Specializarea: Master Psihologie Clinică, Psihodiagnostic și Psihoterapie [620479]

1
Universitatea Transilvania din Brașov
Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Specializarea: Master Psihologie Clinică, Psihodiagnostic și Psihoterapie

FACTORI PREDISPOZANȚI ÎN
DEZVOLTAREA TULBURĂRII DE
PERSONALITATE BORDERLINE

Coordonator Masterand: [anonimizat] (Călugăru) Elena -Luminița

2018

2

CUPRINS
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 3
Rezumat ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 5
CAPITOLUL 1. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 6
1.1.1Definiții ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 6
1.1.2.Clasific area tulburărilor de personalitate ………………………….. ………………………….. …………… 8
1.1.3.Principalele studii și cercetări în acest domeniu ………………………….. ………………………….. .. 10
1.2. TULBURAREA DE PERSONALITATE BORDERLINE ………………………….. ………………………….. …….. 12
1.2.1. Definiții și caracteristici ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 12
1.2.2. Terminologie ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 14
1.2.3. Simptome ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 15
1.2.4. Diagnostic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 16
1.2.5. Prelevanța ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 19
1.2.6. Comorbidități ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 22
CAPITOLUL 2. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 23
2.1.Factorii predispozanți în dezvoltarea TPB ………………………….. ………………………….. ………………. 23
2.1.1.Factor ii ereditari și biologici ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 25
2.1.2.Factori psihologici ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 27
2.2. Consultul de specilitate și tratamente ………………………….. ………………………….. …………………. 30
2.3. Recomandări psihoterapeutice ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 31
2.4. Relația cu o personalitate borderline ………………………….. ………………………….. …………………… 34
CAPITOLUL 3. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 39
STUDII DE CAZ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 39
3.1. Studiu de caz B.M. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 39
3.2. Studiu de caz C.S. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 45
3.3.Studiu de caz ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 49
CAPITOLUL 4 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 55
4.1.Obiective în terapie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 55
4.2 Concluzii și aprecieri finale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 59
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 60
ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. Error! Bookmark not defined.

3

INTRODUCERE

“Totul este un capriciu. Îi iubesc fără măsură pe aceia pe care în curând îi voi urî
fără motiv.” (Thomas Sydenham, medic englez din secolul al XVII -lea, despre “isterici”,
echivalentul personalității borderline de azi).

În ultimul secol, aproape fiecare deceniu a fost marcat de apariția unei boli grave.
În anii 1950, o perioadă marcată de traumele po stbelice, a fost anxietatea, în timpul anilor
1960 -1970 se observă un deceniu plin de suspiciune în urma procesului Watergate și se
diagnostichează schizofrenia, în anii 1990, după lansarea medicamentelor care controlau
serotonina, se remarcă depresia, și, astfel, legătura între fiecare deceniu și o tulburare mentală
este marcantă pentru populație.
Creșterea prelevanței tulburării de personalitate borderline poate fi legată de
contextul istoric din prezent, deoarece conține elemente specifice ale acestuia p recum
nesiguranța, depersonalizarea, teama, schimbări frecvente și extremiste, stresul, anxietatea. Cu
toate acestea, este prea devreme să spunem că tulburarea de personaliate borderline este boala
acestui deceniu, însă creșterea apariției și frecvența cu care începem să întâlnim această
tulburare necesită studiul aprofundat.
Tulburarea de personalitate de tip borderline este o boală care a derutat și a
confuzat întotdeauna prin complexitate și spectrul larg. Acest lucru m -a motivat să aleg tema
lucrării de dizertație. Apariția bolii este din ce în ce mai prezentă în lumea medicală a zilelor
noastre. Pacienții pe care i -am întâlnit în practica de spital, cazurile dificile și complexe,
trăirile intense ale acestora, identificate în orele de terapie, m -au conv ins să aprofundez. Am
pornit studiul de la ideea descrisă de un articol din tevista Time care afirma că “ pacienții
borderline sunt cei de care psihologii se tem cel mai mult ” pentru că „ mulți terapeuți habar n –
au cum să -i trateze” (Time, 2009, p. 42 -46).
Marsha Linenhan, profesor în psihologie la Universitatea din Washington, descrie
afecțiunea ca fiind caracterizată de un universal patern de instabilitate în reglările afective,
controlul impulsului, relațiile interpersonale și stima de sine. Aceasta remarc ă că „ persoanele

4
borderline sunt echivalentul psihologic al pacineților cu arsuri de gradul trei. Ei pur și
simplu nu au piele emoțională, ca să zicem așa. Chiar și cea mai mică atingere sau mișcare
le poate aduce o suferință imensă ”. (Straus, 2016). Am re găsit aceste trăiri ale clienților în
orele de terapie efectuate. Astfel, obiectivul prezentei lucrări este de a aprofunda și de a oferi
o mai bună înțelegere asupra tulburării de personalitate de tip borderline și, totodată, un
semnal de alarmă al modului în care crește frecvența diagnosticului și ușurința cu care aceasta
se regăsește sub masca altor tulburări, creând confuzie atât în rîndul pacienților, cât și în
rândul cadrelor medicale.
Conduși de spectrul larg și complex, știind că personalitatea indiv idului este
rezultatul final al personogenezei, specialiștii pornesc călătoria în studiul tulburării de
personalitate borderline (TPB), căutând specificul bolii, manifestările psihice, fizice și
comportamentale ale persoanelor ce au dezvoltat sau prezintă simptome specifice acestei
tulburări. Demersurile efectuate de specialiști au ca scop înțelegerea implicațiilor biologice,
genetice, psihologice și sociale, precum și acordarea, respectiv abordarea de tratament
medicamentos și terapeutic, astfel încât o pe rsoană diagnosticată cu tulburarea de
personalitate borderline și membrii familiei acesteia să poată înțelege condiția medicală
supărătoare, să poată gestiona și, respectiv, continua viața pentru și alături de un borderline,
facând față dificultăților pe c are aceștia le întâmpină în controlul emoțiilor.
În pofida prezenței sale din ce în ce mai frecvente, tulburarea de personalitate
borderline rămâne încă necunoscută publicului larg, deoarece, de multe ori, tulburarea
borderline a fost abordată ca fiind o b oală pentru pacienții care nu se încadrau în alte
diagnostice deja prestabilite. TPB coexistă și/sau se învecinează cu multe alte boli mentale și
disfuncționalități, precum schizofrenie, depresie, anxietate generalizată, tulburare bipolară,
tulburare de st res post -traumatic, tulburare de alimentație, abuz de substanțe, tulburare
obsesiv -compulsivă, etc..
Astăzi, tulburarea de tip borderline este recunoscută ca o problemă majoră de
sănătate, iar studiile arată că pacienții cu această afecțiune au cel puțin î ncă un diagnostic
psihiatric major (Zimmerman, 2005, p.162).
Putem afirma că borderline reprezintă pentru psihiatrie astăzi ceea ce virușii
reprezintă pentru medicina generală, tulburarea având un spectru larg, dificil de definit, greu
de explicat, din ce în ce mai prezentă în viețile noastre.

5
REZUMAT

„Principala sarcină din viața unui om este să se nască, să devină ceea ce îi permite
potențialul. Cel mai important produs al efortului său este propria personalitate.”
(Eric Fromm)
Lucrarea prezentă descri e factorii predispozanți ai tulburării de personalitate
borderline, incluzând definirea, clasificarea, studii în domeniu, terminologie, simptome,
prelevanță, limite, diagnosticul și tratamentul, atât cu mijloace farmacologice, cât și cu
diverse abordări ps ihoterapeutice. În tratarea tulburării de personalitate de tip borderline se
impune, în funcție de stadiu și comorbidități, o terapie integrată, sistemică, diversificată și
etapizată pe o perioadă mai lungă de timp. Obiectivele pe termen scurt și lung au c a scop
rezultate încurajatoare suportive și o relație terapeutică echilibrată, ce poate să -i servească
drept model relațional pacientului în viața de zi cu zi.
Tulburarea de tip borderline este cea mai studiată tulburare de personalitate. În
timp, ca și co ncept, a fost cunoscută sub numele de schizofrenie pseudonevrotică, caracter
schizofrenic, schizofrenie ambulatorie sau schizofrenie latentă. Această tulburare a fost
introdusă în DSM -III, iar până atunci pacienții cu tulburare de personalitate borderline erau
diagnosticați cu schizofrenie de tip latent.
Persoanele care suferă de această tulburare au o percepție eronată asupra realității și
fac eforturi disperate în a evita un abandon real sau imaginar, fiind foarte sensibile la factorii
din mediul înconjurător. Percepția de separare, părăsire sau respingere din partea celorlalți
duce la schimbări radicale ale imaginii de sine, stimei de sine și afectează comportamentul
persoanei în relație. Supoziția pacienților despre persoanele care le „abandoneaz ă” este una
negativă, aceste temeri fiind legate de nevoia de a avea mereu o persoană lângă ei, dominați
fiind de teama de singurătate. Pentru a nu fi abandonate, persoanele diagnosticate recurg la
gesturi extreme, precum automutilarea sau comportamente su icidare (DSM -V, 2013).
Indiferent de modul de abordare și unghiul din care am privi -o, tulburarea borderline este o
maladie recunoscută, curabilă și recuperabilă.

6
CAPITOLUL 1.
1.1. O scurtă istorie a tulburărilor de personalitate

1.1.1Definiții

Personalitatea individului poate fi descrisă drept matricea paternurilor
comportamentale, vizibile în viața de zi cu zi sau drept un rezultat al personogenezei ca
proces de dezvoltare a individului. Subiectul uman este considerat o unitate bio -psiho -socio –
culturală, iar personalitatea caracteristică unei persoane este, de obicei, stabilă și predictibilă.
Complexul în care factori ereditari și de mediu se intercondiționează lasă efect atât la nivel
individual cât și interindividual. Maturarea individului din punct de vedere al personalității se
poate finaliza fie cu o structură armonioasă, fie cu una dizarmonică.
O personalitate dizarmonică presupune existența și asocierea unor trăsături
autodezavantajante care pot deveni stabile în timp și care au particular itatea de a nu fi
conștientizate de către individ, devenind inductoare ale unui comportament dezadaptativ
persistent. Aceste caracteristici reprezintă atribute de bază ale tulburărilor de personalitate și
generează sursa unei diversități extreme a formelor de manifestare, a suferinței personale, dar
și colective, conducând către un diagnostic.
Tulburările de personalitate nu se încadrează în tiparul clasic de boală, ele au
anumite trăsături cognitive, afective și relaționale, care persistă în timp și care d etermină un
comportament invalidant, neașteptat și neadecvat atât pentru individ cât și pentru membrii
grupului din care individul face parte.
Pionierul ideilor despre tulburările de personalitate este Ph. Pinel. În 1801, în
lucrarea sa „Nebunie fără delir ”, consideră drept „nebunie” personalitatea aflată la granița
dintre normalitatea psihică și psihoză, numită „personalitate anormală”. J.C. Prichard
definește tulburarea de personalitate „nebunie morală”, Cleckley „sociopatie”, S. Freud
„nevroza de caracte r”, Manualul de diagnostic ICD 10, DSM IV drept „tulburare de
personalitate”.

7
Tulburările de personalitate sunt asociate cu tulburări severe ale tendințelor
comportamentale ale unui individ. Acestea sunt asociate cu rupturi funcționale și
considerabile com portamente în sfera negativă, provocând disconfort subiectiv individului și
obiectiv persoanelor cu care intră în contact social. Atunci când această totalitate de
comportamente pare să depășească domeniul de variabilitate constatat la cei mai mulți
oameni , iar trăsăturile de personalitate sunt marcate de granițe rigide, produce afectare și
suferință și se poate diagnostica de către specialist drept o tulburare de personalitate.
Probabil, una dintre cel mai greu de înțeles dintre bolile mentale și din ce în ce mai
prezentă, cu o denumire foarte creativă, este misterioasa tulburare de personalitate borderline.
Aceasta poate fi o condiție medicală supărătoare, atât pentru pacient cât și pentru cei din jurul
său, indifirent dacă vorbim de familie sau grup socia l.
În cazul acestei tulburări, imaginea de sine a pacientului este distorsionată,
facându -l să se simtă lipsit de valoare și, în mod fundamental, imperfect, nedemn de iubire, cu
un puternic sentiment de vid interior. Această imagine este generată de credin țe iraționale care
ajută la sporirea fondului vulnerabil al persoanei. Mania, impulsivitatea și disforia prezentă,
pot îndepărta persoana de cei din jur, deși nevoia dominantă a individului este de a avea relații
afectuoase și sigure.
De acești pacienți, p sihologii se tem uneori, deoarece peste 75% dintre ei se rănesc
prin auto -mutilare și aproximativ 10% se sinucid. Pacienții borderline nu manifestă niciun fel
de control intern, ei fiind capabili în paralel de iubire și de furie profundă. Dependenți de
oamenii din jurul lor, preferă durerea fizică în locul celei psihice și sunt îngroziți de
posibilitatea de a -i pierde, fiind dominați de o exacerbată teamă de abandon.
Conștientizarea crescută și cercetările continue despre această afecțiune ajută la
îmbunăt ățirea tratamentului și la o mai bună înțelegere a personalității borderline. Noile date
indică faptul că tulburarea de personalitate borderline se ameliorează în timp, astfel încât
pacienții pot avea o viață sănătoasă și împlinită în cazul în care benefic iază de tratament de
specialitate adecvat.

8
1.1.2.Clasificarea tulburărilor de personalitate

Problematica tulburărilor de personalitate nu este una recentă, existând dovezi încă
din antichitate în ceea ce privește spectrul psihologiei. Primii egipteni erau fascinați de
legătura dintre uter și tulburările emoționale, legătură denumită ulterior de g reci isterie. Acest
sindrom clinic s -a impus odată cu teoria psihanalitică promovată de Sigmund Freud,
considerat un adevărat reper intelectual al secolului XX. Eforturile de a înțelege tulburările de
personalitate au dat roade, iar în ziua de azi, cu ajut orul tehnologiei și avansării psihologiei și
medicinei, avem informații despre aproape tot spectrul clinic al tulburărilor (Magnavita,
2004). Tulburările de personalitate sunt modele durabile de a percepe și de a gândi cu privire
la mediul înconjurător, fi ind expuse într -o serie largă de contexte sociale și personale.
Trăsătura de personalitate disfuncțională este clasificată ca fiind tulburare de personalitate
numai atunci când această trăsătură este inflexibilă și dezadaptivă cu privire la cerințele
mediu lui, producând o suferință sau o incapacitate de a face față stimulilor (DSM -V, 2013).
Clasificarea categorială a tulburărilor de personalitate și a sindroamelor clinice este
folosită în principal de către cercetători și psihoterapeuți și este reglementată de către
Manualul Statistic de Diagnoză a Tulburărilor Mentale (DSM -V), publicat de către Asociația
Americană de Psihiatrie (2013). Asociația Americană de Psihiatrie definește tulburările de
personalitate ca: „Un patern al experienței anterioare și compor tamentului deviant care este
diferit de așteptările culturale, fiind pervaziv și inflexibil, care are un debut în adolescență sau
în maturitatea timpurie, fiind stabil în timp și conducând la incapacitatea de adaptare la stres”
(APA, 194, p.629 citat în Ma gnavita, 2004; DSM -V, 2013).
Clusterele grupează tulburările de personalitate în funcție de similaritățile existente
la nivel de descriere.
Clusterul A – Tulburări bizare:
– tulburarea de personalitate paranoidă,
– tulburarea de personalitate schizoidă,
– tulbur area de personalitate schizotipală;
Clusterul B – Tulburări hiperexpresive și disociate:
– tulburarea de personalitate antisocială,

9
– tulburarea de personalitate de graniță – borderline,
– tulburarea de personalitate narcisistă;
Clusterul C – Tulburări anxioase:
– tulburarea de personalitate evitantă,
– tulburarea de personalitate dependentă,
– tulburarea de personalitate obsesiv -compulsivă.
Alte tulburări de personalitate.
Tulburarea de personalitate de tip borderline se încadrează în clusterul B, definită
ca tipar hi perexpresiv și disociat, caracterizat prin instabilitate în relațiile interpersonale, o
imagine de sine înstrăinată, dizarmonie afectivă, precum și impulsivitate accentuată. Cu toate
acestea, specialiștii, atunci când pun diagnosticul de tulburare de perso nalitate de tip
borderline, țin seama de următoarele tulburări adiționale de la Axa I: modificarea
personalității, condiție secundară unei poziții medicale generale; tulburare legată de substanțe,
tulburarea identității de gen; tulburări ale controlului im pulsurilor; problema relațională,
probleme legate de abuz și alți factori psihologici care afectează condiția medicală.
Suprapunerile dintre tulburarea de personalitate de tip borderline și alte tulburări
psihice pe Axa -I i-au condus de curând pe cercetăto ri să recomande clasificarea dimensională
în locul clasificării categoriale. Dimensionalizarea este o soluție la problema comorbidității,
astfel tulburările pot fi abordate pe spectre de patologie care pot fi evaluate în funcție de
gradul acestora de sever itate. Perspectiva dimensională de bazează mai mult pe observația
specialistului decât pe markeri biologici, iar aceasta este o perspectivă subiectivă, ce se
bazează la rândul ei pe experiența și pregătirea în domeniu a acestuia.
Tulburarea de personalitat e borderline se asociază frecvent în diagnosticare cu
tulburarea depresivă sau tulburarea bipolară, deoarece un episod al tulburării depresive sau
bipolare poate copia panoul clinic al tulburării borderline. Alte tulburări de personalitate pot fi
confundat e de asemenea deoarece au multe elemente în comun, este importantă deosebirea
acestor tulburări pe baza diferențelor între trăsăturile caracteristice, obținându -se astfel un
diagnostic diferențiat.
Există o serie de probleme la nivelul DSM -ului. Una di ntre aceste probleme este
gradul de suprapunere a tulburărilor, deseori pacienții fiind diagnosticați greșit. Unii clinicieni

10
au găsit în DSM un instrument de diagnosticare foarte precis, neluând în considerare
diferențele subtile ale tulburărilor de perso nalitate (Magnavita, 2004).

