SPECIALIZAREA: MĂSURĂTORI TERESTRE ȘI CADASTRU [308152]

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

SPECIALIZAREA: MĂSURĂTORI TERESTRE ȘI CADASTRU

PROIECT DE DIPLOMĂ

Conducători Științifici:

Conf. Univ. Dr. Ing. Tudor SĂLĂGEAN

Prof. Univ. Dr. Florica MATEI

Drd. Ing. Elemer Emanuel ȘUBA

Absolvent: [anonimizat]-[anonimizat]

2020

DERULAREA LUCRĂRILOR DE ÎNREGISTRARE SISTEMATICĂ ÎN SISTEMUL INTEGRAT DE CADASTRU ȘI CARTE FUNCIARĂ A IMOBILELOR DIN SECTORUL 118, [anonimizat], [anonimizat]: Niculina-Claudia STRUGARI

Coordonatori științifici: Conf.univ.dr.ing. [anonimizat].univ.dr. [anonimizat].ing. Elemer-[anonimizat], STR. [anonimizat]. 3-5, 400372, E-mail: [anonimizat]

REZUMAT

Lucrare a [anonimizat]. Tema aleasă aparține domeniului masurătorilor terestre și al cadastrului și are drept scop prezentarea aspectele ce decurg în derularea procesului de înregistrare sistematică în sistemul integrat de cadastru și Carte Funciară.

[anonimizat], [anonimizat] a imobilelor identificate în sectorul 118 [anonimizat], [anonimizat].

În vederea realizării scopului urmărit s-au efectuat mai multe etape care sunt prezentate în cele șase capitole ale proiectului. În prima parte a [anonimizat] a observațiilor. În continuarea lucrării sunt detaliate operațiunile necesare în vederea introducerii cadastrului general, a [anonimizat]. Ultimul capitol cuprinde concluziile si propunerile asupra temei alese.

CUVINTE CHEIE: [anonimizat], [anonimizat], plan de ansamblu

CONDUCT OF SYSTEMATIC REGISTRATION WORKS IN THE INTEGRATED CADASTRE AND LAND BOOK OF REAL ESTATE PROPERTIES IN SECTOR 118, [anonimizat], BISTRIȚA-NĂSĂUD COUNTY

Author: Niculina-Claudia STRUGARI

Directive: Conf.univ.dr.ing. [anonimizat].univ.dr. Florica Matei

Drd.ing. Elemer-[anonimizat], No 3-5, POC 400372, Cluj-Napoca, Romania; e-mail: niculina.strugari@gmail.[anonimizat]. The chosen topic belongs to the field of land measurements and cadastre and aims to present the aspects that arise in the process of systematic registration in the integrated system of cadastre and Land Book.

[anonimizat], [anonimizat] 118 [anonimizat], Bistrița-Năsăud county.

[anonimizat] out which are presented in the six chapters of the project. The first part of the paper contains information on the location and description of the objective and describes the devices and methods of measurement such as topogeological operations performed and mathematical models for processing observations. For the next step of the work are detailed the necessary operations in order to introduce the general cadastre, the respective general plan and the cadastral plan, followed by the economic calculation of the topographic and geodetic works. The last chapter contains the conclusions and proposals on the chosen topic.

KEY WORDS: Land Book, systematic registration, measurement methods, general cadastre, general plan.

CAPITOLUL I

DATE GENERALE

1.1 SCOPUL ȘI IMPORTANȚA LUCRĂRII

Prezenta lucrare are drept scop identificarea, măsurarea, descrierea și înregistrarea imobilelor în documentele tehnice, reprezentarea acestora pe planuri cadastrale și stocarea datelor pe suporturi informatice a obiectivului reprezentat de sectorul 118 situat în sat Ivăneasa, comuna Ilva Mare, județul Bistrița-Năsăud.

Conform Ordinului 533/2016 privind aprobarea Specificațiilor tehnice de realizare a lucrărilor sistematice de cadastru în vederea înscrierii imobilelor în cartea funciară, lucrările sistematice de cadastru reprezintă identificarea proprietarilor, a posesorilor și a altor deținători de imobile în vederea înscrierii în cartea funciară. Rezultatele obținute sunt afișate public în urma executării lucrărilor sistematice de cadastru, a rectificării erorilor semnalate de către deținători și deschiderea noilor cărți funciare.

Așadar, realizarea lucrărilor sistematice de cadastru reprezintă nu doar un proces de cartografiere a imobilelor ci și stabilirea drepturilor de proprietate, a altor drepturi reale ori a posesiei, în baza actelor juridice colectate în vederea înscrierii acestora în cartea funciară.

Procesul necesită o permanentă interacțiune cu cetățenii, atât la domiciliul acestora cât și în teren. În cazul lucrărilor de înregistrare sistematică. Prestatorul preia informațiile de ordin juridic de la cetățeni în vederea identificării deținătorilor tuturor imobilelor și a înscrierii în cartea funciară a, dreptului de propeietate, a altor drepturi ori a posesiei, în baza actelor translative, constitutive sau declarative de drepturi, cât și în temeiul înscrisurilor care atestă exercitarea posesiei. De asemenea se înscriu și alte acte și fapte juridice prevăzute de lege, care au legătura cu imobilul.

Deținătorul de imobil reprezintă titularul dreptului de proprietate, al altor drepturi de proprietate asupra acestora sau cel care deține calitatea de posesor. Realizarea lucrărilor de cadastru privește toți deținătorii de imobile dintr-o unitate administrativ-teritoarială/sector cadastral. Acest fapt presupune participarea efectivă a deținătorilor la acest proces, prin implicarea la activitățile care se desfășoară în teren precum și în etapa de publicare a rezultatelor. Astfel, cetățenii trebuie să furnizeze informații cu privire la identificarea imobilelor și a limitelor acestora, dar și să prezinte actele juridice care să ateste drepturile asupra imobilelor.

În etapa de publicare a rezultatelor, este important ca deținătorii imobilelor să consulte, să analizeze documentele publicate și să se pronunțe asupra veridicității informațiilor prezentate.

Totodată, având în vedere impactul pe care îl poate avea cadastrul sistematic asupra delimitării imobilelor, este important pentru toți deținătorii de imobile să se informeze cu privire la procedura cadastrului și să își verifice din timp situația din teren, corectitudinea împrejmuirilor și limitele de proprietate stabilite cu vecinii, pentru a evita situații litigioase și proceduri de durată în instanță.

Etapele principale ale lucrărilor de cadastru sunt:

– Organizarea și desfășurarea campaniei publicitare;

– Realizarea lucrărilor premergătoare cadastrului;

– Derularea lucrărilor de specialitate;

– Recepția documentelor tehnice ale cadastrului;

– Publicarea documentelor tehnice ale cadastrului;

– Primirea și soluționarea cererilor de rectificare;

– Actualizarea documentelor tehnice ale cadastrului;

– Deschiderea cărților funciare;

– Încheierea lucrărilor tehnice de cadastru.

Pentru a asigura transparența procedurii și pentru a informa persoanele interesate, ANCPI trebuie să deruleze o campanie de informare publică, la nivel național și în special local, cu privire la scopul și etapele înregistrării imobilelor în sistemul unic de cadastru.

1.2 LOCALIZAREA GEOGRAFICĂ ȘI ADMINISTRATIVĂ

Obiectivul analizat este situat în localitatea Ilva Mare, sat Ivaneasa, județul Bistrița-Năsăud, fiind situată pe cursul superior al râului Ilva, în partea centrală a Munților Bârgăului. Accesul se face pe drumul național DN17D, sau pe calea ferată Cluj-Napoca-Iași.

Figura 1.1 Localizarea proprietății pe ortofotoplan

Județul Bistrița-Năsăud este un județ în Transilvania, România. A fost înființat în anul 1968 prin reorganizarea teritorială a Regiunii Cluj (din raioanele Bistrița și Năsăud). Reședința și centrul cultural, educațional și economic a județului este municipiul Bistrița.

Județul Bistrița-Năsăud este situat în Nordul României (figura 1.2),in partea de Nord-Est a Transilvaniei, între paralelele 46°47' si 47°37' latitudine nordica si între meridianele 23°37' si 25°36' longitudine estica și se desfășoară pe o suprafață de 5.355 km/p, reprezentând 2,24% din suprafața țării. Mărginit de județele:

– Maramureș -la Nord

– Suceava – la Est

– Mureș – la Sud

– Cluj – la Vest

Județul Bistrița-Năsăud are în componență 62 de unități administrativteritoriale din care 1 municipiu, 3 orașe, 58 comune, 235 sate.

