară, parodontală și facială ajutând la realizarea unui tratament minim
invaziv. Tendințele actuale în terapia ortodontică subliniază alternativele la extracția
premolarilor contrar literaturii de specialitate care optează pentru tratamentele non
extracție; astfel au fost evidențiate efectele tratamentului de extracție asupra aspectului
estetic. Se poate concluziona că tratamentul ortodontic care implică extracții poate
produce o estetică îmbunătățită pentru mulți pacienți cu anumite forme de amonalii
dentare. Deși rolul esteticii în ortodonție este de a îmbunătăți aspectul fizionomic, unii
oameni asociază frecvent ortodonția cu un zâmbet frumos.

44
3.4.3. Noțiuni de estetică
Zâmbetul este un element important al relațiilor interumane, cu o încărcătură
psihologică deosebită, fiind folosit pentru a comunica emoțiile într-un mod instinctiv,
transmițând sentimente precum: fericirea, mândria, amuzament, frica. Acesta presupune
modificarea fizionomiei în cele trei etaje ale feței, dar mai ales la nivelul etajului
inferior când buza superioară se ridică și se întinde, fanta labială se extinde, iar
marginea liberă a buezi inferioare este concavă. Amplitudinea zâmbetului determină
gradul de expunere al arcadelor dentare, dar și definirea zonei de interes estetic ce
trebuie luată în considerare în timpul tratamentelor stomatologice.
Examinarea din normă frontală este o etapă importantă, deoarece în urma acesteia
se pot constata anumite modificări ale culorii tegumentelor sau alterări ale mimicii care
se pot asocia unor afecțiuni generale. În medicina dentară, examinarea facială are rolul
de a aprecia caracteriticile statice și dinamice ale țesuturilor moi musculo-adipoase,
arcadelor dentare, suportului scheletic, dar și relațiile pe care acestea le stabilesc între
ele. Amplitudinea zâmbetului determină gradul de expunere al arcadelor dentare, dar și
definirea zonei de interes estetic ce trebuie luată în considerare în timpul tratamentelor
stomatologice.
Simetria facială este definită de o dezvoltare armonioasă în plan transversal a feței
prin existența unei simetrii la nivelul celor două arcade. Aspectul feței și a proporțiilor
fizice au importanță deosebită asupra anturajului, fapt care este recunoscut de tot mai
multi oameni. Există puține studii care să detremine acele dimensiuni ale feței și a
dinților responsabile pentru un aspect plăcut al feței. În general, oamnenii acceptă mai
ușor indivizii cu ocluzie adâncă, având o respingere față de tipurile faciale cu ocluzie
deschisă. Paralelismul existent între cele trei planuri trasate imaginar are un rol
important oferind echilibru și armonie feței, iar lipsa acestuia imprimă un aspect
inestetic și perturbă echilibrul compoziției faciale. Din punct de vedere estetic, o
persoană frumoasă are o dezvoltare echilibrată a celor trei etaje ale feței care au și o
semnificație psihologică, astfel etajul superior transmite o dezvoltare cerebrală și
intelectuală, etajul mijlociu este corelat cu activitatea socială și sentimentele, iar etajul
inferior se asociază cu instinctul și activitatea fizică. De asemenea, dintre elementele
faciale care intervin în realizarea unui zâmbet estetic sunt aspectul profilului dar și
forma feței. La examinarea din profil a pacientului se observă: poziția buzelor, a
mentonului și a nasului dar și forma mandibulei. În analiza tehnică a profilului se