1.1.3.Principalele studii și cercetări în acest domeniu

Tulburarea de personalitate borderline este o afecțiune din sfera psihiatrică cu o
prezență și o incidență mult mai mare decât este diagnosticată în practica clinică cure ntă.
Cercetătorii de la Institutul Național de Sănătate Mentală de la Bethesda – Maryland (SUA)
lansează o cifră de incidență de până la 15% din întreaga populație clinică.
Aceste afirmații impun, desigur, noi documentări de ordin epidemiologic referitor
la incidența, prevalența și multitudinea de comorbidități a acestei tulburări de personalitate.
Impactul social al acestei boli poate fi văzut ca problemă de sănătate și chiar de siguranță
publică, atât în zona substratului neurobiologic și a determinismulu i sub raport etiopatogenic,
cât mai ales a tendințelor de abordare terapeutică ce pot suferi radicale modificări.
Acceptarea acestui diagnostic de către terapeuți, medici și indivizi la pacienții cu
probleme de tipul: răspuns regresiv la mijloacele uzuale de terapie, nonresponsivitate la
terapie pentru stările comorbide de Axa -I și răspunsuri contratransferențiale de intensă
ostilitate, este pozitiv și încurajator. Terapeutul și medicul incluși în relația terapeutică trebuie
să facă față provocărilor și să se asigure de tratamentul și abordarea corectă atunci când
vorbim de acest diagnostic.
Din punct de vedere al psihopatologiei din care face parte personalitatea de tip
borderline, aceasta poate fi atribuită atât factorilor constituționali, cât și unor fact ori induși sau
auto induși cu proveniență din mediul social, dar mai ales familial și care, plasați pe un fond
vulnerabil existent, crează fisuri în personalitatea și în dezvoltarea individului.
Personalitatea borderline este în final o patologie majoră, i ntersectată de diverși
vectori de sorginte endogenă (în mod primar de dispoziție temperamentală) și exogenă (în
mod primar de dispoziție generată de ambientul socio -familial).
Studiul acestora deschide perspectiva unor interesante interpretări teoretice în care,
în mod cert, un rol major revine insuficiențelor afective din perioada trăirilor timpurii în

11
stadiile de formare și dezvoltare ale copilului borderline, în contactul și raportul acestuia cu
persoanele semnificative din viața sa, în cadrul procesului de maturizare.
Principalele teorii psihopatologice se rotesc in jurul a două seturi de concepte:
primul referindu -se la rolul primordial al predispoziției temperamentale (teza lui Kernberg), a
agresivității excesive și disconfortul afectiv (teza lui Klein ), iar secundul este corelat cu
efectul mediului ambiental al ecosistemului sociogenetic ilustrat de tezele lui Masterson
(1972), cu privire la anxietatea de abandon consecutivă eșecurilor de stabilire a unor relații de
intimitate afectivă în perioade form ative. Teza mai recentă a lui Gunderson (1994, 1995), și
apoi a lui Fonagy (1999), fac referire la intoleranța singurătății consecutivă eșecului de
atașament în perioada primei copilării și teza lui Herman (1992) referitor la contextul unui
complex de tipu l tulburării posttraumatice de stres.
Studiile demonstrează rolul eșecului în atașamentul afectiv din perioada copilăriei a
personalității ce dezvoltă la maturitate tulburare de tip borderline. Astfel se justifică
cercetările cu rol explicativ care au abor dat personalitatea borderline din acest punct de
vedere.
Studii recente din domeniul psihologiei cunoscute drept teoria celor 5 factori majori
(The „Big Five Factors”) sau Modelul celor 5 factori (Costa, McCrae, 1990) bazați pe studii
lexice au scos în evi dență trăsăturile de personalitate potențial maladaptative (înalt coeficient
de „neuroticism” și sociabilitate defectuoasă) ce s -ar dovedi a conferi în mai mare măsură
persoanelor înzestrate cu aceste trăsături – o predispoziție „temperamentală” semnificat ivă
pentru dezvoltarea unei structurări de tip borderline (Widiger, 1994).
Abordări recente doresc să răspundă unor întrebări pentru a elucida cum este
justificat să abordăm diferiți pacienți psihiatrici, care este modul care s -ar putea preta ca fiind
adecvat ca înțelegere etiopatogenică și evident care sunt cele mai potrivite strategii de
abordare terapeutică la pacienții borderline. Cum factorii psihosociali par a juca un rol
important în geneza acestui tip de perturbare, întrebarea firească ce face ref erire la tipul de
patologie în care ar trebui încadrată personalitatea borderline (cu substrat neurobiologic sau
tulburare determinată prioritarde factori exogeni psihotraumatizanți), este rezolvată în mod
inspirat și argumentat de către Kandel (1998).
Pentru Gunderson și Phillips neacceptarea implicării factorilor genetici și
neurobiologici împreună cu contribuția lor în etiologia tulburării borderline este „o eroare de

12
neacceptat și o conceptualizare caducă” (Am. J. Psihiatrie, 1991) a acestei probleme majore
de psihiatrie ce a devenit deja o problemă de sănătate publică.
Pentru a explica experimental influența factorilor exogeni psihotraumatizanți și
efectele terapiei asupra individului, folosim studiul pe maimuțele Rhesus, separate de mamele
lor, unde s-au observat tablouri clinice ca în depresia de abandon la copiii părăsiți de mamele
lor și crescuți în orfelinate. Rezultatele terapiei cu antidepresive au depins de gradul de
dezvoltare neuronală, la momentul producerii separării atât la animalele folos ite în
experimentele neuropsihologice, cât și la copiii abandonați (Suomi, 1985).
Comportamentele de atașament ale copiiilor oferă un interesant câmp experimental
în ceea ce privește structurarea unor atașamente nesigure, labile și cu repercursiuni asupra
dezvoltării ulterioare a capacității de a stabili tipuri de relaționare interumană solidă.
Atașamentul de tip nesigur și instabil poate fi considerat „marker de risc” ce favorizează
dezvoltarea ulterioară a unei tipologii de personalitate dizarmonică.
Problematica pacienților borderline prezintă două aspecte distincte foarte
importante: primul privește modul de abordare a individului, iar cel de -al doilea este o
problemă de sănătate publică prin frecvența reală cu care acestă boală se prezintă
specialist ului și care, de cele mai multe ori, nu este dignosticată corect. Greu de tratat, cu
multe rezistențe în terapie sau aparent incurabili, această categorie de pacienți sfârșesc uneori
prin acte la fel de tragice ca și existența lor.

1.2. TULBURAREA DE PERSONALITATE BORDERLINE
1.2.1. Definiții și caracteristici

Tulburarea de personalitate borderline este o tulburare poliformă mult dezbătută de
speciliști. Problemele de abandon, problemele de separare, individualizare, control afectiv și
atașamentele per sonale intense și nesigure, la care adăugăm sentimentul de imagine de sine
înstrăinată, ocupă o poziție centrală în viața individului diagnosticat cu TPB.

13
Pacienții cu TPB tind sa aibă episoade micropsihotice, adeseori cu paranoia sau
simptome disociative tranzitorii. Imaginea și identitatea pacienților sunt instabile, dominată de
întoarcerea la propriul self – ură și dispreț față de sine. Disfuncția generalizată a egoului are
drept rezultat perturbarea identității.
Conform definiției din Manualul de diagno stic și statistică a tulburărilor mentale –
DSM V – tulburarea de personalitate borderline reprezintă un model persistent de reacții
emoționale, de gândire și de comportament în care predomină instabilitatea în relațiile
interpersonale, în imaginea de sine , instabilitatea marcantă a emoțiilor, impulsivitate în reacții
și comportament, care încep să se manifeste din adolescență și tinerețe. Aceasta poate fi
diagnostibată ca tulburare prelungită a funcționării personalității la o persoană cu vârsta peste
18 ani.
Pacientul cu personalitate borderline are dificultăți în controlarea emoțiilor și este
deseori în stare de revoltă, cel mai probabil datorită unor experiențe traumatice din copilărie
sau a unor disfuncționalități cerebrale.
Acele elemente caracterist ice care pot indica tulburarea borderline sunt
următoarele :
– gândire dihotomică – nu poate controla
contraindicațiile și ambiguitățile umane. Acest tipar de gândire produce
comportamentul tipic borderline. Borderline -ul nu poate reconcilia calitățile, în
viziunea acestuia nu există intermediar, schimbările de dispoziție apar brusc,
purtând persoana pe culmile bucuriei sau în abisul depresiei
– teamă exagerată de abandon, însoțită de emoții
extreme : furie, panică, frică, anxietate
– lipsă de acceptare a respons abilității pentru propriile
comportamente
– emoții exagerate manifestate labil, lipsă de empatie.
Prea multă apropiere face persoana să simtă sufocare, puțină distanță poate
genera în mintea persoanei amintiri și sentimente legate de abandon. În ambele
situa ții răspunsul reactiv al acesteia este intens și exagerat
– comportament irațional, impulsiv sau chiar periculos
– comportament duplicitar

14
– hipersexualitate manifestată printr -un libido extrem de
ridicat. Ispita experiențelor extatice, obținute prin sex, drogur i, umplu vidul
interior al unui borderline și excapadele pot dura uneori zile în sir. Persoana
borderline manifestă un comportament sexual promiscuu cu parteneri sexuali
numeroși, infidelitate conjugală, relații extramaritale, etc.
– abuzuri comportamental e: abuz de substanțe,
comportament finaciar aberant.
– sentimente cronice de gol interior, plictiseală extremă,
evită singurătatea
– agresivitate fizică și/sau verbală, cât și de o formă
pasiv -agresivă și subtil provocatoare de agresivitate, fac parte din comp lexa
manifestare a unui individ dianosticat cu TPB.
Comportamentele fizice și psihice mai sus enumerate și manifestate de pacienții
borderline, au un scop manipulativ, dorind să obțină o reacție din partea celuilalt. De regulă
subiectul dorește un răspuns negativ care să întărească credințele existente. Comportamentul
verbal are deasemenea rol manipulant sau eliberator având scop descărcarea, intimidarea,
captarea atenției sau obținerea unor interese proprii.
Astfel, putem afirma că borderline -ul deține o hartă sumară a emoțiilor, în care nu
există niciun fel de sistem de măsurătoare, acesta pendulează între extreme, trăind emoții
intense, nesiguranță și generând comportamente iraționale pentru persoanele cu care intră în
contact.

1.2.2. Terminologie

Apărut în 1930 pentru prima dată, numele borderline și boala cu același nume au
fost definite mai clar în 1970, iar dignosticul de tulburare de personalitate de tip borderline a
fost recunoscut prima dată în 1980 în Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor
mentale (DSM III), editat de către Asociația Psihiatrilor Americani.
Atunci când psihanalistul numit Adolph Stern a inventat termenul borderline în anii
1930, pacienții cu această tulburare erau împărțiți în două grupuri mari : psihoză și nevro ză.

15
„Pacien ții între limite, (borderline se traduce limită) prezintă o sângerare psihică și paralizie în
fața crizelor ”, a scris (Stern, 1930). În anii 1940, doctorul Helene Deutsch a spus că pacienții
borderline suferă de o „goliciune interioară” pe care ei încearcă să o remedieze prin atașarea
de diverse grupuri sociale sau religioase. În anul 2008 a avut loc recunoașterea politică a
acestei tulburări, atunci când Congresul a declarat luna mai „Luna conștientizării tulburării de
personalitate Borderline” . În prezent se fac demersuri pentru schimbarea denumirii,
înlocuindu -l cu “ tulburarea reg lării emoționale ”.

1.2.3. Simptome

Pentru un borderline și pentru cei care trăiesc, iubesc, locuiesc cu o persoană ce
prezintă trăsaturile specifice unuia, viața este un carusel plin de emoții, acestia din urmă fiind
martorii sau victimele acceselor de furie necontrolabilă, stărilor fluctuante, emoțiilor instabile,
schimbărilor de dispoziție, borderline -ul făcând o țintă în general din oamenii pe care îi
iubesc cel mai mult, tiparul comportamental fiind acela de a -i respinge pe cei cu care iși
doresc cel mai mult să fie în relație.
Schimbările de dispoziție la individul borderline apar brusc, conducând persoana
în extreme. Întâi furios și apoi calm, acesta, de cele mai multe ori, nu își înțelege
compartamentul, ceea ce duce la o adâncire și mai mare a stărilor trăite, respectiv:
depresie, lipsă de identitate sau disperare.
Persoana drăguță, vecina de bloc care astăzi e politicoasă iar mâine se uită iar
urât la tine și te acuză că o vorbești pe la spate și care peste câteva zile se comportă ca și
cum nu s -ar fi întâmplat nimic, colegul de serviciu care te laudă și îți spune că ești model
iar apoi la cel mai mic gest te acuză că -i faci rău și că din cauza ta va fi dar afară, iar peste
puțin timp te invită la o bere ca între prieteni, acestea pot fi exemple de profiluri borderline.
Borderline -ul suferă de „hemofilie emoțională ”, el exarcebează trăirile ca
intensitate, iar at unci când trăirile sunt negative, persoana borderline este predispusă la
nenumărate acte impulsive autodistructive, cum ar fi :
– combinarea alcoolului cu drogurile

16
– mâncat excesiv
– descărcări bulimice
– promiscuitate sexuală și automutilare
– comportamente compulsive
– tentative de suicid cu intenția de a „simți”, de a -și
confirma că este viu
Un borderline poate mărturisi „urăsc felul în care mă simt” e ca și cum „dacă
îmi fac rău, frica și durerea vor dispărea” (Straus, 2016). Pie sa centrală în tulburarea de
personalitate borderline este lipsa unei identități a persoanei, astfel acesta își crează
personajul, îl definește, îi dă rol pentru a -și umple golul de identitate. Ispitit de experiențe
extatice obținute prin sex, droguri, va recurge la acestea mai ales în perioadele de
singurătate. O altă metodă de a depăși singurătatea, de a se simți acceptat, este aderarea la
culte sau secte religioase, ce oferă altfel de experiențe, normalizând comportamentul
borderline.
Sentimentul de nesiguranță face ca imaginea de sine a acestuia să sufere
schimbări majore rapide și repetate. Uneori acest lucru se poate vedea ca fiind rău, iar alte
ori să se simtă ca și cum nu ar exista deloc. O imagine de sine instabilă poate duce la
schimbări frecvente ale locului de muncă, prietenilor, scopurilor, valorilor și identității de
acest gen.