Figura 1.2 Harta României cu județul Bistrița-Năsăud indicat

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Județul_Bistrița-Năsăud

1.3 DESCRIEREA OBIECTIVULUI

Imobilul ce reprezintă obiectul lucrării se află în intravilan, extravilan localitatea Ilva Mare, sat Ivaneasa, județul Bistrița-Năsăud – sector cadastral nr. 118. Se învecinează la Sud cu Padurea Comunala, la Vest la Nord si la Est cu drumuri comunale.

1.4 SITUAȚIA JURIDICĂ

Informațiile juridice din cărțile funciare ale imobilelor din sectorul cadastral nr. 118, au fost preluate și prelucrate, în conformitate cu prevederile protocolului încheiat între Primăria Comunei Ilva Mare și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în vederea realizării lucrării de ”Cadastru general pe teritoriul Comunei Ilva Mare’’ și deschiderea din oficiu a noilor cărți funciare.

În situația în care actele juridice nu au fost înscrise în cartea funciară, aceste au fost preluate de la cetățeni și anexate prezentei documentații pentru efectuarea operațiunilor de publicitate imobiliară a drepturilor dobândite extratabular.

În cazul imobilelor ai căror proprietari, posesori sau alți deținători nu pot fi identificați cu ocazia efectuării din oficiu a lucrărilor de cadastru, dreptul de proprietate se va înscrie provizoriu în favoarea unității administrativ-teritoriale. În acest caz, dreptul de proprietate va putea fi intabulat ulterior, la cerere, în baza art. 13 alin. 10.

Registrul cadastral al imobilelor din acest sector cadastral a rezultat în urma analizei titlurilor de proprietate, cărților funciare, fișelor de interviu sau a altor acte de proprietate extratabulare.

Documentele tehnice de cadastru, recepționate de OCPI BN, vor fi afișate la Primăria Comunei Ilva Mare și vor sta la baza înscrierii din oficiu în cartea funciară, la expirarea perioadei de contestație prevăzută de lege

1.5 BAZA GEODEZO-TOPOGRAFICĂ DIN ZONĂ

În vederea asigurării unității ridicărilor topografice, orice tip de lucrare presupune existența unor puncte materializate de coordonate cunoscute care să susțină lucrarea respectivă astfel că trebuie sa existe pe teren o rețea geodezică de sprijin formată din puncte din rețeaua de triangulație geodezică de pe întregul teritoriu al țării.

Rețeaua de puncte de sprijin este cunoscută sub denumirea de rețea geodezică de stat sau rețea de triangulație.

Totalitatea punctelor care stau la baza lucrarilor geo-topo-fotogrammetrice definesc rețeaua geodezică. Conform definiției, „rețeaua geodezică este alcatuită dintr-un ansamblu de puncte situate și marcate durabil pe suprafața fizică a Pământului, a căror poziție este determinată cu precizie, în cadrul unor sisteme de referință și de coordonate cunoscute.”

Unul dintre rolurile pe care le au rețelele geodezice este acela de sprijin al ridicărilor geo-topo-fotogrammetrice. Așadar, încadrarea în rețeaua geodezică a ridicărilor devine obligatorie, constituind baza de plecare precum și de închidere oferind o precizie ridicată și control asupra măsurătorilor.

Înaintea începerii efective a măsurătorilor, s-a decurs la identificarea bazei geodezo- topografice din zona amplasamentului prin intermediul hărților și planurilor existente ale lucrărilor geodezice executate anterior, inventare ale coordonatelor punctelor geodezice și reperelor de nivelment.

Punctele sunt situate pe poziții dominante fiind astfel repartizate pe teritoriu în colțurile unei rețele de trinughiuri. Poziția acestor pucte este determinata cu o precizie foarte mare prin coordonate rectangulare X, Y și Z.

În teren au fost identificate cinci puncte de triangulație prezentate în tabelul 1.1.

Tabel 1. 1 Coordonatele punctelor din rețeaua geodezică

Densitatea punctelor geodezice este cuprinsă, de regulă, între 1 și 60 km. Rețeaua geodezicǎ de stat se compune dintr-o rețea complexǎ de triunghiuri de ordin I, II, III, care formează triangulația de ordin superior, desfășurate de-a lungul paralelelor și a meridianelor și alcătuiesc rețeaua primordialaă care face legătura cu rețelele statelor vecine și ordinul IV și V, care formeazǎ triangulația de ordin inferior denumită și triangulație topografică.

Triangulația de ordin inferior se folosește pentru completarea respectiv îndesirea rețelei de puncte de sprijin în vederea legării măsuratprilor de detaliu de punctele geodezice. (Ana Ciotlăuș, 2002)

Rețeaua geodezică de îndesire și ridicare se execută prin metode cunoscute: triangulație, trilaterație, triangulație-trilaterație, rețele de drumuiri poligonometrice sau tehnologii geodezice bazate pe înregistrări satelitare (Global Positioning System – GPS – sisteme globale de poziționare).

Triunghiurile formate prin unirea punctelor se pot grupa în mod diferit , deosebindu-se următoarele forme (Ana Ciotlăuș, 2002):

Poligon cu punct central

Patrulater

Lanț de triunghiuri

Lanț de patrulatere

Lanț de poligoane

Rețea complexă

Alegerea formei depinde de condițiile de teren dar în același timp și de precizia dorită, întrucât formele poligonale și complexe de triangulație asigură o precizie mai mare decât celeleate forme. Este indicat ca laturile canevasului să fie delimitate de puncte cu coordonate cunoscute.

Figura 1.3 Configurația rețelei de triangulație utilizată

În figura 1.3 este prezentată configurația rețelei de triangulație ce a stat la baza efectuării lucrărilor topo- geodezice ce fac obiectul acestei lucrări: poligon cu punct central.

1.5.1 Proiecția Stereografică 1970

Sistemul de proiecție este procedeul matematic cu ajutorul căruia se reprezintă suprafața curbă a Pământului pe o suprafață plană de proiecție, realizând corespondența dintre coordonatele geografice (B, L) și coordonatele rectangulare (x,y).

Proiecția cartografică oficială a României este proiecția stereografică 1970. Această proiecție a fost adoptată, pentru sectorul civil, din 15 septembrie 1971, înlocuind proiecția Gauss-Krüger.

Proiecția Stereografică 1970 este o proiecție:

Azimutală oblică – proiectarea se face pe o suprafață plană

Secantă – la elipsoid

Conformă – fiind păstrate nedeformate unghiurile, dar deformează suprafețele și distanțele.

Dintre elementele caracteristice proiecției Stereografice 1970 amintim:

Se utilizează elipsoidul Krasovski 1940, orientat către Pulkovo, având urmatorii parametrii geometrici:

a = 6 378 245.000

b =6 356 863.019

f = 1: 298.3

e = 0.006 693 421 623

e’= 0.006 738 525 415

E = 521 825.49

c = 6 399 698.902

Punctul central al proiecției (Q0) este un punct fictiv, situat aproximativ in centrul geometric al teritoriului României, la nord de orașul Făgăraș, având coordonatele geografice 25˚ longitudine estică si 46˚ latitudine nordică.

Adâncimea planului de proiecție este de aproximativ 3.2 km față de planul tangent la sfera terestră în punctul central. În urma intersecției dintre acest plan și sfera terestră de raza medie s-a obținut un cerc al deformațiilor nule cu raza de 201.7 km.

Deformația relativă pe unitatea de lungime (1 km) în punctul central al proiecției este egală cu -25 cm/km și crește odată cu mărirea distanței față de acesta pană la valoara zero pentru o distanță de aproximativ 202 km. După această distanță valorile deformației relative pe unitatea de lungime devin pozitive și ating valoarea de 63,7 cm/km la o departare de centrul proiecției de aproximativ 385 km.

Figura 1.4 Diagrama deformațiilor liniare relative în proiecția Stereografică 1970

(Sursă: http://www.topo-online.ro/ro/stereo70.php)

Figură 1.5 Harta deformațiilor liniare relative pe teritoriul României în proiecția Stereografică 1970

( Sursă: http://www.topo-online.ro/ro/stereo70.php)

Coeficientul de reducere a scarii, folosit la transformarea coordonatelor rectangulare din planul tangent în planul secant, are valoarea c = 1 – 1/4000 = 0.999 750 000, iar coeficientul de revenire la scara normală, de la planul secant la cel tangent este c'=1/c=1,000250063.

Sistemul de axe de coordonate plane rectangulare xOy:

Originea O – imaginea plana a polului proiecției, în centrul țării, la N de Fagăras având coordonatele geografice B= 46 , L= 25, iar coordonatele plane x= 0, y= 0;

Axa Ox – reprezintă imaginea plană a meridianului de 25˚, cu sens pozitiv spre N;

Axa Oy – reprezintă tangenta la imaginea plană a paralelului, de 460 latitudine, având sensul pozitiv spre E.