45
urmăresc trei unghiuri și anume: unghiul nazo-frontal, unghiul nazo-mantal, unghiul
nazo-labial.
Trecerea dintre aspectul facial și dentar se realizează prin intermediul buzelor, care
în funcție de aspect și comportamentul în statică și dinamică formează componenta
deto-facială a zâmbetului. Marginea liberă a buzei superioare, denumită linia surâsului
trebuie să coincidă sau să fie paralelă cu planul bipupilar sau cu orietarea liniei incizale.
Din punct de vedere estetic se descriu trei poziții de bază și anume: linia surâsului joasă
care acoperă dinții frontali superiori 1/3 din înălțimea lor, linie labială medie care este
ideală din punct de vedere estetic, și linie labială înaltă dezvălui în întregime dinții
frontali superiori și o parte din șesutul gingival. Poziția comisurilor bucale în timpul
zâmbetului stabilește numărul dinților laterali vizibili în surâs, cu rol important în
alegerea metodelor de restaurare mai ales la nivelul dinților expuși în timpul
desfășurării funcțiilor aparatului dento-maxilar. Între comisurile bucale și suprafața
vestibulară a dinților laterali se disting două spații simetrice precum coridorul bucal și
spațiul negativ. Definit, coridorul bucal reprezintă spațiul întunecos care se formează
între mucoasa jugală și arcadele dento-alveolare în timpul zâmbetului, iar spațiul
negativ este desemnat de spațiul dintre arcadele dentare la deschiderea gurii în timpul
vorbirii.
Examinarea clinică a arcadelor dentare poate fii realizată în condițiile unui zâmbet
amplu, având rolul de a aprecia unii parametrii cu importanță estetică. Astfel, forma
arcadelor dentare constituie un factor estetic important mai ales în zona frontală datorită
expunerii largi a acestei zone în timpul zâmbetului; forma ovală a arcului frontal fiind
ideală. Aspectul dinților constituie un element important în estetica dentară datorită
următoarelor caracteristici: mărime, formă, volumul coroanei, numărul dinților,
culoarea acestora mai ales a celor anteriori, poziția și alinierea. Forma dinților este
descrisă de linii, contur și unghiuri, contribuind alături de proprietățile optice culoare și
transluciditate la definirea aspectului estetic. Există numeroase asocieri între aspectul
dentar și cel facial – armonie dento-facială, dar și între forma incisivilor și ce a generală
a corpului omenesc – armonie dento-somatico-facială. Proporția dinților este relativă și
depinde de mai multi factori precum : alinierea dinților, poziția acestora, forma arcadei
și configurația zâmbetului. Ținând cont de “numărul de aur”, zâmbetul este considerat
estetic cu condiția ca fiecare dinte are mărimea aproximativ 60% din dimensiunea
dintelui imediat mezial lui. În funcție de poziția liniei labiale a surâsului și de anatomia
individuală, țesuturile gingivale sunt expuse în timpul vorbirii și a zîmbetului, astfel

46
încât niveleul acceptabil de descoperire al gingiilor este de 3 mm. Elementele care
intervin în evaluarea estetică a componentei gingivale a zâmbetului sunt reprezentate
de: zenitul gingival, linia estetică gingivală, sănătatea structurilor parodontale și de
înălțimea gingivală. Zenitul gingival se referă la punctul cel mai apical al conturului
gingival de la nivelul suprafeței vestibulare a frontalilor, iar linia estetică gingivală sau
linia GAL este o linie care unește zenitul gingival al nincisivului central superior cu celș
al caninului de la nivelul unei hemiarcade, formând cu linia mediană unghiul GAL cu
valori cuprinse între 45°-90°. Înălțimea gingivală este reprezentată de poziția la nivel
apical a punctelor de zenit gingival de la nivelul frontalilor superiori astfel se descriu
două clase:
1) Clasa I definește situațiile în care linia incisivilor laterali este situată incizal
față de cea a incisivilor, iar linia caninilor este poziționată apical, această
situație face ca incisivii centrali să constituie elementul dominant;
2) Clasa II desemnează situațiile în care gingia de la nivelul lateralilor
superiori se află apical față de cea a centralilor și a caninilor, această
poziționare definește incisivii laterali ca element dominant.
Tratamentul stomatologic estetic poate îmbunătății imaginea personală a pacientului,
deoarece dinții împreună cu cavitatea orală sunt esențiale pentru dezvoltarea psihologică
pe tot parcusul vieții, iar când acesta este finalizat sentimentul de bunăstare este mărit.
Motivele care determină pacientul să urmeze tratamentul ortodontic, dar care se
regăsesc și în stomatologia estetică sunt: acceptarea socială, teama, mândria personală,
acceptarea intelectuală și beneficiile biologice.

47

3. PARTEA SPECIALĂ
3.1. Introducere

Unul dintre cele mai importante drepturi ale omului este acela de a avea
sentimentul de fericire și satisfacție atât în viața personală cât și în relațiile cu cei din
mediul înconjurător, toate acestea realizându-se prin intermediul sănătății, culturii,
timpului liber și credințelor.
Calitatea vieții este definită de bunăstarea psihică, fizică și socială, precum și de
capacitatea pacienților de a-și exercita activitățile zilnice în viața de zi cu zi. De
asemenea, ea reflectă starea de sănătate a indivizilor precum și calitatea îngrijirilor
personale. Indicatorii socio-dentari ilustrează modul în care anomaliile dentare au
impact asupra activităților obișnuite, dar și asupra activităților sociale ducând la