1.2.4. Diagnostic

Criteriile revizuite în DSM V pentru diagnosticul acestei tulburări sunt
următoarele :
1. Deficiențe semnificative în funcționalitatea personalității , care se manifestă
prin:
– dizarmonie în funcționarea sinelului, remarcată prin : identitate slab dezvoltată, o
imagine de sine instabilă asociată cu autocritica, sentimente de vid interior și cu o
dezvoltare personală precară manifestată prin instabilitate în planuri, aspirații, valori

17
– instabilitate în relațiile interpersonale manifestată prin: lipsa empatiei și
incapacitatea de a recunoaște sentimentele și nevoile celuilalt, o percepție subiectivă a
situației și o intimitate trăită prin relații intense, instabile, conflictuale, dominate de
anxietate.
2. Caracteristici patologice ale personalității în următoarele domenii :
– afectivitate negativă caracterizată prin : labilitate emoțională și schimbări
frecvente ale dispoziției, anxietate și insecuritatea legată de despăr țire, depresie
dominată de pesimism în privința viitorului și un sentiment generalizat de rușine ce
conduc la acțiuni suicidare
– dezinhibiția caracterizată prin impulsivitate, acțiune fără plan, dificultate în a -și
asuma confortul emoționa l, comportament riscant prin angajarea în acțiuni periculoase,
împreună cu lipsa preocupării pentru auto -control și negarea realității pericolului personal.
3. Antagonism caracterizat prin :
– ostilitate manifestată prin sentimente de furie fr ecvente sau persistente,
minusuri în funcționalitatea personalității, accentuate de expresia trăsăturlor individuale
care nu sunt în concordanță cu normativele sociale sau stadiul de dezvoltare socio –
cultural al persoanei în cauză.
Este important să înțelegem, atunci când vorbim de o tulburare de tip borderline,
că deficiențele în funcționarea personalității și expresia trăsăturilor individuale ale
personalității nu sunt, în mod exclusiv, cauză a efectelor provocate de consumul de
substanțe sau determinate de o cauză medicală generală.
Pentru a putea pune diagnosticul, conform criteriilor actuale, este nevoie ca
persoana să prezinte 5 din următoarele 9 simptome:
1. Eforturi disperate de a evita abandonul real sau
imaginar.
2. Un patern de relații interpersonale intense și instabile
caracterizat prin alternare
între extremele de idealizare și devalorizare.
3. Perturbare de identitate, lipsa unui sentiment clar al imaginii de sine.
4. Compo rtamente impulsive și autodistructive.

18
5. Comportament, gesturi sau amenințări recurente de suicid ori comportament
automutilant.
6. Instabilitate dispozițională, datorată unei reactivități marcate în urma stresului
situațional .
7. Sentimentul cronic de vid, de gol interior.
8. Furie intensă, inadecvată, ori dificultate în a controla furia, mânie fără motiv.
9. Simptome disociative legate de stres, episoade de paranoia și de pierdere a
contactului cu realitatea.
Din perspectiva categorială și dimensională observăm în cazul persoanelor ce se
încadrează în posibilitatea de f i diagnosticați cu TPB următoarele 4 arii primare în care
se regăsesc grupate cele 9 criterii (Straus, 2016):
1. Instabilitatea stărilor de dispoziție manifestate prin:
eforturi de evitare a abandonului real sau imaginar, schimbări de dispoziție sev ere și
reactivitate severă la stresul situațional, sentimente cronice de gol interior, manifestări
frecvente și neadecvate ale furiei (criteriile 1, 6, 7 și 8).
2. Impulsivitatea și comportamentele necontrolate
periculoase: impulsivitate în comportamen te potențial autovătămătoare, cum ar fi
abuzul de subtanțe, sex, furtul din magazine, șofat neglijent, amenințări sau gesturi
suicidare recurente și/sau comportamente de automutilare ( criteriile 4 și 5 ).
3. Psihopatologia interpersonală manifestată prin: relații
interpersonale intense și instabile, lipsa unui sentiment clar al identității ( criteriile
2 și 3).
4. Distorsiuni ale gândirii și percepției susținute ca:
sentimente trecătoare de absență a realității sau paranoia în situații de stres (criteriul
9).
Diagnosticul de tulburare de personalitate borderline este pus doar la adulți, nu la
copii sau adolescenți. Acest lucru deoarece semnele și simptomele tulburării de personalitate
prezente la vârste mici pot dispărea odată c u vârsta.
Tulburarea borderline este cunoscută pentru dificultățile pe care le pune în
diagnostic. Adesea aceasta se manifestă în combinație cu alte tulburări și racolează
simptome din cele mai variate. Există totuși o serie de elemente ca re pot indica prezența

19
acestei tulburări. Este de spus că, izolat, astfel de comportamente sau atitudini se întâlnesc
frecvent și la persoane care nu suferă de tulburare borderline. Combinația lor este cea care
determină, în final, diagnostic ul.
Conform DSV -V, tuburarea de personalitate reprezintă un model persistent de
trăiri interioare și comportamente care se îndepărtează semnficativ de la normele
modelului cultural din care provine individul, acesta este pervaziv și rigid, deb utează în
adolescență sau la vârsta de adult tânăr, este stabil în timp și conduce la suferință sau
disfuncție.
Din punct de vedere dimensional, tulburarea de tip borderline este abordată după
“grade de borderline ” și are în vedere aspectul de funcționalitate a individului punând
accent pe capacitatea acestuia de a -și gestiona sarcinile și activitățile zilnice.

1.2.5. Prelevanța

În anul 2016 s -au publicat mai mult de 11.000 articole de specialitate pr ivind
tulburarea de personalitate de tip borderline. Acest lucru demonstrează importanța pe care
tulburarea îl ocupă în patologia psihiatrică. În ceea ce privește epidemiologia, inițial s -a
considerat că acestă tulburare este mult mai frecventă l a femei (99%), dar studiile recente
demonstrează că frecvența este, de fapt, de 3:1 – raport femei/bărbați, existând o
subdiagnosticare la sexul masculin.
Există mai multe teorii care susțin de ce incidența acestei tulburări de
personalitate este î n creștere. Aceste teorii sunt bazate pe progresele în domeniul
psihologiei, care permit o identificare mai bună a cazurilor, iar o altă explicație este că
tratamentul acestei afecțiuni s -a îmbunătățit semnficativ în ultimii ani. Studiile arată că
această tulburare este mai frecventă decât se crede, cu o prevalență care poate ajunge până la
6% ( datele inițiale arătau o prevalență de 1 -3%) în populația generală și până la 10 -20% în
grupul pacienților psihiatrici. O problemă majoră psihiat rică, dar și socială, este rata
crescută de suicid care afectează această categorie de pacienți (Straus, 2016).
Instabilitatea emoțională este o caracteristică majoră a tulburării de personalitate
borderline. Incapabili să trateze paradoxul, in divizii borderline sunt paradoxuri ambulante,

20
întotdeauna în criză, adesea paranoizi. Incapabili să tolereze singurătatea, întotdeauna
găsesc modalități manipulative de a atrage atenția conștient sau inconștient asupra lor,
căutând astfel star ea de bine.
Caracteristicile borderline se manifestă activ în viața persoanei diagnosticate, iar
atunci când ele sunt prezente în viața acestora fără tratament adecvat, conduce către
tendințe autodistructive și gesturi suicidare. Aproximativ 70% din pacienții cu acest tip de
tulburare încearcă să se sinucidă, iar procentul crește semnificativ în cazul adolescenților.
Pacienții borderline se pot simți mai în siguranță în prezența unui „obiect
intermediar ” (animal de companie, obiect), d ecât în relațiile interpersonale. Fără suportul
familiei și al medicului curant crește probabilitatea de suicid pentru pesoana diagnosticată,
iar riscul se amplifică în situațiile în care tulburarea se manifestă concomitent cu o altă
tulburare sau afecțiune precum depresie, bipolaritate, alcoolism, etc..
Tulburare borderline poate fi încadrată doar într -un spectru, nu într -o
simptomatologie precisă. Borderline -ul auto -distructiv este înclinat către comportamente prin
care își face singur rău prin abuz de substanțe, angajare în activități cu risc ridicat, auto –
mutilare, iar o altă formă este borderline -ul distructiv, care are drept reper comportamentul
față de ceilalți.
Pentru o mai bună înțelegere despre cât de variată este modalitat ea în care
această tulburare apare și se manifestă la diferite persoane, prezint câteva exemple de
persoane publice sau filme în care s -au ilustrat personaje care suferă de tulburare de
personalitate de tip borderline.
Polul auto -distructiv este reprezentat destul de puțin în literatură și filme. Anna
Karenina , de exemplu, este un caz clasic de tulburare borderline de tip auto -distructiv. Un
alt exemplu este personajul interpretat de Wynona Ryder în filmul Girl, Interrupted.
Tulburarea borderline de la polul distructiv este reprezentată mult mai frecvent
în cinematografie pentru că oferă un material mult mai adecvat de ficțiune, dramă și
tensiune.
Walter White ( personajul principal din serialul Breaking Bad) este un caz de
tulburare borderline care combină tendințe narcisiste și de grandomanie, 500 de zile cu
Summer descrie o poveste de dragoste ce se încheie asemănător unei relații cu o persoană cu
tulburare borderline, reprezentând ideația că marea dragoste s e va întoarce. Adesea,

21
persoanele cu borderline rămân în relații amicale, chiar apropiate cu foștii parteneri, iar
mulți dintre aceștia speră că mai au șanse să reia relația amoroasă. Există și probabilitatea
ca o parte dintre aceștia să mențină re lațiile cordiale de teama represaliilor în cazul
întreruperii complete a contactului.
Păcat Originar este un film cu Antonio Banderas și Angelina Jolie care o
portretizează pe aceasta ca un borderline tipic. Tipică este și replica repetată obsesiv de
Banderas de -a lungului fimului: „ Știu că ea nu e bună pentru mine dar o vreau în ciuda
acestui lucru ”. Replica subliniază ceea ce simt majoritatea bărbaților aflați într -o relație cu
o femeie care prezintă elementele tulburării borderline.
Lebăda Neagră cu Natalie Portman prezintă două personaje borderline: atât fiica
cât și mama. Dualismul lebăda neagră – lebăda albă este o reprezentare extraordinar de
ilustrativă pentru dualismul gândirii borderline, în extreme de alb și negru.
Eternal Sunshine of the Spotless Mind prezintă povestea de dragoste dintre două
persoane borderline aflate la capete diferite ale spectrului: personajul lui Kate Winslet este
la polul distructiv iar cel al lui Jim Carrrey la polul opus, cel auto -distructiv. Ea îl previne
încă de la început că este malefică și că îi va face rău (așa cum se întâmplă adesea la
începutul acestor relații), însă el nu o ascultă și intră în relație (tot așa cum se întâmplă
adesea).
Vicky Cristina Barcelona este plin de personaje borderline. Scarlett Johansson
este aici un borderline tipic, care nu știe ce vrea, dar știe ce nu vrea, anume o relație
stabilă și afectuoasă. Penelope Cruz, borderline aflată la polul distructiv (reapare din senin
în viața fostului soț, intrepretat de Javier Bardem, după ce terminase o altă relație
distructivă și avusese o tentativă aproape fatală de sinucidere, intră într -un mènage -à-trois
cu fostul soț și actuala lui iubită și aceasta devine noua țintă a comporta mentelor sale
manipulatoare). Javier Bardem joacă rolul facilitatorului clasic pentru persoana borderline,
anume al salvatorului, fără să realizeze că ea, de fapt, nu își dorește să fie salvată.
Sharon Stone în Basic Instinct și Glenn Close în Atrac ție Fatală intrepretează
persoane diferite afectate de tulburarea borderline, în forma specifică pentru extrema
distructivă a spectrului borderline, anume în combinație cu elemente de narcisism și
sociopatie. Există o diferență esențială între o persoană care suferă de tulburare borderline și
un sociopat: sociopatul nu experimentează emoții, în timp ce peroana borderline

22
experimenteză emoții la un nivel pe care nu îl pot controla. Abordarea o găsim și la
personajul din serialul Dexter : acest a este un sociopat clasic, incapabil de a simți emoții și
nevoit să simuleze că este o persoană la fel ca toți ceilalți. De multe ori, cele două tulburări
sunt confundate pentru că manifestarea este aceeași: ambii sunt complet lipsiți de emp atie.
Motivele însă, sunt diferite: sociopatul este incapabil să simtă emoții, în timp ce
persoana borderline simte prea multe. Sociopatul nu poate decât să mimeze empatia, în
timp ce persoana borderline nu a avut ocazia să învețe empatia. Un alt exemplu de
borderline cu elemente de sociopatie este personajul interpretat de Charlize Teron în filmul
Monster.
O puternică impresie a produs -o asupra opiniei publice publicarea cărților „ best-
selling ”: „ Diana în căutarea pro priei personalități” („ Diana in Search of Herself: Portrait
of a troubled Princess ”) – scrisă de Sally Bedel Smith ( 1999), identificată de autoare ca
având simptome tipice de „borderline” și a doua carte “Girl, interrupted ” de Susanna
Kaysen ( 1993).
Recunoa șterea publică a unor personalități de notorietatea prințesei Diana ar
ridica personajul prezentat biografic pe tribuna figurativă a unui purtător de cuvânt a
cărui pledoarie pentru cauza „borderline” ar contribui la destigm atizarea socială a acestor
bolnavi.

1.2.6. Comorbidități
Tulburarea de personalitate borderline se diagnostichează pe AXA II a tulburărilor
de personalitate, iar pe AXA Ise poate asocia sau ascunde cu orice tulburare psihică. Efectul
face ca deseori s ă nu fie diagnosticata corect de către clinicieni penru că TPB interacționează
cu multe boli în multe moduri, dar mai frecvent cu următoarele:
– tulburarea depresivă este masca perfectă și potrivită
pentru TPB
– vulnerabilitatea borderline se poate manifesta s ub
formă de tulburări anxioase generalizate
– bipolaritatea poate ascunde oscilațiile de stare

23
– tulburarea de stres post -traumatic poate scoate la
suprafață caracteristicile borderline
– ADHD poate ascunde schimbările de dispoziție
furtunoase, impulsivitatea, izbucnirile de furie, lipsa toleranței la frustrare
– tulburări psihice induse de alcool, droguri, maschează
slabul control al impulsurilor.
Tulburarea de personalitate tip borderline poate afecta multe arii ale vieții
individului. Sunt afectate în mod nega tiv relațiile interpersonale, profesionale, educaționale,
sociale. Comportamentul riscant, impulsiv, face persoana vulnerabilă și conduce către
afecțiuni fizice atât din perspectiva persoanei abuzate, cât și a abuzatorului.
Tulburarea borderline nu este o condamnare pe viață, dar nici nu vorbim de o
afecțiune minoră. Consecințele comportamentului unei persoane borderline sunt de multe ori
severe, atât în privința propriei persoane, cât și în privința celor din viața sa.

CAPITOLUL 2.

2.1.Factorii predispozanți în dezvoltarea TPB
Așa cum am menționat și în capitolul 1, tulburarea de personalitate de tip
borderline a stârnit foarte multe controverse atât legate de denumire, simptome , dar mai
ales legate de cauze. Poate fi o tulburare biologică legată de instabilitatea creierului sau
poate fi generată de factori psihologici din mediul familial sau extern, ce presupune, în cele
mai multe din cazuri, o traumă petrecută în perioada copilă riei.

24
Nu se știe ce anume cauzează TPB, dar cu siguranță o combinație de factori atât
genetici, cât și de mediu poate declanșa această boală. M. Linehan, psiholog de top în
studiul persoanelor boderline a constatat că unii indivizi provin din familii în care au fost
abuzați sau ai căror părinți nu le -au arătat afecțiune în copilărie. Există posibilitatea ca
afecțiunea fizică și/sau psihică să apară și în familii normale care au cedat sub presiunile
economice și nu au reușit să ofere co piilor îndrumare și suport emoțional.
„Copilul nu învață cum să înțeleagă și să își controleze răspunsurile emoționale
și în loc învață să oscileze între inhibiție emoțională și labilitate emoțională extremă”,
susține Linehan.
Cauzele ca re conduc la același efect, care pot fi încadrate la capitolul traume
ale copilăriei și care pot genera pe structură vulnerabilă de personalitate apariția tulburării
borderline sunt următoarele :
– Neglijare parentală
– Abandon parental
– Alienare pa rentală
– Abuzuri fizice, psihice
Cele mai întâlnite cazuri în tulburarea borderline sunt cele legate de relația reală
cu părinții, în special alienarea parentală. Atunci când în cadrul relației familiale intervine
ruptura manifestată prin divor ț, copilul trăiește o traumă. Efortul psihic al copilului de a
înțelege lumea adulților poate fi uneori măsura capacităților acestuia. Astfel, în funcție de
personalitatea și de gradul de dezvoltare, acesta poate interpreta ruptura ca un abandon din
partea părintelui care părăsește familia.
În cazul în care după divorț părinții încep o campanie de denigrare unul asupra
celuilalt, incluzând copilul în acest jos psihologic, poate avea loc alienarea parentală. Rolul
de victimă, asumat sau at ribuit unuia dintre părinți și persecutor al celuilalt, oferă modele
copilului de dizarmonie și comportament nesănătos. Astfel, copilul, care își dorește să aibă
alături ambii părinți, poate decide să facă acest lucru la nivel simbolic, copiind
comportamentul și devenind asemeni ambilor: victimă și persecutor în același timp. Așa au
loc schimbările de atitudine și comportament ce dezvoltă gândirea copilului în alb și
negru.