Teritoriul Romaniei are zone curpinse în toate cele 4 cadrane. În scopuri practice, coordonatele din cadranele II (-X; +Y); III (-X; -Y) și IV (+X; -Y) se pozitivizează prin translatarea originii sistemului de axe rectangulare O (X0 = 0,000 m; Y0 = 0,000 m) spre sud vest, atât pe X cât și pe Y cu câte 500 km, obținându-se originea translată O’ (X0 = 500 000,000 m; Y0 = 500 000,000 m). Astfel intreaga țară este situată în cadranul I, ceea ce duce la simplificarea calculelor

Figura 1.6 – Sistemul general de axe al proiecției stereografice 1970 (Ortelecan, 2006)

În sistemul general de axe al proiecției stereografice – 1970, axa absciselor XX’ reprezintă imaginea plană a meridianului punctului central (Q0), de longitudine 0 = 250, fiind orientată pe direcția Nord-Sud, iar axa ordonatelor YY’ reprezintă tangenta la imaginea plană a paralelului, de latitudine 0 = 460 și este orientată pe direcția Est-Vest .

Pentru pozitivarea valorilor negative ale coordonatelor plane din cadranele: II (-X; +Y); III (-X; -Y) și IV (+X; -Y) s-a realizat translarea originii sistemului de axe rectangulare O (X0 = 0,000 m; Y0 = 0,000 m) cu câte 500 000 m spre sud și, respectiv, cu 500 000 m spre vest, obținându-se originea translată O’ (X0 = 500 000,000 m; Y0 = 500 000,000 m).

Coeficientul de reducere a scării, folosit la transformarea coordonatelor rectangulare din planul tangent în planul secant, paralel cu cel tangent, are valoarea: c = 1 – (1/4000) = 0,999750000. coeficientul de revenire la scara normală, de la planul secant la cel tangent, este c’ = 1/c = 1,000250063.

Adoptarea proiecției Stereo70 a urmărit o serie de principii care satisfac cerințele de precizie și câteva aspecte specifice teritoriului României dintre care amintim:

Teritoriul României are o formă aproximativ rotundă și poate fi încadrat într-un cerc cu raza de 290 km;

Limitele de hotar sunt încadrate, în cea mai mare parte ( 90 %), de un cerc de rază și centru în polul proiecției;

Proiecția este conformă (unghiurile sunt reprezentate nedeformat);

Deformațiile areolare negative și pozitive sunt relativ egale, ceea ce permite o compensare a lor, adică prin reprezentarea in planul Proiecției Stereo70 este menținută suprafața totală a teritoriului.

Deformația liniară poate fi apreciată din punct de vedere cantitativ cu ajutorul formulei:

, unde:

– Dsec este deformația regională sau liniară relativă pe unitatea de lungime (1 km) în plan secant;

– D0 = -0,000250000 km / km este deformația din punctul central al proiecției în plan secant;

– L este distanța de la punctul central al proiecție Stereografice 1970 la punctul din mijlocul laturii trapezului sau a distanței măsurate pe suprafața terestră;

– R = 6378,956681 km este raza medie de curbură a sferei terestre pentru punctul central al proiecției.

Modul în care se realizează proiecția punctelor de pe suprafața terestră pe planul

proiecției Stereografice 1970.

Figura 1.7 Proiecția punctelor de pe suprafața terestră pe planul proiecției Stereografice 1970

(Sursă: http://www.topo-online.ro/ro/stereo70.php)

unde: r – raza cercului deformațiilor nule;

H – adâncimea planului de proiecție;

1, 2, 3, …, 9 – puncte de pe suprafața terestră:

1’, 2’, 3’, …, 9’ – puncte de pe suprafața planului de proiecție Stereografic 1970.

– culoarea roșu pentru valori negative ale deformațiilor (distanța din teren > distanța plan proiecție);

– culoarea galben pentru valori aproximativ egale cu zero ale deformațiilor (distanța teren ~ distanța plan proiecție);

– culoarea albastră pentru valori pozitive (distanța teren < distanța plan proiecție).

1.5.2 Sistemul de cote Marea Neagră 1975

Baza altimetrică a ridicărilor topografice o formează rețeaua nivelitică de stat. Rețeaua de nivelment a României este structurată pe V ordine, fiind independentă de cea planimetrică și cuprinde peste 17.500 de repere determinate în sistemul de altitudini normale Marea Neagră 1975.

Sistemul de altitudini normale are ca suprafață de referință cvasigeoidul care în zona mărilor și a oceanelor coincide cu geoidul, iar în zona continentală între geoid și cvasigeoid există o diferență care este cunoscută sub denumirea de anomalia înălțimii.

Înălțimile punctelor care alcatuiesc rețelele nivelitice de orice ordin au ca origine un punct de sprijin, numit punct fundamental sau punct de nivel zero. Cota acestuia se determină față de nivelul mediu al mărilor si oceanelor, determinat din observarea acestui nivel pe o periodă de circa 30 – 50 de ani cu ajutorul unor aparate sensibile, numite maregrafe.

Nivelul mediu al mărilor si oceanelor diferă de la un loc la altul, astfel impunându-se legarea tuturor punctelor altimetrice fundamentale la nivel European, prin adoptarea în anul 1958 a unui punct de plecare, punctul zero (Kronstadt) de la Marea Baltică.

Figura 1.8 Suprafețe de nivel, suprafața de nivel zero

Pentru sistemul de cote Marea Neagră 1975, punctul fundamental se află la Constanța, fiind materializat printr-o placă de bronz cu înălțimea de 2,48 m față de zero maregraf Constanța.

1.5.2 Nomenclatura României în sistemul Gauss-Kruger

Nomenclatura reprezintă un sistem de poziționare a foilor de hartă pe suprafața globului terestru și, totodată, o metodă de identificare unică a acestora. Hărțile și planurile au un cadru geografic format din imagini ale unor arce de meridiane și paralele care pe elipsoidul de rotație delimitează niște trapeze curbilinii denumite trapeze.

Nomenclatura hărților este stabilită pornind de la împărțirea elipsoidului terestru în zone și fuse. Astfel, pentru împărțirea elipsoidului în trapeze la scara 1:1.000.000, se trasează meridiane din 6 în 6 grade, care delimitează fusele, numerotate de la 1 la 60 și paralele din 4 in 4 grade, pornind de la ecuator spre poli. Fiecare trapez obținut se reprezintă la scara 1:1.000.000. Nomenclatura se constitue dintr-o literă și o cifră și fusul. Literele pornesc de la ecuator spre polul nord și cu A de la ecuator spre polul sud.

Teritoriul României este situat în fusele 34 și 35 și în zonele K, L, M, astfel încât nomenclatura unui trapez la scara 1:1.000.000 va fi formată dintr-o literă corespunzând zonei și una corespunzând fusului.

Dimensiunile laturilor unui trapez la scara 1:5.000 sunt: latura ∆φ:’15’’,00 iar latura ∆λ: 1’52’’,50; caroiajul rectangular se trasează cu echidistanța de 500 m.

Figura 1.9 Nomenclatura României în sistemul Gauss-Kruger la scara 1:1.000.000

Pentru a obține trapezul cu scara 1:500.000 din trapezul 1:1.000.000 se împarte acesta la 4. Nomenclatura în cazul nostru va fi L-35-A.

Pentru trapezul 1:200.000 s-a stabilit ca dimensiunile sunt de 3 ori mai mici decât la scara 1:500.00, astfel trapezul 1:1.000.000 se împarte în 36 de trapeze notate cu cifre romane de la I la XXXVI. Nomenclatura va fi L-35-VIII

Pentru a obține trapezul cu scara 1:100.000 împărțim trapezul cu scara 1:1.000.000 în 144 de trapeze sau trapezul cu scara 1:200.000 în 4, rezultând tot atâtea trapeze. Nomenclatura va fi L-35-38.

Trapezul 1:100.000 devine bază pentru nomenclatura trapezelor la scări mici astfel pentru trapezul 1:50.000 trapezul 1:100.000 se imparte în 4, notate cu litere mari: A,B,C și D. Nomenclatura va fi L-35-38-C.

Pentru trapezul cu scara 1:25.000, trapezul 1:100.000 se împarte în 16 sau trapezul 1:50.000 în 4 notate cu a, b, c, d. Nomenclatura va fi L-35-38-C.-b.