48
producerea unor modificări comportamentale majore. Studierea calității vieții este
importantă în cadrul îngrijirilor de sănătatea oro-dentară, astfel încât unele afecțiuni pot
avea efecte negative asupra perceperii imaginii de sine, a stării de bine și asupra stimei
personale. Calitatea vieții precum și sănătatea orală au implicații importante asupra
practicii stomatologiei și a cercetării dentare. Există, de asemenea, o legătură între
calitatea scăzută a vieții și frecvența crescută a anomaliilor dento-maxilare datorită unui
acces redus la serviciile stomatologice. Impactul anomaliilor dento-maxilare asupra
calității vieții la școlari este dificil de corelat, datorită capacității reduse a copilului de a
conștientiza starea proprie de sănătate, disconfortul, durerea, aspectul fizionomic,
deoarece toate acestea depind de vârstă, de dezvoltarea emoțională, socială, lingvistică
și cognitivă. Cu toate acestea, copiii constituie un număr foarte mare din populație
implicați în studiul epidemiologic de sănătate orală, datorită frecvenței crescute a unor
afecțiuni de tipul cariilor, malocluziilor, inflamațiilor gingivale, anomaliilor
craniofaciale care pot influența în mod semnificativ calitatea vieții. Aceste afecțiuni, în
rândul școlarilor pot determina probleme de integrare atât în cadrul familei cât și în
cadrul societății, cu imapct semnificativ asupra statusului pshihologic. Copiii în jurul
vârstei de 11 ani, conform dezvoltării psihologice, au capacitatea de a înțelege
semnificația unor emoții precum gelozia, rușinea și îngrijorarea; spre deosebire de
adolescenți care devin atrași de popularitatea lor în rândul colegilor și a prietenilor, fiind
importantă opinia acestora asupra propriei persoane.

3.2 Ipoteză de lucru

Pornind de la informațiile din literatura de specialitate, am presupus că :
1. Anomaliie dento-maxilare au impact asupra calității vieții la școlari, mai ales din
punct de vedere psihologic și a relațiilor sociale;
2. Copiii cu anomalii dentare au o stimă de sine mai scăzută și se confruntă cu stări
emoționale negative și cu dificultăți de comunicare cu persoanele din jurul lor.
Ipotezele de lucru care ne-au orientat în analiza cantitativă a răspunsurilor
particpaților au fost:

49
1. Influența anomaliilor dentare asupra calității vieții la școlari are un scor
semnificativ scăzut la chestionarul destinat evaluării impactului asupra vieții sociale
și psihologice;
2. Lotul copiilor cu anomalii va obține o medie a scorurilor semnificativ crescută la
stima de sine, contrar rezultatelor altor studii.

3.3. Scopul și obiectivele cercetării

Scopul cercetării este de a evalua prevalența și severitatea impactului
anomaliilor dento-maxilare asupra calității vieții la elevii din Sibiu, cu ajutorul unui
chestionar .
Așa cum am prezentat în partea teoretică a lucrării, literatura de specialitate a specificat
mecanismele prin care anomaliile dento-maxilare influențează factorii funcționali cu
implicații asupra eficienței masticatorii, a deglutiției și a fonației. De asemenea,
modificarea aspectului fizionomic cauzat de anomaliile dentare are repercusiuni și
asupra stimei de sine, astfel copiii cu o imagine negativă asupra propiei persoane se
confruntă cu o atitudine pasivă față de tot ce îi înconjoară, cu stări emoționale precum
teamă, rușine, transformând orice situație dificilă într-o sursă de anxietate și frustrare.
O altă idee accentuată în prima parte, este reprezentată de factorii etiologici ai
anomaliilor dento-maxilare, dintre care cei mai importanți sunt obiceiurile vicioase și
tulburările funcționale, dar și perioada de exercitare a acestora asupra aparatului dento-
nmaxilar.
Ținând cont de aspectele prezentate mai sus, am pornit de la presupunerea că elevii
participanți la studiu au o calitate scăzută a vieții, lucru care se datorează în primul rând
lipsei încrederii în propria persoană, a izolării sociale care are drept consecință
prejudecățile și discriminarea, dar și datorită unui status oro-dentar deficitar asociat cel
mai frecvent cu un acces redus la serviciile stomatologice.
Studiul urmărește concretizarea practică a următoarelor obiective :
 Stabilirea frecvenței controalelor stomatologice și a periajului dentar;

50
 Determinarea corelațiilor existente la lotul de elevi analizați între practicarea
obiceiurilor vicioase și existența anomaliilor dento-maxilare, prin administrarea
unui chestionar;
 Notarea răspunsurilor și analiza statistică a datelor obținute în vederea
constatării modului în care sunt influențați copiii cu anomalii dentare;
 Stabilirea modului în care participanții studiului percep beneficiile tratamentului
ortodontic;
 Stabilirea legăturii între aspectul dentar și influența pe care o are acesta asupra
percepției propriei persoane;
 Identificarea corelațiilor între anomaliile dento-maxilare și impactul acestora
asupra factorilor funcționali.