25
Personele diagnosticate cu tulburare de personalitate de tip borde rline pot părea
uneori melefice, manipulatoare și care fac rău intenționat. Acest lucru nu este de regulă
adevărat. Blocajul emoțional în astfel de situații este cel al unui copil de 3 – 5 ani sau vârsta la
care s -a produs trauma, însă, cu toate resu rsele și experiența pe care le are la dispoziție un
adult. Nivelul cognitiv și intelectual al acestor persoane sunt de regulă la un nivel adecvat
vârstei lor, numai latura emoțională este insuficient dezvoltată. Persoanele borderline
testat e în cabinet au demostrat un IQ peste medie, ceea ce confirmă, dacă extrapolăm, că
acestea pot funcționa fără probleme în domeniul profesional, în timp ce în viața lor
personală/socială domnește haosul, drama și suferința.
În fapt, aceasta este o neînțelegere ce provoacă confuzie și suferință persoanelor
care intră într -o relație cu o peroană afectată de borderline. Este greu de acceptat, dificil de
înțeles că o persoană perfect rațională, dezvoltată, poate avea maturitatea emoțională a unui
copil de vârstă fragedă. Rezultatul acestei disonanțe cognitive din lumea celor care trăiesc,
iubesc sau întrețin relații cu un borderline, este că toate comportamentele cu care au de -a
face sunt rezultatul unei răutăți sau cruzimi.
Adevărul este că persoana diagnosticată nu este un sociopat din punct de vedere
emoțional, este o persoană care nu a dezvoltat empatia, nu conștientizează răul pe care îl
provoacă și care este incapabilă să accepte critici sau opinii contrarii propriil or păreri.
Atunci când acest lucru se întâmplă, persoana se simte respinsă, manifestând un
comportament de atașament dependent, încercând astfel să porească presupul abandon al
celuilalt.
Este important să înțelegem că responsabilitatea îi revine păr intelului sau
adultului prezent în viața copilului să îl învețe că lipsa de empatie are consecințe negative
asupra altora. Astfel, cu timpul și perseverență în comportament, copilul înțelege consecințele
acțiunilor sale și își dezvoltă empatia față de semeni, trăiește și își înțelege corect emoțiile,
scăzând riscul pe termen lung să dezvolte o tulburare de personalitate.

2.1.1.Factorii ereditari și biologici
În perioada copilăriei se formează personalitatea, modelată atât în tendințe moștenite
cât și de factorii de mediu. Experiențele din perioada copilăriei sunt un factor determinant

26
în construcția felului de a fi al persoanei adulte. În funcție de armonia procesului de
dezv oltare ce duce către maturizarea personalității și de factorii intervenienți și gravitatea
acestora, individul poate dezvolta sau nu tulburări de personalitate.
Un studiu efectuat de psihologi italieni pe o populație compacta a Romei a căutat
să descop ere dacă există o legătură între dezvoltarea tulburării de personalitate borderline și
stresul mamei din perioada perinatală. Aceștia au încercat să vadă dacă există legături
între evenimentele negative apărute în viața mamei și perioada de do i ani de dinainte sau
de după naștere. Alfel spus, cercetarea își propune să verifice dacă aceste evenimente pot
contribui într -un fel sau altul în prevalența tulburării de personalitate borderline în rândul
copiilor acestor mame. Pentru aceast a, s-a stabilit un număr de 66 de persoane diagnosticate
cu TPB și 146 de persoane fără, care au fost testate cu mai multe chestionare (SCID -II,
SCID -D, QLE, ITI) iar mamele acestora au fost întrebate dacă au existat factori negativi în
viața lor în perioada de dinainte sau după nașterea copilului.
Prin „ factori negativi ” se înțeleg evenimente de viață, gen: perioade departe de
casă împotriva voinței unuia, probleme de ordin economic, probleme de sănă tate, abandon,
moartea unuia dintre soți sau a unei rude, precum și abuz de ordin fizic, emoțional sau
sexual. Tot aici se încadrează și o posibilă neglijență din partea soțului sau a restului familiei,
factor care ar fi putut pune presiune sau s tres asupra confortului fizic și psihic al mamei.
Cu ajutorul cercetării s -a descoperit că mamele care au trecut prin perioade de
stres au dat naștere la copii cu tulburare de personalitate borderline într -un număr de două ori
și jumătate mai mare decâ t restul mamelor. Concluziile studiului arată că riscul ca
tulburarea de personalitate borderline dezvoltată de cei 66 de subiecți diagnosticați cu BPD
să se tragă din perioada negativă a mamei lor, este semnificativ mai mare.
Este important de m enționat că stresul în perioada perinatală nu duce automat la
dezvoltarea TPB. În schimb, în cazul celor diagnosticați cu tulburare de personalitate
borderline, șansa ca aceasta să fi apărut ca urmare a evenimentelor negative din viața mamei
este cu 2,5 mai mare decât în cazul copiiilor care nu au fost expuși la aceste evenimente.
Explicația cercetătorilor constă în ipoteza cum că „ probabilitatea relațiilor
traumatizante între copii și părinți crește în aceste familii în care părinții suferă de pe
urma pierderilor, traumelor nerezolvate, iar comportamentul de atașament al copilului este,
prin urmare, probabil, să devină dezorganizat ” (Coloja, 2015). Copiii care provin din astfel

27
de familii afișează un slab control al impulsurilor agresive, iar părinții lor sunt predispuși să
devină violenți în fața lor atunci când copiii nu le satisfac nevoia de inconștiență de a fi
apărați.
Biologia joacă și ea un rol cauzator în dezvoltarea unei personalități dizarmonice,
instabilitatea emoțională și impulsivitatea fiind nu numai învățate, dar și moștenite.Acest
fapt este relevant atât din studiile pe gemeni adoptați, cât și din asocierea cu tulburările din
spectrul bipolar sau al adicțiilor, ele fiind, de asemeanea, tulburări cu o încărcătură ereditară,
biologică importantă.
În virtutea acestor concepte, factorii biologici cu rol predispozițional ar putea fi :
– o anumită tendință înnăscută afectiv -impulsivă;
– nevoia excesivă de recompensă și gratificație;
– capacitatea scăzută d e evitarea interacțiunilor
dăunătoare și nocive;
– discontrolul emoțional ;
– tendințe nevrotice pronunțate, evidențiabile din fazele
precoce de dezvoltare a personalității.
Modificările metabolismului și morfologiei creierului sunt de asemenea asoci ate
cu TPB. Astfel se poate observa că pacienții borderline manifestă o hiperactivitate în
acea parte a creierului asociată cu emoțiile și impulsivitatea și o scădere a activității în zona
care controlează gândirea rațională și emoțiile. Este important în procesul de diagnosticare
borderline să ne asigurăm că nu există o traumă cerebrală, și, dacă există, cum afectează
aceasta persoana.

2.1.2.Factori psihologici
Personele cu TPB au, în peste 90% din cazuri, o poveste de viață extrem de
traumatizantă, cu expunere la abuzuri multiple și greu de acceptat. Una dintre teoriile de bază
despre orginile TPB este cea care o consideră ca o tulburare de stres posttraumatic devenită
un mod de personalitate . Traumele sunt, în mod particular, provocate sau legate de oameni
de încredere, deseori comportamente ambivalente, afectând psihologic capacitatea persoanei
de a discerne între „ bun și rău ”, între „ de încredere și dușman ”. Astfel, TPB poate fi un efect
secundar al traumei sau se poate dezvolta ca echivalentul tulburării de stres posttraumatic.

28
Traumele nu sunt însă obligatorii, TPB poate avea o cauză și în expunerea la un
mod de parentare ambivalentă. Teoriile psihanalitice consideră că t oate personele trec în
mod natural printr -o perioadă borderline în jurul vârstei de 18 luni, în care copilul
alternează între a fi apropiat de mamă sau de a se indepărta de ea pentru a explora lumea.
Felul în care mama se acordează la aceast ă ambivalență a copilului, fiind încântată atât de
încercările de separare cât și de cele în care copilul vine alergând înapoi, pot ajuta la
depășirea sănătoasă a acestei perioade. Evident că abuzurile, traumele, dar și inconștiența
pot afecta grav această perioadă delicată din dezvoltarea psihologică a copilului.
Se poate spune că mamele cu tulburarea de personalitate borderline cresc copii
care suferă de tulburarea de personalitate borderline.

2.1.2.1.Factorii familiali și educaționali
Jeffrey Young, psiholog american, cunoscut pentru dezvoltarea terapiei
schematice, împreună cu echipa sa, a identificat patru factori prezenți în mediul familial,
care interacționează cu această presupusă predispoziție biologică și ca re, împreună, conduc
la tulburarea de personalitate borderline.
1. Mediul familial este nesigur și instabil.
Absența siguranței este rezultatul abuzului și/sau al abandonului. Majoritatea
pacienților cu TPB au fost supuși în copilărie abuzurilor. În cazul în care pacientul nu a
suferit niciun abuz proprius -zis, atunci, în cele mai multe cazuri, s -a confruntat cu pericolul
permanent al unei furii explozive. Există posibilitatea, de asemenea, ca individul să fi asistat
la abuzul asupra unu i membru al familiei.
2. Mediul familial nu oferă suficient suport emoțional.
Relațiile timpurii sunt deficitare. Copilului îi lipsesc grija, căldura fizică, empatia,
apropierea emoțională, susținerea, protecția unui părinte. Astfel, dacă unul sau ambii părinți
sunt indisponibili emoțional și dau dovadă de lipsa empatiei, copilul se simte singur și
abandonat.
3. Mediul familial este punitiv și nu oferă susținere.
Pacienții cu TPB nu cresc în familii suportive care îi acceptă, îi iartă și îi iubesc.
Familii le lor sunt critice, îi resping, îi pedepsesc dur atunci când greșesc și nu îi iartă pentru

29
greșelile lor. Copii fiind, persoanele diagnosticate cu TPB, de cele mai multe ori, au simțit
că nu au nicio valoare, că sunt răi, asumându -și o imagine de sine ireală.
4. Mediul familial obligă la submisivitate.
Familia nu permite copilului să aibă nevoi și emoții. Există, de cele mai multe
ori, reguli implicite legate de ce poate sau nu spune și simți copilul. El primește mesaje
tip: „ Nu-ți arăta s entimentele. Nu plânge când te doare. Nu te enerva dacă cineva se poartă
urât cu tine”. De cele mai multe ori, în astfel de situații, nevoile sunt negate, creând confuzie
copilului asupra propriilor emoții.
Factorii educaționali și de mediu își pun a mprenta prin favorizarea producerii
tulburării de personalitate. Un alt exemplu îl găsim în copiii crescuți de mame hiperexigente,
hiperprotective sau excesiv de anxioase. Mediile culturale care încurajează agresivitatea pot
duce la o rată mare de ap ariție a acestei tulburări.

2.1.2.2. Factorii relației dintre părinte și copii
Una dintre sursele tulburării se regăsește în oprirea dezvoltării persoanei din
cauza unei dezajustări importante în cadrul relației mama -copil, în perioada separării –
individualizării, din prima perioadă a copilăriei. În aceste situații, copilul apelează la defense
primitive, care formează pentru el un mod de a trăi fix și repetitiv. Astfel, chiar și mai târziu,
pacienții borderline prezintă atitudini și comportame nte defensive pentru a evita teama de
abandon. Bineînțeles, aceste defense false nu se desfășoară în mod conștient (Gheorghe,
Marieta, & Grecu, 2018). Se constată astfel o frecvență a abandonului maternal în plan în
perioada de vârstă de 2 -3 ani, care generează mai apoi revolta și ura de sine, ceea ce duce
la incapacitatea unor investiții afective și relaționale stabile la vârsta adultă.
Teama de separare și abandon marchează hotărâtor relațiilor interpersonale, cu
investiții de încre dere, afectivitate nelimitată, dar oscilând între cei doi poli ai extremelor.
Dihotomizarea oamenilor în răi și buni se asociază cu dihotomizarea părților bune și rele
din care se compune personalitatea persoanei borderline.

30
2.2. Consultul de specilitate și tratamente
Având în vedere spectrul larg și multitudinea de factori ce pot influența
diagnosticul, se impune o evaluare corectă a pacientului de către specialist. Proasta
reputație ce însoțește acest diagnostic se datorează și eșecului terapeutic în diagnosticare,
răspunzător de agravarea tabolului clinic, acumularea de ostilitate și resentimente, precum
și marile probleme comportamentale, de cele mai multe ori incurabile. Acești factori au
exasperat atât tera peuții, cât și familiile pacienților aduse în pragul disperării și al neputinței.
Tratamenul incorect al „ background -ului” personalității de tipul borderline atrage
după sine: reacții regresive, transferuri psihotice, noncomplianță, conduite auto -distructive,
inadaptarea socio -profesională, dezintegrarea familiilor și a relațiilor afective în care sunt
angajați.
Asociația Americană de Psihiatrie (APA) a elaborat un ghid terapeutic adresat
specilialiștilor încă din octombrie 2001, unde sunt consemnate aspectele celor mai
importante abordări și metodologii terapeutice.
Gunderson și echipa sa de cercetători, John Oldham, Glenn O. Gabbard, Paul
Soloft, David Spiegel și alții, pledează pentru măsuri terapeutice specifice din cauza
riscurilor sociale și ale costurilor directe și indirecte foarte ridicate pe care le generează
acești mari „utilizatori de servicii medicale” și mari „dizabilități vocaționale și profesionale”
(ISSPD – Newsletter, 1998). Este recomandat ca abordarea terapeutică să fie făcută în centre.
Justificarea existenței unor asemenea centre, organizate după o bine pusă la punct
metodologie, este susținută de date epidemiologice foarte recente, valabile pentru toate
țările unde se face „o sistematică st udiere și cercetare a fenomenului” (Gunderson, 1999).
Metologiile cele mai moderne, consacrate acestei categorii de pacienți, necesită
abordarea de tip echipă terapeutică multimodală, cu multă competență și expertiză,
îmbinând fermitatea, empatia și flexibilitatea într -un mod creator.
Un tratament corect îl poate ajuta pe pacientul borderline să se simtă mai bine, să
fie mai stabil și să aibă o viață mai implinită. Familia și prietenii pot sprijinii pacientul să
solicite ajutor. Tratamen tul este aproape în exclusivitate psihoterapeutic, tratamentul
medicamentos fiind destinat, de cele mai multe ori, comorbidităților.
Uneori poate fi necesar un tratament mai intens într -un spital psihiatric.
Spitalizarea poate, de asemeni, asig ura siguranța pacientului care se automutilează.

31
Deoarece tratamentul poate fi intens și de lungă durată, pacientul are mai multe
șanse de reușită dacă apelează la un specialist în tratarea acestei tulburări.

2.3. Recomandări psihoterapeutice
Psihoterapia în cazul TPB este o terapie de lungă durată, cu o durată
aproximativă de 5 -7 ani. De cele mai multe ori, abordarea terapeutică este marcată de
numeroase întreruperi și schimbări de psihoterapeuți, de schimbări de sta re ale pacientului și
treceri din etapa de idealizare în cea de devalorizare. Astfel, înainte de a hotărî oprirea
tratamentului sau schimbarea este necesară o analiză a relației terapeutice, acesta fiind
foarte importantă pentru succesul terapiei.
Experiența, înclinațiile vocaționale ale persoanelor ce compun echipa terapeutică
sunt dublate de o atentă selecție a celor două însușiri adecvate muncii cu pacienții
borderline. Există sisteme de selecție și criterii de selecție, dar ideal ar fi ca terapeuții să -și
aplice un sismtem pe cât de riguros posibil de auto -selecție, ceea ce specialiștii reputați ca
Lineham și O. Kernberg recunosc că ar fi greu de realizat ( 1993).
Fiecarea specialist este expert într -o anumită modalitate terapeutică (de exemplu
terapie dialectică comportamentală, terapie psiho -educațională, terapie psiho -analitică etc.),
coordonatorului revenindu -i rolul de supervizare a întregului plan terapeutic, inclusiv a
deciziei de terapie farmacologică, cu delimitar ea clară a obiectivelor -țintă.
Terapiile cu acești pacienți sunt consumatoare de timp și costisitoare, iar
training -ul specialiștilor se desfășoară pe lungi perioade de timp, cu prețul unor eforturi
laborioase și riscul de abandon profesio nal. Tratamentul pentru pacienții cu astfel de
tulburare poate să constituie o problemă pentru terapeut din cauza „furtunii de afecte” și
necesită o atenție deosebită. Tratamentul aplică o terapie mixtă, suportivă și exploratorie.
Terapeutul fu ncționează deseori ca un ego auxiliar, fixând limite și oferind structură, iar
terapia comportamentală poate fi utilă pentru controlul impulsurilor și al izbucnirilor de
mânie, pentru reducerea senzitivității la critică și rejecție. Din punct de vedere
farmacoterapeutic, sunt folosite anti -depresivele și, în doze mici, antipsihoticele.
Tratamentul tulburării de personalitate borderline s -a imbunătățit în ultimul
timp prin adoptarea unor tehnici specifice destinate pacienților cu aceast ă afecțiune.
Tratamentul poate include psihoterapie, medicație sau spitalizare pentru clienții cu risc.