Trapezele 1:10.000 se obțin prin împărțirea trapezului 1:25.000 în 4 notate cu 1,2,3 și 4. Nomenclatura va fi L-35-38-C.-b-3

Trapezul 1:10.000 devine bază pentru trapezele 1:5.000 prin împărțire în 4 notate cu I, II, II și IV. Nomenclatura va fi L-35-38-C.-b-3-III. și L-35-38-b-4-III

CAPITOLUL II

PROGRAME, METODE ȘI INTRUMENTE DE MĂSURARE

2.1 DESCRIEREA ȘI VERIFICAREA INSTRUMENTELOR UTILIZATE

S-au efectuat măsurătorile topografice cu aparatura din dotarea firmei executante prin metoda GPS-RTK, ridicându-se punctele ce definesc limita imobilelor și a detaliilor fixe, identificabile în teren pentru care am considerat că nu vor suferi modificări în timp.

Categoriile de folosință ale terenurilor au fost determinate in conformitate cu prevederile legale, limitele acestora stabilindu-se prin măsurători expeditive și prin vectorizare pe ortofotoplan.

2.1.1 DESCRIEREA STAȚIEI TOTALE LEICA TCR 407

Figura 2.1 LEICA 407

(https://www.artem.hr/leica-tcr-407/)

Sunt prezentate metodele de măsurare și instrumentele ce realizează cele două tipuri de măsurători, asigurând astfel determinarea rapidă a datelor de poziționare spațială a punctelor de ansamblu întâlnite în lucrările practice.

Măsurătorile s-au efectuat cu stația totală Leica 407 (fig.2.1), stațiile toate fac parte din generația nouă a intrumentelor topografice, având în principiu funcționalitatea unui tahimetru clasic. Acestea sunt intrumente electronice capabile să determine în teren majoritatea elementelor topografice (unghiuri, distanțe, diferențe de nivel, suprafețe) să efectueze prin intermediul unor soturi integrate calcule topografice și să stocheze datele din teren în memorii electronice.

2.1.1.1 Componenta mecanică

Ambaza are o formă triunghiulară sau rotunjită, constituie partea inferioară a stației, cu rol în prinderea pe trepied și în realizarea călării, în componența ei intră trei șuruburi de calare care permit orizontalizarea limbului și verticalizarea axei principale.

Alidada este sprijinită pe ambază și are rolul de a susține cercul orizontal și construcția superioară.

Cercurile sunt părțile care permit măsurarea direcțiilor prin citirea gradațiilor, acestea sunt: limbul (sau cercul orizontal care servește la măsurarea unghiurilor orizontale), eclimetrul (sau cercul vertical care măsoară unghiurile din planul vertical).

2.1.1.2 Componenta optică

Luneta – structura acesteia este astfel concepută și realizată încât să permită vizarea semnalelor îndepărtate, respectiv apropierea lor aparentă sub forma unei imagini clare; ca părți componente principale avem două tuburi coaxiale montate pe axa geometrică: tubul obiectiv ce conține sistemul de lentile obiectiv, lentila de focusare, planul reticul și tubul ocular ce se culisează în interiorul obiectivului și are în componența sa lentilele oculare. Planul calare este format dintr-o placă transparentă pe care sunt gravate firele reticulare orizontale și verticale. Caracteristicile tehnice ale lunetei sunt definitorii în aprecierea calității unei stații totale și reprezintă o importanță deosebită întrucât condiționează desfășurarea lucrărilor topografice.

Dispozituvul laser sau firul laser din dotarea stațiilor totale folosește un fascicol laser sub 2mm grosime de intensitatea reglabilă astfel încât să fie vizibil. Alimentarea dispozitivului este separată de cea a instrumentului, conferindu-i autonomie.

2.1.1.3 Componenta electronică

Microprocesorul este componenta principală în structura electronică înglobat într-un singur circuit integrat, caracterizat prin frecvența de lucru realizând funcții precum: rezolvarea unor operații matematice, monitorizarea stării generale a aparatului, determinarea corecțiilor;

Dispozitivul EDM (Electronic Distance Measurement) folosit la măsurarea electronică a distanțelor folosind unde din spectrul electromagnetic;

Memoria electronică sau colectorul de date înlocuiește carnetul de teren folosit la aparatele clasice. Funcțiile principale fiind depozitarea, locația unor programe de calcul, descărcarea datelor, încărcarea memoriei. Acestea pot fi externe, interne sau detașabile. Panoul de comandă și afișaj constituie baza comunicării operator-stație, aceasta realizându-se prin intermediul tastaturii și a display-ului.

Bateria de acumulatori asigură energia electrică necesară funcționării stației totale, este pe una din furcile alidadei într-un lăcaș special ce asigură o prindere etanșă.

2.1.1.4 Auxiliare și anexe

Trepiedul servește ca suport pentru așezarea aparatului în stație alcătuit din trei picioare culisabile terminate cu câte un sabot metalic, la partea superioară sunt articulate la o platformă pe care se așează aparatul având în centrul ei un lăcaș circular prin care trece șurubul pompă sau de presiune.

Nivele sunt dispozitive care indică starea de verticalitate a axului principal al aparatului în cadrul operației calare. Acestea pot fi sferice, torice sau electronice.

Compensatorul este un dispozitiv capabil să corecteze neverticalitatea axului principal, respectiv a unei erori de calare inferioară a anumitei valori.

Prisma reflectoare se instalează la verticala punctelor urmărite la măsurarea unghiurilor și distanțelor.

Figura 2.2 Componentele stației totale

(Manual Leica TPS400 Series)

Părți componente:

1) Colimator 10) Interfața

2) Lumina de ghidare EGL (opțional) 11) Șurub de calare

3) Șurub de mișcare fină pe verticală 12) Obiectiv cu EDM încorporat

4) Baterie 13) Display

5) Distanțier pentru bateriile GEB111 14) Tastatură

6) Capac baterie 15) Nivela sferică

7) Ocular; clarificare reticul 16) Tasta On/Off

8) Focusarea imaginii 17) Tasta trăgaci –Trigger Key-

9) Mâner de trasport detașabil 18) Șurub de mișcare fină pe orizontală

Tabel 2 Date tehnice stația totală LEICA TCR 407

(Manual Leica TPS400 Series)

2.1.1.5 Axele și erorile stației

Figura 2.3 Axele aparatului (Manual Leica TPS400 Series)

ZA = Linia de vizare trebuie să fie perpendiculară pe axa de înclinare KA

Axa telescopului = Linia care unește reticulul cu centrul obiectivului

SA = Axa verticală

Axa de rotație verticală a telescopului

KA = Axa orizontală trebuie să fie perpendiculară pe axa verticală SA

Axa de rotație verticală a telescopului

V = Unghi vertical/ zenital

VK = Cerc vertical cu precizie zero la zenit

Hz = Direcția orizontală

HK = Cerc orizontal

În meniul aparatului apar o serie de elemente notate cu diverse simboluri reprezentate mai jos:

Indică distanța înclinată între instrument și centrul prismei

Indică distanța orizontală

Diferența de nivel între punctul de stație și punctul măsurat

hr = înălțimea reflectorului

hi = înălțimea aparatului

E0 = coordonata est

N0 = coordonata nord

H0 = cota stației

E = coordonata est a pct. măsurat

N = coordonata nord a pct. măsurat

H = cota punctului măsurat

(Manual Leica TPS400 Series)

În timpul măsurătorilor, axele aparatelor trebuie să îndeplinească anumite condiții. În caz contrar apar erori care nu se pot înlătura prin reglarea aparatului, fie prin metodele de măsurare. Aceste condiții sunt:

Figura 2.5 Eroarea de colimație

(Manual Leica TPS400 Series)

Eroarea de colimație c (eroarea de vizare). Această eroare apare datorită neperpendicularității axei de vizare pe axa orizontală. Poate fi eliminată prin măsurători în ambele poziții ale lunetei.

Eroarea axei de înclinare „a”, dată de o deviație de la unghiul drept dintre axa de înclinare și axa verticală

(Manual Leica TPS400 Series)

Înclinarea axei verticale, când se formează unghi între linia firului cu plumb și axa verticală.

Înclinările axei verticale nu reprezintă o eroare instrumentală și nu pot fi eliminate prin măsurători în ambele poziții ale lunetei.

Eroarea axei de înclinare când citirea la cercul vertical cu linia de vizare orizontală nu este fix

90 grade (100 gon).

2.1.1.6 Punerea aparatului în stație

Instalarea aparatului în stație înseamnă operația de orizontalizare a limbului, în prima etapă ea fiind aproximativă, după care calarea exactă cu ajutorul nivelei electronice.

Calarea riguroasă se face din șuruburile de ambază, cele două direcții de calare sunt prezentate concomitent pe ecran. Când bulele electronice sunt între repere, aparatul este calat, urmând să se facă centrarea.

Totuși punerea aparatului în stație necesită mai multe etape:

Se slăbesc șuruburile picioarelor trepiedului, se scot la lungimea necesară și se strâng șuruburile.