3.4. Motivația studiului

Acest studiu a fost inițiat din dorința de a evidenția modul în care calitatea vieții
la copii este infleuențată de prezența anomaliilor dento-maxilare și evaluarea efectelor
produse asupra activităților sociale și impactul acestora la nivelul psihicului copilului.
Aceste efecte pot fi de ordin funcțional precum dificultatea la masticație și fonație, pot
avea influențe în viața socială prin dificultăți de comunicare, de asemenea apar
insatisfacții de ordin estetic cu repercusiuni asupra percepței propriei imagini, dar și
efecte asupra stării de confort.
Motivul cercetării mele este de a înțelege importanța și impactul pe care aspectul
estetic îl are în viața pacientului și de asemenea influența pe care noi, ca viitori medici,
o putem avea în restaurarea acestuia. De asemenea, se pune în evidență modul în care
existența obiceiurile vicicioase poate determina apariția anomaliilor dento-maxilare,
având un impact semnificativ asupra sănătății orale, cu reprecusiuni și la nivelul
comportamentului copilului.

3.5. Materiale și metode

Studiul de față are un caracter constatativ- descriptiv.

51
Pentru acest studiu a fost luat în evidență un număr semnificativ de subiecți. Lotul de
studiu a fost alcătuit dintr-un număr de 100 elevi, cu vârste cuprinse între 9 și 15 ani,
din care 58 au fost fete și 42 băieți. Datele au fost culese pe parcursul a 30 de zile, în
perioada lunilor martie-aprilie 2017, în cadrul Școlii Gimnaziale “ Radu Selejan”, Sibiu.
Modalitatea de lucru a fost concretizată prin elaborarea unui chestionar cu un număr
de 22 de întrebări destinat copiilor care au fost rugați să precizeze modul în care
aspectul și sănătatea orală le afectează calitatea vieții. Dintre toate metodele de evaluare
și monitorizare a gradului de cunoaștere a unei anumite teme pe anumite categorii de
subiecți, metoda chestionarelor rămâne de necontestat din punct de vedere al
adesabilității și al interpretării rezultatelor oferind o imagine clară asupra problemelor
abordate.

3.6. Analiza statistică

Au fost analizate răspunsurile elevilor la întrebările din chestionar cu ajutorul
programului Microsft Office Excel 2010 funcția Pearson. Principalele întrebări
analizate se referă la: frecvența periajului dentar, autoaprecierea stării de sănătate orală,
aspectul dinților, situații de discriminare în cadrul societății, tipuri de personalitate,
obiceiuri vicioase, tulburări ale funcțiilor aparatului dento-maxilar.
Fiecare întrebare din cadrul chestionarului reprezintă o variabilă, iar răspunsurile
elevilor constituie valori. Pentru a obține analizele propuse în obiectivul acestui studiu a
fost realizată baza de date, proces care presupune introducerea datelor și definirea
variabilelor.
Fiecărei variabile i-au fost atribuite anumite valori corespunzătoare astfel:

52
Pentru frecvența periajului au fost folosite:
1- Periajuul efectuat o dată pe zi;
2- Periajul efectuar de două ori pe zi.
Pentru autoaprecierea stării de sănătate a cavității orale au fost folosite:
1- Excelentă;
2- Bună ;
3- Satisfăcătoare;
4- Deficitară.

Pentru tipul de personalitate au fost folosite:
1- Introvertiți;
2- Extravertiți.

Pentru prezența obiceiurilor vicioase au fost folosite:
1- Absente;
2- Prezente.

Pentru aspectul dinților au fost atribuite:
1- Confortabil;
2- Jenat să vorbească;
3- Izolat cu tendința de a pune mâna la gură.

Pentru cazurile de discriminare au fost folosite:
1- Nu;
2- Da.

Pentru tulburarea eficienței masticatorii au fost folosite :
1- Nu;
3- Da .

Pentru impactul anomaliilor dentare asupra aspectului estetic a fost folosit:
1- Nu ;
2- Da.

53
Datele au fost introduse într-o foaie de calcul Excell, s-a calculat indicele de corelație
Pearson (r) cu ajutorul funcției CORELL și s-au efectuat Testul T.

A fost studiată legătura dintre variabile, folosind analiza de corelație și interpretând
indicatorii de corelație. Valoarea r (coeficientul de corelație) determină existența
corelației între o variabilă dependentă și una independentă. Interpretarea coeficientului
de corelație se face astfel :
– r cu valori cuprinse între -0,25 și 0,25 indică o corelație scăzută sau nulă;
– r cu valori cuprinse între 0,25 și 0,5 indică un grad de asociere acceptabil ;
– r cu valori cuprinse între 0,5 și 0,75 arată o corelație bună;
– r cu valori cuprinse mai mare de 0,75 arată o corelație foarte bună.