32
Cea mai eficientă formă de tratament s -a dovedit până acum a fi psihoterapia.
Opiniile de terapie sunt, în general următoarele :
1. Psihoterapia di alectic -comportamentală – o formă
specifică de terapie, dezvoltată special pentru această tulburare.
Dezvoltată de Marsha Lineham, DBT a devenit standardul de aur pentru
tratamentul tulburării borderline, fiind recomandată de toate ghidurile interna ționale și de
Organizația Mondială a Sănătății. Aceasta se realizează prin consiliere individuală, de grup
sau prin telefon, și constă în însușirea unor abilități de bază pentru învățarea pacientului
cum să -și regleze emoțiile, să tolereze sen timentele și să îmbunătățească relațiile. DBT și -a
dovedit eficiența în reducerea comportamentelor suicidare, autoagresiunilor, zilelor de
spitalizare psihiatrică, depresia, a redus renunțările la tratament, impulsivitate și furie și a
crescut calitatea vieții și nivelul global de funcționare.
2. Schema –based therapy sau schema terapia – o
metodă terapeutică integrativă care reunește elemente cognitiv -comportamentale,
elemente de Gestalt terapie și elemente din teoria psihanalitică a rela țiilor de
obiect sau teoria atașamentului.
Schema terapiei a fost dezvoltată de Dr. Jeffrey E. Young pentru a fi utilizată în
tratamentul tulburărilor de personalitate și tulburări cronice DSM AXA I, atunci când
pacienții nu răspund sau recidivează după ce au trecut prin alte terapii.
3. Tratamentul pe bază de mentalizare (MBT) – este
o terapie psiho -dinamică
MBT este o formă de psihoterapie psihodinamică, dezvoltată și manualizată de
Peter Fonagy și Anthony Bateman. MBT a fost conceput pentru perso anele cu tulburare de
personalitate borderline (TPB), care suferă de atașament dezorganizat și din această cauză
nu au reușit să dezvolte o capacitate de mentalizare în contextul unei relații de atașament
sigur. Fonagy și Bateman consideră c ă mentalizarea este procesul prin care interpretăm
implicit și explicit acțiunile noastre și ale celorlați ca fiind semnificative pe baza stărilor
mentale intenționale. Obiectivul tratamentului este ca pacienții TPB să își crească
capacitatea de mentalizare care ar trebui să îmbunătățească reglarea emoțiilor și să
stabilizeze relațiile interpersonale.
4. Psohoterapia concentrată pe transfer (PTF)

33
Această terapie se concentrează pe relația, respectiv alianța dintre pacient și
terapeut – ajutând p acientul să înțeleagă emoțiile și dificultățile inevitabile într -o relație.
Scopul terapiei este ca pe viitor pacientul să poată aplica în relațiile sale ceea ce a învățat în
terapie.
PFT este un tratament psihodinamic modificat, foarte structurat, bis ăptămânal,
bazat pe modelul de tulburare de personaliate borderline al lui Otto Kernberg. Acesta vede
individul cu organizare de personalitate borderline (BPO), ca deținând reprezentări de sine
și ale altor persoane semnificative nereconciliate și internalizate contradictoriu, reprezentări
cu o mare încărcătură și semnificație afectivă. Apărarea împotriva acestor relații de obiect
internalizate contradictoriu conduce la relații perturbate cu ceilalți și cu sine.
Percepțiile distorsionate de sine, ceilalți și emoțiile asociate sunt în centrul
tratamentului, deoarece acestea apar în relația cu terapeutul (transfer). Tratamentul se
concenterează pe integrarea acestor părți separate ale Sinelului și ale reprezentanților despre
ceilal ți, deoarece interpretarea consecventă a acestor percepții distorsionate este considerat
mecanismul principal de schimbare în tratamentul psihoterapeutic al persoanelor
diagnosticate cu TPB.
5. Terapia cognitiv -comportamentală
Particularitatea tratament ului psihoterapeutic din TPB constă în faptul că, în
paralel cu psihoterapia individuală, este necesară dezvoltarea unui set de abilități
psihologice care permit clientului să își amelioreze mai rapid simptomele și să își crească
calitatea v ieții, menite să scadă haosul interpersonal, labilitatea și intensitatea emoțiilor,
impulsivitatea, și constă în predarea a patru tehnici:
– Mindfulness: practica de a fi deplin conștient și prezent în acest moment, se învață
abilitățil e legate de conțiut – prin a defini „ce este mindfulness”, de a observa, a descrie, a
participa, și cele legate de proces – „cum facem mindfulness ”, a nu judeca un lucru pe rând,
eficiență.
– Toleranță la stres: cum să tolerezi durerea și str esul în situații dificile, strategii de
mangement a crizelor.
– Eficacitatea interpersonală: cum să ceri ceea ce vrei și să spui „ nu”, menținând în
același timp respectul de sine și relațiile cu ceilalți în limite ecologice.

34
– Reglarea emoțiilor: cum să schimbi emoțile pe care dorești să le modifici, pentru a
scădea vulnerabilitățile negative, a scădea suferința și a crește emoțiile „ pozitive ”.
6. Terapia prin respirație
Linehan numește tehnica „ mintea în țeleaptă ” – un fel de stare de calm, pe fare
doctorul insistă că aproape toți pacienții cu tulburări o pot atinge. „Pacienții trebuie doar
să își urmărească respirația și să încerece să se concentreze asupra unui centru din corpul
lor unde a junge aerul în cele din urmă”, explică Lineham. Terapia lui Lineham a avut
rezultate miraculoase pe zeci de pacienți, așa cum a fost adoptată și de alți specialiști din
domeniu.
Este dificil să spunem care dintre aceste abordări este mai eficientă și răspunsul
consider că îl reprezintă o combinație a acestor abordări, în funcție atât de modul în care
reacționează fiecare pacient la diferite abordări dar și de severitatea tulburării.

2.4. Relația cu o personalitate b orderline
Pentru a descrie relațiile cu o persoană borderline va trebui să o împărțim în cele
două planuri ale vieții acesteia, respectiv de idealizare și de devalorizare., Astfel, pentru a
înțelege modul în care putem percepe și înțelege modul în care indivizii borderline
funcționează.
Etapa de idealizare:
Persoana borderline este cameleonică și se adaptează cerințelor, folosind strategia
ca metodă de a se asigura că nu o vei părăsi . Latura emoțională fiind insuficient
dezvoltată, personali tatea nu este închegată și, drept urmare, aceasta se poate adapta mai
ușor la persoana cu care interacționează. Entuziasmul față de ideile persoanei cu care intră
în contact reprezintă un semnal de alarmă.
Borderlin -ul nu respectă limitele celuila lt dar le apără cu îndârjire pe ale sale.
Acesta înțelege conceptul de limite, iar ceea ce pare că sunt granițe pe care și le apară sunt,
de fapt, mecanisme de protecție, strategii de supraviețuire împotriva abandonului, nu
principii de viață.
Un a lt aspect important în etapa de idealizare este că pacienții borderline nu
respectă convenții sociale, fiind extrem de provocatori. Seducția este modalitatea prin care se

35
asigură că nu este părăsit sau abandonat. Acest mecanism este unul dintre puținele ac te
conștiente pe care acesta le face în interacțiunea cu alte persoane.
În cazul în care persoanea are tendințe narcisiste, acesta adoră să fie în centrul
atenției, caracteristicile acestei tendințe manifestându -se prin abuz și risc. Sexualitatea
ridicată, lipsită de limite, face din borderline un partener foarte dorit. Partenerul borderline
poate să creadă că a descoperit ceva extrem de special și rar.
De cele mai multe ori, persoana care se află într -o relație cu un borderline are
aceeași traumă lega tă de relația cu părinții sau de abuzuri. Numai că acesta a negociat altfel
efectele și a devenit cineva care face pe plac celorlați și încearcă să îi salveze. Putem
spune că ambele persoane au fost rănite cam în același fel, dar și -au dezvoltat mecanisme de
supraviețuire diferite.
Alte tipare de comportamente :
– te previne că nu e așa cum crezi, apoi demonstrează cu prisosință
– rămâne în relație cu foștii iubiți
– agresiv verbal, fizic, emoțional
– accelerează ritmul relației
– se bazea ză exagerat de mult pe alte persoane
– nu își asumă responsabilitatea propriilor comportamente.
Etapa de devalorizare :
Conștientizarea relației, de către partener constă în acceptarea realității. Partenerul
borderline bănuiește că reacțiile emoțion ale exagerate nu intră în sfera normalității și
constată o discrepanță considerabilă între ceea ce spune și ceea ce face persoana cu care este
în relație.
Înțelegerea a ceea ce se întâmplă neliniștește grav persoana borderline care
caută stimuli constanți. De aceea, de cele mai multe ori provoacă certuri, are ieșiri
emoționale tot mai dese, aduce acuzații nefondate legate de relație.
Persoana borderline este obișnuită încă din copilărie să anticipeze dezastrul,
este obișnuită ca, du pă perioade de liniște, să urmeze haos și dramă. De aceea își controlează
anxietatea de anticipare provocând pur și simplu dezastrul. Are capacitatea de a te convinge
că nu ai dreptate și acuzațiile sunt nedrepte, ea e o victimă iar partenerul este d e o cruzime

36
insuportabilă. Tactica „tu ai, de fapt, o problemă ” este o strategie de apărare foarte frecventă
la borderline.
În funcție de gravitatea situației sau gradul borderline, aceasta fie devine agresiv ă și
reproșează lucruri, fie devine umilă și tristă provocând milă și duioșie (prima este întâlnită la
un borderline distructiv iar a doua mai frecventă la un borderline auto -distructiv).
Alte tipare de comportament :
– Susține lipsa de respect, iubire și apreciere
– Face acuzații
– Apar semnale clare de i nfidelitate
– Oferă afecțiune doar pentru a menține relația
– recurge la tactica FOG, adică teamă, obligație,
învinovățire.
Astfel, în relație se resimte oboseala, pentru că orice lucru este obținut cu mari
strădanii atunci când este vorba de un borderline. Ap are frustrarea, neliniștea, fiecare zi poate
deveni o nouă surpriză când ești în relație cu o persoană cu TPB.
De cele mai multe ori, în timpul relației sau la ieșirea dintr -o astfel de relație, cei
care trăiesc, iubesc, conviețuiesc cu un borderline se s imt precum un soldat întors de pe front.
Este ca și cum ai trăi un război emoțional dar mai puțin traumatic, având ca efect preluarea
unor tipare de comportament ce dereglează homeostazia și generează disconfort în viața
partenerului borderline.
La ieșirea din relație, persoanele cu care pacientul borderline a fost în contact
trăiesc sentimente ambivalente precum : răzbunare, vină că o abandonezi la greu, rușine că nu
ți-ai apărat integritatea, durere cauzată de pierdere, confuzie create de întrebarea „joc s au
iubire?”.
Pentru a te asigura de o relație sănatoasă :
1. trasarea limitelor relației
2. cunoașterea afecțiunii și a simptomelor prezente
3. abordarea adecvată a persoanei (empatie, sprijin,
adevăr)
4. responsabilizarea persoanei
5. găsirea de modalități de suport.

37
Încheierea unei astfel de relații este dificilă și, adesea, chiar mai dureroasă decât
relația în sine. Încheierea relației însă are avantajul că, după o perioadă intensă de suferință,
aceasta ia sfârșit în timp ce, dacă relația continuă, suferința nu va av ea sfârșit. Relația trebuie
încheiată ferm și rapid. Tentativele de negociere din partea celuilalt trebuie refuzate fără a fi
prea mult negociate. La întreruperea relației este recomadat să rezistăm obstacolelor, crizelor,
negocierilor cu tentă nevinovată, dar care au scopul de a restabili conexiunea. Toate aceste
tentative de reconectare pot continua pe o durată foarte mare, iar când spunem asta vorbim în
termeni de luni de zile sau chiar ani. Cu cât trece timpul însă, cu atât tentativele de negociere
devin mai rare.
Întrebări de genul: „ce faci?”, „ești bine?”, sau ambiguități de genul „poate” vor fi
ancore și noi posibilități de care persoana se va lega pentru a putea restabili legătura.
Relația terapeutică nu se deosebește esențial de relația cu celelalt e persoane din
viața persoanelor borderline, fiind vorba tot de o conexiune interpersonală. Ca atare, etapa de
idealizare și cea de devalorizare survin inclusiv în cadrul interacțiunii cu terapeutul. Alianța
terapeutică este aproape imposibil de stabilit, iar pacientul va testa mereu limitele
terapeutului, încercând fie să îl provoace pentru a obține reacții emoționale, fie să îl seducă.
De regulă, persoanele borderline nu realizează că au o problemă, răspunsul lor
automat la orice încercare a vreunei perso ane apropiate de a le arăta o deficiență
comportamentală este să întoarcă totul împotriva acelei persoane mecanismul „nu eu am o
problemă, ci celălalt are o problemă” și este prezent, persoana postând în victimă inocentă și
neînțeleasă. Pentru că nu reali zează că au o problemă, aceștia nici nu vor cere ajutorul unui
terapeut. De cele mai multe ori ajung în terapie pentru că persoane apropiate i -au forțat sau i –
au presat să meargă. În aceste condiții, terapia are șanse minime de reușită pentru că pacientul
nu este angajat în terapie, ci este preocupat de două lucruri: să le demonstreze celor care l -au
trimis acolo că nu au avut dreptate și să convingă terapeutul că el, de fapt, este o victimă
nevinovată.
Există însă o situație aparte care creează premisele u nei terapii de succes. Dacă
persoana care suferă de tulburare borderline ajunge la terapie din proprie inițitivă, ca urmare a
faptului că a realizat că modul în care se comportă face rău altora. Putem spune atunci că, în
acea situație, persoana a dezvoltat o formă primară de empatie, sau cel puțin o formă de

38
responsabilitate față de propriile acțiuni și, ca urmare, o rușine față de propria comportare din
trecut. În acel moment, clientul îndeplinește condițiile terapiei:
1. știe că are o problemă
2. știe că nu o poate rezolva singur
3. cere ajutor
Îndeplinind condițiile, persoana fiind complicată și dorindu -și schimbare, putem
spune că întrunim cerințele necesare pentru o terapie de succes.