Se așează trepiedul aparatului astfel ca deschiderea platformei sale să fie așezată aproximativ deasupra punctului de stație, ridicat la o înalțime convenabilă operatorului.

Pentru a asigura o stabilitate suficientă, se apasă picioarele trepiedului în pământ. Apăsarea trebuie să se facă în lungul picioarelor trepiedului.

Se așează aparatul pe capul trepiedului. Se strânge ușor șurubul central.

Se rotesc șuruburile de calare în poziția medie.

Se aprinde laserul de centrare cu FNC-PAGE-F2. Pe ecran apare nivela electronică.

Se reglează picioarele trepiedului, astfel ca raza laser să cadă pe reperul de la sol.

Se fixează picioarele trepiedului.

Se fixează șuruburile de calare până laserul cade exact pe reper.

Se mișcă picioarele trepiedului până se centrează nivela circulară, cum aparatul este aproximativ orizontalizat.

În cazul în care stația nu este perfect orizontală apare simbolul unei nivele înclinate, astfel prin rotirea șuruburilor de calare se centrează nivela electronică.

Dacă nivela electronică este centrată, atunci aparatul este orizontalizat.

După toate acestea aparatul este pus în stație și pregătit pentru lucru.

2.1.2 DESCRIEREA NIVELEI LEICA NA 730

Figura 2.9 Nivela Leica NA 730

(Sursă: https://www.survey-solutions.ro/Nivela/Leica-Seria-NA700-Nivela-optica)

Nivela Leica NA 730 este cea mai precisă din seria NA 700, îndeplinește cele mai înalte standarde în construcții și topografie.

Tabel 2.2 Date tehnice Nivela Leica NA 730

Mirele folosite pentru nivela au următoarele caracteristici:

Mire cu lungimi de 3 metri, pliabile sau întregi

Mire cu lungimi de 4 metri doar pliabile

Au o grosime de 2-3 cm

Capetele mirelor sunt protejate cu rame metalice

La o înălțime de 1.25 m sunt montate două mânere, ce servesc la ținerea mirei în poziție verticală

Diviziunile centrimetrice sunt grupate în primii cinci centimetri ai fiecărui decimetru sub forma literei E

Numerotarea diviziunilor se face la fiecare decimetru prin metrii și decimetrii respectivi, începându-se cu baza mirei: 00;01;02;…10; 11;… care se scriu drept răsturnat, în funcție de imaginea dată de luneta nivelei, în culoare neagră sau roșie pe fondul alb al mirei.

Figura 2.10 Miră centrimetrică

(www.geografie.uvt.ro)

Verificarea și rectificarea instrumentelor geometrice ale axelor constructive:

Axa de rotație VV să fie verticală

Axa de vizare a lunetei să fie paralelă cu directricea nivelei torice de pe luneta rO paralel cu NN și rO paralel cu NN în plan vertical.

Verticalitatea axei principale de rotație a instrumentului în stație se realizează prin calarea nivelei sferice, aceasta se poate face doar dacă nivela sferică este verificată și rectificată.

Verificarea condiției de orizontabilitate a axei de vizare

2.1.3 DESCRIEREA GPS-ULUI TOPCON HIPER PRO-RTK

Revoluționarul GPS + receptor / antenă integrat HiPer® Pro se alătură liniei de succes HiPer, aducând tehnologie wireless și un sistem radio UHF cu rază lungă de durată pentru confortul maxim.

HiPer® Pro oferă un design complet fără cabluri și avantaje operaționale, cu avantajul suplimentar al gamei extinse de lucru.

Figura 2.11 Topcon Hiper Pro-RTK

(Sursă: www.soluciontopografia.com)

Doar 5 componente într-o cutie de transport compactă, un trepied și un stâlp, este tot ceea ce ai nevoie.

Figura 2.12 Componentele Hiper Pro

(Sursă: https://www.tpi.com.p)

HiPer Pro caracteristici:

Design compact, ușor, robust.

Frecvență dublă, urmărire dual-RTK GPS + urmărire.

24 GPS + 11 Sateliți GLONASS

Receptor / antenă complet integrat.

Comunicare Bluetooth integrată

Radio UHF de lungă durată – Până la 4 km. acoperire!

Software Topsurv – Un software de control pentru toți

Receptor, antenă, baterii, memorie și comunicații complet integrate

Chipset GNSS Vanguard superior cu mai multe constelații

Tehnologie integrată de comunicare LongLinkTM cu mai multe canale

Soluție total fără cablu

(Sursă: http://www.topcon.com.sg/survey/hiperpro.html)

Furnizarea de tehnologie de vârf într-un nou design inteligent, robust, noul HiPer SR asigură o performanță superioară la un preț accesibil. Compact, design-receptor integrat include placa de GNSS, industria de garduri de conducere AntennaTM, sigilat alimentare cu energie lungă de viață, memorie de stocare și tehnologie inovatoare de comunicare LongLinkTM Topcon.

Cu HiPer SR, nu trebuie să sacrifice durabilitate și performanță pentru a avea un receptor ușor. HiPer SR – un receptor compact, care este construit pentru a lua cele mai intense condiții de mediu și de pedeapsă site-ul de locuri de muncă.

Design-ul HiPer SR ofera, de asemenea, o mare versatilitate, permițând HiPer SR să fie configurat într-o varietate de moduri, în funcție de cerințele dumneavoastră de proiect.

Rezistent și ușor

HiPer SR este ușor și robust. Acesta este garantat pentru a supraviețui unei 2m pe meniurile pol la beton. Carcasa de magneziu metalic este robust și ușor.

Design integrat

HiPer SR aduce o combinație inovatoare de design

compact și ușor, cu tehnologie avansată și performanță.

Designul integrat include receptorul GNSS, sursa de

alimentare, memoria și modulul de comunicații – toate

într-o carcasă robustă, sigilată pentru mediu

Design fără cablu

Acest receptor complet integrat funcționează fără cabluri pe câmp, fără antene, uși de baterie sau conectori de care să vă faceți griji. Portul mini USB este complet rezistent la apa.

Vanguard Technology

Cel mai recent chipset și firmware Topcon GNSS asigură

urmărirea canalului universal. Firmware-ul receptorului

poate citi semnale de satelit existente și noi semnale

planificate pentru viitor.

Topcon HIPer SR GSM este cel mai recent receptor GNSS din oferta japoneză a brandului Topcon. HIPer SR GSM este o dezvoltare a receptorului HIPer SR cu un modem GSM HSPA + integrat cu două cartele SIM. Această soluție permite lucrul cu doi operatori de telefonie mobilă, care influențează puternic pentru comoditatea de a efectua măsurători GNSS pe baza cooperării cu rețele de stații de referință. Mai mult, utilizatorul din set cu controlerul având un modem GSM încorporat are capacitatea de a lucra cu până la trei operatori de telefonie mobilă fără a schimba cardurile!

pentru muncă în toate condițiile – proiectarea și calitatea ridicată a lucrării protejează receptorul în caz de cădere de la o înălțime de 2 m. Cel mai înalt standard impermeabil IP67 oferă capacitatea de a lucra în toate, chiar și cele mai dificile condiții de teren.

design compact – datorită miniaturizării și tehnologiilor inovatoare Topcon, greutatea receptorului a fost redusă la 850 g, ceea ce îl face o soluție ideală pentru oricine apreciază comoditatea și confortul muncii

versatilitate de utilizare – receptorul care are la dispoziție un modem integrat GSM HSPA + cu două cartele SIM este ideal pentru utilizarea pe teren dificil, unde puteți crește în plus confortul muncii folosind un controler cu un modem GSM încorporat, permițând lucrul cu trei operatori GSM independenți! Receptorul este proiectat pentru măsurători hibride folosind stații totale de la o singură stație Topcon și pentru măsurători clasice RTK folosind două receptoare folosind tehnologia Topcon LongLink.

Tehnologie sofisticată Topcon – receptorul folosește cea mai recentă placă GNSS cu 226 de canale, gata să funcționeze cu toate sistemele de satelit majore (GPS, GLONASS, SBAS, QZSS). Placa, în cooperare cu antena GNSS încorporată bazată pe tehnologia FENCE, vă permite să folosiți receptorul și să mențineți precizia de măsurare în toate condițiile de teren

Parametri tehnici

Tabel 2.3 Specificații Topcon Hiper Pro

2.2 PREZENTAREA SOFTURILOR DE PRELUCRARE

În realizării lucrării de diplomă, utilizarea softurilor concepute pentru a ne facilita munca, a adus un mare beneficiu îmbunătățind astfel derularea procesului si ajutându-ne să ajungem la rezultatele dorite.