Coeficientul de corelație are următoarea formulă de calcul :

Testul T este folosit cu scopul de a verifica dacă există o corelație importantă între două
variabile. Acesta se calculează cu ajutorul următoarei formule :

În urma corelației dintre frecvența periajului și autoaprecierea stării de sănătate orală, a
fost obținut coeficientul r cu valoarea de 0,101. Valoarea coeficientului este pozitivă,
dar corelația dintre variabile este scăzută.

Variable 1 Variable 2
Mean 1,79 2,32
Variance 0,167575758 0,442020202
Observations 100 100
Pearson Correlation 0,10095017
Hypothesized Mean Difference 0
Df 99
t Stat -7,116521161

54
P(T<=t) one-tail 8,863379448
t Critical one-tail 1,660391156
P(T<=t) two-tail 1,77E+00
t Critical two-tail 1,984216952

În urma relației între aspectul dentar și situațiile de discriminare datorită prezenței
anomaliilor dentare, valoarea coeficentului de corelație este de 0,357 ceea ce indică o
corelație acceptabilă.

Variable 1 Variable 2
Mean 1,17 1,08
Variance 0,142525253 0,074343434
Observations 100 100
Pearson Correlation 0,357189735
Hypothesized Mean
Difference 0
df 99
t Stat 2,377217447
P(T<=t) one -tail 0,009682776
t Critical one -tail 1,660391156
P(T<=t) two -tail 0,019365553
t Critical two-tail 1,984216952

În urma legăturii dintre tipul de personalitate și modul în care prezența anomaliilor îi
afectează pe copiii a rezultat un coeficient r de 0,073 ceea ce semnifică o corelație
scăzută.

Variable 1 Variable 2
Mean 1,64 1,79
Variance 0,232727273 0,167575758
Observations 100 100
Pearson Correlation 0,073654292
Hypothesized Mean Difference 0
df 99
t Stat -2,46195542
P(T<=t) one-tail 0,007773363
t Critical one-tail 1,660391156
P(T<=t) two-tail 0,015546726
t Critical two-tail 1,984216952

55

În urma corelației între prezența obiceiurilor vicioase și eficiența masticatorie s-a
obținut un coeficient r egal cu 0,121 ceea ce indică o legătură nesemnificativă.

Variable 1 Variable 2
Mean 1,39 1,29
Variance 0,24030303 0,207979798
Observations 100 100
Pearson Correlation 0,121542142
Hypothesized Mean Difference 0
df 99
t Stat 1,593255014
P(T<=t) one-tail 0,057145448
t Critical one-tail 1,660391156
P(T<=t) two-tail 0,114290896
t Critical two-tail 1,984216952

3.7. Rezultate

Tabelul nr.1: Repartiția pe sexe a participanților la studiu care au participat la studiu

Nr.total de pacienți Băieți Fete
Nr. de participanți 100 42 58
Procent 100% 42% 58%

Fig.13 Repartiția pe sexe a participanților la studiu

56

Din totalul copiilor care au răpuns la chestionar se observă o pondere mai mare a
fetelor.

Tabelul nr.2 Repartiția pe vârste a participanților la studiu

Vârsta 9 ani 10 ani 11 ani 12 ani 13 ani 14 ani 15 ani
Nr. de participanți 7 15 16 12 19 23 8
Procent 7% 15% 16% 12% 19% 23% 8%

Fig. 14 Repartiția pe vârste a participanților la studiu

Fete
58% Băieți
42%

57

Procentul participanților la studiu cu vârsta de 14 ani este cel mai ridicat, repectiv 23%.

Tabelul nr.3. Repartiția în funcție de tipul de personalitate
Tip de personalitate Introvertit Extravertit
Nr.de participanți 36 64

Fig. 15 Repartiția în funcție de personalitate

Se observă procentul semnificativ al copiilor extravertiți, a căror trăsături le-am
observat în timpul completării chestionarului. Specific acestora este faptul că vorbesc în
timp ce gândesc, preferă activitățile de grup, au nevoie de interacțiune permanentă cu
0510152025
9 ani 10 ani 11 ani 12 ani 13 ani 14 ani 15 ani7 15 16
12 19 23
8
Vârsta
36%
64% Introvertit
Extravertit

58
ceilalți, sunt vorbăreți, agitați, gălăgioși, actionează înainte de a gândi și își împărtășesc
cu ușurință emoțiile și gândurile. Copiii introvertiți au nevoie de mai mult timp pentru a
se adapta la situații noi, sunt timizi, rezervați, au nevoie de mai multă intimitate,
prezintă dificultăți în exprimarea emoțiilor și sentimentelor.