39
CAPITOLUL 3.
STUDII DE CAZ

3.1. Studiu de caz B.M.
Rezumat
Trauma, suferința fizică și psihică, abandonul părintelui, bulling -ul, pot fi
evenimente de viață ce conduc către o tulburare de personalitate. Atunci când copilăria este un
ring emoțional în care expunerea la traumă, abuzul fizic și psihic este o realitate de zi cu zi, cu
un tată care abandonează familia și o mamă hiperprotectivă dar totodată autoritară, suntem
martori la un panou ce poate genera o tulburare de personalitate de tip borderline.
Date de identificare:
Nume, prenume: B.M., 17 ani
Satre civilă: necăsătorită
Studii: medii
Ocupatie: elevă

Motivele întâlnirii:
Pacienta se prezintă la cabinet împreună cu mama pentru a solicita servicii de
consiliere psihologică care să ajute la procesul de maturizare, acceptarea relației mamei și de a
depăș i trauma cauzată de decesul unui coleg. Descrierea situației făcută de mamă face referire
la momentele de criză prin care trece familia, la lipsa de complianță și înțelegere a pacientei în
ceea ce privește noua relație pe care aceasta o are și „crizele man ipulante” ale fiicei sale.
Totodată, mama declară că fiica o domină cognitiv și emoțional și că s -a săturat de această
situație, iar fiica își acuză mama de lipsă de înțelegere și abandon în favoarea relației cu
iubitul.
Relatarea pacientului:
Pacienta are un discurs coerent, activ, logic, trecând de la un subiect la altul,
menționând probleme emoționale, de sănătate și de familie. Discursul face cunoscul faptul că
vorbim de o persoană care s -a născut cu o malformație gravă și ale cărei șanse de

40
supraviețui re au fost minime. Pacienta a suferit mai multe intervenții chirurgicale pentru a
supraviețui și pentru a putea avea o viață normală. La vârsta de 2 ani, tatăl abandonează
familia din cauza problemelor legate de sănătatea fiicei și implicarea într -o altă r elație,
întreaga responsabilitate rămânând mamei. Aflăm că pe parcursul demersurilor medicale,
însemnând 7 intervenții chirurgicale, pacienta a intrat în moarte clinică timp de 12 minute la
vârsta de 2,5 ani. Copilăria i -a fost marcată de traume fizice, mu lte zile de spitalizare și o
viață condiționată de limite.
Relatarea istoricului medical este insoțită de fluctuații ale dispoziției, discurs
coerent, agitație psihomotorie, anxietate, plâns, disperare, neputință.
Istoric de viață:
Pacienta provine dintr -o familie dezorganizată, unic copil. Mama este descrisă ca
fiind afectivă, dar autoritară și acuzată de abandon în ultima perioadă . Aceasta este unic
întreținător de familie, are responsabilități multiple, pacienta afirmă că au o legătură strânsă.
În prezen t pacienta este elevă la liceu. Locuiește în aceeași casă cu mama, sora necăsătorită a
acesteia, bunicii din partea mamei despre care afirmă că „sunt dusi cu capul”. În timpul
discuțiilor, din relatări înțeleg că nici mama nu are o relație bună cu ceilalți membrii ai
familiei, fiind prezente tensiuni și uneori agresivitate fizică și psihică.
Istoricul bolii psihice
Debut. Se remarca un debut în clasa a III -a, pacienta fiind ținta ironiilor colegilor și
a grupului de cunoscuți. Poartă ochelari, aparat dentar și a efectuat intervenții care limitează
comportamentul. Se îmbolnăvește ușor, timpul alocat jocului este limitat și activitățile sunt
restricționate.
Dinamica tulburării. Clasa a VII -a, în urma traumelor psihice suferite, pacienta
începe procesul de automutilare, se zgârie, dorește să atragă atenția și compasiunea, începe să
se asocieze cu grupuri toxice, fumează și exprimă o sexualitate foarte puternică. Perioada în
care manifestă aceste comportamente este de lun gă durată și se accentuează în clasa a IX -a,
când colegul de clasă pentru care pacienta susține că avea sentimente puternice de iubire și
afecțiune nedeclarate și care era singurul care „mă înțelegea” se sinucide. În timpul
ceremoniei de înmormântare a col egului și după, pacienta manifestă comportamente de
descărcare cu furie, plâns, izbucniri agresive față de toate persoanele cu care intră în contact.
Acest comportament stabilizează și mai mult eticheta și presupozițiile cu care aceasta intră în

41
contact pr ivind sănătatea ei psihică. Urmează episoade depresive, asumarea respunsabilității
pentru comportamentul persoanei decedate, asumarea culpabilității, trăiește sentimente
multiple de vinovăție. Își asumă răspunderea pentru fratele mai mic al persoanei deced ate,
având trăiri ambivalente, atât în ceea ce privește propria persoană, cât și persoanele cu care
intră în contact. Aceștia o acuză că este urâtă, este evitată de copii și neacceptată în grup.
Menționez că mediul de proveniență este unul rural, primitiv, în care nivelul educațional este
scăzut.
Examenul stării psihice prezente
În timpul discursului pacienta este cooperantă, mimică disforică, fluctuantă, gestica
exacerbată, agitație în miscări, contact psihic și vizual prezent, cere pauză să fumeze, voce c u
tonalitate amplă, răspunde la întrebări, oferă detalii, comunicarea se stabilește, dispoziția este
conformă cu relatările, discurs verbal centrat pe probleme și trăiri personale, pe sentimente și
trăiri emoționale, insight present. Se observă instabilita te și manifestări de tip agresiv verbal
atunci când, în cadrul dialogului, este abordată problema relației pe care mama o are, si pe
care pacienta o consideră toxică și lipsită de sinceritate.
Pacienta susține că are în continuare probleme cu bulling -ul din partea colegilor din
școală „proastă, urâtă, nimeni nu o să stea cu tine”, că acasă nu -i este respectată intimitatea,
fiind controlată de mamă, mătușa și bunică. Bunicul este agresiv, deasemenea suferă de o
afecțiune care îi limitează mijloacele de perce ptie: „mă simt a nimănui”, „nu sunt deloc
fericită și nu mă pot integra”, susține pacienta. Aceasta relatează că mama petrece mult timp
plecată pentru a participa la noua relație, iar ea este „abandonată”.
Anamneză psihologică:
– Trăire depresivă de intensit ate majoră
– Tendințe suicidare cu risc
– Relații interpersonale instabile
– Stimă de sine scăzută, autodepreciere
– Elemente de comportament compulsiv
– Anxietate generalizată
Atenție : capacitate de concentrare asupra discursului, ascultare activă, logoree în
funcție de starea cu care se prezintă la terapie.

42
Memorie : conformă cu vârsta cronologică, oferă detalii, precizie în date și
conținut.
Gândire : ritm și flux prezente, asociații logice prezente, capacitatea de
abstractizare păstrată, discurs centrat pe tră iri, poate efectua calcule, realizează asemănări și
deosebiri, conținut ideativ depresiv.
Dispoziție : fluctuație de dispoziție, neliniște, anxietate, iritabilitate.
Apetit alimentar : prezent.
Randament util și social : diminuat.
Analiza cantitativă și calit ativă a performanțelor
Probe aplicate: Millon Adolescent Clinical Inventory, TAT, Lucsher Test, Raven.
În urma testelor aplicate a rezultat: În întâlnirile ce au urmat, pacienta relatează
stări conflictuale permanente cu membrii familiei și ai grupului din care face parte. Dorește să
schimbe mediul, dar se teme de schimbare. Refuză total ideea de a se muta cu mama și
prietenul ei care o face „jigodie” și se retrage în relația cu cu bunica și mătușa până când
acestea încearcă să „o ajute” manifestând control și verificând permanent acțiunile ei,
privând -o total de intimitate și o ghidează prin excursii organizate către vizitarea de mănăstiri
și biserici.
Toate aceste trăiri, întâmplări, conduc pacienta către comportamente compulsive,
mărește consumul de al cool și tutun și întrerupe tratamentul pdihiatric pentru depresie.
Marturisește găndurile suicidare însoțite de ideea „nu mai am nevoie nici de
mama”, „mă bucur că ea e fericită”.
Paternuri de personalitate (scalele 1 -9) sunt utilizate pentru a identifica și sintetiza
diferite dimensiuni ale patternului interpersonal al adolesentului, afectivitate, stil cognitiv și
tendințe comportamentale;
Scala 2A inhibat 115 (0 -115) – adolescenta prezintă o capacitate scăzută de a
experimenta evenimentele plăcute. La baz a acestui tip de personalitate se află dezechilibrul
între anticiparea durerii psihice și plăcerea psihică scăzută, ceea ce conduce la o senzație de
detașare către circumstanțe izolante și comportamente de înstrăinare.
Scala 2B trist 115 (0 -115) – apare tr ăirea unui sentiment profund de pierdere și
abandon, precum și lipsa speranței cu privire la viitor.

43
Scala 8B auto -devalorizare 107 (0 -115) – adolescenții care obțin scoruri clinice la
această scală sunt orientați spre simțirea durerii, acceptă blamarea și , uneori, chiar acceptă
durerea provocată de brutalitatea fizică.
Patternul tendinței borderline 115(0 -115) – indică prezența orientării emoționale
disfuncționale și dezadaptative ale trăirilor adolescentului/subiectului.
Sindroamele clinice sunt descrise ca fiind extensii sau distorsiuni ale personalității
de bază ale adolescentului. Astfel, pentru scalele FF (trăiri depresive) și GG (tendințe
suicidare), scorurile clinice 115 indică prezența simptomelor specifice de apatie, stima de sine
scăzută și auto -depreciere. Totodată, ideația suicidară este prezentă, dar în scopul atragerii
atenției asupra nevoilor sale.
Testul Raven obține un scor ce indică un coeficient de 115, nivel intelectual
superior.
Testele de apercepție tematică (TAT) dezvăluie trăirile și emoțiile confuze prin
tematica centrată pe singurătate și lipsa de speranță. Se confirmă deasemenea schimbările de
dispoziție, centrarea pe comportamentele de autopedepsire, subliniază lipsa stimei de sine,
lipsa de control, lipsa limitelor în relație.
Com portamente specifice: comportamente bizare, tărăgănare a lucrurilor, reacții
impulsive, pierderea controlului, tentative de suicid, retragere în sine, ticuri nervoase,
tulburări de somn, fobii, insomnie, accese de plâns, izbucniri de furie.
Sentimente fami liare: supărare, enervare, tristețe, depresie, vinovăție, în panică,
plin de regret, fără speranță, neajutorat, gelozie, singurătate, înverșunare, tensiune.
Senzații fizice: amețeală, incapabilă să mă relaxez, dureri de stomac, ticuri,
oboseală, nod în gât, privire incețoșată, palpitații, probleme de vedere.
Imagini care corespund: imagini sexuale agreabile, imagini de neajutorare,
imagini de singurătate, imagini legate de seducție, imagini legate d e dorința de a fi iubit.
Imaginea de sine: rănită, nefacând față situației, pierzându -mi controlul, vorbindu –
se de mine, rănindu -i pe ceilalți, eșuând, prinsă în capcană, având o viață dezordonată, ținta
ironiilor.
Gânduri familiare: sunt lipsită de valoar e, sunt un nimeni, sunt neatractivă,
incompetentă, nedorită, viața este fără sens, goală, nu aștept nimic, fac multe greșeli, nu pot să
fac nimic bun.

44

Interpretări în registrul somatic
Tulburările psihosomatice au avut un rol esențial, atât în declanșarea suferinței
pacientei, cât și în evoluția acesteia. Răspunsul pe care pacienta l -a oferit dificultăților cu care
s-a confruntat este în directă corelație cu vulnerabilitățile personale. În ciuda abilităților sale
de a face față simptomelor tulburării, au e xistat și evenimente pe care nu a reușit să le
depășească, iar efectele au căpătat un contur în registrul psihosomatic și s -au îndreptat spre
spectrul patologic.
Pentru aceasta, suferința ei sufletească s -a exprimat întotdeauna „în alb și negru”
între două planuri: dragoste/ură, bine/rău, idealizare/devalorizare, urmate de sentimentul că
cealaltă persoană nu este la fel de implicată, disponibilă, atașată.
Concluzii:
În urma coroborării rezultatelor obținute, se poate descrie o persoană care are o
capacitate diminuată de a -și activa resursele proprii, în vederea depășirii situațiilor stresante
apărute în diferite contexte. Sunt identificate trăsături caracteristice ale unei persoane ce poate
fi încadrată în categoria tulburărilor de personalitate de tip borde rline, manifestată printr -un
sindrom depresiv, având o energie scăzută, instabilitate psiho -emoțională, autodevalorizare,
teama de singurătate.
Testele proiective evidențiază trăsături de personalitate de tip borderline care nu a
reușit să depășească conflictul intern al ambivalenței durere -plăcere, trăind repetitiv angoase
într-un registru primitiv.
Acesta poate fi considerat motivul pentru care, la nivel somatic, pacienta este „atât
de receptivă”, fiind evidențiate manifestări din domeniul psihosomatic prin acuze somatice. O
altă dimensiune a personalității sale care permite și susține „șansa” ca patologia să fie
exprimata și jucata corporal este iritabilitatea și slabul control al pulsiunilor ostile.
Ca urmare a acestor simptome, clienta are un comportament dezadaptativ care îi
ridică probleme de adaptare și dificultăți serioase în ceea ce privește siguranța fizică și
psihică, atât personala, cât și pentru cei din jur. Dispoziția labilă, manifestarea intensă și
neadecvată a emoțiil or, trăirilor, conduce la agresivitate verbală sau fizică exprimată prin
comportament de auto -mutilare și tentative de suicid declarate.
Recomandări:

45
– Monitorizare și tratament psihiatric;
– Consiliere psihologică și terapie sistematică;
– Psihoeducație pentru membrii familiei.

3.2. Studiu de caz C.S.
Dacă vorbim de un borderline ale cărui cote maxime evaluate rămân în zona de
clinic fără să vorbim de o formă patologică, putem afirma că acesta are o viață decentă, dar cu
multe ruminații, ghidată de anxietate, stări depresive, și a cărei afecțiune poate fi bine ascunsă
în comorbidități. Uneori, copilăria unui borderline este un ring emoțional în care nevoile îi
sunt negate, iar abuzul psihic este prezent prin autoritatea părinților, dar nu este marcată de
traume majore. În istoricul persoanelor cu tulburare borderline în zona de clinic și care
prezintă o formă schizoidă ca patern comportamental, găsim de obicei elemente de abuz
psihic sau comportamental sever sau putem să îi regăsim pe ei ca martori la astfel de situații.
Atunci când vorbim de un individ borderline, vorbim de un trecut marcat de
experiențe neplăcute, persoane primare care i -au neglijat, au pus presiuni, au negat emoții și
nu au recunoscut meritele persoanei, conducând astfel individul către o lume dihitomică,
anxioasă, care prezintă simptomele și manifestările tulburării de personalitate borderline
ascunse în alte forme de comportament și tulburări ale homeostazei.
Rezumat
Conflictul, întâmplările sau trăirile din familie pot constitui factori de
vulnerabilitate ce pot sta la baza unei vieți neliniștite, un carusel de emoții și stări, indecizie,
idei fixiste, anxietate ridicată ce poate conduce către dezvoltarea unei tulburări de
personalitate ce se poate ascunde sub forma altei afecțiuni psihogene.
Răspunsul pacientei la evenimentele cu care s -a confruntat a stat la baza
manifestării comportamentelor specifice unei tulburări de personalitate, cu simptomatologie
clinică de intensitate moderată ascunsă în spatele unei depresii majore. Acest aspect este
confirmat de evoluția, stările, trăirile încercate în perioadele de manifestare, toate fiind
influențate în mod direct de starea sa emoțională și modificările de dispoziție de tip
disfuncțional.

46
Trăirile prezente nu îi permit pacientei să își construi ască strategii eficiente în
vederea depășirii dificultăților cu care se confruntă. Nevoia de atenție, stima de sine scăzută,
trăirile paranoide, cognițiile în alb și negru, iritabilitatea, conduc către instabilitate și
dezechilibru, punând presiune pe memb rii familiei și împingând către abandon.
Prin cazul prezentat, doresc să scot în evidență trăsăturile borderline ascunse în
comorbidități.

Date de identificare:
Nume si prenume: C.S., 50 de ani
Stare civilă: căsătorită / 1 copil
Studii: medii
Ocupație: lu crător comercial
Motivele întâlnirii:
Pacienta se prezintă împreună cu soțul la cabinet pentru a solicita servicii de
consiliere clinică pentru a depăși un eveniment de viață traumatic și efectele acestuia în viața
de familie pentru soț „dorința mea este s ă îl ajut să își revină, deși uneori simt că sunt mai rău
decât el”, „deși accidentul a avut loc acum un an, eu încă refuz să cred că s -a întâmplat”, „de
la accident viața noastră s -a dat peste cap”, „Dumnezeu mi -a dat semne să nu mă duc, dar m –
am dus, sun t vinovată!”, „se întâmplă acum ceea ce am simțit. De multe ori mă uitam în
oglindă, mă vedeam văduvă și asta mă făcea să plâng”, „știu că recuperarea soțului va dura 2
ani”.
Relatarea pacientului:
Pacienta are un discurs incoerent, marcat de o fugă de ide i, trecând de la un subiect
la altul, mentionând probleme emoționale, de sănătate și de familie.
Relatarea este însoțită de fluctuații ale dispoziției, anxietate și freamăt al mâinilor,
stare depresivă manifestată prin plâns, ușoară agitație psihomotorie, disforie, iritabilitate.
Istoric de viață:
Provine dintr -o familie organizată, are un frate mai mic. Părinții, ocupați cu
activități productive, sunt descriși ca fiind reci și autoritari, puțin prezenți în relație, dar cu
care pacienta afirmă că are acum o legătură strânsă. A absolvit 12 clase. Este în prezent
lucrător comercial în afacerea părinților, pe care o gestionează împreună cu fratele și cumnata.