Așadar, pentru realizarea acestei lucrări au fost folosite următoarele softuri de prelucrare a datelor: Microsoft Excel 2003, AutoCad 2016 și TopoLT

2.2.1 MICROSOFT EXCEL 2003

Microsoft Excel face parte din de programe Microsoft Office, care este folosit de sistemul de operare Windows.

Microsoft Excel este un program de calcul tabelar fiind cel mai răspândit din lume și cel mai utilizat.

Figura 2.13 Interfață Microsoft Excel 2003

Formatul fișierelor este .xls, el devenind mai târziu mai exact de la Microsoft Excel 2007 .xlsx. Fișierele din excel se numesc registre de calcul, acest registru este format din trei

foi de calcul. Fiecare foaie de calcul este formată din coloane aranjate alfanumeric și rânduri numerotate care se intersectează formând caseta care poartă numele de celule.

Microsoft Excel poate să fie folosit în multe domenii, în special în domeniul financiar.

Operațiile făcute se pot selecta cu ajutorul comenzilor din bara de meniuri și barele de instrumente standard și de formatare .

Microsoft Excel are foarte multe formule, 232 la număr, care pot fi înserate manual prin scrierea directă în celulă (ex “=SIN”) sau din meniul „Insert Function” accesat prin apăsarea butonului fx.

Calculele care s-au efectuat pentru întocmirea lucrării de licență nu au fost numai cele de bază și anume adunare, scădere, înmulțire și împărțire. S-au folosit și formule mai complexe cum ar fi funcțiile de calcul al tangentelor, cotangentelor, arctangentelor, funcția radical etc.

Exemple de funcții matematice utilizate pentru lucrarea de licență:

=POWER(număr;putere) returnează rezultatul unui număr ridicat la putere

=SQRT(număr) calculează rădăcina pătrată a argumentului;

=SIN(X) returnează valoarea argumentului X în radiani;

=(X) calculează cosinusul argumentului X în radiani ;

=TAN(X) calculează tangenta argumentului X în radiani;

=ASIN(X) calculează arc-sinusul argumentului X în radiani (similar =ACOS(X) și =ATAN(X);

=DEGREES(unghi) convertește radianii în grade;

=RADIANS(unghi) convertește grade în radiani;

Pentru că excel calculează unghiurile în radiani, rezultatul trebuie înmulțit cu π/200 pentru a fi transformate în grade centesimale.

2.2.2 AutoCAD 2016

AutoCAD (CAD = Computer Aided Design sau Computer Aided Drafting) este un program CAD utilizat în proiectarea planurilor în două dimensiuni (2D) dar și trei dimensiuni (3D) dezvoltat și comercializat de Autodesk fiind la ora actuală cel mai popular program de proiectare asistată de calculator.

Prima versiune, denumită MicroCAD, a apărut în anul 1982 ajungând până la versiunea AutoCAD 2011. Firma americana Autodesk a dezvoltat o multitudine de programe soft AutoCAD, fiind particularizate pe anumite domenii: AutoCAD Architecture, AutoCAD Electrical, AutoCAD Mechanical, AutoCAD Overlay, AutoCAD Land Desktop, AutoCAD Map, AutoCAD Civil 3D.

Versiunea folosită pentru acest proiect este AutoCAD 2007.

Sistemul nativ de fișiere sunt cele de tip dwg, precum și cele dxf (Drawing eXchange Format), extrem de larg răspândite.

AutoCAD este format din următoarele bare de meniuri (Fig 2.19 Elementele principale ale AutoCAD-ului) și anume:

1) Bara de titlu;

2) Bara de meniuri;

3) Bara de instrumente standard;

4) Bara mobilă de instrumente;

5) Sistemul de coordonate;

6) Linia de comandă;

7) Bara de afișare a desenului curent;

8) Bara care arată informații asupra stării sistemului și anume coordonatele și anumite moduri

ajutătoare de lucru (OSNAP, GRID, ORTHO etc.), particularități de lucru (MODEL sau PAPER);

9) Cursor;

10) Bara cu Layere

Figura 2.14 Interfață AutoCAD 2016

Bara de meniuri conține majoritatea comenzilor în AutoCAD și anume:

Meniul File care conține comenzi cum ar fi salvarea, deschiderea, începerea unui desen nou, alegerea dispozitivului de imprimare, stabilirea proprietăților acesteia;

Meniul Edit în care se poate edita desenul (copiere, lipire,etc);

Meniul View conține comenzile de stabilire a parametrilor vederii afișate: regenerarea desenului, modificarea punctului de vedere asupra acestuia, împărțirea zonei de desenare în două sau mai multe porturi de vedere, alegerea porturilor de vedere potrivite pentru obiectele bidimensionale și tridimensionale etc.;

Meniul Insert conține comenzile necesare adăugării în spațiul de lucru a blocurilor, a imaginilor, a fișierelor externe în diverse formate etc.;

Meniul Format conține comenzile care permit stabilirea limitelor de desenare, a unităților de măsură, a stilului de text, a stilului de cotare etc.;

Meniul Tools conține comenzi care oferă informații despre obiectele desenate, permit încărcarea și rularea programelor AutoLISP, personalizarea meniurilor etc.;

Meniul Draw conține comenzile necesare desenării obiectelor bidimensionale și tridimensionale (linii, cercuri, arce, text, suprafețe, solide), creării regiunilor, hașurilor etc.;

Meniul Dimension permite stabilirea stilului de cotare și aplicarea diferitelor tipuri de cote;

Meniul Modify conține comenzi de modificare a unor entități (ștergere, întrerupere, extindere, deplasare, rotire, operații booleane etc.);

Meniul Express conține o serie de comenzi pentru îmbunătățirea lucrului în mediul AutoCAD (diferite funcții extinse incluzând: managementul fișierelor, trasarea, selectarea, dimensionarea și modificarea entităților etc.);

Meniul Window servește la dispunerea convenabilă a planșelor deschise de utilizator.

Este important ca înainte de începerea desenului să ne alegem cu grijă locul unde va fi salvat proiectul, unitătile cu care lucrăm și anume ce fel de grade folosim (sexagesimale sau centesimale), dimensiunile cu care lucrăm (metri, centimetri etc.) și bineînțeles dimensiunile hârtiei pe care se încadrează desenul. Astfel, se inițiază mediul de lucru prin alegerea unităților de măsură, stabilirea limitelor desenului, stabilirea tipurilor de linii, a culorilor etc.

Sistemul principal de coordonate al AutoCAD este numit WCS (World Coordinate System). Utilizatorul poate defini însă un sistem de coordonate propriu, numit UCS (User Coordinate System), prin folosirea comenzii UCS. AutoCAD lucrează cu două tipuri de spații: spațiul de modelare și spațiul hârtiei. Spațiul de modelare este mediul în trei dimensiuni, în care se lucrează cel mai mult.

Straturile reprezintă cel mai important mod de a organiza informația într-un desen. Ele pot fi asociate intuitic cu niște straturi suprapuse, fiecare înglobând un anumit tip de informație. Conform cu opțiunile utilizatorului, proprietățile straturilor sunt:

Culoarea

Stilul de linie

Grosimea liniei

Stilul de plotare

Vizibilitatea de plotare

Figura 2.15 Setarea unităților

O altă caracteristică foarte des folosită în Autocad sunt straturile (leyerele) care sunt foarte utile în realizarea unui proiect.

Figura 2.16 Crearea straturilor

Pentru a crea un layer se merge în meniul Format – Layer, se selectează butonul new layer, după care va apărea un layer nou, denumit Layer 1, această denumire putând fi modificată, proprietățile layerelor sunt la fel ca restul din listă, ele se pot modifica dând click pe pictogramele din dreptul fiecăruia conform.

2.2.2 TopoLT

Topo LT este un program ce oferă unelte pentru aplicații 2d și 3d cu ajutorul cărora puteți crea planuri topografice sau cadastrale, se poate realiza modelul 3D al terenului și curbelor de nivel și se pot calcula volume.

Descrierea pe scurt a funcțiilor acestui program:

Calcul de puncte polare, inclusiv cu importul de la majoritatea stațiilor totale cunoscute, ce funcționează ca un compilator;

Comunică cu stația totală pentru a recepționa sau transmite coordonate;

Raportează puncte cu optimizarea textelor ce se suprapun;

Unește punctele după cod;

Se pot introduce automat coordonate la capetele entităților, coordonatelor punctelor din desen pot fi salvate în orice format definit de utilizator.

Creează model 3D al terenului, desenează curbe de nivel utilizând funcții NURBS, calculează volume.

Figura 2.17 Meniul de introducere a coordonatelor puntelor în AutoCad

2.3 METODE DE MĂSURARE UTILIZATE

Pentru a avea siguranța calității măsuratorilor de teren printre altele s-a verificat și rețeaua de sprijin, prin metoda triangulației, urmând ca îndesirea punctelor noi să se facă prin intersecții multiple și în final drumuirea sprijinită prin a cărei stații se face ridicarea topografică.