Tabelul nr.4. Repartiția participanților în fincție de frecvența cu care se adresează
medicului stomatolog
Frecvența controlului
stomatologic Periodic O dată de an Doar în caz de
urgență
Nr. de participanți 69 9 22

Fig. 16 Repartiția participanților în funcție de frecvența cu care se adresează medicului
stomatolog

Din totalul copiilor care au răspuns la chestionar, 69% au declarat că merg
periodic la stomatolog, deoarece au conștientizat faptul că prevenția este mai importantă
și mai ușoară decât tratarea unei probleme, iar una dintre cele mai semnificative metode
de profilaxie este realizarea unei igiene orale corecte și eficiente. Restul participanților
de 22% merg la stomatolog doar în cazul unei urgențe fie datorită antecedentelor
dureroase sau neplăcute suferite în cabientul de medicină dentară care au avut influențe
negative asupra psihicului acestuia, fie datorită unor experiențe relatate de persoanele
din anturaj în urma cărora copilul asociază stomatologul cu senzația de durere.

69% 9% 22% Periodic
O dată de an
Doar în caz de
urgență

59
Tabelul nr.5 Frecvența periajului dentar a participantilor la studiu
Frecvența periajului
dentar O dată pe zi
De două ori pe zi
Nr. de participanți 21 79

Figura 17. Frecvența periajului dentar a participanților la studiu

Din graficul prezentat reiese atenția pe care o acordă copiii igienei dentare, prin
efectuarea periajului dentar de două ori pe zi, atât dimineața cât și seara, pentru a
preveni acumularea placii bacteriene și a menține sănătatea cavității orale.

Tabelul nr.6 Repartiția participanților la studiu în funcție de aprecierea propriei
stări de sănătate a cavității orale
Strea de sănătate
a cavității bucale Excelentă Bună Satisfăcătoare Deficitară

Nr.de pacienți 9 80 10 1
Procent 9% 80% 10% 1%

Fig.18 Repartiția participanților la studiu în funcție de aprecierea propriei stări de
sănătate a cavității orale
21%
79% O dată pe zi
De două…

60

Majoritatea participanților la studiu, în procent de 80%, și-au apreciat starea de sănătate
a dinților, buzelor și a întregii cavități orale ca fiind bună, însă un procent de 10%
consideră doar satisfăcătoare sănătatea orală, lucru care indică necesitatea instruirii
pacienților.

Tabelul nr.7 Gradul de satisfacție a subiecților în funcție de aspectul dinților

Gradul de satisfacție asupra
aspectului dinților Satisfăcător Nesatisfăcător
Nr. de participanți 51 49

Fig.19 Gradul de satisfacție a subiecților în funcție de aspectul dinților
Excelentă
Bună Satisfăcătoar e Deficitară Starea de sănătate a cavității orale

61

Participanții la studiu sunt mulțumiți de aspectul dinților într-un număr
semnificativ, respectiv 51% , dar un procent la fel de important îl reprezintă și copiii
nemulțumiți de aspectul dinților, 49% , principalele motive invocate fiind: prezența
înghesuirilor dentare, proalveolodenția incisivilor centrali superiori, microdonțiile și
culoarea dinților.

Tabelul nr.8 Numărul participanților purtători de aparate ortodontice
Purtători de aparat ortodontic Nepurtător de aparat ortodontic
Nr. de
participanți 48 52

Fig.20 Numărul participanților purtători de aparate ortodontice

51% 49% Aspectul dinților
Satisfăcător Nesatisfăcător
Purtători
48% Nepurtători
52%

62

În urma studiului,am constatat că pacienții care beneficiează de purtarea unui
aparat ortodontic reprezintă un procent de 48% , ceea ce semnifică interesul crescut atât
al copiilor cât și al părinților, pentru îmbunătățirea aspectului estetic și restaurarea unor
funcții ale aparatului dento-maxilar.

Tabelul nr.9 Repartiția subiecților în funcție de motivele care i-ar determina să înceapă
un tratament ortodontic

Motivele pentru care ar
începe un tratament
ortodontic Îmbunătățirea stării de
sănătate a cavității orale Îmbunătățirea aspectului
fizionomic Ambele
Nr. subiecților 27 57 16

Fig.21 Repartiția subiecților în funcție de motivele care i-ar determina să
înceapă un tratament ortodontic

27%
57% 16% Îmbunătățirea stării de sănătate a cavității orale
Îmbunătățirea aspectului fizionomic
Ambele

63
Principalul motiv pentru care participanții la studiu ar dori să înceapă un
tratament ortodontic este îmbunătățirea aspectului fizionomic, deoarece un zâmbet
frumos crește încrederea și respectul față de propria persoană și creează o primă
impresie bună.