47
Locuiește cu soțul în aceeași casă cu fratele, soția și nepotul acestuia, despre care afirma „nu
îi sup ort”, „nu vorbesc cu ei”, „nu te ajută nimeni la nevoie”, „de cumnata mea mi -e frică”,
„cred că umblă cu lucruri necurate”, „după accident ne -am întors către Dumnezeu și biserică,
înainte nu aveam timp”.
Pe parcursul discursului, pacienta marturisește „cre d în energii și în vieți
anterioare” și are cuvinte pline de reproș, ură, dușmănie, furie la adresa oamenilor cu care
intră în contact.
Istoricul bolii psihice:
Debut: În urma relatării subiectului, nu se poate preciza debutul tulburării, ci mai
degrabă e pisoade de disconfort acut în momentele cu încărcătură emoțională din viața sa,
uneori chiar și fără să poată identifica momente dificile.
Anamneză psihologică:
– Dispoziție depresivă de intensitate majoră
– Relatii interpersonale instabile
– Stima de sine scăzu tă
– Elemente de comportament compulsiv
– Gândire de tip schizoid
– Anxietate generalizată
Examenul stării psihice prezente:
Pacienta este cooperantă, mimică disforică, fluctuantă, gestica exacerbată, agitație
în mișcări, contact psihic și vizual prezent, voce cu tonalitate amplă, răspunde la întrebări,
oferă detalii, comunicarea se stabilește, dispoziția este conformă cu relatările, discurs verbal
centrat pe problemele și trăirile personale, pe sentimente și trăiri emoționale, insight prezent.
Atenție: diminuar ea capacității de concentrare, a mobilității și volumului prosexic.
Memorie: ușoară alterare a capacității de fixare a evenimentelor, datelor, în strânsă
legătură cu tulburările de atenție.
Gândire: ritm și flux ideativ încetinite, asociații logice prezent e, capacitatea de
absractizare păstrată, discurs centrat pe trăiri, poate efectua calcule, realizează asemănări și
deosebiri, conținut ideatic depresiv.
Dispoziție: fluctuație de dispoziție modificată în sens depresiv, neliniște, anxietate,
iritabilitate.

48
Apetit alimentar: prezent, dar diminuat.
Randament util și social: scăzut.
Analiza cantitativă și calitativă a performanțelor:
Probe aplicate: Millon Clinical Multiaxial Inventory III, TAT, Lucsher Test,Raven.
În urma testelor aplicate, a rezultat:
Pentru Inventarul Clinic Multiaxial Millon – III, conform protocolului, sunt
întrunite criteriile de validare. Pentru tulburările clinice de personalitate, la categoria
Paternurilor cliice de personalitate au fost obținute scoruri cu semnificație clinică pentru
scala de personalitate Schizoid 90 (0 -115) și pentru scala Dependent 71 (0 -115). Acestea
evidențiază tendința subiectului de a avea o sferă mai restrânsă de contacte sociale, precum și
prezența unor sentimente de inadecvare atunci când este necesară relațio narea. Totodata se
observă nevoia de aprobare și consultare atunci când este pusă în situația de a -și asuma
răspunderea.
Pentru scala Patologie severă de personalitate , scala Borderline 78 (0 -115)indică
un scor cu semnificație clinică, dar se poate interpr eta cu atenție, deoarece subiectul obține
scoruri clinice la scala Depresie majoră 86 (0 -115) din cadrul Sindroamelor severe , astfel că
poate fi uneori imprevizibilă în reacții, cu stări fluctuante ale dispoziției, dar cu imagine de
sine subevaluată.
Testu l Raven obține un scor ce indică un coeficient de 110, nuvel intelectual peste
medie.
Testele de apercepție tematică (TAT) dezvăluie tendința de a se poziționa în umbra
soțului său, unde încearcă să mascheze nevoia de afecțiune, simțind un gol mare în sufl et.
Atribuie personajelor roluri simpliste care au o descriere sumară. Este identificat în relatările
sale disconfortul resimțit atunci când este supusă relaționării intense. Furia este mascată de
justificări cu caracter irațional ale deciziilor importante luate de personajele sale.
Comportamente specifice: anxietate și neliniște prezente, alimentație diminuată,
comportamente bizare, reacții impulsive, retragere în sine, accese de plâns, izbucniri de furie.
Sentimente familiare: supărare, tristețe, vinovăț ie, fericire, regret, plină de
speranță, neajutorată, relaxată, plictisită, singură, optimistă.
Senzații fizice: dureri de cap, amețeală, incapabilă să mă relaxez, furnicături,
oboseală, tremor, dureri de spate, probleme de vedere.

49
Imagini care corespund: imagini de singurătate.
Imaginea de sine: subapreciere, vorbindu -se de mine, ținta ironiilor.
Gânduri familiare: tot ceea ce fac nu este bine, mai bine stau mai retrasă.

Interpretări în registrul psihosomatic:
Stările psihosomatice au fost factorul motiv ațional de a apela la un specialist pentru
rezolvarea problemelor personale. Senzațiile resimțite la nivel corporal (abdomen, membre
superioare, cap, coloană) sunt în strânsă legătură cu simptomele de tip depresiv. Subiectul
dispune de abilități care au aj utat-o să depășească momentele de suprasolicitare de -a lungul
vieții, însă consumul emoțional este ridicat și resimțit la nivelul organelor.
Concluzii:
În urma coroborării rezultatelor obținute, se poate descrie o persoana care are
capacitatea de a -și acti va resursele proprii în vederea depășirii situațiilor stresante apărute în
diferite contexte, însă contextul actual de viață îi creează o vulnerabilitate în gestionarea
adecvată a trăirilor emoționale. Sunt identificate trăsături accentuate ale personalită ții de tip
borderline care se manifestă printr -un sindrom depresiv, nu foarte bine structurat, manifestat
prin stări de disforie, instabilitate psiho -emoțională, anhedonie, interes scăzut pentru activități
cotidiene.
Testele proiective evidențiază trăsătur i accentuate ale personalității de tip
borderline, care, într -un mecanism inconștient, este interiorizat prin manifestări la nivel
somatic.
Recomadări:
– Monitorizare și tratament psihiatric
– Consiliere psihologică printr -un program individual personalizat
– Psihoeducație pentru membrii familiei.

3.3.Studiu de caz

50
Atunci când vorbim de un individ borderline vorbim despre un trecut cu experiențe
neplăcute, persoane primare care i -au neglijat, abandon, o lume în alb și negru, împărțită în
dragoste și ură.
Manifestându -se ca un copil într -o carapace adultă, borderline -ul va aborda viața și
persoanele pe care le întâlnește într -una din cele două lumi ale sale cu capacitate foarte lejeră
de trecere a persoanei dintr -o lume în cealaltă, în funcție de nevoia de înc adrare. Acest tip de
comportament este numit „clivaj” și este principalul mecanism de apărare folosit de persoana
diagnosticată cu borderline.
Clivajul este separarea rigidă a gândurilor și emoțiilor pozitive și negative despre
sine și despre ceilalți, con ducând persoana borderline să -l trateze pe celălalt ca pe doi oameni
diferiți în momente diferite. Mecanismul are intenția de a proteja persoana de comportamente
nedorite sau incapabile de a fi procesate, sau de imagini contradictorii. Manipulatori în rela ții,
vor face uz de șantaj emoțional, vor acuza des persoanele din jur, vor blama surse externe
pentru nefericirea lor (Răzvan, 2018).
Există un patern inflexibil, puternic deviat de la așteptările culturale și care se
manifestă într -o gamă largă de contex te sociale și personale. Cei cu tulburare de personalitate
au o gamă mai limitată de emoții, atitudini și comportamente prin care fac față stresului vieții
cotidiene (Roxana, 2018).
Rezumat
Conflictul, întâmplările sau trăirile din familie pot constitui ră spunsul pacientei la
evenimentele cu care s -a confruntat și care au stat la baza dezvoltării unei tulburări de
personalitate cu simptomatologie clinică de intensitate moderată și majoră. Acest aspect este
confirmat de evoluția, stările, trăirile, tentative le de suicid încercate în perioadele de
agravare/manifeste și cele de stagnare, toate fiind influențate în mod direct de starea sa
emoțională și modificările de dispoziție de tip disfuncțional.
Tulburările de personalitate prezente nu îi permit pacientei să își construiască
strategii eficiente în vederea depășirii dificultăților cu care se confruntă. Nevoia de
apartenență, teana de abandon și dorința de iubire necondiționată nu pot fi satisfăcute,
pacienta având manifestările unei personalități de tip inst abil și iritabil. Cognițiile iraționale
de tip alb și negru, imaginea de sine scăzută, consumul de alcool și pierderea sensului vieții în

51
episoadele majore conduc la disociere și provoacă trăiri paranoide, halucinații și
comportament suicidar.
Date de iden tificare:
Nume și prenume: S.R., 20 de ani
Stare civilă: necăsătorită, fără copii
Studii: superioare, în curs
Ocupație: studentă anul III

Motivele întâlnirii:
Pacienta s -a prezentat la cabinet la recomadarea psihiatrului „doctorul a spus să vin
la psiholo g pentru ore de autocunoaștere”, „dorința mea este să mă sinucid, am încercat de
mai multe ori, dar medicul spune că vreau asta pentru că nu mă cunosc foarte bine, așa că am
venit să mă cunosc”, „am mai încercat, dar am fost salvată”, „medicul spune că am depresie”,
„uneori am senzația că îmi pierd mințile”, „și uneori văd lucruri”. „Așa că am venit la
dumneavoastră să mă ajutați”.
Relatarea pacientului:
Pacienta are un discurs logic, coerent, centrat pe problemele emoționale, de
sănătate și de familie.
Relatarea este însoțită de fluctuații ale dispoziției, stare depresivă manifestată prin
plâns, lentoare psihomotorie, anhedonie, disforie, iritabilitate, autoagresivitate.
Istoric de viață:
Provine dintr -o familie organizată, unic copil. Părinții sunt ocup ați cu activități
artistice și sociale, având plecări multiple din mediul familial. A absolvit 12 clase. Este în
prezent studentă în anul III. Fără loc de muncă. Locuiește cu iubitul, părinții și cu bunicii din
partea mamei în casa acestora, din localitate a X „cu părinții mă înțeleg bine, acum … mama
este obositoare și băgăcioasă, câteodată mă gândesc că a trăit destul”, „iubitul meu e singurul
care mă înțelege”, mărturisește pacienta.
Istoricul bolii psihice
Debut – în clasa a III -a când mama a plecat în s trăinătate la muncă „m -am simțit
abandonată”, manifestat prin tulburare de alimentație „am început să mănânc foarte mult”,

52
stări de tristețe „am fost foarte tristă”, stări de singurătate, anxietate și tulburări de
comportament „nimeni nu mă înțelege”.
Dina mica tulburării: clasa a XII -a, depresie „toată lumea știe că am făcut depresie
din cauza emoțiilor cauzate de bacalaureat, defapt eu eram foarte tristă că m -a părăsit iubita,
sunt bisexuală”, „mama ei ne -a prins și nu ne -a mai lăsat să fim împreună”, „de atunci am un
gol interior”, „de atunci am fost la 3 psihologi și la un psihiatru, am avut tratament o
perioadă”, „acum văd lucruri și îmi dau seama că îmi pierd mințile”.
Anamneză psihologică:
– Dispoziție depresivă de intensitate majoră
– Retații interpersona le instabile
– Impulsivitate cu potențial auto -dăunător (sex, abuz de substanțe)
– Imagine de sine înstrăinată
– Elemente de comportament compulsive
– Automutilare și tendințe suicidare
– Simptome disociative legate de stres, sentimentul de gol interior și pierderea
sensului în momentele de criză.
Examenul stării psihice prezente
Pacienta cooperantă, mimica depresivă, gestica redusă, lentoare în mișcări, contact
psihic și vizual scăzut, voce cu tonalitate joasă, răspunde la întrebări fără a oferi detalii,
comunicarea se stabilește, dispoziția este conformă cu relatările, discurs verbal centrat pe
problemele și trăirile personale, pe sentimente și trăiri emoționale, insight present.
Atenție: încetinirea capacității de concentrare, a mobilității și volumului prosexic.
Memorie: perturbată prin încetinirea capacității de fixare a evenimentelor, datelor,
în strânsă legătură cu tulburările de atenție.
Gândirea: ritm și flux ideativ încetinite, asociații logice prezente, capacitatea de
abstractizare păstrată, discurs centrat pe trăiri, poate efectua calcule, realizează asemănări și
deosebiri, conținut ideativ depresiv.
Dispoziție: fluctuație de dispoziție modificată în sens depresiv, neliniște, anxietate,
iritabilitate.
Apetit alimentar: prezent accentuat.
Randament util și so cial: diminuat.

53
Analiza cantitativă și calitativă a performanțelor
Probe aplicate: Millon Clinical Multiaxial Inventory III, Testul Szondi, TAT,
Lucsher Test, Raven.
În urma testelor aplicate, a rezultat:
– Personalitate de tip borderline definit de dispoziția labilă 95(0 -99), relații
interpersonale paradoxale 87(0 -98), imagine de sine nesigură 90(0 -97).
– Patern clinic de personalitate cu valori cuprinse între 0 -115 care indică
manifestări de intensitate clinică pentru scalele: Evitant, Depresiv, Maso chist,
caracterizate prin reprezentări compromise 90(0 -98), cogniție modestă 64(0 –
96), imagine de sine nemeritată 99(0 -99), relații interpersonale de evitare 87(0 –
98), imagine de sine înstrăinată 98(0 -98), reprezentări contrariate 67(0 -97),
temperament mel ancolic 88(0 -99), imagine de sine lipsită de valoare 92(0 -98),
cognitiv pesimist 98(0 -98).
Pentru scalele de patologie severă de personalitate s -au obținut următoarele scoruri
ce reprezintă personalitatea:
– Schizotipala, cu imagine de sine înstrăinată 96(0 -96), cognitivism autist 97(0 –
97), reprezentări haotice 89(0 -97)
– Paranoidă, definită de stare cognitiv suspicioasă 94(0 -99), expresiv defensivă
97(0-99), mecanism de protecție 92(0 -98)
Pentru scalele sindroamelor clinice moderate s -au înregistrat valori de risc
manifestate prin dependența de alcool, anxietate și tulburare de tip somatoform.
Testul Raven confirmă o inteligență cu un coeficient de 123, nivel intelectual
superior, iar testele de apercepție tematică dezvăluie trăirile și emoțiile confuze. Se con firmă,
desemenea, schimbările de dispoziție, centrarea pe comportamentele rele. Testele subliniază
credința pacientei despre meritul de a fi umilită și că merită consecințe dureroase. Desenele
prezintă personaje tăiate, iar poveștile au întotdeauna final t ragic sau trist, povești care produc
pacientei o stare de bine „când eram copil îmi imaginam că sunt o prințesă ce urmează să fie
ghilotinată”, „uneori mă vedeam ca un personajcare cădea de pe o stâncă și care se sfărâmă
până jos”, „personajul de film în c are mă regăsesc este personajul feminin din filmul A
dangerous Method – am uitat să vă spun: sunt masochistă”.

54
Comportamente specifice: auto-mutilare, alimentație și somn excesiv,
comportamente bizare, consum de alcool, reacții impulsive, tentative de suic id, retragere în
sine, accese de plâns, izbucniri de furie.
Sentimente familiare: supărare, enervare, tristețe, depresie, frică, panică, fără
speranță, gelozie, tensiune.
Senzații fizice: dureri de cap, amețeală, spasme musculare, probleme intestinale,
furnicături, oboseală, tremor, privire încețoșată, pierderi de cunoștință.
Imagini care corespund: imagini sexuale agreabile, imagini sexuale dezagreabile,
imagini legate de o copilărie nefericită, imagini de neajutorare, imagini de singurătate,
imagini legat e de seducție.
Imaginea de sine: rănită, pierderea controlului, fiind urmărită, ținta ironiilor,
înnebunind.
Gânduri familiare: lipsită de valoare, nefolositoare, neatractivă, incompletă,
nedorită, nu poate face nimic bun.
Interpretări în registrul somatic
Tulburările psihosomatice au avut un rol esențial, atât în declanșarea suferinței
pacientei, cât și în evoluția acesteia. Răspunsul pe care pacienta l -a oferit dificultăților cu care
s-a confruntat este în directă corelație cu vulnerabilitățile personale. În ciuda capacității ei de
a face față simptomelor tulburării, au existat și evenimente pe care nu a reușit să le
depășească, iar efectele au căpătat aspectul psihosomatic dar s -au și îndreptat spre spectrul
patologic. Pentru aceasta, suferința ei suflete ască s -a exprimat întotdeauna „în alb și negru”
între două planuri: dragoste/ură, bine/rău, idealizare/devalorizare, urmate de sentimentul că
cealaltă persoană nu este la fel de implicată, disponibilă, atașată.
Concluzii:
Rezultatul obținut descrie o perso ană cu o capacitate diminuată (nu este internată)
de a-și activa resursele proprii în vederea depășirii situațiilor stresante apărute în diferite
contexte. Se pot evidenția trăsături ale unei persoane ce poate fi încadrată în categoria
tulburărilor de pers onalitate de tip polimorf, manifestată prin patern comportamental de tip
borderline, o energie scăzută, trăire depresivă, instabilă, a unei personalități autocritice, teama
de a fi abandonată de cei din jur.