Ridicarea topografică presupune executarea unui ansamblu de lucrări care trebuie să se încheie cu un plan al suprafeței de teren sau cu profilul acesteia.

Ridicările topografice au ca problemă de bază determinarea poziției punctelor topografice, aceste puncte putând fi exprimate prin coordonate, aceste coordonate fiind date de sistemul de referință. Pentru a se putea realiza acest lucru se apelează la diferite metode topografice sau geodezice adecvate pentru a îndeplini scopul propus.

Fiecare procedeu de lucru folosit la realizarea proiectului necesită măsurători și calcule având, în același timp, unele trăsături și aspecte proprii, specifice, cum ar fi:

Principiul de determinare definit de elementele geometrice necesare, de măsurat (unghiuri, distanțe, înalțimi) care au fost culese cu aparatură corespunzătoare, în cazul de față cu stație totală TCR 407 și nivela NA 730 folosite individual sau combinat;

Modul de rezolvare, specific, direct sau indirect și baza matematică, respectiv analitică sau trigonometrică;

Precizia teoretică ce o poate realiza, condiționată evident și de instrumentele folosite și numărul măsurătorilor folosite;

Poziția ocupată, respectiv etapa rezervată în ansamblul lucrărilor;

Randamentul și eficiența economică de ansamblu a lucrărilor, care pot fi neglijate.

Metodele folosite în realizarea lucrării sunt următoarele:

Metoda triangulației și trilaterației;

Metoda intersecției;

Metoda drumuirii;

Metoda radierii;

Metode de nivelment.

2.3.1 Metoda triangulației și trilaterației

Metoda triangulației este folosită adeseori la determinarea rețelelor de spijin topografice. Această metodă presupune unirea punctelor vizibile, urmărindu-se obținerea unor triunghiuri cât mai echilaterale. Poziția planimetrică a punctelor se consideră definită în cazul în care se măsoară toate unghiurile rețelei, una sau două laturi (baze) și se determină una sau două orientări pe calea astronomică. O altă variantă presupune măsurarea tuturor laturilor rețelei, rezolvând rețeaua prin metoda trilaterației sau combinat trilaterație-triangulație.

În această lucrare s-a folosit ca metodă de verificare a rețelei metoda triangulației. Acesta presupune calcularea coordonatelor punctelor pornind de la 2 puncte de coordonate cunoscute. În teren se măsoară toate unghiurile rețelei, după care acestea se compensează. Cu unghiurile compensate se calculează orientările direcțiilor. Bazele rețelei se calculează de latura cunoscută. În fiecare triunghi se calculează toate laturile folosind teorema sinusurilor. Având laturile și orientările cunoscute se pot calcula coordonatele punctelor rețelei. Dacă coordonatele obținute se încadrează în toleranța de ± 5cm rețeaua este stabilă.

În cadrul acestor metode s-au măsurat unghiurile orizontale și verticale.

Unghiurile orizontale se pot măsura prin următoare metode:

Metoda simplă se folosește la determinarea unghiului format de direcțiile către 2 puncte, fără o precizie deosebită; în cazul stației totale, unghiul orizontal se află afișat pe display.

ω = HZB – HZA

Figura 2.18 Procedeul prin diferența citirilor

Metoda seriilor sau reiterațiilor se folosește de fiecare dată când se urmărește determinarea mărimii unghiurilor dintr-un punct de stație în care converg mai multe vize; din totalitatea vizelor, se alege ca direcție de referință (inițială) viza cea mai lungă, de la care se vizează toate celelalte puncte, în ordine, în sens orar, încheindu-se turul de orizont tot pe viza inițială.

Pentru a avea însă un control și totodată posibilitatea obținerii unei valori mai bune a unghiului, măsurătorile vor fi repetate cu luneta în poziția a II-a (cercul vertical în partea dreaptă a lunetei), eliminând astfel anumite erori instrumentale sau accidentale. Măsurarea unui unghi cu luneta în ambele poziții se realizează astfel: se măsoară unghiul cu luneta în poziția întâi, cu sau fără zerourile în coincidență, după care se eliberează mișcarea alidadei față de limb, se dă luneta “cap la cap” și se punctează cel de-al doilea punct, adică B, iar la final se face citirea care va diferi cu aproximativ 200g, față de citirea din poziția I-a;

Figura 2.19 Metoda turului de orizont

Măsurarea unghiurilor verticale se calculează astfel:

Se instalează aparatul în punctul de stație, se centrează și se calează;

Se măsoară înălțimea aparatului (notată cu i);

Se vizează semnalul din punctul B, fie la înălțimea aparatului , fie la înălțimea semnalului;

Se notează unghiul vertical afișat pe display.

Pentru creșterea preciziei de măsurare și pentru a elimina anumite erori instrumentale, măsurătorile se repetă și din poziția a II-a a lunetei (cercul vertical în partea dreaptă a lunetei, caz în care toate operațiile sus amintite se reiau, prin urmare spre același punct vor fi înregistrate două citiri zenitale; valoarea citirii în poziția a II-a va reprezenta complementul unghiului citit în poziția I-a, la 400g, sau poate să fie acceptată o diferență ce se încadrează în toleranțele admisibile.

Unghiul zenital final va reprezenta media celor două citiri, în cele două poziții ale lunetei:

2.3.2 Metoda intersecției

Prin metoda intersecției se pot determina coodonatele plane ale punctelor noi, cu ajutorul unor puncte cunoscute (vechi) și a unghiurilor orizontale măsurate. După modul de staționare se disting mai multe tipuri de intersecție:

Intersecția înapoi

Intersecția înainte

Intersecția combinată

Intersecția înapoi sau retrointersecția este o metodă unghiulară de determinare a poziției unui punct nou staționabil. În cadrul acestei metode se măsoară unghiurile față de cel puțin 4 puncte cunoscute aflate în cadrane diferite. Această metodă are mai multe cazuri particulare cum ar fi metoda Delambre, metoda Collins (metoda punctului ajutător), metoda coordonatelor baricentrice și metoda Kasner.

În această lucrare s-a folosit intersecția înapoi, metoda Delambre.(figura 2.11).

Figura 2.20 Intersecția înapoi

(http://www.scribd.com/gheorghe_paraschiv/d/46680084-Topografie-Curs)

Intersecția înainte este un procedeu prin care se determină cu precădere punctele semnalizate dar nestaționabile, cum sunt turnurile bisericilor, antene și relee de transmisie. Principiul are la bază măsurarea unghiurilor față de o direcție cunoscută, coordonatele punctului nou fiind determinate pornind de la o orientare și o distață cunoscute, aplicând teorema sinusurilor.(figura 2.11).

Figura 2.21 Intersecția înainte

(http://www.scribd.com/gheorghe_paraschiv/d/46680084-Topografie-Curs)

Intersecția combinată se folosește atunci când este posibilă aplicarea celor 2 metode folosite mai sus. În prezent acest procedeu nu se mai justifică, având în vedere necesitatea semnalizării punctelor, volumul ridicat de muncă pe teren și sporul de precizie nesemnificativ.

2.3.3 Metoda drumuirii

Reprezintă o succesiune de puncte de stație legate între ele prin unghiuri și distanțe, plasate în apropierea detaliilor ce urmează a fi ridicate.

Drumuirile au ca scop îndesirea punctelor rețelei de triangulație numindu-se drumuiri principale, când se sprijină direct spre astfel de puncte, sau drumuiri secundare, când unul sau ambele puncte de capăt sunt puncte de capăt dintr-o altă drumuire.

Drumuirile sunt de mai multe tipuri printre care cele mai importante sunt cea sprijinită și cea închisă.

Principalele operații din teren ale drumuirilor sunt: recunoașterea terenului; marcarea și semnalizarea vârfurilor de unghi; măsurarea lungimilor laturilor; măsurarea unghiurilor de pantă și a celor orizontale.

Cu ocazia recunoașterii suprafeței de teren pe care se va amplasa drumuirea, echipa de recunoaștere efectuează:

Confruntarea proiectului cu terenul pentru a definitiva proiectul de drumuire, marcându-se punctele cu tăruși, vopsea etc., efectuând și un reperaj pentru găsirea amplasamentului în vederea marcării definitive;

Alegerea aliniamentelor în așa fel încât sa fie posibil de panta uniformă, pentru măsurarea în condiții bune a distanțelor;

Alegerea modului de marcare și semnalizare a punctelor, precum și notarea acestora în carnetul de teren.