Tabelul nr.10 Prezența obiceiurilor vicioase la participanții studiului
Obiceiuri vicioase Prezente Absente
Nr. de participanți 41 59
Procent 41% 59%

Fig. 21 Prezența obiceiurilor vicioase la participanții studiului

Obiceiurile vicioase întâlnite la 41% din particianții studiului, sunt reprezentate
în cea mai mare măsură de onicofagie și interpunerea creioanelor între dinți, cu
afectarea copilului din punct de vedere social, estetic, psihic, dar și cu influențe
negative asupra dezoltării aparatului dento-maxilar.
Prezente
41% Absente
59% Prezența obiceiurilor vicioase

64

Tabelul nr. 11 Infleuența aspectului dinților asupra subiecților

Modul în care se
simt participanții
studiului datorită
aspectului dinților Confortabil Jenați să vorbească Excluși din grupul
de prieteni Izolați, având
tendința de a pune
mâna la gură
Nr.subiecți 85 11 0 4
Procent 85% 11% 0% 4%

Fig.22 Tabelul nr. 11 Infleuența aspectului dinților asupra subiecților

85% 11% 4% Confortabil
Jenați să vorbească
Izolați, având tendința de a pune mâna la gură

65
Nu se constată o corelație semnificativă statistic în ceea ce privește prezența
anomaliilor dento-maxilare , cu consecințe asupra aspectului estetic și modul în care
pacienții se simt datorită acestor modificări care apar. 85% din subiecți se simt
confortabil și doar 11% sunt jenați să vorbească, fiind mai preocupați de propria
imagine.

Tabelul nr 12. Frecvența situațiilor de discriminare în rândul copiilor datorită
aspectului dentar

Copii care s-au simțit discriminați
datorită aspectului dentar Da Nu
Nr. de copii 94 6
Procent 94% 6%

Fig.23 Frecvența situațiilor de discriminare în rândul copiilor datorită aspectului dentar

În urma rezultatelor obținute reiese influența pe care o au instituțiile de
învățământ, dar și mediul social și familial asupra educației copiilor, reușind să schimbe
94% 6% Frecvența situațiilor de discriminare datorită
aspectului dentar
DaNu

66
atitudinea acestora față de persoanele din jurul lor cu un aspect denar deficitar. Totuși
6% din subiecți au declarat că s-au simțit cel puțin o dată discriminați de către colegi,
prieteni sau chiar profesori datorită aspectului dentar.

Tabelul nr. 13 Influența anomaliilor dento-maxilare asupra eficienței masticatorii

Influența anomaliilor asupra
eficienței masticatorii Da Nu
Nr. de participanți 24 76
Procent 24% 76%

Fig.24 Influența anomaliilor dento-maxilare asupra eficienței masticatorii

Da
24%
Nu
76% Influența anomaliilor dento-maxilare asupra
eficienței masticatorii

67
Prezența de 24 % a influenței anomaliilor dento-maxilare asupra eficienței
masticatorii, constituie un procent semnificativ care pledează pentru tratamentul cât mai
rapid al anomaliilor. Eficiența masticatorie este scăzută în cazurile în care nu există
contacte ocluzale corespunzătoare, la pacienții cu ocluzie deschisă anterioară cînd nu
pot fii efectuate mișcările de incizie și datoriă durerii care apare în ocluziile foarte
adânci când dinții pot leza mucoasa maxilarului.

Tabelul nr.14 Repartița participanților la studiu cu tulburări ale fonației datorate
anomaliilor dento-maxilare

Tulburări ale fonației datorate
anomaliilor dentare Prezente Absente
Nr. de participanți 24 76
Procent 24% 76%

Fig.24 Repartița participanților la studiu cu tulburări ale fonației datorate
anomaliilor dento-maxilare

24%
76% Tulburări ale fonației datorate anomaliilor dentare
Prezente Absente

68

Se constată, în urma rezultatelor obținute faptul că tulburările de fonație nu sunt
datorate anomaliilor dento-maxilare, cel puțin la participanții studiului, iar la restul de
24% tulburările fonației se datorează prezenței anomaliilor, astfel la pacienții cu
inocluzie verticală pronunția consoanelor f,v,b se realizează cu dificultate;
retrognatismului mandibular se asociază cu pronunția defectuoasă a consoanelor b,p,m ;
lipsa incisivilor frontali superiori creează dificultăți în pronunția consoanelor f,v; de
asemenea terapia ortodontică poate influența fonația, aparatele ortodontice determinând
condiții noi pentru activitatea articulatorie și declanșând mecanismele de adaptare
funcțională.

Tabelul nr.15 Repartiția participanților la studiu cu respirație orală

Respirație orală Prezentă Absentă

Nr. participanților 30 70
Procent 30% 70%

Fig.25 Repartiția participanților la studiu cu respirație orală

69

În urma rezultatelor obținute s-a constatat faptul că respirația orală este absentă la 70%
din elevii care au participat la studiu, dar există totuși un procent semnificativ de 30%
cu respirație orală aceasta fiind considerată un factor etiologic important al anomaliilor
dentare, determinată fie de prezența unor obstacole în sfera O.R.L., sau se manifestă ca
un obicei vicios.