55
Testele proiective evidențiază/descriu o structu ră de personalitate de tip imatur,
care nu a reușit să depășească teama de abandon, trăind repetitiv angoase într -un registru
primitiv. Acesta poate fi considerat motivul pentru care, la nivel somatic, pacienta este „atât
de receptivă”, fiind evidențiate m anifestări din domeniul psihosomatic/acuze somatice. O altă
dimensiune a personalității sale, care permite sau susține „șansa” ca patologia să fie exprimată
și jucată corporal, este iritabilitatea și slabul control al pulsiunilor ostile.
Ca urmare a acesto r simptome, clienta are un comportament dezadaptativ care îi
ridică probleme de adaptare și dificultăți serioase în ceea ce privește siguranța fizică și psihică
atât personala, cât și pentru cei din jur. Dispoziția labilă, manifestarea intensă și neadecvat ă a
emoțiilor, trăirilor, conduce la agresivitate verbală sau fizică exprimată prin comportament de
auto-mutilare și tentative de suicid.
Recomadări: tratament psihiatric, consiliere psihologică și terapie sistematică atât
pentru pacient, cât și pentru mem brii familiei.

CAPITOLUL 4

4.1.Obiective în terapie
În terapie TPB este important să existe o strategie de colaborare. Astfel, înainte de
începerea tratamentului, terapeutul trebuie să decidă ce tratament dorește să ofere pacientului.
Această decizie se ia în funcție de necesitatea momentului și de starea acestuia în „aici și
acum”. Intervenția poate fi scurtă, centrată pe problema urgentă și periculoasă a pacientului,
caz în care obiectivul este reducerea impulsivității și a comportamentului auto -mutila nt, dacă
este cazul, eventual al abuzului de substanțe și obținerea unui anumit procent de control
asupra emoțiilor.
Studiile efectuate de Linenhan și colaboratorii săi în 1991 și de Brown și
colaboratorii săi în 2003 au demonstrat că aceste obiective pot fi atinse de principiu în cazul
TPB după 1 an de tratament și terapie.
Pentru o tratare mai profundă și rezultate mai ample este nevoie de un tratament
mai îndelungat, fiind necesar să se creeze o anumită relație între pacient și terapeut. Pentru un

56
tratam ent serios al TPB este necesar ca terapia să fie de lungă durată, unul din principiile
fundamentale și funcționale ale TPB este neîncrederea între oameni. Deoarece terapia
presupune a deveni intimi este nevoie de timp pentru a îndepărta barierele interpers onale.
Tipul și obiectivele terapiei influențează durata tratamentului și tipul de relație pe
care terapeutul încearcă să o susțină cu clientul. În perioada de criză este recomandat să se
păstreze o anumită distanță față de pacient, dar, în același timp, t erapeutul să creeze un cadru
de siguranță unde pacientul poate întrerupe schemele cognitive parentale. O metodă de
întrerupere a unei astfel de scheme este oferirea unui număr de telefon unde terapeutul poate
fi găsit în caz de impact emoțional. Legătura c reeată între pacient și terapeut are ca scop
infirmarea convingerilor că numănui nu îi pasă și că exprimarea sentimentelor va fi urmată de
pedeapsă, aceasta ajutându -i să formeze un atașament care să -i ofere siguranță pe perioada de
terapie, siguranță care apoi poate fi preluată în viața personală. Discuțiile cu pacienții, mai
ales ascultarea și acceparea atunci când aceștia sunt în criză, sunt eficiente pentru că îi invață
să accepte și să tolereze sentimentele negative și demonstrează că în urma abordării lor în
acest gen de lucruri se liniștesc.
Acest lucru nu înseamnă că terapeutul poate fi găsit în permanență, această sarcină
ar fi grea pentru terapeuți, de aceea este bine, la începutul sau pe parcursul terapiei, se poate
stabili limitele relației, care sunt persoanele sau locurile unde clientul poate să apeleze în caz
de urgență.
Pașii în stabilirea limitelor:
– Explicarea regulilor, folosirea motivelor personale
– Repetarea acestora
– Adăugarea avertismentului și anunțarea anunțarea consecințelor
– Repetarea p așilor anteriori și executarea pedepsei
– Anunțarea unei pedepse mai drastice
– Anunțarea întreruperii temporare a terapiei pentru ca clientul să poată medita la
comportamentul său
– Închiderea temporară a terapiei pentru ca pacientul să poată decide dacă contiu ă
terapia cu limitele impuse
– Anunțarea închiderii terapiei
– Oprirea terapiei și trimiterea pacientului către un alt terapeut.

57
Acest demers permite terapeutului impunerea de limite în relație, în cazul în care
există pericolul ca spațiulpersonal să -i fie inv adat. În terapiile borderline, terapeutul trebuie să
fie capabil să tolereze emoții intense negative, furia, tristețea și disperarea îndreptate de
pacient asupra sa.
Deși pacienții tânjesc după o relație care să le ofere protecție, lor le este teamă și
suportă greu neîncrederea evocată de relațiile personale intime și de lungă durată, astfel, intră
în rolul terapeutului să explice, combată, înțeleagă și să ofere un comportament suportiv în
acest sens.
Intervenții specifice:
Abordarea ierarhică:
– Probleme car e amenință viața
– Relația terapeutică
– Probleme legate de tendința de autodistrugere
– Lucrul cu schemele cognitive și procesarea traumelor
Tehnici terapeutice recomandate pacientului
Obiective:

– Dezvoltarea, menținerea și recuperarea nivelului de funcționare al persoanei pe
cât mai mult posibil
– Compensarea deficiențelor funcționale prin preluarea funcțiilor afectate de către
componentele valide ale persoanei
– Prevenirea destructurării anumitor funcții ale organismului
– Introducerea unei stări de sănătate și încr edere în forțele proprii ale persoanei
Tehnici:
Tehnica scaunului gol – în acest cadru pacienții trebuie ajutați de către terapeut
astfel încât aceștia să scape de teama de a -și exprima emoțiile. Persoana punitivă poate fi
așezată simbolic pe un scaun, iar terapeutul își ajută clientul să își exprime sentimentele,
trăirile, emoțiile despre aceasta.
Jocul de rol – Aceste tehnici sunt utile pentru a -i învăța pe pacienți abilități
interpersonale, precum aservitatea în relație, cât și exprimarea emoțiilor.

58
Trăi rea emoțiilor – este important ca pacienții TPB să învețe să își trăiască
adecvat intensitatea emoțiilor fără a emite comportamente care să -i ajute să scape de situația
respectivă. Aceste tehnici sunt utile pentru a învăța pacientul cum să își trăiască emo țiile fără
să își piardă controlul. Ex.: scrierea unei scrisori, lovirea cu o pernă pentru a ne exprima furia.
Tehnici terapeutice recomandate familiei:
Obiective:
– Sensibilizarea părinților/familiei cu privire la nevoia de sprijin a individului
– Optimizarea disponibilităților de a împărtăși experiența de susținere și
încurajare a individului
– Identificarea problemelor cu care se confruntă părinții/familia în ceea ce
privește problema individului
– Găsirea celor mai eficiente strategii de susținere și sprijinire a individului de
către familie.
Tehnici:
Tehnici de relaxare – poate implica imagine vizuală, ajută persoanele din anturajul
pacientului să își recapete echilibrul și liniștea. Implică relaxare și recuperare de resurse.
Joc de rol – ajută familia în proce sul de înțelegere a stărilor și procesului cognitiv
și kinestezic prin care trece pacientul.
Tehnici cognitive comportamentale – în care terapeutul are rol de profesor,
explicând familiei detaliile tulburării, cum să reacționeze în situații de criză ale pa cientului,
cum să comunice cu acesta, cum să impună limite și care este comportamentul adecvat pentru
a oferi suport și a facilita vindecarea acestuia.
Un aspect important atât în terapie cât și în viața celor care interacționează cu o
persoană diagnostica tă cu borderline este limbajul și comunicarea, astfel, se recomandă
metoda SET care poate fi ușor de înțeles și abordat. Sistemul SET -up a fost creat sub forma
unui cadru structurat de comunicare cu persoana aflată în criză și are la bază cele trei stări
emoționale majore: singurătatea terifiantă, sentimentul că nu este înțeles și neputința
copleșitoare.
SET înseamnă suport, empatie și adevăr și pune accent pe sentimentele vorbitorului
în încercarea sinceră de a fi de ajutor. Folosind sistemul SET, recunoaș tem emoțiile haotice,
empatizăm cu starea pacientului și îi comunicăm adevărul sau realitatea care subliniază că

59
persoana este responsabilă pentru acțiunile ei, ceilalți putând ajuta, dar nu pot înlocui această
responsabilitate primară. Astfel, principiile SET pot fi folosite în demorsarea unor situații
instabile.
Beneficiile tratamentului:
„Adevărata viață e trăită când se petrec schimbări mici” (Lev Tolstoi)
TPB este una din bolile psihice majore pentru care mai multe studii demonstrează
că terapiile psih osociale sunt mai eficace decât tratamentele farmacologice. Astfel, cu o relație
terapeutică bună în care avem limite clar stabilite, putem modifica cogniții, cu un limbaj
adecvat putem pătrunde în lumea haotică a pacientului rupând tipare, iar cu tehnicil e adecvate
putem reda siguranța prin controlul emoțiilor, redând speranța și echilibrul persoanei
diagnosticate.

4.2 Concluzii și aprecieri finale
În final se pot desprinde câteva concluzii:
1. Personalitatea borderline nu este o creație speculativă a psihanalizei, ci o
entitate psihiatrică complexă, situată la intersecția mai multor arii ale psihiatriei,
afectând personalitatea și capacitățile ei ajustative;
2. Terapia trebuie începută cu acceptarea stării de anomalie în mai multe sectoare
comportamentale , în paralel cu cultivarea orientării realiste în viață;
3. Redimensionarea pretențiilor și a așteptărilor precede calea spre schimbare,
singura sursă de supraviețuire, mediul social, neputându -se după gustul și
capriciile individului;
4. Învățarea stăpânirii si tuațiilor de criză în viață, cu tact și flexibilitate;
5. Cultivarea temperanței și a concesiilor;
6. Remodelarea interacțiunilor interpersonale;
7. Învățarea unor abilități sociale bazate pe altruism și empatie;
8. Cultivarea capaciății de a stabili limite fără res entimente sau sentimente de
frustrare;
9. Evitarea comportamentelor abuzive și a frazărilor de tip ultimativ;
10. Recunoașterea anomaniilor de conduită și conștientizarea defectelor de eu
maladaptative, care se autoîntrețin, amplificând dezadaptarea și eșecul;

60
11. Folosirea creatoare a comunicării interumane. În cadrul terapiei de grup, a
terapiei familiale și apoi a grupului de întrajutorare de tip „self -help”;
12. Stimularea conduitelor de îmbunătățire a calității vieții:
– Stimularea abilităților comportamentale,
– Stimula rea eficienței interpersonale,
– Stimularea tensiunilor emoționale,
– Stimularea asertivă a toleranței față de semeni,
– Stimularea generozității și a altruismului,
– Stimularea capacității de autocontrol.
13. Stimularea cercetării și studiului tulburării de personali tate.
La noi în țară există Asociația Națională de Studiu a Tulburărilor de Personalitate,
care este pe cale de a elabora programe de studiu pe teme de interes major, astfel încât să se
poată elabora programe de intervenție și prevenție cât mai eficiente pentru tratarea
medicamentoasă și psihoterapeutică a tulburărilor de personalitate.
BIBLIOGRAFIE
1. Costa, P.T., & McCrae, R.R. (1990). Personality disorder and the five -actor
model of personality. Journal of Personality Disorders . 4,362 -371.
2. Fonagy, P., & Target, M., & Gergely, G., (1999). Attachament and
borderline personality disorder: a theory and some psychiatric evidence.
Psychiatric Clin. North. Am. 23(1)103 -122.
3. Gunderson, I.G. (1994). Building structure for the borderline construct .
Acta Psychiatr. Scand. (suppl) 379:12 -18.
4. Gunderson, I.G., & Phillips, K.A. (1995). Personality Disorders in
Comprehensive Textbook of Psychiatry, 6th edition; edited by Kaplan, H.I.,
Sadock, B.J., Baltimore, M.D., Williams & Wilkins, 1450.
5. Gunderson, I.G. (1999). Person ality Disorders in the New Harvard Guide to
Psychiatry . Edited by Nicholy Am. Cambridge, MA, Harvard University
Press.
6. Herman, I. (1992). Trauma and Recovery . New York, Basic Books.

61
7. Herpetz, S.C., & Kunert, H.I., & Schwenger U.B., & al. (1999). Affective
responsiveness in borderline personality disorder: a psychophysiological
approach . Am.J. Psychiatry, 156: 1550 -1556.
8. ISSPD Newsletter, vol. 3 no. 1 December 1998.
9. Kandel, E.R. (1998). A new intellectual framework for psychiatry . Am. J.
Psychiatry 155:457 -169.
10. Masterson, I. (1972). Treatment of the Borderline Adolescent: A
development Approach , New York, Willey.
11. Post, R.M. (1992). Transduction of social stress into the neurobiology of
recurrent affective disorder . Am. J. Psichiatry 149:999 -1010.
12. Suomi, S.I. ( 1985). Response style in monkeys: experimental effects in
Biologic Responses Styles: Clinical Implications . Edited by Klar H., Sierer
L.J., Washington D.C., American Psychiatric Press, P. 1 -17.
13. Teicher, M.H., & Ito, Y., & Glod, C.A. & al. (1994). Early abouse, limbic
system dysfunction and borderline personality disorder in Biological and
Neurobehavioral Studies of Borderline Personality Disorders . Edited by
Silk R., Washington D.C., American Psychiatric Press, P. 177 -207.
14. Zanarini, M.C., & Franken burg, F.R., & Reich, D.B. & al. (2000).
Biparental failure in the childhood experiences of borderline patients . J.
Personal. Disorders 14(3):246 -273.
15. Widiger, T.A., (1994). Conceptualizing a disorder of personality from the
„five -factor model” in Personali ty Disorders and the Five -Factor Model of
Personality. Edited by Costa P.T., Eidinger T.A., Washington D.C.,
American Psycological Association.
16. Linchan, M.M., (1993). Cognitive -Behavioral Tratment of Borderline
Personality Disorders . New York. Guilford.
17. Gunderson, I.G., & Zanarini, M.C., & Kisiel, C., (1996). Borderline
personality disorder in DSM IV Sourcebook , vol. 2, Washington D.C.,
American Psychiatric Press, 717 -733.
18. Practice Guide for the Treatment of Patients with Borderline Personality
Disorder , Am erican Psychiatric Association, 2001.

62

Webografie:
1. Andreea, R., (2018, 01 06). p aginadepsihologie.ro . Accesat la
paginadepsihologie.ro: https://paginadepsihologie.ro/terapia -schemelor -in-
tulburarea -de-personalitate -borderline -partea -2/.
2. Gheorghe, G., Marieta, G.G., & Grecu, G. (2018, 01 06). romjpsychiat.ro .
Accesat la romjpsychiat.ro: http://www.romjpsychiat.ro/article/particularit –
ti-ale-tulbur -rilor-de-personalitate -borderline -asociate -cu-conduite –
comportamental -autolitice .
3. Răzvan, C. (2018,001 09). psihoradea.com . Accesat la psihoradea.com:
http://psihoradea.com/ce -este-tulburarea -de-personalitate -borderline/
4. Roxana, T. (2018, 09 01). bmj.ro . Accesat la bmj.ro:
http://www.bmj.ro/articles/2014/02/05/tulburarea -de-personalitate.
5. „Tulburarea de personalitate borderline”. Psihoterapie și psihologie.
6. „ Tulburarea de personalitate borderline”. La Psiholog. 11 octombrie 2013.
7. „Tulburarea de personalitate borderline”. SfatulMedicului.ro
8. Simona Stiuriuc. „Tulburarea borderline a personalității”. la-psiholog
9. „DSM -IV and DSM -V Criteria for the Personality Disorders ”. American
Psychiatric Association. 2012
10. https://www .youtube.com/watch?v=WTBhKVEm_mA&feature=youtu.be
11. https://www.youtube.com/watch?v=14QbhpmlTMM
12. https://www.youtube.com/watch ?v=Is -kXJiOaLc
13. https://www .youtube.com/watch?v=eOphgCJX1FY