Marcarea punctelor de drumuire poate fi făcută fie prin țăruși de lemn sau fier, prin terenuri consistente, având lungimea de 30-60 cm și diametrul de 36 cm. Punctul matematic se va însemna prin capul țărușilor de lemn prin cuie și a celor de fier cu găuri.

Drumuirile sprijinite sunt linii poligonale care se sprijină pe punctele determinate anterior, iar rezultatul executării calculelor îl constituie aflarea coordonatelor rectangulare ale punctelor de drumuire. Această metodă are la bază măsurarea unghiurilor orizontale și verticale și a distanțelor. Distanțele sunt de două tipuri: orizontale și verticale.

Distanța înclinată între două puncte este lungimea liniei drepte între punctele marcate în teren; ea este linia geometrizată între cele două puncte în teren.

Distanța orizontală reprezintă proiecția în plan orizontal a distanței înclinate.

Măsurarea distanțelor se face pe cale indirectă, prin unde. Distanțele pot fi măsurate indirect cu instrumente ce folosesc undele din spectrul electromagnetic ca mijloc purtător al semnalului de măsurare.

Construit inițial numai pentru distanțe geodezice mari, în prezent se realizează modele ce permit măsurarea distanțelor topografice, acestea fiind stațiile totale.

Figura 2.22 Drumuirea sprijinită la ambele capete

(Conf. dr. Manea Raluca, Topografie Generală )

2.4 OPERAȚII GEODEZO-TOPOGRAFICE EFECTUATE

2.4.1 Lucrări de teren

Lucrările de teren cuprind efectuarea următoarelor etape: măsurători pentru verificarea rețelei și indesirea ei, realizarea poligonației combinată cu radierea.

Pentru verificarea și îndesirea rețelei s-a staționat cu aparatul în fiecare punct al rețelei, elementele măsurate fiind unghiurile orizontale și verticale. În fiecare punct staționat aparatul a fost calat și centrat cu atenție, în timpul măsurătorilor verificându-se dacă aparatul nu s-a decalat.

În cadrul poligonației combinate cu radierea, au fost determinate un număr de 12 puncte de stație, luând ca puncte de pornire și de închidere punctele îndesite. În fiecare punct de stație din cadrul drumuirii s-a calat și centrat aparatul, s-a măsurat orientarea de pornire, iar în final s-a dat viză spre punctul de stație următor, după care s-a început radierea detaliilor.

În faza de teren măsurătorile s-au efectuat cu stația totală care folosește programul Survey pentru a efectua măsurătorile.

Executarea măsurătorilor și programul menționat mai sus presupune parcurgerea următoarelor etape:

Instalarea aparatului în punctul de stație; se face calarea și centrarea aparatului;

Selectarea din meniu a metodei survey;

Setarea jobului;

Setarea stației; se introduce denumirea punctului de stație, coordonatele X,Y și Z; se confirmă coordonatele stației după care se introduce înălțimea aparatului;

Setarea orientării are două variante Manual Angle Setting (pentru măsurători în sistem local, fixându-se orientarea de pornire 0) și Coordinates (pentru setarea orientării din coordonate);

Introducerea denumirii punctului de orientare, a coordonatelor acestuia, dacă este cazul și a înălțimii reflectorului;

Se vizează punctul de orientare, se tastează ALL, după care se pot începe măsurătorile;

Pentru a radia un punct se introduce numele acestuia, înălțimea reflectorului și codul acestuia;

Pentru a radia puntul se apasă tasta ALL; dacă se acționează tasta DIST se va măsura distanța fără să fie înregistrată, iar tasta REC înregistrează doar unghiul orizontal și cel vertical.

Dacă în prealabil a fost măsurată o distanță cu DIST, funcția REC combină unghiurile măsurate la momentul respectiv cu distanța măsurată anterior într-o singură înregistrare (măsurarea distanței excentric față de punct).

2.4.2 Lucrări de birou

Din memoria internă a aparatului datele pot fi transferate către un computer cu ajutorul cablului de stocare. Aparatul se pornește și se transmit datele din aparat spre calculator. Datele care se transferă sunt: valori măsurate, date despre punctul de stație, puncte cunoscute, codurile punctelor și coordonatele. Transferul unui fișier constă practic în copierea acelui fișier din memoria aparatului în memoria calculatorului. Pașii care trebuie urmați sunt următorii:

Se conectează aparatul la calculator și se pregătește calculatorul pentru a putea recepționa date, creând un fișier nou pentru descărcarea datelor;

Se alege folderul unde va fi copiat job-ul;

Se selectează job-ul din stație și se copiază în folder-ul ales.

Tot la birou s-au efectuat compensarea măsurătorilor, calculul orientărilor, distanțelor, coordonatelor, cotelor, suprafețelor precum și analiza documentelor (hărți și planuri topografice existente, inventarul de coordonate, descrierea punctelor geodezice) și realizarea planurilor noi.

CAPITOLUL III

PREZENTAREA TEORETICĂ A MODELELOR MATEMATICE UTILIZATE ÎN PRELUCRAREA OBSERVAȚIILOR

În acest capitol sunt prezentate calculele efectuate pentru fiecare etapă de măsurare efectuată pe teren și anume verificarea rețelei de triangulație, încadrarea punctelor noi, determinarea drumuirii, ridicarea detaliilor și calculul suprafețelor.

3.1 COMPENSAREA REȚELEI DE TRIANGULAȚIE

Compunerea și verificarea coordonatelor se face prin metoda măsurătorilor condiționate, aplicată unei rețele independente. În cazul măsurătorilor directe condiționate se utilizează ca elemente unghiurile.

La realizarea unui proiect de triangulație trebuie îndeplinite următoarele etape:

Realizarea schiței rețelei de triangulație;

Marcarea și semnalizarea punctelor de triangulație;

Determinarea măsurătorilor măsurate;

Prelucrarea mărimilor măsurate și compensarea triangulațiilor (verificarea);

Calculul coordonatelor punctelor de triangulație.

Rețelele geodezice de ridicare sunt create în scopul asigurării numărului de puncte necesare măsurătorilor topografice și cadastrale de detaliu. Punctele rețelelor geodezice de ridicare sunt determinate prin întersecții înainte, înapoi, intersecții combinate, drumuiri poligometrice, tehnologie GPS, utilizându-se puncte din rețeaua de sprijin și îndesire.

Punctele de sprijin vor fi determinate planimetric în sistemul de coordonate Stereografic 1970 și altimetric în sistem de cote Marea Neagră 1975.

Rețeaua Geodezică de stat sau Rețeaua de Triangulație: reprezintă rețeaua de puncte de sprijin ce formează baza tuturor ridicărilor planimetrice.

În funcție de distanța dintre puncte, de precizia măsurătorilor și calculelor, punctele ce formează Rețeaua Geodezică se clasifică astfel:

Ordinul I, având punctele (vârfurile triunghiurilor ) situate la 20-60 km, în medie 30 km;

Ordinul II, vârfurile de triunghiuri sunt intercalate între puncte de ordinul I și la distanțe între 10-20 km, în medie 15 km;

Ordinul III, punctele sunt dispuse în interiorul triunghiurilor de ordinul II, la distanțe de 5-10 km, în medie 7 km;

Ordinul IV, cuprinde puncte situate în interiorul triunghiurilor de ordinul III și sunt situate la distanța medie de 3 km;

Ordinul V, sunt punctele intercalate în triunghiuri de ordinul IV la distanța medie de 1,5 km.

Triangulația geodezică de ordin superior este formată din punctele de ordinul I, II și III, desfășurate de-a lungul paralelelor și meridianelor, alcătuind așa numita Rețea Primordială, care face legătura cu rețelele statelor vecine.

Triangulația geodezică de ordin inferior, numită și Triangulație Topografică, constituie Rețeaua de Îndesire și este alcătuită din punctele de Ordinul IV și V.

Triangulația Topografică se folosește pentru îndesirea rețelei de puncte de sprijin, în vederea legăturii măsurătorilor de detaliu de puncte geodezice.

Triunghiurile formate prin unirea punctelor se pot grupa în mod direct, deosebindu-se următoarele forme :

poligon cu punct central;

patrulater;

lanț de triunghiuri;

lanț de patrulatere;

lanț de poligoane;

Alegerea formei depinde de condițiile de teren și de operator, dar în același timp și de precizia căutată, deoarece formele poligonale și complexe de triangulație asigură o precizie mai mare decât lanțurile de triunghiuri sau patrulatere.

Pentru întocmirea proiectului s-a creat o rețea de triangulație sub forma unui poligon cu punct central (fig 3.1), a căror coordonate sunt date în tabelul de mai jos (tabelul 3.1):

Figura 3.1 Rețeaua de triangulație

Tabel 3.1 Coordonatele punctelor de triangulație