30%
70% Respirația orală în timpul nopții
Prezentă Absentă

70
3.8. Discuții
Din totalul de 100 elevi care au participat la studiu, 48% subiecți au fost de sex
masculin și 52% de sex feminin. Media de vârstă a fost de 12 ani. În privința frecvenței
periajului dentar, 79 % dintre participanți au declarat că se spală de două ori pe zi și
doar 21% efectuează periajul o dată pe zi. În ceea ce privește autoaprecierea stării de
sănătate a cavității orale, un procent semnificativ de 80% au răspuns că au o stare de
sănătate orală bună, 10% satisfăcătoare, 9% excelentă și 1% deficitară. În urma
corelației dintre frecvența cu care s-a realizat periajul dentar și modul în care copiii și-au
apreciat starea de sănătate orală, a fost obținută o valoare care nu a indicat o diferență
semnificativă statistic ( r =0,101). Acest rezultat nu confirmă observațiile din literatura
de specialitate, care arată faptul că sănătatea cavității orale se datorează în primul rând
unei igiene corect efectuate. Un lucru important este ca periajul dentar să se realizeze de
2 ori pe zi timp de cel puțin două minute, folosind o tehnică corectă pentru a îndepărta
în totalitate placa dentară de la nivelul gingiilor și a suprafețelor dentare. Sănătatea orală
se regăsește în fiecare aspect al vieții, astfel la nivelul cavității orale pot exista semne de
deficiențe nutriționale, infecții generale, boli sistemice care pot deveni evidente datorită
leziunilor din gură sau a altor probleme orale. Factorii de risc pentru bolile orale includ
o dietă nesănătoasă, consumul de tutun și de alcool, ceea ce favorizează apariția bolilor
cardiovasculare, cancerul, bolile respiratorii cronice și diabetul zaharat. De asemenea o
igienă orală deficitară este un factor de risc pentru boala orală. Prevalența bolilor orale
depinde de disponibilitatea și accesibilitatea serviciilor de sănătate orală, determinanții
sociali având un rol semnificativ.
În ceea ce privește frecvența cu care participanții studiului merg la medicul
stomatolog, 69% au declarat că merg periodic, 22% doar în caz de urgență, iar 9 % o
dată pe an. Controlul stomatologic precoce la copii are un rol important pentru că îi
ajută să înțeleagă faptul că trebuie să acorde importanță sănătății orale. Majoritatea
pacienților suferă de anxietate severă în ceea ce privește vizita la stomatolog și din
această cauză amână controlul periodic până când apar durerile dentare. Acest
comportament poate determina un ansamblu de evenimente negative, deoarece pacienții
devin și mai speriați pentru că tratamentul de urgență poate fi mai traumatizant.
Conform altor studii, durerea este un fenomen întâlnit destul de rar în stomatologie,
astfel cel mai puternic factor declanșator al durerii în timpul procedurilor stomatologice
este considerată anxietatea dentară.

71

BIBLIOGRAFIE

1. Anomalii dento-maxilare ,Gheorghe Boboc
2. Teza de doctorat ,docrorand Popa Maria
3. Ortodontie si ortopedie dento-faciala ,Valentina dorobat ,draos stanciu
4. Ortodontie,curs pentru studentii Facultatii de stomatologie,Prof dr bratu
5. Pedodonție, Note de curs, Victor Boboc
http://www.tampaorthodontist.com
https://i.ytimg.com
http://www.clinicaprive.com/1%20Orthodontics.html
http://www.intelident.ro/tratamente/ortodontie/cand-este-necesara-vizita-la-
medicul-ortodont/
http://www.chirurgie-orala.ro/articole/ortodontie/clasificarea-anomaliilor-
dento-maxilare/

72
https://www.clinicasaolourenco.com/pt/cirurgia/casos-clinicos-
cirurgia.html
http://www.kahanorthodontics.com/common-problems.php

Scopul studiului a fost de a explora relația presupusă între estetica dentară și calitatea vieții legate de
sănătatea orală (OHRQoL), ținând cont de influența potențială directă și moderată a conștiinței de sine
private și publice.
Subiecții acestui sondaj transversal au fost 148 de studenți. Estetica dentară a fost evaluată prin
intermediul componentei estetice (AC) a Indexului necesităților de tratament ortodontic (IOTN).
OHRQoL a fost estimată utilizând o modificare a gradului de "preocupare privind aspectul social" și
"dezaprobarea aparenței", precum și o nouă scală dentară de încredere în sine. În plus, s-au folosit scalele
constientei private și publice. Analizele cu două factori de variație s-au efectuat cu niveluri ridicate și
scăzute ale esteticii dentare și a conștiinței de sine private și publice ca variabile independente și scalele
OHRQoL ca variabile dependente.